Metode Traditionale Vs [PDF]

Zitiervorschau

METODE TRADITIONALE VS.METODE MODERNEANALIZA COMPARATIVA A UNEI PERECHI DE METODE

Una din cerinţele majore ale învăţământului modern este aceea a formării la elevi a deprinderilor de studiu individual, care să fruct ifice capacitatea de a gândi şi acţ iona liber şi creat iv. Se porneşte de la ideea că efectele instruct ive şi educat ive ale procesului didact ic se află într-o dependenţă directă cu nivelul de angajare şi participare a elevilor la act ivităţ ileşcolare, ceea ce sporeşte valoarea acţ iunilor profesorului, care prin intervenţ iile sale pedagogice va dirija învăţarea şi st imula part iciparea conşt ientă şi act ivă a elevilor laasimilarea cunoşt inţelor şi formarea deprinderilor. Ca urmare, predarea şi învăţarea se vor realiza prin act ivarea şi ut ilizarea celor maiadecvate metode, procedee şi mijloace didact ice care să provoace/să st imuleze gândirea şitrăirile elevului. Elevul trebuie să -şi asume un rol act iv, dezvoltându-şi tehnici de învăţareeficientă care sporesc şan sele de reuşită şcolară şi profesională. „O lecţ ie modernă, act iv – participat ivă, se dist inge prin caracterul ei solicitant, ceea ce presupune implicarea personalăşi deplină a subiectului, până la ident ificarea lui totală cu sarcinile de învăţa re în care se vedeantrenat”. Pentru ca demersul profesorului şi elevilor să aibă rezult at pozit iv este necesară adoptarea unei strategii de acţ iune cât mai adecvate obiect ivelor propuse, vârstei elevilor şi specificului conţ inuturilor de însuşit. Ast fel, metodele şi procedeele act ive ...”se situează pe primul planal creat ivit ăţ ii, putând fi ut ilizate cu un real succes”. Remarcăm faptul că la nivelul practicii predării, strategia didact ică reprezintă o anumită structură metodică deco mpozabilă într-o suită de decizii şi evenimente, cu privire la ceea ce întreprinde profesorul şi la ceea ceîntreprind elevii într-o situaţ ie instruct iv- educat ivă dată. Adoptarea unei strategii este dependentă de capacitatea cadrului didact ic de a acţ iona eficient în realizarea obiect ivelor propuse, ceea ce presupune nu numai competenţă de specialitate, ci şi competenţă pedagogică şi metodică din partea profesorului. Înainte de a dezvolta problemat ica metodelor didact ice de predare – învăţare, considerăm ut il să definim termenii de „metodă”, „procedeu”,„mijloc de învăţământ”.

METODA DIDACTICĂ : - reprezinta un ansamblu de procedee şi mijloace integrate la nivelul unor acţ iuni implicate în realizarea obiect ivelor pedagogice concrete ale act ivit ăţ ii de instruire proiectată de profesor. În pedagogie, metoda devine „o cale” / „un plan de acţ iune” conceput(ă) pentru transmiterea cunoşt inţelor şi formarea competenţelor specifice . 1

METODA PEDAGOGICĂ= CALE DE ÎNVĂŢARE Metoda pedagogică se poate defini şi ca ansamblu structurat de tehnici operaţionale, cu valoare de procedee didact ice şi de mijloace instrumentele de st imulare a învăţării, respect ivmijloace didactice. Pe scurt, metoda este o cale eficientă de organizare şi dirijare a învăţării, un mod comun de a procedeu al profesorului cu elevii săi.

PROCEDEUL DIDACTIC - componentă/part icularizare a metodei, care condiţ ionează calitatea acesteia . În pedagogie, procedeele didact ice reprezintă operaţiile subordonate acţiunii declanşate la nivelul metodei de instruire propusă de profesor şi adoptată de elev. Ele includ tehnici concrete de acţ iune în diferite condiţ ii şi situaţ ii didact ice.

