Joel Pommerat Camera Mea Frigorifica Vlad Russo Final - Final [PDF]

Zitiervorschau

Joël Pommerat Camera mea frigorifică

Traducere din limba franceză de Vlad Russo © Actes Sud, 2011

PERSONAJELE:

Călugăriţa de la mânăstire Maica stareţă Estelle Fratele lui Estelle care lucrează la spital Adeline, şefă contabilă Jean-Pierre, măcelar-şef Nathalie, casieră Alain, al doilea măcelar Blocq, patronul magazinului Bertrand, magazioner Chi, magazioner asiatic care vorbeşte prost limba Claudie, casieră, povestitoare Soţul lui Estelle, poliţist Vecinul lui Estelle Salariatul de la abator Directorul abatorului Infirmiera Inspectorul de poliţie 1 Inspectorul de poliţie 2 Călugări

1

ACTUL I VOCEA LUI CLAUDIE:

N-o să fie uşor să reconstitui întreaga poveste şi tot ce s-a

petrecut, dar o să-ncerc. O să fac tot ce pot. Aş începe spunându-vă că totul în viaţă e ficţiune… Asta e, nu ştiu s-o spun mai bine. Totul e ficţiune. Cu cât trece timpul, cu atât ne vine mai greu să ştim unde ne aflăm în vălmăşagul realităţii. Ca să nu bat pasul pe loc, am să fac apel la memoria mea, precum şi la caietul cu însemnări pe care o femeie pe nume Estelle l-a lăsat în urma ei şi pe care eu lam păstrat, îl am asupra mea. Sunt zece ani de când femeia asta a dispărut. Şi nimeni n-a mai ştiut nimic despre ea. În caietul ei, Estelle povesteşte enorm de multe lucruri. De exemplu, ce-a făcut sau, mai degrabă, ce i s-a întâmplat într-o zi, pe când era foarte tânără şi era deja îndrăgostită la nebunie de teatru şi de deghizări. 1. Estelle se deghizează în călugăriţă Cu douăzeci de ani înainte. Într-o mânăstire. Estelle, îmbrăcată în călugăriţă, se roagă. Intră călugăriţa şi maica stareţă.

CĂLUGĂRIŢA

(către maica stareţă): Uitaţi-o.

MAICA STAREŢĂ ESTELLE:

(către Estelle): Iartă-mă, domnişoară.

Vă rog?

MAICA STAREŢĂ: ESTELLE

Cine eşti dumneata?

(foarte stingherită, intimidată): Sunt la fel ca voi!

MAICA STAREŢĂ: ESTELLE:

Estelle.

MAICA STAREŢĂ: ESTELLE:

Ce vrei să spui? Cum te numeşti? Estelle?

Da, maică stareţă.

MAICA STAREŢĂ: CĂLUGĂRIŢA:

Nu cunosc nici o Estelle aici, şi nu-mi mai spune „maică stareţă“.

Nu ştim cine eşti, domnişoară…

MAICA STAREŢĂ:

Te rog să-ţi dai jos vălul. (Estelle se execută.) Ce cauţi aici,

domnişoară? Cum ai pătruns în mânăstire? ESTELLE:

…

MAICA STAREŢĂ:

Nu răspunzi? 2

CĂLUGĂRIŢA:

De două zile e aici şi tot încearcă să-şi piardă urma în grupul nostru.

MAICA STAREŢĂ: ESTELLE:

Ce ţi-a trecut prin cap? Câţi ani ai?

Şaptesprezece ani.

MAICA STAREŢĂ: ESTELLE:

Şi cum ţi-ai putut închipui c-ai să treci neobservată?

Cum sunteţi multe aici, m-am gândit că poate nu vă cunoaşteţi toate între

voi. CĂLUGĂRIŢA ESTELLE:

(revoltată): Bate câmpii!

În plus, vă asemănaţi…

MAICA STAREŢĂ:

Crezi cu putere în Isus Cristos? Simţi că n-ai putea trăi fără el?

Ăsta-i motivul dumitale? ESTELLE:

Nu.

MAICA STAREŢĂ: ESTELLE:

Cum adică nu?

Nu, nu cred în Dumnezeu, maică stareţă, tocmai asta e problema, de asta

am venit aici. MAICA STAREŢĂ: ESTELLE:

Ce tot spui acolo?

Ăsta-i adevărul.

CĂLUGĂRIŢA:

Deci nu eşti credincioasă?

MAICA STAREŢĂ: Atunci ESTELLE:

ce cauţi aici?

Aş vrea să cred în Dumnezeu, maică stareţă.

MAICA STAREŢĂ:

Încetează cu „maica stareţă“. Ce-mi spui dumneata n-are absolut

nici un sens, ţi-ai pierdut minţile. Te poftesc să-ţi scoţi rochia asta. Gata, din acest moment încetăm orice discuţie şi te poftesc să pleci imediat. Ce absurditate! Estelle se dezbracă. CĂLUGĂRIŢA: Ai ESTELLE:

noroc că nu te denunţăm.

Sunt sigură că viaţa e mult mai frumoasă când crezi în Dumnezeu. Mi-ar

plăcea să-nvăţ să privesc mai bine ca să văd mai bine. Sunt convinsă că nu ştiu să privesc şi că de aia nu-l văd pe Dumnezeu. Când eram mică, tatăl meu s-a transformat total de când a început să privească în jurul lui cu-adevărat. MAICA STAREŢĂ:

Cine intră la mânăstire nu intră fiindcă are chef să creadă, ci

fiindcă nu poate altfel, fiindcă e împins de-o forţă şi de-o credinţă care-l depăşesc. Acum ieşi afară. 3

ESTELLE

(arătând rochia): Şi cu asta ce fac?

MAICA STAREŢĂ: ESTELLE

Las-o aici şi du-te, hai, repede.

(ieşind): La revedere. Vă doresc o zi bună!

Întuneric.

2. Toaletele magazinului În zilele noastre. În magazin. Estelle spală closetele. VOCEA LUI CLAUDIE:

Pe mine, din viaţă, nu mă interesează nimic sau aproape nimic.

Pe Estelle o interesau enorm de multe lucruri. Era foarte optimistă. Pentru ea, nimic din tot ce există pe lume nu e împietrit. În viaţă, o situaţie care nu-ţi convine poate fi oricând schimbată, dacă vrei cu-adevărat. Pentru asta însă, trebuie să ştii să priveşti, asta-i tot. Estelle era foarte curioasă. O interesau în special cerul şi stelele… Vara, în timpul nopţii, cerceta cerul cu un mic telescop. Aşa a aflat că şi universul e supus unor permanente transformări. Asta se numeşte teoria expansiunii universului… La magazinul unde lucra, împreună cu mine şi cu alţii, Estelle ne vorbea adesea despre întrebările pe care şi le punea. De pildă, spunea: „Mă întreb unde sfârşesc toate mărfurile pe care le vindem aici, după ce sunt consumate, digerate şi evacuate? Sunt lucruri pe care VEDEM

NU LE

petrecându-se sub ochii noştri. Sunt lucruri care rămân invizibile cu

ochiul liber pentru noi, fiinţe umane obişnuite. La fel de invizibile ca planetele cele mai depărtate de pe cer…“ Întuneric.

2. Estelle îi ajută pe fratele ei şi pe Nathalie Sfârşitul zilei. În vestiarul magazinului. Salariaţii se schimbă. Estelle îi dă două pungi cu cumpărături fratelui său care lucrează la spital.

4

FRATELE LUI ESTELLE CARE LUCREAZĂ LA SPITAL:

Nu sunt drogat. Tot ce iau eu se

poate cumpăra de la farmacie. ESTELLE:

Nu vezi în ce hal eşti?

FRATELE LUI ESTELLE CARE LUCREAZĂ LA SPITAL:

Ba mă simt foarte bine, îmi

controlez perfect activitatea creierului. ESTELLE:

Bine, acum du-te.

FRATELE LUI ESTELLE CARE LUCREAZĂ LA SPITAL:

Voi sunteţi drogaţi. Sunteţi

dependenţi de ordinele pe care vi le dă creierul. ESTELLE:

Hai, du-te.

FRATELE LUI ESTELLE CARE LUCREAZĂ LA SPITAL:

Eu caut substanţele care-mi fac

bine. ESTELLE: Asta-i

chimie, nu-i nimic natural aici.

FRATELE LUI ESTELLE CARE LUCREAZĂ LA SPITAL:

Ba da, e natural. Şi tu eşti

chimică, Estelle, în întregime. Te droghezi cu munca. ESTELLE:

Nu te-nţeleg.

FRATELE LUI ESTELLE CARE LUCREAZĂ LA SPITAL:

Nici eu pe tine.

Se pregăteşte să iasă. ESTELLE:

Poftă bună.

FRATELE LUI ESTELLE CARE LUCREAZĂ LA SPITAL:

Mulţumesc.

Fratele lui Estelle care lucrează la spital iese.

ADELINE

(intrând, către Estelle): Cine era?

ESTELLE:

Fratele meu. Îi fac cumpărături din când în când, şi el trece să le ia.

ADELINE:

Nu l-am mai văzut pe-aici.

ESTELLE: Aşa

e. Am o grămadă de fraţi… Eram mulţi copii acasă.

JEAN-PIERRE:

Eşti prea amabilă!

Alain şi Jean-Piere, cei doi măcelari, ies.

NATHALIE

(către Estelle): N-ai putea să-mi împrumuţi încă o dată aceeaşi sumă ca

luna trecută? Îţi promit că ţi-o dau înapoi. 5

ESTELLE:

Îmi pare rău, dar n-am.

NATHALIE:

E pentru ăla mic… Nu mai pot să cer un avans de la birou, o să mă

refuze. Tu încă n-ai cerut anul ăsta, nu? ESTELLE:

Nu.

NATHALIE: ESTELLE:

Şi nu vrei să ceri?

Ce să cer?

NATHALIE:

Un avans din salariu! Ca să-mi poţi da aceeaşi sumă ca luna trecută.

Crezi că poţi să faci asta pentru mine? ESTELLE:

Nu ştiu, poate…

NATHALIE: ESTELLE:

Nici vorbă! În viaţă trebuie să ne ajutăm unii pe alţii, e normal, nu?

NATHALIE: ESTELLE:

Nu vrei să te duci acum?

Unde?

NATHALIE: ESTELLE:

Îţi mulţumesc din suflet… Sper că nu eşti supărată pe mine.

La birou.

Ba da, sigur că da.

Estelle iese. Întuneric. VOCEA LUI CLAUDIE:

Marea calitate a lui Estelle era că se putea pune în pielea

altora. În privinţa asta, practic, nu cunoştea limite. La început, Estelle a fost casieră, pe urmă a devenit polivalentă, adică putea face orice. La magazin, toată lumea recunoştea şi aprecia asta.

4. O duminică la lucru În magazin. Estelle trece prin depozit ca să iasă din magazin. Se întâlneşte cu Alain şi Jean-Pierre. ESTELLE:

Bună seara. (Se opreşte văzând figurile descompuse ale lui Alain şi Jean-

Pierre.) Ce s-a întâmplat? JEAN-PIERRE: ESTELLE:

O tragedie.

Ei, da? 6

JEAN-PIERRE:

Trebuie să facem curăţenie mare… Şi-n frigidere, şi-n camera

frigorifică. Până luni dimineaţă. ESTELLE:

…

JEAN-PIERRE: ESTELLE:

Fir-ar să fie!

JEAN-PIERRE: ALAIN:

Ce mai, zeul şi-a dezlănţuit fulgerele asupra turmei!

Şi de ce nu-i spui tu asta verde-n faţă, Jean-Pierre?

JEAN-PIERRE: ALAIN:

O să fim obligaţi să lucrăm şi duminică.

Ce să-i spun?

Păi, ce-am vorbit adineaori… Tu eşti şeful, Jean-Pierre, trebuie să-ţi asumi

răspunderea. JEAN-PIERRE:

Nu putem veni duminică… nici el, nici eu. El are nişte întâlniri care

nu pot fi amânate, iar la mine e şi mai şi. ESTELLE:

Zău? Să ştii că duminică eu nu pot veni la lucru.

JEAN-PIERRE: ESTELLE.

De ce?

Fiindcă am de făcut nişte treburi pe care nu le pot face în celelalte zile.

JEAN-PIERRE

(aproape implorând-o): Ar fi formidabil dac-ai putea veni totuşi, să

ştii. ESTELLE:

Sunt acolo, înăuntru, nişte chestii pe care nici voi doi nu le puteţi ridica!

JEAN-PIERRE:

Nu ştiu ce-ţi zic… Povestea e că, dacă nu ne faci serviciul ăsta, habar

n-am pe unde scoatem cămaşa. ALAIN:

De data asta e clar, Blocq o să-l dea afară… Dac-aş putea veni duminică, aş

veni, dar chiar nu pot… ESTELLE:

Bine, sunt de acord… Deşi nu-mi cade prea bine, să ştii.

JEAN-PIERRE: ESTELLE:

Eşti o bomboană … Pe tine chiar se poate conta, asta-i bine…

Trebuie să ne ajutăm între noi… între colegi… În locul meu, aţi face şi voi

la fel, sunt sigură. JEAN-PIERRE:

Bineînţeles.

Jean-Pierre şi Alain ies. Întuneric.

5. Visul maşinii de spălat podele

7

Estelle conduce o enormă maşină industrială de spălat podele. VOCEA LUI CLAUDIE:

Munca e obositoare, dar Estelle era adesea de două ori mai

obosită ca toată lumea. Şi e normal. Somnul ocupa un loc important în viaţa ei. Chiar dacă dormea puţin, din lipsă de timp. Estelle regreta că visele pe care le avea erau banale şi plicticoase. Multe vise erau despre muncă şi despre colegii ei. Ziua, Estelle ni le povestea. Într-o zi, a avut un vis mai original: a visat că se petrecuse o schimbare a condiţiilor ei de lucru la magazin. Întuneric.

6. Blocq îl ia la rost pe Chi În depozitul magazinului. (întorcându-se către Adeline şi vorbind despre Chi): Ce păsărească vorbeşte

BLOCQ

ăsta? ADELINE: BLOCQ:

Şi tu înţelegi ce spune?

ADELINE: BLOCQ

Vorbeşte pe limba noastră, ăsta-i accentul lui. Te obişnuieşti până la urmă. Nu.

(către Bertrand): Da’ tu?

Bertrand face o mutră ambiguă. BLOCQ:

Aoleu, ăsta vorbeşte numai când îi cântă lui… Am uitat că-i aproape debil

mintal… Ce pacoste! (Către Adeline:) Bun, şi până la urmă, cu chinezul cum faceţi? De când e aici la noi? ADELINE: BLOCQ:

Şapte ani?! Şi cum comunicaţi cu el?

ADELINE: BLOCQ:

E de şapte ani la magazin şi de vreo douăzeci în ţară. Ne descurcăm.

Nu pot să cred! Gata, pun măturoiu’-n funcţiune! De când am zis c-o fac!

Am să stau aici tot timpul, v-arăt eu vouă! Bun, şi-acum eu ce mă fac cu ăsta, cum obţin explicaţiile de la el? 8

ADELINE: BLOCQ:

Trebuie s-o chemăm pe Estelle.

Ca să ce?

ADELINE: BLOCQ:

Păi, când avem nevoie să comunicăm cu el, o chemăm pe Estelle.

Vorbeşte chinezeşte?

ADELINE: BLOCQ:

Nu, dar îi înţelege accentul, e singura din magazin.

Nu-mi vine să cred! Mai bine-mi deschideam un magazin în China.

Întuneric.

7. Bloc îl ia la rost pe Chi (continuare) BLOCQ:

Am spus de nu ştiu câte ori că uşa asta din fund, de la depozit, trebuie să

stea closed in english… încuiată, zăvorâtă, am s-o zidesc dac-o mai găsesc o dată aşa! Mao Tze Dun ce are de zis despre asta? Chi spune ceva într-o limbă ininteligibilă. ESTELLE:

Zice: „Uşa asta e o ieşire în caz de incendiu.“

ADELINE:

Ce vă spuneam? Asta am înţeles şi eu.

BLOCQ

(către Chi): Da’ ce-ţi pasă ţie?

Chi spune ceva într-o limbă ininteligibilă. ESTELLE:

Zice că, dacă izbucneşte un incendiu, ar fi imprudent, nu vrea ca

răspunderea să cadă pe umerii lui. BLOCQ:

Şi ce preferi: să devii un pic mai iresponsabil şi să te-ntorci şi mâine la

lucru, sau să rămâi full time acasă cu braţele încrucişate? Uite la el, a amuţit… Perfect, am început să ne-nţelegem… Şi-acum, hai, valea! Toată lumea la treabă! (Către Chi şi Bertrand:) Voi doi staţi pe loc. De ani de zile tot spun că voi, două momâi, faceţi treaba pe care ar face-o un singur om cu o constituţie normală, aşa că uite ce vă propun… Aveţi douăzeci şi patru de ore ca să vă gândiţi la următorul lucru: mâine veniţi la mine în birou şi-mi spuneţi care din voi e mai puţin incompetent… Aşa, eu o să v-ascult cu atenţie, şi cine are 9

argumentele cele mai bune rămâne, cine nu se duce să se joace în nisip, cu găletuşa şi lopăţica, e perfect, şi-acum la treabă… Un loc de muncă e-un privilegiu în ziua de azi, şi-un privilegiu trebuie meritat, asta e, e democraţie. Se pregăteşte să plece. ESTELLE: BLOCQ:

Pot să vă spun ceva?

Nu.

Întuneric. VOCEA LUI CLAUDIE:

Noroc că proprietarul magazinului nu era toată ziua bună ziua

pe capul nostru, trebuia să se ocupe în acelaşi timp şi de administrarea altor societăţi care-i aparţineau. Era un om de afaceri foarte mândru de succesul lui. Îşi numea societăţile „creaţiile mele“.

8. Jean-Pierre s-a închis în camera frigorifică De departe se aude vocea lui Blocq care urlă. În faţa uşii de la camera frigorifică, Alain, evident depăşit de situaţie, şade pe un taburet. Estelle e lângă el, în picioare. Intră Adeline.

ADELINE ALAIN:

(scoasă din minţi): Unde-i şefu’?

…

ADELINE: ALAIN:

Ba da, pot să-ţi spun.

ADELINE: ALAIN:

Nu vrei să-mi spui unde e? Păi, unde e?

În camera lui frigorifică.

ADELINE:

Termină, nu mai spune „în camera

LUI

frigorifică“, nu e camera

LUI,

e

camera magazinului. VOCEA LUI JEAN-PIERRE: ADELINE

Eu nu ies de-aici, orice-ar fi!

(către Alain): Trebuie să iasă. Avea o întâlnire importantă cu domnul

Blocq. 10

ALAIN:

S-a închis înăuntru.

ADELINE:

Serios?

VOCEA LUI JEAN-PIERRE: ALAIN:

Tu nu-ţi dai seama, Alain, că-mi dai mereu ordine!

Nu-ţi dau nici un ordin, Jean-Pierre… dar nu mai ai nici o iniţiativă. Tu de

asta îţi dai seama? Sunt silit să-ţi spun să chemi furnizorii, fiindcă tu nu-i chemi, te smiorcăi toată ziua. Între ăla care urlă şi ăsta care se smiorcăie, e iadul pe pământ aici, eu nu mai suport! (către Alain): De la cât timp în sus devine periculos să stai acolo?

ADELINE ALAIN:

N-ai decât să te lungeşti pe-un raft în frigiderul de-acasă ca să vezi!

ESTELLE

(către Jean-Pierre): O să mori, şefu’!

ADELINE: ALAIN:

Pierdem toată marfa.

ESTELLE: ALAIN:

Poate c-ar trebui să întrerupem curentul. Oricum, e mai bine decât să-l pierdem pe şefu’.

De doi ani se tot smiorcăie. Până la urmă devine insuportabil.

VOCEA LUI JEAN-PIERRE

(vorbind despre Alain): Ce zice ăla?

ADELINE:

Nu zice nimic, nu vorbeşte.

ESTELLE:

E-ngrijorat pentru tine, ca noi toţi!

ADELINE:

Un şef mai trebuie să se şi mobilizeze.

ALAIN:

Păi, asta zic şi eu.

Întuneric.

9. Blocq îl umileşte pe Jean-Pierre Câteva clipe mai târziu. În camera frigorifică. Blocq, Estelle, Alain şi Adeline îl înconjoară pe Jean-Pierre, îngheţat bocnă. BLOCQ:

Ai văzut în ce hal e camera asta frigorifică? Şi la tine acasă e tot aşa, Jean-

Pierre? Ce simţi tu când vezi camera în halul ăsta? Nu-mi răspunzi?! Nu simţi nimic?! Tot aşa murdar e şi la tine acasă, Jean-Pierre? Ia zi! Nevastă-ta tot aşa murdară e? Lasă totul cum dă Dumnezeu? Şi tu? Tu te răzbuni pe noi, nu? Ce ţioi fi zicând: „Păi, dacă nevastă-mea e murdară şi eu nu mai suport… dacă tot nam puterea să mă impun la mine acasă, ia să las eu totul cum dă Dumnezeu la 11

Blocq… O să mă simt mult mai bine aşa… O să mă cac în camera lui frigorifică, o să fac o mizerie de zile mari, las totu’ dracului… Mamă, ce-o să mă mai cac în camera lui frigorifică! Şi, de-atâta mizerie, o să uit că n-am puterea să mă impun la mine acasă…“ Da’ ascultă la mine: Blocq nu se lasă încălecat aşa uşor, Jean-Pierre. Să ştii că dacă o să continui să mă enervezi aşa, vând magazinul… bag banii în buzunar… şi te las să te speli pe cap cu primul imbecil de cumpărător care se prezintă, şi care poate foarte bine să lichideze totul, dacă aşa are chef. Ia spune-mi, asta vrei? Blocq iese, urmat de Adeline. Întuneric.

