Analiza Personalității George Bacovia [PDF]

Zitiervorschau

GEORGE BACOVIA George Bacovia s-a născut la 17 septembrie 1881 (S.V. 4 septembrie), și a decedat la Bacău pe data de 22 mai 1957, București). A fost un scriitor român format la școala simbolismului literar francez. Este autorul unor volume de versuri și proză scrise în baza unei tehnici unice în literatura română, cu vădite influențe din marii lirici moderni francezi pe care-i admira. La început văzut ca poet minor de critica literară, va cunoaște treptat o receptare favorabilă, mergând până la recunoașterea sa ca cel mai important poet simbolist român și unul dintre cei mai importanți poeți din poezia română modernă. Versurile sale sunt profund originale, creînd așa numita atmosferă bacoviană. Plouă mereu, frunzele cad, corbii strabat văzduhul, pe stradă trec procesiunile funebre, decorul banal, amanții sunt bolnavi, copiii subrezi, cadavrele se descompun, pretutindeni e plînset, tuse, agonie, moarte. Temele fundamentale ale liricii bacoveniene sunt lumea oraşului de provincie,a târgului sufocant, singurătatea, natura bacoviană, care este de fapt o stare de spirit, iubirea şi moartea. Despre George Bacovia s-a spus inițial că e un poet simbolist, dar criticii au remarcat ulterior că își depășește epoca, aparținând poeziei române moderne. Se pare că pseudonimul său provine din limba latină Bachus via, unde însemna Calea lui Bachus, dar are legătură și cu denumirea orașului său natal, Bacău. Dacă în primul său volum, Plumb, publicat în 1916, imediat după ce carnagiul din primul război mondial, se dezlănțuise, influența poeziei simboliste era foarte vizibilă, abia din volumele următoare, în Scântei galbene sau Comedii în fond, Bacovia descoperă rețeta poeziei moderne, apropiată de proza poetică. Criticii interbelici au văzut în Bacovia un neosimbolist (George Călinescu) sau "o bisericuță dintr-un lemn", un poet cu o materie poetică insuficientă. Abia după cel de-al doilea război mondial, poezia sa este afiliată curentelor de gândire mai noi, fiind pusă în paralel cu teatrul absurdului, cu anumite curente ale modernismului poetic. Astfel, Bacovia ajunge unul dintre cei mai importanți poeți români, devenind autorul care execută un uriaș salt canonic de la statutul de poet minor la cel de autor clasic al literaturii române. Pentru orice om creator, creația este bucățica ruptă din sufletul său și înveșnicită materialnic în această lume. Pentru un scriitor ca Bacovia, poezia este acel portret sufletesc care l-a lăsat pentru moștenitorii să, pentru urmașii care doresc să simtă ceea

ce nu se poate simți fără un scîntei numit creația Bacoviană. Desăvîrșita personalitate nu poate fi regăsită pe deplin în poezie, însă ca niște urmași creatori, noi trebuie să ne întruchipăm în poet și citind aceste poezii trebuie să memorăm trăirile simțite în momentele de amurțeală, de citanie. Imaginația este o parte din om. Conștiința este imaginația spontană a personalității însă înabușirea acesteia este rezultatul gîndirii excezive. Bacovia este stăpîn pe imaginile sale și este în stare să creeze noi locuri, chipuri și personalități. Imaginația este rodul unei vieți active, cînd te implicit în diferite manifestări, cînd cauți răspunsuri la intrebări și cînd cauți întrebări pentru a le răspunde. Imaginația este o valoare a copilăriei care nu dispare, dar care se modifică, crește, se face mai productivă și care ca urmare este capabilă să ajute să creeze nu doar o stare sufleteasco ci o lume imaginară. Bacovia se manifestă printr-o imaginație activă, acesta încearcă să-și imagineze anumite chipuri, fenomene după depunerea unui efort voluntar. Acesta nu încearcă să creeze o altă lume a viitorului, însă face lucrurile simple-divine și cele care înricoșează mulțimea în verdict de smerenie. Lui nu îi este frică de moarte pentru că moartea, în acea lume imaginară, așa cum ar și trebuit să fie, este doar un singur pas spre eterna viață. Lui nu îi este frică de singe, pentru că, single nu înseamnă moarte ci înseamnă viață și vitalitate. Aceste cuvinte pot fi lămurite printr-un proverb: “Dacă vezi un om străpuns de cuțit iar celălalt ține mînerul în mînă, nu te grăbi să dai vina pe el, el poate vrea doar să-l scoată”. Acest proverb, întruchipează frica noastră de o viață reală și frica noastră de a ieși din acea boală numită “Imaginație- o viață reală”. Imaginația lui Bavocia era una involuntară. Deoarece, acesta fiind un poet, ideile sale vin spontan, nu depune mult effort pentru a crea, ci creația este cel care îl conduce. Tot ceea ce are de înșirat pe foaie este rezultatul unei reacții dintre gîndire și lumii abstravte create involuntar. Această lume devine izvorul cuvîntului bacovian. O imaginație creativă este sindromul cel mai haric a unei minți creatoare. Bacovia nu este excepția, acesta ca toți alți poeți nu a reușit să-și facă o imunitate ci s-a supus acestui vînt creator, acestei imaginații involuntare și creative. Creativitatea este caracteristică unui om ce tinde mereu spre ceva nou, spre a descoperi simplitatea în cele compuse. și dezordinea în cele simple. Bacovia reflectă o imaginație creativă, deoarece în poeziile sale el ne dă dovadă de acest lucru. Ca exemplu este vîrful creativității sale, poezia: “PLUMB” :

Dormeau adânc sicriele de plumb,

Dormea întors amorul meu de plumb

Şi flori de plumb şi funerar veştmânt -

Pe flori de plumb, şi-am început să-l strig

Stam singur în cavou... şi era vânt...

