Rolul Asistentului Social in Prevenirea Abandonului Scolar [PDF]

Zitiervorschau

Cuprins

Introducere..................................................................................................3 Capitolul I Abordarea teoretică a abandonului şcolar §1 Noţiuni introductive privind abandonul şcolar şi cauzele apariţiei fenomenului....................................................................................................6 §2

Structura

şi

evoluţia

sistemului

de

învăţământ

în

Republica

Moldova.........................................................................................................20 §3 Re conceptualizarea învăţământului înRepublica Moldova....................33

Capitolul II Politici sociale privind abandonul şcolar §1 Politici sociale privind prevenirea abandonului şcolar în ţările europene...........................................................................................................41 §2 Intervenţia echipei pluridisciplinare în depistarea şi prevenirea abandonului şcolar................................................................................................................44 §3 Rolul asistentului social în prevenirea abandonului şcolar........................52 Concluzii şi recomandări.................................................................................59 Anexa...............................................................................................................62 Bibliografie......................................................................................................63

Introducere Actualitatea temei. Educaţia constituie o componentă a existenţei socioumane şi poate fi concepută ca o întâlnire între individ şi societate. Fiind o relaţie specific umană, educaţia este o acţiune ce se desfăşoară în mod conştient, potrivit unor finalităţi prestabilite. În funcţie de aceste finalităţi sînt selectate valorile ce urmează a fi transmise, metodele şi mijloacele cele mai potrivite pentru a realiza transmiterea de cunoştinţe şi organizarea corespunzătoare pentru a obţine rezultatul scontat. Şcoala reprezintă unul dintre cei mai importanţi agenţi de socializare a copilului, care împreună cu familia contribuie la formarea şi pregătirea acestuia pentru viaţă. Cu ajutorul şcolii, societatea îşi perpetuează existenţa prin transmiterea noilor generaţii a valorilor, normelor şi regulilor de comportament. Tot mai frecvent apare refuzul copiilor de a frecventa şcoala, prioritate devenind alte ocupaţii (cerşitul, furtul ş.a. ) Paradigma dezvoltării umane consideră educaţia drept instrument de bază de extindere a posibilităţilor populaţiei. Educaţia, în special, a tineretului în Republica Moldova, joacă un rol esenţial în edificarea fundamentelor păcii şi ale prosperităţii viitorului. O populaţie bine instruită este capabilă să asigure interacţiunea, încrederea şi cooperarea. Pentru a realiza cu succes tranziţia, Republica Moldova nu poate conta doar pe resursele sale naturale. Ea trebuie să se bizuie pe capacităţile cetăţenilor săi, principale resursă a ţării. Pe parcursul ultimului deceniu majoritatea indicatorilor educaţiei din Moldova au rămas stabili, fiind supuşi doar unor fluctuaţii neînsemnate. Astfel, 71% reprezentând astăzi rata brută de încadrare în toate nivelurile de învăţământ.

2

În perioada de tranziţie, factorii nefavorabili au afectat, în primul rând educaţia preşcolară, numărul educatorilor şi al copiilor din aceste instituţii. În anii 1995-2002, de exemplu, 33% din grădiniţe au fost închise. La începutul anului de studii 2002-2003, fiecare al 5-lea copil, cu vârsta cuprinsă între 5 şi 6 ani nu era şcolarizat, întrucât majoritatea şcolilor se află în mediul rural, iar accesul copiilor de la sat la educaţia preşcolară este limitat. Acest fenomen afectează negativ şi rata şcolarizării la nivelul învăţământului primar, cauzând o probabilitate sporită de abandon al şcolii. Rata de încadrare în învăţământul primar în Republica Moldova este de 99,5%, iar în cel gimnazial de 92,2%, în baza acestor cifre putem conchide că în Republica Moldova circa 8% din elevi părăsesc şcoala, cauza principală fiind sărăcia.1 Scopul principal al asistentului social este urmărirea creării condiţiilor necesare pentru ca elevii să-şi satisfacă trebuinţele de bază, să-şi dezvolte capacitatea de adaptare la schimbări şi să fie pregătiţi să-şi asume responsabilitatea pentru propriul comportament. Identificarea barierelor şi lichidarea acestora este scopul primordial al asistentului social în şcoală. Scopul pe care mi l-am propus spre realizare în această lucrare este evidenţierea rolului asistentului social în prevenirea fenomenului „abandon şcolar”. Scopul intenţionez să-l realizez prin următoarele obiective:



identificarea cauzelor apariţiei abandonului şcolar;



aprecierea intensităţii fenomenului;

 de a analiza programele naţionale şi internaţionale care au ca scop eradicarea fenomenului;

 sensibilizarea opiniei publice cu privire la fenomenul respectiv. În lucrare au fost utilizate : studii de caz (pentru a reda situaţii concrete), anchetă sociologică (pentru identificarea cauzelor abandonului şcolar) şi un ghid 1

Raportul Naţional al Dezvoltării Umane în Republica Moldova, Republica Moldova 2003, pag.54

3

de interviu cu profesorii (pentru depistarea modalităţilor de soluţionare a eşecului şcolar). Datele obţinute din metodele de lucru prezentate mai sus reprezintă originalitatea lucrării. Investigarea temei a fost realizată prin următoarele lucrări: 1. Ancheta Sociologică, realizată de ICCV, coordonată de Cătălin Zamfir, care scoate în evidenţă caracteristicile culturale şi socio-economice ale populaţiei sărace din România. 2. „Raportul naţional despre situaţia mamei şi copilului”, în care este descris sistemul de învăţământ din Republica Moldova. 3. Cristina Neamţu „Devianţă şcolară”, unde sînt specificate cauzele abandonului şcolar. 4. Vladimir Pîslaru „Şcoala naţională în contextul culturii naţionale”, unde este analizat rolul şcolii în viaţa copilului. Structura lucrării. Lucrarea este alcătuită din introducere, două capitole fiecare a câte trei paragrafe, concluzii şi recomandări, anexă şi bibliografie. Introducerea constă din prezentarea actualităţii temei, a scopului, obiectivelor şi al suportului teoretic al lucrării. Capitolul I include definirea termenului „abandon şcolar”, evidenţierea cauzelor apariţiei, precum şi structura sistemului de învăţământ din Republica Moldova. Capitolul II scoate în evidenţă cei trei factori care au drept scop prevenirea şi tratamentul abandonului şcolar. Aceştia sînt: statul, familia şi asistentul social. În concluzii şi recomandări sînt prezentate măsuri care ar trebui să fie întreprinse pentru diminuarea abandonului şcolar.

4

Capitolul I Abordarea teoretică a abandonului şcolar §1.1. Noţiuni introductive privind abandonul şcolar şi cauzele apariţiei fenomenului Şcoala este o componentă de importanţă majoră în viaţa fiecărui om. Ea ne pregăteşte pentru viaţă. Abandonul şcolar reprezintă efectul neglijării copilului. Acest fenomen are consecinţe atât la nivel individual, cît şi la nivelul societăţii. Abandonul este o conduită de evadare definitivă care se caracterizează prin încetarea frecventării şcolii şi părăsirea sistemului educativ.2 Abandonul şcolar induce o marginalizare socială a elevului în cauză, respectiv o limitare a dreptului său la o calificare profesională autentică şi la exercitarea unor roluri sociale apreciate şi recunoscute ca fiind valorizante pentru personalitatea sa. Copilul care abandonează şcoala este viitorul adult care nu va avea o calificare profesională şi va munci fără forme legale. Abandonul şcolar reprezintă o formă particulară a devianţei şcolare, astfel, această formă este însoţită de alte forme: fuga de la şcoală, absenteismul, iar ulterior apărând şi abandonul. Dicţionarul Explicativ al limbii române defineşte abandonul şcolar ca fiind: ”părăsirea unui bun sau renunţarea la un drept /părăsire împotriva regulilor morale şi a obligaţiilor materiale a copiilor, a familiei ş.a.”3 Abandonul şcolar a atins în ultimii ani o rată îngrijorătoare, principale cauză a abandonului şcolar a copiilor fiind sărăcia, caracterizată prin imposibilitatea părinţilor de a plăti şcolarizarea copilului, rechizitele şcolare, transportul, uniforma şcolară ş.a. 2

Cristina Neamţu Devianţa şcolară. Ghid de intervenţie în cazul problemelor de comportament al elevilor. Polirom 2003,pag.22 3 Dicţionarul Explicativ al Limbii Române.- Bucureşti 1998 ediţia a 2-a, pag.1

5

Absenteismul, ca formă specifică majoră de devianţă şcolară, a făcut obiectul unor observaţii sistematice încă de la sfîrşitul sec. XIX.. Astăzi, în evaluarea cantitativă şi calitativă a absenteismului şcolar se face distincţia între tipuri specifice de elevi care absentează:  cei care lipsesc de la şcoală din motive legitime, cum ar fi boala şi care nu sînt propriu-zis devianţi;  cei care lipsesc nejustificat, dar cu ştiinţa şi aprobarea părinţilor;  cei care lipsesc nejustificat şi fără ca părinţii lor să cunoască acest lucru. În ultimii ani a apărut şi un tip de abandon care ar putea părea şi unul fericit. Este vorba de copiii care-şi urmează părinţii în străinătate. Atunci când emigrează sau pleacă la muncă, după ce se stabilesc cu traiul acolo, mulţi dintre moldoveni (conform datelor recensământului populaţiei din luna octombrie 2004, din republică sînt plecate în jur de 380 mii persoane. Au confirmat plecarea peste hotare numai acele persoane care s-au legalizat) preferă să-şi ia şi pe cei mici cu ei, în speranţa că vor putea continua şcoala acolo. Numărul abandonurilor din acest motiv nu este cunoscut deocamdată de autorităţile din Republica Moldova. Cu privire la evidenţa copiilor necuprinşi în învăţământul obligatoriu (preşcolar, primar şi secundar general) la începutul anului şcolar 2003-2004 Anual de primăriile satelor şi oraşelor se efectuează evidenţa copiilor, vîrsta cărora este cuprinsă între 5-6 ani, care nu sînt pregătiţi pentru şcoală şi de 7-16 ani, care au abandonat şcoala. Acest lucru se realizează în comun cu lucrătorii instituţiilor de învăţămînt. Scopul fiind determinarea nivelului de pregătire către şcoală şi realizarea învăţămîntului obligatoriu. Numărul copiilor care au 295,2 mii

198,9 mii

vîrsta şcolară şi care au abandonat şcoala constituie 1,9 mii copii (ce

2,7 mii

81,9 mii

6 clasele pregătitoare

clasele 1-4

clasele 5-9

clasele 10-11(12)

este cu 1000 mai puţin comparativ cu anul şcolar 2002-2003), din care 79% sînt din mediul rural. Diagrama reflectă distribuţia elevilor pe clase în anul şcolar 2003-2004. La începutul anului de studii 2003-2004, numărul de elevi din clasele 1-4 şi 59 s-a micşorat faţă de anul precedent, constituind aproximativ 198,9 mii şi 295,2, o scădere cu 6 % şi respectiv 4% în comparaţie cu anul de învăţămînt anterior. Numărul celor care-şi prelungesc studiile în clasele 10-11(12) s-a majorat cu 1,9 mii (2%) , comparativ cu anul trecut.4 Numărul copiilor care au vîrsta şcolară şi care au abandonat şcoala constituie 1,9 mii copii (ce este cu 1000 mai puţin comparativ cu anul şcolar 2002-2003), din care 79% sînt din mediul rural. Principala cauză a nefrecventării şcolii este starea materială grea a familiilor. E necesar de menţionat faptul că actualmente 2,5 mii de persoane care au absolvit clasa a 9-a şi-au retras actele pentru a nu mai continua studiile. Restul copiilor din această categorie de vîrstă- 0,17 mii (19%) nu frecventează instituţiile de învăţămînt pe motiv de boală.

1,6% 1,2 0,8 `

0,4 0

Chişinău

Cahul

T araclia

T ighina

Soroca

Găgăuzia

Judeţe

În histogramă este prezentată ponderea copiilor neşcolarizaţi pe judeţe la începutul anului şcolar 2002-2003, cele mai mari valori a ponderii copiilor de 7-16 ani neşcolarizaţi la începutul anului şcolar 2002-2003 fiind înregistrată în judeţele 4

datele Departamentului Statistică şi Sociologie din Republica Moldova

7

Cahul (48%), Ungheni (46%), Soroca (41%), iar mai mică e în judeţele Taraclia (18%), Bălţi (23%), Edineţ (29%). Numărul copiilor în vîrstă de 6 ani, care nu au fost încadraţi în instituţiile de învăţămînt constituie 14% (5,8 mii). Cea mai mare pondere a acestui indicator fiind în judeţele Lăpuşna (18%), Ungheni (17%), Orhei (15%), iar mai mică – în Taraclia (3%), Găgăuzia (9%), Edineţ (10%). 5 În ultimii ani acest indicator a marcat tendinţe de micşorare. Cea mai mare pondere a copiilor necuprinşi de pregătirea către şcoală a fost înregistrată în anul 1999 (31%), iar cea mai mică în 2002 (23%). Unul din factori, care a influenţat diminuarea acestui indicator, sînt schimbările pozitive parvenite în nivelul de bunăstare a populaţiei (conform datelor cercetării bugetelor gospodăriilor casnice, veniturile populaţiei au crescut de 1,8 ori comparativ cu anul 1999). Accesul la educaţie, definit ca posibilitate de utilizare a dreptului la învăţătură, reprezintă un instrument capabil să faciliteze sau să restricţioneze integrarea socială sau să reducă şansele de reuşită a tinerei generaţii. Statele membre a Uniunii Europene identifică accesul la educaţie ca un drept fundamental. Accesul la educaţie este o problemă atît de natură educaţională, cît şi social-economică. Adică, cauzelor pentru care acestor copii le este îngrădit accesul sînt legate de disfuncţiile din sistemul educaţional, cît şi problemele socialeconomice. Pornind de la imposibilitatea asigurării hranei zilnice, a îmbrăcămintei şi încălţămintei adecvate fiecărui anotimp şi terminând cu cheltuielile, care depăşesc cu mult posibilităţile părinţilor. Cu alte cuvinte, unui copil provenind dintr-o familie aflată în sărăcie extremă, din cauza lipsei de resurse materiale şi a suportului social adecvat, i se va limita accesul la educaţie şi instruire profesională adecvată. Lipsa instruirii şcolare şi profesionale va scădea şansele acestuia pe piaţa muncii şi va creşte riscul de excludere socială, izolare sau marginalizare. O altă cauză a apariţiei abandonului şcolar este dezagregarea familiei şi lipsa controlului asupra copiilor. 5

datele Departamentului Statistică şi Sociologie din Republica Moldova.