10. Blocq îi face avansuri lui Estelle

Seara târziu. La magazin. Estelle dă cu aspiratorul.

BLOCQ

(intrând în încăpere): Ce naiba faci tu aici la ora asta? Vrei să mă ruinezi cu

orele suplimentare? ESTELLE: BLOCQ:

Îmi dai voie să-ţi fac o observaţie?

ESTELLE: BLOCQ:

Le recuperez pe urmă… Am cheile. Sigur.

Eşti la fel de prost îmbrăcată şi când munceşti, şi când nu munceşti… Cum

se poate aşa ceva? ESTELLE: BLOCQ:

Eşti măritată, nu-i aşa?

ESTELLE: BLOCQ:

Habar n-am, nu m-am gândit niciodată. Sunt.

Poate că lui bărbatu-tău i-ar face plăcere să nu vadă mereu un sac în faţa

ochilor. ESTELLE: BLOCQ:

…

O spun pentru tine, ca să-ţi fac un serviciu. Nu-mi place când un om e

şleampăt, nu pot să sufăr neglijenţa fizică. Mai ales la o femeie… Ştii, cred, că am un apartament aici alături, ca să-mi fie mai uşor să vin la magazin. Dacă vrei 12

să treci într-o după-amiază, în timpul pauzei, ţi-aş da câteva ponturi, ca să-ţi rezolvi cât de cât problema. Ce zici? Să ştii c-o fac pentru tine, mie puţin îmi pasă… Deci? ESTELLE: BLOCQ:

Poate că da.

Eşti cea mai urâtă din magazin, şi mai e ceva care mă intrigă: eşti singura cu

care n-am găsit, în zece ani, nici un prilej să stau de vorbă între patru ochi, ca să ne cunoaştem mai bine… Chestiile astea fac bine şi, în viaţă, eu cred că nu e rău să faci bine… (Îi pune mâna pe pântec, Estelle e stânjenită.) Ce timidă e, parcă… Aoleu! (Râde.) E-n regulă, pe mâine atunci. Acum trebuie să plec, mă ierţi, chiar am o întâlnire. Iese. Întuneric.

11. Teoria lui Estelle despre Blocq În vestiar.

ESTELLE

(către Bertrand): Ce-a zis Claudie?

Scurtă pauză. BERTRAND: A zis ESTELLE:

Cum adică?

BERTRAND: ESTELLE:

că dacă e cineva care nu trebuie să-şi facă griji aici, aia eşti tu.

Nu mai ştiu ce-a spus.

Hai, zi, că nu mă supăr.

BERTRAND:

Că tu n-ai de ce să te temi de el… că tot te regulează-n fiecare dimineaţă

la closet… sau cam aşa ceva… Nu mai ştiu. ESTELLE

(către Claudie): De ce spui asta?

CLAUDIE:

Păi, ce, tu crezi că noi nu ne-am prins cum stă treaba între tine şi el?

ESTELLE:

Zău?

CLAUDIE:

Numai tu te mai descurci de bine, de rău pe-aici; te protejează, foarte

bine, înseamnă c-ai înţeles cum stă treaba cu destrăbălatul ăsta. 13

CHI

(aproximativ): Termină, Estelle nu ţi-a făcut nimic.

CLAUDIE

(către Chi): Ia tacă-ţi fleanca, învaţă să vorbeşti normal, ca toată lumea.

Chi spune ceva într-o limbă ininteligibilă. CLAUDIE:

Du-te-n mă-ta, nu se-nţelege nimic din ce spui! (Către Estelle:) Ăsta

regulează tot ce prinde, nu se complică, dar eu îţi spun că-l doare-n cur de mutra ta! ALAIN:

Hai s-o lăsăm baltă!

CLAUDIE

(către Alain): Fetiţa asta e falsă şi prefăcută ca moartea, de când vă tot

spun, da’ las’ c-o să vă daţi voi seama pân’ la urmă. ALAIN:

Da’ încetează odată! Tu ai ura în sânge… Numai tu o vorbeşti de rău pe

Estelle. CLAUDIE:

Când îl facem în toate felurile pe Blocq, ea e singura care-i ia apărarea pe-

aici. ALAIN: Asta CLAUDIE:

cam aşa e!

Cum să-l aperi pe tipul ăsta?! Greu de crezut că e atâta putregai într-un

singur om! Claudie pleacă. Chi spune ceva într-o limbă ininteligibilă.

ALAIN

(către Estelle): Ce zice?

ESTELLE:

Zice: „Mare mitocancă.“

ALAIN: Asta-i ESTELLE: ALAIN:

sigur!

O ştiam din vedere de la şcoală, pe-atunci râdea tot timpul…

Şi ţie ţi se pare că sunt motive de râs aici?

ESTELLE:

Nu, dar oamenii se schimbă şi în bine, şi în rău.

Adeline intră în vestiar.

NATHALIE

(către Adeline): Ce s-a întâmplat?

14

ADELINE

(plângând): …Nu, n-o să fac faţă, las totul şi mă car, nu sunt la înălţime, e

foarte clar, aşa măcar ştiu cum stă treaba… Demisionez… Găseşti câţi vrei mai competenţi ca mine. NATHALIE: ADELINE

Vrea să te distrugă, te tratează ca pe-un câine.

(plângând): Problema e că nu sunt competentă, asta e!

NATHALIE:

Da’ de unde, nu-i adevărat, în plus ăsta nu-i un motiv să se poarte cu tine

aşa… După câte-ai făcut pentru el, idiotul… Adevărul e că tipul ăsta e-o otreapă… N-am întâlnit împuţit mai mare ca el… Ăsta-i adevărul. (Pauză.) Mă rog, Estelle se uită la mine… Estelle e de altă părere… ALAIN

(în timp ce se schimbă): Şi ce spune Estelle?

NATHALIE: Are ESTELLE:

Ba nu, ba nu.

NATHALIE: ALAIN:

o teorie a ei. (Către Estelle:) Hai, zi-o.

Hai, zi-o, e haioasă…

Dă-i drumul!

ESTELLE:

Ideile din capul lui sunt rele, nu el…

ALAIN:

Şi care-i diferenţa?

BLOCQ

(intrând): Nu uitaţi să mai şi lucraţi între pauze.

NATHALIE:

Nu e nici un client, magazinul e gol…

BLOCQ

(ieşind): Vezi să nu dau eu un gol în buzunarele voastre…

ALAIN:

Deci care-i diferenţa?

ESTELLE:

Diferenţa e că nu oamenii sunt răi, ci ideile oamenilor nu sunt bune. În

cazul lui, ideile sunt rele… nu el. ADELINE: ALAIN:

Grozavă mai eşti, n-am ce zice!

Se poartă îngrozitor, de dimineaţă până seara.

ESTELLE:

Dac-ar vedea exact ce se petrece în jurul lui, nu s-ar mai purta aşa, de aia

nici nu se poate spune că e rău. ADELINE: ALAIN:

E o sfântă, Estelle asta!

Şi tot fiindcă nu vede bine ce se petrece în jurul lui e idiot? Păi, atunci

trebuie să-i cumpărăm alţi ochelari. NATHALIE: Asta-i

teoria lui Estelle!

ADELINE:

Ce mai, o sfântă!

ESTELLE:

Din păcate, nu cred în Dumnezeu!

Soţul lui Estelle, în uniformă de poliţist, intră în vestiar. 15

NATHALIE: ESTELLE:

Oi fi îndrăgostită de el, mai ştii?

…

NATHALIE:

Nu răspunde… Ia zi, nu-i aşa că are farmec?

Pauză. Estelle n-a remarcat prezenţa soţului ei. ADELINE: A venit ESTELLE

barbatu-tău să te ia.

(către soţul ei): Bună seara, drăguţ din partea ta.

SOŢUL LUI ESTELLE

(blând): Nu te grăbi, avem tot timpul.

Întuneric. VOCEA LUI CLAUDIE:

În ziua aceea, lumea a râs, comparând politeţea soţului lui

Estelle şi manierele lui elegante cu vulgaritatea lui Blocq. Sigur că eu am sărit peste cal cu Estelle, dar generozitatea ei permanentă, indulgenţa şi blândeţea ei îmi deveniseră nesuferite. În plus, ceva mă făcea să cred că era ceva fals la mijloc, ceva neadevărat. În fond, Estelle nu era blândă, eram sigură de asta. Şi vroiam s-o dovedesc. În schimb, Estelle spunea că într-o zi observase la Blocq un semn, un amănunt, care demonstra că avea ceva frumos pe bune, ceva minunat, ba chiar sublim, ascuns adânc în sufletul lui. Lucrul ăsta din sufletul lui era deocamdată total invizibil cu ochiul liber, dar era acolo, viu şi, mai ales, real…

12. Se anunţă boala lui Blocq În vestiar. Blocq i-a strâns pe toţi salariaţii.

BLOCQ

(urlând): De fapt, ce e clientul? V-aţi gândit vreodată la asta? Clientul e un

om exact ca voi… Când vă purtaţi ca nişte mitocani cu un client e ca şi cum vaţi purta ca nişte mitocani cu voi înşivă. Ce, voi nu sunteţi clienţi? ALAIN:

Ba da. 16

BLOCQ:

Păi, vezi! Tot ce vă cer eu este să vă puneţi în locul clientului, nu-i aşa de

greu, şi nu glumiţi cu el decât dacă are el chef să glumească cu voi… ADELINE BLOCQ:

(întinzându-i telefonul lui Blocq): E pentru dumneavoastră.

Alo, da? Blocq. […] Aha, rezultatele. […] Bun, şi cum se explică durerile

astea de cap care mă chinuie tot timpul? […] Da’ spuneţi odată, că n-am timp de pierdut […] Sunt într-o şedinţă… îmi trimiteţi rezultatele pe urmă. […] E aşa de grav, sau ce e? […] (Tăcere. Sună iar telefonul.) Da, eu sunt… Da, ascult… (Închide telefonul. Tăcere. Adresându-se celorlalţi:) Mi-au zis c-o să crăp… Pauză. Chi spune ceva într-o limbă ininteligibilă. ESTELLE:

Cred c-a zis: „Bună glumă, bravo!“ (Pauză.) Să mă scuzaţi, dar eu sunt

moartă de foame, stau în picioare de la ora cinci. Pauză.

NATHALIE

(către Blocq): Gata cu şedinţa despre glume?

Blocq rămâne înmărmurit. Întuneric.

13. Se anunţă boala lui Blocq (continuare) Câteva clipe mai târziu. Blocq iese din magazin. Estelle îl aşteaptă. ESTELLE: BLOCQ:

Pot să vă vorbesc?

Fir-ar a dracului, tu crezi că-i momentul să mă baţi la cap? Hai, dispari din

faţa mea!… Cară-te de-aici! Întuneric.

17

VOCEA LUI CLAUDIE:

Mai întâi, nimeni n-a priceput ce s-a întâmplat. Pe urmă, foarte

curând, am intrat în panică. Când am înţeles că Blocq e condamnat, am început să ne-ntrebăm ce-o să se-ntâmple cu noi. Ne puneam o grămadă de întrebări. Îl urmăream pe Blocq când trecea pe la magazin. Îl auzeam urlând la telefon. Mai ales când vorbea cu familia, cu copiii lui, pe care-i ura mai tare ca orice pe lume… Şi reciproc.

14. Testamentul lui Blocq În vestiar. Blocq i-a strâns pe toţi salariaţii. BLOCQ:

Sunteţi îngrijoraţi cu privire la viitorul vostru? Aveţi şi de ce… Al meu e cât

se poate de clar… Toate gândurile, toate visurile mele sunt acum moarte şi îngropate… Într-o groapă adâncă… şi-o să mă duc şi eu după ele peste câteva săptămâni… (Pauză, apoi cu emoţie în glas:) Cred… Poate c-o să vă surprind… (Uşor suspans.) Cred că voi nu mă cunoaşteţi cu-adevărat… De fapt, nici nu ştiţi cine sunt! Nu, nu cred că mi-am ratat viaţa… Cred că alţii mi-au ratat-o… Azi nu simt în jurul meu nici o apreciere pentru tot ce-am făcut… Nimic. Zero. Aproape că-mi vine să plâng… aşa sunt de amărât… Cum vă zic: trist nu e să crăpi, îngrozitoare e lipsa de apreciere pe care-o simt în jurul meu… Dac-aş mai avea timp… mi-ar plăcea să pot spune tot ce am de spus, mi-ar plăcea, da, într-o carte, de pildă, ca toţi imbecilii care apar la televizor… Să spun tot ce am de spus… Dar, mă rog… timpul nu iartă. (Pauză.) Să vorbim despre voi şi despre viitorul vostru… Am aici, în mână, ceea se cheamă un contract… Cu contractul ăsta o să mergem mâine la notar să-l semnăm. Nu ştiu dacă aţi mai avut de-a face cu vreun notar în viaţa voastră. Mai mult ca sigur, nu! Există câte un contract din ăsta redactat pentru fiecare dintre voi… Scrie aici că

VĂ

cedez…

aproape întreg patrimoniul meu… Scrie că… începând de mâine deveniţi împreună coproprietarii acestui magazin, ca şi al celorlalte trei societăţi Blocq, create prin munca mea: abatorul, fabrica de ciment şi barul de lux. Exceptând situaţia în care îmi respingeţi oferta, vă anunţ oficial că, de mâine începând, nu voi mai fi proprietarul acestor întreprinderi, ele vă vor aparţine, veţi fi proprietarii-acţionari, cu părţi absolut egale… (Tăcere lungă.) Întrebări? 18

(Tăcere.) Nimeni n-are nici o întrebare de pus? V-aţi congelat azi-dimineaţă, sau ce naiba? Adineaori, v-auzeam cum bârfeaţi pe culoar… V-a pierit graiul? ALAIN:

Iertaţi-mă, dar eu abia acum îmi dau seama ce ne-aţi spus.

Chi spune ceva într-o limbă ininteligibilă. BLOCQ:

Fir-ar să fie, nu pot să cred! Singura întrebare e în egipteană! Iartă-mă,

domnule… ţi-am uitat numele, pardon, am uitat, n-am prevăzut şi interpret pentru conferinţa asta internaţională. ESTELLE: BLOCQ:

Mă doare-n cur! Ce-a zis?

ESTELLE BLOCQ:

Domnul Chi Duong vorbeşte pe limba noastră, domnu’ Blocq.

(traducând): „Aveţi familie, de ce faceţi aşa ceva?“

Nu, n-am familie. Familie, zero! Şi voi, dac-aţi avea o familie ca a mea, aţi

face la fel… Singura modalitate de a-i împiedica să pună mâna pe avere… singura pe care-am găsit-o… e să devin sărac încă din viaţă. Şi cum e sigur c-o să mor, o să deveniţi voi bogătaşii împuţiţi în locul meu… Pe lângă asta, poate că sunt şi motive pur sentimentale, sunt ataşat de magazinul ăsta, ce să fac?, fiindcă pentru mine aici a început totul, acum peste treizeci de ani. Sunt deci ataşat şi de personalul lui. Asta e, ştiu că sună ciudat, după câte belele mi-aţi făcut… ADELINE:

Iniţiativa dumneavoastră e foarte generoasă, dar noi n-avem competenţa

să ne înhămăm la o treabă ca asta… BLOCQ:

Las’ că vă descurcaţi voi, vă descurcaţi… O să-nvăţaţi, o să reflectaţi. O să

faceţi cursuri… dac-o s-aveţi chef, dac-o să vreţi să avansaţi un pic, ca să nu rămâneţi simpli băcani… Iar dacă n-o s-aveţi chef, o să rămâneţi tot băcani, asta e. Eu o să pun magazinul în vânzare… şi-o să vă pomeniţi cu un nou proprietar, dacă se poate şi mai al dracului ca mine… care-o să vă lichideze în trei săptămâni… Să presupunem însă că nu sunteţi atât de idioţi încât să refuzaţi şansa pe care v-o ofer. V-aş mai cere să vă gândiţi la un lucru foarte important. V-aş cere să vă gândiţi pur şi simplu cum să-mi mulţumiţi! Fiindcă, de fapt, nam intenţia să nu vă cer nimic în schimbul ofertei pe care v-am făcut-o… Viaţa ar fi prea uşoară… Nu-i aşa? Nu credeţi? Bun… M-am gândit că… am putea stipula în contractul pe care-l veţi semna, şi care va fi garantat de un executor testamentar, obligaţia de a-mi consacra, în fiecare an, o zi din timpul vostru, o zi 19

în amintirea tipului care v-a lăsat moştenire toate bunurile lui… Ca atunci când comemorezi viaţa cuiva care-a fost generos şi n-a învârtit din degete toată viaţa… Nu ştiu încă ce formă ar putea îmbrăca treaba asta, o să mă gândesc şi o s-o adaug în contractele pe care le veţi semna mâine dimineaţă. ALAIN:

Să facem ceva în faţa cui?

BLOCQ:

În faţa oamenilor, doar nu a pinguinilor,

ESTELLE: BLOCQ:

Păi, atunci, mai bine scriem o piesă de teatru.

Ce spui tu acolo?

ESTELLE:

Am participat acum câţiva ani la un spectacol de teatru despre viaţa lui

Saint Louis. S-a jucat cinci ani la rând, în fiecare vară, în aer liber, au venit de fiecare dată sute de persoane. Am putea povesti, sub forma unei piese de teatru, momentele pe care le socotiţi importante din viaţa dumneavoastră, şi am putea s-o jucăm în fiecare an, oamenii ar putea fi interesaţi… dacă jucăm bine. BLOCQ:

Şi cine s-o facă?

ESTELLE:

Păi, noi, ăştia de la magazin! O să fie altceva decât monotonia dintr-o zi

de lucru, ar putea fi chiar amuzant… Ne-am mai destinde… Ar fi un spectacol de amatori, dar dacă-l facem serios, poate fi interesant. Întuneric.

20

ACTUL II

1. Semnarea la notar În biroul notarului. În prezenţa lui Blocq, salariaţii intră unul câte unul ca să semneze contractul. VOCEA LUI CLAUDIE:

În viaţa mea nu mai avusesem o asemenea experienţă. Era ca

într-un accident de maşină, în care viaţa ţi se dă peste cap într-o fracţiune de secundă. Ţi se cască un gol sub picioare, după care nimic nu mai poate fi ca înainte. Treci de la o stare anterioară la una viitoare, dar starea respectivă reprezintă necunoscutul absolut. O gaură neagră. Moartea, sau poate altceva, viaţa, dar altă viaţă decât cea pe care o ştiai. Îmi amintesc că Estelle, care-i sâcâia pe oameni cu teatrul ei, dar şi cu bruma de cunoştinţe de astronomie, a spus ceva despre o lege ştiinţifică. Era vorba despre stele care explodează prin prăbuşirea miezului lor de stea, eliberând gazele acumulate în timpul existenţei lor. Această explozie şi această moarte vor provoca bulversări în cealaltă extremitate a universului şi vor da naştere altor puzderii de stele. Ca să fiu sinceră, pe atunci nu vedeam legătura… şi asta mă făcea să mă arăt şi mai crispată faţă de Estelle. Şi nu eram singura.

2. Prima şedinţă a salariaţilor Câteva zile mai târziu, cu câteva ore înainte de deschiderea magazinului. În biroul lui Adeline. NATHALIE:

Să ştiţi că eu, de semnat, am semnat, dar habar n-am ce-am semnat…

Faptul c-am devenit proprietara unei întreprinderi e pentru mine tot una cu a deveni proprietara unei semiremorci sau a unui elicopter… ALAIN:

Patru!

NATHALIE: ALAIN:

Ce patru?

Proprietara a patru întreprinderi! 21

NATHALIE: ADELINE:

Patru întreprinderi! Păi, eu nici n-am ce pune pe masă în fiecare zi.

Eu… mă simt foarte prost.

JEAN-PIERRE: ALAIN:

Pe undeva, cred că ne-am lăsat duşi de nas.

Cum adică?

JEAN-PIERRE: ALAIN:

Ne-am lăsat duşi de nas în povestea asta…

Cine ne-a dus de nas?

JEAN-PIERRE: ALAIN:

Blocq!

Las-o moartă, Jean-Pierre! Blocq nu mai e aici, aşa că hai să nu ne mai tot

legăm de el. JEAN-PIERRE:

Încetează să-mi mai dai ordine, sunt încă superiorul tău, chiar dacă

nu-ţi convine. Ţine-ţi ordinele pentru tine. Dacă te roade, descarcă-te pe Estelle, ei poate să-i dea ordine oricine. ALAIN:

Hai să lăsăm copilăriile, ce naiba… Apropo, Jean-Pierre, să ştii că nu mai

eşti superiorul meu, eşti asociatul meu! Tăcere. ADELINE: ALAIN

Mă-ntreb dacă n-am făcut cea mai mare tâmpenie din viaţa noastră.

(timid): E-o demenţă ce ni se-ntâmplă, dar e oricum mai bine decât să fim

şomeri! Eu n-am fost în viaţa mea proprietar, aşa că, mă scuzaţi, mă bucur să fiu… Am devenit de azi pe mâine coproprietar al unui capital de cincizeci de milioane de franci … Mie mi se pare că visez… Vouă nu? JEAN-PIERRE: ADELINE:

Ăsta pluteşte de-a dreptul!

Să devii proprietarul unui magazin şi să-ncerci să-nveţi să-l conduci, mai

treacă-meargă, dar să devii în acelaşi timp proprietar pe trei societăţi în care n-ai călcat niciodată, pe mine asta, mărturisesc, mă depăşeşte, mă face praf. ALAIN:

Poate că n-om fi obligaţi acum să le lichidăm pe toate, nu?