-Stam singur lângă mort... şi era frig...

Şi scârţâiau coroanele de plumb.

Şi-i atârnau aripele de plumb

Se spune despre poet că este poetul „plumbului“. In plumb vad el vedea culoarea galbenă, care l-a pasionat o vreme. Temperamentului său îă convinea aceasta culoare, culoarea deznădejdei. Plumbul ars e galben, sufletul ars e galben. Bacovia este o personalitate universală. El aduce lucrurile simple la o stare divină, supremă. În această poezie el și-a creat un Univers, de Plumb, în care doar el era capabil să ducă în spate durerea sufletească. Durerea din poezia Plumb este arătată prin greutatea metalului. Prin această poezie și prin multe altele, Bacovia dă dovadă de o creativitate emergentă. Geniul din Bacovia se arată prin diversitatea creației sale. Mulțimea poeziilor sale ne ajută, pe cei muritori, să percepem lumea altfel, cu un spirit de creator. Poeziile acestuia ne ajută să devenim noi însuși creatori, niște genii care pot cuprinde lumea, citind poeziile acestuia. Bacovia este un geniu care nu încearcă să scrie cărți, ci să scrie cuvinte; care nu ne complică ci ne simplifică perceperea lumii. Privea sărăcia şi mizeria din jur, dar se gândea şi la posibilitatea unei evadări mai presus de material. Poezia sa, de aceea, nu este simplă virtuozitate, ci viziune indestructibilă la întâlnirea cu marginile lumii. El ne oferă peisaje spectrale, fantomatice, lipsite de carnaţie şi de vitalitate. George Bacovia se caracterizează printr-un temperament ușor melancolic, însă am putea spune că temperamental său merge și spre flegmatic. Bacovia este aşadar poetul unei stări continuu depresive şi melancolice. Temele și motivele simboliste preluate de poet sunt : motivul singurătății , melancolia , evadările , natura romantică, culorile și muzica. El era o persoană care nu se plictisea niciodată și după spusele acestuia, nu se neliniștea în singurătate, însă era mai retras, mai rezervat. Din cauza temperamentului său, acesta și-a croit o astfel de viață. Poetul spunea: “Melancolia firii mele nu ar fi niciodată înțeleasă”. George Bacovia era o persoană deosebită și diferită de ceilalți. Poeziile lui sunt diferite față de cele ale altor poeți.

Lui nu îi era frică să scrie despre moarte, sînge,singurătate. Pentru el aceste cuvinte aveau o semnificație diferită. El vorbea direct despre moarte și nu neapărat o moarte sumbră și rece, el nu punea în versurile lui “moarte” ca sfîrșit, ci ca un nou început. Bacovia ne prezintǎ moartea ca pe o chemare, un strigǎt stins al pǎmântului, pe care doar dacǎ vrem si ne strǎduim sǎ-l auzim îl putem înţelege. Astfel,inţelegând cǎ este doar o altǎ etapǎ a vieţii, nu ne-am mai teme aşa tare de ea. El scria despre sînge și toamnă. O persoană melancolică în versurile sale mereu ascunde cîte ceva, versurile sale sunt o Enigmă. Sîngele este viața,o viață zgomotoasă, iar toamna nu semnifică un sfîrșit, doar o stopare a timpului pentru meditație, pentru gîndire. Versurile lui erau melancolice însă descoperindu-le încet, poți căpăta multă informație care te pot pune pe gînduri și dacă intri în esența lor nu sunt doar versuri scrise și atît, sunt puterea lui Bacovia, sunt felul de a ne arăta viața altfel. Totodată poeziile lui George Bacovia redau o neliniște a acestuia. Multe din poeziile lui reflectă singurătate, unele chiar și o dorință de moarte. De parcă poetul ar fi singur, de parcă acesta a avut vreo cumpănă în viață. Din versurile lui observ un pesimism aparte. George Bacovia a dus o existență retrasa, fiind marcat sufletește de monotonia vieții din tîrgurile de provincie, cu atmosferă sufocantă, obositoare. Lui Bacovia îi plăcea tăcerea, el se mulțumea doar cu liniștea celor din jur. De aici deducem că era o persoană melancolică. El spunea:”Dacă aș avea bani mulți, aș chema toți poeții lumii în jurul meu și am schimba astfel rostul vieții. Pe cînd așa, mă mulțumesc cu tăcerea”. El iubea oamenii însă îi evita doar din simplu fapt că persoana sa ar aduce o umbrire peste veselia lor spontană. El dorea o schimbare, o viață altfel. Memoria este cea care ne leagă zilele una de alta, este cea care ne dă stabilitate vieții. După conținutul memorării există memorie motorie, memorie afectivă, memorie verbal-logica și memorie imaginativă. Memoria imaginativă reprezintă memorarea și reproducerea imaginilor, tablourilor, pieselor muzicale. George Bacovia dispunea de o astfel de memrie, imaginativă. Deoarece orice poet dispune de o astfel de memorie. Fiind un artist, atunci cînd scria versuri acesta avea în minte tot felul de imagini și momente care apoi le transforma în versuri. Trăind izolat, nepuntînd comunica prea mult cu oamenii, stădea adesea și vorbea cu el însuși și făcea muzică, iar cînd găsea

