IstoriaRomanilor Epoca Contemporana [PDF]

Zitiervorschau

MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA 9

Nicolae Enciu

ISTORIA ROMANILOR EPOCA CONTEMPORANĂ /

)kcy ĂPUCCMManual pentru clasa a Xll-a de liceu

CIVITAS Chişinău, 2004

CZU 940=135.1) “19” (075.3) E 52

Lucrarca a fost dcclarată câştigătoare la concursul dc manuale pentru învăţământul liceal şi este recomandată spre editare în calitate de manual de bază de către Comisia de Experţi a Ministerului învăţământului al Republicii Moldova . Manualul a fost elaborat conform Curriculum-ului Naţional. Programe pentru învăţământul liceal. Chişinău, 1999. Coordonator ştiinţific - prof. universitar, membru corespondent al A.Ş.M. Demir DRAGNEV Aparatul metodic al manualului a fost elaborat dc Tatiana Mistreanu, grad pedagogic I şi Tatiana Nagnibida, grad pedagogic superior. Comisia de evaluare: Sergiu Musteaţă, doctor în istorie, Universitatea Pedagogică de Stat “Ion Creangă" din Chişinău Tamara Moraru,

grad pedagogic superior, Liceul “Mihail Kogălniceanu” din Chi°inău Copertă - Ştefan EŞANU Procesare computerizată - Vera BOSTAN

Descrierea CIP a Camerei Naţionale a Cărţii Enciu Nicolae Istoria Românilor. Epoca contemporană: man. pentru cl. a 12-a de liceu /Nicolae Enciu; Min. Educaţiei al Republicii Moldova. - Ch.: Civitas (Tipogr. “Prag-3"). 184 p. ISBN 9975-936-8-6 Tiraj: 5000 ex.

94(=135.1) “19” (075.3)

Complexul editorial CIVITAS, bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, 133/2; MD 2012, Chişinău, Republica Moldova; tel: 23-33-14; 23-72-79; fax: 23-45-41; Toate drepturile asupra acestei ediţii aparţin Complexului Editorial CIVITAS La sfârşitul manualului este prezentată informaţie publicitară despre următoarele instituţii de învăţământ din mun. Chişinău: 1. Academia de Studii Economice din Moldova. 2. Universitatea de Stat din Tiraspol cu sediul la Chişinău.

© Text: Nicolae Enciu, 2004 © Aparat metodic: Tatiana Mistreanu, Tatiana Nagnibida © Editura CIVITAS, 2004

ISBN 9975-936-8-6

INTRODUCERE Prezentul manual de Istorie contemporană a românilor tratează fapte, evenimente şi procese istorice, cuprinse între anii 1918 şi 2002, structurate în câteva etape distincte. Conform tradiţie i istoriografice, epoca contemporană a românilor începe cu anul 1918, care a constituit momentul decisiv în făurirea statului naţional român unitar, prin includerea în componenţa sa a teritoriilor româneşti, aflate până atunci sub dominaţie străină. Hotărâ rile de unire din 27 martie /9 aprilie, 15/28 noiembrie şi 1 decembrie 1918 au făcut ca, din punct de vedere teritorial, statul naţional unitar să devină o realitate, marea majoritate a românilor fiind astfel cuprinsă în hotarele Noii Românii. România Nouă, în configuraţia obţinută pe harta politică a Europei interbelice şi consfinţită de către principalele Puteri Aliate prin tratatele din anii 1919-1920, nu a constituit un stat creat în virtutea unor principii abstracte, şi nici doar rezultatul victoriilor repurtate pe câmpul de luptă, ci a fost, în primul rând, un răspuns la condiţiile specifice din fiecare dintre teritoriile locuite de români, o finalitate logică a unui proces istoric obiectiv (aprecierea marelui geograf francez Em- manuel de Martonne). Căderea hotarelor României Mari în 1940 a marcat începutul unei noi etape în istoria contemporană a românilor, cu grave mutaţii politice şi social-economice, produse în consecinţa creării Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti şi reinstalate în 1944, după reintegrarea temporară a teritoriului de către România în anii celui de-al doilea război mondial. Noua Republică Sovietică Socialistă Moldovenească se deosebea radical de Basarabia istorică deoarece, după mutilarea României, în acelaşi an 1940, a fost mutilat şi teritoriul Basarabiei, în dublu sens: prin atribuirea judeţelor Hotin, Cetatea Albă şi Ismail Republicii Sovietice Socialiste Ucrainene, iar pe de altă parte, prin alipirea la R.A.S.S. Moldovenească a restului ce mai rămăsese din Basarabia inte rbelică. Procesele postbelice pun în faţa istoricului o serie de probleme extrem de dificile, deoarece o istorie a acestei perioade nu poate fi numai o istorie a românilor din România actuală, ci şi a celor aflaţi în afara graniţelor ei, inclusiv: istoria Transnistriei (1924-1940), istoria R.S.S. Moldoveneşti (1940-1941, 1944-1990), istoria Republicii Moldova (1991-2002). De altfel, acest concept este reflectat în Curriculum-ul de Istorie a românilor, care a şi stat la baza prezentului manual. în plus, pe parcursul întregii perioade postbelice, în toate sursele statistice sovietice populaţia majoritară din R.S.S.M. va fi desemnată oficial ca moldoveni. Moldovenii sunt prezentaţi de autorităţi drept diferiţi de români, după cum diferite le sunt, în opinia cercetătorilor sovietici doar, limba şi cultura. Elaborarea unui manual de istorie contemporană este deosebit de dificilă acum din cauza specificului obiectului de studiu. Pe de o parte, încă nu sunt accesibile pentru cercetător toate sursele arhivistice, pe de altă parte mai sunt în viaţă participanţii la evenimentele istorice, împovăraţi de viziunile lor subiective, iar în societate continuă să mai rămână actuale unele stereotipuri de gândire din perioada precedentă. în unele ţări, de exemplu în Republica Moldova, la etapa actuală încă nu s-a ajuns la un consens asupra aprecierii mai multor momente din istoria naţională. Aceasta presupune anumite riscuri, inerente pentru autorii de manuale. Precum menţionează pe bună dreptate istoricul olandez Wilhelmus Petrus van Meurs, oricine îşi exprimă opinia asupra evoluţiilor istorice, lingvistice, demografice sau culturale din Basarabia, ulterior din R.S.S. Moldovenească şi mai recent, din Republica Moldova, devine inevitabil parte în conflict (cu istoricii de altă orientare sau cu politicienii). Şi totuşi, într-o societate deschisă, pluralistă, istoricii pot evita conflictul cu politicienii, urmărindu -şi propria agendă, bazată pe ideea că ceea ce are cu adevărat valoare este demersul

3

r

dezinteresat. în urmărirea acestui demers, istoricii discută pe baza dovezilor istorice şi ceea ce pot ei realiza, în cazul cel mai bun, este să descurce aceste dovezi (opinia savantului englez, prof. Den - nis Deletant). Principiul fundamental ce a stat la baza elaborării prezentului manual a fost concluzia Seminarului “Reforma învăţământului istoric în Moldova”, desfăşurat la Chişinău din iniţiativa şi cu sprijinul Consiliului Europei (1 -2 iulie 1996), potrivit căreia “bogata experienţă istoriografică, naţională şi universală a creat o astfel de tradiţie în ştiinţă, învăţământ şi opinia publică, după care studierea istoriei unei părţi (în cazul de faţă a Moldovei) din spaţiul românesc este rezonabilă şi cu adevărat eficientă numai în măsura în care se înscr ie în tabloul istoric general al acestei comunităţi geografice şi etnoculturale”. Justeţea concluziei respective a fost reconfirmată de Recomandarea Adunării Parlamentare a Consiliului Europei din 24 aprilie 2002. Apariţia prezentului manual liceal de Istorie contemporană a românilor a fost posibilă graţie recentelor realizări de excepţie ale istoriografiei naţionale şi din alte ţări, reflectate parţial în bibliografia sumară de la finele manualului şi, doar într-o măsură insignifiantă şi mult prea modestă - unor rezultate ale propriilor investigaţii. Dorim să exprimăm, şi cu această ocazie, sincera gratitudine directorului Institutului de Istorie, membrul corespondent al A.Ş.M. Demir M. Dragnev pentru preţiosul concurs acordat în procesul elaborării prezentul ui manual. Importante recomandări au formulat şi membrii Comisiei de evaluare din cadrul Ministerului Învăţământului al Republicii Moldova, fapt pentru care le exprimăm sincera noastră recunoştinţă. Manualul a fost alcătuit conform Curriculum-ului liceal la istorie, care prevede pentru cursul de istorie a românilor, epoca contemporană (cl. a XlI-a) 34 de ore, plus 17 ore adăugător pentru profil umanist. Numărul restrâns de ore ne-a determinat să realizăm o expunere mai succintă a materialului. Pentru elevii cu profil umanist, în cadrul fiecărei teme sunt prevăzute materiale suplimentare, cu caractere mărunte, încadrate în textul de bază. De asemenea, pentru liceenii cu profil umanist sunt prevăzute lecţii de sinteză notate cu asterisc*. în cadrul temelor obişnuite, pe câmp, cu aceleaşi caractere mai mici, tot pentru elevii cu profil umanist, sunt plasate materiale adăugătoare. Pentru a facilita înţelegerea acestor materiale, ele sunt notate cu litere - (A), (B), (C), (D)... şi exact aceeaşi literă se află în textul de bază, constituind, astfel, o punte de legătură între cele două părţi ale textului de pe pagină. întrebările adresate elevilor cu profil umanist sunt notate cu semnul asterisc*; cele notate cu semnul cratimă (-) sunt prevăzute pentru toţi elevii, independent de profil. în scopul unei cunoaşteri profunde a epocii contemporane, recomandăm studierea unor lucrări de sinteză, compendii, lectura cărora va permite compararea argumentelor şi diverselor opinii expuse de autori: Istoria românilor. Compendiu, Iaşi, 1996; Istoria românilor. Materiale didactice. Chişinău, Civitas, 2000; Constantincscu FI. O istorie sinceră a poporului român, Bucureşti, 1997; Hitchins Keith. România. 1866 -1947. Bucureşti, 1996; Duradin C. Istoria românilor. Iaşi, 1998. O istorie a românilor. Studii critice. Cluj-Napoca, 1998; Istoria României, Bucureşti, 1998; Fişer-Galaţi St. România în secolul XX. Iaşi, 1998; Georgescu Vlad,Istoria românilor. De la origini până în zilele noastre. Ed. a IlI-a, Bucureşti, 1992. Suplimentar, la fiecare temă sunt date unele lucrări spcciale, recomandate în primul rând elevilor ciclului liceal cu profil umanist. Aducem mulţumiri Editurii Cartdidact, care ne-a pus la dispoziţie harta de pe ultima copertă. Conştienţi de inerentele imperfecţiuni ne exprimăm disponibilitatea de a lua în considerare orice obiecţii, sugestii şi recomandări de natură să amelioreze calitatea manualului. Autorul

4

• ,

*

-

l

G.u»giu

y ^

4,

CAPITOLUL I EVOLUŢIA VIEŢII POLITICE A STATULUI ROMÂN ÎN PERIOADA INTERBELICĂ

Lecturi suplimentare*

Unificarea politică şi administrativă 1 Constituţia din 1923. Parlamentul şi monarhia ■ Dezbateri politice privind cursul de dezvoltare a României 1 Partidele politice ■ Sfârşitul regimului parlamentar 1 Lecţie de sinteză: Basarabia în viaţa politică a României ■

Mamina Ion, Scurtu Ioan, Guverne şi guvernanţi, 19161938, Buc., 1996. Scurtu Ioan. Istoria României în anii 1918-1940. Evoluţia regimului politic de la democraţie la dictatură, Buc, 1996. Scurtu Ioan. Istoria românilor în timpul celor patru regi (1866-1947), voi. III, Carol II, Buc., 2001. Agrigoroaei I, Palade Gh. Basarabia în cadrul României întregite. 1918-1940. Chişinău, 1993 Cojocaru Gh. Integrarea Basarabiei în cadrul României (1918-1923). Buc. 1997.

Harta administrativă a României (1925) •Tuwu M*gur*lc POI. OMA

('£//,,

'O.sy ( ________________________ t ('/.

-

SN

~

1

. v.

CALIACRA

CERfflXhl HOTIN ,"V/MfcS KlLCAKlA ____________________ itor c*nti StxocaA

STqRQJINBy \OOROHOt y) ' .?°Ko CÂ .

-ow(c/ -'i6 otr L . wL0M,rA K / U»#* Slitmj

%„ J f

, «artracu S-k-H V. Um.J

' °^n

-Ţ. V '*

“

^i

%

Ctworpiw .

^

«U*\V

>

‘

rKri SCM „/t -

B„(0,

S(£W

T>amA

i Ciu

'rARHAVAU-iir

Timişoara „■“goj ^

Micît/

V

ARAD

brAila;

-UUCUHEŞTI ILFOV ' DUROsrcm >—>

■%, VLASCA

J?

.

c° ■Co.uunM aT

Cil*-»*

iulcea


fcek

o1

ne w,

5. v

4

■.t

/

02

“

*»red

o*3j,

9

°

fii _i

o.

o. O ;CV

"1

R

° «

O

0

M

Du

bĂou pccfi;c

l0 ~ MtCRAD

“ ‟

b

S

1

1.1

A

n

T I *u

N

oCihul {SUIM Alb» OCihul AL

BĂovro^

Brtil*

“^•sirio °C«M„

Sevuio|*o4o

«» • ®80CURESTJ

/

Iţi J. r«.,in»e

(J

V|

,

-= -

*

£.

■ A*

,

oTirJ^o»

T M 1\

«OM^“ ftAJh.luU» ^iHTJ

Torrn:

O „jsfce

,

oV

cFW«*f

>.;*

^

-. v-*“ . •ju|,cAR'A OyV. ?unf* /AJ“*

». ^ Sc«ronk>

O * -»ssfc Ntprtl*!**? »«OUA

^

^

^

P°»M

IŞ"'

BU

J

,GARU

«” .

-OOniJ»

W «'•*«

aCfcn

v*

JL"

®Of« ' O H , c A

ANI AR A

c

R oKony» oU«t»

^ °Aar,iu ' m

>*ew*0

A4*M“

tffl ELEGVKKA BALCANICĂ

AU T

o

l *■

Rodos

47

CAPITOLUL III

§1. Direcţiile principale ale politicii externe Recunoaşterea de către marile puteri a integrităţii teritoriale şi a suveranităţii naţionale a României ♦

r

Menţinerea stătu quo-ului stabilit în urma tratatelor de pace de la Versailles Activitatea în vederea stăvilirii revizionismului maghiar şi bulgar ♦ Tentativele de soluţionare a problemei basarabene pe cale diplomatică ♦ ♦

Nicolae Titulescu- mare diplomat român (4 martie 1882, Craiova -17 martie 1941, Cannes) A fost fiul omului politic şi magistratului Ion Titulescu. Urmează şcoala primară şi Liceul “Carol I" din Craiova (bacalaureatul în 1900), după care pleacă la Paris, unde obţine doctoratul în drept. Profesor de drept civil la Fac. de Drept din laşi (1904-1909), apoi (din 29 ianuarie 1910) ia Fac. de Drept din Bucureşti (unde predă până în anul 1927). Titulescu se angajează politic în Partidul Conservator - Democrat; deputat (din 1912). In anii neutralităţii (1914-1916) se pronunţă pentru intrarea ţării în acţiune de partea Antantei. Ministru al Finanţelor, 10 iulie 1917-26 ianuarie 1918. în vara anului 1918, pleacă la Paris, unde acţionează în favoarea cauzei naţionale; face parte din delegaţia României la Conferinţa de pace de la Paris (1919). Ministru al Finanţelor, 13 iunie 1920 13 decembrie 1921. Este numit Trimis extraordinar şi Ministru plenipotenţiar la Londra (16 decembrie 1921); delegat permanent al României la Societatea Naţiunilor

48

Obiectivele politicii externe a României. Obiectivul principal al politicii externe a României pe tot parcursul perioadei interbelice a fost menţinerea frontierelor trasate la sfârşitul primului război mondial. Tratatele de pace şi Pactul Ligii (Societăţii) Naţiunilor au creat, într-o manieră generală, condiţiile, cadrul juridic pentru menţinerea stătu quo-ului teritorial al României. Ca membru fondator al Ligii (Societăţii) Naţiunilor, România a urmărit cu deosebită atenţie aplicarea articolului 10 al Pactului: “Membrii Societăţii se angajează să respecte şi să menţină, contra oricărei agresiuni externe, integritatea teritorială şi independenţa politică prezentă a tuturor membrilor Societăţii”. Din primii ani de activitate a Ligii Naţiunilor, strădaniile României au vizat democratizarea şi creşterea rolului forului de la Geneva, prin reafirmarea ideii că la baza activităţii sale să stea principiul egalităţii statelor membre şi prin sporirea puterii de iniţiativă şi decizie a ţărilor mici şi mijlocii. Activitatea desfăşurată de România la Societatea Naţiunilor în perioada interbelică oferă exemple semnificative pentru creşterea rolului statelor mici şi mijlocii în viaţa internaţională, dar şi o anumită ineficienţă a organismului genevez. Este de remarcat faptul că în perioada dintre cele două războaie mondiale, toate partidele politice româneşti, cu excepţia Partidului Comunist şi a filogermanei Gărzi de Fier, au fost susţinătoare consecvente ale sistemului tratatelor de pace dc la Versailles - poziţie care a dictat alegerea aliaţilor şi a asigurat continuitatea politicii externe din anii imediat înainte de izbucnirea războiului. Politicienii români au considerat Franţa şi, într-o măsură mai mică, Marea Britanie, drept principalii garanţi ai acordurilor de pace şi s-au bazat pe ele pentru a contracara ameninţările la adresa stătu quo-ului teritorial din Europa de Est din partea Uniunii Sovietice, Germaniei şi statelor revizioniste mai mici - Ungaria şi Bulgaria. România în cadrul alianţelor regionale şi a relaţiilor diplomatice bilaterale. Guvernele româneşti

au urmărit să păstreze Sistemul de la Versailles şi prin alte mijloace. Sprijinind eforturile de a transforma Liga Naţiunilor în apărător de nădejde al păcii şi stabilităţii în Europa, România a promovat alianţe regionale (Mica înţelegere, înţelegerea Balcanică), pentru a descuraja revizionismul din Europa de Est. Liberalii, naţio- nal-ţărăniştii şi chiar Carol al II-lea recunoşteau că frontierele României Mari vor fi sigure atâta timp cât echilibrul politic stabilit în regiune în 1919 nu va fi destabilizat şi astfel, urmăreau să

ROMÂNIA ÎN CONTEXTUL INTERNAŢIONAL INTERBELIC

împiedice atât Germania cât şi Uniunea Sovietică să domine politica din această regiune. România în cadrul relaţiilor bilaterale. Diplomaţia românească a urmărit să-şi lărgească reţeaua de tratate ce-i ofereau un plus de securitate. Astfel, în martie 1921, România a semnat Convenţia de alianţă defensivă cu Polonia, care prevedea la art. 1 că “Polonia şi România se obligă a se ajuta reciproc în cazul când una din ele ar fi atacată, fară provocare din parte-i, la frontierele comune din răsărit. Ca urmare, în cazul când unul din cele două state ar fi atacat fară provocare din parte-i, celălalt se va socoti în stare de război şi-i va da ajutorul cu armele”. Tratatul a fost reînnoit în martie 1926, căpătând un caracter general. în acelaşi sens s-a încheiat şi Pactul de amiciţie şi de colaborare cordială între România şi Italia (6 septembrie 1926), care a fost imediat urmat de ratificarea, de către Italia, a tratatului internaţional prin care se recunoştea unirea Basarabiei. Pactul româno-italian prevedea, că în cazul când siguranţa sau integritatea uneia dintre Părţile contractante sunt ameninţate, ca urmare a unor incursiuni din afară, cealaltă parte se obligă a-i da, odată cu binevoitorul sprijin, ajutorul său politic şi diplomatic, în scop de a face să înceteze cauza externă a acestei ameninţări". Deşi conducătorii români au continuat să se bazeze pe Franţa pentru a contracara orice ameninţare la adresa sistemului Versailles, interesul politic al acestei ţări faţă de România a rămas destul de moderat, deşi România era o membră a sistemului de alianţe din Europa de Est sprijinit de Franţa. Lipsa de interes a Franţei este sugerată de faptul că Tratatul de alianţă şi amiciţie cu Franţa (10 iulie 1926) a fost semnat doar la opt ani după încheierea primei conflagraţii mondiale. Chiar şi atunci, românii au fost cei care au avut iniţiativa. Ei au propus garantarea stătu quo-ului teritorial şi promisiunea din partea fiecărei părţi de a veni în ajutorul celeilalte în cazul unui atac neprovocat. Dar guvernul francez nu era interesat de o alianţă militară cu România, deoarece considera armata acesteia incapabilă să întreprindă o campanie militară serioasă. Deşi tratatul semnat în 1926 nu angaja Franţa să vină în ajutorul României, conducătorii României l-au considerat ca având o valoare politică deosebită, deoarece, presupuneau ei, acesta exprima comunitatea puternică de interese între cele două ţări. Reînnoit în 1936, tratatul oferea puţine modalităţi eficiente de a pune în practică simboluri şi presupuneri. Relaţiile politice între România şi Marea Britanie au avut o intensitate redusă. Marea Britanie nu a avut o strategie politică clară în Europa de Sud-Est în cea mai mare parte a perioadei interbelice şi abia în mai 1938 Foreign office-ul (Ministerul de Externe) a analizat posibilitatea unor angajamente politice şi economice faţă de România, ca răspuns la creşterea pericolului german. în orice caz, guvernul britanic considera România ca aflându-se în totalitate în orbita Franţei; deci nu merita a fi cultivată. în schimb, Marea Britanie avea interese economice puternice în România. Amploarea investiţiilor facea ca rolul jucat

(1 aprilie 1924). Ministrul Afacerilor Străine, 6 iulie 1927 - 30 iulie 1928. Este ales preşedinte al Adunării Generale a Societăţii Naţiunilor (10 septembrie 1930 şi 7 septembrie 1931) şi numit membru al Curţii permanente de arbitraj de la Haga (16 octombrie 1930). Ministrul Afacerilor Străine, 20 oct. 1932 -12 ian. 1933; 14 ian.-9 nov. 1933; 14 nov. 1933 - 3 ian. 1934; 5 ian. 28 sept. 1934; 10 oct. 1934 - 29 aug. 1936. Membru al Academiei Române (28 mai 1935). în ian. 1938 se înscrie în Partidul Naţional Ţărănesc.

Palatul Societăţii Naţiunilor de la Geneva

documentar “Politica externă a României nu e nici monopolul unui om, nici apanajul unui partid. E o politică profund naţională, ale cărei reguli, metode şi ţeluri îşi trag originea din interesul patriei'‟ N. Titulescu “Politica externă nu e nici politica unui om şi nici politica unui partid, este politica unui neam întreg, este o politică naţională, având drept obiective permanente apărarea frontierelor şi apărarea păcii"

Glt. Tătăresc u

• Ca/e sunt aspectele comune ale viziunilor acestor oameni politici asupra esenţei politicii externe a României ?

49 7 Istoria Românilor 12

CAPITOLUL III

în dezvoltarea economiei româneşti să fie depăşit doar de Germania. Punctul de atracţie principal era petrolul românesc. Şi în ceea ce priveşte comerţul, Marea Britanic se afla pe locul doi (10% din exporturile şi importurile României) după Germania (25%). Totuşi, luând în consideraţie interesele britanice pe plan mondial, aceste activităţi financiare şi comerciale apar ca fiind de o importanţă modestă.

Documentar Pactul Briand-Kellogg sau Pactul de la Paris

Participarea României la acţiuni pentru menţinerea păcii. La 27 august 1928, la Paris, reprezentanţii a 15 state de pe toate

27 august 1928 (A) Preşedintele Reichului german, ! preşedintele Statelor Unite ale Americii, maiestatea sa regele Belgiei, preşedintele Republicii Franceze, maiestatea sa regele Marii Britanii, al Irlandei şi al teritoriilor britanice de dincolo de mări, ; împărat al Indiilor, maiestatea sa regele Italiei,

maiestatea

sa

împăratul

Japoniei,

preşedintele Republicii Poloniei, I preşedintele Republicii Cehoslovace... Au hotărât a încheia un Tratat şi în acest scop /.../ plenipotenţiarii au căzut de acord asupra articolelor următoare: Art. 1 . înaltele părţi contractante declară solemn în numele popoarelor lor respective că condamnă recursul la război pentru regularea diferendelor internaţionale şi renunţă la el ca instrument de politică naţională în relaţiunile lor mutuale. Art. 2. înaltele părţi contractante i recunosc că regularea sau rezolvarea : tuturor diferendelor sau conflictelor, de orice natură sau de orice origine ar fi | ele, care se vor putea ivi între ele, nu va trebui niciodată urmărită decât prin mijloace pacifice. Art.3. Prezentul Tratat va fi ratificat de înaltele

părţi

contractante

desemnate

în

preambul, conform cerinţelor constituţiilor lor respective şi va lua efect între ele de îndată ce toate instrumentele de ratificare vor fi fost depuse la Washington... Făcut la Paris la 27 august 1928. Crestomaţie la Istoria Românilor 1917-1992,Chişinău, 1993, p. 105106.

• Comentaţi conţinutul articolelor din punct de vedere ale intereselor politice ale României.

50

continentele au semnat Tratatul multilateral pentru renunţarea la război (“Pactul Briand-Kellogg”), prin care “Părţile contractante declară solemn, în numele popoarelor lor, că condamnă recurgerea la război pentru reglementarea diferendelor internaţionale şi că vor renunţa la el ca instrument de politică naţională în relaţiile lor reciproce” (art. 1). Guvernul român şi-a dat adeziunea la tratat la 4 septembrie 1928, menţionând că “orice violare a tratatului multilateral de către una din părţile contractante degajează dc drept pe celelalte puteri semnatare ale tratatului de obligaţiunile lor faţă de puterea care va fi violat angajamentele din acest tratat”. (A) Neinvitată la Paris, Uniunea Sovietică a avansat propunerea semnării la Moscova a unui Protocol, prin care pactul Briand-Kellogg să fie pus în vigoare anticipat. în urma discuţiilor polono-so- vietice despre care guvernul român a fost informat de aliatul său şi a avut în felul acesta posibilitatea să-şi expună punctul de vedere - aria participanţilor a fost extinsă şi la alţi vecini europeni ai U.R.S.S., printre care şi România. în preambulul protocolului de la Moscova (1929) se exprima dorinţa semnatarilor de a contribui la menţinerea “păcii existente” între ei (formulă ce dădea satisfacţie punctului de vedere românesc, care susţinea că între Uniunea Sovietică şi România nu fusese niciodată stare de război) şi, în acest scop, de a pune în vigoare “fară întârziere” între popoarele acestor ţări Tratatul de renunţare la război ca instrument de politică naţională. Articolul 1 prevedea intrarea în vigoare a Pactului Briand-Kellogg în momentul ratificării protocolului de către organele legislative competente ale statelor contractante, independent de intrarea în vigoare a Tratatului de la Paris (art. 2). în perioada dintre cele două războaie mondiale, diplomaţia română, N.Titulcscu, au avut o activitate deosebită în cadrul Ligii Naţiunilor, opunându-se invadării Chinei (1932), Etiopiei (1936) şi ocupării Renaniei (1935). Urmând exemplul Franţei, România a reluat în 1934 relaţiile diplomatice cu Uniunea Sovietică, pregătindu-se chiar în 1935-1936 să semneze un pact de asistenţă mutuală româno-sovietic, care ar fi garantat independenţa teritorială a ţării, în graniţele trasate la 1918. în linii generale, până în cea de-a două jumătate a anilor „30, diplomaţia românească a urmat fidel transpunerea în viaţă a principiului politicii externe exprimat de N.Titulescu: “Vrem prietenia tuturor Marilor Puteri fără deosebire: a Franţei, a Marii Britanii, a Italiei, a Germaniei şi a U.R.S.S. Suntem gata să dăm tuturor acestor puteri dovezile concrete ale sincerei noastre dorinţe de a trăi cu ele în pace şi prietenie. Dar în schimb nu vom renunţa niciodată în favoarea nici uneia şi nici chiar în favoarea tuturor Marilor Puteri împreună la principiul egalităţii statelor, adică la dreptul suveran de a dispune

ROMÂNIA ÎN CONTEXTUL INTERNAŢIONAL INTERBELIC

fiecare de soarta noastră şi de a nu primi niciodată o hotărâre care să ne privească, la care noi nu am fi consimţit”. Reorientarea politicii externe a României. Evoluţia evenimentelor internaţionale, creşterea rolului Germaniei, inactivitatea democraţiilor occidentale l-au forţat pe Carol al II-lea să înceapă după 1936 o oarecare reorientare a politicii externe a României, menită a evita izolarea diplomatică a ţării. N.Titulescu, identificat cu politica franceză şi cu Liga Naţiunilor, a fost înlăturat de la conducerea Ministerului de Externe (1936), iar planul acordului cu U.R.S.S. a fost abandonat. în aşa mod, în momentul instaurării dictaturii regale (1938), clasa politică românească era, în chip evident, lipsită de unitatea de vederi pe care o avusese până atunci, scindată între adepţii continuării vechii politici externe şi cci ai apropierii de regimurile totalitare. Dacă Iuliu Maniu, şi cu el vechea generaţie de oameni politici, considera că este “direct criminal acel român carc direct sau indirect vrea să ducă politica externă a României în orbita politicii germane” (ianuarie 1938), atunci Comeliu Zelea Codreanu declara că “sunt contra marilor democraţii ale Occidentului... La 48 de ore după biruinţa mişcării legionare, România va avea o alianţă cu Roma şi cu Berlinul" (1937). Nu e de mirare, în acest context, că regele a sperat să găsească în dictatură soluţia salvatoare pentru criza care bântuia la finele anilor „30 atât politica internă, cât şi cea externă a României. în linii generale, politicii externe a României între cele două războaie mondiale i se poate reproşa, probabil, o anumită lipsă de realism, un.optimism exagerat faţă de poziţia internaţională a ţării, o viziune uşor megalomană (grandomană) chiar asupra acestei poziţii. I se mai poate imputa, de asemenea, “romantismul” de care a dat dovadă faţă de alianţele aşa-zise tradiţionale. Nu este, însă, mai puţin adevărat că, în ultimă instanţă, eforturile diplomaţiei româneşti au avut de înfruntat, între 19181940, obstacolele unei situaţii internaţionale complicate şi tensionate. Falimentul României Mari a însemnat, în fond, falimentul principiului naţionalităţilor şi al întregului sistem politic construit la Versailles şi ar fi incorect ca eşecurile în lanţ şi pierderile teritoriale suferite de România în cursul anului 1940 să fie puse exclusiv în sarcina clasei politice româneşti.

Vocabular Societatea Naţiunilor organizaţie

internaţională,

creată

prin

hotărârea Conferinţei de Pace de la Paris (1919), având sediul la Geneva. La baza activităţii

sale

a

stat

Pactul

Societăţii

Naţiunilor, votat de Conferinţa de Pace de la Paris, la 28 aprilie 1919. Intrarea în vigoare a Pactului, la 10 ianuarie 1920, a însemnat şi începutul Organizaţiei. Societatea Naţiunilor a avut ca membri fondatori 26 de state, în general neutre, care au obţinut dreptul de a adera la Societatea Naţiunilor în decurs de 2 luni. România s-a numărat printre membrii fondatori ai Organizaţiei. Statu-quo - termen folosit pentru a descrie politica externă a unui stat al cărui ţel este păstrarea distribuţiei puterii existente în lume.

Conceptul

derivă

din

termenul

diplomatic “stătu quo ante bellum"- clauză inserată în tratatele de pace, care semnifică restaurarea condiţiilor existente dinainte de război.

Apelând la cunoştinţele din istoria universală, demonstraţi caracterul neefectiv al activităţii Societăţii Naţiunilor în păstrarea integrităpi teritoriale a ţărilor europene.

*

Cronologie 1921 - Convenţia de alianţă defensivă româno-poloneză, înlocuită în 1926 cu un tratat de garanţie. 1926 - Convenţia de amiciţie şi arbitraj româno-franceză, completată cu o convenţie militară şi protocol privind angajamentul de neagresiune faţă de U.R.S.S., bazat pe un statu -quo teritorial. 1926 - Pactul de amiciţie şi colaborare cordială româno-italian. 1928 - România aderă la pactul privind interzicerea războiului ca instrument al politicii internaţionale (“Pactul Briand-Kellogg”, semnat la Paris în 27 august 1928 de către reprezentanţii a 15 state). 1929 - Acordul între U.R.S.S., România, Polonia, Letonia, Estonia etc., prin care acestea se obligă să pună în aplicare “Pactul Briand-Kellogg” fară să mai aştepte ratificarea lui de către toate statele semnatare (“Protocolul de la Moscova”). 1934 - reluarea relaţiilor diplomatice normale dintre România şi U.R.S.S.; ambele guverne îşi garantau reciproc deplina şi întreaga respectare a suveranităţii şi abţinerea de la orice amestec direct sau indirect în treburile interne. 1939 - Marea Britanie şi Franţa acordă garanţii unilaterale privind frontierele României.

51

CAPITOLUL III

* Comentaţi obiectivele principale ale politicii externe a României. * Enumeraţi alianţele diplomatice ale căror membru a devenit România în perioada interbelică. * Ce scop urmărea diplomaţia română în procesul încheierii tratatelor bilaterale cu Polonia şi Italia? * Determinaţi asemănări şi deosebiri între relaţiile diplomatice ale României cu Franţa şi M.Britanie în perioada interbelică. * Numiţi cel puţin trei obiective ale politici externe româneşti din perioada interbelică. * Comparaţi opiniile lui N.Titulescu şi Gh.Tătărescu referitoare la politica externă a României. Determinaţi tangenţe, deosebiri, ideea principală. * Cum credeţi, Pactul Briand - Kellogg şi Protocolul de la Moscova corespundeau intereselor politice naţionale ale României? Argumentaţi-vă opinia. * Efectuaţi o investigaţie şi elaboraţi un discurs “România - membru activ al Ligii Naţiunilor”. “N.Titulescu personalitate diplomatică de rang mondial”. * Elaboraţi un eseu pe tema “Nicolae Titulescu şi Liga Naţiunilor”?

§2. România şi alianţele regionale. Pactul RibbentropMolotov ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦

Mica înţelegere - organizarea unei reacţii comune în urma unei eventuale agresiuni maghiare - barieră atât în faţa unei Germanii doritoare să distrugă Tratatul de la Ver sailles, cât şi a unei eventuale alianţe a ei cu Rusia Sovietică înţelegerea Balcanică - o prelungire spre sud a Micii înţelegeri Pactul Ribbentrop-Molotov: - “Actul de brigandaj al secolului XX” - Delimitarea sferelor de influenţă în Europa - Consecinţele Pactului de neagresiune de la Moscova asupra României

Mica înţelegere constituită în 1921 ca o

Sesiunea Consiliului Permanent al Micii înţelegeri Praga, 29 mai -1 iunie 1933

52

reţea de tratate bilaterale încheiate între România, Cehoslovacia şi Iugoslavia avea drept obiectiv explicit organizarea unei reacţii comune a celor trei state participante în urma unei eventuale agresiuni maghiare, îndreptată împotriva vreunuia dintre ele. Pe parcursul deceniului al treilea şi la începutul deceniului al patrulea al sec. XX, statele Micii înţelegeri au depus eforturi deosebite pentru a-şi concerta acţiunile de politică externă şi pentru a-şi dubla alianţa politică cu o alianţă militară. în 1930, la Strbke Pleso, reprezentanţii celor trei state au semnat un Acord complementar la Tratatele de amiciţie şi alianţă, care con-

ROMÂNIA ÎN CONTEXTUL INTERNAŢIONAL INTERBELIC

stituia un pas pregătitor către semnarea Pactului de organizare a Micii înţelegeri, definitivat la 16 februarie 1933.(A) Prin intermediul acestui pact, Mica înţelegere îşi dădea o organizare mai solidă şi mai coerentă, cu un Consiliu permanent şi cu obligaţia asumată de cele trei state membre ca “orice tratat politic al fiecăruia din statele Micii înţelegeri, orice act unilateral schimbând situaţia politică actuală a unuia din statele Micii înţelegeri faţă de un stat terţ, precum şi orice acord economic care are consecinţe politice importante”, să fie semnat numai cu consimţământul unanim al Consiliului. Totuşi, dincolo de aparenţele optimiste, acţiunile Micii înţelegeri nu au fost nici pe departe atât de eficiente pe cât ar fi fost de dorit. Cauzele unei atare situaţii au fost de două feluri: unele interne, ţinând de puterea economică, militară şi de aspiraţiile politice ale statelor membre; altele - mult mai importante — legate de contextul internaţional, în care marile puteri europene erau, în fapt, acelea care decideau soarta continentului, micilor state fiindu-le rezervat, în cel mai fericit caz, rolul secundar. Ambele tipuri de cauze au marcat semnificativ activitatea Micii înţelegeri şi relaţiile dintre statele ce o alcătuiau. în plus, nici unul dintre aceste state - şi nici toate împreună - nu aveau o putere economică destul de mare pentru a putea susţine efortul comun de înarmare şi de pregătire militară. Cu excepţia Cehoslovaciei - unde funcţionau uzinele de armament Skoda - toate celelalte state ale Micii înţelegeri aveau economii preponderent agrare şi industrii aflate întrun stadiu incipient de dezvoltare. Pe măsura încordării situaţiei internaţionale, devenea tot mai evident pentru reprezentanţii Micii înţelegeri că ţările lor nu erau capabile să influenţeze evoluţia raportului de forţe pe plan internaţional. Dezmembrarea Cehoslovaciei decisă la Miinchen de către reprezentanţii Marii Britanii, Franţei şiTtaliei (septembrie 1938) , urmată de ocuparea întregului teritoriu cehoslovac de către armatele naziste (15 martie 1939), au pus capăt, în mod brutal, atât Micii înţelegeri ca organism internaţional, cât şi iluziilor micilor state că eforturile lor diplomatice ar putea influenţa deciziile marilor puteri. O soartă asemănătoare a avut şi înţelegerea Balcanică, constituită la 9 februarie 1934, la Atena, cu participarea României, Iugoslaviei, Greciei şi Turciei. (B) înţelegerea Balcanică fusese concepută de către iniţiatorii ei - dintre care cel mai activ a fost chiar reprezentantul României, Nicolae Titulescu (1882-1941) ca o prelungire spre sud a Micii înţelegeri. Totuşi, colaborarea în cadrul înţelegerii Balcanice a fost marcată de imposibilitatea concilierii intereselor politice divergente dintre statele semnatare. Această imposibilitate s-a reflectat chiar în textul pactului de organizare, în a cărui anexă secretă, Turcia îşi exprima lipsa de disponibilitate de a participa la un eventual conflict cu U.R.S.S. De altfel, aceasta a reprezentat punctul slab al tuturor alianţelor încheiate de România în perioada interbelică. Dacă Mica înţelegere viza acţiunea concertată a statelor semnatare în cazul unei agresiuni din partea Ungariei, iar înţelegerea Balcanică fixa cadrele unei colaborări analoage în cazul unui atac al Bulgariei, nici unul dintre tratatele de alianţă semnate de România

documentar f j i (A) “Mica înţelegere va constitui bariera atât în faţa unei Germanii doritoare să j distrugă Tratatul de la Versailles, cât şi : al unei eventuale alianţe a ei cu Rusia ' Sovietică; în momentul în care Germania va fi suficient de puternică pentru a ! trece la violarea tratatelor, ea va anexa Austria, iar Budapesta va deveni princi- palul său aliat în Europa Centrală" Take lonescu Pactul înţelegerii Balcanice Atena, 9 februarie 1934 (B) Preşedintele Republicii Eline, maiestatea sa regele României, preşedintele Republicii Turce şi maiestatea sa regele Iugoslaviei... Au hotărât să încheie un Pact de înţelegere Balcanică. /.../ Art. 1. Grecia, România, Turcia şi Iugoslavia îşi garantează mutual siguranţa tuturor fruntariilor lor balcanice. Art. 2. înaltele Părţi contractante se obligă să se sfătuiască asupra măsurilor de luat în faţa unor împrejurări | ce ar putea atinge interesele lor aşa i cum sunt definite prin prezentul acord. Ele se obligă să nu întreprindă nici o acţiune politică faţă de orice ţară balcanică fără consimţământul celorlalte Părţi contractante. Art. 3. Prezentul acord va intra în vigoare îndată după semnarea lui de toate Puterile contractante şi va fi ratificat cât mai repede cu putinţă; el va fi deschis oricărei alte ţări balcanice, a cărei aderare va face obiectul unei cer-1 cetări favorabile din partea Părţilor contractante, şi va avea efect de îndată ce celelalte ţări semnatare îşi vor fi notificat asentimentul. Drept care, zişii plenipotenţiari au semnat prezentul pact. (Urmează semnăturile) Crestomaţie la Istoria Românilor ; 1917-1992,Chişinău, : 1993, p. 119-120. \

• Comentaţi conţinutul Pactului din aspectul intereselor politice ale României.

53

CAPITOLUL III

Semnarea Pactului Ribbentrop - Molotov la Moscova

Metodă - 1.

Identificarea imaginii: perioada şi tema la care se referă; natura imaginii - fotografie, desen, document etc. 2. Analiza imaginii: subiectul reprodus, atitudinea faţă de acest subiect, corelaţia informaţiei de pe imagine cu tema la care se referă, evenimentele reflectate în imagine etc. Analiza

imaginilor

Documentar "Pactul de neagresiune de la Moscova va avea consecinţe şi asupra României, care va trebui să cedeze Transilvania şi Basarabia"

V.V. Tilea de la Londra, după 23 august 1939

54

nu-i oferea garanţii de securitate, în cazul unui atac sovietic la graniţa sa de răsărit. Diplomaţia românească nu a reuşit să găsească soluţii la această problemă. Tendinţele de disoluţie a alianţelor regionale - devenite, la sfârşitul deceniului patru, complet ineficiente s-au accentuat după criza muncheneză şi dezmembrarea Cehoslovaciei. Caducitatea pactului Micii înţelegeri cât şi a celui al înţelegerii Balcanice s-au resimţit dureros pentru România, cu ocazia manifestării pretenţiilor teritoriale ale U.R.S.S., în iunie 1940, când statele membre ale alianţei i-au cerut să cedeze pentru “a nu ameninţa pacea în Balcani”. Atât Mica înţelegere, cât şi înţelegerea Balcanică au fost expresia dorinţei ferme a statelor din centrul şi sud-estul Europei de a apăra statu-quo-ul stabilit la Versailles şi de a-şi asigura protecţia graniţelor proprii în faţa unei eventuale agresiuni a statelor revizioniste din regiune, în speţă Ungaria şi Bulgaria. Pactul Ribbentrop-Molotov. în ziua de 12 august 1939 la Moscova au început tratative între delegaţiile militare ale U.R.S.S., Marii Britanii şi Franţei, care însă au eşuat. Aproape simultan cu anunţarea eşuării convorbirilor tripartite de la Moscova, opinia publică internaţională a aflat cu stupefacţie de încheierea pactului de neagresiune între Uniunea Sovietică şi Germania “actul de brigandaj al secolului”, cum într-o formulare inspirată, avea să fie denumit de istorici. Documentul a fost semnat de cei doi miniştri de Externe, Veaceslav Molotov şi Ioachim von Ribbentrop, în prezenţa lui LV.Stalin, în noaptea spre 24 august, la ora 200, purtând însă data de 23 august 1939. La prima vedere, prin partea sa făcută publică, Pactul Ribbentrop-Molotov părea un obişnuit tratat de neagresiune încheiat de Uniunea Sovietică cu Germania pe o perioadă de zece ani, cu posibilitate de prelungire. Pactul de neagresiune sovie- to-german, confirmându-1 pe cel din 26 aprilie 1926, redactat în două exemplare originale - unul în limba germană şi altul în limba rusă - a fost publicat la 24 august 1939 în oficiosul sovietic “Pravda”. Prin acest document, cele două părţi se angajau să se abţină de la orice violenţă, de la orice acţiune agresivă una contra celeilalte. în cazul când una din părţile contractante facea obiectul unei acţiuni armate din partea unei terţe puteri, cealaltă parte contractantă nu trebuia să susţină această putere, sub nici o formă. Pactul era semnat pentru o perioadă de 10 ani şi putea fi prelungit automat pe încă cinci ani. Nici una din părţile contractante nu-1 putea denunţa înainte de expirarea lui. Pactul intra în vigoare imediat după semnarea lui. Pactul a fost însă însoţit de un Protocol adiţional secret, prin care cele două părţi îşi delimitau sferele de influenţă în Europa, de la Marea Baltică la Marea Neagră. Aceste documente au afectat într-o măsură decisivă situaţia Europei de Est, contribuind în chip hotărâtor la modificarea configuraţiei teritoriilor unor ţări din zonă şi, deopotrivă, predeterminând schimbarea pentru mai multe

r—

—

-

ROMÂNIA ÎN CONTEXTUL INTERNATIONAL INTERBELIC r

______

decenii a regimurilor social-politice şi economice din statele respective. Articolul 3 al Protocolului secret prevedea: “în privinţa Europei Sud-Estice, partea sovietică subliniază interesul pe care-1 manifestă pentru Basarabia. Partea germană îşi declară totalul dezinteres politic faţă de aceste regiuni”. (A) încheierea Pactului sovieto-german a creat României o situaţie de o gravitate fară precedent, schimbându-i radical poziţia politicomilitară şi micşorându-i considerabil posibilitatea de a se manifesta în conformitate cu opţiunile proprii. întregul fundament juridic al raporturilor româno-sovietice, sistemul de alianţe şi acorduri pe care se sprijinea securitatea ţării au fost, practic, anulate. Prinsă între U.R.S.S. şi Germania, legate printr-un tratat pe multiple planuri, România nu mai avea nici o posibilitate de manevră diplomatică care să-i permită menţinerea în afara evenimentelor şi păstrarea integrităţii teritoriului naţional. Ca urmare directă şi imediată a Pactului Ribbentrop-Molo- tov, la 1 septembrie 1939 s-a declanşat cel de-al doilea război mondial, prin agresiunea Germaniei asupra Poloniei. în timp ce armata poloneză se opunea ofensivei hitleriste, la 17 septembrie armata sovietică a pătruns pe teritoriul Poloniei, acţionând în conformitate cu punctul 2 al protocolului secret, adiţional “tratatului de neagresiune” sovietogerman. în urma discuţiilor angajate de aceiaşi Ribbentrop şi Molotov, şi tot la Moscova, de data aceasta la 27 şi 28 septembrie, s-au semnat o declaraţie comună şi un tratat germano-sovietic “de amiciţie şi frontieră”. Graniţa dintre cele două ţări urma cursurile râurilor San şi Bug. După dizolvarea statului polonez, cele două guverne considerau “ca sarcină a lor exclusivă de a restabili în aceste teritorii pacea şi ordinea şi a asigura naţionalităţilor de acolo o existenţă paşnică şi corespunzătoare atributelor etnice”. Polonia a suferit după expresia lui Henri Michel - “cea de-a patra împărţire din istoria sa”. Prăbuşirea Poloniei a privat România de singurul său prezumtiv sprijin, prevăzut în sistemul alianţelor ţării împotriva unei agresiun i din Răsărit (alianţa din 1926 cu Polonia - reînnoită în mai multe rânduri avea drept scop prevenirea unei agresiuni sovietice). De asemenea, prin ocuparea Poloniei de către germani şi sovietici, graniţa României cu U.R.S.S. s-a extins de la 812 km la 1.158 km, ceea ce a îngrijorat enorm cercurile guvernamentale româneşti în legătură cu imprevizibilitatea intenţiilor de viitor ale sovieticilor.

documentar Protocolul adiţional secret, 23 august 1939* Cu

ocazia

neagresiune

semnării

dintre

Tratatului

de

german

şi

Reichul

U.R.S.S., plenipotenţiarii semnatari din partea celor două părţi au discutat în cadrul unor convorbiri

strict

confidenţiale

problema

delimitării sferelor lor respective de interes în Europa răsăriteană. Aceste convorbiri au dus la următorul rezultat: 1. în cazul unei transformări teritoriale şi politice a teritoriilor aparţinând Statelor Baltice (Finlanda, Estonia, Letonia, Lituania), frontiera nordică a Lituaniei va reprezenta frontiera sferelor de interese ale Germaniei, cât şi ale U.R.S.S. în legătură cu aceasta, interesul | Lituaniei faţă de teritoriul Vilno este recunoscut de ambele părţi. 2. în cazul unei transformări teritoriale şi politice a teritoriilor aparţinând statului polonez,

sferele

de

interese

atât

ale

Germaniei, cât şi ale U.R.S.S., vor fi delimitate aproximativ pe linia râurilor Narev, Vistula şi San. Problema dacă în interesele ambelor părţi ar fi de dorit menţinerea unui stat polonez independent şi a modului în care vor fi trasate frontierele acestui stat poate fi soluţionată definitiv numai în cursul evenimentelor politice ulterioare. în orice caz, ambele guverne vor rezolva această problemă pe calea unor înţelegeri prieteneşti. 3. în

privinţa

Europei

Sud-Estice,

partea sovietică subliniază interesul pe care-l manifestă pentru Basarabia. Partea germană îşi declară totalul dezinteres politic faţă de aceste teritorii. 4. Acest protocol va fi considerat de ambele părţi ca strict secret. /'. Ribbentrop V. Molotov

* Crestomaţie la istoria românilor (1917-1992), Chişinău, Editura Universi- tas, 1993, p. 123-124

i • Analizaţi conţinutul documentului. i • Demonstraţi la hartă schimbările teritQriale planificate. • * Apreciaţi caracterul acestui protocol din aspectele intereselor : politice ale Cehoslovaciei, URSS, Poloniei şi României. i * Argumentaţi-vă opinia.

55

CAPITOLUL III

STUDIU DE CAZ Destinul textului Protocolului adiţional secret Partea a doua a Pactului de neagresiune sovicto-german era secretă şi a rămas secretă până după terminarea războiului, deşi unele informaţii au devenit cunoscute opiniei publice chiar în zilele imediat următoare. Astfel, ziarul amcrican “Daily Express”, de exemplu, din 25 august 1939 a menţionat | existenţa protocolului adi ţional secret, care cuprindea reorganizarea Europei Orientale între Marea | Baltică şi Marea Neagră. U.R.S.S. a respins multă vreme orice informaţie sau aluzie care ar fi putut -o implica în împărţirea; sferelor de influenţă. S-a susţinut chiar că documentul secret nici n-ar fi existat, deşi alte documente fac i ample referiri la el, iar evenimentele ulterioare s-au desfăşurat conform hotărârilor de la 23 august 1939. S-a afirmat, de asemenea, că documentul original ar fi dispărut în timpul bombardamentelor masive ale aviaţiei occidentale asupra Berlinului, dar există copiile lui, făcute la începutul anului 1943, din ordinul lui Ioachim von Ribbentrop. Microfilmele au fost expediate în Turingia, unde, după război, un colaborator al Ministerului de Externe ger man, Karl von Losch, le-a remis unui grup de cercetători an- glo-americani. Filmele au fost developate la Londra şi, în baza lor, s -a făcut un raport special pentru Winston Churchill. Pozitivele sau “colecţia Losch” se găsesc acum în Arhivele Naţionale ale Americii de Nord, iar negativele la Ministerul de Externe de la Bonn. Ele sunt în număr de 19 şi se observă foarte bine textele protocolului secret, în limba germană şi în limba rusă, şi semnăturile celor doi protagonişti - Ioachim von Ribbentrop şi Veaceslav M.Molotov. Deci, documentul “contestabil” există în una din formele cele mai incontestabile, ca majoritatea documentelor istorice din lume. De altfel, foarte recent, presa rusă a lansat ştirea că, în sfârşit, originalul tratatului Molotov-Ribbentrop a fost găsit în Arhivele sovietice. Deci, nu mai există nici un dubiu în legătură cu existenţa lui.

• *

Cum credeţi, de ce URSS a contestat multe decenii existenţa Protocolului adiţional secret al Pactului de neagresiune? Cunoaşteţi isto ria altor documente secrete ale sec. XX?

Cronologie 1921 - Semnarea Convenţiei de alianţă defensivă româno-cehoslovacă. împreună cu Convenţiile de alianţă româno-iugoslavă din 1921 şi cehoslovaco-iugoslavă din 1920 au format baza Micii înţelegeri. 1934- Semnarea de către reprezentanţii României, Iugoslaviei, Greciei şi Turciei a Pactului înţelegerii Balcanice, care stipula, între altele, că statele semnatare “îşi garantează mutual securitatea frontierelor balcanice”. 1934 - Conferinţă a înţelegerii Balcanice, la care se elaborează statutul Pactului Balcanic, precum şi statutul de funcţionare a Consiliului permanent şi se creează un Consiliu economic consultativ. 1935 - Declaraţia făcută de N.Titulescu ziarului “Izvestia”, cu privire la poziţia Micii înţelegeri şi înţelegerii Balcanice în care spune, printre altele: “Aceste înţelegeri, precum şi alianţa noastră cu Franţa, alcătuiesc fundamentul politicii noastre externe. Amiciţia între România şi Uniunea Sovietică şi dintre Uniunea Sovietică şi Franţa garantează funcţionarea normală a tuturor acestor alianţe, care nu sunt îndreptate împotriva nimănui, din contra, constituie o garanţie de pace în partea Europei în care ţările noastre sunt situ ate”. 1939, august 19 - Berlinul şi Moscova semnează o Convenţie economică şi comercială. 1939, august 23 - Ribbentrop şi Molotov semnează Pactul de neagresiune şi colaborare economică pe 10 ani. Misiunile militare franceze şi engleze părăsesc Moscova. 1939, septembrie 1 - începutul celui de-al doilea război mondial.

56

ROMÂNIA ÎN CONTEXTUL INTERNAŢIONAL INTERBELIC

• Corespundeau obiectivele înţelegerii Balcanice şi ale Micii înţelegeri cu obiectivele politicii externe a României? • Explicaţi care a fost punctul slab al alianţelor încheiate de România în perioada interbelică. • Analizaţi conţinutul pactului Ribbentrop-Molotov şi comentaţi impactul lui asupra situaţiei României. • Evidenţiaţi impactul articolului 3 din Protocolul adiţional secret asupra sistemului de alianţe şi acorduri al României. • Determinaţi relaţia de cauzalitate dintre semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov şi începutul acţiunilor militare din iunie 1941. • Completaţi tabelul: “R omânia în contextul acordurilor internaţionale interbelice”. Data

Denumirea acordului

Statele participante

Obiectivele

Condiţiile de

Consecinţele pentru

aderare

România

* Elaboraţi un eseu pe tema: “Consecinţele Protocolului adiţional secret al Pactului de neagresiune sovieto german sunt dureroase (vii, vizibile,....) şi azi. * Modelaţi o hartă cu semne convenţionale pentru teritoriile indicate în Protocolul adiţional secret.

LECŢIE DE SINTEZĂ 9

Basarabia în contextul relaţiilor româno-sovietice Caracterul nejustificat şi abuziv al pretenţiilor Rusiei Sovietice asupra Basarabiei ♦ încercări de normalizare a relaţiilor româno-sovietice ♦

r

Eşecul conferinţei româno-sovietice de la Viena (1924) ♦ Stabilirea relaţiilor diplomatice dintre România şi U.R.S.S. (1934) ♦ Semnarea Protocolului din 21 iulie 1936 dintre România şi U.R.S.S. în care se declara că trupele sovietice “nu vor putea trece niciodată Nistrul” fără o cerere din partea României ♦

Semnarea Tratatului de la Paris din 28 octombrie 1920, prin care marile puteri - Franţa, Marea Britanie, Italia şi Japonia - recunoşteau unirea Basarabiei cu România, a aşezat pe o nouă bază relaţiile româno-sovietice, din punctul de vedere al normelor dreptului internaţional. Dar regimul de la Moscova, care se declarase în teorie pentru dreptul popoarelor la autodeterminare, nu era dispus să recunoască în fapt acest drept. Astfel, dacă în zona vestică, securitatea frontierelor României recunoscute prin Tratatele de la Saint - Germain şi Trianon se întemeia, pe lângă Pactul Ligii Naţiunilor, şi pe Tratatele generale şi regionale de securitate, atunci frontiera de est, cu U.R.S.S., a avut o sit uaţie precară, determinată de poziţia agresivă a puterii sovietice faţă de România încă din decembrie i 1917 - ianuarie 1918, când Petrogradul a decis în mod unilateral ruperea relaţiilor diplomatice cu Româ - j nia şi confiscarea tezaurului românesc, depus spre păstrare la Moscova în anii războiului. Relaţiile ; româno -sovietice au fost grevate în continuare de revendicarea necontenită de către U.R.S.S. a Basarabiei - considerată “pământ rusesc”, anexat de România prin forţa armelor în martie 1918 - şi de refuzul restituir ii tezaurului. Prin absurdele sale pretenţii teritoriale, puterea sovietică a creat falsa “problemă” a Basarabiei, teritoriu care, reprezentând partea estică a Moldovei, n-a aparţinut Rusiei decât în baza unui

57 8 Istoria Românilor 12

Crestomaţie

la istoria românilor

CAPITOLUL III

Documentar Conferinţa sovieto-română, Viena, 27 martie 1924* Partea sovietică: “...Guvernul sovietic insistă

asupra

soluţionării

problemei

esenţialmente litigioase, adică a problemei Basarabiei, pe calea unui referendum al populaţiei basarabene organizat în mod legal şi în condiţii care să garanteze deplina libertate şi caracterul normal al acestei manifestări a voinţei sale. Guvernul U.R.S.S. subliniază că în problema basarabeană el nu susţine deloc drepturilor

teza

sale

istorice

faţă

de

Basarabia, dreptul care i-ar fi fost transmis după căderea ţarismului. Guvernul sovietic nu insistă deloc asupra

menţinerii

Basarabiei

în

sânul

U.R.S.S. Dar Guvernul sovietic are motive bine întemeiate pentru a crede că majoritatea populaţiei Basarabiei suportă cu greutate încorporarea sa artificială la România. Tocmai pentru aceasta guvernul sovietic insistă pentru referendum". Partea română: “... Delegaţia sovietică prezintă propunerea de plebiscit ca conformă politicii urmate în mod sistematic de guvernul Uniunii Sovietice şi de guvernele sovietice care l-au precedat. Delegaţia română nu a văzut totuşi că guvernele referendumul

acesteia ca

ar

mijloc

fi de

întrebuinţat rezolvare

a

dificultăţilor politice. Nu prin acest mijloc guvernele sovietice şi-au

instaurat

puterea

lor,

şi

această

observaţie este hotărâtoare pentru această problemă; de asemenea, nu prin acest mijloc ele au hotărât | soarta populaţiei vechiului Imperiu Rus şi nici a celor care au fost înglobate ulterior în Uniune".

(1917-1992), p. 104-105.

• Analizaţi documentul. ' • Apreciaţi interesele URSS şi ale Ro- j : mâniei pentru Basarabia. : * Expuneţi şi argumentaţi opinia \ i proprie referitoare la adevărul : I istoric.

58

Tratat nul şi neavenit din capul locului (1812), fiind smuls prin ' forţă şi mită. La 1 noiembrie 1920, guvernul sovietic a dat publicităţii o declaraţie prin care contesta valabilitatea tratatului din 2% octombrie, precum şi actul unirii Basarabiei cu România, din 27 martie 1918. Replicând la 10 noiembrie, guvernul român amintea că Basarabia “sa unit cu patria-mamă din propria ei voinţă, exprimată prin reprezentanţii ei. Aceasta este Unirea care, conform cu dreptul public, a fost recunoscută de marile Puteri prin Convenţia semnată la Paris. Unirea Basarabiei cu România este astfel o chestiune definitiv închisă şi guvernul român nu înţelege să o pună în discuţie”. O primă declaraţie publică, oficială, în cadrul unei i conferinţe internaţionale, făcută de guvernul sovietic prin care j nu recunoştea integritatea teritorială a României s-a produs în cadrul Conferinţei de la Geneva din 9 aprilie - 19 mai 1922. Şeful delegaţiei române, Ion I.C.Brătianu, a propus ca normalizarea raporturilor dintre România şi Rusia sovietică să aibă la bază următoarele principii: recunoaşterea de către Rusia sovietică a puterii suverane a statului român asupra teritoriului său; netolerarea pe teritoriul celor două state a organizării unor ! bande înarmate ce ar pregăti acţiuni ostile contra celuilalt stat; restituirea integrală de către guvernul sovietic a tezaurului confiscat. în şedinţa din 17 mai 1922, G.V. Cicerin a dat următorul răspuns: “Respectul statu-quo-ului între Ucraina şi România, de exemplu, nu echivalează deloc, pentru Rusia, cu recunoaşterea statu-quo-ului teritorial actual al României şi, în | particular, cu recunoaşterea ocupării prezente a Basarabiei de către România”. După multiple negocieri, s-a convenit organizarea unei conferinţe româno-sovietice la Viena (27 martie - 2 aprilie 1924). Deşi obiectivul conferinţei l-a constituit problema : reluării “relaţiilor normale între cele două ţări”, Uniunea Sovietică a folosit acea conferinţă “ca o tribună de propagandă şi ca un prilej bun de a cere plebiscit, recurgând astfel la o idee inutilă şi provocatoare de agitaţie şi nelinişte”. Astfel, şeful delegaţiei sovietice, N.N. Krestinsky, a declarat, la 2 aprilie : 1924, că “guvernul sovietic continuă să considere Basarabia ca I o parte a teritoriului U.R.S.S., dat fiind că el nu poate desigur recunoaşte că ocuparea Basarabiei efectuată în 1918 de trupele României prin forţă şi violenţă ar fi creat pentru Coroana României oarecare drepturi asupra Basarabiei”. în consecinţă, I N.Krestinsky a cerut începerea discuţiilor asupra condiţiilor [ organizării unui plebiscit în Basarabia. în replică, şeful delegaţiei române C.Langa-Răşcanu a reafirmat punctul de | vedere al guvernului României, că tratativele trebuia să plece de la principiul respectării statu-quo-ului teritorial: “Caracterul eminamente român al Basarabiei, cât şi actele repetate de autodeterminare fac inutilă şi jignitoare orice propunere de ! plebiscit”. în aşa mod, Conferinţa româno-sovietică de la Viena a eşuat. La scurt timp de la eşuarea Conferinţei de la Viena, în ziua de 29 iulie 1924, Biroul Politic al Partidului Comunist j (bolşevic) a adoptat hotărârea cu privire la crearea R.A.S.S.

ROMÂNIA ÎN CONTEXTUL INTERNAŢIONAL INTERBELIC

Moldoveneşti, în cadrul R.S.S. Ucrainene. Se preconiza ca graniţa apuseană a noii republici să fie pe râul Prut, ceea ce vădea intenţia U.R.S.S. de a anexa Basarabia. Concomitent, conducerea sovietică pregătea declanşarea unei acţiuni de amploare împotriva României, care ar fi oferit pretextul pentru o intervenţie a Armatei Roşii. Planul deacţiune a fost aprobat de Comintem. Conducerea generală a “revoluţiei” era încredinţată unei “troici” alcătuită din Bădulescu, Goldştein şi Kaliforski. De realizarea practică a operaţiei se ocupa comisarul Andrei KJiu şnikov, zis Nenin. Acţiunea a fost declanşată în sudul Basarabiei. Din U.R.S.S. au fost aduse arme, muniţii, materiale explozibile care au fost trecute clandestin cu bărcile peste hotarul României. în dimineaţa zilei de 11 septembrie 1924, un grup înarmat a atacat târgul Nikolaevka din judeţul Ismail, dar acţiunea a fost reprimată de armata română. însă acţiunea ; a fost reluată la Tatarbunar în seara zile de 15 septembrie. ! Grupurile armate au ocupat primăria şi au proclamat I Republica Sovietică Moldovenească, în componenţa jU.R.S.S. Din ordinul lui Nenin au fost aduşi locuitori la primărie, cărora li s-a comunicat că Basarabia s-a declarat republică sovietică. Dar răscoala nu s-a extins cum se preconiza de către organizatorii ei, asupra întregii Basarabii. Armata română a intervenit în forţă şi a restabilit ordinea, arestând 489 persoane (inclusiv 9 moldoveni). Dintre aceştia 85 persoane (toţi de origine alogenă) au fost Nicolae Titulescu şi Maksim Utvlnov discută condamnaţi la diferiţi termeni de închisoare. Despre această acţiune Partidul Comunist Român n-a fost

reluarea relaţiilor diplomatice româno-sovietice (1934)

pus la curent. Secretarul lui general Elek Koblos consemna : “Cu Tatarbunar nu am obţinut nici o legătură. Pentru noi era o J......................................... ...... ......... ...... .......... 1 • Enumeraţi factorii, care au anihilat i procesul de surpriză. Nici tovarăşii noştri din Chişinău nu ştiau nimic apropiere dintre U.R.S.S. despre aceasta. Ulterior am emis un apel pentru Tatarbunar în : şi România. trei limbi (şi rusă)”. Cu ocazia reprimării răscoalei de la Tatarbunar propaganda sovietică a mobilizat partidele comuniste din întreaga lume şi unele persoane marcante, precum Henri Barbusse, Romain Rolland, Louis Aragon, avocatul român C.G. Costa-Foru în acţiuni de condamnare a guvernului României. La finele anului 1931 şi începutul lui 1932, în spiritul Pactului Briand -Kellogg (27 august 1928), între guvernele României şi U.R.S.S. au avut loc la Riga tratative privind încheierea unui pact de neagresiune între cele două ţări. Cu acest prilej, reprezentantul român, Mihail Sturdza, a cerut excluderea dintr -un eventual document a oricărei menţiuni privind existenţa unui litigiu teritorial între cele două state. La rândul său, delegatul sovietic B.S. Stomoniakov a precizat: “Rusia sovietică nu va încheia niciodată un pact de neagresiune cu România care să conţină termenii următori: 1) integritate, 2) inviolabilitate, 3) suveranitate”. în aşa mod, tratativele s-au întrerupt. O ameliorare a relaţiilor româno-sovietice se va produce doar la 9 iunie 1934 când, la Geneva, s-a produs un schimb public de scrisori între N.Titulescu şi M.Litvinov, care consemna reluarea raporturilor între cele două ţări. Cu acelaşi prilej, cei doi miniştri au confirmat în scris un acord, care consemna că au convenit asupra următoarelor: “Guvernele ţărilor noastre îşi garantează mutual plinul şi întregul respect al suveranităţii fiecăruia din statele noastre şi abţinerea de la orice imixtiune, directă sau indirectă, în afacerile interne şi în dezvoltarea fiecăruia dintre ele şi în special a oricărei'agitaţiuni, propagandă şi al oricărui fel de intervenţiuni sau de sp rijin al acestora”. Stabilirea relaţiilor diplomatice între România şi Uniunea Sovietică, după 16 ani de întrerupere, a reprezentat un moment esenţial pentru ambele state, contribuind la diversificarea raporturilor dintre ele. Astfel, în vara anului 1934 a avut loc o conferinţă româno-sovietică privind dezvoltarea relaţiilor economice; în 1935 România a ridicat orice prohibiţie aplicată importului, antrepozitării sau tranzitului mărfurilor din U.R.S.S.; au fost recunoscute drepturile de proprietate pe care supuşii sovietici le aveau în România. în 1935 a fost reconstituit podul dintre Tighina şi Tiraspol, facilitându-se astfel transportul de pasageri şi mărfuri între cele două ţări.

59

CAPITOLUL III

La 15 septembrie 1934, Uniunea Sovietică a devenit membră a Ligii Naţiunilor; guvernul sovietic se obliga “să respecte şi să menţină în contra oricărei agresiuni externe integritatea teritorială şi inde pendenţa politică existentă a tuturor membrilor Societăţii”. Angajamentul guvernului sovietic era, evident, valabil şi în ceea ce priveşte România, care se număra printre membrii fondatori ai Ligii Naţiunilor. De asemenea, Protocolul din 21 iulie 1936 de la Montreaux, dintre România şi U.R.S.S. - care cuprindea principiile de bază ale unui preconizat pact de asistenţă mutuală - consemnează acordul de principiu convenit între ministrul de Externe al României, N. Titulescu şi omologul său sovietic M.Litvinov, asupra unui act de asistenţă mutuală bazat pe respectarea reciprocă a independenţei şi suver anităţii celor două state. După convenţia de definire a agresiunii din 1933, Protocolul din 21 iulie 1936 era o confirmare clară a recunoaşterii graniţei de răsărit a României, deoarece documentul consemna: “Guvernul U.R.S.S. recunoaşte că, în virtutea diferitelor sale obligaţii de asistenţă, trupele sovietice nu vor putea trece niciodată Nistrul fară o cerere formală în acest sens din partea Guvernului re gal al României (...). La cererea Guvernului regal al României trupele sovietice trebuie să se retragă imed iat de pe teritoriul român la est de Nistru în justificarea drepturilor României asupra Basarabiei, N.Titulescu a prezentat o construcţie juridică întemeiată pe următoarele elemente: 1) principiul naţionalităţilor - Basarabia fiind locuită în mare majoritate de români; 2) votul reprezentativ al Sfatului Ţării din 27 martie / 9 aprilie 1918; 3) Protocolul de la Paris, din octombrie 1920; 4) Convenţia de la Londra de definire a agresorului, care preciza că prin teritoriu trebuie să se înţeleagă teritoriul pe care se află un stat în acel moment istoric; 5) dreptul internaţional în vigoare - când U.R.S.S. a fost primită în Liga Naţiunilor, nu a formulat nici o rezervă asupra Basarabiei; 6) când România a devenit membră a forumului de la Geneva, ea poseda deja Basarabia prin votul parlamentului de la Chişinău şi prin tratatul din octombrie 1920. în august 1936 N.Titulescu a fost înlăturat din funcţia de ministru de Externe, din cauza, în primul rând, a eşecului politicii de securitate colectivă, ca urmare a atitudinii conciliatoris te promovată de Marile Puteri occidentale faţă de politica agresivă a Germaniei şi Italiei. în aceste împrejurări, situaţia României devenea tot mai dificilă, mai ales că Polonia se orienta deschis spre Germania, iar Iugoslavia spre Italia. înlăturarea lui N.Titulescu a fost percepută la Kremlin ca o schimbare a politicii externe a României. Apreciind că M.Litvinov mersese prea departe în demersurile comune cu N.Titulescu, guvernul de la Moscova a profitat de schimbarea acestuia pentru a dezavua înţelegerea convenită şi a reveni la intransigenţa iniţială. Convingerea lui N.Titulescu a fost că României îi era necesar un tratat cu Uniunea Sovietică, înainte ca aceasta să ajungă la o înţelegere cu Germania sau să fie atacată de ea. “Şi acest tratat - arăta N.Titulescu - trebuie să fie făcut în timp util, altfel apropierea ruso-germană se va face împotriva noastră”. Pactul de neagresiune sovieto-german din 23 august 1939, însoţit de Protocolul adiţional secret, au demonstrat cu prisosinţă capacitatea de previziune a ilustrului om de stat român.

•

Comentaţi argumentele aduse de N.Titulescu în justificarea drepturilor României interbelice asupra Basarabiei. Sunteţi de acord?

Da/ Nu. Argumentaţi-vă opinia.

Vocabular Caducitate - ineficacitatea unui act juridic ca urmare a survenirii unui eveniment ulterior încheierii lui. De jure - (lat. - de drept) - locuţiune prin care se desemnează o situaţie prevăzută de lege. Plebiscit (lat. plebis scitum) - consultare a cetăţenilor dintr-un teritoriu, care urmează să se pronunţe prin “da" sau “nu" asupra apartenenţei la un anumit stat (declararea independenţei sau recunoaşterea autorităţii altui stat asupra acestui teritoriu).

60

ROMÂNIA ÎN CONTEXTUL INTERNAŢIONAL INTERBELIC

Cronologie 1920, octombrie 28- Tratatul de la Paris privind recunoaşterea unirii Basarabiei cu România. 1924, martie - Conferinţa româno-sovietică de la Viena. 1934, iunie 9 - stabilirea relaţiilor diplomatice între România şi U.R.S.S. 1936, iulie 21 - perfectarea protocolului privind pactul de neagresiune între România şi U.R.S.S. In document se preciza, de patru ori, că graniţa de stat între cele două ţări era Nistrul. 1936, august-N.Titulescu a fost înlăturat din fruntea Ministerului de Externe al României. Acest fapt a fost interpretat de Moscova ca “o schimbare a politicii externe” a României. 1939, mai 3 - Maksim Litvinov este înlocuit de către Veaceslav Molotov. 1939, august-V.M. Molotov declară că “în partea de sud-est a ţării există probleme nerezolvate, dar care vor fi soluţionate în conformitate cu interesele vitale ale U.R.S.S.”. 1940, iunie 26 - Ultimatumul sovietic de evacuare a Basarabiei şi Bucovinei de Nord. 1940, iunie 28 - înaintarea Armatei Roşii în teritoriul Basarabiei şi Bucovinei de Nord.

•

Expuneţi-vă opinia dacă a fost posibilă o altă evoluţie a relaţiilor româno-sovietice din acea perioadă. Argumentaţi-vă concluziile.

• Completaţi tabelul: “Evenimente diplomatice referitoare la problema Basarabiei”, sau “Evenimente ale relaţiilor diplomatice româno-sovietice”. Data

Evenimentul

Probleme abordate

Consecinţe, decizii

• Care a fost, în accepţia lui N.Titulescu, construcţia juridică ce justifica drepturile României asupra Basarabiei? * Organizaţi o dezbatere pe tema “Problema Basarabiei - problemă istorică artificială”, sau “Problema Basarabiei - aspect istoric sau politic?”. * Efectuaţi o investigaţie şi elaboraţi o comunicare istorică referitoare la unul din evenimentele diplomatice sovieto-române. • Redactaţi un eseu: Problema Basarabiei în relaţiile româno-sovietice din perioada interbelică

61

CAPITOLUL IV CULTURA Şl ŞTIINTA ÎN PERIOADA INTERBELICĂ

1 Trăsături generale. învăţământul, literatura şi

■

Lecturi suplimentare*

arta

Livezeanu I. Cultură şi naţionalism în

Realizări în domeniul ştiinţelor exacte şi al celor

România Mare. 1918-1940. Buc. 1998. King Charl. Moldovenii, România, Rusia şi politica culturală. Chişinău, 2002. Colesnic Iu. Basarabia necunoscută. Chişinău, 1993.

umaniste 1 Studiu de caz: Personalităţi >

basarabene

■

Lecţie de sinteză: Cultura şi ştiinţa în Basarabia interbelică

Harta ştiutorilor de carte din România (1930)

I'

1 Sub 20

f

I 20-25

r ...... 1 25-30 1~

1 30-35 35-40 40-50 50-60 BBS 60-70

tâM 70-80 Peste 80

62

CULTURA Şl ŞTIINŢA ÎN PERIOADA INTERBELICĂ

§1. Trăsături generale. învăţământul, literatura şi arta

O nouă etapă în viaţa spirituală Cultura şi ştiinţa românească interbelică: expansiune, valoare, integrare europeană ♦ Explozie de talente şi realizări intelectuale ♦ ♦

Trăsături genraie. Accelerarea procesului de modernizare a societăţii, eliberarea marilor energii spirituale încătuşate de-a lungul secolelor de dominaţie străină, unirea tuturor forţelor spiritualităţii româneşti, asigurarea unei baze materiale mai solide, setea de cultură a poporului român, au permis înregistrarea unui adevărat salt calitativ în dezvoltarea învăţământului, ştiinţei şi culturii. (A) Noul spaţiu statal a beneficiat de contribuţia neîngrădită a tuturor provinciilor la valorile ştiinţei şi culturii româneşti. Este cunoscută unitatea culturală care exista cu mult timp înainte de 1918, unitate care n-a exclus anumite particularităţi, de la o provincie la alta. Aceste particularităţi, ce nu-i alterau unitatea fundamentală, o îmbogăţeau şi îi dădeau un farmec aparte. Descătuşând energiile spirituale, Unirea din 1918 şi politica statului român au realizat - în pofida unor obstrucţii şi neîmpliniri - o solidarizare a provinciilor şi participarea la viaţa culturală şi ştiinţifică a etnicilor români şi a minorităţilor naţionale, fară nici un fel de discriminare. Efervescenţa intelectuală s-a manifestat printr-o veritabilă explozie a tipăriturilor: revistele, ziarele şi cărţile editate impunându-se nu numai prin cantitate, ci şi prin calitate. Liviu Rebreanu îşi exprima, în martie 1923, încrederea deplină în dezvoltarea vieţii spirituale, ca urmare a eliberării naţionale. Marele prozator şi om de acţiune în planul politicii culturale afirma: “Viitorul e al nostru. Până azi ne-am luptat cu veacurile ca să trăim. De-aici încolo vom dovedi lumii că trăim aievea, prin cultura româneasca”. După 1918, complexele provinciale au dispărut cu repeziciune, după cum societatea românească s-a eliberat în mare măsură de problemele locale, regionale, lărgindu-şi accesul la viaţa spirituală europeană şi mondială. “Mai ales acum, după întregirea politică, toate naţiunile pământului aşteaptă să vadă ce vrem să fim şi ce loc voim să ocupăm în cadrul istoriei universale”, preciza Ssmion Mehedinţi în încheierea discursului de recepţie la Academia Română, rostit la 6 iunie 1920. “Ţara noastră a devenit aptă - a consemnat mai târziu, cu autoritatea-i binecunoscută, Tudor Vianu - să intre în marele dialog universal al culturilor, aducându-şi cu mai multă rodnicie contribuţia la reformularea şi soluţionarea unor probleme-cheie ce confruntau conştiinţa umanităţii”. Cultura şi ştiinţa română interbelică pot fi caracterizate sintetic prin câteva cuvinte: expansiune, valoare, integrare europeană. Desăvârşirea unităţii naţionale

Documentar (A) “România Mare nu este numai un apogeu politic şi militar, ci şi o mare impulsiune dată energiei româneşti. Această impulsiune se va resimţi în curând. Toate puterile de muncă, în toate direcţiile, se vor intensifica. Va fi o încordare uriaşă, încordarea unui neam întreg, căruia i s-au dărâmat zăgazurile. Forţele descătuşate vor năvăli tumultuoase pe toate tărâmurile de activitate. Pretutindeni vom vedea energia românească extinzându-şi

manifestarea.

în

viaţa

economică, precum şi în cea financiară, în viaţa politică sau culturală vom întâlni puterile aceluiaşi

neam,

desfăşurate

în

toată

amploarea spre a crea". Pamfil Şeicaru, Principii de politică naţională (1919).

•

Demonstraţi cu exemple concrete din diverse

domenii

ale

culturii

româneşti

interbelice

realizarea prezicerii lui Pamfil Şeicaru.

Miron Cristea primul patriarh al României

Gurie Grosu Mitropolitul Basarabiei

63

(1880-1961)

(1885-1944)

“Dimineaţa”,

“Adevărul”) şi de partid (“Vii-

CAPITOLUL IV

Documentar Legea despre învăţământul primar al statului şi învăţământului normal primar. 1924 (A) I. învăţământul primar formează primul grad al învăţământului. El cuprinde: 1) Şcoala de copii mici (grădiniţele de copii); 2) şcoala primară; 3) şcoalele şi cursurile de adulţi; 4) şcoalele şi clasele speciale pentru copiii anormali , educabili. II. învăţământul primar se predă: ! în şcoalele statului (şcoale publice), în i şcoalele sau institutele particulare autorizate de stat şi în familie, conform legii învăţământului particular. V. învăţământul primar este unitar în tot cuprinsul ţării. VI. învăţământul primar este obligatoriu şi gratuit în condiţiunile ; prevăzute de această lege. VII. învăţământul primar în şcoalele statului se predă în limba română. în comunele cu populaţie de altă limbă decât limba română, Ministerul Instrucţiunii Publice va înfiinţa şcoale primare cu limba de predare a | populaţiei respective, în aceeaşi proporţie ca şi în comunele româneşti, în aceste şcoale studiul limbii române j va fi însă obligatoriu...

(Crestomaţie pentru studiul istoriei moderne şi contemporane a românilor in învăţământul preuniversitar), Iaşi 1996. p. 358-359

a contribuit la avântul deplin al creaţiei ştiinţifice şi tehnice, la dezvoltarea învăţământului de toate gradele, a literaturii şi artelor. O contribuţie însemnată la afirmarea spirituaţităţii româneşti a adus Biserica. Rolul ei a crescut odată cu adoptarea legii despre organizarea Bisericii Ortodoxe (1925) şi alegerea primului patriarh al României -Miron Cristea (1925-1939). învăţământul constituie domeniul fundamental pentru ridicarea nivelului de cultură a poporului, pentru formarea de cadre necesare economiei, vieţii administrative, activităţii sociale, politice, ştiinţifice. Din aceste considerente, după 1918 preocuparea tuturor guvernelor României interbelice a constituit-o dezvoltarea învăţământului primar, sporirea numărului ştiutorilor de carte, lichidarea analfabetismului. (A) Astfel, învăţământul şi-a mărit, corespunzător noului stat, numărul de elevi şi studenţi; şcoala de 7 ani a devenit obligatorie şi a început să funcţioneze şi în limba minorităţilor naţionale, s-a reintrodus bacalaureatul (1918), iar la Cluj, Cernăuţi şi Chişinău, capitalele provinciilor istorice reunite, au luat fiinţă instituţii de învăţământ superior. Graţie efortului statului român, ritmul de răspândire a ştiinţei de carte S-a intensificat după 1930. Bunăoară, în anul şcolar 1936/1937 funcţionau 2.104 grădiniţe de stat cu 125.350 copii, la care se adăugau 171 grădiniţe particulare frecventate de 8.954 copii; existau 15.630 şcoli primare ale statului cu 2.338.851 copii, 1.407 şcoli particulare cu 141.240 copii; la aceştia se adaugă 2.043 copii preparaţi în familie şi prezentaţi la examenele particulare ţinute în şcolile primare ale statului. Comparativ cu anul 1919, primul an de după Unire, numărul elevilor a crescut de 4 ori, al corpului didactic de peste 5 ori, al şcolilor de circa 4 ori. Copiii aparţinând minorităţilor naţionale aveau asigurat dreptul de a învăţa; astfel, în 1930, din totalul copiilor care frecventau şcolile primare ale statului, 1.912.189 erau români, 113.070 - maghiari, 57.958 germani, 29.025 - ruşi, 63.178 - ruteni şi ucraineni, 59.522 - bulgari, 51.054 evrei, 21.997 - turci şi tătari etc.

• Comentaţi articolele sub aspectul realizării dreptului la învăţătură.

Mihail Sadoveanu

64

Luând în calcul procentul mediu de creştere a ştiutorilor de carte, se desprinde concluzia că în 1939/1940 numărul acestora ajunsese la circa 80%. Acest procent era mai mare decât al multor state europene; Portugalia - 34,8%, Uniunea Sovietică - 51,3%, Grecia - 56,7%, Spania - 57% etc. Literatura română a atins performanţe cu adevărat excepţionale, datorate unor scriitori cu reală vocaţie universală, precum Mihail Sadoveanu, Liviu Rebreanu, Tudor Arghezi, Lucian Blaga. Unul dintre promotorii avangardismului pe plan european a fost poetul român Tristan Tzara, iniţiatorul mişcării dadaiste. în critica şi istoria literară s-au evidenţiat George Călinescu (autorul monumentalei lucrări Istoria literaturii române de la origini până în prezent, 1941) şi Perpessicius, iniţiatorul publicării ediţiei complete a operei lui Mihai Eminescu. Presa a cunoscut o diversificare spectaculoasă. Numărul periodicelor a crescut de la 16 (în 1918) la 2351 (în 1935), iar tirajele ei au atins cota de 4,5 milioane. Se publicau Liviu Rebreanu periodice independente (“Universul”,

CULTURA Şl ŞTIINŢA ÎN PERIOADA INTERBELICĂ

torul” - P.N.L., “Dreptatea” - Partidul Poporului, “Neamul Românesc” - Partidul Naţional Democrat, “Lumea nouă” - P.S.D. ş.a.) Universul plastic. După Marea Unire, artele plastice au cunoscut şi ele o dezvoltare impresionantă. Dintre realizările de marcă se cuvin a fi reliefate cele datorate lui Constantin Brâncuşi unul dintre cei mai prestigioşi sculptori ai tuturor timpurilor. Ansamblul de la Târgu-Jiu (Masa tăcerii, Poarta sărutului, Coloana infinitului), realizat în anii 1935-1938, este o operă artistică de excepţie, şi un omagiu adus poporului român, luptei şi jertfelor sale pentru făurirea statului naţional unitar. Muzica. Prin George Enescu, muzica românească a intrat cu adevărat în universalitate. Lucrările sale, în primul rând simfoniile, exprimă sufletul şi aspiraţiile poporului român, peisajul şi frumuseţile patriei, pe care le-a făcut cunoscute pe toate meridianele. Opera sa “Oedip”, prezentată în premieră mondială la Paris în 1936, a deschis noi căi în dezvoltarea teatrului liric universal. Arta dirijorală a fost ilustrată de Ionel Perlea, George Georgescu, Antonin Ciolan, care s-au aflat la pupitrul celor mai prestigioase orchestre din lume. Teatrul. în teatru s-au impus actori de talent ca: C.Nottara, Tony Bulandra, Constantin Tănase (fondatorul teatrului românesc de revistă); pe scenele pariziene au jucat cu mult succes actriţele românce Maria Ventura, Elvira Popescu, Alice Cocei.

George Enescu (1881-1955)

Marile capodopere ale lui Constantin Brâncuşi:

Poarta sărutului

TJ-:

• -‟T-T '

Coloana infinitului

Masa tăcerii

Numiţi localităţile unde se află aceste monumente.

65 9 Istoria Românilor 12

CAPITOLUL IV

Vocabular A vangardism - curent intelectual, caracteristic sec. XX, care lupta împotriva formelor şi tradiţiilor consacrate. Dadaism - curent artistic care nega orice legătură dintre gândire şi expresia artistică.

•

Numiţi reprezentanţi al acestor curente cultural - artistice din România interbelică.

Cronologie 1919, mai 25-prima audiţie la Bucureşti a Simfoniei a IlI-a de George Enescu (dirijor: compozitorul) 12 septembrie - decret-lege privind înfiinţarea Universităţii din Cluj. Primul rector: Sextil Puşcariu. 1920 -1921 Liviu Rebreanu. “Ion” (2 voi.). 1920, aprilie 4 - primul film de desene animate românesc, “Păcală în Lună”, creat de desenatorul Aurel Petrescu. 1921 - Ovid Densuseanu. Literatura română modernă (voi. I-II); voi. III - 1936). 1922 - Liviu Rebreanu. “Pădurea spânzuraţilor”. Lucian Blaga; “Cultură şi cunoştinţă”. 1922-1924 - Constantin Kiriţescu. “Istoria războiului pentru întregirea României” (2 voi.). 1923, iunie 28 - Legea asupra proprietăţii literare şi artistice, care proclamă principiul respectării şi garantării proprietăţii creaţiilor intelectuale. 19241925 - Eugen Lovinescu. “Istoria civilizaţiei române moderne”, voi. 1-2 (voi. 3-1926). 1925 - M.Sadoveanu. “Venea o moară pe Şiret”. 1926-1929-Eugen Lovinescu. “Istoria literaturii române contemporane” (5 voi.). 1930 - L.Rebreanu. “Răscoala” 1933 - G.Bacovia. “Poezii” (ediţie definitivă). 1934 - C.Brâncuşi începe ansamblul de la Târgu-Jiu; M.Sadoveanu. “Fraţii Jderi”, voi. I; T.Arghezi “Versuri” (ediţie definitivă). 19361937 - După planurile arhitectului Duiliu Marcu se construieşte la Bucureşti, pe Calea Victoriei, clădirea Bibliotecii Academiei Române, realizată în baza unei concepţii moderne atât în ceea ce priveşte depozitarea cărţilor, cât şi consultarea lor. 1937 - Gh. Oprescu. “Pictura românească din secolul al XlX-lea”. i • Completaţi tabelul cu alte denumiri de opere artistice pe care le cunoaşteţi, realizate în România interbelică.

•

Evidenţiaţi principalele direcţii ale culturii şi ştiinţei române interbelice.

Enumeraţi realizări în domeniul învăţământului şi argumentaţi importanţa lor în perspectiva dezvoltării social economice a României. •

• Elaboraţi tabelul: Literatura şi arta românească în perioada interbelică. Autor

Curent artistic

Opere importante

*Demonstraţi existenţa unei relaţii interdependente între realizările economice, politice şi culturale ale României. *Efectuaţi o investigaţie ştiinţifică şi elaboraţi un discurs oral sau scris referitor la activitatea unei personalităţi de cultură din România interbelică sau un eseu: “Constantin Brâncuşi - exponent al artei româneşti şi universale.

66

CULTURA Şl ŞTIINŢA ÎN PERIOADA INTERBELICĂ

§2. Realizări în domeniul ştiinţelor exacte şi al celor umaniste Şcoala matematică românească ♦ Mari realizări în medicină, biologie, geografie ♦ Aplicări practice ale realizărilor în ştiinţele tehnice ♦ Şcoli şi sinteze în domeniul ştiinţelor umaniste ♦

Vastele acumulări cantitative de la sfârşitul secolului al XlX-lea şi începutul celui de-al XX-lea, condiţiile create după ‟ Marea Unire din 1918 au permis realizarea unui adevărat salt calitativ în ştiinţa românească. în perioada interbelică (începutul perioadei este marcat de actele de unire din cursul anului 1918, iar încheierea acesteia, în ce priveşte cultura, include chiar şi anumite realizări de după 1944, rezultat ale acumulărilor anterioare care, prin spiritul lor, aparţin perioadei interbelice) s-au afirmat puternic şcolile româneşti de matematică, medicină, istorie, geografie, sociologie, filozofie, au trăit şi creat mari personalităţi care au îmbogăţit tezaurul ştiinţei şi culturii universale. Matematica. în această perioadă au lucrat creatorii şcolii matematice româneşti: Gheorghe Ţiţeica, Traian Lalescu şi Dimitrie Pompei, cu contribuţii remarcabile în dezvoltarea acestei * ştiinţe pe plan mondial. Gheorghe Ţiţeica fondatorul geometriei diferenţiale centroafine, a realizat lucrări remarcabile în domeniul geometriei diferenţiale, introducând noi clase şi suprafeţe, curbe şi reţele, care îi poartă numele. Traian Lalescu este unul din fondatorii teoriei ecuaţiilor integrale, recunoscut ca atare în planul ştiinţei matematice universale. Dimitrie Pompei a adus contribuţii fundamentale la teoria funcţiilor şi a calculului funcţional; a definit funcţii, care îi poartă numele, precum şi noţiunile de derivată areolară şi distanţă între două mulţimi închise. Şcoala matematică românească şi-a câştigat un autentic prestigiu internaţional, a contribuit efectiv la dezvoltarea acestei ştiinţe fundamentale. Medicina. Medicina românească a fost ilustrată de savanţi prestigioşi precum Victor Babeş - creatorul şcolii româneşti de morfopatologie şi microbiologie, şi Ion Cantacuzino - fondatorul şcolii naţionale de imunologie şi patologie experimentală. Gheorghe Marinescu - întemeietorul şcolii româneşti dc neurologie - a aplicat, printre primii în lume, metode histologice şi metoda anatomoclinică în cercetarea ştiinţifică. Constantin I.Parhon creatorul şcolii româneşti de endocrinologie şi unul din fondatorii ei pe plan mondial - este autorul primului tratat de endocrinologie din lume, a cercetat bătrâneţea şi tratamentul ei, fiind unul dintre întemeietorii geriatriei - ca o nouă ramură a ştiinţelor medicale. La ameliorarea stării de sănătate a poporului român a contribuit Institutul de Seruri şi Vaccinuri înfiinţat în 1921 de dr. Ioan Cantacuzino. Un succes important a fost obţinut prin eradicarea uneia dintre cele mai teribile boli - malaria - prin eforturile medicilor români în frunte cu Mihai Ciucă. Nicolae Paulescu a făcut cercetări sistematice asupra diabetului, reuşind să descopere

Gh. Ţiţeica

Facultatea de medicină din Bucureşti

C. I.Parhon

67

CAPITOLUL IV

Traian Vuia

68

medicamentul pe care l-a numit pancreină; rezultatul experienţelor sale a fost publicat în august 1921 într-o revistă internaţională de specialitate din Belgia, cu opt luni înainte de canadienii Fr.G. Banting şi Ch.H. Best, care au anunţat descoperirea insulinei (echivalentul pancreinei). în 1923 savanţii canadieni au obţinut Premiul Nobel, nesocotindu-se prioritatea savantului român. La rândul său Ştefan Odobleja este autorul primei variante elaborate a concepţiei cibernetice generalizate, expusă pe larg în cartea sa Psihologia consonantistă, tipărită în 1938 în limba franceză. Pentru o descoperire similară, matematicianul american Norbert Wiener, care în 1948 a publicat lucrarea Cibernetica, deci cu 10 ani mai târziu, a primit Premiul Nobel. Ştiinţele tehnice. Cercetătorii români au adus contribuţii remarcabile în ştiinţele tehnice, multe dintre descoperirile lor având largi aplicaţii practice. Aurel Persu a construit primul automobil aerodinamic fară diferenţial din lume. Traian Vuia a realizat generatorul cu aburi cu ardere internă în cameră închisă, care îi poartă numele. A construit (în 1918 şi 1921) două tipuri de elicoptere, înzestrate cu rotocoale perfecţionate şi stabilizator orizontal. Ştefan Procopiu a adus contribuţii notabile în domeniul electromagnetismului, opticii, geomagnetismului şi termodinamicii; în 1921 a descoperit depolarizarea longitudinală a soluţiilor coloidale şi a suspensiilor cristaline (“fenomenul Procopiu”), iar în 1929 discontinuitatea magnetizării unui fir feromagnetic străbătut dc un curent electric alternativ (“efectul Procopiu”). Henri Coandă a adus contribuţii fundamentale în domeniul aerodinamicii experimentale şi a construcţiei de avioane. Elie Carafoli a,fondat şcoala românească de aerodinamică, a efectuat cercetări minuţioase asupra aripilor de avion, a adus contribuţii importante la proiectarea şi construirea avioanelor româneşti la I.A.R. - Braşov, unde a îndeplinit multă vreme funcţia de director tehnic. învăţătorul sas Herman Oberth a fundamentat construcţia, funcţionarea şi utilizarea motoarelor - rachetă în astronautică şi în tehnica militară, fiind considerat fondatorul astronauticii pe plan mondial. în 1925, Radu Stoika a construit primul hidroavion românesc. Gheorghe Cartianu a pus bazele şcolii româneşti de radio- tehnică şi radiocomunicaţii. în 1926 au fost realizate primele emisiuni radio sub conducerea profesorului Dragomir Hurmuzescu, cel care avea să devină preşedintele Societăţii de Radiodifuziune; la 1 noiembrie 1928 şi-a început activitatea sub conducerea sa postul de radio România. Geografia. în geografie s-a impus Simion Mehedinţi întemeietorul şcolii româneşti de geografie - care, în lucrarea sa Terra (2 voi., 1930) a fundamentat o concepţie proprie, cu larg ecou internaţional, potrivit căreia pământul se prezintă ca un ansamblu unitar de învelişuri planetare. Vintilă Mihăilescu a elaborat prima sinteză asupra geografiei fizice a României (1936). Biologia. Şcoala de biologie a fost ilustrată de Ion Borcea (care a pus bazele şcolii româneşti de hidrobiologie), Emil Racoviţă creatorul primului institut de biospeologie din lume (1920, la Cluj), participant la explorarea Antarcticii, Dimitrie Voinov - întemeietorul şcolii româneşti de citologie.

CULTURA Şl ŞTIINŢA ÎN PERIOADA INTERBELICĂ

Gândirea social-politică. Curente filozofice. Perioada interbelică s-a caracterizat printr-o adevărată efervescenţă a gândirii social-politice, care a evidenţiat vocaţia românilor spre sinteza actului de cultură. Operele publicate de Lucian Blaga se constituie în veritabile contribuţii privind filozofia existenţei sau ontologia misterului, filozofia cunoaşterii, a culturii, a artei, filozofia mitului şi filozofia religiei. Constantin Rădulescu - Motru este fondatorul unei concepţii proprii “personalismul energetic”- conform căreia menirea filozofiei este ca odată cu integrarea persoanei umane în natură, potrivit cuceririlor ştiinţei, să satisfacă şi nevoile subiectivităţii, subliniind valoarea persoanei, a individualităţii omeneşti în univers. Mircea Eliade şi-a început în perioada interbelică uriaşul travaliu care avea să-l impună ca un mare specialist în istoria religiilor, orientalistică şi metodologie. în filozofie, opţiunii prooccidentale de dezvoltare a ţării se opune curentul tradiţionalist. Un promotor consecvent al tradiţionalismului a fost Nichifor Crainic care considera că cultura creştină este cea mai înaltă dezvoltare a spiritului uman, iar viitorul societăţii româneşti se află în credinţa ortodoxă şi în refuzul la occidentalizare. Un adept al lui Crainic a fost Nae Ionescu - fondatorul concepţiei “trăirismului” ce susţinea ortodoxismul ţărănesc şi legătura lui cu românismul. A criticat vechement civilizaţia occidentală. Viziunile lui filozofice au fost utilizate de mişcarea de extremă dreapta. Sociologia. Şcoala românească de sociologie, întemeiată de Dimitrie Guşti, s-a bucurat de un autentic prestigiu internaţional. Guşti este fondatorul metodei “monografice”, aplicată în special la studiul vieţii rurale, prin cercetări repetate şi îndelungate pe teren, în cchipe complexe, interdisciplinare. A avut rolul decisiv în crearea Muzeului Satului, deschis în Bucureşti (1936); sub îndrumarea sa a apărut, între anii 1938-1943, monumentala lucrare Enciclopedia României (4 volume). Istoriografia. Istoriografia românească a fost dominată de personalitatea lui Nicolae Iorga, recunoscut ca unul dintre titanii culturii universale. Opera sa numără circa 16.000 de titluri, cu o tematică extrem de variată: sinteze şi monografii, colecţii de izvoare, probleme de istorie politică, economică, militară, literară, culturală etc. Autorul Istoriei României în 10 volume (1936-1939); a integrat istoria românilor în istoria universală şi a adus contribuţii majore la studierea istoriei universale. Vasile Pârvan a întemeiat şcoala românească de arheologie, lucrările sale - Getica (1926), Dacia (1937) şi începuturile vieţii romane la gurile Dunării (1923) - aducând contribuţii fundamentale la cunoaşterea istoriei vechi a României, precum şi a zonei pontice în general. Gheorghe Brătianu a cercetat numeroase aspecte privind istoria României - îndeosebi continuitatea românilor în vechea vatră dacică, întemeierea statelor româneşti, precum şi universale - istoria Bizanţului, a Mării Negre etc.

Lucian Blaga

Nicolae Iorga

Nichifor Crainic

69

CAPITOLUL IV

Cronologie 1920, aprilie 26- înfiinţarea la Cluj a primului institut speologic din lume. 1921 - Ştefan Procopiu comunică la Paris descoperirea depolarizării longitudinale a luminii de către soluţiile coloidale şi suspensiile cristaline (“fenomenul Procopiu”) - Petre Andrei. “Sociologia revoluţiei şi Problema fericirii. Fundamentul său etico-sociologic”. 1924 - încep săpăturile arheologice la Ulpia - Traiana - Sarmizegetusa sub auspiciile Comisiunii monumentelor istorice şi ale Institutului de arheologie din Cluj. 1925 - Are loc la Paris o demonstraţie cu prima locomotivă acţionată de corestizarul sonic al lui George (Gogu) Constantinescu. - Traian Vuia realizează generatorul cu aburi, cu ardere în cameră închisă şi ardere instantanee. 19251928-Alexandru Philippide. “Originea românilor” (2 voi.) 19261928 - Nicolae lorga. “Essai de synthese de l‟histoire, de l‟humanite” (4 voi.). 1926, iunie 24 - Inaugurarea primei linii aeriene civile (Bucureşti - Galaţi) cu avioane italiene de transport civil “Ausaldo”. 1926, septembrie 14 -prima locomotivă de cale ferată construită la Reşiţa. 1930 - Ştefan Procopiu descoperă efectul circular al discontinuităţilor de magnetism (“efectul Procopiu”). 1933 - Henri Coandă realizează şi experimentează primul model de “aerodină lenticulară”, bazată pe folosirea “efectului Coandă”. 1935- Gh. Marinescu şi A. Kreindler “Reflexele condiţionate”. 1935- Folosind un aparat I.A.R. - 16, aviatorul Alexandru Papană zboară la altitudinea de 11.631 m, realizând primul record aviatic mondial românesc. 1936 - Sociologul Dimitrie Guşti (1880-1955), în colaborare cu Henri H.Stahl, Victor Ion Popa şi arh. Florea Stănculescu, pune bazele Muzeului Satului din Bucureşti, unul dintre cele mai mari şi mai renumite muzee etnografice în aer liber din lume. Muzeul, care se întinde pe o suprafaţă de 10 ha şi cuprinde circa 70 de complexe gospodăreşti, peste 300 de construcţii şi 22.000 de obiecte casnice şi de mobilier, reflectă imaginea satului românesc, din care se desprind vechile ocupaţii ale ţăranului român, bogata sa viaţă spirituală şi de creaţie folclorică. 1937- Uzinele I.A.R. din Braşov fabrică primul motor românesc pentru avioane (K-9). 19371943 - Apare la Bucureşti “Marea enciclopedie agricolă”, lucrare în cinci volume, cu o bogată informaţie în acest domeniu. 19381943 - Apare “Enciclopedia României”, în patru volume, editată de un colectiv condus de sociologul Dimitrie Guşti.

* Folosindu-vă de cunoştinţele din istoria universală, numiţi domeniile ştiinţifice în care ştiinţa românească deţinea întâietatea.

• Elaboraţi o tabelă “Realizări ştiinţifice în România interbelică”. Ştiinţa

Personalitatea

Realizări, descoperiri

Importanţă, consecinţe

r * Efectuaţi o investigaţie ştiinţifică şi elaboraţi un discurs scris despre unul din curentele filozofice, sau despre o personalitate din domeniul ştiinţei româneşti. * Analizaţi realizările ştiinţei româneşti în perioada interbelică şi apreciaţi nivelul ei, comparativ cu realizările ştiinţei mondiale. * Sintetizaţi realizările ştiinţei româneşti şi determinaţi cauzele care au facilitat dezvoltarea ei. * Efectuaţi o investigaţie ştiinţifică despre personalităţi ale culturii româneşti interbelice care nu au fost acceptate de regimul comunist. Argumentaţi. Expuneţi-vă opinia.

70

CULTURA Şl ŞTIINŢA ÎN PERIOADA INTERBELICĂ

LECŢIE DE SINTEZĂ t

Cultura şi ştiinta în Basarabia interbelică

Integrarea Basarabiei în cadrul statului naţional unitar român a avut multiple consecinţe pozitive în domeniul cultural şi ştiinţific. După 106 ani de rusificare şi deznaţionalizare forţată, populaţia Basarabiei a obţinut posibilitatea revenirii la valorile istorice şi culturale româneşti, la conştientizarea apartenenţei sale etnice şi lingvistice. Ceea ce s-a produs după 1918 în Basarabia a fost considerat, pe bună dreptate, “o adevărată revoluţie culturală”. în perioada dintre cele două războaie mondiale, cultura şi ştiinţa în Basarabia s -au dezvoltat atât în baza acţiunii de stat, precum şi a promovării activităţii diverselor asociaţii obşteşti, culturale şi a iniţiativ ei private. învăţământul. în domeniul instruirii s-a acţionat, în primul rând, în direcţia sporirii numărului şcolilor primare, a corpului profesoral şi al elevilor înscrişi în aceste instituţii. Prin introducerea în Basarabia a învăţământului primar obligatoriu s-a reuşit deschiderea, practic, în fiecare sat a unei şcoli primare; în unele sate mai mari au fost deschise chiar şcoli medii, iar fiecare centru judeţean avea câteva instituţii de învăţământ mediu general şi special. La finele perioadei interbelice, graţie acţiunii de stat în domeniul învăţământului primar, în Basarabia funcţionau 2.718 şcoli primare în care activau 7.581 Facultatea de Teologie din Chişinău învăţători şi având un contingent de 346.747 elevi înscrişi. Doar în municipiul Chişinău funcţionau 44 de şcoli primare, 3 gimnazii, 11 licee, 9 instituţii de învăţământ mediu de specialitate şi două facultăţi ale Universităţii din Iaşi. O altă direcţie prioritară a acţiunii de stat în domeniul cultural a constituit -o dezvoltarea învăţământului mediu şi a celui de specialitate. în vederea pregătirii corpului didactic au fost înfiinţate două şcoli elementare de meserii şi 13 gimnazii şi licee industriale, faţă de cele 4 şcoli profesionale ce au funcţionat în Basarabia până la 1918. La finele perioadei interbelice în Basarabia e xistau 17 licee de băieţi, 9 licee de fete şi 24 gimnazii şi şcoli medii. Un rol important în progresul cultural şi ştiinţific al Basarabiei a aparţinut şcolii superioare facultăţilor de Teologie şi Agronomie ale Universităţii din Iaşi, precum şi celor trei conservatoare particulare “Unirea”, Naţional şi Municipal, care au constituit adevărate aşezăminte de învăţământ supe rior. Solemnităţile prilejuite de inaugurarea la Chişinău a Facultăţii de Teologie au avut loc la 8 noiembrie 1926, iar deschiderea Facultăţii de Ştiinţe Agricole s-a produs la 9 aprilie 1933, în ziua celei de-a 15-a aniversări a unirii Basarabiei cu România. Doar în câţiva ani de activitate, Facultatea dc Agronomie din Chişinău a reuşit să întrunească 21 de profesori şi conferenţiari, 31 şefi de lucrări şi asistenţi şi era frecventată de 400 studenţi şi studente. Biblioteca centrală a facultăţii dispunea de 10.500 volume din toate domeniile ştiinţelor agricole, iar câmpurile de experienţă, fermele, pepinierele şi viile ce aparţineau numitei instituţii cuprindeau o suprafaţă de circa 200 ha teren agricol. în cadrul celor 8 catedre ale facultăţii a fost desfăşurată, de rând cu activităţile practice, o amplă muncă de cercetare ştiinţifică, oglindită în cele două volume apărute, în care au fost publicate 65 de lucrări originale,

în total, până la finele perioadei interbelice, Facultatea de Agronomie din Chişinău a pregătit 510 ingineri agronomi. De rând cu instituţiile menţionate, în Basarabia interbelică a funcţionat şi un alt centru important de cultură - Universitatea populară din Chişinău, înfiinţată la 18 februarie 1918 de un grup de intelectuali în frunte cu Pan Halippa, Şt.Ciobanu, I.Pelivan, P.Erhan, E.Alistar, N.Alexandri ş.a. Instituţia

CAPITOLUL IV

dată a fost considerată, pe bună dreptate, cea de-a cincea universitate a României după cele din Bucureşti, Iaşi, Cluj şi Cernăuţi, în cadrul ei organizându-se numeroase cursuri pentru masele largi ale populaţiei, cu participarea unor astfel de personalităţi precum V.Harea, S.Cujbă, | Şt.Ciobanu, Iustin Frăţiman, L.Boga, I.Nistor, Rom. Cioflec, S.Panaitescu etc. De asemenea, cu concursul profesorului de la Universitatea din Cluj Onisifor Ghibu, în Basarabia interbelică a fost întemeiată asociaţia culturală “Astra”, care a urmărit, pe întreg parcursul existenţei sale, “cunoaşterea amănunţită a Basarabiei, cu toate laturile şi nevoile ei de toate categoriile”. Extinderea activităţii cultural-artistice. în aceiaşi ani în Basarabia se atestă o febrilă activitate cultural-artistică, apar în limba română o serie de ziare, reviste, cărţi literare şi ştiinţifice, se ţin conferinţe, se joacă piese de teatru, se dau concerte. Au luat fiinţă numeroase formaţiuni coral-artistice precum: Societatea “Doina” condusă de preotul Gheorghiu-Sulima, corul C.F.R. dirijat de Mihai Stegaru, corul Liceului Alexandru Cristea Eparhial dirijat de compozitorul Al.Cristea, corul Catedralei condus de preotul Berezovschi etc. în 1921 sculptorul Al.Plămădeală creează Societatea de Arte Frumoase din Basarabia. Ulterior Al.Plămădeală organizează 11 expoziţii ale operelor sale în diferite localităţi din România. Realizează monumentul lui Ştefan cel Mare (1927), bustul lui Mateevici (1937) precum şi diverse denumiri de sculpturi. La Chişinău se înfiinţează de asemenea Societatea Filarmonică, iniţiată şi condusă de prof. Anatolie Coţovschi, Institutul Social Român din Basarabia sub îndrumarea lui Pan Halippa, teatrul “Naţional”, cu sediul în fosta clădire a nobilimii basarabene. Un acces tot mai larg la viaţa culturală şi socială a Basarabiei îl obţin femeile, aici activând filialele Reuniunii femeilor române, sub preşedinţia Eleonorei Halippa, a Societăţii ortodoxe a femeilor române, condusă de Iulia Siminel-Dicescu, a Societăţii Crucii Roşii, condusă de Maria Pelivan etc. Un important eveniment artistic şi cultural al Basarabiei interbelice l-a constituit înfiinţarea, la 14 decembrie 1939, a Societăţii scriitorilor din Basarabia, având în calitate de preşedinte pe Pan Halippa, de vicepreşedinte pe Iorgu Tudor şi în cea de secretar general pe Nicolae Costenco. în această societate au fost înscrişi 35 membri oficiali şi avea grupuri literare în toate judeţele Basarabiei, inclusiv la Bucureşti şi la Iaşi. în opinia secretarului general al Societăţii scriitorilor din Basarabia, înfiinţarea Nicolae Costenco organizaţiei în cauză a fost necesară “pentru a da putinţă spiritului local, basarabean, să triumfe cu toată originalitatea şi specificul care îl delimitează în speţă, f ară a-1 rupe din sânul familiei latine, româneşti”. Presa basarabeană. Un important rol în promovarea culturii naţionale în perioada interbelică a aparţinut presei şi periodicelor. O analiză statistică pentru anii 1917-1927 arată că în Basarabia au apărut 58 de ziare, din care 24 româneşti, iar 34 ruseşti; din cele româneşti, 10 erau cotidiene, iar din cele ruseşti 32. Doar în municipiul Chişinău, către luna iunie 1940 apăreau 3 cotidiene româneşti (“Basarabia”, “Gazeta Basarabiei” şi “Viaţa Basarabiei”), două ziare săptămânale (“Cuvânt Moldovenesc” şi “Raza”), precum şi 13 reviste şi 11 buletine, exceptând periodicele în limba rusă. Ca şi în întreaga ţară, erau răspândite ziarele de largă circulaţie: Universul, Dimineaţa, Curentul, Adevărul etc. Aşadar, în cadrul perioadei interbelice, în Basarabia au fost înregistrate rezultate importante în toate domeniile - literatură, arte, presă, învăţământ, ştiinţă. Indicatorul sintetic al tuturor acestor realizări l -a constituit, pe de o parte, sporirea gradului de culturalizare a maselor largi ale populaţiei, iar pe de alta - apariţia unei veritabile elite intelectuale basarabene care, în pofida prigoanei feroce la care va fi supusă de la reanexarea Basarabiei de către U.R.S.S., va juca un rol hotărâtor în declanşarea procesului de renaştere şi de eliberare naţională de la finele anilor „80. • Redactaţi un eseu: “Oameni de cultură şi ştiinţă din Basarabia interbelică”

72

Creangă din Chişinău şi director al Muzeului de etnografie. Moare la Moscova în 1944.

Nicolae Moroşan^

CULTURA Şl ŞTIINŢA ÎN PERIOADA INTERBELICĂ

STUDIU DE CAZ Nicolae Donici (1874-1960). născut la 1/14basarabeni septembrie 1874 la Petricani, în Chişinău. încă din [copilărie a OameniS-ade ştiinţă rămas orfan. De educaţia lui s-a îngrijit sora mamei, Elena. Ea nu numai l-a încurajat să facă studii, ci i-a dăruit moşia Dubăsarilor pentru ca S-a să-şi realizeze visul,noiembrie adică să creeze Ştefan Ciobanii (1883-1950). născut la 11/24 1883 lachiar acolo un | laborator astronomic. Talmaz, o localitate din apropierea Nistrului. A urmat şcoala primară din Talmaz, şcoala normală din Bairamcea, apoi şcoala normală din Chişinău în paralel cu Liceul nr. 1 din aceeaşi localitate, în particular, pe care l-a absolvit în anul 1905. în 1907 Ştefan Ciobanu s-a înscris la Facultatea de Litere, secţia slavo-rusă, a Universităţii din Kiev, pe care a absolvit-o în anul 1911. în aceşti ani va fi remarcat de academicianul Vladimir Peretz, care-1 va îndruma pe calea cercetării documentelor privitoare la istoria literaturii şi culturii româneşti, aflate în arhivele din Ucraina, Rusia şi Polonia. In anul 1917 Ştefan Ciobanu a revenit în Basarabia, unde va fi angajat ca profesor secundar la Bolgrad. Purtat de evenimentele politice, Ştefan Ciobanu a ajuns între fruntaşii basarabeni ai luptei pentru unire. A fost ales în Sfatul Ţării, apoi în Comitetul director al acestui parlament al Basarabiei, unde, datorită pregătirii sale, a fost numit şef al resortului învăţământ. După unirea Basarabiei cu România, Şt. Ciobanu şi-a continuat activitatea pe tărâmul învăţământului, între 2.IV.1918 şi 1.II.1921 îndeplinind funcţiile de director general şi secretar general al învăţământului din Basarabia. între 1926-1938, Şt.Ciobanu a ocupat postul de profesor titular la Catedra de istoria literaturii române vechi şi cel de profesor suplinitor la Catedra de literatură religioasă modernă de la Facultatea de Teologie din Chişinău, facultate ce aparţinea Universităţii din Iaşi; din toamna anului 1938 îl găsim la Bucureşti ca profesor titular la Catedra de istoria literaturii române vechi de la Facultatea de Litere şi Filozofie a Universităţii. La 10/23 octombrie 1918, Şt. Ciobanu a fost ales membru al Academiei Române, secţia literară. Ca ministru al Cultelor şi Artelor în guvernul lui Gh. Tătărescu (11 mai - 3 iulie 1940), Ştefan ; Ciobanu a fost chemat să participe la cele două Consilii de Coroană din 27 iunie 1940, pronunţându -se ipentru neacceptarea ultimatumului sovietic şi mobilizarea oştirii în vederea rezistenţei armate întru apărarea hotarelor ţării. A părăsit guvernul la 3 iulie 1940, revenind la Catedra de istoria literaturii române vechi de la Facultatea de Litere şi Filozofie a Universităţii din Bucureşti. Se va pensiona în 1949, subminat de o boală necruţătoare. S-a stins din viaţă la 28 februarie 1950. Nicolae Moroşan (1902-1944). Profesor şi publicist, director al Gimnaziului M.Eminescu din Chişinău. Geolog, colaborator al Institutului Geologic din România, membru al Comisiei Internaţionale pentru Studierea ! Omului Fosil, membru corespondent al Academiei Române, delegat al [Societăţii Preistorice Franceze pentru România. Şi-a făcut studiile de specializare la Paris. A participat la mai multe congrese ştiinţifice internaţionale. A făcut cercetări geologice, paleontologice şi preistorice prin | Basarabia, Moldova şi Dobrogea. A publicat peste 40 lucrări ştiinţifice în ţară şi străinătate. în 1940 devine profesor al Institutului Pedagogic

73

CAPITOLUL IV

La 16 ani a pus temelia observatorului astronomic de la Dubăsarii Vechi; la 21 de ani, absolvind cu menţiune universitatea, se consacră cercetărilor astronomice, analizei spectrale a aştrilor, preferând Soarele şi Luna. Nicolae Donici a fost primul reprezentant al astronomilor români în Uniunea Astronomică Internaţională; la congresele internaţionale ale astronomilor a condus de fiecare dată secţia “Soarele”. Este curios faptul că N.Donici prefera să lucreze numai în observatorul său din Dubăsarii Vechi. De aici pleca în lungi expediţii prin Spania, America, Indochina, Turcia etc. Revoluţia l-a găsit la Dubăsarii Vechi, moşia urma să fie expropriată în legătură cu noua lege funciară. Dar primirea lui în rândurile membrilor Academiei Române (1922) şi adresarea savanţilor francezi către Rege cu rugămintea de a păstra intactă acea oază a ştiinţei, au salvat Observatorul de la Dubăsarii Vechi de ruinare. Evenimentele din 28 iunie 1940 l-au determinat pe N.Donici să părăsească Basarabia, lăsând totul în voia soartei. La finele celui de-al doilea război mondial, familia Donici a plecat în Germania şi de acolo a reuşit să ajungă la Paris, unde prietenii francezi l-au angajat pe N.Donici la observatorul astronomic. S-a stins din viaţă la Nisa, într-un azil de bătrâni, în anul 1960.

Cronologie

Vocabular Societate (culturală, ştiinţifică, literară) - organizaţie benevolă nongu- vernamentală, constituită în baza unui statut (regulament) de un grup de persoane, care desfăşoară o activitate de caracter general în scopul promovării

valorilor

culturale,

literare, artistice etc.

ştiinţifice,

1918, februarie 18 - înfiinţarea Universităţii Populare din Chişinău. 1918 - Fondarea la Chişinău a Şcolii de Arte Plastice, condusă de Al.Plămădeală. 1921 - înfiinţarea Societăţii de arte frumoase din Basarabia. 1921 - Crearea la Chişinău a Teatrului Naţional în baza fuzionării Teatrului popular cu trupa locală “I.L.Caragiale” 1926, noiembrie 8- Inaugurarea la Chişinău a Facultăţii de Teologie. 1933, aprilie 9 - înfiinţarea la Chişinău a Facultăţii de Ştiinţe Agricole.

* Alcătuiţi un tabel sincronic al evenimentelor culturale din Basarabia şi din întreaga Românie. •

Analizaţi tabelul şi elaboraţi un discurs (oral sau scris) la tema: "Integrarea Basarabiei în viaţa culturală a României".

Evidenţiaţi scopul politicii de stat a României în dezvoltarea culturii din Basarabia în perioada interbelică. • Elucidaţi aspecte cantitative şi calitative intervenite în învăţământul din Basarabia după 1918. Expuneţi -vă opinia. • Efectuaţi o investigaţie şi elaboraţi o comunicare orală sau scrisă despre viaţa şi activitatea unei personalităţi a culturii basarabene sau despre o societate culturală basarabeană. • Completaţi tabelul “Societăţi culturale şi ştiinţifice din Basarabia interbelică”. • Redactaţi un eseu: “Specificul dezvoltării culturale a Basarabiei în cadrul României întregite. •

Societatea

74

Membri

Activităţi

CAPITOLUL V VIATA SOCIAL-ECONOMICĂ Şl POLI- b TICÂ ÎN REPUBLICA AUTONOMĂ SOVIETICĂ SOCIALISTĂ MOLDOVE- R NEASCĂ (1924-1940)

Transrtistria după revoluţia rusă din 1917 ■ Crearea Republicii Autonome Sovietice Socialiste Moldoveneşti |1 Experimentele bolşevice în R.A.S.S.M. ■ Lecţie de sinteză: Represiunile şi deportările în R.A.S.S.M.

Lecturi suplimentare*

■

Dragnev D. ş.a. Din istoria Transnistriei. Materiale didactice. Chişinău, 2001.

Romanitatea transnistreană.

Antologie, ediţie îngrijită şi note de Florin Rotaru. Buc., 1975. Moraru A. Istoria românilor. Basarabia şi Transnistria. 1812-1993. Chişinău, 1995. Bruhis M. Rusia, România şi Basarabia. 1912, 1918, 1924, 1940. Chişinău, 1992.

Harta RASSM întocmită de Comitetul Central Geodezic al RASSM

"... La vest hotarul acestei republici coincide cu frontiera U.R.S.S. Noi considerăm, că această graniţă nu trece pe Nistru, ci pe Prut. Deşi capitaliştii ţin, vremelnic, în mâinile lor Basarabia - aceasta este o stare de fapt. dar nu stare de drept. Dreptatea e de partea noastră. Pe harta ţării noastre Basarabia este conturată cu linie roşie. întrucât ea trebuie să devină parte inseparabilă a R.A.S.S.M." Ziarul “Pravda', 28 octombrie 1924

"' -

** ţ l { ţ

75

CAPITOLUL V

§1. Transnistria după revoluţia rusă din 1917 Acţiunile românilor transnistrieni pentru afirmarea individualităţii naţionale şi a unităţii politice ♦ Congresul de la Tiraspol: “Să ne unim cu fraţii noştri din Moldova” ♦ Represiunea bolşevică. Problema românilor transnistrieni în Rada Ucrainei ♦ “Noi rămânem ca şoarecele în gura motanului?” (Toma Jalbă) ♦

Documentar La Congresul învăţătorilor români din Rusia, care s-a ţinut la Odesa între 29 mai - 2 iunie 1917, profesorul din Chişinău Iustin Frăţiman a propus, şi Congresul a aprobat, următoarele puncte privitoare la românii din Transnistria: -

în bisericile din satele româneşti

serviciul divin să se oficieze în limba română, de către preoţi şi clerici români; -

să se înfiinţeze în aceste sate şcoli

conduse de învăţători români, care să predea în limba română; -

inspectorat

şcolar

aparte

pentru

şcolile româneşti din Transnistria, condus de un inspector român, corespondenţa purtânduse numai în limba română; -

înfiinţarea

la

Dubăsari

a

unei

episcopii româneşti având în frunte un episcop român; -

pentru

pregătirea

preoţilor

şi

învăţătorilor să se deschidă clase paralele la Seminarul din Odesa, în care învăţământul să se desfăşoare în limba română, cu profesori din Transnistria sau aduşi din România; -participarea învăţătorilor transnistrieni la cursurile de limba română, ce se vor organiza la Chişinău între 15 iunie şi 15 august 1917.

• Analizaţi documentul. • Comentaţi cerinţele românilor din stânga Nistrului.

76

Revoluţia rusă din februarie 1917 a dus la prăbuşirea Imperiului ţarist, popoarele oprimate declanşând ample mişcări de eliberare naţională. Transnistrienii au intrat în contact cu fraţii lor moldoveni, munteni, ardeleni şi bucovineni, ceea ce a trezit la aceştia conştiinţa solidarităţii naţionale. La amplificarea luptei politice naţionale din Transnistria au contribuit doi factori esenţiali: apartenenţa Basarabiei la Imperiul ţarist în urma anexării din 1812, cu populaţia ei majoritară şi compactă românească şi cu o seamă de personalităţi proeminente care sau situat în fruntea acestei lupte, pe de o parte, iar pe de altă parte, prezenţa în Rusia a peste 120.000 de prizonieri români-ardeleni şi bucovineni, - o forţă considerabilă care a acţionat cu toată energia pentru formarea statului naţional unitar român, una din formele în care s-a concretizat această luptă fiind constituirea Corpului voluntarilor români ardeleni şi bucovineni. Promotorul principal al ideilor renaşterii naţionale a românilor din Transnistria a fost Partidul Naţional Moldovenesc, creat în aprilie 1917. Programul acestuia prevedea “necesitatea dobândirii drepturilor cetăţeneşti şi naţionale pentru moldovenii din Basarabia şi de dincolo de Nistru”. Printre ideile fundamentale de program figura şi un punct special: “Moldovenilor de dincolo de Nistru să li se chezăşluiască aceleaşi drepturi naţionale pe tărâm cultural, bisericesc, politic şi economic, pe care le vor avea în Basarabia locuitorii de alt neam”, (art. 10). La Odesa, Comitetul ostăşesc moldovenesc din localitate a hotărât în şedinţa din 20 septembrie 1917, convocarea Congresului ostăşesc moldovenesc, ca forum pentru stabilirea principiilor organizării şi convocării Sfatului Ţării. Congresul ostăşesc moldovenesc s-a desfăşurat între 20-26 octombrie 1917, la Chişinău, fiind un moment important al luptei naţionale, unde s-a declarat autonomia Basarabiei şi s-a adoptat rezoluţia privind constituirea Sfatului Ţării, structura şi prerogativele sale ca organ reprezentativ autorizat al poporului constituit în adunare naţională. S-a votat, totodată, o moţiune prin care s-a hotărât a întreţine legături strânse cu organizaţiile româneşti de peste Nistru şi de a se pune la dispoziţia românilor transnistrieni 10 mandate în Sfatul Ţării din Chişinău. Congresul a mai hotărât a se cere guvernului provizoriu din Kiev şi Radei (Parlamentului) Ucrainei să recunoască românilor de peste Nistru, din Caucaz, din Siberia şi din alte părţi unde s-ar găsi, aceleaşi drepturi pe care românii basarabeni le recunoşteau minorităţilor etnice din Basarabia autonomă. Cu ocazia Congresului ostăşesc de la Chişinău s-a înregistrat un fapt deosebit: pledoaria ostaşului transnistrian Toma Jalbă, care a rămas memorabilă în istoria neamului nostru. “Dar eu vă

VIAŢA SOCIAL-ECONOMICĂ Şl POLITICĂ ÎN RASSM (1924-1940)

întreb, fraţilor, care sunteţi moldoveni, cum ne lăsaţi pe noi moldovenii, cei ce suntem rupţi din această Basarabie, să trăim pe celălalt mal al Nistrului? Noi rămânem ca şoarecele în gura motanului? Dar să ştiţi, că de ne veţi uita, noi vom săpa malul Nistrului şi vom îndrepta apa dincolo de pământul nostru; căci mai bine să-şi schimbe râul mersul, decât să rămânem noi despărţiţi unii de alţii?”. Era o manifestare vibrantă a conştiinţei naţionale, a dorinţei ferme de unire politică a tuturor ramurilor naţiunii române în cadrele graniţelor sale etnice. Urmarea firească a acestor constante preocupări ale basarabenilor pentru situaţia naţională, politică şi culturală a românilor transnistrieni au fost două realizări importante. Pe de o parte cooptarea în Sfatul Ţării de la Chişinău a zece români de peste Nistru; pe de altă parte, înfiinţarea la Universitatea din Odesa a unei catedre de istorie şi literatură română, unde au fost numiţi ca profesori Ion I. Nistor, pentru istorie, şi Nicolae Bănescu, pentru literatură. Treziţi la viaţă naţională proprie în urma propagandei culturale româneşti, fruntaşii mişcării naţionale din Transnistria au organizat o adunare pregătitoare, care s-a desfăşurat la 19 noiembrie 1917 la Grigoriopol. Acolo Comitetul Naţional Român a decis, în urma discuţiilor însufleţite care au avut loc, convocarea pentru 17 decembrie 1917, la Tiraspol, a Congresului românilor transnistrieni. (A) în dimineaţa zilei de 17 decembrie 1917, “din toate părţile, prin toate barierele intrau în oraş bulucuri, bulucuri, moldovenii cu trăistile în spinare şi cu căciulile pe ceafă, veseli şi cântând, cu gândul la o viaţă mai bună”. Delegaţii la congres au cerut cu hotărâre unirea imediată a românilor transnistrieni cu basarabenii, cu întregul neam românesc, arătând că acesta este mandatul cu care au fost încredinţaţi: “Să ne unim cu fraţii noştri din Moldova. Oamenii de la ţară sunt trimişi cu aiastă vorbă, să fim cu Dumneavoastră împreună. Cu aiastă vorbă ne aşteaptă pe noi la sate”. Cum însă lucrurile evoluau paralel cu cele din Basarabia, iar momentul era acela al proclamării autonomiei naţionale şi provinciale, participanţilor li s-a spus că Unirea se va hotărî la un alt congres, va fi realizată într-o etapă ulterioară. în acest sens, punctul 9 al hotărârii prevedea că la 9 ianuarie 1918 să se convoace o nouă adunare românească “pentru a hotărî despre Republica Moldovenească”. Aspiraţia de unire a dominat desfăşurarea lucrărilor congresului. Cele mai de seamă urmări ale Congresului au fost: funcţionarii au început să vorbească româneşte cu populaţia în cadrul oficiilor lor publice, iar locuitorii au impus folosirea şi respectarea limbilor. Preoţimea a început să arate mai mult interes poporului, căruia îi căuta prietenia şi a început să facă slujbe religioase în limba română. Comitetul Naţional Român considera Transnistria una şi aceeaşi provincie românească cu Basarabia şi a acţionat în consecinţă. Prin grija acestuia s-au deschis 52 de şcoli în sate, în care a început să răsune “limba vechilor cazanii”. Rada ucraineană din Kiev a aprobat folosirea manualelor româneşti tipărite la Chişinău cu litere latine, iar Comitetul Român a înfiinţat depozitul de cărţi româneşti de pe lângă Zemstva din Tiraspol, “de

Delegaţii Congresului Moldovenilor din stânga Nistrului

Programul naţional adoptat de Congresul românilor transnistrieni din 17 decembrie 1917 (A) 1. Alegerea a opt reprezentanţi în Rada Ucraineană. 2. Crearea de şcoli naţionale, cu predare

în

limba

română

şi

folosirea

alfabetului latin. 3. Introducerea

limbii

române

in

biserici. 4. împărţirea dreptăţii să se facă de către judecători care să cunoască limba română, iar legile să fie traduse în această limbă. 5. Sănătatea încredinţată

grijii

poporului medicilor

să români

fie şi

deschiderea de noi spitale. 6. împărţirea moşiilor la ţărani.

* Demonstraţi că acest program avea un caracter provizoriu pe o perioadă până la realizarea Unirii.

Ion Nistor

CAPITOLUL V

Documentar “Dorinţa moldovenilor a fost ca în ruptul capului să nu rămâie despărţiţi de fraţii basarabeni, mergând pe aceeaşi cale până unde or merge şi ei. Această dorinţă a fost în sufletele tuturor şi a fost primită cu strigăte de aprobare şi aplauze furtunoase" (Toma Jalbă).

Elaboraţi un eseu în care să argumentaţi ideea că supravieţuirea românilor transnistrieni ca entitate s-a datorat relaţiilor lor multilaterale cu românii basarabeni.

Vocabular Transnistria - Categorie geografică şi istorică care are două accepţiuni: una mai restrânsă în care populapa românească este densă şi cuprinde teritoriul între Nistru şi Bug, limitat la nord de o linie ce trece de la Movilău la Jmerinka şi coboară apoi pe apa Bugului până la malul Mării Negre . şi alta mai largă, care cuprinde toate comunităţile româneşti de dincolo de Nistru, limitându-se la Nipru. Transnistria ca noţiune geografico - istorică aparţine

gândirii

româneşti,

fiind

şi

conştiinţei

formulată

naţionale

în

această

accepţiune după 1918. Proiectarea acestei realităţi

etno-sociale

este

făcută

privind

lucrurile de pe poziţii româneşti, implicând conştiinţa

existenţei

unei

puternice

comunităţi, rămase în afara statului naţional unitar român. Moţiune - hotărâre a unei adunări, aprobată prin vot, prin care aceasta îşi exprimă

atitudinea,

doleanţele

revendicările în anumite probleme majore.

78

sau

unde toate satele au fost satisfăcute în măsură suficientă”. S-a procedat, de asemenea, la înfiinţarea bibliotecilor săteşti. Toate aceste succese au fost interpretate şi apreciate de locuitori ca o mare cucerire a mişcării naţionale a românilor transnistrieni. “Din acest moment apare convingerea că toate hotărârile congresului, care formau esenţa dorinţelor româneşti de peste Nistru, vor fi realizate. Curajul în sufletul luptătorilor creşte şi viitorul în zare se vede mai frumos” (Onisifor Ghibu). Dar, unirea cu celelalte teritorii româneşti - atât de mult dorită şi atât de clar exprimată de către românii transnistrieni - nu s-a putut înfăptui. Valul integrator al revoluţiei bolşevice, care în ianuarie 1918 a ajuns până la Nistru, a exclus cu brutalitate acest lucru. în anii care au urmat, românii transnistrieni nu şi-au mai putut realiza programul naţional stabilit la Congresul de la Tiraspol; ei nu au avut posibilitatea de a-şi învăţa limba lor în şcoală, nu au putut-o asculta în biserică, nu şi-au văzut-o întrebuinţată în oficiile publice. Cei care au participat la Congresul de la Tiraspol s-au văzut urmăriţi şi împuşcaţi ca trădători, fiind nevoiţi să fiigă din Transnistria. Tăvălugul revoluţiei bolşevice a trecut, aşadar, şi peste teritoriul Transnistriei, provocând grave convulsii sociale. Drept urmare, în anii 1920-1922, pe teritoriul dintre Nistru şi Bug s-au produs mari revolte ţărăneşti. La 15 aprilie 1920, răsculaţii conduşi de Tutunică au ocupat oraşul Balta, răscoala răspândindu-se în raioanele Balta, Codâma şi Ananiev. în 1922 revolta a izbucnit din nou sub conducerea lui Chirsula, cu mai multă forţă şi având o durată mai lungă. Abia potolită, se aprind din nou focare de răscoale, simultan în mai multe sate. Mişcările ţărăneşti au fost înăbuşite în sânge. Autorităţile, sub pretext că ţăranii români lucrează contra sovietelor, că au legături cu România burgheză sau că sunt refractari reformelor - îndeosebi cei care nu voiau să intre în colhozuri - i-au deposedat de averi, după care i-au deportat în Siberia sau în nordul Rusiei, la muncă forţată, cu predilecţie la canalul ce leagă Marea Albă de Marea Baltică. Altă parte au fost suprimaţi pe loc în Transnistria printr-o judecată sumară sau chiar fără judecată. Cererile repetate ale moldovenilor transnistrieni de a se crea o republică naţională pe baza principiului de autodeterminare au fost respinse. La 3 septembrie 1924, delegaţii satelor s-au întrunit în acest scop la Balta, cerând drepturi naţionale, pe baza declaraţiei guvernului sovietic din 3 august 1923, privitoare la autodeterminarea naţionalităţilor şi libera folosire a limbii materne naţionale. Aceste cereri s-au înteţit îndeosebi ca urmare a tendinţelor tot mai accentuate de ucrainizare a aparatului de stat şi a culturii. La 28 septembrie 1924, la sesiunea a IV-a a Comitetului executiv gubemial din Odesa, a sosit delegaţia satelor româneşti care a cerut organizarea republicii autonome. Din cauza însă a opoziţiei partidului ucrainean nu s-a putut ajunge la rezultatul dorit.

VIAŢA SOCIAL-ECONOMICĂ Şl POLITICĂ ÎN RASSM (1924-1940)

Cronologie 1917, februarie 27 - biruinţa revoluţiei democratice din Rusia. Prăbuşirea ţarismului. Declanşarea unor ample mişcări naţionale ale popoarelor oprimate. 1917, aprilie 13/26 - declaraţia studenţilor români din Kiev: “Cerem cu voinţa noastră nestrămutată încorporarea noastră la România liberă, pentru a forma împreună cu ea un singur stat naţional românesc, pe care -1 vom zidi pe bazele celei mai înaintate democraţii”. 1917, noiembrie 26 - constituirea Societăţii “Deşteptarea” - societate naţională a românilor din Ucraina. 1917, decembrie 17-18 - Congresul românilor transnistrieni (Tiraspol). 1918, ianuarie - valul integrator al revoluţiei bolşevice ajunge la Nistru. 1918, ianuarie, aprilie - deputaţii români în Rada Centrală a Ucrainei insistă asupra recunoaşterii drepturilor naţionale şi culturale ale românilor transnistrieni. 1920-1922 - pe teritoriul Transnistriei se produc mari revolte ţărăneşti împotriva regimului bolşevic. 1924, septembrie 3 - delegaţii satelor transnistriene se întrunesc la Balta, cerând drepturi naţionale şi libera utilizare a limbii materne. 1924, septembrie 28 - la sesiunea a IV-a a Comitetului executiv gubemial din Odesa, delegaţia satelor româneşti din Transnistria cere organizarea republicii autonome.

•

Caracterizaţi situaţia economică şi politică în stînga Nistrului în anii 1917/1924.

•

Modelaţi o hartă a teritoriilor locuite de români în stânga Nistrului.

•

Elaboraţi tabelul “Mişcări sociale ale românilor din stânga Nistrului” Data

Evenimentul

Participanţi

Probleme abordate

Expuneţi esenţa convulsiilor sociale din stânga Nistrului în anii 1920-1922 şi semnificaţia acestora. Efectuaţi o cercetare ştiinţifică şi elaboraţi o comunicare despre unul din evenimentele istorice descrise în acest compartiment al manualului. •

*

4
) (la o mie locuitori). Speranţa de viaţă la naştere (1996-1998)-65,5 ani (mase.) şi 73,3 ani (fem).

ROMÂNIA POSTDECEMBRISTĂ

§1. Dezvoltarea statului de drept şi a instituţiilor sale. Reformele: succese şi probleme ♦ ♦ ♦ ♦ ♦

“Ole, ole, ole, Ceauşescu nu mai e!” "Renaşterea” statului de drept Elaborarea şi adoptarea noii Constituţii Aşteptările faţă de noul sistem politic Succesele şi problemele tranziţiei

Prăbuşirea regimului Ceauşescu. întocmai cum, în Răscoala lui Liviu Rebreanu, incidentul declanşator al revoltei ţăranilor de pe moşia boierului Miron Iuga l-a constituit palma dată de şoferul latifundiarului unui copil din sat care sărise în faţa automobilului, gata de a fi călcat, tot astfel, acţiunea miliţiei din Timişoara pentru a-1 evacua pe pastorul reformat Lâszlo Tokes din locuinţa sa, după ce acesta refuzase să dea curs deciziei episcopului reformat de Oradea de a fi transferat în altă parohie, a fost scânteia care, în atmosfera supraîncărcată dc nemulţumire, a declanşat explozia. Concentrate, iniţial la nivelul oraşului Timişoara cu semne de revoltă şi în alte localităţi (16-20 decembric 1989), evenimentele revoluţionare s-au extins rapid asupra oraşelor Sibiu, Braşov, Craiova, Cluj, culminând cu manifestaţiile din Bucureşti a sute de mii de persoane (21-22 decembric), concomitent cu generalizarea acţiunilor în toată ţara (22-31 decembrie), absolut în toate localităţile cât de cât însemnate, care au antrenat milioane de participanţi mai ales în momentul culminant al revoluţiei, la 22 decembrie. “Renaşterea” statului de drept. Marea izbucnire spontană de dimensiuni participative impresionante, însoţită de grave confruntări armate soldate cu circa 2.000 de morţi şi răniţi, prin dezintegrarea instantanee a structurilor statului totalitar, putea face loc haosului, unor acte antinaţionale, unor situaţii cu urmări grave. Puterea provizorie, prin intermediul consiliului Frontului Salvării Naţionale alături de formaţiunile politice renăscute (P.N.L., P.N.Ţ.C.D., P.S.D.R.) sau cele nou apărute, în condiţiile unor confruntări acerbe în lupta pentru putere, s-au constituit, la 1 februarie 1990, în Consiliul Provizoriu de Uniune Naţională, formă sui-generis dc Parlament, având ca principală misiune adoptarea legii electorale şi organizarea alegerilor parlamentare şi prezidenţiale. Printre primele măsuri ale Frontului Salvării Naţionale - primul organism de putere provizorie constituit în seara zilei de 22 decembrie 1989 - se înscrie şi legiferarea pluralismului politic, fapt care a dus la o veritabilă explozie numerică de partide, într-un an înregistrându-se peste 200 de partide, de cele mai diverse orientări, cu programe dificil de diferenţiat. O altă expresie a libertăţii şi democratismului ce s-a afirmat în România postdecembristă a constituit-o miile de publicaţii periodice apărute, multe cu existenţă aproape efemeră. Frământările politice, însoţite de unele acte de forţă, cu o permanentă prezenţă în stradă, au cunoscut cu precădere în 1990 şi ceva mai redus în anul următor - momente de-a dreptul dramatice.

Decembrie, 1989

Ion lliescu Primul preşedinte al României ales democratic (mai 1990-1992, 1992-1996) (la un miting din 1990).

Meditaţi: prin ce se deosebeşte revoluţia din România din 1989 de revoluţia de catifea din ţările Europei de Sud-Est.

*

155

CAPITOLUL IX

r— documentar —= (A) Constituţia din 21 noiembrie 1991 intrată în vigoare în urma referendumului naţional din 8 decembrie 1991 "Articolul 1 1. România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil. 2. Forma de guvernământ a statului român este republica. Articolul 2 1. Suveranitatea naţională (aparţine poporului român, care o exer- | cită prin organele sale reprezentative şi prin referendum Articolul 16 1. Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări. Articolul 34 1. Cetăţenii au drept de vot la vârsta de 18 ani (...) Articolul 58 1. Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării. 2. Parlamentul este alcătuit din Camera Deputaţilor şi Senat. Articolul 80 1. Preşedintele României reprezintă statul român şi este garantul independenţei naţionale, al unităţii şi al integrităţii teritoriale a ţării. 2. Preşedintele exercită funcţia de mediere între puterile statului precum şi între stat şi societate. Articolul 85 1. Preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru şi numeşte Guvernul pe | baza votului de încredere acordat de Parlament. Articolul 101 1. Guvernul (...) asigură realizarea politicii interne şi externe a ţării şi exercită conducerea generală a administraţiei publice. Articolul 123 1. Justiţia se înfăptuieşte în numele legii. 2. Judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii.

156

între acestea se evidenţiază demonstraţiile din ianuarie - martie 1990 cu tragicele confruntări de la Târgu-Mureş, Piaţa Universităţii cu finalul de-a dreptul incendiar, prezenţa nedorită a minerilor la Bucureşti ca un substitut faţă de lipsa de acţiune a organelor de ordine ş.a. A fost, în fapt, o confruntare neîntreruptă între putere şi opoziţie, o luptă pentru putere în stat. Cu toate imperfecţiunile, confruntarea în planul politicului se constituie într-o necesitate vitală pentru democraţie şi pentru statul de drept în curs de constituire. Alegerile parlamentare şi prezidenţiale, din mai 1990 şi septembrie - octombrie 1992, cele locale din februarie 1992, precum şi constituirea structurilor guvernamentale, provizorii până în iunie 1990, iar apoi guvernele alcătuite în urma alegerilor, au fost tot atâtea trepte spre o relativă stabilitate internă. Elaborarea şi adoptarea Constituţiei. Una din condiţiilc esenţiale ale unui stat de drept este existenţa şi funcţionarea unei Constituţii democratice. Pe 11 iulie 1990, Adunarea Deputaţilor şi Senatul s-au constituit de drept într-o Adunare Constituantă, cu scopul de a alcătui o Comisie Constituţională şi de a o împuternici cu sarcina redactării noii Constituţii. Procesul de elaborare a legii fundamentale a ţării, precum şi discutarea şi avizarea sa de către Parlament au durat aproape un an şi jumătate. Mai multe dintre articolele sale au fost considerate ambigue şi au constituit subiecte de polemici între putere şi opoziţie, ca şi în mass-media independente. Pe 21 noiembrie 1991, Constituţia a fost adoptată de Adunarea Constituantă, iar pe 8 decembrie a avut loc referendumul naţional privind validarea sau invalidarea sa. In condiţiile unui absenteism masiv (aproape 11 milioane de cetăţeni s-au prezentat la vot, faţă de ceîe aproape 15 milioane care votaseră la alegerile prezidenţiale şi parlamentare din 20 mai 1990), Constituţia a fost aprobată prin votul a 77,3% dintre participanţii la referendum. (A)

Realizarea statului de drept. Aşteptările faţă de noul sistem politic. Constituirea statului de drept în România postdecembristă a devenit o realitate indiscutabilă, existând o listă întreagă de schimbări şi de asemănări cu instituţiile politice ale societăţilor dezvoltate occidentale: pluripartidism politic, alegeri libere, parlament bicameral, guvern care poate fi destituit de parlament, Constituţie, Curte Constituţională care veghează asupra Parlamentului inclusiv, campanii electorale regulate, preşedinte cu atribuţii limitate etc. Considerând, din acest punct de vedere, încheiată instituţionalizarea noului sistem politic, urmează a fi parcursă o etapă calitativ nouă. în cadrul căreia statul de drept şi instituţiile sale trebuie să facă faţă unor probleme apărute pe parcurs, ca o consecinţă a tranziţiei, între care: a) să poată defini toate problemele nerezolvate ale fostului regim - ca şi pe cele noi - şi să elaboreze mai multe proiecte alternative de rezolvare (pluralism politic); b) să permită populaţiei să participe la alegerea proiectului de aplicat (alegeri libere); c) să poată transforma proiectul politic în proiect de guvernare cocrent (programul guvernamental); d) să obţină adeziunea şi să poată mobiliza populaţia la aplicarea programului;

ROMÂNIA POSTDECEMBRISTĂ

e) să permită integrarea politică a ţării în structurile internaţionale şi să construiască elementele de integrare economică şi culturală în sistemul internaţional. Ca problemă esenţială, aflată în dispută, se înscrie şi rolul statului în societatea prezentă şi viitoare. Plecând de la realităţile tranziţiei şi situaţia din ţările dezvoltate, este indiscutabil faptul că statul nu poate fi îndepărtat din ecuaţia factorilor meniţi să asigure reaşezarea şi progresul ţării. Statul de drept, care trebuie să devină eficient sub raport managerial, trebuie să fie capabil să organizeze societatea şi efortul naţional în direcţia dezvoltării.

! • Comeniaţi cel puţin trei articole pe i care le consideraţi mai importante. * Analizaţi textul Constituţiei Romă- ! niei prin prisma: - definirea statului român - forma de guvernământ - instituţiile statului de drept

Vocabular

Tranziţia la economia de piaţă: succese şi probleme. Din punctul de vedere al reformelor economice, dincolo de o anumită inerţie caracteristică domeniului în cauză - în raport cu viaţa statală, cu politicul - se remarcă eforturile transformatoare, nelipsite de rezultate notabile. într-o conjunctură generală defavorabilă, în condiţiile unei economii europene şi mondiale confruntată cu o criză profundă şi de durată, este cu atât mai dificilă şi tranziţia României de la economia dirijată, fundamentată exclusiv pe proprietatea de stat şi de grup, la economia de tip capitalist, condusă de legi dure, dar bazată pe respectarea şi cultivarea liberei iniţiative, pe consolidarea proprietăţii private. în România ultimilor ani, după ce industria şi-a redus activitatea până sub 50% din capacitate faţă de 1989, iar agricultura a trecut printr-o dificilă perioadă dc dezorganizare şi cădere drastică a producţiei, de unde şomajul la peste 12%, inflaţia, cu momentul culminant în 1993, când atinge o rată anuală de 350%, începând cu 1994 apar semnele unei uşoare redresări: stoparea declinului economic, însoţită de începutul relansării producţiei; controlul ratei inflaţiei cu o dimensiune anuală sub 30%; limitarea creşterii şomajului; o producţie sporită în agricultură. Reforma economică în plină afirmare - în care statul oferă cadrul general de manifestare a iniţiativei se derulează prin componenta de bază a etapei actuale, mica şi marea privatizare. Principiul adoptat are în vedere distribuirea gratuită a 30% din capitalul social prin sistemul de cupoane şi certificate de proprietate şi vânzarea liberă de acţiuni pentru 70% din capitalul social. în ambele sale componente, restructurarea şi privatizarea, cu un drum ireversibil, reforma îşi urmează cursul cu părţile ei dureroase, cu incertitudini dar şi cu speranţe în mai bine.

Statul de drept - statul care îşi exercită puterea,

funcţiile sale pe temeiul legilor.

Afirmarea reală a unui stat de drept presupune alegerea

parlamentului,

constituţionale, autoritatea

în

a

genere,

legitimă

organelor învestite

funcţionării,

cu

legea

guvernând relaţiile sociale, în ansamblul lor sl, în primul rând, raporturile dintre stat

şi

cetăţean.

şi

Statul

de

drept

fiinţează

funcţionează într-un cadru legislativ adecvat, asigurându-se supremaţia legii, eligibilitatea organelor puterii de stat (centrale şi locale) în condiţiile

pluralismului

politic,

separarea

puterilor în stat, delimitarea clară între stat şi partidele politice, trecerea forţelor militare şi poliţiei sub controlul autorităţii civile, în faţa căreia sunt răspunzătoare, circulaţia liberă a informaţiei

şi

persoanelor,

respectarea

drepturilor omului în concordanţă cu prevederile internaţionale ş.a.

• Determinaţi în ce măsură regimul politic actual din România corespunde definiţiei din vocabular.

Cronologie decembrie 16 - începutul revoluţiei la Timişoara. 1989, decembrie 21 - începutul revoluţiei la Bucureşti. 1989, decembrie 22 - se constituie Consiliul Frontului Salvării Naţionale, care preia întreaga putere în stat şi ale cărui obiective declaratc în “Comunicatul către ţară” erau: statornicirea unui sistem demo cratic, pluralist de guvernământ, organizarea de alegeri libere, separarea puterilor în stat şi alegerea conducătorilor politici pentru cel mult două mandate, restructurarea economiei, reorganizarea învăţământului, introducerea controlului public asupra televiziunii, radioului şi presei, respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti şi ale minorităţilor. 1989, decembrie 25 - procesul şi execuţia lui Nicolae şi Elenei Ceauşescu. 1989, decembrie 26 - noua putere din România se organizează sub forma unui Consiliu al F.S.N. sub preşedinţia lui Ion Iliescu; este numit un guvern provizoriu, condus de Petre Roman. 1989,

157

CAPITOLUL IX 1989, decembrie 31 - legiferarea pluripartidismului: intră în vigoare Decretul lege nr. 8/1989 privind înregistrarea şi funcţionarea partidelor politice şi a organizaţiilor obşteşti din România. 1990, ianuarie 25 - până la această dată sunt înregistrate 13 partide politice. Cele mai importante erau: Partidul Naţional Liberal (P.N.L.) Partidul Naţional Ţărănesc Creştin Democrat (P.N.Ţ.C.D.), P artidul Social Democrat Român (P.S.D.R.), Frontul Salvării Naţionale (F.S.N.) 1990, ianuarie 28 - miting anticomunist organizat de către P.N:Ţ.C.D., P.N.L., P.S.D.R. în paralel se desfăşoară o manifestaţie a simpatizanţilor F.S.N. Au loc ciocniri violente între cele două tabere. 1990, ianuarie 29 - la Bucureşti are loc “mineriada” la care participă 5 mii de mineri, al căror scop declarat a fost apărarea poziţiilor F.S.N. în viaţa politică. 1990, mai 20 - primele alegeri parlamentare şi prezidenţiale libere, soldate cu victor ia F.S.N. şi a candidatului său la preşedinţie Ion Iliescu. 1991, septembrie 23-27 - a patra mincriadă soldată cu demiterea guvernului Petre Roman, înlocuit cu un guvern condus de Theodor Stolojan. 1991, noiembrie 21 - adoptarea noii Constituţii a României, intrată în vigoare în urma referendumului naţional din 8 decembrie 1991. 1992, septembrie 27 - octombrie 11 - alegeri parlamentare şi prezidenţiale, câştigate de Frontul Democrat al Salvării Naţionale şi de candidatul acestuia la preşedinţie, Ion Iliescu. Din 20 noiembrie, România este condusă de guvernul Nicolae Văcăroiu. 1993, septembrie 28 - România este primită în Consiliul Europei. 1995, noiembrie 11 - moare Corneliu Coposu, simbol al rezistenţei democraţiei politice româneşti . 1996, noiembrie 3 -17 - noi alegeri parlamentare şi prezidenţiale, soldate cu victoria Convenţiei Democratice din România şi a candidatului său, Emil Constantinescu. Noul guvern, alcătuit pe 11 decembrie, este condus de Victor Ciorbea. 2000, noiembrie - alegeri parlamentare şi prezidenţiale. Liderul P.D.S.R. Ion Iliescu redevine, după 1996, preşedinte al României, în urma victoriei P.D.S.R. în alegerile parlamentare, formaţiunea dată formează Guvernul României condus dc primul-ministru Adrian Năstase.

• Găsiţi legătura dintre cronologia suplimentară şi tema lecţiei.

• Descrieţi schimbările care au intervenit în societatea românească între decembrie 1989 - anul 2000 • Enumeraţi principalele partide şi lideri politici din România contemporană. • Elaboraţi tabelul “Probleme şi realizări ale noului sistem politic din România”

Probleme

Căi de soluţionare

Rezultate vitale

Politica internă economice sociale Politica externă

* Efectuaţi o investigaţie şi elaboraţi o comunicare la tema “Realizări şi probleme în asigurarea drepturilor cetăţenilor români”. * Studiaţi biografia lui C.Coposu. Discutaţi la tema: “Destinul unei personalităţi - alegere, principiu sau întâmplare”?

158

ROMÂNIA POSTDECEMBRISTĂ

§2. Opţiuni în politica externă a României după 1989 România pe cafea integrării euro-atlantice Relaţii speciale cu Republica Moldova, bazate pe comunitatea de neam, limbă, istorie, cultură, tradiţii ♦ Relaţii bilaterale cu marile democraţii occidentale - o “ţintă” a politicii externe a României ♦ în aşteptarea celui de-al doilea val ♦ ♦

Prăbuşirea comunismului în Europa de Est la finele anului 1989 şi destrămarea U.R.S.S. în cursul anului 1991 a condus la dispariţia bipolarităţii în relaţiile internaţionale, până atunci dominate de cele două supraputcri, cea americană şi cea sovietică. Statele foste comuniste din Europa de Est s-au orientat spre structurile economice, politice şi de securitate ale Europei Occidentale care şi-au dovedit viabilitatea. Aceste state urmăresc două obiective fundamentale: admiterea în Organizaţia Atlanticului de Nord în vederea asigurării securităţii naţionale şi aderarea la Uniunea Europeană în vederea integrării într-o Europă prosperă, stabilă social şi aflată într-un efervescent dialog cultural. Direcţii ale politicii externe româneşti. Pentru România, situaţia a fost deosebită de cea a unora dintre fostele sale colege ale Pactului de la Varşovia, a căror tranziţie de la regimul totalitar la cel democrat începuse înainte de 1989. Cehoslovacia (despărţită în 1992 în două state independente: Cehia şi Slovacia), Polonia sau Ungaria se aflau mai bine plasate în această cursă: cu o economie mai performantă, cu un standard de viaţă mai ridicat, de aceea ele puteau spera să se integreze în structurile occidentale mai rapid. Politica externă postdecembristă a statului român a urmărit următoarele obiective majore: 1. Realizarea integrării euro-atlantice, unde pot fi depistate următoarele “trasee”: Uniunea Europeană; .N.A.T.O.; Uniunea Europei Occidentale; Consiliul Europei; O.S.C.E., securitatea şi colaborarea subregională. 2. Dezvoltarea relaţiilor bilaterale în cadrul cărora o atenţie sporită a fost acordată Republicii Moldova. 3. îmbunătăţirea activităţii în organizaţiile internaţionale la care România era deja parte. 4. Păstrarea şi consolidarea spiritualităţii româneşti. Forurile decizionale române şi-au exprimat în repetate rânduri opţiunea pentru integrarea deplină în Uniunea Europeană, precum şi hotărârea de a îndeplini toate angajamentele asumate prin Acordul de asociere, intrat în vigoare la 1 februarie 1995. Ulterior, a fost adoptată Strategia naţională de pregătire a aderării şi au fost create mecanismele româno - comunitare pentru supravegherea îndeplinirii prevederilor Acordului de asociere şi pentru derularea procesului de aderare. Spre aceeaşi finalitate a tins organizarea structurilor naţionale pentru conducerea strategiei de aderare: Comitetul interministerial prezidat de primul - ministru; Departamentul de

Vizita lui Biil Ciinton în România

•Meditaţi: de ce românii l-au salutat pe Biil Ciinton cu un entuziasm deosebit?

Papa Ioan Paul al ll-lea şi Patriartiul României Teoctist (1999).

• Reflectaţi: care este semnificaţia acestei întâlniri?

159

CAPITOLUL IX

Vocabular Pactul de la Varşovia - organizaţie poiitico-militară creată sub egida Moscovei în 1955. A cuprins, iniţial, numai statele socialiste europene. îşi propunea apărarea, în comun, a "cuceririlor revoluţionare” ameninţate de “blocul agresiv al N.A. T. O . f n realitate, era o structură menită, pe de o parte, să întărească controlul Moscovei asupra sateliţilor săi, iar pe de altă parte, să susţină în mod agresiv interesele U.R.S.S. în lume. Toate organele de conducere, politică şi militară, se aflau în mâinile generalilor sovietici. S-a autodizolvat după evenimentele din Europa Centrală şi de Sud-Est din 1989. Organizaţia Tratatului Nord-Atlantic (N.A.T.O.) - pact de alianţă semnat la Washington în 4 aprilie 1949 de către S.U.A., Belgia, Canada, Danemarca, Franţa, Anglia, Islanda, Italia, Luxemburg, Norvegia, Olanda, Portugalia, la care, se asociază în 1952 Grecia şi Turcia, iar în 1955 R.F.G. Scopul alianţei a fost de a servi politicii de îngrădire a expansiunii comunismului în timpul “războiului rece" şi de a asigura securitatea în regiunea Atlanticului de Nord. fn 1966 Franţa s-a retras din comandamentul unic N.A.T.O., continuând să conlucreze cu Tratatul Nord - Atlantic. în 1974 Grecia a încetat şi ea să participe la sistemul integrat politico - militar N.A.T.O., după ce Turcia a invadat Ciprul. După 1990, N.A.T.O. începe extinderea sa spre est, instituind “parteneriatul pentru pace" cu fostele ţări socialiste. Consiliul Europei - instituţie creată din iniţiativa lui Winston Churchill la Londra la 5 mai 1949 cu scopul de a conserva valorile civilizaţiei Europei Occidentale, de a dezvolta cooperarea multilaterală între statele ataşate principiilor democraţiei parlamentare, predominării dreptului şi respectării drepturilor omului. în 1990, Consiliul Europei reunea 23 de membri. Ulterior această instituţie a stabilit relaţii cu ţările din centrul şi estul Europei, care au obţinut statutul de “invitat special”. Printre acţiunile principale întreprinse de Consiliul Europei a fost elaborarea unei Convenţii europene a drepturilor omului care a intrat în vigoare în 1953. Politica externă - activitate des„âşurată de stat şi alte instituţii politice pe arena internaţională. Politica externă se află în raport de cauzalitate cu polh î ca internă a statului, având, totodată, un za-acter relativ autonom. Obiectivele pa t ai exteme sunt determinate de caracterul regimului politic, de tradiţiile

160

integrare europeană (ulterior desfiinţat); Comisia parlamentară pentru integrare. Cererea oficială de aderare a României la Uniunea Europeană a fost prezentată la 22 iunie 1995 şi reprezintă o confirmare a determinării pentru integrarea în structurile europene şi euro-atlanlice. Din diverse cauze, între care principala fiind lipsa performanţelor economice (cele politice au fost în cea mai mare parte realizate la nivel european — drepturile minorităţilor, de pildă, sau armonizarea legislaţiei), procesul de aderare a fost afectat negativ, România fiind plasată pe lista de aşteptare. Cu o situaţie similară s-a confruntat România şi în privinţa integrării în N.A.T.O. Deşi a fost prima dintre ex-membrele Pactului de la Varşovia care a semnat documentul-cadru al Parteneriatului pentru Pace (26 ianuarie 1994) şi a efectuat noi paşi pe linia apropierii de Alianţa Nord - Atlantică, propunând între altele evitarea oricărei discriminări a candidaţilor la aderare sau participând cu forţe la misiuni militare de menţinere a păcii derulate sub egida N.A.T.O. (Angola, Somalia sau Bosnia), România nu a fost inclusă în primul val de aderare. Au existat diferite “compensaţii”, de genul parteneriatului strategic cu S.U.A., dar el nu poate oferi în materie de securitate ceea ce oferă N.A.T.O. Este adevărat că Parteneriatul pentru Pace ş i Consiliul de Cooperare Nord-Atlantic creează un cadru favorabil dezvoltării colaborării militare, dar aceasta nu este sinonimă cu integrarea în structurile euro-atlantice de securitate. încă din 1989, regimul Ceauşescu a permis presei să publice informaţii detaliate asupra evoluţiilor din fosta R.S.S. Moldovenească, pe fondul “războiului ideologic” pe care îl ducea contra lui Gorbaciov. Cu atât mai mult era firesc ca, după ce fosta republică sovietică şi -a obţinut independenţa în urma dezmembrării U.R.S.S., noua Românie să dezvolte relaţii speciale cu aceasta. Erau la mijloc comunitatea de neam, limbă, istorie, cultură, tradiţii. Orientarea de a dezvolta relaţii în formulă bilaterală (cu marile democraţii occidentale sau cu alte state) reprezintă, de asemenea, o “ţintă” a politicii exteme instrumentate de România. S-a urmărit, în cadrul primului exemplu, găsirea spijinitorilor pentru îndeplinirea programului, iar în cel de-al doilea caz - stabilirea unor relaţii normale cu ţările vecine şi cu noile state independente din zonă. Sprijinirea pc plan extern a Republicii Moldova a urmărit consolidarea independenţei, suveranităţii şi menţinerea integrităţii teritoriale, obiective care nu totdeauna au putut fi atinse, mai ales prin prisma evoluţiilor din ultimii ani din R.M. în pofida tuturor eforturilor făcute de statul român, inclusiv de ordin financiar, Republica Moldova rămâne în continuare în sfera de influenţă a Moscovei (aceasta şi pe fondul unei susţinute ofensive ruse în fostul spaţiu de dominaţie). Trebuie menţionată, de asemenea, semnarea Tratatului de înţelegere, cooperare şi bună vecinătate cu Ungaria (16 septembrie 1996). Acesta reprezintă un eveniment important pentru dezvoltarea relaţiilor dintre cele două ţări, pentru stabilitatea frontierelor în zonă.

ROMÂNIA POSTDECEMBRISTĂ

în pofida unor succese, diplomaţia românească a eşuat, în 1997 şi 1998, în realizarea unuia dintre cele mai importante obiective: aderarea la structurile de securitate euro-atlantice. Din concluziile responsabililor occidentali a reieşit că motivul trecerii României pe o “linie de aşteptare” este de natură economică, ce o situează cu mult sub parametrii de performanţă ai membrilor N.A.T.O şi ai Uniunii Europene. Pentru Bucureşti există totuşi speranţa în al doilea val.

istorice, de interesele naţionale ale ţării respective, de necesitatea creării condiţiilor favorabile pentru promovarea cursului politicii interne etc.

• Determinaţi, care au fost în trecut şi care sunt în prezent relaţiile României cu organizaţiile internaţionale enumerate. * Caracterizaţi şi alte organizaţii internaţionale la care a aderat România.

Cronologie 1991 - desfiinţarea Organizaţiei Pactului de la Varşovia şi a Consiliului de Ajutor Economic Reciproc. 1993, octombrie 4 - România este primită ca membru cu drepturi depline în Consiliul Europei. 1993 - România semnează un acord de asociere cu Uniunea Europeană. 1994, ianuarie 26 - România a semnat documentul - cadru de aderare la Parteneriatul pentru Pace. 1994, mai - România a devenit partener asociat al Uniunii Europei Occidentale. 1995, iunie 22 - România adresează oficial cererea de aderare la Uniunea Europeană. 1996, septembrie 16 - Tratatul cu Ucraina. 1997, iunie 2 - Tratatul cu Ungaria. 1999 - vizita papei Ioan Paul al II-lea în România. 1999 - reuniunea N.A.T.O. de la Washington. S-a decis ca în 2002 să fie analizată extinderea N.A.T.O. către noi state, în primul rând România.

Comentaţi ora/ cronologia suplimentară.

• Enumeraţi principalele direcţii şi obiective ale politicii externe a României după 1990. • Analizaţi detaliat unele din ele, încercând a le defini motivaţia. • Completaţi tabelul: Data

Eveniment al politicii externe

Participanţi

Obiective, realizări, consecinţe

* Descrieţi principalele evenimente ale politicii externe a României după 1990. * Argumentaţi tendinţa României pentru integrare în strucUiriie euro -atlantice. * Analizaţi relaţiile României cu Moldova la etapa actuală. Daţi apreciere acestor relaţii.

161

CAPITOLUL X REPUBLICA MOLDOVA LA ETAPA ACTUALĂ

Lecturi suplimentare*

II Proclamarea suveranităţii şi

Cojocaru Gh. Politica externă a Republicii Moldova, Studii, Chişinău, 1999. Cojocaru Gh. Colapsul URSS şi dilema relaţiilor romănoromăne., Buc. 2001. Cojocaru Gh. Separatismul transnistrean în slujba imperiului, Chişinău, 2001. Gribincea M. Trupele ruse în Republica Moldova. Chişinău, 1998.

independenţei 1 Războiul din Transnistria 1 Democratizarea vieţii politice 1

Lecţie de sinteză: Drepturile omului şi rolul societăţii civile în Republica Moldova

Harta administrativă a Republicii Moldova

.»'v.

“ ......

, "• . . Ocniţa 0taci t * Lipcani8"0™ f e o ' N ţ T ODonduşeni V

.

V

Populaţia (1999)-3.650.000 naţională - 27 august administrative

0^1 .••**'. '••••

o^Sţ^

O ) juWtui so/ţ

Rlşcani

\r/Sr-FloV« ?°I

ŞCosteşU^,

(aniversarea proclamării independenţei) Diviziuni

O Edineţ

.

Cupcini• _» \Drochia Soroca^'"- Camşnca

Suprafaţa - 33.700 km . (131 loc/km 2) Sărbătoarea

iiw

-

capitala

Chişinău şi 9 judeţe; Găgăuzia are un statut

n dâne

„

^

. ieşti 1":

f^şti ob> f

O Glodeni

Rezina »Rîbniţaj

Bălţi Stngerel

O

judViu/ Q R h ^

Făleşti

O Teleneşti

judeţul Uai G f i Sculem

de

•v

autonomie (din 1994), iar Transnistria revendică un statut aparte de republică autonomă.

.

ODubăsari.:

o Călăraşi

Criulei

\0 Unghem Sttâşenl Nisporeni Vo

Vadul lui ‟

Republică parlamentară (conform amendamentelor din 5 iulie 2000).

