Analiza Diagnostic A Productivitatii Muncii Si A Strategiei Sale de Crestere La SC DRIM Daniel SRL [PDF]

Zitiervorschau

UNIVERSITATEA DIN PITEŞTI FACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE SECŢIA ECONOMIA COMERŢULUI, SERVICIILOR şi TURISMULUI

LUCRARE DE LICENŢĂ

ANALIZĂ DIAGNOSTIC A PRODUCTIVITĂŢII MUNCII ŞI A STRATEGIEI SALE DE CREŞTERE LA S.C. D.R.I.M DANIEL S.R.L.

COORDONATOR ŞTIINŢIFIC: PROF. UNIV. DR. RADU FLOREA ABSOLVENT:

PITEŞTI 2008

1

CUPRINS

INTRODUCERE…………………………………………………………………pag 3 CAPITOLUL 1 - CONSIDERAŢII TEORETICE ŞI METODOLOGICE PRIVIND ANALIZA DIAGNOSTIC A PRODUCTIVITĂŢII MUNCII 1.1. DELIMITARI CONCEPTUALE………………………………..………...…pag 6 1.2. ROLUL ŞI IMPORTANŢA CREŞTERII PRODUCTIVITĂŢII MUNCII….pag 9

CAPITOLUL 2 – PREZENTAREA GENERALĂ A ACTIVITĂŢII LA S.C. D.R.I.M. DANIEL S.R.L. 2.1. SCURT ISTORIC…………………………………………………………....pag 11 2.2.PROFILUL ŞI STRUCTURA ORGANIZATORICĂ LA S.C. D.R.I.M. DANIEL S.R.L…………………………………………………………………...…………pag 12 2.3. NIVELUL ŞI DINAMICA PRINCIPALILOR INDICATORI ECONOMICO – FINANCIARI AI FIRMEI ÎN PERIOADA 2005-2007………………………….pag 14

CAPITOLUL 3 – ANALIZA DIAGNOSTIC A INDICATORILOR PRIVIND PRODUCTIVITATEA MUNCII LA S.C. D.R.I.M. DANIEL S.R.L. 3.1.MODELE DE CALCUL SI ANALIZA A INDICATORILOR PRIVIND PRODUCTIVITATEA MUNCII…………………………………………………pag 21 3.2.ANALIZA DINAMICII ŞI STRUCTURII INDICATORILOR ÎN PERIOADA 2005-2007……………………………………………..………………………….pag 34 3.3.ANALIZA

FACTORIALA

A

INDICATORILOR

PRIVIND

PRODUCTIVITATEA MUNCII………………………………………………...pag 37 2

CAPITOLUL 4 – ANALIZA PRINCIPALELOR CĂI SI MASURI PENTRU CREŞTEREA PRODUCTIVITĂŢII ŞI ÎMBUNATĂŢIREA ACTIVITAŢII FIRMEI………………………………………….………………………….……pag 42 CONCLUZII SI PROPUNERI……………………………...…………………pag 49 BIBLIOGRAFIE……………………………………………………………..….pag 51 ANEXE…………………………………………………………………………...pag 52

3

Introducere

Productivitatea muncii este unul din cei mai importanţi indicatori sintetici ai eficienţei activităţii economice a întreprinderilor, care reflectă eficacitatea sau rodnicia muncii cheltuite în procesul de producţie. Creşterea productivităţii muncii constituie cel mai important factor de sporire a volumului producţiei, de reducere a costurilor de producţie şi de creştere a rentabilităţii şi competitivităţii produselor pe piaţa internă şi externă . În acest sens, în condiţiile trecerii la economia de piaţa, în ţara noastră, un obiectiv important îl constituie creşterea productivităţii muncii în industrie, agricultură, construcţii, transporturi şi în celelalte ramuri ale economiei naţionale. Principalele obiective ale analizei diagnostic a productivităţii muncii sunt: a)

analiza diagnostic a situaţiei generale a productivităţii muncii;

b)

analiza efectelor economice ale modificării productivităţii muncii;

c)

analiza diagnostic a productivităţii marginale a muncii;

d)

analiza profitului pe un salariat;

e)

analiza căilor de creştere a productivităţii muncii. Întreprinderea, în sens fizic, este o unitate compusă din compartimente ce

îndeplinesc funcţii specifice (previziune, organizare, coordonare, antrenare şi control – evaluare), iar în sens economic ea trebuie sa fie o entitate producătoare de profit. Realizarea cu bune rezultate a activităţii întreprinderii presupune o organizare corespunzătoare, în strânsă concordanţă cu cerinţele mediului ambiant. În acest scop, o întreprindere trebuie să proiecteze şi să dezvolte o structură organizatorică proprie care să fie caracterizată de o organizare armonioasă, flexibilă care să depindă de gradul de cunoaştere al managerilor. Sfera de autoritate, compartimentele de muncă şi relaţiile 4

dintre persoane şi compartimentele de muncă trebuie să fie analizate cu multă atenţie în activitatea cotidiană a managerilor.

CAPITOLUL 1

5

CONSIDERAŢII TEORETICE ŞI METODOLOGICE PRIVIND ANALIZA DIAGNOSTIC A PRODUCTIVITĂŢII MUNCII 1.1.

DELIMITĂRI CONCEPTUALE

Productivitatea muncii este o categorie economică complexă şi dinamică. În general, productivitatea se defineşte ca raport între rezultatele unei activităţi economice şi eforturile făcute în acest sens, prin ea înţelegându-se de fapt capacitatea de a produce, randamentul sau eficienţa, raportul măsurabil între o producţie dată şi ansamblul factorilor care au contribuit sau unul dintre aceşti factori. Putem afirma că productivitatea muncii poate fi interpretată atât ca randament al combinării şi utilizării factorilor de producţie ( caz în care exprimă producţia obţinută la unitatea de factori de producţie), cât şi sub forma necesarului acestora ( caz în care reflectă cheltuielile cu factorii de producţie pentru obţinerea unei unităţi de producţie). În sens larg productivitatea, se mai poate definii ca raport între cantitatea de resurse absorbite în cursul producerii ei, ea obţinându-se ca raport între rezultatele obţinute (producţia) şi eforturile depuse pentru a le obţine (factorii de producţie utilizaţi) În conceptul de productivitate a muncii, care înseamnă „obţinerea mai multor produse în aceeaşi unitate de timp”, analiza factorilor de natură economică şi socială au o pondere tot atât de importantă ca şi a factorilor. Nivelul şi dinamica productivităţii muncii sunt influenţate de: nivelul climatului, gradul de cointeresare materială a factorului muncă, condiţiile naturale etc. Elementul determinant în atenuarea tensiunii dintre resurse şi nevoi în sporirea veniturilor şi a nivelului de viaţă îl reprezintă creşterea productivităţii în general, a productivităţii muncii în special. Creşterea productivităţii muncii se realizează nu prin cheltuirea unei cantităţi mai mari de muncă, ci prin cheltuirea mai eficientă a acesteia. Unei creşteri

6

procentuale a productivităţii muncii trebuie să-i corespundă în mod logic, o micşorare a cantităţii totale de muncă încorporată în produs, deci o scădere a valorii lui Conceptul de productivitate a muncii, în sens economic, înseamnă capacitatea muncii de a crea o anumită cantitate de valori de întrebuinţare într-o unitate de timp, reflectând, în ultima instanţă, eficienţa cu care este cheltuită o cantitate de muncă, sau altfel spus, eficienţa cu care sunt utilizaţi, avansaţi, combinaţi, substituiţi şi consumaţi factorii de producţie. Analiza este o metoda generală de studiere a fenomenelor şi proceselor din natură şi societate. Noţiunea de analiză provine de la cuvântul grecesc „analysis” şi presupune descompunerea unui obiect sau fenomen în părţile sale componente, în elementele lui simple, în vederea cercetării lor amănunţite1. Cu ajutorul analizei se adânceşte procesul cunoaşterii fenomenelor de la singular la general, de la concret la abstract, de la aparenţă la esenţă, ceea ce permite descoperirea legăturilor de cauzalitate, a factorilor de influenţă, precum şi a legităţilor de formare şi desfăşurare a fenomenelor cercetate. Prin îmbinarea analizei şi sintezei, pot fi studiate în mod complex fenomenele din natură şi societate, ceea ce permite cunoaşterea legăturilor de cauzalitate dintre fenomene, esenţa acestor fenomene, precum şi tendinţele care se manifestă în evoluţia fenomenelor studiate. În procesul cunoaşterii, analiza trebuie însoţită de sinteza. Noţiunea de sinteză provine de la cuvântul grecesc „sinthesis”, care presupune reunirea părţilor sau elementelor componente ale unui fenomen într-un tot unitar, pentru a cunoaşte diversele lui forme şi manifestări concrete existente în realitate. În analiza productivităţii muncii se pot folosi diferite surse interne ale întreprinderii: programele de activitate, circulaţia mărfurilor, situaţia fondurilor fixe sau circulante, cifra de afaceri etc.

