Modelul Francez [PDF]

Zitiervorschau

Modelul francez – Franța, Italia. Sectorul privat se îmbină cu un puternic sector public, apărut în cea mai mare măsură în urma mai multor valuri de naționalizare a interprinderilor private. Îmbinarea mecanismelor pieței cu un sistem special de planificare indicativă, ca forma principală a împlicării statului în activitatea economică. Modelul francez, sau etatist, îmbină armonios liberalismul şi protecţionismul, libertăţile economice şi centralismul statal, sistem numit convenţional "capitalism statal". Acest model include un şir de elemente caracteristice celorlalte modele (american, japonez şi german),dar cu o pronunţată tentă dirijistă (sectorului de stat îi revine 30-35% din volumul producţiei industriale). Combinarea celor doua modele care pare că înclină spre o economie a serviciilor,dar menținînd o bază solidă industriilor de prelucrare și cu servicii pentru intreprinderi sociale care sunt în expansiune. În lume există mai multe tipuri concrete de economie de piață cum ar fi: -economia socială de piață; -tipul nordic al economiei de piață; -economia paternalistă de piață; -tipul anglo-saxon; -tipul vest-european; -economia orientată puternic spre exterior (dependentă de exterior).

Pentru a se ajunge la economia de piață, plecând de la sistemul economic de comandă, centralizat, se impune o perioadă de tranziție. Procesul tranziției la economia de pia ță presupune transformări radicale în structurile economice și de proprietate, ce se produc în fostele țări cu economie centralizată, în vederea instaurării proprietății private și a concuren ței, a mecanismelor de piață liberă în reglarea activită ții agen ților economici.

Tranziția la economia de piață nu se face de la sine, ci pe baza unor modificări de natură instituțională, financiară, juridică etc. Dată fiind complexitatea acestui proces, generată de dificultatea problemelor ce se cer soluționate și de inexistența unei experiențe istorice asemănătoare, faptul că nici teoria și nici practica mondială nu dispun de solutii general-valabile, este necesar ca reforma să fie bine condusă printr-o activitate bine coordonată a statului. În cadrul modelului, se utilizează pe larg mecanismul planificării indicative şi orientative pe baza prognozării curente şi a prognozării strategice. Imediat după al doilea război mondial (anul 1945), a fost elaborat primul plan de dezvoltare a ţării, în care erau fixaţi indicatorii de volum cantitativi (oţel, energie electrică etc.), iar din anii 60 ai secolului trecut planificarea este orientativă şi indicativă. Statul investeşte substanţial în dezvoltarea cercetărilor ştiinţifice în vederea majorării productivităţii. Planificarea strategică are scopul de a susţine concurenţa, businessul mic şi mijlociu, de a dirija preţurile şi procesul de control asupra sistemului fiscal şi a celui de remunerare a muncii. Principalele instituţii ale modelului francez sunt băncile (capitalul bancar este în

proporţie de 50% la sută al statului) şi sistemul fiscal (peste 90 la sută din veniturile bugetare). Acest model oferă un exemplu de structură mixtă de capitalism dirijat şi liberal, care obţine avantaje din constrângeri sau de pe urma insuficienţei de resurse pentru realizarea cu succes a unui "capitalism statal". Pot fi descrise şi alte modele ale economiei de piaţă contemporane (modelul englez, italian, olandez, norvegian, austriac, chinez, grecesc, turcesc), dar aceasta nu modifică esenţial ceea ce a fost descris deja în rândurile de mai sus. Conspecte.com Economie-politica.blogspot.com