Activitatea Economica [PDF]

Zitiervorschau

Ministerul Educatiei al Republicii Moldova Universitatea de Studii Europene din Moldova Facultatea de Economie si Informatica Catedra Contabilitate

Referat Tema: Activitatea Economica

A elaborat:Calancea Mihaela

Coordonator stiintific: Sargu Lilia

Chisinau-2014

Referinte Bibliografice: 1.http://www.scritub.com/economie/ACTIVITAT EA-ECONOMICA235128183.php 2. http://conspecte.com/Teoriaeconamica/activitatea-economica-sielementele-ei-de-baza.html 3.http://media1.webgarden.ro/files/media1:4b 994b4da0e51.pdf.upl/Cap01.pdf 4. http://economiepolitica.blogspot.com/2008/12/activitateaeconomica-si-fazele-ei.html

ACTIVITATEA ECONOMICĂ 1. Caracteristicile activitatii economice Având în vedere nevoile nelimitate si resursele insuficiente (fenomen cunoscut sub forma "raritatii" resurselor), activitatea economica are drept tel principal tocmai lupta împotriva raritatii resurselor. Principiul de baza al activitatii economice consta în garantarea existentei sociale, în satisfacerea nevoilor umane nelimitate prin atragerea, combinarea, substituirea si utilizarea efectiva a resurselor relativ rare.  Activitatea economica reprezinta procesul complex ce reflecta ansamblul comportamentelor oamenilor, a reactiilor si a deciziilor lor variate, referitoare la atragerea si la utilizarea resurselor economice în vederea producerii, circulatiei si consumului de bunuri, în functie de nevoile si interesele economice. Activitatea economica este forma fundamentala a activitatii umane, prin care se fauresc conditiile materiale necesare desfasurarii altor activitati precum si bazele structurii sociale. Viata economica este un sistem de activitati ale tuturor agentilor economici. Activitatea economica trebuie sa fie caracterizata prin eficienta si rationalitate. Principiul urmarit în activitatea economica este de maximizare a efectelor utile si de minimizare a consumului de resurse si de efort. Rationalitatea vizeaza, de asemenea, maximizarea satisfacerii nevoilor umane. Activitatea economica rationala si eficienta se caracterizeaza prin subordonarea ei fata de nevoile umane în continua crestere si diversificare. Costul oportunitatii Problema economica centrala este insuficienta resurselor, astfel încât optiunile agentilor economici implica niste sacrificii. De exemplu, cu cât se aloca o cantitate mai mare de resurse pentru satisfacerea nevoilor de hrana cu atât ramân ele mai putine pentru îmbracaminte.  Costul de oportunitate presupune sacrificarea unor alternative pentru producerea sau consumarea unui anume bun. Pentru consumator, important este ca optiunea sa fie rationala, sa se faca pe baza unei ierarhizari a nevoilor în functie de importanta lor. Raritatea resurselor impune luarea unor decizii care implica întotdeauna alegerea unei alternative în detrimentul celeilalte. Costul consumatorului e format dintr-un cost de consum, concretizat în resursele banesti pentru cumpararea bunurilor alese si dintr-un cost al renuntarii, al alternativei pierdute, numit si cost de oportunitate al consumatorului. Producatorii se specializeaza pe baza unui calcul economic, care consta în compararea utilitatii sau dezutilitatii diferitelor mijloace pe care le poseda. Optiunea lor se întemeiaza în ultima instanta pe avantajul comparativ, adica pe ceea ce pot ei obtine în plus prin producerea unui anume bun ori serviciu fata de ceilalti concurenti.

Costul producatorului e format dintr-un cost de productie, concretizat în resursele economice antrenate în producerea anumitor bunuri si dintr-un cost al renuntarii. Acest cost de oportunitate al producatorului este cantitatea la care se renunta din producerea unui bun X, spre a produce o cantitate determinata din bunul Y. Este un cost economic real al alegerii, în conditiile resurselor limitate, cu întrebuintari alternative. Alegerea dintre alternativele posibile are si consecinte sociale. Pentru ca ea sa poata sa fie socotita rationala, agentii economici trebuie sa tina seama nu numai de resurse ci si de risipa de resurse rare si scumpe, de inechitatile pe care le poate provoca o anumita alegere, sau de efectele poluante ale unor productii socotite de ei rentabile.

