Tratatul de La Bruxelles [PDF]

Zitiervorschau

Tratatul de la Bruxelles-1965 Constituirea celor trei comunitati cu domenii de activitate specifice, dar cu structura institutionala identica, desi distincta, avea in esenta acelasi obiectiv general :constituirea unei piete comune care avea in vedereaceleasi state membre, cu sisteme politice, economicesi juridice asemanatoare si cu culturi apropiate. Aceste elemente reprezentau premise deosebit de importante in vederea realizarii unei uniunii europene veritabile, care sa nu mai aiba la baza trei organizatii, ci una singura. Intrucat acest obiectiv era greu de realizat s-a trecut la politica pasilor marunti astfel ca o prima masura care se poate lua este unificarea instiitutiilor comunitare, aceasta si din considerente de eficienta a acestora si de reducere a costurilor functionarii lor. Primele masuri in acest sens fiind au fost stabilirea in 1957 a Curtii de Justitie ca institutie comuna a celor trei comunitati , precum si adoptarea in 1958 a denumirii comune de “Adunare parlamentara”. La 8 aprilie 1965 a fost adoptat Tratatul de la Bruxelles. Tratatul de la Bruxelles (Tratatul de Fuziune) din 8 aprilie 1965, a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1967. Cunoscut si sub numele de „Tratatul instituind un Consiliu unic si o Comisie unica a Comunitatilor europene” sau sub numele de “ Tratatul de fuziune a executivului comunitatilor”, tratatul de la Bruxelles a avut drept obiect unificarea institutiilor de structura a celor 3 Comunitati europene. Astfel, la nivel decizional rezulta un organism unic, Consiliul de Ministri, iar la nivel executiv rezulta o singura institutie Comisia europeana. Tratatului de fuziune a executivelor a instituit o Comisie unica a Comunitatilor Europene (formata din fuziunea Inaltei Autoritati cu Comisia CEE) si un Consiliu unic (ce a inlocuit cele trei Consilii de Ministri). Aceasta fuziune a fost numai una institutionala, cele trei Comunitati ramanand distincte din punct de vedere juridic, prevederile referitoare la functionarea si atributiile lor ramanand neschimbate. S-a produs atat pentru CEE (Comunitatea Economica Europeana) cat si pentru CEEA (Comunitatea Europeana a Energiei Atomice) schema institutionala a CECO (Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului), dar cu unele diferente determinate de specificul fiecarei Comunitati. Era evident ca sarcinile noilor Comunitati erau mult mai complexe. De la o Piata Comuna restransa la doua

materii de baza, produse in conditii oarecum comparabile de catre industrii importante, se urmarea o piata comuna larga, o apropiere progresiva a politicilor economice a statelor membre, o dezvoltare si o expansiune continua si echilibrata pe intregul ansamblu al Comunitatilor, o stabilitate si o ridicare continua a nivelului de trai. Definirea directiilor prevazute pentru o perioada care nu mai era limitata spre diferenta de cea inscrisa in Tratatul CECO a cerut si modificarea corespunzatoare in arhitectura institutionala. Doua au fost etapele care au marcat aceste modificari. Prima etapa, cea din 25 martie 1957, cand, odata cu semnarea tratatelor CEE si CEEA, a fost semnata si Conventia referitoare la unele institutii comune ale Comunitatilor si astfel:

Adunarea Comuna a CECO s-a unificat cu celelalte Adunari ale CEE si CEEA intr-o Adunare unica, sub numele de Adunarea Parlamentara Europeana; Curti ale CEE si CEEA intr-o Curte de Justitie unica; -

- Cele trei Consilii de Ministri si cele doua Comisii CEE si CEEA au continuat sa coexiste;

- Inalta Autoritate si-a continuat existenta; In acelasi timp, pentru CEE si CEEA a devenit comun si un organ (nu institutie) Comitetul Economic si Social.

- Curtea de Justitie a CECO s-a unificat cu cele doua. Prin Rezolutia din 20 martie 1958 organele de control ale celor trei comunitati: CECO, CEE si CEEA, au fost unite sub denumirea de Adunarea Parlamentara. Aceasta a devenit la 30 martie 1962 Parlamentul European. Tratatul franco-german semnat la 22 ianuarie 1963, numit si Tratatul Elysee, dupa numele Palatului cu acelasi nume unde s-a tinut intalnirea, stabileste o stransa colaborare in domenii de interes comun, politica externa, de aparare si politica culturala.

