Tema 5 [PDF]

Zitiervorschau

Tema 5:Anatomia dinților.Date generale.Nomenclatura.Sisteme de adnotare a dinților.Tipuri de dinți 1.Anatomia dinților date generale. Dinții sunt elemente dure,cele mai mult diferențiate ale ATM uman.Morfologic și funcțional orice dinte este alcătuit din coroană,rădăcină și colet.Menținerea dinților pe oasele maxilare se face prin intermediul paradontului de susținere,reprezentat de cement,os alveolar,paradont care se gasește în spațiul periodontal. 2.Tipurile de dentiții. Caracteristica Omul prezintă două dentiții succesive, deci este difiodont. Prima dentiție răspunzătoare de maturarea elementelor dentare, formate din prima lamă dentară generează formarea a 32 de dinți, dintre care 8 sunt incisivii temporari, 4 sunt caninii temporari și 20 molari – 8 temporari și 12 permanenți. Dinții care se dezvoltă din prima lamă dentară se numesc dinții monofazari. A doua dentiție generează formarea din a doua lamă dentară a 20 de dinți permanenți,dintre care 8 incisivi, 4 canini și 8 premolari. Dinții care se dezvoltă din a doua lamă dentară se numesc succesionali sau difizari. 3.Numărul dinților în dentiția temporară și permanentă. Evoluția Dinții umani apar pe parcursul devoltării lui, sub formă de două generații de dinți, ca urmare a două perioade eruptive succesive (prima serie de dinți sunt temporari, iar a doua - permanenți), și poartă denumirea de difiodonție. Ca rezultat al proceselor de evoluție pe scara filogenetică, la om întîlnim trei tipuri de dentații succesive: Temporară este numită prima generație de dinți, formată din 20 de dinți temporari (subdivizați în 3 grupuri-incisivi, canini, și molari; sunt absenți premolarii și molarul 3), ce exercită actul de masticație din a II-a jumătate a primului an de viață și pînă la înlocuirea lor definitivă cu dinții permanențila vîrsta de 11-13 ani. Deoarece acești dinți încep să erupă încă în perioada alăptării pruncului (primii incisivi la 6 luni), ei mai sunt numiți și dinți de lapte sau dinți infantili. Dinții temporari îndeplinesc aceleași funcții ca dinții permanenți.

Mixtă este totalitatea dinților erupți, prezenți în cavitatea orală în perioada cuprinsă între 6-12 ani, caracterizată prin coexistența dinților temporari alături de cei permanenți Permanentă este formată din 28-32 de dinți permanenți, debutează la vărsta de 11-12 ani, cînd toți dinții temporari sunt înlocuiți cu dinții permanenți.

4.Enumerați 4 grupe de dinți în dentația permanentă după funcția lor. Ambele arcade dentare prezintă la adulți cîte 16 dinți. În centrul arcadei se află dinți adaptați pentru tăiere, zdrobire și sfîșiere, iar în porțiunea posterioară pentru mărunțire și triturare. De aceea, după funcție, toți dinții se împart în incisivi, canini, care din punct de vedere a poziției ocupate formează grupul de dinți frontali, iar premolarii și molarii sunt numiți dinții laterali sau posteriori. 5.Nomenclatura fețelor dentare  Suprafața masticatorie a premolarilor și molarilor, sau marginea masticatorie – a incisivilor și caninilor, - este parte activă a coroanei cu care se rupe, zdrobește și terciuește hrana. Se mai numește și marginea ocluzală, deoarece

această suprafață contactează cu dinții celeilate arcade la agrenarea maxilarelor.  Suprafața vestibulară, este orientată spre vestibulul cavității orale. În practica stomatologică fața vestibulară la dinții frontali (incisivi și canini) se mai numește și labială, deoarece privește spre țesuturile buzelor, iar în cazul dinților laterali (premolari și molari) – fața jugală, deoarece este orientată spre țesuturile obrajilor.  Suprafața orală este opusă cele vestibulare, fiind orientată nemijlocit spre cavitatea orală propriu zisă. Fața orală la dinții arcadei superioare se mai numește palatinală, iar pentru dinții arcadei inferioare – fața linguală.  Suprafața proximală sau de contact este orientată către dinții vecini ai aceleași arcade. Fața dentară proximală este orientată către centrul arcadei dentare, spre linia mediană, și se numește mezială, iar la dinții frontali – medială. Fața care este opusă celei meziale și privește spre posterior se numește distală. Pentru dinții laterali uneori sunt folosiți termenii: fața anterioară și posterioară.

