Nulitatea Căsătoriei [PDF]

Zitiervorschau

Declararea nulităţii căsătoriei

§ 1. Noţiunea de căsătorie nulă şi cauzele de nulitate. § 2. Subiectele dreptului la acţiunea de declarare a căsătoriei nule. § 3. Efectele nulităţii căsătoriei § 1. Noţiunea de căsătorie nulă şi cauzele de nulitate Conform art. 41 Codul Familiei, poate fi declarată nulă căsătoria cu încălcarea prevederilor art. 11, 13, 14 sau 15 Codul Familiei, sau căsătoria încheiată de unul sau ambii soţi fără intenţia de a crea o familie (căsătoria fictivă). Orice căsătorie încheiată la organele de înregistrare a actelor de stare civilă se prezumă că a fost încheiată cu respectarea legii şi, deci, este valabilă. Această prezumţie poate fi înlăturată numai de către instanţa judecătorească. Nulitatea căsătoriei este o sancţiune care se aplică în urma nerespectării, de către cei ce se căsătoresc, a unora dintre cerinţele prevăzute de lege cu privire la încheierea căsătoriei. În doctrină, nulitatea căsătoriei se prezintă în două accepţiuni. 81 Prima este bazată pe cazul cînd ambii soţi sau unul dintre ei au acţionat la încheierea căsătoriei ştiind că încalcă legislaţia. În acest caz, declararea căsătoriei nule este o măsură a răspunderii juridice familiale. A doua este cazul cînd ambii soţi nu au cunoscut şi, deci, nu este culpa lor, existenţa impedimentului la încheierea căsătoriei (de exemplu, cei ce au încheiat căsătoria nu cunoşteau faptul că sunt rude de sînge în gradul prohibit de lege). Aici declararea căsătoriei nule este calificată ca o măsură de ocrotire împotriva comportamentului ilicit obiectiv. Căsătoria poate fi declarată nulă în cazurile expres prevăzute de lege atunci cînd se încalcă normele care reglementează cele mai importante principii ale legislaţiei familiale ca monogamia, libertatea consimţămîntului sau cerinţele înaintate faţă de persoanele ce se căsătoresc, cum ar fi vîrsta matrimonială, lipsa capacităţii de exerciţiu sau prezenţa anumitor relaţii de familie între ei (adopţia, curatela, rudenia). Încălcarea condiţiilor de formă la încheierea căsătoriei nu serveşte drept temei pentru declararea nulităţii acesteia. Astfel, dacă căsătoria a fost încheiată cu nerespectarea, fără motive întemeiate, a termenului de o lună de la data depunerii declaraţiei de căsătorie, sau înregistrarea a avut loc în altă localitate decât la domiciliul celor ce se căsătoresc ori a părinţilor lor, sau identificarea viitorilor soţi s-a făcut în baza altor acte decât buletinele de identitate a persoanelor faţă de funcţionarul de stare civilă care a înregistrat căsătoria, urmează să fie aplicate sancţiunii disciplinare, dar validitatea căsătoriei nu se pune la îndoială. 8181

Антоколъская М.В., op. cit., р. 125.

