Nulitatea Casatoriei [PDF]

Zitiervorschau

NULITATEA CĂSĂTORIEI

Profesor: Disciplina: Dreptul familiei

Capitolul I

1) Noţiuni introductive

1. Generalităţi. Nulitatea căsătoriei intervine ca sancţiune a nerespectării unora dintre cerinţele Prevăzute de lege cu privire la încheierea căsătoriei. În această materie, legea conţine dispoziţii derogatorii de la dreptul comun al actelor juridice, dat fiind importanţa căsătoriei şi gravitatea deosebită a consecinţelor pe care le implică desfiinţarea ei. Aceste dispoziţii derogatorii se referă la cauzele de nulitate şi efectele acesteia, iar uneori, la distincţia între nulităţile absolute şi cele relative. 2. Nulităţi prevăzute expres de lege şi nulităţi virtuale. În preocuparea de a se menţine căsătoria pe cât este cu putinţă, Codul familiei prevede cazurile de nulitate a căsătoriei în art. 19 şi 21. De asemenea art. 7 din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă se referă la nulitatea căsătoriei pentru necompetenţa ofiţerului de stare civilă – rationae materiae -, afară dacă persoana necompetentă a exercitat în mod public atribuţia de ofiţer de stare civilă, când, datorită ideii de aparenţă (error communis facit ius), căsătoria este validă. S-a pus problema dacă mai există şi alte cazuri de nulitate a căsătoriei decât cele expres prevăzute de lege, adică dacă există nulităţi virtuale, implicite, în materia căsătoriei. Asemenea nulităţi au fost admise de literatura juridică în două cazuri: a) căsătoria fictivă; b) căsătoria între persoane al căror sex nu este diferenţiat. S-a decis că încheierea căsătoriei mai înainte de împlinirea termenului de 8 zile (în prezent 10 zile) prevăzut de lege nu duce la nulitatea căsătoriei, ci numai la sancţiuni disciplinare împotriva ofiţerului de stare civilă. 3. Nulităţi absolute şi nulităţi relative. Ca şi în dreptul comun, nulitatea căsătoriei poate fi absolută şi relativă. În ceea ce priveşte distincţia între aceste feluri de nulităţi există unele deosebiri faţă de dreptul comun. Astfel, în unele cazuri, în interesul menţinerii căsătoriei, aceasta poate fi confirmată chiar dacă este vorba de nulitatea absolută. Tot astfel, în cazul căsătoriei putative, efectul retroactiv al nulităţii căsătoriei este înlăturat în privinţa soţului de bună-credinţă. În materia căsătoriei se consideră, uneori, că nulitatea poate interveni numai în cazurile prevăzute de lege. Prin urmare, în această materie sunt excluse nulităţile virtuale. De aceea, autorii care împărtăşesc această părere susţin teoria “căsătoriei inexistente”, potrivit căreia atunci când unei

2

căsătorii îi lipseşte unul dintre elementele sale esenţiale şi când, pentru această situaţie, nu este prevăzută în lege sancţiunea nulităţii căsătoriei, această căsătorie este inexistentă, iar nu nulă. Căsătoria este astfel inexistentă în cazul identităţii de sex, al lipsei totale de celebrare şi a lipsei totale de consimţământ.

2) Cazuri de nulitate absolută 1)Căsătoria încheiată cu încălcarea dispoziţiilor legale cu privire la vârsta matrimonială (vârsta nubilă) Căsătoria încheiată înainte de implinirea vârstei matrimoniale, de 16 ani pentru femei şi 18 ani pentru bărbat – adică în perioada impubertăţii legale – este lovită de nulitate. Cu titlu de excepţie, femeia de 15 ani se poate căsători dacă a obţinut dispensa de vârstă. Cu toate că încălcarea prevederilor legale privitoare la vârsta matrimonială atrage nulitatea absolută, această nulitate poate fi acoperită dacă, până la constatarea nulităţii apar următoarele situaţii: a) soţul care nu avea vârsta legală pentru încheierea căsătoriei a împlinit-o între timp; b) soţia a rămas însărcinată; c) soţia a dat naştere unui copil. Căsătoria se menţine chiar dacă a născut un copil mort ori dacă femeia a întrerupt cursul sarcinii, deoarece s-a dovedit că, în pofida vârstei impubere, soţii pot avea relaţii conjugale normale. 2) Căsătoria încheiată de o persoană care era deja căsătorită Acest caz de nulitate are ca scop apărarea principiului monogamiei. Nulitatea nu se acoperă prin încetarea cauzei ei după încheierea căsătoriei, ceea ce înseamnă că, cea de-a doua căsătorie este lovită de nulitate chiar dacă prima căsătorie a fost desfăcută sau a încetat după data încheierii celei de-a doua, până la constatarea nulităţii ori anularea ei. În practica judiciară1 s-a decis că nimic nu se opune ca o căsătorie desfăcută prin divorţ să fie declarată nulă, pentru că numai în acest fel dispar, cu efect retroactiv, toate efectele pe care ea lea produs.

