Administratia Regionala in State Unitare Din Uniunea Europeana [PDF]

Zitiervorschau

Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor, Iași

- Referat -

Administrația regională în state unitare din Uniunea Europeană

Coordonator științific:

Lect.drd. Ana Maria Bercu

Masterandă:

Prof.dr.Mihaela Onofrei

2011 1

1. Conceptul de regionalizare în cadrul statelor unitare Unitatea teritorială, cât și istoria acesteia este strâns legată de concepția de stat, de suveranitatea, dar și de rolul jucat în fiecare țară de către comune și orașe. Printre caracteristicile statului unitar, una esențială o reprezintă esența unui centru unic de decizie1. Totul se învârte în jurul statului central și totul emană de la el. Ideea de unitate este relevată în unele texte constituționale prin consacrarea principiului indivizibilității republicii, statului, a națiunii sau a suveranității (Franța, Luxemburg, Italia, Spania, Portugalia, Finlanda, România). În alte state fără a se face referire în mod explicit la unitatea teritorială, se proclamă atașamentul cu privire la principiul descentralizării sau la cel al autonomiei locale, cum ar fi de exemplu cazul Greciei, Suediei, Olanda). Unele state unitare au căpătat o identitate distinctă, beneficiind de un grad de autonomie transformându-se într-un nou tip de stat: statul regional. Modelul de stat regional a fost prefigurat pentru prima dată în Constituția spaniolă din 1931, sub forma statului integral. Progresul economic și social, echilibrat și durabil, prin unei coeziuni economice și sociale a țărilor membre reprezinta unul dintre obiectivele Uniunii Europene, iar un rol seminificativ în acest proces se acorda regiunilor. Termenul de ”regiune” este definit în Carta Comunitară ca fiind ”un teritoriu care formează din punct de vedere geografic, o unitate netă sau un ansamblu similar de teritorii în care există continuitate, în care populația posedă anumite elemente comune și care dorește să-și păstreze specificitatea și să o dezvolte cu scopul de a stimula procesul cultural, social și economic”. Regiunea este o unitate administrativ-teritorială ce se situează sub nivelul statului unitar, federal care are o autoritate aleasă a administrației publice și mijloace financiare de susținere a acestei autorități, conform accepțiunii ce este dată de Consiliul Europei. Modul în care a luat naștere regionalizarea se datorează realității istorice constituite pe parcurs din diferite cauze, cât și pentru a soluționa conflictele născute sau accentuate prin excesiva centralizare a administrației, pentru a combate birocrația și corupția, pentru a reduce distanța dintre factorii de decizie și cei ale căror interese se cer a fi corect înțelese. 1

Ioan Alexandru, Claudia Gilia, Ivan Vasile Ivanoff, Sisteme politico-administrative europene. Ediția a II-a, revizuită și adăugită, Ed. Hamangiu, 2008, București, p.27-28

2

Termenul de regionalizare2 este înțeles drept crearea unui nivel nou în organizarea teritorială a unui stat. Regionalizarea este un proces pe termen lung, unde statul introduce un al doilea nivel de guvern, ceea ce reflectă o tendință crescândă de identificare a unor instituții cu o regiune.

2. Tipuri de regionalizare Termenul de regiune ca și cel de regionalizare acoperă realități politice și administrative foarte diferite dacă ne gândim la statele europene din punct de vedere al statutului juridic. Astfel, regionalizarea3 

regionalizare administrativă



regionalizare prin intermediul colectivităților locale



descentralizare regională



regionalizare politică sau autonomie regională (regionalism instituțional)



regionalizare prin intermediul autorităților federale.

Nivele de guverne în cadrul UE în state membre4:

Statul

Guvernul regional

Guvern local

Guvern local

intermediar Danemarca

1 regiune autonomă

14 amter

275 municipalități

Finlanda

26 regiuni

19 regiuni

455 municipalități

426 Kreise

16.068 municipalități

95 provincii

8.066 municipalități

29 județe

83 de municipalități

Grecia Italia

20 de regiuni

Irlanda

5 orașe corporații 118 municipalități

Luxemburg 12 provincii

Olanda Portugalia

2 regiuni autonome

Spania

17 regiuni

633 municipalități 305 municipalități

50 provincii

2

http://www.reg-dev.org.md/Regionalisation_rom.pdf Gerard Marcou, La régionalisation en Europe, Parlement Européen, Luxembourg, p.17-34 4 Conform: http://www.seap.usv.ro/ 3