1

În doctrină, întîlnim teoria „căsătoriei inexistente” 82 potrivit căreia, atunci cînd unei căsătorii îi lipseşte unul dintre elementele sale esenţiale şi cînd, pentru această situaţie, nu este prevăzută în lege sancţiunea nulităţii căsătoriei, această căsătorie este inexistentă, dar nu nulă. Drept exemplu ar putea servi înregistrarea căsătoriei în baza actului de identitate al altei persoane sau înregistrarea încheierii căsătoriei de către o persoană care nu avea împuternicirile funcţionarului de stare civilă. Căsătoria poate fi declarată nulă dacă nu sunt respectate condiţiile de fond stabilite de legislaţie pentru încheierea ei. Aici sunt incluse atît condiţiile cît şi impedimentele enumerate de Codul Familiei. Acţiunea pentru declararea căsătoriei nule este imprescriptibilă. În funcţie de clasificarea utilizată, în dreptul civil deosebim: – nulitatea absolută, care sancţionează căsătoria încheiată cu nerespectarea cerinţelor legii, fapt pentru care se aduce atingerea intereselor generale ale societăţii; – nulitatea relativă, care se aplică pentru sancţionarea căsătoriei încheiate prin vicierea consimţămîntului unuia dintre viitorii soţi (eroare, dol, violenţă). Să analizăm în detaliu cauzele de nulitate prevăzute de art. 41 Codul Familiei. Lipsa consimţămîntului viitorilor soţi, or acesta nu a fost exprimat cu respectarea condiţiilor de formă necesară (art. 11 Codul Familiei). Soţii trebuie sa-şi dea consimţămîntul personal şi în mod public, să răspundă afirmativ la întrebarea funcţionarului de stare civilă dacă se căsătoresc de bună voie şi conştient. Daca cel puţin unul dintre viitorii soţi nu cunoaşte limba în care are loc oficierea căsătoriei, precum şi în cazul în care unul sau ambii viitori soţi sunt surdomuţi, răspunsul trebuie să fie dat cu ajutorul interpretului (art. 35 alin. 6 din Legea privind actele de stare civilă). Poate fi considerată lipsă de consimţămînt

răspunsul negativ al unuia dintre viitorii soţi la

întrebarea funcţionarului de stare civilă în privinţa încheierii căsătoriei; lipsa unuia dintre viitorii soţi în momentul încheierii căsătoriei; consimţămîntul a fost viciat prin eroare, prin viclenie sau prin violenţă cu privire la identitatea fizică a celuilalt soţ. Viciul de consimţămînt poate fi în cazul cînd persoana a consimţit să se căsătorească, dar din cauza stării sănătăţii nu putea să conştientizeze acţiunile sale şi să le dirijeze (se afla în stare de ebrietate, sub acţiunea drogurilor sau a unei boli grave). Lipsa consimţămintului liber exprimat încalcă principiul întemeierii familiei pe căsătoria liber consimţită între un bărbat si o femeie care are la bază dragostea şi afecţiunea reciprocă, precum şi libertatea persoanei. Căsătoria a fost încheiată între persoane care nu au atins vîrsta matrimonială prevăzută de art. 14 Codul Familiei care este de 18 ani atît pentru femei cît şi pentru bărbaţi. Vîrsta matrimonială poate fi redusă, dar nu mai mult decât cu doi ani în baza deciziei autorităţii administrative publice locale. În lipsa unei astfel de decizii, căsătoria poate fi declarată nulă, dacă aceasta o necesită 8282

Filipescu I., op. cit., p. 178; Гражданское право. Частъ III, p. 327.