MIJLOC DE ÎNVĂŢĂMÂNT (DIDACTIC) - instrument material, natural, tehnic, informaţ ional etc., selectat şi adoptat la nivelul metodelor şi al procedeelor de instruire folosite pentru realizarea sarcinilor proiectate la nivelul act ivităţ ii de predare – învăţare – evaluare . Orice cadru didactic selectează metoda, procedeele şi mijloacele didactice pe care le vautiliza în lecţie în funcţie de: a) finalitatea pedagogică vizată (scopul şi obiectivele urmărite); b) structura logică şi gradul de dificultate al disciplinei, precum şi specificul conţinutului detransmis/format; c) atitudinea elevului faţă de act ivit atea de învăţare (specificul vârstei, individualitatea elevului, receptivitatea, aşteptările şi interesele elevului, nivelul de pregătire etc); d) forma de organizare a activităţilor didactice (frontală, în grup, individualizată); e) experienţa didactică personală; f) logistica didactică existentă în şcoală. Deoarece disciplinele economice au un pronunţat caracter aplicativ, cu impact pozitiv şi imediat aupra personalităţii elevului, astfel ne vom opri asupra acelor metode şi procedee didact ice care facilitează part iciparea conşt ientă şi act ivă a elevului în învăţare. Voi prezenta îndeosebi metode active (clasice şi moderne) dest inate implic ării directe a elevului în demersul didactic.

2

Specificul şi clasificarea metodelor active Act ivizarea predării – învăţării disciplinelor economice presupune folosirea unor metode, tehnici şi procedee care îl implică pe elev în procesul de învăţare, urmărindu-se dezvoltarea gândirii, stimularea creativităţii, dezvoltarea interesului pentru învăţare, în sensul formării lui ca participant activ la procesul de educare. Astfel elevul este ajutat să înţeleagă lumea în care trăieşte şi aplică în diferite situaţii dev i a ţ ă c e e a c e a în văţ at . Opţiunea pentru o metodă sau alta este în strânsă relaţie şi cu personalitatea profesorului şi gradul de pregătire, predispoziţia şi stilurile de învăţare alegrupului de elevi cu care se lucrează. Din această perspectivă, metodele pentru o învăţare activă se pot clasifica în: Metode care favorizează înţelegerea conceptelor şi ideilor - valorifică experienţa proprie a elevilor, dezvoltă competenţe de comunicare şi relaţionare, de deliberare pe plan mental şivizează formarea unei atitudini active: discuţia, dezbaterea, jocul de rol, brainstorning-ul, Phillips 6-6 etc. Metode care stimulează gândirea şi creativitate, - îi determină pe elevi să caute şi sădezvolte soluţii pentru diferite probleme, să facă reflecţii critice şi judecăţi de valoare, săcompare şi să analizeze situaţii date: conversaţia euristică, studiu de caz, rezolvarea deprobleme, jocul didactic, exerciţiul, brainstorning. Metode prin care elevii sunt învăţaţi să lucreze productiv cu alţii şi să-şi dezvolteabilităţi de colaborare şi ajutor reciproc: mozaicul, cafeneaua, proiectul în grupuri mici, cubul.

CONVERSAŢIA EURISTICĂ Deşi este o metodă expozitivă, conversaţia euristică are un pronunţat caracter activ, fiind centrată pe dialogul didactic, care trebuie: - să ofere elevilor libertăţi de iniţiativă şi de exprimare;- să solicite inteligenţa productivă, spontaneitatea şi curiozitatea elevilor; - să asigure participarea efectivă a elevilor la toate fazele elaborării cunoştinţelor;- să solicite operaţiile mintale de bază (analiza, sinteza, comparaţia, generalizarea,abstractizarea etc.); - să ofere elevilor posibilitatea de a efectua ei înşişi raţionamente; - să permită elevilor să pună, la rândul lor, întrebări profesorului sau colegilor etc. Asemenea cerinţe derivă din scopurile conversaţiei eurisitice: 1. stimularea gândirii elevilor, astfel încât aceştia să poată descoperi şi singuri adevărul, să motiveze răspunsurile date, să sesizeze legăturile cauzale dintre cunoştinţe /fenomene; 2. aprofundarea cunoştinţelor, a problemelor supuse discuţiei şi chiar, avansarea de noi explicaţii /soluţii de rezolvare; 3. formarea gândirii logice a elevilor astfel încât ei să poată sesiza care este esenţa problemei, precum şi logica internă a unei discipline; 4. deprinderea elevilor de a rezolva şi singuri o problemă de învăţare (să poată aplica singurio regulă, o definiţie, o teoremă).

