Patologia Rectului [PDF]

Zitiervorschau

PATOLOGIA CHIRURGICALĂ A RECTULUI

Anatomia rectului 1. Ampulla recti 2. Columnae anales 3. Sinus anales 4. Linea anorectalis 5. m. sphincter ani externus 6. m. sphincter ani intrnus 7. Plica transversus recti

Anatomia canalului anal

Notiuni anatomice Canalul anal -; reprezinta ultima portiune a intestinului gros cu o lungime de 4 - 5cm situata perineal, El este tapetat in 2/3 superioare de mucoasa cu pliuri verticale iar in 1/3 inferioara de epiteliu scuamos. Limita dintre cele 2 portiuni, este linia pectinata (dintata). Coloanele lui Morgagni sunt 8-10 plici longitudinale de 12 - 15mm lungime, extremitatile lor distale sunt unite prin valvulele lui Morgagni -plici semilunare ce delimiteaza intre coloane sinusurile lui Morgagni, cu aspectul unor cuiburi de randunica. Linia pectinata (linia dintata) - trece prin baza coloanelor si valvulelor Morgagni. limita de separatie intre sfincterul anal intern si portiunea subcutanata a sfincterului extern este demarcată de linia Hilton. -Rectul este inconjurat de spatiul celulo-conjunctiv pelvi-subperitoneal. -Muschii ridicatori anali impart acest spatiu in: - 2 spatii pelvirectale laterale (drept si stang) - 2 fose ischio-rectale (dreapta si stanga) - spatiul retro-rectal (Fig.

Vascularizarea rectului

Metodele de examinare ale Rectului Inspecţia vizuala a regiunii anale 2. Tactul rectal 3. Anoscopia 4. Rectoromanoscopia 5. Fistulografia 6. USG transanală 1.

Metodele de examinare ale Rectului

Inspecţia vizuala a regiunii anale

Metodele de examinare ale Rectului

Examenul local: Vizual – culoarea ,tumefierea, eliminări ,prolapsul hemoroizilor şi al rectului Palpator – fluctuaţia, durerea, consistenţa, marimea Tuşeu rectal – durerea, strictura, aprecierea tonusului sfincterului, formaţiuni de volum, prezenţa eliminărilor patologice.

Tactul rectal

Metodele de examinare ale Rectului

Anoscop

Metodele de examinare ale Rectului

Metodele de examinare ale Rectului

Rectoromanoscopia

Nozologia rectală I) Hemoroizi II) Fisura anală III)Perirectita (Paraproctita) IV)Boala pilonidală V) Candiloamele acuminate perianale

BOALA HEMOROIDALA

Hemoroizii Clasic, hemoroizii au fost definiti ca dilatatii de tip varicos (asemanator cu varicele membrelor inferioare) ale venelor anorectale; astazi se considera ca existenta acestor dilatatii venoase anale (mai ales ale plexului hemoroidal intern) este un fenomen morfologic normal, aceste dilatatii venoase existand in mod constant, la toti oamenii, ele constituind "hemoroizii fiziologici" care au un rol esential in etanseizarea inchiderii orificiului si a canalului anal si deci in asigurarea continentei de finete a gazelor.

Epidemiologie “Hemoroizii sunt ceva obişnuit în comunităţile dezvoltate, mai rari în ţările în curs de dezvoltare şi aproape necunoscuţi in comunităţile tribale.“ British Medical Journal

Maladia hemoroidală este cea mai răspîndită maladie de origine neinfecţioasă Excluziv în populaţia umană.

Incidenţa

Atît dinţii, cît şi pernuţele cavernoase ale rectului sunt elemente fiziologice ale organismului.

Ambele orificii ale tractului digestiv, atît cel proximal(deintrare), cît şi cel distal (de eşire) în egală măsură aduc suferinţe mari omului, numai că primul se afişează, iar ultimul se ascunde.

Incidenţa maladiei hemoroidale la ultimii 12 prezidenţi ai SUA 1.