3

Suedia

23 landsting

288 municipalități

Marea Britanie

56 județe

482 districte

Regionalizarea administrativă este definită ca delegarea de către stat a autorităților subordonate guvernului sau a organismelor care se constituie la nivel local, care, deși sunt înzestrate cu o anumită autonomie juridică, totuși acțiunile lor sunt controlate de către stat. 3. Regionalizarea în state unitare din Uniunea Europeană În Franța, regionalizarea a fost mai întâi administrativă. Structurată inițial pe două paliere (comunal și departamental), sistemul administrativ francez s-a caracterizat, timp de două secole, pe lângă o centralizare excesivă și printr-o mare fragmentare, atât la nivel departamentaș (96 de departamente suborfonate direct puterii centrale), cât mai ales la nivel local(36 700 comune), motiv pentru care în anuu 1950 a fost instituit un nivel adminsitrativ superior, regional. În noiembrie 1956, delimitarea regiunilor a devenit afectivă pe baza agregării unităților administrative de rang inferior numite departamente5. În acets mod au fost create 21 de circumscripții de acțiune regională pentru a servi planificării economice și amenajării teritoriului. Cele 4 regiuni de peste mări prezintă partcularitatea de a fi mono-departamentale6. Franța număra astăzi 22 de regiuni metropolitane (incluând Corsia), la care sea adaugă alte 4 regiuni din teritoriile de peste mări: Guadelupe, Guyana, Martinica și Réunion ce sunt recunoscute ca regiuni încă din 1982, când în Franța a avut loc o adevărată reformă administrativă. Odată cu adoptarea legii privind drepturile și libertățile comunelor, departamentelor și regiunilor, cunoscută sub numele de ”legea descentralizării”. Regiunile corespund unităților teritoriale pur administrative, care sunt distincte de vechile provincii istorice. Din anul 1972, regiunii i s-a recunoscut personalitate juridică nu ca o colectictivitate locală, ci ca o instituție publică al cărei scop era acela de a contribui la dezvoltarea economică și socială a regiunii. Regiunea beneficiază de un Consiliul regional și de un Comitet economic și social. Consiliul regional are putere de decizie în materie bugetară, în timp ce Comitetul economic și social are doar un rol consultativ. 5 6

Dănuț Radu Săgeată, Modele de regionare politico-administrativă, Ed. Top Form, București, p. 22-23 Alain Delcamp, Jhon Loughlin, Descentralizarea în state ale Uniunii Europene, p. 158

4

Consiliul regional dispune de putere deliberativă. Acesta este compus din consilieri aleși prin sufragiu unversal direct, pe departamente , pentru un mandat de 6 ani. Consiliul își desfășoară activitatea în sedințe publice. Pe lângă Consiliul regional funcționează și o serie de comisii: - comisia permanentă, ce are în componența pe Președintele regional, vicepreședinții și un anumit număr de membri; - comisii interne pentru diferite domenii de activitate; - comisii mixte ce grupează reprezentanți și servicii ale statului, pe de o parte, și servicii ale regiunii, pe de altă parte. Figura nr.1 Harta Franței pe regiuni

Sursa:http://franta.hartaeuropa.com/page_informatii_turistice_harti_franta_harta_frantei_cu_r egiuni.html Fiecare regiune este compusă din mai multe departamente. Fiecare "departament" este condus de un Consiliu Judetean (propriul sau Consiliu local). În Portugalia, crearea regiunilor administrative, constituite ca noi colectivități teritoriale a fost respinsă prin referendumul din 8 noiembrie 1998. În schimb, există cinci comisii regionale de coordonare, organe descentralizate ce sunt însărcinate cu punerea în aplicare a planului de 5

dezvoltare regional sub autoritatea ministrului echipamentelor, amenajării și administării teritoriului7. În Portugalia sunt două niveluri ale guvernului local: 

municipalitățile



districtele

Aceste enități au autoritate proprie și dreptul de a-și define legislația și de a superviza autoritățile care iși desfășoară activitatea la acest nivel. La nivel local se constituie Adunarea Regională, Comitetul Regional și Consiliul Regional În Portugalia sunt 305 municipalități, dintre care aproape 275 sunt mai mare de 3 000 de locuitori, iar disctrictele sunt în număr de 18, iar pe lângă aceste districte există și doua regiuni autonome: Azore și Insulele Madeira.

