Tariful Vamal [PDF]

Zitiervorschau

–CUPRINS–

CAPITOLUL I - NORME INTERNAŢIONALE PRIVIND FOLOSIREA TARIFELOR VAMALE (pag. 5)

CAPITOLUL II - EFECTUL PROTECŢIONIST AL TARIFELOR VAMALE (pag. 6 – pag. 7)

CAPITOLUL III - EFECTELE ECONOMICE ALE TARIFELOR VAMALE ASUPRA BUNĂSTĂRII ŢĂRILOR LUMII (pag. 8 – pag. 9)

CAPITOLUL IV - ARGUMENTE PRO ŞI CONTRA PENTRU INSTITUIREA UNOR TARIFE VAMALE PROTECŢIONISTE (pag. 10 – pag. 11)

CAPITOLUL V - TAXELE ŞI TARIFELE VAMALE ALE ROMÂNIEI

(pag. 12 – pag. 17)

Introducere Tariful vamal - elementul central al politicii vamale a unei ţări - este un catalog care cuprinde nomenclatorul produselor supuse impunerii vamale, precum şi taxa (taxele) vamală percepută asupra fiecărui produs sau grupă de produse. Ca regulă generală, sunt cuprinse în acest catalog şi produsele scutite de impunerea vamală la importul lor pe teritoriul vamal al ţării respective sau la export. Încercări de clasificare ale mărfurilor în cadrul tarifelor vamale s-au făcut şi în trecut, luându-se ca bază criterii diferite: - originea mărfii (animală, vegetală, minerală); - gradul lor de prelucrare (materii prime, semifabricate, produse finite); - o combinaţi a acestor două criterii. Astfel, în anul 1950, Biroul de Statistică al ONU a elaborat o Clasificare Tip Standard pentru Comerţul Internaţional (Standard International Trade Clasification - SITC). Această clasificare, care a suferit o serie de modificări pe parcursul timpului, a fost făcută din nevoi de ordin statistic, care să permită ONU şi altor organizaţii să poată urmări la nivel internaţional evoluţia comerţului exterior al tuturor statelor lumii. Acest sistem de clasificare este în vigoare şi astăzi şi, potrivit lui, statele raportează informaţiile statistice vizând evoluţia comerţului lor exterior (volumul valoric, dinamică, structură pe mărfuri, orientare geografică a exportului şi importului, etc.). Aceasta este o clasificare pe cinci cifre: secţiuni, diviziuni, grupe, subgrupe şi poziţii tarifare). Din iniţiativa Acordului General pentru Tarife şi Comerţ, tot în anul 1950, a fost adoptată la Bruxelles Convenţia privind clasificarea mărfurilor în tarifele vamale, potrivit căreia a fost elaborat un nomenclator de bază unic, denumit iniţial Nomenclatorul Vamal de la Bruxelles (NVB) şi ulterior Nomenclatorul Consiliului de Cooperare Vamală de la Bruxelles (NCCV). Şi el a suferit o serie de modificări pe parcurs, rămânând însă la o clasificare pe patru cifre (secţiuni – 21, capitole – 99, poziţii şi subpoziţii tarifare). La el au aderat circa 150 de state ale lumii. Sistemul acesta avea menirea de a uşura negocierile tarifare în cadrul GATT-ului (prin raportarea tuturor statelor participante la negocieri la aceleaşi poziţii şi subpoziţii tarifare). Dar, aşa cum se ştie, chiar unele state membre ale GATT nu au aderat la acest nomenclator (ex: SUA, Canada), având nomenclatoare proprii (pentru import şi pentru export) mult mai detaliate decât cele prezentate mai sus. 2

