Jocuri Pentru Copiii Cu Ces [PDF]

Zitiervorschau

Motto: "Sunt doar unul. Sunt totuşi cineva. Nu pot face totul de unul singur, dar pot face ceva. Şi chiar dcă nu pot face totul, nu voi refuza să fac ceea ce-mi stă în putinţă." (E.E. Hale)

Jocul, în formarea compenţelor cheie la elevul cu CES

Propunător: Novac Gabriela Profesor itinerant şi de sprijin

Jocul şi, în special, jocul didactic îmbină elementele instructive şi formative cu elemente distractive, stimulând învăţarea şi motivaţia pentru învăţare a elevilor. Una din formele de manifestare a copilului cu CES este jocul. În mod obişnuit o asemenea activitate este izvorâtă din nevoia de acţiune, de mişcare a copilului - o modalitate de a-şi consuma energia- sau de a se distra, un mod plăcut de a utiliza timpul. În timpul jocului, copilul vine în contact cu alţi copii sau cu adultul, astfel că jocul are un caracter social. Jocurile sociale sunt esenţiale pentru copiii cu deficienţe, întrucât le oferă şansa de a se juca cu alţi copii. În aceste jocuri sunt necesare minim două persoane care se joacă şi comentează situaţiile de joc (loto, domino, cuburi, cărţi de joc etc.). Psihologia jocului evidenţiază importanţa activării acestei metode mai ales înnvăţământul preşcolar şi primar. Această activitate dinamizează acţiunea didactică prin intermediul motivaţiilor ludice care sunt subordonate scopului activităţii de predareînvăţare, dar şi de evaluare. Modalităţile de realizare angajează următoarele criterii pedagogice de clasificare a jocurilor didactice : 

după obiective prioritare : jocuri senzoriale (auditive, vizuale, tactile) jocuri de observare, de dezvoltare a limbajului, de stimulare a cunoaşterii interactive ;



după forma de exprimare : jocuri simbolice, de orientare, de sensibilizare, conceptuale, jocuri, ghicitori, jocuri de cuvinte încrucişate ;



după conţinutul instruirii : jocuri matematice, muzicale, sportive, literare/lingvistice;



după resursele folosite : jocuri materiale, orale, pe bază de întrebări , pe bază de fişe individuale, pe calculator ;



după regulile instituite : jocuri cu reguli transmise prin tradiţie, cu reguli inventate, spontane şi protocolare ;



după competenţele psihologice stimulate : jocuri de mişcare, de observaţie, de imaginaţie, de atenţie, de memorie, de gândire, de limbaj şi de creaţie. Jocul didactic este un tip specific de activitate prin care invăţătorul/profesorul

consolidează, precizează şi chiar verifică cunoştinţele elevilor, îmbogăţeşte sfera cunoaşterii, antrenează capacităţile creatoare ale acestora, sporind interesul pentru conţinuturile lecţiilor la diferite discipline. Folosirea jocului didactic ca activitate de completare cu întreaga clasă aducevariaţie în procesul de instruire a copiilor cu CES, făcându-l mai atractiv. Relevând legătura dintre joc şi munca copilului , Jean Piaget a pus în evidenţă aportul jocului la dezvoltarea intelectuala a şcolarului. De aceea , el susţine că ,, toate metodele active de educare a copiilor mici să furnizeze acestora un material corespunzător pentru ca jucându-se, ei să reuşească să asimileze realităţile intelectuale care, fără aceasta, rămân exterioare inteligenţei copilului’’. Prin joc, copiii cu CES pot ajunge la descoperiri de adevăruri , îşi pot antrena capacitatea lor de a acţiona creativ , pentru că strategiile jocului sunt în fond strategii euristice , în care se manifestă isteţimea, spontaneitatea, inventivitatea, răbdarea, îndrăzneala. Evaluarea prin joc condiţionează în aşa manieră dinamica clasei , încât putem spune că nu există învăţare eficientă fără evaluare. Principala funcţie a evaluării este aceea de a determina măsura în care diferitele obiective pedagogice au fost atinse. În cadrul procesului de învăţare , evaluarea îşi exercită : -

funcţia diagnostică ( realizată prin teste de cunoştinte tip diagnostic ) ;

-

funcţia prognostică ( realizată prin teste de aptitudini, teste pedagogice de tip criterial sau de tip normative ) ;

-

funcţia de selecţie (atunci când intervine ierarhizarea elevilor în clasă). Aprecierea pedagogică se răsfrânge în sfera relaţiilor interpersonale. Elevul ca

personalitate se defineşte prin raportarea lui la membrii grupului şcolar din care face parte , grupul constituind „spaţiul de comparaţie “ în care se conturează imaginea de sine. Sentimentele de respect şi stima de sine sunt în funcţie de atitudinea colegilor şi mai ales de cea a învăţătorului, care îi definesc locul social în grup.

