Subiect Rezolvat - Titularizare Profesori Efs 2022 [PDF]

Zitiervorschau

CONCURSUL NAŢIONAL DE OCUPARE A POSTURILOR DIDACTICE/CATEDRELOR VACANTE/REZERVATE DIN ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR 13 iulie 2022 Probă scrisă EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT PROFESORI Varianta 3

SUBIECTUL I 1. Organizarea şi desfăşurarea procesului instructiv trebuie să se efectueze în concordanţă cu anumite cerinţe, norme, reguli, directive etc., pe care le impune comanda socială. a. Precizaţi importanța principiului sistematizării și continuității în procesul de instruire. - 4 puncte

(Cârstea 2000, pag. 82): Este principiul cu cea mai mare importanţă mai ales pentru elaborarea corectă şi eficientă a documentelor necesare de planificare/programare şi de evidenţă ale activităţilor de educaţie fizică şi sport. Sistematizarea şi continuitatea reprezintă - în fond - condiţiile principale pentru asigurarea reuşitei în programarea stimulilor, indiferent de particularităţile subiecţilor sau de alte variabile de ordin material, spaţial sau temporal.

(TMEFS, Șerbănoiu S., Tudor V., pag.87 ): În esenţă, acest principiu exprimă necesitatea predării integrate a cunoştinţelor, prin corelarea informaţiilor interdisciplinare şi transdisciplinare, folosindu-se experienţa anterioară a individului. Aplicabilitatea principiului se regăseşte la nivelul documemelor de programare şi planificare. Acţiunea de sistematizare a conţinutul activităţii prestipune din partea profesorului organizarea informaţiilor într-un sistem, a cărui coerenţă trebuie să asigure condiţiile psihopedagogice -favorabile integrării acestora în experienţa anterioară a individului. Aspectul de continuitate a procesului apare mai mult ca o consecinţă firească a sistematizării, decât ca o condiție necesară progresului, întrucât aceasta nu vizează numai ritmicitatea panicipării elevilor la programul de pregătire propus, ci se remarcă mai ales prin

logica internă a educaţiei fizice şi a locului ei în cadrul disciplinelor formative din planul de învăţământ. Respectarea acestui principiu conduce la formarea deprinderilor de muncă sistematică, întărirea trăsăturilor de voință, perseverență, conștiinciozitate, ordonarea și disciplinarea gândirii și acțiunii, în vederea desfășurării unei activități cât mai eficiente.

b. Prezentaţi, conform principiului accesibilităţii, trei acţiuni/operații ale celui care conduce instruirea. – 6 puncte

(Cârstea, Teoria si metodica efs, 2000, pag. 81): Conform acestui principiu, sunt necesare

următoarele acţiuni ale celui care conduce instruirea sau ale celui ce se "autoinstruieşte" (în activitatea independentă): • selecţionarea cu atenţie a stimulilor, a exerciţiilor fizice cu precădere; • stabilirea unei dozări corespunzătoare a efortului fizic; • folosirea unor reglatori metodici pentru a accelera procesul de însuşire a unor acte sau acţiuni motrice de către subiecţi; • adaptarea metodelor şi procedeelor metodice de instruire şi educaţie la nivelul de înţelegere şi de dezvoltare psiho - motrică a subiecţilor; • diferenţierea evaluării randamentului subiecţilor

(Șerbănoiu S. TMEFS, pag. 86): Accesibilitatea conținutului este prevăzută în documentele oficiale (curriculă, programe de specialitate) și se respectă prin următoarele acțiuni ale conducătorului procesului: 

Adaptarea metodologiei de acșionare în funcţie de fiecare colectiv sau grupă alcătuită pe criterii bio-motrice, prin: -

alegerea metodelor, procedeelor metodice, a modalităților de exersare și formațiilor de lucru adecvate;

-

selecționarea mijloacelor și dozarea lor optimă, în vederea generării unei dificultăți a conținutului, accesibilă nivelului înregistrat de colectiv, care să stimuleze și să mobilizeze elevul în direcția abordării sale;

-

utilizarea reglatorilor metodici pentru accelerarea și eficientizarea procesului de instruire.