ADELINE: ALAIN:

Cine se pricepe aici la gestiunea întreprinderilor?

Hai, că n-o fi aşa de complicat, Blocq nu era chiar un geniu, să am iertare.

JEAN-PIERRE:

Ei, poveşti! E Napoleon în persoană! Nimic nu-l poate opri!

Chi spune ceva într-o limbă ininteligibilă.

ESTELLE

(traducând): „Deschidem peste două ceasuri, gata cu vorba, la treabă.“ 22

Scurt moment de tăcere. JEAN-PIERRE:

Ce mi se pare mie mai ciudat ca orice este că ni s-au dat nişte chestii

ale cuiva care nici măcar n-a murit… Părem nişte idioţi! ALAIN:

Eşti depresiv, asta e, tu nu vezi niciodată decât partea goală a paharului.

JEAN-PIERRE: ALAIN:

Ce-ai zis?

Am zis: „deperesiv“. (Tăcere.) Când te smiorcăi pentru carnea clienţilor doi

ani la rând, se cheamă că eşti depresiv, Jean-Pierre, şi te duci la doctor! ADELINE: ALAIN

Încetaţi amândoi!

(către Jean-Pierre): Mi-e milă de tine…

ADELINE:

În orice caz, pentru început, va trebui să angajăm un director la magazin.

JEAN-PIERRE: Adică ADELINE:

unul care să ne conducă? Unul ca Blocq? Ar fi de discutat!

De discutat n-o să ne oprim niciodată, Jean-Pierre, nu-ţi fie frică,

pregăteşte-te să discuţi chiar zi şi noapte. NATHALIE: ADELINE:

Vă previn că eu nu suport şedinţele.

Să mă ierţi, dar trebuie să-ţi revizuieşti gusturile… Pe urmă, trebuie să

alegem şi-un preşedinte al consiliului de administraţie care va avea drept de semnătură în bancă şi… ALAIN:

Tu ar trebui să faci asta, nu?

ADELINE:

Eu? Nici discuţie! Mai e cineva interesat de chestia asta?

JEAN-PIERRE: ADELINE: CHI:

Bun, atunci eu. Dacă aşa se rezolvă problema, fac eu treaba asta…

OK, Jean-Pierre. Altcineva?

Eu…

ADELINE ALAIN:

(surprinsă): Chi, foarte bine! Ăştia-s toţi?

Mă ofer şi eu.

ADELINE:

Alain… Bun, începem cu Chi. Cine e pentru? (Chi ridică mâna.) Mă rog,

un vot, e perfect. Acum Alain. (Toată lumea ridică mâna, în afară de Chi.) Mda, cinci voturi deci. Acum Jean-Pierre. (După o scurtă ezitare, Jean-Pierre ridică mâna.) Un vot. Asta e. Deci cred că Alain… devine primul preşedinte al consiliului de administraţie al fostelor întreprinderi Blocq. JEAN-PIERRE: Acum CLAUDIE:

măcar ştim cum stăm.

Bun, şi-acum la treabă! Să ştiţi că eu nu vreau să am nimic de-a face cu

toată chestia asta. Nu vreau decât un singur lucru, să nu-mi pierd slujba. 23

ADELINE:

Când ne mai întâlnim ca să vedem ce facem în continuare?

NATHALIE:

Vă previn că eu, dac-am devenit proprietară, vreau să muncesc mai

puţin, nu să fac ore suplimentare. Chi spune ceva într-o limbă ininteligibilă. JEAN-PIERRE ESTELLE:

(către Estelle): Ce-a zis?

„Ca să nu mai vorbim că trebuie să ne revedem pentru tâmpenia aia de

piesă de teatru.“ Chi spune ceva într-o limbă ininteligibilă. ESTELLE:

Îmi zice mie ceva… (Traduce vorbele lui Chi:) „Mai bine tăceai din gură

în ziua aia, Estelle.“ ALAIN:

Evident!

JEAN-PIERRE: ALAIN:

O piesă despre Blocq! Ce chestie perversă!

E clar că n-avem motive să-ţi mulţumim, Estelle.

NATHALIE:

Ia spune, Estelle, având în vedere că tu ai propus toată chestia…

înseamnă că eşti îndrăgostită de el pe bune?! Nu-i nici o glumă?! Râsete. JEAN-PIERRE:

Estelle e măritată, ce naiba!

Întuneric.

3. Estelle iese de la şedinţă Estelle merge pe stradă. VOCEA LUI CLAUDIE:

În zilele următoare, la magazin, eram cu toţii absolut pierduţi,

debusolaţi. Nu mai aveam repere. Estelle părea foarte tulburată. Se vedea că tot ce ni se întâmplase o măcina profund. 24

Întuneric.

4. Visul cu şedinţa Adeline, Jean-Pierre, Chi şi Bertrand surprinşi într-o orgie de râs. Râs nebunesc. Totul capătă din ce în ce mai mult un caracter sexual. VOCEA LUI CLAUDIE:

Spunea că noaptea avea vise inspirate de situaţia noastră. Visa

şedinţele la care participa şi ne visa pe noi, colegii ei. Vise foarte reale. În fiecare noapte retrăia conţinutul zilei precedente. Partea proastă e că şi-a propus să ni le povestească, noroc că noi n-o ascultam… Întuneric.

5. Estelle se întâlneşte cu vecinul ei VOCEA LUI CLAUDIE:

Într-o seară, întorcându-se acasă, pe palierul imobilului în care

locuia, Estelle a dat peste un bărbat, vecin de-al ei, despre care toată lumea din cartier îşi punea o sumedenie de întrebări. Ziua, bărbatul trăia retras în apartamentul lui şi nu ieşea decât noaptea. Gurile rele ziceau că lucrează într-o staţie de epurare. Estelle are un braţ înfăşurat într-o eşarfă, ca şi cum s-ar fi rănit. ESTELLE:

Îmi cer scuze, de mult vroiam să aflu în ce constă munca la o staţie de

epurare… VECINUL LUI ESTELLE: ESTELLE:

Poftim?

Vroiam să pricep exact ce este o staţie de epurare şi la ce serveşte, la urma

urmei. VECINUL LUI ESTELLE:

Păi, e destul de simplu… Recuperăm apele… apele foarte

murdare… de pildă, apa care iese din closetul dumneavoastră şi se scurge în 25

reţeaua de canalizare. E adusă la noi şi e tratată… cu tehnici speciale… în bazine imense, în cuve foarte speciale… E lăsată să macereze… Şi pe urmă, când apa redevine aproape curată, e trimisă înapoi prin ţevi la robinetul din bucătărie. Apa asta devine atât de curată, că se poate bea ca apa cea mai pură. ESTELLE:

Formidabil…

VECINUL LUI ESTELLE:

Aş putea să vă vorbesc despre toate astea mai pe larg într-o

zi, dar acum chiar trebuie să mă duc la staţie. ESTELLE:

Sigur, sigur că da.

VECINUL LUI ESTELLE: ESTELLE:

Ce-i cu eşarfa asta?

Ăăă, da, m-am izbit de-o carcasă pe care n-am văzut-o, când lucram în

camera mea frigorifică. VECINUL LUI ESTELLE: ESTELLE:

Serios? Ciudat!

Ce anume?

VECINUL LUI ESTELLE: Aţi ESTELLE:

spus camera „mea“ frigorifică!

Chiar? E ceva inconştient, a pornit de-aici (arătându-şi capul)… dar e

adevărat că a devenit un pic şi camera „mea“ frigorifică… Totuşi, e ciudat. Îmi cer scuze, acum trebuie să intru în casă, mă aşteaptă bărbatu-meu. VECINUL LUI ESTELLE: ESTELLE:

La revedere.

La revedere.

Estelle intră în apartament şi închide uşa. Vecinul dispare la rândul său pe culoar. Se aud ţipete. Bărbatul lui Estelle urlă la ea. O loveşte. Zgomot de lovituri. Gemetele lui Estelle. Vecinul se întoarce şi ascultă scena. Întuneric.

6. Prima vizită la spital la Blocq VOCEA LUI CLAUDIE:

Peste o săptămână ne-am dus să-l vedem pe Blocq la spital.

Era normal s-o facem, Blocq fusese operat pe creier. O operaţie fără speranţă de vindecare, făcută numai ca să atenueze suferinţa pe care urma s-o aibă de îndurat în ultimele săptămâni de viaţă. Dormea. Am stat două ore, dar nu s-a trezit. La întoarcere trebuia să luăm un autobuz care venea la ore fixe, era 26

duminică. Tocmai ne pregăteam să plecăm, când am avut surpriza să vedem că unul dintre numeroşii fraţi ai lui Estelle, cel pe care-l aproviziona de la magazin, lucra în spital, la farmacia spitalului. Eram pe punctul de-a ieşi, când, deodată, Blocq s-a trezit. Avea în mână un pachet de scrisori, primite înainte să se declare boala. Erau cărţi poştale şi chiar desene de copii. Blocq s-a lansat într-un lung monolog. Ne-a zis: „Uite, asta e cauza bolii şi a tot ce mi se-ntâmplă…“ În scrisorile alea era scris ceva de genul: „Ia zi, moşule, când o să faci ce ţi-am cerut? Când o să-ncepi să ne asculţi? Doar ştii că dacă nu ne-asculţi ai să mori, nu?!“ Nouă ni se părea o fantasmagorie. Dar, din politeţe, ne-am prefăcut interesaţi de ordinul dat în scrisori… L-am întrebat: „Ce-i cu ordinul ăsta?!“ El ne-a răspuns că nu ştie. Chestie total absurdă! Era o glumă de golani de cartier. Nu vroiam să pierdem autobuzul, dar Blocq n-o lăsa deloc mai moale cu explicaţiile. Credea că dacă ar reuşi să ghicească ordinul prin care i se cerea să asculte, ar fi salvat, s-ar vindeca. De când îl înştiinţaseră că e bolnav, numai la asta se gândea. Noi nu mai puteam suporta, am ratat şi autobuzul, ne-am întors pe jos. Blocq reuşise să ne facă praf şi duminica.

7. Şedinţă despre piesa de teatru Seara. O hală dintr-o parcare. Toţi salariaţii stau în jurul unei mese. Pe masă, sticle, pahare şi scrumiere. Atmosferă de beţie. Jean-Pierre e cât pe ce să cadă de pe scaun. ALAIN:

Jean-Pierre, nu te simţi bine?

Tăcere. ADELINE:

Nimeni n-a spus nimic de zece minute.

Pauză. Chi spune ceva într-o limbă ininteligibilă. ESTELLE:

Zice despre sticle, că n-am notat câte am luat din stoc. 27

ADELINE: Aşa

e.

Râsete. Chi spune ceva într-o limbă ininteligibilă. ESTELLE:

Zice că asta nu-i bine.

Râsete. Chi spune ceva într-o limbă ininteligibilă. ESTELLE:

Zice că va trebui să le plătim.

ADELINE: Aşa

e.

Râsete mai slabe. NATHALIE:

De ce să le plătim, doar sunt ale noastre?

BERTRAND

(uimit): Are dreptate, ce să plătim?

ADELINE:

Păi, plătim ce-am consumat astă-seară, le-am luat din stoc, e normal.

NATHALIE:

Cum adică? Doar sunt ale noastre! Acasă la mine nu plătesc ce scot din

bufet. ALAIN:

Tu chiar eşti dusă cu pluta, săraca de tine.

ADELINE:

Deci tu te serveşti aşa din stoc, de când suntem proprietari?

NATHALIE:

Evident, doar e-al meu.

Chi spune ceva într-o limbă ininteligibilă.

ESTELLE

(traducând): „Păi, dacă tot e-al tău, atunci adu-ţi şi prietenii să bea.“

ALAIN: Asta-i

nebună de legat. (Către Nathalie:) Ai să plăteşti pe loc… e şi interesul

tău! NATHALIE:

Mie să nu-mi dai tu ordine, că nu eşti superiorul meu, eşti asociat.

Aprobând evident ce spune Nathalie, Jean-Pierre spune ceva ininteligibil, dar nimeni nu-i acordă atenţie. Chi spune ceva într-o limbă ininteligibilă. 28

NATHALIE: ESTELLE

Ce-a zis?

(traducând): Mi se pare c-a zis: „Eşti o hoaţă”. S-a prins că te serveşti din

magazin, la fel ca Bertrand. (către Chi): Retrage imediat ce-ai spus, mai ales „hoaţă“, nu sunt hoaţă,

NATHALIE

n-am furat în viaţa mea! ADELINE:

Să mă scuzi, dar are dreptate, ce faci tu seamănă a furt, gândeşte-te, ce

naiba! NATHALIE: ALAIN:

N-am furat în viaţa mea, retrage-ţi cuvintele.

Ce tâmpită! Nu pot să cred!

Jean-Pierre îi ia apărarea lui Nathalie, spunând ceva ininteligibil.

ALAIN

(către Jean-Pierre): Mai taci din gură, nu vezi în ce hal ai ajuns în plină

şedinţă? Tăcere încordată. ADELINE:

Vă previn că, dacă toată lumea se serveşte aşa, ne-ndreptăm direct spre

faliment şi în şase luni intrăm la închisoare pentru datorii neonorate, mai ales că încasările magazinului au scăzut deja. ALAIN:

Zău? Da’ de ce?

ADELINE:

Habar n-am.

Tăcere. Chi spune ceva într-o limbă ininteligibilă.

ESTELLE

(traducând): „Trebuie să vorbim despre romanul teatral.“

ALAIN: Aşa

e.

ADELINE: Absolut.

Chi spune ceva într-o limbă ininteligibilă.

29

ESTELLE:

Zice că, în orice caz, dacă piesa de teatru se va face, lui i-ar plăcea să-l

joace pe Blocq. ADELINE:

Cine să-l joace?

ESTELLE:

Păi, el!

Râsete generale. ADELINE: Ar

trebui să votăm.

Râsete. TOŢI:

Daaa!

ADELINE:

Cine e pentru propunerea lui Chi de a-l juca pe Blocq? Hai fiţi serioşi…

Votăm. Cine e pentru? (Numai Chi ridică mâna. Râsetele reizbucnesc.) Cine e contra? (Toată lumea ridică mâna, în afară de Estelle şi de Chi. Râsete şi mai puternice. Către Chi:) Îmi pare rău, Chi, asta e democraţia. Criză de râs. ALAIN: Acum,

cine votează pentru ca Estelle să se angajeze să gândească la romanul

teatral despre viaţa tâmpitului de Blocq? (Toată lumea ridică mâna, în afară de Chi.) Deci asta e, Estelle, te-apuci de treabă, te gândeşti, ne spui şi nouă şi pe urmă mai vedem… ESTELLE:

Mă interesează, dar nu ştiu dacă sunt în stare.

ADELINE:

Tu ai avut ideea.

ESTELLE:

E-adevărat.

ADELINE: Atunci,

ocupă-te.

Râsete. NATHALIE:

N-ai recuperat tu caietul în care Blocq povesteşte momentele cele mai

importante din viaţa lui? ESTELLE:

Ba da.

30

NATHALIE:

Păi, atunci, păstrează-l! (Râsete.) Îl pui bine la păstrare, noi nu vrem

deloc să citim ce-i înăuntru, înţelegi? ALAIN:

Bun, Estelle, povesteşte-ne cum vezi tu lucrurile cu piesa asta.

ESTELLE:

…Ce cred eu este că va fi complicat să ne facem timp, fiindcă va fi nevoie

de multă muncă. Îmi aduc aminte că pentru Saint Louis am lucrat trei luni, şi la sfârşit nici măcar nu eram gata de tot… Claudie iese şi pune nişte muzică. Volumul e la maximum. Se întoarce. Începe să danseze. ADELINE:

Claudie, ce naiba! E interesant ce ne spune Estelle.

Chi se duce să oprească muzica.

ESTELLE

(reluând): În privinţa orarului, trebuie să-l respectăm cu stricteţe, altfel nu

iese nimic. Şi mai trebuie şi cineva care să conducă… altfel nimeni n-o să vrea să se pună pe treabă, eu vă previn… Claudie pune din nou muzica. Se întoarce. Dansează. Întuneric.

8. Alain şi Jean-Pierre vizitează abatorul

ALAIN

(îngroşându-şi glasul): Câţi salariaţi sunteţi aici?

DIRECTORUL ABATORULUI:

Sunt cincizeci şi două de posturi permanente şi douăzeci

temporare. ALAIN:

Şi treaba merge?

SALARIATUL DE LA ABATOR: Asta ALAIN:

dumneavoastră trebuie să ne spuneţi.

Ce să vă spun?

SALARIATUL DE LA ABATOR:

Dacă activitatea merge ca înainte sau dacă aveţi alte

planuri cu noi… ALAIN:

Nu trebuie să vă faceţi griji, nu dăm pe nimeni afară, doar n-o să ne purtăm

ca nişte ticăloşi cu muncitori ca noi, nu ăsta-i scopul nostru. 31

SALARIATUL DE LA ABATOR:

Aşa ziceţi acum! Dar dacă se iveşte vreo ocazie, tot vă

gândiţi să… Aveţi dumneavoastră un plan în cap. ALAIN:

Ce vrei să spui?

SALARIATUL DE LA ABATOR: DIRECTORUL ABATORULUI:

Ştiu eu!

În orice caz, dacă-i vorba de viitor, trebuie aduse nişte

îmbunătăţiri, şi încă foarte curând… Pe vremea domnului Blocq am tot amânat. ALAIN: Asta

ce vrea să mai zică?

DIRECTORUL ABATORULUI:

Că trebuie reinvestiţi patru până la cinci milioane de

franci pentru aduce instalaţiile la nivelul normativelor de securitate şi de igienă. ALAIN:

Cinci milioane? Franci noi?

DIRECTORUL ABATORULUI:

Mă scuzaţi, eu nu i-am prins pe cei vechi.

SALARIATUL DE LA ABATOR:

Oricum, ştim c-o să ne daţi papucii… Aşa e-ntotdeauna

când se reia lucrul, orice pretext e bun… ALAIN

(puţin enervat): Mai uşurel, mai uşurel! De ce spui asta? O să studiem toată

povestea… Dar ne angajăm să nu dăm oamenii afară… Mă angajez personal… JEAN-PIERRE:

Mă angajez şi eu.

DIRECTORUL ABATORULUI: Aţi JEAN-PIERRE: ALAIN:

Da, dar am venit mai întâi aici.

Şi fabrica de ciment, şi barul.

SALARIATUL DE LA ABATOR: ALAIN:

Barul cu curve.

Nu cred.

SALARIATUL DE LA ABATOR: ALAIN:

Barul cu curve!

Cum ai zis?

SALARIATUL DE LA ABATOR: ALAIN:

moştenit toate celelalte societăţi Blocq?

Eu îl ştiu, am fost acolo, e un bar cu curve.

Mă rog, aşa o fi, nouă nu ni s-a spus.

SALARIATUL DE LA ABATOR:

Păi, atunci e bine! Oricum, o să treceţi pe-acolo şi-o să

vedeţi… Acum dumneavoastră sunteţi patronii… ALAIN:

E drept.

SALARIATUL DE LA ABATOR: ALAIN:

Patroni de bar cu curve.

Cum adică?

Întuneric.

32

9. Prima repetiţie teatrală Seară. Sala de repetiţie din parcare. Salariaţii stau aşezaţi. Estelle, deghizată, urlă şi mimează o scenă de agonie. Se prăbuşeşte şi rămâne un timp la pământ. Apoi se ridică. Tăcere apăsătoare a celorlalţi, evident excedaţi. ESTELLE:

Vi se pare, poate, că sfârşitul e prea lung?

Pauză. NATHALIE: ESTELLE: ALAIN:

Suntem toţi foarte obosiţi.

Ştiu.

Nu s-ar zice!

ADELINE:

Câteodată mă întreb dacă tu chiar îţi dai seama.

ESTELLE:

Eu cred că da. (Tăcere.) Vreţi să vă mai explic o dată?

(explodând): Fir-ar să fie! Nu! Nu se-nţelege nimic din explicaţiile tale! A

ALAIN

înţeles cineva ceva din explicaţiile ei de adineaori? Ne-ai bătut la cap două ore, nu înţelegem nimic din poveştile tale, fir-ar a dracului să fie! Estelle îşi scoate mantoul şi se aşază. NATHALIE:

V-aduc aminte că eu am un copil şi n-o să găsesc pe cineva care să stea

cu el în fiecare seară. ELTELLE :

Pot să deschid eu magazinul mâine dimineaţă, dacă e nevoie.

ADELINE

(uimită): Oricum mâine dimineaţă e rândul tău!

ESTELLE:

Zău?!

ALAIN

(dur, către Estelle): Am hotărât ca, de fiecare dată când avem repetiţia asta de

rahat seara, să deschizi tu a doua zi. ADELINE: Ai ESTELLE:

Zău? Da’ de ce?

ALAIN: Ai ESTELLE: ALAIN:

uitat că am discutat chestia asta?

nevoie de explicaţii suplimentare? Suntem terminaţi cu toţii din cauza ta.

Păi, n-am zis că angajăm pe cineva ca să facă curăţenia de dimineaţă?

Tu chiar crezi că e momentul să ne scufundăm şi mai tare în rahatul

financiar? Vrei să ne aduci la faliment, asta vrei? Tu eşti chiar aeriană în 33

chestiile materiale! Cu tâmpeniile artistice şi folclorice mai treacă-meargă, dar cu restul – pa! Eşti un pericol în grupul nostru! Auzi la ea, să angajăm pe cineva! Acum! În situaţia în care ne aflăm! Ştii ceva? Ai început să ne calci pe nervi, pe bune, Estelle! ADELINE

(cu răceală): Sincer, dac-am ajuns aici e numai din cauza ta!

