Infracţiuni in Domeniul Informaticii Si Telecomunicatiilor [PDF]

Zitiervorschau

INFRACŢIUNI INFORMATICE ȘI ÎN DOMENIUL TELECOMUNICAŢIILOR Secţiunea I. NOŢIUNEA, CARACTERIZAREA GENERALĂ ȘI TIPURILE INFRACŢIUNILOR ÎN DOMENIUL INFORMATICII ȘI TELECOMUNICAŢIILOR Dezvoltarea rapidă a tehnologiilor informaţionale are un impact direct asupra tuturor sectoarelor societăţii moderne. Integrarea computerelor și a sistemelor de telecomunicaţii permit stocarea și transmiterea informaţiei indiferent de distanţă. Au apărut reţele de computere, inclusiv Internet, prin care oricine este capabil să aibă acces la orice serviciu de informare electronică, indifferent de locul și ţara unde se află. Mulţimea computerelor, interconectate sau nu, și utilizatorii acestora, formează un nou tip de comunitate, numită ciberspaţiu. Crearea tehnicii de calcul cu o potenţialitate funcţională enormă, implementarea ei amplă în activitatea economică, socială și managerială, alături de sporirea considerabilă a valorii informaţiei – toate acestea dictează necesitatea reglementării juridice a proceselor care au loc în sfera informatizării activităţii umane. Actualmente, normele care reglementează aspectele juridice ale activităţii în domeniul creării și dezvoltării infrastructurii informaţionale naţionale, ca mediu de funcţionare al societăţii informaţionale din Republica Moldova, sunt prezente în cadrul mai multor ramuri de drept. Există și acte normative speciale: -

Legea Republicii Moldova cu privire la informatică, adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 22.06.2000;

-

Legea Republicii Moldova cu privire la informatizare și resursele informaţionale de stat, adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 21.11.2003;

-

Hotărârea Guvernului cu privire la aprobarea concepţiei de informatizare a societăţii și mecanismul ei de realizare, nr. 415 din 5.07.19933 etc. Însă toate aceste norme și acte normative nu pot să ofere o protecţie eficientă împotriva

celor mai periculoase, din punct de vedere social, manifestări ale conduitei umane. Or, ciberspaţiul poate fi folosit nu doar în scopuri legale, dar și pentru a comite infracţiuni, unele din infracţiuni putând adu ce prejudicii foarte mari proprietarilor resurselor și sistemelor informaţionale sau de telecomunicaţii. În Republica Moldova, ca și în întreaga lume, domeniul

informatic și cel telecomunicaţional au atins deja acel nivel când relaţiile sociale din aceste domenii nu mai pot să se formeze, desfășoare și dezvolte fără o apărare juridico-penală. Din această perspectivă, prezenţa, în legea penală a Republicii Moldova, a unui capitol dedicat infracţiunilor în domeniul informaticii și telecomunicaţiilor este pe deplin justificată și salutară. Obiectul juridic generic al infracţiunii din Capitolul XI “Infracţiuni în domeniul informaticii și telecomunicaţiilor” al Părţii speciale a Codului penal îl reprezintă relaţiile sociale din domeniul informaticii și telecomunicaţiilor. Conform Legii cu privire la informatică, prin “informatică” se înţelege domeniul de activitate care include prelucrarea și transportarea datelor cu ajutorul sistemelor automatizate de calcul și mijloacelor de telecomunicaţie. Conform Legii telecomunicaţiilor, adoptate de Parlamentul Republicii Moldova la 7.07.1995, prin “telecomunicaţii” se înţelege orice transmisiune, emisie sau recepţie de semne, semnale, înscrieri, imagini, sunete sau informaţii de orice natură prin fir, radio, prin sisteme optice sau alte sisteme electromagnetice. Fiecare din infracţiunile în domeniul informaticii are și un obiect juridic special. Acest obiect îl constituie: relaţiile sociale privitoare la accesul legal la informaţia computerizată, precum și relaţiile sociale referitoare la intervenţia legală în sistemul informaţional (lezate prin infracţiunea de la art. 259 din CP al RM); relaţiile sociale care vizează corectitudinea circulaţiei produselor program (lezate prin infracţiunea de la art. 260 din CP al RM); relaţiile sociale referitoare la securitatea sistemului informatic (lezate prin infracţiunea de la art. 261 din CP al RM); relaţiile sociale cu privire la accesul autorizat la reţelele sau serviciile de telecomunicaţii (lezate prin infracţiunea de la art. 2611 din CP al RM). Lezarea obiectului juridic special se realizează prin intermediul influenţării directe asupra obiectului material sau imaterial al infracţiunii: informaţiei computerizate, calculatoarelor, sistemului informatic sau reţelei informatice (în cazul infracţiunii de la art. 259 din CP al RM); programelor pentru calculatoare; programelor pentru calculatoare sau informaţiei care scoate din funcţiune suporţii materiali de informaţie, echipamentul de prelucrare a datelor sau care violează sistemul de protecţie a datelor (în cazul infracţiunii de la art. 260 din CP al RM); informaţiei computerizate (în cazul infracţiunii de la art. 261 din CP al RM); reţelelor sau serviciilor de telecomunicaţii (în cazul infracţiunii prevăzute la art. 2611 din CP al RM).

