Plumb de George Bacovia - Comentariu Literar [PDF]

Zitiervorschau

Plumb de George Bacovia -comentariuPoezia Plumb este o capodoperă a liricii românești. Aceasta se înscrie în lirica simbolistă prin folosirea simbolurilor, tehnica repetiției, cromatică și dramatismul trăirii eului liric. Atmosfera e dominată de angoasă, de spaimă existențială. Titlul concentrează esența universului poetic bacovian și este în același timp și o artă poetică implicită. Simbolul “plumb” sugerează apăsarea, angoasa, cenușiul existenței, monotonia și închiderea definitivă a oricărei căi de ieșire din captivitatea existenței. Tema poeziei o constituie condiția poetului într-o lume închisă, banală, lipsită de aspirații. Acest univers exterior nu este el însuși altceva decât o reflectare a eului interior, cenușiu, lipsit de speranță, captiv. Textul este structurat în două catrene, construite pe baza cuvântului „plumb”, care este reluat în șase din cele opt versuri ale poeziei, fiind cuvântul cheie al poeziei, axa ei interioară. Cele două strofe corespund celor două planuri ale realității: realitatea obiectivă (exterioară), simbolizată de cimitir și cavou și realitatea subiectivă (interioară), simbolizată de sentimentul iubirii, invocate cu disperare de către eul liric. Lirismul subiectiv este redat la nivelul expresiei, prin mărci ale subiectivității cum ar fi verbe la persoana întâi:”stam”, ”am început”, sau adjective posesive la persoana întâi: ”amorul meu”. Prima strofă prezintă elemente ale cadrului spațial închis, apăsător, în care eul poetic se simte claustrat, ca într-un cavou. Cavoul simbolizează eul interior. Între realitatea exterioară dominată de decorul funerar (sicrie de plumb, flori de plumb, vesmântul funerar) și cel interior există o corespondență evidentă, nota comună fiind nemișcarea, imposibilitatea trăirii autentice, prezența amenințătoare și iminentă a morții. Singurul element dinamic este vântul, care conotează nu mișcarea sau viața, ci moartea ”și scârțâiau coroanele de plumb”. Cadrul temporal nu este precizat, dar se sugerează ideea de noapte. Strofa a doua debutează sub semnul tragismumul existențial, generat de moartea afectivității, aici, în text, de pierderea iubirii – ”dormea întors amorul meu de plumb”. Adjectivul „întors” este o metaforă deschisă, oferind sugestii multiple de interpretare: poziția nefirească, îndepărtarea. Prezența obsesivă a plumbului, greu, otrăvitor, cenușiu, trimite direct la monotonie, lipsă de orizont, absența oricărei speranțe. În ciuda simplității sale, textul este riguros construit, fiind identificabile la fiecare nivel textual diverse artificii poetice meșteșugit întrebuințate. De plidă, fonetic, cuvântul plumb cuprinde, între două consoane grele, o vocală, ceea ce sugerează o închidere a spațiului, dând sugestia lipsei de șansă a evadării, a trăirii. La nivel lexical, domină cuvinte din câmpul lexical al morții: sicriu, cavou, funerar, coroane, mort. La nivel stilistic, simbolul central, plumbul, domină textul prin sugestia semantică, precum și prin repetiția lui obsesivă. Prin atmosferă, muzicalitate, folosirea sugestiei, a simbolurilor, a cromaticii, prin tragismul eului interior, poemul ”Plumb” se încadrează în lirica simbolistă, dar o și depășește totodată, prin trimiterea la un univers rupt, dezarticulat, monoton, lipsit de coerență, abisal, caracteristic unul alt curent literar, expresionismul.