36 0 297KB
Realismul în relaţiile internaţionale În contextul relaţiilor internaţionale, realismul politic se întemeiază pe anarhia existenta în sistem, ca urmare a absentei unei autorităţi centrale şi care face ca să fie în natura actorilor să caute să obţină tot mai multă putere. În consecinţă, fraza cheie a realismului este considerată următoarea : « Dacă modul de comportare a statelor- aşa cum să dovedit de la apariţia lor până în prezent- nu poate fi reformat, el trebuie să fie, pe cât posibil, controlat ! » Pentru autorii realişti nu există o schimbare în natura omului, lucru ce ne duce cu gândul că nu există progres. Realismul poate fi considerată ca fiind o doctrină conservatoristă1. Putem afirma că realismul urmăreşte să analizeze concepte precum cele de interes, putere sau raţiune. Natura umană fiind principala premisă pe care o au realiștii. În relațiile Internaționale, realismul politic este o tradiție de analiză care pune în evidență imperativele cu care statele se confruntă în urmărirea politicii de putere pentru îmdeplinirea interesului național2. Hans Morgenthau a enunțat șase principii ale realismului: Politica internaţională este guvernată de legi obiective ce se regăsesc în natura umană. Interesul statelor este definit în termeni de putere- conceptul de putere este absolut necesar şi definitoriu pentru relaţiile internaţionale care, în esenţă, sunt relaţii de putere înre statele naţionale ale sistemului internaţionalInteresul definit în termeni de putere este o categorie obiectivă, universal valabilă, dar fără un înţeles fix şi definitiv. Acesta este conceptul cheie al realismului clasic şi al politicii internaţionale. Principiile morale universale nu pot fi aplicate statelor naţionale în forma lor abstractă, ci trebuie filtrate prin intermediul circumstanţelor concrete de spaţiu şi timp. Principiile realismului menţin autonomia sferei politice în raport cu toate celelalte care ar trebui să i se subordoneze. Morgenthau a criticat cel mai vehement tendinţa generală de a aplica conceptele din sfera internă la cea internaţională. Viziunea lui Hans Morgenthau asupra realismului şi celor trei niveluri ale construcţiei filosofice: Nivelul individual care prezintă natura umană viciată, egoistă prin naştere, îndreptată către lupta pentru putere, caracterizată de o dorinţă nesăţioasă de dominaţie şi neschimbătoare3. Nivelul statal care spune că statul este principalul actor în relaţiile internaţionale. Statul este extrem de important în construcţia teoretică a lui Morgenthau deoarece mediul internaţional este format strict din relaţiile între statele-naţiune în anumite condiţii.
1
John A. Vasquez, Elman Collin “Realismul și Balanța de putere” Collegium, Iași, 2012, pg. 15 Burchill, Scott “Teorii ale Relațiilor Internaționale” Institutul European, Iași, 2008, pg. 43 3 Andrei, Miroiu, Sebastian, Ungureanu, „Manual de relaţii internaţionale”, Ed. Polirom, Iaşi, 2006, pg. 98 2
Page |1
Astfel că statul are o serie de interese pe care şi le defineşte în termeni de putere, într- un mod raţional şi egoist, şi pe care le urmăreşte în vederea maximizării puterii şi securităţii proprii.4 Nivelul sistemic- caracteristica principală a sistemului internaţional, care determină în mod fundamental relaţiile între statele naţiune, este lipsa unei autorităţi superioare recunoscută de state. Cu alte cuvinte, sistemul internaţional este anarhic.5
Realismul Gândirea politică este influenţată de contextul istoric în care este formulată. Bipolaritatea de după cel de-al doilea război mondial a determinat curentele relaţiilor internaţionale să se grupeze în jurul celor doi poli de putere. Gândirea realistă s-a dezvoltat în paralel cu formulările politice externe a SUA, realismul s-a dovedit astfel a fi principala ei şcoală de gândire de la care au pornit diferite orientări critice.6 Realismul structurează înţelegerea evenimentelor, conceperea şi desfăşurarea politicii externe, configurarea conflictelor internaţionale, de fapt o mare parte a secolului XX pornind de la premisa că statele sunt motivate mai puţin de idealuri, în mare măsură motivaţia fiind bazată pe putere, securitate şi propriile lor interese, astfel statele vor acţiona strict raţional, pentru a-şi păstra şi mări puterea respectiv securitatea. Realismul politic, Realpolitik, “politica de putere” este cea mai veche și mai răspândită teorie în relațiile internaționale. Deși definițiile realismului diferă în detaliile lor, ele împărtășesc o clară asemănare de familie, o “aromă distructivă și ușor de recunoscut”7. Realismul evidențiază constrângerile asupra politicii impuse de egoismul uman și de existența unui guvern internațional (“anarhia”), care duc la “primatul puterii și securității în toate aspectele vieții politice”8.