3

Călăuzit de întrebări şi bazându-se pe cunoştinţele anterioare, la care se adaugă experienţa sa de învăţare, elevul va putea să sesizeze singur relaţiile cauzale, caracterisiticile şi esenţa lucrurilor, fenomenelor, evenimentelor şi, pe această bază, în final va putea să formuleze logic o regulă, să elaboreze o definiţie, sau să formuleze concluzii logice; pe această cale elevul redescoperă adevăruri cunoscute deja de ştiinţă. Conversaţia euristică – ca metodă didactică – se pregăteşte atent de către profesor, astfel încât elevul să descopere informaţii cu totul noi; adoptând o strategie euristică, profesorul adresează elevilor întrebări a căror succesiune trebuie atent stabilită, respectându-se logica ştiinţei, procedând de la simplu la complex, de la particular la general, de la uşor la greu. Este importantă natura şi structura întrebărilor formulate. Întrebările sunt productive dacă solicită gândirea, dacă incită la acţiune şi la descoperirea adevărului împreună cu profesorul. Se bazează pe comunicarea orizontală, nelateralizată (feed-back imediat/concomitent). Conversaţia eurisitică (de descoperire) presupune schimburi verbale între parteneri, numite “episoade”. Fiecare episod este iniţiat printr-o operaţie verbală, în general o întrebare cu rol diferit de la caz la caz. În didactica modernă se vorbeşte despre diverse tipuri de întrebări, care canalizează comunicarea profesor – elev – elev în direcţia căutării şiexploatării astfel încât să se ajungă la rezultatul scontat (descoperirea de noi cunoştinţe).Întrebările pot fi spontane sau premeditate, frontale sau personalizate, reproductive sau productive, anticipative etc, determinându-l pe elev să învingă dificultăţile inerentecunoaşterii şi să producă idei. Pentru ca un astfel de tip de învăţare să fie posibil, elevii trebuie să activeze propriile cunoştinţe apelând la memorie şi reflecţie, realizând conexiuni care să faciliteze descoperirea de noi cunoştinţe. Aplicarea conversaţiei euristice necesită o deosebită pregătire prealabilă şi măiestrie pedagogică. Succesul depinde de respectarea unor condiţii:  întrebările se aleg şi se formulează cu grijă, fără improvizaţii;  întrebările trebuie gradate ca dificultate şi exprimate în aşa fel încât elevul să leînţeleagă şi să reacţioneze;  întrebările se formulează corect, dar şi concis;  între întrebare şi răspuns se lasă suficient timp de gîndire şi elaborare;  atunci când răspunde, elevul nu trebuie întrerupt, pentru a se evita inhibarea, cuexcepţia unui răspuns care este în afara întrebării;  întrebările să vizeze un conţinut bine delimitat;  întrebările să fie formulate clar (fără ambiguităţi). Conversaţia eurisitică solicită elevului să îşi activeze memoria şi imaginaţia, dar maiales să îşi canalizeze atenţia şi gândirea în direcţia descoperirii realităţii şi formulării derăspunsuri pertinente (să: definească, descrie, explice, argumenteze, compare, rezolve, deducă, transfere cunoştinţe în contexte diferite, anticipeze ş.a.).

Exemplu: Disciplina: Finanţe şi fiscalitate Clasa: a XII – a Subiectul lecţiei: Taxa pe valoarea adăugată

4

Pentru ca elevii să sesizeze caracteristicile TVA-ului, profesorul apelează la metoda conversaţiei euristice, parcurgând următorii paşi: 1. – Ce sunt impozitele indirecte? Ce a determinat apariţia lor ? R. elev 1)…………..R.elev 2) ………….R.corect şi complet ………………… 2. Care sunt formele de manifestare ale impoyitelor indirecte ? R. elev 1)……………R. elev 2) …………..--R. elev n)………….R. corect şi complet …………… 3. Comparaţi cele două forme ale impozitelor , evidenţiind deosebirile existente R. Elev 1)……………--R. elev n)………….R. corect şi complet …………… 4. Pornind de la filmul didactic prezentat (3 minute), evidenţiaţi trăsăturile impozitelor indirecte! R. elev 1)……………-R. elev n)………….R. corect şi complet …………… 5. Ce este TVA –ul ? R. elev 1)……………--R. elev n)………….R. corect şi personalizat …………… 6. Ce tip de sistem politic asigură funcţionarea economiei de piaţă?Argumentaţi! R. elev 1)……………--R. elev n)…………. 7. De ce consideraţi că economia se bazează pe proprietatea privat - particulară?Exemplificaţi! R. elev 1)……………--R. elev n)………….R. corect şi original) …………… 8. Care sunt conotaţiile principale ale TVA - ului ? R. elev 1)……………--R. elev n)………….R. complet …………… 9. Pe exemplul României, formulaţi câte două trăsături ale impozitelor indirecte dinainte şi după 1989 ! R. elev 1)……………-R. elev n)………… .10. Care consideraţi că este rolul concurenţei în economia de piaţă? R. elev 1)……………--R. elev n)…………. 11. Consideraţi că în România funcţionează normal economia de piaţă? Argumentaţi! R. elev 1)……………-R. elev n)…………. Menţiuni: Profesorul va dirija atent gândirea elevului, formulând atent întrebările şi respectând regula gradualizării dificultăţilor. Situaţiile de învăţare create în timpul lecţiei vor fi adecvate posibilităţilor reale ale elevilor şi scopului activităţii didactice. Întrebările se pregătesc în prealabil (de către profesor), nu se improvizează în timpul lecţiei (doar elevul are acest “drept”).La răspunsurile formulate de elevi se urmăreşte: • corectitudinea şi complitudinea; • coerenţa; • rigoarea ştiinţifică ;• fluenţa; • originalitatea; • concizia; • claritatea etc.Metoda “dă” rezultat la orice disciplină economică, îndeosebi dacă este cuplată cu problematizarea şi cu demonstraţia didactică.

