Bilete de Papagal - Articole [PDF]

Zitiervorschau

Bilete de Papagal miercuri 7 februar 1928, No. 6, pag 4 Alo! Alo! Radio Bucarest Societatea de Difuziune radio-telefonică are în sfârșit un comitet de conducere, pe care și-l dorește de câțiva ani. Prezident: D-l P. Gusty, reprezentând colecțiile Institutului Social. D. Alesseanu dela Casa Școalelor. D. Brătescu-Voinești, care își înmulțește funcțiunile cu una, rerezintă Ministerul Cultelor, adică Bisericile. D. Emil Giurgea: mulțumită d-sale radiofonia românească a făcut progresele de până acum: cinci autorizați și 40.000 de posturi clandestine. D. Alexandru Mavrodi, reprezentând ziarul ”Viitorul” și revista Democrația. Dr. Ștefan Bogdan, din partea Medicinii nasului, gâtului și urechii. D. Profesor Hurmuzescu. D. Comandor Boerescu, reprezintant al navigațiunii pe timp favorabil. D. Rădescu. D. Inginer Pitulescu, reprezentând pe D. general Văleanu. D. Ludovic Dauș, traducătorul lucrării Salambo de Flaubert (a nu se confunda cu pușca din salon). D. Victor Iamandy: surîde când grăiește. D. Ion Buzdugan, delegatul cântăreților din Basarabia, dela Banca Națională. N`au reprezintanți: Vatra Luminoasă, Societatea de Protecție a animalelor, Muzica Militară, Asociația Contabililor și alte instituții. D-l C. Dimitriu Ministru al Comunicațiilor, unul din amatorii cei mai pasionați ai muzicii de cameră (cu c mic) a ținut categoric ca Societatea de Difuziune radiofonică să înceapă să cânte în timpul guvernării sale. Cu acest prilej d-sa le-a servit muzicanților profesioniști și o surpriză tecnică neașteptată, comparabilă, după afirmațiile specialiștilor, cu descoperirea contrapunctului. Se știe că exista de mai nainte do bemol și do diez. D. Ministru C. Dimitriu a găsit o modalitate nouă a acestei note, pe do vlecel. Ministrul a trasat și un program de circumstanță, pentru societate, căreia nu-i cere atât să înființeze un post de emisiune ca să cânte, cât mai ales ”să turbure posturile dela Moscova și Budapesta” (citat textual). Toată lumea care a luat parte la adunare este, natural, de acord să recunoască marile merite muzicale ale Ministrului, însă nu și imensel sale cunoștințe electrotecnice. Dar a mai spus Ministrul ceva; și anume: comitetul să nu-și ia rolul în tragic și să se puie pe lucru. Alții vor lucra: în comisiuni, în subcomisiuni și `ntr`alte romanțe de Leon Alcalay.

Se înșală cel ce crede că se face literatură numai la Academie, la Teatrul Național și la Siguranță și că Prefectura Poliției se lasă mai prejos. Implic]nd zece ani ]n funcția d-sale de simpatic`dictator al sergenților de oraș, D-lui General Nicoleanu i-a fost dat să și audă elogiile compuse cu stil.

”De la Saita, parcurgând galeria portretistică a foștilor prefecți, din care se desprind luminoase figurile Kneazului Moruzzi, blândului Emil Petrescu, Mitilineu sau a meticulosului și subtilului intelectual ce a fost prefectul Corbescu - personalitatea generalului Nicoleanu va ocupa deapururi locul de cinste”. Dacă îi ura: ” Să trăiți, Domnule General!” oratorul s`ar fi simțit diminuat. Ar fi interesant de știut cum construiește el cuvântul ”mulșumesc” și din câte crăci. T. A.