Франклин Рузвельт: Полиомиелит, гипертония, геморрой, анемия, меланома (?), анорексия, потеря веса, несварение, киста сальной железы, атеросклероз, кардиомиопатия, ангина, холецистит, геморрагический инсульт.

2.

Гарри Труман: Дальнозоркость, дифтерия, мигрень, головокружение, хронический геморрой бессонница, травма при падении с лошади, ангина, астма, грипп, заболевание желчного пузыря, аллергия на лекарства, грыжа, перелом ребер сердечная недостаточность.

3.

геморрой закупорка легкий,

Дуайт Эйзенхауэр: Аппендицит, себоррейный кератоз, артрит, болезнь Крона, геморрой страхи, депрессия, кишечная непроходимость, инсульт, холецистит, гипертрофия простаты, порок сердца, многократные инфаркты хронический геморрой.

4.

Джон Ф.Кеннеди: Скарлатина, корь, повреждение колена, бронхит, желтуха, краснуха, коклюш, колит, остеопороз, старческая дальнозоркость, дифтерия (?), передающийся половым путем простатит и инфекция мочевыводящих путей (?), боли в спине, малярия (?), Аддисонова болезнь, смертельное огнестрельное ранение.

5. 6.

Линдон Джонсон: Ангина, заболевание желчного пузыря, порок сердца, хронический геморрой, многократные инфаркты. Ричард Никсон: Флебит, нервное моргание глазами, хронический геморрой. инсульт.

7. 8. 9.

Джералд Форд: Актиномикоз (с абсцессом языка), хронический геморрой, пневмония, инсульт , геморрой Джимми Картер: Тяжелый хронический геморрой. Рональд Рейган: Близорукость, пневмония, перелом кости бедра, инфекция мочевыводящих путей, камни предстательной железы, серьезная простуда, заболевание височно-нижечелюстного сустава, артрит, сенная лихорадка, огнестрельное ранение, отказ легкого, потеря слуха, полип и рак ободочной кишки, базально-клеточная карцинома, доброкачественная гиперплазия простаты, гастроэнтерит, эпидуральное кровоизлияние,

геморрой болезнь Альцгеймера, перелом бедра, пневмония.

10. Джордж Буш-старший: Стафилококковая инфекция, кровоточащие язвы, артрит, слизистая киста, киста сальное железы, геморрой депрессия, рвота и обмороки (грипп?), актинический кератоз. Клинтон: Желудочно-пищеводный рефлюкс, аноректальное кровотечение, повреждение колена, аллергия,

глаукома, ячмень глаза, мерцание предсердий, базедова болезнь,

11. Билл

разрыв коленного сухожилия, киста сальное железы, базально-клеточная карцинома, розовые угри, ангина, атеросклероз, заболевание коронарной артерии, сексуальная озабоченность (?).

12. Джордж Буш-младший: Геморрой, доброкачественные полипы ободочной кишки, алкоголизм, злоупотребление кокаином (?), актинический кератоз, потеря сознания (синкопе), повреждение колена (разрыв мениска).

Incidenţa maladiei hemoroidale la ultimii 12 prezidenţi ai SUA Пётр I Алексеевич 1721—1725* Екатерина I Алексеевна 1725—1727 Пётр II Алексеевич 1727—1730 * Анна Иоанновна 1730—1740 Иван VI Антонович 1740—1741 * Елизавета Петровна 1741—1761 * Пётр III Фёдорович 1761—1762 * Екатерина II Алексеевна 1762—1796 Павел I Петрович 1796—1801 * Александр I Павлович 1801—1825 * Николай I Павлович 1825—1855 * Александр II Николаевич 1855—1881 * Александр III Александрович 1881—1894 * Николай II Александрович 1894—1917 * 1917

*-Întîlnirea fenomenului

Rolul maladiei hemoroidale în istoria mondială:

•Regele Franţiei Carol al IX-lea suferind de o criză hemoroidală şi fiind în dispoziţie proastă în noaptea dintre 23 şi 24 august] 1572. declanşiază marele măcel al guginoţilor , cunoscut ca “Noaptea Sfântului Bartolomeu”. Carol al IX-lea

