PSIHOPEDAGOGIA Jocului [PDF]

Zitiervorschau

PSIHOPEDAGOGIA JOCULUI FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ȘI ȘTIINȚE ALE EDUCAȚIEI SPECIALIZAREA: PEDAGOGIA ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PRIMAR ȘI PREȘCOLAR ANUL II, GRUPA A IV-A ANDRA-SORINA SAMSON

Proiectarea și realizarea jocului didactic - metodă și principal mijloc de realizare a activității instructiv-educative în grădiniță

Considerat ca metodă de învăţământ, jocul, în ipostaza sa didactică, este inclus de Ioan Cerghit (1997) în categoria metodelor de simulare, alături de jocul imitativ și de învățarea pe simulator. Jocul didactic sau educativ și jocul imitativ fac parte din subcategoria jocurilor. Jocurile didactice se disting de jocurile imitative prin gradul mai mare de dificultate al conținutului și al sarcinilor. Elementul de învățare este prezent alături de elementul ludic, facilitând trecerea spre activitatea de învățare propriu-zisă Jocul didactic este principalul mijloc de educaţie în etapa preşcolarităţii, graţie multiplelor funcţii pe care le îndeplineşte şi a plierii pe particularităţile dezvoltării psihice ale copilului. Jocul satisface trebuinţa de mişcare şi acţiune a copilului, trebuinţa de asimilare a realului la sine, trebuinţa de afirmare a eului, trebuinţa de a se identifica cu adultul şi de a se compara cu el (Leontiev, 1964; Piaget şi Inhelder, 1966). Jocul dezvoltă funcţiile intelectuale (simbolizare, abstractizare, reprezentare, imaginaţie, limbaj), stimulează şi modelează procesele afectiv-motivaţionale (în timpul jocului, copilul nu simte nevoia de a fi recompensat – recompensa este însuşi jocul) şi stimulează voinţa (Elkonin, 1980). Jocul didactic se deosebeşte de jocul liber prin faptul că este dirijat spre îndeplinirea unor obiective educaţionale prestabilite. Cadrul didactic are o implicare susţinută în proiectarea, organizarea şi desfăşurarea jocului didactic. Proiectarea jocului didactic semnifică anticiparea elementelor structurale ale jocului, respectiv a scopului, sarcinii didactice, elementelor de joc, conţinutului şi materialelor de joc (Glava şi Glava, 2002). Scopul jocului didactic trebuie formulat în concordanţă cu obiectivele specifice ariei de conţinut în care se încadrează jocul. Sarcina didactică a jocului reprezintă problema de gândire sau de acţiune propusă copilului (a compara, a descrie, a ghici, a indica, a măsura, a parcurge un traseu). Sarcina trebuie descrisă clar în termeni operaţionali. La vârstele mai mici, sarcina trebuie

să aibă un singur element de conţinut sau de acţiune, în timp ce la preşcolarii mari aceasta poate fi mai cuprinzătoare, cu acţiuni mai complexe, pentru îndeplinirea cărora copiii să fie puşi în situaţia de a elabora o strategie de rezolvare. Sarcina trebuie formulată astfel încât să antreneze întreaga personalitate a copilului (fizic, intelectual, afectiv-motivaţional). Elementele de joc trebuie să fie prezente nu doar ca momente de relaxare (aplauze, recompense), ci ca mijloc de realizare a sarcinii: întrecere, momente de tensiune, momente de cooperare, de decizie etc ) (Glava şi Glava, 2002). În concepţia lui Jean Piaget, prezentată în lucrarea „Psihologia copilului”, jocul are funcţia de a realiza adaptarea copilului la realitate. Jocul îndeplineşte o important funcţie de socializare dar şi una formativ-informativă. Piaget remarcă faptul că jocul se caracterizează prin dorinţa de manifestare activă şi de stăpânire a activităţii, prin plăcerea acţiunii.In concluzie, prin jocul didactic le cultivăm elevilor dragostea pentru studiu, le stimulăm efortul susţinut şi îi determinam să lucreze cu plăcere, cu interes, atât în oră, cât şi în afara ei ,dupa cum remarcă si psihologul S.Bruner : “Jocul constituie o admirabilă modalitate de a-i face pe elevi să participe activ la procesul de învăţare. Elevul se găseşte aici în situaţia de actor, de protagonist şi nu de spectator, ceea ce corespunde foarte bine dinamismului gandirii, imaginaţiei şi vieţii lui afective, unei trebuinţe interioare de acţiune şi afective, unei trebuinţe interioare de acţiune şi afirmare”.

Activitatea seminarului Joc didactic pentru educarea limbajului Sarcina didactică: alcătuirea unei ghicitori prin unificarea tuturor sugestiilor date de un grup de copii. Regulile jocului: copiii vor face ghicitori numai despre obiecte sau unelte.Ghicitoarea trebuie să se refere la părţile componente, forma şi materialul din care sunt făcute obiectele sau uneltele. Copilul sau copiii care trebuie să ghicească vor sta în afara clasei în timpul cât se alcătuieşte ghicitoarea şi vor reveni numai la chemarea educatoarei. Ghicirea se va face numai pe baza descrierii. Dacă cei întrebaţi nu reuşesc să ghicească au voie să pună grupei întrebarea: „La ce foloseşte ?”. Material didactic: imagini reprezentând obiectele.

Indicaţii pentru organizarea şi desfăşurarea jocului: Copiii sunt împărţiţi în 23 echipe şi alcătuiesc în mod independent ghicitori despre obiecte si unelte. În prima parte a jocului educatoarea va participa împreună cu copiii la compunerea ghicitorilor. Îi

va stimula să-şi spună fiecarc părerile cu privire la unealta pusa in discuţie. Totodată se va stabili în comun care din copii va expune ghicitoarea pentru cel care a fost izolat temporar În această situaţie vor fi trimişi în afara clasei tot atâţia copii câte echipe au fost stabilite (dacă sunt trei echipe câte un copil din fiecare echipă).. Pentru o mai bună coordonare fiecare echipă poate să-şi aleagă un conducător.

Bibliografie 1. Butnaru, S., 2017, Psihopedagogia jocului, Manual pentru PIPP, Învăţământ la distanţă, Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi 2. Răduţ-Taciu, R., (2004), Pedagogia jocului, de la teorie la aplicaţii, Ed. Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca.