Metode de Cercetare, Esantionare, Erori [PDF]

Zitiervorschau

I.      

Metodele de investigaţie a fenomenelor sociale: Ancheta sociologică Observaţia Experimentul Tehnica sociometrică Analiza documentelor Analiza de conţinut

Ancheta sociologică – metodă de cercetare ce incorporează tehnici, procedee şi instrumente interogative de culegere a informaţiilor specifice interviului şi chestionarului sociologic. Ancheta are un caracter neexperimental cu un grad relativ scăzut de control al cercetătorului asupra variabilelor analizate. Ancheta sociologică include două tehnici de cercetarea - chestionarea şi interviul. Observaţia – perceperea sistematică a atitudinilor, comportamentelor şi interacţiunilor actorilor sociali în momentul manifestării lor conform unui plan elaborat dinainte şi cu ajutorul unor tehnici speciale de înregistrare. Observaţia poate fi structurată şi nestructurată şi nedistorsionantă şi participativă. Observaţia structurată presupune ducerea observaţiei în baza unui formular de observare pregătit din timp. În cazul observaţiei nestructurate, observatorul duce observaţiile fără a avea un plan stabilit din timp. Observaţia nedistorsionantă constă în utilizarea de aparate tehnice pentru înregistrarea fenomenelor sociale în desfăşurarea lor naturală. Rolul observatorului se reduce la minim. Observaţia participativă presupune implicarea observatorului în activităţile sociale ale actorilor propriu-zişi pentru a înţelege mai bine mecanismele lor constitutive şi a le supune analizei teoretice ulterioare. Experimentul - este o metodă de cercetare a relaţiilor cauzale dintre faptele, fenomenele şi procesele sociale, care constă în măsurarea acţiunii variabilelor independente asupra variabilelor dependente, în condiţiile în care acţiunea altor factori nespecificaţi în ipoteză este ţinută sub control. În experimentul social cercetătorul îşi propune să provoace producerea fenomenelor sociale cu scopul de a le înregistra dinamica şi de a le explica prin identificarea relaţiilor cauză-efect. Tehnica sociometrică – tehnică de măsurare a relaţiilor dintre indivizi în cadrul microgrupurilor. Metodele sociometrice aplicate sunt: testul sociometric, sociodrama, matricea sociometrică. Analiza documentelor - analiza textelor, imaginilor grafice sau obiectelor care furnizează informaţii despre faptele, fenomenele şi procesele sociale din trecut sau prezent . Pornind de la aceste urme sociologul încearcă să reconstituie în plan teoretic viaţa socială, relaţiile interumane, procesele sociale. Analiza de conţinut - ansamblu de tehnici de cercetare cantitativ-calitative a comunicării verbale şi nonverbale care constau în identificarea şi descrierea obiectivă şi sistematică a conţinutului manifest /latent al comunicării în vederea formulării unor concluzii ştiinţifice privind personalitatea celor care comunică, societatea în care se realizează comunicarea, precum şi comunicarea însăşi ca interacţiune socială.

1

II.

Ancheta sociologică ca metodă de cercetare

După cum am menţionat anterior, ancheta sociologică conţine două tipuri de tehnici de cercetare: chestionarul şi interviul Chestionarul Chestionarul - este o tehnică de cercetare şi tot odată un instrument, care constă dintr-un ansamblu de întrebări scrise şi imagini grafice ordonate logic şi psihologic, care prin administrarea de către operatorii de anchetă sau prin autoadministrare determină din partea celor anchetaţi răspunsuri ce urmează a fi înregistrate în scris. Tipuri de chestionare: În funcţie de conţinut: 



Chestionar de date factuale - sunt chestionare de tip administrativ care includ date factuale (vârstă, sex, stare civilă, localitate etc.) şi sunt utilizate atât în diferite instituţii cît şi în scopuri sociologice în vederea centralizării datelor. Exemple de chestionare administrative: registrele de stare civilă sau anchetele demografice. Chestionarul de opinie - este un chestionar care include întrebări cu referinţă la atitudinea, motivaţia, interesele şi opiniile respondenţilor despre diferite evenimente şi fenomene sociale. Cu ajutorul chestionarelor de opinie se urmăreşte cunoaşterea nu numai a opiniilor, dar şi a intensităţii lor

În funcţie de cantitatea informaţiei:  

Chestionare speciale - chestionare focusate pe o singură temă . De exemplu, chestionar aplicat pentru a afla părerea publicului despre o emisiune. Chestionare omnibuz - chestionare care includ mai multe teme.

În funcţie de forma întrebărilor: 

Chestionare cu întrebări închise - sunt chestionarele în care sunt incluse variantele de răspuns la fiecare întrebare. În cazul acestor chestionare, gradul de libertate al respondentului este limitat, deoarece răspunsul trebuie să se încadreze în una din variantele propuse.



Chestionare cu întrebări deschise - sunt chestionarele care includ doar întrebările şi permit subiectului libertatea unei exprimări individualizate.



Chestionare cu întrebări mixte (închise şi deschise) – sunt chestionarele care includ atât întrebări deschise, cît şi întrebări închise.

În funcţie de modul de aplicare: 

Chestionar autoadministrat - presupun înregistrarea răspunsurilor de însuşi respondenţii. Exemplu de chestionare autoadministrate: chestionare prin poştă, chestionare prin ziare, chestionare anexe la diferite mărfuri vândute. Aceste 2

chestionare sunt însoţite de obicei de o adresare sau de o scrisoare prin care este lămurit scopul cercetării şi modalitatea de completare a chestionarelor. Avantajul acestor chestionare constă în faptul că aplicarea lor costă ieftin şi că respondentul este influenţat mai puţin de către operatorul de anchetă. Dezavantajul constă în faptul că numărul chestionarelor completate întoarse cercetătorului este foarte redus şi în faptul că deseori chestionarele nu sunt completate calitativ. 

Chestionare administrate de operatorii de anchetă . această metodă de administrare este cel mai des utilizată de către cercetători din considerentul că este una din cele mai eficiente metode. Astfel, folosirea operatorilor de anchetă chiar dacă măreşte costul cercetării, asigură reprezentativitatea eşantionului, poate lămuri înţelesul întrebărilor, permite să răspundă la chestionar şi persoanelor cu nivel de şcolarizare scăzut etc.

Interviul Interviul – este o tehnică de obţinere prin întrebări şi răspunsuri a informaţiilor verbale de la indivizi şi grupări umane în vederea verificării ipotezelor sau pentru descrierea ştiinţifică a fenomenelor socio-umane. Interviul se bazează pe comunicarea verbală şi presupune întrebări şi răspunsuri ca şi chestionarul. Interviul este utilizat în cercetarea sociologică în mai multe scopuri:  În scop de explorare, de identificare a variabilelor şi a relaţiilor dintre ele  Ca principală tehnică de recoltare a informaţiilor,  În scopul recoltării unor informaţii suplimentare la informaţia colectată cu ajutorul altor tehnici de cercetare. Avantajele interviului:  Flexibilitatea, posibilitatea de a obţine răspunsuri specifice la fiecare întrebare  Rata mai ridicată a răspunsurilor, asigurată de faptul că pot oferi răspunsuri şi persoanele cu nivel scăzut de educaţie  Observarea comportamentelor non verbale, fapt ce sporeşte cantitatea şi calitatea informaţiei  Asigurarea standardizării condiţiilor de răspuns  Asigurarea controlului asupra succesiunii întrebărilor, fapt ce are consecinţe pozitive asupra acurateţei răspunsurilor  Spontaneitatea răspunsurilor  Asigurarea unor răspunsuri personale fără intervenţia altora  Asigurarea răspunsurilor la toate întrebările şi sporirea volumului de informaţie  Precizarea datei şi locului convorbirii  Studierea unor probleme mai complexe prin utilizarea unor ghiduri de interviu mai amănunţite Dezavantajele interviului:  Costul ridicat  Timpul îndelungat  Erorile datorate operatorilor  Imposibilitatea subiecţilor de a consulta diferite documente scrise în vederea formulării unor răspunsuri mai precise 3

   

Inconvinienţe legate de faptul că respondentul trebuie să răspundă la întrebări indiferent de starea emoţională şi psihică în care se află la moment Neasigurarea anonimatului Lipsa de standardizare în formularea întrebărilor Dificultăţi privind accesul la cei incluşi în eşantion

Tipuri de interviu: În funcţie de conţinut:  Interviu de opinie. Ca şi în cazul chestionarului, interviul de opinie include întrebări cu referinţă la atitudinea, motivaţia, interesele şi opiniile respondenţilor despre diferite evenimente şi fenomene sociale.  Interviu documentar. Este similar cu chestionarul documentar şi include date factuale În funcţie de calitatea informaţiei:  Interviu extensiv - interviu care se poate aplica unui număr mare de persoane dar care poartă un caracter mai mult superficial şi nu pune în evidenţă structurile de profunzime  Interviu intensiv – interviu care are o durată mult mai mare de timp şi care pune accentul pe structuri de profunzime. În funcţie de libertatea de exprimare a respondenţilor: 

Interviul non directiv presupune că cercetătorul poartă discuţii total libere cu anumiţi membri ai populaţiei vizate pe o singură temă. Uneori nici tema nu este dată în prealabil ci urmează să fie descoperită în timpul discuţiilor. Aceste interviuri durează ore în şir şi deseori chiar sunt repetate.



Interviu directiv. Interviul directiv presupune că tema şi întrebările sunt prestabilite din timp şi discuţia poartă un caracter limitat. Libertatea de exprimare a intervievatorului şi a respondentului este limitată. Interviul non directiv poate fi de următoarele tipuri:



Interviul clinic - este un interviu bazat pe încrederea dintre intervievator şi respondent. Respondentul dispune de libertatea de a-şi exprima opiniile cu referinţă la diferite teme. Deseori interviul clinic este utilizat pentru explorarea diferitor teme noi, la etapa de pregătire a cercetării.



Interviul în profunzime - este un asemenea tip de interviu, când este prestabilită din timp doar tema conversaţiei. Atât intervievatorul cît şi respondentul au libertatea deplină de a alege diferite aspecte ale temei date pentru convorbire.



Interviul cu răspunsuri libere se aseamănă foarte mult cu interviul în profunzime. Între aceste două tipuri de interviuri diferenţele sunt mai mult de nuanţă decât de fond: variază nivelul de profunzime, amploarea fenomenelor abordate, gradul de libertate menţinându-se ridicat.

Interviul directiv poate fi de următoarele tipuri: 4



Interviul centrat sau semi structurat – abordează teme şi ipoteze dinainte stabilite. Nu sunt stabilite dinainte doar întrebările şi succesiunea lor. Cercetătorul pregăteşte un ghid de interviu în care sunt fixate problemele care vor fi abordate în discuţie.



Interviul structurat – temele şi întrebările, inclusiv succesiunea lor sunt prestabilite din timp. Interviurile aplicate în cadrul studierii bugetelor gospodăriilor casnice şi a forţei de muncă reprezintă nişte interviuri structurate.

În funcţie de repetabilitatea lor, interviurile pot fi:  

Unice sau de o singură dată Repetate . Interviurile repetate sunt utilizate deseori pentru a vedea schimbările atitudinilor, comportamentelor şi opiniilor respondenţilor în timp.

În funcţie de numărul de respondenţi, interviurile pot fi: 

Individuale. Interviurile individuale presupun discuţia faţă în faţă dintre un operator de interviu şi un respondent.



De grup. Interviurile de grup fac parte mai mult din tehnicile calitative de cercetare şi presupun interacţiunea dintre cercetători şi un grup de respondenţi în vederea discutării unor probleme sau situaţii sociale importante. Respondenţii sunt aleşi în funcţie de obiectivele cercetării şi deseori reprezintă un grup omogen din punct de vedere a vârstei, sexului, ocupaţiei etc.

În funcţie de modalitatea de comunicare putem distinge:  

Interviuri faţă în faţă Interviuri telefonice

5

III.

Construcţia chestionarului: logica întocmirii şi tipuri de întrebări

Alcătuirea unui chestionar este un proces destul de complicat care necesită cunoştinţe profunde din partea cercetătorului în domeniul problemei studiate, precum şi în domeniul metodologiei sociologice. Astfel, pentru alcătuirea unui chestionar cercetătorul va parcurge următoarele etape: 1. 2. 3. 4.

Cercetarea problemelor sociale . Descompunerea problemelor sociale în diferite aspecte şi dimensiuni. Traducerea dimensiunilor în indicatori. Transformarea indicatorilor în întrebări.

Vom încerca să demonstrăm aceste etape în baza chestionarului cercetarea bugetelor de familie.

aplicat pentru

Aşadar, pentru alcătuirea chestionarelor pentru cercetarea bugetelor de familie, va fi necesar ca cercetătorul să studieze la prima etapă următoarele probleme:  Nivelul de trai al populaţiei şi caracteristicile lui  Factorii care influenţează nivelul de trai al populaţiei  Bunăstarea populaţiei şi sărăcia ca fenomene social-economice La etapa a doua, cercetătorul va descompune aceste probleme în aspecte sau dimensiuni mai mici. Astfel, de exemplu, nivelul de trai al populaţiei va fi descompus în următoarele aspecte:  Dispunerea de locuinţă  Gradul de amenajare a locuinţei (tipul locuinţei, materialul din care este construită locuinţa, mărimea locuinţei, conectarea la electricitate, apeduct, canalizare, încălzire etc.)  Dispunerea de un lot de pământ  Dispunerea de utilaje, instrumentar pentru prelucrarea pământului  Dispunerea de animale domestice  Nivelul de educaţie  Numărul membrilor în familie,  Ocupaţia membrilor familiei  Starea de sănătate  Veniturile membrilor gospodăriei La etapa a treia, aspectele sau dimensiunile elaborate vor fi transformate în indicatori şi în unităţi de măsurare (vezi tabelul). Model: Transformarea dimensiunilor în indicatori şi unităţi de măsurare Dimensiuni Amenajarea locuinţei

