Arhitectura [PDF]

Zitiervorschau

Istoria arhitecturii antice Curs 1 – Istoria arhitecturii antice – varianta scurta Versiune: 2014/08/21 Arhitectura antica este importanta ca obiect de studiu deoarece a influientat hotarator istoria arhitecturii, pana la inceputul secolului XX. Practic ceea ce numim astazi arhitectura clasica a fost inventat in mare parte in antichitate.

Stanga: Trezoreria Statelor Unite – stil ionic 1855, Dreapta: Templul Erechteion, Atena, 406 i.e.n Oamenii, prin definitie, sunt capabili sa construiasca, folosind materialele naturale sau prelucrate, si dintotdeauna si-au construit adaposturi, locuinte, constructii defensive, insa arhitectura clasica incepe in momentul in care oamenii au incercat si reusit, in zona Mediteranei, sa translateze in piatra arhitectura monumentala a templelor.

Stanga: Casa in Grecia Antica, Dreapta: Templul=casa zeului in Grecia Antica Templele, considerate case ale zeilor, au fost literalmente inspirate din arhitectura constructiilor de locuit. Dar, zeii erau considerati superiori oamenilor asa ca stramosii nostrii au considerat probabil necesar sa le construiasca si o versiune superioara de casa, care astazi are titulatura generica de templu.

Evolutia in plan de la casa la templu Variantele in care erau realizate templele, si in special coloanele acestora (in latina coloana = stilum) au generat conceptul de stil arhitectural. Cele 3 stiluri de referinta ale arhitecturii clasice sunt:

- Stilul Doric, cel mai vechi si cel mai des folosit in Grecia antica. Coloanele Dorice sunt groase, puternice, cu capitel simplu, rectangular la partea superioara. Coloanele Dorice sunt formate din trunchi si capitel, fara a avea baza. - Stilul Ionic, numit astfel dupa Ionia, partea vestica a Greciei, este inspirat de vechea traditie locala de a impodobi vechile temple de lemn cu cochilii de melci, in special la partea superioara a coloanelor. Aceste forme au fost sintetizate intr-o arhitectura sculptata in piatra bazata pe coloane cu capitel avand forme asemanatoare cochiliilor de melci. Trunchiul coloanelor Ionice este mai zvelt si de asemenea coloanele Ionice au baza, sub forma unui tambur de piatra, spre deosebire de cele Dorice.

- Stilul Corintic, numit astfel dupa orasul Corint, o veche metropola a Greciei antice, este inspirat de traditia locala de a lega frunze la partea superioara a coloanelor vechilor temple, si aceasta idee translatata in piatra sculptata isi gaseste expresie in coloane cu capitele complexe decorate cu frunze. Truchiul coloanelor Corintice este la fel de zvelt ca al celor Ionice, si coloanele Corintice au de asemenea, baza.

In afara de temple, orasele Greciei antice beneficiau de constructii multifunctionale numite STOA, cu rolul de galerie comerciala, hala a orasului, ateliere sau pur si simplu cu rol de galerie de circulatie in lungul pietelor orasului. Constructiile tip stoa erau amplasate in AGORA care inseamna piata centrala a orasului sau a asezarii. Practic, agora era marginita pe cel putin o latura de o constructie de tip stoa.

Ilustrare de principiu a unei stoa de mici dimensiuni, cu magazine Constructiile de tip stoa sunt interesante spre a fi studiate deoarece sunt poate primele constructii cu functiune pur civila, de mari dimensiuni, cunoscute in istorie si au constituit la vremea respectiva provocari speciale din punct de vedere al ingineriei structurale.

Stoa lui Attalus, cunoscuta si sub numele de Stoa de sud, este o stoa de foarte mari dimensiuni, perfect restaurata, in fosta Agora din Atena In unele cazuri structurile stoa-urilor erau acoperite cu sarpante de lemn cu deschidere considerabila. In alte cazuri zona centrala din stoa era suprainaltat pentru a permite accesul luminii pe la partea superioara in zona centrala a cladirii. In spatiul latin, aceste structuri poarta numele de BAZILICA. In prezent prin bazilica intelegem biserica dar adevarul istoric este ca la origine aceste constructii erau folosite in Imperiul Roman, exact ca in Grecia Antica, ca si hale ale orasului, cladiri multifunctionale in care se putea intra printre coloane, din lateral, in zona acoperita, prin ori ce zona, neexistand pereti de inchidere sau usi. Aceste cladiri numite bazilica au functionat in Imperiul Roman ca spatii pentru petreceri ale orasului, spital temporar, sali de judecata, intruniri politice, ateliere de productie pentru echipament militar pe timp de razboi sau ateliere de constructie pentru legiunea stabilita in castrul respectiv.

Basilica Iulia din Roma antica. Aceasta constructie publica asigura acces liber pe mai multe laturi din Forul Roman si in interior avea un spatiu amplu pe mai multe nivele. De abia odata cu raspandirea Crestinismului si prabusirea Imperiului Roman de Apus, aproape toate cladirile de tip bazilica devin biserici inchise. In unele cazuri s-au zidit spatiile dintre coloane, s-a sfintit spatiul interior, devenind lacas de cult Crestin, si statuia imparatului Roman, ctitor, a fost transformata in Imparat Ceresc sau chiar Isus Hristos. Bazilicile odata

inchise si transformate in biserici Crestine au avut un rol important in istoria Evului Mediu, asigurand protectie si liniste credinciosilor in contextul unui mediu exterior foarte violent, macinat de razboaie si infractionalitate. O alta constructie aparte in lumea pagana Greco-Romana a fost TEATRUL. Teatrul ca si constructie a aparut din nevoia cetatenilor din orasele Greciei Antice de a se aduna in numar mare la sarbatorile zeilor pagani si a urmari serbarile si cantarile traditionale. Desi o mare parte a ritualului se desfasura in interiorul si de jur imprejurul templului, spectacolul propriuzis urma sa aiba loc seara, la exterior, corul deplasandu-se in apropierea unei coline astfel incat oamenii sa se suie pe colina si sa-i poata urmari mai bine. Cu timpul colinele au fost amenajate cu banci de piatra, geometria reliefului a fost precis rectificata sub forma unei suprafete conice, rezultand formula celebra de TEATRU ANTIC. Teatrele antice erau descoperite, in aer liber si constau din scena (skena) + podium si laterale, orchestra – spatiul central unde statea corul, si bineinteles, gradene organizate pe sectoare, asemeni peluzelor de pe stadioanele si de la salile de spectacol din prezent.

Teatrul din Epidaur – Grecia Antica Orasele Greciei Antice beneficiau de obicei de teatre amplasate in zona Acropolei unde era si templul, si teatrele erau construite direct pe relieful din piatra, rectificat. Spre deosebire de Grecia Antica, teatrele Romane erau amplasate chiar in oras, suprafata conica a gradenelor fiind sprijinita pe o mare structura semicirculara din arce de zidarie, prin care se si circula spre peluze.

Teatrul din Bosra – actuala Syria, fostul Imperiu Roman Practic, teatrele grecesti erau o amenajare a teritoriului pe cand cele romane erau o constructie.

Teatrul din Pompei – Model 3D De asemenea, la teatrele grecesti de obicei publicul vedea peisajul natural din afara orasului, pe cand la teatrele romane scena avea un decor fix extrem de inalt pentru a obtura peisajul orasului. Acesta, numit PROSCENIUM, era foarte decorat cu elemente arhitecturale si sculpturale.

Amfiteatru – Colosseum din Roma

Amfiteatrul din Verona

Sectiune transversala prin Colosseum. Termenul de AMFITEATRU defineste un teatru fara scena, cu gradene de jur imprejur pe intreg perimetrul care este de forma circulara sau eliptica. Amfiteatrul reprezinta stramosul formal si functional a ceea ce astazi numim STADION. Insa, termenul de STADION in antichitate definea tot o constructie cu gradene, insa cu o forma de potcoava foarte alungita, destinat intrecerilor sportive.

Circul Maximus din Roma, de forma unui stadion antic, adica potcoava alungita, insa de dimensiuni si mai mari, destinat intrecerilor cu care trase de cate 4 cai. Avea lungimea de 621m si latimea de 118m si asigura un nr. de 250000 locuri, adica un sfert din populatia Romei Antice. Este cel mai mare stadion construit vreodata si dateaza din timpul lui Iulius Caesar, acum 2060 de ani. Teoria arhitecturii in Imperiul Roman Dintre toate manualele de arhitectura romane, o singura carte s-a pastrat integral si este bine cunoscuta si in prezent. Autorul, arhitectul imperial Vitruvius, a sintetizat intreaga stiinta a constructiilor la nivelul anului 15 inainte de Hristos. Cartea se numeste simplu De Architectura si consta in zece capitole ce descriu intreg procesul de proiectare si executie a constructiilor civile dar si a altor constructii ingineresti, lucrari hidroedilitare si altele. Aceast manual de arhitectura a jucat un rol esential in perioada Renasterii, cand a fost redescoperita, copiata si a circulat in multe exemplare in Italia si ulterior in tot vestul Europei.

Stanga: Desen din carte ilustrand realizarea pardoselii incalzite intr-o terma, Centru: Ilustratie cu Vitruvius dedicand cartea imparatului Augustus, Dreapta: Coperta cartii intr-o versiune din Renastere In cartea sa De Architectura, la capitolul III, Vitruvius defineste arhitectura ca fiind o fuziune a 3 elemente: - Firmitas – adica elementele ferme ale constructiei, cum ar fi ceea ce numim astazi structura de rezistenta. Termenul nu se refera insa strict la structura de rezistenta, ci desemneaza si durabilitatea in timp a tuturor elementelor constructiei. - Utilitas – adica utilitatea si functionalitatea constructiei. Acest termen desemneaza toate deciziile de conceptie si proiectare de natura a configura constructia pentru a face fata eficient scopului pentru care a fost proiectata. - Venustas – de la numele zeitei frumusetii, Venus. Vitruvius, la fel ca si arhitectii Renasterii, 1500 de ani mai tarziu, erau in cautarea frumusetii formelor, proportiilor, materialelor, compozitiei, decoratiei, precum si a altor elemente care genereaza frumusetea in arhitectura si arta. Trebuie observat faptul ca in timp ce Firmitas si Utilitas se refera la concepte obiective si cuantificabile, Venustas, frumusetea, este un concept abstract, subiectiv, variabil in timp, spatiu si de la individ la individ, si foarte greu daca nu imposibil de definit precis. Insa, in acceptiunea multor istorici si arhitecti, adevarata istorie a arhitecturii incepe din zona Greciei si Romei antice, deoarece arhitectii de aici cautau in mod sustinut si stiintific obtinerea unui rezultat nu doar rezistent si practic ci si frumos si armonios, inca din faza de conceptie, iar rezultatul se materializa sub forma unei constructii perfect conforme cu proiectul. Intreaga traducere din latina in engleza a cartii De Architectura poate fi lecturata la aceasta adresa:http://www.gutenberg.org/files/20239/20239-h/29239-h.htm#Page_7 Ingineria Romana Stiinta ingineriei isi are radacini in Imperiul Roman, fiind aplicata atat in domeniul militar cat si in aplicatii civile, cum ar fi tehnologia constructiilor, termelor, apeductelor, podurilor, drumurilor. Avansul ingineresc a fost elementul cheie care a adus bunastare, prosperitate si a schimbat radical modul de viata al cetatenilor Romani pe tot cuprinsul vechiului imperiu. Cronologic, prima tehnologie inginereasca preluata si dezvoltata de Romani in domeniul constructiilor a fost arcul de zidarie.

Arcul de zidarie roman. Executia se face cu elemente radiale dispuse pe cofraje

Arcul de zidarie se realizeaza din zidarie de piatra sau din zidarie ceramica + mortar, prin dispunerea radiala a caramizilor pe niste elemente de sustinere temporare, numite cofraje. Cofrajele au concomitent rol de sprijin si rol de a da forma viitoarei geometrii a elementului. Cofrajele sunt folosite astazi peste tot pentru lucrari de beton simplu si armat, insa ele au fost folosite initial, timp de 2000 de ani, aproape exclusiv pentru constructii de zidarie, pentru realizarea arcelor, boltilor, cupolelor de zidarie.

Tehnologia romana de executie a arcelor de zidarie Alternativa la constructiile de zidarie cu arce si eventual cu bolti o reprezenta in antichitate sistemul trilitic, sistem ancestral ce consta in dispunerea de stalpi incastrati in pamant si de grinzi rezemate peste capetele stalpilor. In timp ce in zona Greciei Antice erau preferate constructiile cu structura trilitica, in Imperiul Roman domina constructiile structura de zidarie cu arce. Ingineria Romana a preluat si rafinat mai vechea stiinta generala si comuna a tamplariei/dulgheriei, pentru constructia de acoperisuri cu deschideri foarte mari, realizanduse astfel lucrari imperiale cu acoperiri impresionante cum ar constructiile de tip Basilica. Din zona Babyloniei, Romanii au preluat tehnologia fundatiilor de adancime, care au permis realizarea de fundatii de locuinte pe apa, in zone mlastinoase. Fundatiile de adancime, executate din trunchiuri lungi de copaci, au permis constructia de poduri peste rauri relativ mari. De asemenea, stiinta topometriei si cartografiei au permis realizarea unor aductiuni fara precedent. Astfel, toate orasele Romane aveau o sursa de apa curgatoare de foarte buna calitate, adusa uneori de la o distanta considerabila. Roma avea in perioada de maxima dezvoltare un numar de 11 apeducte, dezvoltate de-a lungul a 500 de ani. Apa venea pe canale ingropate in formele de relief si uneori traversa vai pe poduri dedicate din zidarie. In localitate apa ajungea fie la inaltime, fie sub presiune, de unde era distribuita prin tevi de plumb spre fantanile orasului sau spre fantani private.

Apeductul din Segovia. Sursa: http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/1/10/Aqueduct_of_Segovia_02.jpg Orasele romane beneficiau de sisteme de canalizare, de multe ori amplasate sub trotoarele strazilor. Apa pluviala de pe strazi nu baltea datorita profilului stradal curbat si se scurgea de asemenea la canalizare. Toate orasele romane aveau cel putin o terma. Terma era o baie publica, uneori de mari dimensiuni, si putea avea cazi, bazine de apa calda, rece, piscine, bazine de innot, sali de gimnastica, sauna precum si alte facilitati.

Terma romana in localitatea Bath din provincia Romana Britania (Actuala Marea Britanie). Terma a fost restaurata total. Sursa imagine:royalcrescent.co.uk Termele aveau in unele spatii incalzire prin pardoseala, apa calda sau aburul circuland prin trasee din tevi pe sub pardoseala. In unele cazuri, termele beneficiau de spatii enorme cu bazine, spatii acoperite de sisteme complexe de bolti. Ingineria constructiilor de biserici crestine a fost puternic inspirata de ingineria romana a termelor.

Fosta Terma a lui Diocletian din Roma – Ruinele au fost transformate in perioada Renasterii de Michelangelo in Biserica Santa Maria degli Angeli

Termele lui Diocletian din Roma, transformate in Biserica Santa Maria degli Angeli. Sursa: http://en.wikipedia.org/wiki/Diocletian_window#mediaviewer/File:Baths_of_Diocletia n-Antmoose1.jpg Remarcam asadar ca inginerii Romani au nu se limitau numai la acoperirea cu sarpante de lemn a cladirilor mari, cu cunosteau si au dezvoltat sisteme de acoperire cu bolta de caramida, de forma semicirculara sau incrucisata – ca in imaginea interioara a bisericii de mai sus unde bolta este originala, din antichitate. Bineinteles, pentru constructia de bolti se executa un cofraj curb, din lemn, sprijinit de un esafodaj gigantic, se executa bolta caramida cu caramida dupa care, daca aceasta era bine proiectata, se scotea cofrajul de dedesubt, bolta ramanand suspendata in aer, descarcandu-se eforturile, prin reactiuni inclinate, in structura laterala a constructiei. In afara de materiale ca lemn, zidarie de piatra, zidarie ceramica si mortar, Romanii foloseau si betonul (simplu), pe care il turnau in cofraje, similare sau asemanatoare cofrajelor pentru zidarie. Betonul Roman se executa dupa aceeasi reteta ca in prezent, din ciment, pietris, nisip, apa si posibil si var sau alte adaosuri. Romanii cunosteau atat tehnologia costisitoare a calcinarii calcarului la temperaturi foarte ridicate pentru obtinerea clincherului care se macina, insa de preferinta foloseau un fel de ciment nehidratat, foarte rar in natura insa existent in zona vulcanica Putzoli, de unde si numele Putz=ciment din limba Germana.

Pantheonul din Roma, o constructie unica, acoperita cu o cupola de beton simplu, sub forma unei coji nervurate. La partea superioara cupola este sparta sub forma unui cerc numit si ochi/oculus, prin care se ilumineaza spatiul. Se presupune ca aceasta cupola a fost proiectata si executata sub supravegherea celebrului inginer Roman Apolodor din Damasc. Odata cu decaderea Imperiului Roman, secretul betonului roman a fost pierdut, cupola Pantheonului ramanand un artefact unic si inexplicabil de-a lungul istoriei. De abia in jurul anilor 1750-1850 numerosi cercetatori si chimisti au incercat sa dezvolte o tehnologie de fabricatie a cimentului, culminand in final cu inventarea Cimentului Portland pe care il cunoastem si folosim in prezent. Locuinta in Antichitate

Locuinte in orasul antic Priene – o colonie din Grecia Antica, acum in Turcia. Se observa parcelarea, perfect ortogonala. Proprietatile aveau mici dimensiuni, cu locuinte modeste si relativ identice, insa fiecare proprietate avea totusi o curte proprie. Sursa:http://depts.washington.edu/arch350/Assets/Slides/Lecture19.gallery/source/priene_row house_unit_axo.htm Locuintele din Grecia Antica sau din Imperiul Roman erau diferite in functie de zona, traditie, materiale locale, perioada, densitatea orasului sau asezarii si bineinteles, in functie de situatia materiala a familiei.

Insa, exista cateva principii importante: - Familia, de multe ori extinsa cu rude, angajati si/sau sclavi, beneficia de o parcela in oras, cu acces la una, 2, 3 sau 4 strazi perimetrale. - Familia era perfect aparata de privirile trecatorilor, de ziduri inalte pe conturul proprietatii. - Incaperile se construiau la rand, una dupa alta, pe conturul proprietatii, pe langa gard. - Rezulta de fiecare data cel putin o curte interioara cu incaperi perimetrale. - In jurul curtii interioare, pe langa intrarile in incaperi se construia un acoperis, fie in consola dar de cele mai multe ori sprijinit pe stalpi. Acesta poarta numele latin de portic/ peristylum. - In mod ideal, pentru o familie de clasa medie, in imperiul Roman, locuinta avea 2 curti interioare, prima, mai mica, la intrare, numindu-se ATRIUM si a 2-a, mai mare si mai selecta, numita PERISTYLUM (adica stalpi pe perimetru/perimetru de stalpi). In peristylum se gasea ideal o mica gradina cu o fantana cu apa potabila in mijloc.

Imagine 3D sectionata a unei locuinte romane. Aceasta tipologie era larg raspandita in tot imperiul, din Asia pana la Gibraltar. - Incaperile locuintei romane aveau nume diferite dupa functionalitate: — La strada — - Vestibulum = Vestibul = Hol mic de acces in locuinta - Tabernae = Taverne = Mici magazine / restaurante / bistrouri sau orice alt serviciu urban sau magazin sau atelier, cu acces clienti direct din strada. — In jurul atriumului = Prima curte imediat dupa vestibul — - Cubiculum = Camera de ori ce tip, de obicei de dormit / locuit dar posibil si de depozitare. Camerele din jurul atriumului erau de multe ori destinate sclavilor, rudelor sarace, angajatilor etc. sau folosite ca depozitare. - Alae = Aripi = Niste spatii deschise, in stanga si dreapta atriumului, de depozitare sau cu functiune variabila

Curtea principala inconjurata de coloane pe perimetru = peristylum — In jurul curtii principale (Peristylum) — - Tablinium = Camera centrala, a seniorului casei, de obicei cu rol de birou / arhiva documente. Cateodata sau in mod traditional seniorul/seniorii dormeau in aceasta camera. Tablinium era conceputa cu 2 usi avand vedere spre ambele curti ale casei, pentru ca seniorul casei sa supravegheze activitatea membrilor familiei sau a sclavilor, sa dea indicatii, sa primeasca vizitatori. - Triclinium = Sufrageria, camera de luat masa. De obicei avea 3 banci pe 3 laturi si in centru o masa. - Culina = Bucataria. Numele vine de la arta culinara iar in Italiana, Cucina inseamna bucatarie. Aici era o masa de preparat, un cuptor, stoc de lemne, rafturi depozitari, butoi cu apa etc. - Cubiculum = Camera de ori ce tip, de obicei de dormit / locuit. Camerele de locuit in jurul peristylumului erau destinate membrilor familiei, oaspetilor importanti. - Esedra sau Exedra = Un spatiu deschis cu vedere spre portic si gradina/piscina sau fantana.

Locuinta romana in orasul Pompei. 1-Vestibulum/Fauces, 2- Tabernae, 3- Atrium, 4Impluvium, 5- Tablinium, 6- Triclinium, 7- Alae, 8- Cubiculum, 9- Culina, 10- Posticum, 11Peristylum, 12- Piscina, 13 – Exedra cf.https://sites.google.com/site/ad79eruption/history/theroman-house Locuintele din orasele antice erau grupate in insule de locuit. O insula de locuit este totalitatea locuintelor alipite una de alta, inconjurate pe perimetru de strazi. Totusi, trebuie spus ca in afara de aceste locuinte oarecum standard in orasele imperiului, exista numeroase exceptii. Spre exemplu, oamenii bogati aveau baie/therma proprie, racord la canalizare, aductiune cu una sau mai multe fantani, mai mult de 2 curti interioare, apartamente extinse pentru sclavi precum si alte spatii atent decorate, finisaje spectaculoase, pardoseli din mozaic, coloane, statui. Un alt caz interesant este cel al locuintelor inalte multietajate, intalnite in Ostia, portul Romei. Acestea, construite pe structura din zidarie, puteau ajunge si la un regim de inaltime de P+6.

Insula de locuinte inalte la Ostia. Pe baza cercetarilor arheologice s-a reconsituit modelul unor astfel de insule de locuit foarte inalte la Ostia. Aceste insule inalte aveau o curte interioara, asemeni caselor joase, insa in jurul acestei curti se putea circula la fiecare nivel pe o cursiva perimetrala de unde se putea accede la apartamente. Locatarii erau chiriasi sau familii sarace. Comparativ insa cu blocurile de locuit din prezent, insulele romane erau mult mai insalubre, deoarece nu existau instalatii sanitare avansate cum ar fi veceul cu apa, bazine de depozitare, robinete. Toti cetatenii mergeau zilnic la therma/baile publice pentru igiena personala. Unul dintre motivele majore ale decaderii Imperiului Roman este distrugerea concomitenta a tuturor apeductelor Romei de catre Vizigoti. Fiind dependenti de apa curgatoare, proaspata, toti locuitorii Romei, insumand mai mult de 1 milion, au parasit orasul refugiindu-se in provincie, acesta ramanand in ruina pana in jurul anului 1450-1500, in Renastere. Concluzii: - Civilizatiile lumii antice, orasele Greciei antice respectiv Imperiul Roman au reprezentat o perioada de geniu si puternic avans al rasei umane. In antichitate au aparut stiintele importante: Matematica, Geometria, Topografia si Topometria, Mecanica, Hidraulica, Ingineria civila si militara, Chimia, Medicina, iar disciplinele artistice au cunoscut de asemenea un avans si un rafinament fara precedent. - Disciplina ce poarta numele de arhitectura se situeaza la granita intre arta si inginerie, si a fost dezvoltata in mod stiintific si unitar pe intreg teritoriul fostului Imperiu Roman. - Ceea ce numim astazi arhitectura clasica a fost inventat si dus la perfectiune de catre Grecii antici si ulterior de catre Romani. - Cetatenii Imperiului Romani erau civilizati, in mare parte oraseni, locuind in orase de piatra si zidarie, beneficiind de multiple spatii publice, constructii monumentale si facilitati.

Arhitectura Evului Mediu si Arhitectura Byzantina Evul mediu a fost o perioada de tranzitie, de la vastul Imperiu Roman, atotputernic si civilizat, la mici regate si state efemere, perioada dominata de razboaie si insecuritate. Evul mediu se intinde pe o perioada de aproximativ 1000 de ani, de la caderea Romei, ~410 A.D. pana la caderea Constantinopolului, ultimul bastion al fostului Imperiu Roman de Rasarit, in 1453, eveniment care coincide cu aparitia fenomenului numit Renastere si intoarcerea la valorile civilizatiei in zona Italiei si ulterior a Europei Vestice. Pentru a intelege cu adevarat arhitectura evului mediu, este necesara o buna cunoastere a istoriei Europei din acea perioada. Din pacate, studentii, desi au parcurs numeroase lectii de istorie in liceu, nu stapanesc acest capitol, intrucat istoria Evului Mediu este complicata, greu de prezentat liniar, neclara, si foarte tendentios prezentata. Voi incerca asadar, in paralel cu prezentarea celor mai importante constructii din Evul Mediu, sa fac o prezentare a contextului istoric. Trebuie stiut asadar ca Imperiul Roman, incepand cu Imparatul Diocletian, a fost divizat in 2, Imperiul de Rasarit si Imperiul de Apus. Fiecare imperiu avea un imparat si un cezar, cezarul fiind un fel de executor suprem, de obicei mai tanar si mai prezent in teritoriu. Bineinteles ca acest sistem nu a functionat, cei cei 2 imparati si cei 2 cezari ajungand la conflicte armate care au scindat si slabit imperiul.

Divizarea Imperiului Roman in Imperiul de Apus cu capitala la Roma, si Imperiul de Rasarit sau Imperiul Byzantin, cu capitala la Constantinopole Religia era inca religia Pagana, insa Crestinismul devenise o a 2-a religie, foarte raspandita in randul orasenilor mai saraci si a sclavilor. Un conflict major intre cezarul si imparatul din vest, Constantin respectiv Maxentiu, fiecare sustinut de cate o legiune, s-a soldat cu o batalie majora, Constantin reusind sa cucereasca Roma si sa il elimine pe Maxentiu. Evenimentul este nuantat descris in istorie deoarece Constantin se pare, inaintea bataliei se converteste la Crestinism si intreaga sa legiune isi vopseste scuturile cu semnul crucii, spunandu-se ca acesta este si motivul pentru care au si invins. Nu este vorba neaparat de o interventie divina ci poate doar de simplul fapt ca locuitorii Romei erau deja in mare parte Crestini, chiar daca in secret, drept care i-au oferit sprijinul si acceptarea lui Constantin. Constantin reuseste sa devina unic imparat al imperiului si decreteaza oficiala religia Crestina in imperiu. Constantin muta capitala de la Roma intr-o noua locatie, numita Byzantium, o fosta colonie greaca in apropierea stramptorii Bosfor, locatie strategica la poarta dintre Europa si Asia si intre Marea Mediterana si Marea Neagra. Orasul ii va purta numele, numindu-se Constantinopol, pana in anul 1923. Constantinopol a devenit si a fost pe departe cel mai mare oras din Europa pe tot parcursul Evului Mediu, si a fost un oras Crestin, capitala Bisericii Crestine si ulterior a Bisericii Orthodoxe, si in acelasi timp capitala Imperiului Roman de Rasarit, cunoscut si sub numele de Imperiul Byzantin. Numele folosit astazi, Istambul, este de origine greaca si inseamna “la oras”. Si aceasta deoarece Constantinopolul devine un oras de dimensiuni gigantice, cu multe milioane de locuitori, cel mai mare oras din Europa, din jurul anilor 500 si pana in prezent.

Macheta a orasului Constantinopol, noua capitala imperiala, fondat de Imparatul Constantin – cf. http://i.imgur.com/N10TSym.jpg Poate cel mai celebru imparat Byzantin a fost Iustinian. Acesta a construit cea mai mare biserica crestina de pana atunci si care este in continuare cea mai mare biserica crestina construita vreodata: Sfanta Sofia din Constantinopol. Proiectantii au fost Antemius din Trales si Isidor din Milet, profesori la Universitatea din Constantinopol, specialisti in mecanica si stereotomie. La lucrari au fost folositi aproximativ 10.000 de muncitori specializati si materialele scumpe, de cea mai buna calitate, au fost aduse din tot imperiul, din Egipt, Siria, Grecia. Constructia a fost terminata repede, in doar 5 ani si 10 luni, si a fost inaogurata in anul 537.

Sfanta Sofia din Constantinopol / Istambul. Constructia dateaza din anul 537 insa cupola initiala s-a prabusit la un cutremur major si a fost refacuta cu un design imbunatatit in anul 562. Minaretele sunt construite ~1000 de ani mai tarziu, de catre Turci

Imagine aeriana a bisericii Sf. Sofia din Constantinopol.

Imagine interioara a bisericii Sf. Sofia din Constantinopol. Interiorul era bineinteles, placat cu aur si mozaicuri romane pe baza de ceramica si aur. Turcii, dupa cucerire, au tencuit mozaicurile si au transformat-o im moschee. In prezent se lucreaza la restaurarea bisericii la faza initiala, crestina, aceasta fiind muzeu.

Planul bisericii Sf. Sofia din Constantinopol. Spatiul interior central are lungimea de ~76m si latimea de ~33m, fiind o realizare inginereasca fara precedent.

Sectiune longitudinala Sf. Sofia, Constantinopol. Cupola are un diametru de ~31m si inaltimea acesteia la varf este de ~56m de la pardoseala. Sursa:http://en.wikipedia.org/wiki/Hagia_Sophia#mediaviewer/File:Hagia-SophiaLaengsschnitt.jpg Biserica Crestina din est, ulterior intitulata Biserica Ortodoxa, a beneficiat si de alte tipologii predilecte de planuri de biserici, printre care cele mai celebre sunt crucea greceasca inscrisa in patrat, numita simplu si cruce greaca inscrisa. In cruce greaca au fost construite majoritatea bisericilor de dimensiuni medii din Constantinopol si intreg Imperiul Byzantin. Crucea greaca poate suferi multiple variatiuni, ca in imaginile de mai jos.

Alt design de biserica foarte folosit in zona Byzantina a fost Crucea Greaca inscrisa sau Crucea in patrat. Se realiza pe o trama de 3×3 patrate in zona naosului. Acoperirea pe patratul central se facea cu cupola iar pe perimetru, optional, fie 4 bolti, fie 4 cupole, astfel incat sa rezulte in planul elevat forma de cruce.Stanga: Biserica Sf. Pantelimon, Centru: Planul generic de cruce greaca. Dreapta: Biserica Manastirii Myrelaion din Constantinopol, acum convertita in moschee. O alta tipologie favorita Byzantina, folosita inclusiv dupa caderea Constantinopolului, a fost planul treflat sau triconc. Aceste biserici aveau 3 abside, una de capat si 2 laterale, rezultand astfel o cruce in plan. Majoritatea bisericilor din Romania si Serbia sunt treflate, dar acestea pot fi regasite si in alte zone, inclusiv in zona catolica.

Biserica Manastirii Cozia, ctitorita de Mircea cel Batran ~1388. Foto din spate cu cele 3 abside care formeaza planul treflat.

Elevatii fatade din aceeasi arhiva

Releveu al studentilor arhitecti de la UAUIM asupra manastirii Cozia. Arhiva de relevee a Universitatii de Arhitectura din Bucuresti.

Capela Sf. Treimi de la Cannes, Franta. Este datata din sec VI fiind considerata cf istoricului Viollet Le-Duc ca fiind cea mai veche biserica crestina cu cupola din vest.

Sectiune prin capela palatului imperial din Constantinopol, construita in plan triconc, de Imparatul Theophilus anul~850.

In timp ce Imperiul de Apus cu capitala la Roma este distrus complet de catre Goti (Goth/Germani), Constantinopolul a fost un continuator al conceptului de viata civilizata, urbana, protejandu-si milioanele de locuitori si, impreuna cu Biserica Crestina pe care astazi o numim Orthodoxa, au dus un razboi de sustinere a populatiei Crestine de toate etniile din zona de influienta, in special in Asia Mica si Balcani.

Pictura istorica din perioada romantica a pictorului englez Thomas Cole. Acesta a imaginat in mai multe picturi scenele dramatice ce au marcat sfarsitul Romei. In paralel, in zona vestului Europei, haosul se instaureaza dupa caderea Romei si fostii cetateni romani isi mentin cu greu o umbra de civilizatie la adapostul oraselor de provincie, adaptandu-se la lipsa de grane si la raidurile barbare si invatand sa se apare singuri, sa se autoguverneze, si de multe ori izolandu-se prin distrugerea drumurilor si podurilor romane. Zonele mai indepartate si uneori intregi provincii cad prada aventurierilor germani, numiti de romani barbari, ale caror triburi pun stapanire pe teritorii intinse, exploatand populatia locala, de origine romana. Practic, intreaga zona vestica ramane fara o putere militara majora, faramitandu-se in mici forte armate care fie s-au stabilit intr-o regiune, fie au continuat sa caute noi orase si zone civilizate spre a le distruge sau a le lua sub stapanire.

