Karate Traditional [PDF]

Zitiervorschau

Blog / Karate Traditional pentru copii marţi, 7 iulie 2009 la 13:47 松濤舘-不動館 空手道

„Nu este indeajuns o viaţă de om pentru a învăţa karate“ Gichin Funakoshi (1868 - 1957) Un vechi proverb japonez promoveaza ideea de „Iwa no mi” ceea ce tradus in limba romana ar insemna „corpul ca o stanca“. Bineinteles aceasta se refera atat la partea mentala cat si cea fizica a antrenamentului zilnic. Echilibrul pe care il cautam il vom regasi usor doar pastrand calea. Ying si Yang este un principu al echilibrului, dar mult mai profund decat pare. Karate traditional pentru copii este o activitate care contribuie la formarea personalitatii intrun mediu in care primeaza disciplina, educatia, repectul si sunt promovate munca si continua slefuire mentala, spiriuala si fizica. Socializarea si apartenenta dintr-un grup va contribui la formarea unei mentalitati de invingator. In budo “a pierde” insemna “a muri”. Daca in Japonia epocii Edo, lupta dintre doi practicanti de arte martiale, conducea de cele mai multe ori la moartea unuia dintre ei, astazi tratam cu totul altfel aceasta lupta. Desi exista in acele vremuri, un foarte mare respect si pentru invins dar si pentru invingator, deznodamantul fatal nu-si mai are sens in timpurile actuale. Pentru copii este foarte important insa sa inteleaga de la inceput caracterul educational al karate-ului traditional, dar si mai important, este sa inteleaga, ca un dojo este locul unde “primeste educatia” necesara pentru a se forma ca personalitate puternica pe care societatea noastra se va putea baza. Parintii au un foarte important rol in implementarea acestei idei. A pierde in aceste timpuri este destul de periculos. Daca scopul primordial al karate-ului traditional il constituie autoapararea si deprinderea abilitatilor de a evita un conflict observam ca manifestarea prea ”sportivista” fara a pune accent pe principiile budo conduc spre o panta periculoasa si copilului ii va fi indiferent daca pierde sau castiga. Este foarte important ca, de mici, copiii, sa primeasca o educatie de invingator. Implementarea principiilor budo, va conduce la o stare pe care o denumim noi “kurai” sau “class” ceea ce insemna demnitate si prestanta. Totodata lungul drum al do-ului (caii) va invata practicantul, ca adevaratul inamic este “sinele” si cu rabdare vom dezveli din noi partea frumoasa si puternica a caracterului nostru. In aceasta era a informatizarii si superelectronicii, copiii nu mai au rabdare sa citeasca o carte sau sa practice un sport. Sportul este o adevarata cultura, care daca nu o mostenesti sau nu-ti este inoculata de parinti sau de educatori este imposibil sa faci din aceasta o pasiune. Ea devine o necesitate cand este prea tarziu, cand vom fi bolnavi sau prea batrani sau de cele mai multe ori amandoua. Foarte multi parinti vin si ma intreaba daca este oportun sau nu sa-si mai aduca copilul la karate. De cele mai multe ori, isi pun problema intr-un mod, total gresit. Daca copilul

manifesta o stare de dezinteres, aceasta este inteleasa ca si cum nu i-ar place karate-ul. Nimic neadevarat pentru unii. Chiar incurajez parintii sa-si directioneze copii catre alt sport. Nu voi fi insa de acord niciodata cu unii parinti care renunta mai repede decat copii, la karate. Daca un copil va spune intr-o buna zi ca nu-i mai place la scoala, ce vom face? Ii vom spune sa stea acasa? Karate-ul traditional insemna educatie in timp. Cultivarea rabdarii este o caracteristica foarte importanta care va contribui la dezvoltarea unei personalitati puternice. Statul in fata calculatorului, pozitiile de cele mai multe ori incorecte din banca - la scoala, ghiozdanul prea greu carat in spate la varste fragede, jocurile pe calculator si pe diverse console electronice, alimentatia necorespunzatoare, mediul nesanatos, conduc de cele mai multe ori la: • deviatii ale coloanei vertebrale si incet–incet la boli cu un sfarsit usor de anticipat; • boli ale aparatului digestiv si respirator ; • afectiuni ale vederii si o stare generala de oboseala; • stari generale de irascibilitate combinate cu stari de apatie generala ca urmare a faptului ca acestia, copiii, nu mai au suficienta rabdare. Jocurile pe calculator le dau raspunsuri prin simpla apasare pe o tasta intr-un timp de cele mai multe ori de cateva fractiuni de secunda. A citi o carte, a urca pe un munte li se vor parea lucruri inutile si fara sens; Acestea, pot fi evitate prin practicarea karate-ului traditional care contribuie la ; • dezvoltarea atentiei distributive a capacitatii de intelegere si memorare; • dezvoltarea unui tonus muscular sanatos si combaterea starilor generale de apatie; • dezvoltarea si intelegerea calitatilor motrice viteza, indemanare, rezistenta si forta impreuna cu componentele si subcomponentele psihice si psihomotrice ale dezvoltarii acestora in regim combinat; • intarirea sistemului osos, dezvoltarea sistemului muscular, crearea unui ascendent psihologic care sa-i confere incredere in capacitatile sale proprii de a rezolva probleme grele si de a le depasi cu usurinta, ascendent pe care un alt copil, nepracticant de karate traditional nu-l va intelege si atinge niciodata; • invatarea si stapanirea principiilor budo vor conduce la o mai buna cunoastere si intelegere a tot ceea ce se intampla cu societatea noastra in fiecare zi, societate din care si copiii dvs. fac parte. Nu uitati ca nu exista expert in finante pe Wall Street, de exemplu, care sa nu cunoasca principii din “Arta Razboiului” de Sun Tzu; • dezvoltarea unei respiratii controlate care in regim de control al emotiilor vor contribui la o stapanire de sine si un echilibru de invidiat; • putere de evaluare si capacitatea de a lua decizii rapide si corecte; • dezvoltarea curajului si a puterii de a depasi momente foarte grele in viata; • dezvoltarea unui echilibru interior bazat pe autocunoastere, evaluare si estimare corecta, respect si cumpatare; Foarte multi maestri ofera discipolilor sai, de la bun inceput, o imagine clara privind calea (do-ul). Insemnatatea principiilor de baza care stau la cunoasterea secretelor artelor martiale, acele stranii dar fascinante principii budo pentru practicantii de arte martiale japoneze, par la inceput de neinteles. Este foarte important, sa clarificam unele aspecte importante. Pentru aceasta voi incerca pe cat posibil sa va ofer o imagine clara a ceea ce practicam si cine suntem. Marea majoritate confundam disciplinele de arte martiale si in loc sa acordam consideratia necesara acestui sistem educational, unii il etichetam ca un « loc violent unde se practica bataia » nestiind de fapt ce se vrea a fi. « Artele martiale pot fi comparate cu marea familie a jocurilor cu mingea » – spunea sensei Dan Stuparu 7 dan. « Exista discipline ca fotbalul, baschetul, handbalul, tenisul, tenisul de masa sau volei-ul care sunt practicate cu o minge rotunda, diferita ca marime si cu regulamente specifice. Exista discipline sportive ca rugby sau fotbalul american a caror minge

