Regatul Inocentilor Vol 1 100 Pagini PDF [PDF]

Zitiervorschau

Regatul inocenților - cartea întâi -

© 2019 Theo Anghel © 2019 Quantum Publishers Acest volum este o operă de ficțiune. Orice asemănare cu persoane, locuri sau evenimente reale este întâmplătoare. Este interzisă reproducerea totală sau parțială a textelor, pe orice suport, tipărit sau digital, fără acordul deținătorului drepturilor de autor.

Quantum Publishers www.quantumpublishers.ro Vânzări: [email protected] Email: [email protected]

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României ANGHEL, THEO     Regatul inocenţilor / Theo Anghel. - Domneşti : Quantum Publishers, 2019vol.     ISBN 978-606-8862-82-8     Cartea 1 : Regatul inocenţilor. - 2019. - ISBN 978-606-8862-79-8

821.135.1 Tipărit în România

Regatul inocenților - cartea întâi -

THEO ANGHEL

QUANTUM P

U

B

L

I

S

H

E

2019

R

S

Cartea asta e cu poveste… Eram pe la sfârșitul seriei Păcatele fiului când Raluca Alina Iorga, o știți, fata aia dulce, ireal de dulce, care a scris povestea vieții lui Vlad Țepeș, Până la sfârșitul timpului, mi-a sugerat să scriu ceva cu elfi. Pentru că îl divinizez pe Tolkien, zeul care a creat cei mai seducători elfi din literatura universală, desigur că m-am temut să abordez o astfel de temă. Nebun să fii să nu realizezi că, dacă nu faci bine o astfel de treabă, poți pica ușor în penibil, din moment ce părintele Stăpânului inelelor a ridicat ștacheta atât de sus. Și poate că aș fi persistat în reținere și aș fi virat către alt subiect dacă zâna Raluca Alina Iorga nu mi-ar fi picurat ritmic în minte cuvântul magic: elfi… — Nu pot scrie asta, îi spuneam Ralucăi. — Poți! îmi răspundea ea. Dintre toți, doar tu ai putea să scrii despre elfi. N-aș ști să spun cum m-am apucat de scris și cum, cu toată ființa, am dat viață acestor personaje care, la rândul lor, îmi întorc atât de mult! Nu știu, dar sunt recunoscătoare pentru generozitatea muzei mele, care, de data asta, are un nume… Așadar, mulțumesc, Raluca Alina Iorga! Regatul inocenților este a ta în aceeași măsură în care este a mea.

Capitolul 1 Familia mea nu se deosebea prea mult de celelalte din Arnor. O duceam binișor, chiar dacă în jurul mesei se adunau de trei ori pe zi nici mai mult, nici mai puțin de paisprezece persoane: mama, tata și doisprezece copii. Am spus că familia mea nu se deosebea prea mult de celelalte… Hm! Așa îmi plăcea mie să cred, deși vecinii noștri îi porecliseră pe părinții mei Iepurele și Iepuroaica, din motive evidente. Khalu, fratele meu mai mare, care acum era departe de noi, în serviciul regelui Samarth, la distanță de cinci state, ne spusese odată că, din câte își amintea el, nu trecuse anul fără ca mama să mai nască încă un copil. Ai mei se iubeau din cale-afară, și nu spun asta doar pentru că aveau o casă plină de copii, ci pentru că între ei era o comuniune ce m-a făcut să-mi doresc ca atunci când aveam să mă căsătoresc să am același tip de relație cu sortitul meu. Pe vremuri, părinții lor – bunicii mei – se vizitau des și, cu timpul, între cei doi tineri s-a înfiripat o iubire tandră, ce nu și-a pierdut din căldură nici după douăzeci și șase de ani de căsnicie. Umblă vorba că primul lor copil, Khalu, fratele meu cel mai mare, s-ar fi născut la mai puțin de nouă luni după nuntă, lucru nemaiauzit prin părțile locului, dar, cum ai mei erau deja o familie, n-au mai fost luați la întrebări. Toată lumea a închis ochii, binecuvântându-i și dorindu-

THEO ANGHEL

le o viață plină. Bineînțeles că acum, cunoscându-i, nu mă miră deloc că nu și-au putut ține hainele pe ei până după căsătorie. Când eram mică, mi se părea dezgustător să-l văd pe tata cuprinzând talia mamei cu brațul său puternic și sărutând-o afectuos în spatele urechii. Dar am crescut și mi-a venit mintea la cap. Mi se par drăguți. Lui Khalu i-au urmat încă șapte băieți, Chandan, Kalian, Kiran, Bimal, Chaka, gemenii Aghor și, cel care poartă cu mândrie numele tatălui nostru, Ishaan, apoi, ca un făcut, Torilii s-au pricopsit cu patru fete, Gita, Yanti, eu – Nayan și mezina Satya. Tata, boier Ishaan Toril, cum era cunoscut în oraș, avea un statut neobișnuit printre cele deja stabilite de rânduiala regatului. Prin naștere, era nobil, clasa conducătoare în Arnor, supus doar regelui Erfenorului, însă, cu timpul, familia i se mărise și efortul de a hrăni atâtea guri îl adusese periculos de aproape de pragul sărăciei. Cum banul făcea legea prin ținuturile noastre, casa Ishaan a fost îndepărtată din cercul celor care țineau frâiele Arnorului. Asta nu l-a deranjat câtuși de puțin pe tata, ci, dimpotrivă, i-a oferit mai mult timp pe care să-l petreacă îngrijindu-se de nevoile familiei. Culmea, despre faptul că am fi fost săraci auzeam întotdeauna de la alții, fiindcă noi nu ne consideram astfel. Eram mulțumiți în universul nostru, alături de puținii slujitori pe care tata și-i mai putea permite și cei câțiva prieteni de nădejde ai familiei, des invitați la mesele copioase gătite de Yamal, cea mai pricepută bucătăreasă din cinci state. Între zidurile castelului moștenit de tata de la bunicii Toril răsunau cât era ziua de lungă, și uneori târziu în noapte, vocile sufletelor ce-și găsiseră aici un cămin. Mama, Brinda Tanay, devenită Brinda Toril după căsătorie, unica fiică a boierului Tanay, sfetnicul fostului rege, tatăl lui Samarth, actualul conducător al Erfenorului, dirija treburile casnice cu mână de fier, în timp ce tata, mai 8

Regatul inocentilor - cartea intai

aplecat spre negustorie decât spre arta războiului, așa cum erau majoritatea nobililor, se asigura că niciunuia dintre noi nu-i lipsea nimic. Aveam haine colorate și strălucitoare, așa cum ne cerea statutul, călăream armăsari focoși și, când mergeam în vizită, trăsura noastră somptuoasă era urmată de patru servitori purtând pe haine emblema casei Toril, trei căpățâni înfiorătoare de bestii cu ochi roșii, fiecare privind în altă direcție, sugerând că Torilii sunt mereu păziți la Sud, Est și Vest, pe când Nordul se afla în grija a două săbii încrucișate; dindărătul întregului desen apărea o coadă ca de dragon care îmbrățișa totul. Aceiași servitori ce-și dădeau sufletul alergând în urma trăsurii deveneau dintrodată, după ce ne întorceam pe domeniul Toril, bucătari, fierari, croitori, secerători, cameriste și orice mai era nevoie. Uram din răsputeri conveniențele în spatele cărora se ascundeau toți în oraș, temându-se parcă să se arate așa cum erau. De îndată ce porțile mari ale castelului se închideau în urma mea, separându-mă de superficialitatea societății, aruncam cât colo rochiile din țesături grele, îmi descâlceam coafurile complicate pe care mama mi le făcea cu multă migală, îl încălecam pe Abas, armăsarul cu piele ca de jăratec, dăruit mie de bunicul Tanay, și îl dezlegam pe Oscior, lupul cu care ne-am pomenit într-o zi în bucătărie rozând cu vioiciune la un os de vită pe care Yamal voia să-l folosească la supă, și goneam pe câmpurile sălbăticite ale domeniului, sanctuarul meu la fel de neîmblânzit ca mine. Mama îmi striga exasperată să mă întorc, promițândumi o bătaie bună dacă îndrăzneam să n-o ascult. Nu mă lovise niciodată, și știam că n-o s-o facă indiferent cât de mult o exasperam cu impetuozitatea celor șaptesprezece ani pe care îi împlinisem cu câteva luni în urmă. Îmi repeta de mai multe ori pe zi, sperând cumva ca ideile ei să se agațe de conștiința mea, că era vremea să mă maturizez, că în curând aveam să devin femeie, și că se cuvenea să mă 9

THEO ANGHEL

prezint onorabil înaintea primului pețitor pe care tata urma să-l primească pentru mine. Gândul că vreun tânăr nobil al orașului ar fi fost atât de nătâng încât să mă dorească pe mine de soție mă amuza. Serios! Dacă aș fi fost băiat, nu mi-aș fi dorit să am de-a face cu cineva ca mine. Surorile mele mai mari, Gita și Yanti, reușiseră să fenteze cu dibăcie tentativele lui Adain, sfetnicul tatei, de a le căpătui și de a le vedea duse la casele lor. Nu le puteam blama. Pretendenții ce-și așternuseră sufletele și averile la picioarele lor erau cu toții niște mucoși cu pretenții de bărbați. Îmi amintesc o scenă teribilă, petrecută cu câteva luni în urmă. Aro, fiul nobilului Nadas, se prezentase la noi chiar în ziua când Yanti a împlinit optsprezece ani. Până să deschidă gura, crezuserăm cu toții că avea șanse s-o dea pe spate pe cea mai mofturoasă dintre Torili, dar, de îndată ce a făcut-o și i-am perceput tonul superior, care insinua că familia sărmană a unui nobil scăpătat ar fi trebuit să se simtă onorată de perspectiva unei înrudiri cu el, s-a pornit haosul. Yanti are o limbă ascuțită și un spirit antrenat asiduu în biblioteca familiei, astfel că i-a servit tânărului o serie de replici care l-au determinat să se rotească pe călcâie și să părăsească domeniul roșu ca o pătlăgică. Orice dubii am fi avut că sora mea făcuse o greșeală respingându-l atât de categoric a dispărut când tânărul s-a plâns tatălui său, iar acesta, lezat, a trimis vorbă regelui, solicitându-i permisiunea de a-i cere satisfacție tatei. Asta însemna duel, iar părintele meu era genul care nu reușea să împungă o țintă din paie, complet imobilă, nici dacă era la jumătate de metru distanță de nasul lui. Habar nu am cum de lupta n-a mai avut loc, dar se poate să fi avut legătură cu faptul că mama a plecat într-o dimineață pe ascuns, ieșind pe poarta servitorilor, și s-a întors după prânz, tulburată, cu fruntea palidă și cu părul 10

Regatul inocentilor - cartea intai

atârnându-i în șuvițe dezordonate pe lângă obraji. Câteva zile n-a avut chef de vorbă, dar apoi, observând privirile noastre suspicioase agățate de chipul ei frumos, a redevenit sufletul casei. Totuși, în ciuda faptului că uitarea presărase împăcare în sufletele tuturor, între familia noastră și a tânărului Aro Nadas s-a creat pe nesimțite o tensiune mută. De câte ori ne întâlneam prin oraș sau la vreo petrecere, ne priveau cu o ură suculentă, cu adevărat înfricoșătoare. La una dintre seratele date de unul dintre prietenii de nădejde ai tatei, am avut ocazia să simt pe propria piele veninul frustrării lui Aro. Cu picioarele umflate în pantofii noștri noi, eu și Yanti ne-am retras pe terasă, cu gândul să ne descălțăm și să ne răcorim tălpile pe piatra rece. Imediat, o gașcă de patru tineri, printre care l-am recunoscut și pe Aro, ne-a înconjurat. Am prins palma surorii mele mai mari și am strâns-o cu forță. Apucaserăm deja să ne descălțăm și, pentru că era împotriva etichetei să faci așa ceva în public, am tras încălțările cu degetele picioarelor sub poalele lungi ale rochiilor, apoi ne-am poziționat deasupra lor ca niște cloști care își protejau ouăle. — Ah! Ia te uită! Fetele Iepuroaicei! exclamă Aro cu un licăr dușmănos în ochii verzi. Mi se ridica părul de pe ceafă când auzeam pe cineva vorbind astfel despre mama, dar de data aia, simțind primejdia în aer, mi-am mușcat obrajii și mi-am înghițit cuvintele. Am privit-o scurt pe Yanti, avertizând-o să-și păstreze săgețile de pe limbă pentru ea măcar de data asta. — Sunteți sigure că toți copiii Toril sunt ai boierului Ishaan? continuă Aro, rânjind. Se apropie de noi și ne privi de aproape. — Yanti seamănă cu boierul, dar tu, Nayan, nu. Culoarea asta de păr, ochii ăștia cu luciri ca de aur… Ce zici, Nazul, se întoarse Aro spre unul dintre însoțitorii săi, parcă seamănă 11

THEO ANGHEL

cu taică-tu. I-o fi tras-o Iepuroaicei? Hohotele de râs ale celorlalți m-au activat, în ciuda efortului de a-mi ține firea. — Tâmpitule! am explodat. Chandan are ochii și părul ca al meu, și amândoi semănăm cu bunicul Toril. — Nayan, mă smuci Yanti, de ce te obosești? Trebuie să-i explici ceva prostănacului de Nadas? Și când mă gândesc că lepădătura asta a îndrăznit să-mi ceară mâna! Ochii băiatului aruncară fulgere înspre sora mea, după care, sub impulsul unui gând tainic, rânji sardonic. Se învârti în cerc, plimbându-și privirile pe siluetele noastre sufocate în corsetele rochiilor. Se opri în dreptul lui Yanti, apropiindu-și chipul de al ei atât de mult, încât vârfurile nasurilor mai aveau puțin și li se atingeau. — O să aveți al treisprezecelea frățior în curând și o să fie leit tata, mârâi, plin de satisfacție. Nu v-ați întrebat de ce familia mea și-a retras pretenția la duel? Pentru că mama voastră i s-a oferit tatălui meu. De ce ar fi vrut-o tata pe Iepuroaică? Pentru că mai demult, când era ea fecioară, a cerut-o de la sfetnicul Tanay, dar el nu i-a dat-o, preferându-l pe Toril în schimb. Dar acum și-a îndeplinit visul de a o călări. Și știi ce mi-a zis după asta: că n-a pierdut nimic, fiindcă mă-ta e largă cât o găleată uzată. Am văzut roșu în fața ochilor când picături de salivă din botul turbat al lui Aro au aterizat pe buzele mele. Tocmai când mă pregăteam să mă înfig în gâtul găliganului, l-am văzut pe Chandan în ușa dublă a terasei, fixându-l pe Aro cu pumnii încleștați și cu o asemenea agresivitate în postură, încât mi s-a făcut frică de el chiar și mie, surioara lui preferată. — Ce-ai spus, Aro Nadas?! mârâi Chandan. Toate privirile s-au lipit de umerii largi ai fratelui meu. Al doilea născut al familiei Toril, în vârstă de douăzeci și cinci de ani, de obicei blând și imperturbabil, acum ardea 12

Regatul inocentilor - cartea intai

prins într-o furie clocotitoare, prevestitoare de rău. Când Chandan se adresa cuiva pe care îl cunoștea cu numele întreg, era semn că respectivul avea să audă lucruri grele și avea să simtă forța palmelor sale. Numai eu știu cum îmi sfârâiau călcâiele pe holurile cetății când îl auzeam urlând în urma mea „Nayan Toriiil! Unde ești?”. Mama se amuza teribil și spunea că, după un astfel de antrenament, aș fi fost în stare să-i întrec pe Abas și pe Oscior într-o cursă până la limita domeniului și înapoi. Din spatele lui Chandan se ivi capul cârlionțat al Satyei, mezina Toril. Ochii ei mari alergară spre fiecare dintre cei prezenți, încercând să-și dea seama ce se petrecea. Când i-am văzut și pe Aghor și Ishaan venind spre terasă, am știut că situația avea să degenereze. De Aghor îmi era cel mai teamă, fiindcă limba lui era chiar mai ascuțită decât a lui Yanti și mai era și iute la mânie. Ishaan, care nu împărțea doar numele cu tata, ci și firea blândă, putea deveni, dacă era provocat, un bătăuș feroce. Raportul de forțe s-a schimbat brusc, iar Aro și ai lui au sesizat dezavantajul net în care conjunctura i-a plasat pe neașteptate. Se înroșise la față, încărcat cu toate răutățile pe care ar fi vrut să le spună, dar pe care era nevoit să le înghită dacă voia să scape neșifonat dintre copiii Toril. Însoțitorii lui s-au volatilizat de lângă noi ca niște umbre. Doar unul mai căpos i-a rămas alături, dar și acela a tulit-o ca un cățel cu coada între picioare când Kalian, al treilea născut în casa Toril, a venit să vadă de ce ne adunaserăm ciorchine pe terasă. Kalian a ridicat din sprâncene când l-a observat pe Aro între noi, înțelegând totul. — Ce se petrece aici? a întrebat ca o formalitate. — Păi, începu Chandan, împreunându-și brațele la piept, Aro spunea ceva despre mama noastră și tatăl lui. Ia repetă, puștiule, să audă și frații mei. Ochii tuturor s-au fixat pe chipul chinuit al lui Aro. 13

THEO ANGHEL

Mărul lui Adam se mișca spasmodic de-a lungul gâtlejului său, și țin minte că pentru câteva secunde n-am putut privi în altă parte decât la ridicătura ce părea captivă sub pielea tânărului și căuta o cale să scape. Speram să nu-i treacă și lui Aghor aceleași lucruri prin cap, căci sunt sigură că i s-ar fi făcut milă de bietul măr și l-ar fi eliberat, crestând pielea asudată a gâtului lui Aro. Când fratele meu și-a dus mâna spre pumnalul ascuns sub haine, am strigat: — A zis că mama s-a culcat cu taică-su! Mi-am dus palma spre gură, presându-mi buzele, înciudată că fusesem în stare să repet calomnia lui Nadas. Satya, Kalian, Aghor și Ishaan au rămas stană de piatră. Ochii măriți și maxilarele căzute erau dovada că ceea ce auziseră îi lovise în locul acela din creier responsabil cu inteligența, căci așa au părut pentru o vreme, prostiți de-a dreptul. Aghor a fost primul care s-a adunat. A privit spre Chandan, cerându-i parcă să confirme că spusele mele erau adevărate. Eram al naibii de curioasă să văd ce avea să spună Aro, fiindcă, de când frații mei apăruseră pe terasă, chipul îi fusese scăldat în toate nuanțele de vinețiu, roșu și verde și avea aerul că, dacă l-ar fi întrebat cineva cum îl cheamă, n-ar fi avut habar. — Uite, începu nărodul, a fost o prostie să spun asta. — Uau! șuieră Yanti ca o pisică furioasă. Primul semn de inteligență la unul din neamul Nadas! Poate că nu era corect ca Yanti să amestece toți Nadașii în acest conflict, dar nici Aro nu fusese mai breaz. Dacă în mintea lui necoaptă își imagina că avea ceva de împărțit cu sora mea, să se arate lipsit de respect la adresa mamei era intolerabil. Deși, trebuie să mărturisesc, de când cretinul ăla spusese că tatăl lui o avusese pe mama, nu mă gândeam decât la dimineața când o văzusem furișându-se în oraș pe poarta servitorilor. Îmi era rușine de reflecțiile mele 14

Regatul inocentilor - cartea intai

smintite, dar nu le puteam înlătura dinaintea ochilor minții cu niciun chip. Dacă tata n-ar fi apărut între noi pe nepusă masă, speriindu-ne de parcă am fi văzut vreun demon ieșind din pământ, s-ar fi lăsat cu pumni cu siguranță. Faptul că Aro părea să dea înapoi nu calma nicidecum furia stârnită în frații mei de o presupunere atât de abjectă în legătură cu onoarea mamei. Ne-am ținut gurile ferecate în prezența tatei și ne-am împrăștiat ca furnicile. Inimile ne-au rămas grele însă, și niciunul dintre cei implicați n-a scos un sunet pe drumul spre domeniul Toril. Kiran, Bimal, Chaka și Gita – cea mai mare dintre fete –, au ciripit tot drumul, făcând ca muțenia noastră să treacă neobservată. Gita, în special, proaspăt trecută de vârsta de nouăsprezece ani, se arăta încântată de atenția unuia dintre fiii mai mari ai nobilului Ofserin. M-am chinuit să-l depistez pe acela despre care pomenea Gita printre progeniturile boierului, fiindcă avea vreo șase. Strâmbând din nas la gusturile îndoielnice ale surorii mele în materie de bărbați, am compus din minte imaginea lui Edhil. Tânărul nu era urâțel, dar arăta a șoarece de bibliotecă, mereu mijind pleoapele ca un om cu vederea slabă. — Edhil s-ar potrivi cu Yanti, râse Kiran din colțul lui, înghesuit între Satya și Bimal. S-ar giugiuli printre tomuri prăfuite și ar avea copii la fel de plictisitori ca ei. Au! exclamă când palma lui Yanti îi pliciui sonor ceafa. — E adevărat că îmi place să citesc, dar n-aș putea să suport ca soțul meu să zacă printre cărți, alături de mine, explică ea gestul privirilor mustrătoare ale mamei. — Dacă vrei un zevzec bătăuș, de ce l-ai refuzat pe Aro? nu se lăsă Kiran, care n-a mai primit o nouă palmă de la Yanti doar pentru că privirile vigilente ale părinților noștri se agățaseră de ei doi. 15

THEO ANGHEL

— Dar tu, Kiran? Ai douăzeci și trei de ani, nu ai cerut nicio fiică de nobil din orașul nostru. Nu crezi că e vremea să te însori? îl tachină Yanti pe Kiran, cu toate că fratele nostru nu făcuse niciun secret din faptul că și-ar fi dorit să devină preot în templul cel mare al Erfenorului. Gita, nemulțumită că discuția alunecase în altă direcție decât cea dorită de ea, interveni iritată. — Yanti, ești mereu atât de răutăcioasă! Și nu te potolești, cu toate că limba ta veninoasă ne bagă pe toți în necazuri. Cele două surori ale mele, fiind apropiate ca vârstă, mai mari decât mine și Satya, se comportau adesea de parcă ar mai fi fost două mucoase cu degetele încleștate în poalele doicii Nimak. Nici acum nu s-au dezmințit, înțepându-se și reproșându-și neînțelegeri din copilărie, scuipându-se ca mâțele negre ale bucătăresei Yamal. Tata n-a făcut decât să rostească numele amândurora apăsat, și liniștea s-a așternut în spațiul aglomerat al trăsurii noastre. Auzeam pașii celor patru servitori ce alergau în spate, copitele cailor frământând pământul uscat al drumului și, din când în când, vocea domoală a lui Siru – grăjdarul devenit vizitiu din necesitate –, îndemnând animalele. — Dacă Edhil va veni să ceară mâna Gitei, iar ea va accepta, voi ceilalți îl veți trata pe cumnatul vostru cu respectul cuvenit, spuse mama într-un târziu. Nu ne ruga frumos, ci ne anunța că lucrurile se vor petrece întocmai cum spunea ea. Nimeni n-a crâcnit, iar asta i-a adus mamei un zâmbet discret pe buze. O priveam pe furiș, minunându-mă de frumusețea atât de vie după ce născuse și crescuse doisprezece copii, unul mai zvăpăiat ca altul. Avea patruzeci și patru de ani, dar nimeni nu i-ar fi dat mai mult de treizeci și cinci. Părea sora noastră mai mare, nicidecum o femeie care își petrecuse mai mult de opt ani din viață cu burta la gură. Părul ei brun strălucea în coada groasă ce-i aluneca pe umărul stâng, ochii negri 16

Regatul inocentilor - cartea intai

ca tăciunele, moșteniți de toți copiii ei în afară de mine și Chandan, pielea albă și talia subțire o făceau pe Brinda Toril una dintre cele mai frumoase femei ale Arnorului. Alături de ea, tata, mândru de familia lui frumoasă, părea un sfinx, gardian al bunăstării fiecăruia dintre Torili. Cei care nu îi cunoșteau firea blândă, se lăsau intimidați de masivitatea trupului și de privirea sa încruntată, crezându-l brutal și morocănos. Dacă mi-ar fi cerut cineva să găsesc un singur cuvânt care să-l descrie pe tata, acesta ar fi fost miere. Până și ochii îi erau ca mierea, căprui auriu, cum văzusem eu odată la un pui de căprioară rătăcit pe domeniul nostru din Pădurea de Smarald ce străjuia moșia Toril și separa ținuturile noastre de ale tărâmului Esrendell. Seara aceea s-a terminat cu familia noastră servind o cină ușoară, care să completeze ce apucaserăm să ciugulim la petrecere, apoi cu fiecare mergând în camera lui pentru odihnă. Multă vreme după aceea, frații implicați în incidentul cu Aro se mai adunau pe la colțuri, ferindu-se de privirile părinților, clocind răzbunări crunte, dar, așa cum se întâmplă mai mereu, trecerea timpului a tocit ascuțișul acelor gânduri ucigașe și, înlesnită și de faptul că fiul boierului Nadas nu ne-a mai ieșit în cale de atunci, o binecuvântată uitare s-a așternut peste uneltirile noastre criminale. *** Urletul Satyei ne-a trezit într-o dimineață înainte de cântatul cocoșilor. Buimaci, luați ca din oală, adormiți și nesiguri pe picioare, am gonit cu mic cu mare în camera ei. Sora mea stătea agățată de unul dintre pilonii din lemn de esență tare ai baldachinului, cu picioarele dezvelite de sub cămașa de noapte, privind înnebunită spre perne. Aghor a fost primul care a descoperit ce o înspăimântase pe mezina 17

