33 2 612KB
Tema 5. Particularităţi privind condiţii şi reguli de acces şi de raportare financiară la Bursa de Valori din Londra
Studenţi: Nicola Cristiana Alexandra Manga Andreea Cerasela Necula Catalina Andreea Cuprins
1. Particularităţi privind condiţii şi reguli de acces 1.1. Istoricul Bursei de Valori din Londra 1.2. Categoriile pieţelor 1.3. Cerinţe de acces pe piaţă 1.4. Reguli de acces pe piaţă 2. Raportarea financiară la Bursa de Valori din Londra 2.1. Structura rapoartelor 2.2. Raportul de audit 3. Indici bursieri relevanţi ai Bursei de Valori din Londra 4. Studiu de caz al companiei Electrica SA.
1. Particularităţi privind condiţii şi reguli de acces 1.1.
Istoricul Bursei de valori din Londra
Prima societate pe acţiuni a lumii a fost înfiinţată la Londra în 1553 (Compania Muscovy), astfel răspândirea acestui tip de companii a fost inevitabilă. Acest eveniment a determinat apariţia unor specialişti în tranzacţionarea titlurilor emise de această categoriece 2
societăţi. Astfel în anul 1760, o grupare formată din 150 de specialişti au fondat un club într-o cafenea, unde se întâlneau pentru a tranzacţiona titlurile de valoare, urmând că în 1773 membrii clubului să schimbe denumirea acestuia din “Jonathan Coffee House” în “Bursa de valori” (Stock Exchange). Bursa de la Londra trece , în anul 1986, de la stadiul de asociere la nivelul de companie privată cu răspundere limitată, schimbându-se totodată şi procesul de tranzacţionare, de la speculaţiile făcute în incinta Bursei, la tranzacţionarea prin intermediul calculatorului şi telefonului. 1.2.
Categoriile pietelor
Bursa de Valori din Londra, aduce la în prim plan o varietate de pieţe pe care se tranzacţionează diferite categorii de titluri: Main Market (Piaţă Principala), unde se regăsesc cele mai importante acţiuni din lume, Proffesional Securities Market (Piaţă valorilor mobiliare profesionale), aici se listează acţiuni deţinute de companii din sectorul tehnologiilor de vârf şi Alternative Investment Market (Piaţă de investiţii alternative), se adresează companiilor noi aflate în creştere. Toate aceste pieţe conferă flexibilitate atât pentru necesităţile societăţilor cât şi pentru cele ale investitorilor.
1.2.1. Piaţa Principala (Main Market) Listarea pe piaţă principala presupune asumarea unui angajament de conformitate cu standarde înalte şi oferă companiilor, mijloacele necesare pentru a avea acces la capitalul oferit de cel mai mare grup de investitori. Piaţă principala (Main Market) cuprinde următoarele categorii de listare: Premium sau Standard.
Figura 1 - Categori de listare pe Piaţa Principala
3
O listare Premium presupune ca o companie să adopte standardele stabilite de legislaţia Uniunii Europene, dar şi pe cele ce reglementează codul de guvernanţă corporativă din Marea Britanie. Investitorii au încredere în aceste norme, deoarece le oferă o protecţie suplimentară. Datorită acestor standarde ridicate companiile vor avea acces la o gama mai largă de investitori şi se pot bucură de un cost mai scăzut al capitalului. O societatea listată în categoria Premium poate tranzacţiona numai acţiuni (equity shares) emise de societăţi comerciale. În ceea ce priveşte listarea Standard, solicitanţi trebuie să îndeplinească doar cerinţele prevăzute de legislaţia Uniunii Europene. Aceste companii având o sarcină mai uşoară de armonizare, atât în ceea ce priveşte procesul de pregătirea pentru listarea la bursă, cât şi pe parcursul perioadei în care îi sunt tranzacţionate titluirile de valoare. Societăţile ce fac parte din categoria Standard pot tranzacţiona acţiuni, certificate (DR), dar şi alte titluri de valoare incluzându-le şi pe cele ce aduc un profit fix.