are o forma ovala. Toate pot fi catalogate ca sporturi cu …mingea. Asa este si in familia artelor martiale : toate par la fel dar de fapt sunt diferite si au regulamente diferite. Fiecare disciplina este diferita de cealalta si are reguli proprii. Aceste diferente apar datorita conditiilor in care s-au dezvoltat ; locatie geografica, lineage (filiatie), impactul avut in randul practicantilor si conditii dezvoltare propriuzisa ». Daca ne referim la karate traditional ca manifestare in plan sportiv, acesta este tratat ca disciplina sportiva sau stil recunoscut in cadrul aceleeasi discipline (vezi cazul shotokan – fudokan). Trebuie inteles de ce acesta este mai mult decat un sport. Este o arta. Shotokan este alaturi de goju ryu, shito ryu si wado ryu unul din cele patru stiluri componente. Alaturi de shotokan regasim un stil evolutiv acceptat si acesta este fudokan-ul. Scopul practicarii este educatia. Foarte multi din pacate nu privesc asa lucrurile. Unii practica karate traditional pentru a ajunge la gradul de centura neagra dupa care renunta brusc crezand ca este suficient. Referindu-ma la bagajul de cunostinte, pentru ca sunt adesea intrebat cam cat timp este necesar pentru a invata karate, va pot spune citandu-l pe Gichin Funakoshi ca « o viata de om nu este suficienta… ». Liniile de dezvoltare si slefuire a caracterului odata cu primii pasi facuti intr-un dojo trebuie facuti cu multa rabdare. Am sa va citez o scurta povestioara pe care o reamintesc permanent elevilor mei. Celebrul Michelangelo Buonarroti, inainte de a incepe sa lucreze la celebra statuie David expusa la Museo dell'Accademia – Florenza, a avut o perioada de cateva saptamani in care s-a plimbat in jurul blocului de piatra din curtea atelierului sau timp in care era privit cu admiratie si interes de unii discipoli. Curiosi din fire, unii nu au mai putut rabda si l-au intrebat: „- Maestre, vedem ca te tot plimbi in jurul acestei bucati de piatra de cateva saptamani si ne intrebam ce vei voi a face si cand? Michelangelo dupa o scurta pauza s-a intors catre ei si i-a intrebat: - Cum nu-l vedeti pe David? Acestia uitandu-se mirati unii la ceilalti au raspuns: - Nu! Ce David? Care David? - Cum nu-l vedeti pe David care sta prins in acest bloc de piatra in toata splendoarea si frumusetea lui? Spuse maestrul. Eu nu trebuie sa fac decat atat: sa dau la o parte ce-i in plus si sa-l slefuiesc.” Karate traditional este calea prin care aratam discipolilor frumusetea lor fizica si spirituala. Copiii sunt ca florile: infloresc cand nu te astepti. Unii ne lasam descoperiti mai usor, altii mai greu. Unii nu avem rabdare sa ne privim in suflet si astfel pierdem sansa de a ne vedea asa cum suntem; frumosi si buni unii cu altii. Lungul drum al do-ului fiecaruia dintre noi va trece inevitabil prin toate etapele invatarii. Trebuie stiut faptul ca, gradele au fost introdu-se relativ recent la inceputul secolului al XIXlea si „imprumutate” din judo. Inainte nu exista decat centura alba si centura neagra. Imaginati-va un cerc al educatiei care incepe si se termina cu ...centura alba. La inceput odata cu primele lectii de karate, albul pur al gi-ului (kimono) si obi-ului(centura), releva puritatea si dorinta de a invata. Odata cu parcurgerea celorlalte etape si invatarea principiilor, trecem de la alba la galbena, apoi la orange, iar cei care ajung la verde sunt ca mugurii unui copac care inverzesc, trezindu-se la viata, facand primele frunze. Albastru si maronul sunt etape in care viata va fi privita cu alti ochi. Vom intelege lucrurile altfel. Odata ajunsi la centura neagra ne vom da seama ca am parcurs un lung drum, am facut multe sacrificii, am invatat sa nu aratam celor din jur ca suntem slabi atunci cand suntem slabi si nici puternici atunci cand suntem puternici. Am invatat sa fim modesti si respectuosi. Ne-am slefuit caracterul si ne-am dezvoltat psihicul. Am cladit un corp puternic si incercarile prin care am trecut, ne-au intarit intratat incat putem aborda si alte lucruri mai profunde. Cu cat vom studia mai mult cu atat ne vom da seama ca mai avem foarte multe de invatat. Si astfel vom invata toata viata iar,

centura noastra neagra, va deveni din ce in ce mai deschisa la culoare pana ce va deveni alba. Acesta este cercul educatiei in karate traditional. Plecam de la alb si tot acolo ajungem. Cine va aprofunda tainele karate-ului, mult adevar si lucruri frumoase va descoperi. Nu uitati! Centura are doar rolul de a va tine kimono-ul, strans pe talie. Asa cum nu haina il face pe om amintiti-va ca de multe ori confundam valoarea unui practicant privindu-i culoarea centurii. Ceea ce este cert, trebuie luat în considerare : „Nu este deajuns o viaţă de om pentru a învăţa karate“(G. Funakoshi) Karate traditional este o arta martiala de autoaparate care are la baza principiul todome (o singura lovitura). Obtinerea acestei tehnici este posibila doar respectand toate principiile budo. Din aceasta disciplina mai fac parte stilurile: shito ryu, wado ryu, goju ryu. Practicarea sa pretinde o anumită atitudine, implicare spirituală şi o condiţie fizică deosebită, la care se poate ajunge printr-un antrenament intensiv, serios şi aspru al corpului şi al spiritului, contribuind totodată la formarea si menţinerea spirituală. Karate-do tradiţional cultivă tratarea adversarului cu respect şi fair-play, călăuzind practicantul acestei arte spre un comportament modest şi plin de bună cuviinţă. Karate-do tradiţional înseamnă şi adoptarea unui stil de viaţă, respectarea unor principii care presupun ordine, logică şi scop nobil în tot ce se întreprinde în viaţă (principiul zanshin). Manifestarea sportiva a karate-do traditional, a aparut ca o urmare fireasca a necesitatii de intrecere si testare a nivelului de pregatire al practicantilor. Aceste manifestari au condus inevitabil la clasificari si ierarhii, aparand astfel competitia de karate-do traditional. Nota autorului: Este foarte probabil sa intalniti si alte enunturi si informatii mai mult sau mai putin subiective. Luati totodata in seama si posibilitatea ca persoana si cunostintele mele modeste sa fie subiective in intocmirea acestui curs. Ceea ce este cert, ar trebui luat in considerare:” Nu este indeajuns o viata de om pentru a invata karate” - Gichin Funakoshi. Shotokan ( 松濤舘) mai este denumit stilul pinului si al oceanului . Intr-o traducere mot a mot acesta s-ar traduce: Sho 松(pin), to 濤 (val), kan 舘 (scoala). Totodata Shoto 松濤 a fost pseudonimul sub care Gichin Funakoshi (船越義珍) - fondatorul karateului in forma pe care noi o cunoastem astazi - semna proza si poezie. Originar din localitatea Shuri, insula Okinawa (沖縄)-arhipelagul Ryu Kyu, maestrul Funakoshi scria deseori poezii in aer liber avand drept inspiratie valurile si masivii stancosi pe care singura forma de vegetatie care crestea era pinul. Kan, ryu, jutsu si kai sunt denumiri date scolii (会) in general. Stilul evolueaza in timp, odata cu “importul” din China sub forma de kempo, transformanduse mai intai in To-de (唐手), apoi te (手)mana-cu referire mai mult la denumirea de mana chinezeasca apoi okinawate (沖縄手) mana din okinawa). Daca evolutia termenilor pana la nivelul de okinawate, asa cum era denumita arta practicata de Gichin Funakoshi cand a fost invitat pentru prima data sa faca o demonstratie in Japonia in 1917, am prezentat-o mai sus, incercam acum sa prezentam maestrii care au practicat si promovat acest stil de arte martiale, de la care Funakoshi a invatat. Pana spre sfarsitul secolului al XVIII-lea nu avem nici o atestare scrisa. Stim insa ca Gichin Funakoshi a studiat cu Yasutsune (Ankoh) Azato (1828-1906) si in acelasi timp cu Yasutsune (Ankoh) Itosu (1830-1915). Acestia au fost elevii lui Sokon Matsumura (1798-1890). Unele scrieri ne informeaza ca insusi Funakoshi ar fi studiat cu Matsumura dar contactele lor au fost putine ca numar, sensei Matsumura fiind foarte batran in acea perioada. Acesta a studiat la randul sau cu sensei Kanga Sakugawa care la randul sau a fost elevul lui sensei Kushanku. Kûshankû (Kôsôkun sau Kwang Shang Fu) a fost un mare expert in arte martiale chinezesti care ajunge in 1756 ambasador al Imperiului Chinez-Ming in Okinawa. Era recunoscut in China ca un mare expert in Quanfa sau Chuanfa si deasemnea ca o persoana respectabila.