Latura obiectivă a infracţiunilor în domeniul informaticii se caracterizează prin aceea că fapta prejudiciabilă poate fi comisă pe calea acţiunii (art. 259, 260 și 2611 din CP al RM) sau a acţiunii ori inacţiunii (art. 261 din CP al RM). Din punctul de vedere al structurii laturii obiective, infracţiunile în cauză sunt materiale (în cazul infracţiunilor de la art.259, 261 și 261 1 din CP al RM) sau formale ori formal-materiale (în cazul infracţiunii de la art. 260 din CP al RM). La unele infracţiuni este obligatorie stabilirea mijloacelor (instrumentelor) de săvârșire a infracţiunii: mijloacele tehnice speciale (lit. e) din alin. (2) al art. 259 și lit. d) din alin. (2) al art. 2611 din CP al RM); programele virulente (art. 260 din CP al RM). Din punctul de vedere al laturii subiective, infracţiunile în domeniul informaticii și telecomu nicaţiilor se comit cu intenţie (în cazul infracţiunilor de la art. 259, 260 și 261 1 din CP al RM) ori cu intenţie sau din imprudenţă (în cazul infracţiunii de la art. 261 din CP al RM). Deși infracţiunea de la art. 260 din CP al RM este una intenţionată, aceasta nu exclude manifestarea imprudenţei faţă de urmările prejudiciabile în ipoteza variantei sale agravate. Subiectul infracţiunilor în domeniul informaticii și telecomunicaţiilor este: 1) persoana fizică responsabilă, care la momentul săvârșirii infracţiunii a atins vârsta de 16 ani (art. 259, 261 și 2611 din CP al RM) sau 14 ani (art. 260 din CP al RM); 2) persoana juridică care desfășoară activitate de întreprinzător. Sintetizând elementele constitutive ale infracţiunilor prevăzute în Capitolul XI din Partea specială a Codului penal, putem formula următoarea definiţie a noţiunii acestor infracţiuni: prin “infracţiuni în domeniul informaticii și telecomu nica ţiilor” se au în vedere faptele prejudiciabile, comise cu intenţie sau din imprudenţă, care lezează, prin excelenţă, relaţiile sociale din domeniul informaticii și telecomunicaţiilor, răspunderea penală pentru care se prevede în art. 259-2611 din CP al RM. Putem distinge următoarele două tipuri ale infracţiunilor prevăzute în Capitolul XI al Părţii speciale a Codului penal: a) infracţiuni în domeniul informaticii (prevăzute la art. 259, 260, 261 din CP al RM); b) infracţiuni în domeniul telecomunicaţiilor (prevăzute la art. 2611 din CP al RM). Secţiunea a II-a. INFRACŢIUNI ÎN DOMENIUL INFORMATICII §1. Accesul ilegal la informaţia computerizată