Decaderea Imperiului Roman. Imperiul de Apus se destrama odata cu caderea Romei, in timp ce Imperiul de Rasarit continua sa isi pastreze relativ puterea si zona de influienta. “Romania” este numele istoric al zonelor foste imperiale, dupa crestinare, cum este explicat in continuare. Astfel, toata zona vestica, in cateva generatii devine intesata de orase fortificate, capabile sa reziste si sa respinga atacul unei forte miliare din ce in ce mai numeroase. Prin comparatie, orasele romane erau total neaparate, deoarece in imperiu nu se punea problema unui atac asupra unui oras roman, atacatorul fiind imperiul, in expansiune, cu forta militara, logistica si legiuni bine puse la punct. Spre exemplu, orasele nordului Africii, orase romane majore, cu sute de mii de locuitori, au fost pradate si distruse integral de catre atacatorii Vandali, deoarece acestea, traind intr-un climat de pace timp de multe sute de ani nu s-au preocupat suficient in organizarea unei defensive. Practic, Evul Mediu vest european, numit in engleza si Dark Ages sau perioada intunecata, a fost o perioada in care ori ce urma de civilizatie a disparut, oamenii luptandu-se si ascunzandu-se dupa tot felul de ziduri, fortificatii sau in salbaticie. Singurul element coalizator si cerebral din vest a fost Biserica. Aceasta, scindandu-se ca autoritate fata de cea din Constantinopol, a jucat un rol solitar, de control si influienta politica asupra tuturor oraselor, regilor germanici sau a altor persoane sau organizatii influiente. In contextul haosului vest european, Biserica Catolica a luat cateva masuri care s-au dovedit ulterior a fi hotaratoare. Prima masura a fost inchiderea bisericilor si transformarea fostelor cladiri de tip basilica in biserica, prin zidirea peretelui lateral. Spre deosebire de estul civilizat, se previne astfel furtul de obiecte bisericesti dar se si restrictioneaza accesul necredinciosilor in biserica.

Planul unei basilica romane simple cu 7 travei, adoptat de crestini pentru primele biserici oficiale imperiale, inchise. Se observa ca aceasta constructie are un spatiu major central, numit nava centrala, in capat, spre est are o absida semicirculara, altarul fiind pozitionat fie in aceasta fie inaintea treptelor. Pe laterale sunt alte 2 spatii dezvoltate pe directia lunga. Acestea se numesc colaterale. Intrarea nu se mai facea pe o latura laterala printre coloane ca la basilica imperiala cu rol de constructie publica. Accesul se facea doar printr-o usa, spre vest, care putea fi inchisa.

Elevatie 3D a planului cu 7 travei. Rezolvarea inginereasca este la fel ca in imperiul Roman, cu sarpanta triunghiulara de lemn peste nava centrala care era suprainaltata, si sarpante tot din lemn peste navele laterale. Lumina intra in biserica prin ferestrele de sus de pe cei 2 pereti laterali, insa exista si posibilitatea unei ferestre rotunde, numita lanterna, pe fatada vestica (cu intrarea).

Bazilica de mai mare dimensiuni, avand 5 nave in loc de 3. De asemenea, intre absida si basilica s-a adaugat un volum de constructie transversal, numit transept. Transeptul facilita desfasurarea ritualului, pregatirile si logistica, si in acelasi timp, din punct de vedere simbolic dadea forma de cruce planului bisericii.

Imaginea Alb-Negru: Bazilica mare cu 5 nave, transept si o absida. Imaginea mica, color: Bazilica fara transept dar cu 3 abside, vazuta din spate (de la est spre vest)

Bazilica San Paolo Fouri le Mura. Sectiune transversala in perspectiva. Se observa structura constructiei. In plan aceasta bazilica are transept dublu.

San Paolo Fuori le Mura – Fotografie interioara actuala. Autor: http://www.dpreview.com/galleries/9021600596/photos/745430/san-paolo-fuori-lemura

San Paolo Fuori le Mura – Ilustratie Baroca, inaintea imbunatatirilor ulterioare de la exterior. Fatada decorativa din zona intrarii este tarzie, de la ~1600 insa forma generala este cea initiala.

De asemenea, se construieste un turn de observatie, adeseori lipit de biserica. De aici, un observator privea in zare alertand eventualul pericol al unui raid barbar prin bataia unui clopot. Aceste constructii de tip turn, uneori foarte ianlte, poarta numele de campanila.

Fatada bazilicii din Trani – Italia. Langa biserica este construit un turn de observatie, numit campanila Autor: http://gotterdammerung.org/photo/travel/italy/trani/ O alta masura importanta a Bisericii Catolice este cenzura. Agentii Vaticanului preiau prin diverse metode continutul bibliotecilor romane si informatia este arhivata de obicei in manastiri, departe de lorzii germanici care ar fi putut-o folosi in interes propriu. Informatia consta in materiale scrise, carti de inginerie, chimie, fizica, matematica, geometrie, astronomie, filozofie, poezie, istorie, medicina, farmacie, tactica militara, harti imperiale cu reteaua de drumuri, harti topografice etc. Toate au fost confiscate initial de la biblioteci si apoi de la populatia care le mai detinea inca. Populatia a fost descurajata sa mai invete sa scrie si sa citeasca. In lipsa materialului scris, stiinta cade in derizoriu, la fel si civilizatia. In schimb, din arhivele manastirilor, la cerere, personalul calificat – calugarii, puteau la cerere sa compileze franturi de informatie, la cerere, contra unor preturi exorbitante, celor interesati. Chiar si asa, cenzorul putea clasifica anumite capitole sau carti ca fiind periculoase, informatia acestora devenind secreta si neimpartasita nimanui.

Ansamblul manastirii Cluny – Franta. Manastirile aveau cel putin o curte interioara, numita claustru, cu chilii si diverse spatii pe contur, printre care si biblioteca. De asemenea, biserica putea adaposti diverse atractii, relicve, artefacte, si se vizita, uneori cu ghid, de catre pelerini. Agentii bisericii circulau sub acoperire, la propriu, sub roba de pelerin, intre manastiri si orase pe rutele de pelerinaj. Sistemul de pelerinaj, incurajat de biserica, era singurul mijloc de circulatie a oamenilor de statut mediu sau modest intre orase. Chiar si asa circulatia era periculoasa, insotita de multe riscuri. La trecerea dintr-un tinut intr-altul, se platea, existand un fel de vama. In schimb, la destinatiile religioase de importanta, calatorii erau rasplatiti cu o masa gratuita si uneori calugarii, avand cunostinte de medicina din cartile confiscate, puteau vindeca anumite

probleme de sanatate, astfel incat ulterior credinciosul sa impartaseasca si altora experienta sa de vindecare miraculoasa. In lipsa hartilor care devenisera secrete, perceptia asupra lumii in Evul Mediu vest european era foarte distorsionata, plina de mister, amplificat si de transmiterea orala, inexacta, a informatiilor. Biserica a promovat astfel misterul, necunoasterea, ignoranta, promisiunea vietii de apoi, speculand uneori in mod cinic necunoasterea oamenilor pentru a ii manipula, uneori in scopuri nobile, spre a le asigura protectie, alteori doar pentru a isi mari si conserva puterea. Cert este faptul ca oamenii erau extrem de credinciosi traind intr-un mediu violent, iar biserica era unica institutie care emana imaginea de securitate, salvare, ordine si oarecare justitie. Puterea de protectie a bisericii asupra oamenilor de orice rang se facea in mod evident simtita in momentul in care un oras era cucerit. Atunci, toti locuitorii care apucau se puteau refugia in biserica. Si daca atacatorul lua decizia desabuita sa atace si biserica si sa omoare oameni aflati in biserica, Vaticanul urma sa isi foloseasca influienta pedepsind indirect atacatorul care nu era un bun crestin. In sensul ca alti regi erau convinsi oferindu-le diverse beneficii, sa-l elimine pe cel care a atacat biserica. In modul acesta, intr-o scurta perioada, regii locali germanici sunt subtil controlati si manipulati si in scurt timp incep sa se si converteasca la crestinism, recunoscandu-i superioritatea, fie doar si ca unealta in jocurile de putere. Carol cel Mare, sau Charlemagne este cazul cel mai notabil, in care un rege german, devenit credincios Crestin, primeste intregul set de harti ale Europei vestice, in schimbul promisiunii de a ii crestina pe toti germanii de pretutindeni. Carol reuseste aceasta mare performanta, si astfel, intreaga europa vestica devine cu timpul dominata de catre Vatican.

Capela de la Aachen a lui Carol cel Mare. Constructia este de plan central, cu o cupola deasupra, fiind inspirata de arhitectura Byzantina a bisericilor. Autor foto: https://www.flickr.com/photos/nicolabottinelli/6764601801/

Astfel, biserica devine cea mai importanta cladire din punct de vedere arhitectural, tot efortul material si logistic fiind directionat fie in constructii defensive fie in constructii de biserici. Stilul arhitectural al anilor 500-1100 in toata Europa Crestina este Stilul ROMANIC. Se cheama astfel datorita numelui, ROMANIA, pe care l-a purtat in istorie intreg teritoriul fost Imperiu Roman, dupa convertirea la Crestinism si caderea Romei. Stilul Romanic se caracterizeaza prin constructii defensive, ziduri, turnuri de aparare, toate masive, din piatra sau caramida, cu ferestre mici, constructii greoaie si masive, insa capabile sa ofere protectie locuitorilor sau aparatorilor din spatele acestora. Bisericile Romanice sunt construite de aceiasi lucratori care nu aveau pregatire avansata de arhitectura, lucrand ideosebi la constructii militare, si ocazional la altfel de constructii pe care le construiau oricum la fel de masiv.

Bazilica Romanica, in jurul anilor 900-1000, in Sardinia. Foto: Pincio/Skyscrapercity

Aceeasi bazilica, Santa Maria del Regno. Se observa influienta arhitecturii militare in decoratia de la partea superioara.

Bazilica San Frediano – Lucca – Italia. Fotografie interioara. Interiorul este tipic pentru o bazilica in stil Romanic. Foto: Pincio/Skyscrapercity

In geometria bisericilor se pastreaza structura de tip bazilica din antichitate, solutie inginereasca consacrata, insa este o bazilica blindata, inchisa, suprainaltata, cu geamuri mici si nu in rare ocazii, cu turnuri de aparare pentru a putea respinge un eventual atat asupra bisericii.

Biserica fortificata Maria Laach din Germania. Beneficia de o defensiva reala dar si simbolica, sugerand puterea bisericii Catolice.

Biserica din Tum, Polonia. Un exemplu de biserica fortificata, in stil Romanic. Bazilica antica este imbunatatita cu elemente simple volumice cum ar fi transeptul si absidele. Transeptul permitea o mai buna desfasurare a ritualului si dadea forma de cruce in plan bisericii. Absidele, originare din imperiu, puteau pune in evidenta obiecte de arta, sculpturi sau moaste. Arfefactele sau moastele atrageau bineinteles credinciosi sau simplii indivizi curiosi, care faceau in mod evident si donatii. Indeosebi bisericile de pelerinaj, intesate de astfel de atractii, beneficiau de un circuit turistic bine pus la punct, vizitatorul putant vizita biserica asemenea unui muzeu din ziua de astazi, parcurgand nava laterala din dreapta pana in spatele altarului, dand ocol prin spatele altarului si al corului printr-un culoar semicircular numit deambulator identic cu cel de la teatrele pagane, urmand sa se intoarca spre iesire prin nava laterala stanga. Inca din antichitate existau mai multe metode de a acoperi spatii vaste, de la sarpante triunghiulare de lemn, la sisteme de bolti incrucisate si pana la cupole de zidarie sau chiar beton. Primele constructii de tip Bazilica in stil Romanic au fost acoperite pe sistem antic, cu sarpanta de lemn triunghiulara, insa, ulterior, constructorii au optat pentru acoperirea cu bolti de zidarie sau piatra peste care urma sa se construiasca un acoperis nestructural. Aceasta abordare are avantajul major ca protejaza de riscul de distrugere al cladirii la incendiu. Incendiul putea surveni accidental de la lumanarile aprinse sau de la un asediu asupra orasului iar pierderile erau colosale, tinand cont ca tot efortul comunitatii se concentra adesea doar asupra bisericii unde se acumulau in generatii intregi tesaturi scumpe, covoare unicat, artefacte, moaste, odoare bisericesti si mobilier sculptat care la un incendiu major al sarpantei, cu prabusirea acoperisului, se distrugeau integral. De aceea, incepand din jurul anilor 900-1000, orasele mari din vest si-au construit catedrale atent proiectate, acoperite doar cu bolti de zidarie.

Varianta de bazilica acoperita cu bolti de zidarie, tot mai folosita in jurul anului 1000 in vestul Europei.

Catedrala din Toulouse – Saint Sernin – Fotografie ultrawide in lungul navei principale. Se observa deasupra bolta semicirculara (in leagan), sprijinita pe arce dublouri. Foto: flickr/Benh LIEU SONG Acoperirea cu bolti necesita insa o intelegere a starii de eforturi din structura de zidarie, iar in antichitate aceste constructii erau proiectate de ingineri/arhitecti care intelegeau si calculau impingerile laterale ale arcelor si boltilor. Constructorii evului mediu au reinvatat aceasta disciplina antica si au dezvoltat-o intr-o directie proprie.

Starea de eforturi intr-o bolta de zidarie si reazemele acesteia. La baza boltii sunt necesare reazeme majore, capabile sa preia sau sa contrabalanseze componenta orizontala a impingerilor boltii.

Bolta romanica. 1 – bolta simpla / in leagan, 2 – bolta in leagan pe arce dublouri, 3 – intersectie de 2 cilindrii =>bolta cvadripartita (romanica), 4 – sprijinirea arcelor dublouri pe pilastrii. Cf: http://www.studyblue.com

Planul catedralei Saint Sernin din Toulouse. Nava centrala si transeptul sunt acoperite cu bolta simpla si arce dublouri, colateralele cu bolta incrucisata (cvadripartita). Din punct de vedere functional, nava centrala este destinata slujbei, iar colateralele sunt destinate vizitarii. In anul 1140, la manastirea Saint Denis din Paris, abatele Suger, insarcinat cu extinderea bazilicii vechi, este confruntat cu o problema dificila de geometrie si fezabilitate la constructia

boltilor peste deambulatorul din spatele corului. In mod normal, conform traditiei din acel moment, bolta ar fi trebuit sa fie o panza cilindrica translatata pe un arc de cerc, in 2 randuri, concentrice. Insa nervurile boltei, de forma eliptica, diferite la fiecare travee radiala, erau prea dificil de trasat si confectionat, asa ca abatele Suger a simplificat tehnologia de constructie, comandand nervuri din elemente identice, cu raza constanta de cerc, dispunand montarea acestora asa cum rezulta in mod natural si zidirea boltii dupa acestea. Geometria rezultata nu a mai fost una “corecta” insa procedeul a fost extrem de rapid si eficient incat s-a folosit din acel moment la scara larga in regiunea Pariziana, ulterior in toata Franta si mai apoi peste tot in zona germanica, cum ar fi Anglia, Germania, Lombardia, Tarile de Jos (Actuala Belgie, Olanda, Danemarca). De aici si numele de stil Gotic.

Prima constructie Gotica – Corul Catedralei Saint Denis langa Paris, cca 1140. Stanga sus: model 3D reconstituire in jurul anului 1144. Stanga jos: Stadiile constructiei, de la bazilica veche, Romanica, pana la catedrala Gotica, din prezent. Dreapta sus: Bolta peste deambulator, in spatele corului, perspectiva ascendenta. Dreapta jos: Fotografie in zona corului, cu boltile care fac tranzitia de la stilul romanic la cel gotic. Ghilda masonilor (zidarilor) din Franta, cunoscuta istoric sub numele de Francmasonerie a inflorit in acea perioada, specializandu-se in proiectare si executie de catedrale si obtinand contracte mari cu toate orasele importante din vest. Secretele de proiectare si executie, de la materialul scris si formulele matematice si geometrice, sabloane, identitatea constructorilor si a negociatorilor si pana la locatia atelierelor si carierelor erau strict pazite, ghilda devenind astfel o organizatie de putere fara precedent.

Stanga: Bolta ROMANICA. Dreapta: Bolta GOTICA. Se observa diferenta de inaltime a boltilor, cea gotica fiind mai inalta datorita faptului ca arcele diagonale sunt arce perfecte

Bolta gotica cu nervuri diagonale. Pentru eficientizare, constructorii francezi au dezvoltat un sistem bazat pe nervuri de piatra, prefabricate in aelier, adesea sculptate dintr-o bucata, care odata montate la pozitie permiteau rapid zidarilor sa realizeze boltile, zidind intre si peste nervuri Folosind stiinta ghildei, masonii au realizat minunate structuri din piatra acolo unde autoritatile si regii locali si-au permis cheltuielile exorbitante de executie.

Fotografie veche a Catedralei din Noyon, prima catedrala cu bolta Gotica peste nava principala. Bolta este cvadripartita, adica un modul de bolta are 4 parti si acopera zona delimitata de 1 travee x 1 deschidere a navei principale.

Etapele de constructie ale unei bolti gotice. Bineinteles, ca si la bolta romanica, executia acesteia implica utilizarea de cofraje.

Catedrala din Laon, Franta, 1145. Fotografie cu obiectiv fisheye a interiorului. Se observa bolta gotica sixpartita, diferita de cea cvadripartita prezentata inainte prin faptul ca traveea cladirii este ~1/2 din deschiderea navei principale si un modul de bolta este dispus pe 2 travei consecutive. Catedralele din Noyon, urmata de cea din Laon, demonstreaza tranzitia stilistica de la stilul Romanic la Gotic, fiind din punct de vedere structural Catedrale Gotice, in sensul ca boltile sunt gotice si sunt sprijinite in lateral, prin exteriorul cladirii, de arce butante care distribuie impingerile laterale ale boltii la contrafortii masivi, exteriori cladirii.

Catedrala din Laon. Fotografie a fatadei (vest/intrare). Se observa tranzitia stilistica, de la stilul Romanic tarziu care inca folosea arcele de cerc simple la stilul Gotic, complex, bazat pe elemente modulare sculptate. In imaginea de fatada se pastreaza amintirea elementelor romanice, cum ar fi arcele in plin cintru (circulare/clasice), logia cu colonete mici si dese care face tranzitia dinspre al 2-lea registru de arce si turnuri. Insa, spre deosebire de stilul Romanic intunecos, masiv si bazat pe zidarie continua, in designul Catedralei din Laon regasim o gandire superioara din punct de vedere tehnic si artistic, bazata pe elemente modulare, sculptate din piatra, proiectate de catre un arhitect foarte atent la detaliu si bine pregatit, executate ulterior la atelierele ghildei si montate la pozitie conform unui proiect de fatada.

Catedrala din Laon – Perspectiva laterala cu teleobiectiv. Se observa turnurile laterale, atipice. Chiar daca formal si stilistic, Catedrala din Laon nu este 100% gotica, structural aceasta este integral gotica, si toate catedralele care s-au construit ulterior timp de mai multe secole pana ~la 1500 folosesc cu foarte mici variatii aceeasi formula structurale de la primele catedrale cum ar fi cele din Noyon si Laon.

Elemente structurale la Catedrala din Laon. Boltile descarca o componenta verticala in pilastrii si o componenta oblica in arcele butante care distribuie aceaste eforturi oblice la contrafortul exterior, masiv, care a fost proiectat la limita la ecuatia de momente de rasturnare. Sursa: abeland.org

Sectiune transversala in perspectiva printr-o catedrala gotica. Sursa: http://www.culturaltravelguide.com/

Notre Dame din Paris, fatada principala (vest/intrare) 1163-1345 Foto:http://fc08.deviantart.net/fs39/i/2008/312/7/8/Paris____Notre_Dame_WP_by_superjuju 29.jpg

Catedrala Notre Dame din Paris – fotografie laterala. Foto: http://travelphotos.picturetheplanet.com/The-Planet-D/Photo-of-the-Day/i5fChcsd/0/XL/Paris-Notre-Dame-river-france-XL.jpg

Planul Catedralei Notre Dame din Paris. Se observa ca aceasta catedrala are de fapt 5 nave insa s-au inchis si zonele dintre contraforti, rezultand numeroase spatii interioare ca niste alveole, pe contur. Cu linie punctata pe plan sunt nervurile boltii. Observam astfel ca nava centrala este acoperita cu bolta sixpartita in timp ce colateralele sunt acoperite la o cota mult mai jos, cu bolti gotice simple, cvadripartite, cu deschideri mult mai mici.

Sectiuni locale prin Catedrala Notre Dame din Paris. Stanga: Sectiune longitudinala prin zona intrarii printre turnuri. Dreapta: 1/2 Sectiune transversala. Sursa:http://www.learn.columbia.edu/ma/images/ms_ndp/large/ma_ms_ndparis_sec_s_06.jpg

Comparatie sectiuni prin diverse Catedrale franceze. In secolul al XIII-lea, in zona nordica a Frantei se construiesc numeroase catedrale dupa principiile ilustrate mai inainte. In imaginea de mai sus, se poate observa tendinta de a construi din ce in ce mai mare si mai inalt. Grandoarea bisericii, coplesitoare ca dimensiune si complexitate fata de casele orasului era un deziderat. Pe langa exprimarea in forta a puterii nemarginite a credintei dar si a institutiei bisericii, orasul cu catedrala gotica devenea foarte cautat atat de credinciosi, curiosi, vizitatori ocazionali dar si de clientii atelierelor si pietelor de duminica, acestia venind in numar foarte mare datorita bisericii. Catedrala reprezenta astfel un fel de reper in teritoriu care semnaliza un oras important, intrucat ea se vedea in zilele senine de la 20-30 km departare.

Constructia putea sa dureze si 200 de ani iar unele orase nu au reusit niciodata sa-si finalizeze catedralele, in unele cazuri intrand in faliment. Chiar si faimoasa Notre Dame, inceputa foarte devreme, nu a fost terminata decat de abia dupa 182 de ani de la inceperea lucrarilor in ciuda unei finantari generoase.

Statui si decoratii gotice la Catedrala din Amiens. Sursa:http://classconnection.s3.amazonaws.com/8/flashcards/1869008/png/amien_jamb13540 59874136.png Este adevarat insa, ca desi pretindeau sume foarte mari de bani pentru lucrari, ghilda masonilor isi onora cu brio angajamentele, catedralele gotice fiind executate nu doar corect ci si foarte sofisticat. Arta sculptorilor din sec XIII uimeste si in zilele noastre prin calitatea reprezentarilor, meticulozitate si cantitate de lucrari. Numeroase catedrale sunt sculpturi modulare de la fundatii pana in cel mai inalt punct, situandu-se la polul opus fata de arta romanica din secolele trecute.

Gargui de piatra pentru scurgerea apei de ploaie. Acestia se regasesc in diverse forme printre elementele decorative emblematice pentru stilul gotic. Sursa: http://www.frenchmoments.eu/wp-content/uploads/2012/12/Amiens-Cathedral-2-2.jpg

Detaliu in zona registrului ferestrelor la o Catedrala gotica. Se observa modulele de zidarie si ferestrele in mozaic de sticla cu structura de plumb, numite vitralii. Sursa: http://g3.imgdpreview.com/042AF51E3520410891E7022AB663A7E7.jpg Perioada Gotica se intinde pe aproximativ 3-400 de ani, stingandu-se in jurul anilor 15001600, odata cu raspandirea rapida a Renasterii in afara Italiei.

Sainte Chapelle Paris – Capela gotica in stil gotic tarziu. Sursa: http://www.fromparis.com

Catedrala din Koln, neterminata in evul mediu. Fotografie din 1856. Macaraua din imagine ramasese pe pozitie din anul 1473. Sursa:http://en.wikipedia.org/wiki/Cologne_Cathedral

Fotografie din 1911 a Catedralei din Koln finalizata in urma gasirii la arhiva a planului original si a inceperii lucrarilor la mijlocul sec XIX, 400 de ani mai tarziu. Chiar si fara finalizarea turnurilor, Catedrala din Koln a fost printre cele mai inalte constructii din Evul Mediu.

Fatada principala in prezent.

Catedrala din Koln in prezent – Imagine aeriana Sursa:http://www.webbaviation.de

Perspectiva interioara in Catedrala din Koln, cea mai inalta bolta gotica din lume a unei catedrale finalizate. Sursa:http://cdn1.images.touristlink.com/data/cache/T/H/E/N/A/V/E/L/the-nave-lookingeast_700_0.jpg Locuinta in Evul Mediu

In contrast cu antichitatea unde viata era relativ sigura, locuintele din Evul Mediu sunt adevarate fortarete, menite sa apere viata si avutia familiilor. Locuintele in zonele latine sunt de zidarie, de piatra sau caramida arsa, aproximativ la fel atat in zona vestica a bazinului Mediteranei cat si in zona estica, a Imperiului Byzantin unde predomina populatia greceasca. Daca regimul de inaltime era unul in general redus, P sau P+1 in antichitate, cu rare exceptii, in Evul Mediu se construieste mult pe verticala deoarece spatiul din oras, aparat de ziduri este unul putin si foarte valoros. Turnul, element defensiv cu rol multiplu, de observatie a pericolului, balistic sau de refugiu prin ridicarea scarii interioare, este element arhitectural foarte prezent in Evul Mediu unde practic arhitectura civila se impleteste uneori cu cea militara sau strategica.

Oraselul de Ev Mediu Saint Giminiano din Toscana In imaginea de mai sus a oraselului latin Saint Giminiano, actual in Italia, se observa un numar neobisnuit de turnuri, si aceasta deoarece familiile importante din oras s-au intrecut in a construi cel mai inalt turn. De obicei institutia primariei sau sfatului orasului construia acest turn, fiind secondat de un al 2-lea turn, construit de institutia bisericii, insa la Saint Giminiano probabil ca familiile dominante nu s-au inteles, neputand sa concureze intr-un final cu turnul bisericii care este cel mai inalt.

Piata centrala din Saint Giminiano – Sursa: http://farm1.staticflickr.com/112/266889800_16911b1835.jpg Pe malul Mediteranei, de la Est la Vest, vechile comunitati si colonii Grecesti si Latine, pentru a supravietui, isi organizeaza defensive redutabile sau se stramuta in locuri strategice, cu posibilitate naturala de defensiva fiind dublata ulterior de constructia zidurilor orasului. Cateodata si portul orasului era fortificat, cu ziduri si ziduri-dig.

Orasul Rovinj din actuala Croatie. In oras inca mai traiesc rezidenti de origine latina vorbitori de Romanche

Locuinte la Rovinj, pe malul apei, sursa: http://www.rovinj.co

Locuinte la Rovinj. Sursa: http://www.camping.hr Un caz inedit de defensiva prin creerea unui oras intr-un loc inaccesibil gotilor care se bazau pe raiduri calare este Venetia. Asa cum ii spune si numele, rezidentii Venetiei erau latini veniti si stabiliti pe micile insulite din laguna, dupa care, atunci cand spatiul pe insulite nu a mai ajuns, si-au construit locuinte, depozite si docuri pe piloti din lemn de pin, stejar si cedru, folosind tehnica antica de fundatie de picior de pod. Practic, in fundul malos al lagunei se bateau cu un ciocan plutitor trunchiurile de copac ascutite la partea inferioara, rezultand in final o matrice de trunchiuri. Apoi, daca era cazul, capetele acestora se taiau, pe sub apa, astfel incat lemnul sa ramana doar sub apa in viitor, pentru a nu putrezi. Peste acestea s-au pozitionat lespezi mari de piatra, obtinandu-se astfel o

fundatie pentru inceperea lucrarilor de zidarie. Cu cat s-au inaltat mai mult casele, cu atat pilotii s-au tasat mai bine, la un moment dat stabilizandu-se tasarea. Din punct de vedere stilistic, cu exceptia ultimelor cladiri Venetiene din Renastere, tot restul orasului este Byzantin, fiind inspirat nu intamplator din Constantinopol, deoarece Venetia a avut sute de ani facilitati comerciale si gratuitati in port oferite de Byzant.

Venetia noaptea. Arhitectura fatadelor este inspirata din toate zonele lumii vechi dar in special din Constantinopol. Se observa la cateva cladiri arcele Byzantine, treflate si/sau in acolada, familiare noua datorita stilului Neoromanesc din sec XIX-XX. Foto painting de: Eugene Lushpin. Sursa:http://www.all-hd-wallpapers.com/wallpaper/architecture/eugene-lushpinpainting-lushpin-city-venice-italy-channel-gondola/506663#.VDZi6NJdXap

Canal la Venetia. Foto: http://img.mota.ru/upload/wallpapers/2013/12/26/21/00/38634/4jRTbcV6AA1920×1080.jpg In Evul Mediu tarziu, vestul devenind din ce in ce mai pasnic, multe orase din actuala Italie, Franta, Spania si chiar Anglia au inflorit printr-o explozie a populatiei promovata de biserica dar si de bunastarea economica, ajungand importante centre regionale. Din pacate, fiind locuite pana in zilele noastre, orase ca Paris, Londra, Constantinopol, nu siau mai pastrat decat cu rare exceptii cladirile medievale pentru a fi prezentate in imagini. Dar, exista si orase practic impietrite in timp, cum este cazul Siennei, ai caror locuitori au murit in proportie de peste 90% la marile epidemii de ciuma care au marcat sfarsitul Evului Mediu vest european. La Sienna ca si in multe alte orase latine din Evul Mediu observam casele, neregulate, de inaltimi diverse, cu ferestre mici, din caramida rosie netencuite. La fel erau si majoritatea bisericilor de tip basilica, din caramida rosie nefinisate, simbolizand modul de viata auster, cinstit si dedicat credintei, asemenea primilor crestini. De abia ulterior, la sfarsitul Evului Mediu, concomitent cu aparitia stilului Gotic in nord, si in Italia bisericile vechi primesc placaje din materiale scumpe, insa locuintele raman la fel de terne, cu zidaria aparenta specifica zonelor latine.

Locuinte medievale la Sienna, Italia. Sursa: http://images.fineartamerica.com/imagesmedium-large-5/-siena-italy-xavier-cardell.jpg Densitatea mare de locuire si igiena precara, combinate cu umbrirea excesiva a strazilor inguste, faceau viata in orasele de Ev Mediu foarte nesanatoasa, in special in orasele mari si necivilizate, unde se aruncau gunoaie de la etaj care putrezeau apoi in strada. De asemenea, lipsa canalizarii si inundarea temporara a unor zone puteau declansa o epidemie, cat si prezenta soarecilor, sobolanilor, paduchilor. In zonele germanica predomina locuintele cu structura de lemn, fachwerk, aparenta. In ochiurile dintre lemne se foloseste chirpici din pamant amestecat cu balegar pe structura de sipci de lemn. In schimb parterul trebuia sa fie de piatra, pentru a nu permite sobolanilor sa isi sape galerii in chirpici.

Locuinte germanice la Nuremberg. Parterul de piatra cu pravalii si etajele superioare pe structura de lemn+chirpici, numita fachwerk. In imaginea de mai jos din oraselul german Marbach putem vedea casele traditionale germane. Desi initial germanii isi construiau casute izolate, necunoscand ideea de oras, odata cu colonizarea Romana, acestia deprind repede ideea de cetatean si viata in oras, pe care o aplica mai riguros chiar decat latinii in Evul Mediu si ulterior. Casele din Marbach pastreaza traditia si imaginea ancestrala cu acoperis in 2 pante cu unghi de 60 de grade, initial dezvoltat pentru caderea zapezii, insa aici se observa cum aceste case sau alipit una alteia, acoperisul nemaiputand sa scurga zapada. Chiar si asa, traditia si imaginea corecta in viziune germana a unei case se pastreaza.

Locuinte germane medievale la Marbach Castelul Oricine se gandeste la arhitectura Evului Mediu, se gandeste mai intai la Castel. Castelele au fost cele care au schimbat cursul istoriei vest europene, au oferit avantaj strategic in teritoriu, au dominat zone, au rezistat la asedii prelungite si au stimulat imaginatia povestitorilor. Castelul isi are originile in castrul Roman. Legionarii romani, dupa cucerirea unei zone, isi organizau o baza militara patrata, cu ziduri din truchiuri de copaci sau zidarie, cu turnuri de observatie si diverse mijloace suplimentare de aparare. Ultimele legiuni vestice, in mare parte vorbitoare de germana/gotica, au invatat foarte bine lectia romana si nu numai ca au aplicat-o in generatiile urmatoare dar au si imbunatatit-o si raspandit-o. In imaginile de mai jos sunt 2 castele Normande, unul din Franta si unul din Anglia, relativ identice, ramase nealterate. Astfel de castele au fost la origini si Louvre din Paris, demolat ulterior, precum si Tower of London, care poate fi vazut si astazi.

Castel Frank / Normand standard in Evul Mediu Tarziu. De forma patrata, cu turnuri de colt si turnuri flancand intrarea.

Castelul Normand Bodiam din Britania. Urmeaza tipologia standard a Normanzilor. Celebrul razboi de 100 de ani intre dinastiile Normande/France a determinat pe valea Loarei (Loire) constructia de sute de castele, aproape toate de acest tip. E adevarat ca aproape toate au fost demolate si s-au construit palate, in Renastere, pe fundatiile lor, chiar daca s-a pastrat titulatura de castel.

