Propedeutica Chirurgicala [PDF]

Zitiervorschau

PROPEDEUTICĂ SI

TEHNICĂ CHIRURGICALĂ VETERINARĂ

CUPRINS 1

CHIRURGIE OPERATOARE 1. INTERVENŢII CHIRURGICALE ÎN REGIUNEA OCULARĂ Operaţia în plăgile pleoapelor Operaţia în coloboma palpebrală Operaţia în anchiloblefaron Operaţia în simblefaron Operaţia în blefarofimoză Operaţia în entropion Operaţia în ectropion Operaţia de extirpare a pleoapei a treia Tarsorafia Operaţia în encantis Extirparea dermoidului Extirparea globului ocular Evisceraţia cavităţii orbitare Evisceraţia globului ocular şi protezarea oculară la câine Extracţia cristalinului Chestionar 2. DECORNAREA LA BOVINE Decornarea viţeilor Amputarea coarnelor la tineret Decornarea bovinelor adulte Amputarea coarnelor la oi şi capre Chestionar 3. TREPANAŢII Trepanaţia sinusurilor paranazale Trepanaţia cavităţilor nazale Aplicarea inelului nazal la taur Operaţia în cenuroză Chestionar 4. CHIRURGIA BUCO-MAXILO-FACIALĂ Operaţia în ticul suptului la bovine Amputarea ciocului Operaţii pe canalele şi glandele salivare Rezecţia colţilor Nivelarea neregularităţilor dentare Extracţiile dentare Chestionar 5. OPERAŢII PE URECHI Amputarea pavilionului urechii Rezecţia peretelui lateral al conductului auditiv extern Operaţia în othematom 2

9 9 10 10 10 11 11 12 13 14 14 15 15 16 17 18 19 25 25 28 28 31 31 36 36 37 38 39 41 44 44 46 47 50 50 51 52 57 57 59 61

Chestionar 6. OPERAŢII PE COLOANA VERTEBRALĂ Amputaţia cozii Operaţia în hernia de disc Rahicenteza Chestionar 7. OPERAŢII PE REGIUNEA GÂTULUI Esofagotomia Ingluviotomia Traheotomia de urgenţă Traheotomia provizorie Traheotomia permanentă Operaţia de afonizare la câine Ligatura venei jugulare Rezecţia venei jugulare Operaţia în edemul cefei Operaţia în flegmonul cefei Chestionar 8. OPERAŢII PE TORACE Operaţia în flegmonul greabănului la cal Toracocenteza Pericardocenteza Puncţia cordului Toracotomia Pericardotomia la bovine Chestionar 9. OPERAŢII PE ABDOMEN Laparatomia Chestionar 10. OPERAŢII Î N HERNIILE ABDOMINALE Operaţia în hernia ombilicală Operaţia în hernia ventro-laterală Operaţia în hernia inguinală Operaţia în hernia perineală Operaţia în hernia diafragmatică Chestionar 11. OPERAŢII PE VISCERELE ABDOMINALE Rumenotomia la bovine Reticulotomia Gastrotomia la carnivore Abomasotomia la ovine Operaţii în dislocarea abomasului Enterotomia 3

62 66 66 68 69 70 71 71 73 73 73 74 75 77 77 78 79 79 86 86 86 88 89 89 91 92 95 95 103 107 108 111 112 117 119 120 134 134 136 137 139 139 142

Enterectomia Operaţia în invaginaţie intestinală Chestionar 12. OPERAŢII PE RECT ŞI ANUS Operaţia în atreziile anorectale Operaţia de extirpare a glandelor perianale la câine Operaţia în prolapsul rectal Chestionar 13. OPERAŢII PE OMBILIC Operaţia în omfaloragie Operaţia în omfalurie Chestionar 14. OPERAŢII PE PE APARATUL GENITAL FEMEL Ovariectomia Histerotomia Histerectomia Chestionar 15. OPERAŢII PE ORGANELE GENITALE LA MASCUL Castrarea prin ablaţia testiculelor (orhidectomia) Castrarea prin necrobioza testiculelor Castrarea vierilor Castrarea armăsarilor Castrarea taurilor Castrarea berbecilor şi a ţapilor Castrarea câinelui Castrarea cotoiului Castrarea la iepuroi Castrarea animalelor criptorhide

143 146 147 162 162 163 163 166 170 170 170 171 172 172 178 183 186 197 198 199 200 204 207 209 211 212 213 213

Accidente şi complicaţii în castrarea la masculi 215 Chestionar 215 16. OPERAŢII EFECTUATE PENTRU OBŢINEREA DE 225 MASCULI ÎNCERCĂTORI ŞI GENITO-STIMULATORI Vazectomia la taur si berbec Criptorhidia abdominală provocată Operaţia de scurtare a penisului la vier Operaţia de deviere a penisului Chestionar 17. OPERAŢII PE ORGANELE APARATULUI URO-GENITAL

225 227 227 228 230 233

Uretrotomia Cistotomia la carnivore Amputarea penisului

233 235 236 4

Chestionar

237

18. OPERAŢII PE GLANDA MAMARĂ Operaţia în plăgile mamare Operaţia în fistula de lapte Ablaţia glandei mamare Chestionar 20. OPERAŢII PE MEMBRE Operaţia în bursita cronică Tenotomia flexorului profund al falangelor Operaţia în incastelura călcâielor Operaţii în seime Operaţia în javart cartilaginos Operaţia în plăgi podale Amputarea onglonului Amputarea degetului Chestionar

239 239 239 240 241 242 242 242 243 244 245 247 248 249 251

BIBLIOGRAFIE .

.

.

.

.

.

.

.

Este bine de reţinut... Lucrarea se adresează studenţilor în Medicină Veterinară care pregătesc examenul al doilea la disciplina de Propedeutică şi Tehnică Chirurgicală. Fiecare capitol este urmat de un set de intrebari din care vor fi selectate chestionarele pentru examen. Majoritatea întrebărilor sunt cele formulate de cadrul didactic examinator pentru definitivarea notei sau pentru clarificarea răspunsurilor. Alte întrebări 5

sunt selectate dintre cele adresate de studenţi cadrelor didactice pentru înţelegerea unor manopere chirurgicale, motivarea acestora sau pentru eliminarea unor confuzii. Enunţurile din cuprinsul întrebărilor au rolul de a contura mai exact domeniul şi de a face unele precizări la subiect. Acestea nu pot fi suspectate de eroare intenţionată sau "capcane". Atenţie la întrebările care cer identificarea timpilor operatori sau a manoperelor necesare pentru efectuarea unor intervenţii chirurgicale. Unele întrebări sau definiţii sunt formulate astfel încât manoperele sau enunţurile indicate la răspunsuri sunt false pentru întrebarea respectivă, chiar dacă se regăsesc la tehnica operatorie, valabile în alte situaţii. La fiecare întrebare sau cerinţă, sunt formulate cinci variante de răspuns din care se poate selecta unul singur corect, celelalte fiind false . Nu există întrebare fără un răspuns corect, aşa cum nu există întrebare urmată numai de răspunsuri false. Răspunsurile eronate au fost selectate în mare parte dintre "perlele" reţinute cu prilejul examenelor din anii precedenţi. Acestea includ şi unele manopere, tehnici sau atitudini care nu corespund normelor acceptate, sunt depăşite sau greşite. Citirea cu atenţie şi înţelegerea întrebărilor este decisivă pentru alegerea răspunsurilor corecte, deoarece unele dintre ele sunt false chiar dacă aparţin operaţiei, reprezintă manopere suplimentare sau adiacente şi se regăsesc în textul manualului. Se punctează numai întrebările care indică varianta de răspuns corect şi nu se iau în consideraţie cele care indica răspuns gresit .

1. INTERVENŢII CHIRURGICALE ÎN REGIUNEA OCULARĂ 1.1. OPERAŢIA ÎN PLĂGILE PLEOAPELOR Plăgile pleoapelor sunt produse prin agăţare în spini sau cârlige, lovituri directe cu obiecte ascuţite, iar la carnasiere predomină plăgile produse prin muşcătură sau cu ghearele Instrumentar: pentru incizie şi sutură, recomandăm instrumente fine, bine 6

ascuţite şi materiale de sutură maleabile şi rezistente, cu ace atraumatice. Exemplu: Vicryl 3/0, 2/0 pentru animale mici şi nr. 0, sau 1 pentru animale mari. Contenţie: patrupodală sau decubitală la animalele mari şi numai decubitală pentru animale mijlocii şi mici. Anestezia: La animalele mari, tranchilizare şi blocaj troncular al nervilor oftalmic, infratroclear, iar frontalul numai pentru pleoapa superioară sau infiltraţie directă. La animalele mici şi uneori la cabaline se face NLA (Neuroleptanalgezie)sau narcoză. Tehnica operatorie 1. Vivifierea şi regularizarea marginilor plăgii cu excizie cât mai conservatoare a mucoasei conjunctivale. Plaga rezultată trebuie să aibă o formă adecvată pentru sutură. 2. Sutura monoplană sau bietajată a plăgii, în puncte separate, evitând formarea nodurilor spre globul ocular. Primul punct de sutură se aplică totdeauna pe marginea liberă a pleoapei şi apoi se completează sutura pe toată lungimea plăgii. Se vor afronta cu atenţie atât planurile profunde, cât şi cele superficiale. Dacă marginea pleoapei a fost distrusă pe o distanţă mare, este preferabilă autoplastia cutanată imediată sau secundară. Este importantă recuperarea şi refacerea continuităţii muşchiului orbicular, păstrarea mobilităţii pleoapelor, fără a neglija aspectele estetice. Se poate face sutură extramucoasă monoplană care interesează tarsul şi pielea în puncte separate sau bietajată, la care se prinde mai întâi ţesutul conjunctiv al tarsului în puncte separate cu fir resorbabil şi apoi fire separate sau agrafe la piele. CĂPĂŢÂNĂ recomandă sutura bietajată: se aplică trei fire de catgut subţire, echidistante, pe tars şi conjunctivă, care se înnoadă pe faţa conjunctivală pentru a putea fi scoase după 7-8 zile. Sutura pielii se face în puncte separate. Această metodă prezintă avantajul că evită apariţia unor cicatrici vicioase. 1.2. OPERAŢIA ÎN COLOBOMA PALPEBRALĂ Deformarea marginii pleoapei prin lipsa unei porţiuni care modifică fanta palpebrală poate fi congenitală sau dobândită. Coloboma dobândită este consecinţa unei plăgi cicatrizate vicios. Se manifestă prin discontinuitatea marginii libere a unei pleoape, printr-o despicătură simplă sau prin lipsa unui lambou. Tehnica operatorie. Sub anestezie generală sau locală şi o bună imobilizare a capului, se reface continuitatea marginii palpebrale prin autoplastie cutanată. În coloboma dobândită, se procedează la extirparea ţesutului cicatricial şi sutura monoplană sau bietajată a plăgii rezultate. 7

1.3. OPERAŢIA ÎN ANCHILOBLEFARON Anchilobelfaronul este o anomalie de natură congenitală sau dobândită care se manifestă prin imposibilitatea deslipirii pleoapelor. Anchiloblefaronul este fiziologic la câine şi la pisică în primele 10-12 zile după naştere. Peste această vârstă este patologic. Fanta palpebrală este înlocuită cu o depresiune liniară (anchiloblefaron total) sau este doar micşorată (anchiloblefaron parţial). Tehnica operatorie: În achiloblefaronul parţial, după anestezia pleoapelor, se introduce o sondă canelată prin orificiul fantei palpebrale pe direcţia amprentei care separă cele două pleoape şi apoi se incizează pe toată lungimea. Pentru anchiloblefaronul total, se practică mai întâi o butonieră la nivelul depresiunii liniare prin care se introduce sonda canelată şi se continuă incizia. În ambele cazuri, mucoasa conjunctivală incizată se suturează la piele în puncte separate, cu nodurile orientate spre exterior. 1.4. OPERAŢIA IN SIMBLEFARON Simblefaronul este o anomalie congenitala sau dobandita, intalnita mai frecvent la catei si la pisici si se manifesta prin sudarea conjunctivei palpebrale la cea bulbara. Uneori coexista cu anchiloblefaronul, facand extrem de dificila interventia chirurgicala. Tehnica operatorie: Sub anestezie locală, se vor secţiona bridele de legătură. Infiltraţia cu procaină uşurează disecţia. În cazul coexistenţei cu anchiloblefaronul, acesta din urmă se observă primul, dar separarea pleoapelor este aproape imposibilă mai ales la nivel corenean. Intervenţia se poate efectua în etape, rezolvând mai întâi anchiloblefaronul şi apoi simblefaronul, încercând şi mobilizarea pleoapelor prin masaj. 1.5. OPERAŢIA ÎN BLEFAROFIMOZĂ Blefarofimoza este o micşorare a fantei palpebrale, unilaterală sau bilaterală, întâlnită mai frecvent la cîine şi la pisică. Blefarofimoza poate să afecteze ambele unghiuri oculare sau numai unul dintre ele. Dacă nu se asociază cu microftalmia, se poate remedia pe cale chirurgicală. Tehnica operatorie: Se face cantotomie după o tehnică asemănătoare cu cea descrisă pentru operaţia în anchiloblefaron parţial, urmată de sutura mucoasei conjunctivale la piele. 8

1.6.OPERAŢIA ÎN ENTROPION Entropionul este răsfrângerea marginii libere a pleoapei spre globul ocular producând compresiunea şi iritaţia corneii. Afecţiunea este mai frecventă la pleoapa inferioară spre unghiul temporal, dar poate cuprinde toată pleoapa sau ambele pleoape. Entropionul poate fi cicatricial, spastic, bulbar, congenital sau dobândit. Scopul operaţiei: readucerea pleoapei în poziţie normală pentru a micşora compresiunea pe cornee şi erodarea acesteia prin cilii marginali. Instrumentar: trusa obişnuită de mică chirurgie. Contenţie: decubit lateral şi capul bine fixat. Anestezie: neuroleptanalgezie sau tranchilizare şi anestezie locală. Tehnica operatorie Entropionul pleoapei inferioare: cu ajutorul unei pense hemostatice sau chirurgicale, se formează un pliu cutanat tracţionând atât cât este necesar pentru redresarea marginii tarsale care păstrează contactul cu globul ocular. Se excizează lamboul cutanat de formă semilunară sau în "felie de pepene", apoi se suturează pielea în puncte separate. Lungimea pliului excizat trebuie să depăşească porţiunea deformată a pleoapei în fiecare parte cu 2-3 mm, iar incizia superioară trebuie să păstreze distanţa de 5-6 mm faţă de marginea tarsală. La mieii de rasă, entropionul are caracter de masă şi este necesară intervenţia rapidă. În acest scop se prinde cu pensa un pliu din pleoapa inferioară la 0,5 cm de margine, se trece un fir de sutură în "U" la baza pliului şi se leagă, fără excizie. Menţinerea pliului se poate realiza şi cu 1-2 agrafe Michel. Operaţia în entropion total. Entropionul total este o formă mai gravă şi poate să aibă caracter simptomatic (fotofobie severă), poate fi congenital sau dobândit (cicatricial, spastic). Readucerea pleoapelor la poziţia normală se face tot prin excizii cutanate după mai multe procedee. 1. Excizia unor lambouri cutanate în felie de pepene sau semilună, asimetrice atât din pleoapa inferioară, cât şi din cea superioară la 5-6 mm de marginea tarsală, proporţional cu intensitatea afecţiunii, urmate de sutură. 2. În cazuri mai grave, se poate aplica metoda Műller care constă în excizia a trei lambouri în formă de felie de pepene: unul la pleoapa inferioară, unul la pleoapa superioară şi al treilea în direcţie verticală, în apropierea unghiului temporal, fără a se uni între ele. 3. Metoda Schleich. Se realizează prin excizia unui lambou cutanat de forma vârfului de săgeată la unghiul temporal al ochiului, orientat aboral. Colţurile sunt asimetrice, de obicei latura inferioară fiind mai lungă:  Se face o incizie în pielea pleoapei inferioare, pe toată lungimea entropionului, la 0,5 cm de margine. Se procedează asemănător şi la pleoapa 9

superioară, inciziile unindu-se la 1 cm de unghiul temporal al ochiului.  La 1 cm de intersecţia celor două linii, se pornesc alte două incizii care se unesc cu extremităţile celorlalte.  Se excizează pielea secţionată de forma vârfului de săgeată.  Se suturează în puncte separate, cu primul punct aplicat în vârful săgeţii, iar plaga suturată va avea forma unghiulară. 1.7. OPERAŢIA ÎN ECTROPION Ectropionul reprezintă răsfrângerea în afară a pleoapei. Aceasta nu mai acoperă în totalitate globul ocular, corneea se usucă şi apar complicaţii severe. Se întâlneşte mai ales la pleoapa inferioară şi are origine cicatricială, spastică, paralitică, senilă, mecanică sau congenitală. La unele rase de câini este fiziologică (Boxer, Mastino etc.). Tratamentul este etiologic şi chirurgical. Instrumentarul, anestezia şi contenţia sunt asemnătoare cu cele prezentate la entropion. Tehnica operatorie. În ectropionul moderat, se face o incizie cutanată în formă de "V" în a cărui deschidere este cuprinsă toată porţiunea afectată a pleoapei, dar marginea tarsală rămâne intactă.  Se decolează pielea care se retrage datorită fibrelor elastice, aducând pleoapa mai aproape de globul ocular.  Se sutureaza plaga în puncte separate, începând de la vârful unghiului şi se continuă apoi în porţiunile laterale. Plaga suturată va avea forma literei Y. Presiunea lamboului cutanat se transmite asupra pleoapei care este menţinută în poziţia corectă. În ectropionul total, intervenţia este mai laborioasă şi constă în excizia unui lambou de formă triunghiulară la comisura temporală a ochiului, metoda Dieffenbach:  Se face o incizie paralelă cu pleoapa inferioară la 0,5 cm de marginea acesteia, care se prelungeşte aboral 2-3 cm.  A doua incizie se face paralel cu pleoapa superioară, o intersectează pe prima la 0,5 cm de unghiul temporal al ochiului şi se continuă aboral încă 2 cm.  A treia incizie este verticală şi uneşte extremităţile primelor două.  Se îndepărtează pielea din interiorul triunghiului format.  Se mobilizează pielea sub triunghiul denudat şi se tracţionează realizând o autoplastie cutanată prin alunecare. Primul punct de sutură se aplică în unghiul superior şi apoi celelalte se aplică la distanţe egale. Mărimea triunghiului este proporţională cu gravitatea ectropionului, putându-se face ajustări pentru apropiere corectă. În unele cazuri este necesară cantotomia în acelaşi scop.

10

1.8. OPERAŢIA DE EXTIRPARE A PLEOAPEI A TREIA Inflamaţia, prolapsul, procesele neoplazice determină hipertrofia marginii superioare care devine vizibilă în fanta palpebrală, menţinând iritaţia mecanică asupra corneii, urmată de leziuni care se agravează progresiv. Tratamentul este chirurgical şi constă în extirparea pleoapei de la bază. Instrumentar: pensă chirurgicală şi o foarfecă curbă. Anestezia: NLA sau tranchilizare şi anestezie locală prin infiltraţie directă. Contenţie: decubit lateral. Tehnică: Se prinde pleoapa a treia hipertrofiată sau prolabată cu pensa chirurgicală şi se trage în afară pentru a fi exteriorizată cât mai mult din sacul conjunctival. Se excizează pleoapa a treia împreună cu paniculul adipos de la bază şi se asigură hemostaza prin tamponament. Excizia incompletă este urmată totdeauna de recidivă. Postoperator se aplică unguente oftalmice cu antibiotic şi cortizonice. În lipsa unui tratament postoperator corect aplicat se pot produce complicaţii supurative sau entropion.

1.9. TARSORAFIA Tarsorafia reprezintă închidereaprovizorie temporară sau permanentă. Tarsorafia provizorie parţială se practică în afecţiuni corneene, asigurând protecţia ţesuturilor şi a medicamentelor. Tarsorafia provizorie completă este indicată în ulcerele corneene şi intervenţii chirurgicale pe tractusul uveal. Închiderea completă şi durabilă a pleoapelor asigură menţinerea îndelungată a medicamentelor, iar midriaza fiziologică micşorează riscul sinechiilor şi al iridociclitelor. Anestezie: generală de bază şi analgezie locală pentru imobilizarea pleoapelor. Contenţie: decubitală cu fixarea capului. Tehnica: Tarsorafia provizorie se realizează prin aplicarea unor puncte de sutură extramucoase, poziţionând marginea tarsală astfel încât cilii să fie orientaţi în afară. Recomandăm sutura în "U" strâns moderat, fără contactul firului cu suprafaţa corneeană. Tensiunea pe fir se poate reduce prin aplicarea unor burdoneţi sau trecând firul prin tuburi de nylon sau cauciuc (ex. segmente din tubul de perfuzor). Pentru sutură, se pot folosi şi fire metalice sau sintetice. Tarsorafia permanentă necesită excizia marginilor palpebrale, dar şi a mucoasei conjunctivale şi a globului ocular cu toate anexele secretorii. Este indicată după enucleerea globului ocular cu ankiloblefaron sau după evisceraţia cavităţii orbitare. Marginile pleoapelor se suturează în puncte separate, păstrând loc pentru 11

drenaj la unghiul nazal al ochiului până când se umple complet cavitatea orbitară cu ţesut de granulaţie. 1.10. OPERAŢIA ÎN ENCANTIS Indicaţii: extirparea carunculului lacrimal este recomandată în hipertrofia acestuia determinată de procese inflamatorii sau neoplazice, cu excepţia celor maligne. Instrumentar: pensă chirurgicală, sondă butonată subţire, foarfecă curbă cu vârf ascuţit. Anestezia şi contenţia asemănătoare cu operaţia precedentă. Tehnica:  Se identifică punctele lacrimale cu sonda butonată pentru a fi menajate.  Se prinde carunculul lacrimal şi se tracţionează moderat pentru a fi excizat de la bază cu foarfeca.  Se asigură hemostaza prin tamponament sau prin electrocoagulare. 1.11. EXTIRPAREA DERMOIDULUI Dermoidul este o formaţiune piloasă congenitală, localizată pe cornee, pe scleră sau pe conjunctiva palpebrală, existând şi forme mixte. În toate situaţiile, dermoidul produce o iritaţie mecanică asupra globului ocular. Tratamentul este numai chirurgical prin ablaţie. Instrumentar: trusa pentru chirurgie oculară. Anestezie: generală şi locală prin infiltraţie subconjunctivală. Edemul format de substanţa anestezică favorizează disecţia. Contenţia: decubitală cu capul bine fixat. Tehnica: Operaţia pare simplă, dar manevrarea greşită a lamei bisturiului poate determina complicaţii grave, mai ales în localizările corneene. Dacă este mobil (implantat numai în mucoasa conjunctivală), se tracţionează uşor şi se excizează cu foarfeca sau bisturiul. În localizările corneene se va examina cu lupa şi apoi excizia se face cu mare atenţie, pentru a nu deschide camera anterioară. Pentru a preveni acest acident, prof. Grigorescu recomandă revenirea cu bisturiul de mai multe ori pentru excizia în straturi succesvie (Metoda Shutleworth). Postoperator se aplică pomezi cu antiinflamatoare cortizonice, dar în localizarea corneeană nu se poate evita leucoma postoperatorie. 1.12. EXTIRPAREA GLOBULUI OCULAR Indicaţii: plăgi penetrante, corpi străini, panoftalmie, avulsie. Instrumentar: bisturiu, foarfecă, pensă chirurgicală, 2-3 12

pense

hemostatice drepte şi curbe, ace şi materiale de sutură. Anestezie: narcoză sau NLA şi anestezie retrobulbară. Contenţie: decubitală pe latura opusă. Tehnica operatorie: În funcţie de gravitatea leziunilor şi preferinţelor proprietarului sau ale chirurgului, se pot aplica două procedee: 1. fără blefarorafie (fără ankiloblefaron) 2. cu sutura pleoapelor (ankiloblefaron). 1.Enucleerea globului ocular fără ankiloblefaron După aseptizarea mucoasei conjunctivale, se trec câte două fire tractoare prin fiecare pleoapă la mică distanţă de marginea tarsală. Cu ajutorul acestor fire, se măreşte fanta palpebrală, iar dacă este necesar se face şi cantotomia.  Incizia circulară a conjunctivei bulbare cu o foarfecă oculară, la nivelul limbului sclerocorneean.  Se decolează conjunctiva bulbară cu o spatulă fină.  Se identifică tendonul muşchiului oblic extern şi se prinde într-o pensă hemostatică pentru imobilizarea globului ocular.  Se vor secţiona muşchii la inserţia lor pe globul ocular, fără a-i maltrata. Muşchiul oblic extern se va secţiona deasupra pensei, la 5-6 mm de inserţie pe globul ocular, iar ceilalţi muşchi cât mai aproape de acesta, care devine foarte mobil în cavitatea orbitară.  Secţionarea muşchiului drept posterior, a nervului optic şi a vaselor de sânge se face cu o foarfecă chirurgicală curbă.  Hemoragia relativ abundentă se opreşte prin tampon compresiv realizat din meşe de tifon menţinute 48 de ore prin legarea firelor tractoare între ele. Ţesutul de granulaţie menţine pleoapele în poziţie semiînchisă şi necesită toaleta zilnică pentru îndepărtarea secreţiilor care aglutinează cilii. 2.Enucleerea globului ocular prin metoda cu ankiloblefaron operator.  Se trec 2-3 fire de sutură prin marginile ambelor pleoape care vor fi tracţionate de către un ajutor.  Incizia pleoapelor la 0,5 cm de margine, interesând pielea şi tarsul până la mucoasa conjunctivală. Inciziile se reunesc la ambele unghiuri ale globului ocular.  Se decolează conjunctiva palpebrală.  Se vor secţiona muşchii globului ocular cu foarfeca.  Globul ocular se detaşează prin torsiune nelimitată cu o pensă hemostatică Kocher curbă, aplicată pe muşchiul drept posterior, nervul optic şi vasele de sânge (I. Grigorescu şi colab.)  Se extirpă şi glanda lacrimală.  Se introduce o faşă de tifon sterilă de 30-40 cm îmbibată într-o soluţie antiseptică neiritantă. Faşa de tifon se pliază, iar capătul se lasă puţin afară la unghiul nazal, pentru a fi extrasă pe măsură ce creşte ţesutul de granulaţie.  Marginile pleoapelor se suturează în puncte separate. Cicatrizarea se produce în 15-2o de zile cu aderenţa pleoapelor suturate la 13

ţesutul cicatricial care se formează în cavitatea orbitară. N. ORMOND recomandă sutura pleoapelor în fir continuu, mobilizează globul ocular ca în metoda precedentă, dar pentru detaşarea acestuia foloseşte o pensă hemostatică aplicată pe porţiunea suturată a celor două pleoape care se răsuceşte până când se rup formaţiunile retrobulbare. Introduce în cavitatea orbitară o meşă de tifon lungă, plisată pentru hemostază, iar marginile pleoapelor sunt suturate în "U" cu fire apropiate 1.13. EVISCERAŢIA CAVITĂŢII ORBITARE Îndepărtarea globului ocular împreună cu anexele sale se recomandă în tumori maligne ale ochiului, panoftalmie purulentă cu necroze întinse peribulbare şi retrobulbare. Pentru crearea unui acces larg, este necesară cantotomia după care sunt secţionate cele două funduri de sac conjunctivale, apoi legăturile capsulei Tenon cu periostul, muşchii şi cordonul vasculo-nervos. Se excizează glanda lacrimală, se chiuretează cavitatea orbitară în locurile afectate, se asigură hemostaza şi se plombează cu antibiotice sau antiseptice până la vindecare. 1.14. EVISCERAŢIA GLOBULUI OCULAR ŞI PROTEZAREA OCULARĂ LA CÂINE Indicaţii: Protezarea intrasclerală a globului ocular în plăgi penetrante iridociclocoroidite purulente,ulcere corneene perforate. Operaţia este solicitată şi din motive estetice ,menţinerea globului ocular fiind necesară şi ca support pentru pleoapă. Anestezie: NLA sau narcoza Contenţie: Decubit lateral sau sterno-abdominal pe masa de operaţie. Instrumentar şi materiale : trusa oculară ,proteză oculară de silicon.Proteza este sterilă şi are următoarela dimensiuni pentru un cîine de talie mijlocie : -diametrul pe faţa corneeană -15mm ; -diametrul la nivelul gâtului-12mm ; -diametrul mare –19mm ; -diametrul antero-posterior-21mm;gîtul este de 2mm; La nivelul gâtului se ataşează un guler tantal peste care se suturează marginea sclerei şi conjunctiva bulbară. Tehnica chirurgicala : 1.Cantotomia şi depărtarea pleoapelor cu fire tractoare 2.Incizia corneii la nivelul limbului cu bisturiul şi apoi cu foarfeca pe întreaga circumferinţă. 3.Se îndepărtează corneea şi apoi conţinutul globului ocular în 14

întregime .Se chiuretează coroida şi retina . 4.Se umple cavitatea sclerală cu bureţi sau granule de colagen care se menţin 15 min. pentru hemostază. 5.Decalarea conjunctivei bulbare pe o distanţă de 5mmîn jurul orificiului scleral. 6.Excizia unei porţiuni de formă inelară din scleră pe sub conjunctiva desprinsă ,mărind orificiul iniţial . 7.Introducerea protezei oculare şi poziţionarea corectă urmată de sutura acesteia la scleră prin intermediul gulerului de tantal . 8.Sutura conjunctivei peste marginea sclerei la acelaşi guler din tantal 9.Tratamentul postoperator local şi general cu antibiotice şi antiinflamatoare . 1.15. EXTRACŢIA CRISTALINULUI Indicaţi: cataractă matură, bilaterală la cîine, luxaţia anterioară a cristalinului. Instrumentar: trusa de chirurgie oculară (blefarostat, bisturiu Graefe, pense fixatoare, pensă şi foarfecă pentru iridectomie, spatulă, croşet pentru strabism, ansă Weber, ac fin atraumatic, cu materiale de sutură 3/0; 4/0, portac), lupă, dispozitive pentru hemostază de mare fineţe (electrocoagulare, laser) Anestezie: narcoză sau NLA, imobilizarea globului ocular prin blocaj retrobulbar şi atropinizare. Tehnica chirurgicală : 1. Extracţia intracapsulară a cristalinului: • Aseptizarea mucoasei conjunctivale prin lavaje cu soluţii antiseptice oculare (clorhexidină, oxicianură de mercur etc.). • Cantotomia. • Incizia conjunctivei bulbare superioare în "V" cu vârful orientat spre baza pleoapei şi deschiderea pe limbul sclerocorneean. • Se decolează conjunctiva bulbară de sus în jos, păstrând legătura la bază (la nivelul limbului sclero-corneean). • Se deschide camera anterioară cu un bisturiu Graefe prin secţionarea sclerei în formă de semicerc în imediata vecinătate a limbului sclero-corneean. Pentru aceasta se introduce bisturiul cu partea tăioasă în sus, prin traversul sclerei dinspre unghiul temporal spre cel nazal, în camera anterioară, cu atenţie să nu se atingă irisul şi se scoate vârful în partea opusă cât mai aproape de limb. Prin mişcări de basculare, se incizează sclera. Mucoasa conjunctivală decolată rămâne ataşată la marginea plăgii înspre cornee. Umoarea apoasă se revarsă, iar cristalinul se apropie de fanta pupilară. • Se fixează cristalinul cu un ac transscleral şi se prinde într-o ansă Weber trecută prin fanta pupilară şi apoi sub el. • Se retrage acul fixator şi se expulzează cristalinul printr-o presiune 15

uşoară de la exteriorul globului ocular şi prin dirijare cu ansa Weber. Manevrele vor fi executate cu mare delicateţe pentru a nu deşira irisul. Cristalinul la un câine adult de talie medie se prezintă ca o lentilă biconvexă cu diametrul mare de 12-15 mm, iar cel mic de 7-7,5 mm. Pentru uşurarea manevrelor, este preferabilă iridectomia parţială pe un sector triunghiular lângă marginea pupilară pentru a preveni sinechiile postoperatorii. • Se suturează plaga sclerală cu fir subţire resorbabil şi apoi conjunctiva bulbară, în puncte separate, tăiate scurt. Sutura plăgii sclerale este uşurată dacă secţionarea completă a sclerei este precedată de trecerea unui fir de sutură lung, păstrat într-o pensă sau susţinut de un ajutor şi care va reprezenta primul punct de sutură, la jumătatea acestei plăgi. Postoperator se recomandă antibiotico-terapie locală şi generală. Umoarea apoasă se reface complet în 6-12 ore, dar recomandăm introducerea unui amestec de ser fiziologic cu penicilină printr-un ac fin în camera anterioară înainte de strângerea ultimului punct de sutură. Corticoterapia locală sub protecţia de antibiotice nu întârzie vindecarea, dar previne keratitele urmate de opacifieri rezistente la tratament (keratite parenchimatoase sau posterioare). Hemoragia intraoperatorie (lezarea vaselor la nivelul limbului sclerocorneean, lezarea irisului, deşirarea zonulei Zinn pentru mobilizarea cristalinului) nu poate fi evitată în totalitate, dar limitarea ei printr-o hemostază promptă chirurgicală şi medicamentoasă este foarte imporatntă. Hematoamele rămase, chiar şi de dimensiuni mici, pot compromite rezultatul operaţiei. 2. Extracţia extracapsulară a cristalinului Indicaţii: Operaţia are aceleaşi indicaţii ca în metoda precedentă cu condiţia ca membrana cristaloidă să nu fie afectată şi care permite eventual introducerea unui cristalin artificial. Metoda este mai simplă şi se evită hemoragia provocată de ruperea zonulei lui Zinn. Capsula şi ligamentul suspensor al cristalinului rămân pe loc. Tehnica operatorie parcurge următorii timpi: • cantotomie largă; • cheratotomie sau sclerotomie ca în metoda precedentă; • secţionarea cristaloidei anterioare cu un chistotom sau deşirarea ascesteia cu pensa Hess; • dislocarea cristalinului prin presiuni moderate de la exteriorul globului ocular şi expulzarea lui prin breşa sclerală; • iridectomia parţială; • sutura plăgii sclerale şi a celei conjunctivale cu fir sintetic resorbabil. 1.16. CHESTIONAR

16

1. Pentru intervenţii chirurgicale pe pleoapa superioară se poate face anestezie tronculară: a) N. infratroclear. b) N. etmoidal c) N. frontal. d) N. zigomatic. e) N. maxilar. 2. Pentru intervenţii pe pleoapa inferioară se face anestezia tronculară a) N. facial. b) N. oftalmic şi n. infratroclear. c) N. frontal şi n. oftalmic. d) N. etmoidal. e) N. alveolar. 3. În plăgile pleoapelor se recomandă: a) Vivifierea cu excizie conservatoare a marginilor sclerale şi sutură. b) Vivifierea şi sutura în bursă. c) Excizie cu lambou conjunctival. d) Cantotomie şi sutura limbului sclero-cornean. e) Regularizarea marginilor plăgii cu excizie conservatoare. 4. Sutura plăgilor pleoapelor se poate face: a) Monoplan sau bietajat tip Blendinger. b) Bietajat cu agrafe. metalice c) Monoplan cu agrafe Shädel. d) Monoplan sau bietajat în puncte separate. e) Sutura monoplană cu agrafe. 5. La plăgile pleoapelor se poate face autoplastie: a) Este interzisă autoplastia. b) Se face autoplastie cutanată imediată sau secundară. c) Nu se poate realiza. d) Se pot realiza autogrefe. e) Se aplică proteze metalice. 6. Sutura in plagile complete ale pleoapelor se face: a) Primul punct de sutură se aplică pe marginea liberă a pleoapei. b) Se sutureaza marginea liberă a plăgii. c) După extirparea m. orbicular şi a glandei lacrimale.

d) După rezecţia nervului infratroclear. e) Evitând formarea nodurilor spre exterior. 7. La sutura plăgilor palpebrale Vl. Căpăţână recomandă: a) Sutura trietajata. b) Sutura tarsului şi a mucoasei conjunctivale cu catgut. c) Scoaterea firelor după 7-8 zile. d) Sutura pielii în fir continuu. e) Sutura pielii în puncte separate. 8. Coloboma palpebrală dobândită este: a) Consecinţa imperecherilor inrudite. b) Complicaţia unei plagi labiale. c) Ischemia carunculului lacrimal. d) Cantotomia. e) Consecinta unei plagi cicatrizate vicios. 9. Ankiloblefaronul se manifesta prin : a) Spasmul permanent al m. orbicular. b) Sudarea pleoapelor la globul ocular. c) Imposibilitatea deslipirii pleoapelor. d) Pareza pleoapei superioare. e) Aderenţa pleoapelor la cornee. 10. Cum se numeşte aderenţa conjunctivei palpebrale la conjunctiva bulbară: a) Blefarofimoza. b) Blefarospam. c) Anchiloblefaron. d) Simblefaron. e) Encantis. 11. Ce este entropionul: a) Răsfrângerea marginii libere a pleoapei spre globul ocular. b) Iritaţia corneii. c) Hipersecreţia lacrimală. d) Răsfrângerea marginii libere a pleoapei spre exterior. e) Hipertrofia pleoapei a treia. 12. După operaţia de entropion: a) Pleoapa nu mai păstrează contactul cu globul ocular. b) Pleoapa păstrează contactul cu globul ocular.

17

c) Apare compresiunea pe cornee şi erodarea acesteia. d) Se micşorează fanta palpebrală. e) Se produce xeroza. 13. La miei entropionul pleoapei inferioare se poate remedia prin: a) Formarea unui pliu cutanat la pleoapa inferioară şi menţinerea lui prin sutură în U sau cu agrafe Michel. b) Lambou conjunctival secundar. c) Autoplastie cutanată cu lambou pediculat. d) Excizia unui lambou în "felie de pepene" şi sutura cu catgut in puncte separate. e) Excizia unui lambou în formă de semilună sau felie de pepene si sutura in bursa. 14. Excizia unor lambouri cutanate în "felie de pepene" sau "semilună", asimetrice atât din pleoapa inferioară, cât şi din cea superioară la 5-6 mm de marginea tarsală, proporţional cu intensitatea afecţiunii se poate face în: a) Ectropion parţial. b) Ectropion total. c) Entropion total.. d) Cataractă. e) Amauroză. 15. Operaţia în entropion total se poate face prin metoda Schleich cu următorii timpi operatori: a) Excizia unui lambou cutanat de forma vârfului de săgeată la unghiul nazal al ochiului urmat de sutură. b) Excizia unui lambou triunghiular la unghiul temporal al ochiului, urmat de sutură în puncte separate. c) Excizia unui lambou în formă de vârf de săgeată, urmată de sutură la unghiul temporal al ochiului. d) Rezecţia bilaterală a tarsului proportionala cu intensitatea afectiunii. e) Cantotomie urmata de aplicarea unor fire tractoare pe ambele

pleoape. 16. Metoda Müller constă în excizia a trei lambouri cutanate în formă de felie de pepene: unul la pleoapa inferioară, unul la pleoapa superioară şi al treilea în direcţie verticală în apropierea unghiului temporal, fără a se uni între ele. Se recomandă în: a) Entropion total. b) Ectropion total. c) Tarsorafie. d) Encantis. e) Blefarofimoza. 17. În ectropionul moderat se face o incizie cutanată în formă de "V" în a cărui deschidere este cuprinsă toată porţiunea afectată a pleoapei, urmată de: a) Sutura plăgii în puncte separate. b) Excizia unui lambou triunghiular şi sutura cutanată. c) Decolarea pielii şi sutura plăgii în formă de "Y". d) Excizie cutanata in forma de “ Y “ si sutura in puncte separate. e) Sutura în puncte separate. 18. În ectropionul total se practică metoda Diefenbach care constă în excizia unui lambou de formă triunghiulară la unghiul temporal al ochiului urmată de: a) Se îndepărtează pielea din interiorul triunghiului format. b) Se mobilizează pielea sub triunghiul denudat şi se tracţionează realizând o autoplastie cutanată prin alunecare. c) Sutura cutanata în puncte separate începând cu unghiul superior. d) Se suturează pielea începând cu unghiul inferior. e) Se suturează pielea începând cu părţile laterale. 19. Extirparea pleoapei a treia este indicată în: a) Hipertrofia marginii superioare. b) Ectropion. c) Scopuri estetice.

18

d) Blefarospasm. e) Lagoftalmie. 20. Extirparea pleoapei a treia se face: a) În jumătatea superioară. b) Fara paniculul adipos. c) Împreună cu carunculul lacrimal. d) De la bază .. e) Împreună cu sacul lacrimal. 21. Hemostaza în extirparea pleoapei a treia se realizează prin: a) Sutură. b) Torsiune vasculară. c) Cauterizare chimică. d) Tamponament. e) Ligatură. 22. Excizia incompletă a pleoapei a treia este urmată de: a) Supuraţie abundentă. b) Ptoza palpebrală. c) Recidivă. d) Hipersecreţie lacrimală. e) Epiforă. 23. În lipsa unui tratament postoperator corect după extirparea pleoapei a treia, se pot produce complicaţii a) Supuraţie. b) Entropion. c) Ectropion. d) Encantis. e) Glaucom. 24. Tarsorafia este închiderea prin sutură a fantei palpebrale şi poate să fie: a) Congenitala. b) Cicatriciala. c) Permanentă. d) Profunda. e) Recidivantă. 25. Tarsorafia provizorie se realizează prin: a) Excizia marginilor tarsale şi sutura în "U". b) Excizia marginilor tarsale şi sutura în puncte separate. c) Puncte de sutură în "U", extramucoase . d) Se aplică puncte de sutură în "U" cu cilii spre interior. e) Sutura de înfundare tip Cushing.

26. Tarsorafia permanentă este indicată după enucleerea globului ocular cu anexele sale şi se realizează prin: a) Excizia marginilor palpebrale şi sutura. b) Sutura în puncte separate a marginilor tarsale puse în contact. c) Marginile plăgii se cauterizează. d) Sutura în puncte separate a fiecărei pleoape. e) Sutura bietajată. 27. Extirparea carunculului lacrimal este recomandată în: a) Hipertrofia carunculului determinată de procese inflamatorii. b) Hipertrofia determinată de procese neoplazice maligne. c) Obstrucţia conductului lacrimonazal. d) Prolapsul pleoapei a treia. e) Glaucom. 28. Extirparea carunculului lacrimal se face: a) Prin excizie. b) Cu polipotomul . c) Prin cauterizare chimică. d) Prin dilacerare. e) Prin avulsie. 29. Hemostaza în operaţia de encantis se asigură prin: a) Forcipresură. b) Ligatură transfixică. c) Ligatură mediată. d) Tamponament sau torsiune. e) Electrocoagulare. 30. Dermoidul corneean este o formaţiune piloasă: a) Congenitală. b) Dobândită. c) Localizată pe conjunctiva bulbară şi scleră. d) Localizată in camera anterioara. e) Cu localizare in camera posterioara. 31. Tratamentul în dermoid este: a) Chirurgical şi medicamentos. b) Medicamentos. c) Numai chirurgical. d) Prin iradiere. e) Cu citostatice şi chirurgical. 32. Extirparea dermoidului se face prin:

19

33.

34.

35.

36.

a) Dilacerare. b) Excizie. c) Cauterizare. d) Avulsie. e) Torsiune. Extirparea globului ocular se recomandă în: a) Panoftalmie, avulsie. b) Plăgi corneene. c) Nistagmus. d) Amauroză. e) Cataractă diabetică. Pentru extirparea globului ocular se face anestezie: a) Generală şi retrobulbară. b) Tranchilizare. c) Cu miorelaxante. d) Prin infiltraţie subconjunctivală. e) Crioanalgezie. Extirparea globului ocular se poate face prin următoarele procedee: a) Cu ankiloblefaron. b) Fără pastrarea bureletului. c) Cu lambou conjunctival. d) Prin facoemulsificare . e) Prin metoda endoscopică. Prin enucleerea globului ocular fără ankiloblefaron, pleoapele se fixează:

a) Împreună cu două fire tractoare. b) Împreună prin sutură în surjet simplu. c) Separat prin câte două fire tractoare. d) Împreună prin sutură în puncte separate. e) Separat, cu pense hemostatice. 37. Pentru enucleerea globului ocular fără ankiloblefaron mucoasa conjunctivală se incizează: a) La 0,5 cm de marginea tarsală. b) La nivelul limbului sclerocorneean. c) În sacul conjunctival. d) Nu se incizează conjunctiva e) In forma de „ V „. 38. Pentru enucleerea globului ocular fără ankiloblefaron, se vor secţiona muşchii:

c) La inserţia lor pe globul ocular. d) La mică distanţă de inserţie pe capsula lui Tenon. e) Se dilacerează. 39. Secţionarea muşchiului drept posterior, a nervului optic şi a vaselor de sânge pentru enucleerea globului ocular fără ankiloblefaron se face: a) Prin torsiune limitată. b) Prin torsiune nelimitată. c) Prin ligatură elastică. d) Ligatură transfixică. e) Cu foarfeca chirurgicală curbă. 40. După enucleerea globului ocular fără ankiloblefaron hemoragia se opreşte cu: a) Pense hemostatice şi torsiune. b) Ligatură mediată. c) Meşe de tifon care se ţin până la vindecare. d) Tampon compresiv din meşe de tifon care se ţin 48 de ore. e) Bureţi de colagen şi trombină. 41. Pentru enucleerea globului ocular cu ankiloblefaron se trec 2-3 fire de sutură, prin marginile ambelor pleoape care vor fi tracţionate de catre un ajutor şi apoi: a) Se incizează pleoapele la 0,5 cm de margine interesând pielea, tarsul şi mucoasa conjunctivă. b) Se incizează pleoapele la 0,5 cm de margine interesând pielea şi tarsul până la mucoasa conjunctivală. c) Se incizează mucoasa conjunctivală la 0,5 cm la marginea tarsală. d) Nu se incizează pleoapele. e) Se incizează numai mucoasa conjunctivală la nivelul limbului sclero-corneean. 42. Pentru enucleerea globului ocular cu ankiloblefaron, mucoasa conjunctivală se desprinde astfel: a) Se decolorează bulbară cu o spatulă. b) Se decolează

a) Se torsioneaza. b) Intrinseci, cu foarfeca oculara.

20

conjunctiva conjunctiva

palpebrală. c) Se dilacerează. d) Se păstrează anatomice. e) Se rezecă 30%.

raporturile

43. Pentru enucleerea globului ocular cu ankiloblefaron operator, acesta se detaşează prin: a) Secţionare cu foarfeca chirurgicală a muşchiului drept posterior, a nervului optic şi vaselor de sânge. b) Torsiune nelimitată cu o pensă hemostatică curba. c) Torsiune limitată. d) Avulsie. e) Strivire lineară. 44. Cum se întrerupe funcţia glandei lacrimale după extirparea globului ocular cu ankiloblefaron? a) Glanda lacrimală se menajează. b) Se sclerozează cu mijloace chimice. c) Se atrofiază prin inactivitate. d) Se extirpă. e) Se tumefiază. 45. După extirparea globului ocular prin metoda cu ankiloblefaron operator marginile pleoapelor: a) Se suturează în puncte separate. b) Se sutureaza in puncte separate, cu cilii orientati spre exterior. c) Se suturează cu catgut în puncte separate. d) Se suturează cu catgut în fir continuu. e) Nu se suturează. 46. Pentru extirparea globului ocular prin metoda Ormrod se face sutura pleoapelor în fir continuu, se mobilizează globul ocular ca în metoda clasică, iar pentru detaşarea lui din cavitatea orbitară se foloseşte: a) O pensă hemostatică Kocher aplicată retrobulbar. b) O foarfecă chirurgicală dreaptă. c) O foarfecă chirurgicală curbă.

d) O pensă hemostatică aplicată pe porţiunea suturată a celor două pleoape. e) O meşă de tifon lungă, plisată pentru hemostază. 47. Ce este evisceraţia cavităţii orbitare? a) Îndepărtarea globului ocular. b) Îndepărtarea globului ocular împreună cu anexele sale. c) Se indeparteaza continutul globului ocular in totalitate. d) Revărsarea conţinutului globului ocular în urma unor plăgi penetrante. e) Ruperea legăturilor musculare şi deşirarea nervului optic. 48. În ce afecţiuni se recomandă evisceraţia cavităţii orbitare? a) Tumori maligne oculare. b) Panoftalmie. c) Conjunctivită purulentă. d) Irido-ciclo-coroidita. e) Cataractă bilaterală hipermatură. 49. Ce este cantotomia? a) Incizia pleoapei superioare. b) Sectionarea ciocului. c) Incizia ambelor pleoape. d) Incizia în locul de unire a celor două pleoape. e) Deschiderea sacului herniar 50. Ce este extracţia intracapsulară a cristalinului? a) Extracţia cristalinului împreună cu membrana cristaloidă. b) Extracţia cristalinului fără membrana cristaloidă. c) Luxatia cristalinului în camera anterioară. d) Luxatia cristalinului în camera posterioară. e) Extirparea cristalinului împreună cu capsula lui Tenon. 51. Ce este extracţia extracapsulară a cristalinului? a) Extirparea cristalinului împreună cu membrana cristaloidă daca aceasta este afectată. b) Extirparea cristalinului împreună cu membrana cristaloidă daca aceasta nu este afectata. c) Extirparea cristalinului fără

21

membrana cristaloidă. d) Luxatia cristalinului în camera anterioară.

e) Dispersarea camera posterioară.

cristalinului

în

***

2. DECORNAREA LA BOVINE Indicaţii: Amputarea coarnelor se practică la tineret sau la taurinele adulte în scop terapeutic în fracturi, creşteri vicioase avulsii şi osteomielite. Se poate corecta creşterea asimetrică, iar la viţei şi tineret se practică pentru obţinerea vitelor fără coarne, mai ales în condiţiile creşterii în sistem intensiv şi stabulaţie liberă. Se previn astfel traumatismele provocate prin lovitura cu coarnele la om şi animale, taurinele fără coarne sunt mai docile. Se alege metoda optimă în funcţie de vârsta animalului, dotările existente şi scopul urmărit. 2.1. DECORNAREA VIŢEILOR Prevenirea creşterii cornului se realizează la viţei în primele 4-5 săptămâni de viaţă şi constă în distrugerea mugurelui cornual prin cauterizare chimică, prin cauterizare termică sau prin excizia acestuia. 1. Cauterizarea mugurelui cornual cu mijloace chimice. Se folosesc substanţe chimice caustice aplicate la suprafaţă sau prin injecţie subcutanată: • Baze caustice: hidroxid de sodiu, hidroxid de potasiu. • Acizi: acid cromic, acid arsenios, acid azotic, acid tricloracetic 35%. • Săruri: salicilat de sodiu, nitrat de argint. • Pomada caustică Peugnet: triclorură de antimoniu 28%, acid salicilic 7%, colodiu 65%. În tehnologia de creştere la noi în ţară se practică distrugerea mugurelui cornual cu hidroxid de sodiu sub formă de batoane protejate cu hârtie cerată pentru a fi manevate cu mâna. În lipsa acestora se pot folosi cristale prinse în pense hemostatice, luându-se măsuri suplimentare de protecţie pentru lucrul cu substanţe caustice (ochelari, mănuşi etc.). Tehnica: Se identifică cele două rotocoale corespunzătoare mugurilor cornuali, se tunde şi se dezinfectează. • Se face anestezie locală prin infiltraţie subcutanată cu Xilină 2% sau Lidocaină 2%. În prima săptămână de viaţă, pielea este mobilă şi se poate 22

injecta uşor anestezicul. După vârsta de şapte zile, se conturează mai bine mugurele cornual care aderă la periostul frontal, dar anestezia se poate face numai prin infiltraţie circulară, din cauza aderenţei la periost. • Scarificarea tegumentului în dreptul mugurelui cornual cu bisturiul sau excizia unui menisc cu diametrul de 1-2 cm sau umectarea suprafeţei cutanate pregătite pentru cauterizare • Se fricţionează suprafaţa mugurelui cornual cu batonul de sodă caustică 1-2 minute sau până ce apare un exudat cu striuri de sânge. • Pentru prevenirea scurgerii substanţei caustice spre globul ocular, se va aplica un strat de vaselină în jurul porţiunii cauterizate. Dacă se formează o cantitate prea mare de exudat se va îndepărta cu o compresă de tifon. • După câteva zile, escara se usucă şi rămâne aderentă la ţesutul osos subiacent. Crusta se desprinde după 30-40 de zile lăsând o cicatrice albă care se restrânge în următoarele luni acoperindu-se în totalitate cu părul din apropiere. • Cauterizarea prea intensă determină necroze profunde ale osului frontal, pleoapei superioare afectând şi globul ocular. Cauterizarea insuficientă determină creşterea unor rudimente de corn care necesită o nouă intervenţie mai laborioasă pentru corectare. • Cauterizarea cu acid tricloracetic. S-a folosit o soluţie de acid tricloracetic injectat perifocal sau cu seringă automată cu ace multiple. Introducerea subcutanată a soluţiei este posibilă numai în prima săptămână de viaţă a animalului când pielea din dreptul mugurelui cornual prezintă oarecare mobilitate. • Unguentele caustice se aplică direct, fără scarificare şi se protejează cu pansamente impermeabile (emplastru, benzi adezive etc.). Eşecurile se pot datora cauterizării tardive (după vârsta de 10-15 zile). 2. Decornarea viţeilor prin cauterizare termică. Se aplică la viţeii care nu au fost decornaţi prin cauterizare chimică în prima săptămână. Mugurii cornuali sunt bine conturaţi, iar la două luni apare o peliculă de corn bine delimitată. Instrumentar: termocauter simplu de formă circulară, cu diametrul de 22,5 cm cu mijlocul concav sau un electrocauter. Anestezia: este obligatorie infiltraţia circulară şi în unele cazuri este necesară tranchilizarea. Contenţia: patrupodală sau decubitală cu capul şi gâtul bine fixate de un ajutor. Tehnica operatorie: După toaleta regiunii, cauterul încălzit până la culoarea roşie-cireşie se aplică de mai multe ori câte 3-4 secunde cât se apreciază că tegumentul şi mugurele cornual au fost arse fără a leza osul. Se va realiza o cauterizare uniformă pe toată suprafaţa de proiecţie a mugurelui cornual. Dacă a apărut deja o formaţiune cornoasă conoidă, cauterizarea completă se face în doi timpi. După o primă aplicare, se desprinde pelicula cornoasă şi apoi se revine peste zona denudată cu o nouă cauterizare. Plaga se cicatrizează sub crustă în 3-4 săptămâni de obicei fără 23

complicaţii. 3. Decornarea viţeilor prin excizia mugurilor cornuali Această metodă se poate aplica în funcţie de rasă, până la vârsta de 1-3 luni, înaintea formării axului osos. Instrumentar: decornator Roberts sau Barnes, bisturiu, pensă chirurgicală, pense hemostatice, termocauter. Decornatorul Roberts se prezintă ca un cilindru cu diametrul de 3-4 cm şi coroana ascuţită pe un capăt, iar în partea opusă are adaptat un mâner. Coroana ascuţită se aplică pe mugurele cornual care este separat uşor prin câteva mişcări de rotire. Rondela cutanată se detaşează cu acelaşi instrument printr-o mişcare tangentă. Hemoragia este redusă şi se rezolvă uşor prin cauterizare sau electrocoagulare. În locul respectiv se formează o crustă sub care se produce vindecarea în 2-3 săptămâni. Decornatorul Barnes este mai eficient intervenţia realizându-se într-un singur timp operator. Anestezia: tranchilizare şi blocaj troncular al nervului cornual sau infiltraţie circulară în jurul mugurelui cornual. Contenţie: patrupodală sau decubitală cu fixarea capului şi gâtului. Tehnica operatorie: După toaleta şi dezinfecţia regiunii, se aplică decornatorul Roberts sau Barnes, se asigură hemostaza şi apoi plaga operatorie se cicatrizează fără sutură, urmărind evoluţia şi se previne infecţia. În lipsa decornatoarelor, excizia mugurelui cornual se poate realiza cu ajutorul bisturiului. Se face o incizie circulară la periferia acestuia, apoi se decolează şi se îndepărtează lamboul delimitat. Hemoragia este redusă, se asigură hemostaza prin mijloace uzuale. Plaga se pudrează cu preparate care asigură formarea crustei şi previn supuraţia. 2.2. AMPUTAREA COARNELOR LA TINERET Se practică la tineretul taurin în vârstă de 3-6 luni. La această vârstă coarnele au dezvoltate toate componentele (cep osos, membrană cheratogenă şi teacă cornoasă), iar lungimea depăşeşte 4-5 cm. Ţesutul osos la baza cornului nu are densitatea şi duritatea osului compact. Extirparea acestor formaţiuni se face uşor, fără pericolul deschiderii sinusului frontal. Instrumentar: cleşte pentru amputarea coarnelor cu lamă glisantă sau costotom, bisturiu, foarfecă, pense hemostatice, termocauter. Anestezie: tranchilizare şi anestezie loco-regională sau NLA. Contenţie: patrupodală sau în decubit cu capul imobilizat. Tehnica: Regiunea frontală din jurul bazei coarnelor se pregăteşte pentru operaţie. Cleştele de amputaţie se aplică la baza cornului, sub burelet şi se strânge energic până la detaşarea acestuia. 24

Suprafaţa rămasă trebuie regularizată uniform, iar hemostaza se asigură mai întâi prin tamponament şi apoi prin torsiune cu vârful bisturiului sau cauterizare. Pentru amputarea coarnelor la tineretul taurin se poate folosi ferăstrăul de sârmă sau cleştele pentru ajustat copita, pregătite în condiţii de asepsie. Plaga se vindecă sub crustă în 3-4 săptămâni. 2.3. DECORNAREA BOVINELOR ADULTE Amputarea coarnelor se realizează cu ferăstrăul la diferite niveluri în scop estetic, terapeutic sau preventiv. La animalele agresive se poate amputa 1/3 de la vârf, simetric rotunjind capătul rămas. Secţionarea ţesuturilor vii determină uneori hemoragie abundentă care se remediază prin cauterizare termică, chimică sau compresiune 15-20 min. Nu necesită anestezie, dar o bună contenţie este necesară. 1. Amputarea simplă a coarnelor Metoda este foarte expeditivă şi se recomandă în cazul decornărilor în masă într-un timp scurt. Pielea şi bureletul nu sunt lezate, dar sinusul frontal rămâne deschis şi necesită îngrijiri speciale pentru a nu se complica în zilele următoare cu sinuzită sau miază. Instrumentar: ferăstrău de sârmă, pense hemostatice, raşpilă, termocauter. Contenţie: patrupodală în travaliu, lângă un perete sau decubit. Anestezie: Tranchilizare şi anestezie loco-regională sau NLA. Tehnica operatorie: Amputarea se face imediat lângă burelet sau la 1 cm de acesta. Se poate face o renură cu raşpila şi apoi se aplică ferăstrăul de sârmă Gigli care se acţionează prin mişcări uniforme şi lente, cu apăsare moderată secţionând dinapoi spre înainte. Dacă se foloseşte ferăstrău cu lamă, secţiunea progresează de sus în jos. Pilitura de os obliterează vasele şi hemoragia este neînsemnată. După acţionarea ferăstrăului cu lamă este aşteptată o hemoragie abundentă uneori în jet care se rezolvă cu termocauterul sau prin forcipresură şi tamponament. Mijloacele folosite pentru hemostază vor fi aplicate rapid pentru a preveni pătrunderea sângelui în sinusul frontal. Se îndepărtează pilitura de os, cheagurile de sânge şi alte impurităţi, se rotunjesc marginile bontului rămas şi se aplică un pansament menţinut cu substanţe sau benzi adezive. Amputarea la 1 cm oferă puncte de sprijin pentru pansament. Sinusul cornual se închide şi plaga se vindecă în 3-4 săptămâni. Cornul continuă să crească, mai ales la animalele tinere şi uneori necesită o nouă intervenţie după câţiva ani. 2. Amputarea coarnelor cu excizia bureletului Metoda este mai laborioasă decât precedenta, dar prezintă avantajul că nu mai creşte un rudiment de corn, iar după vindecare se poate aprecia avantajul 25

estetic. Instrumentar: bisturiu, foarfecă, pense hemostatice, ferăstrău de sârmă, termocauter. Anstezia: NLA sau tranchilizare şi analgezie locoregională. Contenţie: decubit sterno-abdominal sau costo-abdominal. Tehnica operatorie: Se pregăteşte regiunea din jurul bazei coarnelor pe o distanţă de 2-3 cm pentru operaţie. Se incizează circular pielea în jurul bazei cornului la 0,5 cm de acesta. Hemoragia este abundentă, dar se asigură hemostază provizorie prin forcipresură. Se aplică imediat ferăstrăul de sârmă în această secţiune şi se îndepărtează cornul. Se face toaleta plăgii, se completează hemostaza şi apoi se tratează plaga până la vindecare. Riscul sinuzitei frontale obligă la supraveghere şi îngrijire a plăgii cu atenţie deosebită. 3. Amputarea coarnelor cu autoplastie cutanată Este metoda cea mai laborioasă din punctul de vedere al tehnicii chirurgicale, dar asigură vindecarea în timp scurt şi fără complicaţii locale, cu acoperirea completă a sinusului frontal. Instrumentar: este cel folosit pentru metoda precedentă la care se mai adaugă instrumente necesare pentru regularizarea marginilor osoase (lingura Volkmann, ciupitor de os etc.) Se poate folosi un decornator electric. Anestezie: NLA sau tranchilizare şi analgezie loco-regională . Contenţie: decubitală cu capul sprijinit pe un balot de paie sau imobilizare completă pe masa de operaţie. Tehnica operatorie: Se realizează o incizie a pielii la baza cornului şi se asigură hemostaza. Se practică apoi două incizii drepte de 3-4 cm, una spre unghiul temporal al ochiului şi una spre ceafă. Se decolează pielea împreună cu ţesutul conjunctiv subcutanat descoperind baza axului osos al cornului. Detaşarea cornului se face cu ajutorul ferăstrăului de sârmă, sub burelet. Dacă se observă margini osoase proeminente după desprinderea cornului, acestea se îndepărtează cu o lingură Volkmann, cu dalta sau cu cleştele ciupitor. Mobilizarea lambourilor cutanate pentru acoperirea sinusului cornual se face cu dificultate mai ales la cel superior, unde pielea este mai groasă şi aderentă la periost. Se poate folosi o spatulă cu margini ascuţite, fără a maltrata vasele de sânge. Marginile plăgii cutanate se regularizează pentru o bună afrontare şi se suturează cu fire groase rezistente în puncte separate care se scot după 7-10 zile. Plaga operatorie nu necesită îngrijiri speciale, asigurându-se o protecţie obişnuită până la vindecare. 4. Decornarea prin constricţie elastică Este o metodă nesângeroasă care se realizează printr-o compresiune continuă la baza cornului. Întreruperea circulaţiei sanguine şi a inervaţiei 26

determină oprirea proceselor biologice în corn şi desprinderea acestuia după 3035 de zile. Metoda este simplă, iar prin reacţia locală se asigură închiderea sinusului cornual, dar pot să rămână bonturi de corn cu tendinţă de creştere vicioasă. Durerea de lungă durată şi disconfortul care determină agitaţia animalului, scăderea producţiei, precum şi dificultatea procurării unor inele corespunzătoare, suficient de rezistente au limitat aplicarea acestei metode. Contenţia: patrupodală. Anestezia: tranchilizare şi blocaj troncular cu anestezice de lungă durată: Denervin sau alcool-novocaină. Durerea este foarte puternică mai ales în prima săptămână după aplicarea inelelor şi trebuie asigurată analgezia prin mijloace adecvate. Tehnica: Se practică o renură la baza cornului pentru subţierea acestuia şi o mai bună fixare a inelului de cauciuc. Acesta se aduce prin răsucire de la vârf sau se lărgeşte cu patru benzi care se scot după aplicare. Există şi dispozitive speciale care siplifică aşezarea inelului pe corn. Durerea puternică din primele 3-4 zile după aplicarea inelului şi cu 2-3 zile înainte de căderea cornului, pe lângă stres, predispune la accidente şi impun supravegherea animalului. 2.4. AMPUTAREA COARNELOR LA OI ŞI CAPRE La majoritatea raselor de rumegătoare mici, masculii prezintă coarne, iar la unele rase şi femelele au coarne de dimensiuni mai reduse. Unii masculi devin agresivi, iar prezenţa coarnelor îi fac periculoşi mai ales dacă vârfurile ascuţite ale acestora sunt orientate spre înainte sau lateral. Amputarea coarnelor la aceste specii are în general aceleaşi indicaţii şi se poate face prin metode asemănătoare celor menţionate la bovine. Anestezia: este recomandabilă anestezia generală (N.L.A.). Contenţia: decubitală. Tehnica operatorie: Pentru metodele sângeroase, recomandăm hemostaza preventivă mai ales pentru artera temporală superficială, prin ligatură sau cauterizare. Sinusul frontal este larg deschis până la jumătatea cornului şi pericolul sinuzitelor este mai mare decât la taurine. Se impune o atenţie sporită pentru asigurarea asepsiei şi tratamentului postoperator. Este obligatorie menţinerea pansamentului până la vindecare completă (2-4 săptămâni) şi antibioticoterapie 4-6 zile. 2.5. CHESTIONAR 1. Prevenirea creşterii coarnelor se

poate face:

27

a) În primele şase luni de viaţă. b) În primele 4-5 săptămâni de viaţă. c) Numai în prima săptămână. d) După înţărcare. e) Odată cu vaccinarea. 2. Prin ce metode se previne creşterea coarnelor la viţei? a) Cauterizare. b) Cu clestele Hodge. c) Cu fierăstrăul Gigli. d) Prin autoplastie cutanata. e) Excizie cu foarfeca. 3. Ce substanţe chimice se folosesc pentru cauterizarea mugurelui cornual? a) Baze caustice: hidroxid de sodiu, hidroxid de potasiu. b) Acizi: acid cromic, acid arsenios, acid ascorbic, acid tricloracetic, acid salicilic. c) Săruri: salicilat de sodiu, nitrat de argint. d) Pomada caustică Peugnet: triclorură de antimoniu 28%, acid salicilic 7%,alcool 65%. e) Pomada caustică Vladutiu: acid salicilic 7%, hidroxid de sodiu 4%, acid tricloracetic 5%. 4. Cum se prezinta hidroxidul de sodiu folosit pentru distrugerea mugurelui cornual la viţei? a) Soluţie apoasă 2%. b) Soluţie uleioasă 25%. c) Cristale dizolvate in eter. d) Batoane. e) Benzi adezive sterile. 5. Ce anestezie se foloseşte pentru ecornare la viţei prin cauterizare chimică? a) Infiltraţie subcutanată cu ketamina b) Infiltraţie subcutanată cu lidocaină 2%. c) Infiltraţie subcutanată cu acepromazină 1%. d) Blocaj troncular cu xilazină 2%. e) Tranchilizare cu combelen. 6. După scarificarea tegumentului în

dreptul mugurelui cornual, pentru ecornare se fricţionează cu batonul de sodă caustică: a) 20 minute. b) 15 minute. c) Până când apare un exudat cu striuri de sânge. d) Până la distrugerea membranei cheratogene. e) 1-2 secunde. 7.

Pentru prevenirea scurgerii substanţei caustice spre globul ocular după ecornare: a) Se va tunde părul din jur. b) Se badijonează cu tinctură de iod. c) Se aplică un pansament sicativ. d) Se va aplica un strat de vaselină în jurul porţiunii cauterizate. e) Se administrează antibiotice şi antiinflamatoare.

8. Ce efecte are cauterizarea prea intensă a mugurelui cornual cu sodă caustică? a) Deschiderea sinusului cornual. b) Deschiderea sinusului maxilar superior. c) Necroze profunde ale osului frontal. d) Catar auricular pe partea respectivă. e) Cresterea unor rudimente de corn. 9. Ce efecte are cauterizarea insuficientă a mugurelui cornual? a) Întârzierea cicatrizării. b) Creşterea unor rudimente de corn. c) Sinuzită. d) Entropion. e) Cicatrice vicioasa. 10. Cauterizarea mugurelui cornual cu acid tricloracetic se poate face: a) Dupa excizie cu bisturiul. b) Numai în prima săptămână de viaţă. c) După înţărcare. d) Prin pensulaţii zilnice. e) Lavaje la 12 ore.

28

11.

Unguentele caustice pentru ecornare se aplică: a) Direct, fără scarificare. b) După excizia mugurelui cornual. c) După intarcare. d) După cauterizare termică. e) Impreuna cu antiflogistice. 12. Decornarea viţeilor prin cauterizare termică se face cu: a) Termocauterul simplu. b) Electrocauterul sau fierastraul electric. c) Laserul terapeutic. d) Decornatorul Barnes. e) Inele de cauciuc. 13. Cum se face anestezia pentru decornarea viţeilor prin cauterizare termică? a) Nu se face din cauza riscurilor. b) Nu este necesară. c) Este obligatorie infiltraţia circulară şi în unele cazuri este necesară tranchilizarea. d) Se recomandă narcoza pe cale parenterală. e) Este necesară narcoza pe cale inhalatorie. 14. Cum se face ecornarea prin cauterizare termică? a) Cauterul încălzit se aplică o singură dată pe fiecare mugure cornual. b) Cauterul se aplică de mai multe ori câte 3-4 secunde. c) Se va realiza o cauterizare uniformă in jurul zonei de proiecţie a mugurelui cornual. d) Se menţine cauterul până la arderea completă a mugurelui cornual. e) Periostul se cauterizează parţial. 15. Cum se face ecornarea prin cauterizare termică dacă s-a format pelicula cornoasă? a) Cauterizarea se face mai uşor. b) Cauterizarea completă se face în doi timpi. c) Se desprinde pelicula cornoasă cu decornatorul şi apoi se cauterizeaza membrana cheratogena.

d) După formarea crustei se revine cu o nouă cauterizare pentru membrana cheratogenă. e) Mugurele cornual se desprinde chirurgical, iar hemostaza se face prin cauterizare. 16. Decornarea viţeilor prin excizia mugurilor cornuali se poate face până la vârsta de:

17.

18.

19.

20.

29

a) 1-3 luni înaintea formării axului osos. b) 1-3 luni după formarea axului osos. c) 4-6 luni în funcţie de rasă. d) 5-7 luni , dupa formarea sinusului cornual. e) 4-7 luni înaintea formării sinusului cornual. Cu ce se poate face excizia mugurilor cornuali la viţei? a) Cu inele de cauciuc. b) Cu decornatorul Roberts. c) Cu fierastraul electric. d) Cu costotomul. e) Cu cleştele Hodge. După excizia mugurelui cornual la viţei: a) Plaga se suturează în puncte separate. b) Plaga se suturează cu fir neresorbabil. c) Plaga se cicatrizează fără sutură. d) Hemoragia este abundentă şi greu de controlat. e) Se administreaza ser antitetanic. Amputarea coarnelor la tineretul taurin se face la vârsta de: a) 1-3 săptămâni. b) 3-6 luni. c) 18 luni. d) Înainte de apariţia suportului osos. e) După formarea sinusului cornual. Pentru amputarea coarnelor la tineretul taurin: a) Inelul de cauciuc este aplicat cu un dispozitiv special ( elastrator ) . . b) Se deschide sinusul cornual. c) Se poate folosi clestele pentru

ajustat copita. d) Sinusul frontal nu s-a format. e) Se îndepărtează numai ţesutul cornos . 21. Amputarea coarnelor la tineretul taurin se poate face cu: a) Costotomul. b) Elastratorul. c) Bisturiul şi foarfeca. d) Termocauterul. e) Ecrasorul. 22. Pentru amputarea coarnelor la tineretul taurin, cleştele de amputaţie se aplică: a) La 1-2 cm deasupra bureletului. b) La 0,5 cm deasupra bureletului. c) La orice nivel. d) Sub burelet. e) La jumătatea cornului. 23.

După detaşarea cornului, la tineretul taurin suprafaţa rămasă trebuie regularizată uniform, iar hemostaza se asigură:

a) Prin ligatură. b) Prin sutură hemostatică. c) Prin angiorafie. d) Mai întâi prin tamponament şi apoi prin torsiune cu vârful bisturiului e) Cu pansament în "8". 24. La ce nivel se poate face amputarea simpla a coarnelor la taurinele adulte? a) Sub burelet. b) La 1 cm deasupra bureletului. c) La bază cu excizia bureletului. d) Cu autoplastie cutanatat. e) La bază, deasupra sinusului cornual. 25.

a) De diagnostic. b) Economic. c) Preventiv. d) Chirurgical. e) Zootehnic. 27. Ce anestezie se face pentru amputarea simplă a coarnelor de la bază, la taurinele adulte? a) Numai anestezie loco-regională. b) Blocajul nervului cornual şi a nervului recurent. c) Tranchilizare şi anestezie locoregională. d) N.L.A si blocaj troncular cu xilazina. e) Narcoză cu stresnil + infiltraţie circulară la baza cornului. 28. Cum se închide sinusul cornual după amputarea simplă a coarnelor de la bază fără excizia bureletului? a) Prin autoplastie cutanată. b) Prin ţesut cicatricial în 3-4 săptămâni. c) Prin ţesut cicatricial în 3-4 zile. d) Prin cauterizare. e) Prin avulsia cornului. 29. Cum se regenerează cornul după amputare de la bază cu excizia bureletului? a) Nu se regenerează. b) Continuă să crească, mai ales la animalele tinere şi uneori necesită o nouă intervenţie după câţiva ani. c) Continuă să crească mai ales la animalele tinere şi necesită o nouă intervenţie după 3-4 săptămâni. d) Plaga se acoperă cu păr în 2-3 săptămâni. e) Se regenerează numai membrana cheratogenă, fără corn.

Ce anestezie se face pentru amputarea coarnelor la 1/3 de la vârf la taurinele adulte?

a) Tranchilizare şi anestezie locală. b) Este suficientă anestezia locală prin infiltraţie. c) Nu este necesară. d) N.L.A. e) Narcoza. 26. În ce scop se face amputarea coarnelor la taurinele adulte?

30. Ce complicaţii pot să apară după amputarea simplă a coarnelor de la bază la taurinele adulte? a) Nu se produc complicaţii. b) Sinuzite şi miaze. c) Sinuzite şi hemostază.

30

d) Sinuzite şi tromboflebite. e) Hemoragie abundentă cauterizare.

cornului: şi

31. Ce avantaje prezintă amputarea coarnelor la taurine cu excizia bureletului? a) Nu mai creşte un rudiment de corn. b) Este mai rapidă. c) Este mai laborioasă. d) Asigură creşterea cornului. e) Nu prezintă avantaje.

36.

32. Pentru amputarea coarnelor cu excizia bureletului la taurine pielea se incizează: a) Circular în jurul bazei cornului la 0,5 cm de acesta. b) Circular în jurul bazei cornului la 2,5 cm. c) Nu se incizează. d) Este secţionată cu ecrasorul, pentru hemostază. e) În formă de semilună sau paralel cu bureletul . 33. Ce avantaje prezintă amputarea coarnelor cu autoplastie cutanată? a) Este metoda cea mai laborioasă. b) Inchide complet sinusul cornual. c) Acoperă complet sinusul frontal. d) Păstrează integritatea cornului. e) Se poate realiza în condiţii de teren şi nu necesită anestezie generală. 34. Cum se face detaşarea cornului pentru amputare cu autoplastie cutanată a) Cu ferăstrăul sub burelet. b) Cu ferăstrăul deasupra bureletului. c) Cu ferăstrăul de sârmă la jumătate. d) Cu atenţie pentru a nu atinge osul. e) Cu electrocauterul pentru a preveni hemoragia. 35. Pentru amputarea coarnelor la taurine prin metoda cu autoplastie cutanată, pielea se decolează împreună cu ţesutul conjunctiv subcutanat descoperind baza

37.

38.

39.

40.

31

a) După desprinderea cornului. b) Cu lingura Volkman. c) Cu dificultate, pielea fiind aderenta la periost. d) Foarte uşor, pielea fiind aderentă la periost. e) Nu este necesară decolarea pielii. După amputarea cornului cu autoplastie cutanată, marginile plăgii: a) Se indeparteaza din cauza fibrelor elastice. b) Se suturează în puncte separate. c) Se cauterizează. d) Se lasă nesuturate pentru drenaj. e) Se excizează până la baza cornului. Ce avantaje prezintă decornarea prin constricţie elastică? a) Este o metodă simplă şi asigură închiderea sinusului cornual. b) Sângerarea este foarte redusă. c) Nu necesită anestezie. d) Este o metodă nesângeroasă. e) Nu este dureroasă. Ce dezavantaje prezintă amputarea coarnelor prin constricţie elastică? a) Opreşte procesele biologice în corn. b) Determină reacţie locală care asigură închiderea sinusului cornual. c) Produce durere de lungă durată şi disconfort. d) Nu afecteaza productia. e) Pot să rămână bonturi de corn cu tendinţă de creştere vicioasă. Ce anestezie se face pentru decornare prin constricţie elastică? a) Trebuie asigurată analgezia si miorelaxarea mai ales în prima săptămână dupa amputarea coarnelor. b) Tranchilizare şi blocaj troncular cu anestezice de lungă durată. c) Epidurala inalta.. d) Narcoza asociată cu infiltraţia locală. e) Nu necesită anestezie. Când se scot inelele folosite pentru

decornare prin constricţie elastică? a) Se desprind odată cu cornul după 1-2 săptămâni. b) Cad odată cu cornul după 35-40 de zile. c) Cad singure după 10-12 zile. d) Se inlocuiesc saptamanal. e) Se recuperează la abator. 41. Ce anestezie se face pentru amputarea coarnelor la oi şi capre? a) Este recomandabilă anestezia generală (N.L.A.). b) Nu este necesară anestezia. c) Narcoză şi blocaj troncular. d) Numai tranchilizare cu Domosedan. e) Se administrează sedative şi analgezice. 42. Cum se asigură hemostaza în amputarea coarnelor prin metode sângeroase la oi şi capre?

a) Nu necesită hemostază b) Tamponament şi garotaj la baza cornului. c) Ligatură sau cauterizare .. d) Forcipresura. e) Prin dilacerare. 43. Cum se previn sinuzitele după amputarea coarnelor la oi şi capre prin metode sângeroase? a) Nu necesită îngrijiri speciale, deoarece nu se deschide sinusul cornual. b) Oile şi caprele nu prezintă sinus cornual. c) Este obligatorie menţinerea pansamentului până la vindecare completă (2-4 săptămâni). d) Hemostaza preventiva. e) Se asigură drenajul, se aspiră secreţiile din plagă şi se îndepărtează ţesuturile necrozate.