Aplicarea regulilor impuse de practica domeniului: -

trecerea de la cunoscut la necunoscut, se referă in special la formarea deprinderilor și priceperilor motrice, folosind elementele însușite anterior;

-

de la ușor la greu, prin raportare la volumul de effort implicat in procesul exersării specifice;

-

de la simplu la complex, cu referire la dificultatea și complexitatea mijloacelor și structurilor folosite in procesul de învățarea specific.

c. Prezentaţi una dintre cerinţele ce trebuie respectate în aplicarea principiului însuşirii temeinice. - 5 puncte

(Cârstea, Teoria si metodica efs, 2000, pag. 83): În respectarea acestui principiu au devenit clasice

următoarele trei cerinţe: a) Asigurarea unui număr suficient de repetări a actelor şi acţiunilor motrice, atât în fiecare activitate concretă (lecţie, şedinţă de pregătire etc.), dar şi în timp, adică într-o succesiune "mare" de activităţi concrete! Numai printr-un număr mare de repetări se pot realiza obiectivele stabilite pe cele trei planuri principale în educaţie fizică şi sport: dezvoltarea fizică/corporală, calităţile motrice şi deprinderile şi/sau priceperile motrice. b) Într-o perioadă scurtă de timp să nu se programeze şi să se încerce însuşirea unui volum prea mare din materialul de învăţat. Deci, este preferabil să se însuşească bine puţine elemente de conţinut, decât să se încerce însuşirea mai multor elemente, care nu poate fi făcută temeinic din cauza perioadei scurte de timp.

c) Pentru cunoaşterea permanentă a nivelului de însuşire a materialului predat, deci - indirect - şi a calităţii predării, trebuie ca în mod ritmic să se facă verificarea pregătirii subiecţilor prin probe de control, inclusiv concursuri sau competiţii sportive.

(Șerbănoiu S. TMEFS, pag. 91): Temeinicia și durabilitatea achizițiilor presupune respectarea

următoarelor cerințe in cadrul procesului specific de educație fizică: -

in transmiterea informațiilor să se apeleze la memoria logică, bazată pe ințelegerea mecanismelor de acțiune;

-

asigurarea unui număr optim de repetări, necesare însușirii corecte a celor predate și realizării altor obiective specifice;

-

exersarea continuă și in condiții variate, asigură temeinicia formării deprinderilor și durabilitatea rezultatelor obținute in celelalte planuri (dezvoltarea fizică, dezvoltarea calităților motrice, întărirea altor trăsături ale personalității);

-

programarea unui volum de informații specifice, in strictă concordanță cu durata ciclului tematic, pentru a se asigura buna însușire a acestuia;

-

pentru o apreciere obiectivă a nivelului de însușire a celor predate, se impune o verificare ritmică a colectivului.

2. Deprinderile motrice sunt componente ale modelelor de educație fizică și sport care se

învață. Fenomenul sau acțiunea respectivă a primit denumirea de învățare motrică. - 15 puncte a. Menționați tipurile de învățare motrică, clasificate după modul de abordare a deprinderilor motrice. - 2 puncte

(Cârstea, Teoria si metodica efs, 2000, pag. 69): După modul de abordare a deprinderilor motrice:

 

învățare globală învățare parțială sau anallitică

b. Precizați etapele învățării motrice, din punctul de vedere al metodicii. - 3 puncte

(Cârstea, Teoria si metodica efs, 2000, pag. 70):



etapa inițierii ("însuşirii primare") în bazele tehnice de execuţie a deprinderii motrice;



etapa consolidării deprinderii motrice;



etapa perfecţionării deprinderii motrice

c. Prezentați câte două obiective pentru fiecare etapă menționată anterior. - 6 puncte

(Cârstea, Teoria si metodica efs, 2000, pag. 70):

a) Etapa iniţierii ("însuşirii primare") în bazele tehnice de execuţie a deprinderii motrice, în care sunt specifice următoarele principale obiective: • formarea unei reprezentări dare asupra deprinderii respective, prin explicaţii şi demonstraţii în mod special (acest obiectiv este identic cu aşanumita fază de "formare a imaginii mentale" propusă - mai nou - de unii specialişti în domeniu); • formarea ritmului general de execuţie cursivă a deprinderii motrice respective; • descompunerea deprinderii motrice, dacă este necesar şi posibil, în elemente componente şi exersarea analitică a acestora; • preîntâmpinarea sau corectarea greşelilor tipice de execuţie. În această primă etapă predomină volumul efortului fizic. b) etapa consolidării deprinderii motrice, cu următoarele obiective principale: • realizarea tehnicii de execuţie a deprinderii în concordanţă cu caracteristicile spaţiale, temporale şi dinamice optime; • întărirea legăturilor temporale prin exersarea deprinderii în condiţii relativ şi predominant constante, standardizate, fiind create premisele şi pentru executarea acesteia în condiţii variate; • corectarea, cu prioritate, a greşelilor individuale de execuţie a deprinderii motrice. În această etapă creşte rolul intensităţii efortului fizic şi al controlului sau autocontrolului nivelului de execuţie a deprinderii motrice respective.