1

Curtea Supremă de Justiţie – Secţia civilă, decizia nr. 1572/1995, publicată în Buletinul Jurisprudenţei.

3

Momentul în funcţie de care se verifică starea de bigamie este acela al încheierii celei de-a doua căsătorii. În cazul declarării morţii prin hotărâre judecătorească, cea de-a doua căsătorie este valabilă, dacă a fost încheiată în interval de timp de la data fixată prin hotărâre ca fiind aceea a morţii şi data rămânerii irevocabile a hotărârii declarative de moarte. Potrivit reglementării actuale, când, după declararea morţii unuia dintre soţi prin hotărâre judecătorească, s-a încheiat o nouă căsătorie, iar soţul declarat mort s-a întors şi s-a anulat hotărârea declarativă de moarte, se dă prioritate celei de-a doua căsătorii, prima căsătorie fiind desfăcută pe data încheierii celei de-a doua. 3) Căsătoria încheiată între rude în grad prohibit de lege Încheierea căsătoriei între rudele în linie dreaptă (indiferent de grad), precum şi între rudele în linie colaterală până la gradul IV inclusiv, este oprită de lege, fiind sancţionată cu nulitatea absolută. O asemenea căsătorie este nulă indiferent dacă rudenia este din căsătorie sau din afara ei. 4)Căsătoria încheiată între persoane legate prin adopţie Potrivit art. 1 din Legea nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopţiei: 2 „Adopţia este operaţiunea juridică prin care se creează legătura de filiaţie între adoptator şi adoptat, precum şi legături de rudenie între adoptat şi rudele adoptatorului.” Pe cale de consecinţă, rudenia adoptivă se substituie rudenei fireşti, fiind lovită de nulitate căsătoria încheiată între rudele în linie dreaptă (indiferent de grad), precum şi între rudele în linie colaterală, până la gradul IV inclusiv.

5) Căsătoria încheiată între tutore şi persoana minoră aflată sub tutela sa Având în vedere dispoziţiile art. 8 din Codul familiei, se consideră că este lovită de nulitate căsătoria între tutore şi femeia minoră ce se află sub tutela sa.

2

Publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 557 din 23 iunie 2004

4

6) Căsătoria încheiată de către alienatul mintal sau debilul mintal ori, după caz, de către cel lipsit vremelnic de facultăţile mintale În acest caz căsătoria este oprită din motive biologice. Încălcarea acestei prohibiţii este sancţionată cu nulitatea absolută, chiar dacă o atare căsătorie a fost încheiată într-un moment de luciditate. De-asemenea, este irelevant dacă aceste persoane au fost sau nu puse sub interdicţie judecătorească. Persoanele lipsite temporar de facultăţile mintale nu se pot căsători în intervalul de timp în care discernământul le lipseşte, întru-cât nu pot exprima un consimţământ valabil. Există,

deci, o deosebire de tratament între situaţia persoanelor alienate mintal sau debile

mintal şi cea a persoanelor lipsite numai temporar de discernământ, în sensul că, în cazul primelor, interdicţia este absolută – din motive de ordin biologic şi social – iar în cazul celor din urmă, acestea pot să se căsătorească, cu excepţia momentelor în care le lipseşte discernământul, interdicţia fiind instituită numai pentru exprimarea unui discernământ valabil. Pentru corecta soluţionare a unei acţiuni în constatarea nulităţii căsătoriei este necesar să se stabilească, pe calea unei expertize psihiatrice, dacă soţul era alienat sau debil mintal, la data încheierii căsătoriei, fiindcă numai în această situaţie căsatoria este lovită de nulitate absolută.3 7) Lipsa de solemnitate Lipsa (totală sau parţială) de solemnitate la încheierea căsătoriei atrag nulitatea absolută a căsătoriei astfel încheiate. De exemplu, atrag nulitatea absolută: a) lipsa ofiţerului de stare civilă de la celebrarea căsătoriei; b) lipsa, de la celebrarea căsătoriei, a unuia dintre viitorii soţi; c) neexprimarea consimţământului, conform legii; d) nedeclararea încheierii căsătoriei de către ofiţerul de stare civilă; e) lipsa martorilor la încheierea căsătoriei. 8) Lipsa de publicitate (căsătoria clandestină) Publicitatea este o condiţie de formă distinctă de solemnitate, fiind impusă de legiuitor ca o garanţie pentru respectarea celorlalte condiţii necesare unei căsătorii valabile. Sunt elemente ale publicităţii: a) afişarea declaraţiei de căsătorie; b) accesul publicului la celebrarea căsătoriei. Căsătoria încheiată cu încălcarea publicităţii este o căsătorie clandestină. 3