3. T R E P A N A Ţ I I 3.1. TREPANATIA SINUSURILOR PARANAZALE Indicaţii: Deschiderea chirurgicală a sinusurilor paranazale (frontal, maxilar) se face în scop terapeutic în sinuzite purulente, tumori, parazitoze, extracţia prin respingere a ultimilor molari, corpi străini, osteite purulente şi în scop de diagnostic. Instrumentar: bisturiu, foarfecă, decolator de periost, trusa de trepanaţie, freză electrică sau manuală, instrumente şi materiale pentru hemostază şi sutură, lingura Volkmann. Anestezie: tranchilizare şi analgezie loco-regională sau N.L.A. Contenţia: decubitală şi cu capul bine fixat pe o pernă de piele sau improvizată din paie. Loc de elecţie: Pentru fiecare sinus diferă în funcţie de specie, vârstă şi scopul urmărit. 1. Trepanaţia sinusului frontal La cabaline: 1. pentru compartimentul superior, locul de elecţie este situat pe o linie care uneşte marginea superioară a arcadelor orbitare, la 2-3 cm de linia mediană a capului. 2. pentru ambele compartimente ale sinusului frontal, la jumătatea 32

distanţei dintre unghiul nazal al ochiului şi linia mediană. Aici este localizată şi comunicarea largă cu sinusul maxilar superior. 3. la 3-4 cm mai jos pentru compartimentul inferior. Trepanaţia sinusului frontal la bovine poate fi realizată în oricare punct, este pluricompartimentat şi ocupă toată jumătatea corespunzătoare a regiunii frontale. Aboral comunică larg cu sinusul cornual. Trepanaţia cea mai declivă poate fi efectuată la jumătatea distanţei dintre baza arcadei orbitare şi linia mediană. Pentru drenaj şi lavaje se pot perfora lamele osoase cu o pensă. La carnivore se foloseşte un trepan cu coroană mai mică sau un burghiu, iar locul de elecţie se găseşte între rudimentul de apofiză orbitară şi linia mediană. 2. Trepanaţia sinusului maxilar La cabaline, trepanaţia sinusului maxilar superior se poate face în mijlocul unui triunghi format de pleoapa inferioară, creasta zigomatică şi linia care uneşte unghiul intern al ochiului cu vârful crestei zigomatice. Pentru sinusul maxilar inferior, locul de elecţie se găseşte deasupra vârfului crestei zigomatice, iar la caii tineri la 1-2 cm sub aceasta. Trepanaţia pe linia ce uneşte unghiul intern al ochiului cu spina maxilară deschide ambele sinusuri maxilare separate de lama lui Goubaux. La bovine, sinusul maxilar prezintă un singur compartiment şi poate fi trepanat la nivelul tuberculului maxilar. Tehnica operatorie 1. Incizia pielii, ţesutului conjunctiv şi periostului pe o lungime de 3-4 cm la animalele mari, pe o direcţie care să asigure declivitatea. 2. Îndepărtarea marginilor plăgii şi decolarea periostului cu atenţie. 3. Trepanaţia sinusului şi extragerea rondelei, raclarea marginilor cu lingura Volkmann şi toaleta plăgii. 4. Evacuarea conţinutului prin aspirare şi sifonaj, se fac lavaje antiseptice care se repetă zilnic până la vindecare. În acest caz, plaga rămâne deschisă pentru tratament. Dacă nu au fost procese septice, plaga se suturează în puncte separate, aducând şi periostul în poziţie anatomică. 3.2. TREPANAŢIA CAVITĂŢILOR NAZALE Indicaţii: extirparea unor formaţiuni tumorale, necroza corneţilor nazali, osteodistrofii, hipertrofia corneţilor, corpi străini, paraziţi. Instrumentarul: anestezia şi contenţia sunt identice cu cele indicate pentru trepanaţia sinusurilor. Loc de elecţie: la 2-3 cm de planul median, pe o linie care uneşte mijlocul crestelor zigomatice. Tehnica operatorie: Intervenţia pe corneţii nazali este foarte hemoragică şi sunt necesare măsuri suplimentare de hemostază medicală (astringente, coagulante) şi chirurgicală (tamponament, cauterizare, electrocoagulare). 33

Prevenirea aspiraţiei pulmonare se poate face prin traheotomie sau intubaţie traheală. Se face o incizie de 6-8 cm, paralelă cu linia mediană, se decolează periostul şi se fac două sau trei trepanaţii aliniate longitudinal, distanţate la 2-3 cm. Punţile osoase vor fi îndepărtate cu dalta sau cu freza, creându-se astfel o deschidere de formă aproximativ dreptunghiulară, prin care se poate explora cavitatea nazală şi continua operaţia Se asigură hemostaza şi apoi se refac planurile anatomice, plaga suturându-se parţial. Se păstrează un spaţiu necesar pentru tratamente ulterioare. La cal, deschiderea cavităţii nazale se poate face şi la nivelul diverticulului nazal. În dreptul incizurii nazo-maxilare, se deschide peretele lateral al diverticulului nazal, la 2 cm înapoia narinei. A doua incizie se face în peretele medial al diverticulului nazal. Incizia se face cu mare atenţie pentru a nu leza extremitatea anterioară a cornetului superior care este foarte puternic vascularizat. Intervenţia se finalizează cu sutura pereţilor medial şi lateral al diverticulului nazal. Peretele lateral se suturează împreună cu pielea la care aderă. 3.3. APLICAREA INELULUI NAZAL LA TAUR Inelul nazal se aplică la tauri ca mijloc de constrângere pentru evitarea accidentelor. Inelul metalic se trece prin septul nazal înapoia nărilor şi rămâne implantat toată viaţa animalului. Contenţia: patrupodală, în travaliu sau legat, cu imobilizarea capului. Anestezia: tranchilizare şi anestezie locală de contact. Instrumentar: Inelul nazal este confecţionat din oţel inoxidabil sau nichelat, rotund pe secţiune şi articulat. Capetele sunt secţionate oblic cu marginea tăioasă şi prezintă un orificiu în care se introduce un ştift cu filet pentru fixare definitivă. Cleştele special tip Flessa pentru aplicarea inelului. Tehnica: Inelul metalic se introduce deschis în pensă şi se apropie de septul nazal, introducându-se cu fiecare braţ într-o nară. Se strâng braţele pensei care închid inelul şi apoi se retrage. Inelul se răsuceşte, aducându-se cu orificiul în afară pentru fixarea ştiftului care, după înşurubare completă, se rupe. În lipsa cleştelui, inelul se poate introduce printr-un orificiu produs cu bisturiul sau cu un trocar în septumul nazal. Hemoragia este redusă şi nu necesită îngrijiri speciale. 3.4. OPERAŢIA ÎN CENUROZĂ 34

Tratamentul chirurgical constă în extirparea veziculei de Coenurus cerebralis (forma larvară a teniei Multiceps multiceps) în stadiul al treilea de evoluţie clinică şi dezvoltare. Sunt afectate mai ales oile tinere şi mai rar tineretul bovin. Vezicula parazitară se dezvoltă expansiv, producând compresiunea şi dislocarea structurilor nervoase, determinând manifestări clinice caracteristice care permit localizarea acesteia. • lobul frontal: dromomanie, retropulsie şi sprijin cu regiunea frontală; • emisferele cerebrale: mers în manej cu capul deviat spre partea afectată; • lobul occipital: midriază, amauroză, imobilitate pupilară; • cerebelul: ataxie gravă cu pierderea echilibrului. Localizările superficiale mai ales în zona parietală determină ramolismentul compactei osoase care se deformează şi devine moale la palpare. Instrumentar: trusa obişnuită de chirurgie, la care se adaugă trusa de trepanaţie sau freză electrică, daltă, lingura Volkmann, tub de cauciuc sau de perfuzie, ser fiziologic. Contenţia decubitală, sterno-abdominală, cu capul fixat pe o pernă. Anestezie: Neuroleptanalgezie sau tranchilizare şi anestezie locală prin infiltraţie sau narcoză. Loc de elecţie: mijlocul zonei identificate prin palpare sau pe baza semnelor clinice. Folosirea mijloacelor moderne (tomografie, rezonanţă magnetică etc.) nu sunt accesibile în condiţii obişnuite de teren pentru diagnostic de mare precizie. La bovine, trepanaţia se face la 1-2 cm de linia mediană şi la 2-4 cm înapoia liniei care uneşte baza arcadelor orbitare. Tehnica operatorie: I. Se incizează pielea, fascia şi periostul care se decolează şi se face trepanaţia cu atenţie pentru a nu leza duramater sau cortexul cerebral. Dacă osul este subţiat, poate fi secţionat cu bisturiul, decupându-se o rondelă. Se incizează duramater anteroposterior sau în cruce şi se explorează substanţa nervoasă pentru identificarea şi extracţia veziculei. Se acordă atenţie deosebită hemostazei şi se face toaleta riguroasă a plăgii. În localizările superficiale, vezicula proemină la suprafaţă se identifică uşor şi este extrasă cu ajutorul pensei anatomice, evitându-se revărsarea conţinutului. Dacă localizarea este profundă, se explorează cu un ac de seringă în masa ţesutului nervos, în direcţii diferite. Pătrunderea acului în veziculă este marcată de apariţia unui jet de lichid transparent. Se aspiră parţial lichidul, lăsând acul ca reper, se introduce pe lângă el o pensă anatomică cu braţe lungi pentru crearea unei căi de acces în profunzime. În acest scop pensa se introduce cu braţele apropiate şi se retrage uşor cu braţele puţin depărtate. Se prinde vezicula într-o pensă şi se fac tracţiuni moderate cu altă pensă, cu atenţie, deoarece este foarte fragilă. Vezicula nu stabileşte aderenţe cu ţesutul nervos, astfel încât uneori răsucirea capului 35

animalului cu orificiul de trepanaţie în declivitate, corelată cu menţinerea unei presiuni în interior permite scoaterea lejeră a acesteia. Ruperea veziculei şi revărsarea lichidului cu porţiuni din perete şi scolecşi poate produce recidive. Lichidul se aspiră cu un tub adaptat la o seringă şi se fac lavaje cu ser fiziologic. Vl. Căpăţână recomandă o precauţie suplimentară, introducând în veziculă o soluţie scolecidă (arecolină bromhidrică 2%, Lugol etc.), prin acul de seringă menţinut în veziculă, înainte de extragerea ei. Se apropie marginile durei mater şi periostul după care se suturează pielea în puncte separate. Tratamentul postoperator urmăreşte protecţia plăgii, antibioticoterapie preventivă şi un regim igieno-dietetic corespunzător. Craniotomia prin decalotare Această metodă recomandată de M. Moldovan în 1977 se poate realiza în condiţii de laborator cu dotare corespunzătoare şi permite realizarea unui acces mai lejer spre veziculă şi explorarea emisferelor cerebrale, parcurgând următorii timpi operatori: • Incizia pielii şi a fasciei epicraniene pe o lungime de 12-15 cm în plan median. • Incizia periostului şi decolarea lui pe aceeaşi direcţie. • Secţionarea calotei craniene cu freza electrică în zona frontoparietală în formă dreptunghiulară cu dimensiunile de 3/4 cm. Există riscul deschiderii sinusului venos sagital, iar hemoragia este foarte gravă. • Se desprinde calota decupată şi se introduce într-un flacon cu ser fiziologic cu adaos de penicilină. Prin ridicarea calotei osoase se evidenţiază emisferele cerebrale şi o parte din cerebel. Din cauza presiunii, în localizările profunde, masa nervoasă proemină mai mult în partea respectivă. • Se incizează duramater. Se introduce acul, se extrage o parte din lichid până când presiunea se reduce aproape de normal, după care se procedează în mod asemănător cu metoda precedentă. Pe toată durata intervenţiei, se acordă atenţie deosebită hemostazei preventive şi evitarea formării unui hematom intracerebral. Se afrontează duramater şi se fixează calota osoasă în poziţie anatomică cu patru fire de sârmă V2A. • Periostul se reaşază şi este suturat cu catgut subţire în fir continuu. • Pielea se suturează în puncte separate cu fir neresorbabil. Plaga operatorie se acoperă cu un pansament protector, care se schimbă la 24 de ore şi apoi se menţine 10-12 zile, după care se scot şi firele de sutură. M. Moldovan (1977) a experimentat metoda de decalotare cu dalta tot în formă dreptunghiulară cu dimensiuni de 1,5 x 4 cm, orientată transversal. Suprafaţa este delimitată cu reneta şi apoi decupată cu dalta şi basculată caudal. Se pun în evidenţă emisferele cerebrale şi sinusul venos sagital. După extragerea veziculei, se aspersează soluţie de antibiotic, se 36

suturează periostul şi pielea. Tratamentul chirurgical în cenuroză poate duce la vindecare completă în peste 90% din cazuri. Insuccesele se datoresc diagnosticului greşit, localizării profunde a veziculei, vezicule multiple sau complicaţiilor postoperatorii. 3.5. CHESTIONAR 1.

Ce este trepanaţia sinusurilor paranazale? a) Deschiderea accidentală a sinusurilor. b) Deschiderea chirurgicală a cavităţii nazale. c) Deschiderea cutiei craniene în operaţia de cenuroză. d) Deschiderea chirurgicală a sinusurilor paranazale. e) Desprinderea ţesuturilor moi de pe os. 2. În ce scop se face trepanaţia sinusurilor paranazale? a) În scop preventiv. b) Cenuroza. c) Pentru extracţia prin respingere a molarilor. d) Pentru extracţia prin avulsie a molarilor. e) În sinuzite alergice. 3. Locul de elecţie în trepanaţia sinusului frontal la cabaline pentru compartimentul superior este: a) Pe linia care uneşte marginea superioară a arcadelor orbitare. b) Pe linia mediană a capului. c) Înapoia arcadei orbitare. d) Înaintea fosei temporale. e) La mijlocul distanţei dintre unghiul intern al ochiului şi baza arcadei orbitare. 4. Care este locul de elecţie pentru trepanaţia sinusului frontal la cabaline? a) Pe linia mediană a capului deasupra unghiului nazal al ochiului. b) Jumătatea distanţei dintre unghiul nazal al ochiului şi linia mediană. c) La 2-3 cm de planul median pe o

linie care uneşte marginea superioară a arcadelor orbitare. d) La 2 cm sub arcada orbitară. e) Deasupra fosei temporale. 5. Unde se găseşte locul de elecţie pentru trepanaţia sinusului frontal la carnivore? a) Deasupra arcadei zigomatice. b) La marginea apofizei orbitare. c) Între rudimentul de apofiză orbitară şi linia mediană. d) La marginea caudala a fosei temporale . e) La baza spinei maxilare. 6. Unde se poate face trepanaţia sinusului frontal la taurine? a). La jumătatea arcadei zigomatice. b) La jumătatea distanţei dintre baza arcadei orbitare şi baza urechii. c) În oricare punct, pe jumătatea corespunzătoare a regiunii frontale d) La baza arcadei zigomatice. e) Pe o linie care uneşte cele două spine orbitare. 7. Care este locul de elecţie pentru trepanaţia sinusului maxilar superior la cabaline? a) Mijlocul triunghiului format de pleoapa inferioară, unghiul nazal al ochiului şi linia mediană. b) Linia care uneşte spina maxilară cu creasta zigomatică. c) Mijlocul triunghiului format de pleoapa inferioară, creasta zigomatică şi linia care uneşte unghiul intern al ochiului cu vârful crestei zigomatice. d) Vârful spinei maxilare.

37

e) Apofiza bazilară. 8. La bovine, sinusul maxilar prezintă un singur compartiment şi poate fi trepanat:

9.

10.

11.

12.

a) La mijlocul crestei zigomatice. b) La nivelul tuberculului maxilar. c) În dreptul incizurii labiale. d) La 3 cm de baza cornului. e) La 0,5 cm sub creasta zigomatică. Instrumentarul pentru trepanaţia sinusurilor cuprinde şi: a) Traheotom Thompson. b) Lingura Volkmann. c) Trusa de ortopedica. d) Ansa Weber. e) Comprese sterile. Cum se închide plaga după trepanaţie? a) După evacuarea colecţiilor purulente, plaga se sutureaza b) Dacă nu au fost procese septice, plaga se suturează, aducând şi periostul în poziţie anatomică. c) După rezecţia periostului, plaga se suturează în puncte separate. d) Este interzisă închiderea prin sutură. e) Se recuperează rondela osoasă care se fixează cu agrafe metalice. Care este locul de elecţie în trepanaţia cavităţilor nazale? a) La 2-3 cm de planul median, pe o linie care uneşte mijlocul crestelor zigomatice. b) Pe linia mediană dorsală a nasului. c) Pe linia care uneşte unghiul nazal al ochiului cu spina maxilara. d) Pe linia care uneşte vârful spinei maxilare cu diverticulul nazal. e) La 2 cm de unghiul nazal al ochiului. Cum se asigură hemostaza în intervenţii pe corneţii nazali? a) Nu sunt necesare măsuri suplimentare de hemostază. b) Sunt necesare măsuri suplimentare de hemostază medicală şi chirurgicală.

c) Nu se pot aplica metodele de hemostază chirurgicală. d) Hemostaza medicală este suficienta. e) Se face traheotomie de urgenţă 13. Cum se previne aspiraţia pulmonară în operaţia de trepanaţie a cavităţiilor nazale? a). Prin lavaje cu soluţii astringente. b) Asigurând un drenaj permanent. c) Prin traheotomie sau intubaţie traheală. d) Cu ajutorul laringoscopului. e) Prin scurtarea duratei operaţiei. 14. Selectaţi timpii operatori care se regăsesc la trepanaţia cavităţilor nazale: a. Se îndepărtează periostul cu dalta b) Se fac 2-3 trepanaţii bilaterale. c) Se face o incizie de 6-8 cm, paralelă cu linia mediană a nasului şi se decolează periostul. d) Se asigură hemostaza şi se răsuceşte cu 1800 . e) Se suturează mucoasa nazală în puncte separate cu catgut. 15. La cal, deschiderea cavităţii nazale se poate face şi la nivelul diverticulului nazal. În acest caz, locul de elecţie este: a) La 2 cm inaintea septului nazal. b) La 2 cm inapoia narinei. c) La comisura inferioară a narinei. d) Prin septul nazal. e) La varful cornetului nazal. 16. Cum se poate introduce inelul nazal la taur? a) Cu acul Reverdin b) Cu ajutorul cleştelui Hodge. c) Cu ajutorul cleştelui Flessa. d) Are sistem propriu de fixare. e) Prin apasare cu mana. 17. Cum se asigură hemostaza după aplicarea inelului nazal la taur? a). Ligatură şi cauterizare. b) Tamponament şi forcipresură. c) Hemoragia este redusă şi nu necesită îngrijiri speciale

38

d) Pansament compresiv. e) Prin strângerea inelului nazal. 18. Vezicula parazitară în cenuroza cerebrală se dezvoltă expansiv producând compresiunea şi dislocarea structurilor nervoase, determinând manifestări clinice care permit localizarea acesteia:

e) Se aspiră parţial lichidul cefalorahidian. 21. Pentru extragerea veziculei de coenurus, se succed următoarele manopere după reperarea acesteia cu un ac de seringă care se ţine pe loc ca reper: a) Se introduce pe lângă ac o sonda canelata pentru crearea unei căi de acces în masa creerului. b) Se prinde vezicula într-o pensă anatomica şi se fac tracţiuni moderate cu altă pensă. c) Se desprinde vezicula de ţesutul nervos prin dilacerare. d) Se fragmentează vezicula pentru a fi extrasă mai uşor. e) Se extrage vezicula în totalitate prin tracţiuni moderate, deoarece este fragilă si se fixeaza la duramater.

a) Lobul frontal: ataxie gravă cu pierderea echilibrului b) Lobul frontal: dromomanie, mers în manej sprijin cu regiunea frontală şi retropulsie. c) Lobul occipital: midriază, amauroză, imobilitate pupilară. d) Cerebel: Dromomanie, retropulsie şi amauroză. e) Emisferele cerebrale: Mers in manej, cu capul deviat spre partea afectată, timpanism. 19. Vezicula de Coenurus poate să determine ramolismentul compactei osoase care se deformează şi devine moale la palpare: a). În localizările frontale. b) Numai la ovine în stadiul incipient al bolii. c) În localizările superficiale mai ales în zona parietală d) Veziculele multiple localizate profund. e) Localizarea în lobii temporali. 20. Selectaţi timpii operatori care se regăsesc la operaţia în cenuroză la oaie: a) Trepanaţia sclerei. b) Se incizează fascia epicraniana antero-posterior sau în cruce. c) Se explorează masa ţesutului nervos cu o sondă butonată în localizările profunde. d) In localizarile profunde, se explorează masa ţesutului nervos cu un ac de seringă

22. Ruperea veziculei de coenurus şi revărsarea lichidului cu porţiuni din perete şi scolecşi în interiorul creerului poate să aibă următoarele consecinţe: a). Supuraţie b) Focare metastatice. c) Recidiva. d) Nu are consecinţe. e) Se produc complicaţii neuronale. 23. Operaţia în cenuroză prin decalotare prezintă următoarele avantaje: a) Necesită o dotare specială. b) Este mai laborioasă. c. Metoda este mai uşor de realizat în condiţii de teren d) Se păstrează calota osoasă care se fixează în poziţie anatomică cu fire de sârmă V2A. e) Permite un acces mai lejer spre veziculă şi explorarea emisferelor cerebrale

39

4. CHIRURGIA BUCO-MAXIOLO-FACIALĂ Cavitatea bucală este un organ de mare complexitate, expus la numeroase agresiuni mecanice, chimice, biologice şi necesită atenţie deosebită pentru asigurarea unei funcţionalităţi ireproşabile. Tulburările de prehensiune, masticaţie şi deglutiţie determină alte perturbări digestive cu urmări negative asupra producţiei şi sănătăţii animalelor. 4.1. OPERAŢIA ÎN TICUL SUPTULUI LA BOVINE Ticul suptului este o tulburare de comportament manifestată prin consumul laptelui propriu (autosugere) sau de la alte vaci la păşune sau în stabulaţie liberă. Acest viciu produce pagube importante prin stresul provocat celorlalte animale, scăderea producţiei de lapte, mastite, întreruperea dezvoltării fiziologice a mamelei, tulburări endocrine etc. Prevenirea ticului suptului se poate încerca prin mijloace nechirurgicale: eliminarea de la reproducţie a animalelor care prezintă ticul suptului, igiena corespunzătoare, evitarea aglomeraţiilor de animale în adăposturi şi legarea la jgheab, administrarea unor raţii echilibrate. În scop terapeutic, s-au încercat mijloace nechirurgicale cu rezultate nesigure sau efect de scurtă durată. Metodele chirurgicale reduc mobilitatea limbii, împiedică formarea jgheabului lingual şi crearea vidului necesar suptului. S-au experimentat diferite metode care au dat rezultate bune în peste 80% din cazuri: apexectomia, extirparea unui lambou în felie de pepene pe faţa ventrală, aplicarea unor puncte de foc penetrante la acelaşi nivel sau excizia unui lambou transversal pe faţa ventrală. Instrumentar: bisturiu, foarfecă, pense hemostatice, instrumente şi materiale pentru sutură. Anestezie: tranchilizare şi blocaj troncular al nervilor lingual şi hipoglos sau NLA. Contenţia: în travaliu cu imobilizarea capului sau decubitală şi sprijinirea capului pe un balot de paie acoperit cu o prelată sau pe o pernă de piele.. Tehnica operatorie: 1. Apexectomia parţială: Se excizează jumătate din vârful limbii printr-o incizie în formă de "L" întors (Berthet). Se exteriorizează limba animalului şi se aplatizează cu mâna sau cu o clupă de lemn care serveşte şi la imobilizarea acesteia. Se face o incizie longitudinală de 10 cm şi apoi una transversală (perpendiculară pe prima), la capătul acesteia. Se face o sutură bietajată cu Dexon. În primul strat se suturează musculoasa şi apoi mucoasa cu acelaşi fir, dar în puncte separate. Swenson a făcut extirparea vârfului limbii în formă de "V" cu vârful 40

orientat spre bază. Este neceseară o sutură hemostatică monoplană cu atenţie deosebită la primul punct aplicat în porţiunea cea mai groasă a limbii în vârful "V"-ului. 2. Apexectomia totală: Această metodă a fost recomandată de Tadmor şi Ayalon, fiind aplicată şi la noi cu rezultate foarte bune. După exteriorizarea limbii şi aplatizarea acesteia în clupe sau cu o pensă de baraj intestinal, se realizează o incizie oblică pornind la 2-3 cm în partea stângă până la 10-12 cm în partea dreaptă. Se excizează vârful limbii în greutate de 80-120 g, după care se face o sutură monoplană în puncte separate cu fir neresorbabil. Nodurile vor fi plasate spre partea ventrală. Firele cad singure după 10-14 zile. Fenomenele inflamatorii şi microbismul local determină microsupuraţii şi secţionarea marginilor care devin franjurate. Reducerea tensiunii asupra punctelor de sutură se poate realiza prin orientarea oblică dorso-ventral în sens oral-aboral în jumătarea superioară, după care se continuă vertical. Partea dorsală se prezintă ca o clapetă care, după aducere peste cea ventrală şi sutură, determină o linie cicatricială pe marginea ventrală. Reducerea mobilităţii nu afectează prehensiunea după vindecare, dar este suficientă pentru combaterea suptului. Apexectomia este urmată de fenomene inflamatorii în toate cazurile, de intensităţi variabile, cu salivaţie abundentă şi masticaţie "în gol". În primele 3-4 zile, animalele sunt hrănite cu barbotaje, apoi se revine la furaje fibroase după 7 zile. Antibioticoterapia se menţine 6-7 zile. 3. Extirparea unor lambouri în "felie de pepene" pe partea ventrală a limbii. Radomir a experimentat extirparea a două lambouri paralele cu rafeul median, din stratul muscular al limbii cu grosimea de 1 cm şi lungimea de 5 cm, pornind la 3-4 cm de vârf. Plaga se suturează în puncte separate. S. Bolte şi colab. îndepărtează un singur lambou pe partea ventrală a limbii, urmată de sutură monoplană cu aţă chirurgicală. Antibioticoterapia se instituie 5-6 zile şi alimentaţia suculentă cu revenire progresivă la alimentaţie normală. 4. Aplicarea unor puncte de foc penetrante este mutilantă, dar se face sub anestezie generală. Cauterul pătrunde prin partea ventrală 1-1,5 cm. Inflamaţia puternică a limbii este urmată de cicatrici retractile care micşorează mobilitatea limbii. După intervenţia operatoare, în ticul suptului pot să apară accidente şi complicaţii care necesită supraveghere şi tratament corespunzător: hemoragie, glosită, gangrenă umedă. 4.2.

AMPUTAREA CIOCULUI

Amputarea ciocului (debecarea) se poate face la pui în prima săptămână după ecloziune sau la 8-12 săptămâni, concomitent cu alte acţiuni sanitar41

veterinare sau zootehnice. La păsările adulte, debecarea se face individual, în scop terapeutic. Dacă se impune debecarea în masă, la găinile ouătoare se va evita sezonul de ouat. Indicaţii: prevenirea şi combaterea canibalismului şi alotriofagiei, ciocul crescut în exces sau deformat făcând dificilă sau imposibilă prehensiunea sau risipind furajele. Contenţie: Pasărea se imobilizează cu mâna şi se fixează capul, deschizând cavitatea bucală printr-o uşoară apăsare la comisuri. Fiecare valvă este secţionată transversal separat pentru a evita lezarea limbii. Tehnica: În funcţie de tehnologia de creştere, mijloacele folosite şi vârsta păsărilor, debecarea poate fi: • uşoară: este secţionat numai vârful ciocului sau 1/3 din valva superioară; • moderată: se îndepărtează 2/3 din valva superioară şi 1/3 din cea inferioară; • severă: amputarea interesează 2/3 din ambele valve ale ciocului. Alegerea metodei este determinată de gravitatea tulburărilor pentru care este solicitată debecarea. Secţionarea ciocului se poate face cu foarfeca la pui şi cu un cleşte sau costotom la adulte, după care se face cauterizarea termică sau chimică pentru hemostază. Se acordă atenţie deosebită valvei superioare unde artera palatină poate ridica probleme deosebite pentru hemostază. La pui se poate face amputarea direct cu electrocauterul sau cu un laser chirurgical adaptat pentru debecare. Acesta asigură şi hemostaza prin fotocoagulare. Postoperator se asigură un strat mai gros al furajelor în jgheabul de alimentare. După 10 zile dela intervenţie, păsările pot să consume hrana liber şi fără dificultăţi. 4.3.

OPERAŢII PE CANALELE ŞI GLANDELE SALIVARE

1. Operaţia în chistul salivar sublingual: Chistul salivar sublingual, cunoscut sub denumirea populară de "ranulă" sau "broscuţă", are evoluţie rapidă şi dramatică, dislocând limba care este propulsată între tablele dentare, deglutiţia este stânjenită, animalul este speriat. El se formează prin obstrucţia canalelor glandelor salivare monostomatice (Rivinius, Bartholin) şi în câteva ore poate să atingă dimensiunea unui ou de găină, vizibil de la exterior, de culoare violacee. Se întâlneşte la câini şi mai rar la pisici. Anestezia: NLA sau tranchilizare şi anestezie locală de contact. Contenţie: decubit lateral pe masa de operaţie cu partea afectată deasupra. Instrumentar: bisturiu, foarfecă curbă, pense hemostatice, pensă chirurgicală, aspirator de secreţii, pensă de limbă, speculum bucal, pensă porttampon. 42

Tehnica operatorie: După aseptizarea cavităţii bucale în dreptul chistului se face incizia longitudinală a acestuia, având grijă să asigurăm evacuarea salivei care este de consistenţă crescută şi se revarsă sub presiune. Marginile plăgii rezultate se prind într-o pensă şi se excizează cât mai profund în ambele părţi. Se face toaleta plăgii, se pensulează cu tinctură de iod sau betadină şi se lasă nesuturată. 2. Extirparea chistului glandei submandibulare Chistul glandei submandibulare se formează pe traiectul canalului Wharton, în jgheabul mandibular sau înapoia ramurei recurbate a mandibulei. Se întâlneşte mai frecvent la câine, unde apare ca o formaţiune globuloasă, nedureroasă, cu elasticitate redusă. Instrumentar: cel obişnuit pentru intervenţii chirurgicale, la care se adaugă lingura Wolkmann cu margini foarte bine ascuţite sau chiureta. Anestezia: generală, NLA sau narcoză. Contenţia: decubit dorsal, pe masa de operaţie. Tehnica: Se face o incizie longitudinală sau "în felie de pepene" pe direcţia chistului interesând pielea, muşchiul pielos şi fascia, cu mare atenţie, încercând păstrarea integrităţii lui prin disecţie, fără dilacerare. Peretele chistului este foarte fragil şi, dacă se deşiră, se revarsă conţinutul vâscos de culoare galben-cenuşiu. Se continuă disecţia din părţile laterale până se ajunge la canalul Wharton, unde se aplică ligatură cu fir sintetic resorbabil mai întâi în porţiunea orală şi apoi aboral. Se poate face disecţie parţială, iar partea profundă se chiuretează, identificând orificiile de intrare şi ieşire pe canal. Glanda submandibulară se atrofiază, dar pentru evitarea recidivelor şi chiar a fistulei salivare, se recomandă disecţia şi extirparea ei. Aceasta se găseşte foarte uşor între rădăcinile venei jugulare, având o formă globuloasă. Se poate confunda cu ganglionii limfatici de care se diferenţiază uşor prin topografie, evidenţierea canalului Wharton sau pe secţiune. Postoperator se asigură drenajul 7-10 zile şi protecţia împotriva traumatismelor şi a infecţiei. 3. Operaţia în litiaza salivară Calculii salivari se formează pe traiectul canalelor Wharton şi Stenon, producând obstrucţia urmată de retenţie salivară cu inflamaţie, formarea chistilor în care se creează condiţii pentru cristalizarea sărurilor şi noi depuneri. Acestea duc la formarea altor calculi sau creşterea celor existenţi. Tratamentul este numai chirurgical şi constă în extragerea calculilor şi restabilirea permeabilităţii canalului respectiv. Examenul radiologic este oportun şi posibil de realizat la animalele mici, dar la taurine şi cabaline este suficient examenul clinic în care palparea oferă date suficiente pentru diagnostic. Anestezie: generală. Contenţie: decubit lateral pe masa de operaţie. Instrumentar: trusa obişnuită, la care se adaugă şi materiale de sutură resorbabile 3/0 - 4/0 cu ace atraumatice. Tehnica operatorie: Se incizează toate straturile anatomice până la canalul glandular, izolându-se porţiunea ectaziată, apoi se deschide longitudinal 43

şi se evacuează calculul. Dacă dilataţia este foarte mare şi peretele alterat este recomandabilă extirparea acestuia şi a glandei subandibulare. În cazul canalului Stenon, acesta se ligaturează şi se încearcă provocarea sclerozei glandei parotide prin injectarea unor substanţe iritante: soluţia Lűgol, clorură de zinc 10%, azotat de argint 5%, Lotagen etc. După evacuarea calculilor se controlează permeabilitatea canalului salivar mai ales în porţiunea terminală şi se introduce un cateter sau o sondă metalică peste care se suturează peretele în puncte separate. Sutura fasciei conjunctive şi a pielii în puncte separate se poate face bietajat sau monoplan. 4. Operaţia în fistula salivară Fistula salivară se întâlneşte mai frecvent la cabaline, în urma accidentelor de stradă şi la carnasiere în urma traumatismelor provocate de muşcătură, intervenţii chirurgicale neglijente, complicaţii post-traumatice etc. La cabaline se produc de obicei la nivelul incizurii mandibulare, unde canalul Stenon nu este protejat, iar la câine apare frecvent ca fistulă facială. Secreţia salivară se revarsă şi murdăreşte părul din vecinătate. Metoda terapeutică se alege în funcţie de poziţia fistulei salivare. Dacă fistula este situată în dreptul vestibulului lateral al cavităţii bucale, este uşor să se tranforme fistula externă într-o fistulă bucală, care se epitelizează, asigurând drenarea salivei. Dacă fistula este situată la nivelul incizurii vasculare a mandibulei sau în jgheabul mandibular, nu se poate reface traiectul şi se va încerca scoaterea din funcţie a glandei parotide prin ligatura canalului Stenon, după injectarea în direcţie retrogradă a unei substanţe sclerozante. 1. Crearea unei fistule bucale a canalului Stenon Instrumentar: bisturiu, foarfecă, sondă butonată, pense hemostatice, pensă chirurgicală, trocar. Anestezie: N.L.A. sau tranchilizare şi anestezie locală Contenţie: decubitală, capul imobilizat. Tehnica: Se aseptizează orificiul fistulei faciale şi se perforează regiunea maseterină sau buccinatorie cu trocarul la nivelul acesteia. Prin canulă se introduce o meşă de tifon îmbibată în soluţie de sulfatiazol sau Lűgol. Capătul meşei introdus în cavitatea bucală se scoate pe la comisura buzelor pe partea respectivă şi se leagă cu cel rămas afară, formând un inel. Meşa se mişcă zilnic, formându-se un traiect nou. După o săptămână, se scoate meşa, iar pielea împreună cu fascia se suturează, închizând comunicarea cu exteriorul. Dacă se poate repera capătul canalului salivar, acesta se izolează, apoi se introduce într-un tub subţire din material plastic (ex. tub de perfuzor), care va conduce secreţia salivară până în cavitatea bucală. În acest caz se suturează de la început pielea şi fascia. Tubul de plastic se extrage după 8-12 zile, prevenind eliminarea precoce a acestuia prin fixare cu 2-3 puncte de sutură nepenetrante. 2. Ligatura canalului Stenon Instrumentar: cel obişnuit pentru incizii, hemostază şi sutură, la care se poate adăuga acul Deschamp ascuţit şi o seringă cu ac bont. Anestezie: N.L.A. sau tranchilizare şi anestezie locală prin infiltraţie. 44

Contenţie: decubit lateral, cu capul în extensie. Tehnică: Se incizează pielea 3-4 cm la nivelul fistulei, pe direcţia canalului Stenon, se izolează canalul şi se introduce acul bont în lumenul acestuia. Se trece un fir de sutură în jurul canalului şi se ligaturează pentru fixarea acului. Se injectează retrograd o soluţie iritantă (Lűgol, clorură de zinc 10%, acid lactic, azotat de argint 5%, vaselină sau parafină încălzite până la topire, 40-600 C) sub presiune. Apoi se retrage acul şi se aplică o ligatură definitivă pe canal cu fir neresorbabil. Se refac planurile anatomice prin sutură şi se asigură cicatrizarea plăgii operatorii. Grigorescu recomandă atropinizare postoperatorie pentru reducerea secreţiei salivare, iar dacă fistula are sediul în jgheabul mandibular, locul de elecţie poate fi triunghiul lui Viborg. 4.4.

REZECŢIA COLŢILOR

Indicaţii: anomalii de creştere sau tocire a dinţilor, apariţia unor proeminenţe peste nivelul tablei dentare producând jenă în masticaţie şi leziuni ale formaţiunilor moi din cavitatea bucală. Instrumentar: pila manuală de rabotaj sau freza electrică, speculum bucal, dalta, ferăstrău de sârmă. Anestezia: tranchilizare şi blocajul troncular al nervilor maxilar sau alveolomandibular, după caz. Contenţia: patrupodală în travaliu sau lângă un perete pentru animalele mari, iar cele mici se imobilizează pe masa de operaţie. Tehnica operatorie: Colţii izolaţi puţin voluminoşi pot fi rezecaţi cu cleştele sau cu dalta care se loveşte moderat cu ciocanul. Vor fi evitate loviturile puternice care pot produce fracturi dentare sau leziuni bucale. Rezecţia colţilor voluminoşi se face cu cleştele special sau cu ferăstrăul de sârmă. Se aplică un speculum bucal, se deschide gura animalului şi apoi se rezecă porţiunea afectată. La taurine se poate deschide mai uşor gura şi apoi se aplică un speculum bucal simplu sau un căluş de lemn sau se tracţionează limba lateral. Suprafaţa dentară se netezeşte apoi cu pila de rabotaj. Capul animalului se ţine în declivitate pentru a evita pătrunderea porţiunilor desprinse din coroana dentară în faringe şi deglutiţia lor. În acelaşi scop se fac irigări ale cavităţii bucale cu soluţie de permanganat de potasiu 1% cu ajutorul unui irigator. La porcine, pentru prevenirea agresivităţii şi canibalismului, se face rezecţia incisivilor ascuţiţi sau a caninilor cu cleştele sau ferăstrăul de sârmă. Purceii uneori prezintă incisivi chiar de la naştere sau cresc repede în prima săptămână de viaţă. Prezenţa acestora provoacă leziuni mamare la scroafe care, din cauza durerii, refuză să mai alăpteze. În acest caz, purceii se controlează şi se taie toţi incisivii la nivelul gingiei şi apoi periodic până la 45

înţărcare. Creşterea acestora este continuă, iar rezecţia lor nu afectează dentiţia permanentă. 4.5. NIVELAREA NEREGULARITĂŢILOR DENTARE Se recomandă mai ales la ierbivorele în vârstă la care suprafeţele dentare se tocesc neuniform, formând adevărate creste la nivelul molarilor, împiedicând masticaţia. Acestea se formează pe marginea externă a tablei dentare superioare şi pe cea internă a celei inferioare şi produc leziuni ale limbii sau ale mucoasei buccinatorii. Instrumentar: speculum bucal, pila de rabotaj sau freze electrice. Contenţia: Animalele sunt imobilizate în poziţie patrupodală. Tehnica de lucru: Se deschide cavitatea bucală şi se nivelează crestele respective prin mişcări înainte şi înapoi sub protecţie manuală, pentru a nu leza formaţiunile moi. La sfârşit se fac lavaje cu soluţie de permanganat de potasiu 1%o. La purcei, manopera o poate realiza un singur ajutor după care controlează cu degetul ambele arcade dentare care trebuie să rămână netede. 4.6. EXTRACŢIILE DENTARE Extracţiile dentare sunt intervenţii laborioase, practicate mai ales la animalele bătrâne, când tratamentul conservator nu se poate aplica: fracturi dentare, carii avansate, osteomielită, abcese, gangrenă pulpară, paradontopatie, tumoră odontogenă sau mandibulară. La tineret, mai ales la carnivore, se fac extracţii dentare în anomalii numerice (poliodontie), persistenţa dentiţiei de lapte (mai frecvent la canini), anomalii de direcţie sau de poziţie (heterotopie). Instrumentar: speculum bucal, cleşti pentru extracţie dentară, spatule, decolatoare, elevatoare, dălţi. Cleştii dentari pentru animale mari au o formă robustă, cu braţe lungi şi suport pentru basculare, iar în stomatologia canină se adaptează instrumentarul de uz uman. Anestezie: Pentru speciile de animale mari, este suficientă tranchilizarea şi blocajul troncular al nervilor corespunzători. La animalele mici, este necesară neuroleptanalgezia sau narcoza. Contenţia: Animalele mari se imobilizează în travaliu sau în poziţie decubitală cu fixarea capului într-o poziţie convenabilă şi gura deschisă cu speculum bucal. La animalele mici, contenţia se face pe masa de operaţie în decubit lateral pe partea opusă celei pe care se face intervenţia. Tehnica operatorie 1. Extracţia dintelui prin avulsie. După imobilizarea dintelui în alveolă, fără a traumatiza gingia, se aplică un cleşte de dimensiuni corespunzătoare. Cleştele cuprinde coroana dintelui în totalitate şi se continuă mobilizarea acestuia prin mişcări de lateralitate şi de rotaţie. Mobilizarea incompletă a 46

dintelui poate să determine deşirări ale gingiei, fracturi ale alveolei, urmate de hemoragie abundentă. Extracţia se face prin avulsie şi rotaţie, având pregătite materiale pentru tamponament cu antiseptice şi coagulante sau astringente. Caninii de lapte persistenţi la carnivore au rădăcina foarte bine dezvoltată, ajungând până la mucoasa nazală pe care o antrenează împreună cu ţesuturile adiacente în timpul extracţiei, producând hemoragie abundentă cu exprimare bucală şi nazală. În acest caz, rădăcina dintelui este de 2-3 ori mai mare decât coroana şi necesită incizia gingiei şi a paretelui lateral al alveolei pentru a secţiona ligamentul alveolo-dentar. Dinţii de lapte sunt fragili şi se rup uşor dacă se strâng prea tare sau nu se trag în direcţia axului longitudinal. Resturile de rădăcină se vor extrage obligatoriu, deoarece predispun la infecţii sau modifică poziţia dintelui care creşte. Din cavitatea alveolară se vor îndepărta ţesuturile necrozate, secreţiile purulente sau corpii străini dacă există, se aseptizează şi se instituie tratament postoperator diferenţiat în funcţie de aspectele patologice constatate: antibiotico-terapie, seroprevenţie antitetanică, dietă etc. 2. Extragerea dintelui prin respingere Unele situaţii speciale (tocirea exagerată a dintelui, fractura completă a coroanei dentare, granulom, rădăcini divergente, fractură intraalveolară în timpul extracţiei unui dinte cu cleştele) impun metoda extracţiei prin respingere. Instrumentar: bisturiu, foarfecă, trepan depărtătoare, dălţi dentare, decolator de periost, lingura Volkmann, cleşte dentar, speculum bucal, freze dentare. Anestezie: NLA sau narcoză. Contenţie: decubit lateral pe partea opusă. Tehnica operatorie: • incizia pielii şi a ţesuturilor subiacente până la os deasupra rădăcinii dintelui afectat; • decolarea periostului; • trepanaţia în zona de protecţie a rădăcinii dintelui; • respingerea dintelui din alveolă spre cavitatea bucală cu o daltă boantă pe care se aplică lovituri uşoare cu un ciocan; • extracţia dintelui prin cavitatea bucală cu o pensă sau cu cleştele. Manoperele vor fi executate cu prudenţă pentru a evita fractura maxilarului 4.7. CHESTIONAR 1. În ce scop se face rezecţia caninilor la porcine? a) Pentru prevenirea suptului. b) Pentru stimularea masticaţiei. c) Previne automutilarea.

d) Reduce agresivitatea. e) Produc jenă în masticaţie. 2. De ce se face rezecţia colţilor la purcei? a). În scop economic

47

b) Creşterea este continuă şi tulbură masticaţia. c) Produc jenă în deglutiţie. d) La această specie nu se face rezecţia colţilor. e) Provoacă leziuni mamare la scroafă. 3. Cu ce se face nivelarea neregularităţilor dentare? a) Cu dalta şi cu cleştele. b) Cu un cleşte special. c) Cu pila de rabotaj. d) Cu speculum bucal. e) Cu lingura Volkman. 4. Cum se imobilizează calul pentru nivelarea neregularităţilor dentare? a) Decubit dorsal b) Poziţie patrupodală. c) Pe un pat de paie improvizat. d) Pe masa de operaţie. e) Se leagă în opt 5. Ce anestezie se face pentru efectuarea extracţiilor dentare la animalele mari ? a) Este suficientă tranchilizarea şi blocajul troncular al nervilor corespunzători. b) La animalele mici este necesară neuroleptanalgezia sau narcoza. c) În mod obişnuit nu se face anestezie. d) Înfiltraţie directă cu anestezice locale. e) Narcomiorelaxare. 6. Prin ce metode se pot extrage dinţii la animale? a) Prin tamponament. b) Ablatie. c) Respingere. d) Împingere. e) În decubit lateral. 7. Mobilizarea insuficientă a dintelui înainte de extracţia prin avulsie poate să favorizeze următoarele accidente:

e) Ruperea pulpei dentare. 8. După extragerea dintelui prin avulsie, hemostaza se realizează prin următoarele metode: a)Tamponament. b) Ligatură vasculară. c) Angiotripsie. d) Torsiune limitată. e) Forcipresură. 9. În ce direcţie se trage dintele după mobilizare pentru extracţia prin avulsie? a) Înainte. b) Înapoi. c) Lateral. d) În direcţia axului longitudinal. e) În toate direcţiile. 10. Dinţii de lapte sunt fragili şi se rup uşor. Ce se întâmplă cu resturile de rădăcină rămase? a) Se resorb în 2-3 săptămâni. b) Se vor extrage obligatoriu. c) Se lasă pe loc. d) Cad singure după creşterea dintelui permanent. e) Se integrează în dentiţia permanentă. 11. În ce afecţiuni se impune extracţia dintelui prin respingere? a) Abces alveolar. b) Fractura completă a coroanei dentare . c) Dinţi ectopici. d) În lipsa unui cleşte corespunzător. e) Stare de colaps. 12. Ce instrumente sunt necesare în trusa pentru extracţia dintelui prin respingere? a) Bisturiu, foarfecă, trepan, speculum bucal departator trivalv. b) Lingura Volkmann, dălţi dentare, decolator de periost, trepan. c) Depărtătoare, cleşte dentar, broşă Kirschner. d) Sondă canelată, periostotom, speculum Polansky. e) Speculum bucal, trepan, clupe.

a) Deşirarea coroanei. b) Fracturi ale alveolei urmate de hemoragie. c) Ruperea ligamentului alveolodentar. d) Deteriorarea dentinei.

48

13.

Care dintre timpii operatori enumeraţi se regăsesc la extragerea dinţilor prin respingere?

d) Aplicarea unor puncte de foc penetrante pe faţa dorsala a limbii. e) Aplatizarea limbii cu clupe.

a) Incizia pielii şi a ţesuturilor subiacente si a osului b) Decolarea periostului şi trepanaţia în zona de proiecţie a rădăcinii dintelui. c) Extragerea dintelui prin mişcări de rotaţie şi avulsie. d) Extragerea dintelui în cavitatea bucală cu o pensa dreapta. e) Extracţia dintelui prin orificiul rămas după trepanaţie.

17. Ce metode de anestezie se pot folosi pentru operaţia de apexectomie în ticul suptului la vacă?

14. Prevenirea ticului suptului se poate face şi prin următoarele mijloace nechirurgicale:

18. Care sunt timpii operatori aplicaţi pentru apexectomia parţială metoda Berthet?

a) Identificarea animalelor care prezintă ticul suptului. b) Evitarea aglomeraţiilor de animale în adăposturi şi legarea la jgheab, administrarea unor raţii echilibrate. c) Igiena corespunzătoare in adapost. d) Apexectomia parţială. e) Apexectomia totală.

a) Se face sutură monoplana cu Dexon. b) Se excizează un lambou în felie de pepene pe faţa ventrală a limbii. c) Se excizează două lambouri în formă de "L" întors. d) Se excizeaza varful limbii in forma de V. e) Se excizează jumătate din vârful limbii printr-o incizie în formă de "L" întors

a). Nu este necesară anestezia. b) Narcoza. c) Tranchilizare şi anestezie epidurala. d) Tranchilizare şi blocaj troncular al nervilor lingual şi hipoglos e) Se face imobilizarea limbii si anestezie de contact.

15. Metodele chirurgicale de tratament în ticul suptului produc următoarele efecte:

19. Apexectomia parţială a limbii prin metoda Swenson se realizează prin :

a) Reduc mobilitatea limbii, afectand prehensiunea. b) Împiedică formarea jgheabului mandibular. c) Împiedică formarea vidului necesar suptului. d) Împiedică deglutiţia laptelui. e) Provoacă durere în timpul suptului.

a). Se excizeaza un lambou in forma de L. b) Sutură hemostatică. c) Extirparea vîrfului limbii în formă de "V". d) Extirparea oblica a varfului limbii.. e) Sutură aplicata în porţiunea cea mai groasă a limbii.

16.

Ce metode chirurgicale s-au experimentat pentru combaterea ticului suptului?

20.

a) Apexectomia perpendiculara. b) Extirparea unui lambou transversal pe partea dorsală a limbii. c) Extirparea unui lambou în felie de pepene pe faţa ventrală a limbii.

Apexectomia totală a limbii recomandată de Tadmor şi Ayalon se realizează prin : a) Incizie oblică pornind de la 2-3 cm în partea stângă până la 10-12 cm în partea dreaptă. b) Se excizează o porţiune din vârful limbii printr-o sectiune transversala.

49

c) Se face o sutură monoplană în puncte separate cu catgut. d) Sectionare transversala cu pensa Burdizzo. e) Se face o sutură bietajată cu fir sintetic resorbabil. 21. Reducerea tensiunii pe firele de sutură după apexectomie totală se poate realiza prin: a). Nu se suturează b) Se excizează 1 cm din grosimea limbii. c) Se folosesc fire de sutură mai groase. d) Se face sutură de rezistenţă. e) Incizia oblică dorso-ventral până la jumătatea grosimii limbii şi apoi se continuă incizia vertical . 22. Radomir a experimentat extirparea a două lambouri paralele cu rafeul median după următoarea tehnică: a) Extirparea a două lambouri din mucoasa şi submucoasa limbii. b) Extirparea a două lambouri din stratul muscular al limbii cu grosimea de 1 cm şi lungimea de 5 cm c) Extirparea a doua lambouri transversale pe partea ventrală a limbii. d) Sutura bietajată cu catgut în puncte separate. e) Sutura monoplană în puncte separate. 23. După intervenţia operatoare în ticul suptului pot să apară următoarele complicaţii: a) Hemoragie. b) Glosită, gangrenă umedă. c) Hipersalivaţie şi gangrenă uscată. d) Reducerea mobilităţii limbii. e) Scăderea producţiei de lapte şi mamite. 24. La ce vârstă se face amputarea ciocului (debecarea) la pui? a) Inainte de ecloziune. b) La 8-12 săptămâni, concomitent cu alte acţiuni sanitar-veterinare

sau zootehnice. c) Imediat după înţărcare. d) La vârsta de 165-170 de zile. e) Înainte de sacrificare. 25. În ce scop se face debecarea la păsări? a). Afonizare b) Prevenirea şi combaterea stresului. c) Prevenirea şi combaterea canibalismului. d) Pentru creşterea gradului de utilizare a hranei. e) Se prelungeste sezonul de ouat. 26. În funcţie de tehnologia de creştere, mijloacele folosite şi vârsta păsării, debecarea poate fi: a) Uşoară - se îndepărtează numai valva superioară în totalitate. b) Uşoară - se îndepărtează 1/3 din valva inferioara. c) Severa- se îndepărtează 1/3 din valva superioară şi 2/3 din valva inferioară. d) Moderată - se îndepărtează 2/3 din valva superioară şi 1/3 din cea inferioară. e) Severă - amputarea interesează 3/3 din ambele valve ale ciocului. 27. Prin ce mijloace se asigură hemostaza în operaţia de debecare? a) Angiotripsie. b) Cauterizare termica. c) Prin forcipresura. d) Compresiune digitală la baza ciocului. e) Hemostaza spontană. 28. Cum se asigură furajarea păsărilor în următoarele 10 zile după debecare? a) Se administrează furaje semilichide. b) Se hrănesc individual. c) Se suprimă apa deoarece mobilizează cheagul. d) Se asigură o dimensiune corespunzătoare a granulelor. e) Se asigură un strat mai gros al furajelor în jgheabul de alimentare. 29. Chistul salivar sublingual cunoscut

50

sub denumirea populară de "ranulă" sau "broscuţă" are evoluţie rapidă şi dramatică, dislocând limba care este propulsată între tablele dentare. Ce canale glandulare sunt afectate? a) Ale glandelor salivare monostomatice Rivinius, Bartholin. b) Canalul Stenon. c) Canalul glandei submandibulare. d) Canalul Wharton. e) Mandibulare.

corespunzătoare. c) Refacerea canalului Wharton prin sutură. d) Deblocarea capătului aboral al canalului Wharton. e) Deschiderea canalului Wharton în faringe. 34.

a) Jgheabul mandibular la ambele specii. b) Incizura mandibulară la cal si faciala la caine. c) Regiunea parotidiana la cal si faciala la caine. d) Înapoia ramurii recurbate a mandibulei la ambele specii. e) Cavitatea bucală în dreptul celui de-al treilea premolar.

30. Cum se face extirparea chistului salivar submandibular ? a) Excizie longitudinală . b) Incizie longitudinală . c) Se face disecţia chistului cu atenţie pentru a nu se sparge peretele care este foarte fragil. d) Se enucleează chistul şi se asigură hemostaza. e) se aspiră conţinutul cu un ac gros şi se aseptizează. 31. Unde se formează chistul glandei submandibulare? a) La varful procesului stiloid b) În jgheabul esofagian c) In cavitatea bucala d) Pe traiectul canalului Wharton e) Pe aria de proiecţie a articulaţiei temporo-mandibulare 32.La ce specie se intalneste mai frecvent chistul glandei submandibulare?

35.

a) Ligatură dublă pe canalul Wharton. b) Extirparea glandei salivare

Metoda terapeutică în fistula canalului parotidian se alege în funcţie de poziţia acesteia. Ce posibilităţi există? a) Dacă fistula este situată în dreptul vestibulului lateral al cavităţii bucale se transformă fistula externă într-o fistulă bucală. b) La nivelul incizurii vasculare a mandibulei sau în jgheabul mandibular se deschide la baza limbii în cavitatea bucală. c) Dacă fistula este localizată la nivelul incizurii vasculare a mandibulei, pe traiectul canalului Stenon, se extirpa si glanda submadibulara. d) Se încearcă scoaterea din funcţie a glandei cu substante antisialagoge. e) Se extirpă glanda parotidă şi canalul Stenon.

a) La cabalinele tinere. b) La cabalinele de tractiune. c) La carnivore. d) La pisica. e) La porcine 33. După extirparea chistului glandei submandibulare, aceasta se atrofiază dar pentru evitarea recidivelor şi chiar a fistulei salivare, se recomandă:

Fistula canalului Stenon se întâlneşte la cal şi la câine, având următoarele localizări mai frecvente:

36. Pentru crearea unei fistule bucale a canalului Stenon se aseptizează orificiul fistulei faciale şi se perforează regiunea maseterină sau buccinatorie cu trocarul la nivelul acesteia. Ce se introduce prin

51

orificiul canulei? a) Soluţie de sulfatiazol sau Lügol zilnic pana la cicatrizare. b) Se lasă canula pe loc până la epitelizare. c) Stiletul trocarului. d) O meşă de tifon îmbibată în soluţie de sulfatiazol sau Lügol, care se trece prin cavitatea bucală formând un inel prin legarea capetelor. e) Un tub de dren. 37. Pentru crearea unei fistule bucale a canalului Stenon la cal, după izolarea capătului canalului salivar, urmează: a). Extirparea acestuia b) Se introduce capătul canalului Stenon într-un tub subţire de material plastic care va conduce saliva spre exterior. c) Se suturează pielea şi fascia în

puncte separate. d) Se ligaturează canalul şi se sclerozează glanda. e) Introducerea acestuia într-un tub subţire de material plastic care va conduce saliva spre cavitatea bucală 38. Dupa ligatura canalului Stenon în fistula salivară, Grigorescu recomanda : a) Izolarea canalului şi introducerea unui ac bont în lumenul acestuia. b) Izolarea canalului şi introducerea unei sonde butonate în lumenul acestuia. c) Trecerea unui fir de sutură în jurul canalului şi ligatura transfixica pentru fixarea sondei butonate. d) Atropinizare. e) Se injectează retrograd o soluţie iritantă.

5. OPERAŢII PE URECHI 5.1 AMPUTAREA PAVILIONULUI URECHII Indicaţii: în scop estetic, cuparea urechilor se face la unele rase de câini (Boxer, Dog german, Doberman, Pincher), la vârsta de 2-3 luni pentru rasele de talie mare şi 1-1,5 luni pentru rasele mici. În scop terapeutic, operaţia se execută la toate speciile, indiferent de vârstă, în cazul unor leziuni grave (tumori, plăgi, necroze), fără a neglija aspectul estetic, atunci când mijloacele nechirurgicale nu dau rezultate. În unele ţări, cuparea urechilor nu mai este un criteriu de încadrare în standardul rasei, iar în altele este interzisă această operaţie în scop estetic. Instrumentar: trusa chirurgicală obişnuită, la care se adaugă clupele auriculare, cauter electric, materiale pentru sutură, benzi adezive. Anestezie: N.L.A. sau narcoză. Se poate recurge la anestezie generală de bază pentru imobilizare şi blocaj troncular al nervilor auriculari, la baza conchiei auriculare. Nervii auriculari pot fi anesteziaţi la baza pavilionului urechii astfel: 1. Nervul auricular anterior la 1 cm de marginea anterioară, cu 1-2 ml xilină 1%. 52

2. Nervul auricular mijlociu la jumătatea părţii externe (mediale) a pavilionului cu 3-4 ml de xilină 1% prin infiltraţie subcutanată. 3. Nervul auricular profund care asigură inervaţia tegumentului intern, la baza cartilajului inelar prin care pătrunde, pe faţa laterală a acestuia, cu 1-2 ml soluţie anestezică locală. Contenţie: Decubit lateral sau sterno-abdominal, pe masa de operaţie. Tehnică: După cupare, urechile vor avea poziţie verticală, cu marginile anterioare paralele şi egale. Înălţimea se stabileşte în funcţie de talia animalului şi conformaţia capului: ex. 7-9 cm la un Doberman de 3 luni, cu limita maximă pentru mascul şi cea minimă pentru femelă. Teoretic, otectomia se poate face la orice vârstă, dar peste patru luni îngrijirile postoperatorii se fac cu mai mare dificultate, chiar dacă prezintă un cartilaj mai rigid, avantajos pentru redresarea urechii. În general se apreciază lungimea marginii anterioare a pavilionului, măsurat până la unghiul nazal al ochiului pe aceeaşi parte. Dacă înălţimea este un criteriu discutabil, simetria este mult mai importantă şi se stabileşte prin măsurători şi modul de aplicare a clupelor. În acest scop se măsoară lungimea pe una din urechi şi se face un semn pe locul unde se formează vârful după amputare. Se aduc ambele urechi în plan median în poziţie verticală şi se marchează locul printr-o ciupitură cu foarfeca sau trecînd un ac prin ambele urechi, la aceeaşi distanţă faţă de margine. Clupele auriculare sunt simetrice şi se aplică pe aceleaşi repere la vârf lângă semnul marcat, iar la bază, cât mai aproape de tragus, eliminând totdeauna diverticulul în totaliate. Strângerea se face uniform, trăgând uşor pielea spre bază. Secţionarea pavilionului se face cu bisturiul sau direct cu un electrocauter, care asigură şi hemostaza. În lipsa unui cauter, se va asigura hemostaza prin ligatură şi sutură hemostatică. Sutura se face cu dificultate, deoarece tegumentul intern este aderent la cartilajul conchiei. Trecerea firelor prin cartilaj poate să determine necroze marginale şi aspect franjurat. Se pot folosi agrafe metalice, sutură intradermică, fire metalice etc. Cicatrizarea per primam asigură vindecarea în 7-8 zile, dar necesită supraveghere foarte atentă postoperator. Prin cauterizare, se formează o cicatrice mai voluminoasă, se vindecă mai greu, cca. trei săptămâni, şi necesită îngrijiri mai atente (masaj, redresare etc.). Aceasta este preferată la câinii cu urechile căzute de la bază, inflamaţia şi ţesutul cicatricial favorizând îngroşarea şi întărirea cartilajului. După operaţie, urechile se menţin în poziţie verticală până la vindecare, cu benzi adezive, pansament, suporturi diverse, solidarizate între ele. Animalul este supravegheat cu atenţie pentru a nu se traumatiza, iar după 5-6 zile se fac masaje care previn formarea cicatricilor retractile. Cicatrizarea vicioasă poate să determine poziţii anormale, asimetrice, care, pe lângă aspectul inestetic, provoacă disconfort şi predispun la complicaţii. În acest caz se face masaj mai energic, sub anestezie, iar dacă nu se obţin rezultate, se recurge la tratament chirurgical. 1. Cicatricea retractilă: Se formează bride conjunctive care încreţesc marginea externă. Dacă aceste bride au dimensiuni reduse, vor fi rupte prin 53

tracţiune şi se asigură o proteză corespunzătoare până la vindecare. Dacă animalul a fost prezentat prea târziu, se va face o incizie longitudinală, care este urmată de disecţia atentă a ambelor tegumente la nivelul bridelor, readucerea urechii în poziţia corectă şi sutura. 2. Redresarea urechii căzute spre exterior: Cauza principală este reprezentată de cartilajul lipsit de rigiditate (rahitism, carenţe minerale, factori genetici), corelat cu lungimea exagerată a urechii, mai ales la masculi. Sub anestezie generală, se pot face implanturi din material plastic, fibre de sticlă, ceramice etc. O metodă mai simplă foloseşte un fir de Nylon în "U", trecut pe sub piele şi fascie, în lungul urechii de la bază până aproape de vârf, peste locul unde se flexează. Se strânge firul atât cât este necesear pentru îndreptarea urechii şi se strânge nodul. 3. Redresarea pavilionului orientat spre planul median: Este o poziţie vicioasă, care predispune conductul auditiv la contaminări şi este inestetic. Se produce în urma unui pansament prelungit, care a menţinut urechile în această poziţie sau din cauza unui tonus crescut la unele exemplare, care manifestă această tendinţă şi fără cuparea urechilor. Tratamentul este numai chirurgical şi constă în strângerea unui fir de Nylon tot în formă de "U", dar plasat în poziţie orizontală, la baza urechii, pe toată lăţimea conchiei auriculare. Firul se strânge atât cât este necesar pentru aducerea şi menţinerea urechii în poziţie verticală. 5.2.

REZECŢIA PERETELUI LATERAL AL CONDUCTULUI AUDITIV EXTERN

Indicaţii: Otită externă supurativă cronică, papilomatoză, ulceraţie cronică a canalului auditiv, fistule, otite medii cronice, tumori, corpi străini. Scopul operaţiei este crearea unei căi de acces şi aerarea conductului auditiv extern. Instrumentar: bisturiu, bisturiu butonat, foarfecă, sondă butonată, pensă chirurgicală, pense hemostatice, cauter, ace de sutură, port-ac. Anestezie: N.L.A. sau narcoză. Contenţie: decubit lateral pe masa de operaţie. Tehnica operatorie: Metoda Hinz: Principiul metodei este rezecţia unui lambou de formă triunghiulară din peretele lateral al conductului auditiv, cu vârful la nivelul porţiunii orizontale a acestuia: • se aseptizează conductul auditiv extern prin lavaje şi apoi dezinfecţie cu betadină, clorhexidină etc.; • se introduce o sondă în porţiunea verticală a conductului auditiv pentru a stabili direcţia şi profunzimea acestuia; • se introduc două pense hemostatice mari în direcţie oblică şi se 54

strâng pentru hemostază preventivă. Pensele delimitează un triunghi cu vârful în jos, iar baza depăşeşte nivelul tragusului şi antetragusului, formând o deschidere cât mai largă la acest nivel. • cu bisturiul butonat se face o incizie verticală până când se vizualizează orificiul porţiunii orizontale a conductului auditiv extern; • se excizează cele două lambouri rezultate, până la nivelul penselor hemostatice; • se trec fire de aţă chirurgicală pe sub pense prin toate straturile, paralel, la distanţă de 3-4 mm, pentru a fi strânse după scoaterea pensei, pe fiecare parte; • se extirpă sau se cauterizează proliferările verucoase sau ulceraţiile din conductul auditiv; • se aplică pulberi cu antiseptice sub pansament protector, care se schimbă cât mai des, apoi se lasă liber pentru aerare. Metoda este rapidă şi simplă, dar prezintă dezavantajul că ţesutul cicatricial care se formează în partea de jos are tendinţa să formeze un buzunar în care se acumulează secreţii. Prevenirea acestui neajuns se face printr-o degajare cât mai largă la acest nivel, eventual dând forma literei "U" în loc de "V". Metoda Zepp. Prin această metodă, se excizează numai un lambou de formă dreptunghiulară din piele, iar cartilajul se răsfrânge spre exterior, unde se suturează. Metoda asigură o deschidere mai largă în dreptul porţiunii orizontale a conductului auditiv extern şi înlătură riscul formării unui ţesut cicatricial care să-l acopere. După pregătirea câmpului operator şi aseptizarea conductului auditiv, se practică o incizie de formă dreptunghiulară, care interesează numai pielea, începând de la porţiunea orizontală a tragusului. Incizia cutanată se prelungeşte în jos, având în mijloc proiecţia orificiului porţiunii orizontale a conductului auditiv extern. • Se excizează pielea din interiorul dreptunghiului şi se asigură hemostaza. • Se fac două incizii paralele, de sus în jos, care interesează cartilajul şi tegumentul intern, până la baza porţiunii verticale. • Se răsfrânge lamboul în afară şi se fixează în 1-2 puncte cu catgut. • Se suturează marginile inciziilor verticale şi apoi ale lamboului peste zona denudată la piele. În noua poziţie, cu tegumentul intern spre exterior, lamboul se menţine greu, firele cedează şi apar complicaţii. Szeligowski recomandă excizia pielii şi a cartilajului peretelui lateral, astfel încât se răsfrânge în jos numai tegumentul intern care va fi suturat la piele. Wynn-Jones modifică metoda Zepp, reducând lamboul care se răsfrânge spre exterior la jumătate, asigurând o mai bună rezistenţă după sutură.

55

5.3.

OPERAŢIA ÎN OTHEMATOM

Hematomul auricular are origine traumatică şi se formează pe traiectul arterelor sau venelor auriculare, formând o colecţie bine delimitată cu creştere progresivă dacă se menţine cauza: pruritul, durerea din otitele externe, mai ales cele parazitare, care determină animalul să scuture capul, traumatisme directe, fragilitate vasculară etc. Se întâlneşte mai frecvent la carnivore, dar şi la alte specii. Sângele se acumulează între piele şi cartilajul auricular. Tratamentul este chirurgical şi constă în evacuarea conţinutului printr-o deschidere largă, urmată de ligaturi vasculare şi sutură sau aşteptând organizarea hematomului, cicatrizarea vaselor şi evacuarea conţinutului după 78 zile de la apariţie. În acest interval, se înlătură cauza: otita externă, intoxicaţia, corpi străini etc. Anestezie: generală sau infiltraţie loco regională. Contenţie: decubit lateral pe partea opusă. Tehnica operatorie: În funcţie de circumstanţe, se poate opta pentru una din următoarele variante de tratament chirurgical: 1. În hematoamele mici, se decupează o rondelă circulară de 3-4 mm în diametru sau se deschide cu un cauter în punctul cel mai decliv pentru asigurarea drenajului. Urechea se imobilizează sub un pansament absorbant, care se schimbă zilnic până la vindecare, manifestată prin refacerea ţesutului conjunctiv şi menţinerea pansamentului uscat. De obicei othematomul se deschide pe partea internă a pavilionului, decupând şi din cartilajul conchiei porţiunea corespunzătoare. 2. Hematoamele mari, stabilizate, necesită incizia largă, dreaptă sau în "S" pe partea internă, evacuarea conţinutului şi sutura tuturor straturilor în puncte separate, aşezate ca tabla de şah pentru menţinerea suprafeţelor în contact. Incizia transversală este riscantă, deoarece poate să modifice definitiv poziţia urechii după cicatrizare. Se protejează conductul auditiv pentru a nu se scurge sânge sau serozităţi la acest nivel. Marginea plăgii rămâne nesuturată, iar firele aplicate pentru împiedicarea refacerii colecţiei în spaţiul neoformat se vor scoate după 10-12 zile. Metoda este recomandată la rasele care în mod obişnuit ţin urechile în poziţie căzută (Cocker, Caniche, Brac etc.). 3. Incizia longitudinală dreaptă sau în "S" care interesează pielea şi ţesutul conjunctiv, evacuarea cheagului şi sutura în puncte separate în "U", penetrante pe toată suprafaţa de proiecţie a hematomului pentru a preveni recidiva. Metoda este recomandată mai ales la animalele cu urechi mobile, purtate vertical. Postoperator, pansamentul uşor compresiv schimbat zilnic este un factor pozitiv în evoluţia plăgii. Este recomandabil ca urechea să fie menţinută sub pansament într-o poziţie cât mai apropiată de cea obişnuită. În mod normal, tratamentul local este suficient pentru vindecare, dar se poate lua în consideraţie 56

tranchilizarea sau reducerea permeabilităţii vasculare, stimularea coagulării sângelui etc. Fără tratament chirurgical sau intervenţia incompletă (extragerea conţinutului cu seringa, incizie prea mică), hematomul auricular duce la deformări ireversibile ale pavilionului cu consecinţe estetice şi funcţionale deosebit de grave. 5.4.

CHESTIONAR

1. În ce scop se face amputarea pavilionului urechii? a) Paleativ. b) Terapeutic. c) Tehnologic. d) Zootehnic. e) Economic. 2. Care este vârsta optimă pentru amputarea urechilor în scop estetic la câine? a) 2-3 luni pentru rasele de talie mare. b) In functie de rasa, dupa incetarea cresterii. c) În prima săptămână de viaţă. d) După mărimea clupelor, indiferent de vârstă. e) Numai la animalele adulte. 3. La ce vârstă se poate face amputarea urechilor în scop terapeutic? a) La adulte b) După vaccinare c) După înţărcare d) La orice vârstă e) În prima săptămână de viaţă 4. Ce anestezie se practică pentru cuparea urechilor? a). Crioanalgezie b) Anestezie generală de bază numai pentru imobilizare c) Tranchilizare şi anestezia nervului auricular profund. d) Anestezie de contact. e) N.L.A. sau narcoză. 5. Care este locul de electie pentru anestezia nervului auricular profund in operatia de amputare a urechilor la caine? a) La 1 cm de marginea anterioară,

cu 1-2 ml de xilină 1%. b) La jumătatea părţii externe (mediale) a pavilionului cu 3-4 ml de xilină 1% prin infiltraţie subcutanată. c )In partea posterioară a pavilionului cu 5 ml de xilină 1%. d) La baza cartilajului inelar. e) La jumătatea distanţei dintre baza urechii şi unghiul extern al ochiului pentru toţi nervii auriculari. 6. Cum se stabileşte lungimea urechii la câine pentru cuparea în scop estetic? a) În funcţie de talia animalului şi varsta. b) Lungimea marginii anterioare ajunge până la unghiul nazal al ochiului măsurat pe aceeaşi parte. c) 3-4 cm la un Doberman de 3 luni d) 5-6 cm la câinele adult. e) 10-12 cm în prima săptămână de viaţă. 7. Cum se stabileşte simetria urechilor pentru amputare în scop estetic? a) Prin masuratori si modul de aplicare a clupelor. b) Se stabileşte un reper la vârf, pentru ambele urechi, printr-o ciupitură cu foarfeca sau trecând un ac prin ambele urechi la aceeaşi distanţă faţă de margine. c) Clupele auriculare se aplică pe aceeaşi parte, la distante egale. d) În funcţie de mărimea clupelor, la cererea proprietarului. e) În funcţie de forma dorită, in

57

raport cu standardul rasei. 8. Cum se poate asigura hemostaza în operaţia de amputare a urechilor? a) Prin angiotripsie. b) Ligatură vasculară. c) Torsiune. d) Pansament compresiv. e) Sutură vasculară. 9. Prin cauterizare la amputarea urechilor se formează o cicatrice mai voluminoasă care se vindecă mai greu, dar prezintă şi unele avantaje: a) Necesită îngrijiri mai atente (masaj, redresare). b) Favorizează întărirea cartilajului. c) Stimulează imunitatea şi intarzie cicatrizarea. d) Împiedică formarea unor cicatrici retractile. e) Previne redresarea urechii.

exterior după chirurgicală?

a) Cu implanturi rigidizante din silicon, ceramice, colodiu, atele, etc. b) Prin strângerea unui fir de Nylon, trecut în formă de "U" pe sub fascie în lungul urechii de la bază până aproape de vârf. c) Prin strângerea unui fir de catgut în formă de "U" de la bază până aproape de vârf, peste locul unde se flexează cartilajul. d) Se excizează un lambou triunghiular şi se suturează în puncte separate. e) Excitante musculare şi masaj. 13. Cum se poate obţine redresarea pavilionului urechii orientat spre planul median ? a). Se îndepărtează conductul auditiv extern b) Se strânge un fir de Nylon în formă de "U" în poziţie verticală la baza urechii. c) Se strânge un fir de Nylon în formă de "U" plasat la vârful urechii. d) Se excizează un lambou în formă de semilună pe partea laterală a urechii. e) Se strânge un fir de Nylon în formă de "U" plasat în poziţie orizontală la baza urechii.

10. După operaţia de cupare, urechile se menţin în poziţie verticală până la vindecare, cu benzi adezive, pansament pe diferite suporturi etc. Cum se previne formarea cicatricilor retractile? a). Corticoterapie locală. b) Corticoterapie generală. c) Prin masaj d) Badijonaj cu tinctură de iod. e) Tratament chirurgical. 11. Cum se tratează cicatricile vicioase după amputarea urechilor? a) Bridele cicatriciale se rup prin tracţiune şi se asigură o proteză până la vindecare. b) Se îndepărtează ţesutul cicatricial (bridele) pe cale chirurgicală. c) Se face masaj cu substanţe emoliente. d) Se corectează poziţia vicioasă a urechii cu ajutorul unor proteze metalice. e) Sunt incurabile, nu se mai pot corecta. 12. Cum se poate redresa poziţia vicioasă a urechii "căzute" spre

intervenţia

14. Care este scopul operaţiei de rezecţie a peretelui lateral al conductului auditiv extern? a). Creşterea acuităţii auditive. b) Îndepărtarea secreţiilor purulente. c) Îndepărtarea unor corpi străini pătrunşi accidental. d) Crearea unei căi de acces şi aerarea conductului auditiv extern e) Drenarea hematomului auricular. 15.

Rezecţia peretelui lateral al conductului auditiv extern se poate realiza prin una din următoarele metode: a) Hinzer.

58

b) Olivkov. c) Szeligowski. d) Salvisberg. e) Grigorescu. 16. Care este principiul metodei Hinz? a) Deschiderea conductului auditiv,asigurarea hemostazei şi sutura planurilor anatomice. b) Rezecţia unui lambou de formă dreptunghiulară din conductul auditiv extern. c) Rezecţia unui lambou triunghiular din tegumentul extern, cu vârful orientat în jos. d) Rezecţia unui lambou de formă triunghiulară din peretele lateral al conductului auditiv extern . e) Asigurarea unui drenaj corespunzător. 17. Care din următorii timpi operatori se regăsesc la extirparea peretelui lateral al conductului auditiv extern prin metoda Hinz? a) Se face o excizie verticală in conductul auditiv extern. b) Se face o incizie în formă de "V" care interesează toate straturile conductului auditiv extern până la bază. c) Se excizează formatiunile rezultate, cu ajutorul penselor hemostatice. d) Se trec fire de aţă chirurgicală pe sub pense prin toate straturile, paralel, la distanţă de 3-4 mm pentru a fi strânse după scoaterea pensei pe fiecare parte. e) Se aplică pulberi cu antiseptice sub pansament protector care se schimbă cât mai des, apoi se lasă liber pentru aerare. 18. Ce dezavantaj prezintă metoda Hinz şi cum se previne acesta? a) Nu se pot îndepărta proliferările verucoase şi ulceraţiile b) Ţesutul cicatricial care se formează în partea de jos are tendinţa să formeze un buzunar în care se acumulează secreţii c) Se face o degajare cât mai largă

în partea de jos d) Se fac cauterizări repetate până la vindecare e) Necesita ingrijiri postoperatorii 19. Care este principiul operator în metoda Zepp? a) Se excizează un lambou triunghiular din peretele lateral care se suturează în puncte separate. b) Se excizează un lambou de formă dreptunghiulară din piele având în mijloc proiecţia orificiului porţiunii orizontale, iar cartilajul se răsfrânge spre exterior unde se suturează. c) Se excizează pielea şi cartilajul de formă dreptunghiulară, iar tegumentul intern se răsfrânge spre exterior unde se suturează. d) Se îndepărtează pielea, cartilajul şi tegumentul intern în formă dreptunghiulară şi se suturează marginea plăgii în puncte separate. e) Se excizează un lambou cutanat de formă dreptunghiulară până la nivelul porţiunii orizontale a conductului auditiv, iar cartilajul se răsfrânge spre exterior unde se suturează. 20. Care sunt avantajele metodei Zepp faţă de metoda Hinz? a) Este mai rapidă. b) Este mai estetica. c) Asigură o deschidere mai largă în dreptul conductului auditiv extern. d) Înlătură riscul formării unui ţesut cicatricial care să acopere porţiunea orizontală a conductului auditiv extern. e) Nu prezintă avantaje semnificative. 21. Ce dezavantaje prezintă metoda Zepp? a). Tegumentul intern se necrozează, nefiind vascularizat. b) Este o metodă sigură, nu se produc complicaţii. c) Lamboul cartilaginos care se răsfrânge spre exterior se menţine greu, firele de sutură cedează şi

59

apar complicaţii locale d) Nu se poate asigura hemostaza. e) Prezinta riscul formării unui ţesut cicatricial. 22. La metoda Zepp se regăsesc următorii timpi operatori: a) Se excizează pielea din interiorul triunghiului şi se asigură hemostaza. b) Se fac două incizii paralele de sus în jos, care interesează cartilajul şi tegumentul intern, până la baza porţiunii verticale. c) Se răsfrânge lamboul în afară şi se fixează în 1-2 puncte cu catgut. d) Se suturează marginile inciziilor verticale şi apoi ale lamboului dreptunghiular, peste zona denudată de piele. e) În noua poziţie, cu tegumentul intern spre exterior, lamboul se menţine greu.

c) Reduce lamboul care se răsfrânge spre exterior la jumătate, asigurând o mai bună rezistenţă după sutură. d) Asigură o hemostază perfectă prin ligaturi şi cauterizare. e) Excizează tot cartilajul inelar. 25. În funcţie de circumstanţe, în othematom se poate opta pentru una din următoarele variante de tratament chirurgical: a) În hematoamele mici, se decupează o rondelă circulară de 34 mm în diametru sau se deschide cu un cauter în punctul cel mai decliv pentru asigurarea drenajului. b) Hematoamele mici, stabilizate necesită incizia largă, dreaptă sau în "S" pe partea internă a conchiei, evacuarea conţinutului şi sutura tuturor straturilor în puncte separate, aşezate ca tabla de şah pentru menţinerea suprafeţelor în contact. c) Incizia dreaptă sau în "S" care interesează pielea ţesutul conjunctiv si tegumentul intern, evacuarea cheagului şi sutura în puncte separate în "U", pe toată suprafaţa de proiecţie a hematomului, pentru a preveni recidiva. d) Se face pansament compresiv care se menţine până la vindecare. e) Hematoamele mari stabilizate se pot vindeca şi fără tratament, dacă se asigură îndepărtarea cauzei.

23. Prin ce se deosebeşte metoda Szeligowski faţă de metoda Zepp? a) Face excizia pielii şi a cartilajului peretelui lateral. b) Se indeparteaza toate straturile peretelui lateral. c) Creează un orificiu la baza conductului auditiv pentru drenaj. d) Face pansament compresiv pentru hemostază. e) Reduce lamboul care se răsfrânge spre exterior la jumătate. 24. Cum modifică Wynn-Jones metoda Zepp? a) Face sutura cu fir sintetic, resorbabil. b) Face sutura cu catgut.

6. OPERAŢII PE COLOANA VERTEBRALĂ 6.1. AMPUTAREA COZII Indicaţii: 60

• În scop terapeutic, la toate speciile de animale şi la orice vârstă în gangrena cozii, osteomielită, tumori, necroze, fracturi. • În scop economic: se practică la unele rase de oi cu lână fină şi semifină care prezintă un depozit adipos considerabil la baza cozii. Acesta reduce mobilitatea cozii şi favorizează miazele, depreciază lâna în regiunea perianală şi fesieră, afectează reproducţia. • În scop estetic se practică la unele rase de câini (Boxer, Doberman, Caniche, Brac etc.) • În scop preventiv, la purcei, în marile complexe de creştere a porcilor, pentru evitarea caudofagiei. Instrumentar: Pentru animale foarte mici, în prima săptămână de viaţă, se face infiltraţie circulară la baza cozii sau anestezie epidurală joasă. La celelalte animale se face tranchilizare asociată cu anestezie locoregională sau NLA. Contenţie: Animalele mici (căţei, purcei, miei), se imobilizează cu mâna de către un ajutor, cele mijlocii, în decubit sterno-abdominal pe masa de operaţie, iar cele mari, în poziţie patrupodală sau decubit lateral. Tehnica operatorie La miei şi purcei, în prima săptămână de viaţă se aplică un inel elastic din cauciuc la baza cozii, care întrerupe circulaţia sanguină şi inervaţia prin compresiune continuă. Se produce gangrena uscată care determină detaşarea cozii în 10-14 zile. După tundere, dezinfecţie şi anestezie locală, se aplică inelul cu mâna sau cu un dispozitiv extensor (elastrator). Chirurgical, amputarea se face cu o foarfecă sau cu bisturiul prin secţionare transversală în spaţiul intervertebral 2-3 coccigian. În momentul secţionării, pielea este trasă uşor spre bază pentru a putea acoperi ulterior bontul. Hemostaza se face de obicei spontan. Uneori, pentru artera cocigica medie, se face sutură hemostatică. Se mai aplică 2-3 puncte de sutură cu aţă chirurgicală lateral faţă de primul care este introdus în plan median. La câini, operaţia se practică în scop estetic, în primele 2-3 săptămâni de la fătare, prin secţionare transversală între vetebrele 2-3 coccigiene la masculi şi 3-4 la femele, cu unele excepţii. Tehnica operatorie • Se trage pielea spre baza cozii, astfel încât, după secţionare, planul cutanat să rămână ceva mai lung decât planul osos. • Se aplică un garou la baza cozii pentru hemostază provizorie. • Se reperează articulaţia intervertebrală care urmează a fi secţionată. Nu este recomandată secţionarea unei vertebre coccigiene. • Incizia pielii formând două lambouri, unul dorsal şi altul ventral. Acestea se formează prin două incizii curbe care se reunesc pe părţile laterale ale cozii, puţin înapoia discului intervetebral reperat. Lamboul dorsal este bine să fie mai mare decât cel ventral, formând cicatricea sub linia mediană, mai puţin vizibilă. • Ligatura vaselor median ventral şi apoi bilateral cu catgut. La animalele foarte mici, se poate face o singură ligatură circulară cu catgut. 61

• Dezarticulare intervertebrală cu bisturiul. • Sutura în puncte separate a celor două lambouri. Acestea trebuie să acopere bontul fără să rămână spaţiu şi fără să fie întinse exagerat. • Se protejează plaga cu un pansament fixat cu bandă adezivă la câinii mari, iar la nou- născuţi capetele firelor se taie scurt pentru a nu fi smulse de mamele lor. • Firele se scot după 6-10 zile. În scop terapeutic, operaţia se execută de obicei la animale adulte, fără să se neglijeze aspectele estetice la toate speciile. Se practică metoda lambourilor. Locul de elecţie se alege şi se pregăteşte totdeauna deasupra celui afectat. În caz de gangrenă sau osteomielită, se îndepărtează şi 1-2 vertebre sănătoase, pentru siguranţă. Postoperator se vor asigura condiţii speciale pentru a împiedica animalul să se automutileze (colier, imobilizarea trunchiului şi gâtului etc.). La animalele mari, timpul operaţiei se scurtează foarte mult prin secţionarea ţesuturilor tari cu codotomul şi realizarea hemostazei prin ligaturi şi cauterizare. 6.2.

OPERAŢIA ÎN HERNIA DE DISC

Indicaţii: Operaţia este indicată la cîine în sindroamele de compresiune medulară provocate de pătrunderea nucleului pulpos al discului intervertebral în canalul rahidian. Osteofitoza masivă care însoţeşte de obicei discopatiile se va lua în calcul pentru o eventuală contraindicaţie a operaţiei. Loc de elecţie: regiunea dorsală sau lombară, după localizarea foarte exactă a locului prin radiografie, tomografie sau mielografie. Semnele clinice permit localizarea cu aproximaţie a sediului (paralizie flască posterioară, durere locală intensă etc.) Scopul operaţiei este reducerea compresiunii medulare prin laminectomie (îndepărtarea arcului neural la două vertebre adiacente) şi, dacă este posibil, extragerea nucleului pulpos, cu mare atenţie, pe sub duramater, fără atingerea coarnelor ventrale. Anestezie: Narcoză inhalatorie cu relaxare musculară. Contenţie: decubit sterno-abdominal pe masa de operaţie. Tehnica operatorie: Incizia pielii şi a fasciilor paralel cu ligamentul supraspinos, la 1-2 cm de linia mediană, pe o lungime care să depăşească nivelul celor două corpuri vertebrale adiacente. • Desprinderea maselor musculare paravertebrale pe lângă procesele spinoase, continuat apoi pe arcul neural până la nivelul articulaţiilor interapofizare. Dacă se urmăreşte numai laminectomia, prin aceeaşi incizie cutanată şi aponevrotică se decolează musculatura bilateral. • Se îndepărtează procesele spinoase şi apoi arcul neural cu ligamentul interarcual la vertebrele implicate în compresiunea medulară. 62

• Definitivarea hemostazei prin electrocoagulare sau fotocoagulare, limitând ligaturile vasculare la strictul necesar. • Rezecţia proceselor articulare până la corpul vertebral. • Explorarea spaţiului peridural sub coarnele ventrale şi identificarea ţesutului discal herniat. • Extirparea ţesutului discal în totalitate. • Refacerea planurilor anatomice prin sutură cu fir sintetic resorbabil. • Asigurarea drenajului şi protecţia antibacteriană. • Procesele inflamatorii vor fi controlate prin corticoterapie. Extracţia nucleului pulpos herniat se poate face şi numai prin fenestrare intervertebrală, în condiţii de dotare corespunzătoae (floroscop, laser chirurgical etc.) 6.3.

