Note de Curs Final [PDF]

Zitiervorschau

MINISTERUL EDUCAȚIEI, CULTURII ȘI CERCETĂRII AL REPUBLICII MOLDOVA IP CENTRUL DE EXCELENȚĂ ÎN ECONOMIE ȘI FINANȚE

COLȚA Angela

ASIGURĂRI ȘI REASIGURĂRI

Chișinău 2019

Notele de curs Asigurări și reasigurări au fost examinate și aprobate la ședința catedrei Finanțe (proces verbal nr. din ) și la Consiliul metodico – științific al Centrului de Excelență în Economie și Finanțe (proces verbal nr. din )

Recenzenți: 1. Cătălin BANARU, șef departament Asigurări și underwriting DONARIS VIENNA INSURANCE GROUP SA

2. Galina Caraganciu, conf. univ. dr. „IMI-NOVA”

CUPRINS: ARGUMENT TEMA 1. Esența economică, rolul și funcțiile asigurărilor în TEMA 2. TEMA 3. TEMA 4. TEMA 5. TEMA 6. TEMA 7. TEMA 8. TEMA 9. TEMA 10. TEMA 11. TEMA 12. TEMA 13. TEMA 14. TEMA 15. Bibliografie

economia de piață Elementele tehnice ale asigurărilor Contractul de asigurare Societățile de asigurare și rolul lor în sistemul economic Asigurarea culturilor agricole și a animalelor Asigurarea bunurilor persoanelor fizice și juridice Asigurări de viață Asigurarea facultativă medicală Asigurarea de răspundere civilă profesională Asigurarea de răspundere civilă a deținătorilor de autovehicule Asigurarea internațională de răspundere civilă Carte Verde Asigurarea facultativă auto CASCO Asigurarea aeronavelor Asigurarea încărcăturilor CARGO Reasigurarea, necesități și forme de manifestare

3 4 8 14 19 27 36 45 56 66 75 82 87 96 105 109 121

ARGUMENT Asigurările sunt considerate atât ca ramură creatoare de valoare adăugată, ramură creatoare de locuri de muncă, ramura participantă la oferta de capital de pe piaţa financiară, cât şi factor de reducere a incertitudinii economice şi mijloc de reluare a activităţii vremelnic întrerupte. Impactul asigurărilor asupra economiei naţionale este determinat nu numai de faptul că acestea pun la dispoziţia autorităţilor publice, a societăţilor comerciale de producţie şi a băncilor un volum mare de resurse financiare, ci şi că ele participă la un proces de intermediere financiară nemonetară cu efecte pozitive asupra stabilităţii monedei naţionale. Resursele băneşti atrase în circuitul economic prin intermediul societăţilor de asigurare sunt reciclate de acestea şi orientate fie pentru sporirea capitalului productiv al societăţilor comerciale direct sau prin mijlocirea băncilor, fie pentru acoperirea deficitului bugetar, la nivelul administraţiei centrale de stat sau al celei locale. În ambele cazuri, fluxurile de resurse financiare care pornesc de la societăţile de asigurare către diverşi beneficiari nu sporesc masa monetară în circulaţie ci numai o redistribuire: în primul caz, căpătând o destinaţie productivă, resursele provenind de la societăţile de asigurare contribuie la consolidarea echilibrului monetar iar în cel de-al doilea caz evită apelul la emisiunea monetară pentru finanţarea deficitului bugetar. Există o împrejurare când plasamentele societăţilor de asigurare au un caracter monetar, referindu-ne la împrumuturile acordate de societăţile de asigurare respective pe baza politicilor asigurărilor de viaţă. Cu sumele acordate asiguraţilor creşte masa monetară dar această creştere este nesemnificativă şi ţinută sub control. Prin activitatea desfăşurată, societăţile de asigurare influenţează, uneori, pozitiv sau negativ, la balanţa de plăţi a ţării. Acest lucru are loc atunci când societăţile de asigurare, pe lângă asigurări directe mai efectuează şi operaţii de reasigurare: cedează altor societăţi o parte din riscurile subscrise de ele şi primesc în schimb riscuri subscrise de alte societăţi în măsura în care operaţiile de reasigurare depăşesc cadrul naţional, apar fluxuri în valută între ţara considerată şi ţările partenerilor societăţilor de asigurare şi reasigurare constând din prime, comisioane, despăgubiri, participări la beneficii primite sau plătite. Toate aceste sume se reflectă în balanţa de plăţi influenţând-o per sold pozitiv sau negativ după caz. Notele de curs la Asigurări şi reasigurări au ca obiectiv însuşirea de către elevi a celor mai fundamentale probleme din teoria asigurărilor şi reasigurărilor, precum esenţa economică şi socială a asigurărilor, funcţiile, rolul şi sferele de aplicare a asigurărilor şi reasigurărilor. Notele de curs sunt destinate elevilor din centre de excelență, colegii și alte instituții care studiază unitatea de curs Aigurări și reasigurări. Volumul materialului expus include studierea semnificaţiei terminologiei, clasificarea asigurărilor, bazele juridice ale asigurărilor şi reasigurărilor, caracteristica contractului de asigurare, rolul managementului în activitatea de asigurare, conceptul şi particularităţile constituirii pieţei asigurărilor în Republica Moldova, principiile organizatorice de înfiinţare a sistemului societăţilor de asigurări, problemele reglementării de către stat a activităţii desfăşurate de către societăţile de asigurări în perioada de constituire a relaţiilor de piaţă, bazele economice ale stabilirii taxelor şi tarifelor, regulamentele unor tipuri de asigurări precum ar fi: asigurările de persoane, de bunuri, asigurarea de răspundere a riscurilor economice externe şi din activitatea de antreprenoriat, problemele reasigurărilor şi particularităţile aplicării lor în Republica Moldova.

TEMA 1: Esența economică, rolul și funcțiile asigurărilor 3

în economia de piață 1. Obiectul de studiu, metoda, structura și scopul cursului. 2. Forţele distructive ale naturii şi accidentele – pericole permanente pentru viaţa, integritatea corporală şi bunurile omului. 3. Forme de protecție a oamenilor și bunurilor împotriva acțiunii forțelor distructive ale naturii și accidentelor. 4. Forme organizatorice de constituire a fondului de asigurare. 5. Funcțiile asigurărilor. 6. Asigurarea sub aspect juridic, economic și financiar.

1. Obiectul de studiu, metoda, structura și scopul cursului Asigurările sunt o realitate economică socială care însoţeşte și marchează istoria dezvoltării omenirii. Nevoile de protecţie a oamenilor sunt universale. Ele au existat şi vor exista întotdeauna, dar activitatea de asigurare a apărut mult mai târziu. Producţia constituie condiţia esenţială a existenţei societăţii omeneşti, de aceea pentru a putea trăi, omul trebuie să producă neîncetat, să creeze bunuri materiale, folosind unelte de muncă, el acţionează asupra naturii, asupra obiectelor muncii. Indiferent de cât a evoluat umanitatea un lucru este clar: nu putem controla tot ce se întâmplă în jurul nostru. Proprietarii de bunuri întreprinzând între sine relaţii comerciale, au nevoie de o protejare a patrimoniului în caz de pierdere sau de deteriorare a lui în rezultatul producerii calamităţilor naturale, incendiilor, furtunilor şi ale altor evenimente aleatorii, ce se produc în activitatea economică. Evenimentele aleatorii ce persistă în activitatea economică desfăşurată de către fiecare producător sunt factorii principali ce impun pe fiecare proprietar şi producător să întreprindă măsuri orientate spre protejarea patrimoniului, fapt ce ar contribui la menţinerea unei stabilităţi în activitatea desfăşurată de către agenţii economici. În acest context a şi apărut ideea firească de recuperare a daunelor suportate în baza principiului mutualităţii, care este şi pilonul constituirii asigurărilor. El presupune că la constituirea fondului necesar de bani participă toţi membrii comunităţii de risc, iar acordarea sumei necesare de bani se efectuează doar numai persoanei, care a avut de suferit, fapt ce diferenţiază considerabil contribuţiile proprietarilor în fond şi despăgubirile încasate de către persoanele care au avut de suferit în rezultatul producerii evenimentelor aleatorii. În cazul când fiecare proprietar ar face tentative ca să-şi păstreze dauna cauzată cu propriile sale rezerve el ar fi nevoit ca să-şi constituie asemenea rezerve care ar fi egale cu costul patrimoniului său, fapt care ar avea un caracter devastator pentru dânsul. După cum s-a constatat pe parcurs, numărul persoanelor care au nevoie să fie protejate de riscurile care se produc este cu mult mai mare decăt numărul celora, care au avut de pătimit în rezultatul producerii evenimentelor aleatorii. Aşadar cu cât este mai mare numărul persoanelor care participă la constituirea fondului de risc cu atât mai redus este cuantumul contribuţiei fiecărui participant. La baza asigurărilor stă formarea şi utilizarea fondului de asigurare. În procesul de formare şi utilizare al acestuia între participanţii la asigurare se stabilesc anumite relaţii economice. Astfel, la prima etapă, fluxurile băneşti sub forma primelor de asigurare pornesc de la persoanele fizice şi juridice asigurate către companiile de asigurare. La etapa următoare, fluxurile băneşti sub formă de 4

despăgubiri sau sume asigurate pornesc de la fondul de asigurare, constituit la dispoziţia companiilor specializate, către asiguraţii care au fost afectaţi de fenomenele asigurate. Asigurările – un sistem de relaţii menite să protejeze interesele personale şi/sau patrimoniale ale asiguraţilor prin formarea de fonduri băneşti din contul primelor de asigurare plătite de asigurat în schimbul cărora asigurătorul îşi asumă obligaţia că la producerea riscului asigurat să-i plătească asiguratului suma de asigurare sau despăgubirea de asigurare. În economia de piaţă asigurarea se manifestă pe de o parte ca mijloc de protecţie a afacerilor, pe de altă parte ca o activitate comercială ce aduce profit. Asigurările participă la sporirea produsului intern brut, oferă locuri de muncă unui număr mare de persoane, participă la oferta de capital de împrumut pe piaţa financiară cu resurse băneşti pe care le pun la dispoziţia băncilor, agenţilor economici sau autorităţilor publice locale, prin îndemnizaţia pe care o acordă asiguraţilor sau despăgubirea pe care o primeşte persoana păgubită, contribuie la refacerea bunurilor avariate sau distruse de riscurile asigurate şi în felul acesta, accelerarea reluării procesului de producţie. Asigurarea acţionează în strânsă legătură cu existenţa în activitatea economică a unor riscuri comune a căror producere poate provoca pagube importante economiei naţionale şi populaţiei. Esenţa asigurărilor sunt scopul şi metoda. Scopul - compensarea sau prevenirea pagubelor produse de calamităţile naturale şi accidente. Metoda - crearea unei comunităţi de risc toate acestea fiind materializate prin formarea şi utilizarea fondului de asigurare. De-a lungul unei perioade de timp s-a stabilit pe baza datelor statistice, că anual există riscul de a pierde 5% din numărul de obiecte asigurate. Societatea de asigurare va trebui să stabilească nivelul primelor în aşa fel, încât fondul de asigurare format din primele încasate de pe urma asigurării a 100 obiecte să fie suficient de mare pentru a putea acoperi contravaloarea a cinci obiecte care există aproape certitudinea că vor fi pierdute în perioada asigurată. Asigurările s-au născut din nevoia de protecție a omului împotriva calamităților naturale, împotriva consecințelor accidentelor și a oricăror pierderi sau limitări. Pe măsura dezvoltării societății, omul a făurit treptat mijloace tot mai eficiente de prevenire și limitare a calamităților naturale, a accidentelor, a bolilor etc. Originele asigurării se pierd în negura timpurilor, neputând fi stabilite decât cu o mare aproximație. Poate, printre primii au fost negustorii chinezi care își distribuiau marfa în mai multe vase, făcând astfel o dispersie a riscului, nu și o protecție.

2. Forţele distructive ale naturii şi accidentele – pericole permanente pentru viaţa, integritatea corporală şi bunurile omului Forţele naturii, dezvoltarea ştiinţei şi tehnicii cât şi activitatea omului sunt principalele cauze generatoare de pagube în economie. Pagubele pot purta caracter: 1. Obiectiv - fac parte forţele distructive ale naturii, care nu pot fi controlate şi evitate de om (cutremure de pământ, secetă, alunecări de teren, uragane, furtuni, grindină, deces etc.). 2. Subiectiv - fac parte acele însuşiri (calităţi sau defecte), comportamente ale omului (neglijenţă, neatenţie, grabă, etc.) care pot avea ca urmare accidente, incendii, explozii etc. Calamităţile naturale care au o largă arie de răspândire pe glob şi care aduc cele mai mari pagube sunt: • Inundaţiile – se produc fie vara, în regiunile cu climă tropicală ori musonică, fie primăvara, în regiunile temperate sau reci, ca urmare a topirii zăpezii sau a gheţii. 5

• Seceta – afectează puternic culturile agricole, care duce la riscul compromiterii unei mari părți din recoltă. De recolta bogată depinde o mare parte a economiei țării, efectele se văd în rezultatele economice scăzute și în prețuri mai mari la produsele alimentare. • Cutremurele de pământ – pot provoca imense pagube materiale, la suprafaţa pământului, precum şi modificări profunde ale structurii subsolului şi ale regimului de scurgere a apelor. Anual, pe întregul glob se produc mii de cutremure, dintre care puţine la număr sunt percepute de oameni şi mai puţine provoacă pierderi materiale şi umane mici. • Incendiile – pot fi provocate din cauze independente de voinţa oamenilor, fie din neglijenţă sau acţiuni criminale, distrug bunuri materiale, întrerup procesul de producţie, afectează circulaţia transporturilor, viaţa şi integritatea corporală a oamenilor. etc. • Dezvoltarea ştiinţei şi tehnicii, deşi face posibilă creşterea rapidă a producţiei, poate provoca accidente ce pot avaria sau distruge parţial sau totalmente mijloacele de producţie şi bunurile de consum, poate afecta capacitatea de muncă şi chear viaţa oamenilor (de exemplu: folosirea energiei atomice în scopuri militare, precum şi ieşirea acesteia de sub control în urma unor accidente, dezvoltarea traficului rutier, feroviar, aerian şi maritim sporesc pericolele ce ameninţă umanitatea). Îndeplinirea într-un mod necorespunzător a atribuţiilor ce-i revin în activitatea economică sau comportarea necorespunzătoare a omului în societate, de asemenea, pot provoca pierderi materiale sau umane importante. Aici se includ pericolele la care sunt supuşi oamenii în propria lor gospodărie, la locul de muncă, pe stradă, în timpul deplasării cu diferite mijloace de transport etc.

3. Forme de protecţie a oamenilor şi bunurilor împotriva acțiunii forțelor distructive ale naturii și accidentelor În natură şi în societate se produc o multitudine de fenomene provocatoare de pagube care au o frecvenţă mai mult sau mai puţin regulată şi pe care oamenii s-au obişnuit să le întâmpine în diferite feluri în vederea satisfacerii intereselor lor economice şi sociale. Pentru combaterea fenomenelor (evenimentelor aleatorii generatoare de pagube), numite în continuare riscuri omul are la îndemână mai multe posibilităţi: 1. Evitarea sau prevenirea riscului; Selectarea măsurilor capabile să facă imposibilă producerea riscului. (de ex. renunţarea la cultivarea, în anumite zone, a acelor plante care sunt deosebit de sensibile la grindină şi cultivarea altor plante mai rezistente în zonele respective, evitarea practicării unor meserii de către persoanele predispuse a contacta anumite boli profesionale etc. 2. Limitarea pagubelor provocate de riscurile produse; După producerea evenimentelor distructive, însă înainte ca acestea să se fi încheiat, persoanele interesate sunt obligate să ia măsuri pentru limitarea pagubelor produse de riscurile asigurate. (de ex la stingerea şi localizarea incendiilor, aplicarea de tratamente curative persoanelor care au suferit accidente ori s-au îmbolnăvit, pierzându-şi capacitatea de muncă). 3. Crearea de rezerve în vederea acoperirii pe seama resurselor proprii a eventualelor pagube; Formarea unor fonduri de rezervă in vederea acoperirii, pe seama resurselor proprii, a eventualelor pagube presupune constituirea de către unitatea economică a unui fond de rezervă, pe care să-l folosească pentru acoperirea pagubelor provocate de calamităţi sau de accidente. (autofinanţarea).

6

4. Trecerea riscului pe seama altor persoane. Se poate realiza în condiţiile în care persoana fizica sau juridica ameninţată de un risc oarecare (sau de un complex de riscuri) este de acord să plătească o suma de bani unei altei persoane (de regula o companie specializată în asigurări), iar acesta se angajează sa suporte paguba provocata de riscul (complexul de riscuri) respectiv. Alegerea uneia sau alteia din posibilităţile de combatere a riscurilor depinde de condiţiile concrete ale persoanei fizice sau juridice interesate, de puterea economică a acesteia, de efortul financiar pe care îl reclamă soluţia considerată în raport cu mărimea pagubei la care se poate aştepta în urma producerii riscului. Ultima modalitate se aplică atunci cănd celelalte măsuri nu pot fi luate în consideraţie din motive legate de natura şi mărimea riscului, de capacitatea economică a persoanei fizice şi juridice, de economicitatea soluţiilor, etc.

4. Forme organizatorice de constituire a fondului de asigurare Societatea umană cunoaşte variate forme de constituire a fondurilor băneşti de care are nevoie în caz de producere a unor calamităţi naturale sau accidente. Experienţa publică a elaborat trei forme organizatorice principale de constituire a fondului de asigurare: 1. Fonduri de rezervă constituite individual - are la bază autoasigurarea, care se manifestă prin fondul de risc. Îtreprinderile constituie un asemenea fond în mărime de 15% din capitalul social. Teoretic acest fond ar trebui să fie egal cu valoarea întregului patrimoniu al întreprinderii, practic însă este imposibil şi neeficient pentru societate. 2. Fonduri de rezervă şi/ sau de asigurare constituite în mod centralizat - se constituie din contul mijloacelor generale de stat şi este destinat pentru a garanta recuperarea daunei, lichidarea consecinţelor calamităţilor naturale şi ale avariilor, care constituie o situaţie extremală, cauzând distrugeri şi victime umane de proporţii foarte mari. Este constituit atât sub formă materială (combustibil, produse alimentare etc.) cât şi în formă bănească, rezerve financiare publice. Prerogativa gestionării fondului centralizat îi revine guvernului. 3. Fonduri de rezervă propriu zise - se realizează prin intermediul unor organizaţii specializate (societăţi de asigurare–reasigurare, brocheri în asigurări, organizaţii de asigurare mutuale etc.) Fondul se constituie în mod descentralizat, pe seama contribuţiei persoanelor fizice sau juridice (prime, cotizaţii), dar se utilizează centralizat pentru acoperirea pagubelor suferite de asiguraţi. Acest fond se bazează pe principiul mutualităţii.

5. Funcţiile asigurărilor Elementele care atestă importanţa asigurărilor sunt funcţiile care se îndeplinesc în cadrul societăţii: Funcţia de repartiţie se manifestă în procesul de formare a fondului de asigurare, la dispoziţia societăţii pe seama primelor de asigurare şi în procesul de dirijare a fondului către destinaţiile sale legale. Funcţia de control urmăreşte modul în care se încasează primele de asigurare şi alte venituri ale societății de asigurare, cum se efectuiază plăţile, despăgubirile, cum sunt respectate drepturile cuvenite asiguraţilor dacă sunt îndeplinite la timp obligaţiile financiare ale companiei de asigurare. Funcţia de compensare a pagubelor pricinuite de calamităţile naturale şi de accidente şi plata unor sume asigurate atunci, când în viaţa asiguraţilor intervin anumite evenimente. Această funcţie a stat la baza apariţiei şi dezvoltării asigurărilor pe plan naţional şi internațional. 7

Funcţia de prevenire a pagubelor se exercită pe două căi principale: a) Prin finanţarea unor activităţi de prevenire a calamităţilor şi accidentelor (construirea digurilor de protecţie împotriva inundaţiilor, lucrări de împăduriri, desecări, irigaţii, finanţarea unor programe educaţionale pentru asiguraţi). b) Prin stabilirea unor condiţii de asigurare, care să oblige asiguratul la conduita preventivă permanentă (decăderea din drepturi de despăgubire în cazul neîndeplinirii unor măsuri de prevenire sau de eliminare a pagubei, participarea asiguratului la acoperirea unei părţi din pagubă). Funcţia financiară, care este tot mai importantă în ultimele două decenii. Asigurarea este apreciată ca fiind una din pârghiile sistemului financiar. Încasarea primelor de asigurare are loc pe parcursul exerciţiului financiar şi scadenţa la începutul anului de referinţă. Plata despăgubirilor şi a sumelor asigurate cuvenite se face treptat pe tot parcursul anului, pe măsura apariţiei şi argumentării necesităţilor plăţilor. Funcţia educativă urmărește modul în care bunurile asigurate să fie păstrate în bune condiții. Societaţile de asigurare centralizează temporar sume foarte importante pe care apoi le plasează pe piaţa capitalului în scopul obţinerii unor venituri suplimentare şi al creşterii siguranţei afacerilor. Veniturile provenite din activitatea financiară sunt orientate spre lichidarea dezechilibrării economice, ce se produce adesea în activitatea asigurărilor, spre acordarea facilităţilor de prime şi despăgubiri, contribuind astfel la realizarea cât mai eficientă a funcţiei asigurărilor, acordarea despăgubirilor şi a sumei acordate.

6. Asigurarea sub aspect juridic, economic şi financiar Conceptul de asigurare poate fi abordat din punct de vedere juridic, economic şi financiar. 1. Din punct de vedere juridic ar însemna că asigurarea trebuie să capete o formă juridică, care rezultă dintr-un contract ca lege a părţilor şi din legea propriu zisă emisă de puterea legislativă. Astfel, contractul de asigurare şi legea de organizare a asigurărilor, constituie izvoarele de drepturi şi obligaţii între asigurat şi asigurător. 2. Din punct de vedere economic ar însemna constituirea fondului de asigurare în formă bănească, descentralizat, adică la nivel de societate de asigurare pe seama primelor de asigurare încasate. Constituirea și utilizarea fondului de asigurare implică relaţii economice între părţi prin fluxurile băneşti care presupune încasarea primelor de asigurare şi apoi plata despăgubirilor aferente. 3. Din punct de vedere financiar se poate aprecia că asigurarea se constituie într-un intermediar financiar între persoanele asigurate care plătesc eşalonat primele de asigurare şi persoanele fizice sau juridice care au nevoie de resurse financiare suplimentare.

TEMA 2: Elementele tehnice ale asigurărilor 1. Conținutul asigurării - elemente tehnice ale asigurărilor. 2. Bazele generale și principiile clasificării asigurărilor. 3. Principiile asigurărilor prin efectul legii şi facultative.

1. Conținutul asigurării - elemente tehnice ale asigurărilor În economia asigurărilor se utilizează o serie de termeni specifici care sunt utilizați în relația curentă de asigurare propriu-zisă. Elementele tehnice ale asigurărilor sunt prevăzute în legile care reglementează piața asigurărilor din Republica Moldova. 8

Conţinutul complex şi formele în care se perfectează, asigurările sunt foarte variate. Cu toate acestea ele au anumite elemente comune: Tabelul 1 Elementele tehnice ale asigurărilor 1. Subiecții: a) Asiguratul

b) Asigurătorul

2. Contractul de asigurare 3. Beneficiarul asigurării 4. Contractantul 5. Riscul asigurat

6. Evaluarea în vederea asigurării 7. Suma asigurată 8. Norma de asigurare

9. Prima de asigurare

10. Durata asigurării 11. Paguba sau dauna a) Paguba totală b) Paguba parţială 12. Obiectul asigurării 13. Despăgubirea de asigurare

- persoană fizică sau juridică, care în schimbul unei prime de asigurare plătită asigurătorului îşi asigură bunurile împotriva unor anumite evenimente sau fenomene. - persoană juridică, care în schimbul unei prime de asigurări încasate de la asigurat îşi asumă răspunderea de plăti despăgubirea sau suma asigurată în rezultatul producerii fenomenului sau evenimentului asigurat. - actul juridic care se încheie între asigurat şi asigurător. - persoană care are dreptul să primească suma asigurată, fără a fi contractant (asigurarea decesului). - persoană fizică sau juridică care poate încheia asigurarea fără a obţine prin aceasta calitatea de asigurat. - fenomenul sau evenimentul produs, care obligă pe asigurător să plătească asiguratului sau beneficiarului asigurării despăgubirera sau suma asigurată. - operaţiunea prin care se stabileşte valoarea reală a bunurilor în vederea cuprinderii lor în asigurare. - limita maximă a răspunderii asigurătorului, nu poate depăşi valoarea reală a bunului asigurat. - mărimea sumei asigurate stabilită prin lege pe unitatea de obiect de asigurare (pe m2 de suprafaţă construită pe un ha, după felul culturilor, pe cap de animal, în funcţie de specie, rasă etc.), utilizată numai pentru asigurările de bunuri prin efectul legii. - suma de bani dinainte stabilită pe care asiguratul o plăteşte asigurătorului pentru care acesta să-şi poată constitui fondul de asigurare necesar achitării despăgubirii la producerea riscului asigurat. Pa = Sa * Сt Sa – suma asigurată; Ct – cota tarifară - perioada de timp în care rămân valabile raporturile de asigurare dintre asigurător şi asigurat. - pierderea exprimată voloric, suferită de un bun asigurat ca urmare a producerii unui fenomen împotriva căruia s-a încheiat asigurarea. - pierderea suferită este la valoarea bunului. - pierderea este mai mică decât valoarea bunului. - poate fi reprezentat de bunuri, persoane, răspunderea civilă. - suma de bani pe care asigurătorul o datorează asiguratului în vederea compensării pagubei produse de riscul asigurat.

Calcularea despăgubirii se bazează pe trei principii: 9

1. Principiul răspunderii proporţionale – despăgubirea este stabilită în aceeaşi proporţie faţă de pagubă în care se află suma asigurată faţă de valoarea (costului efectiv) bunului asigurat. În cazul în care: Sa=Vr=>D=P Sa – suma asigurată Vr – valoarea reală D – despăgubirea P – paguba Despăgubirea =

uba

2. Principiul primului risc – se aplică mai des la bunurile la care riscul de producere a pagubei totale este mai redus (de ex. asigurarea clădirilor). Valoarea sumei asigurate este considerată ca reprezentând maximum de pagubă previzibilă pentru bunul respectiv. Raportul dintre suma asigurată şi valoarea bunului nu mai influenţează nivelul despăgubirii, aceasta depinzând doar de valoarea pagubei şi a sumei asigurate. a) P>Sa =>D=Sa b) PD=P P- paguba Sa- suma asgurată D- despăgubirea Acest principiu este mai avantajos decât principiul răspunderii proporţionale, dat fiind că pagubele sunt compensate într-o măsură mai mare, dar şi nivelul primelor de asigurare este mai mare. 3. Principiul răspunderii limitate (clauza cu franșiza) – se caracterizează prin faptul că despăgubirea se acordă numai dacă paguba depăşeşte o anumită valoare prestabilită. Astfel o parte din pagubă va cădea în răspunderea asiguratului numită franșiză. a) Franșiza simplă sau atinsă – asiguratorul acoperă în întregime paguba, până la nivelul sumei asigurate, dacă aceasta este mai mare decât franșiza. Exemplu: Sa 30 000 lei Franșiza 10 000 lei Paguba 15 000lei Despăgubirea va fi 15 000 lei, deoarece este mai mare decât franșiza. Dacă paguba ar fi fost de 8 000 lei, despăgubire nu se va acorda, dat fiind că franșiza se încadrează în limitele pagubei. b) Franșiza deductibilă sau absolută – aceasta se scade în toate cazurile din pagubă indiferent de volumul pagubei. Asigurătorul acoperă numai partea din pagubă, care depăşeşte franșiza, dacă valoarea pagubei se încadrează în limitele franșizei, despăgubire nu se acordă. 1. În primul caz se va acorda 5 000 lei (15 000-10 000) 2. În al II caz nu se va acorda PD=0 Nici în cazul franșizei atinse, nici în cazul franșizei deductibile nu se va acorda despăgubire pentru pagubele ce se încadrează în limitele franșizei.

2. Bazele generale și principiile clasificării asigurărilor 10

În Republica Moldova se utilizează clasificarea asigurărilor care a fost introdusă până în anul 1991 de compania rusească de asigurări „Госстрах”. Paralel, se mai utilizează şi în conformitate cu clasificarea europeană a asigurărilor. Clasificarea asigurărilor este necesară pentru: - a duce evidenţa contabilă pe fiecare tip de asigurare în parte; - la alcătuirea dărilor de seamă contabile; - la alcătuirea dărilor de seamă statistice; - la alcătuirea diferitelor rapoarte şi dări de seamă pentru Autoritatea de supraveghere a asigurărilor; - pentru a analiza operaţiunile de asigurare de către conducerea companiilor de asigurare; - pentru a prognoza dezvoltarea asigurărilor de către fiecare companie de asigurări, etc. Grafic clasificarea asigurărilor poate fi reprezentată astfel:

Figura 1. Clasificarea asigurărilor 1. Asigurările Ramuri 2. Asigurările de bunuri; 3. Asigurări de persoane; 4. Asigurări de răspundere civilă; Subramuri 5. Asigurarea bunurilor persoanelor fizice; 6. Asigurarea bunurilor gospodăriilor agricole şi fermierilor; 7. Asigurarea bunurilor persoanelor juridice (cu excepţia celor agricole); 8. Asigurări de viaţă; 9. Asigurări de accidente; 10. Asigurarea cheltuielilor medicale; 11. Asigurarea de răspundere civilă a deţinătorilor de autovehicule; 12. Asigurarea riscurilor de nerambursare a creditelor bancare; 11

13. Asigurarea riscului de poluare a mediului ambiant; 14. Asigurarea răspunderii civile a medicilor clinergi, juriştilor, avocaţilor, riscului valutar, etc.; Tipuri 15. Asigurarea construcţiilor, clădirilor; 16. Asigurarea bunurilor casnice; 17. Asigurarea animalelor; 18 Asigurarea bunurilor personale; 19. Asigurarea recoltei culturilor agricole; 20. Asigurarea animalelor; 21. Asigurarea mijloacelor fixe, producţiei finite, materiei prime; 22. Asigurarea mixtă a vieţii; 23. Asigurarea copiilor; 24. Asigurarea nupţială (nuntă); 25. Asigurarea pensiei suplimentare; 26. Asigurări de accidente (individuală); 27. Asigurarea copiilor de accidente; 28. Asigurarea elevilor de accidente; 29. Asigurarea pasagerilor de accidente; 30. Asigurarea poliţiştilor; 31. Asigurarea militarilor; 32. Asigurarea colaboratorilor ministerelor, securităţii naţionale; 33. Asigurarea colaboratorilor serviciului de pază şi protecţie de stat; 34. Asigurarea turiştilor de accidente; 35. Asigurarea salariaţilor de accidente care au un serviciu legat cu un pericol sporit de viaţă şi sănătate (paznicii, pompierii, încasatorii etc.); 36. Asigurări de accidente a lucrătorilor căilor ferate; 37........60. Mai pot fi şi alte tipuri de asigurări de accidente. Asigurările de bunuri, persoane şi răspundere civilă pot fi clasificate după mai multe criterii: I. După domeniul la care se referă: 1. Asigurări de bunuri; 2. Asigurări de persoane; 3. Asigurări de răspundere civilă. II. După obiectul de activitate stabilit prin contractul de societate şi statut: 1. Asigurări de viaţă; 2. Asigurări de persoane, altele decât cele de viaţă; 3. Asigurări de autovehicule; 4. Asigurări maritime şi de transport; 5. Asigurări de aviaţie; 6. Asigurări de incendiu şi alte pagube la bunuri; 7. Asigurări de răspundere civilă; 8. Asigurări de credite şi garanţii; 9. Asigurări de pierderi financiare din riscuri asigurate; 10.Asigurări agricole. III. După forma juridică de realizare: 12

1. Asigurări obligatorii, prin efectul legii; 2. Asigurări facultative. IV. După riscul cuprins în asigurare: 1. Asigurări împotriva incendiului, trăsnetului, exploziei, mişcărilor seismice. Bunurile asigurate sunt: clădirile, construcţiile, utilajele, mijloacele de transport. mobilierul etc.; 2. Asigurări contra grindinei, furtunei uraganului, ploilor torenţiale, inundaţiilor, prăbuşirii sau alunecărilor de teren. Bunurile asigurate: culturile agricole şi rodul lor; 3. Asigurarea contra bolilor epizoţii şi accidente care se practică în cazul animalelor; 4. Asigurări împotriva evenimentelor care apar în viaţa oamenilor: deces, boli, accidente; 5. Asigurări contra avariilor şi altor riscuri specifice: răsturnări, ciocniri, căderi, derapări etc. Bunurile asigurate: mijloace de transport şi încărcăturile lor; 6. Asigurări de răspundere civilă care se referă la prejudicii cauzate terţelor persoane prin accidente de autovehicule prin exercitarea unei anumite activităţi. V. După sfera de cuprindere în profil teritorial 1. Interne; 2. Externe. VI. După felul raporturilor 1. Asigurări directe – raporturile de asigurare se stabilesc între asigurat şi asigurător; 2. Reasigurarea – raport ce se stabileşte de fiecare dată între două societăţi de asigurare una fiind reasigurător, iar alta reasigurat. VII În funcţie de locul unde se produc riscurile asigurate 1. Asigurări terestre; 2. Asigurări maritime; 3. Asigurări aeriene. VIII După volumul obiectului asigurării 1. Asigurări individuale; 2. Asigurări colective; 3. Asigurări complete. IX După modul de gestiune 1. Asigurări de reparaţie; 2. Asigurări de capitalizare (viaţă). X După criterii tehnice 1. Asigurări de daune: bunuri, răspundere civilă; 2. Asigurări de persoane: viaţă, de accidente, de boală. XI După criteriul diferenţierilor în gestionarea contractelor a fondului de asigurări şi a rezervelor specifice de asigurări 1. Asigurări non-viaţă; 2. Asigurări de viaţă.

3. Principiile asigurărilor prin efectul legii şi facultative 13

Asigurarea reprezintă o garanție, o punere în siguranță, o protejare, o ocrotire a persoanelor fizice în cazul diminuării sau pierderii capacității de muncă în urma unor boli ori accidente sau în urma unor pierderi materiale. După forma juridică de realizare se cunosc asigurările prin efectul legii și cele facultative. Tabelul 2 Caracteristicile asigurărilor obligatorii și facultative Asigurările prin efectul legii 1. Se pun în aplicare atunci, când bunurile unui număr mare de persoane sunt ameninţate de anumite riscuri: accidente, calamităţi etc. 2. Raporturile dintre asiguraţi şi asigurători, cât şi obligaţiunile sunt stabilite prin lege. 3. Sunt cuprinse în asigurare toate bunurile de acelaşi fel indicate în lege. 4. Suma asigurată este stabilită prin lege.

Asigurările facultative 1. Se introduc după dorinţa societăţilor de asigurări.

2. Sunt stabilite de societatea de asigurare în condiţii de asigurare, contracte, poliţe. 3. După dorinţă persoanele fizice şi juridice îşi asigură bunurile care-i interesează mai mult. 4. Suma asigurată este stabilită prin înţelegerea reciprocă a părţilor în baza valorii reale a bunului. 5. Este fără termen, acţionează tot timpul cât 5. Termenul de asigurare este indicat în poliţa de există bunul asigurat. asigurare. 6. Răspunderea asigurătorului ia naştere 6. Răspunderea asigurătorului începe numai automat din momentul în care asiguratul intră după achitarea primei de asigurare şi în perioada în posesia bunului. valabilităţii contractului de asigurare.

TEMA 3: Contractul de asigurare și elementele tehnice ale asigurării 1. 2. 3. 4. 5.

Caracterele juridice și tipurile contractelor de asigurare. Elementele contractului de asigurare. Condiţiile de validitate ale contractului de asigurare. Efectele contractului de asigurare (drepturile şi obligaţiile părţilor). Modurile de încetare a contractului de asigurare.

1. Caracterele juridice și tipurile contractelor de asigurare Contractul de asigurare este actul juridic prin care asiguratul se obligă să plătească o primă asigurătorului, care preia asupra sa riscul asigurat, obligându-se, la producerea acestuia, să plătească asiguratului, beneficiarului sau unei terțe persoane o despăgubire sau suma asigurată în limitele și la termenele prevăzute. Din definiţia contractului de asigurare se pot desprinde caracterele juridice ale acestuia:

Tabelul 3 Caracterele juridice ale contractului de asigurare 14

Personal Consesual Sinalagmatic Unic Oneros Succesiv Aleatoriu Adeziune Bunăvoinţă

deşi obiectul asigurării poate fi o proprietate, un bun sau un interes, prin contract se asigură persoana şi nu proprietatea; se încheie prin consimțământul ambelor părţi; ambele părţi îşi asumă drepturi şi obligaţiuni reciproce şi independente; se încheie pe o anumită perioadă de timp; fiecare dintre părți urmăreşte să obţină un folos, o contraprestaţie în schimbul obligaţiei ce-şi asumă; se eşalonează în timp; la încheiere părţile nu cunosc existenţa sau întinderea exactă a avantajelor sau dezavantajelor patrimoniale, ce vor rezulta prin ele din contract; elaborat şi redactat de asigurător, la el aderă asiguratul; executarea contractului să se facă cu bună credinţă de către părţi;

Asigurările s-au născut din nevoia de protecție a omului și a proprietăţii sale agonisite împotriva forțelor distructive ale naturii, accidentelor și bolilor, din nevoia constituirii unor mijloace de existență în condițiile pierderii sau reducerii capacității de muncă în urma accidentelor, bolilor sau atingerii unei anumite vârste. În practică se cunosc umătoarele tipuri de contracte: Tabelul 4 Tipuri de contracte Contract bază

de se încheie între două părţi pe o anumită perioadă de timp, în care sunt incluse date despre asigurat, asigurător, bunuri asigurate, valabilitate, cotă de primă tarifară, drepturi şi obligaţii, locul aflării bunurilor etc.; Contract se încheie numai în cazul când în timpul contractului de bază, asiguratul a mai suplimentar procurat alte bunuri care nu au fost cuprinse în asigurare pentru aceste bunuri se încheie un contract suplimentar, iar valabilitatea acestuia expiră odată cu contractul de bază; Contract se încheie în cazul asigurării unor bunuri de excepţie (bani în numerar, obiecte special de aur, pietre scumpe, materiale explozive etc.). Executarea contractului de asigurare se produce mumai în cazul în care persoanele sau bunurile protejate prin asigurare, au suferit ca urmare a producerii evenimentelor sau fenomenelor asigurate.

2. Elementele contractului de asigurare Contractul de asigurare prezintă ca elemente principale: 1. Interesul asigurării: a) În cazul asigurărilor de bunuri – se înţelege suma efectivă, evaluată în bani, pe care asiguratul o poate suferi în caz de deteriorare a bunului asigurat. Rezultă că în asigurarea de bunuri funcţionează două principii care domină aceste asigurări şi anume: - necesitatea existenţei unui interes patrimonial cu privire la bunul asigurat; - indemnizare, care împiedică asiguratul de a primi o despăgubire mai mare decât paguba suferită. b) În asigurarea de răspundere civilă legea nu menţionează expres necesitatea interesului asigurat, dar el se subînţelege şi constă în evitarea micşorării patrimoniului asiguratului (şi/sau al 15

altei persoane cuprinse în asigurare) ca urmare a angajării răspunderii lor civile faţă de terţe persoane păgubite prin fapte ilicite. c) În cazul asigurărilor de persoane interesul asigurat nu prezintă importanţă, întrucât indemnizaţia de asigurare este datorată independent de existenţa unor daune. De aceea, asiguratul sau terţul beneficiar (inclusiv moştenitorii asiguratului) nu trebuie să dovedească vre-un interes pentru a putea exercita contra asigurătorului drepturile izvorâte din contract în urma cazului asigurat. Ca urmare, interesul însoţeşte evenimentul legat de persoană: deces, invaliditate din accidente sau atingerea unei anumite vârste. 2. Obiectul asigurării este reprezentat de: a) bunuri, asigurătorul garantează asiguratului plata unor despăgubiri, în cazul în care anumite calamităţi sau accidente ar produce pagube bunului respectiv; b) persoane se garantează plata unor sume dinainte stabilite, în cazul în care în viaţa asiguratului ar interveni un anumit eveniment (supravieţuire, invaliditate, deces etc.); c) răspundere civilă asigurătorul preia asupra sa obligaţiile de despăgubire pe care asiguratul le-ar putea avea faţă de o terţă persoană, ca urmare a faptului că i-a pricinuit acestuia un prejudiciu. 3. Riscul reprezintă însuşi cauza asigurării, evenimente (fenomene) viitoare, posibile şi nesigure (incerte), gradul de probabilitate al ivirii unei primejdii, precum şi răspunderea preluată de asigurător de a plăti asiguratului despăgubirea sau suma asigurată datorată ca urmare a producerii evenimentului producător de pagube. Riscul asigurat poate să fie şi un eveniment fericit, caz întâlnit în asigurarea de viaţă la împlinirea unei anumite vârste. De regulă, aceste evenimente sunt întâmplătoare (sau termenul de supravieţuire este nedeterminat), incerte şi imprevizibile. Nu se poate cunoaşte dinainte dacă un astfel de eveniment va surveni într-adevăr într-un anumit loc, dacă el va produce sau nu pagube anumitor persoane, iar în cazul în care s-ar ivi, nu se poate şti care va fi momentul, ce amploare va avea şi care va fi mărimea pagubelor ce vor fi provocate. 4. Suma asigurată este partea din valoarea de asigurare pentru care asigurătorul îşi asumă răspunderea în cazul producerii fenomenului (evenimentului) pentru care s-a încheiat asigurarea. Reprezintă limita maximă a răspunderii asigurătorului şi constituie unul din elementele care sta la baza calculării primei de asigurare. În cazul asigurărilor de bunuri, suma asigurată nu poate să depăşească valoarea reală a bunului la data asigurării. 5. Prima de asigurare este suma de bani pe care asiguratul este obligat, în baza contractului sau a legii, să o plătească asigurătorului, în schimbul garanţiei pe care acesta i-o acordă şi se foloseşte pentru constituirea fondului de asigurare, a fondurilor de rezervă, pentru finanţarea acţiunilor de prevenire şi combatere a unor evenimente producătoare de pagube şi pentru acoperirea cheltuielilor legate de administrarea asigurărilor. Prima de asigurare este, aşadar, preţul plătit de asigurat ca asigurătorul să preia asupra sa riscul. În dependenţă de termenul contractului se deosebeşte: 1. Primă anuală Pa= (Sa*Ct) / 100 Pa- prima de asigurare Sa- suma asigurată Ct- cota tarifară 2. Prima pentru contractele cu termenul mai mic de un an Pm = Pa * K Pm- prima mai mică K - numărul de luni asigurabile raportat la 12 luni ale anului 16

3. Prima pentru contractele reperfectate (modificate) Pr= (Pn – Pv)* K Pr - prima reperfectată Pn - prima nouă Pv- prima veche K- numărul de luni rămase până la expirarea contractului 6. Valabilitatea contractului - termenul în care contractul este valabil. Termenul poate fi exprimat în luni sau în ani.

3. Condiţiile de validitate ale contractului de asigurare Potrivit codului civil la încheierea contractului de asigurare este necesară respectarea condiţiilor de validitate a oricărui contract şi anume: Legalitatea – presupune respectarea condiţiei după care se admite totul, ceea ce nu se interzice; Capacitatea părţilor contractante – asigurătorul are licenţă, iar asiguratul – capacitate de exerciţiu; Consimţământul este realizat atunci, când părţile au convenit asupra condiţiilor esenţiale ale contractului. Consimţământul are formă scrisă şi nu este valabil atunci, când este dat prin eroare, semnat prin violenţă sau prin viclenie; Obiectul - ceea ce s-a asigurat, trebuie să fie determinabil; Cauza – constă în obiectul urmărit; Forma – este cerută doar forma scrisă obligatoriu, deoarece prin martori nu se poate demonstra existenţa contractului sau conţinutul lui.

4. Efectele contractului de asigurare (drepturile şi obligaţiile părţilor) Drepturile şi obligaţiile părţilor contractante pot fi divizate în 2 perioade: Tabelul 5 Drepturile părților contractante Drepturile asiguratului Drepturile asigurătorului Până la producerea riscului asigurat De a modifica contractul sau de a-l rezilia De a verifica existența bunului asigurat și a modului din anumite cauze; în care acesta se intreține; De răscumpărare sau de a încheiea De a aplica sancțiuni legale când asiguratul a încălcat asigurări suplimentare. obligațiile privind întreținerea, folosirea și paza bunurilor asigurate. După producerea riscului asigurat De a încasa despăgubirea de asigurare De a plăti despăgubirea de asigurare sau suma sau suma asigurată. asigurată.

Având un caracter sinalagmatic, contractul de asigurare presupune existenta unor drepturi și obligații specifice fiecărei părți contractante față de cealaltă. Tabelul 6 Obligaţiile părților contractante 17

Obligațiile asiguratului Obligațiile asigurătorului Până la producerea riscului asigurat De a achita prima de asigurare; De a-i aduce la cunoștința asiguratului conținutul contractului, poliței de sigurare; De a informa asigurătorul în privinţa De a elibera la cerere dublicatul documentului de modificărilor circumstanţelor ce asigurare, dacă asiguratul a pierdut originalul; agravează riscul; De a întreţine bunul asigurat în bune De a elibera la cerere un certificat ce confirmă condiţii. asigurarea; După producerea riscului asigurat De combatere efectivă a calamităţilor De a verifica dacă asigurarea era în vigoare la data pentru limitarea pagubei şi salvarea producerii riscului asigurat; bunurilor asigurate; De a aviza asigurătorul în termenele De a verifica dacă evenimentul produs este riscul prevăzute în condiţiile de asigurare; împotriva căruia s-a încheiat asigurarea; De a participa la constatarea cazului De a verifica dacă primele de asigurare au fost asigurat şi a pagubei rezultate; achitate integral; De a furniza date şi acte referitoare la De a verifica dacă bunurile respective sunt cuprinse bunurile și riscul asigurat. în asigurare. 6. Modurile de încetare a contractului de asigurare Modul obişnuit de încetare a contractului de asigurare cu durată determinată îl constituie expirarea perioadei în care a fost încheiat contractul. Un alt mod de încetare a contractului este producerea riscului asigurat. Această situaţie o întâlnim în asigurări de viaţă şi de accidente a persoanelor, când survine cazul asigurat. După plata sumei asigurate, obligaţiile asigurătorului faţă de asigurat se sting, ceea ce se echivalează cu încetarea automată a contractului. Pentru asigurările de bunuri contractul încetează numai dacă prin producerea riscului, bunul a fost distrus în întregime. Dacă a fost distrus parţial, contractul poate continua cu o sumă asigurată redusă. Modurile neobişnuite de încetare a contractului: Denunţarea – când asiguratul nu a comunicat în scris despre modificările intervenite în cursul contractului, când bunurile nu s-au păstrat în mod corespunzător. Rezilierea – desfacerea pe viitor a contractului pentru neexecutarea obligaţiei uneia dintre părţi, din cauze care-i sunt imputabile. Nulitatea – când a fost încheiat fără respectarea condiţiilor esenţiale de valabilitate. (încheiate de minori, contra legii etc.)

