Metode Bursiere [PDF]

Zitiervorschau

1. Elemente de bază Evaluarea bursiera porneste de la ipoteza ca exista investitori dispusi sa-si plaseze capitalul in achizitionarea de actiuni ale unor societati comerciale cotate la bursa, dar optiunea sa fie fundamentata atat de indicatorii publicati de bursa, cat si de rezultatele unei analize economico-financiare cu scopul stabilirii valorii reale (intrinseci) a actiunilor, valoare care poate fi, in unele cazuri, diferita de cea cotata la bursa. Metodele de evaluare anterioare se caracterizează printr-un oarecare grad de subiectivism. Cea mai mare parte a modelelor de evaluare elaborate de teoria financiară porneşte de la premisa pieţei eficiente caracterizată prin încorporarea în preţul de piaţă (cursul bursier) a tuturor informaţiilor disponibile (trecute, prezente şi cele legate de perspectiva întreprinderii). În aceste condiţii valoarea actuală a unei întreprinderi este chiar capitalizarea bursieră a acesteia. Această valoare reprezintă estimările pieţei asupra a ceea ce întreprinderea posedă, a ceea ce produce, asupra potenţialului său de creştere, dar şi a riscurilor care îi sunt asociate. Avantajele acestei metode sunt: - o estimare a valorii întreprinderii în funcţie de reperul de valoare oferit de piaţă; - estimarea valorii într-o manieră simplă şi rapidă, în situaţia imposibilităţii accesului la datele întreprinderii; - cursul acţiunii este un preţ efectiv al tranzacţiilor deja realizate pentru acţiunile întreprinderii şi deci valoarea întreprinderii este calculată prin utilizarea unei unităţi de valoare efectivă şi nu estimată; - cursul este un preţ zilnic, care reflectă „în timp real” estimările pieţei privind impactul acţiunii factorilor din interiorul şi exteriorul întreprinderii asupra valorii acesteia, putându-se astfel calcula o valoare a zilei pentru întreprindere. Limitele cel mai des semnalate în legătură cu această metodă sunt:

- valoarea întreprinderii este stabilită pe baza logicii de plasament şi nu de achiziţie; - valoarea întreprinderii este de fapt suma valorilor părţilor (acţiunilor deţinute de investitori) care este diferită de valoarea întregului; - cursul cuantifică, de asemenea, şi variaţia altor factori care nu au legătură directă cu întreprinderea (factorii politici) şi suportă influenţele organizării, reglementării, controlului şi transparenţei titlurilor de valoare; - un număr mic de întreprinderi (societăţi cotate) au un preţ stabilit de piaţă pentru acţiunile lor; marea majoritate a întreprinderilor nu au acces la cotaţie; Totuşi, avantajele oferite de această metodă au susţinut introducerea modului de gândire specific pieţelor financiare în domeniul evaluării întreprinderii. Conceptul de evaluare bursieră se utilizează în general cu referire la două accepţiuni: - o definire în sens restrictiv a valorii întreprinderii, conform căreia ea se determină pe baza produsului dintre numărul de acţiuni emise de întreprinderea evaluată şi cursul bursier al acestora, la momentul evaluării sau calculat ca o medie pe o anumită perioadă; - o definire în sens larg a valorii întreprinderii, prin prisma indicatorilor oferiţi de piaţa bursieră (coeficientul de capitalizare bursieră, rata medie de distribuire a dividendelor, seria dividendelor distribuite de întreprindere în ultimii ani) sau avându-se în vedere că întreprinderile cotate la bursa îndeplinesc anumite cerinţe care stau la baza evaluării întreprinderii. 2. Evaluarea prin capitalizarea bursieră Cursul bursier sau cotaţia unor titluri (în special acţiuni), numită în termeni bursieri rating, permite unor organisme independente să formuleze o apreciere sintetică asupra calităţii respectivelor titluri, care constă, în principal, în evaluarea