1

F.RADU, D.CÎRCIUMARU, D.BONDOC „Analiza economico-financiară a societăţilor comerciale” , Editura Scrisul Romănesc, Craiova 2006

7

Factorul uman este cheia întregii activităţi şi a performanţelor obţinute de firmă. Prin aceasta se explică de ce marile firme acorda atenţie sporită subiectului sau de ce pentru unele state, politică de personal este una aparte. Premiza utilizării resurselor materiale şi financiare în avantajul întreprinderii o reprezintă asigurarea cu personalul necesar atât din punct de vedere cantitativ, cât si calitativ. Potenţialul uman reprezintă o conexiune, o convergenţă de variabile interne, externe sau mixte care unite, în diferite proporţii, şi alăturate performanţelor întreprinderii vor crea persoane şi personalităţi cu rezultatele şi capacităţile lor. În diagnosticarea gestiunii resurselor umane se foloseşte un sistem de indicatori privind pe de o parte, asigurarea cu resurse umane, iar pe de alta parte, utilizarea acestora.

1.2.

ROLUL ŞI IMPORTANŢA CREŞTERII PRODUCTIVITĂŢII MUNCII

8

Mondializarea economiei, explozia noilor tehnologii ale informaţiei şi ale comunicării, modificările structurale ale întreprinderilor şi reducerea timpului de munca definesc noi exigenţe în termeni de competenţa individuală şi colectiva.2 Cunoaşterea gradului de independenţă economică şi financiară, detectarea la momentul oportun a diferitelor cauze care generează schimbări nedorite în activitatea întreprinderii presupun diagnosticarea financiară. Diagnosticarea financiară, şi nu numai, este extrem de importantă pentru a stabili performanţele financiare ale firmei. În ultimul deceniu s-au produs schimbări în cadrul mediului în care întreprinderile îşi desfăşoară activitatea. Suita de reforme, care se derulează în economia şi societatea românească, bulversează structuri şi mentalităţi, atitudini şi comportamente. Aceste reforme complexe vizează crearea centrului vital al economiei de piaţa.3 Productivitatea muncii este o categorie economică complexă şi dinamică. Productivitatea muncii se poate definii astfel: capacitatea muncii de a crea o anumită cantitatea de valori de întrebuinţare într-o unitate de timp, reflectând, în ultimă instanţă, eficienţa cu care este cheltuită o cantitatea de muncă. Sau altfel spus, reprezintă eficienţa cu care sunt utilizaţi, avansaţi, combinaţi, substituiţi, şi consumaţi factorii de producţie. Productivitatea muncii este unul dintre cei mai importanţi indicatori sintetici ai eficienţei activităţii economice a întreprinderilor, care reflectă eficacitatea sau rodnicia muncii cheltuite în procesul de producţie. Productivitatea muncii face parte din categoria indicatorilor utilizării intensive a potenţialului uman şi exprimă eficienţa cu care este utilizat personalul angajat de câtre întreprindere.

2

Tumbar C., Varzaru M., „Management si gestiune pentru simulari decizionale”, Editura Universitaria, Craiova, 2005, pag. 7 3 Meghisan Ghe., Nistorescu T., „Bazele Marketingului”, Editura Economica, Bucuresti, 1998

9

Asupra productivităţii muncii acţionează direct şi revoluţia managerială prin care se urmăreşte perfecţionarea organizării şi conducerii activităţii economice, folosirea mai intensă a timpului de muncă, a capacităţilor de producţie etc. Productivitatea muncii este o categorie economică complexă şi dinamică şi reprezintă însuşirea muncii de a crea o anumită cantitate de valori de întrebuinţare întro unitate de timp, reflectând în ultima instanţă, eficienţa cu care este cheltuită o cantitate de muncă. Creşterea productivităţii muncii este unul din conceptele de organizare a afacerilor în economia de piaţă, pentru ca lupta suprema în aceasta lume prezentă este acum sporirea vânzărilor. Situarea întreprinderii într-un mediu financiar concurenţial pune problema evaluării şanselor pe care le are, de a câştiga, de a rentabiliza activitatea şi de a se ridica printr-o creştere a volumului vânzărilor. Creşterea productivităţii muncii prezintă o importanţă deosebită în primul rând pentru ca ne permite să ne găsim identitatea în cadrul sectorului sau a pieţei, ne permite să identificăm mai bine gradul de dezvoltare al unei întreprinderi în funcţie de atenţia acordată angajatului şi calificării sale. De asemenea, ne permite sa facem şi aprecieri asupra principalilor indicatori de eficienţă necesari pentru analiza societăţilor comerciale (anexa 1).

CAPITOLUL 2

10

PREZENTAREA GENERALĂ A ACTIVITĂŢII S.C. D.R.I.M. DANIEL S.R.L.

2.1. SCURT ISTORIC Societatea comercială D.R.I.M. Daniel S.R.L. se înfiinţează în anul 1991, în oraşul Piteşti, judeţul Argeş ca societate de comerţ specializata in comerţul cu ridicata, în special bunuri alimentare, adresându-se de la început unei anumite categorii de clienţi. Pe parcursul trecerii timpului, aceasta societate, graţie unor manageri talentaţi ţi a unei politici comerciale oportune, va ocupa o poziţie tot mai importanta pe piaţa argeşeana, în sensul în care ea devine distribuitor de marca pentru produsele alimentare (în special dulciuri) în anul 1998 Încă din anul 1996, societatea îşi dezvolta o reţea proprie de distribuţie a produselor în tot judeţul Argeş şi chiar parţial în afara judeţului, în judeţele Olt, Dâmboviţa si Vâlcea. În orice acţiune întreprinsă şi in afaceri, pe fondul unor urcuşuri si coborâşuri, firma va fi nevoită să renunţe la unele colaborări cu unii producători (Alka Bucureşti) pentru a încheia contracte de colaborare cu alţii (Elite România S.R.L., Rostar S.R.L.), firme care îi conferă S.C. D.R.I.M. Daniel S.R.L. posibilitatea cuceririi de noi puncte pe piaţa.

2.2. PROFILUL SI STRUCTURA ORGANIZATORICA A S.C. D.R.I.M. DANIEL S.R.L.

11

PREZENTAREA SERVICIILOR -

comerţ cu ridicata prin intermediul a mai multe puncte de lucru din

complexul Bowling din oraşul Piteşti; -

reţea de distribuţie a produselor cu destinaţie alimentara şi dulciuri în

zona judeţului Argeş; -

reţea de distribuţie a apei minerale Borsec şi a băuturilor răcoritoare;

-

reţea de distribuţie a produselor tip bere (Ursus, Timişoreana şi

Stejarul) în tot judeţul. PRODUSELE COMERCIALIZATE se adresează următoarelor categorii de clienţi: -

comercianţi cu ridicata;

-

magazinele alimentare;

-

magazine afiliate staţiilor PECO din judeţul Argeş;

-

persoane fizice;

-

hoteluri;

-

restaurante;

-

cafenele.

PRINCIPALII CONCURENŢI SUNT: -

S.C. Cris Cam Univers S.R.L.;

-

S.C. Kitty Dangus S.R.L.;

-

S.C. Euro Sori S.R.L.;

-

S.C. DGM internaţional S.R.L.;

-

S.C. Hermes S.R.L.;

-

S.C. Rifco Trading S.R.L.;

-

General Distribuţio S.R.L. Piteşti;

-

S.C. Uno S.R.L.;

-

S.C. Şapte din şapte S.R.L.;

-

S.C. Quark S.R.L. Curtea de Argeş; 12

-

S.C. Paloma S.R.L.

-

S.C. Malmit S.R.L.

-

S.C. Renta Câmpulung.

PIAŢA FIRMEI Volumul ofertei – firma oferă o gama variata de produse din categoria dulciuri, produse alimentare, adresându-se unor anumite categorii de clienţi în sensul în care un produs de calitate superioară implică şi un preţ ridicat. Numărul de clienţi

- acesta poate fi exprimat atât sub aspectul clienţilor

potenţiali, cât şi nonconsumatorilor relativi şi absoluţi, în speranţa de încheiere a noi colaborări şi de plasare a produselor în cat mai multe puncte rămănandă deschisă. Cota de piaţa – cota de piaţa relativă reprezintă în procent de aproximativ 85%. CĂI DE DEZVOLTARE A PIEŢEI FIRMEI Creşterea intensivă – este posibilă prin intensificarea volumului de marfă vânduta clienţilor; este vorba de produse deja consacrate, dar şi sortimente noi care pot pătrunde în piaţa sub aceeaşi marcă a producătorilor colaboratori ai firmei. Creşterea extensivă – este posibilă prin atragerea unui număr mai mare de clienţi în sensul în care produsul poate fi prezent îi pe rafturile nonconsumatorilor relativi sau absoluţi.