Bilete de Papagal luni 3 decembrie 1928, No. 257, pag 1-2

REPUBLICA RADIOFONIEI Dela 1 noembrie aerul e liber și București au intrat în concertul european. Respinse ani de zile, insistențele au izbutit să spargă păretele din urechia Statului. În fiecare zi, de două ori, de la 5 la 7 și de la 9 la 12, postul de emisiune Radio-București vorbește și cântă, ascultat de stațiile de primire, până acum în majoritatea clandestine. Statul s`a convins că radiofonia nu-i știrbește prestigiul și că un amator de radio nu e neapărat un ”element primejdios”. - Acum el se miră singur de ce a rămas din linia continentului cu șapte ani înapoi. Asta era radiofonia? întreabă Statul. Ce credea el că și ce-a ieșit! Dacă Statul are un auz perfecționat până la perceperea ocării, el a putut afla din microfonul Societății de radiodifuziune, în sfârșit încurajată și de el, câteva adevăruri nu tocmai menite să-l măgulească. Conferențiarii și inginerii, în aplauzele mute ale amatorilor, i-au sărit cu ciocul în cap. În vreme ce postul cel mic își face cum poate datoria, se instalează postul cel mare, acela care va permite cuvîntului și ghiersului românesc să fie auzit de foarte departe, dincolo de graniți. Peste mai multă sau maipuțină vreme turnul de unde și rotogoale va fi zidit și vorbitorii noștri cu o voce de zei tunători, vor fi în legătură instantanee cu țara și continentul. De câteva ori Coco s`a plimbat de jur împrejurul templului de sticlă, în care stă închis D-l Giurgea, cu o vizibilă preocupare de gîlceavă și iritat pe măsură ce spațiul devenea mai surd. D-l Giurgeam acuzat că a ținut radiofonia prizonieră, e un personagiu liniștit și lapidar, pe care nu-l impresiona nimic ilegal și aparatul de radiofonie era o cutie ilegală de purtat subt pelerină numai cu certificat. Un adult, în lipsa tatălui său din existență, era îndatorat să ceară un bilet de bună purtare sub-comisarului din cartier, care trebuia să afirme pe răspunderea iscăliturii că amatorul nu dorește niciun termen din chirie că și-a plătit până la zi impozitele la Stat și Comună, că e un

consumator entuziast al produselor Regiei, cu atât mai dorite cu atât scot fum mai puțin și că nu s`a plîns niciodată nici în scris nici verbal împotriva niciunei autorități. Când își lua cu multe greutăți atestatul, amatorul avusese vreme să se înrudească sufletește cu sub-comisarul și să-l considere ca pe un al doilea părinte. D-l Giurgea sosise din streinătate. O primă codeală și stîngăcie: d. Giurea stătuse într`un sanatoriu ca să-și repare un surmenaj îndelungat. Privirea d-sale de colonel francez din Colonii, mai păstra melancoliile palide ale ostenelii nervoase și o umbră din Alpii, pe unde fusese. Să crezi că te lupți cu un autocrat dîrz și să te găsești prezintat unui domn sfiios, cu o energie pur teoretică, în mâna feminizată de contactul cu norii și cu întristarea, este ca o precipitare din infern. Văzându-l în carne și oase pe Directorul spațiului și al eterului, Coco s`a simțit cuprins de o rușine disperată, silit să suporte ochiul calm al dictatorului, ca un cărbune aprins în palma întinsă. - Iar am scrîntit-o, și-a zis Coco. Așa îți trebuie. Conversația a fost, negreșit, civilizată, politicoasă și agreabil distantă. Împăratul aerului era blajin și simpatic. Cauzele de întîrziere, șchiopătare și nehotărâre nu aparțineau, în cariera radiofoniei, acestui temperament. Cine a fost vinovatul? Statul. Te rog nu cerceta în dosul acestui monument insonor. Statul poate să fie, cine știe dacă te vei apuca să-l descâți ”melc, melc, codobelc, scoate coarne boerești”. Te poți aștepta să iasă te miri ce și cum. Lasă moluscele în pace. Pricina a fost câștigată, stașiunea de emisii radiofonice funcționează. O mai vrei? Vreau o stașie mai mare. O vei avea: mai vrei ceva? Mai vreau să nu aud postul cel mic din București ăn substanța tuturor posturilor din Europa. Uite, cântă italienește un tenorino de la Opera Română; el cântă extraordinar de frumos, dar aș prefera să nu-l aud. Mă duc la Viena: tot el cântă. Pornesc la Breslau: îl aud. Mă mut la Varșovia, la Kattowitze, la Praga, la Roma, la Cosice, mă ridic pân la Tuluza - în zadar, sau prilejul să spunem; de-a surda. Pas cu pas, Kilometru cu Kilometru, meridian cu meridian, tenorul se ține după mine. Fostule Dictator al bolșilor dintre stele, ți-a mai rămas un pumn din autoritatea trecută: arde-i, te rog, palmă științifică tenorului și oprește-l să cânte: scurteaza unda de tot, coupez-lui le sifflet. Se pare că D. Giurgea nu ne-a spus că autorizațiile cu certificat nu se mai acordă de către un comitet de Curte cu juri, ci de către primul oficiu poștal, pe formular - și probabil că nu ne-a spus nimic precis din ceeace constitue secretul d-sale profesional. E foarte probabil că numai atena noastre, educată și complicată în universul electronilor (niște vibrioni și spirocheți ai magnetismului) prin joasă și înaltă frecvență ne-a pus pe urmele intențiilor adevărate ale Regelui de peste curenți. De la Radio, te poți aștepta la orice vrei, chiar la ghicirea formalităților de împlinit, aflate în stare de mister în capacitatea de gândire a Ministerului Comunicațiilor. În orice caz, Coco a plecat de la D. Giurgea pocăit obsedat de ideea să-i scoată din caterincă un bilet. T. Arghezi