5

Problematizarea (metoda rezolvării de probleme) Problematizarea este considerată în didactica modernă una dintre cele mai valoroase metode deoarece orientează gândirea elevilor spre rezolvarea independentă de probleme. Utilizând metoda în discuţie, profesorul pune pe elev în situaţia de a căuta un răspuns pertinent, o soluţie pentru problema cu care se confruntă. Punctul de pornire îl constituie crearea situaţiei –problemă , care desemnează o situaţie contradictorie pentru elev, dificilă deoarece se crează un conflict între experienţa de cunoaştere a elevului şi elementul de noutate cu care se confruntă acesta. Situaţia – problemă - este necesar să prezinte următoarele caracteristici:  să prezinte o dificultate cognitivă pentru elev, rezolvarea acesteia necesită un effort real de gândire;  să trezească interesul elevului, să-l surprindă, să-l uimească, provocându-l să acţioneze (să caute, să depăşească obstacolele, să alcătuiască, să facă legături cu ce cunoaşte, să descopere, să decidă);  să orienteze activitatea şcolarului în direcţia rezolvării, aflării soluţiei de rezolvare. Rezolvarea nu este posibilă fără activarea cunoştinţelor şi experienţelor dobândite anterior. Tensiunea (conflictul) este creată între experienţa anterioară (ceea ce elevul deja cunoaşte) şi elementul de noutate cu care se confruntă. Această tensiune îl va determina să acţioneze, să caute (investigheze) şi să intuiască soluţia de rezolvare a acestei tensiuni. Rezolvarea situaţiei problemă solicită logica elevului, inducţia, deducţia, intuiţia, analogia, dar şi voinţa şi perseverenţa. Formularea situaţiei – problemă şi activitatea exploratorie a elevului pentru a descoperi soluţia presupune patru momente fundamentale: I.punerea problemei şi perceperea ei de către elevi (inclusiv primii indici orientativi pentru rezolvare). Acum, profesorul formulează situaţia problemă, expune faptele, (în general) explică o serie de relaţii cauzale care se stabilesc, apoi profesorul recepţionează primele solicitări ale elevilor şi dă informaţii suplimentare. Practic, profesorul dezvăluie doar germenii adevărurilor ce vor fi apoi descoperite de elevi prin efort propriu; II.studierea aprofundată şi restructurarea datelor problemei (în acest moment, problematizarea se apropie de cercetarea fundamentală). În această etapă, elevul lucrează independent: reactualizează cunoştinţele, se documentează în domeniu, compară informaţiile, se opreşte la o sumă de informaţii pe care le consideră necesare şi relevante; III.căutarea soluţiilor posibile la problema pusă a) analizează atent şi cu discernământ materialul faptic; b) procedează la o sinteză, pentru a recupera esenţialul, face conexiuni logice, analizând condiţiile de producere/ manifestare a fenomenului sau situaţiei, formulează ipoteze privind soluţionarea problemei şi le verifică pe fiecare parte. Trece în ultima fază. IV. obţinerea rezultatului final şi evaluarea acestuia. La acest moment, elevul compară rezultatele obţinute prin rezolvarea fiecărei ipoteze. În final, elevul decide/alege soluţia optimă, care se confruntă cu ideile prezentate în manual.