RAHICENTEZA

Pătrunderea în canalul rahidian presupune pregătirea temeinică a regiunii cu asepsie severă a locului de elecţie. Indicaţii. Puncţia coloanei vertebrale (rahicenteza) este efectuată pentru recoltarea lichidului cefalo-rahidian în scop de diagnostic în scop anestezic, terapeutic, pentru injectarea unor substanţe de contrast (mielografie) etc. 1.Rahicenteza cervicală Instrumentar: ace de seringă de 10 cm cu mandren, seringi. Contenţie: Sterno-abdominală, costo-abdominală sau chiar patrupodală la animalele mari, cu capul bine imobilizat cu flexia puternică a articulaţiei occipito-atloidiene. Anestezie: Tranchilizare sau NLA. Loc de elecţie: Pe linia mediană cervicală dorsală, la intersecţie cu linia transversală care uneşte unghiurile antero-superioare ale atlasului. Tehnica: La câţiva centimetri înapoia crestei occipitale se percepe o depresiune. În mijlocul acesteia, se introduce acul perpendicular pe piele şi apoi se traversează succesiv ligamentul occipito-atloidian şi dura mater. Apariţia lichiduoui cefalorahidian indică pătrunderea corectă şi suficientă a acuui în spaţiul subdural. 2.Rahicenteza lombară la cabaline şi rumegătoare Indicaţii: Anestezia flancului la bovine, anestezia trenului posterior în scop terpautic sau experimental, de diagnostic. Instrumentar: Ace de seringă lungi de 15 cm şi cu diametru de 2 mm, cu mandren sau ac de seringă modificat la vârf, cu orificiu lateral, seringi. Contenţie: Patrupodală, în travaliu sau decubitală cu poziţia cifozată a coloanei vertebrale dorso-lombare pentru mărirea spaţiului interarcual. Anestezie: Tranchilizare cu doze corespunzătoare poziţiei necesare intervenţiei (patrupodală sau decubitală). Loc de elecţie: Intersecţia liniei care uneşte unghiurile interne ale 63

iliumului cu planul median pentru spaţiul lombosacral sau între vertebrele 1-2 lombare pentru anestezia flancului la bovine. Tehnica: Se introduce acul înplan median, uşor oblic, dinapoi-înainte la o profunzime de 12-15 cm, în funcţie de talia animalului. Pentru anestezie este preferat spaţiul epidural la animale. Pentru anestezia unilaterală a flancului la bovine, acul se introduce uşor oblic (13-15o) spre flancul care urmează a fi anesteziat (metoda Magda) sau în plan median, cu orificiul lateral spre flancul respectiv (metoda Grigorescu). 3. Rahicenteza la carnivore Indicaţii: Rahianestezie, miclografie, recoltări de lichid cefalo-rahidian, terapeutic, experimental, de diagnostic etc. Contenţie: Decubit sterno-abdominal, cu regiunea lombo-sacrală, puternic flexată la marginea mesei sau pe o pernă. Anestezie: Tranchilizare sau NLA. Loc de elecţie: Spaţiul dintre arcurile neurale ale vertebrelor 6-7 lombare, în plan median, la 1-2 cm înaintea intersecţiei cu linia care uneşte unghiurile iliace şi interne. Tehnica: Se introduce acul de seringă lung de 8-10 cm în direcţie puţin oblică spre înainte pe o adâncime de 2-6 cm, până când apare lichidul cefalorahidian care serveşte ca reper sigur. Dacă se doreşte o intervenţie în spaţiul epidural, acul se retrage câţiva milimetri. Pătrunderea lejeră a substanţei injectate indică menţinerea acului cu vârful în canalul rahidian. 6.4. CHESTIONAR 1. În ce scop se poate face amputarea cozii? a) Explorator. b) Economic. c) Facultativ. d) Fiziologic. e) Zootehnic. 2. La ce varsta se face amputarea cozii la miei şi la purcei ? a) Prin compresiune elastică urmată de gangrenă uscată. b) Cu inele elastice. c) In prima saptamana de viata. d) Dupa intarcare. e) Dupa constituirea loturilor, in functie de scopul urmarit .

a) Chirurgical, formând două lambouri, unul dorsal şi altul ventral. b) Ligatura elastica la baza cozii. c) Dezarticulare intervertebrală cu codotomul. d) Cauterizare. e) Se face anestezie locala sau blocaj troncular. 4. În caz de gangrenă sau osteomielită, locul de elecţie pentru codotomie este: a) La baza cozii, indiferent de specie. b) La nivelul locului afectat. c) Se îndepărtaeză şi 1-2 vertebre sănătoase pentru siguranţă. d) În caz de cangrenă umeda, porţiunea afectată se detaşează singură. e) Locul se alege astfel încât să

3. La câini, codotomia se practică în scop estetic, în primele 2-3 săptămâni după naştere prin următoarele metode :

64

permita aplicarea pansamentului. 5. Ce anestezie este necesară pentru operaţia de hernie de disc? a) Tranchilizare şi anestezie locală. b) Anestezie epidurală înaltă. c) Narcoză inhalatorie cu relaxare musculară. d) Nu se face anestezie, deoarece animalul este paralizat. e) Blocaj troncular. 6. Cum se face contenţia pentru operaţia de hernie de disc? a) Decubit sterno-abdominal pe masa de operaţie. b) Decubit dorsal. c) În staţiune patrupodală. d) Travaliu. e) Decubit dorso-lombar cu extensia forţată a coloanei vertebrale. 7. Care este scopul operaţiei în hernia de disc? a) Reducerea compresiunii medulare b) Reducerea durerii prin eliberarea coarnelor ventrale ale măduvei.

c) Reducerea paraliziei prin deblocarea coarnelor dorsale. d) Descoperirea măduvei spinării pentru refacerea continuităţii acesteia e) Descoperirea corpului vertebral pentru osteosinteză. 8. Care este locul de elecţie în operaţia de hernie de disc? a) Se alege o direcţie care să asigure drenajul şi protecţia antibacteriană. b) Pe linia mediană dorsală, pe o lungime care să depăşească nivelul celor două corpuri vertebrale adiacente şi a discurilor . c) La nivelul proceselor articulare care se rezecă până la corpul vertebral. d) Regiunea dorsală sau lombară după localizare foarte exactă prin radiografie, tomografie sau mielografie. e) La nivelul arcului neural posterior.

7. OPERAŢII PE REGIUNEA GÂTULUI 7.1 ESOFAGOTOMIA Indicaţii: obstrucţia esofagului prin corpi străini, dilataţii, diverticuli, formaţiuni tumorale. Obstrucţia completă reprezintă o urgenţă chirurgicală la rumegătoare din cauza întreruperii eructaţiei şi timpanismului consecutiv. În toate cazurile, operaţia se execută numai după epuizarea încercărilor nechirurgicale. Loc de elecţie: jghiabul jugular în treimea inferioară a gâtului şi foarte rar în treimea superioară sau mijlocie a acestuia, având ca suport corpul străin obstruant, pătrundErea făcându-se pe sub vena jugulară. La animalele mici, este recomandat accesul paramedian ventral, pe sub muşchiul sternomandibular stâng. Acesta favorizează drenajul şi evită traumatizarea vaselor de sânge şi a nervilor. Anestezie: La animalele mici, narcoză sau NLA, iar la cele mari, tranchilizare şi infiltraţie locală. Contenţie: Pentru animale mari, se face imobilizare în travaliu sau decubit 65

lateral pe partea dreaptă, iar la cele mici, decubit dorsal sau lateral drept, pe masa de operaţie. Instrumentar: bisturiu drept şi curb, foarfecă chirurgicală, sondă canelată, pense hemostatice, pensă chirurgicală, depărtatoare, pensă pentru corpi străini, ace de sutură, portac. Tehnica operatorie • Incizia pielii, pielosului şi a fasciei cervicale superficiale deasupra muşchiului sternomandibular, pe o lungime care să depăşească cu 3-5 cm corpul străin în ambele sensuri, la animalele mari. La animalele mici, incizia se face paramedian stânga, la marginea ventrală a muşchiului sternomandibular. • Dilacerarea ţesutului conjunctiv şi evidenţierea esofagului cu porţiunea afectată în plagă. Esofagul nu se izolează complet de patul său conjunctiv pentru a nu se crea spaţii în care să se acumuleze secreţii. Operaţia are timpi septici şi ar creşte riscul unor infecţii postoperator. • Izolarea strânsă a esofagului cu al doilea câmp steril. • Incizia longitudinală a esofagului depăşind corpul străin care este folosit ca suport. O incizie prea mică poate să favorizeze deşirarea peretelui esofagian cu mari dificultăţi la sutură. • Preluarea salivei şi a secreţiilor acumulate în partea superioară a esofagului cu un aspirator, seringă sau comprese sterile. • Extragerea corpului străin cu o pensă. Uneori este necesară divizarea acestuia în lumen şi apoi extragerea. • Toaleta riguroasă a plăgii şi aseptizarea acesteia. • Sutura bietajată a esofagului. Mucoasa se suturează cu fir neresorbabil sau sintetic resorbabil în puncte separate sau surjet simplu, iar musculoasa se suturează cu fir resorabil, cu atenţie, nestenozant. • Sutura fasciei cervicale profunde nu este obligatorie şi este contraindicată dacă nu s-a putut evita contaminarea plăgii în timpul intervenţiei sau se constată deşirări ale peretelui esofagian, plăgi penetrante sau alte leziuini provocate prin manevre greşite înainte de intervenţie sau intraoperator. • Sutura cutanată se face cu aţă chirurgicală, în mod obişnuit sub dren. • Tratamentul postoperator urmăreşte prevenirea infecţiei, echilibrarea hidro-electrolitică pe cale parenterală (dietă absolută 24 de ore).

7.2. INGLUVIOTOMIA Indicaţii: indigestia ingluvială cronică, supraîncărcare, corpi străini. Instrumentar: pentru incizie, hemostază, sutură. Anestezie: locală prin infiltraţie. Contenţie: imobilizarea aripilor şi picioarelor, iar capul şi gâtul, în extensie. 66

Tehnică: Se deplumează jumătatea inferioară a guşii, se curăţă şi se dezinfectează: ∗ Incizia pielii, a fasciei şi a peretelui guşii pe o lungime de 4-5 cm. ∗ Se evacuează conţinutul, se fac lavaje cu o soluţie antiseptică şi toaleta marginilor plăgii. ∗ Sutura monoplană a peretelui guşii cu fir neresorabil în surjet simplu, iar pielea în puncte separate. 7.3. TRAHEOTOMIA DE URGENŢĂ Indicaţii: obstrucţia căilor respiratorii anterioare (corpi străini în laringe, edem glotic, edem laringian, hemoragii). Intervenţia reprezintă o urgenţă maximă şi se realizează cu mijloace sumare, iar după asigurarea ventilaţiei pulmonare se completează asepsia, anestezia şi imobilizarea într-o poziţie convenabilă. Instrumentar: bisturiu, pense hemostatice, pensă anatomică şi chirurgicală, depărtătoare, canulă traheală, eventual traheotom Thompson. Tehnica operatorie: Se fixează capul animalului în extensie şi se face o incizie simplă pe linia mediană ventrală care interesează pielea şi ţesuturile subiacente până la trahee, la limita dintre treimea superioară şi mijlocie a gâtului. 1. Cu ajutorul traheotomului Thompson se perforează ligamentul interinelar. Prin apropierea mânerelor se creează spaţiul necesar pătrunderii aerului în căile respiratorii profunde. În lipsa traheotomului, secţionarea ligamentului interinelar se poate face cu bisturiul şi apoi se introduce un traheotub plat. 2. Secţionarea a 2-3 inele traheale în plan median, aplicând apoi câte un depărtător pentru menţinerea breşei larg deschise. 7.4.

TRAHEOTOMIA PROVIZORIE

Indicaţii: Intervenţii chirurgicale pe căile respiratorii anterioare (cavităţi nazale, sinusuri, corneţi, faringe, laringe) dacă nu se poate asigura intubaţia traheală; procese inflamatorii şi supurative, formaţiuni tumorale, spasm laringian etc. Instrumentar: bisturiu, foarfecă, pense hemostatice, instrumente şi materiale pentru sutură, canulă traheală corepsunzătoare taliei animalului. Anestezie: La animalele mari, se face tranchilizare pentru imobilizare în poziţie patrupodală, asociată cu anestezie locală prin infiltraţie pe linia de incizie. Animalele mijlocii sau mici vor fi anesteziate prin NLA sau narcoză. Contenţia: Patrupodală pentru animalele mari şi în decubit dorsal pentru animalele mijlocii sau mici. Dacă intervenţia propriu-zisă necesită imobilizarea 67

în decubit sau o anestezie mai profundă, animalul se aşază de la început într-o poziţie convenabilă. Tehnica operatorie: Locul de elecţie se găseşte pe linia mediană ventrală a gâtului la limita dintre treimea superioară şi mijlocie, în dreptul inelelor 4-6. Se incizează pielea şi muşchiul cutanat al gâtului, se asigură hemostaza şi se aplică depărtătoarele. Se incizează apoi longitudinal bandeleta cărnoasă a muşchilor sternohioidieni şi sternotiroidieni, împreună cu fascia cervicală profundă, descoperind inelele traheale. Timpul operator cel mai important îl reprezintă deschiderea traheei care se poate efectua prin două modalităţi: 1. rezecţia totală a 1-2 inele traheale în partea ventrală, realizând un orificiu în formă dreptunghiulară; 2. rezecţia parţială a două semiinele alăturate, realizând un orificiu de formă eliptică. Prin orificiul creat, se introduce o canulă traheală simplă, bivalvă, în "T" sau un tub de cauciuc care se fixează apoi cu o bandă adezivă sau prin alt sistem de prindere. Canula bivalvă prezintă avantajul că nu necesită fixarea cu mijloace separate. După depăşirea timpului necesar intervenţiei care a impus efectuarea traheotomiei, canula se scoate şi se face toaleta plăgii, care se lasă deschisă, urmând să se cicatrizeze prin înmugurire. 7.5.

TRAHEOTOMIA PERMANENTĂ

Indicaţii: ablaţia laringelui, obstrucţii definitive ale căilor respiratorii anterioare. Anestezia şi contenţia sunt asemănătoare cu cele prezentate la metoda precedentă. Tehnica operatorie: Deschiderea traheii se realizează cu mai mare atenţie, menajând mucoasa traheală care se suturează la piele (traheostoma). Mucoasa traheală este fragilă şi se recomandă păstrarea ligamentului interinelar care se ancorează la piele şi îi conferă mai multă rezistenţă (Voskresenski). Menţinerea orificiului se realizează prin înlocuirea canulei la 2-3 zile cu una sterilă şi antisepsia locală. Accidente şi complicaţii: hemoragia şi pătrunderea sângelui în căile respiratorii profunde, emfizemul subcutanat cervical, supuraţia plăgii, necroza inelelor traheale, flegmon, complicaţii respiratorii determinate de pătrunderea aerului cu impurităţi, fără umiditatea asigurată de căile respiratorii anterioare şi la o temperatură nepotrivită pentru schimburile de gaze la nivel alveolar. 7.6.

OPERAŢIA DE AFONIZARE LA CÂINE

Suprimarea lătratului sau anihilarea zgomotului produs la trecerea aerului 68

prin laringe în unele afecţiuni (spasm laringian, hiperplazia mucoasei laringiene, hemiplegia corzilor vocale) se poate realiza prin mai multe procedee: 1. Rezecţia nervilor laringieni craniali. 2. Cordectomia: - prin acces bucal - prin laringotomie (acces gutural) Indicaţii: Operaţia este solicitată de proprietarii unor câini agitaţi care deranjează prin lătrat foarte puternic sau continuu, în scop terapeutic (dispnee, cornaj) şi în scop experimental. Se poate face la orice vârstă, putându-se obţine o afonie completă sau parţială temporară sau definitivă, în funcţie de tehnica chirurgicală utilizată, de experienţa chirurgului, vârsta şi particularităţile individuale ale animalului respectiv. 1. Rezecţia nervilor laringieni craniali Anestezia: narcoza pe cale injectabilă sau NLA. Contenţia: decubit lateral. Instrumentar: pentru diereză, hemostază şi sutură. Loc de elecţie: regiunea parotidiană şi retromandibulară. Tehnica operatorie: ∗ Incizia pielii, a ţesutului conjunctiv subcutanat şi a m. cutanat, pe o direcţie oblică, paralel cu muşchiul stilohioidian, începând de la marginea ventrală a glandei parotide, pe o ditanţă de 5-6 cm până la marginea dorsală a laringelui. ∗ Izolarea nervului laringian cranial şi rezecţia acestuia pe o porţiune de 2 cm. ∗ Sutura pielii în câteva puncte separate. Se procedează în mod asemnător cu nervul laringian cranial din partea opusă. 2. Cordectomia Se realizează prin excizia largă a porţiunii musculare şi fibroelastice a corzii vocale. Incizia simplă a corzilor vocale nu este suficientă pentru afonizare de lungă durată. Vizualizarea corzilor vocale pentru rezecţie se poate face prin fanta glotică sau translaringian. a) Cordectomia prin acces bucal. Contenţia: decubit sterno-abdominal. Instrumentar: de diereză, cleşte priboi (pentru biopsie), foarfecă curbă. Tehnica operatorie: Se deschide gura animalului şi se evidenţiază epiglota, trăgând limba înainte şi în jos, apăsând baza acesteia cu lama laringoscopului. Concomitent, se manipulează laringele cu cealaltă mână, fixându-l de la exterior într-o poziţie favorabilă. Lama laringoscopului se poate introduce cu vârful în fanta glotică, apăsând uşor. Cu mîna dreaptă se introduce cleştele priboi sau aligator până în apropierea corzilor vocale. Se îndepărtează braţele cleştelui, iar unul dintre braţele acestuia pătrunde cât mai adânc în partea centrală a ventriculului 69

Morgani. Prin strângerea cleştelui se face secţionarea părţii musculare şi fibroelastice a corzii vocale, cât mai aproape de suportul cartilaginos. După realizarea hemostazei prin tamponament cu o soluţie astringentă sau vasocontrictoare (adrenalină 1%0) se procedează în mod asemănător pe partea opusă b. Procedeul translaringian Acest procedeu permite vizualizarea corzilor vocale prin deschiderea laringelui. Preoperator se parcurg aceleaşi etape ca în metoda precedentă, dar contenţia se face în decubit dorsal, capul fiind imobilizat prin extensie forţată. Loc de elecţie: 1. partea laterală a laringelui prin ligamentul cricotiroidian 2. linia mediană ventrală între bazihioid şi marginea caudală a cartilajului cricoid. Tehnica operatorie: 1. Se reperează marginea orală a cricoidului şi se pătrunde în interiorul laringelui după secţionarea ligamentului crico-tiroidian. Corzile vocale vor fi excizate foarte uşor, asigurând hemostaza. Se acordă aceleaşi îngrijiri postoperatorii, complicaţiile fiind rare. 2. Pentru o mai bună fixare a laringelui, câinele se aşază în poziţie dorsală cu linia nazală paralelă cu suprafaţa mesei. Se face o incizie mediană de la nivelul bazihioidului până la marginea aborală a cartilajului cricoid, care interesează pielea m. cutanat şi fascia. Muşchii sternohioidieni sunt separaţi longitudinal şi împinşi lateral, eliberânduse cartilajul tiroidian şi proeminenţa laringiană. Se străpunge ligamentul cricoaritenoidian, făcând o butonieră la nivelul şanţului tiroidian, continuând incizia prin corpul cartilajului tiroidian în plan median pe toată lungimea fără a secţiona legăturile ventrale ale pliurilor vocale. Pentru a evita hemoragia, se recomandă folosirea electrocauterului, bisturiului electric sau laserului. Se aspiră toate cheagurile şi secreţiile, apoi se refac planurile anatomice prin sutură în puncte separate. 7.7.

LIGATURA VENEI JUGULARE

Indicaţii: plăgi accidentale, tromboflebita hemoragică reprezentând o urgenţă chirurgicală, chirurgia experimentală. Instrumentar: bisturiu, foarfecă, pense hemostatice, pense chirurgicale, sondă canelată, depărtătoare, materiale de sutură, instrumente pentru sutură, ac Deschamps. Tehnica operatorie: Se face hemostaza provizorie prin compresiune digitală şi se descoperă mai întâi capătul periferic al venei printr-o incizie de 5-6 cm în lungul jgheabului jugular, deasupra muşchiului sternomandibular. Incizia intersează pielea, muşchiul cutanat şi fascia. Se izolează capătul venei pe care 70

se aplică o pensă hemostatică şi apoi se ligaturează cu fir gros. La 0,5 cm deasupra se trece apoi tot un fir gros de nylon cu acul Deschamps prin ţesutul perivenos (pentru a nu aluneca) şi se strânge cu nod chirurgical. După instalarea anesteziei şi pregătirea corespunzătoare a plăgii se verifică din nou etanşeitatea legăturilor realizate şi se aplică o ligatură pe capătul central al venei. Se face toaleta regiunii, se aspersează antibiotice şi se suturează plaga cutanată în puncte separate sub dren. Se asigură compensarea pierderilor de sânge cu lichide perfuzabile şi seroprevenţia antitetanică unde este cazul. Plăgile perforante ale jugularei se pot remedia prin ligatură laterală executată cu fir neresorbabil după izolarea vasului şi identificarea locului afectat. Se aplică mai întâi o pensă hemostatică în peretele venei oprind sângerarea şi apoi se ligaturează porţiunea corespunzătoare din perete sub pensă. Se mai poate face şi sutura încolăcită aplicată pe piele şi prin peretele venei în straturile superficiale ale acesteia în plăgile longitudinale. Postoperator se constată un edem de stază mai accentuat pe partea operaţiei, dar cedează după câteva zile prin restabilirea circulaţiei colaterale. Este foarte importantă supravegherea animalului, legarea scurtă la jgheab şi dieta absolută 24 de ore. Masticaţia, deglutiţia şi mişcările ample ale capului şi gâtului pot determina mobilizarea ligaturilor şi hemoragie secundară gravă.

7.8.

REZECŢIA VENEI JUGULARE

Indicaţii: Tromboflebită supurativă, necroze, plăgi multiple. Tratamentul conservator este contraindicat, deoarece sectorul respectiv de venă este alterat ireversibil, iar circulaţia sanguină este întreruptă la acest nivel. Peretele alterat al venei este fragil, se poate rupe, complicându-se cu tromboflebită hemoragică şi în plus se pot produce embolii şi chiar focare metastatice prin desprinderea şi pătrunderea în torentul circulator a fragmentelor de trombus infectate. Intervenţia nu mai este o urgenţă maximă, astfel încât animalul şi mai ales locul de elecţie vor fi pregătite cu mare atenţie. Anestezie: generală. Contenţie: decubit lateral, cu capul şi gâtul în extensie forţată. Instrumentar: cel necesar pentru incizie, hemostază, disecţie, suturi, drenaj. Tehnica operatorie: Se delimitează porţiunea de venă afectată începând izolarea acesteia de la extremităţi, aplicând ligaturi duble pe porţiuni sănătoase, mai întâi pe partea centrală şi apoi pe cea periferică, pentru a evita accidentele şi desprinderea trombuşilor şi diseminarea infecţiei. Ligaturile duble sunt distanţate la 3 cm, vena secţionându-se între ele. Ligaturile care vor rămâne pe 71

venă în porţiunea sănătoasă vor fi ancorate la ţesutul perivenos (mediate), iar celelalte se vor îndepărta împreună cu vena trombozată. Ele împiedică revărsarea conţinutului septic în plagă, dar pot fi înlocuite cu pense hemostatice în acelaşi scop. Se disecă vena trombozată împreună cu ţesuturile necrozate din jur şi se suturează pielea în puncte separate. În partea cea mai declivă se aplică un tub de dren. Dacă tromboflebita afectează jgheabul jugular pe o lungime mai mare se poate aplica metoda Cebotarev, care păstrează continuitatea pielii din loc în loc. În acest caz, pielea este incizată în 2-3 locuri pe aceeaşi direcţie, deasupra muşchiului sternomandibular, în dreptul fistulelor, având lungime de 8-10 cm cu păstrarea unor zone cutanate între ele. Inciziile cutanate sunt suficiente pentru izolarea ţesuturilor afectate şi permite o vindecare mai rapidă. Tratamentul şi îngrijirile postoperatorii sunt identice cu cele descrise la ligatura venei jugulare. Sunt necesare precauţii suplimentare din cauza existenţei proceselor septice (drenaj, antibioticoterapie etc.). 7.9.

OPERAŢIA ÎN EDEMUL CEFEI

Edemul cefei (bătătura de jug) se întâlneşte la taurinele folosite la tracţiune, supuse la efort excesiv. Datorită traumatismului, se produc perturbări grave în circulaţia limfatică locală, dezvoltându-se un edem de dimensiuni impresionante. Indicaţii: forme grave, de dimensiuni foarte mari, urmărindu-se drenarea colecţiilor. Anestezie: tranchilizare şi infiltraţie locală s.c. pe linia de incizie. Contenţie: staţiune patrupodală în travaliu sau lângă un perete. Tehnica operatorie: După asepsie corespunzătoare, se fac 1-3 incizii de fiecare parte a liniei mediane dorsale, luând în considerare deplasarea spre stânga sau spre dreapta a formaţiunii edematiate, asigurând declivitatea. Inciziile sunt lungi de 10-15 cm, mergând în profunzime până la stratul muscular. Dacă sunt neceasre mai multe incizii, acestea vor fi distanţate la cel puţin 10 cm între ele. Forţând manual lojele conjunctive, se evacuează o mare cantitate de lichid vâscos foarte bogat în proteine. Plăgile rămân nesuturate, dar se asigură protecţia antiinfecţioasă şi antiparazitară. Cheagurile de fibrină se îndepărtează pe măsură ce formează o peliculă densă la suprafaţa plăgii împiedicând drenajul, care trebuie să funcţioneze până la vindecare. Plaga se vindecă fără complicaţii în 20-30 zile, rezultând o cicatrice cutanată de 3-4 cm fără aderenţe în profunzime.

72

7.10. OPERAŢIA ÎN FLEGMONUL CEFEI Indicaţii: bursita flegmonoasă a cefei, necroza ligamentului cervical, a tendonului muşchilor splenius şi marele complexus, osteia purulentă a occipitalului şi atlasului. Anestezie: generală. Instrumentar: pentru diereză, exereză, hemostază. Prin incizii largi, se deschid focarele purulente, de preferat pe traiectul fistulelor. Inciziile vor fi paralele, verticale sau oblice, distanţate la 6--8 cm şi lungi de 8-10 cm, la 3-4 cm de linia mediană, după explorarea traiectelor fistuloase şi localizarea focarelor. Ţesuturile necrozate se excizează în totalitate, inclusiv ligamentul cervical, dacă este cazul, şi se raclează ţesutul osos cariat. Plăgile rămân nesuturate şi se aplică pulberi absorbante, cu antibiotice sau chimioterapice. Pe cale generală se face antibioticoterapie şi terapie stimulantă nespecifică.

7.11. CHESTIONAR 1. Când este considerată esofagotomia o urgenţă chirurgicală? a) Timpanism ruminal acut. b) În procese tumorale mediastinale. c) În ulceraţii şi diverticuli esofagieni. d) Tromboflebită hemoragică. e) La rumegătoare, din cauza întreruperii eructaţiei 2. Care este locul de elecţie în esofagotomie? a) Jgheabul jugular stang, deasupra venei jugulare. b) La animalele mici, este recomandat accesul paramedian ventral pe sub muşchiul sternomandibular stâng. c) Înapoia ultimei coaste, paramedian stâng. d) Jgheabul mandibular. e) Perpendicular pe jgheabul jugular pentru a asigura drenajul. 3. Ce anestezie se face pentru operaţia de esofagotomie? a) La animalele mici, narcoza cu Xilazina b) La animalele mari, tranchilizare

cu Barbiturice. c) Nu este necesară anestezie, deoarece esofagul nu are inervaţie senzitivă. d) La animalele mici. narcoză sau N.L.A. e) Anestezie epidurala. 4. Ce sutură se face la nivelul esofagului în operaţia de esofagotomie? a) Monoplana. b) Mucoasa se suturează cu fir neresorbabil sau sintetic resorbabil, iar musculoasa şi seroasa, cu fir resorbabil. c) Mucoasa se suturează cu fir neresorbabil sau sintetic resorbabil, iar musculoasa cu fir resorbabil. d) Trietajata in puncte separate e) Sutura trietajată la animalele mari şi monoplană la animalele mici. 5. Ce riscuri prezinta o incizie prea mica în operaţia de esofagotomie? a). Complicatii septice severe b) Aspiraţia salivei şi a secreţiilor. c) Nu se poate face xtragerea corpului străin din esofag . d) Sutura esofagului se face cu dificultate.

73

e) Desirarea peretelui esofagian. 6. Ce indicaţii are ingluviotomia? a). Fistula b) Ulcer acut al guşii. c) Indigestia ingluvială cronică. d) Plăgi penetrante ale guşii. e) Inflamaţia catarală a guşii. 7. Ce sutură se face în operaţia de ingluviotomie? a) Sutura monoplană a peretelui guşii cu fir neresorbabil b) Sutură de afrontare tip surjet cu catgut. c) Sutura bietajată la nivelul guşii, iar pielea se suturează în puncte separate cu catgut. d) Sutura monoplană la piele e) Sutură de rezistenţă bietajată. 8. Traheotomia poate sa fie : a) De necesitate. b) Obligatorie. c) Permanentă. d) Relativă. e) La libera alegere. 9. Traheotomia de urgenţă are urmatoarele indicatii : a) Ablatia laringelui b) Pneumotorax de acomodare c) Obstructia cailor respiratorii anterioare. d) Rezecţia eliptică a două semiinele traheale. e) Rezecţia dreptunghiulară a două semiinele traheale. 10. Care este locul de elecţie în traheotomia de urgenţă? a). La nivelul intr cartilajul tiroid si aritenoid b) La limita dintre treimea mijlocie şi inferioară a gâtului. c) În treimea inferioara a gâtului. d) Între primele două semiinele traheale. e) În plan median ventral, la limita dintre treimea superioară şi mijlocie a gâtului. 11. În ce scop se face traheotomia de urgenţă? a) Obstrucţia căilor respiratorii anterioare b) Narcoză pe cale inhalatorie

c) Esofagotomie de urgenţă d) Bronhopneumonie ab ingestis e) Intervenţii chirurgicale pe căile respiratorii anterioare 12. În ce scop se face traheotomia provizorie? a) Intervenţii chirurgicale pe căile respiratorii. b) Cancer laringian. c) Edem glotic. d) Obstrucţii ale căilor respiratorii profunde. e) Bronhopneumonie ab ingestis. 13. Cum se face traheotomia de urgenta? a) La animalele mari se face rezectia a doua semiinele traheale b) La animalele mijlocii sau mici, se face rezectia eliptica a doua inele . c) Sectionarea ligamentului interinelar. d) Prin introducerea unei canule traheale. e) Se introduce traheotomul Thompson pe cale endoscopica. 14. Care este timpul operator cel mai important al operaţiei de traheotomie provizorie? a). Secţionarea ligamentului interinelar b) Stabilirea corectă a locului de elecţie. c) Asigurarea hemostazei. d) Deschiderea traheii.,., e) Menţinerea deschiderii traheale. 15. Cum se poate face deschiderea traheii în traheotomia provizorie? a) Cu traheotomul Thompson. b) Rezecţia parţială a două semiinele traheale realizând un orificiu de formă eliptică. c) Incizia ligamentului interinelar. d) Cu ajutorul canulei bivalve. e) Cu ajutorul unui tub de cauciuc. 16. După depăşirea timpului necesar intervenţiei care a impus efectuarea traheotomiei provizorii, canula se scoate şi se face toaleta plăgii. Cum se închide plaga?

74

a) Se lasă deschisă urmând să se cicatrizeze prin înmugurire. b) Se suturează numai pielea în puncte separate. c) Se suturează mucoasa traheală cu fir sintetic resorbabil şi pielea cu fir neresorbabil. d) Se aplică un pansament compresiv în jurul gâtului. e) Se face o sutură în bloc. 17. Ce avantaj prezintă canula bivalvă faţă de alte canule traheale? a). Nu se acoperă cu secreţii. b) Se poate face un orificiu mai mic. c) Se fixează singură, nu necesită fixarea cu alte mijloace d) Asigură şi hemostaza prin compresiunea exercitată în lumenul traheii. e) Permite evacuarea secreţiilor din interior. 18. În ce afecţiuni este indicată traheotomia permanentă? a) Cornaj laringian. b) Ablatia laringelui. c) Când nu se poate păstra mucoasa traheală. d) În operaţia de afonizare la câine. e) Corpi străini în trahee. 19. Cum se mai numeşte traheotomia permanentă? a). Traheotomie de urgenţă b) Traheosondă. c) Traheotub. d) Traheostomă. e) Traheita. 20. Prin ce se deosebeşte traheostoma de traheotomia provizorie? a). Nu sunt deosebiri esenţiale. b) Se menţine sonda de intubaţie mai mult timp. c) Necesită ventilaţie pulmonară. d) Se păstrează mucoasa traheală care se suturează la piele e) Permite pătrunderea aerului de la exterior, direct în căile respiratorii. 21. Prin ce se deosebeşte metoda Voskresenski de traheostoma clasică?

22.

23.

24.

25.

26.

75

a). Se menţine toată viaţa animalului b) Nu mai este necesară canula traheală. c) Se păstrează ligamentul interinelar d) Nu necesită îngrijiri postoperatorii. e) Hemostaza este mai sigură. Cum se asigură menţinerea orificiului în traheotomia permanentă? a). Prin pastrarea mucoasei traheale b) Se introduce o canulă traheală care se schimbă la 2-3 zile cu una sterilă. c) Prin rezecţia semiinelelor traheale. d) Prin crearea unui orificiu mai larg. e) Prin obliterarea capătului traheal după ablaţia laringelui. Ce complicaţii pot să apară în traheotomia permanentă? a) Hemoragie. b) Patrunderea sangelui in caile respiratorii. c) Necroza inelelor traheale. d) Laringita cronica. e) Bronhopneumonie ab ingestis. În ce scop se face operaţia de afonizare la câine? a). Emfizem pulmonar b) Paralizia nervilor laringieni c) Obstrucţii ale laringelui prin corpi străini. d) Suprimarea lătratului. e) Dispnee cronică. Prin ce metode se poate face afonizarea la câine? a) Rezecţia nervilor laringieni caudali. b) Cordectomia prin acces bucal. c) Cordotomia prin acces endoscopic. d) Prin traheotomie. e) Prin acces parietal. La ce vârstă se poate face operaţia de afonizare la câine? a). La cererea proprietarului

b) Numai la adulţi. c) La 2-3 săptămâni. d) La orice vârstă. e) În funcţie de scopul urmărit. 27.Cum se face vizualizarea corzilor vocale in operaţia de afonizare la caine? a) Translaringian. b) Prin colpotomie. c) Prin cordectomie. d) Prin afonizare. e) Prin suprimarea tranzitului laringian 28. Care este locul de elecţie pentru afonizare prin rezecţia nervilor laringieni craniali? a) Marginea ventrală a laringelui pe o distanţă de 5-6 cm. b) Pe aria de proiecţie a laringelui. c) În funcţie de vârsta câinelui, pe o linie care uneşte baza urechii şi aripa atlasului. d) Marginea dorsală a laringelui pe o distanţă de 5-6 cm. e) Regiunea parotidiană şi retromandibulară începând de la marginea ventrală a parotidei până deasupra laringelui 29. Câţi nervi laringieni cranieni sunt rezecaţi pentru afonizare la câine? a) Doi nervi laringieni: anterior şi posterior. b) Nervii laringieni craniali. c) Toţi cei patru nervi laringieni craniali. d) Numai cei posteriori e) Oricare din nervii laringieni pentru afonizare de scurtă durată. 30. Cum se face vizualizarea corzilor vocale pentru rezecţia lor? a). Prin cordectomie b) Prin fanta epiglotica. c) Prin fanta glotică. d) Prin traheotomie. e) Cu ajutorul laserului. 31. Cu ce instrument se poate realiza rezecţia corzilor vocale? a). Cu bisturiul Graefe b) Foarfeca chirurgicală ascuţită la vârf. c) Cu un forceps special.

d) Cleştele priboi sau aligator. e) Cu polipotomul. 32. Cum se realizează hemostaza după rezecţia corzilor vocale? a) Prin tramponament cu o soluţie astringentă sau vasoconstrictoare. b) Prin compresiune manuală de la exterior. c) Nu este necesară hemostaza. d) Ligatură vasculară cu catgut fin. e) Cu anticoagulante. 33. Cum se vizualizează corzile vocale pentru rezecţie prin procedeul translaringian? a) Prin deschiderea laringelui. b) Cu ajutorul endoscopului. c) Cu un laringoscop special. d) Prin fanta glotică. e) Printr-o canulă traheală. 34. Care este locul de elecţie pentru cordectomie prin procedeul translaringian? a). Prin traversul glotei. b) Linia mediană ventrală prin ligamentul crico-tiroidian c) Partea laterală a laringelui prin ligamentul crico-tiroidian d) Primele două semiinele traheale. e) Ligamentul interinelar. 35. Cum se face excizia corzilor vocale prin procedeul translaringian? a) Se incizează transversal. b) Pe cale endoscopică. c) Cu ajutorul laringoscopului. d) Se chiuretează şi se aplică pansament compresiv. e) Se excizează direct, la vedere, asigurând hemostaza. 36. În ce afecţiuni se recomandă ligatura venei jugulare? a) Plăgi intepate. b) Tromboflebită hemoragică. c) Flebocenteză. d) Tromboflebită supurativă. e) Plăgi înţepate penetrante. 37. În ce fel de plăgi ale venei jugulare se poate aplica ligatura laterală? a) Plăgile perforante. b) Plăgile nepenetrante. c) Plăgile transversale.

76

d) Plăgile tăiate longitudinale. e) Tromboflebita hemoragica. 38. Ce consecinţe imediate are ligatura venei jugulare? a). Ischemie cerebrala b) Abatere profundă, pierderea echilibrului. c) Împiedică masticaţia şi deglutiţia. d) Complicaţii septice locale şi generale. e) Edemul de stază. 39. Care este locul de elecţie pentru operaţia de ligatură a venei jugulare? a). Înaintea confluentului jugular. b) Treimea mijlocie a gâtului. c)Treimea inferioară a gâtului. d) Jgheabul jugular la nivelul plăgii e) Pe aria de proiecţie a muşchiului omohioidian. 40. Cum se ligatureaza capatul periferic venei jugulare secţionate accidental? a) Se aplica două ligaturi mediate. b) O ligatură mediată cu fir gros pe capătul central al venei. c) Ligaturi mediate duble şi se secţionează între ele. d) Ligaturi transfixice pe ambele capete. e) Sutură hemostatică. 41. În ce afecţiuni se recomandă rezecţia venei jugulare? a) Tromboflebită supurativă,. b) Tromboflebită supurativă, tromboflebită adezivă. c) Tromboflebită hemoragică. d) Plăgi înţepate. e) Plagă cumpletă transversală. 42. În tromboflebita supurativă, tratamentul chirurgical este: a) Recomandat pentru refacerea venei. b) Contraindicat deoarece sectorul respectiv de venă este alterat ireversibil, iar circulaţia venoasă este întreruptă la acest nivel. c)Recomandat deoarece peretele alterat al venei este fragil şi se

poate rupe, transformându-se în tromboflebită hemoragică. d) Contraindicat deoarece se pot produce embolii şi chiar focare metastatice prin desprinderea şi pătrunderea în torentul circulator al fragmentelor de trobus infectate. e) Este costisitor. 43. Ce anestezie se recomandă pentru operaţia de rezecţie a venei jugulare? a). Anestezie locoregională b) Tranchilizare şi infiltraţie locală. c) Blocaj troncular. d) Generală. e) Nu este necesară anestezia, dar se asigură drenajul. 44. Ce contenţie se foloseşte pentru rezecţia venei jugulare? a) În travaliu b) Decubit lateral cu capul şi gâtul în extensie forţată. c) Decubit dorsal. d) Decubit lateral cu capul şi gâtul flexate. e) Decubit sterno-abdominal. 45. Pentru rezecţia jugularei, înaintea disecţiei venei se aplică ligaturi duble pe porţiuni sănătoase. Care este scopul acestor ligaturi? a) Evită accidentele şi previne diseminarea infecţiei prin desprinderea trombuşilor. b) Favorizează resorbţia cheagurilor. c) Orientează drenajul. d) Pentru siguranţă. e) Se poate renunţa la ligaturi, deoarece vena este fibrozată în porţiunea afectată. 46. Pentru rezecţia venei jugulare, ligaturile duble sunt distanţate la 3 cm, vena secţionându-se între ele. Ce se întâmplă cu ligaturile? a). Se resorb în câteva zile prin hidroliză enzimatică b) Cad singure după vindecare. c) Se scot după asigurarea hemostazei.

77

d) Ligaturile care vor rămâne pe venă, în porţiunea sănătoasă, vor fi ancorate la ţesutul perivenos, iar celelalte se vor îndepărta împreună cu vena trombozată. e) Se resorb prin proteoliză enzimatică în 2-3 săptămâni. 47. Prin ce se deosebeşte metoda Cebotarev de rezecţie a venei jugulare? a). Recomandă sutura de rezistenţă şi drenaj. b) Recomandă asigurarea drenajului. c) Recomandă păstrarea continuităţii cutanate din loc în loc d) Vena este rezecată din loc în loc. e) Vena este izolată prin tunelizare, fără incizie cutanată. 48. Sunt necesare îngrijiri postoperatorii suplimentare după rezecţia venei jugulare faţă de ligatura venei jugulare? a) Animalul nu se mai foloseste la tractiune b) Se asigură drenaj şi antibioticoterapie. c) Nu se administrează furaje fibroase. d) Animalul se ţine în repaus. e) Se hrăneşte numai cu furaje de buna calitate. 49. La ce animale se întâlneşte bătătura de jug? a) La taurinele folosite la tracţiune. b) La catâri cu harnaşamente neajustate. c) La caii de samar. d) În îngrăşătorii, când frontul de furajare este prea mic.

50.

51.

52.

53.

78

e) La boii de muncă foarte bătrâni, cahectici. Care este scopul operaţiei în edemul cefei? a) Drenarea colecţiei care infiltrează spaţiile conjunctive. b) Asanarea focarului purulent. c) Întreruperea circulaţiei limfatice. d) Prevenirea complicaţiilor septice. e) Îndepărtarea tumefacţiei şi a formaţiunilor edematoase. Ce sutură se recomandă după intervenţia chirurgicală în edemul cefei? a). Sutură cu agrafe la piele şi catgut în profunzime b) Sutură în puncte separate. c) Sutură în "U", asigurând drenajul. d) Sutură bietajată. e) Nu se suturează. Ce anestezie se face pentru operaţia de flegmon al cefei? a) Narcoza. b) Tranchilizare şi infiltratie locala. c) Infiltraţie locală. d) Nu este necesară anestezie, fiind ţesuturi necrozate. e) Anestezie de contact. Cum se procedează cu ţesuturile necrozate în flegmonul cefei? a) Se elimină prin supuraţie. b) Se asigură drenajul şi se aşteaptă eliminarea lor pe cale naturală. c) Se aerează şi se plombează cu antibiotice. d) Se excizează în totalitate.. e) Se resorb în urma afluxului leucocitar.

8. OPERAŢII PE TORACE 8.1. OPERAŢIA ÎN FLEGMONUL GREABĂNULUI LA CAL Indicaţii: flegmonul greabănului în stadiu avansat de evoluţie, cu necroze, fistule sau colecţii purulente în spaţiile conjunctivale: scapular, subromboidal, dinţato-spinal pentru asanarea focarelor şi oprirea difuzării infecţiei spre planurile profunde: subscapular, toracal, rahidian. Anestezie: generală. Contenţie: decubitală. Insstrumentar: pentru diereză şi exereză, pensă cu gheare, sondă canelată, lingură Volkmann, cuţit Buss, cleşte ciupitor de os, fierăstrău de sârmă. Tehnica operatorie: După aseptizarea regiunii, se debridează traiectele fistuloase şi se drenează colecţiile purulente. Se fac incizii paralele unilateral sau bilateral, de lungimi variabile, cât să asigure drenajul prin declivitate (Forsell şi Silbersiepe), la cel puţin 4-5 cm între ele. Direcţia şi profunzimea inciziilor se aleg astfel încât să permită separarea şi îndepărtarea ţesuturilor necrozate, infectate, neoformate, asigurând hemostaza prin cauterizare, coagulare sau ligatură. Se pot întâlni forme foarte grave cu necroza cartilajului scapular, a ligamentului supraspinos şi chiar a proceselor spinoase dorsale 2-7. În acest caz operaţia este mai laborioasă, extirparea acestor formaţiuni necesită o mai bună organizare pentru a evita pierderi masive de sânge şi executarea corectă şi rapidă a timpilor operatori sub anestezie corespunzătoare. Traumatismul operator este foarte mare şi este neceasră susţinerea marilor funcţii, echilibrare nutritivă şi antibioticoterapie 7-10 zile. Se face toaleta zilnică a plăgilor care se cicatrizează prin înmugurire. 8.2.

TORACOCENTEZA

Indicaţii: Puncţia cavităţii toracice (toracocenteza, toracenteza sau pleurocenteza) este practicată în scop evacuator (pneumotorax, hidrotorax, hemotorax, piotorax), în scop explorator pentru precizarea diagnosticului, precum şi în scop terapeutic. Instrumentar: trocar pentru toracocenteză, sondă butonată, aspirator pentru secreţii, iar la animalele mici se folosesc ace de seringă mai groase. 79

Anestezie: locală. Contenţie: patrupodală, cu membrul anterior deplasat înaintea liniei de aplomb pe partea operatorului. Loc de elecţie: La bovine, toracocenteza se poate face în partea inferioară a spaţiului intercostal 6-7 pe dreapta şi 7-8 pe stânga, la nivelul articulaţiilor condrocostale, deasupra venei toracice externe la 3-4 cm de aceasta. La cabaline, mediastinul nu separă complet cele două spaţii pleurale, iar puncţia se face pe partea în care colecţia este mai mare sau alternativ. În stânga, se pătrunde prin spaţiul intercostal 7 sau 8, iar pe partea dreaptă între coastele 6 şi 7, deasupra venei pintenului. Carnivorele prezintă comunicare între spaţiile pleurale stâng şi drept la nivelul cordului, iar puncţia se face în spaţiul 5 intercostal, parasternal. Tehnica: Locul de elecţie se pregăteşte prin tundere şi radere, apoi se dezinfectează. Se deplasează pielea spre înainte câţiva centimentri pentru a evita suprapunerea orificiilor cutanat şi muscular pentru a nu realiza comunicarea directă a spaţiului pleural cu exteriorul. Se poate face o butonieră cu vârful bisturiului la piele pentru a uşura pătrunderea trocarului. Se introduce trocarul printr-o mişcare continuă de rotaţie şi apăsare. Pătrunderea se face în direcţie perpendiculară, cât mai aproape de marginea cranială a coastei posterioare pentru a nu leza cordonul vasculo-nervos intercostal. Se pătrunde în spaţiul pleural pe o adâncime de 4-6 cm la animalele mari şi 2-3 cm la animalele mici. Se retrage stiletul trocarului sau mandrenul acului, lăsând să curgă lichidul pleural care se colectează într-un recipient. Blocarea lumenului cu flocoane de fibrină întrerupe scurgerea colecţiei pleurale şi se intervine pentru deblocarea acestuia cu o sondă butonată sau mandren. Evacuarea epanşamentului se va face lent sau intermitent pentru prevenirea unor accidente prin decompresiune bruscă. Nu se va insista pentru evacuarea totală a conţinului pleural dacă este lichid seros sau sero-sanguinolent. În cazul unei pleurezii purulente, sunt necesare lavaje cu ser fiziologic la termperatura corpului în mai multe reprize. Prin aceeaşi canulă sau ac se vor introduce soluţii de antibiotice sau chimioterapice. Pe toată durata intervenţiei, se va urmări prevenirea pneumotoraxului, împiedicând comunicarea liberă prin canulă sau ac în inspiraţie, mai ales după terminarea scurgerii lichidului pleural. Se poate folosi un aspirator de secreţii sau se adaptează un tub de cauciuc lung de 50-60 cm sau de perfuzor care se introduce cu un capăt într-un vas cu lichid plasat mai jos. Retragerea canulei se face numai după reintroducerea stiletului, printro mişcare bruscă. Locul puncţiei se pensulează cu tinctură de iod şi se acoperă cu pansament sau substanţă adezivă.

8.3.

PERICARDOCENTEZA 80

Indicaţii: Evacuarea lichidelor colectate în sacul pericardic (pericardita exsudativă). Loc de elecţie: La cal, se pătrunde prin spaţiul intercostal 5 sau 6 pe partea stângă, deasupra venei pintenului. La bovine, în pericardita traumatică, proiecţia sacului pericardic este mult mărită în contact cu peretele pleural. Pentru drenarea exsudatului pericardic, se folosesc două metode: pericardocenteza intercostală şi pericardocenteza paraxifoidiană. Pericardocenteza intercostală se face în spaţiul 5 intercostal stâng, iar pericardocenteza paraxifoidă are ca repere capătul bisectoarei unghiului format de linia albă şi linia hipocondrului stâng, în apropierea cartilajulul xifoidian (Moussu). Instrumentar: bisturiu, foarfecă, sondă butonată, pense hemostatice, trocar lung de 12-15 cm. Anestezia: tranchilizare şi anestezie locală prin infiltraţie în zona apendicelui xifoidian. Contenţie: decubit lateral drept. Tehnica: Se incizează pielea pe o lungime de 10-15 cm la distanţă egală de laturile unghiului descris şi se dilacerează muşchiul drept abdominal aproape de inserţia sa cranială. Prin dilacerarea ţesutului adipos paraxifoidian se pătrunde cu indexul până în apropierea fasciei endotoracice şi a sacului pericardic, unde se percep secusele cardiace. Se introduce trocarul pe lângă deget în direcţie oblică de jos în sus şi dinapoi spre înainte. Pătrunderea este scurtă, de 3-4 cm. După scoaterea stiletului, exsudatul pericardic se scurge în jet continuu. Se fac spălături ale sacului pericardic cu ser fiziologic sau soluţii antiseptice neiritante (clorhexidină), apoi se reintroduce stiletul şi se retrage trocarul. Prin plaga rămasă se introduce un tub de dren care se menţine câteva zile pentru irigarea sacului pericardic. Plaga musculo-cutanată se aspersează cu soluţie de antibiotic şi se suturează. Tratamentul postoperator, pe lângă spălăturile pericardice zilnice, include antibioticoterapie generală şi locală, tonice cardiace, diuretice şi seruri electrolitice. La câine şi pisică, intervenţia are aceleaşi indicaţii, drenarea făcându-se cu un ac de venisecţie. Locul de elecţie se găseşte în spaţiul 6 intercostal stâng, la 1 cm deasupra sternului şi puţin înaintea apendicelui xifoid. 8.4.

PUNCŢIA CORDULUI

Puncţia cordiacă (cardocenteza) este indicată pentru recoltare de sânge, pentru administrarea unor analeptice cardio-respiratorii în urgenţe sau pentru 81

sacrificarea animalelor. Loc de elecţie: La cal, în spaţiul intercostal 5 sau 6 la 3-4 cm deasupra sternului pe partea stângă. La bovine, ovine şi porcine, puncţia se face deasupra sternului, în spaţiul 4 intercostal stâng. La câine şi pisică, se percep contracţiile cardiace în spaţiul intercostal 6, deasupra sternului, la 2-3 cm de acesta. Tehnica: Acul de venisecţie se introduce perpendicular spre cord, străbătând pielea, musculatura intercostală şi pericardul. Atingerea miocardului este marcată de o rezistenţă crescută, acul vibrează sincron cu contracţiile cardiace, iar pătrunderea în ventricul este urmată de apariţia unui jet sacadat de sânge. 8.5.

TORACOTOMIA

Indicaţii: pentru acces în cavitatea toracică (pericardotomie, la bovine, esofagotomie prin accese toracal, leziuni pluropulmonare, chirurgia experimentală, evacuarea unor formaţiuni voluminoase (tumori, cheaguri etc.) şi în scop explorator. Instrumentar: pentru diereză, exereză, hemostază, depărtătoare, aspirator de lichide. Anestezie: La animalele mici se asigură ventilaţie pulmonară sub narcoză, iar la taurine se face tranchilizare şi anestezia nervilor intercostali în funcţie de calea de acces pentru organul care urmează a fi operat sau narcoză inhalatorie pentru orice specie. Contenţie: decubit costoabdominal la animalele mici, în travaliu sau pe masa de operaţie la taurine. Tehnica operatorie: Toracotomia (pleurotomia) se poate realiza prin spaţiul intercostal la animalele mici sau cu rezecţie de coastă la animalele mari. Toracotomia fără rezecţie de coastă se realizează în spaţiile intercostale 4, 5, 6 sau 7, pe o lungime suficient de mare pentru calea de acces, mărind apoi spaţiul prin aplicarea depărtătoarelor. Se incizează pielea şi musculatura intercostală la mijlocul distanţei dintre două coaste, pentru a nu leza cordonul vasculo-nervos, asigurând declivitatea. Se asigură hemostaza şi apoi se incizează fascia endotoracică şi pleura parietală în timpul unei expiraţii pentru a nu leza pulmonul. După executarea intervenţiei pe organele toracice, se închide plaga toracală prin sutură trietajată: pleura cu fascia endotoracică, în fir continuu cu catgut, apoi musculatura intercostală în surjet sau puncte separate tot cu fir resorbabil, iar pielea se suturează în puncte separate cu aţă chirurgicală. Se recomandă ca ultimul punct de sutură pentru închiderea plăgii pleurale să se strângă în timpul unei inspiraţii forţate (respiraţie asistată) pentru eliminarea cât mai completă a aerului din spaţiul pleural (pneumotoraxul). Sutura atentă a 82

ţesuturilor fascio-musculare intercostale completează etanşeitatea plăgii toracale. Se asigură tratamentul postoperator corespunzător cu antibiotice şi stimulente generale până la vindecare. Toracotomia cu rezecţie de coastă se practică la animalele mari pentru crearea unor căi de acces la organele din cavitatea toracică. Rezecţia de coastă se face şi în scop terapeutic în osteomielite sau pentru extirparea unor formaţiuni tumorale la acest nivel. Instrumentar: bisturiu, pense anatomice, pense chirurgicale, foarfeci, pense hemostatice, decolator de periost, ferăstrău de sârmă, pensă cu gheare, depărtătoare, cleşte ciupitor de os, chiuretă, lingură Volkmann, ac Dechamps, instrumentar şi materiale pentru sutură. Anestezia: Anestezie generală (narcoză sau NLA) sau tranchilizare şi blocaj troncular intercostal. Tehnica operatorie: Incizia pielii, a m. cutanat şi a fasciei la mijlocul lăţimii coastei, pe o lungime care să depăşească porţiunea care urmează a fi rezecată, în ambele direcţii. Incizia periostului pe aceeaşi direcţie şi două incizii transversale ale acestuia la extremităţile inciziei longitudinale. Se decolează periostul relativ uşor, cu atenţie mai mare pe partea medială a coastei pentru a nu leza fascia endotoracică. Dacă există procese tumorale sau deformări osteomielitice, decolarea periostului este mai dificilă în dreptul focarelor respective şi în acest caz se fac mai întâi inciziile transversale pentru delimitare şi apoi separăm periostul cât este posibil, fără a-l deteriora. Se introduce sârma ferăstrăului pe sub coastă cu acul Dechamps şi se secţionează la extremităţile segmentului care trebuie îndepărtat. Se nivelează cu chiureta sau cleştele ciupitor marginile osoase şi se face toaleta plăgii. Secţionarea transversală a coastei se poate face şi cu freza sau cu cleştele ciupitor de os cu atenţie de sus în jos. Secţionarea fasciei endotoracice şi a pleurei se face la nivelul patului periostal al coastei rezecate, fiind precedată de puncţia pleurală pentru inducerea unui pneumotorax de acomodare la rumegătoare. Pentru secţionarea fasciei se foloseşte un bisturiu butonat sau se face o butonieră prin care se introduce sonda canelată şi se măreşte incizia cu bisturiul sau foarfeca. Închiderea peretelui toracal se face prin sutură etajată sub dren la exterior. Ultimul punct de sutură pentru închiderea spaţiului pleural se face ca în metoda precedentă, dacă s-a asigurat respiraţie asistată sau într-o expiraţie forţată după anestezie pe cale injectabilă, pentru reducerea pnumotoraxului. 8.6.

PERICARDOTOMIA LA BOVINE

Indicaţii: Deschiderea sacului pericardic se face în pericardita traumatică întâlnită la rumegătoarele mari ca o complicaţie a reticuloperitonitei traumatice 83

(prin corpi străini). Instrumentar: pentru diereză, hemostază, rezecţie de coastă, drenaj şi pentru sutură. Contenţie: Patrupodală în travaliu sau pe patul de operaţie mobil. Poziţia patrupodală oferă condiţii mai bune pentru drenajul colecţiilor pericardice. Anestezia: tranchilizare şi analgezie locală sau generală în concordanţă cu tehnica stabilită. Tehnica operatorie: 1. Rezecţia coastei 5 pe partea stângă după tehnica descrisă. 2. Toracocenteza stângă cu pneumotorax de acomodare. 3. Incizia fasciei endotoracice şi a pleurei în direcţie verticală. 4. Explorarea cavităţii pleurale şi a sacului pericardic cu atenţie, manual, pentru depistarea aderenţelor depozitelor de fibrină şi eventual a corpului străin sau a porţii de intrare. 5. Pericardopexia. Sacul pericardic se suturează la marginile plăgii toracale în surjet sau puncte separate neperforante după ce s-a exteriorizat o porţiune prin tracţiuni moderate cu mâna. Scopul acestei manopere este acela de a evita scurgerea conţinutului din sacul pericardic în cavitatea toracică după deschidere. Dacă sunt aderenţe, depistate uşor prin palpare, se poate renunţa la pexie. 6. Pericardotomia propriu zisă printr-o incizie longitudinală, făcând mai întîi o butonieră de 1-2 cm prin care se scurge conţinutul serofibrinos, rău mirositor, în jet continuu. Lichidul conţine flocoane purulente sau de fibrină şi se colectează într-un recipient pentru a fi examinat. 7. Lavajul cavităţii pericardice, îndepărtarea depozitelor fibrinoase şi introducerea unor soluţii cu antibiotice. 8. Pericardorafia cu fir resorbabil în puncte separate, după aplicarea unui tub pentru drenaj, în partea cea mai declină a plăgii. Tubul de dren se fixează atât la sacul pericardic, cât şi la peretele toracal. Prin tubul de dren se introduc antibiotice postoperator. 9. Îndepărtarea punctelor de sutură ale pericardopexiei. 10. Aspersarea unor soluţii de antibiotic în cavitatea pleurală. 10. Sutura plăgii toracale bietajat sau trietajat. Postoperator se aplică un tratament susţinut cu antibiotice pe cale generală şi locală, tonice cardiace şi stimulente generale, diuretice, nutritive şi hidroelectrolitice. Se poate evita pneumotoraxul, renunţând la timpul operator nr. 2 (toracocenteza). În acest caz, se face pericardopexia înaintea inciziei fasciei endotoracice. După rezecţia unui segment de 15 cm din partea distală a coastei a cincea stângă, se aplică depărtătoarele şi se prinde pericardul cu mâna prin traversul pleurei parietale. Se suturează pleura parietală la pericard, în fir continuu cu material resorbabil pe toată circumferinţa porţiunii exteriorizate. Se incizează 84

pleura cu fascia endotoracică în mijlocul porţiunii suturate, după care urmează incizia pericardului. Pericardopexia rămâne permanentă, iar prin tubul de dren din pericard se fac zilnic lavaje cu ser fiziologic şi se introduc antibiotice până se aseptizează exsudatul care devine seros şi se reduce cantitativ până la dispariţia completă. Prin această metodă, confortul animalului este mult mai vizibil postoperator, iar riscurile unor complicaţii (răspândirea infecţiei la nivel pleural, persistenţa pneumotoraxului etc.) sunt reduse. După scoaterea tubului de dren, plaga se închide complet prin sutură cu aceleaşi precauţii, evitând pneumopericardul. 8.7. 1.

Care sunt spaţiile conjunctive afectate în flegmonul greabănului la cal, din care poate să difuzeze infecţia? a) Scapular, subromboidal, dinţatospinal b).Subscapular, toracal, rahidian c) Prescapular, dintato-spinal. d) Prepectoral, prescapular, subromboidal. e) Rahidian, subscapular.

2. Prin ce metode se asigură hemostaza definitivă în operaţia de flegmon al greabănului? a) Astringente, angiotripsie b) Cauterizare, torsiune vasculară, forcipresură. c) Compresiune, torsiune, pansament compresiv. d) Coagulante, sutură hemostatică. e) Cauterizare, coagulare, ligatură.. 3. Ce tip de cicatrizare se realizează după operaţia de flegmon al greabănului? a). Sub crustă b) Adeziune. c) Per primam. d) Înmugurire. e) Mixtă. 4. În ce scop se face toracocenteza? a) Evacuator: pneumotorax, hidrotorax, hemotorax, piotorax. b) Explorator, pentru acomodare

CHESTIONAR c) Terapeutic, pentru precizarea diagnosticului. d) Ventilaţie pulmonară artificială. e) Ventilaţie pulmonară multisistem. 5. Care este locul de elecţie pentru toracocenteză la bovine? a) Partea inferioară a spaţiului intercostal 6-7 pe dreapta şi 7-8 pe stânga, deasupra venei toracice externe. b) Numai pe stânga în spaţiul intercostal 3-6 sub vena toracica. c) Se poate face pe dreapta în spaţiul 6-7 si pe stanga in spatiul 5-6 intercostal. d) Lângă apendicele xifoid, sub rebordul costal. e) La 2 cm de apendicele tranşelian, in spatiul intercostal 6-7. 6. Care este locul de elecţie pentru toracocenteză la cabaline? a) Spaţiul intercostal 7- 8 pe partea stângă sau 6-7 pe partea dreapta. b) Spaţiul intercostal 6-7 pe partea dreaptă sub vena pintenului. c) Spaţiul costal 3-4 pe stânga şi 67 pe dreapta. d) Se poate face numai pe partea dreaptă, deoarece mediastinul nu separă complet cele două spaţii pleurale. e) Lângă apendicele xifoid, pe partea stanga sau dreapta. 7. Care este locul de elecţie pentru

85

pericardocenteză la cal ? a) Spaţiul intercostal 7-8 pe partea dreaptă. b) La bovine, spaţiul 5 intercostal stâng. c) La bovine, pentru accesul paraxifoidian, bisectoarea unghiului format de linia albă şi hipocondrul stâng. d) Spaţiul intercostal 5 sau 6 pe partea stânga. e) Spatiul intercostal 7-9 pe partea stanga. 8. Cum se închide plaga cutanată după pericardocenteză? a) Se închide spontan. b) Se suturează. c) Se menţine deschisă pentru evacuarea completă a colecţiei. d) Se aplică un tub de dren până la pericard care se menţine câteva zile. e) Se cauterizează. 9. În pericardocenteză, pe lângă spălăturile pericardice zilnice, tratamentul postoperator mai include: a) Antibioticoterapia generală şi locală. b) Tonice, diuretice si repaus absolut. c) Analgezice centrale şi miorelaxante. d) Antihemoragice şi antitrombotice. e) Antipiretice şi cortizonice. 10. Care este locul de elecţie pentru cardocenteză la bovine, ovine si porcine? a) La cal, spaţiul intercostal 5 sau 6, la 3-4 cm deasupra venei pintenului, pe partea stângă. b) Deasupra sternului, în spaţiul 4 intercostal stâng. c) La câine şi pisică, în spaţiul intercostal 3, deasupra sternului . d) Pe lângă manubriul sternal, la 23 cm de acesta. e) La cal, spaţiul intercostal 8-10, unde se percep contracţiile cardiace, deplasând membrul stâng anterior înaintea

liniei de aplomb. 11. În ce direcţie se pătrunde cu acul de venisecţie pentru cardocenteză? a). Oblic de jos în sus b) Oblic de sus în jos. c) Perpendicular spre cord. d) Oblic, la marginea cranială a coastei. e) În contact cu marginea caudală a coastei. 12. Prin ce semne este marcată pătrunderea muşchiului cardiac cu acul de venisecţie? a) Se percepe zgomotul caracteristic de aspiratie. b) Apare un jet sacadat de sânge. c) Animalul prezintă convulsii din cauza durerii. d) Animalul este speriat. e) Soluţia pătrunde uşor, nu întâmpină rezistenţă. 13. Ce anestezie se recomandă pentru operaţia de toracotomie la taurine? a) Pentru animale mici, narcoză, asigurând ventilaţia pulmonară. b) Tranchilizare şi anestezia nervilor intercostali. c) Narcoza inhalatorie. d) Narcoza cu cloral hidrat e) Electronarcoza. 14. La animalele mici, toracotomia se face fără rezecţie de coastă, în spaţiile 4, 5, 6 sau 7 intercostale. Ce sutură se face la terminarea operaţiei? a) Trietajată. b) Se suturează numaipleura cu fascia endotoracică c) Surjet sau puncte separate cu fir resorbabil. d) Puncte separate tip Hartman. e) Sutură monoplană cu fir sintetic resorbabil. 15. În toracotomie la animalele mici, ţinând cont de asigurarea ventilaţiei pulmonare artificiale, ce precauţii recomandaţi pentru reducerea pneumotoraxului la sfârşitul intervenţiei?

86

a) Fascia endotoracică şi pleura se incizează în timpul unei expiraţii pentru a nu leza pulmonul. b) Ultimul punct de sutură pentru închiderea plăgii pleurale se strânge în timpul unei inspiraţii forţate. c) Se folosesc depărtătoare adecvate. d) Se aspiră secreţiile şi cheagurile de sânge. e) Se face sutură etanşă şi se asigură drenajul. 16. Care din următorii timpi operatori se regăsesc în operaţia de pericardotomie la bovine? a) Pericardopexia şi omentopexia. b) Rezectia de coastei a 9-a pe partea stanga. c) Rezecţia coastei a 5-a pe partea stângă. d) Explorarea cavităţii abdominale şi pericardocenteza.

e) Pericardocenteza. 17. Cum se poate evita pneumotoraxul în operaţia de pericardotomie la bovine? a) Da, dacă se asigură narcoză pe cale inhalatorie. b) Nu se poate evita, spaţiul fiind prea mare. c) Se poate evita dacă se asigură evacuarea colecţiilor prin aspiraţie. d) Prin ventilaţie pulmonară artificială. e) Se face pericardopexia înaintea inciziei fasciei endotoracice. 18. Ce avantaje prezintă pericardotomia fără pneumotorax la bovine? a) Vindecarea este mai rapida. b) Riscul unor complicaţii se reduce. c) Se asigură un drenaj mai eficient. d) Metoda este mai simplă,. e) Plaga se închide spontan fără sutură.

9. OPERAŢII PE ABDOMEN 9.1. LAPAROTOMIA Deschiderea chirurgicală a cavităţii abdominale (laparotomia, celiotomia) reprezintă primul timp operator în intervenţii pe viscerele digestive, urinare sau genitale localizate la acest nivel, extirparea unor formaţiuni tumorale sau ca operaţie propriu-zisă efectuată în scop explorator pentru precizarea diagnosticului. Chirurgia laparoscopică deschide noi perspective din punct de vedere tehnic şi fiziopatologic. Intervenţiile pe cavitaeta abdominală prezintă unele particularităţi care impun măsuri suplimentare de protecţie şi foarte multă acurateţe în desfăşurarea operaţiei, cu motivaţie specială: 1. Dieta preoperatorie şi postoperatorie pentru uşurarea explorării viscerelor, reducerea traumatismului acestora, precum şi pentru reducerea presiunii asupra plăgii suturate. 2. Asepsia severă atât preoperator, cât şi în timpul operaţiei cu atenţie deosebită în operaţiile cu timpi operatori septici (gastrotomie, enterotomie etc.), unde se impune delimitarea strictă a acestora şi continuarea operaţiei numai cu instrumentar steril după revenirea la timpi aseptici. 87

3. Anestezia trebuie să realizeze şi miorelaxare suficientă pentru a reduce presiunea peretelui abdominal asupra viscerelor, asigurând liniştea operatorie fără riscul traumatizării acestora. 4. Locul de elecţie se alege astfel încât să permită accesul direct la organul asupra căruia se face intervenţia propriu-zisă. 5. Mărimea plăgii abdominale se stabilieşte în strânsă corelaţie cu amploarea manoperelor care urmează, evitând tracţiunile şi traumatismele inutile generate de o plagă abdominală prea mică sau prea mare. 6. Hemostaza sigură, definitivă, executată rapid cu materiale rezistente, deoarece hemoragia secundară intraabdominală este mult mai greu controlată. 7. Operaţia se desfăşoară într-un ritm alert, fără pauze, cu scurtarea timpului de deschidere a abdomenului la strictul necesar. 8. Este interzisă traumatizarea viscerelor, a vaselor de sânge şi a peritoneului. Traumatismele, cheagurile şi depozitele de fibrină favorizează aderenţele şi peritonita. La cal, reactivitatea peritoneului este mai crescută şi impune o atenţie deosebită. 9. Dacă se prelungeşte operaţia, viscerele abdominale expuse la acţiunea aerului vor fi umectate cu ser fiziologic uşor încălzit. 10. Folosirea judicioasă a materialelor de sutură, evitând excesele, nodurile mari, inutile, iritante, nesterile, cu grosimi neadecvate. Loc de elecţie: Reprezintă un criteriu de clasificare a laparatomiilor. Se stabileşte în funcţie de specie, tipul intervenţiei, topografia organului de operat şi scopul urmărit: 1. mediană ventrală - pe linia albă - prepubiană - între ombilic şi pubis - preombilicală - între ombilic şi xifoid - ombilicală. 2. paramediană ventrală - paralel cu linia albă,între aceasta şi lanţul mamar. Ex. la masculii rumegătoarelor mici, canidelor şi porcinelor. 3. ventro-laterală - între vena mamară anterioară şi pliul ei. Ex. pentru operaţia cezariană met. Götze. 4. laterală (în flanc): - în fosa paralombară (golul flancului) - retrocostală - în teşitura flancului (sub coarda flancului) 5. inguinală - în unele hernii inguinale, care necesită enterectomie sau avariohisterectomie. 6. prin acces pelvin: - pe cale vaginală (colpotomie) - pararectală. 7. transversă: prepubiană, ombilicală, xifoidiană. Repere anatomice: Linia albă este reprezentată de un ţesut conjunctiv fibros, puţin vascularizat şi inervat, este rezistent pentru sutură, dar ţesutul cicatricial se 88

formează mai greu din aceleaşi motive. La aceasta se mai adaugă pielea şi muşchiul cutanat la exterior, iar pe partea internă prezintă legături cu fascia transversă şi peritoneul. La carnivore, în zona ombilicală, se găseşte un panicul adipos, mai abundent la animalele adulte şi în stare bună de întreţinere sau obeze. La acestea poate să constituie un impediment la momentul suturii abdominale. În partea ventrală, se găseşte muşchiul drept al abdomenului, dispus simetric cu fibrele orientate longitudinal şi reprezintă baza anatomică la acest nivel. În flanc, straturile anatomice sunt reprezentate de piele, fascia superficială cu muşchiul cutanat, tunica abdominală, muşchii: oblicul extern, oblicul intern şi transversul abdominal. Ultimul prezintă o porţiune musculară vizibilă numai în laparatomiile efectuate în golul flancului, continuându-se apoi cu fascia (aponevroza) transversă, tapetată la faţa internă cu peritoneul parietal. Vasele de sânge sunt reprezentate de arterele subcutanate abdominale, cele două epigastrice anterioare şi posterioare, ramura cranială a circumflexei iliace, arterele lombare, precum şi de venele satelite. Sensibilitatea este asigurată de ultima pereche de nervi toracali şi primele două perechi lombare (iliohipogastric şi ilioinguinal), cu numeroase ramificaţii şi anastomoze. Instrumentar: pentru diereză, hemostază şi sutură la care se adaugă sonda canelată, depărtătoare şi instrumente speciale dacă este cazul (pense intestinale, pense în "T", ecrasor etc.). Contenţie: patrupodală sau decubitală. Anestezie: generală (NLA sau narcoză) sau tranchilizare asociată cu analgezia loco-regională. Tehnica operatorie: Prezintă mici diferenţe în funcţie de locul de elecţie şi talia animalului. 1. Laparotomia mediană ventrală. Este preferată la animalele mici, deoarece permite accesul la toate viscerele abdominale, sensibilitatea este redusă, hemoragia este mică, iar cicatricea este rezistentă, dar se formează mai greu şi necesită protejarea plăgii până la vindecare. Se poate face între ombilic şi pubis pe toată lungimea sau numai 3-4 cm. Pentru intervenţii pe vezica urinară, se incizează mai aproape de pubis, iar pentru ovariectomie, imediat înapoia ombilicului. Pentru intervenţii pe stomac sau duoden, se face laparotomie preombilicală, iar dacă este necesară o laparotomie mai largă, incizia depăşeşte cicatricea fibroasă ombilicală, ocolindo pe dreapta sau pe stânga pentru o mai bună afrontare prin sutură. Dacă există şi o hernie ombilicală, nu se justifică laparotomia periombilicală. Pentru animalele mari este mai rar utilizată din cauza presiunii exercitate de viscerele abdominale. Tehnica 1. Incizia pielii şi a ţesutului conjunctiv subcutanat. 2. Incizia liniei albe pe o lungime mai mică cu 1-2 cm la ambele 89

extremităţi în raport cu incizia cutanată. 3. Incizia peritoneului cu mare atenţie pentru a proteja organele abdominale mai ales dacă există presiune crescută la acest nivel (gestaţie avansată, piometru etc.). Se pot folosi mai multe procedee: a) Se face o butonieră cu bisturiul sau foarfeca, eventual trăgând uşor peritoneul cu o pensă. Se introduce o sondă canelată pe direcţia liniei albe şi apoi secţionăm peritoneul cu fascia transversă. Sonda canelată poate fi înlocuită cu o pensă hemostatică sau anatomică. b) Incizia peritoneului cu bisturiul, foarfeca sau herniotomul, sub protecţie digitală după efectuarea unei butoniere ca în metoda precedentă. c) Incizia liniei albe împreună cu fascia transversă şi peritoneul, respectând aceleaşi reguli pentru protecţia viscerelor. 4. Explorarea cavităţii abdominale şi intervenţia propriu-zisă. 5. Sutura peretelui abdominal. Cele mai numeroase accidente şi complicaţii postoperatorii se produc datorită nerespectării unor reguli de bază: a) menţinerea anesteziei până la sfârşitul suturii pentru a evita contractura peretelui abdominal care atrage ieşirea anselor intestinale prin plagă, făcând dificilă sutura sau duce la ancorarea epiplonului, mezenterului sau unei anse intestinale la plaga abdominală cu formarea aderenţelor sau eventraţiilor. b) alegerea unui material de sutură adecvat ca grosime, rezistenţă şi tolerabilitate. c) folosirea unei metode de sutură corespunzătoare cu locul de elecţie şi grosimea peretelui abdominal. Sutura trietajată 1. Sutura liniei albe împreună cu peritoneul şi fascia transversă în surjet întretăiat sau puncte separate. 2. Sutura fasciei superficiale şi a ţesutului adipos în surjet simplu, cu acelaşi fir, cu un singur nod terminal pe capătul scurt al firului rămas de la nodul iniţial. Ajutorul ţine firul întins la fiecare buclă pentru a obţine o afrontare uniformă. 3. Sutura pielii în puncte separate simple sau de rezistenţă. Dacă se asigură protejarea plăgii împotriva automutilării, se poate face sutură intradermică în zig-zag orizontal sau vertical. Sutura bietajată Primul strat de sutură se aplică la peritoneu împreună cu linia albă şi tunica abdominală, în puncte separate simple sau de rezistenţă cu fir resorbabil sau nylon, iar la piele în puncte separate cu fir neresorbabil. Sutura este rapidă şi suficient de rezistentă, dar se cere afrontarea foarte atentă a tuturor straturilor anatomice. 2. Laparatomia paramediana ventrală Este indicată la masculii canidelor, porcinelor sau rumegătoarelor mici, datorită poziţiei furoului, penisului şi a orificiului prepuţial sau pentru acces la ficat, duoden, stomac, splină. 90

Locul de elecţie este situat la 5-6 cm de linia albă, pe dreapta sau pe stânga. 1. Incizia pielii, a m. cutanat şi a tecii externe a muşchiului drept abdominal. 2. Dilacerarea manuală a muşchiului drept abdominal în diercţia fibrelor sale. 3. Incizia tecii interne a muşchiului drept abdominal. 4. Dilacerarea ţesutului adipos retroperitoneal. 5. Incizia peritoneului şi fasciei transverse cu atenţie pentru a nu leza viscerele abdominale. 6. Sutura trietajată a peretelui abdominal. a) peritoneu + fascie transversă + teaca internă a m. drept abdominal. b) muşchiul drept abdominal + teaca externă şi tunica abdominală. c) pielea. Cicatrizarea peretelui abdominal este mai rapidă şi rezistentă, riscul eventraţiilor este mai redus, dar hemostaza este mai dificilă. 3. Laparatomia ventrolaterala Este folosită pentru histerotomie la vacă prin metoda Götze şi permite accesul lejer la uterul gestant pe sub rumen. Loc de elecţie: partea inferioară a flancului stâng, între pliul iei şi vena mamară, la jumătatea distanţei dintre aceste repere, în partea posterioară, iar anterior, incizia este paralelă cu vena mamară sau apropiindu-se de aceasta pentru asigurarea declivităţii pentru drenaj. Anestezia: NLA sau sedare cu xilazină şi anestezie locală sau regională. Contenţie: decubit lateral drept. Timpi operatori: 1. Incizia pielii pe o lungime de 30-40 cm dinainte spre înaoi, asigurând hemostaza. 2. Incizia muşchiului cutanat. 3. Incizia tunicii abdominale şi a aponevrozei oblicilor. 4. Incizia muşchiului drept abdominal şi a oblicului extern. 5. Incizia fasciei transverse şi a peritoneului. Se efectuează intervenţia propriu-zisă pe uter, se repun viscerele în poziţie anatomică şi se face toaleta plăgii abdominale şi, dacă este cazul, aseptizarea acesteia. 6. Sutura trietajată a peretelui abdominal. I. peritoneul + fascia transversă + stratul muscular cu catgut nr. 1. II. tunica abdominală + aponevrozele oblicilor + m. cutanat cu catgut nr. 2 sau fir sintetic. III. sutura pielii în puncte separate simple sau de rezistenţă cu aţă chirurgicală groasă. Dacă uterul a fost infectat (fetus mort, emfizematos), peretele abdominal cu infiltraţii edematoase masive sau asepsia deficitară se va aplica un tub de dren în comisura anterioară a plăgii. 4. Laparatomia prin flanc 91

Pătrunderea prin peretele lateral al cavităţii abdominale este preferată mai ales la animalele de talie mare unde masa gastrointestinală forţează suturile care pot să cedeze, producând complicaţii postoperatorii după laparatomiile ventrale. Locul de elecţie se stabileşte în funcţie de topografia organului care urmează a fi abordat şi cu tehnica operatorie. Laparotomia în fosa paralombară Locul de elecţie este mijlocul fosei paralombare, la 3-4 cm sub apofizele transverse lombare până la coarda flancului. Indicaţii: intervenţii chirurgicale pe rinichi, glande suprarenale, ovare (la iapă), cecum, rumen. Anestezie: tranchilizare sau NLA la doze compatibile cu staţiunea patrupodală. La animalele mici se face NLA sau narcoză în concordanţă cu amploarea operaţiei propriu-zise. Contenţie: în travaliu sau pe masa de operaţie. Tehnica: 1. Incizia verticală a pielii fasciei superficiale şi aponevrozei şi a oblicului intern care este mai bine reprezentat la bovine. 2. Se asigură hemostaza. 3. Dilacerarea muşchiului transvers al abomenului care este bine reprezentat mai ales în partea superioară a plăgii abdominale. 4. Incizia peritoneului. 5. Intervenţia propriu-zisă. 6. Închiderea abdomenului se face prin sutură trietajată, bietajată sau monoplană. b. Laparotomia retrocostală Indicaţii: rumenotomie, deplasarea abomasului, colotomie. Loc de elecţie: înapoia ultimei coaste, la 3-4 cm sub apofizele transverse lombare. Este necesară incizia tuturor straturilor peretelui abdominal. Hemoragia este mai abundentă şi trebuie să fie asigurată hemostaza definitivă strat cu strat. Sutura trebuie să asigure afrontarea corectă a fiecărui strat muscular împreună cu formaţiunile conjunctive adiacente fără inversarea acestora. c. Laparotomia transcostală Indicaţii: ovariectomie la căţea şi pisică, reticulotomie etc. Loc de elecţie: ultimul spaţiu intercostal la căţea şi pisică, iar la vacă spaţiuil intercostal 9-10 sau cu rezecţia coastei a noua. La acest nivel, este necesară incizia inserţiei diafragmei pe faţa internă a ultimelor coaste, fără pericolul de pneumotorax. Contenţie: patrupodală la animalele mari şi decubitală la animalele mici. Anestezia: tranchilizare şi anestezia nervilor intercostali 8, 9 şi 10 la vacă, iar la animalele mici, narcoză sau NLA. Tehnica operatorie la vacă: 1. Incizia pielii 15-20 cm în direcţia coastei a noua în treimea inferioară a acesteia. 92

2. Rezecţia coastei. 3. Incizia inserţiei diafragmei şi a peritoneului. 4. Incizia epiploonului. 5. Operaţia propriu-zisă la nivelul reţelei. 6. Sutura epiploonului în surjet cu catgut. 7. Sutura bietajată sau trietajată sub dren a peretelui muscular şi pielea. d. Laparotomia inguinală Indicaţii: ovariohisterectomie la căţele cu histerocel inguinal, criptorhidrectomie abdominală prin procedeul belgian, hernie inguino-scrotală acută la armăsar. Contenţie: decubit dorsal sau lateral cu descoperirea regiunii inguinale. Tehnica: Se face o incizie liniară a pielii pe direcţia inelului inguinal depăşind cu câţiva centimetri comisura cranio-laterală a acestuia. În cazul unei hernii inguinale voluminoase la căţea se poate face incizie în "felie de pepene", la baza sacului herniar. Debridarea traectului inguinal se face numai la unghiul antero-lateral cu herniotomul sau bisturiul, sub protecţia degetului arătător al mâinii opuse pentru a nu leza ansele intestinale. Sutura inelului inguinal se face bietajat sau trietajat cu materiale rezistente, dar bine tolerate. La masculi, se ancorează cordonul testicular torsionat. Fixarea cordonului se face cu capetele firului utilizat pentru ligatură, trecute prin marginile inelului aproape de unghiul postero-medial. Trecerea acului pentru sutură va fi precedată de vizualizarea marginilor plăgii, iar pătrunderea se face sub control digital. Înţeparea sau ruperea trunchiului pudendo-epigastric provoacă o hemoragie abundentă şi greu de controlat la toate speciile. Sutura pielii se face în puncte separate şi se aplică tub de dren din cauza mobilităţii foarte mari a ţesuturilor în regiunea inguinală. e. Laparotomia în teşitura flancului Indicaţii: histerotomie, enterotomie ovariectomie. Loc de elecţie: părţile laterale ale abdomenului sub coarda flancului în direcţie verticală sau oblică. Anestezie: Tranchilizare şi analgezie locoregională, NLA sau narcoză. Contenţie: Patrupodală la animalele mari sau decubit lateral pe partea opusă la toate speciile. În unele situaţii, este necesară fixarea pe un plan înclinat pentru deplasarea viscerelor şi crearea unor căi de acces mai lejere (ex. castrarea la scroafă). Tehnica operatorie: 1. Incizia pielii pe direcţia stabilită, verticală sau oblică, dinainte înapoi sau dinapoi spre înainte. Odată cu pielea, se incizează şi muşchiul cutanat sau ţesutul adipos subcutanat, mai mult sau mai puţin reprezentate în funcţie de specie şi mărimea inciziei. 2. Incizia tunicii abdominale pe o lungime de 1-2 cm mai puţin decât incizia cutanată. 93

3. Pătrunderea prin stratul muscular prin secţionare cu bisturiul fără a se urmări direcţia fibrelor musculare sau prin dilacerare, cunoscând avantajele şi dezavantajele fiecărui procedeu. 4. Dilacerarea ţesutului adipos retroperitoneal. 5. Incizia peritoneului evitând perforarea brutală a acestuia, care determină deşirări şi chiar leziuni ale organelor interne. În cazul pătrunderii prin dilacerarea stratului muscular se recomandă prinderea peritoneului cu o pensă hemostatică şi efectuarea unei butoniere cu foarfeca şi apoi mărirea breşei peritoneale prin incizie sub protecţie digitală sau pe sonda canelată. 6. Aplicarea depărtătoarelor şi intervenţia intraabdominală propriu zisă. 7. Sutura peretelui abdominal. - Primul strat de sutură îl reprezintă peritoneul împreună cu muşchiul transvers atât în porţiunea musculară, cât şi în cea aponevrotică. Se impune o atenţie mai mare la animalele cu ţesut adipos retroperitoneal abundent, unde peritoneul se va sutura numai împreună cu fascia transversă în surjet cu fir resorbabil. - Sutura stratului muscular se poate face în bloc, cu fir resorbabil sau sintetic bine tolerat. Pentru asigurarea unei rezistenţe corespunzătoae şi formarea unei cicatrici suple, este necesară apropierea formaţiunilor conjunctive (fascii aponevroze care au tendinţa să se depărteze). - Pielea se suturează în puncte separate cu aţă chirurgicală groasă sau cu nylon. Dacă musculatura abdominală nu a fost secţionată (pătrunderea prin dilacerare), se verifică plaga pentru a nu rămâne anse intestinale printre straturile musculare (la scroafă, după castrare, se verifică şi coarnele uterine) şi se aplică numai 2-3 puncte de sutură la straturile profunde şi peritoneu, iar pielea se suturează separat. 4.Laparotomia prin acces pelvin Indicaţii: ovariectomie la iapă sau vacă prin colpotomie, hernie perianală cu hipertrofie sau tumoră de prostată. Loc de elecţie: partea superioară a fundului de sac vaginal (colpotomie) sau prin fosa pararectală. Tehnica operatorie: a. Laparotomia vaginală (colpotomie). Se aseptizează vaginul şi se completează anestezia prin introducerea unui tampon de tifon îmbibat în soluţie anestezică locală (carbocaină). Incizia peretelui dorsal al vaginului se face longitudinal cu colpotomul (bisturiu cu lama ascunsă) şi se dilacerează atât cât este necesar pentru prinderea şi aducerea ovarelor în interiorul vaginului pentru extirpare cu ecrasorul la vacă sau trecând ecrasorul prin breşa peretelui vaginal până în regiunea sublombară şi secţionarea pediculului ovarian la acest nivel. Plaga vaginală nu se suturează, cicatrizîndu-se prin înmugurire. Postoperator animalul se ţine pe un plan înclinat cu trenul posterior mai ridicat. 94

Pentru siguranţă, se pot aplica 2-3 puncte de sutură cu un fir lung, nodurile fiind realizate cu o singură mână în interiorul vaginului. b. Pătrunderea prin fosa pararectală se face printr-o incizie în semicerc, în hernia perianală la câine. Pielea va fi secţionată cu grijă, deoarece viscerele herniate sunt separate de piele numai de fascia perianală care uneori este deşirată. Se evacuează lichidul transvazat, se extirpă formaţiunile tumorale sau hematoamele, se repun organele herniate în cavitatea abdominală, eventual s-a extirpat prostata. Obturarea cavităţii pelviene se face prin sutură bietajată sau trietajată cu materiale de sutură rezistente. Punctele de sutură vor trece prin ligamentul sacroischiatic, muşchiul suspensor şi muşchiul gluten superficial. Sutura nu trebuie să intersecteze glandele perianale, iar dacă nu se poate evita, se va extirpa glanda perianală. 5. Laparotomia transversă. Pot fi realizate perpendicular sau oblic pe linia albă, singură sau combinată, cu precauţie pentru a nu secţiona vasele de sânge importante, respectând normele generale din laparotomii. 9.2. 1. Intervenţiile pe cavitatea abdominală impun măsuri suplimentare de protecţie şi acurateţe tehnică. Cum motivaţi aceasta? a) Se lucrează numai cu instrumente sterile pe toată durata operaţiei. b) Asepsia este severă mai ales în operaţiile cu timpi operatori septici, deoarece infecţia este mai greu de controlat. c) Operaţiile septice se efectuează numai la sfârşitul zilei de lucru. d) La operaţiile septice se folosesc antibiotice in aplicatie locala si generala. e) Operaţiile septice se efectuează în alte săli. 2. Daţi exemple de operaţii cu timpi septici pe cavitatea abdominală: a) Reticulotomia, operaţia în deplasarea abomasului, uretrotomia. b) Esofagotomia, pericardotomia. c) Rumenotomia, castrarea animalelor criptorhide, fistula de

CHESTIONAR lapte. d) Gastrotomie, enterotomie, enterectomie. e) Hernia ombilicală, hernia inguino-scrotală cronică. 3. De ce este necesară dieta alimentară în intervenţii pe cavitatea abdominală? a) Modifica topografia viscerelor. b) Reduce traumatismul operator. c) Mareste presiunea asupra plăgii suturate. d) Stimulează imunitatea şi fenomenele reparatorii. e) Împiedică formarea aderenţelor şi a peritonitei. 4. De ce se recomandă anestezie cu relaxare musculară în intervenţii pe cavitatea abdominală? a) Se asigură imobilizarea animalului b) Reduce presiunea viscerelor asupra peretelui abdominal micşorând traumatismul

95

acestora. c) Reduce presiunea peretelui abdominal asupra viscerelor, asigurând linişte operatorie.. d) Se poate stabili cu exactitate locul de elecţie. e) Metoda de anestezie se alege în funcţie de amploarea operaţiei. 5. Cum se alege locul de elecţie pentru intervenţii pe cavitatea abdominală? a). Se asigură declivitate şi drenaj b) Este stabilit pentru fiecare operaţie. c) Astfel încât să permită accesul direct la organul asupra căruia se face intervenţia propriu-zisă. d) Evităm secţionarea vaselor de sânge şi a nervilor. e) Sunt evitate inciziile transversale sau perpendiculare pe liniile de tracţiune viscerale. 6. Cum se stabileşte mărimea plăgii abdominale în intervenţii pe viscere la acest nivel în medicina veterinară? a). În legătură nemijlocită cu metoda de anestezie. b) Cât mai largă, pentru acces lejer. c) Cât mai mică, pentru a evita complicaţiile postoperatorii (evisceraţie, infecţie etc.). d) În funcţie de modalităţile de contenţie, decubitală sau patrupodală. e) În strânsă corelaţie cu amploarea manoperelor care urmează, evitând tracţiunile şi traumatismele inutile 7. De ce este interzisă traumatizarea viscerelor, a vaselor de sânge şi a peritoneului în intervenţii pe cavitatea abdominală? a) Prin deşirarea ligamentelor, se schimbă topografia viscerelor abdominale b) Se produce ileus paralitic. c) Favorizează aderenţele şi peritonita.. d) Se modifică raporturile topografice.

e) Se produc eventraţii. 8.