Bilete de Papagal 1930 No. 477(?)

Radio Vă atrag atenția. Cele mai geniale invențiuni devin foarte curând instrumente de tortură. Citez: automobilul care te bagă în boale, telefonul care ne lasă la discreția domnișoarei P. T. T., pianul cu care ne torturează doamna dela etaj și acum în urmă radio. Este într'adevăr o descoperire măreață, dar de care se abuzează să-ți vină, pardon, greață. Pe stradă, la cinematograf, acasă la tine sau la prieteni, dai peste radio. Admiri nu numai invenția, dar și numele cu care a fost botezată. E un fel de lamă ”Gillette”. Toată lumea se rade și te rade cu radio. Care cum instalează radio, deschide ferestrele sau te chiamă acasă să-l asculți. Mărturisesc sincer dela o vreme nu-l înghit deloc. Mă exasperează vocea conferențiarului care se căsnește să fie distins, sârba popilor pe care am auzit-o de nouăzeci și nouă de ori și tenorul care se strangulează în octavă disperată. Afară de paraziții exteriori, radio a mai creat o serie de paraziți interiori: sunt prietenii cari au aflat slăbiciunea radiofoniștilor, vin să-ți admire iscusința cu care prinzi scrâșnirile iadului, rămân la masă, mănâncă ce e mai bun, îți beau țuica, vinul și cafeaua și mai târziu pe când tu cauți undele, ei aruncă undița nevesti. Mersi de invenție! Gh. Brăescu.

Bilete de papagal Duminică 22 iunie 1930, No. 462

Radio Idealul în radiofonie este să înlocuiești orchestra cu placa și conferința cu acul. Stația de radio București a împins idealul dincolo de el însuș, emițând cu placă nu numai simfoniile lui Beethooven dar și muzica lăutarilor din București. Placa devine atunci ”doză electromagnetică”, după cum la un restaurant select brânza devine ”fromage”.

Numindu-l valută, leul pare mai scump și subt echivocul cuvântului ”aperitiv” țuica dobîndește o aromă exotică. Cu timpul, directorul general al postului se va putea numi d-l Gramofon și compozitorul unanim al postului românesc va fi Mișonznichi. E și mai ieftin. Supunem propunerea, d-lui Gusti, președintele Societății de Radiodifuziune. B. de P.