Petru al III-lea Cîştigînd războiul de 7- ani contra Prusiei, semnează un tratat de pace în defavoarea Rusiei doar din cauza că suferea de hemoroizi, la fel ca şi adversarul său- Regele Prusiei Fridrih al II-lea, care i-a oferit medicul său

Petru ai III-lea

Fridrih al II-lea,

Rolul maladiei hemoroidale în istoria mondială:

•Napoleon Bonaparte pierde principala sa bătălie Lupta de la Waterloo doar din cauza că chiar în ziua de15 iunie 1815 suferea de o criză hemoroidală, fapt ce nu i-a permis să conducă lupta nemijlocit.

Rolul maladiei hemoroidale în istoria mondială:

•Stalin Ia decizia să-îl nimiciască fizic pr Troţchii, din cauză că ultimul a divulgat public, precum că Iosif Visarionovici Suferă de hemoroizi. DE fapt Troţchii din cauza crizei hemoroidale a cedat conducerea luptei de la Ţariţin lui Frunze.

Iosif Visarionovici

Лев Давидович Троцкий

George W. Bush Suferind din tinereţe de hemoruizi a declanşat mai multe războae şi crize economice.

Etiopatogeneza In aparitia si dezvoltarea bolii hemoroidale intervin o serie de factori favorizanti si unii factori determinanti. Factori favorizanti : Predispozitie genetica . Tulburari metabolice si de nutritie care scad elasticitatea si rezistenta peretilor venosi Sedentarismul, Obezitatea Alimentatia (foarte condimentata, alcool, exces de alimente uscate) Factori determinanti : - Constipatia cronica - Procese inflamatorii locale (ano-rectite, fisuri anale) - Procese inflamatorii de vecinatate (prostatite, metro-anexite) - Obezitatea - Sarcinile repetate

gradul I - nu prolabeaza prin orificiul anal extern in timpul defecatiei

gradul II - prolabeaza la defecatie dar se reduc spontan

gradul III - prolabeaza la defecatie si trebuie redusi manual

gradul IV - prolabeaza permanent (prolaps mucos)

Clasificaţia topocrafică

1. Hemoroizi interni 2. Hemoroizi externi 3. Hemoroizi combinaţi

Clasificaţia Etiologică

•Hemoroizii primari •Hemoroizii secundari sau simptomatici

Hemoroizii secundari apar in sindromul de hipertensiune portala (ciroza hepatica) sau in cancerul rectal (prin tromboza venoasa neoplazica). Aceasta diferentiere are consecinte terapeutice majore -; hemoroizii secundari nu se opereaza ci este necesar tratamentul bolii de baza.

Complicaţiile bolii hemoroidale

•Hemoroizi sanguinolenţi.

•Tromboza ano-rectală

•Hemoroizi strangulaţi

Tabloul clinic Hemoroizii interni -; pot fi asimptomatici sau produc o senzatie de discomfort local, prurit anal. Simptomul dominant este rectoragia. Aceasta poate avea diverse grade de severitate -; de la simpla patare a lenjeriei pana la pierderi sanghine importante, in perioadele dintre defecatii, uneori necesitand transfuzii sanghine. In mod obisnuit rectoragiile acompaniaza defecatia, apare la sfarsitul acesteia, sangele este rosu, proaspat si nu este amestecat cu materiile fecale. Un alt semn diagnostic este prolapsul hemoroidal care poate fi reductibil spontan, digital sau se poate complica cu strangularea hemoroidala. Strangularea nodulului hemoroidal prolabat este dureroasa, produce spasmul musculaturii anale ceea ce agraveaza fenomenele vasculare si inflamatorii si poate conduce in final la gangrena si necroza tesutului hemoroidal prolabat cu infectia secundara a tesuturilor periano-rectale

Tabloul clinic Hemoroizii externi -; sunt de-obicei asimptomatici pana in momentul trombozarii -; eveniment extrem de dureros, care aduce pacientul la consultul medical. La examenul local se gaseste un nodul rotund-ovalar de culoare violacee cu tegumentele din jur eritematoase . Zona este extrem de dureroasa la palpare iar tuseul rectal sau rectoscopia sunt adesea imposibil de executat fara anestezie locala sau regionala. Netratata, tromboza hemoroidala conduce de-obicei la ulcerarea nodulului si hemoragie.

