The Do-Over (T. L. Swan) [PDF]

Zitiervorschau

THE DQ-Q R ...._._. I

ALTE TITLURI DE T L SWAN Stanton Adore Stanton Unconditional Stanton Complet Stanton Bliss Marx Girl Gym Junkie Dr. Stanton Dr. Stantons: Epilogul Domnul Masters Domnul Spencer Domnul Garcia Italianul Ferrara Play Along The Stopover The Takeover The Casanova Our Way Găsește-mă Alastar

DO-OVER l--lE

Ml

li::::S HIGH

@Montlake

CLUl:'l

Aceasta este o operă de ficțiune. Numele, personajele, organizațiile, locurile, evenimentele și incidentele sunt fie produse de imaginația autorului, fie sunt folosite în mod fictiv. Orice asemănare cu persoane reale, vii sau moarte, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare. Text copyright © 2022 de T L Swan Toate drepturile rezervate. Nici o parte a acestei cărți nu poate fi reprodusă, stocată într-un sistem de recuperare sau transmisă sub nicio formă sau prin orice mijloace, electronice, mecanice, fotocopiere, înregistrare sau în orice alt mod, fără permisiunea scrisă expresă a editorului. Publicat de Montlake, Seattle www.apub.com Amazon, logo-ul Amazon și Montlake sunt mărci comerciale ale Amazon.com, Inc. sau ale afiliaților săi. ISBN-13: 9781542034593 ISBN-10: 1542034590 Designul copertei de @blacksheep-uk.com

GRAȚIE Calitatea de a fi recunoscător; disponibilitatea de a arăta apreciere și de a întoarce bunătatea.

Aș dori să dedic această carte alfabetului, pentru că aceste douăzeci și șase de litere mi-au schimbat viața. În acele douăzeci și șase de litere, m-am regăsit pe mine și mi-am trăit visul. Data viitoare când rostiți alfabetul, amintiți-vă de puterea acestuia. O fac în fiecare zi.

CUPRINS

Capitolul 1 Capitolul 2 HAYDEN CHRISTOPHER HAYDEN CHRISTOPHER

Capitolul 3 CHRISTOPHER

Capitolul 4 HAYDEN

Capitolul 5 Capitolul 6 HAYDEN Capitolul 7 CHRISTOPHER

Capitolul 8 CHRISTOPHER

Capitolul 9 Capitolul 10 CHRISTOPHER HAYDEN

Capitolul 11 CHRISTOPHER HAYDEN

Capitolul 12 CHRISTOPHER

Capitol 13 HAYDEN CHRISTOPHER

Capitolul 14 HAYDEN

Capitolul 15 CHRISTOPHER HAYDEN

Capitolul 16 Capitolul 17 CHRISTOPHER HAYDEN

Capitolul 18 EDDIE HAYDEN CHRISTOPHER EDDIE HAYDEN CHRISTOPHER

Capitolul 19 Capitolul 20 Capitolul 21 CHRISTOPHER

Capitolul 22 HAYDEN

Capitolul 23 Capitolul 24 Capitolul 25 HAYDEN Capitolul 26 HAYDEN CHRISTOPHER HAYDEN HAYDEN

Capitolul 27 Capitolul 28 HAYDEN Capitolul 29 CHRISTOPHER

Capitolul 30 Capitolul 31 CHRISTOPHER HAYDEN

Capitolul 32 CHRISTOPHER HAYDEN

CHRISTOPHER Vă mulțumim pentru . . . . EXCERPT: DL. PROLOGUL STĂPÂNILOR Capitolul 1 RECUNOAȘTERI Despre autor

Capitolul 1 CHRISTOPHER Zumzetul profund al alarmei mele taie liniștea, iar eu mă întind în timp ce mă trezesc. "La naiba, parcă am dormit trei minute", murmur. "Cred că am fost", șoptește Heidi în timp ce-și aruncă piciorul peste mine. Continui să ațipesc cu ochii închiși și simt buzele pe gâtul meu din partea cealaltă. "Bună dimineața, Nicki", murmur eu. Îmi zâmbește în gât, în timp ce se strânge mai mult în brațe. "Bună dimineața, Christopher." Mai stăm toți trei într-o liniște confortabilă câteva minute, iar eu știu că trebuie să fac o mișcare. Am o ședință a consiliului de administrație la ora nouă. "Sus." Am oftat. Fetele se împotrivesc amândouă cu rezistență. Mă ridic și mă uit prin cameră. Hainele sunt împrăștiate peste tot, iar o sticlă de vin și trei pahare sunt încă lângă spa-ul scufundat din baia mea. Mă aplec și îi sărut șoldul lui Nicki. "Ridică-te, fetițo." "Pleacă." Ea se rostogolește. Zâmbesc și o plesnesc pe Heidi peste spate. "Petrecerea s-a terminat." "Ow", strigă ea. Mă dau jos și mă așez la capătul patului în timp ce privesc priveliștea. Să văd două femei frumoase în patul meu nu se va învechi niciodată. "Haide, ieși." Dau păturile jos de pe ele. "Trebuie să mă duc la muncă". Este foarte ușor să îi convingi să vină, nu la fel de ușor să îi faci să plece. "Ce se întâmplă în seara asta?" întreabă Nicki. "Nimic", îi răspund în timp ce mă plimb dezbrăcată, adunându-le hainele. "Sunt ocupat."

"Ce să fac?" întreabă Heidi în timp ce se sprijină pe coate. Părul ei blond este sălbatic și dezordonat. "Am o întâlnire." Îi arunc chiloții în cap. "Cu o fată cuminte." Îmi lărgesc ochii pentru a-mi accentua punctul de vedere. "Exact opusul vouă, târfelor." Amândoi râd. "Îți plac hobagurile", spune Nicki. Mă aplec pe mâini și le sărut pe amândouă; apoi o apuc de o mână de păr pe Nicki și o trag spre mine ca să o pot săruta mai mult timp. Ea este preferata mea. "Asta e adevărat. Da." Mă aplec și îi sărut sânul lui Heidi. Ea mă apucă de un pumn de păr, iar eu simt o pulsație între picioare. Când mă apucă de păr, sunt terminată. Oprește-te. Nu am timp pentru asta. Mă retrag din strânsoarea ei. "Deci... ne vei suna în drum spre casă de la întâlnirea ta plictisitoare?". întreabă Heidi. Zâmbesc în timp ce continui să le adun hainele. Mă cunosc bine. "Probabil." Trag înapoi sutienul lui Nicki ca pe o praștie și îl trag în capul ei. O lovește puternic. "Ow, termină." Îl rupe în sus. Intru în baie și pornesc dușul. Mă uit înapoi și îi văd pe amândoi încă întinși în pat, iar eu mărșăluiesc înapoi acolo și îmi pun mâinile în șolduri. "Ridicați-vă înainte să vă pun pe amândoi să faceți lucruri de nedescris", le cer. "Ce este nou?" Heidi zâmbește jucăuș la mine. E toată ghemuită și doar futută. Tentant . . . . "Am o ședință a consiliului de administrație la ora nouă." Fac un duș și câteva minute mai târziu ies cu un prosop alb în jurul taliei pentru a-i vedea cum se îmbracă încet în timp ce eu dispar în dulapul meu. Îmi pun un costum bleumarin și o cămașă albă, un ceas Rolex, pantofi negri și o curea și mă întorc în baie. Ca de obicei, fetele intră amândouă și se așează pe măsuță ca să vorbească cu mine în timp ce îmi aranjez părul. "Ce se întâmplă azi, șefu'?" întreabă Nicki în timp ce îmi strânge cravata. "Chestii de afaceri." "Îmi plac lucrurile de afaceri", răspunde Heidi. "Spune-i ceva în genul șefului mă."

"Ești concediat." Amândoi chicotesc. "Spune-mi ceva de șef", spune Nicki. "Apleacă-te peste biroul meu." O întorc cu spatele la mine și îi ridic rochia peste fund. Un fior de excitare mă străbate în timp ce mă uit la fundul ei strâns în aer... gata și așteptând. Du-te naibii la muncă! "Să mergem", pocnesc în timp ce mă grăbesc să ies din baie. Aud o voce venind dinspre bucătărie. "Bună dimineața, domnule Miles." "Bună dimineața, domnișoară Penelope", îi spun în timp ce îmi iau servieta din birou. Mă întorc în bucătărie, iar ea îmi dă cafea într-o cană de călătorie. "Sunteți, fără îndoială, cea mai bună menajeră din toate timpurile." Zâmbesc în timp ce o sărut pe obraz. "Știu, dragă." Nici măcar nu glumesc. Domnișoara Penelope este cu adevărat cea mai bună menajeră din toate timpurile. Dacă nu ar avea 56 de ani... și nu ar fi deja măritată, m-aș căsători cu ea. Fetele vin după colț. "Bună dimineața, domnișoară Penelope", spun la unison. "Bună dimineața, fetelor." Ea zâmbește. Ochii ei se întorc la mine, iar eu îi fac un clinchet jucăuș. Da, da, știu. Sunt rău. Am stabilit deja acest lucru de un milion de ori. "E timpul să plecăm. O zi bună, domnișoară Penelope." "Așa voi face, dragă. Și tu la fel." Ne îndreptăm spre ușă, iar fetele pălăvrăgesc în timp ce intrăm în lift. Când ajungem la parter, ies cu ele prin fața blocului meu. Hans mă așteaptă cu mașina mea. "Bună dimineața, Hans." Zâmbesc. "Bună dimineața, domnule Miles." Își apleacă capul. "Poți să duci fetele acasă pentru mine, te rog?" Îl întreb. "Da, domnule." El zâmbește. "Bineînțeles." "Bună dimineața, Hans." Fetele zâmbesc amândouă în timp ce el deschide ușa din spate a limuzinei. Le sărută fiecare pe obraz de la revedere, iar ele se bucură

săriți în. Privesc limuzina cum se retrage și mă întorc în clădirea mea și iau liftul până la subsol. Mă urc în Porsche-ul meu negru și ies din parcare, intrând în șirul lung de mașini. Ugh . . . . Traficul din Londra. Există ceva mai rău? Trei ore mai târziu "Și asta de aici." Arată spre o linie de pe grafic. "Această tendință este cea pe care o urmărim. Vedeți cum se revarsă populația...". Casc gura, abia reușind să-mi țin ochii deschiși. "Te ținem treaz, Christopher?" Jameson latră. De fapt, da. Îmi limpezesc gâtul ca să nu-mi dau ochii peste cap. "Îmi pare rău", îmi cer scuze. Doi dintre frații mei, Jameson și Tristan, se află aici la Londra pentru a se întâlni cu Elliot și cu mine pentru întâlnirea trimestrială a consiliului de administrație. Chestiile despre care trebuie să vorbim sunt foarte plictisitoare. Jameson începe să vorbească din nou și continuă cu lux de amănunte despre o anumită tendință în spirală, iar eu casc din nou. Jameson se uită fix la mine. "Îmi pare rău", spun din gură, încercând să nu-l întrerup din nou. Pentru numele lui Dumnezeu, concentrează-te. Abia îmi pot ține ochii deschiși. Îmi arunc o privire la ceas. Cât timp va dura această întâlnire? Elliot începe să vorbească. "Am urmărit rezultatele în acest caz și am descoperit..." El continuă și continuă și continuă și continuă... ... Eu casc din nou. "Vrei să încetezi!" Tristan se răstește. "Nu ești singura persoană din cameră care este al naibii de obosită." Ridic privirea și văd atenția celor trei bărbați fixată asupra mea. "Pun pariu că modul lui Christopher de a obosi a fost mai distractiv decât al tău." Elliot zâmbi. "Sută la sută la sută", murmură Tristan sec. "Am dormit pe podea în timp ce copiii dormeau în patul meu nenorocit." "De ce?" Jameson se încruntă.

"Fetele au decis că nu vor să doarmă decât în dormitoarele lor de acasă". Se preface că zâmbește. "Călătoriile sunt atât de distractive în zilele noastre." "Mai mult te-am prostit." Dau o scuturare dezgustată din cap. "Ce vrea să însemne asta?". Tristan pocnește. "Doar..." Mă întrerup. "Doar ce?" "Doar că am crezut că tu ești părintele", îi răspund cu dezinvoltură în timp ce sorb din apă. "Nu înțeleg de ce Dumnezeu ți-ai lăsa copilul să doarmă în pat în timp ce tu dormi pe podea." "Summer nu este în apele ei, are tuse", se justifică Tristan. Mă feresc de el cu o grimasă. "Atunci nu mai respira pe mine, nemernicule!". "Dacă ai fi avut copii ai tăi, ai fi înțeles", se răstește Tristan. Elliot chicotește. "De parcă asta se va întâmpla vreodată." Tristan râde. "Știu, nu-i așa?" "Putem să ne concentrăm pe subiectul ăsta nenorocit?" Jameson lovește în tablă. "Ce vrea să însemne asta?" Răspund cu foc în timp ce mă uit între ei. "Voi avea și eu copii într-o zi." "Nu." Jameson scrie pe tablă ca și cum și-ar aminti următorul subiect. "Nu există nicio șansă în iad să ai copii." "Ce?" Am țipat de indignare. "Asta e o prostie. Habar n-ai." Tristan își dă ochii peste cap ca și cum nu aș fi avut habar. "Tu ești cea care nu are nicio idee." "Ești mult prea egoist ca să ai o soție și copii. Niciodată nu o să se întâmplă." Elliot zâmbește. "Încă va mai face sex în grup cu gagici când va avea nouăzeci de ani", răspunde Jameson cu dezinvoltură în timp ce desenează un grafic pe tablă. Băieții râd amândoi. "Pentru informarea dumneavoastră... Nu fac gangbang cu puicuțe." Îmi reajustez cravata cu supărare. "Încurajez activitățile de grup în care toată lumea este tratată egal." Îmi ridic umerii. "E o mare diferență." Cei trei râd, iar eu încep să văd roșu. "Voi trei sunteți îngrozitor de critice, având în vedere că ați fost exact la fel ca mine." "Nu, nu am fost," replică Elliot. "Nici pe departe. Ești distrus." "Nu sunt distrus." Răsuflu revoltată.

"Ai treizeci și unu de ani și nu ai avut niciodată o prietenă. Nici măcar una", spune Tristan. "Iei fete drăguțe la întâlniri simbolice pentru a încerca să te amăgești și să crezi că au vreo șansă, și asta pe lângă faptul că te culci cu femei doar în perechi, astfel încât să nu existe nicio șansă să te îndrăgostești de una dintre ele", răspunde categoric Jameson. Gura îmi cade deschisă de groază. "Așa mă vezi tu pe mine?" "Așa ești tu", răspunde Jameson. Începe să bată pe tablă. "Acum ... ... înapoi la urmărire", continuă el. Bătăile furioase ale inimii îmi bubuie puternic în urechi în timp ce mă uit între ei. Nu-mi vine să cred. "Nu sunt rupt." "Răsfățată", adaugă Elliot. "Cum sunt eu răsfățată?" Am oftat cu groază. Jameson își strâmbă fața. "Oh, te rog." "Nu sunt răsfățată." "Ba da, ești", răspunde Elliot. "Spune-mi un singur mod", am răbufnit eu. "Nu ați avut niciodată un interviu de angajare, dar aveți jobul visat. Aveți penthouse-uri în New York, Londra și Paris, angajați în toată lumea. Aveți o colecție de mașini sport în valoare de zece milioane de dolari. Cumva, oamenii cred că ești stupid de arătos și nu trebuie decât să te uiți în direcția unei femei și ea își dă jos chiloții... indiferent dacă este căsătorită sau nu", spune Jameson cu calm. Deschid gura ca să mă apăr, dar nu-mi iese niciun cuvânt. "Și... nu te vei întâlni cu o fată obișnuită pentru că sunt sub tine", adaugă Tristan. "Nimeni nu vrea să se întâlnească cu o fată obișnuită", strig, indignată. Jameson mă privește drept în ochi. "Spune-mi când a fost ultima dată când a trebuit să muncești pentru ceva, Christopher." "Du-te dracului", am pufnit. "Nu, vorbesc serios. Când a fost ultima dată când ți-ai stabilit un obiectiv și nu l-ai atins în aceeași seară?" Elliot zâmbește în timp ce se leagănă pe scaun, iar eu mă uit între ei în timp ce toți așteaptă răspunsul meu. "Nu are nimic. Nici măcar o singură dată." Tristan zâmbește. "Am obiective pe care nu le-am atins încă", mă bâlbâi, stânjenită. "Dormi singur?" sugerează Elliot.

Își dau capetele pe spate și râd în hohote, crezând că este cel mai amuzant lucru pe care l-au auzit vreodată. Trădarea mă copleșește. Așa mă văd ei pe mine? "Du-te dracului." Mă ridic în picioare. "Și la naiba cu întâlnirea ta stupidă. Nu stau aici și nu ascult rahatul ăsta." Ies din birou și trântesc ușa cu putere. "Întoarce-te aici, pămpălăule", țipă Jameson din spatele meu. Îi aud cum izbucnesc în râs încă o dată... ... nenorociții. Trec pe lângă recepție, iar secretarele se uită toate în sus la comportamentul meu furios. Aceasta este probabil o premieră. Eu nu sunt niciodată supărat. "E totul în regulă, Christopher?" Victoria se încruntă. "Nu. Nu este", am oftat. "Nenorociții ăia de acolo cred că sunt răsfățată." Îmi arunc mâinile în aer în timp ce trec pe lângă ei. "Îți vine să crezi asta?" "Nu. Deloc." Victoria își răsucește buzele pentru a-și ascunde zâmbetul. Îmi îngustez ochii într-un avertisment tăcut și continui să mărșăluiesc spre biroul meu. Le aud pe toate secretarele chicotind din zona de recepție. Văd roșu. Lumea a luat-o razna. Încep să-mi împachetez cu putere servieta. I. Am. Nu. Răsfăța t. Mă simt jignit de această acuzație. Cum îndrăznesc ei? Știu măcar ce înseamnă răsfățat? Eu chiar nu cred. Mă întorc spre lift, iar fetele se uită toate în sus, surprinse. "Plec", am anunțat. "Pentru a merge unde?" Victoria se încruntă. "Oriunde vreau eu." Asta a sunat rău. Arăt spre ea. "Pentru că sunt supărată, nu pentru că sunt răsfățată." Victoria își lărgește ochii pentru a accentua ideea. "Taci din gură, Victoria", scuip eu. "Da, domnule." Ea

zâmbește. "Și nu mă lua de sus." "N-aș îndrăzni."

Mă mai frământ puțin. Fetele își lasă toate capetele în jos pentru a-și ascunde râsetele. "Nu mai râdeți sau vă concediez pe toate", le cer. De data aceasta au izbucnit cu toții în râs cu poftă. De obicei, eu sunt cel mai amuzant tip de la birou. Niciodată cel mai irascibil. "Asta e!" Am explodat. Ușile liftului se deschid, iar eu intru înăuntru și apăs tare pe buton. "Fără prime de Crăciun." Râd din nou mai tare. Vrăjitoarele . . . . Iau liftul până la parter, ies în parcare și mă uit în jur. Mașina mea nu este acolo unde am parcat-o. Mă îndrept spre parcagiu. "Unde este mașina mea?" Ochii i se măriră de groază. "Um..." Se uită nervos în jur. "Nu știam că veniți să o luați, domnule. Am pus-o la nivelul inferior pentru a face loc altor mașini care pleacă înaintea dumneavoastră." Ce? Ridic sprânceana, înfuriată. "Când îmi parchez mașina pe un loc de parcare rezervat, mă aștept ca nenorocita de mașină să fie lăsată acolo unde am pus-o." Însoțitorul deschide gura să vorbească, apoi o închide din nou înainte de a spune ceva. "Ce?" Am lătrat. "De aceea avem cheile dumneavoastră, domnule, ca să putem muta mașinile în funcție de program. Facem asta în fiecare zi." "Ți se pare că se potrivește cu programul meu?" Am lătrat. "Ce ar trebui să fac? Am nevoie de mașina mea. Acum!" "Uite-l", aud pe cineva murmurând. Mă întorc și îl văd pe Elliot stând într-o parte, ascultând. Ce naiba caută aici? "Nu contează", am pocnit în timp ce mărșăluiesc înapoi spre lift. "O să iau un Uber." Îmi îndrept cravata în timp ce încerc să-mi recapăt un oarecare control. "Pentru că sunt flexibil." Însoțitorul parcării se încruntă și se uită la Elliot. "Flexibil", spune Elliot cu gura. "Întoarce-te sus, Elliot, până nu pun șoferul meu de Uber să dea peste tine", am pocnit în timp ce am apăsat butonul pentru a închide ușile liftului. Elliot aleargă și se urcă alături de mine, iar ușile se închid. "Calmează-te", spune el. "Ne distrăm doar puțin."

Îmi strâng maxilarul în timp ce mă uit drept în față. "Nu ești răsfățată." Îmi ridic bărbia în semn de sfidare. "Ești îndreptățit." Ochii mi se umflă din orbite. "Sunt îndreptățit să te bat, chiar acum", mârâi eu. Ușile liftului se deschid, iar eu ies în marș prin hol și ajung pe stradă. Elliot e pe urmele mele. Ne ridicăm amândoi pe bordură, iar el se uită la mine. "La ce oră vine?" "Cine?" "The Uber." Mă încrunt. "Ai comandat-o... nu-i așa?" "Bineînțeles că da", spun eu. Cum naiba să fac asta? "Nu prind un Uber", anunț în timp ce mă ridic pe vârfuri, uitându-mă în jur la stradă. "O să iau un taxi. Susțin vechea școală". "Oh . . . ." Elliot zâmbește. "Bravo ție". Văd momentul de groază când toți portarii mă observă. "Domnule Miles." Vin în fugă. "Cu ce vă putem ajuta, domnule?" "I . . ." Elliot îmi taie calea. "E bine, mulțumesc." Le zâmbește. "Mulțumesc, oricum." Portarii se întorc încet înăuntru, iar eu mă uit la Elliot, care mă privește. "Du-te, atunci", spune el. "Să mergem pe ce?" "Să iau un taxi." "Chiar crezi că nu pot să găsesc un taxi singură?" "Când a fost ultima dată când ai făcut-o?" "Când a fost ultima dată când ai fost la spital pentru că ai fost bătut?". Îmi îngustez ochii. Elliot ridică mâinile în sus în semn de capitulare. "Spun doar că..." Se întoarce înăuntru, iar eu îl privesc cum dispare în lift. Mă uit după el, iar determinarea mă cuprinde. Îmi voi lua singur nenorocitul de taxi. Ies în stradă și văd un taxi care vine pe drum. Îmi ridic brațul.

Trece cu viteză cu un pasager pe bancheta din spate. Hmm... Vine un alt taxi, iar eu ridic brațul. Trece direct pe lângă mine. "Nenorocitul", strig după el. Timp de cinci minute stau pe marginea drumului. Niciun taxi nu oprește. Ce naiba e în neregulă cu ei? Nu știu că trebuie să mă duc undeva? Aceasta este discriminare. Aud o voce. "Domnule Miles." Mă întorc să văd că Hans a parcat limuzina. "Este totul în regulă, domnule?" "Umm ... ..." Mă uit în jur. Niciun taxi nu oprește, iar eu aș putea sta aici o eternitate. Arunc o privire înăuntru ca să mă asigur că Elliot a plecat. "Du-mă acasă, te rog." Hans îmi zâmbește amabil și îmi deschide ușa din spate, iar eu urc înăuntru. Trage pe dreapta în trafic. "De unde ai știut că sunt aici?" Îl întreb. "M-a sunat Elliot." "Te-a sunat Elliot?" Mă enervez. "Da, a spus că trebuie să te salvez." Ticălosule.

"M-am simțit foarte bine." A leșinat. "Și eu." Mă prefac că zâmbesc. E tot ce pot face să nu-mi verific ceasul în timp ce stăm pe stradă și ne luăm la revedere. Cât timp va dura asta? Aceasta a fost cea mai proastă întâlnire din întreaga istorie. Plictisitoare... Atât de plictisitor. Carly este frumoasă, deșteaptă și dulce, cu un corp de neuitat. Ea este tot ceea ce ar trebui să-mi doresc. Și totuși, ca de obicei, când ies cu o fată, mă plictisesc ca naiba. M-am gândit chiar să-i cer chelnerului să-mi otrăvească mâncarea ca să am un motiv legitim să plec. Cuvintele lui Tristan și ale lui Jameson de astăzi îmi trec prin minte pentru a mia oară.

Aveți 31 de ani și nu ați avut niciodată o prietenă. Iei fete drăguțe la întâlniri simbolice pentru a încerca să te amăgești și să crezi că au vreo șansă și te culci cu femei doar în perechi, astfel încât să nu existe nicio șansă să te îndrăgostești de una dintre ele. Carly se încruntă la mine. "E totul în regulă?" O privesc cum se uită în sus la mine, ca și cum m-ar săruta. "Sunt doar ... . Am o durere de cap. Îmi pare rău, eu..." Mă întrerup înainte de a o minți mai mult. "Nu-i nimic." Ea zâmbește. "Unii oameni pur și simplu nu se potrivesc, nu-i așa?" Intrigant . . . . Mă înțeleg cu toată lumea. "Te potrivești cu majoritatea oamenilor?" Am întrebat-o. "Da." "De ce crezi că nu ne-am înțeles?" Ea ridică din umeri. "O mulțime de motive." "Spune-le." Ea râde. "Nu cred că vrei să auzi ce am de spus." "Crede-mă, vreau." "Ei bine, pentru început, ești prea perfectă." Mă încrunt. "Ce?" Fața ei se prăbușește. "Uite... Nu am vrut să te jignesc. A ieșit greșit." "Nu, te rog... ," o liniștesc eu. "Explică-mi și mie. Cum pot să mă fac bine dacă nu știu ce e în neregulă cu mine?". "Nu trebuie să te faci mai bine. Trebuie doar să..." Se oprește ca și cum și-ar alege cuvintele cu înțelepciune. "Nu ai substanță." "Ce?" Mi-am pus mâna pe piept. "Eu? Fără substanță?" Răsuflu ușurată, șocată. "Eu sunt substanță de înaltă calitate, la naiba!" Ea râde. "Asta e problema. Nu vei înțelege niciodată ce vreau să spun, Christopher, și este în regulă - nu trebuie să înțelegi. Nu este relevant pentru viața ta." Mă încrunt în timp ce mă uit la ea. "Ce vrei să spui?" "Viața ta a fost atât de perfectă încât nu a trebuit niciodată să sapi adânc pentru a afla cine ești cu adevărat." Mi-am pus greutatea pe piciorul din spate, supărat că este a doua oară astăzi când aud asta. "Nu sunt de acord. De ce cred oamenii că

că doar greutățile construiesc caracterul? De ce ar trebui să sap adânc pentru a afla cine sunt, când știu deja cine sunt?". Se ridică pe vârfuri și mă sărută pe obraz. "Pentru că diamantele se fac sub presiune." Se întoarce și începe să meargă cu dezinvoltură pe stradă. "Ce înseamnă asta?" Mi-am pus mâinile în șolduri cu dezgust. "Sunt un nenorocit de diamant, Carly." Îmi întind brațele larg. "Știi câte femei și-ar dori să aibă un diamant ca mine?". Râde în hohote și se întoarce spre mine. "Femeile cu care îți petreci timpul vor doar cărbune bogat. Ele nici măcar nu știu ce este un diamant. Este cărbunele întâlnește cărbune." Gura îmi cade deschisă de groază. Îmi suflă un sărut și se întoarce și pleacă în noapte. Îmi trec mâna peste barbă în timp ce mă uit după ea. Asta a fost ciudat. Hmm, și... Nu-mi place să recunosc... interesant. Cobor pe stradă, intru într-un bar și mă așez pe o bancă lângă fereastră. "Ce să fie?", mă întreabă un chelner. "Scotch", îi răspund, distrasă. Începe să plouă și mă uit cum cade pe fereastră. "Poftiți", spune chelnerul în timp ce îmi așează băutura în fața mea. "Mulțumesc." Mă așez și beau singur. Am avut o zi de rahat și nu-mi place să recunosc, dar se pare că există o parte a personalității mele pe care alții o pot vedea și eu nu. Femeile cu care îți petreci timpul vor doar cărbune bogat. Îmi târăsc mâna pe față cu dezgust. Este adevărat? Îmi înclin capul pe spate și îmi golesc paharul. Ești rupt. A fost o zi ciudată, plină de revelații. Au dreptate? Cum o să-mi găsesc diamantul dacă sunt doar cărbune bogat?

Aud o voce. "Nu poate fi atât de rău." Îmi ridic privirea și văd o chelneriță care șterge masa de lângă mine. "De ce spui asta?"

"Ei bine, ai stat acolo timp de trei ore, arătând complet nefericit." "Ce?" Mă uit la ceas. Unu și jumătate dimineața. ... rahat. "Îmi pare rău", bâigui eu în timp ce mă ridic și îmi scot portofelul. Mi-a ridicat nota de plată. "Ai fost părăsit?", mă întreabă ea. Mă încrunt, încurcată de acest concept. "Nu, nimic de genul ăsta." "Ai părăsit pe cineva?" "Nu." Vezi-ți de treaba ta. "Concediat?" Nu am chef de vorbă și vreau doar să tacă. "Da. Concediată", mint. "Ei bine, asta e grozav." Ea zâmbește. "Îmi plac intersecțiile." Femeia asta e o idioată de bună credință. "Cu ce e grozav să fii concediat?" "Pentru că poți să o iei de la capăt. Poți să proiectezi cine vrei să fi." Mă încrunt în timp ce mă uit la ea. Proiectați cine vreți să fiți. "Ca o reluare... ", îmi șoptesc. "Da." Începe să șteargă din nou tejgheaua. "Ce ai face?" Am întrebat-o. "Cum ai începe din nou?" Ea zâmbește visător. "Aș dispărea și aș călători prin lume. Să văd prin ochi noi, nepătați." Mă uit la ea în timp ce mintea mea începe să meargă cu un milion de kilometri pe minut. Nu e prima dată când aud asta. M-am gândit și eu la acest concept cu ani în urmă. "Adică, nu că cineva își poate permite în mod realist să o facă." Ea ridică din umeri. "Dar nu ar fi ceva?" "Ar fi . . . . ." O plătesc și, adâncit în gânduri, mă duc după colț spre stația de taxi. Mă așteaptă unul și mă urc pe bancheta din spate. "Încotro?", întreabă bucuros șoferul. Zâmbesc. Vezi . . . Pot să prind un taxi singur. De fapt, sunt sigur că pot face orice îmi propun. Le-aș arăta nenorociților ăstora din ce sunt făcută cu adevărat. Dar fără bani?

Ugh ... ... asta e greu.

Mă întind pe spate și mă uit la tavanul dormitorului meu întunecat. Am acest sentiment de scufundare în stomac care nu mă lasă în pace. De când mi-a venit ideea de a o reface, nu mă pot opri să nu mă gândesc la ea. Dar chiar trebuie să devin invizibil pentru a putea fi văzut? Exagerez? Nu vreau să cad în capcana banilor care îmi dictează viața, dacă nu am căzut deja. Nu-mi place cum mă văd frații mei. Urăsc modul în care Carly crede că sunt un cărbune. Cel mai rău lucru este că știu că are dreptate. Așa cum sunt eu acum, sunt 100% cărbune. Nici măcar nu știu cum să găsesc substanță și urăsc gândul de a mă gândi la it. Sunt mai bun decât atât. Știu că sunt. Sunt mai mult decât numele meu de familie... dar cum pot afla ce Este ? Dacă aș trăi un an fără bani, cum m-aș simți? Îmi imaginez posibilitățile și riscurile și sentimentul de mândrie pe care îl simt. ar fi făcut-o la sfârșit, știind că am reușit. Săptămâna aceasta nu am ieșit în oraș; pentru prima dată în viața mea, gândul de a socializa nu este ceva ce pot înghiți. Nu vreau să fiu acolo. . . Vreau să dispar. Luni dimineață După cea mai lungă săptămână fără sex din istorie, am ajuns la o decizie. Ies din lift cu un scop precis. "Bună dimineața, fetelor." Trec pe lângă ele. "Bună dimineața, Christopher." Merg pe coridor și intru în biroul lui Elliot. Jameson și Tristan pleacă diseară la New York, iar eu știu că trebuie să fac

acest lucru acum, când suntem cu toții împreună. "Pot să vorbesc cu tine un minut în biroul meu?" Am întrebat. Elliot își ridică privirea de la calculator și se încruntă. "Despre ce?" "Ia-i pe Jay și pe Tris și vino să mă vezi." "Bine." Mă duc în biroul meu și pornesc calculatorul. Am multe de făcut face. "Ce s-a întâmplat?" întreabă Jameson. Intră în biroul meu și se trântește pe canapea. Elliot și Tristan îl urmează. "Ce se întâmplă?" "Îmi iau un an liber de la Miles Media", anunț eu. "Ce?" Jameson se încruntă. "Pentru ce?" "Mă retrag din rețea." "Cum?" "Mă duc cu rucsacul în spate."

Capitolul 2 "Cred că glumești." "Nu." Mă așez la birou. "De cât timp?" "Douăsprezece luni." Elliot își strâmbă fața. "Du-te naibii. În niciun caz nu ai putea face asta. Era cât pe ce să mă prinzi acolo. Ce vrei cu adevărat?" "Vorbesc foarte serios." "Nu vei rezista nici măcar o oră în rucsac, darămite 12 luni." Tristan pufnește. "Ești mai prețios decât noi toți la un loc." Determinarea mă cuprinde. "Nu sunt inutilă, știi?" "Dacă este vorba despre faptul că te-am tachinat săptămâna trecută, am glumit." "Nu e vorba de voi. Este vorba despre mine." "Să ai o dorință de moarte?" Jameson răspunde sec. "Ceea ce ai spus m-a pus pe gânduri, dacă nu-mi schimb felul în care sunt . . ." M-am întrerupt, fără să vreau să o spun cu voce tare. "Ce?" "Am avut această idee în minte de ani de zile. Știu că, dacă nu plec acum, voi fi prea bătrân." "Ești deja prea bătrână, la naiba", se răstește Jameson. "Nu am văzut niciodată un rucsac de treizeci și unu de ani." "Pentru că știi atât de multe." Îmi lărgesc ochii. "De ce ai vrea să faci asta?" "Pentru că am nevoie. Trebuie să mă adun. Mereu am spus că o voi face și cred că acum este momentul potrivit." Elliot face pași. "Adică, cred că... . aș putea reorganiza personalul... ai putea lucra în birourile noastre din străinătate." "Nu, fără contacte. Vreau să-mi găsesc propriul drum și să-mi câștig existența. Iau doar două mii de dolari. Estimez că îmi vor ajunge pentru o

lună dacă mă duc la greu?" Jameson izbucni în râs. "Tu . ... fără bani?" "Mă omori." Tristan râde. "Tu cheltuiești mai mulți bani decât atât într-o zi." "Ce meserie ai de gând să faci?" se bâlbâie Elliot. Are ochii mari în timp ce așteaptă răspunsul meu. Aproape că pot vedea cum îi crește anxietatea. "Ei bine." Ridic din umeri cu nonșalanță, ca și cum acesta nu ar fi cel mai înfricoșător lucru pe care l-am făcut vreodată. "Nu știu încă. Va apărea ceva. O să mă gândesc pe parcurs." "Nu", se răstește Elliot. "Nici vorbă de așa ceva. Ai nevoie de un plan. Mileses nu se rezolvă pe parcurs. Vei apărea mort undeva. Nu vreau să te las singur pe lume. Sunt niște nenorociți răi acolo." "Nu ai de ales." "Este o prostie", avertizează Jameson. "Și ca să nu mai spun că e periculos". "M-am gândit mult și bine la asta toată săptămâna și știu că este ceva ce trebuie să fac. Dacă mă retrag acum, știu că voi regreta." Ridic din umeri. "Adică... cât de rău poate fi?" "Rău", pocnește Elliot. "Foarte rău. Rău ca să te întorci acasă într-un sac de corp." Îmi dau ochii peste cap. "De ce ești atât de dramatic?" "Asta e dramatic", pocnește Tristan. "Nu poți să-ți găsești o nenorocită de prietenă ca o persoană normală?" "Să nu le spui mamei și tatei", adaug eu. "Ce?" Tristan pocnește. "Cum dracu' crezi că nu vor observa că lipsești timp de un an?" "O să le spun că fac un curs în Franța. Îi voi suna tot timpul și mă voi întoarce la Paris din Spania pentru a mă întâlni cu ei pentru câteva zile, dacă vor decide să mă viziteze." "Spania?" "Încep în Spania." "De ce în Spania?" "Nu știu." Ridic din umeri. "Îmi place paella, cred." "Oh, trage-mi-o până la moarte." Jameson își ciupește podul nasului. "Nu te duci cu rucsacul în spate pentru paella, Christopher. Există un restaurant spaniol de fițe pe undeva pe aici prin Londra, sunt sigur de asta."

"Te sun în fiecare zi, dacă vrei?" Mi-am pus mâinile în șolduri. "Dar eu plec. Nu mă poți opri." Aceștia rămân tăcuți. "Și o să te anunț unde mă duc, în caz că lucrurile se înrăutățesc", adaug eu. "Iei un paznic", se răstește Jameson. "Nu iau un nenorocit de agent de pază." "De ce nu?" "Pentru că nu-și atinge scopul." "Scopul este să te omori?" răsuflă Elliot. "Uite." Încerc să-l calmez. Știu că el este cel căruia îi va fi cel mai greu să treacă peste asta. "E în regulă. Săptămâna asta mă poți ajuta și ne vom pregăti astfel încât să fiu pregătit pentru tot." Se holbează la mine și aproape că-i aud creierul cum se defectează în timp ce se sperie. "Când pleci?" întreabă Jameson. "Sâmbăta viitoare." "Atât de curând?" Cu toții tac în timp ce procesează. "Ei bine..." Tristan mă lovește pe spate. "Mi-a făcut plăcere să te cunosc, frate."

Districtul Finger Lakes, Orange County Harrington Angus Cattle Station HAYDEN

Trec cu tractorul peste padoc. Roțile mari se ciocnesc în timp ce trec peste pârâul dintre cele două padocuri și mă întorc spre casă. Zâmbesc în soarele după-amiezii târzii și mă întind să îl mângâi pe Nev pe cap. Este unul dintre câinii noștri de încredere pentru vite și preferatul meu. Stă mândru pe pervazul de lângă mine în timp ce facem un ultim tur al fermei. Ca de obicei, ziua a fost nebună. Trei juninci au fătat, iar noi toți am alergat în cercuri. Ca unic copil al unei familii de fermieri, muncesc din greu, ajutând la conducerea lucrurilor pe aici, și sunt multe de condus. Avem o fermă de trei mii de acri cu peste cinci sute de vite Angus. Din fericire, avem personal, dar volumul de muncă pare să nu încetinească niciodată. Întorc colțul spre casă și o văd pe mama făcându-mi semn să vin. Trag tractorul alături de ea. "Bună." Își bate ceasul. "Ce faci?" Mă încrunt. "Ce vrei să spui?" "Avem atât de multe de făcut. Îți amintești că mergem la cumpărături?" Expir în timp ce sar de pe tractor. "Mamă..." "Serios, Hayden, pleci în două zile. Nu-ți mai face griji pentru nenorocita aia de fermă." "Știi, m-am gândit. Nu mai am nevoie să merg." "Hayden." Mă apucă de umeri și mă întoarce spre casă. "Ai rezervat această călătorie acum doi ani." Îmi dă o împingere ușoară. "Sunteți merge." "Da, dar aveam inima frântă de curând când am făcut rezervarea. Acum nu mai sunt. O să sun la agenția de turism și o să încerc să-mi iau banii înapoi. Nu e momentul potrivit acum." "Ești doar nervos", spune ea. "Nu te mai convinge singur să nu o faci." Mi s-a făcut rău la stomac de câteva zile. Să călătoresc singură în cealaltă parte a lumii când abia am ieșit din casă în ultimii doi ani mi se pare absolut ridicol.

Nervos nu se apropie. Sunt îngrozită. "Nu vreau să vă las pe tine și pe tata în voia sorții. E nevoie de mine aici. Ce se întâmplă dacă se întâmplă ceva când sunt plecat?". "Dragă." Mama îmi zâmbește. "Eu și tata avem nevoie ca tu să fii fericită." "Sunt fericit." "Conduceți tractoare? Să naști vaci?" Ochii ei îi cercetează pe ai mei. "Cei mai mulți dintre prietenii tăi au părăsit orașul și s-au căsătorit." "Și? Nu-mi pasă." "Nici măcar nu mai ieși în oraș." Mi se pune un nod în gât pentru că știu că are dreptate. Dar asta nu ușurează deloc situația. "Hayden." Ea zâmbește. "Sunt lucruri interesante care te așteaptă acolo afară." Dau din cap. "Și tu vei fi curajos și vei ieși în lumea largă și îți vei face prieteni noi și vei râde și vei trăi și nu-ți vei face griji pentru vacile alea nenorocite." Mi se umplu ochii de lacrimi și ridic din umeri. "Eu doar..." "Știu, iubito, ești speriată." Îmi oferă un zâmbet blând. "Dar mi-e mai frică pentru tine dacă rămâi aici toată tinerețea ta fără să știi ce e acolo afară." Mă trage într-o îmbrățișare. "Ferma asta te va aștepta mereu aici, Hayden. Dar ... ... și el te așteaptă". "Cine este?" Mă încrunt. "Iubita ta. E pe undeva pe acolo. Pur și simplu știu asta." Îmi dau ochii peste cap. "Mamă, nu am de gând să întâlnesc dragostea vieții mele într-un cămin de excursioniști, te asigur de asta." "Nu se știe niciodată. Sunt o mulțime de băieți de fermă sănătoși și buni acolo." "Cred că da." Am zâmbit. "Avem nevoie de un veterinar." "Acesta este spiritul." Își leagă brațul de al meu și începem să ne îndreptăm spre casă. "Sau un mecanic diesel ar fi util. Tractoarele alea blestemate necesită multă întreținere." Am chicotit. "Adevărat." "Un scrimer ar fi minunat", adaugă ea. Am râs. Îmi imaginez cum aduc un biet om neștiutor acasă și cum tatăl meu îl pune să construiască garduri zile întregi.

"Să mergem să vă cumpărăm niște rochii de întâlnire." "Ce e în neregulă cu hainele mele?" Mă prefac jignită. Ne uităm amândoi la blugii mei strâmți, la cămașa în carouri și la cizmele cu capișon de oțel acoperite cu rahat de vacă. "Sunt întruchiparea modei, mamă." Îmi pun mâinile în șolduri și fac un mic sashay. Ea își lărgește ochii. "Dar nu sunt chiar spanioli, nu-i așa?"

CHRISTOPHER

"Și acesta este, BlackWolf Nomad." Vânzătorul zâmbește cu mândrie. "Genunchiul albinelor în materie de rucsacuri." Mă holbez la rucsacul imens și supradimensionat. "Mulțumesc, vă vom anunța dacă vom avea nevoie de ajutor cu ea", răspunde Elliot. Vânzătorul pleacă, iar eu desfac fermoarul pachetului. "Fermoarul funcționează bine." "Nu văd cum ar putea cineva să umble cu rahatul ăsta în spate", șoptește Elliot. "Cât ar cântări când e plin? Cam douăzeci de kilograme?" "Probabil." "Vezi dacă e vreunul cu roți?" "Nu vreau să arăt ca un pămpălău, care își cară geanta când toți ceilalți o poartă pe a lor." "Toți ceilalți sunt niște idioți." "Nu vreau să ies în evidență." Elliot chicotește în timp ce se uită fix la geantă. "Crede-mă, o geantă este cea mai mică dintre problemele tale care ies în evidență." Mă duc la o altă pungă și o iau. Încep să umblu prin toate compartimentele mici. În partea de jos se află o tavă mică. O scot și o țin în sus în timp ce mă uit la ea. "Pentru ce este asta?" "Hmm." Elliot o ia de la mine și o întoarce în timp ce se uită la ea. "O farfurie?" "Puțin superficial pentru un fel de mâncare. Nu ar fi cine știe ce mic dejun, nu-i așa? "N u Vânzătorul se îndreaptă înapoi. "Asta e toaleta." știu Mă holbez la el în timp ce creierul meu nu mai ." funcționează. "Ce?" "Asta e tigaia." El ridică din umeri. "Știi tu, pentru când trebuie să să se ușureze în pădure." Elliot aruncă tigaia înapoi pe geantă de parcă i-ar fi ars degetele. "Se duce cu rucsacul în spate, nu sălbatic."

Vânzătorul râde. "Voi doi nu ați mai fost în excursii cu rucsacul în spate, nu-i așa?" Elliot și cu mine ne aruncăm o privire, dar rămânem tăcuți. "Dacă ești blocat în a aglomerat loc aglomerat și tu nu poți găsi o baie, intrați în această cratiță și goliți-o când puteți. E la fel de ușor ca și cum." Mă încrunt în timp ce mă uit la acest animal sălbatic. "Nimic din toate astea nu sună atât de ușor ca." "Ce? Crezi că o va pune înapoi în geantă murdară?" se răstește Elliot, îngrozit. Vânzătorul ridică fericit din umeri. "Este o opțiune." "Pe care nu o voi lua", murmur sec în timp ce mă îndepărtez de acest animal. Pentru numele lui Dumnezeu, ce se întâmplă în lumea asta? Trebuie să plec de aici. Simt cum îmi crește tensiunea arterială cu fiecare secundă. "Care este cel mai popular rucsac al tău?" "Aceasta." Vânzătorul îl ridică. "Fără îndoială." "Îl iau." "O vrei pe cea neagră sau pe cea roșie?" Roșu. Îmi îngustez ochii. Tipul ăsta e pe bune? Nimeni nu vrea un nenorocit de rucsac roșu. "Negru." "De ce mai are nevoie?" întreabă Elliot. "Pentru cât timp te duci?" "Douăsprezece luni." Asistentul de vânzări fluieră. "Hard core." Hard core ... ce naiba înseamnă asta? "Dacă aș fi vrut să-ți cer părerea, ți-aș fi cerut-o", am răbufnit. Arată spre Elliot cu degetul mare. "Tocmai a cerut-o." Îmi dau ochii peste cap. Tipul ăsta mă calcă pe nervi. "Care sunt elementele esențiale?" "Pantofi confortabili, mini prosoape bune." "Ce este un mini prosop?" Ține în mână un pachețel de mărimea unui pachet de cărți. "Acesta are un prosop în el." "Oh." Dau din cap. "Impresionant." "Ce alte lucruri în miniatură mai ai?" îl întreabă Elliot. "În afară de cele evidente", mormăi eu în sinea mea.

"Oprește-te", șoptește Elliot. "Compas". Merge să recupereze o busolă. "Busolă?" Am sunat. "Mă duc cu rucsacul în spate, nu urc pe Everest." Tipul ăsta este un idiot total. Elliot își lărgește ochii în semn de tăcere-acum. Tipul se întoarce și îmi dă o busolă, iar eu i-o dau direct lui Elliot. "Îl luăm noi", răspunde Elliot mult prea repede. "Avem aceste sticle de apă grozave", continuă vânzătorul în timp ce se îndreaptă spre cealaltă parte a magazinului. "Nu luăm busola", îi șoptesc. "Dacă vă rătăciți". "Voi arăta pe Google Maps ca o persoană din secolul XXI." Îmi dau ochii peste cap. "O iei", șoptește el supărat. "Nu-l iau", șoptesc. I-o smulg și o pun pe un raft. Vânzătorul se întoarce cu o sticlă de apă imensă. "Asta de aici este grozavă. Rămâne caldă sau rece timp de douăzeci și patru de ore, iar acest cordon lung îți permite să o porți la gât. Și uite, e de camuflaj." "Dacă tu crezi că port la gât o sticlă de apă de camuflaj, trebuie să mergi la spital". Lui Elliot îi vine să chicotească în timp ce-și ciupește podul nasului. "Vindeți GoPros?" "De ce aș avea nevoie de un GoPro?" Mă încrunt. "Pentru că vreau să îl porți legat de cap tot timpul, ca să putem urmări rahatul ăsta în direct, în timp ce se întâmplă." Îmi dau ochii peste cap. "Asta ar fi un reality show grozav, de fapt." Își ridică sprâncenele ca și cum ar avea o revelație. "Ar trebui să sun pe cineva; o rețea de televiziune ar vrea cu siguranță asta." "Taci. La naiba. Taci." Îmi lărgesc ochii. "Nu suni pe nimeni." "Sac de dormit", spune asistentul în timp ce se îndreaptă spre el. "Acesta este vitală."

"Voi dormi într-un pat." "Dar trebuie să ai un sac de dormit. Vor fi momente în care nu vei putea găsi cazare și va trebui să te descurci pe cont propriu." Ne îngustăm ochii în timp ce-l privim fix. "Definește termenul de duritate", răspunde Elliot. "Știi, trebuie să dormim în pădure sau într-o gară sau ceva de genul ăsta." Stația de tren... serios? "Vindeți mini saltele, ceva care se pliază ca prosopul?" întreb. Vânzătorul își dă capul pe spate și râde în hohote. "Ești amuzant, omule." Nu a fost o glumă. "O să luăm un sac de dormit. Ăsta de aici." Elliot atinge ecranul. "Galben sau negru?" "Ești daltonist?" Mă uit la el fără să mă gândesc. "Ce naiba e în neregulă cu tine? Nimeni nu vrea un sac de dormit galben." Asistenta începe să ne ducă lucrurile la casierie. Ne îngrămădește toate cumpărăturile pe tejghea. "Asta e tot?" "Da." Începe să le numere. Elliot se uită la grămada de lucruri de pe tejghea și văd că ceva îi trece prin minte. "Ce?" Întreb. "Cum o să încapă toate astea în geanta aia de rahat?" Hmm, are dreptate. "Adică, unde se duc hainele tale?" "E o întrebare foarte bună", murmur eu. "Călătorești ușor", spune vânzătorul. "Cât de ușor?" Mă încrunt. "Doar strictul necesar, cum ar fi una sau două perechi de pantaloni, două perechi de pantaloni scurți, vreo trei tricouri și un pulover. Pantofii pe care îi porți." Mă holbez la el, în timp ce groaza începe să mi-o tragă în fund ... . "Nu pot... . . ." "Poți", spune el. Ochii mei îl întâlnesc pe Elliot, iar el ridică din umeri. "Nu știu?" Cum naiba poți trăi în cinci lucruri?

Cinci ore mai târziu "Ce naiba e asta?" Am strigat. Elliot se scarpină în cap, complet perplex. "Nu ar fi trebuit să o scoatem din valiză." "Oh. Grozavă idee, Einstein", am lătrat. "Pentru că să afli asta într-un cămin aglomerat ar fi mult mai bine." "Pur și simplu nu înțeleg." Elliot învârte instrucțiunile în timp ce le citește. "Nu scrie nimic aici despre asta. Există un buton sau ceva pe care trebuie să apeși?" Caut și caut. "Nu există niciun buton și cu siguranță nu se poate întâmpla așa ceva." "Jameson a plecat cu cortul. El va ști." Elliot îi cheamă pe băieți în timp ce eu mă mai chinui puțin. "Hei." Aud vocea lui Jameson. "Bună", spune Tristan. "Suntem în toate felurile aici", răspunde Elliot în timp ce-și aranjează telefonul ca să ne poată vedea. "Cred că tipul din magazin ne-a făcut o farsă". "Ce se întâmplă?" întreabă Jameson. "Cum este aceasta" - eu țin în sus uriaș, cu fundul uriaș care doarme de dormit - "ar trebui să încapă în asta"- am arătat micuța husă a sacului de dormit. Încep să încerc să-l îndes din nou. Jameson râse cu poftă. "Idiotule. O să o înfășori." "Este imposibil", strig. "E ca și cum un elefant ar încerca să se culce cu un gândac de bucătărie." Mă mai zbat puțin. "Nu se poate ca asta să se potrivească cu asta". "Ai auzit de lubrifiant?" Tristan râde. "Evident că nu", răspunde Jameson. "Ai văzut ce femei îi plac?". "Du-te naibii. Nu am chef de rahatul tău", strig frustrat. "Este un dezastru total. Ar trebui să fiu în vacanță. Nu am nouă ore libere în fiecare zi ca să mă lupt cu un sac de dormit neascultător." "Întindeți-o la orizontală." "Ce?" "Întinde-o la orizontală", îi spuse Jameson.

Îl întind pe plat. "Acum împăturește-o în două, apoi în două și apoi rulează." "Rulează?" Elliot se încruntă. "Rostogolește-te... idiotule." "De ce nu ne-a spus acest lucru în magazin?" Am mormăit. Eu și Elliot ne punem în patru labe și încercăm să urmăm instrucțiunile. Ne suflăm, pufnim, gemem și ne folosim toată forța și, în timp ce Jameson și Tristan râd în hohote pe fundal, după douăzeci de minute reușim în sfârșit să o facem. "Acum, dispari." Ridic sacul de dormit în husa lui și îl lovesc cât pot de tare pe hol. "Nu vii cu mine după ce ai făcut prostia asta. Nu vreau să te mai văd niciodată." "Trebuie să o iei", se răstește Elliot. "În niciun caz. Este o treabă pentru patru oameni, iar eu nu sunt magician. Voi îngheța cu plăcere." Patru zile mai târziu Avionul aterizează pe pistă, iar eu suflu adânc în aer. Asta este. Într-o clipă, voi părăsi scaunul meu confortabil de la clasa întâi pentru a găsi un Uber și a călători în necunoscut fără bani. Nu știu la ce să mă aștept, în afară de faptul că cazarea mea costă 18 euro pe noapte, că nu am nici pe departe suficiente haine și că îmi urăsc cu patimă sacul de dormit.

Patruzeci de minute mai târziu, mă îndrept spre stația de taxi, foarte mulțumit de mine. Mi-am luat bagajele fără probleme și totul este bine în lume. "Bună ziua", îi spun șoferului. "Bună ziua." El zâmbește.

"Poți să mă duci aici, te rog?" Îi arăt adresa de pe telefon. "Sí." "Minunat." El deschide portbagajul, eu îmi pun rucsacul înăuntru și mă urc pe bancheta din spate. Se urcă și pornește mașina. Zâmbesc fericită pe geam. Totul merge atât de bine. Este o plimbare în parc. El apasă pedala de accelerație și trecem de la zero la o sută de mile pe oră în cinci secunde. Trage în fața unei mașini, iar acestea îl claxonează. "Ah." Mă apuc de scaunul din fața mea. "Ce faci?" Schimbă banda de mers, iar cauciucurile scârțâie; ochii mei se măresc de frică. "Încetinește", am lătrat. El traversează cinci benzi de circulație cu viteză mare. "Relaxează-te." Râde în timp ce-și flutură brațele în jur. "E în regulă. E în regulă." "Nimic din ceea ce ține de condusul tău nu este în regulă!" El trece cu viteză pe roșu, iar eu îmi strâng ochii în timp ce mă prind de scaunul din fața mea pentru o moarte cruntă. "Încetinește", îi cer. Trece peste o denivelare de pe șosea atât de repede încât sar în sus și mă lovesc cu capul de acoperiș. "Ahh", strig. Mă uit pe geamul din față la mașinile care se apropie. Ieșiți din drum. O să murim cu toții! El ia un viraj atât de repede încât am impresia că mașina se va răsturna, iar eu mă gândesc să sar din mașină. În cele din urmă, după cele mai terifiante douăzeci de minute din viața mea, oprește. "Poftim." Ies și trântesc ușa. "Să nu mai vii niciodată să mă iei în brațe." "Bine." El zâmbește. Tâmpitule. Îmi iau rucsacul și urc pe scările căminului. Este mare și arată ca un hotel ieftin și urât. Intru pe ușa din față și aud scandări. "Bea, bea, bea, bea."

Mă uit prin ușile duble în ceea ce pare a fi un bar în curtea exterioară. Un grup mare de oameni se adună în jurul unui bong uriaș de bere. Un tip stă întins pe spate, pe punctul de a se îneca, în timp ce toată lumea țipă și râde. Mirosul de miros urât de corp îmi răscolește stomacul, iar ochii mi se deschid de groază. Ce naiba e asta?

Capitolul 3 HAYDEN "Asta?" Mama îi arată un bikini pe un umeraș. Eu îmi strâmb fața. "Unde este restul?" Ea chicotește. Fac cumpărături pentru excursia mea împreună cu mama mea și cu cea mai bună prietenă a mea, Monica. "Asta?" Monica îmi arată un bikini galben. Are pete albe pe el. "Era un bikini cu buline galbene, micuț, micuț și micuț", spune mama. cântă. Îmi dau ochii peste cap în timp ce continui să mă plimb. "Aici nu este literalmente nimic care să-mi placă". "Pentru că urăști cumpărăturile", răspund amândoi la unison. "Asta?" Monica îi arată un bikini negru cu tanga și un top abia de acolo. "Nu." Am gâfâit. "Acest bikini transmite un mesaj greșit." "Ce... ca... ca... "Bună, sunt Hayden și am un corp sexy; sunt gata să mă distrez"?"? Mama chicotește. "Adevărat, o să luăm asta." O smulge de la Monica și i-o aruncă peste braț. "Ascultă." Continui să mă plimb prin magazin. "Dacă porți haine care dezvăluie, atragi tipul greșit de bărbat." Mama și Monica își dau ochii peste cap. "Și ce fel de mâncare este asta?" Mama oftează. "Genul de jucător", răspund eu. "Urăsc jucătorii." "Ăsta e genul distractiv." Monica își lărgește ochii. "Eu zic să te distrezi cât mai poți." Își freacă burta gravidă. "Crede-mă, Haze, ești măritată de mult timp." "Nu știu." Mama oftează în fundal.

Monica ridică o rochie albă elastică. "Nu, aia e transparentă." Am oftat. Mama i-o smulge și i-o aruncă peste braț. "Ce fel de bărbat încerci să atragi?" întreabă Monica. Ea ridică un set de lenjerie intimă din dantelă. "Oh, asta e tare." Mama o aruncă peste braț. "Nu caut un bărbat." "Vrei să încetezi să mai fii atât de mironosiță?" Mama a pocnit. "Regi nu se mai întoarce, Haze." "Știu asta", am pocnit. "Și de ce îl aștepți?" "Nu sunt", bâigui eu. "Doar că nu am întâlnit pe nimeni care să-mi placă, atâta tot." "Bine, deci îmi spui că dacă Regi s-ar fi întors prin acele ușă în seara asta și ți-ar cere să te căsătorești cu el, ai spune nu?" Monica ia o rochie roșie și o ridică. "Bineînțeles că aș spune nu." I-o smulg și o pun înapoi de unde a venit. Regi a fost prietenul meu de cinci ani, iubitul meu din liceu. A plecat la facultate și nu s-a mai întors. "Deci, ce fel de tip?" mă îndeamnă mama. "Hmm." Mă gândesc pentru o clipă. "Blondă. Capabilă. Harnică. Iubitor de animale." Mă tot uit peste rafturi. "O virgină ar fi drăguță." "Fecioară?" Mama oftează, îngrozită. "Vrei pe cineva care să știe ce cel puțin el face!" "Ceea ce îmi doresc este un bărbat loial care să mă iubească din toată inima". "O virgină nu va face asta", oftează Monica. "Va exersa pe tine și apoi se va întreba ce mai este acolo." "Secundele neglijente nu sunt stilul meu", răspund cu dezinvoltură. "Și în plus, voi doi puteți să nu mai faceți planuri. Eu mă ocup de asta. Îl voi recunoaște când îl voi vedea". "Oh... pentru că o virgină blondă, iubitoare de animale, va da peste tine în Spania?" Mama își dă ochii peste cap. "Știu." Zâmbesc larg. "O simt în apele mele."

CHRISTOPHER

"Pot să vă ajut cu ceva?" O voce se aude din spatele tejghelei. "Umm ... ..." Mă uit în jur, întrebându-mă dacă ar trebui să fug acum cât mai pot. "Am o rezervare." "Bună", spune tipul. "Eu sunt Nelson." "Bună, Nelson. Christo." Băieții au hotărât că nu ar trebui să-mi folosesc numele real, în caz că cineva îl recunoaște. Nu știu cum au ajuns la Christo, totuși. Parcă aș fi un conte sau ceva de genul ăsta. "Lasă-mă să mă uit." Se conectează la computer și citește ecranul. "Ah, da, iată-te. Sunteți rezervat pentru zece zile?" Dau din cap în timp ce mă uit înapoi la petrecerea frăției care se desfășoară în bar. "Ați plătit în avans?", mă întreabă el. Dau din nou din cap. Habar n-am de ce am făcut asta. "Îți voi arăta camera ta." Iese din spatele tejghelei. "Vino pe aici." Îl urmez. "Ești în camera fosilelor." "Camera fosilelor?" "Este locul în care punem vechiturile." "Nu sunt deloc bătrână", am bâiguit eu. "Oricine are peste douăzeci și cinci de ani este considerat bătrân aici." "Oh . . . . " Mă mai uit puțin în jur. E perfect logic: nimeni peste douăzeci și cinci de ani nu e atât de prost încât să vină în gaura asta de rahat. "Ta-da." Deschide ușa, iar sângele mi se scurge de pe față. Paturi suprapuse, trei seturi de paturi suprapuse. Toate într-o singură cameră. "Trebuie să fie o greșeală. Am comandat o cameră single." "Da, au dispărut cu toții. Primești doar una dacă mai sunt disponibile." Îmi îngustez ochii la acest nenorocit. "Deci ... ... ce rost are să rezervăm în avans, atunci?" "Nu știu." Ridică din umeri în timp ce intră în cameră. "Ăsta e

patul tău, aici." Atinge un pat în partea de jos. "Te aștepți ca eu să dorm sub cineva?" "Da."

"Dacă se rupe patul și cad prin el și mă omoară." "Nu știu." El ridică fericit din umeri. "Nu știi prea multe, nu-i așa?" "Eu doar lucrez aici, omule." Iese din nou din cameră. "Aici este dulapul tău." A apăsat pe codul PIN. "Îți setezi propriul cod pentru a intra în el. Lasă-ți rucsacul jos, iar noi ne vom întoarce să ți-l punem înăuntru. Încuie totul tot timpul." Îmi las rucsacul pe podea și mă uit la încuietoare. Sper să-mi arate, pentru că naiba știe cum fac eu asta. Continui să îl urmăresc în timp ce încerc să mă concentrez pe ceea ce îmi spune. "Aceasta este spălătoria." El deschide capacul unei mașini de spălat. "Sfat, nu lăsa nimic aici. Va fi furat." "Bine." Mă conduce spre o curte mare în aer liber. "Bucătăria este în capătul acela. Noi furnizăm trei mese pe zi aici, dar voi mâncați tot ce se gătește. Nu există opțiuni." "Bine." Mă uit în jurul meu la împrejurimi. Fiecare perete este de o culoare strălucitoare diferită. Mă simt de parcă aș fi într-o grădiniță sau ceva de genul ăsta. Grădinița iadului. "La celălalt capăt este un bar. Este ieftin și urât, dar își face treaba. Se închide în fiecare seară la ora douăsprezece, așa că nu e o chestie de toată noaptea." Mă uit în jos, la capătul barului, ca să văd petrecerea frăției. Bong-ul de bere este în plină desfășurare în timp ce oamenii sălbatici beau ca și cum ar fi prima dată când sunt departe de părinți. "Am înțeles." "Vino să-ți arăt baia", spune el în timp ce deja se îndreaptă pe hol. Deschide o ușă pe coridorul principal. "Aici este." Inspir adânc în fața ororii din fața mea. "Fermecător." Cabină după cabină, duș după duș. "Fără sex", spune el cu nonșalanță. "Prezervative în coșul de gunoi dacă o faci." Mă încrunt, dezgustată. "De ce ar trebui să-mi spui asta?". "Ai fi surprinsă." Brut. "Deci, iată-l." Își pune mâinile în șolduri, ca și cum ar fi mândru. "Asta este." "Mulțumesc."

"Sună-mă dacă ai nevoie de ceva." A plecat. Mă uit după el. Ai de gând să mă lași aici singură? "Bea-l, bea, bea, bea." Vocile răsună din zona barului. Se aud râsete și țipete. Mă uit în jur, neștiind ce să fac. Mă întorc pe coridor și îmi pun rucsacul deoparte. Intru în camera mea... doar că nu este camera mea și îmi dau seama că nu mam simțit niciodată atât de inconfortabil în toată viața mea. Mă duc să mă așez, dar apoi îmi dau seama că nu pot sta nici măcar pe pat; trebuie să mă întind. La naiba cu asta... mă duc să mă plimb. Cu un sentiment de teamă, am pornit pe străzile Barcelonei. ... acum... ce naiba faci într-un oraș fără bani?

Trei ore mai târziu, mă întorc în hostel. Nu puteam suporta gândul de a lua cina la cămin. Am luat cina la un restaurant. Acum mai am 1.800 de dolari. Sunt destul de sigur că friptura de 100 de dolari nu era în bugetul meu. Mâine voi face un buget mai bun. În timp ce urc pe coridor spre bar, o fată mă apucă de braț. "Oh, bună, tu ești tipul nou din camera noastră?" "Da." "Eu sunt Bernadette." "Bună, eu sunt Christo. . ." Mă întrerup înainte de a spune Christopher. La naiba, urăsc sunetul lui Christo. "Vrei să ieși?" "Um..." Am ezitat. Ce, ca o întâlnire? Nu mă simt deloc atras de această femeie. "Suntem o grămadă. Mergem la un bar." Înainte să pot răspunde, își leagă brațul de al meu. "Haide, va fi distractiv. Nu accept un refuz." "Bine." Ridic din umeri. Cred că orice e mai bine decât să fiu aici. "Lasă-mă să fac un duș și să mă schimb." "Ne întâlnim în bar."

O oră mai târziu mergem pe stradă. Citesc afișul de deasupra ușii în timp ce urc scările. SANTOS "Locul ăsta e uimitor", oftează Bernadette în timp ce urcă scările în fugă, câte două pe rând. "De ce?" întreb. "Băutură ieftină și scule pe kilometri întregi." "Bine." Ridic o sprânceană. "Nu sunt sigur că sunt după asta, dar ...". La naiba, asta a ieșit greșit. "De fapt, cu siguranță nu sunt după asta. Șterge-ți asta din memorie." "Ar trebui să încerci", spune ea cu dezinvoltură, în timp ce continuă să urce. "Pula e mult mai bună decât biscuitele păros". Ce? Biscuit păros . ... ce femeie spune biscuit păros? Tipa asta e al naibii de ciudată. "Mă îndoiesc serios de asta", murmur eu când ajungem în vârful scărilor. Mă uit în jur la spectacolul înflăcărat. Luminile de neon sunt peste tot. Lucrurile se învârt; semnele clipesc. "Ce părere ai?", întreabă ea în timp ce zâmbește mirată. "E grozav, pentru un coșmar al unui epileptic", murmur eu. Ochii mei se plimbă prin jur la luminile stroboscopice strălucitoare. Există o tablă de darts, mese de biliard și un aparat de karaoke. Locul e plin de lemn și aranjat să arate ca o cabană de lemn sau ceva de genul ăsta. Mulțimea este cam de vârsta mea. Râsetele răsună în tot spațiul. Este o atmosferă amuzantă. Bine... asta nu e așa de rău. Simt cum îmi revine puțin din echilibru. "Iată-i pe toți." Îmi face cu mâna și mă apucă de braț și mă trage. spre mulțimea mare de oameni. E prea familiară, sau poate doar sincer prietenoasă. În acest stadiu, chiar nu pot spune nimic. E ca și cum toate simțurile mele sunt atât de copleșite încât s-au oprit complet. Ajungem la grup. "Ați venit?" Un bărbat zâmbește; pare australian. "Știam că vei veni."

"Da." "Bere?", întreabă el. "Da, te rog." El ezită, iar eu mă încrunt. "Asta înseamnă cinci euro." El își mărește ochii ca și cum aș fi proastă. La naiba, sunt. "Îmi pare rău." Scormonesc în blugi și găsesc un bilet pe care i-l dau, simțindu-mă prost. "Mulțumesc." El dă din cap și dispare la bar. "Cine ești tu, omule?", întreabă un tip. Este înalt, are dreadlocks lungi și negre și pielea măslinie. Am tresărit. La naiba . ...pute. Cel mai urât miros de corp pe care l-am simțit vreodată. "Ai nevoie de un duș", am pocnit. "Ce?" Se încruntă. Își ridică brațul și se adulmecă. "Nu, nu știu." "Da, așa e." Am tresărit. "Miroși atât de urât încât mă dor ochii." Oh, Doamne... pleacă de lângă mine. Este intolerabil. "Oh, termină cu asta." Își dă ochii peste cap. "Nu-mi pun acele chimicale pe corp." "Prin chimicale ... ... te referi la deodorant?" "Este o conspirație guvernamentală." El dă din cap ca și cum ar fi total convins. "Așa ar trebui să miroasă oamenii. Ați fost condiționați să vă placă mirosul de otravă." Mă încrunt la el. Ce naiba e în neregulă cu tipul ăsta? "Prima zi de călătorie?", mă întreabă el. "De unde știi?" "Ești încordată și critică." "Nu sunt critic", răspund eu. "Da, așa este. Pun pariu că te uiți la toți și la toate și le compari cu căsuța ta sigură." Râde în bere. "Trebuie să treci peste asta. Și repede, sau vei fi în primul avion spre casă." Mă încrunt. E ca și cum mi-ar citi gândurile. Deschid gura ca să-i răspund și mai simt încă o dată o adiere puternică a lui, iar eu îmi strâmb fața dezgustată. "La naiba. Miroși atât de urât." "Ei bine, nu ești tu un nemernic încordat?" Ridică din umeri ca și cum nu m-ar crede. "Nimeni altcineva nu mi-a mai spus asta."

"Mi se pare imposibil de crezut." "Este adevărat." El zâmbește. "Bănuiesc că te descurci groaznic cu doamnele." Fața lui cade. "De unde știi asta?" "Femeilor le plac bărbații care miros frumos, nu gunoaiele." "Sunt fericit cu cine sunt", anunță el, indignat. "Bine." Ridic din umeri și îmi ridic cele două mâini în semn de înfrângere. "Dacă așa spui tu. Sunt doar sinceră. Fără răutate." Rămânem o clipă într-o tăcere stânjenitoare. "Deci, ce-mi propui?" întreb. "În legătură cu ce?" "Ai spus că trebuie să trec peste faptul că sunt... ..." Fac o pauză în timp ce caut cuvântul potrivit. "Încordat." "Da", răspunde el. "Cum să fac asta?" "Ei bine." Zâmbește ca și cum ar fi încântat că îi cer un sfat. "Trebuie să te apuci de treabă." Mă încrunt. "Trăiește momentul, nu te gândi. Nu vă faceți griji pentru ceea ce fac ceilalți. Orice te face fericit acasă, fă-o aici. . doar pentru că locația și decorurile sunt diferite, aceleași lucruri îți aduc fericire. Cel mai profund interior al tău va apărea fără posesiunile tale." Mă încrunt în timp ce mă uit la el. "Îți spun, omule, dacă vrei să ai o șansă serioasă de a călători, trebuie să o faci." "Hmm ... . ." Îi contemplu cuvintele. "Aveți încredere în mine. Am văzut atât de mulți călători. Cei care se relaxează și iau fiecare zi așa cum vine iubesc experiența. Cei care compară fiecare lucru cu cel de acasă se întorc acasă în patru-șase săptămâni, iar când se întorc acasă, mint și spun tuturor că s-au simțit cel mai bine în viața lor, dar adevărul este că nici măcar nu au zgâriat suprafața. Unii nu rezistă nici măcar șase săptămâni - se întorc acasă mai devreme." Expir cu greutate. Nu pot să recunosc că mă gândeam să plec acasă astăzi, după șase ore. "Hmm ... ... observație interesantă", mormăi eu, distras. Continuați.

"Ce vă relaxează acasă? Care este lucrul pe care îl preferi să îl între faci?", a spus el. abă. "Sex", răspund fără ezitare. Râde cu voce tare. "Ei bine, ai venit în locul potrivit." El ține brațul său spre mulțime. "Aceasta este capitala mondială a sexului." Se uită la mine de sus în jos. "Un tip arătos ca tine. ... trebuie să tragi de păsărică." Și încă ceva. "Nu aspectul meu mă face să fac sex", îi răspund. "Pe naiba." "Vorbesc serios. Cel mai urât tip din lume poate fi atrăgător dacă știe cum să fie." "Cum?" Îmi lărgesc ochii. "Deodorant." "Nu știi despre ce vorbești", oftează el. "În regulă." Zâmbesc. "Sunt sigur că mâna ta dreaptă se simte exact ca niște buze mari și futute. Tu faci tu." El se uită la mine fără vlagă, iar eu ridic sprânceana în glumă. "Du-te dracului." El oftează. "Voi fi." Am chicotit în timp ce mă uit în jur. Acum... cine va fi? Tipul australian se întoarce de la bar cu o tavă de shot-uri de tequila. "Jackpot." El râde. "Bulla lucrează în spatele barului." "Bulla?" Mă încrunt. "Ce este o bulla?" "Este o fată căreia îi place scula mea. Îmi oferă băuturi gratis toată noaptea." Tipul cu dreadlocks râde. "Și mie îmi place pula ta, dacă ne îmbată." Ridică o lovitură și o ține în aer. Cu toții luăm câte una și le ridicăm în fața lui. "Pentru noii prieteni." El zâmbește. "Și deodorant", adaug eu. Un australian își scuipă băutura în timp ce râde. "Beau pentru asta", bâlbâie el. "Tu crezi că I puțea și eu?" Dreadlocks tip gâfâie, complet șocat. "Foarte rău", murmură el. "Cum vă cheamă?" întreb. "Eu sunt Bodie", spune australianul. Are părul blond-nisipos și este înalt și musculos.

"Hei, ți-a spus cineva vreodată că semeni cu Chris Hemsworth?" Îl întreb. "E vorba de accent." El ridică din umeri. "Mi-aș dori să am banii acestui nenorocit." "Și soția", adaug eu. "E al naibii de sexy." "Eu sunt Basil", răspunde tipul cu dreadlocks. "Basil?" Mă încrunt. "Așa este." El scuipă, în defensivă. "Ai o problemă cu numele meu?" "Calmează-te." Bodie râde. "Este un nume neobișnuit, asta-i tot." Mai iau o tequila de pe tavă și o dau pe gât. Basil are dreptate: trebuie doar să trec la treabă. În seara asta, o să fac sex... ... și apoi mâine voi fi relaxat și o voi lua de la capăt. Mă uit în jur la barul aglomerat. Cine va fi? Patru ore mai târziu Dinții îmi zgârie urechea. "Hai să plecăm de aici", îmi șoptește în întunericul din colț. "Înapoi la mine acasă." Ea are un loc. Nu va trebui să dorm în gaura aia de iad. Acum vorbim. Îmi alunec mâna pe spatele ei și o trag mai aproape de scula mea întărită. Cum o cheamă? La naiba. Trebuie să-mi amintesc genul ăsta de rahat. Este absolut superbă, are părul lung și negru și un corp de neuitat, atletic și bine făcut. Poate fi exact ceea ce am nevoie pentru a mă relaxa. Fără complicații, fără complicații. "Să mergem, Christo", spune ea cu accentul ei sexy. Zâmbesc pe buzele ei. "Să mergem." Am o mulțime de stres pe care trebuie să-l elimin în seara asta. Sper că ai chef de durere, fetițo. Mă ia de mână și mă conduce spre ușă. Le fac cu mâna lui Basil și Bodie la ieșire, iar Basil își dă ochii peste cap dezgustat, iar Bodie râde. Ți-am spus.

Ieșim în stradă de mână, iar ochii mei coboară pe lungimea corpului ei. Este al naibii de sexy, într-adevăr, purtând o rochie neagră strâmtă și sumară care nu lasă nimic la vedere. Cum o cheamă? "Taxi?" Am întrebat. "Nu, locuiesc chiar după colț." "Bine." Continuăm să mergem mână în mână. "Știi, din momentul în care te-am văzut în seara asta, am știut că trebuie să te am", toarce ea. Zâmbesc la iluzia ei. "Serios?" Îi fac jocul. Dăm colțul pe o stradă. Este pietruită și întunecată. Neliniștea mă cuprinde. Asta e al naibii de ciudat. Încetează. Rămân tăcută în timp ce ea vorbește întruna. Nu că m-aș plânge; accentul ei este al naibii de delicios. Ajungem la o ușă, iar ea o descuie în timp ce eu o pipăi din spate. Îi trag părul în partea laterală a gâtului și o ling acolo. Îi mușc lobul urechii și simt cum i se împrăștie pielea de găină pe gât. Penisul îmi pulsează în pantaloni și mă simt un pic mai mult ca mine. Ușa se deschide, lăsând să se vadă o scară sinuoasă de lemn, iar eu mă uit sus . Ce? "Pe aici", toarce ea în timp ce începe să urce pe scări. Îmi alerg mâna pe spatele ei în timp ce merge în fața mea, iar apoi îi ridic rochia peste fund ca să o pot vedea în întregime. Mușchii se contractă în timp ce face fiecare pas. Cădem la ultimul etaj, iar buzele noastre se blochează. Ne sărutăm. Ochii ei sunt închiși, iar ai mei se deschid zvâcnind în timp ce încerc să mă concentrez în camera luminată doar de o lampă. Ce naiba? Sunt tablouri ciudate pe toți pereții, un milion de lucruri atârnă de acoperiș. Coșuri și capete de animale false. Așteptați . . . sunt reale? Mă retrag din sărut și mă dau la o parte, în timp ce ochii mei rătăcesc prin tot apartamentul. Îmi las portofelul pe masa de lângă ușă în timp ce încerc să mă orientez.

Pereții sunt negri. Sunt steaguri și schelete de animale, skateboarduri, plăci de surf, un perete acoperit de graffiti. Pe măsuța de cafea este așezată o pipă imensă de bong. Doamne. Clopotele de alarmă încep să sune în depărtare. Este un covor mov și în colț un cal balansoar gigant care arată ciudat și care este mai înalt decât mine. Îmi înghit nodul din gât ... ... în timp ce mă uit în jur. E atât de înghesuială aici; e destulă mobilă pentru a mobila zece apartamente. Ce este acest loc uitat de Dumnezeu? Am pășit în casa ororilor. "Îți place casa mea?" Ea zâmbește. "Da", o mint. Focus. Treci la treabă, îmi spun. Nu contează cum e casa ei. Concentrează-te naibii. Bine... Mă aplec și îi ridic rochia peste cap dintr-o singură lovitură, iar când își ridică brațele în sus, sunt întâmpinat de pete de păr negru și des sub brațe. Lungi și șuvițe, lipite de brațe de transpirație. Ce? Mă uit în jos, iar părul ei pubian îi atârnă din chiloți. Îi crește până la jumătatea genunchilor. Nu ... ... Încep să transpir ... ... ce naiba e asta? "Am o surpriză pentru tine." Ea chicotește. "Sunt deja surprinsă", murmur, distrasă. Își dă jos chiloții. Părul este gros, negru și lung... ... Deschid gura să spun ceva, dar nu-mi iese niciun cuvânt. Abandonați misiunea. Abandonați nenorocita de misiune. Mă trage în dormitor. O saltea este pe podea, iar ea se întinde și își desface picioarele. Ochii mi se măresc de groază, în timp ce scula mea se încrețește instantaneu. "Aveți o baie?" Mă bâlbâi.

Își suge degetul și apoi îl strecoară încet printre buzele sexului ei. "Vino aici", toarce ea. Ar trebui să fie atât de fierbinte acum... ... scula mea e ca un jeleu? Focus. "Baie?" Scârțâi. "Sus pe scări, la stânga." Iau scările pe rând, două câte două, mă grăbesc să intru în baie și încui ușa. Mă uit la reflexia mea în oglindă. Ce naiba se întâmplă acum? Mă stropesc cu apă pe față. Revino-ți, omule. Poți să faci asta! Deschid dulapul din spatele oglinzii și mă uit înăuntru. Sunt o grămadă de tuburi de cremă. Iau unul și citesc eticheta. LAMISIL. Am trecut prin toate tuburile. Toate sunt la fel. Ochii mi se deschid. Oh, nu. Ce naiba e asta? Are ceva? Îmi scot frenetic telefonul și tastez pe Google. Pentru ce se utilizează Lamisil? Durează o veșnicie... haide. Am apăsat refresh. "Haide, la naiba", șoptesc. Recepție proastă. La ce se folosește rahatul ăsta? Am format numărul lui Elliot. "Hei", răspunde el fericit. "Deja ți-e dor de mine?" "Ajută-mă", șoptesc panicată. "Am o urgență." "Ce s-a întâmplat?", se bâlbâie el. "Sunt acasă la o tipă și i-am dat pantalonii jos și sunt gorile în ceață acolo jos și casa ei este Rocky Horror Picture Show și acum am găsit cincizeci de tuburi de Lamisil în dulapul ei din baie", spun în grabă. "Gorile în ceață?", repetă el. "Ce vrei să spui?"

"O tufă plină, omule. N-ai mai văzut niciodată păr pubian ca ăsta. Am nevoie de o nenorocită de macetă ca să-mi croiesc drum înăuntru." "La naiba." El gâfâie. "Căutați Lamisil. Am un internet prost." "Bine." Aștept. Inima îmi bate cu putere în piept. "Christo?" O aud strigând. "Grăbește-te." La naiba! "Oh, Doamne", răspunde Elliot. "Asta nu e bine." "Ce?" "Fungus. E cremă de ciuperci." Ochii mei se deschid de groază. "Îți bați joc de mine acum?" Șoptesc furios. "Ce ai de gând să faci?" "Fugi!" Închid și urc scările pe rând, două câte două. "Trebuie să plec", strig în timp ce alerg spre ușa din față. "Ce vrei să spui?" "Nu e nimic personal", strig. Îmi iau portofelul. "Apropo, ești foarte sexy." Pentru o gorilă. Ies în fugă pe ușa din față și cobor scările. Am ieșit în stradă ca și cum aș fi fost urmărit de un criminal cu topor. . sau, în acest caz, de o gorilă cu ciuperci. Un taxi trece pe lângă mine, iar eu ridic brațul. "Taxi." Trage pe dreapta, iar eu nu am fost niciodată atât de ușurată. Mă arunc pe bancheta din spate. "Încotro?" "BB Backpackers." "Sigur că da." Zece minute mai târziu, oprim în fața pensiunii de backpackeri, iar șoferul se întoarce spre mine. "Costă 12 euro." Îmi iau portofelul și mă duc să scot cardul pentru a plăti și mă încrunt. Nu e acolo unde se duce... ... nu-i așa? A dispărut. Șoferul se uită la mine în oglinda retrovizoare. "Doisprezece euro." "Te-am auzit de prima dată", pocnesc eu în timp ce caut printre toate compartimente în portofelul meu. La naiba . . . Nu mai am alte cărți. Cum am de gând să-l plătesc?

Și dacă l-am pierdut? Nu am bani... ce naiba voi face? Încep să transpir din nou... Știu de ce fiecare nenorocit miroase pe aici. Totul în acest loc este stresant. Niciun deodorant nu este atât de puternic. "Mi-a dispărut cartea de vizită", bâigui eu panicată. "Unde ar putea fi..." Mi-a picat un bănuț și m-am așezat pe scaun, șocată până la tăcere. Târfa aia păroasă mi-a furat cardul.

Capitolul 4 "Îmi pare foarte rău, mi-a fost furat cardul", mă bâlbâi eu. "Puteți să mă duceți înapoi de unde m-ați luat, ca să îl pot recupera?". "Nu." "Nu?" Mă încrunt. "Ce vrei să spui?" "Nu te duc nicăieri fără bani", răspunde el cu accentul său greu. "Dar cardul meu a fost furat?" Răsuflu ușurată în timp ce îmi tot desfac portofelul. Te rog să fii aici. "Nu am ce face dacă mi-a fost furat cardul." "Poți veni să mă plătești mâine." "Da", am oftat. "Pot să fac asta. O să vin să te plătesc la prima oră." "Dă-mi permisul de conducere." "Ce?" "Dă-mi permisul și ți-l dau înapoi când vii mâine să plătești." Mă gândesc pentru o clipă. Nu mi se pare o idee bună. "Sau pot să sun la poliție chiar acum și să te acuz." "La naiba!" Mă bâlbâi. "Asta e cea mai proastă zi din viața mea". "Să ajungi la închisoare va fi mai rău." Ochii mei se măresc. "Sunt prea drăguță pentru închisoare." Îmi întinde mâna pentru permisul de conducere, iar eu i-l trântesc în mână. "Mulțumesc pentru nimic." "Cu plăcere." Îmi întinde o carte de vizită. "Să fii la această adresă mâine dimineață până la ora zece, altfel chem poliția." "Bine." Ies și trântesc ușa. Mă aplec din nou pe fereastră. "Ai grijă cu permisul meu." "Da, da." El pleacă. Îmi scot telefonul și îmi sun instantaneu banca. "Bună ziua, aici este banca online. Cu ce vă pot ajuta?"

"Bună ziua, sunt în călătorie și trebuie să anulez un card care a fost furat, vă rog?" Încep să mă plimb pe trotuarul din fața hostelului. "Bineînțeles, care este numărul cardului?" "Dacă aș avea cartea în fața mea, aș putea să vă spun." Nu te pune cu mine, femeie, nu în seara asta. "Știți numerele de cont?" "O să mă conectez la banca mea online și o să verific. Așteptați." O pun pe speaker și mă conectez rapid. Îmi îngustez ochii în timp ce mă uit la nenorocitul ăla de cont. BALANȚĂ: 0000 "Um." Mă încrunt în timp ce încerc să-mi dau seama ce se întâmplă aici. Unde sunt cei 1.800 de dolari ai mei? "Ce s-a întâmplat?", întreabă ea. "Scrie sold zero, dar știu că sunt bani acolo." "Care este numărul de cont?" Îi spun, iar ea tastează în calculator. "A existat o retragere . . mai multe retrageri acum zece minute în Barcelona. Îmi pare rău, domnule, contul a fost golit complet." "Nenorocitule!" Am strigat. Mă plimb înainte și înapoi în întuneric. "Depuneți o contestație și vom încerca să vi-l recuperăm." "Oh, slavă Domnului. Cât durează până se întorc banii?" "Douăzeci și opt de zile." "Douăzeci și opt de zile?" Am strigat. "Sunt în Spania. Nu am bani. Ce mă voi face?" "Va trebui să vă transferați niște bani pe cardul de rezervă până când vă vom trimite unul nou." "Cum adică, un card de rezervă?" "Toată lumea știe că, atunci când călătorești, trebuie să ai un al doilea card pe care nu îl folosești în caz că se întâmplă astfel de lucruri." La naiba, nu am făcut asta special ca să nu am bani de rezervă. Nu am vrut să am un fond de rezervă. Idiotule. "Toată lumea în afară de mine!" Am strigat. Aceasta este o zi din iad la propriu.

"Am anulat cardul și v-am comandat unul nou. Unde vreți să vi-l trimit?" Mă uit în sus la cămin. Nici măcar nu știu adresa. "Va trebui să te sun înapoi cu o adresă." Suspin, complet abătut. "Nu-i nimic." "Mulțumesc." "Domnule Miles. . ." "Da." "E bine că nu ați fost rănit în timpul jafului, domnule. Mulți călători nu sunt atât de norocoși. Posesiunile pot fi întotdeauna înlocuite." Mă uit în întuneric. "Da, ai dreptate." "Noapte bună, domnule." "Noapte bună." Închid și mă uit în jur în întuneric. Este liniște și liniște. În depărtare se aud râsete. Mă simt prost și atât de singur. Ce ar trebui să fac acum? Să-mi sun frații ca să mă scoată pe cauțiune în prima mea zi de absență? Și să le spun că au avut dreptate, că nu mă pot descurca fără banii familiei mele. Că sunt un mare ratat. Nici vorbă de așa ceva! Voi muri de foame înainte de a le cere un cent. "Ești bine?" mă întreabă cineva din spatele meu. Mă întorc și văd un băiat. Este tânăr și se străduiește să care doi saci mari de gunoi plini de gunoaie. "Da." Expir greu. Se apropie și descuie un coș mare de gunoi, se urcă și aruncă gunoiul înăuntru, apoi descuie din nou coșul industrial. "Ce faci?" Îl întreb. "Sunt pe aproape". "Aproape?" "Lucrez în spatele barului." "În spatele barului?" Mi-am încurcat fața. "Nu ai vreo 12 ani?" "Paisprezece." "Nu ai școală mâine?" "Eu nu merg la școală." Mă uit fix la el. Are părul negru și creț și este de origine spaniolă. Pare atât de tânăr, dar are un suflet bătrân.

"De ce nu?" "Îmi întrețin gospodăria." "La paisprezece ani?" "Da." Zâmbește cu o ridicare din umeri. "Te întorci înăuntru?" "Nu..." Continui să mă așez pe treaptă. El stăruie. "Ce e în neregulă cu tine?", întreabă el. Expir cu greutate. "Te-ai simțit vreodată ca un eșec total?" "Nu." Îmi ridic privirea spre el, surprinsă. "Nici măcar o dată?" "Nu." El ridică din umeri. "Știu unde mă duc. Mă descurc cu rahatul ăsta." Optimismul lui este contagios, iar eu zâmbesc și eu. "Pun pariu că da." Mă uit înapoi pe stradă. "Mi-a fost furat cardul, iar acum nu mai am bani și chiar nu vreau să sun acasă și să le cer să mă scoată pe cauțiune." "Oh," spune el. "Cine ți-a luat cartea de vizită?" "O gorilă." "O ce?" "O femeie cu o cantitate gigantică de păr pubian." Buza i se încrețește cu dezgust. "Ew." Îmi lărgesc ochii. "Te înțeleg." "Așa că nu sunați acasă", spune el. "Rezolvă singur." Mă uit înapoi peste umăr la el. "Și cum ar trebui să fac asta?" "Găsește-ți o slujbă." Mă încrunt. "O slujbă?" "Da." "Unde aș putea lucra?" Îl întreb. "Oriunde". Hmm ... . "Oricum, trebuie să mă duc să curăț cuptorul." Mă holbez la el; puștiul ăsta are paisprezece ani și curăță un cuptor la miezul nopții. "Ești în regulă, puștiule." Zâmbesc. "Cum te cheamă?" "Eduardo." "Eu sunt Christopher." La naiba, i-am spus numele meu adevărat. "Toată lumea îmi spune Christo", mă corectez. "Noapte bună", spune el în timp ce dispare înăuntru.

"Noapte bună." Mă târăsc înăuntru, îmi iau prosopul minuscul din dulap și fac un duș. Presiunea apei este de rahat și abia dacă este caldă, și cine ar fi crezut că a te usca cu o lavetă poate fi atât de nesatisfăcător? Căminul este aproape pustiu. Toată lumea a ieșit la noapte. Intru în dormitorul meu și mă urc în patul de jos. Am 1,80 m; capul și picioarele mele ating capetele. Îmi conectez telefonul pentru a-l încărca și mă întind singur în întuneric. Restul colegilor mei de cameră sunt încă la petreceri. Mă întreb la ce oră se vor întoarce. Aud în depărtare ușile bătând și oamenii vorbind. Mirosuri ciudate, iar patul ăsta e al naibii de incomod. Și ce număr de fire sunt așternuturile astea? Sunt atât de aspre încât mă vor exfolia până la os. Mă răsucesc și lovesc perna mea de clătite în timp ce încerc să mă fac comodă. Cel mai prost pat din toate timpurile. Suspin, înfrântă. Nu a fost o primă zi grozavă... destul de nasoală, de fapt. După ceea ce mi se pare o veșnicie, mă aflu într-un somn epuizat.

Clopoțelul sună peste ușă când intru în sediul central al taxiurilor, chiar la ora 8:00. Sunt transpirat, după ce a trebuit să merg pe jos până aici în zori, șase nenorociți de kilometri. "Cu ce vă pot ajuta?", întreabă recepționerul. "Da, am venit să-mi ridic permisul. A fost o problemă cu cardul meu aseară." "Bine." Scoate un sertar și ia un teanc de licențe ținute împreună cu o bandă elastică. "Care era numele?" "Christopher Miles." Ea răsfoiește. "Aici este." Îl pune pe tejghea. "Costă 12 euro." "Da." Mă prefac că zâmbesc. "Mă întrebam dacă aș putea vorbi cu managerul, vă rog?" "Despre ce?"

"Le voi spune când voi avea ocazia să vorbesc cu ei." "Eu sunt managerul." Ea ridică o sprânceană neimpresionată. "Ce doriți?" "Oh." Mă prefac că râd. "Îmi cer scuze, ești atât de tânăr." Se uită fix la mine fără să mă privească. "Deci." Zâmbesc. Femeia asta are personalitatea unei pături umede. "Uite cum stă treaba." Zâmbesc din nou cu năbădăială. Mi-am exersat acest discurs în minte tot drumul până aici, dar cumva, deja nu merge conform planului. "Mi-a fost furat cardul aseară și va dura câteva zile până când voi reuși să-mi rezolv fondurile." Ea își dă ochii peste cap. "Sun la poliție." "Pot să mă descurc." "Ce?" "Am o licență internațională." Îl arăt spre el, așa cum stă pe tejghea. "Vorbesc spaniola și știu să citesc Google Maps. Sunt angajatul perfect pentru dumneavoastră." "Vorbești spaniola?" "Uh-huh ... . ," am mințit. "Aș putea să conduc pentru tine toată ziua și apoi aș putea să te plătesc după-amiaza asta cu salariul meu". Se uită la mine ca și cum s-ar gândi. "Sunt foarte de încredere." Îmi întind mâinile. "Vedeți, am apărut și îmi ofer serviciile. Asta e demn de încredere, dacă am văzut vreodată." "Știi să te descurci în Barcelona?" "Uh-huh ... . ," mint din nou. Adică, cât de greu poate fi? "Bineînțeles că da." Îmi ia permisul și se uită fix la el. "Am câțiva șoferi care nu sunt bolnavi astăzi." "Da?" Zâmbesc entuziasmată. "Asta e grozav ... . Adică ... nu e minunat că sunt bolnavi, evident." Se ridică în picioare și ia un set de taste de pe tastatură, apoi arată spre mine. "O zgârietură și ești mort." Mă încrunt. "Ce înseamnă asta?" "Îmi aduci taxiul înapoi în perfectă stare... sau altfel." "S-a făcut." Ea îi dă cheile. "Este parcată în spate. Vino să-ți arăt."

Nu-mi vine să cred că acest plan chiar funcționează. Ieșim prin spate și ne îndreptăm spre un taxi. "Aceasta este frâna. Este auto standard." "Bine." Mă urc și pornesc mașina. "Ce să fac?" "Poți să mergi la aeroport." "Deci mă duc la aeroport și stau la coadă?" "Asta e. Luați oamenii, lăsați-i acolo și întoarceți-vă direct la aeroport." Se uită la ceas. "Întoarce-te aici la ora patru." "Bine, nicio problemă." Strâng volanul în timp ce emoția mă străbate... uite la mine, îmi găsesc de lucru pe cont propriu și tot așa. "Și nu uitați că clientul are întotdeauna dreptate." "Am înțeles." "Nu se permite depășirea vitezei, iar automatul de carduri de credit este doar cu robinet." "Bine." Dau din cap în timp ce mă uit prin taxi. "Sună destul de ușor." "Mult noroc." Zâmbesc. "Floare la ureche." Ies cu mașina și pun girofarurile pentru a ieși în trafic. O privesc cum se întoarce înăuntru și, când ajung la prima intersecție, râd în hohote. Mă uit la stânga; mă uit la dreapta... acum... unde naiba e aeroportul?

Linia de taxi avansează cu pas de melc. "Haideți", murmur eu în sinea mea. Mi-a luat cincizeci de minute să găsesc acest loc nenorocit, iar acum că sunt aici, trebuie să stau la coadă pentru clienți. Nu am timp pentru rahatul ăsta. Îmi rostogolesc nerăbdător degetele pe volan în timp ce aștept. Trebuie să fac niște bani pentru cățeaua aia de taxi cu țâțe de oțet... și pe repede înainte. Ușile duble ale aeroportului se deschid și o femeie iese în pas vioi. Are părul blond ca mierea, strâns în coadă de cal și un pas vioi. Transpiră fericire. Zâmbesc în timp ce o privesc... fierbinte. Coada se mișcă în sus și, la naiba, eu sunt următorul. Mă opresc lângă linie și cobor. "Bună." "Bună", mârâie tipul în timp ce-și aruncă geanta spre mine. E la sfârșitul adolescenței și are un aspect neîngrijit. Îi prind geanta în aer și mă uit fix la el. Nu mă enerva, idiotule.

Mă duc să o pun în portbagaj. Stai puțin, cum îl deschid? Mă uit pe bord, iar taxiul din spatele meu claxonează. "Grăbește-te", îmi strigă pe geam. "Taci din gură", îi strig eu înapoi. "Așteaptă-ți rândul." Ochii aproape că-mi ies din orbite. "Unde naiba e butonul de deschidere a portbagajului?" "Haide, omule", mârâie tipul de pe bancheta din spate. "Ce faci? Nu am chef de rahatul ăsta." Mă întorc cu fața la el. "Am așteptat douăzeci de minute nenorocite la coadă ca să te iau. Nu mă împinge, dobitocule!" Ies din mașină și mărșăluiesc până în spatele mașinii și îi arunc geanta pe scaunul din față. Stă atât de sus încât abia dacă pot vedea în jurul ei. "Nu poți să conduci cu geanta mea pe scaunul din față", oftează tipul. "Al cui e taxiul ăsta, nenorocitule?" Rămâne tăcut. "Așa cum am crezut." Mă retrag în grabă. "Încotro?" El mormăie ceva. "Poftim?" Ochii mei se îndreaptă spre el în oglinda retrovizoare. "Am spus... 123 Bulevardul!" Îmi îngustez ochii. "Dacă îmi vorbești pe tonul ăsta, te las aici." "Îmi pare rău . . . ," mormăie el. Ne oprim la niște semafoare, iar eu scriu rapid adresa. E la patruzeci de minute distanță... ugh. Luminile se schimbă. Decolez încă o dată. Conducem de câteva minute când fac o descoperire minunată. Chiar pot face asta.

Jumătate de oră mai târziu suntem opriți la un semafor. El geme de pe bancheta din spate, iar ochii mei se îndreaptă spre el în oglinda retrovizoare. E ud de transpirație, iar fața îi este contorsionată. "Ce faci?" întreb. "Nu mă simt prea bine..."

"Ce vrei să spui?" "Oh, nu..." El geme. "Ce este "oh nu"?" Încep să conduc mai repede. Îl vreau pe nenorocitul ăsta afară din taxi. "Cred că o să vomit." Ochii mei se deschid de groază. "Nici să nu te gândești la asta!"

HAYDEN

Ies din aeroport și sunt întâmpinat de un val de căldură. "Oh, e cald." Oamenii trec grăbiți pe lângă mine, iar eu mă lupt cu rucsacul meu supradimensionat. La naiba, chestia asta e grea. Văd coada la taxi, îmi scot telefonul și scot adresa hostelului pentru backpackeri. Nervii se agită în stomacul meu. Mergi până acolo și ia o cab. Este ușor. Bine... Mă întăresc și mă duc să mă așez în spatele cozii. Mă simt bolnav de nervi. La naiba, mi-aș dori ca această primă săptămână să se fi terminat deja. Tot gândul la necunoscut este atât de tulburător. Ajung în fruntea cozii, taxiul se oprește și zâmbesc. "Încotro?", întreabă el. "BB Backpackers în Barcelona, vă rog?" "Sigur că da." Îmi ia rucsacul și îl pune în portbagaj. Eu mă urc pe bancheta din spate și îmi pun centura de siguranță. Îmi șterg mâinile umede pe pantaloni scurți. E în regulă... ... e foarte bine. Îi trimit un mesaj mamei mele, A aterizat în siguranță. În drum spre mine cu un taxi.

Un text revine înapoi: E atât de interesant. Sunămă mai târziu.

Mă bucur că așa credeți. Pentru mine, acest lucru este terifiant. Îmi pun telefonul la loc în geantă și îmi strâng mâinile cu o forță de gât alb. Mă uit pe fereastră la peisajul care trece pe lângă mine.

Douăzeci de minute mai târziu, taxiul se oprește în trafic. "Ay, ay, ay, ay, ce faci?", murmură șoferul în sinea lui. Îmi ridic privirea și văd că un taxi din fața noastră este oprit în mijlocul drumului. "Ce se întâmplă?" întreb. "Nu știu." Șoferul taxiului din față sare din mașină și deschide ușa din spate. Îl apucă pe un bărbat de cămașă și îl aruncă afară din taxi în timp ce acesta vomită în proiectile. Voma lovește partea laterală a mașinii și se împrăștie peste tot. "Ew", spunem amândoi la unison. "Ce dracu' faci?", îi strigă șoferul bărbatului. Șoferul își pierde cumpătul și țipă și urlă la pasagerul său. "Oh, Doamne." Ochii mei sunt mari. Șoferul își pune mâinile pe genunchi și se apleacă. Începe să vomite alături de celălalt bărbat. Primul bărbat care vomită îi spune ceva șoferului, iar acesta pare că își pierde cumpătul și îl împinge. Acesta cade pe jos în timp ce continuă să vomite. Mi-am pus mâna la gură la spectacolul din fața noastră. "Doamne." Șoferul începe să țipe: "Miroase atât de urât". Se apucă de partea laterală a cabinei pentru a se ține pe picioare. "Nu mai vomita înainte să te las inconștient!" Șoferul își pierde din nou controlul și vomită înainte de a vomita și el în proiectile. Iese atât de repede încât pare un furtun de incendiu. "La naiba", murmură șoferul meu. "Idioți." Ocolește taxiul parcat și trece în viteză pe lângă ei. Mă întorc și mă uit la duo-ul care vomită prin geamul din spate, în timp ce plecăm cu mașina. Ei bine... asta e ceva ce nu vezi acasă. Douăzeci de minute mai târziu, taxiul meu se oprește în fața unei clădiri mari. "Poftiți." El zâmbește. "Mulțumesc." Îl plătesc, iar el îmi scoate lucrurile din portbagaj. "Ai grijă", mă avertizează el. "Oamenii răi sunt peste tot." "Mulțumesc." Mă prefac că zâmbesc. Îmi târăsc geanta pe scări și intru în hol. "Bună ziua, mă cazez astăzi." "Bună ziua." Tipul zâmbește. "Cum te cheamă?" "Hayden Whitmore." "Ahh, Hayden. Din America." "Da, așa este."

"Rămâi cu noi zece zile?" "Uh-huh." "Grozav. Vino să-ți arăt împrejurimile." Îl urmez pe hol. Îmi arată baia, spălătoria, barul și restaurantul. "Ești în camera fosilelor." "Camera fosilelor." "Oricine are peste 25 de ani stă în camera fosilelor." "Eu am doar 25 de ani." Zâmbește în timp ce pleacă în direcția camerei mele. "Cum am spus." Îl urmez, iar el deschide ușa în grabă. "Patul tău este cel de dedesubt." Mă uit fix la camera neprietenoasă: trei seturi de paturi suprapuse și lenjerie albă. "Bine." "Odihnește-te." El zâmbește. "Îi vei cunoaște pe toți când se vor întoarce diseară. Cei mai mulți oameni vizitează obiectivele turistice toată ziua pe aici." "Bine." Îmi forțez un zâmbet. Deja mi-e dor de casă. "Mulțumesc." Mă lasă singur, iar eu mă urc în patul de jos. Mă bag sub cearșaf, simțind nevoia de protecție. Timp de zece minute am ațipit. A fost o săptămână lungă: o mulțime de nopți albe și nervoase și apoi zborul lung. Chiar ar trebui să încerc să trag un pui de somn. Nu vreau să fiu obosită și plictisitoare când se va întoarce toată lumea. Ușa se deschide și cineva intră înăuntru. Nu pot vedea decât picioarele și corpul până la cap. "Ce naiba?", murmură tipul. Are un accent american. Își rupe cămașa pe cap și o aruncă pe jos; apoi își smulge blugii și îi dă cu piciorul într-o parte. "Dezgustător", mârâie el. "Când o să pun mâna pe tipul ăla." Își dă jos boxerii și îi dă cu piciorul într-o parte. Am parte de o imagine frontală completă. Piele bronzată, mușchi, burtă cu opt pachete și cea mai mare sculă pe care am văzut-o vreodată... ce naiba? Ochii mi se măresc. El nu știe că sunt aici. Oh, la naiba. Să spun ceva? Se întoarce și se apleacă să scoată ceva dintr-un rucsac. Am o vedere completă a fundului său gol... și încă ceva. Ușa se deschide și intră o femeie.