Din acest motiv, s-au manifestat noi preocupări pe linia adoptării unui nomenclator unic la care să participe toate statele lumii. În acest cadru se înscrie adoptarea în iunie 1983 la Bruxelles, sub egida Consiliului de Cooperare Vamală, a Convenţiei privind sistemul armonizat de descriere şi codificare a mărfurilor. Acest sistem prezintă următoarele caracteristici principale: - are la bază cele două nomenclatoare cel mai larg răspândite pe plan internaţional (NCCV şi SITC); - clasificarea mărfurilor în cadrul acestui sistem armonizat de descriere şi codificare a mărfurilor are la bază criteriul combinat al originii şi gradului de prelucrare a mărfurilor; - este flexibil, în sensul că poate fi folosit ca atare sau luat ca bază pentru o formă prescurtată sau mai detaliată de clasificare; - prezintă o serie de avantaje esenţiale în raport cu vechile sisteme de clasificare a mărfurilor în tarifele vamale şi anume: - facilitează derularea schimburilor comerciale internaţionale prin atenuarea sau eliminarea divergenţelor cu privire la încadrarea tarifară a produselor şi implicit cu privire la determinarea nivelului taxelor vamale aplicabile; - facilitează colectarea, compararea şi analiza datelor statistice referitoare la schimburile comerciale internaţionale; - satisface, simultan, nu numai necesităţile de codificare ale autorităţilor vamale, ci şi pe cele ale organismelor de statistică, ale producătorilor, comercianţilor, transportatorilor, etc. Până în prezent au aderat la acest sistem de descriere şi codificare a mărfurilor în tarifele vamale marea majoritate a ţărilor lumii (inclusiv România). Pe plan internaţional sunt folosite două tipuri de tarife vamale: simple şi compuse. Tarifele vamale simple sunt acelea care au o singură coloană de taxe vamale pentru toate produsele supuse impunerii vamale, indiferent de provenienţa lor (taxe convenţionale). Acestea sunt folosite, de regulă, de unele ţări în curs de dezvoltare, deşi în practică şi unele dintre acestea folosesc mai multe tipuri de taxe vamale (îndeosebi preferenţiale). Tarifele vamale compuse sunt acelea care au două sau mai multe coloane de taxe vamale, fiecare aplicându-se mărfurilor provenind din diferite ţări. Taxele vamale înscrise în aceste coloane pot fi: - taxe vamale convenţionale; - taxe vamale autonome; - taxe vamale preferenţiale (pe bază de reciprocitate sau pe bază de nereciprocitate). Tarifele vamale, implicând impunerea vamală, sunt instrumente de politică comercială admise de către GATT, cu condiţia să nu fie prohibitive (în ce priveşte nivelul taxelor vamale), cu ajutorul cărora se protejează piaţa internă de concurenţa străină, pe baza cărora se pot negocia 3

concesii tarifare sau se pot institui uneori măsuri de discriminare în relaţiile comerciale cu anumite state.

CAPITOLUL I - NORME INTERNAŢIONALE PRIVIND FOLOSIREA TARIFELOR VAMALE -

În cadrul acestui capitol voi prezenta principalele norme internaţionale privind folosirea tarifelor vamale în cadrul comerţului internaţional: 1. Reguli de bază ale GATT: a) valoarea vamală b) regimul impozitelor interne aplicate mărfurilor importate c) tariful vamal – principalul regulator al importurilor unei ţări d) tarifele vamale care au fost consolidate sau reduse în cadrul negocierilor internaţionale nu mai pot fi modificate: 2. Nomenclatorul de la Bruxelles 3. Convenţia privind evaluarea vamală a mărfurilor Baza de calcul pentru taxele vamale o constituie valoarea în vamă, aceasta fiind compusă din: - preţul mărfii efectiv plătit sau de plătit; - cheltuielile de transport; - aporturile; - redevenţe şi alte drepturi de licenţă; - alte plăţi. Dacă valoarea în vamă nu poate fi determinată utilizând algoritmul de mai sus, ea va fi determinată prin una din următoarele metode: - valoarea tranzacţională a mărfurilor identice; - valoarea tranzacţională a mărfurilor similare; - valoarea dedusă – preţul la care importatorul vinde mărfurile după import; - valoarea calculată - costurile de producţie ale mărfurilor importate, marja de profit a beneficiarului normal, cheltuielile generale ale exportatorului. Metoda ultimului recurs – dacă nici una din metodele de mai sus nu poate fi utilizată, se va recurge la aceasta, potrivit ei valoarea în vamă stabilindu-se de o manieră flexibilă şi va avea în vedere informaţii deja existente sau valori în vamă deja calculate.