THEO ANGHEL

Toril: un păianjen minuscul ce își târâia picioarele lungi și subțiri peste cutele cearșafului. — La naiba! făcu îmbufnat. E doar un păianjen! Ceilalți pufniră, dezamăgiți parcă să descopere o insectă inofensivă, când urletul Satyei i-ar fi îndreptățit să spere măcar la un mistreț scăpat pe domeniul nostru din Pădurea de Smarald. N-ar fi fost neobișnuit să se întâmple asta, căci multe dintre cinele noastre veniseră până în pragul bucătăriei pe patru picioare, de bună voie și nesilite de nimeni, și fuseseră scutite de efortul de face cale întoarsă de satârul ascuțit al lui Yamal. Dezamăgită era și Satya să constate că nu-i împărtășeam groaza. Când ne-a văzut retrăgându-ne unul câte unul, căscând și frecându-ne la ochi, ne-a strigat să omorâm păianjenul. — Nu! Nu! i s-a răspuns pe diferite tonuri. Omoară-ți-l singură. — Atunci, nu mă dau jos de aici! se îmbufnă. Și cum adică, omoară-ți-l? Ce? E al meu? — În cazul ăsta, ține-te bine, a spus tata, făcându-ne semn să ieșim și să nu-i mai cântăm în strună. Am chicotit și ne-am dat coate imediat ce am închis ușa dormitorului Satyei. Măcar de atâta răzbunare să fi avut parte după ce fuseserăm treziți cu noaptea în cap. — Poate că ar trebui să…, strecură mama cu o inflexiune moale în voce. Evident, ea nu vedea nimic amuzant în a o lăsa pe sora noastră să-și înfrunte temerile de una singură. — Nu, o prinse tata de după umeri, conducând-o spre dormitorul matrimonial. Altfel, o să aștepte să-i omorâm păienjenii până la adânci bătrâneți. Capul mamei s-a întors spre noi din mers, peste umărul tatei, rugându-ne mut s-o ajutăm pe Satya. Ne-am uitat unii la alții, analizând dacă era bine să ascultăm de sensibilitatea 18

Regatul inocentilor - cartea intai

unuia dintre părinți sau de tăria ordinului nerostit al celuilalt. Alegerea a fost simplă, căci senzația neplăcută a palmei grele a tatei ștergându-ne cefele a câștigat categoric. Nu știu dacă ceilalți au mai dormit după ce ne-am întors în camere, dar eu n-am mai putut. M-am învârtit în pat, așteptând ca lumina să umple deschiderea largă a ferestrei și, de îndată ce vocile servitorilor s-au auzit în curte, în răceala dimineții, am țâșnit dintre cearșafuri, m-am îmbrăcat și am ieșit. Tentația de a strecura capul pe ușa Satyei și de a vedea dacă mai era agățată de baldachin a fost anulată de posibilitatea ca ea să fie încă. Și-ar fi aruncat ochii ăia ca murele spre mine și m-ar fi convins s-o ajut. Când eram doar noi două, nu-i puteam refuza nimic, dar, când frații noștri îmi țineau spatele, îmi permiteam să-mi amestec vinovăția cu a lor și să-i diluez un pic din tărie. Salonul în care familia lua masa fusese pe vremuri, când strămoșii Toril organizau petreceri, încăperea unde se țineau balurile. De când mă știam eu pe lume, ai mei nu organizaseră vreunul, și nici frații mai mari nu-și aminteau să fi prins un astfel de eveniment. Tata dădea când și când mese la care îi invita pe cei apropiați cu familiile, dar totul avea un aer intim, pe când marile petreceri la care continuam să fim invitați orbeau prin opulență și fast. Masa cu margini sculptate, împreună cu cele douăzeci și patru de scaune, fusese trasă mai aproape de șemineu și ușa care dădea spre bucătărie, pentru ca Yamal să nu-și obosească oasele bătrâne plimbându-se pe distanțe mari cu tăvile cu mâncare, astfel că spațiul liber era impresionant. În două adâncituri în zid, păzeau liniștea mesenilor două costumații complete ale cavalerilor din vechime, cu cască, pieptar, apărătoare de coate și genunchi, toate din metal. Din tavan, la distanțe egale, coborau și urcau, în funcție de necesități, mai multe lampadare rotunde pe care ardeau mici torțe. Podeaua din lemn de nuc încă lucea ca nouă 19

THEO ANGHEL

prin strădania Enyei, menajera noastră, iar pereții, reliefând sidefiu romburi lunguiețe, etalau cu mândrie tapiserii gigant și portrete ale unor strămoși cărora li se uitase până și numele. Tata îmi spusese mai demult că erau întemeietorii domeniului, și că niciunul dintre proprietarii pe care cetatea i-a avut de-a lungul timpului nu le înlocuise portretele cu altele la modă în semn de profund respect. Când eram mai mică, pentru a putea privi chipurile severe fără să mă apuce teama, le-am dat ilustrelor mele rude nume caraghioase în secret, iar ei îmi deveniseră complici, făcându-mi uneori cu ochiul și zâmbind discret doar pentru mine. M-am strecurat în bucătărie și, până au coborât ai mei, am gustat din tot ce pregătise Yamal pentru micul dejun, mâncând direct din oalele de pe soba de gătit. Bucătăreasa mi-a dat peste mână de vreo câteva ori și a strigat că mă va pârî mamei, apoi, văzând că nu mă opream din amușinat bucatele, m-a lăsat în plata Domnului. — Și…, sfârși ea monologul supărat, mai pune-ți și tu haine de fată! O să te măriți când mi-oi vedea eu ceafa dacă porți zdrențele astea țărănești. Nu te deosebești cu nimic de noi, servitorii. Una dintre mâțele ei negre se oprise lângă vârful pantofului meu, urmărind cu ochi lăcrimoși, măriți de poftă, cum duceam la gură lingura cu smântână. Am dat roată cu privirea după Yamal, fiindcă știam că o enervează ca pisicile ei să fie hrănite și cu altceva în afară de resturile de la masă, foarte generoase de altfel. „Se învață prost!”, bombănea ea. Am umplut lingura cu vârf și am deșertat conținutul sub masă, postându-mă în dreptul ei pentru ca bucătăreasa să nu observe. Crima mea ar fi rămas nedescoperită dacă cealaltă pisică nu ar fi fost atrasă de miros și n-ar fi năvălit peste surata ei. Un cor de mârâituri și scuipături pisicești au explodat de sub masă, atrăgând atenția lui Yamal, care s-a 20

Regatul inocentilor - cartea intai

apropiat și s-a aplecat să vadă ce stârnise felinele. Când și-a îndreptat spatele, roșie la față de furie, eu goneam deja pe ușa spre salon. — Afurisito! scrâșni bătrâna. Pun eu mâna pe tine! Să vezi ce mi te-oi smotoci! Tu mi-ai stricat pisicile! Din cauza ta au prins curaj de-și bagă mustățile în oalele mele cu mâncare. Ah! Unui străin i s-ar fi părut strigător la cer s-o vadă pe Yamal tratându-mă ca și când aș fi fost o slujnică, însă pentru mine era firesc. Era adevărat că bucătăreasa știa să fie și formală, bățoasă de parcă ar fi apretat hainele prea tare, rece ca un sloi, dar o făcea doar când era foarte supărată pe mine. Trăia de copil pe domeniul Toril, văzuse toți fiii și fiicele nobilului meu tată născându-se între zidurile castelului, unora dintre ei le-a fost chiar doică, iar pe alții i-a văzut în cele mai intime sau jenante posturi. Era un lucru suficient de puternic încât să șteargă diferențele dintre pozițiile sociale și uneori chiar să inverseze ierarhiile. Aveam vreo unsprezece ani când, influențată de răutăciosul văr Kaag – fiul lui Saran Toril, fratele mai mic al tatei, și al Menei Toril, devenită mătușă prin alianță –, ridicându-mi nasul în aer și îngroșându-mi vocea, i-am poruncit lui Yamal să mă trateze conform rangului meu. Ea s-a întors de trunchi spre mine, și-a pus mâinile în șolduri și mi-a aruncat în obraz: — Fato, te-am văzut făcându-ți nevoile la oliță! Nu-mi cere mie să fac temenele în fața ta, că-ți înroșesc fundul! Mi-a venit să intru în pământ de rușine, știind că sarcasmele lui Kaag aveau să curgă în valuri. De atunci n-am mai încercat s-o disciplinez și, cu timpul, toanele și furiile ei au devenit rutina confortabilă în care ne duceam zilele. Yamal părea să fi uitat de povestea cu mâțele când a trecut prin spatele scaunului meu de la masa familiei. Mi-a pus două porții din brânza mea preferată pe delicioasa ei pâine 21

THEO ANGHEL

cu ceapă și chiar mi-a zâmbit împăciuitor. Mama a prins schimbul de priviri dintre mine și bucătăreasă, i-a descifrat noima cu precizie, și a clătinat ușor din cap, pe jumătate mustrător, pe jumătate amuzată. Zumzetul conversațiilor aruncate de la unul la altul a încetat când am văzut-o pe Satya apropiindu-se de locul ei dintre Chaka și Bimal. O priveam pe sub gene, mestecând silențios. Avea cearcăne adânci sub ochi, semn că stătuse ceva vreme agățată de baldachin, și căsca la fiecare câteva secunde. Poate că subestimaserăm cu toții fobia ei pentru păienjeni. Tata i-a urmărit gesturile lente fără să spună nimic, apoi glasul lui puternic a răsunat în încăpere. — Yamal, te rog, servește-o pe domnița Satya, îi ceru bucătăresei. Am așteptat s-o vedem și pe mezină înfulecând, și abia după aceea ne-am reluat discuțiile de unde le lăsaserăm înainte să apară ea. Tata și băieții au pus la cale activitățile acelei zile, care presupuneau o călătorie în satele domeniului, pentru a strânge dările, un schimb de animale cu unul dintre nobilii ale cărui teritorii se învecinau cu ale noastre la Vest și multe altele despre care au vorbit în șoaptă, în timp ce mama ne-a anunțat pe noi, fetele, că ne așteptau ore ucigătoare în fața pânzelor întinse pe gherghefuri. Știam sigur că pe mine urma să mă piardă pe drum, fiindcă aveam planuri cu Abas și Oscior, și puteam să jur că Yanti se va volatiliza undeva pe holuri și se va refugia în bibliotecă. Așa cum se întâmpla întotdeauna, mama ajungea în încăperea de lucru doar cu Gita și Satya, singurele care nu simțeau nevoia să-și înfigă acul de cusut în genunchi după câteva ore de îmboldit în țesăturile ce nu foloseau nimănui, niciodată, ci se adunau în teancuri cu care Brinda Toril se lăuda în fața doamnelor care veneau în vizită. Știam exact momentul și locul unde aveam să rămân 22

Regatul inocentilor - cartea intai

în urmă, ascultând pașii surorilor și ai mamei mele îndepărtându-se pe trepte. Între nivelurile doi și trei, unde scările se răsuceau într-o cotitură bruscă. Toată lumea știa că așa voi face, dar închideau ochii, dându-mi senzația că puteam să aleg. Desigur că nu era așa, mama m-ar fi oprit cu o singură privire a ochilor ei negri dacă ar fi vrut. Știam când era cazul să întind coarda și când să nu ies din cuvântul unuia dintre părinții mei. Din fericire, acceptaseră că aveam spiritul unui băiețoi într-un trup de fată, și nu insistau să mă îndeletnicesc cu treburi femeiești și nici nu mă obligau să mă înfășor în mătăsuri fine decât atunci când urma să avem musafiri. Lucrul ăsta se petrecea mai des decât îmi convenea mie, astfel că eram forțată să renunț de cel puțin trei ori pe săptămână la hainele mele lălâi, oribile, dar atât de comode. Am coborât ca gândul scara circulară ce ducea direct spre grajduri. Ultima oară când fusesem cu Abas la limita domeniului, încălcasem ordinele părinților și intrasem în Pădurea de Smarald. Nu o făcusem intenționat, ci urmărind o pasăre ciudată, cu un trup foarte subțire și o coadă multicoloră, de vreo cinci ori mai mare decât corpul ei. Vietatea s-a pierdut printre tufișurile imense, iar eu am rămas fără suflu, cu gura căscată, privind la frumusețea din jur. Înțelegeam de ce i se spunea Pădurea de Smarald. Verdele frunzelor și al plantelor de tot felul era crud și atât de intens, încât îți trebuiau câteva clipe să te obișnuiești cu efectul hipnotizant asupra ochiului. Abas găsise niște ciuperci gigant pe care le ronțăise cu mare poftă înainte să am ocazia să-l împiedic. M-am temut îngrozitor să nu fi fost otrăvitoare, și câteva zile am ținut armăsarul sub observație strictă, pregătită să dau alarma și să-mi trădez neascultarea. Dar iată, la o săptămână după aventura cu pricina, era în cea mai bună formă din ultimii ani. Azi voiam să intru din nou în pădure, să culeg câteva dintre ciupercile alea stranii pe care să i le dau lui Abas cu 23

THEO ANGHEL

porția, și să nu mai fie nevoie să traversez limita domeniului atât de des, riscând să fiu descoperită. Tata era indulgent și ne ierta boacănă după boacănă, dar am simțit o rigiditate anume în tonul său când ne-a poruncit să nu punem un picior în Pădurea de Smarald. Desigur, să-mi interzici mie, Nayan Toril, să fac un lucru, era ca și cum m-ai fi zgândărit anume ca s-o fac. Adain, bătrânul sfetnic al tatei, mi-a apărut în cale pe nepusă masă când mai aveam puțin și călcam pe piatra ce pava curtea. Mi-am domolit pasul și mi-am controlat mimica înflăcărată, știind că moșul devenea suspicios cât ai bate din palme, mai ales când era vorba de mine. — Domniță Nayan, făcu el o plecăciune. Sprâncenele ca două tufe albe i se ridicară întrebător deasupra ochilor. — Moș Adain, mi-am apucat și eu pulpana jachetei ce-mi cobora peste pantalonii largi și am îndoit ușor genunchii. — Nu trebuia să fii cu mama și surorile tale? — Mama mi-a dat voie să-l îngrijesc pe Abas, am mormăit minciuna, luptând cu flăcările de rușine ce îmi ardeau obrajii. Iar pe Oscior nu l-a mai dezlegat nimeni de aseară. Știi că îi place libertatea. — Dar nu trebuie să te ocupi tu de treburile astea înjositoare. Grăjdarul Siru e harnic și conștiincios, iar în legătură cu potaia aia flocoasă, știi, Yamal înnebunește de furie când o vede liberă. Nemernicul ăla alb îi scurmă toată grădina de zarzavaturi. Mi-am dat ochii peste cap. Îmi spusese asta de zeci de ori înainte. — Dar îmi place să mă ocup eu de Abas, iar pe Oscior îl țin sub control, am dat și eu același răspuns ca de fiecare dată. Irisurile lui apoase alunecară peste chipul meu, apoi peste hainele sărăcăcioase. — Ești atât de frumoasă, domniță! De ce te urâțești 24

Regatul inocentilor - cartea intai

intenționat? Irosești părul ăsta splendid, ca o coamă de foc care îmi amintește de bravul tău bunic, nobilul Toril. Ochii ăștia aurii ar fi trebuit să-ți aducă zeci de pretendenți la ușă, căci nu mai ai mult și devii potrivită pentru măritiș… Ah, dar ce zic? N-a venit nimeni, nici măcar un sărăntoc olog, chior și fără dinți în gură. Vei rămâne o povară pentru părinții tăi. Mi-am încleștat degetele în țesătura jachetei. Moș Adain ne iubea pe toți, dar avea un fel brutal de a spune ce gândea. Tocmai din acest motiv fusese păstrat ca sfetnic, căci tatei îi era greu să separe emoția paternă de tot ce avea legătură cu noi și simțea nevoia unei judecăți obiective, care să-i prezinte realitatea de dincolo de afecțiunea fără margini pentru copiii săi. Asta nu însemna că nobilul Toril asculta vreodată de sfaturile primite. Dacă ar fi făcut-o, ar fi trebuit să le mărite pe Gita și Yanti cu primii pretendenți apăruți la poarta domeniului, ori el le oferise libertatea de a-și alege mirele, un lux pe care nu și-l permiteau nici fetele din familiile foarte bogate. El și mama se căsătoriseră din dragoste, așa că nu avea de gând să le refuze această binecuvântare chiar propriilor copii. Dar, pentru sfetnicul Adain, Gita și Yanti erau, la venerabilele vârste de nouăsprezece și optsprezece ani, niște fete bătrâne, care aveau să-și ducă traiul micșorând averea familiei. Totuși, bătrânul nu punea presiunea căsătoriei și pe băieți. Khalu ieșea din discuție, pentru că își închinase viața armatei Erfenorului, Kiran dorea să devină preot, dar mai rămâneau Chandan, Kalian și Bimal. Chaka, de douăzeci și unu de ani, și gemenii Aghor și Ishaan, de douăzeci, mi se păreau prea mici pentru însurătoare și ar fi fost de-a dreptul grotesc să-i văd legănând prunci când ei înșiși erau niște țânci cu permanentă nevoie de îndrumare. Bănuiam că motivele erau de ordin economic; mirii ar fi trebuit să-și aducă miresele pe domeniu, iar asta ar fi îngreunat și mai 25

THEO ANGHEL

mult situația pentru ceilalți, pe când cu fetele ecuația era simplă: măritiș egal o gură mai puțin la masă. Calculele reci ale lui Adain mă călcau pe nervi de fiecare dată, dar asta nu mă făcea să-l iubesc mai puțin, căci înțelegeam rațiunea din spatele lor. Era responsabil cu bunăstarea familiei, și exact asta făcea. Sau încerca să facă. — Adain, se auzi vocea stridentă a bucătăresei, l-ai trimis pe Maru să culeagă roșii din grădină? Acu` vine ora prânzului și n-am cu ce găti sosul! Moșul tresări, se scuză grăbit și, rotindu-se pe călcâie, o apucă în direcția bucătăriei. Mi-am relaxat postura abia când silueta lui cocârjată mi-a dispărut din fața ochilor. Am evitat cu grijă să pic în raza vizuală a tatei, care se pregătea de plecare cu băieții, strecurându-mă ca un hoț în grajd. Abas a început să necheze de îndată ce m-a văzut, căutându-mi mâinile cu privirea pentru a vedea dacă îi adusesem ceva de ronțăit. A fornăit iritat când i-am fluturat palmele goale pe sub bot. — Nesătulule! l-am mustrat. O să mergem în pădure și-o să-ți dau ciupercile alea care ți-au plăcut atât de mult. Nu fi supărat! Oscior stătea culcat pe burtă ceva mai încolo, cu botul pe labe. Deschise un ochi ca să vadă cine îndrăznea să-i tulbure odihna. Când mă zări, știind că era rost de hălăduit pe văile din Nord, sări drept în picioare, fluturând energic din coadă. Vocile bărbaților Toril ajungeau până la mine. — Caută altă șa, Kalian, vorbi tata. Nu s-au reparat chingile ăsteia și riști să cazi de pe spatele calului. — Dar, tată, el cade de pe cal în mod firesc, interveni Aghor. Crezi c-o să mai conteze dacă sunt chingile slăbite? Au! protestă când un pliciuit strașnic reverberă în ecouri prin curte. Am zâmbit la gândul că al treilea născut al Torililor, 26

Regatul inocentilor - cartea intai

Kalian, își disciplinase frățiorul cel mic. Aghor primea des mici corecții de la băieții mari, iar pentru asta trebuia să-i mulțumească limbii sale neobosite, mai ascuțită decât a celei mai afurisite dintre muieri. Tata n-a simțit nevoia să aplaneze conflictul spontan – dacă ar fi făcut asta de fiecare dată când frații mei se luau la harță, n-ar mai fi avut timp să îndeplinească niciuna dintre sarcinile zilei –, ci a repetat îndemnul către Kalian, o idee mai apăsat decât prima oară. Frecându-și palmele una de alta, Kalian trecu pe lângă boxa lui Abas. Mă pitulasem în spatele unor baloți de paie, spionând cu grijă să nu fiu observată. I-am admirat cu mândrie trupul bine clădit, umerii largi și picioarele musculoase, și i-am invidiat arsenalul mortal atârnat la cingătoare. Fetelor le era interzis să deprindă arta mânuirii armelor, ele fiind îndrumate spre activități domestice, de genul cusutului, țesutului, preocupări care pe mine mă exasperau la culme. Era o nedreptate pe care o corectam în secret, păstrând un mic pumnal între două scânduri ale boxei lui Abas. Îl ascundeam sub haine când ieșeam călare, deși nu mi se întâmplase niciodată să trebuiască să-l folosesc. Toți băieții Toril erau niște munți de bărbați, cu trăsăturile părinților mei îngemănate armonios în opt variante diferite. Gemenii Aghor și Ishaan împărțeau doar momentul nașterii, căci unul semăna cu tata, iar altul cu mama. Oscior începu să țopăie pe lângă fratele meu, înfășurându-i în jurul gleznelor legătura ce-l ținea priponit de peretele grajdului. Kalian se eliberă fără să-i acorde atenție și fără să-l mângâie pe creștet, așa cum făcea de obicei. După ce Kalian a ieșit, mi-am ridicat gâtul și am privit afară, odată cu Oscior. Ceilalți nobili aveau oameni angajați care să-i însoțească în activitatea uneori periculoasă a strângerii dărilor, căci nu rare fuseseră ocaziile când astfel de venetici se făcuseră nevăzuți cu mica avere strânsă din greu, 27

THEO ANGHEL

dar tatei nu i se întâmplase niciodată un astfel de pocinog, fiindcă îi avea alături pe cei mai loiali dintre tovarăși, fiii săi. Poarta cetății a fost deschisă de doi servitori, iar mica trupă de călăreți a gonit spre câmpiile și dealurile ce ascundeau în adânciturile dintre ele satele domeniului Toril. Eu nu intenționam să ies pe acolo, ci prin spate, lucru care îmi convenea de minune, căci nu trebuia să dau explicații nimănui. Cetatea se închidea doar pe trei dintre laturi, nordul fiind străjuit de liziera Pădurii de Smarald, iar valea dintre castel și hotarul verde era sanctuarul meu, locul de joacă încă de când crescusem suficient încât să pot călări și altceva în afara potăilor flocoase ale lui Siru. Vântul îmi mângâia fața și gâtul și îmi strecura degete nevăzute prin păr în timp ce alergam cu Abas spre Pădurea de Smarald. Oscior o luase înainte, arcuindu-și trupul și întinzându-l apoi ca pe o săgeată cu o asemenea poftă, încât ai fi zis că trăise până acum doar pentru acel moment. Îl înțelegeam prea bine. Senzația de libertate deplină nu se compara cu nimic altceva. Am întins brațele în lateral și am închis ochii, încrezându-mă doar în instinctele armăsarului. Speram să nu fie nimeni în turnul de observație, fiindcă, dacă m-ar fi zărit cineva făcând giumbușlucurile alea, m-ar fi pârât mamei și aș fi încasat o papară de zile mari. Ajunsă la marginea pădurii, l-am priponit pe Abas, înfășurându-i hățurile în jurul trunchiului unui copac, și am pătruns în desișul răcoros. Păsările ciripeau asurzitor, iar din iarba de sub picioarele mele sâsâiau insecte minuscule. M-am felicitat pentru alegerea cizmelor din piele moale, înalte până la genunchi, fiindcă, dacă aș fi simțit că mă atinge ceva pe sub frunzele tufelor, aș fi luat-o razna. În afara buruienilor culcate la pământ de pașii mei și ai lui Abas zilele trecute, nu existau poteci, semn că zona aparținea exclusiv vietăților târâtoare pe sol și păsărilor ce frământau pline de energie ramurile de deasupra. 28

