Metode de Cercetare [PDF]

Zitiervorschau

METODOLOGIA CERCETĂRII SOCIOLOGICE Metodologia cercetării sociologice se referă la modalitățile prin care se realizează cunoașterea științifică a vieții sociale. Există o mare varietate de metodologii, unele complementare, compatibile, dar există şi situații în care se exclud, sunt neconcordante. Diversitatea metodologiilor este determinată de: 1. factori interni a. inventivitatea sociologilor care fac efortul de a adopta cea mai adecvată modalitate de cercetare, ei având în vedere faptul că în cercetarea sociologică fiecare fenomen studiat trebuie raportat la întregul din care face parte, pentru a-i determina geneza, structura, evoluția, consecințele etc. b. specificul obiectivelor urmărite: descrierea unui fenomen, explicarea lui, identificarea unor probleme, elaborarea unor soluții. c. tipurile de cercetare abordată: - fundamentală (orientată spre obținerea de cunoștințe noi şi dezvoltarea teoriei); - aplicativă (analiza problemelor sociale şi identificarea soluțiilor de rezolvare a lor) şi - evaluativă (de apreciere a stărilor de fapt existente la un moment dat şi de determinare a efectelor unei acțiuni) 2. factori externi De regulă sunt disfuncționali în raport cu cercetarea științifică şi pot fi prejudecăți ale cercetătorului sau influenţe de natură politică. Întrucât metodologia are rolul de a facilita obținerea de cunoștințe științifice, dacă ea e deficitară vor apărea erori şi în cunoașterea adevărului. I.

METODA

În limba greacă „methodos” înseamnă cale, mijloc. În sociologie, prin metodă se înțelege ansamblul de reguli şi principii de cunoaștere şi de transformare a realității sociale, un mod de cercetare. Metodele sunt de o mare varietate şi pot fi grupate în funcție de mai multe criterii: 1. criteriul temporal a. metode transversale (surprind procesele sociale la un moment dat): observația ancheta sociologică b. metode longitudinale (permit studiul fenomenelor sociale în timp, în evoluția lor) biografia socială studiul monografic studiul de caz

2. după gradul de implicare al sociologului a. experimentale (cercetătorul provoacă desfășurarea unor fenomene) experimentul sociologic b. cvasiexperimentale ancheta biografia socială provocată c. de observație studiul documentelor observația 3. după numărul unităților sociale studiate a. statistice analiza statistică ancheta prin sondaj b. cazuistice studiul de caz studiul monografic studiul grupului mic 4. după locul ocupat în procesul investigației a. de culegere a informațiilor b. de prelucrare cantitativă şi calitativă a informației c. de interpretare a datelor II.

TEHNICA

Tehnica reprezintă un ansamblu de prescripții metodologice, de reguli şi de procedee necesare desfășurării unei cercetări eficiente (exemplu: tehnici de elaborare şi utilizare a chestionarului; tehnici statistice, de observație etc.) III.

PROCEDEUL

Procedeul se referă la maniera de acțiune / operare cu instrumentul de investigare care poate fi o fişă de observație, un chestionar, un ghid de interviu etc.)