2. Elementele care definesc circuitul economic Elementele care definesc circuitul economic sunt: 1. activitatile economice; 2. subiectii economici; 3. tranzactiile; 4. obiectul acestora. 1. Activitatile economice constituie cauza tranzactiilor, deci se refera la totalitatea operatiilor care urmaresc satisfacerea trebuintelor cu bunuri economice. Exista trei mari categorii de operatii: a) operatii cu bunuri si servicii, care privesc productia, schimbul si consumul; b) operatii de repartitie, prin care se efectueaza formarea si distribuirea veniturilor legate de productie; c) operatii financiare, care privesc modificarea volumului activelor sau pasivelor. (a) În cadrul operatiilor cu bunuri si servicii se disting: I. Productia - este acea activitate economica a carei functie esentiala consta în combinarea si utilizarea factorilor de productie materiali si umani în vederea obtinerii de noi bunuri economice sau pentru sporirea utilitatii acestora. În functie de caracterul rezultatelor finale vorbim despre: - productie materiala; - prestari de servicii, care satisfac nevoi umane, dar care nu sunt în forma obiectuala. - producere de informatii. Productia transforma intrarile (inputurile) în iesiri (outputuri) în scopul obtinerii de profit sau al realizarii oricarui alt avantaj de catre firme. II. Circulatia sau schimbul este un domeniu distinct al activitatii economice. El cuprinde acele activitati care asigura deplasarea bunurilor economice între vânzatori si cumparatori . Aici sunt incluse: sfera circulatiei marfurilor si a serviciilor.

III. Consumul reprezinta scopul ultim al productiei. Este actul care consta din folosirea efectiva a bunurilor si serviciilor si prin acest act se verifica utilitatea si concordanta acestora cu dorintele oamenilor. Consumul poate fi de doua feluri: consum intermediar si consum final. Consumul intermediar se refera la folosirea unor bunuri economice pentru producerea altor bunuri pierzându-si caracteristicile initiale si dobândind altele noi. Consumul final se refera la utilizarea bunurilor de consum în mod personal sau colectiv pentru satisfacerea nevoilor directe. (b) Repartitia cuprinde operatiuni care concura la formarea veniturilor. Se disting operatiuni de repartitie primara, legate de activitatea productiva (salarii, cotizatii sociale, impozite indirecte) si operatiuni de repartitie secundara, legate de redistribuirea veniturilor primare (impozite directe, subventii, prestatii sociale). 2. Subiectii tranzactiei, adica agentii economici grupati dupa criteriul institutional. 3. Tranzactiile, care pot fi diferentiate dupa modalitatile de realizare: a) unilaterale - în care nu se primeste nimic în schimb, putând fi transferuri curente (impozite, contributii pentru asigurari sociale, subventii). b) bilaterale - când oricarei transmitere a unui bun, serviciu, îi corespunde o contrapartida. 4. Obiectul tranzactiilor economice îl reprezinta bunurile produse, serviciile factorilor de productie (respectiv munca, natura, capitalul) si moneda.

3. Agentii economici Termenul de "agent economic" este folosit în literatura economica sinonim cu termenul de "subiect economic" având sensul de participant la viata economica. Pentru caracterizarea fluxului economic agentii economici pot fi grupati dupa mai multe criterii: 1. Criteriul de ramura (pe tipuri de activitati) - pune în evidenta relatiile de ordin tehnicoeconomic în productie si de echilibrare a resurselor. Acest criteriu sta la baza elaborarii balantelor folosite în evidentierea si analiza fluxurilor între ramuri sau în cadrul ramurilor. 2. Criteriul institutional care vizeaza cunoasterea comportamentului agentilor economici. Potrivit acestui criteriu avem urmatorii agenti: - întreprinderile sau firmele nefinanciare; - gospodariile sau menajele; - institutiile financiare si de credit; - societatile de asigurari; - administratiile: a) publice; b) private; - strainatatea.