Castelul Conway din Wales. Are 8 turnuri defensive si 4 de observatie/balistice. In castel, de obicei locuia o garnizoana insa castelul putea asigura pe perioade lungi provizii, apa si cazare pentru un numar mult mai mare de luptatori. La origini, fiecare nobil german sia creat cate un castel propriu, ca resedinta, insa statutul acestora se tot schimba prin mosteniri, cuceriri, aliante. Uneori viata in interiorul unui castel se asemana cu viata in interiorul unui mic oras, si in multe cazuri castelul era extins pentru a facilita viata comunitatii tot care tot crestea. Granita intre castel si oras fortificat este uneori greu de definit. Mont Saint Michel este un exemplu foarte celebru de oras fortificat. Pe o insulita mica, pe tarmul Mediteranei, s-a construit o manastire-citadela si la poalele acesteia un oras, cu ziduri proprii. Mont Saint Michel ilustreaza poate cel mai bine arhitectura, gandirea defensiva si ierarhia Evului Mediu, de la catedrala din varf, la citadela si pana la casutele marunte si zidurile groase de aparare.

Micul oras fortificat Saint Michel. La fel ca orasele fortificate antice, inaintea Imperiului Roman, acesta avea 2 randuri de fortificatii, zidurile orasului si citadela.

Arhitectura Renasterii in Italia Din punct de vedere istoric, Evul Mediu se sfarseste in sec XV insa istoricii nu au putut sa cada de acord asupra unui an. De la tara la tara anul exact difera, insa o data foarte vehiculata ar fi anul 1453, anul caderii Constantinopolului, an care coincide in vest cu sfarsitul Razboiului de 100 de ani.

Caderea Constantinopolului – ilustratii: http://images.doctissimo.fr/1/prise-constantinopletableaux/photo/hd/4424027442/7555061145/prise-constantinople-tableaux-priseconstantinople-1453-big.jpg

Ciuma neagra in Italia in sec XIV – ilustratie de sec XIX. La sfarsitul Evului Mediu, in Europa de vest, in special in Italia, sudul Frantei si Spania se inregistreaza epidemii devastatoare de ciuma. In unele asezari locuitorii mor integral, in altele unde exista probabil diversitate genetica, mor in proportie de 80-90%.

Orasul medieval Sienna. Locuitorii au murit in proportie de peste 90%. Sienna a ramas astfel pentru o vreme un oras fantoma, constructiile originale, de inainte de epidemie ramanand pana acum, aproape intacte.

Catedrala Santa Maria din Sienna. La o prima vedere s-ar putea spune ce este Gotica insa nu este asa, este o bazilica romanica decorata in spiritul vremii. Fatada detine logie Byzantina, fronton antic disproportionat, statui de ingeri, mozaicuri, arce romanice. Toate aceasta tradeaza mostenirea latina puternica, chiar la sute de ani de la disparitia Imperiului Roman de Apus. Insa exista si cazuri mai fericite, cum ar fi orasul Florenta care reuseste sa faca fata cu brio epidemiilor, instituind carantina, dar si prin faptul ca era un oras foarte civilizat si curat, cu aductiuni de calitate, cu o canalizare foarte bine pusa la punct, iar nobilimea din Florenta detinea inca biblioteci intregi cu carti de medicina, unele datand din antichitate, altele fiind volume provenind din Constantinopol unde ciuma din perioada lui Iustinian din sec VI care omorase jumatate din Constantinopol fusese tratata de medici specialisti si descrisa cu lux de amanunte in textele vremii dar si in tratate de medicina. Avantajul cunoasterii si civilizatiei este cel care face diferenta intre viata si moarte. La Florenta care desi era prin excelenta oras medieval, mostenirea stramosilor fondatori, Romanii, se vede chiar in centrul orasului daca examinam o imagine aeriana. Centrul este fondat de Romani sub forma standard de castru patrat cu strazi ortogonale si paralele iar piata patrata din Florenta este in continuare fostul Forum Roman.

Imagine aeriana a centrului orasului Florenta. Patratul central cu strazi paralele este castrul Roman. Comunitatea din Florenta, unita si ambitioasa, religioasa dar si ascutita la minte in acelasi timp, finanteaza constructia unei mari catedrale, de dimensiuni nemaivazute pana atunci in Italia, pe care doresc sa o acopere cu o cupola la fel de mare ca cea din Constantinopol. Era o chestiune de orgoliu si prestigiu al orasului, insa pentru a construi asemenea lucrare era nevoie nu doar de resurse enorme ci si de proiectanti de elita, de talia lui Isidor din Milet si Anthemius din Tralles, profesorii arhitecti de la Universitatea din Constantinopol din Imperiul Roman de Rasarit, cei care proiectasera Sfanta Sofia. Pana la baza cupolei lucrarile au fost proiectate si executate de cunoscatori ai vremii, insa cand primaria a trebuit sa desemneze un proiectant pentru cupola, comisia cu reticenta l-a desemnat pe unicul concurent ramas dispus sa isi asume un risc major, pentru ca desi bibliotecile din Florenta inca mai detiteau lucrari de inginerie insa nu se stia efectiv daca o cupola atat de mare poate fi executata in realitate doar din caramida si daca peretii octogonului central nu se vor desface sub impingerile cupolei. Filippo Brunelleschi este marele geniu care, desi neavand o pregatire de elita, universitara sau imperiala, a reusit sa proiecteze, sa asiste executia si sa acopere cu o cupola gigantica cea mai mare catedrala construita vreodata pana in acel moment in vest, Santa Maria del Fiore din Florenta.

Catedrala Santa Maria del Fiore din Florenta, si cupola gigantica, opera a lui Brunelleschi.

Cupola Catedralei Santa Maria. In sectiunea din stanga se observa diametrul de aproape 40m al cupolei dar si faptul ca aceasta are o structura compusa din 2 coji cu aer (si nervuri) intre ele.

Brunelleschi, impreuna cu mai tanarul Donatello, in urma unei vizite la Roma, au ramas pentru tot restul vietii marcati de maretia decazuta a arhitecturii fostului Imperiu. Din acel moment, Brunelleschi a cautat in mod obsesiv orice material legat de arta, arhitectura si ingineria Romana. Brunelleschi redescopera stiinta veche, uitata, a desenului arhitectural in perspectiva si devine primul promotor al ideii de a proiecta in stil antic. Cu mare stradanie acesta reuseste sa redescopere proportiile corecte si detaliile uitate ale stilurilor antice, doric sau toscan, ionic si corintic, si isi foloseste statutul sau de vedeta a Florentei spre a predica in cercurile nobiliare si artistice valorile civilizatiei si stiintei Romane. La scurt timp, primaria si comunitatea elevata din Florenta finanteaza un proiect de orfelinat fara precedent, Ospedale degli Inocenti. In mod normal, bastarzii, copiii nedoriti, nascuti din adulter sau legaturi extraconjugale, erau ingrijiti exclusiv prin mila bisericii si erau folositi si indoctrinati spunandu-li-se ca doar ruganduse si eventual calugarindu-se pot obtine iertarea pacatului din care s-au nascut, in felul acesta fiind pierduti practic pentru societatea civila. In opozitie cu traditia si biserica, Florentinii ii considera pe acestia inocenti si fara de pacat, si prin constructia orfelinatului si a unei educatii de calitate generatii intregi de copii devin cetateni onorabili.

Ospedale degli Innocenti – Florenta. Creatia lui Brunelleschi. Orfelinatul este interesant si unic pana atunci ca abordare deoarece are arhitectura unei laturi a unui claustru de manastire insa nu este claustrat ci se deschide chiar catre o piateta, direct in spatiul public. Trecatorii aveau astfel ocazia sa-i vada pe copii, fapt care le dadea de gandit, ii facea sa se gandeasca la propriile greseli, la moralitate, si astfel multi oraseni incercau sa-i ajute cum puteau. Brunelleschi proiecteaza si executa frontoane antice la ferestrele orfelinatului, inspirat de fatadele in ruina din Roma antica, desi asa ceva era neobisnuit, frontoanele triunghiulare fiind uitate sau asociate pana atunci cu religia pagana.

Ospedale degli Innocenti – fotografie din apropierea constructiei. Se observa geometria perfecta si uniformitatea fatadei, coloanele cu capitel corintic si frontoanele. foto:http://elisaruland.files.wordpress.com/2012/02/img_0187.jpg In aceeasi perioada, la Florenta, Brunelleschi si alti arhitecti restaureaza mai multe bazilici datand din Evul Mediu timpuriu, carora le sunt adaugate cupole sprijinite pe 4 arce insa planul nu este treflat ci de cruce latina cu colaterale inclusiv pe transept.

Bazilica Santo Spirito in plan. Aceasta ar fi avut multe abside pe toata lungimea insa ulterior s-au zidit continuu dupa conturul cu linie punctata dreapta pe exterior.

Santo Spirito – Florenta. Foto HDR

Bazilica Santo Spirito. Se observa tavanul drept, semn ca nu exista bolta peste nava principala. Este formula inginereasca antica de bazilica, Florentinii respingand ideea unei catedrale Gotice in favoarea traditiei.

Bazilica San Lorenzo – Florenta, la care a lucrat si Brunelleschi

Bazilica San Lorenzo – imagine interioara HDR Foto: http://classconnection.s3.amazonaws.com/983/flashcards/1814983/jpg/janson_chapter_ 15-071359955497664.jpg

Planul manastirii si bisericii manastirii San Lorenzo din Florenta. Brunelleschi a fost primul dintr-o lunga serie de artisti, sculptori si arhitecti ai secolului XV care prin geniul lor au schimbat radical gusturile Italiei, de la regi si nobili bogati pana la oameni simplii.

Leon Battista Alberti spre exemplu, i-a fost contemporan lui Brunelleschi. Alberti si-a inceput cariera ca om de curte, primind el insusi de mic o educatie aleasa. Insa, profitand de accesul sau la marile curti si case nobiliare din intreaga Italie, a profitat, citind si copiind toate cartile pe care le-a gasit in bibliotecile private ale acestora. Incepand cu Florenta, o moda de nestavilit s-a raspandit in intreaga Italie, nobilii incercand sa procure copii ale cartilor antice care pana atunci fusesera tinute sub sechestru de catre biserica sau oricum fusesera considerate ca neimportante comparativ cu Biblia. Alberti, care citise deja si invatase informatiile din foarte multe volume antice, mai mult ca oricine in perioada respectiva se considera un om cu o educatie universala, fiind cate putin si matematician, si poet, si artist, si om de stiinta, si scriitor, si maestru de ceremonii, si profesor pentru copiii nobililor. La un moment dat in cariera sa insa, Alberti citeste o carte care il va fascina: De Architectura, scrisa de arhitectul antic Vitruvius, despre care am vorbit in primul curs. Alberti care probabil initial a avut intentia de a traduce din latina antica in limba italiana de atunci cartea, care oricum putea fi citita de orice persoana educata si in latina, a venit cu o idee proprie, de a dezvolta informatiile si a le actualiza in contextul vremii sale. Cartea scoasa de Alberti, De re Aedificatoria, structurata tot in 10 capitole majore (10 carti), la fel ca Vitruvius, se pare ca nu ar fi continut nici o ilustratie ci doar text si contine urmatoarele capitole 1. Trasari (Aliniamente) 2. Materiale de constructie 3. Tehnici de constructie 4. Lucrari publice 5. Lucrari civile 6. Ornamentatie 7. Ornamente pentru constructii sacre (de cult)

8. Ornamente pentru constructii publice 9. Ornamente pentru constructii private 10. Restaurarea constructiilor antice Recunoastem in capitolele cartii anumite discipline studiate si astazi la facultatile de constructii si arhitectura, cum ar fi stiintele materialelor, geometria, tehnologia lucrarilor de constructii, studiul formei, restaurare. Ideea de a restaura constructii antice cum ar fi termele sau teatrele era aproape scandaloasa in contextul unei societati dominate de biserica, tinand cont ca accesul intr-o terma s-ar fi facut dezbracat fiind, iar teatrul antic reprezenta locul spectacolelor pagane. Totusi, ideea de revenire la gloria si civilizatia imperiala i-a fascinat pe italienii din Florenta si ulterior din intreaga Italie, care, ca dupa un somn lung al ratiunii, isi descopereau originile alese, faptul ca dominasera lumea candva, faptul ca stramosii lor avusesera geniul de a construi monumente impunatoare si inventasera aproape toate lucrurile inteligente care dau nasterii civilizatiei. Printre lucrarile civile cele mai celebre ale lui Alberti se numara Palatul Rucellai din Florenta. Acesta este de fapt o locuinta P+2, situata pe o strada ingusta a orasului medieval, insa a carei fatada iese imediat in evidenta. Spre deosebire de cladirile normale pentru evul mediu, cu geometrie inexacta, ferestre haotice, fatada Palatului Rucellai contrasteaza prin ordine, logica si opulenta. Alberti foloseste elementele stilistice din antichitate cum ar fi pilastrii cu capitel, antablamentele si mai ales cornisa, portalul antic, pentru a crea senzatia unei locuinte mult mai fastoase si sofisticate. Singurul element de ev mediu, fereastra bifora cu coloneta este reutilizat intr-un context cu aparenta clasica.

Palatul Rucellai din Florenta, mijlocul sec XV, proiectat de Alberti.

Palatul Rucellai din Florenta, mijlocul sec XV, proiectat de Alberti. Aceasta lucrare a constituit un exemplu de urmat in epoca, intrucat vazand-o inca din faza de constructie, toate familiile respectabile si cu resurse din Florenta au investit in refacerea totala a fatadelor sau chiar reconstruirea intregii locuinte urbane. Toate palatele Florentine ce cateva elemente inspirate de la Rucellai: -regim de inaltime P+2, -ferestre identice per nivel amplasate la pas egal, -elemente de zidarie aparenta, din piatra, atent prelucrate, cu rosturi puse in evidenta – aceasta se numeste bosaj -nivelele tratate diferit si impartite de preferinta in bandouri orizontale, parterul fiind cizelat sa para masiv si puternic structural in timp ce ultimul nivel fiind croit mai delicat astfel incat sa creeze senzatia de rafinament al finisajelor si detaliilor. -de preferinta planul fatadei era plan si toate elementele decorative erau identice pe toata lungimea fatadei, generand ideea de control geometric, tot unitar si ordine. Un alt domeniu in care Alberti a stralucit ca arhitect a fost decorarea si infrumusetarea fatadelor antice ale bazilicilor din Florenta si nu numai. Din cate cunoastem, in evul mediu timpuriu, de la Constantinopol pana la Roma, toate bisericile erau lasate in mod voit nedecorate la exterior. Fatada de la San Lorenzo, din imaginea prezentata mai inainte este un exemplu intrucat s-a intamplat sa ramana nedecorata in sec XV-XVI. Dar majoritatea acestor fatade nu mai corespundeau gustului anilor 1450 in care toti Italienii devenisera dintr-o data intelectuali si cunoscatori ai artelor frumoase. Alberti construieste o fatada noua in zona intrarii de vest la bazilica Santa Maria Novella din Florenta a ordinului Dominican.

Santa Maria Novella din Florenta. Se vede in perspectiva oblica, in spatele fatadei noi, originala constructie medievala.

Santa Maria Novella – fatada inovatoare propusa de Alberti. Perspectiva frontala. Este absolut remarcabil modul in care Alberti reuseste sa isi foloseasca aproape tot bagajul de cunostinte de arhitectura antica pentru o singura lucrare, si in acelasi timp, rezultatul sa fie extrem de diferit de tot ceea ce a insemnat arhitectura antica. Pur si simplu, prin utilizarea

combinatiilor de marmura inspirata de la Santa Maria del Fiore, datorita lanternoului, datorita volutelor si datorita arcelor frante rezultatul este de-a dreptul eclectic. Bineinteles, elementele antice exista si reapar practic pentru prima oara dupa 800 de ani in vest in fatada unei constructii noi: - fronton clasic -pilastrii cu capitele corintice -antablament cu friza cu scris in latina -portal antic Lucrarea este importanta pentru ca reprezinta momentul reconcilierii totale intre arhitectura fosta pagana si biserica. Tot ceea ce a reprezentat arhitectura antica devine mijloc de improvizatie si imagine a noii biserici Catolice, descatusata vrand nevrand de prejudecati. Pasiunea florentinilor pentru antichitate era de neoprit si biserica a inteles imediat sa isi amelioreze si chiar sa isi reinventeze imaginea, renuntand la conservatorism si fiind in pas cu moda. Alberti, tot mai pasionat de antichitate si incurajat de succesul sau, proiecteaza mai multe fatade de biserici, din ce in ce mai asemanatoare pana la asemanare totala cu arhitectura imperiala antica:

Tempio Malatestiano din Rimini – Leon Batista Alberti. Sursa: http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/6/60/Tempio_Malatestiano_4.JPG + edit La bazilica intitulata Tempio Malatestiano din Rimini, Alberti a folosit marmura extrasa din ruine romane din zona. Se observa iarasi, in spate, structura de zidarie dezvaluind adevarata natura a structurii cat si faptul ca lucrarea de fatada era o lucrare paralela, pur si simplu construita ulterior, prin exteriorul perimetrului, cu rol de a decora, a infrumuseta si a inova. Inovatiile lui Alberti care incepuse serios sa studieze arhitectura antica ajung pana la a copia

total arhitectura imperiala. In special imaginea arcului de triumf il obseda pe Alberti si acest lucru se vede in imaginea fatadei unei alte biserici, Sant Andreea din Mantua.

Sant Andreea din Mantua – Leon Battista Alberti. Fatada principala de intrare vest, o clona formala dupa arcele de triumf romane.

Sant Andreea din Mantua, perspectiva interioara. Se observa bolta casetata, tipica pentru marile constructii imperiale din antichitate cum ar fi bazilica lui Maxentiu/Constantin din Roma. In plus biserica are si o cupola de tip byzantin, inspirata de lucrarile lui Brunelleschi. Sursa:http://2.bp.blogspot.com/17ibdkbao10/TkrjSUhAkqI/AAAAAAAABZc/JvlQjF5oSAk/s1600/Sant%2527+Andrea %252C+Mantua.jpg Alberti a murit la un an dupa inceperea lucrarilor la Sant Andreea din Mantua insa prin pasiunea sa si a contemporanilor sai pentru antichitate a lasat o mostenire speciala de care au beneficiat din plin marile genii artistice care vor fi urmat la doar o generatie distanta. Donato Bramante a fost unul dintre arhitectii care au scris istorie prin geniu si tenacitate. Nascut in zona Urbinio, fiu de pietrar, Bramante inca de mic dovedise talent de sculptor si desenator. Largindu-si orizontul in domeniul artelor, se dovedeste la fel de extraordinar pictor, si ulterior devine arhitect al Vaticanului, functie pe care o detinuse si Alberti. La prima lucrare mai importanta, Santa Maria presso San Satiro, Bramante face un lucru nemaivazut pana atunci in arhitectura. Printr-o pictura in perspectiva pe un perete din spatele altarului, Bramante creeaza iluzia unui spatiu virtual de tipul unui cor (zona din spatele altarului la Catolici, locul unde se pozitioneaza corul bisericii, la vedere). Insa biserica nu are cor, acolo este doar un perete. Un perete atat de convingator pictat incat credinciosii veneau sa-l atinga cu mana spre a se convinge ca ceea ce vad nu exista cu adevarat.

Santa Maria presso San Satiro in Milan. Perspectiva axiala dinspre intrare spre altar. Foto: http://www.milanofotofrafo.it

Santa Maria presso San Satiro in Milan. Situatia reala se poate observa din apropierea altarului de unde se percepe intr-adevar peretele pictat. Foto: Foto: http://www.milanofotofrafo.it

Santa Maria presso San Satiro. Plan si elevatie. Prin spatele bisericii trece o strada, motiv pentru care nu s-a putut construi corul. Bramante realizeaza ulterior si o lucrare la Roma, lucrare care desi de dimensiuni mici devine emblematica pentru fenomenul numit Renastere.

Tempietto in Montorio, Roma – arhitect Donato Bramante, fotografie in curtea manastirii Sf. Petru. Lucrarea este intr-adevar, asa cum ii spune si numele un templu antic foarte mic, ridicat pe locul in care se spune ca ar fi fost martirizat Sf. Petru. In locatia respectiva, pe o colina la periferia Romei, exista deja manastirea Sf. Petru. Bugetul pentru a aceasta lucrare a fost extrem de generos, venit ca donatie din partea Spaniei. In sine, constructia reprezinta o clona dupa templele antice ale vestalelor care ar fi fost de plan central, insa spre deosebire de majoritatea acestora este cu cupola, forma consacrata in crestinism. Arhitectura este antica, de cea mai buna calitate. Formatia de sculptor a lui Bramante combinata cu o cunoastere impecabila a arhitecturii antice si a proportiilor corecte au reusit sa creeze o lucrare care este concomitent si sculptura si constructie si care reuseste sa incante privirile.

Tempietto. Desen in perspectiva, plan si sectiune. Se observa in sectiune modul in care se strangeau si colectau banii donati de credinciosi prin aruncarea lor in gaura din pardoseala. Termenul de Renastere se refera bineinteles, atat la renasterea Romei ca oras, cat si la renasterea civilizatiei, inventata de antici si uitata in evul mediu. Renasterea stiintelor, a artelor, a fost atent incurajata la Florenta de cercuri de putere alcatuite din nobili vizionari, prin finantari ale artistilor direct de catre primaria din Florenta, de catre ghilda negustorilor si de catre familiile bogate cum era familia de Medici. Aproape toti oamenii bogati din Italia se mandreau ca detineau mai multe volume de carti in biblioteca, ca puneau accent pe o educatie aleasa pentru copiii lor, ca isi decorau resedinta cu fast, platind generos artisti plastici, uneori intreprinzand chiar actiuni caritabile. Razboiul, foametea, epidemiile, frica, au fost date uitarii si o noua epoca infloritoare pentru urmasii latinilor parea se deschida. Interesul pentru antichitate si arta antichitatii atingea cote nebanuite, excavatiile in ruine erau la ordinea zilei pentru extragerea de statui care ajungeau in colectii private, se vindeau la licitatie sau erau cumparate chiar de biserica sau de atelierele de arta si sculptura care pareau sa apara la tot pasul. Bramante, devenind arhitect al Vaticanului, promoveaza utilizarea stilului antic pretutindeni in arhitectura bisericilor Catolice. De asemenea, lui ii revine o sarcina istorica, extrem de onoranta dar si la fel de grea, de a proiecta o noua biserica Sf. Petru la Vatican, de dimensiuni fara precedent.

Proiectul initial de la Vatican pentru Catedrala Sf. Petru i-a apartinut lui Bramante. Acesta intentiona sa foloseasca designul byzantin de cruce greaca inscrisa in patrat

Planul lui Bramante pentru Sf. Petru la Vatican Bramante a primit aprobare pentru inceperea lucrarilor si in timpul vietii lui s-au inceput lucrarile de fundatii dupa planul de mai sus, insa bineinteles, o astfel de lucrare poate dura mai multe zeci de ani timp in care proiectul poate suferii modificari importante. In functia de arhitect al Vaticanului a urmat Rafael, de asemenea un artist cu o pregatire vasta, care a incercat sa extinda si sa modifice planul spre formula de plan treflat byzantin hibridizat cu planul bazilical vestic.

Planul de la San Pietro din Roma/Vatican, varianta lui Rafael Sanzio. Rafael este insa mai bine cunoscut ca artist al Renasterii pentru picturile sale extrem de valoroase, iar in functia de arhitect al Vaticanului i-a urmat mult mai capabilul Michelangelo Buonarrotti. Michelangelo, la randul lui un artist genial, s-a dovedit a fi un arhitect de mare calibru, proiectand pana in cel mai mic detaliu Catedrala Sf. Petru asa cum o stim astazi, cu exceptia unor modificari ulterioare in zona intrarii.

San Pietro din Roma/Vatican, perspectiva de departe cu teleobiectiv. Sursa: http://cdn.c.photoshelter.com/img-get/I0000MajaPiVu8V8/s/850/850/E-01-105-27cs.jpg Fatada conceputa cu coloane gigantice in cel mai pur stil corintic, friza bine proportionata, frontonul peste zona centrala, cupola centrala si cupolele laterale, toate sunt creatia lui Michelangelo.

Proiectul lui Michelangelo pentru San Pietro. Sursa: http://www.quondam.com/15/1546i01.jpg

Interiorul Catedralei Sf. Petru din Roma. Proiectul spatiului interior ii apartine lui Michelangelo. Sursa foto: http://galleryhip.com/san-pietro-basilica.html

Cupola de la San Pietro. Se observa ca este sprijinita pe triunghiuri sferice si 4 arce, in sistem byzantin. Sursa foto:http://www.psicologia.roma.it/Gallerie/S.%20Pietro/interno%20%20cupola4.jpg Pe langa faptul ca este de dimensiuni colosale, bazilica Sf. Petru beneficiaza de o cupola nu doar cu o deschidere foarte mare ci si foarte inalta care a necesitat solutii ingineresti inovatoare. Michelangelo reuseste o fuziune perfecta intre elemente cultural disjuncte, intre arhitectura fosta pagana, traditia locala a frescelor si mozaicurilor mai aproape de byzant decat de arhitectura gotica. Spre exemplu, privind din interior cupola, remarcam alternanta de frontoane triunghiular cu arc de cerc, pilastrii corintici, cornisa, friza cu scris in latina. Dar, remarcam si mozaicuri, nuanta aurie dominanta, cupola suprainaltata aproape tip turla, pandantivii cu sfinti, elemente orthodoxe/byzantine. Michelangelo, ca arhitect, a mai lucrat atat in Roma cat si in Florenta si desi a fost un fin observator al arhitecturii si artei antichitatii, nu s-a limitat la a o copia ci a avut curajul sa incerce sa o depaseasca.

David – statuie originala a lui Michelangelo. In acceptiunea istoricilor arta sculpturala a lui Michelangelo este superioara antichitatii.

Celebra capela sixtina de la Vatican si in centru, cadrul intitulat Creerea lui Adam, probabil cea mai cunoscuta pictura a lui Michelangelo. Fiind arhitect si cunoscator al culturii antichitatii, Michelangelo a primit sarcina de a amenaja spatiul de pe colina Capitolina. Colina Capitoliului a fost in antichitate un spatiu sacru al religiei pagane, locul in care ardea focul vesnic, si care era considerat centrul spiritual al Romei. Toate templele erau construite la baza Capitoliului flancand Forul Roman, si pe panta Capitoliului fusese constuita arhiva imperiala – Tabularium, care mai exista sub forma unei constructii haotice de ev mediu, ridicata peste ruinele antice, perfect vizibile la parterul dinspre for, mult mai elegante ca arhitectura chiar si dupa 1500 de ani. Michelangelo a incercat sa repuna la loc de cinste Capitoliul, proiectand o piata simetrica, insa care avea sa rezulte trapezoidala indiferent de dorinta lui pentru ca tabularium-ul si o fatada a unei manastiri (fatada din stanga in imaginea de mai jos) era deja in constructie. Forma ciudata, trapezoidala a fost ascunsa foarte ingenios privitorilor care, datorita unui model special creat de Michelangelor pentru pardoseala, nu reusesc sa observe imperfectiunea puternica de neparalelism intre fatada stanga si dreapta. Bineinteles ca fatada dreapta a fost creata special de Michelangelo pentru a genera simetrie axiala a pietei, la fel cum tot el a creat o noua fatada pentru Tabularium astfel incat campanila acestuia din Evul Mediu sa fie pozitionata in lungul axului de simetrie nou creat. Trecatorii, la intrarea in piata sunt pacaliti in perceptia spatiului, privirea fiindu-le atrasa de elipsa din pardoseala pe care o identifica gresit ca fiind un cerc. Incet incet, vizitatorii mai atenti dar fara sa cunoasca planul trapezoidal remarca faptul ca ceva este in neregula cu spatiul si ca piata este mult mai lunga decat au crezut initial dar chiar si asa le vine foarte greu de la nivelul ochiului sa inteleaga ce se intampla. La fel ca si Bramante, Michelangelo a dat dovada de geniu artistic pentru ca este caracteristica marilor arhitecti de a putea sa creeze iluzii convingatoare.

Piata Capitoliului din Roma. Vedere in lungul axei.

Axonometrie a pietei Capitoliului

Piata capitoliului – Roma. In aceeasi perioada, in regiunea Venetia – Vicenza, un alt arhitect de geniu si-a facut intrarea in istoria arhitecturii. Andreea Paladio era un arhitect pur sange, fara sa activeze in paralel ca pictor sau sculptor cum faceau ceilalti contemporani.

Bazilica San Giorgio Magiore, pe o insula la Venetia. Fatada alba, din cea mai scumpa marmura a fost proiectata de Palladio.

San Giorgio Magiore La fatada bazilicii San GIorgio Magiore din Venetia, Palladio reuseste sa dea o noua dimensiune stilului antic, situandu-se mult peste tot ce crease generatia lui Alberti si demonstrand cunostinte si talent arhitectural egale cu ale lui Michelangelo. Palladio readuce imaginea de fronton antic sprijinit pe 4 sau 6 coloane in atentia publicului. De asemenea, pentru a respecta formula antica, el adauga cele 3 statui la colturi si in varf. El foloseste, asemenea arhitectilor imperiali, statui in abside in rezolvarea fatadei.

Trataul de arhitectura in 4 volume cunoscut sub numele italian de Quadro Libri dell’architettura. Palladio a fost singurul arhitect de pana atunci care si-a impartasit stiinta lumii intregi, scriind cea mai buna si mai completa carte de arhitectura din sec XVI, carte ce va deveni material obligatoriu de studiu pentru orice arhitect pana la inceputul secolului XX. Desi avea inclinatie si spre teorie, Palladio reuseste sa structureze cartea in mod foarte pragmatic si precis, scriind minimum de text pentru a transmite maximum de informatii punctuale foarte utile proiectantilor, constructorilor si beneficiarilor.

In carte, pe langa toate capitolele introductive referitoare la materiale, geometrie, tehnologii de constructie in general, Palladio face studiu de caz pe toate constructiile proiectate de el care sunt numeroase, diverse si de cea mai buna calitate, fara a nu ascunde nici un amanunt sau secret al meseriei. Gestul sau nobil a fost apreciat si ulterior, alte generatii de arhitecti teoreticieni cum ar fi Giorgio Vasari au incercat la randul lor sa lase lumii, scrisa si desenata, stiinta lor si a contemporanilor.

Detaliu de la Bazilica din Vicenza, in stanga detaliu foto, in dreapta desen din cartea lui Palladio. La fatada bazilicii din Vicenza, Palladio propune o logie si un portic, extinse spre piata orasului care functioneaza ca spatiu public fastuos si ornamentat, asemeni functionalitatii constructiilor de tip bazilica din antichitate care erau spatii publice si nu biserici. Bineinteles ca la interior biserica a continuat sa functioneze.

Bazilica din Vicenza – Andreea Paladio

Bazilica din Vicenza – Andreea Palladio. Foto: http://www.lavocedellabellezza.it/wpcontent/uploads/2012/10/basilica__.jpg Arhitectura lui Palladio este alba, serena, perfect proportionata, si ne este aproape familiara pentru ca a fost ulterior copiata de mii de ori, de mii de arhitecti, din Anglia, Germania, SUA,

America de sud, si mai este in unele cazuri copiata si in prezent pentru resedinte luxoase cu arhitectura clasica. Intr-adevar, Palladio a adus in atentia lumii intregi conceptul de Vila. Imparatul Hadrian avusese o vila colosala la Tivoli, in antichitate si Palladio la ruinele acesteia, extrem de bine conservate a studiat si invatat arhitectura antica. Construieste apoi nenumarate vile pentru oameni cu resurse pe coasta de est a Italiei.

Vile antice proiectate de Palladio. Se observa tipologia frontonului triunghiular cu portic, asemeni templelor antice.

Vile in stil antice, proiectate de Palladio Insa cea mai faimoasa vila proiectata de Palladio, chiar daca a fost terminata dupa moartea acestuia, este vila Rotonda, cu 4 fatade identice proiectata in stil antic.

Vila Rotonda – Andrea Paladio

Axonometrie sectionata prin vila Rotonda Palladio a fost cel care a proiectat si primul teatru, un teatru antic, inspirat de teatrul de iarna al lui Hadrian de la Tivoli. Teatrul, aflat la Vicenza, este cunoscut sub numele de Teatro Olimpico, si a lansat o adevarata moda in Italia, toate marile orase construindu-si teatre in anii urmatori.

Teatrul Olimpic din Vicenza – Andrea Palladio

RenastereaEuropeana.Barocul Italian. In secolul XV, cu exceptia oraselor Italiene, restul Europei Crestine era inca adanc cufundata in Evul Mediu. Existau desigur si zone civilizate si pacea devenea o situatie de normalitate in anumite regate, insa oamenii de rand erau profund religiosi, analfabeti, naivi in ceea ce priveste intelegerea lumii si ignoranti si chiar autosuficienti in marea lor majoritate. Viata fiecarei generatii era la fel cu cea a generatiilor de inainte si chiar daca in anumite zone germanice au aparut noi inventii si tehnologii, oamenii nu erau de fapt preocupati decat de un singur lucru, sa supravietuiasca si sa aiba ce manca, pentru care faceau ce invatasera de la parinti. Meseriile se transmiteau aproape exclusiv din tata in fiu si cazurile in care cineva

reusea sa-si depaseasca conditia erau atat de rare incat deveneau legende locale si se transformau chiar in povesti. Iar povestile erau singurul substitut pentru necunoasterea istoriei, geografiei lumii, a adevarului, fiind transmise prin viu grai, distorsionate si inflorite de la povestitor la povestitor. Anumite persoane, comunitati sau chiar orase au intrat insa inevitabil in contact cu cultura Renasterii, fapt care le-a schimbat destinul. Un prim exemplu ar fi Ungaria lui Matei Corvin. Matei Corvin a fost un foarte abil politician dar si lider militar. Educatia sa costisitoare din copilarie i-a cultivat pasiunea pentru literatura si filozofie. Casatoria de mai tarziu cu Beatrice de Napoli l-a obligat sa importe eticheta Italiana la curtea regala a Ungariei. Prin resursele vaste generate de taxele impovaratoare aplicate asupra teritoriilor stapanite, Matei Corvin nu a finantat doar raidurile Armatei Negre, ci si banchete costisitoare cu decoratori si bucatari Italieni, lucrari de arta comandate unor artisti plastici destul de calificati veniti din Italia si bineinteles, faimoasa biblioteca. Biblioteca se pare ca ar fi detinut peste 200 de volume ale unor lucrari antice sau renascentiste, fara caracter religios. Se pare ca Matei Corvin ar fi reusit sa obtina cateva volume din bibliotecile foste Byzantine, volume care nu ar fi existat in Italia.

