George Bacovia - Critica Literara [PDF]

Zitiervorschau

Critica liricii bacoviene "Poezia lui Bacovia e expresia celei mai elementare stari sufletesti; e poezia cinesteziei imobile, încropite, care nu se intelectualizeaza, nu se spiritualizeaza, nu se rationalizeaza; cinestezie profund animalica: secretiune a unui organism bolnav, dupa cum igrasia e lacrima zidurilor umede; cinestezie ce nu se diferentiaza de natura putreda de toamna, de ploi si de zapada, cu care se contopeste. O astfel de dispozitie sufleteasca e prin esenta muzicala; i s-ar putea tagadui interesul, nu I se poate însa tagadui realitatea primara; în ea salutam, poate, cea dintâi licarire de constiinta a materiei ce se însufleteste". Eugen Lovinescu „In poezia lui Macedonski,Bacovia a gasit acea noua posibilitate a constructiei poemelor lirice,bazata pe reluarea motivelor initiale sub forma de leit-motive,cultivate pentru a realiza maxima valoare de sugestie a cuvintelor. De asemenea,asociatia aparent disparata,invocarea unei mari diversitati de elemente lirice menite sa constituie atmosfera poemului.Ceea ce l-a solicitat in mod deosebit pe Bacovia a fost nu atat aspectul vizual-plastic al poeziei lui Macedonski,cat in special cel auditiv-muzical din versuri de mare muzicalitate.Insasi prezenta diverselor instrumente muzicale(clavir,vioara,harfa,sau orga) vine de la Macedonski,o data cu pasarile al caror cantec este intuit in cele mai intime rezonante. Insa infulentele lui Macedonski se resimt si in domeniul lexicului.E vorba de limbajul plin de expresii prozaice luate de cele mai multe ori din vorbirea cotidiana,alaturi de numeroasele neologisme pe care Macedonski,cel dintai,le-a facut sa circule in poezie,aducand un suflu nou si proaspat in atmosfera sufocanta a cuvintelor uzate din recuzita penibila a epigoniilor lui Eminescu. In ceea ce priveste poezia lui Tradem,Bacovia isi insuseste tema mizeriei proletare,a maruntelor drame urbane zilnice,a revoltei impotriva celor care exploateaza,efortul muncii cotidiene a maselor. El ia de asemenea,atmosfera depresiva,pigmentata cu umor amar,tonul sarcastic fata de morala descompusa a societatii burgheze,fata de caracterul anti-uman,mecanic si obositor al civilizatiei. Acestea sunt,deci originile fundamentale ale poeziei bacoviene,si daca inafara lor se vor fi resimtit si influente de alta natura,ele nu pot aparea in prim-plan,ramand simple si intamplatoare adieri,straine de fondul liricii sale. * Doua peisaje distincte imi vin in minte cand ma gandesc la Bacovia,cu intentia oarecum de a-i determina configuratia morala,universul ei viabil si mai ales acea stranie unitate,acea seva subterana,care circula,conferindu-i atmosfera atat de particulara. Intr-o lume data cu un numar de elemente componente,variate si polimorfe,numai o cauza extrinseca le poate polariza,raportandu-si-le,angajanu-le pe planul atitudinii si dandu-le astfel un specific comun peste diversitatea lor existentiala.Iata de pilda,un larg peisaj ingloband case taranesti,o vegetatie diversa,un rau etc,poate permite la un moment dat o viziune unica,daca spre seara amurgul il invaluie in culorile si tonalitatile sale specifice.Atunci,culorile si formele obisnuite ale peisajului,trec pe planul al doilea si cromatica apusului inrudind la un moemnt dat toate elementele lui constitutive,le imprima acea trasatura comuna care da unitate de ansamblu. Celalalt peisaj pe care as vrea sa-l evoc e mai concret.La Turda e asezata una dintre marile noastre fabrici de ciment.Acolo pluteste in atmosfera un praf alburiu,care se depune pe arbori,pe iarba parcului,pe acoperisul unei scoli din apropiere.Acolo,pana si copiii care se joaca poarta pe hainele lor un strat subtire,pana si pasarile care zboara,pe deasupra au umbre alburii de praf.Si sub