TEMA 4: Societățile de asigurare și rolul lor în sistemul economic 1. Constituirea societăţilor de asigurare. 2. Reglementarea activităţii de asigurare conform legislaţiei. 3. Organizaţii de asigurare internaționale. 4. Intermediarii în asigurări. 18

1. Constituirea societăţilor de asigurare Activitatea de asigurare (reasigurare) poate fi desfăşurată exclusiv de către asigurători (reasigurători), sub formă de societate pe acţiuni, inclusiv cu investiţii străine, care deţin licenţă de activitate. Pentru înregistrarea unei societăți de asigurări, solicitanţii se adresează la organele publice pentru Supravegherea asigurărilor, prezentând următoarele documente : 1. Cerere de înregistrare; 2. Statutul acestei societăţi autentificat de notar; 3. Condiţiile ce reglementează modalităţile de aplicare a asigurărilor pentru fiecare tip de asigurare în parte; 4. Calculele matematice a taxei tarifare pentru fiecare tip de asigurare; 5. Documentele bancare ce atestă că pe un cont separat în bancă a fost depusă suma necesară capitalului statutar; 6. Altele: date ale fondatorilor, date ale contabilului şef etc. Durata examinării documentelor depuse pentru înregistrare este de 30 zile, la expirarea căreia, Seviciul de Supraveghere a Asigurărilor, va anunţa în scris atât înregistrarea sau refuzul, cât și cauza refuzului. Pentru fiecare tip de asigurare solicitat, asigurătorul trebuie să dispună de Licenţa necesară pentru practicarea pe piaţa asigurărilor a tipului de asigurare. Aplicarea unui sau altui tip de asigurare fără licenţă este strict interzisă. Modificarea taxelor tarifare şi alte modificări care sunt operate de către asigurători în condiţiile de asigurare sunt prezentate în formă imprimată organului public de Supraveghere a Asigurărilor. Fiecare societate de asigurare prezintă trimestrial Serviciului de Supraveghere a Asigurărilor bilanţul contabil, darea de seamă, pentru rezultatele financiare, calculele de formare a fondului de asigurare şi statistica. În caz de neprezentare într-un termen de 30 zile a documentelor sus menţionate societatea riscă a fi sancţionată şi lipsită de licenţă pentru a-şi continua activitatea.

2. Reglementarea activităţii de asigurare conform legislaţiei Scopul reglementării de către stat a activităţii de asigurare se manifestă prin constituirea şi dezvoltarea unei pieţe funcţionale a asigurărilor, elaborarea cadrului legislativ necesar pentru activitatea societăţilor de asigurare. Activitatea de asigurări în Republica Moldova este reglementată de Legea cu privire la asigurări nr.407-XVI din 21.12.2006 cu modificările ulterioare. Fondatorii şi acţionarii asigurătorului (reasigurătorului) pot fi persoane fizice şi/sau persoane juridice rezidenţi și/sau nerezidenţi ai Republicii Moldova. Nu poate fi fondator sau acţionar al asigurătorului (reasigurătorului) persoana juridică în proces de lichidare sau de insolvabilitate şi nici persoana căreia i s-a impus restricţia legală de a constitui societate comercială. Capitalul statutar minim al asigurătorului (reasigurătorului) este de 15 milioane lei, la care se aplică: a) coeficientul 1 - pentru activitate de asigurări generale; b) coeficientul 1,5 - pentru activitate de asigurări de viaţă și recent pentru asigurările de răspundere civilă externă Carte Verde; 19

c) coeficientul 2 - pentru activitate de reasigurare exclusivă. La momentul înregistrării de stat, capitalul statutar al asigurătorului (reasigurătorului) trebuie să fie depus integral de către fondatorii săi. Mijloacele obţinute de potenţialii acţionari ai asigurătorului (reasigurătorului) din împrumuturi, credite bancare, gaj sau din alte mijloace atrase, inclusiv din avansurile participanţilor profesionişti la piaţa asigurărilor şi ale terţelor persoane, nu pot servi drept sursă de formare sau de majorare a capitalului social al asigurătorului. Activitatea de asigurare (reasigurare) poate fi desfăşurată numai de asigurătorii (reasigurătorii) care au obţinut licenţă de activitate în condiţiile Legii nr.451-XV din 30 iulie 2001 privind licenţierea unor genuri de activitate, precum şi în condițiile Legii cu privire la asigurări nr.407-XVI din 21.12.2006. Licenţa se acordă pe un termen nelimitat. Pentru obţinerea licenţei, asigurătorul (reasigurătorul) prezintă, suplimentar la actele prevăzute în Legea privind licenţierea unor genuri de activitate, următoarele documente şi informaţii: a) actul de proprietate sau contractul de locaţiune a imobilului în care se va desfăşura activitatea licenţiată; b) certificatul bancar ce confirmă depunerea integrală a capitalului statutar minim; c) declaraţie scrisă despre provenienţa mijloacelor din capitalul statutar depus; d) condiţiile de asigurare pentru fiecare clasă de asigurare separat, la care se anexează modelele de contracte, poliţe de asigurare, tarifele de asigurare şi structura lor; e) baza tehnică pentru calculul primelor de asigurare şi al rezervelor tehnice, legalizată de actuar; f) programul de reasigurare propus pentru a susţine clasa de asigurare, inclusiv detaliile privind proprietatea şi poziţia financiară a reasigurătorului; g) business-planul potrivit categoriei şi clasei de asigurări, întocmit pentru primii 3 ani financiari, care să includă: prognoza cheltuielilor de gestiune, în special a cheltuielilor generale curente şi a comisioanelor, prognoza primelor de asigurare şi a despăgubirilor de asigurare, calculul resurselor financiare destinate acoperirii obligaţiilor de asigurare şi al marjei de solvabilitate, politica de investiţii, portofoliul de active, evaluarea şi diversificarea activelor, managementul riscului. Camera de Licenţiere decide asupra eliberării licenţei în termen de 30 de zile lucrătoare de la data primirii cererii şi a documentelor anexate. Taxa de eliberare a licenţei pentru activitate în domeniul asigurărilor este de 13 000 lei, care se fac venit la bugetul de stat. Asigurătorul (reasigurătorul) este obligat să plaseze într-un loc vizibil copia de pe licenţă. Suspendarea licenţei are drept efect interzicerea încheierii a noi contracte de asigurare (reasigurare) şi a prelungirii contractelor în vigoare. Asigurătorul (reasigurătorul) este obligat să îndeplinească obligaţiile asumate prin contractele de asigurare (reasigurare) încheiate anterior. Retragerea licenţei se efectuează în conformitate cu Legea privind licenţierea unor genuri de activitate. Camera de Licenţiere, inclusiv la sesizarea Autorităţii de Supraveghere, retrage licenţa şi în unul din următoarele cazuri: a) asigurătorul (reasigurătorul) nu a început să activeze timp de un an de la data eliberării licenţei ori nu mai activează timp de peste 6 luni; b) instanţa de judecată a emis o hotărîre de intentare a procesului de insolvabilitate sau de încetare a activităţii asigurătorului (reasigurătorului). 20

Constituirea şi lichidarea filialei (reprezentanţei) asigurătorului (reasigurătorului) se efectuează în modul prevăzut de legislaţie. Filiala (reprezentanţa) asigurătorului (reasigurătorului) îşi desfăşoară activitatea sub denumirea asigurătorului (reasigurătorului). Asigurătorul (reasigurătorul) este obligat să aducă la cunoştinţă Autorităţii de Supraveghere, în termen de 5 zile de la data adoptării, hotărârea adunării generale privind constituirea sau lichidarea filialei (reprezentanţei). Un asigurător (reasigurător) poate transfera, unui alt asigurător întregul său portofoliu de asigurare sau o parte din el, care reprezintă o totalitate a contractelor de asigurare, împreună cu toate drepturile şi obligaţiile ce derivă din contracte, doar cu acordul Autorității de Supraveghere a Asigurărilor. Asigurătorul cedent va încheia cu asigurătorul cesionar un acord privind transferul contractelor de asigurare referitor la una sau mai multe clase de asigurare. Cererea de transfer este adusă la cunoştinţă asiguraţilor printr-un anunţ, publicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, în care acestora li se stabileşte un termen prealabil de o lună pentru prezentarea eventualelor pretenţii. Asigurătorul care acceptă transferul de portofoliu notifică despre aceasta asiguraţii în termen de 15 zile din data intrării în vigoare a deciziei de aprobare a transferului, printr-un anunţ publicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova în două ediţii consecutive. Asigurătorii se pot asocia în uniuni profesionale care să le reprezinte interesele colective, să studieze problemele de interes comun, să promoveze cooperarea, să informeze membrii asociaţiei şi publicul şi să organizeze servicii de interes comun. De asemenea, ei pot adera la uniuni internaţionale de profil, cu respectarea obligaţiilor ce decurg din actele constitutive ale acestora. Reorganizarea şi lichidarea asigurătorului (reasigurătorului) se efectuează cu avizul scris al Autorităţii de Supraveghere. Asigurătorul (reasigurătorul) constituit prin reorganizare începe activitatea numai după obţinerea licenţei. În vederea protejării intereselor asiguraţilor, beneficiarilor asigurării şi terţelor persoane păgubite, prin contribuţia asigurătorilor se constituie Fondul naţional de garanţie, destinat plăţilor de indemnizaţii rezultate din contractele de asigurare facultativă şi obligatorie. Fondul naţional de garanţie se formează din contribuţiile anuale depuse de asigurători proporţional volumului de prime subscrise. Contribuţia la Fondul naţional de garanţie se calculează, se ţine la evidenţă, se varsă şi se raportează de către asigurător separat, pentru asigurările generale şi, respectiv, pentru asigurările de viaţă.

3. Organizaţii de asigurare internaționale În practica internațională se cunosc mai multe tipuri de organizații: 1. Organizații de asigurare de tip mutual efectuează operații de asigurare pentru membrii lor, având la bază principiul mutualității. Ele nu urmăresc obținerea de profit ci ajutarea membrilor lor. Fiecare membru al unei organizații mutuale este în același timp asigurat și asigurător. La sfârșitul anului se procedează la regularizarea contribuțiilor în funcție de mărimea reală a daunelor și, respectiv, a sumelor asigurate, achitate ori rămase de plată, majorându-se sau micsorându-se după caz. 2. Tontinele se constituie pentru o perioadă determinată de timp, în decursul căreia membrii asociației varsă la fondul comun o cotizație anuală care variază în funcție de vârstă. La expirarea termenului pentru care a fost constituită suma rezultată din capitalizarea cotizației de-a lungul anilor 21

se împarte între membri supraviețuitori. Asociații asemănătoare se organizează și pentru cazuri de deces. 3. Societățile cooperatiste au fost constituite cu un scop precis, de a face asigurarea disponibilă pentru o anumită organizație sau grup de entități în schimbul unor prime. Aceste organizații cuprind societățile captive, adică asigură riscul proprietarului societății. Scopul urmărit este acela de a finanța despăgubirile cuvenite pentru daunele suportate de proprietari. Această metodă se mai numește și autoasigurare formalizată. 4. Organizațiile frățesti, sunt asemănătoare societăților mutuale, combinănd rolul de asigurător cu o functie socială sau de investiție, ocupându-se cu contractarea asigurărilor de viață și medicale. Totalitatea persoanelor juridice, ce activează în calitate de agenţi de asigurare, constituie aşa numita reţea de alternativă de promovare a serviciilor asigurătorului dat.

4. Intermediarii în asigurări Agentul de asigurare – o persoană fizică sau juridică înscrisă în Registrul agenților de asigurare și agenților bancassurance, ținut de Autoritatea de Supraveghere, care deţine din partea unui asigurător o împuternicire valabilă, în formă scrisă (contract de mandat), pentru a acţiona în numele acestuia și este preocupat cu realizarea poliţelor de asigurare (încheierea contractelor), încasarea primelor, perfectarea documentelor şi de acordare în unele cazuri a despăgubirilor de asigurare (în limitele stabilite). Agentul de asigurare persoană fizică trebuie să întrunească următoarele condiții: a) să dispună de pregătire profesională de specialitate și/sau de competență, de cunoștințe și aptitudini în domeniul acestei activități confirmate prin certificatul de calificare în asigurări obținut în conformitate cu actele normative ale Autorității de Supraveghere; b) să dispună de un contract de asigurare de răspundere civilă profesională în vigoare în valoare de cel puțin 5 milioane de lei pentru fiecare solicitare de daune și în valoare globală de 10 milioane de lei pe an pentru totalitatea solicitărilor de daune, nefiind admisă franșiza sau de o garanție echvalentă furnizată de un asigurător în al cărui nume activează sau al cărui împuternicit este; c) să nu aibă anticedente penale nestinse; d) să prezinte informația privind activitatea sa în modul stabilit prin actele normative ale Autorității de Supraveghere. Agentul de asigurare persoană juridică trebuie să întrunească următoarele condiţii: a) să aibă ca obiect de activitate numai intermedierea în asigurări; b) să dispună de un capital social, vărsat în formă bănească a cărui valoare nu poate fi mai mica de 100 000 de lei, menținut în mijloace bănești libere de obligații pe un cont bancar de deposit; c) să dispună de un contract de asigurare de răspundere civilă profesională în vigoare în valoare de cel puțin 5 milioanee de lei pentru fiecare solicitare de daune și în valoare globală de 10 milioane de lei pe an pentru totalitatea solicitărilor de daune, franșiza admisă fiind în limita capitalului propriu al agentului sau de o garanție echivalentă furnizată de un asigurător al cărui împuternicit este; d) să nu fi fost declarat anterior insolvabil şi să nu facă obiectul unei proceduri de reorganizare şi/sau de insolvabilitate la data solicitării autorizaţiei de la asigurător; e) să cuprindă obligatoriu în denumire sintagma "agent de asigurare"; 22

f) să aibă asociaţi şi/sau acţionari, precum şi persoane cu funcţie de răspundere, fără antecedente penale nestinse; g) administratorul să întrunească condițiile de pregătire și de experiență pentru această funcție și să dețină certificatul de calitate în asigurări obținut în conformitate cu actele normative emise de autoritatea de supraveghere; h) să înființeze și să țină un registru al subagenților, al cărui regim, formă ți conținut vor fi stabilite prin acte normative ale autorității de supraveghere; i) ) să-şi desfăşoare activitatea prin subagenţi care corespund cerinţelor de instruire profesională şi deţin certificatul de calificare în asigurări obţinut în conformitate cu actele normative; Meseria de agent este una complexă şi presupune multe abilităţi atât în cunoaşterea tipurilor de asigurare aplicate cât şi a psihologiei oamenilor. Secretul agentului de succes este abilitatea de a depista care sunt problemele clientului şi de a demonstra că există soluţii pentru aceasta, el inspiră încredere, ştie să arate compasiune şi intelegenţă. Zilnic ar trebui să contracteze 5-10 persoane din diferite sfere de activitate cu diferit nivel de cultură. Răbdarea, intelegenţa, şi capacitatea organizatorică sunt alte calităţi ale lui. Agentul trebuie să fie o persoană relaxată pentru a putea transmite aceiaşi stare şi clientului său, mai ales că problemele aduse în discuţie presupun prevenirea unui pericol. Faţă de candidaţii agenţilor de asigurare bunăoară în SUA criteriile de selectare sunt: 1.Comunicabilitate, comunicare liberă fără constrângere; 2. Aspectul exterior, cultura vorbirii, lipsa unor defecte exterioare; 3. Operativitatea reacţiei, iscusinţa de a răspunde la orice întrebare; 4. Nivelul general de cultură (măcar studii medii). Candidaţii la funcţia de agent în asigurări sunt testaţi, privind utilitatea profesională, se ţine cont de scrisorile de recomandare de la locul precedent, uneori chear se audiază rudele apropiate, prietenii, cunoscuţii candidatului în scopul adoptării deciziei finale. Cei ce au fost selectaţi trec un curs teoretic şi practic în asigurări cu durata de 1-6 luni. Se apreciază mult iscusinţa agentului de a completa citeţ, iscusit şi repede diverse documente, ceea ce generează o impresie bună faţă de compania de asigurare. Agenţii de asigurare reprezentaţi prin birourile matrimoniale, agenţiile turistice şi birourile notariale, care de rând cu prestarea serviciilor de profil propun și contractarea serviciilor de asigurare. Relaţiile dintre societatea de asigurare şi agenţii de asigurare persoane juridice sunt reglementate prin acordurile generale despre colaborare şi prin acte adiţionale ale acestora sau de contractele încheiate cu angajaţii firmelor date, care acumulează funcţia de agent de asigurare. Serviciile de intermediere a agenţilor de asigurare sunt remunerate de către asigurător în baza unor cote fixe sau procentuale aplicate la volumul lucrărilor efectuate. În baza calculelor remunerării agentului de asigurare pentru serviciile prestate sunt considerate: volumul încasării primelor de asigurare, suma asigurată totală sau numărul contractelor încheiate. Deci, veniturile agentului sunt strict legate de eficienţa activităţii pe care o desfăşoară. ”Cât munceşte, atâta câştigă” şi e singura profesie în care primeşti banii pentru munca depusă de mai multe ori. Tabelul 7 Profilul şi caracteristicile agentului de asigurare 23

Caracteristic i Comerciant

Promotor

Economist

Argumente sarcina lui constă în găsirea potenţialului client, convingerea acestuia de necesitatea procurării serviciilor de asigurare de la compania pentru care lucrează şi anume la condiţiile propuse; nici un articol din presă sau emisiune la TV nu va putea să înlocuiască o convorbire pe viu cu o persoană şi formarea culturii de asigurare care este la momentul dat foarte necesară; deoarece în câteva secunde el trebuie să evalueze gradul riscului şi rentabilitatea afacerii pentru companie şi pentru client, să determine solvabilitatea lui, trebuie să

Criminalist Manager

vorbească în aceiaşi limbă cu directorul financiar şi contabilul şef al întreprinderii; este de datoria lui să descopere clientul care vrea să înşele compania de asigurări; lucrul lui este atât de divesificat după conţinut, dispersat în timp şi în spaţiu, încât fără o organizare bună a propriei activităţi, fără arta de a te autoconduce este foarte

Psiholog

greu să reuşeşti în această profesie; meseria lui constă în găsirea contactului cu clienţii să le poată explica toate condiţiile de asigurare să-i poată convinge.

Calităţile necesare care ar trebui să le deţină sunt: caracterul energic, mobilitate înaltă, deţinerea unui grad înalt de azart. Un agent bun primeşte plăcere nu numai de la comision dar şi de la procesul de formare a clientului. În domeniul asigurărilor succesul nu vine imediat. Realizările esenţiale se rânduiesc cu o serie de eşecuri. Cu acest business se isprăvesc bine doar acei, care eşecurile nu-i descurajează, ci invers îi mobilizează. Agentul de asigurare deseori se caracterizează şi prin aventurism, ei nu vor avea plăcerea de a trăi pe un salariu fix, venitul lui va depinde de rezultatul dinamismului abilităţilor şi norocului. Un agent de asigurare are nevoie de sociabilitate, dar nu de una simplă, ci de cea pe care psihologii o numesc curaj social, adică abilitatea de a intra în contact primul cu o persoană străină. El trebuie să fie competent în comunicare să poată să înţeleagă, să audă partenerul său de comunicare să aducă până la el gândurile sale. Lucrul unui agent de asigurare poate servi drept teren de antrenament pentru cei care vor să se testeze în activitatea de întreprinzător. Multe contracte de asigurare se termină înainte de a se începe din cauza stării psihologice a agentului de asigurare. Cauzele apariţiei acestui efect: agentul nu este încrezut că serviciile companiei sale sunt necesare şi rentabile cuiva, agentul este slab pregătit din punct de vedere profesional. Cercetările psihologice au arătat că la orice întâlniri, prima impresie se formează în primele minute şi în continuare toate relaţiile se determină în dependenţă de aceasta. Impresia se formează sub toate aspectele: exterior, mimică, conduită, gesticulaţie, cuvintele care ar putea produce o impresie favorabilă sau nefavorabilă. Cu tot aspectul său exterior persoana aduce o informaţie sau alta celor care îl înconjoară şi reacţia la cuvintele şi faptele lui depind de înţelegerea acestei informaţii. Agentul bancassurance trebuie să întrunească următoarele condiții:

24

a) să fie o bancă comercială, o asociaţie de economii şi împrumut, o organizație de microfinanțare sau o persoană juridică care practică activitatea de leasing, care activează în conformitate cu legislația Republicii Moldova. b) să dispună de un contract de asigurare de răspundere civilă profesională valabil în valoare de cel puţin 5 milioane de lei pentru fiecare solicitare de daune şi în valoare globală de 10 milioane de lei pe an pentru totalitatea solicitărilor de daune, franşiza nefiind admisă, sau de o garanţie echivalentă furnizată de asigurătorul (asigurătorii) în al cărui (căror) nume activează; c) să nu fi fost declarat anterior insolvabil şi să nu facă obiectul unei proceduri de reorganizare, insolvabilitate sau de lichidare la data solicitării mandatului de la asigurător; d) să dispună de personal cu pregătire profesională de specialitate şi aptitudini în domeniul activităţii de intermediere în corespundere cu actele normative ale Autorităţii de Supraveghere. Autoritatea de Supraveghere ține Registrul agenţilor de asigurare şi agenţilor bancassurance atât în formă electronică, cât şi pe suport de hârtie, cu înregistrarea tuturor modificărilor operate. Cerinţele pe care trebuie să le întrunească agentul de asigurare şi agentul bancassurance, condițiile și modul de înregistrare a agenților de asigurare în Registrul agenţilor de asigurare şi agenţilor bancassurance, obligaţiile asigurătorilor privind supravegherea agenţilor respectivi, alte informaţii referitoare la aceştia se stabilesc prin actele normative ale Autorităţii de Supraveghere. Un agent de asigurare persoană fizică sau persoană juridică nu poate intermedia aceleaşi clase de asigurări decât pentru un singur asigurător. Dacă un asigurat are încheiată o asigurare prin intermediul unui agent de asigurare, agent bancassurance, asigurătorul în al cărui nume acţionează agentul de asigurare, agentul bancassurance este responsabil faţă de asigurat pentru toate actele sau omisiunile agentului Brokerul de asigurare - o persoană juridică, organizată sub formă de societate pe acţiuni ori de societate cu răspundere limitată, care dispune de licenţă de activitate, prezentată în rolul consultantului asiguratului la contractarea asigurării cu o societate de asigurare reieşind din stabilitatea financiară a operaţiunilor acesteia din activitatea condiţiilor contractului pentru asigurat, precum şi din alţi factori. Brokerul de asigurare şi/sau de reasigurare trebuie să întrunească următoarele condiţii: a) să dispună de un capital social, vărsat în formă bănească, a cărui valoare nu poate fi mai mică de 400 000 de lei, menținut în mijloace bănești libere de obligații pe un cont bancar de depozit; b) să dispună de un contract în vigoare de asigurare de răspundere civilă profesională în valoare de cel puţin 10 milioane de lei pentru fiecare solicitare de daune şi în valoare globală de 15 milioane de lei pe an pentru totalitatea solicitărilor de daune, franşiza admisă în contract fiind în limita capitalului propriu al brokerului. c) să desfăşoare doar activitate de broker de asigurare şi/sau de reasigurare; d) să păstreze şi să pună la dispoziţia Autorităţii de Supraveghere, la cerere, registrele şi înregistrările contabile care să evidenţieze şi să clarifice operaţiunile efectuate în activitatea sa; e) să aibă un personal cu funcţie de răspundere care să corespundă criteriilor de pregătire şi de experienţă stabilite prin actele normative ale Autorităţii de Supraveghere, iar administratorul şi personalul propriu cu atribuţii de intermediere să deţină certificatul de calificare în asigurări obținut în condițiile actelor normative ale Autorității de Supraveghere. f) să înfiinţeze şi să ţină Registrul asistenţilor în brokeraj, al cărui regim, a cărui formă şi al cărui conţinut se stabilesc prin actul normativ al Autorităţii de Supraveghere; 25

g) să prezinte raportările financiare şi specializate, altă informaţie privind activitatea sa, în modul stabilit prin actele normative ale Autorității de Supraveghere. f) să nu fi fost declarat anterior insolvabil şi să nu facă obiectul unei proceduri de reorganizare judiciară şi/sau de insolvabilitate la data solicitării licenţei. Brokerii de asigurare şi/sau de reasigurare nu pot desfăşura activitate prin agenţi de asigurare persoane fizice sau persoane juridice ori subagenţi, ci numai prin personal propriu sau prin asistenți de brokeraj. Dacă se consideră prejudiciat de modul de îndeplinire a mandatului de brokeraj, clientul are dreptul să solicite modificarea acestuia prin înţelegere amiabilă, iar în cazul în care nu se ajunge la nici un acord, are dreptul să revoce mandatul. În toate cazurile, clientul trebuie să-şi argumenteze solicitarea în scris printr-un preaviz trimis cu cel puțin: a) 10 zile calendaristice înainte de data de solicitare a înțelegerii amiabile; b) 30 de zile calendaristice înainte de data de revocare a mandatului; Asistentul în brokeraj nu are dreptul să desfăşoare anumite activităţi necesare pentru îndeplinirea mandatului de brokeraj în contrapartidă, inclusiv să încheie contracte de asigurare în numele reprezentantului cu sine însuși, nici în nume propriu. Brokerul de asigurare şi/sau reasigurare ori angajatul său nu poate fi acţionar semnificativ sau persoană cu funcţie de răspundere a unui asigurător (reasigurător), a unui agent de asigurare sau a unui agent bancassurance. Asigurătorul (reasigurătorul), agentul de asigurare sau agentul bancassurance, precum şi angajaţii lor nu pot fi deţinători de valori mobiliare, de cote ale unui broker de asigurare și/sau reasigurare și nici personae cu funcție de răspundere ale acestuia. Brokerii de asigurare şi/sau de reasigurare, având împuterniciri din partea asigurătorilor şi/sau reasigurătorilor, au dreptul să colecteze primele de asigurare şi/sau de reasigurare, să plătească în numele lor despăgubiri în moneda prevăzută în contractul de asigurare şi/sau de reasigurare, după caz, cu respectarea prevederilor legale în vigoare, să emită documente de asigurare sau de reasigurare în numele asigurătorului sau al reasigurătorului, după caz. Brokerul de asigurare şi/sau de reasigurare este obligat să transfere asigurătorului şi/sau reasigurătorului primele de asigurare şi/sau de reasigurare colectate de la asigurați în termenul de scadență prevăzut în contractual de asigurare. Brokerii de asigurare și/sau de reasigurare, în baza contractelor de mandat privind activitatea de asistență (assistance), colectează informația despre survenirea cazului asigurat, creează și monitorizează dosarul de daună, evaluează și stabilesc valoarea daunei, regularizează cazul asigurat, garantează și/sau achită în avans costul serviciilor medicale, tehnice, financiare, juridice și/sau de orice altă natură, în limita prevăzută de condițiile de asigurare. Activitatea brokerilor este supusă licenţierii de către autoritatea publică de reglementare a asigurărilor sau de către asociaţia profesională a brokerilor. Eliberarea licenţei este însoţită de susţinerea unui examen, în decursul căreia sunt verificate cunoştinţele profesionale ale brokerilor din sfera asigurărilor, precum şi a diverselor norme de drept. Principala deosebire dintre broker şi agentul de asigurare se manifestă prin faptul că el se prezintă în calitate de intermediar independent al societăţii de asigurare, sistematizând, comparând şi analizând informaţia, fiind un expert calificat, care va determina acţiunile ulterioare ale acestuia. Dacă în rezultatul eforturilor profesionale ale brokerului va fi contractată o asigurare cu asigurătorul dat, atunci ultimul, adică asigurătorul va remunera activitatea acestuia în baza unui comision.

26

La producerea evenimentului asigurat brokerul se prezintă în calitate de consultant al asiguratului, acordându-i ajutorul necesar în încasarea sumei asigurate sau a despăgubirilor de asigurare. Serviciile prestate de către brokeri: 1. Atragerea clienţilor în asigurare, selectarea lor; 2. Activitatea de consultanţă a tipurilor de asigurare care-l interesează pe client; 3. Elaborarea sau perfectarea documentelor pentru contractarea asigurării, selectarea informaţiei ce prezintă interes; 4. Elaborarea sau perfectarea documentelor necesare pentru încasarea sumei asigurate sau a plății despăgubirii de asigurare; 5. Plasarea riscului subscris în contractele de asigurare sau co-asigurare (la împuternicirea clientului); 6. Elaborarea documentelor privind examinarea şi regularizarea daunelor cauzate de producerea evenimentului asigurat (la rugămintea persoanei cointeresate); 7. Organizarea activităţii comisariatelor de avarie şi a experţilor de evaluare a daunei şi determinarea cuantumului despăgubirilor de asigurare. Brokerul este de partea clientului său, de aceea dosarele de daună pot fi soluționate mai eficient și mai rapid.

TEMA 5: Asigurările culturilor agricole și a animalelor 1. 2. 3. 4. 5. 6.

Interesul asigurării culturilor agricole. Modalitatea contractării asigurărilor agricole. Constatarea pagubelor, stabilirea și plata despăgubirilor. Efectele contractului de asigurare. Asigurarea subvenționată a riscurilor de producție în agricultură. Asigurarea animalelor.

1. Interesul asigurării culturilor agricole Pământul este cea mai mare bogăţie pe care o are Republica Moldova, iar agricultura este ramura primordială de activitate a întregii populaţii. Agricultura este vulnerabilă şi expusă la un şir de riscuri cu impact negativ ca: eroziuni, alunecări, calamităţi naturale etc. Însă pe lângă aceste probleme de ordin natural, producătorii agricoli se confruntă şi cu alte probleme cum ar fi comercializarea producţiei recoltate, cauzate de reducerea volumelor de achiziţii şi prelucrare a legumelor de către fabricile de conserve, precum şi slaba dezvoltare a serviciilor de colectare, depozitare, transport a produselor agricole pentru industria alimentară şi pentru comercializarea pe piaţă. Nivelul scăzut de competitivitate a produselor agricole autohtone şi lipsa de diversitate a produselor contribuie la cedarea producţiei locale în faţa celei de import. Toate acestea nu oferă siguranţă şi stimulare pentru o dezvoltare durabilă, ci dimpotrivă sporesc riscurile agricultorilor.

27

Figura 2. Ponderea populației ocupate în agricultură Republica Moldova demult nu mai este o țară agrară. Conform statisticilor 33,7% din populație se ocupă cu agricultura, comerțul și serviciile contribuie mai mult la formarea PIB-ului. În perioada URSS, ponderea agriculturii în PIB era cu mult mai mare - estimativ, de două ori și jumătate mai mult. Agricultura rămâne a fi un sector strategic pentru ţară, care dispune de potenţial de dezvoltare şi putem contribui la revenirea înceată a agriculturii la poziţiile pierdute în ultimile decenii. Creşterea productivităţii necesită investiţii, de aceea este necesară creşterea fondurilor de subvenţionare în agricultură. O şansă pentru creşterea veniturilor obţinute în sectorul agricol ar fi promovarea şi facilitarea exporturilor de produse agroalimentare. Un domeniu important care dispune de o bază pentru dezvoltare este legumicultura şi pomicultura, care deţin o pondere crescândă pe piaţa locală. O practică nouă în agricultura ţărilor dezvoltate, dar şi în curs de dezvoltare, este cultivarea şi promovarea produselor ecologice pure. Acestea ar fi o şansă reală pentru RM de penetrare a pieţelor externe unde există o cerere crescândă pentru produsele ecologice. Agricultura în RM dispune de un potenţial natural, uman, dar mai puţin economic de dezvoltare, existând decalaje mari în înzestrarea tehnică, productivitatea muncii, utilizarea de îngrăşăminte, inovare în domeniu, cu toate acestea, prin politici coerente de modernizare, măsuri bine calculate şi eforturi comune ale autorităţilor, producătorilor, exportatorilor și asigurătorilor putem contribui la reabilitarea şi dezvoltarea agriculturii, la dezvoltarea ţării noastre şi la bunăstarea poporului acestei ţări.

2. Modalitatea contractării asigurărilor agricole În RM asigurările agricole se realizează pe baze contractuale. Prin contractul de asigurare asigurătorul acordă protecţie de asigurare contra distrugerii depline sau parţiale a roadei culturilor agricole cauzate de diferite calamităţi naturale şi ale altor interese ale asiguratului indicate în condiţiile de asigurare. Contractele de asigurare sunt încheiate în baza cererii depuse în scris de către asigurat, unde se indică: asiguratul; adresa; riscurile asigurate; denumirea culturii agricole; suprafaţa care va fi însămânţată; recolta acestor culturi pe ultimii 3-5 ani; alte date şi se consideră încheiat prin semnarea şi încasarea primei de asigurare integral sau în rate după efectuarea inspecţiei de risc. 28

Condiţiile generale şi speciale (după caz), cererea chestionar, raportul inspecţiei de risc, fişa de calcul a primei, fişele tehnologice ale culturilor asigurate şi planul de situaţie sau schiţa cu amplasarea culturilor fac parte integrantă a contractului de asigurare. În cazul în care după producerea unui eveniment asigurat pentru care s-au acordat despăgubiri pe terenul în cauză se seamănă aceiaşi cultură sau alta, aceasta se consideră asigurată numai dacă se încheie un alt contract de asigurare dimensionat la suprafaţa respectivă. În perioada de valabilitate a contractului de asigurare asiguratul poate solicita introducerea unor culturi sau riscuri noi şi atunci se încheie un alt act adiţional la contractul de bază cu o nouă sumă asigurată şi o primă majorată repartizată corespunzător pe termene de plată. Perioada asigurată este anul agricol, iar contractul de asigurare poate fi încheiat în tot cursul anului calendaristic, dar cu cel puţin o lună înaintea începerii recoltării culturii respective. Tabelul 8 Termenele asigurării Denumirea culturilor

Perioada asigurării Riscul de grindină Livezile după înflorirea deplină Viţa-de-vie după începutul înmuguririi; Plantaţiile multianuale după data de 15 aprilie; Plantaţiile altor culturi de câmp după răsărirea lor. Riscul de îngheţ Toate tipurile de culturi după răsărire, însă nu mai târziu de 1 noiembrie.

3. Constatarea pagubelor, stabilirea și plata despăgubirilor În Republica Moldova sunt asigurate aproximativ 5-6% din terenurile agricole. Este un indicator care se menţine pe parcursul mai multor ani. Agricultorii nu au cultura şi modul de înţelegere a lucrurilor care să pună pe primul plan siguranţa culturilor, prin asigurarea acestora. Acest factor este generat şi de lipsa resurselor financiare suficiente. Astfel asigurările agricole se plasează undeva după locul zece. Din lista asigurărilor sunt excluse următoare situații: a) Recolta culturilor agricole care, fiind cultivate pe parcursul a trei ani consecutivi şi mai mulţi nu au rodit; b) Recolta plantaţiilor multianuale care fiind în fază de frertilitate nu au rodit în ultimii 5 ani; c) Pierderi provocate de scăderea calităţii producţiei agricole sau de reducere a preţurilor. Asigurătorii despăgubesc culturile agricole a producătorilor agricoli cu care au încheiat contracte de următoarele daune: 1) Îngheţuri târzii de primăvară; 2) Grindină; 3) Efectele directe ale ploilor torenţiale şi ale furtunilor (spălarea solului din jurul plantelor; dezgolirea rădăcinilor; înnămoliri produse de şuvoaie; deplasarea plantelor cu sau fără pământul din jurul lor; frângerea sau ruperea tulpinilor, lăstarilor, florilor; căderea fructelor; culcarea la pământ a plantelor fără redresare ulterioară); 4) Incendiul provocat de descărcările electrice (trăsnete); 5) Prăbuşuirile şi alunecările de terenuri cultivate; 6) Îngheţurile timpurii de toamnă; 7) Dăunători ale plantelor care poate provoca pierderi de recolte (lacuste, omizi etc.). 29

Roada culturilor agricole este asigurată la valoarea ei deplină care se stabileşte conform rodniciei aşteptate a costului unei unităţi de producţie şi suprafeţe de semănat. Rodnicia se stabileşte conform nivelului efectiv a rodniciei aşteptate în ultimii 3-5 ani, ţinându-se cont obligatoriu de influenţa condiţiilor climaterice şi de altă natură, care pot influenţa cantitatea roadei. Suma asigurată se stabileşte în baza valorii recoltei prognozate şi a nivelului de acoperire de asigurare. Valoarea recoltei prognozate se calculează în baza recoltei medii prognozate la hectar şi a preţului de piaţă al producţiei stipulate prin acordul comun al asiguratului şi asigurătorului. Prima de asigurare se calculează de asigurător pe termenul de valabilitate a asigurării rezultând din suma de asigurare a contractului şi mărimea tarifului de asigurare. Cotele de primă tarifare sunt stabilite pentru fiecare asigurat în parte în funcţie de gradul de risc. Prima de asigurare poate fi achitată prin contul de decontare sau în numerar, unic sau în două rate. Prima rată este de 50% din suma calculată şi se plăteşte în decurs de 10 zile după încheierea contractului, partea restanţă nu mai târziu de două luni de la data intrării în vigoare a contractului. Tabelul 9 Exemplu pentru calculul primei de asigurare Denumirea culturii Grâu Porumb Sfeclă de zahăr

Recolta pe un ha 2015 35 60 110

2016 30 75 115

2017 25 55 105

2018 40 70 120

Preţul la un ha 200 150 100

Suprafaţa semănată 100 150 400

Cota tarifară 1,7 0,9 1,1

1. Determinăm rodnicia medie Grâu = (35+30+25+40)/4= 32,5 q Porumb=(60+75+55+70)/4=65 q Sfeclă=(110+115+105+120)/4=112,5 q 2. Se calculează costul recoltei pe un ha Grâu= 32,5*200= 6 500 lei Porumb= 65*150= 9 750 lei Sfeclă=112,5*100=11 250 lei 3. Se calculează costul recoltei pe toată suprafaţa Grâu= 6500*100=650 000 lei Porumb=9750*150=1 462 500 lei Sfeclă=11250*400=4 500 000 lei 4. Calculul primei pentru fiecare cultură Grâu= 650000*1,7%=11 050 lei Porumb=1462500*0,9%=13 162,5 lei Sfeclă=4500000*1,1=49 500 lei Prima totală = 11050+13162,5+49500=73 712,5 lei În cazul producerii riscului asigurat, asiguratul este obligat să depună cel târziu în timp de 48 ore de la producerea evenimentului, o înştiinţare în scris privind despăgubirea de asigurare, în care se va indica: date de identificare ale contractului de asigurare; obiectul asigurării; cauza pierderilor; data înregistrării lor; suprafaţa afectată; valoarea estimată a pierderilor.

30

Timp de 10 zile asigurătorul este obligat să întocmească, cu participarea reprezentanţilor direcţiei raionale agricole şi al asiguratului după caz, cu participarea reprezentanţilor Departamentului Situaţii Excepţionale şi al Serviciului Antigrindină un act de constatare a pagubelor în care se va indica: - Estimarea influenţei asupra recoltei a riscurilor asigurate şi neasigurate; - Metoda de calculare şi datele precizate despre suma pierderilor, suprafaţa afectată; - Cheltuielile suplimentare suportate de către asigurat; - Cuantumul pierderilor în urma producerii riscurilor asigurate; Calculul pagubei se efectuează în felul următor: 1) Se stabileşte recolta globală atestată pe suprafaţa vătămată prin înscrierea lor într-un act special. 2) Prin calcul se stabileşte pierderea de recoltă de pe suprafaţa vătămată în raport cu cea cuprinsă în asigurare. 3) Se stabileşte recolta globală şi rodnicia medie de pe suprafaţa culturii agricole corespunzătoare nevătămată. 4) Coeficientul raportului dintre rodnicia efectivă obţinută şi rodnicia luată în asigurare trebuie să fie mai mică decât 1, altfel despăgubire nu se va acorda. Paguba =(Rm – Rr)* P * S Rm - recolta medie Rr - recolta reală P - preț S - suprafață vătămată Despăgubirea = Paguba –Franșiza stabilită la încheierea contractului Plata despăgubirii de asigurare se efectuează după constatarea pagubelor în mărimea sumei de asigurare prevăzute în contract pentru fiecare cultură în parte.

4. Efectele contractului de asigurare Recolta culturilor agricole se asigură în funcţie de perioada posibilă de producere a riscului. Răspunderea asigurătorului începe: Tabelul 10 Termenele asigurărilor culturilor agricole în dependență de riscul asigurat Culturile La culturile înfiinţate prin semănat La culturile răsădite La rodul viilor

Riscurile toate riscurile asigurate toate riscurile asigurate

Termenul după răsărirea şi încheierea culturilor; după plantarea şi prinderea răsadurilor; odată cu apariţia lăstarilor;

înghețuri târzii de primăvară, grindină, ploi torenţiale, furtuni, îngheţuri timpurii de toamnă La rodul pomilor înghețuri târzii de primăvară , odată cu dezmugurirea şi apariţia grindină, ploi torenţiale, furtuni, butonilor florali; îngheţuri timpurii de toamnă La rodul viilor şi pomilor numai pentru riscul de grindină după legarea definitivă a rodului. Pentru contractele încheiate în timpul vegetaţiei, după trei zile de la data la care contractul a intrat în vigoare şi după efectuarea inspecţiei de risc. 31

Răspunderea asigurătorului încetează: 1) La culturile de câmp din momentul recoltării în cadrul perioadei optime tehnologice de recoltare; 2) La rodul viilor, pomilor şi hemeilor odată cu culesul la maturitate tehnologică; 3) Odată cu plata despăgubirii în cazul distrugerii totale a culturii de către riscuri asigurate; 4) Odată cu distrugerea culturii din orice alte cauze neasigurate. 5. Asigurarea subvenționată a riscurilor de producție în agricultură În Republica Moldova a fost adoptată Legea „Privind asigurarea subvenţionată a riscurilor de producţie în agricultură” nr. 243–XV din 08.07.2004 şi Hotărârea privind aprobarea regulamentului privind subvenţionarea asigurării riscurilor de producţie în agricultură, precum şi Regulamentul concursului de acreditare a asigurătorilor pentru efectuarea asigurării subvenţionate a riscurilor de producţie în agricultură. În conformitate cu acestea pot fi asigurate recolta culturilor agricole şi plantaţiilor multianuale, animalele, păsările, familiile de albine şi peştii care aparţin producătorilor agricoli şi piscicoli contra următoarelor riscuri de producţie: boli, seceta excesivă, căderi de grindină, scăderea temperaturilor sub nivelul biologic de rezistenţă a plantelor, spălării semănăturilor agricole, furtunilor de praf în dependenţă de productivitatea culturilor, îndeplinirea cerinţelor tehnologice, suprafaţa cultivată şi costul producţiei. În caz de producere a riscului asigurat se formează o comisie care stabileşte nivelul de influenţă a riscului asigurat asupra recoltei afectate fiind perfectat actul de constatare a pagubelor şi efectuată plata despăgubirilor (doar în cazul afectării culturilor de influenţa temperaturilor joase şi furtunilor de praf calculul şi plata despăgubirilor se efectuează după finalizarea recoltei). În cazul plantaţiilor multianuale asigurarea subvenţionată se efectuează contra grindinii şi îngheţurilor de iarnă, iar în cazul afectării plantaţiilor multianuale se formează o comisie ce întocmeşte actul primar de afectare a plantaţiilor multianuale. Astfel în cazul când pier peste 70% din pomi, aceştia se defrişează şi se achită despăgubirile în întregime conform contractului, iar când pier doar o parte din pomi, suprafaţa se restabileşte şi se plătesc despăgubiri în dependenţă de numărul de pomii afectați. Asigurarea subvenţionată a animalelor şi păsărilor domestice se face contra bolilor, calamităţilor naturale, accidentelor prin examinarea preventivă a stării animalelor/păsărilor, evidenţa, organizarea deservirii acestora. De asemenea, mai poate fi asigurată şi tehnica agricolă în perioada de păstrare, transportare şi exploatare pentru aşa cazuri ca incendiile, accidentele rutiere, calamităţi naturale etc. în dependenţă de costul restant sau costul de procurare. Asigurarea subvenţionată a riscurilor de producţie are o importanţă deosebită pentru RM datorită influenţelor de risc sporit din ultimii ani ca seceta, inundaţiile, grindina, îngheţurile timpurii/târzii, alunecările de teren etc. Totodată, ar fi binevenită luarea în consideraţie a compensării pierderilor producătorilor agricoli în urma situaţiilor excepţionale, ce nu sunt legate de asigurări. Astfel, este necesară posibilitatea utilizării mijloacelor din bugetul de stat atât pentru subvenţionarea primelor de asigurare, cât şi compensarea pierderilor producătorilor agricoli, dar atunci când averea lor este asigurată, precum şi în cazul când pierderile au un caracter excepţional. Există diverse opinii privind necesitatea susţinerii de către stat a sectorului agricol. Un important instrument al acestei susţineri o reprezintă sistema de subvenţionare a agriculturii, reprezentând un stimul principal în dezvoltarea producţiei agricole, susţinerea veniturilor fermierilor, asigurarea unui nivel stabil de trai pentru populaţia din mediul rural. Datorită 32

particularităţilor specifice ale agriculturii, aceasta fiind permanentă expusă unor factori de risc natural, o importanţă primordială o are asigurarea subvenţionată a riscurilor de producţie. Majorarea volumului de resurse financiare acordate din bugetul de stat pentru subvenţionarea riscurilor în sectorul agricol este esenţială pentru RM, datorită aflării într-o zonă de risc sporit de secetă, inundaţii, îngheţuri, grindină etc. Pe viitor ar fi binevenită extinderea listei de culturi subvenţionate şi modificarea termenilor de desfăşurare a campaniei de asigurare a culturilor de câmp.