Leuşeni

Şeful statului - preşedintele (ales dc Parlament prin vot secret, pentru cel mult două mandate consecutive de câte 4 ani). Ţară cu economie în tranziţie, puternic marcată de perioada sovietică, industria fiind unilateral dezvoltată şi amplasată

Cantemir uom[Comrat

y " u/r. A.

cu precădere în Reg. Nistrcană şi în Chişinău. Produs Naţ. Brut (1996) - 2.542 mln S.

jTaraclia.-■ V ' c-ş. ;Cahul

%

■*

Agricultura (1996) asigură 46%din P.I.B.

I O (.

industria (1997) contribuie cu 1/3 la

G

Ceadtr-Li

Produs. Naţ. Brut./loc. (1996)- 590 $.

9/ "■

Vulcâneş}#..""'

,Î

: Giursiyleşft''

P.I.B. Rata natalităţii (1995-2000)

15,7%o

Rata mortalităţii (1995-2000) - 10,8%,

162 Spor natural (1995-2000) - 4,9%o

Sptranţa de viaţă (1995-2000) - 64,2 ani ) şi 71,5 ani (fem)

Grigoriopol

Jţk_______________ ___

REPUBLICA MOLDOVA LA ETAPA ACTUALĂ

§1. Proclamarea suveranităţii şi independenţei ♦ ♦ ♦ ♦ ♦

Proclamarea independenţei - rod al mişcării naţionale. Cursul spre independenţă - principala opţiune a conducerii politice din Republica Moldova Rolul conducător al Frontului Popular din Moldova în lupta pentru obţinerea independenţei Puciul de la Moscova şi impactul lui asupra situaţiei politice din Moldova Proclamarea Independenţei Proclamarea suveranitătii national-statale.

"Noi suntem un popor Noi vom fi un popor După propria noastră croială De nu doarme adânc Dacă-i trează oricând Conştiinţa naţională"

i*

Ideea suveranităţii Republicii Moldova a fost formulată la finele anilor „80, pe fundalul unor ample mişcări de eliberare naţională ce se declanşase în acea perioadă, practic, în toate republicile fostei U.R.S.S. Obiectivul suveranităţii a fost pronunţat public pentru întâia oară la 20 mai 1989, în cadrul congresului constitutiv al Frontului Popular din Moldova (F.P.M.), convocat de grupul de iniţiativă al Mişcării Democratice, ales la 3 iunie 1989. în rezoluţia specială “Cu privire la suveranitatea R.S.S.M.” adoptată de congresul de constituire a F.P.M. se cerea realizarea deplină a suveranităţii naţional-statale fixate în Constituţia Moldovei. Conform numitei rezoluţii, în teritoriul R.S.S.M. erau declarate în vigoare doar legile adoptate şi ratificate de către Parlamentul republicii. Suveranitatea însemna “dreptul inalienabil al republicii de a dispune şi de a se folosi de întreaga sa avuţie naţională”. Totodată, republica suverană îşi rezerva dreptul de a ieşi din componenţa U.R.S.S., drept ce urma a fi realizat “pe baza voinţei poporului, în conformitate cu prevederile Constituţiei”. în perioada ce a urmat, organul legislativ al Moldovei, constituit în urma alegerilor parlamentare din 25 februarie -10 martie 1990 a acţionat anume în direcţia materializării ideii suveranităţii Republicii Moldova. Astfel, la 27 aprilie 1990 Parlamentul Moldovei a adoptat Legea cu privire la Drapelul de Stat, Tricolorul: - roşu, galben şi albastru. La 23 iunie 1990 Parlamentul a adoptat istorica Dcclaraţic cu privire la suveranitatea R.S.S. Moldova. în Declaraţie se menţiona că suveranitatea constituie “condiţia firească şi necesară a existenţei statalităţii Moldovei”, că izvorul şi purtătorul suveranităţii este poporul. în acccaşi zi a fost adoptată hotărârea Parlamentului cu privire la instituirea zilei de 31 august drept sărbătoare naţională “Limba noastră cea română”, anulându-se, totodată, sărbătorirea zilei de 28 iunie. Tot atunci, pactul Molotov - Ribben- trop a fost declarat nul şi neavenit din momentul semnării lui. Obţinerea independenţei. După proclamarea suveranităţii, conducerea Republicii Moldova a urmat neabătut cursul politic spre desprinderea graduală de structurile perimate ale Uniunii Sovietice şi spre obţinerea independenţei de stat. La 27 martie

(Vasile Romanciuc)

Marea Adunare Naţională 27 august 1991

• Lămuriţi: de ce a fost necesară convocarea Marii Adunări Naţionale?

*

Amintiţi-vă: când în istoria românilor au mai

fost

convocate

Mari

Adunări

Naţionale?

Evidenţiaţi trăsăturile comune şi distinctive.

163

CAPITOLUL X

— (Documentar —— (A) “Această conferinţă ştiinţifică pentru mine este o întâlnire dramatică. Asist la drama unui popor harnic şi curajos. Şi aş vrea să-l ajut măcar prin susţinerea cauzei

Ceea

dumneavoastră.

ce

aţi

întreprins este un omagiu adus martirilor acestui neam".

Stephen Bowers, Universitatea James Madison, S.U.A.

Suveranitate - 1. Principiu ce desemnează (a) instanţa deţinătoare de autoritate legitimă; (b) identitatea corpului politic; (c) locul de unde generează capacitatea de a da norme şi datoria de supunere; 2. Putere exercitată de stat în limitele graniţelor sale, fără ingerinţe exteme. Independenţă - 1. Situaţia unui stat sau a unui popor care se bucură de suveranitate naţională, starea de neatârnare şi dreptul de a rezolva liber (cu deplin respect al drepturilor altor popoare) problemele sale interne şi externe, fără amestec din afară; 2. Principiu fundamental al relaţiilor şi legalităţii internaţionale prin care se exprimă dreptul fiecărui popor, fiecărui stat de aşi organiza viaţa economică, socială şi culturală potrivit voinţei sale, precum şi datoria tuturor statelor de a respecta acest drept.

• Explicaţi importanţa fenomenelor de mai sus pentru Republica Moldova.

Zbigniew

Brzezinski

(1991):

“Europa

Orientală este ameninţată de timpuri grele, mai ales când forţele acum învinse vor trece la contraofensivă".

• Comentaţi previziunea geopolitici- anului american, aplicând-o la situaţia din Republica Moldova.

164

1991, în Republica Moldova s-a sărbătorit, pentru prima oară după aproape o jumătate de secol, actul unirii Basarabiei cu România din 27 martie/ 9 aprilie 1918. Un alt eveniment semnificativ l-a constituit organizarea şi desfăşurarea, în zilele de 26-28 iunie 1991, la Chişinău, a Conferinţei internaţionale “Pactul Ribbentrop-Molotov şi consecinţele sale pentru Basarabia”. In Declaraţia adoptată, Conferinţa de la Chişinău se pronunţa în favoarea unor soluţii politice care să conducă la eliminarea actelor dc injustiţie şi abuz comise prin recurgerea la forţă, dictat şi anexiuni atât în perioada premergătoare, cât şi în timpul desfăşurării celui de-al II-lea război mondial, în deplin consens cu principiile Actului Final de la Helsinki şi ale Cartei de la Paris pentru o nouă Europă. (A) Justeţea cursului ales de conducerea Republicii Moldova era confirmată şi de modificările de atitudine intervenite între timp în mediul populaţiei minoritare din republică. Astfel, într-o serie de sondaje efectuate în iunie 1991 de către Institutul Naţional de Sociologie din Moldova, 58% din respondenţi s-au pronunţat pentru îndepărtarea de Uniunea Sovietică, iar în timpul loviturii de stat din august, pentru independenţa Moldovei s-au pronunţat deja 79% din total. In aşa mod, suportul actului dc independenţă a Moldovei se extindea dincolo de cele 65% ale majorităţii ctnice de moldoveni. Decretarea independenţei de stat a tuturor celor 15 republici unionale şi destrămarea, în consecinţă, a Uniunii Sovietice se afla, aşadar, în dependenţă doar de factorul timp, iar puciul comunist din 19 august 1991 de la Moscova nu a făcut decât să precipite acest proccs. Populaţia Republicii Moldova, ca şi întreaga lume, a fost puternic impresionată aflând ştirea despre evenimentele de la Moscova. Totodată puciul a proiectat imaginea autentică a repartizării forţelor politice în republică. Pe de o parte, la 19 august a fost adoptată Declaraţia comună a Preşedintelui, Prezidiului Parlamentului şi a Guvernului republicii în care puciul de la Moscova era calificat drept “lovitură de stat a forţelor reacţionare”, reafirmându-se cursul ascendent al Republicii Moldova spre libertate şi independenţă. In acelaşi timp, autoproclamatele “soviete supreme” de la Comrat şi Tiraspol s-au grăbit să expedieze telegrame de salut lui G.I. lanaev, capul puciştilor, în care salutau acţiunile Comitetului de Stat pentru Situaţia Urgentă de la Moscova, exprimându-şi disponibilitatea de a îndeplini orice dispoziţii ale acelui “comitet”. O atitudine similară separatiştilor găgăuzi şi transnistrieni a adoptat şi Partidul Comunist al Moldovei care, în pofida deciziei Guvernului republicii, a inserat în paginile oficiosului “Sovetskaia Moldavia” toate decretele, hotărârile şi comunicatele anticonstituţionale ale “noii” conduceri de la Moscova. La 23 august 1991, imediat după zădărnicirea complotului împotriva organelor constituţionale ale puterii, Prezidiul Parlamentului Republicii Moldova a adoptat hotărârea “Cu privire la Partidul Comunist din Moldova” în care se menţiona că, “nefiind înregistrat în modul stabilit şi acţionând contrar legii, P.C.M. caută cu orice preţ să menţină regimul totalitar, sistemul administrativ de comandă şi vechile practici. El a acţionat împotriva renaşterii naţionale a poporului moldovenesc, a contribuit la formarea, pe teritoriul statului nostru suveran, a două

REPUBLICA MOLDOVA LA ETAPA ACTUALĂ

pseudorepublici marionete ale centrului, a pus obstacole în calea înfăptuirii reformelor economice şi politice, vădindu-şi, astfel, caracterul conservator, reacţionar”. în consecinţă, activitatea P.C.M. pe întreg teritoriul republicii a fost interzisă, iar averea acestuia naţionalizată şi trecută în proprietatea statului. Cu toate că puciul a fost înfrânt, situaţia în zonele secesioniste ale Moldovei s-a păstrat neschimbată. Liderii separatişti ai pretinselor “republici nistreană şi găgăuză” care au susţinut oficial puciul de la Moscova, au continuat şi după eşecul acestuia să acţioneze cu sprijinul nemijlocit al trupelor regiunii militare Odesa, conduse de generalcolonelul I.S.Morozov. Acesta a continuat să acorde sprijin separatiştilor de la Tiraspol şi Comrat, punându-le la dispoziţie armament, mijloace de telecomunicaţii, personal militar etc. în plus, forţele armate sovietice au împiedicat activ organele de drept ale Moldovei să ia măsuri pentru tragerea la răspundere a criminalilor de stat, adăpostindu-i pe teritoriul unităţilor militare de la Tiraspol. în această situaţie, la 27 august 1991, din iniţiativa Frontului Popular din Moldova a fost convocată la Chişinău Marea Adunare Naţională, la care peste 600.000 de reprezentanţi ai tuturor raioanelor şi oraşelor Moldovei au cerut Parlamentului votarea nominală a Declaraţiei de independenţă. (B) în aceeaşi zi, întruniţi în şedinţă extraordinară şi apreciind că “a sosit ceasul cel mare al săvârşirii unui act dc justiţie”, Parlamentul a proclamat Republica Moldova “stat suveran, independent şi democratic, liber să-şi hotărască prezentul şi viitorul fără nici un amestec din afară”, solicitând Organizaţiei Naţiunilor Unite admiterea ca membru cu drepturi depline atât în organizaţia mondială, cât şi în instituţiile sale specializate. Textul Declaraţiei de independenţă a fost adoptat cu 276 de voturi sau 74% din totalul deputaţilor.

(B) Din Declaraţia de independenţă a

Republicii Moldova (27 august 1991) “Parlamentul Republicii Moldova, constituit în urma unor alegeri libere şi democratice... ... Proclamă solemn în virtutea dreptului popoarelor la autodeterminare, în numele întregii populaţii a Rcpublicii Moldova şi în faţa întregii lumi: Republica Moldova este un stat suveran, independent şi democratic, liber să-şi hotărască prezentul şi viitorul, fără nici un amestec din afară, în conformitate cu idealurile şi năzuinţele sfinte ale poporului în spaţiul istoric şi etnic al devenirii sale naţionale... ... Hotărăşte ca pe întregul său teritoriu să se aplice numai organele legal constituite ale Republicii Moldova; Garantează exercitarea drepturilor sociale, economice, culturale şi libertăţii politice a tuturor cetăţenilor Republicii Moldova, inclusiv ale persoanelor aparţinând altor grupuri naţionale, etnice, lingvistice şi religioase, în conformitate cu prevederile actului final de la Helsinki şi ale documentelor adoptate ulterior, ale Cartei de la Paris pentru o nouă Europă. Aşa să ne ajute Dumnezeu!

• Enumeraţi cel puţin trei factori care au determinat obţinerea independenţei. • Evidenţiaţi principiile ce au stat la baza proclamării independenţei.

Cronologie 1989, mai 20- Congresul constitutiv al Frontului Popular din Moldova. 1989, august 31 - Adoptarea Legii cu privire la statutul limbii de stat al R.S.S.M., a Legii cu privire la revenirea limbii de stat a R.S.S.M. la grafia latină şi a Legii cu p rivire la funcţionarea limbilor vorbite pe teritoriul R.S.S.M. 1990, aprilie 27- Legea despre Drapelul de Stat - Tricolorul - albastru, galben, roşu. 1990, iunie 23 - Declaraţia cu privire la suveranitatea R.S.S. Moldova. Instituirea zilei de 31 august drept sărbătoare naţională “Limba noastră cea română”. Anularea sărbătoririi zilei de 28 iunie. Mijlocul anului 1990 - numărul partidelor şi formaţiunilor politice apărute pe arena politică din Moldova atinge cifra de 60. 1990, noiembrie 3 - adoptarea Stemei de Stat a Republicii Moldova, cu străvechile simboluri ale românilor acvila şi capul de bour. 1991, martie 17 - refuzul Republicii Moldova de a participa la referendumul unional privind menţinerea U.R.S.S. 1991, august 18-21 - puciul comunist de la Moscova. 1991, august 23 - interzicerea activităţii Partidului Comunist din Moldova pe întreg teritoriul republicii. 1991, august 27 - convocarea la Chişinău, din iniţiativa Frontului Popular din Moldova, a Marii Adunări Naţionale (peste 600.000 de participanţi). Adoptarea Declaraţiei de independenţă a Republicii Moldova.

165

CAPITOLUL X

1991, septembrie 3 - stabilirea frontierei de stat a Republicii Moldova. Decretul privind retragerea de pe teritoriul Republicii Moldova a trupelor Armatei Sovietice. 1991, decembrie 8 - alegerea primului Preşedinte al Republicii Moldova, Mircea Snegur, susţinut de 1.952.142 de alegători sau 67,49% din totalul cetăţenilor cu drept de vot.

Analizau cronologia şi specificaţi care evenimente erau comune cu întreg spaţiul ex-sovietic şi care erau caracteristice numai Republicii Moldova. •

• Descrieţi evenimentele ce au anticipat şi au servii ca premise pentru proclamarea suveranităţii naţional - statale. • Determinaţi interdependenţa între evenimentele principale ale istoriei universale şi naţionale şi

declararea independenţei de stat a R.M. • Alcătuiţi tabelul: “Partide şi formaţiuni politice la începutul anilor ‟80”.

Partidul, formaţiunea social-politică

Lideri politici

Organe de presă

Orientare politică

* Corelaţi procesul de obţinere a independenţei Moldovei în contextul evenimentelor istoriei universale.

§2. Războiul din Transnistria Factorii care au determinat declanşarea conflictului militar de la Nistru “Trecută prin foc şi prin sabie!” (D.Matcovschi) ♦ Implicarea Rusiei în războiul din Transnistria. Prezenţa trupelor ruse în Transnistria ♦ Incertitudinile statutului juridic al Transnistriei ♦ ♦

Cauzele declanşării conflictului militar-politic. Pierderile Republicii Moldova în războiul din Transnistria (A) a) Umane:

- Morţi - circa 802 - Răniţi - peste 5000 - Refugiaţi -108.000 b) Materiale: - Venitul naţional al Republicii Moldova (1991)- 15,4 miliarde ruble - Pierderile economiei naţionale - 12 miliarde ruble (cursul rublei din anul 1992) - Necesităţile refacerii localităţilor şi obiectivelor distruse - 15 miliarde ruble.

166

După cum afirmă cercetătorii, cauzele războiului declanşat de separa tişti în primăvara anului 1992 sunt multiple, cu rădăcini adânci implantate în istoric. Deşi s-a produs ca o reacţie la procesul de declin şi descompunere a Imperiului Sovietic, contenciosul transnistrean, ca şi cel găgăuz, apare ca acţiunea unei mine istorice cu efect întârziat, plasată de regimul stalinist la temeliile R.S.S.M. în 1940 sau chiar mai devreme, în 1924, când a fost constituită entitatea autonomă moldovenească de la Balta-Tiraspol, în vederea extinderii revoluţiei proletare peste Nistru. Dincolo de considerentele geopolitice ale declanşării conflictului din Transnistria, a mai existat şi o puternică componentă emotivă şi psihologică, ce a condus la intervenţia forţelor pro- imperiale anume în momentul admiterii Republicii Moldova în Organizaţia Naţiunilor Unite. Către începutul lunii martie a anului 1992, independenţa Republicii Moldova fusese recunoscută de peste 100 de state ale lumii şi în mai puţin de un an de la proclama-

REPUBLICA MOLDOVA LA ETAPA ACTUALĂ

rea independenţei, conducerea R.Moldova înregistrase o serie de succese incontestabile în domeniul politicii externe. S-a reuşit, bunăoară, stabilirea unor relaţii promiţătoare şi extrem de avantajoase cu S.U.A., administraţia Casei Albe angajându-se să favorizeze investiţiile de capital în economia naţională, în vederea tranziţiei la economia liberă de piaţă. La acelaşi capitol, al realizărilor politicii externe a Republicii Moldova, se înscrie şi stabilirea unor relaţii privilegiate cu România, conştientizându-se tot mai mult adevărul că „avem aceeaşi limbă, aceiaşi domnitori, în mare măsură aceeaşi istorie şi acelaşi destin”, din care considerent „nu putem să nu trăim bine cu fraţii noştri din cauza ambiţiilor ideologico învechite ale unora” (M.Snegur). Mai mult chiar, sfidând constrângerile geopolitice la care era supusă R.Moldova, preşedintele M.Snegur a ţinut să menţioneze la începutul anului 1992, că „drumul nostru este anevoios, dar ţine spre Europa, unde, sunt sigur, vom ajunge”. Se constata, astfel, că orientarea proeuropeană a politicii externe a Republicii Moldova în primul an de independenţă, precum şi intenţiile conducerii acesteia dc a fi tratată pe picior de egalitate în cadrul C.S.I., dar şi în raport cu Moscova, - au iritat în mod vădit forţele proimperiale, şi determinat să recurgă la „pedepsirea” acestei republici „rebele” (A), (C).

documentar (B) "Luptele menţinute

de

luptă, 166 vehicule blindate de luptă, 129 piese dc artilerie, 6 vehicule blindate'lansatoare de poduri, 9 elicoptcre de luptă, 36 lansatoare de rachete antitanc şi circa 50 mii de arme automate, în timp ce forţele armate ale Republicii Moldova se aflau doar în faza incipientă dc constituire. Cea mai mare

din

comunistă

Moldova, din

Transnistria, ar fi fost evitate dacă armata sovietică, astăzi armată rusă, nu ar fi luat partea separatiştilor sub falsa scuză de a proteja minoritatea rusă. Singura metodă de a realiza pacea în Moldova şi de a preveni un conflict asemănător în Ţările Baltice este ca armata rusă să se declare neutră şi să părăsească imediat aceste ţări străine pe care încă le ocupă" Larry Pressler, senator american, 22 iulie 1992

j\

începutul conflictului armat. Cu toate că liderii separatişti de la Tiraspol au provocat vărsări de sânge încă în noiembrie 1990, septembrie şi decembrie 1991, adevăratul război împotriva Republicii Moldova a fost declanşat în noaptea de 1 spre 2 martie 1992, la orele 22.00, când Secţia raională de poliţie Dubăsari a fost sesizată în legătură cu o încăierare dintre nişte tineri în zona fabricii de confecţii. La locul incidentului s-au deplasat trei colaboratori ai Secţiei raionale de poliţie Dubăsari, care au fost atacaţi de gardişti şi cazaci înainte de a putea interveni în conflictul pentru care fuseseră chemaţi. în urma incidentului, o căpetenie a cazacilor a fost rănită mortal. Această provocare a fost folosită de autorităţile ilegale separatiste pentru a lichida pe “teritoriul transnistrean” şi ultima secţie de poliţie subordonată Chişinăului. La 2 martie, la ora unu de noapte, gardiştii şi cazacii au încercuit Secţia raională de poliţie Dubăsari şi către ora patru dimineaţa au pătruns în sediul secţiei, dezarmând şi arestând 34 de poliţişti. Deja în dimineaţa zilei de 2 martie, pe toate podurile şi şoselele de pe malul stâng al Nistrului au fost instalate posturi de gardişti şi cazaci, având în dotare armament şi transportoare blindate. Izbucnit în oraşul Dubăsari, conflictul armat s-a extins, în doar câteva zile, asupra satelor Coşniţa, Cocieri, Pohrebea, Doroţcaia, Speia, Tocmagiu, Mălăieşti etc., riscând să degenereze dintr-un conflict local în unul regional. Lăsându-se antrenaţi într-un conflict ce se anunţa a fi de uzură, cu implicarea iminentă a Armatei a 14-a a Federaţiei Ruse de partea separatiştilor, şansele R.Moldova de soluţionare pe caje militară a diferendului transnistrean nu puteau fi decât iluzorii, in acel timp, pe teritoriul republicii se aflau circa 30 mii dc militari sovietici şi 36 garnizoane, majoritatea cărora aparţineau Armatei a 14-a, 120 tancuri de

curente mişcarea

Reflectaţi asupra afirmaţiilor senatorului american.

*

(C) începând cu anii 1991-1992 trei factori esenţiali

au

contribuit

la

declanşarea

războiului din Transnistria:

a) politica expansionistă a Kremlinului, prin care se urmărea păstrarea fostelor “centuri de loialitate” ex-sovietice în jurul Rusiei:

b) reacţia politică cu sens invers a populaţiei rusolingve, congregată pe ruinele ideologiei internaţionaliste şi pansovieUce şi

c) ecounie

mişcăm

de

renaştere

raţională a populaţiei majoritare din Moldova (1989-1991).

• Determinaţi care dintre aceşti i factori a avut un caracter hotărâtor.

167

septembrie 2 - separatiştii transnistreni

proclamă

la Tiraspol

CAPITOLUL X

Vocabular

parte a muniţiilor Armatei a 14-a se afla în apropierea satului Cobasna, într-un depozit cu o suprafaţă de peste 130 ha, în care se păstrau 2500 vagoane de muniţii.

Autorităţile de la Chişinău aveau la dispoziţie, un spaţiu de manevră extrem de limitat. în plus, Republica Moldova nu se bucura, lege). în acea perioadă, nici de susţinerea, de care beneficiază în prezent, din 1. Libertate de a guverna prin norme, partea O.S.C.E., a altor organisme internaţionale. Totodată, dc partea legi proprii; separatiştilor transnistreni se aflau Duma de Stat, televiziunea şi presa 2. Transferul unor funcţii de conducere din Federaţia Rusă, precum şi Armata a de la vârful piramidei organizaţi- onale către 14- a, care se va implica plenar în acţiunile militare împotriva tână unităţi aflate la bază, care capătă astfel un grad rului stat independent Republica Moldova (B). Conştientizând mai mare de independenţă decizională; pericolul escaladării conflictului armat, conducerea Republicii 3. Situaţie proprie organizării teritorialMoldova a întreprins acţiuni urgente pe plan politico-diplomatic în administrative a unei ţări când puterea centrală vederea restabilirii păcii în regiunea nistreană. deleagă o parte din puterile sale organismelor în consecinţă, la 21 iulie 1992 a fost semnată Convenţia moldode conducere locale. rusă privind reglementarea paşnică a diferendului transnis- trean, care Secesiune - acţiunea unui grup de a se prevedea încetarea completă a ostilităţilor şi dezangajarea părţilor separa, de a se despărţi de o colectivitate, de un aflate în conflict prin crcarea unei zone de securitate. teritoriu, de un stat din care a făcut parte, în Speculând dificultăţile şi lentoarea procesului de reglementare a vederea reunirii cu alt stat sau a întemeierii unui conflictului, liderii tiraspoleni au jucat cu succes cartea „faptului stat nou. împlinit”. Astfel, elaborându-şi o strategie de „apărare a independenţei câştigate în luptele din 1992”, autorităţile tiraspolene au întreprins acţiuni foarte serioase în vederea instruirii şi închegării unei armate puternice, pe baza şi cu sprijinul fostei Armate a 14 -a. Pe de altă parte, încă din perioada conflictului armat, poziţiile * RedactaU un comentariu, utilizând i Tiraspolului s-au radicalizat constant. Dacă la începutul anului 1991 termenii din rubrica "Vocabular”. liderii tiraspoleni îşi doreau să obţină un statut destul de limitat de autonomie teritorială, de zonă economică liberă etc., atunci după 1992 şi în continuare, aceştia au declarat de mai multe ori că vor accepta “Republica Sovietică Socialistă Moldovenească doar statutul de republică independentă sau că, „luând în considerare Nistreană”. existenţa de facto a două state independente, problema este cum să 1990, Dubăsari 1990, noiembrie august 192 -- laliderii găgăuzilor convieţuiască aceste două entităţi”. în acest scop, conducerea forţele separatiştilor trec “Republica la acţiuni violenteîmpotriva organelor proclamă la Comrat Sovietică Tiraspolului şi-a asumat un curs consecvent spre consolidarea şi constituţionale ale puterii de stat. Socialistă Găgăuză”. adâncirea disparităţilor structural-instituţionale faţă de Republica 1991, decembrie - 1992, martie Moldova, punând accent deosebit pe întărirea ministerelor de forţă, substituirea organelor legale ale puterii de stat extinderea stării de autonomizare economică şi financiară. Un punct cu organe anticonstituţionale ia proporţii de de reper în această strategie de înstrăinare continuă şi de masă în raioanele de est ale Republicii desconsiderare a unităţii teritoriale a Republicii Moldova îl serveşte şi Moldova. „constituţia r.m.n.” (publicată la 31 ianuarie 1996), în care aceasta 1992, februarie - martie - sosesc este proclamată „stat independent şi suveran” şi în care nu există nici detaşamente de cazaci ruşi, care sunt antrenate măcar o trimitere la legislaţia şi Constituţia Republicii Moldova. în acţiuni anticonstituţionale de partea în cadrul acestui conflict regional, obiectivul major urmărit de separatiştilor. Rusia a fost, de fapt, menţinerea Republicii Moldova sub tutela 1992, martie 1 - în ajunul primirii politică a fostului centru decizional sovietic. Utilizând lozinca Republicii Moldova în O.N.U., cazaci şi „misiunii sale pacificatoare”, Rusia a insistat asupra integrării cât mai gardişti înarmaţi ocupă secţia raională de ample a Republicii Moldova în „spaţiul unic” din cadrul C.S.I. în plus, poliţie Dubăsari, luând ostatici 34 poliţişti. faţă de factorul militar şi politic, Rusia a depus acţiuni metodice în vederea adâncirii dependenţei economice a Republicii Moldova: în primul rând a celei energetice, prin manipularea preţurilor la carburanţi şi gaze, achiziţionarea în contul datoriilor pentru energie a celor mai prospere întreprinderi din Transnistria şi Moldova, manipularea accizelor şi tarifelor vamale pentm a limita exporturile Republicii Moldova în Rusia etc. Autonomie - (gr. autos - însuşi; nomos -

Cronologie

168

REPUBLICA MOLDOVA LA ETAPA ACTUALĂ

Memorandumul de la 9 mai 1997. Nedefinitiva- rea, până în prezent, a statutului juridic al Transnistriei reprezintă un factor major de nesiguranţă, instabilitate şi risc pentru Moldova. Memorandumul pe care Moscova a insistat ca Moldova să-l semneze cu autorităţile secesioniste de la Tiraspol, la 9 mai 1997, a contribuit, mai degrabă, la conservarea structurilor interne, de securitate şi paramilitare ale Transnistriei. Conform art. 11 al Memorandumului, „Părţile (Republica Moldova şi Transnistria - n.rt) îşi dezvoltă relaţiile în cadrul statului unic în frontierele R.S.S.Moldoveneşti din ianuarie 1990”. Textul Memorandumului conţine, de asemenea, o serie de prevederi ce declară acordarea drepturilor de entitate federativă Transnistriei, inclusiv „participarea la promovarea politicii externe”, „menţinerea contactelor în domeniile economic, tehnico-ştiinţific şi cultural”, - standarde net superioare celor caracteristice unei autonomii. Un anumit optimism faţă de perspectivele soluţionării statutului Transnistriei insuflă deciziile summit-ului O.S.C.E. din noiembrie 1999 de la Istanbul (Turcia), conform cărora Rusia urmează să-şi retragă trupele şi armamentul de pe teritoriul Republicii Moldova până la finele anului 2002. Aşa cum, pe parcursul celor zece ani de la războiul din Transnistria, au fost examinate, practic, toate variantele posibile de soluţionare a acestui conflict, conducerea Republicii Moldova este dispusă să examineze şi azi orice proiect de statut special al regiunii transnistrene, inclusiv prin federalizarea Republicii Moldova. în cadrul recentelor negocieri dc la Kiev (iulie 2002), de rând cu proiectul de statut al regiunii transnistrene propus Chişinăului şi Tiraspolului de şeful Misiunii O.S.C.E. în republica Moldova David Schwarz, a fost examinat şi proiectul de statut special prezentat de partea transnistreană, în care Tiraspolul propune soluţionarea conflictului după modelul Serbia-Muntenegru, unde părţile ar avea statut de identităţi egale şi suverane, altfel spus, ar fi subiecţi de drept internaţional. Atât oficialităţile moldovene, cât şi Misiunea O.S.C.E. la Chişinău au avizat negativ acest document, deoarece contravine atât înţelegerilor anterioare, cât şi poziţiei mediatorilor, care au declarat în repetate rânduri că pledează pentru soluţionarea conflictului transnistrean pornind de la principiul integrităţii teritoriale şi suveranităţii Republicii Modlova. Propunerile de federalizare a republicii au fost apreciate neunivoc şi în contradictoriu de multe partide politice şi reprezentanţi ai societăţii civile.

începutul conflictului armat din Transnistria.

1992,

martie 6 - din regiunea Rostov a

Rusiei vin circa 1000 de cazaci şi mercenari, care participă în conflict de partea separatiştilor.

1992,

iulie

21

-

la

Moscova,

M.Snegur şi B.Elţin semnează “Convenţia cu privire la principiile reglementării paşnice a conflictului

armat

din

zona

nistreană

a

Republicii Moldova”. Principalele prevederi ale Convenţiei: a) încetarea focului; b) dezangajarea forţelor şi crearea unei zone de securitate; c) crearea unei Comisii Unificate de Control; d) respectarea cu stricteţe a neutralităţii armatei a 14-a a Federaţiei Ruse; e) ridicarea blocadei economice;

f)

reîntoarcerea

refugiaţilor

la

locurile de trai.

1995,

aprilie

25

-

Memoriul

Preşedintelui Mircea Snegur cu privire la Istoria românilor.

1997,

mai 9 - memorandumul privind

bazele normalizării relaţiilor între Republica Moldova şi Transnistria.

1999, noiembrie - decizia summitului O.S.C.E de la Istanbul privind retragerea trupelor

Federaţiei

Ruse

de

pe

teritoriul

Republicii Moldova.

Completaţi tabelul cu noi evenimente legate de rezolvarea conflictului de la Nistru. •

• Enumeraţi şi analizaţi factorii care au contribuit la declanşarea războiului din Transnistria. * Explicaţi rolul unor grupări politicc din Federaţia Rusă în conflictul din Transnistria. • Alcătuiţi discursuri la temele: - “Conflictul transnistrean - scenariu bine pregătit”. - “Războiul transnistrean - eveniment istoric determinat sau artificial pregătit”. • Comentaţi cele mai semnificative, după părerea Dvs, date pentru istoria R.M. . * Meditaţi: a fost oare o simplă coincidenţă faptul declanşării conflictului de la Nistru anume în ziua admiterii R.M. în ONU? Argumentaţi-vă opinia. * Prezentaţi consecinţele războiului transnistrean în evoluţia istorică a R. Moldova.

169

CAPITOLUL X

§3. Democratizarea vieţii politice din Republica Moldova

Rolul negativ al separatismului transnistrean şi găgăuz în procesul democratizării vieţii politice ♦ De la unipartidism la pluripartidism. Constituirea formaţiunilor social-politice şi a partidelor de alternativă ♦ Perfecţionarea sistemului de separare şi colaborare a ramurilor puterii ♦

Urmările conflictului militar-politic.

Mircea Snegur Primul preşedinte al Republicii Moldova (1991-1996)

Petru Lucinschi Al doilea preşedinte al Republicii Moldova (1996-2001)

* Efectuaţi o analiză comparativă a activităţii primului şi celui de-al doilea preşedinte al R.Moldova. Determinaţi succesele şi eşecurile celor doi preşedinţi.