Cea de a doua etapa a avut loc la 8 aprilie 1965 cand s-a semnat la Bruxelles Tratatul de Fuziune - intrat in vigoare la I iulie 1967 - prin care s-au instituit un Consiliu unic si o Comisie unica pentru toate cele trei Comunitati Europene. In acest fel, Inalta Autoritate a Tratatului CECO, Comisia prevazuta in Tratatul CEE si Comisia prevazuta in Tratatul CEEA au incetat sa mai functioneze paralel si au fuzionat intr-o Comisie unica. La fel s-a intamplat si cu cele trei Consilii, toate fuzionand intr-un Consiliu unic.

Ca urmare a acestor aspecte, ordinea institutionala comunitara se sprijinea pe urmatoarele entitati

- Consiliul, format din cate un reprezentant membru al guvernului fiecarui stat parte, dispunea de un secretariat; - Comisia, formata din membrii desemnati de guverne pentru o perioada de patru ani;

- Parlamentul European, compus din delegati ai parlamentelor nationale, ca „reprezentanti ai popoarelor”;

- Curtea de Justitie, organ jurisdictional format din sapte judecatori numiti pe o perioada de sase ani, de comun acord cu guvernele nationale, reinnoibili din trei in trei ani, asistati de doi avocati generali.

Prezenta acestor patru institutii exprima chiar specificitatea naturii Comunitatilor, ele nu pot fi comparate cu nici o alta structura existenta, fie ca este vorba de o organizatie internationala Comunitatile sunt comunitati de state, dar in aceeasi masura sunt si comunitati de popoare. Din acest punct de vedere, Comisia reprezinta mai intai interesul comun al statelor, iar Parlamentul european este expresia participarii popoarelor la exercitarea puterii. O alta deosebire intre structura statala si cea comunitara consta in exercitarea diferita a puterii legislative, care nu apartine numai Parlamentului European, ci si

Consiliului, organ format din reprezentanti ai guvernelor nationale. Nici Comisia nu poate fi asimilata unei adevarate puteri executive nationale. Aceasta unificare sa produs pe structura de baza a Comunitatii Economice Europene, celelalte doua comunitati continuand sa isi desfasoare activitatea ca organizatii de stricta specialitate pana in momentul in care le va expira termenul de 50 de ani de functionare Odata cu intrarea in vigoare a Tratatului Comunitatii Europene la 1 iulie 1967 Parlamentul European a hotarat sa foloseasca titulatura de Comunitate Europeana pentru uniunea nou creata. El a stabilit de asemenea dezvoltarea unei politici de deschidere catre celelalte state europene interesate de aderare si a infiintat de asemenea Curtea de Conturi. Printr-o rezolutie a Parlamentului European, referitoare la „o denumire unica pentru Comunitate”, Comunitatile Europene au luat titulatura de Comunitatea Europeana. Astfel, la 16 ani de la primele discutii privind unificarea europeana cei sase: Franta, Germania Federala, Italia, Belgia, Olanda si Luxemburg au reusit sa formeze Comunitatea Europeana, comunitate bazata pe dialog, incredere si intelegere reciproca.

Odata cu succesul economic al Comunitatii Europene au aparut din partea statelor comunitare propuneri, rapoarte, planuri, toate vizand si o unificare politica prin cresterea competentei institutiilor comunitare. Mai pe scurt, institutiile s-au transformat astfel:

Inalta Autoritate devine Comisia Comunitatilor Europene; Institutia Interguvernamentala ramane Consiliul de Ministri; Adunarea Comuna devine Parlamentul European; Curtea de Justitie a Comunitatilor Europene ramane fosta Curte de Justitie, insa completata. Unificarea institutionala. Tratatul de la Bruxelles (1965) privind fuziunea executivelorAcest tratat nu a unificat competentele institutiilor

comunitare, acestea ramanand cele atribuite prin fiecare tratat in parte.Unificarea Comisiei a

Unificarea institutionala. Tratatul de la Bruxelles (1965) privind fuziunea executivelor Dupa intrarea in vigoare, in 1958, a Tratatelor de la Roma, cele trei Comunitati – CECO, CEE si CEEA (Euratom), au functionat separat. Insa, desi erau constituite in domenii de activitate specifice, ele aveau o structura institutionala identica (desi distincta) si acelasi obiectiv general: constituirea unei piete comune intre statele membre. unificare institutionala. Toate acestea constituiau premise importante in vederea realizarii unei veritabile uniuni europene, avand la baza nu trei organizatii, ci una singura. Intrucat acest obiectiv nu se putea realiza la acel moment, au fost luate masuri graduale, prima dintre ele fiind unificarea institutiilor comunitare, aceasta si din considerente de eficienta a acestora si de reducere a costurilor functionarii lor.