c) Etapa perfecţionării deprinderii motrice, cu următoarele principale obiective: • sporirea variantelor de execuţie a fiecărei deprinderi, prin desăvârşirea procedeelor tehnice specifice; •exersarea deprinderii motrice cu precădere în condiţii cât mai variate şi apropiate de cele întâlnite în practică, mai ales în cea competiţional-sportivă; • includerea deprinderii în înlănţuiri de alte deprinderi motrice şi executarea acestor "combinaţii" cu uşurinţă, cursivitate şi eficienţă. În această etapă intervine - cu aport substanţial - şi complexitatea efortului fizic la realizarea obiectivelor propuse. Este etapa în care se face - de fapt şi trecerea de la deprinderi la priceperi motrice complexe.

d. Prezentați una dintre fazele învățării motrice, din punctul de vedere al fiziologiei. - 4 puncte

(Cârstea, Teoria si metodica efs, 2000, pag. 70): Fiziologia prezintă următoarele trei faze sau etape:

a) faza (etapa) mişcărilor inutile grosolane, nediferenţiate şi lipsite de coordonare; b) faza (etapa) mişcărilor în concordantă cu scopul acţiunii. dar realizate prin contracţii excesive, prin încordări puternice. Dispar mişcările inutile, inhibiţia crescând ca intensitate. Se realizează o coordonare mai bună între cele două sisteme de semnalizare. Comenzile sunt încă delimitate imprecis. Tonusul muscular este prea ridicat, jar contracţiile musculare au intensitate exagerată; c) faza (etapa) formării propriu-zise şi a stabilizării deprinderii motrice; se întăreşte stereotipul dinamic. Execuţia se concentrează precis în zonele interesate.

SUBIECTUL II 1. Cunoştinţele teoretice de specialitate au rol primordial în conştientizarea practicării exerciţiilor fizice. - 15 puncte a. Menţionaţi trei dintre categoriile de cunoştinţe teoretice de specialitate care pot fi transmise în procesul de instruire. – 6 puncte

(Cârstea, Teoria si metodica efs, 2000, pag. 49): Spre exemplificare, prezentăm următoarele câteva

categorii de cunoştinţe teoretice de specialitate: • poziţiile şi direcţiile mişcărilor, realizate prin contracţia muşchilor scheletici; • principalele segmente ale corpului omenesc şi cele mai importante acte şi acţiuni motrice efectuate de aceste segmente; • regulile de bază privind practicarea exerciţiilor fizice din punct de vedere igienic, fiziologic, metodic, psihopedagogic etc.; • prevederile unor regulamente oficiale, care vizează practicarea unor ramuri sau probe sportive pe plan competiţional; • conţinutul şi organizarea educaţiei fizice şi sportului în ţara noastră, inclusiv rolul şi locul instituţiilor de învăţământ superior de profil în formarea specialiştilor din domeniu; • recordurile sau performanţele maxime pe plan naţional la unele ramuri sau probe sportive; • metodologia folosirii exerciţiilor fizice în scopuri preventive şi corective; • mecanismul fundamental de execuţie a unor acte şi acţiuni motrice; • rolul practicării exerciţiilor, în mod sistematic, asupra organismului uman.

(Șerbănoiu S. TMEFS, pag. 72): Experiența teoretică și didactică a domeniului evidențiază

următoarele categorii de cunoștințe teoretice: 

argumente privind importanța practicării exercițiului fizic (sub orice formă), in acord cu efectele obținute;



denumirile principalelor segmente ale corpului uman, a grupelor musculare și articulațiilor importante;



elemente privind pozițiile, planurile și posibilitățile de mișcare, ale diferitelor segmente corporale;



indici funcționali reprezentați de: frecvența cardiacă, frecvența respiratorie, capacitate respiratorie, etc.

b. Prezentaţi două dintre metodele folosite în cadrul lecţiei pentru formarea cunoştinţelor de specialitate. - 6 puncte

(Cârstea, Teoria si metodica efs, 2000, pag. 48): Cunoştinţele teoretice de specialitate se transmit:

- pe cale verbală sau - pe cale intuitivă (grafice planşe, scheme etc.) , concomitent cu procesul de practicare a exerciţiilor fizice.

