Piata Asigurarilor de Viata Din Romania [PDF]

Zitiervorschau

Introducere Cu toţii ştim că nimeni nu este sigur de ziua de mâine, o mulţime de întâmplări pot distruge averea cuiva, patrimoniul său, o boala sau un accident pot aduce decesul acestuia. Împotriva acestor evenimente nedorite oamenii trebuie să întreprindă măsuri pentru evitarea acestora. În prezent nimic nu se imaginează fără asigurări, orice casă care se construieşte se asigură, orice maşină care se cumpără, orice credit care se obţine şi din ce în ce mai multe persoane consideră necesară încheierea unei poliţe de asigurare. Creşterea şi diversificarea activităţii economice, şi implicit, a schimburilor internaţionale de valori au dus la crearea şi dezvoltarea unor pieţe active şi concurente de asigurări şi reasigurări. Societăţile de asigurare, nelipsite astăzi din peisajul oricărei economii naţionale, preluând asupra lor riscuri care ameninţă persoanele, oferă în schimbul unei prime, o siguranţă mai mare asupra vieţii individului. Scopul lucrării este de a prezenta importanţa şi evoluţia pe care asigurările generale, dar mai ales cele de viaţă au avut-o în ultimul deceniu. Datorită amplei sfere de cuprindere şi a diversităţii formelor de asigurare, inventivităţii permanente a asigurătorilor, reasigurătorilor şi brokerilor de a oferi protecţii noi, pentru riscuri din ce în ce mai deosebite care depăşesc, uneori, definiţia clasică a asigurabilităţii, studierea acestui domeniu nu are limite şi obligă involuntar la un interes în creştere. Lucrarea este structurată în 3 capitole în care am încercat să prezint elementele esenţiale şi fundamentele teoretice ale asigurărilor, precum şi contextul istoric şi prezent în care se desfăşoara activitatea de asigurări. Primul capitol cuprinde un istoric al asigurărilor, evoluţia acestora de la forme incipiente şi până la ce sunt acestea în prezent, produse complexe care oferă atât protecţie cât şi programe de investiţii. În al doilea capitol am prezentat evoluţia şi volumul pieţei asigurărilor în prezent, a principalelor companii care activează pe această piaţă urmând ca în ultimul capitol să prezint concret creşterea pe care una dintre cele mai importante companii de asigurări de viaţă a înregistrat-o şi obiectivele acesteia pentru viitor, Aig Life.

Capitolul I 1

Apariţia şi evoluţia asigurărilor În ciuda eforturilor făcute de unii oameni de ştiinţă pentru descoperirea primelor operaţiuni de asigurări şi reasigurări, acestea nu au putut fi identificate cu precizie. Totuşi în urma unor lungi căutări, au fost găsite dovezi ale unor operaţiuni de împărţire a riscurilor ce dateaza din aceeaşi perioadă cu apariţia primelor forme organizate de comerţ. Producţia bunurilor materiale a constituit dintotdeauna baza existenţei şi dezvoltării societăţii omeneşti ca proces permanent şi neîntrerupt, producţia de bunuri materiale presupune în mod necesar şi obiectiv raporturi permanente de intercondiţionare între om şi natură, prin intermediul cărora anumite obiecte sunt desprinse din mediul lor natural şi sunt apoi prelucrate, în conformitate cu necesităţile oamenilor. Cu toate că omul a reuşit să cunoască tot mai mult din tainele naturii, pe măsura dezvoltării ştiinţei şi tehnicii, activitatea sa economică, patrimoniul întreprinderilor create de acesta şi chiar integritatea sa fizică, existenţa sa ca persoană, continuă să fie ameninţate de o multitudine de fenomene ale naturii cum sunt cutremurele, inundaţiile, alunecările de teren, grindina, îngheţul, seceta precum şi incendiile, accidentele, bolile sau altele. 1.1. Începuturile şi evoluţia asigurărilor La începuturile istoriei omenirii, traiul în familie şi siguranţa familiei l-a scutit pe individ de grija de a-şi asigura bunurile. ,,Oamenii primitivi nu au descoperit nevoia de asigurare, considerând că erau protejaţi de familie sau trib, unde mutualitatea însăşi, ca şi în asigurări, era o realitate. Acest lucru nu era adevărat la civilizaţiile antice ale Egiptului, Feniciei, Greciei şi Romei în care individul se vedea expus la multe riscuri fără protecţia comunitaţii familiale”.1 La apariţia banilor, prin evoluţiile pe plan economic si social, dezvoltarea schimburilor între comunitaţi a crescut odata cu posibilitatea de acumulare a individului, astfel a apărut şi nevoia de protecţie, de compensare a şanselor. Aceste împrejurări istorico-sociale au devenit embrionul nevoii de asigurare. Apariţia asigurărilor este considerată a fi tot atât de veche ca şi instinctul de solidaritate umană (care diferă de conceptul de solidaritate socială care apare mult mai târziu). Cu 6500 de ani în urmă existau forme incipiente de asigurare, prin suportarea în comun a pagubelor (asigurare mutuală sui generis). Acest sistem a apărut la egipteni şi evrei fiind obligatorii.

1

David L. Bikelhaupt, Richard D. Irwin, General insurance (9th edition), Ed. Homewood, IL.1974, pag.62

2

În Palestina era consemnat un vechi precept care susţinea că fiecăruia dintre noi căruia i-a pierit un măgar prin hoţie sau animale sălbatice îi vom procura un altul. Pe continentul asiatic, pe fluviul Yangtze, negustorii chinezi îşi distribuiau marfa în mai multe vase ce urmau să o transporte pe râurile şi fluviile periculoase ale Chinei, reducând astfel riscul ca întreaga cantitate de marfă ce urma să ajungă la destinaţie să fie supusă pierderii. Acest sistem a fost folosit de către chinezi şi în agricultură. În acest sens, ei nu cumpărau un lot mare de teren într-o anumita zona, ci mici loturi de teren în diferite zone pentru evitarea pagubelor ce s-ar putea produce din cazul paraziţilor, inundaţiilor etc. În jurul anului 3000 î.H., în timpul babilonului s-a practicat un sistem de aşa-zise credite (împrumuturi maritime), care îl exonerau pe debitor de a le restitui în cazul în care marfa sau nava sufereau pierderi, avarii sau dispariţii. Dovezile iniţiale se referă la Codul lui Hammurabi, descoperit în anul 1902. Codul cuprinde 282 de clauze şi a fost compilat după cum îi spune şi numele de Hammurabi, regele Babilonului, aproximativ în jurul anului 2250 î.H. Acest sistem a fost preluat şi dezvoltat ulterior de greci prin emiterea unor hârtii de valoare. În secolul al IX-lea î.e.n., legile Rhodosului au devenit baza teoretică şi mai ales, practică a uzanţelor maritime privind avaria comună.2 Stadiul final al practicării contractelor de împrumut în antichitate l-a reprezentat adoptarea vămii de către romani , aproximativ în anul 300 î.e.n., şi odată cu aceasta se poate afirma că se intră în etapa în care unii autori consideră că principiile contractului de împrumut au fost “translatate” în asigurări , aşa cum le înţelegem astăzi. Un rol important în evoluţia sistemului asigurărilor şi ulterior al reasigurărilor l-au avut negustorii italieni din oraşele-state al Italiei de Nord de la începutul actualului mileniu, activitatea lor fiind preluată şi de Ţările de Jos şi Anglia. Spre exemplu, în anul 1310, Ducele de Flandra a decis înfiinţarea Camerei de Asigurări de la Bruges pentru asigurările împotriva riscurilor maritime, iar la Londra, Parlamentul a elaborat reglementări privind această activitate, prin emiterea în 1601 a “Legii privind poliţele de asigurare folosite între negustori”.3 Nevoia de securitate a operaţiunilor comerciale desfăşurate la distanţă, apariţia şi dezvoltarea fenomenului urban în contextul evoluţiei generale marchează dezvoltarea asigurărilor. Evoluţia asigurărilor este foarte strâns legată de dezvoltarea transporturilor pe mare şi cu deosebire a asigurărilor maritime, care au influenţat toate celelalte asigurări. 1.2. Apariţia asigurărilor în adevaratul sens al cuvântului

2

Violeta Ciurel - Asigurări şi reasigurări: abordări teoretice şi practici internaţionale, Ed. All Beck, Bucureşti 2000 pag.4 3 Idem, pag.8

3

Spre sfârşitul secolului al XVII-lea, creşterea importanţei Londrei ca şi centru comercial a dus, de asemenea, la apariţia unei cereri reale pentru asigurare (mai precis de asigurare maritimă). La finalul anilor 1680, Edward LLOYD a deschis o cafenea care nu peste mult timp a devenit cel mai popular local printre proprietarii de nave, neguţători şi căpitanii de nave, precum şi o importantă sursă de informaţii în domeniu. Acesta era locul principal de întâlnire dintre părţile care doreau să-şi asigure navele şi cele care erau dispuse să subscrie riscurile aferente. Astăzi, LLOYD’s of London reprezintă, ca structură, liderul pieţei de asigurări maritime şi alte tipuri specializate, însă activitatea este destul de diferită faţă de segmentul asigurărilor mai comune. Asigurarea, aşa cum este percepută în zilele noastre, are ca izvor de apariţie Marele Incediu din Londra din anul 1666, când au fost distruse 13.200 de case. În urma acestui dezastru, Nicholas BARBON a deschis primul birou pentru asigurarea clădirilor. În anul 1680, englezul a înfiinţat prima companie de asigurări de incendii din Anglia, denumita “THE FIRE OFFICE”. În Statele Unite, prima companie de asigurări a demarat activitatea tot prin încheierea asigurărilor pentru incendii, cu sediul în Charles Town, (oraşul Charleston de astăzi, Carolina de Sud), în anul 1732. Benjamin FRANKLIN a contribuit la popularizarea şi standardizarea practicilor de asigurare, în special pentru asigurările împotriva incendiilor. În anul 1752, a fondat Philadelphia Contributionship for the Insurance of Houses from Loss by Fire, prima companie care colecta contribuţii în vederea prevenirii incendiilor. Această organizaţie nu numai că lansa avertizări în cazul unor incendii, dar, de asemenea, putea refuza asigurarea anumitor clădiri unde riscul de incediu era mult prea mare, ca de exemplu în cazul caselor de lemn. Existenţa diferitelor riscuri au determinat oamenii să descopere şi să aplice diverse mijloace de protecţie împotriva riscurilor generatoare de pagube potenţiale la care erau expuse activităţile lor sau insăşi fiinţa lor. Asemenea mijloace au la baza prevenirea, asistenţa şi prevederea.4 Prevenirea constituie cel mai bun mijloc de protecţie, dar nu este întotdeauna posibilă, mai ales dacă riscurile sunt generate de forţele dezlănţuite ale naturii. Asistenţa reprezintă o acţiune ce vizează repararea daunelor. Ea este incertă şi nu întotdeauna suficientă, neputând repara decât parţial şi momentan pagubele suferite. Prevederea implică constituirea anticipată a unor resurse pentru nevoi viitoare. Cea mai reuşită şi mai eficientă formă a prevederii s-a dovedit a fi asigurarea.