Curtea castelului de la Visegrad. Se observa fantana italiana dar si arcatura de la etaj cu colonete corintice.

Capela Bakocz de la Esztergom, datand din prima decada a anilor 1500, creata in stil antic/renascentist. Desi la exterior era rezolvata banal, din sectiune se observa cupola renascentista sub acoperis. Sectiunea ilustreaza situatia originala, acum capela fiind inclusa intr-o noua catedrala.

Cupola de inspiratie renascentista a capelei Bakocz de la Esztergom.

Capela veche a fost inserata in corpul noii catedrale de sec XIX. Se observa in zona stanga a planului, hasurata cu negru. Fatada este a noii catedrale, arhitectura neoclasica de sec XIX. Renasterea se raspandeste rapid, incepand cu sec al XVI-lea si in zonele germanice de la nord de Italia. Landshut Residenz construit de Louis X, Duce de Bavaria la mijlocul sec XVI este un prim exemplu de inspiratie Italiana. Fatada este conceputa in 3 registre orizontale asemenea palatelor italiene insa rezolvarea are o oarecare stangacie intrucat regimul de inaltime este mai mare si fatada nu este simetrica. La etajul 1, numit si piano nobile de catre italieni, ferestrele beneficiaza de o decoratie cu fronton triunghiular.

Landshut Residenz – fatada renascentista, alba, cu frontoane si cornisa la cota constanta intra in contrast stilistic cu casele traditionale germane. Curtea interioara este poate mai aproape de arhitectura Renasterii, avand o colonada in stil toscan, arce cu bosaj bine definit, cateva abside iar nivelele superioare sunt rezolvate in ordin colosal cu pilastrii corintici si alternanta de fronton curb cu fronton triunghiular.

Panta acoperisului este cea care tradeaza locatia mai nordica, intrucat in Italia, arhitectii renascentisti aveau grija sa se realizeze o panta suficient de mica a acoperisului care nu se putea vedea de la nivelul ochiului, fiind ascunsa de cornisa. Bineinteles, clima fiind mai rece, cladirea avea nevoie de incalzire cu seminee drept care se folosesc cosuri de fum, elemente straine arhitecturii italiene.

Landshut Residenz curtea interioara renascentista – foto: http://marekjuergen.wordpress.com/2013/04/16/fotospaziergang-durch-die-landshuteraltstadt/ O alta constructie ce trebuie mentionata, desi construita mai tarziu, in 1615-1624, este primaria orasului Augsburg, tot in landul Bavaria. Maestrul ghildei constructorilor a proiectat si executat o structura cu o inaltime fara precedent, intr-o compozitie simetrica, cu un corp central suprainaltat si 2 turnuri laterale cu cupole, pe care a decorat-o cu numeroase elemente renascentiste. Deja in aceasta perioada la Roma aparuse stilul Baroc si frontonul este decorat cu un con de brad asemenea celui de la vila papala din Vatican.

Primaria din Augsburg, sec XVII. Aceasta foloseste vocabularul formal al Renasterii insa este originala ca volumetrie, fiind cea mai inalta constructie renascentista pana in acel moment. Foto: Ciprian Racut (dreapta/HDR) Trebuie remarcat faptul ca Renasterea patrunde in Germania mai mult in landul Bavaria care ramane Catolic, spre deosebire de zonele mai nordice care devenind reformate sunt extrem de reticente la orice influienta italiana. Un exemplu de arhitectura bisericeasca ar fi sf. Michael din Munich, Bavaria, 1583-1597. Aceasta este inserata intr-un front stradal continuu si preia atat din imaginea fatadelor caselor germane, elemente renascentiste dar si elemente baroce, fiind inspirata de biserica Il Gesu de la Roma care dpdv stilistic face tranzitia intre Renastere si Baroc, Il Gesu fiind de fapt mai apropiata de stilul Baroc.

Biserica Catolica sf. Michael din Munich, Bavaria, 1583-1597. Sursa foto: http://static.panoramio.com/photos/large/6572190.jpg Patrunderea Renasterii in Franta Statul Francez, extrem de puternic si centralizat a ales sa mentina relatiile bune cu Vaticanul, mai ales ca, desi clasa dominanta erau germani din Alsacia si Lorena stabiliti in zona Parisului, in mod traditional in fosta provincie Galia au locuit in relativa intelegere celti, gali, saxoni, normanzi si bineinteles, foarte multi latini. Limba franceza este considerata o limba latina, obiceiurile, mai ales cele central-sudice sunt latine si in tot decursul Evului Mediu, biserica si Vaticanul au jucat un rol extrem de important in pacificarea si avantul economic al intregii Frante. Vaticanul a fost cel care, practic, a oferit legitimitate dominatiei Francilor. Chiar daca intre Franta si orasele italiene au existat si conflicte, putem spune ca legaturile intre cele 2 state au fost foarte puternice. Renasterea este exportata din Italia prin nobilii francezi si italieni care circulau frecvent intre cele 2 tari, si foarte curand, regii Frantei incearca a folosi toate mijloacele de propaganda pe care cultura Renasterii le putea oferi. Regele Francis I al Frantei reuseste sa-l convinga pe Leonardo da Vinci sa-l urmeze la curtea Frantei si Leonardo ii devine prieten si sfetnic, insa in acelasi timp ii trezeste pasiunea pentru arta, filozofie si arhitectura, facilitand angajarea mai multor arhitecti si artisti italieni. Chateau du Chambord trebuia sa fie asa cum ii spune si numele, un enorm castel, pe valea Loirei, cu ziduri inalte de peste 20 de m. Intrucat armele de foc si in special tunurile avansasera foarte mult, lucrarile au fost abandonate si regele Francis I decide constructia unui palat de forma si pe fundatiile deja executate ale castelului. Arhitect a fost Domenico da Cortona, arhitect italian, insa designul a fost influientat si de Leonardo care pe atunci era stabilit impreuna cu intreaga curte regala la Chateau Amboise.

Chateau du Chambord foto: http://de.wikipedia.org/wiki/Schloss_Chambord#mediaviewer/File:Chateau_Chambord_ edit.jpg

Chateau du Chambord – foto: http://www.loireavelo.fr

Desi in esenta rezultatul poate fi numit tot un castel si nu palat italian, numeroase elemente renascentiste decoreaza fatadele si in special acoperisul. Acoperisul incearca sa creeze o imagine utopica, idealizata, a unui oras din Italia, intesat de cupole si turnuri.

Chateau du Chambord – detaliu in zona acoperisului. Foto: http://www.bzho.com/CHAMBORD/chambord10.jpg + edit Un alt castel inspirat partial de arhitectura Renasterii este Chateau d’Amboise. Acolo s-a renuntat de asemenea la conceptul de fortificatie de ev mediu in favoarea construirii unei aripi de cladire fastuasa, demna de apropiatii lui Francis I. Arhitectura este inspirata atat din designul catedralelor cat si din Renastere.

Chateau d’Amboise, Franta. Foto: http://fc08.deviantart.net/fs71/f/2012/205/c/1/chateau_d__amboise__face_a_la_loire_by _eilantha_madenn-d58ek8z.jpg In special fatada din spate este decorata cu elemente renascentiste cum ar fi pilastrii si cornisa. Lucarnele acoperisului sunt tratate ca niste fatade de biserici italiene.

Chateau d’Amboise – fatada spate spre gradina. Foto: http://2.bp.blogspot.com/K4V1_1oRtrc/Td-uwlvy2OI/AAAAAAAADDo/cvShCWKGpuw/s1600/5+++Ch %25C3%25A2teau+d%2527Amboise+Une+autre+facade+depuis+le+jardin+de+Naples.jpg Trebuie observat faptul ca atat Chateau du Chambord cat si d’Amboise sunt in esenta niste castele la care s-a renuntat partial la ideea de defensiva in favoarea unor constructii mai

rafinate, insa in nici un caz nu s-a copiat arhitectura Italiei ci s-au folosit doar local elemente decorative, arhitectura ramanand in esenta gotica adaptata arhitecturii civile.

Gargui gotic la Chateau d’Amboise. Un alt edificiu, situat undeva la granita intre castel si palat este Chateau du Blois. Acesta este alcatuit din mai multe aripi de cladire, fiecare avand o arhitectura diferita, fiind construite consecutiv una in continuarea celeilalte, inchizand treptat o curte interioara la mijloc.

Chateau du Blois – imagine aeriana cu cele 3 aripi de cladire avand arhitectura diferita. Foto:https://c2.staticflickr.com/8/7027/6703133991_578d5a2e94_z.jpg

Chateau du Blois – aripa dinspre vale, fatada dinspre curtea interioara. Arhitectura este foarte puternic inspirata de Renasterea Italiana iar in zona centrala se regasesc si elemente Baroce. Totusi, cea mai mare diferenta fata de Italia o reprezinta prezenta acoperisului foarte inclinat specific zonelor gotice.

Scara in helix si aripa de legatura in partea dreapta a imaginii. Arhitectura acesteia este doar partial inspirata de Renasterea Italiana. Scara este gotica prin design si prin unele decoratii. In Franta putem spune ca are loc nasterea unui stil propriu de a construi arhitectura civila, pe care il gasim sub titlul de Renastere si ulterior de Clasicism Francez in majoritatea tratatelor de arhitectura, insa adevarul este ca acest stil este nu o renastere a unei arhitecturi proprii zonei, nici o copiere puternica a formelor Italiei ci mai degraba o fuziune intre stiinta masonilor, ideea de resedinta-castel si elementele decorative si ordinea geometrica a noii arhitecturi din Italia. Unul dintre cele mai celebre astfel de castele este Chenonceau care are particularitatea de a fi fost construit initial peste o moara si ulterior extins si peste un pod. Constructia mai veche, cea de peste moara seamana mai mult cu arhitectura medievala insa este evident ca nu avem de-a face cu vechiul stil Romanic, constructia fiind creata cu o evidenta gandire artistica. Aripa mai noua de peste pod are trasaturi stilistice comune cu celelalte castele-palate renascentiste franceze.

Chateau du Chenonceau construit partial pe fundatia unei mori si partial pe pod. Foto:http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/8/8e/Chateau_de_Chenonceau..jpg La Fontainebleau casa regala a Frantei construieste un mare ansamblu de aripi de palat, legate in cascada una de cealalta, astfel incat orice membru al curtii sa poata circula nestingherit doar prin interioarele etajului 1 (piano nobile), dintr-o parte intr-alta a ansamblului. Titulatura este tot de Chateau = castel insa in mod evident nu este vorba de aceasta data de nici un castel in sensul de fortificatie. Pe langa toate elementele Renasterii italiene din domeniul arhitecturii, la Fontainebleau sunt preluate si ideile geometrice ale gradinilor italiene, insa transpuse la o scara gigantica.

Ansamblul de aripi ale palatului Fontainebleau. Sursa: http://festivaldelhistoiredelart.com/wpcontent/uploads/2012/04/Plans-FHA-1-3.jpg

Imagine Google Earth cu ansamblul de la Fontainebleau

Fontainebleau – perspectiva frontala in curtea mare

Fontainebleau – perspectiva oblica spre fatada principala din curtea mare si spre scara Baroca

Fontainebleau – curtea ovala

Fontainebleau – curtea pavata.

Galerie la Fontainebleau. Foto: http://static.panoramio.com/photos/large/60548523.jpg Renasterea in Anglia Spre deosebire de Franta unde Renasterea este adoptata in mod treptat si natural prin schimb cultural dar si prin afinitate religioasa, in Anglia s-a refuzat initial ori ce preluare a elementelor modei italiene deoarece bogatia, luxul, fastul italian erau privite ca fiind in directa conexiune cu Biserica Catolica, si, bineinteles, Anglia devenise Protestanta. Totusi, coroana Britanica nu a reusit sa reziste prea mult tentatiei Renasterii. Totul a pornit de la pasiunea puternica pentru teatru a englezilor. Era perioada Shakespeare iar teatrul englez era la apogeu. Intamplator sau nu, si teatrul italian era intr-o puternica explozie de popularitate si inevitabil, in Anglia s-a dorit fie ca si diversitate punerea in scena a pieselor italiene. Insa pentru piesele italiene exista o mare problema, manierele italiene erau extrem de sofisticate, costumele de asemenea si primele incercari de transpunere au creat amuzamentul copios al celor cativa care calatorisera intr-adevar in Italia. Coroana Britanica il trimite pe un scenograf si croitor foarte talentat, Inigo Jones, in Italia, pentru a studia moda de acolo. Inigo Jones merge sa viziteze Teatrul Olimpic din Vicenza si intra in contact cu Vicenzo Scamozzi, continuatorul operelor lui Palladio. Inigo Jones invata bine italiana si isi copiaza singur si traduce cele 4 carti de arhitectura scrise de celebrul arhitect renascentist Andrea Palladio. Intors in Anglia, Jones reuseste nu doar sa puna impecabil in scena piesele italiene generand un interes puternic pentru arta si cultura italiana, ci reuseste un lucru remarcabil, sa isi

schimbe cariera si din croitor, desenator si decorator sa se transforme in arhitect al casei regale. In Londra ramasa in Evul Mediu, cladirile lui Inigo Jones sunt absolut revolutionare, niste bijuterii de arhitectura renascentista. O prima constructie, Casa Reginei de la Greenwich a fost de ajuns pentru a converti total si iremediabil gusturile familiei regale spre formele Renasterii. Casa Reginei este o cladire alba si simpla in sine avand doar simetrie si bosaj ca elemente renascentiste alaturi de o logie orientata spre peluza, rezolvata cu coloane. Insa intelegerea lui Inigo Jones asupra arhitecturii Renasterii este mult mai profunda si se remarca in modul de compozitie de ansamblu, pentru ca pe langa corpul principal de cladire mai sunt construite inca 2 pavilioane pentru oaspeti si apropiati, pavilioane dispuse simetric fata de casa si unite de aceasta prin celebra stoa antica, proiectata in stil toscan.

Queen’s House – Resedinta privata a reginei Marii Britanii. Proiectata si construita de Inigo Jones undeva dupa 1618. Foto:http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/a/a7/Queen’s_house_from_the_South.j pg

Comparatie intre Palazzo Chiericati din Vicenza (stanga) – Arh Andrea Palladio si Casa Reginei din Anglia (dreapta) – Arh. Inigo Jones. Fatada Casei Reginei este o adaptare in negativ.

Interiorul colonadei in stil Toscan proiectata de Inigo Jones la Casa Reginei. Foto: http://tipter.com/trips/uk-greater-london-greenwich Inigo Jones mai proiecteaza si o cladire de baluri in centrul Londrei a carei fatada este o demonstratie impecabila de arhitectura Renascentista. La interior, se face o mare concesie pentru Reformati in sensul ca fiind o sala de bal se foloseste totusi aur, un material care in mod normal era privit cu dezgust de Reformati. Arhitectura Renasterii este pregnanta si la interior, punandu-se accent pe stilul Ionic, atat de iubit de catre Palladio si tot in mod exceptional este cooptat un celebru pictor din tarile de jos (actuala Olanda), Rubens, care de altfel era expert in pictura bisericeasca, bineinteles, Catolica.

Salonul de baluri, Londra, Arh. Inigo Jones. Foto:http://classconnection.s3.amazonaws.com/453/flashcards/1196453/jpg/jonmes_banqueti ng_house1334806235310.jpg

Salonul de baluri (Banqueting Hall) Londra, Arh Inigo Jones si pictor/decorator Peter Paul Rubens. Inigo Jones proiecteaza si o resedinta a unui nobil englez cu idei inovatoare si gusturi europene mai rafinate. Bineinteles, la fel ca si familia regala, acesta desi si-a construit practic un palat are decenta sau mai degraba precautia de il denumi modest, casa (house) deoarece era titulatura pe care o avea si casa reginei. Elementele renascentiste de la Wilton House ar fi frontoanele, compozitia simetrica, balustrada italiana cu balustrii strunjiti din piatra. Zona centrala are decoratie Baroca.

Fatada proiectata de Inigo Jones la Wilton House. Foto: http://firesidefeasts.files.wordpress.com/2010/03/sc00130804.jpg +edit Cel care a proiectat initial ansamblul renascentist de la Covent Garden din Londra a fost tot Inigo Jones. Acesta a proiectat un fel de agora antica, avand o colonada eleganta, pentru galerii de magazine de lux, si de asemenea a proiectat o biserica cu hramul Sf. Paul care preia imaginea templelor antice din Imperiul Roman. In ambele cazuri arhitectura este cea descrisa de Palladio in celebrele sale 4 carti de arhitectura.

Colonada de la Covent Garden cu un accent in zona centrala, bazat pe un volum cu fronton si arc serilian, la fel cum a folosit Palladio la lucrarile sale.

Biserica Sf. Paul din Covent Garden, design Inigo Jones, finalizata dupa moartea acestuia. Foto: http://www.e-architect.co.uk/architects/inigo-jones Manierismul Italian In arhitectura Italiei, dupa 1520 a urmat o faza de tranzitie, numita Manierism sau Renastere Tarzie, faza in care artisti ca Michelangelo, Bartolomeo Amanatti, Antonio da Sangallo, Baldassare Peruzzi, Vicenzo Scamozzi incearca sa depaseasca limitele rigide ale regulilor clasice.

Biblioteca Laurenziana, interior creat de Michelangelo, la Florenza, Italia. In imaginea holului cu scara a Bibliotecii Laurentiene din Florenta, se observa o abordare inovatoare a lui Michelangelor, care utilizeaza piatra inchisa la culoare iar fondul este alb, realizat din tencuiala, material mult mai ieftin. Scara este sofisticata, aproape Baroca, desi idea de stil Baroc inca nu se nascuse. Inovatia bicolora este considerata a fi o maniera proprie de lucru a artistului, si de aici numele de Manierism. Un alt exemplu de arhitectura manierista, asemanatoare abordarii lui Michelangelo, dar de aceasta data la exterior, este un ansamblu de 2 fatade pozitionata vis-a-vis pe o strada ingusta din centrul Florentei. Arhitectul, Giorgio Vasari, teoretician si bun cunoscator al predecesorilor, foloseste maniera de lucru bicolora a lui Michelangelo. Vasari inoveaza construind o pasarela ce leaga etajul principal al cladirilor. Pasarela este un arc serilian tip Palladio dar in acelasi timp creaza imaginea unui arc de triumf antic.

Galeriile Uffizi (=officii=birouri) – printre primele cladiri de birouri. Florenta. Arh. Giorgio Vasari, 1560. O alta constructie plina de inovatie este Vila Caprarola, a bogatei familii Farnese din Roma. Familia Farnese isi construieste o vila de plan pentagonal, inspirata din citadelele militare de ultima ora care aveau bastioane si erau de forma stelata, fiind adaptate luptelor cu tunuri si arme de foc. Pentru vila s-a ales aceasta forma doar pentru a exprima simbolic puterea familiei. Se observa maniera de lucru in 2 culori, de data aceasta bazata pe un cod al culorilor alb=sculptura, bosaj, crem=tencuiala. Acest cod al culorilor a fost folosit extensiv ulterior in Renasterea tarzie si Barocul Austriac, Ungar si din Transilvania.

Vila Caprarola (Farnese) – Roma Foto: http://static.panoramio.com/photos/large/30264627.jpg

Vila Caprarola, sectiune prin forma pentagonala. O alta maniera de lucru, inventata de arhitectul Florentin Bartolomeo Ammanati este cea de suprapunere a arhitecturii clasice peste textura de bosaj florentin. Aceasta abordare se poate

admira in curtea interioara a Palatului Pitti al familiei de Medici din Florenta, curtea fiind orientata spre spate, catre gradini.

Curtea Ammanati de la Palatul Pitti din Florenta, Arh. Bartolomeo Ammanati

Curtea Ammanati si fantana, fotografie de la distanta dinspre gradinile Boboli. Foto: http://www.digitalimages.net/Images/Florence/BoboliGardens/Fontana_delCarciofo_PalazzoPitti_5644.jpg Aceasta maniera de lucru a fost folosita ulterior in arhitectura Clasicista Franceza, incepand cu arhitectul Le Vau. O alta lucrare din perioada Manierista, lucrare care desavarseste creatia lui Palladio, este iluzia teatrului Olimpic din Vicenza.

Proscenium-ul teatrului Olimpic din Vicenza. Dupa schitele lui Palladio, realizat de arh. Vicenzo Scamozzi. Iluzia consta in faptul ca publicul vedea in spatele peretelui sculptural niste strazi cu cladiri somptuoase, care in mod evident nu erau pictate, parand realizate in realitate. Strazile, in numar de 3, convergeau spre locurile cele mai scumpe, de pe centru, in primele randuri, de unde fericitii spectatori puteau vedea de 3 ori in lungul a 3 strazi foarte lungi, practic 3 perspective fiecare la propriul punct de fuga. Oricare alt spectator putea vedea macar 1 strada in lungul ei pana la capat. Ceea ce ar fi insemnat ca teatrul ar fi trebuit sa aiba kilometrii intregi de decor in spate. Pe afara insa, spectatorii puteau vedea ca spatele teatrului era de dimensiuni modeste. Astfel, logica elementara ar fi insemnat ca teatrul are strazile pictate. Dar, revenind la alt spectacol, spectatorii aveau surpriza sa constate ca nu era asa, si, cateodata, spre stupefactia lor, cate un actor iesea pe cate o usa aflata la casele din lungul strazii, venind apoi in prim plan. Aceasta performanta de iluzie optica este creata printr-un artificiu de perspectiva, dupa cum se poate vedea in planuri si sectiuni.

Culoarele in perspectiva falsa la Teatro Olimpico. Sursa: http://imgarcade.com/1/teatroolimpico-drawing/

Sectiune longitudinala prin Teatro Olimpico. Barocul Italian Termenul de Baroc vine de la numele unei scoici franjurate, decorative, Barocco, folosite pe post de cercei sidefati de catre femei. In unele cazuri bijutierii au creat cercei din aur cu aceeasi forma. Barocul este un stil continuator al Renasterii, insa spre deosebire de Renasterea bazata pe geometrie, forme clare, volume simple, Barocul este complex, inovator, bazat pe elipse, linii curbe, foarte multe statui si in general o foarte mare cantitate de decoratii si opulenta a mijloacelor arhitecturale si artistice. Cei mai mari arhitecti ai Barocului au reusit sa creeze iluzii de perceptie, cei mai putin subtili s-au limitat la a crea senzatia de opulenta. Primele inclinatii spre Baroc le regasim la Michelangelor, la Palladio, dar si la alti arhitecti in jurul anului 1525-1550, arhitecti care incercau sa inoveze si sa depaseasca faza sterila a liniilor clasice care fusese pe deplin descifrata si nu parea sa mai aduca nimic nou in arhitectura. Este greu de spus care a fost prima lucrare Baroca.

Proscenium-ul teatrului lui Palladio, prezentat mai inainte, ar putea fi considerat ca fiind in mod clar Baroc, datorita statuilor, opulentei decorative, utilizarii arhitecturii in mod dramatic dar si iluziei, toate acestea fiind atribute Baroce. Biserica Il Gesu, ar putea de asemenea fi considerata o constructie care face tranzitia intre Renastere si Baroc.

Fatada Bisericii Il Gesu. Foto: http://astrugglingdad.files.wordpress.com/2011/10/p10709941.jpg La Il Gesu, elemente decorative multiple sunt aplicate uneori chiar suprapus, cum sunt frontoanele, fara a avea o logica clara sau un rol structural precis. Insa rezultatul este unul foarte dramatic, aproape coplesitor, prin finetea detaliilor si frumusetea sculpturala.

Fontana Aqua Felice – Roma. Arh Domenico Fontana. Foto: http://www.friendsofart.net/static/images/art1/domenico-fontana-fontana-dellacquafelice-(moses-fountain).jpg Conform mai multor istorici, prima lucrare cu care incepe capitolul despre arhitectura Baroca este Fontana Aqua Felice din Roma, proiectata de arhitectul Domenico Fontana. Lucrarea nu este in esenta altceva decat o reiterare a scenei sculpturii Moise de Michelangelo, care la randul lui o incadrase intr-un decor arhitectural. Fiind o sculptura de dimensiuni coplesitoare, integrata intr-o arhitectura antica la fel de precisa si fastuasa, aceasta decoreaza o fatada antica din caramida rosie catre o piata a orasului. A fost doar inceputul unei lungi serii de lucrari, menite sa infrumuseteze orasul Roma, sa il transforme intr-o capitala a Catolicismului demna de vizitat si pretuit.

Scopul Vaticanului, cunoscut si sub numele elocvent de contrareforma, era de a demonstra lumii intregi ca arta bisericeasca este esentiala credinciosilor si ca actul barbaric de distrugere a bisericilor asa cum facusera Reformatii, fusese o greseala si o blasfemie intrucat arta nu era altceva decat o manifestare a geniului si harului divin asupra artistului si este menita pentru placerea simturilor tuturor. De fapt, Biserica Catolica a transformat o slabiciune, opulenta si luxul oamenilor bisericii intr-un punct forte, aratand ca de fapt toate sunt destinate in final tot credinciosilor. Barocul este asadar un stil arhitectural pe care il vom regasi exclusiv in spatiul Catolic, fiind la origine un stil de propaganda a religiei prin arta.

Piazza del Popolo, Arh. Domenico Fontana. Vedere aeriana in prezent. Piazza del Popolo, in traducere piata poporului era locul de intalnire al pelerinilor veniti sa asiste la marile sarbatori religioase de la Vatican, in zile cum ar fi Sf. Petru, Craciunul, Pastele si altele. Vaticanul, urmand aceeasi politica, creaza o piata spectaculoasa si demna de o poarta de acces spre orasul sfant. Pornind de la ideea triplului infinit, prezenta doar in iluzie la Teatro Olimpico, Domenico Fontana reuseste performanta de a transforma iluzia in realitate. Intr-adevar, din centrul pietei, 3 strazi i se prezentau credinciosului, venit de departe. Calea din stanga, stanga insemnand simbolic greseala, de unde si expresia “Am pornit cu stangul” ducea catre orasul antic, dominat de ruinele Pagane. Calea din mijloc, acceptabila si aleasa de multi, ducea catre centrul orasului, simbolizand drumul obisnuit ales de om in viata. Calea cea dreapta, literalmente cea din dreapta, ducea catre Vatican si implicit era calea corecta spre a fi aleasa de credincios.

Piazza del Popolo. Arh. Domenico Fontana. Perspectiva vazuta din focarul celor 3 strazi. Foto:http://www.settemuse.it/viaggi_italia_lazio/RM_roma_citta/foto_roma_060_piazza_del_ popolo.jpg + edit Urmand exemplul de la Il Gesu, un alt arhitect Italian proiecteaza in stil Baroc, numele lui fiiind Carlo Maderno. Fatada bisericii Santa Susanna din Roma este proiectata de Carlo Maderno utilizand multe decoratii, statui, dar si elemente de arhitectura antica/renascentista, suprapuse, juxtapuse. Se naste un nou concept in arhitectura vremii, si anume ideea de a nu lasa nici un spatiu nedecorat sau liber in fatada. Aceasta caracteristica a Barocului este cunoscuta in mod ironic sub numele de teama de spatiu nedecorat.

Biserica Santa Susanna – Roma. Arh. Carlo Maderno

Detalii definitorii ale stilului Baroc la Santa Susanna. Imediat langa Santa Susanna se gaseste alta fatada alba, sofisticat decorata, tipica pentru stilul Baroc: Santa Maria della Vittoria. Si aici arhitectul este Carlo Maderno si maniera acestuia de lucru este similara, bazandu-se pe o aglomerare de elemente arhitecturale, decorative, simbolice, pentru a obtine un rezultat coplesitor. Se observa ca biserica, mai veche, ramane nedecorata, la fel ca in multe alte cazuri incepand cu Leon Batista Alberti. Motivul principal era probabil lipsa de fonduri si descoperirea ca o fatada decorativa chiar si doar in zona intrarii functiona oricum ca un magnet pentru credinciosi.

Santa Maria della Vittoria. Arh Carlo Maderno. Roma. Foto: http://commons.wikimedia.org/wiki/File:Santa_Maria_della_Vittoria_-_8.jpg Carlo Maderno ajunge arhitect al Vaticanului, functie in care primeste o sarcina foarte neplacuta, aceea de a modifica designul marelui Michelangelo pentru a extinde si mai mult Catedrala Sf. Petru. Maderno muta fatada lui Michelangelo cu o travee mai in fata, inspre piata si peste cornisa acesteia construieste un zid decorativ dintr-o piatra mai alba, decorat cu statui.

San Pietro la Vatican/Roma, fatada actuala, o modificare a fatadei lui Michelangelo de catre Carlo Maderno. Foto: http://www.solotravel.it/wp-content/uploads/2010/10/San-Pietro1.jpg Adevaratul motiv, mult mai subtil din punct de vedere al semnificatiilor arhitecturii a fost ascunderea celor 2 cupole mici in spatele zidului de suprainaltare. Nu se dorea vederea din piata a cupolelor deoarece o cupola centrala si 2 cupole mai mici stanga dreapta erau tipice pentru crucea greaca inscrisa in patrat, formula byzantina dupa care Bramante si Michelangelo au si proiectat Catedrala San Pietro. Amintirea dureroasa a pierderii Constantinopolului de catre crestini, corelata cu ingrijorarea crescanda din acea perioada a unui atat iminent al Otomanilor asupra Italiei erau subiecte de evitat, drept care s-a ales ascunderea triadei de cupole prin ascunderea totala a cupolelor mici.

Perspectiva de departe in lungul axului de acces la Vatican. De departe cele 2 cupole mici se vad. Geniul incontestabil al Barocului Italian este arhitectul GianLorenzo Bernini. Acesta a fost un maestru al iluziei in arhitectura. Lucrarile sale, prin contrast cu toti ceilalti arhitecti Baroci sunt simple, fara a avea decoratii prea multe, insa de fiecare data apeleaza la iluzii optice si stiinta perspectivei pentru a surprinde privitorii si a face o demonstratie ca mintea si ochiul uman nu sunt perfecte, ele pot fi pacalite. Bineinteles, continuarea logicii era ca Biserica intotdeauna stie mai multe decat omul de rand, drept care acesta ar trebui sa asculte si sa ia aminte.

San Pietro, vedere din cupola catre drumul de acces. Piata eliptica inconjurata de coloane este creatia lui Bernini. Foto:http://paulvonplace.files.wordpress.com/2012/04/piazza-san-pietrowallpaper.jpg

Bernini, in calitate de arhitect al Vaticanului, organizeaza in mod magistral piata din fata bisericii, incercuind-o printr-o elipsa-colonada, pe ambele parti, asemeni 2 brate care cuprind intreg spatiul. Bernini a luat aceasta decizie silit de contextul caselor construite haotic inca din Evul Mediu in proximitatea Vaticanului, dar si in urma unui studiu foarte atent al cotelor de nivel si al perspectivelor ce aveau sa se formeze.

Piata San Pietro, perspectiva descendenta aeriana: Foto:https://maitaly.files.wordpress.com/2011/04/hi-vaticano22.jpg Urmand exemplul lui Michelangelo de la Piata Capitoliului Bernini formeaza o prima piata trapezoidala, avand ca laterale 2 fatade drepte insa care nu sunt paralele ci se apropie spre capat si se departeaza spre fatada Catedralei. Acest procedeu creaza iluzia subconstienta a accelerarii spatiului daca se priveste inspre biserica, fara ca privitorul sa inteleaga prea usor caracteristicile adevarate ale spatiului. Accelerarea spatiului si senzatia dinamica este generata de faptul ca exista si o panta si in susul pantei se afla fatada gigantica, din piatra.

Prin faptul ca fatada catedralei parea sa isi fi facut loc printre cele 2 constructii laterale, privitorul credea ca intr-adevar exista un proces de alunecare la vale al intregii fatade colosale, ca si cum intreaga cladire tinde sa coboare catre el. A 2-a iluzie este reprezentata de piata eliptica. Bineinteles ca un privitor neavizat o evalueaza gresit ca fiind o piata circulara. Dar, in aceasta piata pe care o crede circulara, coloanele laterale sunt inexplicabil mai departate si cele din colturi mult mai apropiate. Se creeaza de asemenea o senzatie a compresiei spatiului pe directie longitudinala, compresie interpretabila la nivel inconstient prin iminenta depalasarii la vale, catre privitor, a intregii catedrale. O a 3-a iluzie este generata in piata eliptica de faptul ca pardoseala acesteia nu este orizontala sau nici macar nu este plana ci are mai degraba forma unui castron/antene parabolice. Curbura este mica, indeajuns sa nu frapeze cand in piata sunt putini oameni, insa in momentul in care piata se umple privitorul asista la un fenomen socant prin faptul ca desi este intr-o multime, reuseste sa vada fetele a mii de oameni in jur ceea ce nu se intampla in mod normal intr-o multime de oameni unde majoritatea indivizilor au aceeasi inaltime si stau pe un teren plat. Majoritatea celor veniti, chiar si in prezent, nu sunt constienti si nici nu realizeaza niciuna dintre aceste distorsiuni ale spatiului perceput, la nivelul constient, insa, fara a putea spune de ce, sunt profund impresionati asistand la o slujba tinuta de catre Papa in fata multimii adunate in piata.