Cauzele ce au dus la declanşarea Războiului Rece Cauzele ce au contribuit la declanșarea acestui tip de război nu sunt ușor de cuantificat. Vidul de putere, interesele politice și economice, prăbuşirea unor țări din Europa şi formarea
4
Andrei, Miroiu, Sebastian, Ungureanu, „Manual de relaţii internaţionale”, Ed. Polirom, Iaşi, 2006, pg. 99 Andrei, Miroiu, Sebastian, Ungureanu, „Manual de relaţii internaţionale”, Ed. Polirom, Iaşi, 2006, pg. 99 6 Guzzini, Stefano “Realismul în relaţiile internaţionale”, , Ed. Institutul European, Iaşi, 2002, pg 45 7 Burchill, Scott “Teorii ale Relațiilor Internaționale” Institutul European, Iași, 2008, pg. 44 8 Keneth Waltz, lucrare publicată in anul 1979. 5
Page |2
bipolarismului sunt o serie de elemente ce au contribuit la declanşarea Războiului Rece, un război mai degrabă al nervilor și iscusinței diplomatice decât al armelor. Cursa înarmării este parte componentă a războiului și putem afirma că este consecința tensiunilor dintre cele două puteri, fiind și una din cauzele importante ce caracterizează această perioadă. Rivalitatea dintre cele două puteri a ajuns la niște cote ne mai întâlnite până atunci, existând un risc imminent ca acest conflict să degenereze într-un război nuclear. Încă de la începutul administrației Reagan din debutul anilor 1980, s-a înaintat ipoteza unui iminent război rece, această abordare a condus la adoptarea unei viziuni realiste asupra lumii de către cercetătorii relațiilor internaționale. Transformările ce au avut loc după venirea la Casa Albă a lui Reagan a făcut din tema conflictului și nu cea a cooperării dominanta ce cuprindea tot mai mult spectrul internațional9. Reducerea armamentului din dotarea celor două armate era văzută de toți drept cea mai bună măsură pentru a se asigura un climat de securitate benefic între cele două state. Ameninţare rusească este o altă cauză importantă. Toate conflictele au avut drept sursă URSS, din dorinţa de expansiune, aceasta idee făcând parte din ideologia Marxist-lininistă. Această teorie blamează un stat pentru toate problemele care apar pe plan internaţional.10 Teoria conflictului de clasă. Această teorie este clădită pe analiza marxistă a conflictului de clasă ca promotor al schimbării. Tensiunea este produsul declinului şi expresia revoluţiei sociale. Conflictul dintre capitalism şi comunism se manifestă prin tensiunile care apar între superputeri. Mişcarea revoluţionară din lumea a treia implică şi super puterie în conflict. Viziunea ortodoxă sau tradiţională. Aceasta corespunde tezei anterioare a ameninţării ruseşti”. Rusia a fost permanent ostilă Occidentului şi a cooperat doar atunci când a fost necesar din punct de vedere tactic. Aceasta a fost, prin definiţie, o putere expansionistă.” Viziunea revizionistă”. Este un tip de analiză similar celui din teoria despre imperialismul american de mai sus. Interpretările postrevizioniste. Aceasta caută să evite teoriile cauzei unice ca sursă a stării conflictuale, eliminând astfel punctele slabe ale celor două teorii anterioare. Interpretarea ortodoxă acordă prea puţină atenţie nevoilor legitime de securitate ale Rusiei, în timp ce revizioniştii nu scot în evidenţă modificările survenite în modalităţile ruseşti de abordare a problemelor, care au condus la schimbări în politica americană.11
9
Andrei, Miroiu, Sebastian, Ungureanu, „Manual de relaţii internaţionale”, Ed. Polirom, Iaşi, 2006, pg. 138 „Rusia, America şi Războiul Rece, 1949-1991’’McCauley, Martin, Ed. Polirom, Iaşi, 1999, pagina 41,42 11 Idem pagina 43 10
Page |3
Războiul Rece Războiul Rece a fost o confruntare deschisă, nonmilitară şi limitată, care s-a desfăşurat după al Doilea Război Mondial între două grupuri de state care aveau ideologii şi sisteme politice diametral opuse. Cele două grupuri se numeam “Blocul Răsăritean” din care făcea parte URSS-ul şi aliaţii săi iar cel de-al doilea grup se numea “Blocul Occidental” şi era format din S.U.A. şi aliaţii acesteia. Cel de-al doilea Război Mondial a provocat schimbări radicale în contextul internațional de după anul 1945. Începând cu anul 1945, fostele mari puteri ale Europei încep să fie fragile, iar S.U.A şi U.R.S.S. devin tot mai influente pe plan economic. Al doilea Război Mondial a reprezentat un punct de turnură prin faptul că a pus capăt structurii multipolare ce a fost înlocuită cu structura bipolară dată de S.U.A și URSS, dar și imperialismului European. SUA în acest context era cea mai mare putere economică şi militară a globului. Potrivit lui Stalin, Războiul Rece “ nu este ca acela din trecut. Oricine ocupă un teritoriu îşi impune şi propriul său sistem social. Fiecare îşi impune propriul sistem până unde înaintează armatele sale și este capabil să le controleze.”12 Războiul rece a fost poate cel mai mare război din istoria omenirii, dar a făcut cele mai puţine victime. Este singurul război care a avut ca ţintă cucerirea întregii planete, primul care a pus în lupta doua superputeri, sau după cum spune Andre fontaine "doua reţete ale unei fericiri automate şi universale"13.Acest fenomen ciudat al secolului XX, în care un conflict începe fără o declaraţie de război şi se încheie fără semnarea unui tratat de pace, îşi are originea în misterele celui de-al doilea Război Mondial. Războiul Rece a fost o confruntare deschisă, nonmilitară şi limitată, care s-a dezvoltat după Al Doilea Război Mondial între două grupuri de state care aveau ideologii şi sisteme politice diametral opuse URSS şi SUA. Declanşarea Războiului Rece în Europa reflectă eşecul de punere în aplicare a principiilor convenite la conferinţele din timpul războiului de la Yalta şi Potsdam. Punctul de interes al Războiului Rece a fost Germania, confruntarea în privinţa Berlinului din anii 1948-1949 fiind foarte aproape de un conflict armat, dar sfârşitul acestei confruntări a însemnat o victorie pentru tabăra occidentală, fără a se ajunge la o angajare militară. Stalin a pus capăt blocadei în mai 194914. Ameninţarea ce o reprezenta URSS pentru Europa și dorința SUA de a apăra democraţiile occidentale și a se implica activ în refacerea țărilor afectate de al doilea război mondial a dus la crearea OECE15. Mai mult decât OECE, Alianța Atlantică este un copil al 12
Florin Constantiniu, ”De la razboiul fierbinte la razboiul rece”,Editura Corint,Bucuresti,1998 pg. 16 Fontaine ,Andre, Istoria Razboiului Rece, Bucuresti, Ed. Militara,(1991) 14 John A. Vasquez, Elman Collin “Realismul și balanța de putere” Collegium, Iași, 2012, pg. 43 15 Organizația Europeană de Cooperare Economică, la 5.06.1946 secretarul de stat, generalul Marshall din partea SUA a propus un plan de relansare economică a Europei cu ajutor financiar din partea Statelor Unite, in data de 13