ESTELLE:

Vă cer iertare.

CLAUDIE:

Închideţi-i gura!

NATHALIE: ESTELLE:

E cam târziu pentru scuze!

Eu m-am gândit că teatrul ne-ar mai înveseli puţin… Putem face şi altceva

decât facem în viaţa de zi cu zi… Ne mai clătim gândurile. ALAIN:

Nu, nu pot să cred! (către Estelle): Taci din gură, sau te pocnesc aici în parcare, la ieşire! Mi

CLAUDIE

se fâlfâie că barbatu-tău e poliţist… Estelle începe să plângă. NATHALIE:

Termină cu plânsul! (Scurtă pauză.) Nu mai am nici un chef să te

compătimesc. ADELINE: ALAIN:

Nici eu, există o limită în toate, şi noi am depăşit-o de mult.

Tu şi credeai c-o să mă deghizez ca să fac teatru?! Te-ai uitat la tine?!

JEAN-PIERRE: Are ALAIN:

dreptate, eu n-o să port niciodată o chestie ca asta, vă previn!

Da’ în ce te-ai deghizat tu acolo? (Se ridică să plece.) Eu m-am săturat, mă

car, altfel simt c-o să iau pe cineva la palme! ESTELLE

(ininteligibil): Parcă trebuia să terminăm la unsprezece.

(întorcându-se din drum): Ce-ai zis? Că trebuia să terminăm la unsprezece?

ALAIN

Rămâi tu până la unsprezece, dacă ai chef! Uite cheile! (Aruncă cheile pe jos, la picioarele lui Estelle.) Ţi-am zis că mă car. Şi te previn că ai tot interesul să asiguri deschiderea magazinului mâine dimineaţă… vin patru furnizori. ESTELLE ALAIN

(ininteligibil): O s-o asigur.

(către Adeline): Ce-a zis?

ADELINE: ALAIN:

„O s-o asigur!“

Măcar atât!

Alain iese. 34

ADELINE:

Plec şi eu. Nu mai am nici un chef să te compătimesc…

Claudie se întoarce, a uitat ceva.

ESTELLE

(către Claudie): Tu ştii când au spus că ne vedem data viitoare?

CLAUDIE:

Încetează cu prefăcătoria, sfântă de rahat ce eşti! Mai bine-ai spune ce

vrei să obţii, e mai simplu! Claudie o împinge pe Estelle, care cade şi reîncepe să plângă. Întuneric.

10. Estelle se întâlneşte cu vecinul ei (continuare) Ceva mai târziu. Pe palierul imobilului. Estelle, plângând cu sughiţuri, dă peste vecinul ei. Estelle intră în apartament şi închide uşa. Soţul ei o primeşte cu ţipete, urmate de lovituri. Vecinul ascultă întreaga scenă. VOCEA LUI CLAUDIE:

În seara aceea, Estelle a început să scrie multe lucruri în

jurnalul ei. Spune că l-a întâlnit iar pe bărbatul acela, vecinul care lucra la staţia de epurare. Pe urmă vorbeşte despre o ceartă cu soţul ei şi despre un vis pe carel descrie în amănunt, un vis aparent inspirat de acest vecin… şi de profesia lui.

11. Visul de la staţia de epurare Viziune stranie şi minunată. O cuvă enormă. Zgomot ca de concasor. Materie noroioasă şi scânteietoare.

12. Estelle îşi cere scuze A doua zi dimineaţă. În vestiar. Toţi salariaţii sunt prezenţi, în afară de Estelle. 35

ALAIN

(agitat): Am stat două ore, atmosfera era foarte ciudată. Când intra un client,

picoliţele se repezeau la el şi-i spuneau ceva pe la spatele meu… Tipul ieşea imediat. NATHALIE

(intrând): Ce ziceai?

ALAIN: Am

fost aseară să vizitez barul, m-am dus să fac cunoştinţă cu salariaţii, sunt

totuşi peste cincizeci de kilometri cu maşina… NATHALIE: ADELINE: ALAIN:

Şi ce-i cu asta?

Este… se pare că treaba nu merge deloc.

Nu ştiu ce să zic? N-arată deloc a bar clasic.

BERTRAND: ALAIN:

Şi-atunci ce e?

Mă rog, e un bar, bineînţeles… Dar nu e numai asta. Când am fost eu, erau

cinci picoliţe la cinci clienţi, toţi bărbaţi. Vă las să vă imaginaţi cum erau îmbrăcate… E clar că, în mod obişnuit, astea se culcă cu ei, şi-o trag ei undeva. NATHALIE:

Zău?

BERTRAND: ALAIN:

Păi, e legal?

Nu, tâmpitule! E absolut ilegal! E absolut ilegal să ţii un bordel în zilele

noastre. ADELINE:

Vă reamintesc că noi purtăm răspunderea pentru localul ăla. O s-ajungem

la puşcărie ca proxeneţi… ALAIN:

În plus, în ce priveşte contabilitatea… imposibil de obţinut ceva. Am

întrebat nu ştiu ce şi mi-au îndrugat verzi şi uscate... JEAN-PIERRE: ALAIN:

Şi-atunci ce facem?

Trebuie să mergem o dată sau de două ori pe săptămână să stabilim regulile

şi pe urmă să controlăm mereu, ca să nu intervină derapaje. ADELINE: ALAIN:

Şi cine-o să facă asta?

Trebuie cineva cu un pic de autoritate şi de hotărâre, evident.

Pauză. JEAN-PIERRE:

Eu mă ofer, dacă e nevoie.

Pauză.

36

ALAIN:

Eşti sigur, Jean-Pierre?

JEAN-PIERRE: ALAIN:

Da, de ce nu?

Bun, e-n regulă. Acum la treabă! Mă duc s-o iau pe Estelle, ca să facem

puţină ordine în măcelărie, mi se pare că azi-dimineaţă nu s-a făcut, nici nu-mi explic cum s-a putut aşa ceva! BERTRAND: Azi-dimineaţă

ea a descărcat un camion cu cosmetice, au fost trei livrări

în acelaşi timp, pe urmă i s-a dat sarcină să cureţe la duşuri… ADELINE

(uitându-se la ceas): Estelle e la brutărie acum.

NATHALIE: ADELINE: ALAIN:

Şi la casă.

Da, şi la brutărie, şi la casă.

Bun, o iau totuşi pentru cinci minute, asta-i situaţia, v-o dau înapoi mai

târziu. NATHALIE: ADELINE:

Vă previn că eu plec la ora şase, mă înlocuieşte Estelle.

Iar mâine mă înlocuieşte pe mine toată ziua…

Intră Estelle. ALAIN:

Ce s-a întâmplat Estelle?

ESTELLE:

Nu e nici un cumpărător în magazin. Aş vrea să-mi cer scuze pentru ce s-a

întâmplat ieri în hala din parcare… Totul a fost din vina mea… Ştiu că sunteţi foarte obosiţi, era normal să vă înfuriaţi… Sper că nu mi-aţi luat-o în nume de rău… Câteodată îmi vine să-mi trag palme… Devin insuportabilă când mă ambalez… În ce priveşte piesa de teatru, am mare chef să mă ocup de ea în continuare, dacă sunteţi de acord… O s-aveţi fiecare o treabă în minus de făcut la magazin… Dar trebuie s-o abordez altfel, abia acum am înţeles… Vă cer iertare tuturor, zău. Pauză. Toţi sunt stânjeniţi. ALAIN:

Bine, bine.

ADELINE:

Drăguţ din partea ta.

NATHALIE:

Drăguţ din partea ta c-o spui.

JEAN-PIERRE: ALAIN:

Păi, dacă-ţi ceri scuze…

Îmi cer şi eu scuze, poate c-am sărit şi eu peste cal. 37

NATHALIE: ADELINE:

Îmi cer şi eu scuze.

Şi eu.

JEAN-PIERRE: BERTRAND: CHI

Îmi cer şi eu scuze.

Şi eu.

(aproximativ): Şi eu.

CLAUDIE:

Eu nu!

ESTELLE:

Înţeleg, nu-i nimic, e nevoie de timp.

ALAIN:

Bun, şi-acum, trecând la chestii concrete, cum vezi tu lucrurile pe viitor?

ESTELLE:

De fapt, e destul de simplu… Totul s-a clarificat începând de aseară… Se

întâmplă că am văzut totul în vis… ALAIN:

În ce?

ESTELLE:

În vis… Pentru mine a fost ca un fel de tablou… Am văzut diverse

chestii… Şi am simţit perfect ce-am putea face… ALAIN

(îngrijorat): Şi ce-ai văzut?

ESTELLE:

Nu-i uşor de explicat… De fapt, am visat că sunt cu voi undeva… În

aparenţă visul n-avea nimic de-a face cu piesa, dar de fapt era chiar piesa de teatru… Eram toţi murdari de noroi din cap până-n picioare, un noroi curat, dar şi foarte murdar… Erau excremente, dejecţiile solide pe care le evacuăm la closet în fiecare zi… Eram cu toţii într-un loc… ca o cuvă enormă sau o piscină. Eram acoperiţi cu excrementele astea umane care miroseau urât… Numai că, în loc să fim jenaţi, ne simţeam minunat… Era ceva care ne dădea putere şi ne permitea să vedem ce nu vedem de obicei… Şi tocmai ăsta e lucrul important pe care-ar trebui să-l facem cu piesa noastră de teatru… Toţi sunt uluiţi. ALAIN:

Fir-ar să fie! Eu cred că visez!

NATHALIE: Ai ADELINE: ALAIN:

Nu văd nici o legătură!

Nu-mi vine să cred, iar o iei de la-nceput!

BERTRAND: ALAIN:

înnebunit, Estelle!

E-o poveste de rahat!

Nu pot să cred! Fir-ar a dracului să fie de treabă!

ADELINE:

Iartă-mă, dar eu, când te-ascult, am impresia că mă aflu la spitalul de

nebuni. 38

ESTELLE: ALAIN:

Staţi că nu mi-am terminat explicaţia, nu v-am zis unde duc toate astea.

Nu mai vrem s-ascultăm nimic, Estelle, ni se fâlfâie de tot ce ne spui, nu

vrem să ştim unde duc toate astea… Ţine-ţi gura! Coase-o! Vii să-ţi ceri scuze şi pe urmă o iei de la capăt cu delirul ăsta de psihopată! Nu pot să cred! Eşti nebună de legat! Vii şi ne spui că vrei să ne vorbeşti concret despre piesa ta, şi pe urmă ne trânteşti un delir despre căcatul care nu pute…Eşti complet ruptă de realitate, săraca de tine! Tu ştii prin ce trecem noi în clipa asta? ESTELLE: ALAIN:

Ştiu.

Eu visez că sunt într-un magazin gol, văd falimentul şi şomajul, văd căcat

peste tot, dar căcat care pute… Eşti complet ţăcănită! Complet ţăcănită! Eu mam cărat, altfel cred c-o pleznesc… NATHALIE:

E grav ce se-ntâmplă cu tine, Estelle…

Întuneric.

13. Halatele sunt date la spălat Câteva zile mai târziu. Sfârşitul zilei, după închiderea magazinului. În vestiar. Estelle strânge halatele tuturor salariaţilor ca să le spele. ADELINE:

Dăm anunţul mâine dimineaţă.

NATHALIE: ADELINE:

Un anunţ de angajare, pentru un director, aici la magazin.

NATHALIE: ADELINE:

Ce anunţ? Zău? S-a hotărât deja?

Da, nu există altă soluţie, nu ne putem descurca altfel. Blocq, aşa cum era

el, chiar dacă nu venea zilnic, ştia să organizeze treaba. (Către Estelle:) Pleci? ESTELLE

(cu halatele în braţe): Da, după asta plec, am terminat.

ADELINE:

Între raftul cu condimente şi cel cu cereale sunt nişte ouă pe jos, pune

astea aici şi du-te să cureţi. Estelle iese. Intră Alain, urmat de Jean-Pierre, cu o scrisoare în mână. ADELINE:

Ce mai e? 39

ALAIN:

Jean-Pierre a primit o scrisoare recomandată de la un executor testamentar.

JEAN-PIERRE: ALAIN:

L-a trimis Blocq, în legătură cu piesa de teatru.

Dacă nu reîncepem repetiţiile în cel mult opt zile, toată lumea, tot ce-am

semnat la notar se anulează; avem de ales între două posibilităţi: s-avem bătăi de cap ca proprietari sau ca şomeri. NATHALIE: ALAIN:

Şi voi vă vedeţi luând-o de la capăt cu Estelle?

Vezi tu altă soluţie? Vrei să pierzi tot? Vrei să intri definitiv în vacanţă? Fir-

ar al dracului să fie, ce ticălos e ăsta! BERTRAND:

Nu poate să moară odată!

Estelle revine, cu o mătură şi o găleată. NATHALIE: ALAIN

Uite-o c-a venit.

(către Estelle): Am primit adineauri o scrisoare de la executorul

testamentar… E mâna lui Blocq aici. Ne obligă să reluăm repetiţiile la piesa aia de teatru imbecilă… N-avem de ales… E valabil pentru toată lumea… ESTELLE: ALAIN:

Serios?

Da, asta e… Dacă nu, e simplu, pierdem tot, e foarte simplu… Aşa că am

vrea sa ne gândim împreună cu tine la ceva… ESTELLE: ALAIN:

Zău?

Important e să reîncepem luni… Situaţia e albastră. Trebuie să te înhami,

Estelle, ne înhămăm şi noi… Toată lumea de-aici participă, cred. TOŢI:

Da, da.

ESTELLE:

Eu m-am gândit deja, vreau să reluăm repetiţiile, dar fără să ne

prefacem… Şi să facem ce-am zis data trecută… ALAIN:

Stai puţin, să n-o luăm de la capăt cu povestea aia de rahat, Estelle, în nici

un caz. ESTELLE: ALAIN:

Data trecută nu m-aţi lăsat să termin

Bine, hai, te ascultăm.

ESTELLE:

O piesă de teatru ne permite să-i arătăm cuiva tot ce nu vede în mod

obişnuit, cu condiţia să fie bine făcută… Asta am văzut eu noaptea trecută în vis. ALAIN:

Vai de mine!

ESTELLE:

Exact ce i s-a întâmplat şi lui taică-meu: într-o zi, uitându-se la televizor, a

avut un şoc care l-a întors pe dos, a plâns trei zile şi după aia a devenit alt om. 40

ALAIN:

Gata, a luat-o de la capăt!

JEAN-PIERRE: ESTELLE:

Cum adică?

A devenit complet diferit de ceilalţi… Noi o să facem o piesă de teatru

care să-i permită, când o s-o vadă, să simtă mai bine tot ce-l înconjoară… JEAN-PIERRE: NATHALIE: ALAIN

Pe taică-tu?

Nu, pe Blocq!

(depăşit): Vai de mine şi de mine, Estelle!

NATHALIE:

De ce vrei tu să-l schimbi pe el? La urma urmei, nouă ni se fâlfâie.

BERTRAND: NATHALIE:

E bolnav, o să moară.

Nu te mai ocupa mereu de alţii, Estelle, ocupă-te de tine, ce naiba!

Toată lumea e depăşită. ALAIN:

E foarte vag, e incoerent, e-o fantasmagorie ce vrei tu să faci, Estelle, e-o

utopie în toată regula… ADELINE: ALAIN:

Şi tu crezi c-o să fii în stare să ne conduci ca să facem chestia asta?

Dac-am face cum zici tu, ar fi o enormă harababură.

BERTRAND: ALAIN:

Păi, atunci, să ne prefacem!

Ascultă, Estelle, uite ce zic eu: facem totul la minima rezistenţă, facem

fiindcă trebuie să facem, asta e… Nu ne lansăm în chestii total incoerente… şi pe care n-o să fii în stare să le ţii sub control. Fii rezonabilă, ce naiba! ESTELLE: ALAIN:

În condiţiile astea, nu.

Fir-ar a dracului! Nu pot să cred!

ESTELLE:

Eu vă propun să ne vedem mâine seară în parcare la ora nouă. Acum

trebuie să plec, trebuie să mă întâlnesc cu fratele meu mai mic. Nu l-am mai văzut de mult şi tocmai a trecut pe-acasă… Vreau foarte mult să-l văd… Estelle iese. ADELINE:

Mai are un frate?

NATHALIE: Are ALAIN:

o grămadă.

Fir-ar să fie! Ce ţi-e şi cu mania asta de a vrea să-i schimbi pe alţii? Nu-mi

vine să cred! ADELINE: Aşa

e ea. 41

Întuneric.

14. Fratele mai mic al lui Estelle îi terorizează pe salariaţi VOCEA LUI CLAUDIE:

A doua zi, seara, când am ajuns în locul unde ne făceam

repetiţiile, am găsit uşa deschisă. Estelle nu sosise. Era însă acolo cineva pe care nu-l cunoşteam. Sala de repetiţie în întuneric. Un tânăr stă pe jos. Intră salariaţii. NATHALIE:

Ăsta era aici când am intrat… Uşa era deschisă.

JEAN-PIERRE: Asta

ne mai lipsea acum, să ne căptuşim cu toţi derbedeii din cartier.

NATHALIE: Atenţie, ALAIN

mi se pare că e-ntr-o stare cam ciudată.

(către tânăr): Dacă nu pleci imediat, chemăm poliţia!

ADELINE:

E tânăr de tot, e-un puşti.

BERTRAND: ALAIN:

Şi ce dacă?

Valea de-aici, ai auzit? Hai, şterge-o!

Îl apucă de geacă pentru a-l da afară. BERTRAND:

Nu pune mâna pe el, Alain!

JEAN-PIERRE: Alain,

are ceva în buzunar!

Tânărul se ridică şi scoate un pistol din buzunar. Salariaţii intră în panică, ţipă. FRATELE MAI MIC AL LUI ESTELLE: Aaaaaaaaaaah!

Vezi că odată îmi pierd controlul!

Paştele mă-sii! Ce calm eram înainte să vină cretinii ăştia! Aaaaaaaaaaah! Pe burtă! Urgent! Pe burtă! Vedeţi că odată îmi pierd controlul! (Trage câteva focuri de pistol.) ’Tu-i paştele mă-sii! Ce calm eram înainte să vină ăştia! ’Tu-i paştele mă-sii! (Către salariaţi:) În patru labe! Hai, şi tu! (Îl obligă pe unul să se suie în spinarea altuia.) Tu, pun-te aici! Hai, sus, urgent! (Către altul:) Hai, şi tu! Să te văd, la trap! Ah, ce mă calmează caii! Urgent! Pe mine numai caii mă 42

calmează! Hai, la trap! Hai, dobitocule! (Salariaţii mimează mersul calului.) La trap! Hai, cu toţii! Aşa, perfect! Ah, ce mă calmează! La trap! Băga-mi-aş! Chiar că sunteţi de căcat! Avea dreptate Estelle când zicea că sunteţi de căcat. NATHALIE:

O ştii pe Estelle?

FRATELE MAI MIC AL LUI ESTELLE:

Sunt frati-su, idioato… Are nouă fraţi, Estelle,

unu’ mai sărit de pe fix ca altu’… Am venit să vă zic că Estelle nu vine astăseară… Cică nu mai poate suporta, plânge idioata… I-am zis să stea acasă… Azi-noapte mi-a zis ce probleme are… Cică aţi avea un angajament cu un tip, Grok. Am înţeles că tipu’ stă să dea colţu’ într-un spital, da’ că înainte v-a dat totu’ şi-a rămas în curu’ gol. Pe soră-mea n-o doare-n cur că nu vreţi să faceţi ce vă cere tipu’! Vrea mai multă cooperaţionalitate. Aşa că de-acum problema ei e şi-a mea… Unde-o să fiţi voi, hop şi eu cu ochii pe voi, ca Big Brother, o să fiu peste tot, şi sub pat o să vă stau, şi-n aşternut, şi la veceu… Dacă mai aud că nu vă ţineţi de ce i-aţi promis lu’ ăla, lu’ Brocq, dac-o mai contraziceţi pe soră-mea, dacă schimbaţi o virgulă în textele ei de căcat, dacă n-o lăsaţi să-şi facă treaba cu teatrul ei… vă dau imediat în gât la Blocq, şi tipu’ îşi ia-napoi cadourile, toate alea pentru care tremuraţi şi noaptea-n pat… Nu ştiu dacă v-aţi prins cam ce vă clocesc eu? Da’ las’ că vedeţi voi… Acum o să repetaţi după mine două, trei chestii… ca să văd c-aţi înţeles. Hai! (Scandează.) „Iubesc teatrul.“ (Salariaţii ezită, apoi repetă, nu foarte convinşi.) Nu, nu aşa, toţi odată! Ia ascultaţi aici, împuţiţilor! „Iubesc teatrul.“ TOŢI:

„Iubesc teatrul.“

FRATELE MAI MIC AL LUI ESTELLE: TOŢI:

„Teatrul e mai important ca viaţa.“

FRATELE MAI MIC AL LUI ESTELLE: TOŢI:

„Teatrul e mai important ca viaţa.“ „Voi asculta orbeşte de Estelle.“

„Voi asculta orbeşte de Estelle.“

FRATELE MAI MIC AL LUI ESTELLE :

„Voi participa la proiect până la capăt, până cad

jos, ba chiar până mor.“ TOŢI:

„Voi participa la proiect până la capăt, până cad jos, ba chiar până mor.“

FRATELE MAI MIC AL LUI ESTELLE:

De la capăt: „Iubesc teatrul.“

Salariaţii o iau de la capăt. Fratele mai mic al lui Estelle pleacă. Întuneric.

