Securitatea Si Siguranta Alimentara [PDF]

  • 0 0 0
  • Gefällt Ihnen dieses papier und der download? Sie können Ihre eigene PDF-Datei in wenigen Minuten kostenlos online veröffentlichen! Anmelden
Datei wird geladen, bitte warten...
Zitiervorschau

See discussions, stats, and author profiles for this publication at: https://www.researchgate.net/publication/317290553

Securitatea şi siguranţa alimentară Chapter · November 2012

CITATIONS

READS

0

30,238

3 authors, including: Simona Oancea

Doru Bănăduc

Lucian Blaga University of Sibiu

Lucian Blaga University of Sibiu

151 PUBLICATIONS   1,032 CITATIONS   

167 PUBLICATIONS   941 CITATIONS   

SEE PROFILE

Some of the authors of this publication are also working on these related projects:

Edible and medicinal mushrooms View project

Technical SCIENCE ⚙ View project

All content following this page was uploaded by Doru Bănăduc on 01 June 2017. The user has requested enhancement of the downloaded file.

SEE PROFILE

4. SECURITATEA ŞI SIGURANŢA ALIMENTARĂ

Contextul în care se studiază strategiile privind securitatea alimentară, trebuie să pornească de la recunoaşterea faptului că sistemul socio-economic uman este subsistem al Ecosferei şi se bazează pe resursele şi procesele de autoreglare ale acesteia. Ecosistemele naturale, seminaturale şi antropizate precum şi sistemul socio-economic cuprind elemente care furnizează materie, energie şi informaţie, care pot fi transformate prin procese fizice, biologice şi sociale pentru a crea un flux al resurselor de la un mediu la altul. Astăzi există o abordare ecologică care este direcţionată pe diferitele legături pe multinivele, inclusiv legătura dintre oameni şi mediul lor, şi factorii numeroşi care au impact asupra sănătăţii şi nutriţiei. Interacţiunea dintre diferitele medii este privită şi ca o relaţie dintre micromediul (indivizi care posedă cunoştinţe, capacităţi şi atitudini, gospodării cu resurse) şi macromediul (comunităţi, guverne, evenimente internaţionale, industria alimentară, economia, politici, programe de asistenţă alimentară).

58

indivizi gospodarie mediul apropiat comunitatea macrosisteme de mediu resurse naturale si energie cosmos

Figura 4. Modelul integrării ecosistemului antropic în Ecosferă.

Abordarea ecosistemului antropic, cu subsistemele sale, înlesneşte înţelegerea diferitelor activităţi şi interconexiuni în cadrul securităţii alimentare şi a bunăstării. 4.1. Conceptele de securitate alimentară, siguranţa alimentelor, bunăstare Securitatea alimentară este parte a securităţii fiecărui stat din lume şi respectiv a securităţii globale. Asigurarea securităţii alimentare, adică asigurarea aprovizionării populaţiei cu produse agroalimentare de bază şi de calitate rezultate din gestionarea raţională a resurselor interne prin politici specifice, intră în obligaţiile fiecărui stat. Acest fapt înseamnă să dispară atât foametea evidentă (subalimentaţie) cât şi foametea ascunsă (malnutriţie). 59

Conceptul de securitate alimentară [20] a fost introdus prima dată de către organizaţia FAO, în anul 1963 la lansarea manifestului ,,Proclamaţia dreptului fiecărui om de a mânca pentru a-şi astâmpăra foametea“. Conform Declaraţiei Mondiale asupra Nutriţiei – FAO/OMS 1992 şi Declaraţiei asupra Securităţii Alimentare Mondiale – FAO/OMS 1996, conceptul de securitate alimentară este definit ca ”accesul tuturor oamenilor, în orice moment, la alimentele de care are nevoie organismul uman, pentru a duce o viaţă sănătoasă şi activă” (World Food Summit 1996). Conceptul de securitate alimentară a evoluat în timp şi în mod diferit pentru fiecare stat. Evoluţia conceptului este în strânsă relaţie cu situaţia internaţională în diferite perioade de timp, securitatea alimentară fiind un concept internaţional dinamic. Astăzi, avem o definiţie mult complexă şi anume „securitatea alimentară, la nivelele individual, casnic, naţional, regional şi global, este realizată atunci când toţi oamenii, în toate momentele, au acces fizic şi economic, la alimente suficiente, sigure şi nutritive, pentru a-şi satisface nevoile de hrană şi preferinţele alimentare, pentru o viaţă activă şi sănătoasă”. Asigurarea securităţii alimentare a populatei, este obligaţia fiecărui stat. Problema securității alimentare, a accesului populaţiei la produse agro-alimentare de bază şi de calitate corespunzătoare, constituie o preocupare majoră cu care se confruntă, într-o măsură mai mare sau mai mică, toate statele lumii, dar în primul rând cele subdezvoltate sau în curs de dezvoltare. Problema accesului la alimente constituie un factor care poate duce la instabilitate pe plan mondial. Asigurarea securităţii alimentare pentru toți indivizii, contribuie la liniştea socială, la stabilitate şi la prosperitate. 60

Figura 5. Cauzalitatea conceptuală a securităţii alimentare (după www.worldfoodscience.org [16]).

După asigurarea unui sistem agricol sustenabil, astăzi atenţia este direcţionată spre calitatea, siguranţa alimentelor şi protecţia socială în ţările dezvoltate. Situaţia este cu totul diferită pentru ţările în curs de dezvoltare, care trebuie să îşi asigure consumul (cantitativ şi calitativ) de alimente din resurse proprii prin consolidarea pieţelor agroalimentare. După Mircea Bulgaru [21] “securitatea alimentară este dată de cantitatea de alimente necesară pentru un individ, exprimată în unităţi fizice, convenţionale (calorii), şi trofine, pentru a-şi asigura echilibrul fiziologic şi a-şi acoperi raţiile zilnice de consum: raţia de întreţinere, raţia de creştere şi raţia de activitate”. Astăzi, problema securităţii alimentare este una complexă şi globală, de prioritate maximă pentru asigurarea stabilităţii pe plan mondial. Ea este strâns legată de alimentaţia populaţiei, dezvoltarea producţiei agricole şi utilizarea resurselor [7]. Alimentaţia trebuie privită 61

atât sub aspectul cantitativ cât şi calitativ al produselor alimentare disponibile. Lipsa alimentelor de bază în anumite părţi ale lumii duce la foamete, aceasta fiind o problemă majoră a securităţii alimentare. Doar cooperarea internaţională la nivelul tuturor statelor va putea conduce la găsirea unor soluţii optime ale acestei probleme globale. Securitatea alimentară globală este rezultatul necesar al securităţii alimentare regionale, fără ca această relaţie să fie adevărată şi invers. Securitatea alimentară globală nu înseamnă implicit şi securitatea alimentară regională, existând regiuni ale globului care se pot confrunta cu lipsa de hrană. O alimentaţie adecvată trebuie privită din punct de vedere al cantităţii, calităţii şi diversităţii acesteia [1]. Alimentele introdus în organism trebuie să fie diversificate, astfel în cât, prin aportul lor să asigure organismului substanţele necesare pentru satisfacerea funcţiilor fiziologice. Acestea trebuie să conţină substanţele nutritive de bază: proteine, glucide şi grăsimi, de bună calitate şi corespunzătoare din punct de vedere igienic, să conţină cantităţi suficiente şi echilibrate de săruri minerale, microelemente şi vitamine, care prin procesele metabolice să asigure buna funcționare a tutore proceselor biologice. Alimentele conţin diverse substanţe nutritive, fiecare îndeplinind o anumită funcţie în organism. Dacă un aliment este consumat în exces, iar altul nu este consumat îndeajuns, unele funcţii ale organismului vor fi afectate, acest lucru reflectându-se în starea de sănătate. De aici rezultă importanţa echilibrului alimentar şi nutriţional. Între nevoile nutritive ale organismului şi cantitățile de substanţe nutritive aduse de alimente trebuie să existe un permanent echilibru, în lipsa căruia alimentaţia devine deficitară, cu efecte negative asupra creşterii, capacităţii de muncă şi stării de sănătate. Din acest punct de vedere, constituie o greşeală atât 62

lipsa sau insuficienţa unor substanţe nutritive, cât şi consumul exagerat al acestora faţă de nevoile organismului. Riscul creşte atunci când consumul abuziv al unor substanţe se asociază cu insuficienţa altora. Din studiile efectuate de FAO rezultă că în lume se practică un regim

alimentar

neechilibrat

faţă

de

necesităţile

fiziologice

ale

organismului uman. Pentru ca alimentaţia să devină o cale de promovare a sănătăţii, este necesar să se cunoască atât necesităţile nutritive ale organismului, cât şi compoziția şi valoarea nutritivă a produselor alimentare. În ultimele decenii nutriționiştii s-au preocupat de trei aspecte de bază cu privire la alimente, conţinutul energetic – caloriile, conţinutul proteic şi igiena alimentară. Conceptul de siguranţa alimentelor se referă în principal la trei caracteristici importante pe care trebuie să le îndeplinească un produs alimentar ce conţine substanţe nutritive biodisponibile: 1. să aibă inocuitate, adică să nu existe substanţe toxice, antinutritive, radioactive, microorganisme patogene, aditivi în exces 2. să aibă valoare nutritivă, exprimată prin cantitatea şi calitatea principalilor

macronutrienţi

(glucide,

proteine,

lipide)

şi

a

micronutrienţilor (biominerale, vitamine, substanţe biologic active) 3. să aibă valoare energetică Biodisponibilitatea fiziologică

a

unui

organismului,

aliment natura

este

influenţată

alimentului

şi

a

de

starea

substanţelor

contaminante, modalitatea de prelucrare a alimentului şi de interacţiunile dintre componentele alimentului. În principal, factorii exogeni de agresiune asupra alimentelor sunt următorii: 63

-

Factorii de agresiune din mediu (aer, apă, sol)

-

Reţetele produselor

-

Tehnologiile de fabricaţie

-

Ambalajele alimentare

-

Biodăunătorii (bacterii, mucegaiuri, insecte, rozătoare)

-

Mediul spaţiilor de depozitare fixe şi mobile În scopul definirii siguranţei alimentelor se iau în considerare

extrem de mulţi factori. Se consideră că orice substanţă chimică poate fi definită în sine ca nesigură, dar pentru a defini siguranţa unui aliment care o conţine este important a se considera concentraţia la care se găseşte în acel aliment. Conservarea alimentelor, la orice nivel inclusiv casnic, a devenit o strategie majoră pentru realizarea securităţii alimentare şi a bunăstării.

Natura biologica a materiilor prime Conditiile in care se produc materiile prime Conditiile in care alimentele prelucrate sunt comercializate

Aliment

Conditiile in care sunt recoltate si stocate materiile prime

Conditiile in care alimentele prelucrate sunt transportate si depozitate

Conditiile in care alimentele prelucrate sunt preparate si ambalate

Conditiile in care sunt transportate materiile prime

Figura 6. Factori de agresiune ai alimentului (adaptată după Banu [1]).