Ce înseamnă, în general, competenţe cheie pentru elevi? Elevul: 

cooperează în rezolvarea sarcinilor,



poate să-şi exprime puncte de vedere proprii referitoare la o problemă,



dă dovadă de iniţiativă, spirit critic, participare şi implicare personală,



argumentează şi pune/îşi pune întrebări cu scopul de a înţelege mai bine fenomenele, de a realiza sensul unor idei.

Competenţele cheie sunt o combinaţie specifică de cunoştinţe, abilităţi şi de atitudini adecvate contextului de care are nevoie fiecare individ pentru îndeplinirea şi dezvoltarea personală, pentru cetăţenia activă, pentru incluziunea socială şi pentru angajare pe piaţa muncii. Scopul educaţiei este acela de a forma anumite deprinderi , strategii cognitive, atitudini şi comportamente. Acestea se învaţă numai dacă îl punem pe elev să acţioneze efectiv , atât în plan verbal , cât şi în plan motric. Indiferent de vârstă , elevul are sentimentul demnităţii personale ; orice încercare de a-l umili , mai ales în prezenţa colegilor săi , va avea un rezultat nedorit : copilul cu CES fie că se retrage în sine, refuzând să mai comunice, fie că reacţionează violent la frustrare .Jena , ruşinea, umilirea , repetate , tind să dezorganizeze personalitatea copilului , duc la apariţia unor stări psihice negative ca nesiguranţa, ezitarea, apoi pierderea respectului şi încrederii faţă de învăţător. În cazuri extreme, elevul poate deveni chiar agresiv. Se întâmplă adesea ca elevul frustrat să fie şi izolat în grupul de elevi, deoarece reactivitatea lui exagerată , din cauza frustrărilor repetate , se manifestă printr-un comportament inadaptat, elevul fiind văzut de colegi ca un tip dificil. De aceea , jocul poate fi folosit pentru a diagnostica conflicte psihologice, fiind binecunoscută capacitatea jocului de a deveni simbol al tendinţelor , dorinţelor sau conflictelor copilului. Formele de joc au menirea să intercepteze tulburările de comportament ce pot fi declanşate de inhibarea instinctelor , cerută de societate. Cu alte cuvinte, cine îşi descarcă pe terenul de fotbal mişcările instinctuale asupra duşmanului său , nu o va transfera asupra unui membru al familiei sale şi este probabil că va avea un comportament acceptabil în acest mediu social.

Terapia prin joc are la bază efectul armonizator. Din această cauză , jocul terapeutic a fost numit o „pace încheiată cu sine şi cu ceilalţi“. Armonizarea realizată cu ajutorul jocului se manifestă sub forma unei concordanţe subiective între dorinţă şi putinţă. Datorită acesteia , copilul găseşte în joc un răspuns pozitiv la încercările sale mascate de a fi înţeles şi o confirmare a sentimentului propriei valori. Jocul constituie un sprijin necesar în organizarea evaluării , având în vedere faptul că monotonia produsă de formele stereotipe ale exerciţiilor produce rapid plictiseala. Aceasta (plictiseala, monotonia) are ca efect secundar scăderea dorinţei de a învăţa , a interesului şi atenţiei elevilor. Jocul ca modalitate de evaluare are un rol în ceea ce-i priveste pe copii cu CES. Prin joc evaluarea este mai eficientă şi totodată antrenantă. De exemplu la abecedar (clasele I şi II), când copilul cu CES învaţă alfabetul , jocurile de evaluare pot ajuta atât la fixare , dar şi la etalarea cunoştinţelor dobândite până la un moment dat. Exemple de jocuri de evaluare : „Trenul literelor“, „Trenul silabelor“, „Jocul silabelor duble“ etc. La matematică jocul are un rol bine definit. Jucându-se cu cifrele copilul cu CES reacţionează şi participă vioi la cerinţele spuse. Exemple de jocuri de evaluare : „Uneşte cifrele şi spune ce obtii !“ (dovedeşte înşiruirea corectă a numeraţiei , cât şi cunoaşterea cifrelor) . Alte jocuri de evaluare : „ Calculăm şi colorăm !“, „Cel mai bun matematician“, „Trăistuţa fermecată“, etc. Rebusul la clasele III şi IV este un instrument de evaluare folosit pentru fixarea şi etalarea cunoştinţelor ; prin răspunsuri corecte date la afirmaţii simple , vor descoperi un cuvânt ,,cheie’’, esenţa cunoştinţelor lor. Rebusul poate fi folosit la majoritatea obiectelor. Jocul în procesul de evaluare este o activitate prin care sunt colectate, asamblate şi interpretate informaţii despre starea , funcţionarea sau evoluţia viitoare a copilului cu CES. Acordarea calificativelor la sfârşitul unui joc , fie el în echipe sau individual, reprezintă clasarea elevului cu CES pe o anumită ,,scară“. Calificativele acordate fac din elevul cu CES un analizator , realizând singur treapta pe care o ocupă în „scara“ clasei.