Oh, nu. "Oh," toarce ea. "Cineva mi-a adus o gustare." "Du-te dracului, Bernadette", mârâie el. "Nu am chef. Ieși afară!" "Când găsesc o gustare în dormitorul meu, la ce te aștepți?" Am tresărit. La naiba... e atât de rău. Nimeni nu știe că sunt aici. Vă rog să nu faceți sex; voi muri de o mie de ori. "Nu sunt o nenorocită de gustare", țipă el. "Eu sunt o masă principală. Un nenorocit de banchet cu zece feluri de mâncare, pentru informarea ta." Îmi mușc buza pentru a-mi ascunde zâmbetul. Așa este. Se apleacă și scoate ceva din geantă. "Și acum, de parcă ziua nu e destul de rea", îi strigă el în timp ce îi întinde ceva, "trebuie să fac duș și să mă usuc cu prosopul ăsta micuț de rahat". El iese din dormitor, gol pușcă. Bernadette atârnă la ușă. "Nu poți să te plimbi goală, să știi", îi spune ea. "Uită-te la mine", îi răspunde el. Bernadette dispare, iar ușa se închide. Mă întind în pat, în stare de șoc. Doamne . ... cine a fost ăla... și cine se simte atât de bine în pielea goală?

Capitolul 5 Stau o clipă în stare de șoc, apoi îmi dau seama. Se va întoarce după lucrurile lui. Dacă mă vede aici, va ști că am fost aici tot timpul. La naiba. Sar din pat în grabă și îmi refac repede patul, iar ușa se deschide. Oh, nu, s-a întors. "Hei." Un bărbat zâmbește. Are dreadlocks lungi și un zâmbet amabil . . dar miroase și urât. Cel mai rău miros de corp. E nevoie de toată puterea mea pentru a nu-mi strica fața. "Bună." Zâmbesc. "Numele meu este Basil." Îi strâng mâna. "Eu sunt Hayden." "Mă bucur să vă cunosc. Suntem colegi de cameră." A bătut în patul de deasupra patului meu. "Eu dorm deasupra ta." "Grozav." Mă prefac că zâmbesc. Oh, Doamne... Va trebui să îl miros tot timpul. La naib "Totuși, nu sunt prea sigur de chestia asta cu fosilele", adaug eu. a. "Ha ha, și eu. Aproape că m-am înecat când mi-a spus, dar, ca să fiu sincer, sunt bucuros acum. În celelalte camere sunt niște cretini adevărați, tineri și proști. Orbi beți tot timpul și foarte, foarte gălăgioși." "Oh." Mă cuprinde ușurarea. Dacă el este ceva de încredere, înseamnă că toată lumea de aici trebuie să fie de treabă. "De unde ești?", întreabă el. "America, la câteva ore de New York. Dar tu?" "Brazilia." "Oh." Zâmbesc. "Întotdeauna mi-am dorit să merg în Brazilia." "Da, este minunat. Trebuie să o faci."

"Călătorești de mult timp?" Îl întreb. "Cam o lună. Sper să întâlnesc niște oameni și să călătoresc încă un an cu ei." "Oh." Zâmbesc. Și eu, dar îmi țin cărțile aproape de piept până când știu dacă îmi plac oamenii. "Sună grozav." Ușa se deschide și tipul acela intră din nou. E complet dezbrăcat și ține un prosop de ceai peste fundul lui. "Bună", spune cu dezinvoltură, ca și cum ar face asta în fiecare zi. Se apleacă și începe să scoată haine din rucsacul său. Complet imperturbabil. "Bună." Îmi înghit nodul din gât. Fața lui e mai bună decât scula lui . . și credeți-mă, scula este bună. "Eu sunt Hayden", mă prezint. Se ridică în picioare și, cu o mână acoperindu-și strategic scula, întinde cealaltă mână pentru a o strânge pe a mea. "Bună, Hayden." Îmi dă un zâmbet uluitor. "Eu sunt Christopher." Oh... "Scuzați-mi lipsa hainelor, un idiot tocmai a vomitat pe mine." Ochii mei se măresc. "Trebuie să fie ziua potrivită pentru asta. Tocmai am văzut un taximetrist pe care a vomitat în drum spre aici." "Da." Se întoarce la geanta lui și începe să răscolească în ea. "Ăsta am fost eu, iar acum trebuie să mă întorc la nenorocitul ăla de taxi și să-l conduc toată după-amiaza. Nu mă pot gândi la nimic mai rău." Îi dă o sticlă de deodorant lui Basil. "Pune-l pe el", cere el. "Ce ți-am spus eu despre otrăvirea corpului meu", pufnește Basil. "Ascultă, nenorocitule. Cât timp vei dormi într-o cameră cu mine, vei mirosi ca un om. Pune-l. It. Pe." Mă simt brusc foarte inconfortabil. Săracul Basil, ce jenant pentru el. Trebuie să fie prieteni. "Nu." "Da." Cine se crede tipul ăsta? "Voi doi vă cunoașteți?" întreb. "Abia ne-am cunoscut." Basil își dă ochii peste cap. Îmi fierbe sângele, îmi pare atât de rău pentru Basil. "În primul rând", am pocnit, "îmbracă-te. În al doilea rând, nu mai fi atât de nepoliticos". Ochii tipului sexy se îndreaptă spre mine cu ciudă. "Vrei să miroși asta în fiecare zi?".

"Măcar are haine pe el. Mai degrabă aș prefera să miros asta decât să fiu obligată să te privesc goală", ripostez. Nu chiar... nici pe departe. "Chiar așa?", răspunde el. Bărbia i se ridică în semn de sfidare. "Și cine te-a făcut șef de cameră?". "Ai făcut-o, când ai început să fii insultător." "Ascultă", răspunde el în timp ce continuă să se uite în geanta lui. "Nu știu cum merg lucrurile acolo de unde vii tu. Dar în lumea mea, oamenii nu miros ca un miros de corp. De asemenea, nu-l suportă. Igiena personală este un răspuns uman de bază." Îi împinge sticla de deodorant înapoi lui Basil. "Puneți. It. Pune-l", cere el. Îmi îngustez ochii. Cred că îl urăsc oficial pe tipul ăsta. "Cu o singură condiție", răspunde Basil. "Ce-i asta?" Un tip nepoliticos își trage o pereche de chiloți pe el, iar eu mă prefac că nu văd. uite. "Mă înveți cum să agăț femei." Ce? "Ce?" Christopher se strâmbă la față, de asemenea confuz. El trage o cămașa pe cap. "M-ați auzit. Voi face duș mai des și voi purta deodorant dacă mă înveți cum să agăț femei." "Oh, Doamne..." Îmi dau ochii peste cap. "Nu poți să vorbești serios?" "S-a făcut." Christopher dă din cap. "Asta e ușor. Gagicile sunt ușoare. E ca și cum ai împușca un pește într-un butoi." "Ugh." Bine, e oficial. Chiar îl urăsc. "Întotdeauna ești atât de plin de tine însuți?" Îl întreb. El zâmbește. "Nu... De obicei sunt pe femei, dar mă bucur să fiu și pe mine. Nimeni nu o face mai bine decât mine". Își ridică mâna și îmi face un clinchet jucăuș. Ce scârbă. "Doamne sfinte. Mă duc să găsesc pe cineva inteligent cu care să vorbesc." Mă îndrept spre ușă. "Să nu uiți de plictiseală", mă strigă el după mine. Mers pe hol. Acesta este un coșmar. Stau în cameră cu Stinky și Stallion. Ca să nu mai vorbim de doamna cu gustările în călduri. Este pur și simplu grozav.

Este ora 15:00, iar eu stau în zona de lounge a hostelului. Toți angajații se grăbesc. Se pare că în seara asta e o petrecere cu lună plină aici. Tema este albul. Am o rochie albă de plajă pe c a r e o voi purta, deși nu-mi amintesc să o fi văzut azi dimineață în geanta mea. Sper că nu am uitat-o. Hmm ... . Mai bine îmi verific lucrurile. Mă întorc la dulapul meu, îmi scot geanta și o târăsc până în camera mea. O desfac fermoarul și mă încrunt. Nu asta e ceea ce am împachetat. Ăsta e măcar rucsacul meu? Mă uit pe etichetă. Da, e al meu. Scot bikini negri cu tanga, îngrozită. "Ce naiba e asta?" Îmi răscolesc geanta cu viteză dublă. Unde este rochia albă și vaporoasă de vară? La naiba . ... târfele alea mi-au reîmpachetat bagajele cu haine sexy. Îi trimit un SMS Monicăi. Unde sunt toate hainele mele!!!

Ea îmi răspunde la mesaj. La ferma unde le este locul. Poți să-mi mulțumești mai târziu. Te iubesc!

Târfă! Ochii aproape că-mi ies din orbite. Ce voi purta acum? Nu e nimic alb aici, în afară de rochia asta stupidă și elastică, iar eu nu port ținuta aia de târfă. Doamne, acum trebuie să mă duc la cumpărături să găsesc altceva... ugh. Mă întorc în camera mea, iar Basil este acolo și, deși nu-mi place să recunosc... acum miroase bine. Are un alt bărbat cu el. "Bună, Hayden. El e Bodie." Ne face cunoștință. "E și el în camera noastră."

"Bună." Zâmbește. "Vrei să vii la cumpărături? Trebuie să găsim rahat alb pentru diseară, se pare." Bodie are un aspect cald și amabil. Mă pune instantaneu în largul meu și, cu accentul lui australian, sună destul de plăcut. "De fapt, da." Zâmbesc. "Mulțumesc." Îmi iau lucrurile și ieșim pe ușă.

Barcelona este plină de viață, plină de culorile și aromele unei țări exotice. În timp ce băieții fac cumpărături, eu merg în spatele lor, fascinată de ceea ce mă înconjoară. Acest loc este foarte, foarte frumos. Basil își scoate telefonul din buzunar. "Hei." El ascultă o clipă. "Hei, omule, ce mai faci?" Se întoarce și îmi zâmbește în timp ce mai ascultă puțin. "Da, sigur că da, acum primim ceva. Ce mărime?" El râde. "Bine, la revedere." Închide telefonul. "Trebuie să-i luăm lui Christo ceva alb de îmbrăcat. O să mă plătească mai târziu." Mă încrunt. "Christo?" "Da, știi tu, tipul din camera noastră de azi." "Știu la cine te referi. Nu înțeleg de ce îți place de el." Îmi lărgesc ochii. El ridică din umeri. "E un tip de treabă." "Magnet de păsărică." Bodie zâmbește. "Ai văzut ce femei îl înconjurau aseară?" "Uh-huh." Basil zâmbește. "Și cum rămâne cu cea cu care a plecat acasă?" Bodie lasă să iasă un fluierat scăzut. "Doamne, aș fi dat nuca mea stângă ca să i-o trag." Basil zâmbește în timp ce își ține mâinile în formă de sâni mari. "Era echipată." Mă strâmbă la față. "Sunteți scârboși. Și dacă ați da un testicul ca să faceți sex cu o fată, trebuie să mergeți la spital." Amândoi râd, iar eu râd și eu. Băieții sunt ridicoli. "Când ați ajuns toți aici?" întreb. "Ieri", răspund amândoi. "Și Christo la fel."

Continuăm să facem cumpărături, iar mintea îmi zboară la băiatul obraznic... hmm, deci s-a culcat cu cineva în prima lui noapte aici, nu-i așa? Cred că da. De ce să pierzi timpul când ai o sculă ca asta. Ticălosule. Știi ce mă enervează? Băieții drăguți care ar iubi o femeie pentru totdeauna și o zi ajung ultimii... de fiecare dată. Iar capetele de cocoșei jucători care au orgolii mari sunt binecuvântați cu pula mare. Niciodată nu au inima frântă, niciodată nu sunt părăsiți și niciodată nu sunt singuri. Întotdeauna ies învingători. Ugh . . . . Nu mi se pare corect. "În regulă, cămășile astea", spune Bodie. El ia trei cămăși cu mânecă scurtă și nasturi. Sunt albe și din bumbac și se potrivesc cu dosarul. "Și pantalonii ăștia scurți?" Basil apucă trei perechi de pantaloni scurți albi de pe raft. Expir puternic în timp ce mă uit în jur. "Acum eu." Ne uităm și ne uităm și ne uităm... nimic în alb. "Bernadette poartă un bikini alb", spune Bodie cu dezinvoltură în timp ce se plimbă printre rafturi. "Cu ce?" "Nimic, e o petrecere cu lună plină." "Ce înseamnă asta?" "Cred că vom vedea o mulțime de luni." Bodie ridică din umeri. Am tresărit. "Nu vreau să mă uit la fundurile oamenilor." "Eu vreau." Basil zâmbește. "Și eu", aprobă Bodie. "Și eu aș vrea să mă culc cu cineva." "Voi, idioților, și mădularele voastre." Îmi dau ochii peste cap. "Găsește-mi ceva alb." Două ore mai târziu "La naiba cu asta, îmi rup cearșaful de pat și port asta", am pufnit dezgustată. "Bună idee", sunt amândoi de acord. "Ar trebui să ne întoarcem acolo acum." "Adică, am o rochie albă." "Ce?" Basil explodează. "Vrei să spui că am pierdut două ore degeaba?"

"Nu o pot purta; este obscen de strâmtă. Prietenul meu mi-a strecurato în valiză și mi-a scos toate hainele sensibile. Este atât de scurtă încât pare o curea." "Îmi place prietenul tău", răspunde Bodie. "Haide." Se îndreaptă spre ușă. "Unde mergem?" "Acasă. Porți rochia ta de târfă."

Cea mai rea parte a împărțirii unei camere este chiar asta... împărțirea unei camere. Cum naiba ar trebui să te pregătești și să te sperii în particular de ceea ce porți? Sunt în baie, în mica mea cabină de duș. Băiatul drăguț are dreptate. Prosoapele astea mici sunt al naibii de ridicole. Mă usuc și mă usuc, și tot nu reușesc să ajung nicăieri. Râsetele răsună peste tot, iar căminul pare plin până la refuz, dar cred că asta se datorează faptului că toată lumea rămâne în seara asta pentru petrecerea de lună plină. Îmi strecor sutienul, apoi chiloții și iau rochia albă. Este elastică și pare atât de mică. Trebuie să o întind doar ca să o pot îmbrăca ....mult. O mișc în jos pe șolduri. Ajunge până deasupra genunchilor mei. Este elastică și strâmtă, cu un gât evazat. Încerc să mă uit în jos la mine. La naiba, nici măcar nu am o oglindă pe toată lungimea aici. Presupun că ar trebui să fiu recunoscătoare că nu pot vedea cât de ridicol arăt. Îmi perii părul, îmi împachetez geanta de toaletă și deschid încet ușa. Mi-e groază de seara asta. Nu mă simt deloc confortabil. Ies afară și văd fete îmbrăcate sumar peste tot. Una zâmbește. "Îmi place rochia ta." "Mulțumesc." Mă duc la chiuvetă cu stângăcie și îmi scot machiajul. Mă uit și văd o fată cu un chiloțel alb pe ea și cu vopsea de corp albă în formă de inimă pe sâni, completată cu ciucuri roz aprins pe sfârcuri. Are chiar și pene albe prinse strategic în spatele unei urechi. "Arăți grozav." Zâmbesc. La naiba, chiar arată bine. Mi-aș dori să am și eu încrederea asta. "Mulțumesc. Hei, tocmai te-ai cazat?" "Da, eu sunt Hayden." Zâmbesc.

"Eu sunt Kimberly", spune ea cu accent englezesc. "De unde ești în America?", întreabă ea. "La câteva ore de New York. De unde ești?" Întreb. "Manchester." "Oh, mi-ar plăcea să merg acolo." "Și New York-ul e pe lista mea de lucruri de făcut", răspunde ea în timp ce își pune cel mai strălucitor ruj roz aprins și își rulează buzele. Ea emană încredere și, la naiba, arată atât de bine. Mă privește de sus în jos și îmi zâmbește amabil. "Arăți bine." Ca și cum ar ști că sunt în mijlocul unei crize de încredere totală. "Mă simt un pic... ..." Ridic din umeri. "Ciudat." "Asta e prima ta oprire, nu-i așa?" Dau din cap. "O să te obișnuiești cu nebunia asta. Călătorești singur?" "Da. Și tu?" "Am avut trei prieteni cu mine. Am călătorit timp de șase luni. Au plecat ieri spre casă. Așa că acum sunt doar eu." Ridică fericită din umeri. "Asta e frumusețea acestor pensiuni. Toată lumea călătorește singură, așa că ai instantaneu optzeci de prieteni. O să văd unde mă duce vântul pentru încă câteva luni." "Sună grozav." Încerc să mă concentrez asupra machiajului meu. "Ne vedem afară?", mă întreabă ea. "Sigur." "Pa, Hayden." Mă uit în oglindă cum pleacă. "La revedere." Pare drăguță. Mă întorc încet în cameră și îmi încuiez lucrurile în dulap. La naiba, aș fi vrut să am o oglindă pe toată lungimea. Aud râsete și muzică venind de afară. Ei bine... poate că ar trebui să terminăm odată cu asta.

Barul este animat de o mare de alb. Există un DJ și un ring de dans. Stau la margine, mă uit înăuntru, întrebându-mă ce să fac. Aud o voce. "Aici erai."

Bernadette mă apucă de mână și mă trage în mulțime. "Arăți foarte bine, prietena mea." Zâmbesc timid. "Mulțumesc." "Suntem aici." Mă trage spre Bodie și Basil. Ei vorbesc cu trei fete blonde frumoase. "Aduc niște băuturi." "Mulțumesc." "Wow." Basil râde. "Uită-te la tine." Omoară-mă acum. E atât de ciudat. "Uită-te la tine." Am râs. Amândoi sunt în ținutele lor albe asortate. "În seara asta o să am niște ruj pe tot gulerul ăsta." Basil își lărgește ochii. "Așa este." Am chicotit. "Pun pariu că o vei face." "Iată-l", spune Bodie. Ne întoarcem cu toții să-l vedem pe Christo coborând treptele. Cămașa lui albă este deschisă, dezvăluindu-i abdomenul cizelat. Pantalonii scurți sunt mai strâmți și mai scurți, dezvăluind mușchii groși ai cvadrantului și, chiar dacă poartă aceeași ținută ca și băieții, cumva, arată complet diferit. Bun diferit. Îmi desprind cu furie privirea. La naiba, urăsc faptul că este superb și, mai mult decât atât, urăsc faptul că știe asta. Băieții îi fac cu mâna, iar el zâmbește și se apropie. "Bună." Râde în timp ce ține în mână o sticlă de Corona. "Uită-te la noi cum ne comportăm ca niște îngerași." Le zâmbește fetelor. "Fetelor." Ridică o sprânceană la ele. Se uită la mine. "Morocănos." El dă din cap în semn de salut. Morocănos. Mă prefac că zâmbesc. Nici nu-ți dai seama. El se prezintă fetelor. "Eu sunt Christo. Voi trebuie să fiți modele, nu?" Fetele chicotesc, iar eu îmi dau ochii peste cap. Vă rog. "Am făcut ceva modeling", spune una dintre fete. OnlyFans, pun pariu. "Știam eu." El zâmbește. "De unde ești?" "Din Germania", îi răspunde. Au accente frumoase de husky. Bernadette se întoarce cu o băutură pentru mine și mi-o dă. "Mulțumesc."

Se uită la Christo de sus în jos ca și cum ar fi o bucată de carne, ceea ce este potrivit pentru că el crede că este. "Christo." Ea zâmbește. "Primesc un sărut de salut?" Își încrețește nasul. "Nu acum, Bernadette." Face un gest jucăuș către fete. "Asta e marea mea șansă cu modelele astea de aici." Toate nemțoaicele râd la comandă, iar Bernadette râde și ea. Cum reușește să facă asta? Tot ce spune iese bine. Ugh . . . . Basil și Bodie își zâmbiră unul altuia cu năduf. Cred că îl plac mai mult decât fetele. "Cu ce te ocupi?" O aud pe una dintre fete întrebându-l. "Sunt profesor", răspunde el. Un profesor? "Pur și simplu îmi plac copiii, știți", continuă el. Eu spun că e o prostie... Mă uit și o văd pe Kimberly făcându-mi semn să ies pe ringul de dans. Dansează cu un grup mare de oameni. O apuc de brațul lui Bernadette. "Haide, dansăm." Patru ore mai târziu Mă simt foarte amețită și mă distrez de minune. Cine știa că petrecerile cu lună plină sunt atât de distractive? Am dansat, am stat de vorbă și nu mai spunem cum am urmărit o anumită persoană enervantă mai mult decât aș recunoaște vreodată. Are o turmă - nici măcar nu glumesc - o turmă de femei în jurul lui tot timpul. Oriunde se duce. Și îi place fiecare secundă, showmanul și publicul său captiv. Râzând și absorbind toată atenția. Din când în când îl văd spunându-le ceva lui Bodie și Basil, iar ei ascultă cu atenție. Îi antrenează cum să răspundă și ce să spună. Stau lângă ringul de dans, urmărindu-i pe toți. Aud o voce blândă din spatele meu. "Morocănosule."

Zâmbesc în paharul meu. Trebuie să-i dau dreptate; mă face să fiu morocănoasă. "Bună, Christopher." "Christo", mă corectează el. "Chiar așa?" Ridic sprânceana. Își răsucește buzele, amuzat. "Este Christopher, dar nu spune nimănui." "Crezi că Christo sună mai tare?" "Nu-i așa?" "Categoric nu." El chicotește și ia o înghițitură din bere. "Te distrezi?" "Da." O tăcere stânjenitoare se așterne între noi. Nu e atât de cochet și de jucăuș cu mine, așa cum e cu toți ceilalți. "Cum a fost azi cu taxiul?" "Iadul pe un băț." Își trage din nou o gură de bere. "Nu cumva abia ai ajuns aici? De ce lucrezi deja?" "Mi-a fost furat cardul de credit și mi s-a șters contul bancar la prima mea vizită. zi." Mă strâmbă la față. "Ouch." "Hmm. Nu vorbi despre asta." DJ-ul se pune la microfon. "Femei, întoarceți-vă direct la stânga". anunță el. În hohote de râs, toate fetele se întorc spre stânga. "Apucă brațul celui mai apropiat de tine", continuă el. Eu zâmbesc. Toată noaptea a făcut jocuri ciudate de genul ăsta. Îl apuc de antebrațul lui Christopher. "Acum, după trei... ia-i mâinile în mâinile tale și privește-l în ochi." "Ce?" Mă încrunt. Christopher chicotește și își lasă berea pe jos. Toată lumea râde și glumește în timp ce se iau de mână. "În timp ce așteptăm să vină luna plină, vom face două lucruri", spune DJ-ul. Christopher și cu mine râdem. Este ridicol. "Vom număra invers, iar apoi veți privi persoana în ochi. Spune-i cu câte persoane te-ai culcat, apoi o săruți cu limba." Barul izbucnește în râs. Ce?

"Zece, nouă, opt, șapte, șase, cinci, patru, trei, doi, unu." "Cu câți oameni te-ai culcat?", strigă DJ-ul. Ochii lui Christopher îi fixează pe ai mei. "Nu știu." "Unu", șoptesc eu. Îi iau fața în mâini și îl sărut. Limba mea alunecă încet printre buzele lui mari, iar el mă sărută la rândul lui. Încet și tandru, iar ochii lui se închid. Oh... Brațul lui se rupe în jurul taliei mele și mă trage mai aproape. Sărutul se adâncește. Și în timp ce aud aplauze și râsete pe fundal... continuăm să ne sărutăm. Doar presiunea potrivită și un pic de aspirație. Se retrage din sărut și se uită fix la mine. Fruntea i se încrețește. "Ce-a fost asta?", a răbufnit. "Te-am sărutat." "Unul?" Oh, rahat... la asta s-a gândit tot timpul? Stânjenită, dau din cap. "Unul?" El gâfâie. "Uh-huh." Se uită la mine o clipă, apoi brațul lui se strecoară din nou în jurul meu și mă trage mai aproape. "Vino aici", mârâie. La naiba. "Nu." Mă retrag din brațele lui. "Trebuie să plec." "De ce?" "Pentru că trebuie să continui să împuști acei pești în butoaie." Ridic din umeri. "Iar eu trebuie să înot în amonte."

Capitolul 6 CHRISTOPHER O privesc cum se îndepărtează și dispare prin mulțime. Unu. Unu... cum adică unu? Nimeni nu este unul. Limba mea îmi trece pe buza de jos. Încă vibrează de la acel sărut fierbinte. Hmm ... . A fost ceva neașteptat. Nici măcar nu e genul meu. "Christo", aud pe cineva strigând. Mă întorc să o văd pe Bernadette. Brațele ei sunt largi în timp ce se grăbește spre mine. "Nu m-ai sărutat încă, dragă." Își strecoară brațele în jurul spatelui meu în timp ce se preface că mă îmbrățișează. "E lună plină." Femeia asta e ca o iritație. "Nu erai lângă mine." Am simulat un zâmbet în timp ce îi desprind mâinile de pe spatele meu. Pleacă. "Asta nu contează." Ea râde în timp ce se apleacă pentru un sărut... Mă aplec pe spate și mă uit să o văd pe Hayden fiind condusă pe ringul de dans de un tip. Ea râde, iar el o învârte în jurul ei. Ce? "Sărută-mă." Bernadette îmi zâmbește visător. Pentru numele lui Dumnezeu... nu acum, femeie. "Nu, nu, nu, nu", răspund eu. "Suntem colegi de cameră", îi spun. "Nu ne facem de cap." Îmi întorc gâtul ca să văd ce face Hayden. Tipul vorbește cu ea, iar ea râde în timp ce o ascultă cu atenție în schimb.

Hmm ... . Bernadette se ridică pe vârfuri și se apleacă pentru sărut. "Oprește-te." Fac o grimasă, enervată. O împing de pe mine și mărșăluiesc spre ringul de dans. Mă prefac că-i zâmbesc tipului și mă aplec spre Hayden. "Putem vorbi puțin?" "Despre ce?", spune ea cu voce tare, ca să audă tipul. E grozav. "Bernadette, colega noastră de cameră, a înnebunit complet și am nevoie de tine aici pentru o clipă ca să o faci să înțeleagă." "Oh . . . ." Fața ei cade. "Te aștept aici", spune tipul. "Nu va fi necesar", răspund eu. O târăsc până la bar. Ea începe să se uite în jur. "Ei bine, unde este?" "Oh, uite, acum e mai bine. Ascultă", am spus în grabă. "Avem alte lucruri de discutat." Ea se încruntă. "Sărutul acela... a fost neașteptat de fierbinte și trebuie să o mai facem o dată, ca să pot evalua pe deplin situația." "Deci Bernadette nu a înnebunit de tot?" Ea se încruntă. "Cui îi pasă? Ascultă... ," continui eu. "În legătură cu chestia aia cu un singur iubit..." "Vorbești serios?", se răstește ea. "Mortal." Îmi pun brațele în jurul ei și o trag aproape. "Oprește-te." Ea mă împinge la distanță. "Nu vreau să te sărut." "Ce?" Răsuflu ușurată. "De ce nu?" "Nu ești genul meu." "Ew?" Îmi lărgesc ochii. Cât de nepoliticos. "Ce vrei să spui? Sunt genul tuturor." "Nu și a mea." "Nici măcar nu-ți cunoști încă genul. A fost doar unul singur. Uite, o să-ți arăt." Mă întind din nou spre ea. "Îmi place blondă, slabă și sensibilă." Bate din pleoape ca să facă pe deșteapta. Exact opusul meu. Nu mă pot abține. Mă răzbun. "Avem câteva lucruri în comun. Îmi plac blondele, slabe și excitate." Ugh... nu mai vorbi, prostule.

"Bravo ție." Își întinde brațele către mulțime. "Sunt o mulțime de ei aici. Du-te și ia-ți una." Ce face această femeie? Nimeni nu m-a mai bătut până acum. "Nu crezi că ar trebui să explorăm sărutul ăla mai mult, să facem niște cercetări de investigație?" Am întrebat-o. "Nu." "De ce nu?" "Nu mi-a plăcut." "Ce?" Am oftat. "Sărutul ăla a fost al naibii de fierbinte, Grumps. Ce tot spui acolo?" "Nu și pentru mine. A fost un pic cam neglijent, dacă sunt sincer." Mă uit la ea, îngrozit. Ce vrei să spui? "Păi... ... a fost numai vina ta", bâigui eu. "Ai aruncat în chestia numărul unu chiar înainte, iar eu am fost șocată, asta e tot. Pot să mă descurc mai bine." Mă apuc de ea. "O să-ți arăt acum." "La revedere, Christopher." Se întoarce și se îndreaptă spre tipul acela de pe ringul de dans. Rămân nemișcată, revoltată, cu mâinile bine înfipte în șolduri. Ha . . . . ce idiot. Ea nu știe ce pierde. Mă îndrept spre partea laterală a ringului de dans și îl examinez pe tipul cu care vorbește. Blondă și slabă... ... arată plictisitor. Îi privesc o vreme, iar Hayden pare foarte interesată de tot ce spune nenorocitul... . Nici măcar nu-mi pot imagina despre ce rahat monoton vorbește. La naiba cu asta. Mă îndrept spre bar. "Oh, Christo." Bernadette aleargă după mine. La naiba, femeia asta mă omoară. Am nevoie de o momeală pentru șobolani.

O oră mai târziu, stau de vorbă cu un grup de oameni și îl văd pe puștiul care lucrează aici. Se plimba și aduna

ochelari. Îl privesc o vreme: atât de tânăr pentru a se afla într-un astfel de mediu. Pare total imperturbabil și își face treaba. "De unde ești, Christo?", mă întreabă o femeie. "Din New York, la origine. Acum locuiesc în Marea Britanie." "Oh, eu locuiesc în Marea Britanie. Unde te afli?" Ea zâmbește. În stânga ringului de dans se află un grup de băieți care se rostogolesc beți criță și sunt nesuferiți. Îmi sorbesc berea în timp ce îi privesc. Nu sunt sigur de unde vin, dar vorbesc franceza. Unul dintre ei face un pas înapoi și se lovește de un puști. Îi zdrobește paharele din mâini. "Regardez ou vous marchez, putain l'idiot! ", îi strigă el. (Traducere: "Uită-te pe unde mergi, idiotule!"). Puștiul se apleacă să ridice paharele de plastic scăpate. Se uită în sus, dar este evident că nu înțelege limba. "M'as-tu entendu? ", strigă tipul în timp ce se ridică deasupra lui. (Traducere: M-ai auzit? ) Îi dau berea mea fetei din stânga mea și mă îndrept spre ea. "Reponds-moi espece de putain de cochon grossier." (Traducere: Răspunde-mi, porc nesimțit. ) Adrenalina mă străbate și mă ridic în fața puștiului. "Recule la merde." (Traducere: Înapoi, la naiba. )

HAYDEN

Muzica este tare, iar râsetele sunt nesfârșite. Aceasta este cea mai frumoasă noapte din viața mea. Nu m-am mai distrat niciodată atât de mult. Îl zăresc pe Christopher de cealaltă parte a ringului de dans, mergând spre un grup de bărbați. Poziția lui îmi spune că ceva nu e în regulă. Mă opresc din dans și mă uit la el. Ce face? Fără să mă gândesc, încep să mă îndrept spre el. "S'excuser", îl aud pe Christopher spunând. (Traducere: Cere-ți scuze. ) "Va au diable." (Traducere: Du-te în iad. ) Mă încrunt în timp ce mă apropii. Vorbesc o altă limbă. Permiteți-mi să reformulez: se luptă într-o altă limbă. Christopher este supărat și împinge un băiat tânăr din drum. Cine este el? Ce? Ce se întâmplă aici? "Hayden." Cineva râde. "Te-am prins." Sunt ridicat și aruncat jucăuș peste umărul cuiva. "Ahh, lasă-mă jos." "Obligă-mă." El râde, crezând că glumesc. Mă aleargă prin cameră și, în timp ce încerc să scap din strânsoarea lui, îl văd pe Christopher cum îl împinge pe tip în piept. Tipul se poticnește înapoi. Ce naiba? În minutul următor, se dezlănțuie iadul. E o bătaie în toată regula. Bărbați, lupte în toată regula. Toată lumea intervine și nu am idee cine e de partea cui. Dar îi văd pe Basil și Bodie luptând alături de Christopher. Ce naiba? Muzica se oprește, iar luminile se aprind. Agenții de securitate îi apucă pe scandalagii și se luptă cu ei afară. Tipul cu care se bătea Christopher pare foarte beat și strigă ceva. Christopher îi strigă înapoi în altă limbă în timp ce sunt împinși afară.

Bernadette vine și stă lângă mine în timp ce privim cum sunt scoși afară. Mă uit la ea, iar ea zâmbește buimacă după ei. "Ce?" Mă încrunt. "Vorbește franceza." Îmi dau ochii peste cap. "Vrei să spui lupte în franceză." "Asta e și mai tare." Zâmbesc, pentru că are dreptate... nu că aș recunoaște vreodată. Muzica începe, iar ea mă prinde de mână și mă trage pe ringul de dans, iar noi râdem în timp ce ne învârtim, drama fiind aproape uitată. Încă mai am parte de cea mai bună noapte din viața mea. Sunt trezită de zgomotul unor râsete isterice, bărbați care râd ca niște hiene în timp ce bâjbâie și încearcă să descuie ușa. Mă strâmbă la față. Doamne, nu... pleacă. Mă rostogolesc și mă ghemuiesc înapoi în pătura mea din patul de jos. Este prima noapte în care chiar am reușit să dorm toată săptămâna. Cele trei sute de pahare pe care le-am băut la petrecerea cu lună plină sunt responsabile, fără îndoială. Ușa se deschide și cineva cade pe covor în hohote, în hohote de râs. Se aude ecoul pe coridorul liniștit. "Shh." "Shh." Cu toții chicotesc. "Shh, nenorociților zgomotoși." Îmi strâmb fața în timp ce încerc să deschid ochii. Soarele se strecoară prin jaluzele. E dimineață devreme. Alte râsete isterice. Ce ar putea fi atât de amuzant la ora asta uitată de Dumnezeu? "Fă-o, fă-o", spune Bodie. E vorba de băieți. S-au întors de unde au fost. Se aliniază în rând și încep să cânte cuvinte pe care nu le înțeleg. "Ah, Macarena." Toți sar în stânga și încep să danseze Macarena. "Toți mă vor. Nu mă pot avea", cântă ei. Oh, Doamne... Christopher și Basil nu au cămăși pe ei. Lui Bodie îi lipsesc pantalonii scurți și poartă chiloți cu cămașa deschisă, iar Christopher are un con de trafic pe cap. "Ce naiba?" Am gemut. O, nu... capul meu. Este rupt. "Ah, Macarena." Ei sar la dreapta și continuă să danseze.

"Suntem al naibii de buni la asta", spune Christopher în timp ce cântă. "Ar trebui să fim stripteuze." "Știu, nu-i așa?" Bodie este de acord. Ei continuă să danseze pe cântecul lor dezacordat, iar eu zâmbesc în pernă în timp ce continui să adorm. "Ah, Macarena", strigă ei în timp ce sar în stânga. "Taci din gură!" Arunc cu o pernă în ei. Mă uit spre patul de sus, iar Bernadette e inconștientă. Cum de a dormit așa? "Ah ... ... morocănosul meu favorit numărul unu m-a așteptat", glăsuiește Christopher. Ține un deget în sus și ridică o sprânceană. "Numărul unu." Se lasă în mâini și genunchi și se târăște spre mine până când se află la milimetri de fața mea. "Vezi ce am făcut acolo?" Mă uit fix la el fără să mă gândesc. "Unu." El își lărgește ochii ca și cum ar face o mare glumă. "Te-ai prins?" "Am înțeles", am pocnit. "Și o vei primi dacă nu te duci la culcare imediat." Chicotește și apoi se lasă pe jos, cu fața sprijinită de salteaua mea, iar corpul lui pe podea, lângă patul meu. Ochii i se închid de oboseală. Conul lui de trafic se înfige în perna mea, iar eu îl iau de pe el și îl arunc spre ceilalți doi proști care încă mai fac Macarena. "Unde îți sunt pantalonii?" Îi latru lui Bodie. "S-au prins în gard." "Gardul?" "Omul cu kebabul m-a urmărit și a trebuit să sar peste gard." Mă așez pe coate. "De ce te-a fugărit omul cu kebabul?" "I-a furat sticla de sos." Basil sughiță. "Cea mai amuzantă noapte din istorie." Christopher se agită, iar eu îi împing capul înapoi cu putere. "Culcă-te la loc, tu." "Du-te la culcare", le spun celor două Macarine. Cu mai multe cântece și o mulțime de mormăieli, în cele din urmă se dezbracă și se așează în paturile lor, iar zece minute mai târziu, în cameră se face liniște, în timp ce ei adorm. Lumina dimineții abia se strecoară acum, iar în lumina filtrată pot să mă uit la el fără ca nimeni să știe. Un fel de misiune de spionaj secret... Mă uit la chipul de lângă mine, la trupul lui pe podea, la fața lui pe pernă. Are părul ondulat și închis la culoare și o barbă care e aproape o barbă. Buze mari și roșii.

și o piele măslinie perfectă. Ochii mei se plimbă în jos pe umerii și spatele său musculos. Genele lui lungi și întunecate se desfășoară în evantai pe fața lui. Antebrațul său este puternic, cu vene groase care îi urcă pe spatele mâinilor. Au un praf de păr negru în toate locurile potrivite. Simpla lui apropiere îmi răscolește ceva în stomac. Este un specimen frumos de om; nu se poate nega. Mare, viril și jucăuș. Înțeleg ce văd ei la el. Chiar și după șapte sute de pahare, un con de trafic și furtul de sos de kebab, încă miroase bine. Cum, nu știu. "Hmm", murmură el cu ochii închiși. Zâmbesc în timp ce îl privesc. Păcat că e atât de nesimțit. Sunt prea obosită ca să-l trezesc ca să-l mut înapoi în patul lui. E inofensiv acolo și nu face rău nimănui. Închid ochii și încep să mă relaxez.

"Oh, nu. Oh, nu... oh. Nu." Un geamăt moale răsună prin cameră. "Capul meu." "La naiba cu viața mea", șoptește Bernadette. "Waaaattttttttteeeeer", șoptește cineva cu o voce răgușită și uscată. "Am nevoie de apă." Zâmbesc cu ochii încă închiși. La naiba. Ce noapte. Mahmureala nu se apropie. "Este atât de cald, ca un cuptor. Cineva să deschidă un nenorocit de geam sau ceva", șoptește Bodie. "Sunt gătit de viu aici, omule." Pleoapele mele grele se deschid încet, iar primul lucru pe care îl văd este Christopher sprijinit pe cot, privindu-mă din locul lui de pe podea. Îmi aruncă un zâmbet obraznic. "Bună dimineața, Grumps." Mă încrunt. "Ce faci?" "Știi tu." El zâmbește. "Doar admiram priveliștea." Cine știe cum arăt, dar nu poate fi bine. "Am nevoie de o baie", șoptesc. "Da. Vin." Se așează și apoi se încruntă. "De ce am dormit pe podea?" "Nu ai ajuns în patul tău."

Se încruntă în timp ce se uită prin cameră. "De ce este un con de trafic în patul meu?" "O purtai ca pe o pălărie." "Hmm." Se uită în jur în timp ce evaluează pagubele. "Noapte bună." Se ridică în picioare și se uită la mine. "Să mergem, Grumps." "Poți să nu-mi mai spui Grumps?" "Este un termen de afecțiune." Îmi dau ochii peste cap. "Trebuie să mă schimb." Mă ia de mâini și mă trage în picioare. "Vin", spune Bernadette. "Și eu", intervine Bodie. Se ridică și îl lovește pe Basil. "Trezește-te, mergem la plajă." "Oh, la naiba." se plânge Basil în timp ce-și pune dosul brațului peste față. "Nu pot face față la oameni astăzi." "Greu. Te vei simți mai bine după ce mănânci." Îmi trag tricoul peste boxeri, simțindu-mă brusc expus. "Trebuie să-mi iau lucrurile din dulap." "Da, și eu. Haideți." Mă uit în jos la mine. "Nu pot ieși pe coridor în halul ăsta." "Globii oculari ai nimănui nici măcar nu se pot concentra astăzi. Ești în siguranță." "Bine spus." Ieșim pe coridor și coborâm la vestiare. "Cum se face că în camera noastră nu sunt dulapurile noastre?" "Fosilele nu au nevoie de haine, se pare", murmură el sec, în timp ce își desface geanta și scormonește prin ea. "Azi îmi cumpăr un prosop mare. Nu-mi pasă dacă va trebui să-l arunc în seara asta - nu iau prosopul ăla nenorocit la plajă. Îl urăsc pe nenorocitul ăla." Zâmbesc. "Dacă urăști atât de mult prosopul ăla nenorocit, de ce l-ai cumpărat?". "Labagiul de la magazinul de articole de exterior a spus că e un must-have." "Și eu am unul, deși nu mă deranjează așa cum o face al tău", îi răspund. "Da, păi..." Continuă să se uite prin geanta lui. "Particularitățile mele sunt mai mari decât ale tale. Am nevoie de mai mult material." Zâmbesc. Particularități... De unde vine cu chestiile astea? Doi tipi merg pe coridor, iar unul dintre ei se întoarce cu fața la mine în timp ce trece pe lângă el, făcând un cerc complet. "Continuă să mergi", murmură sec Christopher.

"Fii drăguț", îi șoptesc. "Și particularitățile mele au nevoie de atenție, să știi." Se preface că zâmbește, iar apoi fața îi scade instantaneu când aruncă un T... cămașa înapoi în geanta lui. "Îmbracă-te." Expir greu și mă sprijin de dulapul meu. "Chiar nu am energie nici măcar să-mi scot geanta." "Fir-ar să fie, femeie, unde ți-e geanta?" Arăt spre dulapul meu. "Deschide-o." Introduc codul meu, iar el îmi scoate rucsacul și îl desface. "Cu ce ești îmbrăcată?" Începe să se uite prin lucrurile mele. "De ce e atât de dezordonată geanta asta?" "Nu știu." Mă aplec și îl împing din drum. "Sunt un rucsac. Ar trebui să fie dezordonat. Mișcă-te." Se ridică în picioare și își sprijină capul pe dulapul meu. "Sunt al naibii de deshidratat." Își întinde brațele pentru a-și vedea venele. Sunt în plină glorie și ies peste tot. "Mă întreb de ce." Îmi dau ochii peste cap. "Unde mi-e costumul de baie?" Continui să mă uit. "Serios", șoptește el supărat. "Grăbește-te naibii." "Nu trebuie să mă aștepți, știi?" "De fapt, da. Porți pijamale de bunică și probabil că te vor da afară de aici." "Probabil că e un lucru bun", am oftat eu. "Serios, o voi ucide pe Monica." "Cine e Monica?" "Cel mai bun prieten al meu de acasă. Mi-a luat niște haine din valiza mea și s-a furișat să le poarte." Am ridicat bikini negru micuț. "Serios, ce ar putea să acopere asta?" El ridică din umeri. "Mie îmi convine." Mă strâmbă la față. "Taci din gură." Îmi împing geanta la loc și trec pe lângă el în baie, prea obosită ca să mai caut un costum de baie decent încă un minut. Îmi pun bikini și mă uit în jos la mine. Ce naiba? Acest lucru este obscen. Nu pot purta asta în public. Aud vocea lui Kimberly care vorbește cu cineva. Îmi place de ea; neam înțeles bine aseară. Deschid ușa cabinei. "Hei, Hazy." Ea zâmbește.

"Ți se pare ridicol?" Șoptesc. "Ce?" Îmi întind brațele. "Bikiniul ăsta e..." Îmi lărgesc ochii în timp ce caut cuvântul potrivit. "Fierbinte." Se uită la mine de sus în jos. "Întoarce-te." Fac un 360. "Perfect, ai putea mânca brânză de pe fundul tău." Îmi strâmb fața. "Asta nu e o vorbă." "Da, așa este. Știi, ai putea mânca brânză de pe fundul ei." "Nu am auzit de așa ceva în viața mea." Mă încrunt. "Vrei să vii la plajă?" "Pleci acum?" "Da." Mă uit în jos la sânii mei care aproape că îmi cad. Încerc să întind țesătura pentru a acoperi mai mult. "Bine. Dă-mi cinci minute." "Ne întâlnim la ușa din față?" O întreb. "Bine." Ies și îl văd pe Christopher ieșind din baie în același timp. Mă privește de sus în jos, iar sprâncenele i se ridică de parcă ar fi surprins. "Fierbinte... Grumps." Își reajustează scula. "Mi-ai dat un semi în bikini ăla". Îmi încrunt buza cu dezgust. Începem să ne întoarcem în camera noastră. "Ce e cu tine și cu semi oricum?" întreb. "Ce vrei să spui?" Se încruntă. "Semikissed me, semidick ... ... se pare că ai o mulțime de semi merge. pe." "Nu te-ai descurca cu tot ce ai." "N-aș vrea să fac asta." Îmi lărgesc ochii. "Bine." Își ridică umerii la pătrat. "Pentru că nu vei avea niciodată șansă." "N-aș vrea." "Bine." Intrăm în sală și toată lumea este gata de plecare. "Să mergem."

Plaja este fierbinte, iar oceanul este rece.

Perfecțiune. Ne întindem pe prosoapele noastre, toți șase. Am luat prânzul și am petrecut aproape toată ziua aici. E ciudat. Nu-i cunosc pe acești oameni, dar mă simt deja foarte confortabil. "Care sunt planurile de călătorie ale tuturor?" întreabă Bernadette. "Ei bine..." Ridic din umeri. "Planul meu este să stau la o bază centrală din fiecare țară timp de o lună. În acest fel, îmi pot găsi o slujbă pentru câteva zile pe săptămână și pot călători în restul timpului. Dacă nu lucrez cel puțin două schimburi pe săptămână undeva, nu voi avea suficienți bani pentru a rămâne pentru toate cele douăsprezece luni pe care mi le doresc." Christopher se ridică în șezut, interesul său fiind stârnit. "Unde vrei să mergi?" "Ei bine, am început în Spania", îi spun. "Cred că o să merg în Italia în continuare. I doresc să facă Praga. Grecia. Elveția. Germania, poate?" "Hmm." Se gândește pentru o clipă. "Sună ca un plan. Vin și eu." "Ce?" Mă încrunt. "Acesta este de fapt un plan bun", spune Kimberly. "Trebuie să încep să lucrez și eu câteva zile pe săptămână. Te superi dacă vin și eu?" Ridic din umeri. "Eu ... ... nu. Cred că nu." "Da, mă bag și eu", spune Basil. "Nu sunt lăsată pe dinafară", spune Bernadette. Ne uităm cu toții la Bodie. El ridică din umeri. "Putem să mergem în Portugalia?" "Cred că da." Ridic din umeri. "Nu sunt hotărât unde mă duc. Trebuie doar să lucrez câteva zile. De aceea am nevoie de o bază. Sunt complet flexibil cu locul unde mergem." Christopher se uită între noi. "Douăsprezece luni... douăsprezece țări?" Toată lumea zâmbește, în timp ce un fel ciudat de emoție se scurge între noi. "Ne-am înțeles."

Capitolul 7 Camera este tăcută: exact ceea ce îmi trebuie. După nebunia de aseară, e bine să mă odihnesc în sfârșit. Ceilalți nu sau întors încă de la cină. Suntem doar eu și Christopher. Întorcând pagina, încerc să mă concentrez asupra cărții mele, dar simt că mă privesc ochii. Ridic privirea și îl văd pe el întins în patul opus celui al meu, sprijinit pe un cot și privindu-mă fix. "Ce?" Întreb. "Nu înțeleg." Ochii mei rămân pe pagină. "Ce să înțeleg?" "Cum de te-ai culcat doar cu o singură persoană?" "De ce te-ai mai gândi la asta?". Ridic din umeri. "Las-o baltă, te rog." "După ce îmi explici, nu voi mai pomeni niciodată de asta." Ridic o sprânceană. "Nu te cred." El zâmbește. Nici el nu crede asta. "Deci ai mințit?" "Nu." "Atunci este imposibil." Îmi scap cartea, supărat. "Este complet posibil. Nu toată lumea se fute ca iepurii, știi?". "Ați fost căsătorit?" "Nu." "Convingeri religioase?" "Nu." Se gândește o clipă și ridică o sprânceană. "Doar plictisitor, atunci?" Zâmbesc. "Poate." Răsucește păturile sub el în timp ce se gândește. Nu va renunța la asta până nu va avea mai multe informații.

"Uite, am fost cu iubitul meu din liceu pentru cea mai mare parte a vieții mele de adult, iar când ne-am despărțit..." Am ridicat din umeri. "Deci, ești proaspăt burlac?" "Nu chiar." "Cât timp?" "Ești foarte băgăreț, știi asta?" "De cât timp?", repetă el. "Ne-am despărțit acum doi ani." "N-ai mai făcut sex de doi ani?" El gâfâie, îngrozit. Simt cum mi se încing obrajii de jenă. La naiba, de ce am spus asta cu voce tare? "Am fost ocupat." "Te masturbezi?" Am nimerit-o. Zâmbesc și mă întorc la cartea mea. Stăm o vreme în tăcere și aproape că-i aud creierul ticăind la un milion de kilometri pe minut. "Cât timp a trecut de când n-ai mai făcut sex?" Îl întreb. Își răsucește buzele în timp ce se gândește. "Cu mine însumi... cam o oră." "Te-ai masturbat aici?" Am gâfâit. "Unde?" "La duș. Ce trebuia să fac? N-am mai făcut sex de cinci zile; mă dureau boașele." "Ew." Mă holbez la el. "Trebuie să te masturbezi după numai cinci zile?". "Bineînțeles." El dă din cap. "Trebuie să ejaculez în fiecare zi, de mai multe ori dacă se poate. Dimineața și noaptea este cel mai bun scenariu." Mă încrunt. "Ești bolnav." "Toți bărbații trebuie să vină. Este genetic." Mă gândesc pentru o clipă. Nu am mai vorbit niciodată cu un bărbat despre așa ceva. "Deci, cine .......... . . cu cine te culci? Cu o prietenă sau..." "Fetelor." "Ce fete?" Expiră greu în timp ce se gândește. "Nu știu. Am câteva persoane cu care mă văd ocazional." "Deci ai relații deschise cu ei?" "Nu. Nu am relații cu ele, ci fac sex cu ele." Mă încrunt, confuz. "Ce se întâmplă? Vin la tine acasă, se dezbracă, tu le-o tragi și apoi pleacă?". El dă din cap. "Cam așa ceva." Yuck . . . Îmi strâmb fața.

"Ce?", întreabă el. "Nu mă pot gândi la nimic mai rău." "Sunt un futai foarte bun. Ele pleacă mulțumite." Brut. Îmi lărgesc ochii în timp ce mă întorc la cartea mea. "Ce înseamnă asta?", mă întreabă el. "Iată de ce nu aș putea ieși niciodată cu un jucător ca tine. Venim din planete complet diferite." "Eu nu sunt un jucător. Jucătorii fac rău oamenilor. Femeile pe care le văd știu exact care este poziția lor. Este un aranjament reciproc". Ridic o sprânceană. "Și pun pariu că fiecare dintre ei se gândește că ea va fi femeia care te va îmblânzi în sfârșit." "Calmează-te, nimeni nu îmblânzește pe nimeni." Își dă ochii peste cap. Eu zâmbesc. "Până când o vor face." "Și?" "Și ce dacă?" Întreb. "Nu vrei să știi ce mai este acolo?" "Da." Fac o pauză în timp ce încerc să mă articulez cum trebuie. "Nu e vorba c ă nu vreau." "Atunci de ce?" "Pentru mine, să-mi ofer corpul cuiva este sacru. Nu-mi pot imagina să o fac cu cineva pe care nu-l cunosc și în care nu am încredere." "Vrei să spui că aștepți să te căsătorești?" "Nu e vorba de asta. Eu doar... Nu am întâlnit pe nimeni care să stârnească vreun interes pentru mine." Ridic din umeri când mă gândesc la asta. "Poate că sunt plictisitoare?" Se prăbușește pe spate. "Poate că te-ai culcat doar cu un ratat și nu ești încă dependent de orgasme." "Poate." "Poate că această excursie este un concediu sabatic, iar tu te vei transforma în ultimul hobag cu futai." Am chicotit. "Poate." "De ce v-ați despărțit?", întreabă el. Mă gândesc pentru o clipă. "Nu știu." Se scarpină în cap în timp ce așteaptă răspunsul meu. "Cine a fost ultima ta prietenă?" întreb pentru a schimba subiectul. El dă o mișcare subtilă din cap. "Nu vrei să vorbești despre asta?"

"Nu am avut niciodată o prietenă." Mă strâmbă la față. "Ce... ... niciodată. De ce?" El ridică din umeri. "Nu știu. Niciodată nu a fost genul meu, cred. Nu e ceva de care am simțit vreodată că am nevoie." "Asta e ciudat. Câți ani ai?" "Păi, sunt în camera fosilelor." Am chicotit. "E adevărat." Mă gândesc pentru o clipă. "Poate că ai nevoie să te duci la un terapeut", îi răspund. "Întrebați-o pe mama; ea vă va spune cât de mult." Râdem amândoi și mă simt bine să vorbesc cu el în felul acesta. O recunoaștere tăcută trece între noi. Nu e nimic romantic acolo, așa că nu are rost să stricăm ceea ce este de fapt. Zâmbește spre tavan ca și cum ar fi găsit ceva amuzant. "Ce?" "Cred că Bodie are o slăbiciune pentru tine." Mi-am încurcat fața. "Nu, chiar așa?" "Eu cred că da." "Kimberly m-a întrebat dacă ești disponibilă." Își răsuci buzele ca și cum ar fi luat în considerare această perspectivă. "E destul de sexy, de fapt." "Așa mă gândeam și eu." Mă gândesc pentru o clipă. "Sâni grozavi." El dădu din cap, gândindu-se și el la asta. "Probabil că nu este o idee bună dacă vom călători împreună. Ar fi 12 luni ciudate." Își încrețește nasul. Mi-l imaginez ferindu-se atât de Kimberly, cât și de Bernadette, și chicotesc. "Ar fi o vizionare excelentă pentru mine, totuși." Îmi zâmbește. "Ești o tipă tare, Grumps." "Știu." "Ai nevoie de ajutor cu vibratorul tău?" "Te descurcai atât de bine." Răsuflu ușurată în timp ce arunc o pernă în el. El izbucnește în râs, iar eu fac la fel. Poate că nu e chiar atât de rău.

CHRISTOPHER

Mă așez la barul pensiunii și răsfoiesc secțiunea de angajări. Trebuie să-mi găsesc o slujbă, și asta imediat. Tura mea de trei zile la compania de taxi s-a terminat și am decis că vom lucra în weekend în Barcelona și vom călători în timpul săptămânii spre diferite destinații. Luni, plecăm spre San Sebastián. Ceea ce reprezintă o problemă majoră, deoarece am 300 de dolari pe numele meu. De fapt, 297 de dolari după această bere. Cum naiba trăiesc oamenii fără bani? E un rahat. "Hei." Aud o voce și mă uit în sus. Este copilul. A sosit pentru tura din seara asta. Se duce în spatele barului și își pune șorțul. "Bună." Zâmbesc. "Mulțumesc pentru seara trecută", spune el în timp ce se agită și începe să curețe. "Nu-i nimic." Îl privesc pentru o clipă. Nu se uită la mine. "Ca să știi, i-am tras un șut în fund când am ieșit afară", adaug eu. Zâmbește zâmbind în timp ce stivuiește ochelarii la înălțime. "Unde ai învățat să lupți?" Ridic din umeri. "Am trei frați mai mari care cred că au întotdeauna dreptate. Să-i pocnesc în față e ceva natural." Zâmbește în timp ce continuă să-și facă treburile. "Locuiești pe aici?" Îl întreb. El dă din cap. "Nu departe." Ridică mătura și începe să măture. "De cât timp lucrezi aici?" Îl întreb. "Hmm ... ... vreo doi ani." "Ai început când aveai 12 ani?" "Da." Ridică din umeri ca și cum ar fi cel mai firesc lucru din lume. Lucrurile pe care trebuie să le fi văzut. Îl privesc în timp ce lucrează. Puștiul ăsta mă intrigă. Atât de capabil și independent. "Locuiești cu părinții tăi?" Am întrebat.

"Bunica mea." Mă întreb unde sunt părinții lui. "Ai frați și surori?" "Nu." "Oh . . . ." Am tăcut, iar el continuă să lucreze. "Locuiesc în Londra", îi spun. El dă din cap, dar nu răspunde. "Originar din New York." Ochii lui se ridică în sus. "Cum este?" "New York?" El dă din cap. "Cel mai bun oraș din lume." El zâmbește. "O să merg acolo într-o zi." Își scoate telefonul din buzunar și răsfoiește fotografiile până când ajunge la cea pe care vrea să mi-o arate. Este o poză cu orizontul New York-ului la asfințit. Zâmbesc în timp ce mă uit la ea. "O să-ți placă la nebunie." Îi dau telefonul înapoi, iar el se duce să-l pună în buzunar, dar ratează și cade pe podea. Se zbate să o ridice, iar fața îi cade. "Oh, nu", strigă el. Își aruncă mâinile în aer. "Am spart ecranul." "Ce?" Mă încrunt. "Arată-mi." Mi-l întinde ca să-l văd, iar ecranul este făcut praf. Îl trântește pe tejghea și își pune cele două mâini în păr, disperat. Mă holbez la telefon. Este vechi, foarte vechi. E o minune că funcționează. "Este în regulă", îi spun. "Este doar un ecran de telefon." "Am economisit timp de doi ani pentru acest telefon", strigă el. Nările i se deschid și pare că e pe cale să izbucnească în plâns. "Oh . . . ." Îl ridic. "Poate că am putea repara ecranul?" Încerc să-l fac să se simtă mai bine. "Nu poți face rost de piese pentru acest telefon. Este prea vechi." El trântește o oală pe tejghea. Este cu adevărat devastat. "Eddie", strigă un bărbat din față. Se uită în sus.

"Mutați sticlele de apă din magazin. Vine un camion cu mai multe stocuri." El dă din cap. "Bine." "Grăbește-te cu asta", îi strigă tipul. Mă încrunt în timp ce ascult ordinele reci. Puștiul se grăbește în față să mute stocul, iar eu stau în tăcere, cu greutatea lumii lui pe piept. Muncește ca un câine și trebuie să economisească timp de doi ani pentru un telefon de rahat. Săracul copil. "Ne-am găsit o slujbă", anunță Basil în timp ce se așează pe un taburet de lângă Eu. "Ce? Unde?" "Un restaurant italian. Caută trei membri ai personalului. I Am văzut un semn pe fereastră și am intrat, iar el mi-a oferit-o imediat. L-am întrebat de tine și de Hayden, iar el a spus să vă aduc pe amândoi și să ne judecăm cu toții." "Minunat." "Începem diseară." "În seara asta?" Mă încrunt. Aveam de gând să-mi rezolv scula înfometată în seara asta. Mă plimb cu o erecție constantă. "Uh-huh." "Bine." Am oftat. "Mulțumesc." Arată ca este mai mult duș dragoste pentru pentru mine. Site-ul gândul este deprimant. Vreau să mi-o sugi.

Îmi iau tricoul și îl miros în timp ce mergem. "A spălat nenorocitul ăsta de tricou înainte să mi-l împrumute?". "A spus că a spălat-o ieri", răspunde Hayden. "Ce praf de spălat a folosit, câine ud?" "Probabil că e prea strâmt pentru praf de rufe", spune Basil din față. Mă opresc pe loc, îngrozit. "Deci, ce... nu crezi că nu a folosit praf de pușcă?". "Nu știu. Ți-a împrumutat o cămașă neagră simplă de care aveai nevoie pentru procesul nostru din seara asta. Ți-a făcut o favoare", a răcnit Hayden. "Nu mai fi un

prințesă." "Nu sunt o prințesă", am pocnit. "Sunt igienică. Știe cineva de pe aici semnificația nenorocită a acestui cuvânt?" Basil și Hayden își dau ochii peste cap unul altuia. "Am văzut asta", pocnesc în timp ce mă uit în sus pe drumul lung. "Unde este acest restaurant, oricum? În Bangkok?" Rămân tăcuți și continuă să meargă în față. Mi-aș dori. Să mi-o tragi cu penisul meu pare o slujbă pe care chiar aș vrea să o fac. "Poate ar trebui să fiu un gigolo?" Le spun. "Aș putea lua doi iepuri dintr-o lovitură." Hayden își dădu ochii peste cap. "Pentru cineva care urăște mirosul corporal la fel de mult ca tine, îmi imaginez că ți-ar plăcea toți acei clienți cu mirosuri murdare." Îmi strâmb fața cu dezgust. "Scârbos." Ea ridică din umeri. "Ziceam și eu așa." "Da, ei bine, nu o face. Am o imagine proastă acum." "Cum ar fi, o fată urât mirositoare care vrea să i-o tragi timp de o oră?" Se întoarce și îmi zâmbește drăguț. "Sună perfect. Ar trebui să te intereseze asta." Am tresărit. Numai gândul îmi răscolește stomacul. "Mi-aș alege clienții", răspund eu. "Evident." "Pentru că fetele sexy plătesc pentru sex tot timpul", răspunde Basil. Continuăm să mergem și să mergem și să mergem și să mergem... "Unde naiba e restaurantul ăsta?" Am oftat. Îmi arunc o privire la telefon. "Nu trebuia să fim acolo acum cinci minute?". "Este aici sus. Cinci minute de întârziere nu contează." "Nu va conta?" Am plâns. "Urăsc oamenii care întârzie", spun în timp ce mergem. "Am mai dat o scrisoare de avertisment pentru că am întârziat cinci minute. Ajungeți la timp sau plecați naibii de aici." Hayden se întoarce să se uite la mine, aparent șocat. "Pentru un elev?" "Oh . . . ." La naiba, așa e. Sunt profesor. "Nu accept rahaturi de la copiii mei." "Îi pui să poarte deodorant?" întreabă Basil. "În orice moment", răspund eu. Aceasta nu este o minciună. Dacă aș fi fost profesor, fiecare nenorocit ar fi fost dezodorizat. "Pun pariu că și tu urăști pantofii murdari", spune Basil.

"Urăsc al naibii de mult pantofii murdari", sunt de acord. "Întotdeauna îți poți da seama cât de mult respect are cineva pentru el însuși după starea pantofilor săi." Amândoi își dau ochii peste cap. "Ești cea mai ciudată persoană pe care am întâlnit-o vreodată", răspunde Hayden. "Sunt normală", anunț. "De ce, cu ce te ocupi?" o întreb. "Creșterea animalelor", răspunde ea în timp ce intră în față. Mă încrunt. "Ce este asta?" "Sunt specialist în FIV pentru vaci." "Vorbește în engleză. Ce înseamnă asta?" "Colectez material seminal de la tauri și însămânțez vaci." Atât eu, cât și Basil ne oprim pe loc în timp ce ne uităm la ea, șocați până în măduva oaselor. "Te masturbezi cu tauri?" Am gâfâit. "Nu." Ea continuă să meargă. "Îi pregătesc să își facă treaba." "Cum? Se uită la filme porno cu vaci?" Mă încrunt, fascinat. Hayden râse. "Nu, le aranjez cu o vițică fierbinte, apoi avem un vagin fals încălzit la șaizeci și trei de grade Celsius și umplut cu jeleu K-Y Jelly, iar ele își fac treaba acolo. Un prezervativ supradimensionat le prinde." Îmi cade gura căscată. "Ai un Fleshlight de taur?" "Cred că poți să-i spui așa." Ea ridică din umeri. "Și apoi ce?" Am gâfâit. "Ce faci cu sperma de taur?" "Bull jizz." Basil râde. "Asta e al naibii de amuzant. Ar trebui să o pui pe un tricou." Își ridică mâna în aer și face o formă de curcubeu. "Jizzer de taur profesionist." "Îl duc înapoi în laboratorul meu și este congelat pentru când voi lăsa însărcinată o femelă." "Cum faci asta?" întreb. Este cel mai întâmplător lucru de care am auzit vreodată. "Am un instrument și îl injectez în uterul vacii." "Faceți o operație pentru a face asta?" "Nu." "Atunci cum?" Își ridică brațul în sus și arată că îl înfige în ceva. Ochii mei se măresc de groază. "Tu nu . . . . ." Zâmbește cu un semn din cap. "Da."

"Toată mâna ta?" Își taie cu karate partea de sus a brațului. "Tot brațul meu." Gura lui Basil și a mea cad deschise în șoc. Nu există cuvinte pentru munca ei. "Ce naiba, omule", oftează Basil. "Crezi că știi pe cineva", murmur eu în sinea mea. "Ce înseamnă asta?", mă întreabă ea. "Ce credeai că aș putea face?" "Nu asta", am oftat. "Nici măcar nu știam că există așa ceva." Continuăm să ne plimbăm o vreme. "Am crezut că ești o asistentă." "O asistentă?" Ea se încruntă. "Da, ai chestia aia cu bunul simț. Credeam că ești asistentă medicală." "Nu." "Hmm ... . ." Continuăm să mergem. "Taurii știu că nu se culcă cu vaca?" "Nu, ei cred că este un lucru real." "Hmm... poate ar trebui să-mi cumpăr un Fleshlight?" Mă gândesc cu voce tare. "Adică, dacă îi place lui Bulls." "Rămâi la vaci", răspunde Hayden. "Cu siguranță am avut câteva la vremea mea", sunt de acord. "Asta este", spune Basil când ajungem la un restaurant. "Să sperăm că vom obține slujbele." Împinge ușa și este întâmpinat de servitor. "Bună, am venit să începem să lucrăm în seara asta?". Fata se preface că zâmbește și se uită la Hayden de sus în jos. Hmm ... . Deja nu-mi place de ea. "Bună." Se preface că zâmbește. "Ieșiți prin spate la bucătărie", ne spune ea. Ne plimbăm prin restaurantul imens și mă uit în jur. Trebuie să fie două sute de mese aici. Locul ăsta e imens. Trecem prin ușile duble și găsim cea mai mare bucătărie pe care am văzut-o vreodată. Oamenii se grăbesc ca niște furnici. "La ce oră spuneți că e asta?", strigă un tip mare și gras. Își bate ceasul. "Ați întârziat!" "Îmi pare rău", bâigui Basil. "Ne-am rătăcit. Nu se va mai întâmpla." "Nu-mi irosiți timpul", latră el cu un puternic accent italian. El cheamă pe cineva cu mâna. "Maria vă va arăta ce trebuie să faceți." Se uită fix la noi. "Să nu faceți mizerie în restaurantul meu. Mă auziți?"

Cine se crede nenorocitul ăsta? "Bine." Hayden dă din cap. Mă lovește peste picior pentru a-mi reaminti să vorbesc. "Sigur", răspund eu. Deja nu-mi place tipul ăsta. Maria vine la ea. "Bună, eu sunt Maria. Ai tu lucrat în domeniul ospitalității înainte?" "Da", răspund atât Basil, cât și Hayden. Am mâncat la un milion de restaurante în viața mea. Cât de greu poate fi? "Da", am mințit. "Grozav." Zâmbește în timp ce se uită în jur. "Are vreunul dintre voi experiență în bar?" "Da", răspunde Basil. "Bine, ești pe bară", îi spune ea. "Iar voi doi sunteți chelneri". "Sigur." "Pune-ți astea, și... ..." Se uită la mine. "Cum te cheamă?", mă întreabă. "Christo", îi răspund eu. "Cum te cheamă?", îl întreabă ea pe Hayden. "Hayden." "Bine. Pune-ți astea." Ne înmânează amândurora șorțuri cu dungi albe și negre. "Cosmo, tu te ocupi de nivelul din față, iar Helga, de colțul din spate." Se întoarce cu spatele ca să scoată niște carnețele de notițe. "Helga", îi spun din gură lui Hayden. Ea își mărește ochii și încearcă să nu râdă. "Când auziți un clopoțel, înseamnă că trebuie să comandați și să vă duceți la masă." "Bine." Amândoi dăm din cap. Sună destul de ușor. "Sună-mă dacă ai nevoie de ceva." Ea pleacă. "Helga", îi șoptesc în timp ce mergem spre bucătărie. Mă lovește în picior. "Taci din gură, Cosmo." Clopoțelul sună. "Comandați", strigă un tip. Mâncarea este așezată pe o bancă înaltă, cu lămpi de căldură deasupra pentru a o menține caldă. Personalul zumzăie peste tot. "Bună." Hayden îi zâmbește bucătarului. "Sunt nouă, așa că..."

Bucătarul dă din cap, prea ocupat ca să-i pese. "Asta, asta și asta la masa 40." El glisează peste trei farfurii. Hayden ia două dintre ele, iar eu mă duc să o iau pe cealaltă. "O persoană, trei farfurii", strigă el. "Calmează-te", mormăi eu. Hayden face un fel de jonglerie și duce două farfurii cu o mână și una în cealaltă. Ea pleacă în pas greoi, în restaurant. Clopoțelul sună din nou. "De ce suni din clopot? Sunt chiar aici", spun eu. "Nu vorbiți", strigă bucătarul. Mă strâmbă la față. "Nu făceam conversație." El alunecă peste trei farfurii. "Masa patruzeci." Ridic două dintre farfurii. "Câte trei deodată", strigă el. "Nu sunt o caracatiță", am pocnit. "Mă întorc pentru cealaltă." "Nu e destul de bine", strigă după mine. Sângele meu începe să fiarbă. Idiotule. Mă duc la restaurant și mă uit după Hayden. E în colț, în timp ce duce farfuriile la masă. De unde naiba știa ce număr are fiecare masă? Mă duc acolo. La masă stau zece bărbați, toți foarte amețiți. "Paste?" Întreb și mă uit în jurul mesei. "Ce paste sunt?" Mă uit în castron. Hmm ... . Nu am nici o idee. "Spaghete." "Ce spaghete?" "Nu știu, tu ai comandat-o." Hayden îmi dă o mișcare subtilă din cap. "Ce fel de paste sunt?", latră tipul. "Oricare ar fi cea pe care ai comandat-o", îi răspund eu. "Lasă vinul jos și concentrează-te." Hayden ia pe bol de la și se uită la în la castron. "Creveți?" "Eu", spune cineva. Ea pune bolul jos, iar el continuă să vorbească. "Mulțumesc", îl corectez. Se uită în sus. "Manierele sunt gratuite", spun eu. "Du-te dracului, omule", îmi răspunde el. "Ce-ai spus?"

Hayden îmi smulge farfuria și o pune jos. "Pe aici", șoptește ea în timp ce mă trage de cot. "Ce faci?", șoptește ea în timp ce se preface că zâmbește. "Slujba asta e de rahat." "Despre ce vorbești? Este o slujbă grozavă." "Venind din partea cuiva care fute vaci cu pumnul în piept ca să trăiască, nu cred că ești calificat să spui asta", șoptesc supărat. Se uită în jurul restaurantului. "Mergi și curăță mesele." "Ce-i asta?" "Ai spus că ai mai făcut asta înainte?" "Am mințit." "La naiba", șoptește ea. "Strânge farfuriile murdare și du-le la bucătărie." "Bine." Dau din cap. "E un plan bun." Mă îndrept spre o masă. Un bărbat și o femeie stau de vorbă, iar farfuria lui este bine împachetată. I-am ridicat farfuria. "Nu am terminat." Mi-o smulge. "Și de ce sunt cuțitul și furculița împreună așa?" "Vorbeam." "Mai puțină vorbărie, mai multă mâncare. Nu am toată noaptea la dispoziție să te aștept, știi?" Am plecat. "Scuzați-mă", mă strigă cineva în timp ce trec pe lângă mine. Mă întorc să văd cea mai sexy femeie pe care am văzut-o toată săptămâna. Zâmbesc. În sfârșit . . ceva bun la acest restaurant. "Da." "Ai putea să-mi faci să am un orgasm?" "Habar n-ai", îi răspund în timp ce mă imaginez aplecând-o peste masă. Ea clipește. "Ca în cocktail?" "Oh... da?" Am simulat un zâmbet. Știam asta. La naiba, trebuie să mă a pus. Merg spre bar și mă îndrept spre Basil. "Poți să-mi faci un Orgasm, te rog, pentru domnișoara Salacious la ora două?" Se uită la ea. "Nu știu cum să fac asta." "Ai spus că ai mai făcut asta înainte?" "Am mințit." "La naiba. Căutați pe Google."

"Am încercat deja. Nu am niciun serviciu." "Asta e o greșeală colosală", șoptesc supărat. "Singura persoană pe care încerc să o impresionez, iar tu îmi strici totul." "Du-te și întreab-o ce este un orgasm?" "Pula mea nenorocită, asta e. E foarte sexy." Ne uităm amândoi la ea, stând acolo în rochia ei neagră mulată și cu părul lung și negru. Un alt tip vine să lucreze în spatele barului. "Ce conține un cocktail Orgasm?" Îl întreb. Ridică din umeri ca și cum nu i-ar păsa de nimic. "Nu știu." "Ce?" Mi-am încurcat fața. "Cum de nu știi? Nu ești tu barmanul? Nu există un manual sau ceva de genul ăsta în spate?". "Există, dar e scris în italiană", spune tipul. "Fă ce vrei. Nimeni nu se plânge niciodată de cocktailuri proaste." "Da, ai dreptate." Dau din cap. "Rezolvați-o între voi. Dar să fie bine, pentru că vreau să mă întorc la masa ei de cel puțin zece ori." "Cosmo", strigă Maria. "Farfurii." "Da, da, vin, vrăjitoareo", mormăi eu în sinea mea în timp ce mă întorc pe podea. "Ai terminat cu astea?" Întreb două persoane. "Da", se răstește bărbatul. Mă uit fix la el. De ce sunt oamenii atât de nepoliticoși în locul ăsta? Parcă ar fi orașul porcilor. Duc farfuriile înapoi în bucătărie și îl văd pe Hayden așteptând să scoată mâncarea. "Ce să fac cu astea?" O întreb. "Răzuiți-le în coșul de gunoi, apoi clătiți-le și stivuiți-le într-o parte pentru a fi făcute de cei care le spală." "Bine." Le-am răzuit și apoi m-am uitat la o chestie uriașă care ieșea dintr-o țeavă mare și neagră din tavan. Are o duză mare și argintie la capătul ei care arată ca un pistol de băutură. Încerc să citesc butoanele. Ăsta e robinetul? Mă uit în jur. Cum se poate ca acesta să fie robinetul? Țin farfuria în chiuvetă și apăs pe buton, iar un jet de apă capabil să dărâme un buncăr de război lovește farfuria și împrăștie apă peste mine și peste întreaga bucătărie. Farfuriile fierbinți sfârâie când apa le lovește. "Ahh." Încerc să o opresc, dar merge mai tare. Furtunul

începe să scape de sub control și să se învârtă în jurul său, în timp ce se împrăștie peste tot. Toată lumea țipă și se ferește să se adăpostească. "Ce faci? Închide robinetul, idiotule!" "Dacă ar fi fost un robinet, aș fi făcut-o", strig în timp ce mă lupt cu apa. "Ăsta e un nenorocit de furtun de incendiu. Ia-ți un echipament mai bun, prostule." Hayden aleargă și încearcă să apuce robinetul scăpat de sub control în timp ce zboară. Amândoi suntem saturați. Un ospătar intră în bucătărie și alunecă în apă, scăpând tava cu farfurii. "Îmi pare rău", îi strig. "Siguranța la locul de muncă în cel mai rău caz." Hayden izbucnește în râs, iar eu fac la fel. Este ridicol. "Ieșiți din bucătăria mea", strigă proprietarul. "Idioților!" Îmi scot șorțul, iar ochii lui Hayden se măresc. "Am plecat de aici." "Ce?" O întorc de lângă mine și îi desfac șorțul, apoi o apuc de mână. "Să mergem." Alergăm prin restaurant, iar ochii lui Basil se măresc când ne vede. Se uită în jur ca și cum nu ar fi sigur ce să facă, apoi o ia la fugă și el. Ieșim în fugă pe stradă și izbucnim în râs, complet saturați și arătând ca niște șobolani înecați. "Ce naiba s-a întâmplat cu tine?" Basil gâfâie în timp ce ne privește de sus în jos. "Furtun de incendiu." Ochii i se lărgesc. "Te-a stropit cu furtunul de incendiu?" "Da", am mințit. "Sfinte Sisoe", strigă el. "Trebuie să-l denunțăm cuiva. Asta e pur și simplu greșit, omule... instrucțiunile trebuie să fie în engleză". Râd atât de tare încât abia mă pot ține pe picioare, iar Hayden este... pre a. "Ce facem acum?" întrebă Basil, cu ochii mari. "Ieșim și petrecem."

Inspir adânc în timp ce mă trezesc din somnolență. Hmm ... . Trebuie să mă întorc în camera mea. Am o femeie goală sub fiecare braț, cu picioarele împletite în așternuturi. A fost o noapte bună.

Aveam nevoie de asta. Mă mișc și amândoi se agață de mine. "Unde te duci?", șoptește unul dintre ei. "Acasă." Mă ridic din pat și zâmbesc în timp ce îi privesc pe amândoi cum se culcă la loc. Mă aplec și îi sărut pe fiecare pe obraz și îmi trec mâna peste șoldurile lor goale. Fierbinte. Mă întorc la cămin și intru în duș; apa fierbinte și aburindă îmi curge pe cap și mă săpunesc în timp ce le spăl de pe mine. Sunt epuizat. A fost o zi foarte lungă. Mă furișez în camera mea și o găsesc pe Kimberly în patul meu. Ce? Ce naiba caută aici? Asta nu e camera ei. La naiba, aș fi rămas unde eram dacă știam că nu am un pat aici. Mă uit în jurul camerei întunecate. La naiba. Mă urc înăuntru cu Grumps. Mă strecor lângă ea și mă strecor sub pături. Încă adormită, ea se târăște cu spatele la mine pentru a-mi face loc. Mă rostogolesc pe o parte și îmi pun brațul în jurul ei din spate. Inspir mirosul dulce al părului ei și îi simt curbele sub brațul meu. Și apoi, în pat cu persoana mea preferată din Spania, simt că mă relaxez în sfârșit.

Capitolul 8 HAYDEN Sunetul unei uși trântite pe coridor mă trezește și mă frec la ochi. Cineva este în pat cu mine, cu trupul lui ghemuit de al meu din spate, iar după mirosul lui ceresc, știu exact cine este. "De ce ești în patul meu?" Șoptesc cu voce răgușită. "Shh, mai puțină vorbărie, mai mult somn", murmură el cu ochii închiși. Adormim din nou în timp ce ne lingem, și trebuie să recunosc, contactul fizic apropiat cu cineva este plăcut. Nu am mai primit o îmbrățișare de când am ajuns aici, acum o săptămână. Aud mișcare. "O, nu", oftează Bernadette. "Ai spus că nu trebuie să te joci cu colegii de cameră." Se uită de pe patul de sus la Christopher și la mine. Ugh . . . . Christopher se agită. "Acesta doarme, Bernadette. Fără prostii." "Oh", spune ea ca și cum ar fi ușurată. "Ai fi putut să te culci cu mine." "Ajutor", șoptește el în timp ce mă trage mai aproape în brațele lui, iar eu zâmbesc. "Se va culca cu tine mâine seară, Bernie", îi răspund eu. Mă ciupește pe sub pătură, iar eu chicotesc. Continuăm să ne întindem unul în brațele celuilalt, iar el se ghemuiește mai aproape. Brațul lui mare este în jurul taliei mele, iar trupurile și picioarele noastre goale sunt unul împotriva celuilalt. "Uite cine e sătul și drăgălaș", șoptesc eu. "Bănuiesc că noaptea trecută a mers bine?". "Shh." Mă îmbrățișează mai aproape. "Devii enervant acum." Am chicotit.

Telefonul său emite un mesaj și se rostogolește pe spate pentru a-l verifica. "Hmm." Fredonează în timp ce îl citește. "În sfârșit." "Ce?" Mă răsucește și mă trage pe pieptul lui. Brațul lui mă cuprinde pe umeri. "Noul meu card este la bancă." Hmm, sunt încă pe jumătate adormit. "Vii cu mine să mergem să-l luăm?" "Nu." "Vreți să tăceți din gură?", se răsti Bodie. "Oamenii încearcă să doarmă aici." "Eu sunt unul dintre ei." Îmi izbesc fruntea de cea a lui Christopher și îl simt cum zâmbește deasupra mea. El încearcă să îndulcească înțelegerea. "Dacă vii cu mine, îți fac cinste cu prânzul." "Hmm." Îmi duc mâna la pieptul lui și observ părul negru de pe el. "Ce mâncăm cu bugetul tău, 2 Minute Noodles?". "Ce-i asta?" Mă încrunt în timp ce mă uit la fața lui. "Tăieței de 2 minute?" "Nu știu ce e asta." "Toată lumea știe ce sunt nenorociții de tăiței 2 Minute Noodles", răspunde Bodie din patul de sus. "Am crezut că dormi", îi spune Christopher. "Un nenorocit mă trezește cu întrebări stupide despre tăițeii de 2 minute." Christopher chicotește și își trece fără să se gândească degetele pe brațul meu. "Haide, Grumps, vino cu mine." "Hmm, nu prea am chef." Îmi strâmb fața. "Sunt obosită și mahmură." "Și eu." Se așează în picioare. "Haide." "De ce nu poți merge singur?" "De ce aș vrea să merg singură când te am pe tine ca gardă de corp personală?" "Sună-ți păsărelele de aseară", răspund sec, cu ochii încă închiși. "Vor pleca." "Nu ies cu ei", spune el ca și cum ar fi dezgustat de sugestie. Se dă jos din pat. "Când ne întoarcem, Basil și cu mine ne vom spăla rufele. Nu-i așa, Baz?"

"Du-te dracului", mârâie Basil de sub pernă. "Cine se gândește la rahatul ăsta la prima oră a dimineții? N-am întâlnit niciodată pe cineva care să fie atât de excitat de săpun. Nu spăl haine; le-am spălat săptămâna trecută." "Speli totul de fiecare dată când îl porți." "Cine face asta?" Basil își bate joc. "Bărbați care fac sex, asta e." Nu-mi pot ascunde zâmbetul. Cum de este acest om atât de simpatic? Ar trebui să urăsc totul la el. "Apropo de săpun, trebuie să fac un duș." Christopher își întinde brațul spre ușă. "Spa-ul tău de cinci stele este gata și te așteaptă." Am chicotit. Baia de rahat în stil cămin cu siguranță nu e gata și nici nu mă așteaptă. "Mă duc să iau lucrurile noastre din dulapuri", se oferă el. "Bine..." Am oftat. Dispare pe coridor, iar eu zâmbesc buimacă la patul de deasupra mea. "Urăsc cum e plin de energie dimineața", spune Bernadette. "Asta pentru că aseară a fost luat în echipă de două asomatoare", răspunde Kimberly. Am o viziune cu el tăvălindu-se în cearșafuri cu cele două fete și îmi cade fața. Gelozia mi se răsucește în stomac. Mă întreb: Oare îi va mai vedea? Bineînțeles că o va face... așa este el. Oprește-te. Nu e așa între noi, îmi amintesc. El poate face ce vrea cu oricine vrea. Ușa se deschide din nou, iar el își bagă capul pe ușă. "Verificam dacă te-ai trezit." "Doamne", am pocnit. "Ești atât de enervant." "Trebuie să plecăm în curând." "De ce?" "Pentru că am nevoie de mâncare." "Nu ieșim la prânz?" "Și micul dejun. Tu plătești." Ușa se închide, iar eu zâmbesc din nou. Dick.

Stăm pe marginea drumului aglomerat. Traficul trece în vârtej. Christopher se uită la stânga, apoi la dreapta, apoi din nou la stânga. "Haide." Mă apucă de mână și mă trage peste drum. "Unde este banca?" Am întrebat. "Chiar aici jos." Își ridică telefonul și urmărește harta. "Cum de țiai pierdut cartea de vizită?" întreb. "Oh . . . ." Își dă ochii peste cap. "Nu vrei să știi." "Cum?" Mă trage de mână. "Să spunem doar că am avut o experiență neplăcută la grădina zoologică în prima mea noapte aici." Mă încrunt în timp ce mergem. "Ce înseamnă asta?" "M-am dus acasă cu o fată, iar când s-a dezbrăcat, era atât de păroasă încât am crezut că sunt cu o gorilă, m-am dus în baie să-mi sun fratele și să mă sperii, iar când am plecat am aflat că îmi furase cardul și îmi ștersese contul bancar", a spus el în grabă. Clipesc, îngrozit. "Știu." El dă din cap. "Ce e în neregulă cu părul la o femeie?" întreb în timp ce sunt târât. "Oh, Doamne..." Își dă ochii peste cap. "Nu și tu". "Ei bine?" El ridică din umeri. "Nu-mi place... și este dreptul meu personal să numi placă." "Ce?" Am țipat. "Ce vrei să spui că nu-ți place?" "Adică, părul normal... bine. Niciodată tuns, niciodată epilat. ...dar să crească în stil "legume în josul picioarelor", nici vorbă." Am chicotit ... ... Doamne, asta îmi amintește că am nevoie de o tunsoare. Hmm, mai bine îmi cumpăr o foarfecă. Poate un kit de ceară de casă? Ajungem la bancă, iar el intră și se duce la ghișeu. "Luați loc." Face un gest către scaun. "Voi veni." Stau lângă el în timp ce vorbește cu casierul. "Bună ziua, mi-am pierdut cardul și am comandat unul nou. Am primit un SMS în această dimineață în care mi s-a spus că este aici, la această sucursală, gata să fie ridicat", spune acesta. "Bine." Ea zâmbește. "Actele de identitate, vă rog." Îl face să alunece, iar ea introduce informațiile în calculator. Așteaptă, apoi sprâncenele i se ridică. Ca și cum ar fi surprinsă de ceva, se uită între el și ecran. "Domnule Miles?"

El îi taie calea. "Da. Cardul, vă rog." "Doar un minut." Ea pleacă. "Ce s-a întâmplat cu contul tău?" Am șoptit. "E umilită de lipsa banilor din ea", îi șoptește el. Eu chicotesc. "Nu suntem cu toții așa." Îmi face ochi dulci. "La urma urmei, plătesc pentru micul dejun." Am făcut ochii mari la el. El zâmbește. "Este adevărat, ești." Își rostogolește buzele. "Și apoi îți cumpăr tăiței de cinci minute pentru prânz." Doamna se întoarce și începe din nou să tasteze la calculator. "Este doi", îi șoptesc. "Două ce?" "Tăieței în două minute." "Oh . . . ." El dă din cap. "Un marketing grozav." Mă încrunt. "Cum?" "Ei bine, știi imediat despre ce este vorba." "Nu instantaneu", șoptesc eu. "Două minute." El chicotește, își pune brațul în jurul umerilor mei și mă trage aproape. Doamna îi înmânează cartea de vizită. "Semnați aici, vă rog." El semnează, iar apoi ea îi dă un alt lucru pe care să-l semneze. "Semnează aici." Ea îi zâmbește larg. "Asta este. Porumbeilor, să aveți o zi minunată." "Mulțumesc." El zâmbește. "Așa vom face." Ieșim din bancă; brațul lui este încă în jurul meu. Și nu e ciudat, și nu e ciudat. De fapt, mi se pare foarte natural să mă atingă. Ceea ce este ciudat în sine, pentru că în mod normal nu sunt o persoană sensibilă. Poate pentru că știu că e doar o prietenie și nimic mai mult.

Ne plimbăm prin uriașul cartier comercial; brațul meu este legat de al lui. Am avut cea mai bună zi din toate timpurile. Este după-amiaza târziu și, cumva, Christopher și cu mine am pierdut ore și ore. Am luat micul dejun, apoi am mers la cumpărături și am cumpărat amândoi o carte. "Nu sunt sigur ce gust au tăițeii de cinci minute, dar sunt sigur că prânzul nostru a fost mai bun", spune Christopher. "Cu siguranță a fost."

"Știi" - se uită în jos la mine - "este prima dată când o femeie îmi face cinste cu un prânz." "Nu. . . ." "Adevărat." Mă încrunt la el. "Nu te duci la întâlniri la prânz?" "Tot timpul." "Și întotdeauna le faci cinste femeilor cu prânzul?" "Da." "De ce?" "Nu știu." El ridică din umeri. "Pur și simplu știu." Îmi dau ochii peste cap. "Doamne, cred că te întâlnești cu niște proști." "De ce spui asta?" "Să-ți plătești propriul drum înseamnă respect de sine." Se încruntă în timp ce-mi contemplă cuvintele. "Nu contează dacă ești un cerșetor pe stradă sau un milionar; dacă o femeie nu se oferă niciodată să își plătească singură drumul, înseamnă că nu este cu tine din motivele corecte." Își ridică sprânceana în timp ce mergem, rămânând tăcut. "Nu ești de acord?" Îl întreb. El oferă o scuză. "Dar dacă unul are mai mulți bani decât celălalt..." "Nu contează, Christopher", am răcnit eu. Urăsc faptul că aceste femei ar să profite de el în felul ăsta. "Dacă tu crezi că, pentru că îți oferă corpul lor pe tavă, trebuie să plătești pentru tot... nu te întâlnești cu ele. Le plătești pentru sex. Este clar ca lumina zilei. Cum de nu vezi asta?" Își răsucește buzele în timp ce mergem, tot nu spune nimic. Mă întreb: Așa merg lucrurile cu el? Se profită de el pentru că e bun? "Oh, vreau să mă uit aici." Mă trage într-un magazin. "Voi fi rapid." Mă uit la semnul de deasupra ușii. PHONE WORLD. "Bună ziua", îi spune el vânzătorului. "Bună." "Reparați ecrane pentru . . . ." Se uită repede prin fotografiile de pe telefon și apoi îl ridică pentru a i-l arăta. "Acest telefon?"

Tipul își îngustează ochii în timp ce studiază fotografia. Își strâmbă fața. "Nu, nu, prea bătrân. Nu pot obține piese", spune cu un accent spaniol greu. "Oh." Fața lui Christopher se prăbușește. "Cine are acel telefon?" Am întrebat. "Eduardo." "Cine?" Mă încrunt. "Puștiul de la bar." "Oh . . . ." De unde știe el asta? Christopher se uită prin vitrina de sticlă la toate telefoanele noi. "Cât costă acesta?" Mă încrunt. Ce face? "Nouăsprezece sute de euro." Christopher face o grimasă. "Ouch." Îl bat pe picior. Nu are bani pentru asta. "Ce faci?" Îi șoptesc. "A economisit timp de doi ani pentru telefonul lui", șoptește el. "L-am stricat." "Cum?" "A scăpat-o când i-am dat-o înapoi." Încerc să-l fac să se simtă mai bine. "Atunci nu l-ai spart." "Da, dar mă simt ca naiba. Nu mă pot opri să nu mă gândesc la asta." Arată spre telefon prin geam. "Îl iau pe acela, te rog." "Bine." Tipul începe să o împacheteze, iar eu mă uit la el șocată. E falit și iată-l cumpărând un telefon nou pentru un copil pe care nici măcar nu-l cunoaște. "Chris", îi șoptesc. "Nu-ți poți permite asta." "Nu-i nimic, o să-i transfer din economiile mele", șoptește el. "O să găsesc o altă slujbă săptămâna asta, nu-ți face griji." Dar îmi fac griji pentru că știu că sub toate prostiile de jucător se ascunde un om bun, un om bun... de care oamenii profită. Împreună cu vânzătorul, el și vânzătorul de la atelier trec în revistă garanția și instrucțiunile. "Voi aștepta afară", am spus. "Bine." Am ieșit și am auzit pe cineva strigându-mi numele. "Hayden." Mă întorc să văd un tip pe care l-am cunoscut aseară. Stă la o pensiune pentru rucsacari, în josul drumului de la noi. "Bună, Zack." Am vorbit mai bine de o oră. Pare foarte drăguț. "M-am gândit la tine toată ziua." El zâmbește.

"Serios?" Stomacul meu face o mică întoarcere. "Ce cauți aici?", mă întreabă el. "Îl aștept pe prietenul meu, colegul meu de cameră. Își cumpără un telefon." "Oh, da." Îmi zâmbește. Îi răspund cu un zâmbet, în timp ce aerul scârțâie între noi. Christopher iese pe ușă cu telefonul într-o pungă de cumpărături. Se uită între mine și Zack. Îi prezint. "Christopher, el este Zack." "Bună", spune el în timp ce își strâng mâinile. "Deci vei împărți o cameră cu ea?" Zack spune cu un zâmbet imens. "Norocos nenorocit." Bărbia lui Christopher se înclină spre cer ca și cum ar fi supărat. "Unde stați?", întreabă el pe un ton tăios. "În Rubens Backpackers." Zack își îndreaptă atenția spre mine. "Hayden, vrei să ieșim în seara asta... la o întâlnire?" "Are planuri", îmi răspunde Christopher înainte ca eu să apuc să deschid gura pentru a răspunde. "Oh." Ochii lui Zack trec între mine și Christopher. "Dar ai putea să ne întâlnim afară dacă vrei?" Mă ofer eu. Zack zâmbi larg. "Sună grozav." Își scoate telefonul din buzunar. "Îți voi da numărul meu. Trimite-mi un mesaj unde ești." "Bine." Îi dau numărul meu de telefon în timp ce Christopher se uită la el. Care este problema lui? "Ne vedem diseară?" Am întrebat. "Abia aștept." Zack zâmbește. "La revedere", pocnește Christopher în timp ce mă apucă de mână. "Trebuie să plecăm, Hayden." Mă încrunt. Este prima dată când îmi amintesc că mi-a rostit numele. "Cine este el?" Christopher pocnește în timp ce ne îndepărtăm. "L-am întâlnit aseară. Am vorbit ore întregi." "Când?" A luat-o în derâdere. "Nu l-am mai văzut în viața mea." "În timp ce-ți distrai haremul." Zâmbesc. Întorc capul pentru a-l vedea pe Zack cum se îndepărtează în cealaltă direcție. "Drăguț, nu-i așa?" "Nu-mi place de el", izbucnește el. "Nici măcar nu-l cunoști."

"Ei bine, cu ce se ocupă?" "Nu știu." "Ce face tu înseamnă tu nu nu știi? Acest este informații pe care trebuie să le știi, Hayden." "De ce îmi spui Hayden dintr-o dată? Ești Grumps acum?" "Taci din gură", se amuză el în timp ce mergem. "De unde vine el?" "Din Hawaii." "Hawaii", spune el. "De ce ar fi aici? Nu e în vacanță tot anul?". "Ce e în neregulă cu tine?" Mă încrunt. "Nimic." Se calcă în picioare, în mod clar supărat. "Mi-ai spus că nu ieșiți împreună, asta-i tot." "Nu am spus niciodată că nu mă întâlnesc; am spus că nu mă interesează să împart fluidele corporale cu cineva pe care nu-l cunosc." Își dă ochii peste cap. "Nu fi grosolan." "Ce?" Am pufnit. "Asta e oala care spune că e negru. Fiecare al doilea lucru pe care îl spui este sexual. Numele tău este Christopher Crass." "Nu încerca să fii drăguț", zice el în timp ce trece prin fața mea. "Păstrează-te pentru Zack." "Bine." Merg mai departe. "O voi face... și în plus..." Mă întrerupe. "Nu vorbi cu mine." Mi-am pus mâinile în șolduri. "Ești gelos?" "Nu. Nu sunt al naibii de gelos. Eu nu sunt gelos." "Cum zici tu." Îmi dau ochii peste cap. Se întoarce din nou. "Știe că mă culc cu tine și că ne culcăm în pat?" Mă încrunt. Ce naiba se întâmplă aici? "Umm ... ... pentru informarea ta, iubărețule, te-ai prăbușit în patul meu după ce ai făcut o orgie cu două fete. Nu a fost chiar un moment romantic." "Nu a fost nicio orgie", latră el în timp ce continuă să mărșăluiască. "Au fost doar doi." "Oh." Îmi ridic mâinile în sus. "Poți să te asculți? E în regulă să te culci cu toate femeile din oraș. Eu mă întâlnesc cu un tip într-un club, iar tu te porți ca un cotlet de porc." "Nu-mi pasă ce faci", se răstește el. "Bine", îi răspund eu.

Mergem acasă în tăcere. Cum s-a putut încheia o zi atât de minunată cu un acces de furie infantilă? Calcă în picioare ca Hulk. "Știi, ești drăguț când ești supărat", îl tachinez eu. "Taci din gură." Se întoarce spre mine ca diavolul însuși. "Mergi mai repede. Trebuie să te pregătești pentru întâlnirea ta." Îmi scot aparatul de ras dintr-o pungă de cumpărături și îl ridic. "Ai dreptate, am." Zâmbesc în timp ce-mi mișc sprâncenele. Ochii îi ies din orbite. "Nu te culci cu el, Hayden. Scoate-ți asta din cap chiar acum. Rămâi la nenorocitul de unu." "Care este problema ta?" Întreb. "Nimic." El continuă să meargă. "Ai un harem, Christopher. De ce ți-ar păsa de mine?" "Nu te flata singur", zice el. "Nu am." "Bine, bine." Ajungem la hostelul nostru și urcăm treptele. "Bine", spune el. "Du-te și rade-ți păsărica." Am început să mă enervez. Vorbește al naibii de serios? "Da."

CHRISTOPHER

Mă așez la barul pensiunii. M-am pregătit și am venit direct aici. Nu vreau să fiu în preajma acelei femei enervante. Ridic o bere la buze și îmi înclin capul pe spate. Adică, dacă vrea să își facă de cap ... atunci e treaba ei. Dar nu poate să vină plângând la mine când cavalerul ei în armură strălucitoare se dovedește a fi un cap de sculă. Voi fi ocupat. Văd o persoană mică intrând pe ușa din față și zâmbesc. Iată-l că vine. "Hei", spune el fericit. "Bună." Își pune un șorț. "Cum a fost să-ți repari telefonul?" întreb. Ridică din umeri în timp ce începe să ridice paharele și să le încarce în mașina de spălat vase. "Nu m-am dus încă la magazin." "Oh . . . ." Îl privesc pentru o clipă. "Am intrat astăzi într-unul și am întrebat cât va costa repararea lui." "Ce au spus?" Un bărbat vine și se așează la bar. "Un minut", îmi spune Eduardo. Se îndreaptă spre bărbat. "Was wird es sein? " (Traducere: "Ce va fi?"). "Pilsner." "Drei Euro." Își ia o bere, o deschide și i-o dă. Tipul îl plătește și pleacă. Eduardo se întoarce la mine și începe din nou să încarce paharele. "Câte limbi vorbești?" Îl întreb. El ridică din umeri. "Câteva. Doar ce am învățat aici." "În fine, în legătură cu telefonul tău." El continuă să încarce paharele, aparent neinteresat. "Tipul mi-a spus că este prea veche pentru a fi reparată. Nu pot face rost de piese." Își ridică ochii. "Știam eu." Umerii i se prăbușesc înfrânți. Fac să alunece cutia. "Ți-am adus ceva."

Se încruntă. Ochii lui se ridică pentru a-i întâlni pe ai mei. "De ce?" "Eu doar" - am ridicat din umeri - "m-am simțit prost că ți-am distras atenția și ți-a căzut telefonul." El continuă să încarce pahare. "Nu mi-ai distras atenția." Bat în cutie. "Deschide-o." "Sunt bine." "Deschide-o", îi cer. Expiră greu și deschide cutia. Un iPhone nou-nouț îl privește fix. Gura îi cade în gol și ochii i se ridică. Zâmbesc larg. "Surpriză." Îi cade fața și mi-o trântește înapoi. "Eu nu sunt așa, bine?" "Cum ar fi?" Mă încrunt. Despre ce vorbește el? "Bagă-ți telefonul în fundul tău nenorocit." "Ce?" Mă ridic în picioare, jignită. Trece pe lângă mine și iese în bucătărie. Ce am făcut? Am crezut că va fi încântat... oh. Apoi se trezește Eu. Crede că vreau favoruri pentru asta. Mă cuprinde tristețea. Acest biet copil nenorocit. Ce trebuie să vadă Aici? Închid ochii cu dezgust. Se întoarce afară și începe să trântească paharele. "Nu vreau nimic în schimb. Aceasta nu este o mită. Am fost doar drăguț, asta e tot. Nici eu nu sunt așa." Șterge banca atât de tare încât mă mir că nu o rupe în două. Se duce la mese și pune suporturi de pahare în timp ce eu îl privesc. La naiba. Cum pot rezolva acest lucru? "Bine, dacă nu vrei să accepți, poți să te descurci." Urechile i se ciulesc, dar tot nu vrea să se uite la mine. "Am niște treburi la care am nevoie de ajutor și pot să vă plătesc cu ora." "Cum ar fi?"

La naiba . . . "Am nevoie de un traducător de spaniolă." Se încruntă, interesul său fiind stârnit. "Trebuie să-mi găsesc o slujbă și am nevoie de cineva care să traducă pentru mine." Îmi dau seama că este interesat. "Și toți colegii mei de cameră au nevoie de ajutor. Ai putea să ne ajuți să ne găsim un loc de muncă sau ceva?" Ridic din umeri. Sunt total pe picior de plecare aici. "Câți colegi de cameră?", întreabă el. "Suntem șase, băieți și fete." Ridic cele două mâini în semn de predare. "Jur că nu este ceea ce crezi. Avem nevoie doar de un translator. Asta e tot, nimic altceva. Vom stabili un tarif pe oră și puteți lucra din asta. Complet profesionist." Își răsucește buzele, iar eu văd că e interesat de ofertă. "Oricum, gândește-te la asta." Alunec telefonul înapoi spre mine și pune-o deoparte. Ochii lui o urmăresc în timp ce o pun înapoi în geantă. Aud un fluierat scăzut de la masa germană și ridic privirea. Hayden tocmai a intrat în bar. Poartă o rochie neagră mulată care arată până la ultima curbă. Părul ei lung ca mierea este despletit și plin, iar ea arată al naibii de delicios. Penisul meu se crispează instantaneu în semn de apreciere în timp ce ea se apropie. "Nu te uita așa la mine", șoptește ea. "În ce fel?" "De parcă aș fi următoarea ta masă." Ochii mei se ridică spre ai ei. "Poate că tu ești."

Capitolul 9 HAYDEN Ne uităm unul la celălalt. Aerul scârțâie între noi, iar eu deschid gura să răspund, dar pentru prima dată în viața mea, sunt șocată de tăcere. Nu a spus doar atât. "Hayden, fă cunoștință cu Eduardo." Face un gest către un tânăr adolescent pe care nu-l observasem lucrând în spatele barului. Cred că este același cu cel din cauza căruia s-a certat aseară. Mă întorc, stânjenită. "Bună." Zâmbesc. "Eduardo va fi noul nostru traducător." Mă încrunt în timp ce mă uit între ei doi. Oare am auzit bine? "Poftim?" "I-am stricat telefonul, așa că i-am luat unul de schimb, dar" - face o pauză de efect - "trebuie să muncească pentru a-l plăti", răspunde el cu severitate. "Așa că.... îi va ajuta pe membrii camerei noastre". Zâmbesc, înțelegerea pe care a făcut-o prinde contur în mintea mea. "Bine, sună ca un plan grozav. Chiar ne-ar prinde bine ajutorul", spun în timp ce îi urmez jocul. Eduardo se uită între noi, aparent emoționat. "O să vă găsesc locuri de muncă", spune cu un puternic accent spaniol. "Cunosc o mulțime de oameni aici, în Barcelona". Se bâlbâie ca și cum ar încerca să mă convingă. "Este interesant." Zâmbesc. Ochii mei se îndreaptă spre Christopher, iar el îmi face un clinchet subtil. "Dar nu poți avea telefonul până când nu avem cu toții un loc de muncă și nu-l plătești", îi amintește Christopher. "Bine." El dă din cap. "O voi câștiga pentru că sunt pozitiv." Christopher zâmbi. "Cuvântul este sigur. "Îl voi câștiga cu siguranță"." Eduardo se corectează. "O să o câștig cu siguranță".

Muzica este tare și clubul este plin de viață. "Cât timp... ," spune Zack. Îmi strâmb fața în timp ce mă concentrez să îl aud. "Îmi pare rău, ce ai spus?" Se apleacă și își pune mâna în jurul taliei mele, ca să-mi vorbească la ureche. "Am întrebat, de cât timp călătorești?" "Oh, doar două săptămâni. Sunt foarte nou în toate astea. Dar tu?" "Aceasta este a opta lună." "Wow." Zâmbesc, apoi arunc o privire și îl văd pe Christopher, uitându-se la mine din bar... așa cum a făcut-o toată noaptea. Credeam că suntem prieteni? De fiecare dată când mă întorc, îi văd fața furioasă. Mi-a trecut. Îi răspund cu privirea. Sincer, nu am timp pentru tantrumul lui copilăresc. S-a culcat cu două femei noaptea trecută și apoi are îndrăzneala să fie supărat pe mine pentru că am vorbit cu un bărbat. Ce glumă. Nu mă voi lăsa manipulată în acest fel. Trebuie să se maturizeze naibii. "Mă duc la baie", spune Zack. "Bine." El pleacă, iar eu îmi sorbesc băutura. "Aș vrea să vorbim", mârâi Christopher. "Nu." Își strâmbă fața. "Cum adică, nu?" "N-O." Îi spun pe litere. "Ascultă", scuipă el printre dinții strânși. "Nu. Ascultă-mă tu", strig eu. "Nu-mi insulta inteligența făcându-te gelos când amândoi știm că nu ai nicio intenție să mă urmărești." Ochii aproape că-i ies din orbite. "Afară. Acum." "Bine." Mă îndrept spre ușă. Sunt furios. Cum a îndrăznit? Am dat buzna pe ușile din față ale clubului și am ieșit în stradă. "Care este problema ta? De fiecare dată când mă întorc, mă trezesc cu o poză murdară. privire de la tine." "Nu am încredere în el." "Nici măcar nu-l cunoști", am scuipat eu. "Cunosc genul lui. L-am analizat toată noaptea."