Varianta-tip a infracţiunii prevăzute la art. 259 din CP al RM constă în accesul ilegal la informaţia Computerizată, adică la informaţia din calculatoare, de pe suporţii materiali de informaţie, din sistemul sau reţeaua informatică, dacă acest acces este însoţit de distrugerea, deteriorarea, modificarea, blocarea sau copierea informaţiei, de dereglarea funcţionării calculatoarelor, a sistemului sau a reţelei informatice. Obiectul juridic special al infracţiunii date este un obiect juridic complex. Astfel, obiectul juridic principal îl reprezintă relaţiile sociale privitoare la accesul legal la informaţia computerizată. Obiectul juridic secundar este format din relaţiile sociale referitoare la intervenţia legală în sistemul informaţional. Obiectul material sau, după caz, imaterial al infracţiunii în cauză este consti tuit din: informaţia computerizată; calculatoare; sistemul informatic; reţeaua informatică. Conform Legii cu privire la informatizare și resursele informaţionale de stat, prin “informaţie” se înţeleg cunoștinţele despre persoane, subiecte, fapte, evenimente, fenomene, procese, obiecte, situaţii și idei. Prin “informaţie computerizată” trebuie de înţeles informaţia prelucrată cu ajutorul computerului (calculatorului), care este stocată în computer (calculator), pe suporţii materiali de informaţie, sau este traficată în sistemul sau reţeaua informatică. Prin “calculator” se are în vedere un dispozitiv sau un grup de dispositive interconectate sau asociate, dintre care unul sau mai multe efectuează prelucrarea automată a informaţiei conform unui program. Prelucrarea informaţiei constă în operaţii aritmetice și logice, operaţii de stocare și regăsire a informaţiei, operaţii de comunicaţie și control. Prelucrarea informaţiei poate avea loc cu intervenţia unui operator uman sau automat ori fără intervenţia unui operator uman. Un calculator posedă: a) dispozitive hardware – o unitate centrală de procesare și periferice (de exemplu, imprimantă, ecran video, CD writer/reader, dispozitive de stocare); b) software (programe de calculator). Potrivit Legii cu privire la informatică, prin “sistem informatic” se înţelege ansamblul de programe și echipamente care asigură prelucrarea automată a informaţiei. Calculatorul este sistemul informatic cel mai simplu, care poate funcţiona de sine stătător.

Conform Legii cu privire la informatică, prin “reţea informatică (reţea de calculatoare)” se are în vedere ansamblul de noduri de prelucrare a informaţiei, interconectate în scopul transportului de date. Așadar, un sistem informatic poate să constea nu numai dintr-un singur calculator, ci și dintr-o reţea de calculatoare (reţea informatică). Într-o reţea informatică, conexiunile pot fi: a) legate de pământ (de exemplu, fir, cablu); b) fără fir (de exemplu, radio, infraroșu, satelit); c) de ambele tipuri. O reţea informatică poate fi limitată geografic la o arie mică (o clădire, un oraș) sau poate ocupa o arie mare (o ţară, mai multe ţări). Reţelele informatice pot fi interconectate. Internet este o reţea informatică globală care constă din mai multe reţele informatice interconectate, toate folosind aceleași protocoale de comunicaţie. Victimă a infracţiunii de acces ilegal la informaţia computerizată este proprietarul sau posesorul de resurse și sisteme informaţionale, de tehnologii și mijloace de asigurare a acestora, adică: persoana fizică, persoana juridică sau statul care exercită integral sau parţial dreptul de posesiune, folosinţă și dispoziţie asupra resurselor și sistemelor informaţionale, tehnologiilor și mijloacelor de asigurare a acestora. De asemenea, ca victimă poate apărea utilizatorul de informaţie computerizată. Latura obiectivă a infracţiunii de la art. 259 din CP al RM include: a) fapta prejudiciabilă care constă în acţiunea principală de acces ilegal la informaţia computerizată, însoţită de acţiunea adiacentă de distrugere, deteriorare, modificare, blocare sau copiere a informaţiei, de dereglare a funcţionării calculatoarelor, a sistemului sau a reţelei informatice; b) urmările prejudiciabile care se exprimă sub formă de distrugere, deteriorare, modificare, blocare sau copiere a informaţiei, de dereglare a funcţionării calculatoarelor, a sistemului sau a reţelei informatice; c) legătura cauzală între fapta prejudiciabilă și urmările prejudiciabile.