8

Studiu de caz I Prezentarea problemei. Minorul Nastas Alexandru de12 a fost plasat în centrul de reabilitare socială a copiilor „Casa Gavroche” pe date de 30 noiembrie 2003. Problemele familiale au fost specificate în mare măsură de mama, tatăl vitreg refuzând categoric orice fel de intervenţie.Copilulsuferă de bronşită. Este pasionat de fotbal şi volei. II Componenţa familiei. Tatăl biologic Nastas Alexei, şofer de profesie, a decedat în vara anului 1994, când a mers noaptea la furat poamă pe loturile de vie din apropierea satului Romaneşti. A fost observat de paznic, care, având armă a tras un foc, fără a vedea „ţinta glontelui”. Peste doi ani după deces, mama Renchez Aliona(34) s-a recăsătorit cu Miron Alexandru, el fiind originar din satul Romaneşti, chiar locuind într-o mahala cu bunicii din partea tatălui decedat. Cu acesta Renchez Aliona mai are un copil, Victoraş(5ani). III Identificarea problemei. Problemele au apărut după recăsătorire, cea mai gravă, care a dus după ea multe alte neplăceri, a fost problema acceptării de către soţ a copilului din prima căsătorie. Alexandru a început să fie neglijat, abuzat fizic şi emoţional. Fiind abuzat el fugea de acasă şi mergea la bunicii din partea tatălui la Romaneşti. Fuga de acasă a dezvoltat şi alte devieri în comportament, ca: abandonul şcolar, săvârşirea delictelor(furt), fiind deseori rezident al Centrului de Plasament Temporar pentru minori. Copilul suferă de bronşită. IV Planul de intervenţie al asistentului social. Obiective: - restabilirea legăturilor pierdute ale copilului cu familia biologică sau extinsă;

9

- conseliere părinţilor, în special, a tatălui vitreg; - integrarea copilului în sistemul educaţional; - terapie ocupaţională; - terapie individuală şi conseliere; - stabilirea legăturilor cu fratele mai mic. Diagnoza socială: În perioada de aplicare a planului s-au reuşit următoarele: - copilul a fost şcolarizat în clasa a IV-a la Liceul „Lucian Blaga”, sectorul Rîşcani; - s-au evoluat condiţiile de trai a buneilor în satul Romaneşti, - s-a efectuat conseliere psihologică a copilului, deoarece manifesta diverse tulburări de comportament. În perioada aflării în centrul „Casa Gavroche”, asistentul social a întreprins un plan individualizat a beneficiarului. Practic, se ţinea legătura cu toate persoanele mediului social a acestui copil, pentru identificarea atât a cauzelor problemei, cît şi a consecinţelor acesteia pentru a propune alternative de reintegrare. V Intervenţia din partea părinţilor. Părinţii copilului Nastas Alexandru, practic, nu au intervenit. A fost vizitat de mama Miron Aliona de trei ori în perioada aflării în centru. Mai multe intervenţii au fost din partea buneilor de la Romaneşti, care în week-end găzduiau copilul şi încercau să intervină în soluţionarea problemelor parvenite din partea tatălui vitreg. Aici se referă felul în care părinţii coordonează şi urmăresc dezvoltarea copiilor din punct de vedere educaţional şi social. În această categorie pot fi incluse următoarele probleme: 1. dezorganizarea familiei generată de certuri, violenţă, consumul de alcool, care au efecte negative asupra psihicului copilului;

10

2. lipsa controlului asupra activităţilor copiilor în timpul liber, datorându-se faptului că părinţii sînt de multe ori nevoiţi să caute de lucru, neputînd să-şi supravegheze copiii. În lipsa supravegherii copiii îşi petrec timpul liber în cadrul grupurilor de prieteni, aşa-numitele „găşti”, care sînt de multe ori implicate în mici infracţiuni sau acte de violenţă, ajungându-se, astfel, la anumite forme de comportament deviant. Aceşti copii erau consideraţi în şcoală ca fiind „copiii problemă” şi, fiind astfel etichetaţi, au fost, de multe ori, izolaţi, pedepsişi, exmatriculaţi, ceea ce adus la o distanţare a copiilor faţă de şcoală. Mulţi dintre ei îşi amintesc cel puţin un eveniment negativ legat de şcoală, în special legat de unii profesori pa care i-a avut. Astfel, copiii au mărturisit că s-a întâmplat să fie: - chiar bătuţi de profesori:” M-a bătut directorul cu joarda, şi, de ciudă, am plecat. ”(M.) - făcuţi de râs faţă de ceilalţi copii, din diverse motive: ”Profesoara era rea. Nu mă înţelegeam deloc cu ea. Se lua de mine cînd vedea că nu fac ceva corect. ”(L.) Erau copii care au declarat că nu au mers la şcoală pentru că nu le plăcea, preferând să plece frecvent de la şcoală, motiv pentru care au rămas repetenţi: „am repetat de vreo şapte ori clasa a doua şi tot nu mi-a plăcut şcoala...”(V.) Alţi copii au spus că unul dintre motivele pentru care nu au mers la şcoală erau colegii lor de clasă, care se purtau urât cu ei: „Îmi plăcea la şcoală, dar toţi îşi băteau joc de mine. Nu ştiu din ce cauză. Zicea că nu ştiu matematica, numai citirea. ...în pauză mă lovea. Şi mie nu-mi prea place.”(C.) Atunci cînd copii au obţinut rezultate proaste la învăţătură şi au repetat o clasă de mai multe ori, aproape sigur, mai devreme sau mai târziu, au ajuns să abandoneze definitiv şcoala. Astfel, repetenţa s-a dovedit a fi o altă cauză a abandonului şcolar.6 Un alt factor care favorizează apariţia abandonului şcolar este atitudinea părinţilor faţă de şcoală. Aceştia aleg , de cele mai multe ori, ca copii lor să muncească acasă decît să meargă la învăţătură. 6

Flavia Marin Abandon şcolar sau eşec instituţional .-Bucureşti 2003,pag.24

11

Cristina Neamţu în lucrarea „Devianţa şcolară” identifică următoarele tipuri de cauze: a) cauze de ordin economic. Copiii care locuiesc în familii sărace au şanse mai mici de a avea o educaţie şcolară completă. Abandonul şcolar se datorează: statutului economic, profesiei părinţilor, gradului de educaţie al părinţilor, venitul familiei şi nivelul de viaţă al acesteia. Există familii care sînt în imposibilitatea de a plăti rechizitele şcolare, taxele, transportul, uniforma şcolară ş.a. Alte familii îşi pot permite să plătească şcolarizarea copilului, dar aceasta presupune o scădere a resurselor familiale, mai ales în situaţia în care elevul avea responsabilităţi productive alături de părinţii săi. Ca urmare a situaţiei social-economice precare, apare sentimentul de frustrare la copii, care provin din familii cu venituri reduse. În aceste cazuri sărăcia se reflectă prin ţinuta vestimentară sau prin lipsa pachetului cu mîncare pentru prânz. Unii dintre copii abandonează şcoala anume din această cauză. Următorul studiu de caz confirmă aceste fapt. Studiu de caz I Prezentarea problemei. Barschii Alexandru, născut la 26 aprilie 1992, a fost adus şi plasat în Centrul de Reabilitare Socială a copiilor „Casa Gavroche” de la Centrul de Plasament Temporar al minorilor al MAI cu statut de copil al străzii. Copilul suferă de pneumonie. Ocupaţiile lui fiind baschetul şi fotbalul. II Componenţa familiei. Din 1998 copilul a locuit cu mama, Barschaia Tatiana, a.n. 1970 şi cu concubinul acesteia, Anatii Vladimir Grigore, a.n. 1960, ambii avînd studii medii incomplete. Condiţiile de trai dificile, relaţiile ostile cu concubinul mamei, care avea antecedente penale şi abuza fizic copilul, l-au determinat să ducă un mod de viaţă parazitar, alegând ca refugiu viaţa stradală. III Identificarea problemei.

12

Împrejurările enumerate mai sus, l-au silit pe Alexandru să aleagă un alt drum – vagabondajul, cerşitul, folosirea substanţelor toxice, care au rupt legăturile cu familia şi un trai decent. Cercetarea carenţelor familiale a constatat lipsa unei bune educaţii din partea mamei minorului. Originea problemei acestui caz este consumul excesiv de alcool al mamei copilului. Aceasta nu conştientizează faptul că are o problemă, care generează o mulţime de alte probleme, care pun în pericol viaţa copilului. Refuzul categoric de a se întoarce acasă al minorului, a afectat-o puţin pe Barschaia Tatiana, ca într-un sfârşit casa copilului să devină barul „Marat” din apropierea cinematografului Patria. Aici s-au înregistrat furturi, şi, în rezultat, Alexandru a fost plasat de nenumărate ori la CRPM al MAI, apoi pe date de 17 noiembrie 2003 la Centrul de Reabilitare Socială a Copiilor „ Casa Gavroche”. IV Intervenţia psihologului şi asistentului social. Obiectivele planului de intervenţie sînt următoarele: - reintegrarea copilului în sistemul de învăţământ, educaţie şi comunitate; - conseliere psihologică a mamei şi copilului; - tratarea mamei(conştientizarea problemei alcoolului, participarea la adunările organizate de Asociaţia Alcoolicilor Anonimi); - altoirea deprinderilor şi priceperilor de viaţă; - cercetarea carenţelor familiale; - asistarea psih –socială a familiei şi copilului. Prelucrarea testului de inteligenţă a stabilit un nivel scăzut. Copilul nu posedă capacitatea de a stabili legături(asociaţii), manifestă o atitudine ostilă faţă de învăţătură, nu reuşeşte la nici un obiect. Conduita minorului în timpul activităţilor didactice este una fluctuantă. Se lasă greu antrenat, absent, inactiv, numai observaţiile repetate îl aduc în ordine, nedesciplinat, chiar turbulent, are mobilitate nestăpânită.

13

Nu se implică activ în viaţa şcolii şi a clasei. Nu se integrează în colectiv, este preocupat mai mult de sine, individualist, nu este un bun coleg, are abateri disciplinare. Barschii Alexandru de la o vârstă fragedă a deprins cele mai grave vicii: consumul de alcool, consumarea tutunului, şi-a însuşit un comportament caracterizat prin vagabondaj, furt, vocabular indecent ş.a. Toate aceste deprinderi şi pasiuni negative le-a obţinut în urma contactelor nemijlocite cu copiii ce fac parte din grupul de risc, nesupravegheaţi şi lipsiţi de educaţia din partea părinţilor. Din

cauza

închiderii

unităţilor

de

învăţămînt,

lipsei

transportului

corespunzător, condiţiile nefaste în care se află şcolile, copii sînt determinaţi să abandoneze şcoala. S-a estimat faptul că abandonul şcolar temporar poate avea efecte benefice în cazul unei categorii de elevi, şi anume în rîndul celor care au nevoie să părăsească procesul educativ şcolar şi să muncească o perioadă de timp. Astfel, munca poate oferi o nouă viziune asupra vieţii, tânărul realizând că munca necalificată, fără studii nu aduce aşteptările şi recompensele aşteptate, iar în urma unor asemenea experienţe, adolescentul va fi fericit să revină la şcoală şi să obţină noi niveluri de performanţă. b) cauze de ordin socio-cultural/religios. Din această categorie fac parte indicatorii de putere şi status social: apartenenţa etnică, rasială, sexul (concepţia greşită cu privire la ideea că fetele nu au nevoie de o educaţie aprofundată, lor revenindu-le rolul casnic-matern)ş.a. Referitor la variabila sex, unele studii raportează o rată mai mare a abandonului şcolar în rîndul fetelor, indiferent de nivelul veniturilor părinţilor: dacă în cazul unui mediu de provenienţă sărac abandonul mai frecvent al fetelor se explică prin participarea acestora la realizarea activităţilor casnice, la îngrijirea fraţilor, la prestarea unor activităţi aducătoare de venituri. În cazul societăţilor dezvoltate, abandonul şcolar al fetelor se corelează cu schimbările caracteristice

14

pubertăţii; astfel, interesul pentru sexul opus finalizat în mariaje precoce sau în graviditate, atrage după sine abandonul şcolar. Dacă ar fi să studiem rata abandonului şcolar după mediul de provenienţă, atunci merită menţionat faptul că se înregistrează un număr mai mare de abandonuri şcolare în localităţile rurale. Aceasta se explică prin distanţa mare domiciliu – şcoală, favorizată de condiţiile neadecvate de transport, lipsa de flexibilitate a orarelor şi structurii anului şcolar, care nu ţin cont de calendarul lucrărilor agricole. c) cauze de ordin psihologic. Acestea se referă la reacţia care apare odată conflictele, insuccesele ş.a. Etichetarea ca „elev slab” reduc semnificativ stima de sine şi posibilitatea de a construi o identitate socială pozitivă. În aceste condiţii, elevii care nu dispun de posibilităţi de depăşire a unor situaţii apărute, vor tinde să-şi satisfacă nevoi de valorizare în afara şcolii, adică prin abandon. d) cauze de ordin pedagogic se referă la calitatea vieţii şcolare. Evidenţele existente indică faptul că cele mai înalte rate de abandon şcolar este caracteristică şcolilor segregate, şcolilor mari, cu clase numeroase, în şcolile în care se pune un mare accent pe supraveghere şi testare. Şcoala este un ax esenţial al dimensiunii umane, a dezvoltării societăţii. Ea realizează mobilizarea şi afirmarea energiilor umane ale unei societăţi. Şcoala face parte din ceea ce putem numi ansamblul de capacităţi endogene ale dezvoltării sociale.7 Studiul care a fost întreprins s-a realizat la Liceul „George Coşbuc” (fosta şcoală Nr.11) din oraşul Bălţi. Investigaţiile pe care le-am realizat ne permit să afirmăm că în cadrul liceului sînt foarte puţini copii care abandonează şcoala. În urma unei discuţii întreprinse în ceea ce priveşte absenteizmul şcolar cu d-l Stropşa Constantin, directorul liceului din anul 1980, am reuşit să-l convingem să ne permită să aplicăm ancheta în bază de chestionar cu 10 elevi şi 6 profesori. 7

Emil Păun Şcoala-abordare socio – padagogică.- Polirom 1999, pag.7

15

Cei 10 băieţi implicaţi în cercetare, vîrsta cărora variază între 13 şi 16 ani, sînt elevi în clasele a VI-a – IX-a , prezintă risc de abandon şcolar, hoinărind în timpul desfăşurării orelor pe străzile oraşului. 9 din cei 10 copii locuiesc cu ambii părinţi, şi doar unul locuieşte cu buneii. În blocul Relaţiile cu părinţii, la întrebarea Ce relaţie este între tine şi părinţii tăi? 6 au răspuns că nu prea bune, iar toţi 10 băieţi au afirmat că se înţeleg cel mai bine cu mama, deoarece ea le pregăteşte mâncarea, le dă sfaturi, nu-i loveşte etc. La întrebarea În familia ta se consumă alcool? şi Părinţii tăi se ceartă? toţi 10 băieţi au răspuns unanim că in familia lor nu se consumă alcool şi că părinţii lor se ceartă doar de câteva ori pe lună. Cauza certurilor părinţilor cei 10 băieţi au afirmat că sînt chiar ei, deoarece solicită cheltuieli mari pentru rechizitele şcolare, îmbrăcăminte, încălţăminte ş.a. Faptul că ai pian nu te va face pianist, dar naşterea unui copil sigur te va face părinte. Michael Levine 6 din cei 10 copii au accentuat că sînt regulat bătuţi de părinţii săi, iar motivele pe care ei le afirmă sânt: nefrecventarea orelor, notele negative, purtarea urâtă, obrăznicia ş.a. În blocul Relaţia şcoală- copil , 4 copii din 10 au menţionat că le place uneori la şcoală, atunci cînd au disciplinele lor preferate:  educaţia fizică(4 copii);  arta plastică(3 copii);  munca(1 copil);  fizica(1 copil);  deprinderi de viaţă(1 copil). Ceilalţi 6 au afirmat că le place mult să înveţe, dar ei nu frecventează şcoala din cauza stării financiare precare, care nu le permite să-şi cumpere cele necesare pentru a putea merge la şcoală. Copii chestionaţi au menţionat că din cei 27 de copii din clasă, aproximativ 20 se poartă urât cu ei, numindu-i şi agresându-i. Atunci, cînd nu se înţeleg cu 16

colegii de clasă, copiii nu se adresează nimănui, afirmând că ei nu pârăsc niciodată pe cei ce îi jignesc. În rezultatul chestionarelor realizate se poate afirma că principalele cauze ale abandonului şcolar al copiilor sânt:  sărăcia, care nu le permite procurarea celor necesare pentru realizarea cu succes a procesului de învăţămînt;  atitudinea colegilor de clasă, care este de cele mai multe ori discriminatoare. S-a demonstrat că efectele abandonului şcolar sînt destul de grave. În primul rînd cei care părăsesc şcoala nu au calificare profesională necesară integrării socioeconomice şi nici pregătirea pentru a deveni părinte şi cetăţean a unei comunităţi. În al doilea rînd cei care abandonează şcoala sînt viitorii şomeri, reprezentând o sursă de dificultăţi şi pierderi.8 În studierea efectelor abandonului şcolar, se impune evidenţierea relaţiei abandon- delicvenţă. Abandonul şcolar, deci, reprezintă una din cele mai grave forme de devianţă şcolară, fiind considerat principalul indicator, care duce la abordarea unui comportament delincvent.