2.3.NIVELUL ŞI DINAMICA PRINCIPALILOR INDICATORI ECONOMICO – FINANCIARI AI FIRMEI ÎN PERIOADA 2005-2007 13

Principali indicatori folosiţi în analiză pentru caracterizarea rezultatelor economice ale firmei în perioada 2005-2007 sunt: -

cifra de afaceri (CA), calculată în preţuri de vânzare fără TVA: CA = Σqp

-

număr mediu de salariaţi (Ns)

-

cheltuieli aferente cifrei de afaceri: ChCA = Σqc

-

valoarea activelor fixe sau imobilizate (Af);

-

valoarea activelor circulante (Ac);

-

mărimea capitalului propriu (Kp);

-

mărimea datoriilor totale (Dt);

-

profit brut (Pb);

-

profit net (Pn);

-

productivitatea anuală pe salariat (Va): Va = CA/Ms

-

cheltuieli la 1000 lei cifra de afaceri (C/1000): C/1000 = Σqc / Σqp x 100

-

eficienţa utilizării activelor fixe (EAf): EAf = CA / Af x 1000

-

eficienţa utilizării activelor circulante (EAc): EAc = CA / Ac x 1000

-

rata rentabilităţii economice (Re): Re = Pb / (Af +Ac) x 100

-

rata rentabilităţii financiare (Rf): Rf = Pn / Kp x 100

-

rata rentabilităţii comerciale sau a vânzărilor (Rv): Rv = Pb aferent CA / CA

în preturi de vânzare = (Σqp – Σqc) / Σqp x 100 -

rata rentabilităţii resurselor consumate (Rc): Rc = Pb aferent CA / cheltuieli

aferente CA = (Σqp – Σqc) / Σqc x 100 Nivelul acestora se prezintă în tabelul numărul 2.1. Trebuie să mai precizăm ca modificările din tabel sunt calculate conform următoarelor relaţii: -

modificarea absolută (ΔR): ΔR = R1 – R0

-

modificarea relativă (ΔR%): ΔR% =(ΔR / R0 )100 sau ΔR%=IR–100=(R1 –

-

R0) 100.

14

Tabel nr. 2.1 Denumirea

UM

Anul 2005

Anul 2006

Anul 2007

Cifra de Afaceri CA

mii lei

3063563

3263219

3513220

Număr mediu de Salariaţi NS Cheltuieli aferente cifrei de afaceri Ch CA Valoarea activelor fixe sau imobilizate Af Valoarea activelor circulante Ac Mărimea capitalului propriu Kp

persoane

20

25

30

mii lei

2851781

2973535

3124290

mii lei

372218

543000

738893

mii lei

384614

555589

750675

mii lei

496030

550835

625658

Mărimea datoriilor totale Dt Profit brut Pb

mii lei

205656

522127

837709

mii lei

247782

289684

352587

Profit net Pn

mii lei

185836,5

217263

262790,5

Productivitatea anuală pe salariat Wa

lei/pers

153178,15

130528,76

117107,33

Cheltuieli la 1000 lei cifra de afaceri C/1000

%

91,91

91,12

89,85

indicatorilor

15

Eficienţa utilizării activelor fixe Raf Eficienţa utilizării activelor circulante Iac Rata rentabilităţii economice Re Rata rentabilităţii financiare f Rata rentabilităţii comerciale sau a vânzărilor Ev Rata rentabilităţii resurselor consumate Rc

%

8230,56

6009,61

4457,61

%

7965,29

5873,44

4698,44

%

32,73

26,36

20,68

%

37,46

39,44

41,74

%

8,088

8,877

9,536

%

8,799

9,742

10,726

Situaţia modificărilor abosute şi relative intervenite în mărimea Tabelul nr. 2.2 Denumirea

Modificări absolute

Modificări relative în

indicatorilor

procente 2005/2006 2006/2007

Cifra de afaceri CA Număr mediu de salariaţi NS

2005/2006

2006/2007

199656

250001

6,51%

7,66%

5

5

25%

20%

16

Cheltuieli aferente cifrei de afaceri ChCA Valoarea activelor fixe sau imobilizate Af Valoarea activelor circulante Ac Mărimea capitalului propriu Kp Mărimea datoriilor totale Dt Profit brut Pb Profit net Pn Productivitatea anuala pe salariat Wa Cheltuieli la 1000 lei cifra de afaceri C/1000 Eficienta utilizării activelor fixe Eaf Eficienţa utilizării activelor circulante Eac Rata rentabilităţii economice Re Rata rentabilităţii financiare Rf

121754

150755

4,26%

5,06%

170782

195893

45,88%

36,07%

170975

195086

44,45%

35,11%

54805

74805

11,048%

13,58%

316471

351582

253,88%

60,04%

41902

62903

16,91%

21,71%

31426,5

45527,5

16,91%

20,95%

-22649,39

-13421,43

-14,78%

-10,28%

-0,79

-0,48

-0,85%

-1,39%

-2220,95

-1331,05

-26,98%

-25,82%

-209185

-1083,15

-26,26%

-20,01%

-6,37

-3,31

-19,46%

-21,54%

1,98

2,3

5,28%

5,83%

17

Rata rentabilităţii comerciale sau a vânzărilor Rv Rata rentabilităţii resurselor consumate Rc

0,799

0,659

9,87%

7,425

0,943

0,984

10,71%

10,10%

În urma calculelor efectuate, se observă ca angajarea celor 5 salariaţi a condus la o scădere a productivităţii muncii pe salariat. A început să scadă şi eficienta utilizării activelor fixe datorita uzurii suferite de acestea şi a activelor circulante datorită faptului ca acestea pot fi materii prime, semifabricate sau combustibili de o calitate mai slabă. De asemenea, a început sa scadă si rata rentabilităţii economice; acest lucru este posibil tot datorită faptului ca se înregistrează o uzura mai mare la mijloacele de transport mai vechi, profitul rămănând totuşi constant pe parcursul celor doi ani. Un fapt îmbucurător este totuşi scăderea cheltuielilor înregistrate la 1000 lei cifra de afaceri. În rest, toţi indicatorii înregistrează creşteri importante, ceea ce denota faptul ca firma merge totuşi bine.

18

3600000 3400000 3200000 3000000 2800000

CA

2005

3063563

2006

3263219

2007

3513220

400000 300000 200000 2005 2006 2007

100000 0

Pb

2005

247782

2006

289684

2007

352387

19

300000 200000 2005 2006 2007

100000 0

Pn

2005 185837 2006 217263 2007 262791

20

CAPITOLUL 3 ANALIZA DIAGNOSTIC A INDICATORILOR PRIVIND PRODUCTIVITATEA MUNCII LA S.C. D.R.I.M. DANIEL S.R.L. 3.1. . MODELE DE CALCUL ŞI ANALIZP A INDICATORILOR a)

Analiza situaţiei generale a productivităţii muncii Pentru analiza diagnostic a situaţiei generale a productivităţii muncii, trebuie sa se

studieze nivelul si dinamica acestui indicator. In general, nivelul productivităţii muncii se determina fie ca raport intre volumul producţiei si cantitatea de munca cheltuita pentru obţinerea lui, fie prin raportarea timpului de munca cheltuit la volumul producţiei obţinute: W = Q/T sau t = T/Q, in care: W = productivitatea muncii Q = volumul producţiei; T = consumul total de timp de munca ; T = consumul de timp de munca pe unitatea de produs. Deci, nivelul productivităţii muncii exprima volumul de producţie obţinute intro unitate de timp de munca sau timpul de munca cheltuit pe unitatea de produs, iar creşterea productivităţii muncii presupune sporirea volumului producţiei cu aceleaşi cheltuieli de munca sau reducerea consumului de munca pe unitatea de produs. Intre nivelele celor doi indicatori ai productivităţii muncii exista un raport de inversa proporţionalitate, care se reprezintă astfel: W = 1/t;

t = 1/W.

In funcţie de sfera de cuprindere, productivitatea muncii imbrica doua forme: productivitatea muncii sociale si productivitatea muncii individuale.

21

Productivitatea muncii sociale exprima eficacitatea consumului total de munca vie si materializata la nivelul întregii societăţi, in condiţiile sociale de producţie dintr-o anumita perioada. Productivitatea muncii individuale indica eficacitatea cu care este cheltuita forţa de munca de câtre un muncitor sau un colectiv de lucrători dintr-o secţie, întreprindere sau ramura, in condiţii specifice de înzestrare tehnica, calificare si intensitate normala a muncii. Ea arata, de obicei, gradul de economisire al muncii vii si se măsoară prin timpul de munca individual cheltuit pentru producerea unui anumit produs sau prin cantitatea de produse obţinute de câtre un muncitor sau colectivul de munca al secţiei, întreprinderii sau ramurii respective. Metodele de calcul ale productivităţii muncii individuale depind, pe de o parte, de modul de exprimare a volumului producţiei, iar, pe de alta parte, de modul de exprimare a cheltuielilor de timp de munca. In funcţie de modul de exprimare a volumului producţiei, productivitatea muncii se poate calcula in unităţi naturale, convenţionale, de timp de munca

si

valorice. Exprimarea nivelului productivităţii muncii in unităţi naturale convenţionale, de timp de munca si valorice, prezintă anumite avantaje si dezavantaje. De aceea, pentru caracterizarea cat mai corecta a productivităţii muncii, se recomanda îmbinarea acestor metode in funcţie de posibilităţile existente in fiecare întreprindere. Cea mai răspândita forma de exprimare a productivităţii muncii este cea valorica, deoarece permite generalizarea nivelului si dinamicii productivităţii muncii, precum si calcularea unor indicatori de eficienta derivaţi si efectuarea unor corelaţii intre diversele laturi ale activităţii întreprinderilor. Principalii indicatori ai volumului producţiei, utilizaţi in calculul productivităţii muncii, pot fi:

-

producţia exerciţiului;

-

cifra de afaceri sau valoarea adăugata. 22

Nivelul productivităţii muncii stabilit pe baza indicatorilor valorici ai producţiei trebuie apreciat prin prisma avantajelor si deficientelor pe care le prezintă aceşti indicatori. In funcţie de unităţile de măsura ale timpului de munca, productivitatea muncii poate fi orara, zilnica si anuala. Pentru calcularea productivităţii muncii orare sau zilnice, timpul de munca se exprima in ore-om si, respectiv zile-om, iar in cazul productivităţii anuale, ca unitate de măsura a timpului de munca se foloseşte indicatorul numărul mediu de muncitori sau de salariaţi. Atunci când se ia in considerare timpul de munca, se face abstracţie de gradul de complexitate a muncii diferitelor categorii de lucrători, de structura personalului si de nivelul înzestrării tehnice a muncii. În vederea eliminării acestor neajunsuri, timpul de munca se poate echivala in unităţi de muncă simplă sau de complexitate medie. Pentru analiza diagnostic a situaţiei generale a productivităţii muncii exprimata valoric, se pot folosi următorii indicatori: -

productivitatea medie anuala;

-

productivitatea medie zilnica;

-

productivitatea medie orara. Nivelul productivităţii muncii anuale se stabileşte prin raportarea producţiei

exerciţiului, a cifrei de afaceri sau a valorii adăugate la numărul mediu al salariaţilor sau muncitorilor, adică: Wa = Qe; Ca; Va / Ns; Nm; in care: Wa – productivitatea muncii anuale; Qe; Ca; Va – producţia exerciţiului, cifra de afaceri sau valoarea adăugata; Ns; Nm - numărul mediu de salariaţi sau de muncitori. Productivitatea muncii anuale nu evidenţiază evidenta numărului de zile nelucrate in timpul anului, iar pentru a înlătura acest neajuns, este necesar sa se determine productivitatea zilnica. 23

Nivelul productivităţii muncii zilnice se poate stabili fie prin raportarea producţiei exrciţiului, cifrei de afaceri sau a valorii adăugate la numărul total de zileom lucrate, fie prin raportarea productivităţii muncii anuale la numărul mediu de zile lucrate de un muncitor sau o persoana angajata intr-un an, adică: Wz = Qe; Ca; Va / Tz sau Wz = Wa / Nz, in care: Tz – numărul total de zile-om lucrate intr-un an de câtre toţi muncitorii sau de întregul personal; Nz – numărul mediu de zile lucrate intr-un an de un muncitor sau o persoana angajata. Calculând astfel productivitatea muncii zilnice, se pot stabilii rezervele de sporire a volumului producţiei si ă nivelului productivităţii muncii anuale pe seama eliminării zilelor nelucrate. Întrucât nici productivitatea muncii zilnice nu surprinde modul de folosire a timpului de lucru in cursul unei zile, este necesar sa se calculeze nivelul productivităţii muncii orare, care pune in evidenta rezervele de sporire a producţiei si a productivităţii muncii zilnice si anuale pe seama folosirii complete a timpului de lucru in cursul unei zile de munca. Productivitatea muncii orare se determina fie prin raportarea producţiei exerciţiului, cifrei de afaceri sau valorii adăugate la numărul total de ore-om lucrate de câtre toţi muncitorii sau întregul personal, prin raportarea productivităţii muncii anuale la numărul mediu de ore lucrate de un muncitor sau o persoana angajata intr-un an sau ca raport intre productivitatea muncii zilnice si numărul mediu de ore lucrate de un muncitor sau o persoana angajata într- o zi, adică: Wh = Qe; Ca; Va / Th; Wh = Wa / Nha; Wh = Wz / Nh; in care: Th – numărul total de ore-om lucrate de câtre toţi muncitorii sau întregul personal in perioada analizata; Nha – numărul mediu de ore lucrate intr-un an de un muncitor sau o persoana angajata; Nh – numărul mediu de ore lucrate de un muncitor sau o persoana angajata intro zi (durata medie a zilei de lucru). 24

Din relaţiile de calcul ale productivităţii muncii anuale, zilnice si orare, rezulta ca nivelul acestor indicatori este direct proporţional cu volumul producţiei obţinute si invers proporţional cu timpul de munca cheltuit. Dintre indicatorii productivităţii muncii prezentaţi, cel mai corect mod de exprimare a eficientei utilizării forţei de munca îl reprezintă productivitatea muncii orare, deoarece tine seama de timpul efectiv lucrat exprimat in ore-om. După determinarea nivelului productivităţii anuale, zilnice sau orare, trebuie sa se stabilească modificările absolute si procentuale intervenite in mărimea efectiva a acestor indicatori in raport cu baza de comparaţie, astfel: ∆ W = W1 – W0: ∆ W% = ∆ W x 100 / Wo = (W1 – Wo) x 100 / Wo = W1 x 100 / Wo – 100 = Iw – 100, in care: ∆ W – modificarea absoluta a productivitatii muncii; ∆ W% - modificarea relativa (procentuala) a productivităţii muncii; Iw – indicele productivităţii muncii. Cu ajutorul metodei substituirilor in lanţ se pot stabili influentele exercitate de modificarea volumului producţiei si ă timpului de munca asupra nivelului si dinamicii productivităţii muncii. Intre indicii diferitelor forme de exprimare a productivităţii muncii exista următoarea corelaţie: Iwa ≤ Iwz ≤ Iwh; O asemenea corelaţie reflecta existenta unor rezerve pe linia utilizării timpului de lucru al muncitorilor, fie la nivelul numărului mediu de zile lucrate, fie la nivelul duratei medii a zilei de lucru. Pentru a scoate şi mai bine în evidenţă rezervele de creştere extensivă şi intensivă a productivităţii muncii, este necesar să se studieze legăturile funcţionale de forma proporţionalităţii directe existente între productivitatea muncii anuale, zilnice si orare. Astfel, productivitatea muncii anuale depinde, în mod direct, de numărul mediu

25

de zile lucrate de un muncitor sau o persoana angajată, numărul de ore lucrate într-o zi (durata medie a zilei de lucru) şi de nivelul productivităţii muncii orare. Aceste legături se pot exprima astfel; Wa = Nz x Wz; Wz = Nh x Wh; Wa = Nz x Nh x Wh. Schema legăturilor de cauzalitate dintre aceşti factori se poate reprezenta astfel: ∆ Nz

∆ Wa

∆ Wz

∆ Nh ∆ Wh

∆ gi ∆ Whi

Stabilirea influenţelor factorilor cu acţiune directă şi indirectă prezentaţi în aceasta schema factorială se poate face cu ajutorul metodei substituirilor în lanţ, după cum urmează: 1. Influenţa numărului mediu de zile lucrate: ∆ Nz = (Nz1 – Nzo) Wzo Wa

2. Influenţa productivităţii zilnice: ∆ Wz = Nz1 (Wz1 – Wzo) Wa

2.1. Influenţa numărului mediu de ore lucrate într-o zi: ∆

Nh

= Nz1 ( Nh1- Nho )Wh1

Wa

2.2. Influenţa productivităţii muncii orare: ∆

Wh

= Nz1 x Nh1 (Wh1 – Who)

Wa

Pentru a caracteriza cât mai corect nivelul productivităţii muncii, trebuie să se separe influenţa exercitată de modificările intervenite în structura producţiei. În acest scop, este necesară recalcularea nivelului productivităţii muncii în funcţie de structura efectiva a producţiei şi a productivităţii din baza de comparaţie. Astfel, dacă se recalculează productivitatea muncii orare, aceasta va fi: Whr = ∑g1 x Who / 100; în care:

26

Whr - productivitatea muncii orare calculată în funcţie de greutatea specifică efectiva a produselor şi de productivitatea prevăzută sau din perioada de baza pe produse, exprimată în consum de timp la 1000 lei producţie sau pe unitatea de produs; Who – Productivitatea muncii orare prevazută sau din perioada de baza pe produse sau timpul consumat pe unitatea de produs exprimat în ore (t),unde: T = Th / Q; G – greutatea specifică efectivă a sortimentelor în totalul producţiei: g = q / ∑q x 100 sau g = qp / ∑qp x100 sau g = qt / ∑qt x 100. În mod asemanator, se poate recalcula productivitatea muncii orare, ţinând seama de modificările intervenite pe secţii, ateliere sau locuri de muncă. Prin înmulţirea productivităţii muncii orare recalculate cu durata medie programată a zilei de lucru, se obţine productivitatea muncii zilnice, recalculată astfel: Wzr = Nho x Whr. Deasemenea se poate stabili productivitatea muncii anuale recalculate, înmulţind productivitatea

muncii zilnice recalculate cu numărul mediu de zile

programate a fi lucrate de un muncitor într-un an, astfel: War = Nzo x Wzr. Cunoscând productivitatea medie anuala, zilnică şi orara recalculată, se poate stabili influenţa modificării structurii producţiei şi a modificării propriu-zise a productivităţii muncii asupra nivelului acestor indicatori, astfel: 1) ∆

g

= War - Wao

Wa

2) ∆

W

= Wa1 – War

Wa

∆

W

+ ∆

Wa

Wa

w

= ∆ Wa = ∆ Wa1 - ∆ Wao .