4

CAPITOLUL II - EFECTUL PROTECŢIONIST AL TARIFELOR VAMALE -

Efectul protecţionist al tarifelor vamale îmbracă două forme: a) protecţia nominală; b) protecţia efectivă. Protecţia nominală vizează valoarea întregului produs supus impunerii vamale şi este exprimată de taxele vamale înscrise în tarifele vamale ale statelor, date publicităţii. De aceea, aceste taxe vamale mai poartă denumirea de taxe vamale nominale. Nivelul taxelor vamale nominale percepute la importul de mărfuri este diferit de la un produs la altul, de la o grupă de produse la alta; ca regulă generală, acest nivel al impunerii vamale este direct proporţional cu gradul de prelucrare a mărfurilor. Compararea pur cantitativă a nivelului taxelor vamale nominale, fără a se ţine seama de gradul de prelucrare al mărfurilor supuse impunerii vamale, nu este suficientă pentru a aprecia intensitatea acestei acţiuni ca instrument de protecţie. Pentru a aprecia această intensitate se operează cu protecţia efectivă, care vizează valoarea nou creată şi incorporată în produsul supus impunerii vamale. Protecţia efectivă măsoară sporul valorii nou create pe unitatea de produs finit în absenţa tarifului vamal. Ea se poate calcula după următoarea formulă: Te =

T f * V f − Tm * Vm V f −V m

unde: Te = taxa vamală efectivă; Tf = taxa vamală nominală percepută asupra produsului finit importat; Tm = taxa vamală nominală percepută asupra materiei prime importate; Vf = valoarea produsului finit; Vm = valoarea materiei prime. Protecţia efectivă depinde de următorii factori: - nivelul celor două taxe vamale nominale => protecţia efectivă variază direct proporţional cu nivelul taxei vamale nominale percepută asupra produsului finit şi invers proporţional cu nivelul taxei vamale nominale percepută asupra materiei prime ce intră în componenţa produsului finit; - dispersia tarifară => direct proporţional; - gradul de prelucrare al produselor => invers proporţional. 5

Există mai multe grupuri de interese care au de câştigat de pe urma obţinerii unei astfel de protecţii. Toate aceste grupări acţionează în sfera politică în calitate de solicitanţi de protecţie, manifestându-se prin vot, lobby şi, în general, orice mijloc de îndeplinire a scopului propus. Elementele principale ale acestei “cereri de protecţie” sunt: - companiile; - grupările sindicale; - unele industrii tehnologic-intensive; - grupări ecologiste; - organizaţii care militează pentru protejarea drepturilor omului; - grupuri de protecţie a consumatorilor; - alţi furnizori externi ai bunurilor respective.

6

CAPITOLUL III - EFECTELE ECONOMICE ALE TARIFELOR VAMALE ASUPRA BUNĂSTĂRII ŢĂRILOR LUMII -

Vom analiza efectele economice ale instituirii unor taxe vamale prin crearea de tarife vamale mai întâi în cazul ţarilor mici, apoi în cazul ţărilor mari. O ţară mică, în accepţiunea noastră, reprezintă o ţară a căror importuri constituie o mică parte din oferta pieţei mondiale. Această ţară va fi un “price taker”, confruntându-se cu preţuri mondiale constante pentru importurile sale de bunuri. Pentru că avem de a face cu o ţară mică, care nu poate influenţa hotărâtor condiţiile pieţei mondiale, oferta mondială de bunuri va rămâne neschimbată după impunerea taxei vamale. Efectele economice ale acestei acţiuni sunt: 1. efectul de venit – veniturile obţinute de guvern prin impunerea taxei vamale. În termeni monetari, reprezintă o pierdere a consumatorilor, transferată către guvern. Pentru naţiunea în cauză, aceasta nu reprezintă o scădere a bunăstării, ci doar pentru consumatori. 2. efectul de redistribuire – transferul, în termeni monetari, a surplusului consumatorilor către producătorii interni ai unor bunuri similare cu bunul importat (aria a). 3. efectul protecţionist (aria b) – pierderea economiei naţionale ca urmare a producerii unor bunuri la nişte costuri mai ridicate, datorită concurenţei externe. 4. efectul de consum (aria d) – reprezintă pierderea cauzată consumatorilor interni datorită creşterii preţului bunurilor importate. Deci, o ţară mică, prin impunerea unei taxe vamale protecţioniste, îşi va reduce în ansamblu bunăstarea economică. Să analizăm acum cazul unei ţări puternice, care are o poziţie semnificativă pe piaţă şi poate influenţa condiţiile acesteia. Prin impunerea unei taxe vamale la import, această ţară speră să poată reduce preţul pe care îl plăteşte producătorilor externi. Acest lucru va îmbunătăţi condiţiile de desfăşurare a comerţului exterior al ţării respective. Dar şi această naţiune se va confrunta cu o reducere a bunăstării sale dacă efectele negative ale unei reduceri a volumului comerţului exterior vor predomina asupra efectelor pozitive amintite mai sus. Efectele economice ale impunerii taxei vamale în acest caz vor fi : 1. efectul de redistribuire – aria a; 2. efectul de consum – aria d; 3. efectul protecţionist – aria b;