Întreprinderile sau firmele cuprind toate unitatile institutionale a caror functie consta din producerea si vânzarea de bunuri comerciale si servicii nefinanciare destinate pietei. Ele alcatuiesc sectorul productiv al economiei. Veniturile lor provin din vânzarea productiei iar scopul activitatii îl constituie obtinerea de profit. Din acest motiv formeaza asa numitul sector al afacerilor sau "business". Caracteristici: - sunt principalele producatoare de bunuri si servicii; - deciziile lor urmaresc maximizarea profitului; - sunt principalele cumparatoare si consumatoare de factori de productie. Gospodariile sau menajele reprezinta agentul economic care exprima calitatea de consumatori de bunuri personale. Ele realizând venituri, le folosesc pentru a cumpara bunurile de care au nevoie. Sursa veniturilor este din salarii, titluri de proprietate sau rente. Din acest punct de vedere gospodariile se prezinta în functie de activitatea sefului de familie, adica se împart în categorii socio-profesionale (salariati, liberi profesionisti, proprietari de valori mobiliare sau imobiliare, proprietari funciari, mici întreprinzatori, manageri, pensionari, etc.). Caracteristici: - gospodaria este principala consumatoare de bunuri si servicii, fiind cea mai importanta unitate de decizie în domeniul cererii; - deciziile ei urmaresc maximul de satisfacere a nevoilor prin folosirea de bunuri si servicii; - este principala proprietara de factori de productie, decizând cui sa vânda serviciile lor. Institutiile de credit sunt acele unitati publice, private sau mixte a caror functie principala consta din a fi intermediari financiari între ceilalti agenti economici. Aceste unitati colecteaza si redistribuie disponibilitatile financiare. Din aceasta grupa fac parte toate bancile. Resursele lor provin din angajamente contractate (depozite la vedere sau la termen, obligatiuni) din dobânzi. Societatile de asigurari realizeaza despagubiri în cazuri de risc, în schimbul unor prime de asigurare. Administratiile publice exprima denumirea generica pentru oficialitatile publice la nivel national si local. Ele au în principal functia de redistribuire a venitului efectuând servicii nonmarfare: asigurarea securitatii, învatamântului public, justitiei, infrastructurii rutiere, portuare. Sursa veniturilor este din varsaminte obligatorii efectuate de unitatile care apartin altor sectoare. Administratiile private reprezinta acel agent economic care grupeaza organizatiile private fara scop lucrativ - asociatii, fundatii, organizatii, având ca functie prestarea de servicii nonmarfare pentru anumite colectivitati specifice. Resursele lor financiare provin din contributii voluntare, cotizatii, venituri pe proprietati, sponsorizari. Strainatatea desemneaza toate celelalte economii nationale si unitatile lor autonome. Tot aici intra si administratiile straine aflate pe teritoriul tarii de referinta. Acesti agenti economici specifici nu sunt caracterizati prin nici o functie sau sursa de venit. Cu acestia agentii economici interni realizeaza actiuni de import-export. Constatam ca exista doua sensuri ale termenului agent eco-nomic:

- cel restrâns, care lasa în afara consumatorii; - cel larg, care încorporeaza agentii economici cumparatori.

Nevoile umane şi clasificarea lor Existenţa şi dezvoltarea omuluui au presupus şi presupun satisfacerea unor multiple nevoi. Ele apar sub formă de dorinţe, aşteptări, aspiraţii ale oamenilor – latura subiectivă a necesităţilor, iar fixate în conştinţa oamenilor şi intrate în obiceiurile lor, nevole capătă un caracter obiectiv. Nevoia apare ca element esenţial al motivaţiei şi reprezintă un motor al oricărui mecanism economic. Multitudinea lor nu poate fi satisfăcută cu bunurile luate de natură, decât într-o măsură foarte mică. Majoritatea lor trebuie creată prin muncă, activitate prin care şi în care oamenii, pornind de la necesităţile lor, îşi determină interesele, caută şi creează mijloace corespunzătoare pentru atingerea scopurilor propuse. Prin nevoi umane înţelegem un ansamblu de cerinţe materiale, economice, sociale, spirituale de mediu ecologic ale vieţii şi activităţii oamenilor. Nevoile umane devin efective în funcţie de condiţiile de producţie existente la momentul dat, precum şi de nivelul de cultură şi civilizaţie al popoarelor şi indivizilor. Ele apar ca nevoi sociale, deoarece cerinţele izvorăsc în condiţiile de viaţă ale oamenilor, respectiv din necesităţile de consum ale acestora. Economia politică are ca scop de a cerceta, în primul rând, nevoile economice, iar pentru ca ele să devină economice, e necesar să se respecte trei condiţii: 

să existe bunuri disponibile şi accesibile;



bunurile să fie relav rare;



existenţa unei pieţe (de confruntare a cererii şi ofertei).