riscurilor pe care le prezintă achiziţionarea titlurilor. Cursul bursier depinde atât de factori interni întreprinderii, cât şi de factori externi. În consecinţă pentru aplicarea metodelor bursiere de evaluare trebuie să se ţină seama de: - evoluţia cursurilor trecute şi a politicii de dividende, considerate ca semnale emise către acţionari şi investitori. Altfel spus, se impune un studiu retrospectiv al caracteristicilor fundamentale ale întreprinderii, pe baza căruia se pot previziona evoluţiile viitoare, anticipând fie o continuitate, fie rupturi în raport cu trecutul; - fenomenele pieţei car pot afecta aprecierea titlurilor, independent de performanţele întreprinderii (perspectivele concurenţei, calitatea sistemului de comunicare financiară a întreprinderii etc.). Se pune întrebarea dacă cotaţia bursieră reflectă cu adevărat valoarea reală a întreprinderii sau nu. În acest sens există două teorii: - teoria evoluţiei aleatoare, conform căreia analiza bursieră pe mai mulţi ani (a cursului, a volumului tranzacţiilor, a indicatorilor bursieri) nu poate anticipa, pe baze ştiinţifice, evoluţia viitoare a întreprinderii; - teoria ipotezelor pieţei eficiente, conform căreia, la ora actuală, datorită folosirii sistemelor moderne de prelucrare, pe baza modelelor economicomatematice, a indicatorilor bursieri şi de comunicare a acestora, cursul acţiunilor reflectă fidel valoarea reală a acţiunilor şi, respectiv, a întreprinderii. Valoarea întreprinderii (capitalizarea bursieră) este determinată de cursul bursier, ca indicator ce cuantifică performantele întreprinderii şi gradul de interes pe care îl prezintă aceasta: Vt  CB  N t  cbt

în care: - Vt (CB) – valoarea întreprinderii la momentul t; - Nt – numărul de acţiuni aflate în circulaţie la momentul t; - cbt – cursul bursier al acţiunilor întreprinderii în momentul t. Principalul dezavantaj al aplicării îl constituie variabilitatea mare în timp a valorilor rezultate, care în cazul unor acţiuni al căror curs este în descreştere, poate ridica semne mari de întrebare în legătură cu valoarea reală a întreprinderii. Pentru

a corecta acest dezavantaj, se poate lua în calcul un curs bursier mediu, iar valoarea întreprinderii va deveni: Vt  Nt  cb Aplicarea relaţiilor menţionate poate determina o valoare de piaţă a firmei eronată, întrucât aceasta constituie o simplă extrapolare a valorii unor pachete minoritare de acţiuni. Valoarea firmei va trebui să ţină cont şi de o primă dată de deţinere a controlului asupra acesteia în cazul în care s-ar comercializa firma ca un întreg, ceea ce face ca valoarea recomandată să fie majorată cu această primă de control: VP = V * (1 + p), în care: VP - valoarea de piaţă recomandată pentru întreaga firmă; V - valoarea firmei, determinată pe baza relaţiilor anterioare; p - prima de control. Această primă de control este fundamentată în funcţie de valoarea ce va putea fi adăugată celei actuale a firmei, prin modificarea strategiei generale a acesteia, în condiţiile în care se va prelua controlul asupra acesteia.

Metodele de evaluare a întreprinderilor ce utilizează coeficientul de capitalizare bursieră sunt metode folosite de întreprinderile „în creştere”. Coeficientul de capitalizare bursieră (Price Earning Ratio)sau preţul unui titlu reflectă de câte ori investitorii sunt dispuşi să plătească profitul net pe acţiune. Altfel spus, PER arată în cât timp se recuperează investiţia făcută prin cumpărarea unei acţiuni pe seama profiturilor primit de investitori sub formă de dividende. El se mai numeşte „multiplicator curs-profit” şi reprezintă raportul dintre cursul bursier (C) şi profitul net pe acţiune (PNa):