6. Asigurarea animalelor În Republica Moldova asigurările animalelor se realizează pe baze contractuale, unde fiecare gospodărie agricolă îşi poate asigura animalele care-i aparţin. Prin contractul de asigurare asigurătorul oferă protecţie în baza condiţiilor generale de asigurare pentru grupele de animale sănătoase, ce au certificat de sănătate eliberat de medicul veterinar de la circumscripţia sanitar veterinară teritorială. Nu pot fi asigurate animalele bolnave sau care se află în zone de carantină. Pentru contractarea unei asigurări, asiguratul va înainta o cerere unde se va indica: asiguratul; adresa; riscurile asigurate; grupele de animale; numărul de capete; costul de bilanţ; perioada asigurării etc. Pot fi asigurate următoarele grupe: 1. Vite mari cornute: - Bovine, între 6 luni şi 8 ani; - Porcine la reproducţie, între 6 luni şi 3 ani; - Porcine la îngrăşat peste 30 kg. limita maximă fiind de 140 kg., între 1lună –1 an; - Ovine şi caprine între 1 an şi 5 ani; - Cabaline de tracţiune între 1 an și 10 ani (magari, cai, boi); - Cai de rasă şi de curse în vârstă de peste 1,6 ani până la - 4 ani; - Cai de rasă considerate ca animale de companie, între 6 luni - 7 ani. 2. Păsări de casă (de toate categoriile: ouătoare, de reproducţie): găini, raţe, curci, struţi, prepeliţe, fazani - de la 1 lună – 1 an. 3. Animale de blană iepuri, nutrii 1-3 ani. 4. Familii de albine - 1 an. 5. Peşti în crescătorie - 1 an. 6. Melci în crescătorie - 1 an. Riscurile asigurate: 1. Calamităţi naturale: inundaţii, ploi torenţiale, furtuni, avalanşe de zăpadă etc.; 2. Acidente: incendiu, auto; 3. Boli: infecţioase, neinfecţioase; 4. Sacrificarea din necesitate a animalelor conform condiţiilor serviciului veterinar de stat; 5. Atacul animalelor sălbatice; 6. Incendiu provocat de descărcări electrice; 7. Leziuni interne provocate de înghiţirea unor obiecte; 8. Accidente provocate de meteriorizarea acută a animalelor din cauza furajelor (umflarea) numai cu asistenţa medical obligatorie. Poliţa de asigurare poate cuprinde un singur risc sau un set întreg de riscuri. Pentru a determina suma asigurată asigurătorul şi asiguratul stabilesc valoarea animalelor ce vor fi cuprinse în asigurare, în baza facturii, proceselor verbale de achiziţie, preţul real al animalului pe piaţă. Suma asigurată nu trebuie să depăşească 80% din valoarea reală a animalului la momentul 33

încheierii contractului. În situaţia în care asiguratul solicită în scris la asigurător majorarea sau diminuarea sumei inițiale asigurate indicate în contract iar acesta acceptă, urmează ca şi prima de asigurare să fie majorată sau diminuată în mod corespunzător. Orice cerere de acest conţinut depusă de asigurat du p ă producerea unei daune, nu va fi luată în consideraţie. Animalele din aceiași gospodărie se primesc în asigurare numai pentru o sumă egală pentru fiecare animal din aceeași grupă de vârstă şi rasă. Prima de asigurare se calculează în baza cererii, după formula: Pa= Costul de bilanţ al animalului*Cota tarifară/ 100% Modul de achitare a primei poate fi prin virament sau în numerar, integral sau în rate: Tabelul 11 Achitarea primei de asigurare Contractele cu termen de valabilitate până la un an 40% din prima totală la încheierea contractului; 30% în termen de două luni de la data achitării primei rate; 30% în termen de două luni după achitarea celei de-a doua rată.

Contractele cu termen de valabilitate până la șase luni 40% din prima totală la încheierea contractului; 30% în termen de o lună de la data achitării primei rate; 30% în termen de o lună după achitarea celei de-a doua rată.

În cazul în care un asigurat, cu poliţa anuală nu înregistrează timp de un an pagube datorate efectul factorilor de risc asigurat, beneficiază pentru al II- lea an şi următorii ani fără daune, de o reducere a câte 10% pe an la prima de asigurare completă aferentă animalelor respective, reducerea maximă fiind de 30%, cu condiţia că asiguratul să menţină raporturile de asigurare neîntreruptă cu societatea de asigurări . În cazul unui an cu daune prima de asigurare va reveni la 100% fără nici o reducere. În cazul neachitării primei în mărimea sau termenii stabiliţi, asigurătorul poate rezilia contractul cu respectarea unui termen de un preaviz de o lună. În cazul majorării riscului, asigurătorul este în drept să propună majorarea primei de asigurare sau să denunţe asigurarea. La denunţarea asigurării, asiguratului i se restituie primele de asigurare, încasate conform contractului pe perioada lui neexpirată, reţinându-i –se cheltuielile de gestiune. Contractul de asigurare se încheie pentru o perioadă de un an, în tot decursul anului, însă la cererea asiguratului poate fi și de 6 luni. Pentru asigurările suplimentare, perioada de asigurare expiră odată cu contractul inițial. Constatarea, evaluarea pagubelor şi stabilirea despăgubirii. Asiguratul timp de 24 ore este obligat să depună o înştiinţare în scris unde se va indica: volumul pierderilor; cauzele presupuse; valoarea estimativă a pierderilor; data producerii riscului asigurat etc. În caz de sacrificare înştiinţarea se semnează de reprezentantul serviciului veterinar de stat. Deschiderea dosarului de daune precum şi constatarea pagubelor se efectuează de către asigurător la momentul înştiinţării sale de către asigurat. Timp de 15 zile calendaristice din data depunerii ultimului document ce confirmă paguba, asigurătorul va întocmi un act de constatare a pagubelor împreună cu reprezentanţii asiguratului şi al serviciului veterinar de stat după caz, unde se va verifica iniţial dacă: - Asigurarea era în vigoare la data producerii riscului asigurat - Riscurile produse sunt cuprinse în asigurare; 34

- Anunţul despre producerea riscului s-a făcut în termen; Apoi va completa procesul verbal, care va cuprinde: - Metoda de calculare şi datele precizate despre suma pierderilor; - Cuantumul pierderilor suportate în urma producerii; - Calculul despăgubirii; - Eventualele obiecţii ale părţilor privind cuantumul pagubelor constatate; - Înregistrarea faptului pieirii sau vătămării animalelor. În cazul pieirii sau sacrificării din necesitatate a animalelor asigurate, volumul pierderilor se calculează ca diferenţa dintre suma asigurată şi valoarea producţiei care poate fi folosită după sacrificarea forţată a animalelor (piei). Plata despăgubirii se va efectua timp de 30 zile calendaristice de la data finalizării dosarului de daune. În unele cazuri poate fi refuzată integral sau parţial, dacă asiguratul a comis în mod premeditat acţiuni orientate spre survenirea sau provocarea cazului de asigurare. Suma despăgubiri se va efectua după principiul primului risc. În contractul de asigurare este prevăzută şi franşiza. Tabelul 12 Efectele contractului de asigurare Răspunderea asiguratului: Să nu întreprindă şi/ sau să nu permită acţiuni care ar duce la majorarea riscului asigurat; Să achite primele de asigurare în termenii stabiliţi; Să permită reprezentanţilor asigurătorului ori de câte ori aceştia consideră necesar, să verifice modul în care sunt respectate regulile sanitar veterinare de îngrijire, hrănire, întreţinere şi exploatare a animalelor asigurate; Să înştiinţeze asigurătorul imediat despre producerea riscului, iar în caz de incendiu să anunţe imediat pompierii, întru salvarea animalelor.

Răspunderea asigurătorului: Să verifice dacă asigurarea era valabilă exclusiv pentru animalele şi riscurile specificate în contractul de asigurare; Să înștiințeze asiguratul despre condițiile de asigurare și franșiza stabilită în contract; Să denunţe unilateral contractul fără restituirea primelor încasate, în cazul în care se constată degradarea condiţiilor existente la data încheierii asigurării creşterea nivelului de risc, apariţia unor riscuri suplimentare, nerespectarea de către asigurat a regulilor zoologice şi sanitar-veterinare sau nerespectarea eventualelor recomandări ale asigurătorului; Să verifice dacă pierderea sau sacrificarea animalului a avut loc după 10 zile de la expirarea zilei în care s-au plătit primele de asigurare şi s-a întocmit poliţa de asigurare.

Răspunderea asigurătorului încetează la ora 24.00 a ultimei zile din perioada pentru care s-a încheiat asigurarea.

Tema 6: Asigurarea bunurilor persoanelor juridice și fizice

35

1. Condiţiile speciale şi generale ale asigurării facultative a bunurilor persoanelor fizice şi juridice. 2. Principiile de bază a asigurărilor de bunuri. 3. Contractanţii, obiectele asigurării şi riscurile cuprinse în asigurare. 4. Constatarea, evaluarea pagubelor şi stabilirea despăgubirii. 1. Condiţiile speciale şi generale ale asigurării facultative a bunurilor

persoanelor fizice şi juridice Asigurarea bunurilor persoanelor fizice a fost practicată pentru prima dată în Germania în secolul VII, se asigurau doar casele de locuit contra incendiului. La începutul secolului VIII aceste asigurări au fost introduse şi în Italia, Marea Britanie, Rusia. Până în anul 1991 atât animalele, cât și construcţiile persoanelor fizice se asigurau prin efectul legii, în mod obligatoriu. După anul 1991 toate bunurile au început a fi asigurate facultativ, ceea ce a dus la un efect negativ asupra economiei naţionale. Inundaţiile din august anul 1994 - Lăpuşna, Sofia, Negrea, Cărpiuneni; inundaţiile din vara anului 2008 -Vadul lui Vodă; inundațiile din vara anului 2010 - Cotul Morii, Nemţeni și altele au generat multe discuții de a se încearca din nou a se introduce asigurarea obligatorie a locuințelor. Drept exemplu de urmat ar fi asigurarea obligatorie a locuinţelor din România PAID, introdusă în anul 2010. Scopul introducerii asigurărilor obligatorii de locuințe – protejarea bunurilor persoanelor fizice care pot fi distruse de calamităţi naturale. Condiţiile esenţiale pentru existenţa unui interes asigurat sunt: 1. În cazul pierderiii sau deteriorării bunului, asiguratul să sufere o daună, ce poate fi echivalată în bani; 2. Bunul menţionat să constituie obiectul asigurării; 3. Asiguratul să posede un interes patrimonial cu privire la bunul asigurat. Regula generală în asigurări de bunuri este ca interesul asigurabil să existe atât în momentul încheierii contractului, cât şi în momentul producerii riscului asigurat. 2. Principiile de bază a asigurărilor de bunuri La baza asigurărilor stau următoarele principii: 1. Universalitatea, adică persoanele şi bunurile se asigură împotriva mai multor riscuri; 2. Integralitatea, adică nivelul despăgubirilor să se determine cât mai aproape de valoarea reală a bunurilor asigurate; 3. Realitatea, adică la bază stau date reale, verificate; 4. Mutualitatea, adică asiguraţii ameninţaţi de aceleaşi tipuri de riscuri participă la constituirea fondului de asigurare cu care se apără interesele sale comune; 5. Realizarea unei eficienţe economico-sociale ridicate, adică activitatea de asigurări trebuie astfel organizată, condusă şi realizată, încât să corespundă unor cerinţe reale ale societăţii, să ducă la creşterea avuţiei naţionale; 6. Asigurătorul plăteşte despăgubirea şi sumele asigurate numai pentru bunurile, persoanele şi riscurile cuprinse în asigurare.

3. Contractanţii, obiectele asigurării şi riscurile cuprinse în asigurare 36

Condițiile generale de asigurare facultativă a bunurilor sunt elaborate de fiecare companie de asigurare care deține licența eliberată de Camera de Licențiere din RM de a presta genul de asigurare dat. Condițiile generale de asigurare determină conținutul de baza, precum și modul de încheiere și executare a contractelor de asigurare facultativă a tipurilor și grupelor de bunuri, expuse la riscuri și pagube. Tabelul 13 Contractanţii asigurărilor bunurilor persoanelor fizice și juridice Persoane juridice Persoane fizice Întreprinderile de tip industrial, comerț, transport; Persoane domiciliate pe teritoriul RM; Întreprinderile agricole cu excepţia asigurării Persoane ce dețin bunuri pe teritoriul RM, animalelor şi culturilor agricole; alte întreprinderi, însă se găsesc temporar peste hotare. organizaţii, firme, asociaţii cu orice formă de proprietate, cât și filiale ale altor firme și organizații din alte țări. Asigurătorul garantează în baza condițiilor generale, protecție de asigurare pentru cazurile de deteriorare sau distrugere a bunurilor survenite în perioada de valabilitate a contractului de asigurare în urma producerii oricărui din riscurile asigurate enumerate în contract. Tabelul 14 Obiectele asigurărilor persoanelor fizice și juridice Persoane juridice Clădiri şi construcţii, obiecte în construcţie nefinisate; Construcţii gospodăreşti, încăperi separate;

Persoane fizice Construcţii: case de locuit, vile, căsuţe de vară, acareturi;

Clădiri, alte construcţii: magazii, depozite, grajduri, garaje, saune, piscine, garduri, platforme betonate, cabine de pază turnuri, rezervoare de apă, drumuri de acces, precum şi construcţii nefinisate; Elemente ale infrastructurii Conţinut: maşini şi utilaje agricole, mijloace de tracţiune, inginereşti; de transport neînmatriculate, instalaţii tehnologice, produse finite, materii prime etc.; Utilajul ingineresc şi tehnologic de Bunuri personale: îmbrăcăminte, încălţăminte, accesorii producere, de comerţ şi alt utilaj; pentru acoperirea capului, aparate electrice şi lazer portative etc.; Mobilă, inventar şi echipamentul Bunuri casnice: mobilă, veselă, aparate electrocasnice: video, radio, computere, aparate muzicale etc. tehnic al oficiilor; Materie primă, materiale, producţie Bunuri casabile: vitrine, corpuri de iluminat, panouri finită; solare, plăci de marmoră, faianţă, sculpturi, obiecte de artă, din sticlă etc.; Alte bunuri ale întreprinderii. Mijloace de transport – care se asigură tot după un contract special. Mai pot fi asigurate şi maşinile ori echipamentul împotriva deteriorării, daunele provocate de întreruperea procesului de producţie (cheltuielile curente, pierderea venitului legată de stoparea procesului de producţie). Tabelul 15 37

Obiectele excluse din asigurare Persoane juridice Bani în numerar (în orice fel de valută), hârtii de valoare; Bunurile care se află în încăperile asiguratului dar nu-i aparţin; Manuscrise, planuri tehnice, desene tehnice; Alte documente, inclusiv documente de evidenţă contabilă, cărţi de afacere; Modele de îmbrăcăminte; Machete; Diferite metale preţioase şi rare, pietre scumpe; Purtători tehnici de informaţie (dischete, SD, sticuri etc.); Timbre poştale, monede, semne monetare; Desene, tablouri, sculpturi şi alte lucrări de artă; Materiale explozive; Mărfuri ce se află la păstrare şi consignaţie;

Mijloace de transport, tehnică agricolă şi alte maşini (se asigură după alte condiţii).

Persoane fizice Clădiri vechi, cu elemente constructive deteriorate în rezultatul exploatării îndelungate şi a acţiunilor atmosferice; Clădiri nerestaurate după producerea evenimentului; Clădiri, bunuri aflate în zone de alunecări de teren şi erupţii de ape subterane; Bunuri aflate la păstrare comisie sau prelucrare; Metalele preţioase, bijuterii şi pietre scumpe; Opere de artă, colecţii; Manuscrise, placarde, schiţe, desene, fotografii; Hârtii de valoare, obligaţiuni, acţiuni, monede, timbre, etc.; Materiale explozive; Bunurile, care se află oficial în zone de calamitate naturală, sunt avariate, sau se găsesc în încăperi auxiliare; Plantele de cameră. Clădirile ce sunt expuse demolării, reparaţiei capitale, cele care au grad de uzură de peste 60%; Clădiri, construcţii şi alte bunuri aflate în stare de avariere.

În unele cazuri bunurile sus numite pot fi asigurate printr-un contract special. Pot fi asigurate bunurile a căror valoare şi loc de aflare pot fi exact stabilite şi care aparţin asiguratului cu drept de proprietate sau de care dispune şi le foloseşte în temei legal (locaţiune, leasing, comodat, uzufruct etc.). Locaţiune - chirie plătită pentru anumite lucruri luate în folosinţă temporară sau un contract prin care una dintre părţi se obligă să procure şi să asigure celeilalte părţi folosinţa unui lucru pentru un termen determinat în schimbul unei sume de bani. Uzufruct – drept acordat unei persoane de a se folosi pe deplin de un bun, care aparţine altei persoane şi pe care trebuie să-l restituie la încetarea acestui drept. Comodat - împrumut făcut pentru o folosinţă curentă. În asigurarea de bunuri interesul patrimonial decurge de regulă din statutul de proprietate al persoanei care doreşte să se asigure. În afara proprietarului bunului există şi alte situaţii în care şi alte persoane pot avea interes asigurabil: proprietate în comun; proprietate ipotecată; proprietate închiriată; proprietate aflată în custodie. 1) Proprietate în comun – o persoană care deţine un bun în comun cu una sau mai multe persoane are dreptul de a asigura bunul respectiv la întreaga valoare. Aceasta nu înseamnă că, în caz de distrugere a bunului asigurat, această persoană va fi singura despăgubită, ci va beneficia de despăgubire doar în limita dreptului de proprietate; 38

2) Proprietatea ipotecată – în caz de ipotecă, ambele părţi au un interes asigurabil: debitorul ipotecar – în calitate de proprietar, iar societatea ipotecară – în calitate de creditor. În aceste situaţii se încheie un contract de asigurare în numele ambelor părţi. 3) Proprietate închiriată – în cazul în care chiriaşul încheie un contract de asigurare o face în numele şi folosul proprietarului, deci nu poate pretinde încasarea despăgubirii, ci numai restituirea primelor de asigurare de la proprietar. 4) Proprietate aflată în custodie – custodele au un interes asigurabil, în ceea ce priveşte bunul pe care îl deţine în custodie, dat fiind că din punct de vedere legal, este responsabil pentru orice daună produsă bunului respectiv. (Custodie - când un bun temporar se află în proprietatea cuiva, dar nu-i aparţine. Exemplu: Un bun expediat prin poştă, n-a ajuns la destinația cuvenită, odată ajunsă pe o altă adresă, se va afla în evidenţa contabilă a adresei date). În concluzie pot fi asigurate bunuri primite în folosinţă sau aflate spre păstrare, reparare, prelucrare vânzare ce fac obiectul contractului de închiriere sau locaţie de gestiune. Atât întreprinderile, organizaţiile, cât și persoanele fizice îşi pot asigura bunurile, ce sunt înregistrate în evidenţa contabilă sau sunt cu drept de proprietate. Asigurarea de bunuri oferă protecție financiară pentru imobilul persoanelor fizice, a construcțiilor aferente cât și pentru bunurile mobile cum ar fi bunuri casnice, marfa în stoc, utilaje și echipamente. Bunurile pot fi asigurate atât din iniţiativa proprietarului, în dorinţa de a proteja imobilul deţinut împotriva diverselor riscuri, cât şi în mod obligatoriu, în cazul contractării unui credit şi gajarea în favoarea Băncii a bunului deţinut. În baza prevederilor Articolului 22 al Legii cu privire la ipotecă, Debitorul ipotecar este obligat să asigure obiectul ipotecii, în beneficiul creditorului ipotecar, împotriva tuturor riscurilor de pieire sau deteriorare fortuită. Pot fi asigurate atât bunurile imobile aflate în proprietate sau ipotecate, cât şi cele închiriate. Constatăm amplificarea şi diversificarea tipurilor de bunuri şi a riscurilor aferente acestora ce pot produce pagube precum şi o creştere a volumului pagubelor datorată diversificării şi dezvoltării valorificării bunurilor, datorată aglomerării instalaţiilor în spaţiile destinate depozitării bunurilor şi datorită creşterii numărului şi diversificării mijloacelor de transport. Principalele excluderi din contractul de asigurare privesc refuzul de despăgubire pentru cauze de: război, invazie, insurecţie armată, revoluţie, altele se referă la uzura fizică, la pagubele rezultate în urma actelor intenţionate ale asigurătorului, în urma radiaţiilor nucleare sau a viciului intern etc.

Tabelul 16 Riscurile acoperite în asigurarea bunurilor persoanelor fizice și juridice Riscurile asigurate Riscurile exceptate Incendiu: foc şi scânteie, temperatura ridicată a Dacă bunurile au fost distruse din mediului, fum. Dauna produsă bunului asigurat în neatenţia asiguratului sau a urma prelucrării lui. (De ex.: uscare, prăjire fierbere, reprezentanţilor lor sau au fost 39

topire, sudare etc.); Trăsnet: distrugerea de către trăsnet a bunului asigurat, dauna cauzată de un fulger sferic. Dauna cauzată echipamentului electric de către trăsnet se acoperă doar în caz de trecere directă a fulgerului prin el, precum şi prin fire, antene şi alte dispozitive; Avarierea reţelei electrice: supraîncălzirea termică (avarierea) circuitelor conductoare de curent exploatate conform graficului, aprinderea ca urmare a întinderii cablurilor electrice etc.; Explozie cu gaz: eliberarea bruscă a energiei gazului sau aburilor (explozie chimică); Inundaţie: pătrunderea apei în încăperi în rezultatul avarierii conductei de apă, canalizare, termificare şi antiincendiere (în cazul în care, calitatea bunului a fost distrus în urma stingerii incendiului); Cutremur - dauna se va compensa doar în cazul în care asiguratul va dovedi că la proiectarea, construcţia şi exploatarea clădirilor şi încăperilor asigurate s-a ţinut cont de condiţiile seismice din localitatea în care sunt amplasate aceste clădiri şi încăperi; Calamități naturale: furtună, uragan, tornadă, inundaţie, tsunami, alunecări de teren, prăbuşiri, avalanşe de pietre sau zăpadă, grindină, ploi torenţiale; Acțiunea mecanică: căderea unui copac, căderea aparatelor de zbor, cu excepţia explozivelor; Acţiune nelegitimă ale terţelor: furt prin efracţie, jaf, tâlhărie, huliganism vandalism etc.

distruse intenţionat; Pierderea (distrugerea, deteriorarea) bunului (aparatură, aparate casnice, calculator), în urma unui scurt circuit în reţea, dacă acest eveniment nu a provocat un incendiu; Acţiuni militare, revoltări populare, grevă, distrugerea bunurilor intenţionat de organizaţiile militare sau a puterii de stat; Dacă bunurile au fost confiscate; Dacă bunurile s-au aprins de sine stătător, în urma fierberii (poama) sau în urma putrezirii; Dacă alunecarea de teren a avut loc din cauza efectuării lucrărilor de exploatare, evacuarea solului din excavaţii sau cariere, extragerea zăcămintelor etc. Dacă construcţia a fost distrusă în urma prăbuşirii unei părţi componente şi ea nu este legată cu calamităţile naturale; Distrugerea bunurilor în urma energiei atomice; În caz de furturi a bunurilor asigurate nemijlocit după cazul asigurat;

4. Constatarea, evaluarea pagubelor şi stabilirea despăgubirii Contractul se încheie în baza cererii depuse în scris, unde comunică toate circumstanţele cunoscute ce ar influenţa producerea riscului asigurat. Tăinuirea sau comunicarea unor date false îi acordă asigurătorului dreptul de a anula contractul. În cerere se va indica: 1. Denumirea completă a asiguratului; 2. Adresa juridică; 3. Denumirea bunurilor asigurabile; 4. Riscurile asigurate; 5. Suma asigurată; 6. Durata asigurării; 7. Alte date (toate circumstanțele cunoscute ce ar influiența producerea riscului asigurat, aceasta având o însemnătate esențială în stabilirea gradului de risc pentru bunurile cuprinse în asigurare). În baza cererii, reprezentantul societăţii de asigurare pleacă la faţa locului cu o anchetă specială (conţine de la 50-100 întrebări). Scopul întocmirii anchetei este de a aprecia riscul. Întrebările de bază: teritoriul este îngrădit sau păzit, unităţile economice care se află în vecinătate, măsurile antiincendiare, stingere a incendiului sunt în unitatea economică, tipurile de depozite unde se păstrează bunurile, aprovizionarea cu lumina electrică, gaz etc. 40

În rezultatul datelor din anchetă și a răspunsurilor obținute se va calcula cota de primă tarifară, care depinde de: datele anchetei și riscurile asigurate. Fiecare societate de asigurare alcătuieşte o listă a riscurilor asigurate. De ex. incendiu 2-3%; inundaţii 0,5-1%; furt 1-2% ; cutremur 0,1-0,5%. Calculul primei de asigurare contractuale se efectuează în conformitate cu taxele tarifare stabilite în condițiile speciale, prin aplicarea coeficientului de risc, în funcție de tipul bunurilor și riscurile asigurate. În cazul contractării asigurării pe termen de un an, calculul primei de asigurare se va efectua după formula: Pa= Sa *Ct Pa- prima de asigurare Sa- suma asigurată Ct- cota tarifară În cazul încheierii asigurării pe un termen mai mic decât un an, calculul primei de asigurare se va efectua după formula: Ps= Pa *C Ps - prima de asigurare a contractului pe termen scurt Pa- prima anuală de asigurare C- coeficientul care determină termenul de valabilitate în luni depline , luna neîmplinită considerându-se ca deplină. Tabelul 17 Coeficienții care determină termenul de valabilitate în luni depline Termen luni C

01 0,25

02 0,3

03 0,4

04 0,5

05 0,6

06 0,7

07 0,75

08 0,8

09 0,85

10 0,9

11 0.95

Prima de asigurare aferentă contractului cu termen de valabilitate mai mic decât un an, trebuie plătită în mod unic în numerar. Prima de asigurare anuală poate fi achitată prin virament sau în numerar, integral sau în rate. Prima rată nu poate fi mai mică de 50% din prima totală, 50% trebuie achitată în decursul a patru luni de la data încheierii contractului. Plata poate fi lunară sau trimestrială. Dacă următoarea rată de asigurare nu se achită în termenii stabiliţi, asigurarea poate fi suspendată. Dacă a fost transferat mai puţin de 50%, contractul nu poate fi încheiat, această sumă este restituită. Contractul ar putea stipula şi o franşiză, care este partea de daună suportată de către asigurat. Suma franşizei depinde de înţelegerea dintre părţi. De obicei durata acestei asigurări este de un an, iar pentru persoanele aflate temporar peste hotare 1-5 ani. Contractul poate fi modificat în perioada valabilităţii, modificarea se perfectează în formă scrisă prin întocmirea unor acorduri, contracte adiţionale, care ulterior, semnate de către părţi, fac parte integrantă din contractul de bază. Orice modificare se anunţă din timp, cel puţin cu 15 zile de la data apariţiei necesităţii de a modifica. Contractul intră în vigoare după achitarea primei de asigurare la ora 00 00 a zilei următoare, iar în caz de reînnoire a contractului nu mai târziu de 30 zile de la data expirării termenului de valabilitate şi încetează la ora 24.00 a zilei în care încetează asigurarea. 41

Dacă interesul asigurat nu mai ajunge pe viitor să constituie un interes, asiguratul este eliberat de a mai plăti prima de asigurare. În cazul când interesul asigurat se stinge, asiguratul datorează asigurătorului doar acea parte din prima de asigurare ce corespunde duratei riscului asigurat, inclusv cheltuielile de gestiune ale asigurătorului suportate pentru gestionarea contractului de asigurare. Dacă bunurile au fost asigurate în mai multe companii de asigurare pentru unele și aceleași riscuri în conformmitate cu Legea RM “Cu privire la asigurări”, fiecare companie de asigurare va plăti despăgubirea proporţional sumei asigurate. Exemplu: Întreprinderea X şi-a asigurat marfa în 4 companii de asigurare conform: 1. Compania A Suma de 100 000 lei; 2. Compania B suma de 90 000 lei; 3. Compania C suma de 110 000 lei; 4. Compania D Suma de 80 000 lei; În urma incendiului (caz cuprins în asigurare) marfa a fost deteriorată în sumă de 60 000 lei. Ce sumă a despăgubirii va achita fiecare societate de asigurare în conformitate cu Legea? 1. Calculăm Suma totală asigurată 100 000+90 000+ 110 000+80 000= 380 000lei 2. Calculăm în ce proporție a asigurat fiecare companie (din suma asigurată) a) La compania de asigurări A 380 000 – 100% 100 000 – X X= 100 000*100/380 000 = 26,32% b) La compania de asigurări B 90 000*100/380 000= 23,68% c) La compania de asigurări C 110 000*100/380 000= 28,95% d) La compania de asigurări D 80 00*100/380 000 = 21,05% 3.Calculăm suma despăgubirii A - 60 000*26,32/100=15 792 lei B - 60 000*23,68/100=14 208 lei C - 60000*28,95/100=17 370 lei D- 60 000*21,05/100= 12 630 lei Desp totală 60 000 lei La producerea riscului asigurat agentul economic prezintă o cerere pentru plata sumei despăgubirii, unde se va indica: date despre asigurat; adresa; cauzele apariţiei riscului; data survenirii riscului; împrejurările; denumirea bunurilor; preţul; suma; cantitatea; presupușii vinovați; alte date. În baza cererii se formează o comisie în următoarea componenţă: 1. Reprezentantul societăţii de asigurare; 2. Reprezentantul din partea asiguratului; 3. Specialişti din domeniul dat (reprezentantul primăriei locale, serviciul de pompieri, serviciul pentru stări excepționale, serviciul meteorologic, serviciul apă canal, poliția etc.) Comisia alcătuieşte un proces verbal unde se descrie cazul. Plata despăgubirii va fi plătită după stabilirea completă a cauzelor şi mărimea daunei. 42

Mărimea pagubei este determinată de către asigurător în baza expertizei efectuate, ţinându-se cont de valoarea bunurilor deteriorate la momentul încheierii contractului de asigurare. Fiecare dintre părţi are dreptul de a dispune de expertize independente, cheltuielile însă le suportă cel ce a venit cu iniţiativa. Obligaţia de a prezenta documentele ce confirmă posesia bunului, cazul de asigurare şi mărimea daunei o poartă asiguratul. El este obligat să-i prezinte asigurătorului toate documentele necesare ce confirmă cauzele şi mărimea daunei: a) Pentru a confirma producerea cazului asigurat: documentele oficiale (certificate, dispoziţii de itentare a procesului penal, concluzii etc.) ale organelor competente respective (poliţie, procuratură, serviciul de pompieri, serviciul pentru stări excepţionale, serviciul meteorologic, alte organizaţii etc.), cu indicarea zilei producerii cazului asigurat şi a persoanelor vinovate posibile. b) Pentru a dovedi mărimea daunei: documentele ce confirmă costurile de producţie (calcule, devize de cheltuieli pentru reparaţie, facturi de transport şi bonuri de cumpărare a materialelor), actele, certificate întocmite de către experţi independenţi evaluatori şi coordonate cu asigurătorul, alte documente. În decurs de 15 zile lucrătoare după primirea de către asigurător a ultimului document, ce confirmă producerea cazului asigurat şi mărimea daunei, asigurătorul plăteşte despăgubirea de asigurare. Despăgubirea se plăteşte ţinându-se cont de franşiza stabilită în contract şi după scăderea sumelor obţinute de către asigurat de la alte persoane drept compensaţie. La stabilirea mărimei despăgubirii de asigurare care urmează a fi plătită, asigurătorul este în drept să treacă în cont suma primei de asigurare neplătite, dacă cazul de asigurare s-a produs înainte de plata următoarei rate de asigurare. Costul de reparaţie se apreciază după documentele de plată a unităţii economice ce a efectuat reparaţia. Despăgubirea de asigurare se stabilește în funcție de răspunderea pe care și-a asumat-o asigurătorul și care poate fi proporțională, răspundere după primul risc și răspundere limitată.

Tabelul 18 Obligațiile părților contractante Asiguratul Asigurătorul Să-i prezinte asigurătorului în declaraţia - Să aducă la cunoştinţa asiguratului condiţiile anchetă informaţia şi date complete cu privire de asigurare a bunurilor; la riscurile incluse în contractul de asigurare, cât și garantarea întreţinerii corespunzătoare a bunurilor ce au fost asigurate;

43

Să informeze asigurătorul despre schimbările survenite, care au o însemnătate esenţială în stabilirea gradului de risc şi care diferă de cele expuse în cererea de asigurare; Să informeze în scris asigurătorul în decurs de 24 ore despre deteriorarea sau furtul bunurilor și să întreprindă toate măsurile pentru a reduce mărimea pagubei; Să furnizeze asigurătorului toată informaţia necesară despre paguba produsă, procesele verbale, alte documente necesare pentru identificarea cazului de asigurare şi stabilirii mărimei pagubei.

Să nu divulge informaţii primite la încheierea contractului, cu excepţia cazurilor stabilite de legislaţia în vigoare; Să plătească despăgubirea de asigurare în conformitate cu condiţiile şi contractul de asigurare; Să se cerceteze bunul deteriorat, pentru stabilirea pagubei, timp de 24-48 ore în cazul producerii riscului asigurat.

Contractul se încheie în două exemplare, câte unul pentru fiecare dintre părţi, drept anexă pot fi: 1 Condiţiile privind asigurarea bunurilor; 2. Declaraţia asiguratului; 3. Poliţa de asigurare. Toate pretenţiile şi disputele dintre asigurat şi asigurător, care nu vor fi soluţionate prin negocieri vor fi soluţionate în instanţa de judecată a RM. Tabelul 19 Drepturile părților contractante Asiguratul este în drept

Asigurătorul este în drept

Să încaseze despăgubirea, la producerea Să verifice informaţia furnizată de asigurat, în riscului asigurat; momentul contractării asigurării; Să solicite modificarea sau rezilierea Să determine cauzele şi circumstanţele contractului de asigurare dacă nu corespunde producerii cazului asigurat, în caz de cerinţelor. necesitate, să solicite autorităţilor competente documente şi informaţii, opinii şi încheieri privind cauzele survenirii evenimentului asigurat. Dacă în privinţa bunului asigurat s-au încheiat mai multe contracte de asigurare facultativă şi pentru riscuri similare, asiguratul va aduce la cunoştinţă asigurătorului asemenea contracte. În cazul survenirii evenimentului asigurat dat fiind existenţa asigurării duble, asigurătorul va achita despăgubirea de asigurare proporţional cu ceilalţi asigurători. În acest caz suma despăgubirii de asigurare încasate de către asigurat de la toţi asigurătorii nu poate fi mai mare decât valoarea bunului asigurat.

TEMA 7: Asigurarea de viață 1. Rolul asigurărilor de viaţă la sporirea şi consolidarea bugetelor familiare. 2. Condiţiile generale şi particularităţile asigurărilor de viaţă în Republica Moldova. 44

3. Modul de contractare a asigurărilor de viaţă. 4. Caracteristica claselor de asigurări: la termen şi cu e conomisire.

1. Rolul asigurărilor de viaţă la sporirea şi consolidarea bugetelor familiare În RM, necesitatea asigurărilor de viaţă este extrem de puţin înţeleasă. Folosirea mass-mediei pentru educarea populaţiei în privinţa asigurărilor nu este suficientă şi nici eficientă. O contribuţie mai mare în acest sens trebuie să o aibă agenţii de asigurare, care intră în contact direct cu clienţii şi care îşi vor oferi serviciile pe toată perioada de valabilitate a unei poliţe. Având în vedere rolul jucat de asigurările de viaţă în ansamblul asigurărilor oferite pe piaţă, dar şi în alcătuirea unui plan financiar care să ofere siguranţă şi profit, se impune o mai bună cunoaştere şi înţelegere ale acestora. Perfecţionarea continuă a tehnicii, tehnologiilor, organizarea de întreprinderi care numără mii de salariaţi, crearea aglomerării urbane, sporirea parcurilor de mijloace de transport şi a vitezei cu care acestea circulă, folosirea energiei atomice în diverse scopuri etc., toate acestea duc la sporirea numărului accidentelor de muncă şi de circulaţie, al incendiilor şi exploziilor. Pe lângă aceste cauze produse de natura externă, ponderea cea mai mare între cauzele decesului o au bolile: aparatului circulator, respirator, digestiv, tumorile, traumatismele, etc. Faptul că populaţia de vârsta a treia este în creştere şi totodată este o pătură social vulnerabilă cu probleme mai specifice faţă de celelalte segmente sociale va duce la un moment dat la imposibilitatea statului de a întreţine partea inactivă a populaţiei şi astfel devine necesară încheierea unei asigurări de viaţă care să ofere protecţia financiară urmaşilor în caz de deces, cât şi un trai liniştit la vârsta pensionării. Asigurările de persoane oferă soluţii pentru problemele financiare cauzate de moarte sau accident. Decesul survine în mod neaşteptat şi în momentul cel mai nepotrivit. Orice planuri în acest domeniu sunt inutile. Chiar şi persoanele tinere se pot îmbolnăvi sau pot deceda în urma unor accidente neaşteptate, ce vor genera în mod automat şi dificultăţi financiare. Aceste dificultăţi financiare sunt determinate de: 1. Necesităţi băneşti pentru funeralii; 2. Asigurarea unor resurse financiare moştenitorului legal, după decesul asiguratului; 3. Restabilirea morală după deces. Aceste trei dificultăţi, ce trebuie să fie acoperite, au caracter permanent sau temporar. Dificultăţile permanente sunt cele mai greu de acoperit şi se referă la asigurarea unor sume viagere pentru moştenitor, spre deosebire de dificultăţile temporare ce acoperă nevoi temporare, cum ar fi repatrierea corpului decedatului asigurat. Pe lângă motivaţiile economice, care sunt evidente, există şi motivaţii psihice. Acestea nu trebuie să fie izolate de cele economice, deoarece formează un tot unitar. Cercetările psihologice se bazează pe studii comportamentale, analize statistice şi observaţii individuale. Studiile psihologice au scos în evidenţă trei mari grupe de motivaţii care stau la baza încheierii asigurărilor facultative de persoane: 1. Stresul; 2. Motivaţiile personale; 3. Concepţia despre moarte. Riscul este un eveniment definit de majoritatea economiştilor prin asociere cu o pierdere propriu-zisă (De ex. distrugerea unei case de către un incendiu) sau cu o pierdere produsă de o neglijenţă ce poate avea urmări asupra individului sau asupra unei proprietăţi. În asigurările de 45

viaţă, riscul reprezintă acel eveniment legat de persoana fizică a asiguratului a cărui producere poate duce la vătămarea corporală, îmbolnăvirea, decesul sau supravieţuirea acestuia. Riscul poate fi determinat de pericol şi de hazard. De exemplu, la asigurările de sănătate putem întâlni: - Hazarduri naturale sau clasice. (Orice slăbiciune fizică a unui om sănătos asociată cu un mediu viciat poate determina o îmbolnăvire.) - Hazarduri morale. (Trebuie înţelese ca tendinţe ale oamenilor de a consuma produse ce pot cauza sau favoriza apariţia unor boli.) În RM asigurările de viaţă sunt facultative, pe baze contractuale încheiate în conformitate cu dispoziţiile legale şi cu condiţiile stabilite în contract. O companie de top pe piaţa asigurărilor de viaţă este „GRAVE-CARAT” – o companie care gândeşte în pespectivă. De la nivelul societăţii mutuale pentru asigurare împotriva incendiilor, creată în 1828 ajunge la nivelul unei prezente, puternice şi respectabile în întreg spaţiul central şi est–european. Extinderea rapidă şi sigură a fost posibilă transformarea sa într-o corporaţie solidă cu operaţiuni în toată Europa.

2. Condiţiile generale şi particularităţile asigurărilor de viaţă în Republica Moldova Condițiile de asigurare stau la baza contractelor de asigurare înglobând o serie de prevederi cu caracter juridic: modul de încheiere a contractului de asigurare, declanșarea și încetarea răspunderii asigurătorului, stabilirea beneficiarilor de asigurare, modalitatea de calcul și plata primelor de asigurare, acte și forme de plată, modalități de executare a contractelor etc. Asigurările de viață fiind facultative au la bază contracte de asigurare, prin care se stabilesc obligațiile reciproce ale părților: ale asigurătorului (de a achita suma asigurată în cazul survenirii evenimentului asigurat, respectiv la expirarea asigurării); ale asiguratului (de a achita la termen și în cuantumul stabilit primele de asigurare). Condițiile de asigurare includ și prevederi rezultate din aplicarea bazelor tehnice ale asigurărilor de viață, respectiv dobânda luată în calculul primelor de asigurare și al rezervelor matematice precum și adaosul pentru cheltuielile de achiziție și administrație a asigurărilor. Aceste prevederi urmăresc încadrarea calculului primelor de asigurare în bazele statistice și eliminarea elementelor care ar putea periclita realizarea echilibrului financiar al asigurărilor de viață, deci vizează buna lor funcționare. De la 1 ianuarie 2018, în Republica Moldova au fost unificate tarifele la asigurările de viaţă ca urmare a modificărilor adoptate la legislaţia naţională. Astfel, în contextul ajustării cadrului legislativ naţional la aquis-ul comunitar pe dimensiunea asigurării egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi, au fost modificate mai multe legi: Legea sindicatelor, Legea cu privire la asigurarea egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi, Legea cu privire la asigurări şi Legea cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public.

46

Tarifele pentru asigurările de viaţă sunt calculate în baza unor indicatori statistici compilaţi pe întreaga ţară, după mai multe criterii. Astfel, sunt elaborate tabele de mortalitate şi comutaţionale, care servesc drept bază pentru calculul tarifelor pentru asigurările de viaţă. Până acum aceste statistici erau analizate separat pentru femei şi bărbaţi, în funcţie de speranţa de viaţă. Din cauza că în Republica Moldova speranţa de viaţă pentru femei este mai înaltă decât pentru bărbaţi, iar riscul unui accident este de asemenea mai mic în cazul acestora, aceste riscuri erau calculate şi achitate diferenţiat. Potrivit datelor statistice oficiale, durata medie a vieţii în Republica Moldova în anul 2016 a constituit 72,2 ani, inclusiv la bărbaţi – 68,1 şi la femei – 76,1 ani.

