Literatură Indiană Veche Este Reprezentată de Cîteva Opere Cu Va [PDF]

Zitiervorschau

Literatură indiană veche este reprezentată de cîteva opere cu valoare universală. Cea mai veche, compusă între anii 2000 şi 1500 î.Hr.,

se intitulează Rig-Veda şi este o culegere de imnuri foarte diverse ca problematică: cosmogonice, religioase, filozofice, matrimoniale, satirice, funerare etc. Alte texte vedice sînt Upanişadele, Brahmanele, Sutrele. Cuvîntul veda înseamnă cunoaştere, mai exact cunoaştere

superioară, sfîntă. Este elocvent în acest sens Imnul creaţiunii. Imnurile erau considerate de către adepţii religiei – a celei induse, dar şi a

celei budiste – drept o revelaţie divină eternă şi nepieritoare. Fără a le cunoaşte, este imposibil să înţelegi esenţa şi caracterul specific al culturii spirituale a Indiei.

Din poezia epică indiană s-au păstrat două mari epopei: Mahabharata şi Ramayana, ceea ce demonstrează că şi în India a existat o

îndelungată tradiţie a eposului eroic, asemănătoare celei din alte literaturi. Dar, spre deosebire de alte epopei, Mahabharata este, poate, cea

mai vastă din întreaga literatură universală, conţinînd circa 120000 versuri, împărţite în 19 cărţi şi fiind de opt ori mai mare decît Iliada şi Odiseea, luate împreună. Ea a fost elaborată într-o perioadă de timp întinsă, din secolele V–IV î.Hr. pînă în secolele IV–V d.Hr., parcurgînd mai multe etape, de la versiunea timpurie (Bharata) pînă la versiunea

consacrată de tradiţie (Mahabharata). Subiectul îl formează istoria luptei dintre două neamuri – fraţii Pandava şi verii lor, fraţii Kaurava, cu

toţii descendenţi ai lui Bharata, fiul regelui Dusyanta, şi ai Sakuntalei, lupta încheindu-se cu victoria fraţilor Pandava. În final, însă, are loc

împăcarea neamurilor învrăjbite, instaurîndu-se pacea şi înţelegerea. În comparaţie cu alte epopei, subiectul principal ocupă peste un sfert din volumul operei. Celelalte trei includ episoade intercalate, nişte poeme aproape independente şi legate doar indirect de evenimentele relatate, cuprinzînd diferite legende, mituri, fabule, parabole, tratate

cu caracter etic, politic, filozofic etc. Pe parcursul secolelor, cîntăreţiicreatori ai Mahabharatei par să fi incorporat în nucleul epic iniţial

numeroase episoade noi, încît epopeea nu mai pare o operă poetică unitară, ci o întreagă literatură, de o grandoare incomparabilă şi de o profundă şi emoţională umanitate, o enciclopedie. Un proverb indian spune: „Ce nu există în Mahabharata, nu există nici în India“.

Problema eroismului, a activismului capătă în eposul indian o interpretare marcată de concepţii filozofice, religioase, etice specifice.

Şi în Mahabharata apar motivele fortuna labilis, vanitas vanitatum,

„Mahabharata este cel mai amplu codice de izvoare ale mitologiei Indiei... Ramayana construieşte o societate ideală a Indiei, întemeiată pe principiul dharma (datoria morală), conservator al echilibrului universal“. Victor Kernbach

19clasa a X-a antichitatea

finalul luptei dintre două neamuri fiind predeterminat, însă faptul nu trebuie să-l facă pe om să renunţe la luptă, să se împace cu soarta. Omul e dator să acţioneze, iar acţiunile trebuie să corespundă unui

imperativ moral specific – datoriei supreme (dharma), prin care destinul omului se contopeşte cu armonia generală a Universului. Este

vorba de o concepţie a datoriei înţelese ca ceva suprapersonal. Omul îşi cunoaşte datoria, dar are dreptul să procedeze cum găseşte el de cuviinţă. Acest liber arbitru determină, în ultimă instanţă, concepţia etică, patosul acţiunii eroice din Mahabharata. Cealaltă epopee clasică indiană este Ramayana. Deşi seamănă cu Mahabharata, ea e construită altfel şi ne introduce într-un univers cu totul diferit. Ramayana este mai mică, include doar 24 000 versuri, împărţite în şapte cărţi, în care se relatează povestea prinţului Rama, persecutat de mama sa vitregă şi silit să se refugieze în codri împreună cu soţia sa Sita, răpită într-o zi de un rege vecin şi salvată de Rama prin luptă. În poem domină altă atmosferă, plină de elemente şi motive folclorice, o lume a sentimentelor nobile, a purităţii morale, a iubirii şi frumuseţii naturii.