“Acces” înseamnă uzitarea de resursele unui sistem informatic, adică darea de instrucţiuni unui sistem informatic, comunicarea cu/printr-un system informatic, stocarea informaţiei sau regăsirea acesteia într-un sistem informatic. Accesul include intrarea într-un alt sistem informatic, conectat prin reţele de telecomunicaţii publice sau într-un alt sistem informatic din aceeași reţea informatică, indiferent de metoda de comunicare. Accesul trebuie să fie ilegal, adică să se realizeze prin încălcarea măsurilor de securitate reglementare, cu intenţia de a obţine informaţia computerizată ce constituie secret personal sau secret de stat, ori o altă informaţie confidenţială, a cărei colectare sau răspândire poate prejudicia interesele publice sau drepturile și interesele ocrotite de lege ale persoanelor fizice ori juridice. Nu se consideră acces ilegal: 1) accesul autorizat de către proprietarul sau posesorul resurselor și sistemelor informaţionale, al tehnologiilor și mijloacelor de asigurare a acestora, pentru testarea sau protecţia sistemului informatic; 2) accesul autorităţilor publice în contextul urmăririi penale sau al efectuării măsurilor operative de investigaţii, în conformitate cu legea; 3) accesul în activităţile obișnuite și legitime de proiectare a sistemelor informatice, practicile de operare curentă a sistemelor informatice sau practicile comerciale legale; 4) accesul la informaţia despre sine. Doar accesul ilegal la informaţia computerizată este insuficient pentru a întregi fapta prejudiciabilă. Accesul ilegal la informaţia computerizată nu poate de sine stătător să antreneze producerea urmărilor prejudiciabile. Așadar, în context, acţiunea principală se poate afla în legătură cauzală cu urmările prejudiciabile, numai dacă este însoţită de acţiunea adiacentă. Acţiunea adiacentă se poate prezenta sub următoarele modalităţi alternative: a) distrugerea informaţiei computerizate; b) deteriorarea informaţiei computerizate; c) modificarea informaţiei computerizate; d) blocarea informaţiei computerizate; e) copierea informaţiei computerizate; f) dereglarea funcţionării calculatoa relor, a sistemului sau a reţelei informatice.

În fond, este vorba despre mai multe forme de intervenţie ilegală în sistemul informaţional, care se concretizează, respectiv, în: a) ștergerea ireversibilă și completă a informaţiei computerizate; b) aducerea informaţiei computerizate într-o stare care o face inutilizabilă temporar sau în parte; c) alterarea informaţiei computerizate iniţiale; d) crearea de inaccesibilitate a informaţiei computerizate, deși informaţia dată se păstrează; e) reproducerea informaţiei computerizate originale, deși această informaţie se păstrează intactă și în stare de utilizare; f) disfuncţionalizarea calculatoarelor, a sistemului sau a reţelei informatice, având ca efect oferirea unei informaţii incorecte, refuzul oferirii informaţiei, scoaterea din funcţiune sau întreruperea funcţionării etc. Infracţiunea prevăzută la art. 259 din CP al RM este una materială. Ea se consideră consumată din momentul survenirii urmărilor prejudiciabile sub forma distrugerii, deteriorării, modificării, blocării sau copierii informaţiei computerizate ori a dereglării funcţionării calculatoarelor, a sistemului sau a reţelei informatice. Latura subiectivă a infracţiunii în cauză se caracterizează prin intenţie directă sau indirectă. Mo tivele infracţiunii pot consta în: interesul “sportiv”, intenţii huliganice, răzbunare, interes material etc. Subiectul infracţiunii este: 1) persoana fizică responsabilă, care la momentul săvârșirii infracţiunii a atins vârsta de 16 ani; 2) persoana juridică care desfășoară activitate de întreprinzător. Varianta agravată a accesului ilegal la informaţia computerizată, prevăzută la alin. (2) al art. 259 din CP al RM, presupune comiterea acestei infracţiuni: a) repetat; b) de două sau mai multe persoane; c) cu violarea sistemului de protecţie; d) cu conectarea la canalele de telecomunicaţii; e) cu folosirea unor mijloace tehnice speciale. Ne vom pronunţa asupra ultimelor trei circumstanţe agravante, deoarece celelalte ne sunt cunoscute.