San Pietro – Piata. Fotografie din piata eliptica. Se observa curbura foare fina a pietei ovale dar si panta ascendenta a pietei trapezoidale. Foto:http://www.fuenterrebollo.com/HeraldicaPiedra/Roma/Vaticano/Ciudad/c-4.jpg

Vedere in piata San Pietro in care incep sa se adune oameni. Se observa vizibilitatea multimii. In lateral se observa arhitectura colonadei proiectate de Bernini. Colonada in sine, ca si constructie, este impunatoare fie si doar prin marime si masivitate. Pe langa rolul de a ascunde cladirile din spate, aceasta distrage atentia si o focuseaza catre fatada Catedralei. Ca si la alte constructii Baroce, pretentioase, in continuarea axelor stalpilor, la partea superioara, peste cornisa sau balustrada, se regasesc statui de cea mai buna calitate artistica. Imaginea din apropierea colonadei si din interiorul acesteia sunt coplesitoare, aproape de a genera senzatii de frica, insecuritate, claustrofobie, aceasta fiind si intentia autorului, de a crea un intreg spectru de emotii privitorilor.

Colonada elipsei din piata San Pietro. Se observa curbura coloanelor exagerata, inaltime acestora, neobisnuita, pasul foarte mic.

Fotografie perspectiva in lungul planului coloanelor. Se observa ca acestea obtureaza perfect vederea inspre constructiile din spate, jucand practic rol de paravan.

Fotografie in interiorul colonadei curbe. Trecatorul este coplesit de masivitatea coloanelor, ingustimea spatiului si curbura coloanelor ce sugereaza presiunea foarte mare. Pentru multi acest culoar este claustrofobic. Pentru a putea intelege corect stilul Baroc, trebuie sa ne largim mai intai sfera de intelegere a artei Baroce, pentru ca in aceasta perioada mai mult ca oricand disciplina arhitecturii a fost ingemanata cu cea a sculpturii. Bernini insusi a fost nu doar un mare arhitect ci si un mare artist, in special sculptor de cel mai inalt nivel. In sculptura Apollo si Daphne, ilustrare a unui mit antic, geniul de artist al creatorului a dat nastere uneia dintre cele mai perfecte sculpturi create de om vreodata.

Apollo si Daphne – Autor Gian Lorenzo Bernini. La fel de elaborata si sofisticata a fost si arhitectura lui Bernini, ascunsa uneori sub aparenta unor forme banale fiind intotdeauna surprize si iluzii. In imaginile de mai jos vedem o galerie cu o scara, aparent banala si intunecoasa. Scara se numeste Scala Regia si se gaseste in Palatul Vatican. La urcare, scara pare foarte abrupta si capatul acesteia pare destul de aproape. Urcand insa avem o mare surpriza, pentru ca picioarele simt altceva decat vede ochiul. Scara nu se simte abrupta la urcat ci este chiar comoda insa capatul ei se apropie foarte foarte incet, si pare ca ne miscam cu incetinitorul. La coborare, din contra, capatul acesteia pare a fi foarte foarte departe si ne-ar lua o vesnicie sa ajunge acolo. Coborand insa, desi picioarele calca foarte comod si ne spun ca nu mergem prea repede, spatiu din laterale se accelereaza si pare ca il parcurgem cu o viteza extraordinara. Secretul acestei scari este ca peretii nu sunt paraleli, jos scara fiind lata si sus fiind ingusta. Bolta este special conceputa, conica, sa ascunda acest lucru.

Scala Regia in Palatul Vatican. Stanga: Vedere de sus in jos. Dreapta: Vedere de jos in sus. Foto:https://c2.staticflickr.com/8/7108/6922392000_a1e6d7b134_z.jpg

Scala Regia, Vatican. Axonometrie, plan si elevatie. Pentru constructia unei biserici de mici dimensiuni cu hramul Sf. Andrei, Bernini preia un plan antic si fascinant, Pantheonul din Roma, pe care il reduce ce-i drept ca dimensiuni dar il distorsioneaza in forma eliptica.

Sant Andrea al Quirinale – GianLorenzo Bernini

Sant Andrea al Quirinale – GianLorenzo Bernini

Sant Andrea al Quirinale – GianLorenzo Bernini. Intrarea

Sant Andrea al Quirinale – GianLorenzo Bernini. Altarul

Sant Andrea al Quirinale – GianLorenzo Bernini. Lateral interior, se observa distorsiunea eliptica

Planuri comparative: Sant Andrea al Quirinale – Gian Lorenzo Bernini (stanga) comparativ cu Pantheonul din Roma (dreapta ) – Apolodor din Damasc O alta lucrare remarcabila din perioada Baroca este scara in helix eliptic proiectata de sculptorul si arhitectul Francesco Boromini pentru palatul Chigi din Roma. Vederea de mai

jos este de jos in sus insa si daca se priveste de sus in jos imaginea este aceeasi. Susul si josul sunt identice si se creaza senzatia de cadere in sus.

Scara eliptica proiectata de Francesco Boromini la palatul Chigi din Roma

Scara eliptica proiectata de Francesco Boromini la palatul Chigi din Roma O alta lucrare foarte speciala este tot o biserica de mici dimensiuni, tot cu cupola eliptica, de data aceasta proiectata de Borromini.

San Carlo alle Quatro Fontane – Francesco Boromini Fatada de la San Carlo alle Quatro Fontane este curba dar adevarata stiinta a maestrului se observa in senzatia de prabusire a fatadei peste privitorul aflat in zona intrarii. Acesta percepe eronat fatada ca nemaifiind dreapta si fiind inclinata catre strada.

San Carlo alle Quatro Fontane. Fatada La o vedere de mai departe, se observa insa ca fatada este perfect dreapta.

San Carlo alle Quatro Fontane. Fatada Concluzionand, Barocul a fost un stil decorativ, sculptural, bazat pe o cantitate maxima de decoratii si elemente arhitecturale dispuse in compozitii unitare in ciuda diversitatii. Barocul a fost un stil prin esenta Catolic, dezvoltat pentru biserica dar folosit si in lucrari civile ulterior. Maestrii Barocului Italian, buni cunoscatori ai elementelor arhitecturii clasice au reusit sa creeze iluzii, spatii si compozitii dinamice si ingenioase, folosindu-se de acestea si de cunoasterea foarte avansata a stiintei perspectivei.

Celebra Fontana di Trevi

ClasicismFrancez,Baroc European V1 – 1.11.2014 In sec al XVI si XVII, istoria lumii vechi se schimba radical. Spania si Portugalia isi extind puterea maritima si coloniala in Lumea Noua iar Anglia si Olanda urmeaza rapid exemplul latinilor, devenind la randul lor mari puteri maritime si coloniale. Franta la randul ei incearca sa isi construiasca o flota importanta spre a nu pierde total competitia pentru dominatia marilor, insa isi concentreaza in acelasi timp puterea spre a isi consolida granitele, fiind practic incercuita din toate partile de state puternice. Razboiul sufera de asemenea o schimbare totala ca si strategie, armament, logistica. Spre deosebire de Evul Mediu unde castelele si fortificatiile oraselor jucau un rol strategic major, odata cu evolutia armelor de foc, capacitatea de distrugere a tunurilor a devenit atat de mare incat ori ce zid de aparare, indiferent de marime, putea fi distrus integral de la distanta.

Primele idei de revolutionare a defensivei militare vin tot din Italia, unde apare conceptul Citadelei Baroce, o fortareata stelata cu bastioane. Bastioanele erau construite din pamant si placate cu zidarie de taluz din piatra sau caramida si pozitionate in colturile poligonului fortificat. Forma poligonala cel mai des utilizata era pentagonul care prin adaugarea bastioanelor la colturi devine stea cu 5 colturi si in acelasi timp un simbol al fortei militare. Decoratiile, epoletii cu grade militare, toate beneficiaza de design pentagonal sau stelat, de la forma in sine pana la marcarea gradelor militare prin stele.

Palmanova, imagine aeriana din prezent. Sursa: http://www.turismofvg.it/Ort/Palmanova

Orasul fortificat Palmanova – Republica Venetiana. Plan cu situatia din anul 1589. Mai mult ca oricine, Maresalul Vauban, maestru de defensiva in armata Frantei, a inteles si a rafinat designul fortaretelor din perioada Baroca, studiind cu mare atentie, in mod stiintific, chestiuni privind geometria, unghiurile de tragere, balistica, scenarii de atac si defensiva si tehnici de construire. Franta isi securizeaza granitele terestre prin lucrari masive de constructie a multor fortarete stelate si exemplul Frantei inspira toate celelalte puteri europene in adoptarea noului model formal.

Fortareata din Lille, la granita nordica a frantei, proiectata de Maresalul Vauban. Imagine aeriana. Sursa: http://france3-regions.francetvinfo.fr/nord-pas-decalais/sites/regions_france3/files/assets/images/22032013-citadellelille.jpg O prima consecinta a influientei arhitecturii militare este renuntarea la castele in Franta si in multe cazuri demolarea acestora pentru a valorifica materialele de constructie dar si pentru a construi noi palate, luxoase, pe fundatiile vechilor castele. In afara de Chateau du Chambord prezentat in cursul trecut, multe castele au fost reconstruite partial sau total devenind palate, insa cel mai notabil exemplu ca marime si importanta este Louvre. Louvre a fost un foarte puternic castel medieval, asa cum putem vedea in machete si reconstituiri. Acesta avea 4 nivele de aproximativ 8-9m inaltime fiecare si pentru sute de ani a fost considerat impenetrabil.

Castelul Louvre vechi conform unei machete care ilustreaza situatia din Evul Mediu tarziu. Sursa:http://savagemythology.files.wordpress.com/2013/11/dscn1773.jpg Incetul cu incetul acesta este dezmembrat si transformat din fortareata in palat. Aripile de palat sunt construite una in continuarea celeilalte, in linii mari putandu-se spune ca lucrarea este in stil Renascentist.

Nasterea Louvre-ului Renascentist din vechiul castel medieval. Desenul ilustreaza mai mult conceptul, nefiind un desen acurat de arhitectura. Sursa: http://education.francetv.fr/dossier/sile-louvre-m-etait-conte-o32116-francois-ier-ou-la-promesse-d-un-louvre-renaissance-4365 Casa regala a Frantei l-a desemnat proiectant pe Pierre Lescot, al carui proiect este partial inspirat de arhitectura deja existenta in Franta la Castele-palate cum ar fi Blois si FontaineBleau, influiente combinate cu elemente Baroce.

Palatul Louvre, prima aripa de palat. Construita plecand din castelul medieval inspre vest. Sursa: http://lesyeuxdargus.files.wordpress.com/2013/09/aile-lescot-au-louvre-pierrelescot.jpg

Detalii sculpturale la aripa Pierre Lescot de la Louvre. Zona frontonului curb din dreapta fatadei a fost realizata de sculptorul Jean Goujon, probabil cel mai talentat artist plastic Francez al vremii. Sursa: http://www.wga.hu/art/g/goujon/2_louvre.jpg Lescot, alaturi de echipa sa dau dovada de o cunoastere impecabila a arhitecturii Renascentiste din Italia dar si de capacitatea de a inova si creaza o arhitectura extrem de

rafinata pentru aripa noului Palat Louvre. Ulterior, pentru constructia celorlalte aripi de palat s-a folosit identic stilul creat de Lescot. Scoala Franceza de arhitectura l-a considerat pe Pierre Lescot parintele unui nou stil propriu monarhiei Franceze, numit Clasicism Francez. Un moment foarte important in istoria arhitecturii Franceze il reprezinta constructia unui castel-palat foarte deosebit, Vaux le Vicomte. Beneficiarul era ministrul de finante al Frantei, Nicolas Fouquet si nu Regele Ludovic al XIV-lea. Fouquet, pe langa calitatile sale de finantist avea o puternica pasiune pentru moda, arta si arhitectura Italiana, care erau importate ca modele de urmat de catre nobilimea Franceza. Casa Regala a Frantei era insa mai circumspecta privind influientele Italiene, temandu-se de imixtiunile Italiene in politica Frantei dar si de coruperea societatii sau dominatia culturala. Fouquet insa, fiind intreprinzator si cunoscand mai multi artisti Francezi care studiasera in Italia, cumpara castelul in ruina si alege o echipa formata din arhitectul Louis le Vau, arhitectul peisagist Andre le Notre si arhitectul de interior /decoratorul Charles le Brun pentru a isi construi o resedinta spectaculoasa. Lucrarea este o piatra de temelie pentru Clasicismul Francez, intrucat pana atunci Casa Regala preluase cu moderatie si precautie elementele Renasterii. Arhitectul Le Vau insa foloseste toate mijloacele Renasterii, inspirandu-se de la mai toate constructiile Italiene renascentiste de referinta, pastrad ca elemente specifice arhitecturii Franceze doar acoperisul cu panta mare, simetria fatadei compusa cu 3 volume dominante asemenea castelelor cu turn central si turnuri de colt si bineinteles ideea ce resedinta in afara orasului si in mijlocul naturii.

Ansamblul de la Vaux le Vicomte. Imagine aeriana cu intreg ansamblul. Sursa: http://kienviet.net/wp-content/uploads/2013/12/Vaux-le-Vicomte-aerial.jpg

Planul Palatului Vaux Le Vicomte. Ca elemente Renascentiste regasim frontonul antic la intrare asemenea lui Palladio, pilastrii in ordin colosal inspirati de la Michelangelo, bosajul, balustrada de piatra, cornisa, prezenta stilurilor Toscan si Ionic. Element Manierist este tratarea de tip Amanatti a fatadei prin suprapunerea bosajului Florentin peste arhitectura antica, vizibil in zona celor 4 coloane angajate de la intrare. Elemente Baroce sunt sala eliptica de bal, statuile, elementele decorative de pe cornisa, lanternoul precum si compozitia de ansablu, prin faptul ca, desi este bazata pe elemente de provenienta diferita, acestea nu intra in disonanta ci din contra, creeaza un tot unitar. Trebuie remarcat ca, spre deosebire de Barocul Italian unde marii artisti apelau la iluzii, forme curbate, dinamice, tensionate, in Franta, arhitectura este una echilibrata, si din acest punct de vedere, in acceptiunea multor arhitecti si istorici, Franta nu cunoaste Barocul in adevaratul sens al cuvantului, cladirile fiind mai degraba Renascentist-Manieriste cu influiente locale decat Baroce.

Vaux le Vicomte – Fatada spate, principala privind dinsprespre gradini

Vaux le Vicomte – Fatada principala dinspre acces.

Istoria ne spune ca Ludovic al XVI a fost profund socat si umilit la receptia de inaogurare a castelului, intrucat totul, de la arhitectura si gradini pana la mancare erau cu mult peste ce vazuse si primise in calitate de Rege. La sfatul prim-ministrului sau, Colbert, ii confisca proprietatea lui Fouquet, aruncandu-l pe acesta in inchisoare si acuzandu-l de sustragere de fonduri din trezoreria statului. Nu se cunoaste nici astazi cu certitudine cat de intemeiate au fost acuzatiile insa Ludovic a realizat probabil ca a procedat gresit si pentru a isi consolida statutul de suveran, patron al artelor si cunoscator al modei, ii angajaza el insusi pe cei 3 arhitecti, Le Vau, Le Notre si Le Brun pentru a isi construi un mult mai mare palat, asemeni celui de la Vaux le Vicomte. Acesta a fost Versailles.

Ansamblul de la Versailles, vedere aeriana dinspre oras spre palat. Aflat convenabil in imediata apropiere a Parisului, Palatul de la Versailles este o lucrare de dimensiuni fara precedent, fiind alcatuit din nenumarate aripi de palat, intr-o compozitie simetrica si sofisticata, unele orientate spre gradina, altele spre oras, iar altele imbratisand curtea interioara care se deschide in forma de palnie. In capatul curtii interioare, dupa mai multe retrageri si ingustarea succesiva a spatiului, accentul cade pe apartamentele regale situate in punctul central al compozitiei. Versailles este in acelasi timp si o lucrare amenajare a teritoriului cat si o lucrare de urbanism, asa cum nu se mai facusera niciodata pana atunci. Din punct de vedere urbanistic, Le Vau si Le Notre se inspira din Piazza del Popolo de la Roma, acolo unde s-a materializat pentru prima oara motivul triplului infinit, inventie Baroca, pe care francezii il numesc mai neelegant, “fourche” adica furca, datorita asemanarii cu aceasta in plan. Bineinteles ca focarul celor 3 perspective la infinit in lungul celor 3 bulevarde, adica intersectia axelor acestora, rezulta exact in balconul apartamentului lui Ludovic al XIV, mai multe referinte despre simbolica acesteia fiind descrise in cursul trecut, despre Barocul Italian. Ideea de infinit multiplu realizata prin intersectia la unghi ascutit a mai multor axe intr-un punct a stat si la baza conceptiei gradinilor. Exista multiple focare, in care se intersecteaza 3, 5, 7 sau mai multe alei, precis delimitate de vegetatie care la randul ei este la fel de precis tunsa geometric.

Versailles – vedere din satelit cu Google Earth Din punct de vedere al arhitecturii fatadelor, Le Vau utilizeaza o abordare un pic mai traditionalist Franceza decat la Vaux le Vicomte, preluand motive de la Fontainebleau si chiar de la Blois, insa apeleaza in spirit Baroc la multiple decoratii, statui, creind peste cornisa o balustrada italiana pur decorativa, in ciuda faptului ca in cazul aripilor mai vechi, dinspre curtea interioara, exista acoperis cu unghi mare. Aceleasi fatade, prezentate in imaginile de mai jos au o coloristica variata, preluandu-se probabil motivul Manierismului bicolor din Italia.

Versailles – vedere in curtea interioara inspre apartamentul regal. Sursa:http://2.bp.blogspot.com/_diJIxrdJCgk/TQ9RifPU9QI/AAAAAAAAAz8/dXBw30c4bM/s1600/A+021.jpg La Vau alege sa foloseasca pentru aceste fatade oridnul colosal al lui Michelangelor, insa in varianta cu pilastrii si friza in stil Toscan. Probabil dorind sa includa si elemente mai vechi,

Byzantine, Le Vau alege sa foloseasca in mod surprinzator in fatada ca si textura de fond caramida rosie, precum si aurul in decoratia acoperisului, asemenea cupolelor care ar fi existat candva in Constantinopol. Volumetria este in acelasi timp conservatoare, aidoma palatelor cu titulatura de castel, prin inserarea volumului central suprainaltat si compunerea mai zimtata a fronturilor, insa in acelasi timp el foloseste acest procedeu pentru a crea un unghi in spatiu, unghiul palniei curtii principale, unghi care se continua cu unghiul descris de cele 3 boulevarde. Unghiul este cel de 37.5 grade care este cunoscut ca unghiul de vedere rationala al ochiului uman.

Prim plan cu volumul de capat si fatada apartamentului regal. Sursa:http://1.bp.blogspot.com/_IRxpwlzaP4o/S_l13DdtrfI/AAAAAAAAAew/dW_2JncLIH w/s1600/Versailles.jpg Fatada dinspre gradina, realizata in etapa imediat urmatoare, este coplesitoare ca dimensiune, lungimea acesteia fiind de peste 400m, Versailles fiind cea mai intinsa constructie civila construita pana atunci. Arhitectura fatadei spate este diferita, aceasta fiind mai sobra, mai aproape de Barocul Italian ca si plastica, si, bineinteles, o premiera pentru Franta in sensul in care nu se vede acoperisul, acesta fiind de panta mica si ascuns dupa cornisa, asemenea acoperisului de la palatele Italiene. La fel ca in Barocul Italian, multe statui si elemente sculpturale sunt dispuse pe cornisa, in continuarea pilastrilor si coloanelor angajate fatadei.

Fatada spate inspre gradini la Versailles. Fotografie ultrawide. Sursa: http://1.bp.blogspot.com/-

GhJUG0DA1nE/U9htmwDTnbI/AAAAAAAAAVE/UPt72oOtzvc/s1600/20140416.Chateau_ de_Versailles_Panorama_1.jpg Parterul cladirii este tratat cu bosaj, iar atat etajul 1 cat si parterul sunt realizate cu ferestre de dimensiuni foarte mari, cu arce. Peste etajul 1 exista cornisa principala a cladirii iar etajul 2, mult mai scund, este inspirat de prezenta etajului mansardat de la cateva aripi de palat la FontaineBleau cat si poate, de suprainaltarea de peste cornisa de la Catedrala San Pietro din Roma. In fatada se remarca din nou, specific arhitecturii franceze, 3 volume iesite din planul fatadei, centrul si colturile.

Zona centrala din fatada spate la Versailles. Sursa: http://1af60cd74e95fe387bc81bfee98aeb105b45275a9419b6310abb.r63.cf1.rackcdn.com/174/2/large.jpg Interiorul palatului Versailles este la fel de spectaculos, avand in vedere ca aici aveau obligatia de a-si trimite un membru toate familiile nobile din Franta. Acesta avea rol de ambasador, purtator de cuvant si reprezentant de imagine si mai putin de ostatic in sens medieval. Reprezentantii familiilor aveau apartamentele lor, in functie de rang, cu servitori si in unele cazuri cu propriul anturaj, drept care toate aceste spatii erau bine decorate, fiind o chestiune de orgoliu si prestanta. Spatiile comune erau vaste, dezvoltate in general unui coridor lung, la etajul 1 numit si Piano Nobile, de latime considerabila, prin care se circula din ori ce punct in ori ce punct al palatului. Toate aceste spatii erau opulent decorate, de la pictarea boltilor pana la decorarea peretilor in spiritul arhitecturii antice, cu pilastrii, statui in abside, picturi, candelabre. Poate cea mai celebra zona din Versailles este Sala Oglinzilor. Aici se creaza senzatia unei simetrii axiale prin dispunerea de oglinzi pe partea fara ferestre.

Sala Oglinzilor la Versailles. Sursa: http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/f/f1/Chateau_Versailles_Galerie_des_ Glaces.jpg Decoratorul Charles le Brun reuseste sa impresioneze creind spatii impresionante, bazate pe formele arhitecturii antice dar si Renascentiste, placate cu foita subtire dar perfect convingatoare, de aur.

Bolta aurita la Versailles, in Sala Bataliilor. Dupa retragerea lui Le Vau, un alt arhitect Francez s-a facut remarcat prin lucrarile sale. Numele sau este Jules Hardouin-Mansart. Mansart a inventat acoperisul in 2 ape, numit Mansarda dupa numele sau.

Chateau Damierre en Yvelines cu acoperis in 2 ape, proiectat de Mansart. Sursa: http://photos.creafrance.org/petitesregions/ile-de-france/mantois/7_francedampierreen-yvelines-chateau.jpg Constructia de dimensiuni mai modeste a beneficiat de un buget destul de mic insa s-a dorit utilizarea la maximum a spatiului acoperisului, drept care arhitectul a proiectat un sistem structural ingenios din lemn pentru acoperirea spatiului fara stalpi (popi) sub zonele de rupere de panta. Mansart publica o brosura publica aratand prin schite modul de realizare al acestui tip nou de acoperis. Noul acoperis, fiind foarte practic din punct de vedere imobiliar, este adoptat de toti constructorii din Paris si ulterior din Franta si Europa, pentru a adauga un nivel suplimentar, ieftin si inchiriabil constructiilor detinute deja. Mansart este de asemenea cel care finalizeaza lucrarile la Versailles, ultimele aripi de palat si fatadele acestora si celebra orangerie, un spatiu dedicat unei gradini de portocali, acestia fiind introdusi pentru iernat la aceeasi cota, intr-un spatiu dedicat. De asemenea Mansart lucreaza impreuna cu Le Brun la celebra sala a oglinzilor pentru finalizarea acesteia. In Paris exista 2 lucrari de arhitectura si urbanism care poarta numele Jules HardouinMansart. Place Vendome, un spatiu public foarte geometric este o piata patrata, cu doar 2 accese, avand o arhitectura unitara a fatadelor si in centru, un monument spectaculos, inspirat de Columna lui Trajan de la Roma.

Place Vendome, Paris, Arh Jules Hardouin-Mansart. Sursa: http://www.freemages.co.uk/album/paris/place_vendome.jpg O alta lucrare, Domul Invalizilor este o extensie cu o cupola deosebit de inalta a unei catedrale. Numele de Les Invalides ii desemna pe veteranii raniti in razboaiele purtate de Franta, carora, statul recunoscator le asigura cazare si ingrijire medicala la pensie. Palatul Invalizilor este o constructie deosebit de mare ca dimensiuni, situata pe malul Senei, iar Mansart, prin constructia cupolei ii imbunatateste imaginea urbana, punand accent pe axul central de simetrie si asigurandu-i o dominanta compozitionala verticala mai vechii constructii.

Les Invalides – Vedere dinspre Sena. Cupola de deasupra este creatia lui Mansart. Sursa: http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/a/a1/Paris_-_Les_Invalides_-_Fa %C3%A7ade_nord_-_007.jpg

Les Invalides – Imagine aeriana. Sursa:https://c2.staticflickr.com/8/7229/6927653630_45c0e3bfc1_z.jpg Se observa in imaginea de mai sus cum pozitia cupolei si a constructiei de la baza acesteia este de fapt la o distanta foarte mare de fatada principala dinspre Sena (in stanga in imaginea aeriana). De aceea putem spune ca lucrarea lui Mansart nu este doar lucrare de arhitectura cat mai ales o lucrare de urbanism deoarece prin construirea unei noi constructii in oras imbunatateste vizual imaginea globala. Cupola lui Mansart este atipica pentru ca desi din punct de vedere structural cupola este una de tip Michelangelor/San Pietro, formal Mansart face un artificiu, construind un nivel suplimentar, cu ferestre oarbe si un acoperis exterior cu forma curba de cupola, mult mai sus decat cupola inverioara.

Les Invalides – Cupola vazuta din interior. Se observa un singur rand de ferestre peste care este cupola.

Sectiune longitudinala prin Domul Invalizilor. Se observa artificiile de realizare ale cupolelor. Sursa: http://quod.lib.umich.edu/h/hiaaic/x-BF635C/BF635C Lucrarile lui Mansart din Paris au inspirat mica burghezie, rafinandu-i gusturile si ridicand stacheta exicengelor estetice. Fatada spate de la Les Invalides este o capodopera a arhitecturii Baroce, intrucat Mansart reuseste sa imbine in mod solemn si foarte convingator elemente istorice diferite intr-o creatie cu impact vizual extrem de puternic. Prin creatiile lui Mansart, arhitectura Franceza pierde orice fel de complex istoric de inferioritate in fata celei Italiene. Franta devine lider european in domeniul arhitecturii si artei si viitori arhitecti si artisti din intreaga lume aleg sa-si desavarseasca educatia la Paris, incepand cu sec XVIII.

Les Invalides, fatada principala a constructiei si in acelasi timp fatada din spate a palatului. Sursa:http://www.topdealshotel.com/blog/wp-content/uploads/2013/11/Les-Invalides.jpg Monarhia Franceza a fost exemplul cel mai pregnant de control total al puterii statale si mod de viata luxos, extrem de rafinat. Statul Francez, totalitar, solid intr-o prima faza, insa cladit dupa principiile de putere ale Evului Mediu, a fost promotorul unei arhitecturi elitiste, foarte inspirata nu doar de Renastere si Baroc, ci si de alte valori, unele medievale, altele istorice sau chiar antice. Insa, populatia si in special noua patura sociala a orasenilor a devenit foarte nemultumita de aristocratia Franceza, modul extravagant de cheltuire a banilor, dispretul si opresiunea la care erau supusi. Revolutia Franceza a fost o miscare populara, bine orchestrata de grupuri obscure de interese antagonice Casei Regale, insa rezultatul a fost unul de o violenta, cruzime si razbunare neasteptate. Toti rezidentii Versailles-ului inclusiv familia regala au fost executati prin ghilotinare, la fel si toti apropiatii si executantii ordinelor acestora, in timp ce toti detinutii inchisorii de la Bastilia au fost eliberati, de la detinuti politici pana la criminali in serie.

Incendierea Bastiliei, desen istoric. Franta trece apoi printr-o perioada istorica foarte tumultoasa, cu schimbari de putere, sistem politic, de la Republica pana la dictatura militara, cum a fost cazul Imparatului Napoleon. Intr-un final, burghezia triumfa insa intreaga mostenire culturala este pastrata si reintegrata in oras iar luxul devine un mod de viata si o necesitate pentru oraseni. Luxul si arta burgheza din Franta sunt exportate apoi ca modele peste tot in Europa. Barocul European Prin Baroc European nu se intelege neaparat termenul de Baroc religios sau Contrareforma ci mai degraba adoptarea valorilor artistice si ideilor inovatoare din Italia si Franta. In Tarile de Jos, orase ca Antwerp sau Amserdam isi construiesc primarii extrem de impunatoare, intrucat primaria ca institutie juca un rol crucial in bunastarea si autoguvernarea orasului. In imaginea primariei din Antwerp observam zona centrala cu multiple decoratii Baroce, de la statui in absida pana la prezenta obeliscului, simbol al Bisericii Crestine in general si Catolice in special, dupa amplasarea de obeliscuri Egiptene in Roma in perioada Baroca. In designul fatadei sunt folosite elemente locale cum ar fi acoperisul cu panta mare si lucarne sau ferestrele in cruce cu structura de piatra, cosurile decorative ale semineelor, dar in acelasi timp regasim multe elemente Renascentiste dar si Baroce.

Primaria din Antwerp. Sursa: http://arnoudvantilburg.nl/wpcontent/uploads/2012/06/IMG_9582-vs1.jpg La Amsterdam, cupola suprainaltata este elementul dominant in compozitie, acesta fiind de natura Renascentista. Frontonul este Palladian iar fatada cu 3 volume dominante este de inspiratie Franceza. Atipic este regimul de inaltime, intrucat s-a optat pentru o constructie P+4 in loc de P+2 cum era normal pentru solutiile Renascentiste. In lipsa unui exemplu italian, proiectantii au ales sa dubleze arhitectura etajelor 1+2 pentru a rezolva fatada in zona etajelor 3 si 4.

Primaria din Amsterdam. Sursa:http://arnoudvantilburg.nl/wpcontent/uploads/2012/06/IMG_9582-vs1.jpg O lucrare Baroca asemeni fatadelor de biserici din Roma este Biserica Carolus Borromeus din Antwerp. Arhitectura este una prin excelenta Baroca, beneficiind de toate elementele formale si compozitionale Italiene.

Carolus Borromeuskerk – Antwerp. Sursa: http://1.bp.blogspot.com/DrGaoMUqe00/Uj6vDtAfifI/AAAAAAAACws/DZ9gPP_Uj_8/s1600/2008-12-27+-111+Amberes-+Carolus+Borromeus.JPG In Anglia, religia oficiala era Protestant Anglicana, insa in urma unui incendiu devastator, in anul 1666, jumatate din Londra a ars din temelii, inclusiv vechea catedrala gotica. Desi structura ramasese, autoritatile au decis demolarea acesteia si constructia unei biserici moderne, in concordanta cu valorile Anglicane. Mai exact, prin acestea se intelege arhitectura alba, Palladiana.

Biserica Sf. Paul din Londra. Arhitect Christofer Wren. In timp ce Europa continentala era cuprinsa de febra Barocului, arhitectul Englez Christofer Wren a avut dificila misiune de a proiecta o biserica de dimensiuni foarte mari ocolind formulele ingineresti si formale consacrate ale Barocului, din cauza conflictului dogmatic intre Protestanti si Catolici, Barocul fiind stil Catolic. Arhitectura Engleza, incepand cu Inigo Jones, adoptase cu devotament Renasterea lui Palladio insa evita cu obstinatie variantele de tip Michelangelo, fost arhitect al Vaticanului si creator al Catedralei Sf. Petru, simbol al religiei Catolice. Drept urmare, Christofer Wren este silit sa gaseasca alta varianta de cupola, copiind la o scara mult mai mare Tempietto lui Bramante. Daca ne uitam cu atentie insa la coloanele perimetrale cupolei observam ca Wren face acelasi artificiu ca si Michelangelo, coloanele nefiind solicitate centric, gravitational, ci fiind de fapt niste contraforti cosmetizati. Intreaga fatada de altfel este una garnisita cu elemente antice, albe, iar turnurile sunt inspirate in mod ingenios de Barocul Spaniol dar si de alte lucrari Italiene fara a semana insa cu nimic de la Vatican. Biserica beneficiaza de un fronton cu 3 statui asemeni templelor antice sau caselor lui Palladio, insa coloanele sunt grupate in grupuri de cate 2, formula specifica Barocului tarziu.

Christofer Wren evita stilui Ionic, folosind de 2 ori 2 registre in stil corintic cu coloane de grosimi diferite.