64

Conform Institutului Naţional al Bunăstării din SUA [34], bunăstarea este definită ca „un proces activ prin care oamenii devin conştienţi despre şi fac alegeri către o existenţă mai bună”. 4.2. Securitatea alimentară: populaţia şi alimentaţia În accepţiunea sa actuală [25], conceptul de securitate alimentară include disponibilitatea produselor alimentare, posibilitatea de acces la hrană şi dorinţa de a avea o alimentaţie sănătoasă, dar şi securitatea alimentului. Securitatea alimentului se limitează strict la produsul alimentar şi înglobează toate etapele circuitului tehnico-economic al acestuia, de la obţinerea materiei prime până la consumul produsului finit. Conceptul se referă la ajungerea în consum a produsului în stare de siguranţă, la evitarea sau anihilarea agenţilor toxici, a poluanţilor şi contaminanţilor, care ar putea ajunge în aliment [9]. Securitatea alimentară are largi implicaţii în sfera economică, demografică, socială, culturală şi politică, determinând autorităţile statului la elaborarea unor politici de preţuri, de protecţie socială, de comerţ, de dezvoltare economică, etc. Se poate afirma ca exista două determinante majore ale securităţii alimentare – disponibilitatea hranei şi accesul la hrană. Accesul limitat la o ofertă suficientă de hrană duce la foamete, malnutriţie şi insecuritate alimentară. La nivel global şi naţional, securitatea alimentară se determina cu ajutorul unor indicatori fizici şi economici, cum ar fi: producţia alimentară globală şi pe persoană, stocurile de cereale, preţurile produselor alimentare şi veniturile populaţiei. Indicatorii sunt uşor de măsurat şi pot fi 65

comparaţi între ţări sau regiuni geografice. Producţia de cereale este indicatorul principal al evaluării securităţii alimentare, pentru că cerealele asigură aproximativ jumătate din necesarul de energie pentru om, consumate în mod direct sau prin diferite produse derivate. Cerealele se pot stoca asigurând rezerve de hrana pe timp îndelungat, sunt puțin perisabile în comparaţie cu alte produse alimentare. Un alt indicator al securităţii alimentare cuantifică stocurile de cereale existente în silozuri. Când stocurile scad sub necesarul de consum pe 60 zile, situaţia devine critică, nu se mai poate asigura o aprovizionare continuă. Preţurile

produselor

alimentare

condiţionează

securitatea

alimentară prin limitarea consumului de către populaţia săracă. Securitatea alimentară implică următoarele aspecte, mult mai complexe [24]:  Disponibilitatea unor alimente de calitate şi nutritive, din surse locale, regionale şi internaţionale (producerea şi procesarea alimentelor,

managementul

apei,

comerţ:

import-export,

depozitarea alimentelor)  Stabilitatea furnizării de alimente (condiţii bune de producere, mediu economic optim, măsuri de planificare în caz de urgenţe şi dezastre, condiţii bune de viaţă, stil de viaţă sănătos bazat pe dietă şi exerciţii fizice)  Accesul la acele alimente (marketing, transport, putere de cumpărare, programe sociale de furnizare a alimentelor nutritive)  Acceptabilitatea (alimente disponibile care să fie potrivite cerinţelor culturale şi nutriţionale) 66

 Adecvarea (sustenabilitatea ecologică şi siguranţa alimentelor)  Accesul la informaţie privind calitatea şi siguranţa alimentelor  Utilizarea alimentelor consumate (stare bună de sănătate, posibilitatea de alegere a alimentelor nutritive, siguranţa şi calitatea alimentelor, apă curată, sanitizare) Orice situaţie care întrerupe furnizarea şi accesul la alimente sau care interferă cu utilizarea alimentelor, duce la insecuritatea alimentară, care rezultă din suprapunerea şi interacţiunea a numeroşi factori (modelul de expunere multiplă). Numeroase date sugerează, în afară de producţia agricolă şi fluctuaţiile climatice, şi prezenţa altor factori care pot contribui la insecuritate alimentară într-un mod foarte complex, cum ar fi tulburările civile, economice, inegalitatea de sex, migraţia forţei de muncă şi infrastructura limitată. Scăderea nivelului de trai, scăderea sau redistribuţia veniturilor şi diminuarea bunăstării în economiile în tranziţie generează probleme cu consecinţe grave pe termen lung asupra sănătăţii populaţiei. Chiar şi în statele dezvoltate există politici de schimbare a modelelor de consum alimentare (Marea Britanie). Este necesară dezvoltarea unui sistem de monitorizare a alimentaţiei populaţiei şi a unor politici nutriţionale şi sociale selective şi specifice [26].

67

Figura 7. Securitatea alimentară şi expunere multiplă (după Ericksen [4]).

Micronutrienţii Se consideră că o cantitate mică de micronutrienţi (vitamine, minerale) este necesar pentru menţinerea sănătăţii organismului. O persoană din trei aflate în regiunile în curs de dezvoltare sunt afectate de deficienţele în vitamine şi minerale, conform estimărilor Organizaţiei Mondiale

a

Sănătăţii

World

Health

Organization.

Din

categoria

micronutrienţilor se consideră că următorii trei sunt esenţiali [28]: 1. Vitamina A, a cărei deficienţă poate provoca orbirea şi reducerea capacităţii de rezistenţă a organismului în faţa bolilor; la copii, 68

deficienţa vitaminei A poate duce la încetarea creşterii. Se consideră că un număr între 100 şi 140 milioane de copii suferă de deficienţe ale vitaminei A, iar un număr de 250.000-500.000 de copii cu această deficienţă pe an dezvoltă orbirea. 2. Fierul, a cărui deficienţă duce la anemie. 2 miliarde de oameni (peste 30% din populaţia totală a globului) sunt anemici în principal ca urmare a lipsei de fier, care poate exacerba anumite boli (malaria, infecţiile parazitare). În cazul copiilor, consecinţele lipsei de fier sunt naştere prematură, greutate scăzută la naştere, infecţii şi risc crescut de deces. Ulterior, apar dezechilibre de dezvoltare fizică şi cognitivă, care duc la scăderea performanţelor şcolare. La femeile însărcinate, anemia contribuie la 20% din decesele înregistrate. 3. Iodul, a cărui deficienţă afectează dezvoltarea mintală a copiilor. Deficienţele grave de iod în timpul sarcinii duc la avorturi şi boli congenitale, precum retardare mintală, mai ales în regiunile sărace în iod (Asia, Africa). Lipsa de iod duce la scăderea performanţelor intelectuale. Se pare că lipsa de iod afectează peste 740 milioane de oameni, ceea ce înseamnă 13% din populaţia globului. Politicile alimentare şi nutriţionale îmbinate cu politicile ecologice, trebuie să vizeze şi cauzele care afectează sănătatea şi nutriţia populaţiei. Noul model de alimentaţie trebuie să se adapteze nevoilor fiziologice de hrană ale omului modern, cu asigurarea unor alimente echilibrate cantitativ şi calitativ.

69

Tabelul 1. Date importante în estimarea sărăciei (după World Bank [27])

Regiune

% Populaţia în $1.25 sărăcie, per (milioane) zi

Pop. în $1 sărăcie, per zi (milioane)

Asia de Est, Pacific

16,8

1884

316

America Latină, Caraibe

8,2

550

45

Asia de Sud

40,4

1476

596

Africa sub-sahariană

50,9

763

388

Total ţări în curs de dezvoltare

28,8

4673

1345

Europa, Asia Centrală

0,04

473

17

Africa de Est şi Nord

0,04

305

11

5451

1372

Total

În scopul asigurării securităţii alimentare şi ajutorării micilor agricultori, în cadrul programelor de ajutor alimentar, acesta ar trebui procurat de la micii agricultori; în general, în cadrul micilor agricultori, lipseşte infrastructura de transport şi marketing, apar probleme privind lanţul de aprovizionare sau nu îndeplinesc normele fitosanitare şi cerinţele de ambalare. Se consideră că numai atunci când aceste bariere sunt depăşite, se pot stimula agricultura şi comerţul, astfel încât şi programele de ajutor alimentar pot deveni mai sustenabile şi mai eficiente din punct de vedere cost-timp [19]. Un aspect esenţial al politicilor de securitate alimentară îl constituie controlul eficient al produselor agro-alimentare. Acest control se realizează diferit în statele lumii, dar principiul realizării lui rămâne acelaşi, fiind bazat pe:

-

existenţa legislaţiei specifice

-

realizarea controlului de către instituţiile abilitate 70

-

colaborarea instituţiilor de control cu consumatorii

-

protejarea consumatorului de potenţialele efecte nocive produse de alimentele necorespunzătoare

-

autorizarea

privind

importul

de

produse

agro-alimentare

corespunzătoare normelor igienico-sanitare în vigoare Ca urmare a urbanizării accelerate în ţările în curs de dezvoltare, este necesară perfecţionarea sistemului de alimentaţie prin asigurarea unei cantităţi suficiente de alimente nutritive şi inocue, în conformitate cu tradiţiile şi necesităţile specifice fiecărei naţiuni, conservarea resurselor naturale,

capacitatea

de

mărire

a

productivităţii,

precum

şi

compatibilitatea sistemului cu alte sisteme sociale şi economice [8]. Securitatea alimentară poate fi asigurată dacă angajamentele, programele şi politicile la nivel mondial se bazează pe elemente complexe, precum dezvoltarea sustenabilă a agriculturii, dezvoltarea unor reţele

de

siguranţă

îmbunătăţirea

privind

comerţului,

alimentele

posibilităţile

în de

grupurile educare

vulnerabile, şi

formare,

infrastructurile, competenţele de marketing şi management. 4.3. Siguranţa alimentară: calitatea alimentelor, standarde pentru produse alimentare, trasabilitatea, asigurarea şi garantarea siguranţei alimentare Structura dietei s-a diversificat treptat de-a lungul anilor, astfel ca astăzi cuprinde produse animale (carne, ouă, lapte), uleiuri vegetale, fructe şi legume, etc. faţă de alimentele considerate în trecut de bază, cum ar fi cerealele, tuberculi şi fasole. Se consideră că până în anul 2025, cererea mondială de carne va creşte la 138 milioane tone. 71

Calitatea alimentelor consumate este strâns legată de nivelul de trai. Astăzi este general acceptat faptul că alimentaţia influenţează indicatorii de sănătate. Modul de alimentaţie a evoluat în timp, iar astăzi ca urmare a suprasaturării pieţei agroalimentare mondiale cu alimente înalt procesate şi modificate industrial sau genetic, a apărut orientarea spre produsele alimentare biologice. Agricultura organică a apărut ca o reacţie la agricultura modernă bazată pe abuzul îngrăşămintelor chimice şi pesticidelor, care au condus la un impact negativ asupra mediului (poluarea apelor, sărăcirea solurilor în nutrienţi, impact negativ asupra insectelor şi păsărilor). Anumiţi factori privind consumul alimentar pot influenţa negativ această relaţie, precum: -

Obiceiurile de consum (consum ridicat de sare, de produse cu conţinut mare de colesterol, de grăsimi animale, etc.)

-

Statutul antioxidanţilor (consum scăzut de fructe)

-

Stilul de viaţă (lipsa de exerciţiu fizic, fumat, exces alimentar)

-

Infrastructura (calitatea slabă a apei potabile, inaccesibilitatea sau accesibilitatea scăzută la servicii de sănătate primară)

-

Mediul înconjurător (stres, poluare, transformări sociale)

-

Mediul economic (criza economică, reducerea cheltuielilor publice pentru sănătate)

72

Tabelul 2. Estimarea influenţei dietei asupra prevenirii unor boli [10]. Tip de boală

influenţa dietei (%)

cardiovasculare

> 30

cancer

> 35

constipaţie

> 70

obezitate

> 50

diabet tip 2

> 25

carii dentare

> 30

Figura 8. Vulnerabilitatea sistemelor alimentare faţă de schimbările globale de mediu (după Ericksen [4]).

Produsele alimentare pot suferi diferite modificări în următoarele etape ale lanţului alimentar, de la materie primă la produsul finit: -

materie primă (cultivarea plantelor, creşterea animalelor, recoltarea plantelor, sacrificarea animalelor) 73

-

producerea de alimente sau de ingrediente (substanţe artificiale)

-

promovarea şi vânzarea produselor alimentare

-

transportul produselor alimentare (mijloace necorespunzătoare de transport,

ambalaje

necorespunzătoare,

manipularea

necorespunzătoare a produselor alimentare) -

depozitarea produselor alimentare

Riscul de contaminare a alimentelor se poate datora unor componente naturale, a unor contaminanţi din mediu sau a unor produşi potenţiali toxici generaţi prin prelucrarea necorespunzătoare a alimentelor [16]. Contaminarea poate avea loc cu agenţi biologici (bacterii, drojdii, mucegaiuri, virusuri şi paraziţi) şi agenţi chimici (pesticide, metale grele, contaminanţi din mediul înconjurător), care fac produsele alimentare necorespunzătoare

consumului

uman.