Figura nr.2 Harta Portugaliei

Legendă Sursă:http://ro.wikipedia.org/wiki/Fi%C8%99ier:Portuguese_municipalities_districts.PNG În Grecia, administrația descentralizată a statului este însărcinată cu dezvoltarea regională în cele 13 regiui administrative. Secretarul general al regiunii este asistat de un consiliu

7

Ioan Alexandru, Ivan Vasile Ivanoff, Sisteme politico-administrative, Ed.Hamangiu, 2008,p.480

6

regional consultativ care este format din reprezentanții colectivității locale. Acestea sunt în mod egal, reprezentate în consiliul de administrație al Casei Regionale de Dezvoltare. Regatul Unit a fost considerat pentru o lungă perioadă de timp un stat unitar, însă în 1997 s-a inițiat procesul devoluției care a permis Țării Galilor și Scoției să-și recapete parțial statutul de autonomie de care dispuneau înainte de încorporare. În Scoția și Țara Galilor din Marea Britanie, regionalizarea este administrativă, în 1994 fiind introduse nouă birouri regionale ale guvernului cărora li s-au adaugat în aprilie 1999 cele nouă agenții de dezvoltare regională. Regatul Unit este format din 4 regiuni constituite din Anglia, Scoția, Țara Galilor și Irlanda de Nord. Fiecare regiune are propriile subdiviziuni, după cum urmează:  Anglia este împărțită în nouă regiuni, iar la rândul lor acestea sunt împărțite în comitate administrative și autorități unitare, cu excepția Londrei Mari , care este împărțită în ”burguri”;  Scoția este împărțită în 32 de zone de consiliu  Țara Galilor în 22 de autorități unitare: 10 burguri-comitat, 9 comitate si 3 orașe;  Irlanda de Nord este divizată în 26 de districte. Țara Galilor dispune de o adunare regională aleasă prin sufragiu direct și de atribuții administrative extinse, dar, prin instituțiile sale, prin absența puterii legislative și prin dependența financiară de putere centrală, ea are toate caracteristicile unei autorități locale britanice, stabilită pentru un teritoriu vast. În Slovacia, teritoriul este împărțit în 8 regiuni în urma reformei din 1996, iar cu această ocazie s-a mărit și numărul circumscripțiilor administrative de la 26 la 27. După modelul birourilor administrative sunt organizate și birourile administrative regionale. Biroul administrativ regional este însărcinat să coordoneze actvitatea colectivităților locale în ceea ce privește dezvoltarea regională. În ceea ce privește regionalizarea pe baza cooperării între colectivității locale, aceasta dispune de atribuții extinse care le permite să îndeplineasca obiectivele si cooperarea într-un cadru mai larg. Acest tip de regionalizare se deosebește de cel administrativ prin faptul că regionalizarea se realizează prin intermediul instituțiilor descentralizate care acționează pe cont propriu. În statele unitare ale Uniunii Europene, acest tip de regionalizare prefigurează în Danemarca, Finlanda, Irlanda, Ungaria. 7

Finlanda reunește 12 provincii, administrate de Guvernele Provinciale. La nivel regional, organizarea administrativă este asigurată de un Birou Administrativ, parte integrantă a administrației la acest nivel și are responsabilitatea de a îndeplini sarcinile Guvernului la nivel regional, de a menține legătura permanentă cu Guvernul, de a controla legalitatea acțiunilor reprezentanților municipalității și de a coordona politica la nivel local. Organizarea administrativă la nivel regional este completată de subcomisi de specialitate care inițiază propuneri sau supune analizei propunerilelansate de alte agentii. În acest sens, sunt organizate la nivel regional mai mumte instituții dintre care amintim: 

Consiliul de politică regională;



Consiliul pentru Protecția mediului;



Consiliul pentru Problemele Tinerilor;



Consiliul de Coordonare al Birourilor Administrative și a altor Autorități Regionale.