Conform documentelor, Sokon Matsumura ar fi studiat To-de cu Sakugawa dar in acelasi timp kendo (剣道) cu sensei Yashuhiro Ijuin promotorul scolii Jigen si angajat al casei Satsuma. Mentionez toate aceste date, pentru ca trebuie inteles un aspect foarte important. La acea vreme, era imposibil sa studiezi numai To-de. Ca sa fii un desavarsit practicant de budo trebuia sa inveti din toate artele, in special cele martiale. Kendo era pentru samurai cea mai importanta dintre acestea dar nu singura. Pozitia de samurai al regelui din Okinawa pe care Sokon Matsumura a ocupat-o, nu putea fi ocupata de un ignorant, limitat ca si cunostinte doar la nivelul de To-de. Din pacate in zilele noastre regasim multi ignoranti care nici macar disciplina pe care o practica nu o cunosc suficient. Ca o paranteza, ar fi interesant de remarcat urmatoarele evenimente istorice care au influentat aceasta arta martiala. Insulele Ryu Kyu sunt localizate geografic in SV Japoniei foarte aproape de China si Coreea. Din acest motiv putem spune ca incepand din secolul VII, acest arhipelag, este influentat de presiunea aparuta ca urmare influentei pe de o parte a elementelor de origine chinezeasca si coreeana precum si a celor de origine nipona. In secolele XI si XII multi japonezi se deplaseaza si raman in insulele Ryu Kyu, tinut care era mai linistit, pentru a scapa de luptele interminabile a razboiului dintre Taira (平ら) şi Minamoto (源). Odata cu venirea acestora au fost introduse si armele de origine nipona: katana (刀)-sabie, tachi (太刀) - sabie lungă, yori (縒り) - lanţ, naginata (薙刀) - halebardă japoneză. Introducerea acestor arme, a contribuit la dezvoltarea stilurilor de lupta existente. Mai tarziu, in secolul al-XIV-lea s-au dezvoltat relaţiile cu China, Japonia şi Coreea, şi comerţul cu civilizatii mai indepartate ca Arabia, Sumatra, Malaezia. Inevitabil aceste legaturi comerciale au contribuit si la dezvoltarea sistemelor de lupta, artele martiale atingand un nivel ridicat de eficienta si perfectionare. În secolul al-XVII-lea, mai exact in anul 1609, Okinawa (regat de sine statator) a fost ocupata de Japonia, cu toate că plătea tribut Chinei. Armele in aceasta perioada au fost interzise pentru a mentine ordinea si pentru a infrange orice tendinta de rasturnare a situatiei de catre populatia bastinasa. Legendele spun, probabil exagerat, ca in localitatile mici exista un singur cutit legat cu o sfoara, in mijlocul satului, de care se foloseau toti. Armele fiind confiscate şi înlăturate, mâna a devenit instrumentul principal de autoapărare al locuitorilor insulei. Stilul dezvoltat a fost numit okinawaTE (沖縄手) - mâna din Okinawa, pe scurt Te. Odata cu sfarsitul epocii Edo (1603-1868) si restaurarea Meiji (明治) in 1868, Okinawa incepe sa fie asimilata de catre Japonia. In Okinawa, acest stil sufera transformari care vor contribui la dezvoltarea si promovarea lui. In 1871 se implementeaza sistemul prefectural in Okinawa, dupa modelul japonez, insula fiind anexata prefecturii Kagoshima. Incepand cu 1875 nu se mai plateste tribut Chinei aceasta renuntand in final (1879) la titlul de suzeranitate. Ceea ce este important de remarcat este faptul ca in aceasta perioada s-au luat masuri de introducere a unui sistem administrativ compatibil cu cel japonez, Japonia investind in tot ceea ce inseamna resurse (umane, materiale etc.) invatamantul si scrierea urmand un alt curs. Aparitia a numeroase partide politice conduce la adoptarea constitutiei dupa modelul german care acorda puteri depline imparatului. Acesta detinea puterea absoluta si era sacru si inviolabil. Imparatul era comandantul suprem al armatei, putea incheia pace si initia razboi, putea dizolva guvernul si sa ceara noi alegeri. Dieta era organizata in sistem bicameral. Un consiliu special a fost infiintat cu rolul de a revizui si apara constitutia. In 1890 au loc primele alegeri parlamentare. Infiintarea Bancii Nationale a Japoniei si introducerea banilor, promoveaza dezvoltarea economica si implicit a invatamantului care devine obligatoriu. Acesta era de 4 ani in 1879 si de 6 ani incepand cu 1907. Se renunta totodata la sistemul chinezesc de scriere in documentele oficiale. Astfel un nou stil “oficial” in scrierea japoneza a luat nastere, acesta fiind elaborat de Futabatei Shimei.

Gichin Funakoshi era un copil bolnavicios. Tatal sau la sfaturile unor prieteni, il contacteaza pe doctorul Tokashiki pentru ai prescrie retete cu tratamente pe baza de ierburi si in acelasi timp il duce sa studieze arte martiale cu sensei Itosu. Invata de la maestrii sensei Anko Azato - Shurite, sensei Anko Itosu –Nahate iar de la sensei Sokon Matsumura-Tomarite. Reuseste in scurt timp sa-si dezvolte cunoştinţele şi sa-si disciplineze mintea. Devine un tanar infloritor cu o constitutie robusta cu toate ca inaltimea nu l-a avantajat niciodata, fiind foarte mic de statura. Evoluand ca practicant in studiul acestui stil il va dezvolta, iar odata cu momentul in care incepe sa predea, i-si pune inevitabil amprenta personala asupra dezvoltarii sale ca si predecesorii sai. Totodata, contribuie la simplificarea lui din punctul de vedere al invatarii, intr-un sistem logic si gradual. Meritul de a introduce în programul de educaţie fizică al şcolilor din Okinawa, în anul 1900, a ceea ce se numea la acea vreme Okinawa te (沖縄県手),revine maestrului Anko Itosu (糸洲 安恒). La randul sau, Funakoshi, fiind profesor, va preda okinawate in una din scolilele din Shuri. Asa este si cunoscut de catre capitanul Yashiro care asista la o demonstratie in 1911 impreuna cu echipajul de pe nava sa, care a acostat pentru ceva timp in Okinawa. Mai apoi in 1912 tot la acelasi tip de demonstratie asista si amiralul Dewa care-l va sfatui la randul sau pe printul mostenitor Hirohito, intr-o vizita efectuata in arhipelagul Ryu Kyu, sa asiste la o demonstratie de okinawate. Spiritul concis si modul clar de a preda si demonstra okinawate a contribuit enorm la catalogarea lui Funakoshi ca un mare maestru si a castigat rapid respectul celor care asistau la demonstratiile sale. Mai tarziu va fi invitat in Japonia pentru a sustine cateva demonstratii. Sfarsitul de secol XIX si inceputul secolului XX, gaseste Japonia intr-o stare de adanci framantari. Impunerea noii doctrine Meiji si modernizarea acestei tari au devenit o prioritate de stat cu toate ca nu era agreata de catre toate clasele. Odata cu promovarea stilului de arte martiale okinawate, in Japonia, apar si implicatiile “patriotismului” japonez care vor da interpretarea in limba japoneza a ideogramelor, ca simboluri din mana chinezeasca in mana (te), goala(kara) adaugandu-se do (道),cale si se va transforma stilul ca si denumire mai intai in karate jutsu 唐手術 (jutsu 術=tehnica, deci poate fi interpretat ca tehnica mainii goale), apoi karate-do 空手道(do 道=cale, calea mainii goale). Karate-do va fi conceptul promovat de Funakoshi toata viata. Shotokan se va dezvolta ca si stil, ca o rezultanta a divizarii miscarii si alaturi de wadoryu, shito ryu si goju ryu, vor deveni cele patru scoli pe care le regasim astazi in karate traditional. Cu toata pretuirea pentru elevii sai, de foarte multe ori Funakoshi nu-i slabea, facandu-le morala si insistand pentru a fi foarte clar : „Voi practicati karate-do!Nu altceva!”. Am sa va redau mai jos explicatia Excelentei Sale Domnul Kanji Tsushima – Ambasador Extraordinar si Plenipotentiar al Japoniei in Romania pana in iulie 2008, a ceea ce inseamna shotokan si provenienta sa, postata pe site-ul oficial al Ambasadei Japoniei in Romania, dupa ce a participat la Cupa Sakura editia 2008, aprilie. Excelenta Sa este un mare maestru de kendo. De aceea va recomand sa luati explicatia Domniei Sale ca fiind una de baza. « Karate Shoto-kan este unul dintre cele patru stiluri de karate traditional, alaturi de Wadoryu, Shitoryu si Gojuryu, toate avandu-si originea in Okinawa. Interesant este ca substantivul “Shoto” (vocalele pronuntandu-se lung, shōtō) se traduce prin “unda pinului”, exprimand sunetul facut de acele de pin prin care trece vantul, asemanator cu sunetul valurilor ce se lovesc usor de mal. Pentru oamenii de cultura din Japonia dupa Restauratia Meiji din 1868 si in anii ulteriori se utiliza termenul “Gago” (雅号), a carui semnificatie este “nume de eleganta”. In zilele noastre, mai ales dupa razboi, nu se mai foloseste. Intemeitorul Shotokanului Dl. Ghikin Funakoshi, de origine din Okinawa, avea acest “nume de eleganta” si, dupa moartea acestuia, scoala lui de karate a fost numita ca atare. Karate, in vechime avea

