Psihopedagogia Jocului G.K [PDF]

Zitiervorschau

GABRIELA KELEMEN

CUPRINS Prefaţa Argument Capitolul I Jocul - delimitări conceptuale

PSIHOPEDAGOGIA JOCULUI

1.1. Jocul, esenţa vieţii copilului 1.2.Caracterul universal al jocului 1.3.Caracterul polivalent al jocului 1.4. Jocul, realitate permanentă umană

Capitolul al II-lea Rolul jocului în dezvoltarea copilului 2.1.Relaţia joc - dezvoltare 2.2.Premisele dezvoltării personalităţii copilului prin joc 2.2.1.Factorii care influenţează dezvoltarea personalităţii umane 2.2.2. Temperament, educaţie, joc 2.2.3.Aptitudinile şi educaţia 2.2.4.Modelarea caracterelor 2.2.5.Definirea comportamentelor

Capitolul al III-lea Teorii explicative cu privire la natura şi funcţiile jocului 3.1. Determinismul complex al fenomenului ludic 3.2. Fenomenul ludic în contextul actual

Capitolul al IV-lea Dimensiunea ludică a fenomenului educaţional 4.1.Importanţa jocului în viaţa copilului preşcolar 4.2.Jocul formă dominantă şi definitorie a activităţii preşcolare

Editura Universităţii „Aurel Vlaicu” Arad, 2018

4.3. O posibilă taxonomie a jocurilor 4.3.1. O posibilă taxonomie a jocurilor 4.3.2. Jocurile didactice 4.3.3. Jocurile distractive cu reguli 4.3.4. Jocul de creaţie

5 9 13 13 16 17 18 21 21 33 35 39 40 41 43 45 45 57 61 61 62 64 64 69 74 77

4.3.5. Jocul cu rol 4.4.Jocul copiilor în ziua de astăzi 4.4.1.Evoluţia ontogenetică a jocului 4.4.2.Evoluţia jocului 4.4.3.Jocul şi calculatorul 4.4.4.Jocul care activează creierul

82 85 85 87 89 90

Capitolul al V-lea Locul jocului în conţinutul curricular

92

5.1. Forme de activitate ludică din grădiniţă şi şcoală 5.2.Integrarea elementelor de joc în conţinutul curricular al învăţământului preşcolar

92

Capitolul al VI-lea Jocul în cadrul activităţilor la alegere şi pe arii de stimulare

105

6.1.Obiectivele specifice etapei jocuri şi activităţi la alegere 6.2.Conţinutul jocurilor şi activităţilor la liberă alegere 6.3. Pregătirea jocurilor şi activităţilor la alegere 6.4.Îndrumarea jocurilor şi activităţilor la alegere

Capitolul al VII-lea Jocul, mijloc de desfăşurare a activităţilor comune 7.1. Jocul în cadrul activităţilor de educare a limbajului 7.2.Jocul în cadrul activităţilor de cunoaştere a mediului 7.3.Jocul în cadrul activităţilor cu conţinut matematic 7.4. Jocul în cadrul activităţilor de educaţie muzicală 7.5.Jocul în cadrul activităţilor de educaţie fizică

Capitolul al VIII-lea Jocul în activităţile complementare 8.1.Activităţile complementare 8.2.Jocuri distractive 8.3.Jocuri de mişcare

Capitolul al IX-lea Utilizarea jocului în şcoală Capitolul al X-lea Jocul şi jucăria 10.1.Rolul jucăriei în viaţa copilului 10.2.Calităţile jucăriilor 10.3.Clasificarea jucăriilor 10.4.Cărţile pentru copii 10.5. Jocuri şi jucării

99

107 110 118 121 126 127 130 144 146 148 153 153 154 156 158 160 160 162 163 164 165

Bibliografie Webografie

167 171

PREFAŢĂ Psihopedagogia jocului prezintă o tematică de permanentă actualitate: jocul. Autoarea acestei cărţi este as. univ. drd. Gabriela Kelemen, de la Facultatea de Ştiinţele Educaţiei şi Asistenţă Socială a Universităţii “Aurel Vlaicu” Arad. Volumul Psihopedagogia jocului, tratează problematica jocului, rolul acestuia în viaţa copilului, dar şi în întreaga existenţă umană, aşa după cum însăşi autoarea precizează în prefaţă: Jocul este o activitate fundamentală a fiinţei umane, care străbate întreaga sa viaţă şi toate culturile lumii. Jocul este activitatea principală, fundamentală a copilăriei. Jocul este motorul care activează şi determină dezvoltarea plenară a personalităţii în formare a copilului, îi dă sens vieţii, dezvoltă capacităţile cognitive dezvoltă relaţiile sociale, ajută la formarea fizică armonioasă. Jocul este principala modalitate de achiziţie intelectuală, dezvoltare şi formare a copilului în perioada copilăriei timpurii şi preşcolare. Autoarea cărţii subliniază cum de-a lungul timpului pedagogi şi psihologi prestigioşi au tratat problematica jocului şi au fost interesaţi în studiile lor de rolul pe care acesta îl are asupra dezvoltării armonioase a copilului, precizând cu toţii rolul fundamental al jocului în perioada preşcolară pentru dezvoltarea personalităţii în devenire a copilului. Începând cu autori clasici: R.Buhler, S.Freud, A.Adler, M.Montessori, Ed.Claparede, J.Chateau, Smilansky, S.,Vîgotski, J.Piaget, până la autori contemporani: Şchiopu, U., Verza, E., (1997), Sawyer, R., K., (2001), Glava (2002), Schaffer (2005),toţi au subliniat valoarea formativă a jocului în general şi la vârsta copilăriei în special. Cartea este structurată în capitole şi subcapitole aferente care cuprind concepte fundamentale privind premise ale dezvoltării personalităţii copilului prin joc, teorii explicative cu privire la natura şi funcţiile jocului, taxonomia jocurilor,

integrarea elementelor de joc în conţinutul curricular al procesului de învăţământ preşcolar, jocul ca metodă, mijloc şi formă de desfăşurare a activităţii didactice în grădiniţă, jocul şi jucăria etc. Mai exact putem afirma că lucrarea este structurată în maniera unui manual ce se adresează atât studenţilor viitori profesori, cât şi educatoarelor candidate la titularizarea în învăţământ, definitivat, gradului didactic II şi gradului didactic I, lucrarea este utilă tuturor celor interesaţi de aprofundarea aspectelor pe care le abordează autoarea şi anume: • o viziune de ansamblu asupra jocului; • domeniului psihopedagogiei jocului; • istoricul studiilor privind jocul; • teorii fundamentale privind jocul în procesul instruirii; • clasificarea jocurilor; • scenarii de utilizare a jocului în viaţa copilului; • rolul şi funcţiile jocului; • modul de desfăşurare a jocurilor pe nivele de vârstă; • proiectarea activităţilor instructiv-educative în grădiniţa de copii; • metodologia proiectare şi realizare a jocului la nivelul învăţământului preşcolar; • locul jocului şi jucăriei în viaţa copilului preşcolar. Se accentuează cu preponderenţă în această carte importanţa jocului, istoria jocului, rolul lui în devenirea umană, o prezentare inedită care urmează tendinţele actuale ale psihopedagogiei moderne, printr-o prelucrare interdisciplinară şi pluridisciplinară. Pe lângă tratarea jocului ca realitate permanent umană, teoriile despre joc, evoluţia jocului de-a lungul timpului, cartea demonstrează importanţa de netăgăduit a acestuia în viaţa copilului, ca activitate universală şi specifică de-a lungul etapelor evoluţiei sale. În acest volum se surprinde foarte bine relaţia de cauzalitate dintre joc şi dezvoltare, relaţie care accentuează importanţa jocului în formarea personalităţii copilului de la naştere la vârsta şcolară, se insistă în special pe rolul pe care

jocul, ca activitate fundamentală în grădiniţă, îl are în dezvoltarea tuturor laturilor personalităţii copilului şi rolul lui în socializarea copilului şi pregătirea lui pentru şcoală. Argumentarea pedagogică este convingătoare şi prefigurează direcţii de acţiune praxiologică şi sugestii metodologice conforme tendinţelor didacticii moderne. Trebuie să remarcăm numeroasele trimiteri bibliografice, ceea ce dovedeşte o bună informare documentar-ştiinţifică, dar totodată apreciem şi elementele de originalitate prezente pe parcursul cărţii. Din cartea, ”Psihopedagogia jocului”, aflăm care este specificul vârstei copilăriei, care sunt tendinţele comportamentale ale copilului, care este activitatea lui predominantă la acest nivel de dezvoltare ontogenetică şi care sunt cele mai dezirabile atitudini ale adulţilor faţă de copil. Cartea prefaţată de noi se adresează studenţilor, educatorilor (educatoare şi învăţători, profesori, părinţi, etc.), tuturor celor interesaţi de educaţia copilului în devenire. Prof. univ. dr. Miron IONESCU Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei Universitatea Babes Bolyai, Cluj - Napoca

ARGUMENT De cele mai multe ori omului îi este greu să înţeleagă ce este mai important în viaţa sa. Multe întrebări de genul: care este sensul vieţii, care este înţelesul profund al cuvântului iubire, de ce experimentăm moartea, care este rolul jocului în viaţa copilului? Toate aceste întrebări sunt de importanţă vitală şi cel puţin o dată fiecare dintre noi ni le-am pus, la un moment al vieţii noastre. Omul, oriunde se naşte pe acest pământ şi oriunde trăieşte are sentimente universal valabile, pe care le experimentează într-un mod particular, personal. Cu toate acestea fiecare om înţelege în mod diferit marile provocări ale vieţii. Jocul este o activitate fundamentală a fiinţei umane, care străbate întreaga sa viaţă şi toate culturile lumii. Jocul este activitatea principală, de neînlocuit a copilăriei. Jocul este motorul care activează şi determină dezvoltarea plenară a personalităţii în formare a copilului, îi dă sens vieţii, dezvoltă capacităţile cognitive, intelectuale generale, dezvoltă relaţiile sociale, ajută la dezvoltarea fizică armonioasă. Jocul este principala modalitate de achiziţie, dezvoltare şi formare a copilului în perioada copilăriei timpurii şi preşcolare. Dacă jocul are asemenea implicaţii în formarea viitoarei personalităţi a copilului este firesc să ne punem următoarele întrebări: - De ce aleg copiii să se joace, ce înseamnă jocul pentru ei? - Care este relaţia dintre joc şi imaginaţie? - Care este relaţia dintre joc şi dezvoltare? - Orice joc are impact eficient asupra dezvoltării personalităţii copilului? - Spre ce forme de joc trebuie să ne îndreptăm atenţia? Pe parcursul volumului vom elucida toate aceste întrebări încercând să fim cât mai expliciţi. Întrebare pe care este firesc să ne-o punem este de ce se

joacă copiii? Avem două răspunsuri oferite de doi prestigioşi pedagogi: „A înţelege mai bine contextul social al vieţii lor şi a se adapta acestuia (Donaldson, 1978). „A menţine controlul asupra vieţii lor, control oferit doar de joc” (Garvey, 1977). Care este rolul activităţilor de joc la vârsta preşcolară? ”Jocul este principala modalitate de educare-formare la vârsta preşcolară” (Vîgotski, 2002). Care sunt cele mai importante influenţe ale jocului asupra copilului? Cele mai importante influenţe educative ale jocului în activitatea didactică se remarcă în dezvoltarea proceselor psihice: - gândire; - imaginaţie şi creativitate; - afectivitate; - motivaţie; - memorie. „La vârsta preşcolară memoria cunoaşte o dezvoltare spectaculoasă, ceea ce va determina formarea reprezentărilor şi dezvoltarea imaginaţiei. În joc preşcolarul creează situaţii imaginare. Creativitatea copilului, de asemenea, se dezvoltă prin joc” (Vîgotski, 2002). “Imaginaţia este definită, de obicei, ca acea capacitate a minţii umane de a crea pe plan mental obiecte şi fenomene la care ne gândim, în imagini mentale” (Hughes, 1988). Vîgotskî (2002) distinge două tipuri de bază ale activităţii imaginative: reproductive şi combinative. Activităţile creative se bazează pe capacitatea creierului de a combina elementele în plan imaginativ. Imaginaţia şi creativitatea se dezvoltă prin interacţiunile sociale şi culturale, prin acumulare de cunoştinţe. Prin joc se dezvoltă planurile imaginaţiei, deşi copilul activează în plan fizic, real, pe plan imaginativ el poate fi

oriunde. Copilul este fizic prezent în realitatea concretă însă mintea sa zburdă în, jocul imaginar, în orice spaţiu şi în orice timp. În joc copilul îşi depăşeşte pe plan imaginar vârsta, capacităţile, aptitudinile, aspectul fizic, potenţialităţile, poate fi orice şi oricine îşi doreşte (Vîgotski, 2002). Psihologii au identificat caracterul egocentric al comportamentului copilului de vârstă antepreşcolară şi preşcolară mică, acest egocentrism poate fi depăşit doar prin joc. În joc se dizolvă contradicţiile, prin joc copilul poate interrelaţiona cu adulţii, îşi poate rezolva conflictele şi poate să înţeleagă mai uşor regulile sociale. Sawyer (1997, 2001) arată că la vârsta de 3-6 ani jocurile de rol, sociodramele, jocurile cu reguli determină achiziţii în domeniul comportamentelor sociale. Prin creativitate copiii îmbunătăţesc jocurile dramatice în care redau aspecte din viaţa reală. Aceste jocuri îi învaţă comportamente dezirabile, reguli sociale, învaţă cum să se relaţioneze la o situaţie sau alta, cum să poarte o conversaţie determinată de o situaţie convenţională. Jocul este important şi pentru libertatea pe care o lasă copilului de a improviza în diferitele situaţii oferite de situaţiile de joc. De aceea uneori jocul dobândeşte un caracter întâmplător şi haotic. Cu toate acestea jocul este principala modalitate de dezvoltare şi formare a personalităţii în devenire, jocul oferă posibilitatea creării zonei proximei dezvoltări (Vîgotski, 2002). Conform cu studiile psihopedagogilor jocul determină dezvoltarea pe trepte superioare a proceselor psihice pe care copilul le interiorizează odată cu creşterea în vârstă, spre vârsta şcolară: îşi interiorizează vorbirea, memoria logică şi voluntară, gândirea abstractă, reguli de comportament social. De aceea este important ca programele educative la vârsta preşcolară să se construiască pe joc. Prin joc copilul este capabil să acumuleze orice experienţă, oricât de complexă, cu succes, dacă se respectă nişte principii legate de particularităţile de vârstă.

Educaţia la vârsta preşcolară cu certitudine trebuie să aibă ca activitate prioritară jocul. Volumul este un instrument, la îndemâna tuturor, care are intenţia să introducă cititorul în studiul jocului, cu aspectele lui deosebit de importante în perioada copilăriei. Cartea de faţă se adresează studenţilor, educatorilor (educatoare, învăţători, profesori, părinţi, familie etc.), tuturor celor interesaţi de dezvoltarea armonioasă a copilului.

Capitolul I JOCUL- DELIMITĂRI CONCEPTUALE 1.1. Jocul, esenţa vieţii Frederick Fröbel (1782-1852) fondatorul grădiniţei de copii, considera că omul este o persoană creativă şi productivă, dacă i se oferă un mediu propice de dezvoltare, iar ceea ce îl separă pe om de celelalte fiinţe este acea aptitudine de a modifica mediul în care trăieşte, de a interveni creativ în propriul folos. Omul a creat de la unelte primitive până la cele mai sofisticate aparate, prin acea capacitate a creierului de a vedea tridimensional şi prin acea abilitate de a–şi imagina viitorul, de a-l făuri şi recrea într-un mod inedit. Pentru ca un copil să atingă înalte cote de dezvoltare şi creativitate cadrul didactic este necesar să fie un bun pedagog, să ştie să-l înconjoare de dragoste, apreciere şi încurajare, într-un mediu care să-i ofere siguranţă, independenţa de a se juca în compania unor copii de aceeaşi vârstă. Grădiniţa sa punea la dispoziţia copiilor materiale cu care să se joace, iar activităţile desfăşurate aici erau jocurile, cântecele şi construcţiile, lăsând libertate copiilor să exploreze, să compare, să testeze. Ideile sale pedagogice aveau în vedere patru componente de bază ale activităţii din grădiniţă: activităţi libere, jocuri creative, jocuri sociale şi jocuri de mişcare. Se pornea de la ideea că adevărata educaţie trebuie să înveţe copiii că sunt capabili să creeze orice cu posibilităţile lor mintale în care jocul este motorul adevăratei învăţări. Jocul nu este un simplu comportament, ci este un imperativ biologic, care îndeamnă la descoperirea modului în care lumea înconjurătoare „funcţionează”. Copilul este dotat de la naştere cu o energie de cunoaştere şi acţiune nestăvilite, de aceea activitatea didactică din grădiniţă trebuie să orienteze această energie înnăscută a copilului înspre acele activităţi care vor determina dezvoltarea creativităţii pe baza experienţei 13

acumulate în grădiniţă. Orice copil este o unicitate, fiecare copil este pregătit să acumuleze cunoştinţe în conformitate cu natura sa interioară şi este o pierdere de vreme să determinăm un copil să înveţe ceva ce nu este în concordanţă cu particularităţile sale intrinseci. A educa înseamnă activitatea educatorului de a „conduce” educatul (copilul) spre cunoaştere, într-o instituţie pregătită special pentru a răspunde condiţiilor necesare realizării acestei activităţi: grădiniţa. Întregul ambient al grădiniţei este astfel conceput încât să servească ideii de dezvoltare plenară a copilului, pe baza unei metodologii didactice care pune în plin plan copilul cu capacităţile sale înnăscute, în scopul dezvoltării personalităţii în devenire prin intermediul jocului ca activitate de bază. Jocul în accepţiunea comună ne duce cu gândul la ceva simplist, la amuzament, cu toate acestea jocul face parte din viaţa omului şi poate cuprinde şi conotaţii cât se poate de serioase: a juca o piesă de teatru, jocul de şah, a juca la bursă, sau dacă ne referim la sensul figurat: „jocul cu viaţa”, „a se juca cu focul”, „jocul minţii” etc. Este clar că jocul este prezent în activitatea umană la toate vârstele şi nivelele sociale. Încă de la începutul istoriei omenirii jocul a făcut parte din viaţa fiinţei umane, la vechii greci jocul era privit ca activitate specifică copiilor, la evrei, jocul era sinonim cu gluma şi hazul, la germani jocul (spilan) era privit ca o activitate ce aducea satisfacţii, în sanscrită jocul (cleada) desemna ceva aducător de veselie, la noi, la români (ludo) jocul era văzut ca ceva ce aduce bucurie. Cu timpul sensul cuvântului s-a limpezit dobândind semnificaţia de activitate care nu necesită muncă grea şi efort, ce se caracterizează printr-o stare de bine, de plăcere atunci când ne referim la jocurile copilăriei şi o interpretare mai cuprinzătoare a cuvântului atunci când facem referire la jocul actorilor, la jocul la bursă, la jocul sportivilor. Poate că cel mai bine ar face distincţia clară a jocului adevărat între celelalte tipuri de jocuri copilul însuşi. Mulţi psihologi au încercat o teorie a jocului însă s-au lovit de diverse neputinţe cauzate de interpretările biologice şi 14

psihologice în privinţa lui. Jocul fără îndoială este un element al culturii universale. Gânditori prestigioşi ca Fr. Shiller, H. Spencer, W. Wundt au elaborat concepţii filozofice, psihologice şi estetice referitoare la joc. Herbert Spencer1 face analogia dintre jocul uman şi cel al animalelor văzând în ambele o modalitate de consumare a excesului de energie. Şi animalele şi omul se joacă, dar dacă pentru animale jocul se realizează instinctiv, pentru om jocul nu este instinct ci activitate estetică. Spencer aduce o idee inedită de interpretare a surplusului de energie, văzând în joc condiţia apariţiei desfătării artistice şi estetice. Noţiunea de desfătare, ca nota comună pentru activitatea estetică şi activitatea de joc, introdusă de Schiller, a influenţat elaborarea ulterioară a unei direcţii de interpretare teoretică a jocului. Deşi Spencer nu acordă jocului un loc însemnat şi nu se ocupă în mod special de elaborarea unei teorii a jocului, interesul său pentru joc este determinat, ca şi la Schiller, de interesul pentru natura trăirii estetice. Astfel el explică surplusul de energie prin contextul biologic evoluţionist. Concepţia lui H. Spencer asupra jocului este clar afirmată în următoarea aserţiune: Activităţile denumite jocuri se leagă de activităţile estetice printr-o trăsătură comună anume aceea că nici unele, nici altele nu ajută în vreun mod direct proceselor care servesc viaţa (H. Spencer 1897). Referitor la originea impulsului pentru joc, H. Spencer îşi dezvoltă teoria astfel: speciile inferioare de animale au acea trăsătură generală datorita căreia toată energia lor se consumă pentru realizarea funcţiilor care au valoare esenţială pentru viaţă. Ele sunt încontinuu preocupate de

căutarea hranei, ocolirea duşmanilor, construirea de ascunzători, asigurarea adăpostului şi a hranei. Pentru Spencer diferenţa dintre activitatea de joc şi cea estetică este dată de exprimarea aptitudinilor, în activitatea de joc distingem aptitudinile inferioare, iar în activitatea estetică se exprimă aptitudinile superioare. W. Wundt 2 înţelege mai deplin natura jocului decât cei doi gânditori, deşi, şi el consideră jocul rodul desfătării, totuşi Wundt conferă jocului şi o altă natură: Jocul este rodul muncii. Nu există joc care să nu-şi aibă prototipul într-una din formele muncii adevărate, care întotdeauna îl precede atât ca timp, cât şi ca esenţă. Nevoia de a exista obligă omul la muncă. Muncind, el învaţă treptat să preţuiască acţiunea propriilor sale forţe ca sursă a satisfacţiei. Wundt, de asemenea, afirma că: Jocul, prin natura sa înlătură scopul util al muncii, propunându-şi drept ţel însuşi rezultatul plăcut care însoţeşte munca (Wundt 1887).

1 În 1855, Spencer a scris "Principiile psihologiei" în care a explorat o teorie a minţii ca o parte biologică a corpului. În acest model, inteligenţa umană reprezenta ceva care se dezvolta încet ca răspuns la mediul fizic.

2

15

1.2.Caracterul universal al jocului Jocul uman este acea formă de activitate în care relaţiile sociale se recreează în afara condiţiilor activităţilor sociale nemijlocite (Elkonin, 1980). Această definiţie îndreptăţeşte asocierea jocului cu arta. Arta prin mijloacele ei artistice, estetice, interpretează aspecte ale vieţii şi activităţii umane dezvăluindu-le frumuseţea şi expresivitatea.. În dezvoltarea ei istorică societatea umană a practicat jocuri simbolice, cu timpul odată cu evoluţia spre civilizaţia modernă, umanitatea a renunţat la formele primitive de joc din viaţa adulţilor, în schimb a crescut rolul jocului în viaţa Wilhelm Wundt (1832-1920). De formaţie fiziolog, W. Wundt devine primul psiholog si profesor de psihologie la Institutul de psihologie iniţiat de el la Leipzig. 16

copilului, aspect care îndreptăţeşte studierea aprofundată a jocului, ca parte semnificativă în dezvoltarea copilului ca viitoare personalitate. Jocul însă nu ar fi posibil fără rodul imaginaţiei şi fanteziei. Esenţa şi farmecul jocului constă tocmai în modul în care copilul transformă obiecte absolut banale în obiecte şi fiinţe preferate cu ajutorul imaginaţiei. Copilul în jocurile sale îşi ia ca mijloc de joc un obiect oarecare şi în „alchimia fanteziei” el îl preface, îl transformă pe loc”, spunea H. Complaire. Copilul surprinde realitatea cu obiectivitatea ei, o conştientizează, dar el adaptează această realitate dorinţelor sale. De exemplu, copilul vede conurile de brad, castanele şi ghinda sub copaci, recunoaşte această realitate cu obiectele ei concrete, palpabile, însă el doreşte ca ele să fie elementele necesare înfăptuirii jocului la care s-a gândit. Astfel conurile de brad se vor transforma în soldaţii din bătălia imaginară. Ce face copilul, de fapt realizează un act de creaţie, pornind de la realitatea concretă pe care o transformă în plan imaginativ şi o recreează subordonând-o dorinţelor sale. Copilul se concentrează pe o ţintă, care devine în mintea sa „o idee fixă” pe care în fantezia sa o duce la îndeplinire cu toată fiinţa lui. Întreaga realitate înconjurătoare se transformă devenind element al jocului. În jocul său copilul interpretează un rol şi creează o anumită situaţie care să se plieze pe ceea ce doreşte. Copiii reproduc o realitate socială, imită relaţiile sociale dintr-o anumită epocă, reproduc trăsăturile şi caracteristicile ei specifice. Conţinutul jocului surprinde această realitate, subiectele sunt luate din viaţa socială în care trăieşte copilul. Totuşi psihologii sunt de părere că deşi jocul reproduce realitatea socială specifică epocii în care trăieşte copilul la un moment dat, jocul ca fenomen biologic are nişte legi interne care acţionează fără limite în timp şi spaţiu. Dintotdeauna fetiţele s-au jucat de-a mama, s-au jucat cu păpuşile, iar băieţii de-a războiul, de-a soldaţii. Aceste jocuri dărâmă barierele sociale şi temporale şi ne determină să privim jocul copiilor ca pe un fenomen universal. 1.3.Caracterul polivalent al jocului 17

Jocul este o realitate permanentă în viaţa copilului, căruia îi oferă oportunitatea adaptării la o realitate pe care nu o cunoaşte decât parţial, care îl copleşeşte cu multitudinea de informaţii, care îi stăvileşte energia prin numeroasele interdicţii care i se pun. Astfel realitatea îi apare copilului la o permanentă luptă pentru adaptare, în acest efort de înţelegere şi adaptare la realitatea frustă, apare o luptă a contrariilor, impediment pe care copilul cu posibilităţile sale reduse fizice şi psihice nu o poate depăşi. Conflictul care apare în planul conştiinţei sale este ameliorat şi estompat prin joc. Jocul fiind indispensabil legat de planul imaginativ al fanteziei fără margini, satisface hiatusurile din viaţa reală, prea complicată şi complexă pentru posibilităţile copilului. Pentru copil jocul este atât muncă cât şi artă, este activitate utilă şi plăcere, este fantezie şi realitate totodată. Pedagogul elveţian, Édouard Claparède afirma că pentru copil jocul este însăţi viaţa3, în sensul că realitatea obiectivă, palpabilă şi reală se împleteşte în modul cel mai firesc cu fantezia, ficţiunea, imaginarul şi visarea în mintea copilului. 1.4. Jocul, realitate permanent umană Regăsim jocul în viaţa omului la orice vârstă. Dacă de la naştere şi până în jurul vârstei de 3 ani copilul se joacă instinctiv, doar manipulând jucăriile, începând de la vârsta de trei ani jocul devine activitate permanentă şi formativă în viaţa copilului. Începând cu vârsta preşcolară mare copiii se joacă jocuri din ce în ce mai complicate şi complexe, jocuri cu reguli prestabilite. Dar şi adultul menţine în viaţa lui jocul ca pe ceva preţios. Desigur că jocul la vârsta adultă are substraturi mult mai subtile, este un joc evoluat spre forme rafinate, de la jocul de cuvinte dintr-o conversaţie până la jocul actorilor pe scena teatrului. În 3

Édouard Claparède, Psihologia copilului şi pedagogia experimentală, Editura Didactică şi Pedagogică, 1975. 18

momentele de relaxare, în societate, în grupul de prieteni se practică o serie de jocuri cu caracter relaxant: remmy, şah, joc de cărţi, monnopolly, bridge etc. Apoi putem vorbi de rolul jocului în medicină ca valoare terapeutică, sub forma sociodramei, sau psihodramei. Din cele mai vechi timpuri omul s-a delectat cu jocul, jocurile publice sau individuale, fie participând direct, fie ca spectator, avem în vedere jocurile olimpice, jocurile sportive etc. Evoluţia tehnicii a determinat şi evoluţia jocurilor, astfel au apărut jocurile pe calculator, pe televizor, pe telefoanele mobile şi alte jocuri electronice. Prestigioşi psihologi au fost interesaţi de-a lungul timpului de joc şi de rolul pe care acesta îl are în evoluţia copilului. L. J. Vîgoţski susţinea importanţa deosebită a jocului în dezvoltarea personalităţii copilului, de aceea afirma el trebuie gândite situaţii şi noi experimente în care jocul să deţină locul central în educaţia copiilor de vârstă preşcolară. D. B. Elkonin4 precizează că rolul principal în dezvoltarea jocului la vârsta preşcolară îl reprezintă apariţia tendinţelor irealizabile. A. N. Leontiev preocupat şi el de psihologia jocului aduce idei noi precizând că tendinţele irealizabile existau în viaţa copilului încă de la naştere, însă ceea ce este important de precizat este faptul că odată cu dezvoltarea limbajului se formează şi se dezvoltă planul conştiinţei. Ceea ce era irealizabil pentru copil la începuturile vieţii sale devine acum realizabil nu în plan real ci ireal, dobândind o nouă formă în planul ideilor. Pornind de la planul material, acţionând cu obiectele, copilul îşi interiorizează acţiunile, care trec printr-un proces de transformare în planul imaginar. Aici intervine jocul. Jocul construieşte situaţia imaginară sau imaginaţia construieşte jocul în plan ideal? Desigur întrebarea este retorică, dar trezeşte numeroase interpretări. Cert este că ele se autodetermină 4

reciproc, contribuind la dezvoltarea copilului. Putem vorbi de jocul propriu-zis doar după vârsta de trei ani, odată cu apariţia conştiinţei de sine, înainte de această vârstă avem de-a face cu conceptul de non-joc, sau doar de un joc fără aportul conştient. Evoluţia şi dezvoltarea jocului este legată de dezvoltarea ontogenetică a copilului. Psihologii care au fost interesaţi de psihopedagogia jocului au adus contribuţii remarcabile domeniului clarificând aspecte vitale pentru înţelegerea apariţiei, dezvoltării şi rolului jocului în viaţa copilului. Amintim câteva principii ce ţin de condiţiile istorice ale apariţiei jocului:
jocul are o natură socială, în special jocul cu reguli este social deoarece este social prin originea sa: apariţia sa este determinată social şi conţinutul este de natură socială;
jocul propriu-zis apare la vârsta preşcolară, după vârsta de 3 ani, determinat de influenţele educative şi de apariţia conştiinţei de sine;
jocul educativ, la vârsta preşcolară stă puternic sub influenţa relaţiilor interumane, aspect ce poate fi identificat prin conţinutul jocului la această vârstă care reflectă activitatea umană, relaţiile interumane, astfel jocul devine o formă de adaptare la cerinţele sociale;
jocul are ca tehnică de manifestare transferul de semnificaţii din planul real în cel imaginar;
jocul cu funcţiile sale, în special la vârsta preşcolară contribuie la dezvoltarea psihică a copilului şi-i dezvoltă personalitatea în devenire. Importanţa jocului în dezvoltarea personalităţii copilului este incontestabilă, ca un copil să se dezvolte armonios, să crească sănătos şi să păşească cu încredere în viaţă are nevoie de joc.

D. B. Elkonin, 1980. Op cit. 19

20

Activităţi pentru seminar Capitolul al II-lea ROLUL JOCULUI ÎN DEZVOLTAREA COPILULUI Sarcini şi exerciţii aplicative

?

1. Pornind de la următoarea afirmaţie: "Copilul râde: Înţelepciunea şi iubirea mea e jocul!" (Lucian Blaga), redactaţi un eseu structurat de 150 de cuvinte. Timp de lucru 10 minute. 2.

-

Lucrând pe echipe arătaţi care sunt argumentele aduse în favoarea afirmaţiei: Jocul, activitatea de bază în grădiniţă. 3.

-

Argumentaţi importanţa funcţiei de socializare a jocului în perioada preşcolară 4.

-

Elaboraţi o definiţie proprie a jocului. 5.

-

Exemplificaţi prin tipuri de jocuri rolul lor în dezvoltarea personalităţii copilului. 6.

-

Proiectaţi o situaţie de învăţare în care jocul reprezintă forma principală de activitate. 21

2.1.Relaţia joc - dezvoltare Aspecte conceptuale generale. Între dezvoltarea copilului sub toate aspectele şi joc este o relaţie strânsă. Încă de la naştere accederea copilului la cunoaşterea lumii înconjurătoare se realizează cu ajutorul jocului. La început putem afirma că jocul are mai mult un caracter imprecis, psihologii l-au numit non-joc, copilul manipulează jucăriile instinctiv, dar treptat jocul va prinde contur şi va deveni mult mai bine conturat. Jocul, ca activitate specifică copilăriei este o formă de conduită a copilului care se bazează pe imaginaţie şi pe trăsăturile ei specifice: vivacitate, superficialitate, trăirea iluziilor. V. Stern precizează în studiile sale factorul determinant al apariţiei jocului - îngustimea universului copilului, determinată de experienţa sa de cunoaştere redusă. Copilul pentru a compensa această lipsă de cunoaştere apelează la joc, ca remediu compensator. Expansiunea spre necunoscut se realizează tocmai cu ajutorul jocului, jocul oferă copilului posibilitatea de a accede spre o lume necunoscută în mod gradat, treptat, fără a se simţi frustrat de dezavantajele necunoaşterii. Ca să înţelegem mai bine modul în care jocul îşi face simţită prezenţa în orice moment al copilăriei trebuie să înţelegem evoluţia nivelului de dezvoltare fizică şi mai ales psihică a copilului. Dacă vorbim de dezvoltarea umană în general, a copilului în particular ne referim la nişte etape pe care le parcurge în mod obligatoriu în drumul său spre maturizare. Aceste etape sau perioade cuprind ele însele faze de dezvoltare, de progres, de evoluţie, de transformare de natură fizică, psihică, morală, socială. Dezvoltarea umană este grevată 22

de această trecere de la o vârstă la alta având la bază mai mulţi factori care se autodetermină şi care au o deosebită complexitate. De aceea dezvoltarea poate fi analizată prin prisma mai multor ştiinţe ca: antropologie, sociologie, educaţie, ecologie, biologie, psihologie şi pedagogie. Domeniul de cercetare îi rămâne totuşi psihologiei, în cadrul căreia specialiştii au investigat dezvoltarea copilului prin diferite metode, de la tipurile de influenţe care se exercită asupra copiilor începând cu primele interacţiuni care au loc între părinţi şi copiii lor, până la modalităţile de creştere şi educare a copiilor din diferite culturi. Psihologia a concretizat această analiză amănunţită în teorii. Una dintre teorii este teoria învăţării sociale, care elaborează principiul conform căruia dezvoltarea copilului este determinată de contactele pe care le are cu alte persoane, iar aceste contacte vor determina influenţe majore în evoluţia lui. O altă teorie este implementată în abordarea psihanalitică. În studiul dezvoltării copilului regăsim şi teoria structuralistă, care pune accent pe maturizarea biologică a acestuia şi pe dezvoltarea secvenţială a cogniţiei sale. Fiecare teorie şi-a avut adepţii ei care au adus contribuţii substanţiale la dezvoltarea teoriilor, facilitând accesul la cunoaşterea psihologiei umane din perspective diferite, cu rol în activitatea educativă practică. Rolul interacţiunii sociale în dezvoltarea copilului. Personalitatea şi comportamentul copilului se dezvoltă ca urmare a interacţiunii sociale, interacţiunea socială reprezintă o formă de condiţionare care are ca repere: recompensa şi pedeapsa, imitarea, identificarea cu anumite modele, asumarea de roluri sociale şi conformarea la expectanţe. Pe parcursul dezvoltării sale copilul participă la diferitele procese sociale: percepţia socială şi înţelegerea comportamentului oamenilor, asumarea rolurilor sociale şi a comportamentelor asociate lor, comunicarea socială atât verbală cât şi non-verbală. Primele relaţii sociale pe care le stabileşte copilul sunt cele cu părinţii, în special ataşamentul între copil şi mamă, ataşament stabilizat în jurul vârstei de aproximativ şapte luni. Mama face apel tot la joc 23

atunci când interacţionează cu copilul ei, fie utilizând tot felul de jucării „zăngănitoare” cu care încearcă să-i atragă atenţia copilului, fie utilizând jocuri de cuvinte pentru a-l liniştii, fie pur şi simplu jucându-se cu el prin diferite gesturi liniştitoare: atingerea succesivă a bărbiei, mângâierea obrajilor, gâdilatul, exerciţii de gimnastică etc. Pe măsură ce această interacţiune se dezvoltă, copilul şi părinţii se acomodează şi, treptat, se formează între ei o relaţie de ataşament. Modalităţi de interacţiune socială. Primul contact al copilului cu lumea exterioară are loc prin procesul de interacţiune cu părinţii, realizat pe diverse căi: în procesul de hrănire, de îngrijire şi comunicare, prin gesturile, mimica, jocurile şi vorbele persoanei care are grijă de el, de obicei mama. Jocurile simple: de gestică, manipulare de obiecte îi pot oferi copilului o experienţă variată, dar şi modalităţi de stimulare: zâmbetul, ridicarea şi strângerea în braţe, gâdilatul, jocurile simple, comunicarea de orice tip. Din aceasta diversitate de comportamente pe care le manifestă părinţii în relaţiile cu copilul, copilul începe să îşi formeze primele cunoştinţe despre lumea înconjurătoare. Interacţiunea umană determină reacţii ce duc la stimulare şi învăţare de comportamente. S-a observat tendinţa copilului de a reacţiona mai puternic la oameni, decât la alţi stimuli din mediul său, cum ar fi lumina sau zgomotele (Schaffer, 2005).. Fiinţele umane, în comparaţie cu multe alte specii sunt fiinţe sociabile şi, în mod normal nu-şi trăiesc viaţa complet izolate, au nevoie de stimulare socială pentru dezvoltarea potenţialităţilor native. Copilul încă de la naştere dovedeşte o tendinţă de socializare foarte puternică şi foarte bine conturată, conform observaţiilor realizate de cercetători. Studiile au demonstrat existenţa tendinţei înnăscute (Hayes Nicky, Sue Orell, 2003), a copiilor de a zâmbi când privesc ceva care seamănă cu o figură umană. Când copilul este foarte mic, această tendinţă se manifestă ca răspuns la stimuli foarte simpli (cum ar fi o bucată ovală de carton pe care sunt desenate două puncte, care seamănă cu figura umană), dar pe măsură ce copilul creşte şi 24

experienţa sa se amplifică, nu mai reacţionează la o astfel de imagine, stimulii trebuie să fie mult mai detaliaţi. Astfel, după cinci luni copilul va reacţiona la o imagine mai aproape de realitate cum ar fi o fotografie. Pe lângă tendinţa de bază pe care copilul învaţă să o complice pe măsură ce se dezvoltă, apare ataşamentul care pare a fi o formă de “programare” biologică (IRM)1 şi care se dezvoltă şi devine mai complexă pe măsura acumulării de noi experienţe pe care copilul le dobândeşte interacţionând cu mediul social. O alta modalitate importantă de interacţiune între adulţi şi copii este imitarea gesturilor şi a mimicii prin observarea şi exersarea lor repetată. S-a observat aspectul că, chiar foarte mici copiii imită expresiile mamelor lor. În activitatea zilnică de îngrijire a copilului, de obicei mama afişează deseori expresii faciale exagerate atunci când vorbeşte bebeluşului, şi s-a observat că bebeluşii de câteva săptămâni se angajează în interacţiuni cu mamele lor şi imită expresiile acestora, lucru deosebit de important în evoluţia lor. Are loc fenomenul de trecere de la contagiune la comunicare. Principalele tipuri de imitare întâlnite la sugarii foarte mici (12-21 zile) sunt deschiderea gurii şi scoaterea limbii, dar, pe măsura ce cresc capacităţile lor de imitare şi de răspuns la stimuli devin din ce în ce mai complexe. Plânsul poate fi, de asemenea, considerat modalitate de comunicare, o modalitate de adaptare la mediu, o formă de a cere ajutor, mamele dezvoltându-şi o capacitate de înţelegere a plânsului copilului lor, diferenţiind situaţiile în care copilul este flămând, are dureri, sau pur şi simplu simte nevoia de afecţiune(de a fi luat în braţe) etc. Una din cele mai importante variante de comunicare între mama şi copil, asupra căreia s-au concentrat numeroşi cercetători este contactul vizual, s-a constatat că dilatarea pupilelor, care este o cale prin care semnalăm inconştient afecţiunea faţă de alte persoane, este un 1 IRM, innate releasing mechanisms (mecanisme teleonomice, programe genetice).