Ce faceţi dacă se prelungeşte operaţia, iar viscerele abdominale sunt expuse mai mult timp la acţiunea aerului? a) Se introduc in cavitatea abdominala. b) Se umectează cu apă distilată sterilă. c) Se aspersează soluţie de glucoză 5%. d) Se umectează cu ser fiziologic uşor încălzit. e) Animalul se perfuzează suplimentar.

9. Ce înţelegeţi prin folosirea judicioasă a materialelor de sutură în laparotomii? a) .Alegerea unor materiale ieftine. b) Este evitată folosirea unor materiale de sutură. c) A nu face risipă care măreşte preţul operaţiei. d) Sunt evitate nodurile prea mari, inutile, iritante, nesterile e) Se înlocuiesc materialele de sutură cu tehnici moderne. 10. Laparotomia mediană ventrală (pe linia albă) poate să fie: a) Prepubiană (între ombilic şi vena mamara anterioara). b) Preombilicală (între ombilic şi xifoid). c) Ombilicală ( paralel cu linia mediana ). d) Paramediană ventrală - între ombilic şi apendicele xifoid. e) Inguinală - prin acces inguinal în hernii. 11. La ce animale se practică laparotomia paramediană ventrală? a) Pentru crearea de masculi genitostimulatori. b) Pentru operaţia cezariană la vacă. c) În hernia inguino-scrotală acută la armăsar. d) La masculii rumegătoarelor mici, canidelor şi porcinelor.

96

12.

13.

14.

15.

16.

17.

e) În fistula de lapte. Care sunt locurile de elecţie pentru laparotomia laterală (în flanc)? a) Intre vena mamara si inelul inguinal inferior. b) Transcostală pentru reticulotomie. c) Golul flancului. d) Fundul de sac vaginal dorsal. e) Fosa ischio-caudală. Care este locul de elecţie pentru laparotomia ventro-laterală? a) Prin coarda flancului. b) Între lanţul mamar şi linia albă. c) Între pliul iei şi coarda flancului. d) Între vena mamară anterioară şi pliul iei. e) La 5-6 cm înapoia ultimei coaste, paralel cu aceasta. Cum se poate realiza laparotomia prin acces pelvian? a) Transrectală. b) Prepubian. c) Transcostal. d) Pe cale vaginală e) Pe cale endoscopică. Ce avantaje prezintă laparotomia mediană ventrală? a) Ţesutul cicatricial se formează greu. b) Ţesutul conjunctiv fibros din care este formată linia alba este puţin vascularizat şi inervat, rezistent pentru sutură. c) La carnivore, în zona ombilicală se găseşte un panicul adipos, favorabil cicatrizării. d) Se pot folosi adezivi tisulari. e) Se poate realiza sutura monoplană. Care sunt nervii importanţi ai peretelui abdominal a) Plexul solar. b) Ultimul toracic si primele două perechi lombare c) Nervul obturator. d) Nervii pudenzi şi hemoroidali. e) Nervii vag şi recurent. În laparotomia mediană ventrală se regăsesc următorii timpi operatori:

conjunctiv subcutanat paralel cu linia alba. b) Incizia liniei albe pe o lungime cu 1-2 cm mai mare decât lungimea inciziei cutanate, la ambele capete. c) Incizia liniei albe pe o lungime cu 1-2 cm mai mică la ambele capete, în raport cu incizia cutanată. d) Secţionarea peritoneului împreună cu fascia transversă şi cu epiploonul pe aceeaşi lungime. e) Dilacerarea peritoneului împreună cu fascia transversă. 18. Ce procedee se pot folosi pentru deschiderea cavităţii abdominale pe linia albă fără a leza viscerele? a) Se incizează toate straturile, apoi se face o butonieră prin care se introduce o sondă butonata si apoi se deschide cavitatea abdominala. b) Se recomanda chirurgia endoscopica. c) Se incizează linia albă împreună cu peritoneul şi fascia transversă sub protecţie digitală după efectuarea unei butoniere. d) Incizia tuturor ţesuturilor strat cu strat, iar peritoneul se dilacerează e) Toate straturile anatomice sunt pătrunse prin dilacerare. 19. Ce tip de sutură recomandaţi după laparotomie mediană ventrală? a) Sutura tip Schmieden. b) Sutura bietajată. c) Sutura monoplană. d) Sutura de înfundare. e) Sutura cu agrafe metalice. 20. Ce straturi anatomice grupaţi în sutura trietajată a peretelui abdominal după laparotomie paramediană ventrală? a) 1 - Peritoneu + fascie transversă ; 2 - teaca internă a muşchiului drept abdominal ; 3 pielea. b) 1 - Muşchiul drept abdominal + tunica abdominală ; 2.- muschiul oblic extern ; 3 - pielea

a) Incizia pielii şi a ţesutului

97

c) 1 - Linia alba ; 2 – muschiul drept abdominal ; 3 - pielea. d) 1 - Muşchiul drept abdominal ; 2 - oblicul intern, tunica abdominală şi ţesutul adipos. e) 1 – Peritoneu + fascie traversa + teaca interna a muschiului drept abdominal ; 2 – muschiul drept abdominal + teaca externa si tunica abdominala ; 3 – pielea. 21. Care este locul de elecţie în laparotomia ventro-laterală pentru operaţia cezariană la vacă? a) Jumătatea distanţei dintre pliul iei şi vena mamară anterioară, asigurând declivitatea, pe partea dreapta. b) Flancul drept, între pliul iei şi vena mamară anterioară. c) Teşitura flancului stâng, deasupra pliului iei. d) Panta flancului stâng pe o direcţie oblică antero-posterior. e) Jumătatea distanţei dintre pliul iei şi vena mamară anterioară, pe o direcţie oblică dorso-ventral, pe partea stanga. 22. Ce indicaţii are laparotomia in flancul stang? a) Rumenotomie, deplasarea abomasului, colotomie. b) Rumenotomie, reticulotomie, castrare la căţea. c) Abomasotomie, invaginaţie intestinală, cistotomie. d) Uretrotomie, ulcer ombilical. e) Hernie diafragmatică, cecotomie, eventraţie ventro-laterală. 23. Ce indicaţii are laparotomia transcostală? a) Invaginaţie intestinală, volvulus. b) Claponaj, hidronefroză, invaginaţie intestinală. c) Obstrucţie esofagiană intratoracică, corpi străini în stomac. d) Ovariectomie la căţea şi pisică, reticulotomie. e) Hipertrofie de prostată. 24. Ce indicaţii are laparotomia inguinală?

a) Ovariectomie la scroafa. b) Criptorhidectomie abdominală prin procedeul belgian. c) Castrare la armasar. d) Hernie perianală. e) Histerectomie la vaca. 25. Ce avantaje prezintă pătrunderea în cavitatea abdominală prin dilacerare? a) Cicatrizare mai rapida. b) Traumatism mai mic. c) Afrontare mai bună. d) Traumatism mai mare. e) Acces mai lejer în cavitatea abdominală 26. Ce indicaţii are laparotomia prin acces pelvian? a) Cistotomie la carnivore. b) Hernie diafragmatica. c) Histerectomie pe cale vaginala. d) Ovariectomie la iapă şi vacă prin colpotomie. e) Amputarea rectului. 27. Cum se obturează cavitatea pelviană după laparotomie la acest nivel? a) Se aplica o tesătură textilă rezistentă. b) Sutură bietajată interesând peritoneul şi fascia transversă. c) Sutură bietajată sau trietajată prin ligamentul sacro-ischiatic, muşchiul suspensor al rectului, gluteul superficial, fără ca sutura să intersecteze glandele perianale. d) Se foloseşte muşchiul obturator şi gluteul superficial, fără a atinge filetele nervoase. e) Animalul se ţine pe un plan înclinat. 28. Prin ce procedeu se închide plaga vaginală după colpotomie? a) Prin înmugurire. b) Animalul se ţine pe un plan înclinat cu trenul posterior mai ridicat. c) Se pot aplica 2-3 puncte de sutură d) Sutură bietajată. e) Substante adezive 29. Cum se poate realiza anestezia fundului de sac vaginal pentru

98

colpotomie? a) Anestezie de contact. b) Anestezie epidurală. c) Infiltraţie locală. d) Tranchilizare. e) Blocaj troncular. 30. Locul de elecţie reprezintă un criteriu de clasificare în laparotomii. Cum se stabileşte acesta? a). În funcţie de vârstă şi talia animalului.

b) În funcţie de scopul urmărit, mijloacele de contenţie, instrumentar şi personalul existent. c) În funcţie de urgenţă, anotimp, friguros sau cald, dotări. d) În funcţie de specie, tipul intervenţiei, topografia organului de operat şi scopul urmărit e) Metoda de anestezie reprezintă criteriul principal în alegerea locului de elecţie.

10. OPERAŢII ÎN HERNIILE ABDOMINALE Hernia reprezintă deplasarea unui organ din cavitatea în care se află în mod normal printr-un orificiu natural sau accidental. Elementele definitorii ale unei hernii abdominale sunt: 1. inelul herniar: orificiu natural sau prin deşirarea peretelui; 2. sacul herniar: piele, teaca fibroasă, peritoneu; 3. conţinutul sacului herniar: epiploon, intestin, uter etc. Denumirea herniei este dată de locul unde s-a produs (ombilicală, inguinală, perianală etc.), conţinutul sacului herniar (enterocel, epiplocel, histerocel etc.), de raporturile existente între componentele acesteia (reductibilă, nereductibilă), evoluţie (acută, cronică) etc. În medicina veterinară, tratamentul herniilor este numai chirurgical şi constă în readucerea viscerelor în poziţia lor anatomică şi închiderea inelului prin sutură. Procedeul operator se stabileşte în funcţie de dimensiunile componentelor (inel, sac herniar) şi raporturile dintre ele (aderenţe, bride). Herniile de dimensiuni reduse pot fi remediate fără deschiderea sacului herniar (metode extraperitoneale) sau prin deschiderea acestuia (kelotomie) şi excizie. Materialul de sutură trebuie să fie rezistent, maleabil şi bine tolerat. Dieta este necesară atât înainte de intervenţia chirurgicală, cât şi postoperator. 10.1. OPERAŢIA ÎN HERNIA OMBILICALĂ Indicaţii: hernie congenitală observată la purcei, căţei, mânji,pisici 99

datorită unor factori genetici sau traumatici care împiedică obliterarea inelului ombilical după fătare. La adulte se produce mai rar ca urmare a unor eforturi deosebite sau se agravează cele preexistente din aceleaşi cauze. Instrumentar: de diereză, hemostază şi sutură. Anestezie: La animale mari şi la adulte se face anestezie generală, iar la nou-născuţi este suficientă anestezia locală prin infiltraţie pe linia de incizie şi la baza sacului herniar. Contenţie: Decubit dorsal cu membrele posterioare fixate spre înapoi, iar cele anterioare spre înainte. La animalele mici, membrele se pot fixa manual în bipede laterale. Tehnica operatorie: Se alege metoda cea mai convenabilă în raport cu specia, talia animalului, sex, vârstă şi mai ales cu aspectul clinic al herniei: reductibilă, nereductibilă, mică, voluminoasă, simplă, complicată (strangulată) etc. 1. Hernia ombilicală reductibilă cu sac mic Inelul herniar este mic, dar se simte la palpare, sacul herniar se poate cuprinde în palmă, iar viscerele se aduc uşor în cavitatea abdominală prin taxis. Conţinutul sacului herniar este reprezentat în cea mai mare parte de epoplioon, panicul adipos şi rareori anse intestinale. *0 Incizia longitudinală a sacului herniar pe locul proeminenţei maxime, depăşind cu 1-2 cm inelul herniar. Dacă este necesară excizia unui lambou cutanat este mai bine să se aprecieze de la început mărimea acestuia, făcând o incizie în felie de pepene pentru a fi îndepărtată. Incizia interesează pielea şi ţesutul conjunctiv subcutanat. *1 Se izolează sacul herniar prin disecţie şi dilacerare, până la bază, evidenţiindu-se complet inelul herniar, fără a-l deschide. *2 Repunerea conţinutului herniar în cavitatea abdominală prin apăsare moderată cu degetul şi înfundarea completă a sacului fibros. *3 Sutura inelului herniar cu fir rezistent în puncte separate simple, în "U" sau în bursă. Pentru o mai bună cicatrizare, se recomandă scarificarea marginilor inelului herniar înaintea strângerii firelor de sutură. *4 Se recomandă să se opereze după vârsta de patru luni, când peretele abdominal este mai rezistent şi uneori inelul herniar se închide spontan. 2. Hernia ombilicală nereductibilă, cu sac mic Este cea mai frecventă formă de hernie ombilicală congenitală, tratamentul fiind solicitat numai din motive estetice. *5 Animalul prezintă o formaţiune de formă globuloasă, mică, nedureroasă în regiunea ombilicală. *6 Tehnica operatorie: Incizia longitudinală, izolarea şi excizia sacului. Dacă formaţiunea este mare şi prezintă vascularizaţie bogată, excizia va fi precedată de ligatură transfixică la bază sau se îndepărtează prin torsiune. Se verifică dacă se menţine obturarea inelului şi se face sutura cutanată. Dacă se constată formarea unei depresiuni prin retragerea epiploonului secţionat, se vor aplica 2-3 puncte de sutură la peretele abdominal, cu fire neperforante 100

(extraperitoneal). 3. Hernia ombilicală cu inel mic şi sac mare ∗ Incizia pielii sub formă de "felie de pepene". Atenţie la vieruş unde orificiul prepuţial se găseşte pe suprafaţa sacului herniar. În acest caz, se identifică furoul şi se face o incizie asimetrică, tot în "felie de pepene" sau "semilună" pe partea opusă. *7 Se izolează sacul herniar până la inel. *8 Se prinde fundul sacului herniar într-o pensă sau cu mâna şi se torsionează. Cu cealaltă mână se dirijează pătrunderea viscerelor în cavitatea abdominală. *9 Se continuă răsucirea completă a sacului herniar. *10 La baza sacului torsionat se aplică o ligatură transfixică cu fir rezistent şi se excizează la 2-3 cm deasupra. Se va aprecia dacă se poate ancora firul la marginea inelului herniar şi dacă mai sunt necesare alte puncte de sutură pentru închiderea completă a acestuia. *11 Sutura pielii în puncte separate. 4. Hernia ombilicală cu inel mare Aceasta se asociază şi cu un sac herniar voluminos, dar se întâlnesc două aspecte distincte care influenţează desfăşurarea operaţiei: d' - marginile inelului sunt apropiate, dar permit introducerea palmei, având direcţie longitudinală; d'' - marginile inelului sunt depărtate în toate direcţiile. În primul caz se face excizia sacului herniar de la bază şi sutura inelului monoplan (Wolf) sau bietajat, iar la al doilea se recomandă păstrarea sacului herniar ca tampon biologic şi reducerea acestuia prin fixare cu firele de sutură (Olivkov). Dacă marginile inelului herniar sunt apropiate, după rezecţia sacului fibros şi repunerea viscerelor în cavitatea abdominală, se poate face sutura peritoneului împreună cu fascia transversă în surjet simplu cu catgut. Marginile inelului herniar se suturează în puncte separate simple sau de rezistenţă cu fir sintetic resorbabil sau nylon, iar pielea, în puncte separate simple. La porc, sacul herniar este foarte bine vascularizat la bază, dar sutura hemostatică este suficientă. Pentru aceasta se face o sutură în "U" cu firul trecut prin toate straturile profunde (muşchi, aponevroze, fascii şi peritoneu) sau "U" tip Lembert. Rezecţia sacului se face treptat şi simetric, pornind de la o comisură, iar firele de sutură se aplică imediat, sub control digital, asigurând hemostaza. Reducerea treptată a inelului herniar împiedică ieşirea viscerelor din cavitatea abdominală în timpul operaţiei, iar hemoragia este limitată. Rezecţia completă a sacului herniar coincide cu strângerea ultimului punct de sutură la nivelul peretelui abdominal. Dacă marginile inelului herniar sunt depărtate şi nu se poate realiza apropierea lor şi închiderea printr-o sutură sigură, se poate păstra sacul fibros care se plisează, trecând firele de sutură intermitent prin toată grosimea lui şi 101

ancorarea lor pe margine (Olivkov). Pentru obturarea unui inel herniar mult prea larg, se poate folosi o proteză dintr-o ţesătură de nylon sau alt material rezistent şi bine tolerat de ţesuturi. Plasa este decupată după forma şi dimensiunile orificiului herniar şi apoi se fixează pe margine cu puncte de sutură. Plasa va fi acoperită spre interior cu epiploon care se fixează prin câteva puncte de sutură (omentopexie), iar la exterior se protejează prin mobilizarea ţesutului conjunctiv. Sutura cutanată prin puncte de rezistenţă "U", "X", "U" tip Lembert etc. Până la vindecare, plaga va fi protejată şi urmărită zilnic pentru prevenirea eventraţiilor sau a fenomenelor de respingere. 5. Hernia ombilicală nereductibilă cu sac mare Această formă se întâlneşte mai rar, este de origine traumatică, iar leziunile interne se organizează, formând aderenţe între viscerele herniate sau între acestea şi sacul herniar. Tehnica operatorie: 1. Izolarea sacului herniar până la bază. Se poate aprecia mărimea lamboului cutanat care se îndepărtează printr-o incizie corespunzătoare. 2. Deschiderea sacului herniar. Se practică o butonieră cu bisturiul sau foarfeca. Breşa se măreşte sub protecţie digitală pentru a nu leza organele herniate. Desprinderea manuală a aderenţelor se face cu mare atenţie pentru a nu deşira peretele intestinal. Uneori se formează adevărate bride conjunctive vascularizate care necesită ligatură pentru hemostază şi apoi secţionarea cu foarfeca. Nu este necesară desfacerea tuturor aderenţelor interviscerale, urmărindu-se numai mobilizarea acestora pentru a fi reintroduse uşor în poziţie anatomică. Pentru a nu traumatiza viscerele, se poate lărgi inelul herniar cu herniotomul, bisturiul sau cu foarfeca, pe sonda canelată. *12 Rezecţia sacului herniar. *13 Sutura peretelui abdominal după una din tehnicile descrise. OPERAŢIA ÎN HERNIA VENTRO-LATERALĂ Hernia ventro-laterală este de origine traumatică produsă prin cădere, lovitură cu cornul, copita sau în timpul unui efort excesiv, la care se pot adăuga şi factori favorizanţi (furajare deficitară, gestaţie avansată, bătrâneţe etc.) Deşirarea peretelui abdominal este uşurată şi de conformaţia anatomică la acest nivel cu grosime redusă, masa musculară fiind puţin reprezentată. Spre deosebire de alte hernii, marginile inelului herniar sunt neregulate şi puternic infiltrate hemoragic şi edemaţiate. Viscerele herniate se angajează printre straturile musculare şi fascii putând ajunge până la ombilic după ruperea peritoneului (eventraţie). Concomitent se dezvoltă o formaţiune care deformează abdomenul, începând cu pliul ei. Se poate confunda cu hematomul venei mamare la femele, 102

flegmonul, gangrena gazoasă, emfizemul sau o formaţiune tumorală de care se face di agnostic diferenţial. De cele mai multe ori se poate palpa breşa abdominală şi se percep zgomotele deplasării gazele în anselor intestinale la palpare propundă. Loc de elecţie: panta flancului, deasupra locului breşei, pe o direcţie oblică, depăşind la ambele capete comisurile plăgii abdominale. Anestezie: narcoză sau NLA. Contenţie: decubit lateral pe partea opusă. Tehnica operatorie: *14 Se incizează cu atenţie pielea, muşchiul cutanat şi fascia. Peritoneul este deşirat, iar viscerele se apropie de straturile externe. Incizia se plasează deasupra locului de producere a herniei pe direcţia axului longitudinal al breşei abdominale. Din plagă se revarsă o cantitate apreciabilă de lichid limpede sau sero-sanguinolent. *15 Repunerea organelor herniate după desprinderea tuturor aderenţelor. Herniile mai vechi de trei zile necesită desfacerea aderenţelor. Acestea sunt fibrinoase la început şi devin fibroase după 3-4 zile şi pot să creeze dificultăţi la desprindere. *16 Închiderea inelului herniar se face pe straturi, încercând reconstrucţia peretelui prin aplicarea unor puncte de rezistenţă distanţate mai mult faţă de marginea plăgii, ţinând cont de fragilitatea ţesuturilor infiltrate. *17 Sutura cutanată respectă aceleaşi precauţii, asigurând şi drenaj corespunzător. OPERAŢIA ÎN HERNIA INGHINALĂ Hernia inghinală se întâlneşte destul de frecvent la animale şi reprezintă angajarea viscerelor abdominale prin traiectul inguinal. Incidenţa este mai mare la mascul (porc, cal) din cauza prezenţei cordonului testicular şi a tecii vaginale. La câine, frecvenţa este mai mare la femele, datorită existenţei unui traiect inguinal şi a unui rudiment de ligament testicular care păstrează legătura cu uterul. Peritoneul formează un fund de sac, care se măreşte sub presiunea uterului gestant sau în alte condiţii care măresc presiunea intraabdominală. Pe lângă unul sau ambele coarne uterine se pot angaja anse intestinale, epiploon, vezica urinară etc. La masculi, inelul herniar este reprezentat de traiectul inghinal care poate să rămână îngust sau se lărgeşte la unghiul antero-lateral. Afecţiunea poate să fie congenitală sau dobândită. Bursele testiculare formează sacul herniar tapetat de teaca vaginală. Conţinutul sacului herniar include pe lângă testicul, epiploon, anse intestinale etc. şi o cantitate variabilă de lichid transvazat. 103

Din punct de vedere clinic, hernia inguinală sau inguinoscrotală poate să fie acută sau cronică, reductibilă sau nereductibilă, unilaterală sau bilaterală, iar tehnica operatorie este diferită în funcţie de aceşti factori, la care se mai adaugă specia şi talia animalului. Operaţia în hernia inghinală la CĂŢEA Indicaţii: hernie inghinală voluminoasă, care, pe lângă disconfortul animalului, predispune la piometru sau se poate complica prin strangularea viscerelor angajate. Anestezie: NLA sau narcoză. Contenţie: decubit dorsal, pe masa de operaţie. Instrumentar: pentru diereză, exereză, hemostază, sutură. Materialul de sutură trebuie să fie rezistent şi bine tolerat. Tehnica operatorie: *18 Incizie liniară sau în "felie de pepene" pe direcţia inelului inguinal inferior. *19 Izolarea completă a sacului herniar, îndepărtarea porţiunilor cutanate care depăşesc necesarul unei bune afrontări. *20 Observarea conţinutului sacului herniar prin transparenţa peretelui sau prin kelotomie. Lichidele transvazate se evacuează în totalitate, iar prezenţa uterului în sacul herniar recomandă ovariohisterectomie din cauza modificărilor existente sau consecutive. *21 Repunerea viscerelor în cavitatea abdominală prin taxis, fără a le traumatiza sau torsiona. Histerectomia parţială sau totală se poate realiza în condiţii acceptabile pe cale inguinală. Pentru ovariohisterectomie totală (cea mai recomandabilă) este necesară lărgirea traiectului inguinal spre unghiul anterolateral, prin dilacerare sau secţionare cu herniotomul. *22 Răsucirea sacului herniar cu o pensă hemostatică sau cu gheare. Torsiunea interesează şi porţiunea cuprinsă în traiectul inguinal care se ancorează în această poziţie pentru a preveni recidivele. *23 Ligatura sacului herniar transfixic, la bază. *24 Rezecţia sacului herniar. Deasupra ligaturii se aplică o pensă hemostatică pentru a delimita uniform porţiunea care se îndepărtează. Sacul herniar se va secţiona cu foarfeca sau cu bisturiul lângă pensă. *25 Ancorarea bontului la inelul herniar. Se trece unul din capetele firului în marginea medială şi celălalt prin marginea laterală, sub control digital pentru a nu leza organele interne. Cele două capete se strâng cu nod chirurgical. *26 Ridicarea pensei hemostatice, fără a se smulge din plagă. *27 Completarea suturii inelului herniar în puncte separate cu fir rezistent. *28 Sutura cutanată în puncte separate, asigurând drenajul. *29 Tratament postoperator: igienodietetic, prevenirea complicaţiilor septice, repaus. Operaţia în hernia inguino-scrotală cronica la VIER Hernia inguino-scrotală se întâlneşte relativ frecvent la specia porcină, este simplă, reductibilă diagnosticată imediat după naştere prin asimetria 104

regiunii testiculare. De regulă este congenitală (cu transmisie ereditară), unilaterală şi mai rar este bilaterală. Se poate agrava, luând dimensiuni impresionante în urma unor traumatisme, compresiuni externe sau interne (lovituri, striviri, frontul de alimentare prea mic, tenesme etc.). Loviturile ulterioare se pot transmite viscerelor herniate care sunt strivite, deşirate, cu hematoame care se organizează formând aderenţe sau acutizări, tranzitul intestinal este perturbat, porcii afectaţi rămân taraţi. Indicaţii: Hernia inguino-scrotală la vier se tratează numai chirurgical odată cu castrarea, animalele respective fiind scoase de la reproducţie. Loc de elecţie: regiunea inguinală, pe convexitatea maximă a sacului herniar, cât mai departe de triunghiul femural. Anestezie: tranchilizare şi anestezie locală sau NLA. Contenţie: Decubit dorsal, cu membrele posterioare în extensie descoperind regiunea inguinală. Poziţia declivă a trenului anterior avantajează readucerea viscerelor în cavitatea abdominală. La vieruş se poate asigura contenţia de către un singur ajutor aşezat pe scaun, cu antebraţele sprijinite pe genunchi, iar cu mâinile fixează separat coapsele animalului care este susţinut cu capul în jos şi strâns între gambe. Regiunea inguinală este descoperită spre operator. Instrumentar: Trusa chirurgicală obişnuită din care să nu lipsească instrumentarul şi materialele de sutură rezistente şi bine tolerate. Tehnica operatorie: 1. Incizia sacului herniar pe o direcţie oblică, depăşind inelul herniar cu 1-2 cm la comisura antero-laterală şi 5-6 cm postero-medial, evitând rudimentele mamelonare şi cât mai departe de coapsă. 2. Izolarea sacului herniar. Descoperirea sacului herniar se face prin dilacerare începând de la gâtul tecii vaginale. La vieruş se cere mai multă atenţie, deoarece sacul herniar se rupe uşor. 3. Evacuarea lichidelor transvazate, dacă este cazul, printr-o butonieră făcută cu bisturiul cu foarfeca sau prin aspirare etc. 4. Repunerea viscerelor în cavitatea abdominală. Se prinde testiculul cu o mână şi se fixează în fundul tecii vaginale, după care se răsuceşte împreună cu aceasta. Cu cealaltă mână se apasă uşor, dirijând organele herniate spre cavitatea abdominală. Este foarte important ca acestea să nu fie antrenate în torsiunea sacului. Uneori se întâlnesc porţiuni de epiploon aderente la teaca vaginală, colon helicordal sau anse intestinale dilatate cu conţinut digestiv din cauza reducerii tranzitului. Dacă nu se pot repune prin declivitate şi taxis uşor se recomandă incizarea sacului herniar (kelotomia) şi chiar debridarea inelului (traiectul inguinal) cu herniotomul sub control digital. Sacul herniar împreună cu cordonul testicular se răsucesc în continuare în traiectul inguinal şi se verifică să nu rămână porţiuni de intestin ancorate la 105

acest nivel. 5. Ligatura sacului herniar. Se trece un fir de nylon sau aţă chirurgicală prin grosimea sacului herniar torsionat şi se leagă în ambele părţi cu nod chirurgical (ligatură transfixică). 6. Rezecţia sacului herniar. Deasupra ligaturii se aplică o pensă hemostatică la 1-2 cm şi se îndepărtează sacul herniar de la nivelul pensei. 7. Ancorarea "bontului" rămas la marginile inelului herniar (traiectul inguinal). Cele două fire rămase după ligaturarea sacului herniar răsucit împreună cu cordonul testicular se trec fiecare prin grosimea unei margini a inelului herniar (medial şi lateral) şi apoi se leagă între ele. Se obliterează astfel inelul herniar ca un adevărat tampon biologic care împiedică recidivele. 8. Închiderea completă a inelului herniar prin câteva puncte de sutură suplimentare. 9. Sutura plăgii cutanate în puncte separate aplicate la distanţă mai mare decât în mod obişnuit, pentru asigurarea drenajului. Postoperator se recomandă dieta, prevenirea tetanosului şi a altor complicaţii septice, repaus. Testiculul congener se indeparteaza în mod obişnuit, dar dacă se constată existenţa unui inel mai larg, se recomandă aplicarea unei ligaturi transfixice, ancorate pentru siguraţă. În unele cazuri, se constată hernie extravaginală cu sau fără aderenţe, provocată prin deşirarea tecii vaginale la bază şi angajarea totală sau parţială a viscerelor în afara acesteia, printre straturile musculare sau fascii. Reducerea conţinutului herniar din diverticulul ventral se face prin dilacerare cu excizia porţiunilor de epiploon modificate sau încărcate cu bride conjunctive sau fibrinoase, apoi se constituie o masă comună cu aceea din teaca vaginală. În continuare, operaţia decurge după tehnica descrisă la hernia inguino-scrotală. Operaţia în hernia inguino-scrotala la ARMĂSAR Hernia inguino-scrotală acută la armăsar este o urgenţă chirurgicală manifestată prin colică violentă şi moartea animalului dacă nu se intervine corect şi în timp util. Poate evolua de la început sub această formă prin angajarea şi strangularea imediată a unei anse intestinale în traiectul inguinal sau, în cazuri mai rare, o hernie cronică se poate acutiza prin strangularea şi întreruperea circulaţiei sanguine, cu apariţia unor tulburări trofice ireversibile la nivelul viscerelor angajate în traiectul inguinal care se strânge mai mult din cauza durerii. Din punct de vedere etiopatogenetic se deosebesc trei forme evolutive de hernie strangulată: 1. Strangularea elastică. 2. Strangulare prin acumularea materiilor fecale. 3. Strangularea retrogradă (în "W"). 1. Strangularea elastică este cauzată de eforturi excesive, pe timp călduros. Inelul inguinal superior, relaxat, permite pătrunderea unei porţiuni de 106

epiploon sau intestin în traiect în momentul creşterii bruşte a presiunii abdominale (cabrare, săritură, cădere). Durerea provocată prin strangulare şi întinderea mezenterului generează o colică violentă manifestată prin tendinţa de trântire şi răsturnare a animalului care, dacă se produce, la animalele nesupravegheate, agravează leziunile existente. După 5-6 ore de la debut, întreruperea completă a circulaţiei sanguine determină tulburări ireversibile şi edem al burselor testiculare pe partea respectivă. După 12 ore, edemul se extinde pe coapsă şi furou, iar animalul devine imobil şi intră într-o stare de prostraţie şi hipotermie. 2. Strangularea prin acumularea materiilor fecale evoluează dintr-o hernie cronică prin încetinirea tranzitului în ansa herniată şi dilatarea acesteia până când începe compresiunea pe inelul inguinal superior care se contractă şi se comportă ca un cerc rigid. Gazele şi lichidele intestinale continuă să pătrundă mărind şi mai mult distensia. În acest caz, debutul este mai discret, manifestările se agravează progresiv până la intrarea în colică violentă când atrage atenţia îngrijitorului. 3. Strangularea retrogradă presupune existenţa unui inel inguinal larg prin care s-a angajat o ansă intestinală fără să apară modificări de tranzit. În timpul unui efort care determina cresterea presiunii abdominale (tracţiune, săritură, cabrare), pe lângă ansa herniată se mai angajează o ansă apropiată care declanşează mecanismul de strangulare cu evoluţie acută. Consecinţele acestei strangulări sunt mai grave decât în formele precedente din cauza ansei intermediare rămase în cavitatea abdominală. Aceasta suferă acelaşi proces de infarctizare ca urmare a întreruperii complete a circulaţiei sanguine pe arcurile mezenterice încarcerate. La masculul castrat, este posibilă oricare formă de hernie inguinoscrotală, dar incidenţa este mult mai mică. Anestezia: Narcoză sau NLA. Narcoza inhalatorie permite realizarea unei relaxări musculare foarte eficiente. Metoda de anestezie generală aleasă trebuie să asigure componenta analgezică centrală şi posibilitatea prelungirii duratei în cazul complicaţiilor (infarctizare urmată de enterectomie etc.). Contenţie: decubit dorsal pe patul de operaţie cu descoperirea largă a regiunii inguinale. În acest scop se duce membrul posterior pe aceeaşi parte în extensie şi abducţie. Membrul opus, în funcţie de condiţiile locale, poate să rămână flexat. Instrumentar: pentru diereză, hemostază, sutură de mărime potrivită pentru animale mari, instrumente de rezervă pentru timpii septici, depărtătoare, ace atraumatice cu fire corespunzătoare pentru realizarea intervenţiei în varianta cea mai complexă pentru a evita surprizele şi improvizaţiile. Operaţia este laborioasă şi necesită o bună organizare cu ajutoare competente şi suficiente pentru a se menţine un ritm alert, dar echilibrat, fără incidente. Tehnica operatorie: 1. Incizie cutanată largă pe direcţia inelului inguinal şi continuată paralel 107

cu rafeul median. 2. Izolarea sacului herniar în totalitate prin dilacerare cu mâna, foarfeca boantă sau cu o spatulă începând de la inelul inguinal. 3. Se deschide sacul herniar pentru examinarea ansei herniate şi drenarea lichidului serosanguinolent acumulat. Se face o butonieră cu foarfeca sub control digital şi se măreşte deschiderea atât cât este necesar pe sondă canelată. Dacă se observă modificări, se face proba viabilităţii cu clorură de sodiu chimic pură sau soluţie 10% de clorură de sodiu. Schimbarea culorii din cianotic spre roşu purpuriu arată că nu s-au produs tulburări ireversibile şi se poate introduce în cavitatea abdominală. Dacă ansa intestinală rămâne inertă, se recurge la enterectomie după ce s-a exteriorizat o porţiune mai mare de intestin. 4. Debridarea traiectului inguinal. Această manoperă este necesară pentru a mări accesul spre cavitatea abdominală şi exteriorizarea lejeră a intestinului din vecinătatea ansei herniate spre ambele capete ale acesteia numai în cazul existenţei unei porţiuni gangrenate. În acest caz, sacul fibros se incizează până la inelul herniar. Operatorul introduce degetul arătător al mâinii stângi în traiectul inguinal, pe lângă cordonul testicular în unghiul antero-lateral, forţând spre exterior, până ajunge în cavitatea abdominală cu vârful degetului. Pe lângă deget se introduce un herniotom şi printr-o mişcare de basculare secţionează gâtul tecii vaginale a inelului herniar care apoi se debridează uşor antero-lateral atât cât este necesar. 5. Repunerea anselor herniate. Dacă nu au suferit modificări se repun prin taxis fără a se torsiona. Se întinde cordonul testicular prin tracţionarea testiculului de către un ajutor, se împinge spre abdomen un capăt al ansei şi se controlează cu degetul în traiectul inguinal. Împingerea directă prin torsiunea sacului ca în hernia cronică este posibilă, dar poate să fie riscantă prin creşterea presiunii pe ansa dilatată şi fragilă, se pot produce hematoame pe vasele mezenterice sau chiar deşirări ale peretelui intestinal. 6. Torsiunea şi ligatura sacului herniar. Testiculul se prinde în fundul sacului herniar şi se răsuceşte împreună cu acesta. Ligatura transfixică lângă inelul inguinal inferior se face cu fir sintetic resorbabil sau cu nylon şi apoi se ancorează la marginile inelului aproape de unghiul postero-medial al acestuia, cu atenţie pentru a nu leza trunchiul pudendo-epigastric. 7. Excizia sacului herniar împreună cu testiculul. Deasupra ligaturii se aplică o pensă hemostatică şi apoi se face secţionarea sacului şi a cordonului testicular. Dacă nu se impune castrarea din alte motive, celălalt testicul poate să rămână pe loc, mai ales dacă se apreciază că traumatismul a fost deja prea mare. 8. Sutura inelului herniar şi a peretelui abdominal debridat, în puncte separate, cu fir resorbabil rezistent sau cu nylon. 9. Sutura la piele se face în puncte separate cu aţă chirurgicală sub dren. Tratamentul postoperator presupune dietă, repaus, prevenirea tetanosului şi a infecţiei locale. 108

OPERAŢIA ÎN HERNIA PERINEALĂ Hernia perianală se produce ca urmare a deşirării peritoneului pelvin şi a fasciei în fundul de sac Douglas, ca urmare a tenesmelor. Hipertrofia prostatei ocupă un loc important în etiologia herniei perineale, boala fiind mai frecventă la masculii unor rase de câini (boxer, pekinez, caniche). Prin deşirarea peritoneului, viscerele abdominale ajung în contact cu fascia şi pielea din jurul anusului unilateral sau bilateral, deformând fosa ischiocaudală. Se pot angaja anse intestinale producându-se coprostaza sau vezica urinară producând glob vezical perineal care evoluează rapid spre intoxicaţie uremică. Anestezie: NLA sau narcoză. Contenţie: Sterno-abdominal, cu trenul posterior mai ridicat pe o pernă sau un rulou, coada în extensie spre înainte va fi ţinută de un ajutor sau se leagă, iar membrele posterioare se trag în jos la marginea mesei. Animalul se poate contenţiona şi în decubit dorsal (Grigorescu), cu trenul posterior mai ridicat, membrele posterioare flexate spre înainte, iar coada se trage în jos. Anestezie: NLA sau narcoză. Se poate face tranchilizare asociată cu anestezie epidurală sacrală. Instrumentar: pentru diereză, hemostază şi sutură. Loc de elecţie: în fosa ischiocaudală pe o singură parte sau bilateral în funcţie de aspectul clinic. Deformarea perianală este asimetrică, dar este recomandabil să se opereze în aceeaşi intervenţie pe ambele părţi. Mai întâi se realizează obturarea cavităţii pelvine pe partea cea mai gravă şi apoi pe cealaltă. Dacă s-a produs glob vezical, nu se poate face cateterism pentru evacuarea urinei şi nu este recomandabilă nici forţarea acesteia prin apăsare. Se va face o puncţie cu evacuarea parţială a urinei, iar vezica se aduce uşor în poziţie anatomică prin apăsare sau prin propria greutate a lichidului rămas. Dacă s-au constatat semnele intoxicaţiei uremice (vomă, cianoză, hipotermie etc.), se amână operaţia până când starea generală a animalului se ameliorează, făcând tratament pentru dezintoxicare uremică. În cazul unei hipertrofii de prostată (aceasta se palpează uşor prin traversul pielii sau prin tuşeu), operaţia se extinde şi la aceasta. Preoperator se goleşte de conţinut porţiunea terminală a intestinului prin clismă şi vezica urinară prin cateterism. Tehnica operatorie: 1. Obturarea orificiului anal printr-un tampon de tifon şi sutura anală în bursă. 2. Incizia cutanată în arc de cerc la 3-4 cm de orificiul anal, pe toată convexitatea sacului herniar. Incizia se face cu atenţie deosebită, deoarece viscerele se află în contact nemijlocit cu pielea şi pot fi secţionate uşor. Pentru siguranţă, se poate face o butonieră, se evacuează lichidul transvazat şi apoi se 109

măreşte incizia pe o sondă canelată sau protecţie digitală, cu bisturiul (herniotomul) sau cu foarfeca. Nu se incizează glandele perianale. Dacă s-au deschis din neatenţie, se vor extirpa, suplimentând măsurile de antisepsie. 3. Extirparea formaţiunilor patologice: prostată, hematoame, îngroşări epiploice etc. 4. Repunerea viscerelor herniate prin taxis, după desprinderea aderenţelor, dacă există. 5. Obturarea breşei pelvine prin sutură etajată cu fir rezistent. Sutura se face în două straturi profunde şi unul cutanat, în puncte separate. Punctele de sutură trec prin ligamentul sacroischiatic, ligamentul suspensor al rectului şi muşchiul coccigian lateral. Al doilea strat cuprinde m. sfincter anal, fascia perineală, putându-se mobiliza şi muşchiul gluteu superficial. Pielea se suturează în puncte separate cu fir neresorbabil. Dacă s-a făcut şi extirparea parţială sau totală a prostatei, este necesară asigurarea drenajului. Sutura straturilor profunde necesită un ac cu deschidere mare (Emet, Reverdin sau Hagedorn). Glanda perianală nu trebuie să fie înţepată sau strangulată în sutură, iar sfincterul anal să nu fie sfacelat sau traumatizat. 7. Se eliberează anusul, iar dacă s-a extirpat prostata, se va face şi castrarea animalului şi se fixează cateterul uretral. Postoperator se asigură repaus şi se evită constipaţia printr-o dietă corespunzătoare. OPERAŢIA ÎN HERNIA DIAFRAGMATICĂ Indicaţii: Hernii transdiafragmatice la câine şi pisică apărute în urma căderilor de la înălţimi, consecutiv unor traumatisme puternice sau accidente de stradă. Pătrunderea viscerelor spre cavitatea toracică este agravată prin creşterea presiunii intraabdominale în gestaţie avansată, tenesme, efort etc. Diagnosticul trebuie confirmat prin examen radiologic. Loc de elecţie: spaţiul 7, 8 sau 9 intercostal sau laparotomie retrocostală. Anestezie: narcoză inhalatorie. Contenţie: decubit dorsal pe masa de operaţie. Instrumentar: pentru diereză, hemostază şi sutură, depărtătoare, aspirator de lichide. Tehnica operatorie: A. Prin acces abdominal 1. Laparotomie retrocostală pe partea stângă şi uneori pe dreapta, începând din apropierea apendicelui xifoidian, lărgind apoi în direcţia dorită pentru acces lejer la breşa diafragmatică. 2. Explorarea breşei diafragmatice pentru evaluarea formei, mărimii şi raporturile acesteia cu organele herniate. 3. Readucerea şi poziţionarea viscerelor prin tracţiuni moderate şi taxis, 110

exteriorizarea uterului gestant, dacă este cazul. 4. Închiderea breşei diafragmatice prin sutură în puncte separate, după aspirarea lichidelor transvazate. Ultimul punct de sutură se strânge în momentul unei inspiraţii pentru eliminarea cât mai completă a aerului extrapulmonar din cavitatea toracică. 5. Închiderea peretelui abdominal prin sutură bietajată sau trietajată. Aceasta va fi precedată de extirparea uterului gestant, poziţionarea viscerelor abdominale etc. Tratamentul postoperator: reechilibrare hidroelectrolitică, volemică şi nutritivă, prevenirea complicaţiilor septice, stimulente generale. B. Acces transcostal Locul de elecţie: spaţiul intercostal 7, 8 sau 9. Tehnica operatorie: 1. Toracotomia intercostală pe partea afectată prin dislocarea pulmonului de către organele herniate. 2. Mărirea spaţiului de acces prin aplicarea depărtătoarelor. 3. Readucerea organului herniat (stomac, duoden, splină) în cavitatea abdominală. 4. Aspirarea lichidelor şi îndepărtarea cheagurilor de sânge sau fibrină. 5. Sutura breşei diafragmatice în puncte separate. Aceasta se realizează cu mare dificultate din cauza spaţiului redus. Pentru acces la hiatusul esofagian, uneori este necesară contradeschidere abdominală pe partea respectivă şi etanşeizare corespunzătoare. Omentopexia poate să dea o mai mare siguranţă suturii diafragmului. 6. Sutura bietajată a peretelui toracal asigurând etanşeitatea şi reducerea pneumotoraxului. 10.2. CHESTIONAR 1. Ce este o hernie? a) Reprezintă deplasarea unui organ din cavitatea în care se află în mod normal, printr-un orificiu natural sau accidental. b) Deplasarea unui organ din cavitatea în care se află în mod normal fără a mai păstra legătura cu cavitatea de origine. c) Ieşirea unui organ din cavitatea abdominală printr-un orificiu natural sau artificial care comunică cu exteriorul. d) Modificarea raporturilor

topografice ale unui organ sau ţesut din motive traumatice. e) Ieşirea viscerelor la exterior printr-o plagă chirurgicală. 2. Care sunt elementele definitorii ale unei hernii abdominale? a) Inelul herniar. b) Sacul herniar. c) Conţinutul sacului herniar. d) Plaga abdominală. e) Manifestările clinice. 3. Ce elemente se iau în consideraţie pentru denumirea unei hernii? a) Locul producerii: ombilicală,

111

inguinală, perianală etc. b) Conţinutul sacului herniar: enterocel, epiplocel, histerocel etc. c) Raporturile existente între componentele herniei: reductibilă, nereductibilă. d) Evoluţie: acută, cronică. e) Integritatea cutanată. 4. Cum se numesc metodele de reducere a herniilor fără deschiderea sacului herniar? a) Nereductibile. b) Intraperitoneale. c) Extraperitoneale. d) Nechirurgicale. e) Nesângeroase. 5. Cum se numeşte deschiderea sacului herniar? a) Kelotomie. b) Ketotomie. c) Cantotomie. d) Metoda Wolf. e) Metoda Donati. 6. Ce anestezie este necesară pentru operaţia de hernie ombilicală? a) La animalele mari şi la adulte se face anestezie generală. b) La nou-născuţi se face anestezie locală prin infiltraţie pe linia de incizie şi la baza inelului (sacului) herniar. c) Anestezie de contact. d) Anestezie tronculară. e) Anestezie locală asociată cu N.L.A. sau narcoză. 7. Ce contenţie se face în operaţia de hernie ombilicală? a) Decubit dorsal, cu membrele posterioare fixate spre înapoi, iar cele anterioare spre înainte. b) Pe masa de operaţie cu membrele posterioare flexate spre înainte pentru a mări presiunea abdominală. c) La animalele mari se face contenţie în travaliu sau în decubit costoabdominal. d) Sternoabdominal, cu trenul posterior mai ridicat. e) Animalele mici se ţin suspendate de membrele posterioare.

8. Prin ce se caracterizează hernia ombilicală reductibilă, cu sac mic? a) Inelul herniar este mic, dar se simte la palpare. b) Sacul herniar se poate cuprinde în palmă, iar viscerele se aduc uşor în cavitatea abdominală prin taxis. c) Inelul herniar este mic şi nu se poate identifica prin palpare. d) Conţinutul sacului herniar se poate observa direct prin transparenţa acestuia. e) Sacul herniar se poate identifica numai prin examene speciale. 9. În operaţia de hernie ombilicală reductibilă cu sac mic se pot identifica următorii timpi operatori: a) Incizia cutanată de formă liniară sau "felie de pepene". b) Se izolează sacul herniar până la bază, fără a-l deschide. c) Repunerea conţinutului sacului herniar în cavitatea abdominală şi înfundarea sacului fibros. d) Excizia sacului herniar şi desfacerea aderenţelor. e) Îndepărtarea anselor intestinale necrozate şi închiderea inelului herniar prin sutură. 10. Cum se face sutura inelului herniar în hernia ombilicală reductibilă cu inel mic? a) Se suturează cu fir rezistent, în puncte separate simple, în "U" sau în bursă. b) Se recomandă operaţia după vârsta de 4 luni când peretele abdominal este mai rezistent. c) Se suturează mai întâi peritoneul cu fascia transversă în fir continuu şi apoi pielea în puncte separate. d) Se suturează numai pielea, inelul herniar fiind mic. e) Se aplică puncte de sutură penetrante după scarificarea marginilor inelului inguinal. 11. Cum se asigură hemostaza în hernia ombilicală nereductibilă cu sac

112

mic dacă este necesară excizia acestuia? a) Ligatură transfixică la baza sacului. b) Torsiune. c) Sutură deasă. d) Cauterizare. e) Se renunţă la excizie dacă este vascularizat. 12. Ce precauţii sunt necesare în operaţia de hernie ombilicală cu sac mare la vieruş? a) Inciziile cutanate ocolesc orificiului prepuţial care se găseşte pe suprafaţa sacului herniar. b) Incizia se orientează paramedian ventral, evitând linia albă. c) Animalul se scoate de la reproducţie, boala fiind congenitală. d) Se asigură drenajul şi antibioticoterapia postoperator. e) Seroprevenţia antitetanică. 13. Ce timpi operatori recunoaşteţi pentru operaţia de hernie ombilicală cu inelul mic şi sac mare? a) Se izolează sacul herniar până la inel. b) Se prinde fundul sacului herniar într-o pensă sau cu mâna şi se torsionează. Cu cealaltă mână se dirijează pătrunderea viscerelor în cavitatea abdominală. c) La baza sacului torsionat se aplică o ligatură transfixică cu fir rezistent. d) Se excizează sacul herniar şi apoi se suturează în bursă. e) Se excizează sacul herniar la 2-3 cm deasupra ligaturii. 14. Care sunt elementele distincte în hernia ombilicală cu inel mare şi sac voluminos, ce influenţează desfăşurarea operaţiei? a) Marginile inelului herniar sunt apropiate. b) Marginile inelului herniar sunt depărtate în toate direcţiile. c) Marginle inelului herniar sunt

franjurate. d) Sacul herniar este fals, reprezentat de un diverticul prepuţial. e)Este recidiva unei hernii mai vechi operate defectuos. 15. Ce avantaje prezintă reducerea treptată şi simetrică a inelului herniar în herniile ombilicale cu inel mare? a) Împiedică ieşirea viscerelor din cavitatea abdominală în timpul operaţiei. b) Hemoragia este controlată mai uşor prin sutură hemostatică în concordanţă cu incizia. c) Foloseşte mai judicios materialul de sutură. d) Se poate asigura hemostaza preventivă. e) Recidivele sunt mai rare. 16. Ce sutură se recomandă pentru peretele abdominal în operaţia de hernie ombilicală cu inel mare şi marginile apropiate? a) Sutură hemostatică în "U" cu firul trecut prin toate straturile profunde (muşchi, aponevroze, fascii, peritoneu) sau "U" tip Lembert. b) Sutura monoplană tip Schmieden. c) Sutura bietajată cu catgut. d) Sutura încolăcită. e) Se pot folosi adezivi tisulari. 17. Ce material foloseşte Olivkov pentru obturarea inelului herniar? a) Sacul herniar ca tampon biologic. b) Nylon. c) Fir sintetic resorbabil. d) Plasă textilă pe care se fixează epiploonul. e) Tunica abdominală şi epiploonul. 18. Prin ce se caracterizează hernia ombilicală nereductibilă cu sac mare? a) Se formează aderenţe între viscerele herniate şi între acestea şi

113

sacul herniar. b) Viscerele herniate sunt strangulate într-un inel herniar prea mic. c) Viscerele herniate sunt necrozate. d) Conţinutul sacului herniar este sclerozat şi formează o masă uniformă. e) Este congenitală. 19. Cum se desfac bridele conjunctive sau aderenţele fibrinoase în operaţia de hernie nereductibilă? a) Aderenţele fibrinoase sunt desprinse manual. b) Aderenţele fibroase sunt secţionate cu foarfeca sau bisturiul între ligaturi. c) Se lărgeşte inelul herniar (kelotomia) şi apoi se introduc fără a se desface. d) Se desfac toate aderenţele, iar hemostaza se asigură cu bisturiul electric. e) Se folosesc enzime proteolitice (tripsina, alfachimotripsina). 20. Prin ce se caracterizează hernia ventro-laterală? a) Marginile inelului herniar sunt neregulate şi puternic infiltrate. b) În multe cazuri, peritoneul se rupe, iar viscerele herniate se angajează printre straturile musculare şi fascii putând ajunge până la ombilic. c) Deformarea este simetrică, bilaterală. d) Concomitent se dezvoltă şi hernia inguinală în gestaţii. e) Apare insuficienţa respiratorie din cauza compresiunii pe diafragm. 21. Care este locul de elecţie în operaţia de hernie ventro-laterală? a) Panta flancului, deasupra locului breşei abdominale, pe o direcţie oblică depăşind la ambele capete comisurile acesteia. b) Paralel cu breşa abdominală, identificată prin palpare, la 4-5 cm sub ea. c) Pe o direcţie opusă breşei

abdominale, având o lungime mai mică decât aceasta. d) În dreptul breşei abdominale pe direcţie verticală. e) Cât mai anterior, spre ombilic pentru a asigura declivitatea necesară drenajului. 22. Cum se face închiderea inelului herniar în operaţia de hernie ventro-laterală? a) Se încearcă reconstrucţia peretelui abdominal pe straturi prin aplicarea unor puncte de rezistenţă, distanţate mai mult faţă de marginea plăgii. b) Se face sutură în bloc a tuturor straturilor cu nylon pentru închiderea spaţiilor neoformate. c) Pe o direcţie opusă breşei abdominale, având o lungime mai mică decât aceasta. d) În dreptul breşei abdominale pe direcţie verticală. e) Cât mai anterior, spre ombilic pentru a asigura declivitatea necesară drenajului. 22. Cum se face închiderea inelului herniar în operaţia de hernie ventro-laterală? a) Se încearcă reconstrucţia peretelui abdominal pe straturi prin aplicarea unor puncte de rezistenţă, distanţate mai mult faţă de marginea plăgii. b) Se face sutură în bloc a tuturor straturilor cu nylon pentru închiderea spaţiilor neoformate. c) Se face numai sutură cutanată deoarece straturile musculare sunt numai dilacerate. d) Se face sutură hemostatică. e) Sutură de înfundare după fiecare strat muscular şi în puncte separate la piele. 23. Ce este hernia inguinală? a) Reprezintă angajarea viscerelor abdominale prin traiectul inguinal. b) Reprezintă angajarea viscerelor abdominale prin traiectul inguinal

114

deşirat şi necrozat. c) Angajarea viscerelor abdominale prin plaga de castrare. d) Ieşirea viscerelor abdominale la exterior printr-o plagă inguinală. e) Reprezintă trecerea lichidelor peritoneale în teaca vaginală printrun inel inguinal lărgit. 24. La ce animale se întâlneşte mai des hernia inguinală? a) La mascul (porc, cal), din cauza prezenţei cordonului testicular şi a tecii vaginale. b) La căţea, datorită existenţei unui traiect inguinal şi a unui rudiment de ligament testicular care păstrează legătura cu uterul. c) Se întâlneşte numai la masculii necastraţi din cauza prezenţei tecii vaginale. d) La masculii cu inel inguinal larg. e) La masculii cu inel inguinal larg, din cauza aplicării greşite a tehnicii de castrare.

lichid peritoneal. 27. De câte feluri poate să fie din punct de vedere clinic hernia inguinală sau inguinoscrotală? a) Acută sau cronică. b) Unilaterală sau bilaterală. c) Reductibilă sau nereductibilă. d) Congenitală sau dobândită. e) Prin presiune sau relaxare musculară. 28. Ce complicaţii pot să apară în hernia inguinală la căţea? a) Piometru. b) Strangularea viscerelor angajate. c) Hematoame, aderenţe, scleroze. d) Disconfort, asimetrie, dificultăţi în deplasare. e) Tulburări de tranzit intestinal, infertilitate. 29. Ce timpi operatori recunoaşteţi în operaţia de hernie inguinală la căţea? a) Incizie liniară sau în "felie de pepene" pe direcţia inelului inguinal inferior. b) Izolarea completă a sacului herniar şi îndepărtarea porţiunilor cutanate care depăşesc necesarul unei bune afrontări. c) Lichidele transvazate se evacuează în totalitate, iar prezenţa uterului în sacul herniar recomandă ovariohisterectomie. d) Răsucirea sacului herniar împreună cu cordonul testicular şi ancorarea acestuia la inelul herniar. e) Seroprevenţia antitetanică.

25. Prin ce este reprezentat conţinutul sacului herniar în hernia inguinală la căţea? a) Unul sau ambele coarne uterine, anse intestinale, epiploon, vezica urinară etc. b) Epiploon, testicul, cordon testicular, mezenter. c) Vezică urinară, prostată, intestinul subţire, splina. d) Colon, splină, stomac, duoden. e) Uter, ficat, stomac, duoden, epiploon. 26. Ce conţine în mod obişnuit sacul herniar în hernia inguino-scrotală? a) Pe lângă testicul, anse intestinale, epiploon şi o cantitate variabilă de lichid transvazat. b) Lichid peritoneal, limpede sau serohemoragic. c) Intestin, cheaguri de sânge şi fibrină. d) Cordon testicular, vezica urinară şi prostata. e) Testicul, cordon testicular şi

30. Se poate face ovariohisterectomie totală în hernia inguinală la căţea prin acces inguinal? a) Ovariohisterectomia totală este cea mai recomandabilă şi se poate realiza prin lărgirea inelului inguinal în unghiul antero-lateral prin dilacerare sau secţionare cu herniotomul. b) Se poate face numai histerectomie parţială (cornul uterin herniat).

115

c) Nu este recomandabilă din cauza traumatismului inutil. d) Nu este necesară, aceasta făcându-se ulterior printr-o nouă intervenţie după vindecarea completă a primei operaţii. e) Se poate face numai în caz de piometru cu suplimentarea anesteziei. 31. La ce vârstă se recomandă operaţia în hernia inguino-scrotală la vier? a) La orice vârstă, odată cu operaţia de castrare, animalele respective fiind scoase de la reproducţie. b) Imediat după naştere. c) După vârsta de 4 luni, când ţesuturile sunt suficient de rezistente. d) Se aşteaptă până la vârsta de 6 luni când se poate remedia pe cale nechirurgicală. e) Cu 30 de zile înainte de sacrificare, când se face şi castrarea. 32. Care este locul de elecţie în operaţia de hernie inguino-scrotală la vier? a) Regiunea inguinală pe convexitatea maximă a sacului herniar, cât mai departe de triunghiul femural. b) Regiunea perineală, ca pentru castrare. c) Cât mai aproape de coapsă pentru a evita hemoragia. d) Aproape de linia mediană, evitând lanţul mamar. e) În triunghiul lui Scarpa, pe o direcţie oblică dorso-ventral. 33. Ce anestezie este necesară în operaţia de hernie inguino-scrotală la vier?

regiunea inguinală. b) Poziţia declivă a trenului anterior avantajează readucerea viscerelor în cavitatea abdominală. c) La vieruş, contenţia este asigurată de un singur ajutor aşezat pe scaun, cu antebraţele sprijinite pe genunchi, iar cu mâinile fixează separat coapsele animalui care este susţinut cu capul în jos şi strâns între gambe. d) Decubit dorsal cu membrele strânse în bipede laterale. e) Decubit dorsal cu membrele posterioare flexate spre înainte. 35. Ce componente ale sacului herniar sunt incizate la operaţia de hernie inguino-scrotală la vier? a) Pielea şi ţesutul conjunctiv subcutanat în dreptul inelului inguinal inferior. b) Piele, scrotum şi teaca fibroasă. c) Dacă este reductibilă, se incizează toate straturile şi se repun viscerele prin taxis. d) Se deschide inclusiv teaca vaginală şi se face proba viabilităţii anselor. e) Sunt secţionate toate straturile, asigurând drenajul. 36.

Cum se realizează repunerea viscerelor în cavitatea abdominală în operaţia de hernie inguinoscrotală la vier? a) Se prinde testiculul cu o mână şi se fixează în fundul tecii vaginale după care se răsuceşte împreună cu aceasta, iar organele herniate sunt dirijate prin taxis. b) Viscerele se introduc în ordine spre cavitatea abdominală după kelotomie. c) Se introduc prin taxis după îndepărtarea porţiunilor necrozate. d) Prin declivitate şi torsiune, aşezându-le în poziţia lor topografică. e) Se reface integritatea viscerelor care se introduc începând cu cele mai apropiate de inelul herniar.

a) Tranchilizare şi anestezie locală sau N.L.A. b) Narcoză cu miorelaxare. c) Anestezia flancului. d) Anestezie epidurală. e) Anestezie de contact. 34. Ce contenţie este necesară pentru operaţia de hernie inguino-scrotală la vier? a) Decubit dorsal cu membrele posterioare în extensie, descoperind

116

37. Ce se face cu lichidul transvazat în teaca vaginală în hernia inguinoscrotală la vier? a) Se evacuează printr-o butonieră făcută cu bisturiul, cu foarfeca sau prin aspirare. b) Este refulat odată cu viscerele în cavitatea abdominală. c) Se resoarbe singur. d) Se evacuează parţial. e) Se recoltează pentru analize de laborator.

a) Ocupă spaţiul rămas după introducerea viscerelor. b) Obliterează inelul herniar ca un tampon biologic care împiedică recidivele. c) Previne hemoragia şi şocul. d) Asigură şi orientează drenajul. e) Împiedică formarea aderenţelor. 41. Cum se procedează cu testiculul congener în operaţia de hernie inguino-scrotală la vier? a) Se castrează în mod obişnuit, iar dacă se constată un inel mai larg, se recomandă aplicarea unei ligaturi transfixice, ancorate pentru siguranţă. b) Se castrează în mod obişnuit. c) Se castrează peste 30 de zile după vindecarea completă a primei operaţii. d) Se procedează în mod asemănător cu prima operaţie pentru a nu risca o evisceraţie. e) Este mai bine să nu se opereze.

38. Cum se procedează dacă viscerele herniate nu se pot repune prin taxis şi declivitate în hernia inguinoscrotală la vier? a) Se face kelotomia şi debridarea inelului herniar (traiectul inguinal) cu herniotomul, sub control digital. b) Se debridează traiectul inguinal fără kelotomie. c) Se deschide sacul herniar şi apoi se forţează pătrunderea viscerelor în cavitatea abdominală. d) Se introduc mai întâi viscerele mici şi apoi cele voluminoase. e) Se renunţă la operaţie, traumatismul fiind prea mare. 39. Cum se face ancorarea bontului rămas după rezecţia sacului herniar în hernia inguino-scrotală la vier? a) Fiecare capăt al ligaturii transfixice a bontului răsucit se trece prin câte o buză a inelului herniar, medial şi lateral şi apoi se leagă între ele. b) Se face ligatură transfixică pe cordon care se păstrează ca tampon biologic. c) Se face ligatură dublă pe bontul rămas pentru a preveni recidivele. d) Se face ligatură cu fir rezistent, cu rol hemostatic şi de siguranţă. e) Bontul se introduce complet în cavitatea abdominală şi apoi se închide inelul în puncte separate.

42. Ce este hernia extravaginală? a) Se produce prin deşirarea tecii vaginale la bază şi angajarea viscerelor în afara acesteia, printre straturile musculare şi fascii. b) Prezintă inel herniar propriu în afara traiectului inguinal. c) Teaca vaginală este fibrozată. d) Se găseşte în afara vaginului. e) Teaca vaginală este divizată. 43. Cum se face reducerea conţinutului herniar din diverticulul ventral în hernia extravaginală? a) Prin dilacerare, cu excizia porţiunilor de epiploon modificate sau încărcate cu bride conjunctive sau fibrinoase, apoi se constituie o masă comună cu aceea din teaca vaginală. b) Prin disecţie, asigurând hemostaza. c) Se izolează separat, ca o hernie propriu-zisă. d) Se tratează diferenţiat, refularea făcându-se printr-o breşă proprie.

40. Ce rol are "bontul" rămas după rezecţia sacului herniar în traiectul inguinal?

117

e) Se reconstituie teaca vaginală şi apoi se procedează ca în metoda clasică. 44. Din punct de vedere etiopatogenetic se deosebesc trei forme de hernie inguino-scrotală acută. Care sunt acestea? a) Strangularea progresivă. b) Strangularea regresivă. c) Strangularea elastică. d) Strangularea prin acumularea materiilor fecale. e) Strangularea retrogradă. 45. Cum se produce strangularea elastică în hernia acută la armăsar? a) Inelul inguinal strânge progresiv ansele intestinale coborâte în bursele testiculare. b) Ansa intestinală pătrunsă în traiectul inguinal relaxat, în timpul unui efort excesiv, este reţinută la acest nivel de inelul inguinal superior care se contractă în mod reflex şi se comportă ca un inel rigid. c) Presiunea abdominală este mai puternică decât elasticitatea inelului inguinal pentru a păstra viscerele în cavitate. d) Ansa intestinală herniată capătă consistenţă elastică din cauza stazei venoase. e) Inelul inguinal devine elastic şi permite intrarea şi ieşirea lejeră a anselor intestinale. 46. Ce consecinţe are strangularea elastică în hernia inguinală acută la armăsar? a) Colică violentă manifestată prin tendinţa de trântire şi de răsturnare. b) După 5-6 ore de la debut, starea animalului se ameliorează, dar leziunile continuă să se agraveze. c) După 5-6 ore de la debut, se produc modificări ireversibile în ansa herniată şi apare edemul burselor testiculare pe partea respectivă. d) După 12 ore, edemul se extinde pe coapsă şi furou, iar animalul devine imobil, intră într-o stare de

prostraţie şi hipotermie. e) După 3-4 ore de la debut, animalul prezintă febră intensă, diaree şi vomă, după care devine imobil şi moare prin epuizare totală. 47. Cum se produce strangularea prin acumularea materiilor fecale în hernia acută la armăsar? a) Într-o hernie cronică, prin încetinirea tranzitului în ansa herniată, aceasta se dilată până când începe compresiunea pe inelul inguinal superior care se contractă. Lichidele şi gazele intestinale continuă să pătrundă, mărind şi mai mult compresia. b) Ansa intestinală dilatată permite acumularea materiilor fecale oprind tranzitul care determină colică violentă. c) Ansa intestinală strangulată este paralizată şi nu permite deplasarea conţinutului intestinal. d) Din cauza strangulării, se acumulează materiile fecale în partea anterioară. e) Strangularea este cronică, dar se acutizează prin oprirea tranzitului intestinal. 48. Dintre toate formele de strangulare în hernia inguino-scrotală acută la armăsar, care credeţi că are evoluţia cea mai rapidă? a) Strangularea progresivă. b) Strangularea regresivă. c) Strangularea elastică. d) Strangularea retrogradă. e) Strangularea prin acumularea materiilor fecale. 49. Ce este strangularea retrogradă în hernia inguinală acută la armăsar? a) Presupune existenţa a două anse intestinale angajate simultan sau consecutiv într-un inel inguinal larg. A doua ansă herniată declanşează mecanismul strangulării, afectând şi ansa intermediară, neangajată în inel.

118

b) Strangularea se produce într-o porţiune terminală a intestinului c) Afecţiunea se produce lent şi este dominată de manifestările unui sindrom ocluziv. d) O ansă intestinală pătrunde în cea precedentă, oprind tranzitul intestinal. e) Se produce într-un traiect inguinal larg, la animale bătrâne, fără să afecteze tranzitul intestinal. 50.

Strangularea retrogradă are consecinţe mai grave decât în celelalte forme de hernie acută la armăsar. De ce? a) Din cauza ansei intestinale intermediare rămase în cavitatea abdominală şi care suferă acelaşi proces de infarctizare. b) Din cauza celor două anse intestinale infarctizate care necesită două enterectomii dacă modificările sunt ireversibile. c) Una din cele două anse intestinale strangulate poate să treacă neobservată. d) Intervenţia este mult mai laborioasă şi animalul nu rezistă la operaţie. e) Debutează lent, cu semne discrete, iar când apare colica, este deja prea târziu pentru intervenţia chirurgicală.

51. La masculul castrat este posibilă oricare formă de hernie inguinoscrotală dar incidenţa este scăzută. De ce?

incidenţa herniei inguino-scrotale. 52. Ce anestezie este necesară pentru operaţia de hernie inguino-scrotală acută la armăsar? a) Narcoză sau N.L.A. b) Urgenţa intervenţiei nu permite efectuarea anesteziei. c) Anestezie locală pe linia de incizie. d) Anestezie loco-regională. e) Tranchilizare pentru operaţie în poziţie patrupodală. 53. Ce contenţie este necesară pentru operaţia de hernie inguino-scrotală acută la armăsar? a) Decubit dorsal pe patul de operaţie, cu descoperirea largă a regiunii inguinale. În acest scop, membrul posterior pe partea herniei se duce în extensie şi abducţie. b) Decubit dorsal pe patul de operaţie cu descoperirea largă a regiunii inguinale. În acest scop, membrul posterior pe aceeaşi parte se flexează spre înainte, iar cel opus se ţine în extensie. c) Decubit lateral cu partea afectată deasupra şi cu membrele flexate. d) Staţiune patrupodală în travaliu. e) Pe patul mobil cu picioarele suspendate. 54. Care din următorii timpi operatori se regăsesc în operaţia de hernie inguino-scrotală acută la armăsar? a) Incizie cutanată largă pe direcţia inelului inguinal şi continuată paralel cu rafeul median. b) Torsiunea sacului herniar şi introducerea lui în cavitatea abdominală prin taxis. c) Izolarea sacului herniar în totalitate prin dilacerare cu mâna, cu foarfeca boantă sau cu o spatulă începând de la inelul inguinal. d) Se deschide sacul herniar pentru examinarea ansei herniate şi evacuarea lichidului serosanguinolent acumulat.

a) Ţesutul cicatricial şi scleroza cordonului testicular duc la dispariţia tecii vaginale şi a condiţiilor de producere a herniei. b) Animalul este mai liniştit după castrare. c) Castrarea micşorează forţa musculară şi tendinţa de cabrare a animalului. d) Dispare virilitatea şi animalele nu se mai luptă între ele. e) Castrarea nu influenţează

119

e) Dacă se observă modificări ale ansei intestinale herniate, se face proba viabilităţii cu clorură de sodiu chimic pură sau cu soluţie de clorură de sodiu 10%. 55.

inguinal, pe lângă cordonul testicular, în unghiul antero-lateral, forţând spre exterior până ajunge în cavitate abdominală cu vârful degetului. c) Se introduce un herniotom pe lângă deget, se secţionează gâtul tecii vaginale a inelului herniar care apoi se debridează uşor antero-lateral atât cât este necesar. d) Repunerea anselor intestinale herniate dacă nu au suferit modificări ireversibile. e) Rezecţia intestinală (enterectomia) a porţiunii necrozate şi apoi repunerea organelor sănătoase în cavitatea abdominală.

Ce elemente se vor lua în consideraţie pentru stabilirea oportunităţii rezecţiei intestinale în hernia inguino-scrotală acută la armăsar? a) Schimbarea culorii din cianotic spre roşu purpuriu la aspersarea soluţiei clorurosodice. b) Dacă ansa rămâne inertă la excitarea cu soluţie clorurosodică 10% se încearcă alte metode pentru revitalizare. c) Dacă ansa intestinală rămâne inertă, se recurge la enterectomie după ce s-a exteriorizat o porţiune mai mare de intestin. d) Dacă inelul herniar este prea strâmt şi ansa herniată este dilatată. e) Dacă traiectul inguinal este prea lung şi nu se poate debrida.

58. În hernia inguino-scrotală acută la armăsar, dacă se operează în primele şase ore de la producere ansa herniată strangulată se poate repune direct prin torsiunea sacului herniar ca în hernia inguinoscrotală cronică? a) Da, modificările ireversibile instalându-se abia după şase ore de la producere. b) Este posibilă, dar poate să fie riscantă prin creşterea presiunii pe ansa dilatată şi fragilă. c) Este posibil, dar se pot produce hematoame pe vasele mezenterice sau chiar deşirări ale peretelui intestinal. d) Este modul obişnuit de repunere a anselor intestinale deoarece torsiunea sacului herniar este obligatorie şi în hernia acută. e) Nu este posibil deoarece sacul herniar este mare, conţine şi testiculul corespunzător, iar inelul este mic.

56. De ce este necesară debridarea traiectului inguinal în operaţia de hernie inguinală strangulată? a) Pentru a mări accesul spre cavitatea abdominală şi a uşura. exteriorizarea intestinului din vecinătatea ansei herniate spre ambele capete ale acesteia. b) Pentru asigurarea hemostazei definitive. c) Pentru crearea unui spaţiu de acces dacă se impune castrarea. d) Pentru enterotomie în cazul retenţiei de materii fecale. e) Pentru că unele tehnici chirurgicale prevăd această manoperă. 57. Prin ce manopere se realizează debridarea traiectului inguinal în hernia inguino-scrotală acută la armăsar? a) Sacul fibros se incizează până la inelul herniar. b) Operatorul introduce degetul arătător al mâinii stângi în traiectul

59. Cum se produce hernia perineală? a) Prin deşirarea peritoneului pelvin şi a fasciei în fundul de sac Douglas ca urmare a tenesmelor. b) Prin deşirarea peritoneului, viscerele abdominale ajung în contact cu fascia şi pielea din jurul

120

anusului, unilateral sau bilateral, deformând fosa ischiocaudală. c) În urma constipaţiilor rebele, se mobilizează rectul care alunecă înapoi pe direcţia axei longitudinale. d) Hipertrofia prostatei dislocă ţesutul conjunctiv şi afectează tranzitul intestinal, având un rol important în patogeneza herniei perineale. e) Coprostaza cronică determină megacolon şi dilatarea ampulei rectale. 60. Ce organe se pot angaja producând hernia perianală (perineală)? a) Anse intestinale, producând coprostaza. b) Vezica urinară, producând glob vezical perineal, evoluând rapid spre intoxicaţie uremică. c) Uterul urmat de piometru. d) Epiploonul, duodenul şi mezenterul. e) Cecumul care, în urma torsiunii, se necrozează. 61. Ce anestezie este necesară pentru operaţia de hernie perineală? a) N.L.A. sau narcoză. b) Pentru metoda Grigorescu se poate face tranchilizare asociată cu anestezie epidurală sacrală. c) Anestezie locală pe linia de incizie. d) Anestezie cu miorelaxare. e) Anestezie de contact sau crioanalgezie. 62. Cum se face contenţia pentru operaţia de hernie perineală? a) Decubit sterno-abdominal cu trenul posterior mai ridicat pe o pernă sau un rulou, coada în extensie spre înainte, iar membrele posterioare se trag în jos la marginea mesei. b) Decubit sterno-abdominal cu membrele posterioare flexate. c) Decubit dorsal cu membrele posterioare flexate spre înainte, iar coada se trage în jos la marginea mesei (metoda Grigorescu).

d) Decubit lateral cu membrele flexate şi coada în extensie forţată (metoda Ionescu). e) Patrupodală cu trenul posterior mai ridicat. 63. Care este locul de elecţie în operaţia de hernie perineală? a) Fosa ischio-caudală pe o singură parte sau bilateral. b) Mijlocul triunghiului format de baza cozii, anus şi punctul fesei. c) Paralel cu orificiul anal, evitând secţionarea glandelor perineale. d) La 3 cm de sfincterul anal pe o circumferinţă care depăşeşte limita arcadei ischiatice. e) Între pubis şi fosa ischio-caudală unilateral sau bilateral în funcţie de aspectul anatomo-clinic. 64. Cum se readuce vezica urinară în poziţie anatomică dacă s-a produs glob vezical şi intoxicaţie uremică în hernia perineală? a) Se va face o puncţie cu evacuarea parţială a urinei, iar vezica se aduce uşor în poziţie anatomică prin apăsare sau prin propria greutate a lichidului rămas. b) Prin presiune manuală, moderată, efectuată de la exterior. c) Se face mai întâi cateterismul pentru evacuarea urinei şi apoi readucerea vezicii se face relativ uşor prin taxis. d) Se face cistotomie şi eventual extirparea prostatei, dacă este hipertrofiată. e) Vezica urinară are dimensiuni reduse şi nu are mobilitate foarte mare pentru a ajunge în regiunea perineală. 65.