Curtea Supremă de Justiţie – secţia civilă, decizia nr. 1602/1992, In Probleme de drept din deciziile Curţii Supreme de Justiţie 1990-1992, Editura Orizonturi, Bucureşti, 1993, pag. 163-164

5

Căsătoria clandestină este diferită de căsătoria secretă, care, deşi se încheie cu publicitate, este ţinută de către soţi. 9) Necompetenţa ofiţerului de stare civilă sau a persoanei căreia i-au fost delegate aceste atribuţii Încălcarea competenţei personale sau a competenţei teritoriale4 nu atrage sancţiunea nulităţii. Căsătoria este nulă doar dacă a fost încheiată de un funcţionar care nu avea împuternicirea de ofiţer de stare civilă (competenţa ratione materiae), cu excepţia cazului în care a exercitat, în mod public, atribuţia de ofiţer de stare civilă. 10) Frauda la lege Frauda la lege constituie caz de nulitate absolută a căsătoriei atunci când unul dintre viitorii soţi urmăreşte, prin încheierea căsătoriei, să se sustragă rigorilor legii. Există un asemenea caz când autorul unui viol se căsătoreşte cu victima, pentru a se sustrage răspunderii penale. 11) Căsătoria fictivă Căsătoria este fictivă dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii: 1) consimţământul exprimat( de unul sau de ambii soţi) nu refelctă voinţa lor reală, nu este sincer astfel ca o atare căsătorie nu s-a încheiat în scopul de a întemeia o familie. Din acest punct de vedere, căsătoria fictivă apare ca o formă a simulaţiei; 2) scopul urmărit( de unul sau de ambii soţi) a fost de a obţine fie unele efecte secundare căsătoriei (cum ar fi folosinţa locuinţei), fie de a eluda anumite dispoziţii legale imperative, altele decât cele care reglementează căsătoria. Sub aspectul acestei din urmă condiţii, căsătoria fictivă apare ca o fraudare a legii, folosindu-se mijloace legale pentru a se obţine rezultate iegale. Părţile se căsătoresc, ceea ce este legal, dar cu scopul de a obţine rezultate care, altfel, nu le-ar fi putut obţine şi care sunt ilegale, câtă vreme nu s-au urmărit şi stabilit raporturi specifice căsătoriei. Rezultă că o căsătorie fictivă presupune atât o simluaţie, cât şi o fraudare a legii.

4

În sens contrar, a se vedea, de pildă : T.R. Popescu – Dreptul familiei. Tratat, vol. I, Editura didactică şi pedagogică, Bucureşti, 1965, pag. 328

6

Nulitatea se acoperă dacă între soţi se stabilesc relaţii conjugale reale. De exemplu, dacă din căsătoria fictivă au rezultat copii, ceea ce presupune că soţii au convieţiut, nu se ma poate declara nulitatea căsătoriei pentru fictivitate.5 12) Căsătoria de convenienţă Căsătoria de convenienţă este o variantă a căsătoriei fictive. Căsătoria de convenienţă, In general, reprezintă căsătoria încheiată doar pentru anumite interese (de regulă materiale). O formă a acestei căsătorii se identifică în dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România. Astfel, potrivit art. 2 lit. h) din acest act normativ, prin căsătorie de convenienţă se înţelege „căsătoria încheiată cu singurul scop de a eluda condiţiile de intrare şi şedere a străinilor şi de a obţine dreptul de şedere pe teritoriul României”.6 Art. 64 alin. (2) din acelaşi act normativ stabileşte, cu titlu exemplificativ, elementele pe baza cărora se poate stabili că o căsătorie este de convenienţă, şi anume: 1) nu există coabitare matrimonială; 2) soţii nu s-au cunoscut înaintea căsătoriei; 3) lipsa unei contribuţii efective la îndeplinirea obligaţiilor născute din căsătorie; 4) soţii nu vorbesc o limbă înţeleasă de amândoi; 5) există date că anterior unul dintre soţi a mai încheiat o căsătorie de convenienţă; 6) există inconsecvenţă în declaraţiile soţilor cu privire la datele personale, circumstanţele în care s-au cunoscut ori alte informaţii relevante despre ei; 7) încheierea căsătoriei a fost condiţionată de plata unei sume de bani între soţi, cu excepţia sumelor primite cu titlu de dotă. Constatarea acestor elemente se realizează de către „ofiţerul de interviu”, ele putând rezulta din: a) datele obţinute în urma interviului; b) înscrisuri; c) declaraţiile celor în cauză sau ale unor terţe persoane; d) controale la domiciliul conjugal ori alte verificări suplimentare. Şi în acest caz, nulitatea absolută se acoperă prin convieţiurea reală a soţilor. 13) Lipsa diferenţierii sexuale 5