8

Cristina Neamţu Devianţă şcolară. Ghid de intervenţie în cazul problemelor de comportament al elevilor.- Iaşi, 2003, pag.47

17

§2 Structura şi evoluţia sistemului de învăţămînt în Republica Moldova Sistemul şcolar al unei ţări trebuie să fie oglinda fidelă a trebuinţelor, aspiraţiunilor şi caracterului naţional al poporului care o locuieşte. (Spiru Haret) Scurt istoric şi reforma învăţămîntului în Republica Moldova. Sistemul de învăţămînt în Moldova cuprinde 5 perioade de dezvoltare. Prima perioadă. Constituirea şcolii ca instituţie socială. Primele şcoli din Moldova feudală s-au dezvoltat exclusiv sub egida bisericii (şcoli mănăstireşti, episcopale, bisericeşti). În calitate de profesori erau feţele bisericeşti, literatura de studiu erau cărţilee bisericeşti. Primele şcoli apar la sfîrşitul sec. al XVI-lea şi începutul sec. al XVII-lea, acestea erau şcoli orăşeneşti, care spre deosebire de cele mănăstireşti erau orientate mai mult spre necesităţile cotidiene ale vieţii urbane. În sec. XVII şi la începutul sec. XVIII se dezvoltă instruirea copiilor în familie şi în şcoli particulare. Perioada a doua (1812- 1918). În 1812 Basarabia este anexată la Imperiul Rus. Învăţămîntul obţine particularităţile sistemului educaţional din Rusia. Predareaînvăţarea se efectuau în limba rusă. Prin regulamentul şcolar din anul 1833 au fost definitivate treptele învăţămîntului:  „şcoala începătoare” (primară, 4 clase);  „şcoala umanitoare” (gimnaziu, 4 clase);  „învăţături complimentare” (liceu superior, 3 clase);  „cursuri speciale” (universitare). În această perioadă şcoala a fost proclamată instituţie de stat, iar limba română a devenit unica limbă de predare în şcolile de toate gradele. Numărul şcolilor şi al elevilor a crescut simţitor, însă din cauza piedicilor de ordin material (statul nu

18

asigura nici învăţămîntul primar gratuit) nivelul analfabetismului era destul de înalt. După anul 1848 învăţămîntul a fost modernizat permanent. El trebuia să răspundă nevoii de cadre în creştere. Dezvoltarea şi înnoirea lui permanentă erau impuse şi de necesitatea amplificării forţei creatoare a naţiunii şi a lărgirii participării ei la schimbul eiuropean de valori. În Basarabia, caurmare a politicii racţionare a Imperiului Rus şi a sumelor mizere alocate starea învăţămîntului era deplorabilă. Către sfîrşitul sec. Al XIX-lea în ţinut existau doar 15 şcoli generale cu un număr foarte mic de elevi. Predarea se făcea exclusiv în limba rusă. Caractristica principală a acestei perioade este excluderea completă a limbii române din toate sferele de activitate, inclusiv şcoli, prin intensificarea instruirii şi educaţiei tinerii generaţii în spiritul şovinismului rus, menită să accelereze procesul de deznaţionalizare. Procesul de rusificare a şcolilor a luat amploare pe timpul episcopului T. Lebedev (1871-1882), care a fost apreciat de Ion Pelivan ca „unul din cei mai înverşunaţi duşmani ai neamului român din Basarabia”. Pe timpul lui învăţămîntul bisericesc şi românesc a fost desfiinţat. Au rămas doar şcolile bisericeşti slavoruse. În anul 1897 moldovenii se situau pe penultimul loc, înainte de ţigani, după numărul ştiutorilor de carte (bărbaţi-10.5 %, femei-1.7 %. Pentru comparaţie: nemţi-bărbaţi-63.5 %, femei-62.9 %; ruşi-bărbaţi-39.9 %, femei-21.1 %). Circa 90 % din populaţia băştinaşă era analfabetă. Perioada a treia (1918- 1940). În 1918 Basarabia se reuneşte cu Ţara Românească. Învăţămîntul se reîntoarce la valorile naţionale şi la predareaînvăţarea în limba română. Această perioadă s-a manifestat prin efectuarea unei reforme radicale a învăţămîntului, care a ridicat sistemul educaţional românesc la nivel european. proiectarea şi realizarea reformei este legată de numele lui O. Ghibu, P. Halippa, P. Gore, Şt. Ciobanu ş.a. Perioada a patra (1940- 1990)- perioada sovietică. Această perioadă se caracterizează prin efectuarea a şase reforme. toate aceste reforme nu atentau la

19

esenţa biologică a şcolii, ele abordau numai unele probleme particulare (educaţia prin muncă, trecerea la instruire obligatorie de 10 ani, trecerea la instruire obligatorie de la 6 ani ş.a.). În această perioadă au fost obţinute următoarele succese:  într-un termen relativ scurt a fost lichidat analfabetismul;  de la sfîrşitul anilor 1950 are loc trecerea la învăpţămîntul obligatoriu de 8 ani, iar la mijlocul anilor 1970 a fost realizată trecerea la învăţămîntul mediu obligatoriu,  o atenţie deosebită se acordă educaţiei preşcolare. Numărul grădiniţelor de copii a crescut de la 71 în 1945 la 600 în 1950;  la începutul anului 1960 în Moldova era înfăptuit învăţămîntul general de 7 ani,  către 1985 în RSSM funcţionau 88 şcoli primare, 547 şcoli medii oncomplete şi 887 şcoli medii de cultură generală;  numărul învăţătorilor a crescut de la 24 mii în 1958 pîmă la 42.9 mii în 1986. Perioada a cincea (după 1990)- perioadă de tranziţie. Moldova devine stat independent, membru a ONU, a Consiliului Europei, Băncii Mondiale de Reconstrucţie şi Dezvoltare şi al altor organisme internaţionale. În 1994 Ministerul Învăţămîntului elaborează Concepţia Dezvoltării Învăţămîntului în Moldova. În 1995 se aprobă Legea Învăţămîntului.9 Direcţiile principale a reformei învăţămîntului în Republica Moldova sînt argumentate şi reflectate în Concepţia Dezvoltării Învăţămîntului, Programul Naţional de Dezvoltare a Învăţămîntului şi concepţiile predării- învăţării disciplinelor de studiu. Această reformă este unică în felul său. Începuturile ei sînt generate de avântul mişcării social- pedagogice din 1985- 1989 , cînd Moldova se afla în componenţa URSS. Continuarea reformei, schimbarea paradigmei ei sînt legate de statalitatea şi suveranitatea republicii. 9

Situaţia familiei şi copilului în Republica Moldova.-UNICEF 1997, pag. 60

20

Reforma se deosebeşte radical de cele precedente şi de reformele similare din Occident. Situaţia actuală, cînd Republica Moldova trece la o societate democratică, la economia de piaţă, la prioritatea valorilor general – umane, determină atît profunzimea şi proporţiile reformei preconizate, cît şi conflictele cu care se confruntă. Aceste dificultăţi nu ţin numai de sfera economică, după cum se interpretează, ci de mintalitatea societăţii. Reforma învăţămîntului în Moldova este bazată pe două idei: ● noua societate nu poate fi edificată pe temelia şcolii vechi sau a modelelor

împrumutate;

● învăţămîntul este nu numai factorul determinant al dezvoltării omului şi resurselor umane, ci şi de factorul decisiv de dezvoltare a societăţii, de efectuare a refomelor radicale în toate sferele vieţii. Anume învăţămîntul are menirea de a asigura schimbarea mentalităţii societăţii, anulând stereotipurile şi clişeele perimate. El trebuie să fie la cârma conştiinţei noi, a culturii politice, a nivelului de cunoaştere a vieţii de către populaţie. Obiectivele de bază ale reformei învăţămîntului în Republica Moldova la etapa actuală. Ideea- cheie a reformei învăţămîntului este dezvoltarea. Această idee constă şi în triada finalităţilor reformei: 1. crearea condiţiilor necesare pentru dezvoltarea personalităţii; 2. demararea mecanismelor de dezvoltare şi autodezvoltare a sistemului; 3. transformarea învăţămîntului într-un factor activ de dezvoltare a societăţii. Sarcinile principale care rezultă din această triadă constau în: - menţinerea stabilităţii de funcţionare a sistemului de învăţămînt în perioada de tranziţie; - adaptarea lui la noile condiţii, crearea pieţei de diversificare a mărfurilor şi serviciilor educaţionale; - crearea condiţiilor de dezvoltare şi autodezvoltare în perspectiva apropiată, medie şi pe termen lung;

21

- renaşterea mişcării social-pedagogice ca factor determinant în dezvoltarea învăţămîntului; - asigurarea şi corelarea multilaterală şi eficientă cu reformele economice, sociale şi politice; -

compensarea vidului spiritual şi promovarea noii ideologii bazate pe

caracterul deschis al personalităţii, al priorităţii intereselor ei, axată pe valorile general-umane. - satisfacerea maximă a cerinţelor social-economice, culturale şi educaţionale ale societăţii, precum şi ale diferitor grupuri sociale, naţionale, profesionale. Orientări strategice ale reformei învăţămîntului 1. reformarea învăţămîntului are drept obiectiv crearea relaţiilor democratice în sistemul educaţional. democratizarea învăţămîntului presupune: ● lichidarea oricărui monopol asupra învăţămîntului şi tranziţia la sistemul în care personalitatea, societatea şi statul sînt parteneri egali; ● independenţa instituţiilor de învăţămînt în alegerea strategiei, obiectivelor, conţinutului şi metodelor de lucru (activitate) în cadrul standardelor; ● emanciparea relaţiilor pedagogice, schimbarea esenţei lor, ieşirea din subordonare sau opoziţie în sistemul părinte- copil, cadru didactic şi administrator, şcoală, societate şi stat. 2. diversificarea

învăţămîntului

presupune

destatalizarea

sistemului,

varietatea formelor de proprietate asupra instituţiilor, alegerea canalelor şi formelor de obţinere a studiilor; 3. caracterul activ- dezvoltativ al învăţămîntului presupune debarasarea de însuşirea mecanică a materiei de studiu, de abordare informaţional- explicativă, care este orientată spre transmiterea cunoştinţelor produse deja; 4. caracterul continuu al învăţămîntului asigură, pe de o parte, continuitatea diferitelor trepte ale învăţămîntului şi, pe de alta, mişcarea polidinamică în spaţiul educaţional. El asigură transferul de la o sferă de activitate la alta.

22

Principiul continuităţii schimbă esenţa sarcinior şi caracterul învăţămîntului. Astăzi studiile şi cunoştinţele nu mai pot fi acumulate pentru întreaga viaţă. Schimbările vertiginoase din societate impun ca omul să se afle în obiectivul instruirii toată viaţa. Structura sistemului de învăţămînt În conformitate cu art.12 al Legii Învăţămîntului, sistemul educaţional este organizat pe niveluri şi trepte, avînd următoarea structură: 1. învăţămîntul preşcolar; 2. învăţămîntul primar; 3. învăţămîntul secundar. Sistemul de învăţămînt include şi alte forme de învăţămînt: - învăţămîntul special; - învăţămîntul complementar. Educaţia preşcolară Prima treaptă a sistemului naţional al învăţămîntului continuu constiuie educaţia preşcolară, care se realizează, de regulă, în familie pînă la vîrsta de 3 ani şi la instituţii preşcolare de la vîrsta de 3 pînă la 6 (7) ani. Educaţia preşcolară reprezintă un sistem de instituţii antepreşcolare şi preşcolare de diverse tipuri, de stat şi particulare, cu diferite programe de funcţionare ce corespund standardelor educaţionale. Pregătirea copiilor preşcolari pentru şcoală este obligatorie de la vîrste de 5 ani şi se realizează în grupe pregătitoare... Legea Învăţămîntului, art.17(7). Sistemul educaţiei preşcolare este format din 1968 instituţii preşcolare cu un contingent de 164709 copii (anul 1998), din care 9 grădiniţe speciale. În instituţiile preşcolare din republică activează 23815 cadre didactice: - 25,8 % cu studii superioare; - 3,9 % cu studii superioare incomplete; - 62,6 % cu studii medii speciale; - 7,7 % cu studii medii generale.

23

În ultimii 3-4 ani sistemul învăţămîntului preşcolar este în declin permanent. Numai în anii 1998- 1999 au fost lichidate şi reorganizate 122 instituţii preşcolare, 49 de grădiniţe au fost folosite pentru cămine, locuinţe, bănci comerciale, depozite etc. Un alt fenomen alarmant în ultimii ani este închiderea instituţiilor preşcolare în perioada de iarnă. sînt cazuri cînd aceste instituţii nu-şi mai reiau activitatea. De pildă, în anul de studii 1998- 1999, 650 de instituţii preşcolare au fost închise pentru perioada de iarnă. La 1 septembrie 1999 din aceste 650 de instituţii închise pentru perioada de iarnă 108 încă mai staţionau. Astfel, 40853 copii (din 182835 total pe republică, instituţionalizaţi la 1 septembrie 1998) au rămas în afara procesului instructiveducativ. La 10 ianuarie 2000 în republică staţionau încă 667 grădiniţe, din 1698 care funcţionau la 1 septembrie 1998, motivele invocate fiind lipsa combustibilului pentru încălzire şi deficitul bugetar pentru întreţinerea copiilor în grădiniţe. Procesul de închidere şi lichidare a grădiniţelor afectează în exclusivitate instituţiile din localităţile rurale. Acestea pun în inferioritate socială copii de la sate (67 % din numărul copiilor din republică). Astfel, în februarie 1999 gradul de instituţionalizare în instituţiile preşcolare din republică constituia 33,4 % (în localităţile urbane 58,3 %, în localităţile rurale 25,5 %), în comparaţie cu 43,4 % la începutul anului de studiu 1998- 1999 şi 66,35 în 1994- 1995.10 O situaţie gravă atestăm şi la capitolul alimentaţiei. Din cauza crizei de produse alimentare, a deficitului de mijloace financiare pentru a le procura, a preţurilor exorbitante, iar mai frecvent şi din cauza micşorării în mod intenţionat a normelor naturale de hrană în scopul reducerii cheltuielilor, copii nu primesc cantitatea de kilocalorii necesară pentru creştere şi dezvoltare normală. În multe raioane ale republicii meniul zilnic îl constituie, de regulă, terciurile din paste făinoase pregătite doar pe bază de apă. Chiar şi legumele pe care le primesc copii, nu depăşesc 60,6 % din norma stabilită. Analiza raţiilor alimentare au demonstrat că copii nu primesc din norma fiziologică aproximativ 40-45 % kilocalorii. Aceasta duce inevitabil la dezechilibru alimentar, la subnutriţie, care la 10

Situaţia familiei şi a copilului în Republica Moldova.-UNICEF, 1997, pag.30

24

rîndul său generează avitaminoze, anemii, ulcere stomacale, surmenaj fizic şi psihic. O altă problemă stringentă este asigurarea didactico-materială a procesului educaţional. În ultimii ani instituţiilor preşcolare nu li s-au alocat finanţe pentru procurarea jucăriilor, materialelor didactice, utilajului necesar pentru buna desfăşurare a procesului instructiv –educativ. Ceea ce caracterizează starea actuală a învăţămîntului preşcolar din republica Moldova este preponderenţa mişcării de tranziţie către structuri şi conţinuturi noi. Necesitatea trasării unor căi de reformare şi dezvoltare a sistemului educaţional preşcolar a fost impusă de starea de criză în care s-a pomenit acesta, criză „favorizată” în mare măsură de următorii factori: -neglijarea principiilor democratice şi umaniste; -absolutizarea metodelor informativ-reproductive, care în acelaşi timp ignorau particularităţile individuale şi de vîrstă ale copiilor; -subaprecierea valorilor naţionale în educaţie; -abordarea în măsură insuficientă a potenţialului creativ, specific vîrstei preşcolare; -declinul continuu al profesionalismului cadrelor didactice; -lipsa unei infrastructuri adecvate a instruirii educaţionale; -lipsa unei strategii optime de formare şi perfecţionare a cadrelor didactice pentru învăţămîntul preşcolar; -lipsa unei politici concrete de perspectivă în domeniul educaţiei preşcolare; -marginalizarea şi finanţarea insuficientă a acestui domeniu. Legea Învăţămîntului în Moldova plasează problematica învăţămîntului preşcolar în optica sistemelor educaţionale moderne. Legea constituie un cadru bun pentru realizarea reformei în acest domeniu. În baza prevederilor legii a fost elaborată Concepţia Dezvoltării Sistemului Educaţional Preşcolar din Republica Moldova. Scopul reformării sistemului educaţional preşcolar rezidă în crearea condiţiilor de dezvoltare firească a copilului în mediul culturii naţionale în pe baza 25

valorilor general-umane şi ale spiritualităţii naţionale, în formarea unei personalităţi libere şi creatoare, prin modelarea conştiinţei copilului ca primă treaptă a conştiinţei naţionale; în tratarea diferenţiată şi individuală a copilului întrun cadru intra şi interdiciplinar. O deosebită importanţă obţine în acest context stimularea, dezvoltarea şi valorificarea potenţialului psiho-fiziologic şi intelectual nociv al fiecărui copil. Esenţa acestui proces îl constituie însuşirea limbii materne ca exponent al spiritualităţii naţiunii. Procesul educaţiei şi instruirii copilului de vîrstă preşcolară va fi orientat spre respectarea ritmului propriu de dezvoltare a copilului, satisfacerea necesităţilor acestuia (cognitiv-comunicative, socio-afective, motorii etc.), spre stimularea independenţei şi a potenţialului creativ propriu fiecărui copil. Nota definitorie a învăţămîntului preşcolar este plasarea copilului în centrul precesului educaţional. Condiţie de bază privind realizarea acestui deziderat este abordarea ştiinţifică a copilului, a actului educaţional care presupune: 1.

descoperirea şi însuşirea algoritmului de învăţare a fiecărui copil în

funcţie de necesităţile sale; 2.

libertatea de acţiune acordată ca unica şansă copilului, determinării

sale; 3.

atingerea performanţei de libertate inferioară;

4.

alegerea metodelor active, centrate pe copil, imprimarea caracterului

participativ-activ pentru interiorizarea valorilor. Actualmente pregătirea cadrelor didactice pentru instituţiile preşcolare se efectuează în 9 şcoli normale şi 3 universităţi pedagogice. Perfecţionarea cadrelor din instituţiile preşcolare se organizează la catedrele respective şi la Institutul Naţional de Instruire Continuă.11 Învăţămîntul primar şi secundar general Învăţămîntul general este format din trei trepte:  învăţămîntul primar (cl.I-IV);  învăţămîntul gimnazial (cl. V-IX); 11

Situaţia familiei şi copilului în Republica Moldova.- UNICEF, 1997, pag.62

26

 învăţămîntul liceal (cl. X-XII). Învăţămîntul primar şi gimnazial este obligatoriu (IX clase). Învăţămîntul obligatoriu asigură dezvoltarea aptitudinilor şi capacităţilor intelectuale ale elevului, concepute drept nivel definitoriu în formarea personalităţii, orientarea profesională şi pregătirea pentru învăţămîntul liceal sau profesional. Învăţămîntul liceal asigură o pregătire teoretică fundamentală şi formarea unei ample culturi generale, necesare pentru continuarea studiilor în învăţămîntul superior sau în instituţii de învăţămînt secundar profesional. Învăţămîntul liceal se încheie cu examen de bacalaureat. În Republica Moldova funcţionează 1469 şcoli de cultură generală, în care-şi fac studiile circa 636940 de elevi. În 1065 şcoli studiile se efectuează în limba de stat. În şcolile din republică activează circa 45739 cadre didactice, din care 35826 femei (78,3 %), cu studii superioare 36006 (78,7 %). Unui profesor îi revin în medie 14 elevi. Conform art.13(4) al legii învăţămîntului în învăţămîntul primar, gimnazial şi liceal clasa cuprinde cel mult 20 elevi. . În realitate în şcolile din Chişinău, Bălţi, Tiraspol, Soroca, Bender clasele erau supraîncărcate. Învăţămîntul în Moldova dispune de 1463 clădiri cu un număr de 32520 clase. Se observă o tendinţă spre diminuarea numărului de copii şcolarizaţi. În 19951996 nu au fost şcolarizaţi 0,8 %, iar în !996-1997- 1,7 %. Cauzele neşcolarizării sînt diverse: refuzul părinţilor de a-şi trimite copilul la şcoală, situaţia materială precară, îmbolnăvirea ş.a.12 Pe an ce trece se agravează şi starea sănătăţii copiilor. Pentru ameliorarea situaţiei, Ministerul Învăţămîntului, de comun acord cu Ministerul Sănătăţii, a emis ordinul nr. 69/2 din 1 februarie 1995, prin care se determină modalitatea asigurării asistenţei medicale, cerinţele şi normele igienice în unităţile de învăţămînt.

12

Programul Naţional de Dezvoltare a Învăţămîntului în Republica Moldova.- Chişinău 1995

27

Continuă tendinţa de diminuare a protecţiei sociale a elevilor. În descendenţă sînt cheltuielile pentru întreţinerea unui elev în instituţii. Reforma sistemului învăţămîntului secundar general include următoarele direcţii:  formarea

bazei

normative

privind

funcţionarea

învăţămîntului

preuniversitar;  elaborarea obiectivelor şi finalităţilor educaţionale pentru diferite trepte a învăţămîntului preuniversitar;  proiectarea conţinutului învăţămîntului preuniversitar, adecvat noilor structuri educaţionale;  elaborarea şi implimentarea standardelor educaţionale de stat;

 elaborarea şi implimentarea sistemului de evaluare şi monitoring de învăţămînt.13 Aceste direcţii se desfăşoară în acţiuni concrete, realizate în Programul Naţional de Dezvoltare a Învăţămîntului şi Proiectul „ Reforma Curriculumului ” al Ministerului Învăţămîntului şi Băncii Mondiale.14 Învăţămîntul secundar profesional Învăţămîntul secundar profesional asigură însuşirea unei meserii (profesii), precum şi perfecţionarea şi recalificarea muncitorilor calificaţi şi a persoanelor disponibilizate. Legea Învăţămîntului, art. 21(1) Învăţămîntul superior are drept scop:  formarea unei personalităţi multilateral dezvoltate şi creative;  pregătirea, perfecţionarea şi recalificarea la nivel superior a specialiştilor şi cadrelor ştiinţifice în diverse domenii. Starea actuală a învăţămîntului în Republica Moldova Învăţămîntul în Republica Moldova constituie o prioritate naţională. Legea Învăţămîntului, art.3

13 14

Situaţia mamei şi a copilului în Republica Moldova.-UNICEF,1997, pag.67 Situaţia mamei şi copilului în Republica Moldova. – UNICEF, 1997 pag.73

28

Politica de stat în sfera învăţămîntului este determinată de către autorităţile publice. Parlamentul Republicii Moldova asigură baza juridică de funcţionare a sistemului de învăţămînt: preşedintele ţării promulgă actele legislative, guvernul asigură şi realizează politica educaţională a statului. Ministerul Învăţămîntului este organul central se specialitate al administraţiei de stat în domeniul educaţional şi realizează nemijlocit conducerea sistemului la nivel naţional. Ministerul

Învăţămîntului

coordonează

activitatea

cu

ministerele

şi

departamentele de resort în domeniul învăţămîntului secundar, profesional, universitar, postuniversitar al învăţămîntului pentru adulţi, perfecţionării şi recalificării cadrelor didactice. Ministerul Învăţămîntului elaborează şi promovează politica testat în domeniul învăţămîntului, elaborează curriculum naţional şi standardele educaţionale, efectuează monitoringul asupra realizării lor, determină mecanismele de evaluare şi organizează evaluarea în sistemul educaţional, coordonează cercetarea ştiinţifică în domeniul ştiinţelor educaţiei ş.a. Direcţiile de învăţămînt din raioane şi municipii sînt organele specializate de conducere ale sistemului de învăţămînt. APL-ul asigură dezvoltarea învăţămîntului pe teritoriul lor în conformitate cu particularităţile raionului, oraşului, supraveghează respectarea legislaţiei învăţămîntului, asigură protecţia socială a cadrelor didactice etc. Statul garantează alocarea anuală de mijloace bugetare pentru învăţămînt în proporţie de cel puţin 7 % din volumul produsului intern brut... Legea Învăţămîntului, art.61 (2). Ministerul Finanţelor , Ministerul Învăţămîntului, Direcţiile de învăţămînt, organele APL asigură finanţarea instituţiilor statale de învăţămînt. Învăţămîntul se finanţează în mod prioritar.. Legea Învăţămîntului, art.61(1). Sursa principală de finanţare a sistemului de învăţămînt de stat o constituie mijloacele bugetare. Instituţiile din sistemul învăţămîntului de stat pot beneficia şi de alte surse de finanţare.

29

În prezent cheltuielile anuale pentru întreţinerea unui copil în instituţiile preşcolare constituie circa 85 lei, pentru instruirea unui elev în şcoală generală- 43 lei. În ţările cu economie dezvoltată această cifră este de 10 ori mai mare.15 În ultimii 3-4 ani practic nu se alocă finanţe pentru procurarea utilajelor şi mijloacelor tehnice pentru instituţiile de învăţămînt, nu se dezvoltă baza tehnicomaterială. Majoritatea şcolilor necesită reparaţii capitale. Agravarea stării economice

şi demografice duce la scăderea numărului de grădiniţe, instituţii

şcolare, la creşterea morbidităţii în rîndul copiilor de vîrstă şcolară.

15

Situaţia familiei şi a copilului în Republica Moldova.- UNICEF, 1997

30

§3. Re-conceptualizarea învăţământului în Republica Moldova Reformarea continuă şi permanentă a educaţiei şi învăţămîntului este o legitate a lumii contemporane. Învăţămîntul şi educaţia din Republica Moldova, însă, ca şi cele din alte ţări ex-comuniste, n-au urmat cursul general al istoriei şi civilizaţiei umane, fiind încadrat, pînă la finele anilor 80, în sistemul educaţional şi managerial sovietic, pentru care legile şi legităţile sociale îşi aveau originea doar în birourile ideologice ale Partidului Comunist. De aceea paradigma sovietică a educaţiei s-a pomenit, practic, izolată de dinamica dezvoltării culturale a secolului XX. Şcoala sovietică a reprodus paradigma educaţională a lui Comenius, pe parcursul a şapte decenii, adică s-a menţinut, ca paradigmă educaţională socială, la nivelul secolului XVII, realizînd, printre altele, şi funcţia de educaţiei şi învăţămîntului

izolare totală a

de dezvoltarea culturală a Europei şi a întregii

omeniri.16 După declararea independenţei istoria a mai dat o şansă basarabenilor de revitalizare a fiinţei sale naţionale, inclusiv printr-o educaţie şi un învăţămînt, construite pe principiile şi axiologia lumii contemporane. Nota definitorie a reformei învăţămîntului din anii 2000-2001 este centrarea pe elev, valorificarea şi îmbogăţirea potenţialului său creativ prin optimizarea activităţii instructiv-educative, prin demersuri diferenţiate şi individualizate, pe bază de interdisciplinaritate şi prin antrenarea/provocarea gîndirii divergente. Învăţămîntul este preconizat a fi gratuit, asigurat de stat, refractar la discriminarea ideologico-partinică, politică, religioasă, rasială, naţională.17 Componenta epistemologică a reformei prevede democratizarea, umanizarea acestuia, unitatea, diversitatea, accesibilitatea şi adaptabilitatea

sistemului de

învăţămînt, instruirii formative, declară caracterul laic al învăţămîntului în instituţiile de stat. Componenta teleologică a reformei preconizează cultivarea respectului pentru drepturile şi libertăţile omului, indiferent de apartenenţa lui etnică, de provenienţa socială şi atitudinea faţă de religie – principii consemnate în Carta Naţiunilor Unite; educarea stimei faţă de părinţi, faţă de identitatea, limba şi 16 17

Situaţia familiei şi a copilului în Republica Moldova.- Chişinău, 1997, pag.57 Raportul Naţional al Dezvoltării Umane în Republica Moldova.- Chişinău, 2003, pag.29

31

valorile culturale ale poporului, precum şi faţă de valorile naţionale ale ţării în care trăieşte, ale ţării de origine şi faţă de valorile civilizaţiilor diferite de a sa.18 Trecerea la paradigma învăţămîntului formativ, generat de societatea postindustrială şi adecvat acesteia,

a condiţionat elaborarea concepţiilor tuturor

disciplinelor şcolare prevăzute de planul de învăţămînt. Acestea au servit drept repere conceptuale importante pentru elaborarea Curriculumului de bază 19 şi a disciplinelor şcolare, pentru elaborarea de noi manuale şi ghiduri metodologice, pentru desfăşurarea stagiilor de perfecţionare şi dezvoltare profesională, elaborarea unui nou concept de evaluare a succesului şcolar. Procesul de învăţămînt implică: -elevul, ca beneficiar al activităţii educaţionale; -educatorul, ca prestator de servicii educaţionale; -finalităţile activităţii educaţionale; -metodele de învăţare; -mijloacele de învăţare; -evaluarea.20 Concepţia generală şi concepţiile disciplinelor şcolare au re-orientat efectiv procesul educativ de la învăţămîntului totalitar sovietic la învăţămîntul european democratic, care este un învăţămînt naţional în sensul că serveşte menţinerii şi dezvoltării identităţii celor educaţi/formaţi, a valorilor naţionale, sociale, culturale, religioase ale persoanei şi ale poporului din care face parte, ale societăţii, culturii, religiei, spaţiului geografic etc., în contextul cărora se desfăşoară educaţia şi învăţămîntul, avînd ample deschideri la valorile umanităţii. Contextul fiecărei discipline şcolare angajează o epistemologie adecvată pentru sistemele de obiective şi finalităţi, pentru selectarea şi structurarea conţinuturilor educaţionale, pentru selectarea şi combinarea optimă a

tehnologiilor educaţionale.