4

Iulian Văcărel, Florian Bercea - „Asigurări şi reasigurări”,ed.Expert, Bucureşti, 1999, pag. 58

4

În timp, în diverse lucrări economice şi de cercetare sau acte normative s-au dat numeroase definiţii conceptului de asigurare. Astfel: 1. “Asigurare, asigurări. Acţiunea de a (se) asigura şi rezultatele ei. 1.Punerea în siguranţă. 2. Încredinţare, promisiune fermă. 3. Operaţiune financiară, decurgând dintr-un contract sau dintr-o obligaţiune prevăzută de lege, prin care asigurătorul se obligă ca în schimbul unei sume de bani primite periodic să despăgubească pe asigurat pentru pierderile pe care acesta le-ar suferi în urma unor întâmplări independente de voinţa lui”. 2. Asigurarea : garantare, punere în sigurantă, încredinţare, promisiune fermă, măsură de prevedere luată de cei interesaţi pentru conservarea contravalorii bunurilor pe care le posedă pentru ocrotirea persoanelor fizice, în cazul diminuării sau pierderii capacităţii de muncă datorită unei boli, accidente sau atingerea unei limite de vârsta, precum şi pentru apărarea unor drepturi supuse, eventual pierderii.5 3. Asigurarea este o operaţiune financiară prin care o parte (sau partener) denumită asigurător despăgubeşte, în cazul producerii unui sinistru, o altă parte denumită asigurat în schimbul unei remuneraţii (primă sau cotizaţie).6 4. Din punct de vedere juridic : asigurarea este un contract prin care asiguratul se angajează să plătească o primă asigurătorului iar acesta se obligă ca, la producerea unui anume risc să platească asiguratului sau beneficiarului despăgubirea sau suma asigurată, denumită indemnizaţie, în limitele şi termele convenite.7 În actele normative privind asigurările de bunuri, persoane şi răspundere civilă sunt reglementate: raporturile dintre persoanele fizice şi juridice care iau parte la asigurare, în calitate de asiguraţi, şi, respectiv, societăţile de asigurări, în calitate de asigurători; bunurile şi persoanele care sunt cuprinse în asigurare; riscurile acoperite prin asigurare; drepturile şi obligaţiile ce revin părţilor din asigurare etc. Cunoscând sensul unor noţiuni, cum sunt: asigurătorul, asiguratul, beneficiarul asigurării, contractantul asigurării, riscul asigurat, evaluarea de asigurare, norma de asigurare, suma asigurată, dauna sau paguba, despăgubirea de asigurare, prima de asigurare, durata asigurării pot fi înţelese şi aplicate corect prevederile actelor normative care reglementează asigurările de bunuri, persoane şi răspundere civilă. 1.3. Principale noţiuni folosite în domeniul asigurărilor Asigurătorul este persoana juridică (societatea de asigurări), care în schimbul primei de asigurare încasate de la asiguraţi îşi asumă răspunderea

de a acoperi pagubele produse

bunurilor asigurate de anumite calamităţi naturale sau accidente, de a plăti suma asigurată la 5

Gh. Bistriceanu, Florin Bercea, E.I. Macovei - Dicţionar de asigurări, Editura Ştiinţifică Bucureşti 1991 pag.12 Ion Purcaru- Matematică şi asigurări, Ed. Economică, Bucureşti 1994, pag.7 7 Francisc Deak- Tratat de drept civil – Contracte speciale, Ed. Universul Juridic, Bucureşti 2001 pag.449 6

5

producerea unui anumit eveniment în viaţa persoanelor asigurate sau de a plăti o despăgubire pentru prejudiciul de care asiguratul răspunde - în baza legii – faţă de terţe persoane. Asiguratul este persoana fizică sau juridică care, în schimbul primei de asigurare plătite asigurătorului, îşi asigură bunurile împotriva anumitor calamităţi naturale sau accidente, ori persoana fizică ce se asigură împotriva unor evenimente ce pot apărea în viaţa sa, precum şi persoana fizică sau juridică care se asigură pentru prejudiciul pe care îl poate produce unor terţe persoane. În cadrul asigurărilor de bunuri şi de răspundere civilă, în calitate de asiguraţi pot apărea atât persoane juridice, cât şi diferite persoane fizice. La asigurările de persoane, în calitate de asigurat, poate apărea orice persoană fizică care îndeplineşte condiţiile prevăzute în actele normative. Beneficiarul asigurării reprezintă persoana care are dreptul să încaseze despăgubirea sau suma asigurată, fără însă ca aceasta să fie parte la contractul de asigurare. Uneori, terţa persoană care devine beneficiarul asigurării este indicată în mod expres, de către asigurat, în contractul (poliţa) de asigurare. Alteori, desemnarea beneficiarului asigurării se face în cursul executării contractului de asigurare prin declaraţie scrisă, comunicată de asigurat societăţii de asigurare, ori prin testament. De menţionat că beneficiarul asigurării este desemnat şi prin condiţiile de asigurare (de exemplu: soţul, moştenitorii legali, etc.). Când sunt mai mulţi beneficiari desemnaţi sau moştenitori, ei au drepturi egale asupra sumei asigurate, cu condiţia ca asiguratul să nu fi dispus altfel. Contractantul asigurării este persoana fizică sau juridică care poate încheia o asigurare, fără însă ca aceasta să obţină calitatea de asigurat. Astfel, de exemplu, un agent economic poate încheia o asigurare de accidente pentru salariaţii săi, care sunt transportaţi la, şi de la locul de muncă, cu autovehicule aparţinând acestuia. În acest caz, calitatea de asiguraţi o au salariaţii pentru care a fost încheiată asigurarea, iar agentul economic este contractantul asigurării. Între noţiunile de contractant şi beneficiar al asigurării nu există în toate cazurile o delimitare rigidă. Astfel, contractantul asigurării poate fi în acelaşi timp şi beneficiarul acesteia. De exemplu, în asigurarea mixtă de viaţă, dacă asiguratul supravieţuieşte până la expirarea termenului pentru care s-a încheiat contractul de asigurare, atunci el este şi beneficiar al asigurării. În caz de deces al asiguratului înainte de expirarea valabilităţii asigurării, beneficiar al asigurării devine – aşa cum s-a arătat mai înainte – o terţă persoană. Se poate afirma că noţiunile de contractant şi cu beneficiar al asigurării se întâlnesc ca atare numai în cazul asigurărilor de persoane. În cazul asigurărilor de bunuri, asiguratul se suprapune cu contractantul şi cu beneficiarul asigurării, iar la asigurările de răspundere civilă, 6

asiguratul se suprapune numai cu contactantul asigurării, deoarece despăgubirea de asigurare este încasată în toate cazurile de terţul păgubit sau vătămat. Riscul asigurat este fenomenul (evenimentul) sau un grup de fenomene (evenimente) care o dată produs(e) datorită efectelor sale obligă pe asigurător să plătească asiguratului (sau beneficiarului asigurării) despăgubirea sau suma asigurată . Pentru fiecare tip de asigurare există riscuri specifice: la asigurările de persoane, riscul asigurat poate fi decesul, la asigurările de bunuri – posibilitatea de distrugere a bunurilor de fenomene imprevizibile (naturale sau provocate de om ) etc. În ultimul timp sunt tot mai cerute şi mai practicate contractele de asigurare prin care se acoperă mai multe riscuri. Astfel, pe piaţă au apărut poliţele de asigurare de tip umbrelă, cum ar fi asigurarea familială complexă. Prin acest tip de asigurare sunt acoperite riscurile de accidente în gospodărie ale tuturor membrilor familiei, riscurile de distrugere, deteriorare, furt ale bunurilor din gospodărie, precum şi răspunderea civilă a asiguraţilor. Prin acest tip de contract se bucură de avantaje atât asiguraţii (primele plătite pentru un contract de tip complex fiind mai reduse decât suma primelor plătite pentru contacte specifice fiecărui risc în parte), cât şi asigurătorul, prin scăderea cheltuielilor de administrare. Evaluarea în vederea asigurării reprezintă operaţiunea prin care se stabileşte valoarea bunurilor în vedrea cuprinderii lor în asigurare. Pentru ca un anumit bun să poată fi cuprins în asigurare, este necesar să se cunoască cât mai precis valoarea acestuia, fiindcă despăgubirea de asigurare pe care o plăteşte asigurătorul, în caz de producere a riscului asigurat, se stabileşte şi în funcţie de valoarea bunurilor asigurate. Valoarea cu care sunt cuprinse bunurile în asigurare este necesar să fie stabilită în deplină concordanţă cu valoarea reală a acestora, deoarece orice exagerare – într-un sens sau altul – poate avea consecinţe negative fie pentru asigurător, fie pentru asigurat. Astfel, supraevaluarea bunurilor poate conduce la slăbirea preocupării asiguraţilor pentru prevenirea pagubelor, trecându-se pe un plan secundar preocuparea privind păstrarea şi întreţinerea cu grijă a acestora. Subevalurea bunurilor nu permite, în caz de pagubă, acordarea unei despăgubiri cu care asiguratul să poată compensa în întregime pierderea suferită. Valoarea de asigurare poate fi mai mică sau cel mult egală cu valoarea bunului respectiv, înregistrată în evidenţa contabilă sau stabilită în funcţie de preţul de vânzare- cumpărare, practicat pentru acel bun pe piaţă, în momentul încheierii asigurării. De exemplu, la clădiri şi alte construcţii, aparţinând unor agenţi economici, valoarea de asigurare, cu care acestea sunt cuprinse în asigurare, se stabileşte pornind de la valoarea de inventar, fără a putea depăşi valoarea rămasă. 7

Valoarea de asigurare este un element pe care îl întâlnim numai în cadrul asigurărilor de bunuri. La asigurările de persoane, deoarece capacitatea de muncă şi viaţă nu pot fi supuse operaţiunii de evaluare, această noţiune nu se foloseşte. De asemenea, în cazul asigurărilor de răspundere civilă nu poate fi vorba de valoarea de asigurare, fiindcă prejudiciul ce poate fi cauzat unor persoane nu este susceptibil de evaluare în momentul încheierii contractului de asigurare. Suma asigurată este partea din valoarea de asigurare pentru care asigurătorul îşi asumă răspunderea în cazul producerii fenomenului (evenimentului) pentru care s-a încheiat asigurarea. Suma asigurată reprezintă în toate cazurile limita maximă a răspunderii asigurătorului şi constituie unul din elementele care stau la baza calculării primei de asigurare. În cazul asigurărilor de bunuri, suma asigurată poate fi egală sau mai mică decât valoarea bunurilor respective. Suma asigurată nu poate fi în nici un caz mai mare decât valoarea bunului asigurat, deoarece asigurarea este astfel concepută încât să nu permită, sub nici o formă, acordarea unor despăgubiri mai mari decât pierderile efectiv suportate de asiguraţi. La asigurările obligatorii de bunuri, suma asigurată se stabileşte pe baza normelor de asigurare, iar la cele facultative, în funcţie de propunerea asiguratului, cu condiţia ca asigurătorul să fie de acord cu această valoare. La asigurările de persoane şi de răspundere civilă, suma asigurată se stabileşte diferenţiat, după cum este vorba de asigurări obligatorii sau facultative. La asigurările obligatorii, suma asigurată are o limită riguros stabilită prin lege. La asigurările facultative de persoane şi de răspundere civilă, suma asigurată se stabileşte în funcţie de acordul dintre asigurat şi asigurător. Prima de asigurare reprezintă suma de bani dinainte stabilită, pe care asiguratul o plăteşte asigurătorului, pentru ca acesta să-şi poată constitui fondul de asigurare necesar achitării despăgubirii de asigurare sau a sumei asigurate la producerea riscului asigurat. Din primele de asigurare încasate, asigurătorul, îşi constituie, pe lângă fondul necesar achitării despăgubirilor sau a sumelor asigurate, şi alte fonduri prevăzute prin dispoziţiile legale şi îşi acoperă cheltuielile privind constituirea şi administrarea fondului de asigurare. De regulă, valoarea primei de asigurare se stabileşte înmulţind suma asigurată cu cota de primă stabilită la 100 sau 1000 u.m. sumă asigurată, adică: Prima de asigurare = Suma asigurată * Cota de primă

[u.m.]