denumirea de “toudee”(pronuntia chineza a lui (唐手), dar care in pronuntia japoneza se spune “karate”) sau simplu “dee” (手) adica “mana”. Ulterior, aproape de secolul 20 a inceput sa se utilizeze ideograma (空) care inseamna “aer” sau “vanitate”, conceptia buddhista, dar pentru care pronuntia “kara” a ramas aceeasi. Asa câ acum se pronunta “karate” si se scrie ca (空手). “ Care ar fi deci diferenta intre Tode si Karate? In kanji (forma japoneza de scriere) ideogramele care reprezinta Tode, Te si Karate sunt: 唐手、手、空手. In cateva publicatii japoneze de la inceputul secolului XX apar cateva indicii despre aceasta evolutie si explicatiile de rigoare, pe care, va sugerez sa le luati in considerare. Iata cateva exemple de titluri si termeni dezvoltati de Gichin Funakoshi in cateva lucrari aparute sub semnatura sa. a.琉球拳法・唐手 (Ryūkyū Kempō, Karate - Noiembrie/1922). Nota: Aceasta este considerata o Tora No Maki in karate-do. b. 錬胆護身・唐手術 (Rentan Goshin, Karate-jutsu - Martie/1925). c. 空手道教範 ( Karate-Dō Kyōhan - Mai/1935). Observam ca in anul 1922, imediat dupa demonstratia de la All Japan Athletic Exhibition, sensei Gichin Funakoshi, puternic legat sentimental de Okinawa si de insulele Ryukyu, foloseste termenul de Ryukyu Kempo-Karate. In 1925, intalnim in lucrarea sa Rentan Goshin termenul de karate-jutsu, stil asimilat deja in acea perioada de foarte multi japonezi entuziasmati de pragmatismul si frumusetea acestuia. Aici merita facuta o alta paranteza. Ca peste tot, dar mai ales in Japonia inceputului de secol XX, care era marcata de ultranationalistii care strambau din nas la tot ce era considerat non-pur, pagan si savage, se gasesc unii care sa conteste sau sa se pronunte nu tocmai favorabil asupra autenticitatii sau valorii karate-ului. Ceea ce vreau sa subliniez este ca, urmare a disparitiei clasei samurailor, care din pacate nu-si mai regasea locul in noua clasificare a societatii japoneze dupa 1868, multi dintre acestia, nationalisti-sentimentali si conservatori totodata, considerau ca arta karate-jutsu nu face parte din familia artelor martiale japoneze adevarate si pure. In schimb timpul a demonstrat exact contrariul. Foarte multi studenti si nu numai au inceput sa practice karate- jutsu si incet-incet acest stil a fost acceptat si in dojo-urile in care se practicau si alte arte martiale, chiar din cele considerate autentice japoneze. Tin neaparat sa va aduc la cunostinta o povestioara inedita care va explica starea si framantarile din acea perioada in ceea ce priveste acceptarea karate-jutsu de catre asa zisii conservatori. Sensei Gichin Funakoshi a fost toata viata o persoana de o simplitate iesita din comun. Calmul si echilibrul sau l-au transformat in timp intr-un maestru respectat a caror sfaturi au devenit demne de urmat pentru multi dintre apropiati si mii de practicanti mai apoi. In perioada imediat urmatoare demonstratiilor celebre din 1922, popularitatea acestei arte si implicit a sa, au facut ca in scurt timp sa fie deschise mai multe dojo-uri si sensei Funakoshi sa calatoreasca in toata Japonia pentru a tine stagii de pregatire si prelegeri pe aceasta tema. In scurt timp s-a creat un nucleu in care cel mai apropiat de sensei Ghicin Funakoshi era Hidenori Otsuka cel care mai tarziu punea bazele karate wadoryu-lui. Pe langa acesta, sensei Funakoshi ii avea ca apropiati elevi, pe Masatomo Takagi si Masatoshi Nakayama de la Nippon Karate Kyokai, Yoshida din Takudai, Obata de la Keio si Noguchi de la Waseda. Se spune ca in toate aceste calatorii ale lui sensei Funakoshi l-a avut mai aproape de el, pe sensei

Otsuka. Acesta participand la un antrenament in Shici-Tokudo dojo(un dojo de pe domeniul imperial) avea ca elev un sandan in kendo si shodan in karate, in persoana lui Kogura de la Universitatea Keio. Acesta din urma pentru a “demonstra” ca ceea ce practicau acolo, respectiv karate-jutsu, nu este tocmai practic, a luat o sabie si l-a provocat pe sensei Otsuka. Toti ceilalti se uitau uimiti si curiosi in acelasi timp sa vada ce se va intampla. De mentionat este faptul ca, Kogura tinea in mana o sabie (katana-sabie adevarata), nu un boken (sabie din lemn) sau un shinai (sabie din bambus). In momentul in care Kogura a facut un mic pas in lateral, sensei Otsuka a sarit langa el si l-a secerat, trantindu-l la pamant si deposedandu-l de sabie. Acest moment inedit a facut ca renumele lui Otsuka si a karate-jutsu-lui sa fie serios luat in considerare ca o arta veritabila de catre practicantii de kendo. In 1927 trei persoane Miki, Bo si Hirayama decid ca, practicarea zi de zi a karate-jutsu numai sub forma de kata, nu este suficient si introduc jiu kumite (lupta libera). Acestia folosesc la inceput protectiile din kendo, in special casca, pentru a putea utiliza lovituri full contact. Sensei Funakoshi nu a fost de acord cu acest lucru dar nici nu a putut sa-l interzica in acel dojo astfel incat nu a mai participat impreuna cu sensei Otsuka la nici un antrenament in Shici-Tokudo dojo. Conform unor surse, aflam ca sensei Funakoshi a interzis cu desavarsire acest sistem de lupta si competitia de acest tip, prima competitie la care s-a introdus oficial jiu-kumite fiind dupa moartea sa. Revenind la aspectul tehnic in ceea ce priveste evolutia ca si termeni, observam ca in 1935 Gichin Funakoshi foloseste termenul de karate do in lucrarea sa Karate-Dō Kyōhan. Din punct de vedere tehnic, folosirea acestor termeni este la o prima vedere, destul de simpla: a. 唐手 - Tōde – este termenul folosit sa exprime “Arta Martiala Chinezeasca”. Nota: in limba koreana, aceste ideograme se citesc "Tang Su" (Karate), mai apoi "Tang Su Do" (Karate-Dō)". b. 手 - Te – este teremenul folosit sa exprime “Arte Martiale practicate in Okinawa” ca Shurite, Naha-te si Tomari-te. c. 空手 - Karate – este termenul folosit sa exprime “Arte Martiale Okinawaiene” practicate/invatate in Japonia. Invitat in Japonia de către Ministerul Culturii pentru a sustine o demonstratie a ceea ce practica Gichin Funakoshi, acesta sustine mai intai in 1917 si apoi in 1922, o demonstratie la "All Japan Athletic Exhibition". La aceasta din urma demonstratie este prezent si imparatul Japoniei. Mai tarziu, este invitat impreuna cu Makoto Gima (elev al scolii okinawaine condusa de Yabu Kentsu) sa repete aceasta demonstratie la "Kodokan Judo Hall"(講道館) al lui Jigoro Kano (fondatorul Judo-ului 柔道) în prezenţa acestuia şi a principalilor sai instructori. Gichin Funakoshi va executa kata kusanku dai iar Makoto Gima kata naihanshi shodan. Cei prezenti, aproximativ 100 de persoane, raman impresionati de eficienta acestei arte martiale si-l roaga pe acesta sa ramana sa predea la Tokyo. Ulterior Gichin Funakoshi va preda într-o mică sală de mese în Meisojuku. După aproximativ doi ani shihan Funakoshi a început să predea karate şi în alte instituţii, ca urmare a susccesului si starii de apreciere din partea tuturor, deschizandu-se mai multe cluburi de karate în cadrul unor universităţi. Karate-jutsu de la acea vreme a continuat să se dezvolte şi, pe la mijlocul anilor 30, Gichin Funakoshi avand aproape 60 de ani, s-a retras, mai mult sau mai puţin de la conducere, predând controlul dojo-ului fiului său Yoshitaka Funakoshi, cunoscut şi sub numele de Gigo. Foarte multe din schimbările aparute in aceasta perioada in karate-do sunt atribuite lui Yoshitaka. Tehnicile de yoko geri si mawashi geri, ushiro geri, ura mawash geri si ushiro ura mawashi geri, pozitiile mai joase ca fudo dachi, dezvoltarea sistemului de kumite mai intai in sistemul imprumutat din kendo (acesta a studiat kendo cu marele maestru Hakudo Nakayama), Gohon kumite si mai apoi in sanbon kumite, ipon kumite si jiu ipon kumite precum si kata tenno-kata sunt introduse de acesta.

