Grile Farmacologie Fara Raspuns [PDF]

Zitiervorschau

GRILE EXAMEN LICENŢĂ 2011 Disciplina de Farmacologie

Tema nr. 1 FARMACOCINETICĂ GENERALĂ 1.1. Următoarele medicamente, din diferite grupe farmacodinamice, produc fenomenul de inducţie enzimatică: A. Antiepileptice (fenitoina, fenobarbital, carbamazepina); B. Antihistaminicele H2 (cimetidina); C. Antibiotice (rifampicina, griseofulvina); D. Hipnotice şi sedative (barbiturice, glutetimida, cloralhidrat); E. Analgezice-antipiretice (pracetamol, acid acetilsalicilic). 1.2. Următoarele medicamente, din diferite grupe farmacodinamice, produc fenomenul de inhibiţie enzimatică: A. Antidepresivele triciclice (nortriptilina) şi inhibitori de monoaminoxidază (IMAO); B. Antibiotice (cloramfenicol, eritromicină); C. Tranchilizante şi neuroleptice (meprobamat, unele benzodiazepine ca diazepam şi clordiazepoxid; clorpromazina); D. Antihistaminice H2 (cimetidina); E. Antiepileptice (fenobarbital, fenitoina, carbamazepina). 1.3 Factorii care influenţează difuziunea medicamentelor în ţesuturi, dependenţi de organism, sunt: A. Structura chimică; B. Perfuzia cu sânge a ţesuturilor; C. Tipul de membrană biologică; D. Liposolubilitatea şi hidrosolubilitatea; E. Permeabilitatea capilară. 1.4. Factorii care influenţează difuziunea medicamentelor în ţesuturi, dependenţi de medicament, sunt: A. Concentraţia plasmatică şi interstiţială; B. Activitatea metabolică a ţesutului şi gradul de oxigenare; C. Greutatea moleculară (GM) şi pKa; D. Liposolubilitatea şi hidrosolubilitatea; E. Structura chimică; 1.5. Dezavantajele căii orale de administrare a medicamentelor sunt: A. Biodisponibilitatea este influenţată negativ de efectele primului pasaj intestinal şi hepatic; B. Absorbţia este dependentă de funcţionalitatea tractului gastro-intestinal; 1

C. Substanţele cu gust sau miros neplăcut se pot încorpora în forme farmaceutice orale, care le maschează aceste caracteristici; D. Latenţa (debutul acţiunii) este relativ mare şi deci nu reprezintă o cale pentru urgenţele medicale; E. Biodisponibilitatea medicamentelor este mai mică decât pe căi parenterale. 1.6. Biotransformarea (metabolizarea) medicamentelor prezintă următoarele caracteristici: A. Substanţele medicamentoase pot fi nemetabolizate (puţine); B. Majoritatea substanţelor medicamentoase sunt metabolizate parţial sau total; C. Biotransformarea (metabolizarea) este obligatorie pentru toate substanţele medicamentoase; D. Biotransformarea creşte viteza de eliminare a medicamentelor pe cale renală prin urină şi pe cale cutanată prin transpiraţie; E. Biotransformarea se produce, în general, în sensul apariţiei de metaboliţi cu hidrosolubilitate mai mare decât medicamentul respectiv. 1.7. Care din următoarelor enunţuri definesc biodisponibilitatea: A. Cantitatea de substanţă activă, precum şi viteza cu care aceasta este cedată de medicament, este absorbită în organism, ajunge la locul de acţiune şi îşi manifestă efectul biologic; B. Fracţiunea din doza administrată care este liposolubilă; C. Fracţiunea din doza administrată care este hidrosolubilă; D. Cantitatea de substanţă activă eliberată dintr-o formă farmaceutică şi absorbită în circulaţia sistemică; E. Viteza cu care substanţa activă este eliberată şi absorbită. 1.8. Condiţii obligatorii, generale, pe care trebuie să le îndeplinească formele farmaceutice injectabile: A. Izotone sau slab hipertone; B. Sterile; C. Facultativ sterile; D. pH egal aproximativ cu 7,4; E. Apirogene. 1.9. Administrarea medicamentelor pe cale rectală prezintă următoarele avantaje: A. Ocolirea primului pasaj intestinal şi hepatic; B. Absorbţia incompletă; C. Apariţia eventuală a reflexului de respingere, care micşorează perioada de retenţie în rect, deci timpul de contact; D. Abordabilă la copii, bolnavi cu vărsături, bolnavi în comă; E. Absorbţie inegală. 1.10 Următorii factori intervin în transferul substanţelor medicamentoase prin membranele biologice şi depind de substanţa medicamentoasă: A. Doza şi concentraţia; B. Liposolubilitatea formei nedisociate (coeficientul de repartiţie în lipide – apă); C. Greutatea moleculară (masa moleculară); 2

D. Starea fiziologică sau patologică a membranei; E. Structura chimică; 1.11. Căi de administrare utilizate exclusiv pentru acţiunea generală (sistemică) sunt: A. Calea intravenoasă; B. Calea subcutanată; C. Calea sublinguală; D. Calea intramusculară; E. Calea oculară. 1.12. Inducţia enzimatică are următoarele caracteristici: A. Se manifestă prin stimularea sintezei de enzime ca o consecinţă a creşterii cantităţii de substrat (reprezentat de medicament); B. Durata lungă de administrare a medicamentului nu favorizează inducţia enzimatică; C. Dozele mari favorizează inducţia enzimatică; D. Durata lungă de administrare a medicamentului favorizează inducţia enzimatică; E. Dozele mici favorizează inducţia enzimatică. 1.13. Formele în care medicamentele pot fi transportate în sânge sunt: A. Substanţele medicamentoase pot fi transportate în plasmă numai sub liberă (dizolvate în plasmă); B. Substanţele medicamentoase pot fi transportate în plasmă, o parte sub liberă (dizolvată în plasmă); C. Substanţele medicamentoase pot fi transportate în plasmă numai sub legată de proteinele plasmatice; D. Substanţele medicamentoase pot fi transportate în plasmă, o parte sub legată de proteinele plasmatice (formă de depozit); E. Substanţele medicamentoase (puţine) pot fi transportate în sânge elementele figurate.

formă formă formă formă şi în

1.14. Capacitatea de a trece prin membranele biologice este mai mare pentru substanţele: A. Cu un coeficient de partiţie lipide/apă foarte mare ; B. Legate de proteine, datorită masei moleculare mari; C. Cu greutate (masă) moleculară mai mică; D. Nedisociate; E. Mai liposolubile. 1.15. Căile fiziologice de eliminare a medicamentelor sunt: A. Calea digestivă, de elecţie pentru substanţele neabsorbabile, administrată pe cale orală; B. Calea renală, de elecţie pentru substanţele hidrosolubile absorbite; C. Calea cutanată, pentru substanţele volatile şi lipofile; D. Calea parenterală, pentru substanţele administrate pe cale injectabilă; E. Calea respiratorie, de elecţie pentru substanţele gazoase şi volatile. 3

1.16. Pe calea intravenoasă se pot administra: A. Substanţe care produc hemoliză; B. Substanţe iritante pentru ţesuturi (de exemplu digoxină, aminofilină, săruri de Ca2+); C. Substanţe exclusiv hidrosolubile; D. Substanţe care precipită proteinele plasmatice; E. Soluţii iritante datorită pH-ului care nu este egal cu 7,4 (pH-ul sângelui şi al lichidului interstiţial) sau/şi unei presiuni osmotice mai mari de 0,9%. 1.17. În cadrul căii orale de administare a medicamentelor, mucoasa intestinului subţire, reprezentând locul principal de absorbţie, prezintă următoarele particularităţi: A. Suprafaţa foarte mare de absorbţie (aproximativ 100 m2); B. Vascularizaţia foarte bogată (sanguină şi limfatică); C. Suprafaţa foarte mică de absorbţie; D. pH-ul mucoasei variază între 4,8 şi 8,2, în funcţie de segment; E. Vascularizaţie foarte redusă. 1.18. Avantajele căii orale de administrare a medicamentelor sunt: A. Poate fi utilă pentu medicamente cu efect retard; B. Reprezintă calea naturală, fiziologică de aport; C. Poate fi utilă mai ales pentru administrări repetate şi tratament de întreţinere; D. Prezintă o posibilitate comodă de autoadministrare a medicamentelor; E. Latenţa (debutul acţiunii) este relativ mare şi deci reprezintă o cale adecvată pentru urgenţe medicale. 1.19.Căi de administare utilizate exclusiv pentru acţiunea locală sunt: A. Calea intravaginală; B. Calea intraarticulară; C. Calea subcutanată; D. Calea oculară; E. Calea intravenoasă. 1.20. Următoarele căi de administrare a medicamentelor sunt căi artificiale, injectabile, parenterale: A. Calea intramusculară; B. Calea oculară; C. Calea intravenoasă; D. Calea subcutanată; E. Calea cutanată. 1.21. Următorii factori intervin în transferul substanţelor medicamentoase prin membranele biologice şi depind de membrană: A. Sistemele membranare active de transport; B. Doza şi concentraţia; C. Starea fiziologică şi patologică a membranei; D. Constanta de disociere (pKa) şi gradul de disociere; E. Tipul membranei. 4

1.22. Următoarele căi de administrare a medicamentelor sunt căi naturale: A. Calea intravenoasă; B. Calea orală; C. Calea intramusculară; D. Calea sublinguală; E. Calea respiratorie. 1.23. Avantajele căii sublinguale de administrare a medicamentelor sunt următoarele: A. Absorbţia este rapidă şi latenţa scurtă; B. Ocoleşte bariera hepatică fiind utilă pentru medicamentele biotransformate în procent mare în ficat; C. Reprezintă o cale de urgenţă în crize (angină pectorală, astm bronşic); D. Permite absorbţia moleculelor puternic ionizate; E. Ocoleşte degradarea medicamentelor sub influenţa sucurilor digestive. 1.24. Substanţele medicamentoase eliminate pe cale renală sunt: A. Substanţe liposolubile care se elimină prin secreţie tubulară pasivă; B. Substanţe hidrosolubile, care se elimină prin filtrare glomerulară; C. Substanţe nedisociate la pH-ul acid urinar se pot reabsorbi tubular şi au o eliminare lentă (acizi slabi); D. Substanţe cu structuri speciale, care se elimină prin secreţie tubulară activă; E. Substanţe insolubile. 1.25. Modificările de biodisponibilitate a medicamentelor pot induce variaţii din punct de vedere farmacoterapeutic (echivalente cu o modificare de doză) şi anume în: A. Durata efectului; B. Timpul de debut al efectului; timpul efectului maxim; C. Costul tratamentului; D. Intensitatea şi fecvenţa efectelor adverse; E. Intensitatea efectului farmacologic. Tema nr. 2 FARMACODINAMIE GENERALĂ 2.1. Etapele fazei farmacodinamice a interacţiunii (contactului) medicament organism, având ca rezultat apariţia acţiunii farmacodinamice sunt următoarele: A. Apariţia efectului farmacodinamic (Ef) (etapa farmacodinamică propriu-zisă); B. Apariţia unor modificări locale, declanşate de prezenţa complexului medicament-receptor (MR) la locul de acţiune (acţiunea primară); C. Legarea medicamentului (M) de substratul reactiv, respectiv de receptori (R); D. Formarea complexului medicament-receptor (MR); E. Legarea medicamentului de proteinele plasmatice. 2.2. Eficacitatea maximă a acţiunii farmacodinamice depinde de următoarele: A. Organism; B. Activitatea intrinsecă (numărul de receptori pe care substanţa medicamentoasă îi poate activa); C. Proprietăţile farmacocinetice ale substanţei active; D. Potenţa; 5

E. Proprietăţile farmacodinamice ale substanţei active. 2.3. Potenţa acţiunii farmacodinamice a unui medicament este dependentă de: A. Afinitatea substanţei active pentru substrat (numărul de receptori ocupaţi, conform teoriei ocupaţionale); B. Organism; C. Proprietăţile farmacodinamice ale substanţei active; D. Eficacitatea maximă (efectul maxim); E. Proprietăţile farmacocinetice ale substanţei active. 2.4. Acţiunea farmacodinamică a medicamentelor: A. Este rezultatul contactului medicament-organism (substratul reactiv); B. Este manifestată ca o modificare a unei funcţii fiziologice (în sens stimulator sau inhibitor); C. Nu este rezultatul contactului medicament-organism; D. Se manifestă ca fenomen fizic, chimic, biochimic şi fiziologic; E. Se manifestă ca diminuarea sau înlăturarea unei tulburări a unei funcţii fiziologice. 2.5. Care dintre următoarele afirmaţii privind latenţa acţiunii farmacodinamice (timpul de debut al efectului) sunt adevărate: A. Medicamentele legate de proteinele plasmatice în precent mare au latenţa mai mare (pentru că timpul de transport este mai mare); B. Substanţele care acţionează prin metabolit activ au latenţa mai mică; C. În administrarea intravenoasă (i.v.) latenţa este mai mică (pentru că timpul de absorbţie = 0); D. Formele farmaceutice retard au latenţa mai mare decât formele cu eliberare rapidă; E. Medicamentele cu mecanism indirect de acţiune au latenţa mai mare (pentru că timpul de apariţie a efectelor biologice este mai mare). 2.6. După mecanismul de acţiune, acţiunea farmacodinamică poate fi: A. Acţiune farmacodinamică directă; B. Acţiune asupra metabolismului substanţelor fiziologic active; C. Acţiune farmacodinamică pe receptori; D. Acţiune locală (topică); E. Acţiune farmacodinamică indirectă. 2.7. Factorii care influenţează acţiunea farmacodinamică, dependenţi de medicament, sunt: A. B. C. D. E.

Calea de administrare; Factori farmacocinetici (profilul farmacocinetic); Factori fizico-chimici (de ex. structura chimică); Factorii farmacografici (de ex. doza); Factorii farmacodinamici (de ex. locul, mecanismul acţiunii).

2.8. Sensul acţiunii farmacodinamice poate fi: A. Deprimant; 6

B. C. D. E.

Indiferent; Excitant; Inhibitor; Stimulator.

2.9. Interacţiunile medicamentoase antagoniste au următoarele caracteristici: A. Rezultatul asocierii poate fi anularea acţiunii farmacodinamice (antagonism total); B. Antagonismul apare când substanţele medicamentoase acţionează în acelaşi sens; C. Rezultatul asocierii poate fi diminuarea acţiunii farmacodinamice (antagonism parţial); D. Antagonismul apare când substanţele medicamentoase acţionează în sensuri opuse ; E. Rezultatul asocierii poate fi chiar inversarea acţiunii farmacodinamice (antagonism total). 2.10. După sensul acţiunii, acţiunea farmacodinamică poate fi: A. Acţiune inhibitoare; B. Acţiune mimetică; C. Acţiune principală; D. Acţiune litică; E. Acţiune stimulatoare. 2.11. Antagoniştii competitivi prezintă următoarele caracteristici: A. Au afinitate şi sunt capabili să se lege de receptori, la nivelul situsurilor de legare ale agoniştilor specifici; B. Diminuă potenţa agoniştilor specifici, prin competiţia pentru receptori; C. Au activitate intrinsecă; D. Nu sunt capabili să declanşeze un efect la nivelul receptorilor, pe care doar îi blochează; E. Nu au activitate intrinsecă. 2.12. După criteriul farmacoterapeutic, acţiunea farmacodinamică poate fi de următoarele tipuri, cu o excepţie: A. De substituţie; B. Indiferentă; C. Fiziopatologică; D. Simptomatică; E. Etiotropă (cauzală). 2.13. Factorii dependenţi de mediul natural farmacodinamică, sunt: A. Temperatura ambiantă; B. Lumina şi zgomotul; C. Altitudinea şi presiunea; D. Structura chimică a substanţei active; E. Calea de administrare. 7

care

pot

influenţa

acţiunea

2.14. Următoarele afirmaţii privind factorii de care depinde eficacitatea maximă a acţiunii farmacodinamice sunt adevărate, cu o excepţie: A. Proprietăţile farmacodinamice ale substanţei ale substanţei active; B. Potenţa; C. Activitatea intrinsecă (numărul de receptori pe care substanţa medicamentoasă îi poate activa); D. Proprietăţile farmacocinetice ale substanţei active; E. Organism. 2.15. Factorii de care depinde durata de acţiune sunt următorii: A. Factorii farmacocinetici; B. Factori farmacodinamici (afinitatea pentru substrat şi tipul de legătură); C. Denumirea substanţei active; D. Factori biofarmaceutici; E. Calea de administrare. 2.16. Selectivitatea acţiunii farmacodinamice se referă la faptul că: A. Este proprietetea unei substanţe medicamentoase de a avea un număr cât mai limitat de acţiuni farmacodinamice; B. Majoritatea substanţelor medicamentoase au un număr „n” de efecte, pe un teritoriu mai mult sau mai puţin larg; C. Este proprietatea unei substanţe medicamentoase de a influenţa un teritoriu cât mai limitat din organism; D. Este proprietatea unei substanţe medicamentoase de a avea un număr cât mai mare de acţiuni farmacodinamice; E. Este proprietatea unui medicament de a manifesta efect benefic terapeutic, fără efecte secundare nedorite. 2.17. Următoarele afirmaţii privind sensul acţiunii farmacodinamice sunt adevărate, cu o excepţie: A. Sensul stimulator rezultă prin stimularea unei funcţii; B. Sensul inhibitor nu apare prin stimularea excesivă a funcţiei respective (până la epuizarea ei); C. Sensul stimulator rezultă şi prin deprimarea unei funcţii antagoniste; D. Sensul inhibitor apare prin inhibarea unei funcţii; E. Sensul acţiunii farmacodinamice este dependent atât de substanţa activă cât şi de substratul biologic reactiv. 2.18. Interacţiunile medicamentoase sinergice au următoarele caracteristici: A. Sinergismul de adiţie apare când substanţele medicametoase asociate acţionează pe acelaşi tip de receptori; B. Sinergismul poate fi de adiţie şi de potenţare; C. Sinergismul apare când substanţele medicamentoase asociate acţionează în acelaşi sens; D. Sinergismul de potenţare apare când substanţele medicamentoase asociate acţionează pe receptori diferiţi; 8

E. Sinergismul apare când se asociază substanţe medicamentoase care acţionează în sensuri opuse. 2.19. Acţiunea predominantă şi selectivă a unui medicament poate fi datorită: A. Realizării unei concentraţii mai mari în ţesutul sau organul respectiv, datorită unei afinităţi deosebite pentru componentele acestora; B. Existenţei de subtipuri de receptori specifici, în anumite ţesuturi (de ex. receptori beta-2 adrenergici în bronhiole sau beta -1 în miocard); C. Realizării unei concentraţii mai mici în ţesutul sau organul respectiv; D. Inexistenţei de subtipuri de receptori specifici în anumite ţesuturi; E. Realizării unei concentraţii mai mari în ţesutul sau organul respectiv, datorită unei permeabilităţi crescute a membranelor ţesutului respectiv. 2.20. Durata de acţiune depinde de următorii factori, cu o excepţie: A. Factori farmacodinamici (afinitatea pentru substrat şi tipul de legătură); B. Calea de administrare; C. Costul substanţei active; D. Factori farmacocinetici; E. Factori biofarmaceutici. 2.21. Următoarele afirmaţii privind latenţa acţiunii farmacodinamice sunt adevărate, cu o excepţie: A. Medicamentele legate de proteinele plamatice în procent mare au latenţa mai mare (pentru că timpul de transport este mai mare); B. Substanţele care acţionează prin metabolit activ au latenţa mai mare (pentru că apare şi timpul de metabolizare); C. Medicamentele cu mecanism indirect de acţiune au latenţa mai mare (pentru că timpul de apariţie a efectelor biologice este mai mare); D. Formele farmaceutice retard au latenţa mai mică decât formele cu eliberare rapidă; E. În administrarea intravenoasă (i.v.) latenţa este mai mică (pentru că timpul de absorbţie =0). 2.22. După selectivitate acţiunea farmacodinamică poate fi: A. Acţiune farmacodinamică selectivă (specifică), asupra unui sistem fiziologic, organ, receptor sau unui agent patogen; B. Acţiune farmacodinamică generală (sistemică), ce se manifestă după absorbţie; C. Acţiune farmacodinamică de substituţie; D. Acţiune locală (topică), la locul administrării; E. Acţiune farmacodinamică neselectivă (nespecifică). 2.23. După criteriul farmacoterapeutic acţiunea farmacodinamică poate fi de următoarele tipuri: A. Acţiune farmacodinamică simptomatică; B. Acţiune farmacodinamică etiotropă (cauzală); C. Acţiune farmacodinamică fiziopatologică; D. Acţiune farmacodinamică indiferentă; E. Acţiune farmacodinamică de substituţie. 9