25

semnal pe care îl transmit şi copiii, mai ales faţă de părinţii lor, începând chiar de la vârsta de patru luni. Înainte de aceasta vârstă îl afişează la vederea oricărei figuri. Acest aspect sugerează două lucruri, mai întâi că persoanele care interacţionează cu copilul vor primi şi alte mesaje în afară de zâmbet, arătându-le că şi copilului îi face plăcere interacţiunea, în al doilea rând se observă că pe la patru luni copilul începe să aibă preferinţe în privinţa persoanelor din jurul său. Astfel comunicarea non-verbală fundamentează dezvoltarea ataşamentelor între copil şi părinţi, constituind o primă experienţă care va fi utilă în interacţiunile sociale viitoare. Deci putem observa că de la naştere, copilul este dotat cu un set de comportamente pe care se va baza dezvoltarea interacţiunilor sociale. Un reflex înnăscut al copilului este reflexul Moro: la auzul unui zgomot puternic în imediata lui apropiere(o lovitură în masă, de exemplu), copilul reacţionează automat, îşi întinde brusc braţele, apoi le strânge la piept, începe să plângă deschizându-şi larg ochii. Reflexele de acest tip se întâlnesc la nou-născuţi, deşi adesea dispar cu totul după aproximativ cinci zile. Reflexul Moro este folosit pentru a testa funcţionarea normală a creierului şi a corpului unui nou-născut, un răspuns adaptativ util la un stimul care sperie, având ca rezultat apropierea copilului de mamă, dar şi ca pe un stimul pentru mamă, care la rândul ei, va fi mai protectoare faţă de copil. În principal, există trei modalităţi de încurajare a socializării copilului, prin procesul de imitare şi identificare, şi prin educaţia directă. Imitarea presupune copierea unei anumite acţiuni sau a unui set de acţiuni şi permite copilului să dobândească o serie de deprinderi fizice, foarte rapid şi eficient. Copilul mic se joacă adoptând roluri sociale şi imitând adulţii pe care i-a văzut în aceste roluri. Toate aceste lucruri fac parte din procesul prin care copilul învaţă comportamente pe care le poate utiliza mai târziu, prin imitare copilul este capabil să înveţe mai mult decât prin învăţarea directă. Învăţarea bazată pe observaţie. Deseori copilul învăţa bazându-se pe observaţiile pe care le acumulează inconştient, 26

deşi acest lucru începe cu procesul de imitare, învăţarea se interiorizează rapid, astfel încât copilul ajunge să se identifice cu persoana sau cu rolul respectiv. Identificarea are loc într-o perioadă mult mai mare de timp decât imitarea şi se crede că, învăţarea rolurilor sociale, cum ar fi învăţarea rolului de sex, are loc prin procesul de identificare. Datorită acestui lucru teoreticienii învăţării sociale, consideră că prezenţa modelelor este foarte importantă în dezvoltare, modelele de rol îi oferă copilului ghidare, care-l va orienta spre un comportament adecvat în viaţă. Cercetătorii au realizat o serie de experimente prin care au investigat imitarea la copii. Aceştia au constatat că nu toate modelele au fost imitate în mod egal, copiii au imitat modelele pe care le-au considerat similare lor, alegând modelele în funcţie de sex. Cercetătorii au investigat modul în care întăritoarele pozitive (cum ar fi lauda sau încurajarea) pot influenţa învăţarea prin imitare. Dacă o purtare agresivă este ignorată sau pedepsită atunci este mai puţin probabil să se repete, însă acţiunile agresive care au consecinţe satisfăcătoare pentru agresor au o probabilitate mai mare în a se repeta. Pe de altă parte cordialitatea şi apropierea dintr-o relaţie pot avea influenţe pozitive asupra procesului de identificare. S-a constatat că băieţii care au relaţii calde de afecţiune cu taţii lor, obţin în principiu, scoruri mai mari la testele de masculinitate decât băieţii a căror relaţie cu tatăl este mai rezervată. Acelaşi lucru este valabil şi pentru fete: cu cât relaţia cu mamele lor este mai strânsă, cu atât mai puternică este identificarea cu feminitatea. Copiii învaţă foarte mult prin imitare şi identificare, dar şi prin intermediul reacţiilor directe din partea adulţilor, fiind o modalitate importantă de pregătire a copiilor pentru a se comporta conform exigenţelor sociale. Autoîntăririle şi pedepsele iau cel mai adesea forma unor întăriri emoţionale (mândria şi satisfacţia în primul caz, ruşinea şi culpabilitatea în cel de-al doilea). Depresia face şi ea parte frecvent din setul de pedepse autoadministrate. Standardele de apreciere sunt învăţate prin modelare în principal de la părinţi sau de la alte persoane cu mare influenţă în 27

copilărie, ulterior modificate datorită interacţiunilor dintre standarde şi performanţe. Fiecare societate modelează comportamentul copiilor prin recompense, (laude şi atenţia adulţilor, pe care copiii le consideră recompense), dar şi pedepse adecvate social. Este de preferat ca tipul de pedepse pe care le utilizează părinţii să se coreleze cu dezvoltarea unui simţ puternic al conştiinţei la copil2. Pedepsele psihologice par să fie eficiente prin producerea unei conştiinţe puternice la copii, actul de a-şi cere scuze se interiorizează, astfel încât copilul ajunge în timp să regrete faptele sale şi să se simtă vinovat şi responsabil, aceasta doar cu condiţia oferirii unor explicaţii, pentru a li se clarifica copiilor expectanţele adulţilor şi motivarea regulilor. Dacă vorbim de pedepsele fizice, singurul efect al pedepsei fizice ar fi teama de a nu fi descoperit şi nu dezvoltarea unei conştiinţe puternice3. Explicaţiile şi comunicarea par să încurajeze copilul să se comporte sociabil. În studiile sale, Piaget4 a elaborat o teorie originală asupra genezei şi mecanismelor gândirii denumită teoria operaţională. El a delimitat stadii şi serii de operaţii ale inteligenţei:
stadiul senzorio-motor, desfăşurat de la naştere până la vârsta de 2 ani, când copilul este preocupat de câştigarea controlului motor şi învăţarea obiectelor fizice. Încă de la naştere în primul stadiu senzorio-motor se remarcă unele gesturi repetitive care devin jocuri ale copilului cu propriile segmente ale corpului. Copilul îşi descoperă treptat părţile corpului printr2 Mackinnon în 1938 a arătat că studenţii care s-au dovedit a avea o conştiinţă puternică (nu au copiat la un test atunci când au avut ocazia), suferiseră pedepse psihologice de la părinţii lor, cei care au trişat (deci nu aveau probabil o conştiinţă puternică) suferiseră pedepse fizice. 3 Preda, V., (1998), Delincvenţa juvenilă. O abordare multidisciplinară, Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca. 4 Piaget este cunoscută peste tot în lume şi constituie încă o sursă de inspiraţie în domenii ca psihologie, sociologie, educaţie, epistemologie, economie şi drept, a publicat Biologia şi cunoaşterea, Concepţia copilului asupra lumii, Limbajul şi gândirea copilului, Epistemologie genetică.

28

un joc mecanic şi accidental la început, care treptat devine deprindere. Astfel copilul îşi va satisface anumite trebuinţe, de exemplu, prin sugerea degetului. În acest stadiu prin condiţionări se produce fenomenul de asimilare şi se formează anumite deprinderi. Treptat prin dezvoltarea acţiunilor senzorio-motorii, copilul reuşeşte o coordonare oculo-motorie, ceea ce va determina jocul de manipulare a obiectelor, prinde obiectele, le duce la gură, le abandonează. Prin jocul de manipulare a obiectelor şi prin intervenţia adulţilor copilul ia contact cu realitatea, cu lumea obiectuală pe care treptat o va asimila. Părinţii la început comunică prin gesturi cu copiii, părintele foloseşte limbajul în asociere cu obiectul, iar copilul răspunde provocării prin gesturi. De exemplu părintele pune iepuraşul pe o etajeră. La întrebarea adresată copilului:” Unde este iepuraşul?” copilul arată cu degetul înspre etajeră, astfel acumulează şi învaţă pas cu pas prin interacţiunea cu părinţii şi adulţii din jur, iar activitatea prin care se realizează este tot jocul sub diferitele sale forme. Prin joc copilul devine capabil să găsească mijloace noi nu numai prin tatonări exterioare sau materiale, ci prin combinări interiorizate, care duc la o înţelegere sau la intuiţie. De pildă, pus în faţa unei cutii de chibrituri abia întredeschisă, în care s-a introdus un zar, copilul încearcă s-o deschidă, mai întâi prin tatonări materiale (reacţie caracteristică stadiului al V-lea senzorio-motor), iar după eşec, prezintă reacţia complet nouă a suspendării unei acţiuni şi a examinării atente a situaţiei în timpul acesta, el deschide şi închide încet gura sau, în cazul unui alt subiect, strânge şi desface pumnul, pentru a imita rezultatul pe care vrea să-l realizeze, adică o deschidere mai completă a cutiei) după care, brusc îşi strecoară degetul în deschizătură şi reuşeşte astfel să deschidă cutia. Apar primele semne ale manifestării unei acţiuni inteligente.
stadiul preoperaţional, între 2 şi 7 ani, când copilul este preocupat cu calificarea verbală. Dacă în cursul primelor optsprezece luni are loc o decentrare generală, în urma căreia copilul sfârşeşte prin a se situa ca un obiect între altele, într-un 29

univers format din obiecte permanente, structurat într-un mod spaţio-temporal şi constituind sediul unei cauzalităţi în acelaşi timp spaţializate şi obiectivate în lucruri, începând cu al doilea an de viaţă, universul copilului practic este format mai întâi din obiecte permanente. Structurile senzorio-motorii constituie izvorul operaţiilor ulterioare ale gândirii. Aceasta înseamnă deci că inteligenţa decurge din acţiune, în ansamblul ei, ca transformatoare a obiectelor şi a realului. Activitatea de cunoaştere, a cărei formare la copil este în esenţă asimilare activă şi operatorie se realizează prin joc. Apare acum jocul simbolic sau jocul de ficţiune necunoscut la nivelul senzorio-motor. Datorită dezvoltării percepţiilor şi reprezentării copiii folosesc gestul imitator, dar însoţit de obiecte care devin simbolice. Acest lucru este posibil şi datorită dezvoltării care permite evocarea verbală a unor evenimente care nu au loc în prezent. Odată cu jocul simbolic şi cu desenul, copilul trece de la reprezentarea concretă, la reprezentarea amânată, apoi la gândire. J. Piaget spunea: Jocul simbolic înseamnă, fără îndoială, apogeul jocului infantil. El corespunde funcţiei esenţiale pe care o îndeplineşte jocul în viaţa copilului mai mult chiar decât celelalte două sau trei forme de joc, despre care de asemenea vom vorbi. Obligat să se adapteze neîncetat lumii sociale a celor mari, ale cărei interese şi reguli îi rămân exterioare, şi unei lumi fizice pe care deocamdată o înţelege prost, copilul nu reuşeşte, spre deosebire de adult, să satisfacă trebuinţele afective şi chiar intelectuale ale eului său în cursul acelor adaptări care, pentru adulţi sunt mai mult sau mai puţin complete, dar care pentru el rămân cu atât mai nedesăvârşite, cu cât el este mai mic. Este deci necesar, pentru echilibrul său afectiv şi intelectual, ca el să poată dispune de un sector de activitate a cărui motivaţie să nu fie adaptarea la real, ci dimpotrivă, asimilarea realului la eul său, fără constrângeri sau sancţiuni. Acesta este jocul, care transformă realul printr-o asimilare mai mult sau mai puţin pură la trebuinţele eului, în timp ce imitaţia (atunci când ea constituie un scop în sine) este o acomodare mai mult sau mai puţin pură la 30

modelele exterioare, iar inteligenţa este un echilibru între asimilare şi acomodare (J. Piaget, 2005). Ceea ce este interesant de remarcat este aspectul că în jocul simbolic identifică cu preponderenţă conflictele afective. O întâmplare din viaţa copilului va fi reprodusă într-un joc cu păpuşile. Copilul va rezolva conflictul într-un mod mai eficient în jocul cu păpuşile decât au făcut-o părinţii faţă de el şi mai ales va aleasă o rezolvare mai fericită, fie în sensul că copilul foloseşte faţă de păpuşa sa o pedagogie mai inteligentă decât cea a părinţilor, fie în sensul că el integrează în joc ceea ce amorul său propriu îl împiedică să accepte la masă (să mănânce până la fund o farfurie cu ciorbă care nu-i place, mai ales dacă păpuşa este cea care o face, simbolic), (J.Piaget, 2005). Orice întâmplare care al-a afectat pe copil va fi reflectată în jocul simbolic în care deznodământul este întotdeauna fericit. Putem observa că jocul simbolic serveşte copilului la lichidarea conflictelor, dar şi la compensarea trebuinţelor nesatisfăcute, la eliminarea supunerii şi autorităţii, la eliberarea şi extinderea eului etc.
stadiul concret operaţional, între 7 şi 12 ani, când copilul începe să se descurce cu conceptele abstracte, cum ar fi numerele, relaţiile şi înrudirile. Activitatea educativă, realizată cu ajutorul jocului, va determina dezvoltarea mintală a copilului care se constituie ca o succesiune a trei mari scheme, fiecare dintre ele continuând-o pe cea precedentă, mai întâi reconstruindo pe un nou plan, pentru a o depăşi apoi într-o măsură din ce în ce mai mare. Construirea schemelor senzorio-motorii continuă cu construirea relaţiilor semiotice, a gândirii şi a conexiunilor interindividuale, interiorizarea acestor scheme de acţiune reconstruindu-se pe planul nou al reprezentării, până la construirea ansamblului operaţiilor concrete şi a structurilor de cooperare.
stadiul formal operaţional, între 12 şi 15 ani, etapa în care copilul începe să raţioneze logic şi sistematic. Gândirea formală se naşte pe baza restructurării operaţiile concrete, subordonându-le structurilor noi, a căror dezvoltare va 31

continua în timpul adolescenţei şi a întregii vieţi ulterioare (o dată cu multe alte transformări). Într-o altă concepţie acestea sunt denumite: stadiul animist infantil, cel al gândirii magice, al gândirii referenţial egocentrice-sincretice, subiectivist-autistă şi în fine, stadiul constituirii gândirii concrete şi apoi a celei formal-logice. Operaţiile folosite de gândire se dezvoltă şi ele şi se exprimă ca operaţii de: clasare, seriere, numărare, măsurare, deplasare în spaţiu şi în timp etc. Operaţiile se datorează interiorizării, transpunerii în plan mental a acţiunii subiectului. Operaţiunile devin reversibile şi se coordonează cu alte operaţii integrându-se în structuri de ansamblu. Reversibilitatea, capacitatea de a inversa şi reconstitui operaţii, caracterizează, conform opiniei lui Piaget, gândirea operaţională privitoare la relaţiile dintre subiect şi obiect. Piaget a considerat inteligenţa capacitatea umană de adaptare la mediul său şi la modificările din mediu. Inteligenţa nu este dobândită deodată de către copil, ci se dezvoltă în etape bine definite. Aceste etape, după Piaget, stadii, sunt identice pentru fiecare individ. În fiecare stadiu, copilul prin activitatea educativă bazată pe joc, învaţă noi forme de comportament şi îşi dezvoltă capacitatea de gândire logică. Fiecare stadiu este caracterizat de capacităţi cognitive diferite. Deşi unii copii pot avansa, trecând de la un stadiu la altul mai rapid decât alţi copii, Piaget consideră că, toţi copiii trebuie să treacă prin stadiile de dezvoltare în aceiaşi succesiune. Fiecare stadiu se îmbogăţeşte prin acumulări succesive la capacităţile dobândite în stadiul anterior. Piaget a considerat inteligenţa şi ca o formă de dezvoltare prin interacţiunea cu mediul. Copilul prin jocurile pe care le practică în mod activ şi curios, acţionează continuu asupra mediului sau, observând efectul pe care îl are acţiunea sa, iar când gândeşte, efectuează operaţii mintale. O operaţie reprezintă orice set de acţiuni care produc un efect asupra mediului. Pe măsură ce copilul începe să stăpânească noi abilităţi, acestea apar în procesele sale de gândire sub forma structurilor cognitive denumite scheme. O schema conţine toate ideile, amintirile, capacităţile şi asocierile legate de un anumit set 32

de operaţii asupra mediului. Piaget consideră că dezvoltarea cognitivă are loc prin procesul construirii şi dezvoltării de scheme noi şi al extinderii celor existente, cu aplicabilitate la un domeniu mai vast. Pe măsură ce creşte şi interacţionează cu mediul, copilul îşi dezvoltă şi îşi modifică schemele în mod continuu. Schema este o structură pe care o utilizăm ca fir director în comportamentul nostru. Piaget consideră că gândirea a luat naştere ca rezultat al evenimentelor neaşteptate. Prin aceasta, el înţelege că, atunci când suntem capabili să apelăm la schemele preexistente fără nici o problemă, nu ne mai gândim prea mult la evenimentul în curs. Noua uzanţă ar fi în afara a ceea ce Piaget a numit domeniu de oportunitate al schemelor noastre preexistente, în care trebuie să se modifice atât comportamentul obişnuit cât şi schemele. Piaget consideră că un eveniment ca acesta, care presupune imposibilitatea aplicării schemelor existente în maniera normală, determină o stare mintală de instabilitate, de dezechilibru. Încercarea de a corecta această lipsă de echilibru se realizează prin procesul psihic de echilibrare, de ajustare a schemelor prin asimilare şi acomodare, până când individul face faţă noii situaţii. Asimilarea este procesul de amplificare a domeniului de oportunitate al schemelor, prin simpla sa extindere, care să-l facă utilizabil în prelucrarea noilor informaţii. Cu alte cuvinte, asimilarea are loc atunci când noile informaţii sunt absorbite în schemă, fără ca schema propriu-zisă să se modifice esenţial. O noua schemă ar trebui să-şi modifice “forma”, pentru a se potrivi cu noua informaţie. Piaget a numit acest proces acomodare. În cazurile în care noile informaţii sunt cu totul diferite, procesul de acomodare ar putea avea ca rezultat chiar o nouă schemă, formată prin împărţirea în două a schemei existente. Asimilarea şi acomodarea au loc împreună, ca parte a procesului de echilibrare, formând baza dezvoltării cognitive. Prima schemă dintre cele pe care le dezvoltă copilul este schema corporală, şi ea apare atunci când copilul începe să înţeleagă treptat ideea că unele lucruri pot fi numite “eu” şi sunt întotdeauna prezente, în timp ce altele “non eu” şi sunt prezente doar uneori. Odată formată această schemă prin experienţa din ce în ce mai bogată a copilului, va ajunge 33

treptat să se extindă şi să se subdividă, prin asimilare şi acomodare. Reducerea egocentrismului este un alt concept central al teoriei lui Piaget, concept controversat deoarece, consideră unii psihologi, nu se potriveşte cu dovezile experimentale asupra sociabilităţii copilului. Ideea este că în primii patru ani, cogniţia se dezvoltă prin reducerea treptată a egocentrismului şi că motivul principal pentru care gândirea copiilor este atât de diferită de cea a adulţilor este egocentrismul lor. Dar şi egocentrismul va fi redus tot cu ajutorul jocului, în special în cadrul jocurilor cu reguli, în care copilul trebuie să-i înfrâneze anumite impulsuri şi să se supună regulilor jocului şi grupului din care face parte. După Piaget, copilul, la naştere, este total egocentric, văzând întregul univers ca o simplă extensie a propriei sale persoane. Prin experienţa de viaţă acumulată prin joc în cadrul influenţei educaţionale, această viziune se ajustează treptat. În prima perioadă a vieţii, copilul ajunge să-şi dea seama că obiectele au o existenţă continuă, chiar dacă nu se află permanent sub atenţia lui, cu alte cuvinte copilul percepe constanţa obiectului, ca apoi începând cu stadiul preoperaţional copilul să devină capabil să descentreze, să-şi imagineze lucrurile şi din punctul de vedere al altcuiva. Deşi Piaget acceptă ideea că dezvoltarea cognitivă se amplifică prin interacţiunea cu mediul, el crede că este vorba de un proces mai degrabă ereditar, pentru că o anumită formă de gândire nu s-ar putea dezvolta, în cazul în care copilul nu ar fi pregătit genetic pentru aceasta. Totuşi predispoziţia poate apărea mai devreme, dacă mediul este extrem de stimulativ, sau mai târziu, dacă nu există prea multe şanse pentru copil de a explora probleme diferite. 2.2. Premisele dezvoltării personalităţii copilului prin joc Preocupările pentru definirea cât mai exactă a noţiunii de personalitate au fost subiecte de interes pentru mulţi psihologi şi pedagogi, iar interesul pentru acest concept încă este viu.

34

Psihologii5 definesc personalitatea ca fiind “(...) element stabil al conduitei unei persoane; ceea ce o caracterizează şi o diferenţiază de o altă persoană.” Al. Roşca este de părere că personalitatea unui copil este unică atâta timp cât cuprinde îmbinarea nonrepetitivă a însuşirilor psihologice, care au un mare grad de stabilitate. Allport susţine că personalitatea este organizarea dinamică înăuntrul individului a acelor sisteme psihofizice care determină ajustarea sa unică la mediu. Prin urmare personalitatea este acel cumul de elemente stabile din conduita unei persoane, este acel ceva definitoriu care o caracterizează şi o diferenţiază de o altă persoană, o face să fie o individualitate cu totul şi cu totul unică. Încă din primii ani de viaţă, fiinţa umană evoluează, se dezvoltă şi se maturizează sub influenţa unor condiţii de natură biologică, psihologică şi socială, care-şi vor pune amprenta asupra personalităţii într-un mod unic. Principalele direcţii ale dezvoltării personalităţii copilului se distribuie pe coordonate fizice şi psihice: aprofundarea activităţii sale de cunoaştere, transformarea vieţii sale afective, a relaţiilor şi atitudinilor sale faţă de mediul înconjurător şi perfecţionarea activităţii în vederea dezvoltării conduitei voluntare. Condiţiile în care evoluează copilul pot fi favorabile pentru dezvoltarea personalităţii sale şi în cazul acesta are loc o stimulare a întregii dezvoltări, sau nefavorabile, printr-o limitare a dezvoltării sale. Analiza acestor condiţii trebuie făcută avându-se în vedere situaţiile concrete în care se află fiecare copil şi potenţialul de receptare şi de asimilare a influenţelor amintite. Cert este că jocul ocupă un loc esenţial în dezvoltarea personalităţii copilului, astfel contribuind la formarea sa ca viitoare fiinţă socială. În joc copiii imită ceea ce i-au impresionat puternic, însă trebuie să precizăm că jocul stă puternic sub dorinţa copilului de a deveni adult şi de a face ceea 5 Sillamy, Norbert, Dicţionar de psihologie, Editura Univers Enciclopedic,. Bucureşti, 1998.

35

ce face adultul. Jocul copilului surprinde relaţiile antagonice pe care în joc copilul le rezolvă în sens pozitiv, în favoarea sa. Jocul contribuie la dezvoltarea gândirii. Urmărind acţiunea copilului de vârstă preşcolară mică în joc vom observa că el operează cu semnificaţiile obiectelor, chiar dacă acum el se sprijină pe substitute materiale (jucăriile). Cu timpul sprijinirea pe obiecte substitute se diminuează, jocul se manifestă prin cuvântul-denumire, ca o simbolizare a lucrurilor, iar acţiunile ca gesturi prescurtate şi generalizate însoţite de limbaj. Astfel copilul se duce la perete face gestul de a se spăla pe mâini, revine şi spune ”m-am spălat”, merge spre o măsuţă se aşează şi face gesturile de ducere la gură a bucatelor, se ridică şi spune „mulţumesc pentru masă”. Dezvoltarea funcţională a activităţii de joc şi dezvoltarea ontogenetică cunosc o dezvoltare autodeterminantă, creând zona celei mai apropiate dezvoltări a acţiunilor mintale. În joc se dezvoltă mecanismele mai generale ale activităţii intelectuale 2.2.1.Factorii care influenţează dezvoltarea personalităţii umane Evoluţia personalităţii umane se concretizează în cadrul unor raporturi între ereditar şi dobândit, între condiţiile interne şi condiţiile externe, între individ şi colectiv, precum şi între istoria individului şi istoria grupului (colectivităţii). Din punct de vedere ereditar copilul este înzestrat cu anumite disponibilităţi care se valorifică sub influenţa mediului şi a educaţiei. Sigmund Freud a surprins aspectul că încă de la naştere copilul este supus unor traumatisme (traumatismul naşterii, traumatismul desprinderii de sânul mamei, traumatismul infidelităţii tatălui, sau a mamei, traumatismul naşterii unui alt copil, traumatismul reducerii dezmierdărilor, traumatismul severităţii şi al pedepsei etc), conflicte şi constrângeri permanente. De aceea cu cât copilul se joacă mai mult cu atât va rezolva conflictele născute din aceste traumatisme şi contradicţii din viaţa lui, ceea ce îl va feri de pericolul unor boli nevrotice. În 36

general, mediul social este spaţiul concret în care trăieşte copilul şi care îi oferă anumite condiţii de dezvoltare, modele de învăţare şi de comportament. Mediul familial, cel mai apropiat copilului influenţează în mare măsură dezvoltarea premiselor naturale. Cunoaşterea mediului din care provine copilul este importantă deoarece poate explica anumite manifestări ale copilului. Un copil crescut într-un mediu afectiv favorabil, se dezvoltă ca o persoană autonomă, încrezătoare în sine şi în alţii, simţind sprijinul părinţilor ca pe o certitudine în orice situaţie s-ar afla. Tot în familie copilul învaţă să primească şi să dăruiască iubire, să manifeste conduite sociale dezirabile. Indiferenţa afectivă din familie duce la lipsa de orientare în viaţă, nesiguranţă în comportament şi lipsa de încredere în oameni. Astfel, familia reprezintă pentru copil un mediu saturat afectiv foarte necesar dezvoltării sale armonioase fizice şi psihice. În procesul influenţei realizate de părinţi asupra copilului se realizează emanciparea acestuia, care este de fapt tendinţa copilului de a fi asemănător părinţilor. Jocurile relevă fără tăgadă acest aspect. Jocul ne arată raporturile existente între părinţi şi copii. Psihologul Albert Adler dezvoltă în observaţiile sale ideea că, conflictele dintre părinţi şi copii sunt reflectate în jocurile acestora, în cadrul cărora copiii găsesc compensaţii şi rezolvări satisfăcătoare. Îngrădirile şi obstacolele din viaţa reală sunt regăsite în jocul copiilor. Părinţii pot urmări jocul copiilor şi îşi pot corecta atitudinile faţă de copiii lor prin adoptarea unor alte metode educative. Dar, oricât de optime ar fi relaţiile din cadrul familiei, aceasta nu poate asigura singură toate nevoile de dezvoltare ale copilului. Prin urmare, grădiniţa completează şi lărgeşte educaţia din familie prin activităţile organizate şi desfăşurate sub competenţa cadrelor didactice specializate. Prin frecventarea grădiniţei copilului beneficiază de condiţiile necesare socializării, acest nou mediu aduce o schimbare în raporturile sociale ale copilului: creşte numărul de relaţii cu adulţii şi cu ceilalţi copii, calitatea relaţiilor se diversifică, apare nevoia de a-şi adapta comportamentul nu 37

numai relativ cu propriile nevoi ci şi în relaţie de ceilalţi. Din punct de vedere psiho-social, educaţia joacă un rol determinant pentru formarea însuşirilor psihice ale personalităţii copilului şi elaborarea de comportamente integrativ - adaptate. Grădiniţa are mijloacele educative necesare intensificării relaţiilor copilului cu alte persoane (adulţi şi copii), se pot efectua vizite reciproce în care copilul să joace rolul de gazdă şi de musafir, sărbătorirea zilei de naştere (cu invitarea unor copii, organizarea de jocuri distractive), participarea la acţiuni comunitare, activităţi şi jocuri prin care copiii comunică între ei, cooperează, concurează, se acceptă şi se ajută unii pe alţii. Copilul preşcolar care frecventează grădiniţa beneficiază de o educaţie care acţionează în mod organizat, conştient şi dirijat pentru a valorifica cât mai bine potenţialul de care dispune şi pentru a stimula noi achiziţii. În plus întreaga activitate desfăşurată în grădiniţă se axează pe specificul copilăriei-jocul. Pe baza cunoaşterii particularităţilor individuale ale copilului şi a condiţiilor ce conduc la dezvoltare, educatoarea poate să-şi fixeze strategiile capabile să modifice structura originară a copilului, în aşa fel, încât să devină compatibilă cu cerinţele sociale. Copilul trăieşte în două lumi, o lume care aparţine principiului satisfacţiei şi o lume care aparţine principiului realităţii. Jocul ţine de lumea iluziilor autiste, de lumea dorinţelor nesatisfăcute în realitate, de lumea posibilităţilor fără de sfârşit. Pentru copil aceasta este o lumea adevărată, pentru copil această lume este la fel de reală ca cealaltă, realitatea plină de constrângeri şi interdicţii-lumea adulţilor. Jocul determină ca această lume subiectivă şi autistă a copilăriei să fie la fel de reală ca însăşi realitatea obiectivă. Prin intermediul educaţiei realizate sub îndrumarea adultului, treptat, copilul pătrunde în lumea reală pe care şi-o va interioriza. Numai prin sistemul relaţiilor copiladult, mai întâi părinţii, apoi cadrele didactice, copilul accede la cunoaşterea realităţii. De aceea este important ca educatoarea să cunoască atât nivelul de dezvoltare psihică a copilului în momentul intrării în 38

colectivitate, cât şi mediul din care provine, antecedentele medicale, condiţiile sociale ale familiei etc. Factorii care au cea mai mare importanţă pentru formarea personalităţii sunt: • maturizarea neurofuncţională; • stimulările bogate şi variate oferite de mediul grădiniţei; • rolul jocului ca activitate fundamentală; • interrelaţionarea cu cei de aceeaşi vârstă; • relaţii mai complexe cu familia şi cu cei din jur. Sub influenţa tuturor acestor factori apar şi se manifestă următoarele componente ale personalităţii: a) manifestarea iniţială a aptitudinilor la cei care au premise native specifice ca: • receptivitate deosebită faţă de anumite categorii de stimuli; • praguri senzoriale scăzute; • atracţie evidentă spre activităţi în legătură cu care vor apare aptitudini. Domeniile de manifestare sunt: desen, muzică, coregrafie, gimnastică, limbi străine. b) Copiii supradotaţi pot obţine deja rezultate semnificative. c) Dezvoltarea bazelor caracterului se realizează sub influenţa preponderentă a familiei (cei şapte ani de acasă) şi a grădiniţei. Grădiniţa oferă premisele pentru formarea caracterului prin: • construirea reglajelor voluntare; • cristalizarea sentimentelor fundamentale mai ales faţă de părinţi, dar şi faţă de ceilalţi; • dezvoltarea capacităţilor de a fi receptivi la cerinţele acestora şi la modelele pe care ei le oferă; • dezvoltarea conştiinţei morale primare. Prin urmare, sub influenţa acestor factori se formează premisele 39

pentru însuşiri caracteriale cum ar fi: • respectul faţă de alţii; • încrederea în sine; • curajul; • perseverenţa. În dezvoltarea personalităţii copilului identificăm dezvoltarea aspectelor structurale pe dimensiunile: temperament, aptitudini şi caracter. 2.2.2. Temperament, educaţie, joc Temperamentul, ca latură a personalităţii cuprinde o serie de particularităţi şi trăsături înnăscute, care nu pot fi mult modificate şi care sunt premise importante în procesul devenirii socio-morale a fiinţei umane. Temperamentul reprezintă dimensiunea energetico-dinamică a personalităţii şi se exprimă atât în particularităţi ale activităţii intelectuale şi afective, cât şi în comportamentul exterior (motricitate şi mai ales vorbire). S-au realizat numeroase cercetări finalizate cu clasificarea temperamentelor după criterii diferite, neajungându-se la o clasificare exhaustivă, de unde şi greutatea de a încadra temperamentul unui copil într-un anumit tipar. Observând copiii în diferite momente şi acţiuni distingem deosebiri temperamentale între ei, unii sunt mai vioi şi expansivi, alţii mai reţinuţi şi apatici, unii sunt plini acţiune şi afirmare, alţii sunt înclinaţi spre melancolie şi meditaţie, unii depăşesc psihic orice insucces, alţii se descurajează repede. Pornind de la aceste observaţii simple putem să intervenim în educarea copilului. Astfel, copiilor plini de energie, veşnic în mişcare, neastâmpăraţi, dornici de cunoaştere, de a lua iniţiativă trebuie să li se ofere posibilitatea canalizării acestei energii într-o direcţie pozitivă şi creatoare. Spre exemplu, implicarea lor în jocuri cu reguli, care le va înfrâna tendinţele impulsive şi le va canaliza energia prin conformarea la regulile jocului. Jocurile cu reguli impun un anumit comportament, care vor estompa impulsurile agresive, 40

sprijinindu-i pe aceşti copii temperamentali într-o direcţie bună. Atunci când un copil are un temperament melancolic, manifestându-se printr-un comportament timid, retras şi anxios, educatoarea trebuie să adopte o atitudine de încurajare şi să-l stimuleze cu perseverenţă, în jocuri care să-i pună în valoare aptitudinile şi să-l încurajeze. Faţă de aceşti copii se cere multă răbdare, înţelegere şi deosebită delicateţe. Orice acţiune mai dură îi poate conduce spre descurajare şi abandonul activităţii. Magia jocului va determina estomparea tendinţelor timide şi manifestarea spontană a acestor copii. Se impune mult tact pedagogic pentru apropierea de sufletul unui copil melancolic, se impune cu necesitate aprecierea oricărui mic progres şi antrenarea în diverse jocuri şi activităţi adecvate, care le va dezvolta curajul şi socializarea. Astfel punând un copil timid în postura de conducător de joc, acest rol va determina creşterea încrederii copilului în propriile puteri şi-l va determina să se manifeste cu mai mult curaj. Totodată, tactul pedagogic, stimularea şi încurajarea este bine să fie folosite şi în cazul copiilor cu un temperament puternic, dar instabil, care au iniţiativă şi multă energie, dar care se descurajează foarte repede la primul eşec. 2.2.3.Aptitudinile şi educaţia Aptitudinile fac parte integrantă din structura personalităţii şi au la bază predispoziţii native. Ele sunt proprietăţi psiho-fiziologice operaţionale, care asigură rapiditatea şi eficienţa activităţii psihice şi motrice (senzoriale, psihomotorii, intelectuale) generale: inteligenţa, spiritul de observaţie şi specifice (plastice, literare, sportive). Astfel, orice însuşire sau proces psihic privit sub unghiul eficienţei devine aptitudine. Totuşi o aptitudine izolată nu poate să asigure succesul într-o activitate importantă, combinarea aptitudinilor permite, însă compensarea unei însuşiri deficitare. Spre exemplu, o gândire bună poate să suplinească până la un moment dat un deficit de informaţii, însă până la urmă doar o inteligenţă foarte ridicată nu 41

va suplini carenţele informaţionale, deprinderile deficitare şi absenţa aptitudinilor. Toate se autodetermină şi contribuie la evoluţia personalităţii copilului înspre propria realizare. Aptitudinile se dezvoltă prin exersare sub influenţa acţiunii educaţionale, aptitudinile stau la baza identificării talentelor şi formării abilităţilor excepţionale. Pentru identificarea aptitudinilor pe lângă ochiul profesionist al observatorului sunt necesare şi condiţii de manifestare cât mai variate. Un mijloc important de identificare îl reprezintă jocurile copiilor, în cadrul cărora copiii se manifestă spontan şi natural. Un copil interiorizat, care aparent ne face impresia unui copil şters, în joc ne poate surprinde prin manifestări care contrazic impresia anterioară, remarcându-se prin aptitudini într-un domeniu sau altul. Jocul reprezintă mijlocul de identificare a aptitudinilor excepţionale ale copiilor, dar şi o modalitate de exersare a lor, deoarece în joc creşte motivaţia, sporeşte entuziasmul şi dorinţa de afirmare a copiilor. 2.2.4.Modelarea caracterelor Caracterul, spre deosebire de temperament, care aşa cum am văzut se referă la însuşiri puternic ancorate în ereditatea individului, vizează suprastructura socio-morală a personalităţii, calitatea de fiinţă socială a omului. Astfel, atunci când vorbim despre caracter, mai mult ca sigur implicăm un standard moral şi emitem o judecată de valoare. Termenul caracter din punct de vedere etimologic, provine din limba greacă veche, însemnând pecete, tipar şi prin referire la fiinţa umană, sisteme de trăsături, stil de viaţă. Acest termen vizează structura profundă a personalităţii şi se exprimă prin comportamente care, în virtutea frecvenţei lor într-o gamă întreagă de situaţii, sunt uşor de prevăzut. Astfel, ştim, de exemplu, cu o anumită probabilitate cum va reacţiona un copil în caz de nereuşită, dacă va putea rezista la o anumită tentaţie (jucărie) sau dacă într-un moment liber, va prefera să lectureze imaginile unei cărţi în loc să se joace. 42

Procesul de modelare a caracterului copilului este de lungă durată şi presupune mult tact în educaţie, numeroase intervenţii pedagogice, explicaţii şi modele comportamentale dezirabile. Formarea caracterului începe încă de la naştere, iniţiat de familie şi continuat în grădiniţă, şi şcoală. Jocul contribuie la modelarea caracterelor, în joc se produce o restructurare esenţială a comportamentului copilului. Conţinutul rolului din jocul cu reguli, se concentrează în jurul normelor ce privesc raporturilor dintre oameni, conţinutul său principal fiind normele de comportament practicate de adulţi. Prin joc copilul trece spre universul evoluat al formelor superioare de activitate umană (Winnicott, D. W., 2004). Jocurile aduc în atenţia copiilor conduitele dezirabile, pe care trebuie să le respecte în timpul jocului. În joc copilul identifică diferenţa dintre ceea ce este bine şi ceea ce este rău, ceea ce este frumos de ceea ce este urât, ceea ce este plăcut şi ceea ce nu este plăcut. Educatoarea trebuie să susţină şi să stimuleze cu deosebită atenţie şi consecvenţă acest proces de formare caracterială, printr-o acţiune consecventă, convergentă, continuă şi permanentă, canalizând constructiv energia afectivă a copiilor. În joc copilul îşi cunoaşte propria valoare şi conştientizează locul pe care îl ocupă în sistemul raporturilor sociale. Pedepsele pozitive şi mustrările vor fi aplicate cu multă grijă şi diplomaţie, pentru a nu leza demnitatea, sensibilitatea eului copilului. De asemenea se vor evita recompensele nemeritate, care creează confuzie şi derută în înţelegerea echităţii, copilul instinctual va percepe acea recompensa ca nemeritată, prin acel sindrom al bomboanei amare6 amintit de psihologi. Dezvoltarea psihică a copilului nu permite încă cristalizarea şi definirea trăsăturilor tipice ale personalităţii lui, de aceea încă nu se poate vorbi de existenţa unui caracter în adevăratul sens al cuvântului. Trăsăturile de caracter se învaţă şi se dezvoltă prin educaţie, prin experienţă socială, sub forma unor 6

Verza, E., Psihologia vârstelor, Editura Hyperion XXI, 1993. 43

jocuri cu subiecte din viaţa socială. În timp se vor contura trăsăturile de caracter, care stabilizându-se vor deveni durabile şi specifice. Ceea ce se poate realiza prin joc şi este imperios necesar sunt acele modele de comportare morală dezirabilă, pe care copilul să le interiorizeze şi să le urmeze. Exersarea atitudinilor copiilor prin diverse jocuri care necesită curaj, hărnicie, disciplină, empatie, toleranţă duce la educarea comportamentelor morale ale copilului, la educarea disciplinei interioare şi exterioare, la formarea trăsăturilor pozitive de caracter. 2.2.5.Definirea comportamentelor Fiecare fiinţă umană are caracteristici comportamentale definitorii. De exemplu, în timpul unei situaţii neplăcute unii copii îşi controlează bine comportamentul, în timp ce alţii devin nervoşi sau au izbucniri necontrolate, iar alţii manifestă ostilitate şi se apără uneori în mod agresiv. Cercetările din domeniul psihologiei copilului explică aceste structuri comportamentale ca trăsături de personalitate. Fiecare trăsătură se raportează la o anumită componentă a personalităţii, fiecare componentă fiind independentă de celelalte şi caracterizează o anumită faţetă a persoanei, de pildă, sociabilitatea. Adepţii acestei orientări (Schaffer, 2005), susţin că în plan comportamental, o trăsătură este indicată de “predispoziţia de a răspunde în acelaşi fel la o varietate de stimuli”. Trăsăturile de personalitate se disting prin câteva aspecte: comportamentul consecvent şi stabil. Atunci când descriem personalitatea, există riscul să afirmăm existenţa unei trăsături pornind de la comportamente specifice unei stări, cu caracter situaţional. Chiar şi chestionarele de personalitate diferenţiază răspunsurile în funcţie de comportamentul lor tipic, în general şi cel prezent. Unul din obiectivele principale privind cunoaşterea şi evaluarea personalităţii copilului este realizarea de predicţii privind comportamentul său într-o anumită situaţie. În ceea ce priveşte comportamentul copiilor din grădiniţă, educatoarea obţine cea mai mare parte a datelor prin observarea 44

acestuia în condiţii obişnuite sau în condiţii anume create. Jocul oferă numeroase oportunităţi de observare a comportamentului copiilor, dar şi mijloace de intervenţie optimă. Observaţia parcurge două etape: selectarea şi definirea comportamentului desemnat în termenii concreţi, observabili (sunt de evitat definiţiile vagi) şi utilizarea unor proceduri sistematice, standardizate. Pot fi folosite şi mijloace tehnice de înregistrare a manifestărilor: casetofon, înregistrare video, aparat de fotografiat etc. Grilele de observaţie utilizate asigură caracterul sistematic al observaţiei, dispunând de metode de înregistrare, ordonare, prelucrare narativă sau codificată. Problema eşantionării apare atunci când este dificil să observăm toţi copiii disponibili. Astfel, dacă ne propunem să observăm comportamentul copiilor într-un joc de cooperare, atunci vom realiza un eşantion reprezentativ de copii care face obiectul studiului. Totodată în analiza comportamentului copiilor trebuie să se ţină cont de factorii de distorsiune, perturbatori (de exemplu oboseala, subiectivismul educatoarei) şi de caracteristicile evaluate. În joc copilul îşi învinge acel egocentrism înnăscut. Jocul cu roluri conduce la schimbarea atitudinii copilului, de la cea individuală şi specific infantilă, la o atitudine nouă, cea a adultului, pe care o imită. Pe măsură ce va ajunge să cunoască copiii din grupa pe care o conduce, educatoarea va putea identifica trăsăturile de personalitate a fiecăruia, modul său specific de comportare. Pe baza acestor observaţii consecvente va putea stabili programul cel mai potrivit pentru intervenţie educativ-formativă în modelarea şi formarea personalităţii copilului compatibilă cu cerinţele sociale.