Riscul

de

contaminare

a

alimentelor depinde de numeroşi factori, precum absorbţia şi toxicitatea unor agenţi chimici, doza, cantitatea de produs contaminat ingerat, perioada de expunere, sensibilitatea individuală, etc. Contaminarea biologică. Principalele microorganisme responsabile de

dezvoltarea

unor

patogeneze

la

om

sunt

E.

coli,

Listeria

monocytogenes, Salmonella, Staphylococcus aureus, Trichinella spiralis, Toxoplasma Gondi, Giardia lamblia. Micotoxinele (aflatoxine, ochratoxina) sunt toxine produse de fungi şi pot contamina în principal cerealele, unele alimente (alune, nuci, cereale, fructe uscate şi condimente, soia) şi furajele. Monitorizarea constantă şi depozitarea corespunzătoare a produselor alimentare sunt măsuri importante de prevenire a dezvoltării de micotoxine. 74

Contaminarea chimică. Aceasta se poate realiza prin diferiţi agenţi toxici, precum pesticide, antibiotice, poluanţi industriali, metale grele, dioxine. Nivelurile de producţie, de administrare şi nivelul maxim admis de reziduuri de pesticide în plante şi în produsele alimentare vegetale sunt reglementate de legislaţia naţională: Legea 85/95, Ordonanţa 4/95, 262/2000,

Ordin

29/2001,

Ordin

MAAP/MSA

95/224/2001,

Ordin

ANSVSA/MSP/MADR/ANPC 118/2007. Reziduurile de medicamente potenţiale din produsele de origine animală (carne) pot determina probleme de sănătate (alergii, eşecul terapiei cu antibiotice, şi disfuncţie a răspunsului imun). Cele mai frecvente medicamente veterinare sunt antibioticele şi substanţele de creştere. Comisia Codex Alimentarius joacă un rol cheie în stabilirea de standarde internaţionale privind reziduurile de medicamente de uz veterinar din produsele alimentare. În România, controlul acestor reziduuri în produsele de origine animală este reglementat de legislaţia naţională [14]: Ordin MAAP 356/2001, Ordin ANSVSA 82/2005. Politica UE cu privire la dioxine are ca scop reducerea contaminării mediului, a furajelor şi alimentelor cu dioxine, în scopul de a proteja sănătatea publică. În România, metodele de analiză şi control a nivelului de dioxine sunt stabilite de Autoritatea de ANSVSA (Ordin 198/24.08.2006). Utilizarea metalelor grele (plumb, mercur, cadmiu, crom, arsen) în industrie, agricultură, medicină a crescut expunerea la aceşti agenţi toxici, nu numai la locul de muncă lucrătorilor, dar şi la diferite categorii de consumatori. Potrivit UE şi OMS, siguranţa alimentară începe de la materiile prime utilizate în producerea de alimente şi sfârşeşte cu momentul de consum, pe baza conceptului "de la fermă până la consumator". Aceste sisteme de trasabilitate promovează siguranţa alimentelor şi securitatea alimentară prin furnizarea de date cu privire la caracteristicile produselor 75

alimentare şi prin rapoartele de trasabilitate a produselor pe întregul lanţ alimentar. Riscurile pot să apară la următoarele nivele ale lanţului agroalimentar: Agricultură şi transport Calitatea

materiilor

prime

este

esenţială

pentru

siguranţa

produsului alimentar final. De la fermă până la procesatorii alimentari, produsul ar putea fi contaminat biologic sau chimic. Din acest motiv, există o legislaţie specifică care se referă la această parte din lanţul alimentar: (i) legislaţia privind igiena şi siguranţa alimentară (transport şi depozitare); (ii) standardele ISO în ceea ce priveşte depozitarea şi furnizarea de produse alimentare. Producerea, procesarea şi distribuţia de alimente În prezent, industria alimentară se bazează pe sisteme moderne de management al calităţii, în scopul de a asigura calitatea şi siguranţa alimentelor pe piaţă. Ambalarea alimentelor Ambalajele alimentare trebuie să păstreze integritatea, siguranţa şi calitatea produselor alimentare în timpul transportului, în magazinele endetail/en-gross şi la domiciliu. Ambalajul prelungeşte perioada de valabilitate a alimentului şi conţine informaţii importante pe etichetă. Prin informaţiile înscrise pe etichete, societăţile de transport şi desfacere pot identifica sursa unor potenţiale riscuri. Legislaţia română privind etichetarea produselor alimentare HG 106/2002 a preluat mare parte a legislaţiei europene. Producătorii de produse alimentare trebuie să 76

informeze consumatorii cu privire la elementele de identificare şi caracteristicile produsului alimentar. Următoarele informaţii trebuie să apară pe eticheta produselor alimentare: denumirea produsului, lista de ingrediente în ordinea descrescătoare a greutăţii, termenul de valabilitate, greutatea,

condiţiile

de

utilizare/depozitare,

numele

şi

adresa

producătorului sau importatorului de produse alimentare, detalii cu privire la originea produsului alimentar.

Consumul de alimente Rolul consumatorilor continuă la domiciliu şi este în egală măsură important pentru garantarea siguranţei alimentelor. Există câteva reguli importante de manipulare a alimentelor în condiţii de siguranţă la domiciliu, precum respectarea normelor igienico-sanitare pentru mâini şi ustensile, reguli de prevenire a contaminării încrucişate, răcirea rapidă a produselor alimentare preparate în mod corespunzător, refrigerare corespunzătoare. Ca urmare a globalizării lanţului alimentar apar noi provocări şi riscuri pentru sănătatea şi interesele consumatorilor. În cadrul politicii Uniunii Europene privind siguranţa alimentelor obiectivul principal este atingerea celui mai înalt grad posibil de protecţie a sănătăţii umane şi a intereselor consumatorilor în ceea ce priveşte alimentele. În acest sens, UE se implică în garantarea siguranţei alimentelor şi etichetarea corespunzătoare a alimentelor, ţinând cont de diversitatea produselor, inclusiv cele tradiţionale şi asigurând în acelaşi timp buna funcţionare a pieţei interne. Astfel, UE a elaborat un pachet complex de legi bazat pe analiza riscurilor, pentru asigurarea siguranţei alimentelor, acesta fiind permanent monitorizat şi actualizat. 77

Figura 9. Sanitația ecologică (după African Water Page [29]).

Există o strânsă colaborare între experţi din diferite domenii precum chimie, biochimie, microbiologie, toxicologie, imunologie, ştiinţa alimentelor şi biotehnologie, igienă, sănătate publică, nutriţie pentru asigurarea siguranţei alimentelor. Principalele organizaţii naţionale implicate în asigurarea siguranţei alimentelor sunt:

-

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, care se ocupă cu standardele şi siguranţa alimentelor, etichetarea şi tehnologia produselor alimentare

-

Ministerul Sănătăţii, care se ocupă cu aspectele privind igiena alimentară, controlul microbian şi problemele de nutriţie

-

Ministerul Mediului, care se ocupă în general de siguranţa apei 78

-

Autoritatea de Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor ANSVSA

-

Agenţia Română pentru Siguranţa Alimentelor ARSA

-

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor ANPC Acest sistem organizaţional colaborează strâns pentru o cât mai

mare siguranţă şi un risc cât mai redus asupra sănătăţii omului care rezultă din consumul alimentelor de pe piaţă. La nivel internaţional, în domeniul asigurării siguranţei alimentelor acţionează organizaţii precum: - FAO (Food and Agriculture Organization) - WHO (World Health Organization) - EFSA (European Food Safety Authority); pentru garantarea unui nivel ridicat al siguranţei alimentare a fost creată Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentelor (European Food Safety Authority – EFSA), autoritate independentă cu rolul de a furniza Comisiei date despre existenţa sau posibilitatea apariției unor riscuri în domeniul siguranței alimentare. Printre atribuțiile acestei autorități sunt: consultanța științifică asupra tuturor aspectelor legate de siguranța alimentară, elaborarea sistemelor de alertă rapidă, comunicarea și dialogul cu consumatorii, colaborarea cu agențiile naționale, contribuind la asigurarea unui nivel înalt de protecție și încredere a consumatorilor. Aceste instituţii iau decizii privind evaluarea criteriilor de siguranţă a alimentelor, stabilirea unor standarde internaţionale de siguranţă a acestora precum şi armonizarea comerţului internaţional şi protecţia 79

sănătăţii publice, oferind şi consiliere ştiinţifică independentă privind riscurile noi sau existente. În cadrul acestor organizaţii internaţionale funcţionează o Comisie a Codex-ului Alimentarius care stabileşte standardele unui număr de 237 tipuri de produse alimentare şi 41 de coduri de practică igienică şi tehnologică pentru toate alimentele de bază. Această Comisie a evaluat de asemenea şi siguranţa a peste 7000 de aditivi şi contaminanţi alimentari [22]. Principalele

obiective

privind

îmbunătăţirea

şi

siguranţa

alimentelor, reducerea efectelor adverse ale contaminanţilor din mediu asupra sănătăţii publice, se realizează prin următoarele acţiuni specifice:  Îmbunătăţirea valorii nutritive a alimentelor cu minimizarea riscului bolilor acute şi cronice  Aderarea tuturor ţărilor la standardele internaţionale  Aplicarea unor reglementări legislative specifice  Educarea populaţiei asupra riscurilor specifice la anumiţi agenţi contaminanţi  Încurajarea şi finanţarea cercetărilor cu privire la identificarea şi reducerea riscurilor potenţiale de contaminare a mediului. În cadrul politicii UE, principiul de bază privind siguranţa alimentelor constă într-o abordare integrată „de la fermă la consumator", care vizează toate sectoarele lanţului alimentar – de la producţia de furaje, sănătatea plantelor şi animalelor, bunăstarea animalelor, producţia primară, procesarea alimentelor, depozitarea, transportul, vânzarea cu amănuntul, până la consumator, dar vizează şi importul şi exportul alimentelor. Această abordare complexă şi integrată, în cadrul căreia responsabilităţile operatorilor şi autorităţilor competente sunt clar definite, 80

reprezintă o politică alimentară mai coerentă, mai eficientă şi mai dinamică. În ultimii ani s-au făcut progrese însemnate în domeniul siguranţei alimentelor, prin implementarea programelor HACCP (Hazard Analysis and Critical Control Point) [23]. În România, există Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) care se ocupă cu probleme de legislaţie şi normele de siguranţă alimentară, de evaluarea riscului şi de standardele de calitate a alimentelor. Standardele de siguranţă a alimentelor,

STAS-urile

sunt

elaborate

de

Institutul

Român

de

Standardizare, care se reactualizează periodic după reglementările Uniunii Europene. Aceste STAS-uri cuprind standardele de calitate şi cele ale metodelor de analiză. Acestea din urmă se referă la parametrii din STAS-urile de calitate [3]. Legislaţie naţională în domeniul securităţii şi siguranţei alimentului La nivel internaţional, securitatea alimentară este monitorizată de către organisme specializate: FAO, CE-USDA, care elaborează şi implementează politici de securitate alimentară, pentru a feri populaţia globului de subnutriţie şi maladii conexe care să decimeze populaţia. Pe glob, oricare ar fi diferenţele între ţări sau regiuni geografice, de ordin social-economic, politic sau cultural, fiecare individ deţine un drept fundamental - dreptul la hrana. Materializarea acestui deziderat nu se realizează pretutindeni, de aceea preocupările autorităţilor cu atribuţii în domeniu, trebuie să determine necesarul fiziologic în produse alimentare, ținând cont de toţi factorii implicaţi, precum şi optimizarea raportului dintre nevoi şi resursele alimentare disponibile. 81

Romania de la intrarea în U.E. a adoptat şi implementat standardele europene cu privire la securitatea alimentară [2, 12, 13, 15, 30, 31, 32, 33]. Aplicarea standardelor europene, conform legislaţiei române, este obligatorie pentru toate unităţile care alcătuiesc lanţul alimentar, producţie agricolă, industrie alimentară şi alimentaţie publică. Politica alimentară a U.E., este reflectată în Cartea Albă a Siguranţei Alimentare, apărută în 12 ianuarie 2000, aceasta este un instrument care asigură un nivel înalt de protecţie a sănătăţii consumatorilor. Documentul indică elementele principale ale unei politici preventive, modernizarea legislaţiei în domeniu, consolidarea controlului de-a lungul întregului lanţ alimentar, în vederea garantării unui nivel ridicat de protecţie a sănătăţii umane. Prevederile acestui document sunt transpuse în practică prin standarde diverse, care se corelează între ele, ducând la scopul final – securitatea alimentară.  HG

283/2011

pentru

modificarea

şi

completarea

Hotărârii

Guvernului nr. 1415/2009 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor şi a unităţilor din subordinea acesteia.  Ordin ANSVSA nr. 17/30.03.2011: Program Strategic 2011 Norme metodologice de aplicare a Programului de Supraveghere şi Control în domeniul Siguranţei Alimentului.  Ordin nr. 36 din 16 aprilie 2008 privind aprobarea Listei standardelor române care adoptă standardele europene şi internaţionale din domeniul sanitar-veterinar şi pentru siguranţa alimentelor: 82

Lista standardelor româneşti care adoptă standardele europene şi internaţionale din domeniul sanitar-veterinar şi pentru siguranţa alimentelor 1. SR

ISO

16649-1:2007:

Microbiologia

alimentelor

şi

nutreţurilor. Metodă orizontală pentru enumerarea coloniilor de Escherichia coli β-glucuronidază pozitive. Partea 1: Tehnica de numărare a coloniilor la 44°C folosind membrane şi 5-bromo-4cloro-3-indolil β-D-glucuronat. 2. SR ISO 16649-2:2007: Microbiologia alimentelor şi nutreţurilor. Metodă orizontală pentru enumerarea Escherichia coli pozitive la β-glucuronidază. Partea 2: Tehnica de numărare a coloniilor la 44°C folosind 5-bromo-4-cloro-3-indolil β-D-glucuronat 3. SR

ISO

TS

22964:2007:

Lapte

şi

produse

de

lapte.