Figura 2 – Titluti de valoare tranzacţionate pe Piaţa Principală
1.2.2. Piaţa de investiţii alternative (Alternative Investment Market) Piaţa de investiţii alternative (Alternative Investment Market) se adresează companiilor mici sau celor aflate în curs de dezvoltare, ce doresc să beneficieaza de o atragere a capitalului înca din faza incipientă de dezvoltare.
4
Figura 3 - Categoria Alternative Investmant Market
1.2.3. Piaţa de valori mobiliare profesionale (Proffesional Securities Market) În cazul companiilor ce işi doresc o atragere suplimentară a surselor de finanţare provenite de la investitori specializaţi pe sectorul lor de activitate pot profita de avantajele oferite de Piaţa de valori mobiliare profesionale (Proffesional Securities Market).
Figura 4 - Categoria Proffesional Securities Market
1.3.
Cerinţe de acces pe piaţă
Responsabilitatea pentru aprobarea prospectelor şi admiterea companiilor în Lista Oficială (Official List) revine Autorităţii de Listare a Marii Britanii (UK Listing Authority), iar Bursa de Valoari este responsabilă cu admiterea la tranzactionare a companiilor pe piaţa bursieră. Prin urmare pentru a putea fi listată o solicitante trebuie sa inainteze două categori de cerinţe una de la Autoritatea de Listare a Marii Britanii si cealaltă de la Bursa de Valori din Londra.
5
Figura 5 - Autorităţile ce reglementează listarea
1.3.1. Cerinţe de admitere solicitate de Bursa de Valori
Solicitantul trebuie să poată: vinde toate titlurile de valoare indiferent de tip, chiar dacă sunt emise sau propuse pentru a fi emise;
Un emitent trebuie sa aiba în vedere conformitatea cu următoarele condiţii solicitate de : (a) Orice autoritate de reglementare a titlurilor de valoare tranzacţionate de companie; si / sau (b) Orice Bursa de Valori pe piaţa căreia sunt tranzacţionate titlurile sale de valoare. Compania şi reprezentanţii săi trenbuie să pună la dispoziţia Bursei orice informaţie pe
care această o cere pentru a examina dacă emitentul respectă sau a respectat standardele sau dacă i-a fost afectată integritatea ordonată de Bursă de Valori.
1.3.2. Cerinţe de reglementare solicitate de Autoritatea de Listare a Marii Britanii
Cadrul juridic : Solicitantul trebuie să aibă o formă juridică adecvată.
Situaţiile financiare: Compania trebuie să prezinte situaţiile financiare, publicate sau depuse, auditate pe un interval de trei ani, ultima perioada fiind terminată cu cel mult şase luni înainte de listarea planificată.
6
Istoricul tranzacţiilor: Societatea trebuie să aibă efectuate tranzacţii şi să înregistreze venituri-câştiguri, ce acoperă aceeaşi peroada. În cazul în care compania a realizat achiziţii seminficative în ultimii trei ani trebuie să demonstreze corectitudinea acestora.
Directorii: Directorii solicitantului şi managementul trebuie să evidenţieze că dispun de suficientă capacitate profesională pentru a acţiona în toate domeniile de activitate ale companiei şi să un fie implicaţi în niciun conflict de interese.
Capitalul de lucru: Societatea trebuie să demonstreze că deţine îndeajuns capital de lucru pentru acoperirea nevoilor curente, precum şi pe cele ce vor apărea în urmatoarele 12 luni.
Operaţiuni independente: Compania trebuie să fie capabilă să işi desfăsoare activitatea independent, indiferent de tipul de controlul exercitat de actionari. Din momentul listării, aceasta trebuie să aiba cel puţin 25% din actiuni publice.
