Rolul Geopolitic Al Rusiei [PDF]

Zitiervorschau

5. Rolul geopolitic al Rusiei În domeniul relațiilor externe, Rusia, după proclamarea independenței, a făcut pași importanți pentru a deveni un partener cu drepturi depline în principalele organizații și grupări politice internaționale.

Calitatea de membru al ONU și parteneriatul cu UE și NATO Pe 27 decembrie 1991, Federația Rusă a preluat locul oficial deținut de Uniunea Sovietică în Consiliul de Securitate al ONU. Rusia este de asemenea membru al CSI, Uniunii Rusia-Belarus, OSCE, NACC,. Rusia a semnat pe 22 iunie 1994 inițiativa Parteneriat pentru Pace a NATO. Pe 27 mai 1997, NATO și Rusia au semnat Actul de Fondare NATO-Rusia, act care pune bazele parteneriatului de durată între alianță și Federația Rusă, ceea ce este o contribuție importantă la arhitectura sistemului de securitate a Europei în secolul al XXI-lea. Pe 24 iunie 1994, Rusia și Uniunea Europeană au semnat o înțelegere de parteneriat și cooperare.

Relațiile cu țările desprinse din fosta URSS Țările neruse care au fost parte a Uniunii Sovietice au fost etichetate ca străinătate apropiată de Rusia. Mai apropape de zilele noastre, liderii politici ruși au denumit cele 15 republici apărute după destrămarea Uniunii Sovietice, sunt numite în mod colectiv "spațiul postsovietic", Rusia manifestându-și în acest fel interesul special pentru zonă. în tările așa-numitei străinătăți apropiate a rămas o foarte importantă minoritate rusă, această problemă fiind tratată diferit în fiecare țară în parte. Astfel, în țări vecine cu Rusia, așa cum sunt Ucraina sau Kazahstan, reprezentanții minorității ruse au cerut în unele cazuri alipirea teritoriilor locuite de ei la patria mamă. Intervenția activă a Rusiei în apărarea minorității naționale ruse nu este privită cu ochi buni în țările în care acești minoritari trăiesc. Mai mult, țarile baltice (Estonia, Lituania și Letonia), și-au exprimat în mod cât se poate de clar dorința de a se afla în afara oricărei zone de influență pretinsă de Rusia, așa cum a demonstrat atât aderarea la NATO cât și de admiterea în Uniunea Europeană în 2004. Între Rusia, Belarus și Ucraina există strânse legături etnice, istorice și culturale. Cel puțin din punctul de vedere al Rusiei, cetățenii celor trei țări au fost tratați ca un singur grup etnic, numindu-i pe rușii ca "ruși mari", belarușii ca "ruși albi", iar pe ucrainieni ca "ruși mici". Pe de altă parte, trebuie spus că puțini ucrainieni acceptă statutul de "frați mai mici" ai rușilor, iar eforturile Rusiei de a se amesteca în politica internă a țării, așa cum a fost sprijinul acordat de Vladimir Putin unuia dintre candidații la alegerile prezidențiale de la Kiev, sunt privite cu o deosebită rezervă.

Conflictele internationale-eforturi pentru menținerea păcii Rusia a jucat un rol important în medierea unor conflicte internaționale, fiind implicată în mod deosebit în eforturile pentru reglementarea procesului de pace din Kosovo. Rusia este cosponsor al procesuilui de pace din Orientul Mijlociu și sprijină activ eforturile ONU în Golful Persic, Cambodgia, Angola, fosta Iugoslavie și Haiti. Rusia este membru fondator al Grupului de Contact și, (de la Summitul de la Denver din 1997), este membru al G8. În noiembrie 1988, Rusia a devenit membră a APEC.