ceva interesant, lua notițe ca mai apoi să și le recite . Aceste notițe s-au tranformat în versuri formțnd poezii. Bacovia scria ca și cum vorbea cu cineva. El își exprima direct gîndurile sale. În poezie l-a obsedat întotdeauna un subiect de culoare, pictura cuvintelor. Îi plăcea mult vioara. Melodiile au avut pentru el un rol colorat. El întîi a făcut muzică și după strunele vioarei a scris versuri. După note , după urechea sufletului, vioara l-a însoțit mereu cu credință. Bacovia scria versuri cu ajutorul culorilor. Așa cum pictorul întrebuințează în meșteșugul său culorile alb, roșu, violet, pe care le vezi cu ochii, El a încercat să le redeie cu inteligență, prin cuvinte. Fiecare sentiment îi corespunde o culoare. Pe timpul cînd îi plăcea culoarea galben, culoarea deznădejdei, acesta a a creat Volumul : “Scîntei Galbene”. Roșu, e sînge, e viața zgomotoasă, deaceea poetul în multe poezii ale sale, a inclus și acest cuvint. Examinînd modul de gîndire a lui George Bacovia, după ce am citit multe din poeziile sale, pot spunde ca el avea o gîndire total diferită față de ceilalți. Fără a pătrunde adînc în versurile scrise de el, fără a examina fiecare cuvînt și fără a citi mai mult de două din poeziile sale nu cred că cineva ar putea scoate în evidență modul său de gîndire. Bacovia era o persoană creativă, de aceea cred că avea o gîndire creativă, productivă. Fiecare din poeziile sale are cîte un mesaj, care trebuie de înțeles, însă mulți dintre noi nici nu încearcă de a-l înțelege pe Bacovia. Prin poeziile sale el a venit cu idei noi, cu un alt mod de a vedea lumea, un mod de a vedea realitatea așa cum este ea. El a scos în evidență lucrurile esențiale ale vieții. A arătat prin gîndirea sa, prin versurile sale că moartea, sîngele, sicriul, nu sunt niște lucruri de temut, nu sunt înfricoșătoare, prin aceste cuvinte el a remarcat că viața este așa cum este ea, iar acestea fac parte din viața noastră. Bacovia nu s-a gîndit la moarte, cum se gîndesc și alții, el a vrut să redea prin aceasta altă ideie decît și-au făcut-o ceilalți. Sîngele, ese viață, este ceea ce curge printre vinele noastre, este ceea ce ne ține pe noi în viață, nu este ceva de care să ne fie frică să vorbim, sau ceva de care să ne speriem. Bacovia a vorbit liber despre ceea ce există, despre singurătate, despre moarte, despre destin, despre viață. El avea gîndurile larg deschise, nu avea “hotare”, ele zburau la nesfirșit, ajungînd pe foaia de hîrtie. Însă în poeziile sale mereu se vede o trisțețe, un gol în suflet ce-l apasă. De parcă tot ce scria, i se întîmplase lui, de parcă el povestea etape

din viața sa. În multe din poeziile sale, acesta vorbește la persoana I singular. La Bacovia, singurătatea reprezenta apogeul durerii, mai apăsătoare decât moartea, mai dură decât realitatea. Gîndul la ceva, sau poate la cineva, îl făcea să se gîndească, să mediteze și să scrie. În concluzie aș putea spune că Bacovia, prin poeziile sale, m-a surprins plăcut. După prima poezie citită, aveam o impresi proastă despre el, însă aflînd tot mai multe despre el și citind tot mai multe poezii ale sale, am văzut lucrurile altfel. Bacovia a fost un mare poet care nu a șocat niciodată, nu a surprins pe nimeni prin ceea ce a scris., dar influența lui asupra poeziei secolului XX rămîne o pagină nescrisă a istoriei noastre. Are astfel versuri prin care licărește ceva imprecis, ca o candelă pe care bezna iadului nu o poate stinge. AStfel Bacovia a uimit cu ideile sale și cu modul său de gîndire. Creația și creatorul sunt în strînsă legătură. Creația este dovada gîndirii unui geniu. George Bacovia era un mare creator, deci era un geniu.

Bibliografie: Mircea Scarlat, George Bacovia - nuanțări, București, Editura Cartea Românească, 1987

Ziarul Lumina http://georgebacovia.uv.ro/