Publicul Si Opinia Publica [PDF]

Zitiervorschau

Publicul şi opinia publică •

• •

• • • • • • • •

prin public se înţelege „categoria sociologică şi statistică ce desemnează o colectivitate de persoane, puţin numeroasă sau foarte numeroasă, concentrată sau dispersată spaţial, omogenă sau eterogenă din diferite puncte de vedere (sex, grad de instrucţie, profesie, apartenenţă politică, ideologică, rezidentă etc.), care are însă comun un centru de interes sau informaţii identice şi simultane la un moment dat” tipuri de public: a) publicul de masă este un rezultat al unui larg interes, resimţit în toate segmentele de opinie, pentru receptarea mesajelor. Această categorie de public nu se caracterizează, deci, prin comunitatea aprecierii „în masă” sau unanime a mesajelor, ci prin comunitatea de interes, ceea ce este cu totul altceva; b) publicuri dispersate sunt cele care valorizează divergent mesajele; c) publicuri concentrate valorizează relativ similar mesajele, dar şi cooperează între ele pentru creşterea autorităţii sursei care emite mesajele respective; d) publicuri omogene valorizează convergent acelaşi tip de mesaj şi manifestă o frecvenţă ridicată în receptarea mesajelor; e) publicuri eterogene rezultă prin agregarea unor segmente de opinie relativ eclectice, interesate constant faţă de un gen anume de mesaj, dar valorizându-l sensibil diferit; f) publicuri locale – determinate pe criterii exclusiv spaţiale; g) public participant – când se afirmă prin participare nemijlocită la acţiune; h) public receptor – caracterizat prin atitudine preponderent pasivă în raport cu mesajele; i) public mondial – rezultat din transmisiunile în direct a unor manifestări de anvergură mondială, de exemplu, campionatul de fotbal.

Publicul şi opinia publică • • • • • •

După gradul de instituţionalizare a sursei de mesaj, se mai cunosc: publicuri organizate şi neorganizate, publicuri instituţionalizate şi publicuri neinstituţionalizate. După tonusul civic al participări, se cunosc: publicuri de acţiune, publicuri pasive, publicuri apreciative. „structurile de public” : a) publicul general cuprinde acele segmente de opinie care susţin principiile şi ideile generale care se vehiculează într-un spaţiu social dat. Exemplu: principiile integrării independenţei şi suveranităţii, drepturile omului. De obicei, opiniilor generale le corespunde un public general; b) publicul particular grupează un segment specializat al opiniei publice, caracterizat prin interese comune şi împărtăşind aceleaşi valori.Exemplu: publicul literaturii de anticipaţie, fandomul în care se prezintă literatura SF şi susţinătorii celor care creează SF; c) publicul special explică eterogenitatea comunităţilor care împărtăşesc valori comune într-un domeniu distinct al spaţiului social. De exemplu: suporterii sportului ca fenomen social, deşi sunt ataşaţi valorilor aferente mişcării sportive, nu toţi sunt în egală măsură interesaţi în toate genurile de sport. Unii au o atitudine sportivă faţă de mai multe genuri de sport în acelaşi timp, alţii numai faţă de unul singur, în timp ce alţii privesc sportul doar prin prisma aspectelor sale materiale, financiare etc.

Publicul şi opinia publică •

•

•

opinia provine de la latinescul „opinio” care derivă de la „opinari” = a formula o părere, şi este expresia unei aprecieri subiective faţă de o situaţie problematică. Opinia se constituie întotdeauna ca evaluare, apreciere, valorizare a unui fapt, fenomen, eveniment, a unei idei din actualitate. Fiind „exprimări într-o problemă controversată”, opiniile reflectă poziţia individului „faţă de probleme în care sunt de făcut alegeri între alternative în vederea unor acţiuni ce ar trebui întreprinse într-un domeniu de interes colectiv” . Caracteristica fundamentală a opiniei o constituie aceea de a fi un „fenomen relativ la ceea ce este actual, public, de interes social” şi puternic grevat de spontaneitatea subiectivităţii receptoare de mesaj. Tocmai această doză de subiectivism face ca opinia să fie o receptare necritică a realităţii, în spiritul unui realism naiv.