Activităţi pentru seminar

Sarcini şi exerciţii aplicative

?

1. Pornind de la următoarea afirmaţie: Jocurile copilăriei sunt mugurii întregii vieţi a omului, căci acesta dezvoltându-se, prin ele îşi dezvăluie cele mai ascunse însuşiri ale fiinţei sale." (F.R. Frobel), redactaţi un eseu structurat de 150 de cuvinte. Timp de lucru 10 minute 2. 3.

- Care este obiectul Psihopedagogiei jocului? - Explicaţi care este corelaţia joc-învăţare-muncă-

creaţie. 4.

- Ce este jocul? 5.- Lucrând pe echipe arătaţi care sunt argumentele aduse în

favoarea afirmaţiei: „Jocul simbolic înseamnă, fără îndoială, apogeul jocului infantil”. 6.

-Interpretaţi cu cuvintele voastre afirmaţia: „un sistem

de acţiuni şi influenţe deliberate sau nedeliberate, explicite sau implicite, care contribuie la formarea, modelarea, dezvoltarea şi transformarea personalităţii indivizilor, indiferent de vârstă, în vederea atingerii anumitor finalităţi, stabilite în conformitate cu cerinţele actuale şi de perspectivă ale societăţii”. 45

46

Capitolul al III-lea TEORII EXPLICATIVE CU PRIVIRE LA NATURA ŞI FUNCŢIILE JOCULUI 3.1.Determinismul complex al fenomenului ludic Datorită importanţei pe care o are jocul în viaţa copilului ca activitate firească de satisfacere a dorinţei de mişcare, de manifestare spontană, de acţiune şi de afirmare a independenţei copilului, a determinat numeroşi psihologi să studieze aprofundat jocul şi enunţe diferite teorii despre joc. Stanley Hall Granville1, pornind de la teoria biologică a lui Haeckel, conform căreia ontogeneza repetă filogeneza, explică jocul ca fiind o repetare a instinctelor şi formelor de viaţă primitivă, desigur o abordare simplistă. Karl Gross2, adept al aceleiaşi teorii, vede jocul ca un exerciţiu pregătitor pentru viaţă. El numeşte teoria sa teoria exersării sau a autoeducării. Copilul la naştere prin bagajul genetic moştenit are premisele unui comportament orientat spre un scop. Cu toate acestea reacţiile înnăscute nu sunt suficiente pentru rezolvarea problemelor majore ale vieţii cu care se confruntă copilul. De 1

Stanley Hall Granville, părintele psihologiei dezvoltării, publică Conţinutul mintiilor copiilor, dar lucrarea sa de referinţă este Adolescenţa – 1904. 2 Karl Gross face relaţia dintre jocul animalelor şi jocul uman în studiile sale: Jocul animalelor. Studiul vieţii şi instinctelor animalelor, şi în studiul Jocul uman. (Play of Animals, A study of Animals Life and Instinct1898,.Play of Man-1901). 47

aceea perioada copilăriei oferă posibilitatea acumulărilor adaptive. Acumulările adaptive sunt posibile datorită comportamentului copilului care se bazează pe imitaţie. Jocul nu este altceva decât un mijloc de exersare a predispoziţiilor naturale în scopul maturizării. Gross spunea: Dacă dezvoltarea capacităţilor de adaptare la problematica ce o va impune viaţa constituie ţelul principal al copilăriei noastre, în acest lanţ astfel orientat de fenomene, locul cel mai proeminent revine jocului3. Deşi Gross a pus problema jocului prin teoria exersării şi a ridicat jocul pe treapta activităţilor esenţiale pentru dezvoltarea copilului şi această explicaţie este simplistă, Gross comparând jocul uman cu cel al animalelor. El constată că jocul este o exersare anticipativă văzând în joc doar sensul biologic. El compară jocul pisicii cu ghemul de aţă cu jocul copilului de-a vânătoarea. Gross consideră că experienţele individuale apar pe baza experienţei specifice fixată prin ereditate. Ori ne este foarte clar că formarea experienţelor individuale constau în adaptarea comportamentului de specie la elementele variabile ale mediului extern (Leontiev, 1965). Antón Semionovich Makarenko considera jocul factor important în dezvoltarea personalităţii copilului. El face o analogie între comportamentul copilului în joc cu comportamentul social, apreciind că aşa cum se comportă în joc acelaşi comportament îl va avea şi în viaţa reală. De acea jocul are capacitatea de a releva instinctele primare, care prin jocul educativ vor fi orientate spre formare în conformitate cu cerinţele sociale. Macarenko face asocieri între jocul copilului şi activitatea umană-munca, remarcând asemănările dintre cele două activităţi - ambele activităţi necesită implicarea efortului intelectual. Ca şi în activitatea socială umană fără efort intelectual jocul devine acţiune fără scop, devine plictisitor, anost 3

Apud. Elkonin, D.B, (1980).Op.cit. 48

şi irelevant pentru copil; - ambele activităţi presupun implicarea afectivă şi emoţională. Jocul copilului şi munca produc satisfacţii nebănuite atunci când se execută cu interes şi pasiune, iar rezultatul jocului şi al muncii dau satisfacţii datorită împlinirii cu succes a scopului propus. - atât jocul copilului cât şi profesia adultului presupun un simţ al răspunderii: faţă de obiectele cu care acţionează, pentru îndeplinirea obiectivelor propuse. Ca şi adultul care manifestă simţ de responsabilitate faţă de instrumentele cu care îşi desfăşoară activitatea şi copilul are grijă de jucăriile sale. La fel ca şi adultul care respectă un protocol al activităţii sociale şi copilul respectă regulile jocului şi un anumit comportament în joc la care se adaptează. Jocul îl deprinde pe copil cu eforturile fizice şi intelectuale şi în felul acesta îl pregăteşte pentru activitatea socială de mai târziu. Jocul şi activitatea socială au elemente comune pentru că presupun eforturi fizice şi intelectuale, învingerea unor obstacolele şi greutăţi. De aceea jocul copiilor trebuie să foarte bine pregătit şi coordonat de către educatoare încât să determine formarea unui comportament orientat spre formarea acelor trăsături de personalitate care să-i orienteze activitatea socială dezirabilă de mai târziu. K.D. Uşinski referitor la joc preciza importanţa jocului pentru copil datorită caracterului de independenţă pe care îl oferă acestuia. El susţinea cu tărie necesitatea ca adultul să nu intervină în nici un fel în jocul copiilor pentru a nu le înfrâna independenţa. Singurul amestec al adultului în joc ar trebui să fie doar acela de a pune la dispoziţia copiilor materialele, obiectele şi jucăriile necesare desfăşurării jocului.4 Lewis William Stern5 preia o parte din ideile lui Gross despre

5 Lewis William Stern, Personalitatea umană, elaborată în 1923. Aici Stern formulează prima definiţie generalizată a noţiunii de personalitate: unitate

49

joc, dar îi aduce completări. O primă completare priveşte caracterul anticipativ al maturizării capacităţilor copilului. Cea de-a doua completare contrazice ideile lui Gross referitoare la teoria anticipării, care sublinia că jocul însuşi este un mod specific de manifestare a diferitelor instincte şi înclinaţii. Jocul nu este doar manifestare instinctivă, jocul se îmbogăţeşte prin acumulări sociale. Cea de-a treia completare adusă de Stern se referă la aspectul că atunci când imită, copilul nu urmează pasiv modelul jocului, ci el urmează nişte predispoziţii determinate de condiţiile interne ale dezvoltării şi diferenţierii. Însă Stern suprimă rolul de progres al imitaţiei, punând-o pe seama tendinţelor interne, a instinctelor. Herbert Spencer6 aşează imitaţia la baza jocului, dar lansează teoria surplusului de energie, conform căreia copilul posedă un surplus de energie care trebuie epuizat pentru sănătatea copilului, acest surplus de energie se epuizează prin joc. Această teorie desigur că nu este valabilă, copilul jucându-se chiar şi atunci când este obosit. Karl Buhler7 este adeptul teoriei satisfacţiei funcţionale. Noţiunea se defineşte prin plăcerea, sau desfătarea pe care o aduce jocul în viaţa copilului, iar pe de altă parte prin bucuria anticipativă a rezultatului activităţii. Satisfacţia funcţională apare în etapa formării deprinderilor, orice joc prin el însuşi provoacă plăcerea prin perfecţionare sa. Teorie plăcerii funcţionale este şi ea o teorie nerealistă pentru că, copilul se joacă şi jocuri care nu trezesc întotdeauna doar plăcere şi satisfacţie. Jocul în conţinutul multiformă dinamică şi în acelaşi timp un fel de etalon ideal spre care tinde fiecare individ, fără însă a-l atinge pe deplin niciodată. În 1912 (sau 1911 după alţii) "inventează" IQ-ul. 6 În 1855, Spencer a scris "Principiile psihologiei" în care a explorat o teorie a minţii ca o parte biologică a corpului. În acest model, inteligenţa umană reprezenta ceva care se dezvoltă încet ca răspuns la mediul fizic, un astfel de punct de vedere evoluţionist asupra originii omului. 7 Karl Buhler, în studiul realizat în cartea sa Dezvoltarea mentală a copilului (apud. Elkonin, 1980). 50

său cuprinde elemente care nu provoacă totdeauna doar plăcere, de multe ori copilul în joc pierde în faţa colegilor de loc, sau se accidentează, aleargă şi cade, se zgârie, se loveşte etc., toate acestea îi provoacă chiar neplăcere, dar copilul nu renunţă la joc, dimpotrivă el continuă să se joace şi în aceste condiţii. Sigmund Freud8 interpretează natura jocului la copil influenţat fiind de teoria psihanalitică. El nu este preocupat de o teorie a jocului, el atinge problematica jocului din necesitatea de a pătrunde dincolo de principiul satisfacţiei în legătură cu nevrozele traumatice. Freud atribuie jocului explicaţii prin teoria tendinţelor refulate. Copilul în joc îşi satisface trăirile refulate. Teoria psihodinamică a dezvoltării explică jocul ca pe un mijloc de eliberare a emoţiilor îngrădite. Copiii folosesc jocul pentru a explora şi controla propriile trăiri şi afecte, exteriorizându-şi teama şi anxietatea într-o situaţie sigură şi protectoare. Jocul poate fi considerat un mecanism de apărare împotriva problemelor sufleteşti şi o modalitate de control al comportamentului. Anna Freud9 consideră că jocul nu posedă statut de obiect prin el însuşi, dar serveşte activităţilor eu-lui şi fantasmelor subiacente acestora. Aceste activităţi derivă direct din unul dintre instinctele componente, fie sunt investite cu energii pulsionale deplasate, fie sunt sublimate. Jocurile copiilor îşi au originea în activităţile imaginative de grup ale perioadei oedipiene (Complexul Oedip10), acestea determină evoluţia în expresii 8 Sigmund Freud a fost numit unanim părintele psihanalizei. El a descoperit principalele teme ale psihanalizei şi a impus treptat practica psihanalizei ca terapie a nevrozelor. 9 Într-un stil extrem de clar, autoarea prezintă teoria mecanismelor de apărare pentru ca apoi să insiste asupra operaţiilor defensive pe care Eul le pune în mişcare pentru a evita neplăcerea şi anxietatea şi prin care îşi exercită controlul asupra comportamentului impulsiv, a afectelor şi urgenţelor pulsionale (negarea prin fantasmă, negarea prin cuvânt şi act, restrângerea Eului, identificarea cu agresorul). 10 Complexul nuclear al psihismului uman descoperit de Freud în urma

51

simbolice formalizate, uneori în tendinţe agresive (apărare, competiţie etc. Aceste manifestări fiind guvernate de reguli inflexibile la care fiecare persoană trebuie să se supună, un copil nu poate participa cu succes la ele înainte de a achiziţiona o oarecare adaptare la realitate şi o oarecare toleranţă la frustrare. Excelenţa şi plăcerea în joc sunt determinate şi de bagajul genetic, dezvoltarea personalităţii copilului în joc va fi determinată de înzestrările native, dar şi de integritatea aparatului motor. Anna Freud sublinia că importante în jocurile de grup sunt angajarea pozitivă, agresivitatea controlată şi prezenţa ambiţiei. Alfred Adler11 explică jocul prin teoria complexului de inferioritate, copilul îşi satisface în joc complexele. Sentimentul de neputinţă pe care îl resimte copilul este compensat prin funcţia puterii şi dominaţiei, pe care o regăseşte în joc. Teoria contravine realităţii, în realitate jocul este mult mai complex decât cum îl prefigurează autorul acestei teorii. De asemenea el consideră că jocurile în viaţa copilului determină pregătirea lui pentru viitor. Jocurile reprezintă auxiliare stimulative ale educaţiei. Jocul dezvoltă spiritul pentru imaginaţie şi dexterităţi prin structurări ale raportului dintre copil şi mediul său de viaţă, dar şi o exersare a sentimentului de comuniune socială. Jocul determină dezvoltarea psihică a copilului, dar totodată este determinat de această dezvoltare. Un alt factor care apare clar în joc este aspectul că există puţine jocuri care să nu favorizeze cel puţin unul dintre aceşti factori: pregătirea pentru viaţă, sentimentul de comuniune, setea de a comanda, de a domina. Jocul determină dezvoltarea spiritului creativ care există propriei sale auto-analize. Funcţional acest complex este definit astfel: atracţie erotică a fiului pentru mama sa şi ostilitate marcată faţă de tată, pe care vrea să îl înlocuiască, să-l suprime. Există şi o versiune negativă a complexului în care atracţia erotică se manifestă faţă de părintele de acelaşi sex. 11 Alfred Adler (1879-1937), elev al lui Freud, adept al psihologiei psihanalitice. 52

potenţial la copil. Maria Montessori12 vine cu aspecte pozitive în explicarea jocului arătând valenţele formative ale acestuia asupra dezvoltării copilului, însă concepţia ei este unilaterală insistând doar pe exersarea organelor de simţ şi mai puţin pe dezvoltarea aspectelor intelectual - creative. P.H.Leshaft (Apud. Elkonin, 1980), insistă asupra teoriei jocului ca exerciţiu pregătitor pentru viaţă. Şi el insistă pe rolul formator şi stimulativ al îndrumării jocului de către adult pentru a dezvolta caracteristicile înnăscute ale copiilor. Jocul reprezintă un exerciţiu prin imitaţie cu scopul perfecţionării şi dezvoltării copilului pentru viaţa reală. A. N. Leontiev, psiholg al şcolii ruseşti, lansează o nouă teorie după care jocul este un tip fundamental de activitate cu rol decisiv în dezvoltarea şi evoluţia necesară a copilului, constând în transpunerea şi reproducerea vieţii reale într-o modalitate proprie copilăriei. Jocul este transpunerea pe plan imaginar a vieţii reale pe baza transfigurării realităţii, prelucrării aspiraţiilor, tendinţelor, dorinţelor copilului. Jocul polarizează celelalte activităţi din viaţa copilului, de aceea el reprezintă activitatea dominantă ca durată şi pondere, dar şi ca eficienţă deoarece jocul produce modificări substanţiale în psihicul copilului. Édouard Claparède13 spunea că: Jocul este singura atmosferă în care fiinţa sa psihologică poate să respire şi în consecinţă poate să acţioneze. A ne întreba de ce se joacă copilul înseamnă a ne întreba de ce este copil, nu ne putem imagina copilărie fără râsetele şi jocurile sale. Teoria sa îşi are originile în concepţia biologică despre joc, totuşi el precizează că 12

Maria Montessori (18701952) a fost medic şi pedagog italian, ea a creat o metodă specială de educare a copiilor foarte tineri, Metoda Montessori, înfiinţând peste tot în lume şcoli care aplicau metoda sa (Şcoli Montessori). 13 Édouard Claparède, Psihologia copilului şi pedagogia experimentală, EDP, Bucureşti, 1975, p. 60. 53

jocul la copil spre deosebire de animale, exersează nu instincte ci funcţii motrice şi mintale. Jocul este determinat în primul rând de nevoile copilului, iar în al doilea rând de gradul de dezvoltare organică. Jocul este văzut ca un agent de dezvoltare, de expansiune a personalităţii în devenire. J.Chateau (1970)14, explică jocul ca un motor de declanşare a comportamentului ludic care determină trezirea personalităţii, oferind posibilitatea descătuşării fiinţei umane de lumea înconjurătoare şi de anticipare a conduitelor superioare. Pentru Chateau jocul reprezintă o activitate în care copilul îşi formează atitudini, îşi interiorizează reguli de viaţă şi îşi formează profilul moral. Copilul nu are altă modalitate de afirmare decât prin joc. Jocul contribuie la clarificarea deosebirilor existente între poziţia copiilor şi a adulţilor. Jocurile contribuie la autoafirmarea copiilor, iar fiecare joc reprezintă o încercare a voinţei, o şcoală a comportamentului voliţional, o perfectare a personalităţii. Piaget15 a investigat legătura dintre evoluţia jocului şi dezvoltarea gândirii şi a susţinut faptul ca nivelul de dezvoltare al copiilor poate fi dedus, în parte, din activităţile de joc. El a formulat trei stadii principale ale activităţii de joc: • deprinderea de joc–corespunde stadiului sensoriomotor al dezvoltării. Se pune accentul asupra exersării şi controlului mişcărilor şi asupra explorării obiectelor prin observare şi atingere. Activitatea de joc a copiilor conţine multe mişcări repetitive care sunt făcute din simpla plăcere de a-şi demonstra măiestria deprinderilor implicare; • jocul simbolic–corespunde cu stadiul preoperaţional. Copilul angajează fantezia şi produce realul în joc, se bucură când foloseşte un obiect pentru a-l simboliza pe altul; • jocul cu reguli–caracterizează stadiile operaţionale. 14 15

J. Chateau, Copilul şi jocul, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1970. Piaget, J., (2005), Psihologia copilului, Editura Cartier, Bucureşti. 54

Procesele de gândire ale copilului devin mai logice, iar jocul implică utilizarea regulilor şi procedeelor. J. Piaget susţine că jocul este adaptare, adică o expresie a procesului de asimilare în care copilul încearcă să înţeleagă lumea din jur şi să o schimbe pentru a corespunde propriei înţelegeri şi experienţe. Jocul la originea sa senzoriomotorie nu este decât o asimilare a realului la eu. După opinia lui Piaget formele esenţiale de joc sunt jocul de exerciţiu, jocurile simbolice şi jocurile cu reguli, prin aceste forme copilul asimilează realul la activitatea proprie, asigurând astfel transformarea realităţii la nevoile sale. Cea mai importantă funcţie a jocului este cea de adaptare, ce se realizează prin asimilare şi acomodare, asimilarea realului la eu şi acomodarea prim imitaţie a eului la real. Astfel jocul dobândeşte un caracter reactiv, dar şi creativ, iar echilibrarea dintre cele două fenomene se realizează pe baza inteligenţei. Pentru Piaget jocul simbolic este gândirea egocentrică în forma sa pură. Funcţia fundamentală a jocului este de a apăra eul împotriva acomodărilor forţate la realitate. Copilul fiind nevoit să se adapteze permanent la cerinţele adulţilor, ale căror interese şi reguli rămân exterioare, iar jocul transformă realitatea printr-o asimilare în conformitate cu trebuinţele eului său. Imitaţia reprezintă o acomodare mai mult sau mai puţin modificată la modelele exterioare, iar inteligenţa reprezintă echilibrul dintre asimilare şi acomodare. În vederea adaptării sociale copilul se ajută de limbaj, pe care îl preia aşa cum este. Şi Piaget are lacune în explicarea jocului, în sensul că acordă prea puţină importanţă rolului jocului în dezvoltarea gândirii. Erikson16 (1963) afirma: “jocul copilului este forma infantilă a abilitaţii umane de a face faţă experienţei prin crearea situaţiilor model şi de a domina realitatea prin 16 Erikson, Erik H., Childhood and Society. New York: W. W. Norton & Co., Inc., 1950. Erikson a elaborat modelul dezvoltării psihosociale a personalităţii.

55

experimentare şi planificare”. Vîgotski (1967) consideră activitatea de joc ca fiind principalul factor al dezvoltării generale. Autorul a creat teoria zonei maximei dezvoltări conform căreia prin intermediul jocului se amplifică o zona de dezvoltare proximală unde copilul poate opera la un nivel superior vârstei sale normale şi o consideră o modalitate de a evalua potenţialul de dezvoltare al copilului la un anumit moment, observarea diferenţei dintre nivelurile de activitate obţinute în timpul jocului şi cele ale comportamentului uzual. El precizează că jocul este tipul fundamental de activitate la vârsta preşcolară. Vîgotski consideră că: - jocul apare datorită tendinţelor irealizabile şi datorită impulsului specific copilului de a-şi duce la îndeplinire imediat plăcerile; - jocul este marcat de caracterul specific creat de situaţiile imaginare, ce presupune transferul de semnificaţii de la un obiect la altul şi acţiuni ce reproduc într-o formă generalizată şi prescurtată acţiuni reale ale adultului; - orice joc conţine reguli, sunt regulile autolimitării şi autodeterminării interioare; - jocul operează cu semnificaţii, mişcarea apare în câmpul semantic, dar şi exterior lui; - jocul creează în permanenţă situaţii care îl obligă pe copil să acţioneze împotriva impulsurilor nemijlocite, prin subordonarea faţă de reguli; - jocul este izvorul dezvoltării. Jerome S. Bruner17 (1983) consideră jocul modalitatea principală de dezvoltare a deprinderilor psihice şi fizice ale copilului. Prin joc potenţialul de învăţare al copilului se îmbunătăţeşte, creşte motivaţia lui pentru învăţare. Jocul contribuie la dezvoltarea experienţei de viaţă a copilului prin experimentare progresivă şi acumulări complexe. Jocul 17

Jerome S. Bruner, Procesul educaţiei intelectuale, Editura Ştiinţifică, Bucureşti,1976. 56

contribuie la rezolvarea problemelor şi la înţelegerea modului de utilizare a instrumentelor. M. Taiban (1970) arăta importanţa jocului în formarea copilului pentru viaţă, prin intermediul jocului copilul se familiarizează cu mediul înconjurător, dobândeşte cunoştinţe, îşi formează deprinderi pe care le va aplica creator. Jocul este calea prin care copilul ajunge la înţelegerea relaţiilor dintre fenomene, cauzalitatea lor şi semnificaţi activităţii umane. Dobândind o experienţă bogată pe calea jocului copilul se va putea integra cu mai multă uşurinţă în activitatea socială, în viaţa cotidiană, deoarece jocul este calea care reproduce viaţa reală sub forma ei cea mai directă – acţiunea. Jocul este calea prin care copilul îşi reglează impresiile, trăirile şi le adaptează contextelor variate oferite de joc, realizând o punte spre relaţiile sociale de mai târziu, prin formarea premizelor de înţelegere a acestora, ceea ce va determina adaptarea flexibilă la diferite convenienţe sociale de mai târziu.. Valoarea educativă a jocului este de necontestat, el determină evoluţia pe plan fizic şi psihic a copilului, diversitatea jocurilor practicate de copil va duce la pregătirea copilului pentru activitatea şcolară. Jocul didactic reprezintă un valoros mijloc de instruire şi educare, el poate fi metodă eficientă în procesul instructiv-educativ, procedeu însoţind alte metode educative, dar poate să constituire şi o formă de organizare a activităţii şi vieţii copiilor. Ursula Şchiopu (1970) aduce idei valoroase legate de joc arătând că jocul este activitatea fundamentală formativă şi dominantă în copilărie, arătând asemănarea cu activitatea umană. Jocul pregăteşte copilul pentru viaţă pentru că copilăria, este un fel de anticameră vastă şi bogat ornată a muncii. Jocul este activitatea care formează şi modelează inteligenţa, dar contribuie la dezvoltarea proceselor gândirii şi modelează caracterul şi temperamentul. Jocul este calea de refacere energetică, de relaxare, de odihnă activă a copilului. 57

Jocul copiilor este terenul de identificare a capacităţilor psihologice, intelectuale şi de personalitate, a aspectelor mai importante ale sociabilităţii copilului. Adultul poate interveni pentru şlefuirea acestora, pentru dezvoltarea copilului conform predispoziţiilor native. Jocul prin funcţiile sale, prin valorile sale intrinseci reprezintă o şcoală a vieţii pentru copil. Jocul stimulează creşterea capacităţii de a trăi din plin, cu pasiune, fiecare moment al jocului, determină stăpânirea impulsurilor instinctive prin respectarea regulilor şi formarea perseverenţei în finalizarea jocului.18 Dima Silvia (1997) a identificat jocul ca activitate ludică care provoacă şi stimulează copilul la activităţi complexe, angajând toate capacităţile şi abilităţile copilului. Krauss19 şi alţi specialişti, (1999/2000), au identificat şi alte teorii legate de joc, unele similare cu teoriile de mai sus. • Teoria eliberării de energie. Această teorie explică modalitatea de eliberare a surplusului de energie de care copilul trebuie să se disperseze. Acest lucru se întâmplă prin intermediul jocului. • Teoria instinctului de joc. Realizând o comparaţie între om şi animale s-a observat că amândouă speciile posedă anumite capacităţi sau instincte moştenite, care în mare parte sunt reorientate şi cizelate prin educaţie. Unul dintre aceste instincte îl reprezintă pofta de joc. • Teoria curăţiei (catarsis). Psihologii explică că oamenii în general sunt conduşi de instincte iniţial agresive şi neacceptabile vieţii în comunitate. Jocul reprezintă o calea de

19

Krauss şi Cyril J. Barber, Robert M. Krauss, în O introducere în studii teleologice: Ghid pentru studenţi. (An Introduction To Theological Research: A Guide for College and Seminary Students, University Press of America, 2000). 58

deposedare a acestor încărcături genetice negative pe o cale paşnică. • Teoria exerciţiului. Copilul născându-se întră într-o lume în general ostilă, de aceea are nevoie de o acomodare temporală şi spaţială, iar această adaptare la mediul înconjurător se realizează prin joc, ca o creaţie înţeleaptă a naturii. • Teoria recreării. Jocul reprezintă o cale de îndepărtare a plictiselii şi de umplere a timpului disponibil prin activităţi plăcute. • Teoria satisfacerii aparente. De cele mai multe ori realitatea în care trăim nu ne satisface şi de aceea recurgem la joc ca o formă de refulare şi îndepărtare a neplăcerilor. Jocul oferă posibilitatea omului de a se dota cu puteri nebănuite şi de a schimba şi reflecta realitatea după propriile dorinţe. • Teoria expansiunii eu-lui. Jocul dă posibilitatea copilului de a experimenta, de a învăţa şi prelucra date necesare în decursul vieţii sale viitoare. • Teoria dezvoltării creativităţii. Jocul indiferent sub ce formă se desfăşoară are la bază fantezia şi capacitatea de organizare şi modelare, de creare. 3.2.Fenomenul ludic în contextul actual Unele teorii sunt acceptabile, altele ar trebui amendate, însă ceea ce trebuie reţinut este aspectul că jocul contribuie la formarea personalităţii copilului. Activitatea ludică a copilului reprezintă consum de energie cu scopul acumulării de noi experienţe în vederea dezvoltării proceselor psihice. Canalizând energiile copilăriei manifestate în joc, adaptând formele sale exterioare la scopuri educative precise, înseamnă să acordăm atenţie funcţiei educative a jocului, deoarece jocul elaborat se caracterizează prin: • scop bine precizat; • semnificaţie importantă pentru copil; • reprezentarea lumii reale; 59

evaluarea propriului progres. În jocurile colective cu roluri, simbolistica ludică are o valoare coerentă, iar acţiunea impune forme de conduite şi atitudini noi. Rolurile, oricât de simple ar fi, organizează diferite moduri de cooperare sau de proiecţie afectivă (atracţie, simpatie, atenţie afectivă). Jocul îşi exercită funcţii de formare, de stimulare şi de activizare asupra resurselor psihice native ale copilului. Principiile jocului Jocul ca parte integrantă a copilăriei, are la bază câteva principii, care determină schimbări în conduita şi personalitatea copilului:
creează bună-dispoziţie. Fiecare joc ar trebui să urmărească îndeplinirea acestui principiu. Copiii se joacă singuri sau cu colegii perioadă îndelungată, pentru că le face plăcere şi se simt bine. Copiii repetă jocurile preferate de mai multe ori fără să se plictisească. Buna-dispoziţie trebuie să fie resimţită de toţi copiii şi să evite ironizarea şi disconfortul altor copii;
eliberează energie creatoare. Am văzut că în timpul jocului copilul eliberează şi consumă multă energie de natură psihică (concentrare, gândire intensă, ghicire) şi fizică (fugă, săritură etc.). Un joc eficient va converti această energie în energie creatoare prin activarea valenţelor lui formative;
conduce la înţelegerea realităţii. Prin joc copiii se confruntă cu realitatea înconjurătoare, acţionează asupra ei încercând să o înţeleagă, să o transforme şi să se adapteze la aceasta. Jocul înlesneşte relaţionarea cu realitatea, prin joc copilul prelucrează impresiile şi lucrurile care îl preocupă, prin imitaţie şi substituire;
determină socializarea copiilor. Prin joc copilul este nevoit să ia contact cu ceilalţi. Jocul prin caracterul lui înlesneşte stabilirea unor relaţii naturale, de la sine înţelese, fără reţineri şi inhibiţii. Atmosfera de joc permisivă influenţează crearea de noi prietenii;
contribuie la exersarea limbajului. În joc copilul îşi •

60

exersează limbajul, imită pe ceilalţi copii, acumulând noi expresii verbale. Prin joc se dezvoltă expresivitatea vorbirii, antrenând diferite forme de limbaj verbal determinate de rolurile jucate de copii. Imitând adulţii copiii preiau formule verbale în funcţie de rolul pe care-l exercită în joc. Îmbogăţirea expresivităţii limbajului se realizează şi prin folosirea elementelor paraverbale (ton, ritm, intonaţie) sau a formelor nonverbale (mimică, gestică, comportament);
dezvoltă creativitatea. Frumuseţea jocului constă în faptul că el transcende realitatea, la baza jocului se găseşte fantezia şi irealul. Jocul permite copilului să–şi activeze imaginaţia, să schimbe rolurile, condiţiile, evenimentele, locul şi timpul după propria dorinţă. În joc copilul regăseşte deplina libertate, în joc totul este posibil şi realizabil, copilul în joc are posibilitatea de a activa imposibilul, în posibil imaginar. Jocul permite dezvoltarea creativităţii prin activarea imaginaţiei creatoare;
stimulează gândirea şi capacitatea de înţelegere a obiectelor şi fenomenelor lumii înconjurătoare. Libertatea tipică a situaţiilor de joc permite copiilor să experimenteze o gamă largă de situaţii, unele preluate prin imitaţie, altele noi, absolut imaginare. Aflându-se în situaţii diferite, uneori conflictuale, el trebuie să găsească soluţii reale sau imaginare ca să poată trece mai departe, la o altă etapă a jocului. Copilul trebuie să judece, să analizeze, să discrimineze, să apeleze la memorie şi să adapteze elementele necunoscute ale situaţiei cu totul necunoscute. Astfel copilul este pus în postura de a activa toate procesele gândirii şi de a găsi soluţii de moment problemelor impuse de joc. În joc el îşi activează şi dezvoltă toate procesele psihice şi ajunge să-şi cunoască propriile capacităţi şi să-şi înţeleagă propriile trăiri;
formează atitudini. Jocul în grup presupune adaptarea propriilor dorinţe şi aspiraţii la necesităţile grupului. Jucându-se împreună copiii stabilesc între ei relaţii diverse, ajung să se cunoască mai bine, prin comparaţie îşi cunosc punctele tari şi slabe, încearcă să-şi depăşească limitele, se stabilesc ierarhii 61

bazate pe principii respectate de toţi participanţii la joc, se acceptă şi se respectă conducătorul informal de grup. Toţi membrii unui grup se implică individual activ în joc, dar toţi contribuie la o acţiune comună;
dezvoltă aptitudini. Modul cum se încheagă un grup şi modul cum se desfăşoară un joc este influenţat foarte mult de nevoile şi resursele fizice şi psihice ale participanţilor. Fiecare participant al jocului doreşte să se impună în grupul de joc, să arate ce poate să facă el mai bine şi rolurile sunt asumate în funcţie de aptitudini în mod instinctiv, inconştient, de aceea copilul va scoate la iveală tot ceea ce are în el mai bun. Complexitatea jocului, proprietăţile jocului determină copiii să-şi activeze toate resursele interioare la maxim, pentru a face faţă cerinţelor acestuia. Astfel copiii recurg la acele laturi spre care au talent şi pe acestea le vor activiza şi stimula în cadrul jocului de grup. În cadrul oricărei activităţi jocul însuşi devine scopul şi nu produsul rezultat. Jocul trăieşte din căutarea veşnică a ineditului de către om. Curiozitatea şi impulsul de a se autodefini îl duc pe om spre explorarea necunoscutului şi prin exerciţiu şi perseverenţă urmând să-l cucerească şi să-l înţeleagă. Caracterul specific al jocului lasă omului loc pentru a forma, a transforma şi a interpreta realitatea. Specificitatea jocului şi plăcerea jocului sunt determinată de faptul că jocul se desfăşoară de cele mai multe ori fără un ţel definit şi fără o planificare riguroasă.

62

contribuie la realizarea acestui deziderat? Activităţi pentru seminar Capitolul al IV-lea DIMENSIUNEA LUDICĂ A FENOMENULUI EDUCAŢIONAL

Sarcini şi exerciţii aplicative

?

1. Pornind de la următoarea afirmaţie: “Formarea omului începe cel mai bine –şi trebuie să înceapă – de la prima vârstă”. (J.A.Comenius, Didactica Magna), redactaţi un eseu structurat de 150 de cuvinte. Timp de lucru 10 minute 2.

-

Lucrând pe echipe arătaţi care sunt argumentele aduse în favoarea afirmaţiei: Jocul, activitatea de bază în grădiniţă 3.

-

Aduceţi argumente prin care să demonstraţi că jocul este adaptare, o schimbe înţelegerea lumii de către copil.

4.

-

Arătaţi care sunt valenţele formative exemplificând cu diferite teorii privind jocul 5.

ale

jocului,

-

Principiile activităţii ludice. 6.

-

„Orice progres trebuie să provină dintr-o acţiune voluntară a copilului însuşi,” afirma Fröbel, în ce măsură jocul poate să 63

4.1. Importanţa jocului în viaţa copilului preşcolar Activitatea ludică face parte dintre activităţile perene umane. Jocul este o activitate specific umană care are o mare importanţă la vârsta copilăriei pentru rolul pe care îl are în formarea personalităţii copilului. Jocul are un caracter universal, el este o manifestare a unei caracteristici comportamentale a copiilor de pretutindeni. Când se întâlnesc copiii din diferite culturi, blocajul lingvistic este depăşit deoarece limbajul lor comun este limbajul jocului. Jocul sau activitatea ludică constituie activitatea de bază din grădiniţă care contribuie la instruirea şi educarea copiilor preşcolari. Omul descoperă încă din copilărie ce înseamnă a te juca şi continuă să practice jocul toată viaţa. Acest aspect a determinat specialiştii să atribuie jocului un caracter polivalent, fiind pentru copil în acelaşi timp muncă, artă, fantezie şi realitate. Pentru copil jocul reprezintă viaţa şi realitatea în toată complexitatea ei. Jocul este ocupaţia preferată şi cea mai intensă a copilului. Prin joc copilul se confruntă cu sine însuşi, cu ceilalţi, cu diferite obiecte, fenomene şi procese şi cu mediul înconjurător. În societatea modernă ideea de joc cunoaşte noi valenţe, deşi în limbajul curent identificăm şi acele sensuri ale cuvântului care trimit la o conotaţie negativă (peiorativ-gratuită): „Este doar un joc!”, „Mai întâi munca, după aceea urmează jocul!”, „Te joci cu mine?” ş.a. Principiul performanţei, dobândirea prestigiului, 64

comportamentul concurenţial şi răsplata materială sunt astăzi motivaţiile principale pentru joc, iar valenţele legate de fantezie şi creativitate dobândesc noi dimensiuni. Copilul prin natura sa încearcă să-şi construiască în joc situaţii pline de suspans, prin care să cunoască ceva nou, prin care se pregăteşte pentru viaţă. Jocul determină dezvoltarea spiritului competitiv şi creativ al copiilor, copiii reuşesc să-şi urmărească şi să-şi împlinească ţelurile propuse în joc, îşi dezvoltă astfel spiritul de perseverenţă. Prin joc sunt încercate şi exersate moduri de comportament din viaţă, sunt testate reacţii la diferite situaţii şi sunt formate atitudini. Copiii, datorită caracteristicilor vârstei nu pot menţine suspansul pentru un timp mai îndelungat, de aceea ei rezolvă rapid situaţiile neplăcute şi pot repeta situaţiile de joc la infinit, fără să se plictisească. Astfel jocul devine o metodă importantă de învăţare şi dezvoltare. În dezvoltarea fizică şi psihică a copiilor fiecare formă de joc reprezintă o modalitate de învăţare. Jocul reprezintă acea potenţialitate de formare şi dezvoltare a personalităţii complete (corp – raţiune – suflet). 4.2. Jocul formă dominantă şi definitorie a activităţii preşcolare Pentru activitatea didactică din grădiniţă jocul este activitatea fundamentală. Jocul şi activitatea ludică situează în plin plan plăcerea naturală a copiilor de a efectua ceva şi de a nu raporta acţiunea întreprinsă la o finalitate prestabilită, aceasta deoarece jocul este o expresie a activităţii copilului efectuată spontan, cu deosebită plăcere, saturată de satisfacţii. Toţi psihologii sunt de acord cu aspectul că jocul este forma dominantă a activităţii infantile, practicat cu scopul dezvoltării copilului, a ascensiunii sale spre împlinirea ca adult. Până la vârsta şcolară este forma exclusivă a comportamentului sau şi modalitatea cea mai adecvată de învăţare. Copilul prin joc achiziţionează cunoştinţe şi se adaptează 65

mediului înconjurător. De acea jocul are întotdeauna o valoare funcţională imediată. Copiii sănătoşi se joacă tot timpul, când interesul le este suscitat intră în jocuri colective, dezvoltându-se astfel sociabilitatea copilului. Datorită acelei instabilităţi a interesului copilului spre o activitate, copilul îşi schimba uşor interesele, preferinţele şi direcţia jocului. Pe parcursul creşterii sale în vârstă şi prin exersare în cadrul jocului acestea se stabilizează. Cu timpul se observă şi o evoluţie a motivaţiei în joc. Raportul dintre joc şi dezvoltare îl identificăm în caracterul propulsator din procesul dezvoltării personalităţii copilului. Ca să se înţeleagă mai bine de ce jocul este activitate dominantă la vârsta preşcolarităţii relevăm câteva caracteristici pe care acesta le îndeplineşte: • caracterul plăcut şi asocierea cu afecte pozitive; • caracterul recompensator prin faptul că jocul este o activitate executată de dragul ei, plăcută în sine şi nu depinde de realizarea scopurilor din afara situaţiilor de joc; • caracterul spontan şi voluntar. Jocul reprezintă o acţiune care nu este provocată sau controlată de altcineva; • caracterul activ, necesită implicarea activă a participantului; • caracterul facil al acţiunilor, nu este acelaşi lucru cu viaţa reală şi nu trebuie luat în sensul strict. Jocul are un caracter formator, implică dezvoltarea tuturor dimensiunilor personalităţii copilului prin activizarea proceselor psihice pe baza explorării realităţii înconjurătoare. Prin intermediul jocului copilul dobândeşte deprinderi, îşi formează deprinderi, priceperi şi obişnuinţe şi îşi activizează potenţialul creativ. În dezvoltarea personalităţii copilului jocul îndeplineşte nişte scopuri20: • cunoaşterea treptată şi spontană a lumii înconjurătoare; • înţelegerea şi controlul mai adecvat al problemelor şi 20

Howard Gardner, (2004), Mintea disciplinată, Editura Sigma, Bucureşti. 66

temerilor; • cunoaşterea propriei persoane şi a raportului cu lumea; • explorarea relaţiilor dintre realitate şi fantezie; • dezvoltarea gândirii intuitive şi semiotice. Observăm că pe parcursul evoluţiei ontogenetice a copilului formele de joc cunosc o diversificare şi o complicare în raport cu vârsta, jocul dobândind modificări progresive. Din punct de vedere social există o etapizare a evoluţiei în stilul de joc al copilului în special în primii ani de viaţă: • jocul solitar cu obiecte predomină până la vârsta de 18 luni; • jocul paralel, uneori observarea şi imitarea celorlalţi copii, dar fără o interacţiune reală, până la trei ani; • jocul social, apare în jurul vârstei de patru ani când jocul devine din ce în ce mai prezent prin interacţiuni simple cu ceilalţi copii. Iniţial aceste interacţiuni sunt destul de rigide, mai târziu ele luând forma cooperării.. 4.3. Clasificarea jocurilor 4.3.1.O posibilă taxonomie a jocurilor Diferiţi autori au identificat şi clasificat o mulţime de tipuri de jocuri, în funcţie de scopul urmărit. Una dintre posibilităţile de categorisire a jocurilor este următoarea : - Jocuri de relaxare. După cum o precizează şi denumirea sunt jocuri cu scopul creării unei atmosfere relaxante, în care se pierd inhibiţiile, se stimulează capacitatea de acceptare a celorlalţi, de cunoaştere reciprocă, se stabilesc relaţii, se formează prietenii. Tematica acestor jocuri poate cuprinde: cunoaşterea încăperii, cunoaşterea celorlalţi participanţi, ele sunt de mare ajutor în memorarea numelor acestora; sunt jocuri de concentrare, jocuri care presupun multă mişcare, jocuri fără discriminare (fără învingător şi învins – „new games”). 67

68

- Jocuri de exprimare. În cadrul acestor jocuri se urmăreşte interacţiunea umană pe baza limbajului verbal, jocuri bazate pe diferite zgomote, diverse tonalităţi şi ritmuri. - Jocuri de interacţiune. Sunt jocuri de cooperare şi de coordonare (jocuri cu un partener, jocuri în grup); jocuri bazate pe mişcare, cu sau fără fond muzical; jocuri de relaxare; jocuri de sensibilizare (stabilire a încrederii în partener, în grupă); jocuri de forţă (măsurarea puterii, a îndemânării), jocuri cu diferite materiale (baloane, mingi, scaune), jocuri bazate pe diferite zgomote, limbaj, diverse tonalităţi şi ritmuri. Jocuri de interacţiune acoperă nevoia de a stabili relaţii cu ceilalţi, copii sau oameni. La fel ca şi adulţii care se întâlnesc, comunică şi interacţionează din nevoia de a fi într-un cadru social, la fel şi copiii simt nevoia prezenţei unei alte fiinţe umane. Mare importanţă se acordă acum limbajului şi materialelor folosite. - Jocuri cu roluri. Aceste jocuri reconstruiesc şi reproduc situaţii din viaţa reală, de aceea ele au nevoie de o mai bună şi îndelungată pregătire. Unele din aceste jocuri se bazează pe pantomimă, improvizaţie, dramatizare, mergând până la sociodramă şi psihodramă. Conform Garvey, C., (1977), jocurile se pot discrimina şi în felul următor:  jocuri de mişcare;  jocuri de grup;  jocuri de limbaj;  jocuri cu roluri;  jocuri de îndemânare;  jocuri sportive. Bob Hughes, în lucrarea sa Jocurile şi o taxonomie a tipurilor de joc21face următoarea clasificare:
jocul simbolic; 21


jocul agresiv;
socio-drame;
jocuri sociale;
jocuri creative;
jocuri pentru comunicare;
jocuri dramatice:
jocuri intelectuale;
jocuri explorative;
jocuri fantastice;
jocuri imaginative;
jocuri de mişcare;
jocuri autoritare;
jocuri obiective. Gilsdorf şi Kistner (1999)22, vorbesc despre: • jocuri de stabilire a relaţiilor prieteneşti (jocuri pentru cunoaşterea numelor celorlalţi); • jocuri de mişcare („warming-up”); • jocuri de percepere; • jocuri de încredere; • jocuri de cooperare; • jocuri de aventură. O separare clară nu se poate face între aceste tipuri de jocuri. Elemente ale unei categorii se pot scoate din contextul categoriei respective şi se pot introduce într-o altă categorie, dar cu un alt efect. - Jocuri simbolice: primare şi evoluate. Jocuri simbolice primare: - jocuri de manipulare: a) jocuri cu materiale mărunte; b) jocuri cu materiale din natură; c) jocuri cu materiale reziduale. 22

www.playwork.org 69

www.relijoc.ro/html 70

- jocuri imitative: configurează acţiuni sociale: Hrănim păpuşa, Facem injecţii, Citim revista. Jocuri simbolice evoluate: 1.Jocuri cu subiecte din viaţa cotidiană: a) jocuri de convieţuire socială, se raportează la cunoaştere, îndemânare şi motivaţie: De-a mama şi copilul, De-a şcoala, Dea doctorul; b) Jocuri de construcţii, se raportează la cunoaştere, motivaţie şi pricepere de a construi: construim, confecţionăm din: Lego, Arco, Plasticom, Mozaic, Rotodisc etc. - Jocuri cu subiecte din basme şi poveşti: a) Jocuri-dramatizări sunt determinate de influenţele poveştilor asupra copiilor: De-a Capra cu trei iezi, De-a Scufiţa Roşie, Dea Sarea în bucate. b) Dramatizările au la bază scenarii elaborate de specialişti şi sunt pregătite de educatoare: Cenuşăreasa, Motanul încălţat, Ridichea uriaşă ş.a. 1) Jocuri cu reguli: - jocuri didactice; - jocuri distractive. Jocuri didactice: a) Jocuri de mişcare: - jocuri motrice simbolice simple se realizează cu sau fără jucării şi materiale: alergări, târâri, căţărări; mersul cu tricicleta, bicicleta; jocuri la aparate; - jocuri motrice complexe se desfăşoară de obicei în cadrul activităţilor de învăţare dirijată (educaţie fizică): exerciţii variate; complex de exerciţii, de mers, alergare; formare de deprinderi motrice de bază: obstacole, căţărare, târâre, aruncare. Jocuri sportive şi de mişcare. În cadrul jocurilor de mişcare întâlnim:  jocul cu un pronunţat caracter sportiv şi distractiv desfăşurat în aer liber (mers cu tricicleta, cu bicicleta, cu rotile, cu sania);  jocuri al căror conţinut îi formează mişcările de bază 71

cunoscute (mers, alergare, săritură, aruncare, prindere, târâre, căţărare şi echilibru);  jocuri de mişcare cu reguli şi roluri (în clasă şi în aer liber);  jocuri la aparate şi instalaţii de joc în aer liber;  jocuri de circulaţie rutieră;  dansurile elementare şi simple;  gimnastică aerobică;  euritmie. Apariţia şi practicarea intensivă a jocului de creaţie reprezintă un rezultat al întregii dezvoltări psihice a copilului, în special a formării capacităţii de a reflecta într-o formă proprie impresiile dobândite în viaţa înconjurătoare: a) - jocuri de expresie afectivă: teatru de păpuşi; teatru de masă; teatru de umbre; imitaţia: plâns, râs. b) - jocuri pentru dezvoltare psihică: - jocuri senzoriale: • jocuri pentru sensibilizarea auzului; • jocuri pentru sensibilizarea pipăitului; • jocuri pentru sensibilizarea gustului; • jocuri pentru sensibilizarea mirosului; • jocuri pentru sensibilizarea văzului • jocuri pentru educarea simţului echilibrului. - jocuri intelectuale: • jocuri fonematice; • jocuri pentru îmbogăţirea vocabularului; • jocuri pentru cunoaşterea mediului înconjurător; • jocuri matematice; • jocuri muzicale; • jocuri cu text şi cânt; • jocuri pentru dezvoltarea operaţiilor gândirii; • jocuri logice; • jocuri de atenţie ş.a. 72

- Jocuri distractive având această destinaţie specială, de a aduce buna dispoziţie în rândul copiilor, trebuie să fie simple, uşor de asimilat prin explicaţii facile. Ele sunt atractive prin ele însele. Exemple: Pisicuţa şi vrăbiuţele, Unde s-a ascuns iepuraşul, Rândunica fără cuib, Statuile, Lupul la oi etc. Dacă luăm ca şi criteriu programa activităţilor instructiv educative putem realiza o taxonomie a jocurilor pe etape: jocuri pentru Activităţi alese, jocuri şi alte activităţi desfăşurate de copii; jocuri pentru Activităţile comune; jocuri pentru Activităţile complementare. O altă clasificare se poate realiza pornind de la categoriile de activitate: ● jocuri pentru educarea limbajului; ● jocuri pentru activităţi matematice; ● jocuri pentru cunoaşterea mediului; ● jocuri pentru educaţie pentru societate; ● jocuri pentru activităţi practice şi activitate casnică; ● jocuri pentru educaţie muzicală; ● jocuri pentru educaţie plastică; ● jocuri pentru educaţie fizică. Fiecare autor care a fost preocupat de domeniul psihopedagogiei jocului a realizat şi o taxonomie a jocului alegând criteriul în funcţie de latura din care a tratat subiectul. Ideea principală care se desprinde din aceste studii este aceea că la vârsta preşcolară jocul primează, indiferent de activitatea în care este implicat preşcolarul. 4.3.2.Jocurile didactice Jocurile didactice alcătuiesc cea mai cuprinzătoare categorie de jocuri cu reguli, ele dinamizează acţiunea didactică prin intermediul motivaţiilor ludice care sunt subordonate scopului activităţii de predare-învăţare-evaluare, într-o perspectivă pronunţat formativă şi se diferenţiază de alte jocuri prin prezenţa sarcinii didactice. 73

Jocul didactic este:
mijloc didactic de instruire şi educare a copiilor de vârstă preşcolară;
mijloc didactic de bază în educarea limbajului şi cunoaşterii mediului înconjurător;
mijloc de realizare a liantului dintre sarcina didactică şi acţiunea de joc. Jocurile didactice sunt deosebit de importante în activitatea didactică de la clasă, deoarece: • rezolvă prin conţinutul lor o mare parte din problemele educaţiei intelectuale; • au rol însemnat în consolidarea, adâncirea, sistematizarea şi verificarea cunoştinţelor. Modalităţile de realizare a jocurilor didactice în activităţile din grădiniţă ne îndreptăţesc să realizăm şi o altfel de clasificare: - după criterii pedagogice; - după obiectivele urmărite: jocuri senzoriale (auditive, vizuale, motorii, tactile), jocuri de observare, jocuri de dezvoltare a limbajului, jocuri de stimulare a cunoaşterii interactive; - după conţinutul instruirii: jocuri matematice, jocuri muzicale, jocuri sportive, jocuri literare/ lingvistice; - după forma de exprimare: jocuri simbolice, jocuri de orientare, jocuri de sensibilizare, jocuri conceptuale, jocurighicitori, jocuri de cuvinte încrucişate; - după resursele folosite: jocuri materiale, jocuri orale, jocuri pe bază de întrebări, jocuri pe bază de fişe individuale, jocuri pe calculator; - după regulile instituite: jocuri cu reguli transmise prin tradiţie, jocuri cu reguli inventate, jocuri spontane, jocuri protocolare; - după competenţele psihologice stimulate: jocuri de mişcare, jocuri de imaginaţie, jocuri de atenţie, jocuri de memorie, jocuri de gândire, jocuri de limbaj, jocuri de creaţie. Jocurile copiilor devin metodă de instruire în cazul în care ele dobândesc o organizare specifică şi se succed în ordinea 74

implicată de logica cunoaşterii şi a învăţăturii. Astfel copii pot ajunge la descoperiri de adevăruri, îşi pot antrena capacitatea lor creativă, pentru că strategiile jocului didactic sunt strategii euristice, în care se manifestă spontaneitatea, inventivitatea, iniţiativa, răbdarea, îndrăzneala, creativitatea şi inteligenţa. Intenţia principală a jocului didactic nu este divertismentul, ci asimilarea de cunoştinţe, cu scopul pregătirii copilului pentru şcoală şi viaţă. Pentru a atinge aceste scopuri, jocul didactic trebuie să fie instructiv, să consolideze, sistematizeze şi să fixeze cunoştinţele. Folosirea jocului didactic ca activitate cu întreaga grupă, aduce elemente atractive în procesul de instruire şi educare a copiilor. Fiecare joc didactic are o anumită structură constitutivă: - conţinuturi; - sarcina didactică; - regulile jocului; - acţiunea de joc. Conţinuturile cuprind cunoştinţele anterioare ale copiilor însuşite în cadrul activităţilor comune cu întreaga grupă, cunoştinţe ce se referă la om, plante, animale, anotimpuri, reprezentări matematice, reprezentări despre societate etc. Sarcina didactică o regăsim sub forma unei probleme de gândire, de recunoaştere, denumire, reconstituire, comparaţie, ghicire. Jocurile didactice pot avea acelaşi conţinut, acestea dobândind un alt caracter, datorită acestor sarcini didactice pe care le au de rezolvat, de fiecare dată altele. Regulile jocului didactic sunt menite să arate copiilor cum să se joace, cum să rezolve problema respectivă, cum să participe la activitate. Totodată regulile îndeplinesc o funcţie reglatoare asupra relaţiilor dintre copii. Acţiunea de joc cuprinde momente jocului şi fac ca rezolvarea sarcinii didactice să fie plăcută şi atractivă pentru copii. Ea reprezintă de fapt desfăşurarea propriu-zisă a jocului cu elementele componente: de aşteptare, surprize, ghicire, întrecere, apreciere. 75

După obiectivele urmărite, jocul didactic este folosit în cadrul tuturor etapelor curriculare, iar după tipul activităţii jocul didactic este folosit ca mijloc de consolidare, sistematizare, fixare şi recuperare a cunoştinţelor. Indiferent de modul de folosire, jocul didactic îl ajută pe copil să-şi angajeze întregul potenţial psihic, să-şi cultive iniţiativa, inventivitatea, flexibilitatea gândirii, spiritul de cooperare şi de echipă. Joc didactic cuprinde următoarele momente: - introducerea în joc; - executarea jocului; - complicarea jocului; - încheierea jocului. Jocul didactic se desfăşoară conform unei metodologii specifice, în aplicarea căreia trebuie să se ia în considerare următoarele condiţii : • jocul să se constituie conform categoriei de activitate, urmărindu-se scopul şi sarcinile ei; • să fie pregătit minuţios de educatoare pe baza dozării timpului şi a materialului folosit; • să fie variat, atractiv, să îmbine elementele de joc cu cele de învăţare; • să se introducă diferite elemente de joc şi surpriză atunci când copiii dau semne de oboseală sau plictiseală; • să creeze momente de relaxare, în vederea recuperării energiei nervoase a copiilor; • să antreneze toţi copiii în activitatea de joc; • să fie proporţionat cu nivelul de vârstă al copiilor; • să fie structurat în raport cu tipul şi scopul categoriei de activitate desfăşurată; • să solicite gândirea creatoare şi să valorifice cu maximum de eficienţă posibilităţile intelectuale ale copiilor; • elementele de joc să fie introduse în orice moment al activităţii; • sarcinile didactice să fie repartizate în diferite secvenţe 76

progresive ca dificultate; • explicaţiile privind desfăşurarea jocului să fie clare, corecte, precise, să fie conştientizate de către copii şi să le creeze o motivaţie pentru activitate; • jocul să se desfăşoare într-un cadru activ, stimulator şi dinamic; • sarcinile didactice să nu fie nici prea uşoare, nici prea grele; • regulile de joc să fie explicate clar şi să se urmărească respectarea lor de către toţi copiii. Elementele de joc ca: ghicirea, mişcarea, întrecerea, surpriza etc., creează stări emoţionale care întreţin interesul copiilor pentru activitate. Folosirea jocului didactic în cadrul procesului instructiveducativ din grădiniţă este motivat de faptul că: - randamentul activităţii este mai mare, sistematizarea, fixarea şi verificarea cunoştinţelor făcându-se în mod plăcut, activ, temeinic; - gândirea copiilor este permanent solicitată şi astfel în continuă formare; - determină dezvoltarea proceselor psihice ca: independenţa, creativitatea, perseverenţa; - simulează iniţiativa copiilor, în joc copilul devine mai curajos, mai degajat, mai puţin inhibat; - contribuie la cunoaşterea mai rapidă şi mai eficientă a copiilor; - dezvoltă spiritul de observaţie, de analiză, de judecată, înlătură, monotonia, rutina, stereotipia, dau posibilitatea copiilor să-şi dezvolte vocabularul, comunicarea devine mai permisivă; - oferă prilejul de a afla mai uşor cum gândesc copiii şi de a adapta metodele didactice după logica gândirii lor. Literatura de specialitate oferă o multitudine de jocuri didactice care pot fi folosite în cadrul diferitelor categorii de activitate cu succes, iar măiestria educatoarei în conducerea lor va duce la rezultate deosebite. Pentru reuşita unui joc didactic 77

educatoarea trebuie să trezească prin măiestria sa pedagogică următoarele virtuţi în copiii participanţi la joc: comunicare, cooperare, răspundere, flexibilitate, spontaneitate, creativitate, încredere. Jocul este un instrument, un mijloc de activizare permanentă a copiilor în activitate. Jocul didactic trebuie pregătit din timp conform cu etapele lui: organizarea, introducerea, în activitate, desfăşurarea propriu-zisă şi valorificarea rezultatelor jocului. În planificarea jocurilor educatoarea trebuie să cunoască situaţia grupei, nivelul de pregătire, interesele copiilor. Planificarea jocurilor didactice se vor face pe baza studierii unei bibliografii bogate (cărţi, cartoteci, culegeri de jocuri) şi păstrarea în memorie a unui număr mare de elemente de joc, de care să se poată folosi în momentul cerut de orice împrejurare a jocului. Un pas important pentru buna desfăşurare a unui joc didactic este explicarea lui. Educatoarea trebuie să descrie jocul şi în acelaşi timp să îl demonstreze şi practic. Printr-un vocabular adecvat, lejer, fără complicaţii, educatoarea va motiva jocul, influenţând pozitiv climatul de joc. În continuare conducătorul de joc trebuie să redea simplu şi clar jocul cu regulile sale. Prin cuvintele şi comportamentul ei educatoarea îi va îndrumă pe copii spre acţiuni simple şi vesele. Educatoarea va pregăti din timp şi materialele ilustrative, sau de orice natură pe care le va folosi în joc. În anumite cazuri, jocul, ca generator de bucurie şi catarsis, devine mijloc terapeutic însemnat pentru echilibrarea psihică a copilului, pentru eliminarea regresiilor afectivcomportamentale şi vindecarea traumelor. 4.3.3.Jocurile distractive cu reguli Jocurile cu reguli sunt jocuri care se constituie în perioada preşcolară şi cunosc o dezvoltare complexă în perioada şcolară mică. După cum relevă şi denumirea jocurilor aceste jocuri se desfăşoară după anumite reguli prestabilite. La începutul jocului, atunci când copiii se hotărăsc, după numeroase dezbateri asupra desfăşurării jocului, totodată vor stabili şi regulile lui, care trebuie respectate întocmai, pentru că cine nu respectă regula este scos din joc. 78

În cadrul acestui tip de joc întâlnim două categorii de reguli: - spontane; - transmise de la o generaţie la alta. Atât în jocurile cu subiect cât şi în cadrul jocurilor cu reguli, există o serie de diferenţe semnificative între conduita preşcolarilor mici, a preşcolarilor mijloci şi a celor mari. Preşcolarul mic, într-un joc cum este cel „de-a ascunselea”, se caracterizează prin incapacitatea de a reţine toate regulile jocului. Din regulile multiple ale jocului el desprinde una sau două, de pildă, aceea de a se ascunde. Pentru el, însă a se ascunde înseamnă a se aşeza în aşa fel încât să nu i se vadă capul, de aceea se ascunde întorcându-se cu faţa spre perete, sau ascunzătoarea este în proximitate. După ce stă un timp astfel ascuns, fuge spre locul de unde a pornit jocul, fără să ţină seama de etapa jocului. La reluarea jocului, preşcolarul mic, se va ascunde în acelaşi loc şi în acelaşi fel. Preşcolarul mic nu surprinde decât parţial regulile unui joc complex, iar conduita lui pune în evidenţă faptul că el nu poate să se integreze în derularea temporală de ansamblu al jocului, acţiunea sa este independentă de a celorlalţi copii şi conţine elemente de reacţie repetitivă, circulară. Preşcolarul mijlociu se deosebeşte de cel mic printr-o conduită puţin evoluată. El se ascunde în locuri foarte îndepărtate de locul de pornire, caută mult o ascunzătoare, face multă gălăgie în joc, se supără pe cei mici, care încurcă jocul. Preşcolarul mijlociu nu-şi organizează bine toate etapele jocului deşi cunoaşte regulile şi se conformează acestora. Participarea sa la joc este pasională, afectivă şi deplină, deşi integrarea lui socială în joc este dificilă, el îşi alege locuri complicate unde să se ascundă şi de unde nu poate ieşi decât cu dificultate, de aceea de cele mai multe ori este întrecut de ceilalţi copii, de aici nemulţumirile care izbucnesc cu mult avânt şi pasiune. Preşcolarul mare, înţelege deplin regulile jocului, el se ascunde în locuri accesibile, cât mai apropiate de locul unde trebuie să fie confirmat, el îşi restructurează mintal acţiunile, îşi organizează 79

relativ bine etapa finală a jocului. Intuieşte că factorul surpriză este important în joc, dar nici lui nu-i iese întotdeauna jocul aşa cum îşi doreşte şi încadrarea lui specială în joc are momente tensionale, el contând foarte mult pe factorul surpriză. Dezvoltarea sa ontogenetică îi permite însă o conduită adaptată la regulile jocului, o mai bună organizare strategică a etapelor acestuia. Jocul şi în special jocul cu reguli atinge la vârsta preşcolară un nivel superior de dezvoltare, de unde jocul devine condiţia sine qua non pentru evoluţia ulterioară a copilului. După cum arată psihopedagogii care au studiat jocul de-a lungul timpului: Jocul devine activitatea principală a copilului deoarece dezvoltarea acestuia stimulează şi contribuie la cele mai importante modificări ale psihicului copilului în cadrul căreia se dezvoltă procesele psihice ce pregătesc trecerea copilului pe o treaptă superioară de dezvoltare.2324 Vârsta preşcolară reprezintă momentul de evoluţie psihică fără precedent, în care jocul dobândeşte trăsături noi, importante şi totodată îl apropie de activităţile sociale. Jocul se îmbogăţeşte, realizând cele mai variate relaţii cu celelalte activităţi, de la supraordonarea sau subordonarea lor pe criterii stabilite de regulile jocului, până la diferenţierea lor netă de realitate prin intervenţia fanteziei. Jocul este spaţiul atemporal şi fantastic pe care se stabileşte relaţia dintre cunoscut şi necunoscut, dintre posibil şi imposibil, dintre real şi ireal, un spaţiu pe care se acumulează întreaga experienţă despre lume şi viaţă a copilului, aceasta devenind prin intermediul lui mai comprehensibilă.

23

A.N. Leontiev, Probleme de psihologia copilului de vârstă preşcolară, Editura de stat, Pedagogie şi Psihologie 1948.

80

Jocul la vârsta preşcolară cunoaşte o etapă evolutivă paralel cu dezvoltarea copilului, acum apar cele mai complexe, variate şi interesante feluri de joc. Jocurile copiilor devin deosebit de mobile şi se transformă unele în altele. Din punct de vedere al conţinutului jocurile cu reguli pot fi:
jocuri de reproducere a unor mici evenimente (călcatul, îmbrăcatul);
jocul cu subiecte simple (de-a mersul la plimbare cu păpuşa, de - a garajul);
jocul cu subiecte complexe (de-a familia, de-a doctorul, de-a grădiniţa, de –a şcoala). Interesant de observat este aspectul că jocul cu subiect poate fi întâlnit la copiii de 5-6 ani, chiar când aceştia nu au partener de joc, copilul implicat în joc performează mai multe roluri succesive (de alternanţă). Jocul cu reguli prin caracterul lor imprimă necesitatea respectării regulilor de joc într-o anumită ordine ceea ce determină profunde schimbări în atitudinea copiilor, ei devin mai ordonaţi în conduită, îşi înfrânează pornirile, devin mai disciplinaţi. Regulile jocului nu pot fi încălcate ceea ce imprimă jocului un caracter complex şi creează emulaţie între copii bazată pe fair-play. 4.3.4.Jocul de creaţie Studiile psihologilor afirmă o caracteristică importantă a jocului care se bazează pe capacitatea de creativitate şi imaginaţie a copiilor preşcolari (Amabile, Teresa, M., 1997), (Sawyer, R., K., 2001). Creativitatea şi fantezia fără limite se reflectă în jocul de creaţie al copiilor. Jocul de creaţie ajută copiii să transforme realitatea vieţii în experienţă proprie şi să o înţeleagă. Aspecte ale realităţii întâlnite în mediul înconjurător sunt integrate în jocul de creaţie şi interpretate astfel încât să răspundă intereselor şi dorinţelor copiilor. Jocul de creativitate permite copilului să se dezvolte, să înflorească, să evolueze fără 81

declinuri. Decenii de studii evidenţiază importanţa jocului creativ din perioada copilăriei. Jocurile de creativitate fac parte integrantă din viaţa copilului, în cadrul acestor jocuri învăţarea şi joaca sunt de nedespărţit, este dificil să spunem până aici este joc şi de aici învăţare, nu le putem separa. Copilăria nu face distincţie între joc şi învăţare. Când copiii se joacă ei acumulează cunoştinţe, îşi formează atitudini, îşi dezvoltă aptitudini, îşi exersează deprinderile fizice şi psihice, îşi perfecţionează abilităţile de relaţionare socială. Copiii prin joc realizează o asimilare a realităţii în conformitate cu nivelul lor de înţelegere, în conformitate cu aspiraţiile lor, dar într-un mod lejer, în spirit de joc. Educaţia copiilor de vârstă preşcolară se realizează prin joc, adulţii dacă doresc să aibă un copil sănătos, fără probleme de integrare în activitatea şcolară, în societate, nu trebuie să facă altceva decât să le ofere exemple din toate categoriile de activităţi şi să le ofere ambianţa necesară jocului. Jocul creativ este mijlocul prin care copiii acced la cunoaştere. Adulţii, educatoare vor supraveghea îndeaproape jocul copiilor pentru a interveni când lucrurile merg prost. Jocul în grădiniţă este mijlocul principal prin care se realizează influenţa educativformativă. Jocurile creative duc la dezvoltarea înclinaţiilor şi aptitudinilor înnăscute ale copiilor. Este deosebit de important să lăsăm copiii să-şi manifeste înclinaţiile fără a-i înfrâna, dimpotrivă trebuie să încurajăm activităţile creative, în special jocurile de creativitate. Specialiştii au observat că activităţile repetitive fac parte din ritualul jocului, aceste repetiţii au un rol al lor de netăgăduit în formarea deprinderilor, priceperilor, potenţialităţilor copiilor de vârstă preşcolară. Cu timpul aceste repetiţii duc la conturarea unor interese precise ale copiilor spre activităţi creative distincte. Un copil care va repeta un cântecel încontinuu, în fond îşi exersează corzile vocale, îşi dezvoltă anumite aptitudini muzicale. De multe ori enervaţi, părinţii, frânează aceste 82

manifestări ale copilului, lucru deosebit de nociv pentru psihicul copilului. În loc să se enerveze, mai degrabă ar fi bine să încurajeze copilul, să-l susţină şi să-l ajute să-şi dezvolte potenţialele talente. Toţi psihologii care au studiat jocul copiilor sunt de acord că prin joc copilul doreşte să fie asemenea adultului, jocul de creaţie demonstrează dorinţa copilului de a creşte, de a fi asemenea părinţilor şi adulţilor din jurul lor. Acest aspect îl putem identifica urmărind jocurile de creaţie ale copiilor, care reflectă această înclinaţia a copilului de a imita adultul, de a fi ca el, este motorul intern care pune în mişcare capacităţile formative psiho-fizice ale evoluţiei copilului. Jocul de creaţie îmbogăţeşte experienţa de viaţă a copilului, îi dezvoltă capacităţile şi aptitudinile. Încurajaţi, copiii îşi vor perfecţiona capacităţile creatoare şi motivaţia spre aceste activităţi. Jocul creativ al copiilor contribuie la dezvoltarea atenţiei voluntare. Deşi din punctul de vedere al vârstei atenţia copilului este labilă, ştiindu-se bine aspectul că un copil preşcolar nu se poate concentra pe o activitate decât o perioadă scurtă de timp, în joc copilul este complet implicat şi concentrat. Jocul copiilor se desfăşoară cu o detaşare absolut inconştientă. Când se joacă copiii sunt total absorbiţi de ceea ce fac. Educaţia formală, metodele standardizate de educaţie, trebuie să păstreze vie această capacitate creatoare a copiilor, să încurajeze orice încercare creativă a copiilor. Educaţia indiferent sub ce formă se realizează ar trebui să păstreze vie această înclinaţie înnăscută a copiilor spre creativitate şi să urmeze calea învăţării creative pe care jocul o oferă fără interdicţii şi oprelişti. Deoarece copiii imită adulţii în jocurile lor de creaţie, adulţii trebuie să le ofere exemple demne de urmat. Dacă până la vârsta de 2-3 ani copilul este orientat spre sine în joc, spre propriul corp, spre obiectele simple care îl înconjoară: propriul corp, linguriţa cu care mănâncă, jucăriile de pluş pe care le manipulează, pe parcursul dezvoltării ontogenetice copilul îşi îmbogăţeşte repertoriul jocului, jocul 83

devine mai creativ. Imitând ceea ce vede în jurul său, în viaţa sa, jocul va cuprinde acţiuni preluate din realitate (de hrănire a păpuşii, de pregătire a mesei, de plimbarea a căţeilor de pluş, de conducere a unei maşini pe o şosea imaginară etc.). Sunt elemente ale jocului de creaţie prezente în viaţa oricărui copil în copilăria timpurie. Aceste elemente se îmbogăţesc pe măsura creşterii copilului, subiectele jocurilor de creaţie devenind mult diversificate ca tematică şi mai bogate în conţinut. Relaţiile sociale ale copilului diversificându-se la intrarea în grădiniţă, jocurile de creaţie vor reflecta aceste aspecte, grădiniţa oferă oportunităţile necesare manifestării creativităţii copiilor. Când copiii sunt angajaţi în activităţi care sunt în concordanţă cu personalitatea lor, cu particularităţile lor de vârstă, cu interesele lor, acestea au un impact enorm asupra dezvoltării lor, ei au o motivaţie puternică şi se implică efectiv în joc. Astfel jocurile de creaţie oferă suportul real al formării şi dezvoltării personalităţii copiilor. Jocurile de creaţie cum ar fi sociodramele sau jocurile cu roluri oferă posibilităţi nelimitate de dezvoltare a proceselor cognitive şi afectiv-emoţionale (Sara Smilansky, 1990). În urma practicării unor astfel de jocuri de creaţie se observă îmbunătăţiri pe ariile: a) cognitiv-creative: - o mai bună exprimare verbală; - un vocabular mai bogat; - o mai rapidă înţelegere; - o exprimare mai elevată; - strategii rezolutive optimizate; - o mai mare curiozitate; - o mai bună participare; - abilităţi intelectuale îmbunătăţite. b)afectiv-emoţionale: - participare mai activă în jocurile cu pereche; - participare activă în grupul social; - o mai bună colaborare; - reducerea comportamentelor agresive; 84

- apariţia trăirilor empatice; - o mai bună stăpânire de sine; - înfrânarea impulsurilor de moment; - spirit de inovaţie; - descătuşarea imaginaţiei; - o mai bună concentrare a atenţiei; - perseverenţă în rezolvarea sarcinilor. Jocurile de creativitate, dar în special sociodramele şi jocurile cu roluri stimulează capacităţile intelectuale, afective şi emoţionale ale copiilor canalizând energia copiilor spre dezvoltarea acelor abilităţi, aptitudini şi deprinderi ce vor fi necesare activităţii şcolare viitoare. Situaţiile şi relaţiile pe care sociodramele le pun în scenă prezintă similarităţi cu situaţiile din viaţa reală cărora copiii le găsesc rezolvări, situaţii pe care copiii le vor experimenta în activitatea şcolară. Astfel copiii acumulează cunoştinţe şi deprinderi, îşi dezvoltă funcţiile gândirii, capacităţile de abstractizare şi generalizare, se obişnuiesc cu operarea cu noţiuni în plan abstract. Desigur imaginaţia joacă un rol important în cadrul acestor procese. Cu ajutorul imaginaţiei şi artei narative orice lucru poate fi creativ. Specialiştii au observat că acei copii care participă activ la jocuri de creaţie din grădiniţă, manifestă acelaşi comportament plin de entuziasm şi în activitatea de învăţare şcolară. Acest aspect a fost demonstrat într-un experiment din anii 70 în Germania, pe un grup de 100 de copii preşcolari. 50 de copii au frecventat o grădiniţă care practica în marea majoritate a timpului activităţi cu caracter academic, ceilalţi 50 de copii au frecventat o grădiniţă în care activităţile se desfăşurau sub formă de joc. Comparaţiile realizate între cele două grupe de copii au fost edificatoare. Copiii care au frecventat grădiniţa orientată pe activităţi de joc au avut rezultate net superioare din punct de vedere al achiziţiilor, din punct de vedere al dezvoltării psiho-motrice, afectivemoţionale, sociale şi intelectuale, decât copiii care au fost orientaţi pe activităţi academice. Acest experiment a determinat o reformare a învăţământului preşcolar din Germania, o reorientare 85

a activităţilor din grădiniţe pe joc ca activitate fundamentală de educare şi formare a copiilor preşcolari. S-a observat din activitatea practică că imixtiunea adultului în jocul copiilor prin impunerea conţinuturilor poate fi lipsită de tact, aspect ce impietează asupra creativităţii copiilor. Intervenţiile adultului, părinte sau educatoare se vor realiza cu foarte mare atenţie astfel încât să nu se înfrâneze spiritul creativ şi libertatea de opţiune a copilului. Adultul, educatoare vor avea mai mult un rol exterior jocului şi vor interveni doar să amortizeze conflictele, să păstreze o anumită disciplină a jocului, sau să sugereze diplomatic şi cu mult tact pedagogic soluţii. Cu pricepere şi îndemânare pedagogică copiii vor fi stimulaţi , ajutaţi şi încurajaţi, astfel încât fiecare copil să-şi valorifice ideile şi iniţiativele în mod creator. Realizându-şi ideile, interesele, intenţiile, aspiraţiile în joc, el va fi capabil să le realizeze cu succes şi în viaţa reală. În plus iniţiativa unui copil va stimula participarea şi altor copii la jocul de creaţie, va determina formarea de relaţii între copii, care vor deveni mai sociabili şi civilizaţi. Jocul de creaţie îmbogăţeşte orizontul de viaţă al copiilor, înţelegerea şi trăirile copiilor devin mai bogate şi mai orientate spre scop. Reprimarea iniţiativei copilului, a creativităţii lui datorită anumitor impedimente de ordin material sau pedagogic va duce la pasivitate, la înfrânarea dezvoltării lui, astfel că dintr-un copil cu potenţial va deveni un copil cu dificultăţi. 4.3.5.Jocul cu rol De multe ori ne face plăcere să întrebăm copiii ce vor să se facă când vor fi mari. Diversitatea răspunsurilor va surprinde, copiii vor răspunde că vor să se facă: pilot, magician, balerină, astronaut, actor, doctor, luptător, soldat. Imaginaţia copiilor cunoaşte avânt mai ales dacă este activată şi încurajată. Dacă se oferă copiilor obiecte diverse de îmbrăcăminte pentru a se costuma vom observa cum deodată jocurile lor devin mai dinamice şi mai bogate în conţinut. Copiii vor alege costumaţiile 86

în funcţie de un anumit rol pe care-l vor juca, iar imaginaţia lor ia avânt atunci când copiii se joacă împreună. Cele mai banale obiecte din jur se metamorfozează şi devin mijloace absolut necesare desfăşurării jocului. Un scaun se va transforma în cea mai performantă maşină, un băţ va deveni o baghetă de magician, un cearşaf aşezat pe un scaun va deveni o fortăreaţă invincibilă etc. Copiii dovedesc o capacitate extraordinară de a crea scenarii, intrigi şi puneri în scenă asemănătoare cu scenografia unei adevărate piese de teatru. Jocurile cu rol îşi aduc o contribuţie de netăgăduit în dezvoltarea imaginaţiei creatoare a copiilor. Adulţii care se ocupă cu educaţia copiilor, educatoarele în special trebuie să cunoască această înclinaţie firească a copiilor de a se juca imitând diferite situaţii din viaţa cotidiană sau din poveşti în cadrul jocurilor de rol. Astfel punându-se la dispoziţia copiilor obiecte de îmbrăcăminte şi elemente ale unor costumaţii îi vom determina să se angajeze în roluri cât mai diferite. Cu cât jocurile cu rol vor fi mai diversificate cu atât experienţa de viaţă a copiilor se va îmbogăţi. Cercetările demonstrează următorul aspect copiii care participă la jocurile cu rol, cu subiecte diverse, în cadrul cărora îşi pun la contribuţie imaginaţia şi creativitatea, vor deveni şcolari mai buni şi vor rezolva mai rapid şi eficient orice problemă cu care se vor confruntă. Copiii urmăresc cu foarte multă atenţie activităţile adulţilor, ale părinţilor în special. O fetiţă o va urmări cu interes pe mama ei când se va aranja să iasă în oraş, întoarsă în camera ei fetiţa va imita în detaliu toate operaţiile pe care mama ei le-a făcut să se aranjeze: de la îmbrăcăminte până la make-up. În jocurile cu rol copiii învaţă ce înseamnă competiţia, lupta pentru a atinge un obiectiv chiar dacă nu conştientizează pe moment acest aspect, acestea se vor interioriza şi se vor stoca în memorie, în subconştient şi îi vor fi de folos atunci când va avea nevoie. Adulţii care se ocupă cu educaţia preşcolarilor trebuie să încurajeze copiii să se joace, cercetările demonstrând rolul 87

important la jocului cu rol în modelarea personalităţii copiilor preşcolari pe toate laturile: cognitiv, afectiv-emoţional, volitiv. Copiii dobândesc mai multă siguranţă şi curaj de manifestare în faţa unui auditoriu, dobândesc încredere în forţele proprii, o creştere a stimei de sine. Jocul cu rol antrenează participarea la joc chiar şi a celor mai retraşi copii, uneori aceştia acceptă să joace chiar roluri de leader. Jocul cu rol este exact tipul de joc pe care copilul îl execută cu plăcere şi cu motivaţie, este tipul de activitate care realizează pregătirea copiilor pentru viaţă socială de mai târziu (Elkind, D., 2007). Jocul cu rol spun cercetătorii reprezintă inima copilăriei, o inimă care bate în ritmul biologic al copilului şi care nu are limite în ceea ce priveşte realizarea dorinţelor imaginate de copilul de vârstă preşcolară. Educatoarele cunoscând aceste trăsături specifice copilăriei şi conştientizând valoarea formativă a jocului cu rol îl practică cu regularitate. În sala de grupă este necesar să existe un colţ cu costume, obiecte de îmbrăcăminte pentru ambele genuri şi diverse accesorii ca: obiecte de podoabe, insigne, genţi etc., care să suscite interesul şi imaginaţia copiilor. Educatoarele vor încuraja copiii să practice jocurile cu rol, le vor da sugestii, vor participa împreună cu copiii la desfăşurarea jocului. Trebuie să precizăm că pe lângă celelalte aspecte pe care deja le-am evidenţiat privind rolul jocului cu rol în dezvoltarea personalităţii copilului, trebuie să subliniem şi importanţa lui în educarea limbajului. Jocul cu rol are un important impact asupra limbajului deoarece jocul cu rol activează zona proximei dezvoltări (Vîgotski, 2002). În jocul cu rol copiii sunt obligaţi să comunice, sunt determinaţi să precizeze reguli într-un limbaj coerent, sunt nevoiţi să vorbească cu toţii exprimându-se într-un limbaj în conformitate cu rolul pe care îl joacă. Dacă copilul joacă rolul unui poliţist va utiliza un anumit limbaj, dacă joacă rolul unui medic limbajul va fi adaptat domeniului medical, dacă va juca rolul Cenuşăresei copilul va folosi limbajul şi dialogul folosit de autorului basmului etc. Putem spune că în joc copilul 88

foloseşte un metalimbaj adaptat situaţiei şi conjuncturii jocului cu rol pe care copilul îl interpretează, astfel încât să se facă înţeles de ceilalţi copii. Are loc un proces de exersare, de procesare, de interiorizare şi dezvoltare a limbajului. Jocul cu rol ajută copiii să se adapteze şi din punct de vedere afectiv-emoţional diferitelor situaţii contrariante cu care interacţionează copilul şi pentru care nu este pregătit (Beaven, J. 2000). Contradicţiile, conflictele şi conjuncturile nefavorabile din viaţa reală cunosc o rezolvare fericită în plan imaginar prin jocul cu rol. Realitatea cu atâtea interdicţii, reguli şi inadvertenţe se adaptează nivelului cognitiv şi afectiv-emoţional al copilului doar prin intermediul jocului. Jocul cu rol facilitează înţelegerea mai uşoară şi mai rapidă a lumii înconjurătoare. 4.4.Jocul copiilor în ziua de astăzi 4.4.1.Evoluţia ontogenetică a jocului Jocul este o activitate de importanţă majoră în dezvoltarea copiilor, între joc şi dezvoltare este o relaţie de interdependenţă şi necesitate. Copilul sănătos se joacă, dacă un copil nu manifestă interes pentru joc este un indiciu clar că acel copil are o afecţiune. Orice copil sănătos se joacă şi stabileşte cu jucăriile lui o relaţie care nu poate fi înlocuită de altceva, relaţia cu jucăria favorită este o relaţie specială. Copilul ştie instinctiv şi intuitiv să se joace, dar are nevoie de sprijin pentru a-şi orienta jocul, pentru a-l îmbogăţi şi pentru a acumula experienţă. Din punct de vedere diacronic jocul cunoaşte numeroase transformări, dar şi anumite zone de stabilitate. Toţi copiii sugari se joacă la fel, jocul se manifestă prin mişcările mâinilor şi picioarelor, toate aceste mişcări stângace şi nedirijate îi produc copilului sugar satisfacţie. Sugarul le repetă, simte ca poate să se mişte, să apuce, să tragă, să gângurească şi să silabisească. Pe măsura creşterii, copilul mic începe să vadă mai bine, devine mai activ, doreşte să prindă obiectele, vrea să le apropie şi să le analizeze, să le descopere şi să le exploreze. Dacă la început toate informaţiile trec prin 89

simţuri: copilul vede, aude, pipăie, gustă, miroase şi simte, mai târziu începe să recunoască obiectele familiare, începe să distingă între obiectele care îi plac sau care nu. La aceasta vârstă descoperă cu uimire că orice acţiune a sa asupra unui obiect are un efect (că dacă trage lanţul de la cărucior se mişcă jucăriile). Încă din această perioadă cunoaşterea şi învăţarea merg împreună cu jocul. Copilul creşte şi atinge vârsta mersului biped, la început cu ajutorul părinţilor şi a obiectelor din jur care-i folosesc pentru susţinere în demersul lui de a cuceri spaţiul înconjurător, apoi universul copilului se lărgeşte şi mediul de explorat devine mult mai mare conform dorinţei copilului de a cunoaşte. Jocul copilului cunoaşte alte aspecte, copilul este conştient de ceea ce se petrece în jur, se bucură de toate jocurile pe care mama i le oferă este plin de energie şi curiozitate. Treptat şi jocul se îmbogăţeşte, apar partenerii de joc, iar copilul învaţă să se joace cu alţi copii, cu care împarte jucăriile. Urmărind evoluţia şi dezvoltarea psihosocială a copilului, recunoaştem şi evoluţia ontogenetică a jocului: • jocul copilului sugar – este o modalitate de relaţionare între copil şi părinţi. Copilul sugar zâmbeşte, priveşte, face mişcări ca răspuns la atenţia părinţilor sau pentru a atrage atenţia lor; • jocul solitar - începe de la un an şi este o formă de joc singular a copilului cu jucăriile din jur sau cu adulţii in jurul lui; • jocul paralel - de la 1 an şi 6 luni până la 2 ani. Copiii se joacă singuri chiar când sunt împreună cu alţi copii şi conştientizează prezenţa acestora; • jocul asociativ – între 2-3 ani copiii se întâlnesc cu alţi copii nu lucrează împreună şi nici nu colaborează, egocentrismul este încă puternic; • jocul cooperant – este perioada preşcolară, copiii se joacă împreună, realizează activităţi în comun, îşi împart jucăriile, jocul devine mai complex şi mai bine organizat, are reguli. Observăm aşadar o evoluţie a jocului concomitent cu creşterea copilului, de la jocul instinctiv, imprecis şi intuitiv, până la jocul 90

elaborat, complex - jocul cu reguli. Copilul se joacă instinctiv, nimeni nu îi spune să se joace, jocul există în codul genetic al copilului, orice copil se joacă. Nimeni nu îl instruieşte pe copilul mic cum să se joace, pur şi simplu jocul face parte din viaţa lui încă de la naştere. Cu timpul adulţii vor interveni şi vor dirija copilul spre cunoaşterea lumii înconjurătoare. Copilul nou născut vede, dar nu înţelege ceea ce vede, aude dar nu înţelege încă conţinutul celor auzite, zâmbeşte dar nu ştie de ce, scoate zgomote dar nu vorbeşte. Copilul mic este vulnerabil, fără apărare, are nevoie de îngrijire, dragoste şi joc pentru a creşte frumos şi sănătos. Pentru cunoaşterea realităţii înconjurătoare copiii explorează îndelung. În experienţa de joc mânuirea şi manipularea obiectelor sunt foarte importante. Copiii explorează prin încercare şi eroare. Exemplul cel mai cunoscut este al copilului care demontează toate jucăriile care îi întră în mână, nu din dorinţa de a le strica, ci din dorinţa de cunoaştere. Cunoaşterea la nivelul copilului mic se realizează prin simţuri, copilul vede, aude, simte, pipăie şi cunoaşte în mod direct realitatea. Uneori adulţii nu înţeleg atitudinile copiilor, cert este că ei simt nevoia să fie înţeleşi şi să înţeleagă lumea în care trăiesc. Nu poţi cere copilului cum să se joace, dezvoltarea normală a unui copil se realizează prin explorări personale, ei simt nevoia unor soluţii personale care de fapt prefigurează stilul personal de învăţare şi cunoaştere. Jocul antrenează toate domeniile de dezvoltare a personalităţii copilului şi de aceea E. Erikson (1963) consideră ca jocul este instrumentul prin care copiii scot la lumina sentimente şi idei interioare. 4.4.2.Evoluţia jocului Din punct de vedere diacronic jocul a cunoscut transformări multiple. Astăzi copiii se joacă jocuri care până nu demult nu făceau parte din repertoriul copilăriei. Copiii care trăiesc la oraş datorită condiţiilor vieţii specifice urbane, copiii 91

petrec majoritatea timpului în interior, fie acasă, fie în instituţii. Astfel că majoritatea timpului copiii şi-o petrec jucând jocuri pe televizor, calculator sau alte jocuri electronice. Locurile de joacă exterioare sunt echipate cu jocuri şi echipamente specifice jocurilor în aer liber. Aceste jocuri nu au capacitatea de a stimula dezvoltarea copilului pe toate laturile, de aceea este necesar ca la vârsta preşcolară copiii să frecventeze grădiniţele unde au posibilitatea dezvoltării tuturor potenţialităţilor în formare. Orice aptitudine a copilului poate fi optimizată prin joc (Isenberg & Quisenberry, 2002). Toate laturile personalităţii se pot dezvolta prin joc, înaltele abilităţi ale copiilor pot cunoaşte noi transformări evolutive, conexiunea dintre joc şi dezvoltarea abilităţilor lingvistice, matematice, estetice este relevată de studiile recente realizate de specialişti (Răduţ-Taciu, R., (coord.), (2004), Van Hoorn, Nourot, Scales şi Alward, 2007)25. Când se joacă copiii:
au numeroase oportunităţi pentru a-şi exersa reprezentările mintale în numeroase alte situaţii;
îşi exersează toate laturile personalităţii: fizice, sociale, emoţionale, intelectuale;
sunt angajaţi cu toată fiinţa lor deoarece sunt motivaţi;
îşi dezvoltă gândirea şi aptitudinile. De exemplu o fetiţă de 4 ani a învăţat să scrie cu ajutorul unui alfabetar din plastic propriul nume şi a înţeles şi că fiecare sunet este reprezentat de o literă. Ea a fost motivată de înţelesul cuvântului, propriul nume;
îşi însuşesc concepte în mod logic, fiecare concept trebuie înţeles. Deoarece învăţarea mecanică a conceptelor este inutilă, aceste concepte nu se reţin, intră în uitare. Pentru copii, jocul este o activitate extrem de serioasă şi importantă. Prin joc, copilul reconstruieşte realitatea în conformitate cu dorinţele sale, o apropie, o analizează şi încearcă 25 Play at the Center of the Curriculum in www.4children.org/pdf/play07.pdf

92

să o înţeleagă. Copilul în joc depune efort la fel cum omul depune efort în activitatea sa de fiecare zi, jocul reprezintă jobul copilăriei. Datorită caracteristicii gândirii copiilor de vârstă preşcolară, ei nu pot procesa realitatea prin mijloace abstracte ci doar prin experienţa multisenzorială concretă. Prin joc, copiii rezolvă probleme de viaţă, din mediul lor înconjurător fizic şi social, creează situaţii pentru a găsi soluţii diferite - ceea ce le va dezvolta gândirea, care odată cu dezvoltarea ontogenetică va atinge şi dezvoltarea formală. Jocul permite copiilor să înveţe utilitatea obiectelor, ei se concentrează pe ceea ce fac, devin interesaţi de mediul înconjurător pe care îl explorează fiind atenţi, motivaţi şi interesaţi. 4.4.3.Jocul şi calculatorul Cucerirea ştiinţei a determinat o evoluţie fără precedent a electronicii, iar aplicaţiile sale pe calculatorul personal sunt inepuizabile. Astfel calculatorul personal face parte astăzi din viaţa oricărui copil, care are acest obiect în casă sau la grădiniţă. Jocurile pe calculator sunt numeroase, variate şi unele de înaltă valoare educativă. Cu ajutorul jocurilor pe calculator copiii îşi îmbogăţesc cunoştinţele, dobândesc noi dexterităţi şi aptitudini. Statisticile cercetătorilor au confirmat faptul că acei copii care utilizează de timpuriu calculatorul sunt mai inteligenţi decât ceilalţi copii. Jocurile didactice pe calculator sunt deosebit de plăcute pentru însuşirea unor noi cunoştinţe despre lume, pentru învăţarea matematicii, chiar pentru învăţarea scrierii şi citirii. Jocurile distractive pe calculator sunt de asemenea foarte plăcute copiilor. Pe lângă toate aceste aspecte pozitive trebuie să accentuăm câteva aspecte pe care fiecare părinte trebuie să le aibă în vedere şi anume: -timpul petrecut de copii în faţa calculatorului să fie unul rezonabil; -jocul pe calculator este unul static, de aceea părinţii trebuie să îndemne copiii să facă şi mişcare şi dacă este posibil în aer liber, în curte, în parc etc.; 93

- jocul pe calculator este un joc de tip solitar, ori pentru a creşte sănătos şi pentru a se integra în viaţa socială copilul are nevoie de interacţiune socială; - conţinutul moral al jocurilor-video de multe ori lasă de dorit; - conectarea on-line este benefică, dar în aceeaşi măsură este periculoasă. Există acolo o lume virtuală tot atât de încărcată de pericole ca viaţa reală, de aceea accesul la internet al copiilor trebuie să fie sub supravegherea permanentă a părinţilor. Foarte mulţi copii pasionaţi de calculator, care-şi petrec foarte mult timp în faţa monitorului, ajung nişte adolescenţi nesociabili, obezi sau chiar bolnavi de nevroze, statisticile o dovedesc, de aceea este necesar ca acest semnal de alarmă să fie luat în consideraţie şi menţionat de orice pedagog. Calculatorul este un mijloc de învăţare util şi benefic atâta timp cât este folosit cu moderaţie şi îmbinat cu celelalte metode tradiţionale instructiv-educative. Îmbinarea jocurilor tradiţionale cu jocurile pe calculator sau alte jocuri electronice vor determina evoluţia copilului spre maxime performanţe, cu condiţia ca să nu se neglijeze relaţiile interumane şi mişcarea. 4.4.4.Jocul care antrenează creierul Jocul pe lângă toate beneficiile pe care le aduce în viaţa copilului are şi un rol terapeutic. Consilierii şi psihologii cunosc foarte bine valenţele formative ale jocului de aceea folosesc jocul ca mijloc de remediere a unor simptome şi manifestări indezirabile ale copiilor care suferă de diferite afecţiuni psihice. Astfel jocul este un mijloc terapeutic în educarea copiilor cu Tulburări globale de dezvoltare (sindromul autist sau Asperger). Copiii care suferă de aceste afecţiuni manifestă deficiente de interacţiune socială. Prin jocuri adaptate copilul poate fi învăţat cum să reacţioneze în diferite situaţii sociale, prin joc. Prin jocul cu personaje imaginare copilul este învăţat cum să utilizeze anumite formule de politeţe, replici adecvate unor situaţii repetitive din viaţa socială. Copilul va deprinde anumite 94

deprinderi sociale, poate învăţa comportamente sociale pe care să le aplice în viaţa reală (de exemplu diferenţa între privat şi public, cu mai mult discernământ. Jocul vine în sprijinul educatorilor atunci când au în grupă un copil hiperactiv. Pentru disciplinarea pozitivă jocul cu reguli este foarte indicat, copilul hiperactiv va fi obligat să se supună regulilor jocului pentru a nu fi respins de ceilalţi copii, inhibându-şi astfel tendinţele, iar educatoarea va recompensa fiecare atitudine pozitivă a copilului hiperactiv. Specialistul în neurologie, de origine japoneză Kawashima26, a inclus în cercetările medicale realizate de el, două concepte revoluţionare pentru vindecarea bolnavilor cronici, ale căror boli le afectau grav calitatea vieţii. Cele două studii se numesc Antrenează-ţi creierul – (Train your Brain) şi Vârsta creierului (Brain Age) cuprind de fapt modalităţi prin care creierul este mobilizat să-şi folosească funcţiile. Cele două lucrări au avut un mare succes în Japonia, ceea ce a tentat o firmă faimoasă producătoare de jocuri pe calculator să îi propună lui Kawashima o adaptare a cărţilor sub forma unui joc, care să aplice teoriile cercetătorului. Aşa a apărut jocul Brain Training care stimulează capacitatea intelectuală şi agilitatea mintală. Prin exerciţiile mentale pe care le propune acest joc, oamenii obţin o anumită reactivare cerebrală, îmbunătăţindu-şi foarte mult calitatea vieţii. Jocul nu stimulează o singură parte a creierului, ci mai multe regiuni care se folosesc în viaţa cotidiană, ameliorând funcţiile creierului se ameliorează şi capacitatea de readaptare socială. Terapia prin joc se bazează pe principiile dezvoltării ontogenetice ale copilului şi astfel se asigură, prin joc, modalităţile potrivite de exprimare şi comunicare pentru copii.

26

Activităţi pentru seminar

Sarcini şi exerciţii aplicative

?

1. Pornind de la următoarea afirmaţie: “Numai ceea ce omul a absorbit de la prima vârstă este solid şi persistent în el” (J.A.Comenius, Didactica Magna), redactaţi un eseu structurat de 150 de cuvinte. Timp de lucru 10 minute 2.

-

Cum poate jocul să stimuleze potenţialul de formare şi dezvoltare a personalităţii complete.

3.

4. 5. 6. -

www.braintraining.com. 95

96

Capitolul al V-lea LOCUL JOCULUI ÎN CONŢINUTUL CURRICULAR 5.1. Forme de activitate ludică din grădiniţă şi şcoală În psihopedagogia modernă, jocul este asimilat ca o evidenţă în procesul de formare şi dezvoltare a personalităţii umane. Jocul în copilărie se circumscrie evoluţiei psihogenetice. Psihologul Jean Piaget numeşte etapa preşcolară etapa gândirii intuitive care se situează între 4 şi 7/8 ani, este etapa de stabilire a relaţiilor între fenomene, iar etapa şcolară mică etapa operaţiilor concrete (7-11/12 ani), când se formează capacităţile de conservare a substanţei. După vârsta de 12 ani este prezentă etapa operaţiilor formale, care dă posibilitatea înlănţuirii de raţionamente bazate pe argumente pertinente. Cercetările lui Piaget demonstrează organizarea structurilor mentale şi ale fenomenelor psihice cu totul şi cu totul specială în psihismul infantil faţă de adult. Evoluţia normală şi dezvoltare intelectuală armonioasă începe în perioada preşcolară prin activitatea de bază a copilului jocul. Această cutumă se suprapune perfect pe teoria psihogenezei care porneşte de la noţiunea biologică generală a adaptării, care consideră inteligenţa ca un produs al mediului sociocultural în care evoluează copilul şi reflectă stadiul de maturizare şi organizare a sistemului nervos central. Se accentuează rolul mediului social, cultural şi economic în evoluţia copilului. Pornind de la studiile genetice bazate pe aprecieri ale testelor de inteligenţă, s-a demonstrat (după unii autori) că 65 % din nivelul intelectual se datorează 97

factorilor ereditari, restul ţinând de condiţiile de mediu în care individul evoluează. Pornind de la aceste idei afirmăm importanţa grădiniţei în evoluţia copilului preşcolar. Jocul, în grădiniţă, ca formă concretă, directă şi observabilă de activitate se constituie, pentru educatori şi specialişti, într-un instrument valoros, modelator, formativ şi evaluativ, pentru personalitatea în evoluţie a copilului. În grădiniţă, prin activitatea fundamentală – jocul - derularea controlată şi dirijată a acestuia ţine cont de dezvoltarea biologică şi psihologică a copilului. În etapa senzorio-motorie de dezvoltare, jocurile sunt simple exerciţii ale funcţiilor, numite de Jean Chateau şi Charlotte Bühler "jocuri funcţionale", care contribuie la dezvoltarea motricităţii prin mişcări ale membrelor, prinderea şi aruncarea obiectelor, a limbajului, prin gângureli şi vocalize, ce pregătesc dezvoltarea analizatorilor auzului şi vorbirii. Aceste activităţi deşi par la prima vedere simpliste şi fără semnificaţie, ele permit fiecărei funcţii să-şi dezvolte, prin explorare şi specializare un domeniu pe care apoi îl va extinde. De aceea la vârsta de un an copilul foloseşte două treimi din timpul pe care acesta îl petrece în starea de veghe mişcându-se şi gângurind, aspecte ce reprezintă forme ale jocului spontan. Trebuie să precizăm însă că la această vârstă nu este important obiectul jocului, ci "practicarea funcţiei". Acum au loc spectaculoase achiziţii în plan biologic, fiziologic şi în plan psihologic. Odată depăşită această etapă a jocului funcţional, copilul va căuta în activitatea sa elementul de noutate, pe care deseori el însuşi îl produce, apoi prin mecanisme de asimilare/acomodare, îl integrează, constituindu-se astfel primele segmente de bază ale experienţei. Unul din principiile primordiale după care acţionează psihicul uman normal este principiul obţinerii plăcerii, care orientează permanent toate acţiunile umane. Dacă la început copilului îi face plăcere rezultatul acţiunii senzoriale, treptat copilul va fi încântat de efectuarea acţiunii în sine. Conform piramidei trebuinţelor a lui Maslow1 (trebuinţe fiziologice, trebuinţe de securitate, trebuinţe 1

Abraham Maslow (1908-1970) a fost un psiholog umanist american. Este 98

de apartenenţă, dragoste) copilul depăşeşte de acum acest prin nivel şi trece spre următorul, superior, al trebuinţei eului (de prestigiu, de stimă, de autorealizare).

Este momentul când se prefigurează conştientizarea acţiunii, aceasta devenind act voluntar. Copilul antrenează de acum capacităţi superioare, ca motivaţia şi voinţa, atingerea rezultatului acţiunii, de care copilul este întotdeauna mândru, chiar dacă rezultatul nu corespunde aşteptărilor. În stadiul gândirii simbolice copilul datorită dezvoltării analizatorilor specifici, îşi dezvoltă limbajul, el devine mai autonom în mişcare şi acţiune. Sistemul neuromotor mult mai bine dezvoltat îi permite să execute acţiuni din ce în ce mai complexe, mai exacte şi mai fine. Dezvoltarea proceselor psihice vor permite o evoluţie pe plan psihologic, copilul este de acum conştient de propria persoană, el se recunoaşte în oglindă, îşi cunoaşte numele şi recunoaşte persoanele din mediul său apropiat. Jocul copilului dobândeşte noi valenţe, perioadele de joc sunt mai lungi, se observă o structurare şi o diferenţiere în modul de execuţie a cunoscut astăzi pentru propunerea sa privind bazele teoriei ierarhiei nevoilor umane 99

jocului. Jocul este mai complex, în joc sunt utilizate diferite obiecte, care participă la acţiunea jocului. De acum copilul dobândeşte experienţe multiple redate cu fantezie în joc. Copilul imită acţiunile adulţilor pe care le redă în jocul său. Planul imaginar este mult evoluat, fantezia copilului zburdă, îşi imaginează situaţii şi personaje pe care le distribuie în jocul său. Jocul devine un mod de asimilare a realului, de cunoaştere şi potenţare a calităţilor sale latente. Imitarea acţiunilor adulţilor devine o formă de proiecţie a personalităţii în formare a copilului care conduce maşini, trenuri, vapoare, avioane şi navete cosmice, este Badman, este prinţesa Xena. Specificul jocului la vârsta copilăriei implică în mare măsură simbolismul, folosit la cote maxime şi multivalente, căci jocul infantil este în mare măsură fantezie şi hiperbolizare. Copilul reconstruieşte realitatea o modelează conform dorinţelor sale, în cadrul jocului scaunul devine o locomotivă, o pereche de ochelari îl transformă în Zorro, iar o pelerină dobândeşte puteri magice. În etapa gândirii intuitive jocul devine mult mai diversificat, dat fiind că de acum copilul începe să stabilească relaţii între fenomene. Copilul doreşte să-şi afirme propria valoare. Conform lui Charles Bühler: Copilul consideră că tot ceea ce face el singur este mai frumos decât ceea ce a fost făcut de oricare altul. Intrarea copiilor în primul mediu formal de educaţie: grădiniţa, prin sistemul de învăţământul preşcolar va permite copilului să se introducă treptat într-un proces de învăţare uşor, stimulator, diversificat, orientat spre interesele sale primare: de joc şi mişcare. Grădiniţa orientează activităţile copiilor prin joc spre asimilarea valorilor societăţii actuale, prin mijloace specifice nivelului de dezvoltare al copiilor şi de către personal didactic cu aptitudini şi cunoştinţe în domeniu. Cunoaşterea aspectului că la această vârstă copilul se exprimă prin joc, strategiile, tehnicile şi mijloacele educaţionale sunt în totalitate bazate pe o activitatea care se sprijină pe joc. Deoarece grădiniţa este un mediu formal diferit ca structură şi mod de relaţionare de mediul familial, copilul la început se confruntă cu unele 100

probleme legate de socializare. Copilul vine din familie cu anumite comportamente, atitudini, moduri de relaţionare individuale, specifice pe care, prin procesul educaţional organizat le modelează şi le uniformizează, adaptându-le la noul mediu. Procesul educativ se realizează în mod dirijat, controlat şi dirijat îndeaproape de cadre didactice şi alţi specialişti (consilieri, psihopedagogi), cu scopul modelării unor comportamente dezirabile. Acest demers trebuie să fie firesc, nestresant şi nu trebuie să fie resimţit ca o presiune de către copii. Jocul prin natura lui va pune la dispoziţia specialiştilor din grădiniţă strategiile de realizare a obiectivelor educative, conform programei preşcolare. Socializarea reprezintă principala sarcină a grădiniţei. Deşi copiii de vârstă preşcolară mică nu simt nevoia de a se juca cu alţi copii, treptat pe măsura dezvoltării lor psihofizice, trebuinţa de apartenenţă, de afiliere (corespunzătoare celui de-al treilea nivel al Piramidei lui Maslow) se va defini, manifestându-se pregnant abia în jurul vârstei de cinci ani. Începând cu această perioadă copiii se simt bine doar împreună cu alţi copii. Jocul lor devine din ce în ce mai elaborat, jocul cu subiect şi rol devine mai bine asimilat de copii, regulile sunt respectate şi comportamentele adaptate rolului. Subiectele jocului cu rol se diversifică, copiii se joacă împreună cu foarte multă implicare, dar se joacă şi singuri, deoarece jocul cu rol dispune de subiecte care determină adesea copilul să se joace cu parteneri imaginari, iar copilul este capabil să susţină singur câteva roluri. Jocul cu subiect are forţă interioară şi o organizare structurală operaţională, simbolistică şi instrumentală. Cele mai multe roluri sunt luate din realitatea percepută de copii în interacţiunile lor sociale. Jocurile cu reguli, alături de alte jocuri cum sunt jocurile didactice, au o importanţă specială, prin caracterul puternic educativ, copilul are acces prin intermediul lor la modele de comportament, stiluri de relaţionare, limbaj adecvat. Jocurile, prin structura, prin conţin şi mijloace sunt instrumente de formare a unor atitudini de corectare a comportamentului, copilul fiind supus unei cenzuri atitudinale, 101

dar care nu se impune ci se formează uşor, prin conformările ludice. Astfel copiii învaţă să reacţioneze adecvat, să-şi însuşească rolul în faţa membrilor grupului, să se comporte conform rolului pe care-l interpretează. Grădiniţa prin mijloacele oferite de joc pregăteşte copilul pentru activitatea şcolară. La intrarea în şcoală copilul trece la etapa operaţiilor concrete, copilul înţelege mai bine aspectele lumii înconjurătoare, iar nivelul de dezvoltare al gândirii îi permite să opereze cu idei abstracte, cum ar fi conservarea substanţei. De acum copilul dispune de capacităţi cognitive necesare înţelegerii anumitor proprietăţi ale obiectelor cum sunt cantitatea şi numărul. Dezvoltarea în plan psihic dă posibilitatea copilului de a observa conservarea cantităţii şi a numărului, el înţelege că acestea rămân neschimbate când sunt supuse unor transformări privind forma, poziţia sau alte atribute specifice. Operaţiilor mintale câştigă în mobilitate, şi reflexibilitate permiţând copilului să înţeleagă relaţiile complexe cum sunt relaţii matematice de volum, de greutate. Abia înspre vârsta de 10 ani se conservă mental greutatea, iar volumul şi probabilitatea înspre vârsta de 11-12 ani. Jocul copiilor se diversifică şi se nuanţează, şcolarii mici deprind gustul colecţiilor de tot genul. Psihologii susţin baza observaţiilor făcute de-a lungul anilor că 100% dintre băieţi şi 91% dintre fetele de 11-12 ani fac colecţii. După vârsta de 12 ani, odată cu stadiul operaţiilor formale, gândirea se conturează pregnant prin raţionamentul abstract, prin ipoteze, vizând toate aspectele posibile. De acum puberul datorită dezvoltării proceselor şi funcţiilor gândirii, operează cu clase şi relaţii. Gândirea şi inteligenţa raţionează cu ajutorul operaţiilor prin interiorizarea acţiunilor externe cu obiectele. De semnalat la acest stadiu de dezvoltare caracterul neliniar al gândirii. De aceea acţiunile educaţionale vor avea permanent în atenţie acest aspect al dezvoltării psihologice a şcolarului. Activitatea de învăţare trebuie să satisfacă nevoia de activitate, nevoia de a manipula obiecte reale sau imaginare, de a se transpune în diferite roluri şi situaţii, nevoia de a se juca. Jocul este şi liantul care uneşte 102

şcoala cu viaţa şi personalitatea copilului. Copilul este o fiinţă a cărei principală trebuinţă este jocul. (...). Trebuinţa de a se juca este tocmai ceea ce ne va permite să împăcăm şcoala cu viaţa, să procurăm şcolarului acele mobiluri de acţiune care se consideră de negăsit în sala de clasă. Alternarea activităţilor scolastice cu jocurile didactice constituie elementule ce conferă o dinamică performantă activităţii instructiv-educative. Îmbinarea metodelor de învăţare în aşa măsură încât să ducă la eficientizarea procesului de învăţământ reprezintă una dintre direcţiile reformei educaţiei contemporane. Implementarea jocului în activitatea de predare-învăţare facilitează procesul de asimilare, fixare şi consolidare a cunoştinţelor, retenţia şi transferul. Introducând elemente de joc printre etapele unei lecţii sobre şi seci se determină crearea unei atmosfere de relaxare şi de încredere, de destindere cu efecte benefice asupra dezvoltării personalităţii copiilor. S-a demonstrat că jocul ajută la dezvoltarea intelectuală a preşcolarilor şi şcolarilor, permiţând elaborarea de structuri cognitive din ce în ce mai echilibrate. Tot mai mulţi pedagogi recunosc aspectul că utilizând jocul în procesul de predare învăţare, activitatea didactică devine mai atractivă şi se pliază pe trebuinţele copilului. În învăţământul primar, jocul didactic se poate organiza cu succes la toate disciplinele şcolare, în orice moment al lecţiei. Obiectivele sunt: dobândirea de noi cunoştinţe şi deprinderi, fixarea şi consolidarea acestora, verificarea şi aprecierea nivelului de pregătire al elevilor. Elementele ludice contribuie din plin la stimulează creativitatea copiilor, dezvoltă libertatea de gândire şi acţiune, formează caracterul şi trăsăturile lui iniţiativa, curajul, voinţa perseverenţa, combativitatea, corectitudinea, disciplina, spiritul de cooperare, comportamentul civilizat. Reforma învăţământului a determinat mutarea accentului de pe factorii intelectuali pe cei motivaţionali şi afectivi, iar jocul pune la dispoziţia cadrelor didactice un instrumentar de mijloace eficiente, prin integrarea afectiv-emoţională a şcolarilor. Pentru ca o activitate didactică să devină atractivă, stimulativă şi 103

motivantă pentru şcolarii de vârstă mică ea trebuie să includă elemente ludice ca: surpriza, ghicirea, întrecerea, explorarea, aşteptarea. 5.2.Integrarea elementelor de joc în conţinutul curricular al învăţământului preşcolar Învăţământul preşcolar românesc îşi organizează activitatea pe baza politicilor privind educaţia la nivel preşcolar şi anume pe baza curriculum-ului educaţional preşcolar. În sens larg, curriculum-ul desemnează ansamblul experienţelor de învăţare prin care trece copilul pe parcursul şcolarizării, iar în sens restrâns curriculum-ul reprezintă ansamblul documentelor şcolare care reglementează desfăşurarea activităţii preşcolare: plan de învăţământ (conform tabelelor nr.1 şi 2), programa analitică, ghiduri de aplicare, manuale etc.2 Ta be l nr . 1- Gră di niţe c u pr o gr a m n or ma l Nr. crt. I.

Categoria de activitate

A. A. B. B.

Activităţi de educare a limbajului Activităţi matematice. Cunoaşterea mediului Educaţie pentru societate Activităţi practice şi elemente de activitate casnică Educaţie muzicală Educaţie plastică Educaţie civică Activităţi alese, jocuri şi alte activităţi desfăşurate cu copiii Extinderi

A. B. A. I1. III.

2

Activităţi comune

Nivelul I 3- Nivelul II 5 ani 5-7 ani 7 10 1 1 1 1 1 1 1 17 0-1

2 2 1 1 1 I 1 1 14 1-2

Gabriela Kelemen, Pedagogie preşcolară, Editura UAV, 2007. 104

IV.

Activităţi opţionale Nr. minim de activităţi /săptămână. Nr. maxim de activităţi/ săptămână

0-1

1-2

24 25

26 28

" Activităţi recuperatorii VII. Nr. minim de activităţi pe săptămână Nr. maxim de activităţi pe săptămână

Tabel nr.2-Plan de învăţământ la nivel preşcolar Grădiniţe cu program prelungit şi săptămânal

Nr. crt. I

Nivel I - 3-5 ani Număr de activităţi propuse

Locul activ. Categoria de în progr. activitate zilnic Dimineaţa Activităţi comune "

A A. B.

"

A. B.

"

B.

"

A.

"

Activitate de educare a limbajului

Nivel II - 5-7 ani Număr de activităţi propuse

7

10

1

2

1

Activităţi matematice. 1 Cunoaşterea mediului 1 Educaţie pentru societate, Activităţi practice şi 1 elemente de activitate casnică Educaţie muzicală 1 Educaţie plastică l

2 l

1

1

17

14

0-1

1-2

1 1 l

1 l

III.

"

Educaţie fizică Activităţi alese, jocuri şi alte activităţi desfăşurate cu copiii Extinderi

IV.

"

Activităţi opţionale

0-1

1-2

II.

"

V.

Dupăamiază

Activităţi recreative şi de relaxare

10

5

VI.