ETAPELE UNEI INVESTIGAŢII SOCIOLOGICE Cercetarea socială se desfășoară după un model stadial: 1. FORMULAREA PROBLEMEI În știință, problemele apar în mai multe situații: a) când între așteptările ce decurg dintr-un model explicativ teoretic al unui proces social şi datele pe care le avem despre acel fenomen apare o contradicție. Exemplu: nivelul frustrării oamenilor creşte odată cu scăderea nivelului de trai, dar s-a constatat că multe revoluții sociale au avut loc în perioade de creștere a calității vieții. Astfel a rezultat o contradicție între modelul teoretic şi datele istorice, ceea ce a dus la o nouă teorie, teoria frustrării relative: frustrarea generează mișcări sociale când este dată de un decalaj major între așteptări şi realitate. b) când nu există informații suficiente pentru a construi un model teoretic cu privire la modul în care funcționează un fenomen social. Exemplu: Din anumite zone ale ţării pleacă mai mulți români la muncă în străinătate decât din alte zone. Astfel, problema constă în identificarea cauzelor şi a mecanismelor care duc la acest fenomen. Formularea problemei trebuie să permită identificarea soluțiilor care să constituie răspunsul la problemă. 2. DOCUMENTAREA Documentarea presupune studierea literaturii de specialitate pentru a afla ce s-a întreprins şi concluziile la care s-a ajuns în respectiva problemă. 3. FORMULAREA IPOTEZELOR Ipotezele sunt modele de răspuns la problemele cercetării, enunțuri științifice cu valoare probabilă ce urmează să devină adevărate sau false în urma cercetărilor. Ipotezele reprezintă legături de determinare / cauzalitate între fapte, fenomene sau procese sociale. De regulă, ipotezele se deosebesc de principiul care se fundamentează pe trecut şi de bănuială, care este un enunț hazardat ce nu se bazează pe un număr suficient de mare de fapte observabile. Ipotezele sunt de tipul „dacă x, atunci y” (exemplu: dacă două colectivități sunt în conflict, atunci coeziunea membrilor comunității creşte) sau „cu cât x, cu atât y” (exemplu: cu cât poziția în ierarhia organizației este mai mare, cu atât satisfacția profesională este mai mare).

Ipotezele trebuie să fie testabile (o ipoteză corect formulată trebuie să poată fi întotdeauna testată, adică caracteristicile fenomenului să poată fi măsurate). Exemple: Cu cât oamenii au sufletul mai mare, cu atât societatea va progresa (nu îndeplinește criteriul testabilității deoarece nu putem măsura sufletul oamenilor). Cu cât există mai mulți oameni cu numele Georgescu, cu atât societatea va progresa (este testabilă, chiar dacă testarea ei va dovedi lipsa unei astfel de relații cauzale). Variabila este caracteristica măsurabilă a unui proces / fenomen social. Variabilele pot fi: discrete (iau doar anumite valori într-un interval, de exemplu sexul poate lua doar două valori (masculin şi feminin) continue (pot lua orice valoare într-un interval (de exemplu variabila atitudinală poate lua valori pe un interval de la 1 la 10 în care 1 este preferința minimă şi 10 este preferința maximă). Valorile pe care le poate lua o variabilă formează o scală. Scala poate fi:  nominală (nu presupune nici un fel de relaţii de succesiune, de ordine sau ierarhie între valorile unei variabile – exemplu: lista bunurilor dintr-o gospodărie)  ordinală – valorile variabilei sunt ordonabile în funcție de un anumit criteriu (exemplu: aprecierea introducerii bacalaureatului profesional poate lua următoarele valori: absolut de acord, de acord, dezacord, dezacord total).  de interval – măsoară variabilele continue, iar faţă de cele ordinale propun un continum între două valori polare (minim şi maxim); exemplu: înălțimea populației este scalabilă pe un interval de la 30 cm. până la 2,6 cm.  de proporție – de interval: în care există un punct natural de pornire (de exemplu în cazul vârstei punctului natural de pornire = 0). Orice măsurare trebuie să îndeplinească două caracteristici:  

fidelitatea – precizia măsurătorii validitatea – corectitudinea măsurătorii în sensul că s-a reușit să se măsoare ceea ce se dorea să se măsoare.

4. STABILIREA GRUPULUI DE STUDIU În științele sociale, de regulă nu se lucrează cu populații întregi pentru că necesită eforturi financiare uriașe şi determină dificultăți mari în observare, chestionare etc. De aceea, stabilirea grupului de studiu presupune eșantionarea, adică selectarea unui grup de persoane dintr-o populație dată astfel încât acesta să fie reprezentativ pentru întreaga populație.