7

4. efectul de venit va fi aici împărţit între efectul de venit intern – aria c – şi efectul de venit extern – aria e. În final, putem avea trei situaţii: 1. e > ( b + d ) – bunăstarea naţională creşte; 2. e = ( b + d ) – bunăstarea naţională rămâne aceeaşi; 3. e < ( b + d ) – bunăstarea naţională scade.

8

CAPITOLUL IV - ARGUMENTE ŞI CONTRAARGUMENTE PENTRU INSTITUIREA UNOR TARIFE VAMALE PROTECŢIONISTE -

Argumentele partizanilor conceptului de liber schimb sunt, la o primă vedere, foarte convingătoare. Ele afirmă că dacă fiecare naţiune se specializează în producerea şi comercializarea acelor bunuri pe care le poate realiza cu cele mai mici costuri, pe terman lung toată lumea se va bucura de avantajele unor preţuri scăzute şi ale unor rate înalte ale producţiei, veniturilor şi consumului. Tarifele vamale protecţioniste, alături de alte bariere netarifare, sunt văzute ca elementele care împiedică economiile să se adapteze la cerinţele pieţii mondiale, rezultatul fiind stagnarea economică. Tototuşi, contrar acestor teorii optimiste, practic toate ţările lumii au acum tarife vamale protecţioniste. Principalele argmente care au stat la baza creeri unor astfel de elemente de protecţie tarifară au fost următoarele:  protejarea forţei interne de muncă de mâna de lucru ieftină din alte ţări . Argumentul recunoaşte faptul că salariile dintr-o ţară pot fi mai mari decât cele din alta, şi, dacă nu se iau măsuri protecţioniste, producţia din ţara cu salarii mai mari nu se va vinde, salariile vor scade, iar nivelul general de trai va scade. Însă argumentul nu ia în considerare legăturile intrinseci dintre eficienţă, salarii şi costurile de producţie, considerând că ţara cu costuri ale forţei de muncă mai mari nu poate concura pe plan internaţional cu ţara cu costuri mai mici. Totuşi, există mai multe motive pentru care o ţară cu nivel al câştigurilor poate concura cu succes o ţară cu un nivel mai redus. În primul rând, chiar dacă nivelul câştigurilor este mai mare decât peste hotare, dacă productivitatea muncii este mai mare în prima ţară, costurile forţei de muncă pot fi competitive. În al doilea rând, ţara cu costuri reduse ale forţei de muncă tinde să deţină un avantaj competitiv doar în producţia acelor bunuri intensive în muncă.  menţinerea nivelului de trai. Avocaţii barierelor comerciale susţin adesea că tarifele vamale care conţin taxe vamale protecţioniste sunt utile pentru menţinerea unui nivel ridicat al veniturilor şi angajării forţei de muncă. Se argumentează că, prin reducerea nivelului importurilor, aceste taxe vamale stimulează activităţile economice autohtone. Nu toate naţiunile îşi pot ridica nivelul taxelor vamale pentru a-şi menţine nivelul de trai. Taxele vamale conduc la o redistribuire a veniturilor din comerţul între naţiuni şi dacă o ţară creşte aceste taxe pentru a-şi îmbunătăţi nivelul veniturilor şi al ocupării forţei de muncă, o va face în defavoare partenerilor săi comerciali. 9