"

Activităţi de dezvoltare şi exersare a aptitudinilor individuale

15

15

105

106

-

5

49 51

51 53

Planul de învăţământ este un document curricular obligatoriu în care sunt stipulate categoriile de activitate pe două nivele de vârstă: nivelul I pentru copiii de 3-5 ani şi nivelul al IIlea pentru copiii de 5-7 ani. Planul de învăţământ detaliază activităţile pentru cele două tipuri de grădiniţe: cu program normal şi cu program prelungit sau săptămânal, specifică numărul minim şi maxim de activităţi pe săptămână pentru cele două nivele, precum şi diseminează activităţile pe etapele unei zile de activitate din grădiniţă. Planul de învăţământ la nivelul preşcolar cuprinde şi o serie de teme orientative pentru activităţile desfăşurate în cadrul opţionalului. Planul de învăţământ corespunde celor două nivele de vârstă 3-5 ani şi 5-7 ani. Activităţile din grădiniţă se diferenţiază în funcţie de vârsta copiilor pe aceste două trepte, prima treaptă reprezintă perioada de socializare, iar cea de-a doua se axează pe pregătirea copiilor pentru şcoală. Pe baza planului de învăţământ se întocmesc orarele grupelor omogenizate pe criteriul vârstei sau după caz combinate. După întocmire orarele sunt supuse spre aprobare consiliului de administraţie. Orarele grupelor vor fi definitivate înainte de începerea anului şcolar şi afişate în grupă la loc vizibil. Grădiniţa de copii este instituţia care educă şi ocroteşte copiii aflaţi la vârsta preşcolară, adică copiii între 3 şi 6-7 ani, urmărind dezvoltarea personalităţii copiilor conform ritmului propriu şi bagajului genetic. Acestea se pot realiza doar prin joc, nu întâmplător în decursul timpului grădiniţa de copii a fost numită casa jocului.3 Învăţământul preşcolar asigură dezvoltarea liberă, integrală şi armonioasă a personalităţii copilului potrivit ritmului propriu şi trebuinţelor sale, sprijinind formarea autonomă şi creativă a acestuia prin activitatea proprie copiilor de 3-7 ani, jocul. În toată activitatea desfăşurată în învăţământul preşcolar 3

se respectă dreptul copilului la joc ca formă de activitate, metoda, procedeu şi mijloc de realizare a demersurilor educaţionale, pe baza curriculum-ului educaţional preşcolar. Jocul este prezent în toate etapele din regimul zilei. Activităţile desfăşurate cu copiii în cadrul regimului zilei diferă în funcţie de tipul de grădiniţă. Regimul unei zile în grădiniţă cuprinde pe ore următoarele activităţi:

Etape

Orele

Regimul

Dimi-neaţă

7-8,30

zile în grădiniţă Venirea copiilor la grădiniţă

8,30-9

Micul dejun

II

9,30-10,30

Activităţi comune

III

10,30-12

Activităţi complementare

După-masă IV

12-13

Masa de prânz

13-15

Somnul după-masă Somnul după-masă

I

1515, 30

Pedagogia preşcolară, 2007). 107

108

unei

Activităţi didactice

de

Întâmpinarea copiilor de către educatoare, discuţii cu părinţii. Jocuri şi activităţi alese, activităţi pe sectoare/arii de activitate. Desfăşurarea activităţilor obligatorii cu întreaga grupă de copii. Jocuri diferite, muzicale, de mişcare, în aer liber, jocuri distractive etc. Formare de deprinderi şi comportamente -II-

de

-II-

Activităţile didactice desfăşurate cu copiii în perioada de dimineaţă se împart în trei etape : - etapa I cuprinde Jocuri şi activităţi la alegerea copiilor şi Activităţi pe sectoare/arii de activitate; - etapa a II-a cuprinde Activităţile comune, desfăşurate pe grupe de vârstă conform orarului; - etapa a III-a cuprinde Activităţile complementare. De la venirea copiilor în grădiniţă, în cadrul etapei I copiii se joacă sau îşi aleg activităţile pe care doresc să le desfăşoare, de obicei copiii se organizează singuri sau sunt conduşi subtil de educatoare spre centrele de interes. Jocurile şi activităţile alese se desfăşoară individual sau pe grupuri mici şi au rolul de a socializa copiii, de a-i iniţia în cunoaşterea lumii înconjurătoare, a mediului social şi cultural căruia îi aparţin, de a-şi dezvoltă comunicarea orală şi scrisă. Pentru o bună desfăşurare a activităţilor pe arii de influenţă educatoarea va împărţi grupa pe zone de interes: Biblioteca, Colţul naturii, Construcţii, Colţul păpuşii etc. De asemenea va pregăti materiale didactice pe care le va distribui pe sectoare. Activităţile desfăşurate pe sectoare/arii de activitate au rolul de a pregăti copiii din punct de vedere didactic pentru activităţile comune. Etapa a II-a cuprinde activităţile comune, care sunt obligatorii pentru toţi copiii din grupă, acestea se vor organiza fie cu întreaga grupă, fie pe grupuri mici de copii. În cadrul acestora se realizează partea esenţială a obiectivelor programei instructiv-educative din grădiniţa de copii. Activităţile comune variază, ca timp afectat în funcţie de nivelul de vârstă, de la 15-20 minute cu copiii cuprinşi între 3-5 ani şi 30-35 de minute cu copiii cuprinşi între 5-7 ani, iar la grupa pregătitoare pentru şcoală uneori activităţile se pot întinde pe o durată de 40-45 de minute, mai cu seamă înspre finalul preşcolarităţii cu scopul apropierii treptate de activitatea şcolară. Activităţile comune se desfăşoară sistematic, sunt organizate în detaliu, fiind cele mai potrivite modalităţi de realizare a obiectivelor instructiv-educative ale programei. Planul de învăţământ detaliază domeniile de cunoaştere care se concretizează în următoarele categorii de activităţi: • activitate de educare a limbajului; • activităţi matematice; 109

• cunoaşterea mediului; • educaţie pentru societate; •activităţi practice şi elemente de activitate casnică; • educaţie muzicală; • educaţie plastică; • educaţie fizică. Obiectivele specifice pentru activităţile comune sunt stipulate de programa activităţilor instructiv-educative în grădiniţa de copii, în funcţie de care educatoarele aleg temele săptămânale şi conţinuturile în vederea realizării acestora, dar ţinându-se cont şi de interesele copiilor. Etapa a III-a cuprinde activităţi complementare, acestea au rolul de a fixa cele însuşite în cadrul activităţilor comune, dar printro formă recreativă pentru copii. De aceea în cadrul acestor activităţi predomină jocurile distractive, jocurile de mişcare în aer liber, jocurile sportive, dramatizările, teatru de păpuşi, vizionări de filme pentru copii, jocuri pe calculator, plimbări, vizite etc. Activităţile opţionale sunt categorii de activităţi alese de educatoare, dar cu consultarea părinţilor. Acestea se desfăşoară cu grupuri de 10-15 copii, sub îndrumarea educatoarei sau a altui profesor de specialitate (gimnastică, desen etc.), cu care educatoarea formează echipă. Extinderile sunt activităţi suplimentare, nu sunt obligatorii, ele se desfăşoară conform deciziei educatoarei, în funcţie de nivelul grupei, pe baza unei planificări realizate de educatoare şi avizată de inspectorul de specialitate, nu mai mult de o extindere pentru nivelul 3-5 ani şi de două extinderi pentru nivelul 5-7 ani. Ponderea tipurilor de activitate pe durata unei zile preşcolare este de 50% activităţi frontale, 25% individuale şi 25% în grupuri mici desfăşurate astfel: - frontal şi în grupuri mici; - individual şi în grupuri mici; - frontal şi individual. Activităţile în grupuri mici sunt predominante în cazul activităţilor liber alese, când copiii lucrează pe sectoare/arii de stimulare, iar grupurile se constituie pe baza opţiunii copiilor. 110

Activităţi pentru seminar

Capitolul al VI-lea Sarcini şi exerciţii aplicative 

2.

?

1. Realizaţi un eseu argumentativ de 150 de cuvinte pornind de la afirmaţia lui Seneca: “Viaţa este suficient de lungă dacă vom şti cum s-o folosim – şi trebuie s-o folosim pentru realizarea celor mai importante lucruri”. Timp de lucru 10 minute

-

3.

4. 5. 6. -

111

JOCUL ÎN CADRUL ACTIVITĂŢILOR LA ALEGERE ŞI PE ARII DE STIMULARE

Aceste etapă din cadrul activităţilor desfăşurate de copii în grădiniţă, după cum o precizează şi numele cuprinde jocuri şi activităţi la alegerea copiilor. Deşi sunt activităţi la alegerea copiilor totuşi aceste jocuri şi activităţi necesită o îndrumare din partea educatoarei. Copilul trebuie să se simtă liber şi neconstrâns, totuşi o anumită coordonare şi supraveghere competentă din partea educatoarei este absolut necesară. În lucrarea de referinţă a lui J.J.Rousseau „Emil sau despre educaţie”, celebrul filosof iluminist preciza: Datorită experienţei reduse a copilului şi lipsei cunoştinţelor, jocul început nu ar mai putea continua, s-ar întrerupe, atenţia copiilor orientându-se spre alte acţiuni. Prin intervenţia tactică a educatoarei sprijină copiii pentru a duce la bun sfârşit jocul început. Jocurile la alegere reprezintă în etapa zilei un moment important de influenţare, direcţionare şi dezvoltare a copilului în plan psihic, moral şi fizic. Este momentul oportun de urmărire şi coordonare a comportamentului copiilor. Copilul se joacă cu plăcere şi nu sesizează intervenţiile educatoarei ca pe nişte constrângeri, în pasiunea lui pentru joc copilul preia din mersul jocului, insesizabil direcţionările comportamentale dezirabile subtil introduse de educatoare. Trebuie să subliniem că orice activitate desfăşurată în grădiniţă, orice joc trebuie să aibă un caracter 112

instructiv-educativ. De aceea educatoarea va urmări să respecte în cadrul etapei Jocuri şi activităţi la alegerea copiilor nişte cerinţe de ordin didactic: - jocurile şi activităţile la alegere se vor desfăşura de asemenea manieră încât să nu încalce principiul ocupaţiilor ludice, acela de a produce plăcere prin ele însele, ele trebuie să respecte acea tendinţă de a produce copiilor satisfacţii de moment; - jocurile şi activităţile la alegere trebuie să realizeze obiectivele generale şi cele specifice învăţământului preşcolar. Cu toate că jocul în primul rând satisface plăcerea copilului de a se juca, dincolo de acest aspect important educatoarea trebuie săşi fixeze cu precizie nişte obiective imediate pe care le urmăreşte în cadrul jocurilor şi pe care le va realiza fără a aduce prejudicii jocului ca atare al copiilor; - jocurile şi activităţile la alegere trebuie să se desfăşoare sub directa îndrumare a educatoarei. Argumentele pe care le aducem în favoarea afirmaţiei făcute sunt următoarele: copiii lăsaţi neîndrumaţi vor trece cu uşurinţă de la un joc la altul, de la o ocupaţie ludică la alta fără a finaliza acţiunea întreprinsă, tratează în mod superficial diferitele jocuri, transformă activitatea ludică într-un joc al întâmplării fără o finalitate educativă. Ori întreaga activitate din grădiniţă urmăreşte orientarea acţiunilor copiilor înspre dezvoltarea personalităţii lor pe toate laturile. Intervenţiile educatoarei determină antrenarea tuturor copiilor în joc, prin mijloace subtile conferite de tactul pedagogic cu care trebuie să fie înzestrată o educatoare, va urmări înlăturarea momentelor monotone, de acalmie, superficialitate şi va introduce în joc elemente de surpriză, care va trezi interesul, inventivitatea, imaginaţia şi iniţiativa copiilor. Educatoarea va ajuta permanent copiii să treacă peste momentele de dificultate, peste conflicte şi va motiva jocul determinând copiii să participe cu interes, să persevereze până la finalizarea jocului. Situaţiile 113

educaţionale oferite de joc vor fi fructificate deplin astfel încât să determine dezvoltarea calităţilor psihice şi fizice ale copiilor. 6.1. Obiectivele specifice etapei Jocuri şi activităţi la alegere Obiectivele generale reglementează obiective cu un grad ridicat de generalitate şi complexitate care se referă la formarea unor capacităţi şi atitudini specifice: - să ofere copiilor cadrul ludic de afirmare a capacităţilor şi disponibilităţilor ludice; - să formeze capacitatea copiilor de a-şi îmbogăţi treptat conţinutul jocurilor şi de a aborda teme şi subiecte din ce în ce mai complexe pe măsura perfecţionării cunoştinţelor, formării deprinderilor şi obişnuinţelor în activitatea de joc; - să asigure trecerea treptată de la jocul primar, simplist, de manipulare a obiectelor la cel evoluat de creaţie, să se realizeze trecerea de la jocul simbolic la jocul cu reguli; - să asigure dezvoltarea psihomotorie a copilului în aşa fel încât să se realizeze trecerea de la jocul simbolic şi jocul cu reguli la activităţi şi ocupaţii ludice cât mai variate şi mai cuprinzătoare sub aspectul conţinutului. - să contribuie la stimularea activităţii de învăţare, de recuperare şi compensare a funcţiilor diminuate şi la dezvoltarea disponibilităţilor psihomotorii ale copiilor; - să creeze buna dispoziţie şi plăcerea participării la activităţile din grădiniţă. a) Obiective specifice: În grădiniţa de copii obiectivele generale se concretizează în obiective specifice pe niveluri de vârstă. Acestea precizează modul de acţiune în sensul organizării şi desfăşurării Jocurilor şi activităţilor la alegere. Grupa mică (copii de 3-4 ani) La grupa mică obiectivele specifice urmăresc: 114

- orientarea copiilor în spaţiul de joc (sala de grupă, sectorul/aria/zona de activitate, masa de lucru, sala de gimnastică, curtea grădiniţei); - dezvoltarea capacităţilor de efort ale copiilor prin antrenarea permanentă în joc; - dezvoltarea sensibilităţii analizatorilor, a muşchilor mici ai mâinii prin manipularea jucăriilor şi a diferitelor obiecte folosite în joc; - însuşirea unor cunoştinţe despre jucăriile şi obiectele cu care vin în contact în acţiunea de joc; - stimularea proceselor psihice cognitiv-afective cu ajutorul jucăriilor şi materialelor care reflectă realitate în activitatea de joc; - dezvoltarea limbajului prin comunicare cu partenerii de joc şi educatoarea în procesul jocului; - constituirea treptată a operaţiilor mintale şi motrice, prin acţiunea cu jucăriile şi materialele utilizate în joc, rezolvarea de situaţii-problemă în acţiunea jocului; - dezvoltarea motricităţii generale a copiilor prin creşterea treptată a coordonării mişcărilor prin acţiunea de joc; - formarea deprinderii de a practica jocuri cu jucării şi materiale accesibile pentru început, spre a putea trece apoi la jocul imitativ şi la jocul de creaţie, formarea capacităţii de a trece de la jocul individual la cel cu parteneri. Grupa mijlocie (4-5 ani) La grupa mijlocie pe lângă obiectivele stipulate anterior vom avea în vedere următoarele: - lărgirea şi adâncirea cunoaşterii jucăriilor şi materialelor utilizate în cadrul jocului; - conştientizarea mai selectivă a relaţiilor interumane prin trecerea treptată de la jocul imitativ la jocul de creaţie, jocul cu roluri, jocul cu reguli prin diversificarea tematică a jocurilor; - cultivarea interesului copiilor spre anumite activităţi ludice şi formarea capacităţii de a duce la îndeplinire acest gen 115

de activităţi; - antrenarea sistematică a copiilor în activităţi ludice cu parteneri sau colective cu scopul socializării copiilor; - corectarea în cadrul jocului a deficienţelor de pronunţie şi vorbire, îmbogăţirea vocabularului, activizarea acestuia în cadrul jocurilor în procesul de comunicare orală; - formarea unor comportamente dezirabile prin practicarea unor jocuri cu reguli; - dezvoltarea creativităţii şi imaginaţiei copiilor, a disponibilităţilor înnăscute prin antrenarea copiilor la diferite activităţi ludice. Grupa mare (5-6 ani) Pe lângă toate obiectivele prevăzute pentru grupa mică şi mijlocie la grupa mare vom urmări : - extinderea sferei de cuprindere a conţinutului activităţilor ludice; - practicarea intensă a jocurilor simbolice evoluate: a jocurilor de creaţie cu subiecte din viaţa cotidiană, din poveşti şi basme; - îmbogăţirii experienţei de viaţă prin abordarea în jocul copiilor a unor subiecte din viaţa cotidiană, de mediul sociocultural în care trăieşte copilul; - formarea unor comportamente sociale adecvate prin cultivarea interesului copiilor spre jocurile cu reguli şi formarea preferinţei înspre acest gen de jocuri; - antrenarea sistematică a copiilor în activităţi ludice cu scopul dezvoltării proceselor psihomotorii; - dezvoltarea funcţiilor gândirii, a creativităţii copiilor prin antrenarea lor în activităţi ludice variate şi jocuri exerciţii; - valorificarea valenţelor instructiv-educative ale jocului în vederea corectării unor deficienţe întâlnite la copii; - stimularea capacităţilor formative ale jocului în vederea dezvoltării armonioase a copiilor. 116

Grupa mare, pregătitoare pentru şcoală (6-7 ani) La grupa mare, pregătitoare pentru şcoală avem în vedere pe lângă obiectivele stipulate la grupele anterioare formarea următoarelor obiective: - îmbogăţirea experienţei de viaţă a copiilor prin stimularea participării copiilor la jocurile de creaţie şi la jocurile cu reguli; - socializarea copiilor prin practicarea unor jocuri cu caracter socio-profesional, pentru asimilarea cunoştinţelor privitoare la activitatea viitoare şcolară; - practicarea unor jocuri care să determine şi să stimuleze formarea unor deprinderi elementare preabecedare; - dezvoltarea vorbirii copiilor prin practicarea unor jocuri care să determine utilizarea limbajului specializat, elevat, literar; - formarea unor deprinderi de comportament civilizat prin practicarea unor jocuri cu reguli din viaţa cotidiană ce vor determina copiii să utilizeze şi să respecte regulile de comportament verbal şi situaţional cerute de joc; - accentuarea caracterului recuperativ al jocului în vederea pregătirii copiilor pentru şcoală; - desfăşurarea unor jocuri complexe care să determine stimularea capacităţilor intelectual-cognitive şi afective ale copiilor în vederea dezvoltării optime a personalităţii acestora; - stimularea caracterului formativ al jocului –exerciţiu în vederea pregătirii copiilor pentru integrarea cu succes în clasa I. 6.2.Conţinutul Jocurilor şi activităţilor la liberă alegere

În grădiniţă conţinutul jocurilor şi activităţilor la alegere sunt determinate de obiectivele specifice, în conformitate cu nivelul de vârstă al copiilor. Aceste obiective sunt stipulate în programa activităţilor instructiv-educative din grădiniţa de copii elaborată de Ministerul Educaţiei Tineretului şi Cercetării. Noua orientare a învăţământului modern acordă o deosebită importanţă obiectivelor care sunt obligatorii de realizat, lăsând la latitudinea educatoarei 117

conţinuturile educaţionale. Conţinuturile jocurilor şi activităţilor la alegere sunt defalcate pe grupe şi respectă particularităţile individuale şi de vârstă ale copiilor. Grupa mică (3-4ani) La grupa mică datorită vârstei fragede a copiilor şi particularităţilor specifice copiilor de 3 ani educatoarea se va orienta spre alegerea unor teme cu denumire simbolică: • Jocuri de manipulare şi jocuri imitative Aceste jocuri sunt jocuri simple, de manipulare a unor jucării şi obiecte sau jocuri care imită ocupaţii simple ale adulţilor. Cele mai frecvente jocuri din această categorie sunt: Vino la mine! (păpuşa, maşina, pisicuţa, căluţul, iepuraşul etc.); Mergem la plimbare cu…! (maşina, autobuzul, trenul, avionul, bicicleta, căruţa, tractorul, camionul, motocicleta etc.); Încărcăm…! (maşina, căruţa, trenuleţul, vagoanele, autobuzul, basculanta etc.); Suntem…! (aviatori, şoferi, tractorişti, doctori, mame, educatoare etc.); Pregătim mâncare pentru…! (păpuşă, pisică, canar, căţel, păsărele etc.); Doctorul consultă bolnava! (păpuşa, ursuleţul, căţeluşul, vrăbiuţa, iepuraşul, arlechinul etc.); Facem plăcinte ! (cornuri, grisine, batoane, gogoşi, pâine, prăjituri, spaghete, pizza etc.); Facem injecţii…! (păpuşii, ursuleţului, iepuraşului, bebeluşului etc.); Alegem materiale de construcţii şi construim! (case, garaje, blocuri, curtea grădiniţei, parcul copiilor, pătuţul păpuşii, trenuleţe, un gărduleţ, un pod etc.); Alegem piese şi ne jucăm cu ele! (aşezare în şir, suprapuse, unul lângă altul, în perechi etc.). • Jocuri onomatopeice Aceste jocuri sunt plăcute copiilor şi ajută la exersarea auzului fonematic şi la înlăturarea deficienţelor de pronunţie: Hai să facem ca…! (vântul: vâjjj, vâjjj; şarpele: sssss, sssss; căluţul: iha-ha,i-ha-ha; gâsca: ga, ga, ga, raţa: mac, mac, mac; albina: bâzzzz,bâzzzz; cucu: cu-cu,cu-cu; cocoşul: cu-cu-ri-gu, cu-cu-rigu; găina: cot-co-dac, cot-co-dac; porcul:guţ, guiţ, sau gro-grogro; vaca: muuu, muuu; puiul: piu, piu, piu; pisica: miau, miau, 118

miau; Ne jucăm plouă, bate vântul, a ieşit soarele…ura! • Jocuri senzoriale - jocuri pentru dezvoltarea sensibilităţii tactile: Spune cum este! (copiii pipăie cu palmele diferite obiecte şi precizează cum este obiectul din punct de vedere al senzaţiei tactile: rece-cald; neted-aspru; plăcut la pipăit-neplăcut; alunecos-nealunecos; moale-rigid etc.; Săculeţul fermecat, (copiii aleg un obiect din săculeţ şi spun ce este); Să pregătim baia păpuşii! (potrivirea apei de îmbăiat, nici prea caldă nici prea rece). - jocuri pentru dezvoltarea sensibilităţii vizuale: Magazinul de jucării!; Spune care este mic, spune care este mare!; Alege un balon! (albastru, roşu, galben, verde); - jocuri pentru dezvoltarea sensibilităţii auditive: Spune cine te-a strigat!, De unde vine sunetul!, cum am cântat?, Cum face? (pisica, maşina, soneria, avionul, vrăbiuţa etc.); - jocuri pentru dezvoltarea sensibilităţii gustative: Ce gust are?, (dulce, sărat, amar, acru), Spune ce ai mâncat?, (copilul ţine ochii închişi şi primeşte o bucăţică de mâncare: bomboană, alune, pâine, fructe etc. şi trebuie să ghicească ce a mâncat); • jocuri de stimulare a comunicării orale: Spune ursuleţului cum te cheamă?, Spune cine este prietenul tău?, Alege-ţi o jucărie şi spune cum este! Spune păpuşii cum te-ai jucat azi?, Povesteşte cum o ajuţi tu pe mama ta?, Povesteşte ce desen animat ţi-a plăcut mai mult?; • Jocuri de exersare a pronunţiei corecte: Spune după mine!, recitări: Râu, răţuşcă, rămurică, sau Numără ca mine; • jocuri de orientare spaţială: Unde s-a ascuns păpuşa?, Unde a zburat rândunica?, Fuguţa la mine!, Aleargă la iepuraş, la pitic, zboară, zboară! (copiii ridică braţele fluturându-le la auzul unui obiect sau fiinţă care zboară); • jocuri logico-matematice: Să construim un tren din 119

piesele trusei Logi I, Aşează-mă la căsuţa mea! (piesele galbene în cutia galbenă, piesele roşii în cutia roşie etc., sau piesele mici în cutia mică, piesele mari în cutia mare); Să facem un trenuleţ din pătrate! (cercuri, triunghiuri); • jocuri de cunoaştere a mediului înconjurător: Mergem la cumpărături!, Îmbrăcăm păpuşa!, De-a grădiniţa!, De-a ziua de naştere a păpuşii!, Săculeţul cu surprize! (care poate conţine: obiecte de uz personal, rechizite, fructe, legume, jucării diferite, copilul va alege un obiect, îl va descrie şi va spune la ce foloseşte); • jocuri de mişcare cu text şi cânt: Ursul doarme, Batistuţa, Şoarecele şi pisica, Coroana, Podul de piatră etc.; • jocuri de atenţie: Stop! (copiii merg în şir şi la comanda educatoarei: stop, copiii se vor opri), Pune mâna pe…! (nas, gură, urechi, gene, sprâncene etc.); Spune cine a plecat! (în faţa copiilor sunt diverse jucării, copiii închid ochii, timp în care educatoare retrage o jucărie, copiii deschid ochii şi spun ce jucărie a plecat); Spune dacă am ghicit! (educatoarea alege un copil şi spune că bluza lui are culoarea …., copilul trebuie să confirme sau să infirme corectitudinea afirmaţiei educatoarei); • jocuri pentru însuşirea normelor de comportare civilizată: Cere frumos vânzătoarei o jucărie!, Cum spune păpuşa după ce a mâncat!, Spune-i ursuleţului cum trebuie să salute la venirea în grădiniţă!; • jocuri pentru formarea deprinderilor gospodăreşti: Facem ordine la jucării!, Îngrijim plantele!, Ajutăm la servirea mesei!, Aranjăm scăunelele la măsuţe, Aranjăm scăunelele etc. Grupa mijlocie (4-5 ani) La acest nivel de vârstă se diversifică numărul de activităţi şi jocuri şi creşte şi complexitatea jocurilor sub aspectul conţinutului. Remarcăm de acum accentuarea spiritului de independenţă în alegerea jocurilor şi a partenerilor de joc, copiii trăiesc mai intens situaţiile de joc. 120

Totuşi acţiunile de joc sunt încă simpliste, etapele jocurilor nu sunt suficient de corelate, apar conflicte. Prezentăm mai jos câteva teme orientative: Jocuri de convieţuire socială: De-a mama, De-a grădiniţa, De-a familia, De-a coafezele, De-a frizerii, De-a doctorul etc.; • Jocuri de construcţie: - pe suprafeţe plane: Trenul, Toboganul, Pătuţul, Garajul, Parcul copiilor, cu diferite truse de construcţii: Vitocomb, Plasticom, Arco, Lego etc.; - pe suprafeţe verticale: Blocul, Casa, Racheta, Castelul etc.; - construcţii cu caracter tehnic: Scara, Morişca, Batista, Plicul, Avionul, din diferite materiale: hârtie, lemn, plastilină etc.; - construcţii în nisip: cu diferite forme sau din imaginaţie: Castelul, Maşina, Trenul, Toboganul, Rampa de lansare, Blocul meu etc. • Jocuri motrice simbolice: Şoarecele şi pisica, Vulpea la găini, Lupul şi oile, Păsărelele şi vânătorul etc.; • Jocuri sportive şi distractive: Atinge clopoţelul, Ştafeta, Cine soseşte primul, Cine sare mai departe, Plimbare prin pădure etc.; • Jocuri de circulaţie rutieră: Roşu-stop, verde-treci!, Semaforul!, La plimbare prin oraş! etc.; • Jocuri pentru dezvoltarea sensibilităţii tactile: Spune ce simţi!, Spune cum este!, Cald-rece! etc.; • Jocuri pentru dezvoltarea sensibilităţii vizuale, Spune ce culoare are rochiţa păpuşii?, Care sunt culorile toamnei?, Ce s-a schimbat? etc.; • Jocuri pentru dezvoltarea sensibilităţii auditive: Ce se aude?, Deschide urechea bine!, Spune la ce instrument am cântat?; •

121

• Jocuri pentru dezvoltarea sensibilităţii gustativ olfactive: Spune cum miroase! Ce gust ai simţit?, Alege un aliment cu gust dulce! etc.; • Jocuri pentru stimularea comunicării orale: Spune la fel ca mine!, Telefonul fără fir!, Spune ce este şi la ce foloseşte!, Spune cum este! etc.; • Jocuri de exersare a pronunţiei corecte: Şarpele şi albinuţa!, Spune corect!, Unde am greşit, Corectează greşeala! etc.; • Jocuri de atenţie: Ce am schimbat!, Spune unde stă piticul!, Ce am schimbat în aspectul păpuşii? etc.; • Jocuri logico-matematice: Aşează piesa la culoarea ei!, Aranjează piesele după formă!, Spune unde sunt multe!, Spune unde sunt puţine!, Ce piesă lipseşte! etc.; • Jocuri cu text şi cânt: Iepuraşul Ţup, Piticii şi aricii, Trec soldaţii etc.; • Jocuri cu caracter socio-moral: În vizită!, De ziua păpuşii!, La plimbare prin cartier!, Primim musafiri! etc.; • Jocuri de cunoaştere a mediului înconjurător: Grădiniţa şi cartierul ei!, Să ne cunoaştem vecinii!, Când se întâmplă?, După mine cine vine?(jocuri de cunoaştere a orei, zilelor săptămânii, anotimpurilor). • Jocuri de analiză şi sinteză mintală: Ce nu este la fel?, Ce nu se potriveşte, Puzzle, Din jumătăţi-întreg, Reconstituie obiectul! etc.; • Alte activităţi cu caracter ludic: Decupăm frunze de toamnă, Covor din frunze uscate, Udăm florile, Pregătim sala pentru activitatea comună etc. Grupa mare (5-6 ani) La grupa mare jocurile în cadrul activităţilor la alegere cunosc o mai mare complexitate, creşte ponderea jocurilor şi activităţilor cu parteneri, sunt asumate cu mai multă responsabilitate rolurile din joc care reflectă aspecte ale vieţii sociale, copiii sunt interesaţi de activitatea ludică. 122

Conţinutul jocurilor la grupa mare sunt mai bogate şi mai specializate în conformitate cu nivelul de vârstă al copiilor preşcolari mari. • Jocuri de convieţuire socială: De-a magazinul de jucării, De-a constructorii, De-a cosmonauţii, De-a fotbaliştii, De-a şcolarii etc.; • Jocuri cu subiecte din poveşti şi basme, dramatizări: De-a Scufiţa Roşie, De-a Albă ca Zăpada, De-a Cenuşăreasa etc.; • Jocuri de construcţii: în afara celor enumerate la celelalte grupe se adaugă construcţiile din materiale mărunte, din materiale din natură şi din deşeuri: Oraşul nostru, Parcul cu maşini, Ne confecţionăm singuri jucării, Ferma de animale, Parcul copiilor etc.; • Jocuri motrice simbolice: Vânătorul la pândă, Lupul la stână, Veveriţele la alune, Cine adună mai multe castaneîntrecere sportivă etc.; • Jocuri senzoriale: Ce a adus poştaşul?, Ce a cumpărat mama de la piaţă?; Ce urmează? (cunoaşterea orelor ceasului, anotimpurilor, zilelor săptămânii); • Jocuri intelectuale cu rol de stimulare a comunicării verbale orale, de exersare a pronunţiei, de atenţie, de analiză şi sinteză mintală, de abstractizare şi generalizare, de logică matematică, de imaginaţie, de inhibiţie şi autocontrol, de cunoaştere a lumii înconjurătoare: Cum ţi-ai petrecut vacanţa, Corectează ce a greşit pictorul!, Spune ce s-a schimbat!, Eu spun una, tu spui multe, Mama şi copilul, Fluturii vin la flori!, Găseşte mai multe perechi, Cum se numesc toate acestea la un loc?, Găseşte drumul către casă, Hai să completăm povestea, Jocul mut, Să facem un tablou, Ce oră arată ceasul?, Spune un cuvânt care să înceapă cu sunetul…!, Găseşte cuvântul potrivit, Să facem o jucărie pentru grupa mică etc.; • Jocuri de mişcare cu text şi cânt: Ţăranul e pe câmp, Coroana e rotundă, Podul de piatră, Ursul doarme etc.; 123

• Jocuri cu caracter socio-moral: Cum sărbătorim ziua colegilor?, De-a vizita, De-a musafirii, La teatru de păpuşi, Avem oaspeţi, La biserică, Cum ne rugăm, Cum ne comportăm civilizat, Ce facem când o supărăm pe mama? • Alte activităţi cu caracter ludic: Micii gospodari, Prietenii naturii, Îngrijim colţul naturii vii, Hrănim peştii şi broscuţele ţestoase din acvarii, Adunăm frunzele uscate în curte, Curăţim grădina cu flori de buruieni etc. Grupa mare, pregătitoare pentru şcoală (6-7 ani) Conţinutul activităţilor la alegere şi a jocurilor la grupa pregătitoare este mult lărgit ca volum, cuprindere şi complexitate. Acum predomină în special jocurile de creaţie care sunt jucate cu multă plăcere de către copii. Jocurile cu roluri şi reguli au ponderea cea mai mare în această perioadă. După cum am afirmat la începutul capitolului întreaga activitate din grădiniţă se desfăşoară după un plan de învăţământ care trebuie respectat şi realizat, luând în consideraţie acest aspect toate activităţile desfăşurate la grupa pregătitoare stau sub incidenţa pregătirii copiilor pentru şcoală. Astfel şi jocurile şi activităţile la liberă alegere urmăresc îndeplinirea acestui obiectiv prioritar. • Jocuri de convieţuire socială: De-a librăria,, De-a şcolarii, De-a şcoala, De-a învăţătoarea, Şcoala ne aşteaptă etc.; • Jocuri cu subiecte din poveşti şi basme, dramatizări: Primul meu abecedar, Învăţătoarea şi şcolarii, Cum ne comportăm în drum spre şcoală, De-a Fata Babei şi Fata Moşneagului, De-a Coliba iepuraşului, De-a mânuşa, De- a personajul preferat etc.; • Jocuri de construcţii: în afara celor enumerate la celelalte grupe se adaugă construcţiile tip incastre, origami, construcţii mult mai elaborate din Lego, truse din care se por asambla maşini, avioane, elicoptere: Oraşul nostru, Parcul cu 124

maşini, Ne confecţionăm singuri jucării, Grădina zoologică, Parcul de distracţii etc.;

• Jocuri motrice simbolice: Câinele ciufulit, Păsărică mută-ţi cuibul, Cursa ursuleţilor, Trezeşte-te pinguinule! ştafeta steguleţelor!, Ţară, ţară, vrem ostaşi! • Jocuri senzoriale: Ce a adus poştaşul?, Ce a cumpărat mama de la piaţă?; Ce urmează?; Când soseşte trenul; Ce facem la ora...?; Cine vine după mine? (cunoaşterea orelor ceasului, anotimpurilor, zilelor săptămânii), La ce instrument am cântat?, Ghici, ghicitoarea mea! Cutiuţa cu surprize; • Jocuri intelectuale cu rol de stimulare a comunicării verbale orale, de exersare a pronunţiei, de atenţie, de analiză şi sinteză mintală, de abstractizare şi generalizare, de logică matematică, de imaginaţie, de inhibiţie şi autocontrol, de cunoaştere a lumii înconjurătoare: Jocul întâmplărilor hazlii!, Corectează ce am greşit!, Spune ce s-a schimbat!, Multe, puţine, Reconstituie drumul ariciului, Cine ştie câştigă, Jocul literelor, În lumea poveştilor, Al câtelea copil a plecat? Când se întâmplă?, Rezolvă repede şi bine, Poveşti amestecate, Lanţul slăbiciunilor, Călătorie pe Tera, Cum se face?, Spune mai departe povestea!, Să creăm poveşti!, Recunoaşte personajul etc.; • Jocuri de mişcare cu text şi cânt: Ţăranul e pe câmp, Coroana e rotundă, Podul de piatră, Ursul doarme, Numărătoarea etc.; • Jocuri cu caracter socio-moral: Aşa da-aşa nu!, În vizită la şcoală, În excursie, Vizită la muzeu, Ne jucăm de-a onomastica, De- a gazda şi oaspeţii, De-a copilul politicos! 6.3. Pregătirea jocurilor şi activităţilor la alegere Jocurile şi activităţile la alegere se desfăşoară în diferite momente ale regimului zilei, prima etapă a zilei, de la venirea copiilor în grădiniţă până la începerea activităţilor comune, reprezintă însă momentul cel mai potrivit pentru antrenarea copiilor în activităţi şi jocuri plăcute. O bună organizare a