2

interesele soţului minor. Conform art. 43 alin. 2 Codul Familiei, instanţa judecătorească poate refuza declararea nulităţii căsătoriei, dacă aceasta o cer interesele minorului sau dacă nu există acordul lui pentru încetarea căsătoriei. Temei pentru acest refuz poate fi: împlinirea între timp de către soţul minor a vîrstei legale pentru încheierea căsătoriei; soţia a dat naştere unui copil sau a rămas însărcinată etc. Căsătoria a fost încheiată cu încălcarea art. 13 Codul Familiei, adică persoanele care s-au căsătorit nu au fost supuse unui examen medical şi nu s-au informat reciproc despre starea sănătăţii după cum prevede art.11 alin.2 Codul Familiei. Aceste prevederi au o importanţă majoră atunci cînd unul dintre soţi, ştiind că este bolnav de o boală venerică sau de maladia HIV/SIDA, nu l-a anunţat pe celălalt soţ şi astfel l-a pus în primejdie pe el şi pe viitorul copil. Transmiterea unei boli venerice sau a maladiei HIV/SIDA de către o persoană care ştia că suferă de aceste boli formează componenţa unor infracţiuni prevăzute de art. 211, 212 Codul Penal şi este pedepsită de lege. Mai mult, suntem în prezenţa unui temei destul de grav pentru declararea căsătoriei nule. Din prevederile legale reiese că căsătoria urmează a fi declarată nulă în toate cazurile cînd persoanele care s-au căsătorit nu au fost supuse unui examen medical, pină la modificarea art. 13 Codul Familiei prin Legea nr.107 din 11 mai 2012 (în vigoare din 15 iunie 2012). . După această dată, considerăm, că lipsa examinării medicale nu poate servi drept temei pentru declararea căsătoriei nule. O astfel de încălcare ar putea fi alăturată la încălcările condiţiilor de formă pentru încheierea căsătoriei doar în cazul în care, deşi examenul medical a fost solicitat el nu a avut loc. Căsătoria a fost încheiată cu o persoană care este deja căsătorită (art. 15 alin. 1 lit. “a” Codul Familiei). Această nulitate are ca scop apărarea principiului monogamiei, care este caracteristic nu numai pentru ţara noastră, dar şi pentru majoritatea statelor cu religie ortodoxă. Monogamia înseamnă că bărbatul sau femeia poate să se afle în acelaşi timp numai într-o singură căsătorie. Ea este rezultatul dezvoltării raporturilor de căsătorie şi familie pe parcursul veacurilor, un garant al sănătăţii soţilor şi copiilor lor, al dezvoltării personalităţii fiecăruia. Cerinţa înaintată de lege este totodată o posibilitate de a reglementa relaţiile în domeniul căsătoriei şi familiei, este o regulă pentru orice societate civilizată. Rudenia. Deosebim rudenia de sînge şi rudenia civilă, care se creează în urma actului juridic de adopţie. Poate fi declarată nulă căsătoria încheiată între rudele în linie dreaptă până la al IV-lea grad inclusiv fraţi şi surori, inclusiv şi cei care au un părinte comun. Cu toate că legea şi doctrina susţune că adopţia dă naştere la raporturile dintre părinţi, rudele acestora şi copiii de provenienţă şi descendenţii lor, art. 15 alin. 1 lit. „c”, „d” Codul Familiei face o deosebire dintre rudenia de sînge şi rudenia civilă, rezultat al adopţiei. Astfel, se consideră nulă căsătoria încheiată între adoptat şi adoptator şi între adoptat şi rudă a adoptatorului în linie dreaptă pînă la al doilea grad inclusiv. 3

