Tema 12345 [PDF]

Zitiervorschau

Avasiloaie (căs. Apătăchioae) Nicoleta PIPP, ID, AN I

PSIHOLOGIA DEZVOLTARII SI A VARSTELOR

TEMA NR. 1 Comparati teoriile invatarii (conditionare clasica, operanta si invatarea sociala) cu cele psihodinamice (Freud si Erickson). Gasiti cel putin trei criterii de comparative si mentionati asemanarile si deosebirile. Condiţionarea clasică are ca baza experimentala studiile din lucrările lui Ivan Petrovici Pavlov (1927) în Rusia. Pavlov a aratat prin demonstratiile sale că anumite stari comportamentale reprezintă răspunsuri la stimuli externi, reprezentand aşa numitele reflexe. Există două tipuri de reflexe: condiţionate şi necondiţionate. Reflexele necondiţionate sunt răspunsuri automate ale unei persoane - înaintea oricărei învăţări - la anumiţi stimuli (de exemplu clipitul la o lumină puternică, sau salivarea la plasarea unui aliment în gură). Reflexele condiţionate se stabilesc atunci când cineva asociază un stimul neutru (cum ar fi un clopoţel sau o lumină) cu un stimul necondiţionat. Dacă stimulul condiţionat apare constant, de mai multe ori, exact înaintea stimulului necondiţionat, persoana ajunge să răspundă la stimulul condiţionat la fel cum o făcea la stimulul necondiţionat. Emoţiile sunt în special supuse acestei condiţionări, conform studiilor lui Watson. Părinţii au observat lucruri similare (de exemplu copilul începe să plângă atunci când vede un medic, după ce acesta i-a făcut injecţii; un copil care a fost muscat de un câine poate ajunge să se teamă de casa respectivă sau chiar de cartierul respectiv). Chiar mai mult, copilul poate să generalizeze frica (cazul Albert). Copilul care se teme de o anumita insecta dupa ce a fost intepat (de albina de exemplu) poate ajunge să se teamă de toate insectele. Condiţionarea operantă sau instrumentala presupune un proces de învăţare care evidentiaza consecintele recompenselor şi pedepselor, în cadrul acestui tip de condiţionare (asociată cu numele lui Skinner) iar frecvenţa unui răspuns se modifică în urma unei întăriri. De exemplu, atunci când un copil primeşte o răsplată (o ciocolata sau o lauda) imediat după ce a răspuns într-un anumit mod, el va repeta acest răspuns. Ciocolata sau lauda acţionează ca întărire. Dacă el nu primeşte o recompensă sau este pedepsit el nu va mai repeta acest răspuns la fel de des.

1

Avasiloaie (căs. Apătăchioae) Nicoleta PIPP, ID, AN I

PSIHOLOGIA DEZVOLTARII SI A VARSTELOR

Răspunsurile care nu sunt întărite scad în frecvenţă putând fi chiar eliminate (se sting). Răspunsurile pedepsite par să se stingă dar de fapt ele sunt doar suprimate; odată ce pedeapsa dispare, răspunsul poate să reapară. De exemplu, o mama care vrea ca baiatul ei să nu-şi mai tina mana in par, poate folosi condiţionarea operantă. Ea poate scădea frecvenţa comportamentului, lăudând baiatul atunci când acesta rezistă fără să-şi mai tina mana in par timp de 10 minute, în mod gradat pe perioade din ce în ce mai lungi, laudele vor fi oferite obţinându-se efectul scontat. Ea poate de asemeni să ignore comportamentul fiului sau pentru a permite comportamentului să se stingă. Nu trebuie însă să il pedepsească pentru ca aceasta ar duce doar la abtinerea de a-si tine mana in par în prezenţa părinţilor, în schimb comportamentul ar reapărea în absenţa acestora. Există aşa numitele scheme de întărire. Un copil trebuie mai întâi să primească o întărire pentru fiecare răspuns corect dar odată comportamentul fixat această schemă nu mai este necesară. Cercetarile au demonsrat faptul că un om îşi poate menţine răspunsurile la fel de eficient prin întărirea primului răspuns după o perioadă anume de timp sau prin oferirea unei întăriri după un anumit număr de răspunsuri corecte. Un alt aspect important al condiţionării operante are in vedere dezvoltarea unui nou comportament. Unele răspunsuri sunt foarte rare. Totuşi, recompensând aproximări succesive, adică acele comportamente ce se aseamănă din ce în ce mai mult cu cel dorit se poate cizela comportamentul. Folosind astfel de tehnici s-a ajuns să fie învăţaţi porumbeii să joace ping-pong sau să ghideze rachete (Skinner, 1960) sau să fie învăţate numeroase abilităţi cognitive sociale sau lingvistice de către copii şi adulţi (Semb, 1972). Teoria învăţării sociale are la baza studiile behavioriste. Adeptii acestei teorii au considerat behaviorismul mult prea restrâns şi inflexibil. Ei considerau că doar o parte din dezvoltarea comportamentului poate fi explicată prin condiţionarea clasică şi operantă, subliniind că multe comportamente nu sunt învăţate gradat prin întăriri, ci prin simpla observaţie. Astfel, conceptul de imitaţie a jucat un rol cheie în perspectiva învăţării sociale. Multe studii au demonstrat asemănarea crescândă a comportamentului social al copilului cu cel al adultului. Unii cercetători au descoperit că dacă un copil este recompensat pentru că a imitat un model el va continua să imite modelul chiar şi fără să fie recompensat (Bandura, 1969). Dacă el observă ca