43

ACTUL III

VOCEA LUI CLAUDIE:

După asta, mi-aduc aminte c-am vomat. Toată noaptea… Alţii

nu s-au oprit din plâns. Mai ales bărbaţii. Şi nu numai Jean-Pierre. Nimeni dintre noi nu era pregătit pentru aşa ceva. Nu ştiu de ce nu s-a dus nimeni la poliţie… Ne întrebam de ce n-a venit Estelle…

1. Discuţie despre fratele mai mic al lui Estelle A doua zi. În sala de repetiţie. Toţi salariaţii sunt prezenţi. ESTELLE:

Aş vrea să-mi cer încă o dată scuze pentru povestea de ieri cu fratele

meu… Iertaţi-mă… Dar, ştiţi, n-am nici un control asupra lui… NATHALIE:

Să ştii că nimeni dintre noi nu-l cunoştea, pe ceilalţi fraţi îi cunoaştem,

dar pe el nu. ESTELLE:

Nici eu nu-l cunosc bine, de fapt; a plecat de-acasă de foarte multă vreme,

în nişte împrejurări speciale… ALAIN:

Serios?

ESTELLE: ALAIN:

Eu eram deja măritată.

Ce împrejurări?

Pauză. ESTELLE:

Din cauza violenţei.

ADELINE:

Ce fel de violenţă?

ESTELLE ALAIN:

(încet): O crimă.

Ce-ai spus?

NATHALIE: ALAIN:

La ce vârstă?!

ESTELLE: ALAIN:

O crimă.

La şase ani!

Şase ani!

JEAN-PIERRE:

Da’ ce-a făcut? 44

ESTELLE ALAIN:

(încet): A omorât un copil în şcoala la care mergea.

Cum?

NATHALIE: A omorât ALAIN:

un copil în şcoala la care mergea.

La şase ani? Păi, atunci nu trebuiau să-i dea drumul, trebuia să rămână

închis. ESTELLE:

Dar nici nu-l puteau ţine închis toată viaţa, trebuie să le dai oamenilor o

şansă. ALAIN:

Mă rog, gata cu pledoaria.

NATHALIE: ADELINE:

Eu nu mai vreau să trec prin ce-am trecut, Estelle, am crezut că mor.

E extrem de violent, Estelle! E bolnav, e periculos. Trebuie denunţat la

poliţie… ESTELLE:

Da, ştiu.

Chi spune ceva în limba lui ininteligibilă.

ESTELLE

(traducând): „Dacă-l denunţăm, nu vreau să se ia de familia mea, probabil

că are o grămadă de prieteni violenţi…“ ALAIN:

Tu ce părere ai, Estelle?

ESTELLE: ALAIN

Eu ştiu un singur lucru, că e incontrolabil.

(foarte neliniştit): E extrem de îngrijorător, numai de asta n-aveam nevoie…

Pauză. ESTELLE:

Hai totuşi să ne apucăm un pic de lucru.

Toţi par năuciţi. Întuneric.

2. Scenă avansurilor dintre Blocq şi Estelle Câteva clipe mai târziu. În acelaşi loc. Sub conducerea lui Estelle, Chi şi Claudie încearcă să reconstituie scena de seducţie grosolană dintre Blocq şi Estelle. Claudie are un aspirator în mână. Ceilalţi salariaţi sunt excedaţi. 45

(către Chi, vorbindu-i despre Blocq): Blocq nu-şi dă seama când oamenii

ESTELLE

de lângă el suferă… Nu simte ce simt oamenii… De-aia se poartă cum se poartă cu ceilalţi… E orb la tot ce se petrece în jurul lui… şi insensibil. Dacă n-ar fi aşa, s-ar purta altfel… Sunt sigură de asta. Salariaţii oftează. Imitându-l pe Blocq, Chi îi vorbeşte lui Claudie, apropiindu-se de ea. Apoi o cuprinde cu braţele. Claudie se smulge pe loc din strânsoarea lui şi-l ameninţă cu aspiratorul. CLAUDIE:

Ţine-ţi labele acasă!

Toţi îşi manifestă nerăbdarea.

ESTELLE

(foarte dezamăgită): Am stabilit că trebuie să te laşi!

CLAUDIE:

Până unde?

ADELINE:

Trebuie să-l laşi să te-atingă, Claudie!

ALAIN:

De-o oră încheiată, tot aia şi tot aia!

NATHALIE: CLAUDIE:

Da’ nu-mi place!

NATHALIE: ESTELLE:

Lasă-l să te-atingă, şi gata! Nimănui nu-i place, Claudie, dar trebuie, dacă-ţi cere Estelle.

Nimănui nu-i place!

ADELINE: Aşa

e, nimănui nu-i place!

Pauză. JEAN-PIERRE

(timid): O mică observaţie doar, despre acelaşi lucru, e totuşi jenant să

nu-l înţelegem pe Chi, nu se-nţelege nimic din ce spune. ESTELLE:

Ba da, se-nţelege!

JEAN-PIERRE:

Înţelegi tu, dar spectatorul obişnuit mai mult ca sigur că nu. Dacă nu

se-nţelege ce zice Blocq, o să fie jenant, nu? ALAIN

(explodând): Las-o baltă, Jean-Pierre, în halul în care-am ajuns nici nu-i aşa

de important. Nu-i uşor ce ne ceri tu, Estelle. 46

NATHALIE ESTELLE:

(către Estelle): Ne putem opri aici în seara asta? Nu, continuăm până la ora stabilită… (Estelle scoate o hârtie.) Vroiam să

vă spun câteva lucruri care mi-au trecut prin cap legat de ce facem noi aici. Vă propun ca de mâine să ne întâlnim în fiecare seară… TOŢI:

Cum?! Nu mai spune?!

ESTELLE:

În afară de marţi şi duminică… din cauza copiilor. Orarul va fi deci de la

nouă la unsprezece şi jumătate seara. Nu se admit absenţe decât pe caz de boală. Cine întârzie e obligat să facă curăţenie la plecare… Şi, în sfârşit, e interzis cu desăvârşire să vorbim în timpul repetiţiilor despre problemele magazinului… Asta-i tot… Acum, gata, ne oprim. Pe mâine, eu plec… fiindcă… Noapte bună. Estelle pleacă.

TOŢI

(zdrobiţi): Noapte bună.

Întuneric.

3. Fratele mai mic al lui Estelle îl ameninţă pe Chi după repetiţie Ceva mai târziu. Salariaţii ies din sala de repetiţie. Fratele mai mic al lui Estelle, aflat mai la o parte, îi face semn lui Chi să se apropie.

FRATELE MAI MIC AL LUI ESTELLE

(către Chi): Ia zi, băi, nu crezi c-ar trebui să faci

un efort când te exprimi? Nu se-nţelege nimic din păsăreasca aia a ta! Ce limbă vorbeşti tu, guatemaltecă? E jenant, şi nu numai pentru teatru, nu crezi? CHI

(aproximativ): Dar eu vorbesc normal.

FRATELE MAI MIC AL LUI ESTELLE :

Nu mai spune! O fi, da’ eu nu-nţeleg nimic! Aşa

că o să-nveţi să vorbeşti ca toată lumea, okay? O să iei lecţii de pronunţie… cu casete, noaptea, cu nevastă-ta în pat… Okay? CHI:

Bine, bine, o să iau.

FRATELE MAI MIC AL LUI ESTELLE: CHI:

Să nu mai fie nevoie să repet, okay?

Okay.

47

Fratele mai mic al lui Estelle îi face semn să plece. Chi se duce după ceilalţi. VOCEA LUI CLAUDIE:

În zilele următoare, a trebuit să înfruntăm noi dificultăţi, eram

cu toţii la capătul puterilor, programul normal la magazin, şedinţele de seară, gestiunea societăţilor şi repetiţiile de noapte cu Estelle… Era insuportabil… În plus, de-o săptămână încheiată, Jean-Pierre nu mai venea la lucru… De când i se încredinţase misiunea de a supraveghea comportamentul îndoielnic al personalului de la bar, bar deschis mai ales noaptea, nu l-am mai văzut…

4. Şedinţă în jurul unei mese Câteva zile mai târziu. La magazin, într-un birou. Salariaţii stau în jurul unei mese rotunde. NATHALIE:

Putem să-ncepem?

BERTRAND: ALAIN:

Evident!

ADELINE: ALAIN

Lipseşte Jean-Pierre.

Ce facem cu Jean-Pierre?

(pe un ton ferm): Uite ce e, nu ne-am adunat aici ca să vorbim despre asta.

BERTRAND: ALAIN:

Dar a venit azi!

Da, două ore… şi era într-o stare…! I-am spus să se care acasă… Jean-

Pierre e terminat, vă spun eu… Pauză. ADELINE:

Eu vă anunţ că m-am săturat… Totul e împotriva noastră, e foarte greu…

Simt că dau în primire… Ne lipseşte competenţa. ALAIN:

Suntem epuizaţi.

ESTELLE

(intrând): Bună seara.

NATHALIE: ALAIN:

Şi, mă rog, de ce nu merge magazinul? Înainte mergea!

Stai un pic, înainte de a vorbi despre magazin, trebuie să vorbim despre

abator. BERTRAND:

Ce se-ntâmplă la abator? 48

ALAIN: Avem NATHALIE:

o mare problemă.

Nu, nu se mai poate! E-un haos cu toate întreprinderile astea, lipseşte

coerenţa, nu se-nţelege nimic… Fiecare trage în altă direcţie: supermarket, abator, fabrică de ciment. ALAIN:

Nu mai spune?! Da’ de când te pricepi tu la politică managerială?

NATHALIE:

Nu mă pricep, dar nici idioată nu sunt, toată lumea spune că fiecare

întreprindere trage în altă direcţie. Ce, te surprinde că mai şi gândesc? BERTRAND: ALAIN

Jean-Pierre avea dreptate, sunt daruri otrăvite toate întreprinderile astea.

(exasperat): Ba, să mă scuzaţi, nu toate, fabrica de ciment, de pildă, e-o

afacere foarte bună, merge uns. În curând, de altfel, se pare că primim dividendele, dar, în fine, mai întâi trebuie să vorbim despre abator… Problema cu abatorul este că la anul trebuie să investim cinci milioane în lucrări de aliniere a instalaţiilor la normele de igienă, asta e, astea-s noile reglementări… Am studiat dosarul cu Adeline şi cu expertul contabil, care zice că nu e bine să băgăm banii în asta. BERTRAND: ALAIN:

Chiar aşa?

Da, expertul contabil zice că nu trebuie să investim cinci milioane, preţul

cărnii la nivel mondial scade întruna de doi ani încoace, şi nici nu se va opri prea curând, după el… NATHALIE: ALAIN:

Da, preţul cărnii!

NATHALIE: ALAIN:

Ce-i cu preţul cărnii? Ce legătură are?

Ce legătură e între un abator industrial şi preţul cărnii?! Păi, gândeşte-te!

Zici că te pricepi! Uite care-i problema, după expertul contabil: ca să investim, ar trebui să împrumutăm cinci milioane, dar ca să împrumutăm cinci milioane astea, cum abatorul e deja pe roşu, ar trebui să ipotecăm bunurile cele mai valoroase, adică zidurile şi, mai ales, terenurile de la fabrica de ciment, care se pare c-au căpătat mare valoare în ultimii ani… NATHALIE: ALAIN:

Păi, vorbim de terenuri acum?!

Numai că, dacă investim cinci milioane astea şi dacă abatorul se duce

dracului în doi ani, cum e foarte probabil… atunci riscăm pe bune să ne trezim şi futuţi, şi cu banii luaţi… fiindcă abatorul o s-aducă pierderi, fiindcă oricum va trebui să-l închidem, fiindcă o să fie o catastrofă, şi atunci se cheamă că ne-am lins pe bot de restul patrimoniului, care era sănătos şi parţial rentabil… 49

NATHALIE:

Şi-atunci?

ALAIN: Atunci NATHALIE: ALAIN:

Ce trebuie să facem?

Expertul zice că trebuie să tragem obloanele.

NATHALIE: ALAIN:

ce?

Ce obloane?

Obloanele de la abator! După părerea lui, cu cât aşteptăm mai mult, cu-atât o

să pierdem mai mulţi bani şi, în plus, riscăm să contaminăm şi celelalte societăţi… BERTRAND: ALAIN:

Să-nchidem abatorul?

Da.

BERTRAND: ALAIN:

Şi personalul?

Ce-i cu personalul?

NATHALIE: Abatorul ALAIN:

n-are salariaţi?

Ba da.

BERTRAND:

Cu ei ce se-ntâmplă? Cumnatu-meu lucrează acolo.

ALAIN: Asta

spune expertul contabil, nu eu, n-am zis că eu.

NATHALIE: Alain, ADELINE: Alain

tu îţi dai seama ce spui?

nu face decât să spună ce i-a zis expertul contabil.

NATHALIE

(către Adeline): Şi tu eşti de părerea lui?!

ADELINE:

Ce vrei să spui?

NATHALIE:

Că eşti gata să-i lichidezi pe oamenii ăia! Oameni ca tine şi ca mine, care

n-o să mai găsească o slujbă niciodată! ADELINE:

Retrage-ţi imediat cuvintele! E îngrozitor ce-ai spus, eu am fost

întotdeauna de partea celor ca tine şi ca mine… Noi nu facem decât să spunem ce-a zis expertul contabil… Nu noi am zis! ALAIN:

Nu ne-nţelegem deloc, nu e părerea noastră, a Adelinei şi a mea, noi spunem

care-i părerea persoanei plătite ca să-şi dea cu părerea asupra unor lucruri pe care noi nu le-nţelegem… NATHALIE: ALAIN:

Păi, atunci n-avem decât să spunem că ni se fâlfâie de tipul ăsta!

Cum poţi să spui aşa ceva?!

NATHALIE:

Eu nu-nţeleg! De pildă, tu eşti de acord să închidem şi să dăm oamenii

afară? ALAIN:

N-am zis asta! Hai, că sunteţi complet idioţi.

50

(către Alain şi Adeline): Jean-Pierre avea dreptate, voi aţi început să vă

BERTRAND

schimbaţi, amândoi… ADELINE

(ofensată): Cum adică? Cum să mă schimb? Eu? Retrage-ţi cuvintele!

BERTRAND:

Aţi început să vă schimbaţi deja de câtva timp, se vede cu ochiul liber!

Jean-Pierre a fost primul care a intuit! NATHALIE:

Aşa e, pentru o dată are dreptate! Mă scuzaţi, dar v-aţi schimbat! Vă

transformaţi deja de mai mult timp! V-aţi schimbat, ce mai! ADELINE: ALAIN

În ce privinţă?

(grav ofensat): Fir-ar să fie, nu pot să cred! Zi tu dacă Alain, ăla pe care l-ai

cunoscut acum cinci ani, nu e tot ăsta de-acum? E tot el! Fir-ar să fie! M-am săturat să fiu insultat!!! Îmi bag picioarele în tot, vă jur! Mă car! Şi spălaţi-vă pe cap, sunteţi majori şi vaccinaţi! Pauză. ADELINE:

Mă scuzaţi, dar noi acum trebuie să vorbim despre prezent, pre-zent… De

o lună, din cauza scăderii vânzărilor la magazin, (cedează nervos) dăm iama în contul nostru bancar… suntem pe minus cu două sute de mii de franci! ALAIN:

Ei, acum, dacă mai vrea cineva să facă pe deşteptul, îl ascultăm!

ADELINE:

Ne-am gândit, Alain şi cu mine, la un plan în trei puncte, singurul care ne

poate salva: unu, nu mai trebuie să-nchidem magazinul între ora unu şi ora trei; doi, trebuie să ţinem deschis până la ora nouă de două ori pe săptămână; şi trei, trebuie să deschidem duminica până la ora unu. BERTRAND: Adică ALAIN:

mai multe ore?! Să muncim mai mult?!

Da, ca s-aducem mai mulţi clienţi şi să ne crească rapid cifra de afaceri!

Tăcere. Toată lumea pare abătută. NATHALIE: ALAIN:

Eu refuz. (Plânge.) Nu mai pot, sunt la capătul puterilor. M-am săturat.

În cazul ăsta, suntem terminaţi, morţi, şi totul s-a rezolvat.

BERTRAND: ADELINE:

Jean-Pierre avea dreptate, voi încercaţi să ne exploataţi, de fapt.

Care „noi“?

BERTRAND:

Voi doi!

51

ALAIN:

Nu te exploatează nimeni. Şi tu eşti patron, tâmpitule, nu numai eu. Şi

încetează să mai vorbeşti în numele lui Jean-Pierre, că el nu-i aici, vorbeşte în numele tău. BERTRAND:

Zici că sunt patron, dar mă pui să muncesc ca să-ţi umpli buzunarele pe

spinarea mea! Chi îi spune ceva lui Bertrand într-o limbă ininteligibilă.

ESTELLE ALAIN:

(traducând): „Sunt şi banii tăi, tâmpitule!“

Dacă eşti patron şi nu vrei să ţii magazinul mai mult deschis, eşti un patron

de rahat! NATHALIE

(ridicându-se): În orice caz, eu nu fac în ruptul capului mai multe ore

decât fac acum! De asta puteţi fi siguri! Şi dacă aşa vedeţi voi lucrurile, am să vin şi mai puţin decât până acum, am să lucrez numai cât scrie în lege, şi-am să vă denunţ dacă-i puneţi pe alţii să facă ilegal ore suplimentare … Gata, nu mai am chef de discuţie, m-am cărat, mă duc acasă. Să nu ziceţi că nu v-am spus… Nathalie iese. ALAIN:

Vai de mine, Nathalie! Vai de mine şi de mine!

BERTRAND:

Şi eu sunt de aceeaşi părere! N-o să mă păcăliţi voi cum vreţi! Vă

denunţ şi eu dacă ne puneţi să facem ilegal ore suplimentare! Vorbesc serios, să ştiţi… CHI

(către Bertrand): Maimuţoiule!

ESTELLE

(traducând): „Maimuţoiule!“

Bertrand iese. ALAIN:

Vai de mine şi de mine!

Toţi par descurajaţi. Chi spune ceva într-o limbă ininteligibilă.

ESTELLE

(traducând): „Suntem în rahat pe bune… cu toţi tâmpiţii ăştia…“ 52

Pauză. ALAIN:

Ăştia nu pricep care-i realitatea… Sunt ca nişte copii… Cu oameni de-ăştia

există o singură soluţie: să le impui cu forţa. Dacă nu putem să ţinem mai mult deschis rahatul ăsta de magazin, suntem terminaţi! Chi spune ceva într-o limbă ininteligibilă.

ALAIN

(către Estelle): Ce zice ăsta?

ESTELLE: ALAIN:

„Ar trebui să-l trimitem pe fratele lui Estelle peste ei…“

Ţie nu ţi-e bine?!

ADELINE: ALAIN:

Ăla e-un psihopat!

O să-i ia la poceală.

Chi spune ceva într-o limbă ininteligibilă. (traducând spusele lui Chi): „Mai mult ca sigur că Bertrand şi Nathalie

ESTELLE

bagă mâna în casieria magazinului.“ ALAIN:

Serios? (Pauză.) Tu ce zici Estelle?

ESTELLE ALAIN:

(nedumerită): Despre ce?

Despre povestea asta cu fratele tău, să-l rogi să… Fir-ar să fie, eu despre ce

vorbesc aici? ESTELLE:

N-aş vrea să mai am de-a face cu el… E prea violent, el nu ştie altceva

decât să pocnească. ADELINE

(către Estelle): Poate că trebuie să te mai gândeşti un pic, Estelle.

ESTELLE:

Nu-mi place cum se poartă cu oamenii, noi doi nu vedem la fel lucrurile…

E fratele meu, dar nu mi-e prieten… Servicii nu-i poţi cere decât unui prieten! ALAIN:

Estelle, iartă-mă că insist… Dar rezervele astea… vezi tu… sunt foarte bune

şi frumoase când lucrurile merg bine… Dar când se pune problema să scapi pielea unui întreg grup, care n-a cerut altceva decât să-şi poată duce viaţa în linişte… Ştii, Estelle, dacă toate se duc dracului cu magazinul şi cu întreprinderile… piesa de teatru se duce şi ea dracului, scăpăm de toată tărăşenia

53

asta … fiindcă oricum n-o să mai fie nimic… da’ nimic-nimic… nici un fel de teatru… Întuneric.

5. Fratele mai mic al lui Estelle îl scoate pe Jean-Pierre din bar Noaptea. La bar. Atmosferă de cabaret de striptease. O fată dansează pe ring, înconjurată de mai mulţi bărbaţi, printre care şi Jean-Pierre. Fratele mai mic al lui Estelle intră, trage focuri de pistol în aer şi-l înşfacă pe Jean-Pierre. FRATELE MAI MIC AL LUI ESTELLE:

Tu eşti Jean-Pierre?

Fratele mai mic al lui Estelle îl scoate cu forţa pe Jean-Pierre din bar.

6. Fratele mai mic al lui Estelle se duce la Nathalie În faţa casei lui Nathalie. Fratele mai mic al lui Estelle se află pe palier, sună la uşă. Uşa se deschide. Apare Nathalie. Fratele mai mic al lui Estelle intră şi închide uşa după el. VOCEA LUI CLAUDIE:

În câteva zile, cu metodele lui, fratele lui Estelle a reuşit, între

ghilimele, să-i readucă pe Bertrand, Nathalie şi Jean-Pierre cu picioarele pe pământ… Jean-Pierre s-a pus din nou pe treabă încă de a doua zi. Bertrand şi Nathalie au acceptat noul orar de funcţionare a magazinului, care era, trebuie s-o recunoaştem, singura soluţie logică pentru a ieşi din rahat… Au acceptat călcându-şi pe suflet, dar au acceptat… Faptul că am deschis duminica dimineaţă a reprezentat aproape un succes… Graţie fratelui lui Estelle, situaţia magazinului s-a îmbunătăţit… Ne bucuram cu toţii… Dar eram şi cam stânjeniţi… Întuneric. 54

7. Salariaţii repetă scena animalelor VOCEA LUI CLAUDIE:

În schimbul ajutorului dat de fratele ei, acceptam fără crâcnire

să lucrăm cu Estelle la proiectul ei teatral, pe care nu-l înţelegeam deloc. Asta se întâmpla cam o seară din două. Estelle spunea că vroia să-i dea bătaie, pentru ca Blocq să vadă rezultatele înainte să moară… Părea într-adevăr că ţine la chestia asta. De fapt, din cauza oboselii nu ne mai gândeam la nimic. Făceam ce ne cerea ea, şi gata… ca nişte roboţi. Toate aveau să ia sfârşit într-o bună zi, asta ne spuneam ca să rezistăm… După o scurtă pauză. În sala de repetiţie. Chi, purtând o mască grotescă şi o blană sintetică, stă în picioare, nemişcat. Intră Alain, urmat de Jean-Pierre şi de Bertrand, uluiţi de înfăţişarea lui Chi. Apoi intră şi Estelle. ALAIN:

Ce-i asta Estelle?