6

A se vedea: Tribunalul Suprem, secţia civilă, decizia nr. 765/1975, Revista Română de Drept nr. 7/1975, pag 67 Această definiţie legală priveşte exclusiv domeniul reglementat de actul normativ menţionat

7

Este lovită de nulitate absolută căsătoria persoanelor de acelaşi sex, precum şi acelora al căror sex nu este suficient precizat ori care suferă de malformaţii sub forma nediferenţierii sexuale, fiind cu neputinţă consumarea căsătoriei. 14) Lipsa consimţământului Lipsa consimţământului constituie caz de nulitate atât atunci când este vorba de lipsa sa materială, cât şi atunci când este vorba de lipsa psihică a acestuia. 15) Lipsa aprobării prealabile a conducătorului instituţiei în care este angajat preotul militar Nulitatea absolută intervine când preotul militar (cetăţean român) se căsatoreşte cu o persoană apatridă sau care nu are exclusiv cetăţenia română, fără a avea aprobarea prealabilă a conducătorului instituţiei în care este angajat acesta.

3) Cazuri de nulitate relativă 1. Cauze de nulitate relativă. Această nulitate intervine în cazul viciilor de consimţământ : eroarea, dar numai asupra identităţii fizice a celuilalt soţ, dolul şi violenţa. S-a arătat că faptul nerecunoaşterii de către reclamant, la data încheierii căsătoriei cu pârâta, că aceasta este însărcinată, nu constituie un motiv de anulare a căsătoriei, neputând fi vorba de vicierea consimţământului prin eroare cu privire la identitatea fizica a celuilalt soţ, din moment ce s-a vrut ca pârâta să fie cea cu care să se încheie căsătoria. Dimpotrivă, s-a anulat căsătoria încheiată sub impreriul erorii privind starea sănătăţii provocată de unul dintre soţi prin mijloace viclene. În speţă, unul dintre soţi suferea de o boală gravă cu caracter de durată şi, pentru a induce în eroare pe celălalt, a prezentat un certificat prenupţial emis de medic pe baza examenului medical al unei rude. De asemenea, s-a decis că este dol prin reticenţă dacă, la încheierea căsătoriei, unul dintre soţi a ascuns celuilalt, cu bună ştiinţă, boala de care suferea ori numai amploarea şi manifestările concrete ale acesteia. Trebuie să se facă dovada că soţul respectiv şi-a cunoscut boala gravă şi că în mod voit nu a comunicat-o celuilalt soţ. Aşadar este vorba de omisiunea voită a unui soţ de a aduce la cunoştinţă celuilalt soţ boala gravă de care suferea. Tot astfel, malformaţia care nu constituie o nediferenţiere de sex, ci are

8

caracterul unei maladii ce nu a fost cunoscută de celălalt soţ, fiindu-i ascunsă, constituie o cauză de nulitate relativă a căsătoriei care s-a încheiat ca urmare a dolului săvârşit prin reticenţă. S-a mai decis că ascunderea bolii de către soţie, care o face inaptă de a avea copii, este dol prin reticenţă. De asemenea, s-a decis că ascunderea stării de graviditate este un motiv legal de anulare a căsătoriei. Dimpotrivă, dacă pârâtul a săvârşit împotriva reclamantei infracţiunea de viol, iar părţile, cunoscând această împrejurare, şi-au manifestat în mod deliberat voinţa de a se căsători fără a înţelege o căsătorie formală în scopul de a evita rigorile penale pentru soţul pârât, nu se poate reţine existenţa unei cauze de nulitate a căsătoriei bazată pe vicierea voinţei uneia din părţi (dol). S-a considerat deci că dolul este un viciu de consimţământ şi atunci când eroarea provocată se referă la alte elemente decât identitatea fizică a celuilalt soţ, dacă acest element a fost determinat la încheierea căsătoriei şi corespunzător concepţiei dreptului privind căsătoria şi familia. În privinţa violenţei, s-a admis că în cazul în care, la încheierea căsătoriei, consimţământul unuia dintre soţi a fost viciat prin violenţa exercitată de către tatăl acestuia, căsătoria va fi declarată nulă dacă acţiunea a fost introdusă în termen. Violenţa trebuie să aibă un anumit grad de intensitate şi gravitate care să pună pe cel în cauză în situaţia obiectivă, unanim acceptată, de a nu se putea opune căsătoriei: în cazul violenţei morale, este necesar, de asemenea, să fie în mod obiectiv determinată în raport de cerinţele conjuncturale ale victimei şi starea ei. Actele de violenţă trebuie apreciate în raport de starea psihică a soţului respectiv. 2. Acţiunea în declararea nulităţii relative. Acţiunea în nulitate relativă poate fi introdusă numai de soţul al cărui consimţământ a fost viciat. Moştenitorii acestuia nu pot continua acţiunea în nulitate relativă, deoarece este o acţiune personală şi legea nu acordă moştenitorilor dreptul de a o continua. Ori de câte ori legiuitorul a vrut ca o acţiune privitoare la starea civilă să fie continuată de moştenitori a prevăzut aceasta în mod expres, cum este cazul, de exemplu, cu acţiunea în stabilirea filiaţiei faţă de mamă, cu cea în stabilirea paternităţii şi cu acţiunea în tăgăduirea paternităţii. Într-o altă parere, moştenitorii pot continua acţiunea în nulitate relativă a căsătoriei, deoarece odul familiei nu conţine dispoziţii prohibitive în această privinţă. Dat fiind această acţiune în nulitate are un caracter personal, procurorul nu o poate introduce. Nulitatea relativă a căsătoriei poate fi confirmată. Acţiunea în nulitate relativă a căsătoriei se poate introduce în termen de 6 luni de la încetarea violenţei, ori de la descoperirea erorii sau a dolului. Astfel, s-a decis că termenul de 6 luni în care poate fi introdusă acţiunea în anularea căsătoriei