Epistemologia disciplinei şcolare reprezintă o interacţiune a conceptelor ştiinţelor, 18

Strategie Naţională 2004 – 2015 Educaţie pentru toţi; coordonat de Guvernul Republicii Moldova.- Chişinău, 2003, pag,35 19

Vl. Guţu, Vl. Pâslaru, V. Goraş Curriculum de bază. Documente reglatoare.- Cimişlia, 1997,pag.12

20

Mariana Rodica Niculescu Curriculumul Educaţional .- Bucureşti 2000, pag.9

32

literaturii, artelor, tehnologiilor care se predau/se învaţă, şi a principiilor didactice şi educaţionale. Elaborarea şi renovarea curriculumului a ocupat o poziţie importantă în acţiunile de reformare a învăţămîntului. Prin definiţie, curriculumul şcolar constituie o “traducere” în limbaj pedagogic a politicii educaţionale, a valorilor general umane şi naţionale, a căror purtătoare este şcoala. Curriculumul, spre deosebire de programa şcolară tradiţională, prevede centrarea învăţămîntului pe nevoile de formare/dezvoltare ale elevului. El oferă accesul nelimitat la orice fel de conţinuturi/valori, creativitate tehnologică învăţătorului şi profesorului, libertate în educaţie elevului, o mai mare, mai liberă şi mai responsabilă participare a părinţilor la procesul educaţional, descentralizarea managementului procesului educaţional etc., adică un spectru larg de libertăţi umane şi profesionale, pe care nicidecum nu le putea oferi învăţămîntul sovietic totalitar şi îndoctrinat. Elaborarea curriculumului naţional a constituit consecinţa necesară de reformă globală a societăţii, întrucît schimbările la nivelul acesteia reclamă schimbări la nivelul sistemului de învăţămînt, dar şi de trecere la o nouă paradigmă educaţională, care avansează demersul pentru centrarea educaţiei şi învăţămîntului pe persoana celui educat, nu pe comunicarea de materii de predare-învăţare, ca în învăţămîntul societăţii industriale. A fost elaborat Curriculumul de bază pentru învăţămîntul preuniversitar şi curricula pentru învăţămîntul primar, gimnazial, liceal. Odată cu implementarea curriculumului a început şi elaborarea unei noi generaţii de manuale şcolare. Datorită proiectului co- finanţat de Guvernul Republicii Moldova şi Banca Mondială “Dezvoltarea învăţămîntului general obligatoriu” au fost elaborate manuale şi formate cadre didactice pentru a activa cu noile documente şi manuale, elaborarea şi implimentarea unei noi concepţii de evaluare reprezintă componentele proiectului. Reconceptualizarea acestor domenii a fost recunoscută de specialişti drept obligaţie a oricărei reforme şcolare, care ar fi capabilă să asigure succesul acesteia.

33

Pe

parcursul anilor 20002003 s-au efectuat mai multe cercetări vizînd

impactul reformării sistemului educaţional. Aceste cercetări descoperă noi faţete, fenomene, cauze etc. care influenţează reformele din învăţămînt. S-a constatat că problemele formării actorilor reformei din unităţile şcolare sunt 3:  probleme de mediu;  probleme de motivare;  probleme de formare a cunoştinţelor, competenţelor şi atitudinilor. Printre punctele forte ale sistemului de învăţămînt din Republica Moldova au fost identificate următoarele:  conştientizarea rolului conducerii profesionale în toate sferele vieţii; entuziasmul, răbdarea profesorilor; resursele umane;  trecerea la instruirea în baza curricula;  învăţămîntul alternativ;  sprijinul Băncii Mondiale;  dorinţa profesorilor, elevilor, părinţilor de a efectua schimbarea. Părţile slabe ale sistemului de învăţămînt dinMoldova sunt reprezentate de  dificultăţile problemele perioadei de tranziţie – lipsa adaptării, stabilităţii, imprevizibilitatea situaţiei sociale;  problema resurselor umane, materiale, financiare, informaţionale;  posibilităţile de motivare a personalului sunt foarte limitate, în special în plan financiar;  concentrarea excesivă asupra problemelor curente în defavoarea problemelor strategice;  concentrarea excesivă asupra resurselor materiale în defavoarea resurselor informaţionale, scăderea interesului faţă de carte;  abandonul şcolii de către organele ierarhic superioare; încadrarea insuficientă a tinerilor specialişti în procesul de învăţămînt, ceea ce duce la îmbătrînirea corpului didactic al şcolii generale secundare;

34

 nefuncţionarea legilor (ex.: perfecţionarea cadrelor didactice peste fiecare 5 ani nu se realizează decît parţial din lipsa mijloacelor financiare); 

lipsa unui sistem managerial bine gîndit;

 lipsa standardelor naţionale privind managementul educaţional;  dependenţa excesivă faţă de autorităţile publice locale;  lipsa literaturii didactice şi metodice, a instrumentarului didactic;  pregătirea slabă a copiilor preşcolari (în special a celor din localităţile rurale); atestarea incorectă şi ineficientă a cadrelor didactice;  dezacordurile asupra modului de îndeplinire a atribuţiilor;  mecanismul de dirijare a unităţii de învăţămînt. Printre sarcinile de urgenţă majoră, care se cer a fi efectuate prevalează:  schimbarea motivaţiilor, a aspiraţiilor

legate de rolul educaţiei în

prezent şi mai ales în viitor;  acordarea autonomiei şcolare;  asigurarea de eficienţă legislaţiei în vigoare;  asigurarea materială, financiară şi informaţională a unităţilor şcolare de învăţămînt. Se poate constata astfel,că baza conceptuală şi cea didactică a educaţiei şi învăţămîntului în Republica Moldova sunt elaborate, reforma acestui domeniu este dependentă de reuşita modificării mentalităţii cadrelor didactice şi a elitei politice, care pot asigura principiul declarat al priorităţii naţionale a învăţămîntului. Evident, în procesul realizării reformei s-au reliefat unele momente contradictorii, legate indisolubil de paradigma şcolii din trecut. Aceste contradicţii au un adînc substrat filozofic şi vizează anumite dualisme, sunt actuale şi inevitabile pentru orice sistem educaţional orientat spre o nouă paradigmă educaţională. Dualismele indicate ar urma să fie anulate pozitiv prin asigurarea continuităţii reformei – un principiu fundamental mai ales pentru sistemele de organizare umană. Ministerul de resort şi-a propus să răspundă acestui principiu prin stabilirea unor obiective prioritare pentru anii 2000-2001. Indicăm în

35

continuare aceste obiective deoarece ele reprezintă unicul exemplu, în ultimii 55 de ani, de elaborare a unei strategii de activitate a Ministerului Învăţămîntului, riguros fundamentată ştiinţific şi experienţial, strategii corelate în contextul problemelor actuale ale învăţămîntului din arealul culturii europene: 1. redistribuirea

competenţilor

şi

responsabilităţilor

în

domeniul

învăţămîntului la nivel central de management educaţional (între ministere şi departamente); 2. stoparea declinului şi stabilizarea situaţiei la toate nivelurile şi treptele învăţămîntului; 3. descentralizarea managementului educaţional în cadrul reformei teritorialadministrative.Delimitarea competenţelor şi responsabilităţilor pe verticală: minister – direcţii raionale– instituţii; 4. colaborarea cu partenerii sociali în scopul creării unui sistem de învăţămînt participativ. Flexibilitatea învăţămîntului, satisfacerea nevoilor locale, atragerea comunităţilor locale vor contribui la soluţionarea multor probleme ale învăţămîntului; 5. continuarea procesului de formare şi consolidare a noilor structuri instituţionale şi organizatorice. Elaborarea cadrului legislativ şi normativ adecvat; 6. operaţionalizarea şi monitorizarea Programului Naţional de dezvoltare a învăţămîntului pe anii 20002005; 7. elaborarea programelor locale de dezvoltare a învăţămîntului.

Aceste

programe se vor baza pe Programul Naţional de Dezvoltare a Învăţămîntului şi vor fi orientate spre satisfacerea cerinţelor locale, fiind coordonate la toate nivelurile managementului local. Obiectivele indicate urmau a fi realizate printr-o o serie de acţiuni coordonate pe verticală şi orizontală, eşalonate în termeni concreţi, cu persoane responsabile care, puteau evalua şi verifica fiecare etapă de implementare21. Orientările prioritare ale Ministerului Educaţiei şi Ştiinţei pentru anul 2000 şi perspectivă // Buletinul învăţămîntului, 2000, nr. 1-2 21

36

Unele principii ale Concepţiei dezvoltării învăţămîntului în Republica Moldova sînt realizate de Concepţia educaţiei în Republica Moldova22, autorii căreia, îşi propun o delimitare a educaţiei realizate în procesul instructiv-educativ formal de educaţia nonformală, realizată în afara clasei şi a şcolii. Revigorarea spirituală a societăţii a impus modificarea Legii Învăţămîntului şi introducerea în planul de învăţămînt, ca disciplină obligatorie pentru clasele I-IV, şi opţională pentru celelalte clase, a disciplinei Educaţia moral-spirituală, prin care se înţelege reconstituirea integralităţii valorilor morale şi a celor religioase, separate artificial de ideologia comunistă prin ateismul militant şi interzicerea religiei în şcoală şi în societate. În perspectivă didactică, însă, disciplina şcolară Educaţia moral-spirituală îşi propune, în conformitate cu prevederile Constituţiei, care separă Biserica de Stat,prin delimitarea valorilor spirituale ale religiei de aspectul dogmatic al acesteia,care devine competenţă exclusivă a bisericii. Avînd în vedere raportul de forţe politice în parlament şi în viaţa socială a Republicii Moldova această soluţie de readucere a religiei în şcoală este unica posibilă la etapa actuală de dezvoltare a învăţămîntului. Accentuăm faptul că, deşi în învăţămînt au fost operate modificări de conţinut,Moldova nu şi-a elaborat pînă la moment o doctrină politică a educaţiei, redată într-un document juridic cu statut organic, adică a unei doctrine care să asigure stabilitatea şi caracterul ireversibil al reformelor efectuate. Cauza principală a acestei situaţii este incertitudinea strategiei politice a guvernanţilor şi a populaţiei, care este neomogenă:  etnic: o mare parte din populaţia băştinaşă ori îşi declină identitatea românească ori în general nu acordă vreo importanţă apartenenţei naţionale;  cultural: majoritatea populaţiei o reprezintă generaţiile de oameni formaţi preponderent în contextul variantei sovietice a culturii ruse;  confesional: prezenţa a două mitropolii  Mitropolia Basarabiei, creată în perioada interbelică şi subordonată tradiţional Bisericii Ortodoxe Române, şi Mitropolia Chişinăului şi a Întregii Moldove, creată de curînd de Biserica 22

Concepţia educaţiei în Republica Moldova // Ministerul Educaţiei şi Ştiinţei, Chişinău, 2000

37

Ortodoxă Rusă pe teritoriul Republicii Moldova pentru a-i submina unitatea şi integritatea confesională, precum şi a unui număr mare de secte, care concurează cele două mitropolii;  economic: nici una din estimările specialiştilor făcute pînă la moment nu atribuie economiei tenebre mai puţin de 60%; sub aspect etnic, proporţia averilor deţinute este în defavoarea populaţiei băştinaşe;  ideologic: generaţiile mai în vîrstă sunt decepţionate şi speră la revenirea în socialism; un număr mare de persoane din generaţia celor care au luptat pentru eliberarea naţională au abandonat-o decepţionaţi şi s-au conformat la legile dure ale societăţi pe care statul o reglementează din ce în ce mai puţin; generaţia educată în şcoli după 1987 reprezintă speranţa schimbării, dar, din cauza dominaţiei fărădelegii şi a corupţiei, nu poate impune societăţii o voinţă politică precumpănitoare, determinantă. În pofida problemelor şi a impedimentelor de tot felul, reforma învăţămîntului din Republica Moldova,este unica reformă socială,care a reuşit, ea datorîndu-se nu atît factorilor de decizie politică şi managerială,ci mai degrabă intelectualităţii care, pe parcursul a deja cincisprezece ani, realizează un martiriaj fără precedent în Europa Occidentală, pentru a oferi tinerei generaţii

şansa

decisivă de a depăşi condiţia existenţială a părinţilor, în aceasta văzîndu-se şi speranţa pentru rezidirea identităţii naţionale a populaţiei care formează poporul acestui stat.

38

Capitolul II Politici sociale privind abandonul şcolar §1 Politici sociale privind combaterea abandonului şcolar în ţările europene Abandonul şcolar este o problemă şi pentru multe ţări ale lumii. Datele cu privire la abandonul şcolar din ţările europene relevă faptul că majoritatea copiilor şcolarizaţi nu absolvesc ciclul primar. Deaceea în ţările membre a Uniunii Europene principale preocupare o reprezintă dezvoltarea unor politici integrate pentru eliminarea abandonului şcolar. Se identifică 3 categorii cărora li se adresează aceste politici: 1. elevii de vîrstă şcolară, care încă frecventează şcoala, dar se confruntă cu dificultăţi ca: absenţe, note scăzute, probleme de comportament ş.a.; 2. copiilor de vîrstă şcolară, care au abandonat definitiv şcoala; 3. copiilor care au abandonat formal şcoala. Primele două categorii sînt obiective a numeroase politici de răspuns, care sînt destinate atît abandonului şcolar, cît şi intervenţiei în cazul în care abandonul şcolar a avut loc, promovând reintegrarea în sistemul educaţional. Totalitatea măsurilor şi direcţiilor de intervenţie în vederea prevenirii abandonului şcolar şi creşterii calităţii educaţiei în ţările membre a Uniunii Europene evidenţiază un aspect esenţial, şi anume acela că, atunci cînd se dezvoltă o ofertă educaţională adresată copiilor aflaţi în situaţii de risc este necesară mobilizarea tuturor actorilor de la nivel local, comunitar şi naţional, cum ar fi: părinţii, serviciile sociale, politicile şi serviciile de probaţiune. Acolo unde există autorităţi locale, precum şi grupuri comunitate, în vederea identificării necesităţii şi acordării de sprijin pentru acele familii sau comunităţi în care riscul de abandon şcolar şi instruire deficitară este ridicat. Cu aceşti actori sociali, şcoala trebuie să lucreze îndeaproape, în vederea găsirii de soluţii şi oferirii unei şanse copiilor defavorizaţi, cauzele pentru care fiecare persoană a abandonat şcoala sau se află în situaţie de risc crescut în ceea ce priveşte accesul la educaţie.

