Rolul Familiei În Formarea Personalităţii Copilului [PDF]

  • 0 0 0
  • Gefällt Ihnen dieses papier und der download? Sie können Ihre eigene PDF-Datei in wenigen Minuten kostenlos online veröffentlichen! Anmelden
Datei wird geladen, bitte warten...
Zitiervorschau

În opinia mea, eu consider că familia are un rol foarte important în construirea personalităţii unui copil deoarece aceasta reprezintă mediul în care copilul creşte de când se naşte până la vârsta de 7-8 ani, preluând de la aceasta toate obiceiurile. De asemenea, părinţii sunt cei care le spun proprilor copii, încă de mici, ce trebuie să facă şi ce nu şi cum trebuie să facă acel lucru. În primul rând, familia este prima, dar şi principala sursă de la care copiii învaţă cum să se comporte şi cum să vorbească cu persoanele din jurul lor, preluând prin intermediul acesteia, de la părinţi, calităţi, obiceiuri, uneori chiar şi defecte, care sunt însuşite în mod involuntar. Părinţii reprezintă nişte modele în viaţă pentru copiii lor astfel încât în copilărie singurul model după care copii se orientează sunt părinţii fiind chiar o copie fidelă a acestora. Odată cu creşterea în vârstă, personalitatea tinerilor se află într-un proces continuu de modelare, având mici schimbări ce ţin de comportament sau de obiceiuri, dar ce este fixat încă de la o vârstă fragedă rămâne neschimbat, cum ar fi calităţile precum respectul sau inteligenţa. În al doilea rând, tinerii sunt învăţaţi încă de mici ce trebuie să facă, în ce mod, dar şi ce nu trebuie să facă. Prin intermediul sfatului părinţilor, aceştia îşi formează nişte repere după care să se ghideze în viaţă astfel încât aceştia vor şti ce este bine şi ce este rău. Faptul că adolescenţii sunt învăţati încă de mici ce este bine şi ce este rău este foarte important pentru ei deoarece acest aspect contribuie la dezvoltarea gândirii lor şi îi influenţează în luarea deciziilor. În concluzie, familia este primul pilon de la care porneşte formarea şi modelarea personalităţii unei persoane, de la ea preluând cele mai multe caractere care îl vor forma ca individ.