Lipsa capacităţii de exerciţiu (art. 15 alin. 1 lit. “f” Codul Familiei) face imposibilă căsătoria prin faptul că starea persoanei exclude manifestarea unui consimţămînt liber şi pentru consideraţii de ordin biologic. Pentru ca o căsătorie să fie declarată nulă din acest motiv, trebuie ca cel puțin în privința uneia să fie instituită o măsură de ocrotire judiciară cum ar fi: tutela, curatela sau ocrotire provizorie și să lipsească autorizația prevăzută de lege la încheierea căsătoriei. Faptul că celălalt soţ a cunoscut sau nu împrejurarea dată, nu are nici o importanţă şi nu duce la validarea căsătoriei. Doar însănătoşirea persoanei, confirmată de rezultatul unei examinări medicale şi precum că persoana este capabilă, poate duce la recunoaşterea căsătoriei ca valabilă cu condiţia că soţul care a fost declarat capabil doreşte să continue căsătoria (art. 43 alin. 1 Codul Familiei). Căsătoria încheiată între curatorul şi persoana minoră aflată sub curatela acestuia, în perioada curatelei (art. 15 alin. 1 lit. “e” Codul Familiei), este lovită de nulitate absolută. Interdicţia de a se căsători în perioada curatelei asupra unui minor are la bază consideraţii de ordin moral şi social, deoarece curatela este o instituţie a dreptului care are ca scop ocrotirea intereselor lui şi ajutorul acordat pentru realizarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor de către minor. Interdicţia de a se căsători curatorul cu minorul de sub curatelă există pe toată perioada curatelei. Chiar dacă faptul s-a aflat după ce curatela a luat sfârşit, căsătoria este lovită de nulitate, deoarece momentul aprecierii conformităţii actului juridic cu legea este acela al întocmirii lui, adică la momentul încheierii căsătoriei. Conform art. 15 alin. 1 lit. “g” Codul Familiei, va fi declarată nulă căsătoria încheiată între persoanele condamnate la privaţiune de libertate în perioada cînd ambele îşi ispăşesc pedeapsa. Acest impediment este mai mult o condiţie negativă de formă decât de fond, deoarece cei ce se află în privaţiune de libertate nu au acces la organele de stare civilă pentru a depune o cerere de încheiere a căsătoriei. Dacă admitem că cererea a fot depusă mai înainte ca ei să fie privaţi de libertate, oricum ei nu se pot prezenta la oficiul de stare civilă pentru încheierea căsătoriei. Şi dacă căsătoria a fost încheiată în lipsa unuia dintre viitorii soţi, aceasta se va considera o căsătorie inexistentă. Este nulă căsătoria încheiată între persoanele de acelaşi sex (art. 15 alin. 1 lit. “h” Codul Familiei), datorită interesului general al societăţii ca fiind contrar scopului căsătoriei şi funcţiilor familiei. Legea menţionează deosebit un astfel de temei pentru nulitatea căsătoriei ca căsătorie fictivă. Dacă la încheierea căsătoriei se urmăresc alte scopuri decât cele legale, adică altele decît întemeierea unei familii, sîntem în prezenţa unei căsătorii fictive. În lipsa scopului întemeierii unei familii, putem spune că căsătoria a fost încheiată numai de formă şi consimţămîntul exprimat în vederea încheierii acesteia nu este sincer şi nu exprimă o voinţă reală de a crea raporturi de familie. În practica judiciară de declarare a căsătoriei nule, căsătoriile fictive sunt cele mai frecvente cauze 4

de nulitate. De regulă, la încheierea căsătoriei fictive se urmăresc interese de ordin material sau de alt ordin, cum ar fi dorinţa de a dobîndi: cetăţenia, dreptul la locuinţă, dreptul la succesiune, dreptul la pensie, dreptul de migraţiune etc. Deci, se folosesc mijloace legale pentru a se obţine rezultate ilegale. Căsătoria există numai în cazul în care soţii, ulterior, nu au convieţuit. În caz contrar, înseamnă că nulitatea căsătoriei a fost confirmată prin stabilirea între părţi a raporturilor specifice căsătoriei. Dacă în urma acestor raporturi s-au născut sau au fost concepuţi copii, căsătoria nu poate fi declarată nulă pentru fictivitate. Noţiunea de căsătorie fictivă nu trebuie confundată cu noţiunea de căsătorie inexistentă, despre care s-a vorbit mai sus, şi cu noţiunea de căsătorie încheiată din interes material. Aceasta din urmă, spre deosebire de căsătoria fictivă, este îndreptată nu numai spre primirea anumitor foloase de ordin material şi alt ordin, dar şi spre cererea unor raporturi conjugale şi dobîndirea drepturilor şi obligaţiilor de soţi. Instanţa judecătorească va declara căsătoria fictivă ca fiind nulă indiferent de faptul dacă scopul întemeierii unei familii a lipsit la ambii soţi sau numai la unul dintre ei. Caracterul fictiv al căsătoriei poate fi dovedit prin toate probele admise de legislaţia procesuală civilă, inclusiv proba cu martorii (termenul de aflare în căsătorie, ducerea gospodăriei comune, bunuri comune, existenţa sau lipsa copiilor comuni şi cauza acestui fapt, ceremonia căsătoriei, nunta, călătoriile comune ale soţilor după nuntă, atingerea anumitor scopuri de către soţi, relaţiile sociale cu rudele celuilalt soţ etc.). La examinarea cauzei de declarare a căsătoriei nule este important ca instanţa judecătorească să stabilească dacă ambii soţi sau numai unul dintre ei a avut intenţia de a încheia o căsătorie fictivă. § 2. Subiectele dreptului la acţiunea de declarare a căsătoriei nule Conform art. 42 Codul Familiei, dreptul de a cere declararea nulităţii căsătoriei îl au următoarele persoane: a) soţul minor, părinţii lui (tutorii), autoritatea tutelară , dacă căsătoria a fost încheiată de către o persoană care nu a atins vîrsta matrimonială şi această vîrstă nu a fost redusă în modul stabilit. Declararea nulităţii căsătoriei încheiate cu un minor se deosebeşte în dependenţă de faptul dacă minorul a atins sau nu majoratul în momentul intentării acţiunii. Din conţinutul articolului dat reiese că persoanele indicate mai sus pot înainta acţiunea de declarare a căsătoriei indiferent de acordul soţului minor. Instanţa judecătorească va examina cauza reieşind din interesele soţului minor şi conform art. 43 alin. 2 Codul Familiei va respinge cererea de declarare a nulităţii căsătoriei, dacă acestea o cer interesele minorului sau dacă nu există acordul lui pentru încetarea căsătoriei. Căsătoria poate fi declarată nulă contrar voinţei minorului în cazul cînd există o 5

