Adevarul Si Minciuna in Activitatea Lucratorului Medical [PDF]

Zitiervorschau

Referat la filosofie cu tema:Adevărul şi minciuna în activitatea lucrătorului medical.

Adevărul şi minciuna în activitatea lucrătorului medical Prevalându-ne de justificări morale, acceptarea minciunii poate fi considerată de multe ori ca o dovadă de ipocrizie sau de cinism. Interdicţia de a minţi are ca pandant obligaţia de a spune adevărul. A minţi poate echivala cu a crede că celălalt nu trebuie sau nu este capabil să primească un adevăr. În acest caz, minciuna este în interesul mincinosului, care îşi subordonează şi exploatează victima în scopuri proprii. Nu acelaşi lucru se poate afirma în cazul pacientului suferind de o boală gravă şi al medicului care minte cu privire la severitatea stării lui. Această minciună nu este motivată de vreun cinism, ci de bunăvoinţă: medicul nu vrea să sperie sau să rănească emoţional pe pacient, dezvăluindu-i un adevăr dificil sau greu de suportat. Dar, fără ştirea lui, această bunăvoinţă se bazează pe o distincţie între cei capabili să suporte un adevăr şi cei care nu sunt capabili. Dar ne întrebăm: această diferenţă este legitimă? Cine poate să se pronunţe? A minţi pe pacient înseamnă a-i refuza nişte informaţii despre el însuşi dintr-un motiv care în cele din urmă ar putea să pară foarte imoral şi inuman: a pune la îndoială capacitatea sa de fi aşa cum este şi a vedea în el o fiinţă slabă şi neputincioasă. În acest sens, într-o lucrare intitulată ,, Despre un pretins drept de a minţi din iubire de oameni’’, Im. Kant face o datorie din spunerea adevărului, pentru că minciuna este în contradicţie cu demnitatea şi moralitatea omului. Sensul negativ al termenului „minciună”, folosit pentru a descrie comportamentul medicilor, a impus juxtapunerea unor adjective – „terapeutică”, „pioasă”, „albă” sau chiar „nobilă” – , în scopul debarasării de această imagine negativă. Din păcate, nu există sinonimie între această sintagmă şi termeni precum „tăcere” sau „secret”, ceea ce face ca semnificaţia lor să nu poată fi partajată. Diferite studii realizate în SUA şi Europa au arătat că pacienţii doresc să-şi cunoască diagnosticul în procente care variază între 90- 96% . Dificultatea de a spune pacientului adevărul despre o boală cu potenţial letal este legată în subsidiar de dificultatea de a aborda subiectul despre moarte. Medicul însuşi se simte mesager al morţii şi îşi recunoaşte incapacitatea atenuării unui anunţ atât de brutal despre

moartea care stă la pândă. Studiul de faţă propune o reflecţie asupra sensului, utilizării şi a rolului minciunii în relaţia medic-pacient, cât şi a semnificaţiei şi implicaţiilor sale etice şi psiho-spirituale. Analiza acestora va aduce la lumină în special coliziunea dintre diverse logici care critică sau legitimează minciuna terapeutică În evaluarea minciunii în practica clinică, nu putem face abstracţie de o altă noţiune cheie, păstrarea secretului, nu doar pentru a sublinia conexiunile dintre acestea, ci şi diferenţele dintre ele, cu alte cuvinte pentru a vedea ce este specific minciunii terapeutice, şi ce depăşeşte dimensiunea secretului pe care aceasta îl conţine. În cazul în care secretul este conectat la tăcere, minciuna înseamnă ascunderea adevărului, în aceeaşi măsură cu afirmarea falsului. E dificil să distingi între cazul în care ceva nu este spus, în 16 Ibidem, p. 461. 17 Ibidem. Minciuna terapeutică în relaţia medic-pacient 59 scopul de a nu dezvălui şi cazul în care ceva nu este spus, în scopul de a face să se creadă contrariul. În ambele situaţii, graniţa dintre secret şi minciună este fragilă. În primul caz, minciuna este exercitarea unei puteri şi exploatarea cunoaşterii: medicul păstrează un secret vis-à-vis de pacientul care este dependent de el. În domeniul medical, secretul este văzut în general ca tăcere a medicului în legătură cu ceea ce-l priveşte pe pacient, în beneficiul celui din urmă. Din acest punct de vedere, necesitatea menţinerii secretului are o valoare fundamentală în actul medical Cu toate acestea, secretul nu înseamnă doar ascunderea faţă de alţii a stării de sănătate a pacientului. El mai poate însemna şi disimularea, faţă de pacientul însuşi, a realităţii stării sale de sănătate. Prin urmare, nu este numai o chestiune de confidenţialitate şi discreţie în beneficiul pacientului, ci, ca şi minciuna, poate însemna ascunderea faţă de pacient a informaţiei, a adevărului, în acest ultim caz relaţia medic – pacient fiind una fragilă. Delegarea responsabilităţii este foarte prezentă în interacţiunile dintre medic şi bolnav. Pacientul crede că dacă medicul ar fi avut ceva să-i spună i-ar fi spus, iar medicul preferă să creadă că pacientul l-ar fi întrebat dacă ar fi vrut să ştie.