Productivitatea muncii este legată nemijlocit de modul cum se desfăşoara munca fiecărui individ sau colectiv. De aceea, o condiţie esenţiala a măsurării şi

27

analizei nivelului şi dinamicii productivităţii muncii este aprofundarea ei în timp şi spaţiu, până la fiecare loc de muncă. Analiza diagnostic a productivităţii muncii la nivelul întreprinderilor poate fi efectuată cu ajutorul funcţiilor de regresie, cum ar fi, de exemplu, o funcţie liniară de regresie multiplă de forma: W = a + b1 x 1 + b2 x 2 +.......+ b8 x 8 + λ , în care: x1 – raportul dintre partea activă a capitalului fix şi numărul muncitorilor direct productivi; x2 – coeficientul de uzură ; x3 – coeficienţi de fluctuaţie; x4 – gradul mediu de îndeplinire a normelor; x5 – salariu mediu; x6 – coeficientul de folosirea timpului de lucru; x7 – coeficientul de schimburi; x8 – ponderea muncitorilor auxiliari în numărul total de muncitori direct productivi; λ - component aleator. Influenţa

fiecărui

factor

asupra

modificării

variabilei

dependente

(productivitatea muncii) se poate face după mai multe procedee, printre care şi cu ajutorul coeficienţilor de determinatie parţiali. Astfel coeficientul de determinaţie parţial X1 se stabileşte dupa relaţia: Dxy = {b[(Σyx1/n) – (yx1)]}/qy2. În mod asemanator, se pot stabili coeficienţii de determinaţie şi pentru ceilalţi factori (x2...xn ).

b)

Analiza efectelor economice ale modificării productivitatii muncii

Modificarea productivităţii muncii se transmite în mod direct şi indirect asupra eficienţei activităţii intreprinderilor, concretizată în diverşi indicatori, ca:

28

-

volumul producţiei;

-

numărul de lucrători;

-

eficienţa folosirii capitalului fix şi circulant;

-

costul pe unitatea de produs;

-

profitul.

Productivitatea muncii influenţează, în primul rând volumul producţiei. Având în vedere modalităţile de exprimare a productivităţii muncii şi a timpului de muncă, legăturile dintre volumul producţiei unei firme (exprimat prin producţia exerciţiului, valoarea adaugată sau cifra de afaceri) prin urmatoarele modele de tip multiplicativ: Q = Ns x Wa;

Q = Ns x Nz x Wz;

Q = Ns x Nz x Nh x Wh.

Schema factorilor cu influenţa directă şi indirectă prin care se explică modificarea volumului producţiei unei firme se prezintă astfel: ∆ Ns ∆Q

∆ Wa

∆ Nz ∆ Wz

∆ Nh ∆ Wh

∆ gi ∆ Whi

Pentru a calcula influenţele factorilor cantitativi şi calitativi asupra modificării volumului producţiei, se foloseşte metoda substituirilor în lanţ. Influenţele factorilor care determină modilficări se stabilesc astfel: a). Influenţa modificării numărului mediu scriptic al muncitorilor: ΔNm = (Nm1 – Nmo) Wao Q

b). Influenţa modificării productivităţii muncii anuale: ΔWa = Nm1 (Wa1 – Wao) Q

Cei doi factori au o influenţa pozitivă asupra creşterii cifrei de afaceri, contribuţia principală revenind productivităţii muncii anuale. 29

Influenţa productivităţii muncii anuale se explică, la răndul său, prin modificarea numărului mediu de zile lucrate de un munitor într-un an şi prin modificarea productivităţii muncii zilnice, ale căror influenţe se stabilesc astfel:

a)

Influenta modificării numărului mediu de zile lucrate într-un an:

ΔNz = Nm1 (Nz1 – Nzo) Wzo Q

b) Influenţa modificării productivităţii muncii zilnice: ΔWz = Nm1 Nz1 (Wz1 – Wzo) Q

ΔWa = ΔNz + ΔWz Q

Q

Q

Creşterea productivităţii muncii zilnice a avut un efect pozitiv asupra productivităţii muncii anuale şi asupra cifrei de afaceri. La rândul sau, influenţa productivităţii muncii zilnice este dependentă de numărul mediu de ore lucrate de un muncitor într-o zi şi de productivitatea muncii orare. Separarea influenţelor acestor factori se face astfel: a) Influenţa modificării duratei medii a zilei de lucru: ΔNh = Nm1 Nz1 (Nh1 – Nho) Q

b) Influenţa modificării productivităţii orare: ΔWh = Nn1 Nz1 Nh1 (Wh1 – Who) ΔWh = ΔNh + ΔWh Q

Q

Q

Deoarece nivelul productivităţii muncii anuale, zilnice şi orare este influenţat şi de modificarea producţiei, în toate legăturile de dependenţă dintre volumul producţiei şi productivităţii muncii va interveni ca factor de influenţa şi structura producţiei. In cazul când volumul producţiei este privit ca o funcţie de dependenţă de numărul mediu al muncitorilor şi de nivelul productivităţii muncii anuale (Q = Ns x Wa), separarea influenţelor se va face astfel: a). influenţa numărului mediu al muncitorilor: ΔNs = (Ns1 – Nso) Wao Q

b). influenţa modificării structurii producţiei: Δq = Ns1(War – Wao) Q

30

c). influenţa modificării propriu zise a productivităţii muncii: ΔWa = Ns1 (Wa1 – Wao). Q

In mod asemănător se procedează la stabilirea influenţelor factorilor şi în cazul celorlalte relaţii funcţionale. Corelaţia dintre volumul producţiei (y), productivitatea muncii pe o persoana ocupată (x!) şi numărul mediu al personalului (x2) mai poate fi studiată şi cu ajutorul unor funcţii de producţie de forma: Y = a + x1 b1 + x2 b2, iar contribuţia adusă de cei doi factori la modificarea volumului producţiei poate fi evidenţiata cu ajutorul coeficienţilor de determinatei parţiali. Modificarea productivităţii muncii se transmite şi asupra necesarului de muncitori, determinând economia sau depăşirea absoluta şi relativă a acestora. Legătura dintre numărul de muncitori şi productivitatea muncii se mai poate exprima astfel: Nm = Q / Wa. Din aceasta relaţie se constata ca necesarul de muncitori este direct proporţional cu volumul producţiei şi invers proporţional cu nivelul productivităţii muncii. Influenţa modificării productivităţii muncii asupra modificării numărului de muncitori se poate stabili astfel: ΔWa = Q1 / Wa1 – Q1 / Wao = Nm1 N

Nmr – necesarul de muncitori recalculat în funcţie de productivitatea muncii programata sau perioada de baza. Creşterea sau scăderea

productivităţii muncii determina reducerea sau

majorarea costului pe unitatea de produs. In cazul creşterii productivităţii muncii se determina reducerea sau majorarea costului pe unitatea de produs. In cazul creşterii productivităţii muncii, scăderea costului are loc atât pe seama reducerii cheltuielilor cu munca vie pe unitatea de produs, cât şi pe seama reducerii cheltuielilor convenţional constante pe unitatea de produs odată cu sporirea volumului producţiei.

31

Legătura dintre productivitatea muncii şi costul pe unitatea de produs poate fi ilustrată şi cu ajutorul indicatorului cheltuieli totale (Ct) sau cheltuieli fixe (Cf) la 1000 lei cifra de afceri, astfel: ΔWa

= (Cto; Cfo / Ns1 x Wa1) x 1000 – (Cto; Cfo / Ns1 x Wao) x 1000

C/1000

Modificarea productivităţii muncii se reflectă şi asupra cheltuielilor cu salariile la 1000 lei cifra de afaceri: ΔWa

= Sao x 1000/Wa1 – Sao x 1000/Wao,

unde:

Cs/1000

Sa – salariul mediu anual pe o persoana . In mod asemănător, se poate stabili influenţa exercitată de modificarea nivelului productivităţii muncii asupra eficientei (E) folosirii activelor fixe (Af) şi a activelor circulante (Ac), adică: ΔWa = Ns1 x Wa1 x 1000 / Af1, Ac1 – Ns1 x Wao x 1000 / Af1, Ac1 E

Corelaţia dintre diferenţa activelor fixe (y) şi nivelul productivităţii muncii (x) se mai poate studia şi cu ajutorul funcţiei de regresie liniară de tipul y = a + bx. Parametrii a şi b se stabilesc pe baza formulelor următoare: A = (Σy Σx² - x Σyx) / {n Σx² - (Σx)²}, b = (n Σx – Σx Σy) / [n Σx² - (Σx)²]. Funcţia de regresie se poate folosi, îndeosebi, pentru optimizarea corelaţiei dintre cei doi indicatori analizaţi. De asemenea, sporirea productivităţii muncii duce la creşterea masei profitului aferent cifrei de afaceri (Pb), atât pe seama sporului de producţie obţinuţi, cât şi prin reducerea costului pe unitatea de produs. Aceasta influenta se poate exprima astfel: ΔWa = ΔWa x Pbo / Cao . Pb