PER 

C PNa

PER 

cb Pr ofitul net pe actiune

cb  PER  Pr ofitul net pe actiune

PER, ca indicator bursier, prezintă anumite valori-standard în funcţie de tipul de activitate şi nivelul de risc al întreprinderii. Două întreprinderi structural comparabile ar trebui să fie caracterizate printr-un PER similar. Astfel, cunoscînd PER-ul unei societăţi, vom putea să-l aplicăm la toate societăţile ce i se "aseamănă" pentru a determina, prin multiplicarea cu profitul total obţinut de fiecare, valoarea firmelor, respectiv valoarea acţiunilor emise de către societăţile respective. Lichidarea acţiunilor întreprinderilor cotate la bursă le conferă acestora un plus de valoare în raport cu valoarea acţiunilor societăţilor necotate. Profesioniştii din mediul bancar au perfecţionat această metodă. Ei au pus în relaţie factorială valoarea întreprinderii cu profitul (actualizat în unităţi monetare constante cu ajutorul unei rate de actualizare convenite) ponderat cu trei factori multiplicatori: un PER teoretic (preluat din tabelele de calcul), un coeficient de risc (R) şi un coeficient de lichiditate (L). Ecuaţia valorii întreprinderii astfel estimate are forma: V = PROFIT * PER * R * L,

În ceea ce priveşte valorile pentru factorii R şi L, autorii recunosc o nuanţă arbitrară în alegerea lor. De exemplu, valorile de utilizat pentru R pot fi:  0,95 dacă se estimează că întreprinderea va avea cu siguranţă profit cel puţin în următorii cinci ani;  0,8 dacă există riscul unui an fără profit în următorii 5 ani;  0,7 dacă există riscul unui an fără profit în următorii 3 ani; În acelaşi mod L poate avea valorile:  1 pentru societăţile cotate la bursă, cu piaţa activă;  0.85 pentru societăţile cotate, cu piaţa puţin activă sau pentru societăţile necotate, dar a căror introducere la bursă va fi posibilă în următorii 3 ani;  0,7 pentru societăţile necotate şi fără posibilitate de acces la cotaţie în următorii ani sau pentru societăţile prea mici pentru a fi cotate la bursă. Reproşurile adresate metodei ţin de caracterul arbitrar al factorilor de pondere, precum şi de faptul că favorizează mai ales lichiditatea întreprinderii, problemă vitală pentru bancheri, dar mai puţin importantă pentru conducerea întreprinderii sau pentru evaluator. Datorită acestui fapt, deseori preţul estimat de comunitatea financiară este mai mic decât cel propus de cumpărătorul industrial. Pentru a lucra cu un PER standard, reprezentativ pentru un anumit sector de activitate, înlăturând astfel fluctuaţiile ce afectează PER-ul specific fiecărei societăţi, se poate calcula PER sectorial (PERS) ca o medie a PER-urilor întreprinderilor reprezentative din sectorul de activitate respectiv (medie aritmetică simplă sau ponderată cu capitalizările bursiere ale societăţilor respective). Sectorul de activitate va fi reprezentat de un eşantion de întreprinderi comparabile, cotate la bursă. n

PER S 

 C * PER i l

i

i

,

n

C i l

i

PER-urile sectoriale calculate pentru eşantioanele de întreprinderi alese se pot raporta la PER-ul indicelui bursier (PERI), determinându-se astfel un PERrelativ pentru fiecare domeniu de activitate. PER relativ 

PER S . PER I

În aceste condiţii valoarea acţiunii unei societăţi va fi: C = PNa * PERrelativ * PERI . Evaluarea unei societăţi cu ajutorul indicatorului PER prezintă o serie de limite:  ca rezultat al unor operaţiuni contabile, profitul net pe acţiune este un indicator contestabil al profitabilităţii reale a firmei. De asemenea, există o diferenţă clară între profitul net şi cash flow-ul disponibil pentru acţionari (fluxul de bani efectiv ce va remunera acţionarii);  indicatorul PER este sensibil la variaţiile cursului bursier al acţiunii, aceste variaţii reflectând imperfect caracteristicile fundamentale ale societăţii. Astfel, când folosim drept referinţă pentru evaluarea unei societăţi necotate PER-ul unei societăţi comparabile, cotată pe piaţa