Rusia a contribuit cu trupe la forța de stabilizare (condusă de NATO) din Bosnia și și-a afirmat public sprijinul pentru respectare dreptului internațional și a principiilor OSCE. Rusia a acceptat implicarea ONU sau OSCE în zonele de conflict din țările vecine, inclusiv prin plasarea de observatori în Georgia, Republica Moldova, Tadjikistan și Nagorno-Karabah. Rusia încearcă să întărească legăturile de securitate și apărare cu unele state membre CSI, sau să-și păstreze influența în zonă, păstrând baze militare în Armenia, Tadjikistan, Georgia, Republica Moldova și Kîrgîstan.

Participarea la organizații internationale Rusia este membră a:                                    

Administrația Provizorie a Națiunilor Unite în Timorul de Est; Asociația Latinoamericană de Integrare, (cu statut de observator); Asociația pentru Dezvoltare Internațională; Banca de Reglremetări Internaționale; Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare; Banca Mondială; Comisia Economică a Națiunilor Unite pentru Europa; Comisia Economică și Socială pentru Asia și Pacific; Comisia Internațională pentru Energie Atomică; Comitetul Olimpic Internațional; Comitetul Zangger; Comunitatea Statelor Independente; Conferința Națiunilor Unite pentru Comerț și Dezvoltare; Consiliul de Securitate al ONU; Consiliul Europei; Consiliul Parteneriatului Euro-Atlantic; Consiliul Statelor Mării Baltice; Cooperarea Economică Asia-Pacific; Corporația Financiară Internațională; Curtea Permanentă de Arbitraj; Fondul Monetar Internațional; G8; Grupul Furnizorilor Nucleari; Înaltul Comisariat ONU pentru Refugiați; Inmarsat; Institutul Națiunilor Unite pentru Formare Profesională și Cercetare; Intelsat; Interpol; Mișcarea de Nealiniere, (cu statut de invitat); Mișcarea Internațională de Cruce Roșie și Semilună Roșie; Misiunea de Observatori ai Organizației Națiunilor Unite în Georgia; Misiunea de Observatori ai Organizației Națiunilor Unite în Irak-Kuweit; Misiunea de Observatori ai Organizației Națiunilor Unite în Prevlaka; Misiunea Organizației Națiunilor Unite în Bosnia și Herțegovina; Misiunea Organizației Națiunilor Unite în Etiopia și Eritreea; Misiunea Organizației Națiunilor Unite în Republica Democrată Congo;

                              

Misiunea Organizației Națiunilor Unite în Sierra Leone; Misiunea Organizației Națiunilor Unite pentru Administrația Provizorie în Kosovo; Misiunea Organizației Națiunilor Unite pentru Referendumul din Sahara Occidentală; Organizația Conferinței Islamice, (cu statut de observator); Organizația de Cooperare a Mării Negre; Organizația de Cooperare Shanghai; Organizația Europeană pentru Cercetări Nucleare, (cu statut de observator); Organizația Internațională a Aviației Civile; Organizația Internațională a Muncii; Organizația Internațională Hidrografică; Organizația Internațională Maritimă; Organizația Internațională pentru Migrație, (cu statut de observator); Organizația Internațională pentru Standardizare; Organizația Mondială a Comerțului, (solicită calitatea de membru); Organizația Mondială a Proprietății Intelectuale; Organizația Mondială a Sănătății; Organizația Mondială a Sindicatelor; Organizația Mondială a Turismului; Organizația Mondială a Vămilor; Organizația Mondială de Meteorologie; Organizația Națiunilor Unite de Supraveghere a Armistițiului; Organizația Națiunilor Unite pentru Dezvoltare Industrială; Organizația Națiunilor Unite; Organizația pentru Interzicerea Armelor Chimice; Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa; Organizația Statelor Americane, (cu statut de observator); Parteneriatul pentru Pace; UNESCO; Uniunea Poștală Universală; Uniunea Internațională a Telecomunicațiilor. Uniunea Statala Rusia-Belarus

