Resurse Climatice Din Dobrogea Lungu Marius PDF [PDF]

Zitiervorschau

CUPRINS

CAPITOLUL 1 - Introducere 1.1. Istoricul cercetărilor climatice din Dobrogea 1.2. Precizarea scopului lucrării 1.3 Structura lucrării CAPITOLUL 2 - Harta bază şi fondul de date 2.1 Harta bază cu staţiile meteorologice 2.2. Fondul de date utilizat CAPITOLUL 3 - Clima Dobrogei 3.1. Aspecte generale 3.2. Factorii genetici ai climei 3.2.2. Factorii climatogeni fizico-geografici 3.2.3. Factorii climatogeni dinamici 3.3. Caracteristicile principalelor elemente climatice 3.3.1. Temperatura aerului 3.3.1.1. Temperatura medie anuală 3.3.1.3. Temperaturile minime absolute 3.3.1.4. Temperatura medie a lunii iulie 3.3.1.5. Temperaturile maxime absolute 3.3.1.6. Amplitudinea de temperatură medie anuală 3.3.1.7. Variaţia anotimpuală a temperaturii aerului 3.3.2. Umezeala aerului 3.3.3. Nebulozitatea 3.3.4. Durata de strălucire a Soarelui 3.3.5. Precipitaţiile atmosferice 3.3.6. Vântul CAPITOLUL 4 - Resursele climatice din Dobrogea 4.1. Aspecte generale 4.2. Resurse climatice energetice 4.2.1. Potenţialul solar din Dobrogea 4.2.1.1. Aspecte generale 4.2.1.2. Noţiunea de potenţial energetic solar şi modul de calcul al acestuia 4.2.1.3. Durata de strălucire a Soarelui şi radiaţia globală în Dobrogea 4.2.1.4. Principalii parametri ai radiaţiei nete în Dobrogea 4.2.1.5. Estimarea energiei solare convertite în Dobrogea 4.2.1.6. Concluzii finale 4.2.2. Potenţialul eolian din Dobrogea 4.2.2.1. Scurt istoric al valorificării potenţialului eolian în Dobrogea 4.2.2.2. Noţiunea de potenţial energetic eolian şi modul de calcul al acestuia 4.2.2.3. Evaluarea potenţialului eolian din Dobrogea 4.2.2.4. Utilizarea potenţialului eolian în Dobrogea şi condiţii de amplasare a centralelor eoliene 4.2.2.5. Estimarea energiei eoliene convertite pe teritoriul Dobrogei 4.2.2.6. Concluzii finale 4.3. Potenţialul climato-turistic al Dobrogei 4.3.1. Aspecte generale 4.3.2. Impactul principalelor elemente climatice asupra activităţilor turistice

4.3.2.1. Nebulozitatea. 4.3.2.2. Frecvenţa şi intensitatea precipitaţiilor 4.3.2.3. Temperatura aerului 4.3.2.4. Vânturile 4.3.3. Evaluarea potenţialului climatic al Dobrogei pe baza indicelui climatic balnear şi a indicelui climato-turistic 4.3.3.1. Indicele climatic balnear (I.C.B) 4.3.3.2. Indicele climato-turistic (I.C.T) 4.3.4. Concluzii finale 4.4. Resurse climatice pentru agricultură 4.4.1. Aspecte generale 4.4.2. Relaţia dintre resursele climatice şi cerinţele climatice ale principalelor plante de cultură din Dobrogea 4.4.2.1. Floarea soarelui 4.4.2.2. Grâul 4.4.2.3. Porumbul 4.4.2.4. Studiu de caz – Legătura dintre condiţiile climatice şi producţia de struguri din podgoria Murfatlar, în perioada 1976-2000 4.4.2.5. Studiu de caz – Analiza plantaţiei de kiwi de la Ostrov din Perioada 2005-2006

RESURSELE CLIMATICE DIN DOBROGEA 2010

1.

Introducere

Dobrogea este localizată în partea sud-estică a României, aproximativ între 27°20' şi 29°41' longitudine estică şi respectiv 43°43' şi 45°27' latitudine nordică. Principalele unităţi geomorfologice ale Dobrogei sunt reprezentate prin: Delta Dunării în nord-est, Complexul lagunar Razim (Razelm) în prelungirea sudică a Deltei, Podişul Dobrogei de Nord, în care se remarcă Munţii Dobrogei (Măcinului) în partea de nord-vest, Podişul Dobrogei Centrale şi Podişul Dobrogei de Sud. 1.1. Istoricul cercetărilor climatice din Dobrogea Dobrogea este pământul românesc intrat foarte devreme în lumina cunoaşterii, şi ca atare una din zonele geografice ale ţării despre care deţinem informaţii importante. Primele indicii asupra climei Dobrogei şi a ţărmului Marii Negre le întâlnim la Herodot (sec.V î.Hr.), în descrierile cu caracter istoric şi geografic pe care le-a făcut acestor ţinuturi, în perioada ce a urmat înfiinţării primelor colonii de către negustorii greci, în locurile unde ţărmul a oferit condiţii prielnice. La începutul sec. I d.Hr., Ovidiu, poetul roman exilat la Tomis, cetatea cea mai înstărită de pe ţărmul răsăritean al Dobrogei, în operele „Tristele” şi „Ponticele”, vorbeşte mult despre aspectele climei locului. Multe din versurile sale se refera la „frigul cel cumplit”, stăpân „tot timpul peste an”, la „Pontul ars de ger”, la apele Istrului, atât de îngheţate încât se putea traversa râul cu piciorul. De asemenea, şi marea îngheţa în fiecare iarna, poetul fiind impresionat de corăbiile prinse-n gheaţa groasă. Interesant pentru noi este ca Ovidiu încearcă sa dea o explicaţie acestor năprasnice fenomene de îngheţ, afirmând ca „marea îngheaţă dat fiind apropierea de noi a Ursei Mari”. Vântul (Boreu - cum îl numeşte) de acolo sufla, „Şi din vecinătate îşi ia puterea sa / Pe când austral vine arareori pe-aice, / din miazăziua caldă abia puţin sufla”. Despre zăpadă spune că era îngheţată de „crivatul sălbatic”, „Nu s-a topit cea veche şi vine alta noua / Şi-n multe părţi rămâne ornat din doua ierni”. Tot de la Ovidiu aflam ca vântul era atât de puternic încât dezgolea case şi surpa la pământ turnurile înalte. Ovidiu, venind pe ţărmul estic al Dobrogei dintr-o ţară sudică, cu clima mult mai caldă, e posibil să fi exagerat în privinţa fenomenelor caracteristice iernilor dobrogene. Totuşi, din descrierile sale desprindem cu certitudine, existenţa în acea perioada în Dobrogea, a unei clime mai reci decât cea actuala, şi în acelaşi timp, mai uscată. Din sec. I d.Hr. şi până în sec. XIX, informaţiile referitoare la aspectele climei Dobrogei sunt destul de sumare şi la intervale mari. Astfel,

1

RESURSELE CLIMATICE DIN DOBROGEA 2010

în anul 454, Short semnalează o seceta foarte mare în Asia Mica; în anul 766, Paul Diac şi Funk menţionează în Tracia o mare seceta ce a urmat unei ierni nemaiauzit de grea (la 1 oct. îngheţând toate râurile chiar şi marea şi Dardanelele). Anii 994, 999, 1000, 1035 ar fi fost foarte secetoşi în Europa Orientală, după spusele lui Wenger, râurile ar fi secat în întregime. Din studiile lui Nicolae Topor aflam că în anul 1462, luna iunie a fost caldă şi secetoasă, „arşiţa moleşea şi slăbea caii lui Mohamed Sultan care înainta contra lui Vlad Ţepeş”. Vara anului 1475 este însă una foarte ploioasă, după cum reiese din citatul următor: „Marele Sultan, deşi de 49 de ani, suferea de podagra şi vara lui 1475 fiind foarte ploioasă îi făcea rău, astfel ca amâna expediţia contra lui Ştefan Vodă pentru primăvara anului următor.” Ştefan C. Hepites, dând dovadă de pasiune şi perseverenţă deosebită, a pus bazele unei reţele de staţii meteorologice în Dobrogea, Muntenia şi Moldova. Tot el a introdus pentru prima dată efectuarea observaţiilor meteorologice în mod sistematic, din oră în oră, între orele 06 şi 22, zilnic, începând cu anul 1878. Prin studiile întocmite, primele cu caracter ştiinţific, unele dintre ele cu referire concretă la Dobrogea, Ştefan C. Hepites şi-a adus o contribuţie remarcabilă la dezvoltarea cercetărilor climatice din ţara noastră. Dintre cele referitoare la clima Dobrogei amintim „Clima Sulinei după observaţiunile meteorologice de la 1876 la 1880”, „Clima Sulinei”, „Seceta în Dobrogea în 1896”, „Climatologia litoralului român al Marii Negre”. Din primele doua decenii ale secolului trecut, nu deţinem decât informaţii sumare şi sporadice asupra climatului dobrogean. Reţinem astfel ca la 9 iunie 1901, între Galaţi şi Macin, „a fost un adevărat potop”, iar în perioada 1901-1902 a fost secetă, ceea ce a determinat suspendarea lucrărilor agricole de primăvară, după cum ne spune Nicolae Topor. De asemenea, în 1910 în Dobrogea a fost secetă şi aceasta în contrast cu restul teritoriului ţării. În iunie 1915, în Dobrogea s-au semnalat ploi abundente, celelalte regiuni ale ţării suferind de secetă. Primul război mondial a întrerupt şirul observaţiilor la majoritatea staţiilor meteo din Dobrogea, reactivarea acestora făcându-se succesiv după 1920. În deceniile trei şi patru ale secolului trecut, preocupări deosebite privind Dobrogea, le-a avut în special Constantin Brătescu. Printre numeroasele sale studii, publicate majoritatea în Analele Dobrogei se afla şi câteva referitoare la clima Dobrogei cum ar fi: „Iarna anului 1928-1929 la Constanţa” apăruta în 1930 şi „Contribuţiuni la cunoaşterea Coastei de Argint şi a ţării fără iarnă – Batova” apărută în 1937. „Clima Dobrogei” publicată în 1926 reprezintă înmănuncherea tuturor preocupărilor sale privind climatul dobrogean.