9

pentru viclenie curge de la data când partea al cărui consimţământ a fost viciat a descoperit existenţa vicleniei. Acţiunea în nulitate relativă, ca şi cea în nulitate absolută, este de competenţa instanţei determinată după dreptul comun, neaplicându-se dispoziţiile speciale pentru competenţa în material divorţului. Competenţa aparţine, în primă instanţă, tribunalului judeţean, respective al municipiului Bucureşti.

Capitolul II Efectele nulităţii căsătoriei Căsătoria poate fi declarată nulă numai prin hotărâre judecătorească. Nulitatea căsătoriei trebuie cerută pe calea acţiunii, neputând fi declarată dacă a fost invocată prin mijlocul excepţiei. Ambele feluri de nulităţi produc aceleaşi efecte. Nulitatea căsătoriei produce efecte nu numai pentru viitor, ci şi pentru trecut, deci retroactivează. Căsătoria se consideră ca şi cum nu s-ar fi încheiat.7

Secţiunea I. Efectele nulităţii căsătoriei cu privire la relaţiile dintre soţi 1. Efectele nulităţii căsătoriei cu privire la relaţiile personale dintre soţi. Din punct de vedere juridic, soţii sunt consideraţi că nu au fost niciodată căsătoriti între ei. Drept rezultat : a) Soţii nu au avut obligaţii rezultând din situaţia de căsătoriti. Dacă până la desfiinţărea căsătoriei se pusese în mişcare acţiunea penală privitoare la adulter, aceasta se stinge. Căsătoria încheiată până la aceeaşi dată de către unul dintre soţi rămâne în fiinţă, nefiind caz de bigamie.

7

Există două derogări de la efectul retroactive al nulităţii căsătoriei : a) nulitatea nu produce nici un efect în privinţa copiilor, care au statutul legal de copii din căsătorie ; b) căsătoria putativă.

10

Soţii se pot căsători, fiecare cu altcineva sau chiar între ei, dacă, între timp, a dispărut cauza de nulitate ; b) Soţii îşi dobândesc numele avut înainte de încheierea căsătoriei dacă acesta se schimbase prin căsătorie. Soţul care a luat prin căsătorie numele numele celuilalt soţ nu-l poate menţine după desfiinţarea căsătoriei, deoarece nu există o dispoziţie legală care să permită aceasta, iar când legea a vrut ca anumite prevederi din materia divorţului să se aplice, prin asemănare, şi în cazul nulităţii căsătoriei, a spus-o expres (art. 24 C. Fam) ; c) Între soţi nu a avut loc suspendarea prescripţiei, căci ei se consideră că nu au avut această calitate (de soţi) ; 2. Efectele nulităţii căsătoriei cu privire la capacitatea de exerciţiu. Dacă desfiinţarea căsătoriei are loc înainte ca unul dintre soţi să fi împlinit vârsta de 18 ani, el nu poate beneficia de art. 8 alin. (3) Decretul nr. 31 din 1954 şi, prin urmare, nu are capacitatea de exerciţiu, căci el se consideră că nu a fost căsătorit şi nu a avut această capacitate nici în trecut. 3. Efectele nulităţii căsătoriei cu privire la relaţiile patrimoniale dintre soţi. În această privinţă deosebim : a) Regimul comunităţii de bunuri nu a putut avea loc, deoarece nulitatea căsătoriei operează retroactiv. Dacă pe perioada dintre încheierea căsătoriei şi data declarării nulităţii căsătoriei s-au dobândit unele bunuri, acestea vor fi supuse reglementării dreptului comun, adică vor fi coproprietatea celor a căror căsătorie a fost nulă ; b) Obligaţia de întreţinere nu a putut exista între soţi ; c) Dreptul de moştenire al soţului supravieţuitor nu poate opera, deoarece calitatea de soţ se consideră că nu a existat niciodată. Această presupune că nulitatea se constată sau se declară după decesul unuia dintre soţi, ceea ce este posibil 8. Se înţelege că dacă unul dintre aceştia ar deceda după desfiinţarea căsătoriei, problema dreptului de moştenire nu se mai pune.