Bilete de papagal duminică 13 iulie 1930, No. 465 pag 10

RADIO: Doza electromagnetică a luat definitiv, șa Radio Bucuresști, locul șomeurilor dela Operă, care cântau din când în când în studio. Comitetul, cu știre sau în neștire, a patronat de altfel excluderea sistematică a tuturor elementelor bune dela microfonul postului românesc. Cei câțiva cântăreți care-și găsiseră în emisiunile radiofonice singura mizeră resursă pe timpul verii, au fost înlăturați pentru a se face loc plăcilor dela Ipcar și Michonsniky, plăci care beneficiază extrem de rar de scuza selecțiunii. Când nu se transmit simple pornografii în limbi străine, se dau plăci cu muzică populară rusească și ungurească, atât de binevenite în Basarabia și Ardeal, paralel cu predictele de cultură românească, ale aceluiaș post de radiodifuziune. Președintele comitetului e D-l Profesor Gusti, care, exagerat de sensibil la tonul polemicei riscate, rămâne indiferet la observațiile obiective. Aude D-sa cum se judecă de către abonați programul; citește D-sa observațiile presei; ascultă cel puțin, la un aparat de aprins țigareta, ce se cântă și ce se rostește în microfonul atât de specialmente limbut, deschis în urechea Europă? Bănuim că nu. B. de P.

Bilete de Papagal duminică 20 iulie 1930, No. 466, pag. 8-9

RADIO.

Postul București Revista oficială a postului București costa 70.000 lei săptămânal, adică aproape 4 milioane pe an și constituia și un monopol. Revista era singură în drept să publice, pe câte 7 zile, programul emisiunilor europene, pe care postul îl primește gratuit. Pe când în toate țările apar în libertate și în concurență, zeci de reviste de radio, care de care mai bogate și mai ieftine, în toată Romănia o singură publicație putea să iasă în public fără intervenția Parchetului, Radiofonia. Ne puteam aștepta ca privilegiul monopolului să se traducă în sumar, cu materialul literar și științific cel mai divers și mai interesant - și ar fi fost singurul motiv de monopol: valoarea instructivă a textului. În afară de programe, de cele mai multe ori inutile, dată fiind puterea de audișie din țară, atât în București cât și în provinciile care nu cad mai de-a dreptul în zona de mai bună influență a posturilor de emisiune străină, textul nu prezinta nicio importanță. Traducerile tăiate cu foarfeca din revistele străine, se raportau la o educație tehnicăinexistentăla publicul românesc iar colaborările originale, inspirate din aceleași reviste, datorite poate câte unui bun inginer sau instalator, sufereau de neajunsul fatal de a-ți fi inexpresive, lâncede și inutile și ele. Rostul unei publicații care vrea să fie excluziv tecnică, era să folosească măcar amatorilor din tineret fără mijloace și curioșilor din public, pentru montarea unui aparat puțin costisitor. Trimiterile de-a`ndaratele, la numere vechi sfârșeau prin a echivala în leicu cheltuiala unui aparat scump și, amatorul, orbit de o nomenclatură și de un stil știinșific molierești, numindu-se placa de gramofon doză electromagnetică, după cum în farmacie apa chioară gratuită se chiamă, primită de la robinet, aqua fontis, a la 50 lei suta de grame, se găsea la discreția bombastică, fizică și matematică, a unei redacții de oameni prea mari pentru aplicarea cusurului care-i califica. Postul București a concesionat revista și s`a ușurat de o cheltuială anuală de 4 milioane circa. Atunci, publicul s`a așteptat la altă traducere a sumei economisite, în sumarul programului de astă-dată. Și deodată s`a ajuns la placă, la doză, la aqua fontis, și la o reclamă din toate punctele de vedere rușinoasă. Scuza acestei publicații, utilă negoțului și finanțelor postului București, ar fi putut să fie literară, redactându-se reclama cu maximum de inteligență și de spirit. Citatul nostru, din numărul trecut, pe care îl repetăm aci (gratuit pentru firmă) dă măsură acestui maximum de spirit, și de inteligență: - ”Când Adam plecă din Rai Și cu Exa pătimașa. Au plecat fiindcă gustară Din cafeaua de la Pașa”. În ultimul număr al revistei, fostă oficială, Rdio și Radiofonia, se răspunde indirect la imputarea reiterată că programul a devenit placă de gramofon, cu afirmarea că toate posturile europene dau fuga după plăci. Afirmația e adevărată întru cât ai spune că fumătorii europeni îți aprind țigările unul dela altul. Când nu e foc și nu-s chibrituri la îndemână, se întâmplă, într-adevăr, ca un fumător, salutând pe alți trecători, pe bulevard, să-și ceară voie să ia un fum cu țigarea lui din din țigările lor. La Buda-Pesta, unde postul de difuziune e în activitate permanentă, timp de aproape 20 de ore