acest invelis general toate par inrudite ca intr-o ciudata contopire : si arborii,si copiii si pasarile si iarba.Intocmai ca in aceste peisaje,poezia lui Bacovia isi deduce caracterul particular si atat de departe dintr-o dubla iluminatie: pe de o parte sentimentul declinului si al agoniei unei lumi,pe de alta parte,constiinta tragica a existentei sale tocmai in acest moment al evolutiei istorice.Acestea sunt cele doua lumini cu tonuri grele si sumbre ce se proiecteaza simultan pe intregul univers al poeziei bacoviene,determinandu-i specificul.Pentru ca aceasta dubla existenta impregneaza conceptiile,ideile,sentimentele,reactiile,care constituie lumea morala a lui Bacovia. In paginile cartii sale,”Bucati de noapte”,Bacovia face undeva aceasta martursire : „Enervat de aceasta lunga agonie,a unui veac suspect:umilit mai mult ca intotdeauna de ironica reflexiune a unui poet din veacul viitor al frumusetii,veneam spre casa intr-o noapte tarziu,innebnuit de mizeria si minciuna in care am aparut.Eram pierdut,inutil,mai ridicol ca niciodata.” Bacovia concepe viata ca un proces istoric in lumina conflictelor si a contradictiilor care formeaza structura ei,dandu-i in acelasi timp si miscare.Numai astfel poate el ajunge la conceptul agoniei care presupune existenta unui complet ciclu evolutiv:aparitia,dezvoltarea,apogeul,declinul. Aceasta este defapt baza filozofiei sale care ii permite o viziune dialectica asupra lumii si vietii,intunecata uneori de infiltratii straine. O umilinta strabate poemele lui Bacovia sub aprecierea vietii si a poeziei sale,si provienenta lor rezida in complexul despre care vorbeam.Pe de alta parte,el se raporteaza la viitor,luat ca un termen de comparatie,fapt care-l diferentiaza profund de toti poetii a caror influeneta a resimtit-o si in special de Eminescu,in ciuda descendentei comune.Pe cand Eminescu evoca figurile inaintasilor sai(Scrisoarea aIII-a,Epigonii)intr-o lumina ideala si dintr-o raportare directa la epoca si destinele lor,deduce nimicnicia timpului sau,Bacovia,necunoscand un asemenea paseism,caracteristic de altfel romanticilor.El cauta puncte de reper in viitor,in acel „veac viitor al frumusetii” si astfel conceptia,viziunea si deopotriva atitudinea lui morala,capata alta perspectiva. Insa,dincolo de senzatiile contemporane,universul etic a lui Bacovia se completeaza cu recunoasterea si adeziunea sa la virtutile inalte,la marile pasiuni,si bucuria omului. El crede in adevar si virtute,in dragostea autentica,in puritatea si frumusetea femeii,in natura. Insa,datorita particularitatilor amintite,ale configuratiei lui morale,toate aceste nobile pasiuni si virtuti sunt manifestate indirect; ele nu apar reliefate prin linii ca intr-un desen obisnuit,ci contururile lor se deduc din negatia contrarului intocmai ca la gravurile in lemn,unde linia ramasa in alb,este rezultanta alaturarii petelor negre. In sfarsit,Bacovia are si un fel aparte de a privi si considera moartea.Fara sa-si savureze moartea,cu constiinta deplina a romanticilor,fara sa o invoce la fiecare pas,dupa aceeasi maniera,el o asteapta.Moartea nu apare in conceptia sa ca un mijloc de expiere,ci cu atat mai putin ca o mistica punte de trecere dincolo de Styx,intr-un nou univers,intr-o existenta eterna si ideala.Conceptia lui Bacovia asupra mortii nu are nimic comun nici cu decadentii,care fie ca erau nesinceri si divinizau „spectacolul sublim al mortii”,ajungand la un adevarat snobism al mortii,fie ca erau cuprinsi de un tremur neorostenic-imbinare de slabiciune si groaza-daca erau nesinceri. Pentru Bacovia-a muri inseamna a disparea,a incheia un proces firesc.De aceea el asteapta moartea ca pe ceva cu totul normal si inevitabil si de o invoca uneori-destul de rar in genere-o face fie pentru a accentua asupra mizeriei generale a epocii sale,fie in spiritul in care evoca insusi sfarsitul societatii agonice si crepusculare in care-si marturiseste tragedia de a se fi nascut. Atmosfera funerara a poeziei sale,nu poate fi considerata ca un elogiu al mortii,decat intr-o interpretare deformata si arbitrara.Dincolo de marasmul si descompunerea unei lumi,aceasta atmosfera se transforma in contrariul ei,pentru ca ea poarta pasiunea si dragostea de viata a poetului cu care transcende agoia epocii sale si se realizeaza in imperiile frumusetilor viitoare.” A.E Baconsky