2

RESURSELE CLIMATICE DIN DOBROGEA 2010

În aceeaşi perioadă, C. Dissescu publică „Uraganul din Dobrogea de la 29-30 august 1924”, „Repartiţia şi variaţia nebulozităţii în România” (apărută în 1933), „Seceta din vara anului 1928” şi altele. Alţi cercetători care şi-au adus contribuţia la studiul climei României şi implicit a Dobrogei au fost Constantin Donciu „Perioadele de uscăciune şi secetă în România” , apăruta în 1928 şi C. Ioan „Indicele de ariditate în România” apăruta în 1929. În primii ani după cel de al doilea război mondial a avut loc o reorganizare a reţelei meteorologice, staţiile şi posturile meteo fiind amplasate în mod uniform pe teritoriul Dobrogei. Aparatele şi instrumentele folosite sunt instalate în platforme meteorologice standard, conform instrucţiunilor O.M.M.. În deceniile şase şi şapte ale secolului trecut, o serie de cercetători îşi aduc o contribuţie însemnată la studierea climei Dobrogei. Astfel, C. Donciu publică „Evaporaţia în R.P.R.”, „ Variaţii ale circulaţiei aerului la sol, în sudul R.P.R.” - 1958, „Contribuţii la caracterizarea climei R.P.R.” apăruta în anul 1959. Cercetările teoretice şi practice întreprinse de Nicolae Topor au fost materializate în numeroase publicaţii referitoare la aspectele climatice ale ţării noastre şi cu referire la clima Dobrogei. Exemple: „Problema secetelor în R.P.R.” (1946), „Climatele R.P.R.” (1957), „Regimul vânturilor în R.P.R.” (1960), „Ani ploioşi şi secetoşi în R.P.R.” (1963) şi multe altele. Alţi cercetători cu însemnate contribuţii în cercetarea climei tarii şi a Dobrogei au fost: - C. Sorodoc („Cauzele ciclogenezei deasupra vestului Mării Negre în intervalul 21-23 iunie 1960”; - Ştefan Stoenescu („Câteva date noi pentru caracterizarea sumară a climei Dobrogei”-1958, "Particularităţi ale regimului temperaturii şi umezelii aerului din zona litoralului românesc al Mării Negre" -1965); - D. Ţîştea („Câteva consideraţii privind influenţa Mării Negre asupra regimului temperaturii aerului în zona de SE a teritoriului RPR"1965”, „Scurtă caracterizare a climei Dobrogei cu referire specială la zona de litoral” - 1967, " Condiţiile meteorologice ale aeroterapiei pe litoralul românesc al Mării Negre” - 1972.); - Gheorghe Neamu („Regimul îngheţurilor în Dobrogea”-1971, „Clima Dobrogei”-1972, "Profile topoclimatice în Delta Dunării" -1972.) - M. Frimescu şi V. Creţeanu („Studiul ionizării naturale a aerului la Mangalia şi Sinaia” -1964.) - H.Andriţoiu şi I. Ciocoiu („Regimul radiativ al litoralului romanesc”-1965) - E. Teodoreanu şi Gh. Davidescu („Evoluţia elementelor meteorologice în spaţiul microclimatic într-un profil topoclimatic la

3

RESURSELE CLIMATICE DIN DOBROGEA 2010

Mahmudia”-1969) - E. Dumitrescu („Frecvenţa precipitaţiilor atmosferice pe litoralul romanesc al Mării Negre” -1972.) - O. Neacşa („Unele particularităţi climatice ale litoralului românesc al Mării Negre”-1974) - I. Patachie şi Gh. Călinescu („Umezeala relativă a aerului în Dobrogea”-1974) - Ioan Bucşă (Studiu relativ la apariţia „epidemică” a hemoragiilor digestive superioare si corelaţiile cu unele fenomene meteorologice şi geofizice - în colaborare cu dr. I. Dumitrescu de la Spitalul Unificat din Constanţa şi dr. Emilia Ţifrea de la Centrul Naţional de Astronomie şi Cercetări Spaţiale - « Chirurgia », vol. XXI, nr.11/1972 ; Menţionez faptul că acest studiu referitor la tendinţa „epidemică” de hemoragii digestive, precum şi corelarea lor cu Soarele şi unele fenomene meteorologice, apare prima dată în literatura de specialitate. - Ioan Bucşă („Clima litoralului romanesc al Mării Negre” - Facultatea de Geografie, Universitatea Bucureşti, 1974). - Ioan Bucşă ( „Clima Dobrogei” - teza de doctorat - Facultatea de Geologie - Geografie, Universitatea Bucureşti, 28 aprilie 1980) - Ioan Bucşă („Aspecte legate de determinarea radioactivităţii naturale a aerosolilor cu ajutorul măsurătorilor beta-globale” - Simpozionul ştiinţific «Probleme de radioprotecţie la extracţia şi prelucrarea minereurilor radioactive », Stâna de Vale, 8-9 octombrie 1981; - Ioan Bucşă şi I.F. Mihăilescu („Caracteristici ale regimului eolian din Dobrogea” - Congresul Naţional de Geografie, 03 august 1984); - Ioan Bucşă („Dicţionarul geografic al jud. Constanţa” - capitolul « Clima » - Editura Academiei R.S.R.); - Ioan Bucşă, I.F. Mihailescu şi D. Costea („Contribuţia la cunoaşterea influenţei Mării Negre asupra regimului temperaturii aerului din Dobrogea de Sud- «Universitatea Alex. I. Cuza » Iaşi, Seminarul Geografic "D. Cantemir", 11-12 noiembrie 1995); - Ioan Bucşa, I.F. Mihailescu, N. Andreiaşi, V. Torică („Fenomene climatice de risc din Dobrogea” - Academia Română, Institutul de Geografie - Sesiunea de comunicări « 125 de ani de la înfiinţarea Societăţii Române de Geografie », Bucureşti, 19 mai 2000); - V. Torică („Rolul climei în peisajul Dobrogei de Sud” - publicată în 2000 ) - V. Torică („Regimul umezelii relative a aerului între anii 1965-2000” – publicată în 2002; - V. Torică („Observaţii privind seceta din Dobrogea de Sud 1965-2000” publicată în 2002; - V. Roventa („Monografia bazinului vestic al Mării Negre” – INMH, 1972) - V. Roventa şi Ion Păun („Determinarea curenţilor marini de suprafaţă funcţie de viteza vântului” – I.N.M.H., 1978);

4

RESURSELE CLIMATICE DIN DOBROGEA 2010

- V. Roventa şi Ion Păun („Variabilitatea gradului de agitaţie a mării la Constanţa în ultimii 25 ani” - INMH 1983); - Ion Păun („Unele aspecte privind prognoza vântului pe litoralul românesc cu referire specială la briză” - Universitatea « Al. Ioan Cuza » Iaşi, 1987) - Ion Păun („Ghid pentru prognoza elementelor meteorologice” – I.N.M.H., 2001); - V. Roventa, S. Pinelis, I. Păun („Estimarea intensităţii şi duratei furtunilor din NV-ul Mării Negre” - Sesiunea Ştiinţifică a Institutului de Marină « Mircea cel Bătrân» Constanţa, 1987); - S. Pinelis („Experimentarea unor metode de producere a ceţii în condiţiile litoralului românesc” – INMH, 1979) - S. Pinelis, V. Roventa, A. Spiridon („Estimarea coeficientului de amestec turbulent din stratul limită al atmosferei în zona de vest a Mării Negre” - « Studii şi Cercetări Meteorologice »,1979); - S. Pinelis, M. Petrescu, V. Roventa („Estimarea variaţiilor advective, individuale şi locale ale temperaturilor în zona litoralului” – I.N.M.H., 1988); - M. Fraţilă, S. Pinelis („Criterii de evaluare a prognozelor de vânt” - 1994); - S. Pinelis („Ceaţa - condiţii de producere, indicaţii de prognoză. Particularităţi ale fenomenului în Dobrogea şi NV-ul Mării Negre” - I.N.M.H., 2001) Preocupări deosebite privind riscurile climatice din România, inclusiv din Dobrogea, le-au mai avut Octavia Bogdan şi Niculescu Elena – ex. «Riscurile climatice din România», 1999 – aceasta este o lucrare extrem de valoroasă sub aspectul cercetării ştiinţifice, un adevărat tratat de climatologie a fenomenului de risc, dar şi un volum de date concrete, utilizabile mai departe în cercetarea climatologică aplicată. 1.2. Precizarea scopului lucrării Scopul principal al prezentei lucrări este acela de a cunoaşte sub toate aspectele şi în profunzime principalele resurse climatice de pe teritoriul Dobrogei. Pentru aceasta nu numai că s-a analizat întregul fond de date de la staţiile meteorologice şi posturile pluviometrice reprezentative, dar s-au şi elaborat reprezentări grafice corespunzătoare fiecărui parametru (de risc sau resursă climatică) precum şi interpretări ale datelor în funcţie de structura şi funcţionarea subsistemelor din Dobrogea. În elaborarea acestei lucrări eforturile personale au fost uşurate de accesul la fondul de date al Centrului Meteorologic Regional Dobrogea, Institutul Naţional de Meteorologie şi Hidrologie din Bucureşti, de colaborarea cu membrii colectivului de cercetare din Laboratorul de Aerodinamică şi Ingineria Vântului de pe lângă catedra de Hidraulică şi Protecţia Mediului din cadrul Universităţii Tehnice de Construcţii Bucureşti,