Cotele de primă se stabilesc pe baza datelor statistice, folosind metodele şi principiile calculului actuarial. 8

La asigurările de viaţă, de exemplu, cotele de primă se stabilesc în funcţie de durata contractului şi de vârsta asiguratului, în timp ce la asigurările de bunuri, cotele de primă sunt diferenţiate, în funcţie de felul bunului asigurat, de ramura de asigurare, de frecvenţa şi intensitatea producerii riscurilor asigurate rezultate din datele statistice. Prima brută este compusă din două elemente: prima netă şi suplimentul de primă. Prima brută = Prima netă + Supliment de primă

[u.m.]

Prima brută este compusă din două elemente: prima netă şi suplimentul de primă. Prima netă de asigurare serveşte la formarea fondului necesar achitării indemnizaţiilor (sume asigurate sau despăgubiri), iar suplimentul serveşte la formarea resurselor băneşti necesare acoperirii cheltuielilor privind constituirea şi administrarea fondului de asigurare, finanţării unor eventuale măsuri de prevenire a pagubelor, constituirii fondurilor de rezervă şi realizării unui anumit beneficiu. Durata asigurării reprezintă perioada de timp în care rămân valabile raporturile de asigurare între asigurător şi asigurat, aşa cum au fost ele stabilite prin contractul de asigurare. Prin urmare, durata asigurării este un element specific asigurărilor facultative şi pe tot parcursul ei, cele două părţi care intervin în asigurare trebuie să respecte obligaţiile ce le revin din contractul de asigurare. Astfel, asigurătorul este obligat să plătească asiguratului despăgubirea pentru pagubele produse bunurilor cuprinse în asigurare de riscurile asigurate sau suma asigurată cuvenită asiguratului sau beneficiarului asigurării la producerea evenimentului asigurat. În ceea ce îl priveşte pe asigurat, acesta are obligaţia de a-şi plăti primele de asigurare la termenele dinainte stabilite. Durata asigurării diferă, după cum este vorba de asigurări facultative de bunuri sau de asigurări facultative de persoane. În cazul asigurărilor de bunuri, durata asigurării poate fi de un an sau chiar mai puţin, de exemplu, 3 sau 6 luni. La asigurările de viaţă, durata asigurării poate fi mult mai îndelungată, contractul de asigurare putându-se încheia pentru o perioadă de 5-10 sau 15 ani. Pot fi întâlnite şi asigurări facultative încheiate pe termen nedeterminat. Stabilirea cu precizie a duratei asigurării facultative prezintă o deosebită importanţă, deoarece ea influenţează mărimea primei de asigurare ce cade în sarcina asiguratului, iar răspunderea asigurătorului acţionează numai în cadrul acesteia. Despagubirea de asigurare este suma de bani pe care asigurătorul o datorează asiguratului în vederea compensării pagubei produse de riscul asigurat.

9

Despăgubirea de asigurare poate fi - în limita sumei asigurate – egală sau mai mică decât paguba, în funcţie de principiul de răspundere al asigurătorului aplicat la acoperirea pagubei. 1.4.Principalele tipuri de asigurări de viaţă Produsele de asigurare de viaţă au suferit transformări considerabile în ultimii ani, în special o dată cu apariţia poliţelor de asigurare de viaţă care oferă nu numai protecţie împotriva riscului de deces, ci şi posibilităţi de investire. Asigurările ”tradiţionale”, adevăraţi piloni ai sistemului de asigurări de viaţă, cuprind asigurarea pe timp limitat şi asigurarea permanentă pe timp neliminat (viageră). 8 a. asigurarea de viaţă pe timp limitat Este cea mai simplă formă de asigurare de viaţă şi totodată cea mai ieftină , singurul risc fiind decesul asiguratului. În schimbul sumei de asigurare plătită periodic, asigurătorul va plăti unui beneficiar desemnat de contractantul asigurării suma asigurată dacă decesul survine în perioada prevăzută de contract. Dacă asiguratul nu decedează în acea perioadă, asigurătorul va fi exonerat totalmente de plata sumei, acest tip de asigurare neimplicând niciun fel de capitalizare sau economisire. b. asigurarea de viaţă pe termen nelimitat Acest tip de asigurare se referă la o perioadă mai lungă de timp, până la o anumită vârstă de exemplu. Asigurătorul va plăti suma asigurată beneficiarului dacă asiguratul moare înainte să ajungă la vârsta ţintă, iar dacă asiguratul a ajuns la vârsta respectivă acesta este cel care primeşte suma asigurată actualizată. Asiguratul poate cere retragerea sumei capitalizate înainte de termenul pentru care s-a încheiat contractul, suma primită fiind denumită valoare de răscumpărare. Cu cât se apropie mai mult termenul pentru care a fost încheiat contractul, cu atât valoarea de răscumparăre este mai mare. c. asigurarea mixtă de viaţă Cea mai mare şi importantă diferenţă între acest tip de asigurare şi cele două prezentate anterior este faptul că acoperă şi riscul de supravieţuire. În cazul decesului asiguratului beneficiarul va primi suma de bani stipulată în contract, iar în cazul în care asiguratul supravietuieşte va primi suma asigurată.

8

Dan Anghel Constantinescu- Tratat de asigurări, ed. Economică, Bucureşti 2004, pag.157

10

În cazul acestui tip de asigurare valoarea primei de asigurare este influenţată de următorii factori: •

durata pe care se încheie contractul, durată care de regulă poate fi de 10, 15, 20, 25, 30 de ani, cu condiţia ca asiguratul să nu depăşească vârsta de 75 de ani la expirarea contractului

•

starea de sănătate a asiguratului

•

vârsta şi sexul asiguratului

•

clauzele suplimentare incluse în contract Timp îndelungat, poliţele de asigurare tradiţionale erau singurele forme de asigurare de

viaţă. Acum aceste poliţe împart piaţa cu produse de viaţă mai noi, orientate spre investiţii. Aceste noi produse au caracteristici speciale, care le deosebesc de cele tradiţionale, câteva dintre acestea fiind : prime de asigurare variabile, posibilităţi de economisire fără restricţii de valoare, decizii de investiţie şi risc plasate în responsabilitatea deţinătorului de poliţă şi un accent tot mai mare pus pe oportunităţi de investire.9 În cazul asigurării cu acumulare de capital dacă riscul nu se realizează în perioada asigurării, asigurătorul va plăti asiguratului suma capitalizată, mai puţin cheltuielile de gestionare a contului. Asigurătorul nu este obligat să plătească chiar dacă decesul asiguratului s-a produs în perioada asigurată, dacă acesta s-a produs prin suicid sau dacă asiguratul a decedat în război, indiferent de statutul său ori dacă era vorba despre un război civil sau despre o revoluţie atunci când asiguratul a participat la acestea de partea celor care le-au generat. Societăţile de asigurare pot acum folosi diferite tipuri de asigurări combinate, pentru a optimiza condiţiile de compensare a persoanelor asigurate. Decesul prematur al unei persoane, care este angajată în muncă şi câştigă un venit, constituie pentru persoana respectivă şi familia sa un risc devastator, care trebuie să ocupe un loc prioritar în cadrul unui plan financiar. Cea mai mare problemă cu care se poate confruntă o persoana asigurată este să afle că poliţa sa este inutilă, lipsită de valoare. Cel mai dramatic mod prin care acest lucru se poate întâmpla este ca firma asiguratoare să intre în incapacitate de plată şi să intre în faliment. În cazul în care poliţa sa reprezintă o plata anuală pentru asigurarea maşinii, a casei singurele pierderi financiare pot apărea dacă acesta depune plângere împotriva firmei de asigurări. În cazul în care poliţa este una pe tremen lung, precum asigurarea de viaţă (minim 10 ani maxim pâna la vârsta de 60 femei sau 65 bărbaţi) sau încheierea unei pensii private (pâna la 9

Dan Anghel Constantinescu – Tratat de asigurări, Ed. Economică, Bucureşti 2004, pag.159

11

60-65 de ani) pierderile sunt mult mai mari şi toate planurile de viitor ale asiguratului sunt afectate.10 Spre deosebire de asigurarea directă, reasigurarea reprezintă o asigurare a asigurătorului direct, ambele părţi fiind societaţi comerciale de asigurare. În baza contractului de reasigurare, reasigurătorul, în schimbul primei de reasigurare, contribuie, corespunzător cu riscurile preluate, la suportarea indemnizaţiilor de asigurare pe care reasiguratul le plăteşte la producerea evenimentului care face obiectul reasigurării. În consecinţă, reasigurarea contribuie la o mai mare dispersare a riscurilor. 1.5. Clauzele principale ale contractului de asigurare de viaţă În continuare sunt prezentate cele mai importante clauze contractuale care apar în poliţele de asigurare de viaţă.11 Clauza incontestabilităţii precizează faptul că asigurătorul nu poate contesta poliţa după o perioadă de timp (de obicei 2 ani). Potrivit acestei clauze, asigurătorul are o anumită perioadă de timp pentru a descoperi orice nereguli care afectează contractul de asigurare. Clauza sinuciderii într-o poliţă de asigurare de viaţă precizează faptul că asigurătorul nu va plăti despăgubirea pentru deces, dacă asiguratul s-a sinucis în cadrul unei anumite perioade de timp (de obicei 2 ani) de la intrarea în vigoare. Tot ceea ce va primi beneficiarul sunt primele plătite de asigurat, mai puţin orice împrumut făcut în baza poliţei. Perioada de graţie reprezintă o prevedere a poliţelor de asigurare prin care se specifică faptul că asigurarea rămâne în vigoare un anumit număr de zile (de obicei 30 sau 31 de zile) de la scadenţa unei rate de primă neachitate, perioadă în care asiguratul poate efectua plata primei fără penalizări. Clauza de repunere în vigoare oferă deţinătorului de poliţă dreptul de a repune în vigoare o poliţă de asigurare de viaţă reziliată, dacă sunt îndeplinite anumite condiţii. Dacă prima nu este plătită în timpul perioadei de graţie poliţa poate fi reziliată pentru neplata primei de asigurare, putând fi repusă dacă îndeplineşte următoarele condiţii: a. poliţa trebuie repusă în vigoare in termen de 3 ani (există companii care oferă dreptul de repunere în termen de 5 ani) b. toate primele de asigurare neplătite, inclusiv dobânzile, trebuie achitate c. poliţa nu trebuie să fie răscumpărată la valoarea sa capitalizată. d. toate împrumuturile făcute în baza poliţei trebuie să fie rambursate. 10 11

R.W. Hodgin , Protection of the insured , Ed. L.L.P. (LLOYD’S OF LONDON PRESS LTD.) 1989 , pag.31 Iulian Văcărel, Florian Bercea – Asigurări şi reasigurări, ed. Expert, Bucureşti 2003, pag.127

12

Declararea falsă a vârstei sau sexului este o clauză specifică poliţelor de asigurare de viaţă care precizează faptul că, dacă vârsta sau sexul sunt declarate fals în cerere, despăgubirea pe care asigurătorul o va plăti este suma asigurată corespunzătoare primei plătite de asigurat, dar în condiţii reale de vârstă şi sex. Desemnarea beneficiarului Beneficiarul este persoana desemnată în poliţă pentru a primi despăgubirea în caz de deces. Tipurile de beneficiari care pot fi desemnaţi într-o poliţă includ: a. Beneficiarul primar este prima dintre persoanele îndreptăţite să primescă despăgubirea de deces în cazul decesului asiguratului. b. Beneficiarul ocazional este persoana îndreptăţită să primească despăgubirea pentru deces dacă beneficiarul primar nu mai este în viaţă. c. Un beneficiar revocabil presupune faptul că asiguratul are dreptul de a modifica beneficiarul poliţei fără consimţământul acestuia din urmă. d. Un beneficiar irevocabil presupune că asiguratul nu are dreptul de a modifica beneficiarul unei poliţe fără consimţământul acestuia din urmă. e. Beneficiarul specific este beneficiarul numit şi care poate fi identificat, spre exemplu ”Ana Alexe, fiica asiguratului” f. Un grup de beneficiari în acest caz, nu este identificat un anumit individ, ci un grup căruia îi vor fi plătite despăgubirile, spre exemplu ”copiii asiguratului”. Clauza de cesionare este clauza prin care o poliţă de asigurare poate fi cesionată de deţinător unei alte părţi. Pot exista două tipuri de cesionări: a. Cesionare absolută : toate drepturile de proprietate pentru o poliţă se transferă noului proprietar b. Cesionare colaterală : transferă poliţa de asigurare de viaţă unei alte părţi drept colateral pentru un împrumut. Numai anumite drepturi sunt transferate creditorului pentru a proteja interesele acestuia. Clauza împrumutului în baza poliţei. Poliţele cu valori capitalizate conţin, de asemenea, o clauză care permite deţinătorului de poliţă să împrumute valoarea capitalizată a poliţei. Cu excepţia unui împrumut acordat pentru plata unei prime, asigurătorul poate amâna acordarea unui astfel de împrumut pe o perioadă de până la 6 luni. Orice dobândă neplătită este adăugată la împrumut. Dacă asiguratul decedează înainte ca împrumutul să fie rambursat, suma asigurată este redusă cu suma totală a datoriilor.