În 1939, ca urmare a succesului avut de cluburile de karate, primul dojo central a fost înfiinţat şi deschis de elevii lui Gichin Funakoshi. Deasupra uşii, a fost pusă o placă pe care era scris "Shotokan" (Scoala lui Shoto). Desi in istoria karate-ului nu ocupa un rol important dupa unii practicanti, putem spune ca in perioada celui de al doilea razboi mondial contributia lui Yoshitaka Funakoshi la dezvoltarea acestui concept a fost hotaratoare. In 1941 se obtine recunoasterea din partea Ministerului Educatiei ca arta martiala japoneza. In perioada celui de al doilea razboi mondial multi dintre practicanti erau chemati sub arme. Dojo-ul Shotokan era condus de Yoshitaka Funakoshi, ceea ce nu era o sarcina tocmai usoara in aceasta perioada destul de grea. Foarte multi practicanti se prezentau in fata lui sensei Gichin Funakoshi, care avea in jur de 75 de ani, si isi anuntau plecarea, sa slujeasca tara si pe imparat. Sensei Funakoshi spune in una din lucrarile sale ca, nu mai tine minte numarul celor care au disparut in acea perioada si de multe ori se ruga pentru soarta lor. Intorcandu-ne la Yoshitaka multi dintre cei care-l cunosteau spuneau ca nimeni nu facea fata loviturilor sale de pumn si de picior. Avea o agilitate demna de invidiat, pozitii joase si foarte stabile. Din pacate fiind foarte bolnav (TBC), in 1945 cu putin inainte de moartea sa, nu mai este in stare sa tina antrenamentele si preda conducerea lui Genshin Hironishi si lui Shigheru Egami care mai tarziu pun bazele Shotokay-ului. Yoshitaka Funakoshi a fost apreciat de catre sensei Taiji Kase si sensei Mitsuke Harada ca un mare maestru si o mare pierdere pentru miscarea de karate-do. În timpul celui de-al II-lea Război Mondial dojo-ul Shotokan a fost distrus in timpul bombardamentelor americane, Japonia devastată, iar după terminarea razboiului, artele marţiale japoneze au fost interzise de catre generalul McArthur. Totuşi, în acest timp, unii dintre foştii elevi ai lui Gichin Funakoshi au început să reorganizeze karate-ul şi să lupte pentru ridicarea interdicţiei de practicare pe motiv (paradoxal) că este vorba despre o artă de provenienţă chinezească (toate artele martiale de origine japoneza, cu exceptia judo-ului-care era considerat sport, erau interzise). Desi în perioada 1945-1949 karate-do a fost interzis practicantii au continuat sa se antreneze pe ascuns in locuri in care numeni nu putea sa banuie ca ar practica karate. În 1949 a fost fondat "Japan Karate Association" avândul pe shihan Gichin Funakoshi ca instructor şef onorific (acesta avea 81 de ani), sensei Masatoshi Nakayama sef instructor activ, Isao Obata – presedinte, Kichinosuke Saigo – presedinte executiv, Masatomo Takagiadministrator. In scurt timp karate-do cunoaste o inflorire substantiala, primii pasi in promovarea acestei arte martiale in afara Japoniei fiind o chestiune de timp. Totodata framantarile din aceasta organizatie conduc la scindari si rupturi iremediabile care vor conduce la dezvoltarea unor stiluri, mai mult sau mai putin recunoscute. Shihan Gichin Funakoshi a murit în anul 1957, la 89 de ani. Manifestarea sportiva a karate-do traditional, a aparut ca o urmare fireasca a necesitatii de intrecere si testare a nivelului de pregatire al practicantilor. Aceste manifestari au condus inevitabil la clasificari si ierarhii, aparand practic actuala forma de karate-do. Antrenamentele intensive de karate traditional au la baza o atentie deosebita acordata aspectului ezoteric, tuturor valorilor care au ca sursa spiritualitatea cu elementele sale structurale de rezistenta si bushi-do (codul de viata al samurailor, care paradoxal inseamna, bushi= cel care nu are nevoie de arme si do=cale). Acest cod s-a format sub influenta a trei sisteme filozofice si religioase: Shintoismul (神道), Budismul Zen (禅仏教) si Confucianismul ( 儒家). Karate-do este cu mult mai mult decat un simplu exercitiu fizic iar din punct de vedere al Codului Bushido - fundament al spiritualitatii japoneze, acest cod are la baza principiul armoniei (WA), care este de fapt fundatia pe care a fost construit marele templu al artelor martiale. Elementele care stau la baza acestui fundament sunt:

• Simtul dreptatii si onestitatii; • Cordialitate fata de oameni; • Politete si respectarea etichetei; • Sinceritate si tinerea cuvantului dat ; • Loialitate absoluta fata de superiori; • Apararea onoarei numelui sau si al familiei. toate aceste virtuti fiind sintetizate in cuvintele: • Giri (datorie); • Shiki (hotarire); • Fudo (tarie sufleteasca); • Doryo (generozitate); • Ninyo (omenie). Conceptul actual de karate traditional este o rezultanta a eforturilor sustinute si muncii depuse de sensei Hidetaka Nishiyama 9 dan. Fiu de samurai incepe sa practice inca de la varsta de 5 ani kendo cu Mochida Moorio Sensei. La varsta de 16 ani, citeste o interesanta lucrare veche de aproximativ 400 de ani scrisa de un mare maestru care mentiona termenul de “mutadori” ( lupta fara sabie). Acest concept, dupa ce timp de 11 ani nu a facut nimic altceva decat kendo, kendo si iar kendo, i s-a parut foarte interesant. Tot in acea perioada vede celebrul film al lui Akira Kurosawa - Zoku Sugata Sanshiro in care era vorba despre dezvoltarea judo-ului promovat de catre Jigoro Kano in perioada cand okinawa-te devenea karate-jutsu. Filmul incearca sa redea framantarile din acea perioada. “Bineinteles, eroul principal fiind un judoka, acesta castiga disputa cu un practicant de karate-jutsu. Mi s-a parut interesant pentru ca in acea perioada foarte putini stiau cate ceva despre karate in Japonia‟- spune sensei Hidetaka Nishiyama intr-un interviu acordat lui Jose Alberto Pinheiro. Cauta in acea perioada un dojo si gaseste „cu mare greutate” Shotokan Dojo al lui Ginchin Funakoshi unde incepe sa se pregateasca. Inainte de a renunta la kendo si a se apuca de karate, nu putea sa nu ceara permisiunea maestrului sau caruia ii purta o mare admiratie. S-a prezentat asfel in fata maestrului Mochida, cerandu-i acceptul. Mai exact i-a spus: “Sensei, imi place karate si sunt interesat de acesta forma” la care Mochida sensei i-a raspuns scurt: “ OK. Du-te!” In primii doi ani nu a invatat decat pozitii si era pe punctul de a renunta. “Platisem insa inainte si m-am gandit ca era pacat sa renunt” spune maestrul. L-a invitat mai tarziu la o demonstratie pe sensei Mochida si fiind curios ce parere avea despre ce a vazut, l-a intrebat: “Ei cum vi se pare?”. Acesta ar fi raspuns: “ Bine. Dar tine minte: fara class nu exista budo”. “Credeti ca in karate nu exista class?” a intrebat Nishiyama.“ Nu suficient. Budo are un kurai (class) aparte…fara class un exista budo”. Acesta a fost momentul in care a decis sa impuna mai mult respect si sa fie mai riguros in aplicarea principiilor budo. Asa dupa cum va spuneam anterior, in acea perioada Shotokan Dojo a fost bombardat de aviatia americana in unul din raidurile sale din Tokyo si astfel si-a continuat antrenamentele in Takushoku University unde a gasit un nucleu valoros, cu care a continuat pentru scurt timp sa se antreneze. Inevitabil, a fost chemat in armata. Avand o aversiune pentru armata, s-a inrolat voluntar in marina imperiala ( DAI-NIPPON TEIKOKU KAIGUN 大日本帝国海軍). “Foarte multi nu s-au mai intors acasa. Cand am revenit insa, Tokyo era un camp intins, plin de ruinele bombardamentelor si urmele razboiului” spune sensei Nishiyama. Descopera cu greu un dojo. “In acea perioda moare Yoshitaka Funakoshi, foarte bolnav si lipsit de noroc. Practicantii nu mai aveau valoarea dinainte de razboi. Cei mai buni nu s-au mai intors ». In fiecare saptamana sensei Gichin Funakoshi venea cate un antrenament pentru a preda kata. Sensei Hidetaka Nishiyama promoveaza ideea de: “Karate si kata sunt una” si bineinteles celebrul principiu al lui Ginchin Funakoshi Karate ni sente nashi - 空手に先手なし ceea ce