Page |4
războiului rece. Între 1947- anul teribil - și 1950- izbucnirea războiului din Coreea, Occidentul se simte în pragul celui unui al treilea război mondial. Pentru europenii din Est, ancorarea Statelor Unite în Europa, printr-o alianță permanentă, este vitală. La 11 iunie 1948, Senatul American votează rezoluția Vandenberg- veritabilă rezoluție pentru tradiția de izolare a acestei țări și o autorizează pe aceasta din urmă să avizeze încă din timpul păcii alianțele din afara continentului American. Organizația Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) ia ființă la Washington, la 4 aprilie 194916 . Crizele din perioada Războiului Rece
Războiul Rece a avut o serie de perioade în care cele două Superputeri s-au ciocnit indirect, situații ce au creat o stare de tensiune la nivel diplomatic și militar între SUA pe de o parte și URSS cu aliații ei pe altă parte. După moartea lui Iosif Stalin în anul 1953, succesorul său pe funcția de prim-secretar a fost Nikita Hruşciov. Acesta a modificat cele mai dure aspecte represive ale regimului stalinist, deşi URSS a rămas un stat aflat sub controlul total al unui singur partid. Hruşciov a dizolvat Cominformul (Biroul Comunist de Informaţii) şi a conceput un nou tip de doctrină a ,,convieţuirii paşnice17”. El a abandonat ideea conform căreia un conflict între SUA și URSS era inevitabil, el a declarat că cele două sisteme puteau să se afle într-o competiţie paşnică: cea care va avea mai mult succes o va elimina pe cealaltă. Aşa s-a şi întâmplat în cele din urmă, deşi rezultatul nu a fost cel aşteptat de Hruşciov. Dar scăderea tensiunii a fost de scurtă durată. Berlinul de Vest provoca o veşnică iritare, deoarece pentru lumea comunistă el era un exemplu al vieţii occidentale prospere. De asemenea el oferea o rută relativ facila de scăpare pentru germanii din est. În cele din urmă, când reformele şi tacticile lui Hursiciov s-au dovedit incapabile de a determina puterile occidentale să se retragă, autorităţile din Germania de Est au ridicat un gard de sârmă ghimpată şi au construit un zid în jurul Berlinului de Vest – pentru a împiedica accesul propriilor cetăţeni în oraş. Acesta a fost
o recunoaştere umilitoare a
eşecului, dar Zidul Berlinului a reuşit să stabilizeze situaţia: Berlinul a încetat să mai fie scânteia care putea declanşa un alt război mondial. Probabil cea mai gravă criza postbelică a avut loc în Cuba. În 1959, revoluţionarul Fidel Castro a preluat controlul asupra insulei; apoi ca urmare a unor dispute cu SUA, s-a mutat în tabăra comunistă. SUA nu agrea prezenţa unui aliat sovietic în această regiune considerată întotdeauna ca făcând parte din sfera sa de influenţă; în plus, 16.04.1948 această organizație devine funcțională și pompează bani în economiile statelor ce nu erau sub spectrul de influență sovietică. 16 Moreau Defarges, Philippe, “ Organizațiile internaționale contemporane” Institutul European, Iași, 1998, pag.78 17 Florin Constantiniu, ”De la razboiul fierbinte la razboiul rece”,Editura Corint, Bucuresti,1998 pg.18
Page |5