5

RESURSELE CLIMATICE DIN DOBROGEA 2010

membrii colectivului de cercetare din cadrul centrului viticol Murfatlar Constanţa, de datele existente în cadrul Centrului de Cercetări Costiere pentru Protecţia Mediului din Facultatea de Geografie, Universitatea Bucureşti. 1.3 Harta bază cu staţiile meteorologice Pentru realizarea unei imagini cât mai complete şi apropiate de realitate asupra resurselor şi riscurilor climatice din Dobrogea, s-au adunat date brute meteorologice de la 18 staţii situate în spaţiul analizat (figura 1.1). În momentul de fata, pe teritoriul Dobrogei funcţionează un număr de 15 staţii meteorologice care pot fi grupate în patru categorii, daca ţinem cont de condiţiile geografice în care sunt amplasate. Astfel, patru dintre ele Sulina, Gura Portiţei, Constanta şi Mangalia sunt staţii tipice de litoral, cinci staţii - Tulcea, Gorgova, Sf. Gheorghe, Jurilovca şi Mahmudia sunt amplasate în delta, cinci staţii - Corugea, Harsova, Medgidia, Adamclisi, Cernavoda sunt amplasate pe anumite forme de relief de pe intinsul podişului dobrogean, şi mai exista staţia meteo. Gloria, amplasata pe Platforma Marina Centrala, în Marea Neagra. De asemenea, au mai fost folosite date meteorologice de la alte trei staţii, care ulterior au fost desfiinţate ( Valu lui Traian, Horia, Chilia Veche). In cele ce urmează voi prezenta pe scurt, amplasamentul şi programul de observaţii ale fiecărei staţii meteorologice din Dobrogea. Staţia meteorologică Sulina, a fost înfiinţată în anul 1857, fiind cea mai veche staţie meteorologică din Dobrogea, şi una dintre cele mai vechi din ţară. Valorile observaţiilor efectuate, devin certe abia din anul 1868, până la aceasta data măsurătorile făcându-se cu intermitenţă şi în condiţii nesatisfăcătoare. Din anul 1875, observaţiilor pluviometrice li s-au adăugat mereu noi tipuri de observaţii, ajungându-se la programul complet pe care îl efectuează astăzi. Până în l939, a funcţionat pe lângă Comisia Europeana a Dunării, mai întâi pe malul stâng, apoi pe malul drept al braţului Sulina. În 1939, Institutul Meteorologic Central înfiinţează o staţie meteo, sinoptică foarte apropiată de cea veche. Aceste doua staţii au funcţionat în paralel până

6

RESURSELE CLIMATICE DIN DOBROGEA 2010

Figura 2.1 în 1944, când staţia veche îşi încetează activitatea. În perioada 19441960 s-au efectuat zilnic, observaţii sinoptice şi trei observaţii climatologice (8,14,20) asupra tuturor elementelor şi fenomenelor meteo. Din 1960 s-au introdus patru observaţii climatologice (1,7,13,19), ca de altfel în toată reţeaua meteorologică din ţara noastră. Prin noul amplasament al staţiei, la aproximativ 6 km de oraşul Sulina, pe un dig înconjurat de apele întinse ale deltei, dig având o altitudine de 3 m, s-au creat condiţii prielnice introducerii de noi observaţii şi măsurători specifice suprafeţei acvatice. Valorile obţinute din observaţii meteorologice, sunt transmise direct la sediul C.M.R. Dobrogea, prin telefon mobil. În final se poate afirma faptul că Sulina posedă unul din cele mai lungi şi mai omogene şiruri de observaţii meteorologice din ţara noastră. Staţia meteorologică Constanţa, a fost înfiinţată în iulie 1885, era amplasată la o distanţă de 120 m de ţărmul mării şi la o altitudine de 32 m. Din octombrie 1891 până în iulie 1939, cu unele întreruperi, a funcţionat în incinta portului, apoi a fost mutată la Radiofar, aici funcţionând fără

7

RESURSELE CLIMATICE DIN DOBROGEA 2010

întrerupere până în 1955. Din acest an, până în aprilie 1969, a funcţionat pe str. Fr. Engels nr. 29, platforma meteo, fiind mult mai redusă, era amplasată exact pe marginea falezei. De la 1 mai 1969, funcţionează pe actualul amplasament, platforma meteo, fiind completă şi aşezată la 50 m distanţă de marginea falezei, la o altitudine de 12,5 m. Este staţia cu cel mai amplu program de activitate, pe lângă măsurători şi observaţii sinoptice orare, observaţii climatologice (1,7,13,19), se efectuează măsurători radiometrice, observaţii vizuale asupra mării, la care se adaugă unele observaţii cu caracter temporar, cerute de Institutul de Meteorologie şi Hidrologie. În perioada 1965-1992 a funcţionat în cadrul Staţiei Meteorologice Constanţa şi Laboratorul de Supraveghere a Radioactivităţii Mediului, care, începând cu 1990, a fost preluat de Agenţia de Protecţie a Mediului Constanţa. Staţiile Sulina şi Constanţa intră în fluxul internaţional de date meteo, şi transmit lunar telegrama OMM. Staţia meteorologică Mangalia, a fost înfiinţată în august 1937, dar în perioada 1933-1937 s-au efectuat totuşi observaţii şi măsurători pluviometrice. În perioada 1933-1965 a fost mutată de mai multe ori, dar întotdeauna la distanţe mici de linia ţărmului. Din 1965 funcţionează pe actualul amplasament, la 10 m distanţă de ţărm, cu altitudinea de 6 m. În cadrul ei s-au efectuat programe de observaţii sinoptice şi climatologice, şi observaţii şi măsurători asupra mării. În perioada 1966-1969, s-a efectuat chiar şi program radiometric prin transferarea acestei activităţi de la staţia meteorologică Constanţa - Palas, care s-a desfiinţat. În prezent funcţionează aici şi o staţie meteorologică automată. Staţia meteorologică Jurilovca, funcţionează din anul 1953 în interiorul comunei, apoi din 1973, în actualul local, la marginea comunei, pe partea stângă a şoselei care duce în localitatea 6 Martie. Altitudinea reliefului pe care este amplasată platforma meteorologică, este de 37,65 m, în jurul acesteia fiind un câmp deschis şi plat. În prezent, în urma reorganizării activităţii de meteorologie la nivelul întregii ţări, a fost cuprinsă în categoria de staţii care efectuează program de 16 observaţii pe zi. Influenţa suprafeţelor lacustre ale complexului Razim asupra uscatului înconjurător, este bine redată de valorile elementelor meteorologice, înregistrate la această staţie. Staţia meteorologică Sfântu Gheorghe, a fost înfiinţată în anul 1942, dar observaţii sistematice şi complete sinoptice şi climatologice se efectuează din 1964, când s-a amenajat o platformă meteorologică, reprezentativă şi s-a construit localul în care funcţionează şi astăzi. Acestea sunt amplasate pe malul braţului Sf. Gheorghe, la cca. 450 m distanţă de ţărmul mării. Altitudinea platformei este 1,43 m cea mai mică, în comparaţie cu celelalte staţii dobrogene. În prezent efectuează program de 16 observaţii pe zi.

8

RESURSELE CLIMATICE DIN DOBROGEA 2010

Staţia meteorologică Gorgova, a fost înfiinţată în anul 1954, fiind amplasată în interiorul sectorului deltaic, pe malul drept al braţului Sulina, între acesta şi lacul Gorgova la sud. Altitudinea staţiei este 27,80 m. Este cea mai reprezentativă staţie în ceea ce priveşte redarea elementelor meteorologice, tipice Deltei Dunării. În prezent efectuează program de 16 observaţii pe zi. Staţia meteorologică Tulcea, a fost înfiinţată în anul 1947, pe un loc plat situat între malul drept al braţului Tulcei şi dealurile Tulcei la sud-est (dealul «La Monument»). Altitudinea terenului respectiv, care mulţi ani a servit şi ca aeroport « Aviasan », este 33 m. Până în anul 1973 se efectuau observaţii complete de climatologie, şi sinoptică, pe baza acestora asigurându-se şi protecţia meteorologică a navigaţiei aeriene. În 1974, s-a reluat efectuarea observaţii climatologice şi sinoptice pe locul vechiului amplasament al staţiei, construindu-se un nou local tot pentru staţia meteorologică. În prezent este dotată cu staţie meteo, automată. Staţia meteorologică Corugea, a fost înfiinţată în anul 1953, funcţionând pentru puţin timp în comuna Casimcea, apoi pe amplasamentul actual, la marginea localităţii Corugea, pe un teren plat înconjurat de dealuri. Are o altitudine de 219,20 m, fiind astfel singura staţie din Dobrogea amplasata la peste 200 m altitudine. Din şirul valorilor înregistrate la acesta staţie, până în prezent, se poate trage concluzia că la Corugea se ating cele mai pronunţate extreme de pe întinsul Dobrogei. Cauzele principale sunt în primul rând amplasamentul platformei meteorologice, pe patul unei forme depresionare de relief, dealurile din jur împiedicând circulaţia normală a aerului şi o altă cauză este altitudinea sa, mai ridicată decât a celorlalte staţii meteorologice dobrogene. În prezent efectuează program de 16 observaţii pe zi. Staţia meteorologică Hârşova, a fost înfiinţata în aprilie 1953, mai întâi în interiorul localităţii, apoi pe actualul amplasament construit la marginea de sud-est a Hârşovei, pe un câmp deschis, cu o altitudine de 37,51 m. În cadrul ei s-a efectuat program complet sinoptic şi climatologic. În prezent efectuează program de 16 observaţii pe zi, şi a fost dotată cu staţie meteo, automată. Staţia meteorologică Medgidia, a fost înfiinţată în mai 1950, la început în oraş, apoi pe versantul sudic al văii Carasu, la întâlnirea acestuia cu interfluviu, unde s-a construit actualul amplasament al staţiei. Platforma meteorologică, este amplasată la 64,05 m altitudine. Staţia are program complet (24 ore de observaţii), este dotată în prezent cu staţie meteo, automată şi efectuează program agrometeorologic. Tot aici, funcţionează în prezent unul dintre cele şapte radare meteorologice, care au fost instalate în ţara noastră în cadrul programului SIMIN. Staţia meteorologică Adamclisi, a fost înfiinţată în 1956. Platforma meteorologică, este amplasată pe un câmp larg deschis, având o altitudine