"Ha." Am explodat. "Și ce tip este acela, Christopher? Un bărbat care vrea femei doar pentru sex? Ei bine, am vești pentru tine, domnule. E nevoie de unul pentru a recunoaște unul." Fac un pas înainte și îl lovesc puternic în piept. "Dacă vrei să analizezi ceva, de ce nu te gândești de ce ai așteptări atât de mici." "Nu am așteptări scăzute de la femei", îi strigă el înapoi. "Așteptările tale față de bărbați sunt mult prea mari". "Cine a spus ceva despre femei?" Am strigat. "Ai așteptări mici de la tine însuți." "Asta e ridicol!" "Este adevărat." Îmi ridic mâinile în sus, dezgustată. "De aceea îți dăruiești corpul atât de ușor. Nu ai valoare în tine." "Du-te dracului." "Cum de nu vezi?" "Să văd ce?" "Că în adâncul sufletului tău crezi că nimeni nu te-ar putea iubi pentru tine." Fața îi cade. "De ce?" Întreb cu blândețe. "Pentru că nu are niciun sens să mă." Ochii lui mă cercetează, iar eu știu că am atins un punct sensibil. "De ce crezi că hard and fast este sigur? Când aveți de gând să să nu te mai ascunzi de tine însuți? Ești un adult. Maturizează-te." Își strâmbă fața cu dezgust. "Habar n-ai despre ce vorbești." "Nu te pot ajuta cu asta, Christopher. Vrei să te fuți pe aici, asta e minunat. Du-te și fă-o. Dar nu plânge "săracul de mine" când oamenii care țin la tine întâlnesc pe cineva care merită." "Mare scofală. Îmi place să mă simt bine. Nu e nimic în neregulă cu mine", scuipă el. "Continuă să-ți spui asta." "Știi ceva... la naiba cu asta." Se întoarce și pleacă în întuneric. "Nu poți vindeca rana până când nu găsești rana, Christopher", îi strig după el. "Du-te și fute-l. Nici măcar nu-mi pasă", îi răspunde el.

Îl privesc cum se îndreaptă singur spre întuneric, iar umerii mei se prăbușesc. Inspir lung și tremurat. La naiba. Cum de a scăpat atât de mult de sub control? Mă târăsc înapoi înăuntru și mă întorc la Zack. "Scuze", îmi cer scuze. "A trebuit să răspund la un telefon." "Nu-i nimic. Noaptea e tânără." Se apleacă și mă sărută pe obraz, iar eu mă prefac că zâmbesc. Mi-l imaginez pe Christopher mergând singur acasă și mă simt ca naiba. Un prieten adevărat ar fi mers cu el.

Este ora 2:00 dimineața când mă întorc în cameră. Cu Christopher în mintea mea toată noaptea, lucrurile nu au mers conform planului cu Zach. Hostelul este pustiu, toată lumea fiind încă la petrecere. Îmi scot lucrurile din dulap și fac un duș lung și fierbinte, mă îmbrac în pijamale și intru în cameră. Aprind lumina și văd că Christopher e ghemuit în pat, cu spatele la mine. Am stins repede lumina și m-am urcat în spatele lui. Mă ghemuiesc pe spatele lui și îi sărut umărul din spate. "Nu", murmură el. Zâmbesc pe spatele lui. "Nu vorbesc cu tine", murmură el. "Bine, pentru că eu mă duc să dorm." "Ai făcut duș?" "Pentru că am vrut să fac un duș, nu pentru că am făcut sex." El rămâne tăcut, iar eu îl îmbrățișez mai strâns. "Noapte bună", îi șoptesc. El nu-mi răspunde. "Ai de gând să spui noapte bună?" Am întrebat. "Continuă să vorbești și te dau jos din pat". Zâmbesc în întuneric. Cu trupul lui cald și parfumul lui ceresc care mă înconjoară, plutesc în țara minunilor.

Bang, crash, boom! "Îmi pare rău." Bernadette râde. S-a împiedicat de pantofii cuiva. Basil intră cu capul înainte în patul suprapus și se aruncă pe podea. Camera este cuprinsă de un hohot de râs. Toată lumea tocmai a ajuns acasă și se rostogolesc beți criță. Brațul lui Christopher mă înconjoară pe la spate, trupurile noastre se lipesc unul de celălalt. "Hei." Bernadette gâfâie cu voce tare. "Nu se face nimic între colegele de cameră, îți amintești?" "Du-te la culcare, Bernadette", pocni Christopher nerăbdător. Basil se duce să urce scara în patul său și cade spectaculos pe podea în hohotele de râs isteric ale tuturor. Bodie încercă să-i facă pe toți să tacă. "Shh." Îmi deschid ochii somnoroși și văd că e ziuă. "Cât e ceasul?" Christopher își ridică telefonul. "Nouă dimineața." "Unde ați fost toată noaptea?" Mă încrunt. "La o petrecere pe plajă." "M-am futut în ocean", spune Bodie. "Cu un monstru marin", adaugă Basil. Cu toții izbucnesc din nou în râs. Mă concentrez suficient de mult încât să îmi dau seama că am ceva tare în spate și mă încrunt. "Dick. Afară. De. Înapoi", am bombănit. "Acum." "Îmi pare rău." Christopher se îndepărtează de mine. "E dimineață." Ne culcăm o vreme. "Mi-e foame", spun. "Dacă nu mâncăm acum, vom pierde micul dejun gratuit". "Hmm." gemu Christopher. "Haideți." Mă dau jos din pat și îmi aranjez părul. Ies pe ușă ca să-mi iau hainele din dulap, iar Eduardo stă răbdător pe coridor. El zâmbește. "Bună ziua." "Bună." Mă încrunt. "Ce...?" Mă uit în jur. "Ce cauți aici?" "Am venit să-l ajut pe domnul Christo." "Oh." Zâmbesc. Doamne, e atât de drăguț. "Îl voi lua eu. Așteaptă aici." Mă întorc în cameră și mă las în genunchi pe pat. "Ai un mic prieten care te așteaptă afară." Christopher se încruntă. "Huh?" "Eduardo este acolo afară și așteaptă să-l ajute pe domnul Christo."

Își strâmbă fața. "Nu este." "Ba da. Ridică-te." Christopher se ridică din pat și intră pe coridor. Părul îi este ciufulit și poartă doar boxeri. "Hei, amice." Se încruntă. "Ce se întâmplă?" "Sunt aici ca să te ajut", răspunde Eduardo cu entuziasm. "Ce ai vrea să fac astăzi?" Zâmbesc în timp ce mă uit. Drăgălășenie peste măsură. "Oh", răspunde Christopher în timp ce se scarpină în cap. "Umm... bine." Se uită la mine ca și cum nu ar ști ce să spună în continuare. "De ce nu ne lași zece minute să ne pregătim și apoi putem vorbi despre asta?". Răspund eu. "În regulă." "Ne întâlnim în restaurant?" Îl întreb. El dă din cap și pleacă fericit la tropăit. Christopher îl privește cum dispare. "Nu am nicio treabă nenorocită de făcut pentru puștiul ăsta", șoptește el. "Atunci ar fi bine să inventezi ceva."

O oră mai târziu, mergem pe stradă, în căutarea unei cafele. Doar noi trei. "Deci, mergem la San Sebastián de mâine până joi", îi spune Christopher lui Eduardo. "Ne vom întoarce atunci pentru patru zile. Ar fi grozav dacă ai putea să încerci să ne găsești o slujbă pentru weekenduri. Adică, fără presiuni sau altceva". "Bine." Ascultă cu atenție în timp ce merge. "Poți să faci pe chelnerul?" "Nu", îl întrerup. "E un chelner groaznic." Christopher își dădu ochii peste cap. "Recunosc, nu sunt un chelner grozav." Băiatul zâmbește. "Și Hayden", spune Christopher. "Hayz . . ." Eduardo se încruntă în timp ce încearcă să o spună. "Hayzzz." "Spune-mi Hazy. Toată lumea o face acasă", îi spun eu. "Lazy Hazy", răspunde Christopher. "Sună cam așa." "Taci din gură." Am oftat. "Are nevoie de o slujbă, cum ar fi... pescuitul sau ceva de genul ăsta", continuă Christopher.

Am chicotit. "Fără pește." Băiatul zâmbește și el. "Spune-mi Eddie." "Bine, așa e mai ușor." Ajungem la o cafenea, iar Christopher îi dă niște bani. "Poți să te duci să iei două cappuccino, te rog, și o ciocolată caldă." Eddie dă din cap, ia banii și intră înăuntru. Christopher zâmbește în timp ce îl privește. "O să vorbim despre noaptea trecută?" Îl întreb. "Nu", răspunde el, cu ochii încă fixați pe Eddie. "Adică, am avut câteva puncte foarte bune". "Asta nu discutăm. Lăsați-o baltă." "Nici măcar nu l-am sărutat." "Nu-mi pasă." "Serios... nu-ți pasă nici măcar un pic?" "Taci din gură, Grumps." Zâmbesc. Mi-a spus Grumps. Știu că sunt iertat. Eduardo se întoarce cu o tavă și i-o dă. Christopher scoate ciocolata caldă și i-o dă înapoi. "Pentru tine." Fața lui Eddie se prăbușește și se uită la Christopher ca și cum tocmai i-ar fi dăruit o mașină sport. Inima mi se strânge în piept... oh. "Dar eu . . . . ," se bâlbâie el. "Niciodată nu am..." "Bea-l", ordonă Christopher. "Ai grijă, e fierbinte." Ne întoarcem și ne întoarcem la pensiune, iar pe mine mă umple de emoție privirea lui Eddie. E atât de mândru că își bea ciocolata caldă. Nu pot să mă uit în ochii lui Christopher, altfel s-ar putea să izbucnesc în lacrimi. Știu că este un jucător și că nu este genul de tip care s-ar îndrăgosti vreodată de mine sau viceversa, dar poate că este mai mult decât am crezut inițial. Poate că el e genul de persoană care m-ar putea ajuta să mă relaxez. Nu... e o inimă frântă care așteaptă să se întâmple. Las-o baltă. Îl privesc pe Christopher privindu-l pe Eddie în timp ce zâmbește mândru cu ciocolata lui caldă, iar inima mea face salturi în piept. Dintre toate lucrurile pe care le-am făcut în această călătorie, sau poate chiar dintotdeauna, faptul că am fost aici pentru prima ciocolată caldă a lui Eddie este în fruntea listei.

Roțile autobuzului se învârt și se învârt. Suntem în drum spre San Sebastián într-un autobuz turistic. "Scrie aici" - citește Christopher din broșura sa de călătorie - "că basca, cunoscută și sub numele de euskara, este una dintre cele mai fascinante limbi din lume, o limbă izolată." "Ce este un izolat?" Răspund în timp ce mă uit pe fereastra autobuzului. Omul ăsta are o sete ciudată de informații; citește totul. "Înseamnă că nu are nicio legătură cu nicio altă limbă existentă." El ridică sprâncenele, impresionat. "Și, deși originile sale sunt necunoscute, majoritatea oamenilor de știință cred că este ultima limbă de dinaintea invaziei din Europa." Se uită la mine. "Hmm ... fascinant, nu-i așa?". "Uh-huh." Mă uit înapoi pe fereastră. Se gândește cu voce tare. "Deci asta înseamnă că a vorbit literalmente în preistorie...". Mă uit înapoi la el. "Ce?", întreabă el. "Ești ciudat." "Nu ți se pare interesant?" "Mie da." "Deci, cum sunt eu ciudat?" "'Literalmente vorbită preistorie... '" Îmi lărgesc ochii la el. "Ce înseamnă asta?" Expiră greu cu o mișcare subtilă a capului. "Dacă nu știi, atunci nu-ți spun." Mă întorc să mă uit prostește la peisaj. "Putem mânca cartofi prăjiți la cină?" Se uită la mine. "Și eu sunt cel ciudat?" "Am o poftă." Îmi imaginez masa mea delicioasă din seara asta. "Cu un hamburger." "Da! Hamburgeri", strigă Basil de pe scaunul din spate. "Sunt jos." "Știați că iarna scad până la cinci grade Celsius în San Sebastian?" răspunde Christopher. Mai multe fapte. Îmi încrucișez brațele și mă cuibăresc pe umărul lui pentru a dormi. "Acum da."

Există un motiv pentru care oamenii vorbesc despre San Sebastián în Spania. Este vibrant, colorat și unul dintre cele mai frumoase locuri în care am fost vreodată. Situat pe coastă, are de toate. Astăzi am vizitat orașul, am vizitat statuia gigantică a lui Iisus din Monte Urgull, cu inima sacră. După-amiaza am fost să înotăm pe plajă, iar acum e seară devreme. Căutăm un loc unde să luăm cina. "Aici?" întreabă Kimberly. Ne uităm cu toții în pub-ul plin de lume. "Pare popular." Bodie ridică din umeri. "Asta e de ajuns." Intră cu toții, iar eu observ că umerii lui Christopher se prăbușesc. "Putem avea o masă pentru șase, vă rog?" întreabă Kimberly. "Sigur." Chelnerița zâmbește. "Pe aici." O urmăm prin restaurantul aglomerat și luăm loc în curte. "Ce s-a întâmplat?" Îi șoptesc lui Christopher în timp ce mergem în spatele lui. ei. "Nimic." Își pune brațul în jurul taliei mele și mă urmează. "Arăți de parcă ceva nu e în regulă." "M-am săturat de mâncarea de rahat", șoptește el când ajungem la masă. "Oh." Mă încrunt. Credeam că am mâncat uimitor pentru bugetul nostru. Îmi trage scaunul și mă așez. Comandăm băuturi și ne uităm prin meniu. "Ce ai?" Îi întreb pe toți. Discută cu toții despre alegeri și stau de vorbă, iar eu mă uit și îl văd pe Christopher uitându-se fix la meniu, dezumflat. "Nu-ți place nimic din toate astea?" Întreb. Își forțează un zâmbet. "Este bine. Nu-ți face griji." Mă bate pe coapsă cu mâna lui mare ca și cum m-ar liniști. Întotdeauna se lasă dus de val. Nu a ales niciodată unde mergem. "Ce ai mânca dacă ai putea mânca orice pe lume?" Îl întreb încet, ca să nu mă audă ceilalți. Ochii îi rămân fixați pe meniu. "Aș dori sashimi de ton roșu cu daikon și ghimbir la antreu. Caviar Beluga cu homar și sos de unt de salvie." Mă încrunt.

"Urmat de un pahar de scotch Macallan și de White Truffle Bliss la desert." "Oh . . . ." Mă uit fix la meniu. Nu am mâncat niciodată vreuna dintre aceste mese. "E o mâncare ciudată." Îmi aruncă un zâmbet trist. "Chiar așa?" "Uh-huh ... . ." Mă tot uit prin meniu. "Poate ar trebui să pui anșoa pe pizza dacă vrei să te simți exotic?" Îmi aruncă un zâmbet larg și frumos și îmi ia mâna pe care o așezase pe masă și o strânge în a lui. "Poate." Mă privește o clipă. "Ce fel de mâncare mănânci acasă?". Ridic din umeri. "Nu prea mănânc niciodată în oraș." "De ce nu?" "Locuiesc singur." Ridic din nou din umeri. "Nu știu. Îmi place să gătesc, cred." "Ce fel de lucruri gătești?", mă întreabă el. "O mulțime de lucruri." Îi zâmbesc în timp ce el ascultă cu atenție. "Sunt destul de bună, de fapt. Când ajungem acasă, va trebui să vii să mă vizitezi într-o zi, iar eu voi găti pentru tine." Ochii lui îi țintuiesc pe ai mei. "Mi-ar plăcea asta." "Ce doriți, domnule?", îl întreabă chelnerița. "Eu vreau pizza Sierra cu anșoa", răspunde el. Se uită și îmi face un semn sexy cu ochiul. "Domnul Exotic", spun eu. Râde în timp ce vorbește cu chelnerița. "Ce scotch aveți?", o întreabă el. "Whisky de casă." El face o grimasă. "Bine, voi lua un pahar de vin roșu."

Râd în hohote în timp ce mă învârt. Este ultima noastră noapte în San Sebastián și sărbătorim în stil mare. Am făcut plajă, am înotat și am râs pe parcursul săptămânii. Am vizitat obiectivele turistice pe parcursul zilei și am dansat toată noaptea până când am căzut într-un somn inconștient la primele ore ale dimineții. Dacă așa arată următoarele douăsprezece luni, atunci înscrieți-mă și pe mine. Nu m-am mai distrat niciodată atât de mult. Noii prieteni pe care i-am întâlnit sunt amuzanți și, în mod ciudat, mă simt deja ca într-o mică familie. Cu toții ne facem fiecare treaba noastră, dar mereu avem grijă unii de alții.

și ajungem în siguranță în aceeași cameră la sfârșitul fiecărei nopți. Cântecul lui Rod Stewart "Da Ya Think I'm Sexy" răsună în difuzoare, iar Christopher mă învârte și apoi îmi trage corpul înapoi spre al lui în timp ce dansăm. Mă doare stomacul de râs. Acest bărbat... acest bărbat frumos. Este amuzant, inteligent și ciudat de obsedat de literatura factuală. Am petrecut toată săptămâna împreună... a fost perfect. Dacă e să spun adevărul, sunt destul de îndrăgostită de el. Nu că aș recunoaște asta vreodată. Nu e genul de bărbat de care m-aș putea lăsa să mă îndrăgostesc. Știu deja cum s-ar termina. Mi-aș pierde prietenul meu, de care m-am atașat foarte mult. Văd femeile la care se uită și cu care vorbește. Sunt complet opuse mie. Lui îi plac cele subțiri; eu sunt plinuță. Îi plac supermodelele de întreținere. Eu sunt simplă. Lui îi place să flirteze și să se distreze, iar eu sunt tăcută și timidă. Îi place promiscuitatea, iar eu nu am mai făcut sex de foarte mult timp. Prea mult timp. Oriunde s-ar afla, este în centrul atenției. Toată lumea vrea să fie cu el și totuși eu sunt aici, dorind să mă amestec printre pereți. Cretă și brânză. Nu am putea fi mai diferiți. Realitatea e nașpa, pentru că avem această legătură ciudată și neexprimată. Suntem sensibili unul cu celălalt și ajungem mereu în spatele grupului, vorbind între noi doi. Mă mângâie pe spate în pat, iar eu mă bazez pe el mai mult decât ar trebui. Dar știu că toate acestea s-ar prăbuși dacă s-ar întâmpla ceva între noi. Aș deveni instantaneu una dintre groupies pe care și-o trage și nu prietena lui prețioasă. Nu puteam ține un om ca Christopher Miles - nu pentru mult timp, oricum. Și în timp ce eu visez în tăcere la cum ar fi să fiu cu cineva ca el.... Știu că nu pot nici măcar să mă gândesc la această idee. Încă nu am trecut peste ultima mea inimă frântă și au trecut doi ani. Dacă se va întâmpla din nou, știu că voi fi o fată bătrână pe viață. Am venit în călătoria asta ca să trec peste o inimă frântă, nu să încep una nouă. Dar Christopher este prietenul meu. Știu că pot avea încredere în el că va fi așa. Mă învârte din nou, iar eu râd în hohote. "Hai să mergem să înotăm." El

zâmbește.

"Acum?" Am gâfâit. "Este ora trei dimineața." "Uh-huh." "Ce zici de rechini?" "Rechinii sunt cea mai mică dintre grijile tale", îmi răspunde el în timp ce mă trage de mână afară din bar. Cinci minute mai târziu suntem pe plajă, iar el își dă jos cămașa peste cap și se dezbracă până la boxeri. La naiba... Se scufundă în apa întunecată și se întoarce spre mine. "Haide, Grumps." Mă stropește cu apă. "Apa e frumoasă." "Nu am un costum de baie." "Și?" Mă uit în sus și în jos pe plajă. Sunt oameni peste tot. "Nu mai fi atât de încordat." Are dreptate. Sunt prea încordată și vreau să schimb asta la mine. Numi place să fiu așa. Oh, Doamne... Am intrat în apă, dorind cu disperare să intru. "Haideți", mă strigă el. "Vreau să vii să înoți cu mine. toat e." Asta e tot. Bine... Pot să fac asta. La naiba. . . "Întoarce-te", îi strig. "Ce?" El râde. "Te-am văzut în lenjerie intimă de un milion de ori. ori." "Întoarce-te." El se întoarce cu fața spre mare, iar eu îmi apuc tivul rochiei și mi-l ridic deasupra capului. Mă uit în jos la mine. Am un set de sutien și chiloți negri asortați. Slavă Domnului. Intru în apă în timp ce mă uit în jur. "Dacă mă mănâncă un rechin", mă întreb. apel "Te voi salva." El înoată spre mine. . "Ar trebui să te uiți în altă parte", îi spun.

"Da na . . da na na . . da na na . . ." Începe să cânte muzica din "Fălci" în timp ce înoată spre mine. "Încetează", strig. Mă ridică și mă aruncă în aer, iar eu aterizez în apă și mă scufund adânc. "Ahh", strig în timp ce ies la suprafață. "Idiotule." Mă uit panicată în jur. "Trezești rechinii". Mă ridică din nou și ne aruncă pe amândoi în apă, cu brațele strânse în jurul meu. Ieșim la suprafață, tot braț la braț. Aerul dintre noi se schimbă, iar el se uită fix la mine. Corp la corp, singuri în întuneric. Își încruntă fruntea ca și cum ar fi confuz, în timp ce ne privim unul pe celălalt. Cu încetinitorul, își ridică degetul mare și îl prăfuiește peste buza mea de jos. "Sărută-mă", șoptește el. Vreau să o fac. "Chris . . ." "Eu doar..." Îmi ia fața în mâinile lui în timp ce mă privește fix. Corpurile noastre sunt atât de apropiate încât îi simt erecția cum crește pe stomacul meu. "Nu putem", murmur eu. "De ce nu?" "Pentru că prețuiesc ceea ce avem." "Nu va schimba nimic." "Va schimba totul." Se uită fix la mine, cu pieptul ridicându-se și coborând în întuneric. "De ce?" "Pentru că eu voi sfârși cu inima frântă, iar tu vei sfârși și mă simt de rahat din cauza asta." Se uită fix la mine și știu că știe că am dreptate. "Tu nu vrei ceva permanent, iar eu nu vreau ceva ocazional." Îi zâmbesc în timp ce îi cuprind fața în mână. "Dar asta e în regulă. . . ." Îl trag într-o îmbrățișare. "Îmi place ceea ce avem deja." "Bile albastre?" Am chicotit. "Du-te și găsește pe altcineva care să aibă grijă de boașele tale." "Sau aș putea să te înec pentru că m-ai lovit înapoi." Se apucă de mine, iar eu țip încercând să mă îndepărtez de el. Mă ia în brațe și mă aruncă din nou în aer. "Veniți să o luați, rechinilor", strigă el. "Dați-i o lecție."

Râd în hohote în timp ce tușesc și mă bâlbâi. Înoată până la mine și îmi ia mâinile în ale lui, în timp ce stăm față în față. "Promite-mi ceva", spune el. "Bine." "Peste zece ani, în această zi, indiferent unde ne aflăm în lume, indiferent cu cine suntem căsătoriți, ne vom întâlni pe această plajă la această oră și vom înota împreună în întuneric." Mi se umplu ochii de lacrimi, pentru că, la naiba, asta e romantic pentru un rămas bun. "Promit." Mă trage într-o îmbrățișare și rămânem în apă, unul în brațele celuilalt. Regretați, dar recunoscători pentru onestitatea dintre noi. Zâmbesc în timp ce-mi vine un gând. "Soțul meu nu te va plăcea, totuși." Râde în hohote și mă aruncă din nou în aer. "Asta pentru că am de gând să te fur de la el."

Capitolul 10 Urcăm scările spre hostelul nostru din Barcelona. "Îmi place la nebunie locul ăsta", oftează Bodie. "Și eu", spune toată lumea. San Sebastián a fost incredibil. Ne-am distrat de minune, dar acum ne-am întors la realitate. Ei bine, nu chiar. Suntem încă în Spania cu rucsacul în spate, dar ceea ce vreau să spun este că ne-am întors la muncă în weekend, înainte de a pleca din nou luni. Este vineri seara și, din nou, ieșim în oraș. Petrecerea nu se sfârșește niciodată: întotdeauna avem unde să mergem și ceva de văzut. Ne întoarcem în cameră, ne pregătim pentru noapte și mergem la bar să ne întâlnim cu Eduardo. "Hei." Christopher zâmbește. "Bună", spune Basil. "Bună ziua, domnule Basil, domnule Christo." Eddie zâmbește entuziasmat. "M-am descurcat bine." Alunec în scaunul meu. "Bună ziua." "Bună, Hazen." Zâmbesc la incapacitatea lui de a-mi rosti numele. Atât de drăguț. "Ți-am luat toate slujbele." Zâmbește cu mândrie. "Da?" Christopher râde. "Știam că o vei face." Cineva stă la celălalt capăt al barului, iar el se duce acolo pentru a-i servi. Îl privim cum intră și iese din limbaj în timp ce servește diferite persoane. "Este atât de inteligent", spune Christopher în timp ce îl privește. "Ar putea fi un contabil pentru mafie sau ceva de genul ăsta." "Nu mă îndoiesc", este de acord Basil. Mă apucă râsul când mi-l imaginez pe Eduardo lucrând ca contabil pentru mafie. În cele din urmă se întoarce la noi. "Domnișoară Hazen, lucrați într-un hotel." Îmi strecoară un card cu adresa și ora la care încep mâine. O jumătate de oră

tură, dimineața și noaptea. "Eddie, serios?" Zâmbesc în timp ce mă uit la carte. "Mulțumesc foarte mult." "Domnule Basil, lucrați pe o barcă." Basil ia cartea de la Eddie și se uită fix la ea. "O barcă?" "Da, da. Foarte bună treabă." Îi strecoară o broșură pe tejghea lui Christopher, iar noi toți ne încruntăm în timp ce o privim. Pe ea sunt poze cu tobogane alunecoase și munți falși. "Ce e asta?" întreabă Christopher. "Tu lucrezi la parcul de distracții", răspunde Eddie. "La ce?" "Parcul de distracții, cu toți copiii." Christopher își strâmbă fața cu dezgust. "Urăsc copiii, omule. . . blah." Se preface că tremură. Mă uit la el fără să mă gândesc. "Nu ești profesor?" "Da." Își rotește buzele. "Da, sunt." Basil studiază cu atenție broșura. "Mă bucur că sunt pe vas." Zâmbesc când mi-l imaginez pe Basil pe o barcă, la soare, toată ziua. "Deci acum încep?" îl întreb pe Eddie în timp ce îi arăt o oră scrisă pe spatele cardului. "Da." Se întoarce spre Christopher. "Mâine ai o tură de 12 ore. Începi la ora 11." "Douăsprezece ore?" Christopher gâfâie. "Nu este ilegal?" "Ești leneș", răspunde Eddie în timp ce șterge barul. "Nu sunt leneș... douăsprezece ore este doar foarte mult timp." O altă persoană se apropie de bar, iar Eddie o servește, iar el se pierde din nou în limbi. Christopher se uită fix la broșura din fața lui. "Ce naiba aș putea face aici timp de douăsprezece ore la rând?" Ridic din umeri. "Nu știu. Poate ești la magazinul de cadouri sau ceva de genul ăsta?" El dă din cap în timp ce se gândește la asta. "Ar fi în regulă, cred. Să stau jos în aerul condiționat timp de 12 ore, aș putea face asta cu siguranță." Kimberly sare înăuntru. "Haide, Hazy." "Unde mergem?" O întreb. "Bernadette se întâlnește cu un tip, iar noi suntem ajutoarele ei." Mă trage de pe scaun. "Ne vedem mai târziu, băieți?", spune ea în timp ce mă trage de la bar. "La revedere", strigă băieții.

Este ora 3 dimineața când eu și fetele mergem spre casă. Se pare că noii prieteni ai lui Bernadette din Suedia sunt foarte amuzanți. A fost o noapte grozavă. "Hei, voi", strigă Kimberly către un grup de băieți care mergeau în direcția opusă, peste drum. Ridic privirea și îi văd pe Basil și Bodie vorbind și râzând cu un grup de bărbați pe care nu i-am mai văzut până atunci. Christopher se află în mijlocul grupului. O fată stă pe umerii lui în timp ce merg împreună. Ea poartă pantaloni scurți din denim albastru deschis și un mic top negru cu bretele. Are o șapcă de baseball pe cap și două împletituri lungi și întunecate în păr. Este superbă și stă pe umerii lui, cu picioarele desfăcute în jurul capului lui, ca regina din Sheba. Cele două mâini mari ale lui sunt pe vițeii ei în timp ce o ține strâns. Stomacul mi se răsucește la această priveliște. A făcut un pas vizibil înapoi față de mine în această săptămână, de când aproape ne-am sărutat în ocean... și urăsc asta. M-am certat de un milion de ori. Mi-aș fi dorit să mă fi dus acolo. Ar fi trebuit să-l sărut. Mi-aș fi dorit să fi aruncat prudența în vânt și să o fac. Oricum s-a îndepărtat de mine acum, așa că ce rost avea? Christopher se uită în sus și mă vede. Zâmbește larg și îmi face cu mâna, fără nicio grijă pe lume. Zâmbesc și îi răspund cu mâna. Continuă să meargă spre oriunde se îndreaptă ei. Fata de pe umerii lui spune ceva și toți izbucnesc din nou într-un râs zgomotos. Dezumflarea mă cuprinde. Ce a spus de a fost atât de amuzant? Îi privesc cum se apropie și dispar după colț. Mă întreb unde se duc la ora asta. Și asta este... linia de demarcație, trasată în definiție IMAX. Acum știu cu siguranță că nu i-a păsat deloc. Eram doar cel mai apropiat corp cald la acel moment. Era excitat. Și, deși mi-aș fi dorit să fi mers acolo, mă bucur că nu am făcut-o.

Mă întind în întuneric și mă uit în cealaltă parte a camerei la patul gol al lui Christopher. Îmi trece prin minte imaginea lui cu fata aceea pe umeri. M-am ferit de un glonț. Ar trebui să mă simt recunoscător. Este prietenul meu, nimic mai mult și nimic mai puțin, și nu ar trebui să fiu deloc supărat. Dracu știe de ce sunt. Mâine este o nouă zi și am de gând să fac un efort mai mare pentru a cunoaște oameni noi... în special bărbați. Ochii mei se plimbă peste patul gol, iar eu expiră greu în timp ce un vârtej nervos îmi dansează în stomac. Mă simt mai bine când e acasă. Îmi arunc o privire la ceas. Cinci dimineața. Unde este?

CHRISTOPHER

Mă trezesc în sunetul pescărușilor care se bat și mă încrunt în timp ce mă sprijin pe coate. Unde naiba sunt? Încerc să-mi concentrez privirea în timp ce mă uit în jur. Plaja este plină de plimbăreți care își fac exercițiile de dimineață. Cât naiba e ceasul? Mă răscolesc prin buzunare și îmi găsesc telefonul: 7:22 a.m. La naiba. Hayden trebuia să fie la muncă până la ora opt. Aveam de gând să o însoțesc la serviciu. Mă ridic și mă uit la oamenii care dormeau pe nisip în jurul meu. Trebuie să fie cel puțin zece dintre ei. Ce noapte nebună. Apoi îmi amintesc. Oh, nu... Azi trebuie să lucrez 12 ore la magazinul de cadouri. Sunt la fel de ciudat ca naiba. La ce mă gândeam, chiar să ies în oraș? Într-un minut beam shot-uri inofensive de tequila; în următorul minut mă trezesc pe o plajă. Încep să mă îndepărtez de plajă. "Unde te duci?", mă întreabă o fată. Ochii mei se plimbă peste ea în timp ce stă întinsă pe nisip. O vagă amintire cu ea stând pe umerii mei îmi plutește în minte. Hmm... s-a întâmplat asta? "Acasă. La revedere." Formez numărul lui Hayden în timp ce încep să merg. Nu răspunde nimeni. "La naiba." Merg mai repede. O sun din nou. Nu răspunde. Mă grăbesc cât de repede pot să mă întorc la cămin și, în momentul în care mă apropii de el, ea coboară treptele din față. "Grumps", îi strig. Fața ei se prăbușește când mă vede. "Bună." Se întoarce și începe să meargă pe stradă, iar eu alerg să o ajung din urmă. "Te voi conduce la serviciu."

"Nu e nevoie", răspunde ea. "Sunt bine." "M-am întors la..." Ea îmi taie calea. "Sunt bine, Christopher." "Ce e în fundul tău?" Mă încrunt. "Nimic"," pocnește ea în timp ce merge mai repede. Aproape că a trebuit să alerg ca să o ajung din urmă. "Chiar că-ți respecți numele astăzi." Ochii aproape că-i ies din orbite. "Du-te acasă... sau înapoi sub stânca din care tocmai te-ai târât." Mă încrunt. Ce? E supărată pe mine. Mergem în tăcere o vreme, ea grăbindu-se și eu alergând pe jumătate ca să țin pasul cu ea. "S-a întâmplat ceva?" Am întrebat-o. "Te-ai certat cu una dintre fete sau ceva de genul ăsta?". "Oh, Doamne..." Își dă ochii peste cap. "Te rog să pleci. Nu am chef de prostiile tale de jucător astăzi." Mă opresc pe loc. Ce? Jucător de rahat . . . . Despre ce naiba vorbește acum? Un autobuz se oprește și ea se urcă în el. Ușile se închid în fața mea și îl privesc cum se îndepărtează. Ei bine, asta a fost ciudat. E chiar foarte morocănoasă azi. Mă întorc și mă întorc la pensiune și intru în cameră. Toată lumea e încă pe jumătate adormită. "Hei." Mă trântesc pe patul meu. "Ce naiba s-a întâmplat cu tine aseară?" întreabă Bernadette. "Prea multe lucruri." Am oftat. Mă uit la ea. "Hayden este bine?" "Da, de ce?" "E în cea mai proastă dispoziție din toate timpurile." "Nu, nu este." Ea ridică din umeri. "De ce spui asta?" "Părea doar supărată pe mine, asta e tot." "Oh." Se gândește pentru o clipă. "Probabil din cauza fetei cu care ai fost aseară." "Nu am fost cu o fată aseară." "Ba da, ai fost. Te-am văzut." Se naște groaza. "Am fost cu o fată... în fața lui Hayden?"

"Uh-huh. Tu mers pe jos pe pe stradacu ei pe umerii tăi." "Oh . . . ." Mă gândesc un moment. "Dar Hayden nu mă place așa." Bernadette ridică o sprânceană. "Ești sigură de asta?" "Vreau să spun..." Mă încrunt în timp ce mă gândesc la răspuns. "Destul de sigur." "Bărbații sunt atât de proști." "Ce înseamnă asta?" "Nimic." "Ești tot timpul pe ea, omule", spune Basil cu ochii încă închiși. "Pentru că suntem prieteni", am bâiguit în apărarea mea. "Nu-i place de mine în felul ăsta." Bernadette își dădu ochii peste cap și își trase perna peste cap. "De asta nu se face nimic cu colegii de cameră, idiotule." "Nu mă las păcălită", zic eu. "Să te lingi cu lingura înseamnă să te giugiulești." Încep să-mi aud bătăile inimii în urechi și mă ridic în picioare revoltată. Nu trebuie să stau întinsă aici și să suport asta. "În ce univers este "hanky-panky" cu lingurița?" "Toate universurile", se răstește Bernadette. "Femeile sunt al naibii de nebune." Ies pe ușă și apoi îmi amintesc o informație foarte importantă. Îmi pun capul înapoi după colț. "Crede-mă, să ne giugiulim cu mine e mult mai bine decât să ne îmbrățișăm." Mă duc în baie. Nu pot să dorm până nu fac un duș, așa că asta îmi convine de minune. Îmi spăl corpul cu vigoare în timp ce murmur în sinea mea. "Ea este cea care nu a vrut să mă sărute... nu invers. Așa că nu plânge când mă vezi cu altcineva." Ugh, sunt înfuriat. "La ce naiba se așteaptă?" Îmi frec pielea până când e aproape crudă. "Eu am nevoie de sex; ea nu are nevoie. Ce vrea ... să fiu un nenorocit de preot acum?" Continui să mă frec. "Și oricum nici măcar nu m-am culcat cu fata aia, pentru numele lui Dumnezeu... dar dacă am făcut-o, cui îi pasă? Nu mie, asta e sigur." Mă spăl pe cap. "Ar trebui să mărșăluiesc înapoi pe plajă și să i-o dau fetei ăleia chiar acolo, pe nisip, ca să demonstrez ceva."

Mă tot spăl. "Hayden nenorocitul de Whitmore... călugărița. Cum îndrăznește să fie supărată pe mine pentru că sunt al naibii de normală." Cu cât mă gândesc mai mult la asta, cu atât mă înfurie mai mult. Ies din duș și îmi înfășor prosopul în jurul taliei în timp ce mă bărbieresc. Nu-mi vine să cred că azi trebuie să mă duc la un nenorocit de magazin de cadouri din parcul de distracții timp de 12 ore. Strâng tubul de pastă de dinți și se blochează, așa că strâng mai tare, iar pasta de dinți țâșnește și se împrăștie peste tot. "Fir-ar să fie", latru eu. "Nu am timp pentru rahatul ăsta astăzi." Iau niște prosoape de hârtie și șterg mizeria. Îmi trag hainele pe mine și ies din baie pentru a-l vedea pe Eduardo stând lângă ușa dormitorului meu. Fața i se luminează când mă vede. "Bună ziua, domnule Christo." "Bună ziua." Îmi forțez un zâmbet. "Am venit să văd ce ai nevoie de mine astăzi." "Nimic, amice." Îl bat pe umăr. "Du-te acasă." Fața îi cade. "Am fost..." Se oprește și își răsucește degetele ca și cum ar fi nervos. "Ce este?" "Pot să mă uit puțin la telefon? Doar... repede?" "Oh..." Ridic din umeri. "Da, sigur. Intră." Deschid ușa de la dormitor, iar el se uită în jur la toți cei care dorm. Mă duc la sertarul de sub patul meu și scot telefonul. Este încă în cutie și îl scot. să i-o dau lui. Studiază cutia, o întoarce și se uită la fundul ei. "Stai jos, amice", îi spun. "Scoate-l din cutie și joacă-te cu el. O să încerc să mă culc repede. Nu încep până la ora 11. Acela e patul lui Hazy. Așează-te pe el dacă vrei." Zâmbește și se prăbușește pe podea. Deschide cu entuziasm cutia și începe să se uite la toate lucrurile în detaliu. Mă întind în pat și zâmbesc în sinea mea în timp ce îl privesc. Copilul ăsta este cel mai tare lucru din Spania.

O voce șoptită mă trezește. "Domnule Christo."

Mă încrunt în timp ce mă agit. "Domnule Christo", șoptește din nou. "Trebuie să mergeți la serviciu, domnule." "Huh?" Mă trezesc cu un salt. Eduardo se apleacă peste mine. "Cât e ceasul?" Mă ridic în grabă. "Ora zece." "Oh." Îmi frec ochii. "Mă simt de parcă aș fi închis ochii doar pentru o secundă." Mă ridic încet, mă uit în jur și mă încrunt. Toată lumea încă doarme. Camera este impecabilă. Hainele sunt împăturite în teancuri ordonate, pantofii tuturor sunt aliniați, iar patul lui Hayden este făcut. Sticlele de apă sunt toate umplute și așezate într-un rând ordonat lângă chiuvetă. Telefonul este înapoi în cutie și așezat cu grijă la capătul patului meu. "Tu ai făcut asta?" Îl întreb în timp ce mă uit în jur. El zâmbește cu mândrie, iar eu zâmbesc și eu. "Bună treabă, amice." O voce mică din adâncul sufletului spune: "Probabil că a furat rahat...". Nu, nu voi gândi așa. Doar pentru că are mai puțin decât mine, nu înseamnă că este mai prejos decât mine. Am încredere în instinctul meu cu el. Îmi spune că e un copil bun. "Trebuie să mă pregătesc." Mă îndrept spre dulapul meu, iar el mă urmează. Îmi scot rucsacul și încep să îl răscolesc. "Cu ce mă voi îmbrăca?" Îl întreb. "Haine." "Nu zău, Sherlock", murmur eu. "Ce faci acum?" întreb. el. "O să stau pe aici până încep la patru." Mă uit la el. "Nu te duci acasă între timp?" "Nu." "Ce zice bunica ta despre faptul că ieși atât de des?" El ridică din umeri. "E ocupată." "Hmm, bine." Săracul copil... "Pot să-ți spăl rufele dacă vrei, în timp ce lucrezi?", se oferă el. Zâmbesc. Încearcă să își ia telefonul cât mai repede. "Bine, ar fi grozav." Scot punga de plastic cu hainele mele murdare de la San Sebastián și i-o dau. "Mulțumesc."

"Domnișoara Hazen s-a spălat? O s-o spăl și eu pe a ei." Mă gândesc la asta și apoi tresar. "Femeile au chestii ciudate în rufele lor murdare... cel mai bine ar fi să-i ceri permisiunea să faci asta." El dă din cap. Îmi arunc hainele pe mine și mă pieptăn. "Urează-mi noroc." Zâmbesc. "Mult noroc." "Mulțumesc că mi-ai făcut rost de slujba asta." Îi încurc părul, iar el îmi dă mâna la o parte. "Să nu fii concediat", spune el cu nonșalanță. "Ha ... eu, să fiu concediat? O să mă iubească."

Jumătate de oră mai târziu, intru în zona de recepție a parcului de distracții. "Bună ziua, încep să lucrez aici astăzi. Mi s-a spus să fiu aici la ora unsprezece." Tipul plictisit de la recepție se uită la mine de sus în jos. "O clipă." Se pune pe radio și apoi spune ceva în spaniolă. Cineva îi răspunde ceva, iar el râde și închide. "Luați loc. Cineva va veni imediat." Mă așez în zona de relaxare și mă uit în jur. Arată bine, de fapt. O doamnă iese pe jos. Este mai în vârstă și arată dur. Un fel de femeie care nu se lasă păcălită. "Bună ziua. Tu trebuie să fii Christo?" "Da." Zâmbesc și mă ridic. Îi întind mâna pentru a o strânge pe a ei, iar ea se încruntă la ea. Oh... Am pus-o deoparte. "Eu sunt Christo." "Bună, Christo", spune ea cu o voce sarcastică. "Pe aici." Ea pleacă și trece printr-un set dublu de uși. Îmi rostogolesc buzele. Deja nu-mi place de ea. O urmez în parc. Sunetele țipetelor copiilor care coboară pe tobogane sunt asurzitoare. Sunt atracții și montagne russe și animale și un milion de oameni nenorociți. Baloane și tarabe cu mâncare. Lumini intermitente și clopote care sună. Totul este mărit în IMAX. Locul ăsta e cel mai rău coșmar al meu. Sper că magazinul de cadouri este izolat fonic.

Intrăm într-o clădire și mergem pe o serie de coridoare până ajungem la un vestiar. "Bine, tu ești Binky Bear." Ea glisează un umeraș de-a lungul unei frânghii de sârmă care atârnă de tavan. De ea atârnă un costum de urs uriaș. "Poftim?" Mă încrunt. "Nu înțeleg." "Pune-o tu." "Ce vrei să spui?" Mă încrunt. Ea își lărgește ochii și lovește capul uriașului urs. "Tu ești ursul Binky. Pune-ți costumul și ieși afară." "Și ce să fac? Să ne căcăm în pădure?" Am gâfâit. "Habar n-am ce naiba fac urșii." "Plimbați-vă și jucați-vă cu copiii." "Nu sunt calificată să fac asta", am luat-o în derâdere. "Vrei slujba sau nu?", îmi răspunde ea. Nu... nu, nu vreau. "Pune-ți naibii costumul și plimbă-te prin parc." "Și apoi ce?" "Apoi faci o pauză și apoi te îmbraci în asta." Trage un alt cuier de-a lungul tavanului. Un costum uriaș și dezgustător apare la vedere. "Porți colanții maro și ciorapul maro pe cap, cu costumul ca o rochie." "Nu mă îmbrac ca o bucată de vomă", am pocnit. "Este pizza", mă corectează ea. "Și am tras o linie la un ciorap pe cap. Nu se va întâmpla așa ceva. Nici vorbă de așa ceva. Nu sunt un nenorocit de hoț de pisici." Ea expiră greu. "În regulă, prințesă." Îmi îngustez ochii la acest tiran. "Nu sunt o prințesă." "Așa este", răspunde ea în timp ce îmi împinge capul de urs uriaș în brațe. "Voi sunteți Ursul Binky și Pete Pizza." Se îndreaptă spre ușă. "Grăbește-te. Ieșiți afară." Pleacă, iar ușa bate în urma ei. Mă uit la capul ăla imens și stupid și îl lovesc cu putere de perete. "Urăsc slujba asta de nemernic." Îl sun pe Eduardo. "Alo?", răspunde el.

"Eddie, nu sunt în magazinul de cadouri. Trebuie să mă îmbrac ca un nenorocit de urs." "Oh . . . ." El tace. "Um... ce mă voi face?" Ce fac... nu e vina lui. "Nimic", am pocnit. "Vreau doar să știi cât de încurcată e treaba asta, dar va fi bine. La revedere." Închid în grabă. Mă scărpin în cap și stau puțin pe scaun în timp ce mă uit la costum. La naiba! . . . ce fac acum? Eddie mi-a făcut rost de slujba asta. Nu pot s-o dau în bară. Deschid fermoarul costumului și mă uit înăuntru. "Ew, a fost vreodată spălat?" Inspir și tresar. "Oh, nu... miroase a fund." Simt cum sângele începe să mi se scurgă de pe față. Nu pot să fac asta. Ușile se deschid și tiranul intră în marș înapoi. "Ce băiat." Mă uit fix la ea. "Ce faci?" "Am venit să te ajut să intri în costum." "Nu e igienic", murmur în timp ce pășesc în partea de jos. "Am nevoie de o injecție antirabică." Expiră greu și mă întoarce cu spatele la ea și închide fermoarul de jos. Costumul este uriaș și îmi strecor brațele în labele mari și goale. "Ursul ăsta e al naibii de urât", mârâi eu. "Știu." "Dacă aș fi fost copil, asta m-ar fi traumatizat." "Da." Mi-o ridică peste umeri și închide fermoarul de sus. "De fapt, sunt traumatizată ca adult", continui eu. Ridică capul uriaș și îl îmbracă. Vederea mea devine brusc un tunel și simt că nu mai pot respira. "E al naibii de cald aici", strig, în timp ce pereții încep să se închidă în jurul meu. "O să te obișnuiești", spune ea cu calm. "Să te obișnuiești?" Am oftat. "Nimeni nu s-ar putea obișnui cu asta." Mă apucă de mână și mă conduce afară. "Vei avea pe cineva cu tine pentru o vreme, până când te vei obișnui cu costumul." Picioarele sunt uriașe și mă simt de parcă aș merge în niște schiuri uriașe sau în cizme lunare sau ceva de genul ăsta. "Miroase al dracului de urât aici", strig. "Știu."

"Dacă știi, de ce nu speli chestia aia nenorocită?" Am strigat. "Nu mai fi așa de leneș." "Ascultă", mârâie ea. "Plimbă-te prin parc și nu dramatiza prea mult." "Dramatismul meu este bine justificat", strig. Am ieșit în soarele arzător și am început să transpir. Oh, nu... E cald... mai cald decât cald. Fierbinte ca untul care se topește pe o farfurie fierbinte. Prezintă pe cineva, deși abia îl văd. "El este Diego." Cred că este un adolescent. Îmi ia lăbuța mea mare și goală. "Pe aici." Mă conduce de-a lungul ei. Copiii încep să țipe. Abia pot vedea ce se întâmplă acolo. Mă împiedic, cad și aterizez pe mâini și genunchi. "Ce naiba faci, Diego?" Am strigat. "Oops, scuze", spune el în timp ce mă ajută să mă ridic. Copiii țipă, țipă și se agită în jurul meu. Unde sunt părinții? Aud un telefon sunând, iar Diego îmi scapă mâna. "Doar un minut", spune el. "Ce vrei să spui, doar un minut?" Copiii se îngrămădesc în jurul meu, strigând și încercând să mă îmbrățișeze pe picioare. Îi împing subtil de pe mine. "Nu", le spun. "Calmați-vă." Prin vederea mea în tunel, îl văd pe Diego vorbind la telefon, total distras. "Închide telefonul", am pocnit. Își dă ochii peste cap și se întoarce cu spatele la mine. Nenorocitule. Simt o lovitură rapidă în tibie și mă uit în jos să văd un băiat. Are cam șase ani. "Ai grijă", îl avertizez. Mă lovește din nou cu piciorul, iar eu îl împing ușor. Un milion de copii se învârt în jurul meu, iar eu am ajuns la concluzia că acest costum este mai fierbinte decât fundul lui Satan. Sunt plin de transpirație. Nu există aer în chestia asta. Nu pot să respir. Ajutor. Mă uit înapoi la Diego. Ce face nenorocitul ăla?

Simt că mi se bagă ceva în fund. "Ahh." Mă întorc și îl văd pe același puști care mă lovea mai devreme. "Du-te dracului, puștiule", am strigat. Îl împing cu putere, iar el zboară înapoi. Se ridică în picioare, înfuriat. Apoi mă atacă. Îl împing înapoi. "Diego", strig. Diego este încă orientat în direcția opusă și ridică mâna în sus în semn de semnalul care vine. Puștiul mă împinge din nou, iar eu mă împiedic, dar mă prind. Vine din nou spre mine și mă lovește în fund, iar eu mă pocnesc. Îl prind de gât cu labele. "Lasă-mă în pace", mârâi eu. "Diego", strig. "Avem o problemă." Un alt copil sare în spatele meu și începe să lovească capul ursului, apoi încă unul și încă unul, iar eu mă clătinam cu zece copii pe fiecare picior. "Dați-vă jos de pe mine, nenorociților", strig cu mâinile în jurul gâtului primului copil. Acesta scapă și mă lovește direct în boașe, iar eu cedez. Îi smulg capul ursului. "Diego. Închide naibii telefonul", strig. Toți copiii țipă și fug să se adăpostească. "Tu!" Îi strig copilului diavolului. "Unde este mama ta?" Aud o voce. "Ești concediat." Mă întorc și îl văd pe tiran, cu mâinile în șolduri, părând furios. "Nu mă puteți concedia, pentru că mi-am dat demisia", am strigat. Am aruncat capul ursului în mulțime, iar copiii țipă cu toții. "Și m-am pișat în costumul tău", strig. Nu chiar... dar în retrospectivă ar fi trebuit să o fac. Mă îndrept spre Diego și îi smulg telefonul. "Scoate-mă din costumul ăsta înainte să te strâng de gât!"

HAYDEN

"Te-ai descurcat grozav azi, Hayden." Maria, noua mea șefă, zâmbește. "Ne vedem mâine?" "Mulțumesc." Zâmbesc. "Am avut o primă zi minunată." Și eu am avut. Slujba asta e un vis. Ies pe ușile din față și ies în stradă, văd un bărbat care stă pe trotuar, în umbră, și pasul meu se clatină. Este miezul nopții, nu este ora la care oamenii stau degeaba. Aud o voce cunoscută. "Sunt eu, Grumps." "Christopher." Mă încrunt. "Ce cauți aici?" Am întrebat. "Am venit să te conduc acasă." "Nu era necesar." Îmi întinde ceva. "Ce e asta?" "Ți-am adus cardiganul. E mișto." Oh.

Capitolul 11 "Vreau să spun" - se oprește ca și cum s-ar simți prost - "Am crezut că. . . M-am gândit că ți-ar putea fi frig pe drumul spre casă." Mă holbez la cardiganul din mâna lui întinsă. Atât de grijuliu. La naiba, l-am urât toată ziua, și acum face ceva drăguț. "Mulțumesc." O iau de la el și mi-o pun. "Nu era nevoie să vii să mă iei." "E cam sumbru aici", îmi răspunde el în timp ce merge alături de mine. Tăcem, iar între noi se simte o stânjeneală care nu există de obicei. Christopher și cu mine suntem o mulțime de lucruri; inconfortabilitatea unul față de celălalt nu a fost niciodată unul dintre ele. "Vrei să mergem să bem ceva sau poate să luăm cina?", întreabă el. Mi-e foame. "Sigur." Ne plimbăm până când găsim un mic bar și un restaurant. "O masă pentru doi, vă rog?", îl întreabă el pe chelner. Ospătarul se uită în jur. "Avem doar bancheta de lângă fereastră." Arunc o privire spre ferestrele duble spre care îmi face semn. Există un ghișeu înalt care dă spre stradă. Christopher se uită la mine pentru aprobare. Dau din cap. "Sună grozav." Luăm loc. "Mulțumesc." "Pot să vă aduc ceva de băut?" Iau repede meniul cu băuturi. La naiba. Dacă tot am de gând să mint pe cineva în față, am nevoie măcar de o băutură bună pentru a o face. "Vreau o margarita, vă rog." "Aveți tequila Patrón?" întreabă Christopher. "Da." "Atunci să fie două."

"E răcoare în seara asta." Îmi înfășor cardiganul în jurul meu. "Mulțumesc că mi-ai adus cardiganul." El zâmbește. "E în regulă." "Cum a mers treaba ta?" Întreb. "Oh, asta . . . . ." Își dă ochii peste cap. "Eu nu i-aș spune o slujbă. Mai degrabă o cameră de tortură." "De ce? Ce s-a întâmplat?" "Ei bine." Își răsucește buzele ca și cum ar încerca să găsească cuvintele potrivite. "A trebuit să mă îmbrac într-un costum care mirosea atât de urât încât era inuman, ca să nu mai spun că era mai fierbinte decât fundul lui Satana, iar apoi am fost lovit în fund atât de tare încât una dintre biluțele mele este încă înfiptă în esofag." Ochii mei se măresc. "Vorbești serios?" "Mortal." El ridică din umeri. "Să fiu Ursul Binky nu a fost cu siguranță unul dintre cele mai bune momente ale mele." Am izbucnit în râs. "Ai fost Binky Bear?" "Cel mai bun pe care l-au avut vreodată." "Nu înțeleg. Cine te-a pocnit?" "Un puști nenorocit. Nu-ți face griji, am avut grijă de el... și apoi... am fost concediat pentru asta." "Nu-mi pot imagina de ce." Mă apucă râsul când mi-l imaginez acostat de un copil de patru ani. "Ai fost concediat?" "Uh-huh." "Aveai nevoie de bani, și cum rămâne cu bietul Eddie? El ți-a făcut rost de acel mun că." "Mă simt ca naiba, în retrospectivă." "Ar fi trebuit să te ții tare... pentru el." Umerii lui se prăbușesc. "Știu." "Când nu ai bani, orice slujbă e bună." "Știu." El expiră. "Voi rezista data viitoare, dar, serios, este nu a fost o slujbă, a fost un atac." Chicotesc în timp ce mi-l imaginez. "Aș vrea să fi fost acolo ca să văd asta." El zâmbește. Are arătătorul înfipt de-a lungul tâmplei în timp ce se uită fix la mine, iar din felul în care se uită la mine, este foarte clar că are un plan. "Ce?" Întreb. "O să vorbim despre dimineața asta?" Mă

prefac că sunt dezinvoltă. "Ce-i cu ea?" "Erai supărat pe mine."

"Băuturile voastre." Ospătarul ne pune cele două băuturi în fața noastră. "Mulțumesc", răspundem noi. Joacă-te cu calm. "Nu, nu am fost", am mințit. El se încruntă. "Eram doar obosită și morocănoasă." "Tu nu devii morocănos cu mine." "Atunci de ce îmi spui Grumps?" Sprâncenele lui se ridică ca și cum nu ar fi impresionat. "Spuneam și eu așa." El ia o înghițitură din margarita lui. "Nu-i rău." Își dă cu buzele peste cap pentru a gusta sarea, iar noi tăcem. "Nu m-am culcat cu ea." La naiba . ... știe. Îmi lărgesc ochii. "Nu-mi pasă dacă ai făcut-o." "Serios?" Ochii lui sexy îi cuprind pe ai mei. "Ce faci?" Mă pocnesc. "Ce vrei să spui?" "E ca și cum m-ai provoca pentru ceva... ce vrei?" "Răspunsuri." "Răspunsuri la ce?" "Ce se întâmplă aici?", spune el. Mă port ca un prost. "Nu știu ce vrei să spui." "Bernadette mi-a spus că mă placi." A naibii Bernadette. "Nu știu de unde a scos asta", o mint. "Deci nu mă placi. . . . ?" Fața lui se odihnește pe mână, atât de dezinvolt sexual, de parcă ar avea această conversație în fiecare zi. "Îmi placi, Christopher, dar nu ești genul de bărbat cu care aș vrea să fiu împreună, dacă la asta te referi." "De ce nu?" Îl privesc fix în timp ce mă gândesc o clipă. "Nu ești genul meu." "Eu sunt genul tuturor." Zâmbesc. "Și iată-l." "Ce înseamnă asta?" "Nu caut genul fiecăruia." "A ieșit greșit." Își rotește buzele ca și cum ar fi supărat pe el însuși. "Proastă alegere a cuvintelor. Adică, cum să nu fiu eu genul tău? Explicămi și mie."

"Uite..." Fac o pauză în timp ce încerc să mă exprim corect. "Tu ești domnul Distracție, domnul care îi face pe toți să se relaxeze și domnul care caută să se simtă bine. Dl. Însuflețit de aparențe și de a fi popular și, deși ne înțelegem excepțional de bine -" El îmi taie calea. "Treci la subiect." "Tu pur și simplu nu. . . ." Ridic din umeri. "Nu ce?" "Pur și simplu nu ai inteligența emoțională pe care o caut." Se uită la mine ca și cum ar fi uimit. Continuă... , mă antrenez eu însumi. "Ce naiba vrea să însemne asta?", izbucnește el, enervat. I-am pus-o la loc. "De ce mă întrebi asta? Îmi declari că mă placi sau încerci doar să mă pescuiești ca să vezi ce am în cap?". Rămâne tăcut. "Pentru că un bărbat inteligent din punct de vedere emoțional mi-ar spune ce simte, nu ar afla ce gândesc eu pentru a-și cântări opțiunile." Se așează pe spate, jignit. "Nu sunt genul de fată pe care o cauți în mod normal, Christopher. Recunoaște." "Recunosc de bună voie. Nu ești." "Iar tu nu ești pregătită să nu mai faci sex cu alți oameni. Poate că nu vei fi niciodată. Poate că monogamia nu este în viitorul tău." Își răsucește buzele, iar eu știu că am dreptate. La naiba, urăsc faptul că sunt. Ochii lui îi țintuiesc pe ai mei. "Aș putea încerca." Mă încrunt. "Ce să încerci?" "Să nu te culci cu altcineva..." El ridică din umeri. "Am putea să vedem cum merge". Nu este chiar o declarație de dragoste romantică. Zâmbesc cu tristețe. "Wow." "Ce?" "Faptul că un bărbat îmi spune că poate încerca să nu se culce cu nimeni, ca să vadă cum merge... nu este suficient pentru a distruge o prietenie pentru mine." Ochii lui îi țintuiesc pe ai mei. "Vrei basmul?" "Merit basmul." Ochii îi coboară la băutură și dă din cap. "Ai dreptate, ai dreptate." Tăcem, în timp ce amândoi ne pierdem în propriile gânduri. "Într-o zi vei întâlni o femeie și vei ști cu siguranță că ea este cea cu care vrei să fii."

Ochii lui bântuiți se ridică pentru a-i întâlni pe ai mei. "Și dacă nu o fac? Dacă sunt atât de distrus încât nu văd toate semnele?" "Atunci veți trăi fericiți în țara burlacilor. Probabil că vei avea câțiva copii cu câteva femei diferite și apoi vei îmbătrâni alături de copiii pe care îi vezi la fiecare al doilea weekend." Se încruntă ca și cum ar fi șocat de predicția mea. "Nu vreau asta", șoptește el. Îi iau mâna peste masă. "Nu te pot ajuta cu asta, dragă." "Dar ne înțelegem atât de bine", îmi șoptește el. "Noi avem." Îi strâng mâna în a mea. "Și voi fi prietenul tău până la sfârșit, dar vreau să-l aștept pe Făt-Frumos." Zâmbesc cu speranță. "Va veni după mine, știu asta." Se holbează la mine. "De unde vei ști? Cum vei ști când îl vei cunoaște?" Știu deja. "Pentru că nu va trebui să încerce să nu se culce cu altcineva... mă va iubi atât de mult încât gândul de a se culca cu alta i-ar întoarce stomacul pe dos. Pentru că asta este dragostea. Să pui o altă persoană mai presus de orice altceva. Să te dăruiești complet. Să-ți încredințezi inima femeii pe care o iubești." Văd confuzia care i se rostogolește în ochi. Nici măcar nu poate înțelege ceea ce îi explic. "Am încredere că ți se va întâmpla și ție într-o zi." Îmi sorbesc băutura cu un zâmbet. Expiră greu. "Mi-aș dori să împărtășesc același optimism." "Și ca să se consemneze, pentru viitoarele încercări, să-i spui unei femei că poți încerca să nu te culci cu ea este probabil cel mai puțin romantic lucru pe care l-am auzit vreodată." Îmi aruncă un zâmbet larg și frumos și știu că va fi bine între noi. "Mi s-a părut destul de bun, de fapt." Am râs. "Idiotule." "Nu-mi vine să cred că mă lovești înapoi, Grumps." Se încruntă. "Sunt o partidă bună, știi?" "Știu. O nebunie, nu-i așa?" "Deci, ce facem de aici încolo?", întreabă el. "Continuăm să fim prieteni, iar tu exersezi cum să te îndrăgostești de cineva."

O urmă de încruntare îi traversează fața. "Cum să fac asta?" "Lasă garda jos." "Eu nu..." I-am tăiat calea. "Știu. Nu este un lucru ușor de făcut." Stă cu capul sprijinit pe mână, cu cotul pe masă. "De ce te-ai despărțit de prietenul tău?" "A încercat să nu se culce cu altcineva... și nu a reușit." Ochii lui îi țintuiesc pe ai mei. "Mi-a frânt inima în acest proces." "Nu a fost vorba despre tine", spune el încet. "Știu." Sorbesc din băutură în timp ce amintirea cât de tare mi s-a frânt inima îmi intră din nou în oase. Tăcem din nou, iar un gând îmi vine în minte. "De ce ai venit în această călătorie?" El ridică din umeri. "O mulțime de motive." "Care a fost principalul?" "Pentru a încerca să afle cine eram." "Și ce ai descoperit?" Ținând tulpina paharului, îl rotește pe unde stă pe masă, cu ochii ațintiți asupra lui. "Nu-mi place întotdeauna cine sunt." "Cum ar fi când?" "Ca acum." Inima mea se scufundă. Știe... știe ce vreau și știe că nu mi-o poate oferi. Afecțiunea mea este unilaterală, așa cum am crezut că este. Ouch ... Am insistat pentru un răspuns clar cu privire la poziția noastră și l-am primit. Mergi mai departe. "Sunt obosit." Mă prefac că zâmbesc. "Hai să mergem."

CHRISTOPHER

Drumul înapoi spre cămin se face în liniște. Brațul lui Hayden este legat de al meu și mergem ca de obicei... . doar că nu sunt într-o liniște confortabilă ca de obicei cu ea. Un milion de întrebări îmi trec prin cap cu viteza luminii. Pur și simplu nu ai inteligența emoțională pe care o caut. Toată lumea îmi tot spune că nu am inteligență emoțională, dar de ce? Care este ideea pe care e clar că nu o înțeleg? Ce naiba face un om inteligent emoțional? Pentru că nu am nicio idee despre ce greșesc aici. Ajungem la pensiune și, când vrea să urce scările, o trag înapoi și o întorc spre mine. "Hayden... așteaptă." "Ce?" Îmi înghit un nod nervos în gât. "Știu c ă nu sunt genul de tip romantic pe care ți-l dorești." Ochii ei îi țintuiesc pe ai mei. "Dar poți să faci ceva pentru mine?" "Ce?" "Sărută-mă de rămas bun." "Chris . . ." "Doar o dată." Trebuie să știu. "Asta e tot ce îți cer, iar apoi vom fi doar prieteni și totul va reveni la normal." Vrea să spună ceva, dar eu o întrerup și o sărut ușor. Are un gust dulce și... Delicios. Îmi strecor brațele în jurul ei și o sărut cum trebuie de data aceasta, limba mea alunecând între buzele ei despărțite. Ea mă sărută înapoi, iar pielea de găină neașteptată mi se împrăștie pe brațe. Mădularul meu începe să bubuie. Oh...

Corpul ei se potrivește perfect pe al meu și ne sărutăm din nou. Este măsurată, lentă și seducătoare... nu este deloc ceea ce mă așteptam. Ochii mei se închid. Ce naiba e asta? Se smucește din sărut și se îndepărtează de mine. Ochii ei îi fixează pe ai mei. "La revedere, Christopher." Se întoarce, sare pe scări și dispare în clădire. O privesc, șocat, excitat și confuz. Hmm ... . . interesant. Mă uit în jos la erecția care îmi întinde pantalonii. "La ce naiba te uiți?" Îi șoptesc supărat. Îmi trec mâinile prin păr cu dezgust. "Las-o baltă. Nu o poți avea."

Mă întind sprijinit pe cot și mă uit la seducătoarea în pijamaua ei roz pur, iar sub pătură pare confortabilă și relaxată. Complet fudulează. Hayden Whitmore. A existat vreodată în istoria vieții o ispită mai enervantă, mai exasperantă? Nu prea cred. A trecut o săptămână de când m-a sărutat întâmplător, o săptămână în care mi-am imaginat că o aplec, o săptămână în care mam masturbat la duș până aproape că am vărsat sânge. Și o săptămână foarte lungă în care am urmărit-o ca pe un cățeluș nenorocit. Nu că ea ar fi observat. E complet egocentrică și cu siguranță nu-i place de mine. Cred că dacă aș fi luat foc, ea nici nu ar fi observat, ceea ce este ironic, pentru că simt că scula mea chiar arde. Toată lumea este pe plajă, iar noi suntem singuri în cameră. Ea aruncă o privire. "Cum merge cu cartea?" Îmi încrunt buza cu dispreț. Mă uit la titlu: INTELIGENȚA EMOȚIONALĂ

"E în regulă, cred." Această carte este o grămadă de prostii. Persoana care a scris-o nu este inteligentă din punct de vedere emoțional; este pur și simplu proastă. "Ce te-a făcut să cumperi cartea aceea?", întreabă ea. Eu mă prefac că zâmbesc. Mă întreb. Ea zâmbește complice și se întoarce la cartea ei. "Îmi place că citești asta". Închideți. Taci. "O să ies în oraș în seara asta", îi spun. "Bine." Întoarce pagina în cartea ei, cu ochii lipiți de text. "Ai de gând să vii?" O întreb. "Hmm." Își încrețește nasul. "Probabil că nu." Mă încrunt. "De ce? Ce faci?" "Am întâlnit niște oameni la parter aseară. M-au rugat să iau cina cu ei." Îmi îngustez ochii. "Ce oameni?" Sunt în alertă maximă. Vreun nenorocit romantic o să se năpustească și o să mi-o fure cu vorbe frumoase și promisiuni... ... verighete. Nu că aș avea-o... dar totuși... "Niște băieți", murmură ea, neinteresată. "Ce tipi?" "Cei din Olanda." Blonzi nenorociți... îmi fierbe sângele. Îi plac blondele. "Cum dorești", îi spun. Ea dă din cap în timp ce continuă să citească, total neafectată. "De ce nu vii aici? O să te îmbrățișez pe spate în timp ce citești." "Sunt bine." Se răsucește și se pune cu spatele la mine. Știu că ești al naibii de bun. Ești bun la a fi un nemernic care te înțeapă. Fără nicio rușine, mă ridic și mă urc în patul ei. Am voie să mă culc în pat cu ea; este ceva ce am făcut întotdeauna. Numai că acum știu cum se termină. Mă întind cu ea în brațe și îmi imaginez un milion de moduri în care aș putea să i-o trag; mă excit; ea continuă să-și citească cartea numai Dumnezeu știe ce e atât de interesant în ea - apoi mă duc la duș și îmi scot singur pula.

Îmi pun brațul în jurul ei din spate și o trag aproape. Îi inhalez parfumul și îi zâmbesc în părul ei, în timp ce lumea dispare. Ea are un efect calmant asupra mea. De îndată ce e în brațele mele, totul e bine în lume. Ea continuă să citească... și să citească... și să citească... și să citească. Oare știe măcar că sunt aici? "Ce ar putea fi atât de interesant în cartea aia stupidă?" I huff. "Totul", murmură ea, distrasă. "Tocmai am ajuns la bună." "Eu nu. . . ." "Shh." "Tocmai m-ai făcut să tac?" "Da, iubito. Du-te la culcare." "Ești exasperant, știi asta?" "Shh." "Vreau să spun..." "Christopher", zice ea. "Eu citesc. Dacă nu ai de gând să dormi, du-te înapoi în patul tău." "O mulțime de femei ar muri să mă aibă în patul lor, știi?" I huff. "Atunci de ce nu te duci să vezi unde sunt?", murmură ea în timp ce ea întoarce pagina. "Ies afară", o avertizez. "Bine." Femeia aia nenorocită m-a pus pe jar și știe asta. "Ies să cunosc femei", o avertizez din nou. "Bine." Mă sărută pe braț. "Distracție plăcută." La naiba cu asta... Mă duc să întâlnesc femei și fac sex în seara asta. Gata cu patrula de căței Hayden Whitmore. Mă ridic. "Dacă te duci la vestiar, poți să-mi scoți rochia albă?", spune ea. Îmi îngustez ochii. Cunosc rochia aia albă... cea care mă face tare ca o stâncă la vedere. "Nu, nu vei purta asta fără mine."

"De ce nu?" "Pentru că nu-i cunoaștem pe nenorociții ăia?" "Ce nenorociți?" "Cei din Olanda", am spus eu. "Cine știe ce fel de perverși ar putea fi." "Oh . . . ." Ea continuă să citească. Mă dau jos din pat. "Bernadette sau Kimberly vin cu tine?" "Nu le-am întrebat." "De ce nu?" "Nu am nevoie de un bodyguard, Christopher." "În rochia asta, nu sunt de acord." Ea își întoarce capul. "Ai de gând să mă îmbrățișezi pe spate și să te culci sau continui să vorbești în gura mare?". "Îți dau eu ție gură-cască". O trag în brațele mele agresiv din spate. "Ce-ar fi să ne-o tragem?" Propun. "Fii liniștită, inima mea", șoptește ea în timp ce citește. "Dacă ești excitat, du-te și găsește-ți o fată cu care să te joci. Devii enervant." "Ai prefera să citești o carte decât . . . ." Îmi strâng buzele, pentru că nu am cuvinte în acest moment. "Da", zice ea. "Aș face-o, de fapt." "Am nevoi, Grumps." "Atunci du-te și întâlnește-te cu ei. Nu ne-o tragem, Christopher. Nici acum, nici niciodată. Nu mai sugera asta. Începi să mă enervezi." Da. Asta e. Nu am nevoie să stau aici și să suport acest abuz. Mă dau jos din pat, supărat. "Ies afară." "Bine." "Nu veni să mă cauți." "Nu voi veni." Mă uit la ea în timp ce încep să mă enervez. Ea chiar nu mă vrea. Cum? Ies afară și mă îndrept spre dulapul meu, supărată. Îmi scot lucrurile pe care le voi purta în seara asta. La naiba cu asta. Nu mă mai dau la ea... niciodată! M-am săturat să fiu cățelul ei.

Mă uit în geanta ei și îi recuperez rochia albă, pe care o îndes în fundul genții mele. Nu o va găsi niciodată aici. Această rochie este doar pentru ochii mei. Am terminat cu Hayden Whitmore.

Două săptămâni mai târziu HAYDEN

"La mulți ani, iubito", șoptește vocea blândă a lui Christopher. Deschid ochii pentru a vedea o cutie albă cu o panglică roșie așezată în poziție privilegiată pe perna mea. "Huh?" Mă încrunt. "Mi-ai cumpărat un cadou?" Mă sărută pe obraz din spatele meu. "Bineînțeles că ți-am cumpărat un cadou. E ziua ta de naștere." "Dar nu avem bani." Mă încrunt în timp ce mă așez în pat. "Mi-aș vinde nuca stângă pentru tine." "Nu aș face asta dacă aș fi în locul tău." Chicotesc în timp ce iau prețiosul cadou și îl scutur la ureche. "S-ar putea să ai nevoie de asta într-o zi." Râde și el. "Deschide-o." Desfășor încet cadoul în timp ce el mă privește. Este un colier. Un lanț fin și un disc de argint. Zâmbesc. "E perfect." Îl întoarce în cutie. "Este gravată." Am citit cuvintele: GHW ÎNTOTDE AUNA C Ochii mei se ridică spre el. "GHW? Ce-i asta?" "Grumpy Hayden Whitmore." Mă trage mai aproape în corpul lui și mă îmbrățișează strâns. Am chicotit. "Sau superba Hayden Whitmore." "Goofy Hayden Whitmore." Mă înțeapă în coaste. Râd în timp ce îl scot din cutie. "Îmi place." Îl întind. "Poți să-l pui pe mine?" Ne așezăm, iar el îmi trage cu grijă părul în jurul gâtului și mi-l pune pe mine. Îl țin în timp ce se așează pe pieptul meu. "Christopher, e atât de special." Este cu adevărat special. Știu că nu și-l poate permite. Îmi aruncă un zâmbet larg și frumos. "Doar ce e mai bun pentru fata mea."

Fata lui. Ne privim unul pe celălalt în timp ce aerul se învârte între noi. "Nu ar fi trebuit să-ți cheltuiești banii pe mine." Zâmbesc. "E în regulă." El ridică din umeri. "Nu aveam nevoie de nuca aia." Mă îmbrățișează mai strâns. "Am plănuit o zi plină pentru noi, începând cu tort de ziua de naștere la micul dejun. Apoi mergem să înotăm și să facem un picnic, urmat de dansul nostru prin oraș în seara asta." Zâmbesc, entuziasmată. Întotdeauna ne distrăm atât de bine împreună. "Abia aștept." Telefonul meu sună pe măsuța laterală, iar numele se aprinde pe ecran. Regi

Ce? Fostul meu iubit. De ce naiba mă sună de ziua mea? "Ai de gând să răspunzi?" Mă întreabă Christopher. Mă gândesc pentru o clipă. De ce aș vrea să vorbesc cu el când am tot ce mă face fericită chiar aici? Nu mă simt nepotrivită sau nesigură sau oricare dintre lucrurile pe care Regi mă face să le simt. Îl privesc fix pe Christopher în timp ce o nouă realizare se instalează. L-am uitat pe Regi. În sfârșit, am trecut peste el. Când s-a întâmplat asta? "Nu." Îi zâmbesc prietenului meu frumos și de încredere, omul care nu m-a mințit niciodată. Omul care are grijă de mine, zi de zi. "Nu, nu sunt." Mă ridic în grabă. "Hai să mergem să mâncăm tortul de ziua mea."

Mă învârte și, în sunetul râsului lui, mă învârt, apoi mă trântește din nou de corpul lui. Dansul cu Christopher Miles nu va îmbătrâni niciodată. Dansăm în jurul lumii. Christopher iubește dansul, iar eu sunt partenera lui de dans fidelă pentru totdeauna. Mă învârte din nou și apoi mă trage înapoi la el cu putere, iar când sunt în brațele lui așa și îl ascult cum îmi cântă, nimic altceva nu pare să mai conteze.

"Am o cerere", spune DJ-ul de pe podiumul său, în timp ce toată lumea tace pentru a asculta. "Acest cântec este pentru un Grumpy Whitmore", spune el. Christopher rămâne cu gura căscată și se preface că este șocat de groază, iar eu îi zâmbesc prostește. DJ-ul întinde o carte în timp ce citește mesajul scris. "Aici scrie că melodia este de la cel mai sexy bărbat în viață." Am râs cu voce tare. Christopher își întinde mâinile ca pe o scenă și face o plecăciune, iar toată lumea râde, realizând că este el. Cântecul începe să cânte, "Halo", de Beyoncé, iar eu îi zâmbesc partenerului meu de dans ceresc în timp ce mă ia în brațe. "Ăsta e cântecul tău, Grumps." "Cum este cântecul meu?" "Pentru că ai o aureolă." Mă sărută pe tâmplă în timp ce mă strânge în brațe. "Îngerul meu." "Tu ești cea care are aureola, draga mea", îi șoptesc. "Aveți dreptate, așa este. Ar trebui să ne-o tragem pe melodia asta." Mă învârte cu putere, iar eu râd în hohote. "Îl strici." Îmi zâmbește în timp ce dansăm, iar un sentiment ciudat mă cuprinde... căldură și apartenență și, pentru prima dată în viața mea, siguranță. Ne uităm unul la celălalt în timp ce cuvintele se rostogolesc peste noi. Poate că ar trebui să ne-o tragem cu adevărat la acest cântec. Șase săptămâni mai târziu Îmi arunc o privire la ceas. O oră până când îl voi vedea. Weekend-urile merg atât de încet. Cum îți poate fi atât de dor de cineva când l-ai văzut chiar azi dimineață? Nu are nici un sens, nici măcar pentru mine. Christopher, Basil și cu mine ne întoarcem la Barcelona în fiecare weekend pentru a putea lucra. Cu toții avem locuri de muncă minunate aici și primim aproape un salariu cu normă întreagă pentru doar două zile de 12 ore. Merită să ne întoarcem, plus că Christopher își dorește în secret să rămână lângă Eddie. Nu suportă să-l părăsească.

încă. Restul găștii se află în Portugalia și ne vom întâlni cu ei din nou luni. Am fost peste tot: Germania, Italia, Elveția și acum Portugalia. Lumea este un loc frumos... și mai frumos cu el lângă mine. Christopher și cu mine avem o relație ciudată. Când a încercat prima dată să mă sărute în ocean și eu l-am respins, s-a retras. O săptămână mai târziu, ne-am certat și mi-a spus că este incapabil să aibă genul de relație pe care mi-l doream. Apoi ne-am sărutat, iar eu am știut în acea clipă că vreau mai mult. A încercat să o urmărească timp de nici măcar o săptămână și apoi a renunțat, așa cum știam că va face. Am căzut din nou în zona de prieteni pentru câteva luni... dar apoi s-a întors la mine. Și ceva s-a schimbat. Nu pot să-mi dau seama exact ce este sau ce înseamnă asta, pentru că, din punct de vedere tehnic, suntem încă doar prieteni și nu s-a întâmplat niciodată nimic între noi. Dar este diferit. Tot ce știu este că atunci când sunt cu el, nimic altceva nu mai contează. Ceea ce face ca viața să fie destul de bună în acest moment, pentru că suntem împreună tot timpul. Îmi termin tura și fac curățenie până când, în cele din urmă, este timpul să fac knockoff. "La revedere. Să aveți o săptămână minunată, toată lumea", vă spun în timp ce plec. Mă îndrept spre colț și acolo, în umbră, îl văd, stând în tăcere în întuneric, așteptându-mă. Cardiganul meu în mâna lui. Inima mi se strânge pentru că în mintea lui nu știe să fie romantic. Dacă ar fi știut... A văzut în el însuși ceea ce văd și eu în el. Totul este acolo, adânc înăuntru... așteptând doar să iasă la iveală. "Bună." Zâmbesc. Ochii lui mari îi țintuiesc pe ai mei. "Hei, iubito", îmi șoptește în timp ce mă trage în brațe pentru o îmbrățișare. Stăm unul în brațele celuilalt ca și cum nu ne-am fi văzut de o lună. Vreau să spun pe nerăsuflate că mi-a fost dor de el astăzi... dar nu o voi face. Pentru că nu acesta este jocul pe care îl jucăm.

"Cum a fost ziua ta?", mă întreabă în timp ce începem să mergem. Îmi ia mâna în mâna lui și îmi sărută vârfurile degetelor. "Lungă... infernală." Am oftat. "Ce-ți mai face burtica? Am fost îngrijorată când te-ai simțit rău azi dimineață." Îl împung în coaste. "Te-ai gândit vreodată că vei fi vreodată îngrijorat de durerile menstruale?" Mă tachinez. El chicotește. "Categoric nu." "Mai sunt deschise farmaciile?" Mă țin de burta mea dureroasă. "Trebuie să găsesc un pachet de căldură pe undeva." "Încă te mai doare?" Se încruntă. "Tocmai am luat niște paracetamol. O să fie bine peste puțin timp." Mergem la câteva farmacii, dar toate sunt închise. "Voi fi bine. Pastilele își fac deja efectul. Hai să mergem acasă." "Ești sigură?", întreabă el. Zâmbesc. Cine ar fi crezut că prietenul meu jucător va fi atât de grijuliu? Sub toate prostiile alea populare, e un tip absolut drăguț. Ne întoarcem la pensiune și intrăm în camera noastră. Basil lucrează în seara asta și nu va ajunge acasă până târziu. "Pleci?" Întreb. "Nu." Se încruntă. "Dacă nu cumva... ... vrei să ieșim?" "Nu, o să fac un duș și o să mă duc la culcare." "Sună bine pentru mine." Ne îndreptăm spre baie și facem dușuri. Mă îmbrac în pijama și mă îndrept spre cameră. Christopher este deja în patul meu, iar stomacul meu face un mic salt. În ultima vreme am dormit împreună, încurcați sub cearșafuri. Trupurile noastre se lipesc unul de celălalt. Și mă simt atât de apropiată de el încât... Nu pot explica. E o situație ciudată. Mă urc lângă el, iar el se rostogolește pe o parte. "Am găsit un pachet de căldură." "Ai găsit? Unde?" Își pune mâna mare peste partea de jos a stomacului meu. "Ce zici de asta?", îmi șoptește. Ne privim în întuneric, electricitatea scânteind între noi. noi. "Mai bine", am respirat.

E prima dată când suntem singuri în camera noastră. De obicei, mai sunt patru persoane cu noi, care stau de vorbă și râd. În această seară, este diferit. E ceva în aer... ceva mai mult. Fața lui este la milimetri de fața mea, mâna lui mare și caldă îmi protejează stomacul, iar un sentiment de apartenență se revarsă peste mine. "Ce faci aici cu mine?" Șoptesc. "Ar trebui să umbli după fete." "Ești singura mea fată", șoptește el. Ne uităm unul la celălalt. Și vreau cu disperare să-l cred... dar nu știu dacă sunt suficient de curajoasă să mă las să merg până acolo. Dar vreau să... "Chris . . ." Se apleacă și mă sărută. Cu blândețe... cu tandrețe. Perfect.

Capitolul 12 Se retrage, iar ochii lui îi cercetează pe ai mei ca și cum ar aștepta aprobare. Buzele lui le iau din nou pe ale mele, numai că de data asta nu mă pot abține. Îl sărut și eu. Limba mea se încolăcește ușor în jurul limbii lui, iar mâna mea alunecă pe umerii lui puternici. Ne sărutăm din nou și din nou, iar el mă rostogolește pe spate și îmi înfășoară piciorul în jurul taliei lui. Corpul lui se apleacă pe jumătate peste al meu, iar eu pot simți erecția mare din boxerii lui cum crește pe coapsa mea. Oh... E atât de musculos și de mare și... la naiba, n-am mai fost niciodată cu un bărbat ca ăsta. Sărutările noastre devin tot mai adânci și mai fierbinți, fierbinți ca un infern, și ne pierdem controlul. Îmi trage piciorul în sus agresiv; genunchiul meu este acum aproape de pieptul lui, în timp ce buzele lui se lasă pe gâtul meu. Mă mușcă și își plimbă buzele pe pielea mea, erecția lui frecându-se de chiloții mei. La naiba... Dinții lui mă trag ușor de buza de jos, iar eu îl simt adânc în sexul meu. Da. Se rostogolește astfel încât să se așeze deasupra mea, cu trupul său așezat între picioarele mele, și începe să alunece încet în sus și în jos peste punctul meu dulce în timp ce ne sărutăm. Picioarele mele se înfășoară în jurul taliei lui, o forță de neoprit se formează între noi. O bombă atomică, care așteaptă să explodeze. Am nevoie de asta. La naiba, am nevoie de asta. Îi apuc centura boxerilor și îi dau jos. Penisul lui mare se eliberează și atunci îmi amintesc. Oh, nu.

Este acea perioadă a lunii... ce naiba? E cel mai prost moment. vreo dată! "La naiba", murmur eu. "E în regulă", murmură el pe buzele mele în timp ce mă sărută. El nu a uitat deloc. De ce i-am dat jos boxerii dacă nu pot face nimic? Idiotule. Îmi dă jos bluza de pijama peste cap și zâmbește în timp ce se uită la sânii mei. Se apleacă și îmi ia sfârcul în gură. Ochii lui se închid în extaz. "Da", șoptește el. Mâinile lui se plimbă în sus și în jos pe trupul meu ca și cum nu ar ști unde să mă atingă mai întâi, șoldurile lui pompând ușor de la sine. Mi se strânge inima în gât în timp ce privesc. Să-l văd așa este un nou nivel de excitare. Este atât de pierdut în momentul acela, atât de excitat încât jur că aș putea să mă dau jos doar privindu-l. Ca să nu mai vorbim de cât de bine se simte. Mă apucă de talia pijamalei și se apucă să mi-o tragă în jos. "Chris", îi șoptesc. "Noi nu suntem." "Relaxează-te, iubito. Ne jucăm doar", îmi murmură el pe buze. Continuă să-mi dea jos boxerii și mi-i dă jos. Bine... ce naiba? Suntem amândoi dezbrăcați. E un fel periculos de a ne juca. Nu te duce acolo. Ne sărutăm, iar el își freacă vârful degetelor prin părul meu pubian. "Hmm." Șoptește încet: "Nici nu ai idee cât de mult mi-am dorit să te ating așa." În timp ce ne sărutăm, el își învârte degetele pe clitorisul meu într-un mod care îmi dă fiori pe șira spinării. Oh, nu. "Să te fac să vii este tot la ce mă gândesc de luni de zile", șoptește el. "Nici nu ai idee cât de mult mă excită corpul tău". Excitația crește instantaneu în adâncul meu. Degetele lui exercită exact presiunea potrivită, iar gura mea se deschide. Oh... oh... oh... cum de știe locul exact? E ca și cum ar avea o hartă. Capul îmi plonjează înapoi. Face asta prea bine. La naiba cu el și toată experiența lui de afemeiat. Nu am nici o șansă să o fac pe șmecherul. Răsuflarea lui pe gâtul meu, vârful degetelor lui care se roteau ușor, erecția lui pe mine.

Să-mi țin picioarele închise este o sarcină aproape imposibilă. Mă cutremur, iar el chicotește pe gâtul meu, știind foarte bine că abia m-a atins și eu sunt pe cale să explodez. Nu. Sunt atât de jenant. Am nevoie să deviez. Mă duc să mă desprind din strânsoarea lui, iar el mă împinge înapoi în jos. "Nu te mișca", îmi cere în timp ce mă ține nemișcată. Dominația lui este la un alt nivel, iar excitarea mea atinge cote maxime. Voi veni în seara asta... fie că îmi place sau nu. Mă întind și-i iau lungimea lui tare în mână, și ce naiba? Mare. Abia dacă pot să pun mâna pe el. Îmi înghit nodul nervos din gât. Îmi împinge picioarele înapoi, coapsele pe piept și se rostogolește pe mine. "Christopher", îl avertizez. "Să ne jucăm", îmi spune el. Asta nu pare a fi o joacă. Simt că e pe cale să mă prindă de pat. "Dar. . . ." "Taci din gură, Grumps", șoptește el. Am chicotit. Nu mă așteptam să aud așa ceva în toiul momentului. Își ajustează scula astfel încât, fără să fie înăuntrul meu, se freacă de buzele sexului meu. Se împinge încet înainte și trece chiar peste clitorisul meu. Asta e... bine. Oh, la naiba. . . Ochii lui întunecați îi țin pe ai mei, iar el își întoarce capul și îmi linge mușchiul gambei. Limba lui este groasă și puternică. Văd stele și mă cutremur tare, fără să mă pot abține. O, ce oroare. Sunt un fraier cu două pompe. "O să fie atât de distractiv să te sparg, Grumps", murmură el. Îmi ia fața în cele două mâini și mă sărută adânc. "Suge. My. Pula." Ochii mei se măresc... ... Doamne. Vorbește murdar.

Deodată sunt nesigur pe mine. Mă simt ca o fetiță, neexperimentată și imatură. Prea mult prea mult. Mă sărută adânc și mă apucă de un pumn de păr și mă ghidează în jos pe corpul lui. Ei bine... iată-mă. Am mai făcut sex oral până acum, dar niciodată în fața unui maestru. Îi ling vârful, fluturându-mi limba peste capătul lui. Se întinde pe spate și, cu ochii fixați în ochii mei, inspiră adânc. Îi place asta. Reacția lui mă stimulează, iar eu îl iau încet în gură. Respirația lui freamătă și știu că și el este aproape. Îl iau în mână și îl mângâi în timp ce sug. Privirile noastre se blochează, iar el își desface mai mult picioarele. Invitându-mă înăuntru. Îl iau mai tare și îl sug mai tare, iar ochii îi flutură în timp ce geme. "Asta e." Vreau să fiu mai mult pentru el. Vreau să spun ceva neașteptat... murd ar. "Dă-mi dracului gura", șoptesc în jurul lui. Ochii i se întunecă, iar el apucă două mâini de părul meu și alunecă adânc pe gât. Oh, nu... prea departe. Am căscat gura la mărimea lui, iar el îmi împinge părul de pe față și îmi zâmbește. "Probabil că n-ar trebui să-mi spui să fac asta, Morocănosule." Ticălosule. Hotărât să o fac mai bine, îl iau din nou în gură. Intru într-un ritm, iar el geme și își dă capul pe spate și, la naiba, mi-aș fi dorit să îl călăresc până acasă. În seara asta, aș fi fost jocheul tuturor jocheilor. Strânsoarea lui de părul meu se strânge, se cutremură, iar eu mă întăresc. "O să vin." El geme, "Grumps." Îmi dă o portiță de scăpare dacă nu vor să înghită. La naiba cu regulile. Sunt în pat cu un zeu al sexului. Unde sunt regulile, nu există reguli. "Fă-o", îl provoc. Focul i se aprinde în ochi, iar el își desface mai mult picioarele și se ține adânc. Vine în grabă pe gâtul meu.

Oh... Doamne... Am uitat partea asta... aah.

Ugh . . . . Oprește-te. M-am lăsat dus și l-am băut, fără să mă grăbesc. Îl ling. Cu ochii fixați pe ai lui, îmi ling propriile degete care încă îl au pe ele. Se holbează la mine. Fruntea îi este încrețită și, în timp ce pieptul i se ridică și coboară în timp ce se chinuie să respire, nu sunt sigur dacă este impresionat sau îngrozit. Poate un pic din ambele. Îi sărut scula și mă târăsc pe corpul lui și mă cuibăresc în pieptul lui. El stă nemișcat, atât de nemișcat încât mă uit la el. "Ce?" El suflă aer în obraji ca și cum ar fi surprins. "A fost... al naibii de bine." Îi sărut pieptul de sub mine. Așa a fost. Zâmbesc somnoroasă în brațele lui, legănată de căldura lui, iar cheia sună în ușă. La naiba, e Basil. "La naiba", șoptește Christopher. "Ce caută acasă atât de devreme?" Mă ridic, iau pijamalele amândurora de pe podea și mă bag înapoi sub pătură chiar în momentul în care se deschide ușa. "Hei", spune Basil cu dezinvoltură când intră. Nici măcar nu se uită în jos la noi. "Bună", îi răspundem amândoi. Inima mea încă îmi bate cu putere. "N-o să-ți vină să crezi ce s-a întâmplat astăzi." Începe să vorbească, și noi stăm și ascultăm, dar cu fiecare cuvânt pe care îl spune, îl simt pe Christopher cum se îndepărtează, deși nu sunt sigură dacă e Basil sau eu de care încearcă să scape. "Fac un duș", spune în cele din urmă Basil. În clipa în care ușa se închide, Christopher se aruncă din pat și își trage boxerii pe el. "Îmbracă-te", șoptește el în timp ce îmi aruncă pijamaua. "Repede. El nu trebuie să știe." Mă încrunt. Nu-i așa? De ce nu poate să știe? "Mă duc să fac un duș rapid." El iese în grabă din cameră, iar eu mă uit la spatele ușii, uimită. Ne-am tot învârtit în jurul acestui subiect de luni de zile. De ce nu știe Basil? Aș fi crezut că e ceva ce merită strigat în gura mare.

lume. Poate că nu. Mă îmbrac și mă duc la baie și, cu fiecare minut care trece, mă cuprinde un sentiment de teamă. Oare regretă? Nu se comportă așa cum am crezut că va face. Acesta ar putea fi un mare dezastru. Mă întorc în cameră și îl găsesc pe Christopher din nou în patul meu. Îmi oferă un zâmbet blând și dă la loc pătura. Mă simt ușurată. Bine, totul este în regulă. Îmi imaginez lucruri care nu sunt acolo. Mă târăsc înăuntru, iar el mă înconjoară cu brațul, iar eu îmi pun capul pe pieptul lui. Mă sărută pe tâmplă în timp ce mă ține strâns. "Noapte bună, Grumps-ul meu sexy." Îmi târăsc degetele prin împrăștierea părului lui negru de pe piept. Mă simt atât de bine că în sfârșit pot să-l ating așa. "Noapte bună." Își apropie gura de urechea mea și îmi șoptește: "Ai un cap grozav". Zâmbesc în întuneric. Criză evitată. Apropierea dintre noi a revenit. Basil se întoarce în cameră și începe să vorbească. Continuă la nesfârșit și ne povestește fiecare mic detaliu al zilei sale, așa cum face în fiecare seară. Stăm în tăcere și ascultăm. "Ți-a spus cineva vreodată că ai diaree verbală?". îl întreabă Christopher. Îl împung pe Christopher în coaste. "Nu, de ce? Ce-i asta?" Basil răspunde fără să aibă habar. Îl împung din nou pe Christopher. "Nu", îi șoptesc. "E doar un microfon care circulă", minte Christopher. "Sper să nu-l prind", răspunde Basil. "Nu sună deloc bine." "I garantez că că dacă tu păstrați gura închisă, tu nu va fi așa". murmură sec Christopher. "Bună idee", răspunde Basil în timp ce se urcă în pat. Eu chicotesc. "Noapte bună, Baz."

"Grumps", șoptește o voce. Îmi trag ochii și îl văd pe Christopher complet îmbrăcat și aplecat peste patul meu. "Ce s-a întâmplat?" Mă încrunt.

"Trebuie să plec." "Unde?" "Acasă." Ochii mei se deschid în zbor. "Ce?" "Trebuie să semnez niște hârtii cu frații mei." Ce naiba? Mă ridic și mă frec la ochi. "Ce vrei să spui?" "Sunt niște hârtii legate de averea părinților mei și trebuie să semnez împreună cu frații mei în aceeași zi." Am clipit. Ieri nu a menționat deloc acest lucru. "Când te vei întoarce?" Mă încrunt. "Câteva zile." "Vrei să vin și eu?" "Nu", răspunde el, mult prea repede. Mă sărută rapid pe buze. "Să te distrezi aici. Du-te în Portugalia cu ceilalți". Mă gândesc pentru o secundă. "De fapt, voi sta aici și voi lucra toată săptămâna. Maria este în concediu medical și mi-au oferit turele ei." Arunc o privire, iar rucsacul lui plin este împachetat lângă ușă. "Lasă-ți rucsacul aici cu mine." "E în regulă." Ochii mei îl cercetează pe al lui. Nu se mai întoarce. "Sunt bine", zice el. Dar nu l-am întrebat nimic... nu e bine. Se sperie. "Ești bine?" El zâmbește. "Suntem bine?" Dă din cap ca și cum ar încerca să mă convingă el însuși. "Bine? Totul este în regulă." Se împiedică în cuvinte și se ridică în grabă. Mă dau jos din pat și mă uit la el. Se agită și se uită peste tot, mai puțin la mine. "Christopher." Continuă să pună lucruri în geantă și se joacă cu fermoarul. "Christopher", spun eu, mai severă. "Uită-te la mine." Ochii lui se ridică spre ai mei. "Este în regulă." "Da, e dulce." El dă din cap ca și cum s-ar fi convins singur. "Știu. Absolut dulce." "Dulce" nu este un cuvânt pe care l-am auzit folosind. Nu m-a mai mințit niciodată.

"La revedere." Mă sărută repede, își ia rucsacul și fără să se uite înapoi se grăbește să iasă pe ușă. Mă holbez la spatele ei, șocat până la tăcere. Ce naiba s-a întâmplat? "Ați dormit împreună, nu-i așa?" Basil spune sec. Expir cu greutate. "Hayden, nu ai învățat nimic?" El oftează. "Fără aventuri cu colegii de cameră." Mi se umplu ochii de lacrimi. Dacă a ș fi crezut că suntem doar colegi de cameră, nu aș fi făcut-o. Credeam că suntem mai mulți.

CHRISTOPHER

Îmi arunc geanta în portbagaj și mă urc în spatele taxiului. "Aeroportul, vă rog." "Bine." Șoferul trage calm pe dreapta și intră în trafic. Inima îmi bate cu putere în piept, mă întorc și mă uit la pensiune prin fereastra din spate. Îmi târăsc mâna pe față. La naiba. La naiba. La naiba. La naiba. Îmi scot telefonul și îl sun pe Eddie. Răspunde la primul apel. "Bună ziua, domnule Christo." "Bună, amice. Ascultă, trebuie să plec din oraș pentru o vreme. Poți să ai grijă de domnișoara Hazen pentru mine, te rog?" "Unde te duci?" "Trebuie să semnez niște hârtii acasă." Nu mint. Chiar trebuie să semnez niște hârtii, dar nu trebuia să o fac decât săptămâna viitoare, dar știu că băieții sunt toți la New York săptămâna aceasta. Trebuie să mă duc acasă. "Te întorci?", întreabă el încet. Îi aud dezamăgirea din voce și închid ochii. La naiba. "Bineînțeles că da." "Când?" "Câteva zile." "În ce zi?" "Nu știu încă", am spus eu. "Poți să ai grijă de ea pentru mine sau nu?". "Bine." "Bine. E prea încrezătoare, iar eu doar..." Mă întrerupe. "Mă ocup de asta." "Mulțumesc." Închide înainte ca eu să mai pot spune ceva, iar eu expir puternic. Este o lume ciudată în care persoana în care am cea mai mare încredere este un puști de paisprezece ani care lucrează noaptea întrun bar. Transpirația îmi prăfuiește pielea, iar eu îmi șterg fruntea. La naiba, faptul că m-am culcat cu femeia aceea - sau aproape m-am

culcat cu femeia aceea - m-a pus pe

pe punctul de a se prăbuși complet. Nu m-am simțit niciodată atât de instabil. Trag adânc aer în piept în timp ce mă uit pe fereastră. Nu ar trebui să plec. Dar nu pot rămâne. Pereții se închid în jurul meu și nu am dormit toată noaptea. Am urmărit asta... Am vrut asta. Și acum? La naiba . ... ce am făcut? Am nevoie doar de ceva timp cu frații mei. Îmi frec degetele peste barbă în timp ce mă uit pe fereastră. Întoarceți-vă. Nu o da în bară. Ea este cel mai bun lucru care ți s-a întâmplat vreodată. Du-te înapoi. "Poți să. . . ." Ochii șoferului se ridică pentru a-i întâlni pe ai mei în oglinda retrovizoare. "Nu contează." Mă corectez. "Lasă-mă la aeroportul internațional terminal, vă rog."

Ies de pe aeroportul JFK la ora 19:00. Limuzina neagră mă așteaptă la bordură. Brandon, șoferul meu, îmi zâmbește călduros, dând din cap. "Bună seara, domnule Miles." Zâmbesc și îi strâng mâna. "Bună, Brandon. Mă bucur să te văd." El deschide portbagajul, iar eu îmi pun rucsacul înăuntru și mă urc pe bancheta din spate. Trage în trafic, iar eu privesc uimită în jurul orașului meu natal. E ca și cum l-aș vedea pentru prima dată. Atât de ocupat. Taxiurile galbene sunt peste tot, iar eu zâmbesc când simt cum îmi revine echilibrul. "Ridicăm pe cineva, domnule?" întreabă Brandon. Mă încrunt. În mod normal, noi luăm oamenii în brațe? Cred că da. "Nu, nu în seara asta."

Stau liniștit în spate în timp ce traversăm New York-ul. Mă uit la ora de pe telefon. Ar fi ora 1:00 dimineața în Spania. Ar trebui să o sun pe Hayden și să-i spun că am aterizat în siguranță... și apoi ce să spun? Îmi imaginez cum ar fi decurs conversația și expir puternic. Nu am chef de gradul trei. Îmi bag telefonul înapoi în buzunar. Cincisprezece minute mai târziu, am oprit în fața clădirii mele. "Casă dulce casă." Brandon zâmbește. "Da." Zâmbesc. "Mi-a fost dor de acest loc." "Vă duc eu geanta sus, domnule", se oferă el. "Nu. Mă descurc, mulțumesc." Îmi pun rucsacul imens pe umăr. "La ce oră plecați, domnule Miles?" Mă încrunt. Așa e... Ies în fiecare seară când sunt aici. "Rămân acasă în seara asta. Du-te acasă. Să ai noaptea liberă." Sprâncenele lui Brandon se ridică ca și cum ar fi surprins. "Mulțumesc că ai venit să mă iei." Se încruntă. Zâmbesc și mă îndrept spre hol. Toți angajații de la concierge fug când mă văd cu geanta mea grea. "Domnule Miles, mă bucur să vă văd, domnule. Lăsați-ne să luăm asta." "Sunt bine", îi răspund. De ce fug toți? Mă uit în jur. Totul este din marmură și extrem de luxos. Peste tot sunt buchete imense de flori proaspete, iar personalul este îmbrăcat în costume negre. Podeaua este atât de bine lustruită încât pare o oglindă. Mă încrunt. Întotdeauna a fost atât de luxos? Oare nu am observat-o niciodată până acum? Hmm ... . Mă urc în lift, iar Harold, operatorul acestuia, stă liniștit. "Bună ziua, domnule Miles." Zâmbește. "Bună, Harold." Mă întorc cu fața la față. "Ai avut o zi bună?" Îl întreb. "Da, domnule." El zâmbește. "Ai făcut-o?" Ridic din umeri. "A fost în regulă", mint. Am avut cea mai de rahat zi din toate timpurile. Continuăm să urcăm până la apartamentul meu, iar un gând îmi trece prin minte. Stă toată noaptea în lift, așteptând să ia oamenii

până la etajele lor? "De cât timp lucrezi în lift, Harold?". "Șaptesprezece ani, domnule." Mă uit fix la el. El zâmbește larg. "Și în seara asta a fost prima dată când m-ai strigat pe nume." Am clipit. Ce? Ușile sună când ajungem la etajul meu. Se deschid, iar eu mă uit la el, îngrozită. "Să aveți o noapte minunată, domnule." "Și tu", îi răspund încet, surprinsă. Cu siguranță nu poate fi corect, deși în adâncul sufletului meu știu că este. Sunt un nemernic. Ies din lift și intru în holul meu privat. Îmi scanez amprenta digitală și ușile duble se deschid. Le împing și le deschid pentru a intra în ferestre din podea până în tavan, cu vedere uimitoare asupra New York-ului. Cu inima strânsă, îmi las rucsacul și mă îndrept spre o fereastră, privind orașul. New York-ul zumzăie dedesubt, o priveliște pe care am văzut-o toată viața mea - o luasem chiar de la sine înțeleasă. În această seară, mi se pare străină. Atât de străină. Mă întorc și mă uit prin marele meu apartament. Este imens și se întinde pe două etaje. Canapele din piele, podele din beton lustruit și picturi abstracte luminoase atârnă pe pereți. Intru în bucătărie și mă uit în jur. E ca și cum aș vedea fiecare detaliu pentru prima dată. Aparate electrocasnice elegante și blaturi mari de marmură. Deschid o ușă și mă uit înăuntru. Un sistem de iluminat cu benzi luminează o scară care coboară spre camera frigorifică, care este mai mare decât sufrageria majorității oamenilor. Pivnița mea de vinuri, unde adăpostesc sute de mii de dolari în vinuri exotice. Mă încrunt, perplexă. Închid ușa și urc scările duble mari de lângă liftul intern. Urc pe hol, iar senzorii de iluminat de pe podea se aprind pe măsură ce merg. Hmm, de ce am nevoie de asta? De când a fost atât de greu să pornești un întrerupător?