3. Modul de contractare a asigurărilor de viaţă Potenţialul asigurat trebuie să completeze o declaraţie (cerere) de asigurare, prin care trebuie să răspundă în scris la întrebările formulate de asigurător. Răspunsurile oferite permit asigurătorului să-şi facă o opinie asupra riscului şi să stabilească prima aferentă. În materie de asigurări, buna credinţă rămâne un principiu de bază, astfel că asiguratul trebuie să facă declaraţii complete, chiar şi atunci când, pe parcurs, împrejurările esenţiale privind riscul sau schimbat. În caz contrar, asigurătorul îşi rezervă dreptul fie de a modifica sau denunţa contractul, fie de a refuza despăgubirea solicitată. Dacă, după analizarea răspunsurilor, asigurătorul este de acord cu încheierea contractului, acesta redactează contractul în formă scrisă şi înmânează un exemplar asiguratului, timp de 10 zile după achitarea primei de asigurare. Obligatoriu în contract trebuie indicat beneficiarul asigurării. Obiectul asigurărilor este reprezentat de un atribut al persoanei (viaţa, integritatea fizică sau capacitatea de muncă). Obiectul asigurării nu trebuie însă confundat cu obiectul contractului de asigurare. Viaţa sau integritatea fizică a unei persoane poate face obiectul asigurării, însă nu poate face obiectul unui contract civil sau comercial. Prin urmare, obiectul contractului de asigurare constă în prestaţiile reciproce la care se obligă părţile, respectiv, plata primei şi a indemnizaţiei de asigurare. Subiecţi ai asigurării pot fi: cetăţeni ai RM, cetăţeni ai altor state, persoane fără cetăţenie cu domiciliul permanent în RM, persoane în vârstă de 18 ani, precum şi alte persoane fizice sau juridice, care încheie contract în favoarea unei terţe persoane. Interesul asigurării nu prezintă importanţă, întrucât indemnizaţia de asigurare este datorată independent de existenţa unor daune. De aceea, asiguratul sau terţul beneficiar nu trebuie să dovedească vre-un interes pentru a putea exercita contra asigurătorului drepturile izvorâte din contract în urma cazului asigurat. Termenul de asigurare de la 3-30 ani. Contractul de asigurare poate fi încheat de la vârsta de 0 ani, însă expirarea termenului de valabilitate a contractului nu trebuie să depăşească vârsta de 70 ani. La încheierea contractului în favoarea copiilor, care nu au atins vârsta de 6 luni, vârsta lor se consideră 0. Vârsta persoanei asigurate se rotungeşte până la ani deplini. Începutul asigurării se consideră 01.X.X a lunii în care contractantul a plătit prima unică, iar sfârşitul asigurării ultima zi a lunii precedente peste atâţia ani pentru câţi a fost încheiat contractul. Nu se încheie contract de asigurare pentru persoanele care au grad de invaliditate I şi II (sau care mai sunt consideraţi că au un grad de invaliditate mai mare de 49%). Un aspect important referitor la prima de asigurare este indivizibilitatea ei. Asiguratul, în schimbul plăţii primei, obţine protecţia prin asigurare împotriva unor riscuri, pe o anumită perioadă de timp. Intervalul pentru care s-a stabilit prima, ca unitate de timp în decursul căreia asigurătorul 47

suportă riscul asigurării, se numeşte perioadă de asigurare. Prima stabilită pentru perioada de asigurare este indivizibilă. Astfel, dacă perioada de asigurare este de 1 an, iar evenimentul asigurat s-a produs în prima jumătate a intervalului, asiguratul nu poate pretinde rambursarea unei prime proporţionale, pentru intervalul de timp rămas. Aceasta, deoarece probabilitatea de daună se stabileşte pe întreaga perioadă de asigurare şi nu are relevanţă momentul când se produce evenimentul asigurat, sau dacă acesta nu se produce deloc în cursul perioadei. Asigurătorul foloseşte totalul primelor aferente perioadei de asigurare pentru acoperirea comunităţii de riscuri. Cu totul altfel se pune problema în situaţia rezilierii contractului de asigurare, a anulării sau denunţării acestuia. Prima de asigurare fiind o contraprestaţie a riscului, când garanţia de asigurare încetează a mai exista, rămâne fără cauză şi se restituie. În caz contrar, s-ar realiza o îmbogăţire în dauna asiguratului. Asiguratul (contractantul) este obligat să plătească primele de asigurare la termenele stabilite de comun acord cu asigurătorul, în caz contrar acesta din urmă având dreptul de a rezilia contractul. Deşi plata ratei de primă iniţială sau a anticipaţiei condiţionează începutul răspunderii asigurătorului, neplata următoarelor rate nu conduce întotdeauna la încetarea răspunderii asigurătorului. În cele mai multe cazuri, societăţile de asigurare acordă un termen de păsuire pentru plata ratelor de primă restante, pentru ca raporturile de asigurare să poată continua şi să se evite rezilierea contractului de asigurare. Neachitarea primelor până la expirarea termenului de păsuire îl îndreptăţeşte pe asigurător să rezilieze contractul. O situaţie specială întâlnim la asigurările de viaţă, pentru care se constituie rezerve de prime, asigurări la care asiguratul poate înceta plata primelor de asigurare, cu dreptul de a menţine în vigoare contractul de asigurare la o sumă de asigurare redusă. Dovada plăţii primelor de asigurare revine asiguratului, înscrisul constatator fiind poliţa de asigurare, chitanţa, dispoziţia de plată sau alt document probator al plăţii. De asemenea, legislaţia prevede că asigurătorul are dreptul să compenseze primele ce i se datorează până la sfârşitul anului de asigurare, în temeiul oricărui contract, cu orice indemnizaţie cuvenită asiguratului sau beneficiarului. Contractul de asigurare intră în vigoare după achitarea primei de asigurare. Primele de asigurare se achită în rate unice, anuale sau trimestriale prin virament sau în numerar. a) prin virament – din ziua încasării ei în contul asigurătorului; b) în numerar peste 10 zile de la achitare. Prima unică se achită la încheierea contractului, prima anuală sau trimestrială – în prima lună a anului, trimestrului de asigurare. Primele de asigurare cu acordul contractantului pot fi plătite anticipat pe mai mulţi ani, trimestre. În cazul neachitării primei în termenele indicate, contractul este considerat nul. Valoarea primei de asigurare depinde de anumiţi factori ca: vârstă; termenul asigurării; suma asigurată; starea de sănătate etc. Riscul asigurat este un eveniment viitor posibil, dar incert, la care sunt expuse viaţa ori integritatea fizică a unei persoane. Incertitudinea se referă la posibilitatea producerii evenimentului (de ex. un accident) sau numai la momentul survenirii sale (de ex. decesul este un fapt inevitabil, însă nu se cunoaşte momentul în care acesta se va produce). Astfel, putem spune că, în asigurările de deces, riscul asigurat nu este reprezentat de decesul asiguratului (care de altfel este un eveniment cert), ci de durata incertă a vieţii persoanei asigurate. Înainte de iniţierea procedurilor de încheiere a contractului, riscul trebuie determinat cu precizie, căci numai astfel asigurătorul poate aprecia posibilitatea acoperirii riscului şi, în caz 48

afirmativ, cuantumul primei. Pentru a obţine toate datele necesare în legătură cu riscul, asiguratul trebuie să răspundă, în scris, la întrebările cu privire la împrejurările esenţiale referitoare la risc formulate de asigurător în cererea (declaraţia) de asigurare. Deoarece cererea (declaraţia) de asigurare determină elementele contractului ce urmează să se încheie, ea trebuie să fie precisă, completă, întocmindu-se întotdeauna pe propria răspundere a asiguratului. Informaţiile cuprinse în cererea (declaraţia) de asigurare dau posibilitatea asigurătorului să cunoască natura şi proporţiile riscului şi să determine valoarea primei de asigurare. Dacă asiguratul ascunde, omite anumite informaţii sau face o declaraţie inexactă, aceasta influenţează precizia cu care este determinat riscul şi are efecte juridice pentru asigurat. Constatarea unei omisiuni sau a unei declaraţii neadevărate din partea asiguratului, la întrebările ce i s-au pus la încheierea contractului, pot atrage nulitatea acestuia. Ca obligaţie suplimentară a asiguratului în legătură cu riscul asigurat, legislaţia prevede că, dacă împrejurările esenţiale privind riscul se modifică în cursul executării contractului, asiguratul trebuie să comunice schimbarea, în scris, asigurătorului. Pentru a fi acoperit, riscul trebuie să fie independent de fapta intenţionată a asiguratului, a beneficiarului sau prepuşilor acestora. De asemenea, legea prevede că asigurătorul poate refuza plata indemnizaţiei de asigurare în cazul sinuciderii asiguratului în termen de doi ani de la încheierea contractului sau a comiterii cu intenţie de către asigurat ori beneficiar a unor fapte grave prevăzute în contractul de asigurare. Dacă un beneficiar a produs intenţionat decesul asiguratului, suma asigurată se plăteşte celorlalţi beneficiari desemnaţi sau moştenitorilor. Toate aceste condiţii sunt recunoscute ca cazuri de asigurare dacă ele au survenit în perioada de valabilitate a contractului şi sunt confirmate prin certificatul medical forma 195 sau alte documente eliberate de instituţiile curativ profilactice în care asiguratul a primit primul ajutor medical. Despre traumele suportate, asiguratul trebuie să anunţe asigurătorul timp de 7 zile din ziua producerii accidentului. În caz contrar asigurătorul poate refuza plata sumei despăgubirii. Tabelul 20 Cazuri asigurate și exceptate în asigurările de viață Cazuri asigurate Cazuri neasigurate Decesul persoanei asigurate survenit în perioada de Decesul asiguratului survenit în urma valabilitate a contractului în rezultatul unui accident unei boli până la expirarea a 36 luni de la sau care a survenit din orice motiv după expirarea a 36 încheierea contractului/ până la expirarea luni din ziua intrării în vigoare a contractului sau după a 12 luni din ziua reînnoirii acestuia; expirarea a 12 luni din ziua reînnoirii contractului; Traumatisme suportate de către persoane asigurate în Decesurile/trauma suportată de către urma unor accidente: fracturarea; amputarea; contuzia asigurat în legătură cu comiterea unor sau lezarea organelor interne; traumarea organelor acţiuni care se socoate ca infracţiune vizuale, auditive, cât și fracturi întâmplătoare, arsuri premeditată sau în urma intoxicației cu etc.; alcool sau droguri; Intoxicaţia acută ocaziţională cu plante otrăvitoare, Decesul sau trauma suportată de asigurat medicamente, substanţe chimice cu excepţia în rezultatul acţiunilor militare, acţiunile intoxicaţiei cu alcool, droguri etc. energiei nucleare. În caz de deces contractantului i se restituie primele de asigurare fără careva reţineri. La expirarea termenului de asigurare, asiguratul are dreptul să primească suma de asigurare cu condiţia că au fost achitate pe deplin primele de asigurare. Dacă la expirarea termenului de asigurare se va constata că pe ultimele 3 luni de valabilitate a contractului n-au fost plătite primele cuvenite, atunci acestea se v-or reţine din suma asigurată. 49

Suma asigurată se stabileşte în mod forfetar de către asigurat, în funcţie de nevoile şi posibilităţile sale financiare. Asiguratul poate să încheie mai multe contracte de asigurare împotriva aceluiaşi eveniment şi pentru sume diferite. La producerea riscului asigurat, asiguratul, sau beneficiarul asigurării, poate încasa drepturile de asigurare de la toţi asigurătorii, deoarece aici nu mai este vorba de daună, cum este la asigurările de bunuri. Neavând caracter reparator, asigurarea de persoane nu suferă restricţiile la care este supusă asigurarea de bunuri. Dacă, în urma producerii riscului asigurat, asiguratul a suferit o vătămare corporală sau a contractat o maladie care i-a afectat puterea de muncă, el are dreptul la o indemnizaţie de asigurare, care să refacă situaţia financiară existentă înaintea producerii accidentului sau contractării bolii. Această categorie de asigurări reprezintă o măsură de prevedere şi, în acelaşi timp, de economisire, pentru persoanele fizice şi pentru familiile lor; are rolul de a diminua efectele financiare ale pierderii totale sau parţiale a capacităţii de muncă datorate apariţiei unei boli sau a unor accidente, atingerii unor anumite limite de vârstă, decesului. Sumele asigurate sau indemnizaţiile care se acordă în asigurarea de persoane suplimentează sumele oferite de asigurările sociale şi de asistenţa socială, permiţând asiguratului sau familiei acestuia să depăşească situaţiile de criză şi să-şi continue stilul de viaţă obişnuit. Contrar asigurărilor de bunuri şi răspundere civilă, unde valoarea indemnizaţiilor nu poate depăşi cuantumul pagubei produse, în asigurările de persoane, principiul despăgubirii nu se aplică, viaţa şi sănătatea oamenilor neputând fi evaluate în bani. Plata sumei de asigurare la survenirea cazului asigurat se efectuiază în baza certificatului medical şi ale altor (alte) documente ce confirmă legalitatea acestuia. Persoana asigurată are dreptul să se adreseze pentru a primi suma asigurată cuvenită în termen de trei ani, din ziua survenirii cazului de asigurare, prezentând documentele necesare. La dorinţa contractantului se permite plata în avans pentru trauma suportată de către persoana asigurată în mărime de pînă 50% din suma asigurată, prezentând documentele medicale necesare. Dacă decesul persoanei asigurate a survenit în urma consecinţelor traumei suportate, pentru care s-a efectuat plata sumei asigurate, atunci beneficiarului i se plăteşte diferenţa dintre suma asigurată stipulată în contract şi suma anterioară pentru această traumă. Tabelul 21 Plata sumelor de asigurare în dependență de persoanele stipulate în contract Condiția Suma de asigurare se plăteşte moştenitorilor beneficiarului Suma de asigurare se plăteşte moştenitorilor persoanelor asigurate

Situații  dacă după decesul asiguratului în perioada valabilităţii contractului urmează decesul beneficiarului.  în cazul decesului şi a persoanelor asigurate şi a beneficiarilor;  dacă beneficiarul a decedat înaintea persoanei asigurate;  dacă contractantul a indicat în contract că suma de asigurare trebuie să fie plătită „moştenitorilor legali”;  dacă beneficiarul a omorât premeditat persoana asigurată sau i-a cauzat leziuni corporale care a provocat moartea. Dacă decesul persoanei asigurate nu survine ca rezultat al traumei suportate, atunci beneficiarului i se plăteşte suma de asigurare stipulată în contract plus suma cuvenită pentru traumă. În cazul decesului contractantului în perioada de plată a primei de asigurare dacă contractul a fost încheiat în favoarea persoanei terţe, obligaţia de a plăti prima de asigurare poate fi preluată de 50

către persoana asigurată sau de o altă persoană, dacă îşi asumă responsabilitatea. Dacă nimeni nu-şi asumă aceste obligaţii, atunci persoana asigurată/părinţilor li se plăteşte suma de răscumpărare. Indemnizaţia de asigurare reprezintă suma de bani pe care asigurătorul o achită asiguratului (beneficiarului) în cazul producerii riscului asigurat. Deoarece asigurările de persoane nu sunt contracte de despăgubire, asigurătorul plăteşte suma asigurată sau o parte din această sumă (corespunzător gradului de invaliditate permanentă parţială), independent de orice ideie de prejudiciu. Deoarece nici viaţa şi nici sănătatea unei persoane nu sunt evaluabile în bani, nu se poate pune problema unui raport între suma asigurată şi paguba suferită de asigurat. Legislaţia nu îngrădeşte dreptul unei persoane de a contracta mai multe asigurări de persoane la mai multe societăţi de asigurare. Ca urmare, dacă asiguratul a încheiat un număr de poliţe de asigurare cu asigurători diferiţi, beneficiarul are dreptul, în ipoteza producerii evenimentului asigurat, să încaseze toate sumele ce-i revin, conform contractelor de asigurare încheiate. Suspendarea înainte de termen şi reînnoirea contractului. În cazul neachitării primei anuale, trimestriale scadente în prima lună a anului, trimestrului de asigurare, contractul se întrerupe. Asiguratul este în drept să desfacă contractul de asigurare, dacă a plătit primele pe cel puţin 6 luni şi să încaseze suma de răscumpărare: a) dacă contractul se desface în perioada de după 6 luni până la n ani de aflare în vigoare, atunci contractantului i se restituie suma primelor plătite cu reţinerea cheltuielilor de gestiune; b) la desfacerea contractului până la 6 luni primele nu se restituie. În decurs de 12 luni de la data suspendării contractului, contractantul poate reînnoi contractul, conform tarifelor în vigoare la data încheierii contractului, dacă nu a fost plătită suma de răscumpărare. În acest scop este suficient să plătească în mod unic toate primele restituite, ţinând cont de restanţa de venit a companiei, conform procentului fixat în taxa tarifară. În cazul suspendării înainte de termen a contractului de asigurare şi a achitării primelor de asigurare pe trei ani şi mai mult, dacă n-a fost reînnoit în decurs de 12 luni şi nu s-a primit suma de răscumpărare, cu acordul contractantului suma de asigurare se reduce şi contractul rămâne în vigoare în suma redusă până la expirarea termenului de asigurare indicat în contractul de asigurare, fără achitarea ulterioară a primelor. Schimbarea de către contractant a domiciliului sau locului de lucru în limitele RM acesta trebuie să depună o cerere de expediere a dosarului de asigurare în companie la locul nou de trai sau lucru. În caz dacă contractantul se va afla pe un timp îndelungat în afara teritoriului RM achitarea primelor de asigurarele poate efectua persoana împuternicită de el, înştiinţînd în scris compania, unde el achită primele de asigurare. Încetarea contractului de asigurare de persoane. Modul obişnuit de încetare a contractului de asigurare cu durată determinată îl constituie ajungerea la termen, adică expirarea perioadei pentru care a fost încheiat. Un alt mod de încetare a contractului este producerea evenimentului asigurat. După plata sumei asigurate, obligaţiile asigurătorului faţă de asigurat se sting, ceea ce echivalează cu încetarea automată a contractului. Modurile mai puţin uzuale de încetare a contractului de asigurare sunt: denunţarea, rezilierea şi anularea contractului. Ele sunt considerate „mai puţin uzuale”, deoarece fac să înceteze contractul înaintea expirării duratei sale, precum şi înaintea producerii cazului asigurat. Specificul denunţării, ca modalitate de încetare a contractului, constă în exercitarea acesteia în mod unilateral şi din cauze autorizate de lege. Astfel, asigurătorul poate denunţa contractul, dacă asiguratul nu a comunicat, în scris, modificările intervenite în cursul contractului în legătură cu 51

datele luate în considerare la încheierea asigurării. Totuşi, denunţarea poate fi exercitată numai dacă modificarea intervenită exclude, potrivit condiţiilor de asigurare, menţinerea contractului. De asemenea, asigurătorul poate denunţa contractul dacă se dovedeşte că asiguratul a fost de reacredinţă. Deoarece contractul de asigurare se caracterizează prin executare succesivă, denunţarea acestuia nu produce, în principiu, efecte retroactive, ci numai efecte pentru viitor. Astfel, reţinerea primelor pentru perioada în care contractul a fost în vigoare este normală, dar nu se justifică încasarea primelor pentru perioada următoare denunţării contractului, deoarece ar conduce la îmbogăţirea nejustificată a asigurătorului. Rezilierea contractului de asigurare înseamnă desfacerea pentru viitor a acestuia, datorită neexecutării obligaţiei uneia dintre părţi din cauze care i se pot imputa. Efectele produse de contractul de asigurare, până la reziliere, rămân valabile. În momentul rezilierii, creditorul are dreptul să ceară executarea silită a tuturor obligaţiilor scadente care nu fuseseră executate până la acea dată. De asemenea, el poate pretinde despăgubiri pentru prejudiciile ce i-au fost cauzate, ca urmare a neexecutării respectivelor obligaţii. Nulitatea contractului de asigurare este reglementată de condiţiile de asigurare şi de normele dreptului comun. Nulitatea poate fi cauzată de declaraţiile inexacte sau incomplete făcute de asigurat la încheierea contractului de asigurare sau de lipsa interesului asigurabil din partea contractantului asigurării, în momentul încheierii acestuia. În cazul anulării contractului, efectele juridice operează atât pentru trecut, cât şi pentru viitor. Prin urmare, părţile sunt obligate să restituie reciproc prestaţiile efectuate. Astfel, asigurătorul trebuie să restituie primele de asigurare încasate, iar asiguratul indemnizaţia de asigurare, dacă a beneficiat de aceasta. Suspendarea înainte de termen şi reînnoire a contractului de asigurare are loc: 1) În cazul neachitării primelor lunare pe trei luni succesive, valabilitatea contractului se suspendă din prima zi a lunii a patra. 2) Contractantul are dreptul să reînnoiască contractul în decursul a 12 luni din ziua suspendării. În acest scop contractantul trebuie să achite în mod unic prima pentru luna curentă şi pentru toate lunile restante. 3) Dacă contractantul nu doreşte să achite primele restante la reînnoirea contractului atunci el depune o cerere în scris şi se plăteşte doar prima pentru luna curentă. În acest caz prima se prelungeşte exact cu atâtea luni pe câte nu a fost achitată prima de asigurare. 4) Contractul de asigurare reînnoit intră în vigoare după achitarea tuturor primelor restante şi a primei pentru luna curentă. 5) Contractul de asigurare suspendat mai mult de 12 luni nu poate fi reînnoit. 6) Contractantul este în drept să rezilieze contractul dacă contractul a fost în vigoare şi achitate primele de asigurare cel puţin 6 luni şi să încaseze suma de răscumpărare. Dacă în perioada valabilităţii contractului, persoanei asigurate i-a fost plătită pentru traumele suportate o parte din suma asigurată, care depăşeşte suma primelor încasate, atunci în caz de reziliere a contractului contractantului nu i se plăteşte nimic. În caz dacă suma plătită este mai mică decât suma primelor încasate, contractantului i se plăteşte diferenţa dintre suma de răscumpărare calculată şi suma de asigurare plătită anterior pentru traume. Schimbarea de către contractant a domiciliului, a locului de muncă În cazul schimbării de către contractant a domiciliului/locului de muncă în limitele RM, acesta trebuie să depună asigurătorului o cerere de expediere a dosarului de asigurare la noul loc de trai/muncă. 52

Dacă contractantul se va afla un timp îndelungat înafara RM achitarea primei de asigurare o poate efectua persoana împuternicită de el. În cazul în care contractantul pleacă cu traiul permanent peste hotarele RM şi doreşte să rezilieze contractul de asigurare lui i se plăteşte suma de răscumpărare, dacă contractul în cauză a fost în vigoare şi achitat cu primele de asigurare cel puţin 6 luni.

4. Caracteristica claselor de asigurări: la termen şi cu economisire Necesitatea încheierii unei asigurări de viaţă provine din nevoia fiecăruia de a oferi protecţie financiară familiei a dependenţilor sau a acelor apropiaţi în cazul decesului în paralel cu alte avantaje pe care asigurătorul le poate oferi: economisire, pensii, investiţii. În prezent, există un număr impresionant de asigurări de viaţă (câteva sute), unele din ele, deşi sunt încadrate în această categorie, nu mai păstrează toate caracteristicile. Asigurările de viaţă cuprind 2 clase mari: la termen și cu economisire. I Asigurarea la termen oferă protecţie financiară pe o perioadă limitată de timp. Asiguratul are însă posibilitatea de a reînnoi contractul, dacă acest lucru a fost prevăzut printr-o clauză contractuală. Poliţele de asigurare la termen nu au o anumită valoare capitalizată sau element de economisire. De aceea ea oferă protecţie şi nu posibilitatea de investire, reiese că nu acumulează o anumită valoare în timp. Majoritatea poliţelor la termen pot fi reînnoite şi sunt convertibile. În mod obişnuit, asigurătorii nu permit reînnoirea poliţei după împlinirea unei anumite vârste, de exemplu, 65, 70 sau 75 de ani. 1.1 În cazul Asigurării temporare de viaţă, primele de asigurare se bazează pe tabele de mortalitate, rata mortalității crește odată cu vârsta. Asigurarea temporară de viaţă este cel mai elementar tip de poliţă. Dacă asiguratul moare în perioada asigurată, atunci se plăteşte beneficiarului suma de asigurare, în cazul în care asiguratul supraveţuieşte, nu se plăteşte nimic. 1.2 În cazul Asigurării permanente de viaţă (viageră), poliţa de asigurare are o primă de asigurare fixă şi acumulează economii a căror valoare creşte conform unui plan prestabilit, vloarea economiilor este garantată de către societatea de asigurări. Este o asigurare tradiţională, concepută să ofere protecţie în caz de deces, oferind în acelaşi timp şi avantajul capitalizării primelor. Există două categorii mai importante de asigurare viageră: a) Poliţe pentru care primele se plătesc întreaga viaţă, oferă o protecţie pemanentă, iar primele lor de asigurare se plătesc periodic până când persoana asigurată decedează sau până când împlineşte 100 de ani. Deoarece statisticile de mortalitate folosite de societăţile de asigurări indică faptul că majoritatea persoanelor mor înainte de a împlini vârsta de 100 ani, în cazurile foarte rare când un asigurat împlineşte 100 ani, societatea de asigurări îi plăteşte în ziua aniversării zilei de naştere întregul beneficiu de deces. b) Poliţe pentru care primele se plătesc numai o perioadă limitată, oferă o protecţie permanentă, dar primele lor sunt plătite numai o perioadă limitată de timp. Deşi terminologia s-ar putea să fie confuză, distingem şi în acest caz două categorii de poliţe de asigurare: unele în care se stabileşte un număr fix de prime anuale şi altele în care se indică vârsta asiguratului până la care se vor plăti primele de asigurare. Poliţele care se plătesc o perioadă limitată acumulează o valoare capitalizată mai mare decât poliţele care se plătesc întreaga durată a vieţii. 1.3 În cazul asigurării de supravieţuire, asigurătorul se obligă să plătească asiguratului suma asigurată, cu condiţia ca acesta să fie în viaţă la sfârşitul perioadei pentru care s-a incheiat contractul de asigurare. Dacă acesta a decedat înainte de expirarea termenului de valabilitate, asigurătorul este eliberat de angajamentul luat prin contract, şi nu are nici o obligaţie faţă de moştenitori. 53

1.4 În cazul asigurării de viaţă variabilă, proprietarul poliţei de asigurare are posibilitatea de a alege una din opţiunile de investiţie pe care societatea de asigurare i le pune la dispoziţie. Beneficiile poliţei de asigurare se ajustează în funcţie de valoarea investiţilor prevăzute în poliţa de asigurare, în momentul în care se solicită plata lor. Beneficiile de deces nu pot fi mai mici decât sumele asigurate iniţial pentru care s-a incheiat contractul de asigurare, dar ele pot fi mai mari, dacă investiţiile făcute au fost profitabile. 1.5 În cazul asigurărilor de viaţă universală, posesorul poliţei de asigurare poate, la anumite intervale de timp, modifica valoarea beneficiilor de deces, de asemenea poate schimba valoarea şi data efectuării plăţii primelor de asigurare, fără a avea obligaţia de a anunţa anticipat societatea de asigurări. Primele de asigurare sunt plasate într-un cont şi din valoarea lor se vor scădea, la un moment dat, cheltuielile de deces. In acest cont se varsă, totodată, şi dobânzile obţinute, care pot varia în timp. Posesorul poliţei poate retrage anumite sume din economiile accumulate. Societatea de asigurări este cea care va decide cum vor fi investiţi banii şi cea care garantează o rată minimă de rentabilitate. 1.6 În cazul Asigurării permanente de viaţă sensibilă la dobânzi, sructura de bază o constituie asigurarea permanentă de viaţă, la care sau făcut modificări importante. Aceste poliţe se bazează foarte mult pe experienţa actuarială a societăţilor de asigurare şi, de aceea, se consideră o primă de asigurare care nu este precis determinată. În schimb, societatea de asigurare garanteză că această primă nu va depaşi o valoare maximă. Astfel, poliţa de asigurare ocupă o poziţie undeva în zona de mijloc, între asigurarea permanentă de viaţă cu prime fixe şi cea universală cu prime flexibile. În consecinţă, asigurarea permanentă de viaţă sensibilă la dobânzi va avea atât avantajele cât şi dezavantajele celor două tipuri de asigurări. II. Asigurările cu economisire se încheie de obicei pe perioade mai mari sau pot rămâne în vigoare până la maturitate şi nu încetează decât dacă deţinătorul renunţă să mai plătească primele aferente. Acest tip de asigurări presupune depunerea constantă a unor sume care, în timp, reduc riscul pe care şi-l asumă asigurătorii de a plăti despăgubiri la producerea evenimentului asigurat. Deţinătorul poate avea acces la bani, prin diferite tipuri de retrageri sau răscumpărări. 2.1 Asigurarea pe termen nelimitat acoperă riscul de deces pe o perioadă mai lungă decât cele la termen (de ex. până la 95 de ani). De obicei, condiţia este ca primele să fie plătite până la momentul pensionării. Dacă asiguratul decedează în perioada contractului, beneficiarul încasează suma asigurată; dacă asiguratul atinge vârsta specificată în contract, primeşte el însuşi suma asigurată actualizată. Avantajele principale ale acestui tip de asigurări sunt garantarea beneficiului la deces şi garantarea unei sume la supraveţuire. Pe de altă parte, primele sunt inflexibile, mai mari decât la asigurarea la termen, iar suma la supraveţuire nu oferă un câştig propriu-zis, ci este suma asigurată indexată la inflaţie. 2.2 Asigurarea mixtă de viaţă (endowment) permite capitalizarea, acoperind asfel nu numai riscul de deces, dar şi supraveţuirea. Deşi în spaţiul occidental există o gamă largă de asigurări mixte de viaţă (cu diferite tipuri de profit şi de prime), ceea ce defineşte în general acest tip de asigurare este faptul că are o componentă de capitalizare. Partea de protecţie a poliţei garantează o sumă asigurată platită beneficiarului stipulat în contract, la decesul asiguratului. Pe de altă parte, dacă asiguratul supraveţuieşte maturităţii contractului, primeşte suma asigurată. Capitalizarea oferă posibilitatea de a economisi primele de asigurare. Acestea sunt investite de compania de asigurări şi produc profit, la sfârşitul perioadei contractuale. Astfel, asiguratul care supraveţuieşte maturităţii contractului încasează atât suma asigurată, cât şi profitul oferit de asigurător din investirea primelor. Contractul se încheie pe o perioadă cuprinsă între anumite limite între 3 şi 5 ani şi între 60 şi 65 de ani, fără ca asiguratul să depăşească vârsta de 75 de ani la scadența contractului. 54

2.3 Asigurarea mixtă redusă oferă asiguratului posibilitatea de a retrage acea parte din primele plătite care nu a fost utilizată de asigurător pentru a acoperi riscul de deces. În cazul decesului asiguratului pe parcursul contractului, beneficiarul încasează totalul primelor plătite până la acel moment, plus o cotă de participare la profit. Această cotă este obţinută ca urmare a investiţiei realizate de asigurător dintr-o parte a rezervei matematice (rezerva matematică va fi egală cu prima încasată, plus dobânda aferentă, minus cheltuieli aferente riscului asigurat). Dacă asiguratul supraveţuieşte maturităţii poliţei, pimeşte suma asigurată precizată în contract. Atât asigurarea mixtă de viaţă, cât și mixtă redusă permit stabilirea unui nivel nelimitat al sumei asigurate, care va determina evident mărimea primei de asigurare. 2.4 Asigurarea de rentă, în acest caz, suma cuvenită asiguratului la expirarea contractului se plăteşte acestuia treptat prin plăţi periodice sub formă de rentă. Plata rentei se poate efectua în două moduri: fie începe imediat după încheierea contractului de asigurare, fie începe la o dată ulterioară. În practică, cel mai frecvent întâlnim situaţia în care o perioadă de timp mai lungă sau mai scurtă, asiguratul achită primele datorate asigurătorului, pentru constituirea fondului, din care acesta din urmă va suporta renta. In funcție de plata îndemnizației sunt două tipuri de rente: 1. Renta cu rata fixă, îndemnizaţia se va plati indiferent dacă asiguratul este sau nu în viaţă. 2. Renta viageră, asiguratul, sau dacă asigurarea se face pentru mai multe persoane, cel puțin unul dintre asigurați trebuie sa fie în viață. Renta se acordă în general trimestrial. 2.5 Asigurarea tip unit-linked (UL), acoperă partea de protecţie a veţii, dar oferă şi posibilitatea investiţiei pe termen mediu şi lung. Astfel, asiguratul îşi protejează familia în eventualitatea decesului său, dar are şi oportunitatea de a obţine un câştig, poate primi un surplus faţă de ceea ce se economiseşte şi poate primi un surplus faţă de ceea ce depune. O parte a primei de asigurare este folosită pentru a acoperi costurile legate de preluarea riscului de deces al asiguratului, iar cea mai mare parte este investită în unităţi (unituri) ale programelor de investiţii ale asigurătorului, conform deciziei asiguratului (deţinător). Investiţia respectivă se acumulează într-un cont de unităţi. La semnarea poliţei, asiguratul alege tipul programului de investiţii în care se vor investi primele, dar pe parcursul contractului poate schimba programul sau programele alese. La unit-linked, suma asigurată poate fi aleasă de asigurat între un nivel minim şi un nivel maxim, în funcţie de necesităţile de protecţie, de vârsta şi starea de sănătate a asiguratului. Companiile de asigurări au de regulă cel puţin patru sau cinci produse UL, cu acces pe toate programele de investiţii proprii, care pot fi combinate astfel încât să se potrivească fiecărui tip de client şi să ofere flexibilitate. Pentru o minimizare a riscului pot fi alese programele ce au în componenţă certificate de trezorerie, depozite bancare, obligaţiuni, pentru o maximizare a câştigului sunt utilizate programele ce investesc în acţiuni cotate la bursă.

TEMA 8: Asigurarea facultativă medicală 1. Scurt istoric despre apariţia şi necesitatea asigurărilor medicale. 2. Esenţa şi destinaţia asigurării facultative medicale. 3. Delimitările asigurărilor obligatorii de asistență medicală de cea facultativă. 4. Elementele asigurării facultative de asistenţă medicală. 5. Avantajele asigurării facultative medicale de sănătate. 6. Asigurarea cheltuielilor de tratament medical în perioada aflării temporare peste hotare.

1. Scurt istoric despre apariţia şi necesitatea asigurărilor medicale Primele încercări ale asigurărilor de sănătate au apărut prin secolul XVIII. 55

În Suedia în 1885 a fost emisă “Legea cu privire la asigurările naţionale” care însă nu a fost aprobată. În Austria, din 1888 a fost introdusă “Legea cu privire la asigurările medicale obligatorii în caz de boală” conform căreia erau supuşi asigurării toţi muncitorii şi angajaţii, care au constituit casele de asistenţă medicală. Marea Britanie în sensul reformării sociale a asigurărilor naţionale, la 15 iunie 1911 a aprobat “Actul despre asigurarea naţională”, în care era stabilită pentru o grupă de persoane asigurarea fără prime (muncitorii cu cea mai joasă categorie de venituri). În aşa fel statul a început să acopere unele cheltuieli bugetare, legate de asigurarea în caz de boală sau invaliditate. Mai târziu la 21 mai 1913 în Riksdag, a fost emisă şi aprobată “Legea despre asigurările obligatorii în caz de boală, invaliditate, bătrâneţe”. Prin aceasta lege se asigurau toate categoriile de persoane cuprinse între vârsta de la 16 ani până la 66 ani. În caz de atingere a vârstei de pensionare, persoanelor asigurate li se plăteau indemnizaţii băneşti din sursele obţinute de la cotizaţiile pentru asigurare şi dotaţii din partea statului. La mijlocul sec. XVIII în Franţa existau 5000 societăţi de ajutor mutual reciproc în caz de boală, şomaj sau pensionare. În vederea stabilizării reformelor după Marea Revoluţie, în anul 1913 de către conducerea franceză a fost aprobată “Legea asigurării muncitorilor în caz de accidente sau maladii profesionale”. În 1919 pe teritoriul austriac funcţionau 600 case medicale, care apoi s-au unificat în 40, cea mai mare fiind Casa Medicală de la Viena. Casele medicale aveau următoarele obligaţii: tratament gratuit; indemnizaţii în timpul afecţiunii; ajutor material şi indemnizaţii în timpul sarcinii şi lăuziei; indemnizaţii în caz de înmormântare. Reformele legate de asigurările medicale s-au conturat şi în alte state europene (Belgia, Elveţia, Portugalia), odată cu aprobarea actelor ce reglementau relaţiile de asigurare prin reformarea subiecţilor iniţiali a asigurărilor medicale obligatorii: societăţile de ajutor reciproc, corporaţiile, comunităţile, asociaţiile care s-au edificat în societăţi de asigurări, case de asigurări şi mai târziu în case medicale. În jumătatea a doua a sec. XX a început intervenţia statului în activitatea de asigurare, centralizarea şi monopolizarea asigurărilor (Italia, Uruguwai), precum şi reglementarea de către stat a activităţii de asigurare. La începutul sec. XX în ţările economic dezvoltate (Anglia, Germania, Italia, Elveţia) s-a introdus asigurarea de către stat a lucrătorilor, iar în anii 20 ai sec. XX s-a introdus asigurarea obligatorie a şomerilor. În Republica Moldova prima societate de asigurare a fost constituită în anul 1923. Aceasta a fost prima societate de asigurare pe acţiuni, cu denumirea “VULTURUL”, care a constituit veriga de bază e dezvoltării asigurărilor în ţara noastră. În vederea diversificării serviciilor de asigurare, pe piaţa naţională în 1997 au fost introduse în pachetul de servicii al companiilor de asigurări, asigurarea facultativă de sănătate. Iar la 27 februarie 1998, Parlamentul Republicii Moldova a aprobat Legea nr.1585-XIII “Cu privire la asigurarea obligatorie de asistenţă medicală”, publicată în Monitorul Oficial nr.38-39 din acelaşi an. Legea aprobată a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2004, având drept scop promovarea politicii sociale a statului şi reformarea sistemului ocrotirii sănătăţii. Apariţia legii de inspiraţie germană (model Bismark) a fost determinată de nevoia stringentă a noii conduceri a Ministerului Sănătăţii şi Guvernului Republicii Moldova de a promova într-un mod accelerat reforma serviciilor de sănătate. Legea adoptată în anul 1998 a fost implementată doar la 1 56

ianuarie 2004, acest răgaz servind drept imbold pentru promovarea şi extinderea asigurărilor facultative în domeniul asistenţei medicale în Republica Moldova. Fondatorul legal al asigurărilor din Republica Moldova a fost societatea QBE – ASITO împreună cu alte reprezentante ale businessului de asigurare care au fondat Asociaţia Naţională a Asigurărilor. Tranziţia la economia de piaţă a ţării noastre, a accentuat necesitatea reformării sistemului ocrotirii sănătăţii, sănătatea fiind unul din factorii principali ai dezvoltării sociale şi economice a statului.

2. Esenţa şi destinaţia asigurării facultative de asigurări medicale Medicina este un lux costisitor în întreaga lume. În practica mondială sunt răspândite trei tipuri de instituţii a ocrotirii sănătăţii: de asigurări; private; de stat. În diferite ţări - în diferite proporţii şi în diferite forme. În toate ţările, statul ia asupra sa principala grijă în ceea ce priveşte ocrotirea sănătăţii: cel mai scump tratament, maladiile grave (bolile oncologice, neurochirurgia, cardiochirurgia) etc. Fiecare cetăţean, indiferent de starea sa financiară, poate conta pe asistenţa medicală. De altfel statul garantează păturilor vulnerabile un spectru mai larg de servicii decât celor asigurate financiar. În general nivelul garantat şi volumul serviciilor medicale depind de situaţia financiară a ţării. Medicina prin asigurare facultativă acoperă cheltuielile serviciilor mai calitative în condiţii mai confortabile. În majoritatea ţărilor sunt poliţe de asigurare cu diferite nivele de protecţie – cu diferit volum de ajutor medical. Asigurarea medicală în definirea clasică reprezintă sistemul ocrotirii sănătăţii care include în sine două tipuri de asigurare: 1. Socială – obligatorie; 2. Particulară – facultativă. Asigurarea obligatorie asigură finanţarea volumului serviciilor medicale la nivelul garanţiilor sociale a statului cu toate că acestea depind de mărimea depunerii de asigurare însă, depunerea nu depinde de sănătatea asiguratului. Asigurarea facultativă reprezintă o completare şi cuprinde toate tipurile de servicii medicale, care nu sunt cuprinse în sistemul asigurărilor medicale obligatorii. Mărimea primei de asigurare pe acest tip este proporţională cu riscul asigurat care depinde de starea sănătăţii asiguratului. Sistemul asigurărilor facultative are ca scop acoperirea dificitului de ajutor medical caracteristic sistemului asigurărilor medicale obligatorii. Prin asigurarea medicală facultativă înţelegem transferul unui risc eventual, inclusiv al riscului unei pierderi financiare şi/sau al unei pagube materiale, de la asigurat la asigurător, în conformitate cu contractul de asigurare, dacă legea nu prevede altceva. Asigurarea reprezintă o garanţie, o punere în siguranţa, o protejare, o ocrotire a persoanelor fizice în cazul diminuării sau pierderii capacităţii de munca în urma unor boli ori accidente sau în urma unor pierderi materiale. Luând în consideraţie orientarea Republicii Moldova spre integrarea europeană, care impune conformarea cadrului normativ a statului cu cel al comunităţii europene, la data 21 decembrie 2006, Legiuitorul adoptă o nouă lege cu privire la asigurări, unde delimitează asigurarea benevolă de cea obligatorie (art. 5, Legea nr. 407-XVI din 21.12.2006) 57

3. Delimitările asigurărilor obligatorii de asistență medicală de cea facultativă Fiind minuţios studiat principiul asigurării benevole de sănătate, se stabilesc deosebiri dintre asigurările de sănătate obligatorii, care se exprimă prin: Tabelul 22 Delimitările dintre asigurarea obligatorie şi cea facultativă Nr 1. 2.

3. 4. 5. 6. 7.

8.

9.

Asigurarea benevolă Forma de asigurare cu activitate financiarcomercială; Reglementată prin: Constituţia Republicii Moldova; Codul Civil al Republicii Moldova; Legea cu privire la asigurări; acte normative ale Autorităţii de Supraveghere; acordurile internaţionale în domeniu la care RM este parte; Regulile de asigurare se stabilesc de societăţile de asigurări; Are caracter benevol; Se realizează individual sau în grup; Se realizează de către Companiile de asigurări cu diferite forme de proprietate; Se realizează din contul veniturilor individuale ale cetăţenilor, beneficiul întreprinderilor; Programul de asigurare se realizează în bază de contract încheiat între asigurat şi asigurător; Veniturile pot fi folosite în orice activitate comercială.

Asigurarea obligatorie Un compartiment din sistemul de asigurări sociale; Conform al.2, art.2, asigurarea obligatorie de sănătate nu nimereşte sub incidenţa Legii Cu privire la asigurări, se reglementează numai prin Legea cu privire la asigurarea obligatorie de asistenţă medicală, Hotărâri de Guvern; Regulile de asigurare se stabilesc de către stat; Are caracter obligatoriu; Se realizează general; Se realizează de obicei de societăţi de asigurări cu caracter non-profit; Se realizează din contul contribuţiilor bugetului de stat şi primelor achitate de contribuabili; Pachetul de servicii se aprobă anual prin Hotărâre de Guvern; Nu sunt prevăzute venituri, fondurile cumulate se utilizează strict conform destinaţiei – asigurările obligatorii.

4. Elementele asigurării facultative de asistenţă medicală Asigurarea facultativă de asigurare medicală este un produs de asigurare elaborat şi lansat pe piaţa de asigurări cu scopul de a oferi cetăţenilor RM protecţie în caz de îmbolnăvire şi acoperirea cheltuielilor de tratament în ambulator sau staţionar. Se cunosc următoarele tipuri de asigurări facultative medicale: - Asigurarea individuală; - Asigurarea familială; - Asigurarea colectivă. Tipurile de asigurări sunt alese de fiecare companie în parte. Unele practică toate tipurile de asigurări, altele se pot margina doar la cele individuale. Asiguratul poate fi persoană fizică sau juridică în favoarea căreia este încheiat contractul.

58

Asigurătorul, persoana juridică care dispune de licenţă pe aşa gen de activitate şi care în schimbul unei prime încasate de la asigurat îşi asumă obligaţia de a plăti despăgubirea în cazul produceriii riscului asigurat. Obiectul asigurării îl constituie sănătatea persoanei asigurate care prevede achitarea de către asigurător a cheltuielilor legate de asistenţa medicală prestată persoanelor asigurate, la survenirea cazului de asigurare. Subiecţi ai asigurării pot fi persoanele RM, persoane străine sau persoane fără cetăţenie, care îşi desfăşoară activitatea de antreprenoriat. Vârsta persoanelor asigurate diferă de la o companie la alta. Ele pot fi de la 0 la 65-70 ani. Nu pot fi asigurate persoanele care: 1) Sunt HIV infectaţi sau bolnavi de SIDA; 2) Sunt bolnavi oncologici; 3) Sunt încadraţi în grad de invaliditate; 4) Se află la tratament în condiţii de staţionar; 5) Se află la evidenţă în dispensarele narcologice, psihologice, fiziatrie, dermato-venerologie; 6) Suferă de maladii ereditare. Tabelul 23 Cazuri asigurate și exceptate în asigurarea medicală facultativă Caz asigurat Caz neasigurat Dereglarea sănătăţii persoanei Traume, îmbolnăviri, otrăviri survenite ca urmare a stării asigurate în rezultatul unui accident de ebrietate alcoolică sau comise premeditat de către survenit în perioada de asigurare; asigurat cât și traume rezultate ca consecinţă a tentativei de sinuicid; Dereglarea sănătăţii persoanei Traume şi boli apărute în rezultatul forţelor majore: asigurate în rezultatul unei maladii participări la acţiunile militare, tulburări în masă, actelor survenită în perioada de asigurare. teroriste etc. La unele companii de asigurare la solicitare se mai pot adauga: maladii oncologice; maladii sexual transmisibile; maladii psihice şi complicaţiile lor; aflarea în staţionar pentru simpla beneficiere de asistenţă de curatelă şi reabilitare medicală; tratamentul taxicomaniei, narcomaniei, alcoolismului; maladii ereditare; tratament cu caracter experimental şi ştiinţific, transplantul organelor şi ţesuturilor etc. Fiecare companie care contractează asigurările facultative medicale încheie individual contracte cu instituţiile medicale la solicitare. Relaţiile dintre asigurat şi asigurător se stabilesc prin contractul de asigurare redactat în formă scrisă şi semnat de ambele părţi, care diferă de la o companie la alta. Cererile pentru contractele colective diferă de cele individuale, ele se perfectează de către persoana supusă asigurării şi de către medicul expert al companiei. În cererea colectivă se indică doar numărul de persoane supuse asigurării. Contractul de asigurare conţine: 1. Numele şi adresele înregistrate ale părţilor contractante, seria şi numărul de înmatriculare a contractului, codul unic de înregistrare şi numărul de înregistrare al asigurătorului de Registrul Comerţului; 2. Tipul şi volumul serviciilor medicale şi ale altor servicii; 3. Condiţiile de asigurare a serviciilor care sunt garantate de asigurător pentru asiguraţi; 4. Data începerii şe data încetării răspunderii; 59

5. Prima de asigurare; 6. Suma asigurată; 7. Alte elemente care stabilesc drepturile şi obligaţiunile părţilor. Prin contractul de asigurare, asiguratul se obligă să plătească prima de asigurare, iar asigurătorul se obligă că la producerea unuia din riscurile asumate prin contract să plătească în numele asiguratului tipul şi volumul de servicii medicale în limitele şi termenele convenite, precum şi cheltuielile conexe lagate de serviciile respective. Persoanelor fizice li se eliberează poliţa de asigurare. Perioada de asigurare - perioada de timp stipulată în contractul de asigurare şi în poliţa de asigurare, în decursul căreia, la survenirea cazului asigurat, asiguratul poate beneficia de asistenţă medicală conform contractului şi programelor de asigurare iar asigurătorul îşi asumă obligaţiunea să organizeze prestarea serviciilor medicale şi să achite plata pentru serviciile prestate asiguraţilor. De obicei termenul este de un an. Risc asigurat probabilitatea survenirii evenimentului (dereglarea sănătăţii) la producerea căruia asigurătorul garantează organizarea prestării serviciilor medicale, acordate de instituţiile medicale în volumul prevăzut de programele de asigurare. Prin risc cumulativ înţelegem totalitatea riscurilor prin care se acumulează probabilitatea de apariţie a unui şi aceluiaşi caz de asigurare. El apare în cazul epidemiilor şi a nivelului scăzut de rezistenţă a organismului şi are consecinţe serioase pentru asigurător. Măsurile profilactice pot fi: 1. Controlul riscului (de ex. persoanele pot să încerce să păstreze o dietă corespunzătoare, să se menţină în formă din punct de vedere fizic, să nu fumeze); 1. Evitarea riscului (de ex. nepracticarea unor sporturi periculoase); 2. Folosirea franşizelor la asigurarea cheltuielilor medicale şi constituirea unei rezerve pentru cheltuielile medicale neasigurate şi pentru perioadele scurte de incapacitate; 3. Asigurarea (cumpărarea unei poliţe de asigurare care să acopere cheltuielile medicale, venitul din perioada de incapacitate sau costurile pentru îngrijirea medicală pe termen lung; 4. Transferul riscului (anumite costuri medicale ce ar putea fi suportate de patroni, pentru asiguraţii lor). O persoană evaluează aceste opţiuni prin prisma situaţiei specifice a familiei sale şi le selectează pe cele care corespund cel mai bine riscurilor legate de propria sănătate cu care se confruntă. Reprezentarea grafică a riscului poate fi: Identificarea riscului=>aprecierea riscului =>controlul riscului Există 2 tipuri de factori de risc: 1. Factorii externi (condiţiile de muncă , nivelul de trai, fumatul, abuzul de alcool etc.) 2. Factori interni, apariţia cărora este determinată de organism (vârsta, sexul, boli ereditare, patologii cronice netratate etc.). Evaluarea riscului se efectuează prin aprecierea coeficienţilor de majorare a primei de asigurare. Coeficienţii pot varia de la 1 la 3 conform condiţiilor de asigurare ale companiei. În ţările UE o importanţă deosebită se acordă principiului de selectare a riscului. Pentru o anumită categorie a populaţiei acoperirea prin asigurare este inaccesibilă. Companiile ce prestează asigurări facultative de sănătate formează reţeaua lor de instituţii medicale, pentru a reduce riscurile morale pentru prestatorii de servicii medicale. 60

Pentru a micşora riscul moral al persoanei asigurate se folosesc mai multe metode cu scopul de a sensibiliza persoana asigurată la preţurile pentru serviciile medicale. 1. Sistemul de îndreptări de la medicul generalist; 2. Implicarea în cheltuieli a persoanei asigurate; 3. Introducerea sumei de asigurare a franşizei; 4. Stimularea celor ce nu au folosit poliţa de asigurare în perioada asigurării. Unii specialişti consideră că un astfel de stimulent poate fi o metodă efectivă pentru a stăpâni cheltuielile, alţii însă consideră că această stăpânire va conduce la învechirea unor maladii ce vor influenţa negativ asupra sănătăţii. Prima de asigurare - suma de bani în valută naţională calculată în baza tarifelor de prime de asigurare în vigoare la data încheierii contractului de asigurare și diferă în funcţie de: • programul de asigurare; • instituţia medicală solicitată. Pentru contractele colective, acoperirea prin asigurare intră în vigoare din ziua a doua de la data achitării primei de asigurare (în mod unic sau în rate). La achitarea în rate acoperirea este valabilă dacă s-a încasat nu mai puţin de 25% din valoarea primei de asigurare integrală. Pentru contractele familiale sau individuale, acoperirea intră în vigoare din ziua a 10 de la data achitării primei de asigurare integrale (prima unică), dacă altele nu sunt specificate în programul de asigurare procurat. Suma de asigurare - suma de bani în limita căreia asigurătorul garantează organizarea şi achitarea serviciilor medicale prestate asiguraţilor. Valoarea sumei de asigurare este dependentă de programul de asigurare solicitat şi categoria instituţiei medicale care deserveşte persoana asigurată. Volumul serviciilor propuse la unele companii nu este limitat, depinde de starea pacientului şi conţine: Condiţii de ambulator: cosultaţii, investigaţii, tratament fizioterapeutic, solicitarea şi deservirea pacientului la domiciliu, vaccinarea, serviciul de asistanţă medicală de urgenţă etc. Condiţii de staţionar: spitalizarea, aplicarea tuturor metodelor de tratament, investigări instrumentale şi de laborator, aprovizionarea cu medicamente, materiale de pansament dispozitive; consultarea specialiştilor de calificare înaltă. Soldul sumei de asigurare - diferenţa dintre suma de asigurare şi sumele achitate pentru prestarea serviciilor medicale la survenirea cazurilor de asigurare. Despăgubirea de asigurare - suma recompensei cheltuielilor suportate de către asigurat la producerea riscului asigurat, se achită în limitele sumei de asigurare prin recuperarea cheltuielilor de asistenţă medicală şi după depunerea cererii de plată a despăgubirii. Nu se plăteşte despăgubirea (nu se recuperează cheltuielile) dacă: • Persoanei asigurate i-au fost acordate servicii medicale neaprobate de către Ministerul Sănătăţii, care nu sunt prevăzute în Programul de asigurare solicitat sau nu au fost indicate de către medicul curant şi sunt recunoscute ca inutile pentru tratamentul cazului asigurat suportat; • Serviciile medicale au fost aprobate fără consimţământul asigurătorului în instituţiile medicale neprevăzute de contractul de asigurare; • Contractantul a furnizat Asigurătorului informaţia incompletă sau incorectă, necesară pentru determinarea riscului de asigurare; • Asigurătorul nu poartă răspundere pentru cazurile calificate ca caz de asigurare, survenite după expirarea termenului de valabilitate a contractului de asigurare. 61

5. Avantajele asigurării facultative de sănătate Volumul serviciilor de sănătate în cadrul asigurării obligatorii de sănătate nu sunt bine delimitate, de aceea angajatul recurge la procurarea poliţelor facultative negând deseori serviciile asigurării obligatorii. Acest lucru influenţează benefic asupra instituţiilor medicale, economisind astfel resursele asigurării obligatorii de sănătate. Asigurările medicale facultative au avataje atât pentru asigurat, cât și pentru asigurător. Tabelul 24 Avantajele subiecților contractanți Avantajele asiguratului Serviciile medicale sunt prestate în instituţiile medicale solicitate de către deţinătorii poliţei facultative de sănătate cu care colaborează compania de asigurare; Deţinătorii poliţei au posibilitatea de a efectua investigaţii medicale şi tratament în limita sumei asigurate; Dacă în Asigurarea Obligatorie de Sănătate pacientul este pasiv obţinând ceea ce i se oferă, în cadrul asigurării facultative el devine activ, atât prin consumarea, cât şi în estimarea serviciilor de care

Avantajele asigurătorului Promovarea produsului pe piaţa asigurărilor, precum perfectarea şi crearea produselor noi de asigurare; Perfectarea şi adaptarea condiţiilor de asigurare; Posibilitatea efectuării unor studii statistice.

beneficiază. Deoarece primele de asigurare în cadrul contractelor individuale şi familiale sunt impunătoare, accesul la astfel de asigurare îl pot avea doar persoanele cu venituri mari şi ca rezultat poate surveni efectul de „risc moral" .