9

RESURSELE CLIMATICE DIN DOBROGEA 2010

de 158 m. Programul de observaţii al staţiei este complet şi se efectuează aici şi observaţii agrometeorologice, datorită amplasării staţiei în plină zonă agricolă a Dobrogei de Sud. În prezent este dotată cu staţie meteo, automată. Staţia meteorologică Gura Portiţei, a fost înfiinţată în aprilie 1985, este o staţie de coastă maritimă. Platforma meteorologică, are altitudinea de 2 m, fiind situată pe o fâşie de pământ între Marea Neagră şi Lacul Goloviţa ce face parte din complexul lacustru Razim-Sinoe. De la înfiinţare efectuează program complet de observaţii sinoptice şi climatologice. Între anii 1985-1992 s-au efectuat aici observaţii hidrologice marine pentru Staţia Hidrologică Marină Constanţa, şi între anii 1988-1989, observaţii evaporimetrice, pentru Staţia Hidrologica Constanţa. În prezent este dotata cu staţie meteo, automată. Staţia meteorologică Cernavodă, a fost înfiinţată în iunie 1985, este o staţie de deal, amplasată pe versantul nordic al văii Carasu, la o altitudine de 87,17 m. Între anii 1985-1990, a avut în subordine şi Laboratorul de Supraveghere a Radioactivităţii Mediului Cernavoda, preluat în 1990 de Agenţia de Protecţie a Mediului Constanţa. În prezent efectuează program de 16 observaţii pe zi. Staţia meteorologică Gloria, a fost înfiinţată în anul 1988, în urma unei Decizii Ministeriale. Scopul înfiinţării a fost asigurarea protecţiei meteorologice a lucrărilor de prospectare, forare şi extragere a ţiţeiului şi gazelor naturale din zona vestică a Mării Negre. La început a fost amplasată pe platforma de foraj marin Gloria care a avut iniţial rolul de prospectare. La 11 august 1997 a fost reamplasată pe Platforma Fixa Centrală de Producţie Gloria, la 100 m de primul amplasament, unde funcţionează şi în prezent. Efectuează program complet de observaţii meteo, şi observaţii de hidrologie marină. Staţia meteorologică Mahmudia, înfiinţată în iulie 1992, este amplasată la 1,5 km vest de localitatea Mahmudia în Podişul Dobrogei de Nord, pe Dealul Beştepe, la altitudinea de 167,53 m. În prezent este dotată cu staţie meteo, automată. În acelaşi local cu Serviciul Regional de Prevedere a Vremii şi cu Staţia Meteorologică Constanţa, a funcţionat până în anul 2002 şi Observatorul Aerologic, în cadrul căruia se efectuau radiosondaje. Prin intermediul acestora se urmărea variaţia elementelor meteorologice pe verticală, până la 20-25 km altitudine, sau chiar mai sus. Datele astfel culese, erau utile în întocmirea prognozelor de scurtă durată, şi în protecţia meteorologică a navigaţiei aeriene. Reţeaua de staţii meteorologice este completată în momentul de faţă, cu un număr de 23 posturi pluviometrice, 13 în judeţul Constanţa şi 10 în judeţul Tulcea, unde se fac observaţii asupra fenomenelor climatice. Aceste posturi îşi aduc o contribuţie valoroasă la îmbogăţirea volumului de date, necesar caracterizării condiţiilor meteo-climatice de pe teritoriul Dobrogei şi a

10

RESURSELE CLIMATICE DIN DOBROGEA 2010

deservirii cât mai eficiente a întregii sale activităţi economico-sociale. În momentul de faţă sunt amplasate posturi pluviometrice la Agigea, Amzacea, Chirnogeni, Cobadin, Dobromir, Independenţa, Lipniţa, Mihai Viteazu, Negru Vodă, Pecineaga, Peştera, Pantelimon, Siliştea, în judeţul Constanţa. De asemenea, în judeţul Tulcea există posturi pluviometrice la Altân-Tepe, Cerna, Dăeni, Dorobanţu, Greci, Isaccea, Niculiţel, Peceneaga, Topolog şi Zebil , figura 2.1. În afara unităţilor meteorologice amintite şi a căror activitate este în curs de desfăşurare, de-a lungul anilor, pe teritoriul Dobrogei au mai funcţionat şi alte staţii meteorologice, pentru perioade mai lungi sau mai scurte, în localităţile Cataloi, Mihail Kogălniceanu, Valu lui Traian, Basarabi, Tuzla (unde a funcţionat şi un radar meteorologic), Isaccea, Mircea Vodă, Babadag, Constanţa - Palas, Constanţa-Farul Verde (la capătul digului). Funcţionarea temporară a acestor staţii meteorologice a fost impusă de necesitatea unor studii şi cercetări asupra climei locale, utile pentru agricultură, navigaţia aeriană sau maritimă, etc. 1.4. Fondul de date utilizat Pentru elaborarea diferitelor părţi ale acestei teze de doctorat, s-a utilizat un număr foarte mare de date brute rezultate pe baza observaţiilor, măsurătorilor şi înregistrărilor efectuate asupra diverşilor parametrii meteorologici caracteristici teritoriului Dobrogei. Aceste observaţii, măsurători şi înregistrări au fost realizate la cele 18 staţii meteorologice şi 23 de posturi pluviometrice existente în regiunea analizată. După cum s-a mai arătat, datele utilizate la elaborarea diferitelor părţi ale lucrării, au fost obţinute fie direct, fie de la institute, laboratoare, primării sau staţiuni de cercetare specializate care, la rândul lor, utilizează şi prelucrează date brute. Astfel, în cadrul lucrării de faţă, pentru realizarea unei prezentări a particularităţilor climatice generale din Dobrogea, a fost analizat regimul lunar şi anual al principalelor elemente climatice (temperatura aerului, precipitaţiile atmosferice, vântul, nebulozitatea etc.) pe baza datelor rezultate din observaţii şi măsurători efectuate la staţiile meteorologice şi la posturile pluviometrice în perioada 1965 – 2005 (1985-2005 pentru Chilia, Cernavodă şi Gura Portiţei; 1992 – 2005 pentru Mahmudia şi 1988-1997 pentru staţia Horia). În vederea caracterizării riscurilor climatice, s-au folosit atât datele furnizate de staţiile meteorologice şi posturile pluviometrice (în special pentru studiul ploilor torenţiale), dar şi date preţioase furnizate de I.N.M.H., I.R.C.M. şi primăriile localităţilor dobrogene (pentru estimarea obiectivă a pagubelor provocate de aceste fenomene climatice de risc). Pentru evaluarea resurselor climatice, s-au analizat atât datele meteorologice din perioada 1965-2005, dar şi studiile şi informaţiile oferite

11

RESURSELE CLIMATICE DIN DOBROGEA 2010

de primării, Centrul Viticol Murfatlar (podgorie pentru care s-a elaborat un studiu de caz referitor la influenţa unor factori climatici asupra producţiei de struguri), I.R.C.M., Centrul de Cercetări Costiere şi Protecţia Mediului din cadrul Facultăţii de Geografie din Bucureşti (pentru analiza potenţialului eolian din Dobrogea), Centrul de Informare Turistică „INFO LITORAL”, Centrul de Informare Turistică Tulcea. Pe baza acestor date s-a putut estima potenţialul climatic pentru diferitele sectoare ale economiei dobrogene. În funcţie de valorile obţinute pentru potenţialul eolian şi solar s-a putut face şi o estimare a energiei convertite pentru întreg teritoriul Dobrogei. În cazul potenţialului eolian, estimarea s-a făcut în funcţie de tipul de instalaţie utilizat (cu ax orizontal sau vertical), iar în cazul potenţialului solar, pentru 2 estimarea energiei convertite (în kwh/m ) s-a avut în vedere atât radiaţia globală dar şi radiaţia netă. Pentru elaborarea hărţilor (pe care sunt redate arealele relativ omogene ale principalilor parametrii studiaţi) s-a realizat interpolarea valorilor medii prin metoda geostatică kriging (ordinary kriging, Programul Surfer), folosind modelul variogramei liniare fără pepită şi prag, corespunzător datelor relativ egal repartizate spaţial. Pentru o rezoluţie mai bună a izoliniilor calculate şi trasate grafic au fost folosite funcţii spline cubice din acelaşi program, menţionat anterior. În ţinutul montan din nordvestul Dobrogei, la această scară mică a teritoriului analizat, zonarea altitudinală climatică, expoziţia faţă de Soare, precum şi microclimatul nu au putut fi luate în consideraţie în trasarea izoliniilor. Hărţile astfel obţinute au fost ulterior prelucrate prin programul de grafică CorelDraw. De asemenea, trebuie menţionat că hărţile astfel obţinute, în cadrul acestei teze de doctorat, reprezintă aproximaţii ale realităţii bazate pe datele şi poziţia punctelor de observaţie utilizate. O densitate superioară a acestora, îndeosebi în zona litorală nordică, va duce cu siguranţă la îmbunătăţirea reprezentării lor.