Indicatori Unităţi de măsurare  Forma de proprietate a % gospodăriilor care au în proprietate privată locuinţele locuinţei  Tipul locuinţei % gospodăriilor care dispun de  Materialul de casă/apartament separat construcţie a locuinţei % gospodăriilor care dispun de  Vechimea locuinţei 6

  

case construite din piatră sau Mărimea suprafeţei cărămidă totale Mărimea suprafeţei % gospodăriilor care dispun de case construite după 1990 locuibile Conectarea la Metri pătraţi electricitate



Conectarea la sursă de Metri pătraţi apă



Conectarea la încălzire centralizată Conectarea la reţea telefonică Conectarea la canalizare

 

% gospodăriilor care dispun de locuinţe conectate la electricitate % gospodăriilor care dispun de locuinţe conectate la sursa de apă % gospodăriilor care dispun de locuinţe conectate la încălzire centralizată % gospodăriilor care dispun de locuinţe conectate la reţea telefonică % gospodăriilor care dispun de locuinţe conectate la canalizare

Dispunerea de un Gospodării care dispun de un Procentul gospodăriilor care lot de pământ lot de pământ dispun de un lot de pământ Dispunerea de gospodăriilor care  Gospodării care dispun Procentul utilaje dispun de tractor de tractor gospodăriilor care  Gospodării care dispun Procentul dispun de camion de camion gospodăriilor care  Gospodării care Procentul dispun de căruţă dispun de căruţă La etapa a patra, indicatorii sunt transformaţi de către cercetător în întrebări, care mai apoi sunt incluse în chestionar. Astfel, de exemplu indicatorul „Forma de proprietate a locuinţei” va fi transformat în întrebarea: „Care este forma de proprietate a locuinţei?” şi va include următoarele variante de răspuns:  De stat  Departamentală  Cooperatistă  Particulară  Închiriată de la particulari  Altceva E cazul să menţionăm că nu întotdeauna după întrebările din chestionar putem judeca ce a vrut să studieze cercetătorul. Deseori întrebările poartă un caracter indirect, iar cercetătorul include două sau chiar trei întrebări pentru a afla informaţia scontată. Un 7

exemplu de întrebare indirectă în cazul chestionarului privind bugetele gospodăriilor casnice este întrebarea privind cheltuielile efectuate de către gospodărie pe parcursul ultimei luni. De fapt informaţia de care are nevoie cercetătorul pentru a stabili linia sărăciei sunt veniturile gospodăriilor. Utilizarea întrebării indirecte este motivată de posibilitatea redusă de a colecta datele despre unele fenomene în mod direct. Astfel, în cazul veniturilor, oamenii de obicei nu doresc să spună ce venituri au şi răspunsurile la o asemenea întrebare deseori ar fi incorecte. În cazul consumului, respondenţii sunt mai deschişi spre comunicare. Evident trebuie să ţinem cont de faptul că prin intermediul întrebărilor indirecte nu întotdeauna vom ajunge la o informaţie perfectă. După alcătuirea întrebărilor cercetătorul are sarcina de a le aşeza în chestionar. La această etapă el va ţine cont de următoarele momente importante pentru asigurarea eficienţei chestionării:  accesibilitatea întrebărilor pentru respondenţi  modalitatea de adresare a întrebărilor  logica amplasării întrebărilor  amplasarea întrebărilor filtru (nu toţi respondenţii vor răspunde la toate întrebările) Tipuri de întrebări După conţinutul lor întrebările se divizează în următoarele tipuri:  factuale  de opinie  de cunoştinţe În cazul întrebărilor factuale, informaţia priveşte elemente de comportament ale indivizilor anchetaţi, ale semenilor din jurul său sau situaţii ce caracterizează viaţa subiecţilor sau a comunităţilor în care trăiesc. Comportamentele sau situaţiile au un caracter obiectiv, şi ar putea fi înregistrate şi de un observator exterior, în cazul în care ar fi aplicată observaţia în calitate de metodă de cercetare. Răspunsul la aceste întrebări poate fi judecat sub aspectul de adevărat sau fals, deoarece ele se referă la o situaţie obiectivă şi verificabilă prin alte mijloace. Exemplu de întrebări factuale:  Care este forma de proprietate a locuinţei?  Gospodăria dispune de lot de pământ?  Gospodăria dispune de echipament agricol?  Care este componenţa gospodăriei? Întrebările de opinie vizează aspecte ce ţin de interiorul persoanei, cum ar fi părerile, atitudinile, credinţele, aşteptările, evaluările, ataşamentele. Caracteristic informaţiei conţinute în răspunsul respondenţilor este faptul că ea nu poate fi obţinută prin alte mijloace decât prin cele ce fac apel la comunicarea verbală cu subiecţii şi verificarea celor afirmate de aceştia este foarte dificilă. Exemplu de întrebări de opinie:  Cum apreciaţi nivelul de trai al gospodăriei Dvs.?  Cum trăieşte gospodăria Dvs. comparativ cu anul trecut?  Ce sumă de venituri băneşti lunare ar satisface necesităţile minime ale gospodăriei Dvs. de a o duce de azi pe mâne?

8

Întrebările de cunoştinţe au rolul de a măsura cunoştinţele oamenilor într-un anumit domeniu. Exemplu de întrebări de cunoştinţe:  Cum consideraţi Dvs. o persoană care nu dispune de poliţă de asigurare se poate adresa după ambulanţă în caz de urgenţă medicală?  Ce include în viziunea Dvs. pachetul unic de asigurări medicale? Întrebările de cunoştinţe deseori pot servi şi în calitate de întrebări de verificare sau de control. Astfel, dacă respondentul afirmă că posedă un nivel înalt de cunoştinţe despre drepturile sale în calitate de asigurat medical, va urma întrebarea deschisă: „Vă rugăm să indicaţi cel puţin patru drepturi pe care consideraţi că le posedaţi?” După forma de înregistrare a răspunsurilor deosebim:  Întrebări închise  Întrebări deschise  Întrebări semiînchise Întrebările închise oferă subiectului variante de răspuns prefabricate, respondentul urmând doar s-o aleagă pe cea care se potriveşte situaţiei sau opiniei sale Exemplu de întrebare închisă: Care din următoarele motive v-ar determina să refuzaţi un loc de muncă?  Schimbarea domiciliului  Distanţă mare faţă de casă  Separarea de familie  Loc de muncă de o calificare mai joasă  Recalificare  Lipsa unui contract de muncă  Câştiguri mai mici  Climat inadecvat de muncă  Lucru neinteresant  Condiţii nefavorabile de muncă  Ar accepta în orice condiţii Întrebările deschise sunt acele întrebări care oferă respondentului libertatea de a răspunde desinestătător. Exemplu de întrebare deschisă: Care este activitatea principală a subunităţii în care aţi lucrat? Întrebarea semiînchisă sau semideschisă este întrebarea care oferă variante de răspuns respondentului şi, totodată, îi permite să vină şi cu un alt răspuns propriu lui. Exemplu de întrebare semideschisă: Care este motivul principal pentru care lucraţi cu program parţial?  Şcolarizare sau formare profesională  Boală sau handicap  Nu a găsit de lucru cu program complet  Transferat din iniţiativa administraţiei la program de lucru parţial  Lipsă clienţi, comenzi  Responsabilităţi familiale  Nu a dori loc de muncă cu program complet  Alt motiv 9

IY. Acurateţea datelor: erori şi surse de erori în efectuarea interviurilor Noţiunea de eroare. Ideea de eroare se bazează pe supoziţia că în timpul măsurării unor fenomene sociale care există obiectiv, întotdeauna persistă pericolul de a le percepe eronat. Eroarea poate apărea sau din considerentul că fenomenele sunt evaluate de oameni, care au o anumită experienţă de viaţă şi înţeleg fenomenele în felul lor sau din considerentul că aparatele cu care au fost măsurate au fost defectate, sau chiar din considerente bine intenţionate. 10

Pentru a înţelege mai bine noţiunea de eroare să presupunem că fenomenul X care necesită să fie evaluat are o anumită valoarea reală V. În procesul de cunoaştere această valoare va fi aproximată de către cercetător şi va căpăta o nouă valoare pe care putem s-o notăm prin V1. Eroarea în cazul dat va fi egală cu diferenţa dintre V1 şi V. Aşadar putem presupune că 57% din respondenţi au o anumită opinie despre un fenomen. În rezultatul cercetării noi am stabilit că 59% au această opinie. Eroarea va fi egală cu 2%. Tipuri de erori. Erorile pot fi de două feluri:  sistematice  întâmplătoare. Erorile sistematice provin din acţiunea unor factori constanţi care deplasează răspunsurile. Un exemplu de eroare sistematică poate fi în cazul când respondentul este întrebat despre veniturile familiei din remitenţe. Sau în cazul veniturilor din gospodăria auxiliară. De cele mai multe ori respondenţii vor numi o cifră mult mai mică decât cea adevărată. Faptul acesta este determinat de anumiţi factori psihosociali care acţionează în aşa mod ca oamenii să dea un răspuns cu o anumită doză de falsitate. Erorile întâmplătoare sunt erori care apar absolut întâmplător şi pot fi motivate de nişte factori aleatorii cum ar fi neatenţia operatorului de interviu, faptul că operatorul nu a selectat respondentul potrivit conform regulilor de eşantionare etc. Un exemplu de eroare întâmplătoare poate fi faptul că operatorul într-o anchetă a înţeles că respondentul are 26 de ani, dar el are 27 de ani. Erorile sistematice conduc la erori mari la nivel de cercetare, iar erorile întâmplătoare, dacă eşantionul cercetării este mare deseori nu au un efect important asupra rezultatelor cercetării. După originea lor, erorile pot fi clasificate în felul următor:  erori legate de eşantionare şi non răspunsuri.  erori legate de construcţia chestionarului  erori datorate operatorilor de interviu  erori datorate respondenţilor. Erori legate de eşantionare şi non răspunsuri. Erorile legate de eşantionare apar în cazul în care eşantionul nu este selectat aleatoriu. Un exemplu bun în acest sens ar fi chestionarea opiniilor şi atitudinilor politice ale cititorilor unui ziar prin intermediul ziarului. În cazul dat vom avea de a face cu mai mulţi factori distorsionaţi. În primul rând cititorii unui ziar în special angajat politic sunt o structură omogenă şi nu se aseamănă după proprietăţi populaţiei generale. În al doilea rând, ancheta din ziar va ajunge doar la un număr de cititori. În al treilea rând, din cititorii care vor vedea chestionarul vor răspunde doar o parte - cei mai activi. Toţi aceşti factori vor influenţa în aşa mod răspunsurile, că noi nu vom putea considera această cercetare drept reprezentativă sau aproape de adevăr în raport cu populaţia generală. Nonrăspunsurile de asemenea sunt categorisite drept erori sistematice. Cu referinţă la non răspunsuri menţionăm că în timpul cercetării se întâlnesc două feluri de non răspunsuri: non răspunsuri din cauza că respondentul nu poate fi găsit sau că respondentul în general refuză să participe la cercetare şi nonrăspunsuri la anumite întrebări din chestionar. Şi în primul şi în al doilea caz non răspunsurile creează 11

distorsiuni destul de mari rezultatelor cercetării. Astfel, în cazul când unii respondenţi sunt înlocuiţi cu alţi respondenţi, noi nu putem fi siguri că aceştia se aseamănă după caracteristici şi opinii cu cei care au refuzat să răspundă. Ceia ce de fapt înseamnă că cercetarea este din start distorsionată. Acelaşi lucru se întâmplă şi în cazul non răspunsurilor la anumite întrebări. Când procentul lor este mare noi ne confruntăm cu o distorsionare a adevărului şi cu rezultate într-o anumită măsură eronate. Erori legate de construcţia chestionarului. Chestionarul de asemenea poate deveni o sursă importantă de erori. Ultimele pot fi generate atât de construcţia anchetei, cât şi de intervenţia operatorilor de interviu. Vorbind despre erorile generate de construcţia anchetei, ele se divizează în:  erori datorate formulării întrebărilor  erori generate de numărul şi ordinea întrebărilor  erori generate de forma de răspuns  erori produse de construcţia grafică a chestionarului. Erorile datorate formulării întrebării pot apărea din următoarele cauze: utilizarea unui limbaj inaccesibil, cuprinderea a două întrebări într-o întrebare, sugerarea răspunsului prin intermediul întrebării etc. Erorile generate de numărul întrebărilor în chestionar pot apărea în cazul când numărul întrebărilor depăşeşte o anumită limită şi respondenţii, începând să se plictisească răspund în doi peri. Cu referinţă la numărul întrebărilor din chestionar este foarte dificil de spus câte întrebări sunt suficiente. Numărul optimal al întrebărilor depinde de tema cercetată, de categoriile de respondenţi, de localul unde este petrecut interviul şi poate fi determinat doar în rezultatul cercetării pilot. Ordinea întrebărilor în chestionar de asemenea poate determina erori în cercetare. De exemplu, din cauza unei întrebări dificile sau delicate, respondentul se poate supăra pe operatorul de interviu şi întrerupe discuţia. Din această categorie de întrebări fac parte cele ce ţin de ocupaţie, sex, şcolarizare etc. Din aceste considerente aceste întrebări se pun la sfârşitul discuţiei. O importanţă deosebită o au întrebările filtru, care joacă rolul de selectare a respondenţilor care vor răspunde la următorul bloc de întrebări. În cazul în care întrebarea filtru este omisă, la blocul de întrebări vor răspunde uneori şi respondenţii pe care nu-i vizează întrebările. Faptul acesta va provoca distorsiuni serioase ale rezultatelor cercetării. Erorile pot fi generate şi de forma de răspuns la întrebări. Astfel, în cazul unei întrebări deschise, erorile pot apărea din cauza operatorului, respondentului sau codificatorului. În timpul intervievării, operatorul poate să înţeleagă răspunsul la întrebare în felul lui şi să-l înregistreze după cum crede el. Or, respondentul poate să nu înţeleagă sensul întrebării şi să răspundă din start eronat. În cazul codificării întrebărilor deschise, codificatorul poate înţelege greşit sensul răspunsului, introducându-l într-o categorie neadecvată. În cazul întrebărilor închise, erorile pot apărea din cauza variantelor de răspuns neadecvate incluse în chestionar. Lipsa unei variante de răspuns posibile, chiar dacă întrebarea este semiînchisă, poate conduce la subestimarea răspunsurilor îndreptate spre varianta respectivă, comparativ cu o situaţie când ea apare explicit ca variantă de răspuns la întrebare în chestionar. 12