13

Capitolul II Piaţa asigurărilor de viaţă din România Operaţiunile de asigurări, realizate pe baze contractuale, se desfăşoară într-un cadru pe care îl numim piaţa asigurărilor. Folosim această denumire deoarece aici se întâlnesc cererea de asigurare - care vine din partea persoanelor fizice şi juridice asigurabile, dornice să încheie diverse tipuri de asigurări - şi oferta de asigurare, susţinută de organizaţii specializate, autorizate să funcţioneze în acest domeniu şi capabile sub raport financiar să desfăşoare o astfel de activitate. 2.1. Apariţia şi dezvoltarea asigurărilor în România 14

Deşi ţara noastră are o tradiţie de peste 120 de ani în domeniul asigurărilor, în perioada sistemului totalitar asigurările de viaţă nu au prezentat interes pentru populaţie, iar numărul asiguraţilor a reprezentat sub 10% din numărul locuitorilor. În România, anterior 1989, prin monopolul de stat al ADAS s-a distorsionat conceptul de asigurare în cadrul mentalitaţii naţionale. Pe teritoriul nostru au apărut primele forme de asigurare cu mult înainte de secolul 14 care au marcat debutul apariţiei incipiente ale sistemului de asigurări. Din cele mai vechi timpuri este menţionată o forma de asigurare a animalelor, denumită Hopşa şi care era de fapt o forma de întrajutorare a locuitorilor de la sate în cazul accidentării şi sacrificării din necesitate a vitelor. În situaţia aceasta, localnicii puteau recupera totul sau în parte paguba deoarece carnea care rezulta din tăiere era impărţită între toţi locuitorii comunei, iar fiecare contribuia cu o sumă pentru partea care îi revenea din carne. Breslele transilvane (primele forme moderne) înfiinţate în secolul 14 au fost primele organizaţii cu caracter mutual de întrajutorare şi este cunoscut că in perioada anilor 1744-1763 a funcţionat la Braşov o casă de incendii la care fiecare membru cotiza trimestrial. Reticenţa a jumătate din proprietarii de imobile din Sibiu faţă de propunerea de a înfiinţa o instituţie de asigurare contra incendiilor a făcut ca în finalul demersului, această instituţie să nu poată funcţiona. În anul 1871 se înfiinţează prima societate de asigurare – Dacia. În 1873 ia fiinţa în România, a doua societate română de asigurări, iar in 1882, cele două societăţi fuzionează şi se transformă sub denumirea de Dacia-România. În acelaşi an ia fiinţa societatea Naţională care preia mai apoi portofoliul Asienţa Asiguratrice din Trieste care funcţiona deja în ţară.12 Dezvoltarea asigurărilor în România acelor vremuri a influenţat pătrunderea şi dezvoltarea acestor sisteme şi în Bulgaria unde societaţile de asigurare au început ca filiale ale unor societaţi românesti. Lipsea însă riscul agricol şi asigurarea de animale din portofoliul de servicii. În perioada interbelică pe piaţa asigurărilor pătrunde puternic capitalul străin. La acea vreme, mai pregnant era capitalul german. În anii ’40 sunt practicate in România toate formele de asigurare cunoscute pana la acea data. În perioada 1877-1915 riscul agricol şi asigurările de animale erau oferite numai de către 2 societăţi. Al doilea Razboi Mondial marchează o vizibilă recesiune a activităţii de asigurări. În 1945 mai funcţionau în România doar 13 astfel de societăţi, dintre care 5 cu capital străin.

12

Violeta Ciurel - Asigurări şi reasigurări: abordări teoretice şi practici internaţionale, Ed. All Beck, Bucureşti 2000 pag.137

15

Anul 1948 aduce naţionalizarea tuturor societăţilor de asigurare ce marchează începutul unei perioade care a durat până în 1990 care s-a manifestat prin regimul monopolului de stat al asigurărilor (ADAS). Perioada de după 1990 până în prezent reprezintă revenirea la reglementarea şi funcţionarea asigurărilor pe principiile de cerere şi ofertă, liberalizare, desfiinţându-se de altfel monopolul de stat. În temeiul Hotarârii nr.1279 din decembrie 1990 a Guvernului României, ADAS şi-a încetat activitatea la 31 decembrie 1990 şi au luat fiinţă trei societăţi comerciale pe acţiuni cu capital de stat în domeniul asigurărilor, şi anume “Societatea Asigurarea Româneasca S.A. – ASIROM S.A.”, “Societatea de Asigurări-Reasigurări – ASTRA S.A.” şi “Agentia CAROM – S.A.” care au preluat în anumite cote activele şi pasivele fostei ADAS. Piaţa românească a asigurărilor a cunoscut o evoluţie interesantă în perioada ultimului deceniu. 2.2.Volumul, dinamica şi structura pieţei asigurărilor În perioada 2003-2007 veniturile totale din primele de asigurare au înregistrat o creştere semnificativă. Primele subscrise în anul 2007 au fost în valoare de 1,44 miliarde lei, cu 26,46% mai mult decât în 2006, cea mai însemnată creştere înregistrându-se la nivelul clasei B1 – Asigurări de accidente (inclusiv accidentele de muncă şi bolile profesionale) cu 122,3%. Având în vedere că ritmul de creştere din 2007 a fost cu mult peste nivelul consemnat în anul anterior (când a fost de 9,66%), putem aprecia că în 2007 a avut loc o relansare a asigurărilor de viaţă. La fel ca în anul precedent, clasa I – Asigurări de viaţă, anuităţi şi asigurări de viaţă suplimentare şi clasa III – Asigurări de viaţă şi anuităţi legate de fonduri de investiţii continuă să deţină cele mai mari ponderi, respectiv de 64,1% şi 33,9%.

16

Sursa: CSA, date preliminare 2007

Figura 2.1. Evoluţia primelor brute subscrise în perioada 2003-2007 Din graficul prezentat se poate observa o tendinţă de creştere a activităţii de asigurare, exprimată de creşterea volumului de prime. Astfel, comparativ cu anul 2003 în 2007 primele brute subscrise din asigurări de viaţă au înregistrat o creştere de peste 50%. Creşteri mai mari decât cea a întregii pieţe de asigurări de viaţă au fost înregistrate în anul 2007 de: clasa B1 - Asigurări de accidente şi boală (cu o creştere de 174,87%) clasa IV - Asigurări permanente de sănătate (cu un ritm de creştere de 37,83%) clasa I – Asigurări de viaţă, anuităţi şi asigurări de viaţă suplimentare (cu 31,60%).

17

Sursa: Comisia de Supraveghere a Asigurărilor

Figura 2.2. Structura pe clase a primelor brute subscrise din asigurări de viaţă în 2007 În primul trimestru din 2008, primele brute subscrise au fost în sumă de 416,66 milioane de lei în creştere cu 25,68% faţă de perioada similară din 2007, şi au reprezentat 17,5 din total subscrieri. Un procent de 97,4% din primele brute subscrise a fost generat de două clase de asigurări : I – Asigurări de viaţă, anuităţi şi asigurări de viaţă suplimentare (61,5% din total asigurări de viaţă) şi III – Asigurări de viaţă şi anuităţi legate de fonduri de investiţie (36,6% din total asigurări de viaţă).

Sursa: Prelucrare proprie date şi informaţii prezentate în text

Figura 2.3. Evoluţia primelor subscrise în perioada 2001- trim.I 2008 18

Indicatorul „grad de penetrare al asigurărilor”, exprimat ca raport între primele brute subscrise şi Produsul Intern Brut (PIB), a fost de 1,67% în anul 2007, în creştere faţă de 2006 când acest raport era de 1,54%. Raportând volumul primelor brute subscrise pentru asigurările generale la PIB rezultă un grad de penetrare de 1,34%, în creştere cu 0,16 puncte procentuale comparativ cu anul 2006. Pentru asigurările de viaţă acest indicator a fost de 0,33%, în scădere faţă de 2006 cu 0,03 puncte procentuale. Densitatea asigurărilor, indicatorul care raportează volumul primelor brute subscrise la numărul populaţiei (care, la data de 31.12.2007, era de 21.565.119 persoane, conform estimărilor realizate de Institutul Naţional de Statistică), a fost de circa 266 lei/locuitor, echivalentul a aproximativ 79 euro/locuitor, în creştere reală cu 23,94% faţă de valoarea din anul anterior. În timp ce densitatea asigurărilor generale a fost de 213 lei/locuitor, cea aferentă asigurărilor de viaţă a fost de 53 lei/locuitor.

2004

2005

2006

2007

Sursa: Comisia de Supraveghere a Asigurărilor

Figura 2.4. Evoluţia gradului de penetrare şi a densităţii asigurărilor în România în perioada 2004-2007 În ceea ce priveşte ponderea deţinută de diferitele clase în totalul asigurărilor de viaţă, atât în 2007, cât şi în 2006, clasa I - Asigurări de viaţă, anuităţi şi asigurări de viaţă 19

suplimentare continuă să deţină cea mai mare pondere de 64% şi, respectiv 61%, fiind urmată de clasa III – Asigurări de viaţă şi anuităţi care sunt legate de fonduri de investiţii, de 34% şi respectiv de 36%. Analiza pe regiuni de dezvoltare a distribuţiei primelor subscrise arată că un procent de 45,9% din prime a fost generat în regiunea Bucureşti – Ilfov. Densitatea asigurărilor în regiunea Bucureşti – Ilfov a fost de aproximativ 1480 lei/locuitor, cu mult peste media pe total ţară (de circa 333 lei/locuitor).13 În celelalte regiuni, primele brute subscrise în 2007 au deţinut următoarele ponderi în total: Nord – Vest: 9,6% ; Nord – Est: 7,2% ; Sud – Est: 8,4% ; Vest: 6,7% ; Centru: 8,7% ; Sud: 8,4% ; Sud – Vest: 4,9%. În toate celelalte regiuni decât Bucureşti - Ilfov, densităţile asigurărilor au fost mai mici decât media pe total ţară, respectiv de circa 140 lei/locuitor până la 255 lei/locuitor – ceea ce arată potenţialul de dezvoltare a pieţei în regiuni. Din analiza pe judeţe a primelor subscrise în total, rezultă că densităţi mai mari decât sau foarte apropiate de media pe ţară au fost înregistrate în: Municipiul Bucureşti (1685 lei/locuitor), Cluj (394 lei/locuitor), Sibiu (336 lei/locuitor), Timiş (309 lei/locuitor) şi Argeş (306 lei/locuitor). În ceea ce priveşte asigurările generale, densităţi mai mari decât media pe ţară (care a fost de circa 266 lei/locuitor) au fost înregistrate în: Municipiul Bucureşti (1373 lei/locuitor), Cluj (294 lei/locuitor), Sibiu (273 lei/locuitor) şi Argeş (266 lei/locuitor).