Detecţia enterobacteriilor sakazakii. 4. SR

ISO

21528-2:2007:

Microbiologia

alimentelor

şi

nutreţurilor. Metodă orizontală pentru detecţia şi enumerarea enterobacteriaceelor. Partea 2: Metoda de enumerare a coloniilor. 5. SR ISO 18593:2007: Microbiologia alimentelor şi nutreţurilor. Metode orizontale privind tehnicile de eşantionare de pe suprafeţe folosind plăci de contact şi tampoane. 6. SR EN ISO 22005:2007: Trasabilitatea în lanţul alimentar. Principii generale

şi

cerinţe

fundamentale

pentru

proiectarea

şi

implementarea sistemului. 7. SR EN 14132 2004/AC:2007: Produse alimentare. Determinarea OchratoxineiA din orz şi cafea prăjită Metoda HPLC cu purificare pe coloana de imunoafinitate. 83

8. SR EN ISO 13366-2:2007: Lapte. Enumerarea celulelor somatice. Partea

2:

Linii

directoare

privind

modul

de

operare

a

numărătoarelor fluoro-opto-electronice. 9. SR EN ISO 21570: 2006/AC:2007: Produse alimentare. Metode de analiză pentru detectarea organismelor modificate genetic şi a produselor derivate. Metode de determinare cantitativă bazate pe utilizarea acizilor nucleici. 10. SR EN ISO 6579: 2003/DAmd1:2007: Microbiologia produselor alimentare şi furajere. Metodă orizontală pentru detectarea bacteriilor din genul Salmonella - Amendament 1: Anexa D: Detecţia Salmonella spp. din materii fecale de animale şi din probe de mediu din etapa de producţie primară. 11. SR ISO/TS 22003:2007: Sisteme de management al siguranţei alimentelor. Cerinţe pentru organismele care efectuează audit şi certificare a sistemelor de management al siguranţei alimentelor.  Legea nr. 150/2004 privind siguranţa alimentelor şi hranei pentru animale: Articol

Titlu articol

Capitolul 1 - Domeniul de aplicare şi definiţii Art.1

Obiect şi domeniu de aplicare

Art.2

Definiţia mărfii alimentare

Art.3

Alte definiţii

Art.4

Scop

Secţiunea 1 - Principii generale ale legii alimentului Art.5

Obiective generale

Art.6

Analiza riscului

84

Art.7

Managementul riscului

Art.8

Protecţia intereselor consumatorilor

Secţiunea 2 - Principii de transparenţă Art.9

Consultare publică

Art.10

Informarea publică

Secţiunea 3 - Obligaţii generale ale comerţului cu alimente Art.11

Alimente şi furaje importate de către Comunitate

Art.12

Alimente şi furaje exportate de către Comunitate

Art.13

Standarde internaţionale

Secţiunea 4 - Prescripţii generale din legislaţia alimentară Art.14

Prescripţii relative la securitatea mărfurilor alimentare

Art.15

Prescripţii relative la securitatea hranei pentru animale

Art.16

Prezentare

Art.17

Responsabilităţi

Art.18

Trasabilitate

Art.19

Responsabilităţile comercianţilor produselor alimentare şi furajelor

Art.20

Responsabilităţile operatorilor din sectorul alimentar/furaje

Art.21

Responsabilităţi

Capitolul III - Autoritatea europeană de securitate alimentară Secţiunea 1 - Misiuni şi sarcini Art.22

Misiunea Autorităţii

Art.23

Sarcinile Autorităţii

Secţiunea 2 - Organizare Art.24

Departamentele autorităţii

Art.25

Consiliul de administraţie

Art.26

Director executiv

Art.27

Forumul consultativ

85

Art.28

Comitetul şi grupele ştiinţifice

Secţiunea 3 - Funcţionare Art.29

Avizele ştiinţifice

Art.30

Opinii ştiinţifice diferite

Art.31

Asistenţa tehnică şi ştiinţifică

Art.32

Studii ştiinţifice

Art.33

Acumularea de date

Art.34

Identificarea riscurilor potenţiale

Art.35

Sistemul de avertizare rapidă

Art.36

Conectarea în reţea a organizaţiilor ce funcţionează în domenii din cadrul misiunii autorităţii

Secţiunea 4 - Independenţa, transparenţa, confidenţialitatea şi comunicarea Art.37

Independenţa

Art.38

Transparenţa

Art.39

Confidenţialitatea

Art.40

Comunicări de la autoritate

Art.41

Accesul la documente

Art.42

Consumatori, producători şi alte părţi interesate

Secţiunea 5 - Prevederi financiare Art.43

Adoptarea bugetului autorităţii

Art.44

Implementarea bugetului autorităţii

Art.45

Onorarii primite de către autoritate

Secţiunea 6 - Dispoziţii generale Art.46

Personalitate juridică şi privilegii

Art.47

Responsabilităţi

Art.48

Personalul

Art.49

Participarea terţelor ţări

86

Capitolul IV - Sistemul de alertă rapidă, managementul crizelor şi situaţiile de urgenţă Secţiunea 1 - Sistemul de alertă rapidă Art.50

Sistemul de alertă rapidă

Art.51

Măsurile de implementare

Art.52

Reguli de confidenţialitate pentru sistemul de alertă rapidă

Secţiunea 2 - Urgenţele Art.53

Măsurile de urgenţă pentru alimente şi furaje de origine comunitare sau importate dintr-o terţă ţară

Art.54

Alte măsuri de urgenţă

Secţiunea 3 - Managementul crizelor Art.55

Planul general de management al crizelor

Art.56

Celula de criză

Art.57

Sarcinile celulei de criză

Capitolul V - Proceduri şi dispoziţii finale Secţiunea 1 - Comitetul şi proceduri de mediere Art.58

Comitetul

Art.59

Funcţiile atribuite comitetului

Art.60

Procedura de mediere

Secţiunea 2 - Dispoziţii finale Art.61

Clauza de revizuire

Art.62

Referinţe la autoritatea europeană pentru securitate alimentară şi la Comitetul permanent pentru lanţul alimentar şi sănătate animală

Art.63

Competenţa agenţiei europene pentru evaluarea medicamentelor

Art.64

Începerea activităţii autorităţii

Art.65

Intrarea în vigoare

87

 OPIS Legislaţie igienă - autorizare sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor: Domeniul : alimente de origine animală I. Legislaţie autorizare sanitară veterinară a unităţilor care produc, procesează, depozitează, transportă şi/sau distribuie produse de origine animală: 1. Regulamentul (CE) nr. 853/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului de stabilire a unor norme specifice de igienă care se aplică alimentelor de origine animală, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L139/55 din 30 aprilie 2004, cu amendamentele ulterioare; 2. Regulamentul (CE) nr. 882/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului privind controalele oficiale efectuate pentru a asigura verificarea conformităţii cu legislaţia privind hrana pentru animale şi produsele alimentare şi cu normele de sănătate animală şi de bunăstare a animalelor, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 165/1 din 30.04.2004, cu amendamentele ulterioare; 3. Regulamentul (CE) nr. 178/2002/CE de stabilire a principiilor şi a cerinţelor generale ale legislaţiei alimentare, de instituire a Autorităţii Europene pentru Siguranţa Alimentară şi de stabilire a procedurilor în domeniul siguranţei produselor alimentare, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 31 din 1 februarie 2002, cu amendamentele ulterioare;

88

Fig. 10: Organigrama ANSVSA [14].

89

4. Regulamentul (CE) nr. 854/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului de stabilire a normelor specifice de organizare a controalelor oficiale privind produsele de origine animală destinate consumului uman, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 139/83 din 25.06.2004, cu amendamentele ulterioare; 5. Ordinul preşedintelui ANSVSA nr. 93 din 29 octombrie 2008 pentru aprobarea Normei sanitare veterinare privind procedura de autorizare sanitară veterinară a unităţilor care produc, procesează, depozitează, transportă şi/sau distribuie produse de origine animală, publicat în M.O. nr. 768 din 14 noiembrie 2008; 6. Ordinul preşedintelui ANSVSA nr. 10/2008 pentru aprobarea Normei sanitare veterinare privind marcarea şi certificarea produselor de origine animală destinate consumului uman, cu excepţia cărnii proaspete: MO nr. 927 din 11 octombrie 2004; 7. Ordinul preşedintelui ANSVSA nr. 125/02.06.2006 pentru aprobarea Normei sanitare veterinare privind certificarea animalelor şi produselor de origine animală, MO nr. 518/15.06.2006 – care transpune Directiva 96/93/CE; 8. Ordinul preşedintelui ANSVSA nr. 210/2006, pentru aprobarea Normelor cu privire la comercializarea produselor din carne, Monitorul Oficial nr. 10 din 8 ianuarie 2007, cu completările ulterioare; 9. Ordinul preşedintelui ANSVSA nr. 180/18.06.2006 pentru aprobarea Normei sanitare veterinare privind protecţia animalelor în timpul sacrificării şi uciderii (M.O. nr. 721/23.08.2006.) – care transpune Directiva 93/119/CE; 10. Ordinul preşedintelui ANSVSA nr. 206/2006 pentru aprobarea Normei sanitare

veterinare

care

stabileşte

principiile

ce

reglementează

organizarea controalelor veterinare privind produsele ce intră în 90

Comunitatea Europeană din ţări terţe, Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 752 din 4 septembrie 2006; modificat şi completat de Ordinul preşedintelui ANSVSA nr. 82/2008 Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 719 din 23 octombrie 2008 – care transpune Directiva 97/78/CEE 2; 11. Ordinul preşedintelui ANSVSA nr. 252/17.10.2006 pentru aprobarea Normei sanitare veterinare care stabileşte reguli detaliate în ceea ce priveşte tranzitul pe teritoriul Comunităţii Europene, numai pe cale rutieră, dintr-o ţară terţă într-o altă ţară terţă al produselor de origine animală, pentru aplicarea Ordinului preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 206/2006 pentru aprobarea Normei sanitare veterinare care stabileşte principiile ce reglementează organizarea controalelor veterinare privind produsele ce intră în Comunitatea Europeană din ţări terţe. (M.O. nr. 935/17.11.2006) – Decizia Comisiei 2000/208/CE; 12. Ordinul preşedintelui ANSVSA nr. 199/24.08.2006 pentru aprobarea normei sanitare veterinare privind interzicerea utilizării în creşterea animalelor de fermă a unor substanţe cu acţiune tireostatică şi a celor beta-agoniste, M.O. nr. 749 din 1 septembrie 2006, cu modificările şi completările ulterioare - care transpune Directiva 96/22/CE; 13. Ordinul preşedintelui ANSVSA nr.85/06.10.2008 pentru aprobarea Normei sanitare veterinare privind sistemul de identificare şi înregistrare a suinelor (M.O. 688/09.10.2008); 14. Ordinul preşedintelui ANSVSA nr. 63/07.03.2007 pentru aprobarea Normei sanitare veterinare care stabileşte reguli de sănătate animală care reglementează

producţia,

prelucrarea,

distribuţia

şi

introducerea

produselor de origine animală destinate pentru consumul uman, publicat în M.O. 233/04.04.2007 – Directiva 2002/99/CE; 91

15. Ordinul preşedintelui ANSVSA nr. 64/08.03.2007 pentru aprobarea Normei sanitare veterinare privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de control oficial sanitar-veterinar efectuat de către personalul de specialitate în unităţile care produc alimente de origine animală (M.O. nr. 202/26.03.2007), modificat şi completat prin Ordinul preşedintelui ANSVSA nr.204/20.12.2007, MO nr. 895 din 28 decembrie 2007; modificat prin Ordinul preşedintelui ANSVSA nr. 112/16.12.2008, MO nr. 877 din 24 decembrie 2008; 16. Ordinul preşedintelui ANSVSA 95/02.04.2007 pentru aprobarea Normei sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor privind măsurile de supraveghere şi control al unor substanţe şi al reziduurilor acestora la animale vii şi la produsele de origine animală (M.O. nr. 272/24.04.2007) – care transpune Directiva 96/23/CEE; 17. Ordinul preşedintelui ANSVSA nr. 61/13.03.2006 pentru aprobarea normei sanitare veterinare privind problemele de sănătate a animalelor ce afectează comerţul intracomunitar cu animale din speciile bovine şi suine (M.O. 289/30.03.2006) – care transpune Directiva 64/432/CEE; 18. Regulamentul (CE) nr.2073/2005 al Parlamentului European şi al Consiliului privind criteriile microbiologice pentru produsele alimentare, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L338/1 din 22.12.2005, modificat prin Regulamentul (C.E) nr. 1441/2007, publicat în Jurnalul Oficial

al

Uniunii

Europene

nr.