inseamna: “In karate nu exista atac”. Este unul din maestrii care pun bazele JKA (Japan Karate Asociation) in 1949. Acesta a fost solicitat, ca impreuna cu Gichin Funakoshi, Masatoshi Nakayama si Isao Obata sa predea in cadrul Strategic Air Command (SAC) Combat Training Program antrenamente de judo, aikido si karate. In 1953, SAC il invita pe sensei Nishiyama ca membru in Budo Mission from Japan. Grupul de instructori din aceasta organizatie viziteaza baza SAC din USA si pentru trei luni acestia vor preda aici arte martiale. In 1960 scoate impreuna cu Masatoshi Nakayama celebra lucrare “Karate: The Art of EmptyHand Fighting” care va aparea sub forma tiparita abia in anii ‟70 fiind considerata cea mai vanduta carte despre karate din istorie. In iulie 1961, karateka pregatiti in cadrul SAC si membrii JKA rezidenti in USA il invita pe sensei Hidetaka Nishiyama sa viziteze America si acesta se stabileste, definitiv, la Los Angeles. Peste un an, in 1962, infiinteaza All American Karate Federation (AAKF). In luna noiembrie al aceluiasi an organizeaza sub umbrela A.A.K.F. primul Campionat National al USA la karate in Los Angeles, California. Datorita scindarilor din cadrul JKA apare apoi JKA-US a carui presedinte este ales. All American Karate Federation se transforma in Amateur American Karate Federation. Mai apoi urmare a recunoasterii valorii sale ca maestru se pun bazele Pan American Karate Federation si IAKF (International Amateur Karate Federation) la care se afiliaza multe federatii nationale organizandu-se competii continentale si mondiale. Acum aceasta organizatie se numeste ITKF (International Traditional Karate Federation). Sensei Hidetaka Nishiyama este presedintele ITKF (International Traditional Karate Federation), federatie la care este afiliata si Federatia Romana de Karate Traditional. Sfatul lui sensei Nishiyama pentru pracaticanti, se rezuma la cateva cuvinte; “Trebuie inteles mai intai ca disciplina karate traditional, este valoroasa si plina de invataminte. Sute de ani cativa maestri au cautat perfectiunea in tehnica si acest proces continua si astazi. Oricum, sfatul meu este;STUDIATI! Nu atat mult cat mai ales profund. Chiar daca veti studia numai o singura tehnica toata viata, ar trebui sa realizati cat de grea este aceasta sarcina, dar in acelasi timp profunda si plina de invataminte. Scopul este de a genera multa putere cu un consum energetic mic si miscare putina. Cand ati invatat acest lucru studiati apoi cum sa anihilati un adversar cu miscare cat mai putina sau chiar deloc. La urmatorul nivel nu este nici un fel de miscare fizica ci doar mentala. In final nu trebuie sa distrugi adversarul. Cand tehnica este gata sa inceapa, oprestete! Adversarul va vedea ca nu exista intentie. Acesta este scopul: sa castigi fara sa te lupti. Acesta este scopul in budo. Intr-o lupta normala cel puternic castiga si cel slab pierde. In budo sa pierzi inseamna sa mori. Asa, nu poti pierde niciodata. Cum? Nu lupta! Deasemenea, in karate traditional, avem un mare avantaj. Mai toate sporturile au cate un varf si dupa acest varf incepi sa cobori. Ei bine, in karate nu este un asemenea varf si nu sunt limite. La fel ca sensei Mochida Moorio-care a trait 85 de ani si nimeni nu a reusit sa-l infranga niciodata. Putem imbatrani si sa parem foarte inactivi, dar cu un antrenament continuu si grija pentru sanatatea noastra, daca cineva vrea sa ne atace, vom reusi cu mare usurinta sa ne aparam“. Fudokan (不動館) reprezinta un stil evolutiv, fondat de sensei Ilija Iorga 10 dan, acceptat si recunoscut de ITKF(International Traditional Karate Federation) ca stil in cadrul organizatiei internationale. Fudokan karate-do este rezultatul multor ani de practica, competitie si cercetari, fondat in 1980 ca stil de sine statator. Filosofia acestui stil are la baza stilurile de lupta ale vulturului si leului.

Vulturul reprezinta satisfactie, miscari circulare (ca zborul unui vultur), viteza si eleganta, zgaraieturi cu ghearele, miscari ample ale cotului, schimbari bruste ale directiei de miscare, presarea pternica a punctelor vitale ale corpului. Leul, pe de alta parte simbolizeaza forta si robustete, tehnici de prindere (ca cele cu coltii unui leu), pumni stransi, lovituri si impingeri cu podul palmei, blocaje si atacuri ferme cu cotul, tehnici de aruncare si strangulare. Sensei Ilija Iorga s-a nascut la 15 noiembrie 1940 la Belgrad/Iugoslavia. Jumatate roman (tatal sau era de origine romana) a fost practicant de judo fiind elevul maestrului M. Kilian, facand primii pasi in karate in 1959 sub initiat de fratele sau sensei Vladimir Iorga 9 dan printr-o intamplare interesanta si in acelasi timp, demna de scenariul unui film de succes. In 1964 il intalneste pe primul sau maestru japonez sensei Tetsuji Morakami. Acesta ii va acorda si gradul de shodan. In 1968 il intalneste pe sensei Taiji Kase care va fi maestrul sau direct si care il va incuraja in activitatea sa competitionala impresionanta cat si in cea didactica. Sensei Ilija Iorga are un palmares extraordinar ca practicant de karate desfasurand in aceasta perioada si studii/cercetari in domeniul medicinii sportive fiind profesor doctor la Facultatea de Medicina din Belgrad. Sensei Taiji Kase a predat shotokan in Franta si avea o mare rabdare cu elevii sai acordand o maxima importanta invatarii corecte a principiilor fundamentale care stau la baza acestui stil. Putem spune ca sensei Ilija Iorga a pus bazele stilului fudokan (scoala fundamentelor stabile) cu acceptul si incurajarile lui sensei Taiji Kase. Ca o diferentiere fata de shotokan, in aria competitionala, observam in acest stil prezentarea unor kata care nu se regasesc in alte stiluri. Acestea sunt rodul muncii lui sensei Ilija Iorga, si isi regasesc radacinile adanci in istoria karate-ului, asa cum au fost ele promovate de cele trei scoli de karate okinawian in forma veche: • Tomari TE (泊まり), forma veche de To-de; • Shuri Te (首里), To-de influenţat de sistemul exterior chinez ; • Naha Te (那覇) , To-de influenţat de sistemul interior okinawaian; Fudokan este acum promovat ca stil in cadrul WTFSKF (World Traditional Fudokan Shotokan Karate Federation). Romania este cea mai puternica scoala de fudokan din lume, fapt recunoscut de toata lumea artelor martiale. Locul 1 pe natiuni, ocupat de tara noastra la editia Campionatelor Mondiale din 2007 care a avut loc la Lodz/Polonia, este o rezultanta a celor peste 35 de ani de practica a acestei arte martiale, karate-ul traditional in Romania confundandu-se practic cu cel care a pus bazele practicarii si dezvoltarii acestui fenomen: sensei Dan Stuparu 7 dan presedintele Federatiei Romane de Karate Traditional. In Romania, karate-ul traditional incepe sa fie practicat inca din perioada comunista, perioada in care desi a fost interzis, a gasit adepti in special in centrele universitare; Bucuresti, Brasov, Iasi, Timisoara, Galati si nu numai, dintre cei care au contribuit la formarea acestor scoli amintindu-i pe: sensei Dan Stuparu (foto), impreuna cu instructorii George Dragomir (a carui elev am avut onoarea sa fiu si eu), Cezar Cotescu, Arustei Sorin, Mircea Bolintineanu, Dan Smalberghen, Roxana Cruher, Nelu Nastase, Nicu Marandici. O mare contributie, la dezvoltarea karate-ului in Romania o au deopotriva sensei Ilija IORGA 10 dan si sensei Vladimir IORGA 9 dan. Sensei Dan Stuparu, participa incepand cu anii 1970 la stagiile tinute de sensei Ilija Iorga la Prohopchinschi/Iugoslavia, unde multi dintre instructorii din Romania il insotesc. Dupa revolutia din 1989 se infiinteaza AKTR (Asociatia Romana de Karate Traditional), sensei Ilija Iorga tine stagii anuale si participa regulat la marile manifestari din tara noastra. In anul 1990 se infiinteaza FRAM (Federatia Romana de Arte Martiale), care functioneaza ca