 protejarea industriei autohtone aflată în stadiile incipiente de dezvoltare . Acest argument nu neagă validitatea principiului comerţului liber dar afirmă că acesta are un efect negativ asupra industriei nou născute din ţările în curs de dezvoltare. Însă şi acest argument, de altfel extrem de consistent, poate fi combătut. În primul rând, o dată ce a fost instituit un tarif vamal protecţionist, acesta va fi greu de înlocuit, pentru că vor exista mereu grupuri de interese care vor dori să influenţeze factorii de decizie politică în sensul menţinerii acestei protecţii şi după ce industria respectivă a ajuns la un stadiu înalt de dezvoltare. apoi, este extrem de greu de determinat care industrii vor fi capabile să creeze avantaje competitive care să justifice astfel de măsuri. În ultimul rând, acest argument nu mai este valabil în cazul industriilor ţarilor dezvoltate cum ar fi SUA, Japonia sau Germania.  argumente neeconomice. Un prim astfel de argument este cel al securităţii naţionale – o ţară poate fi pusă în pericol în perioadele de criză majoră dacă este prea dependentă de furnizorii străini. Alte argumente de acest gen sunt cele culturale (vezi cazul ţărilor arabe sau al Japoniei) sau de ordin sociologic.

10

CAPITOLUL V - TAXELE ŞI TARIFELE VAMALE ALE ROMÂNIEI -

TAXELE VAMALE Taxele vamale specifice sunt percepute de către stat pe unităţi de măsură fizică ale mărfurilor importate sau exportate (m, m2, m3, l) şi se stabilesc sub forma unei sume absolute, în moneda ţării respective (exemplu: 1000 um pentru 1 tona grâu). Practicarea acestor taxe vamale este dificilă pentru că presupune un tarif vamal foarte detaliat, care trebuie să fie permanent completat şi revizuit, pentru că, în timp, apar noi produse, care intră pe piaţa internaţională. Din această cauză, aceste taxe sunt mai puţin utilizate pe plan internaţional. Avantajele acestor taxe sunt:  înlătură posibilitatea de a înşela statul cu sau de drepturile vamale legale, pentru că taxa vamală se raportează la unitatea fizică de masură, astfel încât volumul încasărilor la Bugetul Statului nu mai este influenţat de diverse oscilaţii de conjunctură ale preţurilor, ci doar de cantitatea fizică importata. La aceste mărfuri este uşor de stabilit valoarea în vamă a lor;  datorită caracterului lor fix, aceste taxe determină o încărcare diferită a mărfurilor importate, în condiţiile în care pe piaţa produselor respective se produc oscilaţii dese ale preţurilor. În consecinţă, folosirea acestor taxe are avantajul, faţă de cele ad valorem, că au un efect mai protecţionist, efect care este mai mare atunci când preţurile la produsele importate scad, şi invers. Având în vedere atât avantajele, cât şi dezavantajele acestor taxe vamale (specifice şi ad valorem), în general, pe piaţa internaţională şi, în special, ţările dezvoltate au început să utilizeze taxele vamale mixte. Taxele vamale mixte se percep atunci când se consideră că taxele vamale ad valorem nu sunt destul de eficiente ca mijloace de protecţie şi, drept urmare, pe lângă taxele ad valorem, se mai perccepe, temporar, şi o taxă vamală specifică, în situaţia în care preţurile la produsele respective înregistrează scăderi importante. După modul de stabilire de către stat sunt: a. taxe vamale autonome (generale); b. taxe vamale convenţionale (contractuale); c. taxe vamale preferenţiale (de favoare); 11