Ajung în dormitorul meu, stau la ușă și mă uit la patul uriaș. Un milion de viziuni îmi trec prin minte despre femeile pe care leam avut aici, petrecerile, orgiile... orgasmele, atât cele date, cât și cele primite. Dezumflată, intru în baie și dau drumul la duș. Mă uit la tavan. Este un duș triplu, cu accesorii de alamă ornamentate. Chiar dacă îl vedeam în fiecare zi, nu l-am observat niciodată până acum. Este ceva ce am considerat de la sine înțeles. De ce am un duș triplu? Știi de ce... De obicei sunt trei persoane în el. Mă uit în jur cu ochi noi. Marmura este albă, iar accesoriile sunt din alamă. Există un scaun de marmură de-a lungul unui perete și o cadă spa scufundată în podea. Prosoapele pufoase de culoare albastrumarină sunt împăturite perfect pe rafturi, împreună cu patru halate de culoare marină atârnând perfect în cârligele de alamă de pe perete. Patru robe. Acest apartament are tot ce e mai bun din tot ce e mai bun în el, plin de lux... dar, cumva, e gol. Atât de gol. Dezumflată, intru în duș și stau sub apa fierbinte. Inima îmi bate cu putere și, pentru a zecea oară astăzi, simt cum pereții se închid în jurul meu. Jur pe Dumnezeu, o iau razna. Nu mă simt ca și cum aș fi acasă, iar toate astea mi se par străine... ceea ce e aiurea, pentru că eu sunt acasă. New York a fost întotdeauna singurul loc de care aparțin. Dacă aici nu mă simt ca acasă, atunci unde este? Londra. Dacă aș fi fost în apartamentul meu din Londra, atunci aș fi simțit altceva, sunt sigur. Da, asta e... Londra. Inspir adânc în timp ce încerc să mă calmez. Bineînțeles că sunt agitat și mă simt stingherit. Nu am închis un ochi azi-noapte și sunt epuizat. Chiar și cu jet-lag. Nu am de gând să-mi sun frații să ne întâlnim diseară. Mă simt mult prea dezechilibrată. Ies de la duș și mă usuc, și, prea obosită ca să mănânc ceva la cină, mă târăsc în pat. În liniștea întunecată, mă uit în sus, spre tavan.

Patul este imens, cearșafurile sunt crocante și totul pare atât de curat și steril. Singură. Viața mea este un dezastru.

Capitolul 13 Ultimul etaj, Miles High Building. Ușile liftului se deschid și ies cu pași mari. "Bună dimineața, Sammia." Zâmbesc. Mă bucur să văd o față cunoscută. "Christopher." Ea oftează. "Doamne." Se ridică în picioare, iar eu mă aplec spre ea. biroul și o sărută pe obraz. "Ți-a fost dor de mine?" O întreb. "Categoric nu." Ea zâmbește. Sammia și cu mine avem o prietenie puternică. Flirtăm de ani de zile. "Încă mai ești căsătorită?" "Da, Christopher." Ea își dă ochii peste cap. "Ce păcat", îi răspund în timp ce trec pe lângă ea. "Într-una din zilele astea", îi spun în timp ce mă îndepărtez. O aud chicotind, iar eu mă îndrept pe coridor spre Jameson's. Intru, iar el vorbea la telefon. Se uită în sus și se oprește în mijlocul frazei. "Te sun eu mai târziu." Închide fără să aștepte un răspuns și se ridică imediat. Chicotesc și îi întind brațele, iar el se grăbește și mă trage într-o îmbrățișare. Emoția mă copleșește. Nu mi-am dat seama cât de mult mi-a lipsit până în acest moment. "Credeam că nu vii până vineri?", spune el în timp ce-și recapătă calmul și se dă la o parte de lângă mine. "Schimbare de planuri." Mă înconjoară în timp ce mă privește de sus în jos. "La naiba. ... uită-te la tine." "Dar eu?" Zâmbesc. "Bronzată." Mi-am pus mâinile în șolduri cu mândrie. "Te-ai îngrășat." "Du-te dracului, am făcut-o."

Se așează la birou, fără să mă părăsească din priviri o clipă, și ridică telefonul din birou. "Vino aici. Am o surpriză pentru tine." Știam că toți cei trei frați ai mei erau în New York. La ora nouă este o ședință a consiliului de administrație, iar prezența tuturor este obligatorie. Mă îndrept spre bar și mă uit la sortimentul de alcool pe care nu mi l-am putut permite. "E prea devreme?" Întreb. "E ora cinci undeva", răspunde el cu dezinvoltură. Îmi torn un scotch și ridic sticla. El zâmbește cu o mișcare subtilă a capului. "Voi aștepta până când va fi ora cinci aici." "Tot plictisitor, văd." Sorbesc din băutura mea și zâmbesc în timp ce arde până la capăt. "Ahh." Ridic paharul și mă uit la lichidul chihlimbar. "Asta e marfă." Ușa se deschide brusc, iar Tristan și Elliot apar la vedere. Amândoi râd în hohote și se năpustesc asupra mea cu o îmbrățișare. Elliot mă strânge în brațe mai mult decât ar trebui. "Dă-mi drumul, nenorocitule." Zâmbesc în timp ce mă retrag din brațele lui. Mă lovește cu putere. "Slavă Domnului că s-a terminat." "Ți-a fost dor de mine?" Întreb. "Nu. Doar că m-am săturat să fac toată munca ta." Ochii lui zăbovesc afectuos pe fața mea, iar eu îl trag într-o altă îmbrățișare. "Mi-a fost dor de tine." "Londra e nașpa fără tine." "Spune-mi totul", spune Tristan în timp ce toarnă trei pahare de scotch. Jameson tresări. "Este opt și jumătate dimineața." "Nu mai fi al naibii de plictisitor", oftează Tristan în timp ce le dă paharele. Îl ține pe al lui în aer pentru a propune un toast, iar noi toți îl ridicăm și noi pe al nostru. "Împreună." Mi se umplu ochii de lacrimi. La naiba. Chiar mi-a fost dor de ei. Aici este locul meu, alături de frații mei, conducând compania noastră. "Împreună", repetăm cu toții. "Așa că... . . ." Tristan zâmbește. "Spune-i ne totul. Ce este s-a întâmplat cu gorilele din ceață?" Am izbucnit în râs. "La naiba, a fost o noapte de coșmar și, pe deasupra, vrăjitoarea mi-a furat cardul de credit." Cu toții chicotesc.

"Taximetristul." Jameson zâmbește. "Tu. Un șofer de taxi. Asta mă va face... ... e cea mai bună poveste pe care am auzit-o în viața mea. Și când tipul ăla a vomitat în mașină, iar tu ai vomitat din simpatie." "Oh, nu." Cu toții gemeau. "Nu-mi aduceți aminte." Am tresărit. "Când erai un urs și ai fost lovit în boașe." Cei trei au izbucnit în râs în timp ce își imaginau asta. "Da, da. Râzi cât vrei." Îmi dau ochii peste cap. "Încă simt gustul sângelui." Râd și mai tare, iar eu îmi golesc paharul. "Trebuie să ne mișcăm. Întâlnire în zece minute. Putem semna mâine documentele de încredere? Ce cumpărăm acum?" "Un zgârie-nori pe strada 5. Voi suna avocatul și voi face o programare. Ești prin preajmă mâine?" "Da, da, sună bine", răspund cu toții. "Cină și băuturi în seara asta?" întreb. "S-a făcut." Tristan mă lovește pe spate, Elliot îmi încurcă părul, iar Jameson îmi aruncă un zâmbet complice. "Mă bucur că ești acasă. Gata cu ideile aiuristice." "Știu." Zâmbesc. "Mă bucur să fiu acasă." Începem să ne îndreptăm spre sala de ședințe. Numai că nu a fost o prostie, ci a fost grozav. Probabil cel mai bun moment din viața mea. Mi s-a arătat un mod diferit de viață, un mod în care era în regulă să fiu cine sunt. Fără așteptări, fără termene limită . ... doar eu... și ea. Tristețea mă înțeapă, iar fața îmi cade. Elliot o prinde și se încruntă. "Ce s-a întâmplat?", șoptește el în timp ce mergem. "Nimic." Ochii lui îi țintuiesc pe ai mei. "Aruncă-l." Am trecut pe lângă el. Nu am chef de rahatul lui psihopat.

HAYDEN

"Te-ai culcat cu el?" strigă Bernadette. "Nu." Am trecut pe lângă ea și am intrat în duș. Fetele s-au întors pe neașteptate din Portugalia. Hostelul lor pentru rucsaci a fost închis pentru că a fost o defecțiune electrică și nu mai avea curent. Nu au putut intra nicăieri, așa că s-au întors aici. "Atunci de ce a plecat?" Mă urmărește. "Trebuia să semneze ceva acasă", îi răspund eu. "L-ai sărutat?" Am ezitat. "Ai făcut-o." Ea gâfâie. "Știam eu." "Nu se mai întoarce. Știi asta, nu-i așa?", spune Kimberly în timp ce pornește dușul din cabina ei. "O să se întoarcă", pocnesc eu în timp ce îmi bag capul sub apă. "Ce te face să fii atât de sigur?" Bernadette mă strigă. "Pentru că . . . îl cunosc." "Știai că o să plece înainte de a-l săruta?" "Știam că o să se sperie, dacă la asta te referi." "Atunci de ce l-ai sărutat?", întreabă ea. E supărată că ne-am sărutat. Îl adoră pe Christopher. În mintea ei, eu l-am îndepărtat. "Pentru că nu se poate evita. Trebuie să treacă peste asta și să se întoarcă de bunăvoie." "Și dacă nu o face?" "O va face." "Nu sunt atât de sigur." "Tu nu-l cunoști așa cum îl cunosc eu." "Nu fiți prost. A plecat și și-a luat toate lucrurile. Poți să te auzi chiar acum?" "Știu că sună stupid, dar știu că avem ceva. Și este real... și am încredere în el", îi spun. "Ai dreptate, pare o prostie. Un bărbat nu fuge când se culcă cu o femeie decât dacă nu vrea să o mai vadă. A obținut ceea ce a vrut și acum a plecat de aici."

Sunt eu prost? Nu. Am încredere în el. Am încredere în noi. "Nu ne-am culcat împreună, iar el are niște rahaturi de rezolvat, asta toate este ." "Te-a sunat?" "Nu." De ce nu m-a sunat? "Și dacă se culcă cu altcineva cât timp e plecat?" Bernadette între Inima mi se strânge pentru că știu că este o posibilitate reală. Oameni abă. speriați fac lucruri stupide. "Atunci s-a terminat între noi." Am oftat. Gândul îmi face rău la stomac. "Îmi va spune dacă a făcut-o. Christopher este o mulțime de lucruri. Un mincinos nu este unul dintre ele. El va ști dacă a dato în bară și îmi va spune. Nu e un nenorocit." "Asta dacă îl vei mai vedea vreodată." "Știu că se va întoarce." "Ce te face să fii atât de sigur?" "Eddie este aici." "Și?" "Nu l-ar fi părăsit niciodată fără să-și ia rămas bun." "Dar... te-ar părăsi pe tine. . ." "Las-o baltă, Bernadette", pocnesc eu, în timp ce îmi pierd și ultima mea răbdare. "Nu mai discut despre asta." "Inima frântă vine imediat", murmură Kimberly. "Corect", este de acord Bernadette. Expir cu greutate. Sper că se înșeală. Doamne, sper că se înșeală.

Ies din dormitor pentru a face duș. "Bună dimineața, domnișoară Hazen." Mă întorc și îl văd pe Eduardo așteptând răbdător lângă ușa mea. "Bună dimineața, Eddie." Zâmbesc. La naiba, puștiul ăsta e cel mai drăguț om din toate timpurile. "Ce pui la cale?" Îl întreb în timp ce ne îndreptăm spre dulapul meu. "Sunt aici pentru a te ajuta astăzi." "Nu este necesar, dragă. Du-te și relaxează-te. Nu am nevoie de niciun ajutor."

Fața îi cade ca și cum ar fi dezamăgit, iar el își răsucește nervos degetele în fața lui. Mă corectez. "Asta dacă ai altceva de făcut. Eu mă duc la piață. Ai putea să vii să-mi ții companie dacă vrei?" Fața lui se luminează. "Bine, pot să fac asta." "Dă-mi zece minute să fac un duș și vom pleca." "Unde te voi aștepta?", întreabă el entuziasmat. "Oriunde vrei tu". Îmi aruncă un zâmbet mare și frumos, iar inima îmi sare în sus. Știu de ce Christopher este atât de îndrăgostit de acest băiat. Și eu sunt destul de îndrăgostită. Fac un duș, mă îmbrac și ies afară pentru a-l găsi pe Eddie stând pe podea lângă ușa mea. "Nu trebuie să stai pe podea, dragă", îi spun. "Puteai să aștepți în zona de relaxare". Ridică din umeri în timp ce se ridică în picioare. "Nu mă deranjează podeaua." El spune adevărul. Nu-l deranjează nimic și nu se plânge niciodată. Este cel mai harnic și inteligent băiețel pe care l-am întâlnit vreodată. Bunica lui trebuie să fie foarte mândră. Ei bine, nu e chiar atât de mic, dar știi ce vreau să spun. Ieșim din pensiune și mergem pe stradă. Soarele strălucește, iar vremea este caldă și blândă. "Frumoasă zi, nu-i așa?" "Uh-huh." Zâmbește în timp ce se uită în jur. Ne plimbăm în tăcere o vreme. "Vreau să cumpăr niște fructe proaspete astăzi, roșii și salată verde." "Pot să le duc eu", sugerează el. "Bine", răspund eu. "Ar fi minunat". Zâmbesc tare pe dinăuntru; cu fiecare minut pe care îl petrec cu el, mă atrage mai mult sub vraja lui. "Probabil că ar trebui să luați și mere și banane", spune el. "Cred că o voi face." Zâmbesc. Îi sună telefonul, iar el îl scoate din buzunar. "Este domnul Christo", spune el. spun e. "Nu sunt aici", mă bâlbâi eu. "Prefă-te că nu ești cu mine." "Nu pot să mint." "Ba da, poți", am pocnit eu. "Fă-o." "Bună ziua", răspunde el. Ascultă și apoi zâmbește larg. Stau în picioare și îl privesc pe noul său iPhone de lux. "Da, sunt bine." Eddie zâmbește. Începem să mergem din nou, în timp ce eu

ascultând ca un șoim.

"Domnișoara Hazen?" Ochii lui Eddie se îndreaptă spre mine. "E bună." El ascultă din nou. "Nu, nu a plecat în Portugalia. Ceilalți sunt și ei aici acum. Căminul lor s-a închis." Eddie ascultă din nou și se încruntă. "Noaptea trecută? Nu știu ce a făcut aseară." "Am ieșit", am spus. "A ieșit", minte el pentru mine. Ochii lui se îndreaptă din nou spre mine. "Cu cine?", repetă el întrebarea lui Christopher. "Bărbați", spun din gură. Eddie se încruntă și ridică mâna. "Ce bărbați?", răspunde el cu gura. "Toți", spun eu. Eddie dădu din cap, înțelegând în sfârșit jocul. "Un grup mare de băieți. Și tipi arătoși." Zâmbesc buimac în timp ce ascult. Îi pasă. "Cu ce s-a îmbrăcat?" Eddie se încruntă în timp ce repeta întrebarea. Ochii lui îi întâlnesc pe ai mei, iar el își încrețește fața. "Rochie albă", spun din gură. Eddie minte din nou pentru mine. "Nu știu, o rochie albă." Eddie ascultă și apoi își dă ochii peste cap. "Nu-i tai rochia." Mi-am pus mâna la gură ca să mă opresc din râs. "Nu sunt sigur", răspunde Eddie. El ascultă puțin. "Bine, o să încerc". "Ce?" Eu vorbesc din gură. Își flutură mâna în semn de liniște. "Sunt bine." El zâmbește. "Nu, e însorită." El ascultă din nou. "Încep la ora trei. Mă duc la piață cu domnișoara Hazen în această dimineață să cumpăr fructe." Se încruntă, iar ochii lui se întâlnesc cu ai mei. "Să nu-i spui că ai sunat? De ce nu?" Inima mi se scufundă în timp ce aștept răspunsul. "Oh . . . . Înțeleg." Ascultă și, în cele din urmă, zâmbește. "Bine, la revedere." Închide telefonul. "Ce a spus?" Am scăpat. "Să nu-ți spun că a sunat." "De ce nu?" "Nu știu... Am uitat", minte el. "Îl acoperi?" Am oftat. "O să te sune, nu-ți face griji". "Când?"

"Nu știu." "Ei bine, te sună el înapoi?" Îl întreb. "A spus că mă va suna mâine". "Oh . . . . " Revăd conversația pe care au avut-o, încercând cu disperare să înțeleg ce înseamnă totul, și mergem în tăcere o vreme. "Te place", spune el. Ochii mei se ridică. "El ți-a spus asta?" "Nu a fost nevoie." "Ei bine, atunci, de unde știi?" "Bărbații știu aceste lucruri... și în plus, cum ar putea să nu știe?" Zâmbesc. Acest tânăr adorabil este totul și chiar mai mult. Îmi leg brațul de al lui, recunoscătoare pentru prietenia lui. "Hai să luăm și noi o înghețată în drum spre casă." Eddie zâmbește larg. "Bine."

CHRISTOPHER

Restaurantul este aglomerat și plin de viață, muzica este la maxim și, în stilul tipic newyorkez, toată lumea este în oraș într-o seară de luni. Orașul care nu doarme niciodată. Frații mei râd și discută și, cu fiecare moment pe care îl petrec cu ei, mă simt un pic mai mult eu însumi. Jameson își ține mâna și strânge pumnul. L-am văzut făcând asta de câteva ori astăzi. "Ce-i cu mâna ta?" întreb. "Dracu știe". Își deschide mâna și strânge din nou pumnul. "Cele două degete de la mijloc mă dor, parcă mă dor." Îmi sorb scotch-ul. "I-ai rănit?" "Nu." Își deschide din nou mâna. "Este în articulație, urcă în degete și coboară în palmă." Elliot tresare. "Asta nu poate fi bine." "RFI", răspunde Tristan cu dezinvoltură în paharul său. "Ce este RFI?" întreb eu. "Leziuni repetate ale degetelor." Îmi trag pe nas băutura. "Ce?" Tușesc. "Nu zău?", spune Tristan cu toată seriozitatea. "E o muncă grea să le ții pe femeile astea mulțumite." "Corect", aprobă Jameson. Își deschide pumnul și îl închide din nou. Tristan îi întinde cele două degete mijlocii și le încovoaie, simulând acțiunea lui de a atinge cu degetul. "Te doare?" Jameson o face și tresare. "Da, așa e." Ochii lui se plimbă în jurul mesei. "O am, la naiba", pocnește el, îngrozit. "De aici încolo, totul se duce la vale", spune Elliot. "Nu vei mai face sex niciodată dacă există o încovoiere în lanțul de încălzire." "La naiba", murmură Jameson în sinea lui. "Lanțul de încălzire este deja bine și bine distrus de cei trei puțoi care locuiesc în casa mea fără chirie." "Vrei să spui... copiii tăi?" murmură sec Elliot. Jameson își îngustează ochii în timp ce ronțăie o bucată de gheață.

Zâmbesc, amuzat. "Te aud, omule. Am o încuietoare uriașă... așa că acum, în loc să dea buzna, ei stau acolo și țipă: "Deschide ușa!"". Tristan își încrețește buza cu dezgust. "Și acum, cu încovoierea RFI în lanțul de încălzire... . Practic sunt terminat." "Și nu în modul corect." Elliot zâmbește. Jameson își dă ochii peste cap și își golește paharul. "Asta nu era în broșură." Masa izbucnește în râs, iar eu mă uit în jurul mesei la cei trei frați ai mei căsătoriți și fericiți. "Ce era în broșură?" Îi întreb. "Ce vrei să spui?" întreabă Tristan. "De unde ai știut că l-ai întâlnit pe . . . ." Fac o pauză. "Cel ales?" întreabă Elliot. "Da." Ridic din umeri. "De dragul interesului." "Hmm." Jameson își trece degetele peste barbă în timp ce se gândește la trecut. "Nu știam cu adevărat la momentul respectiv. Adică, nu a fost un moment fulgerător când am știut, ca atare." "Da, și eu", aprobă Tristan. "Dar era ceva diferit la ea." "Cum ar fi?" Întreb, cu interesul meu stârnit. "Cred că. . . ." Tristan se oprește. "Era ca o prietenă foarte mișto, mult mai mișto decât mine, pe care voiam cu disperare să i-o trag." Am chicotit. "Pentru mine a fost diferit. Nu am..." Jameson își strânge buzele în timp ce se gândește. "Voiam doar să fiu lângă ea tot timpul. Ca și cum aș fi fost obsedat de ea, dar obsedat diferit." Mă încrunt. "Ce vrei să spui?" "Nu-mi plăcea să mă duc acasă fără ea acolo și o evitam cu orice preț". Ascult cu atenție. Totul este o noutate pentru mine. Credeam că au avut acest impuls primar de a se căsători cu femeile lor din ziua în care le-au cunoscut. "Mă simțeam mai mult acasă în micul ei apartament decât în apartamentul meu", adaugă Jameson. Ce? "Și eu", este de acord Tristan. "Mi-a fost dor de ea. Când nu eram cu ea, îmi era dor de ea. M-am trezit grăbindu-mă să ajung acasă și să-i pregătesc cina.

și să ne uităm la televizor pe canapeaua ei... și deodată, cumva, nu mai era vorba de sex." "Ceea ce este util acum că ai RFI și o încuietoare inutilă la ușă." Elliot își ridică paharul spre Tristan. Tristan chicoti. "Fapte." "Deci ceea ce vrei să spui este că viața ta sexuală este de rahat." Mă încrunt. "Deloc", răspunde el. "Sexul este ridicol de bun, dar mai mult decât atât, am vrut să vorbesc cu ea pentru că a fost prima persoană care chiar m-a ascultat. Viața mea a devenit mai bună pentru că ea era în ea". Inima mea începe să bată cu putere. Îmi sună cunoscut. "Cred că cel mai mare lucru pentru mine a fost" - Elliot intervine - "Nu am vrut să mă culc cu altcineva. Am pierdut peste noapte orice atracție față de alte femei." Simt cum mi se scurge sângele de pe față. Nu am mai făcut sex de două luni. E ca și cum nevoia de a face asta mi-a părăsit complet corpul. Aș prefera să stau în pat și să mă uit la Hayden citind decât să fac sex cu o altă femeie. Închei majoritatea zilelor masturbându-mă la duș și apoi îmbrățișând-o cu plăcere pe spatele ei. La naiba. "Ce s-a întâmplat? Arăți de parcă ai fi văzut o fantomă", spune Tristan. "Totul e bine." Mă prefac că zâmbesc. Conversația schimbă subiectul, iar eu stau nemișcată în timp ce cuvintele lor înțelepte se rostogolesc în capul meu. Viața mea a devenit mai bună pentru că ea era în ea. Îmi arunc o privire și văd privirea lui Elliot fixată ferm pe mine. Ridică o sprânceană, iar eu îmi despart privirea. Nici măcar. "Christopher?" Aud o voce feminină care mă strigă. Mă uit să o văd pe Heidi în timp ce se apropie de masa noastră. Nicki este și ea cu ea. Cele două fete preferate ale mele. Sprâncenele mi se ridică surprinse și mă ridic în picioare. "Heidi." O sărut pe obraz și mă întorc să o sărut pe Nicki. "Bună." "Te-ai întors? De ce nu ne-ai sunat?" Heidi zâmbește sexy și mă privește de sus în jos.

Eu și fetele avem o relație, o relație foarte bună. Aveam, mă corectez. "Tocmai am intrat." Mă uit în jos la frații mei, care zâmbesc cu toții buimac la ei. Da, da. Am înțeles: sunt superbi. "Ei sunt frații mei, Jameson, Elliot și Tristan." Heidi face un mic val sexy cu o mișcare jucăușă. "Domnilor, am auzit multe despre voi." "Bună ziua." Toți îi zâmbesc de parcă ar fi Afrodita în persoană. "Ce faceți după?", întreabă ea. "Hai să recuperăm?" "Ah . . . . ." Mă încrunt când mă pune la punct. "Nu pot în seara asta". Fac un gest către frații mei. "Te sun eu?" "Promiți?" Ea zâmbește în timp ce se apleacă și mă ciugulește pe buz e. Fac un pas înapoi de lângă ea. "Sigur." Se întorc și pleacă prin mulțime, iar noi ne uităm cu toții după ei. ei. Heidi, în rochia ei strâmtă de un roz aprins și cu o siluetă de neuitat: nimic nu este lăsat la imaginație. Iar Nicki este doar un vis umed ambulant, fantezia oricărui bărbat. Mă las pe spate în scaun, dezumflată. "Ce naiba faci?" șoptește Tristan. "Du-te și apleacă-i peste bar, chiar acum." "Absolut", este de acord Jameson. Mă scarpin în cap, agitată. Îmi iau băutura și îmi scot tot paharul. Au arătat bine... La naiba. Arunc o privire, iar Elliot ridică din nou o sprânceană. "Ce?" Am pocnit furios. Își ridică cele două mâini în semn de capitulare. "Nimic." "Nu am chef, bine?" El își lărgește ochii, realizând că a atins un punct sensibil. Telefonul lui Tristan sună pe masă, iar el răspunde. "Hei, amice. Da, sunt gata." Se uită la ceas. "Vino să mă iei pe drum." El ascultă. "Bine, ne vedem atunci." Închide telefonul. "Harrison tocmai a terminat munca. Vine să mă ia în drum spre casă." "Da, trebuie să plec și eu", spune Jameson în timp ce ridică mâna pentru nota de plată.

"Hai să mai luăm una", spune Elliot. Dau din cap, simțindu-mă mai instabil ca niciodată. "Ia toată sticla." Ochii lui Jameson se ridică pentru a-i întâlni pe ai mei și se încruntă. "Ce e în neregulă cu tine? Te porți ciudat." "Da", spune Tristan. "Tocmai mă gândeam la același lucru." "Nimic", spun eu. Elliot se lăsă pe spate în scaunul său. Ochii lui cunoscători mă fixează pe mine, iar el îi face semn chelnerului. Se apropie. "Încă două scotch-uri, vă rog." Hayden ar fi băut o margarita. "De fapt" - i-am tăiat-o eu - "vreau o margarita. . să fie două." "Margarita." Elliot face o grimasă. "Ce naiba e în neregulă cu tine?" "Patru", îi spun chelnerului. "Fără scotch?", îl întreabă ea pe Elliot. "Nu", îi răspund eu în locul lui. Jameson chicotește și îl bate pe Elliot pe spate în timp ce se ridică. "Mult noroc cu asta. Christopher și-a lăsat papilele gustative în Spania." Tristan se ridică și el în picioare. "Slavă Domnului că nu rămân. Nu mă pot descurca cu rahatul ăsta." Își trage geaca pe el. "La ce oră semnăm contractele mâine?" "Nouă", răspunde Jameson. "Ne vedem atunci." Am simulat un zâmbet. Se îndepărtează prin restaurant, iar ochii mei se întorc la Elliot. Acum se sprijină pe mâna lui, cu degetul încolăcit de-a lungul tâmplei, cu privirea fixată ferm pe mine. "Cine este ea?" "Nimeni", am mințit. "Termină cu prostiile. Cine naiba e ea?" "Las-o baltă." "Nu te pot ajuta dacă nu vorbești cu mine." Rămân tăcut. "Ascultă, cap de sculă... nu mă minți. Știu că se întâmplă ceva cu tine și vreau să știu ce este." "Patru margarita." Ospătarul le pune pe masa din fața noastră.

"Mulțumesc." Elliot îl ridică pe al lui și ia o înghițitură. Face o grimasă. "Prima este întotdeauna atât de dură." Își linge sarea de pe buze. "Dumnezeule atotputernic", murmură el în sinea lui. "Are un gust de rahat." Expir cu greutate. "Numele ei este Hayden Whitmore." "Frumos nume." Zâmbește zâmbind în timp ce mai ia o înghițitură. "Sună ca un personaj dintr-o carte a lui Jane Austen." Zâmbesc și iau și eu o înghițitură. "Este." Mă privește și așteaptă să elaborez. "Blândă, iubitoare, inocentă și..." Fac o pauză. "Diferită față de femeile pe care le cunosc. Cu forme curbate și dulci, inteligente și ingenioase. Este al naibii de perfectă." "Deci, care este problema?" "Nu știu." Se încruntă. "Cum adică, nu știi?" "La propriu, nu știu." Îmi înclin capul pe spate și îmi scurg paharul de margarita până se golește. Mai ia o înghițitură și își ridică băutura și o studiază. "Are un gust mai bun acum. Primele înghițituri au fost . . ." Se preface că tremură. "Este." "De unde o cunoști?" "Este una dintre colegele mele de cameră din cămin. Călătorim împreună de trei luni." El dă din cap. "Și de cât timp te culci cu ea?", spune el. între abă. "Nu m-am culcat cu ea." Își strâmbă fața, confuz. "Ce?" Ridic din umeri și îmi scot celălalt pahar. "Știu." "Deci ... ... lasă-mă să înțeleg. Nici măcar nu te-ai culcat cu acest femeie?" Am clătinat din cap. "Deci nici măcar nu ești cu ea?" "Ei bine... tehnic, nu." "Cum de există un tehnic în această propoziție?" "Pentru că sunt cu ea. Îmi petrec fiecare minut din fiecare zi cu această fată și o urmăresc ca pe un cățeluș, iar ea nu se culcă cu nimeni și nu a fost deloc interesată de mine, iar apoi ne-am sărutat și ne-am prostit, iar eu m-am speriat și am venit acasă."

Se holbează la mine. "Definește prostiile." Trag aer în obraji. "A fost vorba de o lovitură la cap." Ochii i se măriră de groază. "Ai făcut-o să ți-o facă și apoi ai fugit de la coteț?" "Nu", mă bâlbâi eu. "Nu a fost un moment bun pentru ea și..." Îmi ciupesc podul nasului. "Da." Se holbează la mine. "Suntem prietene, cele mai bune prietene, și ea e tot ce mă gândesc, iar eu am dat-o în bară", am spus fără să vreau. "De ce ai futut-o?" "Pentru că eu sunt... ..." Încerc să caut terminologia potrivită. "Eu." Își golește și el paharul și ridică mâna pentru a face semn să mai bea. "Am nevoie de mai multă tequila pentru această conversație." Stăm o vreme în tăcere. "Deci... nu o vrei?" "Asta e problema. Eu o vreau." Își strâmbă fața. "Atunci de ce nu te ocupi de asta?" "Pentru că știu deja că o să o dau în bară, iar ea este cea care o va face. persoană pe care nu o pot răni." "De ce spui asta?" Se încruntă. "Nu sunt destul de bun pentru ea." "Asta e al naibii de ridicol", se amuză el. "Chiar așa?" Îi răspund. "M-am gândit mult și bine la asta și realitatea este, Elliot - și amândoi știm că este adevărat - că nu pot ține o relație nici măcar o săptămână. Mă plictisesc. Am un ochi rătăcitor. Niciodată nu am fost în stare să duc ceva la nivelul următor." Încerc să mă articulez mai bine. "Pur și simplu nu sunt făcut să fiu cu o singură femeie. Nu vreau ca cineva să depindă de mine." "Pentru că nu ai mai fost îndrăgostită până acum", se răstește el. Ce? Îmi cade fața. "Ești speriată." "Nu mi-e frică, la naiba", răspund eu. "Prostii. Te-ai îndrăgostit de fata asta și ești al naibii de speriat." "Nu sunt îndrăgostit de ea", mă enervez. "Nu aș putea fi. Nici măcar nu dormim împreună."

Îmi scurg cealaltă margarita. "Și totuși..." Își întinde mâna spre mine. "Uită-te la tine." Îmi trag mâna pe față cu dezgust. "Uite, știu că întotdeauna mi-ai spus că atunci când va fi timpul să te căsătorești, vei alege pe cineva și o vei face. Dar lasă-mă să-ți spun un secret, frățioare... nu se întâmplă așa. Nu este o decizie conștientă pe care o iei. Într-o zi, o femeie își va croi drum atât de adânc sub pielea ta încât nu vei avea de ales decât să-ți urmezi inima." Mă holbez la el, mintea mea fiind un amalgam de confuzie. "Nu pot să divorțez, Elliot." Fața îi cade. "De ce ai spune asta?" "Pentru că nu pot." Neliniștea mi se strânge în piept. "Aș prefera să fiu moartă decât să fiu divorțată. O căsnicie eșuată este ceva ce nu mi-aș putea ierta. Dacă nu o pot face cum trebuie, nu vreau să o fac deloc." "Asta e ridicol." Își strâmbă fața. "Despre ce naiba vorbești?" Ospătarul pune alte patru margarita în fața noastră. "Mulțumesc." Elliot dă din cap. Am tăcut, amândoi pierduți în propriile noastre gânduri. "Ce credeți că se va întâmpla?", întreabă el. "Dacă urmăriți acest lucru, ce credeți că se va întâmpla?". "Știu ce se va întâmpla." "Ce?" "O s-o dau în bară... și ea o să mă părăsească. Voi avea inima frântă și îmi voi vedea copiii la fiecare al doilea weekend. Au fost cuvintele ei, nu ale mele." "Dar..." "Nu vreau să mai vorbesc despre asta", am răbufnit. "Nu mă duc acolo cu Hayden. Ea a fost visul pe care nu-l pot avea. Mă întorc la Londra. Zilele mele de drumeție cu rucsacul în spate s-au terminat. Crede-mă, ei îi este mai bine fără mine." "Ești un idiot nenorocit", izbucnește el. Scurg un alt pahar și îl trântesc pe masă. Simt că mă simt încețoșată. "Mai puțină vorbărie." Ridic mâna pentru încă un rând. "Mai multă băutură."

Patru ore mai târziu, Elliot și cu mine ieșim din bar și ne rostogolim în spatele mașinii care ne aștepta. "M-am săturat", îi spune Elliot șoferului nostru. Am râs cu poftă. "E adevărat, așa este." Continuăm să râdem pe bancheta din spate și, în cele din urmă, mașina se oprește în fața apartamentului lui Elliot. El deschide ușa, iar eu îi pun piciorul în spate și îl dau afară din mașină. Se împiedică pe trotuar, iar eu râd. "Condu", îi spun șoferului. Plecăm cu mașina și, zece minute mai târziu, oprim în fața clădirii mele. Cobor și mă împiedic înăuntru, iar când trec prin hol, portarul zâmbește. "Bună seara, domnule Miles." "Bună ziua." Zâmbesc. "Oaspeții dumneavoastră vă așteaptă la bar, domnule." "Huh?" Îmi face un semn către zona de lounge privată, iar eu intru și le văd pe Heidi și Nicki așteptându-mă. Ochii lor se aprind când mă văd și mă opresc pe loc. Amândoi se grăbesc să se strecoare înăuntru și mă iau în brațe. Heidi se apleacă pe vârfuri și mă sărută pe gât. "Ne-a fost dor de tine, dragă." Mă uit între cele două femei frumoase și mă furnică mădularul. A trecut mult timp. "Să ducem asta sus?" Ea zâmbește întunecat. Ochii mei cad spre buzele ei. "Da, așa vom face."

Capitolul 14 Trecem prin hol și intrăm în lift, în timp ce personalul se preface că nu ne observă. Mă întorc cu fața la uși și apăs pe butonul de la etajul meu. "Doamne, a fost atât de plictisitor fără tine în Londra." Fetele sunt modele și, ca și mine, locuiesc în Londra, dar frecventează New York-ul. Zâmbesc, amuzat. Trebuie să recunosc că și mie mi-a lipsit natura lor jucăușă; trăiesc complet în clipa de față și este al naibii de reconfortant. "Sunt sigur că ai găsit niște bieți nenorociți neștiutori care să-ți țină companie." Heidi își trece mâna pe spatele meu și îl strânge. "Nu ca tine, totuși, șefu'." "Ești într-o ligă numai a ta." Nicki zâmbește. Se întinde pe vârfuri și vine să mă sărute, iar eu întorc capul. "Ușurel", o avertizez. "Așteaptă până suntem în apartamentul meu". Își bosumflă buza de jos în timp ce se îmbufnează fals. "Nu face fața aia, că-ți spăl gura." Ridic o sprânceană. "Și știi cu ce." Își linge buzele, în timp ce ochii ei negri îi fixează pe ai mei. La naiba, da. Penisul meu se întărește, o durere surdă se formează între picioarele mele. Mi-a fost dor de fetele mele rele. Ajungem la ultimul etaj și îmi scanez amprentele. Fără să piardă o clipă, Nicki se apleacă și își dă rochia jos peste cap și o aruncă într-o parte, în timp ce merge în fața mea. Ochii mei coboară pe corpul ei al naibii de sexy și pe tanga negru cu care se mândrește. "Fără sutien?" O întreb. "M-am gândit să te scutesc de timp." Se apleacă și își dă jos șnurul G cu picioarele drepte, ca o stripteuză.

O aruncă spre mine, iar eu zâmbesc când o prind. "Foarte grijuliu din partea ta." Heidi îi urmează exemplul. Își descheie cămașa și o dă încet jos. Ochii mei se plimbă peste sânii ei mari în sutienul de dantelă neagră. Hmm ... . Încep să-mi aud bătăile inimii în urechi. Este cel mai ciudat lucru. Corpul lui Nicki m-a atras întotdeauna cel mai mult... dar în seara asta, curbele lui Heidi sunt cele care mă fac să mă simt bine. De ce îmi plac curbele dintr-o dată? Hayden. Surprins de realizarea mea, îmi curăț gâtul. "Mă duc să aduc ceva de băut." Mă poticnesc în barul meu; o altă băutură este ultimul lucru de care am nevoie. Umplu un pahar și îl scot pe gât. Mă uit în cealaltă cameră și văd că cele două fete sunt acum complet dezbrăcate. Heidi este în patru labe pe canapeaua mea, fluturându-și fundul în aer. La naiba. Umplu paharul atât de repede încât băutura se împrăștie peste pereți, îmi întorc capul pe spate și golesc din nou paharul. Păstrează-ți calmul, omule. Umplu trei pahare și, cu o respirație adâncă și oțelită, mă întorc în cameră pentru a o găsi pe Heidi pe spate, cu picioarele desfăcute, iar Nicki întinsă lângă ea. Degetele lui Nicki despart pentru mine buzele sexului lui Heidi, roz și umed. Gata și în așteptare. "Vino și ia-l, șefu'." Zâmbește întunecat. La naiba. Stomacul mi se răscolește și mă încrunt. Nu-i așa? Îi privesc pe amândoi o clipă, iar dacă fac asta, știu că va însemna sfârșitul meu și al lui Hayden. "Ce mai aștepți, șefu'?" "Nu-mi mai spune așa." "Ce?" La naiba cu asta. Nu-mi vine să cred că fac asta. "Trebuie să pleci", îi răspund. "Ce?" Heidi se așează pe coate, aparent șocată. "Nu fi ridicol." Nicki zâmbește în timp ce începe să se târască spre mine în genunchi. Se apleacă și îmi desface fermoarul. Se apleacă în față

și suflă aer cald pe scula mea întărită prin boxeri. Căldura îmi încălzește sângele... ... la naiba. Hayden. Fac un pas înapoi de lângă ea. "Acum." Îmi trag fermoarul de la fermoar și mărșăluiesc spre ușa de la intrare, pe care o deschid în grabă. "Ce naiba e în neregulă cu tine?" Heidi a izbucnit. "Totul", latru. "Și nu apreciez tentația. Să nu te mai întorci aici." "Tentație?" Fața lui Heidi se prăbușește. "Ești cu cineva?" Cine naiba știe? Nu eu, asta e sigur. Îmi rotesc buzele, alegând să tac, pentru că orice răspuns pe care l-aș da ar fi o minciună. "Și ce dacă? Mare lucru", șoptește Nicki în timp ce se îndreaptă spre mine. "Nu-mi pasă dacă te-ai căsătorit, atâta timp cât te pot avea. Nu voi spune dacă nu o faci", șoptește ea în mod sexy în timp ce îmi desface cravata. "Putem păstra un secret . . nu-i așa, Heids?" Mă uit fix la ea. Ar fi al naibii de ușor să le ... ... ei, iar ea are dreptate: nimeni nu ar ști niciodată. Hayden. Mă desprind din strânsoarea ei, îi împachetez hainele și i le arunc. "Îmbracă-te." "Ce?", strigă ei. Mă întorc în cealaltă cameră și torn băuturile în chiuvetă. "Pleacă. Acum", strig. "De ce te-ai deranjat să ne aduci aici dacă nu voiai să ne vezi?" strigă Nicki. "Brain snap", îi răspund eu. Mai bine zis, "Pocnitură de sculă". Nicki încearcă din nou. "Pot să te fac să te simți mai bine." "Pentru numele lui Dumnezeu, Nicki", țip în timp ce-mi pierd răbdarea, "ajunge". Arăt spre ușă. "Ieși afară. Chiar acum." Iau rochia lui Heidi și o arunc în ea, iau tanga și i-l bag în mână. "Te rog, îmi pare rău." Sunt agitată și mă împiedic de cuvinte. E prima dată când fac așa ceva. "Doar că... trebuie să pleci." Nicki iese în fugă pe ușă, iar Heidi rămâne în spate. "Ești în regulă?", întreabă ea încet. Nările mi se umflă în timp ce o privesc fix. Arăt bine?

"La revedere, Heidi." Ochii ei îi țin pe ai mei pentru o clipă mai mult decât ar trebui și știu că îi pasă cu adevărat. Hayden. Mă întorc și mă îndrept spre fereastră și privesc orașul de jos. Aud ușa închizându-se în liniște, iar regretul îmi înoată adânc în stomac. Închid ochii, rușinată de mine însămi. Ce naiba e în neregulă cu mine? Îmi pierd mințile.

Intru în birou la opt și jumătate fix, iar Jameson și Elliot stau la recepție. "Bună dimineața." Jameson se strâmbă când mă vede. "Arăți ca naiba." "Mărunțită." Trec pe lângă ei. "Te consider responsabil," spune-i lui Elliot. Elliot chicotește. Merg pe coridor și intru în biroul meu. Mă prăbușesc pe scaunul meu. La naiba, mă simt prost. Dureri de cap, greață ... ... jenă. Bolnav de inimă. Ce trebuie să creadă Heidi și Nicki despre tachinările mele de aseară? Cioc, cioc sună la ușă. "Intră", strig. Ușa se deschide și apare mama mea. "Bună, dragă." Și iat-o, cea mai strălucitoare femeie din New York. Îmbrăcată la patru ace într-o rochie de designer de culoare cămilă și tocuri, cu părul aranjat la perfecție, cu un spate drept ca un berbec. Zâmbesc. "Bună, mamă." Mă ridic în picioare și o sărut pe obraz. "Arăți minunat." Ea îmi zâmbește. "Am venit să te duc la micul dejun." Nenorocitul de Elliot. "Sunt prea ocupată azi, mamă." "Prostii." Ea zâmbește. "Te-am văzut doar două ore de când te-ai întors. Am nevoie de mai mult timp, dragă." "Am mâncat deja."

"Vino." Ea iese din biroul meu, ignorând tot ce tocmai i-am spus. "Îl fur pe Christopher", o aud anunțându-i pe frații mei. Mă târăsc pe hol și îi văd pe Elliot și Jameson care încă stau la recepție, discutând, iar eu îmi îngustez ochii la Elliot. "Ești terminat", spun din gură în timp ce trec pe lângă el. Zâmbește și face semn cu vârful degetelor. "Distracție plăcută", răspunde el cu gura. Este evident că Elliot m-a tatuat, și nu am chef de asta astăzi. Intrăm în lift, iar ea își leagă brațul de al meu. "Povestește-mi despre călătoria ta." "A fost grozav." "A fost?" Se încruntă la mine. "Asta înseamnă că nu te mai întorci?". "Nu." "Hmm." Ușile liftului se deschid, iar ea își ține brațul legat de al meu în timp ce trecem prin recepție. "Unde vrei să luăm micul dejun?" Am întrebat-o. "Am o masă rezervată la Lamberts". "E prea departe. Hai să mâncăm peste drum, în cafeneaua de vizavi." "Doamne sfinte, nu. Ați gustat cafeaua din acel loc?" Șoferul ei deschide ușa din spate a Mercedes-ului negru, iar ea urcă înăuntru. "Mulțumesc, Roger." Ea zâmbește. Expir greu și mă urc după ea. Chestia e că... nu te poți contrazice cu mama mea. Ea este șefa tuturor lucrurilor. Ea spune să sari, iar noi toți întrebăm: "Cât de sus?".

Douăzeci de minute mai târziu, ne aflam în restaurantul ei preferat pentru micul dejun, iar eu îi zâmbesc și o privesc cum își bea cafeaua dintr-o ceșcuță și farfurioară din China fină roz și aurie. Ochii ei îi țintuiesc pe ai mei și zâmbește complice. "Deci... dragă." Îmi dau ochii peste cap. Și iată că începem. "Scuipă-l afară." "Eu nu scuip. Nu sunt o cămilă, Christopher."

Zâmbesc larg, și iată că a apărut, spiritul ei odios. Cred că noi, băieții, semănăm mai mult cu ea decât cu tata. "Elliot mi-a spus că ai câteva probleme." "Nu", am mințit. "A înțeles greșit." "Acum, dragă." Se uită fix la mine, neclintită. "Nu părăsim acest restaurant până nu discutăm despre asta." "Nu e nimic de discutat, mamă." "Nu vrei să vorbești despre micuța căutătoare de aur pe care ai întâlnit-o." "Nu este o căutătoare de aur", am pocnit eu. "Ea crede că nu am nici un cent pe numele meu." "Și iată-l." Zâmbește cu dulceață. "Știam că asta te va face să o scuipi. Spune-mi totul despre asta." Îmi îngustez ochii. La naiba cu femeia asta calculată. "Deci... ea crede că ești falit?" "Da." "Și, din câte am auzit, nu e chiar atât de atrăgătoare." "Ce?" Am luat-o în derâdere. "E al naibii de frumoasă." "Limba", îmi amintește ea cu un zâmbet complice. Rămânem tăcuți pentru o clipă, în timp ce amândoi ne sorbim cafeaua. "Știi" - își pune ceașca roz în farfuria asortată - "nu e fata potrivită pentru tine." Simt cum mi se ridică nervii. "Ce te face să spui asta?" "Merge cu rucsacul în spate în pensiuni mizerabile și te ia de bună. Este evident că te-a rănit într-un fel dacă a trebuit să te întorci acasă în fugă. Probabil că se culcă cu tine și pun pariu că nici nu se va angaja într-o relație." "E invers, mamă", zic eu. Îmi cade fața. "Așteaptă . . știi că merg cu rucsacul în spate?" întreb. "Chiar crezi că m-am născut ieri?", îmi răspunde ea în timp ce mă privește. "Poveștile despre cursul tău fals de la Paris sunt fascinante, totuși. Cu siguranță ne fac pe mine și pe tatăl tău să râdem." "La naiba." Îmi târăsc mâinile prin păr. A spus toată chestia aia doar ca să mă prindă din urmă. "Vorbește cu mine, dragă", mă îndeamnă ea. Ochii mei o privesc pe a ei, iar eu îmi rostogolesc buzele, cel mai aproape de lacrimi pe care l-am fost în viața mea de adult. "Am dat-o în bară, mamă."

"Ce s-a întâmplat?" Ridic din umeri. "Nu știu." "De ce ai plecat?" "Nu știu." Privesc fix peste restaurant în timp ce trec în revistă ultimele luni. "Suntem prieteni, iar ea este atât de frumoasă și dulce și tot ce nu sunt eu, iar apoi ne-am sărutat și..." Am ridicat din umeri. Zâmbește ușor în timp ce mă privește. "Oricum." Mă îndrept pe scaun. "S-a terminat acum." Ochii ei îi țin pe ai mei. "Chiar așa?" "Vreau să se termine." "Unele lucruri nu le poți alege. Ele te aleg pe tine." Îmi sorb din cafea. Nu mai am nimic de spus. "Îți amintești când te-am scos de la școală și ai stat acasă cu tata și cu mine pentru un an și te-ai dus la logopedul domnișoarei Theresa în zilele de marți?". "Vag." "Îți amintești despre ce vorbeai cu ea?". "Nu prea." "Obișnuia să vorbească cu tine despre problemele și temerile tale." Mă încrunt. "Domnișoara Theresa a fost psihiatru?" Scoate o carte din geantă. "Vrei să o citești?" O iau de la ea și mă uit peste ea. Este un caiet, iar literele dactilografiate sunt lipite înăuntru. Verific data de pe prima pagină. Aș fi avut zece ani când a fost scrisă. Eu cred că Christopher are trăsături de perfecționism. Următoarea parte este mâzgălită cu scrisul mamei mele, de parcă ar fi cercetat cuvântul perfecționism.

Perfecționismul în psihologie este un stil larg de personalitate caracterizat prin preocuparea unei persoane de a se strădui să atingă fără greș și perfecțiunea și este însoțit de

critică autoevaluări privire la evaluările celorlalți.

și

preocupări

Trăsături pe care Christopher le afișează cu ușurință: Atitudine de totul sau nimic. Este extrem de critic față de el însuși și față de ceilalți. Să te simți împins de frică. Să ai standarde nerealiste. Concentrarea doar pe rezultate. Sentimentul de depresie sau de teroare din cauza obiectivelor neîmplinite. Frica de eșec. Amânarea. Defensivitate.

cu

Cu toate că nu manifestă obișnuita lipsă de autocontrol stimă, el se bazează foarte mult pe frații săi, care poate

indică o relație de codependență. Christopher simte că, pentru a fi acceptat, trebuie să exceleze în toate domeniile sale viaț ă. Eșecul nu este o opțiune. Ce? Mă încrunt și citesc mai departe. Următorul paragraf este de la terapeut. În continuare, i-aș sugera lui Christopher să continue terapia, deoarece dacă nu este tratat, mă aștept ca aceste trăsături să se agraveze atunci când se va apropia de vârsta adultă și va intra în relații personale. Închid cartea și i-o dau înapoi, supărat. "Aveam zece ani." Ochii cunoscători ai mamei mă țintuiesc. "Toți copiii de zece ani sunt ciudați." Mă târăsc pe scaun, simțindu-mă inconfortabil. "Nu sunt o perfecționistă." Ea rămâne tăcută. "Nu-mi pasă ce spune cartea aia stupidă. Nu sunt un perfecționist nenorocit." Își sorbește cafeaua. "Ce te-a făcut să mă duci la un psihiatru când aveam zece ani, oricum?" Am pocnit. "Nu ai face nimic nou." "Ce vrei să spui?" "Dacă nu credeai că vei fi bun la ceva, refuzai cu desăvârșire să încerci măcar să faci acel lucru." "Cum ar fi?" "A început în clasă. Ai refuzat să faci

algebră." Mă încrunt. Nu-mi amintesc nimic din toate astea.

"Tu și profesorul tău v-ați luat la bătaie. V-ați înfipt în pământ și ați refuzat pur și simplu. Ea m-a sunat. Atunci am început să observăm lucruri pe care le considerasem întotdeauna ca fiind micile tale ciudățenii." Mă uit fix la ea. "Draga mea." Îmi ia mâna peste masă. "Nu e ușor să fii cel mai mic frate Miles, să crești așa cum ai crescut tu, cu atâta presiune pe tine să fii perfect." "Nu mă simt presat, mamă." "Nu în cadrul familiei noastre... dar a afectat relațiile tale personale cu femeile. Ai 31 de ani și nu ai avut niciodată o prietenă. Nu te-ai întrebat niciodată de ce?" Mă uit la ea, îngrozită. "Poți să faci asta, Christopher." Îmi strânge mâna în a ei. "Știu că poți, dar trebuie să știi că e în regulă dacă nu reușești." Nu, nu este. Mi se pune un nod în gât. "Să iubești pe cineva este înfricoșător; știu asta", șoptește ea. "Dar, într-o zi, va trebui să cedezi controlul cuiva. Singura decizie pe care trebuie să o iei acum este ... . Această fată anume va fi cea în care vei avea încredere cu inima ta sau va fi cea care a scăpat?". Hayden. Mi se umplu ochii de lacrimi. Mama îmi dă cartea. "Ia-o acasă, dragă, și citește-o. Studiază-o. Mai bine, du-te și consultă un terapeut. Nu vreau să te văd cum îți frângi singură inima." "E prea târziu." Am oftat cu tristețe. "A plecat."

HAYDEN

Mă așez pe bancheta din fața căminului nostru. Mă uit la ceas. Unde este? Încep să lucrez peste o oră. De obicei e aici până acum. Mai aștept încă zece minute, iar în cele din urmă mă uit în susul străzii, îl zăresc și îi fac cu mâna. Ochii mari și frumoși, căprui, îmi zâmbesc înapoi. "Bună ziua, domnișoară Hazen." "Bună, Eddie." Îmi țin respirația. "A sunat?" Fața lui Eddie se prăbușește și dă din cap. "Nu." Inima mea se scufundă. Au trecut opt zile de când Christopher a plecat, și la naiba. Am înțeles greșit. Nu se mai întoarce. Nu l-a mai sunat pe Eddie de patru zile, iar acum Eddie este la fel de trist ca și mine. Ceea ce este trist, foarte trist. Toți ceilalți au plecat luni în Germania. Eu nu m-am putut hotărî să merg cu ei. Dacă se întoarce și eu nu sunt aici? Chiar dacă ar fi doar ca sămi iau rămas bun. Sper că este bine. Chestia e că știu că îi pasă. Am înțeles greșit multe lucruri, dar nu miam imaginat sentimentele dintre noi. Tot timpul am știut că e distrus. Cred că nu mi-am dat seama cât de rău. Am supraanalizat acest lucru până aproape că am înnebunit. Și am ajuns la singura concluzie care există. Poate că trupul meu nu era suficient pentru el. Am văzut fetele cu care se cuplează, iar eu nu sunt nici măcar în stratosfera lor. Poate că a gustat din ceea ce nu sunt eu și a decis să fugă pe dealuri. Gândul este deprimant, realitatea este deprimantă și iată-mă aici, în cealaltă parte a lumii, și tot ce îmi doresc este o îmbrățișare de la mama mea. Eddie mă însoțește până la stația de autobuz și așteptăm în tăcere, amândoi pierduți în propriile gânduri. "La ce oră termini munca în seara asta?", mă întreabă el. "La opt."

"Nu pot să vin să te iau la ora aceea. Sunt încă la serviciu." "Nu-i nimic." Zâmbesc și îmi pun brațul în jurul micului meu săritor dulce. I-a luat locul lui Christopher ca gardă de corp personală, venind să mă ia când lucrez până târziu. "Abia s-a întunecat atunci. Voi fi bine." Autobuzul se oprește, iar eu îl sărut pe obraz. "Mulțumesc că m-ai condus până la stația de autobuz." Zâmbesc. "Distracție plăcută la muncă." "Nu o voi face." Își dă ochii peste cap. "Și tu." "Cu siguranță nici eu nu o voi face." Mă urc în autobuz, iau loc și fac cu mâna în timp ce plecăm. Îl iubesc pe Eddie. Patru ore mai târziu Curăț masa nouă și o șterg. Strâng toate vasele și le pun pe tavă, apoi mă întorc să mă întorc în bucătărie și mă opresc pe loc. Christopher stă în fața restaurantului; ochii lui mari mă cercetează. Zâmbesc ușor, la fel și el. Se îndreaptă spre mine, iar eu las tava cu farfurii jos și mă îndrept spre el. "Bună", șoptește el în timp ce mă ia în brațe. Emoțiile mă copleșesc. "Ți-a luat mult timp", șoptesc. "Crede-mă, a fost orice, dar nu a fost deloc dulce." Mă sărută ușor, iar buzele lui zăbovesc pe ale mele. "Ce ai de spus în apărarea ta?" Îmi aruncă un zâmbet mare și frumos. "Hai să facem asta."

Capitolul 15 Îmi ia fața în mâini și mă sărută, un amestec de ușurare și fericire, cu o lovitură perfectă de limbă. Zâmbim unul împotriva buzelor celuilalt și ne sărutăm din nou și din nou. "Ești bine?" îi șoptesc. "Acum sunt." Mă sărută din nou. "A fost prima și ultima ta șansă", murmur eu. "Corect." Sărutul lui se adâncește, iar noi uităm unde ne aflăm. "Hei", mă strigă șeful meu. "Lucrează." "Trebuie să plec." Zâmbesc în timp ce încerc să fac un pas înapoi. Christopher îmi ține fața lipită de a lui ca și cum nu ar putea să-mi dea drumul. "Nu încă." Mă sărută din nou, iar eu îl simt până în măduva oaselor. "La ce oră termini?" "Opt." "Vin să te iau eu?" "Bine." Fac un pas înapoi de lângă el. "Vom ieși la o întâlnire?", întreabă el cu speranță. Eu zâmbesc. "Bine." "Bine", repetă el în timp ce se uită fix la mine. "Bine..." El dă din cap ca și cum s-ar fi liniștit. "Ai spus deja asta." "Bine." Se încruntă. "Am făcut-o, nu-i așa?" Face un pas înapoi în suportul de tacâmuri. "Îmi pare rău", îi spune înainte de a-și da seama că nu este o persoană. Chicotește, stânjenit. "Opt?" E nervos. "Bine." Am râs. "Sunt o mulțime de ok-uri", răspunde el. "Vreți să încetați?", mă strigă șeful meu. Ochii lui Christopher îi țin pe ai mei, iar eu schițez un zâmbet exagerat. "Ne vedem diseară."

Se întoarce și aproape că sare din restaurant, iar eu mă învârt mândră spre bucătărie. S-a întors.

CHRISTOPHER

Merg în pas rapid pe stradă și îmi arunc o privire la ceas. Ora 16:00. La naiba. Am doar patru ore la dispoziție. "Unde naiba duci o fată la o întâlnire?" Mă gândesc o clipă și apoi formez numărul singurei persoane romantice pe care o cunosc, Elliot. "Cum te-ai descurcat?", răspunde el. "A fost surprinzător de... iertătoare." El râde. "Vești bune." "I-am spus că vom ieși la o întâlnire în seara asta." "Bună idee." "A fost?" Mă încrunt. "Pentru că acum, romantismul este ultimul lucru la care mă gândesc." "Hmm. Trebuie să treci de partea cu întâlnirea ca să ajungi la partea bună." "Nu zău, Sherlock", am pocnit eu. "Am patru ore să m ă pregătesc ca să o dau gata. Ce naiba să fac?" "Bine..." Se gândește pentru un moment. "Ce vrei să face?" "Să nu ne petrecem prima noapte într-o cameră de rahat la comun, asta pentru că... sigur." "Rezervă o cameră de hotel." "Ea crede că sunt falit." "Spune-i..." Se gândește un moment. "Spune-i că bunicul tău îl cunoaște pe proprietar și că are niște cupoane pentru nopți gratuite pe care nu le va folosi niciodată, așa că ți le-a dat ție." "De fapt" - dau din cap în timp ce planul lui se rostogolește în capul meu - "nu e rău." "Atunci scoate-o la cină." "Uhhuh." "Dar să nu bei prea mult, altfel o s-o dai în bară în timp ce ai sex."

Mă încrunt. "Definește "fuck up"?" "Să fii prea dură." "Asta e un lucru nenorocit?" Am oftat, îngrozit. "Da, asta e o chestie. Fetele drăguțe care nu au mai făcut sex de o veșnicie nu fac sex ca tine. Trebuie să o antrenezi. Ușor și ușor în primele runde." "Ce?" Am țipat. Sunt atât de distrasă încât mă lovesc de o bătrână care trece pe lângă mine. "Îmi pare atât de rău", o strig în timp ce o privesc cum se îndepărtează șchiopătând. "Ce faci?", întreabă el. "Dând peste bunicuțe. Ce naiba vrei să spui cu "blând și ușor"? Cum să te culci cu blândețe și ușurință și, mai ales, de ce ar vrea cineva să facă asta?" Încep să transpir. "O să o dau în bară cu siguranță". "E în regulă." Am început să mă sperii. "Eu nu... asta e o idee proastă... Nu știu de ce. La ce naiba mă gândeam?" Am plâns. "Calmează-te." "Calmează-te." Aproape că-mi ies ochii din cap. "Să te calmezi? Calmează-te naibii, strig. "E un dezastru." "Îți voi rezerva un hotel." "Bine." Mă opresc pe loc și încep să fac pasul. Inspir adânc în timp ce încerc să mă calmez. "Ceva drăguț... cu un spa". "În regulă, îți trimit un mesaj cu adresa." Îmi imaginez că sunt dezbrăcată într-o baie spa cu Hayden, iar nervii îmi clocotesc în stomac. La naiba. Mă opresc pe loc, importanța acestei nopți devenind brusc mai evidentă ca niciodată. Ca și cum ar fi simțit iminenta mea cădere nervoasă, Elliot îmi spune calm: "E în regulă, amice. Te descurci. Doar nu-ți mai pierde capul și vei fi bine." Dau din cap. "Nici să nu te gândești la asta. O să-ți trimit un SMS cu adresa hotelului. Fă-ți un bagaj de noapte și du-te să o iei de la serviciu, ca de obicei, și vei fi bine." "Bine." Dau din cap. Are dreptate. "Poate trec pe la o farmacie și iau niște lubrifiant."

Îmi ciupesc podul nasului. "Mă asculți?" "Da", am scuipat. "Nu vreau să port această conversație cu tine." Închid în grabă. Urc scările căminului și merg direct la dulapul meu. Scot cadoul pe care l-am cumpărat pentru Eddie. Mi-a fost dor de nenorocitul ăla mic. Mă îndrept spre zona barului. El servește la celălalt capăt și nu mă observă. Mă strecor pe un taburet. El intră și iese din limbi străine ca un profesionist, iar eu îl privesc cu admirație. Se întoarce și mă observă, iar fața i se luminează, iar stomacul meu face un salt. Mă încrunt. Ce a fost asta? "Hei." Zâmbește. "Omul meu." Eu râd. "Unde naiba te-ai dus?" "Am avut ceva de făcut acasă." Îi dau cadoul. "Ți-am luat ceva." Se uită la șapca de baseball cu ochii mari. Este albastru marin cu literele albe NY în față. "Înseamnă New York", îi spun eu. Îi cade gura căscată și e ca și cum i-aș fi dăruit o bijuterie sacră de familie. "Oh, Doamne", șoptește el. "Este incredibil." Mi-l dă înapoi. "Dar nu o pot accepta. Este prea mult." "Vreau să ți-l dau ție." "Mi-ai dat deja atât de mult." "Pune-o pe tine", îi cer. Îl îmbracă și se apleacă să se uite la reflexia sa în ușile strălucitoare ale frigiderului. Zâmbește cu mândrie. "Cum arăt?" "Grozav." Zâmbesc. Fericirea lui este contagioasă. La naiba, îl iubesc pe puștiul ăsta. "Mulțumesc foarte mult." Își pune mâna peste a mea pe bar, iar eu vreau doar să-l îmbrățișez. Dar nu o fac, pentru că voi părea înfiorător, iar el este doar un puști din spatele barului pe care nu ar trebui să vreau să-l îmbrățișez. "Domnișoara Hazen." El oftează. "Da, o voi vedea în seara asta." "A așteptat să te întorci." Slavă Domnului.

"O duc într-un loc special în seara asta." Telefonul meu sună cu un mesaj. Elliot. Bella Donna Două nopți.

La naiba, două nopți. E un pic cam prezumțios, nu-i așa? Cine naiba poate fi blând pentru două nopți la rând? Ugh, toate astea sunt... Cred că o să mă joc după ureche. Oricum, mâine aș putea ajunge în groapa de gunoi. Baia spa va fi utilă pentru a mă îneca. Sunt oameni care așteaptă ca Eddie să-i servească. "Vrei o bere?", întreabă el. "Um." Mă încrunt, iar cuvintele lui Elliot îmi revin în minte. "Nu, sunt bine. Ne vedem mai târziu, amice." El zâmbește. "Mulțumesc pentru pălăria mea. Nu o voi da jos niciodată."

HAYDEN

Zbor în jurul restaurantului cu viteza fulgerului. Curățenia nu a fost niciodată mai urgentă. Îmi arunc o privire la ceas. Va fi aici din clipă în clipă. Îmi șterg palmele pe șorț, umede și lipicioase. La naiba... Am emoții. Și n-ar trebui să fiu. E vorba doar de Christopher, dar văzându-l pe el nervos - cineva care nu are absolut niciun motiv să fie nervos - m-a făcut pe mine să devin nervos. Eu ar trebui să fiu nervos. Nu m-am culcat cu o mie de oameni și sunt total lipsită de experiență, nu am o siluetă pentru care să mor și, la naiba, ultima dată când ne-am sărutat, a fugit pe dealuri. Mă uit pe fereastra din față și îl văd cum merge pe stradă spre locul de întâlnire. Îmi îngustez ochii pentru a-l studia mai atent. Este îmbrăcat cu o cămașă frumoasă și blugi și are cu el o geantă de noapte. Ce? Mergem undeva? Oh, nu... Trebuie să fac un duș și să mă rad pe picioare și, la naiba, nu poate să mă surprindă cu o noapte departe de casă la prima noastră întâlnire. Un alt gând îmi vine în minte. La naiba, s-ar fi uitat prin rucsacul meu ca să îmi ia hainele, și am rufe murdare acolo, și ... ugh. Fără ca el să ne spele în fiecare zi în locul nostru, eu nu am mai făcuto deloc. Ultimul lucru la care mă gândesc atunci când am inima frântă sunt treburile casnice. Pun pariu că mi-a spălat toate rufele. La naiba. De ce e atât de îngrijit? Pun pariu că mi-a făcut patul și a făcut curat în cameră, și ce s-a întâmplat cu stereotipul femeii care îl cicălește pe bărbat? Și dacă aș vrea eu slujba asta? Adică, nu vreau... dar totuși... "Noapte bună, Hayden", mă strigă șeful meu. "Mulțumesc pentru azi." "Bine." Stomacul mi se întoarce. "Ne vedem weekendul viitor." Ies în bucătărie, mă spăl pe mâini și mă duc la baie. Încerc să-mi aranjez părul în oglindă și îmi șterg rimelul de sub ochi. Bine... Îmi las umerii în jos. E în regulă.

Îmi iau geanta și mă îndrept spre ieșire și spre stradă. Cu fiecare pas care mă apropie de el, devin puțin mai nervoasă. Stă în picioare așteptând răbdător, cu o geantă de noapte în mână. "Bună." Zâmbesc. "Bună." Se apleacă și mă sărută ușor, buzele lui zăbovind pe ale mele. Mi-a fost dor de el. "Ce-i cu geanta?" Am întrebat. "Eu... m-am gândit că... dacă se poate" - se împiedica de cuvinte - "am rezervat un hotel pentru noaptea asta". "Oh . . . ." "Dar asta nu înseamnă că sunt un lucru sigur", adaugă el. "Să nu vă faceți idei." "Bine." Am chicotit. Mă ia de mână și începem să mergem pe drum. "Ești sigur de tine, totuși?" întreb. "Absolut." Îmi aruncă un zâmbet sexy cu un clinchet. "Nu avem nevoie să stăm la hotel. E mult prea scump, iar ceilalți nici măcar nu sunt aici." "Nu am știut asta când am făcut rezervarea." Face o pauză. "Ei bine... fratele meu a rezervat-o cu niște cupoane pe care le avea." "Care frate?" "Elliot." Zâmbesc în timp ce ascult. "Deci, dacă hotelul e de rahat, el e de vină." "Bine, așa voi face." Zâmbesc. Mergem în tăcere un drum scurt. "Miai împachetat niște lucruri?" "Da." "Mi-ai spălat rufele?" "Poate..." Ochii lui se uită spre ochii mei. "Am spălat rufele noastre." "Abia azi ai ajuns aici", îi răspund eu. "Aveam lucruri de spălat." "Mi-ai făcut patul?" Ridică o sprânceană. "Posibil." Îmi rostogolesc buzele. "În apărarea mea, m-am masturbat în patul tău, cu mirosul tău pe cearceafuri. Am făcut patul din recunoștință, într-o strălucire postorgasmică." Eu izbucnesc în râs, iar el râde și el. Ochii noștri zăbovesc unul asupra celuilalt, iar inima mi se topește. Se apleacă și mă sărută. "Mi-a fost dor de tine,

Grumps." "Nu atât de mult pe cât mi-a fost dor de tine." Aruncă geanta și mă ia în brațe, iar noi ne sărutăm, încet și tandru, chiar aici, pe stradă, în mijlocul tuturor. "Ești foarte pupăcios astăzi." Îi zâmbesc. "Sunt, nu-i așa?" Se încruntă. "Va trebui să lucrez la asta." Mă ia din nou de mână și începem să mergem. "Unde stăm?" întreb. "Nu știu, un hotel." "Te rog spune-mi că are baie." "Îți plac băile?" "Îmi plac băile și nu am mai făcut una de trei luni. Este singurul lucru pe care îl urăsc la pensiuni." El face o grimasă. "Dar chiar ai vrea să intri într-o baie la cămin cu toți depravații murdari care stau acolo?". "Ei bine, colegul meu de cameră se masturbează în patul meu în timp ce eu sunt la muncă, așa că..." Ridic din umeri, iar el râde în hohote. Oh, mă simt atât de bine... și normal, râzând și fiind noi înșine. Eram îngrijorată că se va schimba ceva între noi. Sunt atât de ușurată că până acum nu s-a schimbat. "Ieșim la cină în oraș în seara asta." El zâmbește. "Pentru a sărbători." "Bine." În stomac mi se umflă emoția. "Ce ai făcut când ai fost plecat?" Am întrebat. "Chestii." Arunc o privire. "Lucruri?" "Chestii plictisitoare. Ce vrei să mănânci în seara asta?" Schimbă subiectul. "Ceva picant." "Condimentat?" Se încruntă. "Nu te-aș sfătui să faci asta." "De ce nu?" "Împărțim baia." Am chicotit. "Ai dreptate." Se uită la hărțile de pe telefon. "De fapt, hotelul este prea departe de aici. O să luăm un Uber." "Bine." Introduce coordonatele noastre. "Vom aștepta aici." Mă trage pe bordură și mă împinge de perete. "Ce faci?" Șoptesc. Oamenii încep să se uite la noi.

"Să-mi sărut fata pe stradă. Cum arată?" Buzele lui o iau pe a mea. Fata lui. Zâmbesc pe buzele lui; noaptea este deja un succes răsunător.

Douăzeci de minute mai târziu, Uber-ul se oprește în fața celui mai luxos hotel pe c a r e l - a m văzut vreodată și mă uit pe fereastră. "Ești sigur că aici este?" "Uh-huh." Coboară din taxi și mă ajută să cobor. "Arată prea elegant", șoptesc eu, în timp ce portarii vin în fugă să ne ajute. "O să fie bine." El ridică din umeri. Zâmbesc în timp ce intrăm în recepție. Toți portarii aleargă să țină ușa deschisă. "Bună seara, domnule Miles." Unul dintre ei dă din cap. Huh. "De unde îți știe numele?" Îi șoptesc. "Știi cum sunt locurile astea de lux." "Nu, de fapt, nu știu." Face un gest către o zonă de ședere cu aspect elegant. "Luați loc aici în timp ce ne înregistrăm." "Nu, vin eu." Mă împinge în canapea. "Stai jos." Doamne. "Bine." Se duce la recepție, iar eu mă uit în jur la concierge și la tot personalul, toți purtând costume negre și arătând mai distins decât toți cei pe care i-am văzut până acum în Spania. Cinci minute mai târziu, urcăm în liftul care ne duce în cameră. "Ce mi-ai împachetat?" întreb. "Cred că da." El zâmbește. "Rochia mea albă." "Bingo." "Nu te-ai săturat să vezi rochia aia albă și veche?" "Niciodată. Poți să te căsătorești în ea, dacă vrei." Sprâncenele lui se ridică, îngrozit de ceea ce tocmai îi ieșise pe gură. "E al naibii de ciudat că am spus asta... ignoră-mă." Începe să se împiedice din nou de cuvinte. "Adică, eu nu . . . . . la naiba."

"Relaxează-te, știu ce ai vrut să spui. Îți place rochia, am înțeles." Îmi rostogolesc buzele pentru a-mi opri zâmbetul. E foarte amuzant. Ajungem la etajul nostru și mergem pe coridor, iar el deschide ușa. Intrăm, iar aerul îmi părăsește plămânii. "Ce naiba?" Am gâfâit. "Trebuie să fie un cupon." Este un apartament complet, cu obiecte de artă frumoase și mobilier de lux. Intrăm în dormitor, iar în mijlocul camerei se află un pat cu baldachin și o cadă spa imensă. "Uau", am oftat, cu ochii larg deschiși. "Asta este . . ." Christopher își îngustează ochii în timp ce se uită în jur. "Subtil, Elliot", murmură el. "Ce înseamnă asta?" întreb în timp ce mă îndrept spre fereastră. "Nimic. Fratele meu este un idiot nenorocit, asta e tot", pocnește el. E încă agitat din cauza comentariului despre rochia de mireasă. "Vreau să fac un duș; poți să-mi dai o jumătate de oră să mă pregătesc?". întreb. el. Ochii lui îi țintuiesc pe ai mei. "De ce nu te duci la barul de la parter și ne rezervi un restaurant și să bei ceva în timp ce mă aștepți? Voi coborî și ne întâlnim acolo." "Bine, o băutură sună bine." Mă ciugulește pe buze și practic se execută din apartament. Bietul nenorocit crede că tocmai m-a cerut în căsătorie sau ceva de genul ăsta. Da. Operațiunea puicuță fierbinte. Îmi desfac fermoarul genții și scot rochia pe care am cumpărat-o astăzi. Este rulată într-o minge mică. Slavă Domnului că e elastică și nu trebuie călcată. După ce Christopher a venit astăzi la serviciu, m-am grăbit în pauza de prânz și am cumpărat o rochie de întâlnire. Mi-am luat și niște lenjerie sexy. Nu era în bugetul meu, dar la naiba, e o ocazie specială. Mă uit prin geanta cu lucruri pe care mi-a adus-o și găsesc trusa cu articole de toaletă. Mă uit repede prin ea, ușurată să găsesc un aparat de ras. "Slavă Domnului." Mă uit panicat la ceasul meu... . "Bine, hai să facem asta. Am douăzeci și opt de minute să mă fac absolut irezistibilă." Treizeci și două de minute mai târziu

Mă uit fix la reflexia din oglindă. Nu e rău. Părul meu este ridicat, nu la alegere. Din păcate, cineva nu mi-a împachetat placa de îndreptat, dar nu-i nimic. Machiajul meu este minim, iar din mine transpiră o strălucire entuziastă. Mă întorc și mă uit la spatele meu. Din nou, nu e rău. Cum am găsit o rochie atât de frumoasă în trei minute nu voi ști niciodată. Este mulată și încrețită, cu bretele spaghetti și în cea mai frumoasă culoare mov. Nu este ceva ce aș fi cumpărat în mod normal, dar cu un singur magazin din care să aleg și șapte minute pentru a mă decide, a fost aleasă. Zâmbesc cu mândrie. Îmi cam place. Trag adânc aer în piept, ca de oțel. Asta este, noaptea pe care o așteptam și, la naiba, vreau să iasă bine. Cred sincer că avem ceva. Îmi pun un ruj strălucitor și mă strâmb. Arăt ca o stripteuză. Iau un șervețel, îl șterg și îmi pun altul. "Scârbos." Îl șterg și pe acela și, în cele din urmă, mă decid pentru un luciu natural. "Asta va trebui să fie de ajuns." Îmi pun pantofii: nu cei pe care i-aș purta cu această rochie, dar oricum... ... este ceea ce este. Lui Christopher pare să-i placă acești pantofi. Îi scoate constant pentru mine ca să îi port. "Bine." Închid ochii. "Te rog să meargă bine." Mă îndrept spre restaurantul hotelului, mă uit în jur și îl zăresc stând la bar. Se întoarce exact în momentul în care îl văd și îmi oferă cel mai frumos zâmbet larg, în timp ce ochii lui se plimbă pe tot corpul meu. Mă îndrept nervos spre el. "Bună." "Bună", îmi toarce în timp ce își strecoară mâna în jurul posteriorului meu și mă trage aproape de el. "Arăți al naibii de bine, Grumps." Mă sărută ușor. "Mulțumesc." Ridic din umeri, stânjenită. "Nu aveam chef să port rochia de mireasă în seara asta." El chicotește. "Slavă Domnului." Mă sărută din nou, în timp ce aerul se învârte între noi. La naiba cu întâlnirea - hai să ne întoarcem sus chiar acum. "Ți-am adus ceva de băut." Mă uit în jos și văd două margarita pe bar. "Preferata mea", îi răspund în timp ce alunec pe scaunul de lângă el. Ochii lui îi țin pe ai mei, cu bărbia sprijinită pe mână, în timp ce îmi zâmbește visător. "Ești preferata mea." Îmi sorb nervoasă din băutură, neștiind cum să răspund. "Ce mâncăm?" "Știu ce mănânc." Ochii lui întunecați îi cuprind pe ai mei. La naiba.

"Adică mâncare." Ridică o sprânceană ca și cum nu ar fi impresionat și își sorbi din băutură. "Nu știu, cred că o să mergem la o plimbare. Nici măcar nu știam numele vreunui restaurant de pe aici." "Bine." Îmi iau băutura și iau o înghițitură. "Hmm, raiul în pahar." Zâmbesc. "Am băut o margarita deosebit de mare în seara în care am plecat acasă în cinstea ta." "Da?" "Elliot și cu mine am făcut margarooted." Am chicotit. "Margarooted?" "Uh-huh." "Spune-mi despre Elliot." Zâmbesc. "Voi doi păreți să fiți apropiați." "Hmm, de fapt" - se gândește un moment - "seamănă mult cu tine." "Cum așa?" "Este un romantic tragic, morocănos. De încredere și loial." Zâmbesc. "Este?" "Uh-huh." "Și ai trei frați?" "Eu da. Jameson este cel mai mare, Tristan este următorul, apoi Elliot și apoi eu." "Tu ești cel mai mic copil?" El dă din cap. "Sunteți toți la fel?" "Nu." El dă din cap. "Opusele. Jameson este condus și morocănos. Tristan și cu mine semănăm foarte mult. Chiar și arătăm la fel. Cred că Elliot este un amestec bun dintre noi trei la un loc." Zâmbesc. Îmi place să aud despre familia lui. "Dar tu?", mă întreabă el. "Sunt singurul copil." Fața îi cade. "Un copil unic?" "Mama mea a făcut hemoragie în timpul nașterii cu mine și, pentru ași salva viața, a ajuns să facă o histerectomie completă. Nu au mai existat alți copii după mine". "Oh." El ascultă cu atenție. "Cum a fost să crești fără frați?" Se încruntă. "Nu-mi pot imagina." "Nu știu ce altceva să fac." Ridic din umeri. "Deci." El dă din cap în timp ce ascultă cu atenție.

Tăcem și ne sorbim băuturile. Există un elefant în cameră despre care amândoi evităm să vorbim. Nu vreau să fiu eu cel care aduce în discuție acest lucru. El trebuie să o facă. "Germania săptămâna asta, nu?" Zâmbesc. "Da." El dă din cap. "Sau am putea rămâne aici pentru mai mult timp. Există un curs de barman pe care nu m-ar deranja să-l fac. M-am interesat deja de el și este un post liber săptămâna viitoare." "Serios?" Mă încrunt, surprinsă. "Vrei să te faci barman?". "Ei bine..." El ridică din umeri. "M-am gândit la ce aș putea face în următoarele nouă luni și sunt doar două lucruri care mă interesează." "Ce sunt ele?" "Să fiu asistenta ta și să fac cocktailuri." "Asistenta mea?" Mă încrunt. "Însoțitor de păsărici." Am chicotit. "Oh, îmi place cum sună asta." "Plătiți bonusuri?", întreabă el. "Plătesc în orgasme." El chicotește și își bate paharul cu al meu. "Moneda mea preferată." "Bine." Ridic din umeri. "Fă cursul de barman și apoi mergem, eu. cred." "S-a făcut." El zâmbește. Își trece mâna pe coapsa mea pe sub masă, iar eu sorbesc din băutură. Oare va aduce în discuție ceva despre motivul pentru care a plecat? Am tăcut din nou. "Ce altceva ai mai făcut cât ai fost acasă?". Am întrebat. "Ai spus că trebuie să semnezi ceva." "Da, așa e." El ridică din umeri. "Asta și am avut aproape o cădere nervoasă." "În legătură cu ce?" "Tu." Ochii mei îl cercetează pe al lui. "De ce ai plecat?" "M-am panicat." "În legătură cu ce?" Șoptesc în timp ce îmi pun mâna peste a lui pe coapsa mea. "De ce?" "Sunt doar eu." "Doar tu ești... mult." Îmi cade fața. "Ce înseamnă asta?" "Nimic." Își sorbește din băutură ca și cum ar încerca să se gândească la lucrul potrivit de spus. "Niciodată nu am... ..." Expiră greu, fără cuvinte.

"Christopher", îi spun eu, "poți vorbi cu mine. Suntem prieteni înainte de orice altceva." Ochii lui îi cercetează pe ai mei. "Ești prima fată cu care mi-am dorit mai mult." Mă aplec și îl sărut ușor. "Ești prima fată căreia i-am fost loial." "Abia ne-am împăcat." "Nu am mai fost cu nimeni de câteva luni." Ce? Inima mea se răsucește... o face fără să mă întrebe. Totul se așează la locul lui. El ridică din umeri. "Nu am putut... și eu... Nu vreau să o dau în bară." Îi zâmbesc bărbatului meu frumos. "Nu o vei face." Îl sărut din nou. "De unde știi?", mă întreabă el. "Pentru că atâta timp cât comunicăm deschis, nu poți să strici lucrurile." Se holbează la mine. "Fugind, așa se strică lucrurile." "Îmi pare rău, am fost atât de... și... și..." Ochii lui mă țintuiesc; nu mai are cuvinte. "O să fac o înțelegere cu tine", spun eu. "Care?" "Dacă lucrurile devin prea grele și simți că te sperii sau că te simți inconfortabil, spune-mi doar: "Am nevoie de un minut"." Se încruntă. "Și atunci voi ști ce se întâmplă și mă voi retrage pentru o vreme ca să te las să te adaptezi." "Nu vreau să fii nevoită să mergi pe vârfuri în jurul meu", răspunde el. "Nu voi fi. Să ceri puțin spațiu este complet sănătos într-o relație. Trebuie să înveți să ai încredere în noi." El dă din cap, parcă adâncit în gânduri. "Ești norocos că știu ce copil mare ești", îi răspund în timp ce sorb din băutura mea. Gura îi cade deschisă într-o groază falsă, iar eu vreau să destind atmosfera. "Și poate că ai nevoie doar de o pedeapsă bună. O să te plesnesc în seara asta." "Ce înseamnă asta?"

"Sunt câteva lucruri pe care nu le știi și despre mine", îi răspund în timp ce încerc să-mi păstrez o față serioasă. "Cum ar fi." "Christopher." Îi iau mâna în mâna mea, prefăcându-mă serios. "Sunt o dominantă și vreau să te leg, să te biciuiesc cu o curea și să ți-o trag în fund cu un dildo cu curea". Trage pe nas margarita și se îneacă. "Ce naiba?" Tușește. "Și... Vreau să porți mărgele anale", continui eu. "Ți-am cumpărat câteva. Știu că sunt mari, dar aceasta este dimensiunea la care vreau să fii întinsă". Ochii lui îngroziți îi țintuiesc pe ai mei. "Le am în geantă. O să le pun înăuntru", îi răspund cu seriozitate, în timp ce continui să fac jocul. "Putem să mergem în baie și să o facem acum, dacă vrei. Trebuie doar să te apleci și să-ți atingi degetele de la picioare. Am niște lubrifiant și va fi inconfortabil doar pentru o clipă, dar vei învăța să-ți placă la nebunie . . . pentru mine." "Absolut deloc." Își trântește băutura pe tejghea, revoltat. "Asta nu se va întâmpla. Hayden, scoate-ți rahatul ăsta din cap chiar acum", cere el. Am izbucnit în râs, incapabil să mai continui șiretlicul. Ochii lui se măresc când își dă seama că îl luam peste picior. "Vorbești serios?", oftează el. "Tocmai am avut un nenorocit de atac de cord." Am chicotit. "Nu", strigă el. "Credeam că mă întâlnesc cu Jack Spintecătorul sau ceva de genul ăsta." Râd cu poftă, la fel și el. Ușurat, mă apucă de ceafă și mă trage înăuntru și mă sărută. "Singura persoană care se lasă trasă pe sfoară aici ești tu", murmură el pe buzele mele. "Aah ... ... asta e un nu." Mă retrag din sărut. "Asta nu este treaba mea. Nici măcar nu am mai făcut asta înainte." Ochii i se lărgesc de uimire. "Deci... e al meu?", șoptește el în awe. "Nu", răspund eu. "De fapt, este al meu." Ochii lui ard de foc și, la naiba, de ce am mai glumit cu el? despre acest subiect cu un deviant sexual? Acest lucru se va întoarce și mă va mușca de fund... la propriu. Barmanul vine la mine. "Voi doi doriți ceva?"

Ochii lui Christopher se îndreaptă spre mine. "Vrei să mergem în altă parte?" "Nu." Zâmbesc. "Sunt fericit cu ceea ce am aici."

Am dat buzna pe ușa camerei de hotel. Buzele noastre sunt blocate. Dorința dintre noi a atins cote maxime. Apartamentul este întunecat, luminat doar de lămpi. Atmosfera de aici este sexuală, dar poate că asta e din cauza companiei cu care mă aflu. Christopher Miles este sexual. E târziu. Nici măcar nu am plecat de la hotel. Am băut, am mâncat și am râs chiar jos, și deja e cea mai bună noapte din viața mea. Christopher se apleacă și îmi ridică rochia peste cap, iar în cameră se face liniște. Ochii lui întunecați coboară pe corpul meu. Își linge buzele în timp ce mă bea. în. Stau în fața lui doar în lenjerie de dantelă și cu tocuri înalte. "Ai idee cât de mult mi-am dorit să te ating așa?" murmură el în timp ce buzele lui le iau pe ale mele. Limba lui trece tandru printre buzele mele, iar ochii mei se închid. Oh... "De câte ori m-am masturbat imaginându-mi că ești tu?" Zâmbesc pe buzele lui în timp ce ne sărutăm. Îmi desface sutienul și mi-l dă jos încet. Ochii îi cad pe sânii mei plini și inspiră brusc. Îi cuprinde în mâinile lui. Degetele lui se prăvălesc înainte și înapoi peste sfârcurile mele întărite în timp ce mă sărută. Se lasă pe podea și îmi desface pantofii cu toc. Cu ochii ațintiți asupra mea, îmi linge coapsa, iar eu îl țin de umeri pentru a mă sprijini în timp ce îl privesc. Mă sărută acolo. . . Nu pot să respir. Trosc, trosc, trosc, trosc, îmi bate inima. Oh, Doamne, putem să continuăm cu asta? Sunt atât de emoționată încât sunt pe cale să leșin. Îmi trage chiloții într-o parte și mă linge cu limba lui groasă și puternică, iar eu mă cutremur. A trecut mult timp.

"Hmm", geme el în mine. Se ridică în picioare ca și cum ar fi stimulat, mă ia de mână și mă conduce în dormitor. Camera este luminată doar de lampă. Ambianța de aici este perfectă. Mă întinde pe pat, apoi îmi dă jos chiloții și îmi desface picioarele. "Asta e", șoptește el. Vocea lui este adâncă, răgușită. Diferită de cum sună în mod normal. Își trece mâna pe fața mea, peste sâni și între picioare. Fără ezitare, își strecoară degetul adânc în mine și inspiră puternic. "La naiba, ce bine te simți", respiră el. Mă strâng în jurul lui, iar în ochii lui arde excitarea. "Fă asta din nou." O fac din nou, iar maxilarul lui ticăie. Se ridică în picioare cu urgență și își dă pantofii jos. Apoi, cu ochii fixați în ochii mei, își desface nasturii de la cămașă, iar trupul său frumos iese la iveală: pieptul lat și bronzat, stomacul ondulat de mușchi și o dâră de păr negru care dispare în partea de sus a blugilor. Îmi țin răsuflarea în timp ce el își coboară fermoarul de la blugi, apoi își dă jos blugii și boxerii și îi dă jos, iar ochii mi se deschid de groază. Ce. The. La naiba. Pula lui este imensă și arată furios... nu seamănă cu nici o sculă pe care am mai văzut-o vreodată. Deschid gura să spun ceva, dar nu-mi iese niciun cuvânt. El zâmbește, citindu-mi gândurile, și își pune mâinile mândru pe șolduri. "Ei bine?" "Umm ... ..." Ochii mei de mărimea farfuriei se strâmbă. "O să am nevoie de un minut." "Nu ai una." Zâmbește în timp ce se târăște peste mine. "Serios..." Încep să mă sperii. "Asta e..." "A ta." Inima îmi face salturi în piept, iar eu îi zâmbesc. A mea. "Sărută-mă", respiră el. În aceste două cuvinte, frica mea dispare, iar eu mă aplec și îl sărut. Nu ne grăbim, ne sărutăm încet, bucurându-ne de faptul că suntem aici, în acest moment.

unul cu celălalt. Atâtea nopți ne-am întins împreună, iar acum suntem aici, făcând asta, goi și excitați. Este suprarealist. Se apucă să coboare pe corpul meu, dar eu îl opresc. "Nu." Își încruntă sprâncenele. "Ce?" "Poți să mă săruți până la capăt. Mă simt mai bine când mă săruți min e." Sunt prea nervoasă ca el să mi-o tragă prima dată. "Bine." El zâmbește pe buzele mele. "Pot să fac asta, iubito". Chestia e că știu că e un jucător și probabil că s-a culcat cu mai multe femei decât mine. oameni pe care nici măcar nu-i cunosc... dar asta e ceva special. Se uită cum degetele lui îmi lucrează corpul, presiunea perfectă, adâncimea perfectă. Mă răsucesc sub el, cerșind mai mult. "Acum", mă smiorcăi. "Am nevoie de mai mult, acum." Se ține la bază și își freacă vârful de buzele mele. "Prezervativ", îi șoptesc. "Serios?" Se încruntă. "Nu iau pilule, dacă nu cumva vrei un copil?" "La naiba, nu." Se dă jos din pat într-un minut fix și răscolește geanta de noapte. Se întoarce și îngenunchează pe pat. Îl privesc cum își întinde unul, apoi se târăște peste mine și se întinde între picioarele mele. Sărutările noastre devin disperate, iar mâinile mele se plimbă în sus și în jos pe spatele lui musculos. La naiba, e perfect. Se împinge înainte și întâmpină rezistență. Ow. Mă sărută mai adânc și mă împinge din nou în față. Întinderea mă arde. "Ahhhh", mă smiorcăi eu. "E în regulă, iubito", îmi murmură el pe gât. "Sunt aici." Mă mușcă de gât. "Relaxează-te. Lasă-mă să intru." Dau din cap. Mă străduiesc, chiar mă străduiesc, dar la naiba... ce fel de sculă e asta? Asta ? Una mare. Sărutul lui devine frenetic, iar eu știu că se luptă cu controlul. Respirația este dificilă, în timp ce încearcă să se abțină.

Îmi ridic picioarele pentru a mă înfășura în jurul taliei lui, iar el mă împinge în saltea. Durerea mă lovește și gem. "Shh, shh", îmi șoptește la ureche. "Mă bag." Îl simt cum îmi zâmbește pe gât. "Mă bag, iubito." Mă sărută. "Ai vreo idee cât de tare e asta, Grumps?". Am chicotit. "Ce ... că sunt strâmtă?". "Ești mai strâns decât strâns." El zâmbește întunecat. "Al naibii de perfect." Îmi ridică piciorul până la pieptul lui, își întoarce capul și îmi sărută glezna cu gura deschisă. "Ai grijă", îl avertizez. Ochii lui pâlpâie cu foc, iar pielea de găină mi se împrăștie pe șira spinării. Se învârte încet într-o parte și apoi în cealaltă pentru a încerca să mă dezlege. "Vreau să te relaxezi pentru mine", șoptește el. Mă zvârcolesc sub el, arsura este atât de bună. "Hayden", spune el, aducându-mă înapoi în momentul de față. "Uită-te la mine." Îmi târăsc ochii spre ai lui. "Calmează-te sau o să-ți fac rău. Ai înțeles?" Dau din cap. "Trebuie să-mi spui dacă sunt prea dură." "Sunt bine." Cu privirile noastre blocate, el se retrage și alunecă înapoi înăuntru. Mă întind larg. Oh, Doamne... atât de, atât de bine. N-am mai fost niciodată regulat așa. El alunecă din nou înăuntru, iar eu am o senzație de umezeală și mă relaxez puțin. "Asta e", mă antrenează el. "Fată cuminte, chiar așa." Vocea lui răgușită îmi face ceva, iar eu îmi deschid picioarele până la saltea, acordându-i acces deplin. Ochii i se dau pe spate în cap, în timp ce brațele lui puternice îi țin corpul ridicat de pe al meu. Își desface genunchii ca să mă poată călări mai bine, iar eu mă ridic la înălțimea provocării. Mergem încet o vreme. Pompe măsurate și blânde, și de fiecare dată când se retrage, devin un pic mai curajoasă. Corpul meu începe să se ridice de pe pat pentru a se întâlni cu el, iar el geme în timp ce ochii i se închid. "La naiba. . atât de bine." El gâfâie în timp ce devenim din ce în ce mai aspri. În curând ne vom strădui din greu. Patul se lovește de perete, iar eu nu văd decât stele. Abia pot să respir, atât de bine e. "Hayden", gemu el. "Oh... ... o să vin." El geme. "Atât de tare."

Auzindu-i vocea răgușită, excitată, mă face să mă simt bine, iar corpul meu se contractă în timp ce-mi pierd controlul, cu capul înainte într-un orgasm ucigaș. "Ahhh", strig. "La naiba." El geme în timp ce se trântește în mine, tare și cu piston rapid, apoi se ține adânc. Simt cum se zdruncină în timp ce vine adânc în corpul meu. Ne sărutăm în timp ce ne mișcăm împreună, golindu-ne complet corpurile, iar el își lasă capul pe pieptul meu. Pielea noastră este umedă de transpirație în timp ce gâfâim. Îl simt cum zâmbește. Atât de aproape, atât de perfect. Mă uit la tavan, îngrozită. Voi avea nevoie de un moment.

Capitolul 16 Deschid ochii și văd niște ochi mari și căprui. Christopher stă întins pe o parte și se sprijină pe cot, privindu-mă. Mă încrunt. "Ce faci?" "Admirând priveliștea." Zâmbește, se apleacă și mă sărută. "Bună dimineața." "Hmm, dimineața", mormăi eu cu ochii închiși. De ce este atât de vesel atât de devreme? Încep să ațipesc din nou, simt că încă mă privește și deschid un ochi. Da... sigur, încă se holbează. "Culcă-te la loc." "Mi-e foame." E prea devreme pentru rahatul ăsta. Mă întorc și mă pun cu spatele la el. "Fă o razie în minibar." "Nu." Îl ignor. "Hai să mergem să luăm micul dejun." Mă bate cu degetul pe umăr. Îl ridic din umeri. "Nu o face." O face din nou și din nou până când o face continuu. "De ce ești atât de enervant?" "Mor de foame aici." "Nu ești flămând, Christopher. Am mâncat aseară." "Nu am mâncat prea mult." "Ei bine, asta e vina ta stupidă." Încerc să continui să dorm. "Nu, e vina ta", îmi răspunde el. "Cum e vina mea?" "Nu am mâncat prea mult ieri, pentru că am avut emoții." Zâmbesc în pernă. Se apleacă peste mine și mă trage înapoi în brațele lui, cu buzele pe tâmpla mea. "Hrănește-mă." "Lasă-mă să dorm o jumătate de oră."

"Nu." Mă răsucește pe spate și îmi trage piciorul de sus peste corpul lui, iar el își trece ușor vârful degetelor pe buzele sexului meu. "Cum sunt particularitățile tale în această dimineață?" Zâmbesc. "Detalii?" "La dispoziția mea" - îmi atinge sexul - "și gata de datorie?" "Categoric nu." Îmi închid picioarele. "Particularii mei sunt anihilați și nu mai sunt în stare de război." El chicotește. "Fricosule." Se apleacă și mă sărută acolo. "Și dacă te sărut mai bine?" Zâmbesc. "Nu." "Bine, mă mulțumesc cu premiul al doilea." "Ce este premiul doi?" "O întâlnire la micul dejun." "Hmm." Ochii mei sunt încă închiși. "De ce nu te duci să-ți exersezi masturbarea la duș, ca un băiat cuminte?". "Gata cu masturbarea." Se apleacă și mă mușcă de spate. "Acum am propria mea păpușă sexuală." Mă mușcă din nou. "Și se fute ca un demon." "Ești pe cale să vezi cât de demonică poate fi", îi răspund sec. Mă răsucește pe spate, îmi ține brațele deasupra capului și se uită în jos la mine. "După ce mâncăm, putem face ce vrei tu pentru restul zilei." Părul său negru îi atârnă pe față. Ochii lui mari și căprui sunt jucăuși și plini de distracție. Îi zâmbesc. "Am avut o noapte minunată aseară." Mă sărută ușor și îl simt cum se întărește împotriva mea. "Și eu." "Chestia aia coboară vreodată?" "Din când în când." Zâmbește în timp ce mă sărută din nou. Nu pot să fac sex. Mă doare rău de tot. "Nu ieșim la micul dejun?" Am întrebat. "Da, dar acum mi-e foame de altceva." Îmi linge buzele, iar eu îl simt până acolo jos. "Cât de des îți place să faci sex?" Întreb. "În această situație" - mă pompează cu șoldurile lui - "îmi imaginez că de două ori pe an. zi." "Ești un maniac sexual." Zâmbesc. "Ce este această situație?" "Ca ... propria mea păpușă de sex".

Zâmbesc cu năduf. Cine s-ar fi gândit vreodată că mi-ar plăcea să fiu numită păpușa lui de sex? Acum trei luni, aș fi murit la simplul gând. Acum îl văd ca pe un termen de afecțiune. "Vrei să spui prietena?" El chicotește. "Prietena este atât de de anul trecut. Prefer termenul "păpușă de sex". Mult mai diversă." Am chicotit. "Și care sunt termenii și condițiile care vin cu păpușa ta de sex?" Se încruntă ca și cum și-ar fi contemplat răspunsul. "Ei bine... . O s-o hrănesc bine... cu cocoșei, bineînțeles." Mă pompează cu șoldurile lui. "Nu mă așteptam la acest răspuns." Zâmbesc. El chicotește. "Și îi voi spăla hainele." "Te vei masturba pe patul ei?" Mă prefac că sunt serios. "Bineînțeles." "Să-i ținem o lecție despre cum să fie dezordonată?" Am întrebat. "La fiecare oră." Am chicotit. "Se pare că nu se schimbă nimic, atunci." Mă sărută ușor, buzele lui zăbovind pe ale mele, iar eu încep să simt cum se naște un val de excitare. "Și cum rămâne cu alte păpuși de sex?" Întreb. "Ce-i cu ele?" Ochii lui îi țin pe ai mei. "Tu să-mi spui." "Nu vor mai fi alte păpuși de sex, dacă asta întrebi." Îi zâmbesc bărbatului meu. "Dacă nu cumva... am putea face o partidă în trei cândva. E în regulă dacă ești și tu acolo, nu?" Ochii mei se deschid de groază. Mă înțeapă în coaste. "Te-am prins", mă tachinează. "Asta nu e nici pe departe amuzant", spun eu. "Deși, azi mergem la sex shop", spune el în timp ce mă trage de mână din pat. "Pentru ce?" "Trebuie să-ți cumpăr un vibrator." "Ce?" Am oftat. "Ai mai mult decât suficientă sculă pentru amândoi." Chicotește în timp ce mă trage în baie. "Asta e problema. Am nevoie de o cutie de scule pentru încălzire."

Mă uit la el în timp ce pornește dușul.

"Ce este o cutie de instrumente de încălzire?" Întreb. "Jucării cu care să ne jucăm, ca să te întindem când nu sunt pierdut în acest moment." Mă trage sub apă, își înmoaie mâinile și începe să mă spele pe spate. Ce naiba? "Ce e rău în a fi pierdut în momentul de față?" întreb în timp ce îmi masează umerii din spate. Îmi sărută urechea. "Vezi cât de inflamat ești astăzi?" "Da." "Foloseam cam cinci la sută din rezervor." Ochii mei se măresc. Asta a fost 5 la sută . ... ce naiba? El chicotește și mă trage înapoi spre corpul lui. Îi simt scula tare pe spatele meu. "Abia aștept să-ți dau sută la sută, iubito", îmi suflă în ureche. Pielea de găină mi se împrăștie pe brațe. Degetele lui alunecă în jos și le trece peste intrarea mea din spate, sondându-mă ușor acolo unde nu ar trebui. "Toate butoaiele, ambele rezervoare." Își împinge vârful degetului mic înăuntru, iar eu sar în față și mă agăț de peretele de gresie, în timp ce simțurile mele intră în funcțiune. "O să fie al naibii de fierbinte, Grumps", șoptește el întunecat în timp ce mă masează acolo. "Abia aștept." Doamne. Îmi înghit nodul nervos din gât în timp ce mă agăț de gresie pentru viață. La naiba . . . Sunt o păpușă sexuală în viața reală pentru un pervers deviant. Să înceapă pregătirea.

Îl privesc cum își sorbește cafeaua cu dezinvoltură în timp ce citește ziarul de dimineață... ca și cum nu i s-ar fi zguduit lumea până în măduva oaselor. Sau poate că sunt doar eu... Cafeneaua în care luăm micul dejun este aglomerată și plină de viață. Christopher a mâncat o omletă, iar eu am mâncat clătite. Și în timp ce el este complet calm și sătul, de cealaltă parte a mesei este o cu totul altă poveste. Sunt înroșită, încinsă, sătulă, șocată că îmi place depravarea lui și, la naiba... . chiar puțin jenată. Nu am făcut sex în dimineața asta. Nu a fost nevoie.

A venit ascultându-mă gemând în timp ce îmi arăta ce mi-a lipsit la duș. Am venit în timp ce eram îngrozită că mi-a plăcut. Își sorbește cafeaua, iar ochii lui întunecați se ridică spre ai mei, iar eu simt că mă înroșesc la față. Ridică o sprânceană în semn de întrebare. "Ce?" "Nimic." Zâmbesc cu timiditate. El zâmbește cu bună știință și se întoarce la ziarul său, total imperturbabil și absolut superb. Mă uit în jur la oamenii care stau la mesele din restaurant. Oare își dau seama ce am făcut? Mă simt din nou ca o adolescentă, care experimentează totul pentru prima dată. Sexul cu Christopher Miles nu este doar sex... este un eveniment apocaliptic în istorie. O revelație pentru femei. Cine ar fi știut... "Ce facem astăzi, Grumps?", întreabă el cu dezinvoltură. Zâmbesc cu năduf. Mai mult din asta... te rog. "Nu știu. Mai avem încă o noapte în rai, așa că va trebui să iau niște haine de la pensiune, iar apoi"- ridic din umeri-"ce vrei să faci?". "Poate o baie pe plajă." Își răsucește buzele. "Am nevoie de o carte nouă pe care să o citesc și vreau să găsesc un sex shop." "Shh", șoptesc în timp ce mă uit vinovată în jur. "Vorbește mai încet." El zâmbește la jena mea. "Sex shop", spune el cu gura. "Ce carte vrei să iei?" întreb pentru a schimba subiectul. "Nu știu încă. O să văd ce mă prinde." Telefonul său bâzâie pe masă, iar numele Elliot se aprinde pe ecran. Răspunde la telefon. "Bună." Chicotește și își trasează degetul într-un cerc pe masă în timp ce ascultă. "Perfect." Ascult cu atenție. "Nu, a fost bine." El zâmbește. "Mulțumesc pentru organizare." Vorbesc despre camera de hotel. "Hayden" - ochii lui se ridicară să mă întâlnească pe mine - "a fost al naibii de incredibilă." Îmi aruncă cea mai bună privire "vino să mi-o tragi" din toată istoria. Simt că mă înroșesc. Doamne. Trebuie să-i spună totul fratelui său? "Uh-huh", răspunde el, apoi râde din nou cu voce tare. Ce este atât de amuzant?