Evoluţia trombozei ano-rectale netratate

Tomboză

Ulceraţie

Necroză

Tratamentul In hemoroizii de gradul I si II se poate aplica un tratament conservativ cu combaterea sedentarismului si obezitatii, igiena alimentatiei cu evitarea constipatiei si a excesului de condimente, uneori sunt necesare laxativele. Trebuie asigurata igiena regiunii anale, baile de sezut antiseptice, ungventele antiinflamatoare si anestezice pot avea un efect favorabil. Daca tratamentul conservativ nu da rezultate va fi necesara aplicarea unui tratament definitiv

Tratamentul Exista in general doua categorii de metode -; care implica rezectia tesutului hemoroidal sau care lasa pe loc acest tesut. In general hemoroizii de gradul I si II pot fi tratati cu lasarea pe loc a tesutului hemoroidal, in gradele III si IV este necesara rezectia acestuia.

Tratamentul

Ligatura elastica (Barron) -; este o metoda simpla care poate fi aplicata ambulator (Fig.5.). Este indicata in primele trei stadii de evolutie. Se produce tromboza si apoi eliminarea tesutului hemoroidal iar cicatricea submucoasa previne recidiva hemoroizilor.

Tratamentul

Scleroterapia -; utilizeaza solutii de trombovar sau fenol 5% pentru hemoroizii de gradele I si II. Injectarea substantei sclerozante se face perihemoroidal si prin reactia inflamatorie submucoasa duce la fixarea zonei pe musculara subjacenta. Metoda este mai putin precisa si poate da unele complicatii inflamatorii locale.

Tratamentul

Electrocoagularea -; este o metoda ambulatorie bazata pe aplicarea locala de curent electric care induce fibroza submucoasei. Metoda are mai putini adepti -; este necesara anestezia locala si pot aparea unele incidente datorate difuziunii sarcinilor electrice in zonele vecine leziunilor.

Tratamentul

Criochirurgia -; se bazeaza pe aplicarea locala a unor sonde racite cu azot lichid. Acestea produc necroza prin congelare a tesutului hemorodidal. Metoda nu este foarte precisa, vindecarea dureaza mult si este acompaniata de dureri locale, scurgeri anale muco-purulente, unele complicatii septice.

Tratamentul

Fotocoagularea -; utilizeaza emitatoare de infrarosii sau laser care produc necroza prin coagulare si ulterior fibroza tesutului hemoroidal. Metoda se poate folosi ambulator dar instalatiile au deocamdata preturi ridicate.

Tratamentul Hemoroidectomia -; este metoda chirurgicala consacrata pentru hemoroizii de gradul III si IV. Exista mai multe tehnici (Langenbeck, Milligan) majoritatea bazandu-se pe utilizarea unor pense care permit rezectia tesutului hemoroidal si sutura transei de sectiune astfel incat sa nu produca o stenoza anala cicatriciala.

Tratamentul

Tratamentulâ Miligan -Morgan

Fisura anală

Fisura anala consta dintr-o ulceratie anala superficiala, aparent lineara, in realitate ovalara sau triunghiulara, insotita de dureri si contractura muschilor sfincteri anali.

Etiologia

La originea fisurii anale stau traumatismele de diferite feluri, asupra unei mucoase anale fragile. Peste 90% din fisuri apar la nivelul comisurii posterioare, acolo unde si anatomic se gaseste punctul cel mai slab. Se pare ca factorul declansator ar fi traumatismul reprezentat de pasajul unor materii fecale dure sau de volum mare sau al unor succesiuni de scaune frecvente, ca in cazul diareei.