d. taxe vamale de retorsiune (de răspuns la unele politici comerciale neloiale – antidumping); Taxele vamale autonome sunt stabilite de fiecare stat, în mod independent, în funcţie de politica comercială a acestuia, şi nu pe baza unor convenţii bilaterale sau multilaterale incheiate cu alte state. Aceste taxe se percep asupra mărfurilor care provin din ţări cu care un stat nu are încheiate convenţii sau acorduri comerciale şi nu se aplică în relaţiile cu aceste state - “Clauza naţiunii celei mai favorizate” (CNMF - principu fundamental al GATT) . De aici decurg două trăsături importante: - au un caracter foarte ridicat, fiind, de cele mai multe ori, prohibitive; - nu fac obiectul negocierilor, fiind o importantă frână în calea schimburilor comerciale dintre state. Taxele vamale convenţionale se stabilesc prin înţelegerea cu alte state, conform clauzelor convenite prin acordurile bilaterale sau multilaterale. În general, se percep asupra mărfurilor care provin din ţări care-şi acordă reciproc “Clauza naţiunii celei mai favorizate”. Drept urmare, au două trăsături definitorii: - sunt, în general, mai reduse faţă de cele autonome; - fac obiectul negocierilor în cadrul GATT şi, mai apoi, în cadru OMC - din 1995. Taxele vamale preferenţiale sunt foarte reduse, uneori egale cu 0, şi se aplică numai anumitor ţărilor şi unor mărfuri importate din anumite ţări şi nu se extind asupra mărfurilor care provin din toate ţările. Aceste taxe sunt, de fapt, o derogare de la “Clauza naţiunii celei mai favorizate” şi reflectă un regim de favoare. Se mai numesc şi “aranjamente preferenţiale” şi au proliferat, în mod deosebit, în perioada postbelică. Aceste taxe sunt nereciproce şi nediscriminatorii, urmare a unor grupări economice regionale. Taxele vamale de retorsiune se aplică de către un stat ca răspuns la politicile neloiale ale altor state, cum sunt: - politica de dumping; - politica de subvenţionare a exporturilor. Aceste taxe pot fi: - taxe vamale antidumping; - taxe vamale compensatorii. Acestea se aplică suplimentar, peste taxele vamale în vigoare şi nu pot depăşi un anumit nivel: - taxele vamale antidumping nu pot depăşi marja de dumping (care este egală cu diferenţa dintre preţul internaţional al produselor şi preţul de dumping, care, în general, sunt mai mici, pentru a se intra pe o anumita piaţă); - taxele compensatorii nu pot depăşi nivelul subvenţiilor de export sau a primei directe de export.

12

Scopul acestor taxe este anihilarea efectelor negative produse de cele două politici comerciale neloiale. Aceste taxe nu se pot percepe decât în urma unei proceduri speciale, prin care să se facă dovada practicării unei politici comerciale neloiale şi care a produs un prejudiciu. Doar existenta acestor dovezi poate determina aplicarea taxelor de răspuns. La nivelul GATT există două Coduri care prevăd întreaga procedură ce se aplică în acest caz: - codul antidumping; - codul privind subvenţionările de export şi taxele compensatorii. De la aflarea faptului că se poate ca o ţară să practice o politică neloială, relaţiile comerciale ale acestei ţări cu GATT sunt îngheţate, şi chiar şi relaţiile comerciale ale ţării respective cu alte ţări. Taxele de retorsiune au o natură dublă: - una tarifară - pentru că este vorba de o taxă; - una netarifară - fiind o barieră directă prin crearea acelei perioade mari de ancheta. Taxele vamale prevăzute în tariful vamal de import al României sunt percepute advalorem şi se aplică la valoarea în vamă a mărfurilor importate, vărsându-se la bugetul administraţiei centrale de stat. În cadrul tarifului vamal al României sunt înscrise şi bunurile care sunt scutite de la plata taxelor vamale de import: - bunurile dobândite prin succesiuni testamentare; - ajutoarele şi donaţiile, fără a fi destinate sau folosite pentru subvenţionarea campaniei electorale sau a unor activităţi ce pot constitui ameninţări pentru siguranţa naţională; - materiale pentru probe, experimentări sau cercetări; - bunurile străine care devin, potrivit legii, proprietatea statului; - mostrele fără valoare comercială, materialele publicitare, de reclamă şi documentare; - bunurile de origine română; - bunurile care au fost reparate sau înlocuite de partenerii externi în timpul perioadei de garanţie; - bunuri care se înapoiază în ţară ca urmare a unei expedieri eronate. Trebuie menţionat că aceste bunuri trebuie să îndeplinească câteva condiţii prealabile pentru a fi scutite de plata taxelor vamale. Valoarea în vamă pentru mărfurile importate se calculează pe baza preţului de import, transformat în lei la un curs de schimb stabilit şi comunicat periodic de către BNR, la care se adaugă cheltuielile de încărcare, de descărcare şi de manipulare conexe transportului mărfurilor importate, achitate pe parcurs extern, costul asigurării, precum şi orice cheltuieli pe parcurs extern.