Publicul şi opinia publică • •

•

•

•

straturi semantice în conceptul de opinie publică: a) un conglomerat de sentimente, dorinţe, intenţii difuze şi manifeste care dau conţinut comun unei voinţe specifice fiecărei comunităţi sociale în sensul larg al acestui termen. Acesta este stratul motivaţional al structurii spaţiului social; b) stratul privat, generat de opinia publică lipsită de însemnătate de ordin principal. La acest nivel, prioritate absolută au proiecţiile subiective şi aşteptările celor care nu pot depăşi simţul comun în evaluarea fenomenalităţii sociale; c) nivelul evenimenţial – cuprinde acel palier care conferă valoarea socială şi politică referenţială opiniei publice atât pentru publicul respectiv, cît şi pentru întreaga comunitate socială; d) nivelul consistent al opiniei publice – defineşte „agregaţiile de opinii” rezultate din convingerea indivizilor ca sentimentul dominant în sânul unei comunităţi le este comun.

Publicul şi opinia publică •

Opinia momentană reflectă reacţia unor grupuri episodic constituite faţă de situaţii noi, în comparaţie cu opinia durabilă, care defineşte stabilitatea relativă în raport cu valori şi sfere de interes aflate în schimbare. • funcţii ale opiniei publice: • a) Funcţia normativ-axiologică Sub aspect normativ, opinia publică îşi afirmă rolul în reiterarea cadrelor de legitimitate promovate şi acceptate ca valide la nivelul spaţiului social. Comportamentele deviante, care exced prescripţiile normative ce conferă identitate funcţională unei „regiuni ontologice” a spaţiului social, pot fi preîntâmpinate să evolueze spre patologie socială prin intervenţia profilatică a opiniei publice. În funcţie de aria de cuprindere şi de intensitatea curentelor de opinie, funcţia normativă a opiniei publice se afirmă fie prin conservarea cadrelor normative existente, fie prin susţinerea valorilor unor viitoare cadre normative. Aceasta se datorează faptului că „memoria publicurilor înregistrează şi înmagazinează ansamblul normelor şi valorilor unei societăţi”. După cum se ştie, normele care vertebrează un spaţiu social concret determinat sunt de două tipuri: scrise şi nescrise. Ambele tipuri, transmise din generaţie în generaţie , devin în conştiinţa publicurilor criterii imperative de apreciere, de valorizare a problemelor comunitare şi dau naştere opiniei publice. În consecinţă, comportamentele individuale sunt evaluate în permanenţă prin prisma normelor şi convenţiilor formulate explicit sau implicit, acest cadru normativ acţionând ca un ansamblu de aşteptări ale colectivităţii şi ca un set de prescripţii ce decurg din fiecare status social, din caracteristicile de vârstă, sex etc.

Publicul şi opinia publică • b) Funcţia de socializare optimă şi de integrare eficientă Practica relaţiilor sociale a adus (şi aduce permanent noi argumente care confirmă existenţa unei puternice dimensiuni educative în sfera opinabilului. Dincolo de a fi o simplă verbalizare a unor aprecieri de o factură impresionistă, opinia publică sancţionează abaterile de la normele grupului, gratificând moral acţiunile care converg aşteptărilor de grup. În acest context, ea se afirmă ca un puternic agent de socializare prin interiorizarea valorilor sociale, traducerea lor în conduite verbale şi comportamente aşteptate. Socializarea optimă comportă înţelegerea rolului normelor şi valorilor sociale şi pe această bază respectarea lor din convingere; s-a dovedit a fi indisociabilă de impactul educativ al opiniei publice în spaţiul social. • c) Funcţia de control social există trei feluri de control social: 1. forme elementare – ceremoniile, statusul de prestigiu, tabuurile, modalităţile concrete de manifestare a spiritului gregar. Aceste forme elementare se prelungesc în moravuri; 2. opinia publică – acţionează în calitate de control social, sub forma: zvonurilor, aprobărilor, discreditărilor, ca efect al detractărilor şi prin ceea ce este cunoscut sub numele de „gura lumii”; 3. instituţiile – religioase, cultural-economice, politice. Toate acestea operaţionalizează prejudecăţile, idealurile şi valorile specifice societăţii