Chelnerița vine să ne ia farfuriile. Se apleacă asupra lui Christopher, iar ochii ei zăbovesc asupra lui puțin prea mult timp. Șterge masa și zâmbește jucăuș în timp ce așteaptă ca el să observe. Ce? Stau chiar aici, târfă. El continuă să discute, fără să o observe. Chestia e că știu câtă atenție feminină primește Christopher și o înțeleg - este absolut superb. M-a enervat înainte cât de obraznice sunt aceste femei care flirtează cu el, dar acum că mă culc cu el, este de-a dreptul exasperant. Ea zăbovește și zăbovește, așteptând ca el să stabilească un contact vizual cu ea. Ce naiba? Ea se apleacă din nou asupra lui, iar el ridică privirea. Ea îi aruncă un zâmbet sexy, iar el își încruntă fruntea. Și el a observat asta. Da, asta e. "Te grăbești intenționat ca să te holbezi la prietenul meu?" O întreb. Se întoarce spre mine, speriată. Christopher zâmbi și dădu din cap în spatele ei. "Eu doar . . . ." "Masa noastră este curată", îi răspund, neimpresionat. "Bineînțeles." Se grăbește să se întoarcă în bucătărie. "Îmi pare rău." Îi pare rău că a făcut-o sau că a fost prinsă? Idiot prost. "Du-te, Grumps." Christopher zâmbește. Îl ascultă pe Elliot, care trebuie să se întrebe ce se întâmplă. "Hayden face pe omul cavernelor aici și le face cu mâna fetelor", îi spune fratelui său înainte de a râde din nou. "Ce naiba?" șoptesc supărată. "Să nu-i spui asta." "Trebuie să plec", spune el. "Sunt pe cale să fiu târât înapoi în cameră de boașe." El râde. "Pot doar să sper." Închide telefonul. "Să nu-i spui fratelui tău că-i fac cu mâna fetelor. O să creadă că sunt un psihopat." "Îi făceai cu mâna?", întreabă el. "Nu asta e ideea", am pocnit. "Și de ce i-ai spus fratelui tău că te târăsc acasă de boașe?". "Pentru că eu sper că da, chiar înainte de a le suge și de a le lovi cu palma de obrajii fundului tău". Îmi face un clinchet jucăuș.

"Vrei să fii serios pentru un minut?" Șoptesc supărată. "Nu va fi nici o suptă de biluțe... sau palme, dacă tot veni vorba." Expiră greu, ca și cum ar avea greutatea lumii pe umeri. "Bănuiesc că vrei să mergi să cumperi o carte în schimb?". Zâmbesc, simțindu-mă stânjenită de mica mea izbucnire geloasă și antifun. "Nu", anunț eu. "Credeam că mă duci la sex shop?". Ochii i se aprind și își freacă mâinile de bucurie. "Acum vorbim."

Cinci ore mai târziu, ieșim din holul hotelului de mână. Ne îndreptăm spre pensiune pentru a mai lua niște haine pentru diseară. Și... exact cum a prezis Christopher, am mers la sex shop, ne-am întors în cameră și ne-am petrecut ultimele două ore în pat. Pot să confirm că a fost atât supt cât și plesnit. Pot confirma, de asemenea, că bărbatul este un animal. Și eu mă simt destul de animalic, de fapt. Mă simt înroșită, excitată și foarte bine futută. "Bună ziua", le spune Christopher portarilor. "Bună ziua, domnule", îi răspund cu toții. Se uită în jur. "Vrei să mergem pe jos, Grumps?" "E cam departe, nu-i așa?" "Este o zi frumoasă." Își răsucește buzele. "Uber atunci?" "Cred că da." "Avem biciclete, domnule", răspunde unul dintre portarii hotelului. "Aveți?" "Da, domnule. La cealaltă intrare, pe strada laterală, avem biciclete pe care le puteți folosi." Ochii lui Christopher se întâlnesc cu ai mei. "Vrei să mergi cu bicicleta?" Zâmbesc. Am mers pe bicicletă toată ziua. "Sigur." "Minunat, mulțumesc." Ne îndreptăm spre cealaltă ușă, iar bicicletele sunt aliniate. Ei sunt strălucitoare galben strălucitor și stil vintage cu . mare ghidon buclucaș. "Ne puteți da două biciclete, vă rog?", îl întreabă el pe însoțitor.

"Sigur că da." Însoțitorul dezleagă două biciclete, iar noi ne punem căștile și ne urcăm pe ele. Mă clatin în timp ce mă împing. "Nu am mai mers pe bicicletă de ani de zile." Am râs. "La fel", răspunde Christopher în timp ce se concentrează. "Woo." Îl apucă tremuratul și se izbește de bordură. Trebuie să se arunce înainte de a cădea. Am râs atât de tare încât am lovit ghidonul și am căzut și eu. Mă întind pe o stradă laterală, chicotind în timp ce el și însoțitorii mă ajută să mă ridic. "Întâlnirea noastră din seara asta s-ar putea să fie la spital", spune Christopher în timp ce mă trage de mână. "Știu." Am chicotit. Oh, e atât de amuzant. Însoțitorul pare îngrijorat. "Pot să vă chem un taxi, domnule?" "Nu, e în regulă", răspunde Christopher fericit. "Ești în regulă, Grumps?" "Uh-huh." Mă împing din nou, de data aceasta concentrându-mă să mențin ghidonul drept. Eu stau în picioare în timp ce pedalez, iar el face la fel. Amândoi râdem cu voce tare ca niște copii mici care merg pe bicicletă pentru prima dată. Ajungem la intersecție și ne uităm în ambele sensuri. În dreapta e un haos total în trafic, iar în stânga e pustiu. Ne aruncăm o privire unul la celălalt. "Stânga", spunem împreună. Am pornit și, cu zâmbete imense și prostuțe pe față, am plecat spre apus... doar că nu există niciun apus.

Căminul pentru rucsaci este plin până la refuz de călători noi. Zgomotul râsetelor răsună pe holuri, iar mirosul distinct de miros de corp persistă în aer. Sunt în camera mea, adunând câteva lucruri, iar Christopher ține ușa deschisă în timp ce mă așteaptă. "Locul ăsta e o gaură nenorocită", murmură el în timp ce se uită pe coridor. Un tip merge pe hol spre baie și se uită la Christopher de sus în jos. "Care e problema ta?" spune Christopher. Tipul mârâie și continuă să treacă pe lângă el. "Nemernic nepoliticos", a pufnit Christopher. Zâmbesc și îmi fac repede patul. "Serios, zilele noastre de drumeție cu rucsacul în spate sunt aproape de

sfârșit", îmi spune.

"Da, ei bine..." Trag cearșaful în sus. "Unde altundeva ne putem permite?" Își rotește buzele, neimpresionat. "Într-un loc mai bun decât ăsta, sunt al naibii de sigur de asta." Sunetul bărbaților beți care strigau râsete de la bar răsună pe hol, iar Christopher clătină din cap, dezgustat. "Urăsc faptul că Eddie trebuie să lucreze aici." "Eddie își iubește meseria", îi răspund, distrasă. "Dar o face? Are paisprezece ani și este forțat să muncească pentru ași întreține bunica; asta nu este o copilărie." "De asemenea... nu este treaba voastră să judecați." "Hmm." Se uită la ceas. "Începe în două ore. Să sperăm că nenorociții ăia de bețivi au plecat până atunci." "Dacă nu, putem să stăm până pleacă", îi răspund, știind că va fi îngrijorat toată noaptea dacă nu o facem. "Bine." El dă din cap. "De ce nu-l suni și nu-l rogi să vină cu noi la plajă?" I spu ne. "Da?" El zâmbește, surprins. "Nu te-ar deranja?" "De ce m-ar deranja? Și eu îl iubesc pe Eddie." "Bine." El iese pe coridor să-l cheme, iar eu mă uit în jur. camera de rahat. Christopher are dreptate. Cred că e aproape timpul pentru o schimbare de peisaj.

Așteptăm pe bordură, stând pe biciclete. "Uite-l că vine." Christopher face cu mâna cu entuziasm. Eddie râde și coboară în întâmpinarea noastră, cu șapca de la New York la locul ei. "Ce naiba faci, omule?" "Limba", spune Christopher. Își dă jos casca și i-o dă lui Eddie. "Urcă." "Huh?" Eddie se agață de cască în timp ce se uită la bicicletă. "Ce vrei să spui?" "Urcă-te pe ghidonul meu. Ne conduc până la plajă." Ochii lui Eddie se îndreaptă spre ochii mei. "Știe să conducă chestia asta?" "Nu chiar. Îi sugerez casca de protecție."

Eddie chicotește și își pune casca peste șapcă. Se așează deasupra ghidonului lui Christopher. Picioarele lui subțiri sunt strânse. Christopher se împinge și se clatină din cauza greutății suplimentare, iar Eddie râde. "Mai repede", strigă el. "Nu sunt un măgar nenorocit", strigă Christopher. "Nu sunt de acord", spun eu. Christopher își îndreptă privirea spre mine la acest dublu înțeles. "Ești un măgar slab", strigă Eddie în vânt. "Mai repede. Mergi mai repede." "Îți voi da un măgar slab." Christopher se ridică în picioare și începe să pedaleze cu putere. Eddie râde în hohote, iar eu pedalez din greu și încerc să țin pasul. E cea mai mare distracție pe care am avut-o de o veșnicie.

Am coborât pe stradă braț la braț. E trecut de miezul nopții și ne îndreptăm spre hotel. Am avut cea mai bună zi. Am fost la plajă cu Eddie în această după-amiază, iar Christopher ne-a aruncat în mare ore întregi. Ne-am întors la hotel, apoi am ieșit la cină în oraș și am petrecut încă o noapte în care am băut băuturi de lux în baruri exotice. "Doamne, am cheltuit atât de mulți bani", spun în timp ce mergem. "Cui îi pasă", răspunde Christopher. "Nu-ți mai face griji pentru nenorociții de bani." "Dimineață o să-ți faci griji pentru bani", îi amintesc. "Fac acest curs de bar, apoi voi obține o slujbă grozavă și apoi ne vom putea permite un loc mai bun unde să stăm". Se încruntă și apoi rostește cuvântul "noi". Îl strâng în brațe doar puțin mai tare. S-a descurcat atât de bine de când s-a întors. Nici măcar o sperietură. E pregătit pentru asta... pentru noi. Este evident. Dăm colțul, iar pe stradă sunt o grămadă de cântăreți de stradă. E o formație cu tobe și un saxofon. Ce atmosferă mișto. Oamenii se adună în jur și, când ne apropiem, Christopher mă ia în brațe și începe să danseze. Mă învârte în jurul lui, iar eu îmi ridic brațul într-un mod dramatic. Își dă capul pe spate și râde cu poftă.

Formația se entuziasmează că dansăm și începe să cânte muzică de dans mai tare, iar alte câteva cupluri încep să danseze. Christopher mă aruncă de colo-colo, iar noi râdem și ne distrăm de minune. Mă împinge afară și mă trage înapoi la el cu un pocnet. Mă învârte și mă învârte și apoi mă ține strâns în brațe. Mă uit la fața lui frumoasă, atât de chipeșă și lipsită de griji. "Azi a fost cea mai bună zi pe care am avut-o vreodată", spune el cu blândețe. Ochii mei îl caută pe al lui, iar eu îi sărut buzele mari și perfecte. Vreau să-i spun că a fost cea mai bună zi a mea și că fiecare zi în brațele lui este ca un vis devenit realitate. Asta... Îl iubesc. Dar nu o voi face, pentru că atunci... se va speria. "Putem merge acasă acum?" Am șoptit. Vreau să-i arăt ce înseamnă el pentru mine, chiar dacă nu pot să i-o spun cu voce tare. "Și să pierd acest minunat ring de dans?" El gâfâie în timp ce mă înclină înapoi. Râd când văd drumul cu susul în jos apropiindu-se periculos de fața mea. "În niciun caz." El continuă să danseze, distrându-se de minune. "Nu se poate?" Am râs. "Grumps, aceasta este singura distracție pe care ne-o putem permite cu adevărat. Mâine ne întoarcem la pâine veche și apă. Trebuie să trăim cât mai putem." Mă învârte și mă trage înapoi. Îi zâmbesc buimac bărbatului meu. "Îmi place să fiu ruptă cu tine." El râde cu voce tare. "Să nu te obișnuiești cu asta."

Capitolul 17 "Bine, mulțumesc", îl aud pe Christopher spunând. Dansează în baie și își pune mâinile pe șoldurile goale. "Ghici cine ne-a făcut rost de un check-out târziu?" "Ai făcut-o." "Eu sunt omul." Arată spre pieptul său. "Dă-te la o parte." Eu mă strecor în bulele adânci și, când se așează, baia fierbinte se revarsă peste pereți, inundând podeaua. El alunecă în apă până la gât, în timp ce noi stăm cap-coadă. Este zece dimineața și profităm de fiecare ultim minut din rai. O baie este un lux la care nu avem acces în cămin. "Nu vreau să plec din locul ăsta", mă plâng. Își închide ochii în fericire pașnică. "Crezi că da?" "În ce zile este cursul tău?" "Vineri și sâmbătă." "Bine." Mă gândesc pentru o clipă. "Bănuiesc că duminică vom merge în Germania să ne întâlnim cu ceilalți?". El dă din cap. "Cred că o să renunț la slujba mea de weekend de la restaurant." "De ce?" "Ne ține pe loc." "Nu, nu ne reține." "Călătorim de mai bine de trei luni și, cumva, suntem încă blocați în Barcelona, de unde am plecat." El încearcă să justifice acest lucru. "Nu tot timpul. Venim și plecăm când vrem. Ne-am întors doar în weekend". "Costă bani să te întorci aici în fiecare weekend." "Nu chiar atât de mult."

Știu că nu există o cale ușoară de a ocoli acest subiect. "Eddie va fi bine, Christopher." Ochii lui se întâlnesc cu ai mei. "Are bunica lui și slujba lui, iar asta este viața lui. Este fericit aici și, doar pentru că nu este ceva normal pentru tine, nu poți uita că este al lui." "Știu." "Faptul că ești bodyguardul lui particular la pensiune nu-ți atinge obiectivele. Ți-ai luat douăsprezece luni din viață pentru că ai vrut să călătorești prin lume și să vezi totul. Să te întorci la Barcelona în fiecare weekend nu înseamnă să atingi acest obiectiv pentru niciunul dintre noi." Expiră adânc și începe să-mi săpunească picioarele în timp ce acestea se odihnesc pe pieptul lui. "Gândește-te la asta, asta e tot ce vreau să spun." "Ei bine, ce vei face dacă voi decide că vreau să mă mai întorc aici?" "Nu știu." Ridic din umeri. "Nu mă voi întoarce cu tine în fiecare an. weekend, doar uneori, cred." Ochii lui îi țintuiesc pe ai mei. "Deci ne vom petrece weekend-urile separat?" "Babe." Am oftat cu tristețe. "Nu vreau să am regrete când ajung acasă. Peste un an totul se va termina și o să mă doară că nu am văzut mai mult când am avut ocazia." El dă din cap. "Și chestia este că trebuie să te gândești și la tine. Dacă ești atât de atașat de Eddie în trei luni, unde te va lăsa asta în alte nouă luni? Nu spun să întrerupi orice contact; vreau doar să spun că îi poți fi prieten de oriunde te-ai afla în lume. Sună-l; trimite-i scrisori; vizitează-l o dată sau de două ori pe an. Prietenia înseamnă mai mult decât să protejezi pe cineva la bar. Și, în plus, amândoi știm că Eddie este mult mai dur decât tine." Zâmbește trist în timp ce ascultă. "Adevărat." "Care este fascinația pe care o ai față de el, oricum?" întreb. "În afară de faptul evident că este uimitor, bineînțeles". "Îl admir." Zâmbesc. "Este unul dintre cei mai interesanți oameni pe care i-am întâlnit vreodată." Zâmbește melancolic. "Pur și simplu îmi place să fiu în preajma lui. Este inteligent și puternic." Ridică din umeri. "Nu-mi pot explica, de fapt." "Bine", recunosc.

El tace pentru o vreme. "Dar... ai dreptate." "Adică?" "Voi face acest curs, iar duminică vom pleca definitiv din Barcelona." Zâmbesc cu tristețe, temându-mă deja să îmi iau rămas bun de la Eddie. "Este greșit din partea mea să spun asta?" Îl întreb. "Nu, ai dreptate. Trebuie să mă apuc de treabă." Telefonul îi sună cu un mesaj în cealaltă cameră, iar el se încruntă. "Jameson." "Ce?" "Este un mesaj de la Jameson. Fratele meu mai mare." "De unde știi?" "Am un ton de apel diferit pentru toți frații mei." Iese din cadă și se duce să-și recupereze telefonul și se întoarce în baie citind textul, apoi zâmbește larg. "La naiba, da." "Ce?" Îmi pasează telefonul și citesc mesajul. Ți-am rezervat încă patru nopți la hotel. La mulți ani! Jay, x

Îmi cade gura căscată. "E ziua ta de naștere?" El chicotește. "Cred că da."

Patru zile, patru nopți cerești. Aceasta a fost cea mai bună săptămână din viața mea. Soare, râsete, hotel de lux și Christopher Miles. Ca și cum universul ar fi știut că avem nevoie de acest timp de singurătate, și a făcut-o. Cu fiecare zi, cu fiecare oră... cu fiecare minut, am căzut tot mai mult sub vraja lui. Cu fiecare respirație, am căzut doar un pic mai tare. Fără nicio distragere a atenției și lăsându-ne complet singuri, am creat o legătură î n t r - u n mod pe care nici măcar nu știam că este posibil. Sexual, mental... intim. Atât de, atât de aproape.

E ultima noastră noapte în camera noastră de hotel de lux. Christopher își începe mâine cursul de barman, iar peste trei zile vom părăsi Spania pentru totdeauna pentru Germania. Sunt entuziasmată de ceea ce ne așteaptă, pentru că, până acum, povestea noastră este incredibilă. Televizorul este pornit încet pe fundal, iar noi stăm în pat. Lampa de lângă pat este aprinsă, iar restul camerei este în întuneric filtrat. Am cartea în mână, iar Christopher stă întins pe partea cealaltă, cu capul lângă picioarele mele, cocoțat pe cot, uitându-se la mine. Degetul lui se plimbă în sus și în jos pe piciorul meu, în timp ce zace aparent adâncit în gânduri. "Un bănuț pentru gândurile tale?" întreb. Zâmbește ușor, cu ochii ațintiți asupra degetelor lui care se plimbă pe pielea mea. "Mă întreb cum se face că, cu cât te am mai mult . . cu atât te doresc mai mult." Ne privim unul pe celălalt în întuneric. "Întotdeauna e așa?" Se încruntă. "Este" - face un gest către aerul dintre noi - "normal?" "Nu", răspund fără ezitare. "Acest lucru nu este normal. Este... special." El tace din nou, iar eu îi văd creierul ticăind cu un milion de kilometri pe minut. Are întrebări. Chestia asta cu relația este atât de nouă pentru el. "Și?" Îi cer să răspundă. "Întreabă-mă orice." "Prietenul tău. . . ." "Ești prietenul meu", îl corectez. "Fostul iubit..." "Nu a fost așa", îi răspund, citindu-i gândurile. Își încruntă sprâncenele. "Cum a fost diferit?" "Ei bine..." Fac o pauză în timp ce încerc să mă gândesc cât de sinceră voi fi cu el. "Privind în urmă, și acum că te-am întâlnit pe tine, nu cred că nici măcar nu l-am iubit cu adevărat... sau pe el, sau pe mine, de fapt." "De ce?" "Eram copii când ne-am cunoscut. Am fost primii unul pentru celălalt." El ascultă cu atenție. Zâmbesc când îmi amintesc. "Erau multe tatonări în întuneric și dulceață. Țineam unul la celălalt, cu siguranță, dar nu era acea dragoste furioasă care ar fi cucerit lumea într-un război." "Ce e asta?", șoptește el. Dragoste. "Știi ce este."

Tu mă iubești. Ochii lui îi cercetează pe ai mei. "Am putea să câștigăm războiul și să aruncăm lumea în aer." Zâmbește ușor, se apleacă și îmi sărută piciorul înainte de a-l linge. Sexul dintre noi a atins un nou nivel. S-a schimbat. Acum nu ne-o tragem întotdeauna, ci uneori facem dragoste, și trebuie să spun că Christopher Miles este maestrul. Licitație. Intim și personal... sărutul, grija pe care o are față de mine, felul în care îmi venerează corpul... mă duce într-un loc mai înalt decât știam că există. Îmi sărută piciorul cu gura deschisă, cu ochii fixați pe ai mei. "Cât timp?", șoptește el. Am așteptat ca pilula mea să-și facă efectul. "Suntem gata de plecare." Ochii lui sclipesc de excitare și inspiră brusc. Zâmbesc și îmi întind picioarele ca o invitație. "Ai ceva ce vrei să-mi dai, iubito?" "La naiba, da." Se ridică, se grăbește în baie și se întoarce cu niște prosoape și o sticlă de ulei. Așeză cele două prosoape pe pat și apoi mă ridică în genunchi, în timp ce el stă lângă pat. Îmi ridică cămașa de noapte peste cap în timp ce mă sărută. Își toarnă puțin ulei pe erecția lui tare ca piatra și, cu mâna lui peste a mea, se mângâie. Zâmbesc pe buzele lui. Nenorocit murdar. Ne sărutăm în timp ce strânsoarea noastră pe el devine mai puternică, smuciturile aproape violente, iar eu știu că el se conduce din instinct. Nevoia primară de a veni în mine a pus stăpânire pe el, iar el nu mai deține controlul. Mă întoarce de la el și mă apleacă în genunchi. Îi simt barba pe spatele meu în timp ce mă linge. Doamne... Mă las pe coate pentru a mă deschide mai mult pentru el. Începe să mă mănânce cu adevărat, iar eu îmi răsucesc cearșafurile în mâini sub mine. Am nevoie de el. Am nevoie de el cu totul în mine. Îmi mișc spatele într-o invitație tăcută. "Trage-mi-o", șoptesc. Nu mai sunt speriat. Acum pot să-i călăresc scula ca o profesionistă.

Îmi toarnă ulei pe tot spatele. Se scurge pe sexul meu, iar el îl freacă pe buzele mele umflate. "La naiba . . arăți bine", murmură el. Își strecoară degetul înăuntru și apoi altul și apoi altul, cu o răsucire delicioasă la sfârșit, în timp ce mă încălzește. "Spune-mi cât de tare ai de gând să sufli", suflu eu. Râde și mă plesnește puternic peste obraz. Sar cu un țipăt. Pielea mă ustură, iar eu îmi las capul în jos și zâmbesc. Asta e ceea ce face el atât de bine. Niciodată nu sunt foarte sigură de ce naiba se întâmplă. Există întotdeauna o margine de durere odată cu plăcerea pe care o oferă. Atât de bun cu o parte de "ouch". Se ține la bază și-și dă cu pula lui întărită pe sexul meu, apoi, fără avertisment, alunecă înăuntru într-o mișcare bruscă. Aerul îmi părăsește plămânii, iar el se oprește pentru a mă lăsa să mă acomodez cu mărimea lui. Corpul meu se unduiește în jurul lui. El geme, iar eu zâmbesc întunecat. Ăsta e... sunetul perfect. Christopher Miles excitat este la nivelul următor... Îmi ia în mână cele două oase ale șoldului și mă împinge în saltea, tare și repede. Uleiul plescăind între pielea noastră. Închid ochii pentru a încerca să mă descurc cu el. Forța care transpiră din trupul său mare și musculos mă acaparează. Pompe puternice, cu piston rapid. Adânc și umed, sunetul corpului meu care îl suge este puternic în cameră. Patul se lovește de perete, sunetul pielii noastre plesnind este asurzitor și, Doamne ... . Văd stele... toate stelele, poate chiar și luna. Cum poate fi cineva atât de bun la sex? Este un erudit de la Oxford în domeniu, un profesor, stăpânul universului. Sunt sigur că dacă ar face vreodată filme porno, ar sparge internetul. Cu sunetul gemetelor lui și cu senzația cocoșului lui gros și tare în mine, îmi pierd controlul. Corpul meu se contractă în jurul lui și îmi vine tare. Mă plesnește peste spate și mă urmărește în timp ce se ține adânc. Simt zvâcnetul revelator al mădularului său care se împinge adânc și zâmbesc în saltea. Își dă capul pe spate în timp ce gâfâie, gâfâind după aer, iar transpirația îi prăfuiește pielea. Mâinile lui mă mângâie tandru pe spate și pe spate: u n astfel de

contrast cu bătaia pe care corpul lui tocmai mi-a dat-o. "A fost al naibii de bine,"

răspunde el cu vocea lui răgușită și excitată. "Unde suntem?" Am oftat. El chicotește și se retrage. "Ajungem acolo." Își freacă degetele de buzele sexului meu pentru a se simți acolo. "Optzeci la sută." Continuă să mă frece acolo, iar el inspiră brusc, transpus de ceea ce privește. "Nu ai idee cât de tare arată asta, Grumps. Eu... în tine." Își ridică mâna ca să mi-o arate. Semenul i se scurge de pe degete. "Al naibii de fierbinte", spune el cu gura înainte de a-și suge degetele. Doamne . . . Ce naiba? Omul e un deviant de bună credință.

CHRISTOPHER

Mergem pe coridorul căminului. E dimineață devreme. Azi am cursul de barman și am vrut să îl duc pe Grumps înapoi la cămin înainte de a pleca. Nu am făcut check-out înainte de a merge la hotel, așa că avem în continuare aceeași cameră. Deschid ușa și sunt lovit instantaneu de mirosul de alcool. La naiba. Mai sunt și alte persoane care stau acum în camera noastră. Străini. Mă uit în jur la cei patru oameni din paturi, toți bărbați îmbrăcați doar în chiloți. Încă pe jumătate beat. Unul dintre ei este dezbrăcat, cu scula lui moale la vedere în timp ce doarme. La naiba. "Închide ușa", rostește unul dintre ei. Mă întorc spre Hayden; ochii ei sunt larg deschiși în timp ce se uită în jur la trupurile goale. Până acum am fost binecuvântați cu colegi de cameră buni și respectuoși. "La naiba cu asta." O trag de mână afară din cameră. "Nu rămâi acolo." "Trebuie", îmi răspunde ea în timp ce o târăsc spre birou. Îmi arunc o privire la ceas. La naiba, nu am timp pentru rahatul ăsta în dimineața asta. "O să fie bine." "Nu este al naibii de bine", am pocnit. Intru în birou și îl văd pe Howard, managerul. "Bună, Howard." "Hei, Christo." "Ascultă, avem o problemă. Am nevoie de o cameră privată pentru mine și Hayden pentru trei nopți, te rog." Se uită între noi. "În sfârșit ai avut curajul să faci o mișcare, nu-i așa?" "Du-te naibii. Ascultă. Sunt o grămadă de idioți beți în camera noastră și nu o las pe Hayden cu ei. Am un curs de barman pe

tot weekendul, și nu are unde să se ducă. Sunt toți dezbrăcați și beți acolo. Ce ar trebui să facă?" "Mă duc la plajă și îmi citesc cartea", spune ea. "Plouă", îi spun eu. "Sunt bine", răspunde ea, indignată. "Nu sunt o domnișoară în primejdie, Christopher. Pot să-mi port singură de grijă, să știi." "Nu mai sunt camere private", răspunde Howard. "Bine. Ne întoarcem la hotel." Încep să-l târăsc pe Hayden din birou. "Nu ne întoarcem la hotel. Nu vom irosi banii." Ea își înfige călcâiele. "Rămânem aici", cere ea. "Nu sunt o prințesă." "Nu." Am început să văd roșu. "Howard, am stat aici în fiecare weekend timp de trei luni. Cu siguranță avem parte de un tratament preferențial, pentru numele lui Dumnezeu." Se holbează la mine. "Câte bătăi am întrerupt pentru tine în acel bar?" "Tu ai provocat jumătate dintre ele." "Vorbesc serios", bâigui eu. O să întârzii la curs. "Bine, poți avea o cameră cu o singură condiție." "Ce-i asta?" "Ai spus că faci un curs de bar?" "Da, și?" "Trebuie să lucrezi în spatele barului pentru mine în seara asta." "Nici măcar nu știu ce fac încă." "Ar fi un bun antrenament." Hayden zâmbi cu speranță. La naiba, nu pot s-o las aici fără să aibă unde să stea astăzi. "Bine. Dar vreau cheile de la cameră acum." "S-a făcut." Îmi întinde cheile, iar eu i le smulg din mână. "Și mă plătești pentru seara asta." "Poți păstra bacșișurile." Mergem să ieșim din birou. "Oh, și Christo." "Ce?" "Este o petrecere cu lună plină în seara asta." "Vorbești serios?" Am lătrat. "Fiecare om și câinele lui vor fi aici."

"De aceea este nevoie de mai mult personal pentru bar." Se preface că zâmbește. E minunat. Îl târăsc pe Hayden rapid pe hol până în cameră și deschid ușa. Un pat dublu micuț se află în mijlocul camerei. "Locul ăsta e o nenorocită de groapă de rahat", am pocnit. "Ești doar obișnuit cu hotelul. Nu e așa de rău." Hayden ridică din umeri. "Mie mi se pare locul perfect pentru citit." "Am terminat cu căminele." O sărut repede. "Ne vedem diseară." "Nu, nu ne vedem. Lucrezi", mă tachinează ea. "Nu-mi aduce aminte."

Stau în clasă și mă holbez la tablă. Profesorul continuă și continuă și continuă. Acesta este cel mai plictisitor și fără rost curs pe care l-am făcut în viața mea. Îmi arunc o privire la ceas: 11:00 a.m. La naiba. Doamne... s-a oprit complet timpul? Nu pot sta aici încă șapte ore. Voi muri literalmente de o moarte lungă și dureroasă. Expir și îmi dau cu pixul pe frunte în timp ce încerc să mă concentrez. Mă întreb ce face Grumps. Îmi strecor telefonul din buzunar în poală și îi trimit un SMS pe sub masă. Bună Babe, ce faci?

Aștept răspunsul ei... . Profesorul continuă și mai continuă, iar eu mă tot uit la telefon. De ce nu răspunde? Îi trimit din nou un mesaj. Ești bine?

Aștept răspunsul ei... . Mă târăsc pe scaun. De ce nu răspunde? Trece o oră. Tot nimic. Am o viziune cu toți găozarii beți din cămin și încep să transpir. Ce se întâmplă dacă s-a întâmplat ceva? Îi trimit din nou un mesaj. Grumps, Încep să-mi fac griji. Trimite-mi un mesaj!

Mă uit fix la telefonul meu de sub masă în timp ce vreau să sune. Hayden... sună-mă, la naiba. "Domnule Miles", mă strigă profesorul. Mă uit în sus. "Îți distrag atenția, nu-i așa?" Da, de fapt, da. "Telefonul departe. Acum." Mă prefac că zâmbesc. "Îmi pare rău." Îmi strecor telefonul înapoi în buzunar și mă uit la tablă. Aceasta curs este fără rost. Cine îi pasă de regulile de consumul de alcool? Nu eu, asta e sigur.

În cele din urmă, este pauza de prânz, iar eu mă grăbesc să ies din clasă și îmi scot telefonul. Niciun apel pierdut. Nu există texte. Mă îndrept spre cafenea în timp ce formez numărul lui Hayden. A sunat. "Unde naiba este?" Mai formez o dată numărul ei... tot nu răspunde. Închid și o sun din nou. Nici un răspuns.

Asta e - îi trimit un mesaj. Sună-mă chiar acum!

Îmi iau un sandviș și mă așez la masă să mănânc singur. Încep să transpir. Dacă i s-a întâmplat ceva? Trec în revistă toate scenariile posibile în mintea mea. Poate că doarme... poate că e hărțuită de idioți. Ar putea fi atacată în timp ce merge la magazin. Poate că este drogată și violată chiar acum. La naiba. O sun din nou... nu răspunde. Am lucruri mai bune de făcut decât să-mi fac griji pentru o prietenă dispărută toată ziua. Oh, Doamne... lipsește. O sun din nou.

E ora cinci și mă arunc din taxi când acesta oprește în fața hostelului. Sunt frenetic. Am avut cea mai proastă zi din viața mea. Hayden a dispărut, probabil mort într-un șanț. Plătesc șoferul, fug înăuntru și iau scările pe rând, două câte două. Locul este plin de oameni în alb. Petrecere stupidă de lună plină. Am fugit pe coridor și am dat buzna în camera noastră. Este goală. Pieptul mi se strânge... La naiba, unde este? Alerg la bar și mă uit panicată în jur. Îl văd pe Eddie. "Unde e Hayden?" Mă bâlbâi. Se uită în jur și arată spre colț. Hayden stă cu un grup de oameni, râzând și distrându-se de minune. Este relaxată și se distrează. În rochia ei albă... cerul devine roșu.

Facem contact vizual, iar eu mă întorc și mărșăluiesc înapoi în cameră, furioasă. Am intrat în duș și sunt atât de supărată încât nici nu mai văd bine. Fac un duș și mă întorc în cameră pentru a-l găsi pe Hayden întins pe pat. "Bună, iubito." Zâmbește fericită. "Cum a fost?" "De ce nu ai răspuns la nenorocitul de telefon?" Am țipat din răsputeri. Fața ei se prăbușește. "Ce?" "Te-am tot sunat. Toată ziua, îngrijorat de moarte." "Ce vrei să spui?" Își ridică telefonul și se încruntă în timp ce citește ecranul. "Patruzeci și două de apeluri pierdute?" Își ridică privirea spre mine. "Ce s-a întâmplat?" "Credeam că ești mort într-un șanț", strig. Sprâncenele ei se ridică. Este surprinsă de tonul meu. "Nu țipa la mine, Christopher." "Nu țipa la tine!" Am explodat. "Toată ziua am fost foarte îngrijorată. Știi cât de iresponsabil ești?" "Ce?" "M-ai auzit." "Telefonul meu era pe silențios în timp ce citeam, apoi m-am dus la bar și probabil că l-am lăsat în cameră. Nu mă așteptam ca o echipă de câini să-mi urmărească fiecare mișcare." "Echipa de câini!" Am strigat. "Îți dau o echipă de câini." "Îmi pare rău că erai îngrijorată, dar nu mă așteptam să mă suni." Ea își dă ochii peste cap. "Este inacceptabil", răspund eu. "Nu mă trata cu superioritate." Ea își dă ochii peste cap. "Ești o regină a dramelor. Mă întorc la bar." "Vorbești serios?" Am strigat. "Da. Și tu ar trebui să fii acolo, la lucru, chiar acum... îți amintești?" Arăt spre ușă. "Ieși afară!" Zâmbește cu năduf, total indiferentă la furia mea. "Bine." Mă ciugulește pe buze și pleacă. Aproape că-mi ies ochii din cap. Ea nu a plecat pur și simplu în mijlocul discuției. . . Sunt înfuriat. Tensiunea mea arterială a crescut foarte mult.

Mă îndrept spre dulapul meu și îmi scot rucsacul, iar un cuplu de bețivi vine pe coridor. Încep să se sărute și, în timp ce fata merge înapoi, cade peste mine. "Ai grijă ce naiba faci", îmi mârâie tipul. Îmi ridic sprâncenele, temperamentul meu clocotind periculos de aproape de suprafață. O ajut pe fată să se ridice. "Îmi pare rău că nu m-ai văzut." Râde și cade peste tot. "Hei, mă bucur că am făcut-o", flirtează ea. Tipul își îngustează ochii la mine, iar eu îmi strâng maxilarul în timp ce mă uit fix la el. Haide, nenorocitule... încearcă-mă... Am chef să te rezolv imediat. "Vii la petrecere?" Fata zâmbește sexy. Îmi dau ochii peste cap și mă întorc la rucsacul meu. Să nu te duci acolo. Mă uit prin rucsac după ceva. Trebuie să port o prostie alb. La naiba, descopăr că am doar un tricou alb fără mâneci și pantaloni scurți. Nu e ideal pentru a lucra în spatele barului, dar va trebui să mă descurc. Mă îmbrac și mă uit în oglindă. La naiba, arăt ca un impostor. Brațele mele sunt prea mari pentru a purta fără mâneci. Va trebui să mă descurc; nu am altă alternativă. Mă îndrept spre bar. "Hei." Eddie zâmbește entuziasmat. "Trebuie să lucrez cu tine în seara asta." "Grozav." Dau din cap. "Unde vrei să mă duc?" Privirea mea rătăcește prin cameră în timp ce-l caut pe Hayden. "Oh... ești fierbinte." O fată leșină. "Voi avea un orgasm." Ea zâmbește. "Să fie două." Prietenul ei râde. "Un multiplu. Pun pariu că ai dat câteva la viața ta", adaugă prima fată, iar amândouă izbucnesc în râs. "Și noi urmăm." Grozav... fete bete și în călduri... exact ceea ce am nevoie. Mă întorc cu spatele la ei. "Unde este cartea de cocktailuri?" Îl întreb pe Eddie. Mi-l dă și mie și se întoarce la servire. Oamenii stau în picioare până la zece, așteptând să fie serviți. Ce naiba are de-a face o lună plină cu oamenii care se îmbată? Asta aș vrea să știu.

Am citit instrucțiunile pentru Orgasms. Le fac cât pot de bine și le predau. E garantat că vor avea un gust de rahat. "Poftim."

"Ce faci mai târziu?", murmură întunecat fata. "Ne-ar plăcea să vă întoarcem favoarea și să facem un multiplu pe bune". Mă prefac că zâmbesc. "Sunt ocupat." Ochii mei scanează mulțimea, ocupat să o localizez pe nenorocita mea de prietenă rătăcită. Unde naiba e acum? "Vreau un Corona", spune un tip. "Sigur." Mă întorc să iau Corona și mă uit să o văd pe Hayden dansând cu un grup de fete. Iat-o. Am mai servit câteva persoane, ochii mei zăbovind mereu asupra lui Hayden. Dansează și se distrează de minune, fără să fie deranjată. În rochia ei albă și fierbinte. Nu-mi place că arată atât de comestibilă. Un tip se apropie de ea, iar eu mă opresc din ceea ce făceam. Își pune brațul în jurul ei, iar ea face un pas înapoi. Continui să mă uit. "Vreau două Guinness", strigă cineva. Mă întorc să iau berile, cu ochii ațintiți asupra fetei mele. Tipul continua să vorbească cu ea și să vorbească. Ea face un pas înapoi, iar el face un pas înainte. Se apleacă pentru a-i spune ceva la ureche. Ceva se rupe. Următorul lucru pe care îl știu este că sunt pe ringul de dans cu mâna în jurul gâtului tipului. "Dă-te naibii înapoi."

HAYDEN

Ochii mei se deschid de groază. "Christopher", am strigat. "Ce faci?" Christopher se uită fix la cel pe care îl ține strâns de gât. "Să nu te atingi de ea. M-ai înțeles!", îi strigă în față. Tipul îl împinge de pe el. "Du-te dracului, frumușelule." Apoi mă apucă agresiv de talie și îmi trântește corpul în al lui. "Voi face ce vreau cu ea." Oh, nu. Christopher pocnește. Mă smulge din strânsoarea idiotului și mă împinge la o parte, apoi îl lovește pe tip în plină figură. "Ahh", strig în timp ce lovitura se potrivește. Tipul îi răspunde cu o lovitură, iar Christopher se clatină înapoi. El aleargă înainte și îl trântește pe tip la pământ în timp ce se luptă. Se luptă, cu brațele și pumnii zburând peste tot. "Doamne, oprește-te!", strig. Încerc să intru înăuntru ca să le despart, dar cineva mă reține. Oamenii se târăsc înăuntru, încercând să vadă. Câțiva oameni intervin pentru a-l ajuta pe Christopher, iar apoi unii îi iau apărarea celuilalt tip. Acesta se desparte, iar cei doi bărbați sunt ținuți la distanță unul de celălalt. Ochii lui Christopher mă găsesc prin mulțime, iar eu îmi ridic brațele. "Ce naiba faci?" Nările i se umflă. Se întoarce și iese din cămin. Ce naiba e în neregulă cu el? Practic fuge pe coridor și se împinge pe ușile mari din față și coboară scările. Începe să se îndepărteze în întuneric pe drum, în timp ce eu îl urmez. "Christopher", îl strig. Mă ignoră și continuă să meargă. "Christopher", am strigat. "Să nu îndrăznești să mă ignori!" Se oprește, cu spatele la mine. "Ce naiba faci?" "Să plecăm naibii de aici", spune el, cu spatele încă întors. Îl ajung din urmă și mă întorc să îi văd fața, iar inima îmi cade. E supărat.

"Ce faci?" Întreb încet. Ochii lui îi țintuiesc pe ai mei. "Ce se întâmplă?" întreb. "Nu știu ce dracu' știu", strigă el. Ochii îi sunt sălbatici, părul îi este ciufulit, iar pieptul i se ridică și coboară de parcă ar gâfâi după aer. Adrenalina din organismul său trebuie să fie la cote maxime. Mă încrunt, surprinsă. Se întâmplă ceva cu el. E în mijlocul unei alte crize de nervi majore. "E în regulă... ," spun eu încet. "Nimic din toate astea nu este în regulă, Hayden", strigă el. "O iau razna." Mă uit la el, neștiind ce să spun. "Am fost frenetic toată ziua pentru tine, și acum..." Își ridică brațele în sus în semn de capitulare. "L-am văzut cum te-a atins și..." Își târăște mâinile prin păr. "Ai devenit gelos", spun eu încet. "Eu nu sunt gelos", țipă el, înfuriat. Are un fel de episod aici și nu vreau să arunc gaz pe foc. Trebuie să încerc să-l calmez. "Îmi pare rău că nu am răspuns la telefon astăzi. Nu am vrut să te îngrijorez", spun. "Tocmai asta e ideea. Eu nu-mi fac griji. Nu sunt gelos, Hayden. Nu știu dacă sunt sus sau jos sau dacă o iau razna", strigă el. "Ce naiba e în neregulă cu mine?" Mă uit fix la el. El chiar nu are nicio idee... . "Ești îndrăgostit de mine", spun încet. Fața lui cade. "Dar nu-i nimic." Zâmbesc cu speranță. "Pentru că și eu te iubesc." Ochii lui îi cercetează pe ai mei. "Și acum ai distrus un moment foarte special între noi." Mi-am pus mâinile în șolduri. Se uită fix la mine, șocat până la tăcere. "Adună-te și du-te înapoi înăuntru și termină-ți tura", îi cer. Pe fruntea lui se așterne transpirația. Ochii îi sunt nebuni și nu sunt sigură dacă e pe cale să fugă. Vreau doar să se calmeze și să se întoarcă la muncă. Dacă el...

Acum, totul s-a terminat între noi. Nu mai trec din nou prin rahatul ăsta. "Acesta este un comportament inacceptabil, Christopher. Nu poți să bați fiecare bărbat care încearcă să vorbească cu mine. Nu este în regulă." Ridic din umeri, frustrat. "Nu sunt o posesie. Nu ai dreptul să te comporți așa." "El a cerut-o." "Așa că fii o persoană mai mare și pleacă. Nu așa ești tu. Ești un iubitor, nu un luptător." Ochii lui îi țintuiesc pe ai mei. "Du-te și termină-ți tura. Eu mă duc la culcare." "Nu te întorci la petrecere?" "Nu. Iubitul meu cretin mi-a stricat cheful." Expiră greu, dezamăgit de el însuși. "Du-te și gata." Îi arăt înăuntru, iar el se întoarce și urcă înapoi pe scări. "Chiar te duci la culcare?", mă întreabă din nou. "Da", am spus eu brusc. Trec pe lângă el pe coridor spre camera noastră, în timp ce el mă urmează. Deschid ușa de la camera noastră și mă uit la el. "Ne vedem când termin?", mă întreabă el cu speranță. "Dacă te porți ca un idiot și te mai bați o dată în seara asta... așa să-mi ajute Dumnezeu." "Nu o voi face." "Bine." Eu mărșăluiesc în cameră, iar el stă timid lângă ușă. "Și vei dormi pe podea în seara asta", adaug eu. El dă din cap și apoi se oprește ca și cum ar aștepta ceva. "Și nu-ți spun că te iubesc . ... pentru că ești doar un idiot." Întorc păturile în jos într-o bufnitură. "Nici eu nu-ți spun", spune el. Zâmbesc, încercând să-mi ascund zâmbetul, și știu că va fi bine. "Bine, atunci nu o face." Mă urc în pat. "Ieși afară." Ochii îi sclipesc cu un anumit ceva. "Cred că ai probleme cu furia", spune el. "Așa să-mi ajute Dumnezeu, Christopher." Am aruncat o pernă în el. "Ieși afară." Se lovește de peretele de lângă capul lui, iar el zâmbește pentru prima dată cu adevărat. "Noapte bună, Grumpy." "Nu e nimic bun în noaptea asta", mint. Ușa se închide în liniște, iar eu zâmbesc în întuneric. Ne-am luptat, iar el a rămas... progres.

Abia la ora 3 dimineața aud ușa deschizându-se. Christopher intră în vârful picioarelor cu lanterna de pe telefon, se dezbracă, se urcă în pat în spatele meu și se cuibărește la spatele meu. Miroase a săpun, proaspăt dușat, iar eu zâmbesc cu ochii închiși. E acasă. A fost o noapte lungă fără el. Chiar și atunci când se lupta, tot i s-a simțit lipsa. "Cât e ceasul?" Am mormăit. "Trei." Mă sărută pe tâmplă. "Culcă-te la loc, iubito." Îmi sărută umărul din spate, iar pielea de găină mi se împrăștie pe șira spinării. Îmi trage părul pe spate și mă sărută ușor pe gât. "Îmi pare rău pentru seara asta", murmură el pe pielea mea; degetele lui se plimbă pe pielea mea în timp ce se gândește. "Pur și simplu nu pot suporta gândul că cineva te-a luat de lângă mine", murmură el cu tristețe. "Mă scoate din minți." Îi simt erecția cum crește în spatele meu. Christopher Miles este o ființă sexuală. Acesta este modul lui de a se împăca. E speriat; vreau să-l fac să se simtă mai bine. Îmi întind gâtul, acordându-i accesul și acceptând replica. Mâna lui se plimbă pe pielea mea până la sân, degetul mare prăfuit pe sfârc în timp ce îmi ia lobul urechii între dinți. Erecția lui se înfige în șoldul meu și, chiar și în întuneric, o văd atât de clar. Mă rostogolesc și mă așez pe trupul lui mare. Se uită fix la mine. Aerul scârțâie între noi. Mă ridic pe genunchi și alunec pe erecția lui mare. Mă legăn dintr-o parte în alta pentru a mă relaxa și a-i permite să intre. Lungimea lui este groasă și flămândă. Trupul meu se scufundă încet și adânc pe al lui. Mă ține de șolduri în timp ce se uită la mine cu admirație. "Nu plec nicăieri, iubito", îi șoptesc. "Sunt numai a ta." Se ridică în grabă, buzele lui se izbesc de ale mele, mă sărută și mă strânge în brațe. Supraîncărcare emoțională. Prea intensă ca să încerc să o stăpânesc. O intimitate de care nu știam că am nevoie. Ne legănăm împreună în întuneric, hrănindu-ne trupurile, abandonându-ne sentimentelor dintre noi.

Am luat o mulțime de decizii proaste în viața mea, am făcut lucruri pe care le regret. Dar există un lucru în viață pe care îl știu cu siguranță... Sunt complet și iremediabil îndrăgostită de frumosul Christopher Miles. Trebuia să ne întâlnim. El este alesul.

Capitolul 18 Mă trezesc cu senzația că patul se scufundă și mă încrunt în timp ce îmi trag ochii. Christopher stă pe marginea patului, cu coatele pe genunchi. Își răsucește mâinile în fața lui ca și cum lumea ar fi pe cale să se sfârșească. Duce un război împotriva lui însuși. Ugh... nu am chef de dramatismul lui astăzi. Îmi pun piciorul pe spatele lui și îl împing ușor. "Poți să te duci să-mi aduci o cafea, te rog?". Se încruntă la mine. "Vrei cafea?" "Da, vă rog." Trebuie să-l țin ocupat și să-l scot din mintea lui. Se ridică. "Bine. Pot să fac asta." "Avem nevoie și de niște fructe." Începe să se îmbrace. "Mă ocup de asta." "Așteaptă, azi ai curs, nu-i așa?" "Nu începe până la zece." "Bine." Închid ochii. Am atât de multe de spus despre comportamentul lui de aseară, dar nu e momentul potrivit. El încă procesează. Îi las puțin spațiu ca să se gândească la asta. Se îmbracă. "Vrei să vii?" "Nu prea." El zăbovește, suficient de mult încât să ridic privirea. "Aș vrea să vii." Expir greu și dau păturile la loc. "Bine." Mă dau jos din pat și îmi trag niște haine pe mine în timp ce el mă privește. "Cum de ești atât de echilibrat tot timpul?", întreabă el. "Eu nu sunt chiar temperamentală. Eu sunt adultul în relația noastră." El se încruntă. "E rândul tău săptămâna viitoare, când voi fi ridicol". Îmi aruncă un zâmbet înăbușit. "Asta faceți voi... cu rândul?"

"Uh-huh." Mă ridic în vârful picioarelor și îi sărut buzele mari și frumoase. "Atâta timp cât vom face pe rând pe adultul... totul va fi bine." "Și dacă suntem cretini în același timp?", întreabă el. "Atunci rezultatul nu este bun". Îl sărut ușor din nou. El dă din cap și se uită la mine ca și cum l-aș fi învățat un secret sacru . . cum de nu știe el chestiile astea? Pentru un om de lume, este atât de neexperimentat în materie de relații. "Să cumperi cafea și fructe este destul de adult." Zâmbește zâmbind în timp ce îmi ia mâna în a lui. Zâmbesc. "Cred că e rândul tău astăzi, atunci." Zece ore mai târziu Stăm pe trotuar, cu rucsacurile pe ciment. Christopher își aruncă o privire la ceas. "Unde se află? Taxiul trebuie să ajungă în curând." "O să vină." Mă uit în susul străzii. Să fiu sinceră, încep să mă îngrijorez că nu o va face. Eddie ar trebui să fie aici pentru a-și lua rămas bun de la noi, dar nu a venit. Nu-i stă în fire. Zborul nostru spre Germania pleacă în câteva ore și nu mai putem aștepta prea mult. "Sună-l din nou." Christopher sună la numărul lui, iar acesta sună. Se uită în susul străzii în căutarea micului său prieten. "Dacă i-aș ști adresa, m-aș duce acolo." Începe să se plimbe. "La naiba, de ce nu i-am luat adresa?" Îl cheamă din nou. "Dacă i s-a întâmplat ceva?" Începe să devină frenetic. "Nu vă faceți griji . . va veni."

EDDIE

Stau pe alee și, din locul meu de spionaj, îi văd pe domnul Christo și pe domnișoara Hazen cum mă așteaptă peste drum, în fața căminului. Sunt aici pentru a-și lua rămas bun. ... și vreau să mă duc acolo. Dar... nu pot. Îl privesc pe Christo cum formează un număr pe telefon, iar telefonul meu vibrează din nou, numele apărând pe ecran. Christo

Inima mi se scufundă și o pun înapoi în buzunar. Îl privesc pe Christo cum se plimbă, se agită și se agită, în timp ce Hazen îi vorbește calm. Cu fiecare clipă de așteptare, situația se înrăutățește. Îmi vine să traversez strada în fugă și să-i implor să nu plece. Dar știu că o vor face oricum... așa că ce rost are? Se oprește un taxi, iar Christo se uită în susul străzii de unde vin eu de obicei, iar mie mi se pune un nod în gât. Printre lacrimi, îl privesc cum își pune rucsacurile în portbagaj. Nu pleca. Cu o ultimă privire în susul drumului, se urcă în cele din urmă în cabină, iar aceasta pornește și pleacă. Îmi las capul în jos... ... au dispărut.

O lună mai târziu, Amsterdam HAYDEN

Vizitarea obiectivelor turistice ziua, petrecerea la locul de muncă noaptea. Întotdeauna am auzit de Amsterdam. Toată lumea spunea că este singurul loc pe care trebuie să îl experimentezi cel puțin o dată în viață. Miam imaginat cafenelele cu droguri și prostituate, oameni drogați care se plimbă ca niște idioți pe străzi. Ceea ce nu mă așteptam era că va fi un oraș frumos și divers din punct de vedere cultural. Canale lungi care au aceste poduri mici și frumoase, lumini strălucitoare care străjuiesc străzile noaptea, restaurante frumoase și sunetul eclectic al râsului în depărtare. Christopher și cu mine adorăm o prăjitură cu ciocolată cu ingrediente magice și de multe ori ne vine să râdem în drum spre casă. Este un loc atât de amuzant și nu este deloc înfricoșător, așa cum mi-am imaginat. Și bicicletele . . . Nu mă așteptam să văd atât de multe. În Amsterdam, oamenii nu circulă cu mașina, ci cu bicicleta peste tot. Așa că în fața fiecărui restaurant, club și cartier comercial se află rânduri și rânduri de biciclete frumoase, de modă veche, înlănțuite în stative, cele cu coșulețe de trestie atașate în față. Este atât de mișto, iar când mergi pe stradă nu auzi mașini, ci clopote de bicicletă, în timp ce oamenii te avertizează că vin repede. Lucrurile mărunte ale călătoriilor, particularitățile care fac fiecare loc diferit. Nici într-un milion de ani nu mi-am imaginat că voi asocia bicicletele drăguțe și de modă veche cu Amsterdam, dar știu că o voi face mereu. Mă plimb pe la mese și strâng paharele cu Basil. "Asta e cea mai proastă slujbă pe care am avut-o vreodată." Își dă ochii peste cap. Am chicotit. "Vrei să te uiți la noi?" Cine s-ar fi gândit vreodată că voi lucra într-un astfel de loc? Christopher mi-a schimbat viziunea asupra vieții. Nimic nu mai este în afara limitelor.

Mă simt eliberată și încrezătoare din punct de vedere sexual ca niciodată înainte. Lucrăm într-un club de noapte din Amsterdam. Pe scenă au loc spectacole de sex live timp de zece minute la fiecare oră, iar noi suntem îmbrăcate sumar. Eu sunt îmbrăcată într-un costum scurt de menajeră franțuzoaică, cu ciorapi cu bretele și o perucă lungă și întunecată, iar Basil poartă pantaloni negri de costum și papion. Locul ăsta este hilar, iar lucrurile pe care le-am văzut te-ar face să te încrețești. Basil și cu mine suntem colecționarii oficiali de sticlă. Kimberly și Bernadette sunt în bucătărie, iar Bodie și Christopher sunt în spatele barului. "Vrei să te uiți la cei doi nenorociți de labagii?" Basil își încrețește buza cu dezgust în timp ce se uită spre bar. Christopher poartă pantaloni negri de costum și un papion negru, complet dezbrăcat de cămașă și o minge de mușchi ondulați. Părul său negru este puțin mai lung, cu bucle, și arată absolut superb. Zâmbesc în timp ce îl privesc. Lucrează la bar ca un profesionist. Râde și glumește cu clienții, scuturându-și agitatorul de cocktailuri în aer în timp ce el și Bodie glumesc. Se distrează de minune în această slujbă. Începe un cântec pe care îl adoră, "Edamame", de bbno$, și începe să danseze în timp ce lucrează; clientele sunt aliniate la bar, bucurându-se de spectacol... și nu mă refer la scenă. Chicotesc în timp ce îi privesc cum se joacă unul cu celălalt. "Sunt niște labagii fierbinți, totuși." "O să fac un curs de bar." Basil oftează. "Ar trebui". Continui să strâng paharele și trec pe lângă bar. "Hayden", strigă Christopher prin mulțime. Mă uit în sus, iar el îmi face semn să vin. Îmi face cunoștință cu un bărbat care stătea la bar. "Acesta este domnul Escott." "Bună ziua." Zâmbesc. "I s-a oferit o slujbă pe un iaht de lux în insulele grecești." Continuă să servească oamenii. "Oh." Ochii mei se măresc. "Grozav." "Cu toții." Christopher zâmbi entuziasmat. Ochii mei se îndreaptă spre domnul Escott. "Noi șase?" Confirm. "Da, am nevoie de această energie pentru flota mea." El face un gest către Christopher, care râde în hohote. El agită un shaker de cocktail pentru trei femei. Mușchii brațelor și ai stomacului i se flexează în timp ce îl agită.

Femeile zâmbesc cu toții buimac în timp ce îl privesc. "Asta înseamnă o grămadă de energie", sunt de acord.

"Dacă sunteți cu toții ca el, va fi extraordinar." Am râs. "Nu există nimeni ca el, domnule Escott. Este într-o ligă aparte." Zâmbesc în timp ce-l privesc pe bărbatul meu frumos. Nici măcar nu glumesc - chiar este. În fiecare seară îl privesc cum lucrează cu mulțimea și mă îndrăgostesc și mai mult de el. Nu simt nici un gram de gelozie pentru felul în care este. El este cine este. Nu este slinos sau cochet; este jucăuș și amuzant și mă face să mă simt ca și cum aș fi singura femeie din lume. Și pentru el, eu sunt. Christopher se întoarce. "Poți să te duci să-i întrebi pe ceilalți dacă sunt înăuntru?" "Bine." Zâmbesc. "Vă aștept aici", spune domnul Escott. "Când vrei să începem?" Am strigat peste muzica tare. "Luni." "Oh." Mă încrunt. "Atât de curând?" "Da, am avut un întreg echipaj pentru o excursie charter care s-a îmbolnăvit de varicelă. Este săptămâna viitoare, altfel, din păcate, nu voi putea să vă ofer tuturor un post." "Bine. Mă duc să aflu." O iau la fugă prin mulțime pentru a-i găsi pe prietenii noștri. Zece minute mai târziu mă întorc. "Am intrat." Îi zâmbesc domnului Escott. "Grozav." Îmi întinde o carte de vizită. "Sună-mă când ajungi în Mykonos." "Bine." Am pus cartea lui de vizită în buzunar. "Zece minute până la pauză, Grumps?" strigă Christopher peste muzică. Mă uit la ceas. "Da, bine." Întotdeauna ne luăm pauzele de ceai împreună. "Mă bucur să vă cunosc, domnule Escott. Ne vedem săptămâna viitoare." "Abia aștept." O iau la fugă prin mulțime. Am multe de făcut.

Douăsprezece minute mai târziu, am ieșit în zona din spate și am coborât pe coridor. În timp ce trec pe lângă ușa unei magazii, sunt tras înăuntru și împins împotriva

peretele în timp ce ușa este trântită. Buzele lui Christopher coboară pe gâtul meu în timp ce mâinile lui îmi ridică fusta de domnișoară franțuzoaică. "Știu ce vreau la ceai." Omul ăsta și ceea ce îmi face... ... este cel mai deviant dintre toți devianții. Iubirea lui mi-a schimbat viața. Mi-a arătat o versiune mai bună a mea. O variantă spontană, sexy, și îmi place foarte mult de ea. Chicotesc în timp ce ridic piciorul și îl pun pe un raft. Mâna lui alunecă peste portjartierul meu și pe coapsa mea. "Barmanii de la această unitate sunt întotdeauna de mare ajutor." Zâmbesc pe buzele lui. "Mă bucur să fiu de folos." Îmi împinge chiloții într-o parte și își strecoară degetele printre buzele sexului meu în timp ce mă sărută adânc. "Fata mea cea rea este gata". Mă învârte și mă apleacă. Îi aud fermoarul chiar înainte de a aluneca adânc înăuntru. Ochii mei se închid în timp ce amândoi gemem de plăcere. Se retrage și se trântește din nou înăuntru. "Îmi place treaba asta."

Luni dimineață Grecia CHRISTOPHER

Stăm pe cheiul din portul de agrement din Mykonos și așteptăm. Iahturi de lux sunt aliniate. "Ce naiba știm noi despre navigație?" Basil oftează în timp ce ne uităm la toate echipajele de pe iahturi. "Se pare că sunt o mulțime de lucruri de făcut." "Sper că uniformele noastre sunt drăguțe." Kimberly zâmbește în timp ce se uită afară. "Nu poate fi mai rău decât ultima noastră nenorocită de uniformă." Basil se încruntă. "I ar fi trebuit să lucrez cu o bucată de carne legată de piept." "Femeile alea chiar te-au iubit, Baz." Hayden râde. Baz își încrețește buza cu dezgust. Un tip se îndreaptă spre noi. Are un aer foarte serios și poartă pantaloni scurți albi și o cămașă albă cu mânecă scurtă cu nasturi. Are nasturi aurii și bretele de culoare albastru marin pe umeri. Are o pălărie formală de căpitan. "Arată ca un pilot", șoptește Bernadette. "Vă rog să fiți pe barca noastră", spune Kimberly cu blândețe, în timp ce ochii ei zăbovesc pe el. "Yacht", o corectez. "Nu este o barcă." "Vă rugăm să fiți pe iahtul nostru. . și în camera mea", continuă ea. Râdem cu toții, iar el ajunge la noi. "Bună ziua, eu sunt căpitanul Mark. căpitan. Presupun că unul dintre voi este Hayden?" "Da, eu sunt." Ea zâmbește în timp ce îi strânge mâna. Hayden pare să fie întotdeauna punctul de contact pentru slujbele noastre. Ea ne face cunoștință. "Aceștia sunt ceilalți, Christo, Basil, Bodie, Kimberly și Bernadette." "Bună." El zâmbește. "Bine ai venit." Se întoarce și se îndreaptă spre doc, iar noi toți îl urmăm. "Aveți o recomandare foarte bună", continuă el. Facem cu toții un schimb de priviri. Nimeni, în afară de mine, nu

a mai fost pe un iaht.

Nu că aș putea să recunosc asta. "Suntem foarte încântați." Hayden zâmbește în timp ce încearcă să fie prietenoasă. "Vă mulțumim foarte mult pentru că v-ați implicat și ne-ați ajutat. Întreaga mea echipă s-a îmbolnăvit și nu poate lucra încă două săptămâni. Am avut rezervări toată săptămâna, așa că ați salvat ziua." Cu toții facem din nou un schimb de priviri, iar Hayden își rotește buzele pentru a-și ascunde zâmbetul. Asta ar putea fi un adevărat dezastru. "Iat-o." Căpitanul Mark zâmbește. "Nu-i așa că e frumoasă?" Ne uităm cu toții în sus și ne oprim nemișcați în timp ce sângele ni se scurge de pe față. "Da." Toată lumea simulează un zâmbet. Oh, nu. Acesta nu este un iaht, ci un superiaht. Patru etaje și cel puțin 160 de metri lungime. E negru și elegant și... la naiba... Cum naiba ar trebui să manevrăm acest vas? Habar n-avem ce naiba facem. Oh... rahat. Simt că mă înfierbânt. OBSIDIAN. Acest nume... Mă încrunt. Îmi este familiar. Obsidian... de unde știu eu acest iaht? Îmi caut în minte un fel de amintire. "Întotdeauna este ancorat aici?" Întreb, în timp ce mă prefac că sunt dezinvolt. "Nu, de obicei este în Monte Carlo." "Bine." Urmăresc Marele Premiu de pe iahtul nostru din Monte Carlo în fiecare an. Să sperăm că e doar de acolo. Ochii speriați ai lui Hayden se îndreaptă spre mine. "Ce naiba?", șoptește ea. "E în regulă", spun din gură. Acest lucru nu este deloc bine. Este un coșmar viu. Traversăm podul și intrăm pe iaht, iar luxul exagerat ne lovește în față. O terasă imensă cu un spa și o piscină de scufundare, o zonă de lounge în aer liber, un bar - totul este din cel mai frumos lemn și finisat la perfecție. Mă uit în jur. Hmm ... nu e rău. Aruncăm o privire prin ușile duble în interior. O zonă de living

imensă și luxoasă, cu mobilier de pluș. Un lift și scări

care urcă și coboară sunt în dreapta, precum și un coridor mare. "Wow", șoptește toată lumea cu uimire în timp ce se uită în jur. "Veniți și vă voi arăta camerele servitorilor de sub punte. Trebuie să ne pregătim. Proprietarul se îmbarcă în seara asta cu un grup de prieteni." "Cui aparține această navă?" Întreb. "Julian Masters", răspunde el. La naiba. "De unde este?" Întreb în timp ce fac pe proasta. "Regatul Unit. Încărcată, după cum se poate spune. Bani vechi de familie . . dar este judecător. Familia sa extinsă din Australia a venit aici pentru petrecerea burlacilor." Sângele mi se scurge de pe față. Îi cunosc. Îi cunosc pe toți. Julian Masters este unul dintre cei mai buni prieteni ai fratelui meu Jameson. Au fost la internat împreună. Sunt complet distrus.

Capitolul 19 "Puneți-vă bagajele jos și vă voi arăta împrejurimile", spune căpitanul Mark. Ține un clipboard sub braț. Facem cum ne cere și îl urmăm în jurul iahtului. "La acest nivel, aveți zona de living și sala de mese formală, cinematograful și două băi." Trei canapele albe imense sunt în jurul unei măsuțe de cafea din marmură de culoarea caisei. Podelele sunt toate din lemn întunecat în formă de spinare de hering cu covoare exotice mari și crem. Pe pereți sunt atârnate opere de artă uimitoare. Este frumos... Trebuie să recunosc asta. "Wow." Toată lumea se uită cu admirație. Mă las în urmă în timp ce încerc cu disperare să pun la cale un plan de scăpare. Omul peste bord sună foarte atractiv. "La etaj." Se duce pe scări, iar noi îl urmăm. "O altă zonă de living mare, o sală de mese casual și un bar de cocktailuri. La acest etaj sunt patru dormitoare pentru oaspeți." "Oh, Doamne." Ochii lui Hayden sunt cât farfuriile de mari și mă apucă de mână. "Îți vine să crezi ce loc e ăsta, iubito?", șoptește ea uimită. "Nu am mai văzut niciodată așa ceva". Meh . . . Ridic sprânceana în timp ce mă uit în jur ... . iahtul meu e mai bun. "Ultimul etaj, apartamentul principal." Urcăm încă un nivel, care este tot dormitor, cu vedere la 360 de grade. O baie imensă cu un spa scufundat. baie și dulapuri de tip "walk-in" pentru el și pentru el. Acum e frumos. "Pe aici" - deschide o ușă ascunsă - "este camera copiilor. Domnului Masters îi place să aibă copiii aproape." Ne uităm înăuntru și vedem două pătuțuri și două paturi de o persoană. Jucăriile și cărțile sunt toate expuse. Camera este toată pastelată și decorată frumos. "Este o bonă la bord când sunt aici?" întreabă Hayden.

"Nu. Nu au o bonă, ci se ocupă singuri de creșterea copiilor." Hayden îmi zâmbește și mă strânge de mână. "Deja îmi plac", șoptește ea. "Nu aș avea niciodată o bonă". Mă încrunt. Ce? N-ai o dădacă... deloc... cum ar fi, vreodată? Când poți să te culci cu nevastă-ta dacă nu ai o bonă? Ar trebui să ai parte de sex doar cinci minute noaptea sau așa ceva? Asta nu se va întâmpla în casa mea. Voi avea patru bone prin rotație. De fapt... Zâmbesc când îmi amintesc ceva. Soția lui Masters a fost bona lui. Și ea e foarte sexy. Îmi mușc buza pentru a-mi ascunde zâmbetul. Nenorocit murdar. Mă întreb cum a mers asta? "Să coborâm sub punte, unde veți sta", continuă căpitanul Mark. Îl urmăm în jos pe trei niveluri. "Aceasta este bucătăria". El ne arată împrejurimile. "Helga, bucătăreasa, va fi aici în această după-amiază. Toți veți face un schimb de roluri pentru a fi ajutoarele ei. Ea conduce o corabie foarte bine." Se încruntă și face o pauză, ca și cum și-ar alege cu grijă cuvintele. "Este un personaj interesant." Grozav, ăsta e un cod pentru că e o cățea. "Aici se află locuința personalului. Trei dormitoare. Unul este pentru Helga; ea stă singură. Unul dublu cu două paturi de o persoană, iar celălalt are patru seturi de paturi suprapuse." "Hayden și cu mine avem dublu", anunț înainte ca altcineva să aibă ocazia să o facă. "Da, da", murmură cu toții. "Deci." Căpitanul Mark zâmbește. "Aceasta este doamna noastră. Sper că vă veți simți foarte bine și veți fi foarte fericită aici. Luați-vă dimineața pentru a vă acomoda și simțiți-vă ca acasă. În această dupăamiază vom face câteva antrenamente, iar apoi oaspeții noștri ni se vor alătura în jurul orei 18.00." "Cât timp vor sta la bord?" Am întrebat. "Două zile." "Deci... ce se întâmplă atunci?" întreabă Basil. "Această navă este închiriată ori de câte ori domnul Masters nu o folosește. Miercuri luăm un alt grup."

"Ah, bine", răspunde Basil. "Continuăm să lucrăm chiar și atunci când proprietarul nu este aici." "Exact." "Aveți o listă de invitați?" Am întrebat. "Mă voi uita peste ea și voi începe să aranjez totul". "Da, aici este." Îi dă planșa de scris. "Ne vedem cu toții în câteva ore." Dispare pe scări, iar toată lumea începe să se plimbe și să-și facă treaba. Întorc bucata de hârtie și citesc lista. Julian Masters Spencer Jones Sebastian Garcia La naiba. Am pus imediat dosarul jos. Nu era nevoie să citesc restul invitaților. Primii trei sunt cei mai mari farsori de pe pământ. Nu voi rezista o oră cu ei, darămite patruzeci și opt. Acesta este un coșmar viu. Îmi vor distruge acoperirea și îi vor spune lui Hayden, și la naiba, încă nu mă iubește suficient. Mă va părăsi pentru că am mințit-o. Cine ar putea să o învinovățească? De săptămâni întregi, încerc să mă gândesc cum să-i spun cine sunt, dar ne distrăm atât de bine încât nici măcar nu am discutat despre ce se va întâmpla când totul se va termina. Nu vreau ca ea să afle că am mințit-o în felul ăsta. Trebuie să fiu eu cel care îi spune. La naiba. E ciudat că nu mi-a spus că mă iubește din acea noapte a primei noastre certuri de acum șase săptămâni - deși spunem adesea cuvintele "nu te iubesc", care pentru mine sunt un cod pentru "te iubesc"... dar dacă pentru ea nu sunt? Și dacă e doar ceva ce spune ea? Îmi târăsc mâna prin păr, cu greață în stomac.

O vreau pe Hayden în viața mea. Gândul de a o pierde din cauza unei minciuni... îmi strânge pieptul. O urmez pe scări cu rucsacurile noastre și intrăm în camera noastră. Este mică și nu are fereastră. Totuși, avem intimitate, ceea ce este principalul lucru. Există un dulap și un birou în colț. Hayden începe să-și despacheteze lucrurile în sertare. Mă așez pe pat în timp ce o privesc. Trebuie să-i spun. "Frumos iaht, nu-i așa?" Am spus. "Incredibil." Își împăturește cămașa. "Asta va fi slujba vieții mele." Inima îmi bate cu putere în piept. "Vă imaginați că veți deține vreodată un iaht ca acesta?" "Eu?" Ea râde. "Nu se poate." "Nu ai vrea să ai bani?" întreb. "De genul ăsta - bani de tip iaht?" "Doamne, nu, urăsc oamenii bogați." Sprâncenele mele se ridică surprinse. "Cunoști vreunul?" "Nu prea." Ea continuă să-și împăturească hainele. "E un pic discriminatoriu, nu crezi?" Se uită la mine și se oprește din ceea ce face, apoi vine și se așează în poala mea. O cuprind cu brațele în jurul ei, în timp ce ea îmi sărută buzele cu blândețe. "Iubesc viața pe care o avem, Christopher." Mă uit fix la ea, iar ea îmi dă părul înapoi de pe față în timp ce se uită în jos la mine. "Nu trebuie să-ți faci griji că nu ai bani." Ce? "Sunt atât de multe lucruri pe care să le iubești la noi." Îmi sărută vârful nasului. "Iubesc faptul că ești cea mai bună prietenă a mea." Mă sărută cu un zâmbet. "Iubesc faptul că dai atât de mult în tot ceea ce faci. Iubesc faptul că ești bună și iubitoare. Iubesc faptul că ai grijă de mine. Ești perfectă așa cum ești." Ochii mei o cercetează pe a ei. Rămân fără cuvinte. Nu am nici măcar un cuvânt în cap. Toată viața mea am vrut să aud acele cuvinte, că cineva mă vrea pentru mine. O iubesc pe această femeie.

Zâmbește ușor în timp ce mă îmbrățișează strâns. "Trebuie să-ți spun ceva", murmur eu. Își dă jos cămașa peste cap. "Și... Trebuie să-ți arăt ceva." Se ridică și își desface sutienul; sânii ei plini cad liberi și, fără să mă pot abține, mă întind și îi cuprind unul în mână. Instantaneu, penisul meu începe să bubuie. "Haide, iubito, spuneai", murmură ea în timp ce se apleacă și mă sărută. Mâna mea alunecă pe coapsa ei și pe sub chiloții ei. Concentrat. Buzele calde, moi și umede din chiloții ei îmi fură gândurile. La naiba. . se simte bine. "Ce spuneai?" "Nu sunt un profesor", murmur pe buzele ei. Se încruntă în timp ce se îndepărtează de mine. "Ce ești tu?" Ochii mei o cercetează pe a ei. Ai tăi. Fața ei se prăbușește. "M-ai mințit?" Stomacul mi se răsucește la tonul ei dezamăgit. Nu o da în bară, idiotule. Mai avem încă opt luni împreună până când va trebui să avem această conversație. Dacă reușesc să trec de weekendul ăsta și să-l fac pe Masters să-și țină gura aia mare și afurisită închisă. Adică, nu e ca și cum m-aș preface că sunt bogat. Mă prefac că sunt sărac. Cu siguranță nu mă poate urî pentru un upgrade. Mă uit la ea în timp ce îi strâng o bucată de păr. La naiba. E cel mai fericit moment din viața mea. Nu sunt pregătit ca dinamica să se schimbe între noi. Am nevoie de mai mult timp. "Ei bine?", mă întreabă ea. "Cu ce te ocupi dacă nu ești profesor?". "Sunt om de serviciu la o școală", am scăpat. "Mi-a fost rușine să spun tu." Îi cade gura căscată. "Iubito," șoptește ea încet, "asta mă doare inima." Dintre toate lucrurile de spus... ... la naiba! De ce asta? Am vreun creier în cap? "Ești femeie de serviciu?", repetă ea. "Da." Dau din cap, simțindu-mă ca un rahat mincinos.

"Iubito", îmi șoptește în timp ce mă trage în brațe pentru o îmbrățișare, "nu-mi pasă ce faci. Ceea ce contează pentru mine este dacă ești o persoană bună. Și tu ești mai mult decât bună, ești cea mai bună." O înfășor în brațe și o strâng în brațe. Închid ochii în timp ce mă cuibăresc în gâtul ei. Această femeie... Această femeie frumoasă mă iubește crezând că îmi câștig existența curățând toalete. Nu o merit. "Pentru mine nu e vorba doar de prostii, Hayden", spun eu. "Vreau un viitor cu tine." "Și eu vreau asta." Ea zâmbește. Ne întindem pe pat și ne sărutăm. Mai este o întrebare la care am nevoie de un răspuns. "Unde te vezi trăind?" întreb. "Când toate astea se vor sfârși . . ." "Atâta timp cât sunt cu tine, nu-mi pasă." Asta e. Meu inima explodează cu o necunoscută sentiment necunoscut: a senzație de aparținând. Acest lucru se întâmplă. Ea se va muta pentru mine... este real. Ea alunecă în josul corpului meu, îmi eliberează scula întărită și o ia în gură. Mă holbez la ea, în timp ce ochii ei întunecați mă țintuiesc. Ea îmi linge lungimea și apoi mă suge cu putere, iar degetele de la picioare mi se îndoaie. Mă sprijin pe coate pentru a mă bucura de priveliște. Își plimbă limba peste vârful penisului meu, iar eu inspir brusc în timp ce îi dau părul la o parte de pe frunte. "Ești a mea", îi șoptesc. "Toate ale tale." Zâmbește în jurul meu. Își linge buzele. "Acum.... trage-mi-o în gură."

Sunetul respirației blânde a lui Hayden mă anunță că a adormit. Acest dormitor cu cutie de chibrituri are cel mai bun voodoo de orgasm din toate timpurile. Tocmai am făcut cel mai bun sex din viața mea. Îmi arunc în liniște niște haine pe mine și mă strecor afară din dormitor. Totul este tăcut. Am ieșit aseară pentru o presupusă băutură

liniștită și am sfârșit prin a dormi trei ore. Toată lumea ar trebui să fie

despachetarea, dar bănuiesc că sunt epuizați și că recuperează somnul de care au nevoie înainte de furtuna de rahat de diseară. Și când spun furtună de rahat, vreau să spun furtună de rahat. Mă furișez pe scări și ies pe terasă. Mă uit în jur. Unde e căpitanul Mark? Mă îndrept spre partea din față a iahtului și îl zăresc în scaunul căpitanului. Practic, alerg spre partea din spate a iahtului și răsfoiesc numerele de pe telefon. Maeștri

Îi formez numărul și sună. "Miles." El râde în timp ce răspunde. "Ce vrei?", glumește el. "Ascultă, am o situație", îi șoptesc în timp ce inima îmi bate cu putere în pieptul meu. "Ce? Vorbește mai tare. Unde ești?" E într-un bar sau ceva de genul ăsta. Aud oamenii râzând cu voce tare. "Sunt sub acoperire." "Ce?" "Mi-am luat un an liber și, sub un pseudonim, am călătorit cu rucsacul în spate în jurul lumii." "Ce?", explodează el înainte de a izbucni în râs. "Tu . ... cu rucsacul în spate?" El râde din nou cu voce tare. "E al naibii de amuzant." "Călătoresc cu un grup de oameni care nu știu cine sunt, am primit o slujbă pe un iaht și tocmai am aflat că este nenorocitul tău de iaht", spun în grabă. "Pe naiba", zice el. "Să nu spui nimănui cine sunt când ajungi mai târziu aici." Râde cu poftă. "Asta e o situație." "Încetează", șoptesc supărată. "Christopher Miles este clopotar sub acoperire pe nenorocitul meu de iaht", spune el cuiva. "Du-te dracului." Aud pe cineva râzând. Îmi îngustez ochii. Spencer Jones. Aș recunoaște vocea asta oriunde. Căpitanul Mark începe să se plimbe pe partea laterală a iahtului. Face cu mâna fericit. La naiba.

"Trebuie să plec", mă bâlbâi eu. "Nici un cuvânt. Tu nu știi min e." "Mi-aș dori să nu fi făcut-o." Râde, și îl aud spunând cuiva altceva despre mine. Nu am de ales decât să îi închid telefonul în nas. La naiba. "Vă bucurați de priveliște?" Căpitanul Mark zâmbește. "Da." Mă prefac că zâmbesc în timp ce-mi bag telefonul înapoi în buzunar. Sunt încinsă și agitată și, la naiba... stresată la maxim. "Ai despachetat?", întreabă el. "Da, a trebuit să dau un telefon rapid." "Ne întâlnim pe punte peste o oră. Voi împărți uniformele și putem începe antrenamentul." "Sună grozav." Mă prefac că zâmbesc. Nu chiar... ... sună la propriu. iad. "Ne vedem atunci." Se întoarce în fața iahtului, iar eu... se întoarce și se uită la portul de agrement. Fac o fotografie și i-o trimit lui Eddie. Mykonos.

Mă întreb ce mai face micul meu prieten din Barcelona. O să-l sun miercuri, când se termină rahatul ăsta... dacă nu am sărit peste bord până atunci. Mă întorc în camera mea și mă cuibăresc pe spatele lui Hayden, care doarme. Mintea mea este în exces. Dacă asta nu merge conform planului. . . Trec în revistă milioane de scenarii care s-ar putea întâmpla, cât de rău s-ar putea întoarce împotriva mea și, deși știu că fac un lucru greșit, un lucru este de necontestat. Viața mea acasă este ceva ce numai o dragoste puternică poate rezista. Oamenii, locurile . . . presiunea paparazzilor. Trebuie să o pregătesc mai bine. Avem nevoie de mai mult timp.

"Acestea sunt uniformele voastre", spune căpitanul Mark în timp ce vă înmânează gențile de costume cu fermoar. "Am comandat mărimile pe care le-ați cerut, iar dacă ceva nu vi se potrivește, avem câteva în plus jos, în magazie." Căpitanul Mark începe să vorbească despre iaht și să ne povestească fiecare detaliu plictisitor, iar eu mă uit la Basil. Și-a desfăcut fermoarul de la geanta de costum și se încruntă la ceva dinăuntru. Ochii lui se ridică pentru a se întâlni cu ai mei. "Ce?" Am spus-o pe gură. Ridică un papion roșu cu sclipici. "Ce naiba?", spune el. Huh. În timp ce căpitanul Mark continua să vorbească, eu îmi desfac încet geanta de costum. Sunt trei uniforme și apoi o pereche de pantaloni de costum negri și un papion roșu cu sclipici pe un umeraș. "Căpitane Mark, ce este asta?" Am ridicat papionul. El se uită. "Asta e uniforma ta pentru seara asta." "Ce anume?" "Domnul Escott a vrut o echipă diversă pentru a putea organiza petreceri tematice. Fiecare dintre voi are o uniformă de petrecere ca cea pe care o purtați în clubul în care v-a întâlnit." Zâmbește cu mândrie. "A fost foarte impresionat de voi toți". Îmi imaginez fețele băieților când mă vor vedea în această uniformă. Doamne, nu. Nu se poate întâmpla așa ceva. Hayden își desface fermoarul de la geantă și scoate o mică uniformă de menajeră franțuzoaică, cu tot cu portjartiere. "Nu port asta", spune ea categoric. "Dar..." "Am purtat această ținută când am fost într-un club privat unde oamenii făceau sex pe scenă. Nimeni nu se uita la mine, iar eu m-am amestecat. Să porți așa ceva aici, în acest mediu, este al naibii de sordid. Nu sunt o stripteuză pentru ca bărbații bogați să se holbeze la mine." "Sunt de acord", spune Kimberly. "La fel", intervine Bernadette. Căpitanul Mark se încruntă și se uită între ei. "Bine, fetele pot purta altceva. Dar uniforma rămâne la bărbați. Tema din această seară este cabaret. Fetelor va trebui să veniți cu ceva în această temă. Vreau distracție exagerată. Sunt costume și decorațiuni în magazia de sub punte."

Se uită la mine. "Domnul Escott a spus că dansezi, Christo. Ai muzica la tine?" "Eu nu dansez, la naiba", am luat-o în derâdere, îngrozit. Lui Hayden îi vine să chicotească. "Nu e amuzant", am scuipat. "Mi-a trimis un filmuleț cu tine dansând în timp ce faci cocktailuri." "Asta a fost o glumă, nu o rutină de dans profesionist." "Atunci fă asta." Se uită la ceas. "Avem un DJ îmbarcarea în jumătate de oră." "UN DJ?" Basil se încruntă. "Câți oameni vin?" "În jur de treizeci, dar cei mai mulți dintre ei nu stau pe iaht. Îi vom lăsa înapoi pe continent după ce se termină petrecerea." "La ce oră va fi asta?" întreb. "Când vor ei". Facem cu toții un schimb de priviri. Grozav. O să stăm toată noaptea cu nenorociții ăștia. "Helga și Agnes vor fi aici în curând." "Agnes?" întrebă Hayden. "Cu ce se ocupă ea?" "Nu am mai avut-o la bord până acum, dar este MC și, având în vedere că sunt atât de multe persoane la bord în această seară, ne-am gândit că am putea folosi un maestru de ceremonii care să se ocupe de orarul din această seară." "Orar?" Mă încrunt. E cam exagerat, nu-i așa? Mă uit la băieți, iar ei ridică din umeri. "La naiba", spune Basil. Căpitanul Mark pleacă în direcția scărilor. "Să continuăm antrenamentul."

"Arăți minunat." Hayden îmi zâmbește în timp ce îmi îndreaptă papionul. Port pantaloni negri și un papion roșu cu sclipici și sunt fără cămașă. Acesta este fundul butoiului. Știu deja că nu voi trăi niciodată așa ceva. "Toată lumea pe punte", strigă o voce prin sistemul de difuzoare. Vocea femeii este răgușită și profundă, cu accent nordic.

"Cine este?" Mă încrunt.

"Trebuie să fie Agnes." Hayden zâmbește în timp ce mă sărută rapid. "Arăt bine?" Fac un pas înapoi. "Întoarce-te." Se învârte, iar eu zâmbesc la ținuta ei. Ea și fetele poartă costume de fructe. Are ciorapi verzi, o rochie mare și pufoasă cu căpșuni roșii și o bentiță din care ies frunze de căpșuni. Pe obrajii ei sunt desenate mari inimioare roșii de dragoste. "Cea mai drăguță căpșună pe care am văzut-o vreodată." O lovesc cu șoldurile mele. "S-ar putea să trebuiască să te mănânc mai târziu." O lovesc din nou cu șoldurile mele. "Fă niște gem de căpșuni." Ea chicotește și își ridică telefonul. "Selfie." Stau în spatele ei și îmi apropii fața de a ei, iar noi zâmbim către cameră. "E atât de amuzant." Ea râde. "Chiar este." Este într-adevăr, totuși? Pentru că eu nu simt asta. Ea face un mic dans pe loc, iar eu zâmbesc. Entuziasmul ei este contagios. "Grăbește-te", cere vocea prin difuzor. Hayden își lărgește ochii cu un chicotit. Mă încrunt. "Calmează-te, Agnes." Deschidem ușa de la dormitor și îi auzim pe ceilalți certându-se cu toții în camerele lor înghesuite. "Nu văd de ce n-aș putea fi eu portocala", se plânge Bernadette. "Pentru că arăt mai bine în portocaliu", replică Kimberly. "Îți stă bine în orice", ripostează Bernadette. "Nu vreau să fiu strugurele. Urăsc strugurii." Se joacă cu bentița ei. "Chestia asta mă mănâncă al naibii de tare." "Îmi plac strugurii", spune Basil în timp ce își piaptănă părul în oglindă. "Și mie îmi plac portocalele. De ce nu este o petrecere a burlăcițelor în seara asta? Sunt excitat ca..." Se mai joacă puțin cu părul. "Mi-aș dori să ne luăm o slujbă pe una din acele bărci Studs Afloat unde chelnerii se culcă cu toate fetele... acum ar fi o slujbă bună." "Unde este?" pocnește Bodie în timp ce-și ține telefonul la ureche. "Nu-mi răspunde la nenorocitele de apeluri. E a zecea oară când o sun astăzi."

"A întâlnit pe altcineva, iar tu ești înfiorător", răspunde Kimberly cu dezinvoltură, în timp ce îl împinge pe Basil din calea oglinzii. Bodie a întâlnit o fată pe țărm aseară. Este obsedat. "Grăbește-te", aproape că strigă vocea prin difuzor. Zâmbesc la micuța mea căpșună fierbinte și îmi scot telefonul și fac o poză. Ea se preface că îmi suflă un sărut, iar eu, fără să mă pot abține, o iau în brațe și o sărut. "Ugh, voi doi nu vă săturați niciodată unul de celălalt?" Kimberly își dă ochii peste cap. "Nu", răspund eu. Îl sărut din nou pe Hayden. "Cum ar putea cineva să se sature vreodată de această căpșună?" Se aude o voce. "Ce faci? Întârziem, oameni buni". Ne întoarcem și vedem o femeie scundă foarte furioasă care se năpustește pe hol. Are două împletituri în păr care sunt prinse pe cap. "La etaj. Imediat", cere ea. "Îmi pare rău." Hayden tresare în timp ce se grăbește să urce scările, iar noi toți ne grăbim după ea. Ajungem în sufrageria principală și ne uităm în jur la munca noastră. Sunt baloane și serpentine peste tot. Foarte cabaret, dacă pot spune așa ceva. "Aliniați-vă", cere Agnes. Ne-am încruntat cu toții. Ce? "Aliniați-vă", repetă ea. "Spuneți-mi cine sunteți." Ne prezentăm cu toții în timp ce stăm la coadă, iar ea ne însoțește. Se uită la noi de sus în jos. "Acum... Eu conduc o navă strictă", spune ea, serioasă. "Veți fi profesioniști în orice moment și" - își ridică degetele în sus pentru a cita în aer - "în seara asta". "Pe?" Mă încrunt. "Performanță". Ea zâmbește calm. "Vreau cabaret. Vreau să fie peste măsură. Acesta trebuie să fie cel mai distractiv moment pe care acești invitați l-au avut vreodată în viața lor." Mă uit la ea în timp ce urcă și coboară pe rând. Calmează-te naibii. "Sunt judecat aici în seara asta și vreau această slujbă... așa că vă rog să nu-mi stricați totul." "Da, Agnes", răspundem cu toții. Se duce în spatele nostru și răscolește o cutie. "Vino aici, Christo", îmi spune ea.

Ce? Fac un pas înainte, iar ea îmi pulverizează o cutie de ceva pe tot trunchiul gol. "Ce e asta?" "Sclipici pentru corp." Ce? Mă uit în jos la mine. M-a stropit cu ulei și sclipici auriu. Nu... Hayden îmi vede fața și se amuză. Își lasă capul în jos în timp ce încearcă să se ascundă de Agnes. "Un pas înainte", le spune Agnes lui Bodie și Basil. Aceștia fac cum li se spune și sunt și ei acoperiți de ulei cu sclipici auriu. Ochii lui Basil se întâlnesc cu ai mei, iar eu tresar. Ce naiba se întâmplă aici? "Acum, mă duc jos să verific meniul. Oaspeții vor fi aici în zece minute. Nu uitați, dorința lor este comanda voastră." Ea dispare pe scări, iar noi ne privim cu toții. "Vă simțiți bine?" întreabă Kimberly. "Doar să treacă de seara asta. Mâine nu mai este", șoptește Hayden. Ugh, nu am chef de rahatul ăsta. DJ-ul dă drumul la muzică pe balconul de deasupra noastră. Este muzică de dans tare, iar luminile disco încep să clipească. Mă îndrept spre bar și mă ascund în spatele acestuia. Iau o înghițitură de tequila din sticlă. Îi trimit un mesaj lui Masters, doar ca să fiu sigur. Nu o da în bară. NU MĂ CUNOȘTI.

Zece minute mai târziu Ne-am aliniat cu toții la intrarea pe iaht pentru a ne saluta oaspeții. Văd grupul mare mergând pe faleză. Mă uit în jos la mine: pantaloni negri, papion roșu și sclipici auriu pe tot corpul. Omoară-mă acum. Aud vocea gravă a lui Masters în timp ce se apropie, iar eu îmi strâng maxilarul. Este umilitor. Sunt aproximativ douăzeci de bărbați și câteva femei

... Femei? Credeam că e o petrecere a burlacilor. Trebuie să fie stripteuze. Ei trec podul, iar Masters, Jones și Garcia se opresc pe loc când mă văd. Cu ochii mari, au izbucnit în râs. La naiba cu viața mea. Încep să mă înconjoare în timp ce Garcia scoate un fluierat scăzut. "Avem o problemă." Masters zâmbește întunecat. Întinde mâna și îmi ciupește sfârcul. "Îmi plac astea." Îmi strâng maxilarul în timp ce ochii lui Hayden se măresc. Garcia vine în spatele meu și mă plesnește peste fund. "Nu-i așa că ești o adevărată încântare?" Continuă să mă ocolească de parcă aș fi un animal vânat. "Propria mea jucărie." Spencer zâmbi întunecat. Prietenele mele privesc cu ochii îngroziți. "Bine ați venit la bord, domnule." Dau din cap. Își dau capetele pe spate și râd în hohote. Este incredibil. "Bine ați venit la bord, domnilor. Pot să vă prezint echipajul pentru această noapte?" Agnes zâmbește. "Suntem aici pentru a vă oferi cea mai frumoasă noapte din viața voastră." "Misiune îndeplinită." Ochii răutăcioși ai lui Masters mă țintuiesc. "Deja este." Ceilalți bărbați urcă toți la bord și încep să danseze pe iaht. Sunt deja foarte bine intoxicați. Gălăgioși și râzând. Toată lumea pleacă la posturile de lucru pentru noapte. Mă duc în spatele barului; cei trei băieți vin și se așează în fața mea. "Ce să fie?" Întreb sec în timp ce șterg barul. "Mimoze." Îmi torn un shot de tequila. Mă uit în stânga și mă uit în dreapta. O beau și mă aplec foarte aproape. "Ascultă aici . . dacă îmi strici asta, o să te omor cu zâmbetul pe buze", îi șoptesc. Râd de parcă ar fi cel mai amuzant lucru pe care l-au văzut vreodată... probabil că este. "Ai face toate astea pentru o fată?" Masters zâmbește. "Ea nu este o fată", scuip eu. "Ea este fata."

Capitolul 20 HAYDEN Ridic o tavă cu aperitive din bucătărie, sushi cu aspect pretențios. "Luați astea și apoi reveniți", spune Helga, bucătăreasa. "Bine." Urc scările, iar Kimberly coboară. "La naiba, sunt deja amețiți", spune ea. "Va fi o noapte lungă." Ajung la nivelul inferior și decid să urc mai întâi pe ringul de dans. Bărbații stau în picioare și stau de vorbă. Câțiva dansează cu cele patru fete. Basil lucrează în spatele barului. Ochii lui sunt ațintiți ferm asupra femeilor îmbrăcate sumar, în timp ce le privește dansând. Îi întind tava mea unui oaspete. "Pot să vă tentez să mâncați ceva, domnule?" "Mulțumesc." Cu toții încep să ia sushi, iar tava se golește în scurt timp. Mă întorc pe puntea inferioară și mă îndrept spre bucătărie. "Le-a plăcut", îi spun lui Helga. "A fost un succes." "Vești bune." Zâmbește în timp ce împinge o altă tavă. Mă întorc la etaj și mă îndrept spre terasă. Sunt trei bărbați care stau la bar și vorbesc cu Christopher și Kimberly. Bărbați minunați. Puțin mai în vârstă, poate între 30 și 30 de ani... ...o femeie fierbinte. Ochii mei zăbovesc asupra lor în timp ce fac rondul. Nu știu despre ce vorbesc, dar orice ar fi, trebuie să fie amuzant. Nu s-au oprit din râs. Kimberly îi părăsește și se strecoară prin mulțime până la mine. "Cine sunt acei bărbați de la bar?" O întreb.

Ea se uită încoace. "Tocmai i-am întâlnit. Cel din mijloc este domnul Masters. El deține acest iaht. Trebuie să fie al naibii de bogat", șoptește ea. "Și ceilalți doi?" "Cel blond este Spencer Jones." Ochii ei se opresc asupra lui. "Al naibii de frumos. I-ai văzut zâmbetul?" "Am făcut-o." "Celălalt este politician, se pare." "Oh." Îmi lărgesc ochii. "Doamne." Râd din nou în hohote. "Christo trebuie să le fi spus că se întâlnește cu una dintre noi." "De ce spui asta?" "Tocmai m-au întrebat care dintre noi este iubita lui, pentru că vor să o cunoască". "Oh." Mi-am încurcat fața. "Grozav." Îmi pun un zâmbet fals și mă îndrept spre punte. "Vino încoace." Masters îmi întinde brațul în timp ce-mi face semn cu mâna. peste. Mă apropii și îmi întind stângaci tava cu un zâmbet. "Sushi, domnilor?" "Lasă aia jos și vorbește cu noi", spune bărbatul cu părul negru în timp ce trage un scaun lângă el. "Hayden este foarte ocupat", răspunde Christopher. "Întoarce-te la treabă, Hayden." Ce? "Nu, nu, nu, nu. Niciodată nu e prea ocupat pentru noi", răspunde Spencer în timp ce bate în scaun. "Stai jos." "Bună ziua." Zâmbesc. "Julian Masters." Își întinde mâna pentru a o strânge pe a mea. "Ce mai faceți face ?" "Bună ziua. Eu sunt Hayden." "Care Hayden?" Ridică o sprânceană în semn de întrebare. "Casa funerară", intervine Christopher înainte să pot răspunde. Ce? Ochii mei se îndreaptă spre Christopher cu surprindere. "Poftim?" "Ăsta e cocktailul pe care îl pregătesc." Se preface că zâmbește. "Pentru înmormântare acasă mergem."

Râd în hohote.

"Eu sunt Spencer." Bărbatul blond zâmbește în timp ce îi întinde mâna. "Poți să-mi spui Spence." Christopher își scutură agitatorul de cocktailuri cu putere și cu viteza fulgerului deasupra umărului în timp ce se uită la Spencer. Mă încrunt la el. Se poartă foarte ciudat în seara asta. "Eu sunt Sebastian Garcia", toarce bărbatul brunet cu o voce gravă și sexy. Îmi ia mâna în mâna lui și o sărută pe dos. Un prosop de ceai trece cu mare viteză pe lângă fața mea și îl lovește pe domnul Garcia în față. "Muște blestemate", pocnește Christopher. Ce? "Noaptea nu există muște", spun eu. "Muște de nisip." Bărbații râd din nou în hohote, atât de tare încât abia mai pot sta așezați pe scaunele lor. Ce naiba este atât de amuzant? Christopher umple cele trei pahare de cocktail din fața lui. "Poftiți. Trei drumuri la casa funerară." Masters îl ridică pe al lui și ia o înghițitură. "Asta e de ajuns." El face o grimasă. Spencer ia o înghițitură și își încrețește fața. "La naiba, asta e rău." "Te distrezi?" Îi întreb. "Sigur că da", răspunde Sebastian. "Există un singur lucru care va face ca această noapte să fie mai bună." "Ce-i asta?" Zâmbesc. "Un masaj la picioare de la domnul Christo." Ce? Christopher se uită fix la el. Domnul Masters își dădu capul pe spate și râse cu poftă. Spencer aproape că alunecă de pe scaun în isterie. Bine, m-am rătăcit... trebuie să fie pe ceva. Sunt foarte sus ca un zmeu. Nimic din ceea ce se spune aici nu este nici pe departe amuzant. Îmi ridic sprâncenele în semn de dezgust. "Te las să te ocupi de asta." Mă îndepărtez și încep să ofer din nou tava cu sushi în jur. "Pot să vă ofer niște sushi, domnule?" Am întrebat. "Sigur." Bărbatul zâmbește. Arunc o privire și îl văd pe Sebastian așezat pe un șezlong. Își dă pantofii jos cu piciorul. Ce naiba?

Christopher nu are de gând să-și maseze picioarele, nu-i așa? Doamne, oamenii bogați sunt cei mai răi. Christopher îngenunchează în fața lui și îi ridică unul dintre picioare. "Asta e cea mai bună noapte din viața mea." Domnul Masters zâmbește. Ține telefonul în sus ca și cum l-ar filma. Continui să ofer platoul și mă uit să îl văd pe Christopher răsucindu-i degetul mare al lui Sebastian atât de tare încât aproape că i-l rupe. "Ahh", strigă el. Ce naiba face? Christopher îl răsucește din nou, de data aceasta tot piciorul, ca și cum ar încerca să îl disloce sau ceva de genul acesta. "Ahh", strigă Sebastian. Ceilalți doi bărbați sunt isterici. Lacrimile le curg pe față. Eu merg spre ei. "Christopher. Pot să vorbesc cu tine un moment, te rog?" "Sigur." Se ridică în picioare. "O să vă fac să vă simțiți mai confortabil, domnule", spune el. el. Trage maneta de la scaun și îl înclină cu putere spre spate. Sebastian zboară pe podea. Îl apuc de braț pe Christopher și îl trag după colț. "Ce naiba faci?" Îi șoptesc supărată. "O să ne faci să fim concediați cu toții." "Nu-mi pasă." "Mai sunt încă cinci care o fac." "Om peste bord", îl auzim pe căpitanul Mark strigând prin difuzor. "Toată lumea pe punte." Bodie vine în fugă pe partea laterală a iahtului cu un inel și îl aruncă în mare. Un bărbat dezbrăcat sare în apă în aplauzele prietenilor săi. De ce naiba ar avea cineva o petrecere a burlacilor pe un iaht? Acest lucru este ridicol și complet scăpat de sub control. "Avem o problemă", spune Kimberly din spatele nostru. "Și acum?" Șoptesc. "Basil a dispărut." "Ce?" Mă încrunt. "Nu-l găsesc pe Basil. Trebuia să fie la barul de la etaj și nu e acolo." "Ei bine, unde este?" întreabă Christopher. "Nu știu", se bâlbâie ea. "M-am uitat peste tot." "A căzut peste bord?" Am oftat cu groază.

"Cine naiba știe. Este un dezastru." Pleacă furtunos printre oameni. Christopher și cu mine ieșim pe punte pentru a urmări dramatismul în timp ce cei doi bărbați sunt scoși din mare. Prietenii lor sunt cu toții agățați de balustradă și îi strigă și îi hărțuiesc. "Umm ... . L-am găsit pe Basil", spune Christopher. "Unde?" Arată cu degetul în sus. Mă uit în sus pe cele trei nivele până la apartamentul principal și văd o femeie cu două mâini pe geam, fiind trasă pe la spate... de Basil. "Ce naiba?" "Bravo, băiete." Christopher râde. "Du-te și păzește scările." "Eu nu păzesc scările în timp ce Basil se culcă cu o stripteuză." "Vrei să o fac?" El ridică sprânceana jucăuș. "Nu", am pocnit. "Mă duc eu. Nu mai rupe degetele de la picioare ale oamenilor." 1:00 a.m. Le facem cu mâna în timp ce bărbații se plimbă pe faleză până la doc. Au sfârșit prin a pleca cu toții în căutarea unui club. Cântă braț la braț și fac o gălăgie infernală în timp ce dispar în întuneric. "A fost o plăcere să te cunosc, Hayden", spune domnul Masters. "La fel." Eu zâmbesc. Ochii îi sclipesc cu răutate. "Poate ne vom întâlni din nou într-o zi." "Nu se știe niciodată." Zâmbesc. Nu-l voi mai vedea niciodată în viața mea pe acest om. Christopher îi strânge mâna și spune ceva în sinea lui, iar ei chicotesc. Nu știu ce se întâmplă cu ei doi. Se pare că au o mulțime de glume private pentru că abia s-au cunoscut. Pășește pe doc și îi urmează pe ceilalți pe faleză. Slavă Domnului. Nu știu cât de mult aș mai putea suporta. Cu toții cădem să ne așezăm, complet epuizați. "La naiba, ce agitație a fost", oftează Bodie. "Cea mai bună noapte din viața mea", spune Basil. "I-a plăcut la nebunie, Baz." Christopher îl lovește pe spate. Basil zâmbește cu mândrie, simțindu-se în mod clar înalt de trei metri.

Stăm o vreme în tăcere, prea obosiți ca să mai vorbim. "Vrei să te uiți la locul ăsta?" Ne uităm în jur la iahtul de lux distrus. "A fost un succes răsunător." Căpitanul Mark zâmbește în timp ce coboară scările. "Foarte bine, băieți." Bate din palme de parcă ar avea toată energia din lume. "O curățenie rapidă și ne putem retrage cu toții la culcare." Dispare pe scări în cea mai bună dispoziție din toate timpurile. Umerii lui Christopher se prăbușiră. Arată de parcă ar fi alergat un maraton sau ceva de genul ăsta. "Slavă Domnului că s-a terminat", murmură el în sinea lui. Nu va fi nimic rapid în legătură cu această curățare. Este un dezastru. Iunie Croația Sunetul oceanului se prelinge ușor pe nisip în timp ce eu și Christopher mergem de mână pe marginea apei. Este miezul nopții și, în timp ce toți ceilalți sunt încă în club, petrecând, noi am venit la o plimbare pentru a fi singuri. Se întâmplă foarte des în ultima vreme: preferi să stai în casă sau să ieși la cină decât să petreci cu toată lumea. Suntem în Croația de o săptămână și nu-mi vine să cred cât de frumoasă este lumea asta mare și largă a noastră. "Știi ce este mâine?" mă întreabă Christopher. "Miercuri?" Mă ia în brațe. "Mâine vom fi împreună de trei luni." Ochii mei se măresc. "Este aniversarea noastră?" "Lunaversare. . ." El ridică din umeri. "Există așa ceva?" Îi zâmbesc bărbatului meu frumos. "Este acum." "Cele mai fericite trei luni din viața mea, Grumps." Buzele lui le iau pe ale mele și, în timp ce lumina lunii se reflectă în apă, știu că sunt în rai. "Și a mea." Ochii lui îi cercetează pe ai mei. "Te iubesc." Inima mi se oprește. "Mi-am dorit atât de mult să aud aceste trei cuvinte de la tine", îi șoptesc. Zâmbește ușor în timp ce îmi ia fața în mâini. Înseamnă mult mai mult pentru mine faptul că a așteptat să spună aceste cuvinte, pentru că știu că într-adevăr

înseamnă ei. "Și eu te iubesc." Ne sărutăm, și e un sărut moale și tandru, plin de atâtea lucruri. dragoste. Petrecărețul meu nebun a devenit bărbat și s-a domolit. Și-a înfruntat demoni și a câștigat. Pentru mine. "Nu-mi pot imagina o viață fără tine în ea", murmură el pe buzele mele. "Nu va trebui să o faci niciodată." Ne sărutăm la lumina lunii... ... și în noaptea perfectă, doi devin unul. El mă iubește. Septembrie Copenhaga, Danemarca Cine știa că există acest loc? Peisajul, viața de noapte, bărbatul sexy din fața mea. Ringul de dans este plin de trupuri care se zvârcolesc pe ritmuri techno. Este ora 4:00 a.m. și, cu mâinile mari ale lui Christopher pe oasele șoldurilor mele, el se strâmbă în spatele meu în timp ce dansează. Erecția lui este fierbinte și tare pe spatele meu, iar buzele lui se lasă pe urechea mea. "Am nevoie de tine", șoptește el întunecat în timp ce mă mușcă de ureche. Continuăm să dansăm murdar, fără să ținem cont de oamenii din jurul nostru. Prietenii noștri sunt în club, dar, ca de obicei, noi suntem în lumea noastră mică. Acolo unde există reguli, nu există reguli. Iubim dulce, și ne-o tragem greu. Își alunecă mâna pe piciorul meu și între picioarele mele, pe cele înghesuite. ringul de dans și își strecoară degetele înăuntru, iar eu îi zâmbesc pe gât. E atât de obraznic. Simte cât de udă sunt și inspiră brusc, mă apucă de mână și mă trage prin club. Următorul lucru pe care îl știu este că sunt lipită de un perete, pe un hol de serviciu, cu picioarele în jurul taliei lui, iar el îmi trage chiloții într-o parte în timp ce intră adânc.