Capitalizarea de piata: Valoare de piaţă a tuturor titlurilor de valoare (exclusiv actiunile răscumparate) trebuie să depăşască: 700 000 £
1.4.
Reguli de acces pe piaţă
Companiile ce doresc să fie admise pentru listare trebuie să respecte următoarele reguli: Functionaliate: solicitantul trebuie să: (a) fie infiintat potrivit legislaţiei aplicabile în locul sau de constituire; (b) îşi desfăşoare activitatea în conformitate cu actul constitutiv.
Autenticitate: pentru a putea fi tranzaţionate, titlurile de valoare ale solicitantului, trebuie să: (a) fie emise conform reglementărilor aplicabile în locul de înfiinţare al firmei; (b) să deţină toate avizările necesare conforme cu reglementările statutare sau ale celor prevăzute în documentele de înfiintare.
Admiterea la tranzactionare: tilurile de valoare pot fi tranzactionate doar dupa ce sunt admise pe piaţa Investiţilor recunoscute spre tranzactionare (Recognised Investment Exchange). Mobilitate: pentru a putea fi tranzacţionate titlurile trebuie să: (a) fie liber transferabile. 7
(b) fie plătite integral (în cazul acţiunilor) şi lipsite de orice restricţie privind dreptul de transfer.
2. Raportarea financiară la Bursa de Valori din Londra
Un raport anual este o relatare oficială și cuprinzătoare, care detaliază activită țile unei anumite companii, pe o perioadă de 12 luni. Cele mai multe companii publice sunt obligate de către Comisia de securitate și schimb (Securities and Exchange Commission - SEC) să realizeze aceste rapoarte o dată pe an. Raportul anual este atent întocmit de către membrii seniori ai corporației (CFO, CEO, etc) pentru a furniza informații detaliate referitoare la starea de sănătate a organizației acționarilor și publicului larg. Investitorii cu experiență și amatori deopotrivă, se vor utiliza de informațiile conținute în aceste rapoarte pentru a lua decizii de investiții. Cu toate acestea, la prima vedere, un raport anual poate arăta ca un document complicat și confuz pentru a fi analizat. Din fericire pentru toți investitorii, aceste rapoarte au devenit standardizate de-a lungul anilor, astfel încât ele să conțină aceleași părți cheie de bază.
2.1 Structura rapoartelor Un raport anual tipic va conține toate sau o parte din următoarele componente:
Informații despre companie (locație, strategie, istorie) Descrierea activității societății din anul precedent
Bilanț (Balance Sheet)
Situația fluxurilor de trezorerie (Cash Flow Statement)
Contul de profit și pierdere (Profit and Loss Statement)
Scrisoare către acționari (Letter to the Shareholders)
Situația previziunilor pentru perioada următoare (Forward Looking Statements)
Elemente cheie ale unui raport anual:
8
1. Descriere Business - această secțiune poate să conțină sau nu o scrisoare de la CEO sau de la președintele Consiliului. Această scrisoare va prezenta pe scurt detalii referitoare la succesele sau eșecurile companiei din anul precedent. Acesta va descrie, de asemenea, ceea ce compania intenționează să facă în anul următor, inclusiv produse noi, oportunități și perspective generale cu privire la creșterea companiei în viitor. 2. Informații financiare și note explicative - aceasta este cea mai importantă secțiune a raportului, deoarece va descrie în detaliu profiturile și / sau pierderile societății din cele 12 luni anterioare. Această secțiune va compara o creștere sau un declin de la an la an și explica exact ce factori au cauzat aceste schimbări. Este indicat ca note privind informațiile financiare să fie citite împreună cu dezbareterea de management și analiză. 3. Lista cu directori și funcționari - este o simplă descriere a jucătorilor cheie din companie și a rolurilor acestora, punând să includă, de asemenea, mediul lor și / sau experiența profesională anterioară. 