Recenzie de Carte [PDF]

Zitiervorschau

Recenzie de carte Titlu: „Raţiunea Naţiunilor: reflecţii asupra democraţiei în Europa” Autor: Pierre Manent Anul publicaţiei: 2007 Număr pagini: 117 ISBN: 978-973-569-947-5 Preţ: 16.00 lei Politica poate fi înţeleasă doar în urma unui studiu aprofundat al mariilor filosofi politici, dar şi în urma unei cercetări a lucrărilor de specialitate. Cartea lui Pierre Manent, „Raţiunea Naţiunilor: reflecţii asupra democraţiei în Europa”, aduce o lămurire, nu neapărat în ceea ce înseamnă politica, ci şi mai important de atât, în ceea ce priveşte anumite fenomene ale politicii şi evoluţia sistemului politic european. Monent vorbeşte despre fenomenul care constă în dispariţia/demolarea naţiunii ca formă politică, cea care a stat la baza progreselor omului european. Acesta pleacă de la impasul în care se află Europa, şi anume de la incapacitatea ei de a-şi forma o politică identificabilă. Retrasând istoria liberală a naţiunii, privită din perspectiva democraţiei şi a religiei, autorul pledează pentru o Europă cu frontiere clar delimitate şi cu o identitate creştină asumată. Aportul lui Pierre Manent în domeniul politicii este mult mai mare, deoarece pe lângă lucrarea de faţă el a mai publicat: „Istoria intelectuală a liberalismului”, „Cetatea omului”, „Originile modernităţii politice” şi „O filosofie politică pentru cetăţean”. Prima parte a cărţii prezintă „situaţia actuală” a lumii, făcându-se referire la faptul că europenii sunt mânaţi şi seduşi de ideea potrivit căreia omenirea se îndreaptă către necesara sa unificare. Se doreşte ca orice om sa îl vadă pe celălalt ca pe acelaşi. Pornind de la faptul că în cadrul politic trebuie făcută diferenţa între asemănător şi diferit, Manent a ajuns la concluzia că în Europa acest lucru este fragilizat de slăbirea naţiunilor. Din această cauză s-a creat o idee confuză a unităţii umane. Privită cu ochi europeni şi cu ochi americani, această ideea capătă forme diferite. În realitate totul se învârte în jurul „imperiului democaratic”. Versiunea americană este de părere că democraţia este în firea omului şi de accea America, fiind model şi paznic al democraţiei, trebuie să ajute şi să încurajeze popoarele aflate în impas. Această latură a democraţiei, privită din punt de vedere american, porneşte de la ideea unei lumi reunite în care nicio diferenţă colectivă nu mai contează. Versiunea europeană este de aceaşi părere, dar consideră că nu o naţiune centrală este necesară, ci o agenţie umană centrală, în care să se exercite o guvernanţă democratică.