Jocul ca modalitate de evaluare nu urmăreşte în principal evidenţierea deficienţei şi a blocajelor copilului. O asemenea abordare exclude definitiv teza caracterului irecuperabil al copilului cu CES. Elementele de joc încorporate în procesul de evaluare pot motiva şi stimula puternic acest proces în toate formele ei. Exemple de activităţi prin joc :

I. DEZVOLTAREA PERCEPŢIILOR, IMAGINAŢIEI 1. Peisaj de iarnă Obiective: dezvoltarea senzaţiilor tactile Metoda terapeutică: pictura Materiale: “Peisaj de iarnă” (de preferat xerocopie pe o foaie de bloc de desen), acuarele în tub, pastă de dinţi alb, pensula foarte groasă/medie, eşarfă.

Etape: Şedinta 1. -

-

analizarea peisajului de iarnă conturat pe foaia de desen; realizarea peisajului de iarnă respectând următoarele indicaţii: cu pensula medie se va colora toata foaia cu albastru deschis, realizând astfel fondul pe care vor fi aplicate celelalte elemente; cu pensula groasă se va lua pasta de dinţi si se va contura zăpada aşezată pe garduri, pe brad si pe casa; prin dactilopictură se vor realiza fulgii de zăpadă (din pasta de dinţi). se va lasa sa se usuce pana la şedinta următoare; analiza rezultatului si discuţii;

Şedinta 2. -recapitularea modului în care s-a realizat peisajul (cu apă/fara apă, dactilopictura, culorile folosite, etc.) -analiza tactilă a peisajului in timp ce copilul este legat la ochi(cu eşarfă) si numirea a ceea ce crede ca reprezint ceea ce atinge;

-discuţii finale cu privire la modul în care copilul s-a siţtit pe parcursul activităţii si ce anume a invăţat. Este important sa se utilizeze multă pastă de dinţi în conturarea zăpezii şi a fulgilor de nea. Jocul se mai poate utiliza şi în dezvoltarea memoriei şi imaginaţiei.

II. DEZVOLTAREA GÂNDIRII

1.Pe o insulă pustie Obiective: dezvoltarea capacităţii de rezolvare de probleme Metoda terapeutică: modelajul Materiale: paie, vata, o bucata de material textil mare, scoarţă de copac, un carton maro, un carton albastru, nisip. Etape: -

-

crearea unui mediu specific unei insule pustii (cartonul albastru reprezinta oceanul, iar din cartonul maro se decupeaza o bucată, aceasta reprezentând insula). prezentarea cadrului în care se va desfăşura activitatea (şi anume copilul trebuie să ia în calcul numai ceea ce se află pe masă, numai obiectele prezente, fără nici un alt lucru din cabinet) şi transmiterea stării pe care o simte o persoana dacă se află pe o insulă pustie; analiza materialelor puse la dispoziţie (pretinzând că numai acestea i-au rămas dupa ce a ajuns pe insula pustie); stabilirea utilităţii fiecărui material în parte; construirea obiectelor de care ar avea nevoie pentru supravieţuirea pe insulă, din materialele puse la dispoziţie(paie, vata, material textil şi scoarţă); discuţii finale.

Se mai poate utiliza şi în: dezvoltarea imaginaţiei şi dezvoltarea capacităţii de luare de decizii şi asumarea responsabilităţii pentru deciziile luate. 2.Părţi componente Obiective: dezvoltarea capacităţii de analiză si sinteză Metoda terapeutică: desenul

Materiale: creioane colorate Etape: -analiza imaginilor şi descrierea succintă a acestora;(fişă) -enumerarea elementelor componente ale fiecărei imagini; -desenarea părţilor componente în spaţiile speciale din fişă; - discuţii finale. Se mai poate utiliza şi în dezvoltarea atenţiei.