Regatul inocentilor - cartea intai

Abas fornăia în urma mea, nemulțumit că doar Oscior se putea bucura de onoarea de a mă însoți. Era tentat să guste orice nebunie mai colorată îi ieșea în cale și încă nu puteam uita cum îmi tremurase inima de teamă că ciupercile rumegate acum câteva zile ar fi putut fi otrăvitoare. A avut noroc de data asta, dar nu voiam să mai risc. Mi-am pus mânușile și am început să dau în lături plantele, căutând cu sârg la baza lor. Țipătul prelung al unei păsări m-a făcut să tresar. Am ridicat privirile spre înalturile unde sălășluiau gălăgioasele creaturi. Prin fața ochilor îmi pluteau puzderie de licurici atât de iuți, încât tot ceea ce reușeam să văd erau pale de lumină ce se pierdeau în altă direcție de îndată ce credeam că le fixasem cu privirea. În depărtare, pe sub crengile coborâte ale unor pini, terenul ce ardea sub strălucirea unei raze de soare scăpată printre ramuri începea să urce. Dincolo de asta, totul era cuprins într-un întuneric dătător de fiori. Copleșită dintr-odată de o stranie senzație de teamă, am întors privirea spre Abas, gândind dacă nu era mai bine să las naibii ciupercile și să mă întorc la castel. Deodată, mi-am dat seama. Nu era vorba despre ciuperci, ci despre curiozitatea mea de pisică băgăcioasă. Tata ne spusese tuturor să nu intrăm în pădure, fiindcă ne puteam întâlni cu mistreții imenși ce trăiau aici, animale deosebit de periculoase. Dar cum văzusem deja destui mistreți care sfârșiseră ca fripturi suculente la masa familiei, îmi era greu să întrevăd primejdia. Ba chiar m-am gândit că, dacă voi întâlni vreunul, îl voi înjunghia cu pumnalul ascuns sub haine și-l voi duce acasă, unde îl voi trânti pe masa de tranșat a bucătăresei, devenind astfel eroina Torililor. Apoi mi-am amintit de monstruozitatea la care Yamal muncea câte o zi întreagă până reușea s-o porționeze și mi-am luat gândul de la un viitor măreț, căci, cu toată temeritatea inconștientă a vârstei, realizam că nu eram un adversar pe 29

THEO ANGHEL

măsura înspăimântătoarei fiare. Am mai aruncat o privire spre întunericul de sub crengile de pin. O mișcare deosebit de neinspirată, căci mintea mea imaginativă a plasat exact în zona aceea turme fantastice de mistreți turbați, gonind spre mine cu boturile răsfrânte peste colții ascuțiți. Fiori ca de gheață mi-au traversat pielea, din vârful firului de păr până la călcâie. Hotărând că pădurea aceea avea ceva malefic în ea, prea malefic pentru gusturile mele, am dat să ies în câmp deschis. Nici nu mi-am luat bine ochii dinspre valea împărțită brutal între lumină și întuneric, că am zărit mișcare cu coada ochiului. Mi-am răsucit gâtul în direcția aceea, cu un bubuit infernal în urechi. Ochii mi s-au făcut cât cepele, iar maxilarul mi-a căzut în piept, căci animalul din imaginația mea găsise cumva o cale să se întrupeze într-o jivină gigantică, toată numai păr țepos și colți ascuțiți. Frica viscerală m-a paralizat pentru câteva secunde. Mii de gânduri mi-au trecut de-a valma prin cap. Printre ele, părinții, care aveau să dea de trupul meu sfâșiat, recognoscibil doar datorită hainelor mele unicat, frații plângând deasupra sicriului așezat pe catafalcul din sala funerară a castelului, Adain… Pff! Probabil că Adain și-ar fi căinat soarta care se încăpățâna să nu-i ofere nici măcar o nuntă la care mire sau mireasă să fie unul dintre copiii Toril. Proiecțiile trăsnite asupra propriei înmormântări au fost retezate de un salt spre stânga al mistrețului. S-a pierdut printre tufișuri, dându-mi ocazia să-mi revin din prostrație. Carevasăzică, nu eu eram ținta. Oscior, cu blana albă zburlită, a sărit peste câteva boschete și a luat urma sălbăticiunii. I-am strigat să se întoarcă, dar părea să nu mă fi auzit. Gândind că, dacă mă va vedea plecând, mă va urma – așa cum făcea mereu –, am luat-o la sănătoasa spre linia copacilor dincolo de care soarele ardea valea. Cu mâini tremurătoare, m-am străduit să descâlcesc hățurile lui Abas 30

Regatul inocentilor - cartea intai

din jurul trunchiului copacului. Un țipăt subțire mi se înfipse în urechi, umplându-mă cu o nerăbdare pe care nu o înțelegeam. Mi-am oprit respirația și am așteptat să aud și altceva. Strigătul păruse al unei ființe umane. Mi-am presat fruntea, convinsă că spaima trasă la vederea mistrețului fusese mai puternică decât crezusem, iar mintea îmi juca feste. Al doilea strigăt, însoțit de grohăituri și lătrături surescitate, mă făcu să-mi îndrept mâna spre pumnal – din nou, fără să pricep sensul acelui impuls. Am mai avut timp să mă întreb „Ce naiba faci, Nayan Toril?”, apoi am zburat ca un proiectil spre măruntaiele umede ale Pădurii de Smarald. Abas, pe care apucasem să-l dezleg, mă urmă agitat, simțindu-mi neliniștea. Curajul mi s-a risipit de îndată ce am avut înainte dealul luminat. Ochii înfricoșători ai întunericului mă ademeneau pofticioși. Era prea târziu să dau înapoi acum, așa că, încleștându-mi cu disperare degetele peste mânerul pumnalului, am început să urc. Armăsarul meu se opri la un moment dat, nechezând așa cum o făcea când era din cale afară de speriat. — Stai aici, Abas, l-am liniștit, mângâindu-i botul. Icniturile cuiva care făcea un efort extraordinar și grohăituri înfundate amestecate cu mârâiturile lui Oscior se auziră de foarte aproape. Goneam fără să-mi simt tălpile atingând pământul, cu ochii cercetând febril ierburile. Al treilea strigăt, mai puternic decât primele, mi-a tras atenția în stânga, spre o tufă ale cărei ramuri aspre se mișcau în toate direcțiile. M-am apropiat, tremurând cu fiecare fibră a ființei mele, și am dat de mistreț care trântise o copilă la pământ. Colții lui se înfipseseră într-unul dintre brațele ei, smucind capul în dreapta și stânga cu furie, încercând să-i sfâșie carnea. Cu picioarele cabrate și tot trupul într-o postură amenințătoare, Oscior se învârtea în jurul jivinei, căutând un loc de unde să poată mușca. N-am avut prea mult timp de analize și strategii, astfel că m-am aruncat în spatele 31

THEO ANGHEL

animalului și m-am agățat cu brațul stâng de grumazul său. Cu pleoapele strânse, am ridicat jungherul, apoi l-am înfipt în mușchii tari ca piatra ai dihaniei. M-aș fi așteptat să cadă sau să pară slăbit când lama a pătruns adânc, dar n-a fost așa. Luptând cu greața, am scos pumnalul și, închizând ochii pentru a nu vedea sângele, l-am împlântat de zeci de ori până la plăsele. Nu m-am oprit decât atunci când am simțit trupul masiv al animalului topindu-se ca gelatina sub al meu. Am îndepărtat cu greu mistrețul de peste victima sa, dar, când am făcut-o, am împietrit. O tânără cu un păr lung, aproape alb, ieșindu-i de sub coiful verde, zăcea făcută una cu pământul. Din brațul drept, cel mușcat, o crestătură adâncă gâlgâia valuri de sânge în țesătura mânecii jachetei. Imaginându-și că ajută, Oscior își plecă botul și începu să lingă rana fetei. L-am pocnit peste cap, iar el s-a îndepărtat scâncind, aruncându-mi priviri acuzatoare. Am mijit ochii, gândind că, dacă tot căutasem necazurile cu lumânarea, iată că le găsisem. Ce naiba trebuia să fac acum? Mi-am amintit gesturile pe care le făcea vraciul Anelus când era chemat să cerceteze boala ce mai lovea când și când pe câte unul din familia noastră sau pe servitori. Invariabil, înainte de orice, degetele lui se plasau la scobitura gâtului bolnavului și aștepta cu o mină gravă ca pulsul respectivului să-i împungă buricele. Am făcut și eu întocmai, minus morga gravă, căci cea terifiată pe care o aveam acum era atât de puternică, încât nu se lăsa înlocuită cu una, cu două. Fata era vie, însă, dacă mai pierdea mult sânge, situația se putea schimba dintr-o clipă într-alta. Mi-am privit hainele, alegând ce să sacrific pentru un bandaj. Mâneca mi s-a părut cea mai bună alegere. Așa, și acum? m-am pomenit întrebându-mă după ce brațul copilei a fost legat vârtos, fără să văd vreo îmbunătățire a stării ei în urma tuturor întreprinderilor mele istețe. 32

Regatul inocentilor - cartea intai

Abas necheză blând în spatele meu, lovind pământul cu una dintre copite. — Așa-i! am exclamat. S-o ducem acasă! Mama va ști ce să-i facă, iar dacă nu, îl va chema pe vraciul Anelus. Habar nu am dacă Abas a înțeles ce am spus, dar a mai nechezat încă o dată, aplecând capul și ridicându-l înapoi, mândru. Nu a fost greu s-o urc pe rănită în șa. Părea să se fi hrănit doar cu aer până acum. M-am cocoțat lângă ea și am gonit până la castel, rugându-mă cerului și pământului să nu moară pe drum. *** — Pe Maica tuturor zeilor! exclamă mama când, chemată de una dintre slujnice, veni în camera din spatele bucătăriei unde, pe un pat, întinsesem copila. Cât de delicată e! A cui o fi? Nu-mi amintesc să-i mai fi văzut chipul printre membrii familiilor nobililor din Arnor. Săracă nu e. Se vede. Este curată și are haine din țesături scumpe. Nu prea pare hrănită însă, deși pielea îi strălucește. Poate că e de fel așa subțire. Rana blondinei fusese curățată și, pentru că nu știa nimeni ce să mai facă pentru ea, mama i-a dat ordin lui Yamal să trimită după vraci. Adain, probabil anunțat de vreunul dintre servitori, veni să vadă ce era cu agitația care cuprinsese toată suflarea din castel. Noi, fetele, și câteva dintre servitoare, stăteam grămadă peste copilă, sorbindu-i fiecare respirație cu speranța de a o vedea revenind la viață. — Ce trăsături fine are! se minună Gita. Crezi c-o fi fiica vreunul nobil din Erfenor venit în vizită în Arnor? Nu pare să fie dintr-o casă vasală regelui, ci chiar din cea conducătoare. E perfectă! — Sărăcuța! murmura și Satya. Sper să nu-și trăiască ultimele clipe înconjurată de străini. — Domnițelor, dați-vă la o parte, se strecură Adain 33

THEO ANGHEL

printre noi. Lăsați-mă s-o văd. Bătrânul se aplecă spre rănită, privind-o cu atenție, pierdut în gânduri. La un moment dat, chiar am crezut că înțepenise în poziția aceea, căci nici respirația nu i se mai auzea. Ridică privirile spre noi, privindu-ne pe rând. — Unde ați găsit-o? — Nayan a găsit-o, îl lămuri Yanti. Întoarse capul spre mine, ca o invitație. Ridică o sprânceană când privirile îi poposiră pe brațul meu gol, pe umărul căruia atârnau câteva ațe smulse din cusăturile mânecii. — În pădure am găsit-o. O atacase un mistreț. L-am ucis și…, am început să bolborosesc. — Un mistreț? sări mama, roșie la față, înghesuind cuvintele unul peste altul. Nayan! Mistreț? Am auzit bine? Ai ucis un mistreț? Tu? Și… Pe Mama tuturor zeilor! Unde ți-ai rupt mâneca?! îmi observă ea abia acum haina sfâșiată. — Mamă, treceam pe acolo și i-am auzit strigătele, m-am apărat. Ce era să fac? Să-i întorc spatele? Mamei nu i-ar fi convenit ca fiica ei să dea dovadă de lașitate, dar, punând asta în balanță cu a rămâne în viață, n-ar fi zis nu. Își fixă privirile tensionate asupra mea, încercând să-și dea seama cum s-ar fi cuvenit să reacționeze acum. Mă mai întorsesem eu julită, zgâriată și cu pletele pline de ciulini din expedițiile mele, dar acum depășisem orice limită. — Doamna mea, o opri Adain, am dat de bucluc! Nimeni nu pricepea de unde naiba venea buclucul ăla, dar nici nu ne-am putut împiedica să nu simțim fiori reci pe șira spinării la auzul inflexiunii aspre a vocii moșului. Ne-am îndreptat privirile spre el, urmărindu-i gesturile domoale. Întinse degetele atacate de artrită spre chipiul fetei și i-l trase cu grijă peste cap, lăsându-i părul bălai să se reverse în valuri strălucitoare peste pernă. 34

Regatul inocentilor - cartea intai

— Ce este, Adain? se enervă mama, dornică să treacă peste asta și să purceadă la beștelirea mea. Are o culoare neobișnuită de păr. Și? Bărbatul nu spuse nimic, ci îndepărtă câteva șuvițe și arătă cu degetul spre urechea fetei. Nu am realizat de prima oară ce voia să zică, însă, când m-am apropiat, am observat că nu erau rotunjite în partea de sus, așa cum erau ale mele, ci ușor țuguiate. — E din neamul elfilor, spuse Adain. Și dacă ai dat de ea în Pădurea de Smarald, e o Esrendell. — Pe ce limbă vorbești, Adain? se postă Yanti înaintea sfetnicului. Elfi? Cei despre care se vorbește în legende? — Elfii nu sunt deloc legende. Doar că niciun muritor n-a mai interacționat cu ei din vremuri demult îngropate. Rege Kaeras, cel despre care v-am povestit la orele de istorie, a dus ultimul război cu ei. S-a făcut pace cu o singură condiție: niciuna dintre cele două rase să nu mai facă un pas pe tărâmul celeilalte. Orice încălcare a teritoriilor se consideră un act provocator. Dacă o vede cineva aici, se va porni război. Dacă ar fi prins elfii pe unul de-al nostru pe tărâmul lor, ar mai fi fost cum ar mai fi fost, dar oamenii sunt mai țâfnoși și mai prostănaci decât elfii și n-o să țină cont de faptul că e vorba de o copilă rănită. Ca să nu mai spun că adăpostirea unul elf de către o familie de nobili e considerată trădare și se pedepsește cu moartea. — Ce? începu mama să-și frângă palmele. L-am chemat pe vraciul Anelus! — Pe bârfitorul acela? se albi sfetnicul la față. Nici n-o să iasă bine de aici, că ne vom trezi cu gărzile regelui pe cap. Gestul tău, domniță, nu a fost doar inutil, întrucât elfii se pot regenera singuri, dar și prostesc, căci ți-ai pus familia în pericol. Repede! Duceți-o pe fata elf într-una dintre încăperile din turn și puneți o slujnică în loc, care să pretindă că nu se simte bine. Vraciul o să vină, o să-i dea 35

THEO ANGHEL

bolnavei închipuite o poțiune, doar așa face mereu, apoi o să plece, sperăm noi fără să afle ceva. Vorbiți cu oamenii să nu sufle un cuvânt nimănui. Ne-am îmbulzit care încotro, ciocnindu-ne între noi. Fiul cel mic al bucătăresei Yamal, Enisei, singurul care îi rămăsese alături la castel, a ridicat-o pe fată pe brațe și, urmat de cortegiul de femei, a urcat treptele până în turn. Acolo erau mai multe încăperi folosite pe vremuri de bărbații care stăteau de pază la înălțime, confortabile, dotate cu tot ce era nevoie traiului de zi cu zi. Adain a rămas jos, ca să organizeze nevinovata scenetă pentru ochiul ager al vraciului Anelus. A asistat personal la consultația primită de menajera noastră rumenă în obraji, diagnosticată de maestru cu o boală cu potențial fatal dacă nu lua trei zile la rând poțiunea pe care o adusese cu sine în traistă. *** Sfetnicul clătina din cap când a intrat în cămara din turn. — Ce șarlatan! A trebuit să-i plătim trei monede de argint pentru poșirca aia făcută din plante macerate. Dar a trebuit să-i dăm, altfel ar fi devenit suspicios. Vreți să aflați ultimele bârfe? Vraciul Anelus mi-a spus tot ce știe despre vecini. Pufnind încă, amărât că bugetul familiei fusese ușurat de câteva monede prețioase, se apropie de copila elf întinsă pe pat, încă inconștientă. — Ai spus că se va recupera, i-am strâns antebrațul cu degetele. Cât va dura? — Despre asta nu știu multe, domniță. Doar ce am citit. — Și? Pe urmă? Ce facem cu ea, Adain? interveni mama. Trebuie reunită cu familia ei și este clar că nu putem călca pe tărâmurile lor. Ce facem? 36

Regatul inocentilor - cartea intai

Umerii bătrânului coborâră a neputință. — Nu știu, doamna mea. Să-l așteptăm pe stăpân, să vedem ce crede despre asta. Gândul că tata va afla despre nesupunerea care, de data asta, se lăsase cu complicații dintre cele mai serioase, m-a cutremurat o clipă. Apoi mi-am dat seama că semănam ca două picături de apă; și el ar fi făcut tot ce ar fi putut să salveze o viață, chiar cu riscul de a declanșa un război între rase. Cu siguranță, avea să înțeleagă de ce o adusesem pe fată acasă la noi. Mama a plecat la treburile ei, chemată de menajera care urcase în turn doar pentru a i se plânge că rămăsese fără înălbitor pentru cearșafuri. Gita, umbra mamei, a urmat-o în scurt timp, iar Adain, după ce a rămas o vreme și a studiat fata elf cu interes educativ, a fost solicitat să descurce nenumăratele ițe ale conducerii domeniului Toril. Yanti, eu și Satya ne-am luat scaune și ne-am așezat comod în jurul patului. — Yanti, tu ai citit multe cărți. Ai nimerit vreuna despre elfi? am întrebat-o pe sora mea după ce m-am plictisit de holbat. — Am nimerit una, odată, dar nu am dat prea mare atenție, își lovi ea bărbia cu degetul, gânditoare. Tot ce-mi mai amintesc este ceva despre faptul că elfii cresc mai greu decât oamenii și arată maturi doar la vârste înaintate. Fata asta, de exemplu, pare de șaisprezece, șaptesprezece ani, dar ar putea avea mai mult de fapt. Tăcu brusc, de parcă doar atât și-ar fi adus aminte. — Altceva? se aplecă Satya înainte, pentru a-i prinde ochii. Yanti se întoarse spre ea, zâmbind. — Și nu se tem de păianjeni, nu-și trezesc familiile în creierii nopții cu fricile lor de copii răsfățați și, categoric, nu stau agățați de baldachinele paturilor. Dură ceva până când mezina se prinse că sora noastră o 37

THEO ANGHEL

tachina. S-a bosumflat, și-a strâns brațele în jurul pieptului, și s-a lăsat pe spătarul scaunului, decisă să nu ne mai adreseze niciun cuvânt. Totuși, curând, curiozitatea în legătură cu rănita i-a învins îmbufnarea. — Crezi că am putea s-o păstrăm după ce își revine? Pare de treabă, o schimbare față de atitudinea surorilor mele mai mari, care mereu fac pe deșteptele. — Chiar dacă ai șaisprezece ani, încă pot să-mi înfig degetele în pletele tale, surioară, se strâmbă Yanti. — De ce ai face așa ceva? sări Satya drept în picioare. Oboseala căpătată în urma orelor de veghe o făcuse să fie țâfnoasă și să nu mai răspundă sarcasmelor lui Yanti cu amuzamentul cu care o făcea de obicei. — Ce am făcut? reluă, fixându-și ochii negri în cei la fel de întunecați ai lui Yanti. Sora noastră mai mare o privi cu sprâncenele ridicate, apoi, decisă să pună capăt înflăcărării mânioase a Satyei, se ridică și, fără să spună un cuvânt, ieși. M-am încruntat și i-am aruncat ursuzei ce stricase atmosfera o căutătură acuzatoare. Yanti trebuie să fi știut despre elfi mai multe decât lăsase să se vadă. — Sper că fata asta să nu ne audă acum și să realizeze cât de proști sunt muritorii, am gândit cu voce tare. Satya se uită la mine într-un fel care parcă spunea „O! Nu și tu! Tu ești altfel!”. Pentru că nu aveam chef să mă las înduioșată, previzionând că după aia aș fi fost forțată să-i ascult veșnicele nemulțumiri, pe care deja i le știam în detaliu, cu punct și virgulă și cu semne de suspensie, m-am ridicat și m-am dus spre ușă. — Mă lași singură cu ea? se agită Satya. — Păi, de ce nu? Nu e ea singura de treabă pe aici? În spatele ușii închise, am avut ocazia să-mi regret tonul răutăcios, dar mi-am găsit o scuză în faptul că ziua aceea părea să fie ciudată pentru toată lumea. 38

Regatul inocentilor - cartea intai

Am căutat-o pe Yanti, cerându-i să-mi spună titlul și locația aproximativă a cărții despre elfi în biblioteca noastră imensă, nedorind să-mi petrec anii tinereții pierdută printre rafturi, apoi m-am refugiat în încăperea cu miros de praf și hârtie învechită. Am strâmbat din nas și am strănutat de câteva ori, minunându-mă că Yanti, cea mai iute și agitată ființă pe care îmi fusese dat s-o văd vreodată, era atât de răbdătoare când venea vorba de cărți, încât să reziste cu orele în aerul închis de aici. Am ridicat privirile spre cele patru etaje cu cărți la care se ajungea cu ajutorul unor scări circulare. Volume vechi de sute de ani, adăugate de fiecare dintre foștii stăpâni ai domeniului, stăteau alături de cele mai noi, achiziționate de bunicul Toril. Tata n-a mai apucat să cumpere nimic, căci gurile flămânde ce-i apăreau în brațe an de an se dovediseră spaima trezoreriei. Yamal ne numea pe noi, copiii Toril, lăcuste, căci, spunea ea, doar ele mai umblau în stoluri uriașe, făcând nori pe unde treceau, lăsând sărăcie și foamete în urma lor. Undeva pe la etajul doi am dat peste un tom gros, cu marginile tocite și hârtia aproape înnegrită de vreme. Descurajată, deja convinsă înainte de a deschide cartea să las baltă investigațiile despre elfi, am frunzărit la întâmplare. Din câte am putut pricepe, se vorbea despre originile elfilor, locurile în care trăiseră cu mii de ani în urmă și cele spre care migraseră, împărțindu-se în mai multe popoare, din care, mai târziu, s-au ramificat în case, fiecare dintre ele având un alt conducător. Chiar dacă trăiau separat și își stabiliseră propriile reguli după care își duceau viața, atunci când una dintre case era amenințată, celelalte îi săreau în ajutor, unindu-se și luptând ca una. Alianțele erau întărite prin căsătorii aranjate, dar cărora elfii li se devotau în întregime, ca și când ar fi fost din dragoste. Am simțit admirație profundă față de moralitatea fără cusur a elfilor, 39

THEO ANGHEL

când am citit că, deși soții trăiau multă vreme despărțiți, adulterul era ceva de neconceput. Am zâmbit și m-am lăsat pe spătarul scaunului, gândindumă la numeroasele scandaluri ce cutremuraseră din când în când Arnorul. Nobilii plecaseră la război, cutreierând lumea sub comanda regelui Samarth, apoi, întorși după ani de zile la neveste, aduceau cu sine progeniturile din flori, punându-le la masă alături de copiii legitimi. Multe legi erau greșite în Erfenor, dar aceasta, care obliga pe adulterini să-și crească bastarzii cu devotament, era printre cele câteva onorabile. Intrușii aveau de suferit doar în intimitatea casei tatălui lor, căci în public nimeni nu îndrăznea să-și trădeze dezgustul față de rușinoasa lor apariție pe lume. Cele mai înverșunate erau nevestele, lucru de înțeles de altfel. Își frânseseră mâinile, arzând de dorul soților, căinându-le soarta amară, iar ei se întorceau acasă cu câte un copil sau doi făcuți cu străine din orașele în care legiunile regelui fuseseră încartiruite. Unii dintre musafirii nepoftiți aveau pielea neagră ca bezna nopții, alții erau roșiatici de parcă ar fi fost hrăniți doar cu ardei iute, alții gălbui și cu ochii oblici. Era o raritate ca într-o familie de nobili să vezi doar fii care să semene întru totul celor doi părinți. Noi eram una dintre ele și sunt sigură că mama era foarte mândră de faptul că tata își ținuse pantalonii pe el de câte ori fusese plecat. La prânz s-a vorbit doar despre fata elf. Mândră nevoie mare că aveam ocazia să-mi expun teoriile despre ceea ce citisem pe fugă în bibliotecă, le-am dat celorlalți informații care i-au lăsat cu gura căscată. — Carevasăzică, ai intrat în bibliotecă și nu te-a mâncat Bau-Bau? râse Yanti. — Nu citesc cât citești tu, dar nici total pe dinafară nu poți zice că sunt, m-am încruntat. Și, ai grijă, i-am arătat pumnul, eu nu sunt Satya; nu mă smiorcăi la sarcasmele tale, ci îți umflu ochii. 40

