Lucru Individual [PDF]

Zitiervorschau

Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova Universitatea de stat din Moldova Facultatea Științe Economice Departamentul ,, Economie, Marketing și Turism”

Lucru Individual la disciplina Economia Intreprinderii Tema: Metode de reducere a costului de producere

Elaborat de: Șaptefrați Vlad, BA171 Coordonator științific: Garștea Sergiu, lect.univ.

Chișinău, 2019

Cum să reducem costurile? Activitatea de reducere a costurilor poate fi desfăşurată numai acolo, unde există rezerve în acest sens, respectiv numai atunci când se cunosc natura şi volumul acestor rezerve, precum şi factoriicare ar putea conduce la mobilizarea lor. Cea mai importantă dintre finalităţile analizei costurilor este creşterea eficienţei consumurilor de resurse în procesele interne de creare a valorii. Aceasta înseamnă reducerea consumurilor de resurse în condiţiile menţinerii valorii create, sau, ideal, a creşterii acesteia. Una dintre cele mai importante condiţii pe care trebuie să le îndeplinească măsurile de reducere a costurilor este să nu afecteze în mod negativ calitatea produselor, sau, în general, valoarea pe care o reprezintă acesea pentru clienţi. În acelaşi timp, soluţiile nu trebuie să aibă efecte negative asupra indicatorilor de rezultate a întreprinderii de natura volumului de activitate.Aceasta înseamnă că soluţiile de optimizare a nivelului costurilor trebuie să fie durabile. În mod normal, implementarea soluţiilor de reducere a costurilor necesită eforturi,care,la rândul lor,se concretizeazăîn consum de resurse. Prin urmare,un alt criteriu pe care trebuie să-l îndeplinească soluţiile de reducere a costurilor este eficienţa, adică să implice un efort a cărui cost să fie justificat de efectul obţinut în termeni de creştere a raportului resurse consumate/valoare creată. Opotunitatea soluţiilor de reducerea a costurilor este legată faptul că anumite soluţii sunt mai importante şi/sau au prioritate mai mare decât alte soluţii de reducere a costurilor. Ultima condiţie pe care trebuie să o respecte o soluţie de reducere a costurilor ar fi realismul acesteia.Aceasta înseamnă că întreprinderea trebuie să fie capabilă să efectueze efortul prevăzut de acea soluţie,iar acest efort să conducă fără echivoc la rezultatul scontat în termeni de durabilitate şi eficienţă a reducerii costurilor. De asemenea,simpla reducere a nivelului costului nu înseamnă automat creşterea eficienţei consumului de resurse. Aceasta deoarece natura relaţiei diferitelor categorii de resurse consumate cu valoarea creată prin acele consumuri este complexă. Astfel, există anumite resurse, optimizarea consumului căruia conduce la efecte pozitive majore,care se propagă la nivelul întregului proces de creare a valorii desfăşurat în cadrul întreprinderii(de exemplu: reducerea pierderilor de materii prime şi materiale în procesele de stocare, reducerea rebuturilor, reducerea defectelor în ceea ce priveşte costurile serviciilor post-vânzare). Pe de altă parte,există alte categorii de resurse, reducerea consumului cărora conduce la efecte mai puţin durabile, care conduce în mică măsură la creşterea eficienţei, sau chiar poate să determine o reducere a eficienţei activităţii întreprinderii (de exemplu: reducerea costurilor cu inovarea produselor pe o piaţă dinamică din punct de vedere inovativ, reducerea costurilor de marketing pe o piaţă cu o cerere sensibilă la comunicarea etc.) . Cu alte cuvinte,înţelegerea corelaţiei dintre consumul unei anumite categorii de resurse şi valoarea pe care o crează acel consum este de importanţă fundamentală pentru formularea soluţiilor de reducere a unuia sau altuia dintre elementele de cost. Elemente esenţiale în activitatea de reducere a costului Organizaţiile au în vedere următoarele:

a) işi aleg procesul de producţie cel mai eficient, nu numai din punct de vedere tehnic, ci şi economic şi ecologic; b) urmăresc să cumpere factori de producţie, pe cât posibil, la preţurile cele mai mici, fără a neglija calitatea şi să reducă costurile de funcţionare a lor; c) micşorarea consumului de factori de producţie pe unitatea de rezultat prin mărirea randamentului lor; d) asigurarea reducerii costurilor în toate fazele muncii, nu numai în producerea nemijlocită de bunuri economice, ci şi în fazele de cercetare şi proiectare, în domeniul gestiunii si conducerii; e) realizarea obiectivelor stabilite, ţinând seama de resursele disponibile, de condiţiile de producţie existente, în contextul restricţiilor de ordin economic; f) identificarea produselor care generează consumuri energetice mari şi a produselor care aduc pierderi, imprimarea unui caracter preventiv activităţii de minimizare a costurilor, cu ajutorul metodelor moderne de calcul şi evidenţă. Micşorarea costurilor necesită ridicarea nivelului de calificare a lucrătorilor, perfecţionarea echipamentelor tehnice de producţie, a tehnologiilor de fabricaţie, a activităţii de administrare, de gestiune şi conducere, stimulare materială, creşterea productivităţii etc.

Metode de reducere a costurilor Costurile de productie sunt influenţate factori interni, dependenţi de activitatea producătorului, şi de factori externi, independenţi de activitatea acestuia. Printre factorii externi care inf1uentează costurile sunt: preţurile de cumpărare ale factorilor de producţie si preţurile vânzare ale mărfurilor. Activitatea producătorului trebuie să se concentreze asupra următoarelor căi de reducere a costurilor: Metode clasice sau hard           

reducerea consumurilor specifice de materii prime, materiale, combustibil şi apă cresterea productivitatii muncii folosirea deplină a capacităţilor de producţie şi a spaţiilor de producţie retehnologizare dimensionarea optimă a cheltuielilor de dezvoltare reducerea costurilor calităţii reducerea costului prin proiectare (design) renegocierea contractelor cu furnizorii si distribuitorii reducerea cheltuielilor administrativ-gospodăreşti micşorarea preţurilor de desfacere dimensionarea optimă a cheltuielilor cu reclama



reducerea cheltuielilor salariale pe unitatea de produs Metode moderne sau soft   

Lean Manufacturing Six-Sigma Design for Manufacturability

Caile de reducere a costurilor de productie a)

Reducerea consumurilor specifice (tehnologice).

Consumul specific este cantitatea de materie prima, materiala, combustibil in expresie fizica etc. utilizata pentru executarea unei unitati de produs finit sau a unei unitati de prestare. Reducerea consumurilor specifice constituie principala cale de reducere a costurilor. b)

Utilizarea intensiva a capacitatilor de productie are ca rezultat scaderea partii de amortizare pe unitatea de produs si implicit reducerea costului de productie;

c)

Accelerarea vitezei de rotatie a capitalului circulant, prin imbunatatirea aprovizionarii tehnico-materiale, scurtarea ciclurilor de productie, accelerarea desfacerii produselor fabricate etc,;

d)

Cresterea productivitatii muncii in conditiile in care indicele productivitatii muncii devanseaza indicele salariului mediu;

e)

Reducerea cheltuielilor administrative - gospodaresti in conditiile cresterii volumului productiei se poate asigura prin realizarea unei proportii optime intre personalul productiv si cel auxiliar, prin mecanizarea lucrarilor de calcul si evident etc.;

f)

Reducerea stocurilor de materiale si in special a stocurilor supranormative, care imobilizeaza resursele banesti;

g)

Reducerea cheltuielilor de desfacere si de publicitate comerciala

Piata - notiune de piata nu desemneaza numai spatiul economic de desfasurare a schimbului, ci si ansamblul relatiilor de vanzare-cumparare dintre agentii economici si mecanismul economico-social prin care se realizeaza sustinerea si dezvoltarea productiei si consumul, a intregii economii. 1. Dupa natura economica a bunurilor tranzactionate se disting: a) piata bunurilor de consum (satisfacatori);

naturale, etc.;

b) piata bunurilor pentru productie (prodfactori), adica: piata resurselor piata pamantului, piata muncii, piata monetara, piata capitalului

2. Dupa spatiul geografic, se disting: piata locala, piata nationala, piata regionala si piata mondiala. 3. Dupa timpul la care se transfera obiectul tranzactionat, distingem: piata la vedere si piata la termen.