III. DEZVOLTAREA IMAGINAŢIEI

1. Săpunul fermecat

Obiectiv: dezvoltarea imaginaţiei prin sculptarea unei imagini cu temă la alegere Metoda terapeutică: sculptura Materiale: săpun, cuţit de plastic de unică folosinţă, scobitori Etape: -analiza tactilă, olfactivă si vizuală a săpunului; - stabilirea rolului pe care îl are un săpun in viaţa noastră; - precizarea utilităţii săpunului pentru aceasta activitate; -alegerea imaginii/obiectului ce va fi sculptat în săpun; - sculptarea propriu-zisă a imaginii ( imaginea fiind sculptată pe una dintre feţele săpunului); -discuţii finale.

Este important să supraveghem copiii foarte atent în folosirea obiectelor necesare pentru sculptură.

Se mai poate utiliza şi în: dezvoltarea gândirii, dezvoltarea atenţiei, dezvoltarea emoţională (se vor sculpta trăiri emoţionale).

IV. DEZVOLTAREA MEMORIEI

1. Coiful Obiectiv: dezvoltarea memoriei prin executarea unei lucrări după modelul realizat împreună cu terapeutul Metoda terapeutică: origami Materiale: 2 foi A4 de culori diferite, lipici Etape: -parcurgerea etapelor de realizare a coifului, împreună cu terapeutul conform anexei; - recapitularea verbală a etapelor; -realizarea celui de-al doilea coif, de data aceasta doar de către copil, respectând etapele prezentate anterior; -analiza celor doua coifuri; -discuţii finale.

Se mai poate utiliza şi în: dezvoltarea atenţiei, dezvoltarea gândirii, rezolvare de probleme (coiful va avea rolul de “pălărie gânditoare”, iar în momentul aşezării ei pe cap modalităţile de rezolvare a problemelor vor fi identificate mai uşor).

2. Unde se ascunde perechea Obiectiv: dezvoltarea memoriei, prin memorarea poziţiei cartonaşelor Metoda terapeutica: jocul

Materiale: - fişă cu diferite imagini (8 imagini); fisa este în dublu exemplar - o foarfecă Etape: -

copilul decupează împreună cu terapeutul imaginile şi discută despre acestea; se prezinta regulile jocului: “ am să pun pe masă cu faţa în jos, opt cartonaşe cu imagini perechi. Tu va trebui să întorci un cartonaş cu faţa în sus, dup care vei ridica un al doilea cartonaş pentru a vedea dacă este perechea primului. Dac sunt perechi, cartonaşele vor rămâne cu faţa în sus, dacă nu le vei întoarce şi vei ridica alte dou cartonaşe. Vei proceda la fel până vei descoperi toate cartonaşele perechi.” Se mai poate utiliza şi în: dezvoltarea atenţiei şi a relaţiilor (se pot face echipe de 2copii).

3. Cum este îmbrăcat? Obiectiv: dezvoltarea memoriei Metoda terapeutică: jocul de grup Materiale: Etape: -

terapeutul va spune copiilor sa se privească atenţi unii pe alţii, după care un copil va trebui să închidă ochii şi să descrie îmbrăcămintea colegului său. se pot pune întrebări ajutătoare: Ce culoare are cămaşa colegului? Dar pantofii?.... Se mai poate utiliza şi pentru : dezvoltarea atenţiei.

V. DEZVOLTAREA ATENŢIEI

1. Ghici unde este?

Obiectiv: dezvoltarea capacităţii de concentrare a atenţiei Metoda terapeutică: jocul Materiale: diferite jucării şi obiecte

Mod de lucru: -terapeutul va ascunde diferite obiecte sau jucării în cabinet, atenţionând copilul că trebuie să fie atent unde şi ce a ascuns pentru că va trebui să le găsească. Pentru a stimula capacitatea de memorare concomitent cu cea de concentrare a atenţiei, i se va cere copilului să denumească obiectul şi locul în care acesta a fost ascuns (ex: maşina este în dulap, cheile sunt în sertar etc.). Jocul poate fi complicat funcţie de participanţii la joc: contra timp, lucruri complexe etc.

2. Telefonul fără fir Obiectiv; dezvoltarea atenţiei Metoda terapeutică: jocul Materiale: Mod de lucru: -Terapeutul va începe activitatea prin explicarea regulilor jocului -“Astăzi vom juca un joc foarte interesant, va veţi aşeza unul lângă celălalt formând un rând. Primul copil din rând va şopti la urechea celui de lângă el un cuvânt sau o propoziţie. Al doilea copil va şopti la urechea celui de-al treilea copil ceeea ce a auzit şi aşa mai departe. Ultimul copil trebuie să spună cu voce tare cuvântul/ propoziţia auzite." Deşi banal şi foarte cunoscut, acest joc poate fi utilizat cu succes la diferite activităţi de învăţre noi care presupun atenţie sporită la achiziţia de noi cunoştinţe.