primejdie pentru viaţa şi sănătatea lui (de exemplu, antrenarea minorului în activitatea criminală, consumul de droguri şi alte substanţe cu efect narcotizant, determinarea la prostituţie etc.). La examinarea cauzei de declarare a nulităţii căsătoriei încheiate cu un minor care nu atins vîrsta matrimonială participă în mod obligatoriu reprezentantul autorităţii tutelare. După atingerea de către soţul minor a vîrstei de 18 ani, dreptul de a cere declararea nulităţii căsătoriei îi aparţine numai lui; b) soţul ale cărui drepturi au fost încălcate prin încheierea căsătoriei. În toate cazurile viciului de consimţămînt, iniţiativa depunerii cererii cu privire la declararea căsătoriei nule îi aparţine soţului a cărui drept de a-şi da consimţămîntul în mod liber a fost încălcat; c) soţul care nu a ştiut despre existenţa impedimentelor la căsătorie, tutorele soţului în privința căruia s-a înstituit măsura de ocrotire judiciară sub forma tutelei, soţul din căsătoria precedentă nedesfăcută, alte persoane ale căror drepturi şi interese au fost lezate în urma încheierii căsătoriei cu încălcarea prevederilor art. 15, precum şi autoritatea tutelară în cazurile menţionate mai sus. Alte persoane pot fi moştenitorii oricăruia dintre soţi (de exemplu, copiii din căsătoria anterioară) sau persoanele care au dreptul la pensie pentru pierderea întreţinătorului. Examinarea cauzei privind declararea nulităţii căsătoriei încheiate cu o persoană incapabilă are loc cu participarea obligatorie a reprezentantului autorităţii tutelare. El depune concluzia pe dosar în vederea ocrotirii drepturilor soţului incapabil. Această concluzie este necesară îndeosebi în cazul cînd tutorele nu manifestă activitatea necesară în ocrotirea persoanei incapabile. Acţiunea de declarare a nulităţi căsătoriei poate fi înaintată şi de autoritatea tutelară, deoarece în acest caz el va participa ca organ ce reprezintă interesele unei persoane incapabile şi ca organ care depune concluzia pe dosar; d) soţul de bună-credinţă în cazul în care a fost încheiată o căsătorie fictivă. În cazul în care ambii soţi au înregistrat căsătoria fără intenţia de a întemeia o familie, ei nu sunt în drept să intenteze o acţiune despre declararea nulităţii căsătoriei fictive. Nu are dreptul nici într-un caz să înainteze cererea de nulitate soţul care a încheiat căsătoria fără intenţia de a întemeia o familie, adică vinovatul de încheierea căsătoriei fictive. După cum s-a menţionat, în fiecare caz concret, în dependenţă de cauza care duce la nulitatea căsătoriei, este indicată persoana care poate înainta o cerere în instanţa de judecată. Din prevederile legale rezultă că persoana care este capabilă de încheierea căsătoriei nevalabile, deoarece a cunoscut cauza care duce la nulitate, nu poate intenta o acţiune în vederea declarării căsătoriei nule. La depunerea cererii, judecătorul constată după cauza nulităţii căsătoriei invocată în cerere dacă persoana face parte din cercul celor indicate în art. 42 Codul Familiei ca avînd dreptul la acţiune. În caz contrar primirea cererii se refuză. 6