Eșantionul reprezintă o parte extrasă din universul statistic studiat, pe baza căruia putem deduce caracteristicile întregii realități studiate. Există două modalități de eșantionare:  eșantionarea aleatorie se stabilește un număr de aproximativ 1100 de persoane, iar selecția lor se face pe baza principiului șanselor egale. Se stabilește lista persoanelor din comunitate şi, folosind un tabel cu numere întâmplătoare sau un pas statistic sunt selectate persoanele din eșantion.  eșantionarea pe cote presupune stabilirea unor criterii de eșantionare (caracteristicile cele mai relevante ale unităților sociale) şi includerea în eșantion a persoanelor proporțional cu structura universului anchetat 5. stabilirea metodelor şi tehnicilor de cercetare Metodele trebuie adecvate problemei cercetate şi informațiilor ce trebuie obținute. 6. colectarea datelor (cercetarea de teren propriu-zisă) 7. analiza rezultatelor (prelucrarea datelor) 8. formularea concluziilor (acceptarea / respingerea, reformularea ipotezelor şi prezentarea rezultatelor într-o formă accesibilă celor interesați) şi întocmirea raportului de cercetare

METODELE ŞI SOCIOLOGICĂ

TEHNICILE

DE

CERCETARE

Sociologia utilizează în cercetarea de teren metode proprii, dar şi împrumutate din alte științe.

I.

ANCHETA SOCIOLOGICĂ

Este o metodă de interogare şi informare asupra faptelor sociale la nivelul grupurilor umane şi de cuantificare a datelor obținute în vederea descrierii şi explicării faptelor cercetate. Este cea mai cunoscută şi mai răspândită metodă de cercetare sociologică. În același timp, este una dintre cele mai complexe metode, datorită:  

ansamblului de instrumente (chestionar şi interviu) şi tehnici folosite (codificare, scalare, analiză, prelucrare) obiectului său de studiu (opinii, comportamente, aspirații, motivații, mărturii despre fapte, caracteristici ale mediului social, caracteristici demografice)

Ancheta permite descrierea şi clasificarea faptelor sociale şi pe baza concluziilor obținute se pot elabora programe de ameliorare şi perfecționare a activității sociale.

Atributele anchetei sociologice: oferă posibilitatea de obținere a unor informații bogate; permite aplicarea rapidă şi cu ușurință a instrumentelor; are arie largă de aplicabilitate; se caracterizează prin economicitate (se poate realiza cu economii de timp, muncă, resurse bănești).

Limitele anchetei sociologice: e posibilă apariția unei erori datorată fie subiectului anchetat, fie operatorilor de anchetă, instrumentelor folosite, eșantionării, prelucrării datelor stabilirea unei relații rigide între subiectul anchetat şi anchetator, din cauza formulării întrebărilor, ceea ce conduce la distorsiuni în răspunsuri

Tipuri de anchete sociologice: a. după obiectivele urmărite şi după modul de desfășurare:  extensive (mai multe probleme) / intensive (o problemă)  cantitative / calitative  individuale / colective  directe / indirecte

b.    

după conținutul problemelor investigate: socio-economice de opinie publică asupra dezvoltării rurale / urbane asupra mijloacelor de comunicare în masă