Ce recomandări aveţi pentru operaţia de hernie perianală, dacă s-a constatat glob vezical cu intoxicaţie uremică: vomă, cianoză, hipotermie? a) Se amână operaţia până când starea generală a animalului se ameliorează, făcând tratament pentru

121

dezintoxicare uremică. b) Se evacuează urina intraoperator şi se face perfuzie continuă. c) Se administrează diuretice, cortizonice şi lichide perfuzabile în cantităţi mari. d) Se evacuează urina prin cateterism uretral şi apoi se face operaţia, evitând recidivele. e) Operaţia este tardivă, animalul nu se mai poate redresa din intoxicaţia uremică. 66. În operaţia de hernie perianală se recomandă şi castrarea animalului? a) Se recomandă castrarea dacă se constată hipertrofie de prostată. b) Castrarea este obligatorie dacă sa făcut şi ablaţia prostatei. c) Castrarea nu are legătură cu hernia perineală. d) Castrarea este obligatorie pentru liniştirea animalului. e) Castrarea se poate face la cererea proprietarului. 67. Care dintre următorii timpi operatori se regăsesc la operaţia de hernie perineală? a) Incizia cutanată în arc de cerc, la 3-4 cm de orificiul anal, pe toată convexitatea sacului herniar. b) Extirparea formaţiunilor patologice: prostată, hematoame, îngroşări epiploice etc. c) Cistotomia, hemostaza şi obturarea pelvină. d) Repunerea viscerelor prin taxis, după desprinderea aderenţelor dacă există. e) Obturarea breşei pelvine prin sutură etajată cu fir rezistent.

se măreşte incizia pe o sondă canelată sau sub protecţie digitală. c) Nu se incizează glandele perianale. Dacă s-au deschis din neatenţie, se vor extirpa, suplimentând măsurile de antisepsie. d) Evacuarea materiilor fecale şi a secreţiilor purulente din plagă. e) Extirparea formaţiunilor patologice: prostată, tumori, hematoame. 69. Cum se face obturarea breşei pelvine în operaţia de hernie perianală? a) Se face sutură în două straturi profunde şi unul cutanat în puncte separate. b) Mai întâi, punctele de sutură trec prin ligamentul sacro-ischiatic, ligamentul suspensor al rectului şi muşchiul coccigian lateral. c) Al doilea strat de sutură cuprinde muşchiul sfincter anal, fascia perineală, putându-se mobiliza şi muşchiul gluteu superficial. d) Dacă s-a făcut şi extirparea parţială sau totală a prostatei, se asigură drenaj şi cateterizarea vezicii urinare. e) Se face sutura anusului în bursă, preoperator. 70. Cum se poate evita implicarea glandei perianale în desfăşurarea operaţiei pentru hernia perianală? a) Nu se incizează glandele perianale. Dacă s-au deschis din neatenţie, se vor extirpa suplimentând măsurile de antisepsie. b) Glanda perianală nu trebuie să fie înţepată sau strangulată în sutură c) Operaţia începe cu identificarea şi extirparea glandelor perianale. d) Nu se poate ajunge la glanda perianală care este situată foarte aproape de anus. e) În mod obişnuit glanda perianală este extirpată împreună cu celelalte

68. Ce precauţii se impun la deschiderea sacului herniar în operaţia de hernie perineală? a) Incizia se face cu atenţie deosebită, deoarece viscerele se află în contact nemijlocit cu pielea şi pot fi secţionate uşor. b) Se face o butonieră, se evacuează lichidul transvazat şi apoi

122

formaţiuni patologice din sacul herniar.

aplicarea depărtătoarelor. c) Readucerea organelor herniate în cavitatea abdominală. d) Omentopexia diafragmatică. e) Sutura peretelui abdominal.

71. Prin ce mecanisme se poate produce hernie diafragmatică (transdiafragmatică)? a) Căderi de la înălţimi, traumatisme puternice sau accidente de stradă care măresc exagerat presiunea abdominală. b) Pătrunderea viscerelor spre cavitatea toracică este agravată prin creşterea presiunii intraabdominale în gestaţie avansată, tenesme, efort etc. c) La unele animale poate să existe o deschidere toraco-abdominală largă. d) Torsiunea gastrică măreşte hiatusul esofagian şi permite angajarea viscerelor în timpul acceselor de vomă. e) Poate să se producă după operaţia de esofagotomie transdiafragmatică. 72. Care este locul de elecţie pentru operaţie în hernia diafragmatică? a) Spaţiul 7, 8 sau 9 intercostal, b) Laparatomie retrocostală, c) Laparatomie mediană ventrală preombilicală, d) Pe cale endoscopică, e) Toracotomie transsternală, 73. Ce anestezie se recomandă în operaţia de hernie transdiafragmatică? a) Narcoză inhalatorie. b) N.L.A. c) Tranchilizare şi anestezie epidurală. d) Electronarcoză. e) Narcoză cu toxicitate dispersată sau balansată. 74. Identificaţi timpii operatori care se regăsesc la operaţia de hernie diafragmatică prin acces transcostal:

75. Recunoaşteţi timpii operatori care se regăsesc în operaţia de hernie diafragmatică prin acces abdominal: a) Laparatomia retrocostală pe partea stângă şi uneori pe dreapta. b) Explorarea breşei diafragmatice pentru evaluarea formei, mărimii şi raporturilor acesteia cu organele herniate. c) Readucerea viscerelor herniate şi poziţionarea lor prin tracţiuni moderate. d) Extirparea uterului gestant, dacă este cazul. e) Închiderea peretelui toracal prin sutură trietajată. 76. În cazul operaţiei de hernie inguinoscrotală acută la armăsar, pentru testiculul congener se impune un tratament special? a) Dacă nu se impune castrarea din alte motive, celălalt testicul poate să rămână pe loc mai ales, dacă se apreciază că traumatismul a fost deja prea mare. b) De obicei hernia este bilaterală, deci se impune acelaşi tratament. c) Este obligatorie castrarea concomitent cu operaţia de hernie. d) Ambele testicule se pot păstra, nefiind necesară castrarea dacă animalul este de mare valoare. e) Se castrează cu pensa Burdizzo pentru a reduce traumatismul.

a) Toracotomie intercostală pe partea afectată. b) Mărirea spaţiului de acces prin

123

11. OPERAŢII PE VISCERELE ABDOMINALE 11.1. RUMENOTOMIA LA BOVINE Indicaţii: Reticulită şi reticuloperitonită traumatică, indigestia spumoasă, corpi străini, supraîncărcarea rumenului etc. Se recomandă o dietă alimentară de 12-24 de ore şi igienizarea corporală a animalului. Instrumentar: pentru diereză hemostază şi sutură la care se adaugă pensele ovale sau în T, depărtătoare, manşon de cauciuc sau dispozitiv pentru fixarea buzelor plăgii ruminale Kulczinski (cadru metalic), Weingart (cu cârlige), mănuşă obstetricală, câmpuri suficient de mari, agrafe de fixare. Anestezie: Tranchilizare şi blocaj troncular al nervilor flancului; tranchilizare şi anestezie locală prin infiltraţie. Contenţie: Patrupodală în travaliu sau lângă un perete, asigurând imobilizarea animalului şi evitarea culcării sau căderii acestuia în timpul operaţiei cu o chingă sau cu un suport de lemn (masă, butoi) sub torace şi abdomen. Loc de elecţie: Flancul stâng, la 3-4 cm înapoia ultimei coaste, pe o lungime de 20-25 cm începând de la 4-5 cm sub procesele transverse ale vertebrelor lombare. Tehnica operatorie: Laparotomia în flanc strat cu strat, asigurând hemostaza. *30 Explorarea cavităţii abdominale pentru a depista eventuale aderenţe, abcese etc. care ar face inutilă continuarea operaţiei. *31 Exteriorizarea rumenului în plagă. Prin tracţiuni moderate, cu mâna, se aduce o porţiune din sacul dorsal care se exteriorizează, depăşind nivelul plăgii abdominale, formând un diverticul spre exterior. *32 Rumenopexia. Porţiunea exteriorizată a rumenului se fixează prin sutură la marginile plăgii abdominale. Firele de sutură se trec prin seroasa şi musculoasa peretelui ruminal şi prin marginile plăgii abdominale în surjet sau în puncte separate cât mai etanş pentru a împiedica revărsarea conţinutului ruminal în cavitatea abdominală. *33 Incizia rumenului. În mijlocul porţiunii exteriorizate se face o butonieră cu bisturiul, care se măreşte apoi la 12-15 cm, atât cât să permită introducerea lejeră a mâinii în cavitatea ruminală şi ieşirea acesteia cu pumnul strâns. O 124

incizie prea mică este incomodă, iar traumatismul marginilor nu se poate evita. Această manoperă este un timp septic care va fi marcat corespunzător. *34 Fixarea marginilor plăgii rumenale peste plaga abdominală, asemănător unui guler cu ajutorul a patru pense în T sau ovale care, pe lângă fixare, asigură şi hemostaza. Marginile plăgii rumenale se trag peste câmpurile de operaţie unde vor fi ţinute de către un ajutor. Unele pense au ataşat un pinten ascuţit care permite fixarea lor pe piele, nemaifiind necesar un ajutor pentru a le susţine. *35 Introducerea unui manşon de pânză cauciucată în deschiderea plăgii rumenale. Este o măsură de protecţie a peretelui rumenal la locul de trecere a mâinii. Manşonul are formă cilindrică, rigidizat la capete prin ataşarea a două inele de cauciuc sau tuburi de garou. Manşonul se introduce cu un capăt în cavitatea rumenală, iar celălalt rămâne la exterior. *36 Evacuarea parţială a conţinutului ruminal. Această manoperă este necesară în caz de supraîncărcare sau pentru uşurarea pătrunderii mâinii spre reţea. În cazul indigestiei spumoase, evacuarea conţinutului ruminal se poate face prin sifonaj cu un furtun de aspirator sau cu o pompă simplă. *37 Explorarea cavităţii rumenale şi a reţelei. Se acoperă mâna dreaptă cu o mănuşă obstetricală sau se aplică un strat uniform de vaselină până la umăr şi se introduce palpînd uşor în toate direcţiile, începând cu planşeul sacului ventral şi continuând în reţea. Se pot depista corpi străini liberi în sacul ruminal care vor fi extraşi pe rând direct sau după divizare (folii de polietilenă, frânghii şi obiecte din plastic). La nivelul reţelei, se pot găsi corpuri ascuţite implantate în peretele acesteia, cu sau fără reacţii inflamatorii sau colecţii purulente. *38 Extragerea corpilor străini implantaţi, cu atenţie pentru a nu se rupe şi drenarea abceselor spre lumenul reţelei dacă este cazul. Se poate folosi un magnet pentru depistarea şi colectarea materialelor feroase (cuie, sârme). *39 Toaletarea marginii plăgii ruminale. Se îndepărtează toate impurităţile şi se excizează marginile strivite sau franjurate, se schimbă câmpurile de operaţie murdărite. *40 Sutura plăgii ruminale (ruminorafia). Recomandăm sutura bietajată, suficient de rezistentă şi expeditivă: primul strat se suturează cu fir neresorbabil natural sau sintetic, iar al doilea cu fir resorbabil. Prima sutură este de afrontare tip Schmieden sau surjet trecut prin toate straturile peretelui ruminal, fiind ultimul timp septic al operaţiei. Sutura de înfundare se face cu catgut nr. 1 tip Lembert sau Blendinger. *41 Îndepărtarea pexiei ruminale se face cu atenţie pentru a nu se deşira musculo-seroasa, după care se mai face o toaletă, cu ser fiziologic călduţ şi se repune porţiunea exteriorizată în poziţia anatomică. Se pot aspersa soluţii de antibiotice. *42 Sutura peretelui abdominal, monoplan, bietajat sau trietajat. Sutura monoplană: Toate straturile se suturează cu acelaşi fir aplicat în puncte separate, tip Lecene sau Moser. Se trec toate firele de jos în sus şi apoi se strâng cu nod chirurgical de sus în jos. Sutura bietajată se realizează cu fir resorbabil (catgut nr. 2 sau 3, Vicryl 125

sau Dexon nr. 0 sau 1), Rumegătoarele mari tolerează bine şi firul de nylon sau aţa chirurgicală, pentru peritoneu, fascia transversă şi stratul muscular. Se poate aplica sutura tip Moser la acest nivel. Pielea se suturează în puncte separate simple sau în "U". Sutura trietajată este mai laborioasă, dar este sigură şi realizează o cicatrice suplă, fără aderenţe. *43 Primul strat interesează peritoneul cu fascia transversă. Se suturează cu catgut nr. 1 sau 0 în fir continuu de jos în sus. *44 Stratul al doilea cuprinde musculatura cu fasciile şi aponevroza. Se suturează în puncte separate simple cu fir resorbabil. *45 Pielea se suturează în puncte separate cu fir gros, neresorbabil. Se poate aplica un tub de dren sub piele în partea cea mai declivă, dacă traumatismul a fost prea mare. Acesta se scoate a doua sau a treia zi, iar firele suturii cutanate se scot după 10-14 zile de la operaţie. Postoperator se recomandă tratament general cu antibiotice 4-6 zile, toaleta zilnică a plăgii abdominale, dietă absolută în prima zi şi apoi se administrează alimente semilichide, revenindu-se treptat după 5-6 zile la regimul normal care poate să includă şi furaje fibroase. 11.2. RETICULOTOMIA Indicaţii: reticuloperitonită traumatică cu acces direct pentru identificarea şi extragerea corpilor străini. Prezintă avantajul unei explorări mai bune a reţelei şi a organelor învecinate şi evaluarea corectă a gravităţii leziunilor. Instrumentar: pentru diereză, hemostază şi sutură, la care se adaugă pense în "T", depărtătoare, decolator de periost, ciupitor de os, ferăstrău de sârmă, lingură Volkman, ace speciale de sutură (Emet sau Reverdin cu deschidere largă). Contenţie: patrupodală, în travaliu sau lângă un perete. În mod excepţional, se poate face operaţia şi pe animalul culcat, în decubit lateral drept. Anestezie: tranchilizare completată cu blocaj troncular al nervilor intercostali 8, 9 şi 10, infiltraţie subcutanată în dreptul coastei 9, precum şi pentru toracal ventral. Loc de elecţie: treimea inferioară a coastei a noua, la 10 cm deasupra articulaţiei condrocostale pe partea stângă pe o lungime de 15-20 cm. Tehnica operatorie: 1. Rezecţia coastei a noua. 2Laparotomia transcostală. Se incizează cu precauţie inserţia diafragmei în dreptul coastei rezecate şi apoi peritoneul cu fascia transversă. 3. Incizia epiploonului pe aceeaşi direcţie şi explorarea cavităţii abdominale în jurul reţelei pentru depistarea aderenţelor, colecţiilor, abceselor şi chiar a corpului străin care a perforat reţeaua. Dacă poate fi depistat, corpul străin se extrage direct şi se stabileşte pe loc modalitatea de continuare a 126

intervenţiei. 4. Exteriorizarea peretelui reţelei în plaga operatorie. Dacă se identifică o îngroşare a peretelui şi corpul străin inclavat se va aduce această porţiune spre exterior. 5. Reticulopexia - prin câteva puncte de sutură sau în fir continuu. 6. Izolarea cu noi câmpuri de operaţie şi deschiderea reţelei cu bisturiul sau cu foarfeca. 7. Se asigură hemostaza şi se fixează marginile plăgii reţelei cu pense în "T". 8. Evacuarea conţinutului reţelei şi explorarea cavităţii cu mâna. 9. Se extrag corpii străini din reţea. 10. Toaleta buzelor plăgii şi sutura. Peretele reţelei este mai gros decât al rumenului, astfel încât sutura de înfundare se face cu dificultate mai ales dacă sunt fenomene inflamatorii locale. *46 Se suturează mucoasa în puncte separate, cu nodurile inversate, cu fir neresorbabil. *47 Toaleta riguroasă, aseptizarea şi sutura peretelui musculo-seros cu fir resorbabil în surjet sau puncte separate simple sau Lembert etc. şi repunerea reţelei în cavitatea abdominală. 11. Sutura epiploonului în surjet cu catgut. 12. Sutura peretelui abdominal, trietajat. a) Sutura peritoneului împreună cu marginea diafragmei în surjet întretăiat. b) Sutura muşchilor intercostali cu fascia, reducând cât mai mult spaţiul rămas prin rezecţia de coastă cu fir sintetic resorbabil sau cu catgut gros. c) Sutura cutanată în puncte separate se face cu aţă chirurgicală nr. 6-7 şi se aplică un tub de dren în partea cea mai declivă a plăgii. Tratamentul postoperator este asemănător cu cel din rumenotomie. 11.3. GASTROTOMIA LA CARNIVORE Indicaţii: corpi străini în stomac sau în porţiunea intratoracică a esofagului, ulcer gastric, stenoză sau în scop experimental. Loc de elecţie: laparotomie mediană ventrală preombilicală sau paramediană stângă, pe o lungime de 1o-15 cm proporţional cu talia animalului. Anestezie: NLA sau narcoză. Contenţie: decubit dorsal, pe masa de operaţie. Tehnica operatorie: 1. Laparotomia 2. Deplasarea epiploonului şi a paniculului adipos, explorarea cavităţii abdominale şi exteriorizarea stomacului prin tracţiuni moderate, fără a deşira ligamentele şi vasele de sânge. În cazul dilataţiei gastrice, este necesară evacuarea gazelor şi a lichidelor cu un trocar prelungit cu un tub de cauciuc sau plastic (gastrocenteza intraoperatorie) şi apoi detorsionarea. 127

3. Izolarea stomacului cu al doilea câmp operator pentru a preveni contaminarea viscerelor şi a cavităţii abdominale. 4. Aducerea corpului străin într-o zonă mai puţin vascularizată. 5. Incizia stomacului între marea şi mica curbură sau perpendicular pe marea curbură, paralel cu vasele de sânge provenite din arcul gastro-epiploic. Lungimea inciziei stomacale se stabileşte în funcţie de mărimea corpului străin. Dacă este necesar, acesta se divizează. Pentru extragerea corpului străin din esofag (vertebră, rotulă, corp nealimentar), această manoperă este necesară aproape întotdeauna pentru a evita deşirarea cardiei. Corpul străin din stomac se foloseşte ca suport pentru incizia stomacului, iar revărsarea conţinutului gastric în plagă este evitată prin aplicarea unor pense de baraj sau cu mâna. Pensele vor fi aplicate astfel încât să nu traumatizeze vasele de sânge şi peretele stomacal. 6. Extragerea corpului străin după ce a fost divizat sau întors astfel încât să nu agaţe sau să deşire peretele stomacal. Acesta se prinde într-o pensă şi se scoate, apoi se controlează dacă mai sunt resturi sau, dacă este necesar, se evacuează şi o parte din conţinutul gastric. Aceasta este necesară în caz de indigestie, dilataţie şi alte urgenţe chirurgicale care nu permit asigurarea unei diete preoperatorii. 7. Aseptizarea marginilor plăgii stomacale şi îndepărtarea celui de al doilea câmp operator. 8. Sutura bietajată a stomacului. Prima sutură se face cu fir neresorbabil ( sau sintetic resorbabil ), cuprinde toate straturile tip Schmieden sau Surjet. O sutură de afrontare corectă ascunde în totalitate mucoasa a cărei continuitate se reface numai în lumenul organului. Sutura de înfundare se face cu fir resorbabil şi reprezintă momentul revenirii la timpii aseptici care trebuie marcat corespunzător (înlăturarea intrumentarului şi a materialelor contaminate, a mănuşilor etc.). 9. Aşezarea viscerelor în poziţie anatomică şi curăţarea plăgii abdominale. 10. Sutura peretelui abdominal bietajat sau trietajat, după aspectul plăgii şi condiţiile de lucru, materialele folosite şi experienţa chirurgului. Postoperator se recomandă dietă hidrică şi alimentară cu revenirea la regimul normal în 5-6 zile, antibioticoterapie, tonice generale şi protejarea plăgii cu cămaşă Alfort sau pansament fixat cu substanţe adezive. 11.4. ABOMASOTOMIA LA OVINE Indicaţii: indigestia prin supraîncărcare (sâmburi), corpi străini (fitobezoare, trichobezoare, materiale plastice, textile sintetice, geosediment. Instrumentar: pentru diereză, hemostază şi sutură. Anestezie: NLA sau narcoză. Contenţie: decubit dorsal. Loc de elecţie: laparotomie mediană ventrală preombilicală. 128

Tehnica operatorie: 1. Laparotomie preombilicală de 10-15 cm. 2. Exteriorizarea jumătăţii posterioare a abomasului, mai puţin vascularizată şi neacoperită cu epiploon. Izolarea abomasului cu al doilea câmp de operaţie. 3. Incizia abomasului pe marea curbură sau paralel cu aceasta. 4. Evacuarea conţinutului stomacal şi apoi curăţarea resturilor de pe marginea plăgii şi aseptizarea acesteia. 5. Sutura bietajată a peretelui abomasului. 6. Sutura bietajată sau trietajată a peretelui abdominal. 7. Tratament local şi general pentru prevenirea complicaţiilor septice. 11.5. OPERAŢII ÎN DISLOCARE A ABOMASULUI

Indicaţii: Deplasarea abomasului în stânga sau dreapta constituind o urgenţă chirurgicală datorită modificărilor vasculare şi acumulărilor de gaze. Dislocarea abomasului pe stânga se face pe sub rumen fiind diagnosticată la vaci în perioada puerperală consecutiv modificărilor topografice suferite de organele abdominale în urma gestaţiei şi parturiţiei. Deplasarea abomasului în dreapta se întâlneşte mai rar, la tineretul taurin supus îngrăşării cu furaje concentrate, este mai gravă datorită deşirării epiploonului şi torsiunii organului în jurul axului longitudinal. Scopul operaţiei este evacuarea gazelor, readucerea abomasului în poziţie anatomică şi fixarea acestuia la peretele abdominal pentru prevenirea recidivelor. Dislocarea abomasului în stânga Loc de elecţie: Laparotomie paramediană ventrală dreapta sau prin laparotomie în flancul stâng. Instrumentar: pentru diereză, hemostază şi sutură. Anestezie: Tranchilizare şi anestezie loco-regională sau NLA. Contenţie: patrupodală pentru accesul prin flancul stâng şi decubit dorsal sau dorso-lateral stâng pentru acces paramedian. Tehnica operatorie: A. Laparotomia prin flancul stâng 1. Deschiderea cavităţii abdominale la 4-5 cm înapoia ultimei coaste în treimea mijlocie a flancului pe o lungime de 12-15 cm. 2. Explorarea cavităţii abdominale cu mâna şi vizualizarea abomasului prin tracţiune moderată şi mărirea inciziei peretelui abdominal atât cât este necesar. 3. Evacuarea gazelor acumulate la nivelul abomasului. Se foloseşte un ac de seringă prelungit spre exterior cu un tub de plastic (ex. acul şi tubul de perfuzor). 129

4. Închiderea orificiului punctiform după evacuarea gazelor şi extragerea acului. Se face o sutură în bursă în jurul acului prin sero-musculoasă cu catgut care se strânge odată cu retragerea acului realizând înfundarea orificiului rămas. 5. Repunerea abomasului în poziţia anatomică prin împingere cu mâna pe sub rumen şi constatarea reluării tranzitului prin palpare sau apariţia zgomotelor intestinale (borborigme) 6. Închiderea peretelui abdominal prin sutură trietajată. Prevenirea recidivelor se realizează prin fixarea abomasului sau a epiploonului (deşirat) la peretele abdominal (abomasopexie sau omentopexie). 7. Trecerea firelor de la exterior prin faldurile epiploonului pe o porţiune de 6-8 cm în apropierea pilorului. Se foloseşte un fir lung de 2 m, lăsând ambele capete egale la exterior. Acestea se termină cu câte un ac uşor curbat la vârf şi vor fi ţinute de către un ajutor. Se împinge uşor abomasul pe sub rumen, iar capetele firului folosit la omentopexie se scot pe rând prin planşeul cavităţii abdominale la 10-15 cm înaintea ombilicului. Capetele firului se leagă între ele la suprafaţă sau subcutanat dacă se face o incizie la acest nivel. Înaintea strângerii firelor, se verifică în cavitatea abdominală dacă nu s-a prins o ansă intestinală între epiploon şi peretele abdominal şi dacă poziţionarea s-a făcut corect. Pentru o mai bună poziţionare a cheagului, se poate face şi o laparotomie în flancul drept şi apoi se face abomasopexia cu 2-3 fire groase de nylon ale căror capete vor fi scoase prin peretele ventral al abdomenului şi înnodate afară. Aceste fire se scot după 10-12 zile, când s-au produs aderenţe suficient de rezistente la acest nivel. Plaga abdominală se suturează trietajat. B. Laparotomie paramediană ventrală Loc de elecţie: Paralel cu linia albă, pe dreapta, preombilical, pe o lungime de 20-25 cm, care începe la 10 cm înapoia xifoidului. Tehnica operatorie: 1. Laparotomie paramediană ventrală. 2. Explorarea cavităţii abdominale şi aducerea abomasului şi a epiploonului în poziţia anatomică. 3. Omentopexia. Epiploonul se prinde în sutura peritoneului împreună cu fascia transversă. Firele de sutură se pot trece şi prin sero-musculoasa abomasului sau numai prin aceasta, realizând o bună fixare şi prevenirea recidivelor. 4. Sutura peretelui abdominal în puncte separate cu fir rezistent, în "U" sau "X", odată pentru stratul muscular, cu fascia şi tunica, apoi la piele, în mod asemănător, ţinând cont de presiunea viscerelor asupra marginilor plăgii abdominale. 2. Dislocarea abomasului în dreapta Abomasul se răsuceşte în jurul axului longitudinal, angajându-se în flancul drept pe care îl ocupă aproape în totalitate într-un timp scurt prin distensia provocată de acumularea gazelor. 130

Loc de elecţie: flancul drept, înapoia coastelor cu repere asemănătoare intervenţiei prin flancul stâng. Anestezia: tranchilizare şi analgezie loco-regională. Contenţia: patrupodală. Tehnica operatorie: este asemănătoare cu cea descrisă la accesul prin flanc pentru deplasarea abomasului în stânga, dar se adaugă unele manopere specifice: 1. Laparotomie în flancul drept printr-o incizie verticală de 15-20 cm. Presiunea intra abdominală este mai mare, iar animalul se linişteşte greu, fiind necesare precauţii suplimentare pentru a nu leza abomasul. 2. Îndepărtarea epiploonului din plagă şi aprecierea gradului de torsiune (180-3600) urmărind inserţia acestuia. 3. Evacuarea gazelor şi lichidelor acumulate printr-un trocar sau un tub de cauciuc, flexibil, introdus printr-un orificiu mai mare. În acest scop se face o sutură dublă în bursă în jurul locului unde se face puncţia, lăsând capetele libere. Printr-un trocar şi apoi printr-un tub de cauciuc se evacuează gazele şi lichidele acumulate. După evacuarea completă prin sifonaj sau cu o pompă de aspirat lichide se scoate tubul şi se strâng firele în jurul orificiului prin nod chirurgical, apoi se face o sutură de înfundare (Espersen). 4. Se distorsionează abomasul, se aşază în poziţie anatomică şi se fixează. 5. Sutura peretelui abdominal trietajat. Tratamentul postoperator, pe lângă obiectivele cunoscute, urmăreşte şi reluarea motricităţii cheagului hipoton prin stimularea acestuia cu doze mici de parasimpaticomimetice. ENTEROTOMIA Indicaţii: obstrucţii intestinale prin coprostază, corpi străini etc. Loc de elecţie: carnivore: linia albă sau paramedian ventral; rumegătoare: flancul drept; cabaline: - sub coarda flancului stîng pentru ansele 2 şi 3 ale colonului ascendent, intestinul subţire şi colonul descendent; - flancul drept pentru ansele 1-4 din colonul ascendent şi cecum. Instrumentar: pentru diereză, hemostază şi sutură, la care se adaugă o pensă pentru extragerea corpilor străini şi pense de baraj pentru oprirea tranzitului intestinal. Anestezie: NLA sau narcoză. La bovine, se poate face tranchilizare cu rompun şi anestezia flancului prin blocaj troncular, anestezie epidurală lombară unilaterală sau prin infiltraţie locală. Contenţie: Decubitală dorsală la carnivore, costo-abdominală la animalele 131

mari. La rumegătoare, contenţia se poate face în travaliu. Tehnica operatorie: 1. Laparotomia în locul care permite accesul direct la ansa obstruată. 2. Exteriorizarea ansei afectate. 3. Izolarea cavităţii abdominale cu alte câmpuri sterile. 4. Oprirea tranzitului intestinal. Se îndepărtează prin taxis conţinutul intestinal din vecinătatea corpului obstruant şi se aplică pensele de baraj care vor fi ţinute de către un ajutor. Dacă lumenul intestinal este redus, este recomandabilă compresiunea digitală, mult mai puţin traumatizantă. În acest scop se prinde ansa intestinală între degetul mare şi arătător al fiecărei mâini şi se strânge moderat. 5. Enterotomia: Se incizează intestinul longitudinal, pe marea curbură, având suport corpul străin sau se face o butonieră care se măreşte apoi cu foarfeca. Dacă lumenul intestinal este mare, se poate face o incizie transversală pe o distanţă mai mică decât jumătatea circumferinţei şi fără să atingă mica curbură. 6. Extragerea corpului obstruant se face cu o pensă sau se enucleează prin presiune uşoară din apropiere. 7. Toaleta plăgii intestinale de la periferie spre centru şi aseptizarea acesteia. 8. Enterorafia. Se vor folosi ace atraumatice rotunde pe secţiune cu materiale de sutură de grosimi adecvate. La animalele mici, recomandăm sutura bietajată, iar la cele mari, sutura bietajată sau trietajată. Sutura bietajată se realizează printr-o sutură totală de afrontare (Schmieden, surjet) cu fir neresorbabil şi o sutură de înfundare cu fir resorbabil. Ambele suturi se pot realiza cu fir sintetic resorbabil. În acest caz, vom ţine cont de faptul că prima sutură este un timp septic, iar sutura de înfundare se face cu alt fir, eventual mai subţire. Distanţele se aleg astfel încât sutura să fie rezistentă, dar nestenozantă. Sutura trietajată se poate face astfel: *48 muco-mucoasă în surjet cu fir neresorbabil; *49 musculo-musculoasa cu catgut; *50 sero-seroasa cu fir resorbabil simplă sau de înfundare. 9. Închiderea peretelui abdominal se face prin sutură trietajată, bietajată sau monoplană în funcţie de specie, grosimea peretelui şi locul de elecţie. Tratament postoperator: antibioticoterapie, rehidratare, stimulare generală, dietă şi apoi regim cu alimentaţie semilichidă 5-6 zile. 11.6. ENTERECTOMIA Indicaţii: Extirparea unei porţiuni de intestin se practică în caz de infarctizare sau necroză determinată de hernie strangulată, evisceraţie, invaginaţie, volvulus, tumori intestinale sau perforaţii externe sau interne, 132

tromboza vaselor mezenterice, plăgi intestinale grave etc. Intervenţia chirurgicală vizează rezecţia porţiunii de intestin afectată şi refacerea continuităţii acestuia prin enteroanastomoză. A. Rezecţia intestinală În general rezecţiile intestinale sunt bine suportate de animal, dacă se respectă întocmai asepsia şi tehnica de lucru. Uneori timpii septici se intercalează cu timpii aseptici cu riscuri mari de contaminare a ţesuturilor învecinate şi producerea unor complicaţii septice. Secţionarea intestinului trebuie să asigure vascularizaţia şi viabilitatea capetelor rămase pentru anastomoză. Locul de elecţie, anestezia şi contenţia în general sunt cele descrise la enterotomie, cu excepţia urgenţelor şi situaţiilor speciale (hernii, evisceraţii, invaginatie ). *51 Identificarea ansei intestinale afectate şi exteriorizarea ei pe câmpuri sterile. *52 Examenul viabilităţii ansei intestinale se face aplicând pulbere de clorură de sodiu chimic pură sau soluţie de clorură de sodiu 10%. Schimbarea culorii din violaceu în roşu aprins arată că nu s-au produs modificări ireversibile, iar dacă nu reacţionează, se impune rezecţia. *53 Asigurarea hemostazei prin ligatura vaselor mezenterice, urmărind formarea arcurilor mezenterice şi anastomozele dintre ele. *54 Secţionarea mezenterului în unghi ascuţit în formă de "V" pe fiecare parte a porţiunii de intestin care urmează a fi rezecat. Pensele se aşază la 3 cm una de alta în zonă lipsită de procese inflamatorii sau necrotice după ce s-a golit de conţinut intestinal prin taxis. *55 Pensele din interior mai apropiate de porţiunea necrozată se ridică împreună cu aceasta, după ce a fost secţionată, având rolul de a opri revărsarea conţinutului. Se pot înlocui cu ligaturi sau cu pense hemostatice mari, aplicate în acelaşi scop. *56 Secţionarea intestinului. Se face cu foarfeca sau cu bisturiul, cât mai uniform, pe direcţia impusă de asigurarea viabilităţii şi a continuităţii prin enteroanastomoză. B. Enteroanastomoza Al doilea obiectiv se realizează prin restabilirea comunicării între cele două porţiuni de intestin. Există trei metode principale de enteroanastomoză, care se aleg în funcţie de dimensiunile anselor care se pun în contact astfel încât sutura să nu reducă lumenul cu mai mult de 1/3 din diametru. 1. Anastomoza termino-terminală 2. Anastomoza latero-laterală 3. Anastomoza termino-laterală. 1. Enteroanastomoza termino-terminală Este preferată la intestinele cu diametru mare, fiind cea mai simplă, anatomică şi expeditivă. Cele două capete se reunesc prin sutură bietajată, 133

începând de la mica curbură unde se şi termină. Recomandăm sutura de tip Schmieden pentru afrontare, dar sutura în puncte separate cu nodurile inversate (spre lumen) este mai sigură. Urmează sutura de înfundare care nu trebuie să fie stenozantă. Prima sutură se face cu fir neresorbabil, iar înfundarea, cu catgut. Se pot folosi fire sintetice resorbabile pentru ambele suturi (vezi enterotomia). Dacă spaţiul nu permite întoarcerea lejeră a anselor pe ambele părţi, se poate recurge la următoarea tehnică: Capetele intestinului secţionat se apropie unul de altul cu ajutorul penselor de baraj cu deschiderile orientate în aceeaşi direcţie. În această poziţie, se suturează cu catgut, începând de la mica curbură cei doi pereţi care se ating, trecând firul prin seroasă şi musculoasă, până la marea curbură, unde se lasă liber. Sutura de afrontare începe tot de la mica curbură a intestinului, mai întâi pe laturile cele mai apropiate şi se continuă pe cele depărtate iniţial, terminând afrontarea pe toată circumferinţa marginilor intestinale. Se reia sutura de înfundare pe semicircumferinţa rămasă. Urmează sutura marginilor inciziei mezenterice în surjet sau în puncte separate cu catgut şi repunerea ansei în cavitatea abdominală după o nouă toaletă şi verificarea permeabilităţii intestinale şi etanşeităţii suturii. Operaţia se termină cu sutura peretelui abdominal. 2. Enteroanastomoza latero-laterala Refacerea continuităţii tranzitului intestinal se realizează prin deschideri laterale în apropierea capetelor intestinale rămase după rezecţie. Metoda este mai laborioasă şi necesită mai multă atenţie, deoarece timpii septici se intercalează de mai multe ori cu timpii aseptici, dar este singura modalitate de anastomoză la ansele intestinale de calibru mic (intestin subţire de câine, pisică, iepure etc.). Capetele intestinale rămase nu se mai aşază pentru a fi suturate între ele la caete, ci se închide fiecare capat prin sutură ca un deget de mănuşă, stabilind apoi comunicarea între ele prin deschideri laterale, cât mai aproape de bonturile formate. Tehnica operatorie: Închiderea capetelor intestinului secţionat se poate face prin mai multe modalităţi: *57 Sutură în bursă prin sero-musculoasă cu întoarcerea marginilor spre lumenul intestinal, urmată de sutură de înfundare tip Lembert. *58 Sutură tip Schmieden a marginilor aplatizate prin aplicarea pensei de baraj şi apoi sutura de înfundare. *59 Sutura tip Cushing, peste braţele pensei de baraj. În acest caz, intestinul este secţionat lângă pensă, iar firul se trece prin seroasă şi musculoasă, paralel cu pensa, apoi peste pensă, iar în partea opusă se procedează la fel, revenind în partea apropiată şi se continuă de la un capăt la altul. Retragerea pensei şi strângerea firului determină marginile să se întoarcă spre lumenul intestinal. *60 Pentru etanşeitate, se poate face încă o sutură de înfundare. 134

*61 Repoziţionarea penselor de baraj. După evacuarea prin taxis a conţinutului intestinal, dacă există, se aplică pensele de baraj la 8-10 cm distanţă faţă de capăt. *62 Se aşază capetele intestinale în poziţie izo-peristaltică (cu capetele aşezate în direcţii opuse), observând să nu fie torsionate. Cele două anse intestinale se ating în părţile lor laterale pe o lungime de 8-10 cm la animale mari şi 3-4 cm dacă diametrul lumenului este de 1-2 cm. *63 Sutura sero-musculoasei cu catgut. La locul de atingere a celor două capete intestinale se face o sutură care menţine ansele apropiate pe o distanţă de 8-10 cm, iar capătul firului se prinde într-o pensă fără nod terminal. *64 Se incizează cele două capete la mică distanţă (2-4 mm), paralel cu sutura. Cele două incizii sunt simetrice şi vor asigura comunicarea celor două anse. Inciziile se plasează astfel încât să nu rămână funduri de sac la cele două capete înfundate ale intestinului în care s-ar forma depozite de conţinut intestinal cu riscul unor fermentaţii şi complicaţii septice. *65 Sutura de afrontare a marginilor se face începând cu laturile cele mai apropiate şi se continuă apoi pe marginile depărtate, terminându-se în acelaşi punct. Recomandăm sutura tip Schmieden cu fir neresorbabil, aceasta reprezentând un timp septic. *66 Se face toaleta şi se reia sutura de înfundare cu firul de catgut rămas la prima sutură prin sero-musculoasă care închide complet, realizând o comunicare largă între cele două capete intestinale. *67 Se verifică etanşeitatea suturii prin ridicarea penselor de baraj şi se observă reluarea tranzitului intestinal. *68 Se închide breşa mezenterică prin sutură în fir continuu sau în puncte separate cu catgut. Sutura peretelui abdominal după repunerea anselor intestinale. Enteroanastomoza latero+terminală Această metodă este recomandată în cazul existenţei unei diferenţe mari de calibru între ansele care urmează a fi anastomozate, ex. în invaginaţii, rezecţii ileo-cecale etc. Capătul intestinal cu diametru mai mare se anastomozează în poziţie terminală, iar cel cu diametru mai mic se anastomozează prin deschidere laterală. După îndepărtarea porţiunii de intestin gangrenate, enteroanastomoza se realizează parcurgând următoarele etape: ∗ Se închide capătul ansei de calibru mai mic prin sutură bietajată, ligatură şi sutură de înfundare sau prin metoda Cushing. ∗ Incizia longitudinală a capătului intestinal înfundat ca un deget de mănuşă pe o lungime egală cu diametrul ansei de calibru mai mare, uşor aplatizat. Incizia se face pe marea curbură şi se pune în contact cu capătul ansei de calibru mai mare, al cărei contur se suprapune peste plaga longitudinală. ∗ Sutura bietajată a marginilor celor două plăgi realizând o comunicare etanşă între cele două capete de intestin. Ajustarea diferenţelor de calibru dintre două anse intestinale se poate realiza 135

şi prin alte modalităţi: ∗ modificând afrontarea, se prinde cu 1-2 mm mai mult din capătul cu diametru mai mare la fiecare interval dintre punctele de sutură; ∗ secţionând oblic capătul mai subţire; micşorând calibrul capătului mai mare şi formând "racheta" până la egalizarea celor două diametre. 11.7. OPERAŢIA ÎN INVAGINAŢIE INTESTINALĂ Invaginaţia intestinală se întâlneşte la toate speciile, este o urgenţă chirurgicală şi constă în pătrunderea unei anse intestinale prin ansa imediat următoare, cu obstrucţie completă şi întreruperea circulaţiei sanguine în porţiunea de mezenter atrasă de ansa invaginată. Loc de elecţie: laparotomie în flanc sau pe linia albă, în funcţie de specie. Anestezia: generală, NLA sau narcoză la animalele mici şi tranchilizare cu anesteziE locoregională pentru bovine. Contenţie: decubit dorsal respectiv, travaliu. Instrumentar: pentru diereză, hemostază şi sutură. Tehnica operatorie: 1. Laparotomie. 2. Exteriorizarea ansei afectate care se prezintă ca un tub rigid. 3. Izolarea anselor invaginate pe un câmp operator steril. 4. Devaginarea manuală prin tracţiuni moderate, eventual făcând şi incizii longitudinale de slăbire pe exterioară. 5. Aprecierea viabilităţii ansei a cărei culoare este modificată, cu pudră de clorură de sodiu chimic pură sau cu soluţie de clorură de sodiu 10%. 6. Introducerea anselor intestinale în cavitatea abdominală, dacă nu s-au produs modificări ireversibile, sau rezecţia intestinală, dacă ansa rămâne inertă. 7. Rezecţia intestinală se poate decide chiar înainte de devaginare totală, dacă se constată modificări grave, cu încarcerări şi necroze. *69 Se secţionează transversal ansa posterioară (în care s-a angajat ansa precedentă), presiunea abdominală şi peristaltismul orientează totdeauna ansa invaginată spre anus pe care uneori îl depăşeşte. Capătul anterior va fi secţionat înaintea locului din care încep modificările structurale ireversibile. *70 Se face hemostaza preventivă pe vasele mezenterice şi se îndepărtează ansa afectată, asigurând vascularizaţie corespunzătoare pe capetele care urmează a fi anastomozate. *71 refacerea continuităţii intestinului prin entero-anastomoză terminoterminală sau latero-terminală. 8. Închiderea peretelui abdominal. Tratamentul postoperator trebuie să fie susţinut, traumatismul operator este mare, intervenţia făcându-se pe un animal cu grave tulburări homeostazice. 136

11.9. CHESTIONAR 1.

În ce afecţiuni este indicată rumenotomia la bovine? a) Reticulită şi reticuloperitonită traumatică. b) Indigestie spumoasă, corpi străini. c) Supraîncărcarea rumenului. d) Indigestie gazoasă. e) Deplasarea abomasului în stânga. 2. Ce instrumente sunt necesare pentru efectuarea operaţiei de rumenotomie la bovine? a) Pentru diereză, hemostază şi sutură. b) Pense ovale sau în "T", depărtătoare, manşon de cauciuc. c) Dispozitiv pentru fixarea buzelor plăgii ruminale, Weingart sau Kulczinski, agrafe pentru câmpuri. d) Pense cu gheare, pense forceps, ecrasor Cassaignac. e) Comprese sterile, câmpuri de operaţie, dezinfectante.

la 4-5 cm sub procesele transverse lombare c) Teşitura flancului stâng la 3-4 cm deasupra venei mamare. d) Golul flancului stâng sau drept, pe o lungime suficient de mare pentru introducerea lejeră a mâinii în cavitatea abdominală. e) Pentru laparatomie ventrolaterală. Este necesară dieta alimentară înaintea operaţiei de rumenotomie? a) Se recomandă dietă alimentară de 12-24 de ore. b) În timpanism ruminal, urgenţa intervenţiei nu permite efectuarea dietei preoperatorii. c) Nu este necesară dieta, deoarece conţinutul ruminal se evacuează intraoperator. d) Dieta micşorează rezistenţa organismului. e) Se face numai dietă hidrică şi se administrează purgative.

3. Ce anestezie este necesară pentru efectuarea operaţiei de rumenotomie la bovine?

6. Pentru ce este necesară explorarea cavităţii abdominale înainte de deschiderea rumenului?

a) Tranchilizare şi anestezie locală prin infiltraţie. b) Tranchilizare şi blocaj troncular al nervilor flancului. c) N.L.A. d) Narcoză. e) Electronarcoză. 4. Care este locul de elecţie în operaţia de rumenotomie? a) Flancul stâng, la 3-4 cm înapoia ultimei coaste, pe o lungime de 2025 cm începând de la 4-5 cm sub procesele transverse lombare. b) Flancul stâng sau drept la 3-4 cm înapoia ultimei coaste, pe o lungime de 20-25 cm începând de

a) Pentru a depista eventuale aderenţe, abcese etc., care ar face inutilă continuarea operaţiei. b) Pentru precizarea diagnosticului. c) Pentru poziţionarea corectă a sacului ruminal dorsal. d) Pentru identificarea corpului străin. e) Pentru evacuarea colecţiilor de la acest nivel.

5.

7.

Ce porţiune a rumenului se exteriorizează depăşind nivelul plăgii abdominale formând un diverticul spre exterior? a) O porţiune din peretele sacului

137

dorsal. b) O porţiune din sacul ventral. c) Se alege o porţiune mijlocie, mai puţin vascularizată. d) Paralel cu inserţia epiploonului. e) Cât mai aproape de reţea. 8. Ce este rumenopexia? a) Fixarea porţiunii exteriorizate a rumenului prin sutură la marginile plăgii abdominale. b) Fixarea porţiunii exteriorizate a rumenuui la marginile plăgii abdominale cu ajutorul unor cârlige speciale. c) Fixarea plăgii ruminale la piele cu ajutorul penselor în "T". d) Fixarea plăgii ruminale pe plaga abdominală cu ajutorul unui manşon de cauciuc. e) Fixarea rumenului la peretele abdominal pentru a preveni recidivele. 9. Cum se realizează rumenopexia? a) Firele de sutură se trec prin seroasa şi musculoasa peretelui ruminal şi prin marginile plăgii abdominale în surjet sau puncte separate cât mai etanş. b) După efectuarea inciziei ruminale, se face toaleta, se asigură hemostaza şi apoi se suturează marginile plăgii la piele, cât mai etanş. c) Se prind marginile plăgii ruminale cu pense în "T" care se fixează la piele. d) Se fixează marginile plăgii ruminale cu dispozitivul Weingart sau Kulczinski. e) După terminarea operaţiei se scot firele utilizate pentru fixarea rumenului.

d) Pentru a împiedica deplasarea rumenului după evacuarea conţinutului. e) Pentru a menţine plaga ruminală deschisă pe toată durata operaţiei. 11. Care sunt timpii septici în operaţia de rumenotomie? a) Incizia rumenului. b) Fixarea marginilor. c) Rumenopexia. d) Evacuarea parţială a conţinutului ruminal. e) Explorarea cavităţii ruminale şi a reţelei, extragerea corpilor străini, sutura de afrontare a plăgii ruminale.

10.

14. Pentru ce este necesară evacuarea parţială a conţinutului ruminal în operaţia de rumenotomie?

Pentru ce se recomandă ruminopexia în operaţia de ruminotomie? a) Pentru a împiedica revărsarea conţinutului ruminal în cavitatea abdominală. b) Pentru a evita traumatizarea plăgii ruminale. c) Pentru a preveni deşirarea plăgii ruminale.

12. Cum se asigură hemostaza plăgii ruminale? a) Cu ajutorul penselor hemostatice ovale sau în "T". b) Prin rumenopexie. c) Cu ajutorul manşonului de cauciuc. d) Ligaturi vasculare şi cauterizare. e) Cu astringente, compresiuni şi tamponament. 13. În ce scop se introduce un manşon de pânză cauciucată în deschiderea plăgii ruminale? a) Este o măsură de protecţie a peretelui ruminal la locul de trecere a mâinii pentru extragerea conţinutului ruminal şi al reţelei. b) Pentru a împiedica revărsarea conţinutului ruminal în cavitatea abdominală. c) Pentru a menţine contactul rumenului cu peretele abdominal. d) Asigură hemostaza provizorie. e) Previne hemoragia secundară.

a) În indigestia prin supraîncărcare ruminală reprezintă scopul operaţiei. b) Pentru uşurarea pătrunderii mâinii spre reţea. c) Conţinutul ruminal este toxic şi poate compromite operaţia.

138

d) Pentru micşorarea presiunii asupra plăgii ruminale după sutură. e) Se previne revărsarea acestuia în cavitatea abdominală. 15. Cum se pregăteşte mâna pentru explorarea cavităţii rumenale şi a reţelei în operaţia de ruminotomie? a) Se acoperă mâna cu o mănuşă obstetricală. b) Se aplică un strat uniform de vaselină până la umăr. c) Se spală insistent cu apă caldă şi săpun. d) Se taie unghiile scurt şi se dezinfectează. e) Se spală cu săpun şi se dezinfectează cu alcool. 16. Cum se drenează eventualele abcese descoperite în peretele reţelei? a) După extragerea corpilor străini, abcesele din peretele reţelei se drenează cu bisturiul în lumenul acesteia. b) Se deschid cu bisturiul şi se drenează la exterior. c) Se drenează printr-o altă laparatomie. d) După extragerea corpilor străini, abcesele se fibrozează. e) Dacă se descoperă abcese, animalul se trimite la abator. 17. Care este ultimul timp septic în operaţia de rumenotomie? a) Sutura de afrontare a plăgii ruminale. b) Toaleta plăgii ruminale. c) Toaleta plăgii abdominale. d) Ruminorafia. e) Extragerea corpilor străini din reţea. 18. Ce tip de sutură recomandaţi pentru ruminorafie? a) Sutură bietajată. b) Sutura totală de afrontare tip Schmieden sau surjet se face cu fir natural sau sintetic neresorbabil. c) Sutura de înfundare tip Lembert sau Blendinger cu catgur nr. 1 d) Sutura monoplană eversată. e) Sutura monoplană

extramucoasă. 19. După efectuarea suturii ruminale pexia se păstrează? a) Se îndepărtează pexia ruminală cu atenţie pentru a nu deşira peretele ruminal. b) Se menţine pexia pentru a proteja sutura peretelui ruminal. c) Se îndepărtează parţial pentru a iniţia o peritonită localizată. d) Firele de sutură cad singure după două săptămâni. e) Se folosesc fire resorbabile care nu necesită extragerea lor. 20. Ce tip de sutură se poate aplica la peretele abdominal în operaţia de rumenotomie? a) Monoplan, bietajat sau trietajat. b) Sutură tip Schmieden cu fir neresorbabil. c) Sutura tip Moser cu catgut nr. 0. d) Sutura tip Lecène cu catgut nr. 0. e) Sutură de înfundare tip Lembert. 21. Cum se realizează sutura bietajată a peretelui abdominal după ruminotomie? a) Se suturează straturile profunde în puncte separate cu catgut Dexon, Vicryl, aţă chirurgicală sau Nylon. Se poate aplica sutura tip Moser la acest nivel (Moser modificat). b) Pielea se suturază în puncte separate simple sau în "U". c) Se face sutură de afrontare cu aţă chirurgicală şi sutură de înfundare cu catgut. d) Sutură cu agrafe a straturilor profunde şi cu Nylon la piele în puncte separate de rezistenţă. e) Se face sutură parţială şi se asigură drenajul.

139

22.

23.

Ce avantaje prezintă sutura trietajată a peretelui abdominal după ruminotomie?

25. Ce tratament postoperator indicaţi în operaţia de ruminotomie la bovine?

a) Este mai laborioasă. b) Este sigură şi realizează o cicatrice suplă fără aderenţe. c) Asigură o bună închidere a peretelui abdominal. d) Previne supuraţia şi peritonita. e) Asigură mobilitatea peretelui abdominal şi previne eventraţia.

a) Tratament general cu antibiotice 5-6 zile şi toaleta zilnică a plăgii abdominale. b) Dietă absolută în prima zi şi apoi alimente semilichide. c) Se revine treptat la regimul normal după 5-6 zile. d) Animalul se hrăneşte pe cale parenterală în prima săptămână şi apoi se revine treptat la regimul normal. e) Se asigură un aport nutritiv sporit cu furaje concentrate şi suculente imediat după operaţie.

Ce straturi anatomice sunt interesate în sutura trietajată a peretelui abdominal după ruminotomie? a) Primul strat de sutură interesează peritoneul cu fascia transversă. b) Stratul al doilea cuprinde musculatura cu fasciile şi aponevroza. c) Pielea reprezintă stratul al treilea de sutură. d) Primul strat este reprezentat de peritoneu şi muşchi, apoi se suturează tunica abdominală, iar la sfârşit pielea împreună cu muşchiul pielos. e) Prima sutură o reprezintă rumenopexia, apoi musculatura cu aponevroza şi la sfârşit pielea în puncte separate.

24. Ce tip de sutură se aplică fiecărui strat al peretelui abdominal în sutura trietajată după ruminotomie? a) Primul strat se suturează cu catgut nr. 1 sau 0 în fir continuu. b) Stratul al doilea se suturează în puncte separate simple cu fir resorbabil. c) Pielea se suturează în puncte separate cu fir gros neresorbabil. d) Primul şi al doilea strat se suturează cu fir natural neresorbabil tip surjet întretăiat. e) Pielea se suturează totdeauna în puncte separate tip Lecène sau Moser.

26. Ce avantaje prezintă reticulotomia faţă de ruminotomie? a) Explorare mai eficientă a reţelei şi a organelor învecinate. b) Evaluarea corectă a gravităţii leziunilor existente. c) Se poate efectua pe animalul contenţionat în poziţie patrupodală. d) Nu prezintă avantaje şi nu a intrat în practică. e) Sutura este mai sigură, deoarece reţeaua are perete mai gros decât rumenul şi se poate face drenaj direct. 27. Ce contenţie se recomandă pentru operaţia de reticulotomie? a) În travaliu sau lângă un perete. b) În mod excepţional se poate face operaţia pe animalul contenţionat în decubit lateral drept. c) Decubit dorsal, pe masa de operaţie. d) Decubit lateral cu trenul anterior mai coborât. e) Decubit costo-abdominal pe partea stângă. 28. Ce anestezie se recomandă pentru operaţia de reticulotomie? a) Tranchilizare completată cu blocaj troncular al nervilor intercostali 8, 9 şi 10, infiltraţie subcutanată în dreptul coastei a noua şi a nervului toracal

140

ventral. b) Narcoză sau N.L.A. c) Electronarcoză. d) Narcoză inhalatorie. e) Narcoză cu toxicitate dispersată sau balansată. 29. Care este locul de elecţie pentru operaţia de reticulotomie? a) Treimea inferioară a coastei a noua, la 10 cm de articulaţia condrocostală, pe partea stângă, pe o lungime de 15-20 cm. b) Treimea inferioară a hipocondrului stâng până la apendicele xifoidian c) Linia mediană ventrală preombilical. d) Paramedian ventral, preombilical, pe partea stângă. e) Pentru laparotomie transversă pe sub hipocondrul drept. 30. Ce timpi operatori recunoaşteţi pentru operaţia de reticulotomie? a) Rezecţia coastei a noua. b) Toracotomia cu rezecţie de coastă. c) Laparotomia transcostală. d) Incizia epiploonului şi explorarea cavităţii abdominale. e) Reticulopexia. 31. Ce suturi provizorii se practică în operaţia de reticulotomie? a) Sutura epiploonului în surjet cu catgut. b) Sutura mucoasei reţelei în puncte separate, cu nodurile inversate spre lumen, cu fir neresorbabil. c) Sutura mucoasei reţelei în puncte separate, cu nodurile inversate spre lumen, cu fir resorbabil. d) Reticulopexia. e) Sutura trietajată a peretelui abdominal. 32.

Ce straturi interesează sutura peretelui abdominal în operaţia de reticulotomie? a) Sutura peritoneului împreună cu diafragma si muschiul drept abdominal.

b) Sutura muşchilor intercostali, cu fascia, reducând cît mai mult spaţiul rămas prin rezecţia de coastă . c) Sutura cutanată tip surjet cu aţă chirurgicală. d) Sutura monoplană tip Moser sau Lecène. e) Sutura trietajată cu catgut în puncte separate. 33. Ce indicaţii are operaţia de gastrotomie la carnivore? a) Corpi străini în stomac , volvulus, torsbiune gastrica. b) Ulcer gastric, stenoză sau în scop chirurgical. c) Indigestie acută, intoxicatii, afectiuni tumorale. d) Corpi straini in portiunea intratoracica a esofagului. e) Gastrită sau invaginaţie intestinală. 34. Care este locul de elecţie în gastrotomie la carnivore? a) Pentru laparatomie retrocostală stângă. b) Paramedian stânga între ombilic şi pubis pe o distanţă de 10-15 cm proporţional cu talia animalului. c) Laparotomie mediana ventrala, preombilicala d) Pentru laparatomie, lateral, dreapta. e) Pentru laparatomie în flancul stâng. 35. Ce anestezie se recomandă pentru operaţia de gastrotomie la carnivore? a Blocaj troncular şi anestezie de contact. b) Tranchilizare şi blocaj troncular. c) Anestezie locală prin infiltraţie. d) ) N.L.A. sau narcoză. e) Analgezie loco-regională. 36. Ce contenţie este necesară pentru operaţia de gastrotomie? a) Decubit lateral pe partea stângă. b) Decubit dorsal cu membrele fixate în bipede laterale. c) Decubit lateral pe partea dreaptă. d) Decubit dorsal, pe masa de

141

operaţie. e) Poziţia animalului se stabileşte în funcţie de scopul operaţiei. 37. Care este locul unde se face incizia stomacului în operaţia de gastrotomie la carnivore? a) Paralel cu vasele mezenterice b) Perpendicular pe marea curbură . c) Pe marea curbură a stomacului într-o zonă mai puţin vascularizată. d) Pe mica curbură a stomacului între vasele gastrosplenice. e) În apropierea orificiului cardia pentru acces mai lejer spre esofag. 38. Care sunt timpii septici în operaţia de gastrotomie? a) Izolarea stomacului cu al doilea câmp operator. b) Aducerea corpului străin într-o zonă mai puţin vascularizată. c) Incizia stomacului şi extragerea corpului străin. d) Sutura bietajată a stomacului. e) Sutura de infundare a plăgii stomacale. 39. Cum se stabileşte lungimea inciziei stomacale? a) Incizia este proporţională cu talia animalului. b) Cât mai mare, atât cât permite stomacul. c) Incizia va fi cît mai mică pentru a nu risca fenomene de necroză marginală. d) In funcţie de mărimea corpului străin. e) Mărimea inciziei nu contează deoarece corpul străin se poate diviza. 40. Cum se previne revărsarea conţinutului stomacal în plagă şi cavitatea abdominală în operaţia de gastrotomie? a) Se aplică pense de baraj. b) Prin izolare cu mâna de către un ajutor. c) Se asigură dietă preoperatorie de 12-24 de ore. d) Se provoacă voma sau se face tubaj gastric.

e) Se saline.

administrează

purgative

41. Ce rol are aplicarea celui de al doilea câmp operator în operaţia de gastrotomie? a) Împiedică alunecarea stomacului. b) Previne revărsarea conţinutului gastric. c) Împiedică deplasarea viscerelor in cavitatea abdominală. d) Previne contaminarea celorlalte viscere şi a cavităţii abdominale. e) Se poate schimba mai uşor dacă se murdăreşte. 42. Cum se apreciază o sutură corectă, de afrontare a peretelui stomacal în operaţia de gastrotomie? a) Să nu se folosească material de sutură în exces. b) Ascunde in totalitate firul de sutura . c) Se folosesc materiale rezistente şi maleabile. d) Ascunde în totalitate mucoasa. e) Nodurile sunt plasate spre lumenul organului. 43. Care este primul timp operator care marchează revenirea la timpii aseptici în operaţia de gastrotomie? a) Sutura de înfundare. b) Sutura de afrontare, care se realizează cu fir neresorbabil steril. c) Sutura stomacului care se poate face monoplan, bietajat sau trietajat. d) Sutura peretelui abdominal. e) Toaleta şi aseptizarea marginilor plăgii. 44. În ce afectiuni nu se poate asigura dieta preoperatorie pentru operaţia de gastrotomie? a) Ingerarea unor corpuri nealimentare. b) Dilataţie gastrică, indigestie, torsiune. c) Operaţii experimentale. d) Dacă animalul este slăbit. e) La animalele parazitate sau

142

obeze. 45.

46.

47.

48.

49.

Ce tratament postoperator se recomandă în operaţia de gastrotomie la carnivore? a) Plimbarea zilnică a animalului pentru prevenirea constipatiei. b) Antibioticoterapie, dieta absoluta 5-6 zile şi protejarea plăgii cu pansament. c) Dietă hidrică şi alimentară cu revenirea la regimul normal în 5-6 zile. d) Stimularea imunităţii specifice şi nespecifice, protejarea plagii stomacale cu pansament. e) Prevenirea vomei şi a hemoragiei În ce afecţiuni este recomandată abomasotomia la ovine? a) Spasm piloric, invaginatie. b) Parazitisme şi ocluzii intestinale. c) Gastro-enterită necrozantă. d) Indigestia prin supraîncărcare e) Obstrucţie esofagiană în porţiunea intratoracică, volvulus. Ce anestezie se face pentru operaţia de abomasotomie la ovine? a) Anestezie epidurală. b) Tranchilizare cu rompun sau cu ketamină. c) Anestezie locală prin infiltraţie. d) Narco-miorelaxare. e) N.L.A. sau narcoză. Care este locul de elecţie pentru incizia abomasului la ovine? a) În apropierea jgheabului esofagian. b) Pe mica curbură, nefiind vase gastro-splenice. c) Pe marea curbură, paralel cu vasele de sange. d) Pe marea curbură sau paralel cu aceasta într-o zonă mai puţin vascularizată. e) Între foios şi jgheabul esofagian, pe linia mediană. Care este scopul operaţiei în dislocarea abomasului? a) Evacuarea gazelor si readucerea abomasului în poziţie anatomică.

b) Fixarea abomasului la peretele stomacal pentru prevenirea recidivelor. c) Evacuarea gazelor si fixarea abomasului la epiploon pentru prevenirea recidivelor. d) Evacuarea conţinutului stomacal şi oprirea fermentaţiilor. e) Asigurarea eructaţiei şi a tranzitului intestinal. 50. Care este locul de elecţie pentru operaţie în dislocarea abomasului în stânga? a) Pentru laparatomie paramediană dreapta sau pentru laparatomie în flancul stâng. b) Pentru laparatomie mediană ventrală preombilicală. c) Pentru laparatomie în flancul stâng sau drept. d) Pentru laparatomie în flancul drept. e) Pentru laparatomie paramediană ventrală pe partea stângă. 51. Ce anestezie se recomandă pentru operaţie în dislocarea abomasului? a) Anestezie locală prin infiltraţie. b) Narcoză inhalatorie. c) Narcoză cu miorelaxare. d) Tranchilizare şi anestezie locoregională. e) Anestezie epidurală. 52. Ce contenţie este necesară pentru operaţie în dislocarea abomasului? a) Decubit lateral stâng cu trenul posterior mai ridicat. b) Decubit dorsal sau dorsolateral stâng pentru acces prin flanc. c) Decubit lateral stang cu trenul anterior mai ridicat. d) Patrupodală pentru accesul prin flancul stâng. e) Decubit sternoabdominal. 53. Recunoaşteţi timpii operatori care aparţin operaţiei prin flancul stâng în dislocarea abomasului în stânga: a) Deschiderea cavităţii abdominale la 4-5 cm înapoia ultimei coaste în treimea mijlocie a flancului drept pe o

143

lungime de 12-15 cm. b) Evacuarea continutului abomasului. c) Reducerea torsiunii abomasului. d) Toaleta plăgii ruminale. e) Abomasopexia.

peretele abomasului sau prin epiploon, capetele acestuia se scot la exterior prin peretele abdominal şi se leagă între ele. d) Se aplică sutura cu fir neresorbabil în puncte separate care se scot după şapte zile. e) Se îndepărtează peritoneul la locul de contact pentru formarea aderenţelor.

54. Cum se face evacuarea gazelor acumulate la nivelul abomasului în dislocaţia acestuia? a) Se face puncţia acestuia cu un trocar b) Se face puncţia cu un ac de seringă prelungit spre exterior cu un tub de plastic (ex. acul si tubul de perfuzor). c) Se face puncţia cu un bisturiu. d) Evacuarea gazelor se face după abomasopexie. e) Evacuarea gazelor se face după omentopexie. 55. Cum se face închiderea orificiului punctiform după evacuarea gazelor şi retragerea acului în dislocarea abomasului? a) Se face o sutură în bursă în jurul acului prin seromusculoasă cu catgut b) Sutură bietajată de infundare c) Se suturează orificiul odată cu abomasopexia. d) Orificiul este punctiform şi nu se poate face sutură. e) Nu este necesară sutura. 56. Cum se previn recidivele după operaţia în dislocarea abomasului? a) Se face abomasotomie. b) Se face omentopexie. c) Se scurtează epiploonul. d) Se schimbă dieta alimentară. e) Se interzic furajele concentrate. 57. Cum se fixează abomasul la peretele abdominal în operaţia de dislocare cu acces prin flanc? a) Se suturează la plaga abdominală cu fir resorbabil. b) Se suturează în puncte separate la peretele abdominal ventral, prin plaga existentă. c) După ce se trece firul prin

58. Care sunt timpii operatori în operaţia din dislocarea abomasului, prin laparatomie ventrală? a) Laparatomie paramediană in flanc. b) Explorarea cavităţii abdominale şi aducerea abomasului şi a epiploonului în poziţie anatomică. c) Abomasotomia într-o porţiune mai puţin vascularizată. d) Omentorafia. e) Sutura peretelui stomacal. 59. Cum se previn recidivele în operaţia de dislocare a abomasului prin laparatomie paramediană ventrală? a) Se face sutură bietajată. b) Epiploonul se prinde în sutura peritoneului împreună cu fascia . transversă c) Este suficientă sutura de înfundare. d) Se face sutură în bursă cu fir neresorbabil. e) Se face scarificarea peritoneului şi a seroasei abomasului la locul de contact. 60. De ce are evoluţie mai gravă dislocarea abomasului în dreapta? a ) Apare insuficienţa respiratorie din cauza gazelor acumulate. b) Necesită evacuarea gazelor cu un trocar mai gros. c) Pe lângă acumularea de gaze, se evacuează şi lichidele din abomas. d) Pe lângă deplasarea laterală, abomasul se răsuceşte şi în jurul axei longitudinale cu 180-3600. e) Se produc hemoragii şi comă. 61.

144

Cum

este

stimulată

reluarea

motricităţii cheagului hipoton după operaţia în dislocarea acestuia pe dreapta cu torsiune? a) Se administrează doze mici de parasimpaticomimetice. b) Se face atropinizare. c) Se fac masaje. d) Se face proba viabilităţii cu clorură de sodiu. e) Se urmăreşte evacuarea gazelor prin eructaţie. 62. Care este locul de elecţie pentru enterotomie la cal ? a) Linia albă sau paramedian ventral. b) Flancul drept pentru rumegătoare. c) Sub coarda flancului stâng pentru ansele 2 şi 3 ale colonului descendent d) Flancul drept pentru ansele 1-4 ale colonului ascendent şi cecum e) Flancul stang la rumegătoare. 63. Ce anestezie este recomandata pentru operaţia de enterotomie la bovine? a) N.L.A. sau narcoză. b) Tranchilizare cu rompun şi anestezia flancului prin blocaj troncular. c) Anestezie locală prin infiltraţie. d) Anestezie cu cloral hidrat. e) Anestezie cu relaxante musculare. 64. Ce contenţie este necesară pentru operaţia de enterotomie la bovine? a) Decubitală dorsală la carnivore. b) Sterno-abdominală. c) In travaliu. d) La cabaline se recomandă decubit lateral e) La porcine se face contenţia pe o scară. 65. Cum se face oprirea tranzitului intestinal în operaţia de enterotomie la cal? a) Se îndepărtează prin taxis conţinutul intestinal din vecinătatea corpului obstruant şi se aplică pense hemostatice mari pe intestin. b) Se îndepărtează prin taxis

conţinutul intestinal din vecinătatea corpului obstruant şi se aplică pensele de baraj. c) Este recomandabilă compresiunea digitală la animalele mici. d) Se evacuează conţinutul intestinal prin clismă. e) Se aplică ligaturi bilaterale care se îndepărtează odată cu ansa rezecată. 66. Care este locul de elecţie pentru incizia intestinului? a) Pe mica curbură, incizia se face longitudinal având ca suport corpul străin obstruant. b) Dacă lumenul intestinal este mare, se poate face o incizie transversală, pe o distanţă mai mică decât jumătatea circumferinţei şi fără să atingă mica curbură. c) Valvula ileocecală, în direcţie longitudinală depăşind cu 1-2 cm diametrul corpului obstruant. d) Pe mica curbură, ocolind vasele de sânge. e) Paralel cu bandeletele longitudinale pentru intestinul subţire. 67. Care sunt timpii septici în operaţia de enterotomie? a) Izolarea cavităţii abdominale cu alte câmpuri sterile. b) Oprirea tranzitului intestinal. c) Incizia intestinului şi extragerea corpului străin obstruant. d) Ligatura vaselor mezenterice e) Enterorafia. 68. Ce tip de sutură recomandăm pentru enterorafie la animalele mari? a) Sutura bietajată in puncte separate cu catgut .. b) Sutura bietajată sau trietajată. c) Sutura monoplană cu catgut la animalele mici. d) Sutură eversată la animalele mici. e) Sutura bietajata, eversata , obliteranta . 69. Ce materiale de sutură se pot folosi

145

pentru eterorafie? a) Sutura bietajată se realizează printr-o sutură totală de afrontare tip Schmieden sau surjet b) Pentru sutura bietajată ambele suturi se pot realiza cu fir sintetic resorbabil diferit pentru fiecare. c) Pentru sutura trietajată se face sutură mucomucoasă cu catgut. d) Musculo-musculoasa şi seroseroasa se suturează cu fir neresorbabil. e) Musculo-musculoasa şi seroseroasa în sutura bietajata se suturează cu fir resorbabil. 70. Ce indicaţii are enterectomia? a). Coprostaza. b) Perforaţii externe sau interne, fara necroze. c) Hernie inguinoscrotala cronica . d) Megacolon, hernie perianală. e) Infarctizare sau necroză determinată de hernie strangulată, evisceraţie, invaginaţie, volvulus 71. Ce obiective se urmăresc în operaţia de enterectomie? a) Indepartarea porţiunii de intestin afectate. b) Refacerea continuităţii intestinale prin sutura trietajata. c) Prevenirea recidivelor. d) Intreruperea tranzitului intestinal în porţiunea afectată. e) Respectarea timpilor septici. 72. Cum se asigură hemostaza pe vasele mezenterice în operaţia de enterectomie? a) Forcipresură. b) Compresiune digitală şi apoi sutură hemostatică. c) Se aplică ligaturi vasculare d) Torsiune limitată şi nelimitată. e) Angiorafie. 73. Porţiunea de intestin care urmează a fi rezecată este delimitată prin câte două pense de baraj distanţate la 3 cm una de alta aşezate într-o zonă lipsită de procese inflamatorii sau necrotice. Ce rol au aceste pense?

a) Nu au rol important putând fi înlocuite cu pense hemostatice b) Pensele mai apropiate, de fiecare parte, opresc tranzitul intestinal. c) Delimitează manoperele septice de cele aseptice. d) Asigură hemostaza provizorie. e) Pensele mai apropiate de porţiunea necrozată se ridică împreună cu aceasta având rolul de a opri revărsarea conţinutului. 74. Ce este enteroanastomoza? a) Reluarea tranzitului intestinal. b) Restabilirea comunicării între cele două capete intestinale c) Instalarea circulaţiei sanguine în porţiunea infarctizată. d) Închiderea prin sutură a porţiunii de intestin afectată. e) Îndepărtarea porţiunilor necrozate de intestin. 75. Ce metode de enteroanastomoză se folosesc mai frecvent la cal ? a). Termino-laterală. b) Latero-laterală. c) Termino-terminală d) În "rachetă". e) Prin telescopare. 76. Când este preferată enteroanastomoza terminoterminală? a) Este obligatorie cand nu sunt diferenţe ale circumferinţelor secţionate. b) La animalele mici, deoarece intestinul subţire este foarte mobil c) Când spaţiul de lucru este redus şi nu se pot aplica alte metode mai laborioase. d) La intestinele cu diametru mare, fiind metoda cea mai simplă, anatomică şi expeditivă. e) Numai atunci când una dintre ansele secţionate are calibru foarte redus. 77. Cum se face sutura intestinală în enteroanastomoza terminoterminală? a) Sutură bietajată începând de la

146

mica curbură . b) Se recomandă sutura tip Schmieden sau în puncte separate cu nodurile inversate, pentru infundare. c) Sutura de înfundare tip Hrtman .. d) Ambele suturi se pot face cu fir sintetic resorbabil ţinând cont de faptul că prima sutură este un timp septic, iar sutura de înfundare se face cu alt fir, eventual mai subţire. e) Se poate face sutură bietajată cu acelaşi fir sintetic resorbabil şi un singur nod terminal la mica curbură. 78. Dacă spaţiul nu permite întoarcerea lejeră a anselor pe ambele părţi, se poate recurge la următoarea tehnică de entero-anastomoză. Capetele intestinului secţionat se apropie unul de altul cu ajutorul penselor de baraj cu deschiderile orientate în aceeaşi direcţie. În această poziţie se suturează cu catgut începând de la mica curbură cei doi pereţi care se ating, trecând firul prin seroasă şi musculoasă, până la marea curbură unde se lasă liber. Care este urmatorul timp operator? a) Se asigura hemostaza . b) Se continua sutura de înfundare pe semicircumferinţa rămasă c) Se face sutura marginilor inciziei mezenterice în surjet sau în puncte separate cu catgut. d) Se închide plaga abdominală prin sutură bietajată sau trietajată. e) Sutura de afrontare . 79.

Care sunt timpii septici în enteroanastomoza terminoterminală? a) Indepartarea continutului intestinal prin taxis. b) Sutura de afrontare. c) Sutura mezenterului. d) Sutura de înfundare. e) Schimbarea câmpurilor operatorii contaminate. 80. Ce trebuie să se verifice după

terminarea suturii intestinale în enteroanastomoză? a) Închiderea completă a breşei mezenterice. b) Grosimea firelor de sutura. c) Poziţionarea corectă a anselor intestinale. d) Permeabilitatea intestinală (reluarea tranzitului). e) Viabilitatea porţiunii intestinale rămase. 81. Ce este enteroanastomoza laterolaterală? a) Capetele intestinale rezecate se consolidează prin suturi laterale. b) Capetele intestinale rezecate comunica prin partile laterale. c) Se asigură comunicarea largă a celor două capete intestinale detaşate. d) Refacerea continuităţii tranzitului intestinal se realizează prin deschideri laterale în apropierea capetelor rămase după rezecţie. e) Se suturează mezenterul astfel încât să închidă complet breşele laterale. 82.

Ce avantaje prezintă enteroanastomoza latero-laterală faţă de cea termino-terminală?

a) Asigură comunicare mai largă b) Este mai rezistentă. c) Se intercalează mai mulţi timpi septici cu timpi aseptici. d) Capetele intestinale rămase nu se mai suturează între ele şi se închide fiecare prin sutură ca un deget de mănuşă. e) Se poate realiza o sutură mai etanşă. 83. Cum se poate face închiderea capetelor intestinale secţionate pentru enteroanastomoză laterolaterală? a) Sutură în bursă prin seromusculoasă cu întoarcerea marginilor spre lumenul intestinal, urmată de sutură de

147

înfundare tip Cushing. b) Sutura tip Schmieden a marginilor aplatizate prin aplicarea pensei de baraj şi apoi sutura de înfundare. c) Sutura tip Cushing pe sub braţele pensei de baraj. d) Sutura trietajată a peretelui intestinal, urmată de înfundarea capetelor. e) Capetele intestinale se suturează în bloc cu acelaşi fir, formând un singur nod terminal.

începe din acelasi loc şi se continuă pana la capat. e) Se reia sutura de înfundare prin toate straturile realizând o comunicare largă între cele două capete. 86.

84. Cum se aşază ansele intestinale în poziţie izoperistaltică după înfundarea capetelor ca degetul de mănuşă? a) Se aşază capetele intestinale în aceeasi direcţie apropiindu-se între ele, observând să nu fie torsionate. b) Capetele intestinale se apropie la acelaşi nivel, astfel încât mezenterul să nu se suprapună. c) Ansele intestinale se apropie într-o zonă mai puţin vascularizată (pe marea curbură). d) Ansele intestinale orientate in directii opuse, se apropie prin părţile laterale . e) Capetele intestinului păstrează unda peristaltică dacă sutura nu este stenozantă. 85. Ce timpi operatori recunoaşteţi pentru enteroanastomoza laterolaterală? a) La locul de atingere a celor două capete intestinale se face o sutură care menţine ansele apropiate pe o distanţă de 8-10 cm, iar capătul firului se prinde într-o pensă fără nod terminal. b) Sutura de afrontare se face pe toată circumferinţa anselor pe capetele apropiate. c) Incizia celor două capete se face la mică distanţă, paralel cu sutura. Cele două incizii sunt simetrice realizand inchiderea completa. d) Sutura de afrontare a marginilor

Când se recomandă enteroanastomoza lateroterminală? a) După rezecţii intestinale la animale mici. b) În rezecţiile de colon la animalele mari. c) În cazul existenţei unei diferenţe mari de calibru între ansele care urmează a fi anastomozate d) Numai dacă poziţia anselor rezecate permite această comunicare. e) Dacă nu s-au făcut rezecţii largi şi ansele rămase au asigurată vascularizaţia corespunzătoare.

87. Cum se realizează enteroanastomoza latero-terminală? a) Capătul intestinal cu diametru mai mare se anastomozează în poziţie terminală. b) Capătul intestinal cu diametru mai mic se anastomozează in pozitie terminala c) Se incizează cele două capete intestinale paralel cu sutura. d) Se închide capătul ansei de calibru mai mare prin sutură bietajată. e) Se incizează capătul ansei cu diametru mai mic pe marea curbură, pe o lungime egală cu jumătate din diamatrul ansei cu calibru mai mare, asigurând comunicarea dintre cele două deschideri prin sutură bietajată. 88. Ce alte modalităţi se pot folosi pentru ajustarea diferenţelor de calibru dintre două anse intestinale pentru enteroanastomoză? a) Se modifică afrontarea mărind cu 1-2 cm fiecare interval dintre punctele de sutură la ansa cu diametru mai mare.

148

b) Secţionând oblic capătul cu diametrul mai mare. c) Micşorând calibrul capătului cu diametru mai mare formând "racheta" până la egalizarea celor două diametre. d) Se aşază capetele astfel încât să formeze un unghi drept între ele. e) Se face numai sutură monoplană cu fir sintetic resorbabil. 89. Ce este invaginaţia intestinală? a) Exteriorizarea ansei intestinale care se prezintă ca un tub rigid b) Pătrunderea unei anse intestinale prin ansa imediat următoare c) Întoarcerea unei anse intestinale pe axul longitudinal. d) Răsucirea unei anse intestinale în jurul axei longitudinale urmate de întreruperea circulaţiei sanguine şi infarctizare. e) Se mai numeşte hernie intraabdominală şi constă în pătrunderea unei anse intestinale întrun hiat natural sau accidental.

invaginaţie intestinală: a) Izolarea anselor invaginate prin taxis b) Devaginarea manuală prin tracţiuni moderate, eventual făcând şi incizii longitudinale de slăbire pe ansa exterioară. c) Aprecierea viabilităţii ansei intestinale a cărei culoare nu este inca modificată. d) Închiderea peretelui abdominal e) Se asigură drenajul şi tratamentul postoperator. 93. În invaginaţie intestinală, rezecţia se poate decide chiar înainte de devaginare totală dacă se constată modificări grave, cu încarcerări şi necroze. Cum se realizează? a) Se secţionează transversal ansa posterioară iar capatul anterior va fi sectionat inaintea locului din care incep modificarile ireversibile . b) Capătul posterior va fi secţionat înaintea locului din care încep modificările structurale ireversibile ale ansei invaginate. c) Se rezeca ansa afectată, asigurând vascularizaţie corespunzătoare pe capetele care urmează a fi anastomozate. d) Se suturează porţiunea de mezenter afectată de rezecţie. e) Închiderea peretelui abdominal.

90. Care este locul de elecţie pentru operaţia de invaginaţie intestinală? a) Coarda flancului, pe partea stângă sau dreapta în funcţie de localizarea afecţiunii. b) Regiunea inguinală. c) Fosa ischio-caudală. d) Golul flancului stâng la rumegătoare. e) Flancul sau linia albă în funcţie de specie. 91. Ce anestezie se recomandă pentru operaţie în invaginaţia intestinală? a) Se poate aplica orice metoda. b) Tranchilizare şi anestezie locoregională pentru bovine. c) Anestezie locală pentru animalele mari. d) Dacă se poate reduce prin taxis, se renunţă la anestezia generală. e) Narcoză cu relaxare musculară la toate speciile. 92.