Indemnizaţii brute plătite (despăgubiri plătite) Pentru riscurile asigurate conform contractelor încheiate , societăţile de asigurare achită asiguraţilor sume reprezentând indemnizaţiile de asigurare în momentul producerii unor daune asigurate. În anul 2007 indemnizaţiile brute plătite au avut un trend crescător, ritmul de modificare înregistrând un nivel de 27,71% ajungând la 3,35 miliarde lei din care: pentru asigurări generale – 3,17 miliarde lei (în creştere cu 27,61%). În total indemnizaţii, reprezintă 94,6%. 13

Pentru determinarea densităţilor pe regiuni şi judeţe au fost utilizate datele valabile la 1 iulie 2007,

conform informaţiilor prezentate de Institutului Naţional de Statistică.

20

pentru asigurări de viaţă – 0,18 miliarde lei (în creştere cu 29,41%). În total indemnizaţii, reprezintă 5,4%. Asigurările de viaţă şi anuităţi, care sunt legate de fonduri de investiţii, au înregistrat cel mai mare ritm de creştere de peste 441%, iar cea mai mare pondere în volumul indemniţiilor brute plătite a continuat să o deţină clasa I Asigurări de viaţă, anuităţi şi asigurări de viaţă suplimentare de peste 94% în 2006 şi de peste 86% în 2007. În primul trimestru al anului 2008 valoarea indemnizaţiilor brute plătite a fost de 57,17 milioane de lei (în creştere cu 2,65% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut), reprezentând 5,7% din totalul indemnizaţiilor plătite în aceasta perioadă. Tabelul 2.1. Valoarea îndemnizaţiilor brute plătite în perioada 2003-2007

Anul 2003 2004 2005 2006 2007

Indemnizaţii brute

Creştere

plătite pentru

anuală

Rata

Creştere

asigurări de viaţă

nominală

inflaţiei

anuală

(lei) 62.499.098 75.280.471 97.385.521 140.824.708 181.663.873

(%)

(%) 14,1 9,3 8,6 4,87 4,84

reală (%)

20,45 29,36 44,61 29,41

10,20 19,12 37,89 22,91

Sursa: Comisia de Supraveghere a Asigurărilor

Sursa: Prelucrare proprie date prezentate în tabelul 2

Figura 2.5. Indemnizaţii brute plătite în perioada 2003-2007

21

Indemnizaţiile brute plătite de asigurătorii autorizaţi să practice asigurările de viaţă continuă să deţină un grad ridicat de concentrare, respectiv trei sferturi dintre acestea au fost înregistrate de numai 3 societăţi, dintr-un număr total de 19 societăţi câte au plătit indemnizaţii la această categorie de asigurări. Societăţile care au plătit 96,5% din total indemnizaţii în 2007 pentru asigurări de viaţă, sunt prezentate în următorul tabel: Tabelul 2.2. Valoarea indemnizaţiilor plătite pentru asigurări de viaţă în 2007

Nr. crt. 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10

Societatea AIG LIFE ALLIANZ - ŢIRIAC ASIBAN ASIROM AVIVA BCR ASIGURĂRI DE VIAŢĂ GENERALI ASIGURĂRI ING ASIGURĂRI DE VIAŢĂ INTERAMERICAN OMNIASIG ASIGURĂRI DE VIAŢĂ TOTAL

Indemnizaţii brute plătite pentru asigurările de viaţă (lei) 2.948.730 6.907.598 7.285.045 70.944.097 4.495.327 2.892.562 2.836.920 17.727.822 3.028.301 16.859.779 135.926.181

Ponderea în total piaţă de asigurări de viaţă (%) 2,10 4,90 5,20 50,40 3,20 2,10 2,00 12,60 2,20 12,00 96,50

Sursa: CSA, Raport date preliminare 2007

2.3. Rezervele tehnice Conform datelor înregistrate în situaţiile financiare încheiate de asigurători pentru 31.12.2007, valoarea totală brută a rezervelor tehnice constituite pentru contractele de asigurări generale şi de viaţă era de 5.368.193.621 lei (1.587.424.556 euro), în creştere reală faţă de anul 2006 cu 23,79%. Din această valoare, suma de 3.129.781.693 lei (925.505.424 euro) este aferentă rezervelor tehnice brute constituite pentru asigurări generale (58,3% din total), iar suma de 2.238.411.928 lei (661.919.132 euro) este aferentă rezervelor tehnice brute constituite pentru asigurări de viaţă (41,7% din total). La data de 31.12.2007, valoarea totală a rezervelor tehnice brute constituite pentru asigurările de viaţă a fost de 2.238.411.928 lei (661.919.132 euro), în creştere reală faţă de 31.12.2006 cu 16,66%. 22

Valoarea netă a rezervelor tehnice pentru asigurări de viaţă, pe care asigurătorii au obligaţia de a le acoperi cu active admise conform prevederilor legale în vigoare la acel moment, era de 2.218.326.211 lei, ceea ce reprezenta 99,1% din valoarea brută. Tabelul 2.3- Rezerve tehnice constituite pentru asigurări de viaţă Rezerve tehnice brute

Rezerve

Pondere rezerve

pentru asigurări de viaţă

matematice

matematice în total

(lei) 861.970.638 1.249.732.190 1.829.665.245 2.238.411.928

brute (lei) 588.810.152 919.122.299 1.319.814.929 1.730.275.528

rezerve (%) 68,3 73,5 72,1 77,3

Data 31.12.2004 31.12.2005 31.12.2006 31.12.2007

Sursa: CSA, Raport date preliminare 2007

Cea mai mare componentă a rezervelor tehnice ale unei societăţi care practică asigurările de viaţă este reprezentată de rezerva matematică, prin aceasta reflectându-se orizontul lung de timp al afacerii. Ponderea rezervei matematice brute în totalul rezervelor tehnice brute aferente asigurărilor de viaţă a continuat să crească, de la 72,1% la 31.12.2006, la 77,3% la 31.12.2007. Această evoluţie crescătoare este specifică unui portofoliu de asigurări de viaţă în care numărul contractelor cu componentă investiţională aflate în sold este crescător de la un an la altul, aspect rezultat şi din faptul că, la 31.12.2007, rezerva matematică a crescut în termeni nominali cu 31,1% (respectiv cu 25% în termeni reali) faţă de 31.12.2006. La sfârşitul anului 2007, rezervele brute de daune (avizate şi neavizate) constituite la nivelul întregii pieţe de asigurări de viaţă reprezentau numai 1,52% din rezervele tehnice brute aferente asigurărilor de viaţă, dar, în acelaşi timp, au înregistrat o creştere nominal substanţială faţă de 31.12.2006, respectiv de 129,05%. Rezervele tehnice brute constituite pentru clasa I şi III din categoria asigurărilor de viaţă au reprezentat, la 31.12.2007, 99,46% din totalul rezervelor tehnice brute aferente asigurărilor de viaţă la aceeaşi dată.

2.4. Caracterizarea ofertei Orice piaţă este alcătuită din cerere şi ofertă; pe pieţele de asigurări există, evident, clienţi şi ofertanţi.

23

În calitate de ofertanţi ai serviciilor de asigurări apar societăţi specializate. Natura acestora este foarte deosebită şi este determinată de activităţile specializate pe care le desfăşoară. Astfel, pe piaţă se întâlnesc următoarele categorii de firme: a. purtători specializaţi ai riscului, adică asigurători şi reasigurători care oferă protecţie clienţilor lor. b. intermediari – cei mai importanţi sunt brokerii de asigurare (persoane juridice) care acţionează ca reprezentanţi ai cumpărătorilor de asigurări sau reasigurări în plasarea riscurilor şi obţinerea protecţiei; cea de-a doua categorie o reprezintă agenţii de asigurare care oferă clienţilor poliţele unui anumit asigurător; Tabelul 2.4. Clasamentul primelor 10 companii de asigurări de viaţă în 2007 PRIME BRUTE COMPANIE

SUBSCRISE RON milioane

1.

ING Asigurari de Viata

507.99

2.

AIG Life

226.94

3.

ASIBAN

111.60

4.

GRAWE Romania

101.40

5.

ALLIANZ-TIRIAC

96.82

6.

ASIROM*

88.14

7.

BCR Asigurari de Viata

85.00

8.

AVIVA

82.69

9. 10.

GENERALI OMNIASIG Asigurari de Viata

60.80 55.75

Sursa:CSA, Raport date preliminare 2007

Cu o cotă de piaţă de 34% ING Asigurări rămâne lider pe piaţa asigurărilor din România şi în anul 2007. Volumul primelor subscrise în această perioadă a fost de 507,99 mil.RON ( 152,22 mil. Euro) compania înregistrând o creştere de 11,17% faţă de anul precedent. Totuşi ING pierde în anul 2007 mai mult de 4 procente din cota de piaţă. Conform datelor AIG Life se plasează pe locul al doilea în topul companiilor de asigurări de viaţă din România. Valoarea estimată a primelor subscrise pentru anul 2007 a fost de 226,94 mil. RON (68,00 mil. EURO), compania având astfel o creştere de 56,68% faţă de

24

anul 2006 cu 35 de procente mai mult decât media pieţei. AIG câştigă anul trecut 3 procente din cota de piaţă deţinând la sfârşitul anului mai mult de 15% din totalul pieţei. ASIBAN aproape a reuşit să îşi dubleze volumul primelor încasate din asigurări de viaţă, acestea având în 2007 o valoare de 111,60 mil. RON faţă de 61,38 mil. RON în anul precedent. Compania a urcat 4 locuri în topul companiilor de asigurări de viaţă ajungând la finele anului pe locul al treilea. Primele trei companii de profil din ţara noastră deţin peste 50% din piaţă, ING Asigurări de Viaţă, AIG Life şi Asiban domină subscrierile pe segmentul asigurărilor de viaţă. Gradul de concentrare a pieţei asigurărilor de viaţă în 2007 continuă să se menţină la acelaşi nivel ridicat ca în anul precedent, un procent de 94,8% din primele brute fiind subscrise de primele 10 societăţi.

