Homer Prezentare [PDF]

Zitiervorschau

Imaginea

lui

literatura

Homer

română

în

”Eu sunt câte puțin din tot ce am întâlnit” Homer

Agenda Homer între biografie și mit ➢ Homer – imagine artistică ➢ Individualizarea perceperii ➢ Sentimentele eului liric ➢ Influența lui Homer în literatura română ➢ Concluzii ➢ Bibliografie ➢

Homer între biografie și mit Părintele mitului grec, a fost un legendar poiet, scriitor și autor , născut în secolul al IX-lea î.Hr. și decedat în secolul al VIII-lea î.Hr. Tradiţiile legendare abundă şi în privinţa locului său de origine: cel puţin şase cetăţi îşi disputau onoarea de a-i fi loc de baştină: Atena, Rodos, Chios, Salamis, Smirna, Argos. Există o legendă conform căreia Homer însuși nu-și cunoștea locul de naștere. Povestitorul a aflat din Oracle că insula Ios a fost locul de naștere al mamei sale. Datele biografice despre viața povestitorului, prezentate în lucrări medievale, ridică îndoieli în rândul istoricilor. În lucrările despre viața poetului, se menționează că Homer este numele pe care poetul l-a primit din cauza orbirii sale dobândite. Tradus, poate însemna „orb” sau „condus”. La naștere, mama lui l-a numit Melesigen, care înseamnă „născut lângă râul Meles”. Potrivit uneia dintre legende, Homer a orbit când a văzut sabia lui Ahile. Ca o mângâiere, zeița Thetis l-a înzestrat cu darul scandării. Există o versiune conform căreia poetul nu era un „condus”, ci un „conducător”. Lau numit Homer nu după ce naratorul a orbit, ci dimpotrivă - și-a primit vederea și a început să vorbească cu înțelepciune. Există o dezbatere intelectuală considerabilă în privința existenței lui Homer ca persoană reală, unii considerând că acesta ar fi fost un nume dat unuia sau mai multor poeți orali ce cântau materiale de epopee tradiționale.

Homer – imagine artistică Arta antică îi atribuie figurii lui Homer caracteristicile transmise de tradiţie: acesta este reprezentat ca un bătrân cu barbă lungă, concentrat şi gânditor, purtând semnul clar al cecităţii – cavităţile orbitale profunde. Ridurile care îi brăzdează de obicei fruntea în aceste portrete nu indică în general vârsta înaintată, ci sunt o reprezentare convenţională a capacităţii mnemonice deosebite, caracteristice poetului. Figura lui Homer se află în centrul uneia dintre cele mai aprinse dezbateri pe care le-a cunoscut vreodată filologia clasică – aceea referitoare la paternitatea Iliadei şi a Odiseii şi la veridicitatea istorică a unui poet numit Homer — dezbatere cunoscută sub numele generic „chestiunea homerică” şi în cadrul căreia poziţiile au alternat de-a lungul secolelor, când în favoarea, când împotriva existenţei personajului istoric Homer. Critica contemporană şi-a concentrat atenţia asupra altor teme, „chestiunea homerică” pierzându-şi în deceniile din urmă centralitatea, dar figura poetului orb nu a încetat să fascineze şi să suscite interesul. Dintre numeroasele referiri prezente în literatura din toate timpurile şi din toate ţările la Homer şi la poemele sale, merită să fie amintite cel puţin interpretarea figurii poetului oferită de Vico şi mai ales menţionarea sa de către Dante, care îl întâlneşte în primul cerc al infernului şi îl prezintă drept „Homer, poetul suveran” din fruntea şcolii marilor poeţi, „bardul cu vers scânteietor, ce peste ei ca şoimul se ridică” (Infernul, cântul 4, vv. 88, 95-96).

Individualizarea perceperii Poetul Nicolae Dabija, care îl cântă pe Homer în lucrarea sa ”Homer”, vede cu ochiul lăuntric ceea ce nu voiau să vadă poeţii care îşi sincronizează pulsul inimii cu bătaia de cap a regimului totalitar. Vederile ochiului lăuntric echivalau, în ”anii stagnării”, cu un act de curaj pentru care disidenţii erau condamnaţi la tăcere sau izolaţi în psihiatrii. În acea perioadă (1980) etse timpul când apelul la istorie devine unica şansă a artistului de a vorbi despre prezent, o modalitate evazivă de implicare în problemele cu adevărat stringente ale regimului totalitar. În poezia "Icoană și privaz", pe fundalul iubirii, Mihai Eminescu pune în discuție problema estetică și, apoteozându-i pe Dante, Shakespeare și Homer, el se declară pentru o poezie în care în perfecțiunea formelor să fie turnate marile adevăruri ale vieții. El însuși se numește aici "al veacului copil", mistuit mereu "de-adânca sete-a formelor perfecte" pe care să le insuflețeasca însă printr-o tulburatoare vibrație spirituală. Eminescu se ridică astfel împotriva formalismului sec, lipsit de culoare a trăirilor. Dacă ne referim la ”Lecția despre cub” de Nichita Stănescu, aceasta este o artă poetică neomodernă ce exprimă în mod metaforic viziunea creatorului asupra perfecțiunii. Titlul poeziei surprinde denotativ ideea de redare a unor cunostințe legate în acest caz de o figură geometrică pefectă. Valoarea conotativă reiese din ipostaza eului poetic de poet sau creator ce își împărtășește discipolilor sau simplilor cititori concepția despre perfecțiunea în artă. Simbolul dominant al poeziei este ochiul lui Homer. Pornindu-se de la poetul orb, autorul Iliadei si Odiseei este sugerat momentul în care poezia este simțită cu toate celelalte simțuri pentru a fi înțeleasă, nu doar citită.

Sentimentele eului liric În limba greacă numele său este Homēros, care se traduce "ostatec". Există o teorie cum că numele său ar fi provenit dintr-o societate poetică numită Homeridae, care tradus literal înseamnă "fiii ostaticilor", respectiv descendenții prizonierilor de război. Cum acești oameni nu erau trimiși la război din pricina incertitudinii în privința loialității lor pe câmpul de luptă, ei nu puteau fi uciși în bătălie. Astfel, erau însărcinați să memoreze stocul de poezie epică a regiunii și evenimentele trecute, până la timpul sosirii unui învățat ce le putea scrie. Majoritatea clasiciștilor sunt de acord că, indiferent dacă a existat sau nu un astfel de rapsod pe nume "Homer", poemele homerice sunt un produs de tradiție orală, o tehnică veche de generații ce a fost moștenirea colectivă a multor poeți-cântăreți. O analiză a structurii și vocabularului Iliadei și Odiseei arată că poemele conțin fraze bine conturate ce se repetă; chiar și versuri întregi sunt repetate. Se poate ca Iliada și Odiseea să fi fost poeme oral formulate, compuse pe loc de către poet folosind o colecție de versuri și fraze tradiționale pe care le memorase. Deși se crede că Homer a trăit în epoca arhaică timpurie, subiectul epopeii sale este epoca anterioară, epoca bronzului , miceniană. Între atunci și când Homer ar fi putut trăi, a existat o „epocă întunecată”. Prin urmare, Homer scrie despre o perioadă despre care nu există o înregistrare scrisă substanțială. Epopeile sale ne oferă o privire asupra acestei vieți anterioare și a ierarhiei sociale, deși este important să ne dăm seama că Homer este un produs al vremurilor sale, când începea polisul (orașul-stat), precum și portavocul pentru poveștile transmise generațiilor.

Infulența lui Homer în literatura română Epopee – specie epică în versuri, de o mare întindere, povestind evenimente eroice de o deosebită însemnătate pentru viața unui popor și la a căror desfășurare iau parte puteri supranaturale. Pe de o parte, a avea simţul realităţii însemna, în condiţiile instituirii regimului totalitar, să-ţi asumi un mare risc. E tocmai timpul în care ia amploare literatura exilului, fenomenul disidenţei. Unica legătură cu Occidentul era posibilă într-o singură direcţie, pe calea „undelor scurte”. În principiu, unica salvare de supravieţuire, mai mult sau mai puţin onorabilă, putea fi găsită în poezia ca joc superior al intelectului. Mulți scriitori au ales jocul fanteziei, actualizând Antichitatea, istoria mai recentă. Pe de altă parte, libertatea fanteziei este exaltată şi exersată ingenios cu un fals sentimentalism, pentru a recurge programatic la un registru de aluzii echivoce, la o simbolistică plină de ambiguităţi şi ambivalenţe. Imaginea lumii în eclipsă (în alt plan, a societăţii comuniste a anilor ’80 cu toate pseudovalorile ei) este sugerată de vânătoarea simbolică, de soarele făcut cu indigoul şi planeta de placaj. Iar conştiinţa tragică a existenţei se reflectă, din perspectiva ”orbului”, în creațiile poeților, în care trecerea implacabilă a timpului e măsurată cu iubirea, poeme şi praf.

Concluzii În concluzie, observăm că operele lui Homer sunt tezaurul înțelepciunii oamenilor din Grecia Antică. Ce alte fapte ar putea fi interesante despre o persoană precum Homer? O scurtă biografie pentru copii și adulți conține adesea informații că el a fost un narator oral, adică nu deținea o scrisoare. Cu toate acestea, în ciuda acestui fapt, poeziile sale se disting prin înaltă pricepere și tehnica poetică, ele relevă unitatea. Tonul susținut al narațiunii, minuțiozitatea temeinică, obiectivitatea completă a imaginii, dezvoltarea fără grabă a complotului - acestea sunt trăsăturile caracteristice ale lucrărilor create de Homer.

Bibliografie 

https://ro.wikipedia.org/wiki/Homer;



”Poietica lui Nicolae Daija”, Alexandru Burlacu;



”Arta poietică nemodernă”, sursă deschisă;



”Concepția Eminesciană despre poiezie”, sursă

deschisă; 



”Istoria literaturii”, Alexandru Burlacu; ”Imagini ale infernului în gândirea antică”, Adrian

Moraru.