1

În urma cu puţin timp ideea democratică legitima şi hrănea iubirea pe care fiecare popor o încerca în mod firesc pentru el însuşi. Acum, această dragoste e respinsă. Sensul naţiunii-democratice s-a pierdut în Europa. După ce în prima parte a cărţii „Raţiunea naţiunilor” sau mai bine spus în preambulul acestei lucrări autorul a făcut o scurtă prezentare a ceea ce înseamnă statul naţiune şi democraţia în zilele noastre urmează ca în următoarele capitole aceste concepte să fie dezvoltate. Primul capitol face referire la democraţie. Pierre Manent începe cu o definiţie a democraţiei, dată de către Alexis de Tocqueville: „Democraţia înseamnă egalitatea condiţiilor”, iar „mişcarea democratică înseamnă mişcarea orientată către egaliatatea spontană a condiţiilor”. Acest capitol urmăreşte feţele pe care democraţia le-a îmbrăcat pentru a ajunge la forma sa actuală. Reperele fundamentale de care se leagă evoluţia democraţiei sunt separate de mai bine de un secol: 1848/1968. Prima dată seminifică începerea Problemei sociale, mai exact iniţierea luptei de clasă, iar cea de-a doua dată reprezintă ultima văpaie a focului aprins în 1848. Perioada cuprinsă între cele două repere este nucleul istoriei noastre moderne. Cu toate acestea, se poate spune că democraţia modernă începe odată cu Declaraţia de independenţă a Statelor Unite ale Americii, adică odată cu anul 1776, iar dacă este să vorbim despre momentul în care democraţia şi-a regăsit întreaga legitimitate, atunci ne referim la anul 1968. Sfârşitul acestei perioade a democraţiei poate fi considerat evenimentul de la 11 septembrie 2001. Europenii, aflaţi între Vechile lor naţiuni şi noua Uniune Europeană, sunt confuzi în ceea ce priveşte viaţa comună pe care şi-o doresc. Principala preocupare a zilelor noastre este problema existenţei poporului. Pornind de la aceasta idee, pe axa timpului se diferenţiază trei dimensiuni: 1.problema socială (1848-1968); 2.puterea/suveranitatea poporului (1776-2001); 3.statul naţiune-suveran (1651 > până în prezent şi cu siguranţă şi în viitor). Statul modern poate fi înţeles cunoscând conceptele de drepturi individuale şi puterea (autoritatea) politică, care împreună alcătuiesc statul modern. O mare problemă care există în prezent este faptul că drepturile au ajuns să fie adversarele autorităţii şi s-a ajuns la o putere a drepturilor. Acest lucru duce la şubrezirea vieţii politice a naţiunilor europene. Drepturile individuale/egale sunt strâns legate de edificarea statului suveran, acesta fiind condiţia necesară a egalităţii condiţiilor. Pierre Manent este de părere că acest instrument al libertăţii/al drepturilor umane, nu numai ca a fost abandonat de către democraţie, ci şi mai grav de atât, democraţia i se opune în mod activ. Europenii, în contradicţie cu americanii, consideră că statul suveran şi-a îndeplinit 2

funcţia atât de bine, încât nu mai este nevoie de el. Ceea ce va urma să fie dezbătut în următorul capitol, cel de-al doilea al cărţii lui Manent, se poate deduce chiar din numele titlului acestui capitol, Naţiunea. Autorul porneşte de la premisa conform căreia distrugerea turnurilor gemene din New York pe data de 11 septembrie 2001 reprezintă începerea unei noi epoci. Ce trebuie sesizat în urma acestei catastrofe nu este prezenţa terorismului ca fenomen major, ci faptul că omenirea de astăzi este marcată de separaţii. Acest eveniment a răsturnat ce credeam că ştim despre tendinţele şi voinţa omenirii contemporane(se credea că suntem aproape de o unificare). Conceptul de comunitate politică este tot mai des utilizat în limbajul internaţional, pornind de la ideea că ar trebui să unească cuvântul şi limbile. Dar asta nu înseamnă că dacă mâine toată omenirea ar vorbi engleză s-ar face un pas către unitate. Naţiuni care au avut tradiţii şi limbi apropiate au fost adesori în război. Autorul pune accent pe statul naţiune, care, spune el, este cel mai mare sintetizator al vieţii europene. Acesta a fost pentru Europa ceea ce a fost pentru Grecia antică, Cetatea. O foarte importantă caracteristică a europenilor a fost accea că de fiecare dată în care dispozitivul politic era pe cale să îşi epuizeze resursele, aceştia au gasit soluţii pentru a trece la alt mecanism. Printre aceste soluţii se numără statul suveran şi guvernarea reprezentativă , acestea devenind forme politice. Statul suveran este capabil să definească şi să instituie locul reprezentării naţionale. Fără un suveran, corpul politic tinde spre oligarhie, sau mai bine spus, nu există reprezentare fără suveranitate. Construcţia europeană a început ca o întreprindere comună a vechilor naţiuni europene, pentru a converge mai apoi într-un corp politic inedit. Ceea ce altădată era guvernarea reprezentativă, astăzi este guvernanţă reprezentativă/democratică. Îmbrăţişând valorile democratice, am uitat sensul politic al democraţiei, adică guvernarea în sine. „Despotismul luminat” s-a întors sub forma unei mulţimi de agenţi, administraţii, curţi de justiţie şi comisari care ne fixează modul de viaţă. Există o latură a incapabilităţii politice, creată de radicalismul democratic şi concepţia „etică” a europenilor.Spunând asta mă refer la cazul Turciei, care în cea mai mare măsură, din cauză că este o ţară musulmană, nu poate să se integreze în Uniunea Europeană. Acest lucru se datorează faptului că liberatetea de acţiune a Uniunii ar fi afectată/îngrădită de aderarea unei mari ţări musulmane. Problema religiei şi a politicii este dezvoltată în ultimul capitol al cărţii lui Pierre Manent, care este intitulat în mod evident, Religia.