L

322/12

din

07.12.2007,

cu

amendamentele ulterioare; 19. Regulamentul (CE) nr. 2074/2005 de stabilire a măsurilor de aplicare privind anumite produse reglementate de Regulamentul (CE) nr. 853/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului şi organizarea unor controale oficiale prevăzute de Regulamentele (CE) nr. 854/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului şi (CE) nr. 882/2004 al 92

Parlamentului European şi al Consiliului, de derogare de la Regulamentul (CE) nr. 852/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului şi de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 853/2004 și (CE) nr. 854/2004, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 338/27 din 22.12.2005, cu amendamentele ulterioare; 20. Regulamentul (CE) nr. 2075/2005 de stabilire a normelor specifice aplicabile controalelor oficiale privind prezenţa de Trichinella în carne, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 338/60 din 22.12.2005 cu amendamentele ulterioare; 21. Regulamentul (CE) nr. 2076/2005 de stabilire a dispoziţiilor tranzitorii de aplicare a regulamentelor (CE) nr. 853/2004, (CE) nr. 854/2004 şi (CE) nr. 882/2004 ale Parlamentului European şi ale Consiliului şi de modificare a regulamentelor (CE) nr. 853/2004 şi (CE) nr. 854/2004, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 338 din 22.12.2005, cu amendamentele ulterioare; 22. Regulamentul (CE) nr. 999/2001 al Parlamentului European şi al Consiliului de stabilire a unor reglementări pentru prevenirea, controlul şi eradicarea anumitor forme transmisibile de encefalopatie spongiformă, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 147 din 31.05.2001, cu amendamentele ulterioare; 23. Regulamentul (CE) nr.1760/2000 al Parlamentului European şi al Consiliului de stabilire a unui sistem de identificare şi înregistrare a bovinelor şi privind etichetarea cărnii de vită şi mânzat şi a produselor din carne de vită şi mânzat şi de abrogare a Regulamentului nr. 820/97 al Consiliului, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 204 din 11.08.2000, cu amendamentele ulterioare; 24.

Regulamentul

Parlamentului

European

şi

al

Consiliului

nr.

1774/2002/CE de stabilire a normelor sanitare veterinare privind 93

subprodusele de origine animală care nu sunt destinate consumului uman, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 273 din 10 octombrie 2002, cu amendamentele ulterioare; 25. Regulamentul (CE) nr. 589/2008 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului Parlamentului European şi al Consiliului nr.1234/2007/CE privind standardele de comercializare aplicabile ouălor, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 163 din 24 iunie 2008, cu amendamentele ulterioare; 26. Regulamentul (CE) nr. 543/2008 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului Consiliului nr. 1234/2007 în ceea ce priveşte standardele de comercializare a cărnii de pasăre, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 157 din 17 iunie 2008, cu amendamentele ulterioare; 27. Regulamentul (CE) 700/2007 privind comercializarea cărnii provenind de la bovine în vârstă de douăsprezece luni sau mai tinere, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 161/1 din 22.06.2007; 28. Regulamentul (CE) nr. 1234/2007 de instituire a unei organizări comune a pieţelor agricole şi privind dispoziţii specifice referitoare la anumite produse agricole („Regulamentul unic OCP”) publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 299 din 16.11.2007, cu amendamentele ulterioare; 29. Directiva Consiului 92/118/CE de stabilire a condiţiilor de sănătate publică şi animală care reglementează schimburile şi importurile în Comunitate de produse care nu intră sub incidenţa condiţiilor menţionate, stabilite de reglementările comunitare specifice prevăzute de anexa A capitolul I la Directiva 89/662/CEE şi, în ceea ce priveşte agenţii patogeni, la Directiva nr. 90/425/CEE, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 62 din 15.03.1993, cu amendamentele ulterioare; 94

30. Decizia Comisiei 2007/27/CE de adoptare a anumitor măsuri tranzitorii privind livrările de lapte crud unităţilor de prelucrare şi prelucrarea acestui lapte crud în România având în vedere cerinţele Regulamentelor (CE) nr.852/2004 şi nr. 853/2004 ale Parlamentului European şi ale Consiliului, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 8 din 31.01.2007, cu amendamentele ulterioare; II. Legislaţie privind înregistrarea sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor a activităţilor de obţinere şi de vânzare directă şi/sau cu amănuntul a produselor alimentare de origine animală: 1. Regulamentul (CE) nr. 178/2002/CE de stabilire a principiilor şi a cerinţelor generale ale legislaţiei alimentare, de instituire a Autorităţii Europene pentru Siguranţa Alimentară şi de stabilire a procedurilor în domeniul siguranţei produselor alimentare, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 31 din 1 februarie 2002, cu amendamentele ulterioare; 2. Regulamentul (CE) nr. 852/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului privind igiena produselor alimentare, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 139/1 din 30 aprilie 2004, cu amendamentele ulterioare; 3. Regulamentul (CE) nr. 853/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului de stabilire a unor norme specifice de igienă care se aplică alimentelor de origine animală, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 139/55 din 30 aprilie 2004, cu amendamentele ulterioare; 4. Regulamentul (CE) nr. 854/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului de stabilire a normelor specifice de organizare a controalelor oficiale privind produsele de origine animală destinate consumului uman, 95

publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 139/83 din 25.06.2004, cu amendamentele ulterioare; 5. Ordinul preşedintelui ANSVSA nr. 111 din 16 decembrie 2008 privind aprobarea Normei sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor privind procedura de înregistrare sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor a activităţilor de obţinere şi de vânzare directă şi/sau cu amănuntul a produselor alimentare de origine animală sau nonanimală, precum şi a activităţilor de producţie, procesare, depozitare, transport şi comercializare a produselor alimentare de origine nonanimală, publicat în M.O. nr. 895 din 30 decembrie 2008, cu modificările şi completările ulterioare; 6. Regulamentul (CE) nr.1760/2000 al Parlamentului European şi al Consiliului de stabilire a unui sistem de identificare şi înregistrare a bovinelor şi privind etichetarea cărnii de vită şi mânzat şi a produselor din carne de vită şi mânzat şi de abrogare a Regulamentului nr. 820/97 al Consiliului, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 204 din 11.08.2000, cu amendamentele ulterioare; 7.

Regulamentul

Parlamentului

European

şi

al

Consiliului

nr.

1774/2002/CE de stabilire a normelor sanitare veterinare privind subprodusele de origine animală care nu sunt destinate consumului uman, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 273 din 10 octombrie 2002, cu amendamentele ulterioare; 8. Regulamentul (CE) nr. 2073/2005 al Parlamentului European şi al Consiliului privind criteriile microbiologice pentru produsele alimentare, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 338/1 din 22.12.2005, modificat prin Regulamentul (C.E) nr. 1441/2007, publicat în Jurnalul Oficial

al

Uniunii

Europene

nr.

amendamentele ulterioare; 96

L

322/12

din

07.12.2007,

cu

9. Directiva 2000/13 a Parlamentului European şi a Consiliului privind apropierea legislaţiilor statelor membre referitoare la etichetarea şi prezentarea produselor alimentare, precum şi la publicitatea acestora, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 109/06.05.2000, cu amendamentele ulterioare; 10. Regulamentul (CE) 700/2007 privind comercializarea cărnii provenind de la bovine în vârstă de douăsprezece luni sau mai tinere, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 161/1 din 22.06.2007; 11. Regulamentul (CE) nr. 1234/2007 de instituire a unei organizări comune a pieţelor agricole şi privind dispoziţii specifice referitoare la anumite produse agricole („Regulamentul unic OCP”) publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 299 din 16.11.2007, cu amendamentele ulterioare; 12. Ordinul preşedintelui ANSVSA nr. 180/18.06.2006 pentru aprobarea Normei sanitare veterinare privind protecţia animalelor în timpul sacrificării şi uciderii (M.O. 721/23.08.2006.) – care transpune Directiva 93/119/CE; III. Legislaţie privind zoonozele: 1. Regulamentul (CE) nr. 178/2002/CE de stabilire a principiilor şi a cerinţelor generale ale legislaţiei alimentare, de instituire a Autorităţii Europene pentru Siguranţa Alimentară şi de stabilire a procedurilor în domeniul siguranţei produselor alimentare, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 31 din 1 februarie 2002, cu amendamentele ulterioare; 2. Directiva 2003/99/CE a Parlamentului European şi a Consiliului privind monitorizarea zoonozelor şi a agenţilor zoonotici, de modificare a Deciziei 90/424/CEE a Consiliului şi de abrogare a Directivei 92/117/CEE a 97

Consiliului, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 325/31 din 12.12.2003, cu amendamentele ulterioare; 3. Ordinul preşedintelui ANSVSA nr. 34 din 17 februarie 2006 pentru aprobarea Normei sanitare veterinare referitoare la monitorizarea zoonozelor şi agenţilor zoonotici, Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 199 din 2 martie 2006, cu modificările şi completările ulterioare; 4. Ordinul 772/68/859/442/2005 – al Ministrului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, al preşedintelui ANSVSA, al ministrului sănătăţii şi al preşedintelui ANPC pentru aprobarea Normei privind Sistemul rapid de alertă pentru alimente şi furaje, M.O. 757/19.08.2005 – care transpune Directiva 1992/59; 5. Regulamentul (CE) nr. 1003/2005/CE de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 2160/2003 al Parlamentului European şi al Consiliului cu privire la stabilirea unui obiectiv comunitar de reducere a prevalenţei anumitor serotipuri de salmonela în efectivele de reproducere din specia Gallus gallus şi de modificare a Regulamentului (CE) nr. 2160/2003, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 170 din 01.07.2005; 6. Regulamentul (CE) nr. 2160/2003 privind controlul Salmonellei şi al altor agenţi zoonotici specifici, prezenţi în reţeaua alimentară, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 325/1 din 12.12.2003, cu amendamentele ulterioare; 7. Regulamentul (CE) nr. 2073/2005 al Parlamentului European şi al Consiliului privind criteriile microbiologice pentru produsele alimentare, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 338/1 din 22.12.2005, modificat prin Regulamentul (C.E) nr. 1441/2007, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 322/12 din 07.12.2007; 8.

Regulamentul

(CE)

nr.

646/2007

de

punere

în

aplicare

a

Regulamentului (CE) nr. 2160/2003 al Parlamentului European și al 98

Consiliului în ceea ce priveşte obiectivul comunitar de diminuare a prevalenţei Salmonella enteritidis şi Salmonella typhimurium la puii de carne şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1091/2005, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L151/21 din 13.06.2007, modificat de Regulamentul (CE) nr. 584/2008, publicat in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 162 din 21.6.2008; 9. Decizia 470/2009/CE privind anumite cheltuieli în domeniul veterinar, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 155 din 18.06.2009. IV. Legislaţie privind igiena alimentaţiei şi sănătatea publică:  HG 925/2006, după Directiva 93/43/CEE: Sistemul HACCP (Hazard Analysis and Critical Control Proces): HACCP este un acronim de provenienţă engleză şi este un sistem de identificare, evaluare şi control al riscurilor asociate produselor alimentare. Sistemul HACCP este cel mai eficace mod de a administra şi controla pericolele asociate produselor alimentare atât pe parcursul preparării, cât şi al manipulării, având avantajul că este general acceptat de instituţiile legislative, de organismele de control şi de asociaţiile profesionale din domeniul alimentar. HACCP este un sistem de evaluare al riscurilor în cadrul sistemelor de management ale igienei. Liniile directoare pentru aplicarea sistemului HACCP au fost adoptate la cea de a XX-a Sesiune a Comisiei Codex Alimentarius (1993). În România se adresează în principiu întreprinderilor care produc şi comercializează produse alimentare şi echipamente pentru industria alimentară. Aplicarea HACCP necesită respectarea a 7 principii de bază, şi anume: 99

1. Identificarea hazardului (risc). Analizaţi fiecare etapă a operaţiunii dvs. (achiziţionare, livrare, depozitare, preparare, gătire, răcire, etc.) şi identificaţi eventualele disfuncţii, de ex. bacteria Salmonella într-un produs din carne de pasăre (risc biologic), detergent (risc chimic) sau o bucată de sticlă în mâncare (risc fizic). 2. Determinarea

punctelor

critice

de

control.