39

În acest sens s-au dezvoltat mai multe proiecte-pilot, în special în Germania şi Italia. Deasemenea, în Belgia, atît în comunitatea franceză, cît şi în cea flamandă germanofonă), există atît învăţămîntul special, cît şi învăţămîntul pentru tinerii şi adulţii care au părăsit sistemul şcolar, dar au nevoie să-şi reactualizeze calificările. În oraşul Nordrhein- Westfalia din Germania a fost iniţiat un program adresat persoanelor tinere care au abandonat şcoala. Există mai multe abordări în vederea sprijinirii acestor grupuri, cum ar fi măsuri de suport pentru cei care sînt plictisiţi de educaţie sau au abandonat şcoala din primii ani, precum şi măsuri de reintegrare pentru cei care „refuză” o educaţie. Unul dintre exemplele care a avut cel mai mare succes în reducerea abandonului şcolar este ”Modelul Rath” din Dusseldorf. Aceasta a devenit sinonimul pentru măsuri de reintegrare a copiilor care au abandonat şcoala. Modelul este o iniţiativă, care implică autorităţile locale, centrele vocaţionale, organizaţiile caritabile ş.a. În prezent beneficiază de acest proiect aproximativ 27 tineri care au abandonat şcoala. Acest proiect este valoros, deoarece oferă sprijin şi asistenţă tinerilor care au abandonat şcoala. Colaborarea dintre diferite şcoli şi organizaţii din sfera bunăstării copiilor şi tineretului este considerată a fi deosebit de utilă. În Italia s-a încercat reintegrarea tinerilor aflaţi în situaţii de excluziune socială, care au abandonat şcoala. Aici au fost demarate mai multe iniţiative în vederea asistării şi recuperării tinerilor care au abandonat şcoala. Municipalitatea din oraşul Neapole a demarat proiectul „ Chance”, într-un cartier foarte degradat. Proiectul care a fost aplicat cu succes şi în multe alte oraşe din Italia, urmăreşte să recupereze şi să asiste tineri între 13 şi 15 ani, care s-au retras complet din educaţia obligatorie. Proiectul este novator, deoarece nu aduce aceşti tineri înapoi în şcoală, ci organizează aşa-numita activitate ” profesori pe stradă”. Aceştia au scopul de a se apropia de tineri şi a le oferi activităţi şi asistenţă adecvată. Ca rezultat, majoritatea tinerilor sînt reintegraţi în şcoli. În România Centrul Educaţia 2000+ a organizat activităţi care au avut ca

40

Obiectiv: prevenirea şi diminuarea abandonului şcolar prin oferirea de servicii educaţionale şi sociale copiilor cu risc crescut de abandon şcolar şi familiilor acestora. Grupul ţintă: grupuri sociale marginalizate, care nu-şi pot promova şi dezvolta propriile interese în mod organizat, care sînt excluse de la participarea socială şi de la exercitarea propriilor drepturi , şi anume 100 de familii sărace monoparentale; 100 copii cu risc de abandon şcolar; 8 conselieri şcolari şi asistenţi sociali. Localizare: proiectul a fost implimentat în judeţele Bihor, Timiş, Mehedinţi şi Ilfov. Acţiuni: conseliere şi orientare şcolară, constituirea unei reţele de parteneriat local, asistarea copiilor cu dificultăţi. Rezultate: s-au constituit : 

şcoli-pilot, caracterizate prin creşterea

gradului de participare a elevilor la viaţa şcolii, scăderea numărului absenţelor îmbunătăţirea rezultatelor şcolare, cuantificată în funcţie de: numărul corigenţilor şi al situaţiei de repetenţie, proporţia elevilor din clasele primare, care şi-au însuşit deprinderile de bază şi continuarea studiilor după finalizarea învăţămîntului obligatoriu; 

reţele locale de servicii sociale apte să

utilizeze instrumente de identificare şi monitorizare a cazurilor de abandon şcolar, 

şcoli-pilot, avînd capacitatea de a

atrage alte instituţii(autorităţi locale, ONG-uri, agenţi economici ş.a.) în finanţarea de proiecte, în îmbunătăţirea infrastructurii şi a dotării şcolilor.

41

§2 Intervenţia echipei pluridisciplinare în prevenirea abandonului şcolar În prevenirea fenomenului abandonului şcolar o importanţă deosebită o are şi intervenţia echipei pluridisciplinare. De aici fac parte: familia, profesorul (educatorul) şi şcoala. Educatorul-profesor,

implicat

direct

într-un

asemenea

raport

de

interrelaţionare, află pe de o parte, dacă a devenit pentru elevul său ceea ce dorea sa fie, iar pe de alta, dacă elevul şi-a împlinit aşteptările. Rolul educatorului se defineşte ca: organizator de contexte, favorizante învăţării în toate formele ei. Educatorului îi revine sarcina, ca pornind de la situaţiile cunoscute, obişnuieşte să provoace exerciţii de comunicare, prin punerea instituţiei de comunicare unde actul de comunicare este ireversibil, irepetabil.

23

Rolul profesorului, mai ales în clasele primare, este foarte important. Stilul de lucru, atitudinea generală, experienţa de cunoaştere a copilului, cultura profesorului, au influenţe formative puternice. Foures afirma că "există şi educatori-părinţi sau profesori care pretind că nu vor sa influenţeze educaţia, dar aceştia nu fac decît să-şi refuze dorinţele lor. Educatorul este mereu în situaţia de a dori să-i influenţeze pe elevii săi." 24 Educatorul-profesor îl ajută pe elev să ia ştiinţă de interiorul său, declarând că nu-i transmite nimic, numai că el alege ce vrea să ştie elevul din ceea ce posedă deja. Orice comunicare are efecte în plan educaţional asupra celui care comunică şi care recepţionează. Efectele pot fi imediate - exprimate prin răspuns-sau pot apărea mult mai târziu. Comunicarea este un comportament, deci nu poate să nu existe şi educatorul este cel ce-i opune seturi de metode, tehnici, mijloace, creează contexte favorabile dirijării elevului. Toate acestea se întemeiază, nu doar pe limbajul raţional, ci apelând permanent la comportamentele afectiv-stimulative. 23

Orientările prioritare ale Ministerului Educaţiei pentru anul 2000 şi perspectivă. Buletinul învăţămîntului, 2000, nr.1-2, pag.12 24 Concepţia educaţiei în Republica Moldova. Ministerul Educaţiei şi ştiinţei.-Chişinău, 2000, pag.80

42

Profesorul

în

calitatea

esenţială

de

om,

aduce

elevului

modele

comportamentale, insuflă, uneori fără voia sa, o atitudine de un anume fel faţă de o disciplină, slujbă, faţă de om, oameni şi lume în general. Grant B. susţine că "Prin modul său de predare, un profesor produce în mod constant indici în legătură cu ceea ce consideră a fi important, ce model de comportament aşteaptă de la elevi, ce tipuri de participare doreşte, ce calitate de activitate va accepta. Indiferent daca aceşti indici sunt verbali sau non-verbali, dacă sunt conştienţi sau inconştienţi, elevii îşi modelează comportamentul în funcţie de ei".

25

Circuitul comunicaţional orizontal este complet diferit de cel vertical, iar comportamentul profesorului nu ţine cont de relaţiile fireşti cu elevii, întrucît acesta transmite toate informaţiile, polarizează răspunsurile şi conduce viguros desfăşurarea discursului din clasă. Profesorul, după, cum susţine Ferry "are rolul de a organiza condiţiile favorabile cooperării între elevi pentru realizarea unei sarcini comune, întrucît profesorul are misiunea de a crea situaţii de învăţare prin indicaţii, prin selectarea, distribuirea materialului şi orientarea activităţii în clasă”26. Ferry exprimă preferinţa pentru varianta orizontala a comunicării şi îmbinarea ulterioară cu circuitul comunicaţional vertical în care profesorul este la început un animator, apoi devine un centru de informare, concomitent cu exersarea rolului de animator al interacţiunilor verbale şi comportamentale. În timpul interacţiunii socio-educaţionale din clasă, profesorul competent cognitiv şi comunicativ îmbină toate formele de comunicare, este atent la modul de exprimare şi stilul propriu de comportare, la mimica, gesturi, postura corporală şi mişcările specifice ale elevului; sintetizează corect stările afective, atitudinile şi reacţiile receptorului faţă de ce şi cum comunica în situaţia didactică; are capacitatea de decodificare exactă a mesajelor verbale şi non-verbale transmise de elevi pentru ca relaţiile comunicative dintre ei să poată continua eficient.

25 26

Stănciulescu E.Teorii sociologice a educaţiei.-Iaşi,1996,pag.74 Văideanu G. Educaţia la frontiera între milenii.-Bucureşti, 1998, pag.23

43

Actul de comunicare reprezintă în sine un act relaţional ce implică retroacţiune (cum ar fi feed-back-ul). Este bine cunoscut faptul că vîrsta şcolară mică are ca activitate de bază învăţarea şi este momentul cînd elevii însuşesc tot ce este posibil, iar unul dintre formatorii personalităţii elevului mic, a capacităţilor, deprinderilor, abilităţilor acestuia este profesorul-educator. Copiii de această asimililează cele prezentate, după care după ce au exersat, îşi formează abilitatea de a folosi cele asimilate în cadrul rezolvării preblemelor, cît li în cadrul exprimării şo comunicării celor însuşite. Rezultatele şi schimbările obţinute de elevi în urma interacţiunilor educaţionale, a modalităţilor de comunicare verbală şi non-verbală, reprezintă un fel de validare a calităţii intervenţiei profesorului, a modului său practic de relaţionare, cooperare cu elevii, de înţelegere şi transmitere a mesajului în situaţia de învăţare. Către vîrsta de şapte ani, copilul începe să însuşească în mod direcţionat şi sistematic noi cunoştinţe, să folosească vorbirea directă şi indirectă, învaţă reguli de conduită socială. Învaţă să fie solidar cu grupul, este atras de grupul şcolar, de interesul de cunoaştere, iubeşte şcoala din nevoia puternică de comunicare, cît şi profesorul "mana de fier" care ştie să placă, să ironizeze subtil, fără a jigni în faţa grupului. Partea practică, adică ghidul de interviu cu profesorii l-am efectuat pentru a evidenţia cum acţionează administraţia liceului atunci cînd depistează cazuri de abandon şcolar. Am discutat cu 6 profesori:  de limba şi literatura română, care activează în cadrul liceului din anul 1975;  de biologie;  de matematică;  de chimie;  de limba franceză;  de psihologie, care absolvit Universitatea „Alecu Russo” din Bălţi în anul 2000 şi de 5 ani este psiholog în Liceul „George Coşbuc”. 44

3 din 5 profesori au învăţat mai multe generaţii de copii, menţionând că au avut mai multe cazuri de abandon şcolar. Aproximativ 30 % din toate cazurile nu au putut fi soluţionate, din cauza voinţei atît a copilului ,cît şi a părintelui de a abandona procesul de învăţămînt. Cauzele abandonului şcolar au fost identificate ca fiind următoarele:  starea financiară grea în care se află familiile copiilor;  originea copilului, care are valorile specifice unei etnii;  migraţia părinţilor;  reintegrarea socio-profesională a tatălui, care este extrem de greu de realizat, deoarece acesta a revenit din penitenciar. Printre factorii abandonului şcolar au fost menţionaţi următorii:  lipsa interesului faţă de şcoală;  lipsa motivaţiei pentru a frecventa şcoala;  lipsa motivaţiei de realizare. Motivaţia de realizare este concepută ca fiind dorinţa de a obţine un succes, o performanţă, într-o acţiune apreciată social. Ea poate fi observată cel mai bine la copii şcolari şi este evidentă la adulţi, dar nu are aceeaşi intensitate. De cele mai multe ori, acest tip de motivaţie se manifestă atunci cînd individul ştie că acţiunile sale vor fi apreciate cu ajutorul unui standard de realizare, iar rezultatul acţiunii sale va fi supus unei aprecieri pozitive. În general, există cîteva componente, care contribuie la sporirea procesului de învăţare. Acestea sânt: aspiraţiile, motivaţia de realizare şi ambiţia. Intervenţia profesorilor se bazează pe vizitarea familiilor şi întreţinerea discuţiilor cu părinţii copiilor. Aceştia încercau să le schimbe părinţilor viziunea despre şcoală, să le explice care este rolul şcolii în viaţa copilului. Toţi profesorii au menţionat că copii care nu vin la lecţii lucrează cu părinţii lor în calitate de vânzători sau hamali la piaţa din localitate. Din discuţiile cu psihologul şcolii, d-na Maria, am aflat că lunar în cadrul liceului se organizează adunarea profesorilor care au în clasa de diriginţie copii

45

care abandonează şcoala. În cadrul acestor întruniri se discută despre succesele obţinute, dificultăţile întâmpinate şi modalităţile de soluţionare a lor. La vîrsta de zece ani, elevul îşi formează "modelul" de urmat, foloseşte persoana profesorului ca instanţă, ca reper. Asimilarea continua de cunoştinţe mereu noi, dar mai ales responsabilitatea faţă de cunoştinţe, calitatea asimilărilor, situaţia de colaborare şi competiţie, caracterul evident al regulilor aplicate în viaţa şcolară contribuie la modificarea de fond existenţială a copilului şcolar mic. Adaptarea copilului se precipită şi se centrează pe atenţia faţă de un alt adult de cît cei din familie. Acest adult, învăţătorul sau învăţătoarea începe să joace un rol de prim ordin în viaţa copilului. El este şi devine, tot mai mult reprezentantul marii societăţi, deci călăuza elevului în viaţa socială.27     Atunci cînd se abordează cauzalitatea eşecului şcolar familia are o importanţă mare. Este cunoscut astfel, că unele familii oferă un mediu cultural favorabil dezvoltării copilului, în timp ce altele prezintă o situaţie precară sub raport cultural, material şi al atmosferei de ansamblu. Elevul provenit dintr-un mediu familial favorizant beneficiază, chiar de la începutul şcolarităţii, de un "tezaur cultural" identic sau foarte apropiat de cultura vehiculată de şcoală, ceea ce îi va asigura succesul şcolar şi, ulterior, cel profesional. Totodată, copilul aparţinînd unei astfel de familii este stimulat să frecventeze diferite instituţii culturale (muzee, expoziţii, teatre etc.) şi să participe la realizarea unor activităţi culturale intrafamiliale (de exemplu, lectura, vizionarea unor emisiuni de televiziune, discuţii pe diferite teme ştiinţifice, estetice etc. ). Prin comparaţie cu aceste familii, cele cu un mediu defavorizant nu pot să asigure copiilor referinţele culturale minime, necesare pentru a valorifica eficient oferta şcolară existentă. Mai mult chiar, copiii aparţinănd unor medii dezavantajate sînt educaţi într-o cultură diferită de cultură dominantă oferită de şcoală, în familie ei achizionînd valori, atitudini, stiluri de muncă diferite de cele care conduc la succesul şcolar (şi, ulterior, la cel social). Astfel de copii au toate şansele să intre în conflict cu normele vehiculate de şcoală, deoarece ei le vor percepe ca străine (diferite) de cele ale mediului lor de existenţă (de unde şi atitudinile lor de protest sau de abandon şcolar). 27