4. Dupa existenta (inexistenta) bunurilor in momentul schimbului, distingem: a) piata reala ( cererea si oferta de bunuri reale); b) piata simbolica (bursa) si, mai nou, piata virtuala.

Legea cererii si ofertei: in cadrul unei economii concurentiale, cand toate celelalte conditii raman neschimbate, cererea pentru un anumit produs sau serviciu creste pe masura ce pretul acestuia scade, iar oferta creste pe masura ce pretul se mareste.

Cerea reprezinta cantitatea de bunuri si servicii care poate fi cumparata, la un anumit pret, intr-o perioada determinata de timp. a) Cererea individuala rezulta din optiunile cumparatorului consumator, si din reactiile lui fata de variatiile venitului pe care il poate aloca pentru cumpararea unui bun, precum si fata de modificarile pretului bunului respectiv. b) Cererea de piata este suma cantitatilor solicitate dintr-un anumit bun, la fiecare nivel de pret cu conditia ca acei care solicita bunul sa i-a deciziile lor independent unul de altul. c) Cererea totala pentru un anumit bun reprezinta suma tuturor cantitatilor cerute de catre toti consumatorii individuali.

unde: Ct = cererea totala pentru un anumit bun la un pret dat; n = numarul de consumatori; Ci = cererea consumatorilor 'i' la un pret dat (p).

Elasticitatea cererii reprezinta modificarea (sensibilitatea) cererii in functie de factorii care o influenteaza. Ea se masoara cu ajutorul coeficientului de elasticitate, care se determina in raport de pret si de venit. a) In raport de pret, coeficientul de elasticitate se determina pe baza raportului dintre modificarea relativa a cererii ( variabila dependenta) si modificarea relativa a pretului (variabila independenta), pe baza formulei:

Kec/p =

∙

)

unde: Kec/p: coeficientul de elasticitate a cererii in raport cu pretul; ∆C: modificarea cantitatii cerute pentru un anumit produs; C: cantitatea ceruta initial pentru acel produs; ∆P: modificarea pretului produsului respectiv;

P: pretul initial al acelui produs.

b) In raport cu venitul, coeficentul de elasticitate se calculeaza astfel:

unde: ∆V: modificarea venitului intr-o perioada data; V0: venitul din perioada initiala. Oferta reprezinta cantitatea dintr-un bun economic sau serviciu, furnizat pe piata spre vanzare la un anumit pret, intr-o perioada determinata de timp. Oferta poate fi: a) pentru un anumit bun economic; b) pentru o anumita unitate economica; c) oferta totala Oferta totala pentru un bun economic, reprezinta suma tuturor cantitatilor oferite de toti producatorii individuali ai bunului oferit si se determina astfel:

unde:

Qt = oferta totala a unui bun economic; n = numarul producatorilor; Qi = oferta producatorului 'i' al bunului respectiv. Elasticitatea ofertei reprezinta modificarile care intervin in marimea ofertei unui bun economic (serviciu), ca urmare a actiunii factorilor care o influenteza. Principalul factor care influenteaza elasticitatea ofertei il constituie pretul. Coeficientul de elasticitate al ofertei in raport cu pretul se determina astfel:

Keo/p =

unde: Keo/p: coeficientul de elesticitate al ofertei in raport cu pretul; ∆P: modificarea cantitatii pentru bunul economic; P: pretul initial al bunului respectiv; Q0: cantitatea oferita initial. Pretul de echilibru este pretul la care cantitatea ce se poate vinde dintr-un bun economic este cea mai mare, iar cererea si oferta bunului respectiv se egalizeaza la nivelul celui mai mare volum al vanzarii si cumpararii pe piata. Pretul de echilibru al unui factor depinde de pretul de echilibru al altor bunuri si mai ales de pretul de echilibru al factorilor de productie pentru bunul respectiv. Concurenta se defineste ca acea stare de referinta sau ca acel complex de conditii in cadrul careia (sau carora) are loc o confruntare libera, ampla si veridica intre toti agentii economici, atat la nivelul ofertei, cat si al cererii de bunuri de productie si de capitaluri, fiecare putandu-si promova liber propriile interese pe piata. In lupta de concurenta se pot folosi doua genuri de metode: a) Metode care se incadreaza in uzantele si regulile admise de reglementarile comerciale in vigoare, numite economice ca de exemplu: reducerea costurilor de productie si a preturilor de vanzare, imbunatatirea calitatii produselor etc. metode care confera concurentei un caracter loial. b) Metode care nu se incadreaza in uzantele si normele comerciale (metode extraeconomice) ca de exemplu: intelegeri cu caracter monopolist, raspandirea de informatii false despre concurenti, spionajul economic, coruptia etc., actiuni care contravin regulilor democrative, imprimand concurentei un caracter neloial.