departament in cadrul Ministerului de Tineret si Sport. In 1993, din FRAM se desprinde FRKTDA (FEDERATIA ROMANA DE KARATE TRADITIONAL SI DISCIPLINE ASOCIATE) din care facea parte: AKTR cu disciplinele shotokan fudokan/karate tradtional, kendo, jujitsu, si karate shotokan WSKF. In 1997, la recomandarea MTS(Ministerul Tineretului si Sportului), toate disciplinele infiinteaza federatii distincte care vor fi afiliate la federatiile internationale de stil, infiintinduse FRKT(Federatia Romana de Karate Traditional) sub directa indrumare a lui sensei Dan Stuparu 7 Dan, presedintele si directorul tehnic al acesteia. FRKT, afiliata la ITKF, este la aceasta data, una dintre cele mai puternice federatii din Romania, intr-un clasament al MTS fiind cea mai prolifica, aducind cele mai multe medalii dintre toate federatiile olimpice si neolimpice la un loc. Sensei Dan Stuparu s-a nascut la 20 octombrie 1951 la Ramnicu Valcea. Este unul din pionerii karate-ului din Romania. Practicant de gimnastica in tinerete, incepe sa studieze artele martiale la varsta de 21 de ani cu maestrul Dorel Negrea, la Brasov unde un grup restrans de practicanti incercau sa invete tainele karate-ului. Este cofondator FRAM imediat dupa revolutia din decembrie 1989, artele martiale fiind interzise in perioada comunista. Impreuna cu instructorii George Dragomir, Florentin Loghin, Cezar Cotescu, Arustei Sorin, Mircea Bolintineanu, Dan Smalberghen, Roxana Cruher, Nelu Nastase si Nicu Marandici pune bazele miscarii de karate traditional din Romania gasindu-si adepti in special in centrele universitare; Bucuresti, Brasov, Iasi, Rm Valcea, Craiova, Pitesti, Ploiesti, Bacau, Galati si nu numai, infiintandu-se Asociatia de karate traditional din Romania.In acelasi timp Adrian Popescu Sacele tot din Brasov pune bazele organizatiei Liga Shotokan Fudokan din Romania care avea elevi in centrele universitare Timisoara, Cluj, Oradea, Arad, Hunedoara,Baia Mare si mai toate orasele din Transilvania. In primii ani dupa 1990 finalele Campionatului National de Karate Traditional Shotokan Fudokan se tineau intre sportivii cei mai buni de la cele doua miscari. Loturile nationale erau formate din castigatorii acestei competitii. In 1993 cand Adrian Popescu Sacele, a ramas spre surprinderea multor dintre noi in Canada dupa Campionatele Mondiale din acel an, marea majoritate a practicantilor din Transilvania au continuat cu sensei Dan Stuparu in AKTR. Devine elevul direct al maestrului Ilija Iorga care isi aduce o mare contributie, la dezvoltarea karate-ului in Romania. Este absolvent al Facultatii de Mecanica Brasov, promotia 1976, fiind antrenor emerit, absolvent al Scolii Internationale de Antrenori San Diego, SUA. Este membru al comisiei tehnice din cadrul ITKF(International Traditional Karate Federation), presedinte executiv al ETFSKF(European Traditional Fudokan Shotokan Karate Federation) si presedinte executiv al BTKF(Balkan Traditional Karate Federation). Este distins cu Ordinul "SERVICIUL CREDINCIOS". Odata cu revolutia din decembrie 1989 prin implicatiile aratate mai sus in fondarea AKTR si FRAM, devine antrenor federal functie pe care o detine pana in 1993, an din care devine presedinte al FRKT si Director Tehnic in cadrul acestei organizatii. In anii 1998 si 1999 am avut onoarea de a fi impreuna cu sensei Dan Stuparu, coautor al lucrarii “Manualul antrenorului de karate traditional” publicata la Editura Mediatech septembrie 1999. Aceasta lucrare cu siguranta nu ar fi fost posibila fara contributia imensa a lui sensei Dan Stuparu care este maestrul si mentorul meu in karate traditional. In acelasi timp, in foarte scurt timp va fi gata pentru tipar, a doua editie a lucrarii “Caietul Antrenorului de karate traditional” care va cuprinde experienta de o viata a maestrului nostru, participarea sa la stagiile anuale de la San Diego conduse de sensei Hidetaka Nishiyama, precum si experienta sa personala in promovarea karate-ului traditional ca sistem educational.

1.1.3. Lineage - karate traditional. a) Linie de dezvoltare din punct de vedere istoric si al evolutiei in spatiul geografic. b. Linie de dezvoltare din punct de vedere istoric si transmitere de la maestru la maestru. Dojo Kun (松濤館乃道場訓). Este mai degraba un cod de principii sau un cod de reguli, format din cuvinte simple dar cu profunde semnificatii. Mai important decat ceea ce este, cred ca ar trebui sa fim interesati cum am putea fi, ceea ce dojo kun ne cere. Enuntat de Gichin Funakoshi are in scriere japoneza urmatoarea forma : Caligrafie de Master Teruyuki Okazaki Aceste principii au urmatoarea forma. Citirea lor este exemplificata alaturat, cu mentiunea de a citi hitotsu - stot si de apune accentul la sfarsit, dupa o scurta pauza, pe koto : 一、人格完成に努むる事 Hitotsu! Jinkaku kansei ni tsutomuru koto! 一、誠の道を守る事 Hitotsu! Makoto no michi o mamoru koto! 一、努力の精神を養う事 Hitotsu! Doryoku no seichin o yashinau koto! 一、礼儀を重んずる事 Hitotsu! Reigi o omonzuru koto! 一、血気の勇を戒むる事 Hitotsu! Kekki no yu o imashimuru koto! Traducerea în româneşte (traditional): Mai intai! Cauta perfectiunea caracterului! Mai intai! Fii credincios si loial ! Mai intai ! Dedica-te sincer ! Mai intai ! Respecta-i pe ceilalti ! Mai intai !Nu folosi violenta ! Caută Perfecţiunea Caracterului (Caracter) Karate, este mai mult decât dobândirea unor capacităţi fizice. Toturor începătorilor, mai ales celor tineri, trebuie să li se explice importanţa dezvoltării caracterului prin disciplină şi antrenament riguros. Pentru începător, procesul de formare al caracterului începe cu perfecţionarea tehnicilor prin repetiţie. Spiritul de luptător va fi atins pe măsură ce se capătă încredere, odată cu "şlefuirea" caracterului si al tehnicilor. Prin antrenament pune-ţi în evidenţă aspectele spirituale, nu numai pentru a-ti demonstra calitatile de luptator, ci pentru a trece peste problemele personale, mai ales în situaţiile de criză (examene, boală, probleme casnice sau de servici). Este o cale lungă până la dobândirea puterii spirituale dar odată obţinută şi înţeleasă, vă va da tărie şi linişte interioară pentru tot restul vieţii. Fii Credincios şi Loial (Loialitate) Loialitatea este o virtute si reprezintă esenţa tradiţiei samurailor şi a influenţei confucianismului asupra artelor marţiale. Loialitatea trebuie îndreptată către sensei (先生) şi dojo. Elevul trebuie să fie întodeauna loial sensei-ului său şi să înţeleagă sentimentul adevarat al loialitatii fata de principii, în cea mai mare parte, aşa cum era înţeleasă de samurai în epoca medievală, prin legătura până la moarte de seniorul său, fără ezitare. Deşi pare o abordare puţin neobişnuită pentru timpurile pe care le traim, fără loialitate deplină, este greu să te aştepţi ca un sensei să-şi arate increderea si sa transmită toate cunoştinţele unui elev gata să plece pentru un motiv oarecare. Elevul trebuie să demonstreze loialitatea în timp. Credinţa şi