Ne uităm unul la celălalt. Sentimentul penisului său gros în mine mă face să gem, iar el mă mușcă de buza de jos și mi-o trage adânc, tare și repede.

Chiar aici, în club, fără nici o grijă pe lume. Sunt proprietatea lui. Noiembrie Orașul istoric Gamla Stan, Suedia Fulgii de zăpadă cad pe străzile pietruite, iar clădirile colorate se amestecă în noapte. Acest loc este desprins direct dintr-un basm. Camera este confortabilă și caldă, iar eu mă întind în pat și ațipesc. Nu mă simt prea bine și nu mă simt prea bine. Aud cheia în ușă, iar Christopher apare cu o pungă de cumpărături. "Bună, dragă." "Bună." Îi zâmbesc. "Am luat proviziile. Paracetamol." Despachetează punga de cumpărături. "Căpșuni." Le ține în sus. "Tampax." Ridică cutia. "Și ciocolată?" Ridică o bucată imensă din ciocolata mea preferată. Scotocește prin punga de cumpărături și scoate un baton mic de ciocolată. "Asta e pentru mine... pentru că amândoi știm că tu nu o împarți pe a ta." "Știi bine că da." Zâmbesc. Se agită și face duș, apoi vine și se urcă în pat în spatele meu. Își pune mâna lui mare și caldă cu tandrețe peste stomacul meu dureros și mă sărută pe tâmplă. "Ești bine, iubito?", îmi șoptește. "Sunt acum că ești acasă." Are grijă de mine atât de bine. Îmi tratează corpul ca și cum ar fi și corpul lui. Într-un fel, așa este. E ceva ce împărțim. Protectorul meu, iubitul meu și cel mai bun prieten al meu. "Dormi acum, îngeraș. Sunt aici." Decembri e Thailand a Ne așezăm în jurul mesei în aer liber, sub copacii de pe malul apei. Priveliștea de pe plajă este perfectă. Este ziua de Crăciun, iar ca să ne răsfățăm am închiriat o casă în Ko Samui pentru două săptămâni.

Băieții gătesc pe grătarul din aer liber, iar noi purtăm cu toții pălăriile colorate de la bomboanele cu biscuiți de Crăciun. Aceștia sunt cei mai buni cinci oameni pe care aș fi putut spera să-i întâlnesc vreodată. Cei mai buni prieteni, am trecut prin atâtea împreună, în timp ce am călătorit prin lume. Christopher face să sară dopul unei sticle de șampanie și ne umple toate paharele, apoi își ține paharul în aer. "Un toast." Zâmbim cu toții și ne ridicăm ochelarii în sus în așteptarea cuvintelor sale înțelepte. "Fie ca toate Crăciunurile noastre să fie la fel de fericite ca acesta." Își ridică paharul mai sus. "Pentru fericire." Ochii lui îi găsesc pe ai mei de cealaltă parte a mesei, iar ei sclipesc cu un anumit ceva. Îl simt până în vârful picioarelor. "Pentru fericire." Sorbim cu toții din șampanie, iar fețele noastre se strâmbă în timp ce tresărim în tăcere. "Ce este asta? Are gust de rahat", strigă Christopher dezgustat. "Am plătit douăzeci și doi de dolari pentru urina asta de cal." Toată lumea izbucnește în râs în timp ce se îneacă cu ceea ce este probabil cea mai proastă șampanie din lume. "Pentru a muri în Thailanda din cauza unei otrăviri", spune Basil în timp ce își ridică paharul pentru un alt toast. Râdem cu toții isteric în timp ce ciocnim din nou. "Pentru otravă." Martie Germani a Stăm pe trotuarul din fața căminului. Autobuzul vine să îi ia pe ceilalți pentru aeroport. Călătoria noastră de o viață s-a încheiat. Este timpul să ne întoarcem acasă. Christopher și cu mine zburăm de pe un alt aeroport. Taxiul nostru va veni peste o jumătate de oră să ne ia. Vom merge la părinții lui, apoi la ai mei, apoi îl vom vizita pe Elliot la Londra... și apoi vom vedea unde ajungem. Christopher a fost liniștit toată săptămâna și știu că e din cauză că excursia noastră este

peste.

Îi este teamă să se întoarcă la curățenie. Dar știu că va fi bine. Poate că poate face un curs sau se poate întoarce la școală sau ceva de genul ăsta. Nu vreau să facă o muncă de care să-i fie rușine. Mă doare inima. Mă dau la o parte și îl privesc pe Christopher cum îi îmbrățișează pe toți. Suntem cu toții în lacrimi. Pentru că oricât de mult am spune că vom ține legătura, nu o vom face. Trăim în părți complet diferite ale lumii și, în curând, acești oameni nu vor mai fi decât niște amintiri. Nu vor fi nimic mai mult decât niște oameni din fotografii, cu care am fost într-o excursie odată. Mașina lor așteaptă. E rândul meu să îi îmbrățișez pe toți și, cu lacrimi pe față, îmi iau rămas bun. Christopher îi ajută să-și încarce bagajele în autobuz, iar ei urcă trist pe. Abia văd autobuzul în timp ce pleacă. Sfârșitul unei ere. Christopher își pune brațul în jurul meu în timp ce îl privim cum dispare în distanță. "Asta e", spune el încet. Eu dau din cap. "Călătoria s-a terminat." "Da." Dau din cap în timp ce-mi șterg ochii. "E timpul să ne întoarcem la realitate." Își rostogolește buzele. "Trebuie să-ți spun ceva." "Vrei să stai mai mult?" Zâmbesc cu speranță. "Mi-aș dori să putem." Zâmbesc cu tristețe. Măcar de-ar fi așa. Ochii lui îi cercetează pe ai mei. "Hayden... Nu sunt cine crezi tu că sunt." Mă încrunt. "Nu sunt un om de serviciu." "Ce vrei să spui?" Mă apucă de cele două mâini și mă conduce spre o bancă și mă așează. "Draga mea." Vocea lui este blândă, mângâietoare, ca și cum ar da o lovitură fatală. "Ai auzit vreodată de Miles Media?" "Nu." "Este o companie media din New York."

"Da, și?" "Sunt Christopher Miles." Mă încrunt. "Despre ce vorbești?" "Babe." El își mărește ochii, sperând că voi avea un indiciu. "Ca în Miles Media Miles." "Nu înțeleg." Mă încrunt. O limuzină neagră se oprește, iar șoferul în uniformă completă coboară și deschide portbagajul. "Mașina noastră este aici." Mă uit la mașina de lux, îngrozit ... ... asta e mașina noastră? Ce naiba?

Capitolul 21 Ochii mei îl cercetează pe al lui. Timpul se pare că se oprește... Nu înțeleg. Mă uit înapoi la limuzina imaculată și apoi mă întorc la el. Ce vrei să spui... e mașina noastră? "Iubito, trebuie să plecăm. Trebuie să prindem un avion. Hai să..." Face un gest către limuzină și către șoferul care așteaptă lângă portbagajul deschis. "Putem vorbi despre asta pe drum." Mă uit la el, șocată până în măduva oaselor. "Grumps." Mă sărută repede pe buze. "Nu schimbă nimic. Relaxeazăte." Îmi duce rucsacul până la mașină. "Bună ziua", îi spune șoferului înainte de a-i da rucsacul și de a se întoarce după al lui. "Intră în mașină, dragă." Cum poate să spună că asta nu schimbă nimic? Acest lucru schimbă totul. "Babe." Arată spre mașină ca și cum mi-ar fi amintit. "Urcă." Atunci îmi dau seama ce se întâmplă aici. Am fost trimisă pe calea ferată. Mi-a ascuns intenționat această informație până cu două minute înainte de apariția mașinii, ca să nu am timp să mă supăr. Deschide portiera mașinii și zâmbește cu căldură. "Haide", spune el. Ochii mei se îndreaptă spre șofer, iar el zâmbește cu căldură. Simțindu-mă prost și nevrând să fac o scenă, mă urc în spatele limuzinei. Christopher se strecoară lângă mine, îmi trage fața spre a lui și mă sărută ușor. "Să mergem." Zâmbește fericit în timp ce îmi ia mâna în poala lui. Mașina iese de pe bordură și coboară pe stradă, iar eu mă uit pe geam în timp ce oamenii ne privesc cum trecem. Nu am cuvinte. Pentru a rupe tăcerea stânjenitoare dintre noi, Christopher stă de vorbă cu șoferul, parcă e prea vorbăreț, iar eu știu ce face. El nu

vrei să vorbești despre asta cu mine până când nu suntem în siguranță în avion. Îmi ia mâna și mă sărută pe dos. "Te iubesc", spune cu gura. "Ce călătorie minunată. A fost cea mai frumoasă perioadă din viața mea. O sămi lipsească băieții ăia." Vorbește fericit. "Ar trebui să încercăm să ne întâlnim cu toată lumea cel puțin o dată pe an." Distrată, dau din cap și mă prefac că zâmbesc, în timp ce-mi îndrept atenția din nou spre fereastră. De ce m-ar minți?

O oră mai târziu, trecem prin poarta unei bariere și ieșim pe pistă, iar eu mă încrunt. Unde mergem? Dacă aș fi vorbit cu Christopher, l-aș fi întrebat. Cu toate acestea, am ales să tac. Pentru că, dacă deschid gura, nu sunt foarte sigur ce va ieși. Trebuie să procesez asta înainte să scot ceva urât pe care o să-l regret. Pentru că, credeți-mă, sunt o mulțime de lucruri urâte care se întâmplă în mintea mea acum. Mașina se oprește lângă un avion, iar eu mă uit afară. Arată foarte elegant, ca un Learjet sau ceva de genul ăsta. Șoferul coboară și deschide portbagajul, iar eu mă uit la Christopher. "Ce-i asta?" întreb. "Avionul nostru." "Aveți un avion?" "Da." El dă din cap. Își încruntă fruntea ca și cum s-ar opri să spună ceva. Are un nenorocit de avion? Clipesc surprinsă când mă uit la ea. "Este sigur?" "Da, bineînțeles." El zâmbește, își pune brațul în jurul meu și mă sărută pe tâmplă. "Nu te-aș risca niciodată." Dar tu m-ai minți. Șoferul îmi deschide ușa mașinii, iar eu îi zâmbesc. Are o privire amabilă. "Mulțumesc." Christopher se dă jos și zâmbește. "Mulțumesc." Îi întinde mâna și îi dă discret câteva bancnote drept bacșiș. Clipesc din nou. E ca în Zona Crepusculară.

Christopher mă ia de mână și mă conduce pe scări. Două stewardese și un căpitan în uniformă completă stau în fața ușii. "Bună seara, domnule Miles." Căpitanul dă din cap. "Thomas." Christopher râde. "Mă bucur să te văd, vechiul meu prieten." Îi strânge mâna cu entuziasm. "A trecut mult timp, domnule." "Da, da, da." Christopher se uită în jur. "Unde este echipajul normal?" "Ele sunt Angela și Michelle. Celelalte fete ale noastre sunt amândouă în concediu de maternitate." "Bebeluși, ha! Minunat." Christopher zâmbește. Le strânge mâna celor două femei. "Mă bucur să vă cunosc. Ea este Hayden." Mi-o prezintă cu mândrie. "Bună ziua." Zâmbesc în timp ce le strâng mâinile. "Mă bucur să te cunosc, Hayden." Par drăguți. "Pe aici, dragă." Christopher își ridică brațul, iar eu mă uit în jur. Scaune din piele albă, mochetă de pluș și cea mai exotică cabină de avion pe care am văzut-o vreodată. Pare desprinsă dintr-un film, doar că nu am văzut-o într-un film pentru că e prea șic. Mă ia de mână și mă conduce în cabină. "Unde vrei să te așezi?", mă întreabă el. Nu-mi insultați inteligența și nu vă prefaceți că am vreun control asupra acestei situații... este destul de evident că nu am. Ridic din umeri. "Oriunde va fi bine." Îmi face semn spre un scaun dublu din spate, iar eu mă așez lângă fereastră. Motorul pornește și mă uit la limuzină în timp ce pornește pe asfalt. Îmi arunc o privire jenată în jos spre mine. Port pantaloni scurți și un tricou, simțindu-mă complet neîmbrăcat și nepotrivit. Îmi târăsc mâna prin coada mea de cal dezordonată. Doamne ... ... cum trebuie să arăt? Chiar mă întrebam de ce era îmbrăcat azi în blugi și cămașă cu nasturi. Acum știu. Christopher se agită și apoi se așează lângă mine. Se apleacă și îmi pune centura de siguranță. "Ești bine, dragă?" Zâmbește în timp ce mă sărută. Stewardesele dau târcoale. Dau din cap cu un alt zâmbet fals. Nu vreau să fac o scenă cu nimeni la ureche, iar eu încă încerc să mă calmez suficient de mult încât să gândesc limpede.

Asta e mult. Avionul se oprește și se plimbă o vreme. Christopher vorbește și face conversație, compensând tăcerea mea. El știe. Decolăm în aer, iar el își alunecă mâna pe coapsa mea. "Ești bine, iubito? Ești foarte tăcută", îmi șoptește el. Zâmbesc și dau din cap. Eu nu sunt. E o minciună. "Pot să vă aduc ceva?", mă întreabă gazda. "Um..." Mă gândesc un moment. "Îmi dai o limonadă, te rog?" "Bineînțeles." Zâmbește și apoi se întoarce spre Christopher. "Ce ați dori, domnule Miles?" Își rotește buzele în timp ce se gândește pentru o clipă. "Vreau un scotch Blue Label și caviar beluga, vă rog." Își îndreaptă privirea spre mine. "Vrei ceva de mâncare, dragă?" Mă uit la el pentru o clipă în timp ce-i procesez comanda. Scotch Blue Label și caviar beluga. De când îi plac lucrurile astea? Dau din cap. "Nu, mulțumesc." Stewardesa zâmbește cu căldură. "Da, domnule." Ea dispare în bucătărie, iar eu îl privesc pe Christopher cum își lasă capul pe spate pe scaun, ca și cum ar începe să se relaxeze. Nu-l cunosc deloc.

Nouă ore mai târziu Avionul se oprește pe pistă, iar eu citesc afișul de pe fereastră. BINE AȚI VENIT LA NEW YORK Christopher își saltă piciorul în timp ce se așează lângă mine, nerăbdător să coboare din avion. Știe că am plecat. M-am prefăcut că dorm pe toată durata călătoriei de nouă ore ca să nu fiu nevoită să vorbesc cu el. În principal... pentru că nu știu ce naiba să spun. A băut câteva pahare de scotch, a mâncat caviar, apoi a vizionat câteva filme, totul cu mâna lui protectoare pe piciorul meu.

"Puteți debarca, domnule Miles", spune căpitanul prin difuzor. Christopher se ridică în picioare, îmi ia geanta de mână de deasupra capului și se agită. Mă ia de mână și mă conduce afară. "Mulțumesc." Le strânge mâna tuturor celor care se aliniază lângă ușă. "O seară plăcută." Căpitanul zâmbește. "La revedere, Hayden. Lovely să te cunosc." "Ne vedem data viitoare." Zâmbesc, detașat de situație. Mă simt ca și cum aș avea o experiență extracorporală în acest moment. Ca și cum aș fi fizic aici . . dar sunt atât de șocată că nu sunt. M-a mințit. Timp de 12 luni m-am îndrăgostit de un bărbat care nici măcar nu există. Nu știu dacă m-am simțit vreodată atât de trădat. Ne îndreptăm spre scări, iar eu mă uit în jos și văd o altă limuzină așteptând pe pistă. Șoferul este îmbrăcat într-un costum negru și stă lângă mașină. Se uită în sus și face cu mâna, iar Christopher râde și îi face semn cu entuziasm. Aproape că ne calcă pe scări pentru a ajunge la el. "Bună, Hans." Râde în timp ce îl trage pe șofer în brațe pentru o îmbrățișare. "Bună ziua, domnule Miles." Bărbatul râde, aparent la fel de încântat să-l vadă și el. Christopher își pune brațul în jurul meu. "Acesta este Hayden al meu." Zâmbește cu mândrie. "Bună ziua", spune Hans în timp ce-mi strânge mâna. "Bună ziua." Zâmbesc. E un bătrânel drăguț, îmi dau seama. Ne-au aruncat lucrurile în portbagaj, iar noi ne urcăm pe bancheta din spate. Christopher se apleacă și mă sărută pe tâmplă în timp ce își pune brațul în jurul meu. "Știi cât de mult te iubesc?", mă întreabă el. Mă uit drept înainte în timp ce-mi țin limba. Nu chiar.

CHRISTOPHER

Hans se urcă la volan, iar noi ieșim din aeroport și intrăm pe drumul principal. "Mă tem că este puțin trafic în această seară, domnule", spune Hans. "Era plin de mașini când veneam cu mașina." "Nu-i nimic." Zâmbesc în timp ce țin ferm mâna lui Hayden în poala mea. "Nu pot fi ajutat." Privirea lui Hayden este fixată ferm pe fereastră. Este cea mai liniștită pe care am văzut-o vreodată și nu am nicio idee despre ce-i trece prin cap. Nu sunt sigur dacă e șocată sau furioasă... Sper să fie șocată, dar încep să mă aștept să fie furioasă. Ar fi trebuit să-i spun mai devreme, dar nu am știut cum. Hans oftează în timp ce traficul se oprește complet. "Se pare că a avut loc un accident acum, ca să fie totul pe deasupra." Ridic privirea și văd luminile intermitente ale unei dube de control al traficului. Expir cu greutate. Grozav. Asta e exact ce aveam nevoie. Telefonul meu se aprinde. Eddie

La naiba, acum nu e momentul potrivit. Nici măcar nu mă pot preface că sunt bine dispus. Sună să verifice dacă am aterizat bine. Îl voi suna mâine. Îmi pun telefonul pe silențios. "Doriți un pahar de vin sau de șampanie?" Îl întreb pe Hayden în timp ce deschid frigiderul minibarului. Ochii ei se îndreaptă spre mine, iar eu simt veninul din spatele lor. Hmm ... . N-am mai văzut privirea asta până acum... ceea ce e un lucru bun, pentru că nu-mi place deloc. "Nu, mulțumesc", răspunde ea sec. Îmi dau buzele peste cap. Ei bine, eu aș face-o. Îmi torn un pahar de șampanie și, neputându-mă abține, îmi ridic paharul într-un semn sarcastic de urare. "Voi bea singur, atunci."

Ochii ei îi țintuiesc pe ai mei, iar între noi înoată o animozitate tăcută. Ar prefera să fiu falit? Dau o înghițitură mare din șampania mea. Este fină, rece și delicioasă. Spre deosebire de ea în acest moment.

Cu cât stăm mai mult timp în spatele limuzinei, cu atât simt mai mult furia lui Hayden cum se înfierbântă ca un vulcan gata să explodeze. Cu cât o simt mai mult, cu atât mă enervez mai tare. Serios? Chiar ar prefera ca eu să curăț toalete ca să trăiesc? Asta nu înseamnă să iubești pe cineva... asta înseamnă să permiți... să ce, nu știu, dar sunt sigur că există o formă de abuz emoțional pe undeva pe acolo. Cu cât mă gândesc mai mult la asta, cu atât mai mult știu că am dreptate. Dacă aș fi fost falit și i-aș fi spus că am bani, atunci aș fi înțeles. Dar asta? Nu voi fi judecat pentru că am bani... părinții mei au muncit din greu pentru a construi imperiul Miles. Ce... se crede mai presus de asta? Îmi strâng maxilarul în timp ce o privesc și îmi învârt șampania în jurul gurii, în timp ce mă enervez în tăcere. Cum a îndrăznit? Nu o judec pentru că își câștigă existența dând pumni la vaci. Și aș putea. Crede-mă, aș putea. Îmi golesc paharul și apoi îmi torn imediat altul, fără să o întreb dacă vrea și ea. Am pus sticla înapoi în frigider. Ajunge. Noaptea scapă deja de sub control. Alcoolul nu va face decât să pună kerosen pe foc. Mașina este în staționare de peste patruzeci de minute. Ce naiba se întâmplă acolo sus? Îmi arunc o privire la ceas. La naiba cu el. Noaptea asta e un dezastru. Am făcut o rezervare la restaurantul meu favorit, crezând că seara asta va fi epical de romantică.

Cred că nu. Îmi sorb vinul în timp ce mă uit la ea privind pe fereastră... furia mea fierbe ușor pe aragaz. "Ți-e frig?" O întreb. "Nu." "Ce-i cu atitudinea asta?" Am murmurat în sinea mea. Îmi aruncă o privire urâtă. Ochii ei se îndreaptă spre Hans, ca și cum ar vrea să-mi amintească faptul că el este aici. Serios? O privesc fix în timp ce îmi aud bătăile inimii în urechi. Nu am făcut nimic rău. Dacă nu i-ar fi păsat că nu aveam bani. . ... de ce i-ar păsa că o fac? De ce s-a enervat fără nici măcar o discuție? O tratez ca pe o regină, iar faptul că stă lângă mine timp de zece ore fără să scoată un cuvânt este exasperant. Ochii lui Hans se întâlnesc cu ai mei în oglinda retrovizoare. "Îmi cer scuze pentru întârziere, domnule Miles. Ar fi trebuit să verific radarul înainte de a veni pe acest traseu." Expir, supărată. Da, ar fi trebuit să o faci. "E în regulă, Hans." Hayden se oprește lângă mine, iar ochii mei se îndreaptă spre ea. Îmi ridic sprânceana în semn de întrebare. Ea își ridică sprânceana înapoi. Nu mă enerva. Îmi dau ochii peste cap. Să nu-mi spui că prima noastră ceartă va avea loc în spatele limuzinei mele, în timp ce suntem blocați în trafic. I. Am. Nu. În. Nu. dispoziție. O oră și jumătate de tăcere mai târziu Mașina oprește în clădirea mea, iar Hans se agită nervos. Chiar și el își dă seama că e supărată. Pe cine păcălesc eu? Stația spațială de pe Marte își dă seama că e supărată. "Îmi pare foarte rău pentru întârziere, Hayden", bâigui Hans. Hayden zâmbi calm. "Te rog, nu-ți cere scuze. Nu e vina ta." "Mulțumesc că ai înțeles."

Îi aruncă un zâmbet uriaș în timp ce deschide ușa înainte ca portarii să apuce să o facă. Toți vin în fugă să o ajute să coboare din mașină. Faptul că se poartă frumos cu Hans mă înfurie și mai tare. Deci nu e supărată în general. Doar cu mine. Cobor din mașină în urma ei. "Domnule Miles", spun cu toții entuziasmați. "Bine ați venit acasă, domnule." "Mă bucur să fiu aici", îi răspund. Se duc să ne ia bagajele, iar eu îi opresc. "Mă ocup eu. Vă mulțumesc." Intrăm în hol. "Bună seara, domnule Miles." Toți angajații zâmbesc. "Bine ați venit acasă, domnule." "Este minunat să fiu aici." Îi răspund cu un zâmbet. Este cu adevărat bine să mă întorc. "Pe aici." Fac un gest către lift, intrăm și ne întoarcem cu fața spre față. Apăs pe butonul de la penthouse. Ochii lui Hayden se îndreaptă spre mine. "Locuiești aici?", spune ea, neimpresionată. "Noi locuim aici." Mă uit fix la ea. Ea se preface că zâmbește, iar eu văd roșu. Jocul a început. Ușile se deschid în foaierul meu, iar eu ies și îmi scanez amprenta. Ușile duble se descuie și ne întâlnim cu o priveliște magică din podea până în tavan asupra New York-ului, luminile orașului sclipind cât vezi cu ochii. Hayden se oprește pe loc, șocat până la tăcere. Cum de urăști chestia aia cu banii acum? Intru și las bagajele jos, iar ea mă urmează timid în timp ce se uită în jur. Încerc să-mi imaginez cum trebuie să fie să o vezi pentru prima dată. Este la modă industrială, cu tot ce este mai bun din toate pe două etaje. Se apropie de fereastră și se uită la drumul de jos. "Cât de sus suntem?" "Șaizeci de etaje." Ea se încruntă și se îndepărtă de fereastră ca și cum ar fi fost speriată. "Îți voi face turul", spun eu. "Zona de zi." Fac un gest spre camera în care ne aflăm. Mă îndrept spre celălalt capăt al apartamentului. "Aceasta

este bucătăria." Deschid ușa invizibilă. "Pivnița de vinuri de la parter." Are ochii mari în timp ce se uită în jur. "Jos, în acest capăt, sunt patru dormitoare, fiecare cu baie proprie, și spălătoria. Sala de gimnastică." O conduc pe holul mare, iar ea se uită în toate camerele. Îi fac semn să urce scările. "Pe aici." O iau pe scări, iar ea mă urmează în tăcere în timp ce se uită în jur. "Aici sus avem o altă zonă de locuit, dormitoare și o altă zonă de locuit sau sală de teatru." Se uită în jur, alegând în continuare să rămână tăcută. "Dormitorul principal este aici jos." Deschid ușile duble ale dormitorului meu. Pereții de sticlă din podea până în tavan au vedere la 180 de grade spre New York. Hayden rămâne cu gura căscată și scoate un oftat audibil. Eu zâmbesc cu mândrie. Acesta este cel mai impresionant dormitor din toate timpurile, dacă pot să spun așa. Speranța mă umple. "Uite." Deschid ușile dulapului în grabă. "Aici va fi garderoba ta." Ea se uită înăuntru la camera imensă și goală. "Putem să o amenajăm cum vrei tu." "Și uită-te la asta, iubito." O conduc în baie. "Uită-te la cadă." Zâmbesc. "Este un spa. Putem petrece ore întregi în ea. Îți plac băile", îi amintesc. Ea dădu din cap și se dădu înapoi, încă procesând. Deschid ușa dulapului meu. "Acesta este dulapul meu." Se uită înăuntru, apoi se încruntă și trece pe lângă mine în dulap. Îmi țin respirația în timp ce o privesc cum se uită peste cele trei rânduri de costume scumpe. Mâna ei trece peste pantofii aliniați cu grijă. Ochii ei se ridică spre raftul de cravate de la podea până la tavan pe care îl am pentru cravatele mele. Se îndreaptă spre sertarele care se află în mijloc. Nu deschideți... Prea târziu. Deschide sertarul de sus și se uită la colecția mea de ceasuri de firmă, expusă într-un dulap de sticlă. Închide rapid sertarul și trece pe lângă mine, ieșind din dulap. Ce?

Ce naiba înseamnă asta? Aștept o clipă și ies afară pentru a o găsi privind pe fereastră spre oraș. "Ai de gând să spui ceva?" întreb. "Este frumos." Ea își forțează un zâmbet. Ea are mai multe de spus. "Și?" "Ce...?" Se oprește ca și cum ar căuta cuvintele potrivite. Eu aștept. "Cu ce te ocupi la Miles Media?" "Sunt șeful departamentului de marketing." Se încruntă în timp ce se uită fix la mine. Îi pot vedea mintea ei alergând cu un milion de kilometri pe minut. "Unde este biroul tău?" Îmi rostogolesc buzele. Iată-ne... "Londra." Sprâncenele ei se ridică în sus. "Locuiești în Londra?" "Da." "Londra." Ea oftează. "Locuiești în nenorocita de Londra?" "Da." "Și când aveai de gând să-mi spui asta?". Ea oftează, jignită. "Îți spun acum." Se uită fix la mine, îngrozită. "O să-ți placă acolo, Hays." "Nu mă mut la Londra, Christopher." "Ce înseamnă asta?" Am pocnit. "Exact ceea ce am spus. Nu mă mut acolo." "Ai spus că ai vrea să locuiești oriunde atâta timp cât suntem împreună", scuip eu. "Când am spus eu vreodată asta?" "Oh, ai spus-o, bine, îmi amintesc clar ca lumina zilei. Dar ceea ce ai vrut să spui cu adevărat a fost că te-ai muta oriunde pentru un sărac, dar nu te-ai muta pentru mine?" Am lătrat. "Vrei să te miști pentru mine?", ripostează ea. "Dacă asta ar însemna că suntem împreună, atunci da." "Bine, grozav. S-a rezolvat." Își șterge praful de pe mâini. "Vom locui la țară." Văd roșu.

"Nu mă lua cu atitudinea ta de deșteptăciune, Hayden", țip eu. "Am responsabilități cu Miles Media." "Și cum rămâne cu responsabilitățile tale față de mine?", țipă ea. "Munca mea este la țară". "Conduc o companie de mai multe miliarde de dolari, Hayden. Trebuie să locuiesc între Londra și New York. Nu pot locui în Bumfuck, Nowhere, în timp ce tu te joci cu vacile." "Joacă-te cu vacile!" Ochii îi ies din orbite. "Slujba mea este importantă." "Evident." Își aruncă mâinile în aer și apoi mărșăluiește din cameră. "Întoarce-te aici!" Am strigat. "Du-te dracului."

Capitolul 22 Mărșăluiesc după ea, înfuriat. "Unde te duci?" Am cerut. "În pat." "Dormitorul tău e aici în spate!" "Ăla nu e un dormitor, Christopher, e un auditoriu Tinder. Pot auzi gemetele care sunt înrădăcinate în vopsea." "Ce dracu' înseamnă asta?" Am explodat. "Înseamnă că nu vreau să dorm acolo!", strigă ea. "Voi dormi în afurisita de spălătorie înainte de a mă băga în patul ăla." Coboară scările în mare viteză și urcă pe hol într-una din camerele de rezervă. "Despre ce naiba vorbești?" Îmi pierd tot controlul. "Să nu îndrăznești să-mi arunci trecutul în față. Doar pentru că ai ales să fii călugăriță înainte să ne cunoaștem, nu îndrăzni să mă judeci pentru că mă distrez", strig în timp ce o urmăresc. "Și acum văd imaginea de ansamblu a cât de mult te-ai distrat." "Despre ce naiba vorbești acum?" Ea continuă să mărșăluiască. "Mă judeci pe baza presupunerilor tale despre cum crezi că trăiesc bărbații bogați. Ai idee cât de copilăresc este acest lucru?" Se transformă ca dracul în persoană. "Mă înșel?", întreabă ea. "Te rog, spune-mi... mă înșel? Vreau să mă corectezi dacă greșesc. Ăsta e un dormitor de ponei de spectacol, dacă am văzut vreodată unul... oare toți se îmbujorează când îți văd apartamentul, Christopher?" Mă strâmbă la față. Ce? "De ce ești așa o cățea turbata?" Am țipat. "Nu știu cine dracu' ești sau ce defecțiune s-a întâmplat în creierul ăla de

dar adu-mi-o pe scumpa mea Hayden înapoi la mine chiar acum." "Cum zici tu." "Nu mă împinge naibii, Hayden", țip, înfuriată. Nu am fost niciodată atât de furioasă. "Sau ce?" "Sau o să te trezești singur, asta e. Nu mai suport tantrumurile tale nenorocite care nu au nicio legătură cu subiectul pe care îl discutăm." Slam! Îmi trântește ușa în nas, iar eu îmi pierd controlul și o lovesc cu putere. Se cutremură și aproape că se desprinde de pe balamale. "Hayden. Ieși afară chiar acum!" Am cerut. "Pleacă", strigă ea, iar în vocea ei se aude că plânge. Inima îmi cade... e supărată. Adrenalina îmi curge prin vene, iar eu îmi trec mâinile prin păr în timp ce încerc să mă calmez. Încep să mă plimb în sus și în jos pe hol. Ce naiba s-a întâmplat? 6:00 a.m. Sunt frânt. Nu am închis un ochi toată noaptea și încă nu am văzut-o pe Hayden. Dumnezeu știe ce naiba caută acolo. Scriu pe o bucată de hârtie și pun biletul pe masa de lângă ușa de la intrare.

Am plecat la o alergare, Ne întoarce m în curând. Xo

Ies în vârful picioarelor pe ușă și o închid în urma mea cât de silențios pot. Mă urc în lift și apăs butonul de la parter.

Trebuie să-mi văd frații.

Douăzeci de minute mai târziu, mașina se oprește la bordură, iar eu cobor și merg pe jos. Trec pe lângă un chioșc de ziare de pe stradă și văd că au cărți poștale. Iau două din New York. "Le iau pe acestea, vă rog", îi spun vânzătorului. "Sigur că da." Le împachetează și mi le înmânează, iar eu le pun în buzunarul interior. O să i le trimit lui Eddie mai târziu. I-am trimis cărți poștale din toată lumea. El le colecționează. Lui Eddie i-ar plăcea la nebunie apartamentul meu. Apropo, îl voi suna acum. Îi formez numărul în timp ce urc pe stradă. "Bună ziua, domnule Christo", răspunde el. "Hei, amice." Zâmbesc. "Ce se întâmplă?" "Nimic, sunt în drum spre serviciu. Am întârziat." Aud că merge repede. "Cum a fost zborul?" Enervant. "Bine, bine", mint. "La ce oră lucrezi până diseară?" "Aproape." Îmi dau ochii peste cap. De ce naiba pun un copil în tura de închidere? Nu voi ști niciodată. Mă uit la ceas ca să verific timpul. "Te las să te ocupi de asta. Te sun mâine?" "Bine, sună bine." "Mă bucur să-ți aud vocea, omule." Zâmbesc. "Și eu." Închid, traversez strada și intru în cafenea pentru a-i vedea pe Jameson și pe Tristan stând în spate, iar amândoi râd și se ridică în picioare. Zâmbesc și aproape că alerg spre ei. Slavă Domnului. "Hei." Râd în timp ce mă trag amândoi într-o îmbrățișare. "Dacă nu e Romeo însuși", mă tachinează. Mă las pe scaun. Pe masă sunt trei cafele. Trebuie să fie aici de ceva vreme. "Cum a fost?" întreabă Jameson. "Grozav, uimitor. Incredibil."

Tristan se încruntă. "Deci, care este urgența?" I-am sunat pe amândoi în această dimineață devreme. Aveam nevoie să vorbesc cu cineva. Îmi ciupesc podul nasului și expir exasperată. "I-am spus ieri lui Hayden cine sunt." "Și?" "A luat-o razna!" Se încruntă. "Ce vrei să spui?" "Vreau să spun..." Ridic din umeri, fără cuvinte. "Fata asta - și nu exagerez - este cel mai calm, mai stabil și mai dulce om pe care l-am întâlnit vreodată. N-am văzut-o niciodată să se enerveze din cauza a ceva, vreau să spun a naibii de nimic. Pur și simplu nu există temperament acolo . . sau cel puțin așa am crezut." Ei ascultă cu atenție. "I-am spus cine sunt chiar înainte ca mașina să vină să ne ia." "De ce ai lăsat-o atât de târziu?" Jameson se încruntă. "Credeam că planul era să-i spui săptămâna trecută." "Aveam de gând să..." Vocea mea se întrerupe. "În retrospectivă, ar fi trebuit să o fac." "Și apoi ce s-a întâmplat?" întreabă Tristan. "I-am spus cine sunt, iar ea a tăcut. Nu a vorbit cu mine pe tot drumul spre casă timp de 12 ore nenorocite, iar apoi, când am ajuns la apartamentul meu, a luat-o razna, aducând în discuție rahaturi." "Cum ar fi?" întreabă Jameson. "A spus că nu vrea să doarmă în dormitorul meu pentru că era un auditoriu Tinder și gemetele femeilor erau scufundate în vopseaua de pe pereți." "Are dreptate." Tristan își ridică sprâncenele ca și cum ar fi luat în considerare afirmația. "Tot apartamentul tău miroase a sex", o tachinează el. "Deja îmi place de ea." Jameson chicotește. "Nu e amuzant", spun eu. "Îmi pare rău." Jameson încearcă să-și îndrepte fața. "Continuă. Ce s-a întâmplat atunci?" Expir cu greutate. "A început să aducă în discuție trecutul meu și a făcut cea mai mare criză de furie, a coborât scările și a dormit în camera de oaspeți." Amândoi se încruntă în timp ce se uită la mine. "Când s-a liniștit, ce a spus?" "Nimic."

"Nu ai încercat să vorbești cu ea?" "Nu. De ce aș face-o?" Am pocnit. "Nu am făcut nimic greșit." "Ai mințit-o... ... timp de douăsprezece nenorocite de luni", se amuză Tristan. "La ce te așteptai?" "Nu asta, asta e sigur. Și nu am mințit-o. Am omis doar câteva detalii minore." Am tăcut, neștiind ce să spun în continuare. "Ei bine... . Cred că ai reușit", spune sec Jameson în timp ce își sorbește cafeaua. "Misiune îndeplinită." "A făcut ce?" Am oftat. "Ai vrut să găsești o fată care să te iubească pentru tine." El ridică din umeri. "Dacă asta nu contează ca dovadă suficientă, nu știu ce va conta." Îmi dau ochii peste cap. "Se simte trădată", spune Tristan. "Nu m-am uitat la o altă femeie", am luat-o în derâdere. "Cum naiba ar putea să se simtă trădată?" "Are impresia că nu te cunoaște." "Ea mă cunoaște mai bine decât oricine", șoptesc supărată. "Probabil mai bine decât mă cunosc eu însumi." Îmi dau ochii peste cap. "Nu m-am îndrăgostit pentru ca cineva să se întoarcă împotriva mea dintr-o dată." "Christopher" - Jameson mă bate pe spate - "femeile sunt creaturi complexe. Aceasta este prima luptă din multe altele. Abia începi să simți vârful mădularului înainte de a fi aplecat și complet futut în fund." Tristan chicoti. "Adevărul. Ce altceva a mai spus când v-ați certat?" "Mi-a spus că nu se mută la Londra și apoi m-a întrebat dacă maș muta pentru ea". "Ce-ai spus?" "Am spus că nu locuiesc în Bumfuck, Nowhere, pentru ca ea să se joace cu niște vaci nenorocite." "Poftim." Jameson își dă capul pe spate și râde în hohote de parcă ar fi fost cel mai amuzant lucru pe care l-a auzit vreodată. "Ești al naibii de prost." Expir puternic și stăm o vreme în tăcere. "E o chestie de control", spune Jameson. "Nu este o persoană care controlează", spun eu. "Nici pe departe."

"A nu vrea să ai control și a nu avea control sunt două lucruri diferite." "A spus că ar locui oriunde, atâta timp cât suntem împreună", îi răspund. "Asta a fost înainte." "Înainte de ce?" "Înainte de a ști că locul în care locuiești nu depinde de tine." "Londra este frumoasă", am luat-o în derâdere. "Eu nu înțeleg. Nu e ca și cum nu vom să se întoarcă vreodată. Ne putem cumpăra o casă și în Bumfuck, Nowhere." Ridic din umeri în timp ce mă uit între ei. "Care e problema?" "Nu are niciun angajament în acest sens." "Vrea un angajament, mă voi căsători cu ea mâine", îi șoptesc supărat. "În mintea mea, oricum sunt deja căsătorit". Amândoi se uită la mine, îngroziți. "E atât de grav?" "Da!" Mă uit între ei. "Mă ascultați cumva, idioților, voi doi? Asta e ea. Ea e aleasa." Jameson își mări ochii. "Dintre toate femeile din lume, te îndrăgostești de una care urăște banii." El râde din nou. "Oh ... ironia." "Crezi?" Am luat-o în derâdere. "Nu am dormit toată noaptea, pietrificat de gândul că mă va părăsi." "Dați-i timp. Se va calma. Lui Claire i-a luat ceva timp să se obișnuiască cu viața mea", spune Tristan. "La fel și eu." Nu pot decât să sper că este adevărat. "Și, pentru numele lui Dumnezeu", oftează Jameson, "ține-ți gura aia mare închisă." "Asta e tot?" Îmi strâmb fața. "Ăsta e sfatul frățesc pe care mi-l dai? Să-mi țin gura mare închisă?" Telefonul meu sună cu un mesaj. Abia aștept să te văd azi și să-l cunosc pe Hayden. Ne vedem la ora 1. Mamă, xo

"Oh, nu." Îmi târăsc mâna pe față. "Ce?"

"Trebuie să iau prânzul cu mama și tata astăzi pentru a le face cunoștință cu Hayden." Îmi dau ochii peste cap. "Am uitat complet că am aranjat asta săptămâna trecută." "Sfatul zilei: țineți-o departe de mama. Acesta va fi ultimul cui în sicriul tău." Tristan își mări ochii. "Da, bine gândit." I-am răspuns prin SMS. Îmi pare rău mamă, sunt foarte obosită. Putem să o lăsăm pe altă dată? Te sun mâine.

Telefonul meu sună instantaneu, iar băieții râd amândoi, știind exact cine este la celălalt capăt al firului. "La naiba." Răspund la telefon. "Bună, mamă." Mă prefac că zâmbesc și mă prefac fericită. "Dragă, ce se întâmplă?" "Nimic, suntem doar super obosiți și vreau ca Hayden să se acomodeze puțin. Putem reprograma prânzul pentru peste câteva zile?". Ea rămâne tăcută și calculată. "E totul în regulă?" "Da", am oftat. "Hayden tocmai a aflat cine sunt, și este... o... mul t." "E copleșită?" "Da." "Sper că ai răbdare cu ea." Rămân tăcut. "Nu-mi pot imagina cât de supărător ar fi fost dacă aș fi aflat tatăl tău m-a mințit timp de douăsprezece luni." "Nu am mințit, mamă." "Da, ai făcut-o, Christopher. În mod flagrant." Ugh, nu am chef de o prelegere. "Mă duc." "Sună-mă mai târziu." "Bine." Îmi lărgesc ochii. "Bine." Ultimul lucru de care am nevoie este o altă femeie care să mă ia peste picior. Închid în grabă. "Ce ai de gând să faci acum?" întreabă Tristan. "Nu știu..." Ridic din umeri. Jameson zâmbește în cafea. "Îți sugerez să te umilești."

HAYDEN

Mă întind în pat și mă uit la perete. Mă simt groaznic. Cu inima frântă și tristă. Am plâns toată noaptea. Bărbatul de care sunt îndrăgostită cu disperare nu există și nici măcar nu mai știu ce este real. Douăsprezece luni de înșelăciune. Dacă a mințit în legătură cu cine este, în legătură cu ce altceva a mai mințit? Mă tot gândesc la cearta noastră de aseară și la cât de mult a scăpat de sub control. Cât de furioasă am fost și lucrurile oribile pe care le-am spus. Habar nu am de ce m-a declanșat dormitorul lui... știu doar că așa a fost. Și poate că asta e din cauza nesiguranței mele, care e problema mea și nu a lui. Poate că are dreptate. Poate că sunt discriminatoriu față de oamenii bogați? Poate chiar am idei preconcepute despre cum sunt ei? Adică... Nu cunosc niciunul, așa că nu știu de ce sunt atât de supărată din cauza asta. Am nevoie doar de puțin timp singur pentru a mă gândi la lucruri și la ceea ce înseamnă pentru viitorul meu. Cioc, cioc sună încet în ușă înainte ca aceasta să se deschidă puțin. "Hayz?" întreabă Christopher. "Pot să intru?" "Da." Vine la vedere, iar fața îi cade când mă vede. "Iubito", spune încet, "uită-te la ochii tăi." Se așează pe pat lângă mine și îmi dă părul înapoi de pe față în timp ce se uită în jos la mine. "Îmi pare atât de rău. Nu-mi place că te-am supărat." Lacrimi neașteptate îmi umplu din nou ochii, iar eu clipesc pentru a încerca să le opresc. Nu mai plânge. "Ar fi trebuit să fiu eu adultul aseară", spune el în timp ce îmi caută ochii. "Și ar fi trebuit să-ți spun mai devreme." "De ce ai mințit?" Am șoptit. Se uită la mine o clipă înainte de a răspunde, apoi expiră greu. "Acest lucru nu va avea niciun sens pentru tine și nu-mi scuză deloc comportamentul. Dar ... toată lumea din viața mea mă cunoaște ca fiind moștenitorul miliardarului Miles Media."

"Ești miliardar?" Mă încrunt. "Îți place cum am strecurat asta acolo?" "Nu chiar." Doamne. "Am vrut să experimentez o viață în care nimeni nu știa cine sunt. Am vrut să-mi fac prieteni despre care știam cu siguranță că mă plac pentru mine și nu pentru soldul meu bancar sau statutul meu social." Mă încrunt în timp ce ascult. "Și apoi te-am întâlnit pe tine." Zâmbește ușor în timp ce se uită la mine. "Și tu erai atât de diferită de toți cei pe care îi cunoscusem vreodată. Blândă și dulce. Frumoasă." Se încruntă. "Cu un temperament bine ascuns." Zâmbesc, stânjenită. "Și m-am îndrăgostit nebunește." Mi se pune un nod în gât în timp ce ascult. "Și a fost egoist, știu. Dar am vrut tot timpul singur cu tine pe care îl puteam avea, fiecare minut, în care viața noastră să fie simplă. Pentru că știam că în momentul în care ai fi aflat despre banii mei, asta ți-ar fi schimbat percepția despre mine." Mi se umplu ochii de lacrimi. Așa a fost. "Hayden... viața mea este complicată. Și ocupată și super stresantă. Singurul lucru pur, vesel și real din ea... ești tu." Îmi ridică mâna și îmi sărută vârful degetelor. "M-ai învățat atât de multe despre iubire și despre ceea ce îmi doresc de la viață." Zâmbesc printre lacrimi. "Omul pe care l-ați întâlnit în excursie este adevăratul eu. Nu am mințit deloc în legătură cu sentimentele mele față de tine. Îți pot promite că ceea ce avem este sută la sută real." "Habar nu am cum să trăiesc această viață, Christopher", șoptesc. "Știu." "Mă îngrozește." "Știu, iubito." Se apleacă și mă sărută. "Dă-mi doar trei luni." Mă încrunt. "Trebuie să plec la Londra pentru trei luni. Elliot a avut grijă de tot și are rezervată o vacanță de două luni. Trebuie să fiu acolo să mă descurc cât timp el este plecat. Nu pot pleca fără tine. Nu-mi cere asta." Mă uit fix la el.

"Dacă încerci doar... ... trei luni și apoi putem..." "Putem ce?" "Reevaluați unde vreți să locuiți." "Și dacă urăsc Londra?" Se holbează la mine. "Atunci trebuie să reevaluăm situația." "Ce înseamnă asta?" "Nu știu." El ridică din umeri. "Aș minți dacă aș spune că știu." Se încruntă ca și cum ar fi vrut să se exprime corect. "Cu rolul meu la Miles Media vine o mare responsabilitate. Nu am libertatea pe care ar avea-o un agent de curățenie de a trăi unde dorește." Mă sărută ușor în timp ce-mi cuprinde fața în mâna lui. "Dă-mi trei luni. Doar atât îți cer." Mă uit fix la el. "Hayden... Te iubesc. Trebuie să rezolvăm asta, pentru că acum că știu cât de perfectă este o viață cu tine, nu mă pot întoarce. Și știu că nu asta e viața pe care ai plănuit-o... dar atâta timp cât suntem împreună, contează cu adevărat semantica?" Ochii lui îi cercetează pe ai mei, iar el pare atât de pierdut și de trist, iar inima mea se strânge. Lupta asta e o prostie. Sunt supărat, iar această minciună este de neiertat, dar, la un anumit nivel, înțeleg. Nu-mi pot imagina să trăiesc această viață și să nu știu niciodată ce este real. "Ai dreptate." Mă aplec și îl sărut tandru. "Atâta timp cât suntem împreună." Buzele mele zăbovesc asupra buzelor lui, iar brațele lui se rup în jurul meu și ne ținem unul lângă altul, obraz lângă obraz, cu emoția brută curgând între noi. "Îmi pare rău că am fost o scorpie aseară." Îl simt cum zâmbește deasupra mea. "Chiar ai fost." Zâmbesc. Iată-l. Deșteptul s-a întors. "Ai grijă astăzi, Christopher. Patinezi pe gheață foarte subțire." Râde și își ridică cele două mâini în semn de capitulare. "Bine, bine." Mă sărută din nou și apoi mă rostogolește pe spate și îmi desface picioarele cu genunchiul. Îi simt erecția crescând pe piciorul meu. "Nici să nu te gândești la asta", murmur sec. "Ce?" "Sexul este ultimul lucru la care mă gândesc astăzi." Fața îi cade. "Ce s-a întâmplat cu sexul minunat cu machiaj despre care am auzit tot timpul?"

Mă ridic și mă dau jos din pat. "Nu știu, dar nu se va întâmpla acum." Expiră greu și se lăsă pe spate pe pat, descurajat. Pornesc dușul din baie. "Ei bine, ce vrei să faci astăzi?" "Nu știu." Ridic din umeri. "Cred că poți să-mi arăți acest muzeu de apartament, iar apoi trebuie să merg la cumpărături pentru a cumpăra haine noi." Îmi scot pijamaua și o arunc pe podea în timp ce intru în duș. "De ce ai nevoie de haine noi?", întreabă el. "Pentru că am trăit în aceleași șase haine timp de douăsprezece luni, iar tu ești prost și bogat, iar eu arăt ca un cerșetor." Zâmbește în timp ce se sprijină pe cotul lui, întins pe pat. "Imploră-mă pentru sex, de ce nu, și voi vedea ce pot face." Îmi dau ochii peste cap. "Nu se întâmplă."

Jumătate de oră mai târziu, mă așez la tejgheaua de marmură elegantă, în timp ce Christopher ne pregătește o omletă. Mă uit în jurul meu la bucătărie, iar aceasta pare desprinsă dintr-o revistă. Are șuncă, ciuperci, suc de portocale, croissante și toate garniturile delicioase. "Cum se face că ai mâncare de gătit? Nu am fost la magazinul alimentar. încă. " "Menajera mea se ocupă de cumpărături." Mă încrunt. "Ai o menajeră?" "Noi." Face un gest către aerul dintre noi. "Avem o menajeră." El Întoarce omleta. "Fă ce vrei cu apartamentul. Fă-l cum vrei tu. Angajează un designer de interior dacă vrei." Ce? "Nu mă ating de nimic. Nu e apartamentul meu." "Este apartamentul tău. Tu locuiești aici, deci este și al tău." "Nici măcar nu suntem căsătoriți." Îmi dau ochii peste cap. "Vom fi." Îmi dă un zâmbet lent și sexy și își mărește ochii. "Dă-mi timp." Îmi rostogolesc buzele pentru a-mi ascunde zâmbetul, în timp ce stomacul îmi zvâcnește. E prima dată când spune așa ceva.

Îmi place. Mă mai uit puțin în jur. Mă simt ca un copil mic într-un magazin de lux. Nu vreau să ating nimic, în caz că îl stric. Îmi așează farfuria în fața mea cu un sărut rapid. "Mănâncă-ți micul dejun și apoi te duc la cumpărături." "De unde îți cumperi haine într-un loc ca ăsta?" "Pe Madison Avenue." "Există vreun magazin de buget acolo? Pentru că am puțini bani." "Cred că pot să mă descurc." "Nu." Își lărgește ochii în glumă în timp ce arată spre farfuria mea. "Mănâncă-ți micul dejun înainte de a te duce în dormitor să ți-o tragi". Zâmbesc în timp ce iau o mușcătură din pâinea prăjită. Telefonul lui vibrează pe tejgheaua din fața noastră. Mama

El continuă să mănânce. "Ai de gând să răspunzi la asta?" "Nu. Mă sună ca să mă hărțuiască." "În legătură cu ce?" "Vrea să te cunoască." Își dă ochii peste cap. "Toți vor să te cunoască." Mă uit fix la el. Înveți multe despre o persoană din familia ei. Iar eu am atâtea, atâtea lucruri pe care vreau să le învăț. Acest lucru îmi va oferi o perspectivă reală asupra vieții lui și a ceea ce este el cu adevărat. "Sunați-o înapoi. Organizează o cină pentru diseară cu toată lumea. Vreau să-i cunosc și eu." "Ești sigur? Familia mea este plină de viață." "Adică" - am ridicat din umeri - "cât de rău poate fi?" El chicotește. "Destul de rău."

Capitolul 23 Îl strâng de mână pe Christopher cu o forță de nervi albi în timp ce mergem pe stradă. Mă uit în jur ca un copil care vede lumea pentru prima dată. Un milion de mașini, oameni frumoși și abia văd cerul pentru zgârie-nori. Magazinele arată ca niște magazine de lux, deloc asemănătoare cu cele de unde îmi cumpăr haine în mod normal. Chiar și manechinele din vitrine sunt sexy. Și micuță. Vinde cineva ceva în mărimi normale? Madison Avenue . . cod pentru micuț. Mă uit în jur la toate femeile care zumzăie grăbite, elegante și superbe, aranjate la perfecție. Ne zăresc pe Christopher și pe mine într-o vitrină și mă strâmb în sinea mea. El arată foarte suav, în blugi și cămașă neagră, iar eu port un tricou casual și pantaloni scurți în care practic locuiesc de mai bine de un an. Sunt uzate și decolorate. Părul meu este împrăștiat peste tot și nu sunt machiată. Arăt ca o epavă completă, iar ochii și fața umflate de plâns de aseară nu mă ajută cu nimic. Îmi lipsește acum viața noastră relaxată de rucsac. Trecem pe lângă un mare butic de lux, iar manechinul poartă o rochie neagră și pantofi frumoși. "Aici", spune Christopher. "Arată scump", șoptesc eu. El își mărește ochii. "Bine." Mă trage înăuntru de mână. "Bună." Zâmbește. "Bună." Vânzătorii zâmbesc în timp ce îl privesc de sus în jos și apoi la mine cu o încruntare subtilă. Grozav, trebuie să arăt ca proiectul lui de reparare a prostituatei sau ceva de genul ăsta. "Pot să vă ajut cu ceva?"

Christopher se pregătește să deschidă gura, iar eu îi arunc o privire și îi tai calea. "Doar mă uit, mulțumesc." El ridică o sprânceană. "Nici măcar", șoptesc eu. Își rotește buzele pentru a-și ține gura închisă și zăbovește în spatele meu în timp ce mă uit în jur. Văd o rochie neagră frumoasă și mă uit la etichetă. $4300.00 "Ce naiba . . . . ," șoptesc în timp ce îl arunc ca pe un cartof fierbinte și continui să merg. Îl ia de pe raft și îl aruncă peste braț. "Nu te deranja", îi șoptesc. "E un jaf în plină zi, Christopher. Niciodată nu voi plăti atât pentru o rochie. Are cusături aurii sau ceva de genul ăsta?" "Shh ... ... nu vorbiți", șoptește el în timp ce se preface că îi zâmbește vânzătoarei. Îmi lărgesc ochii, supărată. Face un gest către un raft cu rochii. "Ce altceva îți mai place?" "Nimic de aici", șoptesc eu. "Prețurile astea sunt ridicole." Își pune mâna în jurul taliei mele, mă trage înăuntru și mă sărută ușor, în timp ce își coboară vocea. "Când ajungem la Bumfuck, Nowhere, poți să mergi la cumpărături oriunde vrei. Dar în seara asta, avem o întâlnire la cină pentru ca tu să-mi cunoști familia și trebuie să-ți cumpărăm o rochie și pantofi. Așa că fă-mi pe plac și încearcă câteva lucruri, altfel va fi un chin nenorocit toată ziua". Mă uit fix la el. "Comprender? " "Bine." Răsfoiesc raftul. Ajung la o rochie gri frumoasă, întorc eticheta cu prețul și el mi-o smulge din mână înainte să apuc să văd prețul. Îmi dau ochii peste cap și continui să merg. "Aveți rochiile astea pe măsura ei, vă rog?" îl întreabă Christopher pe vânzător. "Voi verifica, domnule." Ea zâmbește înainte de a ieși prin spate. "De unde știe ea ce mărime am?" murmur în sinea mea. "Pentru că asta e treaba ei", îmi răspunde el. "Primești ceea ce plătești în New York."

"Deci în rochia aia se ascunde o mașină, nu-i așa?" Chicotește în timp ce continuă să se uite. "Poate." Mai ia câteva lucruri de pe raft și le aruncă peste braț. "Ei bine, unde mergem la cină în seara asta?" Îl întreb. "Chiar trebuie să port o rochie? Nu aș putea purta doar blugi?". Zâmbește ușor, se apleacă și mă sărută. "Te iubesc?" "Asta înseamnă că nu?" Mă încrunt. "Asta e o" - se oprește în timp ce-și alege cuvintele - "asta e o... ... poartă ce vrei, iubito, și te voi iubi în ea". Îmi dau ochii peste cap. El crede că ar trebui să port o rochie. "Bine." Vânzătoarea se întoarce. "Rochiile vă așteaptă în vestiar, doamnă." "Hayden", o corectează Christopher. "Numele ei este Hayden." "Bună, Hayden." Ea zâmbește. "Eu sunt Camelia." "Bună, Camelia", spune el cu vocea lui sexy și gravă. "Și cum vă numiți, domnule?" "Christopher Miles." Ochii i se deschid și se uită la celelalte fete. "Domnule Miles." Ea știe cine este. La naiba. "Așa este." El zâmbește. "Hayden are o" - se oprește - "ocazie specială în seara asta, iar ea este din afara orașului. Poți să o ajuți să găsească ceea ce caută, te rog?" "Bineînțeles, domnule." Ea zâmbește cu bună știință. Oh, la naiba. Chiar arăt ca proiectul lui de reparat o prostituată. Expir puternic în timp ce mă uit în jur. E atât de jenant. Se îndreaptă spre tejghea și îi strecoară cardul de credit fetei. "Hayden nu are haine la ea deloc." "Da, domnule." Se întoarce și mă sărută pe buze. "Mă duc să-mi iau o cafea alături, scumpo. Te las pe mâinile capabile ale Cameliei." Mă lași aici? "Voi fi chiar alături", îmi răspunde ca și cum mi-ar fi citit gândurile. "Bine." Mă scarpin în cap de jenă și îl privesc cum iese pe ușa din față.

"Hayden." Asistenta zâmbește, readucându-mi atenția la ea. "Hai să te facem absolut uimitoare pentru seara asta." "Nu sunt sigur că este posibil." Expir, simțindu-mă învins. "Unde te duci, dragă?" "Mă întâlnesc cu părinții lui." "Oh." Ochii ei se lărgesc. "Trebuie să scoatem artileria grea." Merge în jurul meu în timp ce mă privește de sus în jos. "Stephanie", îi spune celeilalte asistente. "Da." "Poți să suni la salon și să faci o programare urgentă la coafor pentru Hayden, te rog? Are nevoie de o coafură." "Ce e în neregulă cu părul meu?" Mă încrunt. Camelia ridică o sprânceană. "Totul, dragă, totul."

Alunec rujul lin și îmi rostogolesc buzele spre reflexia mea din oglindă. "Serios, totuși", murmură Christopher în gâtul meu în timp ce îmi ciugulește clavicula. "Oprește-te." Îl ridic din umeri și mă uit în jos la mine. Port o rochie neagră mulată, cu mâneci transparente și tocuri nude, iar fetele mele sunt ridicate în cel mai mare sutien din toate timpurile. Port chiar și un G- string sexy. Părul meu este atât de uimitor încât aș putea jura că este o perucă, iar machiajul meu este natural și strălucitor. Nu-mi place să recunosc, dar Camelia se pricepe. Arăt ca un milion de dolari. Mâinile lui Christopher alunecă în sus și în jos pe corpul meu. Este impresionat, nu m-a mai văzut niciodată așa. "Sărută-mă", îmi șoptește el întunecat. "Tocmai m-am dat cu ruj." "Sărută-mă." Dinții lui îmi ciupesc lobul urechii. "Nu vrei să mă săruți." Îmi dau ochii peste cap. "Vrei să mă apleci peste dulapul din baie și să mi-o tragi pe la spate." "Hmm." Zâmbește ca și cum și-ar fi imaginat. "Ai dreptate, așa e. Hai să facem asta în schimb. Un plan mult mai bun." Îmi ridică unul dintre picioare pentru a se așeza pe dulap. "Ascultă, după micul tău număr de băiat bogat" - mă corectez în timp ce-mi trag piciorul în jos - "număr de băiat sărac, îmi datorezi un montaj de orgasme multiple."

"Gata, dispus și capabil." Mă apucă de oasele șoldurilor și mă pompează cu pelvisul său. "Nu. Acum." Mă scot din strânsoarea lui și mă întorc să mă uit la spatele meu. "Arăt bine?" Îmi apucă mâna și o pune peste erecția mare din pantaloni. "Ce părere ai?" "Cred că ești un maniac sexual, asta cred." "S-ar putea să ai dreptate", murmură el pe gâtul meu, în timp ce dinții lui îmi ating pielea. "Pedepsește-mă pentru asta." "Oprește-te", pocnesc eu, enervat. "Nu am de gând să-ți întâlnesc familia pentru prima dată mirosind a sex." "Frână de mână." Încerc să-mi păstrez o față serioasă și eșuez lamentabil. "Să mergem."

Jumătate de oră mai târziu, mașina se oprește pe o stradă aglomerată și aglomerată, iar Christopher deschide portiera și coboară. "Mulțumesc." "Noapte bună." Hans zâmbește. "Mulțumesc." Zâmbesc. Christopher își întinde mâna pentru a o lua pe a mea și mă ajută să cobor din mașină, iar noi începem să mergem pe stradă spre restaurant. Sunt la fel de emoționată ca naiba. "Vreun pont?" Întreb. "Pentru ce?" "Să-ți cunosc familia." Își pune brațul în jurul meu și mă sărută pe tâmplă în timp ce mergem. "O să te iubească, Grumps." "De unde știi?" "Pentru că te iubesc." Îi zâmbesc, iar el se oprește și mă sărută ușor. "Mulțumesc." "Pentru ce?" "Pentru..." El ridică din umeri. "Pentru că m-ai suportat." Zâmbesc, simțindu-mă mult mai bine în legătură cu noi, și ne sărutăm din nou. Buzele noastre zăbovesc una peste alta. "Ești pregătită să facem asta?", mă întreabă el. "Mai pregătit ca niciodată." Mă ia de mână și mă conduce în restaurant. Este la modă, iar fiecare masă este plină. "Bună seara, domnule Miles." Ospătarul zâmbește.

"Bună ziua", răspunde Christopher. "Pe aici." Ospătarul se întoarce și pleacă, iar noi îl urmăm. Am observat că câțiva oameni își întorc capetele pentru a-l privi pe Christopher trecând pe lângă noi. Toată lumea din orașul ăsta uitat de Dumnezeu știe cine este? Trecem printr-o arcadă mare și intrăm într-o zonă semiprivată. Tot o parte a restaurantului principal, dar puțin separată. Oamenii stau în jurul unei mese rotunde uriașe, ne văd și se ridică cu toții în picioare. "Bună, toată lumea." Christopher zâmbește. "El este Hayden." "Bună", scârțâi eu în timp ce mă uit nervoasă în jur. "Hei", mă aclamă toți, entuziasmați. "Acesta este fratele meu Jameson și soția lui, Emily." "Bună ziua." Mă simt leșinată. Nu mi-a spus că fratele lui e ridicol de sexy. Amândoi mă sărută pe obraz. "Bună." Soția lui e însărcinată. "Iar ei sunt mama și tatăl meu, Elizabeth și George." "Bună ziua." Tatăl lui mă sărută pe obraz, iar mama lui mă trage în brațe pentru o îmbrățișare. "Bună, dragă, mă bucur să te cunosc în sfârșit." Îmi ține cele două mâini în mâinile ei în timp ce mă studiază. Este atât de bine pusă la punct încât arată ca o regină sau ceva de genul, super atrăgătoare pentru vârsta ei. "Bine, mamă, acum ești înfiorătoare." Christopher își lărgește ochii la ea în timp ce îmi scoate scaunul. Cad în el alături de soția fratelui său, dorindu-mi ca această noapte să se fi terminat deja. Emily îmi umple paharul. "Bea", îmi șoptește ea. Eu chicotesc. Deja îmi place de ea. "Bună idee." "Unde sunt Anderson Mileses?" întreabă Christopher. "Oh, vor întârzia ca de obicei, dragă", spune mama lui în timp ce-și ridică paharul de vin. "Hayden." Zâmbește spre mine. "Christopher nu mi-a spus că ești atât de frumoasă." "Oh." Mă încrunt, stânjenită. "Ea este, nu-i așa?" Christopher zâmbește cu mândrie în timp ce se întinde și îmi ia mâna în poală. Emily ne privește și apoi își încordă umerii de emoție. Se uită în jurul mesei la ceilalți, iar eu mă simt ca un amuzament într-un spectacol de ciudați. "Deci..." Mama lui zâmbește în timp ce se uită între noi. "Spune-ne cum v-ați cunoscut".

"Haide, mamă." Christopher oftează. "Abia am ajuns aici. Putem lăsa cele cincizeci de întrebări până când Hayden se îmbată, te rog?" Toată lumea chicotește, iar eu îmi sorb vinul. Nu e un exercițiu. Pe bune. Un băiat vine în fugă prin restaurant. "Bunica", strigă el în timp ce o prinde de la spate. Ea râde cu voce tare. "Bună, scumpul meu Patrick." El se aruncă să se așeze lângă ea, iar ea îi șterge părul de pe frunte în timp ce vorbesc între ei. Aș spune că are în jur de zece ani. "Bună, Patrick." Toată lumea zâmbește. "El este Patrick, fiul fratelui meu Tristan", spune Christopher. Face un gest către mine. "El este Hayden." Patrick se uită surprins la mine și apoi se întoarce la Christopher. "Unde ai fost?" "Am plecat într-o călătorie." "De ce atât de mult timp?" Toată lumea chicotește. "Ne pare rău că am întârziat", spune o femeie în timp ce-și dă jos haina. Este drăguță, cu părul negru și foarte însărcinată. "Eu sunt Claire." Zâmbește în timp ce îmi strânge mâna. Christopher se ridică în picioare, râde și o ia în brațe. Este evident că cei doi sunt apropiați. "Ce-ai făcut cu fratele meu?", îl tachinează el. "Vine." Ea își dă ochii peste cap. Mă întorc și văd un băiat mare, un adolescent, care se îndreaptă spre noi, iar în spatele lui se află un bărbat care este sosia lui Christopher. Aproape că îmi cade gura căscată. Asemănarea este stranie. "Bună", spune el. "Îmi pare rău că am întârziat." Zâmbește și vine direct la mine. "Tu trebuie să fii Hayden?" "Da." Mă trage de pe scaun și mă ia în brațe pentru o îmbrățișare. Este înalt și arătos ca și ceilalți doi frați. Vorbim despre un fond genetic. Oh... miroase bine. "Eu sunt Tristan." "Bună ziua." "Acesta este fiul meu, Harry." Mi-l prezintă pe băiatul cel mare. Doamne... trebuie să-l fi avut pe acest copil când avea zece ani. "Bună ziua." Băiatul zâmbește în timp ce-mi strânge mâna.

Tristan trase scaunul în față, indicându-i lui Harry unde să se așeze. "Ce vrei să bei, iubito?" Claire expiră, în mod clar sătulă să fie însărcinată. "Știi ce vreau să beau." Ridică o sprânceană obraznică. "Limonadă?" "Abia aștept", murmură ea sec. Claire îmi zâmbește. "Cât mai ai de mers?" întreb. "Eu am opt luni. Sper să mai fie câteva săptămâni". Tristan se întinde și își pune mâna protector pe burta ei gravidă. "Stai acolo și poartă-te frumos", spune el cu dezinvoltură. Se întoarce să vorbească din nou cu Jameson. Claire își dădu ochii peste cap. "Tristan este obsedat de copii. Acesta este al treilea în patru ani". Emily și cu mine râdem. "Îl va enerva de moarte pe bietul de el." Claire își dă din nou ochii peste cap. Mă uit confuză la băieții mai mari care stau la masă. "Aceștia sunt fiii mei", explică ea. "Și Tristan este acum. I-a adoptat când ne-am căsătorit. Tatăl lor biologic a murit". "Oh." Zâmbesc în timp ce fac legătura între cele două puncte. "Înțeleg." Mă uit la Tristan cu inimioare de dragoste în ochi. Și-a asumat copiii ei: nu este deloc ceea ce m-aș fi așteptat. Este un tip bun. Harry se uită la ceva pe telefon, cu volumul dat atât de tare încât toată lumea îl poate auzi. Tristan face un gest spre gâtul lui ca și cum ar spune: "Termină!". Harry își dădu ochii peste cap, iar Tristan se uită la el fără să vadă. Harry expiră și îl dă mai încet, iar eu îmi mușc buza pentru a-mi ascunde zâmbetul. Patrick stă de vorbă cu bunica lui, iar ea râde și vorbește cu el de parcă ar avea tot timpul din lume, în timp ce el se joacă cu părul ei. El îi povestește ceva amănunțit despre ceea ce s-a întâmplat la antrenamentul de baseball, în timp ce ea îl ascultă cu atenție. Îmi place de ea. Îmi îndrept atenția spre Emily. Are părul negru și este drăguță. "Cât de departe ești?" "Cinci luni." Oh, m-aș fi gândit mai departe de atât. "Sunt imensă." Ea expiră. "Copilul numărul patru. Stomacul meu este întins până la rahat. E ca un nenorocit de cort acolo."

Claire o face să tacă. "Își va reveni." Doamne. Jameson se întinde și își pune brațul pe spătarul scaunului lui Emily în timp ce vorbește cu băieții. Degetul lui trasează un cerc pe umărul ei. "Copiii tuturor sunt atât de apropiați." Zâmbesc. "Prea aproape." Emily își dădu ochii peste cap. "Jameson vrea ca faza cu scutecul să se termine cât mai repede posibil." "Are sens." "Îți place New York-ul?" Claire zâmbește cu căldură. "Este..." Ridic din umeri. "E mult de acceptat", șoptește ea. Emily se întinde și îmi ia mâna în a ei. "Am fost la fel." Ei știu. "Spune-mi că va fi mai ușor." Fac un schimb de priviri și râd. "Oh, scumpo", spune Claire. "Nu e așa, dar te obișnuiești cu ea." Îmi forțez un zâmbet. "Tată", spune Patrick de cealaltă parte a mesei. Tristan continuă să vorbească cu Jameson și Christopher. "Tată." Tot nu-l aude. "Tată." Tristan continuă să vorbească. "Tată." "Tata vorbește, Patrick", spune Claire. "Folosește-ți bunele maniere, te rog." "Scuză-mă, tată!", strigă el. Toată masa se oprește din vorbit, iar Tristan se uită peste masă, surprins. "Da, Patrick, ce este?" "Vreau cartofi prăjiți în seara asta." Tristan se uită la el fără să se sinchisească și își sorbi berea. "Asta e grozav, amice. Așa să faci." Jameson chicotește, iar eu încerc să nu zâmbesc. Este evident că băieții sunt destul de plini. Stăm de vorbă, râdem și nu mă așteptam deloc la asta. Harry se întinde și își răstoarnă băutura. Aceasta se împrăștie pe toată masa, iar Tristan se întinde și o șterge cu un șervețel în timp ce vorbește, total imperturbabil.

Vine cina și mâncăm în timp ce vorbim. Este delicioasă. Cu toții mă fac să mă simt binevenită, iar conversația nu este deloc forțată. Patrick se întinde și își răstoarnă și el băutura. Tristan își dădu ochii peste cap. "Să mă ia dracu'", îi spune cu gura lui Jameson, care chicotește din nou. "Jay." Emily își frecă pieptul. "Mă apucă angina pectorală." "Suntem doi", murmură Tristan, în timp ce curăța mizeria. "Păstrează copilul în tine, Anderson. Am destule pe cap aici." "Masă", îl corectează Jameson. Chicotesc în timp ce mă uit. Toată lumea râde și vorbește prin haosul dezordonat și nimeni nu clipește. Mă uit peste masă la Christopher; ochii lui mă privesc, iar el îmi aruncă cea mai bună privire "vino să mi-o tragi" din toate timpurile. Aerul pocnește între noi în timp ce ne privim unul pe celălalt. El, familia lui, copiii ăștia... ... noaptea a mers bine.

Christopher deschide ușa de la intrare și mă trage în apartament. "Vrei ceva de băut sau altceva?" "Nu, mulțumesc." Mă conduce de mână și ezită în timp ce se uită în susul scărilor. "Așa e, dăm foc la patul ăla din sala Tinder, nu-i așa?". Zâmbesc, recunoscător că poate găsi o glumă în asta. Mă trage pe holul de la parter. "Deși, pentru referințe viitoare, vreau să se noteze că nu am fost niciodată pe Tinder." Mă împinge într-un dormitor liber. "Va trebui să ardem și patul ăsta mâine". Mă sărută aspru în timp ce mă duce cu spatele în cameră. "Gemetele tale sunt cele care vor fi întipărite în vopsea". Cu ochii fixați pe sarcina din fața lui, își desface cravata și îmi dă încet rochia jos de pe umeri și o aruncă pe podea. Stau în fața lui în lenjeria mea sexy de dantelă neagră, iar ochii lui întunecați mă privesc în timp ce se lasă în genunchi în fața mea. Îmi sărută oasele șoldurilor și apoi partea de jos a stomacului, iar eu simt că nu pot respira în timp ce mă uit.

Totul se intensifică între noi. E ca și cum am fi atins un nivel superior de conștiință. Lucrurile sunt diferite acum că știu cine este cu adevărat. Ar putea avea orice femeie din lume și totuși mă iubește. O fată simplă de la țară. Mă sărută tandru prin chiloți, iar ochii i se închid în extaz. Îl iubesc pe acest om. Coboară mai jos și îmi linge interiorul coapsei, în timp ce ochii lui negri mă țintuiesc. Își întoarce capul și îmi mușcă din nou ușor coapsa. Thump, thump, thump, thump, îmi sună bătăile inimii în urechi, iar eu încerc să-mi calmez respirația. Îmi ciupește sexul prin chiloți și inspiră brusc în timp ce mâna lui se duce la penis. O rearanjează în pantaloni ca și cum ar fi dureros de încrețită. Îmi alunecă chiloții pe picioare și mi-i dă jos, iar eu stau în fața lui în pantofi cu tocuri cu toc și un sutien negru din dantelă. Nu a încercat să-mi scoată pantofii, așa că presupun că vrea să-i lase în picioare. E atât de obraznic. Cu ochii fixați în ochii mei, își trece vârful degetelor prin buzele sexului meu. Degetele îi strălucesc cu dovezile excitației mele, apoi le bagă în gură și le suge. La naiba. Excitația mea atinge cote maxime. Se ridică și mă ocolește. Ochii lui sunt flămânzi, în timp ce se uită la fiecare mic detaliu al pielii mele goale, ca un vânător care își evaluează prada. El este diferit. . mai întunecat. Mai în ton cu el însuși, dar poate că acum este doar el însuși. Am avut varianta cu rucsacul în spate... acum îl am pe miliardar în toată splendoarea lui murdară. Merge în spatele meu, îmi desface sutienul și mi-l dă jos încet. Mâinile lui se apropie și degetele lui îmi trec peste sfârcurile întărite. Dinții lui îmi ating lobul urechii, iar pielea de găină se împrăștie pe pielea mea. "Apleacă-te", spune el. Vocea lui este adâncă și răgușită. Mă încrunt, fără să înțeleg. "Ce?" "Bend. Întoarce-te." Mă aplec, iar el inspiră brusc în timp ce se holbează la sexul meu.

"Bună fată", mă antrenează el. Bang, bang, bang, bang, îmi bate inima în piept în timp ce mă aplec. Mâinile mele sunt pe genunchi. "Îndreaptă-ți picioarele." Îmi bate picioarele și le depărtează. Îmi atinge partea din față a genunchilor, insinuând că vrea să mă îndrept. Doamne . . . Ar trebui să încep să mă întind. Nu sunt un contorsionist, să știi. Stă în spatele meu și își trece mâna pe coloana mea vertebrală. Mă uit printre picioarele mele ca să văd umflătura uriașă din pantalonii lui și zâmbesc. Nenorocit murdar. Fără să mă avertizeze, mă apucă de păr și îmi smulge capul pe spate. Îmi strecoară trei degete în adâncul sexului meu. Genunchii îmi slăbesc. Crack. Mă plesnește peste spate. "Ține-ți picioarele drepte." Doamne. Încerc să mă concentrez să-mi țin picioarele drepte. Pe tocuri înalte nu este ușor. sarcină. Degetele lui se scufundă adânc în sexul meu în timp ce mă fute cu ele. The strânsoarea pe care o are pe părul meu este dureroasă, iar eu îmi strâmb fața. Nu stiu ce fel de futai e ăsta... dar la naiba, e bun. Excitarea mea atinge un nou nivel. Sunetul corpului meu umed care îl suge răsună în toată camera. Mă fute atât de adânc cu degetele lui încât abia pot respira. Mă cutremur. "Să nu îndrăznești să te dai jos", gemu el. "Ce?" "Așteaptă-mă. Ai înțeles?" Vocea lui este adâncă și răgușită, profund excitată. Ochii mi se dau pe spate în cap la auzul vocii lui. Bine... Miliardarul Miles e al naibii de sexy. Mă fute din nou cu degetele, iar eu tresar tare. Crack. Mă plesnește peste spate, iar eu scot un chicotit neașteptat. Faptul că îmi place asta e aiurea. Se plimbă prin fața mea, iar eu mă uit la pantofii lui negri, scumpi și imaculați. Îi tremură respirația și știu că se agață de un fir de ață de control.

Își trece mâna pe coloana mea vertebrală și merge din nou în spatele meu. Își freacă mâna de pielea mea în cerc, ca și cum s-ar fi încetinit. Încercând să-și recapete controlul. Îi aud pantalonii descheindu-se. Închid ochii și aștept. Da. Să mă ia naiba. Îmi apucă o mână de păr și mi-l înfășoară în jurul mâinii sale, dându-i control total asupra corpului meu. Mă uit printre picioarele mele și îi văd scula groasă și tare atârnându-i greu între picioare. Pulsant și furios, înțesat de vene, picurând cu preejaculat. Doamne sfinte. Mi-l trece printre buzele mele umede și chicotește întunecat. Eu zâmbesc. Îmi place sunetul ăsta. Apoi o izbește cu putere, atât de tare încât aerul îmi iese din plămâni. Corpul meu începe să scape de sub control. Strânsoarea dureroasă de părul meu, întinderea mădularului său mare. Ritmul de piston al pompelor sale dure. Corpul meu este la dispoziția lui. Stăpânul și domeniul său. Slam. Slam. Slam. Oh... la naiba. Văd stele și cad cu putere într-un subspațiu în care nu am mai fost niciodată. Strig în timp ce vin tare, tremurând fără control. Se retrage și mă aruncă pe pat pe spate și îmi desface picioarele. Stau întinsă acolo tremurând ca o marionetă, iar ochii lui întunecați mă țintuiesc în timp ce-și dă jos cămașa peste cap. Umerii lui largi ies la vedere, pieptul lui gros cu o împrăștiere de păr negru. Ondulațiile din stomacul lui, V-ul perfect de mușchi care duce la pachetul lui perfect. Își dă jos blugii cu piciorul, iar eu îmi țin respirația. Ce face acum? Se lasă între picioarele mele și, cu degetele, mă desface și mă linge. Ochii lui întunecați îi țin pe ai mei în timp ce nu se grăbește. Excitația lui atinge un alt nivel și se lasă cuprins, mustăți, față. Dur ca naiba în cea mai intimă parte a mea.

zonă. Limba lui groasă nu face prizonieri în timp ce mă curăță. De abia am să vină pentru el, dar simt cum se construiește din nou. La naiba. Cum de este acest om atât de sexy? El zâmbește întunecat. Buzele lui strălucesc de excitarea mea, iar inima îmi cade liberă din piept. Cred că s-ar putea să atingem 100% în seara asta.

Capitolul 24 CHRISTOPHER Mă întind pe o parte și o privesc pe Hayden cum doarme; pieptul ei se ridică și coboară, iar genele îi flutură în timp ce respiră. Nu am văzut niciodată o creatură atât de frumoasă, atât de liniștită și senină. Zâmbesc ușor. E ca și cum mă aflu în prezența măreției, fiind în permanență uimită de perfecțiune. Sunt atât de îndrăgostit de această femeie. Aseară, când am urmărit-o cu familia mea, am avut un moment definitoriu în care, dintr-o dată, am știut. Nu-mi pot imagina o viață fără ea și nici nu aș vrea să o fac. Și it totul a devenit cristal clar: I vreau să să mă căsătoresc cu Hayden Whitmore... O să caut un inel de logodnă după ce ajungem la Londra și vreau să încerc să planific cererea în căsătorie perfectă. Vreau să o uimesc cu adevărat. Cum? Poate că aș putea... ... mintea mea începe să hoinărească peste posibilități. Unde ne-am putea căsători? Mi-o imaginez mergând spre mine pe culoar în rochia ei albă de mireasă și mă cuprinde emoția. Cine sunt eu? Ochii ei se deschid, mă vede că o privesc și zâmbește ușor. "Bună dimineața, domnișoară Whitmore." O trag într-o îmbrățișare și îi simt zâmbetul pe pieptul meu. Îmi sărută pielea în timp ce o țin aproape. Stăm o vreme într-o liniște confortabilă. "De ce te-ai trezit?", întreabă ea cu vocea ei răgușită și somnoroasă. "Ne planificăm ziua."

"Hmm ... ce facem?" "Ei bine..." Îi sărut tâmpla. "M-am gândit că am putea merge la părinții tăi cu câteva zile mai devreme decât am plănuit." Se trage înapoi ca să se uite la mine. "Serios?" "Uh-huh. Am putea merge astăzi, ca să ai mai mult timp cu ei înainte de a pleca la Londra." "Dar cum rămâne cu familia ta?" Ea se încruntă. "Meh." Ridic din umeri. "Îi voi vedea tot timpul prin muncă. Vor trăi și fără mine. Plecăm după micul dejun, dacă vrei." "Oh, Doamne." Ea zâmbește emoționată. "Bine." Sare în sus și aleargă spre baie, apoi se întoarce și mă sărută. "Te iubesc." Zâmbesc larg în timp ce o privesc cum fuge din nou în baie. O oră mai târziu Mergem prin parcarea subterană în timp ce Hayden privește împrejurimile. Am apăsat pe buton, iar ușile garajului meu încep să se ridice încet. "Asta este." Se încruntă când se uită înăuntru. "Asta e mașina ta?" "Uh-huh." Zâmbesc cu mândrie. E joasă și neagră și toarce ca o pisicuță. "Ce fel de mașină e asta?" "Un McLaren." Ea își răsucește buzele, neimpresionată. "Ai ceva mai puțin labagiuț?" "Mașina asta nu e o labagiuță". Am oftat, îngrozit. De fapt, s-ar putea să aibă dreptate. "Trebuie să mă masturbez după ce o conduc, pentru că mi se scoală al naibii de tare." "Christopher." Se încruntă în timp ce se uită fix la el. "Nu putem duce asta la fermă ca să ne întâlnim cu părinții mei." "De ce nu?" "Pentru că este ridicol." "Nu este ridicol, Hayden." Mi-am pus mâinile în șolduri în semn de exasperare. "Este o operă de artă nenorocită." Ea își dă ochii peste cap. "Nu ducem asta la fermă."

"De ce nu?" "Tocmai ți-am spus, tata o să-ți râdă în nas." "Nu e un om al mașinilor?" "Nu e un om de nimic." "Știri de ultimă oră. Toți bărbații se masturbează, Hayden." Îmi dau ochii peste cap. "Bine, ce-ar fi să luăm Porsche-ul." Fac un gest către mașina de lângă ea. "Nu." Am tresărit. "Aston Martin?" "Nu ai ceva mai puțin...", i-am tăiat-o eu. "Magnific?" "Spectaculos." "Nu", am pocnit, enervat. "Nu am, și de ce aș vrea să am?". Îmi ridic umerii. "Lui Eddie i-ar plăcea mașinile astea", murmur sec. "Eddie nu e aici." Se întoarce și se îndreaptă spre lift. "Unde te duci?" O strig. "Să sun la o firmă de închirieri de mașini", îi răspunde ea. "Pentru ce?" "Pentru că tatăl meu te va mânca de viu dacă te vei întoarce în poza aia. mașină." Merg după ea. "Mașină de pozat?"

Ne sărim în sus și în jos în timp ce mergem cu mașina. "Nu mă pot plânge de suspensia acestei rable." Ochii mei se îndreaptă spre ea. "Nu există." Utilitara Toyota pe care m-a pus să o angajez este exact asta, o rablă, iar pe deasupra singura culoare disponibilă era roșu. O utilitate roșie. Omoară-mă acum. Mai degrabă aș fi mort decât să fiu văzut în această rablă. Hayden zâmbește în timp ce merge cu ea. Se freacă de bord. "Iubesc acest mași nă." "Asta?" Am luat-o în derâdere. "Uh-huh." Ea zâmbește larg. "E atât de sexy." Mă uit la ea fără grai. "Nimic din mașina asta nu mă face să vreau să să se fută ceva." "Ei bine..." Ea chicotește ridicând din umeri. "Îmi place."

Îmi dau buzele peste cap. "Din fericire, ai gusturi mai bune la bărbați." "Asta este." Face un gest spre un drum. "Fă la dreapta." Întorc pe drum și mergem pe dealuri verzi, cu copaci mari și uriași. Este superb. Wow. "Frumoasă țară", spun în timp ce mă uit în jur. "Țara lui Dumnezeu." Zâmbesc, impresionat. "Doar nu spune nimic despre nimic", spune ea. "Huh?" "Încă nu le-am spus nimic despre tine. Trebuie să găsesc momentul potrivit." Ochii mei se îndreaptă spre ea. "Ce înseamnă asta?" "Înseamnă că . . ." Își lărgește ochii în timp ce se articulează. "Înseamnă doar să nu spui nimic până nu vorbesc cu ei. Nici măcar nu le-am spus încă că nu mă întorc acasă să trăiesc." Ochii mei se măresc. "Nu ai făcut-o?" "Nu." "Când ai de gând să faci asta?" "Astăzi." Ochii mei se plimbă între ea și drum. "La ce oră azi?" "Christopher", pocnește ea, "O să le spun când o să le spun. Doar ține-ți gura mare închisă până când o fac eu." "La naiba, Hayden", mormăi eu. "Credeam că ai rezolvat tot rahatul ăsta." "Nu voi înfrunta plutonul de execuție singur." "Echipa de execuție?" Mă încrunt. "Ce înseamnă asta?" "Asta este." Ajungem în vârful dealului și ajungem într-un luminiș mare. Există o fermă principală și o mulțime de căsuțe mici în jurul ei. Arată confortabil și frumos, ca într-un film de familie. "Parchează acolo." Ea face un gest către un luminiș unde este aliniată o colecție de utilități. Hmm ... poate că McLaren-ul nu s-ar fi încadrat printre aceste gunoaie. Parchez mașina și aud cum se trântește o ușă de protecție. "Hayden?", strigă o femeie. "Sunt eu, mamă. Sunt acasă."

"Ah." Femeia în vârstă plânge în timp ce ea și Hayden aleargă una spre cealaltă. Se îmbrățișează, iar femeia plânge de bucurie. Hayden plânge și el. Doamne . . . Încerc să nu-mi dau ochii peste cap. Dramatic. Se îmbrățișează și se îmbrățișează și se îmbrățișează, iar eu stau într-o parte ca un idiot. Bună ziua. . . Sunt chiar aici, îți amintești? "Mamă" -Hayden zâmbește - "el este Christopher." Mama ei se uită la mine de sus în jos și zâmbește. "Ei bine... nu ești tu cel mai chipeș bărbat pe care l-am văzut vreodată?" "Bună ziua." Zâmbesc. Îmi întind mâna. Ea o ignoră și mă îmbrățișează strâns, atât de strâns încât aproape că își rupe o coastă. Puternic. "Bună, Christopher." Mama lui Hayden zâmbește. "Eu sunt Valerie." "Bună, Valerie." Ne-a luat în brațe pe amândoi și a început să ne conducă în casă. "Slavă Domnului că ești acasă, fetițo. Ne-ai lipsit atât de mult." Hayden zâmbi larg și o sărută pe mama ei pe tâmplă. "Te iubesc, mamă. Mă bucur atât de mult să-ți văd fața." Hayden zâmbește. "Unde e tata?" "El lucrează. Se va întoarce în curând pentru prânz." Hayden îmi zâmbește. Este atât de fericită și în elementul ei. "Abia aștept să-l văd." Hmm . . . . comentariul cu plutonul de execuție capătă un context real aici. La naiba. Trecem pe lângă trei câini mari, care par morți de somn, și pe scări, pe verandă și în casă. "Oh, arăți minunat, Hazy. Atât de multă culoare și atât de relaxată." "Oh, mamă, a fost atât de uimitor. Tu și tata trebuie să călătoriți." Hayden și mama ei discută și râd, iar eu mă uit în jur la casă. Este eclectică, de parcă totul a fost recuperat dintr-un magazin de vechituri. Patru canapele, niciuna nu se potrivește. Masa de sufragerie pare veche, dar scaunele sunt toate diferite. Lucrările de artă de pe pereți variază de la tapiserii la tablouri și desene în creion. Peste tot sunt covoare uriașe în culori care nu se potrivesc și există un șemineu imens. O colecție de farfurii cu aspect antic sunt expuse pe pereți ca și cum ar fi

acestea sunt comori naționale. Miroase a prăjitură caldă și are un aer foarte senin de Hayden. Zâmbesc. Nu la asta mă așteptam, dar totul are sens. O altă piesă din puzzle-ul lui Hayden se pune la locul ei. "Ia niște tort." Valerie zâmbește în timp ce ridică un prosop de ceai pentru a dezvălui un tort. "Direct din cuptor." Hayden zâmbește în timp ce o taie în bucăți. Aburul se ridică în timp ce cuțitul o taie. "L-ai copt chiar tu?" Întreb, surprinsă. "Bineînțeles." Valerie se încruntă ca și cum ar fi fost o întrebare stupidă. "Mama este cea mai bună bucătăreasă din Finger Lakes." Hayden zâmbește cu mândrie. "Grozav." Zâmbesc. Habar nu am ce să fac cu această informație, dar oricum. Ușa se deschide și ne întoarcem cu toții și vedem un bărbat uriaș și corpolent care își scoate cizmele la ușă. Seamănă cu John Wayne. . doar că e mai dur și mai îmbătrânit de soare. Hainele sale de lucru sunt murdare și vechi, iar el are un aer de om fără prostii. "E fata mea acasă?", mă strigă el. "Sunt eu, tată." Hayden aleargă la el și se îmbrățișează. "Era și timpul să-ți arăți fața pe aici", spune cu vocea lui gravă. Hayden râde de bucurie pură. E mare, arată înfricoșător. Stau în picioare, neștiind dacă să îi strâng mâna sau să fug. "Cine este?", spune el. "Tată." Hayden își întinde brațul spre mine. "El este Christopher. Christopher... el este tatăl meu, Harvey." "Bună ziua, domnule Whitmore." Zâmbesc. Îi strâng mâna. Mâna lui este atât de aspră încât nu se simte ca o mână... ar putea fi o bucată de șmirghel sau o bucată de lemn. Cine ar putea spune? Se uită la mine de sus în jos. "Christopher, hei?" Îmi prefac un zâmbet, iar Hayden mă ia de mână. "E important, tată." E ca și cum l-ar avertiza să fie drăguț. Minunat, exact ce aveam nevoie. Arată spre scaun. "Stai jos, băiete."

Băiete. Părul de pe ceafă mi se ridică. Nu spuneți nimic, nu spuneți nimic. Nu spune nimic. Neimpresionat, mă las pe scaun. Ochii lui evaluatori îi fixează pe ai mei peste masă, iar eu îi răspund cu un zâmbet fals. Adu-l, bătrâne. "Unde locuiești?", mă întreabă el. "Tată", bâigui Hayden, "lasă-l pe Christopher să se acomodeze înainte de a-i da gradul zece". Sau poate nu o faceți deloc. "Oh, Doamne", strigă Hayden. "Cine e asta?" Ne uităm cu toții să vedem o pisică complet neagră. Este lungă și slabă. Mai degrabă un șobolan decât o pisică, de fapt. "E copilul lui Milly." Valerie zâmbește. "Milly a avut un copil?" "Avea opt." "E ca un jaguar." Hayden leșină. Doar că mult mai puțin impresionant. "Bună pisică, aceea", spune Harvey cu severitate. "Bun judecător de caractere. Numele lui este Bryan." Harvey este un om cu pisici? La naiba, nu avem nimic în comun. Hayden îmi zâmbește, iar eu îmi amintesc de ce sunt aici. Focus. Încerc să fac conversație. "Frumos loc aveți aici." "Mulțumesc." Valerie zâmbește. "Am locuit aici . . ." Ea continuă vorbesc, dar nu mă pot concentra. Pisica se freacă acum de piciorul meu. Îmi dau subtil piciorul la o parte din calea ei, iar pisica se lasă pe picioarele mele. "Ferma cu două proprietăți mai încolo... ," continuă Harvey. Bryan începe să-mi mestece șireturile de la pantofi, iar eu îmi îndepărtez piciorul. Du-te dracului, pisică. "De unde vii, Christopher?" întreabă Harvey. Bryan mă apucă de picioare între cele două gheare ale sale și mă mușcă de tibie. "Ahh." Sar și mă uit sub masă. "Bryan devine puțin mai vicios acolo jos." Mă încrunt în timp ce îl privesc pe nenorocitul ăla șiret. "Un fel de jaguar micuț- pentru-adevărat."

"New York", răspunde Hayden în locul meu. Își sorbește cafeaua cu dezinvoltură. Dinții ascuțiți și răutăcioși mi se înfing în gleznă prin șosete, iar eu mă strâmb în sinea mea, prefăcându-mă că nu e nimic în neregulă. Ahh. Ce naiba se întâmplă acolo jos? Harvey continuă conversația. "Un oraș al naibii de aglomerat, locul acela." "Da, da, este." Mă uit pe sub masă și îl văd pe Bryan pregătinduse să mă atace din nou. Coada îi biciuiește dintr-o parte în alta în timp ce se apleacă pe spate, gata de lansare, iar eu încep să transpir. Puțin ajutor aici, Hayden? "Unde locuiești?" întreabă Harvey. Se poate lua rabia de la pisici? O durere ascuțită mă străbate în timp ce Bryan atacă cu adevărat. "Ahh", strig. "Ce se întâmplă?" Hayden se încruntă. "Nu te place?" întreabă Harvey sec. "Oh, mă place." Zâmbesc în timp ce dinții ascuțiți ca briciul se înfing direct în os. "Poate un pic prea mult. Mama mea este alergică." "Nu-ți plac pisicile?" "Le iubesc", mint cu un zâmbet. "Abia aștept să mă ghemuiesc cu micuțul Bryan mai târziu în seara asta". Nu este o minciună reală. Sunt un șoptitor de păsărici de mult timp. Jaguarii mici și inferiori cu probleme de atitudine, poate nu atât de mult. Ochii reci ai lui Harvey îi țintuiesc pe ai mei. "Să mergem să despachetăm în camera noastră." Hayden se ridică, întrerupând momentul. "E atât de bine să fiu acasă, tată." Harvey își trage fiica în brațe pentru o îmbrățișare. "Cina la șase." Valerie zâmbește. Îl urmez pe Hayden pe ușa din față și mă îndrept spre mașină. Ne luăm bagajele, iar eu mă duc să mă întorc în casă. "Pe aici", spune ea. "Pe unde?" "Am propria mea casă pe proprietate." "Da?" Mulțumesc pentru asta. "Minunat."

Mergem aproximativ 150 de metri mai sus pe drum și ajungem la o căsuță drăguță. Hayden deschide ușa, iar eu zâmbesc. Acum asta... ... e mai mult decât atât. Este decorată în culori pastelate și mobilier confortabil și confortabil, iar eu simt imediat prezența liniștitoare a lui Hayden. "E frumos, iubito." Zâmbesc în timp ce mă uit în jur. "Îmi place." Se uită în jur ca și cum ar fi văzut-o pentru prima dată. "Dormitorul meu este la etaj." Mă conduce pe scări și tot ultimul etaj este dormitorul ei. Este feminin, dulce și romantic... exact ca ea. Și, spre deosebire de dormitorul meu, unde ea poate auzi gemetele, aici nu simt decât dragostea pe care o avea cu fostul ei soț. Mă uit la pat în timp ce-mi imaginez un alt bărbat în el. O avea el acolo? Bineînțeles că da. Îmi dau ochii peste cap cu furie. Urăsc faptul că a avut-o. "Este un pat nou", spune ea ca și cum mi-ar fi citit gândurile. Dau din cap, recunoscător. "Vești bune." O iau în brațe și o sărut ușor. "Tatăl tău mă urăște." Ea chicotește. "Tatăl meu urăște pe toată lumea." Ne sărutăm din nou, limba ei se încolăcește în jurul limbii mele, iar eu o conduc înapoi. "Trebuie să botezăm patul ăsta." Zâmbesc. Ea se uită la mine, superbă și futută. "De unde am știut că vei spune asta?" O arunc pe pat. "Noroc că am ghicit."

Îmi trag lama de ras pe față în timp ce Hayden se îmbracă în dormitor, în spatele meu. "Deci cunoști planul?", întreabă ea. "Da." "Ce este?" "Te las să vorbești tu." Îmi dau ochii peste cap în timp ce spăl lama de ras. Hayden se sperie, și trebuie să recunosc că e molipsitor. Sunt sigur că bătrânul Harvey are o pușcă sau două pe aici. Și mai este și pisica sălbatică care vrea să mă mănânce de vie sub masă. Să sperăm că nenorocitul ăla vânează ceea ce vânează pisicile la

noapte. "Și orice prepară mama mea, tu mănânci." Îmi ridic privirea de la bărbierit. "Huh?" Mă uit la ea în timp ce creierul meu dă rateuri. "Ce vrei să spui?" "Mama mea este country adevărat. Doar... dacă vrei să rămâi în grațiile tatălui meu, mănâncă tot ce pregătește ea." "Cum ar fi, ce ar găti ea?" "Nu știu." Își dă drumul la deodorant. "Îi place să gătească cu măruntaie." "Măruntaie?" Mă încrunt. "Știi tu, cum ar fi creierul, rinichii și alte chestii." "Glumești, nu-i așa?" Ea clătină din cap. "Nu." Mă uit la ea în timp ce încep să transpir. Îmi imaginez organele așezate toate pe o masă și mă simt leșinată. "Doar. Mănâncă. Mănâncă." Ea își lărgește ochii. "Bineînțeles că o voi mânca. Ce fel de pămpălău crezi că sunt?" Dă-mă dracului. "Dă-te la o parte în timp ce-mi aranjez părul", spune ea. O las să se ocupe de asta și cobor scările. Îi trimit un mesaj lui Elliot. Tocmai se pregătea să ia cina cu familia ei. Tatăl ei mă urăște. Mama ei gătește organe și pisica vrea să-mi smulgă ouăle de sub masă. Trimite asta la poliție dacă nu mai auzi nimic de mine.

Capitolul 25 "Bună." Hayden zâmbește în timp ce intrăm în bucătărie. "Bună ziua." Valerie zâmbește în timp ce amestecă ceva pe plită. "Cina în zece minute." "Hmm, ceva miroase delicios", spun eu. Nici măcar nu glumesc; chiar miroase delicios aici. "Doar ce e mai bun pentru iubiții mei", răspunde Valerie. "Tatăl tău este în sufragerie". Hayden dispare în sufragerie, iar eu mă dau la o parte și o privesc pe Valerie pentru o clipă. Este întruchiparea iubirii de țară. Știu de unde își trage Hayden dispoziția caldă și veselă. Valerie o are din plin. Transpiră din ea, am simțit asta din momentul în care ne-am întâlnit și simt că o cunosc deja. Exact opusul soțului ei înțepător. Mi-e teamă că eu și Harvey nu ne vom înțelege și că asta va da totul peste cap. Hayden se închină la pământul pe care pășesc părinții ei. Dacă o dau în bară cu ei, o dau în bară și cu ea. Stau puțin în bucătărie. "Cum a fost ziua ta?" Am întrebat-o pe Valerie. "A fost bună, dragă." Zâmbește cu căldură, în timp ce ochii ei cunoscători mă cuprind. mea. "Nu este atât de înfricoșător pe cât pare, dragă." "E bine de știut." Mai zăbovesc un pic. "Vreun sfat?" întreb. "Pentru a face față lui Harvey?" Dau din cap. "Fii tu însuți." Mă încrunt. "Mai mult decât orice, Harvey respectă onestitatea." "Și pe mine."

"Da." Mă mângâie pe braț. "Știu." "Știi?" "Dragă, vorbesc cu Hayden în fiecare zi. Mă simt ca și cum noi doi am fi deja prieteni apropiați." Zâmbesc, simțindu-mă un pic mai bine. "Ei bine... fiica dvs. vă face cinste, doamnă Whitmore. Este cea mai frumoasă persoană pe care am întâlnit-o vreodată." Lacrimile îi umplu ochii în timp ce se emoționează. "Știu." "Ce faceți voi aici?" Hayden vine după colț. "Vorbeam și eu." Valerie zâmbește. "Aceasta este cea mai bună noapte." Hayden își strecoară brațele în jurul taliei mele pentru a mă îmbrățișa. "Oamenii mei preferați, toți în aceeași casă." Îi sărut tâmpla. "Vino să-l vezi pe tata." Mă apucă de mână și mă trage în sufragerie pentru a-l vedea pe Harvey așezat în fotoliul lui înclinat în colțul sufrageriei. "Bună ziua, domnule Whitmore." Zâmbesc. Ochii lui îi țintuiesc pe ai mei și face un gest spre canapea. "Ia un loc." "Mulțumesc." Mă așez pe canapea. "Voi doi discutați între voi. Eu mă duc să o ajut pe mama", spune Hayden. Nu mă lăsa aici cu el. "Bine", răspund eu. Harvey continuă să se uite la televizor cu telecomanda în mână. Îmi răsucesc buzele. Mă uit între el și televizor. Ar trebui să fac conversație sau ceva de genul ăsta. "Mă bucur să mă întorc pe pământ american", spun. El dă din cap și continuă să se uite la televizor ca și cum ar fi dezinteresat. Aștept să spună ceva... dar nu o face. Nemernic nepoliticos. "O fermă atât de mare trebuie să fie foarte solicitantă", spun eu. "Îl avem pe Hayden acasă să ne ajute acum", spune el în timp ce ochii îi rămân fixați pe televizor. Îmi ciupesc podul nasului. Am intrat direct în asta. Rămân tăcut, neștiind ce să spun în continuare. O să se dea peste cap când va afla că vine la Londra cu mine.

Îmi răsucesc degetele pe cotiera canapelei în timp ce-mi răscolesc creierul în căutarea unui plan de atac. "Cina e gata", strigă Hayden. Harvey se ridică și trece pe lângă mine, ieșind din cameră, iar eu mă uit după el. Serios? Ar putea fi mai puțin ospitalier? Slavă Domnului că Hayden seamănă cu mama ei și nu cu acest nemernic nepoliticos. Intru și găsesc pe masa din sufragerie o mulțime de mâncare delicioasă, farfurie după farfurie. Doamne . ... a gătit o săptămână? Nu știu dacă mama mea a gătit atâta mâncare în toată viața mea. "Mai vin și alții?" Am întrebat. "Nu." Hayden zâmbește în timp ce face un gest către scaunul meu. "Doar noi doi." "Wow." Mă așez. "Arată delicios." Hayden se așează lângă mine, îmi ia mâna în a ei și îmi zâmbește. E în regulă. Asta e pentru ea. Ne împărțim farfuriile în tăcere. "Cu ce te ocupi, băiete?" întreabă Harvey. "Christopher", îl corectez. "Nu-mi spune băiat." Hayden mă calcă pe picior sub masă. Poartă-te frumos. Ochii lui mă țintuiesc, iar eu iau o gură de mâncare de pe furculiță. La naiba, am uitat să verific... asta e o momeală? Îmi studiez farfuria în timp ce mestec. Nu văd nimic ieșit din comun. "Ți-am pus o întrebare." "Sunt în publicitate", îi răspund sec. Hayden se întinde și își pune mâna pe coapsa mea pentru a-mi aminti să tac. Trebuie să schimb subiectul. "Unde e jaguarul ăla?" întreb. "Oh, Bryan?" Valerie zâmbește. "Va veni acasă la cină în curând." "Unde se duce pe parcursul zilei?". "Cine știe", răspunde Harvey. "Probabil că e un șoarece". Bine, dar nu mai vorbiți despre mine. "De cât timp dețineți ferma?" Am întrebat.