5. Asigurarea cheltuielilor de tratament medical în perioada aflării temporare peste hotare Se consideră caz de asigurare atunci când asiguratul/beneficiarul pe parcursul şederii sale peste hotare se adresează după asistenţă medicală în caz de îmbolnăvire acută sau în cazul survenirii unui accident, precum şi decesul asiguratului, care s-a produs pe perioada de acţiune a contractului de asigurare. Îndemnizaţia de asigurare se acordă în limita sumei asigurate indicate în poliţa de asigurare. Cheltuielile compensate pot fi: asistenţă medicală de urgenţă; materialele pentru pansament; tratamentul de staţionar; cheltuielile de ambulanţă; intervenţiile chirurgicale; cheltuielile de tratare a dinţilor etc. Asigurătorul compensează cheltuielile: 1. De întoarcere în ţară sau repatriere, transportarea bolnavului din ţara aflării temporare dacă pentru aceasta există prescripţiile medicului şi numai dacă cheltuielile sunt confirmate documentar, dar nu şi pentru persoanele care-l însoţesc. 2. Repatrierea corpului neînsufleţit (în caz de deces), cheltuielile de transportare până la cel mai apropiat aeroport (port, gară) internaţional al ţării traiului permanent (cu excepţia cheltuielilor de înhumare). De obicei aceste cheltuieli sunt de 5 000 Euro, iar dacă în cazul dat se foloseşte transportul aerian special, se achită o sumă de până la 10 000 Euro. 62

3. Pentru mesajele urgente legate de cazul asigurat, care sunt adresate Asigurătorului prin telefon sau fax. Nu sunt considerate cazuri asigurate toate cele enumerate mai sus dacă ele s-au produs în cazul: 1. Acţiunilor militare, acţiuni a energiei nucleare, de contaminare chimică sau biologică. 2. Comiterea crimei premeditate de către Asigurat sau Beneficiar. 3. Sinuiciderii sau tentativei de sinuicid, mutilare, cu excepţia când Asiguratul a fost adus la o asemenea stare prin acţiuniilicite ale terţilor. Toate aceste acţiuni se consideră confirmate în temeiul deciziei judecătoreşti, hotărâri sau documente ce dovedesc faptul celor comise în modul stabilit de legislaţia în vigoare. Asigurătorul nu compensează cheltuielile asiguratului ce ţin de: 1. Tratarea unor maladii cronice, care au fost cunoscute până la momentul încheierii contractului şi au necesitat tratament până la începutul perioadei de asigurare; 2. Tratarea tulburărilor psihice precum şi celor de hipnoză şi psihoterapie; 3. Tratarea consecinţelor intocsicaţiilor alcoolice sau toxice în urma preparatelor medicale dacă acestea nu au fost prescrise de medic; 4. Cheltuieli pentru examinare, îngrijire sau tratament în legătură cu sarcina. 5. Cheltuieli de protezare dentală; 6. Cheltuieli pentru mijloace accesorii (ochelari, lentile, aparate auditive etc.); 7. Tratarea bolilor venerice, SIDA sau HIV infecţie. Suma asigurată se stabileşte în baza înţelegerii dintre părţile contractante care depinde de ţările vizitate şi sunt stipulate în poliţa de asigurare. Cuantumul primei de asigurare se stabileşte în baza Tabelului tarifar aprobat în dependenţă de: termenul asigurării; suma asigurată; vârsta asiguratului; ţara şi scopul călătoriei (deplasare, sport, turism alpin sau acvatic etc.). Prima poate fi achitată unic sau în rate. Asigurătorul poate aplica coeficienţi de majorare sau reducere a primei în dependenţă de gradul de risc şi alţi factori. Calculul primei de asigurare se efectuează în EURO, dar se achită în MDL la cursul oficial de schimb valutar stabilit de BNM la data achitării. Contractul se consideră încheiat la achitarea primei de asigurare, unde asiguratul va primi poliţa de asigurare, care şi atestă încheierea contractului. Din protecţia de asigurare sunt excluse: SUA, Israel, Japonia, precum şi ţările din zonele de conflict militar: Daghestan, Inguşetia, Cecenia, Osetia de Nord, Osetia de Sud. Contractul de asigurare este încheiat în baza cererii în formă scrisă şi este valabil numai în timpul aflării peste hotare, unde perioada este indicată în poliţa de asigurare şi este semnat de către reprezentantul asigurătorului şi asiguratului. Asigurarea este valabilă din ziua indicată în poliţa de asigurare (începutul asigurării), dar nu mai devreme de data plecării (trecerii frontierii). Asigurarea expiră în ziua întoarcerii din străinătate, dar nu mai târziu de termenul expirării contractului. Dacă urmările cazului asigurat nu au fost lichidate până la expirarea contractului, iar asiguratul nu poate fi transportat, asigurătorul va achita în limita sumei asigurate stipulată în poliţă, suplimentar despăgubirea pentru cazul de asigurare dat pentru o perioadă ce nu depăşeşte 21 zile din momentul expirării termenului de asigurare indicat în poliţă. Despăgubirea de asigurare se achită în limitele sumei asigurate stipulată în poliţă. Şi numai după prezentarea documentelor necesare ce atestă survenirea cazului asigurat asigurătorul poate 63

achita despăgubirea nemijlocit reprezentantului legal al asiguratului sau contractantului care a prezentat actele de confirmare şi dovada de achitare a cheltuielilor de tratament în particular medicului curant sau spitalului. Suma totală de despăgubire nu poate depăşi suma totală de asigurare şi toate cheltuielile făcute în valută străină se restituie în valută naţională, care se efectuează la cursul zilei respective stabilit de BNM. Pentru primirea despăgubirii asiguratul/beneficiarul asigurării după întoarcerea în ţară timp de 10 zile lucrătoare prezintă o cerere după modelul stabilit de compania de asigurări la care se anexează : - Contractul de asigurare (Poliţa); - Actele care confirmă faptul, data prestării serviciilor, locul şi circumstanţele în care a avut loc riscul asigurat cu indicarea diagnozei, maladiei; - Originalul certificatului - cont al Instituţiei medicale privind tratamentul şi plata serviciilor medicale cu indicarea familiei pacientului, diagnoza, data adresării, durata tratamentului etc. Termenul de asigurare este indicat în poliţă, iar în cazul în care contractantul a decedat, contractul rămâne în vigoare în raport cu asiguraţii. În cazul eliberării Poliţei pe program „multiviză” numărul total de zile aflate peste hotare în perioada de valabilitate a contractului nu poate depăşi termenul indicat în Tabelul tarifelor aprobat. Contractul poate fi reziliat din iniţiativa unuia dintre părţi, respectând un preaviz de până la o lună, protecţia de asigurare va înceta în ziua rezilierii contractului. În acest caz Asigurătorul va restitui prima de asigurare pentru perioada neexpirată cu reţinerea cheltuielilor de gestiune. Pentru rezilierea contractului se scrie o delaraţie unde se indică care a fost temeiul de reziliere: neachitarea primei de asigurare în termenele stabilite; nerespectarea obligaţiilor ce derivă din contractul de asigurare; asiguratul ştia, dar nu a declarat nişte împrejurări importante în momentul în care asigurătorul a determinat gradul de risc. Deseori contractul poate fi reziliat până la începutul răspunderii asigurătorului, unde asiguratul prezintă o cerere care confirmă că a primit refuzul de deschidere a vizei. În acest caz asiguratul prezintă poliţa de asigurare, bonul de plată, paşaportul (refuzul de deschidere a vizei). Prima de asigurare este restituită de către asigurător cu reţinerea a 10% din prima achitată pentru cheltuielile de gestiune. În cazul în care până la reziliere asiguratul a efectuat plăţi de despăgubire prima de asigurare nu se va restitui. Modificarea contractului poate fi efectuată în orice timp în perioada de valabilitate, dar trebuie fi făcută în formă scrisă prin întocmirea unor acorduri adiţionale, care fac parte contractului de bază. Orice modificare se anunţă cu 15 zile înaite. Tabelul 25 Drepturile părților contractante Drepturile asiguratului Drepturile asigurătorului Să facă cunoştinţă cu Condiţiile speciale de Să verifice informaţiile oferite de asigurat la asigurare şi să aleagă suma asigurată şi teritoriul încheierea contractului de asigurare; plecării; Să rezilieze contractul, dar cu un preaviz de 30 Să verifice informaţiile privid costul şi 64

zile, să primească duplicatul poliţei de asigurare, volumul serviciilor medicale, să achite primele de asigurare, în două rate dacă contractul prevede această modalitate, de asigurare. Concomitent cu drepturile stipulate în contractul/polița de asigurare, părțile nu sunt scutite de obligații: Tabelul 26 Obligațiile părților contractante Obligaţiile Asiguratului/Contractantului Să achite primele de asigurare;

Obligaţiile Asigurătorului Să aducă la cunoştinţă asiguratul condiţiile speciale de asigurare; Să livreze informaţia necesară la încheierea Să indice în contractul de asigurare lista contractului pentru aprecierea riscului; serviciilor prestate şi lista adreselor şi telefoanelor reprezentanţelor companiei de asistenţă; Să prezinte asigurătorului documentele care atestă Să păstreze secret medical, starea de sănătate faptul survenirii cazului asigurat şi cheltuielile a asiguratului. suportate, cu traducerea lor în limba de stat. O stare bună a sănătăţii este o valoare şi o adevărată sursă a stabilităţii economice şi sociale. Potrivit datelor OMS, Republica Moldova se află pe locul 99 din 183 de țări monitorizate potrivit speranței de viață a populației, care în anul 2016 a fost de 72 de ani. Acest indice este cu 6 ani mai mic decât media în regiune.

TEMA 9: Asigurarea de răspundere civilă profesională 1. Necesitatea şi importanţa asigurării de răspundere civilă profesională. 2. Asigurarea de răspundere civilă legală. 3. Asigurarea de răspundere civilă pentru prejudicii. 4. Asigurarea de răspundere civilă contractuală. 5. Răspunderea civilă stabilită prin lege. 6. Asigurarea de răspundere civilă a producătorului. 7. Asigurarea de răspundere civilă în caz de nerambursare a creditelor acordate.

1. Necesitatea şi importanţa asigurării de răspundere civilă profesională O categorie importantă de asigurări de răspundere civilă o constituie asigurările de răspundere civilă profesională. Acestea au rolul de a proteja asiguratul, persoană fizică sau juridică, împotriva prejudiciilor (corporale, materiale, financiare etc.) pe care acesta le poate provoca unor terţe persoane. În ţările dezvoltate, încheierea unei asemenea poliţe de asigurare de răspundere constituie una din condiţiile principale pentru practicarea anumitor profesii. 65

În Republica Moldova, asigurările de răspundere civilă profesională vizează următoarele categorii de profesii: constructori, medici, contabili, evaluatori, experţi tehnici, consultanţi, manageri, şi, mai recent, avocaţi. Se observă că, în general, aceste poliţe de asigurare sunt adresate celor care prestează o muncă de răspundere. Prin activitatea desfăşurată, aceste categorii profesionale pot, prin eroare, greşeală, neglijenţă, omisiune sau orice culpă proprie să aducă pejudicii persoanelor pentru care lucrează sau unor terţi. Prin asigurarea de răspundere profesională se garantează plata acestor prejudicii, în condiţiile în care ele se încadrează în categoria riscurilor asigurate. Sunt despăgubite, astfel, pretenţiile emise împotriva asiguratului pentru prejudicii provocate de acesta în timpul perioadei de valabilitate a contractului de asigurare. Ele se referă la orice răspundere civilă în legătură directă cu activitatea profesională a asiguratului, activitatea executată de către şi în numele asiguratului, sau de către persoane pentru care asiguratul răspunde potrivit legii. Tabelul 27 Acordarea despăgubirilor în asigurarea de răspundere civilă profesională Despăgubiri acordate Daunelor materiale produse din culpa asiguratului, persoană fizică sau juridică, precum şi din culpa altor persoane pentru care asiguratul răspunde potrivit legii; Cheltuielilor de judecată la plata cărora este obligat asiguratul prin hotărâre judecătorească; Despăgubirilor la care este obligat asiguratul ca urmare a pierderii, distrugerii sau deteriorării unor documente etc.

Despăgubiri neacordate Pretenţiilor referitoare la pagube provocate de război, invazie, acţiunea unui duşman extern, dictatură militară, confiscare, expropriere, rechiziţionare, sechestrare, distrugere sau avariere din dispoziţia oricărei autorităţi de drept sau de fapt etc. Prejudiciilor cauzate de activităţile desfăşurate de asigurat în afara unui contract încheiat cu clientul său, cât și pagubele produse cu intenţie de asigurat; Pretenţiilor referitoare la răspunderea asiguratului pentru pagube produse hârtiilor de valoare, documentelor, registrelor sau titlurilor, actelor manuscriselor, pietrelor scumpe, obiectelor de valoare artistică etc.;

Concomitent cu asigurările de răspundere civilă profesională, piaţa Republicii Moldova mai oferă câteva tipuri de produse de asigurare de răspundere civilă, respectiv: asigurarea de răspundere a transportatorului în calitate de cărăuş pentru mărfurile transportate; asigurarea de răspundere civilă alta decât cea profesională a persoanelor fizice ; asigurarea de răspundere civilă a conducătorilor de autovehicule cu valabilitate în afara teritoriului Republicii Moldova. Ca o caracteristică generală a acestor tipuri de asigurări, în ceea ce priveşte suma asigurată, există două categorii de limitări: o limită de sumă pe perioada asigurată şi, respectiv, o limită de sumă pe fiecare eveniment produs în perioada de valabilitate a contractului de asigurare. Despăgubirile acordate pe fiecare dosar de daună nu vor putea depăşi suma maximă asigurată pe eveniment. La nivel mondial, acolo unde sectorul asigurărilor ocupă un loc deosebit de important în cadrul economiilor naţionale, iar asigurătorii au o experienţă vastă în domeniu, şi asigurările de răspundere civilă cunosc o dezvoltare mult mai accentuată decât în ţara noastră. Pentru exemplificare, vom analiza, în continuare, câteva forme de asigurare de răspundere civilă.

66

2.

Asigurarea de răspunderea civilă legală

Atât agenţii economici implicaţi în tranzacţii comerciale, cât şi alte organizaţii sunt expuşi la daune în domeniul răspunderii civile legale. Aceste daune se referă la sumele pe care organizaţia sau persoana respectivă trebuie să le plătească pentru nerespectarea unor reglementări legale sau ca urmare a sentinţei judecătoreşti întrun proces în care au fost implicate. De exemplu, orice companie care oferă servicii populaţiei în propriile clădiri poate fi dată în judecată de către orice persoană care alunecă pe pardoseala lucioasă a clădirilor respective şi suferă vătămări corporale care impun spitalizare. Probabilitatea producerii unui astfel de eveniment este ceea ce numim o expunere la daune în domeniul răspunderii civile. Să presupunem, de exemplu, că Maria este o clientă a salonului de cosmetică Koket. Din neatenţie, ea alunecă pe pardoseala salonului şi îşi fracturează mâina dreaptă. Ca urmare a accidentului ea se internează în spital unde i se pune mâina în gips. Timp de două săptămâni Maria se află în concediu medical. Internarea în spital înseamnă pentru ea nu numai cheltuieli medicale considerabile, dar şi întreruperea forţată a serviciului, deci o scădere a veniturilor ei salariale. Pentru a recupera aceste pierderi, Maria intentează proces salonului de cosmetică pentru neglijenţa cu care a întreţinut pardoseala. Koket pierde procesul şi trebuie să plătească clientei sale despăgubiri pentru cheltuielile medicale şi pentru pierderea veniturilor salariale pe perioada spitalizării, ca urmare a fracturii suferite. Pentru salonul de cosmetică Koket acestea sunt daune în domeniul răspunderii civile. Aceste daune pot avea valori cuprinse între câteva mii și sute de mii de lei. Dacă aceste expuneri la daune nu sunt tratate corespunzător în cadrul managementului de risc al companiei, ele pot avea consecinţe financiare dezastruoase asupra companiei. La limită, ele pot conduce chiar la faliment. De aceea, cele mai multe organizaţii încearcă să prevină producerea unor astfel de pierderi, iar dacă acestea totuşi se produc sunt căutate modalităţi eficiente pentru finanţarea lor. Fiecare persoană fizică sau juridică are responsabilitatea de a respecta legile, iar în cazul în care le încalcă, are obligaţia de a se supune sancţiunilor ce decurg din faptele sale. Răspunderea legală constituie deci, temeiul pe baza căruia o persoană poate acţiona în instanţă o altă persoană sau organizaţie, care se presupune a fi vinovată de producerea unor pagube, prin nerespectarea legislaţiei în vigoare. Dacă se dovedeşte că într-adevăr o persoană este vinovată, atunci aceasta trebuie să plătească despăgubiri persoanei vătămate. Rezultă de aici că oricine doreşte să evalueze expunerea la riscul de răspundere civilă al unei organizaţii, trebuie să înţeleagă diferitele căi prin care organizaţia respectivă ar putea fi chemată în instanţă, în temeiul răspunderii civile. De aceea, sarcina principală a reprezentantului societăţii de asigurări este de a determina dacă asiguratul se află sau nu în situaţia de a plăti daune unei terţe părţi, în temeiul răspunderii civile. Dacă concluziile reprezentantului societăţii de asigurări relevă vinovăţia clientului lor, atunci societatea de asigurări preferă să plătească despăgubirile pretinse înainte de a se ajunge la instanţa de judecată. Bineînţeles că motivul reclamaţiei, respectiv cauza prejudiciului, trebuie să fie acoperită de poliţa de asigurare, iar reclamantul şi compania de asigurări trebuie să cadă de acord asupra valorii despăgubirilor care se plătesc. Pentru a înţelege conceptul de răspundere civilă legală, prezentăm în figura 3 structura de bază a acestuia.

Răspundere legală 67

Prejudicii  Neglijenţă;  Prejudicii intenţionate;  Prejudicii în sensul strict al răspunderii civile.

Contracte  Încălcarea clauzelor contractuale;  Acord de despăgubire.

Legi  Legea asigurării forţei de muncă;  Alte legi care definesc obligaţii legale şi standarde de asistenţă.

Figura 3. Structura conceptului de răspundere civilă

3. Asigurarea de răspundere civilă pentru prejudicii Un prejudiciu este o pagubă materială sau o vătămare corporală care se poate produce prin încălcarea sau ştirbirea unui drept protejat legal. Putem menţiona, de exemplu, dreptul individului la libertate, dreptul la securitate în cadrul proprietăţii deţinute, dreptul la viaţa particulară şi altele. Dacă se produce o încălcare sau o ştirbire a unui drept protejat prin lege, având ca rezultat o vătămare corporală sau o pagubă, atunci legea prevede un remediu sub forma unei despăgubiri. Elementele caracteristice ale unui prejudiciu sunt următoarele:  un drept protejat prin lege;  încălcare sau ştirbire a acestui drept;  daune rezultate prin acţiunea de încălcare sau ştirbire a dreptului respectiv. Numeroasele prejudicii recunoscute de lege se pot clasifica în trei mari categorii: a) neglijenţe; b) prejudicii intenţionate; c) prejudicii în sensul strict al răspunderii legale. În practică, delimitarea acestor categorii este greu de realizat, fiind o chestiune interpretabilă. a) Neglijenţa. Neglijenţa reprezintă un prejudiciu neintenţionat, care se produce atunci când o persoană nu îşi exercită întreaga responsabilitate impusă de realizarea unei activităţi, pentru a preveni vătămarea unei alte persoane sau entităţi legale. Se presupune că, în aceleaşi condiţii, o persoană rezonabil de prudentă şi-ar asuma această responsabilitate, astfel încât s-ar elimina vătămarea unei alte persoane sau entităţi legale. Dacă o persoană face ceva ce o persoană rezonabil de prudentă nu ar fi făcut în condiţii similare, atitudinea acelei persoane este considerată un act de neglijenţă. Dacă o persoană nu reuşeşte să facă ceea ce o persoană rezonabil de prudentă ar fi făcut în condiţii similare, atitudinea acelei persoane este caracterizată drept neglijenţă prin omisiune. Atunci când un reclamant dă în judecată un individ pentru neglijenţă, răspunderea civilă legală va fi impusă celui acuzat numai dacă se face dovada celor patru elemente definitorii ale neglijenţei. Societăţile de asigurări iau în consideraţie aceleaşi patru elemente când negociază cu o terţă parte acordarea unei despăgubiri de răspundere civilă. Neglijenţa constituie, de departe, cea mai frecventă acuzaţie adusă în cadrul proceselor de răspundere civilă în care sunt implicate companiile de asigurări. Elementele caracteristice neglijenţei. Neglijenţa se poate dovedi numai dacă reclamantul poate dovedi următoarele: 1. Acuzatul a avut obligaţia legală faţă de reclamant de a manifesta grija necesară în realizarea unei acţiuni. 2. Acuzatul nu a respectat această obligaţie pe care a avut-o faţă de reclamant. 68

3. Reclamantul a suferit anumite daune. 4. A existat o conexiune cauzală între neglijenţa acuzatului şi daunele suferite de reclamant. Elementul 1: Obligaţia legală faţă de reclamant. În contextul legislativ al neglijenţei, obligaţia legală constituie obligaţia celui care desfăşoară o activitate de a manifesta atenţia şi grija cuvenite pentru a nu afecta securitatea altora. Astfel de obligaţii legale decurg din: 1) Legislaţia existentă; 2) Statute sau ordonanţe. Prin ordonanţe înţelegem unele reglementări scrise existente la nivel local. Deoarece statutele şi ordonanţele pot modifica şi/sau defini modul de aplicare a obligaţiilor legale în cadrul anumitor activităţi, o violare a acestora reprezintă o încălcare a obligaţiilor legale. Elementul 2: Încălcarea obligaţiilor legale. O persoană care are o anumită obligaţie legală faţă de o altă persoană sau entitate legală trebuie să manifeste o atenţie deosebită în realizarea acesteia; altfel, va suporta consecinţele. Persoana respectivă trebuie să observe cu multă atenţie care sunt cerinţele de exigenţă în îndeplinirea obligaţiei legale, pentru a putea manifesta grija cuvenită. Cu alte cuvinte, obligaţia legală implică şi o conştientizare a cerinţelor de calitate corespunzătoare activităţii ce trebuie desfăşurate. Instanţele de judecată au adoptat testul persoanei rezonabil de prudente, pentru a putea evalua comportamentul acuzatului. Prin acest test, se urmăreşte să se stabilească dacă acuzatul s-a comportat în maniera în care s-ar fi comportat o persoană rezonabil de prudentă, în condiţii similare. Dacă judecătorul constată că persoana rezonabil de prudentă nu şi-ar fi permis omisiunea sau actul de neglijenţă în cauză, datorită consecinţelor ce puteau fi anticipate, concluzia este că acuzatul nu a reuşit să-şi dea seama de exigenţele impuse de circumstanţele concrete. Elementul 3: Daunele. Reclamantul trebuie să stabilească prejudiciile efective în termeni monetari şi să le încadreze într-o categorie recunoscută de lege. În contextul reglementărilor legale privind neglijenţa se recunosc următoarele tipuri de daune, care pot fi exprimate în termeni monetari:

Tabelul 28 Tipuri de daune Daune compensatorii Daune punitive

Tipuri de daune exprimate în termeni monetari Caracteristici reprezintă sumele pe care le solicită reclamantul cu titlu de desdăunare, care îl compensează pe reclamant; care îl pedepsesc pe acuzat.

În contrast cu daunele compensatorii, daunele punitive pot fi impuse acuzatului în scopul pedepsirii lui. Cu alte cuvinte, se urmăreşte să i se dea acuzatului o lecţie de conduită, pentru a nu mai repeta greşelile făcute sau pentru a-i avertiza pe alţii, care ar putea face acelaşi lucru. Atunci când se acordă daune punitive, ele constituie sume adiţionale sau suplimentare faţă de daunele compensatorii descrise. Cu ani în urmă, daunele punitive au fost rareori acordate în procesele ordinare de neglijenţă. Ele erau impuse acuzatului numai în procesele de neglijenţă gravă, când comportamentul acuzatului era considerat maliţios, neglijent, atroce. Deşi aceasta constituie încă regula generală, în ultima 69

vreme a crescut frecvenţa şi severitatea daunelor punitive, în special în domeniul medical. Unele societăţi de asigurări exclud daunele punitive din poliţele de asigurare. Daunele compensatorii se împart de obicei în două categorii: Tabelul 29 Tipuri de daune exprimate în termeni monetari Tipuri de daune Caracteristici Daune speciale Sunt daunele compensatorii care au rezultat sau vor rezulta direct din neglijenţa acuzatului, exprimate în unităţi valorice: - cheltuieli medicale rezonabile făcute de reclamant; - daune determinate de avarierea bunurilor reclamantului; - daune rezultate din imposibilitatea de a folosi bunurile pentru producerea de venituri. Daune generale Sunt daune compensatorii pentru prejudicii intangibile, care se pot deduce din daunele speciale şi celelalte fapte şi circumstanţe asociate cazului, cum sunt: prejudiciile intangibile datorate suferinţelor stărilor fizice; stresului psihic; suferinţa în urma decesului unei persoane apropiate; problemelor generate de invaliditatea soţului sau soţiei. Dacă persoana vătămată moare sau rămâne inaptă de a munci, ca urmare a neglijenţei acuzatului, atunci se consideră daună: 1. Orice pierdere de venituri datorată încetării activităţii până la data procesului; 2. Valoarea actuală sau echivalentă a veniturilor viitoare ce ar fi fost obţinute, prin activitatea personală, de la data procesului până la data anticipată de pensionare sau până la expectanţa de viaţă a reclamantului. O dată ce au fost stabilite daunele speciale de către reclamant, acestuia i s-ar putea acorda o sumă adiţională pentru daune generale. Într-un număr relativ mic de acţiuni legale, intentate pentru neglijenţă, reclamanţii urmăresc să obţină în loc de despăgubiri băneşti, sau pe lângă despăgubiri băneşti, şi un remediu echitabil. Astfel, se poate interzice acuzatului un anumit lucru (de ex. să facă discriminări la angajarea de personal) sau i se impune să facă un anumit lucru (de ex. să cureţe un teren pe care l-a poluat). Deşi anumite legi impun limitarea mărimii daunelor pe care un reclamant le poate obţine în anumite tipuri de procese, practic, nu există nici o limită care să restricţioneze decizia unei instanţe de judecată într-un proces intentat pentru prejudiciu. Această caracteristică reprezintă diferenţa fundamentală dintre expunerea la daune în domeniul răspunderii civile şi expunerea la daune a bunurilor. Pierderea maximă posibilă în cazul expunerii la pierderi în domeniul bunurilor este limitată de valoarea bunurilor şi, respectiv, la pierderea veniturilor obţinute pe baza bunurilor, până la înlocuirea lor. Spre deosebire de aceasta, dauna maximă posibilă în cazul răspunderii civile este, practic, nelimitată. Studiind datele acumulate în domeniu, specialiştii în asigurări pot estima pierderea maximă probabilă pentru expunerea la daune în domeniul răspunderii civile, dar valoarea estimată este pur orientativă, deoarece se poate întâmpla ca în instanţa de judecată să se decidă o valoare cu mult mai mare. Elementul 4: Raportul de cauzalitate. Sentinţa într-un proces de răspundere civilă intentat pentru neglijenţă nu poate fi dată numai pe baza existenţei unor daune şi a unui act de neglijenţă din partea unei persoane. Trebuie să se demonstreze că actul de neglijenţă este cel care a generat 70

daunele respective. Cauza directă este acea cauză care, într-un şir continuu şi natural de secvenţe, neîntrerupt de către un eveniment nou şi independent, produce un eveniment care, fără cauza directă considerată, nu s-ar fi produs. De exemplu, prin lege, un hotel trebuie să fie echipat cu un sistem automat de incendiu, pentru prevenirea eventualelor incendii. Hotelul, al cărui patron este cel acuzat, a ars complet într-un incendiu. Ca rezultat al acestui incendiu, reclamantul a suferit arsuri grave. În cadrul procesului, reclamantul demonstrează că hotelul nu deţinea sistemul automat de incendiu şi, ca atare, s-a încălcat legea. Această dovadă nu este suficientă pentru a atrage răspunderea civilă a patronului de hotel. Reclamantul trebuie să demonstreze că tocmai această lipsă a sistemului automat de incendiu constituie cauza directă a vătămării corporale produse. De exemplu, reclamantul s-ar fi putut afla la capătul opus al hotelului faţă de locul unde a izbucnit focul şi deci ar fi avut suficient timp să se salveze. Dacă nu a făcut-o înseamnă că au existat alte cauze. b) Prejudicii intenţionate. În contrast cu neglijenţa, care este un prejudiciu neintenţionat, sunt multe cazuri în care prejudiciile sunt clasificate drept prejudicii intenţionate. Această denumire provine din faptul că, în general, aceste prejudicii implică un act de rea-credinţă sau o omisiune cu intenţia de a produce o daună. Cu toate acestea, pentru unele prejudicii nu este necesar, de fapt, nici un act de intenţie. Aşa cum am arătat încă de la început, liniile de demarcaţie dintre principalele tipuri de prejudicii sunt uneori foarte neclare.

Tabelul 30 Tipuri de prejudicii Prejudicii intenţionate Defăimarea

Încălcarea dreptului la viaţă privată

Exemplele de prejudicii intenţionate aduse unei persoane cuprind: ameninţarea, bătaia, sechestrarea şi privarea de libertate. Persoana răspunzătoare pentru reputaţia adusă defăimării altei persoane în public prin: imagini, expresii scrise sau rostite, poate fi atrasă în justiție pentru prejudiciul adus. Intruziune în solitudine: introducerea neautorizată a unor microfoane în birou sau în apartament, înregistrarea convorbirilor telefonice, folosirea camerei video. Abuz fizic: controlul neautorizat al sacoşelor într-un centru comercial sau prelevarea neautorizată a unor probe de sânge. Dezvăluirea în public a unor intimităţi: dreptul de a acţiona în justiţie depinde de statutul public al reclamantului şi, respectiv, al acuzatului. Transmiterea unor informaţii confidenţiale, în mod neautorizat: informaţii 71

Frauda Rea-credinţa

Interferenţă

Folosirea improprie a procesului legal. Prejudicii intenţionate aduse proprietăţii

confidenţiale deţinute de medicul personal, informaţii referitoare la situaţia financiară a unei persoane. Act de rea-credinţă, de înşelătorie săvârşit de cineva în scopul obţinerii unui profit material, cu încălcarea drepturilor altuia. În anumite situaţii, reclamantul este îndreptăţit la daune suplimentare, peste cele care se cuvin în urma încălcării prevederilor contractului de către acuzat. De ex., refuzul unei societăţi de asigurări de a apăra persoana asigurată, conform clauzei de răspundere civilă sau de a plăti despăgubirea cuvenită terţei părţi. Sunt afectate atât persoanele fizice, cât şi persoanele juridice, prin: înjurii; concurenţă neloială; interferenţă cu managementul de personal; interferenţă cu drepturile de copyright; Folosirea procesului legal cu scop impropriu poate conduce la prejudicii serioase. Această folosire se poate manifesta sub două forme: acuzare maliţioasă; abuz de acţionare în justiţie.

Violarea proprietăţii. Când o persoană intră neautorizat pe terenul sau în clădirea altcuiva, care are drept legal de posesiune, încearcând să-l folosească în scopuri personale. Utilizarea bunurilor în alte scopuri. Încălcarea dreptului de uzufruct asupra bunurilor care sunt în proprietatea altora. De ex., posesorul unui automobil doreşte să-şi vândă vechiul automobil şi să-şi cumpere altul nou de la acelaşi dealer. El îşi lasă automobilul la dealer ca să fie vândut, dealerul foloseşte automobilul pentru rezolvarea unor probleme personale, călătorind cu el. Neplăcerea. Se referă practic la orice interferenţă cu dreptul cuiva de a se bucura de viaţă, de proprietate, de muncă şi de petrecerea timpului liber. Neplăceri în domeniul privat: interferenţa nelegală în folosirea unei proprietăţi. De ex., zgomotul foarte puternic produs de o altă persoană. Neplăceri în domeniul public. Afectează grupuri de oameni sau chiar comunităţi. De ex., cineva care are o fabrică pe malul unui râu şi deversează toate deşeurile industriale în apa râului. c) Prejudicii în sensul strict al răspunderii civile. În anumite situaţii, inculpatul nu a acţionat neglijent şi nici intenţionat, dar cu toate acestea, prin acţiunea sa, a produs daune. Termenul folosit pentru a descrie această situaţie este „răspundere civilă strictă” sau „răspundere civilă absolută”. Principalele tipuri de răspundere civilă strictă sunt următoarele:  Depozitarea unor materiale extrem de periculoase (dinamită, substanţe chimice nocive, substanţe explozive etc.);  Activităţi foarte periculoase (fabricarea de materiale explozive, foraje, minerit, lucrul cu substanţe uşor inflamabile);  Vânzarea unor produse periculoase sau care pot deveni periculoase, datorită faptului că sunt defecte sau conţin o serie de lipsuri. d) Răspundere civilă din culpa prepuşilor. Prezentarea prejudiciilor de mai înainte a avut în vedere numai prejudiciile directe, comise ca urmare a unor acte ilegale de către o persoană sau o organizaţie. Există însă şi situaţii când o persoană sau o organizaţie nu a contribuit direct la producerea unui prejudiciu, dar, din punct de vedere, legal poartă răspunderea acelui prejudiciu. Ne referim la răspunderea indirectă sau din culpa prepuşilor a persoanei sau organizaţiei respective. 72

De cele mai multe ori, această răspundere legală delegată se naşte din relaţiile care există între un patron şi angajaţii lui. Un angajat este o persoană care, prin contract de muncă, se obligă să realizeze o serie de activităţi cerute de către patron. Deci, patronul are controlul deplin asupra muncii angajaţilor săi. Având acest control, patronul are şi răspunderea legală pentru faptele angajaţilor săi, dar numai în cadrul procesului de muncă. Orice persoană care suferă un prejudiciu din partea unui angajat, într-un context dat de atribuţiile de serviciu ale angajatului, poate acţiona în justiţie atât pe angajatul respectiv, cât şi pe patronul acestuia. Angajatul este responsabil pentru actele sale, în sensul în care fiecare persoană răspunde în faţa legii pentru orice încălcare a ei, dar şi patronul este răspunzător, în mod indirect. Nu acelaşi lucru se întâmplă atunci când patronul derulează o afacere cu un contractor independent şi aşteaptă de la acesta anumite rezultate. Răspunderea civilă a contractorului nu se transmite asupra patronului. Există, totuşi, unele excepţii care se pot clasifica în:  Atribuţii ce nu pot fi delegate;  Activităţi care prin natura lor sunt periculoase.

4. Asigurarea de răspunderea civilă contractuală Pe lângă prejudicii, contractele constituie o altă bază pentru impunerea răspunderii legale. Problema răspunderii legale în acest caz poate apărea la încălcarea clauzelor contractuale. Încălcarea clauzelor contractuale. În general, prin contract înţelegem un act legal încheiat între două sau mai multe părţi prin care se stabilesc o serie de obligaţii ale fiecărui participant la contract. Dacă una dintre părţile contractante nu a îndeplinit ceea ce s-a angajat să facă, aceasta reprezintă o încălcare a clauzelor contractuale. Partea care are de suferit de pe urma acestui lucru poate acţiona în justiţie partea care a încălcat clauzele contractuale, cerând despăgubiri. În mod normal, orice organizaţie încheie cel puţin un contract şi, astfel, se expune la posibilitatea încălcării clauzelor contractuale. Evident că fiecare organizaţie vrea să se achite de obligaţiile sale contractuale în mod legal şi onorabil. Decizia de a onora sau de a încălca un contract este la îndemâna oricărei organizaţii. De aceea, nu se încheie asigurări pentru cazul în care una dintre părţile participante la un contract încalcă clauzele acestuia. Ar exista posibilitatea ca o organizaţie să încalce, în mod conştient, obligaţiile sale rezultate dintr-un contract mai puţin avantajos, cu scopul de a fi despăgubită ulterior de către compania de asigurări. De fapt, societatea de asigurări ar despăgubi partea vătămată, eliminând răspunderea legală a părţii care a încălcat contractul. Acord de despăgubire. În managementul riscului se iau în consideraţie şi acele contracte care conţin acorduri de despăgubire. Aceste acorduri se referă, în general, la expunerile la pierderi aferente răspunderii legale. Un aspect important în identificarea acestor posibile pierderi îl constituie analiza atentă a tuturor clauzelor contractuale. De exemplu, contractele de închiriere a unor clădiri, autovehicule, de prestări servicii de întreţinere etc. conţin acorduri de despăgubire. În cazul includerii acestor clauze de despăgubire, una dintre părţile contractante (A) se obligă să plătească celeilalte părţi contractante (B) daunele aduse bunurilor care fac obiectul contractului. În anumite situaţii, partea B se obligă să plătească părţii A despăgubiri pentru prejudiciile aduse unei terţe părţi C, care acţionează în justiţie partea A. Să presupunem, de exemplu, că partea A este reprezentată de o persoană care deţine un teren pe care doreşte să construiască o clădire. Partea B este reprezentată de constructorul care se angajează să construiască clădirea. În contractul de construcţie, B se angajează să plătească lui A daunele pe care le-ar putea pretinde o a treia parte C, care s-ar accidenta pe terenul de construcţie. Deci, deşi A este proprietarul terenului, prin acordul 73

de despăgubire, B poartă răspunderea legală pentru daunele pe care le-ar putea reclama o a treia parte C, care ar suferi unele prejudicii pe terenul de construcţie sau datorită construcţiei.

5. Asigurarea de răspundere civilă stabilită prin lege Pe lângă prejudicii şi contracte, legile constituie o a treia bază importantă pentru impunerea răspunderii civile. Aşa cum am prezentat anterior, în secţiunea referitoare la neglijenţă, legile modifică în mod frecvent responsabilităţile unei persoane faţă de altă persoană. Astfel, responsabilităţile impuse de o lege pot fi folosite ca probe într-un proces de prejudiciu, vis-a-vis de responsabilitatea ce-i revine acuzatului. Dincolo de aceste aspecte, o lege poate impune o răspundere civilă unei anumite persoane sau organizaţii, indiferent dacă acestea au acţionat în mod neglijent, au comis prejudicii, sau şi-au asumat o răspundere legală contractuală. Cu alte cuvinte, o lege poate impune unor persoane sau organizaţii obligaţia legală absolută de a compensa alte persoane, în cazul producerii anumitor evenimente. Această obligaţie este o formă de răspundere civilă strictă, aşa cum am arătat anterior, cu excepţia faptului că ea se bazează pe cerinţele impuse de o lege. Legea asigurării forţei de muncă. O lege tipică de asigurare a forţei de muncă ar cere ca fiecare patron sau companie să prevadă o serie de indemnizaţii pentru prejudiciile suferite în timpul lucrului sau pentru bolile cu caracter profesional. Aceste indemnizaţii au ca scop să despăgubească un angajat care a suferit un accident de muncă sau care s-a îmbolnăvit, pentru cheltuielile medicale, pentru pierderea veniturilor, ca urmare a pierderii temporare a capacităţii de muncă şi pentru recuperare. Dacă se întâmplă ca angajatul să moară datorită accidentului de muncă sau bolii profesionale contractate, compania trebuie să plătească o sumă de bani pentru înmormântare şi compensaţii supravieţuitorilor (soţ sau soţie şi copii). Pentru a încasa aceste indemnizaţii compensatorii, un angajat nu trebuie să demonstreze neglijenţa managementului companiei. Angajatul trebuie să demonstreze numai faptul că accidentul sau boala contractată se datorează condiţiilor de lucru. Cu alte cuvinte, el trebuie să evidenţieze faptul că mediul în care lucrează şi specificul muncii pe care o desfăşoară sunt singurele surse ale evenimentului produs, satisfăcând astfel condiţiile sistemului de compensare. Cei mai mulţi patroni cumpără asigurări pentru forţa de muncă proprie pentru a-şi putea achita obligaţiile ce le revin în cadrul sistemului legislativ de compensare a angajaţilor.

6. Asigurarea de răspundere civilă a producătorului Asigurarea de răspundere civilă a producătorului a apărut şi se practică datorită faptului că toţi cei care vând o marfă au o răspundere faţă de cei ce o folosesc sau o consumă. Prin utilizarea ei se pot produce vătămări corporale, îmbolnăviri, deces sau rănire, pierderi sau prejudicii materiale. Orice defect de fabricație, orice viciu al ambalajelor sau ale instrucțiunilor de utilizare ale produselor poate conduce la crearea unor prejudicii cu consecințe serioase asupra bunului mers al afacerii: retragerea de pe piață a produselor, imposibilitatea de a mai obține venit din vânzarea acestora, obligația de plată a unor despăgubiri importante.

74

Asigurarea de răspundere civilă a producătorului oferă protecție financiară necesară în astfel de situații și ajută la acoperirea prejudiciilor produse neintenționat, ca urmare a lansării pe piață a unor produse defectuoase. Asigurarea de răspundere civilă a producătorului se derulează în conformitate cu legislaţia şi specificul ţării în care se practică.

7. Asigurarea de răspundere civilă în caz de nerambursare a creditelor acordate Asigurarea de răspundere civilă în caz de nerambursare a creditelor acordate în termen se încheie între compania de asigurare şi agentul economic care a primit împrumut de la bancă . Obiectul acestei asigurări este răspunderea posesorului de credit faţă de banca care i-a oferit împrumutul pentru stingerea integrală şi la trermen a creditului respectiv, inclusiv şi a dobânzii. În asigurare se ia o parte din suma creditului în proporţie de 50-90%. Suma de asigurare va fi egală cu suma creditului. Ca eveniment asigurat se consideră lipsa încasării de către bancă în termenul stabilit în contract a creditului acordat împreună cu dobânda . Răspunderea asigurătorului apare în momentul în care asiguratul nu a întors băncii creditoare suma stabilită în contractul de creditare la expirarea termenului de plată. Primele de asigurare depind de perioada asigurării (timpul de creditare), gradul de risc (solvabilitatea debitorului). După achitarea băncii creditoare a despăgubirii de asigurare, asigurătorului îi revin în limita sumei achitate toate drepturile băncii ce rezultă din contractul de creditare.

Tema 10: Asigurarea de răspundere civilă a deţinătorilor de autovehicule 1. Interesul asigurării prin efectul legii de răspundere civilă a deţinătorilor de autovehicule. 2. Elementele asigurării de răspundere civilă auto. 3. Evaluarea pagubei și stabilirea despăgubirii. 4. Efectele contractului de asigurare. 5. Asigurarea răspunderii transportatorilor față de călători.