Păun E. Şcoala- abordare socio-pedagogică.-Iaşi, 1999, pag.39

46

Starea materială bună a familiei este, de asemenea, un factor important al reuşitei şcolare, disponibilităţile financiare existente putînd susţine şcolarizarea (taxe, rechizite, cărţi etc.) şi crearea condiţiilor necesare studiilor de lungă durată şi pentru profesii solicitate imediat pe piaţa forţei de muncă. Aceste situaţii de handicap cultural şi material (financiar) fac necesare programe de educaţie compensatorie şi acţiuni de remediere a handicapurilor respective.  Deoarece activitatea de prevenire a eşecului şcolar este cu efecte imediate şi mai facilă decît activitatea de înlăturare a acestuia, familia - părinţii, surorile şi fraţii - trebuie să-şi concentreze eforturile asupra profilaxiei eşecului şcolar prezent la copilul respectiv. Or, aceasta presupune că accentul major trebuie pus pe încurajarea şi susţinerea copilului: atunci cînd acesta obţine succese la careva activităţi din contextul şcolar, părinţii trebuie să-l laude, "consolidînd" astfel comportamentul respectiv; în cazurile cînd rezultate nu au fost chiar cele dorite / aşteptate de copil, părinţii ar trebui să-l încurajeze, apreciind efortul depus şi "lansînd piste"pentru succese ulterioare. Un alt aspect important al profilaxiei eşecului şcolar este nivelul de aşteptări al părinţilor, pe care aceştia, voluntar sau involuntar îl impun copilului. Uneori, acest nivel este prea înalt pentru capacităţile intelectuale reale ale copilului, el neputînd atinge "nivelul ideal de performanţă" (cel la care visează părinţii). De aceea părinţii trebuie să cunoască foarte bine potenţialul real al copilului său, fără a-l supraaprecia sau subaprecia. 28 O altă mare greşeală a părinţilor se manifestă în felul următor: toate visurile sale neîmplinite în perioada şcolarităţii sau a tinereţii trebuie să fie realizate de către copiii săi! Copilul este o altă persoană, o altă personalitate - un alt univers! Nu există nici un drept moral sau de alt fel, să-i impunem dorinţele şi visurile noastre nerealizate. Mult mai bine ar fi să cunoaştem care sînt dorinţele proprii ale copilului, visurile, la care aspiră. Astfel, am putea să-l ajutîm, să-l îndrumăm şi să-l susţinem în toate activităţile sale orientate spre realizarea acestora. În nici un caz nu trebuie să-l impunem să înveţe chimie în mod prioritar, cînd, el, de fapt, are 28

Antonesei L. O introducere în pedagogie.-Iaşi, 2000, pag.12

47

înclinaţii spre pictură! (Şi asta doar pentru că am vrut să devenim medic, dar nu nea reuşit). Trebuie să gîndim bine atunci cînd insistăm asupra unei discipline, în defavoarea alteia. Procedez oare corect? N-o să-mi riposteze nimic copilul atunci cînd va creşte mare? Ce este mai bine pentru copilul meu ? (nu pentru mine,bunici etc.) E necesar ca părinţii să schimbe atitudinea ineficientă, de genul "Copilul meu trebuie să înveţe cel mai bine din clasă" cu o altă poziţie, mai puţin categorică, dar mai eficientă, de genul "Mi-ar plăcea ca copilul meu să înveţe cel mai bine din clasă. Ştiu că pentru aceasta şi noi, ca părinţi, ar fi bine să ne implicăm mai mult în viaţa lui şcolară, să-l susţinem şi să-l încurajăm". Asiguraţi copilului dvs. un mediu favorabil dezvoltării şi învăţării. Doar familia constituie unitatea fundamentală a societăţii şi mediul natural pentru creşterea şi bunăstarea copilului. Familia trebuie să pregătească o generaţie viitoare sănătoasă şi temeinic educată, care să participe la dezvoltarea societăţii. 29 Aceasta o puteţi face prin diferite activităţi: vizite la grădina botanică, la menajerie, discuţii, excursii etc. Chiar dacă din anumite motive financiare nu puteţi oferi ceea ce credeţi că este bine sau ceea ce doriţi, întotdeauna puteţi iniţia o discuţie ("gratis"), care să aibă un impact mare asupra copilului dvs. Un cuvînt poate valora, uneori, mai mult decît o excursie undeva departe. Educaţiua domestică este o educaţie specială     Şi ultimul aspect care trebuie menţionat este exemplul părinţilor. Pentru copil părinţii sînt primele persoane de referinţă, cele de la care el ia exemplu în tot: comportament, atitudine, valori, morală etc. Prin felul de a fi al părinţilor, de a relaţiona cu oamenii, de a emite afirmaţii referitoare la un subiect sau altul, el acţionează direct sau indirect, voluntar sau involuntar, conştient sau inconştient asupra copilului. Tot aşa copilul preia de la comportamente, vorbe, atitudini. Părinţii trebuie să se străduie să fie cu adevărat persoane de la care merită să iei exemplu. Astfel, şi copilul nu va da greş.     29

A. Neculau Psihologie socială. Aspecte contemporane.- Iaşi 1996, pag.418

48

 Recomandare:     Important este ca părinţii să nu dramatizeze o situaţie de eşec în cazul cînd acesta apare, ci să facă tot posibilul că el să nu se mai repete. Pentru aceasta există

resurse interioare suficiente: dragoste şi acceptarea necondiţionată a

propriului copil. Cu aceste "instrumente" nu va da greş niciodată! De asemenea, se poate

apela la ajutorul profesorilor, psihologului şcolar sau a colegilor

copilului.

§3 Rolul asistentului social în prevenirea abandonului şcolar

49

„A face din viaţa şi cunoaşterea ta o permanentă bucurie în pofida tuturor mizeriilor şi deznădejdilor- iată o datorie cu adevărat virilă, o datorie a omului şi a omeniei din tine, o datorie a asistentului social” M. Eliade Asistenţa socială, componentă de importanţă majoră a protecţiei sociale, desemnează un ansamblu de instituţii, programe, măsuri, activităţi, servicii specializate de protecţie a persoanelor, grupurilor, comunităţilor aflate temporar în dificultate, care, din motive de natură economică, socială, biologică sau psihologică, nu au posibilitate de a-şi realiza prin eforturi proprii un mod decent de viaţă. Asistenţa socială nu trebuie să includă activităţi şablonate, ci unele individuale, care ar pătrunde în cele mai tăinuite zone ale existenţei clientului, ţinându-se cont de specificul cazului concret.30 Reformele iniţiate în perioada de tranziţie spre economia de piaţă, fiind lipsite de o concepţie şi o strategie bine gândită, s-au soldat cu o criză profundă în toate sferele vieţii sociale. Drept urmare, s-au înrăutăţit cu mult nivelul de trai al populaţiei, e în continuă creştere numărul de şomeri, se înmulţesc bolile sociale: narcomania, alcoolismul, prostituţia ş.a., ia proporţii criminalitatea, au devenit frecvente cazurile de suicid, se conturează tendinţe negative în procesele demografice: scade natalitatea, creşte mortalitatea, morbiditatea, se reduce longevitatea vieţii etc. Aşa cum se cunoaşte, de-a lungul istoriei , asistenţa socială a cunoscut o dinamică anevoioasă, dar sigură de la modalităţile simpliste de acordare a ajutorului, bazate pe compasiune, la modalităţile specializate de intervenţie, dezvoltate, în mod special, de către lumea academică şi aplicate de autorităţile publice.31 Abia după declararea independenţei în Republica Moldova a fost conştientizată necesitatea asistenţei sociale. Se consideră, că fenomenul este

30 31

M. Bulgaru, M. Dilion Concepte fundamentale ale asistenţei sociale.- Chişinău 2000, pag. 15 Doru Buzducea Aspecte contemporane în asistenţă socială.- Iaşi 2005, pag.18

50

generat de declinul economic, de criza care a afectat în ultimii ani întreaga societate. Rolul decisiv în rezolvarea unei probleme a persoanei defavorizate aparţine, incontestabil, asistentului social, care stabileşte diagnosticul social pe baza unei investigaţii ştiinţifice de specialitate, în scopul instituirii unor demersuri adecvate şi a unei terapii sociale precise şi constructive. Aceasta presupune o muncă calificată de asistenţă socială. Asistentul social se va folosi de cunoştinţele dobândite din alte ştiinţe sociale, deoarece în domeniul asistenţei sociale îşi găsesc aplicare o serie de teorii care provin din sociologie, psihologie, drept, economie, antropologie, politici sociale etc. şi care se constituie în fundamente disciplinare ale profesiei. De asemenea, asistentul social trebuie să ştie să colaboreze cu alţi oameni, respectiv să medieze între ei. Educaţia este percepută în prezent ca o funcţie vitală a societăţii contemporane, iar şcoala, drept principala instituţie prin care societatea îşi perpetuează existenţa, transmiţând din generaţie în generaţie tot ceea ce umanitatea a învăţat despre ea însăşi şi despre realitate în decursul istoriei. Urmărind ca scop fundamental pregătirea tinerilor pentru integrarea în societate, pe de o parte, şi dezvoltarea maximă a potenţialului lor, pe de altă parte, şcoala trebuie să-i ajute pe tineri să se cunoască şi să se accepte, să-şi proiecteze idealuri şi să le interiorizeze în identitatea lor, să-i ajute să conştientizeze şi să-şi asume responsabilitatea pentru a se implica în dezvoltarea societăţii. Obiectivul intervenţiei asistenţei sociale este de a sprijini pentru o perioadă de timp persoanele cu nevoi speciale, asistentului social revenindu-i rolul de integrator şi coordonator al eforturilor persoanei aflate în dificultate de a-şi recăpăta echilibrul în societate. În şcoală asistentul social urmăreşte să creeze condiţii necesare pentru ca elevii să-şi poată satisface trebuinţele educative de bază, să-ţi dezvolte abilitatea de a lua decizii.

51

Necesitatea asistenţei sociale şcolare a devenit evidentă în cursul anilor de după cel de-al II-lea război mondial, într-o corelaţie cu o serie de evoluţii majore la nivelul societăţii şi educaţiei, şi anume democratizarea educaţiei, extinderea drepturilor civice şi asupra copilului şi creşterea educaţiei în viaţa socială modernă.32 Una din principalele obiective ale asistentului social în şcoală este de a identifica elevii care dau dovadă de dificultăţi de adaptare şcolară şi de a le oferi ajutor. Conselierea elevilor se axează pe dezvoltarea unei relaţii de încredere, prietenie între asistentul social şi elev, pe suportul emoţional oferit de adult şi care motivează elevul în efortul său de readaptare şcolară. Obţinerea încrederii afective a elevului, pe de o parte, şi identificarea trebuinţelor sale, pe de altă parte, reprezintă liniile directoare ala alcătuirii unui program de conseliere. Trebuinţele care trebuie satisfăcute pentru a se ameliora adaptarea şcolară pot fi extrem de diverse: unii au elevi au nevoie să înţeleagă natura relaţiilor cu persoanele apropiate din viaţa lor, să înţeleagă exigenţele şi practicile educative ale părinţilor, în timp ce alţi elevi au nevoie să înveţe, să-şi controleze modul în care să-şi exprime sentimentele. Anumiţi elevi sînt imaturi social şi au nevoie să-şi dezvolte competenţele de relaţionare socială , în timp ce alţi elevi au nevoie de sprijin pentru a-şi perfecţiona deprinderile intelectuale, alţii au nevoie să înveţe cum să-şi rezolve o serie de conflicte apărute la şcoală sau în alte zone a existenţei lor. În ultimul timp se acordă atenţie şi prioritate deosebită relaţiei şcoală-familie. Aceasta reprezentând o funcţie specifică, tradiţională a asistentului social. Cum îşi poate realiza asistentul social această funcţie? Vizitând părinţii la domiciliu pentru a le stimula interesul faţă de viaţa şcolară a copilului, pentru a schimba atitudinea faţă de şcoală şi învăţătură, evidenţierea rolului părinţilor în viaţa şcolară a elevului, atrăgând atenţia asupra succesului care poate apărea dacă copilul va avea susţinerea afectivă a părinţilor. 32

George Neamţu Tratat de asistenţă socială: Collegium, Polirom, 2003, pag.830

52

Într-o societate în care nivelul de certificare şcolară a competenţelor creşte constant, iar educaţia devine principalul mijloc legitim de a accede la scopurile valorizate cultural, se înţelege de ce interesul părinţilor pentru evoluţia şcolară a copiilor se afirmă tot mai puternic. Acest interes se manifestă prin aceea că părinţii se implică în alegerea traseului şcolar al copiilor, dar şi în intensificarea participării la administrarea şcolii, la luarea deciziilor privind organizarea vieţii şcolare şi stabilirea calendarului de activităţi extracurriculare. Participarea părinţilor la realizarea scopurilor şcolii depinde de modalitatea în care valorizează aceştia educaţia şcolară, modalitate determinată de estimare a beneficiilor aduse de educaţia şcolară. Atitudinea părinţilor faţă de şcoală determină gradul de mobilizare a resurselor familiale (timp, energie, resurse financiare) în scopul întreţinerii unei relaţii continue cu şcoala.33 Un alt aspect important al relaţiei şcoală-familie, îl reprezintă parteneriatul părinte-profesor. Aceştia trebuie să aleagă pentru copil alternativele educaţionale cele mai bine venite, determinând repartizarea responsabilităţilor între cei doi parteneri pentru evoluţia copilului. Apar, însă, şi unele probleme. Una din aceste probleme îi reprezintă părinţii, care sînt nemulţumiţi de rezultatele copilului. Profesorul, în acest caz, este acuzat de faptul că este slab, incompetent. Aceste acuzaţii grave generează, de cele mai multe ori, conflicte, care se pot răsfrânge asupra copilului şi asupra activităţii sale şcolare. Asistentul social este persoana care trebuie să pregătească profesorul pentru astfel de situaţii, explicându-i faptul că toţi indivizii simt nevoia să fie cei mai buni, aprobaţi şi admiraţi. Contează mult în această situaţie şi comportamentul profesorului. Dacă acesta va poseda abilităţi de a comunica uşor şi de a fi spontani, pot asculta acuzaţiile de incompetenţă ale părinţilor cu calm, fără a reacţiona exagerat. După ce se exprimă aceste acuzaţii, conflictul se mediază respectându-se etapele caracteristice acestui proces. 33