"Suntem a treia generație pe acest teren", spune Harvey. "În curând vom fi a patra." Îi face cu ochiul lui Hayden. Hayden îi zâmbește tatălui ei, iar stomacul mi se răsucește. La naiba. Este ca un cult. "Unde locuiești, Christopher?" întreabă Harvey. Mi-a spus Christopher. Am înregistrat o mică victorie. "Trăiesc..." Fac o pauză. La naiba, cum să răspund la asta? "Locuiesc între New York și Londra." Harvey se încruntă. Ochii lui se îndreaptă spre Valerie. "Familia lui Christopher are mult succes", spune Hayden. "Cum ar fi?" Harvey răspunde sec. "Cunoașteți marea companie Miles Media?", răspunde ea. "Nu." "Cel care face ziarele?" "Ce-i cu ea?", răspunde el. "Asta e treaba familiei lui Christopher." Ochii lui se întâlnesc cu ai mei. "Deci... ești un împingător de pixuri?" Încep să-mi aud bătăile inimii în urechi. Nu mă enerva, bătrâne. "Lucrez în publicitate pentru o companie de succes și nu apreciez lipsa dumneavoastră de respect, domnule Whitmore." O urmă de zâmbet îi traversează fața în timp ce ochii lui îi țintesc pe ai mei. "Folosesc un computer, nu un pix. Deceniu greșit", murmur în timp ce iau o mușcătură de mâncare din furculiță. Harvey chicotește, în mod clar amuzat de el însuși pe seama mea. Nenorocitule. Hayden îmi bate coapsa pe sub masă, într-un subtil gest de calmare. semnal. "Deci... cum crezi că e asta" - face un gest spre aerul dintre noi. - "va rezista cu voi doi care locuiți în țări diferite?" Rămân tăcută și arunc o privire spre Hayden. Ridic o sprânceană. Spune-i. Spune-i acum. "Ei bine... . Am niște vești." Hayden face o pauză. "Mă mut la Londra să locuiesc cu Christopher." Zăngănitul cuțitelor și furculițelor care se lovesc de farfurii răsună prin cameră.

Valerie oftează. Am început să transpir. Trage-mi-o până la moarte. Ochii reci ai lui Harvey îi țintuiesc pe ai mei, iar el mestecă mâncarea din gură în timp ce procesează informația. "Va fi o . . . . nouă aventură", spune Hayden în timp ce se uită nervoasă între ei. "Unde locuiești în Londra?" Harvey îndreaptă conversația spre mine. "Am un apartament în oraș." "Un apartament?" Se încruntă. "Chiar te aștepți ca Hayden să locuiască într-o cutie fără aer curat în mijlocul orașului?". "Tată", șoptește Hayden. Îi ridică mâna în semn de oprire. "Acum, fetițo, trebuie să te gândești mult și bine la asta. Nu există vaci în mijlocul Londrei, Hayden." Hayden rămâne tăcut. "Nu-mi place asta. Nu-mi place deloc", spune Harvey. "Este un proces." "Un proces?" Harvey explodează. "Pentru Hayden", mă corectez. "Dacă nu-i place viața la oraș... atunci..." Ridic din umeri. "Și apoi ce?", se răstește el. "Nu știu, dar vă rog să știți, domnule Whitmore, că îl iubesc pe Hayden", anunț. "N-aș schimba niciodată fericirea ei pentru a mea." Hayden mă ia de mână în timp ce se așează în poala mea. "Și am să mă căsătoresc cu ea într-o zi. Cu sau fără permisiunea ta." Își îngustează ochii în timp ce se uită la mine. "Dacă lui Hayden nu-i place să locuiască în Londra, nu aș ține-o niciodată acolo împotriva voinței ei". "Și dacă vrea să locuiască aici?" "Atunci o voi face." Ridic din umeri. "Ce dracu' înseamnă ridicatul din umeri?", latră el. "Un ridicător de umeri nu este suficient pentru a pune la bătaie întregul viitor al fiicei mele." "Înseamnă că . . . Voi înțelege", am pocnit. "Atâta timp cât sunt cu tine, voi fi fericit." Hayden îi zâmbește lui Eu.

Mă aplec și o sărut. "Și eu, iubito." "Lasă-mă în pace", se răstește Harvey. Își aruncă dezgustat șervețelul pe masă și iese din încăpere în fugă. "N-ai de gând să mănânci asta?" îl întreabă Valerie. "Tocmai mi-am pierdut pofta de mâncare", spune el. Îl auzim mărșăluind pe hol, iar ușa dormitorului se trântește. Hayden expiră, iar mama ei rămase nemișcată, aparent în stare de șoc. "Îl iubesc, mamă", șoptește ea. "Știu." Valerie zâmbește cu tristețe. "Trebuie doar să..." Valerie îi tăie calea. "Știu." Pisica intră și se întinde pe podea, drăgălașă, ca și cum ar încerca intenționat să ne distragă atenția, iar eu îmi dau ochii peste cap. Unde erai acum zece minute, pisică proastă? Ai întârziat, Bryan.

Două ore mai târziu stăm în pat și ne uităm la televizor. Hayden este tăcută și abia dacă a spus două cuvinte de când tatăl ei a plecat furios. Mâna mea este pe șoldul ei, în timp ce ea stă întinsă pe o parte, cu fața spre mine. "Își va reveni", spun. "Odată ce va ajunge să mă cunoască, sunt sigură că -" Ea îmi taie calea. "Știu." Dar, cu toată sinceritatea, nu știu dacă o va face. Nu am putea fi mai diferiți. Hayden își stinge lampa de lângă pat. "Noapte bună", spune ea. "Primesc un sărut de noapte bună?" O întreb și eu. Se așează și mă sărută. "Te iubesc." "Și eu te iubesc." Zâmbesc. Ea se întinde și se pune cu spatele la mine din nou. Hmm ... . Atunci cred că nu voi mai iubi țara pentru mine. "Am mâncat un organ în seara asta?" întreb. Hayden chicotește. "Te-am luat peste picior, idiotule." "Oh." Zâmbesc. "Slavă Domnului." Am căzut complet în capcană. Opresc televizorul și lampa de lângă mine și stăm în întuneric.

"Mooooo" se aude în depărtare. "Mooo." Ascult simfonia vacilor timp de mai bine de o jumătate de oră. "De ce face vaca aia asta?" întreb. "Nu o doare gâtul?" "Avem câțiva viței care vor veni. Aș spune că cineva este în travaliu." "Oh." Mă încrunt. Ce ciudat. "De unde știi când sunt însărcinată?" Ea chicotește. "Ești un idiot." "Dar..." "Oh, Doamne, Christopher." Ea râde. "Ești isteric." Isteric? Stau întins în întuneric, gândindu-mă de ce sunt un idiot isteric pentru că nu știu răspunsul la o întrebare legitimă. Dar serios... de unde naiba știu ei?

Mă trezesc în sunetul unui motor mare care trosnește și mă încrunt. Ce naiba e asta? Hayden nu e în pat cu mine. E în zori, devreme. Soarele abia răsare, mă ridic, mă duc la fereastră și îmi îngustez ochii... ... huh? Văd eu bine? Mist se tăvălește pe jos, iar Hayden conduce un tractor uriaș peste un padoc și în depărtare. E un câine care stă în poala ei. Ce naiba? Conduce un tractor? Și... câinii merg pe tractoare? La naiba, ce urmează? Cobor jos, îmi fac o cafea și fac un duș. Soarele e deja pe deplin răsărit, iar Hayden încă nu s-a întors. Deschid ușa de la intrare și un alt câine uriaș zace întins în fața ușii. "Ești un buștean de câine", murmur în timp ce trec peste el. "Ce-i cu tine, ești prea gras ca să te urci pe tractor?". Ies în padoc și mă uit în jur; soarele strălucește, iar păsările ciripesc. Chiar și eu

Trebuie să recunosc că e destul de frumos aici. Merg în direcția în care a condus Hayden. Mă întreb unde este.

Cincisprezece minute mai târziu, când am ajuns în vârful dealului, am văzut tractorul oprit, iar Hayden și Hayden făceau un pic de agitație. Ce fac ei acolo sus? Îmi îngustez ochii pentru a încerca să mă concentrez. Cred că și asta e Harvey... hmm, nu mă pot întoarce acum. M-au văzut deja. Oh, bine. Dacă mă urăște, mă urăște. Mă apropii din ce în ce mai mult și habar n-am ce se întâmplă sus. aici. O vacă stă întinsă pe o parte, cu un picior în aer, iar toate vacile din paddock strigă în timp ce privesc. E atât de ciudat... Continui să merg și, pe măsură ce mă apropii, văd că Hayden este în genunchi lângă vacă. Ce face? Oh... Ochii mei se deschid de groază. Hayden are brațul băgat în fundul u n e i vaci până la subsuoară... sau e vagin... sau e... Simt cum mi se scurge sângele de pe față, în timp ce genunchii îmi sunt amețiți. Nu mă simt atât de...

HAYDEN

Thump . . . . "Pentru numele lui Dumnezeu", gemu tata. Ridic privirea și îl văd pe Christopher cum se lovește puternic de pământ în timp ce leșină. Mă apucă râsul în timp ce încerc să întorc vițelul. "Du-te și ajută-l." "Nu, Hayden", răspunde el sec. "Tată, sunt cam ocupat aici." "Nu am timp pentru prostiile lui de băiat drăguț", murmură el în timp ce se îndreaptă spre Christopher, care este încă inconștient. "Uau, fată", șoptesc în timp ce pun vițelul în poziție. "Asta te va ajuta." Îl privesc pe tata cum se apleacă în fața lui Christopher și zâmbesc când îl văd cum îl plesnește ușor peste față. O să stau deoparte și o să văd ce se întâmplă. Christopher își revine și se așează. "Ești bine, iubito?" Te strig. El dă din cap, stânjenit. "E bine", strigă tata. Îl apucă pe Christopher de cap, se uită în părul lui și spune ceva ce nu pot auzi. Christopher îi ridică din umeri. "Nu mă atinge naibii", se răstește el. Îmi rostogolesc buzele pentru a-mi ascunde zâmbetul. "Prostul ăsta nenorocit are nevoie de copci în cap", strigă tata. "Oh, nu." Mă ridic în picioare. "Stai acolo", îi spune tata în timp ce îl ajută pe Christopher să se ridice. "Îl duc eu în oraș." Mă uit la ele pentru o clipă, în timp ce fac o evaluare internă a riscurilor. Bine. . . . Trebuie să-i las să facă asta. Dacă se luptă, se luptă. Am încredere că vor ajunge să se aprecieze unul pe celălalt. "E în regulă?" Am sunat. "Nu o pot părăsi." Christopher dă din cap, iar eu alerg spre el. Avea o picătură de sânge care îi curgea pe cămașă de la ceafă. "Ești rănit?" "Doar mândria mea." El ridică din umeri. Tata își dă capul pe spate și râde în hohote, iar eu încerc să nu râd, chiar încerc, dar eșuez lamentabil.

"Mă bucur că vi se pare atât de amuzant", se răstește Christopher. "Am o hemoragie internă. Poate că urmează să apară un anevrism." "Tata va avea grijă de tine." Zâmbesc. "Oare o va face, totuși?" Christopher își lărgește ochii. "Întoarce-te în casă, băiete. O să te cos", îl tachinează tata. "Am un ac și ață în cutia de prim ajutor." Îmi mușc buza ca să mă opresc să nu râd în hohote. "În nici un caz nu te atingi de capul meu nenorocit, maniacule. Am nevoie de un chirurg plastician specializat. Și nu-mi spune băiat!" țipă Christopher. Tata râde mai tare în timp ce îl ține pe Christopher de braț. E încă amețit și poate puțin amețit. "Ești un idiot mai mare decât am crezut." Mă întorc la vacă și îngenunchez lângă ea. Totul ar trebui să decurgă cu ea conform planului, acum că vițelul a fost întors. L-aș putea duce eu însumi pe Christopher la spital... dar nu o voi face. Au nevoie de asta.

Este ora 11:00 a.m. și sunt proaspăt dușată. Am spălat o grămadă de rufe și îl aștept pe Christopher să se întoarcă de la spital. Tata m-a sunat în timp ce i se puneau copci. E bine și ar trebui să ajungă acasă în curând. Am la dispoziție o săptămână pentru a-l face pe tata să vadă în Christopher ceea ce fac. Doar că nu știu exact cum să fac asta. Mi-a trebuit să locuiesc cu Christopher timp de trei luni ca să-i văd adevărata față. Și ce culori frumoase sunt. Cioc, cioc sună la ușă. De ce bate la ușă? "E deschis", îl strig. Scot hainele din uscător și le pun în coș, ies în sufragerie și mă opresc în loc. Regi stă acolo. Aerul îmi părăsește plămânii. E prima dată când îl văd de când mi-a frânt inima acum trei ani. E mai în vârstă, mai lat... "Bună, Haze." Zâmbește cu speranță.

Mă încrunt, prea șocată ca să vorbesc. Face un pas spre mine. "Arăți..." Își înghite un nod în gât. "Frumoasă." "Ce faci aici?" Mă încrunt. "Am vrut să te văd." "De ce?" "Mă gândesc la tine tot timpul." Îmi aud bătăile furioase ale inimii în urechi. "Nu o face." "Te gândești vreodată la mine?" "Nu", am scuipat. Adică, am făcut-o... în fiecare zi, până când l-am întâlnit pe Christopher. Nu mai sunt. "Mi-e dor de tine. . . ," șoptește el. "Ce?" Mi-am încurcat fața. "Eram tânăr, Haze." El ridică din umeri. "Nu știam ce am avut." Ușa bubuie și Christopher intră înăuntru. Inima mea se oprește timp . La naiba. Se uită între Regi și mine. "Bună ziua." "Bună, dragă." Zâmbesc. "Ea este Regi. Regi, el este Christopher, fiul meu. logodnic." O încruntare trece pe fața lui Christopher înainte de a-și da seama. "Cine ești tu?", îl întreabă el pe Regi. Regi își înclină bărbia, iritat de introducerea mea. "Sunt iubita din copilărie a lui Hayden. Prima ei dragoste." Oh, nu. Christopher ridică o sprânceană. "Te-ai ascuns naibii, venind aici." "Ce înseamnă asta?" Regi se încruntă. "Cred că îi datorezi scuze lui Hayden." "Pentru ce?" Christopher se uită fix la el și face un pas înainte. "Vrei să-ți dau un șut în fund ca să-ți amintesc, nenorocitule fără curaj?". Regi face un pas înapoi. Inima mea se umflă de dragoste pentru Christopher, cavalerul meu în armură strălucitoare. "Nu am de ce să-mi cer scuze", scuipă Regi. "Unu", spune Christopher cu calm.

Ochii mei se măresc ... ... ce naiba? Îl numără? "Doi..." "Christopher", mă bâlbâi eu, "lasă-l". "Îți datorează niște scuze, Hayden", se răstește el. "Vreau să aud "D "Nu-mi cer scuze pentru că sunt tânără", replică Regi. "Nu e treaba ta. a." afaceri." "Hayden este singura mea afacere." Christopher îl apucă de cămașă și îl aruncă afară pe ușă. Îl aruncă în jos pe cele cinci trepte. "Ai avut nenorocita ta de șansă și ai ratat-o", țipă el. "Nu încerca să mi-o ruinezi pe a mea. Stai naibii departe de ea, sau o să ai de-a face cu mine." Regi se uită șocată la casă. Pieptul lui se ridică și coboară în timp ce se chinuie să respire. "Mă auzi naibii?" îl avertizează Christopher. Regi dădu din cap și, cu o ultimă privire, se îndreptă spre mașină în timp ce se dădea tare. Ies pe ușă, șocată, și mă întorc să-l văd pe tata în picioare lângă ușă. A auzit tot ce s-a întâmplat. Am ochii mari. Sunt șocat până în măduva oaselor. "Tată . . ." O urmă de zâmbet îi traversează fața tatei și îi face cu ochiul. Fără un cuvânt, se întoarce și pleacă spre casă. "Cina este la șase", strigă el. Mă uit la bărbatul meu, plin de energie și furios, și îi zâmbesc. "O să fii foarte norocos în seara asta." "Era și timpul", oftează el în timp ce trece pe lângă mine și intră în casă. "Îl urăsc naibii pe tipul ăla." Ușa de protecție bate cu putere, iar eu zâmbesc cu mândrie. Ăsta e omul meu. O săptămână mai târziu Ne așezăm în sala de îmbarcare a aeroportului. Am avut cea mai bună săptămână și, deși părinții mei nu sunt fericiți că mă mut, cred că înțeleg ce văd la Christopher. Gura lui de șmecher l-a făcut pe tata să zâmbească mai mult decât ar fi vrut să recunoască. Iar mama mea... ei bine, și ea este practic pe jumătate îndrăgostită de el.

Christopher citește o carte, iar noi luăm un avion comercial; avioanele familiei sale sunt deja în uz. "Mă duc să cumpăr o revistă", spun eu. "Bine, dragă." Mă duc la chioșcul de ziare și mă uit printre opțiuni, și mă opresc când văd un titlu pe un ziar. Christopher Miles a ieșit în sfârșit din ascunzătoare

Ce naiba? E Christopher al meu? Ridic ziarul. "Îl iau pe acesta, vă rog." Plătesc la casierie, mă așez și răsfoiesc ziarul până când ajung la poveste. Ochii mei se măresc. Este o fotografie de jumătate de pagină cu mine și cu el. Este în dimineața de după ce am ajuns la New York, când am plâns toată noaptea. Ne ținem de mână în timp ce traversăm strada pe Madison Avenue. Port haine ponosite, iar după cum mă luminează lumina, piciorul meu arată ca și cum ar fi numai celulită până la gleznă. Am fața umflată de la plâns. Arăt absolut hidos. Am citit povestea. Christopher Miles s-a întors dintr-un an sabatic cu Miss Average.

Capitolul 26 CHRISTOPHER O privesc cu un zâmbet pe Hayden cum dispare în magazin pentru a-și cumpăra revista. "La ce te gândești?" întreabă Harvey de pe scaunul de lângă mine. "La cât de norocos sunt". "Așa este", răspunde el. "Tocmai am recuperat-o." Valerie își răsucește mâinile în poală și știu că nu poate fi ușor pentru ea. "O să am grijă de ea, doamnă Whitmore. Aveți cuvântul meu." Ea dă din cap, ochii i se umplu de lacrimi și, ca și cum ar simți o iminentă cădere nervoasă, se ridică. "Mă duc la baie", spune ea. spune înainte de a pleca în grabă. O privesc pe Valerie cum se îndepărtează în timp ce-și șterge lacrimile, iar disperarea mă cuprinde. "Christopher... ," spune Harvey în timp ce se holbează la mine. "Da." "Acum... dacă o cunoști pe Hayden așa cum cred că o cunoști, înțelegi că ea este specială." Dau din cap. "Da." "Hayden nu este ca ceilalți oameni. Ea este diferită. Este amabilă și încrezătoare și urăște dramele. Nu o vei auzi niciodată plângânduse." "Aceste calități ale ei sunt cele pe care le iubesc, domnule Whitmore." "Empatia ei pentru cei din jurul ei este cea mai mare putere și, în același timp, cea mai mare slăbiciune a ei", continuă el. "Am sperat că se va întări în timpul acelei călătorii în jurul lumii, dar s-a întors atât de îndrăgostită nebunește de tine, încât nici măcar nu poate vedea drept." Ochii mei îl cercetează pe al lui.

"Ceea ce încerc să spun este că depinde de tine să te asiguri că ea este fericită." Mă încrunt. "Va pune nevoile tale și fericirea ta înaintea nevoilor ei, pentru că atunci când Hayden iubește, este pentru totdeauna." Mi se pune un nod în gât. "Hayden nu spune prea multe, dar am încredere în tine să citești printre rânduri și să-mi garantezi că o vei proteja cu orice preț... chiar dacă asta înseamnă să te rănești pe tine." Îmi imaginez cum ar fi dacă Hayden m-ar părăsi vreodată... și ce dezastru ar provoca. Nu mi-aș fi revenit niciodată. Silueta lui se estompează în timp ce ochii mi se umplu de lacrimi. "Ai cuvântul meu." Îi strâng mâna, iar ochii lui se umplu și ei de lacrimi. Dă-mă dracului. Mă șterg la ochi, jenată. "Oprește-te." Râd. Mă trage într-o îmbrățișare. "Îți încredințez cel mai important lucru din lume. Promite-mi că o vei ține în siguranță." "Promit." Mă lovește pe spate și știu că asta e tot. De acum încolo, trebuie să fiu adult. Nu mai este loc pentru greșeli în viața mea. Dacă vreau să iubesc pe cineva ca Hayden, trebuie să fac un pas înainte și să fiu bărbatul pe care îl merită. "Nu-mi vine să cred", spune vocea lui Hayden de lângă noi. "Voi doi vă îmbrățișați acum?" Ne îndepărtăm unul de celălalt în grabă. "Tocmai îi spuneam cât de mult îl urăsc", spune Harvey cu vocea lui severă. Am chicotit, pentru că acum știu. Omul ăsta e un mare înduioșător. "Sigur, ai fost." "Unde e mama?" Hayden se uită în jur. "Plângând în baie, bănuiesc", răspunde Harvey. "Oh." Fața ei cade. "Mă duc să văd ce face." Îmi întinde o hârtie și ridică o sprânceană. "Ți-am adus ceva interesant de citit." Mă încrunt la subînțelesul ei și mă uit în jos la Ferrara News și vedeți titlul. La naiba.

Harvey și cu mine ne așezăm din nou la masă și, în timp ce el continuă să vorbească, eu răsfoiesc întâmplător ziarul până ajung la articol. Christopher Miles s-a întors dintr-un an sabatic cu Miss Average.

Inspir brusc în timp ce cerul devine roșu. Cum îndrăznesc ei. Cum. La naiba. Îndrăznesc. Ei. Nu te pune cu Hayden. Dă-mă în bară cât vrei, dar dacă-i spui un fir de păr de pe cap, e război. Mă ridic în picioare, prea supărat ca să mai stau jos. "Vrei o ceașcă de cafea?" Îl întreb pe Harvey. "Nu, mulțumesc." Marșez în direcția cafenelei și îmi răsfoiesc telefonul. Întorc colțul și îl sun pe avocatul șef al Miles Media. "Christopher", răspunde el surprins. "Ce mai faci?" "Furios", mârâi eu. "Există un articol apărut în ziarul US Ferrara de astăzi. Vești despre prietena mea și vreau sângele dracului", am scuipat. "Vreau o retractare, scuze și, dacă mai îndrăznesc să publice încă un nenorocit de articol în legătură cu ea... . Îi duc în instanță", șoptesc furios. "Imaginile au fost photoshopate și sunt un rahat complet și total." "Calmează-te." "Nu mă calmez", am strigat pe jumătate. "Rezolvă tu asta. Rezolvă naibii asta chiar acum!" "Mă ocup de asta." Închid în grabă. Adrenalina îmi curge prin vene. Cerul este atât de roșu încât abia văd. Mă plimb înainte și înapoi în timp ce încerc să mă calmez. Niciodată nu am fost atât de furios. Media... ce naiba? Cum îndrăznesc! Cum îndrăznesc să lipsească de respect orice femeie cu acest termen disprețuitor. Dar femeia mea... în nici un caz. Îmi sună telefonul.

Jameson

"Ce?" Îi răspund. "Tocmai am văzut-o", răspunde el. "Rezolvă tu rahatul ăsta nenorocit", mă enervez în timp ce fac pasul. "Nu voi permite ca ea să fie tratată așa." "Ne ocupăm deja de asta. Calmează-te." "Calmează-te!" Am strigat. "Ferrara tocmai a trasat o linie în nisip. O vor lua în vizor." "Nu știm asta." "Da. O facem, la naiba!" Am strigat. Inima îmi bate cu putere în piept. Sunt atât de furioasă încât abia pot vorbi. "Sunt pe cale să mă urc într-un avion. Rezolvă asta." Închid în grabă. Mă duc la fereastră și mă uit la avioanele de pe pistă în timp ce îmi imaginez furtuna de rahat în care urmează să zburăm. Doamne. "Babe." Mâna lui Hayden alunecă în jurul taliei mele din spate. "E totul în regulă?" Mă întorc și o iau în brațe, iar instantaneu încep să mă relaxez. Femeia asta e atât de liniștitoare și atât de frumoasă și, la naiba, ce vede ea la mine? "Îmi pare atât de rău", șoptesc, "că . . ." Fac o pauză. "Te rog să știi că povestea este un atac la adresa mea, nu a ta. Nu este ceva personal." Ochii ei îi cercetează pe ai mei. "Pare destul de personal." O îmbrățișez și o strâng în brațe, și habar nu am ce să spun ca să fac asta mai bine. "Mă ocup de asta", îi răspund. "Ce înseamnă asta?" "Vreau o retractare." Fața îi cade în timp ce face un pas înapoi de lângă mine. "Deci, ceea ce ai făcut efectiv este să te asiguri că toată lumea va ști acum despre poveste?" "Hayden, nu pot scăpa cu o astfel de poveste. Nu voi sta deoparte și nu voi lăsa o femeie idioată să scrie despre tine în acest fel." "De unde știi că a fost o femeie?" "Pentru că bărbații nu se gândesc la femei în acest fel. Pur și simplu nu o facem."

"Fotografia a fost falsificată", spune ea, în timp ce se uită la mine. "Nu am celulită în glezne. Nimeni pe pământ nu are, nici măcar elefanții." "Știu. Îmi pare foarte rău. Este atât de îngrozitor." Mă uit fix la ea. Am inima în gât în timp ce aștept iminenta explozie. "Nu este îngrozitor." Ea se încruntă. "Ceea ce este... este jurnalism patetic din partea lor. Adică, dacă m-ar fi făcut rasistă sau homofobă, aș fi fost indignată și aș fi avut inima frântă." Ea ridică din umeri. "Dar . . . Nu am de ce să-mi fie rușine. Nu port mărimea 2 și nu sunt un topmodel. Sunt complet de acord cu asta." Mă uit la femeia frumoasă din fața mea. O specie de femeie atât de diferită de ceea ce am cunoscut până acum. "Adică, nu e cea mai bună lovitură a mea... evident." Ea își lărgește ochii. "Hidos, de fapt." "Cum de nu ești supărat din cauza asta?" Mă încrunt. "Pentru că eu sunt mai mult decât atât. Și dacă cineva mă judecă în legătură cu aspectul meu fizic, atunci este o reflecție a lui și nu a mea." Doamne... "Știi cât de mult te iubesc?" Îți șoptesc. "Ei bine, ar fi bine, pentru că sunt pe cale să mă mut la Bumfuck, Londra, să locuiesc cu tine." Râd și o iau în brațe, ne îmbrățișăm și, după o vreme, simt cum bătăile inimii mele revin încet la normal. "Mama mea plânge." Ea oftează. "Iar zborul nostru se îmbarcă." "Doamne." "Ești gata să mergi la Bumfuck, Londra?" Îmi zâmbește. "Te rog, spune-mi că există bumfucking în Londra." "Continuă să visezi." Zâmbește zâmbind în timp ce se întoarce și pleacă. Mă uit în urma ei .... uimit. Hayden Whitmore poate fi cea mai puternică persoană pe care o cunosc... poate că am întâlnit-o vreodată. Calmă și mulțumită, firea ei este o forță de luat în seamă. Tocmai când credeam că nu o mai pot iubi mai mult, se duce și ridică miza. O urmez în salonul departamentului. Cu inima frântă pentru părinții ei, o privesc cum îi sărută pe mama și pe tatăl ei în timp ce își iau rămas bun.

O sărut pe mama ei și îi strâng mâna lui Harvey, iar el îmi face cu ochiul, ca o amintire blândă a conversației pe care am avut-o. "Voi avea grijă de ea." Zâmbesc, recunoscător că m-a înzestrat cu un dar atât de prețios. "La revedere, domnule Whitmore." "La revedere, Christopher." O iau de mână pe Hayden și, în timp ce ea le face cu mâna peste umăr, începem noua noastră viață. Împreună.

HAYDEN

Mașina intră în parcarea subterană, iar eu mă uit pe geam cu admirație. Atâtea mașini de lux aliniate. Ne oprim lângă lift, iar șoferul deschide portbagajul și coboară pentru a ne recupera bagajele. "Nu vom mai ieși în seara asta", îi spune Christopher. "Poți să termini." "Da, domnule." El dă din cap. "Vreți să vă duc bagajele sus?" "Nu, mă descurc. Mulțumesc." "Ne vedem mâine dimineață." Se întoarce spre mine cu un zâmbet amabil. "Noapte bună, domnișoară Whitmore." "Noapte bună." Zâmbesc. Îmi place șoferul ăsta. Este o persoană drăguță; pot spune. Christopher își luă rucsacul mare, și-l legăna pe spate și se duce să o ia și pe a mea, iar eu o țin de curea. "Am înțeles." "O duc eu sus." "Sunt destul de capabilă să-mi car singură rucsacul, Christopher", am răcnit eu. "Nu-mi insulta inteligența." Râde și o aruncă la picioarele mele. Aterizează cu un zgomot surd. "Puteai să mi-o dai mie", mă batjocoresc eu. "N-aș vrea să-ți insult inteligența", murmură el în timp ce se urcă în lift. Se întoarce spre față cu o privire răutăcioasă. Cunosc privirea asta. Pășesc lângă el și mă întorc cu fața spre față. "Presupun că apartamentul ăsta va fi un alt foc de tomberon." El chicotește. "Ai putea spune asta." "Și patul?" "A fost deja ars și a fost instalat unul nou pentru Înălțimea Voastră." "Deci, unde dormim?" "Cel nou este gata și așteaptă să fie corupt cu slujitorul tău veșnic credincios."

"Te-ai gândit la toate." Zâmbesc. Își leagă degetul mic de degetul meu și amândoi zâmbim în timp ce ne uităm la uși. Un gest atât de simplu și de mic, dar... înseamnă atât de mult. "Canapea din piele, băi albe", spun eu. Se încruntă la mine. "Ce vrei să spui?" "Bănuiesc că aveți o canapea din piele și băi din marmură albă." El zâmbește . . îi place acest joc. "Ce te face să spui asta?" "Pentru că îți cunosc gusturile." "Oh." El ridică o sprânceană. "Chiar așa?" "Uh-huh." "Vrei să pariezi pe asta?" "Da." Îmi întind mâna pentru a o strânge pe a lui. "Cincizeci de dolari." Ochii îi sclipesc de încântare. "Nu, nu, nu, nu, pariez doar pentru lucrurile de care am nevoie." "Cum ar fi?" "Anal." "Ce?" Ochii mei se măresc. Ușa liftului se deschide, iar el îmi zâmbește. "M-ai auzit. Vreau să văd cât de jucător ești cu adevărat." Se apleacă, își apropie buzele de urechea mea și îmi șoptește: "Dacă îți pui corpul la bătaie." Îmi mușc buza pentru a-mi ascunde zâmbetul. Este un test. Îmi rostogolesc buzele în timp ce mă uit la el. Acest lucru s-ar putea să se întoarcă prost. "În regulă... anal." Îi întind mâna și ne strângem pe ea. Deschide ușa cu un râs rău și, în timp ce îmi pun mâinile peste ochi, râd. "Nu. Nici măcar nu mă pot uita." "Nu-ți face griji, am lubrifiant", mă tachinează în timp ce mă trage prin apartament. Mâinile mele sunt încă peste ochii mei. "Încetează." "Ta-da." Îmi trage brațele în jos și ne aflăm în cel mai frumos living din toate timpurile. O canapea din piele de ciocolată stă mândră ca un pumn în centrul camerei. "Ha." Am râs. "Știam eu." "Dar... băile sunt albe?" Zâmbesc. Și mie îmi place jocul ăsta.

Mă întorc și fug pe scări să găsesc dormitorul lui, în timp ce el mă urmărește. Alerg pe holul mare, intru în dormitor și mă opresc brusc. Aerul îmi părăsește plămânii, iar gura îmi rămâne deschisă în timp ce mă uit în jur. Dormitorul este plin de trandafiri roșii. Vaza după vaza. Trandafiri frumoși, cu capete uriașe. Ochii mei îi găsesc pe ai lui. "Ce-i asta?" "Ei bine..." Ridică din umeri cu dezinvoltură în timp ce se uită în jur. "Dacă am de gând să ți-o trag în fund... vreau să fie romantic." Izbucnesc în râs, iar ochii lui îi țin pe ai mei în timp ce râde și el. Mă ia în brațe și mă sărută ușor. "Baia este albă?" Murmur pe buzele lui. "Nu." Mă desprind din brațele lui și mă duc în baie. "Te-am prins", strig. O baie de marmură albă se află în toată măreția ei. "Du-te dracului." Își strâmbă fața. "De unde ai știut asta?" Pornește dușul și mă izbește de gresie. Buzele lui le iau pe ale mele cu poftă, apoi mă trage sub apă, cu haine cu tot. Ne sărutăm, frenetic și sălbatic. E cald și umed... și perfect. Ca el. Cu buzele noastre blocate, îmi dă jos cămașa udă peste cap. "Cine a adus trandafirii?" Întreb. Îmi desface fermoarul blugilor și îi dă jos. "Elliot." Chicotesc în timp ce ies din pantalonii uzi. "L-ai pus pe fratele tău sămi aducă flori?" "Da." Mă sărută. Limba lui trece prin buzele mele deschise. "Lucrează cu mine la chestia romantică-anală. E o treabă pentru doi oameni." Râd din nou cu voce tare. Omul ăsta mă omoară. Mă sărută din nou și, când își dă jos hainele, rămânem tăcuți, privindu-ne unul pe celălalt. Erecția lui uriașă cere atenție în timp ce se sprijină de partea de jos a stomacului meu, iar eu o iau în mână și îl mângâi în timp ce ne sărutăm. Este mai mult el însuși aici. Nu mi-am dat seama că era liniștit la părinții mei până când nu am aterizat în Marea Britanie. Părul său negru îi atârnă pe frunte. Buzele lui sunt mari și moi, și al naibii de moi. Corpul său mare și musculos este ud și cu această așteptare...

erecție... doar pentru mine. Sunt în rai. Zâmbește întunecat în timp ce mă ridică din picioare și mă fixează de gresie. Îmi înfășoară picioarele în jurul taliei sale și se strecoară adânc. Corpul meu se unduiește în jurul lui în timp ce mă ia cu asalt. Asta face el atât de bine: mă domină... mă fute atât de adânc încât abia îmi mai amintesc numele. Ne privim unul pe celălalt, apa curgând peste capetele noastre, excitația urlând prin simțurile mele. Ochii lui întunecați mă țintuiesc pe mine în timp ce se trage și se trântește cu putere înăuntru. "Ahh", strig eu. Dalele sunt reci și dure pe spatele meu. Nu că ar conta acum; când suntem așa unul cu celălalt, nimic altceva nu mai contează. Un orgasm strălucitor și orbitor este tot ceea ce putem vedea. Își pune cele două mâini pe umerii mei și mă împinge de perete și se dă la o parte de lângă mine. "Ridică-ți picioarele mai sus", mă instruiește el. Ochii mei se închid... ... la naiba. Îmi ridic picioarele, iar el își desface picioarele pentru a face pârghie și mă lasă să o fac. Lovituri profunde, de pedeapsă. Zgomotul apei care plesnește între corpurile noastre este puternic. Frecarea mă arde de la scula lui grea care mă lovește cu putere. Foarte bine. Respirația îi este îngreunată, iar ochii încep să i se întoarcă în cap. Zâmbesc triumfător. Acesta este momentul în care îl iubesc cel mai mult. Când e la mila mea, în acest moment. Îl dețin... și el știe ea. Mă prinde de mușchii gambei în timp ce mă ține în brațe. Sunt prăbușită pe perete ca pe o bucată de hârtie în timp ce mă călărește cu putere. Și e bine... atât de bine. "Oh . . . . ," gemu eu. Încerc să mă abțin, dar nu pot. Am nevoie de el. Tresar cu putere în timp ce un tren de marfă al unui orgasm mă izbește. "La naiba. La naiba. La naiba!", geme în timp ce se ține adânc și vine î n grabă. Simt zvâcnetul revelator al corpului său în interiorul meu. Ochii lui îi cercetează pe ai mei, iar eu zâmbesc ușor. Tigrul meu este îmblânzit.

Stăm pe o parte în pat. Camera este luminată doar de lampă, iar noi ne privim unul pe celălalt. E târziu. Dintr-un motiv oarecare, în seara asta parcă am trecut o altă barieră, am sărit un gard invizibil al relației. Am atins un alt nivel. Și nu știu dacă e din cauză că suntem în casa lui principală sau ce este... dar ceva e diferit. Bariera lui a mai coborât un pic. Pe zi ce trece, mă lasă să intru mai adânc. Și este periculos, pentru că nu cred că este sănătos să iubești pe cineva așa cum îl iubesc eu pe el. "N-am crezut niciodată că o să am parte de asta", spune el cu blândețe. Îl ascult. "Îi auzisem pe frații mei vorbind despre asta, povestindu-mi cum a fost... dar sincer, nu credeam în asta." "În ce nu ai crezut?" "Că cineva mă poate face să mă simt așa cum te simți tu." Emoția mă copleșește și zâmbesc în timp ce îl sărut ușor. Buzele noastre zăbovesc una peste alta. Între noi curge o tandrețe care nu a mai fost niciodată acolo. "Te iubesc atât de mult", murmură el. Zâmbesc pe buzele lui. "Încă mai lucrezi la chestia aia cu analul?" El chicotește. "Sută la sută la sută."

CHRISTOPHER

Buzz, buzz, buzz, buzz, buzz ... telefonul meu dansează pe noptieră. Mă rostogolesc ca să o opresc și expiră greu. Ugh, nu mi-a fost dor să mă trezesc cu sunetul ăsta. Hayden mormăie somnoros: "Ești gata pentru prima ta zi de muncă?". "Nu chiar." Am oftat. Ar trebui să fiu mai entuziasmată, cred. Ea zâmbește în timp ce mă sărută pe piept. Picioarele noastre sunt o încurcătură. "O să-ți pregătesc micul dejun." "Este în regulă. Rămâi în pat, iubito." "Nu." Se așează în picioare. "Trebuie să intru într-un fel de rutină. Nu pot să stau în pat jumătate de zi ca un leneș." Se dă jos din pat și își pune halatul pe ea. "Și ce are chef să mănânce bărbatul meu?". Își leagă fularul halatului într-o fundă. "Puțin din tine nu ar fi rău." O apuc de picior în timp ce trece pe lângă mine și o trag înapoi pe pat. O sărut ușor, buzele noastre zăbovind una pe cealaltă. "Vrei să vii la muncă în servieta mea?". O întreb. "Aș vrea eu." Hayden chicotește. "Ai putea să mă scoți afară și să te joci cu mine în pauzele tale." Am chicotit. "E un plan bun." Mă sărută repede și se ridică. "Ridică-te, domnule Miles. Nu vreți să întârziați în prima zi." "Cred că da." Am oftat. Hayden dispare din cameră, iar eu o aud coborând scările. Fac un duș, mă bărbieresc și mă îmbrac într-un costum bleumarin și o cămașă albă. Mă simt atât de ciudat să fiu îmbrăcat așa din nou. Perioada mea sabatică devine deja o amintire îndepărtată. Ceva ce am făcut cândva, cândva. "Micul dejun este gata, iubito", îl aud pe Hayden strigând. Zâmbesc. Totuși, suvenirul superb pe care l-am adus acasă a meritat din plin. Cu Hayden în viața mea, nu am fost niciodată atât de liniștită și fericită.

Îmi aranjez cravata și mă pieptăn, îmi pun ceasul și pantofii și mă uit la reflexia mea în oglindă. Asta e tot... s-a terminat. E timpul să mă maturizez și să încep o nouă viață. Unul cu responsabilități și cineva de care să aibă grijă. Îmi privesc fața în timp ce un fior de tristețe mă cuprinde. Lucrurile nu vor mai fi niciodată la fel, de acum încolo... "Christopher", strigă Hayden. "Nu mă face să vin acolo și să te bat." Zâmbesc. "Vin, dragă", îi strig. "Nu mă lua de sus." "N-aș îndrăzni", murmur în sinea mea. Îmi iau servieta și mă îndrept spre parter. Hayden stă la tejgheaua din bucătărie; aroma paradisiacă de omletă și cafea umple apartamentul. La televizor se difuzează știrile americane și, în timp ce ea stă acolo, în halat, dezordonată și doar futută... ... un calm mă cuprinde. Și dintr-o dată toate temerile mele dispar. Aici este locul unde trebuie să fiu și exact cu cine trebuie să fiu. Londra, casa mea. Cu iubita mea, scumpa mea fată. Hayden ridică o sprânceană. "Uită-te la tine cum ești atât de sexy CEO." Se ridică în picioare și își trece mâna peste spatele meu. "Miau." Se așează la loc, în timp ce ochii mei îi țintesc pe ai ei. "Ce este privirea asta?", întreabă ea. "Ce privire?" "Acea sclipire din ochii tăi." Am tăiat în micul dejun. "Am multe motive de recunoștință." "Cum ar fi?" "Ca omletele și cafeaua." Îi țin ceașca mea de cafea în s e m n d e salut, cu un semn cu ochi. Ea chicotește. "Mă bucur că vă pot fi de folos, domnule Miles." Își ridică ceașca de cafea imediat. "Ce ai de gând să faci astăzi?" întreb în timp ce îmi tai omleta. "Hmm ... ..." Se uită în jurul apartamentului. "Nu am nici o idee, să să fiu sincer." Ea ridică din umeri. "Cred că o să mă plimb pe aici, apoi s-ar putea să mă duc să mă plimb." Mă încrunt. "Unde ai de gând să te rătăcești?".

"Nu știu încă." "Șoferul dumneavoastră vă va duce oriunde doriți să mergeți." "Sau... Aș putea să iau un Uber." Ea își lărgește ochii. "Da. Ai putea", sunt de acord. Instinctul meu natural este să o rog să rămână aproape de casă, dar știu că nu pot face asta. Povestea din ziar m-a deranjat mai mult decât aș vrea să recunosc. Știu că nu o pot ține învelită în vată de bumbac. Dacă aceasta va fi casa ei, trebuie să-și găsească propriul drum. Simplul gând că nu va reuși să facă asta îmi face rău la stomac. Ne luăm micul dejun, iar eu o iau în brațe și o sărut ușor. "Să ai o zi bună." Ea îmi zâmbește. "Nu-mi place ideea de a nu te vedea." O îmbrățișez strâns. "Ești sigură că o să te simți bine aici, singură?". Ea chicotește în brațele mele. "Doamne, sunt patetic", murmur în părul ei. "Puțin." Își ciupește degetele în aer, iar eu o apuc brusc de spate și ne trântesc șoldurile împreună. "Ar fi bine să mi-o tragi în seara asta", o avertizez. "Bine." O sărut ușor și îmi iau servieta. "Ne vedem diseară, iubito." Cobor cu liftul și ies să văd că mă așteaptă mașina. "Bună dimineața, domnule Miles." "Bună dimineața, Hans." Mă urc în spatele mașinii și mă uit pe geam în timp ce ieșim în trafic. Totul pare atât de... străin. Chiar dacă am făcut-o de-a lungul întregii mele vieți de adult. Cele douăsprezece luni de absență au părut o viață întreagă. În timp ce stăteam în traficul de la ora de vârf din Londra, am format numărul meu preferat, iar el a răspuns la primul apel. "Bună ziua, domnule Christo." Vocea lui veselă îmi aduce un zâmbet imens pe față. "Ce mai face omul meu principal?"

Patruzeci de minute mai târziu, mașina oprește în clădirea Miles Media, iar eu cobor din mașină și mă uit în sus, la zgârie-norii eleganți și moderni.

MILES MEDIA Hmm, este atât de... imens. Trec prin hol și observ marmura, gărzile și luxul pur și simplu al clădirii. Prind liftul până la ultimul etaj; ușile se deschid cu un pocnet, iar eu ies în bătaia stomacului meu. Am emoții să mă întorc. Ajunsă aici devreme pentru a începe ziua, trec pe lângă recepția goală și mă îndrept spre biroul meu. Ochii mei se plimbă peste canapea și peste priveliștea superbă, peste biroul mare și peste barul complet aprovizionat din colț. Mă cuprinde un sentiment ciudat. Mândrie. Familia mea a construit această afacere din temelii, a muncit până în măduva oaselor, iar eu le datorez foarte mult. Mi s-a oferit șansa vieții mele... și, la naiba, am de gând să le răsplătesc pentru acest privilegiu. Îmi pornesc calculatorul cu o nouă determinare. Voi fi cea mai bună versiune a mea care poate fi. Voi munci mai mult ca niciodată. Cel puțin, le datorez asta. Îmi deschid e-mailul. Am deschis-o din nou în weekend, în vederea pregătirii pentru întoarcerea mea de astăzi. Șase sute douăzeci și șase de emailuri. La naiba. Îmi deschid agenda de pe computer și văd că am programări pentru aproape toată săptămâna. Zoom-uri și teleconferințe cu Paris și New York. Unele se prelungesc până târziu în noapte. Ugh . . . . Am sentimentul că primele săptămâni vor fi un iad agitat, în timp ce voi recupera totul. Elliot este aici pentru o săptămână cu mine, apoi pleacă într-o vacanță de două luni, ceea ce este corect. Atunci e numai vina mea. Îi trimit un e-mail lui Elouise, asistenta mea. Bună, Elouise,

Mă bucur să mă întorc! Puteți să-mi faceți o programare la Reynolds Jewels când programul îmi permite, vă rog? Săptămâna aceasta, dacă este posibil. Vă mulțumesc. Ps . . . . și veniți să mă vedeți când ajungeți! Christopher. Mă ridic și îmi fac o cafea cu un zâmbet. Un inel cu diamant pentru dragostea mea... Viața este frumoasă.

HAYDEN

Mă plimb prin apartament. Este mare și măreț și extrem de liniștit. În acest penthouse nu se aude niciun sunet. Nici vânt, nici ploaie... nici vaci. Nimic. Este doar ora 11. E ca și cum timpul a stat în loc. Ce ar trebui să fac pentru restul zilei? Am spălat deja rufele și am făcut curat în apartament, nu că ar fi fost nevoie. Era deja imaculat. Ridic telefonul, iar degetul îmi trece pe numele lui Christopher. Doar un apel rapid? Nu ... ... Trebuie să-l las să lucreze în liniște. Nu-l pot suna de fiecare dată când mă plictisesc. Îmi arunc telefonul pe canapea, mă duc la fereastră și mă uit la oraș. Plouă cu găleata. Aveam de gând să mă duc la o plimbare sau... ... la magazine pentru a găsi o rochie nouă pentru vineri seară, dar nu am chef să mă satur și habar nu am unde este o umbrelă. Nu e nicio grabă. Cred că pot să mă uit mâine, și am toată săptămâna la dispoziție să găsesc o rochie. Cât de greu poate fi? Mă trântesc pe canapea și țin telecomanda la televizor. Se pare că este o întâlnire cu Netflix. Răsfoiesc filmele. Acum... la ce mă voi uita? Miercuri Mă plimb prin magazine pe pilot automat. Cum le place oamenilor să facă cumpărături? Mai degrabă mi-aș scoate dinții decât să fac rahatul ăsta pentru distracție. Îmi sună telefonul și îl scot din geantă. Miles Media

Ugh, Elouise.

Am vorbit cu asistenta lui Christopher mai mult decât am vorbit cu el săptămâna aceasta. "Bună, Elouise", răspund. "Bună, Hayden", răspunde ea fericită. "Ce se întâmplă?" "Christopher m-a rugat să te sun." Bineînțeles că da. "Da." "A vrut să te anunț că are o întâlnire cu Zoom la ora șase în seara asta, așa că va ajunge târziu acasă." Îmi dau ochii peste cap. "Poți să-mi faci legătura cu el, te rog?" "Acum se află într-o ședință a consiliului de administrație care va dura până după-amiază târziu. Îl pot convinge să te sune între această ședință și cea de la Zoom, dacă dorești." "Nu, e în regulă." Expir greu. "Bine, mulțumesc că m-ai anunțat". "Ma mai rugat să-ți reamintesc că ai întâlnirea cu Zoe și că trebuie să te întâlnești cu ea. în această după-amiază, la ora 14.00." "Cum aș putea să uit?" murmur sec. Ea râde. "Nu te invidiez, asta e sigur." "Ugh, Elouise. Cum am fost de acord cu asta?" "O să vă placă la nebunie. Zoe a fost cumpărătoarea personală a lui Christopher timp de mulți ani; ești pe mâini sigure. Și nu uita că vineri seara ai balul de caritate." Ugh . . . . nu-mi aminti. "Încearcă să ajute", adaugă ea. "Să mă ajute ce? Să înnebunească . . ." "Cumpărați mult, zic eu." Ea râde. "Cheltuiește tot." Am chicotit. Chiar îmi place Elouise. "Mulțumesc." "Și Hayden..." "Da." "Vă rog să mă sunați dacă aveți nevoie de ceva." "O voi face." Zâmbesc. Christopher o pune pe Elouise să facă pe dădaca-Hayden. Jur că biata fată mă verifică de două ori pe zi. "Să ai o zi bună." "La revedere." Îmi arunc o privire la ceas. O oră până când trebuie să mă întâlnesc cu Zoe. Mă uit în jur . . . Mă întreb unde este un bar. Am nevoie de vin pentru această călătorie de cumpărături.

Mă așez în bar, de-a lungul scaunului de la fereastră, în timp ce îmi sorb vinul. I-am sunat pe mama și pe Eddie și mă întâlnesc cu Zoe peste o jumătate de oră. Nu știu ce se întâmplă cu mine, dar timpul pare să se fi oprit în acest oraș. Jur că zilele se prelungesc la nesfârșit. "Am prins-o. Uite-o", aud pe cineva strigând de pe stradă. "Domnișoara Whitmore." Ce? Ridic privirea și văd o străfulgerare, apoi încă una și încă una. Aproape orbitor. Un grup mare de oameni se înghesuie în jurul meu în timp ce îmi fac fotografii prin fereastră. Mă feresc și îmi acopăr fața. Ce naiba se întâmplă?

Capitolul 27 CHRISTOPHER Afișez foaia de calcul pe ecranul mare și zece perechi de ochi se uită la ea. "Ceea ce trebuie să facem este să ne concentrăm eforturile asupra serviciului de streaming. Când m-am uitat peste rezultatele din ultimele douăsprezece luni, singurul lucru care este extrem de clar este că . . ." Telefonul meu vibrează pe masă ... . Hayden

"Deci ceea ce vrei să spui este că nu ești mulțumit de ceea ce neam concentrat în timp ce ai fost plecat?". întreabă Henry. Telefonul meu continuă să vibreze... O voi suna înapoi când voi termina. "Nu este întru totul adevărat, dar până la un punct sunt de acord", răspund eu. "Dacă schimbăm tactica, schimbăm rezultatul". M ă așez la calculator în timp ce discuția continuă și îi trimit un e-mail discret lui Elouise. Bună, Elouise. Verifică-l pe Hayden, te rog. Tocmai a sunat și nu pot răspunde. "Poftim, îți arăt proiecțiile mele dacă ne schimbăm acum traseul." I

să se ridice și să se întoarcă la tablă.

Hayden Sună telefonul. "La naiba, Christopher, răspunde naibii la telefon." Închid și formez din nou numărul lui. Mă ascund în toaleta barului, cu paharul de vin pe jumătate beat încă pe masă. Fotografii sunt adunați în jurul ușilor din față și așteaptă să mă fotografieze. Sunt în panică. Aceasta este o încălcare grosolană a intimității mele. Nu mai vreau să mai circulă nicio fotografie cu mine. Ultima l-a stresat atât de tare pe Christopher încât i-a luat trei ore să se calmeze. Nenorociții ăștia sunt josnici. O chelneriță intră în baie. "Bună." "Sunt încă acolo?" O întreb. "Da." "Aveți o intrare prin spate?" "Nu avem", spune ea în timp ce se uită la ei pe ușă. "Îmi pare rău." "Bine." Eu dau din cap. Îmi sună telefonul. Elouise

"Elouise. Bună." "Bună, Hayden", spune ea fericită. "Ești bine, drăguță? Christopher este blocat într-o ședință." "Nu, nu sunt", îi șoptesc. "Sunt într-un bar, iar un grup de fotografi mau găsit și mă așteaptă în față, iar acum mă ascund în baie", bâigui eu. "Oh, Doamne. Unde te afli? Îl chem pe Hans să vină să te ia acum." Am pus telefonul jos. "Cum se numește acest bar?" O întreb pe chelneriță. "O'Brian's." "Care este adresa?" Doamne, trebuie să par prost, dar mă plimbam pe stradă fără să fiu atent. Ea îmi dă adresa, iar eu îi spun lui Elouise. "Așteaptă acolo. Hans te va suna când va opri în față", spune Elouise cu calm. Îmi aud bătăile furioase ale inimii în urechi. Totul este atât de dramatic.

Și așa... nu eu. "Este în regulă, Hayden. Te rog să nu lași asta să te îngrijoreze. E ceva obișnuit pentru Miles. În timp, te vei obișnui cu el", spune Elouise. Puțin probabil. "Rămâi în baie. Hans va fi acolo în curând." Ugh, urăsc asta. "Ești bine?" întreabă Elouise. "Da", am spus. Nici măcar nu pot să ascund cât de furioasă sunt. Rămân în baie, iar douăzeci de minute mai târziu îmi sună telefonul. Hans

"Bună ziua", îi răspund eu. "Bună ziua, domnișoară Whitmore. Eu sunt în față." Mă uit pe ușă și văd Mercedesul negru parcat în dublu rând în trafic. "Este un agent de pază cu mine. Vine să vă ia." Ochii mei se umplu de lacrimi jenate. Atât de dramatic. "Bine." Mă uit din nou după colț ca să văd un bodyguard mare și voinic coborând din mașină și intrând în bar, iar eu îmi ridic umerii pentru a mă pregăti. Ies în grabă, iar agentul de pază îmi zâmbește amabil. "Bună ziua, domnișoară Whitmore?" "Da." "Să mergem. Stai aproape." Se întoarce și iese din bar, iar eu îl urmez ca un copil. Aparatele de fotografiat sclipesc, oamenii îmi strigă numele și, într-un vârtej de haos, sunt urcată în spatele mașinii care mă așteaptă. Paznicul se urcă pe scaunul pasagerului din față și plecăm în trafic. "Imbecili", murmură Hans în sinea lui. Un mesaj de la Elouise îi sosește. Ți-am anulat întâlnirea cu Zoe din această după-amiază. Va trebui să reprogramăm. Anunțați-mă când se potrivește. X

Expir puternic, grozav. Nici măcar nu pot merge la cumpărături acum. Acesta a fost singurul lucru pe care l-am făcut astăzi... singurul lucru. Acum și asta e distrus. Mă uit pe fereastră în timp ce mă frământ intern. Cum îndrăznesc nenorociții ăștia să mă fugărească prin oraș? De ce nu fac un reportaj despre o problemă care chiar contează? "Unde ați dori să mergeți, domnișoară Whitmore?" întreabă Hans. "Acasă, vă rog." Două ore mai târziu Telefonul meu bâzâie... Christopher

"Bună ziua", îi răspund eu. "Iubito, ești bine?", bâiguie el. "Eram într-o ședință și tocmai am aflat ce s-a întâmplat." "Sunt bine." M-am calmat acum și mă simt prost că m-am lăsat afectat. "Ești sigur?" "Da." "Nu vor putea să vândă imaginile. Toată lumea a fost avertizată. Îmi pare rău că a trebuit să te confrunți singur cu asta." "Nu-ți cere scuze. Nu e vina ta." "Vrei să vin acasă? O să anulez întâlnirea pe care o aveam cu Paris pentru după-amiaza asta." "Nu." Nu poate veni acasă de fiecare dată când sunt fotografiată. Știu c ă trebuie să învăț să mă descurc cu rahatul ăsta. "Termină-ți ziua. E în regulă." A rămas agățat la telefon. "Ești sigur că ești bine?" "Promit." "Comandă în seara asta, nu găti. O să întârzii cu întâlnirea asta stupidă." "Bine." "De ce nu te duci să-ți faci un masaj sau o pedichiură..."

Îmi dau ochii peste cap. "Serios?" "Mă gândeam doar..." "Ai gândit greșit. Ne vedem diseară." Am închis. Idiot. Pentru că un masaj sau o pedichiură este al naibii de captivant. Mă cunoaște măcar? Arunc telefonul pe canapea și încep să mă plimb. S u n t atât de plictisită încât abia dacă pot vedea bine. Vreau să fiu pozitivă și să îmi placă aici, dar în adâncul sufletului meu știu deja. Eu nu sunt așa. Toată viața asta de oraș nu-mi stă în fire. Vreau să lucrez, dar nu vreau să mă angajez la nimic până după cele trei luni. Dacă decidem să nu locuim aici pe termen lung, nu vreau să dezamăgesc pe nimeni. Și dacă rămânem? La naiba... gândul de a trăi aici pentru totdeauna este traumatizant. Fără iarbă, fără soare... fără nimic de făcut. Aveam toate aceste speranțe și vise de a-mi deschide propria afacere de creștere a animalelor când mă întorceam din călătorie. Am lucrat pentru asta ani de zile. Urma să îmi iau un ucenic și poate să angajez un grajd de unde să lucrez. Dar acum ce urmează? Mă duc la fereastră și privesc orașul aglomerat de jos... nu sunt animale aici. Nici măcar una. Cu excepția paparazzilor, bineînțeles. Expir greu, dezamăgit că mă simt așa. Vreau să o iubesc. Vreau să-l sprijin pe Christopher și să fiu prietena bună pe care o merită, dar parcă în fiecare zi în care stau aici simt că pierd puțin mai mult din mine. Ca și cum, minut cu minut, îmi privesc speranțele și visele cum se scurg încet-încet pe apa sâmbetei. Dacă mi-ar fi spus cine este. Știu că am spus că m-am împăcat cu Christopher pentru că m-a mințit și îmi dau seama că a avut un motiv întemeiat să o facă. Dar, în adâncul sufletului, am resentimente. Viața lui merge foarte bine, în timp ce a mea a ajuns într-un punct mort. Nu avem un schimb egal de putere. Totul se rezumă la el și la viața și slujba lui... și cum ar trebui să mă încadrez eu în ele.

Dacă aș fi vrut ca el să se integreze în viața mea... ar fi putut face asta? Bineînțeles că nu. Nici măcar nu este o opțiune, și vreau să spun că este ridicol să vreau asta, pentru că el câștigă mult mai mulți bani decât mine. Bineînțeles că slujba lui ar trebui să fie pe primul loc. Gândul este deprimant. M-am îndrăgostit de un simplu om de serviciu și am ajuns cu un dependent de muncă... Cei doi bărbați pe care îi iubesc sunt lumi diferite. 10:00 p.m. Filmul rulează, dar eu nu mă uit.... Adică, nu am fost niciodată o persoană care să se uite mult la televizor, dar acum că este singura mea companie, încep să îl disprețuiesc cu adevărat. Mă uit la ora de pe telefon: 10:00 p.m. . . Doamne, e târziu. Trebuie să fie o convorbire telefonică al naibii de lungă la Paris. Săracul Christopher, e la muncă de la ora opt dimineața. Sper că măcar a mâncat ceva înainte de întâlnire. Muncește prea mult. Expir puternic și țin telecomanda în sus și închid televizorul. Mă duc la culcare. Închid draperiile automate din apartament și privesc cum toate luminile sclipitoare ale Londrei dispar încet. Mă spăl pe dinți și mă urc în pat. Zâmbesc în timp ce simt mirosul lenjeriei proaspăt spălate. Măcar am realizat ceva astăzi. Mă uit la tavan în timp ce mintea mea se gândește la săptămâna care urmează. S-ar putea să mă duc mâine la o librărie și să mă aprovizionez. Nu am mai citit o carte de ceva vreme. Poate voi citi "Război și pace" și toate celelalte cărți pe care nu am avut timp să le citesc. Este cel mai ciudat lucru. Când m-am întors la fermă, mă simțeam de parcă nu mai aveam ce căuta acolo, de parcă nu mai aveam ce căuta acolo. Dar acum că sunt aici, mă simt și mai străină. Am auzit povești de groază despre oameni care au probleme în a se stabili într-un loc după o călătorie prelungită, dar este mult mai rău decât mi-am imaginat. Rupt dintr-o lume de amintiri, fără să am nicio idee unde vreau să fie viitorul meu cămin pentru totdeauna.

Expir cu greutate. Cum naiba să te așezi la loc după o călătorie ca asta, Asta ? trebuie să revin pe pământ.

Am ațipit o vreme și simt cum patul se scufundă. "Iubito", îl aud pe Christopher șoptindu-mi în timp ce îmi dă părul pe frunte. Zâmbesc și îi întind brațele, iar el se întinde pe pături în costumul lui complet și își cuibărește capul în pieptul meu. "Îmi pare rău că am întârziat atât de mult, iubitule". "Nu-i nimic." Îl sărut pe frunte. "Cred că ești epuizat". "Hmm", șoptește el în timp ce pleoapele sale grele se închid. "Ați luat cina?" El dă din cap. "Ce ai mâncat?" "Un pahar de scotch și alune din minibar-ul de la birou." Zâmbesc în întuneric. "Cina ta este în frigider, pe o farfurie. Pune-o în cuptorul cu microunde." "Tu ai gătit-o?", întreabă el cu ochii încă închiși. "Nu, e la pachet." El zâmbește. "Bine." "De ce e bine?" "Pentru că nu mă simt prost dacă sunt prea obosită să mănânc." "Duș", îi spun eu. O să adoarmă în costumul lui complet. "Vrei să faci un duș cu mine?" Mă mușcă de sfârc prin pijama. "Nu", murmur eu. "Sunt pe jumătate adormită." "Petrecăreț". Se trage din pat și dispare în baie, iar eu aud dușul curgând. Zâmbesc. Aftershave-ul lui plutește prin cameră și totul este mai bine când este acasă. Simt că mă relaxez pentru prima dată astăzi. Cinci minute mai târziu, se strecoară lângă mine și mă ia în brațe. Mă strânge în brațe. "Te iubesc, iubito", îmi șoptește somnoros. Îmi întorc capul și îl sărut peste umăr. "Și eu te iubesc." "Noapte bună." Mă sărută din nou.

Stăm câteva minute într-o liniște confortabilă. Sunt cuibărită în siguranță în brațele lui mari și puternice. Cel mai bun loc din lume. "Muncești prea mult", îi șoptesc. Dar el nu răspunde... deja doarme. Vineri seara Balul de caritate: primul meu angajament oficial în calitate de parteneră a lui Christopher Miles. Am emoții și am depus mult prea mult efort pentru a mă gândi la fiecare detaliu. Dau vina pe Zoe, cumpărătoarea personală. M-a târât prin toată Londra în căutarea ținutei perfecte pentru seara asta. Cred că e mai nervoasă decât mine. Conform instrucțiunilor ei, mi-am aranjat părul și machiajul, iar acum mă pregătesc să mă îmbrac. Hainele îmi sunt așezate pe pat, iar eu țin lenjeria Spanx în sus și mă uit la ea. Este micuță. Oare Zoe mi-a luat mărimea potrivită? Chiloții ăștia par să se potrivească unui copil. Îmi revin în minte cuvintele lui Zoe din excursia noastră la cumpărături. Această rochie are nevoie de lenjerie de corp care să o susțină bine. Nu o purtați fără. Bine. Intru în baie și închid ușa. Nu vreau ca Christopher să intre în timp ce mă chinuiam să le ridic pe astea. Intru în ele și... oh, la naiba, atât de strâns. Mă zbat și inspir în timp ce îi trag încet în sus. Îmi pun mâinile pe șolduri în timp ce privesc lenjeria intimă neagră din Lycra în oglindă. Arată ca niște pantaloni scurți și strălucitori de bicicletă. Doamne . . . Bănuiesc că nu se poate respira în seara asta, atunci? Mi-am pus sutienul negru din dantelă, cel mai superboosteț lucru pe care l-am văzut vreodată. Fetele sunt aproape de gâtul meu. Cu siguranță că oamenii nu pot purta rahatul ăsta în fiecare zi, nu-i așa? Părul meu de miere este desfăcut și ondulat în bucle mari, ca la Hollywood, iar machiajul meu este senzual, cu ruj roșu. Mă întorc în dormitor și îmi iau rochia, iar Christopher aruncă o privire în timp ce trece pe lângă ușa dormitorului. Se oprește și își pune capul înapoi în dreptul tocului ușii. Poartă un costum negru de dineu,

cămașă albă și papion negru: porno clasic cu cravată neagră. Nu am văzut niciodată pe cineva atât de chipeș. Delicios. Se încruntă în timp ce mă privește de sus în jos. "Ce se întâmplă acum?" Îmi mușc buza pentru a-mi ascunde zâmbetul. Se referă la lenjeria mea intimă. "Mă îmbrac", îi răspund. "Voi fi gata într-un minut." Intră în dormitor și mă înconjoară în timp ce mă privește de sus în jos. "Ce...?" Îmi pun mâinile în șolduri în timp ce aștept să o spună cu voce tare. Își mătură mâna în zona Spanx-ului meu. "Ce este asta?" "Ce este ce?" "Acei chiloți uriași." "Spanx." "Hayden, când mă uit la astea, ultimul lucru la care mă gândesc este să te plesnesc." Am chicotit. "Nu, prostuțo, așa se numesc. Îți țin toate bucățile înăuntru, netezesc totul." Ridică o sprânceană în timp ce continuă să mă înconjoare, ochii lui mă absorb. "Diabolic." "Ce este?" "Marketing genial", murmură el în sinea lui. "Huh?" "Ei împachetează chiloții bunicii cu promisiunea de a face o femeie mai subțire, netedă și recompensată cu bătăi." El dă din cap în timp ce contemplă conceptul. "Genial. Trebuie să-l angajez pe șeful de marketing al acestei companii. Au dat lovitura cu totul." Am râs. Aveți încredere în el să analizeze planul de marketing. Îmi pun mâinile în șolduri. "Este ceea ce poartă femeile măritate." "Trebuie să-ți spun, și știu că vorbesc în numele întregii omeniri" - își încrețește buza - "nu este un stimulent uriaș pentru a merge la altar". Am chicotit. "Ieși afară. Lasă-mă să mă îmbrac." Mă sărută repede și iese din cameră. "Dă-i jos", îmi strigă în timp ce dispare pe hol. "Femeia mea are curbe." Zâmbesc în timp ce intru în rochia mea. Îl iubesc pe acest bărbat.

"Locurile dumneavoastră sunt pe aici, domnule Miles." Plasatorul face un gest. Cu mâna mea ferm în cea a lui Christopher, îl urmăm în sala de bal. Mă uit în jur cu uimire... Doamne. Acest loc este spectaculos. Un cvartet de coarde cântă în colț. Vase uriașe de cristal cu flori, candelabre care atârnă jos, lumânări care pâlpâie pe toate mesele, creând o atmosferă frumoasă. Toată lumea este îmbrăcată în cravată neagră și arată atât de fermecător. Sala este plină de discuții și râsete puternice. Băiat . ... asta e o treabă serioasă. Brusc, mă simt foarte depășită, ca și cum nu aș avea ce căuta aici, nervoasă ca niciodată. Îl apuc de mână pe Christopher cu o forță de neatârnare. "E în regulă, Grumps." Îmi face cu ochiul peste umăr. "Arăți minunat." Cum de știe mereu ce să spună? Îmi forțez un zâmbet și mă conduce la masă. "Bună ziua." Le zâmbește tuturor în timp ce mă prezintă cu mândrie. "El este Hayden." Simt că mă înroșesc la față. "Bună." "Aceștia sunt" - face un gest în jurul mesei - "Margaret și Conrad, Eva și Mario." Îi fac un semn cu mâna. La naiba... e atât de ciudat. "Ei sunt Edward Prescott și Julian Masters." Ochii mei aterizează pe ultimul om... L-am mai văzut înainte. Unde? Îmi face cu ochiul sexy și ridică paharul. "Ți-am spus că ne vom întâlni din nou, Hayden." Ochii mei se măresc. Nu se poate. El este omul care a deținut iahtul din Grecia... ce naiba? Sunt prieteni? Gura îmi cade deschisă în șoc. El și Christopher râd în hohote, iar Christopher mă strânge de omoplat. "Arăți de parcă ai fi văzut o fantomă, iubito." Râd, pe jumătate jenată și nu știu ce să spun. "Iar acesta" - zâmbește cu mândrie - "este Elliot, fratele meu. Elliot, el este Hayden al meu." Ochii calzi și familiari îmi zâmbesc. Oh... e ca Christopher.

Elliot se ridică și mă sărută pe obraz. "Bună, mă bucur să te cunosc în sfârșit." Ochii lui zăbovesc asupra feței mele în timp ce mă studiază, iar eu simt cum mă înroșesc sub privirea lui. Trage scaunul de lângă el. "Stai lângă mine, Hayden." La naiba... chiar trebuie să o fac? Cad pe scaunul de lângă el, iar Christopher se așează de cealaltă parte a mea. Christopher își pune mâna protectoare pe poala mea în timp ce chelnerul ne umple paharele cu șampanie. "Mă bucur să vă văd", spune domnul Masters de la cealaltă parte a mesei. "Cum a fost vacanța?" "Minunat." Ochii lui Christopher se întâlnesc cu ai mei. "Am adus acasă un suvenir uimitor." Mă strânge de picior. "Înțeleg asta." Julian zâmbește în timp ce se uită între noi doi. "Cum îți place Londra, Hayden?". "Este frumos." Ridic privirea și văd ochii lui Elliot fixați ferm pe mine. Își duce degetul de-a lungul tâmplei și mă studiază în detaliu. Mă uit la Christopher, care acum stă de vorbă cu bucurie cu restul mesei. Ajutor. Îmi sorb din băutură. Eish . . . . Simt că e un test. De fapt, nu e adevărat. Nu simt asta; o știu cu siguranță. "Ești singur aici?" Îl întreb pe Elliot. "Da, soția mea este în Hawaii. A plecat săptămâna trecută cu fratele ei, iar eu iau primul zbor de dimineață." "Hawaii. Atât de frumos." Zâmbesc. "Ai fost vreodată?", mă întreabă el. "Nu. Totuși, pe lista mea de dorințe". "Avem o casă acolo. Suntem destul de norocoși să mergem în fiecare an pentru câteva luni." "Oh, wow." Mă încrunt. "Ce te-a făcut să alegi Hawaii pentru vacanța obișnuită de sărbători?". "Soția mea a locuit acolo pentru o vreme și s-a îndrăgostit nebunește de acest loc." Zâmbesc în timp ce ascult. "Păcat că nu e aici să te întâlnească în seara asta. O să o adori. Seamănă mult cu tine."

Oh... cât mi-aș dori să fie aici. Toată masa cade în discuții, în timp ce eu mă uit uimită prin cameră. Nu am fost niciodată într-un loc atât de strălucitor. Femei frumoase în rochii frumoase... și putem vorbi despre calibrul bărbaților de aici? Dacă ar exista un loc frumos, acesta ar fi. Ce naiba? Cravata neagră scoate la iveală ce e mai bun din fiecare. "Vii la bar?" îl întreabă Elliot pe Christopher. "Nu, voi sta aici cu Hayden." Îmi ia mâna și îmi sărută vârful degetelor în timp ce îmi zâmbește. O urmă de zâmbet îi străbate fața lui Elliot. "Cine ești tu și ce ai făcut cu fratele meu?". Christopher râde, și eu râd la fel. Asta mă face o persoană rea dacă mă bucur că s-a schimbat?

Noaptea este o seară plină de farmec. Oamenii se opresc și vorbesc cu Christopher, comentând cât de relaxat și fericit pare. Și el... el joacă în cameră ca un profesionist. Toți ochii sunt ațintiți asupra lui. Toată lumea vrea să vorbească cu el. El râde și glumește. Camera îi stă în palmă. Amuzant, fermecător și sexy ca naiba, Christopher Miles este băiatul drag din Londra. Cu cât stau mai mult timp aici, cu frumusețea și farmecul, cu atât mai mult o întrebare subiacentă din spatele minții mele iese în față. Ce vede la mine? Sunt doar o fată normală de la țară. Nu sunt superbă sau strălucitoare, nu am o slujbă de lux și, cu siguranță, nu arăt ca frumoasele femei cu aspect de model care tot încearcă să stabilească un contact vizual cu el. Sunt ca un pește în afara apei. Pentru prima dată în viața mea, simt că ceva străin se târăște și se așează ca o minge de plumb în stomacul meu. Insecuritatea. Știu că mai sunt și alții în sală care se întreabă același lucru ca și mine.

De ce ea? De ce a ales să se așeze cu cineva atât de normal? Acum, că știu cu ce viață și cu ce oameni este obișnuit, înțeleg de ce priveliștea mea provoacă atâta agitație. De ce fotografii se înghesuie să facă o poză și mă urmăresc peste tot. Încearcă să-și dea seama ce vede el la mine. Așteaptă să obțină o știre pentru când vom cădea. Oprește-te. Îmi sorb vinul, dezgustată de gândurile mele. Nu e sănătos să gândești așa. ace asta Christopher îi întinde mâna. "Vrei să dansezi, dragă?" Zâmbesc, . recunoscătoare pentru el. "Da." Mă conduce pe ringul de dans și mă ia în brațe în timp ce ne legănăm pe muzică. Mă sărută pe tâmplă, fără să țină cont de toți cei care ne privesc. "Ești frumoasă." Îmi zâmbește. Îmi forțez un zâmbet. Cât timp vei mai crede asta?

Ies pe ușa magazinului într-un vârtej de paparazzi. "Hayden, Hayden, pe aici", mă strigă toți. Îmi las capul în jos în timp ce sunt condus la mașină de către agentul de pază. Acesta deschide ușa, iar eu mă urc pe bancheta din spate și sunt luat cu forța. "Idioți", oftează Hans în timp ce intrăm în trafic. Simt cum bătăile inimii mele revin încet la normal. Acum nu mai pot merge nicăieri fără să fiu urmărit. Vânătoarea lui Hayden Whitmore a devenit un sport. Sunt hăituit zi și noapte de fotografi. Plănuiam să iau prânzul undeva, dar nu pot. Ce rost are? Voi fi o epavă nervoasă tot timpul, știind că mă așteaptă afară. "Unde ai vrea să mergi, Hayden?" mă întreabă Hans. "Acasă, te rog." Am oftat. Ochii lui îi întâlnesc pe ai mei în oglinda retrovizoare și îmi aruncă un zâmbet trist. "Cum dorești."

O lună mai târziu Mă așez cu picioarele încrucișate pe podea în timp ce privesc pe fereastră. Cerul este gri. Norii sunt plini în timp ce-l privesc cum coboară. Se oprește vreodată ploaia în locul ăsta uitat de Dumnezeu? A plouat în fiecare zi de când sunt aici și, ca o plantă, mor fără lumină. Viața se scurge din mine. O pătură grea îmi apasă pe umeri și nu mă pot scutura de ea, oricât de mult m-aș strădui. Fiecare zi este la fel. Nu pot ieși, sunt urmărit. Nu pot să mă întind la soare, pentru că nu există niciun soare. Nu pot simți pământul sub picioarele mele, pentru că nu există pământ. Tot ceea ce fac... este să-l aștept pe Christopher să se întoarcă acasă ca să mă simt din nou întreagă. Ceva lipsește... totul lipsește. Dar, cumva, totul este întreg. Suntem împreună. Sunt cu Christopher, dragostea vieții mele, îl susțin pe Christopher și munca lui importantă. Ar trebui să fiu mai fericită ca niciodată. Dar eu nu sunt. Mă trezesc plângând singură la duș. Privind în gol. Mi-a dispărut complet pofta de mâncare. Sunt trist până în măduva oaselor . . . Nu pot să scap de ea, oricât de mult aș încerca. Simt pierderea vieții mele. A ceea ce am fost. Viața pe care am avut-o. Mi-e dor de mine. Vreau să-mi fac viața aici cu Christopher al meu. Îl iubesc mai mult decât orice. Aș merge până la capătul pământului dacă asta ar însemna că suntem împreună... și simt că am reușit. Dar tot ce face este să muncească, chiar și în weekenduri. Și știu că nu este vina lui, dar asta face. Se străduiește din răsputeri. Știu asta. Trebuie să-mi revin pentru că vreau să îmi placă aici. Vreau să mă simt încântată să mă trezesc. Vreau să îl susțin și să îmi fac prieteni, dar imediat ce ies pe ușă, sunt urmărită de fotografi și totul este prea greu... așa că stau acasă. E mai ușor așa. Dar mă simt pierdut într-o junglă de beton. Am nevoie de soare. Să simt căldura pe piele, vântul în părul meu. Iarba sub picioarele mele. Aer curat . . . .

Vaci. Ochii mei se umplu de lacrimi, care apoi se sparg și se rostogolesc încet pe fața mea. Le șterg cu furie. Trebuie să opresc asta. Termină odată. Asta nu ajută pe nimeni, cu atât mai puțin pe mine. Buzz, buzz ... buzz, buzz ... buzz, buzz ... Sună telefonul meu. Închid ochii, incapabil să răspund. Știu că este Christopher, și știu că va auzi lacrimile din vocea mea și va veni în grabă acasă... așa cum a făcut ieri. Oricât de mult s-ar strădui, oricât de mult ne-am iubi unul pe celălalt, nu poate rezolva problema mea. Mi-e dor de casa mea.

Capitolul 28 CHRISTOPHER Expir puternic în timp ce mă uit la ecranul calculatorului. Îmi arunc o privire spre telefonul meu care stă pe birou. Ar trebui să-l sun pe Hayden. Nu. Ați sunat-o deja astăzi. Mă întorc la încercarea de a mă concentra. Numerele se amestecă pe ecranul meu. Doar un apel rapid. Nu. Pentru numele lui Dumnezeu, nu mă voi putea concentra până când nu voi ști că e bine. Am format numărul ei și a sunat. Hmm ... . Îi trimit un mesaj. Bună, iubito, ce mai faci?

Îmi pun telefonul deoparte și mă uit din nou la ecranul calculatorului. Mă va suna când va putea. Mă întorc la lucru și, după douăzeci de minute, îmi iau din nou telefonul. De ce nu m-a sunat înapoi? Mă duc să o sun din nou... . Încetează. La naiba. Nu reușesc să fac nimic pe aici pentru că îmi fac griji pentru Hayden tot timpul. Focus.

Ea spune că este bine. Ar trebui să o cred. Adică, cum ar putea să nu fie? Are toată Londra la îndemână. Bineînțeles că e bine. Instinctul meu îmi spune că ceva nu e în regulă cu ea, dar poate că eu caut ceva ce nu există. Mă întorc la lucru și, cu siguranță, zece minute mai târziu îmi ridic telefonul. Sună-mă... la naiba. Jameson și Tristan intră în biroul meu. "Ești gata să mergem la prânz?" Expir cu greutate. Unde a dispărut dimineața? Nu am realizat literalmente nimic. La naiba. Trebuie să mă concentrez. Frații mei sunt la Londra pentru reuniunea bilunară a consiliului de administrație. "Da, cred că da." "Ce e în neregulă cu tine?" Tristan se încruntă. "Nimic." Mă ridic în picioare. "Să mergem."

Douăzeci de minute mai târziu, ne așezăm într-un bar din apropierea biroului. Am comandat, iar eu beau apă minerală. "Nu bei o bere?" întreabă Jameson. "Nu. Am prea multe de făcut." Îmi târăsc mâna pe față. "De când m-am întors, nu realizez aproape nimic." Tristan zâmbește în timp ce își ronțăie o bucată de gheață din apă. "Vacanța s-a terminat oficial. Ne întoarcem în lumea reală, nu?". "Nici măcar nu e vorba de muncă, ci de Hayden. Papagalii îi fac zile fripte, iar ea urăște vremea de aici." "Vremea?" Tristan se încruntă. "E al naibii de mohorât aici în ultima vreme. Soarele este un eveniment special de când a sosit." Ridic din umeri. "Mă tot gândesc că se va obișnui și se va adapta... dar, între noi fie vorba, nu sunt sigur că o va face." "Ai de gând să te muți din oraș?" întreabă Jameson. "Nu. La naiba cu asta." Îmi strâmb fața. "Iubesc orașul. Urăsc să fiu plecat din oraș și, în plus, am rugat-o să-mi dea trei luni înainte de a face ceva. Vor fi momente în viața mea în care voi avea nevoie să locuiesc într-un oraș, iar

s-ar putea să nu fie doar aici. Ar putea fi oriunde. Trebuie să știe pentru ce s-a înscris. Nu vreau să se chinuie atât de mult să se mute și apoi oricum nu merge." Amândoi se încruntă și se uită unul la celălalt. "Ce?" Am pocnit. "E la un proces de trei luni?" Tristan se încruntă. "Sau ești tu?" "Amândouă, cred, dar atâta timp trebuie să lucrez multe ore în Londra. După aceea vom putea discuta ce vom face pe termen lung, dar în acest moment, cu Elliot plecat, nu avem cum să ocolim această situație". "Și apoi, cu următoarele două weekenduri... . ," adaugă Jameson. "Cum rămâne cu următoarele două weekenduri?" Mă încrunt. "Weekendul viitor, echipa din Paris vine în oraș pentru antrenament, iar săptămâna următoare avem o conferință în Germania. Așa că, din punct de vedere tehnic, nu vei avea o zi liberă acasă timp de 21 de zile". Îmi ciupesc podul nasului. "La naiba. Să ai pe cineva care să depindă de tine e un adevărat coșmar." "Cumpără-i un cățeluș." Jameson ridică din umeri. "Să ai un copil." Tristan zâmbește în paharul său. "Apoi va fi prea epuizată ca să-i mai pese dacă ești viu sau mort... darămite unde locuiește." "Nu e un plan rău, de fapt." Am chicotit. "Sau dacă ți-a căzut scula", murmură Jameson sec. "Poveste adevărată", este de acord Tristan. "La naiba cu asta, atunci." Ne sosește prânzul și mâncăm în tăcere o vreme. "Ce ai de gând să faci?" întreabă Jameson. Ridic din umeri. "Nimic. Va fi bine, dar dacă soarele ar ieși pentru un minut, ar fi de mare ajutor." Telefonul meu sună cu un mesaj. E de la Hans. Bună, domnule Miles, Nu sunt sigur dacă depășesc măsura. M-am gândit să te anunț că Hayden a avut o zi proastă.

Mă încrunt și îi răspund la mesaj.

Ce te face să spui asta?

O imagine se întoarce. Este o fotografie cu Hayden într-un parc. Ea stă pe iarbă. Lacrimile îi curg pe fața ei roșie. Pare atât de pierdută și de deznădăjduită. Așa că... spre deosebire de fericita Hayden de care m-am îndrăgostit. Tristețea ei transpare din imagine, iar mie mi se pune un nod în gât când o privesc. Mă ridic. "Trebuie să plec." "Ce s-a întâmplat?" Amândoi se încruntă. Îmi ridic telefonul și le arăt fotografia, iar fețele lor se prăbușesc când o privesc. "La naiba . . . ," șoptește Tristan. "Asta nu arată bine". "Crezi?" Îmi arunc cu dezgust șervețelul pe masă. "La revedere, te sun mai târziu." Ies din restaurant cu o misiune. Îl sun pe Hans. "Bună ziua, domnule Miles." "Unde ești?"

HAYDEN

Stau și mă uit în gol. Banca din parc este dură, rece și încărcată de decizii imposibile. Am acest sentiment de scufundare în inimă, dar nu știu cum să-l opresc. În fiecare zi mă trezesc hotărât să fiu fericit. Până la ora prânzului sunt în lacrimi... și nu sunt genul de fată care să plângă. Nu am avut niciodată un motiv să plâng până acum, și nici măcar nu sunt sigură că am acum. Totul despre dragostea noastră este limpede ca cristalul și totuși, în atât de multe feluri, dezordonat și complicat. Am dat-o în bară, iar lucrul cel mai prostesc este că am știut-o la momentul respectiv, dar nu am vrut să fiu o regină a dramei și să provoc o ceartă. Dar ar fi trebuit să o fac. Ar fi trebuit să lupt mai mult pentru a mă apăra. Privind în urmă, Christopher ar fi trebuit să vină singur la Londra, să ne obișnuim amândoi cu mediul înconjurător înainte de a ne arunca în oala de presiune a traiului împreună într-un oraș mare. Totul s-a întâmplat atât de repede. Totul mi-a fost aruncat în față, totul sau nimic, încă de la început. Retrospectiva este un lucru minunat. Dacă numai... Christopher mi-a spus cine este cu adevărat cu un minut înainte ca mașina să oprească, pentru că știa că nu voi face o scenă în fața șoferului. Nu mi s-a părut bine la momentul respectiv, dar am lăsat-o baltă pentru că i-am înțeles motivul pentru care a vrut să rămână anonim, mai ales acum că presa mă hărțuiește zi și noapte. Înțeleg de ce avea nevoie de acea pauză de la realitate și îl respect pentru că a făcut-o. Acum că îl cunosc, ar fi fost nevoie de mult curaj pentru a face ceea ce a făcut. A vrut să găsească pe cineva care să-l iubească pentru el. Misiune îndeplinită: Eu îl iubesc. Cu totul. Dar cum rămâne cu alegerile mele . . și mai contează ele? Aveam totul planificat, iar acum speranțele și visele mele sunt doar... . . plecat.

Christopher este dragostea vieții mele - vorbesc de sufletul meu pereche - dar știu că pentru a fi cu el trebuie să renunț la cine sunt eu. Pentru ca el să se mute să fie cu mine... ar trebui să renunțe la cine este... este. Nu există niciun câștigător. Unul dintre noi trebuie să piardă totul pentru a pentru ca celălalt să fie fericit. Și vreau să fiu eu. Nu vreau ca el să sufere așa... dar e mai greu decât am crezut că va fi. Lonelier. Îmi strâmbam fața în lacrimi. Dacă vreau să fiu eu însumi, nu pot rămâne într-un oraș. Dacă vreau o viață cu Christopher, atunci trebuie să rămân. Nu este corect să aleg una în detrimentul celeilalte. Nu pot să pierd niciuna dintre ele. Lacrimile îmi curg încet pe față. "Hei, iubito", spune vocea lui Christopher din spatele meu. Mă întorc, speriată. "E totul în regulă?", întreabă el. Mă întorc de la el și mă șterg repede la ochi. La naiba, de unde știa că sunt aici? "Da." Se așează lângă mine și se uită la parc. "Ce se întâmplă pe?" "Nimic." Încerc să-mi ascund lacrimile. "Sunt bine." El își ridică sprânceana. Îmi dau ochii peste cap. "Nu o face." Am tăcut, iar eu îmi caut pe creier ce să spun. "Hayden... trebuie să vorbești cu mine... Nu pot rezolva asta dacă tu nu vrei să... vorbește cu mine." Fii sincer. "Cred că o să mă duc acasă, în State, pentru câteva săptămâni", spun încet. "Ce?" Se încruntă. "De ce?" "Ești atât de ocupat, iar eu... am nevoie de aer curat... și..." Ochii lui îi țintuiesc pe ai mei. Mă forțez să spun cu voce tare cuvintele temute. "Mă lupt... și nu sunt complet sigur că viața la oraș este pentru mine." "Viața mea este în oraș, Hayden", răspunde el sec.

Mi se umplu ochii de lacrimi. "Știu." "Ați spus că o veți face în trei luni." "Știu că așa am spus." "Au trecut doar câteva săptămâni. Bineînțeles că nu te-ai acomodat încă. Lasă-ți puțin timp. Îți vei reveni." Te-ai întors? Pur și simplu nu înțelege. "Nu vreau să mă învârt în jurul tău, Christopher", pocnesc eu frustrat. "Mă gândesc pe termen lung." "Ce înseamnă asta?" "Nu aș putea în niciun caz să îmi cresc o familie aici, în aceste condiții." "Ce naiba înseamnă asta?", latră el furios. Ridic din umeri. "O ridicare din umeri?", se răstește el. "Îmi spui că nu vrei să îți întemeiezi o familie aici și apoi răspunzi cu o ridicare din umeri? Ești aici de două minute, Hayden." "Nu te supăra." "Cum aș putea să nu o fac?" El ridică vocea. "Se întâmplă ca aceste condiții să fie cele mai bune dintre cele mai bune din Londra. Ai un șofer, ai un paznic, locuiești într-un penthouse de patruzeci de milioane de dolari și poți face tot ce vrei, și tot nu e al dracului de suficient?" "Totuși, nu mai am femeia de serviciu de care m-am îndrăgostit, nu-i așa?". I-am răspuns. "Urăsc această versiune a ta dependentă de muncă. Dacă te-aș fi întâlnit așa cum ești acum, nici măcar nu am fi fost împreună." Se așează înapoi pe scaun și îmi aruncă un zâmbet sarcastic. "Și iată-l est e." "Acolo ce este?" "Mă întrebam cât timp va trece până când îmi vei arunca asta în față." Temperamentul meu începe să crească. "Nu am voie să aduc asta în discuție? Tu ești am terminat cu acest subiect, deci ăsta e sfârșitul? Așa funcționează această relație? Este cum vrei tu sau cum vrei tu." "Nu fi drăguț, Hayden. Nu-mi place asta." "Îmi cer scuze." Adrenalina îmi trece prin sânge. "Nu-mi voi cere scuze pentru că m-am simțit dezamăgit de tine. Ți-ai atras toate astea asupra ta când m-ai mințit timp de douăsprezece luni, așa că să nu îndrăznești să stai acolo și să-ți aperi acțiunile ca și cum eu aș fi cea care are o problemă." El își dă ochii peste cap, iar eu văd roșu.

"Mă duc acasă, la fermă, pentru o vreme." "Nu, nu te duci", zice el. "Cum adică, nu, nu sunt?" "Mi-ai spus că le vei da trei luni și, la naiba, mi le vei da. Ai o zi proastă. Ai de gând să fugi înapoi acasă la mami și la tati de fiecare dată când ai o zi proastă?" De necrezut. "Dovada că nu asculți nimic din ce-ți spun", țip. "Dacă te duci acasă la ferma aia, atunci asta e", țipă el. "Ce?" Mi-am încurcat fața. "Ce naiba înseamnă asta?" Am explodat. "Exact cum am spus." Își ridică bărbia în semn de sfidare. "Trebuie să locuiesc în oraș. Este nenegociabil. Dacă alegi să nu-i dai o șansă ca lumea, atunci... ." Își ridică mâinile în semn de înfrângere. "Nu mai are niciun rost. Nu am de gând să am o relație la distanță. Nu va funcționa." "De ce nu?" "Pentru că am nevoie de sex!", strigă el. Mă așez înapoi pe scaun, șocată până la tăcere. Wow ... ... Realitatea mă lovește ca un tren de marfă, inima mea se sparge în bucăți. Chiar nu vom reuși să trecem peste asta. Mi se pune un nod în gât. "Dacă sexul înseamnă mai mult pentru tine decât fericirea mea... atunci cred că... . ... asta e o despărțire." Își dă ochii peste cap. "Nu fi atât de dramatic, Hayden. Știi ce vreau să spun." "Da, știu." Mă ridic. "Mă duc acasă." "Aceasta este casa ta." Se ridică în picioare într-un scandal. Îmi dau ochii peste cap. "Sunt doar câteva săptămâni. Cine e cel care e dramatic aici?" "Nu te duci." "Nu poți să-mi spui că nu am voie să mă duc acasă, Christopher. Nu voi accepta asta." "Ați spus că o veți face în trei luni." "Vreau să mă duc acasă pentru câteva săptămâni. Nu ar trebui să fie mare lucru." "Nu. Tu rămâi aici și vom rezolva asta împreună. Nu voi fi ținută în brațe de fiecare dată când ți se face dor de casă. Mă părăsești, și asta e tot."

Ce naiba? Nu-mi vine să cred. Chiar ar prefera să ne despărțim decât să rămânem fără sex? Oh... Silueta lui se estompează . . . "Cine ești tu?" Șoptesc printre lacrimi. "Sunt bărbatul care te iubește." "Ești sigur de asta?" Pieptul i se ridică și coboară în timp ce se chinuie să respire. "Mă duc." "Atunci" - ridică din umeri - "asta e o despărțire." Ochii mei îl cercetează. "Chiar așa?" "Nu pot să mai lungesc asta. Dacă mă părăsești fără să încerci acum, mă vei părăsi mereu fără să încerci. Nu mă pot muta niciodată din oraș, Hayden. Nu sunt așa." Oh, nu. Asta este cu adevărat... inima mi se strânge în piept. Ne uităm unul la celălalt, atât de aproape, dar la milioane de kilometri distanță. "Te iubesc", șoptesc. "Evident, nu suficient." Și pleacă. "Nu vii acasă să mă conduci?" Îl strig după el. "Nu." Se întoarce cu fața la mine, cu ochii lui reci care îi țintesc pe ai mei. "La revedere, Hayden." Dispare prin parc, iar eu mă las pe scaun, șocată până în măduva oaselor. Șah mat.

Îmi pun ultimele lucruri în valiza care zace deschisă pe pat și mă uit prin dormitor. Va fi ultima dată când o voi vedea? Nu se poate... Nu. O să trecem peste asta. Știu că o vom face. Ne iubim prea mult ca să nu fim împreună. Mă uit la ora de pe telefon: 6:20 p.m. Unde este? I-am trimis un mesaj lui Christopher când mi-am rezervat zborul și iam spus la ce oră voi pleca. Să nu-mi spui că nu vine acasă să mă vadă plecând.

Știu că aș putea să mai stau aici o vreme înainte de a pleca, să planific mai bine și să plec săptămâna viitoare sau ceva de genul ăsta, dar cu el lucrând în următoarele trei săptămâni la rând, încă o zi singură în apartamentul ăla nu e ceva ce pot suporta. Și în plus, sunt supărată pe el pentru că mi-a aruncat în față comentariul cu "fără sex". Știu că a spus-o doar ca să încerce să mă șocheze. Și a funcționat. A făcut-o... dar nu într-un mod bun. În orice caz, m-a făcut mai hotărâtă să am grijă de propria mea fericire. Niciodată nu i-aș spune așa ceva într-o ceartă. M-a surprins faptul că s-a coborât atât de jos. De fapt, dacă sunt sinceră, nu sunt surprinsă. Christopher are un mod de a mă convinge să fac ceea ce vrea el să fac. De data asta a luat-o pe drumul greșit... Nu mă voi lăsa intimidat cu tactici de speriat. Dacă vrea să se culce cu altcineva, poate s-o facă. Nu voi mai fi aici să strâng bucățile. "Grumps", îl aud strigând de la parter. E acasă. Aproape că am coborât în fugă scările și l-am găsit în bucătărie. Își toarnă două pahare de vin. Inima îmi face salturi în piept la vederea lui. În costumul său marinăresc perfect ajustat și în cămașa albă, el este întruchiparea perfecțiunii masculine. "Bună." Zâmbesc cu speranță. "Bună." Mă sărută pe obraz și îmi dă un pahar de vin. "Trebuie să vorbim." Mă ia de mână și mă conduce în sufragerie, iar noi ne așezăm pe canapea. Îmi înghit nodul nervos din gât și știu că acesta este momentul, momentul în care discutăm despre viitorul nostru. Ochii lui îi țintuiesc pe ai mei. "De cât timp ești nefericită aici?" "Nu sunt nefericită cu tine . . ." "Răspunde la întrebare, Hayden", răspunde el categoric. Fii sincer. "Aproape tot timpul." Ridică o sprânceană și își sorbește vinul. "Ca să clarificăm, nu sunt nefericită cu tine și cu relația noastră. Te iubesc, mai mult decât orice." "Nu mai mult decât să locuiești la țară, totuși." E rănit. "Chris, eu doar..." Ezit, neștiind ce să spun. Am nevoie să am toate datele în fața mea. "Unde crezi că va fi casa ta permanentă?" întreb. "Lungă

termen, cum ar fi: "Unde îți vezi copiii crescând?". "Între Londra și New York." "În apartamente?" "Da, apartamentele mele sunt mai mari decât majoritatea caselor, Hayden." "Știu." Dau din cap. "Este adevărat; așa este. Și vei lucra mereu pentru Miles Media?". "Bineînțeles că o voi face; este treaba familiei mele. Nu voi părăsi niciodată compania." "Oh." Îmi sorb vinul, neștiind ce să răspund la asta. Viitorul lui este bătut în cuie. "Într-o lume perfectă, unde vă vedeți trăind?", întreabă el. Ochii mei îl caută pe al lui și nu vreau să o spun cu voce tare, pentru că odată ce o spun nu mai pot să o retrag. "Te rog, fii sinceră, Haze", spune el cu blândețe. "Pe pământ." "Unde?" "Nu știu." Ridic din umeri. "Nu neapărat ferma părinților mei, dar ceva asemănător. În cele din urmă vreau să am propria mea afacere de creștere a animalelor. Este ceea ce fac, ceea ce iubesc, și îmi lipsește atât de mult." Văd durerea trecându-i prin ochi. "Vrei să . . . . să locuiți vreodată la o fermă?" Întreb cu timiditate. "Te vezi trăind la țară?" "Nu." "Ai încerca vreodată?" "Nu are rost. Știu deja că nu mi-ar plăcea". Ne privim unul pe celălalt, în timp ce o constatare începe să se instaleze. "Ce urăști la oraș?", mă întreabă el. "Totul." "Specificări". "Poluarea, oamenii, haosul, paparazzi. Este atât de zgomotos și pe steroizi. Nu mă simt eu însumi aici." Îi iau mâna în a mea. "Și îmi doresc cu disperare, pentru că te iubesc, dar știu deja că, pentru a fi aici, trebuie să renunț la cine sunt." Ochii lui bântuiți îi cuprind pe ai mei. "Și poate că ar trebui să fac asta..." Ridic din umeri. "Eu doar..." "Nu." Mi-a tăiat calea. "Nu vreau să faci asta." Îmi cuprinde fața în mâna lui. "Ești perfectă așa cum ești. Nu schimba nimic."

Ochii mi se umplu, iar o lacrimă îmi scapă și se rostogolește pe față. El o șterge cu degetul mare. "Ce înseamnă asta pentru noi, Chris?" Am șoptit. Nările i se umflă. "Înseamnă că trebuie să te las să pleci." Mă doare nodul din gât în timp ce încerc să-mi stăpânesc lacrimile. Mă sărută ușor. "Nu-ți pot cere să fii cineva care nu ești, Hayden. Pentru că știu cu siguranță că nu pot schimba ceea ce sunt." Oh, nu. "Dar eu te iubesc", șoptesc eu. Ochii lui se umplu de lacrimi. "Și te voi iubi mereu." Mă ia în brațe și mă strânge în brațe, iar barajul se rupe și plâng pe umărul lui. "Dar cum... cum pot doi oameni să fie atât de îndrăgostiți și să nu funcționeze?" Am plâns. "Pentru că basmele nu sunt reale." Plâng mai tare. "Nu spune asta." "În adâncul sufletului meu am știut-o întotdeauna." Mă retrag din brațele lui. "Nu pot să cred asta." Încep să intru în panică. Chiar își ia rămas bun. "Nu, voi rămâne. O să ne înțelegem. Putem face asta", bâigui eu. "Va fi bine." "Nu, Hayden. Nu o vom face." Se ridică în picioare. "Ia-ți lucrurile. Te duc la aeroport. Nu vei mai fi nefericită nici măcar un minut din cauza mea. I-am promis tatălui tău că voi avea grijă de tine, iar eu fac asta." "Nu vreau să plec", îi șoptesc. "Dar tu nu vrei să rămâi." Plâng cu voce tare, iar el iese din cameră și două minute mai târziu se întoarce cu valiza mea. "Haide." Îmi strâmb fața în lacrimi. "Dar ne iubim." "Acesta este unul dintre acele cazuri în care dragostea nu este suficientă." Inima mi se strânge. Oh, nu. "Ia-ți lucrurile." Îmi duce valiza la ușă și iese în hol. Mă plimb prin apartament, plângând, în timp ce îmi găsesc geanta și tot ce vreau să iau. Partea cea mai rea este că, în adâncul sufletului meu, știu că are dreptate. Eu trebuie să plec, iar el trebuie să rămână. Arunc o ultimă privire prin frumosul apartament. Întotdeauna mi s-a părut atât de rece și neprimitor pentru mine... și acum știu de ce.

Nu e casa mea. Îmi strâmb fața și plâng mai tare. Ies pe ușa din față și mă urc în lift. Christopher este solemn și privește fix în față. Coborâm la parter în sunetul moale al plânsului meu. Îmi duce valiza până la mașină, o pune în portbagaj și se urcă la volan. Plâng tot drumul până la aeroport, în timp ce el îmi ține mâna în poală, ridicând-o din când în când pentru a-mi săruta vârful degetelor. Ajungem la aeroport, dar, în loc să parcheze mașina, el trage în parcarea de debarcare. "Nu intri?" Îi șoptesc. Ochii lui se umplu de lacrimi. ". . . Nu pot." "Iubito..." Plâng. "Nu o face." Coboară din mașină în grabă și știu că are nevoie să termine cu asta. Deschide portbagajul și îmi scoate valiza. Ne uităm unul la celălalt. Un ocean de suferință și tristețe înoată între noi. "Te sun când ajung acolo?" Am șoptit. "Nu o face." Mă încrunt. "Trebuie să fie o ruptură curată." Oh. Mă ia în brațe și rămânem pe stradă îmbrățișați, amândoi în lacrimi. "Te voi iubi mereu", șoptește el. "Te iubesc." Mă agăț strâns de el. Acesta nu poate fi sfârșitul. Ca și cum nu ar fi putut suporta, se smulge în grabă din brațele mele, se urcă în mașină și, fără să se uite înapoi, pornește în trafic. Stau pe trotuar și, prin vedere încețoșată, privesc cum mașina sport dispare pe șosea. "La revedere, dragostea mea."

Capitolul 29 Timpul trece atât de repede... ... mai puțin atunci când inima îți sângerează. Apoi, fiecare clipă, fiecare respirație, fiecare oră dureroasă pare o eternitate. Au trecut trei săptămâni de când Christopher m-a lăsat la aeroport. Trei săptămâni de când lumea mea s-a prăbușit. Și mi-ar plăcea să vă spun că m-am vindecat și că sunt pe cale să fiu din nou în regulă, dar nu pot. Pentru că nu mai este soare. Corpul meu trăiește aici, în SUA, iar inima mea trăiește la Londra... cu el. Mă gândesc la el tot timpul, până la punctul în care este nesănătos. Îmi fac griji dacă are grijă de el însuși, dacă a mâncat și dacă muncește prea mult... ceea ce știu deja că face. Și știu că trebuie să mă trezesc din asta, dar cum îți oprești inima? Există un comutator? Spune-mi, pentru că trebuie să-l găsesc. Conduc tractorul în timp ce mă uit la padocurile verzi. Este zorii zilei. Soarele se ivește la orizont, la răsăritul unei noi zile. Și chiar dacă știu că locul meu este aici, fiecare zi este neagră pentru mine. Întunericul care vine din interior. Partea cea mai rea este că întreaga experiență m-a schimbat. Nici măcar nu mai sunt fericit aici, acasă, la fermă. E ca și cum tot ceea ce credeam că îmi doresc s-a deplasat din centru. Tot ceea ce credeam că sunt este greșit. Nimic nu are sens. Și știu că nu vreau să-mi construiesc o viață la Londra... dar nici nu suport gândul de a fi aici. Poate că ar trebui să plec undeva nou, să o iau de la capăt, dar unde aș putea merge? Orice loc fără el este o tragedie. Știu că nu există nicio cale de a evita acest lucru. Este ceea ce este.

El este un băiat de la oraș, eu sunt o fată de la țară. Motivul pentru care nu putem fi împreună este încă valabil. Nimic nu s-a schimbat. Inima mea este încă foarte zdrobită.

CHRISTOPHER

Apa fierbinte îmi curge pe cap. Dacă stau destul de mult timp sub ea, apa se va curăța în cele din urmă. Trebuie să mă spăl de această durere de inimă. Am mâna pe gresie în timp ce mă sprijin de perete și am atins un minim istoric. Este ora 3:00 dimineața, iar un nou întuneric s-a așternut. Regret. Și odată cu aceasta a venit un nivel mai profund de înțelegere a ceea ce sunt. Cine nu sunt. Îmi sprijin fruntea de gresie. Gândul meu se duce la scumpa mea Hayden. Unde este acum? În cele din urmă mă târăsc afară din duș și îmi înfășor un prosop în jurul taliei. Mă îndrept spre parter și parcurg lista mea de Spotify până când ajung la melodia pe care trebuie să o ascult. Am avut-o pe repeat în ultima vreme. Pentru o clipă . . mă face să mă simt mai bine, ca și cum m-ar apropia de amintirea de a fi fericit. Mai aproape de ea. Începe să cânte, iar eu mă las pe canapea să ascult. Acesta este imnul lui Hayden. A fost scris sută la sută despre ea. Și la cuvintele obsedante ale piesei "Halo", de Beyoncé . . . Mă complac în autocompătimire.