Sf. Paul din Londra. Arh. Crhistofer Wren. Sursa: http://greatlondon.ru/images/213.jpg Biserica Sf. Paul, simbol al Londrei, este o lucrare remarcabila de arhitectura tinand cont restrictiile simbolice si formale grele la care a fost supus arhitectul care nu doar ca a ocolit toate variantele Romano Catolice dar a fost si nevoit sa construiasca peste fundatiile vechii Catedrale gotice, sporind astfel dificultatea proiectului.

Greenwich Hospital. Arh. Christofer Wren. Sursa: http://c1038.r38.cf3.rackcdn.com/group1/building6558/media/mdjd_02cjt8q.jpg O lucrare foarte celebra in arhitectura Engleza este ansamblul Greenwich Hospital din apropierea Casei Reginei. Intr-adevar, in fundal putem vedea casa construita de Inigo Jones, prima constructie Renascentista din Anglia. Christofer Wren, construieste pentru Casa Regala un spital si centru de caritate pentru apropiati si clasa nobiliara. Adevaratul motiv era dornita de a ii avea aproape pe cat mai multi dintre fostii parteneri politici. Greenwich Hospital este in acelasi timp un Versailles al batranilor si un Les Invalides al nobililor. Rezidentii azilului primeau cea mai buna ingrijire calificata si erau vizitati des de membrii familiei regale, caritatea, smerenia si mila pentru ceilalti fiind calitati mult predicate de Reformati. Spatiul creat de cele 3 constructii este insa prin excelenta Baroc, fiind dezvoltat in lungul axului lengitudinal ce pune accent pe capatul de perspectiva, Casa Reginei. Christofer Wren foloseste tot bagajul Palladian de elemente arhitecturale, plus turnul cu cupola, si adauga un portic cu coloane duble, in stil toscan, un ecou arhitectural al porticului lui Inigo Jones de la Casa Reginei.

Biserica St. John in Smith Square – Arh. Thomas Archer. Sursa:http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/e/e6/St_John’s_Smith_Square_south_ facade.jpg O lucrare foarte interesanta, hibrida, o constituie biserica St. John in Smith Square a arhitectului Thomas Archer. Archer, inspirat de Vila Rotonda, casa lui Palladio cu 4 fatade identice, incerca sa recreeze aceasi formula pentru o biserica. Elementele Palladiene sunt hibridizate si sufera transformari in spirit Baroc, fara insa a copia total arhitectura Italiana.

St John in Smith Square.

Arhitectul John Vanbrugh s-a facut remarcat prin lucrarile sale civile, in special palate cu o puternica influienta Catolica, Franceza si Italiana. Cele 2 palate, Howard si Bleinheim proiectate de Vanbrugh sunt doua abordari diferite ale modelului European de Palat Baroc in contextul in care in Anglia, Casa Regala monopolizase arta Renascentista si restrictiona accesul nobilimii la arta decadenta Catolica.

“Castelul” Howard este de fapt un Palat Baroc, construit in Anglia. Arh. John Vanbrugh. Sursa: http://www.gorgeouscottages.com/wp-content/uploads/2014/02/Castle-Howard.%C2%A9-Mike-Kipling.jpg Cele 2 familii insa refuza sa mai traiasca in castele de Ev Mediu si in cazul Bleinheim, familia fiind una Catolica, isi numeste fara nici o remuscare resedinta Palat, decorandu-si in acelasti timp interiorul cu arta Catolica. Exista o ironie in arhitectura lui Vanbrugh, in sensul in care compozitia Palatului Bleiheim seamana cu cea de la Greenwich Hospital flancand Casa Reginei.

Palatul Bleinheim. Arh. John Vanbrugh

Bleinheim Palace – interior Catolic. arh. John Vanbrugh. Si la alta resedinta, John Vanbrugh foloseste in mod ironic mijloacele lui Inigo Jones de la Casa reginei. Prin comparatie, Casa Reginei avea 2 pavilioane stanga dreapta, legate prin 2 stoa antice, insa Delaval Hall este conformata la fel dar are 2 portice cu arcaturi, medievale, in loc. Cu referire directa la faptul ca arhitectura Renascentista le era interzisa supusilor Casei Regale care erau siliti sa ramana la nivel medieval si sa aiba resedinte numie Hall sau Castle si nicidecum Palace.

Seaton Delaval Hall – Arh. John Vanbrough. Sursa: http://www.earchitect.co.uk/images/jpgs/england/seaton_delaval_hall_nt030209_1.jpg

Seaton Delaval Hall. Fatada din fata. Sursa: http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/3/36/Seaton_Delaval_Hall__main_block_from_N.jpg Si in celelalte tari germanice, indiferent de religie, Barocul este importat ca mijloc de realizare a unei resedinte regale sau nobiliare in ton cu moda europeana.

Drottningholm Palace, Suedia – Arh. Nicodemus Tessin. Arhitectul Suedez Nicodemus Tessin spre exemplu importa stilul Baroc in Suedia, unde creaza mai multe resedinte printre care si Palatul Regal din Stockholm. Tessin aduce copii dupa proiectul nerealizat al lui Bernini penru Louvre si realizeaza intocmai lucrarea in curtea interioara a palatului din Stockholm.

Palatul Regal din Stockholm. Fatada curtii interioare.

Palatul Regal din Stockholm, vedere dinspre apa. http://www.nordstjernan.com/resizer/resizer.php?i=image-15096.jpg&w=700 In Danemarca, arhitectul Nicolai Eigtved construieste o piata octogonala, pe o latura a octogonului avand acces catre apa, la polul opus fiind amplasata o mare catedrala, cu o cupola Baroca. Intregul ansamblu poarta marca arhitecturii si urbanismului Baroc, fiind un spatiu public amplu, elegant, dominat de o axa longitudinala si un capat de perspectiva cu dominanta verticala. Intregul spatiu are o geometrie sofisticata si o arhitectura unitara.

Amalienborg, Copenhaga. Arh. Nicolai Eigtved. Foto: http://www.holidaycheck.de/data/urlaubsbilder/images/67/1156539995.jpg + edit

Amalienborg vedere aeriana. In cel mai estic spatiu german, la Viena, in Imperiul Austro-Ungar, se naste de asemenea un mare arhitect Baroc, Fischer von Erlach. Acesta isi face educatia in Italia si este intr-o oarecare masura autodidact, fiind foarte pasionat de arheologie si istoria Imperiului Roman.

Arhitectul Vienez Fischer von Erlach Cea mai notabila realizare arhitecturala a lui Fischer von Erlach este celebrul palat Schonbrunn din Viena, comandat de imparatul Leopold I si continuat de imparatul Iosef I. Initial, Leopold I dorise constructia unui palat vast, de dimensiunile Versailles-ului insa la o evaluare mai atenta a posibilitatilor de buget s-a optat pentru o solutie mult mai modesta atat din punct de vedere al dimensiunilor cat si din punct de vedere al finisajelor. Chiar daca s-a folosit in fatada ideea manierismului bicolor, fondul fiind realizat cel mai ieftin finisaj, tencuiala, rezultatul este unul Baroc prin compozitie. Compozitia este una de tip Versailles, cu retrageri succesive ale aripilor de palat, accentul fiind pus in compozitie, asemeni arhitecturii franceze, pe volumul central si pe volumele de colt. Gradinile palatului sunt prin excelenta inovatoare si Baroce, intrucat beneficiaza de o compozitie ingenioasa, Erlach construind vis a vis de palat, ca un capat de perspectiva al acestuia, mai sus, un pavilion cu arhitectura si decoratii Romane. Intreg spatiul rezultat intre cele 2 constructii este tratat geometric sub forma unui parc cu fantani, statui si vegetatie atent fasonata.

Palatul Schonbrunn din Viena. Arh. Fischer von Erlach Foto: http://www.dk-tour.ro/wpcontent/uploads/2014/07/Vienna-Schonbrunn-Palace.jpg Pavilionul lui Erlach este interesant in sensul in care acesta propune o arhitectura de inspiratie directa din lucrari Romane necunoscute Renasterii.

Pavilionul Roman, vis a vis de palat. Arh Fischer von Erlach Foto: http://i.dailymail.co.uk/i/pix/2011/08/01/article-2021093-0D2B66CB0000057852_634x311.jpg

Perspectiva oblica axiala aeriana cu ansamblul de la Schonbrunn. Foto: http://media-cacheak0.pinimg.com/736x/47/8c/15/478c15bc262b5b70fba2db2198e1b24e.jpg Fischer von Erlach care studiase cu atentie si minutiozitate monumentele Romane, propusese initial 2 coloane cu basorelief, asemeni Columnei lui Trajan la intrarea in curtea palatului, insa probabil din lipsa finantarii s-au construit 2 obeliscuri, simboluri Baroce, pe care au fost amplasati vulturi imperiali.

Intrarea in curtea palatului Schonbrunn. Foto: http://4.bp.blogspot.com/jazFXMmPJsg/Ujco30-eN4I/AAAAAAAAMVc/1em3pyKgLmk/s1600/IMG_7649.JPG

Propunerea originala a lui Fischer von Erlach pentru Schonbrunn. Pasiunea nestabilita pentru arhitectura Romana imperiala cat si pentru stiinta arheologiei se materializeaza sub forma unui monument-ruina, care ilustreaza in mod idealizat grandoarea ruinelor Romane.

Ruine false, monument in parcul palatului Schonbrunn. Foto: https://c2.staticflickr.com/4/3291/3032542146_494845449b_b.jpg Fischer von Erlach scrie prima carte completa de istorie a arhitecturii antice, cuprinzand exemple celebre ale Greciei Antice, Romei Antice si chiar si cateva ilustratii de arhitectura asiatica.

Forul Roman, ilustrare din carea lui Fischer von Erlach

Arc de Triumf Roman, ilustrare din cartea lui Fischer von Erlach.

In sec XIX cartea lui Fischer von Erlach devine material obligatoriu de studiu pentru studentii universitatilor de arhitectura de pretutindeni, acestia realizand la randul lor lucrari grandioase, profund inspirate direct de arhitectura antica, in stil Neoclasic. O alta lucrare foarte celebra a lui Erlach este biserica Karlskirche din Viena. Aceasta este o compozitie spectaculoasa de elemente Baroce, cele mai surprinzatoare fiind cele 2 columne gigantice, nemaivazute pana atunci in arhitectura integrate ca parte compozitionala a unei cladiri.

Karlskirche – Fischer von Erlach tatal si fiul. Viena devine rapid cel mai cochet si rafinat oras estic, toate cladirile primind decoratii Baroce, fatade sofisticate, statui.

Palatul Kinski din Viena, Arh Johann Lukas von Hildebrandt Barocul devine astfel un stil civil, de consum, accesibil tuturor in tehnica ieftina a decoratiilor de ipsos si a fondului tencuit. Arhitectul Johann Lukas von Hildebrandt este foarte apreciat pentru solutiile sale practice si eficiente si stilul sau decorativ, insa observam ca arhitectura acestuia este superficiala, situandu-se la mare distanta de stiinta rafinata a lui Fischer von Erlach, adevarat cunoscator al arhitecturii antice.

Palatul Belvedere din Viena. Arh Johann Lukas von Hildebrandt.

Palatul Belvedere, vedere ascendenta dinspre gradini. Foto: http://francona.com/travels/austria/austria2011-vienna-051.jpg Johann Lukas von Hildebrandt foloseste pentru creatia Palatului si gradinilor Belvedere aceeasi compozitie bi-pavilionara folosita de Fischer von Erlach la Schonbrunn, insa de data

aceasta cladirea majora este cea amplasata mai sus, iar in partea de jos a pantei, pentru corespondenta vizuala se construieste o mai mica constructie.

Vedere dinspre pavilionul mare de sus, in jos, spre pavilionul mic, in lungul gradinilor. Barocul tarziu devine un stil decadent, burghez, decorativ, lipsit de subtilitate si de cunoasterea arhitecturii renascentiste si antice, accesibil unui spectru mai larg de persoane si lipsit de substanta.

Poarta palatului Belvedere. In landurile germane Barocul tarziu inspira construirea mai multor palate, printre care cel mai celebru este Wurzburg Residence, al arhitectului Balthasar Neumann. Neumann cunoaste bine arhitectura Vienei, insa in acelasi timp, mai ales in decoratia de interior, da frau liber imaginatiei, indepartandu-se de spiritul Baroc.

Wurzburg Residence – Arh Balthasar Neumann In imaginea de mai jos, interiorul este Baroc, dar, pe alocuri, in special in registrul superior si in zona cornisei, apar elemente exagerate, cum ar fi statui pictate sau decoratii improvizate, anuntand stilul Rococo.

Wurzburg Residence – Arh Balthasar Neumann. Foto: http://slatergrandtour.files.wordpress.com/2013/07/1335a-wurzburg-residence.jpg Capela palatului este insa total in afara stilului Baroc clasic, putand fi catalogata ca fiind in stil pur Rococo. Rococo, un stil decorativ, de interior, la limita chiciului, are ca si culori favorite albul ca fundal, auriul si argintiul, rozu si bleu-ul.

Capela de la Wurzburg Residence. foto: http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/8/81/Interiors_of_Residence_W %C3%BCrzburg.JPG La constructia bisericii Catolice Vierzehnheiligen, Balthasar Neumann foloseste o tipologie de fatada gotica cu 2 turnuri la intrarea de pe fatada vest, specifica Barocului in zonele care au trecut direct din Evul Mediu in Baroc, cum ar fi Germania, Austria si Spania, si in special spatiului Hapsburgic Austriaco-Spaniol. Fatada insa este decorata masiv cu statui si elemente arhitecturale.

Vierzenheiligen Kirche, Balthasar Neumann. Foto: http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/3/36/Vierzehnheiligen_2007.JPG Interiorul insa este unul Rococo.

Vierzehnheiligen Kirche, Balthasar Neumann. Foto: http://fc09.deviantart.net/fs70/i/2010/258/f/9/vierzehnheiligen_2_by_mitternachtsloewe -d2ytjs6.jpg

Foto: http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/b/b9/Basilika_Vierzehnheiligen_007.J PG In final, Barocul devine un stil folosit pretutindeni insa capata o nuanta peiorativa, si in prezent termenul Baroc sau Barocizare a stilului poate detine o ironie sugerand degradarea sau popularizarea ieftina a unui lucru original de calitate.

Pavilion Baroc la palatul din Dresda. Foto: http://4.bp.blogspot.com/YdAE6_Yqit4/U5RNNG5BiXI/AAAAAAAA4OY/BDiwDEkUWlY/s1600/IMG_1902.JPG Concluzie: Barocul, initial o descoperire a Renasterii tarzii, devine stil de propaganda religioasa Catolica in cadrul politicii de Contrareforma.

Apoi, incepand cu casa regala Franceza, Barocul devine stil regal sau nobiliar la cel mai inalt nivel. In a 3-a faza, Barocul devine un stil European, utilizat atat in arhitectura cat si in urbanism, fuzionand practic cele 2 discipline pentru a crea spatii urbane monumentale. In final, Barocul devine stil burghez in toata Europa, degenerand in cele din urma intr-o arhitectura improvizata care scapa de sub orice control stilistic, in special in arhitectura de interior, dand nastere stilului Rococo.

Sfarsitularhitecturiiclasice.ArhitecturaInginerilor.ArtNouveausiArt Deco. V1 – 11.11.2014 STILUL NEOCLASIC In secolul XIX, noile generatii de arhitecti, absolventi de universitati si scoli de arte, incercau cu tenacitate sa-si puna in valoare capacitatea creativa dar si vastele cunostinte acumulate in domeniul istoriei arhitecturii. Modele antice prestigioase, de la Parthenon si Pantheon dar si Renascentiste cum ar fi Tempietto sau Vila Rotonda, devin sursa de inspiratie, regasindu-si ecou in Stilul Neoclasic. Arhitectii neoclasici credeau cu tarie in faptul ca perfectiunea in arhitectura a fost atinsa in doar cateva momente ale istoriei si copierea acelor modele este cea mai legitima cale de urmat pentru un arhitect. Astfel, in Paris apar arce de triumf, obeliscuri, columne si bineinteles, controversata biserica La Madeleine, avand forma de templu peripteral antic. Aceasta este realizata cu 8 coloane in fatada scurta, asemeni Parthenonului din Atena, insa in stil Corintic. Initial a fost comandata de Imparatul Napoleon ca monument imperial, in cinstea armatei sale, insa dupa Restauratie, a fost transformata in biserica, cu hramul Sf. Maria Magdalena.

La Madeleine – Paris . Arh. Pierre-Alexandre Vignon. Sursa foto: http://medias.photodeck.com/65449d0c-e642-11e1-bacf-2788c0358d30/facade-eglise-lamadeleine-paris_xgaplus.jpg

La Madeleine, fotografie in perspectiva la 2 puncte de fuga, cu obiectiv Tilt-Shift. Sursa foto:http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/3/3a/Madeleine_Paris.jpg Inspiratia lui Napoleon si a arhitectului neoclasic Pierre-Alexandre Vignon a venit de la templul antic din Nimes, unul dintre cele mai bine conservate temple originale Romane.

Maison Carree din Nimes. Sursa foto: http://2.bp.blogspot.com/I98ir9JJXEQ/UHPlK89uIzI/AAAAAAAAAQI/UcLsSmXQxtI/s1600/IJ3A9955.JPG Tot la Paris a fost construita o cladire intitulata Pantheon.

Pantheonul era celebrul templu rotund din Roma, inchinat tuturor zeilor, a carui cupola, din beton simplu, a fost construita de celebrul inginer Apolodor din Damasc, si care a constituit timp de peste 1700 de ani un mister al tehnologiei si stiintei antice.

Pantheonul din Paris. cca ~1790. Arh. Jacques-Germain Soufflot. Sursa foto: http://medias.photodeck.com/6f556e08-c698-11e1-bce1-e979f26732fa/le-pantheoncoucher-soleil_xgaplus.jpg Pantheonul din Paris nu este inchinat zeilor antici insa este gandit ca un templu inchinat omului iluminat, stiintelor, descoperirilor si tehnologiei. Proiectantii si statul Francez intelegeau in acea perioada arhitectura ca un liant, probabil asemeni betonului, nou descoperit si totusi cu origini antice, ca o punte intre trecut si viitor, in cautarea frumusetii si perfectiunii vizuale, mentale si sociale. Arhitectura era iarasi, ca in antichitate, destinata maselor, si, la fel ca senatul si imparatii Romani care isi inspirau cetatenii ridicand magnifice constructii si monumente, Franta iluminata isi onora cu emfaza statutul de creator de civilizatie. In Paris regasim, asemeni Romei, Arcul de Triumf, Obeliscul, Columna ( adica o coloana singulara, asemeni Columnei lui Trajan).

Arcul de triumf (mare) din Paris. Imagine aeriana din Bing Maps / Birdeye mode.

Arcul de triumf din Paris. Sursa foto: http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/2/21/Arc_de_Triomphe_de_l’Etoile__14_Juillet_2011_-_Paris,_FRANCE.JPG Londra, aflata intotdeauna in competitie cu Parisul, nu ramane mai prejos, construind celebrul British Museum, in care, o foarte importanta sectiune este dedicata colectiilor antice, de la Cariathide originale sustrase de la Erechteionul de pe acropola Atenei, pana la uriasul sfinx rupt din stanca si adus in graba din Egipt de la templul funerar al lui Ramses al II-lea.

Intrarea de la British Museum este cum altfel decat printr-un fronton sprijinit pe 8 coloane Ionice, anuntand simbolic continutul muzeului.

British Museum (1823-1847) – Porticul de la intrarea principala. Foto: http://inthecountryofheaven.files.wordpress.com/2012/11/p1060444.jpg

Curtea de intrare la British Museum. Foto: SteveCadman/flickr link:https://www.flickr.com/photos/stevecadman/246304469/in/photostream/

De altfel, frontonul de templu antic sprijinit pe un numar par de coloane, numit si portic Palladian este prezent peste tot, la majoritatea fatadelor importante, emanand din nou, ca in antichitate, prestanta, eleganta, noblete si autoritate. Este de ajuns sa nominalizam cateva constructii de sec XIX din Romania, proiectate de arhitecti Francezi, toate cu portic Palladian, spre a intelege universalitatea si raspandirea Neoclasicului: Atheneul Roman, Universitatea din Bucuresti, Facultatea de Medicina, Teatrul din Iasi si exemplele nu se opresc aici.

Ateneul Roman din Bucuresti (1888). Arh. Albert Galleron. Foto: yony_ro/flickr sursa:https://www.flickr.com/photos/40873435@N00/2332996659/in/photostream/ Chiar si peste ocean, state ca Georgia sau Washington aleg vocabularul neoclasic, construindu-si capitolii, monumente, piete neoclasice. Casa Alba este si ea neoclasicaPalladiana. In cartile de arhitectura americane stilul este numit Georgia Style dar este vorba bineinteles de o subvarianta sau mai degraba redenumire locala a stilului Neoclasic de origine pur Europeana.

Casa Alba, SUA, Washington. Foto: http://www.custom-home.net/home-design/white-housedc-neo-classical-architecture-style.jpg Statul American nou creat nu a adoptat stilul European din alte motive decat cele pragmatice, recunoscand puterea fara egal de a impresiona si domina cetateanul, emanand din arhitectura Neoclasica, putere recunoscuta deja inca din antichitate dar reconfirmata de statele vesteuropene in sec XIX. Statele Unite au folosit neoclasicul pana foarte tarziu, cea mai noua constructie fiind probabil Jefferson Memorial, finalizata in 1943! Aceasta este bineinteles inspirata dupa Pantheonul din Roma cca ~ 100 AD.

Jefferson Memorial, Washington, cca 1943. Probabil cea mai noua constructie neoclasica. Este inspirata bineinteles, dupa Pantheonul din Roma. Foto:http://www.destination360.com/north-america/us/washington-dc/images/s/jeffersonmemorial.jpg

Pantheonul (original) din Roma, ~100AD, Arh/ing. Apolodor din Damasc. Foto:http://media.expedia.com/media/content/shared/images/travelguides/destination/179899/ Pantheon-20362.jpg CURENTUL ROMANTIC Un alt curent artistic extrem de important al sec XVIII si mai ales XIX este Curentul Romantic. Desi numele curentului face trimitere directa la Roma Antica, nu valorile imperiale, nici arta elitista a fostului imperiu sunt reperele spre care se indreapta romanticii. In schimb, ideea decaderii celei mai avansate culturi a antichitatii, a misterului istoriei care se descopera doar partial, fie prin stiinta, arheologie, studiul literaturii si al povestilor sumbre ale Evului Mediu timpuriu, toate acestea prezentau atractii irezistibile pentru noua generatie de artisti ai sec. XIX. In loc sa se foloseasca de mijloacele devenite deja banale ale clasicismului dominat de logica si echilibru, romanticii sunt mai degraba niste indivizi rupti de realitatea cotidiana, visatori, care cauta emotia intr-un amestec imaginativ de elemente dintre cele mai exotice. Intr-alta ordine de idei, pentru descendentii germanici de pretutindeni, Anglia, Franta, Germania, Austria, exaltati sa isi descopere originile istorice medievale, studiul istoriei proprii a reprezentat o prioritate legitima. Pentru ei, curentul Romantic echivaleaza cu Renasterea pentru italieni. Alte teme favorite ale romanticilor sunt cele orientale, cultura araba dar mai ales vechile culturi estice, de mult decazute, in special cea Egipteana si cea Persana, fiind motive inspirationale pentru acestia. Artefactele Egiptene, relatarile din calatoriile pe mare, ciudatele descoperiri din biologie si botanica, studiile antropologice, descoperirea culturii Chineze si Japoneze, toate pareau strainii, interzise, deci, cu atat mai seducatoare pentru cei visatori si plini de imaginatie, dar si pentru cei neconformisti si cu personalitate. In domeniul ceva mai conservator al arhitecturii, elementele de noutate nu sunt atat de pregnante ca in literatura sau muzica, insa exista cateva directii importante: 1- Fascinatia pentru castele. Acestea, in Renastere si Baroc fusesera demolate cu nonsalanta, fara respect pentru valoarea lor istorica si simbolica. Romanticii insa iubesc castelele, locul in care se desfasoara mai toate povestile celebre culese si salvate uitarii de romantici, de la Romeo si Julieta la Legenda Regelui Arthur.

Lorzii englezi isi ingrijesc acum cu atentie maxima ruinele vechilor lor castele, cautand din vechi surse sa gaseasca ori ce misterioasa poveste, chiar si lugubra, care s-ar fi petrecut acolo si ar fi meritat apoi povestita la miez de noapte in cercul extins de prieteni, la o petrecere cu opium. Altii, cu sange mai putin albastru dar mai inventivi, isi construiesc ruine false, urmand in mod grosolan exemplul mult mai academic al lui Fischer von Erlach, ca apoi sa-si mistifice si trecutul spre a fi mai bine vazuti in societate. Natura, salbatica si adancind misterul, este si ea prezenta, aparent naturala dar de fapt atent manipulata, spre a desavarsi imaginea proprietatii dominata de silueta vechiului castel. Aceste idei isi gasesc insa ecoul puternic atunci cand Ludwig II al Bavariei, rege visator si doar cu titlu onorific, investeste toti banii familiei sale intr-o fantezie: realizarea castelului din cer, plutind pe nori, un motiv foarte vechi, germanic, ce apare si in opera Lohengrin a lui Wagner, lucrare fundamentala pentru curentul Romantic. Castelul, a fost intitulat simbolic Neuschwanstein, nume lesne de inteles daca ati vazut Lohengrin si cunoasteti limba engleza sau germana.

Neuschwanstein plutind deasupra norilor. Foto: http://2.bp.blogspot.com/fHGFleTGmOQ/USsLL1WJuBI/AAAAAAAANrU/EmMPMxK6GIM/s1600/Neuschwanstn +Castle+(2).jpg

Neuschwanstein Foto: http://www.holidaycheck.de/data/urlaubsbilder/images/41/1157223478.jpg

Neuschwanstein intr-o zi senina. Foto: http://www.amazingplacesonearth.com/wpcontent/uploads/2012/11/NeuschwansteinCastle.jpg La vremea aceea, intr-o prima faza, parerile cu privire la Neuschwanstein au fost impartite, Ludwig II fiind aspru criticat pentru viziunea sa costisitoare. Insa in prezent, desi este un fals istoric, toata lumea este de acord ca Neuschwanstein este cel mai frumos castel creat vreodata

si intruchipeaza imaginea idealizata si emotionala din mintea oricarui copil care isi inchipuie cum ar fi aratat acesta, indiferent de poveste. Imaginea Neuschwanstein este atat de emblematica poate si pentru ca Studiourile Disney au preluat imaginea Neuschwanstein in genericul arhicunoscut cu castelul magic. Chiar si Regele Carol I al Romaniei urmeaza exemplul lui Ludwig II, construind la randul lui un castel idealizat, este desigur vorba de Peles, care este la fel de spectaculos si convingator din punct de vedere vizual dar in acelasi timp la fel de fals din punct de vedere al adevarului istoric, arhitectural si militar.

Castelul Peles, Sinaia. Foto: http://www.idealtravel.ro/imagini/upload/original/atractii_turistice/Castelul%20Peles,%20Sinaia,%20Valea %20Prahovei,%20Romania2.jpg 2- Renasterea stilului Gotic, sub titulatura specifica de NeoGotic sau titulatura generala de Romantic. Renasterea Goticului nu trebuie privita ca un eveniment major al istoriei arhitecturii ci mai mult ca un experiment exotic. Aparitia NeoGoticului a fost declansata poate de incapatanarea arhitectului englez Christofer Wren de a realiza in timpul vietii sale macar o lucrare cu elemente Gotice, intrucat pentru reconstruirea bisericii Sf. Paul din Londra acesta a incercat zadarnic sa convinga comisia sa il lase sa utilizeze simbolic elemente de vocabular Gotic care ar fi amintit de existenta vechii Catedrale Gotice arse in 1666. Dar cel mai probabil, istoricii explica aparitia NeoGoticului prin construirea turnurilor Catedralei din Koln, ramase neterminate din Evul Mediu, determinata de descoperirea planurilor originale masonice din Evul Mediu intr-o arhiva, si de tot interesul din mediile academice si universitare rezultat pe marginea acestui eveniment.

Catedrala din Koln. Foto: http://tariqmcom.com/wpcontent/uploads/2013/07/cologne_cathedral_germany_photo.jpg Cert este ca in Lumea Noua, la New York, s-a construit o spectaculoasa Catedrala Gotica, bineinteles ca ulterior, tot in sec XIX.

Catedrala Sf. Patrick din New York. Foto: http://www.mountainsoftravelphotos.com/USA %20-%20New%20York%20City/Best/slides/New%20York%20City%20Rockefeller %20Center%2006%20St%20Patricks%20Cathedral%20Outside.jpg

De asemenea, in Marea Britanie si in special la Londra, stilul Neogotic este folosit cu real succes, constructii majore precum turnul Big Ben si Parlamentul fiind construite in stil Neogotic.

Parlamentul Britanic in Stil Neogotic, Foto: Romy Maczekhttp://impschool.gr/lykeio/team2/images/europh/bigbenn/palace_of_westminster_big_ ben_houses_of_parliament_london_englan.jpg Stilul NeoGotic a fost folosit in constructia de institutii ale statului si primarii in sec XIX si inceput de sec XX, deoarece se aprecia caracterul solemn si implacabil al Goticului ca fiind un excelent mijloc de expresie a puterii.

Primaria din Viena. Stil Neogotic. Foto: http://wien-europa1.kiwanis.at/typo3temp/pics/DSC_6922_1300_4210da770d.jpg

Palatul Culturii din Iasi – Vedere aeriana

Palatul Culturii din Iasi 3- Renasterea arhitecturii traditionale germane, in sistem Fachwerk. Constructiile bazate pe un parter de piatra dar etajele superioare pe structura aparenta din lemn, cu contravantuiri, posibile decoratii, obloane si jardiniere la ferestre si cu acoperis in 2 ape foarte inclinate sunt traditionale germanilor de pretutindeni care initial au avut astfel de case de lemn dintotdeauna si inca le mai aveau pe atunci tot asa. Aceasta arhitectura era asociata cu originile sanatoase, medievale, traditionale, ale adevaratilor germani, ramasi nealterati de influientele altor culturi si populatii, cum se intamplase, de pilda, cu cei din Viena. Fiind un stil rural, germanic, Facwerk-ul a fost utilizat in sec XIX si inceput de sec XX pretutindeni in vestul germanic, din Anglia pana in Austria, pentru constructii mici, case, sau chiar pentru lucrari de dimensiuni medii, unde a fost hibridizat cu alte influiente, cel mai adesea Baroce.

Oraselul german Dillenburg cu case in sistem Fachwerk. Foto: Werner Kunz / Flickrhttp://www.flickr.com/photos/werkunz/3979568639/in/photostream/ Palatul Peles din Sinaia beneficiaza de elemente rezolvate in stil Fachwerk, simbolizand originea germana, sanatoasa, a Casei Regale.

Palatul Peles – detaliu zona fatada in sistem fachwerk.

Pelisorul, din apropierea Pelesului, Sinaia. Foto: http://static.panoramio.com/photos/large/64180028.jpg STILUL ECLECTIC Eclecticul este considerat ultimul stil al arhitecturii clasice, fiind atribuit in special absolventilor de École des Beaux-Arts Arhitectii eclectici incearca sa utilizeze in mod inovator tot bagajul de cunostinte, din toate perioadele istorice, unii dintre ei reusind cu real succes sa creeze compozitii inspirate in ciuda naturii si logicii diferite a stilurilor istorice. In multe cazuri, constructiile eclectice beneficiaza de inovatii ingineresti, poate chiar structura metalica pe alocuri, insa mentin aparenta de arhitectura clasica a fatadelor. In unele cazuri, arhitectii apeleaza voit sau experimental la distorsiuni ale formelor clasice sau hibridizari la nivelul decoratiilor. Un exemplu pregnand al arhitecturii Eclectice este Biserica Sacre Coeur din Paris – arh Paul Abadier. Aceasta, inceputa inca din 1875 a fost finalizata abia in 1914. Sacre Coeur este coplesitoare ca imagine, fiind perfecta din punct de vedere al detaliului si calitatii pietrei si este situata si intr-un loc foarte bun, inalt, pe o colina singulara destul de aproape de centrul orasului. Impactul vizual este atat de puternic din mai multe motive, insa unul dintre motive este folosirea optima a atuurilor fiecarui stil arhitectural in parte. Daca ar fi sa analizam elementele arhitecturale, observam imediat elemente Byzantine cum ar fi cupolele, compozitia de Crucea Greaca inscrisa in patrat, elemente Romanice, cum ar fi arcele, logia din jurul cupolei, elemente Gotice cum ar fi rozasele, contrafortii, elemente Renascentiste cum ar fi lanternourile, elemente Baroce cum ar fi frontonul hibrid si statuia din absida si bineinteles, alte referinte istorice ce strabat timpurile si stilurile, cum ar fi imaginea statuilor ecvestre la intrarea in biserica.

Biserica Sacre Coeur din Paris. Foto: http://static.panoramio.com/photos/large/53153777.jpg

Sacre Coeur din Paris. Foto: http://www.thousandwonders.net/Sacre+Coeur

O alta constructie Pariziana la fel de celebra este Opera Garnier. Aceasta, in ciuda aspectului baroc, a beneficiat de cea mai avansata tehnologie din domeniul constructiilor de la sfarsitul sec XIX, iar echipa de arhitecti a fost sprijinita bineinteles de mai multi ingineri, atat pentru proiectarea fundatiilor cat si pentru structura si realizarea complexului sistem de mecanisme din turnul scenei.