Cererea despre declararea căsătoriei nule poate fi înaintată şi după decesul soţului care s-a aflat în o aşa căsătorie. Persoane cointeresate pot fi: soţia din căsătoria precedentă nedesfăcută, părinţii celui decedat şi alte persoane. Problema apare, de regulă, în legătură cu succesiunea. Dacă căsătoria va fi declarată nulă, patrimoniul va fi moştenit de soţia in căsătoria precedentă nedesfăcută sau o parte mai mare le poate reveni copiilor, părinţilor decedatului, deoarece soţul supravieţuitor din căsătoria nevalabilă va fi înlăturat de la succesiune. Conform art. 43 alin. 4 Codul Familiei, căsătoria nu poate fi declarată nulă după desfacerea ei, cu excepţia cazurilor cînd a fost încheiată între rude a căror căsătorie este interzisă sau de către o persoană care, la momentul înregistrări căsătoriei, se află într-o altă căsătorie. Declararea nulităţii în aceste cazuri poate avea importanţă la partăjarea averii dobîndite în această căsătorie sau la determinarea dreptului de întreţinere reciprocă a soţilor. Articolul 43 alin. 1 Codul Familiei prevede că instanţa judecătorească poate recunoaşte valabilă căsătoria dacă, în momentul examinării cauzei de nulitate, împrejurările care împiedicau încheierea acesteia au dispărut. Astfel de împrejurări pot fi atingerea vîrstei matrimoniale de către soţul minor, însănătoşirea persoanei incapabile şi declararea ei de către instanţa judecătorească ca fiind capabilă, încetarea căsătoriei anterioare nedesfăcute în urma decesului etc. Recunoaşterea căsătoriei nule ca fiind valabilă în doctrină se numeşte însănătoşire sau sanare. Legea nu indică, spre deosebire de legislaţia anterioară, de la ce dată va fi valabilă căsătoria însănătoşită. În opinia noastră, important este cauza care împiedică încheierea căsătoriei. De exemplu, dacă a fost încălcat principiul monogamiei, căsătoria va fi valabilă din momentul desfacerii căsătoriei anterioare sau din momentul decesului soţului din aceeaşi căsătorie; în cazul cînd căsătoria a fost încheiată cu o persoană incapabilă, care ulterior s-a însănătoşit din momentul cînd printr-o hotărâre a instanţei judecătoreşti persoana a fost declarată ca fiind capabilă; dacă căsătoria a fost încheiată între curator şi persoana minoră de sub curatelă, căsătoria poate fi validată din momentul încheierii căsătoriei. Nu toate împrejurările care împiedică încheierea căsătoriei pot dispărea. Astfel, rudenia de sînge este un fapt juridic strîns legat de persoană şi dacă căsătoria a fost încheiată de rude între care căsătoria este interzisă de lege, o aşa căsătorie nu poate fi recunoscută valabilă niciodată. Căsătoria fictivă nu poate fi declarată nulă dacă la momentul examinării cauzei persoanele care au încheiat această căsătorie au creat deja o familie. Dovadă a acestui fapt pot servi următoarele momente: locuinţa comună, patrimoniu comun, cheltuieli comune, sprijinul moral şi material reciproc, naşterea copiilor, educarea în comun a copiilor din altă căsătorie etc. Spre deosebire de cazurile prevăzute în art. 43 alin. 1 Codul Familiei (cînd instanţa judecătorească poate recunoaşte căsătoria valabilă, dar nu este obligată), în cazul căsătoriei fictive instanţa judecătorească nu poate declara căsătoria nulă dacă a constatat că soţii au creat deja o familie. În fiecare caz 7