3

Manent spune că domeniul religios şi cel politic sunt inseparabile, acestea putând fi înţelese doar dacă nu sunt separate şi tot el afirmă ca europenii trebuie să reînveţe să vorbească despre religie din perspectivă politică. Oamenii aspiră la o cunoaştere obiectivă a religiei, dar nu pot găsi obiectivitatea religiei decât în propria sa obiectivitate, iar aceasta nu poate fi privită obiectiv decât ca fapt politic. Lumea de azi se organizează în funcţie de polarităţi politice care acoperă diviziuni religioase. Existenţa unui conflict/război între „Occidentul creştin” şi islam este una pe cât se poate de reală. Există din partea europenilor/occidentalilor o mulţime de adresări islamului, prin care îi sfătuiesc pe adepţii acestui sistem politic să se reformeze din punct de vedere religios, social şi politic pentru a putea să participe în chip integral la lumea comună. Forma politică a islamului este imperiul, dar fără a avea un împărat. Autorul vorbeşte în acest capitol şi despre „desprinderea/depărtarea” Israelului(evreilor) de Europa, dar şi despre creştinitatea europeană. Această creştinitate, spune Manent, cu toate că a fost afirmată de către comunitatea europeană nu poate fi declarată ca fiind adevărată(europenii au uitat să pună valoarea religiei pe acelaşi nivel cu domeniul politic sau social). Pierre Manent a abordat tematica propriei cărţii utilizând o analiză critică asupra situaţiei actuale a democraţiei europene, dar nu fară a folosi justificări obiective. Acesta a facut referire la problemele care macină Europa, dar fără să jignească pe cineva anume. Mannet propune o reîntoarcere la statul-naţiune, idee căruia îi dedică un întreg capitol. Cele trei capitole ale cărţii, împreună cu prima parte care reprezintă o viziune asupra lumii zilelor noastre duc la o concluzie probabil neacceptată de majoritatea „oamenilor politici” europeni, dar în acelaşi timp o concluzie foarte reală ce se referă la faptul că Uniunea Europenă se află în pericol din trei puncte de vedere: 1. nedefinindu-şi limitele aceasta îşi va pierde caracterul unitar; migraţiile ne vor împiedica să mai vorbim despre Europa şi europeni; 2. depărtarea guvernării de cetăţean va duce la compromiterea sistemului politic; 3. dispreţul faţă de obiectivitatea religiei; această concluzie se referă la ideea mai sus amintită, aceea conform căreia lumea de azi se organizează în funcţie de polarităţi politice care acoperă diviziuni religioase. Astfel se pierde ideea ca religia este un sistem de credinţe privind sentimentul divinităţii. O analiză mai atentă a cărţii lui Pierre Manent, te duce cu gândul la faptul că acesta este de părere că Uniunea Europeană ar trebui se să reorganizeze şi să-şi redefinească principile pentru o mai bună funcţionare şi penru un mai bun viitor al europenilor. Ionetecu Dragoş, Facultatea de Istorie şi Filosofie, Ştiinţe Politice, specializarea Studii de Securitate, Anul I, Grupa I 4