zilnic, este permisă, de igur, emisiunea timp de o oră, din când în când, de jocuri englezești la modă și de melodii americane pe placă: se satisface o curiozitate de exotism, nu o îndatorire de program. E cu totul altceva. Postul din București își reazimă programul întreg pe plăci și combină publicitatea cu placa. Nicio placă nu e prezintată fără citirea vadului la care poate să fie cumpărată din București. Așa că postul aparține de fapt fabricilorde muștar, de ciorapi, de ceasornice, brutariilor și magazinelor de gramofoane. Pentru atigerea acestui scop, necuprins în dezideratele și principiile expuse acum câți-va ani, s-au cheltuit câteva sute de milioane (In ele se găsește și un podeț de beton peste un șanș, de care ne vom ocupa la timp) și se întrețin directori generali, directori, directori de programe și un întreg personal, plătit extrem de scump, în vreme ce o conferință se plătește 1000 și 1500 de lei? Dacă idealul postului era să devie un post-gramo-fon, nu era nevoie nici de atâtea sume fantastice, cheltuite, derobate drumurilor, străzilor și locuințelor populare, nici de atâta patetică, nici de atâți figuranți: nici de forțarea câtorva zeci de mii de abonamente, plătite de posesorii simplelor gramofoane fără comitele și directori cu ifose artistice și culturale ... Doamna Margot Dacă Directorul General răspunde la un nume de chiristegerie și te chiamă Cârnu, îndulcit cu Munteanu, fosta șpicheriță își trage numele dintr`alt vocabular, parizian, și se chiamă Margot. (T nu se citește). Șpicherița este acea persoană invizibilă și percepută numai cu urechia, care dă de veste că un lucru s`a isprăvit și că începe altul. De pildă, ăn seara solemnă de 14 Iulie, a zecemaiului francez când D-lui Ministru Puaux i-a urmat omagiul la microfon al D-lui Ministru Moldoveanu și după ce Dl. Moldovanu a terminat, șpicherița a intrat direct în subiectul favorit postului din București, muștar și conserve. Va să zică, șpicherița e vocea de după și dinainte, precursoarea și succesoarea materiilor vorbite și cântate. Cu alte cuvinte, șpicherița e Buna-Vestire, îngerul, strigătorul, strigaciul. D-na Margot a fost strigoi numai până la la un timp; azi e secretara programelor și tot odată baza și criteriul și persoana de încredere a D lui Director General. Cârnul și Strigoiul. Meningea, timpanul și toată mucoasa intelectuală a d lui Cârnu se pun în funcțiune excluziv cu avizulD-nei Margot. Fără D-na Margot nu se poate nimic realiza în Societate. D-na Margot bănuiește și verifică însușirile artistice ale colaboratorilor, le verifică din nou și le supraverifică. E vechea istorie a valorilor degenerate. Când lipsește stăpânul, poarta nu o închide feciorul din casă fiind-că-i e lene și feciorul pune să o încuie bucătăreasa iar bucătăreasa trimite cotoiul. Programul