bursieră, este indicată ajustarea valorii PER-ului prin neutralizarea impactului volatilităţii acţiunilor societăţii luate drept referinţă. Folosirea PER-ului sectorial înlătură în mare măsură acest inconvenient. De asemenea, cursul acţiunilor societăţii cotate include o primă de lichiditate, de care acţiunile necotate nu beneficiază, valoarea acestei prime de lichiditate fiind de multe ori insuficient fundamentată. Prin ajustarea formulei de evaluare cu un coeficient ce exprimă gradul de lichiditate al acţiunii se poate înlătura şi acest inconvenient;  PER reprezintă raportul dintre cursul acţiunii, având ca principal determinant anticiparea nivelului profiturilor viitoare, şi profitul pe acţiune al firmei. Ca urmare, folosirea PER-ului unei societăţi pentru evaluarea alteia se poate face în condiţiile în care cele două societăţi au aceleaşi perspective de câştig şi aceeaşi rată de creştere a beneficiilor lor. Simpla apartenenţă la acelaşi domeniu de activitate nu indică pentru societăţile respective aceleaşi perspective de câştiguri viitoare;  pentru societăţile ce afişează pierderi, indicatorul PER este inaplicabil pentru evaluarea acestora. Anumiţi analişti preferă utilizarea, în locul indicatorului PER, a raportului curs bursier/cash flow disponibil pentru acţionari (CFDacţ) pentru a evalua firmele, înlăturând astfel parţial acest inconvenient, precum şi pe cel legat de influenţa politicilor contabile practicate de către firme asupra nivelului profiturilor raportate de către acestea.

Elementele de calcul pentru PER pot fi exprimate în valori trecute, actuale sau previzionate. Cel mai curent utilizat de evaluatori este PER relativ la momentul evaluării sau, cel mai indicat, un PER mediu. Utilizarea PER în evaluare presupune să se aibă în vedere şi influenţa exercitată asupra sa de creşterea ratei dobânzii la credite, de modificarea ratei dobânzii la obligaţiuni, de restricţiile şi limitele de creditare etc. Când profitul nu este un indicator semnificativ pentru întreprindere (cazul întreprinderilor cu marjă de profit mică sau cu investiţii mari) este recomandat să se utilizeze cash-flow-ul sau cifra de afaceri drept determinant al valorii întreprinderii. În acest mod, relaţiile de calcul pentru determinarea valorii întreprinderii pot fi: V

cb0 P Pna 0

V

cb0  CF CF0

V

cb0  CA CA0

în care: - CB0 - cursul bursier aferent momentului în care se face evaluarea; - Pna 0 - profitul net pe acţiune aferent momentului în care se face evaluarea;

- P – profitul anului, mediu sau previzionat;

- CF0 - cash-flow-ul pe acţiune, la valoarea de referinţă; - CF - cash-flow al anului, mediu sau previzionat; - CA0 - cifra de afaceri pe acţiune, la valoarea de referinţă; - CA - cifra de afaceri a anului, medie sau previzionată. 3. Evaluarea prin fluxurile de dividende În optica bursieră, venitul aşteptat din investiţia în acţiuni a acţionarului minoritar este dividendul pe care el îl va primi. Prin urmare, autorul Irving Fisher defineşte valoarea actuală a unei acţiuni ca sumă actualizată a dividendelor viitoare anticipate, pe baza relaţiei: n

Dt Vn  t (1  r ) n t 1 (1  r )

V0  

în care: V0 – valoarea acţiunii la momentul evaluării (valoarea de referinţă); t – numărul de ani de previziune; r – rata de actualizare (rata de rentabilitate cerut de acţionar care trebuie să fie cel puţin egală cu rata de capitalizare a pieţei); Vn – valoarea acţiunii în anul n. Exemplu: Se cunosc următoarele date: t=3; D1=30; D2=36; D3=43; r=19%; V3=900. V0 