Regatul inocentilor - cartea intai

— Fetelor! se răsti mama, înghițind iute dumicatul pentru a ne putea potoli. Prima care mai spune o răutate la masă, se ridică și se duce în camera ei. Nemâncată! întări. Am fixat-o pe Yanti pe sub sprâncenele unite deasupra ochilor, iar ea mi-a scos limba. Gita, blânda Gita, se uita la noi cu aerul că eu și sora mea eram irecuperabile. — Sunt curioasă dacă voi două puteți avea un dialog fără să ajungeți, în cele din urmă, să vă înțepați, spuse. Nu înțelegeam de ce Gita se referea la mine în relația cu Yanti, când și la ea era la fel. Ba chiar mai rău uneori, căci de multe ori părinții noștri au fost forțați să le despartă cu brutalitate din încăierările lor băiețești. Yanti evita să ajungă la agresivitate fizică cu mine pentru că mă știa prea bine. Se întâmplase de vreo câteva ori în trecut și se alesese cu un ochi vânăt și o șuviță zdravănă smulsă chiar din frunte. Purtase capul acoperit câteva luni, până când firele de păr crescuseră din nou. Privirea tăioasă a mamei, care ajunsese să previzioneze evoluția micilor contre verbale dintre copilele ei, mi-a înghețat cuvintele acide la adresa Gitei pe limbă. Părea să-mi spună „Supără-mă, și-o să fac din povestea cu mistrețul un scandal de-o să se afle peste cinci state.” Yamal, a cărei atitudine indiferentă față de interacțiunile noastre infantile denota o capacitate superioară de înțelegere a lucrurilor, se învârtea în jurul mesei, îngrijindu-se de umplerea farfuriilor sau a paharelor. — Doamna mea, se adresă ea mamei, după ce îi mai aranjase două felii de pâine pe farfurie, e semn rău să ai un elf în casă. Trebuie să scăpăm de ea. — În ce sens, Yamal? ridică doamna Toril ochii spre ea. Dacă te referi la partea legală, da, știu ce înseamnă. — Nu, clătină bucătăreasa din cap, năpasta se va abate asupra noastră dacă n-o dăm afară. — S-o dăm afară? Pe Mama tuturor zeilor! se supără 41

THEO ANGHEL

stăpâna casei. E doar un copil. Ai văzut-o! — Doamna mea, elfii își pot schimba înfățișarea. Din poveștile copilăriei mele știu că ei sunt oribili, de fapt, nu așa luminoși ca fata asta. Ni se arată cu alt chip pentru că are intenții necurate. Auzindu-și propriile cuvinte ce păreau să capete o greutate mai mare odată rostite, tonul bucătăresei se înflăcără. Mintea ei simplă, ca a tuturor sărmanilor Arnorului, oameni născuți pentru a servi pe cei bogați, răspundea unor stimuli instinctuali, nepunând nicio bază pe ce scria în cărți sau pe ceea ce spuneau învățații vremii. — Yamal, ce intenții crezi tu că are copila elf din turnul nostru? o opri mama din perorațiile ei însuflețite. Bucătăreasa făcu o pauză prelungă, părând să se gândească intens la răspuns. Unul care, judecând după fruntea ei încordată, acoperită brusc de broboane de sudoare, nu-i prea venea în cap. Ridică brațele cu un soi de exasperare. — Nu știu, dar sunt sigură că are unul! exclamă, înciudată. Tropăi spre bucătărie, de unde am auzit-o trântind oalele goale în ligheanul pentru spălat vase. — Pf! făcu mama. Mă întreb, oare ce fel de femeie ar fi fost Yamal dacă s-ar fi născut într-o familie de nobili și ar fi avut parte de educație. — Știu eu, rânji Yanti. Nu s-ar fi măritat niciodată, pentru că n-ar fi suportat autoritatea masculină și, mai mult ca sigur, ar fi plecat la armată, unde ar fi devenit general. Imaginea bucătăresei, cu trupul ei masiv strâns în echipamentul de luptă, cu o sabie într-o mână, o lance în cealaltă, cu un arc în spate și cingătoarea plină de pumnale și alte obiecte cu potențial fatal, la care eu, doar pentru amuzamentul meu personal, am adăugat și o oală pentru fiert terci, ne-a făcut să râdem.

42

Regatul inocentilor - cartea intai

*** Tata și băieții s-au întors noaptea târziu. Mama i-a așteptat, dar noi, ceilalți, ne-am dus la culcare. Ca prin vis, le-am auzit vocile pe holuri, apoi ușile camerelor lor trântindu-se cu zgomot. M-am răsucit între cearșafuri, întorcându-mă pe partea cealaltă, zâmbind sentimentului cald că eram în siguranță cu ei aproape. De dimineață, înainte să cobor la micul dejun, am urcat în turn. Satya, ghemuită într-un fotoliu, părea adormită cu capul pe genunchii aduși în față. M-a simțit abia când m-am apropiat. Starea fetei elf nu suferise nicio modificare notabilă, deși, dacă o priveam cu mare concentrare, observam o mișcare a pieptului mai amplă decât cea de ieri. — Ai dormit aici? am întrebat-o pe Satya. Sau te-a speriat iar vreun păianjen? Sora mea își întinse picioarele pe podea, ridicând și brațele în aer, legănându-le pentru a-și dezmorți musculatura. Îmi aruncă o privire obosită, după care își mută atenția la rănită. — Nu am putut s-o las. E atât de fragilă! — Conform lui Yamal, sub aspectul ăsta delicat zace un balaur, am fluturat palma într-un gest nedefinit. Satya râse, dar nu zise nimic. Dintr-odată, săltă în aer cât era de lungă, cu ochii la fata elf. — Ai văzut? făcu. — Ce să văd? m-am apropiat, curioasă. — A mișcat buzele, mă lămuri, încântată. Ne-am plecat amândouă asupra copilei, pândind cu atâta concentrare o nouă mișcare a buzelor, încât, pe mine cel puțin, a început să mă doară capul. — Ți s-a părut, am spus, frecându-mi fruntea. — Nu. M-am dus în bibliotecă și am citit despre elfi, strecură pe ton conspirativ. Sunt nemuritori, cică. Sau pot muri, dar de supărare. Ai mai auzit așa ceva? Și, cu toate că 43

THEO ANGHEL

fata asta nu pare, sunt extrem de puternici. Abia aștept să se trezească, s-o iau la întrebări. Oare cum o fi pe acolo, pe la ea? Crezi că m-ar lua cu ea dacă aș ruga-o? — L-ai auzit pe Adain, m-am burzuluit. Noi nu avem habar de obiceiurile elfești, nici dacă legendele sunt adevărate și chiar sunt spirite evoluate sau niște brute. Încălcarea teritoriului celuilalt duce la război. Fata asta, am arătat cu bărbia spre copilă, a avut noroc că am dat noi peste ea, și nu altcineva. Vreun idiot cu mintea scurtă ar fi anunțat gărzile regelui și ar fi ieșit prăpăd. O s-o ajutăm să se recupereze și o s-o trimitem acasă la ea. Atât! Căutătura dezamăgită a Satyei a stat lipită de mine cât timp am vorbit. Chiar dacă eu făceam în fiecare zi o altă boacănă, nu suportam ideea ca vreunul dintre frații mei, cu atât mai puțin delicata Satya, să se pună în pericol. Ne certam, ne înghionteam sau ne păruiam fără milă, dar, când era vorba ca primejdia să vină din altă parte, în fiecare dintre noi se activa simțul de cloșcă protectoare. Ușa se deschise brusc, făcându-ne să tresărim. — Aici erați! ne-a întâmpinat bucătăreasa, încruntată. Să mă faceți să urc atâtea trepte! Tatăl vostru vă cheamă la micul dejun. Expresia amenințătoare i se topi pe dată într-una curioasă. Păși pe vârfuri, de parcă ar fi putut să anuleze cu precauția ei tardivă intrarea furtunoasă pe care și-o făcuse adineauri, și se apropie de patul străinei. — A dat vreun semn? întrebă în șoaptă. Exact în acea clipă, amestecându-se cu cuvintele lui Yamal, rănita a strigat: — Nana!1 Spatele micuț s-a arcuit ca și când ar fi fost împuns în coaste pe dedesubtul saltelei, după care s-a lăsat la loc. 1

Mama! – lb. elfă Sindarin 44

Regatul inocentilor - cartea intai

Chipul fetei, chinuit pentru câteva clipe, a redevenit liniștit. Și eu, dar și Yamal și Satya ne-am dus palmele spre inimile ce o luaseră razna din pricina sperieturii. — Ce a zis? se uită bucătăreasa la mine. Am ridicat din umeri. De unde să fi știut? Cuvântul nu sunase ca nimic din ce auzisem vreodată. Oricât mi l-am plimbat prin cap, n-am reușit să-i dau vreun sens. Ținându-ne aproape una de cealaltă, ne-am apropiat șovăitor de fată, a cărei respirație devenise ceva mai energică. Obrajii îi căpătară vagi umbre de roz, semn că recuperarea despre care ne vorbise Adain era aproape. În spatele nostru, fără să-l fi văzut intrând, l-am auzit pe Aghor. — Tata m-a trimis după voi! Și nu ne dă voie să ne atingem de mâncare până nu ve..., rămase cu ochii peste umerii noștri, la copila elf. Uau! Avem musafiri și nu mi-a spus nimeni? Aș fi îmbrăcat și eu jacheta mea cea nouă. Și mi-aș fi scos din păr scaieții adunați de prin buruienile din satele domeniului. — Taci odată, nebunule! l-am admonestat. Fata arată ca și când ar fi venit în vizită? În starea în care e, scaieții din părul tău sunt ultima ei grijă. Și apoi, ce te holbezi așa? Nu ai văzut-o aseară, împreună cu ceilalți? — A zis mama ceva, dar eu eram frânt, așa că m-am dus la culcare. Cred că ceilalți au venit. Habar nu am. Se înghesui între mine și Satya, pironindu-și ochii curioși asupra copilei. Miji pleoapele, analizând cu interes vestimentația ei neobișnuită, părul aproape alb și chipul perfect. — Acum știu de ce nu m-am însurat până în ziua de azi! murmură Aghor teatral. Așteptam să-mi apară în cale o fată elf. — Ba nu te-ai însurat fiindcă ceilalți mai mari ca tine n-au făcut-o încă, și legile Erfenorului specifică foarte clar 45

THEO ANGHEL

ordinea în care se merge la tăiere, i-am ciupit umărul. Aghor icni, lovindu-mi palma cu degetele. — La tăiere? râse. Poate asta cred ceilalți frați ai noștri, eu abia aștept să-mi vină rândul. Probabil că, în varianta optimistă, o să se întâmple când oi împlini șaptezeci de ani în ritmul în care se căsătorește lumea prin casa asta. Sau, poate, fug cu fata asta elf pe tărâmurile ei și vom trăi fericiți până la adânci bătrâneți. — Vei trăi fericit fix până îți vor tăia capul, mucosule! îl gratulă Yamal. Adain ne-a spus ieri că există un tratat vechi de sute de ani care spune că rasele n-au voie să pună piciorul una pe teritoriul celeilalte, altfel se lasă cu război. Posibilitatea ca relația familiei noastre cu biata rănită să înceapă cu o confruntare armată i se păru lui Aghor deosebit de atrăgătoare. Făcu un gest războinic, scoțând o sabie imaginară din teacă și secerând cu vitejie niște inamici inexistenți. — Pe Mama tuturor zeilor! exclamă Yamal, folosindu-se de expresia favorită a mamei. Pe el să nu-l lăsați vreodată să se însoare! ne fixă ea pe mine și pe Satya. O să nenorocească viața unei nefericite. — Yamal! Yamal! cântă fratele meu, făcându-i bătrânei cu ochiul. Ești inflexibilă ca o scândură. De-aia ți-a fugit bărbatul în lume. Aghor știa că o astfel de declarație însemna represalii, astfel că nu a greșit deloc când a luat-o la sănătoasa, ieșind pe ușă ca o furtună, pe punctul de a-l dărâma pe tata, care apăruse pe nepusă masă în prag. Yamal, înarmată cu un vătrai ruginit, apucat în grabă din gura sobei, împietri cu el ridicat deasupra capului. Stăpânul casei îl privi pe fiul său, ridicându-și sprâncenele, după care ochii i se pironiră asupra bucătăresei. N-a zis nimic, dar noi am citit în expresia lui ceva de genul „De la țâncii ăștia nu am pretenții, dar de la tine, femeie cu părul alb, aș fi avut.” 46

Regatul inocentilor - cartea intai

— Am trimis-o pe Yamal după voi două, ne țintui pe mine și pe Satya, apoi pe Aghor după voi și Yamal, iar acum vin eu după voi, Yamal și Aghor. — Tată, se entuziasmă Satya, fata elf a spus ceva și s-a mișcat! Nobilul meu părinte dădu ochii peste cap, realizând că nu avea cu cine să se înțeleagă, apoi ne luă pe fiecare de câte un braț și ne scoase afară din încăpere. Ritualul meselor în familie era sfânt și nu renunța la el decât în situații extreme. Și nici nu era prea prudent să-l superi când era cu burta goală. S-a înveselit abia după ce a lins ultimele firimituri din plăcinta cu dovleac a lui Yamal. A căutat-o din priviri și a clipit alene, mulțumindu-i pentru bucatele la care trudise cu pricepere, iar ea i-a zâmbit, mulțumită că, în sfârșit, îl vedea relaxat. — Și, începu el, luminat la față, ziceați că fata aia a spus ceva? — A spus acum un secol, tată, chicoti Aghor. Sprânceana stângă a tatei zvâcni în sus. — Ce a spus? continuă el, cătând la mine cu speranța că măcar eu aveam mai mult din creier treaz la ora aceea. — N-am înțeles prea bine. Era ceva care suna cam așa: ana… — Nana, mă corectă Satya. O fi în limba lor, tată. Oare cum o să ne înțelegem cu ea după ce își revine? — Nu o să ne înțelegem cu ea, Satya, vorbi tata domol. O ducem în pădure, ne asigurăm că trece hotarul spre Esrendell, apoi ne vedem de treabă. Nu ne trebuie necazuri cu gărzile regelui. — Îți luăm un pisoi dacă vrei companie, se auzi vocea mamei din capătul celălalt al mesei. — Pisoi, mamă? săltă Satya deodată din scaun, trântind șervetul și tacâmurile. Îmi trebuie cineva care să mă asculte și pe mine. Cineva care să nu mă trateze ca pe o proastă 47

THEO ANGHEL

doar pentru că am avut ghinionul să mă nasc ultima. Mama, care realizase iute că spusese o prostie, dar nu mai putea întoarce nimic pentru a șterge emoția violentă din căutătura fiicei sale, a făcut ochii mari. Noi, frații, luați prin surprindere de furia tonului mezinei, ne-am smucit capetele spre ea, privind-o de parcă abia acum am fi aflat că putea vorbi. Lacrimi de ciudă umplură ochii surorii mele. Mama a dat să se ridice, dorind probabil s-o îmbrățișeze și să-și ceară iertare, dar Satya a luat-o la goană, ieșind din sala de mese și lăsându-ne privind lung în urma ei. Cumva, am simțit la nivel fizic atenția tatei concentrânduse asupra mea. Avusese de gând să închidă ochii la povestea cu fata elf apărută ca din neant în patul din turn, însă acum, zgândărit de șocul micii scene făcute de Satya, reconsiderase chestiunea nesupunerii mele. — De câte ori m-ai auzit spunându-ți să nu intri în Pădurea de Smarald, Nayan? rosti cu vocea gravă pe care o folosea doar când era din cale afară de supărat. O dată? De două ori? Am clătinat din cap, strângându-mi buzele pentru a le împiedica să debiteze aiureli. — De trei ori? se adânci cuta dintre sprâncenele tatei. De patru? Am înghițit în sec, realizând că, de data asta, nu aveam să scap neciufulită. — De multe ori, tată, am murmurat, obedientă. — De sute de ori ți-am spus, Nayan. De câte ori ar fi fost nevoie ca să asculți? De mii de ori? De miliarde de ori? Gândul de a căuta privirile mamei și de a-i cere ajutor s-a făcut nevăzut la fel de rapid pe cât mi s-a ițit în cap. Nu intervenea niciodată în clipele când tata era în plin act de disciplinare a progeniturilor sale, realizând că astfel i-ar fi tocit autoritatea și praful s-ar fi ales de ordinea greu menținută într-o familie cu atât de mulți copii. 48

Regatul inocentilor - cartea intai

— Tată, fata era rănită…, am apelat la argumentul suprem, empatia. Nobilul Toril era prea uman pentru a nu se identifica afectiv cu povestea unui copil pe punctul de a fi sfârtecat de un mistreț. — Ca să fi auzit strigătul fetei, trebuie să fi fost în pădure, nu? Dacă ai fi fost în afara ei, așa cum ți-am poruncit, n-ai fi auzit-o. Membrii familiei Toril împietriseră în scaune, aruncând ochii când la mine, când la tata, încercând să previzioneze cu victoria cui se va încheia meciul. De obicei, tata pierdea onorabil, mânat de căldura inimii sale, dar azi nu părea să aibă parte de unul dintre acele momente în care se lăsa copleșit de sentimentul glorios al afecțiunii paterne. — Tată! am exclamat, căci analiza lui mi se părea dură și ilogică. Dar am auzit-o! Am intrat ca să-i adun niște ciuperci lui Abas. Ultima oară când am fost acolo, le-a înfulecat cu poftă. I-au plăcut mult. În mintea mea, meritam o medalie pentru capacitatea de a mă pune în pielea altora, fie ei animale sau oameni… sau elfi!... de a le intui nevoile și de a acționa cu vitejie în cele mai extreme dintre situații. Tata vedea totul prin lentila specială a celui ce dăduse viață și care, pe lângă instinctele firești ale fiecărui om, mai dezvoltase unul ce nu avea legătură cu el, ci cu ființele ce se desprinseseră din trupul lui și de a căror soartă se simțea legat pe vecie. — Nayan, i se mai îndulci tonul puțin, pe lumea asta se întâmplă clipă de clipă lucruri strigătoare la cer. Poate chiar acum, când vorbim, un copil moare de boală, sau este ucis, o femeie piere de sabia vreunul nelegiuit, nefericiți sunt călcați sub copitele cailor… Nu-i poți salva pe toți! Nu ai cum. Și nici nu e treaba ta. Universul tău este casa Toril. Aici trebuie să-ți manifești curajul și impetuozitatea, nu aiurea, amestecându-te în treburi a căror semnificație nici 49

THEO ANGHEL

n-o poți bănui. Cât timp fata elf e în casa noastră, suntem cu toții în mare necaz. Regele își poate trimite gărzile să ne ia pe toți, cu cățel și purcel, și să ne arunce în temniță. Știi ce spune legea. De câți ai mai auzit după ce au fost aruncați în temnițe, Nayan? Hă? De câți? Îți spun eu. De niciunul! Sunt uitați acolo pentru totdeauna. — Tată, înțeleg ce spui, dar de data asta am fost acolo. Asta e! Dacă tu crezi că merit o pedeapsă, pedepsește-mă și gata! Deși tonul mi-a fost umil, tata n-a ratat inflexiunea provocatoare din el. Obosit, a coborât privirile spre mâinile împreunate pe masă, apoi, fără să se mai uite la mine, a vorbit. — Nayan Toril, du-te în camera ta. Să nu ieși de acolo decât dacă îți dau eu voie. Nici la masa de prânz să nu cobori până nu vine cineva să te cheme. Privind cu jale la bunătățile din farfurie, am lăsat șervetul pe masă și m-am ridicat. Pentru nimic în lume nu m-aș fi umilit acum cerând voie să-mi termin porția și abia după aceea să mă retrag în odaia mea. Pentru a-mi menține orgoliul intact eram capabilă de mai mult decât să înfrunt niște mațe ghiorțăitoare. — Pot lua eu porția ei? l-am auzit pe trădătorul Ishaan pe când pășeam spre ieșire. Aghor a luat-o pe a Satyei. Oftatul tatei a umplut sala. Era destul de ciudat ca peste furia și umilința de a fi fost gonită în cameră să se aștearnă o imensă înțelegere față de efortul unui părinte de a păstori puzderie de personalități distincte, una mai specială ca alta. M-aș fi întors spre el și l-aș fi îmbrățișat dacă n-ar fi existat riscul să ia gestul meu drept pocăință. Fiindcă nu-mi părea rău că o salvasem pe fata elf. Nu conta că o lege tâmpită putea găsi asta condamnabil și că actul meu uman putea avea repercusiuni odioase. Cugetul îmi era împăcat. Mai aveam câțiva pași și ajungeam lângă ușa dublă când 50

Regatul inocentilor - cartea intai

bătrânul Adain s-a ivit în prag, înțepenind ca o statuie prinsă într-o ramă. Era ceva distanță de acolo până la masă și, după cum îi era obiceiul când anunța pe câte cineva, a strigat de departe. — Stăpâne, nobilul Saman e aici și vrea să îți vorbească. Mi-am întors privirile către părinții și frații mei. Era neobișnuit ca vizitele să înceapă dis-de-dimineață, chiar și cele ale lui Saman, un apropiat al tatălui nostru, capul uneia dintre cele mai influente case din regat. Nu exista niciun dubiu dacă tata îl va primi pe nobil sau nu, dar nici n-a apucat să deschidă gura ca să-și dea acceptul, că Saman însuși a apărut în prag, încălcând eticheta care spunea că trebuia să aștepte să fie invitat. Figura alteori jovială a bătrânului Saman era acum crispată. Sprâncenele albe și zburlite ca niște fire de mătură erau adunate deasupra ochilor săi cenușii. Mama s-a ridicat din scaun, cu mâna presată în dreptul pieptului, căci el avea întotdeauna vești despre Khalu, fratele nostru mai mare, aflat de ani de zile în slujba regelui, și văzându-l acum, atât de tensionat, trase singura concluzie posibilă. — S-a întâmplat ceva cu fiul meu! Saman! Inimile tuturor începură să bată mai tare. Aerul parcă devenise mai încins dintr-odată, insuficient pentru nevoile atâtor oameni. Tata a săltat și el din locul lui, urmat de Chandan, Kalian și Kiran. Saman ridică brațele în aer. — Nu, nu este despre Khalu. Băiatul este bine. Aduc o scrisoare din partea generalului Montag. Sprâncenele tatei s-au ridicat a nedumerire. Generalul Montag era conducătorul armatei, al doilea ca importanță în regat, după rege. Tata nu interacționase cu el, nu-l văzuse niciodată, dar auzise despre faptele sale de vitejie din gura lui Khalu, care, atunci când mai primea câte o permisie și venea acasă, ne povestea despre isprăvile legiunii din care 51

THEO ANGHEL

făcea parte. — Generalul Montag? făcu, privind cu anticipată îngrijorare pergamentul pe care Saman i-l întindea. Începe vreun război și încă nu s-a aflat în Arnor? — Citește-l, prietene, și vom discuta după aceea, îl sfătui bătrânul cu blândețe. Când tata s-a așezat și a desfăcut pergamentul cu precauție, ca și când s-ar fi temut că dintre faldurile sale va scăpa vreun șarpe veninos, m-am întors la masă și m-am așezat pe scaun. Chandan s-a ridicat de pe locul lui de lângă tata și i l-a oferit lui Saman, care i-a mulțumit cu o bătaie părintească pe umăr. Ochii îmi alergau roată la fiecare dintre cei prezenți, încercând să-mi dau seama ce ar fi trebuit să simt. Am zăbovit asupra chipului musafirului nostru, care, la rândul lui, nu-l scăpa din priviri pe tata. Fără să fiu conștientă de motiv, m-am simțit cuprinsă de o teamă nelămurită. Tata continua să citească mesajul din pergament, încruntându-se după fiecare rând parcurs. Sângele îi coborâse în tălpi, lăsându-i chipul alb ca varul. Mama i-a atins brațul, agitată de mesajele mute, deloc liniștitoare, transmise de trupul tensionat al soțului ei. Ishaan Toril terminase demult de citit, dar tot nu ridica fruntea. A făcut-o doar când l-a auzit pe Chandan întrebându-l cu îndreptățită spaimă ce vești aducea pergamentul. A privit mai întâi la nobilul Saman, cu intenția de a-l întreba fără cuvinte dacă știa ce conține misiva. N-a mai fost nevoie s-o facă, fiindcă pe obrazul nobilului se citea limpede că era la curent cu totul. — Ishaan, dragule, vorbi mama, nu ne mai fierbe. Ce scrie? Tata și-a rotit capul spre ea atât de lent, încât ai fi zis că aștepta ca vremurile să ia sfârșit și să nu mai fie nevoie să-i înfrunte ochii. — Regele cere să-i trimitem la oaste pe toți fiii noștri mai mari de douăzeci de ani, răspunse sec. 52

