43 7 4MB
PLANUL CENTRAL ÎN ARHITECTURA RELIGIOASĂ A RENAŞTERII ITALIENE1 I. Arhitectul În secolul al XV-lea, arhitectura capătă pentru publicul florentin trăsăturile unei arte superioare (dacă nu chiar arta prin excelenţă2); această primă vârstă a Renaşterii italiene este, dealtfeL cea în care putem urmări glisarea practicii arhitecturale dinspre sistemul 3 medieval al ghildelor către sfera umanismului . Arhitectul, prin urmare, iese treptat din 4 anonimat şi din limitele regulilor de breaslă şi începe să reprezinte o cultură bazată pe 5 primatul arhitecturii . Odată cu Brunelleschi, dar mai ales cu Alberti, este configurat tipul arhitectului
modern, a cărui formaţie păstrează caracterul autodidact, şi care, prin călătorii de studiu şi frecventarea cercurilor umaniste, îşi orientează căutările într-o direcţie congruă cu idealul antropocentric şi devine "le demiurge d'un espace harmonieux con