Odată

riscurile

identificate trebuie să vă asiguraţi că acestea sunt controlate corespunzător. În general, majoritatea riscurilor sunt controlate asigurându-vă că desfăşuraţi un program eficient de premise obligatorii, de ex. un program de igienă corespunzător. Punctul Critic de Control este o etapă a prelucrării alimentelor în care procedura de control trebuie aplicată pentru a preveni apariţia unui risc în ceea ce priveşte siguranţa alimentelor sau pentru reducerea acestuia la un nivel de siguranţă. Este ultima şansă de a controla riscurile înainte ca produsul să fie comercializat. De ex. prepararea burger-ilor cu carne de vită la o temperatură internă minimă de 70ºC timp de 2 minute sau echivalentul acestora (de ex. 75º C instantaneu) poate distruge E. Coli O157 şi alţi agenţi patogeni. 3. Stabilirea limitelor critice. Stabiliţi-vă limite care să vă permită identificarea unui PCC scăpat de sub control, de ex. temperatura în mijlocul unui burger cu carne de vită după prepararea acestuia trebuie să fie de minimum 70ºC timp de 2 minute sau echivalentul acestora (de ex. 75º C instantaneu). 4. Stabilirea unui sistem care să monitorizeze controlul PCC. Atunci când Punctele Critice de Control şi limitele critice au fost identificate e important să găsiţi o metodă de monitorizare şi înregistrare a ceea ce se întâmplă la fiecare PCC. De fapt, monitorizarea presupune măsurarea unor parametri precum 100

temperatura şi durata. Totuşi, modul în care se realizează monitorizarea şi cât de des se face aceasta va depinde de mărimea şi natura afacerii dvs. În toate cazurile, monitorizarea ar trebui să fie simplă, clară şi uşor de realizat, de ex. înregistrarea temperaturii finale de gătire şi durata pentru un burger cu carne de vită preparat. 5. Stabilirea unei măsuri corective în cazul în care monitorizarea indică că un anumit PCC a scăpat de sub control. Atunci când monitorizarea indică că un PCC a scăpat de sub control, se impune luarea unei măsuri corective (de ex. temperatura cărnii preparate creşte în frigider până la >10º C timp de mai bine de 24 h din cauza unei defecţiuni tehnice a frigiderului. Carnea preparată este distrusă iar frigiderul este reparat de către producător pentru a putea păstra noi produse preparate din carne la temperatura corespunzătoare de ≤5º C). 6. Stabilirea de proceduri de verificare pentru a confirma că sistemul HACCP funcţionează eficient. Revizuiţi şi corectaţi sistemul periodic şi ori de câte ori faceţi modificări în modul de operare, de ex. analiza microbiologică a unui produs din carne de pasăre pentru a verifica că nu este contaminat cu bacteria salmonella după preparare. 7. Stabilirea unei documentaţii pertinente privind toate procedurile şi înregistrările corespunzătoare acestor principii şi aplicării lor. Pentru a implementa cu succes sistemul HACCP e necesară ţinerea unei evidenţe a tuturor documentelor şi înregistrărilor care să fie oricând disponibile, de ex. temperaturile de gătire, rapoarte privind livrarea sau curăţenia. Nu se poate vorbi de o corectă aplicare a sistemului HACCP sau de respectarea legislaţiei în 101

domeniu fără a furniza o astfel de evidenţă scrisă. Cât priveşte sistemul HACCP în sine, complexitatea evidenţelor ţinute va depinde în mare parte de natura şi de complexitatea activităţii comerciale desfăşurate. Scopul ar fi acela de a asigura menţinerea controlului. Începând cu luna octombrie 2006 toate unităţile din domeniul alimentar sunt obligate prin lege să implementeze un sistem de management al siguranţei alimentelor bazat pe principiile HACCP.  Legea nr. 296/2004 privind Codul consumului, republicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 224 din 24 martie 2008.  Ordinul MSF nr. 975/1998 privind aditivii alimentari autorizaţi: “Codex Alimentarius” conţine un număr de aproximativ 250 de aditivi alimentari ce pot fi folosiţi cu aprobarea MSF în funcţie de grupa alimentară în care e inclus acesta. Identificarea unui anumit aditiv se realizează prin denumirea şi numerotarea specifica, respectiv atribuirea unui cod E prin Sistemul Internaţional de Numerotare în Listele internaţionale

de

către

Autoritatea

Europeană

pentru

Siguranţa

Alimentului şi Comisia Codex Alimentarius, de exemplu: E 100 - Curcumina - 75300 E 142 - Verde S – 44090 După natura aditivului şi efectele conferite alimentelor, aditivii alimentari sunt clasificaţi în 24 categorii, şi anume: 1. Coloranţi – modifică culoarea: E100-E180; 102

2. Conservanţi - E200-E297: previn alterarea alimentelor, asigură prelungirea duratei de păstrare, a stabilităţii produselor alimentare, au acţiune bacteriostatică (împiedică multiplicarea microorganismelor) şi bactericidă (distrug microorganismele); 3. Antioxidanţi - E300-E390: limitează oxidarea grăsimilor şi a produselor alimentare

ce

conţin

grăsimi,

asigurând

stabilitatea

acestora datorită capacităţii de a lega oxigenul; 4.

Emulgatori – E400-E496,

asigură formarea şi

E1000-E1001:

menţinerea unui amestec omogen între două sau mai multe faze nemiscibile (apă şi grăsimi alimentare); 5. Săruri de topire - E 400-E496; 6. Agent de îngroşare E 400-E496 - asigură capacitatea de a mări vâscozitatea alimentelor; 7. Gelifiant (agent de gelifiere) E 400-E496: permite şi ajută la formarea gelurilor; 8. Stabilizatori - E 400-E496 (inclusiv stabilizatori spumanţi): asigură menţinerea

proprietăţilor

fizico-chimice

ale

alimentelor,

menţinând

omogenizarea dispersiilor, culoarea etc…; 9.

Amelioratori

de

arome/potenţiator

gust

-

E600-E640

(de

arome/corectori de miros): menţin şi amplifică aroma specifică alimentului; 10. Acidifianţi - E300-E390: cresc aciditatea alimentelor, imprimându-le un gust acru; 11. Corectori de aciditate (pH), regulatori de aciditate - E300-E390: asigură reglarea şi menţinerea pH-ului specific alimentului, cresc sau diminuează aciditatea; 12. Antiaglomeranţi - E500-E580: menţin proprietăţile alimentelor, evitând aglomerarea; 103

13. Amidon modificat E1400-E1450, obţinut prin procedee fizice şi enzimatice; 14.

Îndulcitori

(edulcoranti)

-

E900-E999:

substanţe

pentru

îndulcirea alimentelor; 15. Agenţi de afânare - E400-E496: asigură creşterea volumului alimentelor fără a modifica valoarea energetică; 16. Antispumanţi - E500-E580: asigură reducerea şi prevenirea spumei; 17. Agenţi de glazurare (includ lubrifianţi)/agenţi de suprafaţă şi albire E900-E999, E1500-1520; 18. Amelioratori de făină - E500-E580, E900-E999: îmbunătăţesc proprietăţile făinii; 19. Agenţi de întărire - E500-E580: substanţe care permit şi care ajută la formarea gelurilor; 20. Agenţi de umezire/umectanţi - E1200-E1202, E1400-E1450, E1500E1520; 21. Agenţi de sechestrare - E400-E496: formează complexe cu ionii metalici (de blocare); 22. Enzime - E1100-E1105: numai enzimele utilizate în industria alimentară ca aditivi; 23. Agenţi de încărcare/umplutură; 24. Gaz propulsor şi de ambalare - ajută la expulzarea alimentelor din ambalaje - E900-E999. Observaţie: unii aditivi alimentari pot juca roluri multiple, astfel acidul citric şi acidul ascorbic, pe lângă rolul de acidifiant, pot amplifica efectul antioxidant, asigurând un efect sinergic prin blocarea ionilor de metale, care ar favoriza râncezirea grăsimilor. 104

 Hotărâre de Guvern nr. 106/2002, privind etichetarea alimentelor. Conform acestui act normativ, practica enumerării ingredientelor de către operatorii economici, cu omisiuni sau fără a indica categoria de aditivi şi a denumirii specifice sau a codului E este ilegală.  Ordinul comun MSF şi MAAP nr. 438/295/2002 pentru aprobarea Normelor privind aditivii alimentari destinaţi utilizării în produsele alimentare pentru consum uman: Acest ordin include anexe în care sunt enumeraţi aditivii alimentari autorizaţi pentru a fi utilizaţi în statele membre UE şi, implicit, în România, produsele alimentare în care este permisă utilizarea lor şi dozele admise. Prin urmare, legislaţia românească armonizează utilizarea aditivilor alimentari în alimentele din Comunitatea Europeană şi are la bază considerente

legate

de

protecţia

sănătăţii

publice,

intereselor

consumatorilor şi realizarea liberei circulaţii a mărfurilor. Autorizarea aditivilor alimentari se face numai de Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentelor (EFSA) şi este bazată pe evaluarea riscului pentru fiecare aditiv alimentar. În cazul în care, în urma evaluărilor EFSA, se constată că utilizarea în alimentaţie a unui aditiv poate reprezenta un risc pentru sănătatea populaţiei, acesta este interzis şi eliminat din lista de aditivi autorizaţi. Aprobarea şi utilizarea aditivilor alimentari este condiţionată de necesitatea de a se demonstra utilitatea lor tehnologică, astfel: a) conservarea calităţii nutritive a produsului alimentar (ameliorează conservarea/ stabilitatea unui aliment şi/ sau 105

proprietăţile

organoleptice, cu condiţia de a nu denatura calitatea alimentului) în absenţa altor mijloace economice şi tehnologice; b) contribuie la fabricarea, prelucrarea, prepararea, tratamentul, ambalarea, transportul sau depozitarea alimentelor, fără a masca defectele

materiilor

prime,

a condiţiilor

de

depozitare,

fabricare precare, inclusiv a condiţiilor neigienice; c) nu prezintă un risc pentru sănătatea consumatorului în dozele de utilizare propuse; d) utilizarea aditivului în alimente nu induce în eroare consumatorul; e) necesitatea/ utilitatea aditivului pentru producerea alimentelor destinate grupurilor de consumatori cu necesităţi nutriţionale speciale; f) orice aditiv alimentar şi a produselor derivate au fost supuse testării, evaluării toxicologice şi sunt reevaluate continuu pentru a determina posibilele efecte nocive, luând în considerare efectul cumulativ, sinergia sau potenţarea în utilizarea acestora, precum şi intoleranţa umană la substanţele străine organismului. g) respectarea criteriilor de puritate aprobate; h) specificarea produselor alimentare la care aditivii pot fi adăugaţi şi condiţiile la adăugare; i) limitarea la doza minimă necesară pentru realizarea efectului dorit; j) stabilirea dozei zilnice admisibile sau administrate (DZA) ca echivalent, cât şi de aportul cotidian probabil al acestui aditiv din toate produsele alimentare; Utilizarea aditivilor alimentari în alimente este controversată, cu atât mai mult cu cât efectele nocive ale aditivilor alimentari asupra sănătăţii consumatorilor sunt încă insuficient cunoscute, pe termen mediu 106

şi lung (efecte mutagene, cancerigene, alergene, toxice). În acest scop, Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentului efectuează testări, evaluări

toxicologice

şi

reevaluări

inclusiv pe produsele derivate, pentru

pe a

orice

aditiv

alimentar,

determina efectele cumulative

şi sinergia utilizării acestora, precum şi intoleranţa organismului uman manifestată prin variate forme de alergii la aceste substanţe. În urma unor astfel de studii a fost demonstrată nocivitatea unor aditivi în produsele alimentare, precum: E 102 - colorant cu acţiune cancerigenă, care se găseşte în dulciuri, mai ales în budinci şi băuturi răcoritoare; E123 - colorant, considerat cel mai puternic cancerigen dintre aditivi (interzis în Statele Unite ale Americii şi în fostele state sovietice), care se găseşte în bomboane, jeleuri, dropsuri mentolate, brânzeturi topite şi creme de brânză; E 110 - colorant galben cu acţiune cancerigenă, care intră în componenţa dulciurilor, a prafurilor de budincă; E 330 – acidifiant care produce afecţiuni ale cavităţii bucale şi are acţiune cancerigenă puternică; se găseşte în cele mai multe sucuri şi băuturi răcoritoare. Consumul continuu şi repetat de alimente care conţin aditivi alimentari cu acţiune toxică asupra organismului uman poate conduce la diverse intoleranţe, forme alergice, chiar boli cancerigene şi mutaţii genetice. Astfel, efectul toxic al sulfiţilor, nitraţilor şi nitriţilor de sodiu, precum şi efectul cancerigen al coloranţilor poate fi uneori accentuat datorită acţiunii cumulative a aditivilor. Această situaţie este posibilă, chiar dacă consumul este în doze sub limita maximă admisă impusă pentru 107

fiecare categorie de alimente, fiind determinată de consumul zilnic al unui număr mare de alimente care conţin E-uri. De aceea, se recomandă a se consuma numai ocazional alimente cu un număr mare de E-uri. Este de preferat ca alimentaţia să includă alimente cât mai naturale, ecologice, cu principii bioactive. Un consumator avizat va refuza să cumpere un aliment care conţine un colorant, având în vedere că utilitatea acestui aditiv este pur estetică şi, mai mult, poate masca defecte de calitate (oxidare, brunificare, etc.). ,,Dreptul consumatorilor de a alege" - unul din cele zece drepturi minimale recunoscute în UE - poate aduce beneficii imense unui consumator avizat şi informat, asigurându-i menţinerea sănătăţii şi cheltuieli minime cu medicamentele. Precizarea denumirii specifice sau a codului numeric al Uniunii Europene (E) asigură o alegere informată şi benefică de către consumator, având în vedere incidenţa crescută a alergiilor, a bolilor cardiovasculare, tumorale sau nutriţionale. Aditivii alimentari general acceptaţi precum acidul tartric, clorura de potasiu, lecitine, acid acetic şi pectine pot fi utilizaţi la fabricarea produselor alimentare pe baza principiului "quantum satis" (fără a se impune un nivel maxim al conţinutului de aditivi în alimente, aceştia fiind utilizaţi în conformitate cu bunele practici de fabricaţie). Unii aditivi alimentari se adaugă în produsele alimentare până la anumite limite maxime admise stabilite, de exemplu: a) conţinutul maxim admis de coloranţi este de 300 mg/kg, pentru produsele “muştar” si “icre de peşte”;