2.24. După reversibilitate (durată) acţiunea farmacodinamică poate fi: A. Acţiune farmacodinamică reversibilă (cu durată limitată); B. Acţiune farmacodinamică principală; C. Acţiune farmacodinamică selectivă (specifică); D. Acţiune farmacodinamică ireversibilă (cu durată nelimitată); E. Acţiune farmacodinamică secundară. 2.25. Factorii dependenţi de mediul natural farmacodinamică, sunt: A. Temperatura ambiantă; B. Structura chimică a substanţei active; C. Calea de administrare; D. Lumina şi zgomotul; E. Altitudinea şi presiunea.

care

pot

influenţa

acţiunea

Tema nr. 3 FARMACOTOXICOLOGIE GENERALĂ 3.1. Intoleranţa dobândită prezintă următoarele caracteristici: A. Se mai numeşte hipersensibilitate sau sensibilizare; B. Nu are mecanism de producere imunologic; C. Apare în timpul vieţii şi este temporară sau permanentă; D. Are mecanism de produce imunologic; E. Reprezintă o alergie la medicamente. 3.2. Factorii favorizanţi ai apariţiei alergiei la medicamente, dependenţi de medicament, sunt: A. Calea de administrare (apariţie mai frecventă la aplicare locală, pe piele şi mucoase); B. Reactivitatea individuală (mai mare la femei); C. Frecvenţa contactului cu organismul; D. Atopia ereditară (predispoziţie genetică la reacţii şi boli alergice); E. Potenţialul antigenic al medicamentului. 3.3. Intoleranţa dobândită (alergia la medicamente) prezintă următoarele particularităţi, cu o excepţie: A. Lipsa relaţiei gradate doză-efect; B. Doze extrem de mici pot produce reacţii alergice foarte grave; C. Anticorpii pot fi puşi în evidenţă prin teste cutanate sau diverse reacţii serologice; D. Prezintă o relaţie gradată doză-efect; E. Organismul sensibilizat posedă un titru ridicat de anticorpi (adeseori Ig E). 3.4. Factorii care condiţionează instalarea farmacodependenţei sunt: A. Mediul socio-cultural B. Cantităţile consumate, frecvenţa consumului; căile de administrare; C. Mediul ambiant natural; 10

D. Substanţa incriminată (profilul farmacodinamic, farmacotoxicologic); E. Particularităţile şi antecedentele individului.

farmacocinetic

şi

3.5. Specificaţi exemple de medicamente care produc efecte adverse mutagene: A. Fungicide; B. Agenţi fizici (radiaţii); C. Epoxizi; D. Citostatice alchilante; E. Toxicele fusului de diviziune celulară (colchicina, podofilotoxina). 3.6. Efecte adverse medicamentoase care sunt efecte secundare sunt următoarele, cu o excepţie: A. Uscăciunea gurii (hiposalivaţia) dată de atropină; B. Hipovitaminoza, în cursul tratamentului cu antibiotice cu spectru larg (ex. tetraciclina) pe cale orală; C. Constipaţia produsă prin atropină; D. Nefropatii (de ex. prin antibiotice aminoglicozide nefrotoxice); E. Sindroame depresive induse de simpatolitice (reserpina, alfa-metildopa, beta-1 adrenolitice). 3.7. Substanţe capabile să producă farmacodependenţă sunt: A. Deprimante SNC (alcool, hipnotice ca barbituricele, tranchilizante ca diazepam); B. Parasimpatolitice (atropina); C. Opioide (morfinomimetice) (tip morfină, heroină); D. Stimulatoare ale SNC (tip amfetamină, tip cocaină); E. Parasimpatomimetice (neostigmina). 3.8. Efectele secundare medicamentoase prezintă următoarele caracteristici: A. Sunt tulburări morfologice diferite de efectele farmacodinamice, care apar la o parte din indivizii trataţi în condiţii similare; B. Sunt consecinţa directă a acţiunilor farmacodinamice secundare ale medicamentelor; C. Sunt tulburări funcţionale, diferite de efectele farmacodinamice, care apar la o parte din indivizii trataţi în condiţii similare; D. Sunt consecinţa indirectă a acţiunilor farmacodinamice secundare ale medicamentelor; E. Sunt un răspuns anormal, cantitativ şi/sau calitativ, la un medicament, deviat de la efectele farmacodinamice ale medicamentului, ce apare numai la o parte din populaţie. 3.9. Reacţiile adverse (RA) medicamentoase au următoarele caracteristici: A. Sunt reacţii fără nici o legătură cu farmacoterapia; B. Sunt reacţii nedorite; C. Sunt reacţii ce apar la dozele eficace terapeutic; D. Sunt reacţii dăunătoare; E. Sunt reacţii în legătură cu costul medicamentelor. 11

3.10. Toleranţa dobândită cronică (obişnuinţa) prezintă următoarele caracteristici: A. Durata, după întreruperea tratamentului, este variabilă; B. Este un fenomen reversibil (dispare, la întrerupere, după un interval de timp variabil); C. Se instalează lent şi niciodată nu este completă; D. Este un fenomen ireversibil (nu dispare niciodată); E. Se instalează cu intensităţi diferite pentru diferitele efecte ale unui medicament. 3.11. Mecanismele de instalare a toleranţei cronice (obişnuinţei) ca efect advers medicamentos sunt: A. Mecanism farmacocinetic: creşterea eliminării; B. Mecanism farmacodinamic: „desensibilizarea” celulelor sau receptorilor (reglare „down”), manifestată prin „internalizarea” receptorilor în membrană; C. Scăderea vitezei de metabolizare prin inhibiţie enzimatică; D. Mecanism farmacocinetic: diminuarea absorbţiei; E. Mecanism farmacocinetic: creşterea vitezei de metabolizare, prin instalarea inducţiei enzimatice. 3.12. Frecvenţa mai mare a reacţiilor adverse (RA) se întâlneşte la vârstnici, datorită unor factori multipli: A. Particularităţi farmacodinamice specifice organismului vârstnic; B. Complianţa (respectarea posologiei prescrise) frecvent deficitară; C. Utilizarea, de obicei, de doze mai mari la bătrân, decât la adultul tânăr; D. Particularităţi farmacocinetice specifice organismului vârstnic; E. Polimedicaţia (număr mare de medicamente utilizat) ca o consecinţă a polipatologiei. 3.13. teratogen: A. B. C.

Medicamente contraindicate (proscrise) la gravide, datorită potenţialului

Antineoplazice antimetaboliţi (metotrexat, fluorouracil); Anticogulante cumarinice (acenocumarol, warfarina); Antiepileptice (fenitoina, acid valproic), antidepresive (triciclice, litiu), tranchilizante benzodiazepine; D. Antiacide; E. Glucocorticoizi (doze mari).

3.14. Factorii care cresc riscul apariţiei reacţiilor adverse medicamentoase ototoxice sunt: A. B. C. D. E.

Insuficienţa renală; Tratamentul îndelungat; Dozele mari; Asocierea de medicamente ototoxice; Dozele mici şi tratamentul de scurtă durată.

3.15. Sunt frecvent implicate, în reacţii adverse (RA) alergice de tip I (anafilactic) următoarele medicamente, cu o excepţie: A. Peniciline (penicilina G inj., ampicilina etc.); 12

B. C. D. E.

Acidul acetilsalicilic (aspirina); Substanţe iodate radiografice de contrast; Acidul ascorbic (vitamian C); Anestezice locale administrate i.v.

3.16. Factorii care cresc riscul apariţiei reacţiilor adverse medicamentoase ototoxice sunt următorii, cu o excepţie: A. Tratamentul îndelungat; B. Dozele mari; C. Asocierea de medicamente ototoxice; D. Dozele mici şi tratamentul de scurtă durată; E. Insuficienţa renală. 3.17. Exemple de efecte adverse medicamentoase toxice sunt următoarele, cu o excepţie: A. Nefropatii după antibiotice aminoglicozide nefrotoxice; B. Citoliză hepatică produsă de izoniazidă, rifampicină, paracetamol; C. Methemoglobinemie (după derivaţi de anilină: paracetamol); D. Uscăciunea gurii şi constipaţie date de atropină; E. Ototoxicitate după antibiotice aminoglicozide (kanamicină, gentamicină). 3.18. Factorii favorizanţi ai apariţiei alergiei la medicamente, dependenţi de organism, sunt: A. B. C. D.

Frecvenţa contactului cu organismul; Reactivitatea individuală (mai mare la femei); Atopia ereditară (predispoziţie genetică la reacţii şi boli alergice); Calea de administrare (apariţie mai frecventă la aplicare locală, pe piele şi mucoase); E. Potenţialul antigenic al medicamentului.

3.19. Exemple de efecte adverse medicamentoase toxice sunt următoarele: A. Ototoxicitatea după antibiotice aminoglicozide (în special după kanamicină şi amikacină); B. Sindromul neurologic extrapiramidal produs de neuroleptice clasice; C. Psihoze de tip schizofrenic în hipercorticism provocat de supradozarea glucocorticoizilor; D. Uscăciunea gurii şi constipaţia produsă de atropină; E. Citoliză hepatică produsă după izoniazidă, rifampicină, paracetamol. 3.20. Substanţe incriminate în producerea de efecte adverse cancerigene sunt următoarele: A. Hidrocarburi policiclice (din gudronul de cărbune, fum de ţigară); B. Glucoza; C. Nitrozaminele (apărute, de exemplu, prin tranformarea aminofenazonei în prezenţa acidului clorhidric în stomac); D. Aflatoxinele produse de mucegaiuri; E. Substanţe alchilante (de exemplu citostatice alchilante). 13

3.21. Efectele adverse medicamentoase toxice au următoarele caracteristici: A. Sunt tulburări morfologice, diferite de efectele farmacodinamice; B. Sunt consecinţa directă sau indirectă a acţiunilor farmacodinamice secundare ale medicamentelor; C. Sunt tulburări funcţionale, diferite de efectele farmacodinamice; D. Pot fi uşoare sau grave (uneori chiar fatale); se pot manifesta la nivelul tuturor ţesuturilor şi organelor; E. Apar la o parte din indivizii trataţi în condiţii similare. 3.22. Efectele adverse medicamentoase toxice au următoarele caracteristici, cu o excepţie: A. Pot fi uşoare sau grave (uneori chiar fatale); se pot manifesta la nivelul tuturor ţesuturilor şi organelor; B. Apar la o parte din indivizii trataţi în condiţii similare; C. Sunt tulburări morfologice, diferite de efectele farmacodinamice; D. Sunt consecinţa directă sau indirectă a acţiunilor farmacodinamice secundare ale medicamentelor; E. Sunt tulburări funcţionale, diferite de efectele farmacodinamice. 3.23. Factorii favorizanţi ai apariţiei reacţiilor adverse (RA) medicamentoase sunt: A. Numărul ridicat de medicamente asociate (polipragmazia), cu posibilitatea apariţiei interacţiunilor (previzibile sau nu); B. Stările patologice (insuficienţele renală sau/şi hepatică); C. Costul medicamentelor; D. Dozele eficace mari (peste DE50) şi tratamentul prelungit; E. Stările fiziologice particulare (sarcină, vârstă înaintată). 3.24. Idiosincrazia (intoleranţa congenitală de grup) prezintă următoarele particularităţi: A. Deviaţia de la răspunsul farmacodinamic normal poate să fie cantitativă (efecte de supradozare sau ineficienţă); B. Se manifestă ca deviaţie de la răspunsul farmacodinamic normal al populaţiei, la medicament; C. Nu apare la scurt timp după începerea tratamentului sau chiar la prima doză; D. Deviaţia de la răspunsul farmacodinamic normal poate să fie calitativă (reacţie anormală diferită de acţiunea farmacodinamică); E. Apare la scurt timp după începerea tratamentului sau chiar la prima doză. 3.25. Exemple de efecte adverse medicamentoase care sunt efecte secundare sunt următoarele: A. Uscăciunea gurii (hiposalivaţie) dată de atropină; B. Sindromul neurologic extrapiramidal produs de medicamente neuroleptice clasice; C. Constipaţia produsă de atropină (scăderea tonusului şi peristaltismului normal intestinal); D. Psihoze şi halucinaţii produse de antiinflamatoare nesteroidiene (indometacina, ibuprofen, sulindac); 14

E. Somnolenţă după trezirea din somn produc hipnocoercitivele cu acţiune de lungă durată (de exemplu fenobarbital). Tema nr. 4 ANTIBIOTICE CU STRUCTURĂ BETALACTAMICĂ 4.1. Administrarea penicilinelor este contraindicată: A. În aplicare locală pe mucoase (creşte riscul alergizant); B. În infecţii cu germeni sensibili; C. În aplicare locală pe tegumente (creşte riscul alergizant); D. În caz de alergie; E. În infecţii cu germeni rezistenţi (în special stafilococ penicilinazopozitiv); 4.2. Din grupa penicilinelor antistafilococice fac parte: A. Amoxicilina; B. Dicloxacilina; C. Oxacilina; D. Ampicilina; E. Cloxacilina. 4.3. Benzilpenicilina are următoarele indicaţii, cu o excepţie: A. Infecţii cu pneumococ: pneumonii, meningite, septicemii; B. Cărbune, gangrenă gazoasă, tetanos, difterie; C. Infecţii cu streptococ hemolitic: angine, erizipel, scarlatină, septicemii; D. Infecţii cu germeni rezistenţi la peniciline; E. Lues (sifilis). 4.4 Din grupa antibioticelor betalactamine fac parte următoarele: A. Penami (peniciline); B. Aminoglicozide; C. Cefeme (cefalosporine); D. Monobactami; E. Macrolide. 4.5. Din grupa antibioticelor betalactamine fac parte următoarele, cu o excepţie: A. Monobactami; B. Penami (peniciline); C. Cefeme (cefalosporine); D. Penemi (carbapenemi); E. Macrolide. 4.6. Cefalosporinele prezintă următoarele caracteristici: A. Sunt denumite şi cefeme; B. Sunt antibiotice având ca nucleu de bază acidul 7-aminocefalosporanic; C. Sunt antibiotice cu structură beta-lactamică; D. Sunt antibiotice având ca nucleu de bază acidul 6-aminopenicilinamic; E. Acidul 7-aminocefalosporanic cuprinde un inel dihidrotiazinic condensat cu un nucleu beta-lactamic. 15

4.7. Administrarea benzatinbenzilpenicilinei este contraindicată în următoarele cazuri: A. Antecedente alergice; B. Infecţii grave care necesită niveluri plasmatice ridicate de benzilpenicilină; C. Infecţii cu germeni puţin sensibili; D. Copii sub 3 ani sau mai mari, dacă au masă musculară redusă; E. Infecţii uşoare cu germeni sensibili la benzilpenicilină şi pentru profilaxie. 4.8. Aztreonamul prezintă următoarele caracteristici: A. Este rezistent la majoritatea betalactamazelor produse de bacili Gram negativ aerobi; B. Este indicat în infecţii cu bacili Gram negativ (septicemii, infecţii urinare, respiratorii); C. Acţionează bacteriostatic prin inhibarea sintezei proteice; D. Spectru antimicrobian cuprinde: bacili Gram negativ aerobi (inclusiv Pseudomonas); E. Mecanismul de acţiune este bactericid, prin împiedicarea sintezei peretelui bacterian. 4.9. Benzilpenicilina se administrează corect în următoarele condiţii: A. Soluţia se prepară extempore în ser fiziologic steril; nu se asociază cu alte medicamente în aceeaşi seringă; B. Se administrează, cel mai frecvent, intramuscular (i.m.) profund sau intravenos (i.v.) în perfuzie; C. În perfuzii se preferă soluţiile acide (glucoza 5%) sau alcaline; D. Stabilitatea în soluţie este de maximum 24 ore la frigider (+4˚C); E. Se poate asocia cu alte medicamente în aceeaşi seringă. 4.10. Următoarele substanţe medicamentoase sunt inhibitori de beta-lactamaze produse de stafilococi şi bacili Gram negativ, astfel încât în asociere cu peniciline cu spectru larg le lărgeşte spectrul antimicrobian: A. Acid clavulanic; B. Sulbactam; C. Amoxicilina; D. Ampicilină; E. Ticarcilina. 4.11. Penicilinele (penamii) prezintă următoarele caracteristici, cu o excepţie: A. Sunt antibiotice de semisinteză (unele); B. Au ca nucleu comun acidul 6-aminopenicilinamic; C. Sunt antibiotice naturale (unele); D. Au ca nucleu de bază acidul 7-aminocefalosporanic; E. Acidul 6-aminopenicilinamic este format dintr-un inel tiazolidinic şi un inel beta-lactamic; 4.12. Specificaţi grupele de antibiotice care acţionează asupra peretelui celulei bacteriene (inhibarea sintezei peptidoglicanului care intră în constituţia peretelui bacterian): A. Carbapenemi; 16

B. C. D. E.

Cefalosporine; Tetracicline; Monobactami; Peniciline.