Selectaţi timpii aparţin numai

operatori care operaţiei în

149

150

OPERAŢII PE RECT ŞI ANUS 12.1. OPERAŢIA ÎN ATREZIILE ANORECTALE Anomaliile ano-rectale sunt congenitale, se întâlnesc la toate speciile de animale, dar sunt mai frecvente la purcei. Observarea lor este mai dificilă imediat după naştere, deoarece animalele afectate îşi păstrează vioiciunea, se hrănesc şi nu acuză dureri. După câteva zile, se observă dilataţia abdominală, slăbire, colică, adinamie şi moarte după 1-3 săptămâni. Examinarea atentă a regiunii anale poate să evidenţieze următoarele aspecte clinice: 1. Imperforarea anusului. Este situaţia cea mai favorabilă, în care orificiul anal este prezent, dar persistă membrana fibroasă care opreşte comunicarea la exterior. Această membrană se găseşte aproape de orificiul anal şi poate fi perforată uşor cu o pensă hemostatică sau cu o sondă. 2. Atrezia anală. Lipsa anusului poate să se prezinte ca o amprentă, cu sau fără muşchiul sfincter anal. Tehnica operatorie: Sub anestezie locală, se decupează o rondelă circulară cu bisturiul sau foarfeca. Excizia cutanată se poate face direct, se incizează circular şi apoi se desprinde ca o rondelă sau se fac două incizii în cruce şi se excizează cele patru lambouri în sector de cerc. De obicei se observă capătul rectului neperforat care se prinde cu o pensă şi se tracţionează uşor până se exteriorizează şi apoi se excizează cu foarfeca. Conţinutul intestinal se evacuează uşor dacă se apasă pe abdomen. Se face toaleta şi se suturează marginile rectului la piele în puncte separate cu fir neresorbabil. Dacă nu se reuşeşte prinderea capătului rectal, se dilacerează cu o pensă hemostatică simplă care se introduce închisă şi se retrage deschisă, apoi se prinde rectul cu două pense şi se tracţionează alternativ până ce se aduce la nivelul orificiului cutanat. Se excizează capătul neperforat al rectului şi se suturează în puncte separate la piele. 3. Atrezia anală şi rectală. Este o anomalie mai gravă, în care anusul şi rectul sunt înlocuite cu un cordon fibros. Capătul rectal se retrage complet în cavitatea abdominală, se dilată, nu se mai poate aduce prin cavitatea pelvină şi singura modalitate de tratament rămâne fistula stercorală ventrală sau ventrolaterală. După prima săptămână de viaţă, efectul dilataţiei colonului se transmite şi asupra rectului, care se retrage în totalitate în cavitatea abdominală, chiar dacă la naştere se găsea parţial sau total în cavitatea pelvină. Tehnica operatorie: 1. Laparotomie mediană ventrală sau ventro-laterală. 2. Evidenţierea unei porţiuni de colon în plaga abdominala din partea cea mai declivă a acestuia. 3. Colopexia în surjet cu fir sintetic resorbabil trecut prin sero-musculoasa 151

colonului şi toată grosimea plăgii abdominale. 4. Rezecţia unui lambou eliptic din peretele colonului. 5. Sutura marginii deschiderii intestinale, la piele, în puncte separate, cu fir neresorbabil. OPERAŢIA DE EXTIRPARE A GLANDELOR PERIANALE LA CÂINE Indicaţii: supuraţii cronice fistulizate, tumori perianale. Instrumentar: pentru disecţie fină, hemostază şi sutură, sondă butonată. Anestezie: NLA sau tranchilizare şi anestezie epidurală joasă. Contenţie: decubit sterno-abdominal pe masa de operaţie, cu trenul posterior mai ridicat, iar coada se trage spre înainte sau lateral. Loc de elecţie: regiunea perianală, ventro-lateral pe o lungime de 3-4 cm pornind de la orificiul anal. Rectul se videază prin clismă şi se aseptizează glandele prin lavaj cu soluţii antiseptice. Tehnica operatorie: Explorarea glandelor perianale cu sonda butonată. *72 Incizia cutanată pe direcţia sondei butonate care se menţine pe loc. Peretele glandei, de culoare cenuşie, nu trebuie incizat sau deşirat. *73 Disecţia şi izolarea glandei perianale. Se printe într-o pensă fundul glandei şi se disecă cu o foarfecă bine ascuţită la vârf, asigurând hemostaza prin coagulare, torsiune sau ligatură. Canalul glandei, în lungime de 3-4 mm, se disecă ultimul cu atenţie pentru a nu secţiona muşchiul sfincter anal. *74 Sutura cutanată în puncte separate. Se apreciază pe loc dacă este necesar un tub de dren în partea cea mai declivă (fistule, perforarea glandei în timpul disecţiei etc.) *75 Postoperator, se continuă tratamentul cu antibiotice început înainte de operaţie, se previne constipaţia printr-o alimentaţie semilichidă. În jurul gâtului se aplică un colier pentru a evita automutilarea. OPERAŢIA ÎN PROLAPSUL RECTAL Prolapsul rectal se întâlneşte frecvent la porcine, carnivore şi cabaline şi foarte rar la rumegătoare. Prolapsul rectal poate să fie parţial, când mucoasa rectală se angajează spre exterior prin anus şi suferă modificări structurale (tumefacţie, induraţie) sau total, când se exteriorizează prin anus întregul perete rectal. În ultimul caz, rectul se deplasează în direcţia axului longitudinal, iar masa prolabată este formată din doi cilindri invaginaţi. Mucoasa rectală se prezintă la exteriorul formaţiunii rezultate şi se continuă în lumenul acesteia. Cele două straturi musculare vin în contact nemijlocit, separându-l un strat de ţesut conjunctiv care le face să alunece uşor între ele. 152

Instrumentar: pentru incizii, hemostază şi sutură. Anestezie: NLA sau narcoză la carnivore, neuroplegie şi anestezie regională (epidurală) joasă la animalele mari şi la porc. Contenţie: decubit sternoabdominal sau suspendat cu capul în jos pentru animalele mici sau în poziţie patrupodală, cu trenul posterior mai ridicat la animalele mari. Tratamentul este conservator în formele recente, fără sfacelări sau gangrene şi chirurgical în formele complicate. Tratamentul conservator al prolapsului rectal constă în repunerea prin taxis a porţiunii prolabate şi sutura în bursă a anusului. După spălarea cu apă rece a porţiunii prolabate şi aseptizarea cu soluţii antiseptice (rivanol, permanganat de potasiu sau clorhexidină) se aplică un strat de pomadă cu antibiotice (Asocilin, Tetraciclină etc.). După lubrifiere, se apasă uşor vârful porţiunii prolabate pentru devaginare şi pătrundere spre interior şi reluarea poziţiei anatomice a rectului. La animalele mari se poate micşora volumul masei prolabate prin înfăşurarea în tifon îmbibat în soluţii antiseptice reci sau apă rece. După repunere, se controlează poziţionarea corectă şi dispariţia cutelor transversale prin exploraţie rectală la animalele mari sau prin tuşeu la cele mici. Pentru a preveni recidivele, se face o sutură în bursă la 1 cm în jurul anusului cu aţă chirurgicală groasă. Nodul se strânge lateral sau dorsal pentru a nu se murdări cu materii fecale. Strângerea firului se face moderat, lăsând un loc pentru defecare. Acest spaţiu se poate regla prin introducerea vârfului unui portac Mathieu la câine şi apoi strângerea firului şi formarea nodului. Firul se scoate după 10-12 zile. Tratamentul postoperator urmăreşte calmarea animalului şi suprimarea tenesmelor, a tulburărilor digestive etc. 1.Operaţia în prolapsul rectal parţial Indicaţii: leziuni necrotice, sfacelări ale mucoasei rectale prolabate. Anestezie: NLA sau narcoză la carnivore, neuroplegie şi anestezie locoregională la animalele mari şi la porc. Contenţie: decubitală la animalele mici, decubitală sau în travaliu pentru animalele mari. Tehnica operatorie: *76 Incizia circulară a mucoasei prolabate la 1-2 cm de anus, pe ţesut sănătos. *77 Excizia mucoasei prolabate şi asigurarea hemostazei, rezultând o plagă circulară sau în "felie de pepene". *78 Sutura în puncte separate a plăgii rămase după excizie. Pentru a nu se pierde mucoasa rectală prin retragere în cavitatea pelviană, recomandăm trecerea unor fire de sutură prin mucoasă şi legarea imediată sau păstrarea capetelor în pense hemostatice şi legarea lor la sfârşit. Porţiunea suturată, precum şi restul de mucoasă rectală prolabată se introduce prin taxis după ce s-a aplicat o pomadă cu antibiotice sau sulfamide. 153

Postoperator se recomandă tratament general şi local cu antibiotice, antispastice, supozitoare cu hemorzon, hemorsal, astringente etc. 2. Operaţia în prolapsul rectal total Indicaţii: prolaps total nereductibil, cu plăgi, sfacelări sau necroze. Anestezia şi contenţia sunt asemănătoare cu cele din prolapsul parţial. Tehnica operatorie: După aseptizare şi acoperirea porţiunilor necrozate, se face amputarea rectului. 1. Metoda Bayer-Müller-Frick • Fixarea rectului prin două fire tractoare groase trecute în cruce la 1 cm înapoia anusului în acelaşi plan transversal. Firele se intersectează în lumenul rectului şi se ţin întinse de către un ajutor. Aceste fire au rolul de a menţine planurile anatomice în aceeaşi poziţie după secţionare pentru a fi suturate corect. Firele pot fi înlocuite cu două ace lungi drepte având acelaşi rol, dar care se scot după ce se face sutura. • Secţionarea transversală a rectului la 1 cm înapoia firelor. • Se prinde mijlocul firelor, în lumenul rectului şi se exteriorizează cu o pensă. • Secţionarea firelor tractoare la mijloc, rezultând patru fire care se leagă formând patru puncte de sutură. • Se completează sutura cu fire neresorbabile care se trec prin toate straturile, tot în puncte separate. • Dacă s-au folosit ace pentru fixarea rectului, se asigură hemostaza prin forcipresură şi apoi se face sutura în bloc, urmărind ca aceasta să fie şi hemostatică. • Bontul circular suturat se introduce în interior după ce se curăţă din nou şi se aplică o pomadă cu antibiotice. • Firele se scot după 8-10 zile, exteriorizându-le pe rând. Tratamentul postoperator urmăreşte prevenirea complicaţiilor septice, constipaţia şi automutilarea.

154

2. Metoda Grigorescu • După aseptizarea porţiunii prolabate, se introduce un tub de sticlă în lumenul rectal. Tubul de sticlă se alege astfel încât să producă distensia formaţiunilor anatomice până la nivelul anusului. • Se incizează transversal jumătatea dorsală a rectului prolabat, având suport tubul de sticlă. • Se asigură hemostaza prin forcipresură şi ligaturi vasculare. • Se face sutura bietajată: musculo-musculoasă cu fir resorbabil şi muco-mucoasă, în puncte separate, cu fir neresorbabil. • Se incizezaă jumătatea ventrală a rectului prolabat, pe aceeaşi direcţie şi se reface continuitatea straturilor anatomice continuând sutura bietajată. • Se introduce bontul suturat în cavitatea pelvină. Metoda este avantajoasă pentru animalele mari,deoarece se asigură hemostaza corect, iar sutura este mai sigură. 11.8. CHESTIONAR 1. Care sunt anomaliile congenitale întâlnite în regiunea anală şi rectală? a) Împerforarea anusului. b) Hernia perianală. c) Prolapsul rectal. d) Fistula uretrala. e) Fistula perianala. 2. Cum se face intervenţia în imperforarea anusului? a) Este situaţia cea mai favorabilă în care orificiul anal este prezent, dar persistă membrana fibroasă care opreşte comunicarea la exterior. b) Membrana se găseşte aproape de orificiul anal. c) Se perforează membrana cu o pensă hemostatică sau cu o sondă. d) Se decupează o rondelă circulară cu foarfeca în locul unde se apreciază că există amprenta anală. e) Se face o incizie în cruce şi apoi se excizează lambourile rezultate, formând un orificiu anal artificial. 3. Ce este atrezia anală? a) Persistenţa unui cordon fibros în locul anusului. b) Lipsa de comunicare a rectului cu exteriorul. c) Lipsa congenitală a anusului.

d) Obstrucţia parţială a rectului şi anusului. e) Micşorarea sau dispariţia anusului ca urmare a unor tulburări circulatorii sau cicatrici. 4. Ce este atrezia anală şi rectală? a) Este o anomalie congenitală în care anusul şi rectul lipsesc şi sunt înlocuite cu un cordon fibros. b) Este o anomalie congenitală gravă în care anusul şi rectul sunt deplasate având alte repere topografice. c) Reprezintă înlocuirea totală sau parţială a anusului şi rectului pe cale chirurgicala . d) Se mai numeste fistula stercorala e) Este o anomalie congenitală gravă care constă în atrofia parţială sau totală a anusului şi rectului determinată de tulburări trofice la acest nivel. 5. Recunoaşteţi timpii operatori care se regăsesc în operaţia de atrezie anală: a) Se decupează o rondelă circulară cu bisturiul sau cu foarfeca în dreptul amprentei rectale.

155

b) Se observă capătul rectului neperforat care se prinde cu o pensă, se exteriorizează prin tracţiune moderată şi se excizează cu foarfeca. c) Se suturează rectul la piele în puncte separate cu fir resorbabil. d) Se retrage capătul rectului în cavitatea abdominală. e) Se prinde o porţiune a rectului şi se exteriorizează în plaga abdominală unde se formează o fistulă stercorală. 6. Recunoaşteţi timpii operatori din operaţia de atrezie anală şi rectală veche (după prima săptămână de viaţă)? a) Laparatomie mediană in flancul stang. b) Evidenţierea unei porţiuni de rect în plagă, din partea cea mai declivă a acestuia. c) Colotaxia în surjet cu fir sintetic resorbabil trecut prin toată grosimea plăgii abdominale. d) Rezecţia unui lambou eliptic din peretele colonului şi sutura marginii deschiderii intestinale la piele în puncte separate. e) Sutura trietajată a plăgii abdominale. 7. În ce afecţiuni se recomandă operaţia de extirpare a glandelor perianale la câine? a) Pentru prevenirea complicaţiilor septice. b) Hernie perianala. c) În scop estetic. d) Supuraţii cronice fistulizate, tumori perianale. e) În caz de prolaps rectal. 8. Ce anestezie se face pentru operaţia de extirpare a glandelor perianale la câine? a) Narcoză cu toxicitate dispersată sau balansată. b) Narcoză cu miorelaxare. c) Narcoză pe cale digestivă. d) Tranchilizare şi anestezie epidurală joasă.

e) Infiltraţie locală. 9. Care este locul de elecţie pentru operaţia de extirpare a glandelor perianale la câine? a) Între baza cozii şi orificiul anal. b) Jumătatea fosei ischio-caudale. c) La 2 cm în jurul anusului pe o direcţie semicirculară. d) Regiunea perianală, ventrolateral e) Regiunea perianală şi perineală. 10. Cum se face contenţia pentru operaţia de extirpare a glandelor perianale la câine? a) Decubit lateral pe masa de operaţie. b) Decubit sterno-abdominal pe masa de operaţie c) Decubit dorso-lateral d) Staţiune patrupodală. e) Decubit dorsal pe masa de operaţie cu trenul posterior mai coborât 11.

Cum se face disecţia glandei perianale la câine? a) Se face o incizie cutanată pe direcţia sondei butonate care se menţine pe loc după explorarea glandei. b) Se prinde într-o pensă fundul glandei şi se disecă cu o foarfecă bine ascuţită la vârf, asigurând hemostaza prin coagulare, torsiune sau ligatură. c) Canalul glandei în lungime de 34 mm nu se disecă d) Se videază şi se aseptizează glanda perianală. e) Se face sutură hemostatică la piele. 12. La ce specii se întâlneşte mai frecvent prolapsul rectal? a) La păsări, galinacee şi palmipede. b) La taurine, ovine şi porcine. c) La porcine, carnivore şi cabaline. d) La animale sălbatice ţinute în captivitate.

156

e) La animale foarte tinere. 13. De câte feluri poate să fie prolapsul rectal? a) Total când mucoasa rectală se angajează la exterior prin anus şi suferă modificări structurale. b) Total când se exteriorizează prin anus întregul perete rectal. c) Complet când se exteriorizează prin anus tot rectul care pierde contactul cu cavitatea pelvină. d) Sfacelat când mucoasa rectală este necrozată, iar procesul se extinde la stratul muscular. e) Gangrenat dacă necroza afectează toate straturile peretelui rectal. 14. Ce anestezie se recomandă pentru operaţia de prolaps rectal la cal ? a) N.L.A. sau narcoză la carnivore. b) Neuroplegie şi anestezie epidurală joasă. c) Narcoză cu miorelaxare. d) În formele necomplicate nu este necesară anestezia. e) Anestezie de contact pe masa prolabată. 15. Care este tratamentul conservator în prolapsul rectal ? a) Se recomanda in formele recente fără sfacelări sau gangrene. b) Chirurgical în formele complicate. c) Amputarea rectului. d) Repunerea prin taxis şi sutura în bursă. e) Amputarea rectului şi sutura în bursă. 16. Cum se asigură tratamentul în prolapsul rectal total, nereductibil? a) Se repune prin taxis porţiunea prolabată şi se face o sutură în bursă în jurul anusului. b) Amputare. c) Se fac incizii longitudinale pentru reducerea edemului şi apoi se repune prin taxis. d) Se înfăşoară toată formaţiunea prolabată într-o bandă elastică şi apoi se împinge uşor în cavitatea pelvină.

e) Se repune prin taxis şi se ţine animalul cu trenul posterior mai ridicat pentru a preveni recidivele. 17. Ce sutura se face în jurul anusului după repunerea ansei prolabate? a) Strângerea firului se face moderat lăsând loc pentru defecare. b) Nodul se strânge moderat, lateral sau dorsal . c) Sutura în bursă cu aţă chirurgicală groasă. d) Sutura dubla cu fir gros . e) Prof. Grigorescu recomanda sutura bietajata 18. Când este indicată operaţia în prolapsul rectal parţial? a) Prolaps rectal consecutiv herniei perianale. b) Prolaps rectal parţial, nereductibil. c) Prolaps rectal asociat cu invaginaţie. d) Daca exista leziuni necrotice şi sfacelări e) După recidivă. 19. Recunoaşteţi timpii operatori din operaţia de prolaps rectal parţial: a) Amputarea rectului şi asigurarea hemostazei rezultând o plagă circulară sau în "felie de pepene". b) Sutura în puncte separate a plăgii rămase după amputare. c) Porţiunea suturată, precum şi restul de mucoasă rectală prolabată se introduc prin taxis după ce s-a aplicat o pomadă cu antibiotice sau sulfamide. d) Tratament postoperator cu antibiotice, antispastice şi supozitoare e) Dietă alimentară şi se previn tulburările digestive. 20. Când este indicată operaţia în prolapsul rectal total? a) Tumori ano-rectale localizate, maligne. b) Prezinta sfacelări sau necroze. c) Ectazii venoase inoperabile d) Invaginaţie intestinală în porţiunea terminală a intestinului. e) Hernie perineală şi coprostază.

157

21.

Care este scopul operaţiei în prolapsul rectal total? a) Amputarea porţiunii rectale necrozate sau sfacelate. b) Prevenirea complicaţiilor septice ascendente. c) Reluarea tranzitului intestinal. d) Readucerea rectului în cavitatea pelvină. e) Prevenirea automutilării şi canibalismului.

22. Recunoaşteţi timpii operatori din metoda Bayer-Müller-Frick de amputare a rectului:

sutură. Se completează sutura cu fire neresorbabile care se trec prin toate straturile, tot în puncte separate. e) Se scot firele tractoare, se asigură hemostaza şi se completează sutura. 23. În operaţia de amputare a rectului, firele tractoare pot fi înlocuite cu două ace lungi drepte având acelaşi rol, dar care se scot după efectuarea suturii. Cum se face sutura? a) După amputare, se asigură hemostaza provizorie prin forcipresură şi apoi se face sutura în bloc, urmărind ca aceasta să fie şi hemostatică. b) Se face sutură bietajată respectând timpii septici. c) Se suturează numai mucoasa cu fir neresorbabil. d) Bontul circular suturat se introduce în cavitatea pelvină după ce se curăţă din nou şi se aplică o pomadă cu antibiotic. e) Firele se scot după 8-10 zile exteriorizându-se pe rând.

a) Se trec două fire tractoare groase "în cruce" la 1 cm înapoia anusului, în acelaşi plan transversal prin seroasa si musculoasa rectului . b) Secţionarea transversală a rectului la 1 cm înaintea firelor. c) Se prinde mijlocul firelor în interiorul rectului cu o pensă şi se exteriorizează, continuand sutura bietajata . d) Secţionarea firelor tractoare la mijloc rezultând patru fire care se leagă formând patru puncte de

158

12. OPERAŢII PE OMBILIC Bolile chirurgicale ale ombilicului se întâlnesc la nou-născuţi, fiind observate imediat după naştere sau după căderea cordonului ombilical. 13.1. OPERAŢIA ÎN OMFALORAGIE Hemoragia ombilicală este determinată de smulgerea cordonului, tulburări de coagulare şi se manifestă imediat după naştere sau mai târziu, fiind produsă în mod accidental. Tratamentul urmăreşte oprirea scurgerii sângelui prin ligatură şi compensarea hemoragiei în pierderile mari de sânge cu hipotermie şi stare de şoc. Se dezinfectează cordonul ombilical şi pielea din jurul acestuia cu tinctură de iod şi se ligaturează la 3-4 cm de bursa ombilicală. Dacă s-a smuls ombilicul de la bază, se face cauterizare sau sutură în bursă la peretele abdominal în jurul ombilicului, iar dacă este nevoie, se incizează bursa ombilicală şi se identifică vasele de sânge (artera ombilicală), pentru ligatură vasculară. În hemoragiile grave, se compensează şocul şi anemia prin perfuzii cu soluţii electrolitice, glucoză sau maternohemotransfuzie. OPERAŢIA ÎN OMFALURIE Omfaluria sau persistenţa canalului urac se întâlneşte la masculi, de obicei asociată cu anomalii ale uretrei. Se observă umiditate şi miros caracteristic de urină în regiunea ombilicală. Scopul operaţiei este extirparea canalului urac care uneşte polul anterior al vezicii urinare cu cicatricea ombilicală. Loc de elecţie: linia albă între ombilic şi pubis. Anestezie: narcoză sau NLA. Contenţie: decubit dorsal. Instrumentar: pentru diereză, hemostază şi sutură. Tehnica operatorie: 1. Incizie eliptică în jurul ombilicului. 2. Deschidrea cavităţii abdominale pe linia albă sau paramedian până în apropierea pubisului. 3. Rezecţia canalului urac împreună cu cicatricea ombilicală până la polul anterior al vezicii urinare, după asigurarea permeabilităţii uretrale, eventual prin uretrostomă. 4. Închiderea prin sutură bietajată, extramucoasă a plăgii vezicale, cu fir resorbabil. Se face mai întâi o sutură de afrontare musculo-seroasă şi apoi sutura 159

de înfundare sau sutura în bursă pentru afrontare urmată de sutura de înfundare. 5. Sutura bietajată sau trietajată a peretelui abdominal. Dacă omfaluria este diagnosticată imediat după naştere, iar uretra este permeabilă, se poate face o ligatură a cordonului ombilical la bază în condiţii de asepsie şi cateterism uretral. Postoperator se face antibioticoterapie şi controlul micţiunilor. 13.3. CHESTIONAR 1.

Ce cauze pot să producă omfaloragia? a) Persistenta canalului urac. b) Tulburări de coagulare a sângelui. c) Naşterea prematură. d) Monta naturală. e) Distociile de origine fetala. 2. Care este tratamentul chirurgical în omfaloragie? a) Se dezinfectează cordonul ombilical şi pielea din jurul acestuia cu tinctură de iod. b) Cauterizare sau sutură în bursă în jurul ombilicului. c) Se incizează bursa ombilicală şi se identifică vasele . d) Perfuzii cu soluţii electrolitice sau maternohemotransfuzie. e) În caz de hemofilie, se sacrifică animalul. 3. Ce este omfaluria? a). Inflamaţia ombilicului determinată de aşternutul îmbibat în urină. b) Este o fistulă uretrală congenitală. c) Incontinenţă urinară observată imediat după naştere. d) Persistenţa canalului urac e) Incontinenţă urinară determinată de omfaloflebite. 4. Care este scopul operaţiei în omfalurie? a) Întreruperea incontinenţei urinare pe cale chirurgicală. b) Permeabilizarea uretrei prin cateterism sau pe cale chirurgicală.

c) Combaterea uremiei şi asigurarea unei diureze corespunzătoare. d) Dacă omfaluria este diagnosticată imediat după naştere, iar uretra este permeabilă, se poate face ligatura cordonului ombilical la bază în condiţii de asepsie şi cateterism uretral. e) Extirparea canalului urac,după asigurarea permeabilităţii uretrale. 5. Ce anestezie se recomandă pentru operaţie în omfalurie? a) Anestezie locală prin infiltraţie. b) Anestezie regională. c) Narcoză sau N.L.A. d) Anestezie cu toxicitate dispersată sau balansată. e) Narcomiorelaxare. 6. Care este locul de elecţie pentru operaţie în omfalurie? a) Proiecţia inelului inguinal la masculi şi linia albă la femele. b) Regiunea ombilicală. c) Regiunea perineală. d) Linia albă între ombilic şi pubis. e) Arcada ischiatică şi pubisul. 7. Recunoaşteţi timpii operatori care aparţin operaţiei în omfalurie. a) Laparotomie ombilicala. b) Deschiderea cavităţii abdominale pe linia albă sau paramedian până în apropierea pubisului. c) Rezecţia uretrei afectate. d) Uretrostoma ischiatică. e) Castrarea animalului .

160

13. OPERAŢII PE APARATUL GENITAL FEMEL 14.1. OVARIECTOMIA Ablaţia ovarelor (castrarea) se practică în scop economic la porcine şi în scop terapeutic la celelalte specii (nimfomanie, tumori ovariene) indiferent de vârstă. La carnivore, ovariectomia se face pentru reducerea suprapopulaţiei sau în cadrul protocolului terapeutic preventiv sau curativ în neoplasmele cu etiologie hormonală. Scrofiţele supuse îngrăşării se castrează la vârsta de 4-6 luni, iar scroafele reformate la orice vârstă, având ca efect liniştirea animalelor cu un spor de creştere superior (20-30%) şi îmbunătăţirea calităţii cărnii în următoarele 90 de zile. Carnea devine perselată şi mai fragedă. Ovariectomia la iapă Indicaţii: Nimfomanie, retivitate, tumori ovariene. Loc de elecţie: teşitura flancului bilateral sau fundul de sac dorsal al vaginului. Anestezie: Tranchilizare şi anestezie loco-regională sau NLA cu Rompun + Ketamină sau Domosedan + Ketamină în doze compatibile cu staţiunea patrupodală. Contenţia: În travaliu sau lângă un perete. A. Ovariectomia prin flanc Extirparea ovarelor se face pe rând la interval de o lună sau se extirpă numai ovarul afectat (chist, tumoră). Instrumentar: pentru diereză, hemostază şi sutură, ecrasor Chassaignac sau un emasculator. Tehnica operatorie: 1. Laparotomia în teşitura flancului. 2. Identificarea, prinderea şi aducerea ovarului cât mai aproape de plaga abdominală, fără a putea fi exteriorizat. 3. Extirparea ovarului cu ecrasorul, pensa de castrare sau, în lipsa acestora, prin secţionarea pediculului ovarian cu foarfeca. În acest caz, hemostaza se asigură prin ligatura individuală sau în bloc a vaselor ovariene sub o pensă hemostatică mare. 4. Închiderea peretelui abdominal prin sutură trietajată. Postoperator se recomandă dietă, repaus, prevenirea infecţiei. B. Ovariectomia pe cale vaginală Pătrunderea în cavitatea abdominală pentru abordarea ovarelor se face prin incizarea peretelui vaginal în fundul de sac dorsal. Tehnica operatorie: 161

1. Colpotomia. După aseptizarea vaginului prin lavaj cu soluţii antiseptice, se face o anestezie de contact şi apoi se deschide fundul de sac dorsal al vaginului, în plan median. În acest scop, se foloseşte un colpotom sau un bisturiu cu lama ascunsă şi se incizează toate straturile de jos în sus, formând o breşă longitudinală care permite introducerea mâinii în cavitatea abdominală. 2. Prinderea ovarului în regiunea sublombară, care se identifică uşor prin existenţa fosei de ovulaţie, iar suprafaţa este netedă. Ovarele sunt flotante şi suspendate cu ligamentele ovariene de 10-15 cm. Acestea nu permit aducerea ovarelor lângă plaga vaginală şi există pericolul lezării altor organe şi al hemoragiei. 1. Extirparea ovarului cu ecrasorul. Plaga vaginală rămâne deschisă sau se suturează (vezi colpotomia) 2. Ovariectomia la vacă Indicaţii: tumori ovariene, chişti persistenţi, nimfomanie. Loc de elecţie: flancul drept sau stâng pentru acces abdominal şi fundurile de sac vaginale dorsal sau ventral pentru colpotomie. Instrumentar: pentru diereză, hemostază, sutură, ecrasor Chassaignac sau ovariotom. Anestezie: NLA, narcoză sau tranchilizare asociată cu anestezie locoregională. Contenţie: decubit lateral sau în travaliu. Tehnica operatorie: A. Ovariectomia prin laparotomie 1. Laparotomia în flancul drept sub unghiul extern al iliumului. Stratul muscular se dilacerează, iar pentru peritoneu şi fascia transversă se face o butonieră şi apoi se măreşte incizia cu bisturiul sau cu foarfeca sub protecţie digitală pentru viscere. 2. Extirparea ovarelor. Se aduce ovarul drept în plagă şi se extirpă, asigurând hemostaza. Pentru ovarul stâng, este necesar ecrasorul, extirparea făcându-se în interiorul cavităţii abdominale. În lipsa acestuia, se face o nouă intervenţie peste 3-4 săptămâni, în flancul stâng. Hemostaza la nivelul pediculului ovarian se poate face şi cu un emasculator sau prin ligatură cu fir sintetic, resorbabil, gros. 3. Închiderea peretelului abdominal prin sutură trietajată. Tratamentul postoperator presupune dietă, repaus şi antibioticoterapie. B. Ovariectomia prin colpotomie Contenţia se face în travaliu. Tehnica operatorie: 1. Colpotomia. La vacă se poate face în fundul de sac dorsal sau în cel ventral. Ovarele sunt situate în apropiere şi pot fi aduse uşor prin aceeaşi plagă pentru a fi extirpate. Se pătrunde cu colpotomul prin peretele vaginal şi se măreşte breşa cât să permită introducerea degetelor şi aducerea ovarului în cavitatea vaginală. 162

2. Aducerea ovarelor în vagin se face prin alunecare. 3. Extirparea ovarelor se face pe rând, cu ecrasorul în cavitatea vaginală. La vacă, riscurile sunt mai mici decât la iapă, mezonurile permit aducerea ovarelor fără tracţiuni, iar poziţia lor uşurează prinderea şi aducerea în vagin şi controlul riguros al hemostazei. Se poate aplica ligatura pe pedicul cu fir lung. Nodul se formează la exterior şi se strânge cu pensa după ce se fixează manual. 4. Sutura plăgii vaginale în 2-3 puncte asigură o vindecare rapidă, fără riscuri. Tratamentul postoperator nu ridică probleme deosebite faţă de iapă, vindecarea se produce în 10-14 zile fără complicaţii. 3. Ovariectomia la scroafa Indicaţii: nimfomanie şi în scop economic la scrofiţe de 4-6 luni sau la scroafele reformate imediat după înţărcare. Preoperator, se recomandă dietă 12-16 ore. Nu se castrează scroafele în călduri sau cele gestante. Loc de elecţie: flancul stâng (sau drept pentru cei care folosesc mai mult mâna stângă), la 4-5 cm sub unghiul extern al iliumului pe o direcţie oreintată spre penultimul mamelon la scrofiţele de 3-4 luni. La scroafele adulte, incizia peretelui abdominal se face cu 2-3 cm mai înainte şi mai jos. Contenţie: Decubit lateral pe un plan înclinat la 450 (masă de operaţie sau o scară), cu trenul posterior mai ridicat. Membrele posterioare se leagă separat, iar cele anterioare se prind împreună sau se ţin de către un ajutor. Scrofiţele se ridică direct pe masă sau pe scară şi apoi se leagă cu frânghiuţe, iar scroafele adulte se imobilizează pe scară jos şi apoi se ridică un capăt al scării şi se sprijină pe un suport. Anestezie: Tranchilizare şi anestezie locală prin infiltraţie sau NLA. Pregătirea câmpului operator se face prin tundere, radere, spălare şi dezinfecţie. Tehnica operatorie: 1. Laparotomie în flanc. Se incizează pielea, ţesutul adipos, iar musculatura se dilacerează. La scroafele adulte, este necesară şi incizia tunicii abdominale parţial sau total pe direcţia inciziei cutanate şi apoi se dilacerează straturile musculare şi ţesutul adipos până la fascia transversă şi peritoneu. Peritoneul se prinde cu două degete sau cu o pensă şi se face o butonieră cu foarfeca. Deschiderea cavităţii abdominale este însoţită de un zgomot de aspiraţie. Se măreşte breşa peritoneală prin tracţiune cu două degete spre comisurile plăgii. Nu recomandăm perforarea directă a peritoneului cu degetul sau cu foarfeca, deoarece se pot produce accidente sau complicaţii prin dilacerarea brutală sau lezarea viscerelor abdominale. 2. Explorarea cavităţii abdominale şi identificarea ovarelor. Se introduc în cavitatea abdominală două degete (index şi medius) şi se caută ovarul în regiumea sublombară în dreptul paletei iliace. La scroafele adulte, pediculul ovarian este mai lung, iar ovarele se găsesc mai jos şi sunt flotante printre ansele intestinale. La scrofiţe, ovarul este de mărimea unei migdale, cu 163

suprafaţa neregulată (aspect muriform), fiind acoperit parţial sau total de bursa ovariană ca o membrană foarte alunecoasă. Se poate identifica mai întâi pediculul ovarian sau cornul uterin şi apoi se şajunge la ovar. Acesta se deosebeşte uşor de o ansă intestinală fiind uniform calibrat, se subţiază spre vârf, consistenţa este mai crescută şi culoarea uniformă. 3. Exteriorizarea ovarului în plagă. Se aduce mai întâi ovarul de pe partea inciziei abdominale care se identifică primul direct sau prin depănarea cornului uterin spre vârf. Dacă s-a prins ovarul, acesta se aduce prin alunecare fără a-l traumatiza şi se fixează împreună cu bursa ovariană. Spargerea unui folicul poate să determine formarea unor chişti prin grefarea celulelor foliculare desprinse. 4. Ablaţia ovarului stâng. Se aduce ovarul cât mai sus, împreună cu bursa ovariană şi se aplică ovariotomul pe pedicul. Extirparea se poate face şi prin torsiune limitată cu două pense hemostatice. Recomandăm două pense Kocher mari dintre care una dreaptă se aplică pe pedicul, iar cealaltă, curbă, se aplică la 1,5-2 cm şi se torsionează până la ruperea pediculului ovarian între cele două pense. Ovariotomul Hetzel prezintă avantajul că rămâne fixat 1-2 minute până la aducerea celui de-al doilea ovar în plagă. Hemostaza se poate asigura şi prin ligatură cu fir resorbabil, rezistent. 5. Al doilea ovar se poate prinde direct la scrofiţe sau se aduce tot prin depănarea coarnelor uterine, mai întâi cel apropiat, până la bifurcaţie, şi apoi se continuă depănarea până la vârful cornului corespunzător celui de-al doilea ovar. Este recomandabil să se păstreze în plagă o porţiune cât mai mică din cornul uterin în timpul căutării celui de-al doilea ovar. Pe măsură ce se exteriorizeaza o porţiune din cornul uterin, celalaltă parte se introduce în cavitatea abdominală. După extirparea celui de-al doilea ovar, se verifică introducerea completă a uterului în cavitatea abdominală printr-o mişcare de rotaţie cu degetul arătător în contact cu peritoneul. Unii practicieni preferă incizia mai largă a peretelui abdominal, exteriorizarea uterului în totalitate şi extirparea ovarelor şi a coarnelor uterine cu pensa Reimers printr-o singură aplicare. Metoda este mai expeditivă şi mai puţin traumatizantă, chiar dacă necesită sutura planurilor profunde ale peretelui abdominal. 6. Închiderea peretelui abdominal. Dacă s-a pătruns prin dilacerarea straturilor musculare şi plaga este mică (3-4 cm), se aplică numai 3-4 puncte de sutură cu aţă chirurgicală la piele. Dacă s-au incizat straturile musculare şi plaga este mare, se suturează şi planurile profunde cu fir resorbabil în puncte separate sau surjet întretăiat, iar pielea se suturează în puncte separate cu aţă chirurgicală care se scot după 8-10 zile. Tratament postoperator: Animalele operate se introduc în boxe separate sau numai animale operate în aceeaşi boxă. Nu se introduc animale operate imediat în boxe cu animale neoperate. În mod obişnuit, plaga operatorie nu 164

necesită îngrijiri speciale, dar se recomandă dietă, seroprevenţie antitetanică mai ales în regiunile unde au fost semnalate cazuri de tetanos. Adăpostul trebuie să fie curat, iar alimentaţia se face în tainuri mici şi mai dese. Ovariectomia la căţea şi pisică Indicaţii: Operaţia se realizează la cererea proprietarilor, pentru înlăturarea manifestărilor neplăcute din timpul căldurilor (sângerarea vaginală, atragerea masculilor etc.), controlul natalităţii, reducerea incidenţei tumorilor mamare (peste 65% sunt de origine hormonală) Uneori ovariectomia se face în scop terapeutic (ex. tumori ovariene sau ovariohisterectomia în piometru sau în distocii complicate, cu fetuşi morţi emfizematosi, etc.). Instrumentar: pentru diereză, hemostază şi sutură. Loc de elecţie: linia albă înapoia ombilicului sau ambele flancuri în funcţie de metoda aleasă pentru operaţie. Anestezie: NLA sau narcoză. Contenţie: decubit dorsal sau costo-abdominal, pe masa de operaţie. Tehnica operatorie: A. Ovariectomie prin laparatomie ventrală 1. Deschiderea cavităţii abdominale pe linia albă, 3-4 cm începând de la cicatricea ombilicală. 2. Identificarea ovarelor. Se introduc degetele arătător şi medius pe lângă peretele abdominal şi se prinde ovarul care nu se poate palpa direct la căţea, fiind acoperit de bursa ovariană. La căţelele adulte, se găseşte şi ţesut adipos, care împregnează bursa ovariană. La pisică, ovarul se poate palpa direct şi se vizualizează uşor, dar cu oarecare dificultate la pisicile obeze. 3.Exteriorizarea ovarelor se face prin alunecare pe peretele abdominal sau se prinde într-o pensă hemostatică şi se tracţionează uşor. Pediculul ovarian este mai scurt decât vasele de sânge şi deşirarea acestuia nu este urmată de hemoragie, dar ovarele au vascularizaţie dublă şi numeroase anastomoze între vasele ovariene şi ramurile ovariene provenite din cele uterine. Ruperea completă a pediculului ovarian poate duce la hemoragie gravă, deoarece vasele se retrag şi se prind mai greu. Dacă se face o incizie abdominală mai mare, ovarul se prinde cu o pensă hemostatică şi se aduce în plagă. 4. Ablaţia ovarelor se face după asigurarea hemostazei prin ligatură cu fir sintetic resorbabil. Se face o ligatură pe pedicul perforând mezoul ovarian cu o pensă hemostatică închisă după care se deschide şi prinde capătul firului care urmează a fi legat. Se poate aduce un fir mai lung, care se prinde cu pensa la jumătate, se trage prin mezoovarium şi apoi se taie cu foarfeca, rezultând două fire. Unul se leagă pe pedicul, iar celălalt la vârful cornului uterin, având grijă ca firele să fie separate complet. Se aplică o pensă hemostatică deasupra ligaturii de pe pediculul ovarian şi se excizează ovarul deasupra pensei. Celălalt ovar se îndepărtează prin aceleaşi manopere. Dacă nu se poate palpa ovarul din cauza ţesutului adipos, se identifică 165

foarte uşor fanta de ovulaţie care se lărgeşte şi se exteriorizează ovarul complet. Pentru ovariohisterectomie, pe ramurile ovariene ale arterei uterine este suficientă o pensă hemostatică aplicată la vârful cornului uterin, iar detaşarea ovarului se face numai prin secţionarea pediculului. 5. Închiderea peretelui abdominal prin sutură bietajată sau trietajată şi protecţia cu o cămaşă Alfort sau pansament fixat cu o bandă adezivă. B. Ovariectomie prin laparatomie în flanc 1. Incizia cutanată în golul flancului pe o lungime de 2-3 cm înapoia ultimei coaste, oblic de sus în jos şi dinainte înapoi. 2. Deschiderea cavităţii abdominale prin dilacerare cu o pensă hemostatică. Pensa se introduce închisă şi se deschide. Se aplică un depărtător şi se evidenţiază bursa ovariană care este îmbrăcată în ţesut adipos dens. Prin tracţiuni moderate şi degajare marginală cu foarfeca boantă sau mânerul bisturiului, se exteriorizează ovarul împreună cu bursa şi ţesutul adipos. 3. Extirparea ovarului. Se asigură hemostaza tot separat prin ligaturi sau cu agrafe hemostatice care se aplică una la vârful cornului uterin şi cealaltă pe pedicul. Ovarul se extirpă la 3-4 mm de ligaturi sau agrafe, iar pediculul rămas şi cornul uterin se retrag singure în cavitatea abdominală. 4. Închiderea plăgii abdominale se face prin sutură bietajată în puncte separate. Ovarul din partea opusă este extirpat printr-o laparotomie simetrică efectuată după întoarcerea animalului şi parcurgerea aceloraşi timpi operatori. Ovariectomia prin laparotomie în flanc este rapidă şi sigură, evită tracţiunile pe mezouri, evită riscul eventraţiilor, dar nu se pot observa eventuale modificări uterine (gestaţie, piometru, tumori) pentru a extinde intervenţia în caz de necesitate. La pisică, operaţia este mult uşurată de peretele abdominal mai subţire şi conturul mult mai bine delimitat al formaţiuinilor anatomice. Accidente şi complicaţii în ovariectomie: Datorită neatenţiei sau organizării defectuoase, pot surveni o serie de accidente care compromit operaţia prin rezultate nesatisfăcătoare sau costuri suplimentare: accidentele de contenţie, hemoragia internă, perforarea intestinului, ruperea coarnelor uterine, deşirarea mezourilor etc. Unele accidente pot fi rezolvate imediat dacă sunt observate. Complicaţiile se datoresc neglijenţei, rutinei sau îngrijirilor necorespunzătoare: eventraţia, evisceraţia, peritonita, supuraţia plăgii, chiştii foliculari, tetanos etc. 13.2. HISTEROTOMIA

Histerotomia sau operaţia cezariană este intervenţia prin care se extrage fetusul din uter pe cale chirurgicală. Se cunosc mai multe metode care s-au perfecţionat continuu din antichitate, când operaţia se făcea doar pentru a salva 166

fetusul, dacă supravieţuirea mamei era compromisă şi până în prezent, când intervenţia se face şi în scop economic, iar la femei chiar şi fără motivaţie medicală. Indicaţii: distocii prin exces de volum, angustie pelvină, torsiunea sau hernia uterului gestant, hidropizia învelitorilor etc. În distocii, operaţia are caracter de urgenţă şi oportunitatea intervenţiei se stabileşte imediat şi nu numai după epuizarea celorlalte mijloace nechirurgicale, când pot să apară complicaţii ( ruperi uterine, hemoragii grave , traumatisme vaginale, moartea fătului, infecţii etc.). Histerotomia la vacă Operaţia cezariană la vacă se practică în cazul distociilor şi necesită o bună organizare pentru salvarea femelei şi a fetusului, iar dacă acesta este mort şi emfizematos, scopul operaţiei este salvarea femelei şi prevenirea complicaţiilor septice. De cele mai multe ori, traumatismul operator este mult mai bine suportat decât fetotomia sau alte manopere obstetricale. Instrumentar: pentru diereză, hemostază şi sutură, în concordanţă cu amploarea operaţiei, câmpuri de operaţie pentru 2-3 schimburi. Anestezie: NLA, narcoză sau tranchilizare şi analgezie loco-regională. Metodele de anestezie, substanţele anestezice şi dozele se stabilesc în funcţie de tehnica chirurgicală, în concordanţă cu metoda de contenţie sincronizate, astfel încât să nu producă tulburări cardio-pulmonare la făt, dacă acesta este viabil. Contenţie: Decubit lateral drept sau în travaliu. Tehnica operatorie: A. Histerotomia prin laparatomie ventro-laterala Locul de elecţie este situat sub pliul ei, la un lat de palmă de vena mamară anterioară, pe o lungime de 30-40 cm, proporţional cu talia animalului, asigurând declivitatea pentru drenaj pe partea stângă. 1. Se face o incizie cutanată şi hemostază preventivă pe vasele de sânge subcutanate, apoi se incizează tunica abdominală, aponevrozele şi peritoneul. 2. Se prinde marginea caudală a epiploonului şi se trage înainte, depăşind comisura anterioară a plăgii abdominale. Din cavitatea abdominală se scurge un lichid citrin, în cantitate variabilă. 3. Se explorează cu mâna cavitatea abdominală şi se observă eventuale modificări ale peretelui uterin, cheaguri de sânge, lichide fetale care pot să dea indicii sigure despre eventuale accidente (rupturi uterine, torsiuni) cu implicaţie directă asupra evoluţiei intraoperatorii şi mai ales asupra prognosticului. 4. Exteriorizarea cornului uterin gestant se face cât mai mult spre vârf şi se introduce un câmp de operaţie mare sub el, la marginea plăgii abdominale. 5. Histerotomia propriu-zisă. Uterul se incizează longitudinal, pe marea curbură, evitând secţionarea placentoamelor. Dacă a fost secţionat un caruncul uterin, hemoragia este importantă şi se aplică imediat o ligatură la baza acestuia. Incizia uterină trebuie să fie suficient de mare (25-30 cm) pentru a evita deşirarea marginilor plăgii uterine care se prind în pense hemostatice (ovale sau în "T") şi se ţin de către un ajutor în afara plăgii abdominale. 167

6. Secţionarea învelitorilor se face cu foarfeca, urmărind scurgerea lichidelor fetale în afara cavităţii abdominale. 7. Extragerea fetusului. Se introduce o mână în cavitatea uterină şi se prinde un onglon în podul palmei, se flexerază membrul respectiv şi apoi se exteriorizează. La fel se procedează şi cu membrul opus, iar în prezentările posterioare se exteriorizează capul viţelului şi apoi se extrage fără a deşira peretele uterin. 8. Sutura peretelui uterin se face bietajat cu fir resorbabil, extramucos, precedată de regularizarea marginilor plăgii şi excizia marginilor placentare pentru a nu fi prinse în sutură. Sutura de afrontare se face în surjet simplu sau Schmieden, prin seroasă şi musculoasă, urmată de o sutură de înfundare tot cu fir resorbabil. Anexele fetale se elimină pe cale vaginală, deoarece desprinderea placentoamelor necesită mult timp, fără să confere avantaje manoperelor care urmează. Dacă fetusul a fost mort şi conţinutul uterin este septic, se va îndepărta şi placenta împreună cu lichidele rămase. Cavitatea uterină se aseptizează prin lavaje abundente cu ser fiziologic călduţ şi soluţii antiseptice, lăsând în interior soluţii de antibiotice sau bujiuri. În acest caz, sutura este trietajată, prima sutură cuprinde mucoasa uterină şi se face cu fir neresorbabil sau cu fir sintetic resorbabil . 9. Stimularea involuţiei uterine este necesară numai dacă uterul este aton şi se face prin injecţii intramurale cu substanţe ocitocice. 10. Aseptizarea uterului la exterior şi a cavităţii abdominale dacă s-a produs contaminarea sau preventiv se pot introduce soluţii neiritante de antibiotice sau se spală cu ser fiziologic şi se aşază în cavitatea abdominală. 11. Sutura peretelui abdominal se face trietajat cu fir rezistent, peritoneul cu fascia transversă se suturează în fir continuu sau întretăiat, iar celelalte straturi în puncte separate simple sau de rezistenţă. Pielea se suturează cu aţă chirurgicală groasă, în "U", pentru o mai bună rezistenţă. 12. Asigurarea drenajului. Dacă marginile plăgii au fost puternic infiltrate, traumatizate sau există suspiciunea de contaminare, se aplică antibiotice în plagă şi se fixează tub de dren. Postoperator se recomandă rehidratare, tonice cardiace, calciu, antibioticoterapie, evitarea fibroaselor în primele zile şi plimbarea animalului. Se va urmări eliminarea placentei, precum şi aspectul scurgerilor vaginale în perioada următoare pentru a face intervenţiile care se impun. Dacă anexele fetale nu sunt eliminate, se desprind manual pe cale vaginală, introducând apoi în cavitatea uterină antibiotice sau chimioterapice câteva zile consecutiv sau până la închiderea cervixului, sub control transrectal. Masajul uterin transrectal grăbeşte involuţia uterină şi stimulează cicatrizarea şi evacuarea secreţiilor. Histerotomia prin flanc Calea de acces abdominal se stabileşte prin flancul drept sau stâng pe animalul contenţionat în picioare. Incizia de 25-30 cm are o direcţie oblică sau verticală, începând de la 10 cm sub unghiul extern al iliumului. Este preferat 168

flancul drept, deoarece prinderea şi exteriorizarea uterului este mult uşurată de poziţia rumenului pe partea stângă. Metoda prezintă avantajele intervenţiilor prin regiuinea flancului la animalele mari (poziţie patrupodală, siguranţa suturilor), dar şi unele dezavantaje (acces mai dificil la uterul gestant, riscul deşirării mezourilor, spaţiu de lucru mai mic, traumatism mai mare), pentru care nu a intrat în practica veterinară la noi. Timpii operatori şi conduita operatorie sunt asemănători cu metoda Götze, dar uterul gestant este susţinut de către un ajutor pe braţe sau pe o masă, protejate cu un câmp de operaţie steril. Histerotomia la oaie si capră Indicaţii: Operaţia se practică mai rar la aceste specii, având aceleaşi indicaţii terapeutice la care se adaugă şi un scop economic la oile din rasa Karakul pentru obţinerea pielicelelor cu buclaj superior, în ultimele zile de gestaţie. Locul de elecţie şi timpii operatori sunt asemănători, cu deosebirea că animalul este contenţionat în decubit lateral, iar anestezia trebuie să fie mai bine controlată. Este preferată narcoza sau NLA realizată cu derivaţi fenotiazinici şi ketamină. Dacă se depăşeşte cu bine riscul anestezic şi traumatismul operator, evoluţia este lipsită de complicaţii majore. În cazul gestaţiilor gemelare, este necesară deschiderea ambelor coarne uterine, succesiv, prin aceeaşi plagă abdominală. 3. Histerotomia la scroafă Distociile la scroafă sunt rare şi se remediază uşor prin mijloace nechirurgicale. Lipsa forţelor de contracţie poate fi determinată de afecţiuni grave cardio-pulmonare sau infecţioase, astfel încât evoluţia postoperatorie poate fi compromisă. Succesul intervenţiei chirurgicale este condiţionat de rezultatul investigaţiilor examenului preoperator. În general, operaţia este bine suportată de animal, dacă în momentul intervenţiei nu se constată complicaţii grave (congestii pulmonare, necroze uterine etc.), care au evoluţie rapidă şi nu pot fi controlate medicamentos. Operaţia este indicată în distocii prin exces de volum, mai ales la primipare cu gestaţii timpurii sau pentru obţinerea de produşi SPF în laboratoare sau ferme speciale. Loc de elecţie: jumătatea inferioară a flancului stâng. Instrumentar: pentru diereză, hemostază şi sutură. Anestezie: narcoză, NLA sau tranchilizare şi anestezie locală prin infiltraţie în straturi succesive. Contenţie: decubit lateral pe partea dreaptă cu membrele în extensie. Tehnica operatorie: 1. Laparotomie mijlocul flancului stâng de 15-20 cm, până în apropierea pliului ei. Se incizează pielea în direcţie perpendiculară pe axul longitudinal sau oblică, iar straturile musculare se dilacerează. Peritoneul se incizează în aceeaşi direcţie după ce s-a făcut o butonieră cu foarfeca. 2. Exteriorizarea cornului uterin stâng până la bifurcaţie, pe câmpuri de 169

operaţie. 3. Incizia cornului uterin stâng se face pe marea curbură în apropierea bifurcaţiei, în lungime de 10-15 cm. 4. Extragerea fetuşilor din uter. Se extrage mai întâi fetusul aflat pe direcţia inciziei uterine cu o pensă împreună cu anexele. Ceilalţi purcei se aduc succesiv prin taxis la nivelul deschiderii uterine şi se extrag, fiind preluaţi de altă persoană care se ocupă de reanimarea lor. Dacă învelitorile nu se extrag uşor, nu se insistă asupra lor, fiind mai important ritmul alert în desfăşurarea operaţiei. 5. Se introduce cornul uterin stâng în cavitatea abdominală, fără a fi torsionat, păstrând baza lui cu incizia în afară. 6. Se exteriorizează cornul drept în totalitate imediat sau pe măsură ce se aduc şi ceilalţi purcei şi se extrag pe rând. 7. Aseptizarea cavităţii uterine se face prin lavaje, se introduc antibiotice şi se asigură deschiderea cervixului. 8. Sutura plăgii uterine se face cu fir resorbabil, bietajat şi se stimulează involuţia uterină cu ocitocice intramural. 9. Sutura peretelui abdominal se face bietajat sau trietajat. Postoperator se administrează antibiotice 3-4 zile şi alimente semilichide. Plaga se pansulează cu tinctură de iod şi se protejează în primele zile cu un pansament menţinut cu substanţe adezive. Suptul purceilor nu este stânjenit, dacă nu apar reacţii febrile, acesta favorizează involuţia uterină prin mecanisme hormonale naturale. Mişcarea zilnică a animalului pe distanţe scurte are, de asemenea, efecte favorabile. 4. Histerotomia la căţea şi pisică Distociile sunt frecvente la aceste animale, provocate mai ales prin exces de volum (împerecheri nepotrivite, vârsta înaintată a femelei, număr redus de pui etc.), dar cezariana este solicitată numai în cazul animalelor de rasă, cu mare valoare. În mod curent, recomandăm ovariohisterectomia prin care se rezolvă distocia într-un timp mai scurt şi este suportată mai uşor. Loc de elecţie: linia albă înapoia ombilicului. Instrumentar: pentru diereză, hemostază şi sutură. Anestezie: narcoză sau NLA. Contenţie: decubit dorsal, pe masa de operaţie, cu membrele fixate în extensie. Tehnica operatorie: 1. Laparotomie mediană ventrală de la ombilic până în dreptul penultimului mamelon. 2. Explorarea cavităţii abdominale şi exteriorizarea unui corn uterin gestant. 3. Incizia uterului în apropierea bifurcaţiei, pe marea curbură pe o lungime care să permită extragerea fetuşilor, fără deşirarea marginilor plăgii uterine. 4. Extragerea fetuşilor în ordinea aşezării lor, mai întâi din cornul 170

exteriorizat şi apoi din celălalt. Se extrag împreună cu anexele fetale fiind aduşi în dreptul plăgii uterine prin compresiuni manuale prin traversul peretelui uterin. Se cere multă atenţie la realizarea acestor manopere pentru a nu se revărsa lichide fetale în cavitatea abdominală. 5. Sutura plăgii uterine se face cu fir resorbabil, bietajat, extramucos. Dacă au fost fetuşi morţi, se impune aseptizarea cavităţii uterine şi măsuri suplimentare de asepsie şi antisepsie. 6. Închiderea plăgii abdominale se face după repunerea uterului şi aseptizarea marginilor plăgii şi a cavităţii abdominale. Se face sutură bietajată sau trietajată şi se protejează cu pansament aplciat astfel încât să nu împiedice suptul. Dacă se fixează cu benzi sau substanţe adezive, acestea trebuie să permită aerarea plăgii pentru a evita acumularea secreţiilor şi macerarea marginilor. Histerotomia la iapă Distociile sunt foarte rare la iapă, dar când apar, produc manifestări clinice dramatice, greu de stăpânit în torsiune uterină, prezentare transversală, moartea fetusului etc. Loc de elecţie: teşitura flancului stâng. Instrumentar: pentru diereză, hemostază şi sutură. Anestezie: narcoză sau NLA. Contenţie: decubit lateral pe partea dreaptă. Tehnica operatorie: 1. Laparotomie oblică dorso-ventral, antero-posterior sau caudo-cranial pe o lungime de 30-40 cm plecând de lângă ultima articulaţie condro-costală spre pliul ei sau de sub unghiul extern al iliumului spre ombilic. 2. Se explorează cavitatea abdominală şi se exteriorizează cornul uterin gestant cu marea curbură în afară. Se protejează cu un câmp ansele intestinale care au tendinţa să iasă prin plaga abdominală. 3. Se incizează peretele uterin 25 cm pe marea curbură şi se extrage fătul. 4. Se îndepărtează placenta după desprindere manuală, se curăţă cavitatea uterină şi se aseptizează dacă este cazul. 5. Sutura peretelui uterin, introducerea uterului şi sutura peretelui abdominal se face ca la vacă. Se acordă o atenţie deosebită peritoneului care prezintă o reactivitate deosebită la această specie. Postoperator se recomandă antibioticoterapie, rehidratare, tonice cardiace, ser antitetanic, repaus şi urmărirea involuţiei uterine şi aspectul secreţiilor puerperale. Accidente şi complicaţii în histerotomie Accidente: rupturi uterine, hemoragie, şocul operator. Complicaţiile îşi au originea în tehnica operatorie defectuoasă, materiale şi instrumente nesterile, manevre brutale, şi tratamentul postoperator necorespunzător.

171

13.3. HISTERECTOMIA Extirparea uterului se practică în mod obişnuit la carnivore şi foarte rar la alte specii. După calea de acces operator, histerectomia poate să fie abdominală, vaginală sau inguinală, iar după mărimea porţiunii amputate este totală, când se îndepărtează tot uterul, subtotală, când se extirpă numai coarnele uterine, iar corpul uterin şi cervixul rămân pe loc şi histerectomie parţială, când interesează numai un corn uterin sau o porţiune din acesta. 1. Histerectomia abdominală la carnivore Indicaţii: piometru, tumori uterine, necroze, metrite hemoragice etc. Instrumentar: pentru incizii, hemostază şi suturi la care se adaugă două pense hemostatice mari şi instrumente de rezervă pentru timpii septici când este cazul. Loc de elecţie: linia albă sau paramedian ventral. Anestezie: narcoză sau NLA. Contenţie: decubit dorsal pe masa de operaţie. Tehnica operatorie: 1. Laparotomie mediană ventrală prepubiană. 2. Exteriorizarea uterului. Se explorează cavitatea abdominală şi se prinde o porţiune care se poate aduce uşor, fără a mări presiunea pe uter, mai ales în caz de piometru voluminos sau necroze uterine. Prin tracţiuni uşoare se aduce mai întâi un corn uterin în totalitate şi se prinde pe un câmp operator. 3. Ligatura oviductului şi a vaselor de sânge ovariene. Se aplică o pensă hemostatică la vârful cornului uterin şi apoi o ligatură cu fir sintetic resorbabil la 1 cm spre ovar, cuprinzând şi vasele sanguine provenite din artera uterină medie şi venele satelite. 4. Secţionarea oviductului lângă pensă spre ovar şi deşirarea ligamentelor largi până la cervix sau se secţionează cu foarfeca paralel cu vasele de sânge. Se poate aplica o ligatură dublă cu fir resorbabil pe ligamentul rotund lângă uter şi se secţionează cu foarfeca între ligaturi. Ligatura spre uter poate fi înlocuită cu o pensă hemostatică. Se procedează în mod asemănător şi pe partea opusă. 5. Ligatura mediată a vaselor sanguine în dreptul cervixului se face cu fir resorbabil pe fiecare parte şi apoi se aplică o pensă hemostatică mare transversal pe uter, deasupra ligaturilor. 6. Detaşarea uterului. Se aplică încă o pensă la 3 cm de prima, după ce s-a golit de conţinut porţiunea de uter prin taxis şi se secţionează uterul între cele două pense. 7. Înfundarea bontului restant. Pe lângă închiderea comunicării cu exteriorul pe cale vaginală, această manoperă are importanţă deosebită mai ales în infecţii uterine, fiind una din cauzele peritonitei septice, cu evoluţie gravă când nu se realizează corect. Dacă nu au fost complicaţii uterine septice, este suficientă o ligatură 172

transfixică dublă, urmată de înfundarea marginilor cu unul din capetele firului trecut de câteva ori prin grosimea lor şi legarea cu celălalt capăt. Pentru siguranţă, înainte de sutură se chiuretează mucoasa uterină rămasă deasupra ligaturii, se pensulează cu tinctură de iod şi apoi se închide complet. Dacă au fost procese septice, deasupra pensei se face o sutură bietajată extramucoasă, ex. sutura Cushing, peste care se mai aplică o sutură de înfundare. 8. Sutura peretelui abdominal. La căţea, recomandăm ovariohisterectomia, deoarece prezenţa ovarelor după histerectomie este un mare inconvenient (ovulaţii urmate de reacţii peritoneale, sângerare sau împerecheri urmate de leziuni vaginale, peritonite etc. În acest caz nu se mai ligaturează vârful cornului uterin, aplicându-se doar o pensă hemostatică, iar pediculul ovarian se ligaturează, după care se detaşează ovarul împreună cu cornul uterin corespunzător. 2. Histerectomia pe cale vaginală Indicaţii: la toate speciile de mamifere în prolaps uterin total, nereductibil, cu necroze şi sfacelări. Anestezie: narcoză, NLA, iar la animalele mari se poate face tranchilizare şi anestezie locală prin infiltraţie directă, circulară, cât mai aproape de ieşire printre labiile vulvare. Contenţie: decubit pe masa de operaţie, iar la animalele mari se poate face şi în poziţie patrupodală. Instrumentar: de diereză, hemostază, sutură, garou. Tehnica operatorie diferă în funcţie de talia animalului. 3. Histerectomia prin ligatura elastică 1. Se face toaleta şi se dezinfectează uterul prolabat. 2. Se identifică meatul urinar şi se introduce un cateter până în vezica urinară. 3. Se face o incizie circulară a mucoasei vaginale între cervix şi meatul urinar, în care se aplică un garou şi se strânge puternic în 3-4 ture. La animalele mici, garoul se aplică direct, fără a mai secţiona mucoasa vaginală. 4. Amputarea uterului se face printr-o secţiune transversală la 5 cm de ligatură la vacă şi 3 cm la speciile mici şi mijlocii. 5. Sutura bontului restant şi înfundarea acestuia în cavitatea pelviană. 4. Histerectomia prin sutură Acest procedeu se poate realiza numai la animalele mici, porţiunea vaginală dintre cervix şi meatul urinar se poate aplatiza pentru a fi suturată. 1. Se aplică o pensă hemostatică mare transversal între cervix şi meatul urinar. 2. Sutura tip curelar (Keller) se realizează cu un fir gros, la 2-3 cm. Este o sutură ischemiantă dublă. 3. Detaşarea uterului prolabat se face printr-o secţiune transversală la 2 cm înapoia suturii. 4. Se aplică o pomadă cu antibiotice (asocilin, tetraciclină) pe bontul 173

rămas şi se introduce în cavitatea pelvină după ce s-a ridicat pensa de forcipresură. 5. Histerectomia inguinala Este practicată la căţea în cazul herniei inguinale. La această specie, de obicei în sacul herniar se găseşte un corn uterin cu aderenţe şi modificări structurale. După deschiderea sacului herniar, se aplică ligaturi duble pe cornul uterin herniat, secţionând apoi între ligaturi (histerectomie parţială). Dacă se debridează inelul herniar (traiectul inguinal) la unghiul anterolateral câţiva centimetri se pătrunde în cavitatea abdominală şi se poate face histerectomie totală sau ovariohisterectomie, urmată de sutura completă a plăgii abdominale, cu dren tubular la piele. 14.4. CHESTIONAR 1. În ce scop se practică ovariectomia? a) În scop economic la animalele de sport. b) În scop terapeutic la boii de munca c) Pentru reducerea suprapopulaţiei la unele specii d) La animalele destinate pentru tracţiune în scopul creşterii forţei musculare. e) În distocii de origine maternala. 2. La ce vârstă se castrează scrofiţele supuse îngrăşării? a) Cu 30 de zile înainte de sacrificare . b) Scroafele reformate se castrează la orice vârstă. c) La vârsta de 4-6 luni. d) Odată cu înţărcarea şi formarea loturilor pentru îngrăşătorie. e) La animalele sălbatice, imediat după sacrificare. 3. Ce efect produce castrarea la scrofiţele supuse îngrăşării? a) Liniştirea animalelor. b) Intreruperea caldurilor. c) Eliminarea mirosului specific. d) Îmbunătăţira calităţii cărnii . e) Scoaterea de la reproducţie a animalelor care nu corespund standardului rasei. 4. În ce scop se face ovariectomia la

iapă? a) La animalele de tracţiune pentru a creşte forţa musculară. b) La animalele de sport şi pentru dresaj. c) Nimfomanie, retivitate, tumori ovariene. d) Pentru a scoate de la reproducţie animalele cu defecte de conformaţie. e) Pentru modificarea unor tulburări de comportament. 5. Care este locul de elecţie pentru operaţia de ovariectomie la iapă? a) Între pliul iei şi vena mamară anterioara. b) Golul flancului stâng. c) Golul flancului drept. d) Coarda flancului bilateral. e) Teşitura flancului bilateral sau fundul de sac dorsal al vaginului. 6. Ce anestezie se recomandă pentru ovariectomie la iapă? a) Anestezie locoregională. b) N.L.A c) Narcoză pe cale parenterală. d) Narco-miorelaxare. e) Anestezie epidurala inalta. 7. Care timpi operatori se regasesc in ovariectomie la iapă prin flanc? a) Laparatomie retrocostală. b) Laparotomie în teşitura flancului.

174

c) Exteriorizarea ovarului in plaga abdominala . d) Extirparea ovarului prin torsiune limitata e) Închiderea peretelui vaginal prin 2-3 puncte de sutură cu catgut. 8. Care este locul de elecţie pentru ovariectomie pe cale vaginală la iapă? a) Fundul de sac dorsal al vaginului. b) Fundul de sac ventral al vaginului. c) Baza coarnelor uterine pentru fiecare ovar. d) Vârful coarnelor uterine pentru fiecare ovar. e) Peretele lateral al vaginului, bilateral. 9. Care sunt manoperele realizate pentru colpotomie în operaţia de ovariectomie la iapă? a) Aseptizarea vaginului prin lavaj cu soluţii anestezice. b) Se deschide fundul de sac ventral al vaginului în plan median . c) Prinderea ovarului în regiunea sublombară şi aducerea lui cât mai aproape de plaga vaginală. d) Extirparea ovarului prin ligatura e) Aşezarea animalului pe un plan înclinat cu trenul posterior mai ridicat pentru a preveni evisceraţia. 10.

11.

12.

13.

14.

Cum se identifică ovarele în cavitatea abdominală pentru ovariectomie la iapă? a) Sunt localizate în regiunea pelvina, au suprafaţa netedă şi se poate identifica prin palpare, fosa de ovulaţie. b) Ovarele sunt flotante în cavitatea abdominală şi suspendate, cu ligamentele ovariene de 1015 cm. c) Ligamentele ovariene nu permit aducerea ovarelor la nivelul plăgii vaginale. d) Se palpeaza ligamentul ovarian in apropierea inelului inguinal .

e) Se urmăreşte traiectul coarnelor uterine şi bursa ovariană. În ce afecţiuni este recomandată castrarea la vacă? a) La animalele folosite pentru tracţiune. b) Pentru scoaterea de la reproducţie a animalelor reformate. c) Pentru realizarea unui randament superior la sacrificare. d) Tumori ovariene . e) Pentru reducerea agresivităţii şi a altor tulburări de comportament. Care este locul de elecţie pentru ovariectomie la vacă prin colpotomie? a) Flancul drept sau stâng pentru acces abdominal. b) Fundurile de sac dorsal sau ventral ale vaginului. c) Laparotomie ventro-laterală. d) Baza coarnelor uterine . e) Fosa ischio-caudala. Ce anestezie se poate face pentru ovariectomie prin colpotomie la vacă? a) N.L.A sau narcoza b) Anestezie epidurală joasă. c) Anestezie loco-regionala. d) Tranchilizare si anestezie de contact. e) Anestezie locală prin infiltraţie. Care este locul de electie pentru extirparea ambelor ovare la vacă printr-o singura laparotomie? a) Colpotomie . b) Laparotomie în golul flancului c) Laparotomie în flancul drept d) Ovarul stâng se extirpă cu ecrasorul în interiorul cavităţii abdominale. e) În lipsa ecrasorului, ovarul stâng se extirpă printr-o nouă intervenţie peste 3-4 săptămâni în flancul stâng.

15.

175

Unde se extirpa ovarele in ovariectomia prin colpotomie la vacă? a) In cavitatea abdominala. b) In cavitatea pelvina.

c) In cavitatea vaginală. d) In cavitatea uterina. e) Asemănător cu cel de la iapă . 16. Ce indicaţii are castrarea la scroafă? a) Tumori ovariene. b) În scop economic la scrofiţe de 4-6 luni sau la scroafele reformate imediat după înţărcare. c) Piometru. d) Abcese sau necroze ovariene. e) În scop zootehnic pentru eliminarea de la reproducţie a animalelor cu defecte de conformaţie sau care nu corespund standardului rasei. 17. Ce contraindicaţii are castrarea la scroafe? a) Intarcarea. b) Gestatie. c) Proestru. d) Anestru. e) Primăvara şi vara. 18. Care este locul de elecţie pentru ovariectomie la scrofite? a) Laparotomie în flanc, bilateral, corespunzător fiecărui ovar b) Flancul stâng sau drept înapoia ultimei coaste. c) Linia albă, la 5 cm inaintea pubisului. d) La scroafele adulte, incizia peretelui abdominal se face cu 2-3 cm mai inainte si mai jos . e) Flancul stâng sau drept, la 4-5 cm sub unghiul extern al iliumului. 19. Ce anestezie se poate face pentru ovariectomie la scroafă? a) N.L.A. b) Tranchilizare. c) În general, nu se face anestezie la porc din cauza riscurilor şi a costului ridicat. d) Anestezie de contact. e) Anestezia epidurala direct pe scara. 20. Cum se patrunde in cavitatea abdominala pentru castrare la scroafă? a) Decolare . b) Dilacerare.

c) Debridare. d) Cu sonda canelata . e) Cu sonda butonata. 21. Ce contenţie recomandaţi pentru ovariectomie la scroafă? a) Decubit lateral pe un plan înclinat cu trenul posterior mai ridicat. b) Decubit dorsal pe masa de operaţie. c) Într-un jgheab, cu trenul posterior mai ridicat. d) Pe un pat improvizat de paie, acoperit cu o prelată. e) Decubit dorsal, cu membrele posterioare în extensie pentru a descoperi linia albă. 22.

Cum se identifică ovarele în cavitatea abdominală la scroafă, pentru ovariectomie?

a) Se caută ovarul în regiunea sublombară în dreptul paletei iliace . b) Este de mărimea unei migdale, cu suprafaţa neregulată . c) Consistenta crescuta, de marimea unei migdale si culoare uniforma d) Consistenţa elastică şi suprafata neteda. e) Se exteriorizează ambele ovare în plagă şi apoi se face extirparea. 23. Cum se exteriorizează ovarele pentru ovariectomie la scroafă? a) Dacă s-a prins ovarul, acesta se aduce prin alunecare fără a-l traumatiza şi se extirpa împreună cu pediculul ovarian . b) Se aduce mai întâi ovarul de pe partea inciziei abdominale, care se identifică primul, direct sau prin depănarea cornului uterin spre vârf. c) Al doilea ovar se poate prinde direct la scrofiţe sau se aduce prin depănarea coarnelor uterine pana la bifurcatie . d) Este recomandabil să se păstreze în plagă o porţiune cât mai mare din cornul uterin în timpul căutării celui de-al doilea ovar. e) Pe măsură ce se exteriorizează o porţiune din cornul uterin, cealaltă

176

parte se fixeaza pe un camp operator. 24.

a) Se retrag singure după castrare. b) Se face o incizie mai largă, favorabilă pătrunderii lejere a coarnelor uterine. c). Se face o mişcare de rotaţie cu degetul arătător în contact cu peritoneul d) Se evită dilacerarea straturilor musculare şi crearea spaţiilor în timpul laparatomiei. e) Forma conică a coarnelor uterine favorizează alunecarea lor în cavitatea abdominală.

Ce consecinţe poate să aibă spargerea unui folicul ovarian în timpul operaţiei de ovariectomie la scroafă? a) Hemoragie internă care poate să ducă la colaps circulator sau şoc traumatic. b) Poate să determine formarea unor chişti prin grefarea celulelor foliculare desprinse. c) Hematoame urmate de aderenţe peritoneale. d) Hemoragia este redusă şi nu are urmări locale sau generale. e) Durerea este mai mare, viscerele nefiind anesteziate.

28. Cum se face închiderea peretelui abdominal în operaţia de ovariectomie la scroafă daca s-au incizat straturile musculare? a) Dacă s-a pătruns prin dilacerarea straturilor musculare şi plaga este mică, se aplică numai 3-4 puncte de sutură cu aţă chirurgicală la piele. b) Se suturează planurile profunde cu fir resorbabil, iar pielea se suturează în puncte separate cu aţă chirurgicală. c) Se aplică sutură monoplană cu fir neresorbabil. d) Firele de sutură se scot după 810 zile. e) Firele de sutură cad singure după 10-14 zile.

25. Cum se deosebeşte cornul uterin faţă de o ansă intestinală în timpul explorării cavităţii abdominale pentru ovariectomie la scroafă? a) Este uniform calibrat şi congestionat b) Consistenţa este mai crescută şi se subţiază spre vârf. c) Prezintă mişcări peristaltice la atingerea cu vârful degetelor. d) Se poate exterioriza numai prin tracţiune în timp ce ansele intestinale forţează singure breşa abdominală. e) Ansele intestinale sunt mai lungi şi se găsesc mai uşor, ocupând mai mult loc în cavitatea abdominală.

29. Ce recomandări faceţi în cadrul tratamentului post-operator după ovariectomie la scroafă? a) Dietă absolută în prima săptămână. b) Nu se introduc animale castrate în boxe cu animale neoperate c) Animalele operate se introduc în boxe individuale. d) Miscare zilnica . e) Antibioticoterapie 5-6 zile postoperator.

26. Prin ce mijloace se poate asigura hemostaza pediculului ovarian în ovariectomie la scroafă? a) Fotocoagulare. b) Torsiune limitată. c) Sutura hemostatica. d) Forcipresura. e) Forcipresură şi compresiune. 27.

Cum se verifică introducerea completă a uterului în cavitatea abdominală după extirparea celui de-al doilea ovar în castrare la scroafă?

30. În ce scop se face castrarea la căţea şi la pisică? a) La cererea proprietarilor pentru înlăturarea mirosului neplăcut . b) În scop economic.

177

31.

32.

33.

34.

c) Controlul natalităţii şi reducerea incidenţei tumorilor mamare. d) În canise pentru prevenirea transmiterii unor boli veneriene. e) La femelele bătrâne. Care este locul de elecţie pentru castrare la căţea şi pisică? a) Pentru laparotomie transcostală b) Pentru laparotomie mediană ventrală preombilicală. c) Regiunea inguinală, bilateral. d) Linia albă înapoia ombilicului sau ambele flancuri în funcţie de metoda aleasă pentru operaţie.. e) Laparotomie transversa. Ce anestezie se face pentru ovariectomie la căţea şi pisică? a) Anestezie locoregională. b) Anestezie locală prin infiltraţie. c) N.L.A. sau narcoză. d) Narcomiorelaxare. e) Narcoză cu toxicitate dispersată sau balansată. Cum se identifică ovarele la pisică pentru ovariectomie? a) Ovarul nu se poate palpa direct fiind acoperit în întregime de bursa ovariană, dar se exteriorizează prin tracţiuni pe mezou şi se observă fanta de ovulaţie. b) Se poate palpa direct şi se vizualizează uşor, putându-se exterioriza. c) Se exteriorizează mai întâi coarnele uterine în totalitate şi apoi ovarele. d) Ovarele au consistenţă elastică şi se contractă la atingere. e) Se palpează mezourile şi apoi pediculul ovarian. Cum se deschide cavitatea abdominala pentru castrare la căţea şi la pisică prin laparatomie în flanc? a) Incizia cutanată în golul flancului pe o lungime de 2-3 cm înapoia ultimei coaste, oblic de sus în jos şi dinainte înapoi. b) Prin colpotomie. c) Prin dilacerare cu o pensă hemostatică.

d) Laparotomie transcostala e) Laparotomie ventro-laterala. 35. Care sunt avantajele ovariectomiei la căţea prin laparotomie mediană ventrală? a) Se previne eventraţia şi evisceraţia. b) Evită tracţiunile de mezouri. c) Operaţia este mai rapidă şi sigură. d) Se pot observa eventuale modificări uterine e) Consumul de materiale este mai redus. 36. Care sunt avantajele ovariectomiei prin laparotomie în flanc la căţea? a) Operaţia este simpla dar mai putin sigură. b) Evită tracţiunile pe mezouri. c) Evită riscul complicatiilor. d) Se pot observa eventuale modificări uterine. e) Necesită laparatomie bilaterală care se efectuează rapid, cu aceeaşi anestezie. 37. Ce accidente se pot produce în operaţia de castrare la femele? a). Evisceraţia, peritonita b) Ruperea coarnelor uterine, supuratia plagii. c) Hemoragia internă, perforarea intestinului,. d) Prolaps rectal, ocluzie intestinală, eventraţie. e) Chişti foliculari, tetanos, gangrena gazoasă, erizipel. 38. Ce complicaţii pot să apară după operaţia de castrare la femele? a) Perforarea intestinului, torsiunea uterină, volvulus. b) Decolarea peritoneului, chiştii foliculari, tetanosul. c) Hemoraţia internă, deşirarea mezourilor, şocul. d)Tromboza vaselor mezenterice, limfangite, funiculite. e) Eventraţia, evisceraţia, peritonita 39. Ce este histerotomia? a) Operaţia se efectueaza numai după epuizarea celorlalte mijloace

178

nechirurgicale. b) Este operaţia prin care se salvează fetusul in distocii. c) Operaţia mai este cunoscută sub denumirea de cezariană. d) În medicina veterinară, operaţia se face numai în scop economic, chiar şi fără motivaţie medicală. e) Este intervenţia prin care se extrage fetusul din uter pe cale chirurgicală.

d) Nu există substanţe anestezice interzise în mod explicit la rumegătoare. e) Metodele de anestezie, substanţele anestezice şi dozele se stabilesc în funcţie de tehnica chirurgicală în concordanţă cu metoda de contenţie, sincronizate, astfel încât să nu producă tulburări cardio-pulmonare la făt dacă acesta este viabil.

Care este scopul operaţiei în cezariană la vacă? a) Operaţia se practică în cazul distociilor. b) Salvarea femelei şi a fetusului. c) Salvarea femelei şi prevenirea complicaţiilor septice. d) Salvarea femelei, dacă s-au produs rupturi uterine, cu hemoragie internă şi desmorexie. e) Extragerea fetusului din uter în cazul distociilor prin monstruozităţi fetale. 41. Ce anestezie se poate folosi pentru histerotomie la vacă? a) Sunt preferate preparatele morfinice care nu traversează bariera placentară b) Numai anestezie loco-regională în flanc. c) Anestezie intravasculara. d) Narcoză, N.L.A. sau tranchilizare asociată cu analgezie loco-regională.. e) Narco-mio-relaxarea asociată cu infiltraţia pe linia de incizie. 42. Cum se aleg metodele de anestezie şi substanţele anestezice în operaţia cezariană la vacă?

43. Care este locul de elecţie pentru histerotomie prin laparatomie ventro-laterală la vacă?

40.

a) Sunt acceptate metodele de anestezie folosite şi pentru alte intervenţii chirurgicale. b) Nu se folosesc substanţe anestezice care traversează bariera hemato-encefalică. c) Sunt interzise substanţele anestezice care nu trec bariera placentară şi produc dificultăţi respiratorii la făt.

a) La un lat de palmă deasupra pliului iei, paralel cu vena mamară anterioară. b) Teşitura flancului pe o direcţie oblică dorso-ventral, cranio-caudal. c) Teşitura flancului, pe o direcţie oblică dorso-ventral, caudo-cranial. d) Sub pliul iei, la un lat de palmă de vena mamară anterioară. e) Locul de elecţie este proporţional cu talia animalului, pe partea stângă asigurând declivitate pentru drenaj. 44.

După deschiderea cavităţii abdominale pentru histerotomie la vacă prin laparotomie ventrolaterală se evidenţiază epiploonul. Cum se procedează cu acesta? a) Se incizează pe o lungime corespunzătoare plăgii abdominale. b) Se ridică deasupra plăgii abdominale. c) Se prinde marginea cranială a epiploonului şi se împinge până când depăşeşte comisura posterioară a plăgii abdominale. d) Se prinde marginea lui caudală şi se trage înainte depăşind marginea cranială a plăgii abdominale. e) Se deşiră manual, hemoragia fiind mai redusă.

45. În ce scop se face explorarea cavităţii abdominale înainte de exteriorizarea uterului şi continuarea histerotomiei la vacă?

179

a) Pentru a observa eventuale modificări ale colului uterin. b) Pentru a observa eventuale cheaguri de sânge sau lichide fetale. c) Pentru a stabili poziţia viţelului în uter. d) Pentru a determina numărul fetuşilor. e) Pentru a stabili viabilitatea fetusului în uter. 46. Ce porţiune a cornului uterin gestant se exteriorizează pentru histerotomie la vacă prin laparotomie ventro-laterală? a) Se evidenţiază porţiunea cea mai apropiată de plaga abdominală. b) Mijlocul cornului uterin gestant pentru a avea un acces mai lejer. c) Baza cornului uterin gestant. d) Vârful cornului uterin gestant. e) O porţiune în care placentoamele sunt mai rare pentru a nu fi secţionate. 47. Cum se incizează uterul în operaţia cezariană la vacă prin laparotomie ventro-laterală? a). Învelitorile fetale se incizează cu foarfeca. b) Dacă a fost secţionat un caruncul uterin, hemoragia este importantă şi se aplică imediat o ligatură la baza acestuia. c) Marginile plăgii uterine se prind în pense hemostatice (ovale sau în T) şi se ţin de către un ajutor în afara plăgii abdominale. d) Longitudinal, pe marea curbură, evitând secţionarea placentoamelor e) Se urmăreşte scurgerea lichidelor fetale în afara cavităţii abdominale. 48. Cum se face extragerea fetusului din cavitatea uterină în operaţia cezariană prin laparatomie ventrolaterală? a) Se prinde un onglon în podul palmei, se flexează membrul respectiv şi apoi se exteriorizează. Se procedează la fel şi cu membrul

opus. b) În prezentările posterioare se exteriorizează imediat şi capul viţelului şi apoi se extrage tracţionându-l de membre. c) Membrele prezentate în plagă se leagă cu frângiuţe şi se tracţionează. d) Se rupe cordonul ombilical, se ligaturează şi se înlătură mucozităţile nazale ale viţelului. e) Viţelul se extrage fără a deşira peretele uterin. 49. Cum se face sutura peretelui uterin în operaţia cezariană la vacă? a) Dacă fetusul este mort şi conţinutul uterin este septic se face sutură trietajată, cu fir neresorbabil. b) Anexele fetale se elimină pe cale vaginală, deoarece desprinderea placentoamelor necesită mult timp şi nu conferă avantaje manoperelor care urmează. c) Dacă fetusul a fost mort şi conţinutul uterin este septic se va îndepărta şi placenta împreună cu lichidele rămase. d) Cavitatea uterină se aseptizează prin lavaje abundente cu ser fiziologic călduţ şi soluţii antiseptice. e) Bietajat, cu fir resorbabil extramucos. 50. Cum se face sutura peretelui abdominal în operaţia de cezariană la vacă prin laparotomie ventrolaterală? a) Se aplică sutură monoplană Moser sau Lecène. b) Trietajat cu fir rezistent. c) Peritoneul împreună cu fascia transversă si pielea se suturează în fir continuu simplu sau întretăiat. d) Stratul musculo-aponevrotic se suturează în puncte separate simple sau de rezistenţă cu burdoneti. e) Pielea se suturează cu aţă chirurgicală groasă în "U" tip Cuneo. 51. În ce scop se face histerotomia la

180

52.