108

b) conţinutul maxim admis de coloranţi este de 200 mg/l, pentru vinuri aromatizate, băuturi aromatizate pe bază de vin şi cocktail-uri aromate din produse viti-vinicole; c) conţinutul maxim admis de coloranţi este de 300 mg/kg pentru produsele de cofetărie; d) conţinutul maxim admis de conservanţi la produse precum: gemuri, jeleuri, marmelade, produse similare cu un conţinut scăzut de calorii sau fără zahăr, paste tartinabile pe baza de fructe este de 500 mg/kg Ba (benzoaţi), sau 1000 mg/kg Sa+Ba (sorbaţi + benzoaţi); e) conţinutul maxim admis de conservanţi la produse precum preparatele din carne este de 100 mg/kg nitrit de sodiu. Aditivii alimentari sunt restricţionaţi în autorizare şi utilizare în alimentele destinate unor categorii aparte de consumatori (sugari, copii de vârstă mică, persoane vârstnice, persoane bolnave, etc. Mai jos exemplificăm aditivi alimentari acceptaţi şi adăugaţi pe grupe de alimente: 1. Pâine şi produse de panificaţie: -

Conservanţi: E 260 - E 261 Acid acetic şi săruri, E 281 - E 283 Acid propionic şi sărurile lui; acidifianţi: E 260 Acid acetic;

-

Coloranţi naturali: E 163 antociani, E 162 Betaina, E 160 a, b, c, d, e, f Caroteni, E 161 a, b, c, d, e, f, g Xantofile, flavoxantina, luteina, criptoxantina, rubixantina, violoxantina, rodoxantina, cantoxantina, E 100 Curcumina, E 101 Riboflavina, E 140 Clorofila, E 141 109

Complexe de cupruclorofilă, E 150 a, b, c, d Caramel, E 120 Cosenila sau acid carminic, E 153 Cărbune vegetal; -

Emulsificatori: E 322 Lecitina, E 471-E472 Mono şi digliceride şi esteri cu acizi graşi, E 474 Sucrogliceride, E 473 Sucroesteri;

-

Agenţi de afânare şi antiaglomeranţi: E 500 Carbonat de sodiu, E 503 Carbonat de amoniu, E 504 Carbonat de magneziu;

-

Agenţi de gelificare, sechestranţi, stabilizatori, substanţe de îngroşare: E 450 - E 452 Di-, tri- şi polifosfaţi de Na, K, Ca, Mg, NH4.

2. Lapte şi produse lactate: -

Conservanţi: E 200 - E 203 Acid sorbic şi sărurile lui, E 234 Nizina, E 251 - E 252 Nitrat de sodiu sau de potasiu, E 281 - E 283 Acid propionic şi sărurile lui;

-

Substanţe tampon: E 331 - E 333 Săruri ale acidului citric, E 349- E 352 Săruri ale acidului malic;

-

Agenţi de gelificare, sechestranţi, stabilizatori, substanţe de îngroşare: E 400 - E 404 Acid alginic şi săruri, E 406 Agar-agar, E 413 Guma adragante, E 414 Guma arabica, E 415 Guma xantan, E 450 - E 452 Di-, tri- si polifosfaţi de Na, K, Ca, Mg, NH4;

-

Emulsificatori: E 322 Lecitina, E 470 Săruri ale acizilor graşi, E 471-E 472 Mono şi digliceride şi esteri cu acizi graşi.

110

3. Carne şi produse din carne: -

Conservanţi : E 214 - E 219 Esteri ai acidului parahidroxibenzoic, E 249 - E 250 Nitrit de potasiu sau de sodiu, E 251 - E 252 Nitrat de sodiu sau potasiu;

-

Antioxidanţi: E 315 - E 318 Acid izoascorbic şi sărurile lui, E 300 E 303 Acid ascorbic şi sărurile lui, E 315 Acid erythorbic şi săruri;

-

Substanţe tampon: E 331- E 333 Săruri ale acidului citric, E 575 Glucono-delta-lactona;

-

Agenţi de gelificare, sechestranţi, stabilizatori, substanţe de îngroşare: E 450 - E 452 Di-, tri- şi polifosfaţi de Na, K, Ca, Mg, NH4;

-

Potențatori de gust: E 620- E 625 Acid glutamic şi glutamaţi, E 626 - E 629 Acid guanilic şi săruri, E 630- E 633 Acid inozinic şi inozinaţi, E 636 - E 637 Maltol şi etilmaltol.

4. Peşte şi produse din peşte: -

Conservanţi: E 236 Acid formic şi săruri;

-

Antioxidanţi: E 310 - E 313 Galat de propil, octil, dodecil, etil, E 300 - E 303 Acid ascorbic şi sărurile lui, E 315 - E 318 Acid izoascorbic şi sărurile lui, E 315 Acid erythorbic şi săruri;

-

Substanţe tampon: E 335 - E 337 Săruri ale acidului tartric, E 349 E 352 Săruri ale acidului malic;

-

Acidifianţi: E 330 Acid citric, E 334 Acid tartric.

111

5. Uleiuri şi grăsimi: -

Antioxidanţi: E 306 - E 309 Alfa, gama, delta-tocoferol, E 320 - E 321 BHA şi BHT;

-

Conservanţi: E 200 - E 203 Acid sorbic şi sărurile lui;

-

Acidifianţi: E 330 Acid citric, E 334 Acid tartric;

-

Emulsificatori: E 322 Lecitina, E 471-E 472 Mono şi digliceride şi esteri cu acizi graşi, E 474 Sucrogliceride, E 473 Sucroesteri.

6. Ouă şi produse pe bază de ou: -

Conservanţi: E 210 - E 213 Acid benzoic şi sărurile lui, E 200 - E 203 Acid sorbic şi sărurile lui;

-

Antioxidanţi: E 320 - E 321 BHA si BHT;

-

Acidifianţi: E 330 Acid citric;

-

Emulsificatori: E 322 Lecitina, E 471-E 472 Mono şi digliceride şi esteri cu acizi graşi, E 474 Sucrogliceride, E 473 Sucroesteri.

7. Zahăr şi produse zaharoase: -

Acidifianţi: E 334 Acid tartric;

-

Substanţe tampon: E 335 - E 337 Săruri ale acidului tartric, E 331 E 333 Săruri ale acidului citric, E 349 - E 352 Săruri ale acidului malic;

-

Emulsificatori: E 322 Lecitina, E 471-E 472 Mono şi digliceride şi esteri cu acizi graşi, E 475 Esteri poligliceridici ai acizilor graşi;

-

Agenţi de gelificare, sechestranţi, stabilizatori, substanţe de îngroşare: E 450 - E 452 Di-, tri- şi polifosfaţi de Na, K, Ca, Mg, 112

NH4; E 440 Pectina, E 407 Caragenan, E 406 Agar-agar,E 413 Guma adragante, E 414 Guma arabica, E 415 Guma xantan. 8. Fructe, legume şi produse prelucrate: -

Substanţe tampon: E 331 - E 333 Săruri ale acidului citric, E 335 E 337 Săruri ale acidului tartric,

-

Conservanţi: E 220- E 228 Dioxid de sulf, sulfiţi, bisulfiţi, metabisulfiţi, E 230 Difenil, E 231 Ortofenil fenol, E 210-E 213 Acid benzoic şi săruri;

-

Antioxidanţi: E 300 - E 303 Acid ascorbic şi sărurile lui.

9. Băuturi alcoolice: -

Antispumanţi: E 465 Metil-etil-celuloză, E 900A Poli-dimetil-xiloxan, E 900B Metil-fenil-poli-xiloxan;

-

Conservanţi: E 220- E 228 Dioxid de sulf, sulfiţi, bisulfiţi, metabisulfiţi, E 200-E 203 Acid sorbic şi săruri.

10. Băuturi nealcoolice: -

Antispumanţi: E 465 Metil-etil-celuloză, E 900A Poli-dimetil-xiloxan, E 900B Metil-fenil-poli-xiloxan; E 210-E 213 Acid benzoic şi săruri; E 200 - E 203 Acid sorbic şi sărurile lui;

-

Acidifianţi: E 330 Acid citric, E 334 Acid tartric;

-

Îndulcitori: E 950 Acesulfam, E 951 Aspartam, E 954 Zaharina şi săruri, E 952 Acid ciclamic şi săruri. 113

11. Produse de cofetărie şi de patiserie: -

Emulsificatori: E 322 Lecitina, E 471-E 472 Mono şi digliceride şi esteri cu acizi graşi, E 440 Pectina;

-

Conservanţi: E 200 - E 203 Acid sorbic şi sărurile lui, E 220 - E 228 Dioxid de sulf, sulfiţi, bisulfiţi, metabisulfiţi;

-

Coloranţi: E 102 Tartrazina, E 122 Azorubina, E 132 Indigotina;

-

Substanţe tampon: E 331 - E 333 Săruri ale acidului citric.

12. Cereale şi produse din cereale: -

Agenţi de gelificare, sechestranţi, agenţi de îngroşare : E 405 Alginat de propilenglicol;

-

Substanţe tampon: E 331 - E 333 Săruri ale acidului citric;

-

Antioxidanţi: E 310- E 313 Galat de propil, octil, dodecil, etil;

-

Coloranţi: E 102 Tartrazina, E 122 Azorubina, E 132 Indigotina.

13. Condimente, supe, sosuri, salate:

-

Agenţi de gelificare, sechestranţi, agenţi de îngroşare : E 405 Alginat de propilenglicol;

-

Coloranţi: E 102 Tartrazina, E 122 Azorubina, E 132 Indigotina;

-

Îndulcitori: E 420 Sorbitol, E 421 Manitol, E 953 Izomalt, E 965 Maltitol.

114

14. Îngheţate: -

Agenţi de gelificare, sechestranţi, agenţi de îngroşare : E 400 - E 404 Acid alginic şi săruri.

15. Alte alimente.  Legea nr. 214/2002, pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 49/2000

privind

regimul

de

obţinere,

testare,

utilizare

şi

comercializare a OMG prin tehnicile biotehnologiei moderne, precum şi a produselor rezultate din acestea.  Ordinul comun al MSF, MAAP şi CNCAN nr. 855/98/90/2001, de aprobare a normelor privind alimentele şi ingredientele alimentare tratate cu radiaţii ionizante.  Ordinul MSF nr. 387/2002 pentru aprobarea normelor privind alimentele cu destinaţie nutriţională specială, cu modificările şi completările ulterioare.  Ordinul comun MAPDR/MS nr. 244/401/2005 privind prelucrarea, procesarea şi comercializarea plantelor medicinale şi aromatice utilizate ca atare, parţial procesate sau procesate sub formă de suplimente alimentare predozate.  Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 34/2000 privind produsele agroalimentare ecologice.  Hotărâre de Guvern nr. 256/2006 privind hrana pentru animale şi alimentele modificate genetic.  Hotărâre de Guvern nr. 173/2006 privind trasabilitatea şi etichetarea organismelor modificate genetic şi trasabilitatea 115

alimentelor şi hranei pentru animale, obţinute din organisme modificate genetic.  Ordonanţa de Urgenţă nr. 43/2007 privind introducerea deliberată în mediu şi introducerea pe piaţă a organismelor modificate genetic.  Ordonanţa de Urgenţă nr. 44/2007 privind utilizarea în condiţii de izolare a microorganismelor modificate genetic.  Hotărâre de Guvern nr. 568 din 5 iunie 2002 privind iodarea universală a sării destinate consumului uman, hranei animalelor şi utilizării în industria alimentară Publicată în Monitorul Oficial nr. 407 din 12 iunie 2002.  Hotărârea de Guvern nr. 1198/2002 privind aprobarea Normelor de igienă a produselor alimentare (publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 866 din 2 decembrie 2002).  Hotărârea de Guvern nr. 1196/2002 privind controlul oficial al alimentelor.  Ordin MSF nr. 166/2000 pentru aprobarea utilizării laptelui reconstituit din lapte praf la fabricarea laptelui de consum Publicat în Monitorul Oficial nr. 587 din 21.11.2000.  Ordin MSF nr. 160/2001 pentru aprobarea unor măsuri privind comercializarea băuturilor alcoolice distilate Publicat în Monitorul Oficial nr. 151 din 28.03.2001.  Ordin MSF nr. 302 /2001 pentru aprobarea Normelor cu privire la natura, conţinutul şi etichetarea extractelor de cafea şi cicoare Publicat în Monitorul Oficial nr. 582 din 17.09.2001.  Ordin MSF nr. 398/2001 pentru aprobarea Normelor cu privire la stabilirea calităţii-tip a produselor de bază din industria zahărului Publicat în Monitorul Oficial nr. 574 din 14.09.2001. 116