Concurenta este o lege economica obiectiva specifica economiei de schimb. Ea exprima relatiile dintre producatori si consumatori, in vederea asigurarii unor conditii cat mai favorabile pentru producerea si desfacerea produselor. a) Concurenta pura si perfecta are loc intre un numar foarte mare de producatori si consumatori, astfel incat nici unul dintre ei, luat individual, nu poate inflenta pretul, iar cumparatorul are o mare libertate de alegere; b) Concurenta imperfecta are loc in cazul in care nu sunt intrunite toate elementele concurentei perfecte.

REDUCEREA COSTULUI DE PRODUCTIE – PREOCUPARE MAJORA A FIECARUI MANAGER Costurile de productie reprezinta acei indicatori economici ai unei intreprinderi industriale in care se oglindesc intr-o forma sintetica cheltuielile cu munca vie si cu munca trecuta, materializata ,necesitate de obtinerea volumului de productie, precum si gradul de eficienta a folosirii mijloacelor fixe. Intr-o alta acceptiune, costul de productie reprezinta esenta intregului sistem de raporturi, de legaturi pe linie de productie si de circulatie , ce se stabilesc in mod obiectiv intre agentii economici, intre intreprinzatori, intre producatori si consumatori la un moment dat, nivel si spatii date. Nivelul costului de productie pe o unitate de produs are o importanta deosebita, pentru ca, pe baza lui se fundamenteaza caile de reducere a costurilor, se calculeaza marimea si posibilitatea de crestere a profitului, se determina reducerea costului de productie sau a celui de vanzare. Costul de productie insumeaza cheltuielile cu manopera , materiile prime, materiale, combustibil, energie, chirii, transport efectuate de catre o firma in cadrul activitatii sale de productie pentru fabricarea si desfacerea unei anumite productii sau a unui produs. Deosebita importanta economica a costului de productie consta in faptul ca el constituie indicatorul cel mai sintetic al intregii activitati economice a intreprinderii. Nivelul costului de productie ofera o imagine clara asupra eficientei cu care intreprinderea utilizeaza mijloace de productie , forta de munca si resursele banesti .Toate rezultatele obtinute in perfectionarea bazei tehnice a productiei, in folosirea mai judicioasa a capacitatilor de productie si micsorarea costurilor specifice, reducerea cheltuielilor neproductive sau eliminarea rebuturilor se oglindesc in nivelul costului de productie . Urmarind si cunoscand marimea acestui cost, intreprinderile au posibilitatea sa descopere si sa mobilizeze rezervele interne de economisire a mijloacelor materiale de munca si banesti . De aceea, costul de productie reprezinta un instrument de baza in conducerea intreprinderilor, in stimularea activitatii eficiente a acestora. In acest fel, cunoasterea costului de productie ca indicator sintetic, care exprima intreaga activitate de productie a intreprinderii, prezinta nu numai o importanta teoretica, dar, in mod deosebit, una practica. Problema fundamentala a unui manager este aceea de a cunoaste cu exactitate evolutia costurilor firmei sale pe termen lung si scurt, in functie de capacitatea de productie de care dispune . Pe baza acestei evolutii, el poate dimensiona capacitatea de productie a firmei, adica o poate mari, mentine sau reduce, in vederea minimalizarii costurilor. Minimalizarea costurilor reprezinta o necesitate obiectiva deoarece: Ø

Resursele au un caracter limitat;

Ø

Economia de piata dezvolta o concurenta extrem de puternica intre agentii economici, costul fiind un element al caracterizarii eficientei lor economice;

Ø

Majoritatea firmelor participa la circuitul economic mondial si trebuie, din aceasta cauza, sa fie cat mai competitive(inclusiv ca nivel al costurilor);