Regatul inocentilor - cartea intai

— Dar, se ridică mama, deja am trimis un fiu. Khalu e în serviciul lui de ani de zile, iar legea spune că nobilele case au obligația de a trimite un fiu – unul singur – pentru a-l servi. Saman, se întoarse ea spre musafirul nostru, ce e asta? Am privit pe rând spre Chandan, Kalian, Kiran, Bimal și Chaka. Ei trecuseră de vârsta specificată în scrisoare, astfel că îngrozitorul mesaj îi viza direct. Nu păreau să fi realizat pericolul care îi pândea. Deși mai mari ca vârstă, trăiseră dintotdeauna sub aripa protectoare a tatei, nu întâmpinaseră primejdii reale, nu avuseseră de rezolvat probleme de viață și de moarte de unii singuri. În mintea lor, ca în a oricărui alt trăitor între zidurile cetății Toril, tata era zeul care putea îndepărta orice amenințare, indiferent de natura ei. Prietenul tatei roti ochii peste sufletele din jurul mesei. — Poate că ar trebui să discutăm fără copii, propuse. Măcar cei mai mici să plece. — Nu, decise tata. E o treabă serioasă, care privește întreaga familie. Toți vor auzi ce ai de zis, prietene. Sunt destul de mari. Saman zăbovi o vreme, sperând ca tata să înțeleagă că avea lucruri grele de spus, nepotrivite pentru urechile fetelor. Când, într-un final, pricepu că niciun Toril nu va fi îndepărtat, începu să vorbească. — Ishaan, iscoadele mele mi-au șoptit că toată nebunia asta a pornit de la nobilul Nadas. — Ce?! făcură părinții mei deodată. — Aro, fiul lui, a venit s-o pețească pe Yanti, iar refuzul ei a fost luat drept jignire, explică Saman. — Ai aflat așa ceva? Era o treabă personală a celor două case, nu înțeleg de ce a ajuns o bârfă la modă. Fata avea tot dreptul să refuze. Căsătoriile se fac cu acceptul celor doi, bâigui mama, pe punctul de a se îneca cu propriile cuvinte. — Nimeni nu contesta asta, Brinda, dar îi știi pe Nadași. Sunt orgolioși și destul de prostănaci, încât să creadă că 53

THEO ANGHEL

totul li se cuvine. Iar partea cea mai rea e că au influență la curte. Rudenia cu regele le asigură avantaje de neimaginat, și ei profită din plin. — Regele e la curent cu o asemenea nedreptate? îl fixă tata pe Saman cu ochii lui aurii, acum tulburi și întunecați. — Mă îndoiesc, Ishaan, dar generalul Montag face ce vrea pe partea cu armata. Samarth i-a dat mână liberă. Această neobișnuită convocare pare făcută în numele regelui, dar nu înseamnă că așa este. Dacă Nadas l-a convins pe Montag că i-ar face pe plac regelui ajutându-i o rudă să-și spele onoarea, generalul a mușcat momeala. E un tip arțăgos și răzbunător. Dacă o vulpe ca Nadas i-a șoptit cuvintele potrivite, nu e de mirare că i-a îmbrățișat cauza. — Să-și spele onoarea? interveni Chandan. Când a venit s-o ceară pe Yanti, ar fi trebuit să prevadă și un refuz. Unde s-a mai pomenit să te răzbuni din cauza asta? E prostesc de-a dreptul! — Adevărat, băiete. E actul unui prost, dar al unuia cu influență la curte. Se mai bârfește și că l-ați fi înfruntat pe Aro la un bal dat de unul dintre nobilii Arnorului. — Nu e adevărat! se apără mama. — A fost o copilărie! exclamă și Chandan. Cei care știau de incidentul cu pricina și-au încrucișat privirile cu aceia care nu aveau nicio idee. — Chandan, știi despre ce vorbește Saman? l-a luat mama în primire pe al doilea născut, care, zăpăcindu-se, s-a uitat rapid spre mine și Yanti, detaliu pe care Brinda Toril l-a prins din zbor. Yanti, Nayan, sunteți și voi implicate în asta? — Nu a fost vina lor, mamă! încercă Satya – care reapăruse lângă noi fără să ne dăm seama –, să ne apere. Aghor, Ishaan și Kalian știu și ei asta, poți să-i întrebi. O mai văzusem pe mama din cale-afară de uluită, dar acum părea să tindă spre extrema acestui sentiment. Ochii i se rotunjiseră, iar gura i se căscase destul de dizgrațios. 54

Regatul inocentilor - cartea intai

Nu-i venea să creadă că mai mult de jumătate dintre copiii pe care îi zămislise fuseseră implicați în ceva care, acum, ne aducea năpasta pe cap. — Oricum, mamă, pentru cât de nesimțit a fost Aro Nadas, e strigător la cer că n-a plecat de acolo nici măcar cu o julitură, se amestecă Aghor. — Voi îmi veți spune acum, bătu ea cu pumnul în masă, accentuând cuvântul acum, ce s-a întâmplat! Rememorând dialogul cu Aro din seara aceea, mi-am dat seama că nici după o mie de ani de gândit n-aș fi găsit cuvintele potrivite pentru a-i spune mamei că neobrăzatul acela insinuase că ea se strecurase în patul nobilului Nadas, plătind astfel pentru eliberarea tatei dintr-un duel care i-ar fi adus moartea și că urma să nască un al treisprezecelea copil rezultat din acest act adulterin. Brinda Toril observă că mă înroșisem la față, așa că își concentră atenția asupra mea. — Spune, domniță, miji ochii la mine. Se vede că ai ceva de zis. — Nu, nu, chiar nu, am clătinat din cap, străduindu-mă să nu par prea suspectă în zăpăceala mea. — Nu te mai uita la Chandan! strigă ea, lovind iar masa. Spune acum! — Dar de ce eu? m-am smiorcăit. Aro avea ceva cu Yanti, eu m-am nimerit în calea lui doar. Aș fi dat orice în clipa aceea ca vreunul dintre frați să-mi ia povara de pe umeri și să spună de la ce ne-am luat cu tâmpitul de Aro. De aflat tot urma să se afle. Știam că nu aveam scăpare până nu scoteam din cotloanele secretoase ale minților noastre tot ce ascunseserăm. — Yanti? a mârâit mama. — A trecut atât de mult timp…, dădu sora mea să scape de interogatoriu. — Yanti! Ca și când i s-ar fi apăsat pe butonul de pornire, Yanti 55

THEO ANGHEL

începu să turuie fără să facă pauză între propoziții. — Aro a venit după noi pe terasă, se pare că ne urmărea, și s-a referit la tine, mamă, ca la Iepuroaica. Știi că vedem roșu în fața ochilor când auzim pe cineva jignindu-te astfel. Apoi a spus că trebuie să ne așteptăm să naști al treisprezecelea copil, care nu este al tatei, ci al boierului Nadas, fiindcă, pretindea scursura aia, tu i te-ai fi oferit ca să-l scapi pe tata de la duel. Zicea că taică-su te curtase pe vremuri, dar tu l-ai preferat pe tati, făcu ea o pauză și îl privi drăgăstos pe tatăl nostru, așa că i-a făcut plăcere să te… ă-ă-ă… aibă, chiar după ce ți-ai pierdut fermitatea trupului născând atâția copii. Îmi strânsesem pumnii pe sub masă, rugându-mă cerurilor ca Yanti să nu folosească cuvântul călări, scuipat de Aro atunci, dar toanta cu memorie de elefant recuperase prin pomenirea unor detalii la fel de ofensatoare la adresa mamei. Nu și-a dat seama că-i mersese gura ca o moară stricată decât după ce ne-a observat expresiile siderate. Mama înghiți în sec, șocată să afle că miezul conflictului fusese ea însăși. A rămas cu ochii înfipți într-un punct nedefinit pe de masă. Degetele i s-au deschis ca niște raze și i s-au presat de lemnul dur al mesei. — Și după asta, sparse liniștea asurzitoare vocea lui Aghor, noi nu i-am dat nicio palmă, deși intenționam să-l bumbăcim bine. Tata a apărut pe nepusă masă și ne-a împiedicat să-l linșăm pe ticălos. Atât! Dacă tu crezi că asta justifică mașinațiunile nobilului Nadas și frații mei merită să crape în armată… În salon se auzeau doar respirații agitate. Nobilul Saman înlemnise și el în scaun, neîndrăznind să privească spre vreunul dintre părinții noștri. Înțelegea că între noi plutea o tensiune nelămurită și regreta din tot sufletul că tocmai el, care ne îndrăgea atâta, fusese cel care să zgândăre o rană despre a cărei existență păream să nu fi avut habar. — Nu vreau să fiu soldat, murmură Kiran, vreau să fiu 56

Regatul inocentilor - cartea intai

preot în marele templu al Erfenorului. Vreau s-o slujesc pe Mama tuturor zeilor. În tăcerea ce se îngreuna de la secundă la alta nu i-a răspuns nimeni. — Vă rog, începu Saman într-un târziu, necăjit, e clar că Nadas nu a fost în dreptul său să procedeze astfel. O ceartă între copii trebuie ignorată, nu tratată ca o jignire, mai ales că Aro a început totul. — Dacă tot suntem la ora adevărului, Yanti a început totul, se simți Aghor dator să menționeze. Putea să-i refuze cererea în căsătorie vorbindu-i politicos, nu tratându-l de parcă ar fi fost ultimul sărăntoc. Yanti se simțea deja cu musca pe căciulă, dar, de îndată ce a fost arătată cu degetul, și-a pierdut firea. Aruncând cât colo cartea pe care o ținuse ascunsă sub masă, pe genunchi, scoase un chiot ca de luptă și își înfipse mâna stângă în ciuful creț al lui Aghor, strigând cuvinte fără sens. — Nici măcar asta nu justifică mârșăvia, sări Saman din scaun cu gândul să-i despartă. I-a fost destul de greu să calmeze spiritele, căci părinții mei, încă păliți în moalele capului de revelațiile ce se prăvăliseră asupra familiei din senin, priveau scena complet înmărmuriți. Păreau prezenți doar fizic în salon, spiritele hălăduindu-le într-o realitate incoerentă, din ghearele căreia nu erau capabili să se smulgă. Saman era un apropiat al familiei de mai mult timp decât eram noi în stare să ne amintim și ne cunoștea obiceiurile păcătoase. El însuși antrenat din greu în propria familie de zvăpăiați iuți la mânie, nu s-a mirat să-i vadă pe frații mei scuipându-se ca mâțele turbate. După ce s-a asigurat că fiecare dintre copiii Toril stătea în scaunul său și nu avea de gând să reia păruiala, și-a aranjat hainele sucite în focul luptei și, respirând greoi, și-a reluat locul. — Nu e frumos să dai în fete, Aghor, îl mustră pe fratele 57

THEO ANGHEL

meu când fu în stare să vorbească. — Nu dau în fete. Yanti nu e fată, e un orc grețos! scrâșni Aghor, atingându-și obrazul pe care degetele surorii noastre lăsaseră urme prelungi. Nimeni nu știa cum arată un orc, dacă într-adevăr era grețos sau nu, dar, cu siguranță, Yanti citise câte ceva prin cărțile din bibliotecă și avea idee, fiindcă s-a înroșit la față și a dat să se repeadă iar la Aghor. Brațul stâng al nobilului Saman s-a proptit în umărul ei, țintuind-o cu fundul de scaun. Nu i-a dat drumul decât după ce ea și-a relaxat musculatura delicată sub apăsarea neîndurătoare. Încruntat, musafirul nostru s-a uitat spre tata, căutând să afle dacă se putea baza pe sprijinul lui. Văzând că speranțele erau slabe, s-a întors spre Kiran. — Dacă tu, băiete, vrei să fii preot, pot vorbi cu mai marele din templu, care să pretindă că la data primirii pergamentului erai deja numit. Dar numai dacă asta vrei cu adevărat. Din preoție nu se mai iese. — Da! exclamă fratele meu, cu ochii sclipindu-i a speranță. Asta îmi doresc! — Atunci, măcar pe tine să te scot din nebunia asta. Pentru ceilalți va trebui intervenit pe lângă rege. Nu se poate să fie de acord cu o astfel de încălcare a legilor. — Eu n-am nimic împotrivă să mă alătur fratelui meu, Khalu, și să fiu sub comanda lui, spuse Bimal. Chiar mă întrebam ce să fac cu viața mea. De însurat, n-am cu cine, fiindcă niciuna dintre fetele din Arnor nu-mi place suficient încât să mi-o doresc de soție și nici nu vreau să zac pe spatele părinților mei ca un parazit. — Bimal! strigă tata, părând dintr-odată conectat la coșmarul nostru comun. Nu vorbi așa! Ești copilul meu și îți câștigi traiul muncind alături de frații tăi. Asta e casa ta. Cum să simți una ca asta? Bimal plecă genele dese și întunecate. 58

Regatul inocentilor - cartea intai

— Tată, poate că nu vreau să fiu fermier. Niciodată nu ți-am spus, pentru că nu voiam să te dezamăgesc, dar nu sunt fericit cu viața pe care o duc. Vreau să realizez lucruri mari, vreau să… — Vrei să fii soldat? fu repezit. — Nu, dar poate ăsta e semnul pe care îl așteptam. Să plec de sub aripa tatălui meu e primul pas. Voi vedea ce-mi aduce viața. Ați văzut ce bine arată Khalu când vine acasă. Puternic, sigur pe sine… Pe când eu... Mă simt ca o furnică netrebnică pe lângă fratele meu mai mare. — Furnicile sunt foarte harnice, completă Satya cu inocență. Mama și-a împreunat degetele în dreptul pieptului, suspinând de parcă Bimal ar fi dispărut deja, iar în locul lui ar fi rămas o suferință de neîmblânzit. Chaka, penultimul născut dintre băieți, înainte de seria de gemeni Aghor și Ishaan, a declarat că, dacă Bimal pleacă, îl va însoți. Deși era diferență de un an între ei, cei doi frați erau ca siamezii. Ce făcea unul, făcea și celălalt și, în timp, ajunseseră să semene și fizic unul cu altul. Cine nu ne cunoștea bine, dar știa că Torili au și o pereche de gemeni, erau convinși că Chaka și Bimal sunt aceia, nu Aghor și Ishaan. Privirile tuturor s-au îndreptat spre Chandan și Kalian, singurii ale căror preferințe încă nu le aflaserăm. Chandan era negru de furie, manifestându-și prin niște gâjâituri sufocate regretul de a nu-l fi uscat în bătaie pe Aro în seara aceea – măcar ar fi știut pentru ce pătimea acum –, pe când Kalian amuțise cu ochii la firimiturile din farfuria lui. — Voi vreți să urmați cariera de soldați? îi întrebă tata. Kalian îl privi fără să dea vreun semn că ar fi priceput ce i se cerea, dar Chandan a lovit cu pumnul în masă, rostind un Nu! apăsat. — Și chiar dacă aș fi vrut, nici în ruptul capului n-aș fi acceptat să îmbrățișez o astfel de ocupație împins de la spate 59

THEO ANGHEL

de aranjamentele unui pervers ca nobilul Nadas. Mă duc peste el chiar acum și îi înfig o sabie în burtă! Tata se ridică și merse lângă fiul său, cuprinzându-i umerii cu un braț. — Băiete, îl scutură nițel, învăluindu-l în privirea lui blândă, trebuie să procedăm cu cap. Nu ne așteptam să ni se întâmple una ca asta, și nici nu credeam că un astfel de abuz va fi posibil sub cârmuirea regelui Samarth, fiul nobilului Tamen, sub a cărui domnie Arnorul a prosperat, dar, după cum vezi, multe lucruri nu mai sunt cum le știam noi. Dacă Nadas a fost în stare să obțină un ordin ca ăsta, cine știe de ce mai e capabil? — Dar, tată, e stupid! Pentru că Yanti l-a refuzat? se împotrivi Chandan. Tata clipi des, după care, fără să se poată abține, aruncă o privire spre mama. Inima mi-a sărit din piept, căci am ghicit o vibrație nelămurită între ei. Era ceva acolo, ceva despre care știau doar ei doi. M-am înfiorat și, pentru prima oară de când aflasem mesajul din pergament, m-am lăsat copleșită de spaimă. Aveam încredere în tata, știind că indiferent ce necaz ne-ar fi bătut la ușă, el, eroul meu, se pricepea să-l înlăture, dar miroseam că de data asta frâiele îi scăpaseră din mâini. Îl conduse pe Chandan spre unul dintre scaunele libere și îi presă umerii, cerându-i astfel să chibzuiască bine înainte de a face vreo nebunie care să ne afunde și mai adânc. — Când ar trebui ca fiii mei să se prezinte în fața generalului? îl întrebă pe Saman după ce se așeză la locul său. — Nu e specificat, dar cred că prudent ar fi să se întâmple cât mai iute, Ishaan. Între timp, încerc să ajung înaintea regelui. Sunt sigur că va pune capăt acestei inepții. Pe Kalian îl iau cu mine chiar acum. Îl voi conduce personal la templu, unde îl voi instala în siguranță. Va deveni preot. Spune că asta își dorea oricum, așa că retragerea ordinului de a se 60

Regatul inocentilor - cartea intai

alătura armatei nu-l va afecta. — Deloc! întări Kalian. Saman căută privirea tatei, interesându-se dacă fiul lui chiar năzuia să-și închine viața Zeiței Erfenorului sau brava, așa cum mai făceau tinerii de vârsta lui. Prea nerăbdători să se rupă de sub influența părinților, visând la o viață acoperită de glorie și onoruri, cei mai mulți dintre băieți sfârșeau tragic. — Așa e, dragul meu Saman. De ani de zile îl aud pe Kiran vorbind despre preoție. Am sperat că odată cu trecerea timpului o să-i treacă și o să aleagă o soartă lumească, dar, după cum vezi, chemarea Zeiței i-a rămas în suflet. Preot să fie, dacă asta îi aduce mulțumirea.

61

Capitolul 2 Saman a plecat o oră mai târziu, însoțit de Kiran, care parcă uitase de năpasta asupra familiei noastre, concentrându-se doar la nesperata șansă de a ajunge să se dedice chemării sale dintotdeauna. — Necazul unora, bucuria altora, am bombănit în barbă, supărată pe entuziasmul lui. Pizmuindu-i mulțumirea, mă dovedeam egoistă, dar nu puteam să simt altceva când puneam alături confuzia lui Kalian și furia lui Chandan. Părinții noștri vedeau altfel situația. Din punctul lor de vedere, era minunat că reușiseră să-și pună un fiu la adăpost, sperând că și pentru ceilalți aveau să se ivească ocazii la fel de satisfăcătoare. Mama a propus să-i fie trimisă o solie tatălui său, nobilul Tanay, în speranța că bunicul încă mai avea un strop de influență la curte. Fostul rege îi prețuise sfaturile și îi urmase povețele cu religiozitate, dar, după moartea sa, urmașul cocoțat pe tron, Samarth, a pensionat tot sfatul bătrânesc și și-a adus alături proprii oameni. Pentru bunicul a fost un șoc neașteptat, și multă vreme a trăit cu speranța că va fi rechemat. S-a resemnat cu greu vieții monotone de pe domeniul Tanay, aflat în statul Eriador, cel mai apropiat de Erfenor. Gurile rele spuneau că a reușit s-o facă doar cu ajutorul femeilor pe care le aducea în patul său, dar mama a respins cu vehemență fiecare insinuare rușinoasă la adresa

Regatul inocentilor - cartea intai

onoarei tatălui ei. Chandan s-a oferit să gonească personal către Eriador. Cine putea pleda cauza într-un mod cât mai convingător dacă nu el, preferatul bunicului? De câte ori venea bunicul în vizită, iar noi ne aliniam de la mic la mare în fața intrării ca să-i prezentăm omagiile noastre, el se ducea prima oară la Chandan și, după ce îl îmbrățișa și pupa zgomotos pe ambii obraji, catadicsea să observe că mai eram și noi, ceilalți, pe acolo. Brinda Toril s-a opus plecării, și n-a mirat pe nimeni reacția ei. Era cea mai posesivă mamă care a existat vreodată în toate cele cinci state. Tatei însă i s-a părut o idee potrivită, astfel că l-am condus pe Chandan până la poartă, privind lung în urma lui până când s-a pierdut în josul văii ce înconjura cetatea Toril. Mamei i-a fost cel mai greu să-l petreacă. Plânsese atât de mult după Kiran, încât nu credeam c-o să mai poată vărsa o lacrimă și pentru Chandan. Ne-am înșelat. A bocit de ni s-au încrețit pieile pe noi, nelăsându-se dusă din poartă decât după insistențele răstite ale tatei. Capul familiei n-a mai plecat cu băieții rămași acasă, așa cum făcea în fiecare dimineață, iar mama nu le-a mai luat pe fete în camera de lucru. S-a retras singură, urmărită de privirile aprinse ale soțului ei. Nici mie nu mi-a mai ars de niciuna dintre activitățile mele preferate. M-am dus la Abas, i-am dat de mâncare și i-am ascultat ofurile nechezate printre buze, apoi m-am plimbat fără țintă pe proprietatea familiei. Lumea mea era la un pas de a se schimba din temelii, iar noutatea se profila la orizont în culori sumbre. Era curios cum îmi imaginasem că frații mei vor îmbătrâni holtei în casa părintească alături de noi, fetele, mulțumite de castitatea noastră forțată, doar pentru a păstra atmosfera de tihnă în care ne duseserăm zilele până acum. În fantasma mea, părinții mei ar fi fost nemuritori sau, dacă totuși ar 63

THEO ANGHEL

fi trebuit să plece, asta s-ar fi întâmplat târziu, și probabil că am fi făcut-o cu toții de comun acord, dintr-odată, transformându-ne în stele care, după aceea, ar fi stăpânit cerul în aceeași perfectă simbioză familială. Eram o copilă atât de prostănacă! Nu știam nimic despre lume. Nu aveam habar că ura altora îmi putea invada spațiul intim până într-acolo încât să-mi zdrobească și să-mi transforme în praf fundația pe care clădisem totul. Încă refuzam să accept că unei ființe, chiar și uneia atât de involuate ca nobilul Nadas, i se părea echitabil să ne spulbere familia ca răzbunare pentru refuzul lui Yanti de a-i deveni noră. Să mă gândesc că momentul scurtei contre dintre Aro și câțiva dintre Torili, în seara aceea, la petrecere, îl determinase să apeleze la asemenea mârșăvie mi se părea chiar mai inept. Știam că oamenii erau de toate felurile, că aveau abilități diferite de a înțelege lucruri, că unii se mâniau mai ușor și țineau supărarea multă vreme, dar, totuși, cât de sucit trebuia să fie omul acela ca să-l lase inima să facă așa ceva? Nu știu cum a trecut ziua. M-am pomenit dintr-odată în întunericul înserării, și abia atunci mi-am dat seama că pierdusem atâtea ore fără să-mi pot aminti mare lucru din ce făcusem. Atmosfera de tensiune se extinsese pe tot domeniul. Chiar și servitorii se temeau pentru viitor, înțelegând, în simplitatea lor, că Torilii supăraseră pe cineva cu influență colosală la curte, cineva cu minte atât de scurtă încât putea deveni un inamic redutabil doar mânat de slăbiciunea caracterului său. Îl auzisem odată pe Adain spunând că de proști trebuia să te ferești cel mai tare, mai ales de cei experimentați, fiindcă pot deveni extrem de periculoși atunci când urmăresc să-ți facă rău. Nu înțelesesem atunci ce voia să spună. Îmi imaginam că proștii puteau fi ușor de manipulat de către oricine. Crescând și deslușind multe dintre tenebrele în care se scăldau sufletele oamenilor, am realizat că numai un alt 64

Regatul inocentilor - cartea intai

prost găsea tovărășie satisfăcătoare în parteneriatul cu un nătărău. Încântată că îl catalogasem și pe generalul Montag ca fiind de teapa nobilului Nadas, coborându-l astfel din topul ierarhiei în care poziția sa pe lângă rege îl cocoțase artificial, am decis să mă închid în cameră până când Yamal ar fi dat semnalul începerii cinei. Totuși, când am urcat la etajul unde, pe un hol interminabil, se înșirau ușile dormitoarelor membrilor familiei, am auzit vocile ridicate ale părinților mei. Era urât să tragi cu urechea, dar, sub efectul tensiunii revărsate în cetate de misiva adusă de Saman, m-am simțit îndreptățită să dau de capul nebuniei, mai ales că nu-mi ieșea din minte felul straniu în care tata se uitase la mama mai devreme, când eram cu toții în jurul mesei. Am pândit ca o ciută în stânga și în dreapta holului slab luminat de torțe așezate în spațiile dintre intrările în camere, m-am asigurat că nu m-ar fi surprins nimeni nici dinspre trepte, apoi mi-am apropiat urechea de ușă. — Înțelegi de ce am făcut-o, nu? se tânguia vocea mamei, sfârșită. — Înțeleg, blestemat să fiu! mârâi vocea tatei. Asta nu înseamnă că inima mi-e împăcată cu așa ceva. Brinda! Se auzi un zgomot fâșâit, apoi geamătul prelung al mamei. — L-ai ațâțat, nu realizezi? se ridică iar vocea groasă a tatei. I-ai plimbat pe sub nas tocmai lucrul pe care l-a pierdut demult. Acum a gustat din nou. Și ne face rău pentru că vrea mai mult. Pricepi că asta se întâmplă, nu-i așa? De ce nu te-ai sfătuit cu mine, Brinda? Am fi găsit o soluție pentru asta. — Ce soluție, Ishaan? De câte dueluri ai mai avut parte până acum? De niciunul! În schimb, Nadas face asta de când se știe și toți adversarii lui sunt la doi metri sub pământ. N-aș putea să trăiesc fără tine! Inima și sufletul meu sunt ale tale. Trupul nu contează. E doar carne care putrezește. Ishaan! Nu mă respinge, te rog! Ai spus că înțelegi. 65