4. Vânzări și Marketing - această secțiune va face referire atât la detalii despre produsele sau serviciile curente pe care compania le oferă, cât si la orice oferte noi pe care aceasta planifică să le furnizeze în lunile următoare. De obicei, la această secțiune, compania prezintă succesul obținut până în prezent și argumente relevante pentru a investi. 5. Discuții de management și analiză - similare cu rezultatele financiare, această secțiune va arăta în mod tipic o comparație parte cu parte a rezultatelor financiare de la un an la altul. (Ex. Vânzările în 2013, comparativ cu vânzări în 2014). Această secțiune facilitează realizarea unei imagini de ansamblu a performanței companiei pe parcursul anului precedent. Când este cazul, în raport vor mai fi incluse și urmatoarele elemente: 1) o declarație privind valoarea dobânzilor capitalizate de către un grup în perioada în cauză, cu indicarea sumei și al tratamentului oricărei scutiri fiscale aferente; 2) orice informații solicitate de secțiunea "Publicarea informațiilor financiare neauditate"; 3) detalii cu privire la orice tranzacții mici, cu parți afiliate 4) detalii referitoare la orice scheme de stimulare pe termen lung; 5) detalii cu privire la orice aranjamente în care un director al companiei a renun țat sau a fost de acord sa renunțe la orice atribuții din societate sau orice filială;
9
6) în cazul în care un director a fost de acord sa renunțe la onorariile viitoare, detalii cu privire la astfel de renunțări, împreună cu cele referitoare la onorariile la care s-a renun țat în cursul perioadei în cauză; 7) în cazul oricarei distributii de titluri de capital în loc de numerar efectuate în cursul perioadei analizate, altora decât deținătorilor de acțiuni ai societatii, proporțional cu pachetele lor de astfel de acțiuni și care nu a fost în mod special autorizată de către acționarii companiei: a) clasele de acțiuni distribuite și pentru fiecare categorie de acțiuni, numarul alocat, valoarea lor nominală totală și compensația primită de companie pentru distribuție; b) numele distribuirilor de acțiuni, în cazul în care sunt mai pu țin de 6 la număr, iar în cazul a 6 sau mai multe distribuiri, o scurtă descriere generică a fiecărei clase noi de titluri de acțiuni c) prețul de piață al valorilor mobiliare distribuite la data la care au fost pu și la punct termenii emisiunii d) data la care au fost puși la punct termenii emisiunii
O companie înființată în altă țară decât în Marea Britanie, cu o listare primară, trebuie să menționeze în raport și conturile sale anuale: 1) dacă este sau nu în conformitate cu regimul de guvernanță corporativă a țării sale de încorporare; 2) modul semnificativ în care practicile sale reale de guvernare corporativă diferă de cele prevazute în Codul Combinat 3) perioada ramasă din termenul contractului de servicii al căror director pentru alegere sau realegere, la viitoarea reuniune generală anuală și, dacă orice director propus pentru alegere sau realegere nu are un contract de servicii, o declarație în acest sens.
2.2 Raportul auditorilor 10
O societate cotată la bursă trebuie să se asigure că auditorii vor revizui fiecare din următoarele elemente, înainte ca raportul anual să fie publicat:
declarație a directorilor privind continuitatea afacerii; și părți din declarația cerută de secțiunea din Informații suplimentare privind guvernanța corporativă, care se refera la o serie de dispoziții ale Codului Combinat. valoarea fiecărui element din pachetul de remunerare și informațiile privind opțiunile de cumpărare a acțiunilor; detalii cu privire la programele de acordare de stimulente pentru directori, pe termen
lung; scheme de beneficii definite.