Erori generate de operatori. Operatorii sunt cel mai important factor generator de eroare, în cazul anchetei orale. Tipuri de erori generate de operatorii de interviu:  erorile datorate trăsăturilor de personalitate  erorile datorate corelaţiei dintre tema anchetei şi atitudinile sau opiniile operatorului  erorile datorate anticipaţiilor operatorilor. Erorile datorate trăsăturilor de personalitate nu au nici o legătură cu tema cercetării şi ţin de aspectul fizic al intervievatorului (plăcut sau neplăcut), caracteristicile vocii (ton, ritm etc.), temperamentul intervievatorului, nivelul de cunoştinţe, trăsăturile morale etc. Efectele negative ale trăsăturilor de personalitate se pot simţi în numărul mare de refuzuri din partea respondenţilor, în frecvenţa sporită a greşelilor de codificare, datorate neatenţiei, lipsei de concentrare, superficialităţii, sau chiar în comiterea unor fraude când chestionarele sunt completate cu alte persoane decât cele incluse în eşantion sau chiar sunt complet măsluite. Pentru prevenirea acestor erori o importanţă deosebită are procesul de selectare a intervievatorilor, instruirea lor şi verificarea operatorilor în teren. Totodată, însuşi operatorii trebuie să atragă o deosebită atenţie tuturor acestor aspecte pentru a preveni erorile. În acest scop, ei se vor îmbrăca adecvat pentru întâlnire, vor vorbi politicos cu respondenţii, vor ţine cont de tonalitatea vocii şi de regulile ascultării active, vor înregistra cu grijă informaţia obţinută, vor codifica în mod responsabili răspunsurile şi vor menţine relaţii de colaborare cu respondentul pe parcursul tuturor întâlnirilor ulterioare. Cea de a doua categorie de erori ţine de corelaţia dintre tema anchetei şi opiniile operatorului. De fapt aceste erori sunt specifice mai ales cercetărilor de opinie. Operatorii de interviu pot influenţa opiniile respondenţilor cu privire la unele sau altele probleme prin discuţiile purtate, oferire de opinii proprii şi argumentări sau dezaprobarea opiniilor respondentului. În cazul întrebărilor deschise o poartă pentru strecurarea erorii este înregistrarea răspunsurilor de către operator, care, întâmplător sau premeditat, poate schimba părerile manifestate de către respondent. Cea de a treia categorie de erori ţine de anticipaţiile operatorului de interviu. Pot fi anticipaţii de opinie sau anticipaţii de rol. Astfel, în cazul anticipaţiei de opinie, operatorul de interviu chiar de la primele răspunsuri oferite de respondent îşi creează o imagine despre el şi-l atribuie la o anumită categorie de respondenţi. După aceasta toate răspunsurile respondentului sunt interpretate de către intervievator prin prisma acestei imagini. Evident că erorile de acest fel sunt introduse în special în cazurile unor răspunsuri vagi din partea respondenţilor. În cazul anticipaţiei de rol, operatorul de interviu îşi creează o închipuire despre rolul social al respondentului în funcţie de anturajul respondentului, vârsta lui, ocupaţia, studiile, starea materială şi în cazul în care respondentul ezită sau refuză să răspundă la întrebare, operatorul include în chestionar un răspuns propriu în funcţie de rolul atribuit respondentului. Cercetările au scos în evidenţă şi alt gen de anticipaţii, cum ar fi evitarea întrebărilor la care mai multe persoane au dat acelaşi răspuns. Deseori operatorii de interviu, pentru a 13

scurta din durata interviului încearcă să treacă cu vederea unele întrebări la care majoritatea respondenţilor dau acelaşi răspuns. Astfel, ei desinestătător încercuiesc răspunsul potrivit. O astfel de abordare de asemenea duce la distorsiuni de informaţie destul de grave. Erori datorate respondenţilor. Erorile datorate respondenţilor deseori sunt provocate de tema cercetării. Astfel, dacă chestionarul include întrebări ce ţin de viaţa intimă a persoanelor, sau cum este în cazul nostru date despre venituri şi consum, evident că probabilitatea că oamenii vor răspunde nesincer la aceste întrebări este mult mai mare decât în cazul când cercetarea studiază probleme sau aspecte politice. Acest fapt se datorează atât tendinţei respondenţilor de a fi în rând cu lumea şi de a avea o faţă morală curată, cât şi tendinţei de autoprotejare. Multe persoane nu doresc să-şi spună veniturile pentru a evita astfel o confruntare cu organele fiscale, sau chiar pentru a evita posibile scurgeri de informaţii către persoane nedorite. În aceste condiţii operatorul trebuie să asigure respondentul despre confidenţialitatea datelor colectate, precum şi despre faptul că oamenii sunt foarte diferiţi, din aceste considerente şi există comportamente şi atitudini diferite. O altă cauză a erorilor comise de către respondenţi sunt limitele memoriei umane. Astfel, cu cât durata de timp de la eveniment până la efectuarea interviului este mai mare cu atât erorile vor fi mai mari. Erorile de memorie sunt erorile cele mai frecvent întâlnite în cercetările bugetelor casnice. Astfel, respondenţii deseori nu au timp pentru a face înregistrări zilnice în registrul gospodării, şi lasă totul pentru zilele de odihnă. Evident, multe lucruri, cum ar fi procurările de alimente sau utilizarea produselor din gospodăria auxiliară se uită, fapt ce conduce la erori în cercetare. Pentru a evita aceste erori operatorii de interviu trebuie să explice respondenţilor necesitatea şi importanţa efectuării înregistrărilor în fiecare zi. Erorile datorate răspunsurilor respondenţilor se produc şi din cauza procesării şi interpretării diferite a informaţiei în mintea lor. Astfel, una şi aceiaşi întrebare poate fi interpretată diferit de două persoane şi în rezultat vom obţine două răspunsuri diferite. Tot aşa un cuvânt poate avea două înţelesuri.