CA

Ţinând seama de influentele modificării productivităţii muncii asupra profitului, se poate calcula si influenta modificării acesteia asupra ratelor de rentabilitate (R) ale capitalului total utilizat (Kt), ale capitalului propriu (Kpr) şi ale capitalului permanent sau angajat (Kper), ΔWa =(ΔWa x 100) / Kt; Kpr; Kper. R

p

32

Modificarea productivităţii muncii se reflecta şi asupra vitezei de rotaţie a activelor circulante (Vz), exprimata prin durata în zile a unei rotaţii: ΔWa (So T) / (Ns1Wa1) – (So T) / (Ns1 Wao), in care: V

S – soldul mediu anual de active circulante; T – durata în zile a perioadei analizate (360de zile)

33

3.2. ANALIZA DINAMICII ŞI STRUCTURII INDICATORILOR ÎN PERIOADA 2005-2007 Conducerea unităţii îşi orientează întreaga activitate pe baza planului de afaceri şi va acţiona în vederea realizării obiectivelor propuse. Conducerea societăţii se asigura cu competenţa de câtre: directorul general – inginer cu o vechime în activitate de peste 15 ani, este şi

-

preşedintele Consiliului de Administraţie; directorul economic – economist cu o vechime de peste 20 de ani, se ocupa

-

şi de contabilitatea firmei. Administrarea societăţii se face de un director general ales de aceştia. Forţa de muncă de care dispune societatea este diferita atât din punct de vedere al nivelului de pregătire profesionala, cât şi prin vârsta şi sex. In perioada 2005 – 2007, în societate au fost angajate 10 de persoane, iar în prezent exista 30 de persoane cu contract individual de muncă. Activitatea manageriala a societăţii s-a desfăşurat în condiţii dificile, datorită perioadelor de reorganizare, iar în perioada 2006 – 2007 productivitatea muncii este scăzută. Specificare Nr. de angajaţi Productivitatea muncii anuale Wa Productivitatea muncii zilnice Wz Productivitatea muncii orare Wh Coeficientul de corelaţie intre creşterea productivităţii muncii şi salariu mediu

U.M. NR. MII LEI MII LEI MII LEI

2006 25 130528,76 555,44 69,43

2007 30 117107,33 498,33 62,29

COEF.

0,81

1

34

In condiţiile unui nivel în scădere al productivităţii muncii, nivelul salariului mediu s-a menţinut redus. Conducerea unităţii a acţionat în sensul menţinerii unor corelaţii corespunzătoare între productivitatea muncii şi salariul mediu anual pe angajat. Salariul mediu lunar brut a fost în anul 2007 de 1586 mii lei. Faţa de anul 2006, în anul 2007 numărul angajaţilor a crescut cu 25%, iar nivelul salariului brut s-a menţinut scăzut în condiţiile productivităţii muncii scăzute şi a inflaţiei.

Structura angajaţilor societăţii ANUL 2005 2006 2007

NR. FEMEI ANGAJATE 5 7 9

NR. BARBATI ANGAJATI 15 18 21

35

TOTAL 20 25 30

Pe măsura extinderii activităţii, numărul angajaţilor va creşte corespunzător necesitaţilor proceselor de comercializare a acesteia. Managementul societăţii îşi propune în perspectiva să-şi diversifice activitatea prin organizarea unor activitatea integrate pe produs şi face eforturi de fundamentare a activităţii pe baze ştiinţifice. In vederea dezvoltării complexe a activităţii se recomandă: -

angajarea unor persoane calificate cu studii superioare;

-

accentul pe productivitatea muncii pe seama unor randamente ridicate;

-

atenţie deosebita depozitarii produselor in vederea vânzării;

-

motivarea muncii prin stabilirea unor salarii stimulative;

-

imbunatatirea pregătirii profesionale a conducerii.

36

3.3. ANALIZA FACTORIALĂ A INDICATORILOR PRIVIND PRODUCTIVITATEA MUNCII Pe baza modelelor de calcul şi analiza a indicatorilor privind productivitatea muncii prezentate în capitolul 1.3., s-au obţinut următoarele rezultate: a). Productivităţii muncii anuale se poate calcula astfel: Wa = Qe; Ca; Va / Ns; Nm; Wa = Nz x Wz în care: Wa – productivitatea muncii anuale; Qe; Ca; Va – producţia exerciţiului, cifra de afaceri sau valoarea adăugata; Ns; Nm - numărul mediu de salariaţi sau de muncitori. b). Productivitatea muncii zilnice se poate determina cu ajutorul relaţiilor : Wz = Qe; Ca; Va / Tz sau Wz = Wa / Nz, in care: Tz – numărul total de zile-om lucrate intr-un an de câtre toţi muncitorii sau de întregul personal; Nz – numarul mediu de zile lucrate într-un an de un muncitor sau o persoana angajată. c). Productivitatea muncii orare se poate stabilii astfel : Wh = Qe; Ca; Va / Th; Wh = Wa / Nha; Wh = Wz / Nh; n care: Th – numărul total de ore-om lucrate de câtre toţi muncitorii sau întregul personal în perioada analizată; Nha – numărul mediu de ore lucrate într-un an de un muncitor sau o persoana angajată; Nh – numărul mediu de ore lucrate de un muncitor sau o persoana angajata într-o zi (durata medie a zilei de lucru). Productivitatea muncii zilnice sau orare ∆W = W1 – W0: 37

Legăturile de cauzalitate între Wa, WZ şi Wh se prezintă astfel: ∆ Wa

∆ Nz ∆ Wz

∆ Nh ∆ Wh

Influenţele acestor factori se pot calcula cu ajutorul metodei substituirilor în lanţ 1. Influenţa numărului mediu de zile lucrate: ∆

Nz

= (Nz1 – Nzo) Wzo=

Wa

2. Influenţa productivităţii zilnice: ∆

Wz

= Nz1 (Wz1 – Wzo)

Wa

2.1. Influenţa numărului mediu de ore lucrate intr-o zi: ∆

Nh

= Nz1 ( Nh1- Nho )Wh1

Wa

2.2. Influenţa productivităţii muncii orare: ∆

Wh

= Nz1 x Nh1 (Wh1 – Who)

Wa

SpecificareU.M

2006

2007

Modificări absolute

Modificări relative

Wa

2006 MII LEI 130528,76 117107,33 22649,39

2007 2006 -13421,43 14,78

2007 -11,46

Wz

MII LEI 555,44

-57,11

-11,46

498,33

37,96

38

6,4

Wh

MII LEI 509,87

464,71

46,69

-45,16

8,41

- 9,71

Schema legăturile de cauzalitate între Q,Ns,Nz,Nh şi Wa,Wz,Wh se prezintă astfel:

∆ Ns ∆Q

∆ Wa

∆ Nz ∆ Wz

∆ Nh ∆ Wh

Influenţele acestor factori se pot calcula cu ajutorul metodei substituirilor în lanţ: 1. influenţa modificării numărului mediu scriptic al muncitorilor: ∆Nn = (Nm1-Nm0)Wa0=(25-20)153178,15=765890,75 mii lei Q

2. influenţa modificării productivităţii anuale: ∆Wa =Nm1(Wa1-Wa0)= 25(250001-153178,15)=2420571,25 mii lei Q

3. influenţa modificării numărului mediu de zile lucrate pe an: ∆Nz = Nm1(Nz1-Nz0)Wz0=220083,75 mii lei Q

4. influenţa modificării productivităţii muncii zilnice: ∆Wz =Nm1 Nz1(Wz1-Wz0)=25x220(957,85-586,89)=2040280 mii lei Q

∆Wa= ∆Nz + ∆Wz = (-220083,75)+ 2040289=1820196,25 mii lei Q

Q

Q

5. influenţa modificării duratei medii a zilei de lucru: ∆Nh =Nm1Nz1(Nh1-Nh0)Wh0=25x220(7,35-8)73,36= - 262262 mii Q

6. influenţa modificarii productivităţii orare: ∆Wh =Nm1Nz1Nh1(Wh1-Wh0)=25x220x7,35(119,73-73,36)= 1874507,25 mii le Q

39

∆Wh = ∆Nh + ∆Wh =-262262+1874507,25 =1612245,25 mii lei Q

Q

Q

7. influenţa modificării numărului mediu al muncitorilor: ∆Ns =(Ns1 – Ns0 )Wa0 =(25-20)153178,15= 765890,75 mii lei Q

8. influenţa modificarii structurii producţiei: ∆g = Ns1(War –Wa0 )=25(163188,15-153178,15)= 250250 mii lei Q

9. influenţa modificării propriu – zise a productivităţii muncii: ∆Wa =Ns1 (Wa1- War)=25(250001- 163188,15)=2170321,25 mii lei Q

10. modificarea nivelului productiv al muncii asupra eficientei folosirii activelor fixe şi activelor circulante: ∆Wa = Ns1 ,217 E