Ø

Asigurarea cresterii rentabilitatii si a masei profitului

Caile de reducere a costurilor de productie In conditiile economiei de piata sporesc in importanta actiunile firmelor de reducere a costurilor. Preocuparile firmelor in directia reducerii costurilor sunt justificate din mai multe considerente: • caracterul tot mai restrictiv al resurselor oferite de planeta noastra, care impune tuturor statelor preocupari permanente de reducere a cantitatilor de resurse atrase in circuitul economic si mai ales reducerea consumulrilor specifice pentru procesele de productie; • produsele realizate pe seama tehnologiilor avansate sunt obtinute cu consumuri reduse de factori de productie, cu parametri tehnico-functionali superiori, sunt competitive pe piata; • firmele care produc bunuri cu consumuri reduse pot realiza sporuri ale ofertei, in situatiile in care aceasta se justifica, cu acelasi volum de resurse, iar in alte imprejurari, chiar cu un volum mai redus. Atunci cand firmele reusesc sa reduca costurile, acestea pot sa initieze masuri de aparare contra actiunilor concurentilor, pot atrage consumatorii potentiali prin practicarea unui pret de vanzare mai scazut decat pretul pietei. Caracterul tot mai restrictiv al factorilor de productie face din reducerea costurilor o posibilitate, pe care agentul economic o poate controla si prin care se mai poate atenua din cresterile de pret ale produselor si serviciilor. Analiza evolutiei costurilor se face in functie de intervalul luat in considerare. Pentru intervalul scurt este foarte utila diferentierea factorilor variabili de cei care sunt constanti, deoarece consumul lor este facil de pus in evidenta, in schimb, pentru intervale mai mari toti factorii de productie pot fi considerati ca fiind variabili. Firmele trebuie permanent sa efectueze calcule de eficienta pentru activitatile executate, deoarece cresterea volumului productiei poate antrena sprorirea nejustificata a unor cheltuieli si schimba rezultatele firmei transformand-o dintr-una rentabila in una gratuita. De aici apare oportuna cunoasterea permanenta a legaturilor dintre costuri si profit si mai ales stabilirea pragului de rentabilitate. Pentru o firma pragul de rentabilitate constituie acel nivel al activitatii la care valoarea marfurilor vandute este egala cu valoarea costurilor, iar o sporire a acestui volum ar aduce firma in situatia de a obtine profit. In pozitia pragului de rentabilitate volumul veniturilor rezultate din vanzarea productiei executate este egal cu costurile totale de productie. = - =0, unde: = profitul; = veniturile totale; = costurile totale. Pragul de reabilitate se modifica de la o perioada la alta, dar ramane un obiectiv permanent pentru firma sa-si reduca costurile, in asa fel incat sa-si apropie un profit care s-o stimuleze in executarea de noi bunuri si servicii. In caz contrar, firma va fi obligata sa abandoneze productia acelor bunuri sau va fi in situatia de a da faliment. Sintetic, evolutia activitatii unui agent economic pana la situatia de a fi rentabila .Din cele