Tema 4. Noţiunea de eşantion. Tipuri de eşantion eşantionării

şi aspecte practice ale

Eşantionarea – procedură de selecţie a unui eşantion (număr de respondenţi) din populaţia generală în vederea efectuării unei cercetări. Selecţia sau alegerea trebuie efectuată în aşa mod ca eşantionul să reprezinte o copie în miniatură a populaţiei generale, iar rezultatele obţinute în urma cercetării să poată fi extrapolate la nivel de populaţie generală. În cazul cercetării bugetelor gospodăriilor casnice, eşantionul este 14

egal cu 10000 de gospodării, iar populaţia generală o constituie toate gospodăriile din satele şi oraşele Republicii Moldova De ce este nevoie de eşantionare?   

Pentru a minimaliza costurile cercetării Pentru a reduce perioada cercetării Pentru aprofundarea cunoaşterii. În cazul utilizării unui eşantion este posibil de a aplica chestionare mai sofisticate, de a studia fenomenul în profunzime, evitând erorile, de a include mai multe întrebări deschise etc.

Reprezentativitatea eşantionului – este o noţiune care denotă în ce măsură corespunde eşantionul selectat populaţiei generale. Eroare de reprezentativitate – măsura de deviere a structurii statistice a eşantionului de structura corespunzătoare a populaţiei generale. Un eşantion este considerat reprezentativ dacă marja de eroare nu este mai mare decât 3%. În cazul Republicii Moldova s-a calculat că un eşantion este reprezentativ pentru o cercetare efectuată la nivel de ţară dacă numărul respondenţilor este în jur de 1200. În cazul eşantionului pentru bugetele gospodăriilor casnice care este egal cu 10000 de gospodării, probabilitatea de garantare a rezultatelor este de 95%, iar marja de eroare este în jur de 5%. Nu putem vorbi de reprezentativitatea unui eşantion în general. Un eşantion poate fi reprezentativ în raport cu un anumit cuplu de valori: de exemplu, în raport cu vârsta, în raport cu media de reşedinţă, în raport cu sexul etc. Tipuri de eşantionare:  Probabilistice  Neprobabilistice Eşantionarea probabilistică sau aleatoare reprezintă tipul de eşantionare care presupune alegerea întâmplătoare a respondenţilor printr-un mecanism care elimină intervenţia subiectivă a omului sau orice alţi factori are ar putea favoriza alegerea unor indivizi şi defavoriza alegerea altora. Întâmplarea în cazul dat este una matematică. Astfel, dacă vom ieşi la prânz şi vom încerca să chestionăm 200 de oameni în stradă pe care îi întâlnim la întâmplare, eşantionul format nu va fi unul probabilist din câteva motive. În primul rând, la ora mesei în stradă sunt anumite categorii de persoane, fapt ce exclude chestionarea unei serii întregi de tipuri de persoane. În al doilea rând cît nu ne-am stărui să alegem indivizii în mod întâmplător, conştient sau inconştient vor predomina anumite tipuri de indivizi şi anume cei care sunt mai apropiaţi ca statut social. Aşadar putem concluziona că o procedură aleatorie de eşantionare este atunci când fiecare individ din populaţie are o şansă calculabilă şi nenulă de a fi ales în eşantion. Eşantionarea neprobabilistă presupune utilizarea informaţiilor folosite de cercetări anterioare sau de experţi pentru a ghida selecţia de eşantioane tipice sau reprezentative pentru o problemă teoretică sau factuală. Proceduri de eşantionare:  Eşantionarea simplă aleatorie 15

     

Eşantionarea sistematică Eşantionarea prin stratificare Eşantionarea multistadială Eşantionarea multifazică Eşantionarea pe cote Eşantionare panel

Eşantionarea simplă aleatorie. Procedura tipic ideală de selecţie simplă aleatorie este cea a loteriei sau a tragerii la sorţi. Pentru fiecare individ din populaţie se confecţionează un bileţel, care se introduce într-o urnă, unde se amestecă bine şi se extrag atâtea câte solicită eşantionul. Acest tip de eşantionare este folosit rareori în practică din considerentul că este aplicabil doar la populaţii generale mici. De cele mai multe ori pentru selectarea persoanelor sunt folosite table cu numere aleatorii. Această tehnică constă în generarea unor serii lungi de numere întâmplătoare. Cercetătorul posedă de asemenea o listă cu toţi indivizii din populaţie, fiecare dintre aceştia primind un număr de ordine de la 1 la N. Se deschide cartea cu numere întâmplătoare, se alege un număr la întâmplare, se caută individul cu numărul de ordine reprezentat de numărul aleatoriu respectiv şi se include în eşantion. Procedura continuă cu numărul următor până când se completează eşantionul. Eşantionare sistematică. Această eşantionare este aplicabilă atunci când elementele se succed în mod natural în spaţiu sau în timp, dispunem de o listare prealabilă a populaţiei şi am formulat decizia privind dimensiunea eşantionului. În cazul eşantionării sistematice calculăm intervalul de eşantionare sau pasul care este egal cu volumul populaţiei generale împărţit la volumul eşantionului (de exemplu K= 10000 : 500). Selectăm cu ajutorul tabelului de numere aleatorii primul număr aleator de unde va începe selecţia. Primul număr aleatoriu corespunde numărului persoanei selectate din listă. La primul număr adăugăm pasul care în cazul nostru este 20 şi vom afla cea de a doua persoană pe care trebuie s-o includem în eşantion. Continuăm în acelaşi mod până când selectăm toate persoanele. Eşantionarea prin stratificare. Această procedură are la bază următoarea idee. Se porneşte de la o diviziune a populaţiei după un criteriu A în S clase, de efective N1, N2, N3 etc. (aceste cifre în sumă sunt egale cu N). În cercetările sociologice de la noi cei mai utilizaţi factori de stratificare sunt sexul, mediul de rezidenţă şi vârsta. Exemplu de eşantionare prin stratificare: Populaţia unei zone se distribuie în felul următor după sex: 48%- bărbaţi şi 52% femei. Eşantionul nostru este de 1000 de persoane. Dacă facem o eşantionare stratificată proporţională, atunci în eşantion vom avea 480 de bărbaţi şi 520 de femei. Eşantionare multistadială. Acest tip de eşantionare are la bază ideea de selectare a eşantionului în mai multe stadii. De exemplu, dacă noi dorim să facem o cercetare la nivel de ţară, vom selecta în primul rând în mod aleatoriu raioanele, apoi – localităţile, apoi – străzile, şi în cele din urmă – gospodăriile şi persoanele care vor fi incluse în eşantion. Eşantionarea multistadială este frecvent combinată cu cea stratificată pentru a asigura o mai mare reprezentativitate a eşantionului. Eşantionare multifazică. Eşantionarea multifazică constă în alegerea iniţial a unui eşantion de dimensiune mare, la nivelul căruia se aplică un instrument de cercetare mai simplu, eşantion care la rându-i se supune unor operaţii succesive de eşantionare, 16