Secţiunea a II-a. Efectele nulităţii căsătoriei cu privire la relaţiile dintre părinţi şi copii

8

În acest sens, s-a decis că nulitatea căsătoriei este admisibilă chiar dacă acea căsătorie fusese desfăcută prin hotărâre definitivă

11

1. Interesul declarării nulităţii căsătoriei. Potrivit art. 23 alin. (2) C. Fam., desfiinţarea căsătoriei nu are nici o urmare în privinţa copiilor, care îsi păstrează situaţia de copii din căsătorie. Dar aceştia, chiar dacă ar fi consideraţi din afara căsătoriei, ar avea faţă de părinţii lor şi rudele acestora aceeaşi situaţie ca şi situaţia legală a copiilor din căsătorie(art. 63 C. fam.). De aceea, art. 23 alin. (2) C. fam. trebuie interpretat în sensul că se referă la modul de stabilire a filiaţiei. Într-adevar din acest punct de vedere, există deosebire între filiaţia din căsătorie şi aceea din afara căsătoriei. În consecinţă, deşi căsătoria este desfiinţată, filiaţia copiilor născuţi şi concepuţi până în momentul declarării nulităţii căsătoriei este reglementată la fel ca şi aceia a copiilor rezultaţi dintr-o căsătorie valabilă. Un alt interes este în legatură cu art. 53 alin. (2) C. fam., potrivit căruia copilul născut după declararea nulităţii căsătoriei (sau desfacerea) are ca tată pe fostul soţ al mamei, dacă a fost conceput în timpul căsătoriei şi naşterea sa a avut loc înainte ca mama să fi intrat într-o oua căsătorie. 2. Efectele privind relaţiile dintre părinţi şi copii. Relaţiile personale şi cele patrimoniale dintre părinţi şi copii sunt reglementate prin asemănare, de dispoziţiile prevăzute în materia divorţului [art. 24 alin. (2) C. fam.]. De aceea, constând nulitatea căsătoriei, instanţa trebuie să dispună căruia dintre soţi urmează sa-i fie încredinţaţi copii, ascultând, în această privinţă, pe părinţi, autoritatea tutelară şi pe copii, dacă aceştia au împlinit 10 ani ; totodată, instanţa va stabili şi contribuţia părinţilor la cheltuielile de creştere, educare, învăţătură şi pregătire profesională aplicându-se prin asemănare, dispoziţiile privitoare la divorţ.9 Drepturile succesorale între părinţi şi copii rămân neatinse. Celalate efecte ale filiaţiei din afara căsătoriei se determină, în măsura în care nu există dispoziţii speciale (asemenea dispoziţii există in privinţa numelui de familie al copilului din afara căsătoriei – art. 64 C. fam.), potrivit principiului egalităţii în drepturi ale copilului din afara căsătoriei cu cel din căsătorie ( art. 63 C. fam.). 3. Autoritatea hotărârilor judecătoreşti în materia nulităţilor căsătoriei. Hotărârile judecătoreşti, dintr-un anumit punct de vedere, sunt de două feluri : declarative şi constitutive. Hotărârile declarative sunt acelea prin care se constată o situaţie juridică existentă, pe care instanţa judecătorească o verifică şi o declară ca atare. Aceste hotărâri produc efecte numai între părţile din proces, deci au efect relativ. Majoritatea hotărârilor judecătoreşti sunt declarative. 9

Trib. Suprem, dec. civ. Nr. 22 din 6 ianuarie 1971, în CD 1973, p. 131.

12

Hotărârile constitutive sunt acelea care creează situaţii juridice noi şi conferă părţilor calităţi noi. Aceste hotărâri sunt opozabile tuturor, deci au un efect absolut. Aparţin acestei categorii hotărârile care intervin în acţiunile de stare civilă, interdicţie, etc.10 Hotărârile care intervin în acţiunea privind declararea nulităţii căsătoriei sunt constitutive de drepturi şi sunt deci opozabile tuturor, deoarece modifică starea civilă a persoanelor care au fost căsătorite, iar starea civilă are un character indivizibil, adică ea nu diferă în raport cu persoanele faţă de care este considerată. Nu se poate, de exemplu, să se considere că o persoană este căsătorită, în raport cu anumite persoane, iar faţă de alte persoane să se considere că nu este căsătorită. Caracterul indivizibil al stării civile determină ca hotărârile în materie de nulitate a căsătoriei să aiba un efect absolut, deoarece modifică starea civilă. O altă soluţie ar conduce la consecinţe neadmisibile. Dar, dacă hotărârile judecătoreşti ce sunt avute în vedere sunt opozabile şi terţilor, trebuie precizat că aceasta numai cu titlu de prezumţie relativă, terţii putând să înlăture efectele hotărârilor judecătoreşti, dacă reuşesc să facă în justiţie, dovada contrară.11