Publicul şi opinia publică • tipologia actuală a controlului social: - pozitiv: se exercită prin comenzi şi sugestii, ordine sau circulare care generează forme diferite de adeziune sau disociere individuală sau de grup; - negativ: tabuurile existente în mentalul colectiv, prin exersare îndelungată şi prin colportare frecventă în spaţiul social, conduc spre interdicţii instituţionalizate; - formale: prescripţii de status-rol protejate normativ de legi, în care este inclus comportamentul standard pentru fiecare domeniu de activitate. Standardizarea conduitelor instrumentale (productive) şi expresive ale oamenilor sau grupurilor care au ca obiectiv perpetuarea ordinii stabilite, curentele de opinie asociate acestora şi tipurile de conduite care acţionează în aceeaşi direcţie; - non-formale: se manifestă prin aprobare sau dezaprobare difuză, ironie, ridicol. Aceste aspecte sunt formele cele mai strâns legate de modul în care opinia publică îşi exercită funcţia de control social. Ironia, de exemplu, indiferent că apare sub formă statistică sau că se percepe în registru umoristic, rezultă din formularea unei opinii şi contribuie la corijarea unui exces prin forţa unui curent de opinie publică. - autocontrolul – forma cea mai evoluată a controlului informal (sau non formal) prin care individul îşi manifestă libertatea de alegere între cursurile alternative de acţiune socială, în funcţie de compatibilitatea dintre opţiunile valorice proprii şi valorile vehiculate de „opinia publică” din acel moment.

Publicul şi opinia publică • d) Funcţia consultativ-participativă Identificând în opinia publică o „fereastră deschisă asupra lumii”, sistemele sociale moderne manifestă un interes progresiv crescut faţă de curentele de opinie şi faţă de dinamica acestora la nivelul spaţiului global. De aceea, pentru ca deciziile de importanţă majoră să fie cât mai puţin criticabile, segmentelor de opinie li se oferă posibilitatea să-şi formuleze opţiunile valorice în compatibilitate cu diversitatea reală a societăţii respective. Astfel, organizaţiile profesionale specifice corpurilor profesionale, organizaţiile politice caracteristice doctrinelor acceptate în profil zonal sau local, organizaţiile culturale şi sportive completează registrul complexităţii naturale a fiecărei societăţi moderne. • Prin instituţionalizare se asigură participarea calificată a tuturor segmentelor de opinie existente la un moment dat. Ca rezultat, modelele socioetice sau culturale recunoscute oficial prin legitimarea lor instituţională pot cunoaşte corijări permanente, preîntâmpinând momentele de criză generate de disjuncţia dintre aşteptările publicului şi setul de valori emise de sursele de difuzare a mesajelor.

Publicul şi opinia publică • e) Funcţia deliberativă este una dintre primele funcţii ale opiniei publice, în ordine istorică. Astfel, în societăţile antice, publicul întregului polis, al cetăţii, format din indivizi care aveau calitatea de cetăţeni, valida fie direct, prin atitudine deschisă, fie mediat (prin ostracizare, de exemplu), rezultatul acestor atitudini fiind executiv pentru cei care gestionau puterea, în societăţile moderne deliberarea opiniei publice se realizează prin sondaj de opinie, rezultatul acestora având rol de diagnostic social. Prin sondajul de opinie se poate evalua curentul de opinie faţă de unele decizii deja luate sau faţă de unele proiecte de organizare sau de decizie ce urmează a fi luate în spaţiul social respectiv.