prezentate mai sus rezulta clar intervalul in care activitatea firmei este in masura sa aduca castig. De importanta este urmarirea riguroasa a costurilor variabile care determina nivelul costurilor globale. Rezulta existenta a doua zone de pierderi in activitatea firmei, prima cand volumul productiei este redus, incasarile totale sunt mici, iar cheltuielile totale globale sunt apreciabile, si a doua zona, in care activitatea se desfasoara tot cu pierderi , la un volum inalt al productiei, care in mod firesc este situata deasupra pragului superior de rentabilitate. Intre cele doua zone de pierderi se afla intervalul cu o activitate profitabila, pe care firma trebuie sa-l foloseasca cu cat mai multa abilitate si, pe cat posibil, sa-l prelungeasca ca durata. Asupra nivelului costurilor de productie este necesar sa fie indreptata atentia tuturor lucratorilor implicati direct, dar in mod deosebit a managerilor, a tehnologiilor, a economistilor si a celor cu responsabilitati in productia si comercializarea produselor. Avand in vedere complexitatea proceselor creatoare de bunuri si servicii, reducerea costurilor se poate realiza pe urmatoarele grupe de factori: -factori tehnici -factori economico-financiari -factori manageriali a)Economiile obtinute pe seama factorilor tehnici de productie sunt dependente de: -performantele tehnico-functionale ale capitalurilor fixe aflate in exploatare; -caracteristicile capitalurilor circulante supuse proceselor de productie; -gradul de preluare a bunurilor ce fac obiectul activitatilor productive. b)Economiile din contributia factorilor economico-financiari se realizeaza prin: -achizitionarea de factori de productie cu preturi ma mici sau din surse de aprovizionare mai apropiate; -bonificatii cantitative si de pret acordate de furnizori pentru comenzi deosebite efectuate de agentii economici; -garantii oferite de firmele furnizoare de factori de prosuctie in cazul producerii unor marfuri cu performante deosebite; -conditii avantajoase de acordare a creditelor sau de finantare. c)Economiile ce atesta priceperea menageriilor firmelor pot fi concretizate in: -o mai eficienta utilizare a capitalurilor banesti ale firmelor prin desfasurarea unei activitati care sa respecte normele juridice in vigoare, cu privire la activiatea economica , la poluare si alte actiuni rezultate din productia sau comercializarea marfurilor; -constituirea compartimientelor si a directiilor de marketing la nivelul firmelor care sa realizeze o politica de promovare adecvata, o identificare si individualizare a produselor firmelor in aria pietelor prezente; -o combinare cat mai eficienta a factorilor de productir, alegerea variantelor tehnologice care ofera maximum de castig si atrag in activitatiile productive insemnate contigente din forta de munca temporar disponibila. Pentru reducerea la maxim a cheltuielilor de productie, in stiinta economica, s-a evidentiat pentru actuala etapa ca metoda cu o ampla utilizare analiza valorii. Analiza valorii reprezinta un procedeu ce-si propune sa imbunatateasca activitatea agentilor economici, prin reducerea unor costuri care nu se justifica din punct de vedere tehnic si au ca punct de plecare faza de proiectare a produselor si continua cu aceea a producerii lor. Principalele etape ale unei invetigatii prin metoda “analiza valorii” sunt cele din figura 5. Aceasta metoda impune ca produsul analizat sa fie abordat din trei puncte de vedere, si anume: -tehnologico-material; -latura sociala(utilitate de beneficiar, efecte utile pentru societate, calitate); -latura economica (costurile producatorului, efecte la beneficiar si pentru societate) Pentru atingerea obiectivelor propuse prin aplicarea metodei analiza valorii trebuie sa fie respectate o serie de principii fundamentale, si anume: a) analiza conceptiei de functionere a produlsului in ansamblul sa, din punct de vedere a aspectului fizic si conceperea de solutii noi; b)

abordarea conceptului de produs si al functiei sale din punct de vedere al functiilor tehnice (apreciate cu ajutorul unor parametrii specifici), dar si al functiilor economice (si in principal prin costul de productie): c) motivarea fiecarei functii a produsului prin eficienta proprie, care este maxima cand antreneaza un cost cat mai mic: d) analiza complexa a raportului dintre utilitatea produsului si costuri, fiind vizata maximizarea acestui raport. Prin compararea costurilor reale cu cele ideale, se stabilesc functiile supraevaluate economic si cele ce au fost subevaluate. Pentru functiile supraevaluate economic se impun masuri care sa determine reducerea cheltuelilor alocate. Metoda de analiza avalorii este de natura sa orienteze si sa selecteze eforturile cercetarilor spre acele structuri ale costurilor care detin ponderi exagerate in raport cu functia pe care o intalnesc in utilitatea generala a produsului finit. Cercetarile intreprinse pe baza metodei analizei valorii ofera solutii a caror aplicare determina reduceri apreciabile ( dupa unele surse intere 20 si 50%), ale costurilor de productie si mai ales ale cheltuelilor materiale. Pentru tara noastra situata in plin proces de tranzitie la economia organizata pe principiile competitiei, de o mare utilitate ar fi reducerea duratei de integrare a produselor si tehnologiilor de fabricatie. Cresterea eficientei pregatirii productiei de bunuri se poate realiza atat prin reducerea duratei de pregatire, prin nivelul de pregatire a procesului de productie, prin ridicarea performantelor tehnico-functionale ale produselor asimilate. Numai o astfel de abordare a problematicii costurilor de productie poata sa permita obtinerea unor produse cu caracteristicile unei economii moderne, cu un inalt grad de competitivitate, in masura sa satisfaca exigentele cumparatorilor interni si externi.