Instrumentele folosite în anchetă (panul de anchetă, ghidul de interviu, chestionarul sociologic) A. PLANUL DE ANCHETĂ Este un proiect de cercetare prin care se urmărește să se răspundă unor întrebări de tipul: „ce vom cerceta”, „cum / cu cine vom cerceta”. B. GHIDUL DE INTERVIU Este un îndrumător de convorbire care concretizează o parte din obiectivele anchetei. El poate cuprinde o listă de idei tematice sau poate avea o formă mai concretă, apropiindu-se de chestionar. INTERVIUL Interviul este o tehnică de obținere a unor informații pe baza unor întrebări şi răspunsuri verbale de la indivizi şi grupuri umane. Spre deosebire de chestionar, implică obținerea unor informații verbale, şi nu scrise. Este utilizat pentru studierea comportamentelor greu observabile (mentalități, credințe, opinii, atitudini) Avantajele interviului: permite observarea comportamentelor nonverbale şi a spontaneității subiectului; permite studierea unor probleme complexe; permite utilizarea unor mijloace audio-video Dezavantajele interviului: costuri ridicate necesită timp îndelungat nu asigură anonimatul În interviu se folosesc prioritar întrebări deschise, iar cercetătorul are o mai mare libertate, dar trebuie să se implice mai mult în coordonarea şi susținerea investigației, punând şi întrebări de clarificare Tipuri de interviuri: a. după conținutul comunicării / domeniul abordat:

   

politic economic social cultural

b. după calitatea informațiilor:  interviuri intensive / extensive  interviuri individuale (personale) / de grup Calitatea informațiilor este dată de durata interviului (5-10 minute până la 1h) şi pregătirea operatorului de interviu. c. după modalitatea de comunicare:  face to face (directe)  prin telefon (indirecte) C. CHESTIONARUL SOCIOLOGIC Chestionarul reprezintă o succesiune logică şi psihologică de întrebări scrise sau alte imagini grafice în legătură cu ipotezele cercetării pentru a obține informații despre fenomene sociale în baza unor răspunsuri scrise de la indivizi (subiecții anchetați). o o succesiune logică deoarece întrebările se succed de la cele cu un conținut general la unele cu un conținut particular; o o succesiune psihologică deoarece întrebările de început au rolul de a atrage subiectul către tema în cauză; sunt folosite întrebări de spart gheaţa; Avantajele chestionarului: poate fi aplicat pe un eșantion foarte mare; asigură anonimatul; durează foarte puțin; nu este costisitor. Dezavantajele chestionarului: nu putem observa comportamente nonverbale este posibil să nu obținem răspunsuri la toate întrebările şi informații corecte în totalitate nu putem utiliza mijloace audio-video Chestionarul are un grad ridicat de formalizare şi se poate aplica unor populații de dimensiuni mari. Este cel mai important instrument de investigație sociologică, iar întrebările sunt formulate după reguli științifice Reguli de care trebuie să ținem seama în formularea întrebărilor unui chestionar:

o întrebările trebuie să fie clare, precise, fără figuri de stil; o să nu fie tendențioase (care să nu sugereze răspunsuri); o evitarea întrebărilor negativiste (ex; nu sunteți de acord cu..), cu duble negații (nu ați fost niciodată implicat…); o evitarea întrebărilor personale sau intime pentru că subiecții vor răspunde mai degrabă dezirabil decât așa cum gândesc; o nu puneți întrebări care să fie interpretate ca fiind de testare a cunoștințelor, pentru că apare efectul de prestigiu şi tendința de a răspunde dezirabil, așa cum cred subiecții că trebuie răspuns în public (ex: Ați citit proza literară a lui Eminescu?) o să țină cont de nivelul de școlarizare al subiecților (nu utilizați neologisme sau cuvinte puțin cunoscute celor cărora le este adresat chestionarul - ex: Credeți că reformele au caracter eclectic?) o evitarea întrebărilor ipotetice, căci răspunsurile vor fi diverse (ex: Ce ați face dacă ați ajunge astronaut?) o evitarea întrebărilor generale, deoarece fără un context (unde, când, cine) nu au valoare (ex: Credeți că există dreptate?) o evitarea întrebărilor duble – două întrebări intr-una (ex: ce părere aveți despre manualele de sociologie şi matematică?) o în formularea lor trebuie respectată o anumită ordine: întrebările introductive au rolul de a stabili contactul între operator şi subiect, sunt urmate de întrebări legate de tema studiată şi apoi de întrebări filtru (de separare a segmentului de populație cercetat de restul subiecților) o majoritatea întrebărilor din chestionar sunt întrebări închise (au variante prestabilite de răspuns), ceea ce permite standardizarea necesară, datele putând fi adunate şi prelucrate statistic pe un număr mare de subiecți. o la începutul chestionarului să apară codul de identificare (ex: aplic 50 de chestionare, fiecare are un cod, primul chestionar 001…. până la ultimul 050). o la finalul chestionarului se folosesc date de identificare (data, ocupația, localitate, gen, vârstă) Tipuri de chestionare a. după conținutul informației: - în funcție de calitatea informației:  chestionar de opinie (sondaj de opinie)  chestionar de date factuale de tip administrativ (de exemplu, formular din administrație) - în funcție de cantitatea informației:  chestionare speciale, specifice (cu o singură temă)  chestionare omnibuz (cu mai multe teme)