12

RESURSELE CLIMATICE DIN DOBROGEA 2010

2. Clima Dobrogei 2.1. Aspecte generale Teritoriul Dobrogei se individualizează pregnant, fiind cea mai caldă, cea mai uscată şi, între unităţile naturale de dealuri şi câmpie, cea mai vântoasă regiune a ţării. Dobrogea, prin poziţia geografică pe care o ocupă în sud-estul României, între Marea Neagră (la est) şi Lunca Dunării (la vest şi nord), prin complexitatea structurii suprafeţei active, peste care se suprapun influenţele marilor centri barici de acţiune (ciclonii mediteraneeni şi pontici, anticiclonii Azoric, Scandinav şi Euro-Asiatic), se caracterizează prin cel mai tipic climat temperat-continental din România. Acest tip de climă are trăsături asemănătoare cu cele ale stepei Ucrainei din nordul Mării Negre, ca şi cu cele ale Podişului Prebalcanic din sud, faţă de care se constituie într-o zonă de tranziţie. Individualitatea climatică a Dobrogei este rezultatul interacţiunii complexe, dar specifice, a factorilor climatogeni radiativi, fizico-geografici şi dinamici. 2.2. Factorii genetici ai climei 2.2.1. Factorii climatogeni radiativi. Asigură cantităţi mari de energie solară ca urmare a poziţiei geografice favorabile (situarea sudică determinând unghiuri mai mari ale înălţimii Soarelui deasupra orizontului, iar cea estică o nebulozitate mai mică), altitudinilor mici, reliefului relativ uniform, proximităţii Mării Negre şi circulaţiei dominant vestice din troposfera mijlocie (la nivelul TA 500 mb). Datele înregistrate la staţia meteorologică Constanţa (tabelul 2.1) atestă potenţialul radiativ ridicat al Dobrogei (în special al zonei litorale), care se 2 2 cifrează la circa 125 kcal/cm an (122,94 kcal/cm an la Constanţa). Distribuţia teritorială a sumelor medii ale radiaţiei globale prezintă, desigur, unele diferenţieri legate de variaţiile transparenţei atmosferice (nebulozitate, ceaţă, pâclă), dar ele sunt puţin semnificative. În schimb, distribuţia temporală cunoaşte variaţii periodice şi neperiodice considerabile. În regim anual, cele mai mici sume medii lunare de radiaţie globală se înregistrează în decembrie (luna solstiţiului de iarnă, cu cel mai mic unghi al înălţimii Soarelui deasupra orizontului şi cu cea mai mare nebulozitate), iar cele mai mari, în iulie (cu înălţimi încă mari ale Soarelui şi cu nebulozitate redusă). La Constanţa, suma medie înregistrată în luna 2 decembrie (2,98 kcal/cm ) reprezintă doar 16,82% din cea aferentă lunii 2 iulie (17,71 kcal/cm ).

13

RESURSELE CLIMATICE DIN DOBROGEA 2010

Tabelul 2.1 2 Sumele medii lunare şi anotimpuale ale radiaţiei globale (kcal/cm ) la Constanţa (1965-2005) Unitate de măsură

Unitate de măsură 2

Lunile anului kcal/cm Ianuarie 3,67 Februarie Martie

5,33 8,59

Aprilie

12,18

Mai Iunie

16,30 17,45

Iulie

17,72

August Septembrie

15,49 11,54

Octombrie

7,61

Noiembrie

4,08

Decembrie Anual

2,98 122,94

Anotimpul

2

kcal/cm

%

IARNA

11,98

9,70

PRIMĂVARA

37,07

30,20

VARA

50,66

41,20

TOAMNA

23,23

18,90

122,94

100,00

Variaţiile neperiodice din timpul unui an sunt, de asemenea, importante. Astfel, în anul 1980, caracterizat printr-o frecvenţă mare a timpului noros şi acoperit, radiaţia globală înregistrată la Constanţa a fost de numai 108,29 2 kcal/cm , iar în anul 1990, cu o frecvenţă mare a timpului senin, a atins 2 141,54 kcal/cm . 2.2.2. Factorii climatogeni fizico-geografici. Se evidenţiază prin prezenţa celor două tipuri esenţiale de suprafaţă activă: marină şi continentală. Suprafaţa activă continentală este relativ uniformă, dar nu total lipsită de particularităţi apte să inducă modificări locale destul de importante în valorile şi regimurile unor elemente meteorologice. Astfel, partea nordestică a Dobrogei, reprezentată de Delta Dunării, constituie o suprafaţă activă, cu caracteristici ambivalente, care alternează atât în spaţiu (grinduri, mlaştini şi suprafeţe acvatice întinse), cât şi în timp (suprafeţele uscate extinzându-se la ape mici, iar cele acvatice, la ape mari). Nici uscatul propriu-zis nu este foarte omogen, la o analiză mai detaliată. Dobrogea de Nord corespunde unui lanţ montan vechi, puternic peneplenizat din paleozoic până în prezent. La nord de linia tectonică Peceneaga-Camena, persistă munţii reziduali ai Măcinului sau Pricopanului, dispuşi pe direcţia NV-SE sub forma unor culmi şi vârfuri cu înălţimea maximă de 467 m (Vf. Greci). Ei se continuă spre est cu Podişul Niculiţel şi Dealurile Tulcei, ale căror altitudini oscilează între 300 şi 150 m. Spre sud, se desfăşoară Podişul Babadagului, al cărui relief vălurit înclină dinspre vest (400-300 m

14

RESURSELE CLIMATICE DIN DOBROGEA 2010

altitudine) către est (200-100 m). Partea cea mai joasă a Dobrogei de Nord, Câmpia litorală Razelm, este acoperită, în bună măsură, de apele complexului Razim-Sinoe, cu adâncimi mici (2-3 m) şi martori de scufundare (Popina, Grădiştea, Bisericuţa). Dobrogea Centrală, la sud de linia tectonică Peceneaga-Camena, corespunde, în linii mari, Podişului Casimcei, care înclină lin dinspre nordvest (400-300 m) către sud-est (100 m), fiind drenat, în mare parte, de râul cu acelaşi nume. Dobrogea de Sud este o regiune de platformă, cu interfluvii plane sau larg vălurite şi altitudini cuprinse între 200 m (în vest) şi 100 m (în est). Se disting trei subunităţi: Podişul Medgidia, cu altitudini între 170-100 m şi un nivel freatic ridicat, din cauza Canalului Dunăre – Marea Neagră; Podişul Cobadin-Negru Vodă, foarte vălurit, cu numeroase forme carstice şi cu câteva areale endoreice; Podişul Oltina, puternic fragmentat cu numeroase canioane (canarale) şi limanuri fluviatile. Litoralul propriu-zis este foarte jos în secţiunea nordică (între 0 şi 4 m) şi sensibil mai înalt (cca. 100 m) în partea sudică. Marea Neagră constituie, la rândul ei, cel de-al doilea tip fundamental de suprafaţă activă, care are, prin modul diferit de încălzire şi răcire, prin faptul că este o sursă permanentă de evaporare, prin modificările pe care le aduce presiunii atmosferice şi caracteristicilor vântului, nebulozităţii şi precipitaţiilor etc., influenţe deloc neglijabile asupra genezei condiţiilor climatice specifice Dobrogei. Desigur, bazinul Mării Negre nu poate fi considerat drept suprafaţă activă a Dobrogei. Dar proximitatea unei atât de întinse suprafeţe acvatice nu poate rămâne fără consecinţe asupra climei dobrogene. Iar aceste consecinţe sunt mult mai reduse decât ar fi fost de aşteptat, din cauza predominării circulaţiei vestice, caracteristică latitudinilor medii. 2.2.3. Factorii climatogeni dinamici. Reprezentaţi prin circulaţia generală a atmosferei, dar, la scară locală, şi prin circulaţiile termobarice de tip briză, joacă, de asemenea, un rol important în geneza climei, conferind Dobrogei o individualitate distinctă. Astfel, circulaţia vestică sau zonală are, deasupra regiunii cercetate, o frecvenţă de circa 45%, iar circulaţia tropicală, cu cele două variante ale sale (maritimă şi continentală), de 15%. Acestora li se adaugă circulaţia polară (30%) şi circulaţia de blocare (10%). Cele patru forme sau categorii principale de circulaţie atmosferică sunt determinate de principalii centri barici ai regiunii sinoptice naturale europene (Anticiclonul Azoric, Depresiunea Islandeză, Anticiclonul Euro-Siberian, Depresiunile Mediteraneene), cărora li se adaugă, cu o pondere mult mai mică, acţiunea Anticiclonului Groenlandez, a Anticiclonului Scandinav, a Anticiclonului Nord-African şi a Depresiunii Arabe. Iarna, câmpul baric mediu, caracterizat printr-o depresiune barică amplă, centrată deasupra Islandei, un anticiclon puternic dezvoltat în estul Europei