Caracteristicile nevoilor economice : 

Multiplicitatea şi diversitatea . Cantitatea lor este nelimitată. Expansiunea lor are drept condiţie şi cauză dezvoltarea economiei. De regulă, ele sunt reproductibile, adică satisfacerea uneia dă naştere altora.



Intensitatea şi ierarhia . Nevoile nu au aceiaşi intensitate, ierarhia oscilează de la un individ la altul şi de la o perioadă la alta la acelaşi individ.



Stabilitatea sau limitarea în capacitate . Intensitatea unor cerinţe descreşte pe măsură ce sunt satisfăcute (de exemplu – cele fiziologice), altele nu descresc (cele estetice – literatura, muzica, etc.).



Interdependenţa nevoilor . Unele nevoi sunt complementare, adică evoluază în sensuri identice, altele sunt substituibile, adică pot fi înlocuite cu satisfacerea altora.



Stingerea prin satisfacere . Nevoile satisfăcute pot să renască din nou deoarece se fixează în obiceiuri şi tradiţii de consum.

Nevoile umane pot fi clasificate în următoarele grupe: 

naturale sau fiziologice – care sunt necesare oricărui individ (aer, apă, hrană, îmbrăcăminte);



sociale, de grup – cele resimţite de oameni, ca membri ai diferiter socio-grupuri şi care pot fi satisfăcute prin acţiunea lor comună;



raţionale, spiritual-psihologice – acestea ţin de trăsăturile oamenilor şi devin deosebit de importante pe măsura progresului, preocupând raţionalitate, profesionalism, gândire elavată, educaţie.

Nevoile umane se află într-o legătură reciprocă cu interesele economice, care reprezintă o formă de realizare a nevoilor umane. În funcţie de nivelul la care ele se manifestă şi de modul lor de exprimare, interesele economice pot fi clasificate în: personale, de grup, private, publice, curente, de perspectivă, performante, etc.

Resursele economice şi bunurile economice La baza reluării şi dezvoltării producţiei de bunuri materiale şi servicii stau resursele economice, ce reprezintă potenţialul material şi spiritual în orice activitate. Resursele economice reprezintă totalitatea elementelor, premiselor directe şi indirecte, reale şi monetare, care sunt utilizabile şi pot fi atrase, în producerea de noi bunuri economice, necesare satisfacerii nevoilor umane. Structura resurselor economice constă din: Resurse materiale , care includ: 

resurse umane primare:

elemente materiale – pământul, fauna, flora, menereurile, lemnul, apa, etc.; forţe energetice – căderea apelor, energia solară, reacţiile chimice. 

resurse economice derivate: echipamente şi tehnologii de producţii, infrastructura materială şi socială.

Resurse umane , care includ: 

resurse primare – populaţia;



resurse derivate – stocul de învăţământ, cunoştinţe, ştiinţifice, inovaţiile.

Resurse financiare – mijloacele băneşti concentrate la dispoziţia agenţilor economici. Resurse informaţionale – date, informaţii sistemice informaţionale pentru conducere, modele, etc. Resursele economice nu trebuie confundate cu bunurile economice. Bunul economic este un rezultat al utilizării resurselor economice, un element care satisface o anumită nevoie individuală sau socială. Bunurile economice pot fi divizate în: 

bunuri libere ale căror cantitate, raportată la cerinţele oamenilor, apare ca nelimitată: aerul, apa, lumina solară;



bunuri economice , care au un caracter limitat;



bunuri materiale directe, de consum personal şi bunuri indirecte de producţie;



bunuri necorporale (prestările de servicii).

După gradul lor de prelucrare bunurile economice pot fi grupate în: 

bunuri iniţiale (materia primă);



bunuri intermediare aflate în diferite faze de prelucrare;



bunuri finale destinate pentru consumul final personal, colectiv sau productiv.