1. Interesul asigurării prin efectul legii de răspundere civilă a deţinătorilor de autovehicule Importanţa asigurărilor auto este aproape indiscutabilă considerând că anume prin şi cu transporturile auto se realizează majoritatea activităţilor economice, oferind mobilitate în timp călătorilor şi agenţilor economici care beneficiază de aceste servicii. Milioane de persoane suferă anual vătămări corporale și decedează în accidente, iar decesul neaşteptat al unui membru al familiei, avarierea automobilului pot avea efecte financiare semnificative asupra unui individ sau asupra unei familii. Conducerea automobilului sub influenţa alcoolului, medicamentelor sau drogurilor cauzează multe accidente și decese provocate de agresiunea conducătorilor auto: viteza ridicată, nerespectarea distanţei, adormirea la volan, pătrunderea pe contrasens etc. Implicaţiile financiare ale accidentelor auto sunt foarte mari, acestea cuprind valoarea daunelor la bunuri, cheltuelile medicale, pierderea venitului, serviciile medicale de urgenţă, onorariile avocaţilor. Tabelul 31 Conducătorii auto iresponsabili 75

Nr. 1. 2.

3.

Categorii de conducători Conducătorii auto neasiguraţi Conducătorii auto aflaţi sub influenţa alcoolului, medicamentelor sau drogurilor Alţi conducători auto supuşi unor riscuri majore

Caracteristici provoacă accidente care vătămează sau produc pagube, de cele mai multe ori, ei nu pot plăti pentru prejudiciile cauzate. consumul de alcool, droguri, folosirea unor medicamente precum sedativele (medicamente calmante) afectează: atenţia, timpul de reacţie şi capacitatea de decizie, accidentele apărând ca consecinţă a imprudenţii persoanelor ce urcă la volan în astfel de situaţii.

sunt incluşi cei care în mod obişnuit încalcă legile de circulaţie, cei implicaţi într-un număr mare de accidente rutiere şi cei care sunt vinovaţi de comiterea unor delicte (fapt nepermis de legea penală) grave, precum conducerea neglijentă sau conducerea în cazul în care permisul este suspendat.

Un exemplu de iresponsabilitate care nu s-a soldat cu jertfe, ar fi proporția de 1 la 100 000. Asigurarea unor astfel de conducători auto este una riscantă, datorită probabilităţii mari de producere a riscului de accidentare a altor persoane, dar şi de aceea că modalitatea de conducere nu este cunoscută de asigurători. În mod obişnuit, asigurătorii ezită să asigure şoferii tineri şi fără experienţă, în special bărbaţii tineri şi necăsătoriţi, deoarece datele statistice demonstrează că asemenea persoane sunt mult mai des implicate în accidente auto.

2. Elementele asigurării de răspundere civilă auto Asigurarea de răspundere civilă auto are un pronunţat caracter social, fiind destinată să protejeze victimele accidentelor de circulaţie, prin repararea prejudiciilor suferite de acestea (avarierea ori distrugerea bunurilor sau vătămarea corporală ori decesul unor persoane). Fiind considerată de o mare importanţă pentru populaţie, a fost reglementată prin acte normative specifice: Legea RM nr. 407 din 21.12.2006 „Cu privire la asigurări”; Legea nr. 414 – XVI din 22 12. 2006 „Cu privire la asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse de autovehicule” şi Hotărârea Guvernului RM nr. 956 din 28.12.1994, asigurarea de răspundere civilă auto este obligatorie pentru toţi deţinătorii de autovehicule. Asigurarea prin efectul legii de răspundere civilă a deţinătorilor de autovehicule cuprinde următoarele tipuri: 1. Asigurarea prin efectul legii de răspundere civilă a deţinătorilor de autovehicule şi vehicule electrice urbane. (obligatorie) 2. Asigurarea de răspundere civilă a transportatorilor faţă de călători (obligatorie) 3. Asigurarea internaţională de răspundere civilă „Carte Verde” Obiectul AORCA îl constituie răspunderea civilă a posesorului de autovehicul pentru paguba sau vătămarea corporală produsă prin accident pe teritoriul RM, iar în caz de accident, păgubitul primeşte compensarea prejudiciului nu de la vinovatul de accident, dar din partea companiei unde a fost asigurat. 76

Subiecţi ai asigurării sunt toţi deţinătorii de autovehicule supuse înmatriculării în Republica Moldova şi folosite pe drumurile publice din ţara noastră. Tabelul 32 Răspunderea asigurătorului în funcţie de circumstanţele producerii pagubelor Caz asigurat

Caz neasigurat

Accidentul cu cauzarea de prejudicii: - atât în timpul deplasării cât şi în timpul staţionării autovehiculului; - în urma desprinderii accidentale a remorcilor, semiremorcilor sau ataşelor; - produse de dispozitivile sau de instalaţiile cu care a fost echipat autovehiculul; - ca urmare a scurgerii, risipirii sau căderii accidentale a substanţelor, materialelor sau obiectelor transportate; - la urcarea în autovehicul cât şi la coborâre din el.

Accidente cauzate de: - forţă majoră; - acţiuni sau măsuri militare în timp de război; - calamităţi naturale; - explozii nucleare; - radiaţie sau poluare radioactivă; - culpa exclusivă a păgubitului.

În practică se cunosc următoarele modalități de contractare a AORCA: 1. Dacă la moment se cumpără un autovehicul nou, asigurarea RCA se poate încheia chear la vânzător, cu reprezentantul asigurătorului autorizat, este recomandat, dat fiind că asigurarea intră în vigoare imediat și noul posesor dispune de asigurarea RCA char și pe parcursul primului drum efectuat. 2. Dacă autovehiculul este procurat în leasing, caz în care proprietarul este societatea de leasing, obligația încheierii RCA revine acestuia din urmă. 3. Daca se va achizitiona un autovehicul second hand, asigurarea RCA a proprietarului iniţial (vânzător) va înceta în momentul intrarii în vigoare a contractului de vânzare-cumparare. Deci asigurarea RCA anterioara nu se moşteneşte de către noul proprietar, de aceea se recomandă ca acest lucru să-l facă cumpărătorul. Contractul de asigurare se încheie obligatoriu din 09.03.2007 cu orice societate de asigurare autorizată în acest sens. Pentru a încheia o polița de asigurare RCA trebuie îndeplinite următoarele condiții: 1. Autovehiculul să fie înmatriculat / supus înmatriculării sau înregistrat în RM; 2. Prezentarea buletinului și permisul de conducere a persoanelor admise la conducere; 3. Prezentarea documentelor de identificare ale autovehiculului – certificat de înmatriculare; 4. Prezentarea procurii sau alt act care certifică dreptul de proprietate al persoanei care urmează să înmatriculeze autovehiculul (după caz). Atât forma şi conţinutul cererii, contractului de asigurare, cât şi poliţele de asigurare RCA şi Carte Verde sunt unice pentru toţi asigurătorii şi se stabilesc de către Autoritatea de Supraveghere a Asigurărilor. În corespundere cu Hotărârea Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare nr-50/8 din 30.11.2012 „Cu privire la procesarea electronică a documentelor de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto”, începând cu 01 februarie 2013, procesarea cererii, contractului şi poliţei/certificatului de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto se efectuează în regim online prin intermediul RCA DATA. 77

Sistemul Informaţional Automatizat de Stat RCA Data permite operarea cu informaţii veridice, care sunt utilizate la determinarea exactă a primei de asigurare pe care urmează să o plătească fiecare asigurat în dependenţă de factorii de risc individuali, în special prin sistemul bonus-malus. Totodată, permite schimbul de informaţii cu organele afacerilor interne în scopul exercitării funcției de control privind posesia asigurării RCA și Carte Verde, cât și contracararea fraudelor legate de încheierea contractelor de asigurare cu date anterioare producerii accidentelor rutiere. La contractarea unei asigurări, posesorul de autovehicul este obligat să permită asigurătorului să verifice starea tehnică a autovehiculului şi să expună în cerere istoricul daunelor. Polița de asigurare este încheiată de obicei pentru un termen de 12 luni, dar există şi cazuri în care termenul este mai mic, însă nu trebuie să fie mai mic de 15 zile. De ex.: autovehiculele utilizate în activităţi sezoniere; înmatriculate cu numere temporare. Răspunderea asigurătorului începe din momentul indicat în poliţă şi încetează la ora 24.00 a ultimei zile de valabilitate înscrise în poliţă. Poliţa de asigurare se eliberează numai după achitarea primei de asigurare. Prima de asigurare aferentă asigurării obligatorii de răspundere civilă auto internă se stabileşte şi se actualizează cel puţin o dată pe an de către Comisia Naţională a Pieţei Financiare (CNPF) după "Metodologia de calcul a primei de asigurare de bază şi a coeficienţilor de rectificare", aprobată de Guvern prin Hotărârea nr.318 din 17 martie 2008. Conform acestei metodologii, prima de asigurare se calculează în funcţie de prima de asigurare de bază, la care se aplică coeficienţii de rectificare stabiliţi şi sistemul bonus-malus. Pentru calculul preţului poliţei RCA pentru un anumit client, asigurătorul va aplica la prima de bază coeficienţii de rectificare stabiliţi de CNPF în dependență de următorii factori:  statutul juridic al asiguratului – persoană fizică sau persoană juridică;  teritoriul utilizării autovehiculului – zonă rurală sau urbană;  locul înmatriculării autovehiculului;  tipul contractului în dependență de numărul persoanelor admise la conducere – limitat sau nelimitat;  caracteristicile tehnice ale autovehiculului – tipul autovehiculului, capacitatea cilindrică, numărul locurilor;  vârsta asiguratului și stagiul în conducere al acestuia, inclusiv vârsta și stagiul în conducere al persoanelor admise la conducere;  perioada de asigurare, la care se adaugă alţi doi coeficienţi, stabiliţi prin hotărârea Autorităţii de supraveghere: cuantumul cheltuielilor efective ale asigurătorului şi cuantumul marjei de profit incluse în factorul de încărcare a primei de asigurare de bază. Legea nr.414/2006 nu permite asigurătorilor să încaseze prime de asigurare sub cuantumul primelor calculate în funcţie de prima de asigurare de bază şi coeficienţii de rectificare, cu excepţia următoarelor cazuri:  reduceri de până la 25% din primele de asigurare persoanelor fizice pensionate şi persoanelor cu deficienţe locomotorii, posesori de motocicluri şi de autoturisme adaptate infirmităţii lor;  reduceri până la 60% din primele de asigurare la încheierea contractelor de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto internă cu persoane juridice care activează în domeniul transportului internaţional de mărfuri şi pasageri, încadraţi în sistemul TIR-CARNET şi INTER-BUS, exclusiv în situaţia în care transportatorii internaţionali fac dovada deţinerii certificatului de asigurare „Carte Verde” valabil pentru o perioadă de 12 luni. 78

Persoanele fizice pensionate nu pot beneficia de reduceri dacă în contract sunt indicate ca fiind admise să conducă autovehiculul persoane care nu sunt pensionate sau dacă contractul este încheiat fără indicarea persoanelor admise să utilizeze autovehiculul (număr nelimitat de utilizatori). Sistemul Bonus-Malus reprezintă un sistem ce stabileşte un set de reduceri şi majorări a primei de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto internă în funcţie de istoricul daunelor asiguratului, inclusiv şi a persoanelor indicate în contractul de asigurare ca fiind admise să utilizeze autovehiculul, în anul anterior.

3. Evaluarea pagubei și stabilirea despăgubirii În cazul producerii daunei ambii participanți la producerea accidentului trebuie să completeze formularul de constatare a accidentului la poliție. Vinovăția se stabilește de organul de poliție pe baza descrierii exacte a evenimentului. Persoana păgubită trebuie sa se adreseze asiguratorului celui care este vinovat de producerea daunei, cu procesul verbal de constatare de la politie și cu copia poliţei de asigurare RCA a vinovatului de producerea daunei Asigurătorul intentează în justiţie acţiune în regres împotriva persoanei vinovate în cazul în care: a) paguba a fost cauzată premeditat, inclusiv prin încălcarea intenţionată a regulilor de circulaţie rutieră; a) accidentul a fost produs de o persoană în timpul comiterii unei crime premeditate în încercarea de a se ascunde de urmărire: b) persoana răspunzătoare de producerea pagubei a condus autovehiculul fără consimţământul asiguratului. Despăgubirea de asigurare va fi stabilită şi acordată în limitele răspunderii Asigurătorului. Limitele răspunderii sunt: a) 1 milion de lei pentru o victimă sau de 5 milioane de lei, indiferent de numărul victimelor, în cazul vătămării corporale (per caz); b) 1 milion de lei, indiferent de numărul victimelor, în cazul daunelor materiale; c) Cheltuieli de judecată efectuate de către persoana prejudiciată, cheltuieli de limitare a pagubelor, de tractare, păstrare, expertize tehnice. Despăgubiri se plătesc indiferent de numărul cazurilor de accidente care au avut loc în termenul de asigurare.

4. Efectele contractului de asigurare Având caracter sinalagmatic, contractul de asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule creează obligaţii atât în sarcina asiguratului cât şi în sarcina asigurătorului. Producerea cazului asigurat dă naştere la dreptul terţului păgubit de a solicita plata despăgubirilor, precum şi dreptul asiguratului de a încasa indemnizaţia pe care a plătit-o terţului păgubit cu valoare de despăgubiri. Din aceste considerente, contractul de asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule dă naştere la două categorii de efecte juridice. Efectele juridice anterior producerii cazului asigurat şi efectele juridice rezultate ca urmare a producerii cazului asigurat, materializate în obligaţiile asiguratului şi ale asigurătorului în raport de cele două momente. Tabelul 33 Obligațiile părților contractante la producerea cazului asigurat 79

Obligaţiile Asiguratului Obligaţiile Asigurătorului Până la producerea cazului asigurat Să plătească prima de asigurare și să exploateze Să informeze asiguraţii cu condițiile contractului autovehiculul cu diligenţa unui bun proprietar. de asigurare. După producerea cazului asigurat Să întreprindă măsuri pentru diminuarea Să deschidă dosar de daune; pagubelor produse; Să înştiinţeze imediat organele de poliţie sau alte Să examineze bunurile avariate şi să încheie, în organe competente, cerând întocmirea termen de 5 zile lucrătoare din data primirii procesului-verbal, privind cauzele şi cererii persoanei păgubite privind despăgubirea circumstanţele accidentului de circulaţie precum de asigurare, un proces-verbal de constatare a şi pagubele provocate; pagubelor; Să înştiinţeze timp de 48 ore asigurătorul de Să închidă dosarul de daune privind pagubele producerea accidentului şi să pună la dispoziţia materiale în cel mult 15 zile calendaristice din păgubiţilor informaţiile necesare despre data depunerii de către păgubit a ultimului asigurător; document necesar finalizării dosarului; Să prezinte Asigurătorului procesul verbal al Să achite despăgubirea de asigurare în termenul Poliţiei Rutiere, schema accidentului rutier, ce nu depășește 3 luni din momentul certificatul medical, nota explicativă a părţilor şi recepționării cererii cu privire la compensarea martorilor, pretenţiile persoanei păgubite în scris prejudiciului. şi alte documente ce vizează accidentul în cauză necesare pentru stabilirea cauzelor şi circumstanţelor accidentului. Fondul de protecţie a victimelor străzii (FPVS) este destinat plăţilor de despăgubiri pentru avarierea ori distrugerea de bunuri și vătămări corporale sau deces, dacă autovehiculul sau autorul accidentului a rămas neidentificat ori posesorul autovehiculului răspunzător de producerea accidentului nu a respectat obligaţia de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto sau autovehiculul a fost obţinut pe cale ilicită. Fondul de Protecție a Victimelor Străzii, este gestionat de Biroul Național al Asigurătorilor Auto, fiecare companie contribuie la acest fond cu 2% din banii acumulați din vânzările RCA. Orice persoană poate să-și depună dosarul la BNAA, cu o singură condiție: cel care i-a avariat autovehicul sau i-a produs vătămări corporale să nu fi avut RCA sau a fugit de la locul faptei și a rămas neidentificat. După ce i-au fost acceptate actele, persoana primește ajutor financiar în cel mult 90 de zile.

5. Asigurarea răspunderii transportatorilor față de călători Asigurarea obligatorie de răspundere civilă a transportatorilor se aplică la transportarea organizată a călătorilor cu transportul aerian, auto, feroviar și fluvial și nu se extinde asupra transportatorilor care efectuează transportarea călătorilor:  cu transportul auto urban, inclusiv cu taximetrele și transportul electric;  cu transportul auto suburban, cu bacul, precum si cu transportul fluvial pe traseele pentru plimbări și excursii.

80

Transportatorii sunt obligați să încheie anual cu asigurătorii contracte de asigurare obligatorie de răspundere civilă a transportatorilor față de călători. Contractul de asigurare se încheie până la obținerea licenței de efectuare a transportărilor de pasageri. Obiect al asigurării este răspunderea civilă a transportatorilor pentru prejudiciul cauzat vieții, sănătății și bunurilor călătorilor. Subiect al asigurării poate fi persoana juridică, indiferent de tipul de proprietate și forma de organizare juridică, ori persoana fizică care, în baza licenței, obținute în ordinea cuvenită, efectuează transportarea organizată a călătorilor cu transport aerian, auto, feroviar și fluvial și a încheiat contract de asigurare obligatorie de răspundere civilă faţă de călători. Prima de asigurare se stabilește în cuantum de până la 1% din suma volumului anual de transportare a călătorilor. Procedura şi termenele depunerii primelor de asigurare se stabilesc în contractul de asigurare. Limitele răspunderii asigurătorului: In cazul vătămării corporale sau decesului călătorului în urma accidentului în transport, despăgubirea de asigurare se plătește în marimea prejudiciului efectiv cauzat, confirmat de organele competente și de documentele privind cheltuielile suportate de victima sau de reprezentanții ei, limitată la un plafon egal cu echivalentul a 10 000 de dolari S.U.A. (la data survenirii efective a cazului asigurat), indiferent de tipul mijlocului de transport. Despăgubirea de asigurare pentru prejudiciul cauzat de vătămarea corporală sau de decesul victimei include: 1. Câștigul ratat în timpul perioadei de incapacitate temporară de muncă, dar nu mai mult decât echivalentul a 20 de dolari S.U.A. pentru fiecare zi de incapacitate de muncă; 2. Cheltuielile pentru tratament, procurarea de medicamente necesare, protezare și îngrijire, confirmate de avizul instituției medicale, precum și cheltuielile de transport ale victimei și, după caz, ale persoanei care o însoțește; 3. În cazul invalidității, în afară de plățile prevăzute la p.1) și 2), câștigul ratat în toată perioada invalidității calculat după metodica aplicată în organele de asigurare socială; 4. Cheltuielile de funeralii: 5. Partea câștigului de care, în cazul decesului victimei, au fost lipsite persoanele inapte de muncă întreținute de ea sau având dreptul la întreținerea ei. Durata de protecție prin asigurare: Despăgubirea de asigurare se acordă pentru prejudiciul cauzat călătorilor din momentul îmbarcării lor în mijlocul de transport la stația de plecare și până la momentul coborârii din mijlocul de transport la stația terminus, inclusiv transbordările pe rută. Persoanele care au dreptul la despăgubirea de asigurare sunt:  călătorii care efectuează călătorii în baza documentului de călătorie;  călătorii care efectuează călătorii fără achitare în baza legitimației sau a altor documente, eliberate în conformitate cu legislația, care le autentifică dreptul la călătorie. Plata despăgurii de asigurare: Despăgubirea de asigurare se plătește în cuantumul valorii reale al prejudiciului cauzat călătorului în temeiul actului asupra accidentului în transport întocmit de organele care efectuează controlul asupra securității circulației, certificatului eliberat de organizația autorizată să confirme decesul sau să determine gradul de vătămare corporală, precum și în temeiul documentelor care confirmă cheltuielile pentru tratament, procurarea de medicamente necesare, protezare și îngrijire în legătură cu cazul asigurat. 81

TEMA 11: Asigurarea internațională de răspundere civilă Carte Verde 1. 2. 3.

Reglementarea juridică a asigurării obligatorii de răspundere civilă Carte Verde. Contractarea asigurării internaționale de răspundere civilă auto Carte Verde. Efectele contractului de asigurare.

1. Reglementarea juridică a asigurării obligatorii de răspundere civilă Carte Verde Carte Verde este o asigurare obligatorie externă pentru toţi posesorii de autovehicule, care pleacă peste hotare şi acoperă daune provocate terţilor (cetăţeni ai ţării respective) în urma unor accidente de circulaţie (daune materiale sau vătămări corporale). Asigurarea de răspundere civilă în baza poliţelor internaţionale Carte Verde este reglementată în prezent de Legea Nr. 407 din 21.12.2006 cu privire la asigurări, intrată în vigoare la 06.04.2007 şi de Legea Nr. 414 din 22.12.2006 cu privire la asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse de autovehicule, intrată în vigoare la 09.09.2007. Evident că principalul obiect de reglementare a legii este AORCA şi doar câteva articole menţionează ARCCV. Prevederile ARCCV sunt supuse standardelor internaţionale şi a cerinţelor Consiliului Birourilor „Carte Verde”. Regulamentele adoptate de CNPF referitor la AORCA cuprind prevederi similare pentru ARCCV. Cadrul juridic al ARCCV poate fi modificat foarte neaşteptat din cauza reglementărilor internaţionale, care sunt aduse la cunoştinţa companiilor prin intermediul Biroului Naţional al Asigurătorilor de Autovehicule, ce reprezintă interesele Consiliului Birourilor pe teritoriul Republicii Moldova. Biroul Naţional al Asigurătorilor de Autovehicule este veriga obligatorie care are un rol important atât în achitarea despăgubirilor de către companiile de asigurare, ce se efectuează în cazul vinovăţiei autovehiculelor înregistrate în Republica Moldova, cât şi în cazul achitărilor efectuate păgubiţilor din Republica Moldova, care au avut de suferit accidente săvârşite de autovehicule înmatriculate peste hotare. La fel Biroul Naţional al Asigurătorilor de Autovehicule administrează banii acumulaţi în Fondul de Compensare şi garanţia bancară externă. Fondul de compensare are rolul de a acoperi pagubele, ce nu sunt acoperite din variate motive de companiile de asigurare. Spre exemplu, el este utilizat pentru acoperirea plăţilor efectuate pe certificatele Carte Verde false sau pentru o companie care nu este în stare sau nu doreşte să achite despăgubirile. Garanţia bancară externă are rolul de acoperi despăgubirile în cazuri excepţionale, adică când însuşi Biroul Naţional al Asigurătorilor de Autovehicule nu este în stare să achite despăgubirea. Republica Moldova are statut de membru asociat şi din cauza dată este obligată să menţină garanţia bancară externă. Odată cu integrarea europeană Republica Moldova ar putea deveni membru permanent şi în viitorul mai îndepărtat autovehiculele noastre ar putea călători prin statele UE fără necesitatea procurării certificatelor Carte Verde, deoarece AORCA ar putea include şi ARCCV. Deci, AORCA şi ARCCV ar putea fuziona la un moment şi forma un tip de asigurare unic. RM a fost admisă de către Asambleia Generală a Consiliului Interbirouri de la Londra ca membru al sistemului internaţional Carte Verde iar de la 01.08.2001 a obţinut dreptul de a emite propria poliţă de asigurare internaţională Carte Verde şi la etapa actuală ea ocupă un loc de invidiat în structura pieţii asigurărilor. 82

ARCCV au un preţ mult mai ridicat decât AORCA, deoarece este un produs destinat ţărilor europene, unde daunele survenite din urma accidentelor sunt cu mult mari decât în Republica Moldova. Necătând că în Republica Moldova, măcar că formal, AORCA acoperă şi daunele aduse vieţii şi sănătăţii, cetăţenii Republicii Moldova de facto solicită doar repararea prejudiciului material cauzat autovehiculului în urma accidentului, ignorând alte daune. În ţările UE situaţia este inversă - cele mai mari despăgubiri sunt achitate pentru daune aduse vieţii şi sănătăţii oamenilor, deoarece achitările în cazul decesului sau invalidităţii unei persoane poate continua ani în şir urmaşilor persoanei. Piaţa ARCCV a fost adesea în mijlocul „războaielor” între companiile concurente, ceea ce a cauzat fluctuaţii importante pe piaţă. Aceste conflicte aveau variate motive – primirea noilor membri, ridicarea cuantumului fondului de garanţie, alegerea programului de reasigurare şi a brokerului de reasigurare.

2. Contractarea asigurării internaționale de răspundere civilă auto Carte Verde În conformitate cu hotărărea Comisiei Naționale a Pieței Financiare nr.50/8 din 30.11.2012 cu privirea la procesarea electronică a documentelor de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto, încheierea contractrului de asigurare Carte Verde se efectuează doar prin sistemul informațional automatizat de stat RCA Data. Forma, conţinutul cererii, contractul, poliţele cât şi tarifele pentru cumpărarea unei asigurări Carte Verde sunt aceleaşi la toate societăţile, care activează în domeniul asigurărilor de răspundere civilă auto. Asigurarea Carte Verde nu se plăteşte în funcţie de risc, ci în funcţie de numărul de zile sau luni în care este nevoie de ea şi zona în care pleacă. Pentru contractarea asigurării, asiguratul depune o cerere în scris unde se indică: 1. Pentru persoane juridice – denumirea şi numărul de identificare de stat; 2. Pentru persoane fizice – numele, prenumele, data naşterii şi codul personal; 3. Adresa conform datelor din Registrul de stat al persoanelor juridice sau domiciliul, conform buletinului de identitate – pentru persoane fizice; 4. Posesor (utilizator ) a) se scrie numărul de înmatriculare al autovehiculului în baza datelor certificatului de înmatriculare, contractul de locaţiune, leasing etc ; b) masa totală ; c) capacitatea cilindrică a motorului şi numărul de locuri; d) remorca (numărul de înmatriculare de stat); 5. Perioada asigurării – se indică perioada (de la – până la) 6. Zona teritorială de acoperire (ZonaI, ZonaII, Zona III) Cererea este semnată de către asigurat cu indicarea datei prezentării cererii şi reprezentantul asigurătorului. Solicitantul prezintă următoarele acte :  Buletinul de identitate sau paşaportul ;  Permis de conducere;  Alte acte, după caz ce atestă dreptul de posesiune asupra autovehiculului (procură, contract de locaţiune, contract de leasing etc.) 83

Locaţiune - chirie plătită pentru anumite lucruri luate în folosinţă temporară sau un contract prin care una dintre părţi se obligă să procure şi să asigure celeilalte părţi folosinţa unui lucru pentru un termen determinat în schimbul unei sume de bani. Asigurarea auto Carte Verde se poate încheea pe o perioadă de 15 zile –12 luni. Încheierea contractului este confirmat prin eliberarea poliţei de asigurare Carte Verde, numărul de serie a căruia va corespunde numărului de serie a contractului. Eliberarea acestor două documente cu numere diferite este interzisă. Documentele internaţionale de asigurare Carte Verde cu corectări sau modificări sunt considerate ca nevalabile. În cazul în care unul din aceste două documente este completat incorect, se consideră anulate ambele şi nu sunt admise în circulaţie. La darea de seamă agentul sau brokerul va anexa aceste documente ca fiind incorecte. Formularul contractului deasigurare Carte Verde este îndeplinit în 2 exemplare cu indicarea seriei şi numărului poliţei de asigurare internaţională Carte Verde, data emiterii şi localitatea. În contractul de asiguratre sunt indicate date despre : Asigurător - denumirea companiei, numele persoanei, care a încheiat contractul (agent, broker de asigurare), adresa, telefon/fax codul fiscal al companiei. Asigurat – denumirea/numele şi prenumele asiguratului; adresa deplină telefon/fax, codul fiscal (persoane juridice), cod personal (persoane fizice). Prima de asigurare se va indica în EURO, conform tabelului de prime pentru perioada încheierii contractului de asigurare (15 zile -12 luni) în MDL la cursul stabilit de BNM. În contract se va indica data achitării primei şi perioada pentru care urmează a fi încheiat contractul. Contractul de asigurare este semnat în mod obligatoriu de către asigurător (agent, broker) şi asigurat.

Tabelul 34 Zonele valabilității poliţelor de asigurare internaţională auto Carte Verde Zona tarifară I Belorusia Ucraina

Zona tarifară II Belorusia Ucraina Federaţia Rusă

Zona tarifară III Toate ţările membre Sistemlui Carte Verde

ale

Țările member ale Sistemului Carte Verde, Zona III: (A)Austria, (B) Belgia, (BG) Bulgaria, (CY) Cipru, (CZ) Cehia, (D) Germania, (DK) Danemarca, (E) Spania, (EST) Estonia, (F) Franţa, (FIN) Finlanda, (GB) Marea Britanie, (GR) Grecia, (H) Ungaria, (HR) Croaţia, (I) Italia, (IRL) Irlanda, (IS) Islanda, (L) Luxemburg, (LT) Lituania, (LV) Letonia, (M) Malta, (N) Norvegia, (NL) Olanda, (P) Portugalia, (PL) Polonia, (RO) România, (S) Suedia, (SK) Slovacia, (SLO) Slovenia, (CH) Elveţia, (AL) Albania, (AND) Andorra, (AZ) Azerbaijan, (BIH) Bosnia şi Herţegovina, (BY) Belarus, (IL) Israel, (IR) Iran, (MA) Maroc, (MD) Moldova, (MK) Macedonia, (MNE) Muntenegru, (RUS) Rusia, (SRB) Serbia, (TN) Tunisia, (TR) Turcia, (UA) Ukraina. Pe verso–ul primelor două file sunt enumerate ţările membe ale Sistemului Carte Verde, prezentăndu-se adresele şi telefoanele Birourilor Carte Verde din aceste state. Poliţa de asigurare constă în 3 file (original, duplicat şi copy), având aceeaşi serie şi număr. 84

După completare primele două file se remit asiguratului, dat fiind că fila I trebuie să rămână întotdeauna la coducătorul auto, fila II se transmite părţii păgubite, în cazul în care asiguratul este vinovat de survenirea accidentului de circulaţie în afara Republicii Moldova. Fila a III, Copy rămâne la asigurător pentru evidenţa internă. Ea trebuie completată cu pix în limba de stat doar pe I filă, astfel încât să se realizeze şi pe celelalte două concomitent. Pentru remorcă, poliţa de asigurare este emisă numai ca supliment (aparte nu se eliberează). La completarea poliţei de asigurare pentru remorcă în Fila III Copy în mod obligatoriu se indică numărul poliţei de asigurare “Carte Verde”, numărul de valabilitate al poliţei pentru autovehicul la care este ataşată remorca. Poliţele de asigurare Carte Verde se completează după încasarea mijloacelor băneşti şi pot fi realizate doar pentru mijloacele de transport auto înregistrate în Republica Moldova. Cota primei de asigurare se determină în dependenţă de: - ţările în care pleacă asiguratul; - tipul autovehiculului ; - termenul de asigurare. O caracteristică importantă a sistemului Carte Verde constă în faptul că limitele de asigurare sunt influenţate de legislaţia ţării în care circulă autovehiculul. În unele ţări limitele despăgubirilor nu există, adică sumele care ar putea fi eventual achitate pot ajunge limite enorme. Se despăgubesc: 1. Sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească, cu titlu de despăgubire şi cheltuieli de judecată, pentru prejudiciile de care este răspunzător faţă de terţele persoane păgubite ca urmare a vătămării corporale sau a decesului, precum şi a avarierii sau distrugerii de bunuri printr-un accident produs cu autovehiculul indicat în certificatul de asigurare Carte Verde. 2. Cheltuielile făcute de asigurat în procesil civil dacă a fost obligat la despăgubire, cheltuielile pentru onorariul de avocat, taxele judiciare, cheltuielile de expertiză, dovedite cu acte. Procedura și modul acordării despăgubirii pentru prejudiciile provocate: 1. Dacă persoana vinovată de producerea accidentului este rezidentă în ţara unde a avut loc cazul asigurat, prejudiciul va fi compensat de compania de asigurări la care este asigurată persoana vinovată de accident; 2. Dacă persoana vinovată de producerea accidentului nu este rezidentă în ţara unde a avut loc cazul asigurat, prejudiciul va fi compensat prin intermediul Biroului Naţional al Asigurătorilor mijloacelor de transport al ţării pe teritoriul căreia a avut loc cazul asigurat. Asiguratul trebuie să păstreze certificatul Carte Verde, dat fiind că în caz de deteriorare sau furt al acestuia nu se eliberează duplicate, iar ca urmare a unui accident asigurătorul nu va răspunde nici pentru o daună. Certificatul Carte Verde poate fi restituit de asigurat numai în cazuri absolut speciale, justificate cu documente, şi numai înainte de la data intrării în vigoare a asigurării, ca urmare a imposibilităţii efectuării călătoriei în străinătate. Dacă asigurarea Carte Verde este valabilă la data solicitării restituirii, primele de asigurare nu se mai restituie în nici un caz.

3. Efectele contractului de asigurare RCA Data permite schimbul de informație cu autoritățile statului, precum și cu societățile de asigurări cu scopul de a efectua controlul asupra deținerii și asupra autenticității poliței de asigurare Carte Verde. Tabelul 35 85

Obligațiunile părților contractante Obligaţiunile asigurătorului Obligațiile asiguratului Să aducă la cunoştinţa solicitantului condiţiile Să informeze imediat poliția și autoritățile de asigurare; competente despre producerea accidentului rutier, cu cerința de a documenta cazul, indicând toate circumnstanțele producerii accidentului precum și prejudiciul cauzat; Să atragă atenţia asiguratului la obligaţia de a Să informeze asigurătorul cu care a încheiat înştiinţa asigurătorul privind producerea contractul de asigurare Carte Verde despre cazului asigurat imediat după producerea producerea accidentului rutier, inclusiv să acestuia, cât şi după întoarcerea în ţară; comunice datele referitoare la prejudiciul cauzat și numele victimelor; Să plătească despăgubiri în limitele impuse de Să prezinte părții vătămate în urma accidentului statul unde s-a produs accidentul ; rutier și poliției polița de asigurare Carte Verde, dacă asiguratul poartă răspundere pentru prejudiciul cauzat, fapt în care, obligațiile asiguratului față de persoanele terțe se condideră executate iar răspunderea și-o asumă Biroul ”Carte Verde” din țara respectivă.

Asiguratul trebuie să întreprindă toate acțiunile necesare pentru a diminua pagubele survenite în urma accidentului rutier; Completarea la locul accidentului şi prezentarea formularului “Constatare amiabilă de accident”, asigurătorului este obligatorie, chiar şi în cazul în care asiguratul consideră că nu a fost vinovat în producerea accidentului de autovehicule. Tabelul 36 Drepturile părților contractante Drepturile asigurătorului Să verifice dacă autovehiculul este înmatriculat/supus înmatriculării în Republica Moldova; Să verifice la prezentarea actelor: certificat de înmatriculare a autovehiculului sau, după caz, alte acte ce atestă dreptul de posesiune asupra autovehiculului (procură, contract de locaţiune, contract de leasing, etc.).

Drepturile asiguratului Să scrie lămuriri, inclusiv şi pe formularele de constatare a circumstanţelor accidentului în limba maternă sau în altă limbă pe care o cunoaşte; Să ceară un translator, care îi va traduce conținutul documentelor întocmite de organele respective, în cazul în care nu cunoaște limba țării locului accidentului, înainte de a le semna.

86

În cazul în care asigurătorul moldovean nu-și onorează obligațiile față de biroul național al statului, care a efectuat plata despăgubirii de asigurare, aceasta este recuperată din contul mijloacelor acumulate în Fondul de Compensare, constituit prin contribuțiile asigurătorilor moldoveni și administrat de Biroul Național al Asigurătorilor de Autovehicule.

TEMA 12: Asigurarea facultativă auto CASCO 1. Importanţa asigurărilor de autovehicule. 2. Elementele asigurării facultative auto CASCO. 3. Combinarea asigurării facultative auto CASCO cu asigurarea obligatorie de răspundere. civilă auto

1. Importanţa asigurărilor de autovehicule Asigurările auto pot fi considerate ca făcând parte din categoria celor mai cunoscute tipuri de asigurări. Acest lucru se datorează, în principal, faptului că, în cazul acestor contracte de asigurare, probabilitatea de producere a riscurilor asigurate este deosebit de ridicată, iar consecinţele producerii unui accident rutier sunt semnificative şi, nu de puţine ori, puternic mediatizate. Fiecare persoană trebuie să înţeleagă faptul că are posibilitatea de a-şi alege tipul de asigurare care corespunde cel mai bine cerinţelor sale şi care îi oferă protecţia adecvată în calitatea sa de individ, de membru al unei familii şi al unei societăţi. Costul unei poliţe de asigurare nu poate fi comparat cu lipsa protecţiei oferită de aceasta, în condiţiile producerii unui eveniment nedorit. Importanţa asigurărilor de autovehicule face ca această poliţă să poată fi încadrată în categoria celor mai cunoscute şi mai bine vândute produse de asigurare. Consecinţele financiare ale avarierii automobilului proprietate personală, în condiţiile actualei puteri de cumpărare a consumatorului din ţara noastră, pot fi uneori catastrofale. Societăţile de asigurări care încheie asigurări de autovehicule se confruntă cu numeroase probleme, determinate, în principal, de:  frecvenţa mare a accidentelor auto;  costurile ridicate pe care le implică accidentele auto;  pierderile înregistrate în activitatea de subscriere;  iresponsabilitatea unor conducători auto;  starea tehnică a autovehiculelor aflate în circulaţie;  gradul de dezvoltare a infrastructurii;  posibilitatea de cumpărare a unei poliţe de asigurare. Frecvenţa mare a accidentelor auto. Accidentele auto provoacă, anual, în întreaga lume, milioane de victime. În ţara noastră, frecvenţa de producere a accidentelor se situează cu mult peste media europeană. Conducerea autovehiculelor sub influenţa alcoolului este cauza unei mari părţi din totalul accidentelor. O serie de alte metehne ale conducătorilor auto, cum ar fi viteza excesivă, nerespectarea distanţei regulamentare între autovehicule, adormirea la volan, pierderea controlului autovehiculului şi pătrunderea pe contrasens, sunt, de asemenea, principalele cauze ale unui număr mare de accidente rutiere. Una dintre tendinţele care se face simţită din ce în ce mai des, în special în mediul urban, este aceea a accidentelor produse de agresivitatea la volan, aceasta reprezentând o consecinţă a conducerii autovehiculului sub influenţa stresului şi a lipsei de respect faţă de ceilalţi participanţi la trafic. 87

Costurile ridicate ale accidentelor auto. Implicaţiile financiare ale accidentelor auto sunt foarte mari. Acestea includ pagubele materiale generate de avarierea autovehiculelor, cheltuielile medicale pentru vătămările corporale suferite de persoanele implicate în accident, serviciile medicale de urgenţă, pierderile de venit înregistrate de aceste persoane, cheltuielile implicate de acţiunile în justiţie şi onorariile avocaţilor etc. Creşterea costurilor de reparare a autovehiculelor, precum şi creşterea taxelor legale au contribuit, de asemenea, la creşterea costurilor implicate de accidentele auto. Pierderile înregistrate în activitatea de subscriere. Pierderea din activitatea de subscriere se înregistrează atunci când valoarea despăgubirilor plătite, împreună cu cheltuielile de funcţionare ale unui asigurător, într-o anumită perioadă de timp, depăşesc volumul de prime încasate în aceeaşi perioadă. În asemenea cazuri, asigurătorii ar trebui fie să-şi actualizeze, periodic, nivelul primelor de asigurare percepute la încheierea contractelor de asigurare, fie să procedeze la o selecţie mai atentă a solicitanţilor de asemenea contracte de asigurare, în funcţie de gradul de expunere la risc. Realitatea de pe piaţa Republicii Moldova a asigurărilor auto este însă cu totul alta. Preţurile de „dumping” la aceste tipuri de poliţe, practicate de unele societăţi de asigurare, fac aproape imposibilă recalcularea nivelului primelor de asigurare. În dorinţa de a încheia cât mai multe contracte de asigurare, aceste societăţi recurg la una dintre următoarele alternative:  fie acceptă să compenseze pierderile înregistrate la asigurările auto cu veniturile înregistrate din vânzarea celorlalte tipuri de produse de asigurare;  fie recurg la o politică de „tergiversare” a soluţionării dosarelor de daună şi deci a acordării despăgubirilor, ceea ce le permite să supravieţuiască, din punct de vedere financiar. Iresponsabilitatea unor conducători auto. Conducătorii auto iresponsabili reprezintă o altă problemă pentru acest produs de asigurare. Ei pot fi grupaţi în trei categorii principale, cu menţiunea că o parte dintre aceştia pot aparţine, simultan, mai multor categorii:  conducători auto neasiguraţi;  conducători auto aflaţi sub influenţa alcoolului;  alte categorii de conducători auto expuşi unor riscuri majore. Conducătorii auto aflaţi sub influenţa alcoolului sunt responsabili pentru producerea unui număr mare de accidente de circulaţie. La fel ca în multe alte state, noul Cod Rutier a înăsprit pedepsele pentru cei care încalcă legea. În categoria conducătorilor auto expuşi altor riscuri majore sunt incluşi cei care, în mod obişnuit, încalcă legile de circulaţie, precum şi cei care se fac vinovaţi de comiterea unor infracţiuni grave, cum ar fi, de exemplu, conducerea fără permis sau conducerea autovehiculului în perioada în care permisul este suspendat. Asigurarea acestei categorii de conducători auto implică acceptarea preluării unor riscuri mult mai mari decât nivelul standard. Starea tehnică a autovehiculelor aflate în circulaţie. Spre deosebire de restul ţărilor europene, una dintre cauzele frecvente ale producerii accidentelor de circulaţie din ţara noastră o constituie starea tehnică a autovehiculelor aflate în circulaţie. Aceasta se datorează, în principal:  importului de autovehicule cu un grad ridicat de uzură;  menţinerii în circulaţie, cu o vechime de peste 7-10 ani;  lipsei de resurse financiare a deţinătorilor de autovehicule, necesare întreţinerii acestora. 88

Gradul de dezvoltare a infrastructurii. Şi din punct de vedere al gradului de dezvoltare a infrastructurii, între Republica Moldova şi celelalte state europene există diferenţe fundamentale. Dacă în celelalte state, unele chiar şi est-europene, lungimea autostrăzilor însumează mii de km, în ţara noastră aceste tipuri de şosele sunt de ordinul al câtorva sute de km. Un alt factor important, care influenţează securitatea circulaţiei rutiere, îl constituie nivelul de întreţinere a drumurilor existente. Numeroase accidente de circulaţie, cu consecinţe dramatice, se produc datorită stării deplorabile a drumurilor, atât din interiorul localităţilor, cât şi din afara acestora. Posibilitatea de cumpărare a unei poliţe de asigurare. În ceea ce priveşte posibilitatea de a cumpăra o poliţă de asigurare, s-a constatat că, în general, categoria de conducători auto implicaţi în cea mai mare parte a accidentelor de circulaţie nu dispun de mijloacele financiare necesare cumpărării unei poliţe de asigurare. Ne referim la persoanele sub vârstă de 20 ani, care, deşi deţin o pondere relativ redusă în totalul conducătorilor auto, sunt implicaţi într-un număr mare de evenimente rutiere, soldate adesea cu decesul unor persoane. Factorii enumeraţi, constituie principalele aspecte legate de riscurile implicate de conducerea unui autovehicul. Există însă şi o serie de alţi factori, specifici, care pot duce la creşterea probabilităţii de producere a unor accidente rutiere cu consecinţe grave. În momentul în care ne urcăm la volanul unui autovehicul, trebuie să fim conştienţi atât de riscurile pe care ni le asumăm noi înşine, cât şi de consecinţele acidentelor pe care acest lucru le poate avea asupra altor persoane, conducători auto sau pietoni. Rolul unei poliţe de asigurare nu este de a preveni producerea accidentelor, ci de a le face mai uşor suportabile, cel puţin din punct de vedere financiar.

2. Elementele asigurării facultative auto CASCO Asigurarea auto CASCO este o asigurare facultativă a autoturismelor împotriva accidentelor şi a furturilor. De regulă asigurarea auto CASCO se oferă maşinilor de la 0-8 ani - majoritatea asigurătorilor şi 0-12 ani – anumiţi asigurători sau maşini de colecţie. Nu pot fi obiecte ale asigurării : a) autovehiculele la care lipseşte numărul caroseriei şi al motorului; b) autovehiculele cu deteriorări ale geamurilor cu avarieri sau corozie evidentă a detaliilor caroseriei. Subiecţi ai asigurării CASCO pot fi consideraţi: 1. Persoane fizice care au atins vârsta de 18 ani în cazul asigurării autovehiculelor; 2. Persoane fizice care au atins vârsta de 21 ani în cazul asigurării mijloacelor de transport moto. 3. Orice persoană juridică, indiferent de forma juridico-organizatorică, vamală şi formă de proprietate. 4. Persoane fizice şi persoane juridice care activează pe teritoriul RM (ambasade, consulate). 5. Persoane fără cetăţenie care locuiesc permanent în RM atunci când: – autovehiculul este proprietatea lor; – autovehiculul este luat în arendă în baza contractului de arendă; – dispun de o procură vizată notarial cu dreptul de a deţine, a utiliza sau a gira (garanta) autovehiculul dat. 89

Valabilitatea asigurării încheiate cu persoane fizice se extinde numai asupra asiguratului soţ/soţie sau persoanei care deţine din partea asiguratului procură. Valabilitatea asigurării încheiate cu persoane juridice se extinde pentru orice persoană care este angajată în serviciul asiguratului şi conduce autovehiculul cu autorizarea în scris al acestuia. Asiguratul poate asigura suplimentar: 1. Şoferii şi pasagerii contra accidentelor; 2. Utilajul suplimentar şi accesoriile la ele instalate, care nu fac parte din completarea lui conform instrucţiei uzinei producătoare (spre ex. radioul, magnetola, televizorul auto, aparatul de condiţionare a aerului etc.); 3. Aspectul comercial al autoturismelor. La contractarea unei asigurări se completează declaraţia de asigurare într-un singur exemplar pentru companie. Prima parte a cererii de asigurare se completează de către asigurat sau reprezentantul său legal, cu înscrierea obligatorie şi corectă a tuturor datelor prevăzute în formular, vizând data, semnătura şi transmisă agentului de asigurare. După întocmirea declaraţiei se purcede la întocmirea contractului, cota tarifară şi suma primei de asigurare se calculează de către agentul de asigurare sau agentul-organizator conform „Metodicii calculării primelor de asigurare", care depinde de: ■ posesorul autovehiculului- persoană fizică sau juridică; ■ tipul autovehiculului; ■ capacitatea cilindrică a motorului; ■ garanţiile solicitate; ■ extinderea teritorială a valabilităţii asigurării; ■ termenul de exploatare a autovehiculului şi riscul majorat; ■ acordarea despăgubirilor fără aplicarea uzurii; ■ conducerea autovehiculului şi de către alte persoane decât asiguratul; ■ termenul de asigurare; ■ asigurarea în valută naţională sau convertibilă; ■ facilităţile prevăzute în condiţii. Riscurile auto CASCO acoperă doar daunele produse la autoturismul asigurat, atâta timp cât acest autoturism este inclus legal în circulaţie şi aparţine proprietarului înscris în poliţa de asigurare. Tabelul 37 Riscurile cuprinse în asigurare Nr. 1.