Opera Garnier din Paris. Foto: http://d1rqnvvf2sivjk.cloudfront.net/_novaimg/galleria/317071.jpg In sectiunea machetei de mai jos se observa structura metalica a cupolei, alcatuita din ferme radiale de incovoiere-compresiune si inelul central de compresiune, precum si in zona turnului scenei se observa sistemul complicat de structuri si mecanisme.

Macheta sectionala a Operei Garnier de la Musee D’Orsee.

Marele foyer al Operei Garnier. Foto: http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/2/27/Op%C3%A9ra_Garnier__le_Grand_Foyer.jpg Desi arhitectura fatadelor si a interiorului poate fi asociata cu Barocul, la o analiza mai atenta aceasta depaseste cu mult toate variatiunile obisnuite ale Barocului, recurgand la multe inovatii stilistice, decorative si functionale, intr-o directie noua, diferita de exemplele istoriei.

Sala de spectacol a Operei Garnier. Foto ultrafisheye. Un exemplu de Eclectic derivat din cunoasterea arhitecturii estice, Orthodoxe, este Universitatea din Cernauti (Bucovina / Ukraina). Aici, caramida rosie, arcele romanice, motive Byzantine de arhitectura bisericeasca sunt simetric si neasteptat compuse intr-o geometrie complexa, rezultatul fiind unul suficient de spectaculos si convingator.

Universitatea din Cernauti. Foto: http://ukrainbow-travel.com/wpcontent/uploads/2012/01/Chernivtsi.jpg

Incinta Universitatii din Cernauti. Foto: http://www.encyclopediaofukraine.com/pic%5CC %5CH%5CChernivtsi%20University%20panorama.jpg ARHITECTURA INGINERILOR Odata cu revolutia industriala, metalul a devenit tot mai comun, atat ca si disponibilitate, pret, posibilitati de productie, tehnologii de imbinare si nu in ultimul rand, persoane capabile sa proiecteze lucrari metalice. Asa ca Anglia, lider al capitalismului, inaogureaza cu fast primul targ international de tehnologie si comert, si pentru a ii asigura succesul, construieste nici mai mult nici mai putin decat o sera colosala, un spatiu inchis cu sticla avand structura metalica.

Ilustratie a marii expozitii de la Chrystal Palace din 1851.

Chrystal Palace inainte de incendiu. Fotografie de epoca.

Chrystal Palace inainte de incendiu. Fotografie de epoca. Spre deosebire de structurile de piatra sau caramida, guvernabile de stiinta clasica a stereotomiei perfect stapanita de arhitectii sec XIX, stiinta metalului era familiara unei caste profesionale total diferite: inginerii. Initial, termenul de inginer echivala cu un specialist in mecanisme, insa in momentul in care a devenit evident faptul ca metalul poate fi utilizat cu succes si in domeniul constructiilor, inginerii au fost solicitati sa proiecteze si sa calculeze de aceasta data elemente statice, cum ar fi grinzi de pod sau sisteme de acoperire a unor spatii foarte mari. Pentru a rezolva aceste structuri metalice, a aparut disciplina numita statica, care cuplata cu disciplina inginereasca fundamentala, rezistenta materialelor, a permis inginerilor sa proiecteze constructii fara precedent ca performanta si deschideri. In imaginea de mai jos se observa diferenta de deschidere intre arcele clasice, de piatra, ale traveilor si arcele metalice, subtiri, de masa neglijabila, care acopera deschiderile, de dimensiuni duble, pe directie transversala.

Sala de lectura a bibliotecii Sainte Genevieve, Paris. Arh. Henri Labrouste. Foto: http://en.wikipedia.org/wiki/Sainte-Genevi %C3%A8ve_Library#mediaviewer/File:Salle_de_lecture_Bibliotheque_SainteGenevieve_n03.jpg Acelasi arhitect, Henry Labrouste isi imbunatateste propria performanta, proiectant o alta sala de lectura, tot acoperita de structura metalica, avand de aceasta data cupole decorative.

Bibliothèque Nationale -Paris, arh. Henry Labrouste. Chiar daca arhitectura este una cat se poate de clasica, prin utilizarea metalului si in special a stalpilor filiformi, spatiul capata o cu totul alta natura, eclectica si bizara, nu lipsita insa de eleganta. Un alt spatiu Parizian, beneficiind de formele arhitecturii clasice insa realizat din metal este Grand Palais. Grand Palais este asemanator lui Crystal Palace ca si rezultat, din punct de vedere al spatiului interior foarte luminos, acoperit total cu sticla. Insa, spre deosebire de Crystal Palace, la Grand Palais conceptia dominanta este una arhitecturala, inginerii proiectanti urmand intocmai in directia dorita de echipa de arhitecti, pana in cel mai mic detaliu.

Grand Palais din Paris. Foto: http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/6/66/Grand_Palais_-_PA00088877__Bonhams_2013_-_Vue_d’ensemble_-_008.jpg Fatada de la Grand Palais este una Eclectica si aproape ca nu tradeaza surpriza pe care vizitatorul o traieste la vederea pentru prima oara a spatiului interior.

Grand Palais. Foto: http://theredlist.com/media/database/architecture/history/architecture-du19-en%20occident/debuts-du-metal/le-grand-palais/014_le-grand-palais_theredlist.jpg SCOALA DE LA CHICAGO

Stiintele combinate ale ingineriei si arhitecturii reusesc in Lumea Noua, la Chicago, sa genereze o noua performanta in domeniul constructiilor. Este vorba de realizarea celor mai inalte cladiri multietajate civile construite vreodata, realizate bineinteles, utilizand structura metalica. In urma incendiului devastator din 1871, suprafete intinse din centrul orasului devenisera eliberate de constructii si deci construibile, insa fiind zone ultracentrale, la un calcul economic rezulta ca indiferent de pretul constructiei, solutia cea mai rentabila era obtinerea unei suprafete totale desfasurate maxime, raportat la suprafata parcelei, ori, acest lucru nu era posibil decat prin construirea a mult mai multor etaje decat in Europa. Europenii care aveau toate mijloacele nu au construit astfel de cladiri in sec XIX deoarece exista celebra lege a cornisei strazilor care guverna urbanismul Europei, prin care se prevedea ca este interzisa constructia unei cladiri cu cornisa mai inalta decat latimea strazii adiacente, drept care, in Europa, la Londra, Paris sau oriunde altundeva, rezultau in mod natural cladiri cu regim de aproximativ P+4-5+mansarde, aproximativ identice. Cei din Chicago, stimulati de castigul fabulos care se putea obtine nerespectand legea universala a orasului, au reusit sa convinga autoritatile sa accepte incalcarea acesteia. In 10-20 de ani, strazile din Chicago erau umbrite de cladiri gigantice de birouri, locuinte, hoteluri si nu a parut ca pe acestia sa-i deranjeze prin comparatie cu beneficiile economice aduse de noul centru de afaceri creat. Printre primele cladiri inalte finalizate la Chicago este Rookery Building, proiectata de compania Burnham & Root, firma specializata care in echipa de proiectare foloseste membrii cu formatii diferite, arhitecti, ingineri, artisti, economisti. Fotografia alb negru prezentata cu intreaga cladire este printre putinele in care cladirea poate fi surprinsa integral, in prezent fiind incercuita de cladiri si mai inalte, extrem de apropiate, incat nu mai poate fi fotografiata integral sub nici un unghi la o focala obisnuita.

Roockery Building Chicago. Burnham si Root. Foto arhiva. Fatada este tributara arhitecturii decorative europene si primul lucru care frapeaza este inutilitatea acesteia, mai ales in contextul prezent.

Rookery Building, Chicago. Foto: http://www.oviinc.com/wpcontent/uploads/2013/01/Rookery-facade-front-1500×1017.jpg

Este evident si pentru un neinitiat ca piatra nu este capabila, cel putin in cazul coloanelor de la parter, sa sustina imensa greutate a constructiei de deasupra, cum este la fel de evident ca procentul de goluri este mult prea mare pentru o constructie cu structura clasica, de zidarie. La fel de usor se intelege ca stereotomia bosajului arhitravelor de peste stalpi, precum si cea a arcului cenral reprezinta stangacii majore, care ar fi fost considerate probabil impardonabile in Europa elitista a anilor 1880. Arhitectura clasica intra practic intr-o criza de mijloace in a rezolva corect noile fatade de cladiri tot mai inalte cerute de beneficiari si avand structura metalica. Era in mod evident nevoie de o revolutionare a mijloacelor arhitecturii pentru a putea face fata noilor cerinte dimensionale, si o prima solutie este oferita de arhitectul american Louis Sullivan. Sullivan studiase si el, tot la Paris, insa intelegea poate mai cerebral si logic arhitectura, drept care a reusit, printr-o analiza atenta a posibilitatilor, sa simplifice fatadele cladirilor proiectate de el, in functie de functionalitatea acestora. Louis Sullivan propune ca toate ferestrele cladirilor multietajate sa fie tratate identic, din simplul motiv ca in interior exista de obicei acelasi tip de functiune per cladire dar si din punct de vedere al nediscriminarii rezidentilor. Tot el observa inca de la Paris logica pentru care magazinele erau doar la parter si poate la mezanin, pentru simplul motiv ca trecatorii, mergand pe strada, au de obicei privirea un pic plecata, ridica rar capul si in campul lor vizual nu intra etajele superioare ale constructiei. Asa ca, la toate cladirile sale, Sullivan propune magazine cu vitrine mari sau ferestre generoase la parter si mezanin. La partea superioara a cladirii, Sullivan propune tot cornisa europeana, ca o terminatie solida si protectiva, un fel de palarie a cladirii, palaria fiind simbolul business-man-ului american.

Guaranty Building, arh. Louis Sullivan Foto: http://media.web.britannica.com/ebmedia/42/13742-050-95CEC17B.jpg Stilul lui Sullivan se cheama Palazzo, cladirile sale fiind intr-adevar o copie la scara mare a conceptului vizual de palat din Florenta Renasterii.

Wainwright Building, St. Louis, arh. Louis Sullivan si Dankman Adler Sullivan foloseste placarea decorativa cu caramida rosie, insa, fiind un adept al artelor decorative, intotdeauna zona cornisei, dezvoltata pe toata inaltimea ultimului etaj tehnic, este minutios decorata. La fel, Sullivan propune decorarea parapetului fiecarei ferestre. In ciuda faptului ca Sullivan a optat pentru mentinerea decoratiilor, acesta a fost poate cel mai lucid arhitect al perioadei sale, inventand o arhitectura foarte pragmatica, logica si convenabila. El a emis unul dintre cele mai celebre dictoane din arhitectura: “Form follows function”, in traducere, forma urmeaza functiunea, idee ce va fi mai tarziu, in perioada anilor 1920-1930 folosita ca piatra de temelie a Arhitecturii Moderne. ART NOUVEAU Ultimul stil decorativ european, intitulat Art Nouveau sau in traducere Arta Noua, este un curent derivat din moda pariziana. Arta prelucrarii metalului, aplicata in domeniul produselor sofisticate, decorative, de serie mica, de lux, sta la baza formelor Art Nouveau. De asemenea, ilustratiile si realizarile de moda, inspirate uneori chiar din manierismul stampelor japoneze sau broderia orientala, inspira arta noua. In arhitectura, arta noua este adoptata de arhitectii absolventi ai scolii pariziene de arte frumoase, la fel si la Viena.

Structura metalica in stil Art Nouveau la Grand Palais din Paris. Foto: https://farm5.staticflickr.com/4021/4611549386_61d5cd6244_b.jpg

Statia de metrou Karlsplatz, Viena. Foto: http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/3/39/Vienna_UBahn_Station_Karlplatz.jpg

Statie de Metro la Paris. Foto: https://soundlandscapes.files.wordpress.com/2010/08/img_03821.jpg

Casa Tassel, Bruxelles, Arh. Victor Horta. Foto:http://s212.photobucket.com/user/19thcentury/media/victorhortastaircase.jpg.html ART DECO Stilul art deco este versiunea americana a stilului Art Nouveau si poate fi intalnit in special in New York. In domeniul arhitecturii americane, se continua tendinta cladirilor inalte, si, in conditiile Manhatten-ului se construiesc cladiri atat de inalte incat primesc numele simbolic de zgarienori. La partea superioara, acestia beneficiaza de o terminatie ascutita, metalica, sofisticat decorata. La fel si toata partea superioara a zgarienorilor, vizibila de foarte departe, a fost atent proiectata, de la cladire la cladire, spre a simboliza profilul corporatiei proprietare sau spre a da o personalitate aparte cladirii, ridicandu-i prestigiul.

Chrystler Building, New York. Foto: http://www.nytstore.com/assets/images/extralarge/NSAPMI38_EXTR.jpg Chrystler Building este remarcabila intre toti zgarienorii pentru faptul ca a integrat numeroase inovatii, cum ar fi podurile pentru zepeline si acoperisul din tabla de inox, precum si pentru arta sa inovatoare abstracta dar cu referinte istorice si de cea mai buna calitate. Mai tarziu, Empire State Building a devenit cea mai inalta cladire construita vreodata, titlu detinut pentru ceva timp, iar in prezent, dupa prabusirea turnurilor gemene, fiind cea mai imalta cladire din New York.

Poze din timpul executiei structurii metalice de la Empire State Building, New York

Empire State Building. Foto:http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/b/b0/Empire_State_Building_(HDR).jp g Concluzii: - Arhitectura sec XIX a fost dominata intr-o prima faza de arhitecti elitisti, cunoscatori la perfectie a vocabularului istoric de arhitectura. - In a 2-a parte a sec XIX, ingineria metalului isi face simtita prezenta in unele cazuri imbunatatind calitatea arhitecturii, in altele facandu-i concurenta cu forme rezultate din calcul static si in alte ipostaze mai tarzii, generand o noua abordare asupra artei decorative si a arhitecturii, prin prisma plasticii metalului, de catre artistii si arhitectii sfarsitului de sec XIX.

Arhitectura Moderna si alte tendinte in prima jumatate a sec XX. V1- 11.18.2014 Spre deosebire de cursurile precedente, arhitectura secolului XX nu poate fi descrisa cronologic cu claritate, deoarece aceasta este in primul rand foarte vasta si diversa. Exista foarte multe directii divergente de gandire care au circulat in aceleasi perioade de timp care in unele cazuri sufera mai multe reiteratii sau metamorfoze. Motoarele arhitecturii sec XX au fost arta avangardista, tehnologia revolutionara cu ingineria aferenta si poate cel mai imperativ motiv, nevoia de a reconstrui rapid, rational si eficient dupa distrugerile razboiului al II-lea mondial. AVANT-GARDE-le (Avangardele) si influienta revolutiei artelor plastice asupra arhitecturii Inca de la inceputul sec XX, in Europa apar curente artistice noi, revolutionare, radicale, experimentale. Daca Art Nouveau a fost doar inceputul schimbarii artei si al ruperii de trecut si clasicism, urmatorul pas, in jurul anilor 1920, a fost negarea totala a artei traditionale. Acest fenomen, desi are particularitati, mijloace inovatoare si variante de expresie foarte diferita, este cunoscut sub numele general de arta avangardista. In artele plastice, Dadaismul si in special Cubismul sunt incercari ingenioase de a reconstrui forma, prin descompunere si recompunere geometrica.

Picturi Cubiste: 1-Roger de la Fresnaye: Artileria, 1911, 2-Georges Braque: Femeia cu chitara, 1913 3-Pablo Picasso: Studioul, 1927

Casa Neklanova din Praga. 1914, Arh. Josef Chochol, realizata in stil cubist. Foto: http://www.skyscrapercity.com/showthread.php?t=390731 sihttp://advocate.cocolognifty.com/photos/uncategorized/2010/01/30/p1020754_2.jpg

Inclinatia unor artisti avangardisti spre a materializa viziunile formale in arhitectura este una dintre sursele puternice de schimbare in arhitectura. Le Corbusier este un astfel de artist devenit arhitect, a carui personalitate a marcat profund arhitectura sec XX. Un alt curent avangardist, Futurismul, este o sursa interesanta de inspiratie pentru arhitectii sec XX, intrucat futuristii visau la un viitor tehnologizat, dominat de forme inspirate din arhitectura militara. NOUA TEHNOLOGIE A BETONULUI ARMAT In cursul precedent am incercat sa prezint importanta pe care aparitia metalului in domeniul constructiilor a reprezentat-o in arhitectura sec XIX. Spre deosebire insa de metal, care a denaturat si furnizat noi mijloace pentru arhitectura traditionala bazata pe aceleasi reguli estetice si pe decoratii, aparitia betonului armat a revolutionat total arhitectura.

Prima constructie cu plansee de beton armat. W. Wilkinson, 1854. Sectiune cu indicarea armarii, intr-un singur strat !!!, dispusa dupa directiile eforturilor principale de intindere.

Moara de faina Weaver din Marea Britanie. Ing. Francois Hennebique (Fr). 1897, cea mai veche constructie cu stalpi de beton armat. Foto din anii ’60 inainte de demolare.

Patentul lui Francois Hennebique pentru structuri in cadre de beton armat. In jurul anilor 1920, odata cu expirarea patentului lui Francois Henebique, tehnologia betonului armat devine disponibila tuturor, iar arhitectii de pretutindeni incep sa il foloseasca fara rezerve. Elementul unic al tehnologiei betonului armat, care este fundamental diferit si inovator, il reprezinta planseul. Planseul este un element subtire, orizontal, care asigura eficienta maxima spatiului interior, rezistenta superioara la incovoiere si elimina necesitatea realizarii de sisteme de bolti tipice arhitecturii clasice, costisitoare, complicate si laborioase. Coloanele se transforma in stalpi, de cele mai multe ori patrati, peretii pot fi executati de asemenea din beton armat, insa betonul armat este atat de performant ca material incat in zonele cu risc seismic redus se pot executa constructii destul de inalte multietajate fara nici un perete structural, doar cu stalpi ca elemente verticale, in tipologia structurala de tip cadre. Betonul armat le-a usurat substantial munca arhitectilor dar in acelasi timp, datorita formelor plane, rectangulare, geometrice, minerale rezultate la decofrare, i-a obligat sa isi reinventeze meseria din punct de vedere formal si estetic. Despre al 3-lea motor al arhitecturii moderne, nevoia de a construi rapid si eficient dupa distrugerile provocate de al II-lea razboi mondial, vom discuta ulterior, aceasta nevoie fiind motivul raspandirii rapide a arhitecturii moderne. CATEVA EXEMPLE DE TRANZITIE CATRE ARHITECTURA MODERNA Unul dintre primii arhitecti care, desi format de scoala in directia arhitecturii bazate pe arta decorativa renunta total la aceasta este arhitectul Ceho-Austriac Adolf Loos. Loos este autorul unui eseu intitulat “Ornament si Crima” in care critica aspru modul irational de utilizare a ornametului in arhitectura, chiar si arta ornamentala Vieneza, Seccesion, aflata undeva la granita intre Art Nouveau si Arta Moderna. Inca din 1911, la inceputul carierei sale, atunci cand amenajaza interiorul unei cafenele, Adolf loos da dovada de o retinere nemaintalnita pana atunci de a utiliza decoratia.

Cafe Museum, Viena, 1899 – Amenajare interioara de Arh. Adolf Loos. Foto de arhiva sursa:http://en.wikipedia.org/wiki/Caf %C3%A9_Museum#mediaviewer/File:Museum_30erJahre.jpg Gandirea sa rationala se poate vedea si in imaginea unei cladiri mai mari, Goldman & Salatsch din Viena, construita in anul 1910.

Cladirea Goldman & Salatsch din Viena, Arh. Adolf Loos, 1910. Foto: http://cllenewe.files.wordpress.com/2010/09/2.jpg In prezent cladirea este decorata cu flori si insemnele bancii, insa in viziunea lui Loos, fatada acesteia era lipsita de ori ce decoratie, fatada fiind o simpla matrice de patrate. Publicul anilor 1910 nu a apreciat prea mult abordarea rationalista a arhitectului, drept care designul acesteia a fost ironizat la vremea respectiva.

Caricatura din anii 1910, plina de ironie la adresa ideii “geniale” a lui Loos. In 1925, Adolf Loos construieste o locuinta destul de inovatoare la Paris pentru scriitorul Dadaist Tristan Tzara. Relatia celor 2 nu era intamplatoare, caci modul de gandire sintetic si inovator al lui Adolf Loos era de fapt compatibil artei avangardiste care inflorea in aceeasi perioada la Paris.

Casa Tzara, Paris, Arh Adolf Loos, 1925 http://static.panoramio.com/photos/large/33628857.jpg Adevarata capodopera a lui Adolf Loos este insa considerata a fi Casa Muller din Praga, construita la finalul carierei, in anul 1928,

Casa Muller, Praga. Arh. Adolf Loos, 1928. Foto: http://www.journeyetc.com/wpcontent/uploads/2010/12/Villa-Mueller.jpg

Aceasta este remarcabila nu pentru aspectul exterior, care este deosebit de retinut, ci pentru modul rational si inovator de gandire a spatiului interior. Rezolvarea spatiului interior este in viziunea lui Loos o problema de geometrie si functionalitate, intrucat, spune el, conceptia unei case nu se face in planuri si elevatii ci printro gandire superioara a compunerii si legarii spatiului. In prezent, arhitectii de pretutindeni sunt educati in universitati in spiritul Raumplan, al conceptiei general spatiale a cladirii, iar in prezent gandirea spatiala a arhitecturii este mult mai facila datorita programelor 3D de modelare si vizualizare.

Casa Muller, Arh Adolf Loos. Foto: Macheta sectionala: http://payload.cargocollective.com/1/3/109266/1414459/section.jpg

Conceptul de Raumplan, adica plan spatial, explicitat pentru Casa Muller. Sursa:http://1.bp.blogspot.com/92qi_6XwrPo/TZPr54GOWjI/AAAAAAAAABA/a6wCtEanqIo/s1600/VillaMullerSpatial.jp g

Casa Muller – Interior: Sursa: http://www.bdonline.co.uk/adolf-loos-seen-through-thekeyhole/3100078.article Un alt aspect, adesea asociat Arhitecturii Moderne, insa in nici un caz echivalent cu aceasta, sunt locuintele sociale sau blocurile, cum obisnuim sa le denumim astazi. Conceptul de locuinte comasate este unul foarte vechi insa cateva aspecte cum ar fi viziunea inovatoare a sociologilor, urbanistilor, arhitectilor sau societatii civile din sec XIX si XX precum si ideile comuniste ale inceputului de secol XX au modificat fundamental ideea de locuinta burgheza in cea de locuinta proletara. Paturile burgheziei erau pozitionate la propriu, una peste cealalta, de la saracii de la mansarda la bogatii de la etajul 1, in toate marile orase vest europene, in sec XIX si inceput de sec XX, dar comunistii visau la un viitor al oamenilor egali, in care toti indivizii urmau sa dispuna de o locuinta asemanatoare, daca nu identica, astfel incat sa nu mai fie nimeni privilegiat si nimeni injosit. Istoria locuintelor social-comuniste este veche, incepand din Anglia revolutiei industriale, insa vom prezenta ca exemplificare in acest moment doar Karl Marx Hof din Viena, spre a exemplifica un caz de tranzitie de la arhitectura burgheza la arhitectura comunista de masa.

Ansamblul Karl Marx din Viena. Arh. Karl Ehn, 1927-1930. Foto: http://blogs.sfu.ca/departments/humanities-institute/wp-content/uploads/2012/06/fig-2Karl-Marx-Hof1.jpg Conceptul de pod care uneste comunitatea proletara este unul simbolic, iar ansamblul a fost intr-adevar construit de fortele politice de centru-stanga, Partidul Social Democrat din Austria interbelica, fiind populat cu simpatizanti de stanga, drept care a fost bombardat ulterior de fortele fasciste. In prezent, statul Austriac, impartial, l-a restaurat, fiind considerat parte integranta din istoria si cultura tarii si ansamblul functioneaza in continuare cu succes ca imobil de apartamente. SCOALA GERMANA BAUHAUS In perioada interbelica, in Germania apare o scoala foarte noua si puternica de design si arhitectura. Bazele scolii Bauhaus au fost date de industria germana care devine lider de piata in domeniul mecanicii fine si dezvoltarii de noi tehnologii de fabricatie. Studentii scolii Bauhaus erau in acelasi timp si ucenici, si muncitori executanti, si designeri, dar bineinteles, si artisti. Ei erau la curent cu toate noile tehnologii din domeniul industrial si al constructiilor si o mare parte din timp si-l petreceau incercand sa creeze noi obiecte utile, casnice, de mobilier sau sa aduca imbunatatiri substantiale celor existente, sau sa reduca pretul de fabricatie, sau sa creeze spatii si constructii utilizand ultimele produse de top ale industriei germane. O parte dintre absolventi erau angajati direct de patronii din industriile spre care se specializasera insa o parte au devenit designeri industriali, arhitecti de interior sau chiar arhitecti generalisti. Scoala Bauhaus beneficia nu doar de sali de curs ci si de ateliere proprii de creatie, unde viitorii designeri isi creau pe cont propriu prototipurile, imbunatatindu-le si adaptandu-le specificatiilor liniei de productie. Liniile designului si arhitecturii de la Bauhaus sunt unele rationaliste iar arta acestora era profund inspirata de arta Moderna. Initial scoala a fost fondata la Weimer de catre un arhitect, Walter Gropius, in 1919, insa scoala nu avea o sectiune distincta de arhitectura, toate disciplinele artei, designului si arhitecturii fiind practicate fara discriminare de catre studenti. Cladirea beneficia de o suprafata vitrata neobisnuita, inspirata de vitrajele din industria de mecanica fina si de armament, unde precizia de executie era foarte importanta.

Universitatea Bauhaus – Weimar, primul sediu, construit in 1919 de Arh. Beldian Henry van del Velde. Foto: http://www.weimar-city-park.net/images/weimar_5_large.jpg + edit Ulterior, Bauhaus isi construieste un nou sediu, la Dessau, unde va activa intre anii 1925-1932 fiind condusa de 3 directori diferiti, toti arhitecti: Walter Gropius, Hannes Mayer si Mies van der Rohe. Sediul de la Dessau este reprezentativ pentru modul de gandire estetic si functional de la Bauhaus.

Sediul de la Dessau al Bauhaus. Arh. Walter Gropius, 1925 Sursa: http://www.pinterest.com/pin/500251471080390331/

In compozitia de ansamblu se disting clar mai multe volume paralepipedice, avand fatade realizate in tipologii diferite. Deoarece functiunea din interior este una diferita in fiecare corp de cladire, bineinteles ca si imaginea formala se adapteaza fiecarei functiuni. Conceptul, enuntat de Louis Sullivan, arhitect american al anilor 1890-1900: “Form follows function” este preluat si de Gropius precum si de alti arhitecti europeni, constituindu-se ca baza a Functionalismului european. Bineinteles, sediul Bauhaus de la Dessau, in afara de designul inovator si rafinat integreaza ultimele tehnologii ale anilor ’30, cum ar fi peretele vitrat, structura in cadre de beton armat si acoperisul de tip terasa. Peretele vitrat, numit astazi perete cortina, era folosit in industria aeronautica si a fost pentru prima oara integrat in arhitectura civila. Betonul armat fusese de cateva decenii introdus in arhitectura civila, insa la Bauhaus pentru prima oara arhitectura nu ascunde natura structurii ci o pune in valoare. Iar acoperisul de tip terasa, o tehnologie foarte avansata pentru epoca respectiva, permite o volumetrie mai simpla a cladirii, lipsita de acoperisul traditional. Pentru neinitiatii in arhitectura, chiar si decenii mai tarziu, lipsa cornisei si a acoperisului la o cladire a constituit indicatorul simplist dupa care acestia se ghidau spunand despre o cladire ca este in stil Modern. Si acesta observatie era foarte corecta, insa nu terasa este singurul atribut al arhitecturii moderne.

Sediul de la Dessau al Bauhaus. Arh. Walter Gropius. 1925. Sursa foto:http://en.wikipedia.org/wiki/Bauhaus#mediaviewer/File:Bauhaus_Dessau,Gropiusallee.jp g + edit

Sediul de la Dessau al Bauhaus. Foto: http://www.ronenbekerman.com/bauhaus-at-dessau-bywalter-gropius/ Constructia sediului scolii Bauhaus de la Dessau a fost un moment foarte important in arhitectura sec XX, deoarece a reprezentat un exemplu clar de urmat pentru toti arhitectii care intelegeau sa foloseasca noile tehnologii intr-o arhitectura potrivita acestora si care le putea pune in valoare.

Casa lui Walter Gropius din SUA, 1938. http://richard-schooler.net/2004/IMG_1739.jpg

Casa arhitectului Walter Gropius din SUA, 1938. Foto: http://irwinmiller.com/blog/wpcontent/gallery/walter-gropius-house/irwinblog-gropius-house-4.jpg Un alt arhitect care a facut cariera la Bauhaus a fost Mies van der Rohe. Acesta si-a inceput cariera artistica fiind necalificat in domeniul constructiilor insa intelegerea sa asupra meseriei, inteligenta si cultura artei moderne i-au permis rapid sa iasa in evidenta, sa termine scoala Bauhaus de care a si ramas atasat, fiind numit in cele din urma director. Germania si scoala Bauhaus ii acorda lui Mies van der Rohe, chiar si in lipsa unui portofoliu de lucrari ca arhitect, sarcina de a proiecta si executa Pavilionul Germaniei la Expozitia Internationala de la Barcelona din 1927. Germania trebuia sa isi etaleze avansul sau tehnologic, sa impresioneze vizitatorii si sa incerce sa vanda si niste produse “locale”. Spre socul vizitatorilor, pavilionul german consta doar in niste pereti subtiri si o placa de beton armat la fel de subtire sprijinita pe acestia si pe cativa stalpi metalici filiformi.

Pavilionul de la Barcelona – Mies van der Rohe, 1927 Foto: https://lh6.googleusercontent.com/kznu6Amw2ks/TYfOGPnqF_I/AAAAAAAAAj0/mfvvf0OTbXE/s1600/IMG_2966.JPG Inchiderea se facea, in mod la fel de neasteptat, nu prin usi, nu prin tocarie de lemn, nu prin geamuri, ci printr-un perete continuu de sticla clara, in placi mari si fara nici o distorsiune.

Pavilionul de la Barcelona – Arh Mies van der Rohe Designul bazat pe peretele surprinzator la acea data din sticla era menit sa sublinieze suprematia industiriei optice germane de precizie, dominata de Zeiss, Leica, Rollei dar si alte companii.

Foto: http://ajalden.files.wordpress.com/2010/03/img_6112.jpg Consola de beton armat, aflata in consola de colt era de asemenea un element socant in anii ’30 iar vizitatorii paseau cu reticenta sub placa de beton armat. Performanta structurala era de natura sa simbolizeze suprematia ingineriei germane.

Pavilionul de la Barcelona. Foto: https://1stbar.files.wordpress.com/2010/05/barcelona-day-1154.jpg Designul lui Mies van der Rohe pentru Pavilionul de la Barcelona este revolutionar in sensul in care prin acesta este negat insasi conceptul de constructie traditionala, alcatuita din camere definite de colturi, pereti de zidarie si iluminata de ferestre si cu acces prin usa. Prin contrast, Pavilionul de la Barcelona era o constructie fara camere, fara colturi, fara usi si ferestre in sensul obisnuit al acestora.

Pavilionul de la Barcelona – Macheta cu placa acoperis scoasa Foto: https://vincentloy.files.wordpress.com/2010/10/dsc00078.jpg

Pavilionul de la Barcelona, imagine interioara cu fotoliile design Mies van der Rohe. Foto: https://yoavweiss.files.wordpress.com/2010/10/img_5293.jpg

In ciuda simplitatii constructiei, aceasta a impresionat vizitatorii, iar produsele oferite spre vanzare, celebrele fotolii Mies van der Rohe, au fost comercializate in numar mare, mai ales in anii ’50 si ’60 in SUA dar au fost copiate de asemenea in URSS si alte state ale lumii. In prezent (in anul 2015), drepturile de proprietate industriala sunt in continuare obiectul unor litigii intre corporatii americane si procese in instanta, intrucat miza este in continuare una considerabila, designul Mies van der Rohe fiind in continuare vandut extraordinar de bine pe piata in orice colt al lumii. Mies van der Rohe si-a asumat mai tarziu rolul de conducator la Bauhaus-ului, incercand depolitizarea scolii germane de arhitectura dupa ce predecesorul sau, Meyer, o transformase intr-o fortareata a Comunismului. Mies van der Rohe a organizat un concurs-demonstratie de arhitectura Moderna, sub pretextul construirii unui cartier inovator din punct de vedere urbanistic si arhitectural pentru expozitia de la Stutgard din 1927. Experimentul, cunoscut sub numele de Weissenhof Estate, presupunea invitarea putinilor arhitecti europeni capabili sa proiecteze in stil modern, fiecare dintre acestia trebuind sa proiecteze o casa Moderna.

Cartierul Weissenhof (Estate), 1927 Arhitectii invitati au realizat cateva lucrari interesante, insa cea mai titrata lucrare ii apartine lui Charles-Édouard Jeanneret-Gris cunoscut mai bine sub numele de Le Corbusier. Lucrarea lui Le Corbusier este cea din prim planul imaginii alb negru de mai sus, fiind o casa alungita in forma de lama dreptunghiulara.