loialitatea arătate sensei-ului vor fi răsplătite prin legatura puternica bazata pe incredere si respect reciproc. Daca in alte vremuri transmiterea mai multor cunoştinţe elevului, era oarecum conditionata de loialitatea pe care acesta din urma o arata maestrului, putem spune ca in timpurile noastre, acest sentiment este valabil dar umbrit de modul gresit de a intelege aceasta legatura valoroasă dintre discipol si sensei care stă la baza relaţiei de învăţare si progres. Dedică-te Sincer (Efort) Dedica-te sincer si neconditionat înseamnă hotărâre (Hoshin)şi efort pentru atingerea măiestriei în arta karate. În nici un caz nu se poate ajunge la măiestrie fără efort susţinut şi sacrificii din partea practicantului. Efortul trebuie făcut din toată inima şi nu doar superficial. Străduinţa elevului va fi recunoscută de sensei şi va fi răsplătită prin dedicarea unui timp de pregătire mai îndelungat. Respectă-i pe ceilalţi (Etichetă) Respectul pentru ceilalţi este o parte importantă a culturii Japoneze şi Okinawaiene, un concept comun tuturor artelor marţiale. Gichin Funakoshi a spus: "Karate începe şi se termină cu RESPECT". Tot el a spus că: "Fără curtoazie (respect) nu există dojo". Aceasta este reflectarea formală a naturii poporului japonez şi se manifestă prin înclinarea în timpul antrenamentului, pe stradă, acasă şi la servici sau şcoală. Regulile de etichetă în dojo sunt foarte bine definite. Înclină-te corect şi arată respect în tot ceea ce faci şi oriunde te duci. Fara graba. Respectul trebuie sa vina din suflet si sa nu tradeze fatarnicie sau indolenta. Respectă tot ce te înconjoară: sensei, părinţi, lege, natură, etc. Nu Folosi Violenţa (Control) Un luptător antrenat este o persoană cu puteri nebanuite si care manifesta un imens spirit şi o mare forţă. Este deci, nu tocmai corect să-şi folosească aceste calităţi împotriva cuiva nepregătit sau mai slab ca el.. Spiritul unui karate-ka este inbatabil şi cunoştinţele acestuia trebuiesc folosite numai în sprijinul justiţiei (dreptăţii). O persoană cu caracter poate evita o confruntare pentru că poate să-şi controleze emoţiile şi este împăcat, echilibrat ata cu interiorul cat si cu exteriorul spiritului sau. Nu are nevoie să-şi testeze abilităţile pe stradă (în public). Câştigă fără să lupte şi nu va regreta deoarece nu va răni pe nimeni. Este foarte greu să explici elevilor din ziua de azi un astfel de comportament din cauza atitudinii şi nevoii acestora de a câştiga cât mai repede în competiţii ceea ce este complet împotriva principiilor din karate-do şi dojo kun. Este, de aceea, necesar să li se reamintească elevilor, permanent, importanţa dojo kun si puternicul carácter educational al acestei arte martiale. Reduse ca si inteles, aceste principii, ar putea fi enuntate simplu : Carácter!Sinceritate!Efort!Eticheta!Control! sau Jinkaku ! Sei-i ! Doryoku ! Reigi-i ! Jishuku ! Aceste cuvinte trebuie sa bubuie in fiinta voastra interioara permanent ca o toba. Odata devenite un cod personal de principii si conduita, vor face pentru toatat viata parte din fiinta voastra. E foarte important ca aceste cuvinte sa fie spuse din suflet si nu de complezenta. Trebuie pronuntate tare si clar pentru a fi bine intiparite in mintea tuturor practicantilor. Gichin Funakoshi spunea, ca ar fi incorect sa folosim dojo kun ca pe o insiruire de termeni ca principiul nr. 1,2, etc. Pentru ca toate cinci sunt atat de importante, a folosit pentru fiecare expresia “Mai intai…” pentru a sublinia importanta lor si a inlatura orice confuzie. Cu toate ca multi nu acorda importanta cuvenita, de fiecare data cand incep antrenamentele fara sa spun dojo kun, oricat de reusit ar fi antrenamentul, raman cu gustul amar al unei neimpliniri. Dojo (道場). Este denumit “locul caii”. Este mai mult decat o sala de antrenament. Este locul in care te antrenezi, transpiri in fiecare

zi. Aici te slefuiesti mental si spiritual. Este locul in care vii la fiecare antrenament, golindu-ti mintea “pentru a primi invatatura”. La fiecare antrenament vei avea la tine o carpa de bumbac cu care vei incepe antrenamentul prin a sterge suprafata de antrenament. Chiar daca nu este murdara, acest lucru este necesar a se executa, pentru a uniformiza simbolic clasa, indiferent de varsta sau pozitia sociala a practicantilor. Cei care un cunosc eticheta si in special kohai-i (incepatorii) sau cei superficiali in abordare al fenomenului dau cuvantului dojo, intelesul vulgar al unei sali de antrenament. Etimologic dojo înseamnă "locul unde se studiază calea". Intrarea în dojo semnifică trecerea într-o altă lume unde principii ca “Tsuki no kokoro” (Spiritul ca luna) au o insemnatate aparte iar bushido trebuie sa fie codul nostru de zi cu zi. Dojo-urile traditional japoneze, in special cele de kendo, sunt in totalitate din lemn si respecta arhitectura traditionala. Dojo-urile din tara noastra sunt sali de sport de la scoli si licee sau universitati. Unii isi doresc enorm aparitia unui dojo adevarat in tara noastra. Aceasta va asigur ca este doar o chestiune de timp. Dojo este organizat după axele sale faţă-spate (kamiza-shimoza) şi laterale (joseki-shimoseki). Fiecare loc din încăpere are o semnificaţie. Termenii descrişi mai jos nu definesc pereţii unei încăperi, ci laturile delimitate de spaţiul de practică din fiecare dojo. Kamiza Este "locul de onoare" sau ("acolo unde se aşează zeii" . Pe aceasta latura se găseşte în general portretul lui Gichin Funakoshi, emblema dojo-ului, o caligrafie, un aranjament floral (ikebana) sau chiar un altar shinto (神道). În timpul ceremonialului de salut de la începutul şi de la sfârşitul lecţiei, instructorul se întoarce impreuna cu elevii, cu faţa la kamiza si isi arata respectul fata de stramosi si pentru maestrii care nu mai sunt in viata. Shimoza Termenul shimo este un alt mod de citire a ideogramei shita care înseamnă "dedesubt", "inferior". Este vorba despre partea din dojo rezervată elevilor pentru saluturile de la începutul şi de la sfârşitul şedinţei, precum şi explicaţiilor şi demonstraţiilor. Joseki Literal "scaunul superior". Jo în acest caz este alt mod de citire al ideogramei ue, care înseamnă "deasupra", "superior", "de cea mai bună calitate". Este vorba de locul aflat în dreapta kamiza, locul de onoare în care stau oaspeţii importanţi si gradele superioare. Elevii, în timpul salutului de la începutul şi de la sfârşitul şedinţei, se aliniază pe shimoza şi lasă locurile mai apropiate de joseki pentru sempai (cei mai avansaţi în grad şi/sau mai vechi). Aceasta are la origine o realitate istorică: în dojo-urile medievale intrarea făcându-se pe la joseki, cei mai avansaţi erau capabili să-i protejeze pe cei mai puţin experimentaţi în cazul unui atac inopinat. Shimoseki Literal "scaunul inferior", este partea din stânga kamiza. Acest loc e cel mai puţin semnificativ al unui dojo. Kohai (începătorii), în timpul salutului de la începutul şi de la sfârşitul şedinţei, se aliniază pe shimoza în partea shimoseki, pentru motivele istorice de securitate mai sus mentionate. Seiza (正座) Cea mai celebra scoala Ogasawara-ryu preda de sute de ani eticheta si traditie japoneza. In toate scolile de arte martiale seiza este pozitia de baza care se invata in prima lectie. Va amintiti celebra expresie a lui sensei Moochida catre sensei Nishiyama: “No class, no budo!”? Ei bine, budo incepe si se termina cu respect, fie el din seiza sau din alta pozitie. Totodata

poate fi si o pozitie pentru meditatie. La inceputul si la sfarsitul fiecarui antrenament se intra in starea de mokuso in care “ne golim mintea pentru a primi invatatura” sau in care “ne gendim la nimic”. Foarte multi ma intreaba : « Cum sa ne gandim la nimic ? ». Ei bine, este o stare pe care si eu, inca incerc sa o inteleg. Dar vom discuta depre acest lucru probabil cand il voi stapani atat de bine incat am sa-mi permit sa abordez acest subiect. Ceea ce va pot spune este ca invatand acest principiu pe care-l practicam in seiza trebuie neaparat sa extindem ki-ul sa intram in starea de zanshin. Pozitia noastra trebuie sa fie placuta. Unii folosesc termenul gratie. Eu l-as numi simplu : kurai (class). Circula printre oamenii de arte martiale o mica istorioara: La un moment dat, doi oameni au intrat în Dojo-ul nostru pentru a urmării antrenamentul. Una s-a aşezat pe podea în Seiza, cealaltă s-a tolănit pe o saltea rulată, sprijinită pe un cot. Puteţi ghici care a fost întrebată dacă doreşte să se alăture clasei? Ceea ce trebuie desprins din aceasta poveste este alegerea celui cu bun simt si educat pentru a se alatura clasei. Eu am simtit intotdeauna o provocare imensa pentru al invata pe celalalt. Seiza este o poziţie care sugerează respectul, conformă cu eticheta, mai ales pentru cineva care practică o artă tradiţională japoneză: artă marţială, artă plastică sau meşteşug. Dar ce este seiza? Seiza este una dintre cele mai comune poziţii şezând în budo-ul japonez şi în oricare alte arte sau meşteşuguri de origine japoneză. Din păcate, câteodată, până şi japonezii moderni, ai zilelor noastre, uită de ce tradiţia le cere să folosească această poziţie. Budoka (cei ce practică o artă marţială japoneză) în judo, karate do, aikido, kendo, şi altele, se vor "scufunda" în această poziţie, la începutul şi sfârşitul antrenamentelor, pentru meditaţie, salut şi alte formalităţi. Atunci când creează un aranjame