15

RESURSELE CLIMATICE DIN DOBROGEA 2010

şi Asia, un altul în regiunea Azorelor şi o zonă depresionară în Marea Mediterană, determină în troposfera inferioară o circulaţie dinspre nord-est, care aduce, în Dobrogea şi celelalte regiuni extracarpatice ale ţării, aer polar continental şi arctic, cu temperaturi reduse şi precipitaţii slabe. În situaţiile sinoptice când Depresiunea Mediteraneană înaintează spre Balcani, iar anticiclonul din estul Europei se intensifică, aerul cald şi umed tropical este pulsat la înălţime către nord-est, ceea ce face ca în zona de contact cu aerul polar continental deosebit de rece, adică în sud-estul României, să se producă ninsori abundente şi viscole violente. Vara, deasupra Europei, se extinde într-o măsură mult mai mare Anticiclonul Azorelor şi se diminuează Depresiunea Islandeză. În estul extrem, acţionează Depresiunea Sud-Vest-Asiatică. Acest câmp baric mediu favorizează advecţia aerului polar oceanic de origine atlantică. Deplasarea fiind relativ lentă, aerul respectiv ajunge în Dobrogea, după ce interacţiunea cu suprafeţele survolate l-au transformat, mărindu-i temperatura şi diminuându-i umezeala. Cele două tipuri mari de circulaţie dominantă în cele două semestre (rece şi cald) ale anului joacă un rol important în formarea contrastelor climatice sezoniere al Dobrogei. Modul specific în care se combină cele patru categorii de factori genetici determină valorile şi regimurile fiecărui element meteorologic în parte, astfel că ansamblul acestora, împreună cu fenomenele meteorologice caracteristice generează, la scară multianuală, un sistem climatic care deosebeşte Dobrogea de toate celelalte regiuni ale ţării. 2.3. Caracteristicile principalelor elemente climatice Regimul principalelor elemente climatice reflectă ansamblul factorilor genetici ai climei, care imprimă caracteristici locale distincte. 2.3.1. Temperatura aerului Temperatura aerului reprezintă unul dintre cei mai importanţi parametri ce contribuie la variabilitatea în timp a vremii, fiind influenţată de fluxul de radiaţii solare, circulaţia generală a atmosferei, relief etc. Temperatura aerului prezintă oscilaţii legate de factorii astronomici şi oscilaţii legate de circulaţia atmosferică. Cunoaşterea variaţiilor temperaturii aerului, privind valorile diurne, lunare, anuale şi multianuale, duce la o evidenţiere a particularităţilor climatice ale Dobrogei, putându-se indica cele mai favorabile situaţii şi locuri pentru diverse scopuri practice. Aceasta se poate realiza, în primul rând, prin compararea valorilor medii pe diferite intervale de timp, considerate drept indici climatici de bază a valorilor extreme, a frecvenţelor de producere. Din analiza datelor privind temperatura aerului, parametrul temperaturilor medii lunare multianuale din Dobrogea oferă posibilitatea concretă de evidenţiere a caracteristicilor elementare ale zonei cercetate.

16

RESURSELE CLIMATICE DIN DOBROGEA 2010

2.3.1.1. Temperatura medie anuală. În perioada 1965-2005 a fost de cca. 11°C pe latura de vest (Cernavodă 10,9°C, Hârşova 10,9°C) şi de peste 11°C pe cea de nord-est (Tulcea 11,0°C, Gorgova 11,2°C, Chilia Veche 11,1°C) şi de est (Sulina 11,6°C, Sfântu Gheorghe şi Gura Portiţei 11,4°C, Tuzla 11,2°C, Constanţa 11,7°C, Agigea 11,3°C şi Mangalia 11,5°C) (tabelul 2.2; figura 2.1). Tabelul 2.2 Mediile lunare şi anuale ale temperaturii aerului (°C) în Dobrogea (19652005) Staţia

Alt.

meteo (m) Constanţa 13

I

II III

IV

V

VI

VII VIII

IX

X

XI XII

Anual

0,8

1,8 4,7 10,0 15,6 20,2

22,4 22,1

18,1 13,2

7,8

3,0 11,7

1,3

2,0 4,6 9,6

15,0 19,6

21,8 21,6

18,0 13,0

7,8

3,6 11,5

Mangalia

6

Medgidia

70

-0,4

1,0 4,7 10,5 16,1 20,2

22,0 21,2

17,1 11,7

6,2

1,6 11,0

Hârşova

38

-1,2

0,4 4,7 10,9 16,7 20,6

22,3 21,5

17,3 11,4

5,4

0,9 10,9

-0,7

0,7 4,5 10,3 15,9 19,8

21,8 21,1

17,1 11,5

5,9

1,5 10,8

0,1 4,5 10,6 16,5 20,6

Adamclisi 159 Tulcea

33

-1,5

Sulina Sfântu

3

-0,2 -0,4 3,9 9,6

5 Gheorghe Gorgova 7 Chilia 8 Veche

22,7 21,9

17,4 11,6

6,4

1,4 11,0

15,7 20,5

23,0 22,8

19,2 13,7

7,9

2,8 11,6

-0,3

0,6 4,0 9,7 15,8 20,5

22,9 22,2

18,2 12,6

7,5

2,6 11,4

-1,4

0,1 4,2 10,7 16,7 20,9

23,1 22,1

17,6 11,7

6,5

1,6 11,2

-1,4

0,2 4,6 10,7 16,6 20,7

22,8 22,0

17,5 11,7

6,5

1,5 11,1

Figura 2.1

17

RESURSELE CLIMATICE DIN DOBROGEA 2010

Dacă se ia în considerare şi temperatura medie anuală de la SulinaDig, situată la circa 6 km depărtare de ţărm, în largul mării, de 11,6°C, ca şi cea de la Platforma Gloria situată la 30 km depărtare de ţărm, de 12,0°C, se remarcă două aspecte mai importante. În primul rând, cel mai mare potenţial termic după temperaturile medii anuale din regiune se realizează în lungul regiunii litorale de nord, pe platforma continentală aflată la mici adâncimi, care înmagazinează căldura vara şi o cedează iarna, întreţinând valori mai ridicate decât pe restul uscatului dobrogean. În al doilea rând, gradienţii termici anuali se reduc de la nord (Sulina-Dig 11,6°C şi Platforma Gloria 12,0°C) la sud (Mangalia 11,2°C), ceea ce arată că acest potenţial este mai mare pe litoralul de nord al Mării Negre şi nu pe cel de sud, cum se cunoştea până în prezent. În interiorul uscatului dobrogean, mediile anuale ale temperaturii aerului se reduc de la sud, de la peste 10,5°C (Adamclisi şi Medgidia 11°C, Basarabi 10,9°C), spre nord, sub 10°C (Corugea 9,7°C) şi chiar sub 9°C pe culmile deluroase cele mai înalte din nord, concomitent cu creşterea altitudinii şi a influenţei continentale. În secolul trecut, fluctuaţiile circulaţiei generale a atmosferei au generat abateri importante faţă de mediile anuale, pozitive sau negative, de 1-2°C. Astfel, în anii cei mai călduroşi, cele mai mari temperaturi medii anuale determinate de valurile de căldură tropicale persistente au fost de peste 12°C. Aşa a fost cazul anilor 1936 (Mircea Vodă, 12,0°C, Basarabi 12,3°C şi Constanţa 12,4°C) şi 1951 (Mangalia 12,4°C, Cernavodă şi Tulcea 12,5°C). De asemenea, cele mai mici temperaturi medii anuale au fost de 9,5°C. Este cazul anilor: 1933 (Mircea Vodă 8,8°C, Basarabi 9,0°C, Mangalia 9,2°C, Constanţa 9,5°C), 1942 (Tulcea 9,5°C, Sulina 9,7°C) şi 1944 (Cernavodă 9,9°C) etc. Asemenea valori medii anuale ale temperaturii aerului, care se abat cu 1-2°C de la media multianuală, constituie riscuri climatice specifice teritoriului dobrogean, care reprezintă teritoriul peste care se interferează, iarna, mase de aer rece de origine polară sau arctică din nord şi nord-est cu mase de aer cald tropical-continental din sud, sud-vest şi sud-est, de origine nord-africană, mediteraneană şi asiatică. Valorile medii multianuale estompează foarte mult valoarea abaterilor termice respective din fiecare an, datorită calculelor statistice de mediere a lor. Ele sunt mult mai accentuate în cursul anului, cu deosebire iarna, ceea ce arată că variabilitatea neperiodică a climei este mult mai mare în acest sezon. În cursul anului, valorile medii lunare pun în evidenţă specificul proceselor de încălzire şi răcire, determinate de diferenţierile teritoriale

18

RESURSELE CLIMATICE DIN DOBROGEA 2010

(formele de relief şi altitudine), ca şi de caracteristicile fizice ale uscatului şi apei. Astfel, primăvara, în timp ce pe cea mai mare parte a uscatului dobrogean, situat sub 100 m altitudine, se ating temperaturi medii lunare mai mari de 10°C, încă din luna martie, în masivul nord-dobrogean şi în fâşia litorală, aceasta întârzie cu o lună. Toamna însă, când apele mării încep să îşi exercite rolul de rezervor termic, prin care cedează căldura atmosferei inferioare, trecerea prin temperatura medie lunară de 10°C se realizează, atât pe uscat, cât şi în zona litorală, în luna noiembrie. Minimul termic se atinge iarna, în ianuarie, iar maximul termic, vara, în iulie. 2.3.1.2. Temperatura medie a lunii ianuarie. În general, în această lună, în perioada 1965-2005, temperatura aerului scade de la sud, unde sunt mai mari de -1°C (Adamclisi -0,7°C, Valu lui Traian -0,4°C, Basarabi 0,4°C), spre nord, unde sunt mai mici de -1°C (Mircea Vodă -1,9°C şi Corugea -3,1°C), datorită creşterii altitudinii şi influenţelor anticiclonilor