13

România, fiind membră a GATT, respectă prevederile articolului VII din Acordul General, precum şi pe cele ale Codului vamal adoptat de Runda Tokyo (1979) la care a aderat, în ceea ce priveşte metodologia de evaluare a mărfurilor supuse impunerii vamale. Verificarea încadrării tarifare, a calculului taxelor vamale înscrise în declaraţie de către importator, precum şi încasarea acestora, se efectuează de către organele vamale în momentul îndeplinirii formalităţilor de vămuire. Guvernul, la propunerea ministerelor de resort, poate aproba taxe reduse sau exceptări de la plata taxelor vamale. În aceleaşi condiţii pot fi instituite suprataxe vamale de import, cu caracter temporar, în cazul în care anumite importuri, prin cantităţile sau condiţiile de realizare, produc sau ameninţă cu producerea unui prejudiciu grav producătorii interni ai unor produse similare sau produse direct concurente. Aceste suprataxe vor fi aplicate până la eliminarea influenţelor negative avute în vedere la instituirea lor. Noul tarif vamal de import al României este considerat a fi unul dintre cele mai importante instrumente de politică comercială, specific economiilor de piaţă. El acţionează ca un instrument menit să sprijine procesul de reformă economică din ţara noastră în tranziţia către economia de piaţă. În martie 1993 a fost adoptată o nouă Hotărâre de Guvern (nr. 120/1993) referitoare la tariful vamal de import al României intrat în vigoare la 1 ianuarie 1992 şi care prevede că, începând cu 1 mai 1993, clasificarea mărfurilor în tariful vamal al României se detaliază de la 6 cifre la 8. Tariful vamal de import în vigoare la 1 mai 1993 are 97 de capitole şi 21 de secţiuni. Printr-o nouă Hotărâre de Guvern, în 1995 a fost revizuit şi adoptat un nou tarif vamal de import, care cuprinde taxele vamale pe perioada 1995 – 2004, luându-se în considerare diversele acorduri sau aranjamente la care România a fost sau a devenit parte. Totodată, a fost elaborat şi pus în aplicare şi un nou Ghid de utilizare a tarifului vamal de import al României în iunie 1995, care cuprinde şapte coloane: 1. taxe vamale de import convenţionale; 2. taxa vamală care se percepe în 1995 (tot convenţională); 3. taxe vamale percepute la importurile din Uniunea Europeană; 4. taxe vamale percepute la importurile din ţările membre AELS; 5. taxe vamale percepute la importurile din Cehia şi Slovacia; 6. taxe vamale percepute la importurile din ţările semnatare ale SGPC; taxe vamale percepute la importurile din ţările semnatare ale Protocolului celor 16.

14

TARIFELE VAMALE După 1990, organele de resort din ţara noastră au elaborat şi pus în aplicare începând cu 1992, un nou tarif vamal, în baza Convenţiei vamale din 1983 privind sistemul armonizat de descriere şi codificare a mărfurilor. Intrarea în vigoare a noului tarif vamal a fost reglementată prin Hotărârea Guvernului nr. 673/1991 privind tariful vamal de import al României. Tariful vamal este un catalog care cuprinde nomenclatorul produselor supuse impunerii vamale, precum şi taxa vamală percepută asupra fiecărui produs sau grupă de produse. Ca regulă generală, în acest catalog sunt cuprinse şi mărfurile scutite de impunere vamală la importul (exportul) lor pe (de pe) teritoriul vamal al ţării respective. Legat de tarifele vamale trebuie luate în discuţie două probleme: 1. clasificarea mărfurilor în tarifele vamale şi 2. formele pe care le imbracă acestea. În timp, au existat mai multe clasificări ale mărfurilor în tarifele vamale, pe criterii ca: - originea mărfurilor (animală, vegetală sau minerală); - gradul de prelucrare (materii prime, semifabricate, produse finite). S-a încercat şi o combinaţie a acestor criterii şi, drept urmare, în perioada postbelică, aceste încercări au fost finalizate în mai multe nomenclatoare speciale de clasificare a mărfurilor. Prima clasificare s-a făcut în 1950, de către Biroul de Statistică al ONU. Acesta a elaborat o clasificare tip standard pentru comerţul internaţional (CTCI). Această clasificare a suferit, în timp, mai multe modificări, din nevoi de ordin statistic, astfel încât să permită ONU şi altor organisme internaţionale să poată urmări, la nivel internaţional, evoluţia comerţului exterior al altor state. Această clasificare se utilizează şi astăzi, iar statele raportează datele statistice care se referă la comerţul lor exterior, din punct de vedere al: volumului valoric, structura de mărfuri, orientarea geografică a importurilor şi exporturilor lor, etc. La iniţiativa GATT, în 1950, la Bruxelles a avut loc “Convenţia privind clasificarea mărfurilor în tarifele vamale”. Conform acestei Convenţii, a fost elaborat un nomenclator de bază unic, numit iniţial Nomenclatorul vamal de la Bruxelles (NVB) şi, apoi, Nomenclatorul Consiliului de Cooperare Vamală de la Bruxelles (NCCVB). Acest sistem a fost introdus cu scopul de a uşura negocierile tarifare în cadrul GATT. Acest nomenclator este utilizat de toate ţările care au fost părţi la GATT (150). OMC a preluat