4.13 Din grupa penicilinelor de semisinteză fac parte următoarele: A. Peniciline active faţă de enterobacteriacee (amidinopeniciline: ex. mecilinam); B. Peniciline antistafilococice: ex. oxacilina; C. Peniciline injectabile cristalizate: ex. benzilpenicilina; D. Peniciline active faţă de Pseudomonas (ex. carboxipeniciline: ex. carbenicilina); E. Penciline cu spectru larg (aminopeniciline) (ex. ampicilina). 4.14. Afirmaţiile cu privire la aztreonam sunt adevărate, cu o excepţie: A. Spectrul antibacterian cuprinde bacili Gram negativ aerobi (inclusiv Pseudomonas); B. Este bactericid; C. Este rezistent la majoritatea betalactamazelor produse de bacili Gram negativ aerobi; D. Este indicat în infecţii cu bacili Gram negativ (septicemii, infecţii urinare, intraabdominale, respiratorii etc.); E. Este bacteriostatic (inhibarea sintezei proteice bacteriene). 4.15. Notaţi antibioticele cu potenţial mare de producere a reacţiilor adverse alergice: A. Ampicilina; B. Cefalosporine; C. Procainbenzilpenicilina; D. Eritromicina; E. Benzilpenicilina; 4.16. În infecţiile cu stafilococi secretori de beta-lactamaze (penicilinaze) sunt indicate următoarele peniciline, cu o excepţie: A. Oxacilina; B. Nafcilina; C. Benzilpenicilina; D. Cloxacilina; E. Dicloxacilina. 4.17. Fac parte din grupa penicilinelor antistafilococice următoarele antibiotice, cu o excepţie: A. Dicloxacilina; B. Ampicilina; C. Oxacilina; D. Cloxacilina; E. Nafcilina. 4.18. Din grupul penicilinelor de semisinteză, cu spectru larg, active pe bacili Gram negativ, inclusiv Pseudomonas aeruginosa (piocianic) fac parte: 17

A. B. C. D. E.

Carbenicilina; Ticarcilina; Piperacilina; Fenoximetilpenicilina (penicilina V); Azlocilina;

4.19. Benzilpenicilina este antibiotic de elecţie în: A. Lues (sifilis); B. Cărbune, gangrenă gazoasă, tetanos, difterie; C. Infecţii cu germeni rezistenţi la peniciline; D. Infecţii cu streptococ hemolitic (angine, erizipel, scarlatină, septicemii); E. Infecţii cu pneumococ (pneumonii, meningite, septicemii). 4.20. Din grupa penicilinelor naturale fac parte următoarele: A. Peniciline cu spectru larg (aminopeniciline) (ex. ampicilina); B. Peniciline injectabile cristalizate (ex. benzilpenicilina); C. Peniciline orale (ex. fenoximetilpenicilina, feneticilina); D. Peniciline injectabile săruri cu acţiune retard (peniciline depozit) (ex. procainbenzilpenicilina, benzatinbenzilpenicilina); E. Peniciline antistafilococice (ex. oxacilina). 4.21. Penicilinele cu spectru larg prezintă următoarele caracteristici: A. Spectrul antimicrobian cuprinde coci Gram pozitiv (cu excepţia stafilococului penicilinazopozitiv) şi coci Gram negativ; B. Cocii Gram pozitiv prezintă o sensibilitate mai mică decât la benzilpenicilină; C. Nu sunt active după administrare orală, fiind distruse de acidul clorhidric din stomac; D. Spectrul antimicrobian cuprinde bacili Gram negativ; E. Sunt active după administrare orală, nefiind distruse de acidul clorhidric din stomac. 4.22. Penicilinele (penamii) prezintă următoarele caracteristici: A. Sunt antibiotice de semisinteză (unele); B. Acidul 6-aminopenicilinamic este format dintr-un inel tiazolidinic şi un inel beta-lactamic; C. Sunt antibiotice naturale (unele); D. Au ca nucleu comun acidul 6-aminopenicilinamic; E. Au ca nucleu de bază acidul 7-aminocefalosporanic. 4.23. Următoarele afirmaţii în legătură cu penicilinele cu spectru larg sunt adevărate, cu o excepţie: A. Cocii Gram pozitiv prezintă o sensibilitate mai mică decât la benzilpenicilină; B. Sunt active după administrare pe cale orală, nefiind distruse de acidul clorhidric din stomac; C. Spectrul antimicrobian cuprinde coci Gram pozitiv (cu excepţia stafilococului penicilinazopozitiv) şi coci Gram negativ; D. Nu sunt active după administrare orală, fiind distruse de acidul clorhidric din stomac; 18

E. Spectrul antimicrobian cuprinde bacili Gram negativ. 4.24. Din grupa penicilinelor naturale fac parte următoarele, cu o excepţie: A. Peniciline orale (ex. fenoximetilpenicilina, feneticilina); B. Peniciline injectabile săruri cu acţiune retard (ex. procainbenzilpenicilina); C. Peniciline injectabile cristalizate (ex. benzilpenicilina); D. Peniciline injectabile- peniciline de depozit (ex. benzatinbenzilpenicilina); E. Peniciline antistafilococice (ex. oxacilina). 4.25. Din grupa penicilinelor de semisinteză fac parte următoarele, cu o excepţie: A. Peniciline active faţă de Pseudomonas (ex. carbenicilina); B. Peniciline injectabile cristalizate (ex. benzilpenicilina); C. Peniciline cu spectru larg (aminopeniciline) (ex. ampicilina); D. Peniciline antistafilococice (ex. oxacilina); E. Peniciline active faţă de enterobacteriacee (amidinopeniciline) (ex. mecilinam). Tema nr. 5 ANTIBIOTICE DIN ALTE CLASE STRUCTURALE: MACROLIDE, AMINOGLICOZIDE, TETRACICLINE, AMFENICOLI ŞI POLIPEPTIDE 5.1. Dintre antibioticele macrolide, sunt substanţe naturale următoarele: A. Claritromicina; B. Eritromicina; C. Azitromicina; D. Spiramicina; E. Josamicina. 5.2. Eritromicina are următoarele proprietăţi farmacologice: A. Este un antibiotic natural din culturi de Streptomyces erythreus, cu caracter bazic; B. Are efect bacteriostatic sau bactericid în funcţie de concentraţia antibioticului, microorganism şi faza de creştere a acestuia; C. Nu este activă după administrarea pe cale orală; D. Reprezintă medicaţie de alternativă în infecţiile cu germeni sensibili, inclusiv pentru profilaxia recăderilor în reumatism poliarticular acut; E. Reprezintă o medicaţie de alternativă la bolnavii alergici la penicilină. 5.3. Următoarele antibiotice macrolide sunt substanţe de semisinteză, cu o excepţie: A. Diritromicina; B. Eritromicina; C. Claritromicina; D. Roxitromicina; E. Azitromicina. 5.4. Dintre antibioticele aminoglicozide se pot administra ca medicamente antituberculoase următoarele: A. Tobramicina; B. Gentamicina; 19

C. Kanamicina; D. Streptomicina; E. Neomicina. 5.5. Scăderea biodisponibilităţii orale a tetraciclinei se produce prin asocierea cu: A. Alimente (mai ales produse lactate); B. Medicamente care conţin calciu, magneziu şi fier; C. Enzime pancreatice; D. Antispastice digestive; E. Antiacide alcalinizante. 5.6. Antibioticele aminoglicozide prezintă următoarele proprietăţi farmacologice: A. Mecanismul de acţiune este bactericid (inhibarea sintezei proteice bacteriene); B. Produc bloc neuromuscular cu relaxarea musculaturii scheletice (acţiune curarizantă); C. Toate aminoglicozidele au absorbţie orală redusă, deoarece la pH-ul intestinal predomină forma ionizată neabsorbabilă; D. Principalele reacţii adverse sunt oto- şi nefrotoxicitatea; E. Pot fi administrate în asociere cu curarizante şi în prezenţa miasteniei grave (miastenia gravis). 5.7. Specificaţi care este singura tetraciclină care nu este contraindicată în insuficienţa renală: A. B. C. D. E.

Tetraciclina; Minocicilina; Demeclociclina; Rolitetraciclina; Doxiciclina.

5.8. Afirmaţiile corecte în legătură cu cloramfenicolul sunt următoarele: A. Spectrul antimicrobian este larg; B. Nu se fac serii repetate de tratament; C. Este antibiotic de rezervă, utilizat în infecţii grave, pentru care nu există altă alternativă terapeutică (ex. febră tifoidă, meningite, septicemii etc.); D. Se pot face serii repetate de tratament; E. Prezintă riscul unor reacţii adverse hematologice: deprimarea hematopoezei (anemie aplastică, leucopenie, agranulocitoză, trombocitopenie). 5.9. Dintre tetracicline sunt substanţe de sinteză următoarele: A. Metacilina; B. Rolitetraciclina; C. Tetraciclina; D. Minociclina; E. Doxiciclina; 5.10. Următoarele afirmaţii privind tetraciclinele sunt adevărate, cu o excepţie:

20

A. Biodisponibilitatea orală a tetraciclinelor este scăzută de alimente (mai ales lactate), de medicamente antiacide cu Ca, Mg, Al, Fe, care formează chelaţi cu acestea; B. Rezistenţa bacteriană se instalează rapid; C. Tetraciclinele sunt contraindicate la femei gravide, copii mai mici de 8 ani; D. Spectrul antimicrobian este larg; E. Difuziunea în ţesuturi este bună pentru tetraciclinele din generaţia a II-a (doxiciclina, minociclina), datorită liposolubilităţii crescute. 5.11. Doxiciclina prezintă următoarele caracteristici farmacologice: A. Spectrul antimicrobian este asemănător tetraciclinei; B. Mecanismul de acţiune este bacteriostatic, cu împiedicarea sintezei proteice bacteriene; C. Absorbţie orală crescută (peste 90%), cu biodisponibilitate puţin influenţată de alimente, lapte, cationi bi- sau trivalenţi; D. Administrarea se face la 4 ore interval; E. Reacţiile adverse sunt comune tetraciclinelor. 5.12. Care din următoarele tetracicline este substanţă de origine naturală: A. Tetraciclina; B. Metacilina; C. Doxiciclina; D. Rolitetraciclina; E. Minociclina. 5.13. Următoarele antibiotice macrolide sunt substanţe naturale, cu o excepţie: A. Eritromicina; B. Oleandomicina; C. Azitromicina; D. Spiramicina; E. Josamicina. 5.14. Următoarele afirmaţii privind eritromicina sunt adevărate, cu o excepţie: A. Intoxicarea microorganismelor este datorită fixării pe ribozomi şi împiedicării sintezei proteinelor bacteriene; B. Reprezintă o medicaţie de alternativă la bolnavii alergici la penicilină, în infecţiile cu germeni sensibili (inclusiv pentru profilaxia recăderilor în reumatismul poliarticular acut); C. Are o absorbţie redusă pe cale orală, deoarece este inactivată de sucul gastric; D. Are efect bacteriostatic sau bactericid în funcţie de concentraţia antibioticului, microorganism şi faza de creştere a acestuia; E. Nu se administrează pe cale orală. 5.15. Dintre tetracicline, următoarele se administrează pe cale orală (p.o.): A. Minociclina; B. Doxiciclina; C. Rolitetraciclina; D. Demeclociclina; 21

E. Tetraciclina. 5.16. Streptomicina are următoarele proprietăţi farmacologice: A. Absorbţie digestivă redusă, cu eliminare integrală prin scaun, după administrarea pe cale orală (p.o.); B. Indicată în principal, în tratamentul tuberculozei, în asociaţii polichimioterapice; C. După administrare intramusculară (i.m.) se elimină renal în formă activă (realizând concentraţii mai mari decât în sânge); D. Spectrul antimicrobian cuprinde şi bacilul Koch uman; E. Nu prezintă risc de lezare a perechii a VIII-a de nervi cranieni cu tulburări vestibulare (tulburări de echilibru) şi tulburări auditive (pierderea acuităţii auditive). 5.17. Specificaţi care este afirmaţia corectă pentru tetracicline: A. Mecanismul de acţiune este bactericid; B. Au un spectru antimicrobian îngust; C. Una dintre reacţiile adverse produse de tetracicline este fotosensibilizarea; D. Sunt antibiotice de primă alegere în tratamentul luesului (sifilisului); E. Este recomandată asocierea tetracicline-peniciline deoarece apare sinergism. 5.18. Dintre antibioticele macrolide, sunt substanţe de semisinteză: A. Spiramicina; B. Claritromicina; C. Eritromicina; D. Azitromicina; E. Roxitromicina. 5.19. Specificaţi informaţia incorectă în legătură cu cloramfenicolul: A. Spectrul antimicrobian este larg; B. Are liposolubilitate mare, cu difuziune bună şi rapidă în toate ţesuturile; C. Este antibiotic de rezervă, utilizat în infecţii grave, pentru care nu există altă alternativă terapeutică (ex. febră tifoidă, meningite, septicemii etc.); D. Provoacă reacţii adverse (RA) hematologice grave: deprimarea hematopoezei (anemie aplastică, agranulocitoză, leucopenie, trombocitopenie); E. Spectrul antimicrobian este îngust. 5.20. Specificaţi care din următoarele antibiotice au ca mecanism de acţiune inhibarea sintezei proteice bacteriene: A. Tetraciclina; B. Benzilpenicilina; C. Eritromicina; D. Cloramfenicolul; E. Polimixina. 5.21. Specificaţi care din următoarele antibiotice face parte din aminogliocozide, iar posologia sa trebuie ajustată corespunzător în insuficienţa renală în funcţie de clearance-ul creatinei: 22

A. B. C. D. E.

Eritromicina; Cloramfenicolul; Doxiciclina; Gentamicina; Benzilpenicilina.

5.22. Tetraciclina prezintă următoarele proprietăţi farmacologice: A. Biodisponibilitatea orală este scăzută de asocierea cu alimente (mai ales produse lactate) şi medicamente care conţin Ca, Mg şi Fe, antiacide alcalinizante; B. Calea de administrare este exclusiv injectabilă; C. Se acumulează în ţesutul reticulo-endotelial, oase, dentină, smalţul dentar; D. Biodisponibilitatea pe cale orală (p.o.) este bună (77-80%); E. Se acumulează la nivelul musculaturii striate. 5.23. Colistina are următoarele proprietăţi farmacologice: A. Spectrul antimicrobian este similar polimixinei B (bacili Gram-negativ); B. Absorbţie bună după administrare pe cale orală (p.o.); C. În injecţii intramusculare (i.m.) sau perfuzii inravenoase (i.v.) este indicată în infecţii severe: septicemii, endocardite, infecţii urinare (când alte antibiotice sau chimioterapice antimicrobiene de sinteză nu sunt eficace); D. Absorbţie după administrare orală foarte redusă; E. Mecanismul de acţiune este similar polimixinei B (bactericid absolut) prin alterarea ireversibilă a membranei bacteriene. 5.24. Specificaţi care din următoarele antibiotice acţionează la nivelul membranei citoplasmatice bacteriene pe care o alterează ireversibil: A. Polimixina B; B. Ampicilina; C. Tetraciclina; D. Benzilpenicilina; E. Colistina. 5.25. Antibioticele aminoglicozide au următoarele proprietăţi farmacologice, cu o excepţie: A. Produc bloc neuromuscular cu relaxarea musculaturii scheletice (posibil până la apnee) prin inhibarea eliberării acetilcolinei din terminaţiile presinaptice; B. Principalele reacţii adverse sunt oto- şi nefrotoxicitatea; C. Absorbţie digestivă redusă după administrare orală; D. Mecanismul de acţiune este bactericid, inhibând sinteza proteică bacteriană; E. Nu influenţează funcţiile musculaturii striate. Tema nr. 6 ANALGEZICE-ANTIPIRETICE 6.1. Următoarele afirmaţii privind enzima ciclooxigenaza-2 (COX-2) sunt adevărate, cu o excepţie: 23

A. Inhibarea de COX-2 reprezintă mecanismul acţiunii antiinflamatoare a analgezicelor – antipiretice; B. COX-2 inductibilă este implicată în biosinteza de prostaglandine cu rol inflamator şi hiperalgic, atât la nivel periferic, cât şi la nivel medular; C. COX-2 este izoformă constitutivă numai în unele ţesuturi (plămâni, rinichi, măduva spinării); D. COX-2 este inductibilă în toate ţesuturile în prezenţa unor stimuli externi proinflamatori (microorganisme, citokine şi leziuni tisulare); E. Inhibarea de COX-2 reprezintă un mecanism generator de efecte secundare nedorite. 6.2. Analgezicele-antipiretice au următoarele indicaţii pentru acţiunea analgezică (potenţată de acţiunea antiinflamatoare), cu o excepţie: A. Durereri postoperatorii moderate; B. Durere acută foarte intensă (postoperator, traumatisme, infarct miocardic); C. Algii moderate: cefalee, dismenoree; D. Afecţiuni ortopedice: fracturi, luxaţii, entorse; E. Algii moderate: nevralgii, artralgii, mialgii. 6.3. Acidul acetilsalicilic are următoarele indicaţii: A. Infecţii virale (gripă, varicelă, hepatită), la copii sub 4 ani; B. Afecţiuni reumatismale inflamatorii (reumatism poliarticular acut, poliartrită reumatoidă); C. Febră de etiologie diversă (procese inflamatorii, infecţii microbiene şi virale acute); D. Ulcer gastro-duodenal; E. Algii moderate (nevralgii, mialgii, artralgii, cefalee etc.). 6.4. Paracetamolul poate produce următoarele efecte, în afară de unul dintre acstea: A. Intoxicaţia acută se manifestă prin necroză acută hepatică; B. Antipiretic moderat; C. La doze mari poate produce toxicitate renală; D. Analgezic moderat; E. Antiinflamator. 6.5. Analgezice-antipiretice derivaţi de acid salicilic sunt următoarele: A. Diflunisal; B. Paracetamol (acetaminofen); C. Acetilsalicilat de lizină; D. Propifenazona; E. Acid acetisalicilic. 6.6. Analgezice-antipiretice derivaţi de pirazolonă sunt următoarele: A. Propifenazona; B. Fenacetina; C. Aminofenazona; D. Paracetamol (Acetaminofen); E. Metamizol (Noraminofenazona). 24

6.7. Acţiunea analgezică a analgezicelor-antipiretice are următoarele caracteristici, cu o excepţie: A. Inhibarea biosintezei de prostaglandine (ca PGE1 şi PGE2) explică acţiunea analgezică, deoarece acestea cresc sensibilitatea terminaţiilor nervoase senzitive (nociceptorilor), precum şi eliberarea de substanţă P, provocând hiperalgie; B. Mecanism periferic, analgezic şi antiinflamator, de inhibare a biosintezei de prostaglandine (PG) implicate în nocicepţie şi inflamaţie; C. Mecanism central, la nivel talamic, ridicând pragul perceperii durerii; D. Mecanism de inhibare a biosintezei de leucotriene (LT); E. Eficacitatea analgezicelor-antipiretice este mai mare în durerile somatice (nevralgii, artralgii) şi în unele dureri viscerale (cefalee, dismenoree). 6.8. Analgezice-antipiretice derivaţi de pirazolonă sunt următoarele, cu o excepţie: A. Propifenazona; B. Fenazona; C. Metamizol (Noraminofenazona); D. Aminofenazona; E. Paracetamol (acetaminofen). 6.9. Analgezicele-antipiretice au următoarele indicaţii pentru acţiunea analgezică (potenţată de acţiunea antiinflamatoare): A. Algii moderate: nevralgii, artralgii, mialgii, cefalee, dismenoree; B. Dureri postoperatorii moderate; C. Durerea de angină pectorală (cardiopatia ischemică); D. Durere acută foarte intensă: postoperator, traumatisme, infarct miocardic; E. Afecţiuni ortopedice: fracturi, luxaţii, entorse. 6.10. Acţiunea analgezică a analgezicelor-antipiretice are următoarele caracteristici: A. Eficacitatea analgezicelor-antipiretice este mai mare în durerile somatice (nevralgii, artralgii) şi în unele dureri viscerale (cefalee, dismenoree); B. Inhibarea biosintezei de prostaglandine (ca PGE1 şi PGE2) explică acţiunea analgezică deoarece acestea cresc sensibilitatea terminaţiilor nervoase senzitive (nociceptorilor), precum şi eliberarea de substanţă P, provocând hiperalgie; C. Mecanism periferic, analgezic şi antiinflamator de inhibare a biosintezei de prostaglandine (PG) implicate în nocicepţie şi inflamaţie; D. Mecanism central, la nivel talamic, ridicând pragul perceperii durerii; E. Mecanism de inhibare a biosintezei de leucotriene (LT). 6.11. Sunt analgezice-antipiretice cu activitate antiinflamatoare puternică, următoarele: A. Diflunisal; B. Propifenazona; C. Acid acetilsalicilic; D. Paracetamol (acetaminofen); E. Metamizol (Noraminofenazona).

25

6.12. Acţiunea analgezică a acidului acetilsalicilic are următoarele caracteristici: A. Inhibarea biosintezei de prostaglandină E1 (PGE1) explică acţiunea analgezică, deoarece aceasta contribuie la durerea din inflamaţie prin sensibilizarea terminaţiilor nervoase aferente; B. Inhibarea biosintezei de leucotriene (LT); C. Mecanism periferic de inhibare a biosintezei de PGE1; D. Analgezic moderat; E. Mecanism central talamic de inhibare a biosintezei de PGE1. 6.13. Următoarele afirmaţii privind enzima ciclooxigenaza-1 (COX-1) sunt adevărate, cu o excepţie: A. Este prezentă în toate ţesuturile; B. Intervine în biosinteza de prostaglandine (PG) cu roluri fiziologice benefice, de protecţie; C. Inhibarea COX-1 reprezintă un mecanism generator de efecte secundare nedorite; D. COX-1 nu este izoforma constitutivă; E. Prostaglandine cu roluri benefice, de protecţie sunt PGI2, PGE2. 6.14. Metamizolul (Noraminofenazona) are următoarele proprietăţi farmacologice: A. Profil farmacodinamic şi farmacotoxicologic asemănător cu aminofenazona; B. Antiinflamator puternic; C. Este incriminat în inducerea cancerului gastric; D. Reacţii adverse cele mai frecvente: agranulocitoză, noduli locali la injectarea intramusculară (i.m.); E. Analgezic şi antispastic mai intens decât aminofenazona. 6.15. Analgezice-antipiretice, care nu posedă şi activitate antiinflamatoare puternică, sunt următoarele: A. Propifenazona; B. Metamizol (Noraminofenazona); C. Paracetamol (acetaminofen); D. Acid acetilsalicilic; E. Diflunisal. 6.16. Medicamentele analgezice-antipiretice pot avea, în grade diferite, următoarele acţiuni farmacodinamice principale: A. Acţiune antispastică; B. Acţiune antipiretică; C. Acţiune analgezică; D. Acţiune euforizantă; E. Acţiune antiinflamatoare. 6.17. Enzima ciclooxigenaza-1 (COX-1) are următoarele caracteristici: A. Este prezentă în toate ţesuturile; B. COX-1 este izoforma inductibilă; C. Intervine în biosinteza de prostaglandine cu roluri fiziologice benefice, de protecţie; 26

D. COX-1 este izoforma constitutivă, E. Inhibarea de COX-1 reprezintă un mecanism generator de efecte secundare nedorite. 6.18. Analgezice-antipiretice fără activitate antiinflamatoare sunt următoarele: A. Aminofenazona; B. Metamizol (noraminofenazona); C. Diflunisal; D. Acid acetilsalicilic; E. Paracetamol (acetaminofen). 6.19. Analgezice-antipiretice derivaţi de p-aminofenol sunt următoarele: A. Paracetamol (acetaminofen); B. Propifenazona; C. Acid acetilsalicilic; D. Metamizol (noraminofenazona); E. Fenacetina. 6.20. Acţiunea antipiretică a analgezicelor-antipiretice are următoarele caracteristici, cu o excepţie: A. Mecanism molecular: inhibarea biosintezei de PGE2, cu efect pirogen la nivel central hipotalamic; B. Antipireticele produc stimularea mecanismelor de termoliză (transpiraţie, vasodilataţie periferică etc.); C. Antipireticele readuc la normal nivelul funcţional ridicat al centrilor termoreglatori; D. Antipireticele sunt hipotermizante (scad temperatura normală); E. Antipireticele reduc febra. 6.21. Paracetamolul (acetaminofenul) poate provoca următoarele reacţii adverse: A. Toxicitate renală, la doze mari (nefrită interstiţială, necroză tubulară, insuficienţă renală cronică); B. Trombocitopenie, rar; purpură trombocitopenică; C. Ulcer gastro-duodenal; D. Toxicitate hepatică, la doze mari (citoliză hepatică, hepatită acută prin leziuni necrotice); E. Rabdomiolize (distrucţii ale muşchilor striaţi). 6.22. Aminofenazona poate provoca următoarele reacţii adverse: A. Ulcer gastro-duodenal; B. Tulburări sanguine (leucopenie, agranulocitoză, anemie hemolitică, anemie aplastică); C. Hipocoagulare cu favorizarea microhemoragiilor şi anemiei; D. Cancer gastric (prin biotrasformarea în nitrozamine cancerigene, în stomac, prin reacţie cu alimentele în prezenţa HCl); E. Alergii (erupţii cutanate).

27

6.23. Analgezice-antipiretice derivaţi de acid salicilic sunt următoarele, cu o excepţie: A. Acid acetilsalicilic; B. Paracetamol (acetaminofen); C. Diflunisal; D. Salicilamida; E. Acetilsalicilat de lizină. 6.24. Următoarele sunt contraindicaţii pentru administrarea acidului acetilsalicilic, cu o excepţie: A. Alergie la salicilaţi; B. Diateză hemoragică; C. Sarcină (întârzie travaliul; sângerare postpartum); D. Ulcer gastro-duodenal; astm bronşic; E. Algii moderate (nevralgii, mialgii, artralgii, cefalee etc.). 6.25. Contraindicaţii pentru administrarea paracetamolului sunt următoarele: A. Diateza hemoragică; B. Insuficienţă renală; C. Astm bronşic; D. Ulcer gastro-duodenal; E. Insuficienţă hepatică. Tema nr. 7 HIPNOTICE ŞI TRANCHILIZANTE 7.1. Care din următoarele medicamente cu acţiune tranchilizantă nu aparţin clasei benzodiazepinelor: A. Hidroxizin; B. Buspirona; C. Diazepam; D. Meprobamat; E. Medazepam. 7.2. Care din următoarele afirmaţii privind diazepamul sunt false: A. Acţiune anxiolitică intensă utilă în terapia sindromului anxios; B. Nu provoacă reacţii adverse (RA) teratogene şi nu este contraindicat la gravide în primul trimestru; C. Absorbţie per os rapidă şi practic completă; D. Este antagonist competitiv al benzodiazepinelor pentru situsul benzodiazepinic situat pe complexul receptor GABA; E. Acţiune miorelaxantă intensă care poate fi utilizată pentru combaterea stărilor spastice ale musculaturii striate. 7.3. Care din următoarele afirmaţii privind medicamentul hidroxizin sunt adevărate: A. Acţiunea antispastică este utilă în manifestările psihosomatice cu localizare digestivă; B. Acţiune antihistaminică H1 şi antiserotoninică, cu efect antiemetic; C. Acţiune antispastică anticolinergică; 28

D. Acţiune agonistă pe receptorii serotoninergici; E. Acţiune antispastică musculotropă.

histaminergici

H1

şi

pe

receptorii

7.4. Care din următoarele hipnotice barbiturice au durată medie sau lungă de acţiune: A. Amobarbital; B. Fenobarbital; C. Secobarbital; D. Ciclobarbital; E. Pentobarbital. 7.5. Hipnoticele barbiturice au următoarele contraindicaţii şi precauţii, cu o excepţie: A. Insuficienţă hepatică gravă; B. Conducători auto; C. Insuficienţă renală gravă; D. Insomnii de hiperexcitabilitate nervoasă; E. Prudenţă: la bătrâni (accidente în faza de somnolenţă incipientă sau terminală). 7.6. Care din următoarele afirmaţii privind mecanismul de acţiune al hipnoticelor baarbiturice sunt adevărate: A. Mecanism de acţiune specific: potenţarea neurotransmisiei inhibitoare mediată de GABA; B. Mecanism de acţiune nespecific: deprimarea formaţiei reticulate ascendente activatoare (SAA); C. Mecanism de acţiune specific: activarea unui situs specific de pe complexul receptor GABA-A postsinaptic efector, cu creşterea timpului de deschidere a canalelor de Cl- hiperpolarizare şi inhibiţie neuronală; favorizarea eliberării de GABA; D. Mecanism de acţiune: blocarea receptorilor dopaminergici D1 şi D2; E. Mecanism de acţiune nespecific: deschiderea canalelor de clor. 7.7. Hipnoticele barbiturice pot produce următoarele reacţii adverse (RA): A. Toleranţă dobândită (obişnuinţă) pentru acţiunea hipnotică, la administrare regulată 10-20 zile, cu tendinţa creşterii dozelor; B. Sensibilizare (erupţii cutanate); C. Efecte secundare (somnolenţă după trezire); D. Dependenţă fizică cu sindrom de abstinenţă la întreruperea bruscă a unui tratament îndelungat; E. Ulcer gastro-duodenal. 7.8. Care din următoarele medicamente este un antagonist competitiv al benzodiazepinelor, fiind indicat ca antidot în intoxicaţia acută cu acestea: A. Bromazepam; B. Clordiazepoxid; C. Medazepam; D. Diazepam; E. Flumazenil. 29

7.9. Care din următoarele barbiturice prezintă durată scurtă sau medie de acţiune: A. Pentobarbital; B. Amobarbital; C. Ciclobarbital; D. Secobarbital; E. Fenobarbital. 7.10. Cntraindicaţii pentru administrarea de diazepam sunt următoarele: A. Miastenia gravă (miastenia gravis); B. Combaterea contracturilor şi stărilor spastice ale musculaturii striate; C. Terapia sindromului anxios; D. Insuficienţa respiratorie acută (injectarea rapidă i.v.); E. Ambulator, la conducătorii auto. 7.11. Diazepamul are următoarele indicaţii terapeutice: A. Combaterea contracturilor şi stărilor spastice ale musculaturii striate; B. Stări convulsive de diverse cauze (tetanos etc.) şi în starea de rău epileptic; C. Hiposomnia din nevroze sau psihoze; D. Miastenia gravă (miastenia gravis); E. Terapia sindromului psiho-vegetativ, anxietăţii din nevroze şi psihoze. 7.12. Hipnoticele barbiturice au următoarele contraindicaţii: A. În preanestezie (barbiturice cu durată medie); B. Insomnii de hiperexcitabilitate nervoasă; C. Insuficienţă hepatică gravă; D. Insuficienţă renală gravă; E. Conducători auto. 7.13.Care din următoarele medicamente hipnotice aparţin benzodiazepinelor: A. Flunitrazepam; B. Fenobarbital; C. Zolpidem; D. Midazolam; E. Nitrazepam. 7.14. Hipnoticele din grupa hipnoinductoare sau hipnogene (care favorizează somnul) au următoarele caracteristici: A. Nu reduc durata de somn REM (cu vise) şi nu produc efect „rebound”, cu vise neplăcute; B. Efectele deprimante asupra SNC sunt de intensitate gradată, doză-dependente: sedare-somn hipnotic-somn narcotic-comă-exitus: C. Trezirea din somn este uşoară; D. Efectul hipnogen este mai evident în hiposomnii; E. Acţionează selectiv asupra unor receptori specifici (situsuri specifice din complexul receptor GABA-ergic).

30

7.15. Următoarele afirmaţii în legătură cu acţiunile tranchilizantelor sunt adevărate, cu o excepţie: A. Acţiune miorelaxantă; B. Acţiune tranchilizantă; C. Acţiune hipnoinductoare, în insomnii psihogene (nevrotice); D. Acţiune antipsihotică; E. Acţiune anticonvulsivantă. 7.16. Hipnoticele din grupa hipnocoercitive (care forţează somnul) au următoarele caracteristici: A. La oprirea bruscă a tratamentului se declanşează efectul „rebound” cu vise neplăcute; B. Forţează somnul şi la indivizii normali, care nu suferă de insomnie; C. Sunt deprimante ale SNC neselective, inhibând difuz diferitele segmente ale acestuia; D. Efectele deprimante asupra SNC nu sunt de intesitate gradată, dozădependente; E. Dezvoltă slab sau nu dezvoltă obişnuinţă şi farmacodependenţă. 7.17. Hipnoticele barbiturice au următoarele indicaţii: A. În insomnii de hiperexcitabilitate nervoasă (pe termen scurt); B. Ca sedative (barbiturice hipnotice în doze mici); C. În epilepsie, forma de mare rău epileptic (fenobarbitalul); D. În preanestezie (barbiturice cu durată medie); E. Conducători auto. 7.18. Care din următoarele tranchilizante aparţin clasei benzodiazepinelor: A. Hidroxizin; B. Diazepam; C. Medazepam; D. Buspirona; E. Clordiazepoxid. 7.19. Care din următoarele medicamente cu acţiune tranchilizantă este eficace în atacul de panică: A. Lorazepam; B. Diazepam; C. Buspirona; D. Alprazolam; E. Clordiazepoxid. 7.20. Diazepamul are următoarele indicaţii, cu o excepţie: A. Stări convulsive de diverse cauze (tetanos etc.) şi în starea de rău epileptic; B. Miastenia gravă (miastenia gravis); C. Combaterea contracturilor şi stărilor spastice ale musculaturii striate; D. Hiposomnia din nevroze sau psihoze; E. Terapia sindromului anxios. 31

7.21. Zopiclon este un hipnotic modern, cu profil benzodiazepinelor, cuprinzând următoarele acţiuni farmacodinamice: A. Hipnotică, sedativă; B. Antipsihotică (neuroleptică); C. Anticonvulsivantă; D. Anxiolitică; E. Miorelaxantă.

farmacologic

similar

7.22. Următoarele afirmaţii privind buspirona sunt adevărate: A. Mecanism de acţiune indirect: agonist al receptorilor 5-HT1A pre-sinaptici, cu diminuarea eliberării şi favorizarea recaptării serotoninei; B. Este un antagonist pe receptorii 5-HT1A pre-sinaptici; C. Profil farmacodinamic: selectiv anxiolitic (imprimat de mecanismul de acţiune); D. Efectul se instalează lent, după un tratament de peste o săptămână (datorită mecanismului indirect de acţiune); E. Anxiolitic util în anxietatea cronică, datorită instalării lente a efectului (zilesăptămâni). 7.23. Următoarele afirmaţii despre flumazenil sunt adevărate: A. Are afinitate şi se fixează pe situsul benzodiazepinic situat pe complexul receptor GABA; B. Este antagonist competitiv ale benzodiazepinelor; C. Administrat la indivizi cu dependenţă la benzodiazepine hipnotice sau tranchilizante (în afara intoxicaţiei acute) declanşează un sindrom de abstinenţă (sevraj), cu simptomatologie de stimulare a SNC, până la convulsii; D. Este tranchilizant agonist pe receptorii 5-HT1A; E. Este indicat ca antidot în intoxicaţia acută cu benzodiazepine. 7.24. Următoarele medicamente benzodiazepinelor: A. Zolpidem; B. Fenobarbital; C. Midazolam; D. Flunitrazepam; E. Nitrazepam.

cu

acţiune

hipnotică

nu

aparţin

clasei

7.25. Care din următoarele medicamente cu acţiune hipnotică prezintă şi acţiune anticonvulsivantă: A. Nitrazepam; B. Fenobarbital; C. Midazolam; D. Zolpidem; E. Zopiclon.

32

Tema nr. 8 ANTICONVULSIVANTE 8.1. Carbamazepina prezintă riscul următoarelor reacţii adverse (RA): A. Hepatotoxicitate gravă, ce impune monitorizarea frecventă a funcţiei hepatice; B. Comă (la administrare cronică); C. Sialoree (creşterea secreţiei salivare); D. Efecte teratogene (spina bifida şi malformaţii cardiace); E. Depresie respiratorie (la administrare cronică). 8.2 Fenitoina are următoarele indicaţii: A. Micul rău epileptic; B. Epilepsia psihomotorie; C. Marele rău epileptic; D. Aritmii cardiace; E. Stop cardiac (oprirea inimii). 8.3 În tratamentul cronic cu fenobarbital, cu doze mari, antiepileptice, pot apare următoarele reacţii adverse (RA): A. Osteomalacie; B. Sedare; C. Hiposomnie (insomnie); D. Anemie megaloblastică; E. Ataxie; 8.4. Care din următoarele afirmaţii privind proprietăţile farmacologice ale fenitoinei sunt adevărate: A. Mecanismul de acţiune la nivel molecular: blocarea canalelor de sodiu; B. Indicată în epilepsie (marele rău epileptic, epilepsia psihomotorie) şi aritmii cardiace; C. Mecanismul de acţiune la nivel molecular: blocarea canalelor de calciu de tip T; D. Potenţialul farmacotoxicologic este ridicat; E. Corelaţia între concentraţiile plasmatice şi eficacitate, respectiv toxicitate, este bună. 8.5. Care din următoarele afirmaţii privind proprietăţile farmacologice ale fenacemidei sunt adevărate: A. Este un antiepileptic cu spectru larg (marele şi micul rău epileptic, epilepsia psihomotorie); B. Este antiepilepticul cel mai toxic; C. La administrare prelungită poate produce ca reacţii adverse tulburări psihice (paranoia, delir, agresivitate); D. Este utilizat numai ca antiepileptic de rezervă; E. Este un antiepileptic cu spectru îngust.

33

8.6. Care din următoarele medicamente cu acţiune anticonvulsivantă sunt active în starea de rău epileptic: A. Fenobarbital; B. Etosuximida; C. Clonazepam; D. Carbamazepina; E. Diazepam. 8.7. Fenitoina are următoarele indicaţii, cu o excepţie: A. Marele rău epileptic; B. Epilepsia psihomotorie; C. Starea de rău epileptic; D. Aritmii cardiace; E. Micul rău epileptic; 8.8. Care din următoarele afirmaţii privind proprietăţile farmacologice ale clonazepamului sunt adevărate: A. Efectul secundar major constă în deprimarea SNC (sedare, somnolenţă, hipotonie, ataxie); B. Indicat în micul rău epileptic, crize mioclonice; C. Indicat în marele rău epileptic; D. Nu există o corelaţie bună între concentraţiile plasmatice şi eficacitate, respectiv toxicitate; E. Indicat în status epilepticus i.v., lent. 8.9. Care din următoarele medicamente cu acţiune anticonvulsivantă aparţin clasei benzodiazepinelor: A. Clonazepam; B. Carbamazepina; C. Diazepam; D. Primidona; E. Fenitoina. 8.10. Următoarele afirmaţii privind proprietăţile farmacologice ale fenitoinei sunt adevărate, cu o excepţie: A. Potenţialul farmacotoxicologic este ridicat; B. Corelaţia între concentraţiile plasmatice şi eficacitate, respectiv toxicitate, este bună; C. Mecanismul de acţiune la nivel molecular: blocarea canalelor de sodiu; D. Indicată în epilepsie (marele rău epileptic, epilepsia psihomotorie) şi aritmii cardiace; E. Mecanismul de acţiune la nivel molecular: blocarea canalelor de calciu de tip T. 8.11. Următoarele afirmaţii privind proprietăţile farmacologice ale fenacemidei sunt adevărate, cu o excepţie: A. Este un antiepileptic cu spectru larg (marele şi micul rău epileptic, epilepsia psihomotorie); 34

B. C. D. E.

Este antiepilepticul cel mai toxic; Este utilizat numai ca antiepileptic de rezervă; Este un antiepileptic cu spectru îngust; La administrare prelungită poate produce ca reacţii adverse tulburări psihice (paranoia, delir, agresivitate);

8.12. Carbamazepina are următoarele indicaţii: A. Micul rău epileptic; B. Epilepsia psihomotorie; C. Nevralgia de trigemen; D. Diabet insipid hipofizar; E. Marele rău epileptic. 8.13. Care din următoarele afirmaţii privind proprietăţile farmacologice ale fenobarbitalului sunt adevărate: A. La doze mari este un puternic inductor enzimatic; B. Sindromul de sevraj (abstinenţă), care apare la întreruperea bruscă a tratamentului cronic, se manifestă prin convulsii tonico-clonice (consecinţă a sensibilizării receptorilor glutamat-ergici); C. Tratamentul cronic se poate întrerupe brusc; D. Induce toleranţă dobândită încrucişată cu alte medicamente posibil asociate, cu eficacitate redusă la dozele obişnuite; E. Sindromul de sevraj (abstinenţă), care apare la întreruperea bruscă a tratamentului cronic, se manifestă prin deprimare SNC. 8.14. Care din următoarele afirmaţii privind proprietăţile farmacologice ale acidului valproic sunt adevărate: A. Nu există o corelaţie bună între concentraţiile plasmatice şi efectele terapeutice, respectiv toxice; B. Supravegherea tratamentului pe criteriul farmacocinetic (monitorizarea concentaţiilor plasmatice) este obligatorie; C. Risc de hepatotoxicitate cu afectare hepatică rară, dar gravă (se impune monitorizarea funcţiei hepatice); D. Risc de efecte teratogene (spina bifida, malformaţii ale degetelor, cardiovasculare şi oro-faringiene); E. Supravegherea tratamentului pe criteriul clinic este obligatorie. 8.15. Care din următoarele medicamente cu acţiune antiepileptică sunt utilizate în marele rău epileptic şi celelalte forme (cu excepţia micului rău epileptic): A. Fenitoina; B. Carbamazepina; C. Primidona; D. Etosuximida; E. Fenobarbital. 8.16. Următoarele reacţii adverse fac parte din profilul farmacotoxicologic al carbamazepinei, cu o excepţie: A. Efecte teratogene (spina bifida şi malformaţii cardiace); 35

B. C. D. E.

Comă (la administrare cronică); Depresie respiratorie (la administrarea cronică); Creşterea apetitului; Hepatotoxicitate gravă (impune monitorizare frecventă a funcţiei hepatice).

8.17. Următoarele afirmaţii privind proprietăţile farmacologice ale acidului valproic sunt adevărate, cu o excepţie: A. Risc de efecte teratogene (spina bifida, malformaţii ale degetelor, cardiovasculare şi oro-faringiene); B. Nu există corelaţie bună între concentraţiile plasmatice şi efectele terapeutice, respectiv toxice; C. Supravegherea tratamentului pe criteriul farmacocinetic (monitorizarea concentraţiei plasmatice) este obligatorie; D. Risc de hepatotoxicitate cu afectare hepatică rară, dar gravă (se impune monitorizarea funcţiei hepatice); E. Supravegherea tratamentului pe criteriul clinic este obligatorie. 8.18. Care din următoarele afirmaţii privind indicaţiile pentru fenobarbital ca antiepileptic sunt adevărate: A. Starea de rău epileptic; B. De elecţie în marele rău epileptic la copiii mici (la care fenitoina provoacă frecvent reacţii adverse); C. Micul rău epileptic; D. Marele rău epileptic; E. Crize mioclonice. 8.19. Care din următoarele medicamente cu acţiune anticonvulsivantă (antiepileptică) au ca mecanism de acţiune la nivel molecular blocarea canalelor de sodiu: A. Fenitoina; B. Acidul valproic; C. Carbamazepina; D. Gabapentin; E. Etosuximida. 8.20. Medicamentele anticonvulsivante (antiepileptice) pot acţiona prin următoarele mecanisme la nivel molecular: A. Blocarea canalelor de sodiu; B. Deschiderea canalelor de clor, prin activarea complexului receptor postsinaptic GABA-A; C. Creşterea nivelului GABA în creier prin inhibarea ireversibilă a enzimei GABA-aminotransferaza (GABA-T), care degradează GABA; D. Blocarea receptorilor dopaminergici D1, D2; E. Blocarea canalelor de calciu de tip T. 8.21. Acţiunea anticonvulsivantă a medicamentelor antiepileptice constă în: A. Diminuarea tendinţei la iradiere a excitaţiei în afara focarului epileptogen; B. Ridicarea pragului de excitabilitate şi a pragului convulsivant; C. Diminuarea tendinţei la descărcări repetate a neuronilor modificaţi patologic; 36

D. Scăderea pragului de excitabilitate şi a pragului convulsivant; E. Stabilizarea membranei neuronale. 8.22. Care din următoarele medicamente anticonvulsivante este util în nevralgia de trigemen: A. Fenobarbital; B. Fenitoina; C. Etosuximida; D. Carbamazepina; E. Fenacemida. 8.23. Care din următoarele afirmaţii privind mecanismul de acţiune la nivel molecular al fenitoinei este corectă: A. Deschiderea canalelor de clor, prin activarea complexului receptor postsinaptic GABA-A; B. Blocarea canalelor de sodiu; C. Inhibarea selectivă a recaptării GABA; D. Favorizarea eliberării GABA; E. Blocarea canalelor de calciu de tip T. 8.24. Următoarele afirmaţii privind proprietăţile farmacologice ale clonazepamului sunt adevărate, cu o excepţie: A. Efectul secundar major constă în deprimarea SNC (sedare, somnolenţă, hipotonie, ataxie); B. Indicat în starea de rău epileptic (status epilepticus) i.v., lent; C. Indicat în micul rău epileptic, crize mioclonice; D. Indicat în marele rău epileptic; E. Nu există o corelaţie bună între concentraţiile plasmatice şi eficacitate, respectiv toxicitate. 8.25. Care din următoarele medicamente cu acţiune anticonvulsivantă (antiepileptică) sunt folosite în tratamentul micului rău epileptic: A. Acidul valproic; B. Lamotrigin; C. Etosuximida; D. Fenitoina; E. Trimetadiona. Tema nr. 9 ANTIPARKINSONIENE 9.1 Care din următoarele medicamente antiparkinsoniene fac parte din cele care stimulează transmisia dopaminergică: A. Trihexifenidil; B. Amantadina; C. Levodopa; D. Benzatropina; 37

E. Selegilina; 9.2. Care din următoarele medicamente antiparkinsoniene fac parte din cele anticolinergice: A. Selegilina; B. Trihexifenidil; C. Benzatropina; D. Levodopa; E. Prociclidina; 9.3. Levodopa poate produce următoarele reacţii adverse: A. Efecte secundare periferice dopaminergice şi simpatomimetice (cardiovasculare, digestive); B. Efecte secundare anticolinergice periferice (uscăciunea gurii, constipaţie, tulburări de micţiune, cicloplegie cu tulburări de vedere); C. Stare paranoidă (la tratament îndelungat, cu doze mari); D. Obişnuinţă (cu diminuarea intensităţii şi duratei efectului) la tratament îndelungat (după circa 2 ani); E. Efect „on-off” (fluctuaţii mari ale stării bolnavului pe parcursul unei zile). 9.4. Care din următoarele medicamente este cel mai eficace antiparkinsonian: A. Trihexifenidil; B. Levodopa; C. Amantadina; D. Bromocriptina; E. Selegilina. 9.5. Următoarele afirmaţii privind avantajele asocierii selegilinei la tratamentul cu levodopa sunt adevărate, cu o excepţie: A. Selegilina, inhibând selectiv MAO-B, care metabolizează dopamina, creşte şi prelungeşte efectele levodopei; B. Nu întârzie evoluţia bolii Parkinson; C. În cazul asocierii, dozele de selegilină pot fi reduse la jumătate; D. Permite reducerea dozelor de levodopa; E. Ameliorează unele dintre efectele nedorite ale tratamentului cu levodopa (obişnuinţa şi fenomenul „on-off”). 9.6. Următoarele afirmaţii privind efectele urmărite prin antiparkinsoniene care stimulează transmisia dopaminergică sunt adevărate, cu o excepţie: A. Stimularea eliberării dopaminei; B. Creşterea biosintezei de dopamină; C. Acţiune antagonistă pe receptorii dopaminergici D2; D. Inhibarea enzimei MAO-B, care metabolizează dopamina; E. Acţiune agonistă pe receptorii dopaminergici D2. 9.7. Care din următoarele afirmaţii privind proprietăţile farmacodinamice ale levodopei sunt adevărate: A. Precursor al dopaminei şi noradrenalinei; 38

B. C. D. E.

Efecte dopaminergice centrale; Efecte simpatomimetice periferice; Efecte anticolinergice (colinolitice) centrale; Efecte dopaminergice periferice.

9.8. Care sunt afirmaţiile adevărate în legătură cu proprietăţile farmacologice ale trihexifenidilului: A. Tolerabilitate mai bună faţă de antiparkinsonienele dopaminergice; B. Antagonizează intens hipertonia, moderat tremorul şi slab hipokinezia; C. Sialoreea este anulată; D. Reacţii adverse de tip efecte secundare dopaminergice şi simptomimetice (cardiovasculare, digestive); E. Reacţii adverse de tip efecte secundare anticolinergice periferice (uscăciunea gurii, constipaţie, tulburări de micţiune, cicloplegie cu tulburări de vedere). 9.9. Care sunt afirmaţiile adevărate privind bazele fiziopatologice, patogenice şi neurochimice ale bolii Parkinson: A. Instalarea unei hipofuncţii dopaminergice în sistemul nigrostriat, însoţită de o hiperfuncţie colinergică; B. Tulburarea echilibrului dintre sistemele dopaminergic şi colinergic, cu instalarea unei hiperactivităţi colinergice; C. Hipoactivitate dopaminergică în corpul striat şi alte zone subcorticale motorii din sistemul extrapiramidal (ce controlează funcţia musculaturii striate); D. Există distrugeri de neuroni dopaminergici în substanţa neagră, cu degenerescenţa fasciculului nigrostriat şi reducerea nivelelor de dopamină; E. Instalarea unei hiperfuncţii dopaminergice şi a unei hipofuncţii colinergice. 9.10. Sindromul Parkinson se manifestă clinic prin tulburări motorii caracteristice: A. Hiperkinezie; B. Hipertonie, până la rigiditate musculară; C. Hipokinezie (consecinţa rigidităţii); D. Hipotonie a musculaturii striate; E. Tremor al extremităţilor. 9.11. Există următoarele tipuri de parkinsonism: A. Secundar postencefalic; B. Congenital; C. Secundar toxic şi medicamentos (prin neuroleptice anti-D2); D. Secundar aterosclerotic; E. Idiopatic (boala Parkinson sau paralizia agitantă). 9.12. Asocierea selegilinei la tratamentul cu levodopa prezintă următoarele avantaje: A. Permite reducerea dozelor de levodopa; B. Ameliorează unele dintre efectele nedorite ale tratamentului cu levodopa (obişnuinţa şi fenomenul „on-off”); C. În cazul asocierii dozele de selegilină pot fi reduse la jumătate; D. Selegilina, inhibând selectiv MAO-B, care metabolizează dopamina, creşte şi prelungeşte efectele levodopei; 39

E. Nu întârzie evoluţia bolii Parkinson. 9.13. Care din următoarele afirmaţii privind asocierile levodopa+inhibitori ai aromatic 1-aminoacid decarbixilazei (dopa-decarboxilazei) sunt adevărate: A. Inhibitoarele dopa-decarboxilazei protejează levodopa de degradarea la nivel periferic; B. Inhibitoarele dopa-decarboxilazei nu difuzează prin bariera hemato-encefalică (explicându-se astfel acţiunea periferică); C. Levodopa se asociază în produse tipizate cu inhibitoare ale dopa-decarboxilazei (carbidopa, benserazid); D. Inhibitoarele dopa-decarboxilazei diminuă biosinteza dopaminei; E. Inhibitoarele dopa-decarboxilazei (carbidopa, benserazid) acţionează numai periferic. 9.14. Următoarele afirmaţii privind tipurile de parkinsonism sunt adevărate, cu o excepţie: A. Idiopatic (boala Parkinson sau paralizia agitantă); B. Secundar postencefalic; C. Secundar toxic şi medicamentos (prin neuroleptice anti-D2); D. Congenital; E. Secundar aterosclerotic. 9.15. Următoarele afirmaţii privind proprietăţile farmacologice ale trihexifenidilului sunt adevărate, cu o excepţie: A. Tolerabilitate mai bună faţă de antiparkinsonienele dopaminergice; B. Reacţii adverse de tip efecte secundare anticolinergice periferice (uscăciunea gurii, constipaţie, tulburări de micţiune, cicloplegie cu tulburări de vedere); C. Reacţii adverse de tip efecte secundare dopaminergice şi simpatomimetice (cardiovasculare, digestive); D. Sialoreea este anulată; E. Antagonizează intens hipertonia, moderat tremorul şi slab hipokinezia. 9.16. Sunt medicamnete antiparkinsoniene agonişti dopaminergici D2: A. Selegilina; B. Pergolid; C. Bromocriptina; D. Levodopa; E. Lisurid. 9.17. Următoarele afirmaţii privind proprietăţile farmacodinamice ale levodopei sunt adevărate, cu o excepţie: A. Efecte dopaminergice centrale; B. Efecte anticolinergice (colinolitice) centrale; C. Efecte dopaminergice şi simpatomimetice periferice: D. Precursor al dopaminei şi noradrenalinei; E. Inhibarea secreţiei hipofizare de prolactină (consecinţa stimulării dopaminergice, la nivel hipotalamic). 40

9.18. Următoarele afirmaţii privind asocierile levodopa-inhibitoare de dopadecarboxilază sunt adevărate, cu o excepţie: A. Inhibitoarele dopa-decarboxilazei (carbidopa, benserazid) acţionează numai în periferie; B. Inhibitoarele dopa-decarboxilazei protejează levodopa de degradarea la nivel periferic; C. Levodopa se asociază în produse tipizate cu inhibitoare ale dopa-decarboxilazei (carbidopa, benserazid); D. Inhibitoarele dopa-decarboxilazei diminuă biosinteza dopaminei; E. Inhibitoarele dopa-decarboxilazei nu difuzează prin bariera hemato-encefalică (explicându-se astfel acţiunea perifică). 9.19. În afara celor trei tulburări motorii caracteristice (tremor, hipertonie, hipokinezie), sindromul Parkinson se manifestă şi prin alte simptome asociate: A. Tulburări de echilibru; B. Simptome psihice; C. Dureri ale muşchilor scheletici (consecinţa hipertoniei); D. Simptome vegetative de tip colinergic (sialoree); E. Hipotonia musculaturii striate. 9.20. Următoarele afirmaţii privind bazele fiziopatologice, patogenice şi neurochimice ale bolii Parkinson sunt adevărate, cu o excepţie: A. Hipoactivitate dopaminergică în corpul striat şi alte zone subcorticale motorii din sistemul extrapiramidal (ce controlează funcţia musculaturii striate); B. Există distrugeri de neuroni dopaminergici în substanţa neagră, cu degenerarea fasciculului nigrostriat şi reducerea nivelelor de dopamină; C. Tulburarea echilibrului dintre sistemele dopaminergic şi colinergic, cu instalarea unei hiperactivităţi colinergice; D. Instalarea unei hiperfuncţii dopaminergice şi a unei hipofuncţii colinergice; E. Instalarea unei hipofuncţii dopaminergice în sistemul nigrostriat, însoţită de o hiperfuncţie colinergică. 9.21. Următoarele afirmaţii, privind alte simptome asociate celor trei tulburări motorii caracteristice (tremor, hipertonie, hipokinezie) sindromului Parkinson, sunt adevărate, cu o excepţie: A. Simptome vegetative de tip colinergic (sialoree); B. Tulburări de echilibru; C. Hipotonia musculaturii striate; D. Dureri ale muşchilor scheletici (consecinţa hipertoniei); E. Simptome psihice. 9.22. Următoarele afirmaţii privind reacţiile adverse după levodopa sunt adevărate, cu o excepţie: A. Obişnuinţă (cu diminuarea intensităţii şi duratei efectului) la tratament îndelungat (după circa 2 ani); B. Efecte secundare periferice dopaminergice şi simpatomimetice (cardiovasculare, digestive); C. Efect „on-off” (fluctuaţii mari ale stării bolnavului pe parcursul unei zile); 41

D. Efecte secundare anticolinergice periferice (uscăciunea gurii, constipaţie, tulburări de micţiune, cicloplegie cu tulburări de vedere); E. Stare paranoidă (la tratament îndelungat, cu doze mari). 9.23. Sindromul Parkinson se manifestă clinic prin următoarele tulburări, cu o excepţie: A. Hipokinezie (consecinţa rigidităţii); B. Hipertonie până la rigiditate musculară; C. Simptome vegetative de tip colinergic (sialoree); D. Tremor al extremităţilor; E. Hiperkinezie. 9.24. Care din următoarele afirmaţii privind proprietăţile farmacologice ale selegilinei sunt adevărate: A. Este inhibitor selectiv al monoaminoxidazei de tip A (IMAO-A); B. Potenţiază unele efecte secundare date de levodopa (insomnie, greaţă, hipotensiune ortostatică); C. Tratamentul precoce cu selegilină nu întârzie nevoia tratamentului cu levodopa; D. Este inhibitor selectiv al monoaminoxidazei de tip B (IMAO-B); E. Diminuă metabolizarea dopaminei prin dezaminare oxidativă. 9.25. Următoarele afirmaţii privind proprietăţile farmacologice ale selegilinei sunt adevărate, cu o excepţie: A. Tratamentul precoce cu selegilină întârzie cu 6-9 luni nevoia tratamentului cu levodopa; B. Potenţează unele efecte secundare date de levodopa (insomnie, greaţă, hipotensiune ortostatică); C. Este inhibitor selectiv al monoaminoxidazei de tip A (IMAO-A); D. Diminuă metabolizarea dopaminei prin dezaminare oxidativă; E. Este inhibitor selectiv al monoaminoxidazei de tip B (IMAO-B); Tema nr. 10. SIMPATOMIMETICE ŞI SIMPATOLITICE 10.1. Adrenalina are următoarele indicaţii: A. În cardiopatie ischemică; B. Asociată anestezicelor locale cu efect secundar vasodilatator (procaina), pentru a le prelungi durata acţiunii locale şi a reduce sângerarea; C. Ca bronhodilatator (în lipsa adrenomimeticelor beta-selective) în criza de astm bronşic; D. În reanimarea cardiacă (stop cardiac la electrocutaţi, înecaţi); E. Manifestări alergice grave (şoc anafilactic, boala serului, edem Quincke). 10.2.Următoarele afirmaţii privind indicaţiile adrenalinei sunt adevărate, cu o excepţie: A. Manifestăi alergice grave (şoc anafilactic, boala serului, edem Quincke); B. În reanimarea cardiacă (stop cardiac la electrocutaţi, înecaţi); C. Ca bronhodilatator (în lipsa adrenomimeticelor beta-selective) în criza de astm bronşic; 42

D. Asociată anestezicelor locale cu efect secundar vasodilatator (procaina), pentru a le prelungi durata acţiunii locale şi a reduce sângerarea; E. În cardiopatia ischemică. 10.3.Care din următoarele afirmaţii sunt adevărate pentru nafazolină: A. La administrarea locală mai mult de o săptămână, apare autolimitarea efectului prin instalarea tahifilaxiei; B. Este alfa-adrenolitic; C. Adrenomimetic alfa şi beta, cu predominanţă alfa; D. Indicat exclusiv pe cale generală; E. Indicat exclusiv local, ca vasoconstrictor, în rinite şi conjunctivite. 10.4.Care din următoarele simpatomimetice sunt adrenomimetice (cu mecanism direct): A. Cocaina; B. Fenilefrina; C. Amfetamina; D. Adrenalina; E. Izoprenalina. 10.5.Următoarele simpatomimetice sunt adrenomimetice, cu o excepţie: A. Fenilefrina; B. Adrenalina; C. Izoprenalina; D. Amfetamina; E. Dobutamina. 10.6. În funcţie de utilitatea farmacoterapeutică, adrenomimeticele se clasifica în: A. Ocitocice; B. Vasoconstrictoare generale sau locale; C. Vasodilatatoare periferice; D. Bronhodilatatoare; E. Anestezice locale. 10.7.Următoarele afirmaţii privind clasificarea adrenomimeticelor în funcţie de utilitatea farmacoterapeutică sunt adevărate, cu o excepţie: A. Ocitocice; B. Vasodilatatoare periferice; C. Stimulante cardiace; D. Vasoconstrictoare generale sau locale; E. Bronhodilatatoare. 10.8.Următoarele afirmaţii privind indicaţiile simpatomimeticelor vasodilatatoare periferice (isoxuprina, bufenina, bametan) sunt adevărate, cu o excepţie: A. Insuficienţe circulatorii centrale (cerebrale); B. Flebite; C. Boala Raynaud; D. Stimulatoare ale contracţiei uterine; E. Arterite ale membrelor inferioare. 43

10.9.Efedrina poate produce următoarele reacţii adverse: A. Anxietate; B. Tremor; C. Agitaţie; D. Insomnie; E. Deprimare a SNC (somnolenţă). 10.10. A. B. C. D. E.

Adrenalina are următoarele contraindicaţii: Şocul anafilactic; Criza de astm bronşic; Hipertensiune arterială (HTA); Aritmii cardiace; Cardiopatie ischemică.

10.11. Următoarele afirmaţii privind contraindicaţiile adrenalinei sunt adevărate, cu o excepţie: A. Hipertensiune arterială; B. Insuficienţă circulatorie cerebrală; C. Aritmii cardiace; D. Şoc anafilactic; E. Cardiopatie ischemică. 10.12. A. B. C. D. E.

Efedrina are următoarele indicaţii: Ca vasoconstrictor general: hipotensiune cronică şi posturală; Ca stimulant cardiac: în blocul cardiac (sindrom Adams-Stokes); Ca vasoconstrictor local: decongestiv al mucoasei nazale, în rinite; Ca deprimant SNC: în insomine; Ca bronhodilatator: în tratamentul de fond al astmului bronşic.

10.13. A. B. C. D. E.

Următoarele afirmaţii privind indicaţiile efedrinei sunt adevărate, cu o excepţie: Ca vasoconstrictor general: hipotensiune cronică şi posturală; Ca vasoconstrictor local: decongestiv al mucoasei nazale, în rinite; Ca bronhodilatator: în tratamentul de fond al astmului bronşic; Ca stimulant cardiac: în blocul cardiac (Sindrom Adams-Stokes); Ca deprimant SNC: în insomnie.

10.14. Tolazolina are următoarele proprietăţi farmacologice: A. Simpatomimetic indirect (prin mecanism antagonist pe receptorii alfa-2-presinaptici (tahicardie), la doze mici; B. Histaminergic (vasodilataţie, hipersecreţie gastrică); C. Efect antiulceros; D. Alfa1-adrenolitic postsinaptic (arteriolodilataţie), la doze medii şi mari; E. Parasimpatomimetic (bradicardie, stimularea funcţiilor motorii şi secretorii ale tubului digestiv). 10.15. Timololul are următoarele proprietăţi farmacologice: A. Favorizează scurgerea umorii apoase şi scade presiunea intraoculară; 44

B. C. D. E.

Poate induce efecte secundare sistemice, prin absorbţie după administrare locală; Beta-adrenolitic lipofil, neselectiv, dar pur; Scade secreţia umorii apoase şi presiunea intraoculară; Indicat în glaucom cronic cu unghi deschis şi glaucom secundar (sol. oftalmice).