c. Precizaţi trei cerinţe ce trebuie respectate în aplicarea metodelor pentru formarea cunoştințelor de specialitate. - 3 puncte

(În bibliografia pentru examen nu există o prezentare clară a unor cerințe ce trebuie respectate in aplicarea metodelor pentru formarea cunoștințelor de specialitate, posibil in Firea E. 2003, carte care nu există in biblioteci. În schimb din Dragnea A. 2006 care nu se află in bibliografie putem extrage trei cerințe) (Dragnea A.,2006, pag. 120): Ele trebuie adaptate categoriei de cunoştinţe transmise, precum şi

particularităţilor subiecţilor cu care se lucrează. În acelaşi timp se va ţine seama de temele şi obiectivele lecţiei, astfel încât cunoştinţele teoretice să poată fi integrate în activitatea practică. În acest sens, indiferent de veriga lecţiei în care se află, profesorul va trebui să acorde o atenţie deosebită utilizării unei terminologii adecvate, transmiterii unor indicaţii metodice, însoţite de argumente logice, care să ajute subiecţii să înţeleagă utilitatea anumitor exerciţii, a ordinii şi dozării lor.

2. Evidența în activitatea de educație fizică și sport este o activitate esențială. - 15 puncte a. Definiți evidența în educație fizică și sport. - 4 puncte

(Cârstea, Teoria si metodica efs, 2000, pag.132 ): Este o activitate a specialiştilor, relativ simplă,

care stă la baza unei planificări corecte şi eficiente. Conţinutul său se concretizează în consemnarea sau înregistrarea rezultatelor din activitatea planificată sau a altor aspecte care o preced, o însoţesc sau o urmează. (Șerbănoiu S. TMEFS, pag. 147): Evidenţa este acţiunea specifică profesorului, care constă în

inregistrarea rezultatelor obţinute în activităţile desfăşurate, în vederea comparării cu obiectivele stabilite.

b. Prezentați cele trei tipuri de evidență folosite în activitatea profesorului de educație fizică. - 9 puncte

(Cârstea, Teoria si metodica efs, 2000, pag.132 ): În educaţia fizică şi sportivă şcolară, mai ales, s-au

statutat, în timp, următoarele trei forme de evidenţă: 1) Evidenţa preliminară, care este formată din toate datele prealabile necesare elaborării oricărui document de planificare: numărul total al subiecţilor şi distribuirea pe sexe (masculin şi feminin), vârsta subiecţilor şi starea for de sănătate (rezultată prin controlul medical efectuat înainte de începerea activităţii), nivelul de pregătire intelectuală a grupului de subiecţi/elevi (note sau rezultate la unele teste specifice), nivelul de dezvoltare a calităţilor motrice şi de însuşire a deprinderilor şi priceperilor motrice (obţinut prin trecerea de către subiecţi/elevi a unor probe speciale de control, în primele zile de desfăşurare a activităţii, evidenţa bilanţ şi documentele de planificare din anul de învăţământ anterior etc. 2) Evidenţa curentă formată din toate datele concrete care însoţesc activitatea de educaţie fizică şi sportivă şcolară: absenţii şi prezenţii; scutiţii. medical de zi sau pe anumite perioade de timp din semestrul respectiv; rezultatele la probele de control programate pe parcursul semestrelor; notele curente - zilnice şi cele periodice de la probele de control programate; rezultatele la acţiunile

competiţional - sportive interne, locale, zonale şi naţionale; consemnările curente din fiecare lecţie sau din alte forme de organizare a practicării exerciţiilor fizice de către elevi etc. 3) Evidenţa bilanţ care cuprinde evaluarea pregătirii subiecţilor/elevilor la sfârşit de semestre şi implicit - la sfârşit de an de învăţământ (prin note sau calificative), precum şi o caracterizare a grupului/clasei în ceea ce priveşte nivelul de însuşire a conţinutului programei de specialitate. Trebuie menţionat faptul că întotdeauna evidenţa bilanţ din anul de învăţământ curent se transformă, obligatoriu, în element al evidenţei preliminare pentru anul de învăţământ următor.