Cuba se afla la o distanţă destul de mică faţă de coastă SUA. Apoi după eşecul ruşinos al unei invazii a SUA în Cuba, susţinută de oponenţii exilaţi ai lui Castro, pe insula au fost instalate rachete sovietice. Preşedintele Kennedy a răspuns prin impunerea unei blocade parţiale sau "carantină" a insulei, şi forţele nucleare americane a trecut la starea de alertă fără precedent 18. Page |6 Blocada asupra Berlinului
Blocada instituită asupra Berlinului în perioada iunie 1948 - mai 1949, a fost una dintre crizele majore ale Războiului Rece ce s-a desășurat chiar în debutul său, fiind marcat de momentul când Uniunea Sovietică a restricționat accesul atât cel rutier și feroviar către Berlinul de Vest. Când Al Doilea Război Mondial se sfârșește, Germania a fost divizată de cei care au câștigat războiul, astfel că S.U.A., Marea Britanie, Franţa şi Uniunea Sovietică, au împărțit statul german în patru zone.Evenimentele din Germania au avut o însemnătate capital pentru debutul Războiului Rece. Deasemenea ţările care au ocupat Germania au realizat necesitatea de a dezarma statul care era vinovat de declanşarea celor două războaie mondiale19. În urma războiului din care a ieșit învinsă, Germania a pierdut un sfert din teritoriul deţinut înainte de anul 1938, în favoarea U.R.S.S şi a Poloniei, fără o împotrivire directă din partea S.U.A. O reglementare a situaţiei frontierelor trebuia discutată în cadrul unei conferinţe care însă nu a avut loc. În ciuda caracterului provizoriu al deciziei privind frontierele, aceasta constituie totuşi o victorie pentru U.R.S.S. Dar această divizare nu putea fi una definitivă. Trebuiau organizate alegeri libere la nivelul Germaniei cât şi a Berlinului, aceste alegeri trebuiau să reflecte voinţa cetăţenilor germani. Insca înfrângere comuniştilor din anul 1946 i-a pus în încurcătură pe sovietici, existând posibilitatea ca Germania să se unească într-un regim nefavorabil lor20. Mai multe măsuri precum: unificare celor trei zone prin desfiinţarea liniilor de demarcaţie, includerea noului teritoriu în planul de asistenta american Marshall, unele decizii de transferare a puterii către autorităţile alese de germani, i-au determinat de sovietici să interzică toate transporturile terestre către Berlinul Occidental.21
18
Vianu Alexandru, Zamfir Zorin, Buşe Constantin, Bădulescu Gheorghe, “Relaţii internaţionale în acte şi
documente”, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1983 pg.25 19 20 21
Florin Constantiniu, ”De la razboiul fierbinte la razboiul rece”,Editura Corint,Bucuresti,1998 pg. 19 Idem McCaulez, Martin “ Rusia, America si Razboiul Rece 1941-1991” Ed. Polirom Iași, 1999, pag. 48
Occidentalii au creeat cel mai mare pod aerian din istorie, ca răspuns la decizia sovieticilor. Acesta s-a dovedit cel mai bun răspuns deoarece berlinezii au primit un ajutor enorm. Acest ajutor a constat în: 4 mii de tone de alimente şi combustibil, o centrală termică, un avion aterzia la fiecare 3 minute zilnic, în total fiind 2.5 milioane de tone cu valoare de 500 milioane de dolari. Sovieticii fiind înfrânţi de occidentali au fost nevoiţi să ridice blocada. După această soluţie “ Politică de îngrădire “ a SUA a avut primă măsură fermă.22 Urmarea acestei crize a fost aceea că în 1949 s-au format două state Germane : Republica Democrat Germană cu capitala la Berlinul de Est şi Republica Federal Germana cu capitala la Bonn.