determinându-se astfel loturi din ce în ce mai mici, cărora li se vor aplica şi alte instrumente de regulă tot mai complexe, mai subtile şi mai sofisticate. De exemplu, pe un eşantion mare de zeci de mii de persoane putem aplica un chestionar mai simplu, cu un număr mic de întrebări, pe probleme simple şi folosind modalităţi foarte simple şi uşoare de înregistrare a răspunsurilor. Un subeşantion poate fi supus mai apoi chestionării cu un instrument mai complicat, atât în privinţa numărului de întrebări, a naturii acestora, cît şi a formelor de înregistrare a răspunsurilor. Procedura poate fi continuă, alegându-se în a treia fază, un eşantion şi mai mic, dintre persoanele supuse celei de a doua chestionări, cărora li se va aplica de pildă teste de cunoştinţe, de atitudini, interviuri de profunzime sau alte instrumente de un mai mare rafinament. Din punct de vedere temporal aceste operaţii pot fi aplicate concomitent sau succesiv. Astfel, dacă operaţiile se fac concomitent, operatorul de interviu va porni la drum înarmat cu toate instrumentele şi instrucţiunile de eşantionare pentru fiecare fază. Astfel, i se va indica să aleagă de exemplu din eşantionul mare pentru faza a doua tot al cincilea individ şi apoi, pentru faza a treia – tot al zecelea din cei aleşi pentru faza a doua. La finele cercetării vor fi culese toate datele necesare din teren. Eşantionarea pe cote. Este practic cea mai cunoscută procedură de eşantionare nealeatorie. Ea presupune iniţial distribuirea populaţiei generale după anumite variabile, cum ar fi de exemplu: mediul de reşedinţă, sex, vârstă etc. Eşantionul selectat va reprezenta o copie a populaţiei generale şi va fi prestabilit din timp, operatorii fiind puşi în situaţia să identifice desinestătător persoanele cu anumite caracteristici . Să presupunem că populaţia generală se distribuie în felul următor: 48% - urban şi 52%rural, 48% - bărbaţi şi 52% femei, 30% - 16- 29 ani, 25% - 30-49 ani, 25%- 50-65 ani. Dacă eşantionul propus spre cercetare va fi egal cu 1000, atunci va trebui să alegem  480 orăşeni şi 520 săteni  480 bărbaţi şi 520 femei  300 persoane în vârstă de 16-29 de ani  250 persoane în vârstă de 30-49 de ani  250 persoane în vârstă de 50-65 de ani Sarcina de selectare a respondenţilor după anumite caracteristici este pusă în baza operatorilor de interviu. Eşantioane panel. În cazul dat este vorba nu atât de o procedură de alegere, ci de o modalitate de utilizare a unui eşantion odată ales. Eşantioanele panel sunt eşantioanele supuse unei investigaţii repetate, cu acelaşi instrument (chestionar) sau cu unele apropiate. Tehnica panel se foloseşte îndeosebi atunci când se urmăreşte evidenţierea schimbărilor petrecute, în cadrul unei populaţii, în ceea ce priveşte opiniile, atitudinile, comportamentele etc. Un exemplu clasic de utilizare a eşantioanelor panel este cercetarea audienţei posturilor de radio sau TV. Model de elaborare a eşantionului pentru cercetarea bugetelor gospodăriilor casnice Eşantionul CBGC este un eşantion bistadial stratificat care include 9768 de gospodării obţinut din 150 UPE-uri (unităţi primare de eşantionare care reprezintă teritoriul nei comune, al unui oraş sau a unei părţi din oraş). Eşantionul se extrage din listele gospodăriilor stabilite în baza listelor consumatorilor de electricitate. Listele gospodăriilor casnice sunt actualizate prin intermediul unei proceduri de listing de către operatorii de interviu 17

I treaptă de eşantionare:  Teritoriul Moldovei este împărţit în UPE-uri alcătuite din unităţi teritorial administrative de nivelul doi (oraşe sau comune)  UPE-urile sunt împărţite în diferite straturi în funcţie de amplasarea geografică, Mediul de reşedinţă şi mărimea lor. Astfel, avem 4 zone statistice: Nord, Centru,Sud şi municipiul Chişinău. Fiecare zonă este împărţită în două straturi: mediul urban şi mediul rural. În mediul rural comunele au fost stratificate în comune mari şi comune mici  Numărul de UPE-uri extras în cadrul fiecărui strat este proporţional cu mărimea stratului  În Chişinău gospodăriile au fost stratificate în 20 de UPE-uri, în Bălţi – în 5 UPEuri şi în Cahul şi Ungheni în cîte 2 UP-Euri II treaptă de eşantionare:  În cadrul fiecărui UPE este extras în mod aleatoriu un eşantion de gospodării  În cazul Chişinăului se efectuează o stratificare a gospodăriilor în funcţie de consumul mediu lunar de electricitate.  În fiecare lună operatorii de interviu colectează datele de la gospodăriile extrase în eşantion.  Jumătate din gospodăriile aflate în eşantion fac parte din panel, iar jumătate nu.  O gospodărie din panel este cercetată pe parcursul a 5 ani consecutivi în cadrul aceleiaşi luni a anului  Gospodăriile care nu fac parte din panel după o lună de cercetare sunt excluse din cercetare Model de elaborare a eşantionului pentru cercetarea forţei de muncă Eşantionul AFM este unul bistadial stratificat de 48000 gospodării neinstituţionalizate anual extras din 150 UPE-uri. Ca şi în cazul cercetării bugetelor casnice eşantionul se extrage din listele gospodăriilor stabilite în baza listelor consumatorilor de electricitate. Listele gospodăriilor casnice sunt actualizate prin intermediul unei proceduri de listing de către operatorii de interviu. I treaptă de eşantionare este identică cu cea a CBGC şi include:  Teritoriul Moldovei este împărţit în UPE-uri alcătuite din unităţi teritorial administrative de nivelul doi (oraşe sau comune)  UPE-urile sunt împărţite în diferite straturi în funcţie de amplasarea geografică, Mediul de reşedinţă şi mărimea lor  Numărul de UPE-uri extras în cadrul fiecărui strat este proporţional cu mărimea stratului  În Chişinău gospodăriile au fost stratificate în 20 de UPE-uri, în Bălţi – în 5 UPEuri şi în Cahul şi Ungheni în cîte 2 UP-Euri II treaptă de eşantionare   

În cadrul fiecărui UPE este extras în mod aleatoriu un eşantion de gospodării În Chişinău nu este aplicată o stratificare suplimentară Lunar operatorii de interviu colectează date despre statutul ocupaţional al tuturor membrilor de 15 ani şi peste ai gospodăriilor din eşantion

18





Membrii unei gospodării sunt cercetaţi pe parcursul a două luni consecutiv, după care o lună sunt scoşi din cercetare. Apoi revin iarăşi în cercetare pentru o lună. După aceasta sunt scoşi din cercetare pentru 8 luni şi revin în cercetare timp de 2 luni consecutiv. Aşadar, în total membrii unei gospodării sunt cercetaţi timp de 5 luni consecutiv pe parcursul unei perioade de 14 luni. Această schemă de cercetare este una rotaţională care asigură o suprapunere a eşantionului şi permite compararea corectă a rezultatelor . Astfel, pe parcursul primei luni 20% din gospodării sunt în cercetare pentru prima dată, 20% pentru a doua oară etc. În luna a doua avem deja în cercetare două grupuri din luna precedentă şi poate fi asigurată o suprapunere a eşantionului de 40%. Pe parcursul trimestrului II patru din 10 grupuri rotaţionale revin în cercetare din primul trimestru asigurând o suprapunere de 40% a eşantionului pe trimestru. În al doilea an de cercetare 13 grupe rotaţionale din 25 revin în cercetare asigurându-se o suprapunere de la an la an de 52% din eşantion.