b. după forma întrebărilor:  cu întrebări închise (precodificate) de tipul: da, nu, nu știu/ non-răspuns; rareori, uneori, deseori  cu întrebări deschise, libere (necesită răspuns liber din partea celui investigat)  cu întrebări mixte (alternanţa întrebărilor deschise şi închise) c. după modul de aplicare  chestionare autoadministrate (chestionare poștale, în ziare, în reviste)  chestionare administrate de către operatorul de anchetă

SONDAJUL DE OPINIE Sondajul de opinie este un tip special de anchetă pe bază de chestionar, focalizat pe o problemă limitată. Instrumentele de lucru sunt, practic, similare: se utilizează chestionarele (administrate unor eșantioane reprezentative, dar întrebările vizează opiniile subiecților, îndeosebi opiniile publice) Opiniile publice se referă la subiecte de larg interes şi pentru care există un nivel ridicat al comunicării şi dezbaterii publice. Nu orice fel de opinii ale oamenilor au statut de opinii publice. Daca un anumit subiect nu este de actualitate, el nu reclamă opinii care să aibă caracter public, iar întrebările, în aceste condiții, măsoară doar opinii individuale. Sondajele de opinie sunt utilizate mai mult ca niște simple termometre pentru a lua temperatura populației în anumite probleme arzătoare şi de actualitate.

II.

OBSERVAŢIA SOCIOLOGICĂ

Este preluată din metodologia de cercetare specifică științelor naturii. Este cea mai veche metodă de cercetare științifică. Observația sociologică constă în investigarea sistematică pe baza unui plan şi cu ajutorul unor instrumente adecvate a acțiunilor, proceselor, evenimentelor, relațiilor dintr-un câmp social dat Tehnicile de observare diferă în funcție de : a. modul în care se înregistrează faptele - în procesul observării, prin folosirea unor aparate audio-video - post festum (după ce s-a realizat observarea) b. după modul în care este implicat observatorul - participant total şi înregistrare post festum - exterior situațiilor sociale, culegând datele cu ajutorul unor instrumente