JEAN-PIERRE ESTELLE: ALAIN:

(către Estelle): Adeline nu-i aici? Parc-am văzut-o trecând.

Se schimbă.

În ce?

ESTELLE:

O să vă explic… De fapt, o luăm de la zero, acum ştiu foarte exact ce

vreau să facem. CLAUDIE ALAIN:

(intrând): Ce se-ntâmplă aici? Ce-i asta, Estelle?

Tot ce-am făcut până acum nu ţine, o luăm de la zero!

ESTELLE:

Nu pot să vă spun ce uşurată m-am simţit când am reuşit să văd aşa de clar

lucrurile… Fiindcă înainte îmi venea greu să le văd cum trebuie… Asta m-a făcut să-nţeleg tot ce nu mergea, în mintea mea totul e acum clar ca într-un film, e atât de frumos, că am plâns de emoţie, zău, de mult n-am plâns aşa. (Râde.) Oamenii nu mai erau oameni, şi totuşi erau… Deveniseră animale, dar rămâneau totuşi oameni. ALAIN:

Ce-au devenit?

ESTELLE:

Animale. Era superb. Când vezi aşa ceva… nici nu mai poţi să gândeşti…

nu poţi decât să plângi.

55

Intră Adeline, costumată de Estelle într-o pasăre ridicolă. JEAN-PIERRE: Asta ESTELLE:

ai văzut tu în vis, Estelle?

Păi, da. (Pauză. Toţi sunt năuciţi. Către Chi şi Adeline:) Hai, dezbrăcaţi-

vă! ADELINE:

Ce-ai zis?

ESTELLE:

Dezbrăcaţi-vă!

ALAIN

(disperat): La început ne vorbeai despre noroi şi despre… căcat. Bun, de

acord. Totuşi nu ne-ai cerut niciodată să ne transformăm în căcat… Acum însă e prea de tot. În plus, sunt atâtea lucruri importante şi serioase de făcut. Eu refuz să joc rol de animal. ESTELLE

(ameninţătoare, arătându-i ieşirea): Refuzi? Cine se opune şi nu vrea să

joace n-are decât să plece! Pauză. Nu se mişcă nimeni. Întuneric.

8. Alain plin de sânge Câteva zile mai târziu. Dimineaţa, la ora deschiderii magazinului. În vestiar. Alain şade pe un scaun. Claudie îi şterge faţa cu vată. JEAN-PIERRE CALUDIE

(către Jean-Pierre): E plin de sânge…

JEAN-PIERRE ALAIN:

(intrând): Ce-ai păţit Alain? Nu te simţi bine? (către Alain): De unde vii aşa?

De la abator. Am fost la prima oră ca să vorbesc cu ei.

JEAN-PIERRE: ALAIN:

De ce?

Fiindcă trebuia.

BERTRAND

(intrând): Ce se-ntâmplă aici?

JEAN-PIERRE: Alain

s-a întors de la abator, e plin de sânge.

CLAUDIE:

Trebuie să-l ducem la spital, e grav, rana e foarte adâncă.

NATHALIE

(intrând): Ce-ai căutat la abator?

ALAIN:

M-am dus să le vorbesc. 56

NATHALIE: ALAIN:

Cum despre ce, despre toată situaţia!

NATHALIE: ALAIN:

Despre ce? Cine te-a pus să faci aşa ceva?

Nimeni nu m-a pus! Am făcut-o din bun-simţ! Fiindcă trebuia făcut!

BERTRAND: ALAIN:

Şi ce le-ai zis?

Le-am zis câteva lucruri, asta-i tot… Le-am spus… fireşte… că vom fi poate

obligaţi să … închidem abatorul foarte curând… JEAN-PIERRE: ALAIN:

Te-ai dus tu să le spui asta?

Mi-am zis că, dacă le explic lucrurile cinstit, o să-nţeleagă şi… cum nu

există altă soluţie, am crezut c-o să putem cădea la învoială. Am fost sincer! Leam zis: „Uitaţi, noi nu mai putem ţine deschisă şandramaua. Suntem şi noi simpli salariaţi, ca şi voi, dar nu mai putem continua să exploatăm abatorul. Fiindcă va pierde din ce în ce mai mulţi bani… Pierde de pe-acum… Investiţiile nu ne-ajută cu nimic… Trebuie să-nchidem înainte să se acumuleze pierderile şi să devină un pericol şi pentru noi. Să ne scufundăm şi noi cu el.“ Le-am cerut să înţeleagă, ce mai! Să se pună în locul nostru. Nu-i mare scofală, ce naiba. Simţeam cum se enervează din ce în ce mai tare… Nu-nţelegeam de ce erau aşa de agresivi… Eu eram sincer… Am continuat să le vorbesc sincer… Le-am zis: „Problema cea mai mare aici, şi asta mă doare, este că aproape sigur n-o să vă putem plăti salarii compensatorii… E dureros, dar ăsta-i adevărul… N-avem posibilitatea s-o facem, asta e! Dacă nu, intrăm în rahat şi noi, la magazin… Sper că înţelegeţi că n-avem de ales… Ştiu că pentru voi n-o să fie uşor…“ JEAN-PIERRE: ALAIN:

Şi ce ţi-au răspuns?

Păi, vezi şi tu! Au tăbărât pe mine… Pumni în gură, ăsta a fost răspunsul…

Mi-au cărat pumni şi şuturi cu nemiluita… Unul a aruncat în mine cu un cârlig ruginit, noroc că m-am ferit, m-a lovit în coaste… din fericire, nu în altă parte… altfel aş fi fost mort la ora asta, mort şi tras în ţeapă, ca un pui de găină… Nu mai cred în virtutea discuţiilor şi a înţelegerii reciproce… NATHALIE: ALAIN:

Dar noi n-am hotărât să închidem! N-am luat hotărârea asta împreună!

Nathalie, stai să-ţi spun ce-am aflat… Ştii de ce începuse abatorul nostru să

meargă prost în ultima vreme? Îţi spun eu… Pentru că la o sută douăzeci de kilometri, tocmai s-a deschis altul, acum şase luni, un abator imens, de zece ori cât al nostru, şi care omoară la juma’ de preţ… Toţi clienţii se duc la tăiere

57

acolo… N-am fi putut lupta în veci cu o asemenea concurenţă la nivel de costuri… NATHALIE: ALAIN:

Şi de ce nu ne-ai spus asta?

Fiindcă nu mai vroia nimeni s-asculte… Aşa că am luat eu iniţiativa, asta e!

(Înfuriindu-se:) Fiindcă nu mai puteam dormi noaptea! Fiindcă nu vroiam sajungem să vindem magazinul ca să plătim deficitul rahatului ăla de abator, acum înţelegi? NATHALIE:

Da, înţeleg! Când mi se explică, înţeleg! Dar nu e democratic să

acţionezi de unul singur! Şi nu e prima oară! ALAIN:

Nathalie, hai să nu mai vorbim despre chestii care nu-s de nasul tău!

BERTRAND:

Cumnatul meu care lucrează acolo e-un măgar, o fiară, întâi dă şi pe

urmă gândeşte… Până la urmă fiecare pasăre… Ce mai, n-avem de ales, trebuie să-nchidem, nu e vina noastră! ALAIN:

Mulţumesc, Bertrand! Zău că n-avem pe unde scoate cămaşa în chestia asta!

(Cedează nervos.) Salariile compensatorii pe care le pretind sunt astronomice, cer două sute de mii de franci. JEAN-PIERRE: ALAIN:

În total?

Nu, de fiecare! Adică de-nmulţit cu şaptezeci!

JEAN-PIERRE: ALAIN: Au

Ce bandiţi!

ameninţat că vin într-o noapte la magazin s-arunce totul în aer.

JEAN-PIERRE:

Nu mai spune?!

NATHALIE: Alain, ALAIN:

tu ai aprins fitilul!

Au zis că nu se lasă! C-o să ne stoarcă de toţi banii! Ne-au trântit că suntem

capitalişti! BERTRAND: ALAIN:

Capitalişti?!

E unul, mai ales, care-i instigă pe toţi. El ar trebui calmat înainte de orice!

Altfel, nu putem face nimic. O să ne omoare! Pauză. BERTRAND: Ar

trebui să-l punem pe fratele lui Estelle. De ce nu l-am ruga pe el?

Estelle iese plângând.

58

ADELINE: ALAIN:

Estelle zice că-i e frică de frate-său!

Cred că ştiu eu cum s-o iau ca s-o conving.

ADELINE: ALAIN:

Spune-i că aşa ne salvează pe toţi.

Da, şi mai ales că aşa salvează teatrul.

Întuneric.

9. Fratele mai mic al lui Estelle îl bate pe instigatorul de la abator Ceva mai târziu. În faţa abatorului. Fratele mai mic al lui Estelle, dezlănţuit, loveşte cu multă brutalitate un bărbat căzut la pământ.

10. Minunatul vis al lui Estelle VOCEA LUI CLAUDIE:

Exact în perioada aia, Estelle şi-a descris ultimul vis în

jurnalul ei, visul pe care a încercat să ni-l povestească la ultima noastră repetiţie… Trei animale disproporţionat de mari, un urs alb, un cocostârc alb şi o oaie purtând acelaşi halat ca al lui Estelle, înconjoară un dresor cu trăsăturile lui Blocq. Acesta cântă o arie foarte romantică, ca vocea unui cântăreţ de operă. Oaia se gudură pe lângă el; Blocq o mângâie. Pasărea îi ciuguleşte din palmă. Întreaga scenă are un aer de seninătate şi grandoare.

11. Încercare de reproducere a minunatului vis al lui Estelle În sala de repetiţie. În costume grosolane, salariaţii mimează ridicol scena minunatului vis al lui Estelle. Estelle pare profund dezamăgită de rezultat. După o clipă, salariaţii se întrerup, afectaţi de muţenia lui Estelle.

59

VOCEA LUI CLAUDIE:

De câteva zile, cu Estelle se petrecuse o mare schimbare. Se

topea văzând cu ochii… Putea rămâne ore întregi fără să scoată un cuvânt. Totuşi, în chip de mulţumire pentru serviciile pe care ni le adusese fratele ei, participarea noastră la proiectul ei n-a fost niciodată mai intensă. Când Estelle era aşa, noi nu mai îndrăzneam să facem nimic… nici să ne mişcăm, nici să vorbim… Dar, în acelaşi timp, eram şi noi foarte neliniştiţi. De câteva zile, Blocq se apucase din nou să ne scrie din spital… să ne ameninţe. Nu mai ştia nimic despre noi, şi mai ales despre piesă…

ALAIN

(foarte amabil): Estelle, iartă-mă că insist, te-ai hotărât când te duci la Blocq,

la spital, să-i vorbeşti? NATHALIE: ALAIN:

I-ai spus c-o să fim gata acum o săptămână…

De atunci nu i-ai mai spus nimic… A început iar cu ameninţările, Estelle.

Jean-Pierre şi Adeline primesc câte două scrisori pe zi. Ne-am săturat să fim ameninţaţi întruna! NATHALIE: ALAIN

Cred că trebuie să luăm o hotărâre…

(privindu-şi ceasul): Estelle, iartă-mă, îmi pare tare rău, e o excepţie, aştept

un telefon foarte important… Mă duc, dar îţi promit că mă-ntorc într-un minut… Nici măcar nu mă schimb… Îmi dai voie? ESTELLE: ALAIN:

Bine, bine, du-te!

Mulţumesc.

Iese. Tăcere.

ESTELLE

(încet): Nu-i putem arăta aşa ceva!

ADELINE:

Ce-a zis?

NATHALIE

şi BERTRAND: „Nu-i putem arăta aşa ceva!“

JEAN-PIERRE:

Mă rog, eu habar n-am ce legătură are asta cu viaţa lui Blocq, dar nu

mi-aş fi închipuit niciodată că suntem în stare să jucăm aşa de bine! (Ceilalţi îl privesc cu reproş.) Mai mult ca sigur însă că n-are nici o legătură cu viaţa lui Blocq! Pauză. Alain se întoarce disperat.

60

ADELINE

(către Alain): Încă o problemă?

(vorbind greu): Cineva ne propune să cumpere terenurile de la fabrica de

ALAIN

ciment. ADELINE:

Ce-o mai fi şi asta?

JEAN-PIERRE ALAIN:

(către Alain): Cine ne propune?

Un grup! Nişte tipi! Vor să radă tot şi să facă locuinţe… Adio fabrică de

ciment. ADELINE:

Da’ ce, au înnebunit?!

NATHALIE:

Cum vine asta?

JEAN-PIERRE: ALAIN:

Mi se pare că ţie nu ţi-e bine, Alain?!

Nici nu-mi e! (Către ceilalţi:) Chiar dacă am concedia foarte corect tot

personalul, ne-ar reveni o parte din preţul de vânzare, pe care expertul o evaluează la câteva milioane pentru fiecare. (Către Estelle:) Iartă-ne, Estelle! ADELINE: ALAIN:

Dar noi n-o să facem aşa ceva, nu?!

Păi, nu! (Timid.) Evident.

Pauză. BERTRAND: NATHALIE: ADELINE

Voi cunoaşteţi pe cineva care lucrează la fabrica de ciment?

Nu.

(prăbuşită): Eu m-am săturat până peste cap!

Pauză. NATHALIE: ALAIN:

Cu cât ai zis că vor să cumpere?

Şase sute de kile… şase sute de milioane… de franci! După plata salariilor

compensatorii, expertul zice că ne rămân între douăzeci şi treizeci de milioane pentru fiecare, net! ADELINE: ALAIN

M-am săturat!

(către Adeline): Nu-nţeleg de ce iei tu lucrurile în tragic.

ADELINE:

Da’ la tine te-ai uitat? Ai văzut ce mutră ai? Ţi se pare că ai o mutră de om

fericit? JEAN-PIERRE:

Aşa e, nu putem să mai închidem încă o afacere în care lucrează

oameni! 61

ALAIN:

Bineînţeles că nu!

NATHALIE:

Şi voi aveţi impresia c-o să refuzaţi aşa ceva?

JEAN-PIERRE: ALAIN:

Poate că-i o dovadă de umanitate să acceptăm.

Exact, că doar n-om fi eroi, mă scuzaţi.

ADELINE:

Voi vă daţi seama ce spuneţi… vă daţi seama ce-nseamnă asta? Am

lichidat deja abatorul, şi-acum lichidăm fabrica de ciment? JEAN-PIERRE: ALAIN:

E îngrozitor!

Cam da!

NATHALIE

(către Adeline): Propunerea rămâne totuşi imensă, să ştii că nici ăia de la

fabrică n-ar pricepe de ce refuzăm! JEAN-PIERRE:

Aşa merg lucrurile pe lumea asta, Adeline! Aşa funcţionează toate,

doar n-ai vrea să le schimbăm noi. E trist, dar asta e! E ca o lege pe care n-o poţi ocoli! Asta e, ce mai! BERTRAND

(către Adeline): E mai tare ca tine şi ca mine, ca indivizii mărunţi de

teapa noastră, nu ne putem opune singuri. NATHALIE:

Şi Blocq ce-o să zică despre toate astea? Asta ar cam fi o problemă, nu?!

Pauză. JEAN-PIERRE:

Mâine trebuie să se ducă Estelle la spital să vorbească cu el, nu în

zece ani! Conform ultimatumului pe care ni l-a dat Blocq, se duce mâine! ALAIN:

Estelle!

NATHALIE: ALAIN:

Estelle!

Trebuie să mergi să vorbeşti cu Blocq, Estelle, altfel se duce totul dracului.

Întuneric.

12. Propunerea fratelui care lucrează la spital Ceva mai târziu. Culoarul imobilului. Estelle se întoarce acasă. Pare epuizată, abia se ţine pe picioare. O aşteaptă fratele ei care lucrează la spital. ESTELLE:

Ce faci aici? 62

FRATELE LUI ESTELLE CARE LUCREAZĂ LA SPITAL:

Te aşteptam, mi se pare că trebuie

să te duci iar la spital să-l vezi pe patronul tău. ESTELLE:

Nu mai e patronul meu!

FRATELE LUI ESTELLE CARE LUCREAZĂ LA SPITAL:

Am impresia că ţi-e foarte frică

să te duci. ESTELLE:

Cine ţi-a spus?

FRATELE LUI ESTELLE CARE LUCREAZĂ LA SPITAL: ESTELLE:

Pot să te-ajut, Estelle!

Ce vorbeşti?

FRATELE LUI ESTELLE CARE LUCREAZĂ LA SPITAL:

Am să-ţi arăt cum se poate

controla creierul cuiva, în spital găseşti tot ce-ţi trebui pentru asta, e formidabil! Ţi-l întorc pe dos ca pe-o mănuşă pe tipul de care ţi-e frică! Din mare căcănar, o să devină cel mai drăgălaş tip, cel puţin preţ de o după-amiază! ESTELLE:

Ţi-am mai zis să nu mă mai baţi la cap cu fantasmele tale de drogat.

FRATELE LUI ESTELLE CARE LUCREAZĂ LA SPITAL:

Chimia e absolut naturală,

Estelle. Tot ce secretă corpul când eşti îndrăgostit, de pildă, e chimie pură! Dacă-mi pun mintea, mâine, când vii să-l vezi, îl schimb complet, o să fie complet schimbat drăgălaş-drăgălaş, aproape îndrăgostit. Nu trebuie decât să am acces la perfuzia lui… ESTELLE:

Îndrăgostit?! Tu nu eşti sănătos la cap! E periculos ce zici tu acolo!

FRATELE LUI ESTELLE CARE LUCREAZĂ LA SPITAL:

Ce ai Estelle? Nu ţi-e bine?!

„Îndrăgostit“ era doar o metaforă! ESTELLE

(ameninţătoare): Nu-ţi mai băga nasul unde nu-ţi fierbe oala! Slăbeşte-mă

acum cu fantasmele tale! Văd că-n familia asta bateţi câmpii cu toţii. Iese. Întuneric.

13. Estelle îl vizitează pe Blocq la spital VOCEA LUI CLAUDIE:

Sub efectul presiunii pe care am exercitat-o asupra ei, Estelle

s-a dus a doua zi să-l vadă pe Blocq, la spital, ca să-i vorbească… Ne era foarte teamă de vizita asta. Putea Estelle să găsească cuvintele potrivite ca să-l calmeze pe Blocq? Ne spuneam că o parte a destinului şi a viitorului nostru se află în 63

mâinile ei. În dimineaţa aia, la magazin, în timp ce Estelle era la spital, noi ne imaginam scena în vestiar… Estelle intrând în camera lui Blocq… încercând săşi găsească cuvintele ca să-l calmeze şi să-i explice situaţia… Dar oare avea să reuşească? Camera de spital a lui Blocq. Acesta e aşezat într-un fotoliu, sub perfuzie. În jurul capului are un bandaj enorm. Intră fratele mai mic al lui Estelle, cu un aparat de radio care transmite o muzică asurzitoare.

BLOCQ

(surprins): Ce-i asta? (Fratele mai mic al lui Estelle dansează provocator în

faţa lui Blocq.) Ăsta de unde a mai apărut? Ce dracu’ face aici? (Fratele mai mic al lui Estelle continuă să danseze.) Termină cu gălăgia asta! Aici e spital! Ăsta-i debil mintal! Nu pot să cred! Hai, cară-te de aici! Sunt bolnav, ce, nu se vede?! Ăştia s-au ţăcănit de tot în spitalul ăsta! FRATELE MAI MIC AL LUI ESTELLE

(continuând să danseze): Care mai e viaţa ta,

băşinosule? BLOCQ:

Ce-ai zis?

FRATELE MAI MIC AL LUI ESTELLE: BLOCQ:

Ăsta-i nebun de legat!

FRATELE MAI MIC AL LUI ESTELLE: BLOCQ:

Da’ mutra ta nu ţi-ai văzut-o?

Cum?

FRATELE MAI MIC AL LUI ESTELLE: BLOCQ:

Cum mai stai cu moartea, curvă bătrână?

Nu ţi-ai văzut mutra, poponarule?

Ia uite cum îmi vorbeşte?! Băi, eu sunt la spital aici!

FRATELE MAI MIC AL LUI ESTELLE :

Parc-ai fi o curvă-n vacanţă, cu pălăria aia! Ţi-ai

văzut mutra, spurcăciune? BLOCQ:

Ţie nu ţi-e bine? Ce tot cârâi acolo?

FRATELE MAI MIC AL LUI ESTELLE: BLOCQ:

Da’ tu ce-aştepţi aici, să ţi-o pună doctorii?

Încetează odată, maimuţoi obraznic!

FRATELE MAI MIC AL LUI ESTELLE :

Arăţi ca un supozitor, cu turbanul ăla pe cap…

Ştii unde-mi bag eu supozitoarele?! BLOCQ:

Tacă-ţi fleanca, dobitocule!