10.16. A. B. C. D. E.

Următoarele medicamente sunt neurosimpatolitice: Guanetidina; Prazosin; Reserpina; Propranololul; Alfa-metildopa.

10.17. A. B. C. D. E.

Propranololul are următoarele indicaţii: Hipertensiune arterială; Angină pectorală; Astm bronşic, insuficienţă respiratorie, boli respiratorii obstructive; Tahiaritmii; Bradicardie, bloc atrio-ventricular, insuficienţă cardiacă decompensată.

10.18. A. B. C. D. E.

Dihidroergotoxina are următoarele indicaţii: Tulburări circulatorii periferice hipertone (arteriopatii, boală Raynaud); Hipertensiune arterială cu valori ridicate; Hipotensiune arterială; Accidente cerebrale ischemice acute (perfuzie i.v); Insuficienţa circulatorie cerebrală.

10.19. A. B. C.

Contraindicaţiile medicamentelor beta-adrenolitice sunt următoarele: Angină pectorală; Hipertensiune arterială; Activitate ce necesită atenţie mare, în cazul beta-adrenoliticelor lipofile tip propranolol ce difuzează prin bariera hemato-encefalică (şoferi etc.); D. Astm bronşic, insuficienţă respiratorie, boli respiratorii obstructive; E. Bradicardie, bloc atrio-ventricular, insuficienţă cardiacă decompensată.

10.20. Următoarele sunt contraindicaţii pentru medicamentele beta-adrenolitice, cu o excepţie: A. Aritmii cardiace; B. Bradicardie, bloc atrioventricular, insuficienţă cardiacă decompensată; C. Tulburări ischemice hipertone periferice; D. Diabet; E. Astm bronşic, insuficienţă respiratorie, boli respiratorii obstructive. 10.21. A. B. C. D. E.

Următoarele medicamente sunt alfa-adrenolitice: Atenolol; Propranolol; Nicergolina; Prazosin; Tolazolina. 45

10.22. A. B. C. D. E.

Sunt alfa-adrenolitice următoarele medicamente, cu o excepţie: Tolazolina Prazosin; Dihidroergotoxina; Metoprolol; Nicergolina;

10.23. A. B. C. D. E.

Următoarele medicamente sunt beta-adrenolitice: Tolazolina; Nebivolol; Sotalol; Propranolol; Prazosin.

10.24. A. B. C. D. E.

Sunt medicamente beta-adrenolitice următoarele, cu o excepţie: Timolol; Nebivolol; Atenolol; Doxazosin; Oxprenolol.

10.25. A. B. C. D. E.

Următoarele medicamente sunt neurosimpatolitice, cu o excepţie: Bretilium; Prazosin; Guanetidina; Reserpina; Alfa-metildopa.

Tema nr. 11 PARASIMPATOMIMETICE, PARASIMPATOLITICE 11.1.Care sunt contraindicaţiie administrării de atropină? A. Glaucom; B. Spasme şi colici gastro-intestinale, biliare, renoureterale; C. Ileus paralitic; D. Antidot în intoxicaţia cu pilocarpină şi anticolinestrazice; E. Retenţie urinară. 11.2.Care din următoarele indicaţii sunt adevărate pentru neostigmină? A. Miastenia gravis, diagnostic şi tratament; B. Astm bronşic; C. Stări de atonie intestinală (atonia postoperatorie, ileus paraliticus, constipaţie atonă), ca prokinetic; D. Boala Parkinson; E. Antidot anticurarizant, pentru antagonizarea curarizantelor antidepolarizante (tubocurarina, pancuronium). 46

11.3.Care sunt indicaţiile administrării de atropină? A. Midriatic în oftalmologie (în lipsa parasimpatoliticelor de sinteză cu durată mai scurtă); B. Retenţie urinară; C. Antispastic în spasme şi colici gastro-intestinale, biliare, renoureterale (asociată cu analgezice); D. Glaucom; E. În preanestezie (pentru inhibarea hipersecreţiei bronşice produsă de unele anestezice generale). 11.4.Parasimpatoliticele au următoarele indicaţii: A. În oftalmologie, cercetarea fundului de ochi; B. În glaucom; C. Ca hiposecretoare gastrice; D. Ca bronhodilatatoare, în astm bronşic; E. Ca antispastice, în colici ale aparatului digestiv şi excretor renal. 11.5.Următoarele sunt indicaţii pentru administrarea parasimpatoliticelor, cu o excepţie: A. Incontinenţă urinară; B. Retenţie urinară; C. Enurezis; D. Antispastice în colici ale aparatului digestiv şi excretor renal; E. Bronhodilatatoare în astm bronşic. 11.6.Parasimpatoliticele au următoarele contraindicaţii: A. Constipaţie atonă; B. Astm bronşic; C. Retenţie urinară; D. Glaucom; E. Adenom de prostată. 11.7.Următoarele sunt contraindicaţii pentru administrarea parasimpatoliticelor, cu o excepţie: A. Glaucom; B. Retenţie urinară; C. Conducători auto (tratament ambulator); D. Adenom de prostată; E. Astm bronşic. 11.8.Următoarele substanţe sunt parasimpatomimetice de origine naturală: A. Metacolina; B. Carbacol; C. Pilocarpina; D. Fizostigmina; E. Neostigmina. 11.9.Scopolamina are umătoarele indicaţii: A. Adenom de prostată; 47

B. C. D. E.

Boala Parkinson (mai potentă ca atropina); Glaucom; Preanestezie, asociată cu un opioid puternic (morfina, hidromorfon); Rău de mişcare.

11.10. A. B. C. D. E.

Următoarele sunt indicaţii pentru scopolamină, cu o excepţie: Rău de mişcare; Midriatic în oftalmologie; Boala Parkinson (mai potentă ca atropina); Glaucom; Preanestezie asociată cu un opioid puternic (morfina, hidromorfon).

11.11. A. B. C. D. E.

Parasimpatolitice care fac parte din grupa antispastice digestive sunt: Propantelina; Pirenzepina; Atropina; Ipratropium; Butilscopolamoniu.

11.12. A. B. C. D. E.

Următoarele parasimpatolitice fac parte din grupa antispastice digestive, cu o excepţie: Butilscopolamoniu; Atropina; Ipratropium; Oxifenoniu; Propantelina.

11.13. A. B. C. D. E.

Sunt parasimpatolitice naturale următoarele: Butiscopolamoniu; Scopolamina; Ipratropium; Atropina; Propantelina.

11.14. A. B. C. D. E.

Sunt parasimpatolitice care fac parte din grupa midriatice următoarele: Homatropina; Atropina; Pirenzepina; Ciclopentolat; Tropicamida.

11.15. A. B. C. D. E.

Următoarele parasimpatolitice fac parte din grupa midriatice, cu o excepţie: Atropina; Ipratropium; Ciclopentolat; Homatropina; Tropicamida. 48

11.16. A. B. C. D.

Pilocarpina are următoarele indicaţii: Intoxicaţia cu atropină (administrare i.v.); Sialoree (hipersecreţie salivară); Galucom acut congestiv cu unghi închis (tratament de urgenţă); Irite şi irido-ciclite, alternând cu midriatice, pentru prevenirea aderenţelor între iris şi cristalin; E. Glaucom cronic cu unghi deschis.

11.17. A. B. C.

Următoarele sunt indicaţii pentru pilocarpină, cu o excepţie: Sialoree (hipersecreţie salivară); Glaucom acut congestiv cu unghi închis (tratament de urgenţă); Irite şi irido-ciclite, alternând cu midriatice, pentru prevenirea aderenţelor între iris şi cristalin; D. Glaucom cronic cu unghi deschis; E. Intoxicaţia cu atropină (administrare i.v.).

11.18. Sunt parasimpatomimetice cu acţiune indirectă (anticolinesterazice) cu acţiune uşor sau moderat reversibilă următoarele, cu o excepţie: A. Fisostigmina (Eserina); B. Edrofoniu; C. Piridostigmina; D. Neostigmina; E. Fluostigmina. 11.19. A. B. C.

Următoarele indicaţii pentru neostigmină sunt adevărate, cu o excepţie: Boala Parkinson; Miastenia gravis, diagnostic şi tratament; Stări de atonie intestinală (atonia postoperatorie, ileus paraliticus, constipaţie atonă); ca prokinetic; D. Antidot, anticurarizant pentru antagonizarea curarizantelor antidepolarizante (tubocurarina, pancuronium); E. Glaucom.

11.20. A. B. C. D. E.

Contraindicaţii pentru neostigmină sunt următoarele: Ulcer gastro-duodenal; Miastenia gravis, diagnostic şi tratament; Ileus mecanic; Astm bronşic; Boala Parkinson.

11.21. A. B. C. D. E.

Următoarele sunt contraindicaţii pentru neostigmină, cu o excepţie: Ulcer gastro-duodenal; Boala Parkinson; Ileus mecanic; Glaucom; Astm bronşic.

49

11.22. Următoarele afirmaţii privind proprietăţile farmacologice ale medicamentului butilscopolamoniu sunt adevărate, cu o excepţie: A. Derivat cuaternar de amoniu, de semisinteză de la scopolamină; B. Indicaţii: glaucom, adenom de prostată; C. Eficacitate mai bună la administrare pe cale injectabilă; D. Absorbţie p.o. incompletă; nu difuzează în SNC (nu are efecte centrale); E. Profilul farmacodinamic şi farmacotoxicologic similar scopolaminei (fără efecte centrale). 11.23. A. B. C. D.

Medicamentul pirenzepin are următoarele indicaţii: Sindrom Zollinger-Ellison; Ulcer gastro-duodenal; Glaucom, adenom de prostată; Profilaxia leziunilor gastro-duodenale induse de antiinflamatoarele nesteroidiene (AINS); E. Sângerări gastrice de stres.

11.24. A. B. C. D. E.

Parasimpatolitice antispastice urinare sunt următoarele: Propiverin; Oxibutinin; Tolterodin; Ipratropium; Emepronium.

11.25. A. B. C. D. E.

Parasimpatolitice antiastmatice bronhodilatatoare sunt următoarele: Pirenzepina; Oxitropium; Butilscopolamoniu; Tiotropium; Ipratropium.

Tema nr. 12. ANTIINFLAMATOARE STEROIDIENE ŞI NESTEROIDIENE 12.1.Care din următoarele afirmaţii privind proprietăţile farmacologice ale ibuprofenului sunt corecte? A. La bolnavii cu poliartrită reumatoidă eficacitatea este asemănătoare acidului acetilsalicilic (dar inferioară indometacinei şi fenilbutazonei); B. Absorbţie rapidă p.o, biodisponibilitate peste 80%; C. Tulburări digestive (greaţă, vomă, diaree, constipaţie, fenomene dispeptice, epigastralgii, sângerări) apar cu o frecvenţă mai mică decât după acidul acetilsalicilic; D. Se poate administra la pacienţi cu alergie specifică sau hipersensibilitate la antiinflamatoare nesteroidiene (AINS); E. Are proprietăţi antiinflamatoare, analgezice, antipiretice. 12.2.Care dintre umătoarele medicamente sunt antiniinflamatoare nesteroidiene (AINS)? A. Piroxicam; B. Prednison; 50

C. Diclofenac; D. Betametazon; E. Ibuprofen. 12.3.Glucocorticoizii au următoarele contraindicaţii (care în funcţie de cazul clinic pot fi absolute sau relative): A. Diabet; B. Boli inflamatorii severe (poliartrită reumatoidă etc); C. Hipertensiune arterială; D. Ulcer gastroduodenal; E. Psihoze. 12.4.Precizaţi care din afirmaţiile următoare privind medicamentul hidrocortizon (cortizol) nu sunt corecte? A. Nu este activ în aplicaţii locale; B. Retenţie hidrosalină marcată, de referinţă pentru corticosteroizi; C. Activ şi în aplicaţii locale; D. Acţiunea antiinflamatoare este considerată de referinţă pentru glucocorticoizi; E. Nu are acţiune de retenţie a sodiului şi apei. 12.5.Care din următoarele antiinflamatoare nesteroidiene sunt derivaţi de acid propionic? A. Indometacina; B. Ibuprofen; C. Ketoprofen; D. Diclofenac; E. Naproxen. 12.6.Care din următoarele reacţii adeverse pot fi produse de glucocorticoizi? A. Retenţie hidrosalină; B. Hipoglicemie; C. Diabet; D. Ulcer peptic; E. Scăderea rezistenţei la infecţii. 12.7.Următoarele reacţii adverse pot fi produse de glucocorticoizi, cu o excepţie: A. Miopatie cortizonică; B. Scăderea presiunii intraoculare; C. Diabet; D. Osteoporoză şi osteonecroză; E. Întârzierea creşterii la copii. 12.8.Care din afirmaţiile următoare referitoare la prednison sunt corecte? A. Durata de acţiune medie (12-36 ore); B. Eficace şi în administrare locală; C. Potenţa antiinflamatoare este mai mare decât cea a hidrocortizonului; D. Hepatic se bioactivează în prednisolon; E. Se absoarbe uşor după administrare orală. 51

12.9.Următoarele afirmţaii referitoare la prednison sunt adevărate, cu o excepţie: A. Eficace şi în administrare locală; B. Efect mineralocorticoid mai redus comparativ cu hidrocortizonul; C. Se absoarbe uşor, după administrare orală; D. Potenţa antiinflamatoare este mai mare decât cea a hidrocortizonului; E. Durata de acţiune medie (12-36 ore). 12.10. Următoarele antiinflamatoare nesteroidiene sunt derivaţi de acizi carbociclici şi heterocicli acetici, cu o excepţie: A. Lonazolac; B. Indometacina; C. Piroxicam; D. Tolmetina; E. Sulindac. 12.11. A. B. C. D. E.

Glucocorticoizii au următoarele indicaţii: Ulcer gastro-duodenal; Hepatită cronică activă; Colagenoze (lupus eritematos diseminat acut etc); Reacţii alergice grave (şoc anafilactic etc); Poliartrita reumatoidă (cazuri grave care nu raspund la medicaţia specifică).

12.12. A. B. C. D.

Glucocorticoizii au următoarele indicaţii, cu o excepţie: Colagenoze (lupus eritematos diseminat acut, poliarterita nodoasă etc); Boli renale (glomerulonefrită rapid progresivă); Hipertensiune arterială; Boli inflamatorii severe (poliartrită reumatoidă, reumatism poliarticular acut, artrită acută gutoasă); E. Infecţii grave însoţite de şoc.

12.13. Glucocorticoizii au următoarele contraindicaţii (care în funcţie de cazul clinic pot fi absolute sau relative), cu o excepţie: A. Psihoze; B. Reacţii alergice grave (şoc anafilactic, forme severe de astm bronşic, dermatoze alergice etc); C. Diabet; D. Ulcer gastro-duodenal; E. Hipertensiune arterială. 12.14. A. B. C. D. E.

Indometacina are următoarele indicaţii: Ulcer evolutiv (şi antecedente de leziuni gastro-intestinale); Alergia şi hipersensibilitatea la salicilaţi; Alergia şi hipersensibilitatea la indometacină; Poliartrita reumatoidă (şi alte boli reumatice inflamatorii); Artrita acută gutoasă.

12.15. Indometacina are următoarele contraindicaţii, cu o excepţie: A. Ulcerul evolutiv; 52

B. C. D. E.

Antecedente de leziuni gastro-intestinale; Alergia şi hipersensibilitatea la indometacină; Alergia şi hipersensibilitatea la salicilaţi; Artrita acută gutoasă.

12.16. Mecanismul de acţiune al antiinflamatoarelor nesteroidiene cuprinde: A. Diminuarea formării şi acţiunii moleculelor de adeziune de către celulele endoteliale, leucocite, plachete; B. Inhibarea activării celulelor inflamatorii (cum ar fi polimorfonuclearele neutrofile) cu diminuarea formării de endoperoxizi şi radicali liberi; C. Diminuarea bosintezei prostaglandinelor prin inhibarea ciclooxigenazei (COX-1, COX-2); D. Diminuarea biosintezei prostaglandinelor prin inhibarea fosfolipazei A2; E. Inhibarea chemotaxiei celulelor inflamatorii. 12.17. A. B. C. D. E.

Benorilatul are următoarele proprietăţi farmacologice: Este esterul acetilsalicilic al paracetamolului; Are aceleaşi indicaţii ca şi acidul acetilsalicilic; Riscul sângerărilor digestive este mai mare decât după administrare de aspirină; Reacţiile adverse sunt asemănătoare cu cele produse de aspirină; Are proprietăţi asemănătoare acidului acetilsaliciclic.

12.18. A. B. C. D. E.

Diflunisalul are următoarele proprietăţi farmacologice: Indicat în poliartrită reumatoidă, artroze; Antiinflamator, analgezic; Puternic antipiretic; Este un derivat fluorat al acidului salicilic; Se absoarbe bine pe cale orală.

12.19. A. B. C. D. E.

Următoarele proprietăţi farmacologice sunt adevărate pentru diflunisal, cu o excepţie: Se absoarbe bine pe cale orală; Puternic antipiretic; Antiinflamator analgezic; Este un derivat fluorat al acidului salicilic; Contraindicaţii asemănătoare cu ale acidului acetilsalicilic.

12.20. Medicamentul diclofenac are următoarele indicaţii: A. Poliartrită reumatoidă; B. Alergie specifică sau reacţii de hipersensibilitate la antiinflamatoare nesteroidiene (AINS); C. Spondilită ankilopoietică; D. Ulcer gastro-intestinal; E. Artroze. 12.21. A. B. C.

Medicamentul diclofenac are următoarele indicaţii, cu o excepţie: Stări inflamatorii dureroase postoperatorii, postraumatice, dureri după extracţii dentare; Poliartrită reumatoidă; Ulcer gastrointestinal; 53

D. Artroze; E. Spondilită ankilopoietică. 12.22. A. B. C. D. E.

Principii de utilizare ale antiinflamatoareleor nesteroidiene (AINS) sunt următoarele: Protecţie gastrică preventivă (alimentară, medicamentoasă); Principalul criteriu de alegere este tolerabilitatea clinică; Alegerea AINS în funcţie de indicaţii; De preferat administrarea pe cale injectabilă; Ritmul de administrare: de obicei o doză mai mare la început (3-7 zile) apoi una mai redusă.

12.23. Ibuprofenul are următoarele indicaţii: A. Stări inflamatorii severe sau prelungite (ORL, în stomatologie, patologie respiratorie, ginecologie etc.); B. Ulcer în evoluţie; C. Activ în spondilita ankilopoietică; D. Afecţiuni reumatice articulare şi extraarticulare; E. Afecţiuni ortopedice (entorse, întinderi musculare). 12.24. Următoarele indicaţii privind medicamentul ibuprofen sunt adevărate, cu o excepţie: A. Stări inflamatorii severe sau prelungite (ORL, stomatologie, patologie respiratorie, ginecologie etc.); B. Afecţiuni reumatice extraarticulare; C. Activ în spondilita ankilopoietică; D. Afecţiuni reumatice articulare; E. Afecţiuni ortopedice (entorse, întinderi musculare). 12.25. Medicamentul celecoxib are umătoarele proprietăţi farmacologice: A. Ca reacţii adverese: ulcere sau sângerări gastrointestinale superioare mai reduse decât la antiinflamatoarele nesteroidiene (AINS) clasice; B. Bine absorbit digestiv; C. Inhibitor specific al ciclooxigenazei 1 (COX-1); D. Indicat în boala artrozică (tratament acut sau cronic), poliartrită reumatoidă, analgezic în dureri de intensitate moderat-severă; E. Inhibitor specific al ciclooxigenazei 2 (COX-2). Tema nr. 13. ANTIACIDE, ANTIULCEROASE 13.1. A. B. C. D. E.

Care dintre următoarele substanţe medicamentoase sunt alcalinizante? Bentonite; Fosfat disodic; Carbonat bazic de bismut; Carbonat acid de sodiu; Citrat de sodiu.