ING A sigurări de V ția ă A IG Life A siban Graw e România A llianz –Ț iriac A sirom BCR A sigurări A viva Generali Omniasig V iaț ă Interamerican Garanta Delta A sigurări BT A sigurări A stra Unica KD Life A rdaf OTP Garancia 0,00

100,00

200,00

300,00

400,00

500,00

600,00

Sursa: Prelucrare proprie date şi informaţii prezentate în text

Figura 2.6: Primele 10 companii de asigurări de viaţă din România Pe lângă asigurările tradiţionale de viaţă companiile oferă şi poliţe destinate protecţiei copiilor, acestea reprezintând cam 20% din portofoliul unui asigurător. Aproape toate societăţile din domeniu care activează pe piaţa asigurărilor de viaţă oferă produse specifice pentru copii. 25

Poliţele de asigurări pentru copii îmbracă forma unor planuri de economii pe termen mediu şi lung. Primele de asigurare pot fi plătite periodic, la un interval ales de părinte, iar sumele vor fi capitalizate pe toată durata contractului. Programele de asigurare pentru copii sunt concepute ca o combinaţie de beneficii oferite copilului în situaţia în care se petrece un eveniment asigurat, atât cu contractantul asigurării (unul dintre părinţi, tutore sau rudă), cât şi cu copilul care este beneficiarul. Pe piaţă sunt asigurări pentru copii tradiţionale şi unit linked. Ca proporţie, produsele unit linked sunt majoritare pe piaţă, dar trebuie spus ca la acest tip de asigurare riscul aparţine clientului, şi nu companiei. Sau, altfel spus, dacă fondurile în care se investesc primele de asigurare scad, clientul poate să încaseze după 15 ani de plată a primelor mai puţin decât a depus în tot acest interval. E puţin probabil să se întâmple aşa, pentru că pieţele financiare au în general reculuri pe perioade scurte de timp (3-4 ani), dar dacă vorbim de protecţia copilului ar trebui luat în considerare acest fapt. Principalul eveniment asigurat este supravieţuirea copilului la expirarea duratei programului, moment în care acesta beneficiază de o indemnizaţie de asigurare. Primele de asigurare anuale diferă în funcţie de societatea de asigurări şi pot fi de minim 300, 400, 600 sau chiar 1.200 RON, în general fară limite maxime. Dinamica asigurărilor pentru copii ţine pasul cu dinamica asigurărilor de viaţă în general, ponderea acestora în totalul asigurărilor de viaţă (15-20%) fiind încă sub procentul pe care îl reprezintă copiii faţă de persoanele mature. Poliţele Junior Extra reprezintă 20% din portofoliul de asigurări individuale AIG Life, care se ridică la aproape 250.000, iar portofoliul total este de aproximativ 600.000. Creşterea anuală pentru Junior Extra este de 25%. Alfa, produsul de economii şi investiţii pentru copii, este unul din cele mai solicitate produse din oferta Aviva, reprezentând 25% din portofoliul companiei. Se estimează că aceeaşi tendinţă favorabilă se va menţine şi anul acesta, şi chiar se anticipează o creştere importantă a vânzărilor pe acest segment faţă de anul 2006.

Oferte existente pe piaţă Produsul Alfa, de la Aviva Oferă protecţie copilului încă din primă zi de viaţă; oferă părinţilor posibilitatea de a economisi în vederea susţinerii financiare a copilului, cu ocazia evenimentelor majore; 26

garantează standardul de viaţă al copilului minor; în cazul decesului prematur al părintelui, susţinător financiar, Aviva plăteşte copilului o indemnizaţie care să-i acopere cheltuielile de întreţinere. Acest produs unit linked este special conceput pentru acoperirea nevoilor financiare ale unui copil. Durata contractului este de minim cinci ani şi durata maximă este până la atingerea vârstei de 25 de ani pentru copil sau a vârstei de 62 de ani pentru deţinător (sau 57 de ani, dacă acesta este femeie). În cazul în care copilul supravieţuieşte până la data maturităţii, compania va plăti o sumă egală cu valoarea poliţei. AIG Life - Junior Extra La maturitatea contractului, copilul va dispune de o sumă asigurată garantată la care se adaugă beneficiul investiţional. În plus, cei care plătesc primele la timp primesc un bonus în funcţie de durata contractului, în valoare de 10% (dacă a fost încheiat un contract pe minim 20 de ani) sau 5% (dacă durata contractului este mai scurtă de 20 de ani) din suma asigurată. Protecţia oferită de Junior Extra acoperă cu suma stabilită în contract cheltuielile medicale necesare spitalizarii sau unei intervenţii chirurgicale pentru copil, precum şi riscul de deces din accident pentru titular. Durata contractului este flexibilă, poate fi de 10 ani sau până când copilul împlineşte 18, 21 sau 23 de ani. Contractul Junior Extra se adresează oricărui copil cu vârstă cuprinsă între 1 şi 17 ani, iar durata minimă a contractului este de 10 ani. Interamerican - Comoara Ta Programul de asigurare Comoara Ta poate fi planificat începând cu vârsta de şase luni, iar el se va putea bucura de asigurare odată cu împlinirea majoratului (dar nu mai târziu de 25 de ani). La momentul ales de către contractant, copilul va primi suma planificată, integral sau sub formă de rente pe o perioadă definită. Atât părintele (sau contractantul), cât şi copilul pot beneficia de protecţie pe toată durata contractului. Programul Comoara Ta cuprinde versiunile: Standard - conţine asigurarea de bază + o asigurare suplimentară (scutirea de la plata primelor, datorată invaliditatii contractantului); Optim -conţine asigurarea de bază + două asigurări suplimentare (scutirea de la plata primelor datorată invaliditatii contractantului şi asigurarea de deces din orice cauză, pentru contractant); Extins conţine asigurarea de bază + patru asigurări suplimentare: scutirea de la plata primelor, datorată invaliditatii contractantului; asigurarea de deces din orice cauză pentru contractant; asigurarea de indemnizaţie zilnică de spitalizare pentru asigurat; asigurarea de intervenţii chirurgicale pentru asigurat. 27

Exemple de calcul: AIG Life - Junior Extra Pentru o primă anuală de 1.059 lei, adică 88,25 lei pe luna, pentru un copil de un an pe o perioadă de 20 de ani, la vârsta maturităţii (21 ani) poate fi ridicata o sumă aproximativ de 38.000 lei, în condiţiile unui randament declarat de 7% pe an. În aceeaşi primă este inclusă şi o asigurare de deces din accident pentru părinte (titular) de 90.000 lei. Interamerican - Comoara Ta: Prima de asigurare pentru Comoara Ta, de tip Standard, cu o durată de 20 de ani, este de 263,46 lei/trimestru. Asiguratul/copilul urmează să încaseze la expirarea asigurării suma asigurată, a cărei valoare minim garantată este de 20.000 de lei. Acest tip de asigurare are ataşată şi o asigurare suplimentară de scutire de la plata primelor datorită invalidităţii sau decesul contractantului (S.P.P.I.C.). Aviva - Alfa: Presupunând că facem o ilustrare pentru produsul Alfa o persoană care plăteşte o primă lunară de 55 lei timp de 20 de ani pentru un copil de cinci ani, valoarea poliţei la maturitate pentru un astfel de caz este estimată la aproximativ 18.000 lei. Această valoare nu este garantată şi nu reprezintă în mod necesar o limită minimă sau maximă. Ceea ce va fi câştigat depinde de randamentul programelor de investiţii Aviva. Planul de bază are două componente: cea de economisire şi cea de protecţie a primelor. 2.5. Caracterizarea cererii Cererea de asigurare este rezultatul nevoilor existente pe piaţă manifestate atât de persoane fizice, cât şi de cele juridice, care se confruntă cu diverse riscuri (asigurabile) şi care doresc şi pot să se asigure. Cererea de asigurare este determinată de mai mulţi factori, dintre care cei mai importanţi sunt : nevoia de asigurare şi gradul de conştientizare a acesteia, nivelul primelor de asigurare, care determină nivelul de accesibilitate şi atractivitate al asigurării. Pentru a încheia o asigurare de viaţă trebuie luată legătura cu un agent sau broker de asigurări prin intermediul căruia se va încheia contractul. Se completează cererea de asigurare, în care se precizează condiţiile contractuale, pe baza unei evaluări a riscului de către compania de asigurări în urma căreia se calculează primele de asigurare. În contract se menţionează modalitatea de plată, frecvenţa plăţii, precum şi suma asigurată garantată.

28

După completarea cererii, semnării contractului şi plata primei modale se emite poliţa de asigurare. În momentul respectiv, există o dovadă de încasare care certifică existenţa banilor în contul companiei de asigurări iar asiguraţii beneficiază în orice moment de asigurare. Prin semnarea unui astfel de cereri contractantul se obligă la plata unor sume prestabilite, numite prime de asigurare. Totodată, compania de asigurări se obligă la plată despăguburii în cazul producerii evenimentului asigurat în favoarea beneficiarului, sau la expirarea contractului în favoarea asiguratului. Ca produs, asigurările de viaţă reprezintă o necesitate, dar pentru majoritatea românilor ele sunt un lux, primele anuale depăşind salariul mediu lunar, iar o asigurare la un nivel scăzut nu are sens. Potrivit Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, densitatea asigurărilor de viaţă, în România, a fost în anul 2007, de 53 lei pe cap de locuitor. Deşi primele pe cap de locuitor au avut o evoluţie pozitivă, România deţine în continuare una dintre cele mai scăzute rate de primă din cadrul ţărilor din Europa Centrală şi de Est, valoarea acesteia fiind de 10-15 ori mai scăzută decât în state ca Cehia, Grecia sau Ungaria, potrivit datelor Comisiei Naţionale de Prognoză. În România numai 13% dintre cetăţeni au asigurare de viaţă, în timp ce media în Europa Centrală şi de Est este de 21%, iar românii cheltuiesc pe asigurări de şapte ori mai puţin decât cehii şi de cinci ori mai puţin decât ungurii. Pentru o asigurare de viaţă în valoare de 30.000 lei, o primă medie anuală ar fi în jurul a 75 lei pentru o femeie de 30 de ani şi 109 lei pentru un bărbat de aceeaşi vârstă. Faţă de români, cehii cheltuiesc pentru asigurări în medie de 7 ori mai mult, ungurii de 4,7 ori iar polonezii de 3,5 ori. Românii din mediul urban cheltuiesc 1,6 % din veniturile lunare nete pentru asigurări, faţă de 28% pentru utilităţi, 27,3% pentru cheltuieli generale, 10,6 % pentru îmbrăcăminte şi 6,2% pentru petrecerea timpului liber. 2.6. Piaţa românească comparativ cu cele mai avansate pieţe pe plan european şi mondial Piaţa asigurărilor la nivel internaţional a prezentat evoluţii fluctuante de la o perioadă la alta. Astfel anul trecut piaţa asigurărilor era dominată de câteva ţări dezvoltate economic precum Statele Unite ale Americii , Japonia şi Marea Britanie. În ceea ce priveşte asigurările de viaţă pe primele 3 locuri la nivel mondial se situează aceleaşi ţări SUA şi Japonia , ultimul loc fiind disputat între Germania şi Marea Britanie. Aceste ţări împreună cu Franţa, Italia şi Canada realizau împreună aproximativ 78% din volumul primelor de asigurare pe total piaţă, asigurări de viaţă şi non-viaţă. 29

România se află pe locul patru în Europa, din punct de vedere al ratei de creştere a pieţei asigurărilor în 2007, cu o rată de creştere de 18,8%. Pe piaţa asigurărilor din România au avut loc mutaţii profunde având în vedere integrarea europeană, însă evoluţia activităţii de asigurare din România are la bază condiţiile economice nefavorabile , fluctuaţii ale monedei naţionale în raport cu principalele valute, fiscalitatea excesivă, scăderea puterii de cumpărare, la care se adaugă mentalitatea şi educaţia populaţei în domeniu. Făcând o comparaţie între România şi Germania se poate observa că prima medie de asigurare de viaţă din România reprezintă două treimi din valorile înregistrate în Germania. Segmentele de asigurări de sănătate şi viaţă sunt încă subdezvoltate în România faţă de Germania, unde asigurările non-viaţă reprezintă 39%, cele de sănătate 17% iar cele de viaţă 44%. În România asigurările de sănătate sunt practic inexistente, în timp ce asigurările nonviaţă au o pondere de aproape 80% din totalul pieţei, iar cele de viaţă au o pondere de doar 20%. România prezintă cel mai ridicat potenţial din regiune, atât pe segmentul asigurărilor non-viaţă, cât şi pe cel al asigurărilor de viaţă. Ritmul anual mediu de creştere a primelor brute de pe piaţa locală, mai ales pe segmentul asigurărilor de viaţă, îl va depăşi până în 2017 pe cel din ţări precum Ungaria, Polonia sau Cehia şi va fi cu mult peste cel înregistrat de Austria şi Germania.14 Piaţa asigurărilor de viaţă va înregistra în intervalul 2008-2012 un ritm anual de dezvoltare de 21%. Evoluţia pieţei asigurărilor de viaţă va fi alimentată de creşterea nivelului asigurării pe cap de locuitor de la 26,63 dolari la 70 de dolari în 2012. Conform CSA se estimează că până în anul 2017, piaţa asigurărilor din România va atinge un nivel de prime brute subscrise de circa 10 miliarde euro (corespunzând unei creşteri medii anuale de 13 – 15% în euro), iar ponderea asigurărilor generale în totalul pieţei s-ar putea reduce până la 60%, în favoarea asigurărilor de viaţă, care vor avansa rapid în următoarea perioadă.