THEO ANGHEL

— Înțeleg, femeie! tună tata. Înțeleg! Înțeleg cu mintea, dar nu cu inima. Pielea mi s-a făcut de găină când plânsetul mamei a trecut dincolo de lemnul gros al ușii, înfigându-mi-se în urechi, încărcat de sensuri nelămurite. M-am îmbrățișat, apucându-mi coatele și strângându-mi-le cu degetele. Clanța s-a mișcat brusc, înghețându-mi sângele în vene. Tata! Îi auzeam respirația precipitată la câțiva centimetri de mine. Aveam să fiu surprinsă spionând! Asemenea rușine încă nu mai trăisem, și eu le experimentasem pe toate. — Ishaan, hohotea mama chiar în spatele ușii, semn că tata voia să iasă, iar ea încerca să-l împiedice să facă asta, te rog! Nu-mi rupe inima! — Brinda, nu-mi cere nimic acum. Nu știu ce simt. Vocea seacă a tatei mi-a oprit respirația în gât. — Dacă mă respingi, voi muri! — Nu vei muri. Ai copii, și ei au nevoie de tine. Copii pe care, după cum vezi, i-ai pus în pericol de moarte. Acum e vorba de Chandan, Kalian, Kiran, Bimal și Chaka – cinci dintr-o lovitură! – dar cât timp crezi că va trece până va ajunge la gemeni și fete? Dacă aș ști că asta va rezolva ceva, te-aș trimite din nou să te oferi acelui blestemat, dar n-ar face decât să-l precipite, să-l grăbească să găsească o cale să elimine din calea lui obstacolele care l-ar duce la tine: familia ta! Tata urlase ultimele două cuvinte. Asta m-a dezmeticit din prostrația în care căzusem în clipa în care auzisem ce spusese. Inima mi s-a strâns, transformându-se într-un ghemotoc țepos, care îmi zgâria pieptul pe interior. Am privit spre ușa camerei mele. Era prea departe și părinții mei m-ar fi surprins în timp ce mă retrăgeam. Mai aproape erau treptele care duceau în turn, așa că am zbughit-o într-acolo. M-am lipit de zid, cu inima bubuindu-mi în urechi. Tata a ieșit, a închis ușa în urma lui, apoi a zăbovit acolo, 66

Regatul inocentilor - cartea intai

crezându-se singur, încercând să-și regleze respirația înainte să coboare. Își imagina că doar el și mama știau că insinuările obraznicului Aro din seara aceea, la petrecere, erau, de fapt, niște adevăruri. După cum îl cunoșteam, prefera să care crucile fiecăruia dintre noi, să-și zdrobească umerii, să se umple de sânge, doar să ne știe la adăpost de rele. Doar teama de a nu-l doborî definitiv m-a ținut pe loc, fiindcă abia mă abțineam să nu ies din ascunzătoarea mea, să-l cuprind cu brațele și să-l asigur că nu trebuia să poarte povara de unul singur. În clipa aceea, nu mă gândeam deloc la mama. Nu cu inimă bună, în orice caz. Era o trădătoare. Spărsese cercul perfect al Torililor aducându-l pe Nadas în mijlocul nostru. Mi-am continuat urcușul spre turn abia după ce tata a coborât. Nu mi-am dat seama cât eram de tulburată decât în clipa în care am dat nas în nas cu Kalian, iar el, văzându-mă, a făcut ochii cât cepele. — De ce plângi? m-a întrebat, cuprinzându-mi umerii între palmele lui. S-a întâmplat ceva? Fratele meu, frumosul Kalian, ale cărui trăsături erau mai pronunțate decât ale oricărui alt fiu al părinților mei, mă țintuia cu ochi tremurători. M-a strâns la piept, înfășurându-mă ca pe un cocon între brațele lui puternice. Am început să hohotesc. — Numai eu sunt de vină, murmură, sărutându-mi creștetul. Nu l-am luat în seamă, agățându-mă cu disperare de țesătura cămășii sale. — Kira mi-a promis că o să țină totul secret, o dădu înainte. I-am spus că o să acționez când consider că apele s-au mai potolit. Kira? Nu mai cunoșteam o altă Kira în afară de blonda aceea înaltă care, la majoritatea petrecerilor, capta privirile tuturor băieților neînsurați. Mi-am proptit palmele în 67

THEO ANGHEL

pieptul fratelui meu și m-am îndepărtat doar cât să-i văd chipul. — Kira? Kalian, vorbim despre Kira… acea Kira? Fata nobilului Nadas? Nadas?! Cel care a făcut în așa fel încât tu și ceilalți frați ai noștri să fiți chemați la oaste? Kalian oftă, eliberându-mă și îndreptându-se spre tăietura deschisă în zid, cea care permitea o vedere largă spre partea de Nord a domeniului. S-a așezat pe marginea lată a bortei, făcându-mi semn să mă apropii. Un fuior de vânt sufla rece în josul văii, fluturând pletele fratelui meu. Stelele străluceau neobișnuit de tare, presărând praf argintiu peste vârfurile copacilor. Greierii cântau de zor prin iarbă, și păsările ce își duceau veacul prin Pădurea de Smarald își începură concertul desfătător. Dacă n-aș fi fost sfâșiată de uraganul ce mugea în mine, aș fi considerat că atmosfera din jurul cetății avea un aer magic astă seară. Nu m-am așezat lângă Kalian, deși el își strânsese genunchii ca să încap și eu, ci am rămas în picioare, uitândumă la el ca la un străin. Nu-mi venea să cred că, nu cu mult timp în urmă, habar nu aveam cine naiba este acest Nadas și, dintr-odată, destinele ni s-au ciocnit cu violență ieșită din comun. Din câte înțelesesem când trăsesem cu urechea, istoria acelui bărbat și a familiei Toril avea rădăcini vechi, care acum, din motive încă neclare, ieșiseră la suprafață și începuseră să sângereze. — Vorbește, Kalian! l-am zorit. Ochii lui negri se pironiră asupra mea. — Crezi că sunt un trădător fiindcă m-am îndrăgostit de Kira? Crezi că eu am vrut să se întâmple asta? — Dar tocmai Kira? Fiica lui Nadas? — Tu nu asculți ce spun? se răsti el. Nu e ca și cum mi-aș fi planificat. Și apoi, ne curtăm de multă vreme, dinainte ca toată nebunia asta să înceapă, dinainte ca idiotului de Aro să-i treacă prin cap s-o ceară pe îndărătnica de Yanti. 68

Regatul inocentilor - cartea intai

— Kira…, am mormăit, ducându-mi palma spre bărbie. Încă eram tulburată de cele aflate în urma micii mele reprize de spionaj și, evident, încă un șoc era prea mult dintr-odată. Înțelegeam ce spunea fratele meu – și îl credeam – dar ceva anume din mine nu mă lăsa să accept încărcătura cuvintelor lui. — I-am spus să țină secret față de familia ei, dar e clar că taică-su a aflat și… iată ce s-a întâmplat! Vrea să scape de mine trimițându-mă la oaste, unde, speră el, o să mă prăpădesc. — Sunt atât de furioasă pe tine, încât abia mă abțin să nu-ți fac vânt peste parapet! am izbucnit. — Nu înțeleg de ce nu mă pedepsește doar pe mine, și îi aruncă și pe frații mei în vâltoarea asta a răzbunării, mă ignoră Kalian. — Dacă ți-aș face vânt, te-ai zdrobi de pământ. Te-ai face terci! m-am încruntat. — Nu-mi vine să cred! o dădea el înainte cu jelania. — Tâmpitule! am strigat. — Ce? făcu, întorcând capul spre mine. — A! Asta auzi! m-am stropșit. — Sunt mai mare cu șapte ani, Nayan. Cum îmi vorbești așa? se supără. — Ești nu doar mai mare, ci și mai tâmpit cu șapte ani! Kira? Kira?! Eram pregătită s-o rup la fugă dacă i-ar fi trecut prin cap să-mi aplice un pic de educație fraternă – câteva palme după ceafă –, însă el și-a relaxat umerii, părând de-a dreptul zdrobit de gândurile ce-i treceau prin cap. — Ai răbdare să te îndrăgostești, surioară, bâigui. N-o să se întâmple când vrei tu, nici cu cine crezi tu că te-ai potrivi. Sau, cine știe, poate că vei avea mai mult noroc. Mai vorbim atunci. — Mai vorbim doar dacă n-o să crăpi în oastea regelui. 69

THEO ANGHEL

— Nu suntem în război cu nimeni. Dacă o să mor, o să se întâmple din cauza plictiselii, își prinse capul în mâini. Își ciufuli pletele negre, apoi coborî de pe deschizătura parapetului. Își îndreptă ținuta, mă privi drept în ochi cu o expresie enigmatică, după care o zbughi spre trepte. — Unde pleci? i-am strigat în urmă. — Să nu spui nimănui ce am vorbit, te rog! i-am auzit vocea îndepărtându-se. Am rămas o vreme stană de piatră, cătând spre locul pe unde dispăruse Kalian. Îndemnul lui la discreție fusese inutil, căci nu aveam de gând să mai pun paie pe focul ce ardea deja în pălălăi formidabile în sânul familiei noastre. Fatalitatea mă desemnase ca păstrătorul secretelor pitite în sufletele Torililor și alesese tocmai seara asta să mi le deșerte pe toate în brațe. Cine știe ce aș mai fi aflat dacă aș fi dat peste vreun alt membru al familiei pe holuri? Gândul de a mă retrage în camera mea nu mi s-a mai părut la fel de atrăgător ca în urmă cu câteva minute. M-aș fi învârtit ca un leu în cușcă până aș fi fost chemată la cină. Pe nesimțite, m-am pomenit în dreptul ușii odăii unde o țineam pe fata elf. Cu mâna pe clanță, am șovăit dacă să intru, gândind că imaginea acelei copile inconștiente, întinsă pe pat, n-ar fi făcut decât să mă deprime și mai tare. Mai înțelept ar fi fost să dau o raită în boxa lui Abas. El, cu siguranță, nu avea nimic zguduitor să-mi dezvăluie. Ca multe dintre lucrurile pe care le făcusem astăzi, nici impulsul de a intra totuși la copila rănită n-a fost susținut de rațiune. A fost un instinct căruia m-am supus, pur și simplu. Surprizele se țineau lanț în seara asta! De îndată ce mi-am obișnuit ochii cu lumina stranie din încăpere, am dat de Satya și fata elf stând de vorbă, așezate cu picioarele sub ele la capetele patului. Expresiile chipurilor fetelor erau senine, relaxate, ca și când ar fi râs mai înainte să apar eu. Linia armonioasă a maxilarului 70

Regatul inocentilor - cartea intai

musafirei noastre s-a contractat brusc când m-a văzut, dar acesta a fost singurul semn care i-a trădat agitația. Era frumoasă. Părul blond, cu șuvițe subțiri împletite din loc în loc, încadra un chip rotund, fără cusur. Sprâncenele arcuite scoteau în evidență strania luminozitate a ochilor albaștri, iar buzele rozalii luceau ca și când și-ar fi dat cu ceva sclipitor pe ele. — Ea este sora mea, se grăbi Satya s-o dumirească. Ea te-a găsit și te-a adus la noi, ți-am povestit despre ea. Fata privi scurt la mezina Toril, apoi reveni la mine, analizându-mă cu o curiozitate nedisimulată. — Mulțumesc se spune, am pufnit într-un târziu, iritată de lipsa de entuziasm din căutătura ei. — Iartă-mă, clătină ea din cap. Mi-am imaginat că ești… altfel, nu atât de… Mi-am mijit ochii spre ea în timp ce mă așezam pe fotoliul folosit de Satya în orele ei de veghe la căpătâiul rănitei. — Dacă nu completezi repede propoziția, o să mă simt jignită, am mormăit. — Mi te imaginam mare, mare de tot. Atât de mare cât trebuie să fie cineva care ucide un mistreț cu mâinile goale. Iar tu ești aproape la fel de delicată ca Satya, vorbi ea cu un accent straniu. Nu-mi imaginez cum ai putut s-o faci. Pentru o fată ca mine, care simțise dintotdeauna că ar fi trebuit să fie băiat, să poată călări fără să se împiedice în fuste, să se ia la trântă doar pentru a-și demonstra forța, comparația cu Satya, care era chiar definiția delicateții, nu m-a flatat deloc. Însă, cum nu aveam de gând să-mi dezvălui latura de brută, am ales să-mi controlez gesturile și tonul. — Nu l-am omorât cu mâinile goale, ci cu un pumnal, am explicat. — Mulțumesc, spuse blând. — Cu plăcere. Văd că vorbești limba noastră, deși în momentele tale de agonie, bolboroseai cuvinte ciudate. 71

THEO ANGHEL

— Învățăm limba voastră încă de mici. Voi nu învățați limba elfă? Privirea ei inocentă m-a pus în încurcătură. Să învățăm limba elfă? Păi, înainte de asta, ar fi trebuit să ne spună cineva că mai existau elfi! Ori eu am aflat asta abia după ce copila cu păr bălai mi-a ieșit în cale, și chiar și atunci credeam că e un om cu urechi ascuțite. N-ar fi fost așa de ciudat, doar văzusem destui prin Arnor care arătau mult mai neobișnuit decât ea, și nimănui nu-i trecuse prin cap să le pună la îndoială natura. — Îmi pare rău, interveni Satya. Nu învățăm. Numai de curând, când sfetnicul tatei, Adain, ne-a spus câte ceva despre neamul tău, am citit una-alta prin cărțile din biblioteca cetății. O cheamă Saelind, ceea ce în limba elfă înseamnă Inimă înțeleaptă, se întoarse ea spre mine. Zice că, pe vremea strămoșilor ei, Arnor era sub stăpânire elfă, spuse Satya. Am ridicat din sprâncene. — Păi, dacă așa zice, am catadicsit să-mi descleștez maxilarul, atunci nu mă mir că elfilor nu le este permis să calce aici și că o familie care ar adăposti sau ajuta unul, așa cum am făcut noi, este condamnată fără judecată. Oamenii de rând ar mai scăpa de pedeapsă, pentru că ei sunt considerați ca având minte puțină și nu pot fi pe de-antregul responsabili pentru ceea ce fac, dar noi…, am încheiat, gesticulând și ducând arătătorul întins spre gât, simulând o decapitare. Fata a coborât privirile, atinsă de insinuarea cum că ai mei ar fi putut plăti cu viața pentru actul meu altruist. Satya, în schimb, m-a înjunghiat cu o privire care spunea că ar fi sărit pe mine și mi-ar fi stâlcit mutra fiindcă îi supăram noua prietenă. — Atunci, poate ar trebui să plec, se precipită Saelind, 72

Regatul inocentilor - cartea intai

sărind cu agilitate din pat. Nu vreau să vă pun în pericol. N-a stat mult în poziție bipedă, fiindcă, imediat ce s-a proptit pe picioare, s-a prelins la podea, aproape leșinată. Eu și Satya ne-am repezit deodată s-o ajutăm. Din cauza sperieturii, nu ne-am coordonat mișcările, astfel că ne-am lovit cap în cap. — Ah! gemu sora mea, frecându-și locul dureros. Du-te naibii! Pleacă de aici! Pleacă, afurisito! Nu vreau să te mai văd! Nici pe tine, nici pe vreunul dintre frați! Când Saelind se face bine, plec! Am stat de vorbă cu ea până să vii tu, și am simțit o comuniune pe care n-am experimentat-o în șaisprezece ani cu niciunul dintre voi. Și ea e o străină, în timp ce voi sunteți familia mea! Ochii înlăcrimați ai Satyei scăpărau ca flăcările, iar tonul îi căpătase pe nesimțite accente atât de violente, încât am dat drumul umărului fetei elf și m-am îndepărtat un pas. M-am apropiat din nou când am văzut că se opintea din greu s-o ridice pe copilă, am săltat-o pe brațe și am întins-o pe pat. Am părăsit odaia în tăcere, obosită până peste poate de ciudățeniile acelei zile, și m-am dus la mine. M-am lungit pe marginea patului, în așteptarea momentului când Yamal dădea semnalul pentru cină, gândindu-mă la nemulțumirea din ce în ce mai manifestă a surorii mele mai mici. În ea mocnea o furie de neînțeles și pe care, în mod nefericit, n-o lăsa să răzbată în afară decât în momentele cele mai tensionate, adică atunci când nimeni nu mai avea răbdare să deslușească ce se întâmpla cu ea. Mama fluturase odată din palme, punând pe seama tulburărilor adolescenței toate acele toane și capricii, și toată lumea îmbrățișase ideea că era doar o fază trecătoare. *** M-am trezit a doua zi, când razele puternice ale soarelui 73

THEO ANGHEL

străbătând fereastra mi s-au înfipt în pleoape. Am clipit de mai multe ori, mirându-mă de năuceala din capul meu. Ca și când ar fi așteptat să devin conștientă pentru a porni alarma, stomacul începu să-mi ghiorțăie zgomotos. Amintirea serii trecute se prăvăli asupra mea, punând accentul pe faptul că ratasem cina. Deși nu se vedea, eram o gurmandă. Niciodată nu ratasem o masă, ba mai mult, spre exasperarea bucătăresei, ciuguleam și între ele direct din oalele de pe soba de gătit. Pe hol se stârni rumoare. Am recunoscut vocea Gitei și pe ale lui Ishaan și Aghor. Râdeau. S-au pierdut apoi pe trepte în jos. M-am ridicat din pat și mi-am schimbat hainele, căci cele de ieri arătau ca niște saci boțiți. Dacă mama și-ar fi dat seama că adormisem așa, s-ar fi supărat foarte tare. Pielea mi s-a strâns pe mine când mi-am amintit discuția surprinsă aseară între ea și tata. Nu știam dacă aveam să mai fiu în stare s-o privesc în ochi sau să pun preț pe vreuna dintre povețele ei. În ceea ce mă privea, comisese o trădare de neiertat. Nu era ca și când l-ar fi trădat doar pe tata, ci pe fiecare dintre cei doisprezece copii ai lor. În timp ce-mi pieptănam părul și îmi aranjam ținuta, m-am gândit că unii dintre cei adunați acum în jurul mesei, deși îmi erau la fel de rude cum îmi fuseseră și ieri pe vremea asta, îmi erau, de fapt, străini. Când am coborât, inima îmi bătea la fel ca atunci când știam că aveam musafiri la masă. Dintr-o ochire, am observat lipsa lui Kalian. Sub ochii cercetători ai tatei, mi-am ocupat locul la masă, neîndrăznind să mă uit în altă parte decât în farfuria pe care Yamal a umplut-o pe dată cu carne, brânză și delicioasa ei pâine cu ceapă. Nimeni nu vorbea, fiecare fiind stresat din motive pe care le ținea pentru sine. Am îndrăznit să arunc ocheade scurte către ai mei abia când zgomotul tacâmurilor a gonit tăcerea insuportabilă. Mama părea să nu fi închis un ochi toată noaptea. 74

Regatul inocentilor - cartea intai

Încercănată, cu obrajii palizi, plimba absentă prin farfurie un pătrat din brânză de oaie. Tata, în schimb, cu linia maxilarului încordată, ne privea pe toți cu atenție, de parcă, dintr-odată, cineva l-ar fi somat să ia decizii de viață și de moarte în legătură cu copiii săi și avea nevoie să le cântărească pe îndelete înainte de a hotărî ceva. Satya mesteca rapid lângă mine, dornică să termine și să urce în turn, la Saelind. Mi-am împins umărul într-al ei, întrebând-o în șoaptă cum era fata elf. M-a privit sec, murmurând din buze că e bine. — Unde e Kalian? s-a auzit vocea tatei, mai dură și autoritară decât de obicei. Deși văzuserăm cu toții că fratele nostru nu era cu noi, ne-am îndreptat privirile spre scaunul lui gol. Îmi era teamă să nu trădez că știam ceva, deși la întrebarea tatei – Unde e Kalian? – nu aveam nicio idee cum aș fi putut răspunde. Ceva tot știam, și anume că frumosul meu frate fusese prins în mreje de nimeni alta decât Kira, fiica dușmanului de moarte al familiei noastre. Numai când mă gândeam la șocul pe care părinții mei l-ar putea avea la auzul unei astfel de vești mi se făcea rău. Dacă aveau să afle într-un final, nu aș fi vrut să fiu eu aceea care arunca totul în aer. Nu puteam să nu fac comparație între atmosfera din timpul dejunului de ieri, înainte să apară Saman cu misiva generalului, și cea de azi. Lipseau doar Kalian, Kiran și Chandan, dar cumva, părea că toți ceilalți fuseseră înlocuiți cu versiunile lor posace. Ochii tatei trecură de la unul la altul. M-au trecut sudori reci pe șira spinării la gândul că moaca mea vineție urma să-i trezească suspiciuni. Am sărit din scaun, strigând mai tare decât era cazul că mai vreau ceai. — Îți aduce Yamal, stai jos, mă mustră tata. Am început să tușesc, pretinzând că îmi rămăsese ceva în gât. Plină de solicitudine, Satya s-a ridicat din scaun și 75

THEO ANGHEL

mi-a aplicat un pumn zdravăn în spate. Am întors privirile spre ea, înjurând-o pe mutește pentru forța nebănuită cu care mă lovise. Yamal, auzind discuția din bucătărie, s-a prezentat cu un vas plin ochi cu ceai aburind. Cât timp s-a fâțâit ea printre noi, umplând căni și adunând tacâmuri nefolosite pe o tavă, tata ne-a dat pace. Nu puteam să nu observ că evita privirile mamei, îndreptate rugător către el. Chaka și Bimal erau prea adânciți în amarul lor pentru a mai fi atenți la altceva, Aghor, Ishaan și Gita continuau discret discuția începută pe scări, iar Yanti mesteca cu fruntea plecată, aruncând ochii spre poală, unde ținea o carte deschisă. În mod normal, ar fi primit o mustrare pentru cititul în timpul mesei, dar azi nimeni nu mai părea să țină cont de etichetă. — Tată, pot pleca? vorbi Satya. Vreau să merg în turn. Vii și tu s-o vezi pe fata elf? Și-a revenit aseară pentru o vreme, dar a leșinat când s-a ridicat în picioare. Mi-a spus că o cheamă Saelind. Tata aprobă absent din cap, făcându-i semn cu brațul că se putea retrage. Înainte de nebunia cu generalul, fata elf era subiectul senzațional dezbătut de toată lumea, iar acum abia dacă îi mai păsa cuiva că în casa noastră se afla o creatură care ne-ar fi putut aduce probleme mult mai serioase decât cele pe care le aveam acum. Faptul că amenințarea legii referitoare la adăpostirea elfilor era o chestiune teoretică, iar chemarea fraților mei la oaste era una palpabilă, care deja făcuse victime, căci rămăseserăm fără Kiran, putea fi o explicație. În ceea ce mă privea, tot ce se întâmplase în ultima vreme – fata elf, misiva generalului, lucrurile îngrozitoare aflate despre mama, dar și taina grozavă a lui Kalian –, se amestecau într-o clisă afurisită din care nu reușeam să mă desprind. Trepidam de furie, neștiind în ce fel și împotriva cui aș fi putut refula. 76