(Șerbănoiu S. TMEFS, pag. 147): Pentru educaţie fizică, literatura de specialitate prezintă

umătoarele tipuri de evidenţă: 





evidenţa preliminară care cuprinde totalitatea datelor necesare a fi cunoscute anterior elaborării documentelor de planificare: numărul elevilor şi împărţirea lor în funcţie de sex, vârsta, starea de sănătate, nivelul bio-motric (dacă există înregistrări precedente) evidenţa curentă care include datele cu privire la activitatea desfăşurată in fiecare lecţie de-a lungul unui semestru sau an şcolar, cu referire la: situaţia absenţelor şi scutirilor medicale apărute pe parcurs, notele sau calificativele primite de elevi la activităţile curente, rezultatele obţinute la verificările susţinute pe parcursul semestrului sau cele obţinute la diferite competiţii, observaţii curente, etc. evidenţa bilanţ care oferă date despre rezultatele obţinute de elevi în perioadele de evaluare sumativă, de la sfârşitul semestrelor, sau situaţia generală din finalul anului școlar. Totodată, se poate elabora o caracterizare cu privire la modul în care s-a desfăşurat procesul didactic şi la nivelul de realizare a obiectivelor propuse. Evidenţa bilanţ oferă o bună parte din elementele necesare realizării evidenţei preliminare din anul următor.

c. Numiți două documente de evidență folosite de profesorul de educație fizică. - 2 puncte

(Cârstea, Teoria si metodica efs, 2000, pag.133 ):

 

catalogul profesorului caietul profesorului

(Șerbănoiu S. TMEFS, pag. 148):

 

documentul oficial: catalogul documentele neoficiale: caietul profesorului și fișa individuală a elevului

SUBIECTUL II 1. Creați o structură de cinci exerciții eșalonate metodic pentru învățarea unui procedeu tehnic individual de atac, dintr-un joc sportiv la alegere. Veți urmări: - 18 puncte a. descrierea fiecărui exercițiu; - 5 puncte b. precizarea dozării efortului pentru fiecare exercițiu; - 5 puncte c. menționarea formației de lucru pentru fiecare exercițiu; - 5 puncte d. eșalonarea metodică a exercițiilor în structură. - 3 puncte

(adaptare după IGOROV-BOSSI, M, HANTĂU, C.,CARACAŞ, V., 2014. Fundamentele ştiinţifice al jocurilor sportive – Handbal, Editura BREN, Bucureşti, pag. 127): Aruncarea la poartă din săritură (handbal) 1. Acțiunea motrică: câte doi la distanța de 6 - 9 m pase din săritură cu elan de un pas Dozarea: 10 x, pauză pasivă 5 sec Formații de lucru: perechi

2. Acțiunea motrică: câte doi la distanța de 6 - 9 m pase din săritură cu elan complet, pentru jucătorii dreptaci stâng-drept-stâng Dozarea: 10 x, pauză pasivă 8 sec Formații de lucru: perechi 3. Acțiunea motrică: suveică simplă cu pase din săritură Dozarea: 10 x, pauză activă alergare la capătul șirului, 10 sec Formații de lucru: două coloane de câte 4-6 elevi față în față 4. Acțiunea motrică: poziția jucătorului inter: pasă-reprimire-aruncare la poartă din săritură Dozarea: 10 x, pauză activă alergare la capătul șirului, 10 sec Formații de lucru: două coloane de câte 6-8 elevi pe poziția interului stânga și dreapta 5. Acțiunea motrică: dribling-aruncare la poartă din săritură, pe lungimea terenului Dozarea: 6 x, pauză activă mers și aștepare la capătul rândului ,45 de secunde Formații de lucru: 12-15 elevi în coloană câte unul pentru o poartă

2. Creaţi un circuit format din cinci staţii, pe grupe de șase elevi, pentru dezvoltarea forței principalelor grupe musculare. Veți urmări: - 12 puncte a. descrierea fiecărui exercițiu; - 5 puncte b. precizarea dozării efortului; - 5 puncte c. eșalonarea metodică a exercițiilor în circuit. - 2 puncte

(adaptat după V. Tudor, Capacități condiționale, coordinative și intermediare, pag. 74): 1. Tracțiuni în brațe din atârnat la scara fixă ( fără ajutor sau cu ajutorul benzii elastice/ sprijinul picoarelor pe o bancă)

Dozare: 30 secunde x 45 secunde pauză 2. Genuflexiuni Dozare: 30 secunde x 45 secunde pauză 3. Ridicări ale trunchiului la 90° din culcat dorsal Dozare: 30 secunde x 45 secunde pauză 4. Din culcat facial, flotări in brațe Dozare: 30 secunde x 45 secunde pauză 5. Extensii ale spatelui din culcat facial Dozare: 30 secunde x 45 secunde pauză 2 x, pauză 3 minute între circuite