 Ordin MSF nr. 769/2001 privind utilizarea aromelor la fabricarea vinurilor şi băuturilor pe bază de vin Publicat în Monitorul Oficial nr. 823 din 20.12.2001.  Ordin MSF nr. 917/2001 pentru aprobarea Normelor cu privire la natura, conţinutul, originea, fabricarea, ambalarea, etichetarea, marcarea, păstrarea şi calitatea uleiurilor vegetale, grăsimilor tartinabile–margarine– şi a maionezelor, destinate comercializării pentru consumul uman Publicat in Monitorul Oficial nr. 372 din 03.06.2002.  Ordin MSF nr. 185/2002 pentru aprobarea Normelor privind solvenţii de extracţie utilizaţi în producerea alimentelor şi a ingredientelor alimentare Publicat în Monitorul Oficial nr. 265 din 19.04.2002.  Ordin MSF nr. 388/2002 pentru aprobarea Normelor privind fixarea nivelului maxim de acid erucic în uleiuri şi grăsimi destinate consumului uman, precum şi în produsele alimentare cu adaos de uleiuri sau grăsimi Publicat în Monitorul Oficial nr. 532 din 22.07.2002.  Ordin MSF nr. 447/2002 pentru aprobarea Normelor cu privire la comercializarea cărnii de pasăre Publicat in Monitorul Oficial nr. 699 din 24.09.2002.  Ordin MSF nr. 859/2002 pentru aprobarea Normelor cu privire la comercializarea cărnii de porc Publicat în Monitorul Oficial nr. 906 din 13.12.2002.  Ordin MSF nr. 457/2002 pentru aprobarea Normei privind denumirile sub care se vinde şi condiţiile de calitate ale laptelui de consum Publicat în Monitorul Oficial nr. 694 din 23.09.2002. 117

 Ordin MSF nr. 670/2002 pentru aprobarea Normelor cu privire la conţinutul, fabricarea, calitatea, ambalarea, etichetarea, marcarea şi păstrarea bulionului şi a pastei de tomate Publicat în Monitorul Oficial nr. 774 din 24.10.2002.  Ordin MSF nr. 671/2002 pentru aprobarea Normelor cu privire la natura, conţinutul, fabricarea, calitatea, ambalarea, etichetarea, marcarea şi păstrarea sucurilor de legume Publicat in Monitorul Oficial nr. 1 din 06.01.2003.  Ordin MSF nr. 932/2002 pentru aprobarea Normelor privind fabricarea, transportul, depozitarea, comercializarea şi controlul temperaturii alimentelor congelate rapid, destinate consumului uman Publicat în Monitorul Oficial nr. 86 din 11.02.2003.  Ordin MSF nr. 798/2003 pentru aprobarea Normelor privind denumirea, descrierea, definirea, caracteristicile şi compoziţia mierii Publicat în Monitorul Oficial nr. 650 din 12.09.2003.  Ordin MSF nr. 808/2003 pentru aprobarea Normelor cu privire la natura, conţinutul, fabricarea şi etichetarea gemurilor, jeleurilor şi marmeladelor de fructe, precum şi piureului de castane îndulcit, destinate consumului uman Publicat în Monitorul Oficial nr. 776 din 05.11.2003.  Ordin MS nr. 859/2005 pentru aprobarea Normei privind Sistemul rapid de alertă pentru alimente şi furaje.  Ordin MS nr. 286/2006 privind stabilirea limitelor maxime admise de reziduuri de pesticide în şi pe fructe, legume, cereale şi alte produse de origine vegetală.  Ordin MS nr. 246/2006 pentru stabilirea Listei ciupercilor comestibile din flora spontană a căror recoltare sau achiziţie şi comercializare sunt permise. 118

 Ordin MS nr. 7289/2007 privind anumiţi contaminanţi din alimentele de origine animală şi nonanimală.  Ordin MS nr. 1069/2007 pentru aprobarea Normelor privind suplimentele alimentare.  Ordin MS nr. 341/2007 pentru aprobarea normelor de igienă şi a procedurii de notificare a apelor potabile îmbuteliate, altele decât apele minerale naturale sau decât apele de izvor, comercializate sub denumirea de apă de masă.  Ordin MS nr. 828/2007 pentru aprobarea Normei cu privire la anumite lactoproteine – cazeine şi cazeinaţi destinate consumului uman.  Ordin MS nr. 1563/2008 pentru aprobarea Listei alimentelor nerecomandate preşcolarilor şi şcolarilor şi a principiilor care stau la baza unei alimentaţii sănătoase pentru copii şi adolescenţi.  Ordin MS nr. 369/2010 pentru aprobarea Normelor metodologice privind introducerea pe piaţă a alimentelor la care s-au adăugat vitamine, minerale şi alte substanţe. Biodiversitatea – o garanţie pentru securitatea alimentară şi siguranţa alimentului Biodiversitatea, la fel ca şi securitatea alimentară este o proprietate atât regională, cât şi globală, care cuprinde mai multe nivele: diversitatea genetică, diversitatea speciilor şi subspeciilor, diversitatea între populaţiile sau comunităţile speciilor, diversitatea ecosistemelor şi habitatelor, diversitatea între zonele mari peisagistice şi diversitatea globală. Biodiversitatea este ameninţată de diferite activităţi umane, precum: 119

-

Exploatarea intensă a organismelor (vânătoare, pescuit)

-

Poluarea mediului

-

Schimbările climatice (de ex. modificarea temperaturii şi pH-ului oceanelor)

-

Invaziile biologice (introducerea unor specii invazive care modifică ecosistemul natural)

-

Distrugerea şi degradarea habitatelor Se consideră că cea mai mare ameninţare a biodiversităţii vine din

partea agriculturii aplicate intensiv şi prin metode necorespunzătoare de management care au dus la distrugerea şi degradarea habitatelor, dar şi urbanizarea şi modificarea modului de alimentaţie care au dus la defrişări cu pierderea biodiversităţii. În consecinţă, un management integrat al sistemelor alimentare umane se impune pentru combaterea crizei biodiversităţii. Biodiversitatea poate fi de două tipuri, planificată şi asociată. Biodiversitatea

planificată

este

determinată

de

combinarea

componentelor biologice selectate (soiuri, specii) şi cele eliminate (buruieni, ierbivore) de către un manager al unui agroecosistem. Pe lângă această biodiversitate planificată, există un număr mare de specii şi varietăţi distribuite în întregul agroecosistem ca urmare a interacţiunii cu speciile şi practicile de management selectate de un manager agricol. Se pare că biodiversitatea asociată, în special la nivel macroscopic, creşte odată cu biodiversitatea planificată. Biodiversitatea în strânsă legătură cu ecosistemele agricole este definită ca multitudinea de plante, animale şi micro-organisme la nivel genetic, al speciilor şi al ecosistemului. Biodiversitatea agricolă are un rol 120

deosebit de important pentru producerea de alimente şi pentru securitatea alimentară şi a mijloacele de existenţă [6], fiind rezultatul interacţiunilor dintre mediu, resursele genetice şi sistemele de management şi practicile utilizate de către agricultori.

Figura 11. Tipuri de biodiversitate (după ecoglitz.com [11]).

Biodiversitatea este la rândul ei influenţată şi de schimbările climatice, dar în acelaşi timp biodiversitatea poate reduce efectele schimbărilor climatice asupra populaţiei şi ecosistemelor. Impactul determinat

de

schimbările

climatice

observat

asupra

sistemelor

vulnerabile (ecosisteme montane, polare) a arătat o mai mare vulnerabilitate datorită creşterii temperaturii. Raportul IPCC [17] arată faptul că aproximativ 20-30% dintre speciile de plante şi animale evaluate 121

până în prezent prezintă un risc crescut de dispariţie în cazul creşterii temperaturii medii globale cu mai mult de 1,5-2,5°C peste nivelurile 19801999. Există preocupări recente privind pierderea biodiversităţii agricole ca urmare a extinderii terenurilor agricole în terenuri neirigate slab productive şi omogenizarea sistemelor de producţie agricolă. În acest sens, există două preocupări majore: creşterea nivelului de vulnerabilitate genetică şi eroziunea genetică [5]. Vulnerabilitatea genetică se produce atunci când un soi utilizat pe scară largă sau specii de animale sunt sensibile la condiţiile climatice aflate în schimbare. Erodarea genetică constă în pierderea resurselor genetice prin dispariţia unei specii de animale sau soi de plante. Schimbările climatice şi variabilitatea climatică ridicată poate determina creşterea vulnerabilităţii genetice şi intensificarea eroziunii genetice. Fără o bună gestionare a biodiversităţii agricole, unele funcţii cheie ale agro-ecosistemului ar putea fi pierdute (nutrienţi, ciclurile apei, reglarea privind bolile şi dăunătorii, polenizarea şi controlul eroziunii solului). Există numeroase metode pentru conservarea biodiversităţii agricole, care diferă între ele prin gradul intervenţiei umane în sistemul naturale:

-

managementul ex situ al băncilor de seminţe şi gene

-

menţinerea liniilor sălbatice ale speciilor cultivate

-

conservarea şi utilizarea soiurilor tradiţionale (culturi şi creşterea animalelor)

Conservarea biodiversităţii poate fi asigurată în principal ex situ sau in situ. Metodele ex-situ includ băncile de seminţe şi de gene, în timp 122

ce metodele in situ au loc în terenurile agricole, iazuri sau păduri. Cele două abordări sunt complementare; colecţiile ex situ păstrează un set stabil de resurse genetice, în timp ce metodele in situ conservă un proces dinamic de evoluţie, resursele genetice fiind nevoite să se adapteze schimbărilor exercitate de selecţia naturală şi umană. Măsurile necesare pentru conservarea biodiversităţii în agricultură depind de tipul de biodiversitate. Cele trei moduri principale în care agricultorii şi factorii de decizie politică pot contribui la conservarea biodiversităţii sunt: 1. reducerea extinderii agricole în terenurile bogate în biodiversitate 2. adoptarea unor sisteme agricole de producţie care sprijină atât conservarea biodiversităţii cât şi producţia agricolă 3. conservarea biodiversităţii agricole Biodiversitatea agricolă este legată direct de producţia agricolă. În ultimii ani, comunitatea internaţională a acordat sprijin agricultorilor pentru conservarea biodiversităţii agricole in situ. Aceste programe urmăresc creşterea disponibilităţii şi productivităţii diversităţii în sistemele de producţie. Strategiile aplicate vizează creşterea cererii de produse diverse prin instituirea sistemelor de etichetare, de certificare şi creşterea diversităţii sistemelor agricole de furnizare a seminţelor. Se consideră că un rol important în conservarea biodiversităţii îl are trecerea spre agricultura alternativă atâta timp cât agricultura convenţională are impact negativ asupra mediului şi sănătăţii umane, prezentând ineficienţă în utilizarea resurselor comparativ cu metodele alternative. 123

Există o nevoie urgentă pentru a determina distribuţia biodiversităţii pentru alimente şi agricultură, atât în natură cât şi în terenurile agricole, şi evaluarea vulnerabilităţii sale la schimbările climatice. Ca urmare a acţiunii a numeroşi factori precum agenţi microbieni, abuzul

de

pesticide,

schimbări

climatice,

poluarea,

radiaţiile

electromagnetice, ne confruntăm astăzi şi cu un sindrom al prăbuşirii coloniilor de albine. După un raport al World Watch Institute, o treime din populaţiile de albine domestice au dispărut în întreaga lume, aceeaşi soartă putându-se repeta şi cu cele sălbatice. America de Nord s-a confruntat cu un dezastru în anii 2006-2007. Aceste dezastre ar putea avea consecinţe din cele mai grave: hrană vegetală din ce în ce mai rară (necesitatea albinelor pentru polenizarea culturilor de fructe şi legume, cca 84% din speciile de plante), o creştere a preţului alimentelor, până la foametea care poate afecta ţări sau regiuni întregi. Un raport al Comisiei pentru Agricultură din Parlamentul European arată că o mortalitate crescută a populaţiilor de albine ar putea afecta producţia de alimente şi stabilitatea mediului în UE. Un procent de 76% din producţia de alimente din Europa depind de polenizarea de către albine. Pe de altă parte, sectorul apicol oferă direct şi indirect venituri pentru 600.000 cetăţeni comunitari. Pentru gestionarea acestei probleme se impune o acţiune coordonată a Comisiei europene şi a statelor membre, investirea în cercetare, dezvoltarea de noi produse veterinare pentru sănătatea albinelor şi creşterea fondurilor pentru programele de apicultură, în cadrul noii Politici Agricole Comune (PAC) după 2013. Pierderea biodiversităţii este greu de estimat, în special pierderea acesteia ca urmare a expansiunii agriculturii şi creşterii populaţiei. Astăzi este estimat faptul că în lume există 13 milioane de specii. Pierderea biodiversităţii este un fenomen care poate duce la o pierdere estimativă a 124

1-10% din speciile globului, până în următorul sfert de secol. Pierderea biodiversităţii ca şi securitatea alimentară, este o problemă globală. Agricultorii şi ecologiştii vor trebui să conlucreze pentru a investiga în continuare interacţiunile agroecologice şi integrarea peisagistică.

125 View publication stats