30 36 43 900     610 u. m. 2 3 (1  0,19 ) (1  0,19 ) (1  0,19 ) (1  0,19 ) 3

Experienţa practică recomandă următoarele aspecte pentru evitarea sau diminuarea erorilor şi micşorarea incertitudinii în stabilirea valorii întreprinderii cu ajutorul metodelor bursiere, respectiv: - întreprinderea să coteze la burse importante, recunoscute, puternice, să tranzacţioneze frecvent acţiuni, să aibă un volum mare de acţiuni tranzacţionate; - reducerea perioadei pentru care se realizează estimarea profitului la circa 5-8 ani;

- mărirea ratei de actualizare cu un coeficient de risc proporţional cu incertitudinea privind viitorul; - aplicarea unei reduceri de siguranţă asupra valorii finale. Modelul Gordon-Shapiro După cum s-a menţionat anterior ipoteza unui dividend constant nu este realistă. Firmele sunt interesate de o creştere a acestuia, creştere care, de obicei, este prognozată cu o rată constantă (g). V0 

D1 . kg

în care: D1 = dividendul repartizat în primul an. Împărţind cele două părţi ale ecuaţiei cu profitul, se va observa că, conform formulei Gordon-Shapiro, indicatorul PER, price earning ratio, este egal cu rata de distribuire a profitului, împărţită la diferenţa dintre rata de actualizare (randamentul obţinut de la plasament) şi rata de creştere a dividendului distribuit.

D d V / Pr ofit  PER  PN  . kg kg

D - rata de distribuire sau payout ratio. PN Astfel, formula Gordon – Shapiro în această formă pune în valoare dependenţa dintre PER, creşterea profitului (şi a dividendului) şi rata de rentabilitate cerută pentru plasament. în care: d 

4. Evaluarea prin analogie. Abordarea evaluării prin comparaţia de piaţă O metodă empirică constă în a evalua o întreprindere prin raportarea la preţurile de vânzare a unor întreprinderi similare, vorbindu-se astfel de „metoda analogică”. Această metodă se aplică numai în cazul în care preţul de vânzare al întreprinderilor similare poate fi cunoscut, cel mai adesea acesta este confidenţial. Se utilizează ca bază de referinţă, atunci când este posibil, cotaţia la bursă a societăţilor similare cu cea studiată. Astfel se consideră că metodele bursiere reprezintă un caz particular al metodei analogiei. Cotaţia bursieră poate reprezenta un reper şi în cazul întreprinderilor necotate.

Pentru a realiza o astfel de comparaţie este necesar să alegem tranzacţiile relative la întreprinderile de natură apropiată cu cea studiată, care activează în aceeaşi ramură economică, are obiect de activitate similar, mărime comparabilă. Este însă necesară cunoaşterea cât mai multor date financiare relative la întreprinderea folosită ca bază de comparaţie, pentru a putea stabili un preţ al tranzacţiei corespunzător. Este indispensabil să se dispună de mai multe tranzacţii de referinţă. Evaluarea prin analogie va genera un evantai de preţuri posibile. Această metodă de evaluare prezintă interes deoarece este, prin definiţie, realistă şi permite verificarea calculelor efectuate prin metode mai teoretice. De asemenea, ea nu exclude utilizarea altor metode de evaluare. Piaţa bursieră poate fi supusă unor fluctuaţii temporare, iar în aceste condiţii utilizarea altor metode e evaluare, decât cea prin analogie, permite corectarea unor valori excesive cuprinse în preţul tranzacţiei prin metoda analogiei. Condiţia esenţială a utilizării acestei abordări o reprezintă existenţa unor surse de informaţii suficiente şi relevante pentru a asigura baza de comparaţie credibilă. Sursele de informaţii sunt reprezentate, în acest caz, de: - piaţa de capital, pe care se tranzacţionează acţiuni ale unor întreprinderi din aceiaşi ramură de activitate (care oferă informaţii despre cursul acţiunilor întreprinderilor similare cotate); - piaţa întreprinderilor similare necotate (care oferă informaţii privind preţul de vânzare a acţiunilor întreprinderilor similare necotate); - tranzacţiile anterioare (istorice) cu acţiuni ori părţi sociale ale întreprinderii evaluate (care oferă informaţii privind preţurile la care au fost tranzacţionate acţiuni ale întreprinderii supuse evaluării). Indiferent care din cele trei surse de informaţii vor fi utilizate, întreprinderile selectate ca referinţă pentru evaluarea prin comparaţia de piaţă trebuie să aparţină aceluiaşi domeniu de activitate cu întreprinderea supusă evaluării. Pentru că în realitate nu există două întreprinderi absolut identice din toate punctele de vedere, abordarea pe baza comparaţiei de piaţă implică efectuarea unor analize detaliate, acordându-se atenţie unui număr important de factori de influenţă.