Patogeneza fisurei anale

Clinica fisurei anale Triada: •Dureri violente ăn timpul actului de difecaţie •Spasmul marcat al sfincterului anal •Rectoragie nesemnificativă

Clinica fisurei anale 1. Fisura recenta (acuta) Are un debut brutal, aparitia acesteia fiind asociata de cele mai multe ori cu emisia unui scaun dificil, de volum sau consistenta crescute. Durerea din fisura recenta se caracterizeaza prin ritmul specific “in 3 timpi”: durere la scaun insotita uneori de mici sangerari, perioada de liniste de cateva minute si in sfarsit durere intensa pe parcursul mai multor ore. Contractura sfincteriana este vizibila si palpabila si este contraindicat de a fi testata printr-un tuseu rectal. Evolutia spontana este variabila: contractura sfincteriana impiedica in mod obisnuit cicatrizarea, fiecare noua defecatie antrenand un nou traumatism si chiar daca cicatrizarea se poate produce, recidiva este extrem de frecventa. Cel mai adesea simptomatologia se modifica putin cate putin, fisura trecand in stadiul cronic.

Clinica fisurei anale 2. Fisura cronica Durerea acum este mai putin intensa si dureaza ceva mai putin timp, contractura fiind si ea diminuata sau chiar absenta, ceea ce face tuseul rectal posibil si chiar permite pasajul unui anuscop de calibru mai mic. Bordurile fisurii sunt ingrosate si decolate, mai ales in posterior, formand o mica marisca denumita, eronat, "hemoroidul sentinela". Totodata, la nivelul polului intern, dinspre interiorul canalului anal apare o papila hipertrofiata care poate ajunge uneori la un volum important.

Fisura anală cronică

Triada clasică a fisurei anale l - tubercul limitraf intern; 2 -Fisura anală; 3 - tubercul limitraf extern.

Tratamentul consta in : •regim igieno-dietetic pentru evitarea constipatiei, toaleta locala cu apa dupa scaun •tratament medicamentos cu comprimate sau unguente aplicate cu blandete in zona respectiva pentru calmarea durerii. Se pot incerca chiar miorelaxante pentru destinderea sfincterului anal •tratament instrumental prin injectare de anestezic daca durerea este foarte mare. Mai nou se incearca utilizarea toxinei botulinice (Botox) pentru relaxarea sfincterului anal (la fel cum se destind ridurile fetei •tratament chirurgical aplicat ca ultima solutie in cazurile de fisuri vechi sau complicate

Perirectita acută. Perirectita acută prezintă o inflamaţie purulentă acută a ţesutului celulo-adipos perirectal . Afectează, de regulă, 0,5% din populaţie, iar în structura patologiilor rectului alcătuieşte 15,1 %. Perirectita este o boală a maturilor. Se întâlneşte de două ori mai frecvent la bărbaţi, vârsta variind între 30-50 de ani.

Etiopatogenie. Perirectita este provocată de microflora asociată aerobă şi anaerobă(colibacili, stafilococi, bacili gram-pozitivi şi gramnegativi, bacili anaerobi sporogeni şi nesporogeni)

Porţile de intrare: Calea cea mai reală de pătrundere a infecţiei în ţesutul celuloadipos perirectal sunt glandele anale. Inflamatia mucoasei rectale este o cauză a ocluziei glandulare, care se transforă ulterior în chist retenţional abscedant şi care se erupe în spaţiile perianale şi perirectale. Răspândirea procesului din glandele inflamate spre ţesutul adipos perirectal poate avea loc şi pe cale limfatică.

Clasificarea perirectitei acute. După principiul etiologic:

• • • •

banală, anaerobă, specifică, traumatică.

Clasificarea perirectitei acute. În funcţie de nivelul sediului abceselor:

• • • • •

submucoasă, subcutanată, ischiorectală, pelviorectală, retrorectală.