Dacă auditorii companiei lisatate nu au respectat oricare dintre cerințele enumerate mai sus, compania listată trebuie să se asigure că raportul de audit include, în masura în care este posibil, o declarație oferind detaliile nerespectarii acestora. Un emitent trebuie să facă public raportul său anual financiar la cel mult patru luni de la sfâr șitul fiecarui exercițiu financiar. Raportul financiar anual trebuie să cuprindă: a) situațiile financiare auditate; În cazul în care un emitent are obligația de a întocmi conturi consolidate în conformitate cu Directiva a șaptea 83/349/CEE a Consiliului, situațiile financiare auditate trebuie să cuprindă:
un obligatia emitent de a intocmi are conturi consolidate in - conturile consolidate întocmite în conformitate cu IFRS, și - conturile
societații-mama pregatite în conformitate cu legislația na țională a statului SEE
în care societatea-mama este încorporată. În cazul în care un emitent nu are obligația de a întocmi conturi consolidate, situa țiile financiare auditate trebuie să cuprindă conturile întocmite în conformitate cu legisla ția națională a SEE în care emitentul este încorporat. In cazul in care un emitent nu are de a intocmi conturi b) un raport de gestiune; 11
Raportul de gestiune trebuie să cuprindă: -o analiză fidelă a activității emitentului -o descriere a principalelor riscuri și incertitudini cu care se confruntă emitentul.
Analiza fidelă trebuie: să fie o analiză echilibrată și cuprinzătoare a: - dezvoltării și performanței activității emitentului în cursul exercițiului financiar; și - poziției
afacerii
emitentului de la
sfârșitul acelui an, în concordan ță cu mărimea si
complexitatea activitatii; includă, în masura în care este necesar pentru înțelegerea dezvoltării, performanței sau poziției afacerii emitentului: - o analiză cu ajutorul unor indicatori-cheie de performanță financiară - acolo unde este cazul, o analiză cu ajutorul unor indicatori-cheie de performan ță, inclusive altor informații cu privire la aspectele de mediu și de problemele angajaților; siincluse in situatiile includă și explicații suplimentare despre sumele din situațiile financiare anuale ale emitentului, acolo unde este cazul. Raportul de gestiune trebuie să indice de asemenea si: 1) orice evenimente importante care au avut loc de la sfarșitul exercitiului financiar; 2) dezvoltare viitoare probabilă a emitentului; 3) activități în domeniul cercetării și dezvoltării; 4) informațiile cu privire la achizițiile de acțiuni proprii prevăzute de articolul 22 alineatul (2) din Directiva 77/91/CEE; 5) existența unor sucursale ale emitentului
12
6) în ceea ce privește utilizarea de instrumente financiare de către emitent și dacă sunt relevante pentru
evaluarea
activelor,
pasivelor,
a
situa ției
financiare
și
a
profitului
sau
pierderii: - obiectivele și politicile emitentului de gestionare a riscurilor financiare, inclusiv politica de acoperire a fiecărei categorii principale de tranzacții preconizate pentru care se utilizează contabilitatea de acoperire - expunerea emitentului la riscul de preț, riscul de credit, riscul de lichiditate și de flux de numerar.
c) declarații de responsabilitate Declarațiile de responsabilitate trebuie să se facă de către persoanele responsabile din partea emitentului și trebuie să stabilească faptul că: a) situațiile financiare, întocmite în conformitate cu un set de standarde contabile aplicabile, oferă o imagine fidelă a activelor, pasivelor, situației financiare și a profitului sau pierderii emitentului și întreprinderile incluse în consolidare, luate ca întreg (b) raportul de gestiune include o analiză fidelă a evoluției și a performan ței de afaceri și a poziției emitentului și întreprinderile incluse în consolidare, luate ca întreg, împreuna cu o descriere a principalelor riscuri și incertitudini cu care se confruntă.
3. Indici bursieri relevanti ai Bursei de Valori din Londra Indicii bursieri sunt definitorii pentru compararea performanţelor obţinute de un grup de companii. De asemanea aceştia susţin lichiditatea şi creşterea capitalului.