53.

54.

55.

rumegătoarele mici? a) În scop terapeutic (timpanism). b) În scop economic pentru obţinerea unor hibrizi de mare productivitate. c) În scop zootehnic pentru îmbunătăţirea standardului rasei. d) În scop economic e) În scop experimental ( Transfer de embrioni ). Ce indicaţii are histerotomia la scroafă? a) Primipare, exces de volum, animale prea grase. b) Pentru obţinerea de produşi S.P.F: în laboratoare sau ferme speciale. c) Necroze uterine, d) Hernii intraabdominale. e) La animale bătrâne, epuizate. Care este locul de elecţie pentru histerotomie la scroafă? a) Linia albă. b) Jumătatea superioară a flancului stâng. c) Jumătatea inferioară a flancului stâng. d) Sub pliul iei, paralel cu lanţul mamar. e) Golul flancului drept. Recunoaşteţi timpii operatori din operaţia cezariană la scroafă: a) Laparotomie în golul flancului stâng. b) Exteriorizarea varfului cornului uterin c) Incizia cornului uterin stâng, în apropierea bifurcaţiei, pe o lungime de 10-15 cm. d) Incizia placentelor pentru extragerea fetusilor. e) Incizia cornului uterin congener şi extragerea fetuşilor împreună cu anexele fetale. Care este locul de elecţie pentru operaţia cezariană la căţea şi la pisică? a) Linia albă înapoia ombilicului. b) Linia albă preombilical. c) Jumătatea superioară a flancului stâng.

d) Jumătatea inferioară a flancului drept. e) Flancul drept. 56. Cum se face extragerea fetuşilor din cavitatea uterină în operaţia cezariană la căţea şi la pisică? a) Fetuşii se prind cu o pensă forceps şi se extrag pe rând, fără anexele fetale. b) Se extrag fara anexele fetale fiind aduşi în dreptul plăgii uterine prin compresiuni manuale prin traversul peretelui uterin. c) Lichidele fetale se revarsă în afara cavităţii abdominale. d) În ordinea aşezării lor in uter e) Se aseptizează cavitatea uterină, se permeabilizează cervixul şi apoi se suturează plaga. 57.

Ce indicaţii are histerotomia la iapă? a) Fătări gemelare. b) Distocii prin atonie uterina . c) Torsiune uterină, prezentare transversală, moartea fetusului. d) Scurgerea prematură a lichidelor fetale. e) Gestaţie toxică. 58. Care este locul de elecţie pentru operaţia cezariană la iapă? a) Jumătatea superioară a flancului drept. b) Jumătatea inferioară a flancului drept. c) Teşitura flancului stâng. d) Linia albă. e) Golul flancului drept sau stâng. 59. Ce anestezie se face pentru operaţia cezariană la iapă? a) Anestezie epidurală lombară. b) Tranchilizare şi anestezie locoregională. c) Narcoză sau N.L.A. d) Blocaj troncular. e) Anestezie epidurală înaltă. 60. Cum se indeparteaza placenta în operaţia cezariană la iapa? a) Pe cale naturala. b) Prin dilacerare. c) Desprindere manuala.

181

d) Se introduc bujiuri spumante. e) Lavaje uterine cu substante antiseptice. 61. Care sunt cauzele complicaţiilor uterine după histerotomie? a) Acumularea secreţiilor puerperale. b) Materiale şi instrumente sterile. c) Lipsa de supraveghere şi tratamentul post-operator necorespunzător. d) Tehnica operatorie defectuoasă, manevre brutale. e) Dieta preoperatorie. 62. Cum se asigură hemostaza în ovariectomie la căţea şi pisică? a) Toessiune nelimitata. b) Torsiune limitată. c) Forcipresură şi sutură hemostatică. d) Tamponament şi preparate hemostatice. e) Prin ligatură . 63. Ce este histerectomia? a) Deschiderea uterului pentru extragerea conţinutului (fetuşi, formaţiuni tumorale, secreţii purulente). b) Deschiderea uterului pentru introducerea unor produse biologice, transfer de embrioni etc. c) Extirparea uterului. d) Scoaterea din funcţie a aparatului genital femel. e) Suprimarea activităţii uterine. 64. După calea de acces operator histerectomia poate sa fie : a) In flanc. b) Vaginală. c) Prin ligatura elastica. d) Mediana ventrala. e) Paramediană ventrală. 65. Cum se numeşte histerectomia când exprimă şi mărimea porţiunii de uter extirpată?

d) Ovariohisterectomie - se extirpă şi ovarele. e) Histerectomie totală lărgită – se extirpa si ovarele. 66.

Ce indicaţii are histerectomia abdominală la carnivore?

a) Prevenirea tumorilor mamare. b) Prolaps uterin nereductibil, metrite hemoragice. c) Nimfomanie, tumori vaginale. d) Piometru. e) Pentru evitarea sângerărilor în călduri la animalele de apartament. 67. Care este locul de elecţie pentru histerectomia abdominală la carnivore? a). Mijlocul flancului drept. b) Traiectul inguinal. c) Mijlocul flancului stâng. d) Linia albă e) Fosa ischio-caudală. 68. Ce anestezie este necesară pentru operaţia de histerectomie abdominală la carnivore? a) Blocaj troncular. b) Narcoză cu miorelaxante. c) Anestezie loco-regională. d) N.L.A. sau Narcoză e) Tranchilizare asociată cu anestezie locală. 69. Ce contenţie este necesară pentru operaţia de histerectomie abdominală la scroafa? a) Decubit dorsal pe masa de operaţie. b) Decubit dorsal pe o scara . c) Decubit lateral. d) Decubit sterno-abdominal. e) Statiune patrupodala cu trenul posterior mai ridicat. 70.

a) Totală - se îndepărtează ambele coarne uterine. b) Subtotală - se îndepărtează numai coarnele uterine. c) Parţială - interesează numai uterul, fara anexe.

Cum se realizează ligatura oviductului şi a vaselor de sânge ovariene pentru histerectomie pe cale abdominală la căţea şi pisică? a) Se ligaturează mai întâi pediculul ovarian cu fir sintetic resorbabil şi apoi vârful cornului uterin.

182

b) Se aplică o pensă hemostatică la vârful cornului uterin şi apoi o ligatură cu fir sintetic resorbabil la 1 cm spre ovar, cuprinzând şi vasele sanguine provenite din artera uterină medie şi venele satelite. c) Se ligaturează fiecare vas de sânge, inclusiv anastomozele uteroovariene. d) Se poate face sutură hemostatică la vârful cornului uterin. e) Se ligaturează numai artera uterină medie. 71. Cum se asigură hemostaza vaselor uterine în histerectomia abdominală la căţea? a) Se aplică o singură ligatură la baza cornului uterin. b) Se aplică pense hemostatice pentru hemostază preventivă şi apoi sutură de înfundare pe bontul rămas. c) Se face ligatură mediată a vaselor uterine cu fir resorbabil pe fiecare parte . d) Se aplică ligaturi duble pe pedicul şi la vârful cornului uterin după care se face secţionarea între ligaturi. e) Se folosesc pense hemostatice mari, care se menţin pe toată durata operaţiei.

uterul prin excizie cu foarfeca chirurgicală. e) Se aplică o ligatură transfixică la nivelul cervixului, iar bontul rămas se înfundă printr-o sutură în bursă. 73. Ce importanţă are sutura de înfundare a bontului restant după extirparea uterului prin laparotomie la căţea sau pisică? a) .Împiedică împerecherile nedorite după operaţie. b) Permite comunicarea cavităţii abdominale cu exteriorul c) Previne hemoragia secundară. d) Are importanţă deosebită mai ales în infecţii uterine, fiind una din cauzele peritonitei septice, cu evoluţie gravă când nu se realizează corect e) Asigură o vindecare mai rapidă. 74. Cum se realizează înfundarea bontului restant după detaşarea uterului în histerectomia pe cale abdominală daca nu au fost procese septice? a) Deasupra pensei se face o sutură bietajată extramucoasă, ex. sutura Cushing, peste care se mai aplică o sutură de înfundare. b) Pentru siguranţă, înainte de sutură se chiuretează mucoasa uterină rămasă deasupra ligaturii, se pensulează cu tinctură de iod şi apoi se închide complet. c) Se face o ligatură transfixică dublă, urmată de înfundarea marginilor cu unul din capetele firului trecut de câteva ori prin grosimea lor . d) În mod obişnuit se aplică o ligatură transfixică dublă la distanţă de 3cm pentru siguranţă. e) Dacă au fost procese septice, se suplimentează doza de antibiotic şi se asigură drenajul pe cale vaginală până la vindecare completă.

72.Cum se detaşează uterul în operaţia de histerectomie abdominală la carnivore? a) Se aplică ligaturi duble la 3 cm una de alta şi se face o secţiune cu bisturiul la baza. b) Se face sutura hemostatică tip Keller şi apoi se secţionează cu bisturiul deasupra ligaturilor. c) Se aplică două pense hemostatice la distanţă de 3 cm una de alta pe uter, după ce s-a golit de conţinut prin taxis porţiunea respectivă, apoi se face secţionarea între ele. d) După asigurarea hemostazei, prin compresiune se îndepărtează

75. La căţea, recomandăm şi extirparea ovarelor împreună cu uterul

183

(ovariohisterectomie). motivează aceasta?

Cum

se

a) Prezenţa ovarelor după histerectomie determină reacţii peritoneale b) Ovarele restante sunt funcţionale, animalul intră în călduri, manifestă sângerări vaginale, se împerechează . c) Operaţia se simplifică, fiind necesare mai puţine ligaturi. d) Evoluţia postoperatorie este mai favorabilă în lipsa estrogenilor. e) Nu sunt avantaje, în absenţa estrogenilor se manifestă tulburări de comportament. 76. Ce indicaţii are histerectomia pe cale vaginală? a) Prolaps vaginal total . b) La animalele bătrâne cu atonie uterină şi vaginală . c) Prolaps uterin total, nereductibil d) La cererea proprietarului, neavând indicaţii speciale. e) Este mai simplă, evitându-se deschiderea cavităţii abdominale. 77. La ce nivel se face sectionarea uterului pentru histerectomie pe cale vaginală? a) Intre cervix si bifurcatia uterina . b) La animalele mari, se extirpa numai cervixul si mucoasa uterina necrozata . c) Intre cervix si meatul urinar. d) Inapoia ovarelor . e) La 3 cm inaintea ligaturii . 78. Ce procedee cunoaşteţi pentru histerectomie pe cale vaginală? a) Histerectomie cu clupe.

b) Ovariohisterectomie unilaterală. c) Histerectomie inguinală. d) Histerectomie prin ligatură elastică. e) Histerectomie totala. 79. Ce se face cu bontul restant dupa extirparea uterului ? a) Se introduce un cateter până în vezica urinară. b) Se aplică un garou care se strânge puternic în 3-4 ture. c) Se face o incizie circulară a mucoasei vaginale între cervix şi meatul urinar d) Se face amputarea uterului la 5 cm de ligatură la vacă şi la 3 cm la speciile mici şi mijlocii. e) Sutura şi înfundarea acestuia în cavitatea pelvină. 80. Cum se face detasarea uterului in histerectomia prin sutura? a) Se aplatizeaza cu o pensă. b) Se face o sutură dublă tip curelar (Keller), ischemiantă, dar şi hemostatică, cu fir gros. c) Printr-o secţiune transversală la 2 cm înapoia suturii. d) Se face o sectiune transversala la 2 cm inaintea suturii e) Se detaseaza spontan prin necrobioza . 81. Ce indicaţii are histerectomia inguinală? a) Hernie inguinala. b) Prolaps uterin total, nereductibil. c) Piometru cu cervix deschis. d) La căţea şi pisică, dacă nu sunt modificări uterine. e) Nu se recomanda.

14. OPERAŢII PE ORGANELE GENITALE LA MASCUL CASTRAREA MASCULILOR Suprimarea funcţiei testiculare se practică la toate speciile de animale prin ablaţie (orhidectomie), necrobioză (se întrerupe circulaţia sanguină şi inervaţia) sau prin inhibare hormonală administrând hormoni antagonişti 184

(estrogeni). Scoaterea din funcţie a gonadelor (castrarea) produce modificări importante în conformaţia şi comportamentul animalelor respective. După rezultatele scontate, castrarea animalelor se face în unul din următoarele scopuri: 1. Economic. Animalul devine mai docil, se reduce agresivitatea, se pretează mai bine la dresaj şi pentru tracţiune. După castare, asimilează mai bine hrana, carnea obţinută prezintă calităţi organoleptice superioare (este mai fragedă şi fără miros specific la vier sau berbec). 2. Terapeutic. Orhite purulente, tumori testiculare, hipertrofii de prostată, hernii inguinos crotale etc. 3. Zootehnic. Eliminarea de la reproducţie a animalelor cu defecte de conformaţie, care nu se încadrează în standardul rasei sau care prezintă anomalii congenitale. Momentul operaţiei se stabileşte în funcţie de scopul urmărit, specia şi condiţiile de mediu etc. Castrarea în scop economic se planifică şi se pregăteşte în cadrul programului tehnologic, grupat sau individual. La porc, pentru producţia de carne se recomandă castrarea timpurie sau imediat după reformare de la reproducţie. Pentru tracţiune, animalele se castrează la o vârstă care să permită consolidarea osaturii şi masei musculare. Se castrează numai animalele sănătoase, evitându-se perioadele cu temperaturi excesive (prea frig sau prea cald). Se recomandă castrările grupate, programate dimineaţa, înaintea altor acţiuni sanitar veterinare, iar animalele se pregătesc corespunzător (igienă, dietă). Castrarea în scop zootehnic se efectuează înainte de maturitatea sexuală, indiferent de destinaţia ulterioară a animalului. Castrările pentru dirijarea natalităţii şi a reproducţiei (însămânţări artificiale etc.) se fac înaintea constituirii turmelor pentru păşune sau a loturilor în stabulaţie liberă. În scop terapeutic, operaţia poate să aibă caracter de urgenţă şi se execută imediat, asigurând condiţii pentru desfăşurarea intervenţiei, dacă nu sunt restricţii de altă natură (boli febrile, carantină etc.). 15.1. CASTRAREA PRIN ABLAŢIA TESTICULELOR Orhidectomia Extirparea testiculelor (orhidectomia) se face pe cale chirurgicală prin incizia burselor testiculare sau prin excizarea lor parţială sau totală. Castrarea prin incizia burselor testiculare se face la toate speciile de animale, iar excizia parţială sau totală a acestora se poate realiza numai la animalele cu bursele complet detaşate şi cordon testicular lung (rumegătoare). 185

Incizia burselor testiculare poate să intereseze numai scrotumul şi dartosul, iar celuloasa se dilacerează (testicul acoperit) sau se incizează şi fibroasa cu teaca vaginală (testicul descoperit). Fiecare dintre aceste metode prezintă avantaje şi dezavantaje hotărâtoare în alegerea celei care oferă cele mai bune condiţii pentru operator şi evoluţia postoperatorie. Castrarea cu testicul acoperit. Testiculul şi cordonul rămân acoperite în teaca vaginală care se izolează prin dilacerare până la inelul inguinal inferior. Manopera este traumatizantă şi necesită un efort deosebit mai ales la animalele adulte cu testicul voluminos şi cremaster puternic (armăsar, vier). Prin castrarea cu testicul acoperit se închide complet comunicarea cu cavitatea abdominală, reducând riscul peritonitei sau al evisceraţiei. Dilacerarea este uşurată dacă se foloseşte un câmp steril, iar testiculul se prinde într-o pensă cu gheare (Bilroth). O bună anestezie cu relaxarea muşchiului cremaster uşurează această manoperă. Castrarea cu testicul descoperit. Se incizează toate învelitorile într-o singură lovitură de bisturiu, iar testiculul se eliberează spontan fără nici un efort din partea operatorului. Pensa de castrare se aplică direct pe cordon, iar teaca vaginală şi fibroasa rămân, producând reacţii inflamatorii puternice din cauza unei bogate reţele limfatice. Traiectul inguinal rămîne deschis, menţinînd riscul infecţiei şi evisceraţiei. Castrarea prin excizia burselor testiculare se face prin secţionarea unei rondele în partea cea mai declivă a pungii scrotale sau prin incizia liniară paralelă cu rafeul şi apoi excizia cu foarfeca a porţiunii dintre cele două incizii cu rafeul median şi septumul interdartoic. Această metodă asigură un drenaj foarte bun, reducând riscul funiculitei de castraţie. Castrarea cu ablaţia burselor testiculare se face prin incizia acestora la bază în formă de "felie de pepene" şi sutură cutanată după castrare. Prezintă avantajul reducerii riscului contaminării plăgii de castrare. Asigurarea hemostazei Unul din cele mai mari riscuri în castrarea prin ablaţia testiculelor îl reprezintă hemoragia, astfel încât hemostaza reprezintă un obiectiv principal în desfăşurarea operaţiei şi se poate realiza prin mai multe mijloace: angiotripsie, torsiune, ligatură. Angiotripsia: Se realizează cu ajutorul penselor de castrare (emasculatoare) aplicate direct pe cordonul testicular după izolarea acestuia. Strivirea vaselor împreună cu ţesuturile perivasculare se produce la 2-3 niveluri şi prin menţinerea pensei de castrare 5-15 minute se formează un trombus suficient de rezistent. Castrarea cu ajutorul clupelor se foloseşte mai rar, mai ales la animalele cu inel inguinal larg sau după hernia inguino-scrotală la armăsar. Strivirea cordonului se face cu ajutorul a două piese de lemn (clupe) strânse la extremităţi. Se realizează o hemostază foarte bună, dar întârzie cicatrizarea şi 186

favorizează supuraţia. Ligatura cordonului testicular. Se face o ligatură transfixică cu fir rezistent şi bine tolerat. Cordonul testicular este secţionat la 1-2 cm sub ligatură. Unele specii tolerează bine şi firele sintetice neresorbabile (rumegătoare, porc). Firul de catgut este riscant, deoarece se îngroaşă când se îmbibă cu secreţii şi se slăbeşte ligatura sau cedează producând hemoragii secundare cu urmări grave. Torsiunea. Se foloseşte la animalele mici (cotoi, iepure, vieruş) şi se realizează cu două pense hemostatice (Kocher). O pensă dreaptă se aplică pe cordonul testicular pentru a-l fixa, iar cealaltă, curbă, se prinde la 1-2 cm deasupra şi se răsuceşte până la desprinderea testiculului. La animalele mari ( armasar, taur ), se poate face torsiune nelimitata pana la detasarea completa a testiculului. Se pot folosi mijloace mecanice pentru realizarea torsiunii ( Henderson Castration Tools ). CASTRAREA PRIN NECROBIOZA TESTICULELOR Strivirea cordonului testicular se face prin traversul pielii cu ajutorul unor pense speciale (Burdizzo, Eschino-Eschini) sau cu inele elastice. Testiculele rămân în bursele lor, dar întreruperea circulaţiei sanguine şi inervaţiei determină un proces de necrobioză şi înlocuirea lor cu un ţesut fibros. În cazul inelelor elastice se întrerupe complet circulaţia sanguină şi la nivelul burselor care se necrozează şi cad împreună cu testiculele şi inelul elastic după 10-12 zile de la aplicare. Metoda se foloseşte la berbecuţi în prima săptămână de viaţă. Pentru boii de muncă se foloseşte şi bisturnajul care constă în torsiunea nelimitată a testiculului în burse după ruperea ligamentului testicular tot transcutanat. Metoda este empirică şi nesigură, fiind necesară repetarea manoperei de răsucire.

CASTRAREA VIERILOR Indicaţii: castrarea vierilor se face în scop economic pentru îmbunătăţirea calităţilor organoleptice ale cărnii şi a randamentului de utilizare a hranei. La vierii adulţi, castrarea se face cu cel puţin 30 de zile înainte de sacrificare pentru eliminarea completă a mirosului specific. Nu se admite sacrificarea pentru consum a vierilor necastraţi. În scop terapeutic, vierii se castrează la orice vârstă în boli cu localizare la nivel testicular (orhiepididimită, bruceloză) sau pentru prevenirea transmiterii unor boli congenitale (hernii, atrezii). În mod obişnuit, castrasea se practică la purcei înainte de înţărcare (2-3 săptămâni), la vieruşi (34 luni), la adulţi, la orice vârstă, cu 4-6 săptămâni înainte de sacrificare. Castrarea purceilor înainte de înţărcare Se practică mai ales în fermele mari de creştere a porcilor, animalele se 187

contenţionează uşor şi se vindecă repede. Operaţia se planifică astfel încât să nu coincidă cu perioada de înţărcare sau alte surse de stres. Se practică metoda de castrare cu testicul acoperit. Instrumentar: pentru diereză, emasculator mic. Contenţie: pe o masă, animalul este ţinut în poziţie dorsală de către un ajutor, care fixează câte un biped lateral într-o mână. Membrul anterior de fiecare parte se poziţionează în afară, pentru ca onglonul corespunzător să nu se plaseze deasupra regiunii inguinale în timpul operaţiei. Anestezie: locală pe liniile de incizie şi pe cordoanele testiculare. Loc de elecţie: regiunea scrotală, paralel cu rafeul median sau înaintea scrotului, pe linia mediană. Tehnica operatorie: A. 1. Incizia scrotului şi dartosului în partea inferioară a burselor cât mai decliv. Mărimea inciziei trebuie să fie egală cu diametrul longitudinal al testiculului. 2. Dilacerarea ţesutului conjunctiv şi evidenţierea testiculului acoperit de teaca vaginală împreună cu cordonul testicular. 3. Extirparea testiculului cu emasculatorul simplu sau prin torsiune limitată. După extirpare, pensa fixată pe cordon se menţine 2-3 minute şi apoi se desprinde uşor, fără să se smulgă. B.1. Incizie cutanată la baza scrotului în partea anterioară, de 3-4 cm. 2. Se strânge scrotul cu două degete şi se exprimă testiculele pe rând în plagă, se tracţionează cu cealaltă mână şi se rupe ligamentul testicular. 3. Extirparea testiculelor se face prin torsiune limitată sau cu emasculatorul simplu, separat pe fiecare cordon. Se poate face strivirea ambelor cordoane testiculare în aceeaşi pensă, dar există riscul unor mici hemoragii după separarea lor. Postoperator, de obicei nu se acordă îngrijiri speciale, dar verificarea plăgilor de castrare, toaleta şi dezinfecţia lor sunt recomandabile. Castrarea vieruşilor de 3-4 luni Este vârsta cea mai recomandată, deoarece se manifestă deja dimorfismul sexual cu raze osoase mai lungi şi contenţia se face uşor. Se practică mai ales în gospodăriile individuale sau în fermele mici. Anestezia şi contenţia sunt asemănătoare cu cele indicate la castrarea purceilor. Pentru simplificarea şi uşurarea contenţiei, se recomandă aplicarea unor frânghiuţe care se răsucesc în jurul antebraţului şi gambei, pe fiecare parte şi se strâng într-un laţ simplu care se poate dezlega uşor la sfârşitul operaţiei. Metoda de castrare este asemănătoare, tot cu testicul acoperit, dar cu precauţii mai mari privind asepsia, dieta şi îngrijirile postoperatorii. Tehnica operatorie: 1. Fixarea ambelor testicule cu mâna stângă prin apăsare dinainte spre înapoi. 2. Incizia scrotodartoică la 1-2 cm de rafeul median, paralel cu acesta pe convexitatea maximă a fiecărui testicul. Bisturiul se fixează bine şi se apasă 188

uniform, realizând câte o singură incizie, uniformă, pentru fiecare testicul. 3. Exteriorizarea testiculelor se face uşor prin apăsare la bază şi apoi se fixează fiecare într-o mână şi se dilacerează printr-o singură apăsare cu o compresă sterilă sau cu un câmp operator steril. 4. Strivirea cordonului pentru hemostază şi secţionarea acestuia. Se aplică pensa de castrare cât mai sus pe cordon, acesta fiind ţinut întins. Emasculatorul este strâns de către un ajutor după ce a fost verificată aşezarea corectă (deasupra plexului pampiniform şi a ganglionului testicular). Extirparea testiculelor se poate face şi prin torsiune limitată, cu pense hemostatice mai mari, ligatură sau prin aplicarea unei pense Reimers pe ambele cordoane răsucite. Unii practicieni preferă o singură incizie sacroto-dartoică şi apoi perforează cu o foarfecă sau cu o pensă septumul interdartoic, aplicând emasculatorul odată pe ambele cordoane. Metoda este expeditivă şi se reduce riscul de contaminare, fiind o singură plagă, dar se face control obligatoriu la 24 de ore pentru a verifica drenajul plăgii. 5. Verificarea plăgilor de castrare se face cu degetul sau cu o pensă. Dacă incizia nu a fost suficient de joasă şi se păstrează un fund de sac, se măreşte incizia prin secţionare cu foarfeca 1-2 cm în partea anterioară. Tratamentul postoperator este igieno-dietetic şi antiseptic. Animalele se introduc în boxe curate, fără umezeală, grupând numai animale operate sau individual. Seroprevenţia antitetanică este indicată mai ales dacă au fost semnalate cazuri de tetanos sau există şi cabaline în gospodărie. Castrarea vierilor adulţi Testiculele la vier sunt voluminoase, cordoanele groase, iar muşchiul cremaster este bine reprezentat. În lipsa unei anestezii corespunzătoare, izolarea testiculului se face cu dificultate, pe lângă efortul considerabil, ţesuturile sunt traumatizate mai mult prin dilacerare. Celuloasa este groasă şi densă, necesită disecţie sau secţionarea cu foarfeca a unor bride şi mai ales a ligamentului testicular. Instrumentar: pentru incizie şi hemostază, emasculator, pense cu gheare. Anestezie: NLA sau tranchilizare şi anestezie locală pe linia de incizie şi pe cordon. Blocajul nervilor inguinali se va face prin infiltraţie circulară pe cordon, care se identifică uşor prin palpare, cât mai aproape de inelul inguinal inferior. Contenţie: Animalul se fixează în decubit dorsal, membrele fiind imobilizate cu frânghii în bipede, în "buchet" sau individual. Se poate confecţiona un jgheab, iar în ferme se foloseşte un dispozitiv metalic basculant. Tehnica operatorie: Există mai multe metode folosite în practică, fiecare operator o alege pe aceea care se pretează la momentul respectiv, în funcţie de condiţiile specifice, dotare şi îndemânare. A. Castrarea prin ablaţie cu testicul acoperit 1. Fixarea testiculului şi incizia burselor. Fiecare testicul se împinge dinainte spre înapoi şi se incizează scrotumul şi dartosul pe convexitatea maximă, folosind testiculul ca suport. Dacă se pot fixa ambele testicule, este 189

mai bine să se facă ambele incizii scrotale având un control mai bun asupra direcţiei. Recomandăm incizii largi, care să depăşească testiculul la polul cranial. Inciziile prea mici nu avantajează chirurgul şi nici evoluţia postoperatorie în castrarea la vier. 2. Izolarea testiculului. Se incizează şi celuloasa, cu grijă pentru a nu secţiona teaca fibroasă şi se dilacerează prin apăsare pe părţile laterale cu un câmp operator. Manopera este uşurată dacă se fixează testiculul cu o pensă Bilroth, iar bridele şi ligamentul testicular sunt secţionate cu foarfeca. Dacă s-a deschis sacul vaginal din neatenţie, acesta se suturează cu aţă sau se prind marginile în două pense hemostatice care apoi se încrucişează, uşurând imobilizarea testiculului. 3. Torsiunea cordonului testicular. Această manoperă se face pentru aducerea conului vascular în partea posterioară unde braţele pensei de castrare strâng mai bine. În acest scop, testiculul se răsuceşte cu 1800, se fixează în această poziţie, iar cordonul testicular se trece între degetele arătător şi mijlociu, palma fiind orientată spre testicul. Aceasta se deplasează spre inelul inguinal pentru a permite aplicarea pensei de castrare cât mai sus pe cordon, protejând marginea plăgii scrotale pentru a nu fi prinsă între braţele pensei. 4. Aplicarea pensei de castrare. Pensa de castrare (Reimers, Serra) se aşază corect pe cordon şi se strânge printr-o singură apăsare continuă a braţelor care se fixează în cremalieră. Nu se admite deschiderea şi reaşezarea pensei pe cordon în altă poziţie, deoarece unele vase şi cremasterul sunt secţionate la prima strângere a pensei şi apoi se retrag, schimbând raporturile dintre ele. Pensele de castrare au braţele elastice şi continuă strângerea după fixarea în cremalieră. Pensa de castrare se menţine 3-5 minute pe fiecare cordon. Este mai bine să se lucreze cu două pense de castrare aplicate câte una pe fiecare cordon testicular. Astfel se scurtează durata operaţiei şi poziţia nefiziologică a animalului contenţionat. Hemostaza se poate realiza şi prin ligatură transfixică pe cordon, cu fir resorbabil, rezistent. Cordonul testicular este secţionat apoi la 2-3 cm deasupra ligaturii spre testicul. 5. Ridicarea pensei. Braţele pensei se deschid uşor, astfel încât cordonul să nu se smulgă dintre braţele pensei de castrare. Dacă animalul se mişcă, se aşteaptă până se linişteşte şi apoi se continuă operaţia. 6. Se verifică plaga, se taie cu foarfeca franjurile din celuloasă, dacă sunt prea lungi (mai mult de 3-4 cm). 7. Se desfac legăturile de contenţie, se face un masaj al extremităţilor membrelor pentru restabilirea circulaţiei sanguine şi apoi se aşază animalul pentru a se deplasa singur. Postoperator, se recomandă tratament igieno-dietetic, ser antitetanic. Nu se introduc, după castrare, în boxe cu vieri necastraţi. B. Castrarea vierilor cu sutura burselor Metoda se practică la vierii de talie mare, prezintă avantajul unei desfăşurări mai rapide şi reducerea perioadei de vindecare. Procedeul de castrare este cu testicul descoperit urmat de sutura burselor, 190

monoplan în puncte separate. 1. Incizia tuturor straturilor (scrot, dartos, fascia Cowper şi teaca vaginală paralel cu rafeul pe o lungime mai mică de 50% faţă de metoda precedentă, urmată de exteriorizarea spontană a testiculului. 2. Se izolează testiculul prin secţionarea ligamentului şi a mezoului vascular. 3. Se ligaturează cordonul sau se aplică o pensă de castrare ca în metoda precedentă. 4. Sutura plăgii în puncte separate cu fir gros, neresorbabil, trecut prin toate straturile. Se procedează în mod asemănător cu celălalt testicul sau se efectuează alternativ fiecare manoperă pentru fiecare testicul (incizii, izolare, hemostază, detaşare, sutură). Se poate face o singură incizie scrotală pentru ambele testicule, urmată de separarea lor, la polul anterior. B. CASTRAREA VIERILOR PIN ACCES INGUINAL Prezintă avantajul unei protecţii mai bune a plăgii, fără contact cu aşternutul sau pardoseala când animalul se culcă. Contenţia: decubit dorsal, cu membrele posterioare trase înapoi pentru a descoperi regiunea inguinală. Anestezia, instrumentarul şi pregătirea preoperatorie sunt asemănătoare cu metodele precedente. Loc de elecţie: regiunea inguinală corespunzătoare fiecărui testicul. Tehnica operatorie: 1. Incizia pielii şi a fasciei pe o direcţie oblică deasupra inelului inguinal inferior. 2. Izolarea testiculului şi a cordonului. Se dilacerează ţesutul adipos şi se izolează mai întâi cordonul împreună cu teaca vaginală. Testiculul se împinge cu mâna spre înainte şi se exteriorizează prin plaga cutanată, apoi se incizează ligamentul cozii epididimului. 3. Extirparea testiculului asigurând hemostaza prin angiotripsie sau ligatură. 4. Ridicarea pensei şi verificarea plăgii care rămâne deschisă. CASTRAREA ARMĂSARILOR Indicaţii: În mod curent, operaţia se face în scop economic pentru animale de tracţiune, primăvara şi toamna. Animalele din rasele de talie mică se castrează la vârsta de doi ani, iar cele din rase grele după această vârstă. După castrare, se încetineşte dezvoltarea masei musculare şi a razelor osoase cu implicaţii directe asupra capacităţii productive. Castrarea terapeutică se practică în momentul impus de evoluţia bolii (orhită, hernie inguinoscrotală etc.). 191

La armăsar, castrarea se face prin metode sângeroase, ablaţia testiculului făcându-se cu pensele de castrare Reimers, Serra şi mai rar prin ligatură, pe animalul contenţionat în decubit sau în sprijin patrupodal. Castrarea este o acţiune de mare răspundere pentru m edicul veterinar, presupune o bună organizare, cu ajutoare bine instruite, pentru a se feri de accidente animalul care se operează (mai ales rasele de sport), dar şi personalul ajutător. Se operează numai animale sănătoase, pregătite corespunzător (dietă, igienă corporală etc.), de preferat dimineaţa pentru a fi urmărite până seara. 1. Castrarea armăsarilor în poziţie culcată Anestezie: NLA sau narcoză. În condiţii de teren, este preferată neuroplegia, asociată cu anestezie locală pe linia de incizie şi pe cordon. Contenţie: Animalul este aşezat în poziţie decubitală stânga, cu membrele imobilizate în funcţie de metoda de trântire aplicată, dar membrul drept posterior se leagă separat, astfel încât să descopere cât mai mult regiunea inguino-scrotală. Tehnica operatorie: 1. Imobilizarea testiculului în burse. Cordonul testicular este mai lung decât la vier şi cremasterul foarte puternic, dar o bună anestezie îl relaxează şi se imobilizează uşor prin strângerea scrotului cu o singură mână la bază. Scrotul, foarte subţire, devine lucios, observându-se rafeul median şi vasele de sânge superficiale. Operatorul este aşezat în dreptul crupei, sprijinindu-se uşor pe aceasta. 2. Incizia sacului scroto-dartoic. Se prinde bisturiul în mâna dreaptă ca un arcuş de vioară, făcând sprijin cu degetul mare pe testiculul de deasupra. Bisturiul se trece uşor într-o mişcare de basculare printr-o apăsare uniformă şi continuă paralel cu rafeul median pe locul de convexitate maximă. Recomandăm efectuarea ambelor incizii din această poziţie, având un foarte bun suport. 3. Izolarea testiculului. Se prinde mai întâi testiculul de dedesubt cu mâna stângă, eventual într-o pensă cu gheare (Bilroth), iar cu mâna dreaptă se dilacerează printr-o apăsare fermă, inclusiv pe cordon, cât mai aproape de inelul inguinal inferior folosind un câmp operator steril. 4. Aplicarea pensei de castrare şi ablaţia testiculului. Operatorul prinde testiculul stâng în mâna dreaptă, îl răsuceşte cu 1800 şi ţine cordonul întins. Cordonul testicular este trecut printre degetele arătător şi mijlociu ale mâinii stângi care apasă plaga scrotală spre inelul inguinal inferior, permiţând ajutorului să aplice pensa de castrare cât mai sus pe cordon şi să prevină strivirea altor ţesuturi între braţele pensei. Se procedează în mod asemănător şi cu al doilea cordon testicular dacă avem două emasculatoare şi apoi se detaşează ambele testicule, iar pensele se ţin de către un ajutor pentru a nu aluneca în timpul unor mişcări bruşte ale animalului. Dacă se lucrează cu o singură pensă de castrare, extirparea testiculelor se face pe rând, începând cu cel de deasupra. În primul caz, prezenţa pensei de castrare îngreunează aplicarea celei de a doua pe cordonul de dedesubt. Pensele se strâng până la ultimul dinte 192

într-o singură apăsare continuă şi se ţin 3-5 minute. La animalele bătrâne sau care au efectuat monte, pensele se menţin 7-10 minute pe fiecare cordon. La unii armăsari se constată existenţa unui lichid în teaca vaginală şi în acest caz, pensele de castrare se ţin 10-15 minute sau se aplică ligatură pe cordon cu fir gros, tolerabil, rezistent (Dexon, Vicryl) care se ancorează la inelul inguinal după torsionarea completă a cordoanelor testiculare pe fiecare parte. 5. Ridicarea pensei. Se strâng braţele şi se desface cremaliera, apoi se îndepărtează uşor, iar cordonul se retrage singur. Se verifică plăgile de castrare, hemostaza pe cordon şi în burse, iar franjurile rămase din celuloasă se scurtează. Se adminstrează ser antitetanic. La măgar, cordonul testicular este scurt şi gros, iar vasele de sânge din bursele testiculare se prezintă ca nişte adevărate cordoane sinuoase. Postoperator, se leagă coada animalului, iar tratamentul local se limitează la toaleta zilnică şi eventual îndepărtarea crustelor şi a insectelor hematofage. Animalul nu se deplasează în următoarele două ore, dar în zilele următoare se recomandă plimbarea zilnică progresivă, dimineaţa şi seara. Aceasta favorizează resorbţia exsudatelor, micşorarea edemului şi prevenirea complicaţiilor septice. 2. Castrarea armăsarilor în poziţie patrupodală Indicaţii: Se recomandă la animalele de mare valoare, de talie foarte mare, animale de sport, eliminând traumatismele şi riscul contenţiei. Metoda asigură o evoluţie postoperatorie bună, dar costul operaţiei este mai ridicat din cauza anesteziei. Instrumentar: pentru incizie, hemostază şi două emasculatoare. Preanestezie: Atropină 1‰ - 0,2 ml/100 kg. Anestezie: min. 0 - Xilazină 1 mg/kg i.m. min. 10 - Domosedan 0,2 ml/100 kg i.v. min. 15 - Ketamină 1-2 mg/kg. i.v. În momentul administrării Domosedanului, animalul este adus în locul unde se execută operaţia şi nu se mai deplasează. La animalele retive care nu permit abordarea sau atingerea regiunii inguinale fără anestezie, nu se poate aplica această metodă, deoarece unele manopere (spălare, dezinfecţie, infiltraţia cordonului şi a liniei de incizie cu xilină 1-2%) se fac înaintea administrării Domosedanului, astfel încât perioada de anestezie maximă a formulei aplicate (15-20 minute) să coincidă cu operaţia propriu-zisă. Există şi alte formule anestezice (NLA sau neuroplegie asociată cu anestezie locală şi pe cordon) compatibile cu poziţia patrupodală. Ex. Rompun + Acepromazină + Thorbugezic. Contenţie: În travaliu sau lângă un perete. Membrul stâng posterior este prins într-o platlonjă la jumătatea metatarsului şi se trage uşor înapoia liniei de aplomb descoperind regiunea inguinală pentru acces pe partea stângă. Tehnica operatorie: Intervenţia chirurgicală începe în momentul în care anestezia a atins nivelul maxim de sedare şi analgezie, iar cordoanele testiculare 193

sunt relaxate. 1. Se prind bursele testiculare cu mâna stângă şi se strâng la bază. Testiculele sunt forţate să întindă scrotumul care se orientează cu partea cea mai declivă spre operator. 2. Incizia completă a învelitorilor, inclusiv teaca vaginală, succesiv pentru ambele testicule, paralel cu rafeul median. 3. Izolarea cordoanelor testiculare. După incizia burselor, testiculul cade sub nivelul inciziei scrotale fără a fi tracţionat. Se incizează ligamentul cozii epididimului pentru fiecare testicul şi apoi se aplică pensele de castrare pe fiecare cordon. Prin această metodă (testicul descoperit) cordonul este mai subţire şi se poate folosi un emasculator simplu. 4. Toaleta plăgilor de castrare se face cu o foarfecă mare, bine ascuţită, excizând franjurile celuloasei şi cât mai mult din teaca vaginală. Tratamentul postoperator se aseamănă cu metoda de castrare în poziţie decubitală, dar necesită o supraveghere mai atentă în prima zi din cauza comunicării directe cu cavitatea abdominală. Animalul nu se plimbă în prima zi, dar nu este lăsat să se culce, deşi manifestă această tendinţă din cauza anesteziei. Prin administrarea antisedanului se scurtează durata perioadei de revenire la starea de vigilitate, dar se va aprecia dacă este necesară pentru a evita agitaţia animalului generatoare de accidente. 15.5 CASTRAREA TAURILOR Taurii se castrează în scop economic, pentru formarea boilor de tracţiune, în scop terapeutic şi zootehnic. Pentru muncă, tăuraşii se castrează la vârsta de 12-18 luni, când scheletul este bine dezvoltat. Castrarea tăuraşilor destinaţi producţiei de carne nu se recomandă, deoarece dimorfismul sexual este în favoarea masculului în privinţa razelor osoase şi a masei musculare, iar sub aspect calitativ, diferenţele nu sunt semnificative. În îngrăşătorii, unii tăuraşi sunt agitaţi, îşi manifestă instinctul genezic mai intens şi, în acest caz, randamentul utilizării hranei este diminuat, motivând castarea. În scop zootehnic, tăuraşii se castrează înainte de constituirea turmelor, pentru a preveni monta naturală. În cazul unor afecţiuni testiculare, castrarea se face la orice vârstă, prin ablaţie, iar în scop economic sau zootehnic, suprimarea funcţiei testiculare se poate face şi prin metode nesângeroase. 1. Castrarea taurilor prin strivirea percutanată a cordonului testicular, cu pensa Burdizzo Această metodă este cel mai des folosită în practică la această specie datorită uşurinţei intervenţiei, cu efort redus şi riscuri minime. Cordonul testicular este lung şi se poate lucra în condiţii optime, eşecurile sunt rare şi se pot remedia uşor printr-o nouă intervenţie. Instrumentar: pensă Burdizzo cu stop-cordon. 194

Anestezie: NLA sau tranchilizare cu blocaj pe cordon deasupra locului de strivire şi infiltraţie subcutanată pe locurile de aplicare a pensei. Contenţie: decubit lateral sau în sprijin patrupodal, cu membrele posterioare puţin depărtate. În poziţie culcată, membrele posterioare se aduc spre înainte şi se leagă separat cu frânghii. Tehnica: 1. Prinderea cordonului testicular se face cu mâna şi se fixează într-un pliu cutanat lateral. Pentru taurii mai în vârstă se poate folosi şi un cleşte fixator de cordon pentru siguranţă. 2. Aplicarea pensei Burdizzo pe un cordon. Această manoperă este efectuată de către un ajutor care strânge braţele pensei la locul indicat de operator, după ce acesta verifică dacă toate componentele cordonului sunt cuprinse între suprafeţele de strivire ale pensei. După strângere, pensa este ţinută pe loc 20-30 de secunde şi se verifică din nou dacă s-a aplicat corect, prin palpare şi se identifică zona de întrerupere a cordonului. Se coboară pensa spre testicul 2-3 cm şi se mai aplică o dată în aceleaşi condiţii, iar amprenta cutanată să fie paralelă cu prima şi cât mai lateral. 3. Aplicarea pensei pe cordonul testicular congener şi strivirea se realizează în mod asemănător, dar cu liniile de strivire la alte niveluri, având grijă să rămână la mijloc o zonă cutanată fără strivire, prin care să se asigure irigarea sanguină a sacului scrotal pentru a nu se necroza. 4. Pensularea cu tinctură de iod a zonelor cutanate strivite, pentru a preveni complicaţiile septice. Postoperator se constată un edem al învelitorilor testiculare. Acesta se reduce după 8-12 zile mai ales dacă animalul este plimbat zilnic şi rămâne o reacţie tisulară la locul de aplicare a pensei care persistă câteva luni. Necrobioza testiculară se produce în 3-4 luni după care se mai observă doar un nodul scleros, aderent la peretele tecii vaginale. 2. Castrarea taurilor prin ablaţia testiculelor Această metodă se poate aplica în aceleaşi condiţii cu cea descrisă la armăsar, cu deosebirea că, la această specie, riscul evisceraţiei prin traiectul inguinal şi al peritonitei este mai redus, datorită unui inel inguinal superior mai mic şi a traiectului inguinal mai îngust. Este mai laborioasă decât strivirea percutanată a cordonului testicular, dar prezintă avantajele unui efect mai rapid şi sigur, iar în cazul unor procese patologice testiculare (tumori, orhiepididimite) rămâne singura modalitate de tratament recomandat. Instrumentar: pentru diereză şi hemostază, pensă de castrare sau material pentru ligatură pe cordonul spermatic. Contenţie: decubit lateral drept cu membrul posterior de deasupra adus înainte şi fixat pentru descoperirea cât mai lejeră a regiunii scrotale. Membrul posterior, situat dedesubt, se flexează mai puţin pentru a nu mări presiunea abdominală, mai ales la animalele adulte. Anestezie: NLA sau tranchilizare combinată cu anestezie loco-regională. 195

Tehnica operatorie: 1. Incizia burselor. La taur este mai avantajoasă castrarea cu testicul descoperit, deoarece o incizie corectă asigură un bun drenaj: *79 incizia paralelă cu refeul median pentru fiecare testicul la partea cea mai declivă; *80 incizia pe partea anterioară de la jumătatea pungii scrotale şi continuată paralel cu rafeul; *81 o singură incizie perpendiculară cu rafeul, pentru ambele testicule în punctul cel mai decliv; *82 excizia fundului burselor testiculare cu bisturiul sau cu foarfeca. 2. Extirparea testiculelor. Se poate folosi pensa Reimers, Serra, Sand pentru castrare cu testicul acoperit sau emasculatorul simplu pentru metoda cu testicul descoperit. De asemenea, se poate aplica ligatura pe cordon pentru oricare metodă în lipsa penselor de castrare. Postoperator, se recomandă tratamentul local, plimbarea şi controlul zilnic până la vindecare completă, ţinând cont de lungimea burselor şi a riscurilor mai mari de contaminare (animalele stau mai mult culcate, iar plaga ajunge în contact cu aşternutul murdar).

15.6. CASTRAREA BERBECILOR ŞI A ŢAPILOR La aceste specii, castrarea tineretului supus îngrăşării nu este economică, dar masculii reformaţi, după sezonul de împerechere, nu se pot da în consum din cauza mirosului specific. Batalizarea asigură avantaje economice pentru producţia de carne şi lână, atât din punct de vedere cantitativ, cât şi calitativ. Caracteristicile anatomotopografice ale testiculelor la rumegătoarele mici sunt asemănătoare cu cele cunoscute la taurine, astfel încât şi metodele de castrare sunt asemănătoare. Riscurile unor complicaţii septice sunt mai mari şi sunt mai frecvente accidentele prin şoc traumatic sau anestezic. 1. Castrarea berbecilor şi ţapilor prin metoda nesângeroasă Contenţie: decubit dorsal cu membrele ţinute de către un ajutor în bipede laterale sau ridicarea animalului de antebraţe, fixarea cu trenul posterior pe sol, iar ajutorul, stând pe scaun, ţine corpul animalului între genunchi. Instrumentar: pensa Burdizzo cu stopcordon mică sau mijlocie. Tehnica chirurgicala : 1. Prinderea şi fixarea unui cordon testicular într-un pliu lateral scrotodartoic. 2. Strivirea percutanată a cordonului prin aplicarea pensei de către un ajutor. Pensa este aplicată de două ori pe acelaşi cordon la distanţă de 2-3 cm. Prima strivire este mai aproape ce inelul inguinal inferior, iar a doua spre testicul. Se procedează la fel pentru cordonul opus, cu menţiunea ca liniile de strivire să fie plasate cât mai lateral şi intercalate pentru a nu se produce gangrena burselor. La berbecuţi, este suficientă o singură aplicare a pensei pe 196

fiecare cordon şi se ridică după 5-10 secunde. La berbecii adulţi, cordonul este mai gros şi se menţine pensa 20-30 de secunde, după ce s-a strâns şi apoi se ridică. 3. Se pensulează cu tinctură de iod liniile de strivire cutanată după ce s-a verificat corectitudinea aplicării pensei. 2. Castrarea berbecilor prin ablaţia testiculelor Se recomandă castrarea cu testicul acoperit, iar secţionarea cordonului se face cât mai aproape de inelul inguinal inferior. Instrumentar: pentru incizie, hemostază şi sutură. Anestezie: narcoză, NLA sau tranchilizare asociată cu anestezie locoregională (pe cordon şi pe linia de incizie scroto-dartoică). Contenţie: decubit dorsal pe masă, cu membrele imobilizate în bipede laterale. Tehnica operatorie: 1. Evidenţierea testiculelor acoperite de teaca vaginală. • secţionarea pungilor scrotale în partea cea mai declivă, paralel cu rafeul median; • secţionarea burselor pe faţa anterioară pe direcţia cordonului care este întins prin fixarea testiculului în fundul sacului scrotal. Incizia se continuă la partea cea mai declivă paralel cu rafeul; • secţionarea burselor în apropierea inelului inguinal inferior, urmată de ablaţia lor împreună cu testiculele. 2. Izolarea testiculelor se face prin dilacerare, în condiţii de asepsie severă. Dacă s-a făcut incizia la bază, învelitorile se tracţionează descoperind cordoanele parţial şi se asigură hemostaza prin ligatură pe vasele de sânge subcutanate. 3. Ablaţia testiculelor se face cu ajutorul penselor de castrare sau prin secţionare cu foarfeca după asigurarea hemostazei prin ligatură pe cordon cu fir sintetic resorbabil sau catgut cromat. 4. Sutura marginilor plăgii cu aţă chirurgicală în puncte separate, dacă s-a făcut ablaţia burselor. La celelalte metode se verifică hemostaza şi se asigură drenajul liber. Postoperator, se previne infecţia locală şi se scot firele cutanate după 1012 zile, dacă s-a aplicat metoda cu ablaţia burselor. În acest caz, vindecarea fără complicaţii este mai sigură, deoarece rezultă o singură plagă suturată, care nu mai este expusă contaminării. 3. Castrarea mieilor prin constricţie elastică În prima săptămână de viaţă, mieii se pot castra prin aplicarea unor inele de cauciuc la baza pungilor scrotale, cât mai aproape de inelele inguinale. După toaleta regiunii, dezinfecţie şi anestezie locală, se aplică inelul elastic cu ajutorul unui cleşte special (elastrator) . Testiculele suferă un proces de necroză uscată şi se detaşează singure împreună cu bursele testiculare şi inelul de cauciuc după 1-2 săptămâni. 197

15.7. CASTRAREA CÂINELUI Indicaţii: orhite cronice, plăgi, tumori testiculare, hipertrofii de prostată, după extirparea prostatei, criptorhidie sau pentru controlul reproducţiei (eliminarea de la împerechere a indivizilor care nu corespund standardului unei rase, suprapopulaţie canină), reducerea agresivităţii etc. Instrumentar: pentru diereză, hemostază şi sutură. Anestezie: narcoză sau NLA. Pentru micşorarea riscurilor şi a preţului operaţiei se poate face anestezie generală de bază, asociată cu anestezie locoregională. Contenţie: decubit dorsal pe masa de operaţie, cu membrele fixate lateral. Tehnica operatorie: 1. Incizia scrotodartoică paralelă cu rafeul median pentru fiecare testicul. Se mai practică şi o singură incizie cutanată mediană prescrotală, urmată de incizia dartosului separat pentru fiecare testicul. 2. Evidenţierea testiculului din burse. Se face prin dilacerare, iar după eliberarea din ţesutul conjunctiv al fasciei Cowper, cordonul se alungeşte, permiţând extirparea foarte sus. Nu este permisă prezenţa cordonului testicular peste nivelul plăgii cutanate după castrare. Castrarea printr-o singură incizie cutanată prescrotală este mai expeditivă şi puţin traumatizantă. În acest caz, după o incizie mediană de 3-4 cm se aduc testiculele pe rând în dreptul plăgii cutanate, prin taxis şi se mai face câte o incizie dartoică. Se continuă izolarea testiculului prin dilacerare, ligamentul se rupe sau se va secţiona la animalele bătrâne. Recomandăm izolarea ambelor testicule şi ablaţia lor aproape concomitent, după asigurarea hemostazei prin ligatură sau torsiune limitată. 3. Ligatura cordonului testicular. Se face o ligatură transfixică pe cordon cu fir sintetic resorbabil sau catgut cromat. Catgutul simplu este riscant, deoarece se îmbibă cu secreţii, se îngroaşă iar ligatura se slăbeşte, putându-se produce hemoragii secundare. La animalele tinere, hemostaza se poate asigura şi cu pense de castrare sau prin torsiune limitată. 4. Extirparea testiculelor. Deasupra ligaturilor (spre testicul) se aplică o pensă hemostatică la 1 cm, secţionând apoi cu foarfeca sau bisturiul lângă ea. Dacă se torsionează, pensa fixă nu se ridică imediat pentru a nu risca o hemoragie determinată de creşterea presiunii sanguine şi vasodilataţiei periferice produse de anestezie. 5. Sutura plăgilor scrotale în puncte separate simple sau în "U", pentru a evita smulgerea ligaturii de pe cordon de către animalul operat. Acesta fiind preocupat de toaleta proprie, trage firele şi deschide plaga, deoarece nu se poate proteja un timp îndelungat prin pansament. Se poate aplica un colier la gât sau o botniţă. Firele se scot după 8-10 zile. 198

15.8. CASTRARA COTOIULUI Indicaţii: în scop terapeutic, castrarea la cotoi are aceleaşi indicaţii cu cele menţionate la câine, la care se adaugă şi cererea proprietarului, în cazul celor care stau în apartament şi îşi marchează teritoriul cu jeturi de urină cu miros neplăcut şi persistent sau pentru reducerea agresivităţii. Instrumentar: pentru incizie, hemostază şi sutură Anestezie: NLA sau narcoză. Contenţie: decubit dorsal sau lateral pe masa de operaţie. După instalarea anesteziei, regiunea testiculară se depilează prin smulgerea părului care se desprinde foarte uşor fără altă pregătire, după care se aplică o soluţie dezinfectantă neiritantă (betadină, clorhexidină etc.). Tehnica operatorie: La cotoi, se face castrarea cu testicul acoperit, fără sutura burselor 1. Se fixează ambele testicule între degetele mare şi arătător ale mâinii stângi prin apăsare la baza scrotului. 2. Se fac două incizii paralele cu rafeul median pe convexitatea celor două testicule care servesc ca suport. 3. Izolarea testiculelor se face cu ajutorul a două pense hemostatice. Se fixează testiculul cu o pensă (Kocher), iar cu cealaltă se dilacerează ţesutul conjunctiv eliberând şi cordonul cât mai sus. 4. Ligatura cordonului. Se aplică o ligatură pe cordonul testicular cu Vicryl sau Dexon 3/0 sau cu catgut cromat 2/0. La cei bătrâni, se poate face o ligatură transfixică, după care se aplică o pensă hemostatică deasupra ligaturii (spre testicul) la 1 cm. Până la vârsta de un an, este suficientă torsiunea limitată pentru hemostază. 4. Secţionarea cordonului testicular deasupra pensei hemostatice se face cu foarfeca sau prin torsiune limitată, iar pensa fixă nu se deschide imediat la cotoii cu cordoane testiculare mai groase. 5. Se verifică retragerea cordonului după ridicarea pensei, tracţionând uşor marginea plăgilor scrotale. Hemostaza vaselor spermatice se mai poate realiza şi prin înnodarea cordonului testicular cu ajutorul unui portac subţire sau cu o pensă hemostatică Pean. Pentru aceasta, după izolarea testiculului acoperit de teaca vaginală, aceasta se deşiră cu pensa hemostatică în dreptul cordonului care se alungeşte suficient pentru efectuarea unui nod simplu după care este secţionat la 1 cm spre testicul sau se torsionează între două pense hemostatice.

15.9. CASTRAREA LA IEPUROI Castrarea la iepure se face în scop economic, la vârsta de 3-4 luni. Animalele devin mai liniştite, consumă hrana şi o asimilează mai bine, carnea 199

este mai fragedă şi gustoasă, nu se mai bat, masculii pot fi crescuţi în grupuri mai mari. Crescând în greutate, blana este mai mare şi uniformă. Testiculele sunt alungite, cremasterul este foarte puternic, iar testiculele sunt retrase complet în traiectul inguinal. Scrotul este subţire, iar testiculele se exteriorizează uşor prin masaj abdominal. Instrumentarul, anestezia şi contenţia sunt asemănătoare cu cele menţionate la cotoi. Tehnica operatorie: Incizia scrotodartoică se face după imobilizarea separată a fiecărui testicul prin apăsare pe traiectul inguinal. Izolarea testiculului, hemostaza şi extirparea sunt asemănătoare cu cele prezentate la cotoi, dar se pot aplica 2-3 puncte de sutură. Postoperator, se controlează plăgile de castrare, eventual se curăţă, vindecarea producându-se în 5-7 zile.

15.10. CASTRARA ANIMALELOR CRIPTORHIDE Criptorhidia este o afecţiune congenitală, manifestată prin dereglarea migraţiei testiculare. Aceasta poate să fie inguinală (incompletă) sau abdominală (adevărată), unilaterală sau bilaterală. Se întâlneşte la toate speciile, extirparea testiculelor ectopice făcându-se în scop economic sau pentru prevenirea transmiterii la descendenţi (animalele monorhide se pot reproduce). Testiculul ectopic este azoosperm, dar virilitatea este crescută printr-o producţie mai mare de testosteron. La carnivore, se mai adaugă şi riscul unor degenerări neoplazice. Operaţia de criptorhidectomie se programează la o vârstă cât mai timpurie, chiar înainte de apariţia maturităţii sexuale, deoarece tratamentele hormonale sau chirurgicale de stimulare a migrării testiculare sau aducerea lor în poziţie anatomică nu se justifică din punct de vedere economic sau medical. Alegerea căii de acces către testiculul ectopic se face numai după localizarea exactă a acestuia prin examen clinic, ecografic etc., sub anestezie generală şi pregătire preoperatorie corespunzătoare la toate speciile. 1. Operaţia în criptorhidia inguinală Testiculul ectopic se găseşte în apropierea inelului inguinal inferior, uneori superficial, putându-se palpa uşor, alteori este ascuns sub fascia femurală şi chiar în triunghiul femural sau în traiectul inguinal. Dacă nu se poate localiza prin palpare, se extirpă testiculul coborât normal, iar celălalt se aşteaptă câteva săptămâni sau luni când ar putea să migreze sau măcar să poată fi localizat pe traiectul extraabdominal. Operaţia se aseamănă cu castrarea obişnuită, cu deosebirea că incizia cutanată se face în dreptul testiculului ectopic care de obicei are toate componentele macroscopice mai puţin dezvoltate. 2. Operaţia în criptorhidia abdominală 200

Testiculul ectopic se găseşte în cavitatea abdominală, flotant printre ansele intestinale sau fixat lângă inelul inguinal superior, epididimul este sinuos şi liber, canalul deferent, mezoul şi ligamentul sunt prezente şi păstrează legătura între ele. Exteriorizarea testiculului se face prin laparotomie, iar extirparea acestuia împreună cu epididimul se face cu pensa de castrare, cu ecrasorul Chassaignac sau prin ligatură. Instrumentar: pentru incizie, hemostază şi sutură, la care se adaugă pensele de castrare, iar la cal se pooate folosi ecrasorul. Anestezie generală în funcţie de specie, astfel încât să permită laparotomia în flanc sau pe linia albă. Vierul se poate contenţiona pe masa de operaţie sau pe scară ca în castrarea la scroafă, iar armăsarii criptorhizi se contenţionează în poziţie patrupodală sau culcat pe patul de operaţie. Tehnica operatorie: 1. Laparotomia 2. Explorarea cavităţii abdominale, identificarea testiculului ectopic şi aducerea lui cât mai aproape de nivelul plăgii abdominale. Pentru aceasta, recomandăm laparotomia în flanc, înaintea proiecţiei inelului inguinal superior după regulile cunoscute şi începerea explorării cavităţii abdominale de la acest nivel. 3. Extirparea testiculului ectopic. Se aduce în plagă testiculul împreună cu anexele sale (epididim, mezou, ligament) şi se ligaturează, se torsionează sau se extirpă cu ecrasorul, dacă nu se poate exterioriza. 4. Închiderea plăgii abdominale. După accesul prin flanc, în criptorhidiile abdominale bilaterale este necesară o nouă intervenţie, imediată la speciile mici şi mijlocii, rar la cal, după 30 de zile. Tratamentul postoperator este cel indicat pentru intervenţii pe cavitatea abdominală. 15.11. ACCIDENTE ŞI COMPLICAŢII ÎN CASTRARE LA MASCULI Cu excepţia castrărilor efectuate în scop terapeutic, se operează animale sănătoase, intervenţiile se planifică şi se organizează astfel încât rareori se produc accidente sau complicaţii, dar când apar, acestea pot compromite rezultatul sau se pot termina cu moartea animalului. Cauzele sunt multiple şi trebuie îndepărtate cât mai repede, iar accidentele sau complicaţiile se pot remedia printr-o nouă intervenţie, bineînţeles cu alte costuri. Accidente intraoperatorii sau în legătură nemijlocită cu operaţia: fracturi ale membrelor sau ale coloanei vertebrale, hemoragii, evisceraţii, prolaps rectal, contuzii etc. Complicaţii postoperatorii: edem traumatic, funiculita, supuraţia plăgii, gangrena traumatică, peritonita, tetanosul. 201

15.12. CHESTIONAR 1. Cum se poate suprima funcţia testiculară la animale? a) Prin inhibare neuronala . b) Prin necroliza . c) Prin ablaţie testiculara d) Prin cancerizare. e) Prin epuizare fizică şi senilitate. 2. Scoaterea din funcţie a testiculelor (castrarea) produce modificări importante în comportamentul şi conformaţia animalelor. În ce scop se face castrarea la masculi?

3.

a) Economic (masculi incercatori ). b) Terapeutic (afectiuni tumorale ). c) Zootehnic ( standardizare ). d) Preventiv ( boli transmisibile ) . e) Pentru selecţie ( performante sportive ). Care sunt efectele scontate la castrarea masculilor în scop economic? a) Scade forta musculara şi se reduce agresivitatea . b) Creste raportul grasime/carne in carcasa . c) Carnea obţinută prezintă calităţi organoleptice superioare (este mai fragedă şi fără miros specific la vier sau berbec). d) Se opreşte creşterea şi animalul consumă hrană mai puţină. e) Se elimină de la reproducţie animalele care nu se încadrează în standardul rasei.

4. În ce afecţiuni se face castrarea la masculi? a) Orhite traumatice. b) Inflamaţii ale furoului şi penisului. c) Gangrenă gazoasă şi tetanos. d) Tumori testiculare, hipertrofii de prostată. e) Hernii inguinale . 5. Pentru ce se castrează masculii în scop zootehnic? a Pentru obtinerea de animale azoosperme .

b) Sunt scoase de la reproducţie animalele care prezintă boli cu transmitere prin împerechere naturală. c) Pentru înlocuirea montei naturale cu însămânţarea artificială în fermele de selecţie. d) Se elimină de la reproducţie animalele care prezintă defecte de conformaţie sau care nu se încadrează în standardul rasei. e) Pentru reducerea agresivităţii 6. Cum se alege varsta optima pentru castrare la porc ? a) Uneori operaţia are caracter de urgenţă şi se execută imediat, dacă nu sunt restricţii de altă natură (boli febrile, carantină etc.). b) Se castrează la o vârstă care asigura consolidarea osaturii şi a masei musculare. c) Se castrează numai animale sănătoase, evitându-se perioadele cu temperaturi excesive (prea frig sau prea cald). d) Se recomandă castrările grupate, programate dimineaţa, înaintea altor acţiuni sanitar-veterinare. e) Se recomandă castrarea timpurie sau imediat după reformare de la reproducţie. 7. Când se efectuează castrarea în scop zootehnic la masculi? a) După încheierea perioadei de reproducţie. b) Castrările pentru dirijarea natalităţii se fac înaintea constituirii turmelor pentru păşune sau a loturilor pentru stabulaţie liberă. c) Când se formează loturile în fermele de îngrăşare. d) Înainte de maturitatea sexuală, indiferent de destinaţia ulterioară a animalului. e) Când se constată că sperma nu mai întruneşte condiţiile de calitate

202

pentru însămânţări pentru montă.

artificiale

sau

8. Care sunt metodele de castrare prin ablaţia testiculelor în funcţie de bursele testiculare incizate? a) Cu testicul acoperit: se incizează scrotumul şi dartosul iar teaca vaginala se dilacereaza. b) Cu testicul descoperit: se incizează scrotumul, dartosul şi fibroasa . c) Castrarea cu excizia burselor testiculare se pretează la rumegătoarele mici. d) Castrarea cu clupe se pretează la animalele cu inel inguinal larg. e) Castrarea cu acces inguinal 9. Ce avantaje prezintă castrarea cu testicul acoperit? a) Se poate aplica mai uşor pensa de castrare. b) Dilacerarea este mai uşoară dacă se foloseşte un câmp steril, iar testiculul se prinde într-o pensă cu gheare. c) O bună anestezie cu relaxarea muşchiului cremaster uşurează dilacerarea testiculului. d) Se închide complet comunicarea cu cavitatea abdominală, reducând riscul peritonitei şi al evisceraţiei e) Se poate asigura un drenaj mai bun al plăgii de castrare. 10. Care sunt dezavantajele castrării cu testicul acoperit? a) Testiculul şi cordonul rămân acoperite în teaca vaginală care se izolează prin dilacerare până la inelul inguinal inferior. b) Manopera este traumatizantă şi necesită un efort deosebit, mai ales la animalele adulte, cu testicul voluminos şi cremaster puternic (vier, armăsar). c) Nu se produc funiculite de castraţie. d) Se previne edemul burselor şi al furoului după operaţie. e) Prezintă avantajul reducerii riscului contaminării plăgii de

castrare. 11. Care sunt avantajele castrării cu testicul descoperit? a) Pensa de castrare se aplică direct pe cordon, iar teaca vaginală şi fibroasa rămân neizolate. b) Se realizeaza un drenaj mai bun datorită unei reţele limfatice bogate în teaca fibroasă. c) Operaţia este mai rapidă, testiculul se eliberează spontan, fără efort din partea operatorului. d) Traiectul inguinal rămâne deschis, favorizând drenajul. e) Reduce riscul funiculitei şi al peritonitei. 12. Ce avantaj prezintă castrarea cu ablaţia burselor testiculare? a) Este mai expeditivă. b) Se poate aplica orice metodă pentru hemostază. c) Se pot asigura mai uşor îngrijirile postoperatorii. d) Reduce riscul contaminării plăgii de castrare . e) Traumatismul operator este mai mic. 13. Unul din cele mai mari riscuri în castrarea prin ablaţia testiculelor îl reprezintă hemoragia, astfel încât hemostaza reprezintă un obiectiv principal în desfăşurarea operaţiei. Care sunt mijloacele uzuale de realizare a hemostazei în castrare la masculi? a) Forcipresura. b) Ligatura canalului ependimar. c) Angiorafia. d) Angiotripsia. e) Strivirea liniară. 14. Prin ce mijloace se realizează angiotripsia în castrare la masculi? a) Ligatura transfixica. b) Cu ajutorul inelelor elastice. c) Cu ajutorul penselor hemostatice. d) Cu ajutorul emasculatoarelor. e) Cu pensa Flessa. 15. Ce fel de ligatură se aplică în castrare la mascul? a) Ligatură elastică.

203

b) Ligatură mediată pe cordonul testicular. c) Limitata, cu doua pense hemostatice. d) Ligatură transfixică. e) Ligatură trietajată. 16. La ce animale este indicată torsiunea limitată în castrare la mascul? a) La animale mici . b) La rumegătoare. c) La animalele care prezintă cordon testicular lung. d) La animale tinere. e) La animalele bătrâne. 17. Cum se face castrarea prin necrobioza testiculelor? a) Strivirea cordonului testicular prin traversul pielii b). Prin torsiunea limitată . c) Cu ajutorul clupelor. d) Cu ajutorul agrafelor de castrare. e) Prin constricţie elastică. 18. În ce scop se face în mod obişnuit castrarea vierilor? a) La vierii adulţi, castrarea este obligatorie, fiind interzisă sacrificarea animalelor necastrate. b) În scop economic. c) La mistreţ, castrarea se face imediat după sacrificare, pentru îndepărtarea mirosului specific. d) Pentru prevenirea montei naturale. e) Pentru combaterea unor boli cu transmitere sexuala. 19. La ce vârstă se castrează in mod obisnuit purceii? a) Cu cel puţin 30 de zile înainte de sacrificare. b) În scop terapeutic, castrarea se face la orice vârstă . c) Inainte de înţărcare (2-3 saptamani ). d) Dupa intarcare, la 3-4 luni. e) Imediat după naştere. 20. Care este metoda de castrare obişnuită folosită la vier? a) Prin ligatura cordoanelor testiculare b) Cu testicul descoperit.

c) Cu ablaţia burselor. d) Cu testicul acoperit.. e) Cu pensa Burdizzo. 21. Cum se face contenţia purceilor pentru castrare? a) Decubit dorsal, în bipede anterior şi posterior. b) Pe o masă, animalul fiind ţinut de catre un ajutor în poziţie dorsală, fixând membrele în bipede laterale c) Într-un jgheab, cu membrele fixate individual. d) Pe o scară, cu membrele posterioare legate separat. e) Decubit dorsal, intr-un dispozitiv metalic basculant. 22. Ce anestezie se face pentru castrarea purceilor înainte de înţărcare? a) Nu este necesara. b) Narcoză sau N.L.A. c) Tranchilizare şi blocaj pe cordonul testicular. d) Locală pe liniile de incizie şi pe cordoanele testiculare. e) Electronarcoză. 23. Care este metoda uzuală de extirpare a testiculelor pentru castrare la purcei? a) Ligatură transfixică. b) Torsiune nelimitată. c) Cu pensa Reimers. d) Cu emasculatorul simplu sau prin torsiune limitată. e) Cu pensa Burdizzo. 24. Cum se face exteriorizarea testiculelor in castrare la vieruşi ? a) Incizia scroto-dartoică, la 1-2 cm de rafeul median b) Apăsare la bază şi dilacerare. c) Strivirea cordonului testicular şi secţionarea acestuia. d) Exteriorizarea se face spontan prin apasare la baza. e) Tractiuni moderate . 25. Cum se face strivirea cordonului testicular pentru hemostază în castrare la vieruşi? a) Se aplică pensa de castrare cât mai aproape de testicul .

204

b) Emasculatorul este strâns de catre un ajutor deasupra ganglionului testicular. c) Extirparea testiculelor se poate face şi prin torsiune limitată . d) Ligatura transfixica. e) Forcipresura. 26. Ce dificultăţi suplimentare prezintă castrarea vierilor adulţi în comparaţie cu tineretul porcin?

e) Castrarea prin incizie transversală pe rafeul median. 30. Cum se strange pensa pentru castrarea vierilor adulţi ?

a) Testiculele sunt voluminoase, iar muşchiul cremaster este puternic. b) Teaca vaginala este aderenta la fibroasa . c) Ganglionul testicular este gros şi nu se poate rupe cu mâna. d) Testiculele sunt mari, iar cordonul testicular este mai lung e) Prin torsiunea cordonului testicular se poate asigura hemostaza. 27. De ce este necesara torsiunea cordonului testicular la castrarea vierilor adulţi? a) Cordonul testicular se rasuceste cu 180 grade b) Se poate face torsiune limitata. c) Nu este necesara. d) Se aduce conul vascular in partea posterioara. e) Pentru izolare completa. 28. Cum se realizează contenţia pentru castrarea vierilor adulţi? a) Pe masa de operatie, cu trenul posterior mai ridicat . b) Decubit dorsal, membrele fiind imobilizate cu frânghii în bipede, în "buchet" sau individual. c) Imobilizare in bipede laterale . d) Nu există reguli prestabilite pentru contenţie în castrare la vier. e) Decubit dorsal, cu membrele fixate individual pe scara .

31. Cum se izolează testiculul dacă s-a incizat şi teaca vaginală din neatenţie la castrarea vierului prin metoda cu testicul acoperit?

29. Ce metode se folosesc pentru castrarea vierilor adulţi? a) Castrarea prin acces median. b) Castrarea cu ablatia burselor. c) Castrarea prin ablaţie cu testicul acoperit. d) Castrarea prin ablatie cu testicul descoperit.

a) Dupa izolarea testiculului. b) Dupa torsiunea cordonului testicular. c) Dupa aplicarea pe cordon . d) Printr-o singura apasare . e) Prin apasare in doi timpi.

a) Sacul vaginal (teaca fibroasă) se suturează in puncte separate cu fir resorbabil şi apoi se izoleaza. b) Se prind marginile inciziei tecii fibroase cu două pense hemostatice care se încrucişează şi apoi se dilacerează. c) Se continuă operaţia pentru castrare cu testicul descoperit. d) Se izoleaza separat teaca fibroasă. e) Se indeparteaza odata ci testiculul . 32.

Pentru ce se face torsiunea cordonului testicular cu 1800 în castrare la vier?

a) Se izolează mai bine cordonul testicular. b) Pentru a se putea aplica pensa de castrare. c) Pentru a preveni eventraţia şi evisceraţia. d) Pentru aducerea conului vascular în partea posterioară unde braţele pensei de castrare strâng mai bine. e) Se poate observa plexul pampinform şi ganglionul testicular. 33. Cum se aplică pensa de castrare pe cordonul testicular la vier? a) Pensa de castrare se menţine 3-5 minute pe fiecare cordon. b) Dacă nu s-a aşezat corect, se deschide, se reaşază în altă poziţie şi se strânge.

205

c) Se aşază corect pe cordon şi se strânge printr-o singură apăsare continuă a braţelor care se fixează în cremalieră. d) Dacă se folosesc două pense de castrare aplicate câte una pe fiecare cordon, se scurtează durata operaţiei. e) Se strange progresiv, deasupra ganglionului testicular si apoi se completeaza strangerea printr-o noua aplicare . 34. Ce avantaje prezintă castrarea vierilor de talie mare prin metoda cu sutura burselor? a) Sutura burselor previne evisceraţia. b) Se pot folosi pensele de castrare. c) Împiedică pătrunderea microbilor spre cavitatea abdominală. d) Operaţia se desfăşoară mai repede şi reduce perioada de vindecare. e) Metoda se aplică în cazul herniei inguino-scrotale. 35. Care este principiul metodei de castrare cu sutura burselor la vierii de talie foarte mare? a) Se aplică la vierii criptorhizi. b) Se face castrarea în mod obişnuit, dar se suturează bursele pentru a preveni supuraţia. c) Se fixează cordonul testicular prin sutură la traiectul inguinal. d) Se face castrarea cu testicul descoperit, urmată de sutura burselor. e) Este o metodă simplă sigură şi rapidă. 36. Ce avantaj prezintă castrarea vierilor prin acces inguinal? a) Este mai rapidă şi sigură. b) Este singura metodă care se poate aplica în hernia inguinoscrotală. c) Se asigură un control mai riguros al hemostazei. d) Se asigură o protecţie mai bună a plăgii fără contact cu aşternutul sau pardoseala, când animalul se culcă.

e) Nu necesită instrumente speciale. 37. In ce scop se face castrarea armasarilor ? a) In scop economic . b) Pentru valorificare prin abator. c) Pentru sport. d) Asimileaza mai bine hrana. e) Pentru scoaterea de la reproductie. 38. Cum se face contenţia pentru castrarea armăsarilor în poziţie culcată? a) Animalul este aşezat în poziţie decubitală pe partea stângă cu membrul drept posterior legat separat . b) Decubit costo-abdominal cu trenul posterior mai ridicat, iar membrele posterioare se leagă separat. c) Membrele anterioare se leagă împreună cu o frânghie, iar cele posterioare, separat. d) În funcţie de metoda aleasă pentru trântire, membrele posterioare se leagă separat, iar cele anterioare se leaga in „ 8 „. e) După trântire, membrele posterioare se leagă astfel încât să descopere regiunea inguinală separat, pentru fiecare testicul. 39. Cum se face imobilizarea testiculelor în burse pentru castrarea armăsarului în poziţie culcată? a) Testiculele se imobilizează succesiv şi apoi se îndepărtează. b) Se împing testiculele dinainte spre înapoi cu o mână şi se fixează cu cealaltă. c) Se poate folosi un dispozitiv special pentru imobilizarea testiculului şi fixarea cordonului. d) Se strânge scrotul cu o singură mână la bază, iar testiculele sunt împinse în fundul sacului scrotal. e) Testiculele se împing împreună de un ajutor spre înainte în partea cea mai declivă a sacului scrotal şi se exteriorizează pe rând.

206

40. Unde se face incizia sacului scrotodartoic pentru castrare la armăsar în poziţie culcată? a) Se prinde bisturiul în mâna dreaptă ca un arcuş de vioară, făcând sprijin cu degetul mare pe testiculul de deasupra. b) Paralel cu rafeul median c) Din poziţie dorsala se efectuează şi a doua incizie după care începe izolarea testiculelor şi a cordoanelor. d) Se poate face o singură incizie transversala pentru ambele testicule urmată de izolarea acestora pe rând. e) Deasupra rafeului madian. 41. Cum se face izolarea testiculului pentru castrarea armăsarului în poziţie culcată? a) Se prinde mai întâi testiculul de dedesubt si se dilacereaza cu mana b) Se dilacerează printr-o apăsare fermă, folosind un câmp de operaţie . c) Se izolează testiculele pe rând, mai întâi cel de deasupra şi se extirpă în aceeaşi ordine. d) Se recomandă izolarea ambelor cordoane testiculare şi se aplică o singură pensă de castrare . e) Testiculele se îndepărtează pe rând, parcurgând toţi timpii operatori: incizie, izolare, ablaţie, pentru a evita incidentele intraoperatorii, începând cu testiculul de deasupra.

pensei. d) Se aplică mai intai o pensă de castrare pe cordonul de deasupra si apoi pe cel stang. e) Dacă nu avem pense de castrare se poate face ligatură pe cordon cu fir gros rezistent. 43. Cum se procedează dacă se constată existenţa unui lichid în teaca vaginală la armăsar, când se castrează în poziţie decubitală? a) Pensa de castrare se ţine mai mult (10-15 minute). b) Se aplică o ligatură pe cordon, cu ata chirurgicala groasa care se ancorează la marginea inelului inguinal . c) Cordonul testicular alunecă uşor dintre braţele pensei pentru a nu produce hemoragie. d) Animalul se plimbă zilnic pentru reducerea edemului. e) Animalul se ţine în repaus, pe aşternut curat şi se hrăneşte cu furaje de bună calitate. 44. Ce avantaje prezintă castrarea armăsarilor în poziţie patrupodală? a) Anestezia este sigură chiar dacă prezintă costuri mai ridicate b) Nu mai este necesara supravegherea postoperatorie . c) Se previne hemoragia şi complicaţiile septice. d) Se elimină traumatismele şi riscurile de contenţie . e) Cordoanele testiculare sunt relaxate şi se poate face castrarea cu testicul descoperit.

42. Cum se aplică emasculatorul în operaţia de castrare în poziţie culcată la armăsar? a) Operatorul prinde testiculul stâng în mâna dreaptă (animalul fiind contenţionat pe partea stângă) şi îl răsuceşte cu 1800 b) Cordonul testicular este trecut printre degetele arătător şi mijlociu ale mâinii stângi care apasă plaga scrotală spre inelul inguinal inferior. c) Un ajutor aplică pensa de castrare cât mai sus pe cordon, fără să strivească alte ţesuturi între braţele

45. Ce formule anestezice compatibile cu staţiunea patrupodală se pot folosi pentru castrare la armăsar în poziţie patrupodală? a). Cloral Hidrat + Epontol b) Combelen + Ketamină + Tiopental. c) Xilaxină + Domosedan + Ketamină . d) Rompun + Acepromazină + Xilazina.

207

e) Equinthesin + Avertină. 46. Cum se incizeaza bursele testiculare pentru castrarea armăsarilor în poziţie patrupodală? a) Se prind bursele testiculare cu mâna stângă şi se strâng. Testiculele sunt forţate să întindă scrotumul care se orientează cu partea cea mai declivă spre operator. b) Se face incizia completă a învelitorilor, inclusiv teaca vaginală succesiv pentru ambele testicule . c) După incizia burselor, testiculul cade sub nivelul inciziei scrotale ( testicul acoperit ) fără a fi tracţionat. d) Se incizeaza pe rand, paralel cu rafeul median si apoi se excizeaza . e) Se face o butoniera care se largeste pe sonda canelata. 47. Cum se face contenţia pentru castrarea armăsarilor în poziţie patrupodală? a) În travaliu sau lângă un perete. b) Membrul stâng posterior este prins într-o platlonjă la jumătatea metatarsului şi se trage uşor înaintea liniei de aplomb . c) În travaliu, imobilizat în chingi pentru a nu se ridica în timpul operaţiei. d) Pe masa de operatie, cu membrele imobilizate cu platlonje . e) Animalul este contenţionat în picioare scoţând din sprijin membrul stâng posterior. 48. În ce scop se castrează taurii? a) În scop economic. b) Terapeutic, pentru prevenirea bolilor cu transmitere prin montă. c) Zootehnic, înainte de constituirea turmelor, pentru cresterea productiei de carne si pentru eliminarea de la reproducţie a celor care nu corespund standardului rasei. d) În îngrăşătorii, la tăuraşii

destinaţi producţiei de carne pentru eliminarea mirosului specific. e) La taurii reformaţi, destinaţi producţiei de carne. 49. Prin ce metode nesangeroase putem face castrarea taurilor? a) Cu excizia burselor testiculare. b) Prin ablaţia testiculelor cu pensa Reimers. c) Strivirea percutanată a cordonului testicular cu pensa Burdizzo d) Prin extirpara unei porţiuni din canalul deferent sau din coada epididimului. e) Prin criptorhidie abdominală provocată. 50. Ce anestezie este necesară pentru castrarea taurilor prin strivirea percutanată a cordonului testicular? a.) NLA si tranchilizare cu blocaj pe cordon deasupra locului de strivire si infiltratie subcutanata pe locurile de aplicare a pensei . b) NLA sau tranchilizare cu blocaj pe cordon deasupra locului de strivire şi infiltraţie subcutanată pe locurile de aplicare a pensei c) Narcoză cu miorelaxare. d) Tranchilizare şi anestezie locală pe linia de incizie. e) Contenţie chimică şi tranchilizare. 51. Ce contenţie se face pentru castrarea taurilor cu pensa Burdizzo? a) Decubit lateral, cu membrele posterioare aduse spre înainte şi legate separat cu frânghii. b) În sprijin patrupodal, cu membrele posterioare puţin depărtate. c) Decubit dorsal cu membrele posterioare depărtate lateral. d) Decubit lateral cu membrele posterioare imobilizate caudal. e) Poziţie patrupodală cu trenul posterior mai ridicat. 52. Cum se realizează prinderea cordonului testicular pentru castrare cu pensa Burdizzo?