Majoritatea ascultătorilor de radio obișnuiți cu scurte dar substanțiale coferințe radiofonice, nu înțeleg de ce, deși conferințele au rămas, dispar pe zi ce trece ambele atribute: și scurt și substanțial. S`a citit odată o întreagă pagină din Monitorul Oficial și jumătate din Monitorul Bursei și cerealelor. Regulamentul de conducere al închisorilor și regulamentul controlului vagoanelor de marfă se citesc, regulat, de trei ori pe zi. Se anunță retransmiterea amănunțită, cu comentarii spirituale, a Anuarului Rudolf Mosse pe 1930. E drept că cei mai de seamă vorbitori ai postului românesc au renunțat să colaboreze, fiind vară; renunțarea lor va continua, însă, și la iarnă,.. fiind iarnă. Nici doamna Margot, nici domnul Cârnu care, au consultat pe domnul Vasilache, alt personagiu, nu-și pot explica acest fenomen. D-l Cârnu a fost de părere să se ceară conferențiarii dela regimentul de tracțiune automobilă, iar în zilele de sărbători - dela Compania de Pompieri. B. de P.

Bilete de Papagal duminică 27 iulie 1930, No. 467, pag 10

CRONICA RADIOFONICĂ Jurnalul vorbit Al postului București se face cu tăieturi din gazetele din cursul săptămânii trecute, de preferință din colecția ”Rampei”, dându-se preferință - ca fiind mai populare - greșelilor de limbă, de acord și de tipar. Nu este neglijat nici carnetul monden - d. Cârnu fiind de părere că face parte din elita, deocamdată, intelectuală a României. Toată țara și întregul continent au aflat astfel la vreme că doamna Popescu, născută ionescu, a dat naștere unui prunc de sex masculin, care a dela primele cuvinte a cerut un abonament la postul doamnei Margot.

La botez au luat parte d. Vasilescu cu d-na, d Georgescu-Șchiopul, d. Petrescu-Talpălată, inclusiv D-na văduvă Ionescu, zisă și Creața. Familia Regală - întrucât D-l Cârnu bănuiește că din partea locului i-ar putea veni o dizgrație - e urmărită pas cu pas. D-sa cere o repetare a depunerii jurământului regal spre a-l putea retransmite din proprie inițiativă, și chiar o nouă reîntoarcere a Regelui în țară, pentru a trata solemnitatea în perfectă cunoștiință de cauză. E drept că, din exces de zel, plecarea Regelui din Capitală e anunțată cu două zile după înapoiere, iar sosirea - cu 24 de ore după ce Regele a plecat din nou. Pentru a nu produce iritașie și conflicte inutile, jurnalul vorbit a adoptat un limbaj de echivocă eleganță; precum: ”Se spune că... Se crede că... E mai mult ca sigur că... Se dă ca sigură probabilitatea că...” Etc... Cabaret Inaugurarea cabaretului, deși insignifiantă și... dozată, ca orice început, promite să devie numărul cel mai interesant prin hotărârea Comitetului de a lua parte efectivă la alcătuirea programului. Deocamdată s`a decis ca doamna Margot să declame, cu inflexiunile de voce ale domnilor Manolescu și Vracca, faimosul cuplet: ”Ați gustat muștarul Flora?...” D-l Cârnul postului va cânta o arie din Don-Juan, în Infern, acompaniat de oboi și lătrături. E tot ce s`a decis, după lungi desbateri, argumentate și contradictorii, în prima ședință plenară a comitetului general. În ședința viitoare se vor fixa definitiv normele și fizionomia artistică a Cabaretului. Cineva a emis ideea înființării unei secțiuni artistice noi, care va urma cabaretului, pe la orele 4 dim. sub un nume încă nehotărât. Unii s`au opus pe motive naționale, într`adevăr, denumirea ”Ciorbă de Burtă”, rectificată, pentru decența vocabularului, cu forma ”Supă de abdomen”. Inovații Postul București este mai mult ca oricând ferm hotărât să nu cruțe nici un sacrificiu pentru a-și perfecționa programul. Duminica trecută a pus pe o doamnă să fluiere. Pentru Duminica viitoare se caută un artist care să emoționeze pe abonați printr`alt organ încă neutilizat. D. Cârnu așteaptă oferte. B. de P.