În Finlanda, stat unitar, nivelul de bază este prezent pentru 460 de comune, reunite în 356 de organisme de cooperare internaţională şi o comunitate urbană - Helsinki. Nu are nivel departamental în schimb are un nivel regional pentru provincia autonomă Aland. În Danemarca, dezvoltarea regională intră în competența celor 14 comune provinciale. Din punct de vedere administrativ-teritorial, Danemarca este împărțită la nivel de bază în 275 de comune, iar la nivel departamental în 14 comitate și 2 orașe-comitat – Copenhaga și Frederiksberg. Ca rezultat al unei reforme locale din anul 2005, având ca an de tranziție anul 2006, cele 275 de municipalități s-au contopit și au devenit 99, iar cele 14 ținuturi au fost reorganizate în 4 regiuni, începând cu anul 2007. Guvernarea locală este exercitată de municipalități și disctricte care se bucură de o structură uniformă ca rezultat al reformelor municipale din 1981. Ele sunt conduse de corpuri reprezentative pentru comunitate (adunări municipale, consilii districtuale) și de președintele lor ales, primarul municipalității distrcitelor. Administrația regională în România Politica de dezvoltare regională a României este o parte importantă a procesului de aderare la UE şi constituie obiectul unuia dintre capitolele de negocieri cu Comisia Europeană , CE, în procesul aderării la UE, Capitolul 21 „ Politica regională şi coordonarea instrumentelor structurale”. 8

Politica regională în România are la bază măsuri planificate şi promovate de autorităţile administraţiei publice locale şi centrale, în parteneriat cu diverşi actori (privaţi sau publici) de la nivel regional şi local, în scopul asigurării unei dezvoltări economice şi sociale susţinute şi dinamice, prin utilizarea eficientă a resurselor locale şi regionale, pentru realizarea obiectivului european al coeziunii economice şi sociale. Deci politica de dezvoltare regională întăreşte rolul şi responsabilităţile administraţiei publice locale şi a organismelor regionale în dezvoltarea economică şi socială a fiecărei localităţi în parte, precum şi a regiunilor de dezvoltare, concomitent cu diminuarea implicării instituţiilor guvernamentale în astfel de activităţi, politica de dezvoltare regională devenind o componentă esenţială a autonomiei locale. România în raport ce celelalte ţări europene s-a confruntat cu o situaţie unică. Rezultatele negative ale politicii economice promovate de către partidul comunist au început să fie resimţite în anii 70, să se înrăutăţească în anii 80 şi să fie exacerbate după 1990. Încă din anul 1996, strategia de reformă a Guvernului României a cuprins politica de dezvoltare regională, concepută ca parte a procesului de descentralizare administrativă şi economică urmărind stimularea iniţiativei locale şi regionale, bazîndu-se pe un parteneriat activ între administraţia centrală şi reprezentanţii autorităţilor administraţiei publice locale şi judeţene, agenţii economici cu capital privat, sindicate, asociaţii neguvernamentale, agenţii locale etc. Carta Verde subliniază ideea că structura administrativ teritorială actuală a României cu 42 de judeţe, nu poate asigura o bază eficientă pentru dezvoltare regională.

4. Concluzii În concluzie, putem afirma faptul că administrația regională a statelor din Uniunea Europeană este considerată ca fiind un element al integrării, prin stabilirea unui raport Comunitate- Regiune ce are ca scop corectarea sau prevenirea dezechilibrelor regionale, acordând legitimitate regiunilor și instituțiilor care le prezintă interesele. Lărgirea politicii regionale spre o politică de coeziune și reformă este o modalitate de amodera și echilibra efectele realizării pieței interne, care va implica o liberalizare a forțelor pieței. Cât despre țara care dorește să se integreze în Uniunea Europeană, aceasta trebuie să se integreze în spiritul și realitățile europene și să dezvolte o politică regională coerentă și activă, pregătindu-și teritoriul pentru a corespunde cerințelor formulate de Uniune. 9

Bibliografie 1. Dănuț Radu Săgeată, Modele de regionare politico-administrativă, Ed. Top Form, București 3. Gerard Marcou, La régionalisation en Europe, Parlement Européen, Luxembourg, 4. Ioan Alexandru, Claudia Gilia, Ivan Vasile Ivanoff, Sisteme politico-administrative europene. Ediția a II-a, revizuită și adăugită, Ed. Hamangiu, 2008, București 5.Alexandru Ioan, Drept administrativ în Uniunea Europeană, Ed. Lumina Lex, bucurești 2007

Webografie http://eudirect.ro/old/pdfs/descentralizare_curs.pdf http://europa.eu/about-eu/member-countries/countries/member-states/france http://europa.eu/about-eu/member-countries/countries/member-states/denmark http://europa.eu/about-eu/member-countries/countries/member-states/unitedkingdom

10