Formele Si Cauzele Somajului [PDF]

Zitiervorschau

MINISTERUL AGRICULTURII ȘI INDUSTRIEI ALIMENTARE AL REPUBLICII MOLDOVA COLEGIUL AGRICOL ȚAUL CATEDRA”DISCIPLINE ECONOMICE ȘI CONTABILITATE”

REFERAT PE TEMA:Formele și cauzele șomajului

A elaborat elevul grupei 23”C”: Zuza Lilian Pofesor:Jugănaru Mihail

Țaul,2015

Cuprins: 1.Cauzele șomajului; 2.Tipuri de șomaj;

3.Inflația; 4.Curba lui Phillips.

-1Somajul a devenit o problema , odata cu dezvoltarea industriala , incepand cu a doua jumatate a secolului al XVIII - lea , in perioadele de recesiune , cand intreprinderile industriale isi micsorau productia si, ca urmare, eliberau un numar important de muncitori, care deveneau someri.Somajul este un fenomen economic cauzat de crizele sau recesiunile economice, care consta in aceea ca o parte dintre salariati raman fara lucru, ca urmare a decalajului dintre cererea si oferta de forta de munca. Cauzele somajului sunt: ritmul de crestere economica bazat pe productivitatea ridicata a muncii, care nu mai este capabil sa asigure o ocupare deplina a fortei de munca progresul tehnic, pe termen scurt, este generator de somaj criza economica modificarile de structura a ramurilor si sectoarelor economice emigrarea fortei de munca conjunctura economica si politica internationala nefavorabila. Bariere care împiedică întâlnirea dintre cererea și oferta de pe piata muncii: 

Salariul minim impus reprezintă o limită inferioară a salariului impusă prin legislație. Împiedică intrarea pe piață a locurilor de muncă pentru oamenii care sunt dispuși să lucreze sub aceasta limită, obligându-i să rămână șomeri. Creșterea salariului real minim impus peste cel mai mic preț al ofertei, are ca efect creșterea șomajului:



Limitarea numărului de angajatori. Cu câteva excepții, legislația muncii nu permite persoanelor fizice să devină angajatori, fiind o barieră pe piața muncii prin faptul că sunt blocate o multitudine de locuri de muncă, ce ar fi intrat în competiție directă cu cele oferite de societățile comerciale, cu efecte pozitive asupra șomerilor și salariaților.



Obligativitatea contribuțiilor la asigurările sociale. Accesul pe piața muncii (dreptul la muncă) al oricărui cetățean este condiționat de cumpărarea asigurarilor sociale prin intermediul contribuțiilor obligatorii plătite din salariu. Refuzul unui salariat de a cumpara asigurarile sociale este sancționat cu eliminarea sa de pe piața muncii.



Certificarea profesională. Condiția deținerii unei diplome corespunzatoare meseriei în care urmează să acționeze un cetățean, impusă prin intermediul legislației muncii, este o barieră la intrarea pe piața muncii pentru persoanele autodidacte care dețin cunoștințele, deprinderile și aptitudinile necesare pentru a se angaja în acea ramură economică.

-2Există mai multe tipuri de șomaj:



Șomajul determinat de conjunctura economică în perioadele de recesiune (depresiune economică) care durează de obicei 2 - 3 ani urmat de o perioadă de avânt economic cu reducerea șomajului.



Șomajul sezonier de obicei care crește în lunile când munca sezonieră nu e solicitată (de exemplu în gastronomie, sau personalul de deservire a turiștilor).



Șomajul cronic este o formă gravă a șomajului când nici în perioadele de avânt economic relativ nu se reduce marcant numărul șomerilor. Aceasta poate să fie structurată pe cauze și anume: datorită unei calificări necorespuzătoare cerințelor, vârstei, sănătății sau lipsa dorinței de a lucra cauzată de aplasarea în alte regiuni a locurilor de muncă, sau o retribuție (salariu) mică. O altă cauză a șomajului cronic este schimbarea structurii economiei prin apariția unor tehnologii noi, prin care reduce necesarul forței de muncă sau cea existentă nefiind calificată corespunzător. Aici se poate aminti automatizarea, în istorie sunt cunoscute acțiunile țesătorilor care distrugeau mașinile din manufacturi, deși pe termen lung , automatizarea are drept consecință creșterea puterii de cumpărare a populației, reflectându-se în creșterea cantității și a diversitații bunurilor și serviciilor cumparate, ceea ce înseamnă creșterea cererii pe piața muncii (mai multe locuri de muncă).

Literatura economică prezintă două categorii de șomaj: Șomajul voluntar este acel tip de șomaj care descrie situația în care oameni apți de muncă nu doresc să lucreze, in majoritatea covârșitoare a situațiilor, deoarece dețin suficiente resurse materiale; Șomajul involuntar (forțat) descrie situația în care oameni apți de muncă doresc să se angajeze, dar nu gasesc locuri de muncă disponibile. Aceast tip de șomaj este cel care ridică probleme sociale, fiind singura formă acceptată pentru plata indemnizației de șomaj în conformitate cu Legea 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă. Șomajul involuntar reprezintă un efect secundar negativ al legislației muncii, care creează bariere la intrarea pe piața muncii a cererii de forță de muncă (a locurilor de muncă), ce are drept consecință apariția unui excedent artificial de oferta de forță de muncă (șomajul involuntar).

-3Inflația este un dezechilibru major prezent în economia oricărei țări, reprezentat de o creștere generalizată a prețurilor și de scăderea simultană a puterii de cumpărare a monedei naționale. Principalele cauze ale inflației sunt: 

 

inflație prin monedă - emisiunea excesivă de monedă peste oferta reală de bunuri și servicii; inflație prin cerere - excedentul de cerere agregată peste oferta agregată; inflație prin costuri - creșterea costurilor de producție, independent de cererea agregată;



inflația importată;



inflația prin structuri.

Formele inflației sunt: 

inflația târâtoare (sau liniștită) -- se referă la creșterea treptată și continuă a prețurilor de până la 3%. Termenul a fost propus de către Franklyn Holzman, profesor la universitatea Tufts, în 1959[1];



inflația moderată -- reprezintă creșterea anuală a prețurilor cu 15-30%. Definiția inflației moderate a fost propusă de către Rudiger Dornbusch, profesor la MIT și Stanley Fischer, primul vice-director executiv al FMI, în 1993[2];



criza inflaționistă -- reprezintă acea perioadă de timp, de cel puțin doi ani, pe parcursul căreia rata anuală a inflației depășește 40%. Definiția crizei inflaționiste a fost propusă de către Michael Bruno și William Easterly, economiști la Banca Mondială, în 1998[3];



inflația rapidă, când ritmul anual de creștere a prețurilor se apropie de 10%;



inflația galopantă, când creșterea prețurilor depășește 10% anual;



hiperinflația -- reprezintă creșterea prețurilor de peste 50% pe lună. Definiția hiperinflației a fost formulată pentru prima dată de către Phillip Cagan, profesor la Universitatea Columbia, în 1956. Hiperinflația începe în luna în care creșterea prețurilor depășește 50% și se termină, dacă rata creșterii prețurilor scade sub 50% și timp de un an se menține sub acest nivel[4]. După alți autori, hiperinflația presupune o rată medie anuală de 1.000% și peste acest nivel. Consecințele inflației sunt: scăderea puterii de cumpărare a populației; redistribuirea veniturilor și avuției; este stimulată înclinația spre consum și este descurajată înclinația spre economisire; inflația avantajează debitorii (in moneda națională); rata dobânzii este influențată de rata inflației. Consecințele inflației pe care le suportă populația, viața social-economică în ansamblul ei sunt cunoscute sub denumirea de cost al inflației.

-4Economistul britanic, de origine neo-zeelandeză, Alban William Phillips, cercetând o serie de fenomene și date statistice care cuprind perioada 1861-1957, a pus în evidență o relație inversă între rata inflației și rata șomajului, pe exemplul Marii Britanii. Această relației este cunoscută sub denumirea de curba Phillips. Astfel când rata inflației crește, rata șomajului scade, deoarece sporirea prețurilor stimulează extinderea activității economice, creșterea ocupării forței de muncă și atenuarea șomajului. Invers, atunci când rata inflației scade, se înregistrează o creștere a ratei șomajului, agenții economici nefiind interesați în extinderea activității. De aici ar rezulta concluzia conform căreia lupta împotriva șomajului ar necesita, într-o anumită proporție, inflație; la rândul ei, combaterea accentuării fenomenului inflaționist ar

presupune, într-o anumită măsură, șomaj, care atenuează posibilitățile de cumpărare și urcare a prețurilor. În general, curba Phillips, și-a găsit confirmarea în realitatea economică de piață până în anii 1960-1969.