VI. CUNOAŞTEREA EMOŢIILOR

1. Ferestre Obiectiv: cunoasterea proceselor afective Metoda terapeutică: desenul Materiale: hartie, creioane colorate Mod de lucru:

-Fiecărui copil i se va pregăti o coala de hârtie albă şi creioane colorate. Terapeutul va începe prin a cere copilului să deseneze o fereastră mare, cât foaia. Apoi îi vom spune că dincolo de fereastră se reflectă (arată) viaţa lor, iar sarcina lor este de a desena ceea ce văd in momentul în care deschid fereastra. Fiecare copil se va uita apoi pe fereastra sa şi va desena ceea ce vede. După finalizarea desenului , terapeutul va discuta conţinutul acestuia, aflând în acest fel informaţii importante despre aşteptarile copilului de la propria viaţă.

2. Baloane de săpun (Neil Cabe, apud Hall, Kaduso, Schaefer, 2002) Obiectiv: stăpânirea emoţiilor Metoda terapeutică: jocul Materiale: tub cu soluţie pentru baloane de săpun Mod de lucru: -terapeutul începe prin a umple camera cu baloane de săpun (majoritatea copiilor vor incepe imediat sa le prindă/spargă). După câteva minute terapeutul va cere copilului să facă un balon mare explicând cum se face acest lucru (trage mult aer în piept şi apoi suflă uşor până balonul se desprinde). - terapeutul explică copilului că atunci când devine nervos sau anxios, creierul doreşte mai mult aer, iar plămânii sunt prea supăraţi pentru a-I oferi. În acel moment, dacă el va respira adânc, creierul va avea timp să-i spună inimii să se liniştească, în acest fel plămânii vor lucra mai bine şi-i vor oferi creierului mai mult aer. Tot aşa, când copilul devine nervos/supărat/tensionat va inspira adânc (la fel ca atunci când face un balon de săpun) iar acest lucru va putea să prevină comportamentele agresive.

VII. MODELARE COMPORTAMENTALĂ

1. Familia mea Obiectiv: rezolvarea unui comportament dezadaptativ Metoda terapeutică: jocul de rol Materiale: Mod de lucru:

- terapeutul va purta o discuţie cu copilul despre actori, teatru, filme. Scopul discuţiei este de a putea înţelege copilul ce reprezintă rolul unui actor într-o piesă de teatru sau film. În acest fel se va face trecerea la jocul de rol, în care copilul va fi “actor” i va intra în rolul părinţilor, iar terapeutul în rolul copilului. Situaţia dramatizată va fi aleasă de către terapeut în funcţie de comportamentul dezadaptativ manifestat de copil (ex: comportament agresiv – lovirea copilului de către părinţi, comportament opozant – refuzul de a aduna jucăriile etc.). Cu cât este mai recentă manifestarea comportamentului cu atât experienţa trăită va fi mai uşor de reactualizat de către copil. După ce se va pune în scena jocul de rol , terapeutul va discuta cu copilul despre cum s-a simţit si crede că se putea rezolva situaţia. Dacă problema se poate discuta în grupuri mici atunci rolurile pot fi preluate de ceilalţi copii din grup, aplicând tehnica inversării rolurilor.

Bibliografie: 1. Gherguţ Alois, "Psihopedagogia persoanelor cu cerinţe speciale. Strategii diferenţiate şi incluzive în educaţie" , Ed. Polirom, Iaşi, 2005 2. Cerghit Ioan, Neacşu Ioan, Pănişoară Ioan Ovidiu, Potolea Dan - "Prelegeri pedagogice", Ed. Polirom, Iaşi, 2001 3. Iftimie Gheorghe, "Jocuri logice pentru preşcolari şi şcolari mici", Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1976

Playing and building key competences for the children with special educational needs

The games and especially the didactic games combine the instructive and formative elements with entertaining elements, thus stimulating the learning and learning motivation of the children. During the games, the children with SEN can discover facts and train their creative capabilities, because the games strategies are basically heuristic strategies, which involve smartness, spontaneity, inventiveness, patience, audacity. The key competences are a specific combination of knowledge, abilities and attitudes adequate to the needed context of each individual for the personal development, for the active civic behavior, for the social integration and for employment. Generally, what are the key competences for the young students? They need to: 

cooperate in tasks fulfillment



be able to express their own points of view regarding a subject



show initiative, critical attitude, participation and personal involvement



be able to argument and question / self-question aiming a better understanding of the facts, or of the point of the ideas.