Capitulul III Căsătoria putativă 1. Noţiune Căsătoria putativă este acea căsătorie care, deşi constatată nulă sau, după caz, anulată, produce efecte faţă de soţul care a fost de bună credinţă la încheierea ei. 2. Condiţii 10

Hotărârea declarativă de moarte, deşi constitutivă, produce efecte şi pentru trecut până la data stabilită ca fiind aceea a morţii 11 Art. 33 Decretul nr. 31 din 20 ianuarie 1954; art. 15 din Legea nr. 119/1996.

13

Pentru existenţa unei căsătorii putative trebuie întrunite două condiţii, si anume: 1) existenţa unei căsătorii nule sau anulate; 2) buna-credinţă a unia sau ambilor soţi. Buna-credinţă consistă în faptul de a nu fi cunoscut impedimentul a cărui nerespectare a atras nulitatea, fie că este vorba de o eroare de fapt (de exemplu – soţii nu au ştiut că sunt rude în grad prohibit de lege), fie că este vorba de o eroare de drept (soţii stiau că sunt rude, dar nu stiau că, în raport de gradul lor de rudenie, este oprită căsătoria). Regula nemo censetur ignorare legem primeşte o excepţie în cazul de faţă. Buna-credinţă trebuie să existe în momentul încheierii căsătoriei; reaua-credinţă survenită ulterior nu are nici o influenţă cu privire la putativitatea căsătoriei. Buna-credinţă se prezumă, dovada relei-credinţe, fiind în sarcina celui care o invocă. 3. Efecte Efectele căsătoriei putative se produc în planul relaţiilor personale, al capacităţii de exerciţiu al soţiei minore şi al relaţiilor patrimoniale dintre soţi. Este necesar să se diferenţieze sfera acesor efecte în raport de incidenţa bunei-credinţe, fapt ce se realiza în continuare. A. Efectele căsătoriei putative cu privire la relaţiile dintre soţi, când amandoi sunt de bună-credinţă. În acest caz, hotărârea judecătorească prin care se constată nulitatea ori, după caz, se anulează căsătoria, produce efecte numai pentru viitor, nu şi pentru trecut. De aici decurg consecinţele care vor fi prezentate în cele ce urmează: Efecte cu privire la relaţiile personale dintre soţi Până la data când hotărârea prin care s-a declarat nulitatea căsătoriei a rămas irevocabilă, soţii au avut această calitate. Aşa fiind, între soţi: a) a existat obligaţia de fidelitate; b) a existat obligaţia de sprijin moral reciproc; c) a operat suspendarea prescripţiei extinctive. Cu toate acestea, soţul care şi-a schimbat numele prin căsătorie îşi recapată numele anterior, în lipsa unei prevederi exprese în sens contrar. Efecte cu privire la capacitatea de exerciţiu

14

Soţia minoră păstrează capacitatea deplină de exerciţiu dobândită în urma încheierii căsătoriei. Efecte cu privire la relaţiile patrimoniale dintre soţi Aceste efecte sunt supuse, prin asemănare, regulilor de divorţ. În consecinţă: a) comunitatea de bunuri a existat; b) obligaţiile de întreţinere a existat între soţi şi poate exista şi în viitor, între fostii soţi, în condiţiile legii; c) fiecare soţ beneficiază de dreptul de moştenire dacă decesul celuilalt soţ a avut loc înainte de data la care hotărârea judecătorească prin care se declară nulitatea ori, după caz, se anulează căsătoria a rămas irevocabilă. B. Efectele căsătoriei putative cu privire la relaţiile dintre soţi, când numai unul dintre ei a fost de bună credinţă În această situaţie, hotărârea judecătorească prin care se constată nulitatea ori după caz, se anulează căsătoria produce efecte atât pentru trecut, cât şi pentru viitor, cu precizările care se vor face în continuare. Se produc următoarele consecinţe: Efecte cu privire la relaţiile personale dintre soţi a) obligaţia de fidelitate a existat numai pentru soţul de bună-credinţă; b) obligaţia de sprijin moral a existat numai pentru soţul de bună-credinţă; c) suspendarea prescripţiei extinctive a operat numai în favoarea soţului de bună-credinţă; d) dacă soţul de bună-credinţă şi-a schimbat numele prin căsătorie, el va reveni la numele avut anterior căsătoriei. Efecte cu privire la capacitatea de exercitiu Soţia minoră de bună-credinţă îşi menţine capacitatea deplină de exerciţiu dobândită prin încheierea căsătoriei. Efecte cu privire la relaţiile patrimoniale dintre soţi În principiu, numai faţă de soţul de bună-credinţă se aplică, prin asemănare, regulile din materia divorţului. Astfel: a) soţul de bună credinţă este îndreptăţit la întreţinere în aceleaşi condiţii ca şi soţul care a câştigat procesul de divorţ;