Tipurile de riscuri A

2.

B

3.

C

Caracteristici Avarieri sau distrugeri provocate de riscuri cu caracter natural (trăsnet, furtună, inundaţii); Ciocniri loviri sau izbiri cu alte autovehicule sau cu alte corpuri mobile aflate în afara sau în interiorul autovehiculului asigurat, căderi în prăpastie, apă, căderea unor corpuri pe autovehicul; Furtul autovehiculului a unor părţi componente pagube de orice fel produse autovehiculului ca urmare a furtului sau a tentaţiei de furt, precum şi în urma acţiunilor premeditate ale altor persoane. 90

Obligaţia legală a unui asigurător este ca în urma unui eveniment asigurat să plătească readucerea autoturismului asigurat în starea dinaintea producerii evenimentului prin reparaţie sau înlocuire Riscurile asigurate se împart în patru mari categorii Tabelul 38 Riscurile asigurate Nr. 1

Categorii Avarie parţială

2

Avarie totală

3

Furt Parţial Furtul total

4

Caracteristici – accident în trafic indiferent de cine este vinovat sau accident în parcare cu autor cunoscut sau necunoscut, reiese că avaria a cărei reparaţii nu trebuie să depăşească un plafon de 75-80% din suma asigurată. – se stabileşte de către asigurător pe baza unui deviz de reparaţie şi a unui memoriu tehnic din care reiese că maşina nu mai poate fi adusă în parametrii de siguranţă specificaţi de producător, ambele documente se întocmesc de către service specializat şi autorizat. – furtul unei părți din mașină (inclusiv roata de rezervă, geam spart, bord deteriorat, chiar şi cazul de tentativă de furt). – dispariţia totală a maşinii, la asigurare se va cere să fie declarată numărul de chei şi telecomenzi pe care maşina le deţine, lipsa sau nedeclararea lor va duce la neplata despăgubirii.

Avaria totală este stabilită şi hotărâtă de către asigurător în baza documentaţiei la dosar. La service –ul autorizat se evaluează epava (ceea ce a mai rămas din maşină). Asigurătorul este obligat să plătească o sumă de asigurare, care va fi egală cu: SA= SA-franşisa-valoarea ratelor rămase de achitat-valoarea epavei De obicei societăţile de asigurare propun ei o sumă de epavă care de regulă o evaluează la 1530% din suma asigurată. Fac excepţie cazurile în care la furtul maşinii şoferul a fost deposedat de chei prin violenţă sau sub ameninţare. Conform legii, orice daună trebuie reclamată la poliţie pentru a se plăti despăgubirea. Asigurătorul va despăgubi întotdeauna efectul unui risc asigurat, dar nu şi cauza. De exemplu: Ruperea pivotului în mers determină răsturnarea maşinii, asigurătorul va despăgubi repararea maşinii şi mai puţin sau nu, costul pivotului. Franșiza se stabileşte de regulă pentru fiecare dintre cele 4 categorii separat, dar există şi cazuri când ea este exprimată pentru orice daună în parte. În caz de furt parţial, despăgubirea se va face doar după ce se primeşte de la poliţie o scrisoare în care se indică negăsirea făptaşilor (scrisoarea se primeşte în termen de 2-5 săptămîni de la data depunerii cererii). Riscurile excluse din asigurarea auto CASCO: 1. Atunci când şoferul nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege pentru a conduce (permis nevalabil de conducere, influenţa drogurilor, alcoolului); 2. Atunci când maşina nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege pentru a circula (avarii serioase anterioare în măsura în care ele pot fi dovedite de asigurător); 3. Atunci când şoferul nu are calitatea de proprietar solicitată în poliţă (anumiţi asigurători impun condiţii clare de genul: pot conduce maşina doar angajaţii firmei sau soţ/soţia proprietarului); 4. Avarii produse la anvelope; 5. Avarii produse la stropirea cu substanţe chimice corozive; 91

6. Avarii produse de către proprietar sau membrii familiei acesteia, din postura de pasageri sau pietoni, atunci când maşina se află parcată; 7. Furtul de chei potrivite: asigurarea auto CASCO despăgubeşte doar furtul prin efracţie, dacă maşina este uitată descuiată, asigurarea auto CASCO nu despăgubeşte. Societatea de asigurare asigură autovehiculele şi alte accesorii la costul real al acestora, ţinându-se cont de valoarea de piaţă şi uzura. Valoarea în stare nouă a autovehiculului sau a accesoriilor sunt determinate în baza listelor de preţuri indicate în cataloagele specializate. Perioada asigurată este, de obicei un an, însă la cererea asiguratului, contractul poate fi încheiat şi pentru perioade mai scurte de timp, dar nu mai mici de 6 luni. În acest caz, primele se calculează prorată, în funcţie de numărul de luni de asigurare. Fracţiunile de lună de asigurare se consideră lună întreagă. Prima de asigurare se stabileşte pe o perioadă de un an şi se plăteşte integral sau în 2 rate şi se calculează ca procent (cota de primă) din suma asigurată. Cotele de primă se stabilesc diferenţiat, în funcţie de tipul autovehiculului. (provinienţa lui). Pa= Sa*Ct Pa –prima de asigurare Sa – suma asigurată Ct – cota tarifară În condiţiile reînnoirii unei poliţe, societăţile de asigurare acordă, de obicei, pentru al doilea an de asigurare şi următorii, reduceri de prime, cu condiţia ca în anii precedenţi să nu se fi plătit despăgubiri pe acel contract de asigurare. Cota de primă este mai mare: - cu cât maşina este mai veche (+3-5%) la fiecare nou an; - cu cât franşizele sunt mai mici şi mai puţine; - atunci când maşina a suferit avarii în anul precedent de asigurare; - atunci când maşina este de lux (când valoarea de nou depăşeşte un anumit prag (+5-10%) - atunci când proprietarul este persoană juridică; - atunci când maşina nu are alarmă sau alte dispozitive electronice antifurt (+3-8%); - pentru activităţile de taxi, pază şi protecţie, transporturi periculoase etc. (+25-200%). Cota de primă este mai mică - cu cât maşina este mai nouă; - cu cât franşizele sunt mai mari şi mai multe; - când maşina nu a suferit nici un accident (situaţie de bonus); - când proprietarul este persoană fizică. Prima suplimentară pentru reîntrăgirea sumei asigurate şi de ce trebuie plătită Prin poliţa de asigurare auto CASCO asigurătorul se obligă să despăgubească păgubitul în limita sumei asigurate indiferent de numărul de daune şi de valoarea lor. Când plăteşte prima daună, suma asigurată se reduce cu valoarea daunei plătite. De ex. La o asigurare de 10 000 Euro, după plata unei daune de 1 000 euro, suma asigurată va rămâne 9000 euro. Aceasta înseamnă că mai departe, asigurarea este subasigurată cu 10%. A doua daună asigurătorul va plăti doar 90% din valoarea daunei. Pentru a se proteja de această situaţie, asigurătorii oferă posibilitatea, ca după fiecare daună, să reîntregim suma asigurată. Adică, asiguratul va plăti o primă suplimentară calculată astfel: 92

Prima suplimentară= dauna plătită* cota de primă înscrisă în poliţă *(nr de luni rămase din poliţă/12) Suma la care se încheie asigurarea este cea declarată de asigurat, dar care nu poate depăşi însă valoarea autovehiculului la data încheierii asigurării. În general, pentru autovehiculele cu o vechime de sub un an, asigurarea se încheie la valoarea de nou al acestora, respectiv la valoarea de factură sau valoarea de catalog. Pentru autovehiculele care au o vechime mai mare de un an, suma asigurată se stabileşte în funcţie de valoarea acestora la data încheierii asigurării. De obicei, valoarea unui autovehicul se stabileşte în funcţie de următorii factori: - an de fabricaţie; - stare de întreţinere; - distanţă rulată; - reparaţii efectuate etc. În caz de furt parţial, despăgubirea se va face doar după ce se primeşte de la poliţie o scrisoare în care se indică negăsirea făptaşilor (scrisoarea se primeşte în termen de 2-5 săptămîni de la data depunerii cererii). Cuantumul pagubei este egal cu costul reparaţiei părţilor componente sau al pieselor avariate ori costul înlocuirii acestora inclusiv cheltuielile pentru materialele aferente reparaţiilor necesare, ca urmare a pagubelor produse. Acestea sunt la preţurile şi tarifele practicate de către societăţile de asigurare sau de unităţile de specialitate din Republica Moldova. Se mai includ cheltuieli de transport al autovehiculului la atelier, cheltuieli făcute pentru limitarea pagubelor, inclusiv costul manoperei. Dacă costul reparaţiei inclusiv cheltuieli pentu materiale depăşesc valoarea nouă a părţilor componente se ia în consideraţie valoarea nouă ale acestora. În caz de pierdere totală sau de furt al autovehiculului, despăgubirea se va acorda la nivelul sumei asigurate stabilite în contract. Pentu evaluarea pagubei se studiază următoarele acte: 1. Aviz cu privire la producerea riscului asigurat; 2. Aviz cu privire la despăgubire; 3. Poliţa de asigurare; 4. Avizul poliţei rutiere sau a altor organe competente; 5. Devizul costului reparaţiei; 6. Proces verbal privind estimarea costului autovehiculului; 7. Proces verbal de constituire a pagubelor şi alte acte necesare. Asigurătorii plătesc reparaţiile auto: 1. Dacă se repară la un service neagreat de asigurător, asiguratul va plăti reparaţia singur, însă depunând documentaţia confirmativă necesară la asigurător i se vor restitui banii cheltuiți. 2. Dacă se alege un service agreat de asigurător cu decontare directă, decontarea se face: - cu accept de plată; - fără accept de plată. Cu accept de plată – după efectuarea reparaţiei service-ul va trimite către asigurător prin fax sau prin asigurat devizul de reparaţie şi factura fiscală. Asigurătorul le va analiza şi în termen de 3-5 zile lucrătoare va comunica acceptul de plată. După ce se primeşte acceptul de plată al asigurătorului prin fax sau prin intermediul asiguratului, service-ul va elibera maşina. Este în drept 93

ca înainte de aceasta, asigurătorul să solicite să se plătească franşiza de către asigurat şi ratele care au mai rămas de plată dacă ele există şi/sau prima suplimentară de reîntrăgire a sumei asigurate. Fără accept de plată – după repararea maşinii service-ul va elibera maşina imediat, dar iarăşi înainte de aceasta, asigurătorul are dreptul să ceară plata franşizei şi a ratelor de plată care au mai rămas şi/sau prima suplimentară de reintrăgire a sumei asigurate. Despăgubirea plătită de asigurător se stabileşte în funcţie de starea autovehiculului la momentul producerii riscului asigurat. Valoarea despăgubirii nu poate depăşi însă, suma la care s-a făcut asigurarea, nici cuantumul pagubei şi nici valoarea autovehiculului din momentul producerii riscului asigurat. Reglementarea cererilor de despăgubire se face în funcţie de tipul daunei - totală sau parţială. În cazul unei daune parţiale, produsă ca urmare a unor riscuri cuprinse în asigurare, cuantumul despăgubirii se stabileşte la valoarea costului reparaţiilor părţilor componente sau a pieselor avariate ori la costul de înlocuire al acestora, inclusiv cheltuielile pentru materiale, precum şi cele de demontare şi montare aferente reparaţiilor şi/sau înlocuirilor efectuate. Din suma astfel obţinută se scade valoarea eventualelor recuperări. Valoarea autovehiculului la data producerii evenimentului asigurat se stabileşte prin scădere din valoarea de nou al acestuia a uzurii corespunzătoare. Scala de uzură aplicată în acest caz diferă de la o societate de asigurări la alta. În general, gradul de uzură nu poate depăşi 75% din valoarea de nou al autovehiculului. În cazul unei daune totale, despăgubirea se stabileşte ca o valoare minimă între suma asigurată şi valoarea autovehiculului la momentul producerii riscului asigurat, din care se scade franşiza prevăzută în contractul de asigurare. După fiecare daună, suma asigurată se micşorează, cu începere de la data producerii evenimentului asigurat, cu suma cuvenită drept despăgubire. Pentru perioada de asigurare rămasă, asigurarea continuă pentru suma rămasă, prima de asigurare rămânând neschimbată. La cererea asiguratului, suma rămasă poate fi completată, prin încheierea unei asigurări suplimentare, în condiţiile plăţii unei diferenţe de primă corespunzătoare. Este evident faptul că, în cazul unei daune totale, contractul de asigurare încetează. La fel ca în cazul oricărui contract de asigurare, şi la asigurarea auto CASCO există anumite situaţii excluse expres din acoperire. Astfel, societatea de asigurări nu plăteşte despăgubiri pentru:  pagubele produse autovehiculului, unor părţi componente sau unor piese ale acestuia, din alte cauze decât cele menţionate anterior, cum ar fi, de exemplu, pagubele cauzate prin întrebuinţare, funcţionare sau uzare, precum şi cele determinate de defecte de fabricaţie; dacă însă, datorită defectării din orice cauze a unor piese ale autovehiculului, se produc pagube de tipul celor acoperite prin asigurare, acestea vor fi despăgubite;  pagubele produse sub influenţa temperaturii asupra motorului autovehiculului, ca urmare a îngheţării apei, şi cele produse motorului sau cutiei de viteze, ca urmare a lipsei sau insuficientei ungeri ori a supraîncălzirii, din orice alte cauze decât cele cuprinse în asigurare;  pagube indirecte, cum ar fi reducerea valorii autovehiculului după reparaţii sau pagube produse ca urmare a întreruperii folosirii acestuia;  cheltuielile făcute pentru transformarea sau îmbunătăţirea autovehiculului, în comparaţie cu starea lui dinaintea producerii evenimentului asigurat;  pagube provocate de operaţiuni militare pe timp de război etc. 94

Mai există, de asemenea, o serie de cazuri excluse din acoperirea oferită de poliţa auto CASCO, dintre care:  autovehiculul nu avea certificat de înmatriculare valabil sau altă autorizaţie de circulaţie valabilă;  în momentul producerii accidentului, autovehiculul era condus sau acţionat de o persoană fără permis de conducere valabil pentru categoria respectivă de autovehicule, ori al cărei permis fusese retras, anulat, reţinut în vederea anulării sau suspendat;  persoana care conducea autovehiculul şi care se face vinovată de producerea accidentului se afla sub influenţa băuturilor alcoolice;  persoana care conducea autovehiculul şi care se face vinovată de producerea accidentului s-a sustras de la recoltarea probelor biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei, ori a părăsit locul accidentului;  paguba s-a produs în timpul comiterii de către asigurat a unei infracţiuni, ori în timpul cât asiguratul, autor al unei infracţiuni săvârşite cu intenţie, încerca să se sustragă de la urmărire.

3. Combinarea asigurării facultative auto CASCO cu asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto La survenirea cazului asigurat, asiguratul trebuie să întreprindă toate măsurile necesare pentru

salvarea autovehiculului și pentru eliminarea cauzelor care ar putea produce daune suplimentare. În cazul în care maşina este avariată în urma unui accident, dar vinovat este alt şofer, se poate recurge:  Autovehiculul se repară pe baza asigurării obligatorii de răspundere civilă auto;  Autovehiculul se repară pe baza asigurării auto CASCO a asiguratului. Şi în primul şi în al doilea caz se recurge la paşii parcurşi în caz de daună, numai că la asigurarea obligatorie de răspundere civilă, asiguratul se adresează la asigurătorul RCA, iar la auto CASCO, asigurătorul CASCO se va ocupa de toate formalităţile de recuperare a banilor de la asigurătorul RCA (acest demers este denumit regres). Dacă se foloseşte auto CASCO, asiguraţii v-or beneficia de decontare directă, service-uri mai bune, viteză mai mare de procesare a dosarului. Dacă se va alege RCA trebuie să se aştepte la următoarele: - service-urile agreate mai ieftine şi slab-mediu calitative; - procesarea dosarelor de daune mai greoaie, decât auto CASCO; În cazul alegerii service-urilor de către asiguraţi, care nu sunt agreate de asigurător, reparaţia se va plăti din contul propriu, recuperând doar parţial dauna, dat fiind că AORCA ţine cont şi de uzura maşinii, iar manopera este despăgubită la un tarif mai mic.

TEMA 13: Asigurarea aeronavelor 1. Scurt istoric despre apariţia şi dezvoltarea asigurării aeronavelor. 2. Asigurătorii riscurilor aviatice. 3. Riscuri de pierdere sau avariere a aeronavelor. 4. Asigurarea aparatelor de zbor. 5. Asigurarea de răspundere civilă a proprietarului sau utilizatorului unei aeronave.

1. Scurt istoric despre apariţia şi dezvoltarea asigurării aeronavelor 95

Modernizarea flotei aeriene civile, creşterea numărului orelor de zbor, a valorii mărfurilor şi a numărului pasagerilor transportaţi au condus la accentuarea nevoii de asigurare a riscurilor aviatice. Numărul important de sinistre înregistrat în acest domeniu a determinat companiile aviatice să ia măsuri în scopul evitării posibilelor catastrofe. Asigurarea aeronavelor include următoarele secţiuni:  asigurarea pentru pierderea sau avarierea navei (casco);  asigurarea de răspundere faţă de pasageri şi pentru bagajele acestora, precum şi pentru mărfurile transportate;  asigurarea de răspundere civilă legală faţă de terţi. Suma asigurată se stabileşte pe baza valorii declarate de asigurat, care nu trebuie să depăşească valoarea de nou - în cazul asigurării aeronavei, sau în limitele prevăzute în legislaţia Republicii Moldova - în cazul asigurării de răspundere. Tabelul 39 Reglementarea răspunderii civile a companiilor de navigație aeriană pe plan international Reglementări Convenţia de la Varşovia, completată cu Protocolul de la Haga Convenţia de la Guatemala Convenţia de la Tokyo

Convenţia de la Roma

Anu Aplicabilitate l 1929 oricărui transport internaţional de persoane, bagaje sau mărfuri, efectuat pe aeronave, cu plata transportului. 1955 1971 răspunderile civile ale companiilor de aviaţie 1963 tuturor infracţiunilor penale sau actelor care pot compromite securitatea aeronavei, a persoanelor ori a bunurilor aflate în aeronave sau ordinea şi disciplina la bord. 1953 în cazul daunelor provocate terţilor din afara aeronavei.

Primul contract a fost încheiat în anul 1912 de către societatea Lloyd’s of London, care acoperea numai răspunderea civilă. Poliţele realizate înainte de primul război mondial acopereau răspunderea civilă sau accidente de persoane. După primul război mondial, mulţi dintre piloţii reîntorşi de pe front au intrat în aviaţia comercială, însă afacerea nu a fost însă profitabilă și retragerile erau frecvente. Până în anul 1922, în SUA nu a existat nici un contract de asigurare, însă după adoptarea în anul 1925 a Legii poştei aeriene în SUA şi succesul primului zbor transatlantic, realizat în anul 1927 de către Charles Lindbergh, au atras atenţia atragerea unor capitaluri însemnate pentru ivestiții în acest domeniu. Utilizarea avioanelor militare în cel de-al doilea război mondial a constituit un impuls foarte puternic pentru dezvoltarea industriei aviatice.

2. Asigurătorii riscurilor aviatice Asigurătorii riscurilor aviatice se pot clasifica în: 1. Carteluri – mai multe societăți a căror strategie este de a cumula resursele financiare necesare acoperirii asigurărilor de mare valoare. 96

Tabelul 40 Cartelurile din SUA Denumirea cartelurilor United States Aircraft Insurance Group Associated Aviation Underwriters Aviation Office of America

Fondat anul 1928 1929 1962

Aceste trei carteluri realizează contracte de asigurare pentru cele mai multe companii comerciale, precum și pentru majoritatea aeroporturilor. 2. Scietăţi de asigurare - unele societăţi sunt suficient de puternice pentru a realiza contracte de asigurare aviatice independent, fără a apela la suportul financiar al cartelurilor şi dispun de o vastă experienţă în domeniu. 3. Societăţi Lloyd’s - operează la nivel naţional sau regional ca intermediari pe piaţa asigurărilor aviatice, în special pentru riscuri care au fost refuzate de alte societăți de asigurare sau nu se asigură pe piaţa obişnuită. (de ex., aparatele de zbor fabricate de persoane particulare, aparatele de zbor de interes istoric sau elicopterele).

3. Riscuri de pierdere sau avariere a aeronavelor Accidentele aviatice au demonstrat cât de predispuse sunt avioanele la daune totale şi cât de rapid se pot transforma unele accidente în catastrofe.

Există patru criterii majore de evaluare a riscului: 1) Caracteristicile aparatului de zbor care urmează să fie asigurat şi numărul de persoane care pot zbura în calitate de pasageri sau de membri ai echipajului determină valoarea contractului de asigurare. Probabilitatea daunei totale depinde de o serie de factori: a) Vechimea. După o perioadă de funcţionare, aparatul, expus zborurilor şi impactului cu solul la fiecare aterizare, începe să dea semne de oboseală. Multe aparate de zbor se construiesc cu o anumită rezervă, astfel ca deteriorările care se produc în timp să nu afecteze imediat performanţele de zbor. Fiecare aparat de zbor are propria lui durată de viaţă proiectată, durată ce poate varia de la câţiva ani, la câteva decenii. b) Caracteristicile constructive. În industria aviatică există o diversitate mai mare de tipuri constructive decât în industria automobilelor, de aceea fiecare aparat reprezintă un unicat, din punct de vedere al reparaţiilor. La avioanele cu structuri mai sofisticate, daune relativ minore pot necesita înlocuirea unui întreg element structural, implicând costuri deosebite. c) Configuraţia aparatelor de zbor. Configurația determină o serie de particularităţi în manevrarea aeronavelor. De exemplu, avioanele cu tren de aterizare, format din două roţi montate în faţă, prezintă o poziţionare uşor înclinată în sus. Această poziţie este dezavantajoasă pentru pilot, deoarece atunci când aparatul rulează la sol, pilotul nu are suficientă vizibilitate. Pe de altă parte, trenul de aterizare sub formă de triciclu, cu două roţi poziţionate în spatele centrului de greutate, oferă o poziţie mai bună pentru rulajul aparatului la sol, dar este mult mai pretenţios la aterizarea pe suprafeţe prea tari sau prea moi. 2) Piloţii. Există o veche zicală care sună cam aşa: „Aviaţia, ca şi marea, nu este periculoasă, ci neiertătoare faţă de greşelile umane”. Această zicală evidenţiază importanţa vitală a piloţilor. 97

Societatea de asigurări ia în calcul şi vârsta pilotului, starea sănătăţii sale, experienţa, precum şi istoricul accidentelor. Uneori, cerinţele impuse de către societatea de asigurări sunt chiar mai severe decât cele impuse de organismele de evaluare a piloţilor. Aceste cerinţe pot deveni şi mai restrictive, în cazul în care un pilot schimbă aparatul de zbor cu unul nou, mult mai sofisticat. Dacă pilotul nu este reatestat imediat pentru noul aparat, atunci societatea de asigurări va impune limite de asigurare asupra numărului orelor de zbor. Vârsta pilotului şi starea sănătăţii sale constituie doi parametri foarte importanţi. Astfel, celor foarte tineri şi celor în vârstă li se vor solicita prime mai mari. De asemenea, este importantă data ultimului control medical:  examinări medicale la fiecare 6 luni, pentru comandanţii aeronavelor care aparţin unei linii aeriene de transport;  examinări medicale la fiecare 12 luni, pentru piloţii liniilor aeriene de transport;  examinări medicale la fiecare 24 de luni, pentru celelalte categorii de piloţi. 3) Considerente geografice. Amplasarea aeroportului prezintă o semnificaţie deosebită, fiecare avion are o distanţă minimă necesară de rulaj, atât la decolare, cât şi la aterizare. Această distanţă se stabileşte pentru un aeroport, situat la nivelul mării, la o temperatură a aerului la sol de 15C. Pentru un aeroport situat la o anumită altitudine faţă de nivelul mării, cu o temperatură a aerului la sol mai mare, distanţa minimă de rulaj se modifică. 4) Scopul folosirii aparatelor de zbor. În funcţie de scopurile pentru care sunt utilizate aparatele de zbor, acestea se împart în cinci categorii: 1. Aeronave ale liniilor de transport aeriene - pot fi internaţionale, naţionale sau regionale. Oferă societăţilor de asigurare baze de date credibile privind accidentele aviatice şi cauzele care le-au generat. Tind să elimine multe dintre posibilele riscuri de daună, pot reduce frecvenţa de producere a pierderilor, dar nu şi severitatea lor. 2. Aeronave proprietate personală - cuprinde aparatele de zbor proprietate personală, care se folosesc pentru rezolvarea unor probleme curente ale proprietarului, fie de afaceri, fie pentru agrement. Există un număr de riscuri care sunt comune pentru avioanele din această categorie: piloţi cu experienţă de zbor redusă, echipare tehnică modestă, aparate de zbor relativ ieftine, folosirea unor aeroporturi de dimensiuni relativ mici, care nu au dotările tehnice performante ale marilor aeroporturi. 3. Aeronave proprietate comercială - include avioanele în proprietatea marilor corporaţii care: 1) sunt folosite pentru a transporta angajaţi, asociaţi şi persoane din conducerea companiei; 2)sunt pilotate de profesionişti angajaţi de către corporaţia care deţine aceste avioane. Piloţii sunt certificaţi, autorizaţi ca piloţi pentru aviaţia civilă, zboară regulat, însumând multe ore de zbor pe lună. Corporaţia exercită un control aproape total asupra zborurilor, primele de asigurare sunt mai mici decât pentru avioanele proprietate personală. 4. Aeronave de închiriat - sunt folosite pentru curse charter, ca taxiuri aeriene, pentru fotografieri de la mare altitudine sau pentru alte activităţi care au la bază obţinerea de profit. Tot din această categorie fac parte aparatele de zbor care pot fi închiriate de către piloţi şi cele destinate instruirii. Aceste aparate au un scop comercial. Aparatele utilizate în scop comercial sunt folosite mai intens decât aparatele de zbor din celelalte categorii. Orele de zbor suplimentare contribuie la uzura mai accentuată a avioanelor şi la creşterea riscului de accident. 98

Totodată, experienţa piloţilor variază de la profesionişti cu multă experienţă, angajaţi în curse charter pe distanţe mari, şi până la începători, care participă la cursuri de pilotaj. Experienţa pilotului are mare importanţă în stabilirea primelor de asigurare. În general, cotele primelor de asigurare pentru aparatele de zbor închiriate sunt mai mari decât pentru aparatele de zbor din celelalte categorii. 5. Aeronave speciale - cuprind avioanele utilitare, folosite pentru tratarea recoltelor cu insecticide, realizarea de fotografii de la mică altitudine, supravegherea conductelor de petrol, vânătoare, stingerea incendiilor (în special a celor declanşate în păduri) etc. Având în vedere aceste particularităţi, în evaluarea contractelor de asigurare trebuie să se ţină cont de specificul activităţii pentru care este folosit aparatul de zbor şi de probabilitatea de risc pe care îl implică respectiva activitate.

Tabelul 41 Clasificarea aeronavelor Categoria Aeronave ale liniilor aeriene de transport Aeronave proprietate personală

Aeronave proprietate comercială

Descriere Aparate de zbor pentru linii internaţionale, naţionale şi regionale. Aparate de zbor aflate în proprietatea unor persoane, folosite pentru afaceri şi agrement.

Caracteristici  Controale obligatorii care reduc frecvenţa pierderilor, dar nu şi severitatea lor;  Statistici privind accidentele și cauzele care le-au generat.  Experienţa limitată a piloţilor;  Piloți cu experiență de zbor redusă;  Echipare tehnică modestă;  Aparate de zbor relativ ieftine;  Folosirea unor aeroporturi mici, care nu dispun de dotări tehnice performante. Aparate de zbor aflate  Pilotate de profesioniști, certificați, autorizați ca piloți în proprietatea marilor pentru aviația civilă; corporaţii, folosite  Corporația exercită un control aproape total asupra 99

pentru a angajați

transporta zborurilor;  Primele de asigurare sunt mai mici decât pentru cele proprietate personală. Aeronave de Aparate de zbor  Sunt închiriate și în scopuri de instruire; închiriat pentru curse charter,  Pilotate atât de profesioniși, cât și de începători; taxiuri aeriene,  Primele de asigurare sunt mai mari decât pentru fotografieri de mare celelalte categorii; altitudine şi alte  Sunt folosite mai intens, ceea ce duce la uzura mai activităţi ce urmăresc accentuată. obţinerea de profit. Aeronave Aparate de zbor  Aviaţia cu cele mai specifice riscuri de daună: speciale pentru tratarea cu  Primele de asigurare sunt stabilite în dependență de substanţe chimice a specificul activității pentru care este folosit aparatul și de recoltelor, fotografieri probabilitatea de risc. de mica altitudine, supravegherea conductelor petroliere, vânătoare, stingerea incendiilor etc.

4. Asigurarea aparatelor de zbor Scopul asigurării aparatelor de zbor constă în protecţia proprietarului împotriva distrugerilor fizice pe care le poate suferi avionul. Riscuri asigurate pot fi grupate: 1. Toate riscurile, în timpul zborului, rulării la sol sau staţionării la sol - oferă protecţie împotriva oricărui risc, indiferent dacă avionul se află la sol sau în aer. Uneori, se poate considera momentul iniţial cel în care au fost pornite motoarele avionului pentru decolare, iar momentul final acela al opririi motoarelor, după aterizarea avionului. 2. Toate riscurile, în timpul staţionării la sol - preia riscurile care pot apărea la sol, atunci când avionul nu se află în mişcare, sau când se mişcă prin alte mijloace decât prin propria forţă de propulsie. Avionul poate fi tractat, atunci când este scos din hangar, sau poate fi împins de un alt autovehicul specializat, atunci când este introdus în hangar. În poliţa de asigurare trebuie menţionat tipul aparatului de zbor, inclusiv sistemul de propulsie şi echipamentul de bord (echipamentul pentru navigare şi transmisiuni radio). Asigurătorul acordă despăgubiri pentru: 1) Pierderea fizică directă - distrugerea completă a aeronavei fiind imposibilă repunerea ei în stare de funcţionare, sau de dispariţie, asiguratul este despăgubit cu suma asigurată. 2) Pierderea totală constructivă - avarierea gravă a aeronavei, astfel încât cheltuielile implicate: de operaţiunile de salvare, măsurile de limitare a pagubelor, de transport, de reparaţii şi repunere în stare de folosire, depăşesc 75% din suma asigurată. Despăgubiri se acordă: a) Dacă aeronava poate fi reparată - despăgubirea este reprezentată de costurile necesare, din care se scade valoarea reperelor care pot fi întrebuinţate sau valorificate. b) Dacă aeronava nu poate fi reparată sau dacă reparaţia nu este justificată - despăgubirea este reprezentată de suma asigurată din care se scade valoarea reperelor care se pot valorifica. 100

3) Dispariţia aeronavei, dacă în timp de 90 de zile de la primirea ultimei ştiri nu s-a mai luat legătura cu echipajul se acordă suma asigurată. Excluderi: Poliţa de asigurare exclude pierderea sau avarierea aparatului de zbor generată de: uzura normală; deteriorarea treptată; îngheţ; defecţiuni ascunse şi cele ale părţilor mecanice şi electrice. Excluderea nu se aplică dacă pierderea este rezultatul direct al unor riscuri care sunt acoperite prin contractul de asigurare. Roţile şi parbrizele - nu se acoperă, cu excepţia cazurilor de furt, vandalism sau alte evenimente care sunt prevăzute în contractul de asigurare. Societatea de asigurări nu va plăti pentru parbrizele care se sparg ca urmare a îngheţării lor şi nici pentru explozia anvelopelor roţilor ataşate trenului de aterizare. Totuşi, dacă în urma spargerii parbrizului se produce un accident, care se soldează cu avarierea aparatului de zbor, societatea de asigurări va despăgubi pagubele produse, inclusiv parbrizul. Deturnarea aeronavei. Asigurarea aeronavei nu acoperă cazul de deturnare sau de furt al avionului asigurat de către cineva care are un drept legal de utilizare, conform unui contract de închiriere, de vânzare condiţionată, de vânzare în rate sau conform altor înţelegeri legale. Război, confiscare. Asigurarea aeronavei exclude orice pierdere sau avariere în caz de război declarat sau nedeclarat, de invazie, de rebeliune sau de capturare şi reţinere a avionului de către un guvern. De asemenea, nu se acordă despăgubiri pentru:  pierderi suferite în situaţia folosirii unor piste şi terenuri de aterizare neautorizate;  pierderi generate de transportul de pasageri şi mărfuri peste numărul de locuri şi greutatea admisă;  cheltuielile pentru elaborarea studiului tehnico-economic de repunere în funcţiune a aeronavei, efectuate de asigurat;  pierderi generate de culpa gravă sau de acţiunea intenţionată a asiguratului;  pierderi sau avarieri suferite de aeronavă în timp ce aceasta se afla în zbor, fără ca certificatul de aeronavigabilitate să fie valabil;  pierderi în urma transformării greşite a aeronavei;  pierderea suferită în perioada când aparatul de zbor este folosit în scop ilegal;  piederi în urma modificării sau convertirii aeronavei într-un alt tip decât cel de la data încheierii asigurării;  pierderi generate de transferul de interese al asiguratului în legătură cu aeronava, fără existenţa consimţământului scris al asigurătorului;  pierderi indirecte (pierderi de profit etc.);  pierderi produse din cauza zgomotului şi/sau poluării;  pierderi determinate de contaminarea radioactivă;  pierdere suferită în perioada când aeronava este exploatată în contradicţie cu regulile aviaţiei civile aplicabile zborurilor instrumentale, reparaţiilor, întreţinerii, inspectării, modificărilor şi zborurilor de zi cu zi şi de noapte, având consimţământul sau cunoştinţa asiguratului ori a reprezentanţilor acestuia;  folosirea aeronavei în alte scopuri decât cele indicate în contractul de asigurare;  pilotarea de către persoane ce nu posedă brevet de pilot corespunzător tipului;  zboruri de probă după construcţie sau reconstrucţie uzura normală şi deteriorarea treptată sau defectele ascunse; 101

pagube pricinuite ca urmare a intenţiei sau culpei grave a unui membru din conducerea firmei asigurate;  piederi provocate de război, piraterie aeriană, greve şi alte pericole asemănătoare;  detonarea în scopuri ostile a unor arme nucleare şi vătămarea sau decesul personalului asiguratului. Evaluarea daunelor. Pentru evaluarea daunelor se pot folosi următoarele metode: 1. Estimare în funcţie de valoarea agreată - reprezintă valoarea asupra căreia au căzut de comun acord cele două părţi ale contractului de asigurare; 2. Estimare în funcţie de valoarea reală - se caracterizează şi ea printr-o limită de asigurare însă societatea de asigurări nu este de acord ca limita de asigurare să fie reprezentată de valoarea reală a aparatului de zbor, ci de limita precizată în poliţa de asigurare pentru fiecare risc în parte. Atunci când costul operaţiunilor de salvare, limitare a pagubei, transport, reparaţie şi punere în funcţiune depăşeşte 75% din valoarea asigurată, dauna se consideră pierdere totală constructivă. Dacă aparatul de zbor a fost înlocuit sau dacă societatea de asigurări a plătit despăgubiri pentru pierderea totală, poliţa de asigurări prevede ca societatea de asigurări să preia ceea ce se mai poate salva din aparatul distrus. Franşiza. Cele mai multe poliţe de asigurare a aeronavelor prevăd o franşiză deductibilă. Aceasta se foloseşte îndeosebi pentru aparatele de zbor cu un singur motor din categoria aeronavelor personale şi se stabileşte ca valoare fixă pentru pagubele produse la sol şi ca valoare procentuală pentru pagubele produse în zbor. Sunt posibile şi alte combinaţii, variind între franşiză de valoare zero şi primă de asigurare mare şi, la cealaltă extremă, franşiză mare şi primă de asigurare mică. Franşizele pentru aeronavele închiriate sunt mai mari decât acelea pentru aparatele de zbor proprietate personală. Aparatele de zbor mari, cu mai multe motoare, care aparţin corporaţiilor şi care folosesc piloţi experimentaţi se asigură fără a apela la franşize. Reparaţiile la astfel de avioane costă foarte mult şi deci nu s-ar obţine avantaje semnificative dacă s-ar introduce franşize deductibile în poliţele de asigurare. 

6. Asigurarea de răspundere civilă a proprietarului sau utilizatorului unei aeronave Răspunderea civilă a proprietarului sau operatorului unui aparat de zbor se determină în funcţie de legislaţia existentă în statul în care s-a produs accidentul, sau în statul care are cea mai mare legătură cu accidentul produs. Conform legislaţiei existente în majoritatea ţărilor participante la traficul aviatic, proprietarul avionului are şi el o serie de responsabilităţi legale, în sensul obligaţiei de a acorda atenţia cuvenită întreţinerii aparatului de zbor, indiferent dacă proprietarul este şi pilotul aparatului de zbor, sau nu. În multe procese care au rezultat în urma unor accidente aviatice, în special atunci când condiţiile atmosferice nefavorabile nu au fost singura cauză a accidentului, reclamanţii au solicitat despăgubiri de la toţi factorii implicaţi: pilotul, proprietarul şi constructorul aparatului de zbor. Tipuri de asigurări de răspundere civilă de aviaţie:  Asigurare de răspundere civilă pentru vătămări corporale suferite de alte persoane decât pasagerii - oferă protecţie pentru răspunderea civilă legală, în cazul producerii unor vătămări corporale, îmbolnăviri, a stresului psihic sau decesului atât a persoanelor aflate la bord, cât și a altor persoane decât pasagerii în condițiile în care consecinţele să fie rezultatul direct al accidentului 102

aviatic pentru care sunt răspunzători proprietarii aparatului de zbor, cei care îl exploatează şi îl întreţin.  Asigurare de răspundere civilă pentru vătămări corporale suferite de pasageri - este similar cu cel descris mai înainte, dar se aplică numai pentru prejudiciile aduse pasagerilor în caz de accident. Pasagerii se pot afla într-una din următoarele situaţii: a) se află la bordul avionului în momentul accidentului; b) se urcă în avion în vederea decolării acestuia; c) coboară din avion după aterizarea acestuia.  Asigurare

de răspundere civilă pentru avarierea bunurilor - acordă despăgubiri pentru cheltuielile necesare pentru procurarea obiectelor de strictă necesitate, în cazul sosirii cu întârziere a bagajelor, cheltuielile necesare făcute pentru salvarea pasagerilor, a bagajelor şi a mărfurilor transportate, precum a persoanelor şi a bunurilor din afara aeronavei, sau pentru micşorarea şi prevenirea extinderii pagubei, ori pentru cheltuielile de judecată, arbitraj, făcute de asigurat în scopul reducerii pretenţiilor la despăgubire ori în scopul formulării pretenţiilor faţă de terţi.

Tabelul 42 Efectele contractului de asigurare

Perioada asigurată Pentru o perioadă determinată de timp

Răspunderile asigurătorului Începe şi încetează la date precise stabilite în poliţa de asigurare. Începe din momentul îmbarcării, de încărcare a mărfurilor sau de pornire a motoarelor şi încetează în momentul de debarcare, descărcare sau a opririi motoarelor

Pentru o călătorie determinată

Excluderi în asigurarea de răspundere civilă:  Vătămări corporale ale unui angajat al asiguratului;  Folosirea terenurilor de aterizare neautorizate, cu excepţia cazurilor de forţă majoră;  Pagube produse bunurilor deţinute, utilizate sau aflate în custodia celui asigurat;  Vătămări corporale intenţionate, cu excepţia cazului în care se încearcă prevenirea deturnării avionului;  Orice obligaţie ce decurge dintr-o lege de asigurare a forţei de muncă, de protecţie socială sau orice altă lege similară;  Pretenţiile de despăgubire rezultând din daune morale;  Pierderi indirecte;  Acţiunea intenţionată sau culpa gravă a asiguratului;  Amenzile de orice fel şi cheltuielile penale la care ar fi condamnat asiguratul, precum şi cheltuielile de executare a hotărârilor privind plata despăgubirilor;  Daune cauzate de sau rezultate din: orice detonare în scopuri ostile a oricărei arme de război care foloseşte fisiunea sau fuziunea nucleară ori alte reacţii, forţe sau materiale radioactive; război, insurecţie, invazie, rebeliune; greve, revolte, tulburări civile; confiscare, naţionalizare, rechiziţionare, măsuri dictate de guvern, sau de o autoritate publică, ori prin lege marţială;  Folosirea aeronavei în alte scopuri decât în cele indicate în poliţa de asigurare;

103

Pilotarea aeronavei de către persoanele care nu posedă brevet de pilot pentru categoria şi tipul aeronavei respective, ori deservirea aeronavei de personal tehnic nespecializat, care nu posedă brevete corespunzătoare;  Zborurile de probă după construcţie sau reconstrucţie;  Gararea, sau părăsirea aeronavei în afara spaţiilor special rezervate de pe aeroporturi, fără luarea măsurilor corespunzătoare pentru securitatea ei. Folosirea temporară a unui alt avion. Dacă un avion asigurat este scos din funcţiune datorită defecţiunilor produse, a reparaţiilor necesare, sau pur şi simplu datorită pierderii lui, contractul de asigurare de răspundere civilă poate, în mod normal, acoperi cheltuielile de utilizare a unui alt avion, ce substituie temporar avionul asigurat indisponibil. Achiziţionarea unui nou avion. Persoana sau organizaţia care şi-a asigurat aparatul de zbor pentru răspundere civilă poate beneficia de această asigurare atunci când achiziţionează un nou avion. Pentru noul aparat achiziţionat se oferă aceeaşi acoperire şi aceleaşi limite de asigurare. Tabelul 43 Limite în asigurarea de răspundere civilă aplicate în SUA 

Vătămări corporale aduse altor persoane decât pasageri Vătămări corporale aduse pasagerilor Avarierea bunurilor

500.000 u.m./ persoană 1.000.000 u.m./eveniment 500.000 u.m./ persoană 1.000.000u.m./eveniment 1.000.000 u.m./ eveniment

Asigurări complementare. O dată cu asigurările de aviaţie se pot încheia şi o serie de asigurări complementare: asigurarea medicală şi asigurarea de răspundere civilă asumată. Asigurarea medicală - se încheie pentru aparatele de zbor care nu intră în categoria celor închiriate şi se referă la răspunderea faţă de vătămările corporale ale pasagerilor. Prevede despăgubiri pentru cheltuielile medicale, intervenţii chirurgicale, spitalizare. În caz de deces, asigurătorul plăteşte cheltuielile funerare. Asigurarea de răspundere civilă asumată - prevede ca, în caz de accident aviatic, dacă o persoană îşi pierde viaţa, vederea sau membrele, societatea de asigurări să plătească însoţitorului sau supravieţuitorului o despăgubire care nu depăşeşte limita stabilită prin contract, în următoarele condiţii: 2. Solicitarea vine din partea asiguratului; 3. Cel care primeşte banii eliberează persoana fizică sau juridică asigurată de răspunderea civilă privind accidentul. Asigurarea de răspundere civilă asumată urmăreşte să „dezamorseze” intenţia persoanelor vătămate în accidentul aviatic de a da în judecată pe cei responsabili de accident.

TEMA 14: Asigurarea încărcăturilor CARGO 1. Necesitatea asigurării CARGO în cazul transporturilor internaţionale. 4. Stabilirea sumei asigurate, primei 2. Riscurile în asigurarea de mărfuri pe timpul transportării. de asigurare şi a 3. Întocmirea documentelor ale dosarului de daună. despăgubirii. 104

1. Necesitatea asigurării CARGO în cazul transporturilor internaţionale. Asigurările auto au apărut pentru prima dată la începutul secolului XX, fiind incluse în categoria accidente. În a doua jumătate a secolului, odată cu dezvoltarea transporturilor rutiere, cu creşterea numărului de maşini şi cu diversificarea acestora, asigurările auto s-au desprins din grupa asigurărilor de accidente devenind o categorie de asigurări de sine stătătoare şi foarte vastă. Deşi la început asigurările auto propuneau acordarea protecţiei numai pentru vătămări corporale şi pagube materiale produse terţilor, odată cu trecerea timpului au apărut noi tipuri de protecţie. Din punct de vedere al utilizării autovehiculelor, asigurările ce pot fi încheiate cuprind mai multe tipuri: 1. Asigurarea mărfurilor pe timpul transportului; 2. Asigurarea răspunderii transportatorului; 3. Asigurarea autovehiculului; 4. Asigurarea de răspundere civilă; 5. Asigurarea pasagerilor, asigurarea de accidente a persoanelor legal transportate în autovehicul. Prin toate aceste asigurări se acoperă o gamă diversă de riscuri. Ca şi în celelalte tipuri de asigurări, există anumite practici comune, dar fiecare dintre ele are anumite particularităţi privind tipurile de riscuri- asigurabile şi excluse- subscriere, etc. Datorită faptului că răspunderea cărăuşului auto este totdeauna limitată prin lege şi prin dispoziţiile convenţiilor internaţionale şi al faptului că există posibilitatea ca transportatorul să devină insolvabil în cazul unei pagube importante, deţinătorul mărfii trebuie să-şi urmărească interesul de a obţine o „indemnizaţie” sigură în cazul în care cărăuşul nu poartă nici un fel de răspundere potrivit contractului de transport (pentru valori mari). Asigurarea constituie în general garanţia obţinerii unei îndemnizaţii în timpul cel mai scurt cu putinţa din momentul în care beneficiarul asigurării a furnizat asigurătorului un dosar de daune complet şi corect întocmit. Cărăuşul continuă să răspundă pentru pierderea totală sau parţială sau pentru avarierea mărfii în timpul transportului din culpa sa şi atunci când marfa respectivă nu a fost asigurată. Obiectul asigurării- asigurarea mărfurilor pe timpul transportului. Poliţele de asigurare a bunurilor pe timpul transportului terestru cuprind numai mărfurile obişnuite, care sunt transportate pe căile ferate, cu vehicule sau prin poştă. La cerere, în baza unor condiţii speciale sunt acoperite şi mărfurile perisabile, cele periculoase (uşor combustibile, inflamabile sau explozive, lichidele acide), bunurile de valoare mare (bani, hârtii de valoare, documente, obiecte preţioase, colecţii, tablouri etc.) şi animalele vii. Subiecţi ai asigurării. Pot fi încheiate contracte de asigurare CARGO de către persoanele fizice şi juridice cu reşedinţa în RM precum şi de către persoanele din străinătate.