Figura 2.2

19

RESURSELE CLIMATICE DIN DOBROGEA 2010

în părţile de nord şi nord-est ale continentelor, şi cresc de la vest la est (Cernavodă -1,7°C, Medgidia -0,5°C, Basarabi -1,1°C, Constanţa 1°C), în sensul în care se diminuează influenţa continentală şi creşte influenţa mării. Aceeaşi situaţie se remarcă şi la limita nordică a Dobrogei: Isaccea -2,6°C, Tulcea -1,5°C şi mai departe în deltă, Gorgova -1,4°C, Sulina-Dig -0,2°C, figura 2.2. Valorile temperaturii medii ale aerului din ianuarie înregistrate în lungul litoralului scad de la nord (Sulina-Oraş -0,4°C, Sulina-Dig -0,2°C, Sfântu Gheorghe -0,3°C, Gura Portiţei -0,3°C) şi sud (Mangalia 1,3°C şi Agigea 1,1°C) spre partea centrală a litoralului (Năvodari -0,7°C), respectiv spre Capul Midia, la sud de care se realizează cel mai mare potenţial termic de iarnă din România cu valori pozitive pe cea mai mare parte a teritoriului de uscat. Valorile pozitive, înregistrate în ianuarie pe apă, la Platforma Gloria, de 2,6°C, dovedesc faptul că, iarna, cel mai mare potenţial termic revine apelor Mării Negre, fapt care explică şi rolul acesteia de moderator termic pentru uscatul limitrof. În sezonul rece al anului, fluctuaţiile circulaţiei generale a atmosferei pun în evidenţă cele mai mari contraste termice lunare din tot anul. Astfel, au fost ani când abaterile pozitive au depăşit în această lună 7°C, ca şi ani în care abaterile negative au atins 8°C, care s-au transmis şi mediilor anuale. În asemenea condiţii, cele mai mari valori medii lunare din ianuarie au fost pozitive şi au depăşit 4-6°C. Este cazul lunii ianuarie 1936 (Sulina-Oraş 5,4°C, Mircea Vodă 5,7°C, Basarabi şi Constanţa 6,4°C), ianuarie 1948 (Tulcea 4,8°C, Cernavodă 5,3°C şi Mangalia 6,1°C). Cele mai mici valori medii ale acestei luni au fost întotdeauna negative şi au coborât pană la -7°C, -8°C. Este cazul anilor 1942 (Mangalia -7,3°C, Constanţa şi Sulina-Oraş -8,1°C, şi Tulcea -9,2°C) şi 1953 (Babadag -7,4°C, Mircea Vodă -8,4°C). 2.3.1.3. Temperaturile minime absolute. Faţă de temperaturile medii ale lunii ianuarie, valorile minime absolute ale temperaturii aerului (19012005) au înregistrat abateri chiar mai mici de -20,0°C. Întrucât şirurile de observaţii sunt neomogene, tendinţa de variaţie a acestora este slab exprimată. Se remarcă reducerea lor de la sud spre nord (Medgidia -23°C la 5 februarie 1954, Mircea Vodă -25,4°C la 25 ianuarie 1942, Babadag -26°C la 16 februarie 1911 şi Tulcea -27,2°C la 18 ianuarie 1983) şi creşterea lor de la vest la est, mai ales spre limita nordică (Tulcea -27,2°C la 18 ianuarie 1983, Gorgova -26,2°C la 16 ianuarie 1963, Sulina -25,6°C la 9 februarie 1929, Sfântu Gheorghe -21,5°C la 12 ianuarie 1950), fapt care reflectă, în primul caz, influenţa continentală, iar în cel de-al doilea, influenţa pontică. 2.3.1.4. Temperatura medie a lunii iulie. Aceasta prezintă variaţii teritoriale de circa 2°C. Temperatura medie a acestei luni se reduce de la sud

20

RESURSELE CLIMATICE DIN DOBROGEA 2010

la nord, cu creşterea altitudinii şi a influenţelor continentale: Adamclisi şi Basarabi 21,8°C, Corugea 21,4°C. Local, sub influenţa calcarelor sau a adăpostului, aceste valori depăşesc 22,5°C (Tulcea 22,7°C, Mircea Vodă, Isaccea 22,8°C). Ele scad cu altitudinea sub 21°C, figura 2.3. Pe litoral, sub influenţa mării, apare în două ipostaze: la sud de Capul Midia, temperatura este de circa 22°C (Constanţa 22,3°C, Mangalia 21,8°C), la fel ca pe cea mai mare parte a Dobrogei de Nord şi Centrale; la nord de Capul Midia, unde valorile duratei de strălucire a Soarelui şi ale radiaţiei solare sunt mai mari, procesele de încălzire sunt mai evidente. Aici se realizează şi cele mai mari temperaturi medii din luna iulie: Jurilovca 22,6°C, Gura Portiţei 22,9°C, Sulina-Dig 23°C, Gorgova 23,1°C, ceea ce arată că, vara, cel mai mare potenţial termic (pentru turismul balneomarin) se realizează în sectorul septentrional al litoralului. Valurile de călduri subtropicale de origine nord-africană, mediteraneană sau sud-est continentală, sau cele de răciri subpolare au determinat abateri pozitive şi negative ale temperaturii acestei luni, mai puţin spectaculoase comparativ cu cele de iarnă, de numai 2-3°C.

Figura 2.3

21

RESURSELE CLIMATICE DIN DOBROGEA 2010

Cele mai mari temperaturi medii ale lunii iulie au depăşit 24-26°C. Se remarcă anii: 1938 (Mangalia 24,3°C, Constanţa 24,8°C, Basarabi 25,3°C şi Mircea Vodă 26,2°C) şi 1946 (Cernavodă şi Tulcea 24,9°C). Cele mai mici temperaturi medii ale lunii iulie au fost de 19-21°C, ca în anii: 1933 (Mangalia 19,3°C, Mircea Vodă 20,1°C) şi 1912 (Babadag 20,4°C). 2.3.1.5. Temperaturile maxime absolute. În perioada 1901-2005 au înregistrat abateri între 36°C şi 42°C. Se remarcă o tendinţă de reducere a temperaturilor maxime absolute de la sud spre nord, concomitent cu reducerea influenţelor sudice (Basarabi 41°C la 20 august 1945, Medgidia 39,5°C la 31 iulie 1985, Mircea Vodă 39°C la 13 august 1946 şi Isaccea 38,8°C la 29 iulie 1909) şi de la vest la est (Cernavodă 42,2°C la 20 august 1945, Medgidia 39,5°C la 31 iulie 1985, Constanţa 38,5°C la 10 iulie 1927) în partea sudică a Dobrogei, ca şi în partea nordică (Tulcea 39,7°C la 20 august 1945, Gorgova 38,2°C la 18 iulie 1951, Sulina-Dig 37,5°C la 20 august 1946, Sfântu Gheorghe 36,3°C la 9 iulie 1968), concomitent cu reducerea influenţelor continentale şi creşterea influenţelor moderatoare ale Mării Negre. 2.3.1.6. Amplitudinea de temperatură medie anuală. În raport cu temperaturile medii ale lunilor extreme, ianuarie şi iulie, amplitudinea medie anuală se reduce de la mai mult de 24,5°C în extremitatea vestică a Dobrogei, la mai puţin de 22°C în extremitatea sud-estică, pe litoralul de sud. În Podişul Dobrogei de Nord, amplitudinea medie anuală scade cu altitudinea sub 23°C pe culmile de peste 250 m, iar deasupra apelor teritoriale de pe platforma continentală a Mării Negre, din dreptul litoralului de nord, aceasta este de peste 23°C. 2.3.1.7. Variaţia anotimpuală a temperaturii aerului. În privinţa variaţiei anotimpuale se remarcă următoarea situaţie: Primăvara, începând din luna martie, suprafaţa Mării Negre rămâne mai rece decât suprafaţa uscatului limitrof. Datorită inerţiei termice, apa mării se încălzeşte mai lent în comparaţie cu suprafaţa terestră, prin creşterea unghiului de incidenţă a razelor solare. În consecinţă, contrastul termic dintre suprafaţa apei mării şi suprafaţa solului din zona litorală creşte treptat spre sezonul cald, depăşind 1,5°C în luna martie şi 5,5°C în luna mai. De asemenea, în Dobrogea se accentuează contrastul termic teritorial pe fondul dezvoltării circulaţiei periodice locale, care prin componenta de zi – briza de mare – transportă dinspre mare aerul rece şi umed, influenţând clima uscatului limitrof, mai accentuat pe distanţa de 30 km faţă de ţărm. (Mihăilescu, 1986, 1997). Influenţa Mării Negre asupra regimului temperaturii aerului se manifestă primăvara atât prin atenuarea invaziilor de aer rece şi cald, cât şi a răcirilor şi încălzirilor de origine radiativă.