În economia de piaţă contemporană majoritatea bunurilor economice se manifestă sub formă de marfă. Marfareprezintă un produs al muncii, destinat pentru schimb prin intermediul mecanismului de cumpărare-vânzare. Mărfurile pot fi divizate în mai multe grupe: 

mărfuri corporale de consum personal;



mărfuri în formă de capital fix;



mărfuri în formă de resurse naturale;



mărfuri în formă de resurse de muncă;



mărfuri în formă de rezultate ale cercetărilor ştiinţifice;



mărfuri în formă de servicii manageriale, audit şi de marketing;



mărfuri în formă de hârtii de voaloare.

Orice bun economic în formă de marfă are două laturi: utilitate (valoare de întrebuinţare) şi valoare (valoare de schimb). Utilitatea reflectă capacitatea mărfii de a satisface o anumită nevoie a omului sau a societăţii. Utilităţile mărfurilor formează conţinutul material al avuţiei. Utilitatea mărfii se manifestă sub mai multe forme: utilitate unitară, totală, marginală (utilitatea ultimii cantităţi dintr-un bun economic care satisface nevoia consumatorului). Valoarea de schimb reflectă egalitatea mărfurilor ca produse ale realizării factorilor de producţie.

Fazele activităţii economice Activitatea economică constituie componenta principală a acţiunii sociale, pentru că oamenii, în condiţiile resurselor relativ rare, ale creşterii şi diversificării nevoilor, caută să-şi asigure existenţa participând la activităţi practice. Activitatea practică constă din toate actele şi faptele, precum şi din formele de organizare, ce se delimitează în acţiunea socială pe baza criteriilor de raţionalitate şi eficienţă. Ea reflectă relaţia specifică dintre societatea umană – ca subiect al mediului natural şi natură – ca obiect al societăţii. Activitatea economică reprezintă un proces complex de atragere şi utilizare a resurselor economice limitate în scopul satisfacerii cerinţelor umane şi intereselor economice. Activitatea economică cuprinde patru faze: 

Faza de producţie , funcţia căreia constă în combinarea şi utilizarea factorilor de producţie în scopul obţinerii de noi bunuri economice;



Faza de circulaţie (schimb), funcţia căreia constă în deplasarea în spaţiu a bunurilor materiale şi trecerea lor de la o persoană la alta pe calea vânzării-cumpărării. Cea mai veche formă a schimbului o constituie schimbul de mărfuri, la început sub forma trocului (M-M), iar odată cu aparţia banilor – sub formă de vânzare-cumpărare (M-B, B-M). Ca rezultat s-a format sfera circulaţiei mărfurilor, banilor, capitalului;



Faza de repartiţie , care cuprinde acele activităţi economice prin care bunurile materiale sunt orientate spre destinaţiile lor, prin care distribuie şi redistribuie veniturile către participanţii la viaţa economică şi între membrii societăţii;



Faza de consum , faza care reflectă gradul de folosire efectivă a bunurilor şi verifică utilitatea acestora şi concordanţa lor cu nevoile umane.

Totalitatea activităţilor privind producţia, repartiţia, schimbul şi consumul bunurilor materiale şi serviciilor economice, în interdependenţele lor formează economia societăţii. Activitatea economică în ansamblul său, precum şi fiecare componentă a ei trebuie să se caracterizeze prinraţionalitate şi eficienţă, respectiv cu cheltuieli minime de resurse să se obţină maximum de eficacitate şi de satisfacţii. Deci, activitatea economică reprezintă o luptă continuă a omului împotriva rarităţii, o înlănţuire de decizii de alegere şi utilizare a resurselor disponibile astfel, încât să se asigure existenţa şi dezvoltarea indivizilor şi a societăţii. Deoarece resursele economice sunt limitate, o importanţă deosebită capătă problema alegerii raţionale sau costul de oportunitate. Costul de oportunitate constă în valoarea bunurilor alternative, sacrificate pentru a alege un anumit bun, spre a fi produs sau consumat. Pentru alegerea alternativei posibile raţionale, agenţii economici trebuie să ţină cont de volumul de resurse, de cerere şi ofertă, de rata profitului aşteptat. În cercetarea posibilităţilor alternative de a produce, se foloseşte instrumentul de “curba posibilităţilor”, care reflectă toate combinaţiile posibile de producere a mai multor bunuri la nivel de firmă sau economie naţională în ansamblu într-o perioadă dată, prin utilizarea integrală şi eficienţă a resurselor disponibile