14

Conform unui studiu realizat de compania Roland Berger

30

Capitolul III AIG Life Piaţa asigurărilor din România reprezintă „un teren fertil” pentru asigurătorii străini, dovadă fiind prezenţa lor în număr foarte mare în clasamentele alcătuite de CSA, acestea ocupând locuri fruntaşe. Este vorba despre ING Nederlanden, AIG Life, Grawe România, Interamerican, Garanta, etc. La nivel de vârf, piaţa asigurărilor de viaţă este dominată, aşadar, de companiile străine. Volumul de prime brute încasate certifică o dată în plus acest fapt. 3.1. Scurt istoric, înfiinţare grupului AIG Reţeaua globală AIG îşi are rădăcinile în operaţiunile fondate în China în 1919, când întreprinzătorul american

C.V. Starr a ajuns în Shanghai şi a format American Asiatic

Underwriters (AAU), o mică agenţie de asigurări specializată în asigurări contra incendiului şi în asigurări maritime. Începută într-un birou format din două încăperi, situat într-un subsol, activitatea AAU care se tot extindea, a dus în cele din urmă la mutarea în birouri mai mari situate la adresa No. 17 The Bund. În 1921, Starr a format Asia Life Insurance Company care oferea asigurări de viaţă chinezilor. În decurs de 10 ani, Asia Life şi AAU aveau birouri şi agenţii în toată China şi în Asia de Est. În 1926, Starr a deschis un birou în New York denumit American International Underwriters - AIU. Astăzi, AIG are sediul central la adresa 70 Pine Street în New York, şi operaţiunea de asigurare generală străină a AIG, se numeşte în continuare AIU. AIG Life face parte din grupul American International Group prezent pe piaţa locală şi cu o companie de asigurări generale, AIG România, specializată pe clienţi corporate. AIG Life Asigurări România S.A. a fost înfiinţată la sfârşitul anului 1998 când a început activitatea de vânzări de asigurări de viaţă în Bucureşti, Braşov, Cluj, Oradea, Timişoara şi Constanţa. În prezent, AIG Life România are agenţii deschise în următoarele oraşe: Bucureşti, Arad, Baia Mare, Braşov, Cluj-Napoca, Constanţa, Craiova, Galaţi, Iaşi, Oradea, Piteşti, Ploieşti şi Timişoara. Distribuţia serviciilor companiei este realizată în întreaga ţară atât prin agenţiile AIG Life România, cât şi prin reţeaua de brokeri.

3.2. Tipuri de asigurări oferite de Aig Life în România

31

În prezent AIG oferă clienţilor o gamă variată de servicii , asigurările de viaţă reprezentând acum cel mai mare segment de activitate al companiei, acestea deţinând aproape 50% din portofoliu.

Sursa: Date interne companie

Figura 3.1.Structura serviciilor oferite de grupul AIG Pe lângă asigurările tradiţionale de viaţă şi poliţele destinate protecţiei copiilor, în 2007 Aig Life lansează poliţe de tip unit-linked, un produs hibrid care oferă deopotrivă protecţie financiară printr-o asigurare cu beneficii garantate, dar şi câştig din capitalizare, precum o asigurare legată de fondurile de investiţii. Life Extra este o asigurare mixtă de viaţă concepută pentru a oferi cea mai completă protecţie financiară. Are caracteristicile unui produs flexibil de economisire şi protecţie, care permite asiguratului să beneficieze de un bonus garantat la maturitatea contractului, cât şi de acoperire oriunde în lume, 24 de ore din 24. Protecţia oferită de Life Extra acopera trei riscuri majore: 1. Invaliditatea permanentă parţială sau totală din accident; 2. Decesul din accident; 3. Decesul din orice cauză. La maturitatea contractului Life Extra, asiguratul va dispune de o sumă asigurată garantată, la care se va adăuga beneficiul investiţional. Capital Extra este un program de capitalizare şi protecţie, un produs flexibil, concentrat pe economisire, care permite asiguratului să beneficieze de acoperire oriunde în lume, 24 de ore din 24. Durata contractului poate fi fixă de 10 sau 20 de ani sau până la vârsta de retragere din activitatea profesională (60 de ani – femei, 65 de ani – bărbaţi). 32

Protecţia oferită de Capital Extra acoperă următoarele două riscuri: 1. Invaliditatea permanentă parţiala sau totală din accident 2. Decesul din accident La maturitatea contractului Capital Extra, asiguratul va dispune de o sumă asigurată garantată la care se adaugă beneficiul investiţional. Capital invest este un ultimul produs lansat de Aig Life în anul 2007, fiind atât o asigurare de viaţă clasică cu beneficii garantate cât şi un unit-linked, care permite asiguratului să beneficieze de acoperire oriunde în lume. Durata contractului este de 10, 20 de ani sau până la vârsta retragerii din activitatea profesională. Produsul oferă aceleaşi beneficii ca şi un Capital Extra diferenţa fiind că în cazul poliţei de tip invest aproape jumătate din valoarea cumulată a primelor va fi investită într-un fond de investiţii, titularul având posibilitatea alegerii riscului investiţional. La maturitatea contractului Capital Invest asiguratul va dispune de o sumă asigurată garantată la care se adaugă cea acumulată prin fondurile de investiţie. Junior Extra este un produs de asigurare de viaţă special conceput pentru viitorul copilului. Acesta are caracteristicile unui produs flexibil de economisire şi protecţie care permite copilului să beneficieze de un bonus garantat la maturitatea contractului şi de acoperire oriunde în lume. Protecţia oferită de Junior Extra acoperă cu suma stabilită în contract cheltuielile medicale necesare spitalizării sau unei intervenţii chirurgicale pentru asigurat (copil), precum şi riscul de deces din accident pentru titular. Durata contractului este flexibilă, poate fi de 10 ani sau până când copilul împlineşte 18, 21 sau 23 de ani. La maturitatea contractului, copilul va dispune de o sumă asigurată garantată la care se adaugă beneficiul investiţional. Poliţele Junior Extra reprezintă 20% din portofoliul de asigurări individuale AIG Life, care se ridică la aproape 250.000. Junior Invest reprezintă o asigurare hibrid ce oferă deopotrivă protecţie financiară printr-o asigurare cu beneficii garantate, precum şi câştig din capitalizare prin intermediul fondurilor de investiţii. Protecţia oferită este aceeaşi ca şi în cazul produsului Junior Extra. Life Protect este un produs de asigurare de viaţă oferind protecţie pentru întreaga familie. Life Protect acoperă două riscuri majore: 1. Invaliditatea permanentă din accident; 33

2. Decesul din orice cauză. La cele două riscuri majore se pot ataşa beneficiile opţionale care sporesc protecţia oferită de această poliţă de asigurare. Contractul Life Protect poate fi utilizat în relaţia cu banca pentru obţinerea de credite. Durata contractului este de minim 10 ani şi se adresează persoanelor cu vârste cuprinse între 18 şi 55 de ani. Life Cover Plus este mai mult decât o simplă asigurare de viaţă. Prin Life Cover Plus, AIG Life asigură: a. Plata beneficiului în cazul decesului sau al diagnosticării cu una din următoarele afecţiuni grave: Cancer; Infarct de miocard; Afecţiuni ale arterelor coronare care necesită intervenţie chirurgicală; Accident vascular cerebral; Insuficienţă renală ; Transplant de organe vitale; Pierderea vederii (orbirea) b. O plată suplimentară egală cu beneficiul de deces în cazul decesului din accident; c. Plata oricărei prime scadente în cazul unei invalidităţi totale şi permanente; d. Restituirea la finalul poliţei a 25% din primele plătite, ca bonus de fidelitate cu condiţia să nu se fi solicitat o despăgubire pentru deces sau afecţiune gravă. Durata poliţei este de 15 ani, iar vârsta de încadrare este între 18 şi 55 de ani. Life Support este un produs de protecţie creat special pentru a oferi asiguratului cele mai eficiente şi mai moderne mijloace de a lupta îimpotriva bolilor care ne ameninţă viaţa. Durata contractului este de 10 ani şi oferă acoperire oriunde în lume, 24 de ore din 24. Protecţia oferită de Life Support acoperă: a. Cheltuielile medicale în valoarea sumei stabilite în contract- aceste cheltuieli pot fi necesare spitalizării sau intervenţiei chirurgicale determinate de un accident sau de apariţia unei boli ; b. Riscul de apariţie a unei afecţiuni grave; c. Riscul de deces din orice cauză. Dacă suma asigurată este mai mare de 40.000 RON, asiguratul primeşte un card de reducere la serviciile medicale oferite de clinicile private partenere AIG Life România. Afecţiunile grave acoperite de Life Support sunt: Cancer; Infarct miocardic; Afecţiune cardiacă ce presupune intervenţie chirurgicală; Accident vascular cerebral; Insuficienţă renală; Pierderea completă a vederii; Transplantul unor organe vitale. În cazul în care asiguratul este diagnosticat cu una din aceste afecţiuni grave, va primi imediat suma asigurată. Protecţia oferită de această poliţă de asigurare de viaţă poate fi completată prin ataşarea de beneficii opţionale. Protector este un produs de asigurare de viaţă cu o durată de un an, fiind reînnoibil anual până la vârsta de 65 de ani, disponibil în trei variante: 34

Protector Basic acoperă riscul de invaliditate permanentă parţială sau totală din accident şi riscul de deces din accident. Protector Activ acoperă cu suma stabilită în contract cheltuielile medicale necesare spitalizării, intervenţiei chirurgicale şi convalescenţei survenite în urma unui accident; riscul de invaliditate permanentă parţială sau totală din accident; riscul de deces din accident. Protector Complet acoperă cu suma stabilită în contract cheltuielile medicale necesare spitalizării, intervenţiei chirurgicale şi convalescenţei survenite în urma unui accident sau a unei boli; riscul de invaliditate permanentă parţială sau totală; riscul de deces din accident.

Sursa: Date interne ale companiei

Figura 3.2. Structura veniturilor din prime pe tipuri de produse 3.3. Evoluţia Aig Life în România AIG Life, a doua companie pe piaţa asigurărilor de viaţă, şi-a majorat anul trecut profitul brut cu 34%, până la 9,2 milioane de euro (30,9 milioane de lei) faţă de 2006 când a obţinut un câştig brut de 6,7 milioane de euro. Profitul AIG Life a ajuns astfel la nivelul celui obţinut de ING Asigurări de Viaţă, primă companie de pe piaţa de profil, care a raportat pentru anul trecut un câştig brut de circa 9,3 milioane de euro (31,1 mil. lei). Afacerile AIG Life se situează însă la mai puţin de jumătate faţă de cele ale ING Asigurări. În 2007, al doilea jucător din piaţa asigurărilor de viaţă a raportat prime brute subscrise de aproape 68 de milioane de euro, în timp ce liderul pieţei a încheiat exerciţiul financiar cu afaceri de peste 150 mil. euro. Faţă de anul anterior, primele brute subscrise de AIG Life au urcat cu 56,84%, cu 35 de procente mai mult decât media pieţei. AIG Life câştigă astfel 3 35

procente din cota de piaţă deţinând la sfârşitul anului mai mult de 15% din totalul pieţei, principalul motor de creştere fiind majorarea numărului de agenţi de la 1.000 la 4.000.15 În prezent, compania are 18 agenţii deschise în 13 mari oraşe din ţară, iar pentru viitorul apropiat se urmăreşte extinderea reţelei cu până la şapte noi agenţii în oraşe precum Suceava, Bacău, Sibiu, Satu Mare. Cu profitul de anul trecut, AIG Life intră în grupul restrâns al companiilor de pe piaţa locală care obţin câştiguri semnificative, alături de ING Asigurări, Omniasig (12 milioane de euro brut în 2007) şi Allianz-Ţiriac (9,3 milioane de euro net). De altfel, companiile de asigurări de viaţă s-au dovedit a fi în ultimii ani mult mai profitabile decât cele de asigurări generale, care pierd foarte mulţi bani din cauza daunelor din asigurări auto şi din poliţe de riscuri financiare. Mai multe companii de asigurări generale au raportat pentru anul trecut pierderi importante, printre acestea numărându-se Astra-Uniqa (minus 21 de milioane de euro), Ardaf (minus 17,6 milioane de euro) sau Asirom (minus 9 milioane de euro).