Forțele armate ale Federației Ruse Forțele armate ale Federației Ruse (rusă Вооружённые Силы Российской Федерации) este organizația militară de stat a Federației Ruse, care conform poziției oficiale a Federației, este concepută pentru a răspunde la orice agresiune împotriva Federației Ruse, pentru apărarea armată a integrității și inviolabilității teritoriului său și pentru a efectua diferite sarcini în conformitate cu tratatele internaționale ale Rusiei. Forțele armate ruse au fost create la 7 mai 1992, în acel moment existând aproximativ 2,8 milioane de militari, fiind una dintre cele mai mari forțe armate ale lumii. Numărul de oameni este stabilit prin Decretul Președintelui Federației Ruse de la 1 ianuarie 2008, acest decret stabilește un personal total de 2.019.629 de oameni, din care 1.134.800 de soldați.[4] Forțele armate ruse se disting prin cel mai mare stoc din lume de arme de distrugere în masă,[5] inclusiv nucleare și un sistem bine dezvoltat al de mijloacelor de transport.

Componență: Forțele Terestre ale Federației Ruse, Forțele Aeriene ale Federației Ruse, Marina Militară Rusă), precum și din trupe aeropurtate, Forțele Aerospațiale de Apărare ale Federației Ruse și Forțele de Rachete Strategice.

Forțele terestre Forțele terestre sunt cele mai numeroase. Acestea sunt destinate să efectueze ofensiva pentru a învinge inamicul, pentru a prelua și păstra teritoriile sale, regiuni și granițe, să respingă invazii ale inamicului. Forțele terestre ruse, la rândul său, includ diferite tipuri de trupe: 

trupe motorizate de infanterie (cele mai numeroase trupe la sol),



forțele de tancuri (principala forță de lovire a armatei, foarte manevrabilă, mobilă și rezistentă la arme nucleare; formată din unități de tancuri, infanterie mecanizată, rachete, artilerie și alte unități).



trupe de rachete și artilerie înarmate cu artilerie și rachete convenționale; formate din unități de obuziere, tunuri, rachete, artilerie antitanc, mortiere, unități de recunoaștere, de control și de securitate.



forțele terestre de apărare aeriană - un fel de forțe terestre concepute pentru a proteja forțele terestre de atacurile aeriene ale inamicului. Acestea folosesc rachete antiaeriene mobile, portabile și remorcate, precum și sisteme de tunuri antiaeriene.



forțele speciale și servicii - concepute pentru a efectua operațiuni extrem de specializate pentru susținerea în luptă și a operațiunilor de zi cu zi ale forțelor armate. Sunt formate din trupe de protecție împotriva radiațiilor, chimice și biologice, corpul de ingineri, unități de cale ferată, unități de automobile, etc. Comandant al Forțelor Terestre este general-colonelul Vladimir Cirkin, șeful Statului Major, generallocotenentul Serghei Skokov.

Comandantul suprem Comandantul Suprem al Forțelor Armate este președintele în funcție al Rusiei, Vladimir Putin. În caz de agresiune împotriva Rusiei sau a amenințării imediate a acestei agresiunii, acesta decretează impunerea legii marțiale pe teritoriul Rusiei sau în anumite regiuni în scopul de a crea condiții de apărare sau de a împiedica agresiunea, notificând totodată și imediat Consiliul de Securitate al Federației Ruse și Duma de Stat pentru a aproba relevanța decretului. Pentru a rezolva problema posibilei intervenții a Forțelor Armate ale Rusiei în afara teritoriului Rusiei este emis un decret în cadrul Consiliului Federației. Pe timp de pace, președintele este responsabil în general cu orientarea politică generală a forțelor armate, iar în timp de război ia conducerea apărării statului și a forțelor sale armate pentru respingerea agresiunii. Președintele Rusiei constituie, de asemenea, și conducerea Consiliului de Securitate al Federației Ruse, acesta aprobă doctrina militară a Rusiei, numește și eliberează din comanda supremă a Forțelor Armate ale Rusiei. Președintele, în calitate de comandant suprem, concepe și planuri pentru construirea Forțelor Armate, un plan de mobilizare a Forțelor Armate, planurile de mobilizare a economiei pentru efortul de război, un plan de apărare civilă și alte acte în domeniul construcției militare. Șeful statului susține, de asemenea, reglementări referitoare la armament, la prevederile Ministerului Apărării și a Marelui Stat Major. Președintele emite anual un decret cu privire la recrutările din cadrul serviciului militar, la transferul unor anumite persoane mai în vârstă care au servit în cadrul forțelor armate și semnează acorduri internaționale de apărare comună și de cooperare militară.