13
Ansamblul de indici bursieri gestionaţi de Bursa de Valori din Londra regăsiţi sub denumirea de Financial Time Stock Exchange (FTSE) oferă investitorilor o analiză comparativă şi independentă a stocurilor, sectoarelor, dar şi a pieţei în ansamblu. În componenta seriei de indici FTSE (FTSE UK Index Series) se regăsesc doar companiile listate la categoria Premium a Pieţei Principale. Societăţile ce fac parte din categoria Standard nu sunt eligibile pentru acesti indice.
Figura 6 – Componenta seriei de indici FTSE
Seria de indici bursieri Financial Time Stock Exchange (FTSE) este compusă din :
14
1.
FTSE 100: este un indice stabilit în timp real, ce studiază evoluţia primelor 100
de companii cotate la Bursa de Valori din Londra. 2. FTSE 250: studiază evoluţia primelor 250 de companii cotate la Bursa de Valori din Londra. 3. FTSE 350: uneşte companiile ce sunt evidenţiate atât în indicele FTSE 100 cât şi 4.
în indicele FTSE 250. FTSE Small Cap: evidenţiază fluctuaţia companiilor mici, ce ocupă locurile
cuprinse între 351 şi 619 în lista companiilor cotate la Bursa de Valori din Londra. 5. FTSE All-Share: uneşte companiile ce sunt cuprinse în indicele FTSE 100, FTSE 6.
250 cât şi în indicele FTSE Small Cap . FTSE Fledgling: cuprinde companiile listate pe Piaţa Principală care sunt eligibile pentru a fi incluse în seria de indici FTSE, dar sunt prea mici pentru a fi incluse în FTSE All-Share.
4. Studiu de caz al companiei Electrica SA 4.1.
Istoric
15
Electrica este lider pe piața de distribuție și furnizare a energiei electrice din România, precum și unul dintre cei mai importanți jucători din sectorul serviciilor energetice. Poziția de top este sustinută atât de rezultatele economice, cât și de o experientă în domeniu ce se întinde pe aproape 120 ani. Grupul Electrica are o arie de cuprindere natională – cu organizare în trei zone pentru distribuția energiei electrice: Transilvania Nord, Transilvania Sud, Muntenia Nord și pe cuprinsul întregii tări pentru funizarea energiei electrice și pentru întreținere și servicii energetice. Din iulie 2014, Electrica este o companie cu capital majoritar privat, listată pe bursele de valori din București și Londra. 51% din acțiunile SC ELECTRICA SA sunt listate la Bursa de Valori București și London Stock Exchange, fiind cea mai mare listare de pe piața de capital din omânia, compania strângând din piată o sumă record, de aproape 2 miliarde de lei (443milioane euro).
Figura 7 – Filialele grupului
16
Figura 8 – Harta de distribuție a energiei
4.2. Reguli de acces pe Bursa de Valori din Londra Cadrul juridic: societate pe acțiuni Situațiile financiare: în fiecare an situațiile financiare au fost depuse și auditate Istoricul tranzacțiilor: Electrica SA a efectuat tranzacții, veniturile depansind cheltuielile efectuate
Figura 9 – Evoluţia rezultatul financiar
17
Figura 10 – Vânzări piața reglementată
4.3. 1
Figura 11 – Vânzări piața concurențială
Rapoarte financiare Raportul auditorului
La data de 31 decembrie 2015, acțiunile societății sunt cotate la Bursa de Valori București, iar certificatele globale de depozit sunt cotate la London Stock Exchange.