Sistemul de protecţie reprezintă totalitatea procedurilor tehnico-organizaţionale, utilizate și instituite pentru a se evita cauzarea oricăror prejudicii proprietarilor sau posesorilor sistemelor informaţionale, ai tehnologiilor și mijloacelor de asigurare a acestora ori utilizatorilor informaţiei computerizate. Violarea sistemului de protecţie se face pe calea: folosirii unei parole străine; mascării în utilizator legitim; schimbării adreselor fizice ale echipamentelor teh nice; identificării punctelor vulnerabile și “spargerii” sistemului de protecţie etc. Conectarea la canalele de telecomunicaţii presupune facilitarea accesului ilegal la informaţia computerizată, pe calea recepţiei de semne, semnale, înscrieri, imagini, sunete sau informaţii de orice natură, prin fir, radio, prin sisteme optice sau alte sisteme electromagnetice. Prin “folosirea unor mijloace tehnice speciale” se are în vedere interceptarea transmisiilor de informaţie computerizată ale unui sistem informatic sau în interiorul unui sistem informatic, inclusiv emisiile electromagnetice de la un sistem informatic, emisii purtătoare de informaţie computerizată, prin intermediul unor dispozitive tehnice atașate la canalele de telecomunicaţii sau al unor dispozitive concepute sau adaptate pentru a colecta și înregistra transmisiile fără fir. Încălcarea regulilor de securitate a sistemului informatic La art. 261 din CP al RM se prevede răspunderea penală pentru încălcarea regulilor de colectare, prelucrare, păstrare, difuzare, repartizare a informaţiei ori a regulilor de protecţie a sistemului informatic, prevăzute în conformitate cu statutul informaţiei sau gradul ei de protecţie, dacă această acţiune a contribuit la însușirea (a se citi – sustragerea), denaturarea sau distrugerea informaţiei ori a provocat alte urmări grave. Obiectul juridic special al infracţiunii date este constituit din relaţiile sociale referitoare la securitatea sistemului informatic. Obiectul material sau imaterial al infracţiunii constă în informaţia computerizată sau alte entităţi, inerente pe fundalul provocării altor urmări grave. Victimă a infracţiunii este: proprietarul sau posesorul resurselor și sistemelor informaţionale, al tehnologiilor și mijloacelor de asigurare a acestora; utilizatorul informaţiei computerizate; altă persoană. Latura obiectivă a infracţiunii prevăzute la art. 261 din CP al RM conţine:

1) fapta prejudiciabilă care se exprimă în acţiunea sau inacţiunea de încălcare a regulilor de colectare, prelucrare, păstrare, difuzare, repartizare a informaţiei ori a regulilor de protecţie a sistemului informatic, prevăzute în conformitate cu statutul informaţiei sau gradul ei de protecţie; 2) urmările prejudiciabile sub forma: a) însușirii (sustragerii), denaturării sau distrugerii informaţiei sau b) provocării altor urmări grave; 3) legătura cauzală între fapta prejudiciabilă și urmările prejudiciabile. Regulile de colectare, prelucrare, păstrare, difuzare, repartizare a informaţiei ori de protecţie a sistemului informatic sunt prevăzute în: certificatele de calitate ale calculatoarelor; descrierile tehnice și instrucţiunile de exploatare a calculatoa relor; instrucţiunile de utilizare a programelor pentru calculatoare. La calificare, este necesar de stabilit cu exactitate: ce regulă tehnică de exploatare a fost încălcată și dacă făptuitorul era obligat să respecte regula în cauză. Accentuăm că, sub incidenţa art. 261 din CP al RM, nu nimerește încălcarea reguli lor de realizare a dreptului de acces la informaţie, de culegere sau răspândire a acesteia, reguli care nu au nici o legătură cu exploatarea tehnică a calculatoarelor. În astfel de cazuri, cele comise pot fi calificate conform art. 177, 180, 338 etc. din CP al RM. În contextul infracţiunii de la art. 261 din CP al RM, încălcarea regulilor de colec tare, prelucrare, păstrare, difuzare, repartizare a informaţiei ori de protecţie a siste mului informatic poate avea un caracter fizic (cuplarea incorectă a calculatorului; încălcarea regimului termic și de umiditate în încăpere; încălcarea termenelor deservirii tehnice; utilizarea unor produse program ne certificate etc.) sau caracter intelectual (încălcarea regulilor de dialogare cu programul pentru calculator; introducerea informaţiei a cărei prelucrare este imposibilă, ţinând cont de parametrii tehnici disponibili etc.). Infracţiunea în cauză este o infracţiune materială. Ea se consideră consumată din momentul survenirii urmărilor prejudiciabile sub forma însușirii (sustragerii), denaturării sau distrugerii informaţiei ori a producerii altor urmări grave. Noţiunea “urmări grave” are același conţinut ca în cazul infracţiunii prevăzute la art. 260 din CP al RM. Latura subiectivă a infracţiunii de încălcare a regulilor de securitate a sistemului informatic se caracterizează prin intenţie directă sau indirectă ori imprudenţă în raport cu fapta prejudiciabilă

și imprudenţă în raport cu urmările prejudiciabile. Motivele infracţiunii pot consta în: indolenţă; năzuinţa de a-și realiza volumul stabilit de lucru cât mai repede și de a se odihni etc. Subiectul infracţiunii este: 1) persoana fizică responsabilă, care la momentul săvârșirii infracţiunii a atins vârsta de 16 ani; 2) persoana juridică care desfășoară activitate de întreprinzător. Persoana fizică trebuie să aibă calitatea unui subiect special, deoarece poate fi numai persoana care are drept obligaţii profesionale respectarea regulilor de colectare, prelucrare, păstrare, difuzare, repartizare a informaţiei ori a regulilor de protecţie a sistemului informatic. Secţiunea a III-a. INFRACŢIUNI ÎN DOMENIUL TELECOMUNICAŢIILOR §1. Accesul neautorizat la reţelele și serviciile de telecomunicaţii Varianta-tip a infracţiunii de la art. 261 1 din CP al RM5 se exprimă în accesul neautorizat la reţelele și/sau serviciile de telecomunicaţii cu utilizarea reţelelor și/sau serviciilor de telecomunicaţii ale altor operatori, dacă aceasta a cauzat daune în proporţii mari. Obiectul juridic special al infracţiunii date îl reprezintă relaţiile sociale cu privire la accesul autorizat la reţelele sau serviciile de telecomunicaţii. În acord cu art. 2 al Legii telecomunicaţiilor, prin “acces autorizat la reţelele sau serviciile de telecomunicaţii” se înţelege punerea la dispoziţia unui alt operator a unor elemente de reţea, a infrastructurii și/sau a serviciilor, în condiţii determinate, în mod exclusiv sau neexclusiv, în scopul prestării serviciilor de telecomunicaţii. Obiectul material al faptei infracţionale examinate îl constituie reţelele de telecomunicaţii, adică ansamblurile canalelor de transmisiune, ale circuitelor, ale echipamentelor și ale centrelor de comunicaţii, care asigură conexiuni între două sau mai multe puncte terminale pentru realizarea telecomunicaţiilor între acestea. În calitate de obiect imaterial al infracţiunii prevăzute la art. 261 1 din CP al RM apar serviciile de telecomunicaţii, adică serviciile în domeniul telecomunicaţiilor, destinate utilizatorilor și prestate contra plată (servicii de comunicaţii telefonice, de telegraf, de telex). Victimă a infracţiunii de acces neautorizat la reţelele și serviciile de telecomunicaţii este persoana juridică concretizată în operatorul care prestează autorizat serviciile de telecomunicaţii.