"Deci... ceea ce vreau să spun aici" - arăt spre tablă - "este că proiecția este departe de a fi corectă." Zece perechi de ochi privesc din jurul mesei de joc. Telefonul meu vibrează pe masă, iar eu mă uit la nume. Este vorba de pe ea? Tristan.

Îl ignor. Eu continui să prezint. "Așadar, pe această foaie de calcul..." Țin telecomanda în fața ecranului și o parcurg până acolo unde trebuie să fiu. Telefonul meu vibrează pe masă și, din nou, mă uit la nume. Este ea? Elliot. Du-te naibii. De ce mă sună toți în dimineața asta? Sunt ocupat aici. Continui să vorbesc, iar cinci minute mai târziu telefonul meu vibrează din nou. Jameson. Ce? Pentru numele lui Dumnezeu, lăsați-mă în pace, nenorociților. Sunt în mijlocul a ceva foarte important. "Dacă te uiți la tendințele din ultimii ani..." Arăt spre un grafic și se aude o bătaie în ușă. "Intră." Intră Elouise. "Christopher, Jameson este pe linia doi. A spus că e urgent." Mă încrunt. "Mi-a spus să o iau în biroul tău." "Hmm." Mă uit în jurul mesei. "Îmi cer scuze. Trebuie să răspund la asta. Hai să luăm o pauză de zece minute pentru ceai". "Sigur", răspund cu toții. Ies afară și o iau la fugă pe hol. La naiba... Nu am timp pentru rahatul ăsta. "Da", răspund eu. "Pagina patru, Ferrara News", mârâie vocea lui Jameson. "Ce?" Deschid ziarul de pe calculator și mă așez pe scaun. Apare o fotografie de o jumătate de pagină. pentru o Supermodel.

Este o fotografie uriașă cu Hayden în parc. Stau lângă ea pe o bancă din parc. Ea plânge, iar eu arăt ca și cum aș fi supărat. Apoi, lângă ea este o fotografie cu mine și Amira Conrad, un model care se întâlnește cu unul dintre prietenii mei. M-am întâlnit cu ea la barul

unui restaurant, la prânz, zilele trecute.

Poza este cu mine cu brațul în jurul ei, făcută exact în momentul în care am sărutat-o pentru a o saluta. Eu îi zâmbesc, iar ea îmi zâmbește la rândul ei. Părem total îndrăgostiți. Îmi fierbe sângele. "Îți bați joc de mine?" Șoptesc supărat. "Vreo veste de la Hayden?" întreabă Jameson. "Nu." "Asta chiar nu arată bine." "Crezi?" Am explodat. "La revedere." Închid și îmi răsfoiesc telefonul. Degetul îmi plutește peste numele lui Hayden... poate că nici măcar nu vede ziarul... și apoi... mi se scufundă inima. Nu contează chiar dacă o face. Am terminat-o. Ea nu mă vrea pe mine... sau viața mea. Într-o zi va trebui să merg mai departe, la fel și ea. Mi se strânge inima la gândul că un țăran va putea să-i ofere viața pe care eu nu am putut să i-o ofer... oricât de mult mi-aș fi dorit să o ofer. Mi-o imaginez trăind la o fermă mare, cu o mulțime de copii sălbatici și fără griji și fiind fericită, și zâmbesc cu tristețe. Îmi doresc asta pentru ea. Vreau ca ea să aibă tot ce și-a dorit vreodată. Merită să fie fericită. Mi-am pus telefonul înapoi. Privirea mea se îndreaptă spre fereastră și spre Londra care zumzăie jos. E la un milion de kilometri depărtare deprimantă. Sună interfonul meu. "Da." "Te întorci?" întreabă Elouise. La naiba... întâlnirea. "Sunt pe drum."

Mă așez la birou și mă uit pe fereastră. Oamenii vorbesc, vin și pleacă, se întâmplă lucruri, dar mintea mea este la un milion de kilometri distanță. Pe ea. Întotdeauna pe ea. Șase săptămâni este o perioadă lungă de timp. Prea mult.

Situația nu se îmbunătățește, ci se înrăutățește. În jurul gâtului meu se strânge un laț de care nu pot scăpa. Singurul moment în care sunt fericită este atunci când vorbesc cu Eddie, dar nu am reușit să dau de el de o săptămână și încep să mă îngrijorez. De ce intră telefonul lui direct în căsuța vocală? Îmi arunc o privire la ceas. S-ar putea să sun la pensiune să văd când mai lucrează. O să-l sun pe Howard, managerul. Caut numărul pe Google și formez numărul în timp ce încep să mă plimb de colo-colo. "Bună ziua, Barcelona Backpackers." "Bună ziua, pot vorbi cu Howard, vă rog?" "O clipă." Aud că linia trece pe un post. "Alo, Howard la telefon." "Howard", îi răspund, "sunt Christo." "Bună." El râde. "Ce mai faci, omule?" "Bine, bine. Tu ce mai faci?" "Același rahat, altă zi. Totul e bine aici." "Ascultă, îmi pare rău că te deranjez. Încerc să dau de Eddie, dar telefonul lui nici măcar nu sună." "Oh, da... a fost furat." "Oh." Inima mea se scufundă. Știu cât de supărat ar fi fost. "Mă întrebam ce s-a întâmplat. L-am sunat și i-am trimis mesaje, dar nu mi-a răspuns." "Nu are rost să trimit mesaje", răspunde el cu dezinvoltură. "Ce vrei să spui?" "Păi... nu știe să citească." "Ce?" Mă încrunt. "Nu știe să citească sau să scrie. Știi asta." "Asta e ridicol", spun eu. "Bineînțeles că știe." "Christo . . știi că nu are casă, nu?" "Ce?" Am șoptit. "Vorbești serios?" "Da", răspunde el cu dezinvoltură. "Nu mai spune. E orfan." Încep să-mi aud bătăile inimii în urechi. "Părinții lui sunt amândoi... morți?" Am oftat. "Tatăl lui a plecat înainte să se nască, iar mama lui a murit întrun accident de mașină când el avea opt ani, sau așa ceva. Nu are bunici, mătuși sau unchi supraviețuitori. A fost în sistemul de plasament pentru o vreme, dar a fost pus cu niște nemernici și a sfârșit prin a fugi." Mă las pe scaunul de la birou, șocată de o tăcere îngrozită.

"Dar unde doarme?" Șoptesc cu un nod în gât. "Într-o casă părăsită, la colțul căminului." Mă ridic. "Unde este?" "Este aproape direct în spatele căminului. Este închisă cu scânduri. Nu ai cum să nu-l vezi." Rămân la telefon, șocat până la tăcere. Doamne sfinte. "Nu-i spune că am sunat, bine?" Te întreb. "Da, bine." "Când mai lucrează?" "Mâine seară." "Mulțumesc." Închid și mă uit îngrozită la perete. Ce naiba? Barcelona Uber-ul se oprește pe trotuar. "Lasă-mă să cobor aici", îi spun șoferului. Niciodată nu m-am urcat atât de repede într-un avion. Nu știu ce caut aici, dar trebuia să vin. Trebuie să-l văd. Mă duc după colț și văd vechea casă părăsită. Debordez de emoție; cum poate un copil atât de frumos să aibă o viață atât de oribilă și să nu-mi spună niciodată un cuvânt despre asta? Credeam că suntem cei mai buni prieteni. Nu înțeleg. Văd o mișcare și mă ascund în spatele unui tufiș. Îl privesc pe Eddie cum iese din casă și urcă strada ca și cum nu i-ar păsa de nimic. Atât de curajos și stoic. Săracul copil. Aștept până când dispare după colț și mă îndrept spre casa părăsită. Este dărăpănată și abia dacă stă în picioare. Are două etaje și o scară care urcă pe exterior. Ușile și ferestrele din față sunt închise cu scândură, așa că mă duc prin spate și văd o ușă veche și spartă.

SĂ ȚINĂ LA DISTANȚĂ SUBSTANȚELE CHIMICE PERICULOASE. Împing ușa cu greu, iar ușa scoate un scârțâit adânc și puternic. Mă uit înăuntru. Întuneric. "Bună ziua . . . ," am sunat. Tăcere. "E cineva acolo?" Liniște. Pornesc lanterna de pe telefon, împing ușa înapoi și intru. Podelele sunt sparte, iar înăuntru e întuneric și mucegai. Pereții sunt găuriți, iar graffiti acoperă totul. Mi se răsucește stomacul. Strălucesc cu lanterna în jur. Unde doarme? Trebuie să văd. Am căutat în toate camerele. E mai rău decât am crezut. Mult mai rău. Vederea mi se încețoșează și mă șterg la ochi ca să pot vedea. Ajung la o cameră din spate, mă uit înăuntru și mi se rupe inima. Pe podea se află o saltea singuratică cu un sac de dormit. Mă apropii și mă uit în jur. Toate cărțile poștale pe care i le-am trimis sunt prinse cu grijă de perete, ca niște trofee. O fotografie laminată a lui Hayden este fixată strategic în centru. "Eddie", șoptesc printre lacrimi. "Bietul, bietul Eddie." Mi-l imaginez dormind aici, în întunericul mocirlos. Singură. Nimeni care să aibă grijă de el și să-l facă să se simtă în siguranță. Mă strâmbă la față. Realitatea situației sale este atât de crudă și reală. Devastat de tristă. Am dezlipit fotografia lui Hayden; zâmbește și pare atât de fericită și lipsită de griji; inima mi se strânge și plâng cu voce tare. Și lui îi este dor de ea. "Cine e acolo?" Latră vocea lui Eddie. Încerc să-mi revin și mă șterg la ochi. "Sunt eu", strig. "Cine?" "Christo."

Împinge ușa, iar fața îi cade, iar eu nu mă pot abține: fața mi se strâmbă în lacrimi. "Nu . . . . . ," scuipă el. "Ce cauți aici?" "M-am întors după tine." Se încruntă. "Și îți promit pe viața mea", șoptesc printre lacrimi, "că nu vei mai fi niciodată singur".

Capitolul 30 Ochii lui îi cercetează pe ai mei. "Ia-ți lucrurile", îi spun în timp ce-mi recapăt calmul. "De ce?" "Vii cu mine." "Unde?" "Londra." "Ce vrei să spui?" Se încruntă. "Am venit să te duc acasă." "Sunt acasă." "Asta nu e casa ta nenorocită", am scuipat. "Locul tău e cu mine... cel puțin până când vei fi mai mare." "Unde e Hazen?" Nările mi se umflă, iar nodul din gât mă doare când îmi recunosc eșecul. "Ne-am despărțit." Îmi atârn capul de rușine. "Oh . . . . " El face un pas înainte și își pune mâna pe umărul meu. "Este în regulă", spune el încet. Mă mângâie pe umăr. "Se va rezolva." Mă face doar mai instabil. Cum mă liniștește el î n t r - u n moment ca acesta? Pentru că el e Eddie... "Haide, amice, să plecăm naibii de aici", spun în grabă. Se uită fix la mine, complet confuz. "Îți cer să vii să locuiești cu mine. Vrei să faci asta? Voi avea grijă de tine. ... te voi ține în siguranță." Își deschide gura să spună ceva și apoi o închide ca și cum s-ar fi oprit. "Spune-o", îi spun. "De ce ar vrea cineva ca tine să locuiesc cu el?"

Silueta lui se estompează. "Pentru că... Mi-a fost dor de tine." Ochii lui se măresc. "Chiar așa?" "Ba da, nenorocitule, vreau", am pocnit. "Ar fi bine să-ți fi fost dor de mine." Își mușcă buza de jos pentru a-și ascunde zâmbetul. "Haide, ia-ți lucrurile." "Unde mergem?" "Nu știu. O să ne descurcăm noi." Îmi ridic mâinile în semn de înfrângere. "Vrei aceste cărți poștale?" Desfac una. Se uită fix la mine și îi văd frica în ochi. De câte ori a fost dezamăgit în viața lui? "Poți să te întorci la Barcelona oricând dorești... Promit. O să te aduc eu însumi." Stă nemișcat și se uită prin cameră. "Pot să-mi aduc sacul de dormit?" Ghemul din gât aproape că mi-l închide, și dau din cap. Nu am cuvinte. "Vrei aceste cărți poștale?" Îl întreb. "Da, te rog." Mă apuc de treabă în a le desprinde. "Pot să-mi aduc aragazul cu gaz?", întreabă el timid. Cu spatele la el, mă strâmb. Lacrimile nu se opresc. "Da." "Și lanterna mea?" "Uh-huh... ... adu tot ce vrei." Mă omoară. Aștept în timp ce își împachetează meticulos viața. Lucruri pe care eu le-aș considera gunoaie, el le tratează ca pe niște comori neprețuite. Aștept cu răbdare, și la naiba. . . Răsturnare de situație dintre toate răsturnările de situație. Cum se poate întâmpla asta? Cu câțiva saci de plastic, un mic aragaz de camping pe gaz și un sac de dormit rulat într-o minge, ne îndreptăm spre uși, iar Eddie se oprește și se uită în jur. Aștept, neștiind ce să spun pentru a face acest moment mai puțin dramatic, dar nu este nimic de spus. Este al naibii de dramatic. Lacrimile mele ... ... de asemenea dramatice, dar nu le-aș putea opri nici dacă aș încerca.

În ultimele săptămâni, emoțiile mele au ajuns la cote maxime și mă simt complet copleșită și scăpată de sub control. Eddie își ridică privirea spre mine. "De ce plângi?", mă întreabă el. "Mi-a intrat ceva în ochi." Ridic din umeri, stânjenit. "Ești gata?" El dă din cap și ieșim în față, iar în timp ce eu comand un Uber, el se așează pe beton cu toate lucrurile lui ca să aștepte. "Trebuie să fac o rezervare la hotel", îmi murmur în timp ce parcurg rapid site-ul de rezervări. "Nu stai în cămin?" "Nu stai la nenorocitul ăla de cămin", am oftat. "Nici vorbă." "Dar trebuie să lucrez în seara asta." "Nu." Continui să răsfoiesc site-ul. "Nu te mai duci niciodată acolo." "Christo, trebuie să lucrez în seara asta. Nu vreau să-i dezamăgesc." "Am spus nu." "Lucrez, la naiba", scuipă el. Îmi ridic privirea, iritată de tonul lui. "E prima și ultima oară când mă înjuri, ai înțeles?". Își lasă capul în jos, iar noi tăcem o vreme. Ce să fac aici? Sunt complet depășit de situație. Dacă îl forțez înainte să aibă încredere în mine, o să plece. La naiba... la naiba cu puștiul ăsta și cu etica lui de muncă. "Bine. Vom sta la cămin ca să poți lucra. Dar ne luăm camere private, iar dacă nu au, stăm la un hotel." "Bine." Stă o vreme acolo supărat. "Mă duc să sun la pensiune să ne ia niște camere, bine?" El ridică din umeri, plin de atitudine. Sun la pensiune și, din fericire, au două camere de lux cu baie proprie disponibile. Ne îndreptăm pe acolo, iar eu iau cheile. Urcăm scările până la ultimul etaj. "Ăștia suntem noi", îi spun în timp ce deschid ușa de la camera lui. Ochii lui se măresc. "Stăm aici?" "Uh-huh." Stă liniștit lângă mine, uitându-se cu admirație la fiecare detaliu. "Trebuie să fie o școală de lux la care predai." "Oh... da." Am tresărit. "În legătură cu asta. Nu sunt profesor." El îmi taie calea. "Știu."

"Ce știi tu?" "Ești femeie de serviciu." De necrezut. "Familia mea deține o companie care produce ziare." Se încruntă. "Sunt un fel de... ..." Ridic din umeri. "Bine." "Ce vrei să spui?" "Nu trebuie să-mi fac griji pentru bani." Mă privește în gol, incapabil să înțeleagă acest concept. "Vei vedea." Zâmbesc. "Poți să dormi în acest dormitor." Ochii lui se îndreaptă spre mine în semn de întrebare. "Unde vei dormi?" "În camera din capătul holului." "Oh." Își răsucește degetele și îmi dau seama că este complet copleșit. "Aveți pașaport?" Îl întreb. El dă din cap. "Aveți un certificat de naștere?" "Ce-i asta?" La naiba. "Nu-i nimic. O să ne descurcăm noi." Îmi arunc o privire la ceas. "Ar trebui să te pregătești pentru muncă. Începi peste o oră." El dă din cap. Intru în dormitorul lui și pornesc dușul. "Aceasta este baia ta." "Ești sigur că avem voie să o folosim? Nu vom avea probleme, nui așa?" Îl iubesc pe puștiul ăsta. Zâmbesc. "Da, amice, sunt sigur. Am plătit pentru camere. E în regulă." "Bine." Își răsucește degetele în timp ce se uită în jur, complet pierdut. "E un prosop aici." Îi dau prosopul. "Poți să iei un "Poți să faci un duș înainte de a te duce la muncă, dacă vrei." "În regulă." "Folosești doar săpunurile și șamponul din sticluțele mici. Eu voi aștepta afară." Mă îndrept spre ușă. "Christo", mă strigă. Mă întorc.

"Nu trebuie să ai grijă de mine. Sunt bine. Doar pentru că suntem prieteni, nu trebuie să mă iei cu tine. Nu așa merg lucrurile." "Știu." Mă așez pe pat, neștiind ce să spun, și bat în patul de lângă mine. El se așează încet. "Știu că te-ai simți complet bine aici. Ești foarte curajoasă și puternică pe cont propriu." Mă uit prin cameră în timp ce încerc să mă gândesc la modul potrivit de a spune asta. "Dar simt că locul nostru este împreună... știi?" Ochii lui îi țintuiesc pe ai mei. "Și... cine știe?" Ridic din umeri. "Poate că mama ta a aranjat să ne întâlnim." Ochii lui se umplu de lacrimi în timp ce se uită fix la mine. "Iar eu nu știu ce naiba fac cu un copil... așa că ai răbdare cu mine, bine?" Rămâne tăcut. Mi-am pus mâna pe genunchiul lui. "O să rezolvăm rahatul ăsta împreună... tu și cu mine." Se uită în jos la mâna mea pe genunchiul lui și își pune încet mâna peste a mea. E prima dată când ne atingem. Momentul este tandru și emoționant și reprezintă un punct de cotitură în viața amândurora. Ghemul din gât îmi revine, iar el își șterge ochii, stânjenit. "Oricum." Mă ridic. "Trebuie să te duci să-i servești pe nenorociții ăia de la bar până când mă gândesc cum să te scot din țară." "Cum se face că tu ai voie să spui "fuck" și eu nu am voie?" "Pentru că eu sunt părintele și tu ești copilul." Ochii lui îi caută pe ai mei în timp ce cuvintele mele răsună între noi... . Eu sunt părintele și tu ești copilul. Inima îmi iese din piept și, în acel moment, știu că viața nu va mai fi niciodată la fel. Pentru oricare dintre noi.

Capitolul 31 HAYDEN În depărtare se aude strigătul unei ciori, un cântec liniștit care îmi cântă în suflet. Nu se poate greși că locul meu este la țară. Întoarcerea mea nu a făcut decât să întărească cât de mult îmi iubesc stilul de viață. Dacă numai... Acest balansoar a devenit cel mai bun prieten al meu. Când lucrurile devin prea grele, ceea ce se întâmplă adesea, rockerii mă ajută să mă mențin sănătoasă. La fel ca un bebeluș, mă liniștește până când mă simt mai bine. Cu încetinitorul, razele blânde de aur dispar peste munte în timp ce soarele apune. Șase săptămâni fără el. Fără un sărut, o îmbrățișare, o glumă privată... dragoste. Și unele zile trec repede, în timp ce în altele simt că abia pot respira. Abia mă agăț de viață. Am format numărul și am așteptat. Îmi răspunde înregistrarea vocală. Telefonul mobil pe care l-ați apelat este închis. "Unde ești, Eddie?" Încep să-mi fac griji. Nu am mai primit vești de la el de câteva săptămâni. Ne sunăm pe rând, iar acum e rândul lui. ... dar nu m-a sunat, iar acum nu răspunde. Nu-i stă în fire. Aproape că-mi pot seta ceasul la minut după cât de sigure sunt apelurile lui. Sper că este bine. El este. Nu te mai gândi prea mult la asta. Se lasă întunericul, iar briza caldă suflă peste mine, îmi flutură părul în jurul feței și îmi aduce acasă un milion de amintiri frumoase. Zâmbesc la gândul la frumosul meu Christopher. Nu regret nici măcar o clipă

să mă îndrăgostesc de el, pentru că acum știu cum e să fii în rai, când doar pentru o clipă . . a fost al meu. Mă las pe spate în scaunul balansoar și îmi trag pătura tricotată peste picioare, în timp ce mă relaxez în noapte. Dacă numai... Zece zile mai târziu Avionul aterizează la Barcelona, iar eu privesc pe fereastră cum trece cu viteză pista. Nu am reușit să dau de Eddie și încep să-mi fac griji. Știu că există cu siguranță o scuză rezonabilă pentru care nu răspunde la telefon, dar nu mă pot relaxa până nu-l verific. Și în plus, aveam nevoie de o scuză pentru a pleca din oraș. Ferma mă face să mă simt claustrofobică. Sincer, nu știu unde naiba ar trebui să fiu în acest moment. Peste tot mi se pare greșit și sper ca distanța să-mi dea o oarecare claritate. Încă nu am început să lucrez din nou. De fiecare dată când vreau să mă angajez pe un post, ceva mă reține, și este ridicol, pentru că trebuie neapărat să mă adun. Am 26 de ani și nici măcar nu am o slujbă. Ugh . . . . Încerc să fiu blândă cu mine însămi. După ce voi trece peste această durere de inimă, lucrurile vor fi diferite, sunt sigură. Trec prin toate mișcările, cobor din avion, îmi iau bagajele și iau un Uber până la pensiune, iar când mașina se oprește la bordură, mă uit pe geam cu uimire. Un milion de amintiri frumoase îmi vin în minte. Acolo este... Hostelul unde ne-am întâlnit. Șoferul coboară din mașină, întrerupându-mi gândurile, iar eu cobor timid. Nu mă așteptam ca acest loc să îmi aducă atâtea emoții. "Poftiți, domnișoară." Șoferul îmi pune valiza pe trotuar. "Mulțumesc." "Noapte bună."

"Și tu." Se urcă în mașină și pleacă, iar eu stau și mă uit la clădirea căminului. Nici măcar nu știu dacă vreau să intru acum. Oare faptul că sunt aici va anula toată vindecarea prin care am trecut? Păcat. . . Am nevoie de încheiere. Intră. Îmi duc valiza pe roți înăuntru și mă duc la recepție. Este puțin înainte de ora 22:00 și știu că recepția se închide în curând. Biroul este nesupravegheat. "Bună ziua", strig. Aud muzică și râsete venind din zona barului și zâmbesc. Nimic nu s-a schimbat pe aici. "Vin", strigă o voce feminină din biroul din spate. Aștept cu răbdare și, în cele din urmă, apare la vedere. "Scuze, vorbeam la telefon." Zâmbește. E nouă; nu am mai văzut-o până acum. "Nu-i nimic. Am o rezervare pe numele Hayden Whitmore." "Sigur." Ea tastează în calculator. "Bine, sunteți într-o cameră privată. pentru o săptămână?" "Da." Ea se apucă să scaneze cheile și alte chestii, iar eu mă uit în jur la împrejurimile familiare. Nu se poate nega faptul că acest loc mă face să mă simt mai bine. "De fapt, puteți să prelungiți rezervarea la două săptămâni, dacă se poate?" I întrebați. "Lasă-mă să mă uit." Tastează din nou. "Da, e în regulă." Îmi dă cheia peste. "Ați mai stat la noi înainte?" "Da." Zâmbesc. "Grozav. Ești la ultimul etaj, camera 2-9. Mergeți pe scările din spatele coridorului. Liftul este stricat." Liftul ăla nenorocit nu a funcționat niciodată de când am venit aici acum un an. "Vă mulțumesc. Știi dacă Eddie lucrează la bar în seara asta?" Am întrebat-o. "Habar n-am, îmi pare rău", răspunde ea. "Am fost prea ocupată. Nici măcar nu am fost acolo." "Bine, mulțumesc." Urc pe coridor și îmi car geanta pe cele două etaje de scări în timp ce zâmbesc în sinea mea. Nu mă pot plânge de serviciile de la hostelurile pentru rucsaci, pentru că nu există.

Urc cu greu coridorul, îmi găsesc camera și deschid ușa. Există un pat dublu, o noptieră și o chiuvetă cu o oglindă deasupra. E curat și îngrijit. Miaș dori să mai fie camere cu baie proprie. Oh, bine. O să fie bine. "Asta va fi bine." Îmi las geanta jos, mă spăl pe față și îmi pun părul într-o coadă de cal înaltă. Mă schimb într-o rochie răcoroasă de vară și mă îndrept spre scările de la parter. bar. Muzica este tare, iar oamenii dansează. Luminile de petrecere sunt atârnate peste curtea, iar locul este plin de energie. "Hei, iubito." Un tip zâmbește în timp ce mă privește de sus în jos. "Unde te duci?" "Bună." Îmi prefac un zâmbet și continui să merg în timp ce-l caut pe Eddie. Ugh ... ... nicăieri cu tine. Mă împing prin mulțime și apoi îl văd. Servește un grup mare de băieți și se uită în sus. Fața i se luminează și, fără să piardă o clipă, iese în fugă din spatele barului și aproape că mă dă jos din picioare când mă apucă. "Hazen." Mă îmbrățișează foarte strâns. "Te-ai întors." Am râs. "Bineînțeles că m-am întors. Am fost atât de îngrijorată. De ce nu răspunzi la telefon?". Îl întreb. Fața îi cade. "A fost furată." "Oh... iubito." Îmi dau seama cât de dezamăgit este. "Nu-i nimic. O să primești altul în curând." Pare să fie uriaș acum. "Ai crescut 15 centimetri?" Am râs. "Puțin." Îl țin la distanță de braț în timp ce îl privesc de sus în jos. "Slavă Domnului că ești bine." Îmi zâmbește buimac. Acum e mai înalt decât mine. "Uite ce chipeș ești." Zâmbesc cu mândrie. Își pune brațul în jurul meu, ținându-mă aproape. "Rămâi aici?" "Da. Întoarce-te la muncă și ne vedem mai târziu." "Nu pleci, nu-i așa? Stai la bar și o să-ți aduc ceva de băut", spune el cu speranță, în timp ce îmi scoate un scaun la capătul barului. "Bine." Zâmbesc în timp ce mă afund în scaun. Eddie fuge înapoi în spatele barului, îmi pregătește o băutură și mi-o pune în față. "Mulțumesc." "Termin la ora unu", îmi spune el.

"Voi fi în pat cu mult înainte de ora unu, bubba." Îmi zâmbește cu nesaț. "Ce?" "Mi-ai spus bubba." Am leșinat în fața drăgălășeniei acestui băiat. "Bineînțeles că ți-am spus bubba. Tu sunt un bubba." Râde și se întoarce la servire. Îmi iau băutura și iau o înghițitură. Ridic privirea și mă uit în sus și mă uit în ochii lui Christopher. Stă la celălalt capăt al barului. Ce? Ne privim fix unul pe celălalt, iar el îmi aruncă un zâmbet lent și sexy. Inima mea face salturi în piept ca și cum ar fi cu încetinitorul. Se ridică și se îndreaptă spre mine. "Grumps." Zâmbește ușor. "Bună." Se apleacă și mă îmbrățișează, iar eu îmi închid ochii pe umărul lui mare și puternic. Aftershave-ul lui mă învăluie. Mi-e dor de el. "Ce cauți aici?", întreabă el. "Nu am reușit să dau de Eddie. Eram îngrijorată. Dar tu?" "La fel." Ne privim unul pe celălalt în timp ce între noi se instalează această frumoasă familiaritate. Fac un gest către scaune. "Stai jos și bea ceva cu mine." "Bine." Își scoate scaunul și ne așezăm amândoi. Nervii îmi dansează în stomac. Se întâmplă cu adevărat acest lucru? Care sunt șansele să ne întâlnim unul cu celălalt în cealaltă parte a lumii? "Ce-ai mai făcut?", întreabă el. "Bine", îl mint. "Și tu?" El ridică din umeri. "A fost mai bine." Oh... Ochii mei îl cercetează și îmi vine să-l îmbrățișez, să-i spun că-l iubesc și să-l implor să mă primească înapoi. "Când ai ajuns aici?" întreb. "Acum o săptămână." Mă încrunt. Credeam că e stupid de ocupat?

"Am aflat că Eddie este orfan și trăiește pe străzi", spune el cu blândețe. "Ce?" Mă încrunt. "E singur, Grumps." Îmi cade fața când mă uit la Eddie care zâmbește fericit în timp ce servește pe cineva. "Unde sunt părinții lui?" "Nu și-a cunoscut niciodată tatăl, iar mama lui a murit când avea opt ani. Nu are rude supraviețuitoare. A fost în sistemul de plasament, dar a fost pus cu niște nemernici și a fugit când avea 11 ani." "Vorbești serios?" El dă din cap cu tristețe. "Doamne, săracul Eddie." "Nu știe să scrie și să citească", spune el cu blândețe. Mi se umplu ochii de lacrimi. "Îl iau acasă cu mine." "Ce vrei să spui?" Mă încrunt. Ia decizii cu privire la viitorul său pe termen lung fără să mă consulte? Pentru că am terminat. "O să vină să locuiască cu mine la Londra." El ridică din umeri. "Asta dacă reușesc să-l scot din țară." Mă holbez la el, mintea mea fiind un amalgam de confuzie. "Nu are pașaport sau certificat de naștere. Mă ajută prietenul meu Sebastian Garcia. Știi, cel pe care l-ai cunoscut?" Mă holbez la el, atât de bulversată de ceea ce îmi spune încât nici măcar nu reușesc să fac o propoziție coerentă. "Nu?" "A fost pe iahtul din Grecia cu Julian Masters." Oh... cel arătos. "Cel cu părul negru?" Întreb în timp ce fac pe proasta. "Ăsta e el. Este politician în Londra și este de origine spaniolă. Mă ajută cu birocrația." "Christopher... ..." Fac o pauză în timp ce încerc să-mi adun gândurile. "Nu-l poți scoate din Spania. Este casa lui." "Chiar așa?", răspunde el pe un ton supărat. "A dormit pe o saltea pătată pe podea, singur într-o casă părăsită. Fără instalații sanitare, fără electricitate. Nimic. Avea cărțile mele poștale prinse pe perete, cu o fotografie cu tine în centru. Noi suntem literalmente tot ce are, Hayden, și nu-l pot lăsa aici. Nu o voi face."

Mă uit la Eddie care servea un grup de bărbați la bar și sunt copleșită de emoție. Ghemul din gât mă doare în timp ce încerc să înghit. Săracul Eddie. "Chiar dacă e doar până când împlinește optsprezece sau nouăsprezece ani și e destul de mare pentru a-și lua o chirie pe cont propriu", spune el cu blândețe. "Îl pot școlariza să citească și să scrie, ca să aibă măcar o șansă." Dau din cap în timp ce ascult, rămânând tăcut. Nu există cuvinte pentru această situație. Sunt complet șocat. Ochii lui Christopher îi țin pe ai mei. "La ce te gândești?" Sorbesc din băutura mea și ridic din umeri. "Te-ai gândit cu adevărat la ce înseamnă asta pentru viitorul tău? Un copil este o sarcină foarte grea, Christopher." "Știu." Își ciupește podul nasului. "Dar ce ar trebui să fac, Grumps?" "Nu știu", șoptesc. Stăm o vreme în tăcere. "Ce crede el despre toate astea?" întreb. El ridică din umeri. "Pare încântat să vină cu mine. Adică... ce alte opțiuni are? Să fie speriat în fiecare zi că un nenorocit îi va fura telefonul în timp ce doarme pe podea?" La naiba. Nu-mi pot imagina să fiu singură. Cât de înspăimântător trebuie să fie pentru el. Silueta lui Christopher se estompează, iar eu îmi șterg rapid lacrimile din ochi. Christopher se uită fix în față. Arată de parcă ar avea greutatea lumii pe umeri... și acum știu că așa este. "Ești un om atât de bun, Christopher." Ochii lui îi cuprind pe ai mei, iar aerul pocnește între noi. Se întinde încet și îmi pune o bucată de păr după ureche. "Mă bucur atât de mult să te văd, Grumps." Niciodată în viața mea nu am simțit atât de mult nevoia să îmbrățișez pe cineva. Și nu pot. Inima îmi bate mai repede, iar eu sunt în supraîncărcat de informații. Totul este diferit, dar nimic nu s-a schimbat. Situația noastră nenorocită este în continuare aceeași, dar acum și mai încurcată. E un copil. Mă ridic brusc. "Ar trebui să plec." "Ce, unde?" Pare surprins. "În pat. Sunt ... ... epuizat".

"Rămâi aici?" Se încruntă. "Da." "Și eu." Îmi oferă un zâmbet blând. "Ne vedem mâine, atunci?". "Bine, la revedere", spun în grabă. Trebuie să mă îndepărtez de el imediat. acu Totul este prea mult. m. Îi atrag atenția lui Eddie, îi arunc un sărut și mă îndrept spre cameră. Am dat buzna pe ușă și am început să mă plimb. Și acum?

CHRISTOPHER

Mă întind pe nisip, în întuneric. În depărtare se aude freamătul îndepărtat al petrecerilor. Plaja este liniștită și pustie. Un milion de lucruri îmi trec prin minte. Să o văd în seara asta... Este nefiresc să nu o ating pe Hayden... să o țin în brațe și să îi spun cât de mult am nevoie de ea. Nu am crezut niciodată în dragoste. Credeam că este o fantezie pe care doar oamenii singuri își spun că au nevoie de ea. Nu credeam că e posibil să ții la cineva atât de mult cât țin eu la ea. Știu că nu putem fi împreună și știu că nu va funcționa niciodată între noi, dar văzând-o în carne și oase, am deschis o rană... inima mea suferă pentru ceea ce nu poate avea. Încă un moment în brațele ei. Am o viziune cu ea la bar mai devreme în seara asta, atât de detașată, atât de diferită de Hayden cea caldă și blândă pe care o cunosc. Șapte săptămâni s-au scurs atât de încet, și totuși, văzând-o în seara asta, parcă n-a plecat niciodată. Totul se simte la fel, poate chiar mai puternic. Sunt complet și complet distrus. Mă uit în sus la lună. Atâtea nopți Hayden și cu mine stăteam pe această plajă și visam la viitor. Dar dacă mă uit acum în urmă, ea era cea care visa în timp ce eu ascultam. Îmi știam deja soarta... Doar că nu am lăsat-o să se vadă atunci. Dacă aș fi fost sinceră cu mine și cu ea, atunci aș fi putut să ne scutesc pe amândouă de multă suferință. Retrospectiva este un lucru minunat. Dacă numai...

HAYDEN

Intru în cantină cu un nou sentiment de scop. O noapte bună de somn a făcut minuni. Am fost atât de nepoliticoasă aseară când Christopher mi-a spus planurile lui cu Eddie. Nu l-am susținut deloc, dar, în apărarea mea, eram în stare de șoc total. Ultimul lucru la care m-aș fi așteptat este ca Christopher să-l înfrunte pe Eddie, dar după ce m-am gândit la asta toată noaptea, nu sunt surprins. Christopher are cea mai mare inimă dintre toți cei pe care îi cunosc. Bineînțeles că l-ar fi acceptat. Îl adoră. Și are dreptate: nu-l poate lăsa singur aici. Îl zăresc pe Christopher stând la masa din spate. Vorbește la telefon și îmi face un semn cu mâna. Bine... Las umerii în jos, hotărâtă să fiu o persoană mai bună, mă îndrept spre el și mă așez lângă el. Christopher zâmbește în timp ce ascultă persoana de la celălalt capăt al firului de telefon. "Bine." El ascultă. "Și nu există absolut nicio modalitate de a accelera acest lucru?". Se încruntă și apoi își trase mâna pe față. "La naiba . . ." S-a întâmplat ceva? "Ce se întâmplă?" Am gura. Își dă ochii peste cap. "Mulțumesc, apreciez asta." El ascultă din nou. "Deci voi aștepta să primesc vești de la tine, atunci?". Stau liniștit în timp ce ascult. "Bine, mulțumesc." Închide telefonul și lasă să iasă un oftat adânc. "Ce s-a întâmplat?" întreb. "Există vești bune și vești proaste." "Mai întâi cele bune." "Îl pot scoate pe Eddie din țară dacă îl sponsorizez ca angajat și nu ca pe un copil fără adăpost." "Bine, asta e bine." Zâmbesc. "Care sunt veștile rele?" "Va dura câteva săptămâni pentru a organiza actele." "De ce este asta o problemă?"

"Trebuie să mă întorc la muncă. Nu am cum să ocolesc acest lucru. Am programată ședință după ședință și nu pot să anulez din nou, dar nici pe el nu-l pot lăsa singur aici. Dacă i se întâmplă ceva, nu mi-o voi ierta niciodată." "Oh . . . ." Mă gândesc un moment. "Aș putea sta aici cu el." Christopher se încruntă. "Da, de ce nu?" Ridic din umeri. "Nu trebuie să mă întorc pentru nimic. Voi sta aici cu el, iar tu și el puteți continua să lucrați, iar când actele sunt gata, te poți întoarce să-l iei." "Ai face asta pentru mine?" "Bineînțeles că aș face asta pentru tine. Aș face orice pentru tine, Christopher." "Serios?" "Ești cel mai bun prieten al meu." Zâmbesc. Fața îi cade. "M-ai făcut prieten?" "Babe . . ." Ridic din umeri în timp ce îmi pun mâna peste a lui pe masă. "Am început ca prieteni și vom fi mereu prieteni." "Dar cum rămâne cu ..." "Situația noastră nu s-a schimbat, și oricât de mult am ține unul la celălalt..." Vocea mea se întrerupe, fără să vreau să spun cuvintele cu voce tare. "Aveți dreptate", este de acord el. "Noi nu vom lucra niciodată. Știu asta." Inima îmi cade. Speram să-mi spună că există o soluție la problema noastră. Nu s-a schimbat nimic. "Deci, când pleci?" întreb pentru a schimba subiectul. "Mâine." "Oh." Ochii lui îi țintuiesc pe ai mei. "Atât de curând?" "Da." Dau din cap, dezumflată. "Bine." "Îți voi face rost de un apartament frumos în care să stai." "Nu, suntem bine aici. Eddie poate să lucreze în continuare atunci, și nu este atât de diferit pentru el." "Ești sigur?" "Da, bineînțeles." Zâmbesc. "Întoarce-te la Londra și fă ceea ce trebuie să faci. Noi vom fi bine." Vreau să spun că nu-mi mai pasă de planurile mele de viață. Atâta

timp cât el face parte din ele, atunci pot să mă descurc. Dar știu că nu pot. Mi-am făcut

pat, iar acum trebuie să mă întind în el. "Mă întorc cât de repede pot pentru el." Pentru el. "Bine." Îmi forțez un zâmbet. "E un băiat norocos că te-ai ocupat de el." "Eu sunt cea norocoasă." Ne uităm unul la altul și... Oh . ... Mă doare inima pentru acest om frumos. Eddie intră în restaurant ca un star rock, iar Christopher îi zâmbește și îi face semn să vină. "Eddie, omul meu." "Bună, Hazen." Zâmbește în timp ce se așează lângă mine. "Bună dimineața, bubba." Zâmbesc în timp ce-i șterg părul de pe frunte. El îmi zâmbește, iar inima mi se topește. Chiar îl iubesc pe acest băiat. "Bun vești bune," Christopher spune îi spune. "Ei sunt organizează actele pentru ca tu să vii și să stai cu mine." Ochii lui Eddie se măresc de emoție. "Chiar așa?" "Sunt." Christopher zâmbește. "Dar... va dura ceva timp." "Cât timp?" "Câteva săptămâni și am treabă de făcut, așa că mă voi întoarce la Londra." Fața lui Eddie se prăbușește. "Dar Hazen rămâne cu tine până mă întorc." Ochii lui Eddie se îndreaptă spre mine pentru confirmare. "Este în regulă?" Zâmbesc. Își mușcă buza de jos pentru a-și ascunde zâmbetul. "Și atunci vii la Londra cu noi?", întreabă el cu speranță. "Hazen nu locuiește în Londra", îmi răspunde Christopher. "Locuiește la țară." "Oh." Eddie se încruntă în timp ce contemplă răspunsul. "Tu și cu mine ne vom distra cât timp Christopher este plecat." Zâmbesc pentru a încerca să-l liniștesc. El dă din cap și îmi dau seama că e nervos că Christopher nu se mai întoarce. "Se va întoarce după tine, Eddie, îți promit." Ochii lui Eddie mă cercetează, apoi se uită la Christopher.

"Bineînțeles că mă întorc după tine. Ți-am spus, suntem făcuți unul pentru celălalt", îi spune Christopher. Ouch . . . . Mi se pune un nod în gât și îmi împing scaunul în grabă înainte de a mă face de râs. "Am lucruri de făcut astăzi. Ne vedem mai târziu?" Mă ridic în picioare. "Bine." Eddie zâmbește fericit. "La revedere." "La revedere." Părăsesc restaurantul și ies din pensiune în stradă. Chiar nu am nimic de făcut, dar știu că nu pot sta nicăieri în preajma lui Christopher Miles. Mai departe și mai sus. Trebuie să rămân puternică.

Intru în baia comună chiar la ora 23:00. Sunt câteva dușuri în desfășurare, dar, din fericire, este destul de goală. Am plecat de la barul hostelului acum mai bine de o oră. E greu să fiu în preajma lui, mai ales când nici măcar nu se uită la mine. Sufăr cea mai lentă și dureroasă soartă. Îmi pun lucrurile pe chiuvetă și mă uit lung în oglindă. O față tristă de nerecunoscut mă privește. L-am pierdut. Expir puternic, intru în cabină și deschid robinetul. Îmi atârn prosopul de cârlig și mă dezbrac. Intru și îmi pun din nou capul sub apa fierbinte. Mă spăl pe cap ca să încerc să mă simt mai bine. Ies din apă pentru a-mi lua geanta de toaletă, numai că nu este pe raft. "Ce naiba?" Am adus-o înăuntru. Știu că am adus-o. La naiba, am lăsat-o pe chiuvetă acolo. Îmi înfășor prosopul în jurul meu, deschid ușa cabinei și mă trezesc față în față cu Christopher. E gol, cu un prosop alb în jurul taliei. Este bronzat și ondulat de mușchi. Pieptul lui lat mă face să slăbesc la genunchi. Înainte de a mă putea opri, am scos un oftat audibil. "Ce faci?" Mă bâlbâi. "Facem duș." Ochii lui coboară pe corpul meu, iar când se ridică din nou la ochii mei, aceștia sunt arzând de dorință. Ai putea tăia aerul cu un cuțit.

Apoi, el este pe mine. Mă trântește de perete și mă apucă de păr, trăgându-mi capul înapoi, astfel încât ochii mei să se întâlnească cu ai lui. "Trebuie să mi-o tragi." Aerul pocnește între noi. "Știu." Buzele lui le iau pe ale mele, iar eu îmi întorc fața spre a lui. Sărutul este sălbatic, nebunesc și plin de emoții înăbușite. Mai ales ură pentru ceea ce ne-am făcut să trecem unul pe altul... Mă împinge în cabină, trântește ușa și apoi mă fixează de perete. Sărutăm ca și cum viața noastră ar depinde de asta. Supraîncărcare emoțională, iar dinții noștri se ciocnesc în timp ce ne pierdem controlul. Își smulge prosopul, iar erecția lui mare se eliberează. Atârnă greu între picioarele lui, iar eu gem când îl simt pe mine. Da! Mă ridică, îmi desface picioarele și apoi, ținându-se la bază, alunecă înăuntru într-o singură mișcare bruscă. "La naiba, da... ," șoptește el. Ne privim unul pe celălalt în timp ce corpul meu se întinde pentru a-l găzdui. Oh... Mi-a fost atât de dor de el. Se scoate încet și intră adânc. Facem asta de câteva ori, apoi își pierde controlul și mi-o trage, tare și repede. Supărat. Sunetul pielii noastre ude care se plesnește răsună în baie și văd stele. E atotcuprinzător în timp ce mă acaparează, cu dinții lui mușcându-mă de gât, iar mâinile care îmi cuprindeau fundul, iar scula lui mă întindea larg cu pompe adânci și groase. Dar inima mea este în pericol... îmi cade din piept și se scurge în jos, în canal, odată cu apa. Mi-o trage de parcă nu m-ar cunoaște, de parcă am fi străini. Poate că suntem. Se ține adânc, iar eu simt cum se mișcă brusc în timp ce vine adânc în corpul meu, iar eu îmi strâmb fața în lacrimi. El nu vine niciodată înaintea mea . . niciodată nu a făcut asta. Sincer, nu-i mai pasă. Se uită în jos la mine, văzându-mi lacrimile. Ochii lui bântuiți îi cercetează pe ai mei.

"Nu pot să fac asta", șoptește el. Se trage și iese în grabă din cabină. Îi aud dușul pornit, iar eu plâng în tăcere. Singur. Mă spală de pe el... pentru ultima oară.

Capitolul 32 Stăm în fața hostelului în timp ce așteptăm Uber-ul. Eddie stă de vorbă fericit, în timp ce eu și Christopher suntem la fel de stânjeniți ca naiba. Nici măcar nu se uită la mine, iar tot ce pot face este să-i privesc chipul frumos, sperând să întrezăresc o urmă de emoție. Orice emoție este suficientă. Momentul de aseară a redeschis tăietura, iar eu sângerez și am nevoie de o transfuzie urgentă. Mașina se oprește, iar Christopher îl îmbrățișează pe Eddie. "Ai grijă de Hazen", îi spune el. "Mă voi întoarce după tine în câteva săptămâni și apoi vom putea începe noua noastră viață în Londra." Eddie îi zâmbi mândru protectorului său. "Bine." Ochii lui Christopher îi găsesc pe ai mei, iar un val de tristețe mă lovește ca un tren de marfă. Mă îmbrățișează și mă strânge în brațe, obraz lângă obraz. Nu pleca... Ne agățăm unul de celălalt, amândoi nu vrem să ne luăm rămas bun, dar știm că trebuie să o facem. Se retrage din brațele mele și face un pas înapoi. "Trebuie să plec." Îmi forțez un zâmbet. "Călătorie plăcută." "Sună-mă dacă ai nevoie de ceva", spune el. Am nevoie de tine. "Bine." Îi dă peste cap părul lui Eddie. "Ne vedem curând, puștiule." Se urcă în Uber cu un mic semn din mână, iar mașina se oprește în trafic. Eddie și cu mine îl privim cum dispare în depărtare. Inima mea se scurge într-o baltă de plâns pe podea. Eddie se întoarce spre mine, total nehotărât. "Vrei să mergem la plajă?" Zâmbesc la inocența lui perfectă. "Sigur."

CHRISTOPHER

Mă așez la birou și privesc în gol. Nu m-am simțit niciodată atât de jos. Nu numai că am pierdut-o pe femeia pe care o iubesc... Am folosit-o pentru sex. Și ea știa asta. A trebuit să o fac. Nu m-am putut abține. A trebuit să mă disociez ca să pot merge până la capăt. În acel moment aveam nevoie de corpul ei și nu puteam suporta să am nevoie de el. ei. Era mai bine dacă mă prefăceam că nu ne rupeam unul altuia. inimi la duș în acea noapte. Era mai bine să ne prefacem că nu ne cunoaștem. Atunci de ce mă simt atât de rău? Ca și cum întreaga mea lume se apropie de sfârșit. Regret că am pierdut-o. Regret că i-am tras-o mai mult. Fac dragoste doar cu Hayden Whitmore, nimic mai mult și nimic mai mult. mai puți De ce ne-am dus acolo, nu știu. n. Poate că sunt stricat acum? Poate că sexul ocazional e ruinat pentru totdeauna? Continui să văd cum mă privea, cum mă privea cu inima frântă. ochii ei. Ea știa. Știa că, în acel moment, ar fi putut fi oricine. Am făcut-o doar pentru a încerca să-mi protejez inima frântă. Nu a funcționat... Nu pot să las lucrurile așa. Trebuie să-mi cer scuze că am fost atât de rece. Vinovăția mă omoară. Îi formez numărul și închid ochii când sună. "Alo . . . ," răspunde ea. Mi se pune un nod în gât și rămân la telefon, șocat că sunetul vocii ei mă poate afecta atât de mult. "Bună, Hayden", spun în cele din urmă. Rămâne tăcută, așteptând ca eu să spun ceva.

"Hayz." Încerc să articulez ceea ce vreau să spun. "Am sunat sămi cer scuze." "Pentru ce?" "Comportamentul meu la duș în acea noapte." Tăcere... "Eu doar..." Vederea mi se încețoșează cu lacrimi. "Trebuia să te blochez." "De ce?" "Pentru că sunt supărată pe tine pentru că mi-ai frânt inima." "Chris . . . ," spune ea încet. "Și mă simt groaznic, și nu pot să mă iert pentru asta, și știu că nu așa suntem noi. Nu ai meritat-o." "E în regulă", șoptește ea, iar eu îmi dau seama că plânge. "Eu doar..." Mi-am încurcat fața. "Doar că mi-e dor de tine. . ." "Știu, dragă. Și eu." Acest lucru nu ajută cu nimic. "Trebuie să plec", am spus pe nerăsuflate. "Christopher..." "La revedere." Am întrerupt-o înainte de a închide telefonul. Mi-am pus capul în mâini. Devastarea nu se apropie.

HAYDEN

Mă așez la micul dejun și îmi sorb cafeaua în timp ce Eddie îmi povestește cu lux de amănunte despre tura lui de aseară din spatele barului. "Și apoi un alt tip a aruncat cu gheață și a început o altă bătaie." Continuă cu povestea uriașă și elaborată. Zâmbesc în timp ce ascult. Nu mi-am dat seama niciodată cât de vorbăreț este, sau poate că abia acum îmi dau seama de asta pentru că petrecem atât de mult timp împreună. Au trecut două săptămâni de când Christopher a plecat și a fost plăcut să am timp prețios cu Eddie. Îmi arunc o privire la ceas. Christopher îl va suna în curând. O face în fiecare dimineață, iar la sfârșitul conversației lor, va cere să vorbească cu mine. Iar conversația de cinci minute pe care o voi avea cu el îmi va schimba întreaga mea viață. zi. Discuțiile noastre despre nimic înseamnă totul. Ca un ceas, îmi sună telefonul și numele Christopher se aprinde. pe ecran. I-l dau lui Eddie, care zâmbește larg și răspunde. "Bună, Christo." Îi privesc cum vorbesc, iar Eddie vorbește, animat, cu un zâmbet uriaș de prostănac. Apelurile lui Christopher îi fac și lui ziua mai bună. Stau cu răbdare și îi ascult vorbind despre ultimele douăzeci și patru de ore și despre ceea ce au făcut. E rândul meu. Christopher stă de vorbă, iar Eddie zâmbește în timp ce ascultă. E rândul meu. E tot ce pot face ca să nu-i smulg telefonul. "Astăzi?" spune Eddie. "Mergem la piața de fructe, iar apoi Hazen vrea să-și cumpere o rochie, așa că cred că va trebui să o duc eu." Își dă ochii peste cap ca și cum ar fi o bătaie de cap. Zâmbesc. Adevărul este că îi place să facă tot ce e normal. Orice facem împreună este distractiv pentru el. Eddie ține telefonul în jos. "Christopher a spus fără rochii albe." Eu râd. "Spune-i despre lectura noastră", spun eu.

"Oh, da." Eddie zâmbește entuziasmat. "Hayden și cu mine am început să luăm lecții de lectură. Ea mă învață pe mine." Aud vocea lui Christopher ridicându-se mai tare. Îi place cum sună asta. "Și am cumpărat niște creioane și am desenat în la plajă", spune el cu mândrie. Zâmbesc în timp ce îl ascult. "Și Hayden mi-a cumpărat niște cărți pentru copii." Își dă ochii peste cap. "Despre animale și mașinuțe și alte chestii." "Pe care ai memorat-o deja", îi spun. "Trebuie să ne întoarcem la început, îți amintești?" Discută, discută și discută și, la naiba, e rândul meu. În cele din urmă, Eddie îmi întinde telefonul. "Vrea să vorbească cu tine." Inima mea face salturi în piept. "Alo." "Bună, Grumps." Vocea lui este profundă și sexy. Mă face instantaneu să mă simt caldă și pufoasă. "Ce mai faci?" Acum e bine. "Eu sunt bine, și tu?" "Eu sunt bine." Rămânem la telefon ca și cum am avea un milion de lucruri de spus... dar nu reușim să le spunem. "Cum a fost ziua ta?" întreb. "Ocupat. Încerc să fac cât mai multe lucruri ca să pot să îmi eliberez programul când va sosi el." "E o idee bună." "Am vorbit astăzi cu ambasada. Se pare că va mai dura încă două săptămâni." "Oh." "Este în regulă?", întreabă el. "Poți să zbori un weekend ca să ne vezi pe noi . . . . el", mă corectez. La naiba. "Nu pot, iubito. Trebuie să lucrez." Babe. "Bineînțeles." Rămân la telefon, încercând să mă gândesc la ceva inteligent de spus. "Ai ieșit în oraș?" Întreb nervos. "Nu am mai ieșit de când ai plecat." "Nu ai ieșit?" Am șoptit. "Afară nu are nimic din ce-mi doresc."

Zâmbesc. Rămânem pe fir încă puțin. Între noi se învârte o magie atunci când vorbim acum. Mai profundă decât sexul, mai specială decât dragostea. O înțelegere pe care nici măcar noi nu o înțelegem. "Nici nu-ți pot spune cât de mult apreciez că faci asta pentru mine, Grumps", spune el cu blândețe. "Poate că Eddie și cu mine am putea veni să te vizităm la fermă într-o zi?" "Mi-ar face plăcere." Inima mea se strânge... Vreau mai mult decât o vizită. "Ar trebui să te las să pleci", îi răspund. "Nu, nu pleca", bolborosește el înainte de a se prinde. "Adică... sigur, bine." "Poți să mă suni diseară, dacă vrei?" Ridic din umeri. "Serios?" "Uh-huh. Adică, Eddie lucrează... dar... dacă ai vrea să vorbești sau... . . . orice." "Te sun diseară." Zâmbesc cu speranță. "La revedere." "La revedere." Rămânem la telefon, amândoi așteptând, și lipsesc trei cuvinte de la despărțirea noastră. Trei cuvinte pe care vreau cu disperare să le aud. "Vorbește în seara asta", spune el în cele din urmă. "La revedere." Închid, iar Eddie își dă ochii peste cap. "Ce?" "De ce faci fața asta de fiecare dată când vorbești cu el?", întreabă el. "Ce față?" "Fața aia lipicioasă și plină de vlagă." "Nu-i adevărat", am luat-o în derâdere. "Așa să faceți." "Mănâncă-ți micul dejun." Îi arăt spre mâncare. "Avem de colorat."

Telefonul meu bâzâie pe măsuța laterală. Christopher

Jur că acum sunt ca un groupie. Chiar și când îi văd numele pe telefonul meu, mă face să mă enervez. "Bună", răspund. "Bună. . . ." Vocea lui este familiară și sexy și îmi trimite furnicături pe șira spinării. "Cum a fost ziua fetei mele?" Fata lui. Zâmbetul aproape că îmi despică fața în două. "A fost bine. Mai bine acum." Ceva s-a schimbat și nu pot să-ți spun exact ce anume, pentru că Nu vreau să aduc ghinion. Știu doar că apelurile noastre nocturne au devenit mai moi, mai intime. Nu vorbim despre nimic și totuși vorbim despre orice. Niciodată nu am vorbit despre relația noastră sau despre poziția noastră, dar ideea este că vorbim. În fiecare zi. Îl sună pe Eddie dimineața și vorbește puțin cu mine, dar apoi mă sună seara târziu și vorbim ore întregi. Mi-e dor de noi. Și vreau să încerc din nou. Am atât de multe regrete în legătură cu modul în care am terminat ultima dată. Ar fi trebuit să rămân. Ar fi trebuit să încerc mai mult. Simt că dispariția relației noastre a fost din vina mea, dar nu știu cum să abordez subiectul. Tot sper că va aduce vorba despre asta, dar nu o face. Faptul că ne iubim nu a fost niciodată problema. Cu toate acestea, situația noastră demografică este în continuare aceeași. El iubește viața la oraș, eu iubesc viața la țară. Nu știu cum să ocolim această situație. Este o problemă uriașă. Așa că nu sunt sigură că va funcționa. Sau dacă vrea măcar să încerce. Dar devotamentul său față de Eddie a consfințit ceea ce eu știam deja. El este alesul. Christopher Miles este o persoană foarte specială și nu cunosc niciun bărbat, cu atât mai puțin un miliardar playboy, care ar ridica mâna pentru a adopta un copil fără adăpost de pe stradă. Asta îi va schimba întreaga viață, iar lui nu-i pasă. Este atât de altruist. Grijuliu și curajos. Chestia e că pot vedea viitorul nostru atât de clar... noi trei. Este perfect. Trebuie doar să-mi dau seama cum să ajung acolo. "M-am gândit la ce școală va merge Eddie", spune el. "Nu sunt sigur că școala este o opțiune atât de bună", îi răspund eu.

"Ce vrei să spui?" "Copiii sunt răi, Chris. Nu știe să citească sau să scrie. Se vor lua de el și am impresia că dacă îl trimit la o școală snoabă îl pregătesc pentru eșec." "Dar trebuie să învețe, Grumps. Nu poate să nu meargă la școală." "Nu spun niciodată. Adică la început. Cred că ar trebui să fie educat la domiciliu pentru o vreme." "Dar cum își va face prieteni?" "El nu are nevoie de prieteni, ci de o familie. Prietenii vor veni mai târziu, dar în acest stadiu incipient trebuie să fie protejat. A trecut prin destule". "Hmm, poate..." Se gândește. "Aș putea..." Fac o pauză, temându-mă de reacția lui. "Aș putea să vin și să ajut pentru o vreme." "Ce înseamnă asta?" "Aș putea să rămân și să te ajut cu Eddie." "Nu vreau să te muți aici pentru Eddie, Hayden. Dacă te muți aici, trebuie să fie pentru mine." Închid ochii. Inima îmi bate cu putere în piept. La naiba. Spune-o... "Christopher... Regret că nu m-am străduit mai mult", îi șoptesc. "Ai avut dreptate. Ar fi trebuit să rămân și să lucrez cu tine. Mă simt ca un eșec masiv." Rămâne tăcut. "Simt că am stricat totul și nu știu cum să repar." "Nu, iubito", spune el cu blândețe. "A fost vina mea. Te-am forțat prea tare." "Nu ai făcuto. Ai făcut totul cum trebuie." "Ce vrei să spui?", întreabă el. "Spun că mai vreau o șansă." Inima îmi bate cu putere în piept, nervoasă de reacția lui. "Spun că voi . . . ." Ridic din umeri. "Voi munci mai mult pentru a mă acomoda, iar apartamentul va fi grozav. Mă voi obișnui cu el". "Nu vreau să te obișnuiești cu ea." "Nu mă pot obișnui să fiu fără tine", șoptesc. "Haze . . . . ," spune el încet. "Ai vreo idee cât de mult te iubesc?" Îmi strâmb fața în lacrimi. "Îmi pare atât de rău." "Iubito, mie îmi pare rău."

"Deci... Pot să mă întorc?" șoptesc cu speranță. "Bineînțeles că te poți întoarce. Te iubesc, știi asta." Plâng cu voce tare în timp ce ușurarea mă copleșește. "Te iubesc." "Acum trebuie doar să obținem această viză pentru a putea fi împreună." Râd printre lacrimi. "Noi trei." "Da." El zâmbește. "Noi trei." Patru săptămâni dureros de lungi mai târziu Avionul aterizează pe pistă, iar Eddie zâmbește entuziasmat pe fereastră. Eu abia îmi pot stăpâni emoția. Trebuie să-l văd. Acum totul pare diferit între mine și Christopher. Ca și cum am fi fost în război și am fi fost în tranșee împreună, iar acum ieșim pe partea cealaltă. Mă simt mai apropiată de el decât am fost vreodată, iar asta spune ceva, pentru că am fost mereu apropiați. Am decis că el va aștepta la Londra, iar eu îl voi aduce pe Eddie acasă. Nu avea rost ca el să zboare până aici doar pentru a merge acasă cu avionul împreună. A muncit foarte mult, astfel încât să poată avea ceva timp liber pentru a-l acomoda pe Eddie. Avionul se oprește pe pistă, iar noi așteptăm ca toată lumea să coboare încet. Este începutul după-amiezii și ne îndreptăm spre aeroport. Eddie aproape că sare din pielea lui, atât de emoționat este. Christopher așteaptă la ușă și râde în hohote când îl vede pe Eddie și îl îmbrățișează de urgență. Stau în picioare și aștept cu răbdare. E rândul meu. Se întoarce spre mine și îmi aruncă un zâmbet lent și sexy, iar stomacul mi se întoarce pe dos. Cunosc privirea asta. "Bună, Grumps." "Bună." Mă ia în brațe și mă sărută ușor în timp ce îmi ține fața în mâini. "Haide, să te ducem acasă." Acasă. Ne conduce afară din aeroport și ne duce în parcare. "Cum a fost zborul?", îl întreabă pe Eddie. "A fost atât de grozav. Ar trebui să o vezi de acolo de sus", a spus el.

Christopher râde în timp ce ascultă. Entuziasmul lui Eddie este contagios. "Unde e Hans?" Întreb în timp ce mă uit în jur. "Am condus." "Da?" "Uh-huh." Ține cheia în sus, iar luminile unui SUV negru se aprind în timp ce se descuie. "A cui e mașina asta?" Mă încrunt în timp ce mă uit peste ea. "M-am gândit că e timpul să-mi cumpăr o mașină sensibilă, acum că Eddie e aici." Ochii lui Eddie se măresc, iar fața lui aproape că se despică în două de emoție. "Oh." Zâmbesc. "Sunt impresionat." "Pe bancheta din spate, puștiule", îi spune Christopher. Eddie sare înăuntru, iar eu mă urc în față și ieșim în trafic. "Ar trebui să vedeți cât de repede a mers avionul în timp ce decola", oftează Eddie de pe scaunul din spate. Christopher zâmbește. Ochii lui se îndreaptă spre oglinda retrovizoare pentru a-i vedea fața emoționată. "Da?" "Și avem mâncare." Continuă să vorbească cu un milion de kilometri pe minut. "Ce ați luat?" întreabă Christopher. "Pui ceva și apoi desert. Cum se numea desertul, Hazen?" "Brownie cu ciocolată." "Da, asta, și a fost atât de bun încât am mâncat și eu din Hazen, pentru că era deja plină. Și eu am băut limonadă, iar apoi doamna a împărțit prosoape fierbinți, și nu știam ce faci cu ele, dar te speli pe față, în caz că nu știai." Christopher chicotește în timp ce ascultă. Eddie continuă să vorbească și să-i povestească lui Christopher despre fiecare detaliu al zborului, iar eu zâmbesc în timp ce mă uit pe fereastră. Aceasta este o zi fericită.

O oră mai târziu, suntem încă în mașină și mă uit în jur, confuz. "Unde ne aflăm?" "Aceasta este calea din spate. E mult trafic prin oraș în seara asta."

"Oh, bine." Zâmbesc în timp ce îmi imaginez fața lui Eddie când va vedea apartamentul luxos al lui Christopher. Nu-mi pot imagina cât de străine trebuie să i se pară toate astea. Nu că tu ai ști vreodată asta. Este atât de entuziasmat încât nu a tăcut. Ieșim de pe autostradă și mergem pe un drum de țară. "Acesta este un adevărat pe drumul din spate." Mă încrunt în timp ce mă uit în jur. "O să sun și o să iau ceva de la un prieten. El locuiește aici." "Ce ai luat?" "Are fii și are niște lucruri pentru Eddie. Nu am avut timp să sun să le iau. O să mă grăbesc." "Oh, bine." Ciudat. Tragem pe o alee, iar pe un stâlp de lângă mașină este agățat un afiș poarta. BUMFUCK, NOWHERE Ce? Mă uit la Christopher în semn de întrebare, iar el îmi zâmbește cu un ochi sexy. "Prietenul tău și-a numit proprietatea Bumfuck, Nowhere?" Mă încrunt. "Uh-huh." Sprâncenele mele se ridică singure. "Acum ... . Le-am văzut pe toate." Christopher chicotește și ne continuăm drumul. Soarele abia apunea peste munți și tot ce pot vedea sunt dealuri verzi pe kilometri întregi. "Wow, e frumos aici." "Este, nu-i așa?" spune Christopher cu dezinvoltură, în timp ce se concentrează asupra drumului. Conducem, conducem și conducem și conducem. Acesta este cel mai lung drum de acces din toate timpurile. "Cât de mare este proprietatea lui?" întreb. "Trebuie să fie imensă". Christopher ridică din umeri. "Nu știu, câteva sute de hectare, probabil." "Hmm." Urcăm pe un deal și vedem un șir mare și frumos de copaci care duce la o casă veche. Sunt câteva mașini parcate, iar un bărbat stă pe treptele din față.

Christopher face cu mâna pe fereastră și claxonează, iar bărbatul îi răspunde cu mâna. Eddie și cu mine ne uităm înăuntru în timp ce mașina noastră se oprește în jurul uriașei alei circulare. "Intrați?" întreabă Christopher. "Um..." Ochii mei se întâlnesc cu cei ai lui Eddie. "Bine." Ieșim timid, iar bărbatul coboară pe treptele din față. "Bună, Hayden", ne strigă el. Mă încrunt. Îl cunosc? În timp ce se îndreaptă spre noi, văd că este Elliot, fratele lui Christopher. "Oh, bună." Zâmbesc. Așa este: locuiește într-o casă la țară. "Ce mai faci?" Mă sărută pe obraz. "Mă bucur atât de mult să te văd." Christopher îl prezintă pe Eddie. "Acesta este Eduardo. El este fratele meu, Elliot", îi spune lui Eddie. "Hei, amice." Elliot îi strânge mâna lui Eddie. "Ferma ta este frumoasă", îi spun cu entuziasm. "Este, nu-i așa." Elliot zâmbește. Se apleacă pe vârfuri ca și cum ar fi încântat. "Eddie, vreau să-ți arăt ceva în grajduri." Ochii lui Eddie se îndreaptă spre mine, întrebător, iar Christopher îl mângâie liniștit pe spate. "Este în regulă. Du-te cu Elliot." Elliot se îndepărtează, iar Eddie îl urmează timid. Îi privesc cum merg off. "Am ceva ce vreau să vă arăt, Grumps." Christopher mă ia de mână și mă conduce pe scările casei. Este veche și învechită și are un aer de altă lume. "Doamne, ce frumoasă e casa asta!" Zâmbesc. Christopher deschide ușa, iar eu rămân cu gura căscată. Camera este plină de flori, iar lumânările aprinse sunt peste tot. Ochii mei se îndreaptă spre Christopher, întrebător. Ochii lui mari și sexy mă privesc și îmi ia mâinile în ale lui. "Mi-am dat seama de ceva, Grumps." "Ce-i asta?" Șoptesc în timp ce bătăile inimii îmi răsună în urechi. "Nu contează unde locuiesc, pentru că tu ești casa mea. Atâta timp cât sunt cu tine, voi fi fericit." Oh... Mă sărută ușor, buzele lui zăbovind pe ale mele. "Am cumpărat această fermă pentru tine."

"Ce?" Ochii mei se măresc în timp ce mă uit în jur. "Da?" Se lasă în genunchi și scoate o cutie cu inele pe care o deschide. "Hayden Whitmore, m-ai învățat cum să iubesc pe cineva din toată inima. Credeam că pentru a fi fericită trebuie să fiu un diamant, dar tu mi-ai arătat că este în regulă să fii cărbune și că m-ai iubit așa cum eram. Nu aveai nevoie ca eu să fiu altceva. Eram suficientă. Am nevoie să îmbătrânesc alături de tine, să te iubesc și să te protejez pentru toată viața mea. Vrei să te căsătorești cu mine?" Mi se umflă inima. Se întâmplă asta? "Voi face naveta la Londra și știu că nu e ferma familiei tale, dar..." "Da." Îi tai calea în timp ce mă afund în genunchi pe podea lângă el. "Da. Da, da, da." Am râs. "Mă voi căsători cu tine." Îl sărut. Sărutul nostru este tandru și intim, buzele noastre zăbovind una peste alta. Perfect. Îmi pune inelul cu diamant pe deget. Este un diamant solitar montat în aur. Tradițional și perfect. "Dar tu nu vrei să trăiești la o fermă", îi șoptesc eu. "Nu pot trăi fără tine. Bumfuck, Nowhere, este compromisul nostru." Chicotesc în timp ce ne sărutăm. "Nu vom numi ferma noastră Bumfuck, Nowhere, Christopher." "De ce nu?" Mă sărută din nou. "Să sperăm că vor fi multe partide de sex aici." Am izbucnit în râs. "Idiotule." Buzele lui Christopher se lasă pe gâtul meu și mă conduce cu spatele spre canapea. "Mai avem aproximativ opt minute până se întorc." Chicotesc și apoi mă uit în jur. "Unde l-a dus Elliot pe Eddie?". întreb. "Pentru o plimbare, în caz că ai spus nu." Am chicotit. De parcă asta s-ar întâmpla vreodată. Îl îmbrățișez strâns în timp ce el mă mușcă de gât. "Te iubesc atât de mult." Se aude o bubuitură puternică pe verandă, iar Elliot și Eddie intră în zbor pe ușa din față. O trântesc în urma lor. Arată de parcă ar fi văzut o fantomă și gâfâie și gâfâie după aer. "Ce s-a întâmplat?" Se uită unul la celălalt. "Nimic." "De ce ai intrat așa pe ușă?" Christopher se încruntă.

Elliot își îndreptă umerii. "Fără niciun motiv. Am vrut doar să ... ... mă alătur festivităților." "Am spus zece minute." Christopher își lărgește ochii. "Eu ți-am dat cincisprezece." Elliot își lărgește și el ochii. "Au fost cam două", oftează Christopher. "Oricum, cum a mers?" Elliot se uită între noi. Îi întind mâna cu un zâmbet caraghios. "Hayden și cu mine ne căsătorim", anunță Christopher cu mândrie. Ochii lui Eddie se măresc, iar Elliot râde în hohote. "Slavă Domnului pentru asta!" Se grăbește și mă trage într-o îmbrățișare. "Felicitări." Îi strânge mâna lui Christopher. "Tu, câine bătrân." "Câine bătrân?" vorbește Christopher. "Serios?" Elliot ridică din umeri. "Suna bine în capul meu, oricum. Felicitări. O să vă las mica voastră familie în pace ca să vă acomodați." Mica ta familie. "Mulțumesc." Zâmbesc, recunoscătoare că a venit să aibă grijă de Eddie. "Cina în acest weekend la mine acasă pentru a sărbători." El zâmbește. "Sună bine." Îmi înfășor brațul în jurul lui Eddie, iar el se uită la mine plin de adorație. Elliot deschide ușa și ezită în timp ce se uită în întuneric. "Ce faci?" întreabă Christopher. "Nimic", pocnește Elliot. "Doar... mă uitam în jur." "Pentru ce?" Elliot își întinde mâinile și își mărește ochii. "Lucruri." "Ce lucruri?" Christopher se încruntă. "Am auzit un mârâit în tufișuri", spune Eddie. Ochii lui Christopher se măresc. "Ce fel de mârâit?" "Era mare", răspunde Eddie. "Uriaș." "Cum adică, un mârâit uriaș?" se bâlbâie Christopher. "Ca ce, ca un urs?" "Ca un lup." "Un lup?" El oftează. Am izbucnit în râs. "Vorbești serios? Nu există lupi în Regatul Unit", am luat-o în derâdere. "Ești sigur de asta?" întreabă Elliot în timp ce-și pune mâinile în șolduri. "A sunat destul de asemănător cu un lup". "Uh-huh." Eddie dă din cap. "Pe bune."

"Hmm, destul de sigur." Îmi scot telefonul pentru a întreba pe Google. "Oricum", răspunde Elliot, "Christopher, condumă la mașină". "Ce... eu?" Christopher arată spre pieptul său cu groază. "De ce trebuie să mor și eu? Mergi singur până la nenorocita de mașină. Ești un fermier important acum. Descurcă-te." Îmi dau ochii peste cap. "Oh, Doamne, sunteți patetici, băieți. Aveți de-a face cu cei mai mari ticăloși în fiecare zi la serviciu și totuși vă este frică de un lup micuț?" Ies pe ușa din față în grabă. "Haideți, atunci." Elliot mă urmărește în timp ce mă îndrept spre mașina lui. "Ai nevoie doar de niște lumină aici. Este foarte întuneric", se justifică el. Mă uit spre casă și îi văd pe Christopher și Eddie care se uită pe după tocul ușii, ca și cum s-ar fi speriat pentru viața lor. Eu chicotesc, iar Elliot râde și el. "Noroc în a locui aici cu cei doi pămpălăi", spune Elliot în timp ce mă sărută pe obraz. "Mulțumesc." Îi fac semn să plece și mă uit cum mașina lui pleacă. Mă apropii de tufiș în timp ce-mi mușc buza de jos ca să mă opresc să nu zâmbesc. "Ce faci?" Mă strigă Christopher. "Doar verificam lucrurile." "Verifică-le mâine, când se luminează", îi spune el. Mă duc în tufișuri. Elliot are dreptate - e întuneric beznă aici. "Hayden... ," mă strigă Christopher. Mă ghemuiesc și mă ascund. "Hayden... ," îl strigă el. "Ce naiba caută acolo?" Îl aud cum îl întreabă pe Eddie. "Asta nu e bine", răspunde Eddie. Îmi țin gura ca să mă opresc să nu râd în hohote. "Hayden... ," mă strigă Christopher. "Nu e amuzant..." "La naiba, e moartă", spune Eddie. "Nu spune "fuck"", îi răspunde Christopher. "Hayden..." Chicotesc în mâna mea. "Hayden!", strigă el. "Du-te și găsește-o", izbucni Eddie. "Eu! De ce trebuie să o fac? Tu ar trebui să fii cel dur. Nu ai trăit pe străzile astea nenorocite?" "Ai spus că tu ești părintele", replică Eddie.

"Și când o voi găsi, o să-i trag o palmă în fund." Îl aud cum coboară revoltat treptele din față. "Hayden..." Mă uit printre tufișuri și îl văd că are o mătură pe post de armă, iar eu îmi strâmb fața ca să mă opresc să nu râd în hohote. Se apropie din ce în ce mai mult. "Hayden... ..." Aștept până când este chiar lângă mine, apoi sar și țip ca și cum m-ar urmări ceva. Trec pe lângă el în fugă, cu toată viteza. "Ahhhhhhhh", țipă el în timp ce sprintează spre casă. "Ahhh", strigă Eddie în timp ce așteaptă la ușă. Christopher trece în fugă pe lângă mine și intră în casă. Este cel mai amuzant lucru pe care l-am văzut în viața mea. Am căzut pe treptele din față râzând atât de tare. Christopher își scoate capul pe ușă și se uită la mine, neimpresionat de gluma mea. "Mâine îmi cumpăr un lup și am de gând să te hrănesc cu el, bucată cu bucată." Ușa se trântește, iar eu mă așez pe trepte și mă uit în întuneric. Aud vântul în copaci și animalele din pădurea din apropiere. Aud un pârâu bubuind în depărtare. Este liniște și pace. Un sentiment de calm mă cuprinde ca niciodată. Sunt acasă.

CHRISTOPHER

"Și astea sunt hainele tale. Nu eram sigură ce să-ți iau, așa că am luat doar minimul necesar, și putem merge împreună la cumpărături pentru orice altceva ai nevoie." Eddie stă liniștit pe pat în timp ce îi arăt noul său dormitor. "Și prin acest perete va fi în cele din urmă o baie, dar încă nu este gata. Casa mai are nevoie de lucrări." Îmi zâmbește în timp ce mă privește cum mă agit. A fost o zi importantă. Am zburat peste tot în lume. M-a privit cum m-am logodit. Aproape că a văzut cum Hayden a fost mâncat de un lup. "Ești bine, amice?" Îl întreb. "Ești foarte tăcut". El dă din cap și îmi dau seama că este emoționat. "Sper că vă place aici. Nu sunt lupi... Nu cred?" Ridic din umeri. "Cel puțin sper că nu". El tace, iar eu mă așez lângă el. "Ce este?" întreb. Ochii lui îi cercetează pe ai mei. "Ce se întâmplă dacă. . . . " Se oprește să termine propoziția. Mă uit la el și văd un băiețel speriat, care a pierdut tot ce iubea. "Și dacă nu merge?" întreb. El dă din cap. "Așa va fi." "De unde știi?" Mă gândesc pentru o clipă. "Știi, Eddie, m-am gândit la asta și am ajuns la o concluzie." "Ce-i asta?" "O familie nu este doar cea în care te-ai născut. Ți-am spus mai devreme că am simțit că suntem făcuți unul pentru celălalt și că ne-am întâlnit cu un motiv." Ochii lui îi cercetează pe ai mei. "Hayden și cu mine am vorbit și... dacă ești de acord, am vrea să te adoptăm. Ne vom întoarce în Spania cu tine ori de câte ori

dar te vreau în familia mea și a lui Hayden. Noi trei. Și sperăm că întro zi vor mai fi și alți copii, iar tu vei avea proprii tăi frați și surori." Se uită fix la mine, iar eu îl văd cum își imaginează un viitor. "Nu va fi ușor și vor fi zile în care ne vom înnebuni cu toții, dar te vreau ca fiu al meu." Ochii lui se umplu de lacrimi. "Ți-ar plăcea asta?" Întreb cu blândețe. "Foarte mult." El dă din cap, iar eu îl trag într-o îmbrățișare și îl strâng în brațe. "Mulțumesc, Christo", îmi șoptește el în umăr. "Mulțumesc foarte mult." Zâmbesc în timp ce îl strâng în brațe. "Spune-mi tată."

SFÂR ITUL

Mulțumesc cititorilor mei minunați. Sunt încântată să anunț MILES EVER AFTER: cartea de epiloguri extinse pentru seria Miles High.

CITIȚI MAI DEPARTE UN FRAGMENT DIN CARTEA LUI MR. MASTERS

PROLOGUL Julian Masters ALINA MASTERS 1984-2013 SOȚIE ȘI MAMĂ IUBITĂ. ÎN MÂINILE LUI DUMNEZEU NE ÎNCREDEM. Durere. Moartea vieții. Furător de bucurie, speranță și scop. Unele zile sunt suportabile. Alte zile abia pot respira și mă sufoc într-o lume a regretelor în care rațiunea nu are sens. Nu știu niciodată când vor veni acele zile, doar că atunci când mă trezesc, simt pieptul strâmtorat și simt nevoia să fug. Am nevoie să fiu oriunde, dar nu aici, să mă confrunt cu această viață. Viața mea. Viața noastră. Până la plecarea ta. Sunetul unei mașini de tuns iarba îndepărtate mă aduce înapoi în prezent și mă uit la îngrijitorul cimitirului. Se concentrează în timp ce se strecoară printre pietrele funerare, atent să nu taie sau să strice vreuna în timp ce trece. E amurgul, iar ceața se instalează pentru noapte. Vin aici de multe ori să mă gândesc, să încerc și să simt. Nu pot vorbi cu nimeni. Nu-mi pot exprima adevăratele mele sentimente. Vreau să știu de ce. De ce ne-ai făcut asta? Îmi strâng maxilarul în timp ce mă uit la piatra de mormânt a răposatei mele soții. Am fi putut avea totul... dar nu am avut.

Mă aplec și îndepărtez praful de pe numele ei și rearanjez crinii roz pe care tocmai îi așezasem în vază. Îi ating chipul de pe mica fotografie ovală. Se uită fix la mine, lipsită de emoție. Făcând un pas înapoi, îmi las mâinile în buzunarele paltonului meu negru. Aș putea să stau aici și să privesc această piatră funerară toată ziua - uneori o fac - dar mă întorc și mă îndrept spre mașină fără să mă uit înapoi. Porsche-ul meu. Sigur, am bani și doi copii care mă iubesc. Sunt în vârful domeniului meu profesional, lucrez ca judecător. Am toate instrumentele necesare pentru a fi fericită, dar nu sunt. Abia supraviețuiesc; mă țin de un fir de ață. Jucând fațada în fața lumii. Murind înăuntru.

Jumătate de oră mai târziu, ajung la Madison - terapeutul meu. Întotdeauna plec de aici relaxat. Nu trebuie să vorbesc, nu trebuie să gândesc, nu trebuie să simt. Intru pe ușa din față pe pilot automat. "Bună ziua, domnule Smith." Hayley, recepționera, zâmbește. "Camera dvs. vă așteaptă, domnule." "Mulțumesc." Mă încrunt, simțind că am nevoie de ceva mai mult astăzi. Ceva care să înlăture această nervozitate. O distragere a atenției. "O să am pe cineva în plus astăzi, Hayley." "Bineînțeles, domnule. Pe cine ați dori?" Mă încrunt și îmi iau o clipă ca să mă lămuresc. "Hmm. Hannah." "Deci, Hannah și Belinda?" "Da." "Nicio problemă, domnule. Fă-te comod și ei vor veni imediat." Iau liftul până la apartamentul exclusivist. Odată ajuns acolo, îmi pregătesc un scotch și mă uit pe fereastra din sticlă fumurie cu vedere spre Londra. Aud pocnetul ușii în spatele meu și mă întorc spre sunet. Hannah și Belinda stau în fața mea zâmbind.

Belinda are părul lung și blond, în timp ce Hannah este brunetă. Nu se poate nega faptul că ambele sunt tinere și frumoase. "Bună ziua, domnule Smith", spun ei la unison. Îmi sorb scotch-ul în timp ce ochii mei îi absorb. "Unde ați dori să mergem, domnule?" Îmi desfac centura. "În genunchi."

Capitolul 1 Brielle Vama este ridicol de lentă, iar un bărbat a fost tras în biroul din față. Totul pare foarte suspect din poziția mea din spatele cozii. "Ce credeți că a făcut?" Șoptesc în timp ce îmi încordez gâtul pentru a vedea agitația din față. "Nu știu, ceva stupid, probabil", răspunde Emerson. Ne târâm spre birou în timp ce coada se mișcă puțin mai repede. Tocmai am ajuns la Londra pentru a începe vacanța de lucru de un an. Eu voi lucra ca bonă pentru un judecător, în timp ce Emerson, cel mai bun prieten al meu, va lucra pentru un licitator de artă. Sunt îngrozită, dar și entuziasmată. "Mi-aș fi dorit să fi venit cu o săptămână mai devreme, ca să putem petrece ceva timp împreună", spune Emerson. "Da, știu, dar a vrut să încep săptămâna asta, pentru că săptămâna viitoare pleacă. Trebuie să învăț rutina copiilor." "Cine își lasă copiii singuri timp de trei zile cu un străin?" Em se încruntă dezgustată. Ridic din umeri. "Noul meu șef, se pare." "Ei bine, cel puțin pot să vin și să stau cu tine săptămâna viitoare. Asta e un bonus." Postul meu este rezidențial, așa că locuința mea este sigură. Cu toate acestea, săracul Emerson va locui cu doi necunoscuți. E speriată de asta. "Da, dar te strecor înăuntru", spun eu. "Nu vreau să pară că petrecem sau ceva de genul ăsta." Mă uit în jurul aeroportului. Este aglomerat, plin de viață, iar eu mă simt deja atât de viu. Emerson și cu mine suntem mai mult decât niște tineri călători. Emerson încearcă să își găsească un scop, iar eu fug de un trecut distructiv, unul care mă implică în a fi îndrăgostit de un adulterin.

nenorocit. L-am iubit. Doar că el nu mă iubea pe mine. Nu suficient, oricum. Dacă ar fi făcut-o, ar fi ținut-o în pantaloni, iar eu nu m-aș fi aflat la aeroportul Heathrow simțind că îmi vine să vomit. Mă uit în jos la mine și îmi netezesc ridurile de pe rochie. "Vine să mă ia. Arăt bine?" Emerson mă privește de sus în jos, zâmbind larg. "Arăți exact așa cum ar trebui să arate o bonă de 25 de ani din Australia". Îmi mușc buza de jos ca să mă opresc să nu zâmbesc prostește. Ăsta a fost un răspuns bun. "Deci, cum îl cheamă pe șeful tău?", întreabă ea. Îmi caut telefonul în geantă și răsfoiesc e-mailurile până când ajung la cel de la agenția de bone. "Doamna Julian Masters." Emerson dădu din cap. "Și care este povestea ei? Știu că mi-ai mai spus-o înainte, dar am uitat." "Este judecător la Curtea Supremă, a rămas văduvă acum cinci ani." "Ce s-a întâmplat cu soțul?" "Nu știu, dar se pare că este destul de bogată." Ridic din umeri. "Doi copii, bine crescuți." "Sună bine." "Sper că da. Sper să mă placă." "O vor face." Înaintăm în rând. "Cu siguranță vom ieși totuși în weekend, da?". "Da." Dau din cap. "Ce ai de gând să faci până atunci?" Emerson ridică din umeri. "Uită-te în jur. Încep să lucrez de luni, iar astăzi este joi." Se încruntă în timp ce mă privește. "Ești sigur că poți ieși în weekend?". "Da", am pocnit, exasperat. "Ți-am spus de o mie de ori, ieșim sâmbătă seara". Emerson dădu din cap nervos. Cred că ea este mai nervoasă decât mine, dar cel puțin eu mă port curajos. "Ți-ai rezolvat problema cu telefonul?" întreb. "Nu, nu încă. O să găsesc mâine un magazin de telefoane ca să te pot suna." "Bine." Suntem chemați în fruntea cozii și, în sfârșit, după o jumătate de oră, intrăm în sala de sosire a Aeroportului Internațional Heathrow. "Vezi numele noastre?" șoptește Emerson în timp ce ne uităm amândoi în jur. "Nu."

"La naiba, n-a venit nimeni să ne ia. Tipic." Începe să intre în panică. "Liniștește-te, vor fi aici", murmur eu. "Ce ne facem dacă nu apare nimeni?" Ridic o sprânceană în timp ce iau în considerare această posibilitate. "Ei bine, nu știu ce părere ai tu, dar eu o să-mi pierd mințile." Emerson se uită peste umărul meu. "Oh, uite, ăsta e numele tău. Probabil că a trimis un șofer." Mă întorc și văd un bărbat înalt și lat, îmbrăcat în costum bleumarin, care ține în mână o pancartă cu numele Brielle Johnston. Îmi forțez un zâmbet și îi fac cu mâna cu blândețe, în timp ce simt cum anxietatea îmi crește ca un val în stomac. Se apropie și îmi zâmbește. "Brielle?" Vocea lui este profundă și impunătoare. "Da, eu sunt", respir. El întinde mâna pentru a o strânge pe a mea. "Julian Masters." Ce? Ochii mei se măresc. Un bărbat? Ridică din sprâncene. "Um, deci, eu sunt . . . . . Sunt Brielle", mă bâlbâi în timp ce îmi împing mâna în afară. "Iar el este prietenul meu, Emerson, cu care călătoresc." El îmi ia mâna în a lui și inima mea se accelerează. O urmă de zâmbet îi traversează fața înainte de a și-o acoperi. "Mă bucur să vă cunosc." Se întoarce spre Emerson și îi strânge mâna. "Ce mai faceți?" Ochii mei se îndreaptă spre Emerson, care în mod clar adoră acest rahat. Ea zâmbește strălucitor. "Bună." "Credeam că ești femeie", îi șoptesc. Sprâncenele lui se încruntă. "Ultima dată când am verificat, eram numai bărbat." Ochii lui îi țintuiesc pe ai mei. De ce am spus asta cu voce tare? Doamne, nu mai vorbi. E atât de ciudat. Vreau să mă duc acasă. Este o idee proastă. "Voi aștepta aici." Face un gest spre colț înainte de a pleca în acea direcție. Ochii mei îngroziți îi întâlnesc pe cei ai lui Emerson, iar ea chicotește, așa că o lovesc puternic în braț. "Oh, la naiba, e un bărbat nenorocit", șoptesc supărată. "Văd asta." Ea zâmbește, cu ochii ațintiți asupra lui. "Mă scuzați, domnule Masters?". Îl strig după el.

Se întoarce. "Da."

Amândoi ne ofilim sub privirea lui. "Noi ... ... noi mergem doar la baie", bâigui eu nervos. Cu un gest scurt din cap, face un semn spre dreapta. Ne uităm în sus și vedem semnul. O apuc pe Emerson de braț și o târăsc în baie. "Nu vreau să lucrez cu un bătrân înfundat!" Am țipat în timp ce am dat buzna pe ușă. "Va fi bine. Cum s-a întâmplat asta?" Îmi scot telefonul și parcurg rapid e-mailurile. Știam eu. "Scrie femeie. Știam eu că scrie femeie". "Nu e chiar atât de bătrân", strigă ea din cabina ei. "Aș prefera să lucrez pentru un bărbat decât pentru o femeie, ca să fiu sinceră." "Știi ceva, Emerson? Este o idee de rahat. Cum naiba te-am lăsat să mă convingi să fac asta?" Zâmbește în timp ce iese din cabină și se spală pe mâini. "Nu contează. Oricum, îl vei vedea cu greu, iar tu nu lucrezi în weekenduri când el este acasă." E clar că încearcă să mă calmeze. "Încetează cu bagajul de mână." Încetați să mai continuați. Simt că îmi iese abur din urechi. "Am să te omor. O să te omor." Emerson își mușcă buza pentru a-și înăbuși zâmbetul. "Ascultă, stai cu el până când îți găsim altceva. Mâine îmi voi aranja telefonul și putem începe să căutăm în altă parte un alt loc de muncă", mă asigură ea. "Cel puțin cineva te-a luat în brațe. Nimănui nu-i pasă deloc de mine". Îmi pun capul în mâini în timp ce încerc să-mi calmez respirația. "Este un dezastru, Em", șoptesc. Dintr-o dată, toate temerile pe care le aveam în legătură cu călătoria se adeveresc. Mă simt complet ieșită din zona mea de confort. "Va fi o săptămână... maxim." Ochii mei speriați se ridică pentru a-i fixa pe ai ei și dau din cap. "Bine?" Ea zâmbește în timp ce mă trage într-o îmbrățișare. "Bine." Mă uit înapoi în oglindă, îmi aranjez părul și îmi îndrept rochia. Sunt complet zdruncinată. Ieșim din nou și ne ocupăm locul lângă domnul Masters. Are în jur de 30 de ani, este îmbrăcat impecabil și este destul de atrăgător. Are părul închis la culoare cu un strop de gri. "Ai avut un zbor plăcut?", mă întreabă el, în timp ce se uită în jos la mine. "Da, mulțumesc", am spus. Oh, a sunat atât de forțat. "Mulțumesc că ai venit să ne iei", adaug eu cu blândețe. El dă din cap fără să se agite.

Emerson zâmbi la podea în timp ce încerca să-și ascundă zâmbetul. Cățeaua asta adoră rahatul ăsta. "Emerson?", strigă o voce de bărbat. Ne întoarcem cu toții să vedem un bărbat blond, iar fața lui Emerson se prăbușește. Ha! Acum e rândul meu să râd. "Bună, sunt Mark." O sărută pe obraz și apoi se întoarce spre mine. "Tu trebuie să fii Brielle?" "Da." Zâmbesc, apoi mă întorc spre domnul Masters. "Iar acesta este... " Fac o pauză pentru că nu știu cum să-l prezint. "Julian Masters", încheie el în locul meu, adăugând o strângere de mână puternică. Eu și Emerson ne zâmbim fals unul altuia. Oh, Doamne, ajută-mă. Emerson stă în picioare și vorbește cu Mark și cu domnul Masters, în timp ce eu stau într-o tăcere incomodă. "Mașina este pe aici." Face un gest spre dreapta. Dau din cap nervos. Doamne, nu mă lăsa cu el. E terifiant. "Mă bucur să vă cunosc, Emerson și Mark." Le strânge mâinile. "La fel. Vă rog să aveți grijă de prietena mea", șoptește Emerson în timp ce ochii ei se uită la mine. Domnul Masters dă din cap, zâmbește, apoi îmi trage bagajele după el în timp ce se îndreaptă spre mașină. Emerson mă trage într-o îmbrățișare. "Asta e un rahat", îi șoptesc în păr. "Va fi bine. Probabil că e foarte drăguț." "Nu pare drăguț", șoptesc eu. "Da, sunt de acord. Arată ca o unealtă", adaugă Mark în timp ce îl privește cum dispare prin mulțime. Emerson îi aruncă o privire urâtă noii ei prietene, iar eu zâmbesc. Cred că prietena ei este mai enervantă decât a mea, dar oricum... . "Mark, ai grijă de prietena mea, te rog?" Se bate în piept ca o gorilă. "Oh, asta intenționez să fac." Ochii lui Emerson se întâlnesc cu ai mei. Ea dă subtil din cap, iar eu îmi mușc buza de jos pentru a-mi ascunde zâmbetul. Tipul ăsta e un nemernic. Ne uităm amândoi să îl vedem pe domnul Masters uitându-se înapoi nerăbdător. "Ar fi bine să plec", șoptesc eu. "Ai datele mele de la apartament dacă ai nevoie de mine?" "Probabil că o să apar într-o oră. Spune-le colegilor tăi de cameră că vin, în caz că am nevoie de o cheie."

Ea râde și îmi face semn să plec, iar eu mă duc la domnul Masters. El mă vede venind și apoi începe să meargă din nou. Doamne, nu mă poate aștepta nici măcar pe mine? E atât de nepoliticos. Iese din clădire și intră în parcarea VIP. Îl urmez în tăcere deplină. Orice idee că voi deveni prieten cu noul meu șef a fost aruncată pe fereastră. Cred că deja mă urăște. Stai să vezi când va afla că am mințit în CV și că habar nu am ce fac. Nervii îmi zvâcnesc în stomac la acest gând. Ajungem la un SUV mare, elegant, negru, iar el îl deschide cu un clic pentru a-mi pune valiza în portbagaj. Îmi deschide ușa din spate ca să urc. "Mulțumesc." Zâmbesc stângaci în timp ce mă strecor pe scaun. Vrea ca eu să stau în spate când scaunul din față este gol. Acest om este ciudat. Se strecoară pe scaunul din față și, în cele din urmă, iese în trafic. Tot ce pot face este să-mi strâng geanta în poală. Ar trebui să spun ceva? Să încerc să fac conversație? Ce voi spune? "Locuiți departe de aici?" Întreb. "Douăzeci de minute", răspunde el, cu un ton tăios. Oh... asta e tot? Bine, taci acum. Nu vrea o conversație. Timp de zece minute lungi stăm în tăcere. "Poți să conduci această mașină când ai copii, sau avem un mic monovolum. Alegerea îți aparține." "Oh, bine." Mă opresc pentru o clipă. "Asta e mașina ta?" "Nu." Întoarce pe o stradă și intră pe o alee cu porți uriașe de gresie. "Conduc un Porsche", răspunde el cu dezinvoltură. "Oh." Aleea de acces continuă și continuă și continuă. Mă uit în jur la terenurile perfect întreținute și la dealurile verzi. Cu fiecare metru pe lângă care trecem, simt cum inima îmi bate puțin mai repede. De parcă nu e destul de rău că nu pot face toată treaba asta cu dădaca... Chiar nu pot face chestia cu bogătașii. Habar n-am ce să fac cu o companie politicoasă. Nici măcar nu știu ce furculiță să folosesc la cină. M-am băgat într-o adevărată încurcătură. Casa se concentrează și sângele mi se scurge de pe față.

Nu este o casă, nici pe departe. Este un conac, alb și de gresie, cu un aer de castel, cu șase garaje în stânga. Trage pe aleea mare și circulară, oprindu-se sub copertină. "Casa ta este frumoasă", îi șoptesc. El dă din cap, în timp ce ochii îi rămân fixați în față. "Suntem norocoși." Coboară din mașină și îmi deschide ușa. Ies din mașină în timp ce îmi strâng geanta cu putere. Ochii mei se ridică spre clădirea luxoasă din fața mea. Aceasta este o sumă de bani nebună. Îmi recuperează valiza și o plimbă până la marginea clădirii. "Intrarea dvs. este în lateral", spune el. Îl urmez pe o cărare până când ajungem la o ușă, pe care o deschide și mă lasă să trec. În fața mea se află un hol și o zonă de zi. "Bucătăria este pe aici." Arată spre bucătărie. "Iar dormitorul tău este în colțul din stânga, în spate." Dau din cap și trec pe lângă el, intrând în apartament. Stă la ușă, dar nu intră. "Baia este la dreapta", continuă el. De ce nu vine aici? "Bine, mulțumesc", îi răspund. "Comandați orice alimente doriți în comanda de cumpărături pentru familie și..." Se oprește, ca și cum și-ar fi adunat gândurile. "Dacă mai aveți nevoie de ceva, vă rog să vorbiți mai întâi cu mine." Mă încrunt. "Prima?" El ridică din umeri. "Nu vreau să mi se spună pentru prima dată despre o problemă atunci când citesc o scrisoare de demisie." "Oh." S-a mai întâmplat asta înainte? "Bineînțeles", mormăi eu. "Dacă vreți să veniți să-i cunoașteți pe copii... ..." El face un gest către un hol. "Da, vă rog." Oh, Doamne, iată-ne. Îl urmez pe un coridor cu pereți de sticlă care dă spre casa principală, care se află la aproximativ patru metri distanță. O grădină se află între cele două clădiri, creând un atrium, iar eu zâmbesc în timp ce privesc în sus, mirată. Există o fereastră mare în casa principală care dă în bucătărie. Dincolo de aceasta, pot vedea în zona de living de pe coridor, unde o fetiță și un băiețel se uită împreună la televizor. Continuăm până la capătul coridorului de sticlă, unde se află o scară cu șase trepte care urcă spre casa principală. Suflu o gură de aer și îl urmez pe domnul Masters pe scări.

"Copii, veniți să vă cunoașteți noua bonă." Băiețelul sare jos și se grăbește spre mine, în mod clar entuziasmat, în timp ce fata doar se uită în sus și își dă ochii peste cap. Zâmbesc în sinea mea, amintindu-mi cum e să fii un adolescent tipic. "Bună, sunt Samuel." Băiețelul zâmbește în timp ce își înfășoară brațele în jurul picioarelor mele. Are părul negru, poartă ochelari și este al naibii de drăguț. "Bună, Samuel." Zâmbesc. "Ea este Willow", o prezintă el. Îi zâmbesc adolescentei. "Bună." Își încrucișează brațele pe piept, sfidătoare. "Bună", mormăie ea. Domnul Masters îi susține privirea pentru o clipă, spunând atât de multe cu o singură privire. În cele din urmă, Willow îmi întinde mâna ca să o strâng. "Eu sunt Willow." Zâmbesc în timp ce ochii mei se îndreaptă spre domnul Masters. El o poate ține sub control cu o simplă privire. Samuel fuge înapoi în salon, ia ceva, apoi se întoarce imediat. Văd o străfulgerare. Faceți clic, faceți clic. Ce naiba? Are un mic aparat de fotografiat instantaneu Polaroid. Îmi privește chipul apărând pe bucata de hârtie din fața lui înainte de a se uita din nou la mine. "Ești drăguță." Zâmbește. "O să pun asta pe frigider". O fixează cu grijă pe frigider cu un magnet. Domnul Masters pare să devină agitat din anumite motive. "E ora de culcare pentru voi doi", îi instruiește el și amândoi se plâng. Își îndreaptă din nou atenția spre mine. "Bucătăria este plină de alimente și sunt sigur că sunteți obosiți". Mă prefac că zâmbesc. Oh, sunt concediat. "Da, bineînțeles." Mă duc să mă întorc la apartamentul meu, apoi mă întorc spre el. "La ce oră încep mâine?" Ochii lui îi țintuiesc pe ai mei. "Când îl vei auzi pe Samuel, trezește-te." "Da, bineînțeles." Ochii mei îl cercetează în timp ce aștept să spună altceva, dar nu vine. "Noapte bună, atunci." Zâmbesc stângaci. "Noapte bună." "Pa, Brielle." Samuel zâmbește, iar Willow mă ignoră, îndepărtânduse și urcând scările.

Cobor înapoi în apartament și închid ușa în urma mea. Apoi mă trântesc pe pat și mă uit la tavan. Ce am făcut?

Este miezul nopții și mi-e sete, dar am căutat peste tot și tot nu găsesc un pahar. Nu există altă opțiune; va trebui să mă furișez în casa principală pentru a găsi unul. Port cămașa mea de noapte albă și mătăsoasă, dar sunt sigură că toți sunt în pat. Furișându-mă pe coridorul întunecat, pot vedea casa luminată. Îl văd deodată pe domnul Masters stând în fotoliu și citind o carte. Are un pahar de vin roșu în mână. Rămân în întuneric, fără să-mi pot lua ochii. E ceva la el care mă fascinează, dar nu știu ce să fac. nu prea știu ce este. Se ridică brusc în picioare, iar eu mă împing înapoi de perete. Mă poate vedea aici, în întuneric? La naiba. Ochii mei îl urmăresc în timp ce intră în bucătărie. Singurul lucru cu care este îmbrăcat sunt boxerii de culoare albastru marin. Părul lui negru are valuri dezordonate și lejere în partea de sus. Pieptul îi este lat, corpul său este ... . Inima mea începe să bată mai repede. Ce fac? Nu ar trebui să stau aici, în întuneric, privindu-l ca un ciudat, dar, dintr-un motiv oarecare, nu mă pot face să mă uit în altă parte. Se duce să stea lângă tejgheaua din bucătărie; stă cu spatele la mine în timp ce își mai toarnă un pahar de roșu. Îl ridică încet până la buze, iar ochii mei îi parcurg corpul. Mă împing mai tare împotriva peretelui. Se îndreaptă spre frigider și dă jos fotografia cu mine. Ce? Își sprijină fundul pe tejghea în timp ce o studiază. Ce face? Simt că nu pot respira. Își duce încet mâna în fața boxerilor și apoi pare că se mângâie de câteva ori. Ochii mei se măresc. Ce naiba?

Își pune paharul de vin pe tejghea și stinge lumina principală, lăsând doar o lampă să lumineze camera. Cu poza mea în mână, dispare pe hol. Ce naiba a fost asta? Cred că domnul Masters s-a dus în dormitorul lui să se masturbeze la poza mea. Oh. Mea. Doa mne.

Seria Mr. este completă și este disponibilă pe Amazon în Kindle Unlimited. Domnul Masters Domnul Spencer Domnul Garcia Vă mulțumesc foarte mult că v-ați făcut timp să citiți The Do-Over. Sprijinul vostru înseamnă TOTUL!!!

Sunt un milion de oameni cărora trebuie să le mulțumesc. Niciodată nu este suficient loc pe pagină. Pentru frumoasa mea mamă, îți mulțumesc că citești de un milion de ori tot ce scriu. Ești cel mai bun cititor beta, cea mai bună mamă și cea mai bună prietenă. Lui Kellie, cea mai minunată asistentă care conduce sediul SWAN, îi mulțumesc pentru tot ceea ce face pentru ca totul să meargă atât de bine. Te iubesc! Echipei mele uimitoare de beta și prietenilor mei, Lisa, Rena, Nadia, Rachel, Nicole și Amanda, vă mulțumesc că m-ați suportat. Vă ador pe toate. Pentru echipa mea incredibilă, Lindsey Faber și Victoria Oundjian. Pentru Amazon pentru că mi-a oferit o platformă atât de minunată pentru a publica pe. Pentru minunata mea gașcă de fete, Swan Squad, vă mulțumesc pentru că mi-ați oferit un un loc sigur pentru a petrece timpul și a te distra pe internet. Sunteți cu adevărat cei mai buni prieteni. Pentru fetele mele Cygnet, sunteți o binecuvântare care continuă să dăruiască. Mă uimiți în fiecare zi. Familiei mele, vă mulțumesc că îmi suportați manierele mele de dependent de muncă. Într-o zi vom sta pe o plajă mai mult de două ore, promit. Vă iubesc pe toți atât de mult, Xoxoxo Și pentru tine! Minunații mei cititori. Tu faci ca visele mele să devină realitate. Nu există suficiente cuvinte pentru a-mi exprima recunoștința pentru că îmi luați cărțile. Din toată inima mea, MULȚUMESC XOX

DESPRE AUTOR

T L Swan este foarte dependentă de emoția scrisului și nu-și poate imagina o perioadă în care să nu fi fost așa. Locuiește în Sydney, Australia, unde își trăiește propriul ei "fericiți până la adânci bătrâneți" alături de soțul ei și de cei trei copii ai lor.