208

a) Un ajutor strânge braţele pensei Burdizzo la locul indicat de operator după ce verifică dacă toate componentele cordonului sunt cuprinse între braţele de strivire ale pensei. b) Cu mâna şi se fixează într-un pliu cutanat lateral. c) După strângere, pensa este ţinută pe loc si se verifică dacă s-a aplicat corect, prin palpare. d) Se prinde automat printr-un dispozitiv numit stop-cordon . e) La taurii mai in varsta se poate folosi clestele stop-cordon. 53. Cum se aplică pensa Burdizzo pe cordonul testicular congener la taur? a) Cat mai aproape de inelul inguinal superior. b) Pensa Burdizzo se poate aplica o singură dată pe ambele cordoane testiculare. c) La alte niveluri, lăsând la mijloc o zonă cutanată fără strivire . d) Cat mai aproape de inelul inguinal inferior. e) La acelasi nivel. 54. Ce avantaje prezintă castrarea taurilor prin ablaţia testiculelor faţă de strivirea percutanată a cordonului? a) Riscul evisceraţiei este mai redus datorită unui inel inguinal superior mai mic. b) Efectul este mai sigur. c) În cazul unor procese patologice testiculare (tumori, orhiepididimite), rămâne singura modalitate de tratament recomandat. d) Metoda este mai laborioasă, dar se poate aplica în condiţii de teren. e) Efort redus si riscuri minime . 55.Cum se face contenţia pentru castrare prin ablaţia testiculelor la tauri? a) .Poziţie patrupodală, membrele posterioare depărtate.

cu

b) Membrul posterior situat dedesubt nu se flexează . c) Decubit dorsal, cu membrele posterioare în extensie. d) Decubit lateral drept cu membrul posterior de deasupra adus înainte e) Decubit lateral, cu membrele prinse în bipede laterale . 56. Cat timp se mentine pensa Burdizzo aplicata pe cordon in castrare la taur? a) Zece minute . b) 10-12 minute la taurii adulti . c) 3-4 secunde. d) 20-30 de secunde. e) 1-2 secunde. 57. La taur, este mai avantajoasă castrarea prin ablaţie cu testicul descoperit faţă de metoda cu testicul acoperit. Cum se poate face incizia corectă care asigura un bun drenaj? a) Excizia burselor testiculare . b) Incizia pe partea anterioară la jumătatea pungii scrotale . c) O singură incizie perpendiculară pe cordon pentru ambele testicule, în punctul cel mai decliv. d) Incizia paralelă cu rafeul median pentru fiecare testicul la partea cea mai declivă. e) Ablaţia burselor testiculare. 58. În ce scop se face castrarea berbecilor şi ţapilor? a). În scop economic la mieii şi iezii supuşi îngrăşării. b) La masculii reformaţi castrarea se face in scop zootehnic c) În scop economic pentru îmbunătăţirea producţiei de lână si de carne d) În fermele mari, batalizarea se face pentru a nu compromite selecţia naturală. e) În gospodăriile ţărăneşti, batalizarea este obligatorie dacă nu se asigură însămânţările artificiale la oi.

209

59. Ce metode se pot folosi pentru castrarea berbecilor şi ţapilor? a) Castrarea prin ligatura pe cordonul testicular . b) Castrarea prin ablaţia testiculelor. c) Castrarea cu inele elastice (Elastrator). d) Castrarea prin ligatură pe cordon. e) Castrarea cu clupe. 60. Ce riscuri suplimentare atrage castrarea berbecilor şi ţapilor în comparaţie cu taurii? a) Riscurile unor complicaţii septice sunt mai mici. b) Sunt mai frecvente accidentele prin şoc traumatic sau anestezic. c) Oasele sunt mai fragile şi se pot produce fracturi. d) Eşecurile sunt mai frecvente. e) Se produce mai uşor necroza burselor urmată de moartea animalului. 61. Cum se face contenţia pentru castrarea berbecilor şi ţapilor cu pensa Burdizzo? a) Decubit dorsal cu membrele ţinute de catre un ajutor în bipede laterale. b) Se ridică animalul cu antebraţele şi se sprijină cu trenul posterior pe sol, iar ajutorul stând pe scaun, ţine corpul animalului între genunchi. c) Într-un jgheab, cu trenul posterior mai ridicat. d) Pe o scară aşezată la o înălţime convenabilă. e) Cu sprijin pe sol, în poziţie patrupodală cu membrele posterioare mai depărtate. 62. Castrarea berbecilor şi ţapilor prin ablaţia testiculelor se face prin metoda cu testicul acoperit, iar secţionarea cordonului se face cât mai aproape de inelul inguinal inferior. Cum se evidenţiaza testiculele? a)

Prin

secţionarea

pungilor

scrotale în partea cea mai declivă, paralel cu rafeul median. b) Prin secţionarea burselor pe partea anterioară pe direcţia cordonului care este întins prin fixarea testiculului în fundul sacului scrotal. c) Acoperite de teaca vaginala . d) Incizia transversală, perpendiculară pe rafeul median, continuată pe părţile laterale până în apropierea inelului inguinal inferior. e) Prin incizia burselor vertical, pe partea posterioară pe direcţia cordoanelor testiculare. 63. Ce indicaţii are castrarea la câine? a) Orhite, plăgi .. b) Hipertrofii de prostată, după extirparea prostatei, criptorhidie. c) Controlul reproducţiei, dresaj. d) Creşterea forţei musculare la animalele de tracţiune (sanie). e) Îmbunătăţirea aptitudinilor fizice. 64. Prin ce manopera se face izolarea testiculului in operaţia de castrare la câine? a) Incizia scroto-dartoică paralelă cu rafeul median pentru fiecare testicul sau o singură incizie cutanată mediană prescrotală urmată de incizia dartosului separat pentru fiecare testicul. b) Evidenţierea testiculului din burse, prin dilacerare. c) Ligatura cordonului testicular, transfixic, cu fir sintetic resorbabil sau catgut cromat şi extirparea testiculelor. d) Izolare cu doua pense hemostatice. e) Prin disectie cu foarfeca. 65. Ce indicatii are castrarea cotoiului? a) În scop terapeutic ( litiaza urinara ). b) Tumori ale prostatei. c) La cererea proprietarului . d) Pentru îmbunătăţirea aspectului exterior.

210

e) Pentru prevenirea căderii părului. 66. Prin ce metode se poate realiza hemostaza vaselor spermatice în castrare la cotoi? a) Ligatura cordonului testicular cu torsiune limitata . b) Până la vârsta de un an , nu este necesara hemostaza . c) Înnodarea cordonului testicular . d) Angiotripsie pe fiecare cordon. e) Forcipresură. 67. Ce accidente se pot produce intraoperator în castrare la masculi? a) Fracturi ale membrelor

hemoragii secundare . b) Hemoragii, eventratii funiculoite acute . c) Prolaps rectal, contuzii. d) Escoriaţii, plăgi decubitale . e) Glaucom, ulcer podal, higrome . 68. Ce complicaţii se pot produce după operaţia de castrare la masculi? a) Contuzii, luxaţii, hernii musculare. b) Gangrenă traumatică, peritonită, fracturi. c) Edem traumatic, omfaloflebită.. d) Edem traumatic, funiculită, supuraţia plăgii. e) Furbură, miopatie,.

16. OPERAŢII EFECTUATE PENTRU OBŢINEREA DE MASCULI ÎNCERCĂTORI ŞI GENITOSTIMULATORI Generalizarea însămânţărilor artificiale la unele specii de interes economic atenuează manifestarea căldurilor şi creează dificultăţi în stabilirea momentului optim al inseminării reprezentând o cauză de sterilitate. Prezenţa masculilor în aceste efective stimulează manifestarea căldurilor şi ajută operatorul la depistarea acestora. Împiedicarea montei naturale se realizează prin: vazectomie, criptorhidie abdominală provocată, devierea sau scurtarea penisului. 16.1. VAZECTOMIA LA TAUR ŞI LA BERBEC Prin această operaţie, se întrerupe continuitateaa canalului epididimar sau deferent, fără să afecteze instinctul genezic şi copulaţia. Folosirea acestor masculi poate avea şi consecinţe negative, deoarece actul montei se produce normal şi determină creşterea impurităţii vaginale sau pot să transmită boli în efectiv. Operaţia se practică la berbeci şi mai rar la taurine. Instrumentar: pentru diereză, hemostază şi sutură. Anestezie: Tranchilizare şi anestezie locală prin infiltraţie. Contenţie: decubitală sau patrupodală ca pentru castrare. Tehnica operatorie: 1. Rezecţia unei porţiuni din coada epididimului. 2. Rezecţia canalelor deferente la origine (lângă testicul). 1. Rezecţia canalelor deferente pe traiectul cordoanelor testiculare. 211

1. Rezecţia unei porţiuni din coada epididimului • se face câte o incizie de 1,5-2 cm care interesează toate pungile testiculare în dreptul cozii epididimului, paralele cu rafeul median; • exteriorizarea cozii epididimului. Se strânge testiculul într-o mână şi prin plagă se evidenţiază coada epididimului de culoare sidefie, fiind acoperită de albuginee. • excizarea unei porţiuni din coada epididimului. Se excizează o porţiune din formaţiunea prolabată, cu foarfeca, iar dacă s-a incizat şi albugineea, se îndepărtează tot cu foarfeca o rondelă de mărimea unui bob de porumb; • se asigură hemostaza şi se suturează pielea în puncte separate şi eventual albugineea cu catgut (Gluhovski) 2. Rezecţia canalului deferent la origine • se face câte o incizie verticală sau oblică în fundul sacului scrotal, de 2-3 cm, simetric; • se exteriorizează canalul deferent la origine prin apăsare, cu degetul sau se trage cu un cârlig; • se excizează o porţiune de 1-2 cm din canalul deferent, fără să lezăm vasele de sânge din vecinătate. Dacă au fost secţionate, se face sutură hemostatică cu catgut; • sutura cutanată cu aţă chirurgicală în puncte separate. 3. Rezecţia unei porţiuni din canalele deferente: • descoperirea canalelor deferente. Se reperează cordonul testicular şi se face câte o incizie verticală de 3-4 cm la 5-6 cm deasupra testiculului, inclusiv în teaca vaginală. Se prinde canalul spermatic cu o pensă şi se tracţionează; • excizia unei porţiuni din canalul deferent se face cu foarfeca pe o lungime de 3 cm, precedată de ligatura cu catgut în ambele părţi la animalele adulte; • sutura cutanată în puncte separate cu aţă chirurgicală. Operaţia de vazectomie poate fi înlocuită prin ligatura canalului deferent sau prin injectarea în coada epididimului a 4-5 g de parafină fluidifiată care determină atrofia conductului spermatic. 16.2. CRIPTORHIDIA ABDOMINALĂ PROVOCATĂ Operaţia se poate realiza la vieri şi la berbeci, având efecte asemănătoare cu vazectomia. În acest caz, spermatogeneza încetează din cauza temperaturii mai ridicate în cavitatea abdominală. Tehnica operatorie: 212

1. Incizia pielii şi a ţesutului conjunctiv în dreptul inelului inguinal inferior. 2. Izolarea testiculului şi cordonului testicular până la inelul inguinal inferior. 3. Laparotomie inguinală. Se debridează traiectul inguinal în unghiul antero-lateral. 4. Se introduce testiculul în cavitatea abdominală fără teaca vaginală şi fără a fi răsucit. 5. Excizia tecii vaginale. 4. Sutura peretelui abdominal bietajat sau trietajat. 7. Extirparea testiculului congener printr-o metodă obişnuită de castrare. Efectul maxim se produce după 30-40 de zile, când se atrofiază linia seminală şi se dezvoltă compensator celulele Sertoli şi glanda interstiţială.

16.3. OPERAŢIA DE SCURTARE A PENISULUI LA VIER Scopul operaţiei este împiedicarea copulaţiei la masculii încercători sau genitostimulatori. Instrumentar: pentru incizie, hemostază şi sutură. Anestezie: tranchilizare şi anestezie locală sau NLA. Contenţie: decubit dorsal cu membrele posterioare flexate spre înainte. Tehnica: 1. Incizia furoului în plan median pe o distanţă de 8-10 cm pornind din partea posterioară. 2. Exteriorizarea penisului. Penisul se prinde cu un cârlig bont sau cu degetul arătător şi se trancţionează formând o bucă în "U" cu înălţimea de 8-10 cm. 4. Răsucirea buclei la 1800. Prin această manevră se formează o buclă circulară cu diametrul de 7-8 cm. 5. Sutura penisului. La locul de atingere a albugineei peniene se aplică 12 puncte de sutură cu nylon sau Dexon. Firele se trec numai prin albuginee fără a produce hematoame. 6. Sutura furoului. Se introduce ansa peniană şi se suturează furoul bietajat cu fir rezistent şi tolerat, iar pielea în pucnte separate cu aţă chirurgicală. Prin această operaţie, penisul nu mai poate fi exteriorizat. 16.4. OPERAŢIA DE DEVIERE A PENISULUI Scopul operaţiei: Deplasarea penisului împreună cu furoul lateral într-un unghi care să împiedice intromisiunea, fără să afecteze micţiunea sau libidoul. În centrele de recoltare a spermei prezintă avantajul că nu se mai atinge furoul şi penisul cu mâna. 213

Devierea penisului la taur Se practică devierea penisului spre dreapta prin mai multe metode: Metoda Rommel Anestezie: narcoză Contenţie: decubit dorso-lateral stâng. Tehnica operatorie: 1. Se introduce o sondă de cauciuc sau material plastic în furou pentru orientare. 2. Incizia cutanată circulară pe o rază de 3 cm în jurul orificiului prepuţial. 3. Incizie cutanată mediană de la scrotum până la incizia circulară. 4. Separarea furoului de peretele abdominal. Se incizează muşchii protractori şi ligamentul suspensor al furoului şi se ligaturează vasele de sânge. 5. Se extrage sonda de cauciuc şi se acoperă orificiul prepuţial cu un tifon steril sau cu o mănuşă de cauciuc. 6. Se decupează o rondelă cutanată circulară cu diametrul de 6 cm lateral dreapta în locul unde se va sutura orificiul prepuţial la un unghi de 500. 7. Se tunelizează cu o spatulă, pe sub piele, spre scrot, formându-se noul traiect pentru furou şi penis. 8. Se pătrunde în traiect cu o pensă forceps şi se prinde extremitatea furoului cu orificiul prepuţial care se trage în noul traiect şi se poziţionează corect. 9. Se îndepărtează materialul folosit pentru protecţia prepuţului şi se suturează pielea în puncte separate. În jurul orificiului prepuţial se aplică mai întâi patru puncte pentru fixare şi apoi se completează sutura. 10. Se suturează pielea inciziei longitudinale în puncte separate sub dren. Metoda Szokoloczy. S-a aplicat la taur, vier şi berbec, realizând devierea penisului la un unghi de 45-500 faţă de poziţia iniţială. Spre deosebire de Rommel, face incizia în jurul furoului în formă alungită (felie de pepene) şi apoi decupează o rondelă cutanată lateral dreapta de formă şi dimensiuni egale. Mai întâi face o incizie longitudinală şi apoi excizează câte două lambouri laterale. Tunelizarea o face dinspre baza penisului spre noul orificiu. Metoda Sik-Marlot. S-a folosit tot metoda Rommel modificată astfel: 1. Incizia circulară în jurul orificiului prepuţial şi decolarea acestuia de pe peretele abdominal. 2. Detaşează furoul de piele şi de peretele abdominal cu ajutorul unei spatule de embriotomie. 3. Incizia cutanată în apropierea bazei scrotului pregătind un traiect subcutanat. 4. Decupează un lambou cutanat lateral dreapta de forma celui decupat la orificiul prepuţial, la un unghi de 300 şi creează un nou traiect subcutanat prin tunelizare spre baza scrotului. 214

5. Acoperă orificiul prepuţial cu tifon steril şi tracţionează furoul şi penisul spre bază prin incizia prescrotală. 6. Prinde prepuţul cu o pensă de cervix şi îl trage în noul traiect unde îl fixează prin sutură. 7. Completează sutura celorlalte plăgi cutanate şi asigură protecţia antiinfecţioasă cu 2.000.000 u.i. de procain penicilină în fiecare traiect. Metoda Aliev-Başirov Aliev A. şi Başorov B. au fost primii care au practicat operaţia de deviere a penisului la berbeci (1959), citat de Blidariu (5). După pregătirea câmpului operator şi efectuarea anesteziei locale prin infiltraţie pe părţile laerale ale prepuţului, face cate o incizie cutanată de o parte şi alta a penisului la distanţă de 5 cm, mergând până la baza scrotului. Pielea, penisul şi furoul sunt desprinse de pe peretele abdominal. Acoperă plaga rezultată prin sutură şi apoi pregătesc un traiect oblic cranio-lateral, pe partea dreaptă la baza scrotului cu incizia precedentă în formă de “U” întors. Decolează pielea abdominală la margini şi aduce penisul cu furoul în noul traiect unde îl fixează prin sutură în puncte separate care se scot după 10-12 zile. Metoda Sipilov 1. Incizie cutanată în formă de "U" în jurul orificiului prepuţial şi paralel cu furoul în lungime de 10 cm. 2. Desprinde furoul şi penisul de peretele abdominal. 3. Execută o incizie cutanată în direcţie oblică la 450 ce se uneşte cu incizia anterioară pe partea dreaptă. 4. Reamplasarea furoului şi penisului în noul traiect şi sutura marginilor plăgii cu lamboul cutanat de pe furou. 5. Sutura plăgii cutanate abdominale. Metoda Addis-Colombo 1. Incizie cutanată în arc de cerc la 30 cm cranial faţă de ombilic. Incizia în lungime de 60 cm se plasează simetric, cu extremităţile la distanţă egală faţă de linia mediană. 2. Incizie liniară de la extremitatea dreaptă a arcului de cerc până la 10 cm de baza scrotului pe linia mediană. 3. A treia incizie cutanată pleacă de pe arcul de cerc la 15-20 cm de extremitatea dreaptă şi se uneşte cu a doua la 10 cm de la baza scrotumului în plan median. 4. Se îndepărtează sectorul de cerc cutanat delimitat de ultimele două incizii drepte şi extremitatea din partea dreaptă a inciziei în arc de cerc. 5. Decolarea pielii împreună cu muşchiul cutanat şi furoul secţionând muşchii protractori şi ligamentul. 6. Translaţia pielii desprinse peste zona rămasă denudată după îndepărtarea lamboului de formă aproximativ triunghiulară. 7. Fixarea lamboului cutanat după aducerea în noua poziţie, prin sutură în puncte separate. 8. Sutura lamboului cutanat după translaţie, în "U" la tunica abdominală 215

pentru a favoriza aderenţa şi prevenirea formării unui spaţiu în care să se acumuleze lichidele transvazate. 9. Se menţine contactul pielii cu peretele abdominal prin pansament. 16.5. CHESTIONAR 1. Ce este vazectomia? a) Întreruperea funcţiei de reproducere prin modificarea căilor de eliminare a spermei. b) Întreruperea chirurgicală a continuităţii canalului epididimar sau deferent . c) Extirparea canalului deferent. d) Extirparea epididimului şi a canalului deferent. e) Castrarea parţială cu scopul modificării funcţiei testiculare. 2. Ce neajunsuri poate să creeze vazectomia la taur şi la berbec? a) Descopera femelele in calduri, deoarece actul montei se produce normal. b) Se pot transmite boli parazitare sau infecţioase . c) Se produc accidente prin salturile efectuate de masculi. d) Animalele sunt stresate de prezenţa masculilor necastraţi care îşi manifestă intens instinctul genezic. e) După vazectomie, taurii sunt mai agresivi din cauza creşterii nivelului de testosteron. 3. Prin ce metode se poate realiza vazectomia la taur şi la berbec? a) Rezecţia unei porţiuni din capul epididimului. b) Rezecţia canalelor deferente la origine . c) Rezecţia cordonului testicular la origine. d) Modificarea topografiei testiculelor. e) Modificarea poziţiei penisului. 4. Cum se face exteriorizarea cozii epididimului în operaţia de vazectomie? a) Se face câte o incizie de 1,5-2

cm care interesează toate pungile. testiculare în dreptul cozii epididimului paralel cu rafeul median. b) Se strânge testiculului într-o mână. c) Se excizează cu foarfeca o porţiune de mărimea unui bob de porumb din coada epididimului. d) Se tractioneaza cu o pensa hemostatica. e) Se prinde numai albugineea cu o pensa anatomica . 5.

Cum se exteriorizeaza canalul deferent pentru rezecţie la origine? a) Se face câte o incizie verticală sau oblică în fundul sacului scrotal si se tractioneaza cu o pensa anatomica . b) Prin apăsare sau se trage cu un cârlig. c) Prin apasare cu degetul si sectionare cu foarfeca chirurgicala . d) Se strange testiculul intr-o mana . e) Incizie cutanatăsi dilacerare . 6. La ce distanta de testicul se face rezectia unei portiuni din canalele deferente? a) La 5-6 cm deasupra testiculului . b) La 2 - 3 cm de canalul deferent c) Aproape de coada epididimului. d) Pe toata lungimea . e) In traiectul inguinal . 7. La ce animale se realizează criptorhidia abdominală provocată? a) La câine şi la cotoi. b) La solipede. c) Numai la iepuroi. d) La vieri şi la berbeci. e) La rumegătoarele mari . 8. Ce efect are criptorhidia abdominală provocată?

216

a) Spermatogeneza încetează b) Testiculul ectopic se cancerizează. c) Testiculele suferă un proces de necrobioză. d) Spermatogeneza se reduce cantitativ. e) Nu se produc efecte ireversibile 9. Cum se procedeaza cu testiculul in operaţia de criptorhidie abdominală provocată? a) Se izoleaza testiculul si se torsioneaza la 180 de grade . b) Se debridează traiectul inguinal în unghiul antero-lateral. c) Se introduce testiculul în cavitatea abdominală împreună cu teaca vaginală, fără a fi răsucit. d) Se introduce testiculul în cavitatea abdominală fără teaca vaginala . e) Se exteriorizeaza testiculul ectopic si se indeparteaza . 10. Care este scopul operaţiei de scurtare a penisului? a) Eradicarea unor boli infectioase cu transmitere prin montă. b) Suprimarea montei la animale care nu corespund din punct de vedere economic. c) În scop zootehnic pentru scoaterea de la reproducţie a animalelor care nu se încadrează în standardul rasei. d) Împiedicarea copulaţiei la masculii încercători sau genitostimulatori e) Prevenirea transmiterii unor boli congenitale. 11. Cum se face operaţia de scurtare a penisului la vier? a) Incizia furoului în plan median pe o lungime de 8-10 cm pornind din partea posterioară şi exteriorizarea penisului formând o buclă in U cu înălţimea de 8-10 cm si fixarea acesteia prin sutura . b) Extirparea unei porţiuni de 5-6 cm din corpii cavernoşi la baza penisului şi sutura albugineii

pentru refacerea continuităţii acestuia. c) Se formeaza o bucla în "U" care se rasuceste cu 1800 formand o bucla circulara cu diametrul de 7-8 cm care se fixeaza prin sutura. d) Sutura penisului la locul de atingere cu furoul . Se aplică 1- 2 puncte de sutură cu fir rezistent şi bine tolerat, fără a produce hematoame. e) Incizia furoului pe linia mediana, evidentierea penisului si fixarea lui in patru puncte de sutura cu fir sintetic, resorbabil. 12. Care este scopul operaţiei de deviere a penisului? a) .Previne accidentele provocate de actul montei. b) Permite recoltarea spermei . c) Împiedică transmiterea unor boli prin montă. d) Întrerupe spermatogeneza şi monta naturală. e) Deplasarea penisului împreună cu furoul lateral, într-un unghi care să împiedice intromisiunea 13. Cum se face separarea furoului de peretele abdominal in operatia de deviere a penisului prin metoda Rommel? a) Se face o incizie cutanată circulară cu o rază de 3 cm în jurul orificiului prepuţial şi una mediană de la scrotum până la incizia circulară. b) Prin secţionarea muşchilor protractori şi a ligamentului suspensor. c) Se tunelizeaza cu o spatula, pe sub piele, spre scrot, formandu-se un traiect . d) Se patrunde in traiect cu o pensa forceps si se prinde extremitatea furoului cu orificiul preputial. e) Se tunelizează cu o spatulă pe sub piele şi se trage penisul împreună cu furoul în noul traiect. 14. Prin ce se deosebeşte metoda SikMarlot de deviere a penisului faţă de metoda Rommel?

217

a) Detaşează furoul şi penisul de peretele abdominal . b) Face incizia cutanată mediană numai în apropierea bazei scrotumului pregătind un traiect subcutanat. c) Creează un nou traiect subcutanat prin tunelizare. d) Trage preputul in noul traiect unde il fixeaza prin sutura . e) Trage penisul împreună cu furoul în noul traiect unde le fixează prin sutură. 15. Prin ce se caracterizeaza metoda Sipilov de deviere a penisului ? a) Incizie cutanată în formă de "U" în jurul orificiului prepuţial şi paralel cu furoul în lungime de 10 cm. b) Desprinderea furoului şi a penisului de peretele abdominal. c) Incizia cutanată în direcţie oblică ce se uneşte cu incizia anterioară la capătul dinspre baza penisului. d) Realizeaza devierea penisului tot in partea dreapta dar la un unghi de 65 de grade . e) Incizie prescrotala de 10 cm , tunelizare cu o spatula de embriotomie si introducerea penisului impreuna cu furoul, in noul traiect .

218

16. Prin ce se caracterizeaza operaţia de deviere a penisului prin metoda Addis-Colombo?

c) Se face o incizie dreapta pornind de la 15-20 cm din partea dreaptă a inciziei în formă de arc de cerc şi se desprinde lamboul cutanat. d) Autoplastie cutanata printr-o incizie în arc de cerc la 30 cm cranial faţă de ombilic. Incizia are o lungime de 60 cm şi se plasează simetric, cu extremităţile la distanţă egală faţă de linia mediană. e) Tunelizarea se face dinspre baza penisului spre noul orificiu .

a) Se decolează pielea împreună cu muşchiul cutanat şi furoul care se deplasează apoi peste o zona denudată de formă aproximativ triunghiulară unde se fixează prin sutură. b) Se face o incizie pe linia mediana de la extremitatea dreaptă a arcului de cerc până la 10 cm de baza scrotului.

17. OPERAŢII PE ORGANELE APARATULUI URO-GENITAL 17.1. URETROTOMIA Indicaţii: calculoză uretrală, obstrucţii uretrale provocate prin calculi, stenoze cicatriciale, cheaguri etc. pentru evacuarea urinei. Loc de elecţie: pe traiectul uretrei extrapelvine la nivelul unor stricturi naturale sau cicatriciale: • Taurine: regiunea perineală înapoia scrotului şi mai rar prescrotal. • Cabaline: arcada ischiatică şi mai rar la baza porţiunii libere a penisului. • Berbec şi ţap: procesul uretral şi mai rar la nivelul "S"-ului penian sau arcada ischiatică. • Câine: la baza osului penian şi mai rar pe traiectul porţiunii extrapelvine a uretrei sau la arcada ischiatică. • Cotoi: regiunea subanală (subscrotală), uretra având poziţie dorsală. Uretrotomia ischiatică Contenţie: Animalele mari se contenţionează în travaliu, iar cele mici în decubit sterno-abdominal sau dorsal, pe masa de operaţie. Anestezie: Tranchilizare şi anestezie locală, NLA sau narcoză. Instrumentar: Bisturiu ascuţit, foarfece, pense hemostatice, pensă chirurgicală, sondă butonată, sondă canelată, cateter, ace atraumatice. Tehnica operatorie: 1. Cateterismul uretral. Se introduce un cateter flexibil până deasupra arcadei ischiatice. 2. Incizia cutanată şi deschiderea uretrei. Se face o incizie cutanată în 219

plan median deasupra sau dedesubtul arcadei ischiatice, pe o lungime de 3-4 cm. Fascia perineală şi uretra se incizează succesiv, straturile profunde fiind incizate pe o lungime mai mică decât cele superficiale, asigurând drenajul. Menţinând cateterul pe loc, se incizează uretra cu grijă, evitând inciziile oblice sau transversale. Calculii constituie un suport foarte bun pentru uretrotomie. 3. Extragerea calculilor. Calculii fixaţi în peretele uretrei se desprind cu sonda canelată sau cu o spatulă, iar jetul de urină asigură evacuarea lor sau se foloseşte o pensă hemostatică, fără a deşira mucoasa uretrală. 4. Sutura uretrei şi a fasciei, separat cu fir resorbabil, iar pielea se suturează cu aţă chirurgicală. Sutura uretrei se face extramucos cu ac atraumatic pentru a nu se infiltra urina. Uretrostoma reprezintă crearea unui orificiu de comunicare permanentă a uretrei cu exteriorul la acest nivel. Se realizează prin sutura uretrei la piele, cu atenţie deosebită, pentru a nu se deşira. La taur, calculii se opresc la nivelul flexurii sigmoide şi se localizează prin cateterism. Operaţia se face înapoia scrotului după aceeaşi tehnică. La berbec şi ţap, frecvenţa cea mai mare o au localizările la nivelul procesului uretral. Operaţia este foarte simplă şi constă în excizia acestuia cu foarfeca, urmată de eliminarea calculilor prin jetul de urină care urmează. Uretrotomia la câine: În mod obişnuit, calculii se opresc la baza osului penian sunt multipli de dimensiuni variabile, liberi sau încarceraţi în uretră. Prezenţa calculilor este diagnosticată uşor prin explorare cu sonda butonată, dar este necesar şi un examen radiografic pentru stabilirea numărului lor. Deschiderea uretrei se face pe partea ventrală a penisului prin două procedee: A. Uretrotomie bazopenienă B. Uretrotomie prescrotală. A. Uretrotomia bazopenienă, recomandată de prof. Vlăduţiu, se incizează uretra la baza osului penian prin evaginarea prepuţului, după următoarea tehnică: Animalul se contenţionează pe masa de operaţie în decubit dorsal, cu trenul posterior flexat, iar membrele posterioare sunt aduse spre înainte, sub anestezie generală şi după lavajul sacului prepuţial cu soluţii antiseptice. 1. Descoperirea completă a penisului prin tracţionare spre înainte cu o compresă sterilă, iar prepuţul se împinge înapoi. 2. Se introduce o sondă butonată metalică până la baza penisului unde se opreşte şi se simt calculii. 3. Deschiderea uretrei. Se incizează uretra 1-2 cm pe calculi sau pe vârful sondei butonate. 4. Evacuarea calculilor. Se identifică fiecare calcul şi se îndepărtează cu o sondă canelată sau cu pensa, iar jetul de urină arată că uretra este permeabilă. 5. Sutura plăgii uretrale cu ac fin, atraumatic sau se lasă nesuturată pentru a nu stenoza uretra. Hemostaza se asigură prin sutură prin ligaturi sau se 220

introduce un tampon de tifon în furou care se menţine 24 de ore. B. Uretrotomia prescrotală. Deschiderea uretrei se face înapoia furoului prin incizia pielii, a fasciei şi uretrei tot la baza osului penian, dar se realizează deschiderea uretrei direct la exterior. Anestezia şi contenţia sunt similare metodei precedente, dar furoul se trage înainte peste penis care nu se mai exteriorizează, dar se fixează cu mâna la bază de către un ajutor. 1. Se introduce sonda butonată şi se localizează calculii la baza osului penian. 2. Se incizează pielea, fascia şi uretra în direcţie longitudinală pe capătul sondei butonate. 3. Se evacuează calculii, se asigură hemostaza, iar plaga rămâne deschisă. Cicatrizarea se produce în 2-3 săptămâni, fără stenoză uretrală. Postoperator, apar aspecte dezagreabile prin eliminarea urinei prin plagă, solubilizează şi chiar mobilizează cheagurile de sânge, animalul este preocupat în permanenţă să-ţi facă toaleta şi traumatizează ţesutul de granulaţie astfel încât, dacă există dotarea corespunzătoare (ace atraumatice, cateter), recomandăm sutura etajată, extramucoasă, urmată de cicatrizare per primam. În acest caz, pot să apară complicaţii mai grave prin infiltrarea urinei în ţesuturi şi este necesar controlul zilnic până la vindecare. 17.2. CISTOTOMIA LA CARNIVORE Indicaţii: calculi vezicali sau formaţiuni tumorale (polipi). Instrumentar: pentru diereză, hemostază şi sutură, cateter uretral, seringă mare cu tub de cauciuc sau aspirator de lichide, material de sutură cu ace atraumatice. Anestezie: NLA sau narcoză. Contenţie: decubit dorsal pe masa de operaţie. Preoperator se evacuează urina prin cateterism şi se face lavaj vezical cu soluţie de rivanol 1:4000. Tehnica operatorie: 1. Laparotomie mediană ventrală prepubiană la femelă şi paramediană ventrală la mascul pe o lungime de 5-12 cm, proporţional cu talia animalului. 2. Exteriorizarea vezicii urinare. Se caută cu mâna polul anterior al vezicii care se răstoarnă, ajungând cu partea dorsală spre operator. Dacă nu s-a putut evacua urina, aducerea vezicii spre exterior se face cu mai mare atenţie, iar conţinutul se îndepărtează prin puncţie cu un ac mai gros, prelungit cu un tub de cauciuc (ex. de la perfuzor) pentru a nu se revărsa în cavitatea abdominală. 3. Incizia peretelui dorsal al vezicii se face pe o lungime de 2-3 cm într-o zonă mai puţin vascularizată. 4. Se fixează marginile plăgii vezicale cu pense ovale şi se extrag calculii 221

sau se evidenţiază formaţiunea tumorală care se extirpă chirurgical sau se cauterizează. 5. Se verifică permeabilitatea uretrei prin cateterizare sau injectând ser fiziologic de la meatul urinar spre vezică. Acesta mobilizează şi eventualii calculi angajaţi pe uretră pentru a fi îndepărtaţi. 6. Sutura vezicii urinare bietajat, în fir continuu sau puncte separate, extramucos. 7. Sutura peretelui abdominal, bietajat sau trietajat. Postoperator, se recomandă regim dietetic şi eliminarea cauzelor care au generat calculoza (restricţiile hidrice, alimentaţia unilaterală etc.). În cazul unor procese tumorale, se va face şi tratamentul antitumoral adecvat.

17.3. AMPUTAREA PENISULUI Indicaţii: paralizia penisului, tumori, gangrenă. Instrumentar: pentru diereză, hemostază şi sutură, cateter uretral, garou. Anestezie: narcoză. Contenţie: decubit lateral sau dorsal. Tehnica este diferită în funcţie de specie şi aspectul leziunilor peniene. Amputarea penisului la cal 1. Cateterismul uretral. După toaleta riguroasă şi dezinfecţia penisului şi a tegumentului prepuţial, se introduce un cateter de 30-35 cm în uretră. 2. Se aplică un garou la nivelul bureletului prepuţial şi se strânge în timp ce un ajutor trage de gland. 3. Uretrostoma. Se face o incizie în "V" pe faţa ventrală a penisului, în dreptul uretrei pe o lungime de 5-6 cm care interesează numai tegumentul şi se excizează lamboul triunghiular delimitat. Se incizează longitudinal ţesutul erectil al uretrei şi mucoasa, care se suturează în puncte separate la tegumentul penisului. Se face o sutură deasă având şi rol hemostatic. 4. Ligatura arterelor şi venelor dorsale ale penisului bilateral cu fir rezistent (dexon, vicryl sau catgut cromat) şi se extrage cateterul. 5. Sutura hemostatică a corpilor cavernoşi. Se face o sutură în puncte separate, dese, trecute radiar prin tegumentul penisului, albuginee, corpi cavernoşi şi uretră. 6. Se slăbeşte garoul şi se verifică hemostaza. Postoperator, se previne infecţia prin toaleta zilnică, dezinfecţia bontului şi antibioticoterapie. Firele de sutură se scot după 10-12 zile. La taur, berbec, vier şi câine, operaţia propriu zisă parcurge aceiaşi timpi operatori, fiind precedată de extirparea părţii ventrale a furoului printr-o excizie în formă de "V" sau "U", urmată de sutura monoplană a tuturor straturilor în puncte separate. 222

La câine, amputarea se face la baza osului penian, iar în fracturi ale osului penian urmate de gangrenă se amputează la locul fracturii sau mai sus, pe o porţiune sănătoasă, având grijă să se realizeze uretrostoma şi acoperirea capătului de os penian cu ţesuturile moi din vecinătate (corp cavernos, albuginee, tegument). 17.4. CHESTIONAR 1. Ce indicaţii are uretrotomia? a) Cateterism uretral. b) Calculoză vezicală, polipi, hematurie. c) Obstrucţii uretrale, stenoze cicatriciale. d) Amputări de penis, extirpări de prostată. e) Prevenirea calculozei uretrale. 2. Care este locul de elecţie pentru uretrotomie la taurine? a) Arcada ischiatică, "S"-ul penian sau procesul uretral şi mai rar la baza porţiunii libere a penisului. b) Arcada ischiatică şi mai rar la baza porţiunii libere a penisului. c) Procesul uretral, la nivelul "S"ului penian sau la arcada ischiatică. d) Regiunea perineală înapoia scrotului şi mai rar prescrotal. e) La baza osului penian şi mai rar pe traiectul porţiunii extrapelvine a uretrei sau la arcada ischiatică. 3. Cum se deschide uretra pentru uretrotomia ischiatică? a) Se face o incizie cutanată, a fasciei perineale şi a uretrei în plan median după efectuarea unui cateterism uretral . b) Se prinde uretra cu o pensă anatomică şi se incizeaza transversal . c) Se dilacereaza cu o spatula si se extrag calculii care se desprind cu grijă fără a deşira mucoasa uretrală. d) Pe o sonda canelata sau butonata, longitudinal, in plan median. e) Transversal sub arcada ischiatica sau deasupra acesteia . 4. Ce este şi cum se realizează uretrostoma?

a).Este o metoda prin care se reface continuitatea uretrei după uretrotomie. b) Este o anomalie congenitală prin care uretra comunică cu exteriorul în afara meatului uretral. c) Este o fistula uretrala realizata după extragerea calculilor uretrali. d) Se produce accidental prin sectionarea uretrei . e) Uretrostoma este un orificiu de comunicare permanentă a uretrei cu exteriorul, pe traiectul acesteia, realizat pe cale chirurgicală 5. Unde se deschide uretra pentru uretrotomia bazopeniană la câine? a) Inaintea scrotului dupa descoperirea completă a penisului prin tracţionare spre înainte cu o compresă sterilă, prepuţul fiind împins înapoi, după care se introduce o sondă butonată metalică până la baza penisului unde se opreşte din cauza calculilor. b) Se incizează uretra 1-2 cm pe calculi sau pe vârful sondei butonate. c) Se fac mai multe incizii longitudinale avand ca suport fiecare calcul care se îndepărtează cu sonda canelată sau cu o pensă. d) In interiorul furoului . e) Inapoia furoului pe o lungime de 1-2 cm . 6. Prin ce se deosebeşte uretrotomia prescrotală de aceea bazopeniană la câine? a) Deschiderea uretrei se face

223

înapoia furoului prin incizia pielii, a fasciei şi a uretrei . b) Furoul nu se mai incizeaza c) Calculii se localizează la baza osului penian. d) Se asigură hemostaza prin sutura. e) Plaga rămâne deschisă sau se face sutură etajată extramucoasă. 7. Cum se exteriorizeaza vezica urinara pentru cistotomie la carnivore? a) Se face laparotomie mediană ventrală prepubiană la femele sau paramediană ventrală la mascul pe o lungime de 5-12 cm proporţional cu talia animalului. b) Se rastoarna, aducandu-se cu partea dorsală spre operator. c) Se incizează peretele dorsal al vezicii, se extrag calculii şi se verifică permeabilitatea uretrei prin cateterism sau injectând ser fiziologic prin meatul urinar. d) Se aduce prin tractiuni moderate in plaga abdominala , dupa evacuarea continutului. e) Se prezinta in afara cavitatii

abdominale pentru cistotomie la polul anterior care este mai accesibil. 8. Ce indicaţii are amputarea penisului la cal? a) Se poate face doar amputarea procesului uretral în caz de gangrenă. b) Inflamaţii ale furoului, plăgi decubitale, pareze ale trenului posterior. c) Balanopostite rebele la tratament, micoze. d) Paralizia penisului, tumori, gangrene. e) După fracturi ale acestuia pentru a preveni automutilarea. 9. Prin ce metoda se asigura hemostaza dupa sectionarea corpilor cavernosi in amputarea penisului la cal? a) Cauterizare si sutura vasculara. b) Sutura vasculara. c) Hemostaza preventiva prin ligatura arterelor şi venelor dorsale ale penisului bilateral. d) Sutura hemostatică. e) Prin aplicarea garoului la nivelul bureletului preputial.

18. OPERAŢII PE GLANDA MAMARĂ 18.1. OPERAŢIA ÎN PLĂGILE MAMARE Plăgile mamare pot fi înţepate, tăiate prin agăţare sau prin muşcătură. Se produc la mameloane, la baza mameloanelor sau la compartimentele mamare. După adâncime, plăgile mamare pot fi superficiale, profunde sau penetrante. Tratamentul chirurgical dă rezultate bune dacă se instituie rapid. Dacă se cronicizează plaga, pot să apară complicaţii, iar plăgile penetrante se transformă în fistule de lapte. Tehnica operatorie: În plăgile mamare superficiale, sub anestezie generală sau locală, se face antisepsia mecanică şi se suturează în puncte separate. Plăgile superficiale ale mamelonului se suturează cu ac atraumatic, în puncte apropiate. Plăgile penetrante se suturează bietajat, iar la nivelul mamelonului şi la baza acestuia nu se suturează mucoasa. După regularizarea marginilor şi 224

introducerea unei sonde mamare, se suturează ţesutul musculo-erectil cu fir resorbabil, iar pielea în puncte separate cu fir neresorbabil. Se evită mulsul şi se asigură evacuarea laptelui prin sondă mamară care se menţine 10-12 zile. Postoperator, se previne infectarea plăgii, făcându-se tratament local şi general cu antibiotice. 18.2. OPERAŢIA ÎN FISTULA DE LAPTE Indicaţii: Fistula mamară, congenitală sau dobândită în urma unor plăgi penetrante cicatrizate defectuos. La femelele lactante, se recomandă aşteptarea perioadei de repaus mamar. 1. Se introduce o sondă mamară prin canalul papilar şi se fixează. 2. Vivifierea marginilor fistulei formând o plagă de formă alungită având ca suport sonda mamară. 3. Sutura plăgii rezultate prin diferite metode, fără a trece firul prin mucoasa canalului papilar: Procedeul Wolf se realizează printr-o sutură bietajată în "U". *83 Sutura profundă în "U". Firele sunt trecute prin piele, la 6-10 mm de marginea plăgii şi apoi prin ţesutul musculo-erectil şi se scot în partea opusă la aceeaşi distanţă. În dreptul plăgii rezultate după vivifiere, firele de sutură trec prin ţesutul musculo-erectil În apropierea mucoasei (submucoasa canalului papilar). Prin înnodarea firelor trecute în formă de "U" se închide fundul fistulei. *84 Afrontarea plăgii cutanate. Se aplică tot o sutură în "U", dar firele se trec la distanţă mai mică (3-5 mm), numai prin piele, plasate alternativ sau intercalate cu cele mai distanţate. Procedeul Moussu foloseşte un fir subţire de catgut pentru sutura în bursă a ţesuturilor profunde. Pielea se suturează în puncte separate cu nylon. Se pretează la plăgile mici. Procedeul Götze. Este o sutură bietajată în fir continuu întretăiat. Se suturează mai întâi ţesutul musculo-erectil şi apoi pielea. Se aplică la plăgile mai mari de 1,5 cm. Procedeul Eberlein: Sutura bietajată. 1. Submucoasa este suturată cu catgut în surjet simplu. 2. Sutura cutanată, tot în fir continuu. Procedeul Willemain 1. Sutura profundă se face în zig-zag. 2. Sutura cutanată în surjet cu fir neresorbabil. Procedeul Berthelon şi Tournut. Recomandă sutura trietajată, în surjet cu acelaşi fir sintetic resorbabil: 1 - submucoasa; 2 - ţesutul musculo-erectil; 3 pielea. Procedeul Frerking 1. Sutura "plăpumărească" a ţesutului musculo-erectil. 2. Sutura cutanată cu agrafe. 225

18.3. ABLAŢIA GLANDEI MAMARE Indicaţii: neoplasme mamare (la carnivore), actinobaciloză (la scroafă), mamită gangrenoasă (rumegătoarele mici). Instrumentar: pentru diereză, hemostază, sutură şi drenaj. Anestezie: narcoză sau NLA. Contenţie: decubit dorsal, pe masa de operaţie. Tehnica operatorie: 1. Incizia cutanată. Se face o incizie curbă urmărind conturul formaţiunii tumorale şi al mamelei care se extirpă împreună. Rezultă o incizie în "felie de pepene", dar de cele mai multe ori este asimetrică şi se poate extinde la mai multe mamele, iar în cazuri mai grave se extinde la tot lanţul mamar. 2. Hemostaza. Se aplică imediat pe vasele secţionate sau se ligaturează cele care apar evidente. 3. Izolarea şi detaşarea tumorii împreună cu glanda mamară. Se dilacerează ţesutul conjunctiv lax şi cel adipos şi se incizează bridele sau porţiunile aderente mai dense cât mai departe de tumora propriu zisă, dar fără să riscăm imposibilitatea afrontării. Izolarea se face din părţile laterale, secţionând capsula mamară şi apoi ligamentul suspensor. Se aplică ligatură dublă pe pediculul anterior şi apoi pe cel posterior şi se detaşează tumora prin secţionare cu foarfeca între ligaturi. 4. Sutura cutanată în puncte separate aplicate prin înjumătăţire pentru a repartiza uniform excesul de lungime de pe o parte. Recomandăm sutura fasciei cu fir resorbabil rezistent pentru reducerea spaţiului de drenaj. Sutura profundă preia şi o parte din tracţiunea asupra marginilor plăgii cutanate. Postoperator, se asigură drenajul şi protecţia plăgii împotriva infecţiei şi traumatizării. 18.4. CHESTIONAR 1. Ce indicatii are operaţia în fistula de lapte la femelele lactante? a) Se introduce o sondă butonată prin canalul papilar şi se explorează până la parenchimul glandular. b) Se introduce o sondă mamară prin canalul papilar şi se fixează. c) Se vivifiază marginile fistulei formând o plagă de formă alungită. d) Se recomanda asteptarea perioadei de repaus mamar. e) Se opereaza imediat pentru a nu risca infectii ascendente. 2. Cum se face sutura în fistula de lapte

prin procedeul Wolf? a) Se realizează o sutură bietajată în "U". b) Sutura profundă în "U"iar la piele se face sutura monoplana . c) Afrontarea plăgii cutanate se face printr-o sutură în "U" cu firele trecute la distanţă mai mare de marginea plagii . d) Se face o sutură în "U" care afrontează planurile profunde şi în puncte separate simple pentru piele. e) Se face sutură monoplană în

226

puncte separate în "U". 3. Cum se face sutura în fistula de lapte prin procedeul Moussu? a) Sutura în bursă cu catgut subţire a ţesutului musculoerectil si in puncte separate la piele. b) Sutura în bursa, cu nylon la piele. c) Sutura monoplana cu fir resorbabil. d) Sutura trietajata in puncte separate. e) Sutura in bursa a planurilor profunde si cu agrafe la piele. 4. Cum se face sutura în fistula de lapte prin procedeul Götze? a) Sutura trietajata in surjet simplu b) Se suturează mai întâi ţesutul musculo-erectil şi apoi pielea. c) Se aplică la plăgile mai mari de 1,5 cm. d) Este o sutură bietajată în fir continuu întretăiat.

e) Sutura monoplana cu fir sintetic resorbabil . 5. Cum se face sutura în fistula mamară prin procedeul Berthelon şi Tournut? a) Submucoasa canalului papilar se sutureaza in puncte separate . b) Sutura trietajată în surjet cu acelaşi fir, sintetic, resorbabil. c) Ţesutul musculo-erectil se sutureaza in bursa iar pielea in puncte separate. d) Se recomanda sutura monoplana, in bloc . e) Se sutureaza bietajat, in puncte separate. 6. Ce indicaţii are ablaţia glandei mamare la rumegatoarele mici? a) Neoplasme mamare. b) Actinobaciloză. c) Mamită gangrenoasă. d) Tuberculoză, leucoză. e) Anomalii congenitale.

19. OPERAŢII PE MEMBRE 19.1. OPERAŢIA ÎN BURSITA CRONICĂ Scopul operaţiei îl reprezintă îndepărtarea ţesutului fibros, indurat în forma hiperplastică. Ţesutul neoformat este scleros, aderent la piele şi la fascie şi bine vascularizat. Se întâlneşte la toate speciile de animale, mai ales la cele de talie mare. Instrumentar: bisturiu şi foarfecă, bine ascuţite la vârf, instrumentar pentru hemostază, eventual electrocauter sau coagulator, instrumente şi materiale de sutură, tub de dren. Anestezie: Tranchilizare şi anestezie loco-regională, NLA sau narcoză. Contenţie: decubitală pe masa de operaţie, iar animalele mari se imobilizează în travaliu. Tehnica operatorie: 1. Incizie cutanată în formă de "L" sau în semicerc la partea inferioară a formaţiunii hipertrofiate. 2. Desprinderea ţesutului fibrozat prin disecţie şi dilacerare. 3. Se excizează lamboul cutanat care depăşeşte necesarul unei afrontări corecte, astfel încît linia de sutură să se plaseze lateral faţă de convexitatea 227

maximă a profilului regiunii (olecran, calcaneu, carp). 4. Sutura se face în puncte separate, simple sau de rezistenţă, iar în partea cea mai declivă se asigură drenajul gravitaţional. Postoperator, se aplică un pansament protector şi elastic pentru a menţine contactul între piele şi fascie. La animalele mici, recomandăm imobilizarea regiunii 2-3 săptămâni, iar la cele mari 10-12 zile într-un aparat de suspensie, deoarece flexia regiunii în timpul culcării forţează linia de sutură cutanată care se deteriorează. 19.2. TENOTOMIA FLEXORULUI PROFUND AL FALANGELOR Indicaţii: buletură, retracţii tendinoase, spasm muscular cronic la cal. Instrumentar: bisturiu, foarfecă, tenotom, material de sutură pentru piele. Anestezie: tranchilizare şi anestezie loco-regională sau NLA. Contenţie: decubit lateral, pe partea opusă sau în travaliu. Loc de elecţie: jumătatea fluierului în şanţul postero-lateral. Se poate pătrunde şi pe partea medială, dar se va face o incizie mai largă pentru evidenţierea formaţiunilor vasculare şi a nervilor metapodiali. Tehnica operatorie: 1. Incizia cutanată. Se palpează cele două tendoane ale flexorilor (superficial şi profund) şi se face o butonieră a pielii şi a fasciei postmetacarpiene. 2. Secţionarea tendonului. Se introduce tenotomul pe lat între cele două tendoane şi se răsuceşte la 900 cu partea tăioasă perpendiculară pe tendon. Un ajutor fixează copita în extensie, iar operatorul secţionează tendonul prin câteva mişcări de basculare, apoi se controlează prin palpare dacă s-au depărtat capetele tendinoase. 3. Sutura pielii în 1-2 puncte separate. 4. Imobilizarea membrului în ortozom sau cizmă ortopedică timp de 3 săptămâni. Dacă tenotomia flexorului profund nu este suficientă pentru corectarea aplombului, se va face şi tenotomia flexorului superficial (tenotomie dublă). Pentru a evita secţionarea ambelor tendoane la acelaşi nivel şi formarea unei singure cavităţi prin depărarea capetelor, este mai avantajoasă tenotomia la niveluri diferite. În acest scop se face o butonieră la limita dintre treimea superioară şi mijlocie a fluierului, pentru flexorul profund, iar pentru cel superficial, la limita dintre treimea mijlocie şi cea inferioară (deasupra inelului pentru perforant). Postoperator, se păstrează aceleaşi recomandări (repaus, imobilizare, prevenirea infectării plăgilor).

228

19.3. OPERAŢIA ÎN INCASTELURA CĂLCÂIELOR Incastelura este o modificare patologică a formei copitei, producând compresiune asupra ţesuturilor vii subiacente, urmată de apariţia unor tulburări trofice. Cea mai gravă este incastelura călcâielor manifestată prin apropierea acestora şi compresiune asupra aparatului de amortizare. Scopul operaţiei este readucerea copitei la o formă normală şi decomprimarea ţesuturilor subiacente cutiei de corn. Dezincastelarea se poate realiza prin subţierea cutiei de corn la călcâie şi parţial în părţile laterale, până la "peliculă" sau prin metoda renurilor. Totodată, se recomandă aplicarea unor unguente de copită pentru micşorarea durităţii cornului. Renurile se fac numai până la stratul depigmentat şi se orientează astfel încât să nu fie paralele cu tubii cornoşi. 1. Metoda Collin. Se practică trei renuri: *85 orizontală paralelă cu bureletul, la distanţă de 1-1,5 cm.; *86 a doua se orientează oblic, paralel cu călcâiul, pornind de la extremitatea posterioară a celei orizontale; *87 a treia renură este orientată oblic dinainte spre înapoi, pornind de la extremitatea anterioară a primei renuri şi se termină în talpă fără a se întâlni cu a doua. 2. Metoda Habacher. Se realizează prin 5 renuri, dintre care două sunt paralele cu marginea coronară, iar trei sunt verticale, ajungând până în talpă. 3. Metoda Jolly. Se fac trei renuri paralele, orientate oblic de sus în jos şi dinainte spre înapoi, de sub burelet până în talpă. Renurile se fac bilateral, fără a pătrunde la ţesuturile vii. Intervenţia se completează cu potcovitul ortopedic: potcoavă în semilună, potcoavă cu punte, potcoavă cu arc etc. 19.4. OPERAŢII ÎN SEIME Seimele sunt crăpături ale cutiei de corn pe direcţia tubilor cornoşi sau orizontale. Ele pot fi superficiale sau profunde, complete sau incomplete, simple sau complicate. Seimele incomplete pot fi coronare sau plantare. 1.Intervenţia în seimele superficiale incomplete Scopul operaţiei este oprirea progresării seimei atât în lungime, cât şi în profunzime. Se face mai întâi o renură de baraj la extremitatea distală a seimei coronare sau la capătul proximal al celei plantare. Marginile seimei vor fi subţiate oblic pentru a decompresa membrana cheratogenă şi a preveni transformarea seimei simple superficiale în seimă 229

profundă, complicată. Pentru seimele plantare, se subţiază talpa în dreptul seimei, pentru a reduce presiunea la acest nivel, asigurând repausul necesar pentru refacerea ţesutului cornos. 2. Intervenţia în seimele superficiale complete Este afectată cutia de corn pe toată lungimea, de la coroană până în talpă. Se subţiază marginile seimei şi se efectuează renuri seriate cu scopul decompresării membranei cheratogene. Metoda Fischer. Se fac renuri perpendiculare pe seimă, paralele cu marginea coronară la 2 cm de aceasta. Renurile sunt distanţate la 2 cm între ele şi au lungimea de 2 cm fiecare. Metoda renurilor divergente. Se fac două renuri oblice, plecând de la coroană din apropierea seimei şi se termină în talpă la 2-3 cm de seimă, având forma unui "V" răsturnat. Metoda Messler. Se aseamănă cu metoda precedentă prin cele două renuri divergente la care se mai adaugă o renură orizontală plasată la jumătatea seimei în forma literei "A". Se mai practică subţierea uniformă a cornului copitei, aplicarea unor agrafe metalice etc. 3. Intervenţia în seimele profunde, complicate Scopul operaţiei este aerarea ţesuturilor infectate şi îndepărtarea zonelor de necroză. Indicaţii: seimele profunde complicate cu pododermatite septice. Anestezie: NLA sau tranchilizare şi blocaj troncular. Contenţie: decubit lateral, pe partea opusă seimei şi imobilizarea membrului afectat. Preoperator, se aplică un garou la chişiţă sau fluier. Tehnica operatorie: 1. Se fac două renuri paralele cu seima la distanţă de 1-2 cm până la membrana cheratogenă, fără să se distrugă bureletul. 2. A treia renură se face în talpă, pe linia albă, între primele două, şi se uneşte cu ele la nivelul ţesutului velutos. 3. Avulsia cornului copitei în dreptul seimei. Se prinde cu un cleşte marginea plantară, iar cu cealală mână se apasă în dreptul bureletului pe partea respectivă pentru a nu se smulge odată cu cornul. 4. Se controlează dacă au mai rămas alte focare sub cutia de corn şi se aseptizează membrana cheratogenă, îndepărtând toate zonele de necroză. 5. Se subţiază marginile cutiei de corn pentru a reduce presiunea asupra ţesuturilor inflamate şi se rotunjesc în talpă, scoţându-le din sprijin. 6. Se aplică antibiotice, pansament compresiv şi se ridică garoul. Postoperator, se indică repaus, antibioterapie, prevenţie antitetanică.

230

19.5. OPERAŢIA ÎN JAVART CARTILAGINOS Scopul operaţiei: rezecţia fibrocartilajului complementar. Indicaţii: necroza fibrocartilajelor complementare. Instrumentar: pentru diereză, hemostază, sutură şi trusă podotehnică (cleşte, renetă, foaie de jaleş, cuţit Buss, raspila), freză electrică. Anestezie: NLA şi blocaj troncular sau narcoză. Contenţie: decubit lateral pe partea opusă intervenţiei. Loc de elecţie: regiunea coronată (acces coronat), peretele copitei în zona de protecţie a fibrocartilajului (acces parietal) sau amândouă (acces parietocoronar), în funcţie de metoda aleasă pentru operaţie. Tehnica operatorie: Alegerea metodei se face în funcţie de aspectul leziunilor. Preoperator, se despotcoveşte, se curăţă copita, se subţiază peretele în dreptul fibrocartilajului până la peliculă, se tunde şi se rade regiunea coronară şi chişiţa, se aplică garoul şi se dezinfectează tot acropodiul. Metoda prin acces coronal 1. Incizie liniară la 2 cm deasupra bureletului pe toată lungimea fibrocartilajului. 2. O incizie cutanată, verticală, de 3 cm pornind de la jumătatea celei orizontale sau din treimea anterioară în "T" răsturnat (metoda Desliens). 3. Se decolează cele două lambouri cutanate şi bureletele la faţa externă a fibrocartilajului. 4. Se extirpă fibrocartilajul complenentar cu chiureta sau cuţitul Buss în timp ce un ajutor menţine copita în extensie forţată pentru a evita deschiderea fundului de sac articular. 5. Drenaj capilar cu tifon steril îmbibat în soluţie de sulfatiazol. 6. Sutura cutanată începând cu incizia verticală. 7. Pansament uşor compresiv care se schimbă la 48 de ore. Postoperator, se recomandă repaus 3-4 săptămâni şi antibioticoterapie 5-6 zile. 2. Metoda prin acces parietal, MŰLLER-FRICK 1. Avulsia parţială a peretelui copitei. Se face o renură orizontală, paralelă cu bureletul la 1 cm şi una semicirculară în zona de proiecţie a fibrocartilajului. Se incizează membrana cheratogenă adiacentă şi se desprinde cu foaia de jaleş. 2. Se decolează bureletul şi pielea pe sub burelet în dreptul fibrocartilajului. 3. Rezecţia fibrocartilajului. Acesta se mobilizează cu foaia de jaleş, fără a leza ţesuturile profunde şi se îndepărtează uşor cu o pensă cu gheare sau forceps. 4. Se aplică pansament după plombarea cu antibiotice. Această metodă prezintă avantajul că asigură un foarte bun drenaj şi nu afectează artera coronară şi bureletul, dar necesită efort mai mare şi atenţie 231

deosebită pentru tunelizarea bureletelor. 3. Metoda prin acces parieto-coronar Prezintă avantajul unui acces lejer, vizualizarea fibrocartilajului pe toată suprafaţa, dar secţionează artera coronară şi există riscul unor necroze ale lamboului format de membrana cheratogenă şi pielea din regiunea chişiţei. Metoda Bayer 1. Rezecţia unei porţiuni din cutia de corn pe zona de proiecţie a fibrocartilajului complementar. 2. Incizia membranei cheratogene şi a bureletului. Se face o incizie semicirculară a membranei cheratogene la 1 cm spre interiorul renurii, care se continuă la nivelul bureletelor. Acestea se incizează de două ori şi apoi fiecare incizie se opreşte la chişiţă deasupra fibrocartilajului. 3. Se decolează lamboul, păstrând vascularizaţia rămasă şi se asigură hemostaza prin ligatură la nivel coronar. 4. Rezecţia fibrocartilajului. 5. Sutura cutanată şi a membranei cheratogene, asigurând drenajul. 6. Plombaj cu antibiotice şi pansament compresiv care se schimbă după 12 ore cu unul mai lejer. Metoda Röder 1. Avulsia cornului se face ca în metoda precedentă. 2. Incizia membranei cheratogene şi a pielii din regiunea coronară. Membrana cheratogenă se incizează la 1 cm spre interiorul renurii, descriind un semicerc care intersectează bureletul spre călcâi. 3. Decolarea lamboului rezultat care se ridică în forma unei clapete. 4. Rezecţia fibrocartilajului şi asigurarea hemostazei. 5. Sutura lamboului şi aplicarea pansamentului. Metoda prezintă avantajul unui bun drenaj, accesul lejer la fibrocartilaj şi faţă de prezenta, incizează o singură dată bureletele şi membrana cheratogenă. 19.6. OPERAŢIA ÎN PLĂGI PODALE Indicaţii: empiem al micii teci sesamoidiene, necroza ţesutului velutos, a cuzinetului plantar, a aponevrozei plantare, osteita falangetei etc. Instrumentar: pentru incizie, trusa podotehnică, lingura Volkman. Loc de elecţie: regiunea tălpii. Contenţie: poziţie decubitală. Anestezie: narcoză, NLA sau tranchilizare şi blocaj troncular. Tehnica operatorie: este variabilă în funcţie de aspectul leziunilor şi scopul operaţiei: rezecţia formaţiunilor necrozate, aerarea focarului sau drenarea micii teci sesamoidiene. Metoda G. IONESCU 1. Se adâncesc lacunele laterale ale furcuţei cu reneta până aproape de ţesutul velutos. Renurile se reunesc la vîrful furcuţei şi se extind la călcâi, apoi 232

se incizează fundul renurilor. 2. Avulsia furcuţei. Se desprinde cornul începând de la vârful furcuţei cu foaia de jaleş, apoi se smulge cu un cleşte de avulsie. Se îndepărtează furcuţa în totalitate şi barele. 3. Rezecţia vârfului cuzinetului plantar. Se face o incizie transversală a cuzinetului plantar la vârful lacunei mediane şi se desprinde cu foaia de jaleş începând de la vârf. 4. Excizia aponevrozei plantare. Se continuă incizia transversală a cuzinetului plantar la nivelul aponevrozei plantare, având ca suport micul sesamoid peste care alunecă, şi o incizie longitudinală având forma de "T". Un ajutor menţine copita în extensie pentru a nu leza ligamentul sesamo-falangian. Incizia în "T" împarte aponevroza plantară în două lambouri de formă aproximativ triunghiulară. Ridicând uşor fiecare lambou cu o pensă, se menţine copita în extensie şi se rezecă printr-o mişcare de rotaţie a foii de jaleş la inserţia pe creasta semilunară. Prin această intervenţie, se asigură drenarea mici teci sesamoidiene. Dacă se incizează ligamentul sesamo-falangian printr-o manevră greşită a instrumentului sau contenţie defectuoasă, apar complicaţii grave de artrită podală septică, cu şanse foarte mici de vindecare. Dacă se constată leziuni necrotice la nivelul tălpii, aceasta se îndepărtează în totalitate dacă este necesar, făcând o renură la nivelul liniei albe. Dacă se constată procese osteomielitice ale falangetei sau ale osului navicular, se chiuretează, se plombează cu antibiotice şi apoi se face pansament compresiv. Vindecarea se produce în 2-3 luni, iar pansamentul se schimbă mai des la început şi apoi săptămânal, până cand încetează procesele exsudative.

19.7. AMPUTAREA ONGLONULUI Indicaţii: osteită septică a falangetei, pododermatită gangrenoasă şi alte afecţiuni grave ale onglonului. Vindecarea este dificilă, se formează un rudiment de onglon, dar sprijinul se face numai pe onglonul congener. O condiţie a reuşitei intervenţiei este ca acesta să fie sănătos. Operaţia este contraindicată la animalele foarte grele, tauri reproducători sau la boii de muncă. Preoperator, se asigură anestezie, contenţie şi dezinfecţia onglonului. Metda BERCOFF 1. Secţionarea onglonului cu ferăstrăul. La bovine, se aplică ferăstrăul perpendicular pe onglon, astfel încât secţiunea să ajungă sub marginea coronară în partea anterioară şi la 2 cm sub aceasta la călcâi. 2. Se îndepărtează apofiza piramidală rămasă prin secţionarea falangei a treia. 3. Se chiuretează ţesuturile necrozate şi cartilajul de pe extremitatea distală a falangei a doua. 233

4. Se asigură hemostaza. Dacă este afectat şi micul sesamoid, acesta se rezecă. 5. Plombaj cu antibiotice şi pansament compresiv. Postoperator, se recomandă antibioticoterapie, repaus şi control periodic. 19.7. AMPUTAREA DEGETULUI Dezarticularea falangetei a treia de a doua 1. Se face o renură în dreptul interliniei articulare 2. Secţionarea cu foarfeca a ligamentelor şi a tendoanelor, realizând dezarticularea. 3. Se chiuretează cartilajul distal al falangei a doua. 5. Pansament compresiv şi protecţie antiinfecţioasă. Vindecarea se realizează în 1-2 luni prin creşterea unui onglon rudimentar, care trebuie ajustat periodic. Amputarea degetului la ovine Indicaţii: panariţiu osteoarticular, artrite podale supurative, necroză, osteomielită falangiană. Anestezie: NLA sau tranchilizare şi anestezie regională. Contenţie: decubit lateral. Tehnica operatorie: Se recomandă amputarea degetului cu păstrarea bureletului care asigură creşterea unui rudiment de corn protector, mai ales pentru mers la păşune, pe terenuri accidentate. Metoda clasică 1. Se practică o renură la 5-6 mm sub coroană cu reneta până aproape de membrana cheratogenă. 2. Incizia verticală cutanată de la jumătatea chişiţei pe partea excentrică a degetului respectiv intersectează bureletul, întâlnind renura circulară. Se incizează apoi fundul renurii circulare. 3. Se decolează pielea şi bureletele şi se asigură hemostaza. 4. Se dezarticulează falanga a doua de prima, se asigură hemostaza şi se îndepărtează degetul bolnav. 5. Se raclează cartilajul de pe extremitatea distală a falangei a I-a. 6. Sutura cutanată în puncte separate. 10.Pansament protector şi antibioticoterapie. Metoda Vlăduţiu Se deosebeşte de metoda clasică prin excizia a două lambouri triunghiulare adiacente inciziei verticale şi a bureletului, cu scopul reducerii spaţiului rămas după îndepărtarea degetului şi a surplusului de piele. Prin aceasta se reduce timpul de vindecare la jumătate şi se micşorează riscul unor necroze marginale. Metoda Serre Renunţă la incizia verticală, făcând numai renură în cutia de corn. 234

Secţionează membrana cheratogenă, apoi decolează bureletele şi pielea din regiunea coronară pe care le trage în sus ca un manşon. Dezarticulează falanga a doua şi realizează hemostaza. Drenajul este foarte bun şi nu este tulburată circulaţia sanguină la nivel coronar. Amputarea degetului la porcine La această specie, a dat rezultate bune amputarea degetului fără păstrarea buretelului (Salvisberg). 1. Se aplică garoul. 2. Incizia cutanată circulară la 5-10 mm deasupra coroanei. 4. Incizie cutanată verticală pe partea laterală a chişiţei care se uneşte cu incizia circulară coronară. 5. Decolarea lambourilor cutanate, secţionarea tendoanelor şi ligamentelor, urmată de îndepărtarea degetului. 6. Se asigură hemostaza prin ligaturi vasculare. 7. Se raclează cartilajul articular distal pe falanga proximală. 1. Plombaj cu antibiotice şi pansament. Amputarea unui deget la bovine Indicaţii: panariţiu osteoarticular grav la vaci de talie mică. Instrumentar: pentru incizie, hemostază şi sutură, lingură Volkman, ferăstrău de sârmă sau cu lamă. Anestezie: NLA, narcoză sau tranchilizare şi anestezie regională. Contenţie: decubitală pe partea opusă degetului care urmează a fi operat. Tehnica operatorie: Se recomandă amputarea de deget fără păstrarea bureletului, prin secţionarea falangei a întîia. 1. Incizie cutanată circulară la 1 cm de burelet. 2. Incizia cutanată verticală de la bulet pe faţa dorsală a degetului până la incizia circulară. 3. O incizie verticală posterioară de la onglonul rudimentar până la incizia circulară, deasupra călcâiului. 4. Decolarea lamboului cutanat şi ridicarea lui peste bulet cu două fire tractoare sau cu pense. 5. Secţionarea tendoanelor extensorilor şi flexorilor. 6. Secţionarea falangei a I-a cu ferăstrăul oblic de sus în jos şi spre axul piciorului şi se îndepărtează degetul. 7. Se netezesc marginile osului secţionat, se face toaleta şi se ligaturează vasele de sânge digitale. 8. Sutura lamboului cutanat în puncte separate. 9. Pansament protector şi antibioticoterapie 6-10 zile.

19.8. CHESTIONAR 1. Care este scopul operaţiei în forma

hiperplastica a bursitei cronice?

235

a) Reducerea fenomenelor inflamatorii şi protejarea regiunii împotriva traumatismelor b) Drenarea lichidului acumulat şi prevenirea recidivelor. c) Îndepărtarea ţesutului fibros, indurat.. d) Eliminarea ţesuturilor necrozate şi asigurarea drenajului. e) Îndepărtarea formaţiunii tumorale şi aplicarea unui pansament compresiv. 2. Ce indicaţii are tenotomia flexorului profund la cal? a) Javart tendinos, cheloid. b) Plăgi accidentale incomplete. c) Furbura acuta, arcare . d) Buletură gravă, retracţii tendinoase, spasm muscular cronic la cal. e) Exostoze ale jaretului. 3. Ce este incastelura călcâielor? a) Este o modificare patologică a formei copitei care se manifestă si prin atrofia falangetei. b) Este cea mai gravă formă de incastelură care, pe lângă apropierea călcâielor, produce şi compresiune asupra aparatului de amortizare. c) Creşterea excesivă a cutiei de corn care devine casantă şi nu se mai poate aplica potcoava. d) Creşterea excesivă a cornului copitei la animalele potcovite defectuos. e) Creşterea neuniformă a peretelui cutiei de corn la cabalinele nepotcovite. 4. Prin ce metode se poate reda elasticitatea peretelui lateral al cutiei de corn în incastelura călcâielor? a) Subţierea uniformă a cutiei de corn până la "peliculă" şi aplicarea unui unguent de copită. b) Metoda Collin, se realizează prin cinci renuri, dintre care două sunt paralele cu marginea coronară, iar trei sunt verticale

ajungând până în talpă. c) Metoda Habacher prin trei renuri, care descriu o formă de trapez cu baza mare spre coroană. d) Metoda Jolly - se fac trei renuri paralele orientate oblic de sus în jos şi dinainte spre înapoi. e) Se fac renuri divergente care se unesc sub burelet. 5. În seimele superficiale complete se efectuează diverse renuri cu scopul decompresării membranei cheratogene şi stoparea progresiei spre ţesuturile vii. Ce metode se folosesc în acest scop? a) Metoda renurilor paralele. Se subţiază marginile seimei şi apoi se fac renuri paralele pe direcţia seimei. b) Metoda Fischer - se fac renuri perpendiculare pe seimă, paralele cu marginea coronară la 2 cm de aceasta. Renurile sunt distanţate la 2 cm între ele şi au lungimea de 2 cm. c) Metoda renurilor divergente - se fac două renuri oblice plecând de la coroană din apropierea seimei şi se termină la pelicula, la 2-3 cm de seimă în formă de "V". d) Metoda Messler - se aseamănă cu metoda de la punctul c), la care se mai adaugă o renură orizontală la jumătatea seimei în forma literei "A" rasturnat . e) Subţierea uniformă a cornului copitei sau aplicarea unor agrafe metalice. 6. Care este scopul operaţiei în seimele profunde, complicate? a) Crearea unor condiţii de anaerobioză în plagă pentru stoparea dezvoltării germenilor Gram-negativi. b) Indepartarea tesuturilor necrozate si rezectia seimei. c) Oprirea progresiei seimei în profunzime. d) Îndepărtarea secreţiilor purulente. e) Aerarea ţesuturilor infectate si indepărtarea zonelor de necroză.

236

7. Prin ce manopera se indeparteaza cornul copitei în seima profundă complicată? a) Avulsie. b) Avulsia cornului copitei în dreptul seimei împreună cu bureletul adiacent. c) Se desprinde cornul copitei din apropierea seimei, cu foaia de jales. d) Raclaj. e) Rezectie. 8. Cum se extirpa fibrocartilajul in operatia de javart cartilaginos, prin acces coronar? a) Incizie liniară la 2 cm deasupra bureletului pe toată lungimea fibrocartilajului prinzand marginea superioara. b) Se face o incizie cutanată verticală, la jumătatea celei orizontale,deasupra bureletului, în "T" răsturnat şi se decolează cele două lambouri pentru extractia fibrocartilajului. c) Cu chiureta sau cuţitul Buss, ţinând copita în extensie pentru a nu deschide fundul de sac articular. d) Se dilacereaza de sus in jos cu foaia de jales. e) Se dilacereaza de jos in sus cu foaia de jales. 9. Ce avantaj prezinta rezecţia fibrocartilajului complementar prin metoda Müller Frick ? a) Permite efectuarea unui tratament corect postoperator. b) Permite aerarea plagii. c) Asigura un drenaj foarte bun. d) Necesita un efort mai mic si atentie deosebita. e) Se simplifica tratamentul postoperator. 10.

Cum se face rezecţia fibrocartilajelor complementare prin metoda Bayer ? a) Prin acces parietal b) Prin acces coronar . c) Prin acces parieto-coronar. d) Prin rezectia peretelui lateral al cutiei de corn.

e) Prin avulsia furcutei 11. Ce indicaţii are operaţia în plăgi podale? a) Empiem al micii teci sesamoidiene. b) Necroza ţesutului velutos, a cuzinetului plantar. c) Necroza aponevrozei plantare, osteita falangetei. d) Fractura falangetei . e) Luxaţii podale, furbură cronică, javart cartilaginos. 12. Care este scopul operaţiei în plăgi podale ? a) Indepartarea corpului strain si a cuzinetului plantar. b) Avulsia furcuţei şi barelor începând de la vârf. c) Rezecţia vârfului cuzinetului plantar. d) Excizia aponevrozei plantare. e) Drenarea micii teci sesamoidiene 13.

Cum se face indepartarea onglonului prin metoda Bercoff?

a) Secţionarea onglonului cu. ferăstrăul . b) Se îndepărtează eminenţa piramidală si se chiuretează cartilajul. c) Se face o renura paralela cu bureletul . d) Prin dezarticulare cu foaia de jales. e) Prin sectionare oblica cu ferastraul. 14. Prin ce se caracterizeaza amputarea unui deget la bovine prin metoda Bercoff ? a) Amputarea unui deget cu pastrarea bureletului . b) Amputarea degetului fara pastrarea bureletului. c) Amputarea degetului se face prin dezarticularea falangei a II-a de prima. d) Secţionarea falangei I cu ferăstrăul oblic de sus în jos şi dinafară spre înăuntru. e) Amputarea falangei I cu

237

ferastraul.

238

BIBLIOGRAFIE 1. ADAMEŞTEANU I., CĂPĂŢÂNĂ VL., Urgenţe în medicina veterinară, Ed. Ceres, Bucureşti, 1973. 2. AMMAN, K., Les suture en chirurrgie vétérinaire, Ed. Vigot Frères, Paris, 1973. 3. ARCHIBALD, J., Canine Surgery, Am. Vet. Publ. Inc. Santa Barbara, California, 1965. 4. ARCHIBALD, J., CATCOTT, J., Canine and Feline surgery, Ed. Am. Vet. Publ. Aanta Barbara, 1984. 5. BLIDARIU, T., Chirurgie generală - note de curs şi lucrări practice I.A., Bucureşti, 1977. 6. BOJRAB, J. M., Current techniques in small animal surgery, Ed. Williams and Williams, Philadelphia, 1990. 7. BOLTE, S., Ghid practic de propedeutică chirurgicală, Ed. Ceres, Bucureşti, 1988. 8. BOLTE, S., Ghid practic de propedeutică chirurgicală, Ed. Ceres, Bucureşti, 1988. 9. BOLTE, S., IGNA C., Chirurgie veterinară, Ed. Brumar, Timişoara, 1997. 10. CĂPĂŢÂNĂ, VL., RADU, I., Tehnici în chirurgia veterinară, Ed. Ceres, 1994. 11. CRISTEA, I., Ovariectomia la scroafă, Teză de doctorat, IANB, Bucureşti, 1969. 12. CRISTEA, I., MARIA TEMELCU, MOROSAN, N., BOLTE, S., Propedeutică şi tehnică operatorie veterinară, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1983. 13. CRISTEA, I., MARIA TEMELCU, MOROSAN, N., BOLTE, S., Propedeutică şi tehnică operatorie veterinară, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1983. 14. CURCA, D., Fiziopatologie, vol. I., Ed. Fundaţiei România de Mîine, Bucureşti, 1995. 15. DASCHIEVICI , S., MIHĂILESCU, M., Chirurgie, Ed. Medicală, Bucureşti, 1999. 16. DRAGOMIRESCU, C., POPESCU, I., Actualităţi în chirurgie, Ed. Celsius, Bucureşti, 1998. 17. ELEFTERESCU, H. Contribuţii privind tehnica osteosintezei elastice în arc secant la animalele mici. Teză de doctorat, Bucureşti, 1994. 18. ELEFTERESCU, H., VASILESCU, M., Patologie chirurgicală veterinară, Ed. Printech, 2003. 19. GHEŢIE, V., HILLEBRAND, A., Anatomia animalelor domestice, vol. I, Ed. Academiei, Bucureşti, 1971. 20. GRIGORESCU, I., Intervenţii chirurgicale la animale, Ed. Agrosilvică, Bucureşti, 1968. 239

21. GRIGORESCU, I., Propedeutică şi medicină operatoare, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1973. 22. HALL L.W., CLARKE K.W., Veterinary Anaesthesia, 8th edition, Ed. Baillere, Tindal, London, 1983. 23. HICKMAN, J., Equine Surgery and Medicine, vol. I. Academic Press, Cambridge, G.B., 1985. 24. KNECHT, C.D., ALLEN AR., WILLIAMS, D.D., JOHNSON, J.H., Fundamental Techniques in Veterinary Surgery, Ed. W.B. Saunders Company, Philadelphia, 1981. 25. IONESCU, P. Lasere. Aspecte biomedicale în medicina veterinară, Ed. Tehnică, 1999. 26. LEAU, T., Corticoterapia în chirurgia veterinară, Ed. Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 1999. 27. LEAU, T., Propedeutică şi tehnică chirurgicală veterinară, Ed. Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2001. 28. LEAU T., Patologie chirurgicală veterinară, Ed. Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2003. 29. LEAU T., MIHAI IULIANA, LEAU F., Ghid practic de propedeutică şi tehnică chirurgicală veterinară, Ed. Printech, Bucureşti, 2003. 30 LEAU T. Anesteziologie , Propedeutica si Tehnica Chirurgicala , Ed. Printech, Bucuresti, 2003. 31. MARCENAC, L. M., Chirurgie générale vétérinaire, S.A. Editeur, Paris, 1974. 32. MATEŞ, N., Chirurgie generală. Propedeutică şi tehnică chirurgicală, Ed. Medicală Veterinară, Bucureşti, 1997. 33. MOROŞANU, N., Ortopedia animalelor de fermă, Ed. Ceres, Bucureşti, 1984. 34. MUIR, W., HUBBELL, J., Handbook of Veterinary Anesthesia, The C.V. Mosby Comp. 1989. 35. MUIR, W., HUBBELL, J., Equine anaestesia monitoring and emergency therapy, The C.V. Mosby-Year Book, St. Cuis, U.S.A. 36. OEHME, T. W., PRIER, J. E., Textbook of Large Animal Surgery, Ed. Williams and Wilkins, Baltimore/London, 1974. 37. ORMROD, N., Guide pratique de Chirurgie opératoire du chien et du chat, Ed. Vigot, Frères, Paris, 1968. 38. OSHIRO, T., POPA, M., NICULAE, B., SAVU, B., Laseroterapia şi chirurgia laser în dermatologie, Ed. S. C. Naţional Imprim. S.A., Bucureşti, 2000. 39. POPA, FL., GILORTEANU, H., Chirurgie, vol. I, Ed. Naţional, Bucureşti, 1998. 40. RADU N., Manual de anestezie şi terapie intensivă, vol. I, Ed. Medicală, Bucureşti, 1986. 41. RADU N., Manual de anestezie şi terapie intensivă, vol. I., Ed. Medicală, Bucureşti, 1988. 240

42. RĂDULESCU, P., Elemente de patologie şi terapeutică chirurgicală, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1980. 43. RUBIN M., Manuel d’acupuncture vétérinaire, Ed. Maloine, Paris, 1976. 44. SANDU L., Cum tratăm durerea, Ed. Teora, Bucureşti, 1986. 45. SEICIU, FL., BLIDARIU, T., Terapia chirurgicală a aparatului genital şi a glandei mamare, Ed. Ceres, Bucureşti, 1976. 46. SEVESTRE, J., Eléments de chirurgie animale, Ed. Maisons, Alfort, 1980. 47. SILBERSIEPE, E., BERGE, E., MULLER, H., Lehrbuch der Speziellen Chirurgie für Tierärzte, Stuttgart, 1965. 48. SLATER, D., Textbook of Small Animal Surgery, Second Edition, W. B. Saunders Company, Philadelphia, 1993. 49. STANCU, D., Anestezia animalelor domestice, Ed. Ceres, Bucureşti, 1978. 50. STĂTESCU, C., CRIVINEANU, V., CRIVINEANU MARIA, Farmacoterapie veterinară, Ed. Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 1997. 51. STROESCU, V., Bazele farmacologice ale practicii medicale, Ed. Medicală, Bucureşti, 1980. 52. STROESCU, V., Farmacologie, Ed. All, Bucureşti, 1999. 53. SUTEU, I., BANDILA, T., CAFRITA, A., BUCUR, AL., CANDEA, V. Şocul, Ed. Militară, Bucureşti, 1980. 54. TARCOVEANU, E., Elemente de chirurgie laparoscopică, vol. 2, Ed. Polirom, Iaşi, 1998. 55. TĂNASE, A., CRĂCIUNESCU, B., Patologie şi clinică chirurgicală veterinară, ed. Sitech, Craiova, 2001. 56. VLĂDUŢIU, O., Patologie şi clinică chirurgicală, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1971. 57. VLĂDUŢIU, O., CÂMPEANU, N. Bolile membrelor la animalele domestice, Ed. Ceres, Bucureşti, 1970.

241