FRATELE MAI MIC AL LUI ESTELLE: BLOCQ:

Ba tacă-ţi ţie! Vezi să nu-ţi vâr coaiele-n cur!

Fir-ai al dracului de căcănar cu coaiele tale cu tot!

FRATELE MAI MIC AL LUI ESTELLE:

Băi, imbecil avortat! 64

BLOCQ:

Vezi să nu-ţi bag eu coaiele pe gât!

FRATELE MAI MIC AL LUI ESTELLE: BLOCQ:

Mă cac în urechile tale!

FRATELE MAI MIC AL LUI ESTELLE: BLOCQ:

Băi, coaie moi!

Hai, urcă-n copac, maimuţoiule!

FRATELE MAI MIC AL LUI ESTELLE: BLOCQ:

Băi, buboi plin de puroi!

Băi, căcat de câine

FRATELE MAI MIC AL LUI ESTELLE: BLOCQ:

Înghite-ţi căcatul!

Muşcă-ţi coada!

FRATELE MAI MIC AL LUI ESTELLE: BLOCQ:

Tacă-ţi fleanca, pulă bleagă!

Băi, floc împuţit!

Băi, cap de pulă!

FRATELE MAI MIC AL LUI ESTELLE:

Băi, cămiloi labagiu!

Intră o infirmieră care rămâne cu gura căscată. INFIRMIERA:

Ce se-ntâmplă aici? Vi s-a urât cu binele?

FRATELE MAI MIC AL LUI ESTELLE: INFIRMIERA:

Nu-i voie să pui muzică aşa tare! Ce, nu ştii unde te afli?

BLOCQ: Asta-i

spuneam şi eu!

FRATELE MAI MIC AL LUI ESTELLE INFIRMIERA: BLOCQ:

Discutăm, e vreo problemă?

(închizând radioul): Gata, s-a rezolvat…

Mulţumesc pentru toată lumea! (Către Blocq:) Bun, acum e-n regulă?

Păi, de ce n-ar fi? (Infirmiera iese.) Câţi dobitoci în spitalul ăsta! (Pauză.)

Da’ ia zi, noi ne cunoaştem? FRATELE MAI MIC AL LUI ESTELLE: BLOCQ:

Nu cred. Domnu’… Grok?

Blocq!

FRATELE MAI MIC AL LUI ESTELLE :

Poate c-o ştii pe-o fată, una, Estelle. Seamănă c-

un popă, da’ cu fustă… cu păr şi haine de gagică. BLOCQ:

O ştiu, şi ce dacă?

FRATELE MAI MIC AL LUI ESTELLE: Are-un BLOCQ:

Şi ce-mi pasă mie!

FRATELE MAI MIC AL LUI ESTELLE: BLOCQ:

frate.

Io sunt ăla, tâmpitule!

Da’ ea de ce nu vine? Nu mai ştiu nimic despre piesă… Animalele alea au

un contract! Au tot interesul să ducă până la capăt ce-am stabilit!

65

FRATELE MAI MIC AL LUI ESTELLE :

Sor’-mea e bolnavă, munceşte prea mult, n-a

putut să vină. BLOCQ:

Şi când o să fie gata piesa?

FRATELE MAI MIC AL LUI ESTELLE:

Cică în cel mult o săptămână… O să vină să te ia

cu un taxi… Acum ar trebui să te calmezi, ai înţeles? Stai să-ţi zic ceva şi despre micile tale afaceri. La început, au cam dat-o-n bară, da’ acum merge mai bine. O să lichideze abatorul, le-au închis gura salariaţilor, şi o să lichideze şi fabrica de ciment, ca să vândă terenurile. Asta o s-aducă pentru fiecare ţărănoi de la magazin trei mii de salarii lunare… O să-i dea afară pe toţi cei nouăzeci şi doi de dobitoci de la fabrica de ciment, care urlau şi când aveau de lucru… aşa că, acum, dac-o să urle că n-au, e tot un drac. BLOCQ

(descumpănit): E-adevărat tot ce spui tu acolo?

FRATELE MAI MIC AL LUI ESTELLE:

Da, boule!

Pauză. BLOCQ:

Păi, să-ţi spun ceva… Mie mi se cam rupe, de fapt… Dacă ce-mi spui tu e-

adevărat… n-au decât să lichideze tot. Bine fac că iau toţi banii! Burta mea înainte de-a celorlalţi, toată lumea face la fel, astea-s legi de fier. Fiecare pentru el… întotdeauna a fost aşa. FRATELE MAI MIC AL LUI ESTELLE: BLOCQ:

Şi nici n-o să se schimbe!

Generozitate până-ţi intră curu-n joc! Ipocrizie totală! Mai ales, să nu te-

nmoi pentru alţii, că pentru tine nu se-nmoaie nimeni. FRATELE MAI MIC AL LUI ESTELLE :

Interesul e să-i fuţi tu pe ei, că altfel te fut ei pe

tine! BLOCQ:

Exact!

FRATELE MAI MIC AL LUI ESTELLE:

Şi, în afară de asta, care mai viaţa ta, în

aşteptarea morţii? BLOCQ:

Privesc în miezul gândurilor mele!

FRATELE MAI MIC AL LUI ESTELLE: BLOCQ:

Chiar există chestia asta?

N-am mai făcut niciodată aşa ceva. Da’ m-am săturat să tot ascult

tâmpeniile altora. De fapt, singurul lucru care mă interesează, înainte să crăp, este să merg să văd piesa de teatru… piesa pe care-o montează ăia acolo… Mă excită ideea c-o să mă văd… în piesa asta, înainte să mor. Ştiu că-s nişte 66

troglodiţi… că totul o să fie de rahat, şi totuşi… mă duc cu o speranţă… Probabil că sunt naiv… Nu mai ştiu nimic despre ei, sper că nu-şi bat joc de mine. Tu ce zici? FRATELE MAI MIC AL LUI ESTELLE: BLOCQ

Nu cred.

(scoţând scrisorile din buzunarul pijamalei): Uite aici! Vezi? Astea-s scrisori

pe care le-am primit cu un an înainte să se declare boala. Habar n-am cine mi lea trimis. Scrie aici că dacă nu ascult de-un ordin care mi s-a dat deja în mod repetat, o să mor… FRATELE MAI MIC AL LUI ESTELLE: BLOCQ:

Ce ordin?

Nu scrie, cică mi l-au dat deja. Nu vor să-l repete.

FRATELE MAI MIC AL LUI ESTELLE :

Păi, ăsta-i scris de puştan, sunt şi desene făcute

de-un mucos! BLOCQ:

Şi ce dacă?

FRATELE MAI MIC AL LUI ESTELLE: BLOCQ:

Sunt nişte puştani! E-un banc!

Eşti şi tu la fel ca ceilalţi! Eu sunt sigur că dac-aş reuşi să-nţeleg ce am de

făcut, dac-aş reuşi să fac ce mi se cere, n-aş mai muri… M-aş face bine dintrodată… Şi-mi spuneam că, văzând piesa lor de teatru, o să reuşesc poate să văd ce nu văd, ce nu ştiu să văd… sau să-nţeleg ceva despre mine pe care nu reuşesc să-l înţeleg, sau să văd mai bine… (Fratele mai mic al lui Estelle pare foarte mişcat. Îşi întoarce faţa ca să plângă.) Ce-i cu tine? Ce-ai păţit? FRATELE MAI MIC AL LUI ESTELLE: BLOCQ

Habar n-am, mi-a intrat un rahat în ochi, nu ştiu.

(ridicându-se şi arătând spre fotoliul lui): Nu vrei să te-aşezi?

FRATELE MAI MIC AL LUI ESTELLE: BLOCQ:

Nu, nu, e-n regulă.

Ba nu, aşază-te!

Fratele mai mic al lui Estelle se aşază. Continuă să plângă.

INFIRMIERA BLOCQ

(intrând): Ce se-ntâmplă aici?

(către infirmieră): Nu se simte bine.

FRATELE MAI MIC AL LUI ESTELLE

(ridicându-se): Ba nu, ba nu, trebuie să plec, mă

car. BLOCQ:

Eşti sigur?

FRATELE MAI MIC AL LUI ESTELLE: BLOCQ:

Da, da, ţi-am zis, salut…

Păi, aşa să fie. 67

FRATELE MAI MIC AL LUI ESTELLE BLOCQ:

(îndreptându-se spre ieşire): Ciao, băi, cartof!

Păi… ciao… Ia stai, zi-mi şi mie…

FRATELE MAI MIC AL LUI ESTELLE: BLOCQ:

Păi… Poţi să mai treci pe-aici? Dacă ai chef.

FRATELE MAI MIC AL LUI ESTELLE: BLOCQ:

Ce să-ţi zic? Serios? Să trec ca să ce?

Habar n-am…

FRATELE MAI MIC AL LUI ESTELLE:

Bun, mai vedem noi…

Iese. Pauză.

INFIRMIERA

(îl priveşte pe Blocq şi pipăie săculeţul cu perfuzia): Şi dumneata, cum

stai? Întuneric.

14. Estelle se întâlneşte cu fratele ei care lucrează la spital Câteva clipe mai târziu. Pe culoarul spitalului. Estelle se-ndreaptă spre ieşire, cu o pungă mare în mână, în care duce haina fratelui ei mai mic. În cealaltă mână duce radioul. FRATELE LUI ESTELLE CARE LUCREAZĂ LA SPITAL: ESTELLE:

Ce să meargă?

FRATELE LUI ESTELLE CARE LUCREAZĂ LA SPITAL: ESTELLE:

Ştii tu. Cum era Blocq ăla al tău?

Ce vrei să spui? Ce-ai făcut?

FRATELE LUI ESTELLE CARE LUCREAZĂ LA SPITAL: ESTELLE:

De ce plângi, Estelle? N-a mers?

Şi cu punga asta ce e?

Ce-ai făcut?

FRATELE LUI ESTELLE CARE LUCREAZĂ LA SPITAL :

Blocq nu s-a uitat la tine mai nu

ştiu cum ca de obicei?! ESTELLE:

Ce i-ai făcut?

FRATELE LUI ESTELLE CARE LUCREAZĂ LA SPITAL:

Am pus şi eu umărul ca Blocq să

fie niţel mai altfel decât de obicei, să te privească altfel. Ai văzut că se poate? Acum poate c-o n-o să mă mai iei în băşcălie! Tu erai aceeaşi ca-ntotdeauna, 68

nu? Dar el era altfel! Era schimbat! Nu-i ţăcăneală, ce zici? (Estelle iese în goană.) Aşa, să nu-mi mulţumeşti! Întuneric.

15. Estelle se întâlneşte cu vecinul ei Câteva clipe mai târziu. Pe palierul imobilului. Estelle dă peste vecinul ei. Intră în casă. Ţipete violente ale soţului. Lovituri. Vecinul zăboveşte ca să audă scena. VOCEA LUI CLAUDIE:

În seara aceea, când s-a întors acasă după vizita făcută lui

Blocq, Estelle a mai avut un vis, pe care-l descrie în amănunt în jurnalul ei. Spune acolo că certurile cu bărbatul ei, cum le numeşte ea, deveniseră aproape zilnice. Şi mai spune că, după certurile astea, visele erau mai intense ca de obicei.

16. Vis la spital: scena manifestaţiei de dragoste Într-o cameră de spital. Estelle, în halat, dansează senzual în faţa lui Blocq, apropiindu-se de el, cât pe ce să-l atingă. Muzică hipnotică. Blocq o priveşte fermecat. Soţul lui Estelle se năpusteşte în cameră. O apucă pe Estelle de braţ şi o trage după el afară din cameră. Neputincios, Blocq îi priveşte descumpănit cum se depărtează.

17. Se anunţă moartea soţului lui Estelle A doua zi dimineaţă. Înainte de deschiderea magazinului. În vestiar. VOCEA LUI CLAUDIE:

După noaptea aceea de vise şi coşmaruri, Estelle s-a prezentat

în ziua următoare la magazin. Am întrebat-o cum a decurs întâlnirea cu Blocq. Cu o zi în urmă, plecând de la spital, Estelle n-a mai trecut pe la noi. Aveam în 69

cap nenumărate scenarii… În cele din urmă, Estelle ne-a liniştit. După ea, Blocq acceptase totul cu calm… N-aveam nici un motiv să fim îngrijoraţi… Am remarcat că avea vânătăi pe faţă şi pe braţe, aceleaşi vânătăi ca de obicei… ADELINE:

Un bărbat nu se poartă aşa cu soţia lui, Estelle.

NATHALIE

(către Adeline): O face din ce în ce mai des acum, nu? (Către Estelle:) De

ce se poartă aşa? ESTELLE:

Nu ştiu,

NATHALIE:

De ce nu-l rogi pe fratele tău să-i spună câteva?

ADELINE: Asta

i-am zis şi eu ieri. (Către Estelle:) Trebuie să vorbeşti cu frate-tău.

ESTELLE:

Chiar aşa?!

ADELINE:

Păi, da. Găseşte el o soluţie.

ESTELLE:

Nu vreau în ruptul capului să afle de povestea asta… Nu-l priveşte pe el,

v-am mai zis. Intră Chi, pare distrus. ADELINE:

Ce s-a întâmplat?

Chi spune ceva în limba lui ininteligibilă. NATHALIE: ESTELLE:

Cum ai zis?

A zis: „Vino să vezi, Estelle, mi se pare că bărbatu-tău e în camera

frigorifică.“ Întuneric.

18. În camera frigorifică Corpul bărbatului lui Estelle zace într-o baltă de sânge.

70

ACTUL IV

1. Interogatoriul luat de poliţie Câteva ore mai târziu. În biroul lui Adeline.

INSPECTORUL

1 (către Adeline): Deci dumneata i-ai spus de curând prietenei

dumitale: „Poate c-ar trebui să-i spui bărbatului tău să înceteze“? ADELINE:

Da.

INSPECTORUL ADELINE:

Nu, era prima oară.

INSPECTORUL ADELINE

1: Prima oară? Şi numai atât i-ai spus?

(ezitând): Da.

INSPECTORUL ADELINE

1: Îi spuneai deseori asta?

1: Nu i-ai mai spus nimic altceva?

(ezitând): Nu.

INSPECTORUL

1: Şi azi tipul e găsit cu un glonţ în cap, exact în locul în care aţi avut

de curând discuţia asta? ADELINE:

Da.

INSPECTORUL ADELINE:

Nu ştiu.

INSPECTORUL ADELINE:

1: Ştiu şi eu? Pe dumneata nu te intrigă deloc, cum se spune? 1: Nu ştii?

Nu.

INSPECTORUL

1: În orice caz, soţul n-o s-o mai sâcâie, nu-i aşa? (Către Estelle, care

tocmai a intrat:) Ah, bună ziua, doamnă, v-aţi întors! Mai avem o sumedenie de întrebări de detaliu să vă punem. Vorbim acum, aici, pe loc, sau veniţi cu noi la comisariat, cum vreţi. (Intră Chi şi Inspectorul 2. Către Inspectorul 2:) Care-i treaba? INSPECTORUL

2: Am o mică problemă cu domnul.

INSPECTORUL

1: Ce fel de problemă?

INSPECTORUL

2: Cred că are ceva de declarat, dar vorbeşte într-o limbă străină,

„nedefinită“, parc-ar fi chineză. INSPECTORUL

1: Zău? Ce limbă vorbeşte domnul ăsta? Poate că avem nevoie de-un

traducător… 71

ESTELLE

(către Inspectorul 1): Vorbeşte pe limba noastră domnul Chi Duong, pot să

vă traduc dacă vreţi. INSPECTORUL ESTELLE:

1: Nu înţeleg.

Ce anume?

INSPECTORUL

1: Spui că domnul vorbeşte pe limba noastră şi propui în acelaşi timp

să traduci ce spune?! ESTELLE:

Exact.

INSPECTORUL

1: Mă rog, eu tot nu înţeleg. (Estelle începe să plângă.) Ce se

întâmplă, doamnă? Lucrurile par cam încurcate în capul dumitale. Mă-ntreb dacă n-ai câte ceva să ne spui. Întuneric.

2. Discuţie după plecarea poliţiei Puţin mai târziu. Acelaşi loc. Toţi salariaţii sunt adunaţi în jurul lui Estelle, care plânge. (în panică): Eu i-am zis lui Estelle să vorbească cu frate-său despre

ADELINE

bărbatul ei. (Plânge.) … Bertrand şi Alain i-au zis acelaşi lucru înaintea mea… BERTRAND ESTELLE:

Nu l-am rugat nimic pe frate-meu. V-am mai zis.

NATHALIE ESTELLE:

(contestând): Eu nu-mi aduc aminte să-i fi spus aşa ceva!

(hotărâtă): Estelle, trebuie să le spui, dacă fratele tău a făcut asta!

Dacă vă spun că nu… Fratele meu nu e-n stare să omoare pe nimeni.

ALAIN: A vorbit TOŢI:

cineva adineaori cu poliţia despre fratele ei?

Nu.

NATHALIE:

Eu nu mă simt bine deloc.

JEAN-PIERRE:

Nu-i normal să nu-i spunem poliţiei despre fratele ei, când ştim foarte

bine… cum par să se fi petrecut lucrurile. NATHALIE: ALAIN:

Trebuie să-i spui lui frate-tău să se predea, Estelle.

Poate că trebuie să ne mai gândim… Dacă ajunge la poliţie, o s-avem

probleme, o să ne bage şi pe noi la apă, o să le povestească cine ştie ce, o groază de chestii… N-am avut decât necazuri cu el… 72

NATHALIE:

Dar nici aşa nu putem sta… dacă noi credem că el e, trebuie să-l

denunţăm. BERTRAND: Am ESTELLE:

devenit complicii unui asasin.

Nici vorbă de aşa ceva!

JEAN-PIERRE: Am ADELINE: Am

devenit nişte animale.

NATHALIE: Am ADELINE: Am BERTRAND:

mers prea departe, ne-am schimbat, e drept.

devenit violenţi… Ne-am transformat.

devenit fiare sălbatice.

Ce facem cu terenurile de la fabrica de ciment? Le vindem până la

urmă, sau nu? ALAIN

(explodând): Ce legătură are?! Eu nu vreau să renunţ, nu putem renunţa! N-

am chef să pierd şansa asta, e singura mea speranţă de a mă îmbogăţi, eu şi familia mea. Refuzul ar însemna să mă sacrific. Pentru cine? Pentru nişte tipi de la fabrica de ciment pe care nici nu-i cunoaştem. Dacă ne sacrificăm pentru alţii, suntem nişte idioţi, fiindcă ceilalţi n-o să se sacrifice niciodată pentru noi. ADELINE:

Şi-acum, în plus, totul e mânjit de moartea asta… E uşor de refuzat, dacă

vrem. BERTRAND: ADELINE:

Deci cum facem?

Nu trebuie să ne gândim la ce nu vom câştiga, ci la oamenii pe care-i dăm

afară… trebui să ne punem în pielea lor. NATHALIE: ADELINE:

Estelle, tu i-ai cerut fratelui tău să-l omoare pe bărbatu-tău?

Estelle, noi mergem la comisariat să-l denunţăm, şi te denunţăm şi pe

tine… Le povestim tot, nu ascundem nimic. Chiar dacă pierdem tot. NATHALIE: Aşa ADELINE:

e. Asta-i şi părerea mea. Gata cu frica.

Dacă ne e frică înseamnă că suntem slabi. Am mers prea departe, am lăsat

lucrurile s-o ia razna de tot în povestea asta. Estelle dă să plece. NATHALIE: ESTELLE

Estelle, unde te duci?

(cu glasul gâtuit de plâns): La toaletă.

ADELINE:

Nu mai ai nici un interes să minţi, Estelle… Ne-ai minţit mereu pe toţi,

ne-ai ascuns o grămadă de lucruri.

73

Estelle a ieşit. ALAIN:

E un monstru fata asta, şi ne-a tras şi pe noi după ea… Iar noi am făcut toate

prostiile… E îngrozitor. Întuneric.

3. Lectura jurnalului lui Estelle Câteva clipe mai târziu. În biroul lui Adeline. Întuneric. Pe monitoarele de supraveghere ale magazinului apare chipul lui Estelle. VOCEA LUI CLAUDIE:

În ziua aceea am văzut-o pentru ultima dată pe Estelle la

magazin. Pe urmă a dispărut. Ce s-a întâmplat după aia am aflat citindu-i jurnalul pe care l-a lăsat acasă la ea când a plecat… Vă citesc ce-a scris în ziua respectivă: „Dragul meu caiet, sper că nu te superi că-ţi spun aşa. Mă simt foarte rău. Bărbatul meu a fost omorât, trupul i-a fost găsit la magazin… Eu credeam că omorurile există numai la cinema, dar azi îl acuză pe fratele meu că a comis crima, o crimă adevărată…Îl acuză pe bune, şi soţul meu e mort… de-a binelea. M-am săturat până peste cap de fratele ăsta al meu! Îl urăsc mai mult ca orice pe lume. Aş vrea să nu mai am niciodată de-a face cu el, deşi ştiu că n-a comis nici o crimă. Numai că totul se învălmăşeşte în capul meu… Spuneam că vreau să-i schimb pe ceilalţi… Dar poate că m-am schimbat eu însămi. Spuneam că o piesă de teatru i-ar putea deschide ochii, dar spuneam aşa numai ca să mă vadă mai bine

PE MINE.

Spuneam că vreau

că o spuneam numai ca

SĂ-I VADĂ „MAI BINE“

SĂ MĂ VADĂ

„BINE“

săptămâni întregi, n-am făcut decât să încerc fiindcă… sunt… îndrăgostită de de

EL.

EL…

pe ceilalţi… Dar poate

PE MINE.