Atunci când se alege ca bază de comparaţie cursul acţiunii întreprinderilor cotate, este necesară analiza trăsăturilor esenţiale ale pieţei de capital, referitoare la următoarele aspecte: - gradul de respectare a regulamentului de funcţionare a pieţei; - gradul de diversificare a domeniilor de activitate a întreprinderilor cotate care, de regulă, este mai mare decât cel al întreprinderilor necotate; - potenţialul de investiţii prin autofinanţare, stabilitatea financiară, planificarea strategică, inovaţia, calitatea managementului a întreprinderilor cotate; - fluctuaţia zilnică a cursului acţiunilor, ca urmare a unor factori economici şi extraeconomici; - gradul de lichiditate al acţiunilor cotate; - gradul de informare a investitorilor mici asupra fluxului de venituri viitoare, care de regulă este mai mic faţă de cel al investitorilor care doresc să achiziţioneze o întreprindere in totalitatea ei sau un pachet de control. Când comparaţia se realizează cu preţul de vânzare a întreprinderilor similare necotate se impune a fi studiate preţurile de tranzacţie şi condiţiile în care acestea au avut loc. Dificultatea utilizării acestui criteriu de comparaţie derivă din imposibilitatea cunoaşterii, din motive de confidenţialitate, a motivaţiilor strict individualizate ale vânzătorului şi cumpărătorului, a factorilor de natură necomercială care au influenţat asupra stabilirii preţului de tranzacţie etc. Acest fapt nu asigură credibilitatea comparaţiei şi face din acest procedeu unul dificil de aplicat. Efectuarea comparaţiei în raport cu preţul anterior de tranzacţionare a acţiunilor aceleiaşi întreprinderi necesită corecţii datorită trecerii timpului şi a modificării condiţiilor din economie. Comparaţia se realizează utilizând o gamă variată de indicatori, în majoritatea lor exprimați prin rapoarte, semnificatie aparte prezintă următorii:  Rezultatul (profitul) net pe acţiune (Earning Per Share) calculat, în mai multe variante, cu ajutorul rapoartelor: EPS 

Pnet Nra

Dacă există acţiuni preferate (privilegiate), se calculează profitul net pe acţiunile comune, astfel: EPS 

Pnet  Div p Nrac

Dacă analistul bursier este interesat de potenţialul de autofinanţare a societății în raport cu numărul de acţiuni, atunci se determină capacitatea de autofinanţare pe acţiune ( CAFa ), după relaţia: CAFa 