- parțial implicat, încât să poată înregistra datele Din combinarea celor două criterii, putem spune că observația poate fi:  observația structurată (presupune o cunoaștere prealabilă a fenomenelor cercetate, ceea ce permite utilizarea ca instrument a grilei de observație pentru înregistrarea datelor); cercetătorul nu e implicat în domeniul investigat Grila de observație este un instrument relativ simplu în care sunt trecute, într-o formă organizată, diferitele tipuri de comportamente pe care vrem să le observăm. Observația propriu-zisă constă tocmai în notarea ordinii, a numărului de comportamente de un anumit tip pe care l-am prevăzut în grilă şi, eventual, a caracteristicilor specifice acestora.  observația nestructurată (utilizată când cercetătorul nu cunoaște fenomenele ce vor avea loc şi nu poate utiliza un instrument prestabilit) Ea este folosită în situațiile în care nu putem utiliza o grilă capabilă să ne structureze observația. Este prezentă în cercetările unor grupuri de persoane despre care nu avem o cunoaștere prealabilă semnificativă sau în cercetările în care e greu să se producă un instrument de observație bine structurat (ex: dacă dorim să cercetam un grup de copii ai străzii, este posibil să nu știm exact la ce tip de comportament trebuie să ne așteptăm în anumite situații).  observația participativă (presupune implicarea totală / parțială a cercetătorului în situațiile sociale investigate şi înregistrarea post festum a datelor; el poate face acest lucru prezentându-şi sau nu calitatea de observator)  observația nedistorsionată (constă în utilizarea unor instrumente de înregistrare a situațiilor sociale – de exemplu aparatura audio-video- în vederea analizării unor situații concrete din viața socială şi a categorizării ulterioare a informației) Observația nedistorsionată se utilizează cu succes în sociologie pentru cercetarea unei game largi de subiecte, deoarece posibilitatea înregistrării video a comportamentelor îngăduie analizarea lor oricând, de oricâți cercetători. Neajunsul este că instrumentele de înregistrare pot fi vizibile şi pot influenţa, la rândul lor, comportamentul persoanelor observate. De asemenea, utilizarea acestor aparate de înregistrare fără știrea celor observați ridică şi probleme de moralitate: când sunt folosite aceste instrumente, cei observați trebuie anunțați că vor fi urmăriți sau înregistrați.

EXPERIMENTUL Este o metodă ce derivă din observație şi presupune stimularea, determinarea unei reacții, observarea şi măsurarea ei într-un mediu controlat, fără influenţe exterioare. Experimentul social presupune condiții speciale de realizare, laboratoare, aparatură de înregistrare. El poate fi însă realizat şi în mediul în care subiectul își desfășoară în mod obișnuit activitatea (experimentul de teren, de exemplu clasa de elevi, strada etc.). El poate

produce un efect perturbator (efectul Howthorne), de care trebuie să se țină seama în investigație: observatorul poate influenţa prin prezenţa sa comportamentul subiecților pe care îi studiază).

ANALIZA DOCUMENTELOR SOCIALE În limbaj comun, prin document se înțelege un act oficial prin care probăm un fapt, este recunoscut un drept sau este stabilită o obligație. În sociologie, prin document se înțelege un obiect / text care oferă o informație. Documentele sociale pot fi:    

cifrice, publice, oficiale, neoficiale cifrice, personale, oficiale, neoficiale necifrice, publice, oficiale, neoficiale necifrice, personale, oficiale, neoficiale

Dintre documentele personale neoficiale, cele mai utilizate în cercetarea sociologică au fost biografiile sociale şi jurnalul. Biografia socială este istoria unei vieți scrisă de o persoană despre o altă persoană, pe baza datelor şi informațiilor disponibile. Ea cuprinde date demografice şi sociale despre familia de proveniență, despre istoria personală, concepția despre sine, relația cu alții, trăiri, atitudini, valori etc. Biografiile sociale, indiferent de forma lor, au un rol important, dar au şi limite ce constau în subiectivitatea celor care consemnează evenimentele, fenomenele sociale. Jurnalul oferă o varietate mult mai mare de informații, care sunt mai exacte, întrucât înlătură eventualele distorsiuni ale memoriei cuprinzând notații succesive ale evenimentelor şi experiențelor trăite.

METODA MONOGRAFICĂ Termenul de „monografie” provine din limba greacă: „monos” – unul şi „grafein” – descriere. Monografia reprezintă, deci, descrierea unei unități, colectivități. Unitatea supusă cercetării este, de regulă, tipică, reprezentativă pentru alte unități. Aria de aplicabilitate a metodei monografice este întinsă de la unități microsociale (familie, echipe de muncă, cătune) la altele de dimensiuni mijlocii (sate, comune, orașe mici, şcoli) la unități macrosociale (orașe, județe, națiuni). Părintele metodei monografice în sociologie a fost francezul Frederic Le Play care, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea a creat şi condus timp de 30 de ani prima școală de cercetare monografică a familiilor muncitorești. Modelul său de cercetare avea două componente:  condițiile materiale şi sociale în care se află unitatea investigată şi  calitatea vieții familiei (buget, alimentație, locuință).