125

126

activităţilor la liberă alegere determină copiii să înceapă ziua cu un tonus bun, îi motivează şi îi determină să frecventeze cu plăcere grădiniţa. Acest gen de activităţi se desfăşoară în sala de grupă. În funcţie de posibilităţile şi dotările grădiniţelor, spaţiul didactic va fi amenajat după criterii psihopedagogice. Astfel educatoarea va organiza spaţiul grupei de aşa manieră încât copiii să poată să aleagă dintr-o diversitate de activităţi şi jocuri. Sala de grupă va fi împărţită pe zone de interes, diferenţiat de la o grupă la alta, în conformitate cu vârsta copiilor. Dacă la grupa mică se vor stabili 3-4 zone de interes, la grupa pregătitoare acestea pot fi dublate. Spaţiul destinat jocurilor trebuie să fie suficient de spaţios, încât copiii să poată să se desfăşoare nestingheriţi, partenerii de joc să poată să comunice eficient între ei, să existe suficient loc de mişcare a copiilor fără să se deranjeze unii pe alţii. Zona dedicată jocurilor la liberă alegere va fi dotată cu jucării diferite pentru fetiţe şi băieţi: Colţul păpuşilor, Garajul cu maşini, Colţul de creaţie. Toate materialele şi jucăriile folosite pentru acest gen de activităţi vor fi alese cu grijă astfel încât să respecte norme: -igienice, să fie confecţionate din materiale care să nu afecteze sănătatea copiilor, să nu provoace rănirea copiilor; -estetice, să reproducă fidel realitatea, să fie plăcute, atractive, viu colorate, părţile componente să aibă mobilitate, să fie uşor manevrabile; -didactice, să aibă funcţionalitate simbolică, să sugereze teme noi de joc, noi ocupaţii, să incite imaginaţia şi creativitatea copiilor. La Colţul păpuşilor copiii vor putea găsi: păpuşi de diferite mărimi, mobilier pentru păpuşi, cărucioare pentru păpuşi, truse de veselă şi tacâmuri, truse de medic, truse pentru frizerie şi coafor, truse pentru jocuri de construcţie, jucării mecanice, electronice, jucării din pluş şi jucării animale din plastic. La colţul desemnat pentru garajul de maşini se vor găsi maşinuţe de diferite forme şi mărimi, avioane, elicoptere, 127

vaporaşe, truse cu mijloace de circulaţie şi alte accesorii. La colţul de creaţie- truse pentru jocuri de rol: costumaţii pentru diferite roluri din viaţa socială, din basme şi poveşti, pentru dramatizări, diferite accesorii cum ar fi măşti, halate, şorţuri, pălării, truse de machiaj pentru copii, ochelari, gablonţuri, paravane, pliante etc. Pentru ariile de stimulare, care reprezintă activităţi desfăşurate pe subgrupe de copii cu scopul pregătirii lor pentru activităţile comune din ziua respectivă, educatoarea va pregăti înainte de venirea copiilor materialele necesare. La intrarea copiilor în sala de grupă ei pot alege sectorul de activitate care-i interesează sau jocurile preferate. La sectorul Bibliotecă copiii pot găsi cărţi cu ilustraţii, cărţi cu poveşti, cărţi de colorat, seturi de jocuri de masă, seturi cu jetoane, pliante, alfabetare, reviste pentru copii, puzzle etc. La sectorul Ştiinţă se vor găsi pliante cu animale şi păsări domestice şi sălbatice din diferite regiuni, cu vieţuitoare din râuri şi oceane din diferite regiuni ale globului, enciclopedii, dicţionare pentru copii, reviste de ştiinţă pentru preşcolari, cărţi de colorat specifice, jetoane şi truse cu cifre, numere, table magnetice, pliante, domino, puzzle, truse Logi I, materiale, materiale mărunte din plastic pentru numărat, caiete, cărţi. La sectorul Artă copii se vor găsi foi pentru colorat, creioane colorate, acuarele, guaşe, pensule, şerveţele, suporturi pentru apă, cărţi de colorat, fişe de lucru, lipici, materiale din natură, seminţe, cartoane, imagini pentru decupat, hârtie colorată, sârmă moale, etamină, mărgele, şnur, pânză, paste făinoase, foarfece, deşeuri: mosoare, papiote, fire de lână, de bumbac, materiale înflorate, rafie fişe de lucru individual etc. La sectorul Construcţii se vor găsi truse diferite pentru construcţii: Lego, Incastre, Vitocomb, Plasticon, Arco, lădiţa cu nisip. Periodic inventarul de materiale va fi înnoit cu noi materiale şi jucării, în primul rând pentru înlocuirea celor deteriorate, pentru înlăturarea monotoniei, apoi cu rol de a le stimula copiilor 128

interesul pentru joc şi acţiune. Toate aceste jocuri şi activităţi alese de copiii au rol formativ. Ele îmbină plăcutul cu utilul, reprezintă o cale de îmbogăţire a cunoştinţelor copiilor printr-o formă plăcută. 6.4. Îndrumarea jocurilor şi activităţilor la alegere Deşi aceste activităţi sunt în marea majoritate jocuri şi activităţi pe care copiii le aleg după bunul lor plac, totuşi aceste activităţi stau sub îndrumarea permanentă a educatoarei deoarece: - toate activităţile din grădiniţa de copii dobândesc un caracter instructiv-educativ; -toate activităţile pe care le desfăşoară copiii în grădiniţă urmăresc o anumită finalitate specifică; -toate activităţile din grădiniţă, fie jocuri, fie activităţi frontale necesită supravegherea şi intervenţia competentă a educatoarei; -toate jocurile şi activităţile copiilor desfăşurate în grădiniţă îndeplinesc sarcini didactice. La grupa mică deşi predomină jocul de manipulare a diferitelor jucării şi obiecte, copilul trebuie supus procesului educativ, prin învăţarea modului de manipulare a acestora. Ei trebuie să cunoască de unde pot lua jucăriile, cum să le manevreze, cum trebuie ţinute, purtate, apucate, transmise, să le denumească corect. Educatoarea va fi atentă la toate aceste aspecte şi va interveni pentru a-i antrena pe copii în joc într-un mod subtil, determinându-i să-şi asume anumite roluri. De exemplu copiii stau şi se joacă individual cu jucăria preferată, educatoarea îi incită la joc intervenind prin următoarea strategie. Le spune copiilor că a dispărut o jucărie şi-i determină să o caute, după ce au găsit-o, educatoarea motivează că este rănită, trebuie dusă la doctor, un copil va fi doctorul, alt copil va fi taximetristul, alt copil asistenta medicală şi astfel un joc de manipulare poate fi transformat într-un joc de creaţie cu subiecte 129

din viaţa cotidiană. La grupa mijlocie copiii au tendinţa de a se juca jocuri imitative, de exemplu fetiţele pot să repete mult timp acţiunea de hrănire şi legănare a păpuşii. Educatoarea poate interveni pentru a înviora jocul fetiţelor, dându-le sugestii: să spele păpuşile, să le îmbrace, să le scoată la plimbare cu căruciorul. La fel va proceda şi în cazul jocului imitativ al băieţilor care pot să se joace cu o maşinuţă fără să se mai oprească, educatoarea le poate sugera să construiască pentru maşină un garaj, garajul să fie partea de jos a blocului, antrenând astfel copiii şi în alte acţiuni. Dacă jocurile sunt statice educatoarea va interveni cu delicateţe printr-un element de joc astfel încât copiii să participe cu plăcere la jocul propus de educatoare. Sau în cazul unor conflicte între copii intervenţia educatoarei este absolut necesară, dar intervenţia va fi făcută cu mult discernământ şi tact pedagogic. În cazul jocurilor de manipulare şi imitative accentul trebuie să educatoarea va interveni periodic pentru activizarea copiilor, pentru antrenarea lor în activităţi dinamice, cum ar fi jocurile de mişcare: Barza şi broaştele, Vulpea la pui, Uliul şi găinile, Veveriţele la alune etc. În cadrul acestor jocuri copiii se implică cu plăcere, deoarece sunt jocuri care îmbină mişcarea cu onomatopeele, au reguli simple şi sunt lejer de desfăşurat. Jocurile de creaţie necesită şi ele o bună îndrumare din partea educatoarei. Ele se împart în: -jocuri de creaţie cu subiecte din viaţa cotidiană; -jocuri cu subiecte din basme şi poveşti; -dramatizări. Jocurile de creaţie, la grupa mică datorită îngustimii orizontului de cunoaştere al copiilor educatoarea le va sugera jocuri simple: de-a doctorul, de-a bucătarul, de-a mama, şi va supraveghea activitatea copiilor intervenind cu soluţii pentru îmbogăţirea conţinutului jocurilor, pentru a intra în relaţii unii cu alţii. Astfel poate să le propună copiilor că doreşte să ajungă de urgenţă la grădiniţă, cine o ajută cu o maşină, le poate sugera copiilor să construiască o maşină din mobilierul din clasă sau pur 130

şi simplu să imagineze o maşină având ca volan un cerc din plastic. Odată jocul început educatoarea le poate da diferite soluţii, maşina s-a oprit în drum, s-a defectat, cineva să folosească un telefon mobil să cheme depanarea, un alt copil va fi mecanicul care va repara maşina etc. La grupa mică şi mijlocie datorită caracterului egocentric al copiilor este bine pentru evitarea conflictelor ca educatoarea să preia comanda în jocul de creaţie, ea va deţine rolul principal şi va îndruma jocul celorlalţi copii, educatoarea având astfel posibilitatea să înveţe pe copii cum se execută rolul respectiv, oferindu-le modele de comportament în diferite situaţii impuse de desfăşurarea fazelor jocului. La nivelul al II-lea de vârstă jocurile de creaţie devin mai bine conturate, educatoarea va lăsa copiilor deplină libertate de manifestare şi v îndeplini un rol secundar în joc, sau poate chiar să iasă cu totul din joc doar urmărindu-i cu discreţie pe copii şi intervenind cu subtilitate atunci când situaţia o necesită. În cazul jocurilor de creaţie cu subiecte din basme şi poveşti, educatoarea se va implica mai multă, în sensul că aceste jocuri necesită o pregătire anterioară. Educatoarea când planifică jocurile de creaţie cu subiecte din basme şi poveşti va avea în vedere câteva aspecte: - povestea să fie bine cunoscută copiilor; - să fie accesibilă nivelului de vârstă al copiilor; - jocul va fi sugerat de educatoare; - jocul se va desfăşura sub directa îndrumare a educatoarei. Jocurile dramatizări sunt mult îndrăgite de copii şi doresc să le practice imediat după ce au audiat o poveste. Sub îndrumarea educatoarei copii îşi vor repartiza rolurile, vor folosi câteva elemente de decor şi costumaţie, simbolic şi vor trece la desfăşurarea jocului propriu-zis. În transpunerea scenică a poveştii copiii vor respecta succesiunea logică a evenimentelor poveştii, vor reproduce aproximativ replicile personajelor şi vor imita gesturile şi manifestările personajelor poveştii. Dramatizările deşi intră tot în categoria jocurilor necesită 131

pregătire şi timp pentru a fi elaborate şi se desfăşoară doar ocazional, de obicei la evenimente şi serbări şcolare. Deoarece dramatizările reprezintă transpuneri scenice ale poveştilor şi basmelor conform unui scenariu foarte bine realizat, acest lucru presupune câteva elemente ce trebuie respectate. Dramatizările sunt pregătite prin repetiţii anterioare punerii în scenă, rolurile sunt repartizate şi învăţate separat de fiecare copil în parte, se vor face suficiente repetiţii pe scenă astfel încât transpunerea scenică să se realizeze în condiţii cât mai bune, iar interpretările să se realizeze fluent. Fiecare personaj va fi costumat astfel încât să simbolizeze cât mai fidel personajul interpretat, iar decorurile vor fi pe măsură. Dramatizările au un rol important în formarea unui limbaj corect, expresiv, dezvoltarea fluidităţii vorbirii, în înţelegerea sensului figurat al cuvintelor, folosirea limbajului dialogat, în aprofundarea conţinutului poveştii, în modelarea comportamentului, în dezvoltarea proceselor memoriei. Jocurile cu reguli sunt jocurile care necesită o îndrumare avizată, de aceea educatoarea va pregăti şi va îndruma aceste jocuri, cu atât mai mult cu cât la vârsta preşcolară copiii nu sunt preocupaţi de respectarea regulilor (Fromberg, D. P., 2002). Abia după vârsta de şase ani apare la copilul preşcolar capacitatea de a opera cu reguli extrinseci. În procesul de învăţământ preşcolar jocurile cu reguli sunt absolut necesare pentru desfăşurarea activităţii instructiv-educative. Deoarece intră în categoria jocurilor, acestea sunt desfăşurate cu plăcere de către copii, chiar dacă li se impun anumite reguli de respectat. Acest tip de jocuri nu se pot desfăşura la nivelul vârstei preşcolare decât sub îndrumarea educatoarei, lăsaţi fără supraveghere copiii abandonează jocul. Jocurile cu reguli aduc ceva nou şi inedit şi anume spiritul de emulaţie, copiii îşi dezvoltă spiritul competitiv, în cadrul căruia se formează şi caracterul copiilor. 132

Putem afirma că jocurile şi activităţile la alegere se regăsesc într-o mare varietate. Aceste activităţi şi jocuri deşi sunt la libera alegere a copiilor, totuşi ele necesită o îndrumarea avizată realizată cu competenţă şi tact pedagogic de către educatoare. Educatoarea va respecta nişte condiţii psihopedagogice: toate aceste activităţi să se desfăşoare în spiritul jocului, să fie plăcute copiilor, să se simtă liberi în opţiuni şi neîngrădiţi. Jocurile şi activităţile la liberă alegere se vor desfăşura în concordanţă cu prevederile programei grădiniţei de copii privind pregătirea copiilor pentru şcoală şi viaţă. Toate activităţile şi jocurile din grădiniţă se vor conforma cerinţelor stipulate de principiile didactice. Educatoarea va acorda atenţia cuvenită fiecărei etape a activităţii din grădiniţă cu scopul eficientizării acestor activităţi şi jocuri din punct de vedere al valorii lor formative. Este necesar să se evite formalismul, conformismul şi monotonia din jocurile şi activităţile la liberă. Antrenarea tuturor copiilor în jocurile şi activităţile la liberă alegere este un obiectiv permanent al educatoarelor.

Activităţi pentru seminar

Sarcini şi exerciţii aplicative

?

1. Pornind de la următoarea afirmaţie: ”A preda înseamnă a cauza ştiinţa în mintea copilului, ajutându-l să se servească de puterea naturală de raţiona.” -Sf.Thomas din Aquino), redactaţi un eseu structurat de 150 de cuvinte. Timp de lucru 10 minute 2.

-

3.

4. 5. 6. -

133

134

Capitolul al VII - lea JOCUL, MIJLOC DE DESFĂŞURARE A ACTIVITĂŢILOR COMUNE

Jocul reprezintă mijlocul cel mai potrivit pentru desfăşurarea activităţilor comune. Obiectivele specifice fiecărei categorii de activitate se pot realiza prin intermediul jocului, în cadrul căruia sarcinile didactice sunt bine precizate, cu o desfăşurare logică care va urmări atingerea obiectivelor operaţionale ale fiecărei activităţi (Preda, Viorica, 1999). Educatoarea, pornind de la obiectivele programei instructiveducative din grădiniţa de copii, va proiecta planificarea pe o săptămână, realizând o corelare didactică coerentă între etapele zilei conform tematicii alese. Redăm mai jos activităţile unei zile dintr-o planificare cu tema Toamna pentru grupa pregătitoare. Etapa I –activităţi pe sectoare de activitate • Joc de masă: Sortăm fructe şi legume (jetoane); • Construcţii: Lădiţe şi coşuri pentru legume şi fructe; • Artă: Coşuleţe pentru fructe şi legume (desen); • Joc de rol: De-a bucătăresele. Etapa a II-a 1.Activitatea comună: Educarea limbajului Tema: „Propoziţii, cuvinte, silabe” Tipul de activitate: consolidare de cunoştinţe. Forma de realizare: joc didactic: Spune mai departe. Obiective generale: Consolidarea capacităţii de a despărţi corect cuvintele în silabe şi de a formula propoziţii, precizând numărul cuvintelor din propoziţie 135

Obiectivele operaţionale: - să despartă corect cuvintele în silabe; - să formuleze propoziţii corecte din punct de vedere gramatical; - să precizeze numărul cuvintelor din propoziţie. Metode şi procedee: conversaţia, explicaţia, exerciţiul, problematizarea. Material didactic folosit: costum Zâna toamnă, coşul toamnei, jetoane, jucării, traistă, fişe, carioca. Bibliografie: Programa activităţilor instructiv-educative în grădiniţa de copii, Bucureşti, 2005. Durata: 35-40 minute. 2. Activitate artistico-plastică Modelaj - Coşuleţe pentru fructe şi legume. Obiective operaţionale: să modeleze tema dată prin mişcări de frământare, aplatizare, rulare; să redea prin modelare aspectul cât mai exact al unui coşuleţ (conform modelului). Activitatea complementară (etapa a III-a): • Joc de mişcare Atinge frunza. • Joc cu text şi cânt: Mişcă vântul frunzele. 7.1. Jocul în cadrul activităţilor de educare a limbajului La tipul de activitate Educarea limbajului programa stipulează următoarelor obiective generale: • dezvoltarea comunicării şi a vorbirii coerente; • dezvoltarea lexicului; • formarea structurii gramaticale a vorbirii; • dezvoltarea expresivităţii limbajului oral; • dezvoltarea comunicării scrise. Aceste obiective se vor particulariza în obiective de referinţă şi se vor operaţionaliza adaptându-le pe niveluri de vârstă. Conform cu cerinţele formulate de obiective se vor selecta conţinuturile, urmărindu-se acumularea unor cunoştinţe şi formarea unor deprinderi de comportament verbal şi scris conform vârstei copiilor (Kim, S., 1999). Conţinuturile pot fi 136

realizate utilizând jocul didactic. Pentru însuşirea unor părţi de vorbire ce desemnează obiecte din realitatea imediată a copilului, jucării, plante, fructe, legume, mobilă, veselă, vestimentaţie, părţi constituente ale obiectelor, acţiuni şi stări se pot utiliza următoarele jocuri didactice: Ce conţine scrisoarea ta?, Ce a greşit pictorul?, Spune când se întâmplă?, Săculeţul cu surprize!, Spune din ce este confecţionat? Pentru îmbogăţirea vocabularului cu cuvinte ce desemnează fenomene, stări, relaţii spaţiale, însuşiri se pot desfăşura următoarele jocuri didactice: Spune ce se petrece?, Când se întâmplă, Unde s-a mutat piticul?, Spune tot ce ştii despre obiectul primit! Jocurile didactice: Ce jucării a primit păpuşa?, Spune cum este?, se pot proiecta pentru înţelegerea antonimelor: maremic, puternic-slab, deştept, înţelept-prost; iar jocurile didactice: Cum i se mai spune? , pentru cunoaşterea şi înţelegerea sinonimelor: pisică (mâţă), iepure (urechilă), cal-mârţoagă etc. Pentru înţelegerea sensurilor conotative şi denotative ale cuvintelor ce definesc acţiuni de cercetare pentru identificarea calităţilor şi însuşirilor obiectelor (a mirosi, a netezi, a ridica, a sufla, a împinge, a strânge etc.), putem utiliza jocurile didactice: Spune ce trebuie să facem? (ca să simţim parfumul florilor, ca să îndreptăm păturica, ca să deplasăm de la loc căruţul, ca să facem ordine etc.), Spune ce ştii despre? Formele gramaticale şi construcţiile ce desemnează relaţii de cauză-efect, temporale, spaţiale por fi fixate utilizând jocurile didactice: Spune de ce s-a întâmplat aşa?, (mama s-a supărat pentru că fetiţa nu a ascultat-o, dacă nu se juca pe stradă cu mingea Dan nu s-ar fi accidentat, iezii au fost mâncaţi de lup pentru că nu au ascultat, este noapte pentru că a apus soarele etc.); Când se întâmplă?, (dimineaţa se trezeşte Maricica a, la prânz serveşte masa, după-masă merge la plimbare, seara se uită la desene animate, noaptea merge la culcare); Unde s-a aşezat fluturaşul? (sus pe copac, jos pe iarbă, la dreapta, la stânga, sub umbreluţă etc.). Modele de substantive la numărul singular şi plural, de 137

variate genuri, la diverse cazuri, verbe la diverse timpuri şi moduri, propoziţii şi fraze cu subordonate temporale, cauzale, finale por fi fixate cu ajutorul jocurilor didactice: Eu spun una, tu spui multe!, Al cui nume este?, A cui este pălăria?, Aminteşte-ţi ce ai făcut ieri?, Ce voi face în vacanţă!, Cum mi-am petrecut ziua de naştere?, Spune ce faci acum!; Din ce cauză s-a schimbat?, De ce învăţăm să vorbim corect? etc. Mijloacele gramaticale (desinenţele substantivelor specifice flexionării în dependenţă de caz, sufixele: -ţel, -işor, uţă etc. în cazul “creaţiilor” de cuvinte) se pot învăţa în cadrul jocurilor didactice: Cum alintăm puiul? (puişor), calul (căluţ), viţelul (viţeluş), pisica (pisicuţă) etc. Jocurile didactice: Spune cum se numeşte ?, Citeşte imaginea şi spune ce vezi?, Cum este?, Alege un jeton şi spune cum se numeşte obiectul din imagine? etc., se folosesc pentru fixarea cunoştinţelor privitoare la: cuvinte polisemantice (ochi, leu) etc., comparaţii, epitete, cuvinte compuse. Sunetele vorbirii vor fi exersate prin jocurile didactice: Cu ce sunet începe?, Cu se sunet se sfârşeşte?, Construieşte un cuvânt cu litera a ! (m ,d, r, s, t etc.). Pentru înţelegerea intonaţiilor diferite putem folosi jocurile didactice: Spune cum vorbeşte păpuşa când este supărată?, Citeşte imaginea şi spune ce ai văzut?, Vorbeşte ca personajul din poveste!, Cuvinte-reprezentări generale (gen-specie), de genul „jucării”, „vestimentaţie”, „mobilă”, „fructe”, „legume”, „veselă” se pot folosi următoarele jocuri didactice: Enumeră cât mai multe fructe!, Cum se numesc toate la un loc? etc. Pentru înţelegerea şi diseminarea sunetelor de cuvinte şi propoziţii se folosesc jocurile didactice: Să construim un cuvânt cu sunetul m!, Să construim o propoziţie cu cuvântul mama!, Să mai adăugăm un cuvânt la propoziţie!, completează cuvântul cu sunetul care lipseşte!, Completează propoziţia cu cuvântul care lipseşte?, Am greşit, corectează greşeala! Să scriem cuvântul! (câte o liniuţă pentru fiecare sunet auzit), Să numărăm cuvintele din propoziţie! (copiii desenează pe tablă câte un punct pentru fiecare cuvânt din propoziţie), Să despărţim în silabe!, Propoziţii 138

cuvinte, silabe, sunete!, Cartea mea preferată! Pentru formarea deprinderii de a folosi cuvinte de politeţe în comunicare cu semenii se desfăşoară următoarele jocuri didactice: Cum vorbeşte un copil politicos?, Jocul în perechi! (jocul se desfăşoară în perechi de câte doi copii, care vor interpreta roluri pentru exersarea limbajului politicos şi a expresiilor uzuale în diferite situaţii). Pentru perfecţionarea exprimării orale, pentru îmbogăţirea vocabularului, pentru formarea unei exprimări fluide şi corecte se pot folosi jocurile didactice: Prinţese şi prinşi din poveste!, Recunoaşte personajul şi povestea!,]n lumea poveştilor!, Descrie ce fac! (limbaj non-verbal: mimică, gestică), Găseşte cuvântul potrivit! Poveste încurcată! Pentru ca jocurile didactice să fie atractive educatoarea poate introduce pe parcursul lor diferite elemente de joc (cu rolul pentru a anima perioadele repetitive şi plicticoase), poate constitui întreceri între copii (emulaţia trezeşte întotdeauna interesul copiilor pentru joc), de asemenea stabileşte de la începutul jocului recompensele (care motivează acţiunile copiilor. Jocurile didactice, prin sarcina didactică specifică fiecărui tip de joc, oferă posibilitatea copiilor preşcolari să fie îndrumaţi să vorbească corect, coerent, să exprime clar ceea ce gândesc, să-şi exprime sentimentele, să acumuleze cunoştinţe şi să-şi formeze deprinderi intelectuale printr-o activitate care le face plăcere. Conţinuturile pot cuprinde aspecte referitoare la: om, natură, societate, activităţi umane etc.

A. Omul - fiinţă vie. a) Caracteristicile şi însuşirile omului: se deosebeşte după aspect fizic, sex, vârstă, rasă; posedă raţiune, limbaj articulat, conduită, memorie; aude, vede, gândeşte, iubeşte, inventează; activitatea de muncă, activitatea de învăţare, odihnă: Ce activitate desfăşoară?, Meseria care-mi place!, Cine este şi ce face?, Ce vrea să se facă, Ajută-l pe croitor!, Ghiceşte ce rechizite îmi trebuie la şcoală!, Cu ce ne îmbrăcăm?

7.2.Jocul în cadrul activităţilor de cunoaştere a mediului1 Jocurile didactice pentru Cunoaşterea mediului sunt numeroase şi atractive, ele se folosesc cu preponderenţă pentru fixarea cunoştinţelor copiilor. Prezentăm mai jos jocurile didactice ce se pot desfăşura cu copiii pentru domeniile: 1

Imaginile sunt preluate de pe site-ul www.didactic.ro 139

140

b) Elemente caracteristice figurii umane (aspecte rasiale), aşezarea lor spaţială şi funcţiile diferitor organe externe şi interne: Unde trăieşte?, Călătorie pe glob!, Să descoperim corpul uman?, La ce foloseşte?

141

142

c) Senzaţii provocate de diverse procese fiziologice: Spune ce simţi?, Săculeţul fermecat?, Ce gust are?

143

d) Necesităţile omului şi utilizarea igienizată a diferitor obiecte de uz personal: Cutiuţa cu surprize, Ce trebuie să faci?, La sanitas!

144

e) Alimentele consumate de om şi rolul lor în creşterea şi dezvoltarea organismului: Coşuleţul cu vitamine!

f) Eu şi alte persoane. Conduita civilizată (salutul, relaţiile copil-copil, copil –societate): Roata norocului!, Poştaşul călător!, Eu şi familia mea! g) Relaţiile: om – natură - societate. Activităţile omului în dependenţă de anotimp. Vestimentaţia în diferite anotimpuri. Mijloacele de transport moderne şi problemele de protecţie a mediului înconjurător. Sărbătorile din timpul anului: Când se întâmplă?, În călătorie!, Ne pregătim de vacanţă! Micii ecologişti!, La Crăciun! 145

146

B. Natura cu elementele, însuşirile şi caracteristicile ei a) Pământul, apa, soarele, aerul, focul - baza integrităţii naturii. Elementele principale ale universului (luna, soare, planete, pământ, vehicule cosmice): La plimbare în cosmos!, Călătorie fantastică!

147

b) Recunoaşterea fenomenelor naturii (vânt, viscol, ploaie, ninsoare, îngheţ, grindină, fulger, furtună, trăsnet, tunet) în momentul producerii lor: A venit primăvara!, Anotimpurile!. c) Fiinţe vii: respiră, se hrănesc, se mişcă, cresc, se înmulţesc, se adaptează la condiţii. Obiectele inerte: nu respiră, nu se alimentează de sine stătător, nu cresc, nu se înmulţesc: Spune ce ştii despre!, Recunoaşte obiectul din imagine!, Este fiinţă, nu este fiinţă!, Cine ghiceşte câştigă!. d) Patru anotimpuri, succesiunea şi fenomenele specifice lor: Roata anotimpurilor!, Când se petrece!, După mine, vine...?

148

e) Modalităţi de adaptare a organismelor vii la schimbările sezoniere din natură: scăderea temperaturii, intensităţii luminii, ofilirea vegetaţiei, dispariţia insectelor, migrarea păsărilor călătoare ş.a.: Unde s-a ascuns?, Spune cine eşti!

149

f) Particularităţile de adaptare la mediu ale plantelor: rădăcină, tulpină, ramuri, frunze, moduri de înmulţire, importanţa în natură şi în viaţa omului: Plicul poznaş!, Jocul buclucaş!, Grădina cu flori, Livada de pomi fructiferi!, Din tainele pădurii!,

150

g) Particularităţile de adaptare la mediu ale animalelor (peşti, păsări, mamifere, insecte, Plantele ca organisme vii, structura lor, rădăcina, tulpina, frunza, floare, seminţe; caracteristici, medii de viaţă, nutriţie, importanţă. Plantele de cameră: Cine ştie câştigă, Florăresele, Magazinul de legume.

h) Animalele, ca fiinţe vii, pot fi din diferite grupuri: insecte, peşti, amfibii, păsări, mamifere; caracteristici, medii de viaţă, hrană, importanţă, viaţa lor în natură şi întreţinerea în captivitate: Acvariul, Grădina zoologică, Grădina botanică, Insectarul! PISICĂ

CÂINE OVINE

ANIMALE DOMESTICE HARTA PROIECTULUI

BOVINE CABALINE CAPRINE

IEPURE

PORC

151

152

i) Activitatea omului în natură. Creşterea şi îngrijirea plantelor şi animalelor de către om, condiţiile lor de viaţă: aer, lumină, căldură, apă curată, hrană, sol, adăpost: Să–l ajutăm pe iepuraş!, Ce putem face!, Roata anotimpurilor!, Animalele şi hrana lor!, Ştii când? Astăzi, ieri, mâine!

j) Aplicarea măsurilor de ocrotire a naturii şi de protejare a mediului înconjurător. Formarea conduitei moral-afective faţă de natură, axată pe cultura ecologică: În parc!, Micii ecologişti!, Ce mi-a povestit un greier mic!. 7.3.Jocul în cadrul activităţilor cu conţinut matematic Dobândirea cunoştinţelor matematice de bază, aşa cum sunt stipulate de programă, pe lângă celelalte forme de activitate jocul ocupă un rol important (Ginsberg, H.P., 2006). Obiectivele specifice ale activităţilor cu conţinut matematic pot fi realizate cu ajutorul jocului didactic şi a jocului logic. Dintre jocurile didactice recomandate pentru achiziţionarea de către copiii a conceptelor matematice de bază enumerăm: - jocuri constructive; - jocuri pentru constituire de mulţimi; - jocuri de diferenţiere; - jocuri de formare de perechi; - jocuri cu mulţimi echivalente etc. a) Însuşiri ale obiectelor şi fenomenelor. Procedee de explorare a obiectelor şi fenomenelor: jocuri didactice: Grădina cu flori, Hora jucăriilor mici!, Coşuleţul fermecat!, Florăreasa!, . b) Grupuri de obiecte şi operaţiile cu ele: grupare, seriere, ordonare, comparaţii în funcţie de un criteriu: Aşează-mă la perechea mea, Aşează în şir crescător, Aşează în şir descrescător, Lunganii şi piticii, Multe sau puţine, Coşul florăresei! c) Figuri şi corpuri geometrice: -la grupa mică: Caută pătratul, Aranjăm discurile; - la grupa mijlocie: Ce piesă nu cunoaştem?, Ce a greşit Martinel? - la grupa mare: Ce este şi cum este această piesă?, Tabloul tricolor, Casele de pe strada mea;

153

154

- la grupa mare pregătitoare: Cum este şi cum nu este această piesă?, Jocul cu cercuri!, Schimbă şi tu la fel!, Formaţi tot atâtea! d) Spaţiul, mişcarea şi orientarea în spaţiu. Locul şi poziţia obiectelor în spaţiu: Unde s-a oprit piticul?, Aşează piesele de jos în sus, Aşează fluturii în pereche cu florile! e) Timpul (scurgerea şi ireversibilitatea lui). Viteza mişcării (lentă, rapidă, fulger) şi perceperea scurgerii timpului (ca o clipă, cât o veşnicie): Ceasul fermecat!, Calendarul schimbător!. f) Întregul şi împărţirea lui în părţi egale, reconstruirea lui din părţile componente: Din jumătăţi întreg!, Să refacem piesa, Dă-i lui Azorel tot atâtea oase câte farfurii are!, Reconstruieşte figura!, g) Procedeele de măsurare a obiectelor după parametrii: lungime, lăţime, înălţime, grosime. Unităţile de măsurare nestandardizate şi standardizate: Măsoară şi împarte în mod egal!, Cântăreşte şi vinde!, Cine este cel mai înalt!, Aşează obiectele de la cel mai îngust, la cel mai lat. h) Procedeele de măsurare a corpurilor solide, lichide şi friabile. Unităţile de măsură nestandardizate şi standardizate: Care este mai greu?, Măsoară înălţimea colegului tău!, Împarte în mod egal suc prietenilor tăi!. i) Şirul natural de numere. Noţiuni de număr şi cifră. Număratul în limita 1-5. Numere ordinale şi cardinale: Numără câte frunze sunt în copac, Numără câte vrăbiuţe sunt pe sârmă, Al câtelea iepuraş a plecat?, Aşează cifra la locul ei!. j) Număratul în limita 1-10. Consolidarea numerelor ordinale şi cardinale. Descompunerea şi compunerea numerelor. Număratul în limita 10-20. Consolidarea numerelor ordinale şi cardinale. Descompunerea şi compunerea numerelor: Aşează tot atâtea puncte câte îţi indică cifra, Numără de la 1 la 10, numără descrescător, A câta cifră lipseşte? 155

k) Simbolurile matematice (semne de operaţie +, -; semne de relaţie =, ): Spune unde se potriveşte?, Am greşit, corectează-mă, Ce denumeşte? l) Adunarea numerelor cu 1-2 unităţi. Scăderea numerelor cu 1-2 unităţi: Socotim şi numărăm matematică învăţăm!, Rezolvă problema şi vei câştiga!, Cine socoteşte mai repede! m) Rezolvare de probleme cu obiecte în situaţii concrete. Compunere de probleme simple în limitele 1-10, utilizând obiecte: Şcoala piticilor, Rezolvăm, rezolvăm, matematică învăţăm!, Cine a greşit, din joc a ieşit!. 7.4. Jocul în cadrul activităţilor de educaţie muzicală Muzica este graiul în care se oglindesc fără putinţă de prefăcătorie, însuşirile sufleteşti ale omului spunea George Enescu. Prin muzică se urmăreşte educaţia estetică a preşcolarilor, cultivarea capacităţilor de a aprecia frumosul din artă, ambianţă, natură, viaţa socială şi contribuie la crearea frumosului prin forme de manifestare specifice vârstei, contribuind astfel la formarea şi desăvârşirea personalităţii copiilor. Toate activităţile muzicale au valenţe estetice, dar un rol deosebit revine jocurilor muzicale prin care copiii îşi însuşesc structurile sonore şi ritmice intuite în primii ani şi care sunt continuate acum în grădiniţă în cadrul procesului instructiveducativ. Obiectivele urmărite în cadrul educaţiei muzicale sunt: • Formarea capacităţilor de exprimare prin muzică. • Formarea capacităţii de receptare a muzicii. • Cunoaşterea marilor valori ale creaţiei artistice naţionale şi universale. • Formarea capacităţii creatoare prin cultivarea imaginaţiei. Pe lângă cântec şi audiţia muzicală, jocul muzical contribuie la consolidarea cunoştinţelor şi a deprinderilor 156

muzicale, la dezvoltarea dispoziţiilor speciale care se vor transforma ulterior în aptitudini sau chiar talent muzical. Cu cât copilul va fi mai atras spre muzică, cu atât mai mult el va deveni beneficiarul emoţiilor artistice, va conduce la dezvoltarea auzului muzical, a simţului ritmic şi melodic. Jocul muzical are deosebite valenţe formative, învăţarea şi practicarea lui constituind o adevărată “terapie” pentru intelectul copilului preşcolar, jocul muzical educă şi dezvoltă o serie de procese psihică: gândirea, memoria, atenţia, afectivitatea, voinţa etc. În cadrul jocurilor muzicale preşcolarul trebuie să fie atent la multe operaţii care, însumate, dau viaţă cântecului şi jocului, ei trebuie să-şi amintească textul cântecului, să respecte anumite reguli, să dea dovadă de acuitate auditivă şi să fie disciplinat în joc (atenţia, voinţa, gândirea). Educaţia muzicală îşi extinde influenţa şi asupra dezvoltării fizice a copiilor. Jocurile muzicale interpretate de copii contribuie la dezvoltarea aparatului respirator, aparatului vocal şi asigură o mai bună oxigenare a sângelui. Mişcările executate ritmic devin mai puţin obositoare şi în acelaşi timp dau corpului supleţe şi frumuseţe. Jocurile muzicale prin structura lor deosebită, pot rezolva cu mare eficienţă majoritatea obiectivelor prevăzute în programa instructiv - educativă din grădiniţa de copii. Jocurile muzicale îmbină în mod specific elementele din joc cu melodia şi trec de la simpla executare motorie la o stare afectivă. Muzica le ridică tonusul, activează şi provoacă dorinţa de mişcare. Pentru formarea unor deprinderi de a executa mişcări după textul cântecului şi în ritmul melodiei sunt prevăzute în programa instructiv - educative jocuri muzicale, diferenţiate pe grupe de vârstă: mica, mijlocie, mare şi mare pregătitoare, astfel încât copilul să poată executa mişcări în ritmul melodiei şi al textului. Jocurile muzicale se apropie prin structura de jocurile didactice. Ele presupun sarcini precise (sarcini muzicale), unele reguli de desfăşurare şi elemente specifice jocului: mişcarea, 157

întrecerea, ghicirea, surpriza. Prin jocurile muzicale se urmăreşte fixarea şi consolidarea deprinderilor şi însuşirea de noi cunoştinţe care se realizează prin îmbinarea cântecului cu mişcarea. Jocurile muzicale exercită o puternică influenţă asupra copiilor, contribuind la dezvoltarea simţului ritmic şi melodic. Redăm mai jos câteva jocuri muzicale folosite la activităţile de educaţie muzicală: Mergi în ritmul muzicii, Cântă ca mine, Cântă tare, cântă încet, Mişcă-te în ritmul muzicii, Joacă, joacă-stai pe lor, Hora strânsă-hora largă, Mirosim florile, Cântă cum cânt eu, Instrumente muzicale, Căciula lui Moş Crăciun, Tobe mari şi tobe mici, “Ghici al cui e glasul, Vino, vino, ploaie! Vulpea şi cocoşul, În căsuţa din pădure, Nani, nani-sus, Cărăbuşul cu aripi spre soare, Ceata, ceata, O găină cu doi pui, Melc, melc, cotobelc, Capra şi iezişorii, Ecoul, Clopoţeii, Floarea şi soarele, Ploaia şi soarele, Uite-aşa se joacă pe la noi, Dans în cerc, “Dans cu cercuri, Dans cu panglici, “Facem hora mare, Dans în doi, Ursul şi vulpea, La plimbare, Podul de piatră, Dansul bucuriei, Mergem vesel şi dansăm, Cine-i mai atent, Hora, Alunelul, Hora cu bătăi, Ciuleandra, Trageţi hora mai la dreapta, Dansul fulgilor etc. Educaţia muzicală desfăşurată în grădiniţă dezvoltă gustul pentru frumos şi sensibilitatea copiilor. 7.5. Jocul în cadrul activităţilor de educaţie fizică Activităţile programei instructiv-educative la categoria de activitate educaţie fizică stipulează următoarelor obiective generale:  Dezvoltarea fizică generală şi creşterea capacităţii de rezistenţă a organismului.  Formarea şi perfecţionarea deprinderilor motrice de bază şi cu caracter aplicativ (dezvoltarea capacităţii motrice generale).  Dezvoltarea capacităţilor motrice de bază. 158

Perfecţionarea continuă a capacităţilor de coordonare (dibăcia).  Dezvoltarea interesului şi formarea unor obişnuinţe de a practica zilnic exerciţiile fizice.  Formarea unor deprinderi de igienă corectă individuală şi în colectiv, Pe lângă obiectivele generale stipulează şi câteva obiective specifice privind formarea unor cunoştinţe şi competenţe în domeniu.:  Cunoştinţe despre: • formele şi varietăţile de mers, alergare în funcţie de condiţiile create. • stăpânirea tehnicii executării formelor de sărituri, aruncări, prinderi de minge, de căţărări şi escaladări. • jocuri dinamice, ştafete sportive şi aplicarea lor în diverse condiţii, situaţii. • exerciţii de front, formaţie. • regulile elementare de igienă personală şi socială, de comportare pe parcursul activităţii de educaţie fizică.  Competenţe privind: Performanţa motrice: • alergare de viteză; • alergare în suveică; • coordonare (dibăcie) generală; • alergare de rezistenţă; • săritură în lungime de pe loc; • aruncarea mingii la distanţă.  Atitudini • Manifestarea interesului faţă de practicarea sistematică a exerciţiilor fizice. • Respectarea regulilor igienice, a formelor de călire şi influenţa lor pozitivă (benefică) asupra organismului în creştere. • Aprecierea comportamentelor de fairplay în 159

desfăşurarea jocurilor sportive. • Manifestarea sentimentelor de prietenie, de stimă, ajutor reciproc, motivarea iniţiativei în diverse forme de activitate (în special de joc). • Aprecierea justă a ţinutei posturale a celor din jur. Jocurile de mişcare cu elemente specifice activităţilor comune pot fi sistematizate în funcţie de deprinderile motrice de bază asupra cărora acţionează. Astfel, prezentăm următoarea clasificare: - jocuri pentru mers; - jocuri pentru alergare; - jocuri pentru aruncare şi prindere; - jocuri pentru sărituri. În funcţie de calitatea motrică pe care o influenţează, jocurile în cadrul activităţilor comune se clasifică astfel: - jocuri pentru dezvoltarea vitezei; - jocuri pentru dezvoltarea rezistenţei; - jocuri pentru dezvoltarea îndemânării; - jocuri pentru dezvoltarea forţei; - jocuri pentru dezvoltarea supleţei. De asemenea, în funcţie de grupele musculare pe care le solicită şi pe care le influenţează, jocurile sunt împărţite astfel: - jocuri pentru muşchii membrelor superioare şi muşchii gâtului; - jocuri pentru musculatura trunchiului; - jocuri pentru musculatura membrelor inferioare. În funcţie de intensitatea efortului din activitatea de educaţie fizică, jocurile sunt ordonate astfel: - jocuri cu intensitate mică; - jocuri cu intensitate medie; - jocuri cu intensitate mare. Jocul de mişcare reprezintă un important mijloc de realizare a obiectivelor domeniului educaţie fizică, urmărind dezvoltarea capacităţilor motrice generale a copiilor. Jocul de mişcare ocupă un loc deosebit de important, atât în activitatea la 160

liberă alegere, dar mai ale în cadrul activităţilor frontale de educaţie fizică din grădiniţă. Jocul de mişcare contribuie la formarea şi în dezvoltarea personalităţii copilului. În acest sens, este necesar să fie subliniat că jocurile dinamice (de mişcare) asigură dezvoltarea multilaterală a aparatului locomotor, exercitând în acelaşi timp influenţe pozitive asupra marilor funcţiuni, contribuind astfel la îmbunătăţirea metabolismului general. Activităţi complexe, jocurile de mişcare au cele mai mari implicaţii în dezvoltarea multilaterală a capacităţii motrice generale, oferind posibilitatea formării şi fixării deprinderilor motrice de bază : mers, alergare, săritură, aruncări şi prinderi, căţărare, târâre, escaladare etc., a dezvoltării calităţilor motrice: viteza, îndemânarea, forţa, rezistenţa, a capacităţii de coordonare generală şi de orientare în spaţiu (aprecierea direcţiilor şi mărimilor spaţiale) etc. Prin intermediul jocurilor de mişcare copilul are posibilitatea să-şi formeze priceperi motrice, îmbogăţindu-şi în felul acesta experienţa motrică. Ele contribuie astfel la dezvoltarea trăsăturilor de personalitate, a calităţilor morale şi volitive, a spiritului de a acţiona în colectiv. Pentru a avea eficienţă maximă, jocurile de mişcare, trebuie să fie bine pregătite de educatoare, să fie bine alese, să se bazeze pe un fond vast şi multilateral de mişcare, care să solicite în mod complex capacitatea motorie a copilului. Prezentăm câteva jocuri de mişcare utilizate frecvent în activităţile de educaţie fizică din grădiniţă. Jocuri pentru alergare: Prinde-mă, Alergare în perechi, Prinde ţânţarul, Drum lung, Cursa în cerc, Şoarecele şi pisica, Batista, Alungă-l din cursă, Ştafeta simplă, Aleargă după iepuraş, Cursa cu obstacole. Jocuri pentru săritură: Nu uda picioarele, Cine a executat mai puţine sărituri?, Cine bine a sărit, campion a devenit, Podul, Sări peste baltă, Cursa cu pâraie, Saltul broscuţelor, Barza sare într-un picior, Ştafete întrerupte. 161

Jocuri pentru aruncare: Mingea la conducător, Mingea în cerc, În sus – în jos, Ţinteşte în portiţe, Mingea în cerc, Cel mai bun aruncător, Mingea la coş, Bila la ţintă, Morcovul la coş, Aruncătorii victorioşi, Cursa cu aruncare, Ţintaşii veseli. Jocuri pentru târâre: Găseşte-ţi căsuţa, Pisica de pândă, La vânătoare, Târâie-te până la jucărie, Nu ieşi dintre linii, Fii atent, Maimuţele. Jocuri pentru escaladare: Căluşeii, Vânătorul şi iepuraşii, Copiii şi mâţişorii, Lupul şi iezişorii, Puişorii în cuib, Furnicile harnice, Ajungi la steguleţ. Jocuri pentru transport: Transportă săculeţul, Alb – negru, Caraşii şi ştiuca, Vulpea şireată, Locul gol, Iepuraşii, Undiţa şi peştele, Urşii şi albinele.

