26 0 113KB
FACULTATEA DE DREPT Răspunderea Preşedintelui României - referat DISCIPLINA: DREPT ADMINISTRATIV - I
GALAȚI 2017
CUPRINS
2
INTRODUCERE - CONSIDERAŢII GENERALE CU PRIVIRE LA INSTITUŢIA ŞEFULUI DE STAT Instituţia şefului de stat este una dintre cele mai vechi instituţii. În statul român, instituția șefului de stat își are originea în epoca feudală când s-au remarcat din păturile conducătoare ale societăţii, persoane cu capacitate de conducător.
De-a lungul anilor instituţia statului a căpătat valenţe remarcabile şi se poate considera că perioada de vârf a fost cea a regimului absolutist sauregimului nedemocratic. Cu toate acestea, în ciuda aparenţelor unui regim democratic, ne putem afla în faţa unei acaparări de putere prin sporirea atribuţiilor ce revin şefului de stat. Însă, există, state în care instituţia şefului de stat nu are aceleaşi semnificaţii de ordin politic, militar etc.. Principalele denumiri folosite de-a lungul timpului cu privire la instituția statului au fost: rege, domn, principe domnitor, conducător, Preşedinte, Prezidiul Republicii, Consiliu Prezidenţial, Consiliu de stat, Regenţa și organ colegial sau a unuia unipersonal, acesta fiind cel mai adesea întâlnit. În statele bazate pe principiul separaţiei puterilor, şeful statului, indiferent ce denumire poartă este încadrat în sfera organelor puterii executive. De aceea se susţine că în aceste state „Executivul” este bicefal, fiind format din Şeful Statului şi din Guvern. Sistemul constituţional românesc a consacrat un executiv bicefal compus din Preşedintele României – șeful statului, pe de-o parte, şi Guvern, condus de primul-ministru, pe de altă parte. Aşadar, Preşedintele României face parte din puterea executivă şi, în această calitate, îndeplineşte prerogativele esenţiale ale acestei puteri, având o serie de atribuţii administrative, dar şi unele cu caracter politic. Într-o formulare generică, în doctrina românească s-a apreciat că toate atribuţiile Preşedintelui României care nu privesc sarcinile de reprezentare a statului şi, respectiv, de „mediere între puterile statului, între stat şi societate” sunt atribuţii din sfera executivului.1 Articolul 80 din Constituţie2, care prevede rolul Preşedintelui în cadrul puterilor statului, constituie punctul de plecare pentru toate celelalte dispoziţii care vizează instituţia prezidenţială, prevedere scrisă în spiritul constituţiilor europene adoptate în deceniile trecute.
1
Iorgovan, A., Tratat de drept administrativ, vol. I şi II, ediţia a 4-a, Bucureşti, editura All Beck, 2005, vol. I, pag. 313; 2 Potrivit Constituţiei României, republicată, Preşedintele României „reprezintă statul român şi este garantul independenţei naţionale şi al integrităţii teritoriale a ţării” [art. 80 alin. (1)]. Preşedintele României veghează la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice. În acest scop, Preşedintele exercită funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate [art. 80 alin. (2)].
3
ROLUL ȘI FUNCȚIILE PREȘEDINTELUI ROMÂNIEI Conform dispozițiilor art. 80 alin. 1 din Constituție Preşedintele României reprezintă statul român şi este garantul independenţei naţionale, al unităţii şi al integrităţii teritoriale a ţării. De asemenea, potrivit prevderilor art. 80 alin. 2 din Constituție, Preşedintele României veghează la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice. În acest scop, Preşedintele exercită funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate. Astfel, din analiza acestor prevederi, putem observa că Președintele României are trei funcții preşedinţiale: funcţia de reprezentare, funcţia de garant și funcția de mediere. Funcţia de reprezentare reiese din caracterul „reprezentativ” al Preşedintelui României, în sensul că, acesta fiind ales prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat, are calitatea de a fi purtătorul de cuvânt al poporului român - titularul suveranităţii. În acest fel, Preşedintele României este un „organ reprezentativ“ - ca şi Parlamentul - întrucât legitimarea să îşi are izvorul în voinţa nemijlocit exprimată de corpul electoral. Deci, Președintele României este un organ direct şi plenar reprezentativ. Într-un alt sens, mai restrâns şi mai potrivit interpretării art. 80 din Constituţie Preşedintele României este „reprezentantul statului român”, el este împuternicitul statului, îl reprezintă şi acţionează în numele lui. El este titularul unui „mandat legal”, al cărui conţinut este prestabilit prin Constituţie, un mandat de durată limitată, care începe o dată cu alegerile electorale şi validarea acestora şi se stinge normal sau prin voinţa uneia dintre părţi. Este un mandat de drept constituţional şi în baza acestuia Preşedintele îşi îndeplineşte funcţia sa de reprezentare. Preşedintele reprezintă statul român atât pe plan național cât şi pe plan internațional. Şi reprezentarea nu are doar o semnificaţie ceremonială. Astfel, pe plan internațional, Preşedintele încheie tratate internaţionale în numele Românie,aprobăînfiinţarea, desfiinţarea sau schimbarea rangului misiunilor diplomatice, acre ditează şirecheamă reprezentanţii diplomatici ai României, primeşte scrisorile de acreditare al e reprezentanţilor diplomatici ai altor state (art. 91 din Constituție). Pe plan național, Preşedintele, ca ales al Naţiunii - prin corpul electoral - participă la exercitarea
suveranităţii
naţionale
(art.
2
alin.1
din
Constituție), asumându-
şi totodată răspunderea pentru independenţă, unitatea şi integritateateritorială a ţării (art. 80 alin.1 din Constituție).
4
Funcţia de garant are două forme: funcția de garant al independenţei naţionale, al unităţii şi al integrităţii teritoriale a ţării şi funcția de garant al Constituţiei. Principalele mijloace prin care Președintele României îndeplinește funcția de garant sunt: a)
Preşedintele este comandantul
Consiliul Suprem de Apărare a Ţării;
forţelor armate şi îndeplineşte funcţia de Preşedinte şi
b)
Președintele declară imobilizarea parţială sau generală a forţelor armate;
c)
Președintele instituie starea de asediu sau starea de urgenţă, în întreaga ţară ori în
unele localităţi. În calitatea sa de garant al Constituţiei, preşedintele veghează la respectarea acesteia, deoarece respectarea Constituţiei constituie în acelaşi timp, premisa şi esenţa statului de drept, precum şi condiţia primordială a drepturilor şi a libertăţilor cetăţeneşti. Câteva mijloace practice de acţiune ce se află la dispoziţia Preşedintelui pentru a-şi putea îndeplini misiunea sa de a veghea în ceea ce privește respectarea Constituției sunt: a)
Sesizarea Curţii Constituţionale, înainte de promulgarea legii, pentru verificarea
constituţionalităţii ei (art.144, litera "a" din Constituţie); b)
Mesajul adresat Parlamentului,
înainte de
promulgarea
legii, pentru ca
aceasta
să procedeze la reexaminarea ei (art.77 alin. 2 din Constituție); c)
Numirea în funcţie a judecătorilor şi a procurorilor, la propunerea Consiliului Superior
al Magistraturii (art. 33, alin.1 din Constituție).
5
Iorgovan, A., Tratat de drept administrativ, vol. I şi II, ediţia a 4-a, Bucureşti, editura All Beck, 2005;
6