concret se analizează probele prevăzute de părţi, deoarece legislaţia nu prevede careva elemente doveditoare că căsătoria nu este fictivă. Declararea căsătoriei nule se deosebeşte esenţial de desfacerea căsătoriei. Prin divorţ poate fi desfăcută doar căsătoria legală care a fost încheiată în conformitate cu prevederile legii. Nulă se declară căsătoria încheiată cu încălcarea prevederilor legale. Drepturile şi obligaţiile soţilor la desfacerea căsătoriei încetează pentru viitor, iar la declararea nulităţii – din momentul încheierii căsătoriei. Pot cere desfacerea căsătoriei soţii şi tutorele soţului incapabil, pe cînd nulitatea o poate cere, în anumite cazuri, orice persoană ale cărei drepturi au fost lezate. § 3. Efectele nulităţii căsătoriei Conform art. 44 Codul Familiei, căsătoria declarată nulă de către instanţa judecătorească se consideră ca atare din ziua încheierii căsătoriei ei şi nu dă naştere la drepturi şi obligaţii între soţi, cu unele excepţii prevăzute de lege. Nulitatea căsătoriei produce efecte nu numai pentru viitor, ci şi pentru trecut. Astfel hotărîrea instanţei de judecată cu privire la declararea căsătoriei nule operează retroactiv. Din punct de vedere juridic, soţii sunt consideraţi că nu au fost niciodată căsătoriţi între ei. Drept rezultat soţii nu au avut drepturi şi obligaţii personale şi patrimoniale care rezultă dintr-o căsătorie legală. Soţul care şi-a schimbat numele de familie la încheierea căsătoriei nu-l poate purta după declararea căsătoriei nule, deoarece nu este prevăzut expres în lege. Dacă declararea căsătorii nule are loc înainte ca unul dintre soţi să fi împlinit vîrsta de 18 ani, el nu are capacitatea de exerciţiu, căci se consideră că nu a fost căsătorit şi nu a avut această capacitate nici în trecut. Actele juridice încheiate de el sunt supuse reglementărilor Codului Civil (art. 224). Contractul matrimonial încheiat de soţii dintr-o căsătorie nulă este şi el nul din momentul încheierii acesteia. Efectele nulităţii contractului matrimonial sunt reglementate de art. 219 Codul Civil şi anume: fiecare parte trebuie să restituie tot ceea ce a primit în baza actului juridic nul, iar în cazul imposibilităţii de restituire este obligată să plătească contravaloarea prestaţiei. Pentru reglementarea situaţiei juridice a bunurilor dobîndite în căsătorie nulă, în lipsa contractului matrimonial, se aplică prevederile art. 346-365 Codul Civil, care reglementează proprietatea comună pe cote-părţi. Regimul comunităţii de bunuri nu a putut avea loc, deoarece, după cum s-a menţionat, nulitatea căsătoriei operează retroactiv. Între soţi nu există obligaţia de întreţinere prevăzută de art. 82-83 Codul Familiei, deoarece ei nu au avut niciodată calitatea de soţi. 8