CAF Nra

în care: - Pnet - profitul net; - Nra - numărul total de acţiuni emise; - Nrac - numărul de acţiuni comune; - Div p - dividendele aferente acţiunilor preferate. Acţionarii majoritari fac, de regulă, plasamente pe termen lung şi nu aşteaptă o rentabilitate imediată sub forma de dividende. Ei sunt preocupaţi, în principal, de un rezultat satisfăcător care, chiar dacă este conservat în cadrul societății (rezerve), este susceptibil să genereze o creştere a valorii acţiunilor. Pentru această categorie de acţionari, aprecierea rentabilităţii nete pe acţiune sau a rezultatului (profitului) net pe acţiune (Earning Per Share) prezintă importanță în orientarea deciziei de investiție.  Dividendul pe acțiune ( Div ) este un indicator cu valoare informațională mare pentru acţionarii minoritari care nu doresc să “joace un rol” în managementul societății direct proporţional cu numărul acţiunilor deţinute, care sunt preocupaţi de obţinerea unei rentabilităţi pe termen scurt, respectiv de un dividend imediat calculat raportând dividendele totale ( Divt ) la numărul total de acțiuni emise, după modelul: Div 

Divt Nra

Informaţii despre numărul şi valoarea totală a fiecărui tip de acţiuni emise, acţiuni răscumpărabile, acţiuni emise în timpul exerciţiului financiar etc. se găsesc în Nota 7 ”Participaţii şi surse de finanţare”. Profitul pe acţiune se poate calcula pe baza numărului de acţiuni existent la închiderea exerciţiului sau în funcţie de

numărul mediu de acţiuni din cursul exerciţiului. Numărul mediu de acţiuni este dificil de determinat, în special în cazul societăților care au emis obligaţiuni convertibile în acţiuni, fapt pentru care se recomandă calculul indicatorului în funcţie de numărul acţiunilor existente la închiderea exerciţiului1. Această rată nu este comparabilă între societățile care o calculează, datorită faptului că numărul de acţiuni emise este, în general, diferit de la o societate la alta.  Coeficientul de capitalizare bursieră, în limbaj anglo-saxon Price Earning Ratio ( PER), este utilizat pentru a aprecia reacţia investitorilor la modificările rezultatului net al societății cotate. Indicatorul este expresia cea mai simplificată a modelului Irving Fisher și se determină în mai multe variante. Într-o prima variantă se raportează cursul bursier al acţiunii ( P ) la profitul net pe acţiune ( EPS ) sau la capacitatea de autofinanţare pe acţiune2: PER 

P P sau PER  CAFa EPS

Astfel calculat, PER arată preţul pe care investitorii sunt gata să-l plătească pentru profitul net pe acţiune sau, în interpretarea altor specialişti, indicatorul arată de câte ori investitorii sunt dispuşi să plătească profitul pe acţiune. Această interpretare atribuie indicatorului semnificaţia de “multiplu curs-profit”. Dacă acţionarii se aşteaptă la o creştere a profitului net pe acţiune, atunci ei vor fi dispuşi să plătească un preţ ridicat pentru acesta. Societățile cu perspective de a obține rezultate nete pe acţiune mediocre se vor caracteriza printr-un coeficient de capitalizate bursieră scăzut şi neatractiv pentru investitori. Investitorii pot fi atraşi de valoarea scăzută a acestui raport, dar nu vor cumpăra decât dacă perspectivele lui de creştere sunt evidente. PER este considerat a fi un criteriu temporar (Pay-Back) pentru că poate evidenția câți ani (exerciții financiare) de rezultat net pe acțiune sunt necesari pentru a recupera investiția într-o acțiune sau în cât timp (exerciții financiare) prețul (cursul) unei acțiuni capitalizează rezultatul net pe acțiune. Literatura de

1

Mironiuc, M., Analiză economico-financiară. Elemente teoretico-metodologice și aplicații, Editura Sedcom Libris, Iaşi, 2006, p. 387. 2 Ooghe, H., Van Wymeersch, C., Traité d’analyse financière. Comptes annuels statutaires. Bilan social. Comptes consolidés, Vol. I şi II, Editions Kluwer et Presses Universitaires de Namur, Bruxelles, 2000, p. 219.

specialitate menţionează câteva repere pentru PER, în cazul unei piețe mature, normale (Tabelul nr. 2.). Tabelul nr. 2. Valori de referință pentru PER Nr. crt.

PER

1.