Regatul inocentilor - cartea intai

— Yamal, o strigă tata pe bucătăreasă. Du-te și vezi ce-i cu fata aia. Hrănește-o dacă e cazul. Ce mănâncă elfii? — Domnul meu, cred că la fel ca noi, ridică bătrâna din umeri. Îi voi duce din tot ce am servit azi și vedem. Când bucătăreasa a trecut pe lângă noi cu tava încărcată, l-am rugat pe tata să mă lase să plec. — Nayan, făcu el înainte să răspundă cererii mele, tu știi unde este Kalian? Am făcut ochii cât cepele, mi-am încleștat dinții și am dat din cap scurt, de mai multe ori, în semn că nu. El oftă adânc, concediindu-mă cu un gest neglijent. *** Am urcat în tăcere treptele în spatele bucătăresei, cu ochii țintă la mișcarea ritmică a poalelor fustei pe sub care șoldurile masive săltau la fiecare pas. S-a oprit la un moment dat, s-a sprijinit cu spatele de perete și a așteptat să ajung lângă ea. — Fato, spuse ea, privindu-mă cu îngrijorare, ce au stăpânul și domnița, știi? Nu i-am văzut niciodată altfel decât drăgăstoși unul cu altul, iar azi... — De unde să știu? mi-am ridicat sprâncenele. — Ia uită-te la mine! făcu Yamal, apucându-mi bărbia și smucindu-mi capul când într-o parte, când în alta. Minți așa de prost, încât mă mir că domnul nu te-a simțit mai devreme. Dar, pesemne, s-a întâmplat din cauză că este tulburat. Știi unde e Kalian, nu? — Nu știu, am explodat, făcând risipă de energie cu singurul detaliu adevărat din tot ce perorase bucătăreasa. — Știi ceva despre el? — Altceva decât că este al treilea născut al părinților mei, că are douăzeci și patru de ani și că are ochii cei mai închiși la culoare dintre noi toți, că e foarte bun la trasul cu 77

THEO ANGHEL

arcul, că anul trecut a avut un accident la vânătoare și că are o slăbiciune pentru dansatoarele din buric? Nu! am spus, ridicându-mi nasul în vânt. — Nu face pe deșteapta cu mine! se supără Yamal, mișcându-și umerii într-un fel care voia să sugereze că îi părea rău că nu avea mâinile libere ca să mă poată altoi, așa cum meritam. Am urcat câteva trepte ostentativ, apăsându-le hotărât, dându-i de înțeles femeii că nu mă atingea nimic din ce spunea. În realitate, mă călca pe nervi istețimea ei. Era cel mai greu de păcălit ființă pe care o cunoșteam. Zăbovise asupra firii fiecăruia dintre copiii Toril cu atâta profunzime, încât, uneori, când își punea în cap, ne citea mai bine decât o făceau părinții noștri. Chipul lui Saelind era luminos când am intrat pe ușă, însă, de îndată ce a dat cu ochii de mine, maxilarul delicat i s-a conturat aspru pe sub piele. Bucuria i s-a topit în irisurile de un albastru cu stranii irizații de violet. Mi-a părut rău pentru momentul de aseară când, tulburată de revelațiile încasate pe rând de la părinții mei, apoi de la Kalian, n-am făcut efortul de a-mi controla temperamentul păgubos. Speram ca prima impresie să nu fie cea care contează și să am parte și de a doua șansă. În mintea mea, eram ușor de plăcut, simpatică, spirituală, iar cei ce mă vedeau altfel aveau nevoie doar de timp pentru a mă desluși în toată splendoarea mea. Desigur, Yamal ar fi râs de s-ar fi tăvălit pe jos dacă m-ar fi auzit spunând așa ceva. Bucătăreasa, cu instinctele materne răscolite de aerul neajutorat al fetei, a lăsat iute tava pe o masă, după care s-a dus la ea și i-a pus mâna pe frunte, verificând dacă ardea încă. — Hai să te sprijin de pernă, fata mea, îi mângâie ea umerii, oftând a ușurare. Ți-am adus de mâncare. Nu știu ce haliți voi pe acolo, dar sper să găsești ceva care îți place. Copila și-a dat pletele pe spate, ca să poată analiza mai 78

Regatul inocentilor - cartea intai

bine bucatele aduse de Yamal până sub nasul ei. A luat o turtă de ovăz, a mușcat din ea și a mestecat cu precauție, apoi, simțind gustul bogat revărsându-i-se pe limbă, a luat o îmbucătură zdravănă. Yamal o privea cu blândețe, nemaiîncăpându-și în piele de mândrie că faima talentelor ei gastronomice avea să ajungă tocmai pe tărâmul Esrendell, în lumea elfilor. Sub ochii noștri, Saelind a ras tot ce adusese Yamal pe tavă și, mi s-a părut mie, chiar a privit-o pe bătrână cu speranța că va mai primi ceva. — Ai părinți? se interesă bucătăreasa, așezându-se într-o parte pe salteaua patului. Or fi, săracii, înnebuniți de grija ta. — Am. Deși nu erau acasă când am plecat eu și nu cred că i-a anunțat cineva de dispariția mea, răspunse Saelind, cătând inocent spre femeie. — Dar unde erau plecați? Cum să lase un copil singur? păru Yamal ușor iritată de iresponsabilitatea părinților elfi. Saelind coborî pleoapele, rușinată. — Nu mai sunt un copil și nu mă mai țin demult de fusta mamei. Par mai mică, dar am douăzeci și cinci de ani deja. Detaliul acesta ne-a lăsat cu gurile căscate, deși Yanti spusese că citise ceva despre asta. Dar una era să auzi, și alta să vezi cu ochii tăi. Satya era mai tânără decât Saelind, dar părea mult mai matură. Sânii i se împliniseră, talia căpătase curbe atrăgătoare, pe când musafira noastră era un fel de scândură cu chip armonios și ochi expresivi. În hainele ei verzi, dintr-un material greoi, dar moale, mai părea cum mai părea, dar acum, îmbrăcată în cămașa de noapte împrumutată de la Satya, se vedea că e doar piele și os. — Te-ai întremat singură, am zis și eu. Cum se face că aveți abilitatea asta? Aparent, elfii uitau greu când cineva îi deranja cu ceva, căci căutătura albastră a lui Saelind m-a pironit cu răceală. Imediat ce își muta privirea la Satya sau Yamal, duritatea 79

THEO ANGHEL

lor metalică se îndulcea ca prin farmec. Satya îi veghease agonia, iar Yamal îi adusese de mâncare. Eu doar insinuasem că prezența ei în casă mă putea costa capul. Nu știu de ce naiba așteptam ovații. — Așa ne naștem. E normal. Nu zăbovim asupra acestui aspect din moment ce nu reprezintă o excepție, ci o regulă. — Și elfii de rând o au? întrebă Yamal. — Elfii de rând? păru fata mirată. Cum adică? — Așa, ca mine. Eu, de exemplu, sunt o femeie simplă care servește pe nobilul Toril și pe familia lui de când se știe. Sunt un om de rând. Saelind analiză chipul bătrânei, hainele ei cenușii, mâinile bătucite de muncă, apoi făcu același lucru cu mine și sora mea. — E o diferență între voi, miji ochii. Acum, că mi s-a explicat și știu cine și ce sunteți fiecare în raport cu cealaltă, înțeleg de unde vine. Noi nu avem elfi de rând. Desigur că Elfii Înalți sunt slujiți și protejați, dar cei care ajung în preajma lor sunt onorați s-o poată face. E o cinste care aduce prestigiu familiei elfilor respectivi. Orice facem, vine din respect, nu dintr-o așezare a rangurilor stabilită după niște reguli impuse. În carnețelul meu mental am mai notat un motiv pentru care puterea din Erfenor n-ar fi vrut elfi pe teritoriile sale. Dacă săracilor li s-ar fi susurat în urechi că meritau să fie tratați la fel ca nobilii, praful s-ar fi ales de ordinea raporturilor dintre categoriile sociale. Adain spunea mereu că oamenii sunt înclinați spre anarhie și că doar niște legi stricte și amenințarea unor pedepse grozave pentru încălcarea lor puteau menține liniștea în regat. Armonia ce domnea peste statele Erfenorului nu era o consecință a caracterului altruist al fiecăruia dintre cetățenii lor, ci a fricii. Prezența gărzilor regale, făcându-și veacul prin mai toate spațiile publice, avea grijă să nu-i lase pe oameni să 80

Regatul inocentilor - cartea intai

uite că autoritatea nu dormea niciodată, ci veghea cu miile de ochi ai soldaților săi. Satya își strânsese genunchii la gură și o privea pe Saelind cu un aer visător, sedusă de imaginea idilică a Esrendellului, așa cum apărea ea sub penelul fetei elf, iar Yamal mai avea și ea puțin până își făcea bagajele și cerea azil politic. Simțind că trebuia să înclin balanța în favoarea Erfenorului, am vorbit: — Probabil că ești din familia elfilor ăștia despre care spui că sunt înalți, și de-aia ți se pare că supușii tăi plutesc de extaz când îți spală picioarele sau îți prepară ceaiul la micul dejun. Și pe regele Samarth, dacă îl întrebi, îl venerează lumea de dimineață până seara, ori nu e deloc așa. Pentru că el, în bula lui îndestulată, nu mai vede ce se întâmplă cu supușii. Așa e peste tot și așa trebuie să fie și la voi. Realizam că pusesem și ultima cărămidă în zidul antipatiei dintre mine și Saelind, dar mă înnebunea felul perfid în care le vrăjea pe Satya și Yamal. Ca orice conducător, printre multe alte trăsături de caracter exacerbate de confort, orgoliul trebuia să-i dea ghes fetei să-mi ardă una peste bot, măcar la nivel verbal. Așteptam cu sufletul la gură să mă combată, clocind deja în avans o altă replică acidă, una care să se potrivească la orice ar fi zis, când i-am auzit chicotitul senin. — Și eu care credeam că maestrul Derufin bătea câmpii când ne vorbea despre încrâncenarea din inimile oamenilor! Simți nevoia să mă cobori la nivelul tău, fiindcă te doare gâtul când îl dai pe spate ca să poți privi spre rânduiala din Esrendell. Supușii, cum le spui tu, nu îmi spală picioarele. O fac singură. Iar Elfii Înalți sunt descendenții primilor elfi care au existat vreodată. Au abilități deosebite față de ale celorlalte seminții doar pentru că există de mai multă vreme, și învățămintele înaintașilor s-au adunat cu timpul în conștiința fiecărui urmaș. 81

THEO ANGHEL

Yamal asculta discuția cu vie curiozitate, dar Satya începuse să se agite, știind că eram la un pas de a izbucni furibund. — Deci, ești un Elf Înalt, am constatat. Atunci, nimic din ce ai de zis despre fericirea celor din Esrendell nu mă interesează. Te asigur că și regele Samarth consideră că slujitorul care îl șterge la fund este atât de onorat că poate face asta, încât nici nu se mai spală pe mâini după. — Îh! izbucniră deodată Satya și Yamal, fluturând din palme de parcă duhoarea excrementelor regale ar fi traversat statele și s-ar fi adunat toată în odaia din turnul cetății Toril. Chipul fetei nu își schimbă expresia binevoitoare. — Sunt un Elf Înalt, dar nu conducătoarea. Mama mea, Meril, care în limba voastră înseamnă trandafir, este. Iar alături îi stă tatăl meu, Annator. — Numele voastre înseamnă întotdeauna ceva? a sărit Satya, acoperindu-mă, simțind că voiam să întăresc ce spusesem mai devreme. Saelind s-a întors spre ea cu o sclipire afectuoasă în privire, trezind în mine un vag sentiment de gelozie, legitim până la urmă, ținând cont că fata elf mai respira acum doar datorită intervenției mele salvatoare. Eram geloasă? Înțelegerea faptului că eram m-a scuturat ca un fior de gheață. Saelind i-a răspuns surorii mele că nu era o regulă ca numele să însemne ceva, și că unora foarte vechi, moștenite din moși-strămoși, li se pierduse sensul, dar erau folosite ca omagiu adus trecutului glorios al seminției elfilor. Apoi și Yamal a întrebat-o ceva și, ușor-ușor, conversația m-a lăsat pe dinafară. Nici n-au observat când am ieșit, deși am șovăit cu mâna pe clanță, sperând că voi fi oprită. M-am gândit să inventez că Yamal era chemată în bucătărie sau că mama solicita prezența surorii mele doar pentru a distruge cercul armoniei între rase, dar am alungat impulsul răutăcios din 82

Regatul inocentilor - cartea intai

mintea mea. Am coborât treptele alene, cu ochii pierduți printre tăieturile crenelurilor, la întunecimea verde a Pădurii de Smarald. De la înălțimea aceea nu se vedea ce este dincolo de ea. Fără voia mea, mirajul tărâmului necunoscut de unde venea Saelind plantase o sămânță de curiozitate în sufletul meu. M-am rotit pe călcâie și am urcat înapoi, continuândumi ascensiunea spre terasa descoperită a turnului, cocoțându-mă cât de sus puteam în vârful crenelului cel mai înalt. Vântul bătea cu putere sus. Fuioarele ce-mi fluturau părul aveau o aromă diferită față de cele de la înălțime joasă. Acelea erau viciate de mirosurile grele ale vieții, dar aici, unde doar păsările ajungeau, aerul era tare, încărcat cu electricitate, purtând doar seva vie a pădurii. Mi-am strâns brațele în jurul meu, așteptând să mă obișnuiesc cu atmosfera. Ignorând riscul că puteam să alunec și să mă fac fărâme de pietrele de la baza cetății, mi-am desprins palmele de muchia aspră și m-am ridicat. Mă încredințam doar forței tălpilor mele pentru a-mi păstra echilibrul. Orice ai face, Nayan, nu te uita în jos! mi-am spus. Tentația de a face exact ce îmi propusesem să nu fac era atât de uriașă, încât abia m-am abținut să nu râd de una singură, amuzată de renghiurile pe care mintea mi le juca. Respirația mi s-a oprit când mi-am aruncat ochii spre pădure. Era curios cum părea să arate diferit acum, privită dintr-o altă perspectivă. Ramurile seculare fremătau cu forță, prevestind furtună, dar jos, la bază, trunchiurile neclintite se pierdeau în acel straniu întuneric, care m-a atras și pe mine în mreje de câteva ori. Mi-am rotit ochii în dreapta și stânga, cuprinzând în imaginea de ansamblu zidurile înalte ale cetății. Se prelungeau și se vălureau odată cu terenul, dar, odată înfipte în liziera pădurii, se opreau. Nu mai văzusem niciodată o 83

THEO ANGHEL

proprietate ale cărei ziduri de protecție să aibă doar trei laturi. Era ca și când cel care a pus prima piatră la construcția mastodontului cenușiu s-ar fi temut de atacuri venite din Est, Sud și Vest, dar n-ar fi avut nicio grijă că pericolul ar fi adăstat în Nord. Până să apară Saelind și să văd cu ochii mei că pădurea adăpostea și altceva în afară de jivine pe patru picioare, nu-mi pusesem întrebări în legătură cu ciudățenia asta. Dar acum, când știam că elfii erau o rasă cu care nouă, oamenilor, ne era interzis să interacționăm, și care, culmea, apăreau chiar din acea direcție, tare îmi doream să aud niște explicații. Mă îndoiam că tata avea habar de ceva – nu-l auzisem niciodată pomenind de astfel de creaturi –, însă Adain, la anii lui, cu siguranță știa un lucru sau două. Inima mi-a sărit din piept când, undeva în negura lizierei, am zărit o lucire argintie. M-am lăsat pe vine și m-am susținut și cu palmele, concentrându-mi atenția în direcția aceea. Degeaba însă, n-am mai observat nimic. Fusese ceva acolo! Cu siguranță, nu mi se păruse. Înfrigurată, m-am prelins ușor de pe crenel și, ascunzându-mă în spatele zidului, imaginându-mi că oricine ar fi fost în pădure s-ar fi arătat din nou dacă nu mă mai vedea, am așteptat. Habar nu aveam de ce îmi țineam și respirația, distanța era considerabilă, nu m-ar fi auzit nimeni de acolo. Pânda mea s-a dovedit inutilă, astfel că, atunci când am decis să cobor din turn, eram de jumătate convinsă că privirea îmi jucase feste. Yamal spusese odată că eram atât de dornică de aventură, încât, dacă aventura nu venea grămadă peste mine, și în calmul domestic al domeniului nu prea venea, o căutam eu cu lumânarea. Probabil că asta era. Dezamăgită, nici eu nu știam prea bine de ce, am coborât treptele în spirală cu grijă să nu fac zgomot și să atrag atenția celor din odaia fetei elf. N-aș fi vrut să creadă că dădeam târcoale pe acolo, dornică de atenție, sau că trăgeam cu 84

Regatul inocentilor - cartea intai

urechea. Nu că n-aș fi avut obiceiul s-o fac, dar, atâta vreme cât încă nu mă descoperise nimeni în flagrant, onoarea mea rămânea intactă. Pe holul dormitoarelor nu se auzea un sunet, semn că niciunul dintre Torili nu era în camera lui. Deja relaxată la gândul că nu aveam să fiu nevoită să înfrunt privirile iscoditoare ale vreunei rude, am scos un țipăt strașnic când mama mi-a apărut pe nepusă masă dinaintea ochilor. Surpriza mi-a amorțit reacțiile pentru câteva secunde. Mi-am amintit repede însă că se dezonorase pentru totdeauna, târându-ne și pe noi, nevinovații, în mocirla adulterului, astfel că mi-am îndreptat umerii, mi-am luat o moacă semeață și am privit-o drept în ochi, aproape provocând-o să spună ceva care să mă îndreptățească să-i arunc în față tot ce știam. Semeția mea n-a durat mai mult de o clipire de gene, căci chipul încercănat al mamei, cu pleoapele înroșite de la atâta plâns, complet lipsit de strălucirea lui obișnuită, spatele încovoiat și mâinile frământate cu gesturi brutale m-au alarmat. Dragostea nețărmurită pentru ea a săltat deasupra oricăror alte emoții și m-a îmboldit s-o iau în brațe. Luată pe nepregătite, a stat o vreme ca împietrită, apoi m-a cuprins și m-a strâns la piept, sărutându-mi creștetul. Îmi plăcea la nebunie cum zona scalpului, atinsă de buzele ei, se încălzea și reverbera în tot trupul o senzație greu de definit. Era ceva fizic doar într-o anumită măsură, căci impresia era, mai degrabă, legată de spirit și de profunzimile în care se nășteau cele mai puternice și durabile dintre sentimente. — Nayan, draga mamei! murmură cu inflexiunea aceea care, în anii copilăriei mele, mă liniștea și mă convingea să adorm la loc după ce mă trezeam în noapte urlând din pricina vreunui coșmar. M-a desprins de ea într-un târziu, privindu-mă cu duioșie. — Mă duc să mă întind, nu mă simt prea bine azi. Nu știu 85

THEO ANGHEL

ce-i cu mine, a spus. Am rămas pe loc, privind în urma ei. Nu știu cine era femeia aceea învinsă, dar, categoric, nu era Brinda Toril. Parcă nici la fel de înaltă nu mai era. — Mamă, am strigat-o. S-a întors de trunchi, făcând eforturi vizibile să se smulgă din tenebrele ce-i împânziseră mintea și să fie atentă la mine. — Vrei să coasem mâine? am întrebat-o. Sprâncenele ei frumos arcuite se ridicară ușor. Se făcuse gaură în cer? Se terminau zilele omenirii? Nayan Toril cerea să coasă, carevasăzică, vreuna dintre aceste două ipoteze trebuia să fie valabilă. Mama zâmbi trist din colțul gurii. — Poate altă dată, iubito. Nu mă simt bine. Cred că nu mi-a picat bine ceva din ce am mâncat. Mi-am strâns degetele în pumn, înfigându-mi unghiile în carne, când ușa s-a închis în urma ei. Mama mai fusese tristă și alte dăți, fusese și bolnavă, dar niciodată nu o văzusem atât de zdrobită. Trecuse ceva vreme de când o zărisem ieșind pe furiș pe poarta servitorilor – moment în legătură cu a cărui semnificație eram edificată, căci, fără dubiu, atunci se oferise cretinului de Nadas pentru ca el să renunțe la duelul cu tata –, și era imposibil ca remușcările s-o fi lovit abia acum. Trebuia să fie vorba despre faptul că sacrificiul ei, deși îi salvase soțul, îi lovise copiii, și că tata aflase și se îndepărtase de ea. Nu eram oarbă, observam atitudinea lui glacială. Nu puteam spune că nu-i înțelegeam reținerea. Până adineaori, îi împărtășisem și dezgustul. Dar aerul rătăcit al mamei era cu adevărat îngrijorător, iar pe mine nu mă lăsa inima să-i întorc spatele acum. Eu și tata o priveam pe Brinda Toril din perspective diferite, iar sentimentele pentru ea, deși la fel de puternice, aveau rădăcini distincte. Pentru mine, ea era cea care îmi 86

Regatul inocentilor - cartea intai

dăduse viață și căreia, cu mici întârzieri, eram în stare să-i iert orice, pe când, pentru el, ea era cea care îl făcea să se simtă bărbat, cea care îi transformase bezna nopților în flăcări fierbinți, care îi dăruise cei mai frumoși copii din întregul stat și în ai cărei ochi îndrăgostiți avea nevoie să-și oglindească ființa. Nu pretindeam că știam în detaliu ce se petrecea în cercul intim al unor îndrăgostiți, dar bănuiam că tata, cumva, pierduse mai multe decât mine. Dar Ishaan Toril nu era un bărbat oarecare. Moștenise nu doar averea tatălui său, dar și o educație de care eu personal eram la naibii de mândră. Și nu mă refer doar la cunoștințele dobândite de la profesorii pe care bunicul îi ținuse alături de familie, ci la altceva, care izvora din plinătatea sufletului său generos. Mulți nobili, în adăpostul palatelor strălucitoare, se comportau ca niște brute, primitivi până în vârful firului de păr, chinuindu-și copiii și consoartele, pe când tata era cel mai ușor de iubit om din Erfenor. Politicos cu oricine, fie el nobil sau om de rând, îndatoritor și săritor, cucerise inimile tuturor celor care îl cunoscuseră. Știam că tata, până la urmă, își va ierta soția. Era nevoie doar ca ea să reziste până când el și-ar fi pus în ordine gândurile aruncate în haos de trădarea neașteptată a jumătății sale. Dar era greu, foarte greu. Pe cât de înflăcărată fusese pasiunea tatei pentru mama, pe atât de rezervată și formală era atitudinea lui acum. M-am închis în camera mea, de unde n-am mai ieșit până când n-am auzit clinchetul clopoțelului lui Yamal anunțând prânzul. Satyei i s-a permis să rămână cu fata elf în turn, dar numai după ce tata s-a prezentat dinaintea lui Saelind, i-a oferit omagiile sale și a asigurat-o că dacă n-ar fi fost vorba de precauția la care legea Erfenorului în legătură cu elfii îl obliga, ar fi fost onorat s-o aibă ca musafir la masa familiei sale. Mama n-a coborât, astfel că atmosfera din timpul 87

THEO ANGHEL

prânzului a fost chiar mai apăsătoare decât cea de la micul dejun. În timp ce tata și băieții discutau aprins despre absența lui Kalian, plănuind o expediție de căutare, eu priveam la scaunele goale cu un soi de durere. M-am uitat la bietul tata, mai îmbătrânit dintr-odată cu câțiva ani. Fire de păr alb îi apăruseră în perciuni, iar cutei subțiri din dreptul sprâncenelor i se mai adăugase una. Fruntea încruntată a părintelui meu îmi împovăra sufletul cu greutatea tuturor păcatelor omenirii. Mă simțeam vinovată. Onoarea mă obliga să-mi țin cuvântul față de fratele meu, lovind astfel în una dintre cele mai importante persoane din viața mea. Gândul la Kira Nadas, mironosița care ducea de nas cârduri de băieți, m-a înfuriat atât de tare, încât am decis să reconsider dacă stima față de mine însămi era mai importantă decât siguranța lui Kalian. Fratele meu dispăruse de prea multă vreme. Ținând cont că și în povestea asta era implicat un Nadas, deznodământul nu putea fi decât dezastruos. După ce termin porția de tocană, îi spun! am hotărât. Nu s-a întâmplat atunci, căci am prelungit termenul cu o salată, o plăcintă de porumbel și un castronaș cu gem de smochine. Eram cu ochii pe masă după altceva de înfulecat, intimidată de proiecțiile asupra posibilelor reacții ale tatei de îndată ce ar fi aflat că știam ceva despre Kalian și tăcusem, când Yanti mi-a întins farfuria ei neatinsă. — Ai gaură în burtă, surioară? Ia-o și pe asta. M-am strâmbat, iritată de generozitatea nefirească a surorii mele. Nu mi-ar fi oferit mâncarea ei dacă i-ar fi plăcut. Am adus vasul până sub nas, dar n-am mai înghițit nimic. Ba chiar simțeam că un singur dumicat în plus ar fi putut să mă gonească la baie, unde să vomit tot ce cărăbănisem sub imperiul zbuciumului meu interior. — Tată, să mă duc la mama? ridică Gita niște ochi triști 88