2

Avasiloaie (căs. Apătăchioae) Nicoleta PIPP, ID, AN I

PSIHOLOGIA DEZVOLTARII SI A VARSTELOR

modelul este recompensat pentru acţiunile sale, va încerca să-i copieze exemplul prin comportament. Neal Miller şi John Dollard au susţinut că îngrijirea de către părinţi devine forţa motivantă pentru imitaţiile copilului. Astfel un părinte care satisface nevoile unui copil de hrană, căldură şi afecţiune este asociat cu satisfacerea acestor nevoi dobândind proprietăţi de întărire prin el însuşi, întrucât comportamentele părinţilor au valoare de întărire, copilul le imită pentru a se recompensa singur. Jerome Kagan (1958) şi John Whiting (1960) au arătat că părinţii au mai multă putere şi mai multe bunuri iar copiii le invidiază statutul şi de aceea îi copiaza în speranţa de a dobândi o influenţă şi un statut similar. Conform lui Bandura, procesele cognitive ale individului au un rol central în reglarea învăţării. Ele reglează ceea ce copilul descrie său gândeşte despre ceea ce vede, şi modul în care el repetă un lucru sau îl stochează în memorie. Scurte experienţe cotidiene pot avea efecte de durată, întrucât ele sunt reţinute în memorie într-o formă simbolică, învăţarea după un model nu mai este o simplă problemă de imitaţie. Atunci când copiii sau adulţii îi privesc pe ceilalţi, ei îşi formează anumite concepţii despre comportamentele posibile care îi vor ghida ulterior în acţiunile lor. La fel se întâmplă dacă îşi observă acţiunile şi consecinţele acestora, ei îşi pot schimba concepţiile şi acţiona în mod diferit. Nu stimulul în sine ci concepţia persoanei despre stimul este cea care îi reglează/schimba comportamentul. Teoreticienii învăţării sociale cognitive insistă asupra faptului că oamenii procesează şi sintetizează informaţiile adunate prin experienţele avute perioade îndelungate, ceea ce înseamnă că ei nu mai sunt legaţi de ceea ce se întâmplă aici şi acum. Pe baza experienţei acumulate anterior ei decid care comportament este eficace sau nu. Pe măsură ce se dezvoltă, fiinţele umane îşi construiesc şi reconstruiesc aşteptările lor despre evenimentele viitoare. Ei estimează consecinţele pozitive şi negative ale diverselor acţiuni. Pentru a face aceasta ei îşi stabilesc standarde proprii pe care le folosesc pentru a-şi evalua performanţa, pentru a-şi răsplăti acţiunile şi pentru a-şi oferi o motivaţie. Progresul noilor teoreticieni este vizibil cu mult, faţă de alte puncte de vedere. Ei acordă gândirii şi cunoştinţelor umane o importanţă centrală în explicarea dezvoltării comportamentului 3