Perirectita acută

Pielea perineului în zona afectării este hiperemiată, dispare pliurizarea radială în regiunea orificiului anal. Vizual, se determină o tumefacţie de formă sferică. La localizările abcesului în vecinătatea nemijlocită a orificiului anal, ultimul se deformează, canalul anal capătă forma fisurii.

Clinica perirectitei acute.

• evoluţie rapidă a procesului inflamator. • dureri intense în regiunea rectului sau perineului, • febră şi frisoane, • slăbiciune, • cefalee, • insomnie, • inapetenţă. Uneori în tabloul clinic predomină simptoame de caracter general, cauzate de intoxicaţie, iar manifestările locale trec pe planul doi. Aceasta se produce în cazurile când procesul inflamator afectează ţesutul celulo-adipos pelvian în formă de flegmon.

Clinica perirectitei acute. În cazurile în care nu se aplică un tratament adecvat, inflamaţia se răspândeşte în spaţiile retrorectale adiacente, iar abcesul se deschide în rect ori pe pielea perineului. După deschiderea abcesului, se atestă 3 variante de finalizare a bolii:

• formarea fistulei rectale (perirectită cronică), • dezvoltarea perirectitei recidivante,, • însănătoşire.

Clasificarea perirectitelor anaerobe I. În funcţie de factorul etiologic: * Clostridială * Neclostridială II. În funcţie de răspîndirea procesului: * Forme localizate - Pelvio-rectală - Ischio-rectală - Retrorectală

* Forme expansive

* Forme difuze - Flegmonul “în buton de cămaşă” - Flegmonul “în potcoavă” - Flegmonul cvadruplu

-

Uro-genitală Gluteo-femorală Sacro-lombară Abdominală

PAA “In potcoava”

5 pacienţi

PAA cvadruplu

2 pacienţi

PAA (forma gluteo-femurala)

3 pacienţi

PAA Sacro-lombară

2 pacienţi

PAA (forma abdominala)

3 pacienţi

Perirectita cronică (fistulele rectale). Perirectita cronică este consecinţa perirectitei acute şi se caracterizează prin: • • • • •

prezenţa orificiului intern în intestin, traect fistulos cu inflamaţie perifocală, schimbări cicatriceale în peretele intestinului, fibroză în spaţiile celulo-adipoase perirectale, prezenţa orificiului extern pe piele.

Clasificarea perirectitei cronice După raportul dintre traiectul fistulei şi aparatul sfîncterian • intrasfincteriană, • transfincteriană, • extrasfincteriană.

Clasificarea perirectitei cronice După gradul de complexitate • simplă, • complicată.

Boala pilonidală Boala pilonidala este o infectie cronica a pielii din regiunea sacrococcigeana. Se dezvolta ca un chist-chistul pilonidal pe sacrum la baza liniei interfesiere. Acesta apare initial ca unul sau mai multe sinusuri mici din care pot iesi la suprafata fire de par.

Boala pilonidală (aspect macroscopic)

Boala pilonidală (Cauze) • Afectiune congenitala prezenta inca de la nastere. • Afectiune dobandită in timpul vietii. Se considera ca un chist pilonidal apare atunci cand un folicul pilos (sacul de la nivelul caruia se dezvolta firul de par) de la nivelul tegumentului este intins sau iritat. Acest lucru se poate produce in timpul efectuarii exercitiilor ce implica zona fesiera (precum calaria sau ciclismul), in cazul purtarii de haine stranse in jurul feselor, caldura sau in caz de transpiratie excesiva. Apare un blocaj la nivelul folicului pilos, ulterior acesta se infecteaza si se umfla, rupandu-se in tesuturile inconjuratoare si ducand la aparitia unui abces. Efectuarea in continuare a exercitiilor si mersul duc la acapararea firelor de par la nivelul abcesului.

Boala pilonidală (formele clinice )

• •Chistul pilonidal - formatiune localizata

lateral sau

superior de santul interfesier .

•Abcesul pilonidal -

chistul pilonidal supurat.

•Fistula. pilonidal - o comunicare anormala intre cavitatea chistului si piele.