170

Anii ce s-au scurs de la proclamarea independenţei Republicii Moldova au fost marcaţi de aplicarea - uneori reuşită, dar şi însoţită adeseori de grave erori şi diverse dificultăţi - a unor reforme politice şi social-economice bazate pe valorile democraţiei moderne şi ale pieţei libere, pe principii capabile să asigure libertatea, securitatea şi bunăstarea cetăţenilor Republicii Moldova. Condiţiile iniţiale ale edificării unui stat independent au fost dificile, marcate de turbulenţe geopolitice, cu consecinţe resimţite până în prezent. învăluit în mai multe enigme, încă nedescifrate până în prezent, războiul din Transnistria a avut consecinţe multidimen sionale şi traumatizante, marcând profund întreaga evoluţie ulterioară a evenimentelor şi proceselor politice, economice, sociale şi culturale din Republica Moldova. Convenţia de la Moscova din 21 iulie 1992 a fost considerată, cu justificat temei, drept „apăsătoare”, iar condiţiile acesteia - „un eşec nu doar al unei persoane, ci şi unul colectiv”. Concomitent cu cedările unilaterale, nejustificatc ale Chişinăului (acordarea separatiştilor transnistreni dreptului de a-şi hotărî singuri soarta „în cazul modificării statutului de stat independent al Republicii Moldova”; abandonarea formulei cvadripartite de reglementare a conflictului prin înlăturarea României şi Ucrainei şi admiterea la negocieri a grupării separatiste de la Tiraspol etc.) se produce o turnură vizibilă în cursul politicii externe a Republicii Moldova. Deja în vara lui 1992, preşedintele R. Moldova afirma că „Ia etapa actuală, ar fi de folos pentru Moldova” ca ea să participe la Comunitatea Statelor Independente, din simplul motiv că „a apărut un anumit optimism faţă de C.S.I.”. Crearea unei formaţiuni teritoriale - autoproclamata r.m.n. a redus cu 1/6 teritoriul Moldovei şi cu 16% numărul populaţiei. Separatismul transnistrean a destabilizat substanţial economia naţională a Republicii Moldova, reducându-i producţia industrială cu 36,0%, producţia energiei electrice cu 87,5%, producţia mărfurilor de consum popular cu 28,0%, producţia de legume cu 38,0%, producţia de fructe cu 23,0% şi cu 24,0% suma totală a veniturilor formate pe teritoriul republicii (B). în acelaşi timp, condiţiile edificării tânărului stat indepen dent au fost esenţial influenţate de revendicările separatiste ale găgăuzilor (turcici ortodocşi) - un alt grup etnic minoritar din Republica Moldova în număr de 153.468 de persoane (1989), locuind mai ales în raioanele sudice Comrat, Basarabeasca, Ceadâr-Lunga, Taraclia şi Vulcăneşti. Deşi găgăuzii formează majoritatea absolută doar în două din cele cinci raioane

REPUBLICA MOLDOVA LA ETAPA ACTUALĂ

revendicate de liderii Gagauz Yeri - raionul Ceadâr-Lunga (64,2%) şi raionul Comrat (63,8%), precum şi în numai 28 de localităţi din întreaga regiune sudică a Moldovei, guvernarea venită la putere după alegerile parlamentare din februarie 1994 a creat pe 10 % din teritoriul republicii o „unitate teritorială autonomă”_ specială ca „formă de autodeterminare pentru găgăuzi”. în cazul unei „schimbări de statut a Republicii Moldova”, găgăuzilor li se acordă dreptul dc a-şi determina propria soartă. Legea privind statutul juridic special al Găgăuziei (14 ianuarie 1995) poate fi modificată doar de votul a 3/5 din parlamentarii Republicii Moldova, permanenţa ei fiind astfel asigurată. Astfel, impunerea prin Memorandumul de la 9 mai 1997 a cadrului de „stat comun” pentru existenţa Moldovei, Transnistriei şi, eventual, a Găgăuziei, a făcut ca asupra Moldovei să planeze constant pericolul transformării acesteia dintr-un stat unitar într-o federaţie sau chiar într-o confederaţie. Reformarea sistemului politic. Un prim pas spre calea democratizării vieţii politice din Republica Moldova l-a constituit decretul Prezidiului Sovietului Suprem al R.S.S.M. din anul 1989 „Cu privire la modul provizoriu de înregistrare a formaţiunilor obşteşti ale cetăţenilor din R.S.S.M.”, prin care, pentru prima oară după o jumătate de secol, statul recunoştea cetăţenilor săi dreptul la libera asociere în diverse formaţiuni social-politice şi partide de alternativă. în consecinţă, în numai câteva luni, în Moldova s-au constituit circa 20 de organizaţii obşteşti, partide politice şi asociaţii culturale, între care Frontul Popular din Moldova, Partidul Democrat, Partidul Naţional Creştin, Partidul Social-Democrat, societăţile „Limba noastră cea română”, „Dunărea şi Marea”, „Liga Democrat Creştină a Femeilor din Moldova”, „Liga Pedagogilor” etc. Reformarea sistemului politic a continuat cu suspendarea activităţii structurilor partidelor politice în instituţiile de stat (decretul prezidenţial din 22 august 1991), ulterior fiind depolitizate şi structurile Forţelor Armate, de interne şi de securitate. Statornicirea sistemului pluripartidist şi-a găsit expresia în Constituţia Republicii Moldova adoptată la 29 iulie 1994, prin care pluralismul politic este garantat şi evidenţiat în şirul valorilor democratice supreme. Democraţia, potrivit Constituţiei în vigoare (cu modificările şi completările din 5 iulie 2000), se exercită în condiţiile pluralismului politic, incompatibil cu dictatura şi cu totalitarismul (art. 5). Cetăţenii se pot asocia liber în partide şi în alte organizaţii social politice, ele fiind egale în faţa legii. La rândul său, statul îşi asumă obligaţia de a asigura respectarea drepturilor şi intereselor legitime ale partidelor şi altor organizaţii social-politice (art. 41). în condiţiile libertăţii instaurate după prăbuşirea U.R.S.S. şi garantate de Constituţie, în Republica Moldova s-au constituit şi activează în prezent circa 30 de partide politice. Totuşi, în cazul Republicii Moldova e greu de vorbit nu doar de doctnne (de stânga, centriste sau de dreapta), ci chiar şi de partide politice în

(B) Transnistria în economia Republicii Moldova, 1991 (producţia regională ca procent din totalul la nivel naţional) Maşini electrice mari

100,0%

Transformatoare dc putere

100,0%

Containere de gaz

100,0%

Textile din bumbac

96,6%

Energic electrică

87,5%

Ciment Motoare electrice

58,1%

de putere mică

55,8%

Folii metalice

23,5%

Produse agricole

13,1%

Sediul Parlamentului Republicii Moldova • Formulaţi definiţia regim uluui politic actual din Republica Moldova. * Evidenţiaţi principalele atribuţii ale Parlamentului conform Constituţiei Republicii Moldova. ■

Preşedinţia Republicii Moldova

171

stipulează că „în Republica Moldova puterea legislativă, executivă şi judecătorească sunt separate şi colaborează în exercitarea prerogativelor ce le revin” (art. 6), totuşi, nu s-a reuşit, X evitarea CAPITOLUL imixtiunii reciproce a unei instituţii publice în sfera de viadimir sensul Voronin clasic alcompetenţă noţiunii. Cert a alteia este că şi suprapunerea doctrinele de lor, stânga ceea sunt ce mult a condus, cel de-al treilea preşedinte al Republicii Moldova

executivă şi cea legislativă.

(A) Rezultatul alegerilor din 1994-2001 Alegerile parlamentare din 27 februarie 1994 1. Partidul Democrat Agrar

-43,18%

56 locuri

2. Blocul Unităţii Socialiste

-22,0%

28 locuri

— 9,2%

11 locuri

- 7.53%

9 locuri

3. Blocul Ţăranilor şi Intelectualilor 4. Alianţa Frontului Creştin Democrat

Alegerile prezidenţiale (turul I - 17 noiembrie. turul 11 -1 decembrie 1996) 1. Petru Lucinschi (inde pendent) -27,7% 2. Mircea Snegur (preşedinte în exerciţiu) -38,8% 3. Viadimir Voronin (P.C.R.M.)- 10,2% 4. Andrei Sangheli (P.D.A.M.) - 9,5% 5. Valeriu Matei (P.F.D.) - 8,9%

54,0% 46,0%

Alegerile parlamentare din 22 martie 1998 1. Partidul Comuniştilor 2. Convenţia Democrată 3. Mişcarea Pentru o Moldovă Democratică şi Prosperă 4. Partidul Forţelor Democratice

-30,01% -19,42%

40 locuri 26 locuri

-18,16%

24 locuri

- 8,84%

11 locuri

Alegerile parlamentare din 25 februarie 2001 1. Partidul Comuniştilor 2. „Alianţa Braghiş" 3. Partidul Popular Creştin Democrat

-50,07% -13.36%

71 locuri 19 locuri

-8,24%

11 locuri

* Motivaţi repartizarea numărului de mandate in ordinea respectivă. * Redactaţi un eseu despre rolul politic al unei formaţiuni sau al unui bloc electoral.

172

inevitabil, mai agreatelaîndeclinarea condiţii de responsabilităţii criză social-economică, politice a în guvernanţilor societăţi cu faţă un cotidian de cei guvernaţi, bulversat,lacaocel confruntare din Republica permanentă Moldova între (A). puterea (Vezi tabelul). Perfecţionări sistemului în vederea Dacă partidismul, caale fenomen politic, aputerilor. devenit un element perfecţionării sistemuluidin de separare şi Moldova, colaborareatunci a ramurilor cert al vieţii democratice Republica puterii, a statornicirii unui echilibru raţional între împuternicirile mecanismul funcţionării puterilor în stat, considerat drept o Parlamentului şi şi aleunGuvernului, fost elaborate proiecte condiţie necesară mijloc siguraupentru depăşireadouă crizei politice de legi diametral opuse privind modificarea Constituţiei Republişi economice care afectează socictatea în condiţiile tranziţiei, a cii Moldova: primul, redactat în conformitate cu Decretul prezirămas nedefinitivat până în prezent. Deşi Constituţia din 5 iulie denţial din 1 iulie 1999 şi cel de-al doilea, elaborat de grupul parlamentar al creştin-democraţilor şi susţinut de o serie de deputaţi din alte fracţiuni parlamentare. Astfel, în timp ce proiectul Comisiei prezidenţiale prevedea instituirea unui regim prezidenţial în forma sa clasică, cel de-al doilea proiect presupunea reducerea prerogativelor preşedintelui şi sporirea atribuţiilor puterii legislative. în consecinţa revotării, la 21 iulie 2000, de către Parlamentul Republicii Moldova, a Legii cu privire la modificarea şi completarea Constituţiei, în republică a fost instituit regimul parlamentar de guvernare, prin care s-a produs limitarea prerogativelor preşedintelui în favoarea parlamentului şi a guvernului, precum şi alegerea preşedintelui de către parlament.

Reformele economice şi stratificarea socială.

Cadrul legislativ, necesar implementării reformelor economice a început a fi creat încă din 1990, după primele alegeri parlamentare democratice. Astfel, primul document oficial de instituire a noilor instrumente juridice, economice şi funcţionale a fost Hotărârea Parlamentului din 1990 „Cu privire la concepţia trecerii la economia de piaţă în Republica Moldova”. De Ia acea dată şi în continuare, reformarea economiei naţionale a Republicii Moldova a parcurs câteva etape importante şi anume: a) prima (1990-1992), marcată de falimentul politic şi social-economic al fostei U.R.S.S., cu toate repercusiunile inerente unei zone periferice, integrate rigid în sistemul planificării centralizate a producţiei, repartiţiei, raporturilor economice interne şi externe. Prăbuşirea U.R.S.S. ca sistem politic şi eco nomic a zguduit şi destrămat vechile mecanisme de reglare, generând un declin brusc al producţiei în toate sectoarele economiei naţionale, o inflaţie galopantă şi o scădere respectivă a

REPUBLICA MOLDOVA LA ETAPA ACTUALĂ

nivelului de trai al populaţiei. Astfel, comparativ cu anul 1989 (100%).

Vocabular

volumul Produsului Intern Brut al Republicii Moldova s-a redus la 57,1% în 1992 şi la 38,3% către mijlocul anilor ‟90. în consecinţă, salariul real al populaţiei s-a

Economie

de

piaţă

-

Sistem

de

redus la 64,4% în 1992 comparativ cu anul 1989 (100,0%), ajungând la nivelul

organizare economică în care echilibrul dintre

minim în anul 1994 (33.8%), după care se înregistrează o creştere nesemnificativă.

cerere şi ofertă (de bunud şi servicii) se face

în acelaşi timp, în perioada respectivă au fost formulate principiile strategice ale tranziţiei la economia de piaţă social orientată, a început formarea cadrului legislativ, necesar funcţionării noului sistem economic. b) a doua etapă (1993-1994), caracterizată prin acţiuni mai energice şi mai ample de tranziţie graduală la economia de piaţă. S-au stabilit, totodată, relaţii comerciale externe şi raporturi mutuale directe cu organizaţiile financiare internaţionale (Banca Mondială şi Fondul Monetar Internaţional cu sediul la Washington), cu ajutorul cărora s-a realizat stabilizarea macroeconomică, s-a instituit sistemul bancar naţional. în consecinţă, leul moldovenesc s-a stabilizat, iar inflaţia s-a redus considerabil, constituind în 1994 329,7%, comparativ cu 1.276,4% în 1992. Totuşi, măsurile în cauză nu au stopat declinul economiei naţionale: producţia a continuat să scadă, iar rata inflaţiei să crească; scumpirea mărfurilor şi serviciilor pe piaţa internă a depăşit tot mai mult veniturile băneşti ale populaţiei; dimensiunile şomajului au luat amploare, iar nivelul de trai al populaţiei a degradat continuu. c) etapa a treia (a doua jumătate a anilor ‟90) este marcată de aprofundarea reformelor în toate sectoarele economiei naţionale. S-a încheiat privatizarea proprietăţii de stat contra bonuri patrimoniale, a demarat privatizarea contra plată, a continuat reforma agrară. Ponderea sectorului privat în Produsul Intern Brut s-a ridicat, în proprietatea exclusivă a statului rămânând complexul energetic, transportul, telecomunicaţiile, toată infrastructura sferei sociale. Statul mai deţine, de asemenea, o parte din industrie. Totuşi, în pofida eforturilor şi acţiunilor în vederea tranziţiei la economia de piaţă, acestea nu s-au soldat cu rezultate capabile să imprime societăţii o atmosferă de stabilitate şi securitate economicosocială. Mai mult ca atât, presată de stagnarea economică prelungită, de corupţie şi crimă organizată, Republica Moldova se zbate în prezent pentru a evita prăbuşirea spre o şi mai mare sărăcie. Conform indicatorilor dezvoltării potenţialului uman. Republica Moldova se află pe locul 98 între ţările cu economie în tranziţie (anul 1999) şi pe antepcnultimul loc (117) în acelaşi clasament după nivelul P.I.B. la un locuitor. Datoria externă a republicii constituie 80% din Produsul Intern Brut, Republica Moldova trebuind să achite circa 347 mln.S S.U.A. în perioada anilor 2001 -2003. în plus, în 2000 au fost restructurate datorii de circa 200 mln S faţă dc Rusia, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvollare, băncile comerciale din Germania şi alţi creditori. Circa 80% din totalul populaţiei trăieşte sub limita sărăciei, iar salariul mediu lunar în Moldova este de 30 dolari S.U.A. De la 4.335.0 locuitori în 1989, numărul populaţiei Republicii Moldova s-a redus la 3.650.0 în 1999; respectiv, speranţa de viaţă la naştere a populaţiei feminine s-a redus de la 72,3 la 71,5 ani în perioada 1989-1999, iar cea a populaţiei masculine de Ia 65,5 la 64,2 în acceaşi perioadă.

Pe fundalul situaţiei economice deplorabile, în cadrul alegerilor parlamentare anticipate din 25 februarie 2001 (A), P.C.R.M. a obţinut un aflux de 300.000 de alegători comparativ cu scrutinul parlamentar din februarie 1998, ajungând să deţină în prezent 71 din totalul celor 101 mandate în legislativul Republicii Moldova.

prin mecanisme de piaţă, prin preţ, iar banii îndeplinesc rolul unui mijloc universal de schimb. Preţurile sunt acelea care orientează alocaţia de resurse şi distribuţia veniturilor. în prezent, pe plan mondial nu există un singur mod de organizare a economiei de piaţă, ci mai multe. Fiecare este expresia condiţiilor concrete, rezultatul unei istorii locale specifice, astfel încât

practicile actuale ale

ţărilor

democratice avansate sunt diverse şi, din acest motiv, dificii de plasat într-un cadru conceptual

exclusiv

neintervenţionism

(planificare

proprietate privată publică).

Problema

-

piaţă,

intervenţionism,

-

- proprietate esenţială

constă

în

dezvoltarea unei economii de piaţă în care să fie maximizate avantajele şi reduse la minim dezavantajele. Regim politic - mod de organizare a puterii politice într-o ţară (monarhie, republică, dictatură) Regim parlamentar - regim republican sau monarhic în care parlamentul deţine un rol preponderent. Şeful statului, dacă este rege, are un rol nesemnificativ în viaţa politică. în cazul unei republici, preşedintele este ales de către parlament. Preşedintele are, în aceste condiţii,

prerogative

mult

reduse,

fiind

dependent de parlament care tinde să devină omnipotent. Regim prezidenţial - regim republican în care preşedintele republicii este şi şef al guvernului. Parlamentul şi preşedintele îşi au originea în aceeaşi sursă - voinţa poporului. Dacă unul din organele supreme ale ţării se îndreaptă într-o direcţie nedorită, celălalt îl va putea corecta.

Redactaţi un eseu, utilizând termenii din vocabular pentru caracterizarea evoluţiei regimului politic din Republica Moldova pe parcursul anilor 1991-2001.

*

173

CAPITOLUL X

Deja în mai multe rânduri, comuniştii rebotezaţi în social-democraţi sau socialişti, au câştigat alegerile în ţările din Europa de Est şi Centrală. Este însă pentru prima dată, când comuniştii, care continuă să-şi zică comunişti, au venit la putere. După învestirea sa, la 7 aprilie 2001, în funcţia de preşedinte al Republicii Moldova, Vladimir Voronin, care deţine totodată şi funcţia de prim-secretar al P.C.R.M., a declarat că cei zece ani de independenţă a republicii nu au fost altceva decât „ani de nimicire planificată a viitorului”, din care motiv „noi, de fapt, trebuie să pornim de la zero”. în acelaşi timp, preşedintele Republicii Moldova continuă să creadă că „unica alterna tivă a organizării politice actuale extrem de şubrede a lumii este socialismul”, că „opţiunea optimă ce corespunde intereselor naţionale pentru Moldova este dezvoltarea socialisă, în cadrul căreia socialismul ca învăţătură, mişcare de masă şi sistem social capătă o a doua viaţă”. VI. Voronin consideră că „numai această cale strategică deschide perspective frumoase: renaşterea economiei, consolidarea suveranităţii şi statalităţii”. Cert este faptul că acţiunile actualei majorităţi parlamentare se înscriu mai mult în cadrele doctrinei so- cialdemocrate şi nu ale celei comuniste marxist-leniniste. Dincolo de frazeologia comunistă, succesul/eşecul actualei guvernări se află în raport direct cu capacitatea acesteia de redresare a situaţiei so - cial-economice din republică, de menţinere a calităţii Republicii Moldova de stat suveran şi independent, unitar şi indivizibil; în fine, de gradul în care va reuşi să avanseze pe calea unui stat de drept, democratic, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile sale, dreptatea şi pluralismul politic vor deveni valori supreme şi garantate constituţional.

Republica Moldova în contextul relaţiilor internaţionale*.

în primul deceniu de existenţă

ca stat independent Republica Moldova a devenit membră a mai multor organi sme internaţionale prestigioase: a Organizaţiei Naţiunilor Unite (2 martie 1992), a Consiliului Europei (14 iulie 1995), a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare Europeană (O.S.C. E.. 3 ianuarie 1992), a Pactului de stabilitate din Europa de Sud-Est (2001) ş.a. Participarea Republicii Moldova în organismele internaţionale contribuie la democratizarea societăţii, accelerarea şi eficientizarea reformelor economice, la informarea adecvată a opiniei mondiale despre situaţia din republică etc. în prezent, Republica Moldova întreţine relaţii diplomatice cu 112 state ale lumii. în scopul menţinerii vechilor relaţii economice Republica Moldova a aderat la C.S.l. (Comunitatea Statelor Independente) alcătuită din 11 foste re publici ale U.R.S.S. La intensificarea relaţiilor economice internaţionale ale Moldovei contribuie şi aderarea ci la Asociaţia Cooperării economice a ţărilor riverane Mării Negre şi Organizaţiei Mondiale a Comerţului. Conform Constituţiei (art. 11), Republica Moldova este un stat neutru. Aceasta însă nu exclude colaborarea ei cu NATO în cadrul programului „Parteneriatul pentru pace şi al programului individual de cooperare cu Alianţa Nord-Atlantică. Prin intermediul acestor programe, s-a realizat instruirea lingvistică a cadrelor militare din Republica Moldova, pregătirea lor pentru acţiuni în condiţii de calamităţi, însuşirea experienţei în domeniul informaticii etc. Fiind un stat mic, Republica Moldova îşi poate promova politica sa externă numai în cadrul unei colaborări cu organismele internaţionale, tinzând spre un echilibru real în relaţiile sale cu marile puteri din Est şi Vest.

Cronologie 1990 - hotărârea Parlamentului “Cu privire la Concepţia trecerii la economia de piaţă a Republicii Moldova”. 1990, august 22 - suspendarea activităţii structurilor partidelor politice în instituţiile dc stat. 1992-Aderarea Republicii Moldova la Fondul Monetar Internaţional (sediul la Washington) şi Banca Intemaţionlă pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (Banca Mondială, cu sediul la Washington). 1994, iulie 29 - adoptarea Constituţiei Republicii Moldova. 2000, iulie 21 - instituirea în Republica Moldova a regimului parlamentar de guvernare. 2001, februarie 25 - alegeri parlamentare anticipate. Victoria netă a P.C.RM. (71 din 101 mandate). 2001, aprilie 7 - depunerea jurământului de către cel de-al treilea preşedinte al R.Moldova Vladimir Voronin.

• • • • • •

Enumeraţi consecinţele conflictului militar - politic pentru RM. Elucidaţi principalele reforme social-economice din RM şi determinaţi urmările lor. Argumentaţi avantajele trccerii RM la sistemul pluripartidist (eventual, dezavantajele). Identificaţi coaliţiile parlamentare pe parcursul anilor „90. Organizaţi o dezbatere pe tema “Regim parlamentar în Moldova - avantaje şi dezavantaje”. Exprimaţi-vă şi argumentaţi-vă opinia referitor la regimul politic adecvat realităţilor din RM.

174

REPUBLICA MOLDOVA LA ETAPA ACTUALĂ

STUDIU DE CAZ Minorităţile etnice în Basarabia interbelică în perioada dintre cele două războaie mondiale, minorităţile etnice, un conglomerat de naţionalităţi, constituiau 1.253.645 de locuitori ai Basarabiei. Prin ponderea lor mai însemnată se evidenţiau ruşii, cu 351.912 locuitori sau 12,3%, ucrainenii, cu 314.211 locuitori (11,0%), evreii - 204.858 (7,2%), bulgarii - 163.726 (5,7%), germanii - 81.089 (2,8%). Restul naţionalităţilor erau mai puţin numeroase (unguri, sârbi, croaţi, cehi, slovaci, polonezi, greci, armeni, albanezi). Conform datelor recensământului din 1930, din totalul de 370.971 de locuitori ai mediului urban basarabean, populaţia titulară constituia doar 116.736 de locuitori sau 31,0%, restul populaţiei urbane fiind compus dintr-o veritabilă „macedonie de populaţii” (Antony Babei). în mediul rural, din totalul dc 1. 538 de sate, 884 erau populate de moldoveni, 316 - de ucraineni, 49 - de ţigani, 42 - de bulgari, 27 - de ruşi, câte 25 de sate de germani şi găgăuzi şi 16 colonii evreieşti. în plus, existau 159 de sate în unele dintre ele predominând moldovenii sau ucrainenii, dar şi o categorie de sate în care nici moldovenii şi nici ucr ainenii nu deţineau majoritatea, toate aceste sate constituind aşa-zise „sate mixte”. Prezenţa unei populaţii minoritare atât de importante pe teritoriul Basarabiei interbelice constituie o probă elocventă a toleranţei proverbiale a moldovenilor, confirmând întru totul justeţea afirmaţiei lui Zamfir Arbore, potrivit căruia, între conglomeratul minorităţilor naţionale din Basarabia şi populaţia românească majoritară a existat „o trăsătură de unire sufletească”. Aceasta deoarece, conform aceluiaşi au tor, „nici ura, nici zavistia reciprocă între aceste neamuri nu există; toate aceste neamuri au luptat deopotrivă în contra despotismului asiatic al ţarilor ruşi; fiecare din aceste neamuri posedă mormintele sfinte ale martirilor săi în stepele nemărginite ale Siberiei, în temniţele şi fortăreţele vechiului imperiu rusesc”. în accepţia unui alt cercetător, prof. I. Simionescu, „prin convieţuirea şi contopirea elementelor dis parate, unele cu putere de muncă mai mare, altele cu simţul de gospodărire mai dezv oltat, prin influenţe reciproce, s-a ajuns la o treaptă mai înaltă în viaţa economică”. în cadrul perioadei interbelice, tuturor minorităţilor naţionale li s -a asigurat posibilitatea legală de a-şi dezvolta limba şi cultura proprie, de a beneficia într-o largă măsură de drepturile limbii lor, drepturi determinate prin legi fundamentale, menite să asigure ca România Nouă să devină „Patria iubită şi iubitoare a tuturor fiilor ei, fără deosebire de clasă socială, de limbă maternă, ori de confesiune”. Dovadă a consecvenţei politicii faţă dc minorităţile etnice o constituie faptul că, practic, toate guvernele României interbelice au răspuns conştiincios şi regulat la toate notele şi adresele Societăţii Naţiunilor în materie de politică naţională, au discutat în permanenţă cu numeroşii emisari veniţi să constate la faţa locului situaţia minorităţilor, oferindu-le date şi fapte reale, verificabile, precum şi posibilitatea de deplasare în Transilvania, Bucovina şi Basarabia, pentru a studia situaţia minorităţilor din aceste teritorii după 1918. în Basarabia, bunăoară, reforma agrară, deşi a avut un caracter naţional, nu a acordat nici un regim preferenţial naţionalităţii române şi nu a prejudiciat drepturile naţionalităţilor conlocuitoare. Dreptul de expropriere sau de împroprietărire nu a fost nici condiţionat, nici influenţat de naţionalitatea proprie tarului sau a împroprietăritului. Astfel, din totalul celor 357.016 locuitori cărora li s -a recunoscut dreptul de a fi împroprietăriţi în Basarabia, minoritarii au constituit 94.480 persoane, cifră ce formează totalitatea populaţiei minoritare care a solicitat pământ. în acelaşi timp, în anul 1923 în Basarabia, din totalul celor 305 de întreprinzători industriali din mediul urban, 36 erau români, iar 279 aparţineau minor ităţilor naţionale (24 ruşi, 202 evrei, 4 polonezi etc.). în domeniul cultural, deja în primii ani postbelici minorităţilor naţionale le -au fost asigurate condiţiile necesare instruirii în limba maternă. Dacă în anii anteriori primului război mondial atât populaţia majoritară a Basarabiei, cât şi diferitele grupuri etnice minoritare au fost private de posibilitatea instruirii în limba maternă, atunci deja în 1921 minoritatea rusă dispunea de 89 şcoli în care instruirea se efectua în limba rusă, cea ucraineană dispunea de 212 şcoli, minoritatea evreiască - de 45 de şcoli, polonezii dispuneau de 4 şcoli, germanii - de 50 dc şcoli, bulgarii - de 65 de şcoli cu predare în limba bulgară etc. în general, după 1918 în Basarabia s-a dezv oltat o reţea întreagă de şcoli speciale de care nu s-a dispus până atunci. Bunăoară, doar în anii 1918-1924 au fost deschise 26 de grădiniţe cu un contingent dc 1180 de copii, frecventate de 380 de români, 369 ruţ.i. 393 evrei şi copii de alte naţionalităţi.

175

CAPITOLUL X

în acelaşi context, drcpl lâsătură specifică literaturii basarabene interbelice a servit valorificarea şi dezvoltarea ei de către reprezentanţii tuturor naţionalităţilor conlocuitoare. La Bolgrad, de exemplu, auj activat în acei ani poeţii I. Siavov, C. Aldea, T. Nencev, VI. Cavarnali, I. Uzunov, I. Sulacov, Gh. i Bujoreanu etc., care au colaborat la revista „Bugeacul” (1935-1940). Aceeaşi trăsătură a fost proprie şi ziaristicii basarabene din perioada interbelică, fapt consemnat | inclu siv de ziarişti străini. Astfel, sosind la Chişinău în anul 1929, un grup de ziarişti străini a constatat că, au avut impresia că s-au aflat „într-un oraş din Rusia”. în anii 1917-1930 au fost editate circa 36 dei cotidiene şi săptămânale de limba rusă, între care „Basarabia”, „Bessarabskaia jizni”, „Svobodnaiaj | Bessarabia”, „Slovo”, „Kişinevskic novosti” etc. în anii 1918-1940 în Basarabia şi-au desfăşurat activitatea rodnică o serie de plasticieni, mari maeştri' : ai timpului; reprezentaţi nu numai de naţiunea titulară, ci şi, în egală măsură, de etniile conlocuitoare: Al. j Plămădeală, A. Balier, S. Kogan, V. Malişevskaia, P. Sallingovski, A. Klimaşevski, N. Stepankovski, A.; < Kolstein, N. Gumalik etc. în aceeaşi perioadă, de un real succes în Basarabia s-a bucurat teatrul rus al lui V. Vronski, Care a pus j în scenă piesele “Fabrica tineretului” (A. Tolstoi), “Căsătoria liberă” (V. Kataev) şi multe altele, i Numeroase colective teatrale, artişti ruşi şi-au găsit refugiul în Basarabia, continuându-şi activitatea! artistică. Populaţia Basarabiei a avut posibilitatea de a se familiariza cu talentul unor astfel de artişti şi ■ cântăreţi de vază, cum ar fi: L. Lipkovskaia, M. Kunitova-Benua, M. Pleveţkaia, A. Vertinski, P., I Leşccnko, cu grupul din Praga al Teatrului Artistic din Moscova etc. Evident, în perioada interbelică au fost atestate şi unele conflicte sau tensiuni interetnice. Acestea; însă nu era un indice dominant al epocii, ci s-au manifestat preponderent la nivel cotidian. Aceste acţiuni erau susţinute de unele formaţiuni politice de extremă dreaptă. Profesorul Ion Simionescu, care a vizitat şi a studiat în detaliu mediul basarabean interbelic, constata pretutindeni „un mozaic etnic, plantat pe fondulj | românesc”; în toate oraşele basarabene era prezentă „forfota schimbului, amestecul celor două neamuri, icare se clevetesc şi totuşi nu pot trăi unul fară altul. Dughenele sunt ale evreilor, iar muşteriii sunt ; moldoveni”. Cuvintele respective caracterizează nu numai raportul dintre moldoveni şi evrei ci şi cu toate celelalte minorităţi naţionale din Basarabia interbelică. Statutul minorităţilor naţionale în Basarabia interbelică •Respectarea drepUirilor minorităţilor din Basarabia ("Declaraţia dc unire a Basarabiei cu România”, 27; i martie / 9 aprilie 1918). 1 *Se recunoaşte tuturor cetăţenilor din ţinuturile dezrobite, fără deosebire de naţionalitate, deplinătatea ^ drepturilor lor civile şi politice. ("Decretul-lege privitor la cetăţenie” din 30.X1I.-1918/ 12.1.1919). i «Românii, fară deosebire de origine etnică, de limbă sau religie, se bucură de libertatea conştiinţei, de i libertatea învăţământului, de libertatea presei, de libertatea întrunirilor, de libertatea de asociaţie şi de toate 1 [ libertăţile şi drepturile stabilite prin legi”. ("Constituţia” din 29 martie 1923). •Se acordă dreptul la învăţătură pentru toţi copiii, indiferent de sexul, naţionalitatea şi rasa lor; se intro - j duce învăţământul primar şi secundar obligatoriu cu o durată de 7 ani. ("Legea cu privire la învăţământul j primar şi secundar al României” din 26 iulie 1924). Zamfir Arbore: „Ţăranul basarabean n-a fost şi nu este nici antisemit, nici antibulgar, nici antigerman. De aceea i tocmai s au aşezat în Basarabia pribegii din aceste neamuri. Pentru românul din Basarabi a, inutile sunt toate paragrafele privitoare la ocrotirca minorităţilor, alcătuite de Conferinţa de Pace, căci cea mai mare ocrotire a acestor minorităţi de secole le-a manifestat acest popor în sufletul său blajin şi uman faţă de toţi cei care s -au aşezat în ţara sa”. („Dezbaterile Senatului”, 27 decembrie 1919, p. 130). Prof. Ion Nistor: „Chestiunea minoritară la noi trebuie rezolvată prin o politică liberală, cinstită şi i consecventă faţă de minoritari. Minorităţile trebuie să dobândească încredere în s tatul român. Ele 1 ; trebuiesc asociate la munca noastră de înălţare şi întărire a statului, atât pe terenul cultural cât şi pe cel eco nomic. Puterile noastre nu trebuiesc să fie cheltuite pentru a împiedica dezvoltarea culturală a minorităţilor, ci din co ntra, toate silinţele noastre trebuiesc concentrate asupra operei de ridicare a conaţionalilor noştri la înălţimea culturală şi economică la care se găsesc unele dintre minorităţile noastre

176

REPUBLICA MOLDOVA LA ETAPA ACTUALĂ

etnicc. Concesiunile care s-au făcut şi se vor mai putea face în viitor, trebuie să apară ca o emanaţie liberală din spiritul tolerant, paşnic şi iertător al poporului român, şi nici de cum stoarse şi impuse prin tratate internaţionale sau prin hotărâri ale Societăţii Naţiunilor. Orice naţionalism minoritar exagerat şi! agresiv se întoarce fatal contra minorităţii respective. Izolarea minorităţilor etnice de naţiunea majoritară,! năzuinţele unora de a se constitui în persoane juridice distincte de statul suveran, care să discute cu acesta ca putere la putere şi absenţa lor demonstrativă de la opera de consolidare şi înflorire a statului comun, ar fi o mare greşeală politică care, fatal, s-ar îndrepta împotriva propriilor interese, şi naţionale, şi culturale”. (“Generaţia Unirii”, nr. 2, 1929, p. 3-7) Sarcini: - Faceţi o apreciere a cadrului legal asigurat minorităţilor etnice în perioada interbelică. - Determinaţi dacă a existat în această perioadă descriminări pe criterii etnice? - Analizaţi opiniile expuse de Z. Arbore şi I. Nistor referitoare la statutul minorităţilor naţionale în cadrul statului suveran. în ce măsură aceste opinii, venind dintr-o altă perioadă istorică, sunt în consonanţă cu exigenţele contemporane ale Consiliului Europei? - Pot fi puse opiniile acestor autori la baza politicii naţionale de stat contemporane a Republicii Moldova? Vocabular: Minoritate - termenul desemnează un ansamblu stabil de populaţie care se caracterizează prin eterogenitate în raport cu ansamblul în cadrul căruia îşi desfăşoară existenţa. Mărimea minorităţii poate varia, iar eterogenitatea poate fi de factură etnică, lingvistică sau religioasă.