15

b) soţul de bună credinţă beneficiază de dreptul de moştenire asupra bunurilor celuilalt soţ, dacă acesta decedează până la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătoreşti de constatare a nulităţii, ori, după caz, de anulare a căsătoriei; c) de comunitatea de bunuri beneficiază nu numai soţul de bună-credinţă, ci şi soţul de reacredinţă, nefiind de conceput să se considere că bunurile dobândite de soţul de bună-credinţă ar fi bunuri proprii, iar cele dobândite de soţul de rea-credinţă ar fi bunuri comune, căci într-o atare ipoteză s-a creat un regim matrimonial nereglementat de lege.

SPEŢĂ: Încheierea căsatoriei de către o persoană căsatorită. Nulitate absolută. Data publicarii: 2003-06-01 Tematica: Familie Hotarare de divort intervenita dupa incheieirea celei de a doua casatorii Incheierea casatoriei de catre o persoana casatorita. Nulitate absoluta. Hotarare de divort intervenita dupa incheieirea celei de a doua casatorii. Consiliul local Telesti a sesizat instanta pentru a constata nulitatea celei dea doua casatorii incheiata de paratul V.M. S-a aratat ca la data de 28 octombrie 1978, paratul V.M. a incheiat prima casatorie si la 20 februarie 1993 a doua casatorie, desi prima nu se desfacuse. In proces paratul a prezentat sentinta civila nr. 3974 din 2 sept. 1993 din care reiese ca prima casatorie sa desfacut prin divort. Prima instanta a respins actiunea ca lipsita de obiect, solutie mentinuta de Curtea de Apel, care a respins apelul. Parchetul a introdus recurs, pentru ca in mod gresit sa respins actiunea ca lipsita de obiect, din moment ce a doua casatorie era lovita de nulitate. Recursul este intemeiat. Art. 5 din Codul familiei prevede in mod imperativ ca este oprit (interzis) sa se casatoreasca barbatul care este casatorit sau femeia care este casatorita, iar in art. 19 din acelasi cod se

16

arata care este consecinta incheierii unei asemenea casatorii, adica care este sanctiunea prevazuta de lege, in sensul ca o asemenea casatorie, incheiata cu incalcarea prevederilor art. 5, este nula de drept, fiind vorba de o nulitate absoluta care nu poate fi inlaturata decat prin anularea casatoriei. Nulitatea absoluta a casatoriei poate fi invocata atat de catre organele de stat competente, de serviciul de stare civila, cum este cazul in speta, sau de catre procuror, cat si de orice persoana interesata (unul dintre soti, rudele acestora sau terte persoane interesate) iar, in timp, anularea casatoriei poate fi ceruta oricand, cu anumite exceptii limitativ prevazute de lege. Nici invocarea gresita a temeiului de drept al actiunii, adica a prevederilor Decretului nr. 278/1960, in loc de prevederile art. 5 si 19 din Codul familiei, nu are nici o relevanta juridica deoarece incadrarea juridica, in drept, a actiunilor si cererilor partilor este de atributul exclusiv al instantelor de judecata. De asemenea, nu are relevanta juridica nici imprejurarea ca intre timp prima casatorie a sotului a fost desfacuta prin divort, deoarece admiterea actiunii de desfacere a primei casatorii nu acopera si nu inlatura nulitatea celei de a doua casatorii. Obiectul cauzei de fata il constituie anularea celei de a doua casatorii. Cererea de anulare ar fi ramas fara obiect numai in ipoteza in care prima casatorie ar fi fost declarata nula si nu desfacuta prin divort pentru un alt motiv de nulitate prevazut de lege, adica ar fi fost considerata ca si inexistenta. In consecinta, recursul urmeaza a fi admis, se vor casa hotararile pronuntate de instanta de fond si de apel. Pentru ca in mod gresit au retinut ca actiunea in anularea celei de a doua casatorii ar fi ramas fara obiect, din moment ce prima casatorie s-a desfacut prin divort si sa se constate ca a doua casatorie este lovita de nulitate absoluta. Curtea Suprema de Justitie, Sectia civila, decizia nr.1527 din 30 mai 1995

17

Bibliografie: 1. Ion P. Filipescu, Andrei I. Filipescu „Tratat de dreptul familiei”, Ed. Universul Juridic, Bucuresti, 2006 2. Dan Lupascu, „Dreptul familiei”, Ed. Universul juridic, Bucuresti, 2008

18