6.Modalități și sisteme de notare a dinților Este necesar de cunoscut că în practica clinică în procesul de tratament al afecțiunilor dentare și cu scopul de a reduce descrierea fiecărui dinte sunt utilizate formulele dentare – o ilustrare grafică a dinților în arcadele dentare în ordinea

succesivă de localizare, de la mediana feții și linia sagitală, care delimitează maxilarul superior și inferior. Literele și cifrele scrise deasupra liniei orizontale se referă la dinți superiori, iar cele scrise sub linie – la dinții inferiori. Formulele dentare utilizate în clinică folosesc:  pentru dinții permanenți –adnotarea cu cifre arabe;  pentru dinții temporari – adnotarea cu cifre romane. Astfel de formulă dentară de grup indică, că în fiecare jumătate a maxilarului superior și inferior (sau hemiarcadă) sunt câte 2 incisivi, 1 canin, 2 premolari și 3 molari. Uneori stomatologii folosesc în activitatea sa practică formule alfanumerice de grup, în care se obișnuiește cifrarea grupului dentar prin prima literă a numelui latin. Cifra alăturată literei indică numărul de dinți al grupului respectiv în hemiarcada dentară dreaptă sau stângă. Dinții permanenți sunt notați prin primul caracter majuscul al numelui latin.

Formula clinică americană Conform nomenclaturii adoptate de Asociația Stomatologilor din SUA (1975), dinții permanenți sunt scriși cu cifre arabe în corespundere cu regulile de examinare a acestora, și anume: de la dreapta spre stânga, începând cu dintele de minte – la maxilă, și apoi, de la stânga spre dreapta, - la mandibulă.

Formula dentară internațională – FDI Conform nomenclaturii internaționale a Organizației Mondiale a Sănătății, dinții sunt prezentați prin număr binar (cu două cifre), prima cifră indicând numărul cadranului formulei dentare, iar a doua – poziția dintelui în arcada dentară. Pentru dinții permanenți sunt definite cadranele1,2,3 și 4. Cadranul superior drept are, în consecință, numărul “1”, cel superior stâng - “2”, cadranul inferior stâng - “3” și cel inferior drept - “4”.

7.Explicați rolul funcției la dezvoltarea și diferențierea dinților. Morfologia şi numărul dinţilor umani, aşa cum se prezintă la omul contemporan, sunt rezultatul unei lungi evoluţii atît filogenetice cît şi ontogenetice. Sub influenţa factorilor externi , dinţii, în cadrul modificărilor adaptative a complexului dento-maxilar, au suferit un proces de perfecţionare morfologică, o reducere numerică şi de regenerare. Acest mijloc de adaptare la condiţiile noi a dus la perfecţionarea morfologică şi dobîndirea de funcţii noi şi complexe. La peşti apar primele formaţiuni odontoide, avînd aceleaşi dimensiuni şi formă conică. Aceste formaţiuni pot fi răspîndite pe toată cavitatea orală, pe brahii sau chiar la nivelul faringelui. Rolul lor funcţional se reduce la reţinerea şi inghiţirea hranei. La rechini dinţii au aceeaşi formă conică, dar de mărimi diferite, fapt care le-a atras denumirea de dinţi homodonţi. În clasa mamiferelor, la vertebratele superioare, dinţii se diferenţiază ca formă şi dimensiuni în raport cu rolul funcţional mai complex care revine arcadelor dentare pe această treaptă superioară de evoluţie, de secţionare, de zdrobire sau fărîmiţare a alimentelor. Această diferenţiere morfologică, în raport cu rolul funcţional ce revine dinţilor în prelucrarea mecanică a hranei, a fost denumită heterodonţie. Morfologia diferenţiată implică şi o perioadă mai lungă şi un process mai laborios de formare a dintelui, fapt care duce la reducerea atît a numărului de dinţi, cît şi a dentiţiilor de înlocuire. Astfel se ajunge la vertebratele superioare la un număr de 44 de dinţi şi la două dentaţii care se succed, situaţie denumită difiodonţie, şi chiar la o singură dentiţie numită monofiodonţie. 8.Ce numim coroană anatomică și clinică a dintelui. Coroană anatomică- partea îngroșată a dintelui care proemină din alveola maxilarului superior sau inferior, acoperită de smalț. Coroană clinică- porțiunea dintelui, care proemină deasupra gingiei.

9.Ce numim rădăcină anatomică și clinică a dintelui. Rădăcină anatomică- partea componentă a unui dinte, care este fixată intraalveolar, cuprinsă între linia coletului și apexul dentar și este acoperită de cement. Rădăcina clinică.porțiunea invizibilă a dintelui, implantată în alveola dentară. 10.Care sunt caracterele generale de morfologie funcțională a dinților. Morfologia funcţională a dinţilor poate fi analizată privind dinţii în totalitate, pe grupuri şi individual. Importanţa acestor cunoştinţe reiese din faptul că pe parcursul vieţii diferite leziuni odontale coronare modifică morfologia funcţională normală provocînd deseori tulburări funcţionale în diferite verigi şi chiar a întregului sistem stomatognat. Asemenea modificări morfofuncţionale necesită intervenţii de restaurare protetică, ceea ce este posibil doar cunoscînd profund materialul în cauză.