Adevărul e că, de

SĂ-I SPUN LUI

ce sentimente am,

M-am schimbat fiindcă sunt îndrăgostită

Nu-l iubeam pe bărbatu-meu, şi trebuie să mărturisesc că mă călca pe

nervi… fiindcă eu sunt îndrăgostită de

EL.

Dragul meu caiet, probabil că te

întrebi: dar cum poţi iubi pe cineva în felul ăsta? Mă-ntreb şi eu de unde vine dragostea?… Chiar, de unde vine dragostea? Ce-i cu lucrul ăsta care-ţi 74

porunceşte? Şi care e mai tare decât tine? Căruia nu i te poţi opune? De pildă, de ce visez mereu că mă ia în braţe? Dragul meu caiet, trebuie să recunosc că m-am transformat din pricina dragostei. Azi nu-mi rămâne decât să găsesc tăria de-a merge le el şi de a-i spune, înainte să moară, ce simt cu-adevărat pentru el. E îngrozitor şi foarte greu, dar ăsta-i adevărul. Aşa arată adevărul, dragul mei caieţel. Îmi doresc aşa de mult să mă strângă-n braţe! Îmi doresc aşa de mult să vadă cât îl iubesc, îmi doresc să mă iubească aşa cum sunt.“

4. Estelle vine să-i mărturisească dragostea lui Blocq La spital. Estelle intră în camera lui Blocq. Acesta, întins în pat, e foarte slăbit. VOCEA LUI CLAUDIE:

În ziua aceea, personalul spitalului i-a spus lui Estelle că

Blocq mai avea doar câteva zile de trăit. Era sfârşitul… ESTELLE: BLOCQ

Bună ziua.

(cu glas stins): Bună ziua. Cam târziu!

ESTELLE: BLOCQ:

Cam târziu, asta aţi spus?

Te-aştept… de nu ştiu când! Mergem?

ESTELLE:

Unde? Vorbiţi despre piesă? (Foarte mişcată:) Am venit să vă spun ceva

foarte important. BLOCQ:

Despre piesă?

ESTELLE: BLOCQ:

Da’ piesa-i gata?

ESTELLE: BLOCQ:

Nu, despre mine. Nu.

Cum nu?

ESTELLE:

Nu! Nu se mai joacă nici o piesă. N-o să mai fie nici un teatru. Ba chiar s-

a terminat de tot cu teatrul… Vreau să vă spun ceva foarte important. BLOCQ:

Nu se mai joacă piesa?

ESTELLE: BLOCQ

Nu.

(încercând să se ridice): Nu-i adevărat! Nu se poate!

ESTELLE: BLOCQ:

Ce faceţi?

E imposibil! 75

ESTELLE: BLOCQ:

Cred că n-aveţi voie să vă ridicaţi. Vorbesc serios!

Dar eu am crezut în ea…!

ESTELLE:

N-aveţi voie să vă ridicaţi!

Pauză. Blocq o priveşte fix pe Estelle, ca şi cum ar vrea să afle dacă spune adevărul. BLOCQ:

Dacă vedeam piesa, sunt sigur că s-ar fi petrecut ceva…

ESTELLE:

V-aţi închipuit prea multe lucruri cu piesa asta, în plus noi n-am făcut

niciodată teatru, să ştiţi. Îmi pare nespus de rău, vroiam să vă spun şi eu ceva cu adevărat important… despre mine. Îmi daţi voie să vă spun? Pauză. BLOCQ:

Despre fratele tău mai ştii ceva?

ESTELLE: BLOCQ:

Despre fratele meu?

Habar n-am ce mi-a venit să vorbesc despre el. Cred că mi-ar face plăcere

să-l mai văd… ESTELLE: BLOCQ

Dar eu trebuie să vă spun ceva, un lucru pe care nu vi l-am spus niciodată.

(cu duritate): Mă doare-n cot de tot ce nu mi-ai spus tu. Dacă vrei să-mi faci

plăcere, spune-i lui frate-tău să mai vină să mă vadă, te rog. ESTELLE BLOCQ

(gată să izbucnească în plâns): Eu vroiam să vă vorbesc!

(cu multă duritate): Vreau să mă laşi în pace acum, mă-nţelegi? Crezi că am

timp de pierdut? Pauză.

ESTELLE

(zdrobită): Bine… O să-ncerc să-l găsesc… Dacă-l găsesc, îi spun că vreţi

să-l vedeţi, da? BLOCQ:

Da, mulţumesc.

ESTELLE:

N-aveţi pentru ce.

Pauză. Estelle iese şi se ciocneşte de o infirmieră care intră. Blocq rămâne aşezat pe pat, cu picioarele spânzurând. 76

INFIRMIERA

(către Blocq): Vă simţiţi bine?

Intră Estelle care şi-a îmbrăcat la repezeală hainele fratelui mai mic. Infirmiera iese.

FRATELE MAI MIC AL LUI ESTELLE

(încercând să pară sigur pe el): Cum merge

treaba, băi, cartof! BLOCQ:

Mă bucur să te văd… Nu ştiu nici eu de ce… N-am înţeles ce s-a întâmplat

acum câteva zile… când ne-am văzut… De-atunci mă tot gândesc. FRATELE MAI MIC AL LUI ESTELLE: BLOCQ:

Nu pricep cum, dar mi-ai intrat sub piele. E straniu, e de neînţeles.

FRATELE MAI MIC AL LUI ESTELLE: BLOCQ:

Nu mai spune! Eu n-am simţit nimic.

Doar există milioane ca tine pe pământ. (Pauză. Blocq îşi scoate pachetul

de cărţi poştale şi i le arată.) Uite, eu o să crăp fiindcă mi s-a ordonat să fac ceva… şi eu n-am înţeles ce. M-am tot gândit, dar n-am găsit! Nothing! FRATELE MAI MIC AL LUI ESTELLE :

Mai las-o moartă cu cărţile astea poştale de

puştani! Că doar n-o sta puterea pe lumea asta în mâna ţâncilor, ce dracu’! BLOCQ:

Cum, nu ştiai? Păi, lumea e condusă de copii… Eu sunt sigur… Nişte

puştani organizează totul undeva, în locul nostru… După nişte reguli, după nişte legi, numai că noi habar n-avem de ele. Eu am dat-o-n bară, deci la o parte, valea, bye bye! (Pauză. Fratele mai mic al lui Estelle se aşază pe pat lângă Blocq.) Mi se pare mie sau tu ai omorât pe cineva? FRATELE MAI MIC AL LUI ESTELLE:

Nu-i nimic adevărat!

Pauză. BLOCQ:

Sunt obosit, fir-ar să fie!

Îşi pune capul pe umărul fratelui mai mic al lui Estelle. FRATELE MAI MIC AL LUI ESTELLE: BLOCQ:

Mai bine nu mai vorbi!

Mda. (Pauză.) M-am schimbat, nu-i aşa?

FRATELE MAI MIC AL LUI ESTELLE: Aşa

e. 77

BLOCQ:

Nu ştiu în ce, dar sunt pe cale să mă schimb, simt eu.

FRATELE MAI MIC AL LUI ESTELLE: Aşa

e.

Întuneric. VOCEA LUI CLAUDIE:

A doua zi după această ultimă vizită a lui Estelle la spital,

Blocq a murit. Infirmierele au spus că ultimele lui cuvinte au fost: „Sunt pe cale să mă schimb.“ În aceeaşi zi, am auzit pentru ultima dată de Estelle… Până acum o săptămână, când am primit o scrisoare din partea ei. În scrisoarea asta, ne dă o întâlnire. Ne propune să ne întâlnim la magazin… nu ştie că magazinul s-a închis. Spune că ne datorează nişte explicaţii. Trebuie să recunoaştem că în jurnalul ei multe lucruri rămân în ceaţă… Eu, mărturisesc, am fost mişcată că mi-a scris tocmai mie… În fond, mă întreb dac-am judecat-o drept pe Estelle acum zece ani… E-adevărat că în zece ani am avut tot timpul să reflectez… Dar zece ani nu înseamnă aproape nimic la scara timpului universal, cum ar spune ea… Sunt stele care s-au stins acum milioane de ani şi întunecimea lor n-a ajuns încă până la noi.

5. La mânăstire Mai mulţi călugări se roagă. Îmbrăcat în călugăr, fratele mai mic al lui Estelle li se alătură discret şi începe să se roage împreună cu ei.

CĂLUGĂRUL

1: Ia uite cine-i aici!

CĂLUGĂRUL

2: Ce cauţi aici? Nu pot să cred, ăsta s-a întors!

CĂLUGĂRUL

3: Ţi-am zis să te cari şi să nu mai calci pe-aici.

CĂLUGĂRUL

1: Ne-ai tras pe sfoară.

CĂLUGĂRUL

4: E odios!

CĂLUGĂRUL

1: Hai, valea! Şi scoate-ţi hainele astea.

CĂLUGĂRUL

4: Ţi-am zis să te cari şi să-ţi scoţi hainele astea.

CĂLUGĂRUL

1: Cum să-ţi spun ca să-nţelegi?

CĂLUGĂRUL

3: Hai, ridică-te de-aici!

CĂLUGĂRUL

2: Scoate-ţi hainele! 78

CĂLUGĂRUL

4: Ai noroc că încă n-am anunţat poliţia.

CĂLUGĂRUL

3: Cară-te.

CĂLUGĂRUL

2: Cară-te, n-auzi?! Incredibil!

Unul dintre călugări îl apucă pe fratele mai mic al lui Estelle şi-i scoate cu forţa rasa de călugăr. Îl trage spre ieşire. Fratele mai mic al lui Estelle scapă şi începe din nou să se roage. Doi călugări îl înşfacă şi-l trag afară din mânăstire. Fratele mai mic al lui Estelle opune rezistenţă şi strigă cât îl ţine gura.

6. Estelle fuge de la mânăstire Câteva clipe mai târziu. Estelle se îndepărtează fugind de mânăstire, plânge.

7. Zece ani mai târziu La magazin. În biroul lui Adeline. Toţi salariaţii sunt prezenţi, se adresează publicului. ADELINE: Au

trecut zece ani. O aşteptăm pe Estelle, care ne-a scris.

JEAN-PIERRE:

Estelle ne-a dat întâlnire aici, la magazin. Se vede treaba că în mintea

ei lucrurile au rămas la fel ca acum zece ani. NATHALIE:

Acum zece ani, după moartea bărbatului lui Estelle şi imediat după

dispariţia ei, am hotărât să vindem toate societăţile pe care Blocq ni le-a lăsat moştenire… BERTRAND:

Nu ne-am ales cu nimic.

NATHALIE:

Am vândut şi magazinul, am scăpat de toate. Mai întâi, am devenit

simpli salariaţi aici, pe urmă, acum cinci ani, magazinul a intrat în faliment şi noi am intrat în şomaj. Chi a păstrat totuşi cheile. Datorită lui suntem aici. ADELINE:

Un lucru e sigur, suntem foarte mândri de felul în care ne-am purtat. Am

refuzat profitul care ne-ar fi revenit din vânzarea terenurilor.

79

NATHALIE:

Becul ni s-a aprins după moartea bărbatului lui Estelle. În momentul ăla

am simţit într-adevăr că eram târâţi, aproape fără voia noastră, către un mod de a gândi şi de a acţiona pe care nu-l mai controlam. JEAN-PIERRE:

Era o nebunie! E-adevărat! Parcă îmi răsunau voci în cap… Am crezut

că n-o să fim în stare să nu le dăm ascultare. Mie îmi dădeau ordine, auzeam un glas interior! Îmi interzicea să vorbesc şi-mi ordona să accept. ADELINE:

Când am vândut tot, de scârbă, m-am simţit mult mai bine, fiindcă am

putut să mă privesc iar în oglindă… JEAN-PIERRE:

Ne-am regăsit pe loc demnitatea de fiinţe umane.

Pauză. ALAIN:

Ar trebui totuşi adăugat că tipii cărora le-am vândut fabrica de ciment au

acceptat până la urmă propunerea pe care dezvoltatorul imobiliar ne-o făcuse nouă… Ei nu s-au încurcat, au luat banii. Totul a fost ras şi lichidat… Şi, până la urmă, oamenilor care lucrau acolo le-a fost mai rău decât dacă am fi rămas noi. Pauză. BERTRAND: ADELINE:

Puteam face altfel?

În nici un caz! Am mai vorbit despre asta. La ce bun să ne mai punem

asemenea întrebări? Astea-s legile economiei, sunt legi care nu pot fi ocolite. Lucrurile sunt stabilite dinainte, noi nu putem face nimic, putem cel mult să ne dăm la o parte ca să nu fim târâţi de curent. Scurtă pauză. Toţi sunt stânjeniţi. Intră Estelle.

ADELINE

(către Estelle): Tu eşti?

ESTELLE:

Da, eu.

ADELINE:

Nu credeam c-ai să mai vii.

Pauză. NATHALIE:

De ce-ai plecat aşa, Estelle? 80

ADELINE:

Când ai plecat, toată lumea a crezut că ai ceva să-ţi reproşezi.

JEAN-PIERRE:

Poliţia crede c-ai fost complice cu fratele tău.

ESTELLE:

Mă duc să mă predau la comisariat, e mai simplu aşa…

ADELINE:

Să ştii că ţi-am găsit caietul… Ne-am permis să ne uităm în el… Aşa am

înţeles şi noi în sfârşit cum stau lucrurile… Mai sunt însă şi lucruri pe care nu le-am prea înţeles. JEAN-PIERRE:

Până la urmă, multă lume se întreabă încă cine eşti tu cu-adevărat,

Estelle. Un monstru sau o sfântă care pluteşte deasupra tuturor? Estelle dă să plece. ADELINE:

Unde te duci? Pleci?

ESTELLE:

Păi, da.

ADELINE:

De-abia ai venit! În scrisoare spuneai că vrei să ne vezi ca să ne spui

ceva?! Spuneai c-o să ne dai nişte explicaţii… Să ştii că noi nici azi nu ne-am recăpătat somnul după tot ce s-a întâmplat… Învârtim întruna în cap tot ce s-a petrecut, nu mai putem… ESTELLE:

Mă scuzaţi, dar încă nu mă simt pregătită… cred… Poate c-o să fiu în

curând, dar încă nu sunt… Mi-a făcut plăcere să vă revăd, dar acum trebuie să plec. CLAUDIE:

Estelle?

ESTELLE:

Da.

CLAUDIE:

Vroiam să-ţi spun… să mă ierţi.

ESTELLE:

Îţi mulţumesc, drăguţ din partea ta… La revedere… O zi bună.

Estelle pleacă.

8. Regăsirea Într-o biserică. Estelle se reculege. Un bărbat se apropie de ea.

81

VOCEA LUI CLAUDIE:

După ce-a plecat, Estelle nu s-a dus la comisariat. Se spune că

a intrat întâi într-o biserică… poate ca să-şi recapete puterile sau ca să se liniştească… şi că s-a întâlnit cu cineva. VECINUL LUI ESTELLE:

Îţi aminteşti de mine? Nu ne-am văzut de zece ani… M-am

gândit la dumneata în fiecare zi. ESTELLE:

Zău? Nici eu nu te-am uitat. Profesia pe care-o aveai m-a impresionat

foarte tare… Lucrai pe-atunci într-o staţie de epurare? VECINUL LUI ESTELLE:

Trebuie să fiu sincer cu dumneata. Te-am minţit atunci… Şi

mai am o mărturisire pe care simt nevoia s-o fac. ESTELLE:

Zău?

VECINUL LUI ESTELLE: ESTELLE:

Eu l-am omorât pe soţul dumitale.

Nu mai spune!

VECINUL LUI ESTELLE:

M-a scos din minţi felul în care se purta cu dumneata. Aş fi

vrut să-ţi spun adevărul mai devreme, dar ai dispărut. ESTELLE:

Lumea crede că am şi eu partea mea de vină în toată povestea asta.

VECINUL LUI ESTELLE:

Eu trebuie să mă predau, nu dumneata. Dumneata n-ai nici o

vină. ESTELLE: Aşa

e. Îţi mulţumesc

VECINUL LUI ESTELLE:

Vroiam să-ţi spun că adevărata mea meserie este să ucid, eu

ucid. Asasinez. Ucid la ordin. Mediul din care fac parte se conduce după o regulă strictă: nu se ucide fără ordin. Un ordin venit de sus. De fapt, e foarte simplu. În profesia asta nu există libertate, cum nu există nici în viaţă, de altfel, abia dacă e loc pentru mici iniţiative. În cazul dumitale însă, se-ntâmplă că, pentru prima oară în viaţă, am încălcat regula. Mi-am luat libertatea să ucid fără să fi primit ordin… Ţi-am ucis soţul din motive personale. În mediul meu însă, regulile sunt mai dure decât cele din justiţia obişnuită. Improvizaţia, creaţia nu sunt tolerate, sunt socotite periculoase. De fapt, e bine că-i aşa. Când se va afla… e foarte posibil să fiu condamnat pentru că am acţionat fără ordin şi să fiu ucis la rândul meu… Înainte să ne despărţim, aş vrea să te întreb ceva… Dacă am norocul să ies peste câţiva ani viu din închisoare, pot spera c-o să vii să mă aşteptaţi… ca să ne cunoaştem mai bine? ESTELLE:

Nu ştiu…

82

VECINUL LUI ESTELLE:

Sigur, sigur… totul s-a întâmplat prea repede, înţeleg, te las

să te gândeşti, în orice caz, eu, dacă trăiesc, o să sper. Asta e absolut sigur… La revedere… poate. ESTELLE

(tulburată): Da… La revedere… O zi bună…

VECINUL LUI ESTELLE:

Mulţumesc.

Vecinul lui Estelle iese. Întuneric.

9. Dansul maşinii de spălat După un timp. Într-un magazin, înainte de ora deschiderii. Estelle face curăţenie cu o enormă maşină industrială de spălat podele. Pare să viseze. Zâmbeşte. Purtată de un elan lăuntric, conduce maşina cu tot mai multă graţie. Pare să alunece pe gheaţă. Muzică. Mişcările maşinii de spălat devin din ce în ce mai artistice. VOCEA LUI CLAUDIE:

Aici se încheie toată povestea. I-am pierdut cu toţii urma lui

Estelle. Nu mai avem nici o veste de la ea. Ştim doar că bărbatul întâlnit în biserică a fost condamnat la ani grei de puşcărie. Se spune că Estelle şi-a găsit o slujbă, că face tot curăţenie, dar în condiţii mult mai bune faţă de vremea când lucra la magazin. Se spune, mai ales, că şi-a regăsit bucuria de a trăi. Se pare că s-a ataşat foarte tare de bărbatul din închisoare. Se mai spune că răutatea acestui om n-are margini. Neputând să-şi schimbe viaţa, se spune că Estelle nutreşte în continuare dorinţa de a-i schimba pe alţii. Se spune că, mai presus de orice, lui Estelle îi e

DRAG

ÎNDRĂGEŞTE

răul…

să facă binele, dar că, fără nici o îndoială, cel mai mult

83

CUPRINS ACTUL I 1. Estelle se deghizează în călugăriţă 2. Toaletele magazinului 2. Estelle îi ajută pe fratele ei şi pe Nathalie 4. O duminică la lucru 5. Visul maşinii de spălat podele 6. Blocq îl ia la rost pe Chi 7. Bloc îl ia la rost pe Chi (continuare) 8. Jean-Pierre s-a închis în camera frigorifică 9. Blocq îl umileşte pe Jean-Pierre 10. Blocq îi face avansuri lui Estelle 11. Teoria lui Estelle despre Blocq 12. Se anunţă boala lui Blocq 13. Se anunţă boala lui Blocq (continuare) 14. Testamentul lui Blocq ACTUL II 1. Semnarea la notar 2. Prima şedinţă a salariaţilor 3. Estelle iese de la şedinţă 4. Visul cu şedinţa 5. Estelle se întâlneşte cu vecinul ei 6. Prima vizită la spital la Blocq 7. Şedinţă despre piesa de teatru 8. Alain şi Jean-Pierre vizitează abatorul 9. Prima repetiţie teatrală 10. Estelle se întâlneşte cu vecinul ei (continuare) 11. Visul de la staţia de epurare 12. Estelle îşi cere scuze 13. Halatele sunt date la spălat 14. Fratele mai mic al lui Estelle îi terorizează pe salariaţi

84

ACTUL III 1. Discuţie despre fratele mai mic al lui Estelle 2. Scenă avansurilor dintre Blocq şi Estelle 3. Fratele mai mic al lui Estelle îl ameninţă pe Chi după repetiţie 4. Şedinţă în jurul unei mese 5. Fratele mai mic al lui Estelle îl scoate pe Jean-Pierre din bar 6. Fratele mai mic al lui Estelle se duce la Nathalie 7. Salariaţii repetă scena animalelor 8. Alain plin de sânge 9. Fratele mai mic al lui Estelle îl bate pe instigatorul de la abator 10. Minunatul vis al lui Estelle 11. Încercare de reproducere a minunatului vis al lui Estelle 12. Propunerea fratelui care lucrează la spital 13. Estelle îl vizitează pe Blocq la spital 14. Estelle se întâlneşte cu fratele ei care lucrează la spital 15. Estelle se întâlneşte cu vecinul ei 16. Vis la spital: scena manifestaţiei de dragoste 17. Se anunţă moartea soţului lui Estelle 18. În camera frigorifică ACTUL IV 1. Interogatoriul luat de poliţie 2. Discuţie după plecarea poliţiei 3. Lectura jurnalului lui Estelle 4. Estelle vine să-i mărturisească dragostea lui Blocq 5. La mânăstire 6. Estelle fuge de la mânăstire 7. Zece ani mai târziu 8. Regăsirea 9. Dansul maşinii de spălat

85