Boala pilonidală (Manifestări clinice) 1. Chistul pilonidal – asimptomatic.

2. Abcesul pilonidal• Durere locala, permanenta cu caracter pulsatil, • jena la mers si imposibilitatea de a sta pe scaun • Tumefierea (umflarea) evidenta a regiunii santului interfesier • Inrosirea pielii • Febra ( nu este un simptom frecvent) si frison • Scurgerea de puroi sau sange la nivelul unei deschideri a pielii (sinusul pilonidal) insotita de un miros urat. 3.

Fistula pilonidală.

• •

Durere la nivelul pliului fesier, Aparitia unei scurgeri purulente care pateaza lenjeria.

Tratamentul bolii pilonidale Incizia si drenajul abcesului pilonidal Procedura se efectueaza sub anestezie locala ,incizia la nivelul abcesului si drenajul lichidul ui (puroiul) si indeparta firele de par si alte resturi. Plaga ce rezulta in urma interventiei trebuie pansata si de obicei se vindeca in 2 pana la 5 saptamani. La aproximativ 50 – 60% din persoanele cu abces pilonidal acest tratament este eficient. Incizia si drenajul nu vindeca boala, ci doar rezova episodul infectios (abcesul) ; bolnavul ramane in continuare purtator al leziunii pilonidale si trebuie ulterior supus interventiei chirurgicale radicale (excizie).

Tratamentul bolii pilonidale (Excizia chistului pilonidal)

Excizia presupune indepartarea intregului chist pilonidal,pana la tesut sanatos.. Excizia chistului se vindeca in 1-4 saptamani. Aceasta procedura se efectueaza sub anestezie rahidiana Excizia se recomanda in special in cazul unui abces pilonidal recurent. Dupa ce chistul si tesutul infectat sunt eliminate, rana poate fi lasata deschisa (metoda deschisa) sau cusuta (metoda inchisa):

Tratamentul bolii pilonidale Excizia chistului pilonidal (fara sutura)

Excizia plaga chirurgicala este lasata deschisa si necesita pansament,aplicarea unor substante ce favorizeaza granularea(inchiderea plagii din interior spre exterior)Aceasta metoda duce la vindecare intr-un timp mai indelungat, dar ,de obicei, riscul de recurenta a bolii pilonidale este mai mic.

Tratamentul bolii pilonidale Excizia chistului pilonidal

(cu sutura primara-dupa )

Excizia cu sutura primara-dupa eliminarea chistului si tesuturilor infectate, plaga se sutureaza. Timpul de vindecare este mai scurt cu aceasta procedura, dar exista un risc mai mare de recurenta a bolii pilonidale.

Tratamentul bolii pilonidale Excizia chistului pilonidal

CONDILOAME ACUMINATE Definiie: CONDILOAME ACUMINATE sunt manifestarea clinic a unei infecii virale cutaneo-mucoase a regiunii genitale, perigenitale şi perianale cu anumite tipuri de virusuri ai papilomei umane( HPV ). Transmiterea este sexual dar şi nesexual (mâini infectate, iatrogen)

CONDILOAME ACUMINATE ( aspect macroscopic)

CONDILOAME ACUMINATE ( aspect macroscopic)

CONDILOAME ACUMINATE ( aspect macroscopic)

Criterii de diagnostic: Diagnostic clinic: · Condiloame acuminate: leziuni tumorale de mici dimensiuni cu aspect conopidiform, albicioase, moi, multifocale, cu tendin de grupare în placarde · Condiloame plane: la femei la nivelul cervixului sau a mucoasei intravaginale. · Condiloame acuminate gigante: forme extinse, exofitice localizate la brbat la nivelul glandului sau perianal.

CONDILOAME ACUMINATE ( aspect macrospcoic)

Tratament

•Acidul tricloracetic(TCA): o dat la 1-2 sptmâni, •Crioterapia: cu azot lichid o dat la 1-2 sptmâni •Electrocauterizarea •Excizia chirurgical • Excizia cu laser CO2 • 5 Fluorouracilul: aplicaii locale periodice