Avasiloaie (căs. Apătăchioae) Nicoleta PIPP, ID, AN I

PSIHOLOGIA DEZVOLTARII SI A VARSTELOR

uman. Individul tinde spre explorare, evitând lucrurile care i se par prea stresante sau dincolo de capacităţile sale. Oamenii din jur joacă un rol fundamental în dezvoltare. Ceea ce ei fac sau spun, modul în care se comportă, devine sursă de informaţii care sunt utilizate în elaborarea unor judecăţi şi în crearea aşteptărilor despre sine şi lume. Teoriile psihodinamice aduc in vedere dezvoltarea umană în termenii confruntărilor între creşterea individului şi cerinţele sociale ale lumii sale. Ele subliniază importanţa modului în care individul trebuie să se acomodeze la societate dar şi să obţină satisfacerea nevoilor sale bazale. De asemenea, copilul îşi dezvoltă treptat un sens al sinelui, o identitate în raport cu care îşi evaluează comportamentul. Ca şcoală, teoreticienii psihodinamicii şi-au centrat atenţia asupra dezvoltării personalităţii. Ei au încercat să înţeleagă şi să explice dezvoltarea sentimentelor şi comportamentelor atât raţionale cât şi iraţionale, într-un anumit sens, teoriile psihodinamice au încercat să explice dezvoltarea omului prin examinarea experienţelor sale timpurii, de obicei emoţionale. Ideea existenţei unui "Eu" sau "Sine" pare evidentă pentru majoritatea oamenilor, în cele mai multe teorii psihodinamice conceptul de "eu - sine" este un construct fundamental. El reuşeşte să cuprindă senzaţia de existenţă şi unicitatea fiecărui om, putând explica numeroase observaţii care altfel ar putea apărea fără sens. În cadrul teoriilor psihodinamice se înscriu teoriile lui: S. Freud, C. Jung, A. Adler, E. Erickson, M. Mahler, M. Klein, R. Spitz, J. Bowlby. Deosebiri intre tipurile de teorii ale invatarii Spre deosebire de celelalte teorii ale invatarii (clasica, operanta, sociala) care au in vedere ideea de invatare prin stimuli externi, teoria psihodinamica a lui Freud, aduce in prim plan o viziune evolutionista si reuşeşte să explice senzaţia de existenţă şi unicitatea fiecărui om, a carui motivatie pleaca intotdeauna din interior. Teoria lui Erikson prevede ca un comportament raţional îl costă pe om renunţarea la impulsurile sale bazale şi negarea aspectului gratificant al acestora. Teoriile psihodinamice se deosebesc de cele clasice pentru ca recunosc faptul ca starile comportamentale sunt guvernate nu doar de procesele conştiente, ci şi de procesele inconştiente iar teoriile clasice se bazeaza mai mult pe ideea de evolutie sub amprenta inconstientului.

4

Avasiloaie (căs. Apătăchioae) Nicoleta PIPP, ID, AN I

PSIHOLOGIA DEZVOLTARII SI A VARSTELOR

În viziunea lui Freud, de la cea mai mică vârstă, omul este motivat de nevoile sale iraţionale de plăcere. Comportamentul raţional rezultă din conflictul dintre cerinţele sociale şi instinctele copilului, care sunt sublimate (alterate astfel încât să devină acceptabile social) în cursul adaptării copilului la mediul său. O alta deosebire intre teoriile invatarii clasice si cele psihodinamice, consta in faptul ca cele din urma pun accentul pe investigarea analitica a componentelor constientului si inconstientului, respectiv: SINELE (ID); EUL (EGO); SUPRAEUL (SUPRAEGO). Freud vedea dezvoltarea ca pe o succesiune de stadii genetice în care impulsurile instinctuale sunt atribuite unor centri ai plăcerii din corp si deci dezvoltarea se datoreaza unui proces natural, automatizat odata cu varsta. El nu este adeptul faptului ca schimbarea comportamentala se datoreaza unui cumul de experiente mecanice manifestate ca si efecte ale unor stimuli din exterior, ci crede ca dezvoltarea are loc la nivel central-interior si a descris ciclul evoluţiei umane în termeni sexuali, legând dezvoltarea psihologică de rezolvarea conflictelor caracteristice fiecărui stadiu. Erik Erikson, un successor al lui Freud, adept al aceleiasi teorii psihodinamice, isi diferentiaza punctul de vedere fata de teoriile clasice ale invatarii prin argumentarea evolutiei omului datorita dezvoltarii emotionale de-a lungul vietii. Erickson a văzut dezvoltarea ca o rezolvare progresivă a conflictelor între nevoile copilului şi cerinţele sociale, în fiecare dintre cele opt stadii conflictele trebuiesc rezolvate, măcar parţial înainte de a se putea realiza un progres spre următorul set de probleme. Ideea dezvoltarii omului, este abordata de catre acesta la un nivel mult mai complex si profund, explicand evolutia ca si consecinta a unei serii de etape pe care omul le parcurge inca de la nastere si le traieste la nivel de constiinta si simtire in mod independent. Diferenta intre acest punct de vedere si punctele de vedere ale teoriilor clasice consta in faptul ca acestea din urma vad omul ca pe un instrument robotizat care poate fi modelat cu usurinta fiind absolvit de propria constiinta si vointa iar teoriile psihodinamice spun ca un copil poate invata si fara stimulent sau prin copierea celor din jur ci, trecand independent si perfect lucid toate informtiile prin filtrul constiintei sale in functie de etapa varstei si maturizarii sale.