Y. Etapele organizării cercetării în teren Fiecare cercetare parcurge următoarele trei etape: I etapă - pregătirea cercetării II etapă – efectuarea cercetării III etapă – finalizarea cercetării (validarea datelor, prelucrarea şi interpretarea lor)

19

Pregătirea cercetării. Etapa de pregătire a cercetării include următoarele momente importante:  Delimitarea obiectului anchetei sau a faptului ce dorim să cercetăm. Astfel, de exemplu, în cazul cercetării forţei de muncă, cercetătorul trebuie să cunoască foarte bine care locuinţe sau gospodării vor fi cercetate, care persoane pot fi considerate drept membri ai gospodăriilor date şi care persoane nu sunt considerate membri, care persoane nu intră în sfera de cercetare, care persoane pot fi considerate drept angajate în câmpul muncii şi care persoane pot fi considerate şomere sau neangajate în câmpul muncii etc. 

Stabilirea ipotezelor de lucru. Ipotezele sunt nişte fragmente ale modelului explicativ pe care-l adoptăm în legătură cu obiectul studiat. Ele sunt stabilite de obicei în baza cercetării literaturii la temă şi presupunerii existenţei unor legături dintre fenomene. Astfel, de exemplu , în cazul anchetei forţei de muncă, una din ipoteze ar putea fi că proaspeţii absolvenţi se angajează mai greu în câmpul muncii din considerentul că nu dispun de calificarea necesară şi de practică de muncă. Or, tinerii în vârstă de 16-29 de ani constituie mai bine de jumătate din persoanele în căutare de un loc de muncă. În general putem menţiona că tot designul unei anchete se bazează pe sistemul de ipoteze adoptat în mod mai mult sau mai puţin conştient.



Operaţionalizarea conceptelor. La baza oricărei cercetări practice stau anumite noţiuni teoretice. Pentru măsurarea acestor noţiuni teoretice care pot să denote atât obiecte, cît şi stări de lucruri este necesară o operaţionalizare a lor. Prin operaţionalizare noi subînţelegem un proces în mai multe trepte, care include descompunerea noţiunilor în diferite aspecte sau dimensiuni, alegerea indicatorilor pentru fiecare dimensiune şi a indicilor de măsurare. Pentru a exemplifica cele spuse să pornim de la noţiunea teoretică bugetul gospodăriilor casnice. Pentru măsurarea bugetului gospodăriilor casnice vom descompune această noţiune în venituri şi cheltuieli. La rândul lor veniturile vor fi descompuse în funcţie de sursele de venit şi cheltuielile vor fi descompuse în funcţie de categoria de cheltuieli, cum ar fi: cheltuieli pentru haine şi îmbrăcăminte, cheltuieli pentru produse alimentare, cheltuieli pentru servicii, cheltuieli pentru medicamente etc. Atât veniturile, cît şi cheltuielile vor fi măsurate în lei pentru o anumită perioadă de timp (zi, săptămână sau lună).



Alegerea tehnicii de cercetare. Alegerea tehnicii de cercetare se efectuează în funcţie de tema cercetării, dar şi de anumite constrângeri bugetare sau de timp. De exemplu, în cazul cercetării forţei de muncă numaidecât vom aplica tehnica interviului faţă în faţă. În cazul cercetării bugetelor gospodăriei casnice vom aplica atât tehnica interviului faţă în faţă, cît şi tehnica anchetei în scris prin autocompletarea chestionarului (Registrul gospodăriei). Există teme de cercetare la care pot fi aplicate diferite tehnici de cercetare. Astfel, de exemplu, gradul de sărăcie poate fi evaluat atât prin metoda anchetei, cît şi prin aplicarea unor tehnici calitative cum ar fi focus grupurile, interviurile în profunzime, studiile de caz etc.



Construcţia chestionarului. Construcţia unui chestionar prevede soluţionarea a două tipuri de probleme: de conţinut şi de formă. Prima categorie înseamnă traducerea conţinutului cercetării în întrebări indicatori. E vorba aici de alegerea cuvintelor, expresiilor, decizia de a alege întrebări deschise sau închise, stabilirea variantelor de răspuns etc. Cea de a doua categorie ţine de ordinea 20

întrebărilor şi de aranjarea chestionarului în pagină, stabilirea modului de înregistrare a răspunsurilor etc.



Alegerea eşantionului. După construcţia chestionarului, sociologul va purcede la elaborarea eşantionului. Modalitatea de selectare a eşantionului a fost descrisă mai sus.



Probleme de organizare a cercetării. După alcătuirea chestionarului şi selectarea eşantionului, se va purcede la soluţionarea unui şir de întrebări organizaţionale, cum ar fi: stabilirea calendarului cercetării, evaluarea costurilor fiecărei operaţii, asigurarea tuturor mijloacelor şi instrumentelor necesare deplasării în teren, rezolvarea problemelor cu care s-ar putea confrunta operatorii pe plan local, asigurarea cazării şi mesei operatorilor, stabilirea mijloacelor de verificare în teren a operatorilor, selectarea şi instruirea operatorilor.

Etapa de efectuare a cercetării în teren include cercetarea pilot şi cercetarea de bază. În timpul cercetării pilot chestionarul este aplicat în teren pentru a vedea dacă calitatea lui corespunde cerinţelor de bază (grad de accesibilitate, înţelegerea univocă a întrebărilor, durata interviului etc.). După aceasta chestionarele sunt ajustate în funcţie de problemele depistate în teren şi se efectuează cercetarea de bază. O atenţie deosebită în timpul cercetării de bază este acordată verificării corectitudinii selectării respondenţilor (respectarea rutelor, selectarea corectă a gospodăriei, selectarea corectă a respondentului) şi aplicării chestionarului în teren. Etapa de finalizare a cercetării. Această etapă include verificarea chestionarelor în funcţie de completitudine, exactitate, uniformitate; postcodificarea, prelucrarea informaţiei şi scrierea raportului de cercetare.

21