Figura 12 – Acțiunile societății la 31.12.2015 Comparativ cu anul precent, rezultatul financiar al companiei a crescut considerabil datorită îmbunătățirilor serviciilor de furnizare, dar și din creșterea veniturilor din segmentul de distribuție. 18
Figura 13 – Profitul net 2
Figura 14 – Datoriile
Raport de gestiune 1
Evenimente cheie
Activitatea de distribuție • Deciziile de stabilire a tarifelor de distribuție aplicabile începând cu 1 ianuarie 2016 au fost publicate în 14 decembrie 2015, în timp ce notele de fundamentare detaliate cuprinzând elementele tarifare au fost puse la dispoziție de ANRE în cursul lunii ianuarie 2015. • Electrica, filialele sale de distribuție și furnizare s-au înregistrat în anul 2015 în Registrul Național al participanților la piața angro de energie conform Regulation on wholesale Energy Market Integrity and Transparency (“REMIT”) și au obținut codul unic ACER. În vederea raportării datelor de tranzacționare la ACER s-au încheiat acorduri cu OPCOM ca Mecanism de Raportare Înregistrat. Pentru anul 2015 raportarea s-a realizat cu titlu gratuit, conform prevederilor ANRE din scrisoarea nr. 67619/21.09.2015. Activitatea de furnizare • Vânzările Electrica Furnizare pe piața cu amănuntul au crescut în anul 2015 cu 9,3% față de anul 2014.
19
• Cota de piață a Electrica Furnizare, pe piața cu amănuntul, pentru perioada ianuarieseptembrie 2015 a fost de 21,4%, față de 20,8% în aceeași perioadă a anului 2014. În ceea ce privește filialele aflate în dificultăți financiare, procesul de reducere a activității lor a fost continuat: -
SE Moldova a intrat în procedura de lichidare, iar în ianuarie 2016 a dat faliment; SE Dobrogea a dat faliment în ianuarie 2015; SE Oltenia a aprobat Planul de Reorganizare în mai 2015, iar la sfârșitul anului
2015 avea 224 de angajați SE Muntenia a aprobat Planul de Reorganizare în noiembrie 2015, iar la sfârșitul anului 2015 avea 285 de angajați 2
Indicatori financiari
Veniturile din segmentul de distribuție au crescut cu 5,6% în 2015 față de 2014. Această creștere s-a datorat în principal creșterii cantității distribuite. Creșterea veniturilor, împreună cu scăderea costurilor cu energia achiziționată pentru acoperirea pierderilor în rețea, precum și îmbunătățirea costurilor cu angajați și alte cheltuieli operaționale au condus la o creștere de 15,3% a EBITDA pe segmentul de distribuție.
Figura 15– Veniturile din segmentul de
Figura 16 – EBITDA in segmentul de distribitie
distributie În segmentul de furnizare, Electrica Furnizare este lider de piață atât pe piața reglementată, cât și pe cea concurențială cu o cotă de piață de 37,98%, respectiv 14,13% în 2015 (raport ANRE septembrie 2015). În anul 2015, energia electrică totală furnizată de Electrica Furnizare a crescut cu aproximativ 7,6% față de 2014. 20
Figura 17– Veniturile pe segmentul de
Figura 18 – EBITDA pe segmentul de furnizare
furnizare PIAȚA DE CAPITAL
21
Figura 19- Evoluția prețului certificatelor de depozit pe LSE și evenimentele importante de la listare până în 4 martie 2016 (USD)
Figura 20- Volumul lunar tranzacționat și evoluția prețului mediu lunar al acțiunilor pe BVB (în RON) și GDR-urilor pe LSE (în USD)
22
Bibliografie : http://documents.tips/documents/conditii-de-accesare-si-exigenta-bursa-din-londra.html# http://www.kmarket.ro/documentare/arhiva/lse.html http://www.londonstockexchange.com/exchange/prices-and-markets/stocks/indices/ftseindices.html http://www.londonstockexchange.com/companies-and-advisors/mainmarket/rules/super/admission-and-disclosure-standards.pdf http://www.londonstockexchange.com/companies-and-advisors/mainmarket/documents/gudetolisting.pdf http://www.londonstockexchange.com/companies-and-advisors/mainmarket/companies/indices/indices.htm http://documents.tips/documents/conditii-de-accesare-si-exigenta-bursa-din-londra.html# https://www.electrica.ro/
https://www.orderannualreports.com/how-to-read-an-annual-report/
23