Structura forțelor armate Forțele armate sunt împărțite geografic în 4 districte militare:

Diviziune militar-administrativ al Federației Ruse

   

Districtul Militar de Vest — cu sediul în Sankt Petersburg; Districtul Militar de Sud — sediul central în Rostov-pe-Don; Districtul Militar Central — cu sediul în Ekaterinburg Districtul Militar de Est — cu sediul în Habarovsk.

Forțele Aeriene Ruse

Forțele Aeriene Ruse Voienno-vozdușnie sili Rossii este aviația militară a Forțelor armate ale Federației Ruse. Forțele aeriene s-au format din fosta Forțele Aeriene Sovietice după dezmembrarea Uniunii Sovietice în anii 1991–92. Data de 7 mai 1992 când Boris Elțin a creat Ministerul Apărării Federației Ruse poate fi considerată data în care au fost create noile Forțe Aeriene. De la această dată Forțele Aeriene au suferit numeroase reduceri ale efectivului datorită lipsei resurselor și s-a redus constant. De când însă Vladimir Putin a devenit președintele Rusiei s-au alocat mult mai multe fonduri. După dizolvarea în decembrie 1991 Uniunii Sovietice în cele cincisprezece republici din care era formată, avioanele și personalul Forțelor Aeriene Sovietice au fost împărțite între noile state independente. Generalul Piotr Deinekin, fostul comandant al Forțelor Aeriene Sovietice, a devenit primul comandant al noii organizații în data de 24 iulie 1991. Rusia a primit majoritatea avioanelor de vânătoare moderne și 65% din personal. Forțele aeriene ruse au un personal de aproximativ 170.000 persoane incluzând 40.000 ofițeri și 37.000 persoane pentru întreținere.

Forțele de Rachete Strategice Ruse Forțele de Rachete Strategice Ruse, prescurtat RVSN (rusă РВСН) reprezintă compozanta terestră a arsenalului nuclear al Rusiei. În conformitate cu Jane's Defence Weekly, centrul principal de comandă RVSN se află la Kunțevo în suburbiile Moscovei, cu un punct de comandă de rezervă în Munții Kosvinksky în Urali. În ultima vreme, cadeți de sex feminin au început să urmeze cursurile Academiei Forțelor de Rachete Strategice „Petru cel Mare”. Instituții de învățământ ale RVSN există și la Serpukhov și Rostov-pe-Don. Un poligon de testare pentru rachetele balistice este localizat în Estul Îndepărtat Rus, denumit Poligonul de Testare Kura, care este parte din Forțele De Apărare Aerospațială, începând cu anul 2010. Forțele de Rachete Strategice utilizează 4 sisteme de rachete distincte. Cel mai vechi sistem este R-36M2 / SS-18 Satan cu lansare din silozuri și dotat cu 10 vectori nucleari fiecare, acestea vor fi scoase din uz

până în anul 2020. Al doilea sistem este UR-100NUTTH / SS-19 Stiletto, cu lansare din silozuri, ultimele 70 rachete aflate în serviciu dotate cu 6 vectori nucleari fiecare vor fi scoase din serviciu până în anul 2017. Cele mai numeroase rachete aflate în serviciu sunt rachetele RT-2PM Topol / SS-25 Sickle, cu un singur vector nuclear și cu lansare de pe lansator mobil, aproximativ 171 rachete fiind încă în serviciu, acestea vor fi scoase din serviciu până în anul 2019. O nouă rachetă ce intră în dotarea RVSN este RT-2UTTH "Topol M" (SS-27), având un singur vector nuclear, dintre cele intrate în serviciu sunt 49 cu lansare din silozuri și 19 de pe lansator mobil. În afară de RT-2UTTH Topol-M / SS-27 Sickle B, în dotarea RVSN intră și alte rachete de generație nouă. Prima rachetă modernizată a sistemului Topol-M denumită RS-24”Yars”, ce transportă trei vectori nucleari, a fost dată în serviciu în anul 2010 și, în iulie 2011, primul regiment mobil a fost dotat cu 9 rachete. Compunerea unităților de rachete și a vectorilor nucleari aparținând Forțelor de Rachete Strategice au fost prezentate anterior în urma datelor obținute în cadrul acordului Acordului START I. În decembrie 2010, Forțele de Rachete Strategice ale Federației Ruse aveau în compunere următoarele unități: 