162

Activităţi pentru seminar

Sarcini şi exerciţii aplicative Capitolul al VIII-lea

?

1. Pornind de la următoarea afirmaţie: Jocurile copilăriei sunt mugurii întregii vieţi a omului, căci acesta dezvoltându-se, prin ele îşi dezvăluie cele mai ascunse însuşiri ale fiinţei sale." (F.R. Frobel), redactaţi un eseu structurat de 150 de cuvinte. Timp de lucru 10 minute 2.

-

3.

4. 5. 6. -

163

JOCUL ÎN ACTIVITĂŢILE COMPLEMENTARE 8.1. Activităţile complementare Etapa a III-a din regimul zilei cuprinde activităţi complementare, acestea au rolul de a fixa cele însuşite în cadrul activităţilor comune, dar printr-o formă recreativă pentru copii. De aceea în cadrul acestor activităţi predomină jocurile distractive, jocurile de mişcare, jocurile sportive, dramatizările, teatrul de păpuşi, vizionări de filme pentru copii, jocuri pe calculator, plimbări, vizite etc. Jocurile ocupă o parte importantă din timpul afectat activităţilor complementare. Toate activităţile unei zile în grădiniţă respectă o anumită tematică, conţinuturile selectate converg înspre realizarea obiectivelor proiectate, iar jocurile din această etapă vor fi astfel alese încât să respecte aceste cerinţe. Cum activităţile din cadrul etapei a II-a, care cuprind activităţile frontale, sunt în general activităţi cu caracter cognitiv şi static, activitatea complementară va cuprinde obligatoriu un joc de mişcare sau un joc distractiv, care să compenseze lipsa de acţiune dinamică din perioada anterioară. Valoarea acestor jocuri constă atât în sarcina didactică pe care implicit o cuprind, asociată cu plăcerea provocată de jocul dinamic şi distractiv şi de spiritul competitiv al acestor jocuri (Jones, E. & Cooper, R., 2006). Ele creează o atmosferă de emulaţie şi veselie ce determină antrenarea tuturor copiilor în 164

joc. Copiii trăiesc numeroase emoţii şi trăiri care determină formarea spiritului de echipă şi contribuie la închegarea colectivului. Energia nervoasă a copiilor se reface prin intermediul acestor jocuri, datorită bunei dispoziţii şi caracterului relaxant. Atunci când vremea o permite, educatoarea va desfăşura aceste jocuri în curte, în aer liber, dacă nu atunci se vor desfăşura în sala de gimnastică sau în sala de grupă bine aerisită. Prezentăm mai jos câteva jocuri distractive şi de mişcare preferate de copiii preşcolari. 8.2. Jocuri distractive Baba Oarba

cercului. Toţi copiii vor spune în cor: Eu sunt vulpea roşcovană Iepuraş, păzeşte-ţi blana Am fugit eu după tine, Dar şi tu goneşti prea bine Mi-ai scăpat o dată – n drum Teafără nu scapi acum. După ce vor finaliza de spus versurile, copiii vor lăsa vulpea să iasă din cerc, iar aceasta va alerga iepurele până il va prinde. Copiii vor încuraja prin strigăte iepuraşul. Jocul se va relua de mai multe ori, astfel încât majoritatea copiilor să fie iepure sau vulpe. Şoarecele şi pisica

Copiii vor fi dispuşi în formaţie de cerc. Un copil, numit de conducătorul jocului, va fi legat de ochi cu o eşarfă şi va sta în mijlocul cercului. Copiii care formează cercul se vor învârti cântând: Baba - baba oarba, Unde-ţi este roaba Roaba ici, colea, Ia-te după ea. După ce au terminat de cântat, copiii se opresc din mişcare, iar cel din mijlocul cercului, legat la ochi, se îndreaptă spre un copil şi-l atinge pentru ca, pipăindu-l, să-l recunoască. In final, el trebuie să ghicească numele colegului pe care l-a pipăit. Dacă ghiceşte, cei doi copii îşi schimbă locurile, dacă nu ghiceşte, jocul continuă cu acelaşi copil în mijlocul cercului. Vulpile şi iepurele (alergare) Educatoarea adună copiii în cerc, ţinându-se de mână, se aleg doi copii, unul va fi vulpea, iar celălalt iepurele. Vulpea se va plimba în cerc, urmărind iepuraşul care se va plimba în afara 165

Copiii sunt aşezaţi în cerc, educatoarea desemnează doi copii, unul va fi şoarecele, iar celălalt pisica. Pisica va sta în interiorul cercului, iar pisica va încerca să intre printre copii la şoricel, aceştia vor încerca să nu o lase. Jocul se va desfăşura pe un cântecel cu text: Pisica vrea să prindă Un şoricel la brânză, Pisica vrea să prindă, Un şoricel la brânză, Vai de el, vai de el, Bietul şoricel, Vai de el, vai de el, Bietul şoricel. Jocul se va repeta de câteva ori. Nu scăpa oul! Se pune în lingură un ou care se ţine într-o mână, cealaltă fiind pusă la spate. De la linia de start se pleacă având grijă să un cadă oul din lingură. Vă puteţi deplasa oricât de repede doriţi 166

(având grijă să un cadă oul din lingură) până la marcajul (cu creta) următor , după care se parcurge traseul în sens invers. Câştigă cel (cei) care ajung primii la linia de plecare fără să piardă oul pe traseu. Unde eşti Chimiţă!

distanţă de 2 m, se vor aşeza obstacole. Copiii se urcă pe băncuţă şi merg cu braţele în lateral, spatele drept, privirea înainte, coboară de pe băncuţă prin săritură în adâncime şi parcurg traseul stabilit cu trecerea obstacolelor prin păşire. Culege castanele ?(îndemânare)

Copiii sunt aşezaţi în cerc, educatoarea va desemna un copil care va intra în cerc şi va fi legat la ochi. Copilul legat la ochi se va îndrepta spre ceilalţi copii întrebând: Unde eşti Chimiţă?, ceilalţi copii vor răspunde: aici, aici. Copilul legat la ochi va trebui să recunoască copilul spre care s-a îndreptat şi să spună cine este. 8.3.Jocuri de mişcare

Copiii sunt împărţiţi în două echipe, aranjaţi în şir, în dreapta fiecărei echipe se găseşte un recipient cu castane. Câte un copil din fiecare echipă va lua cu o lingură câte o castană pe care o vor duce până la linia de sosire, dacă scapă castana pe jos trebuie să o ia tot cu lingura. La linia de sosire vor aşeza castana în coşul echipei,(coşuri colorate diferit), apoi aleargă înapoi spre echipa sa şi va preda lingura următorului coechipier. Câştigă echipa care ajunge să transporte mai repede toate castanele în coşul de la linia de sosire.

Cine sare mai departe (sărituri) Veveriţele şi vânătorul (căţărare) Copii se aşează pe patru rânduri. În faţa primului rând la distanţă de 2-3 metri, se marchează linia unde se va executa bătaia pe un picior pentru săritură. Cel care a sărit cel mai departe, se aşează într-o parte a sălii, iar ceilalţi în cealaltă parte. După ce primul rând a terminat, al doilea rând înaintează spre locul de plecare, la semnalul educatoarei execută săritura. La sfârşit, copiii care au sărit cel mai departe, formează un nou rând şi sar. Va fi considerat câştigător cel care a sărit cel mai departe de această dată.

Educatoarea va desena un cerc, în cerc va sta vânătorul, în jurul lui ceilalţi copii vor fi veveriţele, care vor culege alune. La bătaia din palme a educatoarei vânătorul porneşte la vânat veveriţe. Copiii-veveriţe vor fugi de vânător urcându-se pe spaliere. Copilul prins de vânător va ieşi din joc şi va sta pe băncuţă, cuminte, urmărind jocul celorlalţi copii. Jocul se execută de câteva ori.

Cursa cu obstacole (echilibru) Se lucrează cu două echipe sub formă de concurs. Se aşează în faţa fiecărei echipe aliniate câte o băncuţă orientată în lungime pe direcţia de mers. La capătul acesteia se va aşeza o saltea pe care se va executa coborârea de pe băncuţă, prin săritură în adâncime. Mai departe pe direcţia de parcurs la o 167

168

Activităţi pentru seminar

Capitolul al IX-lea Sarcini şi exerciţii aplicative

?

1. Pornind de la următoarea afirmaţie:, redactaţi un eseu structurat de 150 de cuvinte. Timp de lucru 10 minute 2.

-

În ce măsură satisface jocul necesitatea implicării individului în propria “facere”. 4.

5. 6. -

169

UTILIZAREA JOCULUI ÎN ŞCOALĂ Odată cu intrarea copilului în clasa I, activităţii fundamentale din grădiniţă-jocul, i se va substitui activitatea organizată şi sistematică-învăţarea. Activitatea de învăţare în şcoală este o activitate care supune şcolarul unei activităţi încărcate cu reguli cu care copilul ia contact pentru prima dată, iar dacă trecerea de la activitatea mult mai flexibilă şi relaxantă din grădiniţă la activitatea şcolară rigidă se efectuează prea brusc şi fără tact, activitatea şcolară va fi privită de către fragedul elev ca pe situaţie plină de stres. De aceea pot apărea probleme de integrare sau chiar probleme mai grave, cum ar fi dificultăţile de învăţare. Noua realitate şcolară este cu totul inedită pentru copilul de vârstă şcolară mică. Pedagogia modernă şi specialiştii în didactică pun accentul pe metodele moderne care au ca procedeu jocul. Jocul nu vine în contradicţie cu activitatea şcolară. De aceea învăţătorii trebuie să presare în cadrul activităţilor şcolare, în lecţii, atunci când observă oboseala copiilor, sau starea de neatenţie elemente de joc. Acestea vor avea rolul de a înviora lecţiile şi de a face trecerea dintre activitatea de la grădiniţă la şcoală mult mai uşoară. La nivelul învăţământului primar întâlnim însă o serie de bariere care împiedică învăţătorul să recurgă la joc în cadrul activităţilor instructiv-educative. Aceste impedimente sunt de natură: atitudinală, structurală şi funcţională. În ceea ce priveşte barierele atitudinale, acestea sunt determinate de tendinţa învăţătorului/profesorului de a se încadra într-o anumită orientare de tip scolastic, în sensul realizării cerinţelor programei într-o perioadă bine determinată, iar jocul nu-şi regăseşte locul în 170

activităţile didactice, decât poate după finalizarea lecţiilor. Barierele de natură structurală au ca determinant limitările impuse de: curriculum, de timpul didactic, de spaţiul didactic şi de mijloacele de învăţământ. Ori jocul presupune un spaţiu adecvat, timp necesar desfăşurării şi materiale destinate scopului jocului. Barierele de natură funcţională se apropie de cele atitudinale, în dorinţa de a parcurge disciplinele conform planului de învăţământ, învăţătorii/profesorii sunt interesaţi de realizarea acestora şi mai puţin de modalităţile prin care jocul ar putea fi parte integrantă a curriculum-ului. În ciuda acestor bariere, învăţătorii/profesorii pasionaţi de profesie şi buni cunoscători ai psihologiei copilului găsesc resursele şi mijloacele necesare implementării jocului în lecţiile şcolare. Tot mai evident a devenit aspectul că jocurile dramatice pot fi mijloace utile în formarea unor cunoştinţe despre viaţa socială, în rezolvarea situaţiilor conflictuale, pentru înţelegerea anumitor evenimente etc. Stă în măiestria învăţătorului de a îmbina activitatea didactică cu elemente atractive oferite de joc, atunci când pulsul lecţiei o cere. Jocul în activitatea şcolară reprezintă un procedeu utilizat fără rezerve de învăţătorii care cunosc particularităţile copiilor şcolari de vârstă mică. Mai ales la clasa I este indicat ca învăţătorul să folosească tot mai frecvent jocurile didactice, jocurile dramatice şi alte jocuri-exerciţii pentru a diminua caracterul scolastic al lecţiilor. Instaurând în cadrul lecţiilor o atmosferă de joc, antrenarea şcolarilor va fi mai deplină, iar randamentul şcolar mult mai ridicat.

171

Activităţi pentru seminar

Sarcini şi exerciţii aplicative

?

1. Pornind de la următoarea afirmaţie: ,,Lăsaţi copilul să vadă, să audă, să descopere, să cadă, să se ridice şi să se înşele”. Nu folosiţi cuvinte când acţiunea, faptul însuşi sunt posibile.”(Pestalozzi), redactaţi un eseu structurat de 150 de cuvinte. Timp de lucru 10 minute 2.

-

Elaboraţi o proiectare didactică la o activitate de învăţare la ciclul primar în cadrul căreia să integraţi jocul didactic. 3.

-

Daţi 4.

5. 6. -

172

Capitolul al X-LEA JOCUL ŞI JUCĂRIA

10.1.Rolul jucăriei în viaţa copilului În viaţa copilului un rol tot atât de important ca jocul îl ocupă jucăria. Jucăria ajută la dezvoltarea multilaterală a personalităţii copilului. Jucăria alături de joc stimulează gândirea, vocabularul, vorbirea, capacitatea de a imita, memoria, totodată le îmbogăţeşte capacitatea emoţională, fantezia. În timpul jocului, prin manevrarea jucăriei copiilor li se dezvoltă îndemânarea şi atenţia. În timpul jocurilor colective, copilul învaţă să se adapteze la partenerii de joacă, să-şi diminueze acel egocentrism specific vârstei şi să împartă jucăriile cu aceştia. Joaca împreună creează posibilitatea modelării comportamentul copiilor, îmbogăţirii cunoştinţelor, dezvoltării capacităţii de rezolvare a stărilor de tensiune. Cu cât este mai mare copilul cu atât are nevoie de prezenţa partenerilor de joacă şi a unor jucării 173

cât mai diversificate şi elaborate. Unii psihologi consideră jucăria tot atât de importantă pentru copil cum este cartea în viaţa omului. Jucăria în viaţa copilului este indispensabilă am putea spune. Dacă copilul nu are o jucărie cu care să se joace el o inventează, nu de puţine ori vedem copiii care folosesc beţe sau pietre cărora le substituie jucăriile. Copilul foloseşte jucăria ca partener în jocul pe care-l joacă, pur şi simplu jucăria va fi însufleţită în lumea fantastică a copilăriei. Jucăria nu este doar un obiect oarecare, ea primeşte o valoare în mâna copilului, uneori este un prieten imaginar, alteori un inamic etc. Jucăria are un rol însemnat în dezvoltarea imaginaţiei şi fanteziei copilului. Jucăria stimulează forţele copilului de creaţie, îi înflăcărează fantezia, îi alimentează trăirile afective, generează noi dorinţe, preferinţe, emoţii, sentimente şi interese. Jucăria prin transformările şi însufleţirile dobândite prin joc determină profunde transformări în viaţa copilului: îşi dezvoltă trebuinţele, dorinţele, sentimentele, conştiinţa de sine. Jucăriile adecvate stimulează activitatea analiticosintetică în multiple şi diverse planuri de reflectare a realităţii: senzorial, perceptiv, imaginativ şi noţional. În planurile senzorial-perceptiv, copilul supune obiectul de joc unei analize şi sinteze concrete nemijlocite. Uneori copiii îşi strică jucăriile, le desfac în părţile componente, nu dintr-un impuls distructiv, ci din dorinţa de a vedea dincolo de întreg, părţile componente. Aceasta reprezintă o manifestare a curiozităţii lor, o necesitate a spiritului lor de investigaţie. Copiii simt nevoia sa "descompună" jucăriile în elementele lor componente, să vadă cum sunt alcătuite, ce se "ascunde" în interiorul lor, deoarece jucăriile constituie un corespondent direct al obiectelor şi fiinţelor din lumea înconjurătoare. Copilul acţionează în plan imaginar cu jucăriile ca şi când ele ar fi obiecte reale, atribuindu-le funcţii sociale determinate. În activitatea de joc, prin intermediul jucăriei devine posibilă îmbinarea elementului fictiv cu cel real. Aceasta reprezintă o modalitate de accedere a copilului la cunoaştere, 174

jucăria mijloceşte asimilarea experienţei sociale de către copil. Jucăriile folosite în cadrul jocurilor contribuie la dezvoltarea gândirii preşcolarului. Substituirea prin jucărie a realităţii obiective presupune participarea în măsuri diferite a tuturor proceselor psihice. Observăm că pe măsură ce copilul creşte jucăria dobândeşte înţelesuri subtile, datorate evoluţiei gândirii copilului. Gândirea se exersează datorita faptului ca în activitatea de joc copilul atribuie diferite semnificaţii jucăriilor, pe baza reprezentărilor formate în urma acţiunii cu obiectele lumii reale. Pe aceasta cale copilul substituie câmpului perceptiv concret imediat, pe cel abstract şi învaţă să opereze cu semnificaţiile cuvintelor cu diferite grade şi nivele de generalizare. Jucăria şi jocul ajută la producerea procesului de transfer din "exterior" spre "interior", proces care marchează o etapa importantă în dezvoltarea gândirii preşcolarului. Jucăria şi jocul are o importanţă fundamentală în dezvoltarea personalităţii copilului, iar adultul trebuie să-l ajute fiindu-i partener esenţial de joacă.

copilului. Trebuie căutate jucăriile de calitate şi cele care prin componenţa lor sunt destinate copiilor şi produc efecte pozitive asupra lor, au valoare educativă. De obicei jucăriile şi jocurile conţin instrucţiuni asupra utilizării, precizări asupra nivelului de vârstă căruia se adresează, asupra modului de utilizate precum şi asupra rolului lor în educaţia copilului. Jucăriile trebuie alese cu grijă pentru a fi potrivite cu nivelul de vârstă al copilului astfel încât să nu fie periculoase pentru el, să nu îl rănească în vreun fel, dacă va fi mânuită neglijent. Jucăria trebuie sa corespunda particularităţilor de vârstă şi individuale ale copiilor prin dimensiuni, greutate şi dinamică, ea trebuie să fie rezistentă încercărilor la care copilul curios o supune. Jucăria trebuie să contribuie la educarea gustului artistic, simţului frumosului şi să reflecte cât mai fidel realitatea, pentru a-l ajuta să-şi formeze reprezentări conform acesteia. Jucăriile trebuie să contribuie împreună cu jocul la dezvoltarea copilului sub aspect psihic, conceptual şi social. 10.3.Clasificarea jucăriilor

10.2.Calităţile jucăriilor Pentru a răspunde cerinţelor educative de dezvoltare a personalităţii copilului jucăriile trebuie să îndeplinească câteva cerinţe de ordin calitativ:
să corespundă rolului formator şi stimulator;
să determine acumularea cunoştinţelor, dezvoltarea deprinderilor şi aptitudinilor copiilor;
să stimuleze imaginaţia şi fantezia copiilor;
să conducă la formarea simţului estetic al copiilor;
să corespundă din punct de vedere igienico-sanitar, astfel încât să nu atenteze la securitatea şi sănătatea copiilor;
să nu contravină normelor morale. Jucăriile trebuie alese cu multă atenţie, ţinându-se cont în primul rând, de vârsta, preferinţele şi capacitatea intelectuală a 175

Putem clasifica jucăriile în primul rând după grupele de vârstă ale copiilor:  jucării pentru vârsta de 3 - 4 ani;  jucării pentru vârsta de 4-5 ani;  jucării pentru vârsta de 6-7 ani etc. O altă modalitate de clasificare a jucăriilor este cea realizată în funcţie de utilizare: - jucării psihomotorii:  jucării pentru construcţii;  jucării sportive;  jucării intelectuale;  jucării pentru educarea vorbirii;  jucării pentru ştiinţă;  jucării pentru stimularea creativităţii; 176

 jucării logico-matematice;  jucării muzicale. - jucării sociale: • jucării pentru competiţie; • jucării pentru jocuri de rol; • jucării de cooperare. Jucăriile se pot clasifica şi în modul următor: • jucării simple: jucării din pluş, păpuşi, maşini; • jucării compuse: jocuri de construcţii diferite, traforaj, truse, seturi; • jucării cu regulament: jucării de societate, domino, şah, monoppoly etc. Este foarte important ca preşcolarii să fie învăţaţi să se joace cu diferite jucării, să se joace împreună cu alţi copii şi să li se formeze deprinderile de a îngriji jucăriile şi de a le ţine în ordine. Părinţii trebuie să ştie să aleagă jucăriile corespunzător vârstei copiilor lor. Dacă jocul ocupă un loc important în viaţa copilului şi jucăria ocupă un loc la fel de important. De multe ori jucăria stimulează copiii spre diferite acţiuni, determină conţinutul jocului, trezeşte anumite trăiri emoţionale, trezeşte interese, formează deprinderi, activează imaginaţia şi creativitatea copiilor. Jucăria trebuie să fie un mijloc didactic de stimulare educativă a copiilor. Jucăria are calităţi multidisciplinare, o jucărie poate fi folosită cu succes în cadrul tuturor activităţilor din grădiniţă, flexibilitatea cu care poate fi utilizată îi dă valori multiple. Jucăria determină socializarea copiilor. Un copil neacceptat de grup în momentul în care apare cu o jucărie interesantă, ceilalţi copiii, determinaţi de curiozitatea înnăscută vor „năvăli” în jurul copilului să-i studieze jucăria inedită. Astfel copilul va fi acceptat de ceilalţi copii în jocurile lor, se vor forma relaţii de colaborare, chiar prietenii. O jucărie de calitate, atrăgătoare, viu colorată, care respectă normele didactice va avea impact asupra educării simţului estetic al copiilor. Între jucărie şi copiii se stabileşte de cele mai multe ori o 177

relaţie de afecţiune. Aproape fiecare copil are o jucărie preferată, în special la vârste foarte mici, până la patru ani, de care nu se desparte, chiar dacă a ajuns uneori într-o stare deteriorată. Jucăria preferată face parte din intimitatea copilului este factorul de echilibrare psihică, este substitutul afectiv. 10.4.Cărţile pentru copii Este absolut necesar ca toţi copiii să aibă acces la cărţile pentru copii. Acestea furnizează informaţii diverse care ajută la stimularea imaginaţiei copiilor, ajută le dezvoltarea limbajului, le formează plăcerea de a asculta poveşti. Cărţile pentru preşcolari sunt cărţi vizuale, ele sunt axate pe imagine. Ei pot „citi” aceste imagini, pe care şi le împărtăşesc povestindu-le celorlalţi copii, astfel socializează şi interacţionează pe baza imaginilor. Copiii pot reproduce poveştile cunoscute pe baza imaginilor din cărţi exersând limbajul, pot face apel la reprezentări pentru a identifica obiecte şi fenomene ale mediului înconjurător, pot descifra literele alfabetului, pot învăţa să numere şi să socotească pe baza imaginilor din cărţi. Cărţi ca: Prima mea enciclopedie, Primul meu dicţionar, Corpul uman, Animale sălbatice şi domestice, Lumea subacvatică, Cartea junglei, Lipeşte şi învaţă...!, Insecte şi păsări, Lumea invizibilă, Basme şi poveşti, Enciclopedia tehnică ilustrată, sunt doar o parte din cărţile valoroase care nu trebuie să lipsească din biblioteca oricărui copil. În plus cărţile de colorat sunt deosebit de utile copiilor pentru învăţarea culorilor, pentru formarea deprinderilor de a se încadra într-un contur dat, pentru a se familiariza cu desenul. Cărţile de tip puzzle sunt deosebit de educative, copiii sunt determinaţi să reconstituie imagini din poveşti din bucăţi, sau să reconstituie un obiect din părţi, le dezvoltă astfel copiilor memoria reproductivă, îndemânarea şi gândirea. 10.5. Jocuri şi jucării

178

În primul rând pentru dezvoltarea armonioasă, sănătoasă şi conform înclinaţiilor sale trebuie să lăsăm copilul să se joace, de asemenea este necesar să aibă spaţiul său de joacă. Un copil se joacă cu orice îi stârneşte imaginaţia. Jucărie poate fi orice obiect care îl mobilizează pe copil la o activitate vioaie, antrenantă, care îi activează gândirea, imaginaţia creatoare, abilităţile şi priceperile dobândite, memoria, spiritul de observaţie. O cutie de carton, un beţişor, un pumn de lut, o bucată de hârtie, o cârpă, toate pot fi jucării în mâinile copilului. Jucăriile trebuie totuşi alternate, pentru ca să nu se plictisească de ele prea repede. Jucăriile care imită obiecte destinate adulţilor, la o scara mai mică: trusa medicală de jucărie, mini-bucătăria, telefoanele şi aşa mai departe contribuie la stimularea socializării copiilor şi la dezvoltarea imaginaţiei. Urmărind jocurile şi jucăriile copiilor educatorii pot identifica înclinaţiile lor spre o activitate sau alta, aptitudinile speciale şi talentul.

Activităţi pentru seminar

Sarcini şi exerciţii aplicative

?

1. Pornind de la următoarea afirmaţie: “Copilul nu este un vas de umplut, ci un cămin de aprins. O minte bine formată valorează mai mult decât o minte bine umplută.” Montaigne), redactaţi un eseu structurat de 150 de cuvinte. Timp de lucru 10 minute 2.

-

Arătaţi cum poate contribui jocul la formarea încrederii în sine a preşcolarului. 3.

-

Care sunt principalele funcţii ale jocului. 4.

-

Elaboraţi un proiect didactic pentru o activitate de învăţare bazată pe joc. 5.

-

Daţi exemple de jucării care pot fi utilizate ca materiale didactice pentru fiecare domeniu de cunoaştere. 6.

-

Arătaţi care sunt funcţiile jucăriei şi ce caracteristici trebuie

179

180

să îndeplinească ca să corespundă normelor educative. BIBLIOGRAFIE:

• • •

• •

•

• • • • • • •

Adler, A., (1996), Cunoaşterea omului, Editura IRI, Bucureşti. Allport, G., W., (1991), Structura şi dezvoltarea personalităţii, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti. Amabile, Teresa, M., 1997, Creativitatea ca mod de viaţă. Ghid pentru părinţi şi profesori, Editura Ştiinţă şi Tehnică, Bucureşti. Badea Elena, (1997), Caracterizarea dinamică a copilului şi adolescentului, Bucureşti. Barbu, H., Popescu, Eugenia, Şerban, Filofteia, (1993), Activităţi de joc şi recreativ-distractive, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti. Bergen, D., (2002), The role of pretend play in children’s cognitive development. In Early Childhood Research and Practice, 4(1), 2–15. Beaven, J., (2000), Joyful play. Spotlight: Physical development. ERIC, ED 625312. Birch, Ann, (2000), Psihologia dezvoltării, Editura Tehnică, Bucureşti. Bruner, J.S., (1976), Procesul educaţiei intelectuale, Editura Ştiinţifică, Bucureşti. Bruner J., (1970), Pentru o teorie a instruirii, Editura Ştiinţifică, Bucureşti,. Bruce, T., (1993), The Role of Play in Children’s Lives. In Childhood Education, Vol.69. Claparéde Edouard, (1975), Psihologia copilului şi pedagogia experimentală, EDP, Bucureşti. Chateau J., (1970), Copilul şi jocul, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti. 181

•

• •

•

•

• • • • • • •

•

• •

Comşa Gheorghe, Mihai Claudia, (2006), Cunoaşterea copilului la intrarea în clasa I, Editura Pandora M., Bucureşti. Dewey, J., (1992), Fundamente pentru o ştiinţă a educaţiei, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti. Dima, Silvia, (coord.), (1997), Copilăria - Fundament al personalităţii. Cunoaştere –Explorare – Educare, Editată de Revista Învăţământul Preşcolar, Bucureşti. Donaldson, M., (1987), Children's Minds. London: Fontana Press. Donaldson, M., (1992), Human Minds. London: Penguin Book. Elkind, D., (2007), The power of play: How spontaneous, imaginative activities lead to happier, healthier children. Cambridge, MA: Da Capo Press. Fromberg, D. P., (2002), Play and meaning in early childhood education. Boston: Allyn & Bacon. Flerina, E. F., (1976), Jocul şi jucăria, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti. Erikson, Erik H., (1963), Psihanaliza şi istorie. Tânărul Luther, Editura Trei, Bucureşti. Elkonin, D.B., (1980), Psihologia jocului, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti. Freud, Anna, (2002), Normal şi patologic la copil – evaluari ale dezvoltării, Editura Fundaţiei Generaţia, Bucureşti. Glava Cătălin, Glava Adina, (2002), Introducere în pedagogia preşcolară, Editura Dacia, Cluj-Napoca. Garvey, C., (1977), Play. In Bruner, J., Cole, M. & Lloyd, B. (Eds.). The developing child series. London: Collins/Fontana Open Books. Ginsberg, H.P., (2006), Mathematical play and playful mathematics: A guide for early education. In Singer et al., op. cit. (pp. 145-165). Hayes Nicky, Sue Orell, (2003), Întroducere în psihologie, Ediţia a III-a, Editura All, Bucureşti. Herlo Dorin, (2006), „Didactică” Editura Universităţii 182

•

•

•

•

• • • • •

• •

•

•

•

“Aurel Vlaicu”, Arad. Ilica, A. Dorin Herlo, V. Binchiciu, C. Uzum, A. Curetean, (2005), „O pedagogie pentru învăţământul primar”, Editura Universităţii “Aurel Vlaicu”, Arad. Ilica, Anton, Kelemen, Gabriela, (coord), (2004), Didactica învăţământului preşcolar, Editura Universităţii „Aurel Vlaicu”, Arad. Ilica, Anton, Kelemen, Gabriela, (coord), (2004), Metodica activităţilor instructiv-educative în grădiniţă, Editura Universităţii „Aurel Vlaicu”, Arad. Ianosi, I., (1998), Vârstele omului, Editura Trei, Bucureşti. Ionescu, M., Radu, I., (coord.), (2001), Didactica modernă, Ed. Dacia, Cluj-Napoca. Ionescu, M., Chiş, V., (coord), (2001), Pedagogie. Suporturi pentru formarea profesorilor, Ed. PUC., Cluj-Napoca. Isenberg & Quisenberry, (2002), Play: A Necessity for All Children, in Childhood Education, Vol. 79. Iucu Romică, (2003), Pedagogie, Editura Credis, Bucureşti. Jones, E. & Cooper, R., (2006), Playing to get smart. New York: Teachers College Press. Kelemen, Gabriela, Leucea, Laurenţiu, (coord), (2006), Psihopedagogie preşcolară şi Metodica activităţilor din grădiniţă, Editura Universităţii „Aurel Vlaicu”, Arad. Kelemen, Gabriela, (2007), Pedagogie preşcolară, Editura Universităţii „Aurel Vlaicu„ Arad. Kim, S., (1999), The effects of storytelling and pretend play on cognitive processes, short-term and long-term narrative recall. In Child Study Journal, 29(3), 175–191. Leontiev A.N., (1948), Probleme de psihologia copilului de vârstă preşcolară, Editura de stat- Pedagogie şi Psihologie, Bucureşti. Mitu Florica, (2004), Limba şi Literatura Română- Culegere de jocuri didactice, exerciţii şi teste de evaluare şi autoevaluare, Editura Didactica şi Pedagogică, Bucureşti. Moldovan Olga, (coord.), Dana Bălaş Timar, Tiberiu Dughi, 183

• • •

• • •

• •

•

•

• • • •

Sonia Ignat, Gabriela Kelemen, (coord), Sinteze conceptuale de psihopedagogie specială, Editura Universităţii „Aurel Vlaicu” Arad. P i a g e t, J., (2005), Psihologia copilului, Editura Cartier, Bucureşti. P i a g e t, J., (2005), Reprezentarea lumii la copil, Editura Cartier, Bucureşti. Popescu, E., Pedagogia preşcolară. Prelegeri pentru perfecţionarea educatoarelor din clasele de copii preşcolari, E.D.P., Bucureşti. Preda, Viorica, (1999), Copilul şi grădiniţa, Editura Compania, Bucureşti. Rafailă Elena, (2002), Educarea creativităţii la vârsta preşcolară, Editura Printech, Bucureşti. Răduţ-Taciu, R., (coord.), (2004), Pedagogia jocului. De la teorie la aplicaţii, Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, ClujNapoca. Smilansky, S., (1968), The effects of sociodramatic play on disadvantaged preschool children. London: Wiley. Smilansky, Sara, (1990), Sociodramatic play: Its relevance to behavior and achievement in school,'In E. Klugman & S.Smilansky (Eds.), Children’s Play and I-earning. New York: Teacher’s College. Sawyer, R., K., (2001), Creating Conversations/ Improvisation in Everyday Discourse. Cresskill, New Jersey: Hampton Press, Inc. Sawyer, R.K., (1997), Pretend Play As Improvisation/Conversation in the Preschool Classroom. Mahwah, NJ: Lawrence Erlbaum Associates, Publishers. Schaffer, H.R., (2005), Introducere în psihologia copilului, Editura ASCR, Bucureşti. Schvartz, G., Kelemen, G., (2007), Psihologia copilului, Editura Universităţii „Aurel Vlaicu„ Arad. Şchiopu, U., Verza, E., (1997), Psihologia vârstelor – ciclurile vieţii, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti. Şchiopu, U., (1970), Problemele psihologice ale jocului şi 184

• • •

• •

• • • • •

distracţiilor, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti. Sillamy, Norbert, (1998), Dicţionar de psihologie, Editura Univers Enciclopedic,. Bucureşti. Stănciulescu, Elisabeta, (1998), Sociologia educaţiei familiale, vol I,II, Editura Polirom, Iaşi. Smilansky, S., (1990), Sociodramatic play: Its relevance to behavior and achievement in school. In E. Klugman & S. Smilansky (Eds.), Children’s play and learning: Perspectives and policy implications (pp. 18–42). New York: Teachers College Press. Taiban, M., (1970), Probleme psihologice ale jocurilor şi distracţiilor, E.D.P. Bucureşti. Taiban, M., Gheorghian, E., (1973), Metodica jocurilor şi a programului distractiv în grădiniţa de copii, E.D.P., Bucureşti. Tucicov Bogdan Ana, (1972), Personalitatea copilului, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti. Zlate Mielu, (1991), Psihologia copilului, E.D.P. Bucureşti. Voiculescu Elisabeta, (2003), Pedagogie preşcolară (ediţia a II-a, revizuită), Editura Aramis. Winnicott D. W., (2005), De la pediatrie la psihanaliză, Editura Trei, Bucureşti. Winnicott D. W., (2004), Natura umana, Editura Trei, Bucureşti.

Webografie: Vîgotski, L., S., (1933, 2002), Play and its Role in the Mental development of the Child. http://www.marxists.org/archive/vygotsky/works/1933/play.htm. www.playwork.org www.relijoc.ro/html www.4children.org/pdf/play07.pdf www.braintraining.com.

185

ANEXE

SCORPIONUL * Număr participanţi: 10-30 *Materiale necesare: fular *Durată: 5-10 min. Desfăşurarea jocului: Jucătorii sunt adunaţi în cerc. Ei se prind de umeri. În mijloc stă un alt jucător. Acesta este scorpionul. El are un fular bine legat de gleznă. El merge în mâini şi picioare şi trebuie să atingă cu fularul la gleznă pe unul din cerc. Cercul se poate mişca în toate felurile şi direcţiile, dar nu are voie să se desfacă. Cel atins de scorpion este noul scorpion. PIATRA MAGICĂ *Număr participanţi: 8-25 * Materiale necesare: piatră sau nasture *Durată: 10-15 min Desfăşurarea jocului: Toţi jucătorii stau cu mâinile întinse şi cu palmele deschise în cerc. Un jucător merge în cerc şi se face că dăruieşte fiecăruia o piatră. Fiecare închide imediat palma. În realitate însă, doar unul primeşte piatra. După ce toţi au fost atinşi, cel cu piatra fuge spre un punct anume, dinainte stabilit. Ceilalţi trebuie să îl prindă înainte ca el să ajungă acolo. Cine îl prinde, este următorul care dă piatra. Dacă nu îl prinde nimeni, fugarul aşează piatra jos. PĂSĂRICĂ, MUTĂ-ŢI CUIBUL!

*Număr participanţi: 8-25

*Durată: 10-15 min

Desfăşurarea jocului: Copiii stau câte 2 faţă în faţă ţinându-se de mâini, alcătuind astfel câte un cuib. În fiecare cuib se află un jucător(păsărica). Un jucător este fără „cuib” . Cel fără „cuib” se plimbă până conducătorul jocului (un elev sau profesorul) spune: „Păsărică, mută-ţi cuibul!” Imediat “păsărelele” sunt obligate să-şi schimbe „cuiburile”. Jucătorul care este fără „cuib” încearcă atunci să găsească repede un „cuib” liber. Cine rămâne fără „cuib” , continuă căutarea.

Editura Universităţii „Aurel Vlaicu” Arad ● Acreditată CNCSIS ● Arad, str. E. Drăgoi, nr. 2-4● Telefon: 0257-219555 ● E-mail: [email protected] Tipar executat la Imprimeria Universităţii ”Aurel Vlaicu”, Arad, România