Regatul inocentilor - cartea intai

spre boierul Toril. Era de mirare că Gita reușise să ducă lingura cu mâncare la gură fără ghidarea mamei. O urmărea peste tot ca o umbră. Am auzit-o odată pe Yamal vorbind cu Enisei despre ea, când credea că n-o aude nimeni în afară de fiul ei. Era curioasă dacă Gita avea s-o facă pe mama balot și s-o ia cu ea în casa celui care îi va fi soț. Yamal a fost chiar mai îndrăzneață, referindu-se la noaptea nunții surorii mele, moment care, cumva, o implica pe mama pe post de asistent sfătuitor. — Nu, Gita, iubito, îi zâmbi tata. Nu se simte bine. Vrea să fie singură. S-o lăsăm… Tata n-a terminat de vorbit, că ușa mare a salonului s-a deschis cu un scârțâit strașnic, și Adain s-a strecurat prin crăpătura pe care a menținut-o intenționat îngustă. N-a mai zbierat din prag, așa cum făcea când avea vreo nevoie, ci s-a apropiat de masă cu un aer secretos. L-am urmărit cu toții, curioși să aflăm ce-l făcea să fie atât de prevăzător. — Stăpâne, spuse, privindu-l pe tata cu ochi rotunzi și frământându-și mâinile, e aici boierul Ofserin cu fiul său, Edhil. Vor să vorbească cu tine și cu stăpâna. Gita a scăpat furculița dintre degete, iar ea s-a lovit de porțelanul farfuriei cu un zgomot neplăcut. Gestul discret din cap prin care Adain voia să sugereze că vecinii noștri se aflau aici cu misiunea de a o peți pe cea mai mare dintre fetele Toril a lăsat-o pe împricinată fără suflu. — Oh, pe Mama tuturor zeilor! exclamă deodată. Uite cum ești îmbrăcată! Fugi de te schimbă. O să mă faci de rușine. Mi-a luat ceva timp să realizez că mie îmi era adresată răbufnirea oripilată. Mi-am dat ochii peste cap, supărată să descopăr în glasul ei alarmat inflexiunea unică a vocii mamei atunci când mă mustra. Toată ziua mă fâțâiam pe sub nasul ei în hainele mele lălâi și terne, de care se jena 89

THEO ANGHEL

până și bucătăreasa, și abia acum i se năzărise că îi răneau simțul estetic. Ochii tatei, împreună cu ai celorlalți de la masă, alunecară spre mine. Yanti înclină vag capul spre stânga și își strânse buzele, căzând de acord cu Gita că, într-adevăr, să fiu văzută înțolită astfel ar fi dezonorat familia. Băieții ridicară din sprâncene, neînțelegând care era problema. Le-am mulțumit pentru simțul practic, recunoscându-i doar pe ei ca rude legitime. Fetele, cu siguranță, fuseseră înfiate. — Mergi și te schimbă, Nayan, decise tata. O! Pe el nu-l puteam renega. Cu siguranță, nu fusese adoptat ca părinte al meu. — Adain, continuă el, mutându-și privirile de la mine la sfetnic, du-l pe boierul Ofserin și pe fiul său în camera de zi. Yamal! strigă peste capetele tuturor. Pregătește ceva pe o tavă și servește-i, te rog. Bucătăreasa tremura de încântare ca un cățel în așteptarea unui os suculent. S-a învârtit pe călcâie cu o asemenea sprinteneală, încât poalele i s-au învolburat în jurul picioarelor, aproape mulându-se pe formele ei durdulii. Ultima pețire începuse cu un entuziasm și mai debordant, căci eram cu toții acasă și nu ne apăsau grijile de acum, dar sfârșise într-un fiasco. Nici nu se putea să fie altfel când pețita fusese Yanti. Gita în schimb părea să se fi pregătit dintotdeauna pentru rolul de nevastă. Îl plăcea pe tânărul Edhil, iar asta ne îndreptățea să credem că, până la urmă, visul fierbinte al lui Adain de a scăpa de o gură la masă avea să se împlinească. Când sfetnicul a dat să iasă pe ușă, l-am văzut retrăgânduse un pas pentru a-i permite Satyei să intre. Era deja îmbrăcată de drum pentru vizita săptămânală pe care i-o făcea doicii Nimak, într-unul dintre satele domeniului Toril. Când doica a ajuns la o vârstă înaintată și treptele abrupte ale castelului au devenit obstacole de netrecut 90

Regatul inocentilor - cartea intai

pentru oasele ei obosite, a cerut să fie lăsată să se retragă la căsuța părintească din sat. Tata nici nu a vrut să audă, argumentând, pe bună dreptate, că acum era rândul nostru s-o îngrijim. Și apoi, în sat i-ar fi lipsit confortul cu care era obișnuită și nici n-ar fi avut cine s-o ajute în caz de nevoie. Cum ea a insistat până în punctul în care tata a înțeles că, dacă nu-i dădea voie, femeia avea să plece oricum, dar cu inima grea că ar fi încălcat porunca stăpânului, și-a dat acordul. Și, ca să fie și el împăcat, i-a oferit ca însoțitoare pe Hana, una dintre slujnicele tinere de la castel. N-am să uit câte zile oi avea ce supărare a fost pe capul bietei fete, îndrăgostită până peste urechi de Maru, mâna dreaptă a bucătăresei. Tânărul i-a jurat iubire eternă, promițându-i c-o să vină s-o vadă cât de des se va putea. Și chiar așa a avut de gând să facă motănașul în călduri al lui Yamal, cum îl alinta chiar ea. Doar că atunci când a vrut să meargă în prima vizită, bucătăreasa i-a dat ordin să facă un popas la piața de pește din Svetos, ca să cumpere șalăi pentru cină. Cum Maru se născuse pentru cariera de amorez, ajuns ajutor de bucătar printr-un nemilos renghi al sorții, a căzut lat înaintea frumuseții fiicei pescarului din Svetos și a dat-o uitării pe Hana. Desigur că și fata pescarului și-a pierdut locul din inima lui Maru, când el a privit pentru prima oară în ochii migdalați ai slujnicei uneia dintre doamnele care o vizitau pe mama. Să încerci să ții socoteala cuceririlor lui Maru, presupunând că i-ar fi trecut cuiva prin cap să se autoflageleze astfel, se putea dovedi o misiune destul de sâcâitoare. Yamal se încăpățânase o vreme să-i vorbească băiatului despre lipsa de moralitate a apucăturilor sale, dar când a văzut că mai multă receptivitate ar fi găsit la soba ei de gătit decât la el, l-a lăsat în pace. — Tată! am sărit din scaun când am văzut-o pe Satya. Lasă-mă să mă duc cu ea. Nu vreau să asist la pețit. Te rog! 91

THEO ANGHEL

Te rooog! am plusat când am văzut că părintele meu se pregătea să mă refuze. N-am putut să nu observ surprinderea din ochii Satyei. — Mă însoțește Enisei, se grăbi să vorbească. Suntem destui pentru căsuța minusculă a doicii. Mi-am mușcat buzele de ciudă. Nu să intru în casa doicii voiam eu, cu toate că îmi era dor de bătrânica mea blândă, ci să scap de rochia în care vizita boierului Ofserin mă obliga să mă sufoc. — Am nevoie de tine aici, Nayan, spuse tata, privindumă cu dulceața ochilor săi de căprioară. Du-te la mama și ajut-o să se îmbrace. Cum-necum, trebuie să fie de față. Hai, du-te, puiule! Rezistența mi s-a topit pe dată. Tata rămânea slăbiciunea mea supremă, cea pentru care eram în stare să trec peste capriciile firii mele îndărătnice cu inima ușoară. Spusese că avea nevoie de mine, iar asta mă răsplătea pentru tot chinul pe care urma să-l îndur cât timp aș fi asistat la reuniunea dintre familiile Ofserin și Toril. Și, cine știe, poate avea să fie amuzant să-i urmăresc pe Edhil și Gita încercând să lupte cu tentația de a se sorbi din priviri cu atâtea gură cască în jur. *** M-am speriat când am intrat la mama. Ochii pierduți în găvane o făceau să arate ca un strigoi. Stătea lungită pe pat, cu spatele ridicat peste mai multe perne. Mi s-a părut că, deși și-a aruncat privirile spre ușă când am intrat, m-a văzut cu adevărat după câteva secunde de holbat în gol. — Nayan! făcu ea cu o asemenea intonație, de parcă, să mă vadă lângă ea, ar fi fost un eveniment excepțional. A ridicat brațele spre mine, iar eu am strâns-o la piept, copleșită de tristețe. Slăbise. Îi simțeam coastele sub buricele 92

Regatul inocentilor - cartea intai

degetelor. Se topea pe picioare, iar tata încă se încăpățâna s-o pedepsească pentru actul ei disperat. — Ești chemată jos, i-am strecurat în ureche. Ofserinii au venit s-o pețească pe Gita. — Oh! exclamă, apucându-mă de umeri și îndepărtândumă de ea. Adevărat? Atunci, să mă îmbrac. Schiță un zâmbet palid. Se dădu jos din pat, însă genunchii i se înmuiară de îndată ce își mută întreaga greutate pe ei. Căzu peste mine. M-am opintit din răsputeri și am reușit ca prin minune s-o așez iarăși pe pat. — Oh, își duse ea mâna la frunte. Nu știu ce-i cu mine. Mă simt așa de slăbită! — Mai bine stai aici, mamă. Mă duc la tata și-i spun că nu poți veni. — Nu! Nu! se agăță cu disperare de brațul meu. Îl vei îngrijora și nu va mai fi în stare să se ocupe onorabil de Ofserini. Este foarte important pentru Gita ca totul să meargă bine. Îl place pe fiul nobilului mai mult decât îți imaginezi. — Ba cred că-mi imaginez destul de bine, am râs. La petrecerea aia, Gita i-a refuzat pe toți cei care au invitat-o la dans, inventând fel și fel de indispoziții – și era atât de ingenioasă, mamă, încât, dacă ai fi auzit-o, te-ai fi prăpădit de râs –, dar când Edhil s-a proțăpit în fața ei, a sărit ca o capră sprintenă. N-o mai durea nici pe naiba. Și puțin i-a păsat că băieții ceilalți au observat brusca ei vindecare. Râse și mama împreună cu mine. I-am surprins în irisurile întunecate o palidă umbră a strălucirii de odinioară. Îmi era un dor crunt de ea, așa cum o știam de când deschisesem ochii asupra lumii. Năluca asta ce păstra doar câteva dintre frumoasele ei trăsături mă speria. — Mi-e sete, întinse mâna spre carafa aflată pe o comodă din lemn de nuc. A dus pocalul spre gură și a băut toată apa din el. 93

THEO ANGHEL

— Du-te și îmbracă-te, Nayan, spuse apoi. Știi că tatei îi place să fim toate puse la punct când avem oaspeți. După aia, vii să mă ajuți pe mine să mă îmbrac. Am zburat în camera mea, m-am strecurat în prima rochie care mi-a ieșit în cale, mi-am împletit părul într-o coadă, și am gonit iar la mama. Era în picioare, în mijlocul odăii, gata echipată și cu părul frumos strâns într-un coc la ceafă. Întoarse capul spre mine și, când mă văzu, își acoperi gura cu palma. — Pe Mama tuturor zeilor, Nayan! Ce-o să ne facem cu tine? Mi-am coborât privirile asupra rochiei mele. Abia acum observam că atârna pe mine ca o vietate moartă. — Păi, m-am supărat, dacă nu-ți place rochia asta, de ce mi-ai cumpărat-o? Știi cât de mult le urăsc! Iar asta e atât de grea! Din ce naiba e făcută? Din piatră de moară? — Vino, îmi făcu un semn din degete. Rochia este splendidă și ți-am cumpărat-o pentru că verdele ăsta închis îți scoate ochii aurii în evidență. Cu părul tău roșu, vei fi o apariție care va lăsa pe toată lumea cu gurile căscate. Doar că, vezi tu, rochia are niște șireturi în spate care trebuie strânse. Stai locului! m-a mustrat când m-am mișcat, neplăcut surprinsă de senzația de sufocare ce-mi cuprinsese pieptul. — N-am să înțeleg niciodată de ce se torturează femeile în halul ăsta! am bombănit. — O să înțelegi, iubita mea, când îți va veni rândul. O să-ți dorești cu tot dinadinsul ca alesul tău să te creadă cea mai frumoasă femeie din lume și vei apela la toate trucurile ca să-l ajuți să ajungă la o asemenea concluzie. Își propti un genunchi în șalele mele și trase strașnic de șireturi. Am scos un strigăt de protest, acuzând-o că își pusese în cap să mă omoare. — Cum te aștepți să respir, mamă? m-am întors spre ea după ce m-a asigurat că ce fusese mai rău trecuse. 94

Regatul inocentilor - cartea intai

Inspiră adânc, iar ochii i se umplură cu lacrimi. — Nayan, când ai crescut așa de mult? își strânse degetele în dreptul pieptului. Parcă ieri te încurcai printre picioarele grăjdarului, în hainele tale cenușii, cu mucii curgânduți până la bărbie. Taică-tu spunea că te-am făcut cu vreun țigan nomad. Dacă n-ar fi fost ochii și părul, moșteniți dinspre Torili, aș fi avut probleme serioase. Dintre toți copiii noștri, tu ne-ai dat cele mai multe dureri de cap. Semeni puțin cu Yanti, dar, în vreme ce ea manifestă o insațiabilă dorință de libertate a spiritului, căci poți s-o încarcerezi într-o bibliotecă, și nu se va plânge, la tine e totul sau nimic. Am plecat fruntea. Totul sau nimic? Nu realizasem că asta îi inspira mamei felul meu de a fi. Dar ea mă cunoștea mai bine decât oricine altcineva, așa că trebuia să fie un strop de adevăr în ce spunea. — Mamă, ești sigură că te poți ține pe picioare? am întrebat-o când a hotărât că eram gata să coborâm. N-a trecut mult timp de când ai picat peste mine. — Un pic de satisfacție sufletească, draga mea, un strop de bucurie face minuni cu trupul. Iar eu sunt atât de mulțumită că Edhil și-a învins timiditatea și a venit să-și ceară perechea, încât simt că m-aș fi ridicat și din mormânt doar să-i fiu alături fetei mele. Partea cu mormântul nu mi-a picat prea bine. Tot timpul cât am coborât treptele, am stat cu ochii la mama, pândind orice semn că slăbiciunea o prindea iar în gheare. Dacă avea dreptate, și bucuriile făceau astfel de magii cu starea ei de sănătate, șubrezită într-un ritm galopant în doar câteva zile, aveam să mă asigur că urma să simtă doar astfel de emoții. Îmi pusesem în cap să stau de vorbă cu tata, să-i recunosc că spionasem, că trăisem același tip de cădere când aflasem despre trădarea femeii. Doar că infidelitatea trupului era nimic pe lângă loialitatea iubitei și a mamei. Nimeni n-ar fi putut să ne răpească dragostea Brindei Toril. Nimeni, 95

THEO ANGHEL

indiferent ce stratageme complicate ar fi pus la cale. Ishaan Toril a făcut ochii cât cepele când și-a văzut soția intrând în salonul de zi. Abia mi-am abținut chiotul victorios când i-am întrezărit scânteile din priviri și i-am văzut chipul destins într-un zâmbet afectuos. Bravo, tată! Ești cel mai tare! Arată-i nenorocitului de Nadas că nimic din ce ticluiește mintea lui bolnavă nu are sorți de izbândă! Pentru că Torilii sunt niște stânci! Nu pot fi clintiți de o pală de vânt puturos, așa cum este el. Sub imperiul acelor gânduri triumfătoare, cu pieptul plin de mândrie, m-am așezat în locul meu de lângă Yanti. Mama, ajunsă de-a dreapta tatei, și-a luat în primire rolul de gazdă primitoare. Yamal, secondată de un Maru posac, semn că primise o muștruluială zdravănă chiar înainte să intre în salon, se învârtea printre noi, servindu-ne cu prăjituri și ceai. Edhil și Gita stăteau cu frunțile plecate, amândoi roșii ca pătlăgelele date în pârg. — Ce te-ai împopoțonat așa? se aplecă Yanti spre mine, pentru a nu fi auzită și de altcineva. Ți-ai pus în cap să i-l furi pe Edhil Gitei? Mai ai puțin și îți ies sânii pe afară. Stricato! Nu puteam s-o păruiesc acolo, cu musafirii de față, dar nici nu mă lăsa inima s-o las să scape. Mi-am coborât palmele pe lângă șolduri, am strecurat degetele prin deschizătura dintre scaune și i-am ciupit sălbatic coapsa. Efortul de a-și înghiți strigătul de durere i-a crispat armonioasele trăsături, transformându-le în mușchi încordați și vene îngroșate. — Nici o femeie în pielea goală n-ar putea să-i ia lui Edhil mințile de la sora noastră, îmi strecură Aghor, aflat în stânga. E sub vraja ei. Sunt băiat, știu să citesc semnele. — Zău? vorbi și Yanti, încă frecându-și pielea vătămată. La ce crezi că se gândește, atotcunoscătorule? — La cum o s-o răvășească între cearșafuri după ce va deveni domniță de Ofserin. 96

Regatul inocentilor - cartea intai

— Ce grețos ești! se strâmbă sora mea. Numai la asta vă stă mintea vouă, puștanilor! — Puștan? se aprinse Aghor, atrăgând atenția bucătăresei, care, din partea cealaltă a salonului, se uită chiorâș la noi. Am douăzeci de ani. Alții, la vârsta mea, au deja un copil sau doi. — Alții, dar nu tu, fiindcă ai mintea unui puțoi. Disputa începută cu mine și Yanti continuă cu cei doi frați ai mei, care, aprinși, își aruncau cuvinte jignitoare peste capul meu. — Uită-te bine la Gita, surioară, rânji Aghor motănește. Doar așa o să vezi o cerere în căsătorie. Din postura de martor. Pe tine n-o să te ceară nici măcar un orc, de teamă că, în noaptea nunții, o să-l pui să-ți citească din cărțile tale de filosofie, din care, observ, nu înveți nimic. — Dar măcar orcul ăla ar citi, ceva ce nu pot spune despre tine, ignorantule! — Mda, ai face bine să-ți alegi unul dintre tomurile alea mai zdravene, să-l cari în patul tău, ca să ai cu cine dormi. Că vreun trup de bărbat n-o să-ți încălzească ție cearșafurile, frigido! Am gândit că ar fi trebuit să intervin, să-i potolesc, dar nu mă puteam lipsi de plăcerea provocată de furia lui Yanti în timp ce încasa din plin loviturile lui Aghor. Așa că întorceam capul când spre unul, când spre altul, felicitându-i în gând pentru contondentele expresii născute de creierașii lor încinși. Distracția mi-a fost ruinată de Yamal, care s-a proțăpit înaintea noastră, încruntată, fioroasă cum doar ea știa să pară, cu pumnii bătuciți de muncă proptiți în șolduri. N-a trebuit să spună nimic, ochii ei transmițându-ne suficient de clar că, dacă nu ne potoleam și insistam să stricăm momentul Gitei, avea să aibă ac de cojocul nostru după ce Ofserinii plecau. 97

THEO ANGHEL

— Neobrăzaților! scrâșni bătrâna. Să dați un așa exemplu surorii voastre mai mici! Ce să învețe Nayan de la voi? Degeaba sunteți mari, că n-aveți un grăunte de minte! Tata zâmbea în continuare spre musafiri, răspundea curtenitor întrebărilor nobilului Ofserin, dar ochii îi alergau fugitiv spre grupul nostru. Chiar când vizita pețitorilor se apropia de final, Adain a strecurat capul pe ușă și a așteptat să prindă privirea stăpânului său. Nu îmi dau seama ce și-au comunicat – după atâția ani împreună aveau un cod știut doar de ei –, dar am dedus că era ceva suficient de important încât să-l facă pe tata să se ridice, să se scuze în fața nobilului Ofserin și să iasă. S-a întors câteva minute mai târziu, alb la față. Musafirii și-au dat seama că trebuiau să scurteze ceremonia de plecare, astfel că, în curând, ne-am bulucit cu mic cu mare să le strângem mâinile și să facem plecăciunile cuvenite. Din câte înțelesesem eu din discuții, eram aproape rude, căci se convenise ca familiile să se reunească din nou pentru a stabili detaliile ceremoniei de nuntă. Gita și Edhil făceau deliciul celor de față cu timiditatea ce-i potopise dintr-odată, de parcă, ajunși la un pas de a-și uni destinele, uitaseră că se cunoșteau încă de când erau niște țânci. Tata stătea ca pe ace. Imediat ce porțile s-au închis în urma Ofserinilor, a gonit spre salonul în care luam masa, cu noi ciorchine pe urmele sale. Mama se agăța de cotul lui, așteptând explicații. Nu primea niciuna. Nobilul Toril privea doar înainte ca un taur ațâțat în arenă, cu ochii învolburați fixați asupra victimei. N-a mai fost nevoie să ni se explice ce îl tulburase atâta când ușile duble ale salonului au fost date de perete. Sărind din scaun imediat ce ne-a văzut dând năvală, Kalian s-a întors spre noi. Nu era singur. Într-un colț al încăperii, dorind parcă să se piardă în peisaj și să nu mai fie nevoită să ne înfrunte căutăturile uluite, Kira Nadas tremura ca varga. 98

Regatul inocentilor - cartea intai

Toată lumea o cunoștea pe una dintre cele mai frumoase fete de măritat ale Arnorului, dar numai eu aveam habar ce căuta ea acum în salonul cetății Toril. Kalian lipsise de acasă, iar acum se întorcea cu fata asta de gât. Pf! Despre ce să fie vorba oare? Povești cu tineri nobili care fugeau de acasă pentru că părinții lor se opuneau căsătoriilor se auzeau des în Arnor. Lucrurile se rezolvau discret, între familii, dar cumva, cu ajutorul slujitorilor care știau tot ce mișcă pe domenii, întâmplarea ajungea să fie cunoscută în tot statul, uneori înflorită cu detalii fantasmagorice fără nicio legătură cu realitatea. Tata s-a oprit la mică distanță de Kalian, l-a măsurat cu o expresie care sugera că abia se abținea să nu-l ia la bătaie, după care s-a întors spre mama. Nu mi-a plăcut deloc privirea acuzatoare pe care i-a aruncat-o. Dacă ea greșise o dată, de acum era vinovată pentru tot ce făceau copiii ei? M-am strecurat printre frații mei și am prins cotul mamei, susținând-o și transmițându-i tatei că eram acolo s-o apăr, chiar împotriva lui dacă era nevoie. Strălucise în timpul vizitei Ofserinilor, copleșită de speranța că, poate, zeii aveau să se arate îndurători, readucând armonia în sânul familiei noastre, iar acum, să văd pierzându-se lumina aceea fragilă era de neîndurat. — Fiul tău! strecură tata printre dinți, cu o nuanță amenințătoare în voce. Uite ce a făcut! A adus-o pe fata lui Nadas aici. Îți dai seama ce înseamnă asta? Când tata se supăra foarte tare pe noi, nu mai eram și copiii lui, ci doar ai mamei. Dacă, de obicei, se lepăda de fiii și fiicele sale cu o sclipire jucăușă în ochi, de data asta în ei adăsta o negură prevestitoare de rele. — Tată, interveni Kalian, realizând că boacăna lui se reflecta asupra mamei în mod nedrept, nimeni n-a știut de iubirea dintre mine și Kira. Mama nu are nicio vină. Am 99

THEO ANGHEL

vrut să vă spun când a venit Aro s-o ceară pe Yanti, dar, când am văzut ce urât s-a terminat vizita fratelui Kirei, n-am mai îndrăznit. Am tot așteptat un moment prielnic, dar n-a mai venit, căci relațiile dintre noi și Nadași au devenit tot mai dușmănoase. — Aha! făcu tata, ridicând degetul arătător în aer. Carevasăzică, fiul meu a fost conștient de dușmănia lui Nadas pentru Torili, dar tot mi-a adus piaza rea în casă. — Kira nu ne dușmănește, tată. Mă iubește, iar eu o iubesc pe ea. — Ai s-o duci acasă la ea chiar acum! tună Ishaan Toril. — Nu pot, tată. Nu se mai poate. Aerul s-a rarefiat dintr-odată. Eram cu toții suficient de maturi încât să înțelegem că fratele meu și Kira avuseseră parte de noaptea nunții chiar și fără nuntă. Kira se făcuse una cu peretele, neîndrăznind să-și ridice privirea, dar fratele meu îl înfrunta pe tata ca de la bărbat la bărbat. — Tată, nu ne spuneai tu mereu că trebuie să ne căsătorim din dragoste? Așa cum ai făcut tu cu mama? — Te-ai căsătorit? întrebă Aghor din spatele meu. — Am găsit un preot care s-a îndurat să ne unească destinele, recunoscu Kalian. Mama se lăsa tot mai greu pe brațul meu. Când m-am uitat la ea, m-am îngrozit de paloarea cadaverică a chipului atât de senin cu doar câteva minute în urmă. Mi s-a rupt inima de mila ei. Părea că un duh rău se agățase de ea, nerăbdător s-o facă să plătească scump anii în care fusese fericită și strălucise ca un trandafir de preț într-o grădină îngrijită cu pasiune. — Ce preot v-a căsătorit, Kalian? Mergem la el și desfacem legătura dintre voi, decise tata. — Tată, vorbi fratele meu cu ton măsurat, deosebit de resemnat, asta nu se va întâmpla. Este posibil ca Kira – soția mea –, întări el acele două cuvinte, să fie însărcinată. Ca să 100