Locuinta proiectata de Le Corbusier la Weissenhof Estate/Stuttgard, 1927. Foto: http://presse.stuttgart-tourist.de/img/x/b/a/w/u/e/b/d/weissenhof-estate.jpeg Aceasta locuinta frapeaza din punct de vedere structural si compozitional-masic. In arhitectura, exista un cod dupa care oamenii lectureaza cladirile: alb inseamna materie minerala, piatra sau beton, materie grea. Negru inseamna element structural linear, la origine lemn insa mai nou posibil si metal. Golul sau zona umbrita inseamna o slabire a structurii, o strapungere intre interior si exterior. In arhitectura clasica, toate aceste notiuni sunt folosite logic, judicios, armonios, insa Le Corbusier, in mod voit si asumat, le foloseste invers decat este normal. Efectul vizual este unul dramatic tocmai pentru faptul ca intreaga compozitie este una ilogica structural, neeconomica, nerecomandata de ingineri, atipica, neconforma traditiei, si totusi, inexplicabil, foarte atragatoare si obsesiva. Ca ori ce creatie artistica, aceasta este supusa interpretarilor subiective, iar acestea sunt dintre cele mai diverse, de la o ironie a legilor arhitecturii clasice, la o demonstratie a posibilitatilor noii arhitecturi, pana la ideea de disectie a formei pentru a cerceta profunzimile anatomice ale arhitecturii.

Le corbusier foloseste aceeasi formula compozitionala pentru a realiza o casa de plan cvasipatrat, de aceasta data la Paris, cunoscuta publicului sub numele de Vila Savoye.

Vila Savoye, aproape de Paris. Le Corbusier, 1929. Foto: Pascal Lemaitre link: http://www.hotelswelove.com/wp-content/uploads/2013/05/villa-savoye-1_pascallemac3aetre.jpg

Interior la Vila Savoye. Foto: http://www.architecturalreview.com/Journals/2012/01/31/t/p/v/047A_KC_LECORBUSIER_04312_1.jpg Vila Savoye este o locuinta de lux a anilor ’30, iar comanda si valoarea investitiei denota o maturizare a Arhitecturii Moderne, pana atunci aflata in faza mai mult experimentala. Le Corbusier aplica formula sa de fatada consacrata de la Weissenhof insa trama (axele constructiei) este patrata, de 4×4 deschideri generoase. Structura este de beton armat, cu stalpi nepermis de zvelti dupa standardele actuale, fiind proiectata doar gravitational.

Insa, bineinteles, compozitia sfideaza gravitatia, artistul dorind sa evidentieze relatia de respingere si contrast intre masa de beton, rezultat al tehnologiei, si pamant, element natural, comun. Le Corbusier, care avea talent verbal, literar si chiar oratoric, precum si o personalitate puternica, reuseste sa convinga publicul in favoarea noii Arhitecturi Moderne, devenind ulterior protector si parinte spiritual al acesteia, iubit si apreciat in anii ’50-’60 si foarte criticat ulterior. Poate cea mai importanta lucrare a lui Le Corbusier este un experiment situat la granita intre arhitectura si urbanism. Le Corbusier a incercat sa revolutioneze ideea de locuinta colectiva sau ceea ce numim astazi bloc de locuinte. Ideea, mult mai veche, din sec al XIX i-a apartinut initial lui Charles Fourier care a incercat pe atunci sa construiasca un ansamblu de locuinte foarte eficient din punct de vedere al investitiei, dotat cu toate facilitatile de care putea beneficia o comunitate de oameni cu venituri medii, spre a le face viata mai buna si a fi de asemenea tratati in mod egal. Fourier visa sa creeze reteta echitatii sociale prin arhitectura si apoi sa o imparta tuturor, in lume. Acelasi concept l-a avut si Le Corbusier cand a conceptul ansamblul lui grandios de locuinte si facilitati comasate intr-o singura cladire. Le Corbusier l-a denumit Unite D’Habitation, traductibil in 2 moduri: Unitate de locuit sau Unitatea locuirii. Astfel de unitati de locuit s-au construit in mai multe locuri din Europa, cea mai titrata fiind cea de la Marsilia, cunoscuta si sub numele de Cite Radieuse.

Cite Radieuse. Marsilia. Le Corbusier. Foto: http://2.bp.blogspot.com/asEtzeuDAyU/T3qKQa_Q3XI/AAAAAAAAN4Q/tOFguY7TtXk/s1600/Le_Corbusier_Cite %25CC%2581_Radieuse_Marseille_1.jpg

Cite Radieuse Arh. Le Corbusier – Sectiune transeversala. Dreapta: Fotografie din 1950 din momentul executiei structurii de beton armat.

Cite Radieuse, Marsilia. Plan. Se observa impartirea structurii in tronsoane. Structura planului curent este de tip fagure. Cite Radiouse era un oras in sine, avand 337 de apartamente si fiind proiectat pentru a facilita viata a 1600 de indivizi. In afara de apartamente, Cide Radiouse contine culoare de circulatie, mici magazine, un teatru/cinematograf, gradinita cu piscina pe terasa, cresa, scoala cu sali de clasa, o zona de hotel precum si numeroase spatii tehnice.

Cite Radieuse – Holul de intrare. Foto: http://www.moderndesign.org/2012/04/le-corbusiercite-radieuse-marseille.html Ceea ce a creat Le Corbusier pentru Cite Radiouse si toate celelalte unitati de locuit a constituit sursa de inspiratie pentru arhitectii anilor ’60 din zeci de tari, din Brazilia pana in India si din Romania pana in Algeria.

Le Corbusier a imaginat o arhitectura sociala, apolitica, universala, bazandu-se pe ideea individului standard si a unei retete de viata identice pentru toti indivizii standard considerati. In lipsa altor metode mai stiintifice, arhitectura de locuit a lui Corbusier a fost adoptata peste tot acolo unde traditia tarii respective sau conservatorismul local nu s-au opus suficient. In mod special, statele in dezvoltare sau cele devastate de razboi, presate de necesitatea de a isi dezvolta rapid orasele si a oferi posibilitatea facila de achizitie a unei locuinte clasei de mijloc, au adoptat fara nici o retinere conceptul de Unite D’Habitation, insa aproape intotdeauna, la o scara mai modesta, cu finisaje mai slabe, cu arhitecti de un calibru mai mic sau pur si simplu adoptarea noii arhitecturi functionaliste a blocurilor s-a facut simplist, limitandu-se la a copia si simplifica inventia lui Le Corbusier.

Cite Radieuse – Interior: Foto: http://www.moderndesign.org/2012/04/le-corbusier-citeradieuse-marseille.html Prin comparatie cu blocurile comune pe care le stim cu totii, din Romania Socialista, Cite Radiouse pare si acum un bloc de lux, o utopie fascinanta si totusi un pic cam prafuita.

Cite Radieuse – Clubul gradinita de pe terasa si piscina. http://www.moderndesign.org/2012/04/le-corbusier-cite-radieuse-marseille.html

Cite Radieuse – clubul copiilor de pe terasa, atunci si acum. Foto: http://blogs.artinfo.com/objectlessons/2013/04/16/le-corbusiers-cite-radieuse-opens-anew-rooftop-art-space-in-june/ si http://the189.com/wordpress/wpcontent/uploads/2013/07/Le-Corbusiers-Cite-Radieuse-into-MAMO-by-Ora-Ito-3.jpg

Apartamentele pe 2 etaje de la Cite Radieuse. Perspectiva sectionala.

Apartament pe 2 nivele la Cite Radieuse. Fotografie de arhiva din anii ’60 vs apartament redecorat, in prezent. Foto: http://www.journalduloft.com/wp-content/immobilierloft/2009/10/loft-le-corbusier-salle-a-manger.jpg

Planul unui apartament la Cite Radieuse. Plan sectional prin etajul de sus.

Coridorul de acces la apartamente (din 3 in 3 etaje) de la Cite Radieuse. Foto: Martijn van Gameren @ Flikr – link:https://www.flickr.com/photos/martijnvg/6832715820/

Sali de clasa la Cite Radieuse. Foto: http://img.over-blogkiwi.com/0/55/72/50/20140730/ob_86de2d_juillet-013.jpg Functionalismul, curent de gandire care a dominat urbanismul si arhitectura mijlocului sec XX, isi are radacini mai vechi insa nu a fost probabil nicicand mai pregnant ca in creatia lui Le Corbusier. Functionalismul viza bineinteles, la o scara mult mai stiintifica, conceptul antic de Utilitas, descris de Vitruvius in antichitate. Utilitatea cladirii se dorea maximizata in raport cu investitia. De aceea, arhitectii functionalisti, inca de la Bauhaus, au folosit aceleasi procedee de eficientizare a spatiilor interioare pe care le folosisera deja proiectantii de vapoare, de vagoane de tren si chiar si de avioane de pasageri. Astfel, asa cum nici in mijloacele de transport in masa nici un cm patrat nu era irosit inutil, la fel, si arhitectii, proiectau cu mare atentie locuintele de masa, planurile acestora, spre a nu irosi nici un mentru patrat de spatiu construit. Le Corbusier, printre altii, extinde ideea de la arhitectura la urbanism si face o demonstratie: un orasel traditional, cu case, curti, stradute, se intindea pe aproximativ 1km patrat avand undeva sub 2000 de locuitori. Toata suprafata era complet construita, cu foarte putina vegetatie. Unite D’Habitation, cum era si Cite Radieuse, gazduia tot aproape de cifra de 2000 de locuitori, in schimb suprafata de 1km patrat putea fi lasata verde, naturala, nealterata, si astfel, locuitorii puteau beneficia de oxigen, un mediu nepoluat, placut, in apropierea unitatii de locuit.

Cite Radieuse – vedere aeriana cu contextul urban sau mai degraba lipsa oricarui context urban. Le Corbusier propunea astfel un nou mod de viata pentru oameni: sa fie cu totii la fel, indivizi standard, sa locuiasca intr-un apartament aproximativ la fel, avand aceeasi suprafata demonstrat fiind ca este suficienta, si sa locuiasca intr-un bloc la fel cu cel vecin, intr-un cartier compus din multe blocuri la fel, caci bineinteles, formula gasita de el era cea mai buna. In viziunea sa, Terra urma sa devina o matrice de unitati de locuire in scurt timp iar viata intrun oras traditional avea sa fie doar o amintire. Acest mod de gandire nu s-a concretizat caci, bineinteles, ipoteza initiala a functionalismului nu este absoluta, indivizii nu sunt standard, si nici identici intre ei, si nici nu isi doresc vreodata sa fie incartiruiti in vreo matrice de locuire. Le Corbusier, intr-un moment inexplicabil al carierei sale, propune demolarea Parisului si inlocuirea acestuia cu blocuri standard. Numele proiectului era Plan Voisin si bineinteles, oamenii de rand au fost cei care au facut presiuni pentru oprirea acestui proiect care ar fi fost dezastruos pentru Paris.

Plan Voisin pentru Paris. Autor: Le Corbusier. In stanga se vede Louvre pe plan, colt in colt cu cel mai din stanga bloc. Dupa al II-lea Razboi Mondial, Franta a construit mii de blocuri inalte de locuinte, identice, bine dotate, in cartiere croite functional. In cel mai scurt timp acestea s-au golit rapid de rezidenti francezi autentici, devenind ghetouri, drept care au fost evacuate si demolate chiar de autoritati. Gandirea functionalista se mai utilizeaza si in prezent in proiectarea anumitor tipuri de cladiri cu functiuni complexe cum ar fi mall-urile, centrele culturale, baze militare, insa aceasta trebuie folosita nuantat si cu discernamant caci, bineinteles, istoria ne-a demonstrat ca generalizarea functionalismului este gresita la fel cum este si uniformizarea arhitecturii. Tot istoria ne-a demonstrat ca omul isi doreste sa locuiasca daca se poate cat mai aproape de sol si nu accepta sa locuiasca intr-un apartament decat daca nu are o alta solutie financiara. Si tot istoria ne-a demonstrat ca ori ce individ, indiferent de rasa, educatie, intelect, doreste dupa un timp sa fie diferit de ceilalti si sa-si modeleze mediul inconjurator si locuinta dupa propriile dorinte, idei, toane. Din pacate, arhitectura functionalista a continuat in Romania si unele tari comuniste pana in 1989, aducand nefericire pe termen lung indivizilor, in timp ce in zona occidentala a fost combatuta si inlaturata incepand din 1965, odata cu Carta de la Venetia. Dupa episodul Plan Voisin, arhitectul Le Corbusier nu a mai fost bine primit in Franta, el continuandu-si cariera in tari cum ar fi India. ARHITECTURA AMERICANA IN PRIMA PARTE A SEC XX Spre deosebire de Europa, Statele Unite aveau o istorie mult mai scurta si ideile foarte radicale ale avangardelor nu prind decat la New York, acesta fiind un caz izolat.

Chiar daca ingineria americana a fost de calibrul celei europene, cererea clientilor din punct de vedere al arhitecturii s-a indreptat exclusiv catre o arhitectura eclectica sau cel mult in stil Art Nouveau, combinata uneori cu elemente traditionale sau locale. Primul arhitect cu adevarat inovator, deschizator de drumuri in arhitectura americana a fost Frank Lloyd Wright. Acesta a invatat arhitectura la firma Adler & Sullivan si pentru o vreme a fost mana dreapta a arhitectului Louis Sullivan.

Casa Robie, Arh. Frank Lloyd Wright. Foto: http://classconnection.s3.amazonaws.com/741/flashcards/486741/jpg/lecture_07_img_4 4.jpg Frank Lloyd Wright s-a specializat in proiectarea de case unifamiliale pentru beneficiari instariti insa in afara de arhitectura avea si alta afacere, ca dealer de arta Japoneza. Incepand din 1905 viziteaza Japonia pentru a procura printuri japoneze, la mare cautare pe piata colectionarilor din SUA si intra in contact cu cultura japoneza. In arhitectura japoneza, Wright descopera geniu, simplitate si functionalitate, realizate cu mijloace mult mai modeste decat cele ale tehnologiei europene insa cu nimic mai prejos ca si rezultat artistic si functional. Frank Lloyd Wright isi proiecteaza casele asemeni celor japoneze, cu acoperisuri in console mari, cu panouri glisante, cu tocarie de lemn foarte precisa, insa aplica in acelasi timp elemente decorative rezervate, geometrice, Art Nouveau, foloseste betonul armat, si alte materiale mai comune cum ar fi caramida si caramida decorativa.

Casa Willits. Arh. Frank Lloyd Wright. Foto: http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/c/c1/Ward_Winfield_Willits_House_( 8702672773).jpg Stilul lui Frank Lloyd Wright este cunoscut sub numele de stilul Prairie, casele sale fiind amintite in romana ca fiind casele preeriei. Bineinteles ca nu au nici o legatura cu preeria, fiind construite in oras in marea lor majoritate. Mai tarziu, in cariera sa, Frank Lloyd Wright adopta partial ideile arhitecturii moderne din Europa si fuzionandu-le cu propriul stil, realizeaza o casa remarcabila, Casa de pe Cascada, considerata a fi una dintre cele mai impresionante case construite vreodata.

Casa de pe cascada. Arh. Frank Lloyd Wright. 1935. In afara de locuinte Frank Lloyd Wright a mai realizat o foarte importanta lucrare pentru cultura americana, muzeul de arta Moderna Guggenheim din New York. Fiind realizat intr-o perioada mai tarzie fata de Modernismul european al anilor ’30, Muzeul Guggenheim foloseste arhitectura curba a betonului armat, procedeu specific Expresionismului insa istoricii sunt rezervati in a cataloga aceasta constructie ca apartinand unui anumit gen arhitectural.

Spirala conica, asemeni unei tornade este un element unic de imagine insa are o logica functionala, caci vizitatorii urca mai intai cu liftul dupa care parcurg in sens descendent, la vale, galeria de arta Moderna.

Muzeul Guggenheim din New York. Arh. Frank Lloyd Wright. 1943-1959 STILUL INTERNATIONAL Stilul international este stilul corporate, al cladirilor sediu de corporatie, cu pereti cortina si de forma cvasi-paralepipedica. Seagram corporation isi construieste la New York un zgarie-nor in anul 1958 insa spre deosebire de toti zgarie norii din New York, in stil Art Deco, cladirea Seagram rupe traditia. Daca toti zgarie-norii de pana atunci aveau sau o arhitectura eclectica, specifica scolii de la Chicago, fie o arhitectura decorativa, cu un varf sofisticat, cu retrageri succesive spre partea superioara asemeni unui creion bine ascutit, cladirea Seagram este perfect dreptunghiulara, destul de inalta, avand 35 de etaje, si bineinteles, inchisa cu placi mari de sticla, de inaltimea unui etaj, dispuse pe un schelet metalic.

Fatada cortina – Seagram Building. Arh Mies van der Rohe, New York, 1958

Solutia nu era una noua, caci la scoala Bauhaus fatadele erau identice, de sticla, si nici arhitectul nu era unul strain acestui sistem, fiintca era vorba chiar de faimosul Mies van der Rohe, fost director la Bauhaus, acum imigrat politic in Statele Unite, cetatean american si proprietar de firma de proiectare in arhitectura. In echipa cu mai tanarul Philip Johnson, Mies van der Rohe scrie din nou istorie, intrucat in termen de cativa ani, toate corporatiile din New York, Statele Unite si apoi din lume, aleg sa isi construiasca zgarie nori paralepipedici, cu fatade cortina, intrucat aceasta solutie le asigura un maxim de lumina in spatiile de lucru de tip open office.

Zgarie-norul Seagram Corporation – New York, 1958, Arh. Mies van der Rohe. In imaginea de mai sus se observa cum toti zgarie-norii inconjurand mai vechiul Seagram Building au fost construiti tot in Stil International. Turnurile gemene din New York au fost construite de forma paralepipedica, in stil International, in jurul anului 1970, chiar daca nu s-a folosit fatada cortina. In imaginea aeriana asupra New York-ului de mai jos se observa ca majoritatea zgarie-norilor sunt in Stil International, de forma paralepipedica

Imagine aeriana asupra New York-ului. Se observa ca majoritatea zgarie-norilor sunt in Stil International, de forma paralepipedica. Foto:http://imagesking.com/wpcontent/uploads/2014/02/new_york_skyline.jpg La Tokyo, spre exemplu total arbitrar, in alta cultura, alt regim seismic, cladirile corporate arata identic, ceea ce ne demonstreaza uniformizarea si internationalizarea arhitecturii de birouri in spatiul Capitalist.

Imagine aeriana in Tokyo. Foto: http://www.skyscrapercity.com/showthread.php?t=1218177 ARHITECTURA STALINISTA Dupa instaurarea Cortinei de Fier, regimul dictatorial al lui Stalin s-a folosit, asemeni lui Hitler, de o arhitectura imperiala, clasica, facila, spre a isi exprima puterea asupra maselor. La fel cum Hitler a distrus scoala germana Bauhaus de Arhitectura Moderna, la fel Stalin a distrus arhitectura Constructivista si Moderna din Rusia, in favoarea unei arhitecturi

nenaturale pentru aceasta perioada istorica, nepotrivita cu noile tehnologii si structuri de beton armat, dar totusi impusa cu forta de la centru de regimul totalitar.

Universitatea de stat din Moscova. Arhitectura stalinista. Foto: http://www.tiwy.com/wallpapers/moscu/moscow_state_university_1024.jpg Romania, ca si toate celelalte state din imperiul Sovietic, a trebuit sa se conformeze directivei de la centru, executandu-si in miniatura o clona formala a simbolului puterii de la Moscova, Universitatea de stat din Moscova. Clona Romaneasca era mai modesta ca dimensiuni insa atent gandita ca un centru de propaganda si intoxicare comunista. A purtat numele de Casa Scanteii, deoarece Scanteia fusese un ziar comunist mai vechi, manifest al comunistilor autohtoni, inca din perioada interbelica, care oricum au fost in mare parte inlaturati si ei din sistem.

Casa Scanteii din Bucuresti. Fotografie de inainte de Revolutie. In prim plan este statuia lui Lenin. http://www.otopeniro.ro/assets/clients/public/image/Orasul%20Otopeni/1986-1989piata%20presei%20(casa%20scinteii).jpg Arhitectii au fost siliti sa imagineze situatii ridicole in unele cazuri, de constructii P+5-P+10 decorate stangaci cu arhitectura clasica. In unele cazuri, acestia au reusit totusi sa se achite onorabil de obligatiile impuse, generand o arhitectura acceptabila dar in nici un caz demna de vreo lauda.

Cladiri Staliniste in fostul Imperiu Sovietic. Dreapta: Gara din Kharkov. Foto: http://commons.wikimedia.org/wiki/File:Kharkov_train_station.jpg URSS-ul a renuntat de abia in jurul anilor 60 la aceasta arhitectura totalitara, cand dupa decesul lui Stalin au urmat alti lider mai echilibrati mental, insa din pacate a urmat un modernism tarziu, de asemenea fortat si impus de la centru, in perioada in care modernismul tocmai expirase in vestul Europei. Concluzii: Arhitectura Moderna din sec XX, referita in zilele noastre ca Modernism, este o creatie a Europei anilor 1925, in frunte cu scoala germana, Bauhaus. Premizele Modernismului se regasesc in arta avangardelor, arhitectura Austriei si Cehiei interbelice, avansul tehnologic si schimbarile sociale, de mentalitate si a gustului elitelor asupra artei si arhitecturii. Dupa cel de-al II-lea Razboi Mondial, Arhitectura Moderna si cea Functionalista isi gasesc aplicabilitate pe scara larga in reconstructia zonelor devastate dar si in creerea accelerata, artificiala, de noi orase. Functionalismul poate oferi niste unelte de lucru utile arhitectilor in anumite cazuri insa pana la un punct. Istoria ne-a demonstrat ca in cazul locuirii uniformizarea prea puternica utilizand doar solutiile cele mai economice posibil duce la refuzul oamenilor de a accepta aceste locuinte si caderea valorii imobiliare a acestora. Arhitectura Americana si-a urmat propria cale, adoptand cu selectiv si cu circumspectie valorile Modernismului European. Odata cu internationalizarea afacerilor, pentru cladirile de birouri s-a internationalizat si standardizat si arhitectura acestora, sub forma de zgarie nor paralepipedic, cu fatada vitrata generos sau total. In zona de influienta a URSS-ului, politica dictatoriala a lui Stalin a facut foarte rau arhitecturii, tragand-o cu zeci de ani in urma si nelasand-o sa se dezvolte natural, in concordanta cu nevoile si gusturile estetice ale oamenilor.

Mostenirea Arhitecturii Moderne in curs de scriere Dupa cum am aratat in cursul trecut, Arhitectura Moderna a reprezentat o schimbare totala de directie in practica arhitecturii, peste tot in lumea civilizata. Desi primul val de arhitecti moderni erau artisti in adevaratul sens al cuvantului care stiau sa imbine noile tehnologii in arhitectura lor, a 2-a generatie de arhitecti moderni, care au absolvit universitatile dupa 1930, au fost cei care au construit in mod foarte stiintific si uniform dupa al 2-lea razboi mondial, avand o mai slaba inclinatie artistica si o mai puternica inclinatie analitica si chiar stiintifica. Acesti studenti au fost indrumati spre a respecta cu strictete retete de arhitectura, creativitatea fiindu-le partial ingradita. Aceste retete de arhitectura, emise de diverse organizatii, colective de proiectare, foruri, sau alte persoane influiente sau organizatii cu denumiri pompoase au fost finantate in multe cazuri de stat. Statele, mai ales cele din Europa, au incercat sa isi eficientizeze astfel la maxim resursele pentru a obtine maximum de efect, mai ales in efortul de reconstructie a locuintelor sau industriilor, dupa razboi. Eficienta era cuantificata in mod foarte stiintific, iar pentru o cladire de un anumit tip s-au identificat sute de indicatori, reguli si scheme functionale optime. Din punct de vedere istoric, primii pasi in directia standardizarii si normarii din arhitectura a fost facut tot de Germania. Industria germana beneficia inca de la inceputul sec XX de standarde. Standardele erau standarde de piese, de calitate, tehnologice, de tolerante si orice alte aspecte cuantificabile care apareau in industrie. Standardele permiteau colaborarea fabricilor si a agentilor economici in toate etapele, pana la obtinerea si vanzarea produsului finit. Respectarea standardului in fiecare etapa de executie garanta calitatea finala a produsului. Normarea a fost un concept care la origini desemna norma de lucru a unui muncitor, adica o cantitate “normala” de manopera per unitatea de timp pe care muncitorul trebuia s-o realizeze zilnic pentru a isi primi salariul. Insa a fost extins imediat la norma de lucru a unei masini, linii de productie, fabrici si chiar si a unei cladiri de ori ce tip. Spre exemplu un bistro la Paris avea o norma de clienti data de numarul de scaune, insa in functie de acestea erau normate si zona barului, bucatariei, grupuri sanitare, personal, spatii de circulatie printre mese, calitatea finisajelor, modul de deschidere a usilor. Totul putea fi astfel normat pentru functionarea optima a unei cladiri. Prin normare putem intelege astfel definirea parametrilor normali ai unei cladiri. Respectarea normativului in mod teoretic garanteaza buna functionare a acesteia si o buna eficienta a investitiei. In general normarea se face in functie de numarul de utilizatori, tipul cladirii si functionalitatea acesteia. Normarea defineste situatia normala la o anumita data, nefiind valabila pentru o perioada indefinita de timp. Viitorul aduce intotdeauna schimbari, iar dupa o perioada situatia normala ar trebui reconsiderata si normativul adus la zi. La Bauhaus, profesorii si arhitectii asociati au incercat sa normeze principalele tipuri de cladiri si spatii. O carte de real succes, acceptata cu entuziasm pentru o lunga perioada de timp a fost “Manualul Arhitectului” cunoscuta in Romania si sub numele de Neufert.

Neufert – editia in lb Romana – Ed Alutus – coperta Ernst Neufert a fost un arhitect german care a absolvit Bauhaus si a lucrat cu Walter Gropius la mai multe proiecte de arhitectura moderna, inclusiv la proiectarea sediului celebru de la Dessau. Pentru o proiecta eficient cladirea de la Dessau, Neufert a strans in mod foarte meticulos o cantitate impresionanta de date referitoare la functionarea atelierelor de creatie pentru studenti, a salilor de clasa, caminelor, zonelor de intalnire, salii de mese, circulatiilor, gabaritelor necesare, iluminarii, volumului de aer respirabil, numarului de grupuri sanitare

necesar etc. Ulterior Neufert isi extinde dupa aceeasi metoda domeniul de studiu pentru toate categoriile de constructii, alcatuind o baza de date pentru a servi procesului de proiectare in arhitectura. Toate aceste data au fost publicate in “Manualul Arhitectului”, insa trebuie precizat ca anumite editii cum a fost cea in limba engleza au circulat sub numele mult mai edificator de “Datele Arhitectilor” / “Architects’ Data”. Indiferent de titlu, aceasta colectie de date, imbunatatita periodic si in prezent, este cunoscuta tuturor arhitectilor din Romania si nu numai sub numele simplu de Neufert. Cartea lui Neufert este edificatoare si preferata de arhitecti intrucat este bazata pe desene, cuantificatorii fiind astfel usor de inteles si urmarit de catre arhitecti care nu au inclinatie si nici timp sa lectureze pasaje stufoase de text.

Normarea obiectelor de mobilier sau sanitare in desenul tehnic de arhitectura cf Neufert/2003

Normarea obiectelor de mobilier in desenul tehnic de arhitectura cf Neufert/2003

Desenul conventional al usilor cf Neufert Neufert, in cartea sa face o compilatie foarte utila a tuturor standardelor germane privind desenul de arhitectura, planurile, sistemul de linii si hasuri, simbolurile, cotarea, pozitionarea pieselor desenate pe plansa precum si multe alte aspecte necesare desenarii planurilor de catre arhitecti dar si lecturarii acestora de catre celelalte specialitati cum ar fi inginerii structuristi, de instalatii, executanti etc.

Desenarea scarilor si cotarea conventionala a elementelor caracteristice ale acestora, cf Neufert

Hasuri standard pentru reprezentarea materialelor in sectiuni, detalii sau planuri sectionale, cf Neufert / DIN (Deutsches Institut für Normung) Informatiile date de Neufert nu se opresc doar la sectiunea de arhitectura ci trateaza de asemenea simbolica si redactarea proiectelor de instalatii, intrucat rolul arhitectului este de obicei dublu, de proiectant al sectiunii de arhitectura dar in acelasi timp si de sef de proiect, capabil sa inteleaga si sa armonizeze proiectarea celorlalte specialitati.

Standardizarea simbolurilor pentru instalatii electrice – exemplu de plan instalatii electrice cf Neufert O alta tendinta importanta a arhitecturii functionaliste, foarte bine pusa in evidenta in cartea lui Neufert este studiul atent al dimensiunilor corpului uman, pentru care se foloseste asa numitul individ standard, precum si pozitionarea omului si circulatia acestuia in diversele spatii proiectate.

Conceptia spatiului functional in corelatie cu dimensiunile si activitatile omului. cf Neufert.

Modulorul lui Neufert, inspirat de cel al lui Leonardo da Vinci din Renastere dar si de al altor functionalisti contemporani lui Neufert, cum ar fi Le Corbusier.

Pozitiile corpului uman (standard) si cote de gabarit rezultate. cf Neufert. Se observa cf imaginii 11 ca inaltimea omului normat al lui Neufert are dimensiunea de 1.75m.

Dimensionarea spatiului de circulatie in functie de indivizi si spatiile normate intre acestia sau in jurul acestora. cf Neufert Functionalismul nu studiaza doar modul de functionare al individului in spatiu ci se extinde si asupra parametrilor fizici ai individului standard. In special caracteristicile metabolismului

uman sunt cele care dimensioneaza volumul de aer consumat de individ pe unitatea de timp si deci si volumul de aer necesar pentru un ciclu de utilizare al spatiului. Bineinteles, in spatiile de aer in care omul munceste sau depune efort fizic, reactiile de ardere se accelereaza si se consuma mai mult oxigen, drept pentru care creste si norma de volum de aer per individ.

Caracteristicile arderilor metabolismului uman, cf Neufert Cercetatorii germani au fost printre primii care au studiat in mod stiintific, folosind chestionare, date medicale si date statistice, parametrii de confort ai omului. Astfel, pot fi normate si palierele de temperatura a aerului, umiditate a aerului, temperatura resimtita la nivelul pielii, in functie si de anotimp, dupa functiunea unui anumit spatiu.

Caracteristicile metabolismului uman si normarea parametrilor de confort, cf Neufert.

Definirea confortului termic in lipsa activitatii fizice, in incaperi, in functie de temperatura aerului si temperatura peretilor. cf Neufert Prin studiul foarte stiintific si parametric al arhitecturii, curentul functionalist se indeparteaza de latura artistica a arhitecturii. Intr-adevar, din anii ’60 si pana in 1989, Facultatea de Arhitectura Ion Mincu din Bucuresti, cea mai mare institutie de invatamant care a format mai multe generatii de arhitecti functionalisti, era catalogata ca facultate tehnica. In Europa si in lume, in prezent, exista in continuare mai multe scoli de arhitectura deosebit de tehnice, ale caror absolventi sunt capabili si in unele cazuri abilitati sa proiecteze integral constructii de mica importanta, fara a apela la ajutorul inginerului structurist sau a inginerilor specializati in instalatii. Neufert, dorindu-se a fi o carte completa de arhitectura destinata in principal arhitectilor germani, deosebit de tehnici, include si extrase din normative care in Romania sunt destinate exclusiv inginerilor de structuri civile, cum ar fi proiectarea fundatiilor, planuri si detalii. Informatia prezentata este foarte vasta iar in imaginea de mai jos este doar o mica sectiune extrasa spre exemplificare. Este de la sine inteles faptul ca, independent de calculul structural, in zona fundatiilor exista numeroase probleme suplimentare, cum ar fi rezolvarea strapungerilor cu instalatii, a drenurilor, a hidroizolarii, rosturilor, a ordinii operatiilor, straturilor, materialelor, tehnologiilor, dimensiunilor si lista poate continua.

Detalii de fundatie in Neufert. Acestea sunt preluate din norma germana DIN4095 si 18195. In acelasi mod, foarte tehnic si precis, acoperind majoritatea tehnologiilor, bazandu-se pe normele germane, DIN, sunt explicitate in alcatuire sectionala, predimensionare si detalii caracteristice toate partile cladirilor.

Capitolul privind alcatuirea partilor constructiei, sectiunea pereti, Neufert. Detaliile sunt la nivelul anului 2003 dar perfect aplicabile si in prezent.

Sarpante din lemn cf Neufert

Amenajarea mansardelor locuibile, cf Neufert Variantele mai noi ale Neufert trateaza pe langa subiectele vechi si noi aspecte legate de ecologie sau economie de energie.

Cateva detalii de terasa plantata, din vasta sectiune dedicata acoperisurilor terasa in Neufert.

Exemple de arhitectura solara. Editia din 2003 a Neufert are o sectiune cuprinzatoare tratand acest subiect. Calculul energetic global al unei cladiri, devenit obligatoriu din 2013 si in Romania, este de asemenea explicitat in capitolul privind protectia termica a cladirilor. Trebuie remarcat faptul ca in Romania este nevoie de o abilitare speciala pentru emiterea acestui certificat de performanta energetica, arhitectii obisnuiti neputand sa il emita in baza stampilei normale de arhitect.

Calculul energetic al unei locuinte, cf Neufert.

Tabel privind gradul de iluminare al diverselor spatii, extras pentru sectiunea H