Elisabeta Stănciulescu Teorii sociologice ale educaţiei.- Iaşi 1996, pag. 20

53

Un alt tip de conflict este cel apărut între copil şi profesor, care reiese din conceperea relaţiei padagogice ca o relaţie de putere(profesorul domină, elevii se lasă dominaţi) şi din interesele diferite ale profesorilor şi elevilor: profesorul urmăreşte să parcurgă integral programe şi să obţină succesul şcolar, în timp ce elevul doreşte să înveţe numai ceea ce corespunde trebuinţelor lui educative. Mai apar în viaţa şcolară şi motive specifice, determinate fie de nedreptatea profesorului, de practicile lui considerate umilitoare de elevi, fie de sfidarea autorităţii profesorului de către elevi. Asistentul social trebuie să intervină în aşa cazuri. El va trebui să cunoască părerile şi să adune informaţii despre ambele părţi (dacă au mai fost implicaţi în conflict ş.a.) şi să medieze conflictul. medierea conflictului presupune identificarea cauzelor care au dus la declanşarea conflictului, identificarea unor soluţii/ variante de rezolvare şi selectarea şi selectarea unei soluţii, care ar fi convenabilă ambelor părţi. Conflictul dintre profesori este determinat în şcoală de lupta pentru putere, de diversele puncte de vedere a cadrelor didactice cu privire la oportunitatea unor activităţi sau a unor schimbări introduse de reforma educaţiei. În aceste cazuri asistentul social trebuie să rezolve conflictul cu ajutorul directorului şcolii, creând un context, în care părţile aflate în conflict să-şi poată exprima deschis opiniile şi argumentele. Rezolvarea conflictului se va realiza printr-un proces de negociere. În general, asistenţii sociali şcolari asistă familiile elevilor în utilizarea resurselor existente în comunitate; ei oferă informaţii părinţilor despre organizaţiile specializate în protecţia drepturilor, despre asociaţiile caritabile, serviciile medicale, serviciile juridice sau despre facilităţile acordate segmentelor sociale vulnerabile de către diverse instituţii ale comunităţii. Asistenţii sociali din şcoli acţionează ca o legătură dintre familie şi comunitate. Dacă asistenţii sociali sînt membri în consiliul de conducere al comunităţii respective, ei pot contribui la ameliorarea politicii de folosire a resurselor locale, pot schimba strategiile de dezvoltare locală, pot coordona

54

activitatea unor grupuri specializate în asistenţă socială, pot face mai bine cunoscute nevoile şcolii la nivel local. Pe lîngă cele menţionate mai sus, asistentul social din şcoală poate satisface unele nevoi ale comunităţii, realizând, astfel, legătura dintre şcoală şi comunitate. Moduri de realizare a nevoilor comunităţii sînt:  prevenirea unor fenomene considerate indezirabil social: alcoolismul, delincvenţa juvenilă, toxicomania, vandalismul. Şcoala şi comunitatea formează un ecosistem caracterizat de o stabilitate relativă, şi, în consecinţă, problemele şcolii nu pot fi tratate separat de problemele comunităţii. Între inadaptarea şcolară şi delincvenţa juvenilă se instalează o relaţie de cauzalitate circulară, ce poate fi rezumată astfel: modelele de conduită deviantă din societate sînt reproduse în şcoală, generând pedeapsă, etichetare şi marginalizare. Frustrările trăite de elevi la şcoală alimentează motivaţia neconformării la normele şi valorile şcolare, manifestându-se în conduite deviante în spaţiul şcolar şi extraşcolar.  includerea elevilor în activităţi de voluntariat în scopul ajutorării persoanelor aflate în nevoie. Asistentul social din şcoală poate coordona activitate unui grup de elevi, care doresc să-şi folosească timpul liber util, punându-se la dispoziţia unor categorii de persoane: bătrînii, copiii orfani, copiii care au abandonat şcoala din motive de sănătate ş.a. Aceste activităţi extraşcolare sînt foarte binevenite pentru elevi, deoarece îi dezvoltă acestuia deprinderi de întrajutorare, cooperare, atitudine de solidaritate ş.a. Beneficiarilor acestor servicii le sînt satisfăcute o serie de trebuinţe, care contribuie la creşterea calităţii vieţii lor. Asistentul social pe baza cooperării cu instituţiile de specialitate din comunitate, va identifica cele mai bune variante de acţiune şi cele mai bune plasamente pentru elevi, creând, astfel, o nouă reţea de socializare pentru elevi. Şcoala are menirea de schimba în bine conduita copilului, chiar dacă aceştia contactează cu diverse modele deviante de comportament. Asistenţa socială are ca

55

scop coordonarea eforturilor întregului personal educativ şi recompensând modelele de conduită dezirabile social. Asistenţa socială din şcoală este o profesie provocantă, dificilă; satisfacţia de a modela personalitatea elevilor, de a-i ajuta să-şi descopere identitatea socială şi vocaţia, încrederea acordată de elevi şi adulţi – încrederi, care se câştigă în timp sînt principalele ingrediente care dau farmec şi seducţie acestei activităţi.

Concluzii

56

Multitudinea de probleme generate de perioada foarte dificilă de trecere la economia de piaţă a adus cu sine o varietate de probleme sociale (familii dezorganizate, copii abandonaţi, minori în conflict cu legea, copii maltrataţi ş.a.) Existenţa noilor fenomene solicită ajutorul din partea unei reţele de servicii specializate, prin care aceasta să le ofere diverse şanse pentru a supravieţui. Această protecţie, în cazul abandonului şcolar trebuie să fie realizată de către stat, familie şi şcoală. În ultimii ani abandonul şcolar a devenit o problemă socială, generată de sărăcia extremă în care se află unele pături a populaţiei şi de imposibilitatea şcolii de a oferi unele înlesniri educative unei categorii de elevi. Abandonul şcolar a devenit una dintre preocupările principale şi pentru ţările membre a Uniunii Europene, care dezvoltă politici integrate pentru eliminarea fenomenului. Totalitatea măsurilor şi direcţiilor de intervenţie în vederea prevenirii abandonului şcolar şi creşterii calităţii educaţiei, evidenţiază un aspect esenţial, acela că, atunci când se dezvoltă o ofertă educaţională adresată copiilor aflaţi în situaţii de risc, este necesară mobilizarea tuturor actorilor de la nivel local, comunitar şi naţional, cum ar fi: părinţii, serviciile sociale, serviciile de probaţiune ş.a. Cu toţi aceşti actori şcoala trebuie să lucreze îndeaproape în vederea găsirii de soluţii şi oferirii unei şanse copiilor defavorizaţi, identificând, în primul rând, cauzele pentru care fiecare copil a abandonat şcoala sau se află într-o situaţie de risc crescut în ceea ce priveşte accesul al educaţie. Intervenţia statului trebuie permanent completată de cea a celorlalţi actori sociali, care pot contribui la asigurarea accesului la educaţie al copiilor din familii sărace: sectorul non-profit, serviciile sociale, agenţii economici, profesori, biserica, familia ş.a.

Recomandări

57

În scopul diminuării fenomenului „abandon şcolar” este necesară existenţa unor măsuri financiare, care implică investiţii suplimentare în sistemul educaţional, care să vizeze renovarea unităţilor de învăţământ, dotarea laboratoarelor, precum şi asigurarea în mediile rurale transportului copiilor şi cadrelor didactice pe distanţe mai lungi la şi de la şcoală. Pe lângă cele menţionate se impun şi alte măsuri, cum ar fi: 1. cadrele didactice să fie instruite cu privire la problemele legate de sărăcie, excluziune socială, metode de integrare în colectivul clasei a copiilor săraci şi de creştere a capacităţilor de învăţare a copiilor cu abilităţi reduse; 2. existenţa unor servicii psiho-sociale centrate pe nevoile comunitare şi a familiilor care trăiesc în aceste zone. Aceste servicii trebuie să fie prestate de profesionişti, care ar asigura o colaborare între autorităţile locale – şcoala – familia. 3. diversificarea activităţilor extra- curriculare în vederea motivării elevului; 4. includerea părinţilor în activităţile organizate în şcoli, astfel încât să crească activismul societăţii şi prin aceasta conştientizarea rolului şi importanţei şcolii în viaţa unui copil. Ar fi bine venită existenţa în fiecare şcoala a unui asistent social. Acesta va fi obligat:  să cunoască toate situaţiile îngrijorătoare, care pot duce la abandon şcolar sau la alte consecinţe;  va elabora tehnici de intervenţie prin diverse mijloace de asistenţă socială;  va conlucra în rezolvarea problemei cu toate persoanele cu rol de răspundere în viaţa copilului. Este cu atât mai necesară protecţia copilului aflat în situaţie de risc din punctul de vedere al accesului la educaţie, cu cît inegalităţile din educaţie şi şansele reduse de instruire şcolară şi profesională vor avea efecte negative asupra calităţii vieţii acestora în viitor. Reducerea abandonului şcolar şi creşterea participării şcolare

58

prin măsuri integrate de natură socială, economică şi educaţională trebuie să constituie obiectivul central al strategiei în domeniul educaţiei, alături de reintegrarea în sistemul educaţional al tinerilor cu nivel scăzut de educaţie şi reinserţia profesională adulţilor necalificaţi, în vederea creşterii şanselor pe piaţa muncii şi combaterii excluziunii sociale a acestora.

Anexa 1

59

Chestionar pentru elevi Acest chestionar a fost realizat pentru a depista cauzele abandonului şcolar. Exactitatea şi sinceritatea cu care veţi răspunde la întrebări va influenţa rezultatele studiului. Vă rog să răspundeţi sincer şi concret la întrebările propuse. Confidenţialitatea şi anonimatul este asigurat. Chestionarul se va completa în felul următor: se vor citi cu atenţie întrebările şi variantele de răspuns. Se va alege varianta corespunzătoare opiniei dvs. La întrebările la care nu este indicată nici o variantă de răspuns, vă rog să o indicaţi dvs. Vă mulţumesc pentru colaborare! A. Relaţiile cu părinţii / fraţii/prietenii 1. Cu cine locuieşti? a) cu părinţii; b) cu mama; c) cu tatăl; d) la bunei; e) altceva________________________ 2. Ai fraţi / surori? a) da; b) nu, treceţi la întrebarea 4. 3. Ce relaţii aveţi voi? a) foarte bune; b) bune; c) prietenoase; d) nu prea bune; e) rele; f) foarte rele. 4. Dintre membrii familiei cu cine te înţelegi cel mai bine? a) cu mama; b) cu tata; 60

c) cu ambii părinţi; d) cu buneii; e) cu altcineva (indicaţi)____________ 5. În familia ta se consumă alcool? a) da; b) nu, treceţi la întrebarea 7. 6. Cât de frecvent se consumă alcool? a) în fiecare zi; b) 2-3 ori pe săptămână; c) o dată în săptămână; d) de sărbători; e) 2-3 ori pe lună; f) altceva (indicaţi)________________ 7. Părinţii tăi se ceartă? a) da; b) nu, treceţi la întrebarea 10. 8. Cât de des se ceartă ei? a) zilnic; b) câteva ori pe săptămână; c) câteva ori în lună; d) altă variantă____________________ 9. Care este cauza certurilor apărute în familie? a) că nu ajung bani; b) se ceartă din cauza mea; c) altceva(indicaţi)________________ 10.Părinţii tăi te bat? a) da; b) nu. 11. Cât de des?(indicaţi)____________ 12.Din ce cauză? c) pentru insuccese şcolare; d) pentru fuga de la şcoală; e) pentru că nu am făcut temele de acasă; f) că nu am făcut munca casnică; g) fără motiv; h) altă variantă____________________

61

B. Relaţia şcoală- copil 13. Frecventezi şcoala? a) da; b) nu 14. Îţi place la şcoală? a) da; b) uneori; c) nu 15. De care disciplini eşti pasionat cel mai tare şi de ce?(argumentaţi)

16. Ai prieteni în şcoală? a) da; b) nu 17. Ai colegi în clasă care se poartă urât cu tine? a) da; b) nu 18. Dacă da în ce fel?(indicaţi)

19. La cine te adresezi atunci când nu te înţelegi cu copii din clasă? (indicaţi)___________________________________________________ C. 1) 2) 3) 4)

Date socio-demografice: Vârsta______ani Clasa_______ Localitatea___________ Sexul F M

Anexa 2

62

Ghid de interviu pentru profesori Ghidul de interviu a fost realizat pentru depistarea modalităţilor de soluţionare a abandonului şcolar. Vă rog să răspundeţi sincer la întrebările propuse. Sinceritatea cu care veţi răspunde va constitui ecxactitatea studiului. 1. Câte generaţii de copii aţi învăţat Dvs.? 2. Câţi copii au abandonat şcoala în aceste generaţii? 3. Care sînt cauzele abandonului şcolar depistate de Dvs.? 4. Care sînt factorii abandonului şcolar? 5. Ce aţi întreprins Dvs., atunci când aţi avut cazuri de abandon şcolar? 6. Cu ce credeţi că se ocupă copii atunci când nu vin la şcoală? 7. Cu cine conlucraţi pentru a preveni abandonul şcolar? 8. Care sînt metodele datorită cărora puteţi preveni sau combate abandonul şcolar?

Bibliografia

63

1.

Antonesei L.O introducere în pedagogie. – Iaşi, 2000

2.

Bulgaru M., Dilion M. Concepte fundamentale ale asistenţei sociale.Chişinău, 2002

3.

Bulgaru M., Dilion M. Metode şi tehnici în asistenţă socială.- Chişinău, 2002

4.

Buzducea D.Aspecte contemporane în asistenţa socială.- Iaşi, 2005

5.

Convenţia cu Privire la Drepturile Copilului.- UNICEF 2000

6.

Cocoş Constantin Pedagogie.-Polirom 1998

7.

Cosmovici A. Psihologie generală.- Iaşi, 1996

8.

Neamţu Cristina Devianţă şcolară.- Bucureşti 2000

9.

Drepturile la învăţătură. Cod de viaţă, datoriile mele faţă de copil.- SOROS Moldova 2000

10. Marin Flavia Abandon şcolar sau eşec instituţional.- Bucureşti 2003 11. Neamţu Cristina Devianţă şcolară.- Bucureşti 2000 12. Neamţu George Tratat de asistenţă socială.- Polirom 2003 13. Niculescu Mariana Rodica Curriculum educaţional.- Bucureşti 2000 14. Neculau A. Psihologie socială. Aspecte contemporane.-Iaşi, 1996 15. Ojog I. Istoria românilor. Epoca modernă şi contemporană.partea IChişinău, 1997 16. Ojog I. Istoria românilor. Epoca modernă şi contemporană.partea IIChişinău, 1997 17. Păun E. Şcoala- abordare socio-pedagogică.- Polirom, 1997 18. Pîslaru Vl. Şcoala naţională în contextul culturii naţionale.- Chişinău, 1990 19. Situaţia familiei şi copilului în Republica Moldova.- Chişinău, 2003 20. Stănciulescu E. Teorii sociologice ale educaţiei.-Iaşi 1996 21. Spînu M. Introducere în asistenţa socială a familei şi copilului.- Chişinău, 1998 22. Turcu A.Fundamente ale psihologiei şcolare.- Bucureşti, 1999 23. Văideanu G.Educaţia la frontiere între milenii.-Bucureşti, 1998

64

24. Zamfir Cătălin Calitatea vieţii, nr. 1-2, Bucureşti 2004 25. Zamfir Cătălin Calitatea Vieţii, nr.3-4, Bucureşti 2004

65