2. Riscurile în asigurările de mărfuri pe timpul transportării În baza contractului de asigurare asigurătorul se obligă să compenseze asiguratului paguba în caz de deteriorare sau pierdere a bunurilor transportate la producerea cazurilor asigurate pentru următoarele tipuri de riscuri: Tabelul 44 Răspunderea asigurătorului în funcție de circumstanțele producerii pagubei 105

1.

2.

3. 4.

5.

6.

Riscurile acoperite Pagubele provenite ca urmare a acţiunii forţelor naturii: incendiu, trăsnet, explozie, furtună, ploaie, grindină, inundaţie, uragan, cutremur, prăbuşire sau alunecare de teren, greutate a stratului de zăpadă sau de gheaţă, avalanşă de zăpadă, contaminare; Pagubele provenite în urma accidentelor mijloacelor de transport: ciocniri, loviri, izbiri, căderi, derapări, răsturnări, împotmoliri; Pagube provenite în urma descărcării, încărcării, aşezării încărcăturilor; Cheltuielile necesare oportune efectuate în vederea salvării încărcăturii şi micşorării pagubei; Acte de tâlhărie;

Riscurile excluse Amenzile, confiscările contrabanda şi comerţul prohibit şi clandestin (măsură legală de interzicere temporară a activităţilor de comerţ de ex. interzicerea importului de zahăr, cereale în scopul protejării producătorului intern); Viciile proprii ale mărfii cât și pagubele produse bunurilor transportate, provocate de viermi, rozătoare, insecte; Scăderea normală în greutate sau volum; Influenţa temperaturii atmosferice cu excepţia situaţiei defectării instalaţiei frigorifice pe timpul transportului; Pregătirea şi ambalarea necorespunzătoare;

Spargere, scurgere, risipire, dispariţie sau furt Întârzierea în expedierea sau primirea al bunurilor asigurate, ca urmare a unui mărfii, cât și diferenţe de curs valutar. accident al mijlocului de transport.

Contractul de asigurare se perfectează în baza cererii ( declaraţiei) scrise de asigurat şi trebuie să conţină:

               

denumirea asiguratului; beneficiarul asigurării; denumirea deţinătorului mijlocului de transport; tipul transportului; numărul de înmatriculare al autovehiculului; numărul de locuri în unitatea de transport; numărul de locuri (colete) al întregului volum de încărcătură; greutatea totală a încărcăturii; denumirea încărcăturii, tipul ambalajului; felul de expediere (în vrag, cisterne); punctul de plecare; punctul de destinaţie; durata expedierii încărcăturii; termenul de asigurare; suma asigurată a încărcăturii; numărul şi data foii de însoţire. Asiguratul este obligat să indice în cerere şi alte informaţii cunoscute doar de el despre împrejurările transportării. 106

Asigurarea intră în vigoare de obicei în termen de două zile lucrătoare de la data primirii cererii dacă asigurătorul nu face alte obiecţiuni. În cazul solicitării asiguratului, asigurarea poate începe la data solicitată de asigurat sau la data în care marfa părăseşte depozitul sau locul de depozitare indicat în contract, dar nu înainte de încheierea contractului şi durează în perioada transportării până la sosirea mărfii la destinaţia indicată în contractul de asigurare. La survenirea cazului de asigurare, asiguratul sau reprezentantul este obligat să întreprindă toate măsurile în vederea salvării şi păzirii încărcăturii şi în timp de 24 ore să înştiinţeze asigurătorul despre cele întâmplate. Mărimea daunelor este determinată de către reprezentantul companiei de asigurare cu participarea asiguratului. În caz de divergenţe, fiecare dintre părţi poate apela la expertiză suplimentară, cheltuielile pentru efectuarea expertizei o suportă partea iniţiatoare.

3. Întocmirea documentelor ale dosarului de daună. La înaintarea cererii de compensare a pagubei, asiguratul sau beneficiarul este obligat să confirme documental: - documente ce atestă interesul direct asupra bunului asigurat; - contractul sau documentul de asigurare emis în baza contractului; - cauzele producerii riscului asigurat; - mărimea pretenţiilor sale aferente pagubei; - procesul verbal de constatare a pagubei; - protestul împotriva cărăuşului şi răspunsul la protest; - certificatul de avarie; - raportul expertizei; - chitanţe pentru cheltuielile făcute cu valoarea bunului. Constatarea pagubei are loc în urma sesizării organelor de poliţie şi înştiinţării societăţii de asigurare cu privire la producerea cazului asigurat. La constatare participă: - inspectorul de daune al societăţii de asigurare; - cărăuşul (transportatorul); - organul de poliţie; - asigurații sau reprezentanţii lui; - martorii. Se întocmeşte dosarul de daună. Evaluarea pagubei are loc în funcţie de cantitatea bunurilor prejudiciate şi de preţurile de evaluare la data producerii evenimentului asigurat. Despăgubirea trebuie să fie achitată în termen de 30 de zile de la data înştiinţării asupra cazului asigurat.

4. Stabilirea sumei asigurate, primei de asigurare şi despăgubirii Suma asigurată este valoarea mărfii inclusă în contractul de asigurare agreată de către asigurător, calculată conform formulei: Sa = valoarea mărfii + costul transportului + taxe vamale + alte cheltuieli de transport (10% din valoarea mărfii) Sumele asigurate se pot stabili, la cererea asiguratului, separat pentru fiecare transport pe căile ferate, cu vehicule ori prin poştă, dacă bunurile asigurate sunt transportate pe o rută definită, sau separat pentru toate bunurile transportate cu fiecare vehicul, în cazul persoanelor juridice care 107

efectuează transportul cu vehicule proprii. Prima de asigurare se calculează conform formulei: Pa= Sa*Ct Pa - prima de asigurare Sa - suma asigurată Ct - cota tarifară Cotele de primă variază în funcţie de felul transportului. Când asigurarea se încheie pentru un singur transport, prima de asigurare se calculează pe baza valorii bunurilor transportate, iar atunci când asigurarea se încheie pentru o anumită perioadă, prima de asigurare se calculează în funcţie de valoarea bunurilor transportate în acea perioadă. În cel de-al doilea caz, modalitatea de plată a primei de asigurare prezintă caracteristici specifice. Astfel, la începutul perioadei asigurate, asiguratul plăteşte societăţii de asigurări o primă de depozit, reprezentând un anumit procent (de exemplu, 75%) din prima calculată pe baza valorii totale estimate a bunurilor ce vor fi transportate; la finele perioadei asigurate, în baza calculului primei de asigurare definitive şi în funcţie de volumul total al transporturilor efectiv realizat, are loc un procedeu de regularizare, în urma căruia asiguratul va plăti sau va încasa diferenţa dintre prima de asigurare. Despăgubirea, este cel mult egală cu paguba, cu condiţia să nu depăşească suma asigurată. Plata despăgubirii se efectuează în cadrul unui termen precizat în contractul de asigurare. În caz de furt sau dispariţie a bunurilor în termen de 30 zile de la data înştiinţării asupra cazului asigurat. Dacă ulterior bunurile sunt recuperate atunci sumele plătite ca despăgubiri se restituie societăţii de asigurări. Asigurătorul porneşte de la pagubă la care se adaugă cheltuielile făcute la limitarea pagubei, recondiţionarea şi valorificarea mărfilor şi se scad din ceea ce se obţine elementele: - penalizări pentru declararea inexactă a riscului; - penalizări pentru neconservarea dreptului de regres împotriva vinovaţilor; - compensarea primelor de plată rămase de plată; - contravaloarea franşizei. Răspunderea societăţii de asigurare începe şi încetează în mod diferenţiat şi specific mijlocului de transport cu care se transportă marfa: a) La bunurile transportate pe cale ferată, răspunderea asigurătorului începe din momentul primirii bunurilor de transportător cu respectarea regulamentului de transport şi încetează din momentul eliberării bunurilor către destinatar. b) La bunurile transportate cu vehicule răspunderea asigurătorului începe din momentul încărcării bunurilor până la descărcarea acestora din vehicule la destinaţie.

TEMA 15: REASIGURAREA 1. Necesitatea şi formele de cedare a riscului. 2. Rolul reasigurării în industria asigurărilor. 3. Delimitările reasigurării de asigurări. 4. Elementele de bază ale reasigurărilor. 5. Contractul de reasigurare, tipurile lui. 6. Funcţiile reasigurărilor. 7. Clasificarea reasigurărilor.

1. Necesitatea şi formele de cedare a riscului 108

În cadrul activităţii de asigurări pot apărea abateri dintre volumul primelor încasate şi despăgubirile achitate. Astfel dacă valoarea primelor încasate sunt mai mari decât despăgubirile acordate, societatea de asigurare înregistrează profit. Dacă situaţia este inversă societatea de asigurare va înregistra pierderi şi va fi nevoită să apeleze la sursele atrase, cum ar fi credite bancare, împrumuturi. În acest caz compania de asigurare poate ceda o parte din răspunderile asumate în reasigurare. Cele mai utilizate forme de cedare a riscului sunt: 1. Co-asigurarea – o modalitate de cedare a riscului potrivit căruia datorită valorii mari a bunurilor asigurate, riscul iniţial este subscris de mai mulţi asigurători, unde aceştia preiau o cotă de risc pe care o suportă independent. Asiguratul încheind mai multe contracte de asigurare, întâmpină greutăţi datorită muncii depuse, lipsei de cunoaştere a ofertei de asigurare, de aceea în marea majoritate a cazurilor, coasigurarea se realizează prin intermediul brokerilor, care găsesc cele mai bune combinaţii pentru clienţi. La producerea daunei, asiguratul tratează, de regulă, problemele legate de constatarea daunei, stabilirea şi plata despăgubirii, cu una din societăţile participante, care este societate garantă şi care acţionează în numele tuturor la lichidarea respectivă, fiind însă necesară aprobarea fiecăruia dintre co-asigurători. Participarea la acoperirea daunelor se face în proporţia în care a fost preluat riscul. Neajunsurile co-asigurării constă în faptul că asiguratul nu poate cerceta direct solvabilitatea fiecărui co-asigurător, plasarea riscului necesitând uneori un timp îndelungat, iar decontarea daunelor este greoaie. Din acest motiv co-asigurarea nu a avut o dezvoltare prea mare. De ex: Un obiectiv economic a fost evaluat la 100.000 lei. Riscul este preluat de un număr de trei asigurători, în următoarele proporţii: A1=50%, A2=30% şi A3=20%. Considerând prima de asigurare ca fiind de 4 000 lei, atunci contractele de asigurare vor arăta astfel: CA1=50 000 lei CA2=30 000 lei CA3=20 000 lei Pa1=2 000 lei Pa2=1 200 lei Pa3=800 lei În cazul unei daune de 30 000 lei, participarea asigurătorilor la decontarea daunelor se va face în aceeaşi proporţie: A1 = 50% * 30 000 = 15 000 lei; A2 = 30% * 30 000 = 9 000 lei; A3 = 20% * 30 000 = 6 000 lei. 2. Reasigurarea – asigurarea asigurătorului, raport juridic care ia naştere între două societăţi de asigurări. Asigurarea unei societăţi de asigurare pentru unele riscuri într-o anumită cotă, la o altă societate de asigurări mai puternică, prin cedarea unei părţi din risc şi a unei anumite cote din prima de asigurare. În reasigurare intervin două părţi : 1. Reasigurat - Cedentul (compania care cedează); 2. Reasigurător - compania care acceptă să preia o anumită cotă de risc, uneori chear întregul risc.

109

Reasiguratul trece asupra altuia acea parte din fiecare risc care prin apariţia fenomenului, îl poate perturba financiar. Astfel reasiguratul îşi poate păstra o anumită flexibilitate în subscrierea riscurilor, fapt care îi permite să ofere clienţilor săi servicii mai bune. Dacă la Co-asigurare, redistribuirea riscurilor are loc în faza încheierii asigurării propriu zise, la Reasigurare, redistribuirea riscurilor are loc după perfectarea contractului de asigurare. Necesitatea redistribuirii riscurilor, este cunoscută şi avută în vedere de asigurat de la bun început şi nu ar trebui să constituie o măsură de reparare a unei erori comise în procesul de negociere şi perfectare a contractului de asigurare. Deşi, este adevărat, că reasigurarea a apărut în evul mediu ca măsură de îndreptare a unor acţiuni imprudente ale unor asigurători, care încheiau asigurări de transport maritime în zone considerate extrem de riscante din cauza piraţilor şi a condiţiilor grele de navigaţie. Pe atunci nu exista aparatura tehnică, care le-ar fi dat informaţii, în care să judece fiecare risc maritim. Treptat reasigurarea a devenit o formă complimentară a asigurării, pierzându-şi din caracterul de instrument de îndreptare a erorilor. Impulsul a fost dat de revoluţia industrială din sec. XIX, care a favorizat introducerea progresului tehnic la început în Marea Britanie şi apoi în alte ţări. 3. Retrocesiunea (retrocedarea) o nouă reasigurare încheiată de un reasigurător prin care transmite o parte din răspunderea preluată prin contractul de reasigurare unei alte societăţi de asigurare (reasigurare). Este o divizare şi mai mare a riscului. Prin această modalitate de dispersare a riscului se realizează o mai bună acoperire a evenimentelor ce se pot întâmpla, permiţând fiecărui participant să reţină numai acea parte din riscuri, pentru care acoperirea este certă. Reasigurătorul se numeşte retrocedent, iar societatea care preia riscul se numeşte retrocesionar. Cu cât numărul asigurătorilor, reasigurătorilor și retrocesionarilor este mai mare, şansa plăţii la timp şi la valoarea reală a daunelor ce pot să apară creşte.

2. Rolul reasigurării în industria asigurărilor Aşa cum orice asigurător are sarcina de a-şi proteja asiguraţii împotriva posibilelor daune majore, tot aşa şi reasigurătorul îşi protejează reasiguraţii. Societăţile de reasigurări preiau de la asigurători acele riscuri, care sunt prea mari pentru capacitatea lor financiară. Astfel, reasigurarea îşi asumă un rol foarte important, dacă nu chiar vital, pentru industria asigurărilor. Acest rol poate fi sintetizat astfel: 1. Creşterea capacităţii de asigurare; 2. Omogenizarea riscurilor; 3. Stabilizarea financiară. 1. Creşterea capacităţii de asigurare. Principalul motiv pentru care se apelează la reasigurare este creşterea capacităţii de primire în asigurare. În fiecare domeniu de asigurare există riscuri care, datorită dimensiunii sau naturii lor, nu pot fi acoperite în întregime de o singură companie de asigurări. Asemenea riscuri sunt numeroase, iar cel mai bun exemplu, l-ar putea constitui asigurările aviatice. În anumite cazuri, aceste riscuri sunt asigurate prin repartizarea riscului între companiile de asigurări. Astfel, fiecare companie asigură atât, cât îşi poate permite, iar restul este asigurat de către celelalte companii. Această procedură, cum am specificat anterior este denumită „coasigurare”. 110

În alte cazuri, companiile de asigurări acoperă iniţial întregul risc, după care cedează o parte din suma acceptată altor companii de asigurări şi reasigurări, păstrând pe cont propriu numai atât cât îşi pot permite să asigure. Prin urmare, dacă suma asigurată pentru un risc sau pentru un grup de riscuri ce caracterizează un eveniment depăşeşte limita reţinerii pe care şi-o poate permite o companie de asigurări, este necesar ca acea companie să apeleze la reasigurare. 2. Omogenizarea riscurilor. Un alt motiv deosebit de important pentru folosirea reasigurării este acela, de a nivela rezultatele obţinute de compania de asigurări pe o anumită perioadă de timp. Oscilaţiile mari ale rezultatelor obţinute de o companie de asigurări pot periclita imaginea acesteia în faţa publicului şi pot genera îngrijorare în rândurile acţionarilor. Rezultatele fluctuează ca urmare a acumulării într-o anumită perioadă de timp a unor pagube diferite de valoare ridicată, sau ca rezultat al producerii neaşteptate a unei pagube catastrofale. Reasigurarea minimizează această fluctuaţie, prin limitarea riscului de daună şi prin reducerea nivelului daunelor per eveniment sau per an contabil. 3. Stabilizarea financiară. Alt rol important a reasigurării este stabilizarea financiară. Unul dintre etaloanele folosite de organismele de control al activităţii companiilor de asigurare este gradul de solvabilitate. Acesta este calculat ca procent, reprezentând raportul dintre capital plus rezerve şi încasările din prime. Autorităţile stabilesc procente minime sub care nu permit companiilor de asigurare să funcţioneze. Acest procent este denumit „procent minim de solvabilitate”. Următorul exemplu ilustrează folosirea reasigurării în vederea creşterii solvabilităţii companiei: O companie are un capital şi rezerve în valoare de 30 000 000 u.m.. Venitul anual din încasările de prime este de 200 000 000 u.m.. Dacă compania de asigurări nu ar folosi reasigurarea, rata solvabilităţii sale ar fi de 15%, adică (30.000.000/200.000.000) x 100.

3. Delimitările reasigurării de asigurări Reasigurările fiind asigurări indirecte, au la bază careva caracteristici specifice. Astfel ele se deosebesc de asigurări prin: Tabelul 45 Principalele delimitări dintre asigurări și reasigurări Asigurătorul Poate încheia contracte de asigurare cu persoane fizice și juridice; Asiguratul inițial nu are nici-o legătură juridică cu contractul de reasigurare; Acoperă riscurile referitoare la bunuri, persoane, răspundere civilă ale asiguratului; Asigurările în multe situații sunt contracte naționale.

Reasigurătorul Poate încheia contracte de reasigurare doar cu persoane juridice; Legătura juridică există doar între societățile de asigurări-reasigurări; Acoperă pierderile financiare ale asigurătorului cauzate de plata daunelor inițiale; În cazul reasigurărilor majoritatea contractelor au caracter internațional.

111

Reasigurările sunt o continuitate a asigurărilor și n-ar putea exista, dacă nu va exista asigurarea.

4. Elementele de bază ale reasigurărilor În domeniul reasigurărilor se utilizează un şir de noţiuni specifice numai acestui domeniu de activitate: Tabelul 46 Elementele reasigurărilor Compania cedentă Reasigurătorul Retrocesiune Retrocedent Retrocesionar Bordero Recapitulaţie Tantiemă Excedent Reţinerea proprie Slip

compania, care acoperă riscul de la asiguratul său şi cedează o parte din el altor societăți de reasigurare; asigurătorul care acceptă o asigurare de la un asigurător direct; o nouă reasigurare încheiată de un reasigurat prin care transmite o parte din răspundere, preluată prin contractul de asigurare unei alte societăți; partea ce intervine în retrocesiune şi care în schimbul unei prime se reasigură la rândul său la o altă societate de reasigurări; partea care intervine în retrocesiune şi care în schimbul primelor încasate preia o parte din riscurile şi din sumele asigurate; lista riscurilor ce se transmit de la asigurat la reasigurător în reasigurare; document trimis de reasigurat reasigurătorului o dată în trimestru în care se indică lista de borderouri transmise în timpul trimestrului; o parte din beneficiu plătit de reasigurător reasiguratului pentru care s-au transmis în reasigurare riscuri bine studiate de către reasigurat; suma riscului care se transmite în reasigurare (o parte din valoarea riscului, care depăşeşte reţinerea proprie); o parte din suma asigurată a riscului de care reasiguratul răspunde singur; document trimis de către reasigurat altor reasigurători care conţine: denumirea companiei cedente; caracteristica obiectului transmis în reasigurare; suma asigurată; condiţiile de asigurare; cota primei tarifare. Schematic reasigurările sunt prezentate astfel:

ASIGURAREA

1

2

REASIGURAREA

4

RETROCESIUNEA

7

5

8

3

6

9

13

12

11

Figura 4. Reasigurarea 1 2 3

Asiguratul, poate fi o persoană fizică sau juridică ce posedă bunuri; Prima de asigurare; Riscul asigurat; 112

10

4 5 6 7 8 9 10 11 12 13

Companie de asgurări; O cotă de primă; O parte din riscuri; Companie de reasigurări; O cotă de primă; O parte din riscuri; Companie de reasigurări; Răspunderea retrocesionarului la acordarea despăgubirii; Se adaugă și răspunderea retrocedentului la acordarea despăgubirii; Întreaga despăgubire acordată asiguratului.

5. Contractul de reasigurare, tipurile lui Reasigurarea se poate încheia numai între societăţi de asigurare, în urma existenţei unui contract de asigurare. Fiind un contract derivat, contractul de reasigurare, urmează soarta contractului principal de asigurare: dacă asigurarea este nevalabilă ori a fost lovită de nulitate, şi reasigurarea respectivă devine nevalabilă. Reasigurarea produce efecte numai între reasigurat şi reasigurător, adică asiguratul nu se poate îndrepta cu acţiune judiciară împotriva reasigurătorului, el nefiind participant la contractul de reasigurare. Contractul de reasigurare poate avea diferite forme, deosebirile dintre acestea constând numai în modul de cuprindere, respectiv de angajare a părţilor. De regulă, el cuprinde: 1. Obiectul reasigurării; 2. Răspunderea asumată de reasigurător; 3. Răspunderea reţinută de reasigurat; 4. Condiţiile în care se face reasigurarea; 5. Costul reasigurării; 6. Modul de decontare a primelor şi respectiv a daunelor; 7. Durata contractului; 8. Clauze „adhoc” (decăderea din drepturi, preavizarea pentru ieşirea din obligaţii etc.). Metode de reasigurare pot fi facultative, obligatorii sau mixte. În baza contractului facultativ, reasiguratul propune reasigurătorului, unde acesta acceptă sau refuză reasigurarea. Ţinând cont de faptul că părţile nu sunt obligate să contracteze reasigurarea, compania cedentă selectează ce riscuri anume le va plasa în reasigurare, iar reasigurătorul după o cercetare prealabilă, poate să accepte sau nu riscurile propuse. Contractul de reasigurare facultativ nu acţionează automat, ci reasiguratul este obligat să înştiinţeze reasigurătorul despre fiecare risc individual pe care doreşte să-l reasigure. În baza contractului obligatoriu – are la bază principiul nonselecţiei din partea părţilor. Reasiguratul se obligă să cedeze, iar reasigurătorul se obligă să accepte în reasigurare categoriile de riscuri prevăzute în contract, în proporţiile şi în condiţiile stabilite. Reasiguratul nu are posibilitatea selecţionării riscurilor, de aceea, el va ceda o anumită parte din toate riscurile subscrise, adică chiar şi pe cele de valori mici, pe care le-ar putea acoperi singur, fără nici o dificultate. În cadrul contracrului obligatoriu, dezavantajul reasiguratului devine un avantaj pentru reasigurător, deoarece cedarea automată a unei părţi din riscurile acceptate în asigurare îl pune la 113

adăpost de orice tendinţă de selecţionare a riscurilor din partea reasiguratului. Contractul de reasigurare obligatoriu se reînnoieşte automat şi deţine un cost de administrare mic. În baza contractului mixt, reasiguratul are libertatea să cedeze sau nu anumite riscuri, în timp ce reasigurătorul este obligat să le accepte. Acest contract îmbină particularităţile celor două contracte anterioare, adică pentru reasigurat funcţionează principiul facultativităţii, iar pentru reasigurător acel al obligativităţii în cedarea, respectiv acceptarea riscurilor prevăzute în contract. Un asemenea contract cuprinde o categorie de riscuri, dar nu şi un anumit risc individual şi se foloseşte, de obicei pentru reasigurarea riscurilor de valori mari, pentru partea ce depăşeşte limita contractelor obligatorii.

6. Funcţiile reasigurărilor Reasigurarea are ca obiectiv satisfacerea nevoilor societăților de asigurare, iar atingerea acestora îndeplineste mai multe funcții: 1. Funcția de protecție În cazul daunelor de proporţii foarte mari (produse de cutremure, furtuni, inundații etc.), când asigurătorul inițial nu va putea face faţă unui nivel foarte mare de cereri de despăgubire, iar capacitatea sa financiară poate fi insuficientă şi totodată îl poate perturba financiar, recurge la contractele de reasigurare, unde în felul acesta el se simte protejat. Prin intermediul reasigurării pagubele suferite de un asigurat, indiferent de volumul lor, vor fi suportate atât de asigurătorul inițial, cât și de către reasigurători. 2. Functia de stabilizare a ratei daunei la reasiguraţi În contractul de reasigurare (în functie de tipul său) se poate face menţiunea, că reasigurarea va intra în vigoare în momentul în care indicatorul rata daunei la reasigurat va ajunge la un anumit nivel. Prin stabilizarea acestui indicator, reasiguratul va cunoaste cu exactitate nivelul maxim al daunelor care le va suporta într-un an, deci va cunoaşte cu aproximaţie şi profitul pe care îl va obține din activitatea de asigurare. Rd = nr de bunuri despăgubite/ nr de bunuri asigurate*100 3. Dispersia riscurilor Prin încheierea unei game variate de asigurări, societatea de asigurare se expune unui nivel ridicat al riscului. Astfel, prin transferarea riscurilor catre reasiguratori, se realizeaza o dispersare a riscului, la care este expusa societatea de asigurare. 4. Creşterea capacităţii de subscriere a reasiguratului Societățile de asigurare trebuie să respecte anumite reglementări cu privire la evoluţia unor indicatori de bonitate (garanţie) și siguranță. Prin transferul riscului către reasigurători nivelul acestor indicatori se îmbunătăţește, și pe măsură ce riscurile sunt cedate va creste capacitatea de subscriere. Un indicator folosit de organele de supervizare și control ale activităților societăților de asigurare este gradul de solvabilitate. Gradul de solvabilitate se calculează ca raport dintre capital plus rezerve și încasările din prime, astfel:

unde: Gs – gradul de solvabilitate; K – capitalul asiguratorului; 114

R – rezerve; P – prime încasate; Astfel, presupunem că un asigurător nu apelează la reasigurare şi are un capital plus rezerve în valoare de 60 mil. USD, venit anual din prime de asigurare de 400 mil.USD. deci gradul de solvabilitate este de:

Presupunem în plus, că asiguratorul încheie un contract de reasigurare prin care cedeaza către reasigurator prime de reasigurare în valoare de 200 mil. USD anual. Cunatumul primelor de asigurare încasate se diminuează cu valoarea primelor de reasigurare, în calculul indicatorului grad de solvabilitate. Astfel, pentru un asigurător care apelează la reasigurare gradul de solvabilitate devine: , unde: P’ - primele de reasigurare. , Gradul de solvabilitate al asiguratorului se îmbunatateste, ceea ce înseamnă că va crește capacitatea de subscriere a asiguratorului. 5. Funcție de patrundere/retragere a activităţilor din anumite zone Prin reasigurare societatea de asigurare poate transfera riscurile aferente anumitor zone pe care le considera neatractive momentan, sau poate accepta în reasigurare riscurile din alte zone considerate oportune. 6. Funcția de sporire a gradului de încredere Prin apelarea la reasigurare, creste siguranta financiară a asiguratorului, iar asigurații inițiali observând acest aspect vor avea mai multă încredere în asigurător.

7. Clasificarea reasigurărilor În funcţie de modul de repartizare a riscurilor între reasigurat şi reasigurător, reasigurarea poate fi proporţională şi neproporţională

Figura 5: Reasigurarea

115

1. Reasigurarea Proporţională se caracterizează prin faptul că răspunderile reasiguratului şi reasigurătoruluii se stabilesc sub forma unei proporţii faţă de suma totală asigurată. Aceeaşi proporţie se utilizează la repartizarea primei de asigurare şi la plata despăgubirilor. Reasigurarea proporţională are următoarele variante: 1.1 Reasigurarea cotă–parte – participarea reasiguratului şi reasigurătorului se stabileşte sub forma unei cote procentuale din suma asigurată prevăzută în contractul de asigurare. Deci şi primele de asigurare şi acordarea despăgubirii se face în proporţia în care s-a preluat riscul. Acest sistem de reasigurare este preferat de reasigurător, deoarece nu permite o selecţie a riscurilor din partea reasiguratului. Avantajul pentru reasigurător, constituie însă, un dezavantaj pentru reasigurat, deoarece portofoliul de asigurări ale acestuia de obicei este compus dintr-un număr mare de riscuri mici şi mijlocii, care poate nici n-ar necesita reasigurare. Cedând şi aceste riscuri în reasigurare, reasiguratul renunţă şi la un volum important din prime. Contractul de reasigurare cotă - parte se reînnoieşte automat de la o perioadă la alta, fiind un contract de tip continuu, rezilierea lui trebuie notificată în timp de 3-6 luni 1.2 Reasigurare excedent de sumă asigurată – reasiguratul cedează numai acele sume pe care nu doreşte sau nu poate să le reţină în contul propriu. Reţinerea se stabileşte automat sub forma unor sume fixe numite plinul de conservare. Tot ceea ce depăşeşte această reţinere numită excedent se cedează în reasigurare până la limita sumei asigurate. Acest tip de reasigurare se aplică mai des la asigurări de bunuri (clădiri, construcţii, echipamente), deoarece aici suma asigurată poate fi determinată cu precizie, iar reţinerea proprie a reasiguratului poate fi diferenţiată în funcţie de natura şi frecvenţa riscului asigurat (incendiu, explozii, avarii, furt prin efracţie etc.) Reasiguratul cedează numai acele riscuri care au o frecvenţă mai mare de apariţie. Excedentul poate fi stabilit şi în scară- excedentul I, II şi III. În acest caz excedentul II reprezintă suma care depăşeşte excedentul I, iar excedentul III suma care depăşeşte sumele anterioare. Exemplu: La un contract excedent de sumă asigurată Sa= 6 200 000 dolari Plinul de conservare = 200 000 dolari Excedentul de 6 000 000 dolari poate fi împărţit în: Excedent I- 2500 000 dolari şi Excedent II- 3 500 000 dolari, dar poate şi altfel. Se spune că un contract cu excedent II şi excedent III nu este prea agreat de reasigurători, deoarece printr-un asemenea contract se acoperă doar numai partea de „Vârf” a riscurilor cu sume asigurate mari, care nu au o frecvenţă mare şi nu asigură echilibrul ce trebuie să existe între volumul de prime şi răspunderea maximă. Excedentul de sumă asigurată prezintă un avantaj pentru reasigurat, deoarece riscurile mici intrând în cadrul plinului de conservare nu vor fi reasigurate. Nivelul reţinerii proprii în raport cu răspunderea maximă a reasigurătorilor este un prim indiciu al calităţii riscurilor cedate în reasigurare. Aceasta deoarece la stabilirea reţinerii proprii, reasiguratul va ţine cont de probabilitatea reducerii riscului, de mărimea daunei, de mărimea medie a sumelor asigurate şi a mijloacelor financiare de care dispune . În cazul riscurilor mai bune. plinul de conservare va fi mai mare decât la cele mai puţin bune. 116

Dezavantajul este că se operează cu un mare volum de calcule ce duc la un mare volum de muncă, calculându-se pentru fiecare contract reţinerea proprie (plinul de conservare) şi suma asigurată preluată de reasigurători (excedent I, II şi în unele cazuri III). Un agent economic încheie trei contracte de asigurare: CA1 – 5 000 000 000 lei CA2 – 15 000 000 000 lei CA3 – 6 000 000 000 lei Plinul de conservare s-a stabilit de 2 000 000 000 lei pentru fiecare eveniment în parte. În aceste condiţii cele trei contracte de reasigurare vor avea următoarea formă: CR1 – 3 000 000 000 lei (5 000 000 000 lei- 2 000 000 000 lei) 1,5 plinuri de conservare; CR2 - 13 000 000 000 lei – 6,5 plinuri de conservare; CR3 – 4 000 000 000 lei – 2 plinuri de conservare; Pentru a stabili proporţia contractului de reasigurare în contractul de asigurare se procedează astfel: CR1/CA1*100 = 3 000 000 000/5 000 000 000*1000=60%; CR2/CA2*100= 13 000 000 000/15 000 000 000*100=86,67%; CR3/CA3*100= 4 000 000 000/6 000 000 000 *100 66,66%; Aceste procente se aplică în cazul stabilirii primei de asigurare. Reţinerea reasiguratului (plinul de conservare ) este invers proporţională cu gradul de risc şi se reflectă şi în prima de asigurare. Cotele de repartizare a sumei asigurate, primei de asigurare şi a despăgubirii se determină cu ajutorul următoarelor formule: Cr= Rp/St*100; CR= Se/St*100 Cr -cota de repartizare pentru reasigurat; CR -cota de repartizare pentru reasigurător; Rp -reţinerea proprie; St -suma total asigurată; Se – suma ce cade sub incidenţa contractului excedent de sumă asigurată. 1.3 Reasigurarea proporţională mixtă – este o îmbinare dintre reasigurarea cotă-parte şi excedent de sumă asigurată. Reasigurarea mixtă sau contractul facultativ-obligatoriu este un acord prin care compania cedentă are opţiunea de a ceda (şi nu obligaţia), iar reasigurătorul este obligat să accepte (fără a putea refuza) o parte dintr-un anumit risc subscris de compania cedentă. Acest contract se realizează, de regulă, peste limita unui contract excedent de sumă şi oferă companiei cedente, în mod automat, posibilităţi de reasigurare, atunci când s-a depăşit valoarea excedentului. Acesta acţionează ca un surplus suplimentar, cu excepţia cazului în care compania de asigurare nu îl cedează, deoarece poate apela la alte aranjamente mult mai profitabile. Sub aspectul tehnicii procedurale, resiguratul reţine o cotă-parte din suma asigurată a contractelor de asigurare individuale, iar diferența o cedează în reasigurare, în varianta “cotă-parte”. După depășirea limitei răspunderii, în varianta de reasigurare “cotă-parte”, întreaga diferentă se reasigură în varianta ”excedent de sumă asigurată”. Reasigurarea mixtă are două secvenţe: Prima în care se aplică tehnica reasigurării în variantă „cota parte” şi care avantajează ambele părţi implicate şi a doua în care se aplică tehnica reasigurării în varianta excedent de sumă asigurată, pentru acea parte din suma asigurată cedată în reasigurare , 117

care nu a fost preluată de reasigurători, integral, în cadrul primei proceduri şi care îi dezavantajează pe reasigurători. Dacă cedarea în reasigurate are loc către aceiaşi reasigurători atât în prima secvenţă cotăparte, cât şi în a doua varianta „excedent de sumă asigurată”, atunci reasigurarea mixtă realizează avantaje pentru ambele părţi. 1.4 Reasigurarea pe bază de pool – se face în vederea acoperirii unor riscuri deosebite sau a unui complex de riscuri din anumite ramuri de asigurare şi de aceea mai multe societăţi, ţin să creeze un pool de reasigurare, care să plaseze în reasigurare contractele în cauză. Poolul este administrat de un oficiu, care centralizează ofertele de reasigurare primite din partea societăţilor de asigurare şi le repartizează între membrii pool-lui, pe baza cotelor de subscriere, la care aceştea s-au angajat. Dacă membrii pool-lui nu au acoperit întreaga valoare a contractelor oferite în reasigurare, diferenţa se plasează înafara poolului. Cauzele care au dus la crearea pool-lui sunt: - Necesitatea acoperirii unor riscuri speciale de proporţii deosebit de mari, care au o frecvenţă şi intensitate încă necunoscută (riscuri atomice sau nucleare); - Existenţa unor riscuri care prin cumul ar putea conduce la daune foarte mari. (riscuri de război); - Evitarea cedării unui volum important din primele de asigurare către societăţile de asigurare dintr-o altă ţară sau altă zonă geografică. 2. Reasigurarea Neproporţională a apărut datorită fricii că contractele de valori mari nu vor fi plasate integral în reasigurare pe baza proporţionalităţii. La reasigurarea neproporţională repartizarea răspunderii între asigurat şi reasigurător se face în funcţie de volumul probabuil (posibil) al daunei şi nu în baza unui raport proporţional faţă de suma asigurată. La acest tip de contract răspunderea reasiguratului este limitată pentru fiecare daună, iar în sarcina reasigurătorilor cade partea de daună ce depăşeşte răspunderea reasiguratului. Răspunderea poate fi exprimată în formă absolută (unităţi valorice - bani), sau sub formă relativă (coeficienţi %, promile, etc.) cu o cotă din rata daunei. 2.1 Reasigurarea excedent de daună – în cazul acestui contract, răspunderea reasiguratului este limitată pentru fiecare daună la un anumit plafon denumit prioritate, franşiză sau prag, iar răspunderea reasigurătorilor vizează partea de daună, care depăşeşte prioritatea şi se exprimă printro sumă fixă din dauna probabilă (de ex. 50 000 $, 15 000 Euro etc. ). Deci, este un acord între un reasigurat şi un reasigurător, prin care reasigurătorul acceptă să plătească reasiguratului toate daunele care depăşesc o anumită limită precizată pentru fiecare risc în parte sau per eveniment. Exemplu: Într-un contract în varianta excedent de daună, compania cedentă îşi fixează franşiza la 50 000 000 lei. Valoarea unor daune posibile poate fi de maxim 1 000 000 000 lei. Reasiguratul apelează la serviciile mai multor reasigurători Presupunem: R1 va acoperi de la 50 000 000 până la 250 000 000 (200 000 000); R2 va acoperi 250 000 000 până la 500 000 000 (250 000 000); R3 va acoperi de la 500 000 000 până la 800 000 000 (300 000 000); R4 va acoperi de la 800 000 000 până la 1 000 000 000 (200 000 000); Cum se va proceda în cazul apariţiei daunelor? D1 – 30 000 000 lei 118

Reasiguratul nu va plăti nimic, dauna va fi suportată de compania cedentă. D2 – 200 000 000 lei Compania cedentă va plăti 50 000 000; R1 150 000 000 (200 000 000- 50 000 000); D3 – 450 000 000 Compania cedentă va plăti 50 000 000; R1 200 000 000; R2 200 000 000; D4 – 900 000 000 Compania cedentă va plăti 50 000 000; R1 200 000 000; R2 250 000 000; R3 300 000 000 ; R4 100 000 000. Răspunderea reasigurătorilor poate fi limitată, însă poate fi şi nelimitată. 2.2 Reasigurarea oprire de daună – reasiguratul se angajează să acopere din daunele făcute în cursul anului, o sumă echivalentă cu un oarecare procent din volumul primelor încasate, iar reasigurătorii să suporte tot ceea, ce depăşeşte acel nivel. Participarea reasigurătorilor la acoperirea daunei depinde de raportul dintre daune şi primele de asigurare. Acest raport se numeşte rata daunei, care se calculează după formula: Rata daunei = (Despăgubiri plătite / prime încasate)*100 La întocmirea contractului oprire de daună, sarcina principală a reasiguratului constă în limitarea daunei pe care o înţelege că trebuie să o suporte. Deci, dauna care rămâne în sarcina reasiguratului se stabileşte sub forma unui procent din dauna produsă raportat la primele încasate. Pentru a nu-şi asuma angajamente excesiv de mari, la încheierea contractului, reasiguratul e bine să manifeste prudenţă şi să precizeze şi mărimea absolută (adică unităţi valorice, bani) a opririi de daună, deoarece este tot posibil, ca volumul primelor efectiv încasate să depăşească volumul primelor estimate, ceea ce atrage după sine majorarea automată a răspunderii reasiguratului. Dar trebuie de menţionat că şi reasigurătorii sunt cointeresaţi ca răspunderea lor să fie stabilită şi ca mărime absolută. De ex: Reasiguratul se angajează să acopere daunele produse în cursul anului considerat în limita a 70% din primele încasate în perioada de referinţă, iar reasigurărorii să suporte daunele ce depăşesc prioritatea. Dacă daunele înregistrate v-or echivala 125% din totalul primelor încasate, atunci reasigurătorii v-or acoperi diferenţa de 55% (125-70). În cazul expus mai sus, reasigurătorii vor suporta dauna care depăşeşte prioritatea (stabilită ca diferenţă dintre 125 şi 70), dar nu mai mult decât suma convenită (să zicem de ex. 150 000 E), ceea ce depăşeşte această limită rămâne în sarcina reasiguratului. Un rol important la încheierea contractului cu o astfel de reasigurare, îl joacă buna credinţă a reasiguratului, în ceea ce priveşte informarea corectă a reasigurătorilor despre mărimea reală a daunelor înregistrate şi a primelor încasate. Încălcarea acestei reguli de bază – fair play (joc cinstit, sincer) în materie de asigurări, are drept consecinţă, transferarea asupra reasigurătorilor a unei părţi din obligaţiile ce-i revin cu titlu de drept reasiguratului. 119

Privită de pe poziţiile reasiguratului, această reasigurare apare ca fiind o formă ideală de reasigurare, deoarece permite societăţii de asigurare directă să nu-şi asume răspunderi excesive, care i-ar putea compromite echilibrul financiar, dar totuşi ea este puţin utilizată în practică. La reasigurările neproporţionale o problemă extrem de importantă o constituie stabilirea cuantumului primelor cuvenite reasigurătorilor. Aceasta deoarece prima de asigurare nu este proporţională cu angajamentele asumate de aceştia (cu volumul daunelor de acoperire), ci este mult mai mică. Explicaţia rezidă din faptul că posibilitatea producerii daunei maxime (limita prevăzută în contract) sau chiar a unei daune medii (care se situează peste nivelul priorităţii) este mult mai redusă decât probabilitatea producerii de daune mărunte, care se încadrează în prioritate şi rămân în totalitate în sarcina reasiguratului.

BIBLIOGRAFIE Legi şi Hotărâri 1. Constituţia Republicii Mpldova, adoptată 29.07.1994. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 1, 12.08.1994; 2. Legea RM din 21.12.2006 Cu privire la asigurări. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 47-49/213 din 06.04.2007; 3. Legea RM din 08,07.2004 privind asigurarea subvenţionată a riscurilor de producţie în agricultură. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova 132-137 din 06.08.2004; 4. Legea RM din 22.12. 2006 Cu privire la asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse de autovehicule. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 32-35 din 09.09.2007; 120

5. Hotărârea nr. 318 din 17.03.2008 cu privire la aprobarea metodologiei de calcul a primei de asigurare de bază şi a coeficienţilor de rectificare pentru asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse de autovehicule. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 61-62, p.392 din 25.03.2008; 6. Hotărârea nr. 854 din 28.07.2006 cu privire la aprobarea Regulamentului transporturilor auto de călători şi bagaje. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 124-125, din 08.08.2006; 7. Hotărârea nr. 77 din 08.02.1996 cu privire la aprobarea Regulamentului despre Serviciul de Stat pentru Supravegherea Asigurărilor. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 124-125, din 08.08.2006; 8. Hotărârea nr. 13/2 din 03.04.2008 cu privire la aprobare Regulamentului privind aplicarea sistemului bonus-malus la asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produsede autovehicule (în redacţie nouă). În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 90 din 20.05.2008; 9. Hotărârea nr. 13/1 din 03.04.2008 pentru aprobarea Regulamentului cu privire la modul de determinare a uzurii în cazul pagubelor produse la autovehicule. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 90 din 20.05.2008; 10. Hotărârea nr. 19/11 din 09.04.2009 Cu privire la aprobarea Regulamentului privind fondul de protecţie a victimelor străzii. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova. Nr. 95/393 din 22.05.2009; 11. Hotărârea nr. 217 din 24. 02. 2005, cu modificări ulterioare nr. 998 din 04.09.2007 în vigoare 14.09.2007 Cu privire la aprobarea Regulamentului privind subvenţionarea asigurării riscurilor de producţie în agricultură şi a Regulamentului concursului de acreditare a asigurătorilor pentru efectuarea asigurării subvenţionate a riscurilor de producţie în agricultură. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 39-41/288 din 11. 03. 2005; Manuale, cărţi, broşuri 11. ANGHELACHE, C. Analiza actuarială în asigurări. . Bucureşti: Editura Economică. 2008; 12. BADEA, D.G. Manualul agentului de asigurări . Bucureşti: Editura Economică. 2008; 13. BOGDAN, D. M. Mecanismul gestiunii financiare a societăţilor de asigurare. Cluj Napoca: Editura Cluj Napoca. 2005; 14. BOGDAN, D. M. Controlul asigurări. Cluj Napoca: Casa cărţii de ştiinţă. 2005; 15. CATANĂ, R. Septul asigurărilor. Reglementarea activităţii de asigurare. Teoria generală a contractelor de asigurare. Cluj-Napoca: Editura Sfera juridică. 2007; 16. CIUREL V. Asigurări şi reasigurări. Abordări teoretice şi practici internaţionale. Bucureşti: Editura All BECK. 2000; 121

17. DOBRIN, M. Asigurări şi reasigurări. Bucureşti: Editura Fondaţiei de Mâine 2000; 18. EŢCO, C. Asigurări de sănătate şi particularităţile expertizei medicale. Chişinău: Editura Policolor 2004 19. FOTESCU, ST. Eficienţa asigurărilor în Republica Moldova,Chişinău: Editura A.S.E.M. 2006; 20. FOTESCU, ST. ŢUGULSCHI, A, Note de curs Asigurări şi reasigurări. Chişinău: Editura A.S.E.M. 2006; 21. LAZARI, L. Particularităţile contabilităţii în societăţile de asigurări. Chişinău: Editura A.S.E.M. 2008; 22. NEGRU, T. Economia asigurărilor. Bucureşti: Editura Fundaţiei România de Mâine. 2002; 23. NEGRU, T. Asigurări, ghid practic. Bucureşti: Editura C.H. Beck. 2006; 24. PURCARU, I., IULIAN , M., LAZAR Asigurări de persoane şi de bunuri (aplicaţii, cazuri, soluţii). Bucureşti: Editura Economică. 1998; 25. SÎRBU V. Tendinţele dezvoltării pieţei de asigurări pe plan internaţional şi naţional în condiţiile economiei concurenţiale. Sibiu: Editura Alma –Mater. 2000; 26. ŞTEFAN C. Piaţa internaţională a asigurărilor şi reasigurărilor. Bucureşti: Editura Independenţa Economică. 1999; 27. ŞTEFAN, C., NEGOIŢĂ, I., ENACHE S., Asigurări şi reasigurări în afacerile economice. Bucureşti: Editura Economică. 2002; 28. VĂCĂREL I., BERCEA, F. Asigurări şi reasigurări. Bucureşti: Editura Economică. 1993. Webografie 29. www. asig.ro; 30. www.cnaa.acad.md; 31. www.cnpf.md 32. www.google.md 33. www.statistica.md; 34. www.ase.ro 35. www.ase.md.

122

123