22

RESURSELE CLIMATICE DIN DOBROGEA 2010

Frecvenţa temperaturilor medii zilnice ale aerului cu valori negative şi a celor cu valori ridicate (temperaturi medii >10°C) se măreşte treptat dinspre litoral spre extremitatea vestică a teritoriului dobrogean. În schimb, frecvenţa temperaturilor medii zilnice ale aerului au valori moderate (temperaturi medii de 0-10°C), dispuse într-o poziţie intermediară în registrul termic de primăvară, are o repartiţie inversă. În zilele cu cer acoperit, contrastul termic teritorial este deosebit de estompat. Pe litoral se observă frecvenţa cea mai redusă a duratei gerurilor (temperatura minimă 20°C, pe relieful înalt de terase. Toamna, apa mării cedează lent căldura acumulată în sezonul cald, în timp ce suprafaţa terestră se răceşte intens atât prin reducerea insolaţiei, datorită micşorării unghiului de incidenţă a razelor solare, cât şi prin radiaţia nocturnă favorizată de predominarea situaţiilor anticiclonice cu nebulozitate redusă. Contrastul termic dintre apa marină şi uscatul limitrof face, în acest anotimp, tranziţia spre sezonul rece. În zona litorală, temperatura medie a suprafeţei apei marine din luna septembrie este mai redusă decât la suprafaţa solului, dar mai mare decât a aerului. În lunile octombrie şi noiembrie, apa marină rămâne mai caldă decât aerul şi suprafaţa solului. În consecinţă, frecvenţa zilelor cu temperaturi medii negative şi scăzute ale aerului (temperaturi medii 10°C) sunt cele mai numeroase. Datorită inversiunilor termice, zilele cu geruri, îngheţuri şi temperaturi minime scăzute (0°C oscilează, pe teritoriul Dobrogei, între cca. 3.700°C - 3.900°C în partea înaltă a Munţilor Măcin şi a Podişului Casimcei şi pe fundul văilor situate în stratul rece al inversiunilor termice şi peste 4.200°C în extremitatea vestică şi pe litoralul Dobrogei de Sud, care, alături de Delta Dunării şi suprafeţele din jurul marilor lacuri litorale, dispune de potenţialul termic cel mai ridicat, prin încadrarea în interiorul izoliniei cu suma medie de peste 4.000°C a temperaturilor zilnice ale aerului de peste 0°C. Suma medie a temperaturilor zilnice ale aerului >10°C oscilează între 1.300°C - 1.400°C în limitele Podişului Casimcea şi ţinutului muntos din nord-vestul Dobrogei şi peste 1.550°C, pe suprafeţe mai restrânse, în proximitatea marilor lacuri litorale şi în extremitatea vestică, pe malul Dunării.

24

RESURSELE CLIMATICE DIN DOBROGEA 2010

Trecerea temperaturii medii zilnice a aerului peste pragul de 0°C se produce cel mai de timpuriu, la 5 ianuarie, pe ţărmul Mării Negre din extremitatea sudică şi întârzie treptat spre vestul Dobrogei, fiind cea mai târzie, la 19 februarie, în partea înaltă a Podişului Casimcei şi a Munţilor Măcin. În Dobrogea de Sud, trecerea cea mai târzie peste pragul de 0°C este la 4 februarie, în extremitatea ei sud-vestică. Trecerea temperaturii medii zilnice a aerului peste pragul de 10°C se produce cel mai târziu la 19 aprilie, la limita sudică a litoralului românesc şi sud-estică a Deltei Dunări, ca şi în partea înaltă a Podişului Casimcei şi a Munţilor Macin, evidenţiind, pe de o parte, acţiunea termică a apei marine reci, aflată în faza acumulării de căldură, iar pe de altă parte, influenţa altitudinii reliefului. Trecerea cea mai timpurie a temperaturii medii zilnice a aerului peste pragul de 10°C are loc la 12-13 aprilie, pe terasele Dunării din extremitatea vestică a Deltei Dunării şi a Dobrogei Centrale şi Sudice. 2.3.2. Umezeala aerului Este un parametru meteorologic ce particularizează Dobrogea faţă de sectoarele învecinate ale Câmpiei Române, atât în privinţa tensiunii vaporilor de apă, cât şi în cea a umezelii relative. Tensiunea reală a vaporilor de apă înregistrează, pe litoral, valori medii anuale mai mari decât în oricare altă regiune a ţării (12,5 mb la Constanţa şi Sulina). În interiorul Dobrogei, ele scad la puţin peste 10 mb., pentru ca pe latura de vest să crească spre 11 mb. În regim anual, valorile medii lunare cresc paralel cu creşterea temperaturii aerului, de la 5,5 mb. în ianuarie până la peste 20-21 mb. în iulie şi august, când evaporaţia este intensă. Umezeala relativă a aerului (denumită şi starea higrometrică a aerului) din Dobrogea se individualizează prin trăsături distincte, determinate de proximitatea marilor suprafeţe acvatice din est, vest şi nord (Dunărea, limanurile fluviale şi maritime, Marea Neagră). În condiţiile existenţei acestor surse importante şi stabile de vapori de apă, umezeala relativă a aerului se distinge prin valori mari, produse pe fondul frecvenţei maxime a perioadelor secetoase şi a pluviozităţii cele mai reduse de pe teritoriul ţarii. Litoralul Mării Negre se detaşează prin valori crescute ale umezelii relative a aerului (în comparaţie cu celelalte regiuni de deal şi podiş ale României), asemănătoare cu cele înregistrate în partea superioară de peste 1.500 m – a munţilor mijlocii sau din cuprinsul munţilor înalţi aparţinând edificiului carpatic. Umezeala relativă medie a aerului variază, pe litoral, între cca. 8485% la Sulina şi Sfântu Gheorghe şi cca. 81-82% la Gura Portiţei, Constanţa şi Mangalia, deşi la aceste puncte se înregistrează cele mai mari medii anuale ale temperaturii aerului din Dobrogea (11,4°C - 11,6°C). Un rol major în repartiţia umezelii relative revine circulaţiei periodice locale a

25

RESURSELE CLIMATICE DIN DOBROGEA 2010

aerului, sub formă de brize, şi în primul rând celor dinspre mare, din intervalul diurn, tabelul 2.3. Tabelul 2.3 Mediile lunare şi anuale ale umezelii relative (%) în Dobrogea (1965-2005) Staţia

I

II

III

IV

V

VI

VII

VIII

Constanţa Mangalia

85 83 85 83

83 83

82 80 83 82

75 80

75 78

Medgidia

87 85

82

77 74

74

Hârşova

89 87

82

75 73

Adamclisi

87 86

81

Tulcea

85 84

Sulina

IX

X

XI

XII

Anual

76 78

78 81 80 82

85 85

86 85

81

72

73

78 81

86

90

80

72

71

72

76 80

87

91

79

76 73

72

71

72

76 80

86

89

79

81

76 74

71

73

74

78 82

83

84

80

88 85

84

85 85

83

82

79

81 85

87

88

84

88 88

85

86 84

81

80

81

84 85

88

89

85

Gorgova

85 84

81

76 74

73

79

77

81 83

85

87

80

ChiliaVeche

89 86

84

79 78

78

75

77

82 86

89

90

83

82

Sfântu Gheorghe

În estul Dobrogei, izoliniile mediilor anuale ale umezelii relative a aerului depăşesc valoarea de 80%, pe cea mai mare parte a teritoriului situat până la distanţa de 30-40 km faţă de ţărmul Mării Negre, delimitând aria principală de acţiune a frontului brizelor, care transportă, în timpul zilei, aerul marin umed şi răcoros deasupra suprafeţei terestre. Izoliniile mediilor anuale ale umezelii relative a aerului prezintă tendinţa generală de dispunere, în raport de orientarea ţărmului marin, mai ales în Delta Dunării şi Dobrogea de Sud, micşorându-se ca valoare, în interiorul uscatului, pe măsura slăbirii tăriei frontului brizelor marine. Izolinia cu valoarea medie anuală de 80% include teritoriul din estul Dobrogei, aflat sub influenţa climatică directă a Mării Negre, exprimată prin durata cea mai mare a „zilelor umede“ (umezeală relativă >80%), figura 2.4. De exemplu, la Constanţa, „zilele umede“ (umiditatea >80%) înregistrează o frecvenţă medie anuală de cca. 60%, oscilând între cca. 75%, la ora 1, şi cca. 40%, la ora 13. În acelaşi timp, frecvenţa medie anuală a „zilelor uscate“ (umezeală 80%, la ora 13), de peste 60%, se înregistrează în lunile decembrie şi ianuarie în extremitatea estică a Deltei Dunării, pe fundul văilor situate în stratul rece al inversiunilor termice (Valea Carasu) sau pe suprafaţa înaltă a podişurilor răcite intens prin radiaţie (Podişul Oltinei şi Podişul Casimcei). În anotimpul de iarnă, frecvenţa „zilelor umede“ depăşeşte 50% în estul Deltei Dunării şi în sectorul sudic al litoralului românesc şi oscilează, pe cea mai mare parte a teritoriului Dobrogei de Nord, între 40-45%, iar a teritoriului Dobrogei Centrale şi de Sud, între 45-50%. În anotimpul de vară, frecvenţa „zilelor umede“ scade treptat pe suprafaţa terestră dinspre litoral, mai accentuat în aria de acţiune maximă a brizelor marine, unde izoliniile urmăresc, în ansamblu, orientarea ţărmului Mării Negre, oscilând între 35-40% şi 15%, însă cea mai mare parte a Dobrogei este încadrată în vest, de izoliniile cu frecvenţa „zilelor umede“ de 10-15%.

28

RESURSELE CLIMATICE DIN DOBROGEA 2010

Figura 2.5 În lunile iulie şi august, când numărul „zilelor umede“ (umiditate >80%, la ora 13) este minim, suprafaţa vastă din vestul teritoriului dobrogean, dispusă în afara ariei de influenţă a brizelor marine, este inclusă în teritoriul izoliniei cu frecvenţa de 10%. Frecvenţa anuală a „zilelor cu uscăciune pronunţată“ (umiditate