Concomitent cu Le Play, Ion Ionescu de la Brad a realizat cercetare monografica în județele Dorohoi, Mehedinți, Putna, el fiind inițiatorul monografiei sociologice în mediul rural. Cercetările sale au fost continuate de Bogdan Petriceicu Hașdeu şi Dimitrie Gusti. Școala sociologică de la București a reprezentat un salt calitativ în dezvoltarea metodei monografice şi şi-a desfășurat activitatea între 1920 şi 1948. Caracteristicile metodei monografice folosite au fost:    

fundamentarea teoretică a cercetării perfecționarea metodelor de cercetare elaborarea de modele de monografiere a unităților sociale Încercarea de teoretizare a rezultatelor cercetării şi de trecere de la descriere la explicație

Doctrina lui Dimitrie Gusti cuprindea un sistem teoretic de sociologie etică şi politică şi metode de cercetare monografică. Unitatea socială era analizată de diferite științe (economie, geografie, medicină, psihologie, istorie, etnografie, drept) de către echipe interdisciplinare, coordonate de un sociolog. În concepția lui Gusti, viața socială putea fi cunoscută prin manifestările ei concrete (economice, spirituale, moral-juridice, politico-administrative), cât şi prin cadrele care o susțin şi o condiționează (cosmologic, biologic, psihologic, istoric). Între manifestări şi cadre există o strânsă interacțiune, toate având aceeași însemnătate în înțelegerea vieții sociale. Gusti a legat metoda observației directe cu filmul sociologic, un document viu, ce exprimă forme de viață (preocupări, tradiții, obiceiuri) şi care reprezintă o specie a filmului documentar științific. ANALIZA, PRELUCRAREA ŞI INTERPRETAREA TEORETICĂ A DATELOR Informațiile obținute trebuie să fie analizate, prelucrate şi prezentate într-un raport de cercetare. Ele se prelucrează diferit în funcție de sursa de la care au fost obținute şi de instrumentele folosite. Prelucrarea informațiilor presupune verificarea şi validarea lor (sunt reținute doar răspunsurile complete, cele care aduc un plus de cunoștințe). Codificarea informațiilor (operația de reprezentare convențională a unei informații) se realizează înainte de începerea cercetării, dacă se folosesc instrumente standardizate sau după încheierea cercetării dacă se folosesc întrebări deschise / mixte. Codul stabilește o corespondenţă între natura calitativă / cantitativă a informației şi cifre / litere. Prezentarea datelor obținute în urma cercetării se realizează prin construirea unor tabele de centralizare a datelor / prin reprezentare grafică. Un alt moment important al interpretării îl reprezintă stabilirea raportului între variabile. Între variabile pot exista legături de condiționare reciprocă, de cauzalitate sau de subordonare. În cercetarea sociologică dependenţele dintre fenomenele sociale nu ies în evidenţă cu aceeași claritate ca în științele naturii. Dependenţele dintre fenomenele sociale sunt statistici stohastice. Variabilele studiate sunt redate prin indicatori sintetici, deoarece fenomenele de

masă pot fi urmărite în generalitatea lor. Ultima etapă a cercetării sociologice este redactarea raportului de cercetare . Cerințele redactării raportului:  elaborarea unei schițe a raportului pentru a pune în ordine logică informațiile  redactarea propriu-zisă (trebuie să urmărească etapele cercetării de la precizarea temei, a scopului, obiectivelor până la formularea concluziilor, a măsurilor de ameliorare, propunerilor etc.)  analiza critică a raportului realizată de către autorități şi specialiști care vizează claritatea ideilor, folosirea conceptelor specifice, argumentarea suficientă a concluziilor.