Latura obiectivă a faptei infracţionale în cauză include: a) fapta prejudiciabilă constând în acţiunea de acces neautorizat la reţelele și/sau serviciile de telecomunicaţii; b) urmările prejudiciabile care se exprimă în daune în proporţii mari; c) legătura cauzală între fapta prejudiciabilă și urmările prejudiciabile. Potrivit art. 2 din Legea telecomunicaţiilor, prin “acces neautorizat” se înţelege utilizarea de către o persoană fizică sau juridică a unei reţele și/sau a unui serviciu ale unui operator, fără încheierea unui contract de utilizare sau fără alte temeiuri legale care ar determina condiţiile în care se acceptă accesul autorizat. După cum rezultă din definiţia acestei noţiuni, devine superfluă prezenţa, în dispoziţia alin. (1) al art. 2611 din CP al RM, a expresiei “utilizarea reţelelor și/sau serviciilor de telecomunicaţii ale altor operatori”. Această expresie nu face decât să dubleze noţiunea “acces neautorizat”. Accesul neautorizat la reţelele și/sau serviciile de telecomunicaţii se prezintă sub oricare din următoarele modalităţi: 1) schimbarea originii apelurilor telefonice; 2) terminaţia neautorizată a traficului telefonic; 3) accesul neautorizat la elemente ale reţelei, la infrastructura și la serviciile asociate, care poate implica conectarea echipamentului, prin mijloace fixe sau mobile, incluzând accesul la bucla locală, la infrastructura și la serviciile necesare furnizării de servicii prin bucla locală; 4) prestarea neautorizată a serviciilor de telecomunicaţii, utilizând reţelele altor operatori; 5) accesul neautorizat la infrastructura fizică, incluzând clădiri, conducte și piloni; 6) accesul neautorizat la transpunerea numerelor sau a sistemelor care oferă funcţionalitate echivalentă; 7) accesul neautorizat la reţele fixe și mobile, în special pentru roaming naţional și internaţional. Pentru a antrena răspunderea penală, accesul neautorizat la reţelele și/sau serviciile de telecomunicaţii trebuie să cauzeze daune în proporţii mari. Dacă acţiunea nominalizată nu implică producerea unor asemenea urmări, cele comise pot fi calificate conform art. 1424 din Codul cu privire la contravenţiile administrative. Fapta incriminată la art. 2611 din CP al RM este o infracţiune materială. Ea se consideră consumată din momentul survenirii daunelor în proporţii mari.

Latura subiectivă a infracţiunii prevăzute la art. 2611 din CP al RM se caracterizează prin intenţie directă sau indirectă. Motivele infracţiunii se concretizează, în majoritatea cazurilor, în interesul material. Subiectul infracţiunii examinate este: 1) persoana fizică responsabilă, care la momentul săvârșirii infracţiunii a atins vârsta de 16 ani; 2) persoana juridică care desfășoară activitate de întreprinzător. În calitate de subiect al infracţiunii poate apare inclusiv un operator care prestează servicii de telecomunicaţii, altul decât victima infracţiunii. Varianta agravată a accesului neautorizat la reţelele și serviciile de telecomunicaţii, prevăzută la alin. (2) art. 2611 din CP al RM, presupune comiterea acestei fapte infracţionale în prezenţa vreuneia din următoarele circumstanţe: a) săvârșită repetat; b) săvârșită de două sau mai multe persoane; c) săvârșită cu violarea sistemelor de protecţie; d) săvârșită cu folosirea mijloacelor tehnice speciale; e) care a cauzat daune în proporţii deosebit de mari. Pentru interpretarea acestor circumstanţe agravante, facem trimitere la explicaţiile anterioare, cu ajustările de rigoare, condiţionate de specificul infracţiunii prevăzute la art. 2611 din CP al RM.