6

Concluzii: -metoda este foarte bună deoarece are un pronunţat caracter formativ: a) antrenează întreaga personalitate a elevului (intelectul, calităţile voliţionale, afectivitatea), captând atenţia şi mobilizând la efort propriu; b) cultivă autonomia acţională şi curajul în formarea unor proiecţii proprii; c) formează un stil activ de muncă; d) asigură susţinerea motivaţiei învăţării şi sporeşte durabilitatea învăţării; e) dă încredere în sine. Experienţa arată că problemele din viaţa curentă sau cu aplicaţie în activităţile profesionale trezesc rapid interesul elevilor. Problematizarea cere respectarea unor condiţii: 1. elevii să aibă cunoştinţe anterioare legate de problema dată; 2. elevii să fie realmente interesaţi să rezolve; 3. dificultăţile să fie judicios dozate pentru a nu bloca elevul; 4. momentul plasării problemei să fie potrivit. Strategia problematizării nu are, însă, aplicabilitate universală. Există conţinuturi care nu se pretează la o astfel de abordare, după cum există şi situaţii când elevii nu dispun de cunoştinţele şi abilităţile necesare. Se poate aplica în combinaţie cu dezbaterea, studiul de caz, lectura şi analiza de text, învăţarea prin descoperire etc.

Exemplu Disciplina: Finanţe şi fiscalitate Clasa: a XII –a Subiectul lecţiei: Accizele Situaţia problemă : “O sticlă de coniac imbuteliată cu capacitatea de 0,5 litri, cu tărie alcoolică (C) de 45% în volum; acciza specifică (K) este de 150 de euro/hl alcool pur; cursul de schimb (R) este de 4,2 lei/euro. Să se determine cuantumul accizei. ”După formularea şi descrierea situaţiei-problemă de către profesor şi înregistrarea de cătreelevi, se iniţiază demersul de soluţionare a ei, care se derulează după cum urmează: 1. elevii, împărţiţi în grupuri de câte şase, realizează o incursiune în propria cunoaştere, reamintindu-şi ce cunosc despre comportamentul economic al întreprinzătorului şi reuşita înafaceri, calcule de eficienţă, definirea accizei, srierea formulei de calcul 2. pornind de la cunoştinţele însuşite anterior, elevii vor consulta manualul, vor solicitaclarificări profesorului, completează ceea ce cunosc cu ceea ce au reţinut din manual,consultă şi o lucrare de specialitate, extrag ideile principale şi formulele de calcul necesare soluţionării; 3. cu ajutorul profesorului, elevii formulează o ipoteză privind soluţionarea problemei (un posibil adevăr), pe care o verifică apelând la propria judecată şi consultându-se cu colegii.

7

4. Evaluarea soluţiei propuse (şi rezultată din verificarea ipotezei) se poate realiza princonfruntarea cu ideile descoperite prin lectura textelor din lucrările consultate 5. soluţia propusă (răspunsul considerat corect de către elevi) este prezentată profesorului. 6. Acesta contorizează soluţiile tuturor grupurilor de elevi şi împreună cu întreaga clasă estealeasă soluţia optimă, confruntând cu manualul. Evident că profesorul reia ideile principale, le comentează cu elevii şi le scrie pe tablă. Pentru a întări învăţarea, formulează o altă problemă ce urmează a fi rezolvată individual(temă pentru acasă).

Ciorchinele Metoda „Ciorchine” este, de asemenea, o metodă care stimulează gândirea euristică a elevilor. La început, tema este scrisă în mijlocul tablei (caietului), iar elevii /studenţii sunt solicitaţi să-şi noteze toate ideile care le vin în minte, trăgându-se linii întreacestea şi tema iniţială. În timp ce le vin idei noi şi le notează, elevii / studenţii vor trage liniiîntre toate ideile care par a fi conectate. Activitatea se opreşte când se epuizează toate ideile sau când s-a atins limita de timp acordată. Rezultatele sunt comunicate şi prezentate subforma unui ciorchine de către fiecare elev în cadrul portofoliului de evaluare. Rentabilitate , profit , venit, productivitate , cheltuieli. Nr .salariati, motivatia muncii ,salariul , omul si societatea, volum productie.