Sursa: CSA, Buletin 2/2008 Figura 3.3.Evoluţia primelor brute subscrise de Aig Life

În primul trimestru al anului 2008 AIG Life a înregistrat afaceri de 18,4 milioane de euro în creştere cu 34% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut şi dublu faţă de media pieţei. Dacă facem o comparaţie între nivelul primelor încasate în urmă cu 5 ani şi cele de acum , putem observa că doar în primul trimestru al anului 2008 compania a încasat prime cu o valoare mai mare decât în tot anul 2003. Astfel se poate observa cu uşurinţă evoluţia 15

Angela Plăcintă, AIG Life se apropie in viteza de profitul liderului, Ziarul financiar, 19.05.2008

36

semnificativă pe care compania a avut-o în ultimii ani, într-un cadru economic ce înregistrează de asemenea o evoluţie pozitivă. Tabel 3.1. Principalii indicatori financiari ai AIG Life în 2007 Principalii indicatori financiari Venituri Profit net Active Capital acţionari

Valoare mil. RON 235,65 26,12 502,59 76,86

Modificări faţă de 2006 (%) 58,11 27,41 62,08 51,48

Sursa: Date interne ale companiei

În prezent Aig Life are peste 250.000 de clienţi urmând ca anul acesta să-şi mărească numărul, cucerind noi segmente de piaţă prin lansarea noi produse de tip employee benefits pentru întreprinderi mici şi mijlocii. Employee benefits sunt beneficiile acordate de către companii angajaţilor, care pot fi asigurări de viaţă, de sănătate sau pensii private. Majoritatea companiilor care oferă beneficii de acest tip angajaţilor sunt companii mari, la nivelul celor medii şi mici această practică fiind încă slab dezvoltată. În prezent AIG Life colaborează cu 260 de companii care cumpără asigurări pentru angajaţii, multe dintre ele fiind însă multinaţionale. Pentru a-şi completa oferta de employee benefits, compania va intra în a două jumătate a acestui an pe piaţa pensiilor facultative (pilonul III), prin lansarea a 2-3 fonduri cu diferite grade de risc. În prezent, pe această piaţă activează companiile Allianz-Ţiriac Pensii Private, ING Asigurări de Viaţă, BCR Asigurări de Viaţă, Aviva Asigurări de Viaţă şi OTP Garancia. Luna iunie a stabilit un nou record în istoria AIG Life Asigurări România încasând aproape 13 milioane $ şi apropriindu-se de viziune companiei pentru viitor („100 mil EUR – noi prime încasate în 2010, cea mai profitabilă şi respectată companie de asigurări de viaţă”). Anul 2007 a fost unul plin de succes pentru AIG , profitul înregistrat de aceasta ajunge la nivelul celui obţinut de liderul pieţei, câştigă premiul ,,Compania de Asigurări a Anului”16, lansează pe piaţă două noi produse în premieră în România – Capital Invest şi Junior Invest reuşind astfel să-şi atingă obiectivele şi să dovedească a fi una dintre companiile cu stabilitate financiară ridicată, poate cel mai important criteriu în alegerea companiei de asigurări potrivite. Concluzii şi propuneri

16

Premiu acordat de revista Primm

37

Informaţiile cuprinse în lucrare, arată cât de numeroase şi de variate sunt pericolele care ameninţă integritatea bunurilor şi vieţile oamenilor şi că fenomenele (evenimentele) generatoare de pagube au caracter aleatoriu. De aici, concluzia firească: asigurarea este cea mai sigură şi mai eficace formă de luptă împotriva acestora, pentru protejarea intereselor oamenilor luaţi în mod individual cât şi pe cele ale întregii comunităţi. O concluzie importantă care se desprinde din lucrarea de faţă este că piaţa asigurărilor din ţara noastră s-a extins continuu, după 1989 şi până în prezent, s-a diversificat şi a produs efecte utile asupra economiei. Astfel , s-a multiplicat numărul societăţilor de asigurări şi reasigurări, au fost create numeroase societăţi de intermediere, a sporit volumul capitalului social investit în acestă ramură, inclusiv a celui de provenienţă străină; s-a lărgit sfera „produselor” oferite de asigurători clienţilor lor. Însă deşi volumul primelor pe cap de locuitor au avut o evoluţie semnificativă România rămâne în continuare una dintre ţările cu cele mai scăzute rate de primă din cadrul ţărilor din Europa Centrala şi de Est, valoarea fiind de 10 până la 15 ori mai scăzută. Numai 13% dintre cetăţeni au asigurare de viaţă, în timp ce media în Europa Centrală şi de Est este de 21%. Asigurările de viaţă reprezintă pentu majoritatea românilor un lux, primele anuale depăşind salariul mediu lunar. Românii cheltuiesc doar 1,6 % din veniturile lunare nete pentru asigurări, faţă de 28% pentru utilităţi, 27,3% pentru cheltuieli generale, 10,6 % pentru îmbrăcăminte şi 6,2% pentru petrecerea timpului liber. Prognozele prezintă totuşi România ţara cu cel mai ridicat potenţial din regiune, atât pe segmentul asigurărilor non-viaţă, cât şi pe cel al asigurărilor de viaţă. Ritmul anual mediu de creştere a primelor brute de pe piaţa locală, mai ales pe segmentul asigurărilor de viaţă, îl va depăşi până în 2017 pe cel din ţări precum Ungaria, Polonia sau Cehia şi va fi cu mult peste cel înregistrat de Austria şi Germania. Conform Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor se estimează că până în anul 2017, piaţa asigurărilor din România va atinge un nivel de prime brute subscrise de circa 10 miliarde euro (corespunzând unei creşteri medii anuale de 13 – 15% în euro), iar ponderea asigurărilor generale în totalul pieţei s-ar putea reduce până la 60%, în favoarea asigurărilor de viaţă, care vor avansa rapid în următoarea perioadă. Datorită evoluţie semnificative pe care acest domeniu l-a avut în ultima perioadă teoria şi materialele existente în acest moment sunt cu mult depăşite,astfel în România asemenea ţărilor dezvoltate economic ar trebui să funcţioneze şcoli pe lângă societăţile de asigurări unde cursanţii să beneficieze de o pregătire de specialitate structurată pe secţiuni corespunzătoare diferitelor categorii de asigurări, pe care le vor practica. 38

În prezent în şcoli acest domeniu este foarte puţin studia insuficent pentru amploarea sa, iar mentalitatea românilor nu este pregătită pentru a înţelege importanţa şi beneficiile unei asigurări de viaţă. Deşi este evident trendul ascendent al asigurărilor de viaţă, concepţia românilor cu privire la asigurări în general afectează evoluţia acestei pieţe. Românii au în continuare neîncredere în asigurări şi le privesc doar ca un produs de capitalizare care trebuie să le aducă venituri semnificative la maturitate, nu sunt interesaţi de protecţie şi nu înţeleg adevăratul motiv pentru care se încheie o asigurare de viaţă : protecţie pe durata contractului şi siguranţa unei bătrâneţi lipsite de grija banilor datorită pensilor foarte mici de la noi din ţară. Dată fiind importanţa clientului pentru orice companie de asigurări, calitatea serviciilor oferite trebuie să reprezinte centrul universului pentru orice organizaţie. Companiile de asigurări de viaţă vând promisiuni, acesta fiind motivul pentru care, calitatea serviciilor trebuie să constituie obiectivul principal începând cu momentul emiterii poliţei şi terminând cu cel al maturităţii contractului sau despăgubirii. Mai este astfel nevoie de ani buni pentru ca România să ajungă din urmă ţările cu zeci de ani de tradiţie în asigurări, iar unul dintre rolurile pe care îl au firmele din domeniu este de a educa piaţa în încercarea de a îi face pe români să înţeleagă utilitatea unei astfel de asigurări.

Bibliografie

39

1. Bikelhaupt, David L., Irwin Richard D. - General insurance (9th edition), Ed. Homewood, IL., 1974 2.

Bistriceanu,Gheorghe, Bercea, Florin, Macovei, E.I. - Dicţionar de asigurări, Editura Ştiinţifică Bucureşti, 1991

3.

Ciurel, Violeta - Asigurări şi reasigurări: abordări teoretice şi practici internaţionale, Editura All Beck, Bucureşti, 2000

4.

Constantinescu, Dan Anghel - Tratat de asigurări, Editura Economică, Bucureşti, 2004

5. Constantinescu, Dan Anghel, Bobrin, Marinică, Liţu, Adriana – Asigurări personale, Editura Bren, Bucureşti, 2000 6.

Davidescu, Lucian - Mihai Popescu, director de marketing AIG Life: “Vrem sa ajungem numarul unu pe asigurari de viata in cinci ani”,Business Standard, 18.06.2008

7.

Deak, Francisc - Tratat de drept civil – Contracte speciale, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2001

8.

Hodgin, R.W. - Protection of the insured , Ed.LLOYD’S OF LONDON PRESS LTD., 1989

9. Petrescu, Eva Cristina- Marketing în asigurări , Editura Uranus Bucureşti 2005 10.

Plăcintă, Angela - AIG incepe ofensiva pe asigurari pentru angajatii IMM-urilor , Ziarul financiar 05.05.2008

11.

Plăcintă, Angela - AIG Life se apropie in viteza de profitul liderului, Ziarul financiar 19.05.2008

12.

Purcaru , Ion - Matematica şi asigurări, Ed. Economică, 1994

13.

Văcărel, Iulian, Bercea, Florian – Asigurări şi reasigurări, ed. Expert, Bucureşti, 2003

14.

***- Comisia de supraveghere a asigurărilor, Buletin informativ 2/2008, versiune electronică, www.csa-isc.ro.

15.

*** - Comisia de supraveghere a asigurărilor, Date preliminare 2007, versiune electronică , www.csa-isc.ro.

16.

*** - Comisia de supraveghere a asigurărilor, Raport CSA 2006, versiune electronică,

17. *** - www.aiglife.ro

Anexa 1 Cadrul în care se întâlnesc cererea şi oferta de asigurare în România

40

Agenţi economici

Institiţii publice

Organizaţii fără scop lucrativ

Persoane fizice

Asiguraţii = Cererea de asigurare

Organisme ce supraveghează şi reglementează activitatea

Intermediari Organizaţii profesionale

Asigurători = Oferta de asigurare

Societăţi de asigurare pe acţiuni

Sucursale ale unor asigurători străini

Filiale ale unor asigurători străini

Organisme mutuale de asigurare

Sursa: Eva Cristina Petrescu - Marketing în asigurări, Ed. Uranus Bucureşti, 2005 , pag.75

Anexa 2 Ponderea cheltuielilor în obiceiurile de consum ale românilor

41

Sursa: prelucrare proprie a datelor prezentate în conţinutul lucrării

42