Armata de Gardă a 27-a Rachete (cartierul general la: Vladimir);



Al 98-lea Escadron Independent de Aviație Mixtă;

  



Divizionul 7 de Gardă „Praștia” dislocat la Vypolzovo cu 18 sisteme mobile RT-2PM Topol; Divizionul de Gardă al 14-lea Rachete dislocat la Yoshkar-Ola cu 27 sisteme mobile RT-2PM Topol; Divizionul de Gardă al 28-lea Rachete dislocat la Kozelsk cu 29 sisteme cu lansare din silozuri de tipul UR-100NUTTH; Divizionul de Gardă al 54-lea Rachete dislocat la Teykovo cu 18 sisteme mobile RT-2UTTH "Topol M" (SS-27) și 12 sisteme RS-24 „Yars” (Decembrie 2011)[7] Divizionul 60 Rachete dislocat la Tatischevo cu 41 sisteme cu lansare din silozuri de tip UR-100NUTTH și 52 sisteme cu lansare din silozuri de tip RT-2UTTH "Topol M" (SS-27); Armata 31 Rachete (cartierul general la: Rostoshi);



Al 102-lea Escadron Independent de Aviație Mixtă;

  

Divizionul 13 Rachete „Steagul Roșu” dislocat la Dombarovskiy cu 30 sisteme cu lansare din silozuri de tip R-36M2 / SS-18 Satan; Divizionul 42 Rachete dislocat la Nizhniy Tagil cu 27 sisteme mobile RT-2PM Topol; Armata de Gardă a 33-a Rachete (cartierul general la: Omsk);



Al 105-lea Escadron Independent de Aviație Mixtă;

   

Divizionul 35 Rachete dislocat la Barnaul cu 36 sisteme mobile RT-2PM Topol; Divizionul de Gardă al 39-lea Rachete dislocat la Novosibirsk cu 36 sisteme mobile RT-2PM Topol; Divizionul de Gardă al 51-lea Rachete dislocat la Irkutsk cu 27 sisteme mobile RT-2PM Topol; Divizionul 62 Rachete dislocat la Uzhur cu 28 sisteme cu lansare din silozuri de tip R-36M2 / SS18 Satan;

 

Se estimează că în anul 2016 Armata 31 Rahete va fi demobilizată, la fel și Divizionul 42 Rachete dotat cu RT-2PM, Divizionul 13 Rachete dotat cu R-36 va fi transferat către Armata De Gardă a 27-tea Rachete. (Podvig)

  

Număr de rachete și vectori nucleariModificare Forțele de Rachete Strategice dețin în prezent următoarele[8] 58 sisteme cu lansare din silozuri de tip R-36M2 / SS-18 Satan; 136 sisteme cu lansare din silozuri de tip UR-100N (SS-19); 144 sisteme mobile RT-2PM "Topol" (SS-25);

  

60 sisteme cu lansare din silozuri de tip RT-2UTTH "Topol M" (SS-27); 18 sisteme mobile RT-2UTTH "Topol M" (SS-27); 18 sisteme mobile RS-24 "Yars" (SS-29) (În viitor va înlocui racheta UR-100N); Conform acestor estimări, Rusia deține un total de 434 rachete balistice intercontinentale, mai puțin decât Statele Unite ale Americii ce dețin 450 rachete balistice intercontinentale de tip Minuteman-III.

Biografie: Wikipedia