5

Avasiloaie (căs. Apătăchioae) Nicoleta PIPP, ID, AN I

PSIHOLOGIA DEZVOLTARII SI A VARSTELOR

Din punctul de vedere al lui Erickson, recompensa este inlocuita cu nevoia (de afectiune, de sustinere, etc.) iar consistenţa în îngrijire îi permite bebeluşului să înveţe să tolereze frustrările şi să amâne recompensele imediate, întrucât ştie că poate avea încredere în adultul din jurul lui.

Asemanari intre tipurile de teorii ale invatarii Asemanarile intre tipurile de teorii clasice si psihodinamice constau in faptul ca evolutia omului este intotdeauna raportata si la mediul extern si in functie de deschiderea si capacitatea de a analiza informatiile venite din exterior, omul poate avea o evolutie mai rapida, favorabila sau dimpotriva. O alta asemanare consta in faptul ca rolul recompensei din teoriile invatarii clasice este acelasi cu cel din teoriile psihodinamice, in sensul ca, lauda, incurajarile si aprobarea sociala in general ajuta la dezvoltarea favorabila a comportamenului copilului si la cresterea increderii in sine, dezvoltandu-i autoreglarea competenta. Asemanarea dintre invatarea sociala si stadiul al patrulea al dezvoltarii omului din teoria lui Erickson consta in faptul ca, la varsta scolara copilul vrea să înveţe abilităţile tehnice specifice adulţilor iar acest lucru se face in primul rand prin observatie si apoi prin imitare. Avand in vedere ca idealul in educatie se bazeaza pe o continua perfectionare avand ca piloni de sustinere, invatamintele bune deja experimentate, putem spune ca toate tipurile de teorii ale invatarii au adus numeroase beneficii actualelor stiinte ale educatiei.

6

Avasiloaie (căs. Apătăchioae) Nicoleta PIPP, ID, AN I

PSIHOLOGIA DEZVOLTARII SI A VARSTELOR

TEMA NR. 2 Explicaţi comparativ rolul cadrului social în teoriile lui Erikson, Wallon şi Vîgoţki şi exemplificaţi cum se produc schimbările la nivelul achiziţiei limbajului verbal din perspectiva celor 3 teoreticieni. (1-2 pagini, 4 ore, 6% din nota finală).

7

Avasiloaie (căs. Apătăchioae) Nicoleta PIPP, ID, AN I

PSIHOLOGIA DEZVOLTARII SI A VARSTELOR

TEMA NR. 3 Găsiţi şi descrieţi, utilizând resursele electronice (Internet), 2-3 dileme (morale, sociale) şi menţionaţi ce răspuns ar da la aceste dileme un preadolescent (12-14 ani). (3-4 pagini, 4 ore, 6% din nota finală).

8

Avasiloaie (căs. Apătăchioae) Nicoleta PIPP, ID, AN I

PSIHOLOGIA DEZVOLTARII SI A VARSTELOR

TEMA NR. 4 Menţionaţi, pentru primii doi ani de viaţă ai unui copil, care sunt aspectele dezvoltării pe care un părinte trebuie să le aibă în vedere (utilizaţi informaţii privind perioadele critice şi sensibile şi orarul maturării, aspecte ale dezvoltării cognitive, afective şi sociale). (3-4 pagini, 4 ore, 6% din nota finală).

9

Avasiloaie (căs. Apătăchioae) Nicoleta PIPP, ID, AN I

PSIHOLOGIA DEZVOLTARII SI A VARSTELOR

TEMA NR. 5 Ce tipuri de activităţi (2 pentru fiecare abilitate) puteţi face cu un elev în şcoala primară care să îl ajute să dezvolte logica inductivă, abilităţile de clasificare, şi să crească stima de sine. (3-4 pagini, 4 ore, 6% din nota finala).

10