8

Instruirea programată O altă metodă de a învăţa prin munca proprie şi activitate independentă este instruirea programată. Ea implică existenţa unui manual special sau a calculatorului. Dispunând de calculatoare pentru toţi elevii clasei, activitatea independentă, de studiu al noilor cunoştinţeîn cadrul lecţiilor desfăşurate în varianta intensivparticipativă, se poate face prin instruirea programată. Există mai multe modalităţi de instruire programată. Programarea liniară De pildă, studiul temei „Noţiuni şi delimitări privind terţii” se derulează în aşa fel încât săse poată trece de la un paragraf la altul doar pe baza răspunsurilor corecte, numai atunci existând certitudinea că la finalul studierii întregului text problematica este bine înţeleasă, însuşită activ şi conştient, altfel nefiind posibilă progresarea în studiul materialului. Programarea ramificată Prin această metodă, elevul este solicitat să aleagă răspunsul corect din mai multe variante de răspuns. O astfel de posibilitate de activitate independentă, în care elevii să se poată instrui singuri, în paşi mici, dar cu eficienţă sporită este învăţarea programată (ramificată) a lecţiei „Noţiuni şi delimitări privind terţii”. Terţii reprezintă persoane fizice sau juridice cu care unitatea stabileşte relaţii economice pentrua îşi putea realiza obiectul de activitate: furnizori, clienţi, salariaţi, bugetul statului. Ex. Terţii sunt: a) persoane fizice care realizează obiect de activitate; b) persoane fizice sau juridice cu care unitatea stabileşte relaţii economice; c) persoane juridice care intră în relaţii cu persoane fizice. Relaţiile economice ce se stabilesc cu terţii sunt: - creanţe – dreptul faţă de parteneri de a încasasume sau echivalente valorice; - datorii – obligaţ ii faţă de parteneri de a plătisume de bani sau echivalente valorice. Ex. Creanţele sunt: a) dreptul faţă de parteneri de aîncasa sume sau echivalenţevalorice; b) persoane fizice sau juridicecu datorii; c) obligaţii faţă de alţi agenţieconomici În contabilitate, datoriile şi creanţele faţă de terţi se delimitează astfel: a) datorii şi creanţe comerciale; b) datorii şi creanţe salariale; c) datorii şi creanţe sociale; d) datorii şi creanţe fiscale; e) datorii şi creanţe de regularizare.

9

Recunoaşteţi datoriile şi creanţele faţă de terţi: a) datorii şi creanţe legale; b) datorii şi creanţe salariale; c) datorii şi creanţe financiare

Programarea combinată Este o metodă prin care se îmbină programarea liniară cu cea ramificată, în sensul că sesolicită elevilor răspunsuri construite şi răspunsuri la alegere, astfel încât să se asigure unrandament cât mai mare însuşirii cunoştinţelor. Exemplu: Tema: Noţiuni şi delimitări privind terţii Informare 1: Terţii sunt persoane fizice sau juridice cu care unitatea stabileşte relaţii economice, în scopul realizării obiectului său de activitate: furnizori, clienţi, salariaţi, bugetul statului etc. Întrebare 1: Alegeţi răspunsul corect. Terţii sunt: a) persoane fizice sau juridice cu care agentul economic intră în relaţii economice; b) persoane juridice care îşi realizează obiectul de activitate; c) persoane fizice sau juridice cu care au relaţii. Răspuns: tasta a.Confirmare răspuns. Informare 2: Relaţii economice cu terţii sunt:- creanţe – dreptul faţă de parteneri de a încasa o sumă de bani sau echivalente valorice;- datorii – obligaţii faţă de parteneri de a plăti sume sau echivalente valorice. Întrebare 2: Alegeţi răspunsul corect. Datoriile sunt: a) drepturi faţă de parteneri; b) persoane fizice sau juridice cu obligaţii; c) obligaţii de plată faţă de parteneri. Răspuns: tasta c.Confirmare răspuns. În predarea disciplinei “Finanţe şi fiscalitate” pot fi utilizate exerciţii de stimulare managerială şi economică aplicată, care le oferă elevilor ocazia de a organiza şi conduce firme într-un mediu competiţional ce stimulează lumea reală a afacerilor. Elevii au ocazia să aplice cu ajutorul computerului cunoştinţele dobândite, într-o situaţie de afacere competitivă, participând la luarea deciziilor strategice într-o întreprindere.

10

Programul pe computer conţine o descriere a firmei, îndrumându-i în toate deciziile luate: producţie, preţ, marketing, plan de investiţii, cercetare şi dezvoltare, şi ajutându-i totodată să interpreteze rezultatele obţinute. Dotarea şcolii cu mijloace de învăţământ moderne asigură condiţii pentru perfecţionarea procesului didactic şi contribuie, de asemenea, la optimizarea activităţii de predare-învăţare.

11