13.2. Care dintre următoarele substanţe medicamentoase sunt adsorbante? 54

A. B. C. D. E.

Acid alginic; Citrat de sodiu; Carbonat bazic de bismut; Carbonat acid de sodiu; Silicat de aluminiu şi magneziu.

13.3. A. B. C. D. E.

Care dintre următoarele substanţe medicamentoase sunt neutralizante? Carbonat de calciu; Carbonat acid de sodiu; Oxid de magneziu; Acid alginic; Hidroxid de aluminiu.

13.4. A. B. C. D. E.

Care dintre următoarele substanţe medicamentoase sunt antihistaminice H2? Misoprostol; Cimetidina; Ranitidina; Lansoprazol Omeprazol.

13.5. Care dintre următoarele substanţe medicamentoase cu acţiune antiulceroasă sunt parasimpatolitice? A. Omeprazol; B. Pirenzepina; C. Cimetidina; D. Propantelina; E. Ranitidina. 13.6. A. B. C. D. E.

Care dintre următoarele substanţe medicamentoase inhibă H+/K+ - ATP-aza? Acetazolamida; Omeprazol; Lansoprazol; Pantoprazol; Pirenzepina.

13.7. A. B. C. D. E.

Parasimpatoliticele inhibă secreţia gastrică prin următorul mecanism: Activarea receptorilor colinergici muscarinici M1, M3; Blocarea receptorilor colinergici muscarinici M1, M3; Blocarea receptorilor histaminergici H2; Inhibarea enzimei anhidraza carbonică; Activarea receptorilor histaminergici H2.

13.8. Substanţele medicamentose antihistamince H2 inhibă secreţia gastrică prin următorul mecanism: A. Antagonizează acţiunea stimulatoare a gastrinei, prin blocarea receptorilor histaminergici H2; B. Antagonizează acţiunea stimulatoare a histaminei, prin blocarea receptorilor histaminergici H2; 55

C. Antagonizează acţiunea stimulatoare a histaminei, prin activarea receptorilor H2; D. Activează receptorii colinergici muscarinici M1, M3; E. Diminuă transferul activ al ionului H+, extracelular, în cavitatea gastrică, prin inhibiţia enzimei H+/K+ - ATP-aza. 13.9. Care dintre următoarele afirmaţii privind proprietăţile farmacologice ale cimetidinei sunt adevărate? A. La întreruperea bruscă a tratamentului apare fenomenul de rebound; B. Difuzează prin bariera hemato-encefalică; C. Este indicată în sarcină; D. Este indicată în ulcer gastric; E. Este indicată în cancer gastric (scop diagnostic). 13.10. A. B. C. D. E.

Următoarele afirmaţii sunt adevărate pentru cimetidină, cu o excepţie? Administrarea la pacienţi în vârstă produce tulburări neuropsihice; La întreruperea bruscă a tratamentului apare fenomenul de rebound; Este indicată în sarcină; Este indicată în ulcer gastric şi duodenal; Difuzează prin placentă şi laptele matern.

13.11. A. B. C. D. E.

Care dintre următoarele situaţii reprezintă indicaţii pentru cimetidină? Cancer gastric; Esofagita de reflux; Asociere cu AINS pentru combaterea efectului advers ulcerigen; Hirsutism androgen-dependent, la femei; Ulcer duodenal.

13.12. A. B. C. D. E.

Care dintre următoarele afirmaţii sunt adevărate pentru Ranitidină? Potenţa ranitidinei este mai mare comparativ cu cimetidina; Reacţiile adverse sunt similare cimetidinei dar de intensitate mai mică; Absorbţia ranitidinei este scazută la asocierea cu antiacide; Absorbţia ranitidinei nu este influenţată de asocierea cu antiacide; Potenţa ranitidinei este mai mică comparativ cu cimetidina.

13.13. A. B. C. D.

Precizaţi mecanismul de acţiune al omeprazolului: Blochează receptorii histaminergici H2; Blochează receptorii colinergici muscarinici M1, M3; Inhibă enzima anhidraza carbonică; Diminuă transferul activ al ionului H+, extracelular, în cavitatea gastrică, prin inhibiţia enzimei H+/K+ - ATP-aza; E. Activează receptorii colinergici muscarinici M1, M3.

13.14. A. B. C. D. E.

Următoarele afirmaţii sunt adevărate pentru omeprazol, cu o excepţie: Este medicament de elecţie în sindromul Zolliger-Ellison; Durata de acţiune este lungă datorită blocării ireversibile a pompei de protoni; Poate produce fotosensibilizare; Poate creşte toxicitatea unor medicamente metabolizate de SOMH; Nu produce efect de rebound hipergastrinemic după tratament prelungit. 56

13.15. A. B. C. D. E.

Care dintre următoarele situaţii nu reprezintă indicaţii ale omeprazolului? Ulcer duodenal evolutiv; Hiperplazia celulelor enterocromafine; Ulcer gastric evolutiv; Sindrom Zollinger-Ellison; Esofagita de reflux.

13.16. Care dintre următoarele proprietăţi farmacologice caracteristice parasimpatoliticelor permit administrarea acestora în unele afecţiuni ale tubului digestiv? A. Creşterea presiunii intraoculare; B. Acţiune hiposecretoare gastrică; C. Acţiune antispastică; D. Retenţie urinară; E. Midriază şi cicloplegie. 13.17. Următoarele afirmaţii referitoare la parasimpatoliticele utilizate în afecţiuni digestive sunt adevărate: A. Cresc tonusul sfincterului piloric, întârzie golirea stomacului (dezavantaj în ucerul gastric); B. Blochează receptorii histaminergici H2; C. Scad tonusul sfincterului esofagian, cu favorizarea refluxului gastric (dezavantaj în esofagita de reflux); D. Diminuă secreţia de mucus şi bicarbonat (dezavantaj); E. Blochează receptorii collinergici muscarinici M1, M3. 13.18. Care dintre următoarele substanţe medicamentoase cu acţiune antiulceroasă aparţin grupei antigastrinice? A. Cimetidina; B. Misoprostol; C. Omeprazol; D. Proglumid; E. Pirenzepina. 13.19. Care dintre următoarele substanţe medicamentoase cu acţiune antiulceroasă aparţin grupei analogi ai PGE2? A. Octreotid; B. Misoprostol; C. Proglumid, D. Enprostil; E. Carbenoxolona. 13.20. Care dintre următoarele substanţe medicamentoase cu acţiune antiulceroasă aparţin grupei protectoare ale mucoasei şi stimulante ale regenerării? A. Enprostil; B. Salicilat de bismut coloidal; C. Sucralfat; D. Carbenoxolona; 57

E. Misoprostol. 13.21. A. B. C. D. E.

Farmacoterapia ulcerului gastric şi duodenal urmăreşte: Înlăturarea durerii; Grăbirea cicatrizării; Prevenirea complicaţiilor; Profilaxia recurenţelor; Stimularea secreţiei de acid clorhidric.

13.22. Următoarele substanţe medicamentoase sunt inhibitoare ale secreţiei gastrice, cu o excepţie: A. Ranitidina; B. Pirenzepina; C. Omeprazol; D. Misoprostol; E. Sucralfat. 13.23. A. B. C. D. E.

Care dintre următoarele acţiuni aparţin acetazolamidei? Blochează receptorii histaminergici H2; Acţiune diuretică, cu alcalinizarea urinii; Scăderea presiunii intraoculare în glaucom; Acţiune antiepileptică, în micul rău epileptic; Inhibă secreţia gastrică.

13.24. A. B. C. D. E.

Care dintre următoarele antiacide sunt sistemice? Fosfat de aluminiu; Fosfat de sodiu; Carbonat acid de sodiu; Citrat de sodiu; Silicat de Mg şi aluminiu.

13.25. A. B. C. D. E.

Care dintre următoarele substanţe medicamentoase fac parte din grupa antiacide? Carbenoxolona; Carbonat acid de sodiu; Sucralfat; Trisilicat de Magneziu; Enprostil.

Tema nr. 14 Antihipertensive 14.1.Care dintre următoarele substanţe medicamentoase cu acţiune antihipertensivă sunt inhibitoare ale sistemului nervos vegetativ simpatic, cu mecanism central de acţiune? A. Verapamil; B. Diltiazem; C. Clonidina; D. Reserpina; E. Alfa-metildopa. 58

14.2.Care dintre următoarele substanţe medicamentoase cu acţiune antihipertensivă sunt betaadrenolitice? A. Clonidina; B. Atenolol;. C. Sotalol; D. Moxonidina; E. Metoprolol. 14.3.Care dintre următoarele substanţe medicamentoase cu acţiune antihipertensivă sunt alfaadrenolitice? A. Prazosin; B. Terazosin; C. Fendilina; D. Doxazosin; E. Verapamil. 14.4.Care dintre următoarele substanţe medicamentoase cu acţiune antihipertensivă sunt neurosimpatolitice? A. Felodipina; B. Alfa-metildopa; C. Reserpina; D. Guanetidina; E. Isradipina. 14.5.Precizaţi substanţa medicamentoasă cu acţiune antihipertensivă ce aparţine ganglioplegicelor? A. Rilmenidina; B. Clonidina; C. Moxonidina; D. Trimetafan; E. Nifedipina. 14.6.Care dintre următoarele substanţe medicamentoase cu acţiune antihipertensivă aparţin grupei vasodilatatoare? A. Atenolol; B. Diltiazem; C. Verapamil; D. Dihidralazina; E. Nifedipina. 14.7.Care dintre următoarele substanţe medicamentoase cu acţiune antihipertensivă blocante ale canalelor de calciu sunt de tip nifedipină? A. Nicardipina; B. Nifedipina; C. Verapamil; D. Lecarnidipina; E. Amlodipina. 59

14.8.Precizaţi substanţa medicamentoasă care nu aparţine grupei blocante ale canalelor de calciu tip nifedipină: A. Diltiazem; B. Amlodipina; C. Fendilina; D. Nicardipina; E. Nisoldipina. 14.9.Precizaţi care este substanţa medicamentoasă cu acţiune antihipertensivă care aparţine grupei blocante ale canalelor de calciu tip verapamil: A. Nifedipina; B. Nimodipina; C. Galopamil; D. Clonidină; E. Propranolol. 14.10. Care dintre următoarele substanţe medicamentoase cu acţiune antihipertensivă sunt agonişti ai receptorilor adrenergici alfa-2 presinaptici şi/sau imidazolici I-1 presinaptici? A. Felodipina; B. Clonidina; C. Verapamil; D. Rilmenidina; E. Moxonidina. 14.11. Care dintre următoarele substanţe medicamentoase cu acţiune antihipertensivă aparţin grupei inhibitori ai enzimei de conversie? A. Xipamid; B. Candesartan; C. Captopril; D. Ramipril; E. Losartan. 14.12. Care dintre următoarele substanţe medicamentoase cu acţiune antihipertensivă aparţin grupei antagonişti ai receptorilor AT-1 ai angiotensinei II? A. Irbesartan; B. Valsartan; C. Enalapril; D. Losartan; E. Candesartan. 14.13. Farmacoterapia parenterală a urgenţelor hipertensive include după caz, următoarele medicamente: A. Clonidina; B. Trimetafan; C. Furosemid; D. Nitroprusiat de sodiu; E. Propranolol. 60

14.14. Care dintre următoarele asocieri sunt recomandate în tratamentul hipertensiunii arteriale? A. Clonidină + beta-blocante; B. Diuretic tiazidic + beta-blocant; C. Verapamil + beta-blocant; D. Diuretic tiazidic + inhibitor al enzimei de conversie; E. Blocante ale canalelor de calciu + inhibitori ai enzimei de conversie. 14.15. Care dintre următoarele asocieri nu sunt recomandate în tratamentul hipertensiunii arteriale? A. Diuretic tiazidic + beta-blocant; B. Beta-blocant + alfa-blocant; C. Verapamil + beta-blocant; D. Clonidină + beta-blocant; E. Diuretic tiazidic + antagonist AT-1. 14.16. A. B. C. D. E.

Care dintre următoarele afirmaţii reprezintă contraindicaţii pentru clonidină? Hipertensiunea arterială din sarcină; Încetarea bruscă a tratamentului; Asocierea cu beta-adrenolitice; Conducători auto, activităţi de precizie; HTA din glaucom.

14.17. A. B. C. D. E.

Care dintre următoarele afirmaţii reprezintă indicaţii pentru beta-adrenolitice? Bradicardie severă; HTA uşoară ca monoterapie iniţială; Bloc atrio-ventricular; Post infarct miocardic în tratamentul de lungă durată; HTA labilă.

14.18. Care dintre următoarele afirmaţii reprezintă un dezavantaj în tratamentul HTA cu alfaadrenolitice (prazosin, doxazosin etc)? A. Durata mare de acţiune; B. Sunt indicate în toate formele clinice de HTA; C. Sindromul primei doze: ameţeală, leşin, sincopă; D. Absorbţie digestivă completă; E. Biodisponibilitate mare p.o.. 14.19. A. B. C. D. E.

Care dintre următoarele afirmaţii sunt adevărate pentru ganglioplegice? Sunt indicate în urgenţele hipertensive; Sunt administrate i.v. în perfuzie; Sunt administrate p.o.; Sunt antihipertensive de rezervă; Sunt administrate exclusiv în spital.

14.20. Beta-blocantele sunt utilizate în terapeutică pentru următoarele acţiuni: A. Antisecretoare gastrică; B. Antihipertensivă; 61

C. Antianginoasă; D. Antiaritmică; E. Diuretică. 14.21. A. B. C. D.

Care dintre următoarele afirmaţii sunt adevărate pentru nitroprusiatul de sodiu? Este indicat în urgenţele hipertensive; Timpul de înjumătăţire al nitroprusiatului este lung; Nu se asociază în perfuzie cu nici un alt medicament; La administrarea peste 2-3 zile produce methemoglobinemie prin acumulare de tiocianat; E. În timpul administrării se monitorizează tensiunea arterială;

14.22. Tusea uscată şi obstrucţia nazală (datorită excesului de bradikinină şi prostaglandine) apare când se instituie un tratament cu una din următoarele substanţe medicamentoase: A. Nitroprusiat de sodiu; B. Losartan; C. Captopril; D. Prazosin; E. Hidroclorotiazidă. 14.23. Care dintre următoarele substanţe medicamentoase cu acţiune antihipertensivă nu se administrează la pacienţii hipertensivi cu afecţiuni obstructive bronşice? A. Nifedipină; B. Prazosin; C. Propranolol; D. Hidralazină; E. Nicardipină. 14.24. Care dintre următoarele situaţii reprezintă contraindicaţii pentru inhibitorii enzimei de conversie? A. Postinfarct miocardic; B. Sarcină; C. Insuficienţă cardiacă; D. Hiperpotasemie; E. Nefropatia diabetică. 14.25. Care dintre următoarele situaţii reprezintă contraindicaţii pentru blocantele canalelor de calciu? A. Angina pectorală; B. Tahiaritmii supraventriculare; C. Insuficienţa cardiacă congestivă; D. Dislipidemii; E. Diabet. Tema nr. 15 ANTIALERGICE 15.1.Terapia nespecifică a bolilor alergice cuprinde: 62

A. B. C. D. E.

Desensibilizări prin injectarea pe cale s.c. a alergenului; Inhibitori ai degranulării mastocitare; Adrenalină (antagonist fiziologic al histaminei); Antihistaminice; Corticosteroizi.

15.2.Indicaţiile corticoterapiei sunt: A. Dermatitele alergice severe; B. Edem angioneurotic; C. Boala glaucomatoasă; D. Şoc anafilactic; E. Boala serului. 15.3.Care dintre următorii factori de eliberare ai histaminei sunt imunologici? A. D-tubocurarina; B. Citokine (IL-1, IL-3,IL-8); C. Dextran; D. Substanţa P în inflamaţie; E. Traumatisme. 15.4. Care dintre următorii factori de eliberare ai histaminei sunt factori chimici? A. Dextrani; B. Morfina; C. Substanţa P în inflamaţie; D. D-tubocurarina; E. Substanţe de contrast. 15.5.Care dintre următorii factori de eliberare ai histaminei sunt factori fizici? A. Dextrani; B. Frig; C. Lumina solară; D. Traumatisme; E. Arsuri. 15.6. Care dintre următoarele substanţe medicamentoase este antagonist al receptorilor H3? A. B. C. D. E.

Tioperamida; Difenhidramina; Loratadina; Cetirizina; Terfenadina.

15.7.Care dintre următoarele antihistaminice H1 sunt din generaţia I? A. Clorfenoxamina; B. Astemizol; C. Prometazina; D. Loratadina; E. Clorfeniramina. 63

15.8.Care dintre următoarele antihistaminice H1 sunt de generaţia a II-a? A. Prometazina; B. Desloratadina; C. Cetirizina; D. Azelastina; E. Difenhidramina. 15.9.Care dintre următoarele efecte nu sunt corelate cu blocarea receptorilor H1? A. Anestezie locală; B. Sedarea; C. Împiedicarea edemului; D. Acţiuni anticolinergice; E. Acţiune antivomitivă. 15.10. A. B. C. D. E.

Care dintre următoarele afirmaţii sunt adevărate pentru clorfenoxamină? Miorelaxant central; Antiparkinsonian; Se poate administra la conducători auto; Contraindicat în glaucom; Contraindicat în adenom de prostată;

15.11. A. B. C. D. E.

Care dintre următoarele afirmaţii sunt adevărate pentru prometazină? Efectele sedativ-hipnotice sunt absente; Acţiune antihistaminică de lungă durată; Difuzează prin bariera hemato-encefalică; Prezintă efecte de tip anestezie locală; Efectele anticolinergice sunt absente.

15.12. Următoarele substanţe medicamentoase pot creşte concentraţiile plasmatice ale astemizolului când sunt asociate cu acesta: A. Fenobarbital; B. Eritromicina; C. Fenitoină; D. Ketoconazol; E. Carbamazepină. 15.13. Care dintre următoarele substanţe medicamentoase pot prezenta efecte adverse de tip torsada vârfurilor? A. Ebastina; B. Clemastina; C. Prometazina; D. Astemizol; E. Terfenadina; 15.14. Care dintre următoarele afirmaţii este falsă pentru histamină? A. Este considerată unul din cei mai importanţi mediatori ai alergiei şi inflamaţiei; B. Provine din decarboxilarea histidinei; 64

C. Scade secreţia gastrică; D. Este o amină biogenă; E. Se gaseşte în mastocite. 15.15. A. B. C. D. E.

Care dintre următoarele efecte pot fi atribuite histaminei? Contracţia musculaturii intestinale; Bronhoconstricţie; Stimularea secreţiei gastrice; Creşterea permeabilităţii capilare; Creşterea presiunii arteriale.

15.16. A. B. C. D. E.

Reacţiile alergice de tip I sunt: De tip citotoxic; Reacţii de sensibilizare mediată celular; De tip imediat; Dependente de IgE; Dependente de IgM.

15.17. A. B. C. D. E.

Care dintre următoarele afirmaţii este falsă pentru astemizol? Prezintă efecte adverse la nivelul aparatului cardiovascular; Are acţiune de lungă durată; Nu prezintă efecte sedative; Antagonist al calciului; Este un antihistaminic H1.

15.18. Care dintre următoarele substanţe medicamentoase pot fi administrate la conducătorii auto (doze terapeutice)? A. Loratadina; B. Prometazina; C. Clorfenoxamina; D. Clorfeniramina; E. Terfenadina. 15.19. A. B. C. D. E.

Precizaţi afirmaţia corectă pentru azelastină: Nu produce somnolenţă; Nu prezintă modificări de gust pe perioada tratamentului; Antihistaminic de generaţia I; Inhibă sinteza şi acţiunea leucotrienelor; Prin metabolizare hepatică rezultă metaboliţi inactivi.

15.20. Care dintre următoarele substanţe pot creşte concentraţiile plasmatice ale terfenadinei atunci când sunt asociate cu aceasta? A. Eritromicina; B. Ketoconazol; C. Fenobarbital; D. Cimetidina; E. Ranitidina. 65

15.21. A. B. C. D. E.

Care dintre următoarele afirmaţii sunt adevărate pentru clemastină? La administrare injectabilă poate produce ameţeli; Antihistaminic de generaţia a I-a; Antihistaminic de generaţia a II-a; Prezintă acţiune antivomitivă; Indicată în rinite alergice.