11. sporirea productivităţii muncii implica creşterea masei profitului aferent cifrei de afaceri: ∆Wa = 12736,82 mii lei Pb

12. influentele modificării productivităţii muncii asupra funcţiilor de rentabilitate (R) ale capitalului total utilizat (Kt), ale capitalului propriu – zis (Kpr) şi ale capitalului permanent sau angajat (Kper): ∆Wa = 2,56 R

13.reflectarea productivităţii muncii asupra vitezei de rotaţie a activelor circulante exprimata în zile: ∆W0 = 1825 zile = fix 5 ani Vz

d). 1. productivitatea marginala a muncii: Wm = 3,96 Coeficientul de elasticitate dintre indicatori: Ke = 0,0094 e). 1.introducerea progresului tehnic: Gm = 70,23 ; ∆IGm = 53 1.

gradul de automatizare Gap = 88%

2.

creşterea productivităţii muncii ∆W% = 24%

3. sporul de productivitate ca urmare a creşterii productivităţii muncii ∆W = 52,8 Q

4.economia de muncitori ENm = 9 muncitori

40

In urma calculelor efectuate, se observa ca principalele rezerve de creştere a productivităţii muncii anuale sunt: utilizarea completă a timpului de lucru; sporirea permanenta a vânzărilor zilnice pe lucrător. Masurile de creştere a productivităţii muncii anuale sunt legate de optimizarea activităţii, de o mai bună structurare şi repartizare a personalului angajat, de creşterea desfacerilor de mărfuri pe total şi medii pe un salariat. Măsurile de îmbunătăţire a productivităţii muncii constau în modificarea acelor factori implicaţi direct, cum sunt: ponderea mijloacelor fixe active în totalul mijloacelor fixe ale întreprinderii, gradul de înzestrare tehnica a personalului operativ, eficienta utilizării mijloacelor fixe active, precum şi modificarea structurii mijloacelor fixe, modificarea gradului de înzestrare tehnica a întreprinderii, modificarea permanenta a mijloacelor fixe active în funcţie de vânzări la un leu.

41

CAPITOLUL 4 ANALIZA PRINCIPALELOR CĂI ŞI MĂSURI PENTRU CREŞTEREA PRODUCTIVITĂŢII ŞI ÎMBUNATĂŢIREA ACTIVITAŢII FIRMEI

Nivelul şi dinamica productivităţii muncii sunt influenţate de o serie de factori naturali, biologici, tehnico-organizatorici, economici, social-politici, psihologici etc. In economia tării noastre, în perioada de tranziţie, se pune problema modernizării şi retehnologizării, stimulată de relaţiile de proprietate privată şi de acţiunea legilor economice ale economiei de piaţa, creându-se condiţii favorabile pentru creşterea productivităţii muncii, asigurând integrarea în economia tărilor europene dezvoltate. Căile principale de creştere a productivităţii muncii sunt: introducerea progresului tehnic, ridicarea calificării forţei de muncă, introducerea unor metode moderne de management, precum şi perfecţionarea stimulării materiale a salariaţilor. Pentru stabilirea corecta a căilor de creşterea productivităţii muncii, este necesar să se tină seama de toţi factorii care acţionează asupra nivelului şi dinamicii productivităţii muncii, precum şi de particularităţile procesului de producţie din fiecare ramură şi întreprindere. Introducerea progresului tehnic constituie principala cale de creştere a productivităţii muncii, de eonomisire a muncii vii şi materializate în fiecare întreprindere.

In cadrul analizei, se urmăreşte situaţia introducerii progresului tehnic sub toate formele sale, precum şi a consecinţelor acestuia. In acest sens, trebuie să se studieze situaţia mecanizării, automatizării şi cibernetizării producţiei, dotarea întreprinderilor cu maşini unelte şi utilaje de înalt nivel tehnic, precum şi introducerea procedeelor avansate.

42

Situaţia mecanizării producţiei se analizează cu ajutorul gradului de mecanizare, stabilit ca raport între volumul producţiei, lucrărilor sau operaţiilor efectuate mecanizat şi volumul total de activitate, adică: Gm =(Qm x100) / Qt, în care: Gm – gradul de mecanizare: Qm – volumul producţiei, lucrărilor sau operaţiilor efectuate mecanizat; Qt – volumul total de activitate. Prin stabilirea indicelui de mecanizare, se pot urmării modul de realizare a prevederilor prin introducerea mecanizării şi evoluţia gradului de mecanizare în dinamica astfel: Igm = (Gm1 x 100) / Gmo iar ΔIGm = Igm – 100. In cazul în care un proces tehnologic există mai multe operaţii sau lucrări care au un grad de mecanizare diferit, nivelul mecanizării se stabileşte atât pe fiecare operaţie, cât şi pe întregul proces tehnologic. Gradul mediu de mecanizare pe întregul proces tehnologic se determina prin ponderea gradului de mecanizare pe operaţii cu greutate specifică a fiecărei operaţii în volumul total de muncă cerut de procesul respectiv (g) sau cu timpul de munca pe fiecare operaţie (t), adică: Gm =( Σm x g) / 100 sau Gm =( Σm x t) / Σt. Analiza trebuie să urmărească situaţia mecanizării atât la operaţiile de baza, cât şi cele auxiliare, întrucât realizarea acestui proces în proporţii diferite afectează negativ creşterea productivităţii pe ansamblu. O forma superioara de introducere progresului tehnic o reprezintă automatizarea. Situaţia automatizării proceselor de producţie se urmăreşte cu ajutorul gradului de automatizare a producţiei şi a muncii, stabilit ca raport între volumul producţiei obţinuta în mod automatizat (Qa) şi volumul total al producţiei fabricate sau ca raport între numărul de muncitori care lucreze la liniile automatizate (Na) şi numărul total al muncitorilor, adică: Gap = (Qa x 100) / Qt; Gam =(Na x 100) / Nm, în care: Gap – gradul de automatizare al producţiei: 43

Gam – gradul de automatizare al muncii. In mod asemănător, se poate stabili şi gradul de cibernetizare a producţiei, prin raportarea producţiei obţinute prin asemenea procedee la volumul total al producţiei fabricate . Perfecţionarea proceselor tehnologice constituie o alta cale importanta de introducere a progresului tehnic. De altfel, valorificarea cât mai deplina a avantajelor pe care le oferă mecanizarea şi automatizarea proceselor de producţie nu se poate realiza decât în condiţiile folosirii unor tehnologii moderne, bazate pe cele mai noi cuceriri ale ştiinţei si tehnicii. Introducerea progresului tehnic sub toate formele sale are consecinţe pozitive asupra activităţii întreprinderilor, concretizata prin sporirea producţiei şi a productivităţii muncii, reducerea timpului de muncă pe unitatea de produs şi a necesarului relativ de muncitori, reducerea costurilor de producţie, ridicarea rentabilităţii etc. Efectul economic principal al măsurilor luate pe linia introducerii progresului tehnic îl constituie economia de timp de munca pe unitatea de produs (e) sau la 1000 lei cifra de afaceri şi pe total producţie (Et) care se stabileşte astfel: E = t1 – to Et = Σq1 t1 – Σq1 (t1 – to),

in care:

To, t1 = timpul de munca pe unitatea de produs sau la 1000 de lei cifra de afaceri, înainte si după introducerea progresului tehnic; Q1 – producţia efectiv obţinuta după introducerea progresului tehnic. In acest caz, creşterea pocentuala a productivităţii muncii se determina în felul următor: ΔW% = [(to /t1) – 1] x 100; sau ΔW% = [(Σq1 to / Σq1 t1) – 1] x 100 = [(Σto / Σt1) – 1] x 100. Creşterea productivităţii muncii poate fi determinata şi în cazul în care aceasta este exprimata prin cantitatea de produse obţinute într-o unitate de timp, după relaţia: 44

ΔW% = [(W1 -Wo ) x 100] / Wo = [(W1 / Wo) – 1] x100, in care: Wo; W1 – productivitatea muncii înainte şi după introducerea progresului tehnic. Sporul total de producţie obţinut ca urmare a creşterii productivităţii muncii în urma aplicării unor masuri pe linia progresului tehnic se calculează cu ajutorul relaţiei: ΔW = T1 (W1 – Wo),

unde:

Q

T1 – timpul efectiv lucrat de la data aplicării măsurii respective. Economia relativa de muncitori în urma creşterii productivităţii muncii se determina ca diferenţa între numărul de muncitori necesar pentru obţinerea unui anumit volum de producţie, după introducerea progresului tehnic, şi necesarul de muncitori pentru realizarea aceleiaşi producţii înainte de aplicarea măsurilor de progres tehnic. Relaţia de calcul este următoarea: Enm =( Q1 / W1) – (Q1 / Wo) = Nm1 – Nmr, Nmr, Nm1 – necesarul de muncitori înainte şi după introducerea progresului tehnic. Mărimea economiei relative de muncitori se mai poate stabili si prin raportarea economiei totale de timp de munca (Et) la fondul de timp maxim disponibil pe un muncitor (td), adică: Enm = Et / td, in care: Gt – gradul înzestrării tehnice a muncii; Eaf – eficienta capitalului fix. De asemenea, se poate calcula efectul introducerii progresului tehnic asupra reducerii costurilor de producţie şi asupra creşterii profitului, astfel: ΔC = Σq1 (c1 – co); ΔP = Σq1 (pr1 – pro) = Σq1 (p1 – c1) – Σq1 (po – co), in care: C1; co – costul produselor înainte si după introducerea progresului tehnic;