Războiul Coreei „Războiul Coreei” așa cum mai este numit de istorici a fost un conflict militar între Republica Coreea pe de o parte și Republica Populară Democrată Coreeană pe de altă parte, între nord și sud. Coreea de Sud a avut în tabăra aliaților Națiunile Unite, iar Coreea de Nord a avut sprijinul dat de Republica Populară Chineză dar și din partea Uniunii Sovietice. Faptul că nu s-au putut realiza alegeri libere pe teritoriul întregii peninsule în 1948 a dus la împărțirea celor două regiuni, iar în partea de Nord s-a instaurat un guvern comunist după modelul rusesc. Paralela 38 a devenit în timp o „barieră politică” între regiuni. Deși negocierile de unire au continuat în lunile de dinaintea războiului, tensiunile s-au intensificat. Raiduri și încăierări la nivelul paralelei de 38 de grade au continuat. Situația a degenerat atunci când Coreea de Nord a invadat teritoriul Coreei de Sud la data de 25 iunie 1950. A fost primul conflict armat important din Războiul Rece în care indirect s-au întâlnit și cele două superputeri. Dintr-o telegramă a ambasadorului sovietic în Coreea de Nord către Andrei Vâşinski aflăm despre ,,cererea lui Kim Il-sung de a obţine permisiunea de a ataca Sudul. Secretarul acestuia, Mun Il, aflat în vizită la Sthykov, l-a anunţat că are informaţii potrivit cărora în viitorul apropiat sud-coreenii intenţionează să ocupe o parte a Peninsulei Ongjin care este situată la nord de paralelă 38 precum şi să atace oraşul Kaisiu. De aceea Kim cere permisiunea de a începe operaţiunile militare împotriva Sudului, cu scopul de a ocupa Peninsula şi o parte a teritoriului sud-coreean aflat la est de aceasta, aproximativ până la Kaesong, astfel încât să fie scurtată linia de apărare23. Trupele americane au avut o influenă definitorie în regiune. În 1953 războiul a încetat cu un armistițiu ce a restabilit granița între cele două Corei aproape de paralela 38 și între cele două țări s-a creat o zonă demilitarizată fortificată, cu o lățime de 4 km. De atunci și până azi între cele două țări nu s-a încheiat niciun acord de pace, ci este în vigoare 22 23
Stefano, Gruzzini “ Realism si relații internaționale” Ed. Institutul European Iași, 2000 pg. 121 McCaulez, Martin “ Rusia, America si Razboiul Rece 1941-1991” Ed. Polirom Iași, 1999, pag. 51
Page |7
armistițiul. Conflictul dintre cele 2 părți nu este total stins ci periodic au loc diferite dispute ce au rostul de a destabiliza regiunea. Deşi succesul a fost unul parţial, peninsula rămânând totuși divizată, americanii au extins politica de îngrădire a comunismului la nivel global. Page |8
Concluziile studiului: În conţinutul lucrării de față se poate observa că principiile realismului se regăsesc în evoluţia relaţiilor internaţionale din timpul Razboiului Rece, iar interpretarea evenimentelor prezentate mai sus din perspectiva realistă este una argumentată, ea oferă optica corectă. În această lucrare se pot observa comportamentele marilor actori de la nivel internațional, fie că acționează în mod deliberat sau fără a avea neapărat o strategie, ei doresc să își impună sfera de influență peste statele din apropierea centrului lor de interes. Dorința de putere și într-o egală măsură interesul caracterizează acțiunile statelor iar principiile morale care deseori sunt puse înaintea intereselor propriu zise nu fac decât să accentueze legătura ce creează un cerc vicios: putere›››interes›››contra statelor ce pot facilita obținerea unor beneficii dacă sunt înfrânte.
Bibliografie:
Vianu Alexandru, Zamfir Zorin, Buşe Constantin, Bădulescu Gheorghe, “Relaţii internaţionale în acte şi documente”, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1983
McCaulez, Martin “ Rusia, America si Razboiul Rece 1941-1991” Ed. Polirom, Iasi, 1999
John A. Vasquez, Elman Collin “Realismul și balanța de putere” Collegium, Iași, 2012
Stefano Guzzini, Realismul în relaţiile internaţionale”, Ed. Institutul European, Iaşi, 2002
Andrei, Miroiu, Sebastian, Ungureanu, „Manual de relaţii internaţionale”, Ed. Polirom, Iaşi, 2006
Fontaine ,Andre, “Istoria Razboiului Rece” Bucuresti, Editura Militara,(1991)
Moreau Defarges, Philippe, “ Organizațiile internaționale contemporane” Institutul European, Iași, 1998
Burchill, Scott “Teorii ale Relațiilor Internaționale” Institutul European, Iași, 2008
Florin Constantiniu, ”De la razboiul fierbinte la razboiul rece”,Editura Corint, Bucuresti, 1998
Page |9