15.22. A. B. C. D. E.

Care dintre următoarele medicamente cu acţiune antihistaminică sunt fenotiazine? Clorfeniramina; Prometazina; Mequitazina; Alimemazina; Clemastina.

15.23. A. B. C. D. E.

Următoarele fenomene apar în intoxicaţia acută cu antihistaminice H1: Tahicardie sinusală; Retenţie urinară; Halucinaţii; Convulsii; Pupile dilatate, fixe.

15.24. A. B. C. D. E.

Precizaţi afirmaţia corectă pentru receptorii histaminergici H3: Generare de prostaglandine; Secreţie gastrică acidă; Prurit; Down reglarea sintezei de histamină; Permeabilitate vasculară crescută.

15.25. A. B. C. D. E.

Receptorii histaminergici H1 sunt localizaţi în: Mastocite; Muşchi netezi; Mucoasa gastrică; Limfocite; Endoteliu vascular.

Tema nr. 16 ANTIASTMATICE 16.1.Dezechilibrele semnalate în astmul bronşic sunt: A. Deficit de receptori beta-2 adrenergici; B. Predominenţa controlului parasimpaticului; C. Deficit de eliberare a adrenalinei, ca răspuns la hipoxie; D. Dezechilibru al mesagerilor secunzi AMPc/GMPc, în favoarea GMP; E. Nici un răspuns nu este corect. 16.2.Medicamentele utilizate în farmacoterapia astmului bronşic sunt: A. Bronhoconstrictoare; B. Bronhodilatatoare; 66

C. Inhibitoare ale degranulării mastocitare; D. Antiinflamatoare; E. Curarizante. 16.3.Care dintre următoarele bronhodilatatoare sunt adrenomimetice? A. Teofilina; B. Orciprenalina; C. Adrenalina; D. Efedrina; E. Ipratropiu. 16.4.Care dintre următoarele bronhodilatatoare sunt parasimpatolitice? A. Montelukast; B. Zileuton; C. Ipratropiu; D. Oxitropiu; E. Izoprenalina. 16.5.Cre dintre următoarele bronhodilatatoare sunt musculotrope? A. Aminofilina; B. Salbutamol; C. Adrenalina; D. Teofilina; E. Zileuton. 16.6.Care dintre următoarele substanţe medicamentoase sunt antileucotriene? A. Orciprenalina; B. Nedocromil; C. Teofilina; D. Montelukast; E. Zileuton. 16.7.Care dintre următoarele bronhodilatatoare sunt inhibitoare ale degranulării mastocitelor? A. Montelukast; B. Nedocromil; C. Acid cromoglicic; D. Zileuton; E. Ketotifen. 16.8.Care dintre următoarele bronhodilatatoare sunt antiinflamatoare (steroidiene, nesteroidiene)? A. Fluticason; B. Zileuton; C. Fenspirid; D. Nedocromil; E. Triamcinolon.

67

16.9.Care dintre următoarele bronhodilatatoare sunt antiinflamatoare steroidiene (corticosteroizi)? A. Beclometazon; B. Fenspirid; C. Prednison; D. Zileuton; E. Fluticason. 16.10. A. B. C. D. E.

Care dintre următoarele bronhodilatatoare este AINS? Nedocromil; Zileuton; Fenspirid; Fluticason; Beclometazon.

16.11. A. B. C. D. E.

În farmacoterapia crizei de astm bronşic, de elecţie sunt: Bronhodilatatoare beta-2 adrenergice inhalatoare, cu durată scurtă de acţiune; Antiinflamatoare: corticosteroizi sistemici (i.v.); Bronhodilatatoare anticolinergice inhalator; Bronhodilatatoare musculotrope p.o; Inhibitoare ale degranulării mastocitare p.o.

16.12. A. B. C. D. E.

Care dintre următoarele bronhodilatatoare adrenomimetice sunt de generaţia a III-a? Salbutamol; Adrenalina; Efedrina; Izoprenalina; Terbutalina.

16.13. Care dintre următoarele bronhodilatatoare adrenomimetice prezintă durată de acţiune lungă (> 12 ore)? A. Salmeterol; B. Adrenalina; C. Izoprenalina; D. Formoterol; E. Orciprenalina. 16.14. A. B. C. D. E.

Care sunt avantajele asocierii ipratropiu-fenoterol? Efect bronhodilatator sinergic potenţat şi extins; Ascocierea nu reprezintă un avantaj terapeutic; Efecte secundare adrenergice şi tahifilaxia adrenergică reduse; Asocierea nu poate fi administrată în rinite; Asocierea este utilă în crizele de astm cronic sever.

16.15. A. B. C.

Teofilina este contraindicată în: Astm bronşic (tratament de fond); Epilepsie; Infarct de miocard; 68

D. Tahiaritmii; E. Bronşita astmatiformă. 16.16. A. B. C. D. E.

Care dintre următoarele bronhodilatatoare sunt inhibitori selectivi ai 5-lipoxigenazei? Zileuton; Fluticason; Montelukast; Beclometazon; Zafirlukast.

16.17. Care dintre următoarele bronhodilatatoare sunt antagonişti selectivi, cu afinitate înaltă şi competitivi ai receptorilor Cys-LT? A. Zileuton, B. Zafirlukast; C. Pranlukast; D. Montelukast; E. Fenspirid. 16.18. A. B. C. D. E.

Care dintre următoarele situaţii reprezintă indicaţii ale antileucotrienelor? Astm sensibil la acid acetilsalicilic; Tratament de fond în astmul cronic (administare p.o.); Bronhospasm indus de antigen şi de efort; Stare de rău astmatic; Tratament de fond în astmul bronşic (administrare i.v., inhalator).

16.19. A. B. C. D. E.

Care dintre următoarele afirmaţii sunt corecte pentru ketotifen? Poate fi indicat în sarcină; Difuzează prin placentă; Indicat în tratamentul de fond al astmului alergic; Nu potenţează efectul deprimantelor SNC; Este un antagonist al calciului.

16.20. A. B. C. D. E.

Care dintre următoarele afirmaţii este corectă pentru nedocromil? Parasimpatolitic; Glucocorticoid; Simpatomimetic; Utilizat de primă alegere la copiii astmatici; Inhibitor selectiv al 5-lipoxigenazei.

16.21. A. B. C. D. E.

Care dintre următoarele acţiuni corespund glucocorticosteroizilor? Stimulează sinteza histaminei; Acţiune imunodepresivă; Acţiune antiinflamatoare; Acţiune antiexudativă; Hiposecreţie bronşică.

16.22. Care dintre următoarele fenomene apar la trecerea de la glucocorticosteroizii sistemici la cei inhalatori? 69

A. B. C. D. E.

Moarte prin insuficienţă suprarenală acută; Ulcere hemoragice; Diabet; Fragilitate capilară; Retenţie hidrosalină.

16.23. A. B. C. D. E.

Care dintre următorii glucocorticoizi se pot administra pe cale orală în astmul bronşic? Prednison; Hidrocortizon hemisuccinat; Triamcinolon acetat; Prednisolon; Beclometazona dipropionat.

16.24. A. B. C. D. E.

Care dintre următoarele acţiuni pot fi atribuite teofilinei? Antisecretoare gastrică; Antiinflamatoare; Bronhodilatatoare; Imunomodulatoare; Antiaritmică.

16.25. A. B. C. D. E.

Care dintre următoarele medicamente sunt contraindicate la astmatici? Barbiturice; Morfina; Adrenalina. Propranolol; Pilocarpina;

Tema nr. 17 ANTITUSIVE, EXPECTORANTE 17.1. Substanţe cu acţiune periferică utilizate în farmacoterapia tusei sunt: A. Expectorantele; B. Codeina; C. Glaucina; D. Oxeladina; E. Antiseptice şi decongestionante nazale. 17.2.Inhibitoarele centrului tusei sunt: A. Carbocisteina; B. Codeina; C. Dextrometorfan; D. Oxeladina; E. Acetilcisteina. 17.3. Care dintre următoarele substanţe medicamentoase cu acţiune antitusivă sunt opioide? A. Oxeladina; B. Noscapina; C. Codeina; 70

D. Dextrometorfan; E. Clofedanol. 17.4.Centrul tusei este localizat în: A. Mezencefal; B. Muşchii netezi de la nivelul bronhiilor; C. Punte; D. Bulb; E. Muşchii intercostali. 17.5.Care dintre următoarele afirmaţii sunt adevărate pentru codeină? A. Efectul antitusiv apare la doze mai mari decât efectul analgezic; B. Prin metabolizare rezultă morfina (metabolit activ); C. Difuzează prin placentă şi în laptele matern; D. Efectul analgezic este mai slab decât al morfinei; E. Stimulează secreţiile bronşice. 17.6.Care dintre următoarele afirmaţii este falsă pentru codeină? A. Creşte presiunea intrabiliară; B. Efectul inhibitor al centrului respirator bulbar este mai slab decât la morfină; C. Nu deprimă centrul respirator; D. Produce convulsii la copii; E. Efectul antitusiv este mai slab decât al morfinei. 17.7.Următoarele afirmaţii sunt false pentru codeină, cu o excepţie: A. Scade presiunea intrabiliară; B. Efect anticonvulsivant la copii; C. Nu difuzează prin placentă; D. Prin metabolizare rezultă metaboliţi inactivi; E. Efectul antitusiv apare la doze mai mici decât efectul analgezic. 17.8.În care din următoarele situaţii este indicată morfina ca antitusiv? A. Cancer pulmonar; B. Fracturi de coaste; C. Pneumotorax; D. Infarct pulmonar; E. De elecţie în tusea uscată iritativă în răceala comună. 17.9.Care dintre următoarele antitusive centrale nu sunt opioide? A. Butamirat; B. Pentoxiverina; C. Codeina; D. Oxeladina; E. Clofedanol. 17.10. Care dintre următoarele antitusive sunt utilizate în tusea iritativă neproductivă? A. Pentoxiverina; B. Oxeladina; 71

C. Clobutinol; D. Codeina; E. Acetilcisteina. 17.11. A. B. C. D. E.

Expectorantele produc fluidificarea sputei prin: Modificarea proprietăţilor fizico-chimice ale secreţiei vâscoase; Inhibarea secreţiei glandelor bronşice; Mărirea secreţiei glandelor bronşice; Inhibarea mecanismelor de eliminare a sputei. Stimularea mecanismelor de eliminare a sputei;

17.12. A. B. C. D. E.

Secretostimulantele care acţionează prin mecanism mixt sunt: Benzoat de sodiu; Derivaţi de guaiacol; Săruri de amoniu; Tripsina; Bromhexina.

17.13. A. B. C. D. E.

Bronhosecretoliticele care acţionează prin mecanism biochimic sunt: Acetilcisteina; Alfachimotripsina; Tiloxapol; Tripsina; Bromhexina.

17.14. A. B. C. D. E.

Care dintre următoarele bronhosecretolitice acţionează prin mecanism chimic? Bromhexina; Ambroxol; Alfachimotripsina; Acetilcisteina; Carbocisteina.

17.15. A. B. C. D. E.

Care dintre următoarele bronhosecretolitice acţionează prin mecanism mucoreglator? Alfachimotripsina; Bromhexina; Iodura de sodiu; Ambroxol; Benzoatul de sodiu.

17.16. Care dintre următoarele bronhosecretolitice acţionează prin mecanism fizico-chimic (de reducere a tensiunii superficiale)? A. Bromhexina; B. Ambroxol; C. Acetilcisteina; D. Carbocisteina; E. Tiloxapol.

72

17.17. Care dintre următoarele metode terapeutice cu valoare expectorantă este nemedicamentoasă? A. Saponine din specii de Primula administrate p.o.; B. Săruri de amoniu administrate p.o.; C. Inhalare de vapori de apă calzi sau aerosoli dintr-o soluţie de clorură de sodiu izotonă sau hipertonă; D. Ioduri administrate p.o.; E. Benzoat de sodiu administrat p.o. 17.18. A. B. C. D. E.

Care dintre următoarele afirmaţii sunt adevărate pentru sărurile de amoniu? Efect stimulant asupra SNC; Contraindicate în ulcer gastro-duodenal; Contraindicate în bronşite acute; Indicate în bronşite acute; Contraindicate în epilepsie.

17.19. A. B. C. D. E.

Care dintre următoarele situaţii reprezintă contraindicaţii ale iodurilor? Bronşită cronică; Stări congestive pulmonare acute; Ulcer gastro-duodenal; Sensibilizare la iod; Hipertiroidie.

17.20. A. B. C. D. E.

Care dintre următoarele afirmaţii reprezintă asocieri interzise acetilcisteinei? Tetraciclină; Ciclofosfamidă; Eritromicină; Intoxicaţie cu paracetamol; Antitusive (în tusea intensă).

17.21. Care dintre următoarele expectorante poate fi utilizat ca antidot în intoxicaţii cu paracetamol? A. Acetilcisteina; B. Bromhexina; C. Ambroxol; D. Clorură de amoniu; E. Benzoatul de sodiu. 17.22. Care dintre următoarele expectorante este indicat în uropatia produsă de ciclofosfamidă? A. Ambroxol; B. Bromhexina; C. Acetilcisteina; D. Benzoat de sodiu; E. Iodura de sodiu. 17.23. Care dintre următoarele expectorante prezintă metaboliţi activi? A. Carbocisteina; 73

B. C. D. E.

Ambroxol; Guaifenesina; Tiloxapol; Bromhexina.

17.24. A. B. C. D. E.

Care dintre următoarele expectorante se elimină prin secreţie salivară? Ambroxol; Clorura de amoniu; Carbocisteina; Bromhexina; Ioduri.

17.25. A. B. C. D. E.

Care dintre următoarele expectorante prezintă şi acţiune diuretică? Acetilcisteina; Ambroxol; Clorura de amoniu; Bromhexina; Benzoat de sodiu.

Tema nr. 18 DIURETICE 18.1.Care dintre următoarele substanţe medicamentoase cu acţiune diuretică sunt tiazide? A. Hidroclorotiazida; B. Ciclopentiazida; C. Furosemid; D. Politiazida; E. Acid etacrinic. 18.2.Care dintre următoarele substanţe medicamentoase cu acţiune diuretică inhibă reabsorbţia sodiului, la nivelul segmentului terminal cortical al ansei Henle? A. Furosemid; B. Clopamid; C. Xipamid; D. Hidroclorotiazida; E. Acid etacrinic. 18.3.Care dintre următoarele substanţe medicamentoase cu acţiune diuretică sunt inhibitoare ale anhidrazei carbonice? A. Hidroclorotiazida; B. Metazolamida. C. Acetazolamida; D. Acid etacrinic; E. Xipamid. 18.4.Care dintre următoarele substanţe medicamentoase sunt antagonişti competitivi ai aldosteronului? A. Triamteren; 74

B. C. D. E.

Canrenona; Amilorid; Spironolactona; Furosemid.

18.5. Care dintre următoarele substanţe medicamentoase sunt antagonişti de efect ai aldosteronului? A. Furosemid; B. Canrenona; C. Triamteren; D. Amilorid; E. Spironolactona. 18.6.Care dintre următoarele substanţe cu acţiune diuretică sunt diuretice osmotice? A. Furosemid; B. Indapamid; C. Hidroclorotiazida; D. Triamteren; E. Manitol. 18.7.Care dintre următoarele substanţe medicamentoase cu acţiune diuretică elimină potasiu? A. Triamteren; B. Spironolactona; C. Hidroclorotiazida; D. Canrenona; E. Amilorid. 18.8.Care dintre următoarele substanţe medicamentoase cu acţiune diuretică reţin potasiu? A. Furosemid; B. Spironolactona; C. Canrenona; D. Triamteren; E. Amilorid. 18.9.Care dintre următoarele substanţe medicamentoase cu acţiune diuretică prezintă eficacitate mare? A. Indacrinona; B. Acetazolamida; C. Furosemid; D. Spironolactona; E. Acid etacrinic. 18.10. Care dintre următoarele substanţe medicamentoase cu acţiune diuretică prezintă eficacitate slabă? A. Canrenona; B. Spironolactona; C. Triamteren; D. Acetazolamida; 75

E. Acid etacrinic. 18.11. Care dintre următoarele substanţe medicamentoase cu acţiune diuretică prezintă acţiune de scurtă durată? A. Politiazida; B. Furosemid; C. Acid etacrinic; D. Clortalidona; E. Indapamid. 18.12. Care dintre următoarele substanţe medicamentoase cu acţiune diuretică prezintă acţiune de lungă durată? A. Spironolactona; B. Politiazida; C. Indapamid; D. Acid etacrinic; E. Ciclotiazida. 18.13. Care dintre următoarele situaţii reprezintă dezechilibre electrolitice şi acido-bazice rezultate în urma tratamentului cu diuretice? A. Hipopotasemie; B. Hiperpotasemie; C. Hipomagneziemie; D. Acidoză hipercloremică; E. Hiperazotemie. 18.14. A. B. C. D. E.

În edemul pulmonar acut de elecţie este: Furosemid i.v.; Furosemid p.o., în doze mari; Hidroclorotiazida; Spironolactona; Xipamid.

18.15. A. B. C. D. E.

În care dintre următoarele situaţii se administrează manitol i.v? Edem cerebral; Edem pulmonar acut; Glaucom acut congestiv; Ciroza hepatică; Insuficienţă renală acută.

18.16. A. B. C. D. E.

Care dintre următoarele situaţii reprezintă indicaţii ale hidroclorotiazidei? Diabet insipid nefrogen; Alcaloză; Litiază urinară oxalică; Sarcină; Hipertensiune arterială.

18.17. Efectul antidiuretic al hidroclorotiazidei constă în: 76

A. Inhibarea fosfolipazei A2; B. Inhibarea fosfodiesterazei, cu creşterea concentraţiei de AMPc, mediator de care depinde permeabilitatea pentru apă a tubilor distali şi colectori; C. Inhibarea enzimei de conversie a angiotensinei; D. Stimularea fosfodiesterazei cu scăderea concentraţiei de AMPc, mediator de care depinde permeabilitatea pentru apă a tubilor distali şi colectori; E. Stimularea fosfolipazei C. 18.18. A. B. C. D. E.

Furosemidul este indicat în: Edem pulmonar acut; Sarcină; Edem cerebral; Alăptare; Intoxicaţia cu barbiturice.

18.19. A. B. C. D. E.

Acetazolamida este utilizată: În insuficienţa renală cu anurie; Ca diuretic; Ca hiposecretor gastric; În glaucom; În epilepsie.

18.20. A. B. C. D. E.

Spironolactona este contraindicată în: Hiperpotasemie; Insuficienţă hepatică gravă; Alăptare; Edeme cu hiperaldosteronism; Edeme refractare, în asociere cu furosemid.

18.21. A. B. C. D. E.

Care dintre următoarele substanţe sunt metaboliţi activi ai spironolactonei? Canrenona; Hidroclorotiazida; Triamteren; Amilorid; Acid canrenonic.

18.22. A. B. C. D. E.

Care dintre afirmaţiile următoare este falsă pentru hidroclorotiazidă? Este diuretic; Este antidiuretic; Este antihipertensiv; Scade glicemia; Creşte toxicitatea sărurilor de litiu.

18.23. A. B. C. D.

Care dintre următoarele afirmaţii este adevărată pentru Indapamid? Diuretic de ansă; Durată scurtă de acţiune; Inhibă anhidraza carbonică; Durata lungă de acţiune; 77

E. Prezintă acţiune hiperglicemiantă. 18.24. A. B. C. D. E.

Diureticele pot acţiona prin următoarele mecanisme: Inhibarea reabsorbţiei de sodiu, la nivelul segmentului terminal al ansei Henle; Inhibarea reabsorbţiei de sodiu, la nivelul segmentului ascendent al ansei Henle; Inhibarea anhidrazei carbonice; Stimularea reabsorbţiei de sodiu la nivelul segmentului ascendent al ansei Henle; Stimularea anhidrazei carbonice.

18.25. A. B. C. D. E.

Care dintre următoarele afirmaţii sunt adevărate pentru acidul etacrinic? De primă alegere în edemul pulmonar acut; Diuretic din grupa tiazidelor; Diuretic de ansă; Ototoxicitate cu surditate reversibilă sau definitivă; Antagonist de efect al aldosteronului.

78