Soţul supravieţuitor pierde dreptul la succesiune în temeiul art. 1503 Codul Familiei. Aceasta presupune că nulitatea se constată şi se declară după decesul unuia dintre soţi. La fel şi soţul supravieţuitor pierde dreptul la pensia de urmaşi şi alte plăţi care, conform legislaţiei în vigoare, i se cuvin unui soţ dintr-o căsătorie valabilă. De la regula generală care prevede că căsătoria nulă nu produce efecte juridice există unele excepţii stipulate în art. 44 alin. 3 Codul Familiei. Aceste excepţii reglementează drepturile soţului de bună-credinţă. Bună-credinţă înseamnă faptul de a nu fi cunoscut cauzele nulităţii căsătoriei. În doctrină întîlnim noţiunea de căsătorie putativă, adică aceea care, deşi nulă, produce totuşi unele efecte faţă de soţul care a fost de bună-credinţă la încheierea ei83. În scopul ocrotirii drepturilor şi intereselor legale ale soţului de bună-credinţă, instanţa judecătorească este în drept: a)

să-l oblige pe celălalt soţ la plata pensiei de întreţinere în temeiurile şi ordinea prevăzută de art. 82-83 Codul Familiei;

b)

la împărţirea bunurilor dobîndite în comun pînă la declararea nulităţii căsătoriei să aplice regulile stabilite de art. 20, 25, 26 Codul Familiei privind proprietatea comună în devălmăşie a soţilor. Aceste prevederi se aplică în cazul cînd ele sunt pentru soţul de bună-credinţă mai favorabile decât normele ce reglementează proprietatea comună pe cote-părţi;

c)

să recunoască valabil, total sau parţial contractul matrimonial, dacă aceasta corespunde intereselor soţului de bună-credinţă. Atît partajarea bunurilor după regulile proprietăţii comune în devălmăşie, cît şi recunoaşterea valabilă a contractului matrimonial se face numai la cererea soţului de bună-credinţă;

d)

soţul de bună-credinţă este în drept să ceară, în modul stabilit de legislaţia civilă, repararea prejudiciului moral şi material cauzat. Se consideră prejudiciu consecinţele negative cu caracter patrimonial sau nepatrimonial ale faptei ilicite, apărute ca urmare a lezării drepturilor subiective patrimoniale şi personal nepatrimoniale ale persoanei.84 La repararea prejudiciului moral şi material se vor aplica prevederile respective ale Codului Civil. Prejudiciul material cauzat urmează a fi repetat integral de către soţul de rea-credinţă. Repararea prejudiciului moral se efectuează separat de repararea prejudiciului material.

Mărimea prejudiciului moral se determină de către

instanţa judecătorească într-o sumă bănească avîndu-se în vedere culpa soţului de reacredinţă caracterul retrăirilor morale şi fizice, consecinţele individuale pentru soţul de bună-credinţă şi alte momente ce merită atenţie; 8383 8484

Filipescu I., op. cit., p. 194. Bloşenco A. Răspunderea civilă delictuală. – Chişinău, 2002, p. 49.

9

e)

soţul de bună-credinţă, după declararea nulităţii căsătoriei, este în drept să-şi păstreze numele de familie ales la încheierea acesteia. Acordul celuilalt soţ în acest caz nu se cere.

În conformitate cu art. 44 alin. 5 Codul Familiei, declararea nulităţi căsătoriei nu afectează drepturile copiilor născuţi din această căsătorie. Constatînd nulitatea căsătoriei, instanţa judecătorească trebuie, în lipsa acordului părinţilor în privinţa copiilor minori, să dispună căruia dintre ei urmează să-i fie încredinţaţi copiii şi cine trebuie să plătească întreţinerea pentru copii şi în ce mărime. Drepturile succesorale între copii şi părinţi rămîn neatinse. Aşadar, în cazul declarării căsătoriei nule, faţă de copiii născuţi sau concepuţi în această căsătorie se aplică materia divorţului.

10