45

Pr1; pro – profitul pe produse după şi înainte de introducerea progresului tehnic. Promovarea metodelor moderne

de management reprezintă o cale

importanta de sporire a producţiei şi a productivităţii muncii, chiar şi în condiţiile în care tehnica şi nivelul înzestrării tehnice nu se modifica, ceea ce permite economisirea de fonduri de investiţii. Promovarea metodelor moderne de management cuprinde trei laturi principale:

perfecţionarea

metodelor

de

conducere,

perfecţionarea

managementului producţiei si perfecţionarea organizării muncii. Perfecţionarea metodelor de conducere necesita introducerea metodelor moderne

de conducere si decizie, perfecţionarea sistemului informaţional,

imbunatatirea structurii organizatorice a întreprinderilor, delimitarea corecta a competentelor şi răspunderilor etc. In cazul, analizei se pot urmării unele aspecte legate de eficienta activităţii de conducere, cum ar fi: mărimea cheltuielilor de conducere, modul de fundamentare a deciziilor, numărul nivelelor ierarhice şi mărimea ponderii ierarhice, volumul lucrărilor efectuate, cantitatea, calitatea, circuitul si costul informaţiilor etc. Perfecţionarea

managementului

producţiei

presupune:

optimizarea

concentrării, specializării şi cooperării în producţie, imbunatatirea pregătirii, programării, lansării şi urmăririi operative a producţiei, organizarea raţionala a fluxului tehnologic şi amplasarea judicioasa a utilajelor, eliminarea locurilor înguste, a întreruperilor şi golurilor de producţie, aprovizionarea ritmica a producţiei întreprinderilor, secţiilor şi locurilor de muncă cu materii prime, materiale, piese de schimb, dispozitive şi verificatoare, asigurarea documentaţiei şi asistentei tehnice corespunzătoare, organizarea riguroasa a controlului calităţii producţiei etc. Aceste masuri au un rol important în creşterea productivităţii muncii, deoarece permit organizarea producţiei de serie, introducerea mecanizării,

46

automatizării şi a tehnologiilor avansate, scurtarea ciclurilor de fabricaţie şi folosirea raţionala a factorilor de producţie. Perfecţionarea organizării muncii contribuie la creşterea producţiei şi productivităţii muncii prin folosirea deplina şi eficienta a timpului de lucru, prin eliminarea pierderilor de timp nejustificate, perfecţionarea sistemului de normarea muncii, organizarea raţionala a locului de muncă şi asigurarea unor condiţii optime de munca şi în conformitate cu principiile ergonomiei. Cu ajutorul analizei, trebuie cercetate masurile iniţiale de conducere a întreprinderii în domeniu organizării muncii şi reflectarea lor în nivelul productivităţii muncii. O atenţie deosebita trebuie acordata modului de fundamentare şi îndeplinire a normelor de muncă. Pentru analiza îndeplinirii normelor de muncă, se foloseşte coeficientul mediu de îndeplinire a normelor de munca. Acest indicator se poate calcula fie prin raportarea timpului total de munca necesar pentru obţinerea volumului efectiv al producţiei, conform normelor stabilite, la timpul total efectiv lucrat în acord, fie ca o medie aritmetica ponderata pe grupe de muncitori care au îndeplinit normele de munca, în anumite limite astfel: Kn = (Tan / Tae) x 100; sau Kn = Σxf / Σf; in care: Kn – coeficientul mediu de îndeplinire a normelor; Tan – timpul total în acord conform normelor (in ore om) Tae – timpul total efectiv lucrat in acord; X – gradul mediu de îndeplinire a normelor pe intervale de grupare; F – numărul de muncitori din fiecare clasa de îndeplinire a normelor. Analiza îndeplinirii normelor de munca

se poate face pe ansamblu

întreprinderii, pe secţii, pe locuri de munca si pe profesiuni, in vederea aprecierii cat mai corecte a cauzelor care provoacă neîndeplinirea normelor de munca sau depăşirea exagerata a acestora si care fac necesara revizuirea lor. O alta cale importanta de sporire a productivităţii muncii o constituie ridicarea calificării forţei de munca. 47

In cadrul analizei, se studiază concordanta dintre nivelul tehnicoorganizatoricul producţiei cu nivelul de calificare şi folosire a forţei de muncă, măsurile întreprinse pe linia ridicării calificării şi consecinţele acestora. De aceea trebuie să se urmărească, în toate întreprinderile, ca sporirea productivităţii muncii să nu se realizeze prin creşterea efortului fizic, ci, dimpotrivă, prin reducerea lui. In aceasta direcţie, un rol deosebit îl au măsurile de promovare larga a progresului tehnic, de perfecţionare a managementului producţiei şi a muncii, şi de ridicare a calificării personalului. Un rol însemnat în sporirea productivităţii muncii revine perfecţionării sau motivării materiale a salariatilor.In aceasta direcţie, se urmăreşte îmbinarea stimulării materiale pentru rezultatele obţinute în producţie cu răspunderea materiala pentru daunele provocate in activitatea depusa, perfecţionarea formelor şi metodelor de salarizare de premiere, de participare la profit etc. In cadrul analizei, se pot studia efectele imbunatatirii sistemului de salarizare si premiere asupra utilizării timpului de lucru şi a creşterii productivităţii muncii, precum şi reflectarea lor asupra rezultatelor economicofinanciare ale fiecărei întreprinderi.

48

CONCLUZII SI PROPUNERI

CONCLUZII Se constata ca la S.C. D.R.I.M. DANIEL S.R.L., activele curente ocupa plata obligaţiunilor curente numai în anul 2005. întreprinderea asigura finanţarea activelor prin intermediul surselor proprii. De asemenea, solvabilitatea financiara este redusă, ponderea capitalului propriu în cifra de afaceri fiind redusă. Rata de finanţare a activelor circulante are tendinţa de scădere ca urmare a faptului ca resursele financiare au fost utilizate cu precădere în procurarea de active fixe şi circulante. Aceeaşi influenta se regăseşte şi ăn cazul ratei capitalului propriu faţa de activele fixe. Gradul de îndatorare în cei doi ani are valoare subunitara, ceea ce reprezintă faptul ca întreprinderea are independenta financiara. Atât activele fixe, cât şi activele circulante, au fost utilizate în mod eficient, determinând o evoluţie a cifrei de afaceri. Activul total din cifra de afaceri este supraunitar, ceea ce arata rotaţia activului în cifra de afaceri, cu tendinţa de scădere de la un an la celalalt an ca urmare a creşterii activului total. Viteza de rotaţie a stocurilor este bună, însa are tendinţa de scădere în anul 2007 faţa de 2006. Marja de profit arata capacitatea firmei de a produce profit, mai ales in anul 2005. Societatea reflecta o rentabilitate financiarîa în creştere de la un an la altul, 2005 reprezentând 40%, fiind supraunitar ratei inflaţiei. Rentabilitatea economica si rentabilitatea activelor totale este favorabila, insa are o mica tendinţa de scădere de la un an la altul.

49

Rentabilitatea generala are o tendinţa de creştere faţa de anii precedenţi, reflectând rentabilitatea întreprinderii, în raport cu cheltuielile efectuate pentru obţinerea acesteia. PROPUNERI: -

prognozarea producţiilor medii;

-

calcularea nivelului estimativ al resurselor consumate;

-

calculul preturilor si costurilor estimative;

-

calculul nivelului prognozat al cheltuielilor si veniturilor;

-

calculul profitului previzibil;

-

asolamentul culturilor de-a lungul anilor, in funcţie de cerinţele pieţei si maximizarea profitului.

50

BIBLIOGRAFIE

1. C. Draghici, Daniela Mihai – Curs de management al activităţii de comerţ, turism şi servicii turistice, Editura Sitech, Craiova, 2007 2. F Meghişan – Strategii concurenţiale de Marketing, Editura Universitaria, Craiova, 2007 3. Gheorghe Meghisan - Gestiune comercială (teorie şi practică), Editura Universitaria, Craiova [2003] 4 Ovidiu Niculescu – Strategii manageriale de firmă, Editura Economică, Bucureşti, 1998 5. Popescu. M., Popescu E. – Notiuni de Management Marketing, Editura Universitatii din Sibiu, Pitesti, 2005 6. Radu Florea, Daniel Carciumaru, Daniela Bondoc – Analiza economico – financiara a societatilor comerciale, editia a II-a, Ed. Scrisul Romanesc, Craiova, 2006 7. Radu Florea – Analiză şi diagnostic economico+financiară. Ed. Scrisul Romanesc, Craiova, 2007 8. C. Teleşpan – Cercetări de marketing (Studiul pieţei), Editura Psihomedia, Sibiu, 2007

51

ANEXE

52

53