15

acest nomenclator. Până la apariţia OMC, însă, au existat şi unele excepţii (SUA şi Canada şi-au păstrat nomenclatoarele proprii, care sunt foarte putin diferite). În timp, în general, au existat preocupări permanente privind adoptarea unui nomenclator unic, la care să participe toate statele. În 1983, la Bruxelles, sub egida Consiliului de Cooperare Vamală, a fost adoptată o “Convenţie privind Sistemul armonizat de descriere şi codificare a mărfurilor”. Caracteristicile generale ale acestui sistem sunt: - are la bază cele două nomenclatoare cel mai larg răspândite (CTCI şi NCCVB); - clasificarea mărfurilor, în cadrul acestui sistem, se bazează pe criteriul combinat al originii şi gradului de prelucrare a mărfurilor; - este flexibil (poate fi utilizat fie ca atare, fie luat ca bază, într-o formă mai prescurtată sau mai detaliată de clasificare); - prezintă câteva avantaje faţă de celelalte sisteme: - uşureaza derularea schimburilor comerciale internaţionale, prin faptul că atenueaza divergenţele privind încadrarea tarifară a produselor şi, implicit, determină nivelul taxelor vamale aplicate; - facilitează colectarea, compararea şi analiza datelor statistice referitoare la modul în care se derulează comerţul internaţional; - răspunde simultan necesităţilor de codificare ale autorităţilor vamale, necesităţilor organelor de statistică, ale producătorilor şi comercianţilor. Tarifele vamale simple sunt cuprinse într-un catalog care are o singură coloană de taxe vamale, pentru toate mărfurile, indiferent de provenienţa lor. De obicei, acestea sunt taxe convenţionale. Acest tip de tarife sunt utilizate de ţările în curs de dezvoltare. Tarifele vamale compuse sunt acele cataloage ce au două sau mai multe coloane de taxe vamale, fiecare aplicându-se mărfurilor care provin din anumite ţări. Aceste tarife sunt cele mai larg răspândite pe plan internaţional. În general, tarifele vamale, de toate tipurile, care implică impunerea vamală, sunt instrumente de politică comercială admise de GATT, cu condiţia să nu fie prohibitive. Cu ajutorul lor se protejează piaţa internă şi, pe baza lor, se pot negocia concesii tarifare şi se pot institui măsuri de discriminare în relaţiile comerciale cu anumite state. Noul tarif vamal al României se aplică la toate mărfurile care fac obiectul importurilor. La importurile din ţările cu care se întreţin relaţii comerciale pe baza unor convenţii sau înţelegeri internaţionale, aplicarea taxelor vamale se va face potrivit prevederilor acestora. Clasificarea mărfurilor în acest tarif vamal se face potrivit NCCV; încadrarea mărfurilor în nomenclatura folosită pentru tariful vamal de import se determină în conformitate cu regulile generale pentru încadrarea în nomenclatura vamală, precum şi cele de stabilire a originii mărfurilor (anexa nr.2 la HG 673/1991). 16

Bibliografie

 N. Sută – “Comerţ internaţional şi politici comerciale internaţionale”;  I. Popa – “Tranzacţii comerciale internaţionale”  Gh. Caraiani, C. Cazacu – “Vămuirea mărfurilor de export – import”;  D. Negrescu – “Protecţionismul netarifar”;  Robert J. Carbaugh – “International Economics”

17