LECŢIE DE SINTEZĂ Drepturile omului şi rolul societăţii civile în Republica Moldova 9

Constituirea statului de drept şi a societăţii civile. La 27 august 1991, în baza deciziei Marii Adunări Naţionale, la care au participat sute de mii de oameni, sosiţi din toată republica la Chişinău, în faţa monumentului lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, Parlamentul Republicii Moldova a adoptat Declaraţia de independenţă a Republicii Moldova, care a consfinţit apariţia unui nou stat independent pe harta politică a lumii. In consecinţa prăbuşirii Imperiului sovietic, s-au creat premisele necesare instaurării unei democraţii autentice, în care să se exercite, pe deplin, drepturile şi libertăţile cetăţeanului şi trecerii spre economia de piaţă, care să asigure libera iniţiativă şi competiţia în promovarea reală a valorilor. încă la 28 iulie 1990, organul legislativ suprem al Republicii Moldova a adoptat hotărârea de aderare a Republicii Moldova la declaraţia Universală a Drepturilor Omului (10 decembrie 1948) şi a ratificat Pactele internaţionale cu privire la drepturile civile şi politice şi cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale, iar la 10 septembrie 1991 Parlamentul a hotărât aderarea Republicii Moldova la Pactele juridice internaţionale referitoare la drepturile omului. Un pas important pe calea consacrării juridice a drepturilor, libertăţilor şi îndatoririlor fundamentale ale cetăţenilor a constituit adoptarea Constituţiei Republicii Moldova, intrată in vigoare la 27 august 1994. în titlul doi al Legii Supreme sunt consacrate în volum deplin drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale, iar în articolul 4 alin. (2) se stipulează: “Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care Republica Moldova este pane şi legile ei interne, prioritate au reglementările internaţionale”. în legile adoptate de la 1991, în textul Constituţiei, precum şi în propunerile legislative ulterioare s-a căutat mai întâi să se includă, apoi să se reglementeze cât mai adecvat, întregul evantai de j drepturi şi libertăţi ale omului, conform practicii mondiale şi, îndeosebi, a celei europene. Parlamentul Republicii Moldova s-a impus nu numai prin adoptarea a peste 20 de legi care reglementează diverse aspecte ale drepturilor omului, ci şi prin abordarea întregii legislaţii prin prisma noilor cuceriri în acest domeniu. în cadrul statului de drept care se edifică în Republica Moldova, toţi cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a j justiţiei, fără privilegii şi fără nici un fel de discriminări privind rasa, originea etnică, limba, religia, sexul, opinia şi apartenenţa politică, averea sau originea socială. Orice persoană are dreptul de a se adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor sale înscrise în Constituţie şi legile ţării. De asemenea, este prevăzut

177 21 istoria Românilor 12

CAPITOLUL X

[dreptul omului la viaţă, ca un drept absolut şi individual. Dreptul la siguranţa persoanei şi la libertatea] : individuală, libertatea persoanei şi integritatea sa fizică sunt inviolabile. Nimeni nu poate fi supus torturii şi j : nici unei pedepse sau tratament inuman, degradant. Acuzarea, reţinerea sau arestarea unei persoane sunt j permise numai în cazurile expres, prevăzute de lege, şi cu stricta respectare a procedurilor legale stabilite în! ‟ acest scop. Până la pronunţarea hotărârii judecătoreşti, persoana se consideră nevinovată, iar dreptul său la j ; apărare este inviolabil. Fiecărui cetăţean îi este garantat dreptul de a se deplasa, de a -şi stabili domiciliul sau i reşedinţa oriunde pe teritoriul naţional, de a călători în străinătate sau de a emigra, precum şi de a reveni în ţară. ] I Nimeni nu poate fi supus unei discriminări sau persecuţii pentru opiniile şi pentru credinţele sale; libertatea 1 | cuvântului şi a celorlalte modalităţi de exprimare şi de comunicare a creaţiei intelectuale, artistice şi ştiinţifice ! - sunt inviolabile. Cenzura de orice fel este interzisă. Presa este liberă, ea neputând fi supusă nici unui fel de : i cenzură, nici împiedicată în libera creaţie şi comunicare a ideilor şi a opiniilor fără nici o deosebire; dreptul la j i informaţii de orice natură în condiţiile legii. Constituţia prevede, de asemenea, dreptul de a alege şi de a fi ales ■ pe baza votului universal, egal, direct, secret şi liber exprimat; libertatea de întrunire, de a organiza adunări, manifestaţii, procesiuni şi demonstraţii care trebuie să se desfăşoare paşnic şi fără arme; libertatea de asociere; j i libertatea de a munci, de a fi retribuit, de a primi ajutor de şomaj şi alte măsuri de protecţie -socîală; dreptul de | proprietate, de moştenire şi de ocrotire a acestora; dreptul copiilor şi tineretului la condiţii satisfăcătoare de | viaţă şi de educaţie fară nici un fel de discriminare etc. Totodată, în cadrul unui stat de drept, libertăţile fundamentale ale omului se asociază organic cu j îndatoririle membrilor societăţii. Orice persoană trăieşte şi se dezvoltă în cadrul unei societăţi, beneficiind de j drepturile şi libertăţile fundamentale consacrate de documente ale O.N.U. şi prevăzute în Constituţie şi legile ; ordinare din ţara în care trăieşte. Dar drepturile omului nu pot fi înţelese ca drepturi absolute, care să poată fi j exercitate în aşa mod încât, prin activitatea unei persoane, să nu se aducă atingerea în vreun fel drepturilor altor | persoane. Este concludent, în acest sens, conţinutul art. 29 din Declaraţia Universală a drepturilor Omului, s potrivit căruia: “orice persoană are îndatoriri faţă de colectivitate, deoarece numai în cadnil acesteia este ! posibilă dezvoltarea liberă şi deplină a personalităţii sale”. Rolul şi importanţa societăţii civile. Un rol important în promovarea şi apărarea drepturilor şi libertăţilor : democratice ale cetăţenilor revine societăţii civile, aflată în Moldova în faza constituirii. De-a lungul istoriei sale, viaţa asociativă a fost un mediu al creativităţii, formării personale şi colective, al ; educaţiei civice. Dezvoltarea vieţii asociative şi crearea de organe intermediare între guvern şi individ are drept obiectiv favorizarea asumării de responsabilităţi de către cetăţeni şi implicarea lor în viaţa societăţii, dezvoltarea noţiunii de solidaritate colectivă. O funcţie importantă a diverselor asociaţii ale societăţii civile o constituie apărarea intereselor şi dreptu rilor politice, sociale, economice, profesionale ale cetăţenilor. în rolul de apărător, asociaţiile veghează pentru ca fiecare cetăţean să se bucure de drepturile şi prestaţiile pe care le poate pretinde. De asemenea, în virtutea naturii lor, asociaţiile din cadrul societăţii civile păstrează şi favorizează valorile muncii neremune rate, ale iniţiativei şi ale participării active la viaţa socială, ale pluralismului, solidarităţii, protecţiei şi respectului minorităţilor. în prezent, în Republica Moldova sunt atestate peste 1800 de organizaţii neguvernamentale cu statut de 1 organizaţii republicane. Mai puţin de o treime din ele realizează activităţi concrete, majoritatea existând doar nominal. Organizaţiile neguvemamentale din Moldova activează în domeniile civic, cultural, dezvoltare economică, drepturile omului, mass-media, protecţia mediului social, tineret. între organizaţiile neguvemamentale, nonprofit şi nonpolitice care contribuie efectiv la crearea unei societăţi democratice civile prin organizarea activităţilor orientate spre asigurarea şi garantarea drepturilor omului un rol important aparţine Comitetului Helsinki pentru Drepturile Omului din Republica Moldova. \ Activitatea organizaţiei în cauză cuprinde: - acumularea, analiza şi răspândirea informaţiei despre cazurile de violare a Drepturilor Omului în J Republica Moldova: - instruirea şi educaţia populaţiei în spiritul cunoaşterii şi respectării Drepturilor Omului: - colaborarea cu organizaţiile interesate din străinătate, vizând perfecţionarea cadrelor şi schimbul de | experienţă; - expertiza proiectelor actelor normative şi legislative în ceea ce priveşte asigurarea şi respectarea Drepturilor Omului. Edificarea unei societăţi civile în Republica Moldova se află în raport direct cu conştientizarea: i propriilor drepturi şi libertăţi, precum şi cu necesitatea respectării drepturi lor celorlalţi cetăţeni.

178

REPUBLICA MOLDOVA LA ETAPA ACTUALĂ

Vocabular Drepturile omului- drepturi minime ale oricărui individ în calitatea sa de fiinţă umană. Drepturile omului sunt considerate fiind universale, dar poziţia în cauză este pusă sub semnul întrebării de ţările în curs de dezvoltare, confruntate cu înapoierea economică şi socială. în raport cu starea lor, aceste ţări consideră ca fiind prioritar dreptul la dezvoltare. în perspectivă, se impune găsirea unor modalităţi pentru a echilibra drepturile omului cu drepturile economice şi sociale ale popoarelor, cu dreptul la dezvoltare a tuturor. Societatea civilă - rezultatul unei mişcări spontane şi creatoare a cetăţenilor care instituie în mod benevol diverse forme de asociere. Aceste forme de asociere, realizate pe plan naţional sau local, având obiective politice, profesionale, culturale, religioase, morale, reprezintă nu numai un cadru de manifestare a drepturilor indivizilor, a minorităţilor, ci şi o contrapondere în raport cu forţa statului sau diversele combinaţii de interese ale instituţiilor politice oficiale (societatea politică). Datorită specificului său, societatea civilă întăreşte legitimitatea democraţiei, multiplică mijloacele de expresie a intereselor, întăreşte conştiinţa şi încrederea cetăţenilor în puterea lor, permite recrutarea şi formarea de noi lideri

............. ............ * ......... .............. .......... ..... ...... ... ........... ..... ........ ...... ....................................... - .......... - ...... ..... ......... .......... ............. l

* Determinaţi dacă toate prevederile definiţiilor din vocabular sunt respectate în Republica Moldova, i Expuneţi-vă opinia sub formă de eseu.

Cronologie 1990, iulie 28 -aderarea Republicii Moldova la Declaraţia Universală a Drepturilor Omului (10 decembrie 1948) 1991, septembrie 10 - aderarea Republicii Moldova la Pactele juridice internaţionale referitoare la drepturile omului. 1992 - Legea cu privire la culte. 1995, februarie 23 - introducerea controlului constituţionalităţii de către Curtea Constituţională 1995, decembrie 8 - Moldova a abolit pedeapsa cu moartea 1996 - la Chişinău începe să activezc Casa Naţionalităţilor 1996, ianuarie 30 - hotărârea Curţii Supreme dc Justiţie din Republica Moldova, prin care urmează să se aplice cu prioritate dispoziţiile actelor internaţionale la care Moldova este parte. 1996, iulie 19 - Parlamentul a introdus prima modificare în Constituţie, prin care judecătorii se numesc în funcţie pe un termen de 5 ani. 1997, ianuarie 1 - numărul O.N.G.-urilorîn Moldova a sporit din 1992 până în 1997dela371a 724. 1998, februarie 27 - introducerea mai multor norme europene la capitolul Libertăţii şi siguranţei persoanei.

• Utilizând tabloul cronologic meditaţi: “Prioritatea unui sim democratic în aspectul dezvoltării gene- ral-umane a

societăţii.

* Identificaţi drepturile şi libertăţile încălcate dc regimul comunist în Moldova până la proclamarea independenţei de stat. *

Faceţi o investigaţie la tema: “Cazuri de încălcare a drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti din localitate.

* *

Argumentaţi importanţa societăţii civile în statul democratic din Republica Moldova. Alcătuiţi un eseu la tema: “Protecţia drepturilor omului în Republica Moldova”.

179

E V A L U A R E

F I N A L Ă

(TESTE) 1. Timpul, spaţiul şi personalitatea istorică.

1.1. înscrieţi evenimentele istorice corespunzătoare 1918, martie 27 ____ 1925, iunie 14 _____

1920, octombrie 28

1924, octombrie 12

1940, septembrie 4 _

1918, decembrie 1

1924, martie _________

1925, aprilie 14-23.

1941, ianuarie 22-23

1923, martie ______

1939, august 23 ____

1924, februarie 4 _

1944, februarie 14 _

1940, iunie 26 _____

1929, iunie 29 _______

1944, august 24 _______

1.2. înscrieţi evenimentele în consecutivitate cronologică ♦ Ultimatumul sovietic de evacuare a Basarabiei şi Bucovinei de Nord _________ ♦ Reluarea relaţiilor diplomatice dintre România şi URSS în perioada interbelică _ * Abdicarea regelui Carol al ll-lea ________ * Adoptarea primei Constituţii a României din perioada interbelică ______

* Crearea Republicii Democratice Moldoveneşti ♦ Tratatul de Pace de la Trianon ♦ Crearea R.A.S.S.M. _____________ ♦ Recunoaşterea unirii Basarabiei cu România de către Anglia, Franţa, Italia, Japonia _________________________________ ♦ Conferinţa româno-sovietică de la Viena ♦ Rebeliunea de la Tatarbunar

4

începutul conflictului din Transnistria

♦ Proclamarea independenţei Republicii Moldova _____________________________ ♦ Proclamarea suveranităţii Republicii Moldova _____________________________ ♦ Adoptarea Constituţiei Republicii Moldova ______________________________ ♦ Republica Moldova devine membră a ONU ________________________________

• Construiţi axe cronologice şi plasaţi pe -e/e datele acestor evenimente

1.3. Spaţiul

♦ Numiţi localitatea care nu se înscrie în şirul logic: - Ananiev, Balta, Bălţi, Tiraspol, Dubăsari, Grigoriopol, Camenca. - Stalingrad, Leningrad, Odesa, Crimeea.

Numiţi cel puţin 3 ţări care au semnat tratatul de la Paris din 29 octombrie 1920. Numiţi trei judeţe din Basarabia care n-au fost incluse în componenţa RSS Moldoveneşti.

Enumeraţi trei lupte pe frontul de est la care a participat activ Armata Română. Numiţi cel puţin trei localităţi care determinau linia frontului Armatei Sovietice la 22 august 1944.

1.4. Personalitatea istorică * Numiţi personalităţile care decad din şirul logic: - Ion Antonescu, Horia Sima, luliu Maniu, Nicolae Bălcescu, Nicolae lorga, Lucreţiu Pătrăşcanu. -C.Stere, I.Mihalache, Ion Inculeţ, Pan Halippa. - M.Snegur, V.Voronin, A.Moşanu, P.Lucinschi

* Numiţi personalitatea care nu se înscrie în perioada dată: - Ion Inculeţ, V. Stroescu, P.Halippa, S.Sturza, I.Pelivan. - I.Druţă, G.Meniuc, I.C.Ciobanu, A.Mateevici

♦ Prezentaţi rolul personalităţii în istorie prin cel puţin trei argumente: - Ferdinand I, Ion Inculeţ, Constantin Stere, Carol II, Mihai I, Ion Antonescu, Nicolae Ceauşescu, Ivan Bodiul.

1.5. Perechi logice ♦ Formaţi perechi logice:

Formaţi perechi logice: Reformă agrară "Prin noi înşine"

Neoliberalism Exproprierea proprietăţii moşiereşti

Decembrie 1918 Pacea de la Paris

♦ Formaţi perechi logice: Mica înţelegere

Sistem de Securitate

Societatea Naţiunilor

Alianţe regionale

180

Destrămarea imperiilor multinaţionale Marea Adunare Naţională de la Alba

♦ Formaţi perechi logice: Industrializare Colectivizare

Aflux masiv de populaţie din afara republicii Deschiaburire

EVALUARE FINALĂ

2. Noţiuni. 2.1. Explicaţi noţiunea Monarhie constituţională, ConsSiul de coroană, Promulgare, Separarea puterilor In Stat Moţiune, Comisar al poporului, Extremism, Totalitarism; Deportare; Perestroika; Pud; Referendum, Regim prezidenţial; Regim parlamentar, Abdicare.

Reformă agrară, Industrializare, Criză economică, Balanţă comercială, Venit naţional, Inflaţie, Avangardism, Dadaism, Plan dndnal; Inflaţie, Economie de piaţă; Tranziţie; Societate postindustriaiă; Deznaţionalizare, Disidenţă, Asociaţie culturală.

Doctrină politică, Revizionism, Neutralitate, Statu-quo, Caducitate, Plebiscit, Pact de neagresiune, Sistemul Versailles, Comintem, Cobefigerant, Capitulare necondiţionată; Pactul de la Varşovia, NATO; Consiliul Europei, Dictat

2.2. Scrieţi noţiunea ce corespunde următoarei definiţii - Prindpiul acceptării partidelor de opoziţie, al mai multor partide__________________________________________________ ■ Reprimare prin violenţă a unei acţiuni de opoziţie _____________

- Regim politic cu caracter antidemocratic, în care regele era figura dominantă, intervenind afectiv în activitatea de guvernare ___ - minister în U.R.S.S. şi în R.A.S.S.M. ____________________________ - Proces de integrare în sistemul comunist din URSS _______________

- formă de cooperativă agricolă de producţie din fosta URSS - vânzarea mărfurilor pe piaţa externă la preţuri mai reduse decât pe cea internă şi mondială, practicată de unele ţări în scopul înlăturării concurenţilor şi acaparării pieţelor externe __________ - notă politică, diplomatică în care este expusă o problemă sub aspect juridic ___________________________________________________

- Regim politic bazat pe principiile puterii poporului, libertăţii şi egalităţii în drepturi a cetăţenilor _________________________________ - Modalitatea de planificare pe perioade de 5 ani în URSS ___________ ■ Proces de transformare a unei ţări agrare într-o ţară industrial-dezvoltată din punct de vedere economic prin crearea industriei mecanizate __________________________________________

2.3. Numiţi cel puţin trei factori, trei obiective: - ale politidi externe româneşti din perioada interbelică. _______ - ale scopurilor urmărite de URSS în procesul creării RASSM.

- ale politicii de colectivizare în RSS Moldovenească ____________ - Factori, care au favorizat realizarea unităţii naţionale în 1918 „

3. Relaţii de cauzalitate. 3.1. Determinaţi interdependenţa şi explicaţi-o în cel puţin 5 fraze: ■ Dintre integrarea administrativă şi cea politică a Basarabiei în

- Dintre colectivizarea forţată a ţărănimii şi deportările din RSSM - Dintre criza politică din România în vara anului 1940 şi instaurarea regimului naţional legionar. - Dintre ofensiva sovietică în cadrul operaţiei laşi-Chişinău şi lovitura de stat de la 23 august 1944 din Bucureşti.

România interbelică. - Dintre activitatea partidelor politice şi instaurarea dictaturii regale. - Dintre crearea RASSM şi direcţiile politicii externe a URSS. - Dintre semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov şi începutul acţiunilor militare din iunie 1941.

4. Analiza documentelor. 4.1. Analizaţi documentul şi răspundeţi la următoarele întrebări: “Crearea acestei republici va genera o serie întreagă de consecinţe de ordin intern (din punctul de vedere al intereselor nemijlocite ale U.R.S.S.) şi internaţional (...). 2) Republica Moldovenească ar putea juca acelaşi rol de factor politico-propagandistic, pe care îl joacă Republica Bielorusă faţă de Polonia şi cea Caretă - faţă de Finlanda. Ea ar focaliza atenţia şi simpatia populaţiei basarabene şi ar crea pretexte evidente pentm pretenţiile alipirii Basarabiei la Republica Moldovenească. Din acest punct de vedere devine imperioasă necesitatea de a se crea anume o republică socialistă, şi nu o regiune autonomă în componenţa U.R.S.S. Unirea teritoriilor de pe ambele părţi ale Nistrului ar servi drept breşă strategică a U.R.S.S. faţă de Balcani (prin Bucovina şi Galiţia), pe care U.R.S.S. le-ar putea folosi drept cap de pod în scopuri militare şi politice. (...)". (Memoriu cu privire la necesitatea creării Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti. Moscova, 4

februarie 1924).

1. 2. 3. 4.

Cine sunt autorii acestui document? Care scopuri erau evidenţiate privind organizarea R.A.S.S.M.? Apreciaţi rolul documentului în procesul de creare a R.A.S.S.M. A fost R.A.S.S.M. o creaţie politică artificială sau firească?

“Eroarea sa capitală, inerentă în raţiunea însăşi a dictaturii sale, a fost canalizarea efortului naţional în realizarea campaniei militare, o campanie anticomunistă şi antinjsă. Pentm a înlătura comunismul şi a recupera teritoriile pierdute în favoarea Rusiei, în 1940, el a angajat ferm România in războiul fatal împotriva Uniunii Sovietice, lansat de Hitler în iunie 1941 - ceea ce nu înseamnă că Antonescu ar fi apreciat greşit starea de spirit din România". 1. La activitatea cărei personalităţi se referă documentul. 2. Care este ideea principală a documentului? 3. Care este atitudinea autorului acestui document personalitatea lui I. Antonescu?

faţă

de

'Republica Moldova este un stat suveran, independent şi democratic. liber să-şi hotărască prezentul şi viitorul, fără nici un amestec din afară, in conformitate cu idealurile şi năzuinţele sfinte ale poporului In spaţiul istoric şi etnic al devenirii sale naţionale".

1. 2. 3. 4.

Despre care eveniment este vorba în document? Când a avut loc acest eveniment? Indicaţi caracteristicSe statului independent RepubSca Moldova. Care sunt prindpiile constituirii statului în Republica Moldova?

181 22 Istoria Românilor 12

CUPRINSUL Introducere .................................................................................................................................................................... 3 CAPITOLULI EVOLUŢIA VIE ! II POI IIICT A STATUI I I ROMÂN ÎN PERIOADA INTERBELICĂ ........................................ 5 § 1. Unificarea politică şi administrativă a României ........................................................................................................... 6 §2. Constituţia din 1923. Parlamentul şi monarhia .............................................................................................................. 10 §3. Dezbateri politice privind cursul de dezvoltare a României ............................................................................................ 14 §4. Partidele politice în perioada interbelică ....................................................................................................................... 18 §5. Sfârşitul regimului parlamentar. Monarhia autoritară a lui Carol al II-lea ...................................................................... 23 Lecţie de sinteză: Basarabia în viaţa politică a României ........................................................................................................ 29 CAPITOLUL» VIAŢA ECONOMICĂ ŞI SOCIALĂ ÎN ROMÂN IA ÎNTRE AM 11918 -1940 ...................................................... 32 § 1. Caracteristicile economiei naţionale în perioada interbelică .......................................................................................... 33 §2. Principalele ramuri ale economiei naţionale .................................................................................................................. 37 §3. Statul şi societatea ....................................................................................................................................................... 41 Lecţie de sinteză: Evoluţia economico-socială a Basarabiei în cadrul României Mari ........................................................... 45 CAPITOLUL UI ROMÂNIA ÎN CONTEXTUL INTERNAŢIONAL INTERBELIC ....................................................................... 47 §1. Direcţiile principale ale politicii externe ...................................................................................................................... 48 §2. România şi alianţele regionale. Pactul Ribbentrop-Molotov ........................................................................................... 52 Lecţie de sinteză: Basarabia în contextul relaţiilor româno-sovietice ................................................................................... 57 CAPITOLUL IV CULTURA Şl Ş II1NŢA ÎN PERIOADA INTERBELICĂ .................................................................................. 62 §1. Trăsături generale. învăţământul, literatura şi arta ......................................................................................................... 63 §2. Realizări în domeniul ştiinţelor exacte şi al celor umaniste ............................................................................................ 67 Lecţie de sinteză: Cultura şi ştiinţa în Basarabia interbelică .................................................................................................... 71 CAPITOLUL V VIAŢA SOCIAL-ECONOMICĂ Şl POLITICĂ ÎN REPUBLICA AUTONOMĂ SOVIETICĂ SOCIALISTĂ MOLDOVENEASCĂ (1924-1940) ............................................................... 75 §1. Transnistria după revoluţia rusă din 1917 ..................................................................................................................... 76 §2. Crearea Republicii Autonome Sovietice Socialiste Moldoveneşti ................................................................................... 80 §3. Experimentele bolşevice în R.A.S.S.M ......................................................................................................................... 84 Lecţie de sinteză: Represiunile şi deportările în RA.S.S.M. ....................................................................................................... 90 CAPITOLUL VI ROMÂN IA Şl BASARABIA ÎN CEL DE-AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL .................................................... 93 §1. începutul celui de-al doilea război mondial şi poziţia României. Rapturile teritoriale din vara anului 1940 ................................................................................................................................................. 94 §2. Instaurarea regimului naţional - legionar. Rebeliunea legionară şi consecinţele ei ........................................................ 100 §3. Participarea României la al doilea război mondial (1941-1945)................................................................................... 103 CAPITOLUL VII RElNSi AURAREA Şl CONSOLIDAREA REGIMULUI COMUMSI ÎN RSS MOLDOVENEASCĂ ............................................................................................................. 109 §1. Reinstaurarea regimului comunist de ocupaţie. Foametea şi deportările ....................................................................... 110 §2. Politica „naţională” şi mişcarea anticomunistă în Moldova Sovietică .......................................................................... 115 §3. Experimentele socio-economice în R.S.S. Moldovenească ............................................................................................ 121 §4. Criza sistemului totalitar comunist în anii „80 ............................................................................................................ 127 CAPITOLUL VIII ROMÂNIA ÎN ANII REGIMULUI COMUNIST (1944-1989) ................................................................... 132 § l . D e la autoritarism la totalitarism (1944-1947) ............................................................................................................. 133 §2. Regimul totalitar (1948-1965) ..................................................................................................................................... 139 §3. Autonomie şi neostalinism (1965-1989) ....................................................................................................................... 144 Lecţie de sinteză: Rezistenţa anticomunistă în România........................................................................................................ 149 CAPITOLUL IX ROMÂNIA POSTDECEMBRISTĂ .......................................................................................................... 154 § 1. Dezvoltarea statului de drept şi a instituţiilor sale. Reformele: succese şi probleme ...................................................... 155 §2. Opţiuni în politica extemă a României după 1989 ....................................................................................................... 159 CAPITOLUL X REPUBLICĂ MOLDOVA ÎN ETAPA ACTUALĂ ................................................................................... 162 §1. Proclamarea suveranităţii şi independenţei ................................................................................................................... 163 §2. Războiul din Transnistria ............................................................................................................................................ 166 §3. Democratizarea vieţii politice din Republica Moldova .................................................................................................. 170 Lecţie de sinteză: Drepturile omului şi rolul societăţii civile în Republica Moldova .......................................................... 177 Evaluare finală ................................................................................................................................................................. 180 Recomandări bibliografice................................................................................................................................................... 182

182

ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN MOLDOVA

Adresa noastră: Chişinău, str. Mitropolit G.Bănuleseu-Bodoni, 61 Telefoane de contact: Anticameră rectorat - 22-41-28 Serviciul Studii - 22-45-58 Internet - www.ase.md Instituţie oficial acreditată.

Profesori de o înaltă calificare. Studii în limbile română, rusă, engleză, franceză, germană. Absolvenţi care ocupă posturi de conducere în instituţii şi întreprinderi de stat şi private, în ţară şi în străinătate, cu o remunerare adecvată. Relaţii de colaborare cu universităţi din: S.U. A., România, Franţa, Germania, Grecia, Rusia, Ucraina şi alte state.

Suntem dotaţi cu: 5 blocuri de studii; sală sportivă; bibliotecă (depozit ar al Băncii Mondiale, 5 săli de lectură cu un volum de 500000 exemplare de cărţi,); 27 săli înzestrate cu cele mai performante calculatoare conectate la Internet (poştă electronică pentru fiecare student); 7 cămine; tipografie; încălzire autonomă; bază de odihnă la Vadul lui Vodă; cantine şi bufete. Sunteţi aşteptaţi la facultăţile: • Business şi Administrarea Afacerilor; • Economie Generală şi Drept; • Relaţii Economice Internaţionale; • Finanţe; • Contabilitate; • Cibernetică, Statistică şi Informatică Economică, precum şi la • Colegiul Naţional de Comerţ în cadrul A.S.E.M.

Dacă doreşti un viitor asigurat, vino Ia A.S.E.M.

Universitatea de Stat din Tiraspol (cu sediul în Chişinău) Universitatea de Stat din Tiraspol este prima instituţie de învăţământ superior din Republica Moldova, creată la 1 octombrie 1930. începând cu prima promoţie universitatea a pregătit peste 60 mii de specialişti cu studii superioare, a acumulat bogate tradiţii pe care le-a promovat şi dezvoltat în contextul modernizării procesului de instruire. După 1992 Universitatea de Stat din Tiraspol activează în municipiul Chişinău, iar în anul 2003 ea a fost acreditată. în domeniul pregătirii specialiştilorUST colaborează cu numeroase instituţii din ţară şi de peste hotare. Universitatea dc Stat din Tiraspol este instituţie de stat, carc acordă studenţilor bursă şi cămin. Studiile pot fi realizate la buget şi în bază de contract, cu frecvenţă la zi sau la secţia fară frecvenţă cu predare în limbile română şi rusă la următoarele specialităţi /specializări: I. Facultatea Fizică şi matematică: Frecvenţa la zi: Matematică şi fizică, Matematică şi informatică, Fizică şi informatică, Fizică şi astronomie, Informatică şi limbi modeme aplicate. Secţia fără frecvenţă: Matematică. II. Facultatea Biologie şi chimic: Frecvenţa la zi: Biologie şi chimie, Biologie şi ecologie, Chimic şi fizică. Secţia fără frecvenţă: Biologie, Biologie şi sanologie. III. Facultatea Geografie: Frecvenţa la zi: Geografie şi biologie, Geografic şi turism, Geografie şi limba engleză, Geografie şi istorie, Geografie şi informatică. Secţia fără frecvenţă: Geografie. IV. Facultatea Filologie: Frecvenţa la zi: Limba şi literatura română şi birotică, Limba şi literatura română şi 1. Franceză, Limba şi literatura română şi 1. Engleză, Limba şi literatura rusă şi limba română, Limba şi literatura rusă şi limba engleză. Secţia fără frecvenţă: Limba şi literatura română, Limba şi literatura rusă. V. Facultatea Pedagogie: Frecvenţa la zi: Pedagogia şi psihologia învăţământului preşcolar şi primar, Pedagogia învăţământului primar şi limba engleză. Secţia fară frecvenţă: Pedagogia învăţământului primar. Durata studiilor este de 4 ani pentru absolvenţii liceelor/colegiilor şi de 5 ani pentru absolvenţii şcolii medii de cultură generală. Absolvenţii şcolii medii susţin examen în scris la disciplina de profil şi la limba şi literatura maternă, iar absolvenţii liccclor şi colegiilor susţin o singură probă - la disciplina de profil.

1. 2. 3. 4. 5.

Actele necesare: Cerere Actul de studii (în original) Certificat medical (nr. 086-U) Buletinul de identitate (adeverinţa de naştere) 6 fotografii 3x4 Adresa noastră: Chişinău, MD 2069, str. G. lablocichin, 5

s Carnăuţio torojlnato ' Miskolc o Salu Sfere

Nyiregyhazao

MA RAM

Debrecen >zolnoko

Mezotur

Tiraspol Orade a

VXASLUI) |

iMACW

o Salonta ^s